Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.47.0-wmf.24 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul Event Event talk 0 3838 152963 134815 2026-10-25T13:52:24Z TiberiuFr25 11409 formatare 152963 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Țiganii | autor = Aleksandr Pușkin | traducător = Alecu Donici | sectiune = | anterior = | urmator = | note = }} {{ppoem| Cu șatrele din loc în loc Țiganii prin Bugeac se poartă, Neprihănind al lor noroc Sau nestatornica lor soartă. Ei astăzi, iată, au rămas La mal de apă pentru mas. Cu țoluri rupte, afumate Căruțele le învelesc Pe deasupra pân’ la roate, Apoi femeile gătesc Mâncare proastă și se pun Buluci lângă ceaun. În depărtare se privesc Cum caii pasc la iarbă verde, Iar după șatre dezlegați Șed urșii bine învățați, Gâlcevi și vorbe, și strigare, Amestecate cu cântare, Și sunetul de fierării Asurdă locul în câmpii, De drum ei iarăși fac gătire. Dar s-a trecut în vetre focul, Toți s-au culcat; în liniștire Răsună de departe locul, Numai cu glas de câini lătrând, Și uneori cai nechezând. Pe ceru-albastru și curat Cu stele multe-mpresurat. O lună de lumină plină, Trecea cu o mișcare lină, Sub șatră unul din țigani Cu capul înălbit de ani, Pe lângă foc încă ședea Și demâncatul pregătea. El aștepta cu nerăbdare Pe preaiubita lui fetică, Ce îndeseară, singurică, S-a dus la câmp pentru plimbare. Dar ea nu vine! luna trece! Moșneagul îngrijat petrece. Zamfira nu se vede! Nu-i! Și s-a răcit mâncarea lui. Dar iată e. În urma ii Un tânăr vine din câmpii. Țiganului necunoscut &mdash; Tătucă! fata i-a vorbit, Un om din lume neștiut Aflând, la noi eu am poftit, Străin fiind, dintru alt neam El vrea să fie și țigan; Pe dâns’ dreptatea-l prigonește Și el Alecu se numește. <>'''Moșneagul''' Prea bucuros! la noi rămâi În astă noapte tu de mâi; Sau și mai mult, nădăjduiesc, Eu gata sunt să înlesnesc A ta petrecere aici, Cu parte după roduri mici, A ostenelilor lenoase. Deprinde-te și tu cu noi, Cu sărăcia cea voioasă, Și mâine dez-de-mânecate Într-o căruță amândoi Ne vom porni noi mai departe. Vrun meșteșug trebui să știi; Fierar bun, sau scripcar să fii, Sau poartă ursul tu prin sate. <>'''Alecu''' Prea bine. <>'''Zamfira''' Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: &mdash; Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab’, au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în spinare duc Copiii mici; iar ceialalți, Femei și fete și bărbați, După căruți pe jos se duc Toți peticiți și dezbrăcați. Ce veselie! Ce cântare! Ce vorbe, și ce vuiet mare! Răcnește ursul, câinii latră, Și scârție neunsa roată; Într-un cuvânt, a lor pornire E deșănțată la privire. Mâhnitul tânăr se uita La văi, la dealuri, la câmpii Și lucruri nouă căuta Între țigani și în pustii. A lui Zamfiră preaiubită, Cu negri ochi împodobită, Îl mângâia cu dezmierdare, Mărturisind a sa plecare. Dar el în sine tot purta O mâhniciune tăinuită, În inimă pecetluită; Și-adeseori nevrând ofta: Păsăruică mică, Tu nu știi de rău, Nimenea nu-ți strică Cuibușorul tău. Pe crenguță crești, Soarele răsare, Și tu cu cântare Lumea veselești. Primăvara trece Vine toamna rece, Oamenii urăsc, Oamenii jălesc. Păsăruica dulce La loc cald se duce, Șade-n altă țară Pân’ de primăvară. Asemenea cu păsărica, Și tânărul nu avea loc, Deprinde nu putea nimica Nici nu credea el în noroc. A lui era mai lumea toată, Pentru de grijă-a sa purtare Lăsa la pronia înaltă, De mulțumiri, de desfătare Mai înainte el știa, Căci slăbiciunile ardeau În pieptul lui nepotolit. Viețuind în lume mare, De slavă el s-a măgulit, În toate a făcut cercare, Și cunoscându-le deșarte Acum el s-a ascuns departe. Dar focul nu mult va fi stins, Curând îl vom vedea aprins. <>'''Zamfira''' Iubite! spune ce gândești, Sau iarăși tu acum dorești De lume mare și de târguri? <>'''Alecu''' Ce să doresc! tu nu poți ști, Tu nici nu-ți poți închipui A târgurilor grele juguri, Unde n-ai gustul de viață, Nici suflă ei de dimineață Ca noi un aer răcoros Cu miros de câmpii frumos. Ei a iubi se rușinează, De fire prea se depărtează, Și voia lor o târguiesc, Metalului ei se jertfesc; În aur cred, lui se închină, Și lumea lor de rău e plină. Ce să doresc, a lor mândrie? Zâmbire cu fățărnicie? A lor nebună pizmuire? A lor deșartă strălucire? <>'''Zamfira''' Dar acolo sunt curți frumoase, Petrecere în adunări, Sunt multe lucruri arătoase; Și fetișoare de boieri. <>'''Alecu''' Cu mulțumire cumpărată Petrecerile nu sunt bune, Unde nu-i dragostea cea dreaptă, Și veselia-i mâhniciune. Iar fetele? tu-mi ești primită, Făr’ de a lor împodobiri, Ș-a pietrei scumpe străluciri; Să nu te schimbi, a mea iubită, Eu însă într-un gând curat Voiesc cu tine să împart A mea din lume izgonire Și voie bună și mâhnire. <>'''Moșneagul''' Măcar că tu ai petrecut Între norodul cel bogat Și cu știință luminat, Tot ne iubești pre noi prea mult, Însă nu-i pururea plăcut Și traiul nostru, la acei Ce-n desfătare au crescut. Eu știu de la părinții mei O din vechime povestire: Pentru un om ce a trăit Aici de Roma surghiunit; Dar am uitat a lui numire; Împodobită însă fire Avea acel bătrân vioi, Viețuind el între noi Pe lângă Dunăre, spunea De ale lui nenorociri Și alte multe povestiri Cu mintea sa închipuia. Dar alții pentru dânș’ prindea Prin mreajă peștii și vânat Și pentru iarnă-i pregătea Din blane, straie de-mbrăcat, Iar el nici c-a putut deprinde Nevoii îngrijăluiri, Și blestemând cu mari cuvinte, A soartei lui învăluiri, Zicea că dumnezeii grea Certare lui au rânduit Și moarte, drept bun dar, cerea. Din sânul patriei răpit, Ca un copil plângea cumplit El la aducerea aminte De zilele de mai nainte, Murind, a fost lăsat cuvinte A lui înstrăinate oase Să se mute la a lor pământ. <>'''Alecu''' O! iată soartă ticăloasă A unui scriitor vestit! A unui patriot slăvit! Poetule! Tu mie spune: Ce se numește slavă-n lume? A laudelor glăsuire! Din neam, la depărtatul neam! Ori după moarte tânguire! Sau în sfârșit istorisire Sub șatra a unui țigan?!! Uitând cu ură lumea mare, Acum Alecu de doi ani Petrece tot între țigani Într-o firească desfătare. Cu dânșii bine s-a deprins Și rareori el, ca prin vis, Abia mai aducea aminte Petrecerea de mai nainte. Vieții lui soție bună Cu dâns’ Zamfira dimpreună Se duc cu ursul pe la sate, Alecu prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de dimineață Zamfira veselă cânta Și la Alecu se uita. <>''Cântecul I''<ref>Anume acest cântec Pușkin în a sa alcătuire l-a prefăcut în limba rosienească.</ref> Arde-mă, frige-mă În foc vânat pune-mă. De m-ai frige pe cărbune, Ibovnicul nu-ți voi spune. Că el este tinerel, Drăgălaș și frumușel; Iar pe tine, bărbat rău, Eu de-acum nu te mai vreu. Și tu măcar pân’ la moarte De m-ai bate, de m-ai arde, Și bucăți de m-ai tăia Tot voi face cum voi vrea. <>'''Alecu''' Ce nu mai taci, că am urât A voastre cântece țigănești. <>'''Zamfira''' Dreptate ai să le urăști, Că tocmai pentru tine cânt. {{*|1}} <>'''Alecu''' Da’ eu și fără de cântare Pricep ceva a ta plecare. Și visul meu de astă-noapte Îmi prevestește grele fapte. <>'''Zamfira''' În visuri crezi, om luminat? Un lucru foarte de mirat! <>'''Alecu''' Nu cred în visuri, nici nu vreu Să cred întru nimica eu, Și tu de-acum nu ai crezare; Iar visul meu fiind cumplit În suflet a întipărit O prea urâtă așteptare, Dar mai ales simțirea me Îmi prevestește oarece. <>'''Moșneagul''' La ce atâta supărare, Tu ți-ai făcut făr' de cuvânt? <>'''Alecu''' O! nu, eu foarte bine simt, Eu înțeleg a ei schimbare. <>'''Moșneagul''' A ta mâhnire temei n-are! Ea îi femeie! Tu iubești; Tu porți o dragoste cumplită, Statornică, nemărginită. Iar inimile femeiești Prea înfocat ne îndrăgesc Și iar degrabă ne urăsc. De-aceasta tu să nu te miri, Că uită-te-n albastrul cer Prin nouri luna cum plutește Ea tuturor împărtășește A sa lumină mângâioasă, Dintr-un oraș intră în alt, Și din acela vrea să iasă Lăsându-l iar întunecat; Și cine poate zice lunei: Stăi într-un loc fără mișcare, Sau cine stavilă va pune Femeii la a ei plecare? <>'''Alecu''' Dar cum mai înainte ea Pe mine tare mă iubea? <>'''Moșneagul''' Ascultă, eu să-ți spun de mine: Și eu în lume am iubit Mai mult pot zice decât tine, Nemăsurat fiind robit, Cunosc această pătimire Întâi țin minte eu abia. Pe Dunăre când nu avea Moscalii încă stăpânire. Pe când știam noi de sultan, Iar pașa de la Akerman Ocârmuia Bugeacul tot, Atuncea tânăr eu eram Și să-ți închipuiesc nu pot Cel dintâi foc ce s-au aprins Întru simțirea mea nestins. În scurt, ceea ce-am dorit Cu mare chef am dobândit, Dar un minut de fericire, A fost un vis, o nălucire. Nevasta mea numai un an Mi-a arătat ceva plăcere, Apoi fugind cu alt țigan M-a fost lăsat în supărare Și cu Zamfira mititică. <>'''Alecu''' Dar tu n-ai mai făcut nimică? <>'''Moșneagul''' Ce să mai fac! Și cine poate În silă dragoste a scoate? Iar oamenii petrec în lume Mai multe rele între bune. <>'''Alecu''' Eu nu-s așa! eu pân’ la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul dormind, Pe malul mării, neștiind, Că eu aproape sunt de dâns’, Ș-atunci l-aș arunca în mare Și moartea cea făr’ de scăpare O aș privi cu haz și râs. Ocrotitoarea acea bună A înfocatului amor. O noapte lină fără lună S-au pus pân’ la ai zilei zori. Pe ceriu stele scânteiază Cu strălucitele lor raze. Țiganii toți au adormit; Alecu vis prea greu visează Și se trezește mult uimit: Zamfira lângă dânsul nu-i! Dar unde e?!.. În pieptul lui Se bate inima zuliară Întru mânia înfocată. El iese înarmat afară, Pe iarba cea înrourată O tăinuită urmușoară Se vede... El în nerăbdare Nu merge, ci, pot zice, zboară. Dar ce amarnică mirare! După movili se văd în zare Ca două umbre șopotind... El se oprește ascultând: <>'''Zamfira''' Mă duc de-acum. <>'''Țiganul tânăr''' Mai stai, puicuță! <>'''Zamfira''' Zău că mă tem, mă tem, drăguță. <>'''Țiganul tânăr''' Da' pentru ce atâta frică, Stai, nu te teme de nimică, Alecul tău va fi dormind... &mdash; Aici voi veți muri iubind!.. Alecu groaznic a strigat, S-a repezit și a și dat În inimă cu iataganul. Mort a căzut atunci țiganul. Zamfira în așa uimire A zis cu deznădăjduire: &mdash; Ucigașule! mi-i frică De vărvăreasca ta pornire. <>'''Alecu''' Și tu dar lângă dânsul pică! (o lovește în inimă) <>'''Zamfira''' Ah! am iubit! Iubind și mor... Se revărsa de ziuă zori: Alecu după deal ședea Cu iataganul plin de sânge Și două trupuri reci privea, Iar când s-au început a strânge Țiganii toți pe lângă dâns’, Atunci moșneagul cu mâhnire, Nevrând a face răsplătire, Apropiindu-se a zis: &mdash; Fugi, varvar om, tu de la noi, Te du la lumea ta cea mare Și lasă-ne întru uitare: Tu ești născut pentru război, Și te fălești cu deșteptare, Iar noi în rânduirea soartei Suntem sălbatici, dar firești, Științi n-avem pravilicești, Nici sânge nu vărsăm cu moarte, La suflet ne numim noi mici Și n-am ucis încă pe nime, Iar tu ești varvar! fugi de-aici! Te du, și Dumnezeu cu tine. Zicând aceste, au luat Țiganii trupurile moarte, Plângându-le le-au îngropat Și s-au pornit în altă parte. Numai o șatră în cîmpie Rămase singură, pustie. Așa când toamna dimineață Cucoarele se înarmează Și se pornesc cu strigăt mare La locuri calde pân' la vară, Iar una ce putere n-are, Fiind rănită-n aripioare, Rămâne singură, pătrunsă De mâhniciunea cea nespusă. }} {{ppb}}{{referințe mici}} {{DP-vechi}} 60p7zy6pgwywmlz8wfgsvf7u6ebu8ue 102 5530 152964 152843 2026-10-25T20:33:00Z Mishuletz 445 152964 wikitext text/x-wiki {{AutorWikidata |index-alfabetic = B }} =Articole politice= :majoritatea articolelor politice scrise de Sever Bocu înainte de 1914 nu au fost semnate și nici identificate. *[[Cine mistifică?]], Tribuna, XV 1911, nr. 209, septembrie 24/octombrie 7, 4 *[[Cazul Vaida]], Tribuna, XV, no. 256, noiembrie 23/decembrie 6, 1911, 3 *[[Pentru d. Vaida-Voevod]], Tribuna, XV, nr. 257, noiembrie 24/decembrie 7, 5-6 *[[Premenirea]], Tribuna, XV 1911, nr. 272, 13/26 decembrie, 1-2 =Cărți și broșuri= *[[Les légions roumaines de Transylvanie]], Paris: Paul Dupont, 1918 *[[La question du Banat]], Paris: Imprimerie Générale Lahure, 1919 *[[Lupta pentru Banat]], Bucuresti: 1923 *[[Opt luni în Kiev]], Timișoara: 1933 *[[V. Babeș și vremea sa]], 1934 *[[Spre unitate organic]], f.a. *[[Un veac - al XIX-lea- din istoria Lipovei]], Timișoara: f.a. *[[Universitatea de Vest]], Timișoara: Institut de Arte Grafice - Tipografia Româneasca, 1937, Conferința ținută la deschiderea ciclului de conferințe, pe anul 1937-38 *[[Ziaristica ardeleană și bănățană dinainte de războiu]], Arad: 1938 *[[Drumuri și răscruci]], Vol. I, Timișoara: 1939 *[[Discursuri]], București: 1945, cu o introd. de I. D. Suciu =Prefețe= *[[Vicentiu Bugariu, Iulian Grozescu]] (Timisoara : Editura Aurel Bugariu, 1941) *Ion Montani, Ion Georgescu si Emanuel Popescu (ed), [[Serbarile Unirii]] (București : Cultura Națională, 1929) =Traduceri= * [[Eötvös József, Chestiunea de naționalitate]] (Arad: Tipografia George Nichin, 1906) =Volume postume= *[[Dictatura se amuză]] (București: Paco, 1997), ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Vasile Popeanga g03j77c3yk6gr91knczp8ui2ckap0v5 4 7449 152968 152844 2026-10-25T21:45:51Z Mishuletz 445 /* Lucrări șterse care pot fi restaurate */ 152968 wikitext text/x-wiki __NEWSECTIONLINK__ {{titlu de proces | titlu = Propuneri pentru ștergere | secțiune = | precedent = ←[[WS:I/C|Pagina comunității]] | următor = [[/Arhivă|Arhivă]] ([[/Arhivă/{{CURRENTYEAR}}/{{CURRENTMONTH}}|curentă]])→ | scurtătură = [[WS:ȘTE]]<br />[[WS:PPȘ]] | note = Această pagină este destinată propunerilor pentru ștergere a diverselor articole prezente la Wikisource, în concordanță cu [[WS:PȘ|politica ștergerii]]. '''Vă rugăm să adăugați eticheta {{f|șterge}} în paginile enumerate aici.''' Articolele din această pagină ar trebui șterse dacă nu există opozanță semnificativă după cel puțin o săptămână de la propunerea pentru ștergere. Posibilele încălcări ale drepturilor de autor ar trebui adăugate la [[Wikisource:Posibile încălcări ale drepturilor de autor]]. Paginile care îndeplinesc vreunul dintre [[WS:CȘR|criteriile pentru ștergere rapidă]] ar trebui etichetate cu formatul {{f|șr}} și ''nu'' raportate aici (vedeți [[:Categorie:Propuneri pentru ștergere rapidă|această categorie]]).}} ==Propuneri pentru restaurare== ===Lucrări șterse care pot fi restaurate=== * etc vezi [[Sever Bocu]] șterse 5 ianuarie 2007 * [[Strigate de alarmă în chestia evreească]] * [[Politică. Scrisoarea a II-a]] * [[Politică. Scrisoarea a I-a]] * [[La poarta lui Laie]] * [[Din tainele vieţii şi ale universului]] * [[Format:Isprăvile lui Păcală]] * [[Format:Gruie-al lui Novac]] vezi [[Autor:Petre Dulfu]] șterse 5 ianuarie 2007 ===Lucrări șterse care pot fi restaurate în 2027=== * [[Sunt spiritul adâncurilor]] * [[Poezia (Labiş)]] * [[Primele iubiri]] * [[Geografia timpului]] * [[Moartea căprioarei]] ===Lucrări șterse care pot fi restaurate în 2028=== * [[Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război]] ===Lucrări șterse care pot fi restaurate în 2029=== ===[[Autor:Dan Botta]]=== Traduceri din [[Autor:Edgar Allan Poe|Edgar Allan Poe]] * [[Cântec (Poe)]] * [[Duhurile morților]] * [[Steaua serii(Poe)]] * [[Un vis într-un vis]] * [[Un vis (Poe)]] ===Lucrări șterse care pot fi restaurate în 2032=== * [[Veşnicul]] ===[[Mihail Sadoveanu]]=== * [[Baltagul]] * [[Hanul Ancuţei]] * [[Hanul Ancuţei/Fântâna dintre plopi]] etc. ===[[Lucian Blaga]]=== * [[Vei plânge mult ori vei zâmbi?]] * [[Eu nu strivesc corola de minuni a lumii]] * [[Din părul tău]] etc. șterse 12 ianuarie 2007 ==Propuneri pentru ștergere== [[Categorie:Întreținerea Wikisource|Ștergeri]] [[de:Wikisource:Löschkandidaten]] [[en:Wikisource:Proposed deletions]] [[fr:Wikisource:Pages à supprimer]] [[ja:Wikisource:削除依頼]] [[nl:Wikisource:Te verwijderen]] [[vi:Wikisource:Đề nghị xóa]] [[zh:Wikisource:删除投票]] 3ure2w5yj4ixytp1ccajf5vda4jtvst 0 51335 152965 8668 2026-10-25T21:42:33Z Mishuletz 445 152965 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Chestiunea de naţionalitate | autor = József Eötvös | traducător = Sever Bocu | secțiune = | anterior = | următor = | an = | note = Arad, Tipografia George Nichin, 1906 }} == PREFAŢĂ. == O carte, ce înnainte cu aproape un jumătate veac a văzut lumina, m'am hotărât să pun în traducere românească în mâna publicului cetitor român. Este cartea celebrului bărbat de stat şi a renumitului scriitor maghiar din jumătatea a doua a veacului trecut, a baronului Eötvös József, despre chestiunea de naţionalitate în Ungaria. Sunt convins că cel ce o va ceti, şi îndeosebi cetitorul pe care-l interesează chestiunea de naţionalitate a ţării noastre şi soartea viitorului nostru politic, va înţelege iute rostul traducerii de faţă, a traducerii unei opere de înainte cu un jumătate veac, despre care însă s'ar putea zice cu drept cuvânt, că este doar mai actuală azi, decât în zilele când a fost scrisă. Făcând însă chiar abstracţie dela împrejurarea actualităţii ei, opera aceasta alui Eötvös a fost şi pân'aci şi fără îndoială e şi azi cel mai bogat şi mai clasic isvor de argumente, pentru dreptatea causei noastre, contestată tocmai de aceia, acăror bărbat incontestat Eötvös este. Nimic mai firesc deci, că e bine să punem la o dispoziţie cât mai întinsă acest arsenal de argumente, abea cunoscut de generaţia luptătorilor de azi. Iată de ce am crezut că fac un lucru folositor întrebuinţând timpul de două luni, cât sunt osândit să-l petrec aici în temniţa Aradului pentru causa dreaptă şi sfântă a neamului meu, — traducând opera lui Eötvös şi popularisănd-o între Români. Arad, în temniţă, Noembre 1906. TRADUCĂTORUL, === CHESTIUNEA DE NAŢIONALITATE. === Noi vrem să ne desvoltăm şi asigurăm viaţa constituţională pe baza deplinei egalităţi de drepturi. Vrem, ca în privinţa împărtăşirii de drepturi cetăţeneşti, nici religia, nici naţionalitatea să nu facă nici o osebire între cetăţenii patriei, şi dorim ca pretenţiunile naţionale a concetăţenilor noştri de altă naţionalitate, încât e cu putinţă aceasta fără Sacrificarea integrităţii politice şi a independenţei legale a ţării, să se garanteze şi prin legi. Adresa. Dietei ungare dela, 6 Iuliu 1861. == I == === INFLUENŢA IDEILOR DOMINANTE. === Nota principală caracteristică a civilizaţiunii noastre, ce o deosebeşte mai ales de civilizaţiu-nea evului vechiu, este comunitatea, care dela începutul erei creştine se remarcă în evoluţiunea popoarelor Europei. În evul vechiu progresul nici când nu e general. Rezultatele, la cari o cultură mai înaltă conduc popoarele, nici odată nu sunt comune. Precum religiunea, aşa şi civilizaţia care s'a ridicat pe aceasta, este posesiunea fiecărui popor, pe care nu vrea s'o lăţească peste hotarăle imperiului său. Câte-odată întâmplări mari frâng aceste hotare, între cari se mişcă viaţa singuraticelor popoare. Asta s'a întâmplat în urma războiului uimitor al lui Alexandru-cel-mare, aceasta pe urmele cuceririlor poporului roman şi prin acea influinţă pacinică, pe care-au ezercitat-o în evul vechiu popoarele mercantile. Astfel întâlnim colonii eline în Asia, Africa şi în mai multe ţări ale Europei, cari s'au înfiinţat parte prin puterea lui Alexandru-cel-mare şi a urmaşilor săi, parte prin spiritul de întreprindere a poporului elin; aşa dăm de urmele civilizaţiunei feniciene în diferite părţi ale lumei cunoscute de evul vechiu, şi este ştiut, că sub dominaţiunea seculară a Romei în multe părţi a perit şi limba popoarelor cucerite. Dar acea atingere continuă şi în urmarea acesteia influenţă reciprocă, pe care de present o ezercită civilizaţiunile diferitelor naţiuni una asupra alteia şi acea comunitate, care prin aceasta se naşte în judecata, părerile şi tendenţele lor — aceasta în întreagă istoria evului vechiu înzădar o căutăm. Precum popoarele aşa şi civilizaţiunile lor stau cu desăvârşire străine ori vrăjmaşe unele lângă altele; relaţia lor e indiferenţă completă ori luptă, ce se termină numai cu încălcarea desăvârşită a uneia. Nimic nu dovedeşte mai clar aceasta, decât starea coloniilor eline, cari în diferite părţi ale lumii şi-au susţinut secole întregi propria-le civilizaţie ; fără ca dînsele să fi ezercitat, asupra popoarelor barbare de cari erau încunjurate, ori aceste asupra civilizaţiunei eline, vre-o influenţă mai remarcabilă. De când principiile creştinătăţii au învins asupra vederilor evului vechiu (ceeace natural nu s'a făcut în clipa, în care Constantin s'a făcut creştin, ci gradat, şi atunci, când Roma rupîndu-se dela imperiul oriental, dezvoltarea independentă a bisericii a devenit posibilă) situaţia aceasta se schimbă şi pânăce în evul vechiu găsim numai popoare asupritoare şi asuprite, numai separaţiune absolută ori luptă: cu civilizaţiunea creştină iasă la iveală societatea popoarelor, la început slab şi abia observată, dar vădindu-se în tot mai multe şi mai luminoase apariţii, în măsura, în care legătura ce leagă popoarele într'olaltă, adică învăţăturile comune ale religiei şi influenţa tot mai largă a bisericii, se întăresc într'însele. Lupte, între diferitele popoare vedem şi de acî înainte, războaie a căror cruzimi stau în raport cu starea culturală a acelora ce le poartă: dar relaţiunea, în care se află între sine popoarele creştine ale Europei, se aseamănă cu aceea, pe care au avut-o în evul vechiu diferitele ramificaţii ale poporului elin, între olaltă. Ca şi la acestea aşa şi la diferite popoare ale Europei creştine, religiunea comună dă naştere unei anumite comunităţi a civilizaţiunei, cu care împreună începe puterea generală a ideilor, ce se răspândeşte asupra tuturor popoarelor, aşa că dela sfîrşitul migraţiunii popoarelor până'n ziua de azi, nu găsim epocă, în care anumite idei să nu fi ezercitat asupra întregei lumi creştine o influinţă generală, şi în care dezvoltarea civilizaţiunii noastre n'ar fi fost tocmai rezultatul înrîuririi acestor idei. Lunga luptă, care veacuri întregi a decurs pentru întâietatea ori neatârnarea statului şi a bisericii, stabilirea şi regularea afacerilor feudale, năzuinţele spre libertăţi civice în oraşele evului mediu, organizaţiunea constituţională a singuraticelor ţeri şi proviincii, formaţiunea statelor noastre mai mari, lărgirea puterii suverane, marea reformaţiune religioasă şi revoluţiunea, care nizuieşte după asemenea transformaţiuni în stat — dovedesc deopotrivă, ca şi aproape tot, ce a exercitat înrîurire hotărîtoare asupra dezvoltării singuraticelor popoare ale Europei, că s'au produs sub impulzul unor idei, cari nu sunt posesiunea unui ori altui popor, ci au fost comune tuturora cari s'au dezvoltat sub înrîurirea bisericii occidentale; şi mândrul cuvânt, care s'a zis despre revoluţiunea franceză, că acela va circula lumea întreagă, se potriveşte tocmai aşa pentru orice idee, care dela veacul al X-lea până la vremile mai nuoi aprodus în mijlocul singuraticelor popoare mişcări mari. Dacă privim gradul osebit şi inferior de cultură, în care au stat popoarele Europei în evul mediu, atingerea rară dintre dînsele şi împrejurările lor de stat şi sociale: natural, că influinţa, ce unele idei au exercitat asupra întregei lumi creştine, nu s'a putut răspândi asupra tuturor popoarelor dintr'odată. Astfel de idei, cari au avut efect asupra dezvoltării unor anumite naţiuni în anumite epoce, la altele s'au ivit mult mai târziu ori într'o formă cu totului schimbată şi câteodată au condus la rezultate cu totului osebite; şi dacă privim istoria Europei, dela creştinizarea ei până azi: o aflăm asămănând înaintării unei trupe uriaşe, la care ultimele rînduri trec mult mai în urmă pe terenul părăsit deja de avangarde, dar peste care va trece întreaga trupă. Dacă ne aruncăm privirea asupra ideilor singuratice, cari au avut efect hotărîtor asupra popoarelor Europei, aflăm cea mai mare varietate, ba aflăm chiar contraste. Ceeace o epocă primeşte drept vecinie adevăr, câteodată de aceeaşi generaţie, care a crescut încă 'n respectul respectivei idei, devine obiect de asalt general, de hulă chiar, şi în locul ei se proclamă cu asemenea entuziasm, tocmai contrarul, ca şi aceasta după o anumită vreme să se degradeze tot în mijlocul dispreţului general; şi cine îşi aruncă privirea numai asupra contrastului, în care stau ideile şi aspiraţiile singuraticelor epoce, ca acelea, ce cu scurt înainte erau la modă — cu drept cuvânt se poate întrista asupra slăbiciunii geniului nostru, a cărui istorie nu stă din altceva decât din lanţul lung al decepţiunilor; dar părerea aceasta se schimbă, dacă atenţiunea ne-o îndreptăm nu asupra epocelor, ci a mersului întregei noastre civilizaţiuni. Aşa privind istoria, pe lângă acele schimbări, pe cari le observăm asupra înrîuriii unor idei în diferite epoce, ne arată totodată şi acea consecinţă, cu care omenimea merge într'o anumită direcţie înainte, toată dezvoltarea civilizaţiunii noastre nefiind altceva decât o năzuinţă neîntreruptă spre ţinte pe cari le-a pus creştinizmul şi faţă de cari ideile ce s'au ivit în anumite epoce servesc numai de mijloace, cari imediat să se schimbe cu altele, îndată ce nu mai slujesc progresului general, ori tocmai îl împedecă. Asta o vedem în biserică, unde independenţa intereselor spirituale, la cari provocându-se biserica Romei şi-a întemeiat libertatea, ba chiar dominaţiunea mai târziu s'a folosit de reformaţiune drept armă împotriva bisericei romane. Asta o aflăm în statele noastre, unde aspiraţiile de libertate a clasei civice, pe care odinioară domnitorii, luptând în contra feudalilor îşi sprigineau puterea, mai târziu au restrâns între margini de legi puterea suverană. Asta o observăm în fine şi în cercurile industriei, pentrucă cine nu ştie, că comandele până la minuţiozităţi, cu care sistemul de bresle stingenea odată activitatea individuală, s'au întrodus numai spre asigurarea claselor muncitoare şi spre dezvoltarea industriei; că sistemul acesta mai târziu a fost atacat în numele aceloraşi interese; şi că în zilele noastre dupăce libertatea nemărginită a muncei n'a adus rezultatele aşteptate: spre ajungerea aceluiaş scop căutăm din nou alte mijloace; şi, că în chipul acesta breslele, libertatea absolută a muncei după revoluţiunea franceză — şi în zilele noastre aceace numim organizaţiunea muncii, — ori cât ar părea că stau în contradicţie unele cu altele, nu sunt decât fazele osebite ale unei şi aceiaş aspiraţii. Şi ceeace vedem aci, aflăm şi în celelalte cercuri ale desvoltării genului omenesc. Din clipa, în care cu creştinismul s'a aşezat noua bază a civilizaţiunii, direcţiunea dezvoltării noastre nu s'a schimbat. Dezvoltarea aceasta odată e mai iute, odată mai lentă, dar e neîntreruptă şi dacă în mijlocul confuziunii şi încurcăturilor, pe cari le întâlnim în unele epoce, ni-se zgudue credinţa în înalta chemare a genului nostru: nu e nevoie, decât în loc de a ne arunca privirea asupra momentelor singuratice, să ni-o aruncăm asupra intervalelor mai mari, ca să ni-se împrăştie îndoiala. In chipul acesta istoria ne conduce la acea convingere, că din vremea în care unitatea genului omenesc şi credinţa în menirea sa mai înaltă s'a răspândit cu religia creştină nu se poate găsi un astfel de moment, în care vre-o parte a genului omenesc să nu fi luptat împotriva tirăniei puterii materiale — într'o formă sau alta pentru libertate, egalitate şi comunitatea binelui, şi în care împotriva a orice pedeci. nu s'ar fi apropiat de aceste ţinte; şi dacă în trecutul nostru căutăm acea lege generală, care se manifestă ca înrîuritoare asupra ideilor în istoria universală, rezultatul este acea convingere, că fiecare idee numai atunci şi 'n acea formă devine dominantă într'o epocă, în care o reclamă interesul progresului general şi că puterea, pe care o ezercită îu cutare epocă, fiecare o perde, dacă ajunge în contradicţie cu direcţia generală a civilizaţiunii. De aci, putem formula, asupra chipului de înrîurire şi a extenziunei în care unele idei înrîuresc în anumite epoce, următoarele regule: întâi, că idei cari odată au devenit generale, nu se pot oprima şi evita, şi că popoare ori chiar ţări, fie cât de puternice, nu se pot emancipa de sub influinţa lor. A doua, că mărimea şi direcţia influinţei, pe care-o ezercită o idee, depinde dela stările, cari au existat în sânul unui popor ori ţări, când ideia îşi inaugurează domnia şi că precum fiecare idee ezercită influinţa transformatoare asupra acelor părţi a stărilor existente, cu cari stă în contrast: aşa stările existente reezercită aseminea influinţa asupra ideii şi îndeosebi asupra acelei forme, în care se prezintă ea în singuraticele ţări. A treia, că influinţa, ce ideile ezercită asupra societăţii, niciodată nu se estinde într'atât, încât să transforme întreaga societate dintr'odată şi să distrugă orice stări existente, şi că şi la cele mai mari prefaceri, drept rezultante a puterii unor idei, totdeauna rămâne cu mult mai mult din cea ce a fost, decât ceeace se schimbă. Dacă privim până 'n capăt peste trecutul civilizaţiunii noastre, aflăm în ea tezele aceste justificate una câte una. In tot decursul ei, fiecare epocă, precum ne învederează forţa ideilor ezercitată asupra dezvoltării noastre, aşa ne arată şi marginile în cadrele cărora se ezercitează aceasta forţă, — şi când ne conduc la acea convingere mângâietoare că forţa materială nu poate subjuga dăinuitor spiritul şi că în faţa credinţei ba chiar a prejudiţiilor omeneşti Ia sfârşit rămâne totdeauna învinsă: ne advertizează deodată să fim cu moderaţiune în aşteptările noastre. Pentrucă dupăce niciodată idee n'a învins încă pe deplin, n'a transformat încă imediat întreaga societate: dela propriile noastre idei încă nu putem aştepta astfel de rezultate. Civilizaţiunea se aseamănă cu desvoltarea individului. Precum cunoştinţele şi convingerile şi ceeace depinde dela acestea, direcţia intelectuală, ezercitează influenţă hotărîtoare asupra aspiraţiilor şi asupra întregei vieţi individuale: aşa înrîuresc ideile asupra întregei omeniri; dar precum individul, aşa epoce întregi nici când nu stau sub influenţa exclusivă a unei singure idei şi acolo ca şi aici convingerile ne pot schimba radical direcţia năzuinţelor; nu pot însă distruge nici amintirile trecutului nici împrejurările existente şi fiecare epocă în favorul propriilor sale idei se poate folosi numai de acele mijloace pe cari i-le-a făurit propriul ei trecut. De acì devine, că precum puterea materială, folosită cu ori-câtă rigoare şi consecvenţă rămâne totdeauna învinsă când ajunge în conflict cu spiritul timpului: aşa unele idei dominante ale epocei nici odată nu înving pe deplin şi nici odată nu pricinuesc toate consecinţele lor logice. Ar duce departe peste ţinta mea, dac'aş întră în dovedirea amănunţită a acestor afirmaţiuni, — să ne întoarcem acum la obiectul pe care l'am pus drept scop scrierii prezente. == II. == === IDEA DE NAŢIONALITATE. === Îndreptându-ne atenţiunea asupra epocei de faţă, aflăm trei idei, cari ezercitează asupra sa influinţă hotărîtoare: idea libertăţii, egalităţii şi a naţionalităţii; şi fiindcă aspiraţiunea veacului nostru — după realizarea libertăţii şi egalităţii — apare numai ca continuitatea unei mişcări începută deja de mult: idea de naţionalitate este cea adevărată care-i dă, celei mai nuoi epoce, timbrul caracteristic. Ce e dar aceasta idee ori simţire de naţionalitate, care îmbrăţişată cu un nemărginit entuziasm, dă în zilele noastre prilej la atâtea lupte ? Naţionalitatea nu e altceva, decât aceea conştiinţă a aparţinerii la olalta, ce naşte într'o mulţime mai mare de oameni din amintirile trecutului, starea lor prezentă, şi ceeace derivă din aceste, comunitatea lor de interese şi sentimente. De unde reese evident, că izvorul sentimentului de naţionalitate, poate să fie tot prin ce se naşte între oameni aceasta simţire a aparţinerii laolaltă. Un mare factor pentru aceasta este comunitatea limbei, şi d'aceea e natural, că acolo, unde aceasta există, găsim dezvoltat sentimentul unei naţionalităţi la astfel de popoare, cari au trăit veacuri întregi dezbinate şi câteodată în teri antagoniste ; ba că chiar şi înrudirea de limbă produce asemenea rezultate, şi între popoarele germaneslave şi romane încât popoarele în înrudire de limbă stau în faţă cu un dujman comun, conduce la sentimentul unei anumite unităţi. Dar afară de limbă şi înrudire de rassă mai are sentimentul de naţionalitate şi alţi factori şi ar trebui să uităm experienţele istorice şi a veacului de faţă, dac'am vroi să nu recunoaştem, că amintirile comune ale trecutului şi interesele şi speranţele comune ale prezentului produc asemenea, câte-odată simţiri mai puternice chiar între cetăţenii unei teri de diferite limbi. Sentimentul de naţionalitate la popoare este acelaş, ca la individ conştiinţa individualităţii. Atât de mult stă această, încât dacă suntem întrebaţi: ce să recunoaştem de naţionalitate osebită — nu putem răspunde altceva, decât că naţionalitate osebită trebue să recunoaştem orice mulţime de popor, în care s'a deşteptat sentimentul individualităţii sale osebite. Dupăce deci conştiinţa aceasta de naţionalitate osebită se naşte prin felurite cauze: contrastele pe care le observăm de multeori în manifestarea sentimentului de naţionalitate nu numai la diferite popoare, ci la acelaş popor, la acelaş om, zac în natura lucrului şi nu trebue decât să ne întoarcem la izvorul, din care în anumite cazuri nasc aceste sentimente, ca să înţelegem cauza, pentru care germanul din Alsacia ori Ungaria, care e gata la orice sacrificiu pentru naţionalitatea sa politică, se simte totuşi atins de orice ar putea întuneca numele naţiunei germane. E clar din acestea, că sentimentul de naţionalitate nu e nou şi că în întreaga istorie nu există epocă în care să nu-i putem arăta manifestaţia ; e neîndoios cu toate acestea, că sentimentul acesta niciodată n'a influinţat mai mult asupra faptelor omeneşti şi n'a dat prilej In atâtea pretenţiuni, ca şi în veacul de faţă. La ce se atribue aceasta? Întâia cauză: progresul în cultură ce-au făcut popoarele Europei. Precum la singuratic conştiinţa individualităţii sale este pasul întâi, cu care începe dezvoltarea sa intelectuală, şi orice progres ce face în aceasta dezvoltare, conduce numai la pătrunderea mai clară a acestei conştiinţi: aşa e aceasta şi la naţiuni şi e imposibil, ca în măsura, în care ajung mai civilizate, să nu se deştepte, într'însele, conştiinţa individualităţii şi a naţionalităţii lor. A doua cauză: nexul logic, în care stă ideea de naţionalitate, cu ideile ajunse dominante în veacul al XVIII-lea în câmpul politicei şi al societăţii. Dac'atunci, când suveranitatea s'a considerat de posesiunea unora, a căror drepturi se judecau după principiile dreptului privat, aşa că aproape fiecare stat existent îşi poate mulţumi formaţiunea dreptului de succesiune şi învoielilor încheiate între familii domnitoare; dacă, zic, atunci, când principatul hărăzit din graţia lui Dumnezeu, era singura bază a dreptului public, individualitatea popoarelor nu s'a luat în nici o seamă şi cele mai diferite popoare s'au alăturat într'un stat; ori când vre-o familie domnitoare s'a stins în linia bărbătească şi o naţiune s'a dismembrat între erede în zece părţi: în aceasta vedem numai aplicarea logică a acelor principii, cari au domnit atunci în general; dar' tot atât de luminos e şi aceea, că dupăce veacul al XVIlI-lea a preconizat idea suveranităţii poporului, asta nu s'a putut întâmpla, fără o anumită recunoaştere de îndreptăţire a popoarelor. Idea suveranităţii poporului cuprinde în sine idea îndreptăţirii singuraticelor popoare şi fiindcă veacul al XVlIl-lea deodată cu suveranitatea poporului a aşezat şi principiul egalităţii: efectul comun al acestor două principii conduce necesarminte la recunoaşterea egalei îndreptăţiri a popoarelor, care prin urmare nu e altceva decât aplicarea consecventă la popoare a acelor principii, pe cari secolul al XVIII-lea le-a primit ca bază pentru toate relaţiile juridice; numai patima fiind aici surprinzătoare, cu care aceasta s'a întâmplat. Ba chiar şi aceasta patimă pare firească daca ne aruncăm privirea asupra acelor împrejurări, cari au existat în întreaga Europă dela sfîrşitul veacului trecut până în vremile mai nuoi, şi cari sunt a treia şi poate principala cauză a însufleţirii din zilele noastre pentru idea de naţionalitate. Experienţa ne arată, că precum singuraticii aşa şi popoarele îşi atribuesc nemulţumirea lor de obicei unei cauze şi dela îndepărtarea acesteia aşteaptă toată mântuirea; de unde urmează, că de câte-ori progresând şi mai multă vreme într'o direcţie, au aflat-o pe aceasta de rea: îşi caută mântuirea tocmai în contrarul. Intelectul omenesc înaintează în contraste, şi ori privim dezvoltarea singuraticilor, ori a naţiunilor, vom experia, că desfăşurarea lor istorică în definitiv conzistă din reacţiuni ce şi-au urinat, unele altora. Aceasta o observăm şi în istoria secolului XVIII. Precum către sfârşitul evului mediu, dupăce unele clase s'au ridicat la o mai înaltă treaptă a culturei, nimic n'a fost mai simţitor decât lipsa unei ordine şi a unei puteri superioare, care să ţie în frîu pe acei nenumăraţi mici tirani a acelui veac; şi precum atunci singuraticele clase ale popoarelor au sacrificat bucuros totul, ca numai să scape de necazurile acăror povară devenise insuportabilă: aşa dela sfârşitul veacului XVII, dupăce statul, respective nemărginirea puterii domnitorilor a produs aproape aceleaş urmări, pentru evitarea cărora a fost înfiinţat, restrângerea acestei puteri şi eluptarea libertăţii politice s'a pus drept panaceă, proprie pentru vindecarea tuturor relelor existente; şi fiind-că fiece abuz, fiece nedreptate, ce în secolul XVIII a stat în calea progresului era în legătură cu absolutizmul puterii regale, prerogativele de clasă şi abuzurile moştenite încă din evul mediu: toate năzuinţele s'au concentrat exclusiv spre nimicirea acestora şi orice alte interese au fost puse la o parte. Dar aceste interese, deşi uitate, existau nu mai puţin, şi îndată ce marea mişcare, care a început în numele libertăţii şi egalităţii şi-a ajuns cel puţin scopurile negative, respective îndată ce a distrus organizaţia medievala a statelor: aceste interese, cari la aceasta mare prefacere nu s'au luat în considerare, au păşit înainte, între aceste şi interesele de naţionalitate. Ceeace caracterizează mai ales aceasta prefacere prin care a trecut Europa în veacul trecut, şi cel prezent: este influenţa nemărginită a ştiinţii asupra-i. Alte rcvoluţiuni, prin cari au trecut unele state, erau îndreptate împotriva unor abuzuri, a unor clase ori domnitori şi îndată ce şi-au ajuns scopul, se îngrigiau cel puţin de garanţii în contra repeţirii a asemenea rele. Revoluţiunea secolului XVIII şi-a pus drept ţintă nu sistarea vre-unor abuzuri ci înfiinţarea, pe baza principiilor aşezate de ştiinţă, a unui sistem cu totului nou, arangiarea nouă a întregei lumi amăsurat teoriilor ştiinţifice şi în urmărirea acestui scop a dovedit atâta intoleranţă, cum nu ne oferă pildă epocele puterii suverane absolute. întreaga evoluţie, ce s'a petrecut în senz politic în ultimele secole, nu e altceva decât lăţirea principiului centralistic şi restrângerea acelei autonomii de care dispuneau în evul mediu unele provincii, oraşe ba chiar nobili; dar domnitorii, până ce puterea statelor s'a exercitat numai prin şi pentru dânşii, lasă neatins cel puţin acea, prin ce nu se simt dânşii restrânşi. De când însă legislaţia a trecut în mâna poporului şi guvernarea s'a făcut în numele majorităţilor: principiul centralistic s'a estins asupra a toate. Ceeace nu s'a potrivit cu unitatea deplină a statului, ceeace putea să restrângă puterea absolută a majorităţii ţării; ceeace putea să conturbe egalitatea ori uniformitatea, idealul epocei: toate acestea, conziderându-se de ofenzătoare a vecinicei dreptăţi şi o împedicare a drepturilor imprescriptibile şi a bunăstării omeneşti, dacă şi nu s'a atacat, s'a luat cel puţin de astfel, ce nu merită atenţia legiuitorului; şi acì a aparţinut mai ales şi naţionalitatea cetăţenilor. Secolul nostru în privinţa aceasta a urmat numai direcţiunea pe care i-a desemnat-o secolul XVIII-lea şi nu 'ncape îndoială că principiul de naţionalitate sub întreaga desfăşurare a civilizaţiei creştine niciodată n'a fost mai mult călcată în picioare ca şi după marele război ce a urmat revoluţiunii şi în vremea congresului din Viena, ce 1-a urmat. Să ne mire deci, dacă precum totdeauna, aşa şi acuma, în numele acelor interese, cari erau mai ales lezate de stările existente, s'a născut reacţiune împotriva acestor stări şi constituţia de stat pe care secolul XVIII a înfiinţat-o pentru realizarea egalei îndreptăţiri, dar care n'a asigurat decât puterea absolută a majorităţii, s'a atacat tocmai în numele egalei îndreptăţiri, în acele ţari, unde locuesc mai multe naţionalităţi împreună şi acelea, cari sunt în minoritate, se simt prin puterea absolută a majorităţii, împedicate în libera lor dezvoltare. Rezultă clar din aceste, că acea mare mişcare de naţionalitate în mijlocul căreia trăim, şi care ameninţă cu primejdie state, ba chiar întregul sistem politic al Europei, se poate atribui numai astorfel de cauze, acăror efect îl putem fixa; şi tocmai ca şi mişcarea, care s'a pornit în favoarea puterii regale, contra relaţiilor de stat medievale, şi ca aceace mai târziu s'a pornit în favoarea libertăţii şi egalităţii contra puterii absolute regale, e numai un nou pas, în aceeaş direcţie, pe care o urmează omenirea în progresul ei; de unde cu cea mai mare probabilitate putem deduce, ca precum între cauze, — cărora idea aceasta şi ideile dominante a altor veacuri au a-şi mulţumi influinţa, — există cea mai mare analogie: aceeaş analogie vom observa şi cu privire la consecventele acelei idei. Ca şi orice idee, ce a devenit dominantă într'o epocă ori alta a istoriei, aşa şi idea de naţionalitate va atrage după sine urmările necesare, şi nu este putere să-i împedece influinţa mare şi hotărîtoare asupra desvoltării noastre. Dar ca şi la alte idei, aşa şi aci influinţa aceasta se estinde numai până unde pretenţiunile, ce s'au făcut în numele ideei, n-au ajuns în conflict cu direcţia, pe care-o urmează civilizaţia noastră. Şi ca la alte idei aşa şi aici, influinţa aceasta nici odată nu se estinde aşa de mult, ca toate stările de stat şi sociale imediat să le schimbe şi pe toate cele existente să le transforme. Mărimea şi direcţia influenţei depinde şi aici dela acele stări, între cari se încearcă validitarea ideii într'o ţară şi precum idea de naţionalitate va ezercita influenţă modificatoare asupra acestora: aşa stările acestea vor reezercita aseminea influinţă asupra formei, în care validitarea ideii de naţionalitate este posibilă. Din aceasta din urmă c clar că despre urmările verosimile ale ideii de naţionalitate şi despre modurile conform cărora pretenţiunile făcute în numele naţionalităţii se pot realisa, numai atunci putem vorbi cu temeinicie, dacă vom desbate chestiunea aceasta nu în general, ci din punctul de vedere al împrejurărilor specifice ale unui stat ori ţeri — şi aceasta este ce încercăm în capitolele următoare. == III == === IDEA DE NAŢIONALITĂTE IN UNGARIA. === Nu există ţeară, asupra stării căreia chestiunea de naţionalitate să ezercite o influinţă mai generală şi determinătoare, ca patria noastră. Pretutindenea, unde în vremea mai nouă întâlnim mişcări naţionaliste: acelea urmăresc o direcţie. In Germania şi Italia pretenţiunile naţionaliste se provoacă numai la unitatea de rassă şi limbă, în Polonia numai la drepturile istorice; la noi ambele direcţii apar deodată şi pânace ţeara faţă de Monarchie — şi Croaţia faţă de Ungaria îşi întemeiază legitimitatea neatârnării pe istorie: în aceeaş vreme în cercurile separate ale Ungariei, Ardealului şi Croaţiei, Românii, Slavii, Germanii, Sârbii, Ruşii în virtutea limbei şi obârşiei vin cu pretenţiimi cari stau în conflict cu dreptul istoric; şi putem fără exagerare spune, că idea de naţionalitate nici unde nu s'a pus în vre-o formă, pentru care în patria noastră n'am afla exemplu. Situaţia aceasta caracteristică este efluxul dezvoltării noastre istorice şi d'aceea, pentru a ne rosti temeinic asupra chestiunii de naţionalitate, e de lipsă a arunca o scurta reprivire asupra trecutului patriei noastre şi asupra împrejurărilor, între cari chestiunea aceasta s'a ivit la noi. Teritorul, care formează acum patria noastră, veacuri întregi a servit de staţiune ori de teatru de război popoarelor ce înaintau dela răsărit spre apus, unde acelea poposeau pe o vreme, pânăce nu erau împinse de un alt val de popoare ce le venea în urmă. Aşa s'a întâmplat, că antecesorii noştri, când terminând epoca migraţiunii s'au înfăţişat pe aceste plaiuri, au aflat aici fragmentele celor mai diferite popoare, aparţinând partea mai mare la Slavi, dar' cari nici unde nu s'au închegat în masse mai compacte de naţiuni. Starea aceasta a ezercitat efect neîndoios asupra fondării imperiului maghiar. — Precum la răsărit şi meazăzi Carpaţii, la meazănoapte şi apus imperiul încă în fiinţă dela răsărit şi imperiul german deja format fixau frontierele, peste cari antecesorii noştri, prin lupte vitejeşti urmate un secol întreg nu şi-au putut lăţì domnia: aşa faptul, că aceasta mare provincie au putut-o ocupà în aşa scurtă vreme, şi între hotarele ei forma un aşa puternic imperiu, îşi află mai ales în împrejurările etnografice, esplicarea. Pentrucă în locul, unde au descins, formarea unui imperiu mai mare era necesară; şi pentrucă feluritele fragmente de popoare, cari posedau mai nainte ţeara nu s'au arătat destoinice pentru aceasta: d'aceea le-a succes părinţilor, ceeace altora mai mari la număr şi cu asemenea vitejie, nu le-a succes. Cucerirea maghiară este numai acel ciment, care uneşte aceste diferite bucăţi într'un singur întreg, fără a sista osebirile dintre dânsele şi e mai presus de orice îndoială, că imperiul maghiar, deja la înfăţişarea sa cuprindea în sinul său mai multe naţionalităţi. Starea aceasta în primele secole a istoriei noastre nu s'a schimbat, şi aceasta e natural. Până ce rassa cuceritoare stăpâneşte absolut: nu ezistă motiv, pentru care să dorească a-şi răspândi naţionalitatea — baza prerogativelor ei şi asupra altora, şi poporul maghiar, tocmai aşa ca şi acelea pe cari le-a cucerit, n'au stat la aceea treaptă a culturei, ca dintre dânsele oricare să fi asimilat naţionalitatea celorlalte. Intâiele secole a istoriei noastre în privinţa aceasta nu se osebesc de ale altor teri; ştim, de pildă, câtă vreme a trebuit, pânăce cuceritorul normau contopindu-se cu saxonul au format puternica naţiune engleză. De mirat este numai, că situaţia, în care le aflăm pe diferitele naţionalităţi la începutul istoriei noastre, a rămas şi mai târziu aceeaş, şi istoria noastră în nimic doar nu se deosebeşte de a altor popoare, ca şi în aceasta. Spre sfârşitul evului mediu, în urmarea aspiraţiunilor când ale domnitorilor, când ale bisericii, se formează pretutindenea naţionalităţi compacte şi unde aceste năzuinţi în unele teri n'au succes, acolo diferitele naţionalităţi îşi stau faţă în faţă, dujmane. - Patria noastră în privinţa aceasta face escepţiune şi din momentul în care s'a întrodus creştinizmul până la căderea dela Mohács, nu aflăm lege, nu putem arătă document, din care să reiasă măcar cea mai îndepărtată intenţie, ca diferitele naţionalităţi ale terii să se contopească, ori vre-una dintre dânsele sa se asuprească. Patria noastră în privinţa aceasta este în adevărat contrast cu Francia. Pânăce acolo deia Suger până la Ludovic al XIV-lea, orice individualitate distinsă, ce a domnit peste ţeară, pe diferite căi a muncit totdeauna pentru crearea unităţii poporului francez: la noi puterea statului a procedat aproape neîntrerupt în direcţie inversă. Ca şi cum părerea, pe care şi-o exprimă Sfântul Ştefan în sfaturile către fiul său, că o »ţeară cu o limbă şi obicei e slabă» — unius lingue uniusque moris regn u m imbecille et fragille est » (Decret, lib. I. Cap. 6. §. 3.) ar fi fost primită de descendenţi drept axiomă de guvernare: puterea regală n'a nizuit spre asimilarea diferitelor popoare ale terii, din contră ea şi-a înţeles mai ales aşa misiunea, că susţinând particularităţile unor ţinuturi ale imperiului, relaţiunea, în care acele stăteau faţă de Coroană, să nu se schimbe. Ar duce mai departe, dac'aş caută cauzele acestei proceduri a regilor noştri. Faptul e indiscutabil, şi ori ne aruncăm privirea asupra relaţiunilor dintre singuraticele provincii faţă de ţară; ori privim starea diferitelor naţionalităţi între marginile ţării: vom afla, că precum acolo autonomia singuraticelor provincii, aşa particularităţile diferitelor naţionalităţi din ţară nici când nu s'au atacat în virtutea unităţii ţării şi că dacă, neamul maghiar, a fost împărtăşit de distincţiune, aceasta conzistă numai într'acea că situaţia sa nici când n'a fost asigurată prin legi şi privilegii osebite. Politica internaşi externă a Ungariei a trecut prin multe schimbări, dar în privinţa aceasta nu; şi dela începutul monarchiei noastre până la căderea dela Mohâcs aflăm aplicarea aceloraş principii, cărora pe deoparte avem ale mulţumi, că pânăce în evul mediu aproape pretutindenea în alte ţări, feudali puternici, sprijinindu-se pe interese provinciale ori naţionaliste, duceau statul la primejdie, la noi, existau vederi aşa de lămurite despre unitatea statului, puterea indivizibilă a coroanei, ca şi cari înainte de secolul XVI nicăiri în Europa n'aflăm; aceasta procedură însă a atras după sine cealaltă consecinţă, că imperiul maghiar adevărat c'a format un întreg compact fată de alte ţări, dar în privinţa naţionalistă nici când n'a putut deveni una şi în secolele independenţei sale, pana la căderea dela Mohâcs, apare totdeauna ca naţiune politică. Stăpânirea turcească, şi schimbările mari ce s'au făcut prin aceasta în viaţa noastră de stat, că prin comunitatea domnitorilor noştri am ajuns în legătură cu provinciile ereditare ale dinastiei Habsburgice, asemenea nu ne-au schimbat starea în privinţa aceasta. Marele contrast, ce a existat între creştinism şi islam a absorbit totul, astfel şi interesele speciale de naţionalitate şi lunga luptă, în care ţara şi-a apărat independenţa de atâtea ori atacată şi vechea sa constituţie, a dezvoltat şi mai intenziv conştiinţa unităţii politice între cetăţenii de diferite naţionalităţi a tarei, nu numai faţă de străinătate, ci şi faţă de provinciile ereditare, cu acăror locuitori erau o parte din fii acestei patrii în înrudire de naţionalitate. Şi acì zace explicaţiunea marei deosebiri, ce ezistă de prezent în privinţa naţională între patria noastră şi alte ţări. Toate ţările Europei s'au format din diferite naţionalităţi; dar despre diferenţa aceasta a rămas în general puţine urme. Poporul dominant, parte prin cultura-i superioară, parte prin violenţă — ca şi care au folosit Germanii pentru germanizarea Slavilor — a contopit pe ceilalţi şi din fracţiuni de popoare diferite s'au format mari naţiuni compacte. La noi o astfel de acţiune până 'n vremile mai noui nici nu s'a încercat; şi cu toată deosebirea de rassă şi naţionalitate ce a ezistat totdeauna în ţeara aaeasta, nu este doar ţeară, în care chestiunea de naţionalitate să îi dat până 'n vremile mai recente mai puţin prilej de tulburări; şi dacă, nu putem nega ca fapt, că locuitorii Ungariei după origine aparţin la diferite popoare şi vorbesc felurite limbi, trebue să recunoaştem, că faptul acesta n'a avut asupra desfăşurării istoriei noastre până 'n vremea cea mai nouă nici o influinţă. In vremea mai nouă a dat prilej de discuţie ştiinţifică naţionalitatea unora dintre cei mai distinşi ai noştri bărbaţi. Fost-au, cari pretindeau gloria Zrinyi-eştilor croaţilor, a Huniazi-lor, românilor şi însuş Dugonics, pe lângă toată exageraţiunea însufleţirii cu care se alipea de naţiunea maghiară a fost socotit de sârb; dar tocmai, dacă afirmaţiunile acestea sunt ezacte, nu dovedeşte oare viaţa acestor bărbaţi, sângele, ce l-au vărsat pentru patrie, locul, ce-au ocupat în literatura noastră, că spiritul, care de prezent oferă prilej pentru aceste discuţii, înaintea lor era necunoscut? Am trecut prin grele vremi. Discordia între partide nicăiri n'a lăsat urme mai sângeroase ca în patria noastră şi cetăţenii de multeori au stat înarmaţi unii împotriva altora. Diferite au fost pricinele acestor lupte. Religia, succesiunea la tron, conflicte între domni şi iobagi, usurparea unor dinaşti, —- cu un cuvânt tot ce în alte ţari au dat prilej pentru neînţelegeri, la noi au udat cu sânge pământul ţării. Numai un lucru rămâne cert, dacă reprivim peste aceste negre pagini ale istoriei noastre până 'n vremile mai noui, şi anume: niciodată nu chestiunea de naţionalitate a servit de cauză fundamentală a conflictelor. Când casa lui Árpád s'a stins, şi când dinastia habsburgică a fost ridicată în scaunul regelui ungar, oastea de iobagi, în epoca grea a războaielor religioase şi civice, partizanii şi adversarii casei de Anjou, adicţii lui Ferdinand şi ai lui Zâpolya, iobagi şi nobili, catolici şi protestanţi — o jumătate a Ungariei cu cealaltă — stat-a faţa 'n faţă; — dar o naţionalitate cu cealaltă niciodată! Să ne îndreptăm privirea asupra oricărei părţi a istoriei noastre, partidele s'au format după interese şi convingeri şi nu după naţionalitate şi nu ezistă caz, că un partid ori altul să fi primit numai pe o naţionalitate în şirele sale, stând celelalte în faţa ei. Locuitorii de diferite limbi ai acestei patrii, opt veacuri dearândul s'au simţit cetăţenii unei ţări, cari după limbă au rămas Slavi, Români, Germani, dar niciodată un moment n'au încetat a fi ungari, şi la cari tenacitatea cu care s'au legat de propria-le limbă, niciodată n'a primejduit unitatea patriei noastre; eăci precum sub jugul turcesc de un veac şi jumătate, aşa şi mai târziu fiecare naţionalitate îşi căuta garantele propriei libertăţi numai în puterea şi libertatea patriei comune. Efectul, ce chestiunea de naţionalitate ezercită asupra desfăşurării noastre, începe numai cu vremea mai nouă, şi dacă privim împrejurările cari s'au dezvoltat dela finea veacului trecut: nu e greu a afla cauzele acesteia. Ungaria, a luat numai puţină parte în mişcările intelectuale ale veacului XVIII şi pentru acest cuvânt, la noi nici principiul suveranităţii poporului, nici cel al egalităţii n'a putut ezercita influenţa nemijlocită pe care am fixat-o mai sus asupra deşteptării sentimentului de naţionalitate. E indiscutabil, că în urma legăturii ce ezistă în dezvoltarea intelectuală a popoarelor aparţinând bisericii occidentale, entuziasmul, ce cu sfârşitul secolului trecut s'a deşteptat în mai multe locuri faţă de idea de naţionalitate, n'a rămas nici la noi fără efect; şi precum activitatea lui Kazinczy şi a tovarăşilor săi stă în legătură neîndoioasă cu aspiraţiunile literare ale Germaniei : astfel e netăgăduit efectul ezercitat de literatura noastră naţională asupra înălţării conştiinţei poporului maghiar; nu mai puţin sigur este însă, că acest efect, mai ales la început, s'a putut răspândi numai asupra populaţiei maghiare a ţării şi şi în cercurile acesteia numai asupra claselor mai culte şi că influenţa generală, ce idea de naţionalitate a ezercitat mai târziu asupra întregei naţiuni, este de atribuit altor cauze. întâia între acestea este progresul, ce popoarele de diferite limbi din patria noastră, au făcut în cultură, care a condus necesarmente şi în sînul naţionalităţilor nemaghiare, la cultivarea limbei şi literaturii lor. A doua, mişcarea de naţionalităţi din ţările vecine şi înrudirea de limbă şi rassă, în cari stau o parte din cetăţenii patriei noastre cu popoarele acestor ţări. A treia, abandonarea limbei latine în legiuire şi administraţie, prin ce locuitorii maghiari ai ţării au fost împărtăşiţi de astfel de favor, pe care mai înainte nu l-au avut. A patra, progresul rapid pe câmpul politicei, care la noi a ezercitat efect mai nemijlocit asupra desfăşurării principiului de naţionalitate, pentrucă cea mai mare parte a claselor privilegiate aparţinând de fapt naţionalităţii maghiare, contrastul, ivit în epoca discuţiunilor politice asupra intereselor nobililor şi a nenobililor, au făcut mai vie simţirea osebirii de naţionalitate. A cincia în fine este înrîurirea, ce dela transformarea noastră democratică, a câştigat fiecare cetăţean de ori ce limbă şi naţionalitate, asupra afacerilor publice. Dacă zace în natura lucrului, că fiecare naţiune, îndată ce s'a ridicat la un anumit grad al culturii, îşi îndreaptă preocuparea asupra cultivării limbei şi literaturii sale; şi dacă prin urmare nu este nimic surprinzător în stăruinţa în aceasta direcţie a naţiunei maghiare la sfârşitul secolului trecut: tot acestea stau şi faţă de aceleaşi nazuinţi a popoarelor de altă naţionalitate din patria noastră; şi în adevăr, nimenea nu se poate mira, că dupăce legile noastre au decretat deplină egalitate pentru fiecare cetăţean al patriei: aplicarea faptică a acestui principiu s'a pretins şi în privinţa de naţionalitate şi anume în mod tot aşa de general şi absolut, ca şi cum am observat aceasta la toate pretenţiunile ce s'au făcut în numele egalităţii. Toate acestea zac în natura lucrurilor şi dacă luăm în conziderare situaţia particulară a Ungariei şi acele împrejurări, în cari naţionalităţile diferite din patrie au stat unele faţă de altele nu în senzul legii, ci de fapt: nu suntem surprinşi nici de patima, cu care s'a desbătut aceasta chestiune şi la noi aproape dela ivirea ei. Patria noastră, care în urma unităţii domnitorului, a stat peste trei secole în legătură strânsă cu imperiul austriac, nu numai în senzul legilor, dar de fapt s'a simţit ţeară neatârnată, care numai prin propriul ei guvern şi prin legile ţării se poate guverna şi, s'a alipit cu atât mai ales de aceasta neatârnare, pentrucă a văzut într'însa acea garanta a libertăţii sale constituţionale, de care celelalte părţi ale imperiului atunci încă nu se bucurau. Că aceasta neatârnare, s'a menţinut prin atâtea vicisitudini şi furtuni este a se mulţumi numai buneiînţelegeri de care naţiunea a dat dovezi în apărarea constituţiei sale; şi cine privià fără sinamăgire starea patriei noastre, trebuia s'ajungă la convingerea: că ezistenţa Ungariei e în primejdie îndată ce sentimentul patriotic ce a contopit într'un întreg pe toţi cetăţenii acestei patrii, piere. Să ne pună oare 'n mirare, când interesarea ce s'a deşteptat între cetăţenii patriei faţă de propria-le naţionalitate, eclipsa tot mai mult dragostea patriei comune şi în numele naţionalităţii se făceau astfel de pretenţiuni, cari stăteau în aparenţă în contradicţie cu unitatea ţării: aspiraţiunile naţionaliste fost-au la noi primite cu mai mult resenz, ca aiurea? Să ne mirăm oare, că eram câteodată nedrepţi faţă de dânşii, şi atribuiam agitaţiunii meşteşugite a unora, ceeace nu era decât firească desfăşurare a lucrurilor, urmarea numai a celor mai nobile şi cu ale noastre înrudite sentimente. Dincontră, dacă ne gândim, că deşi legile noastre nici când n'au făcut deosebire între naţionalităţile din patrie şi fiecare — aparţinând oricărei naţionalităţi — s'a împărtăşit de drepturi şi datorinţe, precum a aparţinut la privilegiaţi ori neprivilegiaţi, totuşi aceşti privilegiaţi erau în mare parte maghiari: — întreb, nu e firesc şi aceea, că între locuitorii de diferite naţionalităţi a acestei ţări s'au arătat în multe locuri neîncredere ori porniri dujmănoase faţă de Maghiari? Neîncrederea aceasta fără îndoială era nedreaptă, mai ales în momentul când nobilimea maghiară abdicând la privilegii a împărtăşit cu egală libertate pe fiecare cetăţean al ţării; dar oare nu a trecutului, a situaţiei în care au trăit veacuri dearîndul cetăţenii neprivilegiaţi ai ţării, şi a cărei amintire nu a putut fi ştearsă de binefacerile anilor ultimi, consecinţă logică este aceasta? E adevărat, greşeli s'au făcut din partea noastră şi şi din partea naţionalităţilor: noi în apărare, ca şi dânşii în pretenţiuni, demulte-ori am trecut peste marginile, pe cari ni-le impuneau interesele de unitate a ţării şi de liberă dezvoltare a singuraticelor naţionalităţi; şi e neîndoios, că dacă ne ferim de aceste greşeli şi aceia cari în înţelegerea noastră-'şi vedeau împedecarea scopurilor lor, nu exploatau cu isteţime aceste greşeli ale noastre: evitam multe amărăciuni şi suferinţe; dar că chestiunea de naţionalitate să fie delăturată şi să nu ezerciteze influenţă decizătoarc asupra întregei noastre desvoltări: n'a depins dela manierele nimăruia, şi urmarea tot aşa de naturală a antecedenţelor, ca şi faptul, că locuitorii de diferite limbi a ţării, însufleţească-se ori cât pentru propria-le naţionalitate, cel puţin în marea lor majoritate şi azi se simţesc fiii patriei comune, gata pentru binele şi libertatea ei la orice jertfă. Durere, că tocmai când era mai mare nevoie de înţelegere, s'a ivit chestiunea aceasta între noi. Putem privi în ea obstacolul progresului şi primejdia viitorului nostru; dar precum din cele de sus ne putem convinge, că nu vina ori greşala unuia ori altuia a născut chestiunea aceasta, ci dânsa e consecinţa necesară a împrejurărilor întregului nostru trecut şi prezent: aşa trebue să ne convingem şi de faptul, că primejdia ce ea conţine nu va fi delăturată, dacă vom ignora chestiunea, ori o vom amâna, ci numai aşa dacă o vom rezolva. Viitorul nostru depinde dela deslegarea noa rocoasă a acestei chestiuni, şi convingerea mea este, că aceasta stă în puterea noastră. == IV. == === ÎN PATRIA NOASTRĂ NUMAI O ASTFEL DE DESLEGARE A CHESTIUNII DE NAŢIONALITATE E POTRIVITĂ, CARE CORESPUNDE JUSTELOR CERINŢE FĂCUTE ÎN NUMELE NAŢIONALITĂŢII ATĂT POLITICE CÂT ŞI DE LIMBĂ. === E o tristă, dar generală esperienţă, că ori ce chestiune, ce a servit vreme mai îndelungată drept obiect de discuţie politică, la sfârşit se formulează aşa, cum e mai greu de rezolvat. Aceasta s'a întâmplat şi cu chestiunea naţionalistă. Dintr'oparte s'au făcut astfel de pretenţiuni, acăror împlinire ar avea drept urmare nimicirea statului, din cealaltă parte s'au tăgăduit cele mai naturale consecinţe a principiului de egalitate primit ca temei de drept; şi e sigur, că chestiunea aceasta se desbate din partea multora astfel, ca şi cum nu rezolvirea ei, ci ura neîmpăcată ce se naşte din frecările pricinuite de dînsa, li-ar fi ţinta. Fiindcă discuţia se învârte în jurul intereselor cari derivă din cele mai nobile ale noastre sentimente, patima cu care decurge e poate firească, dar tocmai d'acea e îndoită nevoe, ca încunjurând totul, ce ar putea ofenza simţirea oricărui, să păstrăm strictă obiectivitate. Din scurta reprivire, cu care m'am silit s'arat desvoltarea chestiunii de naţionalitate în patria noastră — ne putem convinge de două fapte. întâiu: că deşi diversitatea locuitorilor acestei patrii a existat totdeuna, ca fapt: aceasta n'a împedecat până în vremea mai nouă sentimentul de unitate a patriei, ba, că sub întreaga durată a evului mediu, abea găsim stat, cu acest sentiment aşa de desvoltat ca şi patria noastră. A doua: că mişcarea, ce s'a ivit în vremea mai nouă în jurul chestiunei de naţionalitate, este rezultatul nu a unei agitaţiuni meşteşugite, ci a mai multor cauze derivând dintr'o logică desfăşurare de fapte. De acì reese clar, ca acele două, la aparenţă contrare direcţii, pe care, în ţara noastră le urmăreşte mişcarea naţionalistă şi dintre cari una se provoacă la legitimitatea unităţii politice a terii (a naţionalităţii istorice) alta la legitimitatea naţionalităţii de limbă şi rassă: zace deopotrivă în firea lucrurilor. Admit, exagerări putem afla în amândouă direcţiile, cari sunt numai urmări a discuţiunii pătimaşe ori a agitaţiunilor meşteşugite; dar nu e mai puţin sigur: că pe lângă aceste discuţiuni pătimaşe şi agitaţiuni meşteşugite există astfel de aspiraţiuni, pe cari trebue să le respectăm şi că mişcarea, chiar cu aceste exagerări, nu este mai puţin firească. Precum sentimentul comunităţii, care s'a născut în urma unui trai milenar a locuitorilor terii, n'a putut să dispară: aşà faptul, că marea mişcare naţionalistă care trece peste întreagă Europa n'a putut lăsa neatinsă patria noastră: în adevăr pe nimenea n'a putut surprinde. Aceste doua direcţii, una urmarea naturală a întreg trecutului nostru, alta a împrejurărilor formate în vremea mai nouă; amândouă deopotrivă de juste şi prin urmare de aşa fel, încât asuprirea lor nu stă în puterea nimănuia, şi de acì putem trage deducţia: că chestiunea de naţionalitate în patria noastră numai atunci trebue privită de definitiv deslegată, dacă rezolvirea ei corespunde amânduor acestor direcţii şi va satisface deopotrivă justele pretenţiuni formulate de naţionalitatea politică şi de limbă. Dacă dând la o parte una dintre aceste două direcţii, dam esclusivă atenţie naţionalităţii politice, ori naţionalităţii de limbă, pericolele cari ameninţă prin chestiunea naţionalistă patria noastră, s'ar transpune pe alt tărîm, clar n'ar înceta. In virtutea pretenţiilor ignorate, s'ar ivi în cazul acesta reacţia, care e cu atât mai primejdioasă, cu cât după părerea mea, pe lângă o astfel de procedură unilaterală nici pe una din aceste direcţii nu o putem mulţumi constant şi ca să ne convingem de aceasta, nu e nevoe, decât să judecăm consequenţele ce ar trage în mod firesc după sine dismembrarea statului maghiar pentru unele naţionalităţi şi continua nemulţumire a unor naţionalităţi pentru statul maghiar. Am amintit mai sus deja, că faptul istoric, că Ungaria nu şi-a putut lăţî stăpânirea peste hotarăle actuale, înafară de situaţia geografică îşi află esplicarea mai ales în împrejurările sale etnografice şi tot acestor cauze este a se atribui că patria aceasta, dupăce sub dominaţiunea turcească s'a dismembrat în trei părţi, între ia aparenţă cele mai nefavorabile împrejurări, la sfârşit iar s'a format într'un întreg. Dupăce teritorul, care prin lanţul Carpaţilor devine un întreg geografic, este locuit nu de o mare naţiune, ci de mai multe diferite popoare, care fiecare e mai mic la număr decât să-şi poată menţine o independenţă fără hotare geografice: numai unitatea imperiului maghiar este scutul, sub care fiecare-şi poate căuta siguranţa. Citim în mai mulţi scriitori slavi, că descă-licarea poporului maghiar este cea mai mare lovitură ce a putut vreodată ajunge naţiunea slavă. După dânşii seminţia maghiară e un ic ce s'a bătut în corpul naţiunii slave, împedecând unirea ramurilor sale dela răsărit cu celea dela meazănoapte. — Mie mi-se pare, că părerea aceasta, se întemeiază pe acea des întrebuinţată eroare, cu care aplicăm principiile veacului nou la secolele trecute, şi la judecarea evenimentelor luăm drept bază nu stările de atunci — ci pe cele prezente. Nu examinez, încât e generală idea unităţii la popoarele slave şi în zilele noastre. Dacă considerăm relaţiunile dintre cele două naţiuni rusă şi polonă şi acele conflicte cari există şi azi între vlăstarele mai mici ale trupinei slave, poate nu ne 'nşelăm, dându-ne espresiune convingerii, că idea unităţii slave nici azi nu are efectul asupra sufletelor popoarele, ce i-se atribue. Cu privire la evul mediu, e neîndoioasă afir-maţiunea aceasta şi pentru a ne convinge nu e nevoe decât a ne îndrepta atenţiunea asupra împrejurărilor, în cari au stat diferitele vlăstare ale ramurei slave în epoca aceasta la astfel de puncte, unde neseparate de nici un fel de elemente străine, au rămas în coatingere nemijlocită. Pentrucă dupăce istoria, demonstrând, că Slavii nicăiri nu s'au închegat în state mai mari, şi că deosebirile între dânşii s'au menţinut şi după o viaţă împreună de veacuri şi acolo, unde 'n cercurile lor s'au format state mai mari, aceasta s'a făcut cu ajutorul elementelor străine: poate nu ne înşelăm, afirmând, că înclinarea pentru închegarea de state mari, nu aparţine calităţilor manifestate în istorie, a popoarelor slave şi dacă Maghiarii nu ocupau niciodată Panonia, istoria acelei părţi a ramurei slave, care locueşte aici, se desfăşura probabil tot aşa, ca şi în alte ţâri. Nu amintesc aceasta, pentru a atribui rasselor, cari au dovedit mai multă capacitate pentru formare de state mari, o superioritate. Precum spiritul poetic, ce se manifestă aşa de expresiv la popoarele slave, ori capacitatea particulară a rassei germane pentru ştiinţele speculative, nu le îndreptăţeşte la vre-un dispreţ pentru capacitatea intelectuală a altora: aşa înclinarea ce vre-un popor a dovedit pentru o anumită formă a transformării sociale, asemenea nu-i dovedeşte absoluta superioritate. Proprietăţile, acăror totalitate promovează progresul geniului omenesc sunt proprietăţi nu a unor popoară ci a întreg genului uman; şi înclinarea cc-o aflăm la popoarele slave pentru formaţiunile autonomice locale, este fără nici o îndoiala tot aşa de însemnată, ca împrejurările noastre sociale să se ridice la perfecţia, pe care o solicită libertatea şi bunăstarea omenirii. Am voit numai s'atrag atenţiunea cetitorului asupra faptului istoric, din care reese probabilitatea, că ocupaţiunea strămoşilor noştri nu este singura împrejurare, ce a împedecat pe teritorul patriei noastre închegarea unui mare stat slav şi că dacă antecesorii noştri nu apar în Europa, asta probabil avea drept urmare că între Carpaţi şi Adria nu se formează nici un stat mai mare; ceeace admiţând, trebue să recunoaştem, că în cazul acesta soartea naţionalităţilor mai mici, ce locuesc în patria noastră abia putea să fie alta decât aceea, ce a fost în evul mediu a tuturor acelor neamuri mai mici ce au locuit în vecinătatea rassei germane. Starea actuală a popoarelor slave din sud-ost şi activitatea împăraţilor germani din secolul XI de a încorpora Ungaria la imperiul lor, nu lasă în privinţa aceasta nici o îndoială; şi cine priveşte nepreocupat trecutul, va trebui să admită că aspiraţiunile acestea în evul mediu s'au frânt numai de unitatea statului maghiar, care a făcut posibilă rezistenţa. Şi oare nu e asemenea situaţiunea noastră în prezent, ba poate şi în viitor? Ori încătrău ne aruncăm privirea în Europa, pretutindenea aflăm state mari, ce-şi mulţumesc înfiinţarea naţionalităţilor mari, ori tendenţa spre formarea de asemenea state mari, care deşi în Italia încă nu şi-a ajuns pe deplin scopul şi în Germania începe numai acum, mai curând ori mai târziu, dar' desigur va atrage după sine formarea de asemenea state mari. La noi o asemenea tendinţă e imposibilă, împrejurările etnografice nu permit ca în aceasta parte a Europei să se formeze un stat mai mare, care să cuprindă numai o naţionalitate; dar' oare pentru aceasta alcătuirea unui stat mare e aici de mai puţină trebuinţă? Oare acele mici popoare, ce umplu spaţiul acesta, în ce-şi pot căuta siguranţa că patria lor să nu devină teatrul luptelor vecinilor lor puternici, ei înşişi să nu devină prada poftelor lor de expansiune, decât în formaţiunea unui stat asemenea mare, şi dacă aceasta numai prin unirea lor, numai aşa se poate ajunge, dacă aceste popoare mai mici la număr, susţinându-si propria-Ie naţionalitate, faţă de vecinii lor puternici, se încheagă într'un ireductibil întreg de stat: poate-se afla oare o combinaţiune care să coraspundă mai bine acestui scop, decât susţinându-se unitatea acelor provincii, pe cari le cuprinde Coroana Sfântului Ştefan ? — nu numai pentrucă, ori în ce extenziune ni-am închipui statul acărui alcătuire se pretinde de siguranţa acestor diferite naţionalităţi, secole ar trebui, până ce între părţile-i constitutive s'ar naşte o astfel de chestiune ca si care a produs istoria milenară a patriei noastre: ci şi pentrucă abia ne putem închipui combinaţiune, care ar putea mai bine asigura pe singuraticele naţionalităţi de orice asuprire, împrejurările etnografice a patriei noastre ofer în privinţa aceasta deplină siguranţă fiecărei naţionalităţi. Dacă locuitorii de diferite limbi ai patriei noastre şi-au păstrat individualitatea lor naţională, până ce acolo, unde tot aceste rasse de popoare întâlnindu-se cu puternica rassă germană, au perit, ori cel puţin li-s'a redus considerabil cercul de estindere: cauza desigur zace nu în mărinimia ori o mai bună creştere a poporului maghiar, ci în poporaţia numerică şi culturală ce a existat între diferitele popoare ale terii, — şi oare nu stă aceasta acum, ca în trecut? Popoarele, ce locuesc ţara, ar putea găsi oare garanţii mai sigure pentru dezvoltarea naţionalităţii lor, ca aici unde toate, de-ar fi adevărate câte se spun despre pofta de expansiune a rassei maghiare, asuprirea e cu neputinţă; — cu neputinţă pentrucă proporţia numerică ce există între naţionalităţi n'o îngădue. E clar din acestea, că deşi însufleţirea pentru unitatea terii se manifestă de prezent mai ales în populaţiunea maghiară: menţinerea unităţii zace în interesul fiecărei naţionalităţi şi că prin distrugerea acestei unităţi fiecare naţionalitate a patriei s'ar despoiâ de cea mai mare garantă a liberei sale dezvoltări. La asemenea rezultat ajungem, dacă privim cealaltă parte a chestiunii; şi înaintea mea e cert, că un astfel de arangiament al vieţii npastre care ţinând cont exclusiv de dreptul istoric, n'ar satisface pretenţiunile de limbă şi rassă a naţionalităţilor, tot aşa n'ar corăspunde scopului. Dupăce chestiunea de naţionalitate la noi s'a folosit de mijloc pentru alte scopuri politice şi în numele naţionalităţilor se fac de multeori pretenţiuni, cari primejduesc unitatea terii: în mulţi s'au încuibat îndoeli cu privire la soluţia chestiunei şi s'a lăţit părerea: n'ar fi oare mai conzult, ca ţinând în vedere esclusiv interesele patriei comune, să renunţăm la împlinirea dorinţelor naţionalităţilor, ce şi aşa e ceva cu neputin[ţ]ă. — Dacă cu privire la forma statului neînţelegem cu guvernul imperial şi acela nu sprijineşte împotriva noastră pe singuraticele naţionalităţi ; dacă agitaţiunea meşteşugită încetează şi neezercitând nici o influinţă în guvernarea terii, pe corifeii diferitelor naţionalităţi îi câştigăm cu căpătuiri de slujbe: întreaga această larmă şi agitaţie încetează dela sine. Dacă reprivim în trecut, şi ne gândim la chipul, cum ni-s'au refuzat bunăvoinţa şi încercările făcute pentru aplanarea nemulţumirilor naţionaliste de către cei ce se numiau pe sine de reprezentanţi ai naţionalităţilor: aflăm de naturală amărăciunea ce serveşte drept temei acestei păreri; dar părerea însăşi pentru aceasta nu e mai puţin greşită şi eu abea cunosc pentru viitorul patriei noastre pericol mai mare, decât dac'am urma-o. Admit că guvernul imperial, care pâna'acì se afirma de părtinitor al diferitelor naţionalităţi, sub anumite condiţiuni, ar procede în direcţie tocmai contrară. Dacă cu privire la chestiunea constituţională s'ar aplana între noi şi imperiu contraversele: alcătuirea astorfel de legi, cari s'asigure între hotarele noastre superioritatea elementului maghiar, n'ar întâmpina poate greutăţi. Presa vieneză de multe ori a arătat favorurile, la cari pot conta cu siguranţă naţionalitatea germană şi maghiară dându-şi mâna şi păşind solidar în potriva aspiraţiilor celorlalte naţionalităţi; şi dacă dispare ori ce speranţă a aplanării pacinice şi aspiraţiile naţionalităţilor devenind incompatibile cu existenţa noastră de stat, Maghiarul ar trebuì să aleagă între principiile sale liberale şi ţeara: poate ar venì vremea, când sfatul acesta ar afla primitori. Admit aceasta; dar sunt convins că o astfel de supremaţie a propriei noastre naţionalităţi este cea mai mare lovitură ce o poate pe dânsa ajunge; şi cine priveşte nepreocupat situaţia, îmi va da dreptate. Fac abstracţie, de preţul care pentru o astfel de favorizare a naţionalităţii noastre, ni s'ar cere; dar putea-vom oare pe calea aceasta să ne asigurăm viitorul ? Naţionalitatea maghiară,, a dovedit — ceea-ce nu pot nega nici duşmanii — o astorfel de tărie şi tenacitate, ca şi care numai puţine exemple sunt. Esclusă din cercurile ştiinţei, vieţii publice, ba chiar şi din societatea cercurilor mai înalte, naţionalitatea aceasta, într'o jumătate de secol şi-a creat o literatură şi a ezercitat în cercuri îndepărtate influenţă, răspândind întâia oară în această parte a Europei spiritul, care mai târziu s'a generalizat. Cauza, căreia avem de a-i mulţumi aceasta, residă nu în protecţia puternicilor ci în puterea intrinsecă a poporului nostru. Ca şî stejarul, ce stă în vârf de munte singuratic, neapărat şi negrijit de nimeni, luptându-se numai din propria-i putere cu viforele şi tempestaţile vremii, ce-i sbuciumă trunchiul, şi rupe crengile, dar pe cel obicinuit cu furtunile: frânge nu-l pot: aşà crescut-a şi desvoltatu-s'a naţionalitatea noastră. Dacă reprivim în trecut, aflăm destule epoce, când toate apariţiile arătaseră perirea noastră; dar o astfel de apariţie în care naţionalitatea noastră să fi fost favorizata puterii, obiectul de îngrijire a guvernului nu putem afla; şi dacă acesteia este a i-se atribui lipsa oare-cărei poleituri a acestui neam, ei avem a-i mulţumi şi puterea cu care trunchiul aspru, de multe ori vătămat, a rezistat la toate. Nu e aceasta plantă, ce ar trebui meşteşugit apărată, ce numai în sera încălzită de guvern se poate desvoltâ mai departe; dincontră o astfel de îngrijire i-ar stânjeni puterea de viaţa. Intr'o libertate de primejdii stat-a pân'acî; numai în libertate se poate desvoltâ mai departe şi cine în locul acesteia îi dă scutire şi protecţie: îi detrage elementul, fără de care nu poate trăi. Convingerea mea este, că dacă nu ţinem altceva în vedere, decât escluziv interesele naţionalităţii maghiare: o astfel de părtinire nici aici n'ar produce mulţumirea, ce unii aşteaptă dela aceasta. Naţionalitatea maghiară, ca să fie mulţumită, are nevoe de libertate întâi de toate şi aceasta e imposibil, dacă refuzând pretenţiunile diferitelor naţionalităţi din ţeară, creăm astfel de stări, cari numai prin forţa represivă a guvernului se pot menţine. Dar este oare numai mulţumirea naţionalităţii maghiare necesară pentru asigurarea viitorului ţării? Cu anul 1848 amîntrat în împrejurări nouă ; şi dacă şi sunt cari regretă aceasta şi privesc cu dor la vremea când naţiunea îşi trăia neatârnată, în afară de marile mişcări europene, zilele, sunt numai aceia cari nu ezercită nici o influintă : nu este nici unul care ar putea spera readucerea acelor stări acăror schimbare fost-a isvorul atâtor glorii şi atâtor suferinţi. Acea vreme, când soarta terii depindea dela voinţa şi patriotismul unor clase, a dispărut pe vecie; şi ori cum ni s'ar desvoltâ împrejurările, una putem cu siguranţă spune că acelea nu se mai pot desvoltâ aşa, ca principiul de egalitate să fie din nou tras la îndoială. Şi dacă stă aceasta, nu trebue oare să recunoaştem, că desvoltarea, bunăstarea ba chiar existenţa terii d'acì încolo va depinde numai dela cultura, valoarea morală a fiecărui locuitor al ei şi că din motivul acesta, totul prin ce o parte a acestor locuitori s'ar putea înălţa, este fără îndoială în interesul nostru a tuturora. Eu, în adevăr nu pot înţelege modul de gândire a acelora, cari, recunoscând, că naţionalităţile ce locuesc aici nu pot fi despoiate de drepturi politice, totuşi cultivarea acelora o află indiferentă pentru patrie. Dupăce în acest veac al liberei concurenţe, bunăstarea materială a patriei noastre poate fi opera nu a unor clase, ci a totalităţii cetăţenilor; şi dupăce zelul, ce s'a născut între diferiţii locuitori pentru cultivarea naţionalităţilor, s'a dovedit după esperienţele noaste de cel mai puternic mijloc pentru răspândirea culturei generale: trebue să recunoaştem că aceste nizuinţe ale naţionalităţilor numai promova pot interesele noastre publice. Ori ce pedecă punem în calea desvoltării singuraticelor naţionalităţi, în măsura în care duce la scop, despoaie patria aceasta de cele mai frumoase speranţe. Dacă însă — abstracţie făcând dela toate acestea, şi neluând în seamă pericolele ce ne ameninţă libertatea când drepturile politice s'ar ezercitâ de aceia cari n'au pentru aceasta suficienta cualificaţiune ne punem drept ţintă escluziv asigurarea naţionalităţii maghiare: putea-vom oare ajunge aceasta prin o procedură care în urmările ci ar naşte indiferenţă absolută în sufletele nemaghiare, faţă de existenţa acestei patrii? Să ne întoarcem iar la trecut, care ne dă cea mai bună lămurire la această întrebare. Abeâ găsim ţeară, care atacată d'atâtea ori, şi-ar fi putut păstra în luptele seculare nu numai existenţa, dar şi hotarele, ca şi patria noastră. Aşezată Ia hotarele civilizaţiei apusene, întregul nostru trecut c un neîntrerupt lanţ de grele lupte; şi dacă reprivim oare asupra acestor viforoase epoce, energia în lupte, tenacitatea ce am dovedit dacă am fost învinşi: nu este oare consecinţa acelei solidarităţi, cu care toţi fiii patriei sărit-au în faţa primejdiei comune, — şi a cărei temei îl putem căuta numai în convingerea că existenţa acestei patrii este în interesul tuturor fiilor patriei deopotrivă. Să ne închipuim patria noastră fără aceasta comunitate de sentimente, să ne închipuim că o parte a locuitorilor ei, unele ţinuturi ori provincii îşi dădeau mâna cu duşmanii, ori că rămâneau numai nepăsători: şi credem oare de probabil, credem oare de cu putinţă că ţeara aceasta atacată dintr'atâtea părţi să mai existe? Viitorul, ce ne aşteaptă, e aseminea acestui trecut, şi situaţia, în ce priveşte primejdia, nu s'a schimbat Acum, ca atunci Ia marginele civilizaţiei apusene stăm între două mari naţiuni, dintre care una — ca şi în evul mediu cea turcească — de veacuri se tot lăţeşte şi şi-â întemeiat mărirea pe ruinele altor popoare, până ce cealaltă, după număr şi cultură una dintre cele dintâiu naţiuni a Europei, ajunge tot mai mult la conştiinţa puterii sale, sacrifică tot mai mult pentru unitatea sa, ca, întemeind-o pe aceasta, să-şi lăţească puterea peste întreg basinul dunărean. Lupta, la care se pregătesc naţiunile mari ale Europei, va decurge la hotarele noastre, şi ce ne aşteaptă, dacă momentul de mult de prevăzut, când se va disolva imperiul turcesc, ce va hotărî şi asupra viitorului nostru, ne va afla nepregătiţi ; dacă, având atunci nevoe de încordarea tuturor forţelor noastre, pentru a ne apăra independenţa, o parte a locuitorilor terii, pentruca nu-şi văd justele aspiraţii împlinite, pentruca comunitatea de interese, ce avertisează la o solidaritate pe popoarele mai mici de lângă Dunăre şi Tisa, nu s'a recunoscut; — dacă, zic, o parte a compatrioţilor noştri, au devenit nepăsători faţă de viitorul patriei, — ori aducându-şi aminte de înrudirea în care stau cu popoarele altor state, se silesc tocmai la distrugerea patriei? — Esplicarea mai amănunţită a acestei chestiuni cred că e de prisos. Din toate acestea reese clar, că deşi cu privire la chestiunea de naţionalităţi dorinţele ni se deosebesc şi în focul discuţiunilor din ambele părţi se accentuiaza astfel de pretenţiuni, cari stau în contrast unele cu altele: interesele noastre sunt desigur aceleaş. Fie că pornim din interesele generale ale terii — fie din cele speciale ale naţionalităţilor, judecând cuminte, ajungem numai la o conclusie şi anume: că numai aşa putem asigura interesele naţiunii politice şi istorice, dacă se vor îndeplini toate aspiraţiile de limbă ale naţionalităţilor; şi că dimpotrivă aspiraţiile diferitelor naţionalităţi se pot numai aşa împlini, dacă s'a asigurat unitatea şi existenţa de stat a terii. Numai dac'am corespuns acestor două la aparinţă contradictorii cerinţe: atunci putem zice ca chestiunea naţionalistă este în adevăr resolvată. Dar înnainte de a vorbi despre modul în care aceasta se poate ezecuta: aflu de necesar a-mi spune părerile asupra altei chestiuni, care strîns luat, nu face parte din chestiunea naţionalistă, dar e în oarecare legătură cu aceasta, şi se confundă adese cu ea, prin ce, aceasta şi altfel destul de încurcată chestiune, se complică şi mai mult. == V. == === CROAŢIA. === Entuziasmul, ce s'a născut la sfârşitul secolului trecut pentru limba şi literatura maghiară, a aflat mai iute şi mai mulţi următori în Croaţia. Greutăţile, pricinuite în patria noastră prin chestiunea de naţionalitate, întâi s'au ivit în Croaţia; aici s'au formulat pretenţiunile, cari în virtutea principiului de naţionalitate, mai târziu au devenit generale. Cauza acestei apariţii, trebue căutată în autonomia Croaţiei, prin care s'a putut susţine la poporul croat conştiinţa individualităţii sale şi totodată acea reacţiune, ce s'a născut între alte naţionalităţi prin legile aduse în favorul limbii maghiare, au aflat în adunările municipale şi provinciale organ legal. Asemenea acestei cauze este însă a i-se atribui, că mişcarea din Croaţia pornită în virtutea principiului de naţionalitate : aici nu s'a restrâns la limbă, ci trecând pe tărâmul politicei şi-a pus drept ţintă schimbarea acelor relaţii, ce-au existat de secoli între Croaţia şi guvernul şi corpul legislativ ungar. Divergenţa de idei, ce există de prezent între Croaţia şi Ungaria şi a tulburat înţelegerea seculară dintre dânsele, nu e chestie de naţionalitate, ci în senzul strict al cuvântului chestiune politică; prin urmare nu se va aplana prin concesii naţionaliste şi de limbă, ci numai aşa: dacă vom regula referinţele politice mutuale a acestor doua teri într'un chip care să corespundă şî pretenţiunilor poporului croat şi intereselor coroanei ungare. Nefiind în patria noastră nimeni, care ar trage la îndoială dreptul naţiunei croate privitor la desvoltarea limbii şi naţionalităţii sale, chestiunea de naţionalitate de astădată nu e chestiune între Croaţia şi Ungaria, ci este chestiune separată a Croaţiei ca şî a Ungariei, încât şi acea ţeară cuprinzând mai multe naţionalităţi, are interesul ca cetăţenii ei sârbi, germani şi italieni să fie în privinţa naţionalităţii lor satisfăcuţi; — şi numai îngreuna ne poate situaţia, dacă amestecând discuţiunea politică ce decurge între aceste două teri cu chestiunea de naţionalitate încurcăm aceste două şi altfel destul de încurcate chestiuni. Nu se ţine deci de problema mea şi nici nu vreau să mă întreţin mai amănunţit la tesa aceasta; şi dacă totuşi îmi spun pe scurt părerile despre dânsa, o fac, ca tăcerea să nu mi-se restălmăcească. După părerea mea, cel mai bun, ba chiar unicul modru a aplanării pacinice a diferenţierii între noi şi Croaţia este perzistând neclintit la principiile depuse în cele două adrese a corpului nostru legiuitor. «Suntem decişi — zice întâia adresă să facem totul ca neînţelegerile să dispară; şi facem, ce putem face fără sacrificarea neatârnării şi dismembrării terii, ca cetăţenii de ori ce naţionalitate ai patriei să se contopească în interese şi sentimente. — Dorim modificarea echitabilă conform intereselor noastre comune a acelor dispoziţiuni a legilor noastre, cari azi împedecă aceasta. — Nu pretindem, ca împotriva numărului mai mic de deputaţi Croaţi, numărul nostru mai mare să decidă asupra pretenţiunilor şi do rinţelor lor. Croaţia are propriul ei teritor, situaţie separată şi n'a fost niciodată incorporată Ungariei, ci a stat în conexiune cu noi şi tovarăş ni-a fost, cu care am împărţit drepturile, datorinţele, norocul şi nenorocirile. Dacă deci Croaţia vroeşte să participe ca ţeară la legislaţia noastră; dacă întâi vrea sa fie în curat cu condiţiunile pe lângă cari este gata a-şi lega situaţia de drept public cu Ungaria; dacă în privinţa aceasta vrea să discute cu noi ca şi naţiune cu naţiune: nu vom respinge aceasta».1) «Deocamdată pare neîndoios, că Croaţia vrea să lărgească legăturile, ce-au ţinut-o veacuri întregi strânsă de Ungaria. Noi apreciam cu mult mai mult interesele şi dorinţele ei, decât să nu fim gata a stă cu dânsa ori când la discuţie în privinţa aceasta şi susţinerea ori transformarea echitabilă a acestei legături nu întimpină greutăţi la noi. Numai când Croaţia ar dori să se desfacă de noi şi intrând în şirul provinciilor austriace s'ar înrola la corpurile legiuitoare a 1) întâia adresă. 55 acestora ceeace nu putem presupune despre sentimentele constituţionale ale Croaţilor — noi n-am împedecâ aceasta, ci din partea noastră n-am recunoaşte-o de legal şi constituţional şi nu ni-am învoi la aceasta, pentrucă nu suntem îndreptăţiţi a dismembrà imperiul coroanei Stului Ştefan.»2) Situaţia noastră faţă de Croaţia dela cea din urmă dieta încoaci, nu s'a schimbat de loc; şi legiuitorii noştri exprimând când s'au declarat în afacerea aceasta părerea marei majorităţi a terii: pentru aplanarea diferenţelor existente după părerea mea nu trebue altceva decât sinceritate pentru principiile preconizate în aceste adrese. Patria noastră n-are interes mai însemnat; dar precum legătura ce a existat într'aceste două teri a fost efluxul nu a forţei ci a acelei convingeri comune a amânduror naţiuni, că libertatea şi fericirea lor depinde dela această tovărăşie: aşa şi'n viitor legătura aceasta numai aşa va fi salutară, dacă va sta pe un astfel de temei. Unindu-ne prin libertate, punând capăt lungei certe, aşa că una dintre părţi să nu se considere de învinsă: atunci am chezăşuit viitorul; şi deşî declaraţiunile ultimei diete maghiare au rămas la aparenţă fără efect asupra atitudine» ce Croaţia a luat împotrivă-ne: înaintea mea e neîndoios, că stăm mai aproape de scop şi anume pentrucă bizuind dieta noastră fixarea condiţiunilor sub cari se poate susţinea vechea alianţă, Croaţiei, a delăturat tot ce-ar putea vătăma demnitatea po- 2) A doua adresă. 56 porului croat şi pentrucă prin aceasta a transpus chestiunea, ce era obiectul unei agitaţiuni pătimaşe, pe câmpul unei discuţiuni mai liniştite, — şi pe terenul acesta, privindu-ne fără preocupare situaţia, ajungem la acelaş rezultat primind punctul de vedere fie maghiar fie croat. Din punctul de vedere maghiar e clar, că precum situaţia ce patria noastră a ocupat dinainte de căderea dela Mohács, în concertul european, se putea mulţumi numai înprejurării, că naţiunea maghiară, corespunzând misiunii saie când mergea înaintea întru apărare independenţii comune, n'a căleat niciodată condiţiuniie sub cari i-se ataşau celelalte popoare: aşa şi 'n viitor, existenţa acestei patrii se poate numai aşa asigura, dacă întru apărarea ei într'o comună înfrăţire-'şi dau mâna toţi membrii imperiului Sf. Ştefan. Şi oare patriotul croat, ori cât s'ar însufleţi pentru propria-i naţionalitate, ori cât ar fi convins despre o înaltă menire în viitor: poate trage la îndoială necezitatea acestei alianţe? Primejdiile, decurgând din situaţia geografică şi etnografică a ţării ungureşti şi acăror comunitate a cimentat atâtea veacuri pe diferitele noastre popoare: nu există oare ele şi acum ca atunci când semiluna ne ataca independenţa, atât, pentru Croaţia cât şi pentru Ungaria? Marile naţionalităţi ale Europei, Rusul, care ca şi capul seminţiei slave, aspiră la unirea diferitelor sale fracţiuni într'un mare imperiu Italianul, care aspiră la întemeierea puterii sale pe cele două ţermuri ale Adriei şi Germanul care-şi vede hotarele misiunii sale civilizatoare la 57 Marea-neagră: nu ameninţă oare viitorul poporului croat, tocmai aşa ca şi pe cel al poporului maghiar? Şi naţionalităţile mai mici în lupta titanică, pentru realizarea acestor mari scopuri, în ce altceva îşi pot căuta mântuirea decât în unirea lor; pe cine să se spriginească, de nu se vor spriginî într'olaltă, destul de tari la olaltă, spre aşi apăra osebit fiecare naţionalitatea, dar nici una destul de puternică, să primejduiască chiar de ar voi neatârnarea celorlalte ? Conced, că părerea aceasta încă nu e atât de generală pe cât de mult ar cere aceasta interesele noastre comune; conced că încă există multe interpretări greşite faţă de scopurile şi mai ales faţă de situaţia noastră, atât în Ungaria cât şi în Croaţia; şi că trebue o vreme mai îndelungată până ce simţirea exprimată de Nicolau Zrinyi despre fratele său Petru: Viteazul meu frate, atât maghiar cât şi croat Îşi iubeşte — căci vedem patria. 1) se va generaliza. Precum după furtună, marea nu se linişteşte îndată şi drojdia murdară scoasă de furtună mai pluteşte o vreme oare-care pe luciul mării: aşa dacă patimile răscolesc pacea popoarelor, trebue vreme, până ce se potolesc valurile, şi elementul murdar, scos de învălmăşala generală la suprafaţa mişcării, se aşează. Dacă patimele însă au amuţit; mai curând ori mai târziu sentimentele naturale şi interesele îşi redobândesc stăpânirea; şi în momentul când se va întâmpla aceasta, lunga discordie dintre noi 1) Cântul al XVI din Zrinyiadă. 58 şi croaţi, spre paguba şi a noastră şi a lor — va înceta; — deşi afirmaţiunea se pare cutezată, o spun, că după declaraţia serbătorească în afacerea-croată, a ultimei diete ungare, aceasta este numai chestie de timp să se întâmple. VI. CONDIŢIUNILE REZOLVIRII CHESTIUNEI NAŢIONALITĂŢILOR IN PATRIA NOASTRĂ. M'am silit a dovedi în capitolele precedente, că aspiraţiunile juste ale fiecărei naţionalităţi se pot numai aşa asigura, dacă s'a asigurat unitatea şi existenţa de stat a terii şi că dimpotrivă unitatea şi existenţa de stat a terii numai atunci se poate privi de garantată, dacă se vor împlini justele aspiraţii ale diferitelor naţionalităţi şi că prin urmare, aceste doua la aparenţă contraversate direcţii, stau într'o strînsă legătură. Deslegarea chestiunei naţionalităţilor în patria noastră depinde dela înţelegerea lămurită a acestei teze. — Punctul corect de mânecare, nu e a aceluia, care lapădă dela sine orice simţire naţională, ci a aceluia, care însufleţit de interesele naţionalităţii sale, nu uită, că alţii simţesc tot aşa de cald, şi că deslegarea chestiunii de naţionalitate nu este interesul special al unei sau altei naţionalităţi, ci interesul comun al tuturor naţionalităţilor, la care nu supremaţia ori asuprirea meşteşugită, ci aceea ne poate fi scopul, ca pre- 60 tenţiunile echitabile a tuturor naţionalităţilor ce locuesc aceasta ţară, după putinţă să se satisfacă. După-putinţă, zisei, pentrucă scopul nostru fiind tocmai mulţumirea tuturor naţionalităţilor, o astfel de deslegare a chestiunii care să corăspundă tuturor pretentiunilor de multeori contradictorii a diferitelor naţionalităţi, sau care să satisfacă pe deplin toate dorinţele fie măcar a uneia, e cu neputinţă. Chestiunea aceasta aparţine acelora, cari ca şi religia se bazează mai mult pe sentimente decât pe logică şi care nu prin concluzele imperative ale majorităţilor, ci în unire frăţească aşa le putem rezolvi, dacă fiecare abzicem de acea parte a pretentiunilor noastre, care stă cu pretenţiunile juste ale altora ori ale interesului public în contrast şi nu uităm nici odată, că intereselor fiecărei naţionalităţi acel fel de deslegare a chestiunii corăspunde mai ales, care se recunoaşte de just de toate naţionalităţile deopotrivă. O astfel de deslegare numai sub două condiţiuni e posibilă: l-iu. Ca pe deoparte luând în considerare pretenţiunile singuraticelor naţionalităţi, pe de altă parte necesităţile noastre de stat: contra aspiraţiilor naţionalităţilor numai într'atât să ne împotrivim încât interesele statului o cer aceasta imperios. 2-a. Ca încât, consideranta din urmă, cere dela fiecare naţionalitate un anumit sacrificiu, să nu pretindem dela nici una mai mult, şi dela nici una mai puţin, decât e necesar pentru ajungerea, scopului. 61 Principiul ce trebue să urmăm nu poate fi altul decât deplina egalitate de drepturi. Direcţiunea ni-o dă dorinţele naţionalităţilor singuratice. Şi fiindcă — nu crearea de teorii, poate corecte în sine, şi nu satisfacerea unor ambiţiuni, ci aceea ne e scopul — ca satisfăcând toate dorinţele echitabile a naţionalităţilor din patrie, să punem capăt zizaniilor ce s'au născut din aceasta, — numai o astfel de rezolvire o putem considera de îndestulitoare, care se recunoaşte de atare de către majoritatea cetăţenilor de diferite naţionalităţi a patriei. Şi acum să ne dezvoltăm mai pe larg părerile. VII. CONTRASTELE, CE STAU ÎN CALEA REZOLVIRII CHESTIUNII NAŢIONALITĂŢILOR. Experienţa ne arată, că în ori ce mişcare mai vie politică cea mai ultraistă părere se manifestă mai zgomotos şi aceasta e cauza, că într'o astfel de mişcare, nuanţele ultraiste ezercită totdeauna influenţă mai mare, decât li-s'ar cuveni. Ori ce zgomot de acesta, schimbă pe moment rezultatul discuţiunii, dar nu poate schimba starea faptelor; şi deşi poate să fie adevărat, că milioanele, cari tac, sunt covârşite de acele sute, ori mii ce-şi vestesc zgomotos opiniunile; putem îi siguri că opiniunile ultraiste sunt totdeauna în minoritate şi că opiniunea mulţimii niciodată nu se poate schimba aşa de iute, cum le pare acelora a crede, cari privesc numai suprafaţa mişcării politice. Opinia majorităţii, izgonită câteodată, amuţeşte, şi sunt epoce, când majoritatea răpită de agitaţie îşi şi perde la aparinţă conştiinţa opiniunii sale; dar opiniunea aceasta există, aşteptând numai prilejul să se manifeste, iar aceasta 63 opiniune nici când nu e altceva decât rezultatulevoluţiei de pân'aci şi a naturii lucrurilor, modificat de impregiurările actuale, dorurile şi sperările momentului, dar în fond e aceeaş. Aceasta stă indiscutabil şi faţă de opiniunile, cu cari ne întâlnim în chestiunea de naţionalitate. Dacă luăm în seamă numai lozincele, câteodată se pare, ca şi când o parte a compatrioţilor noştri nemaghiari ar primi cu indiferenţă dismembrarea ţării, ba chiar că mulţi dela aceasta ar aştepta viitorul naţionalităţii lor. Dar cu siguranţă 'deplină o putem spune, că părerea aceasta, vestită ori cât de zgomotos de conducători, nu e părerea mulţimii şi o putem spune anume pentrucă aceasta stă în contrazicere cu interesele mulţimii şi pentrucă nu e în firea lucrurilor, ca părerile locuitorilor unei mari ţări în. decursul a câtorva ani să treacă prin o astfel de prefacere, ca şi cum ar fi aceea, dacă viitorul şi unitatea ţării ar fi devenit indiferente pentru dânşii. Cea dintâi e în sine clară. Tot, ce a existat mai de multa vreme, nu se poate schimba, fără ca o sumă mare de interese să nu s'atingă. Tocmai aceasta este, în ce residă puterea aşa numitelor fapte împlinite. Ori care ar fi secretul originei lor, oricât ar vătăma concepţiunile de drept ale unora: ce odată există, se ia drept bază a acelor relaţii, ce se leagă sub durata existenţei sale, şi nu se poate schimba fără. vătămarea multor interese chiar şi a acelora, cari au negat legalitatea stărilor faptice. Cu cât mai 64 mult se poate prevedea aceasta la împrejurări, cari născute din situaţia geografică a vre-unei ţeri, cu necesitate oarecum firească, au dus o viaţă milenară, fără ca sa li-se fi negat până în vremea mai nouă legalitatea, şi cari tocmai pentru acest cuvânt, s'au luat drept bază pentru orice alte împrejurări. Cine nu vede, că distrugerea unor astfel de împrejurări nu e posibilă fără a zdruncină o sumă mare de interese particulare. Să strămutăm stejarul secular! Admit, că locul ce i-l'am ales e mai bun, mai gras şi mai scutit de furtuni, dar nu i-se vor usca oare, mutându-l, o mulţime de crengi, nu-i vor cădea oare frunzele ce azi îl împodobesc; nu va stângenì vreme îndelungată, poate pentru totdeauna; pentrucă situaţia mai favorabilă în care a ajuns nu poate suplini pagubele ce a suferit, întrerupându-i-se volnic dezvoltarea. Privind nepreocupat situaţiile, nu poate dubita nimeni că sacrificarea integrităţii ori independenţei Ungariei ar avea influinţa cea mai rea posibilă o lungă vreme pentru bunăstarea tuturor locuitorilor şi după părerea mea, aceasta o putem spune şi despre sentimentele locuitorilor acestei patrii. Indiscutabil, că dintre factorii cari au influinţat ivirea sentimentului de naţionalitate în veacul nostru, unitatea de limbă şi rassă sunt cei mai de căpetenie. Am arătat pe scurt cauzele, pentru cari s'au întâmplat aceasta în patria noastră mai ales şi sunt convins, că până ce vor exista aceste cauze, adică până ce toate justele pretenţiuni ale naţionalităţilor privitoare la libera 65 desvoltarea limbei lor, nu se vor împlini: mişcarea nu-şi va schimba direcţia. După ce însă e neîndoios, că sentimentul naţionalist se basează nu numai pe comunitatea de rassă şi de limbă ci pe toate acelea momente cari trezesc în masse mai mari sentimentul aparţinerii la olaltă, dupăce entuziasmul pentru naţionalitatea istorică şi politică, pe care pentru osebire îl putem numi patriotism, nu-şi perde nici odată influenţa asupra oamenilor, şi nu numai pilda Elveţiei, Belgiei şi Engliterei unde sentimentul acesta a redus cu desăvârşire conştiinţa de limbă şi rassă ci şi istoria patriei noastre dovedeşte acea putere, ce ezercita acest sentiment asupra cetăţenilor de diferite limbi şi origini: e într'adevăr mare decepţia acelora, cari şi-l închipue deodată nimicit. Admit, ca însufleţirea cu care naţionalităţile şi-au îmbrăţişat cultivarea limbei lor, au dat la o parte sentimentele ce veacuri întregi le-au dovedit în luptele pentru apărarea patriei, dar de sigur nu le-au distrus; şi precum rassă maghiară, deşi se pare că energiile îi sunt concentrate mai ales asupra susţinerii naţionalităţii istorice şi politice, pentru aceea nu mai puţin se alipeşte de limba sa, si dac'ar vedea-o pe această primejduită, poate ar pune asemenea, apărarea ei în planul întâi al sforţărilor sale; aşa între diferitele naţionalităţi ale patriei desigur nu este una, care nu s'ar simţi vătămată în cele mai sfinte ale ei sentimente, prin ori ce ar putea vătăma existenţa patriei comune, ce s'a susţinut prin sacrificiile tuturor fiilor ei. Ce s'a creat pe cale naturală, prin lunga evo- 66 luţie a veacurilor, nu se poate nimici prin greşelile ori machinaţiunile unora ori prin agitaţia a câtorva ani. Cel mult dacă putem zice, că popoarele azi, ţin mai mult la limba lor decât la patrie; că sentimentul lor de naţionalitate e mai mare decât dragostea de ţară; dar numai pânatunci pânăce contrastul în care a ajuns aceste două sentimente prin jocul întâmplărilor şi păcatele unora, nu este aplanat şi primejdiile cari după părerea unora azi le ameninţă limba, nu s'au delăturat. îndată ce s'a întâmplat aceasta, patra-'şi reocupă locul în inima cetăţenilor. Aplanarea pacinică a certurilor noastre naţionaliste depinde deci numai dela aplanarea contrastului ce există între condiţiunile de unitate ale terii şi între pretenţiunile speciale ale naţionalităţilor. Şi ca la întrebarea: încât se poate speră astfel de aplanare? să putem răspunde, e necesar, să venim întâi de toate în curat cu chestiunea de putinţă a aplanării acestui contrast La prima vedere, şi dac'ascultăm numai pe conducătorii partidelor ce stau faţă 'n faţă, aplanarea este cu neputinţă. Pe deoparte se pretinde în interesul statului o astfel de centralizaţie, pe lângă care desvoltarea naţionalităţilor pare în adevăr imposibilă; pe de altă parte se fac în numele naţionalităţilor astfel de pretenţii, pe lângă cari administrarea potrivită a unui stat arangiat, nu e de închipuit. Vin însă oare aceste pretenţii, desvoltându-se din natura lucrurilor, ori sunt mai mult rezultatul discuţiunii aprinse şi pătimaşe? Ca să răspundem la aceasta, e de lipsă, ca între zgomotul ce s'a născut asupra pretenţiilor 67 statului şi a naţionalităţilor, s'aflăm soluţia următoarelor întrebări: 1-iu: de ce grad de centralizaţie este nevoie în patria noastră, ca statul să corespundă chemării sale? 2-a: cari sunt pretenţiile diferitelor naţionalităţi dela împlinirea cărora depinde mulţumirea lor. Să'ncercăm soluţia întrebărilor. VIII. EXIGENŢELE STATULUI Şl PRETENŢ1UN1LE NAŢIONALITĂŢILOR. Dupăce 'n Europa 'ntreagă s'au constituit state mari şi 'n acestea s'a aplicat principiul centralist: nici un stat nu poate ezistâ făr'acel grad de centralizaţie, prin care statul e în stare a-şi concentra toate forţele întru apărarea neatârnării sale. Mai sunt afară de aceasta şi alţi factori de influenţă 'n aceasta direcţie. Cu înmulţirea sumei de interese, ce nasc din civilizaţie, se măreşte şi forţa ce ezistă între aceste interese şi cu cât e mai de dorit ca fiecare dintr'aceste se fie apărată de asuprire: cu atât e mai necesar, ca statul, care ţine balanţa 'ntre ele, să fie 'nvestit cu putere mare. La aceasta mai contribue siguranţa mai mare şi uniformitatea relaţiilor de drept, şi împregiurarea, că acele mari lucrări, cari de prezent pot fi privite de condiţiuni ale culturei superioare, căile ferate, canalizările, porturile etc. în multe ţări pot fi numai prin forţa statelor realizate, ceeace reclamă pentru stat atât în legi şi în ezecutarea acelora, cât şi în folosirea forţelor materiale ce- 69 stau la dispoziţia statului, un astfel de cerc de competenţă, de care nici evul vechiu nici cel mediu nici idee n'aveau; d'acì explicaţiunea că statele în secolul nostru aproape fără escepţie nizuesc spre centralizaţie. Nu este ţară, care să fi rezistat acestei direcţii şi e neîndoios, că Elveţia, Belgia şi Englitera, având un sistem de dislocare administrativă ori cât de practic, în privinţa aceasta, în vremea din urmă au trecut prin mari transformări. Ţin de sigur deci, considerând aceste cauze, că şi noi, ori cât ne-am lega de sistemul nostru al comitatelor moştenit dela strămoşi, nu vom putea încungiura un anumit grad de centralizaţie şi nu ne vom putea arangia aşa trebile, ca unele afaceri, cari odinioară ori n'aveau de loc nevoe, ori se rezolvau prin oficiile locale, sa nu fie atrase la agendele corpurilor legiuitoare. Dacă privim însă mai d'aproape evoluţia prin care trec în momentul de faţă statele noastre, ne convingem despre două lucruri: 1-iu: că, deşi direcţia ce duce la o tot mai mare desăvîrşire a centralizaţiei e generală: măsura în care singuraticele state progresează e prea diferită şi în stările diferitelor ţări în nimic nu se vădeşte mai mult osebirea decât în gradaţiunea în care au aplicat principiul centralizaţiei. 2-a: că mai ales în ţări, cari au înaintat mai departe în direcţia aceasta în vremea din urmă s'arată o reacţie, care deşi n'a dus încă la rezultate practice, în ştiinţă s'aîirmă tot mai conştientă şi mai clară, căutând părţile umbroase ale vieţii sociale tocmai în acea exagerare a centralizaţiei, 70 acărei perfecţionare pân'acî era preocuparea de frunte a ştiinţei de stat şi a guvernului. Direcţiunea aceasta, pe care 'n vremea mai nouă au urmat-o cei mai distinşi bărbaţi ai ştiinţelor de stat, poate conduce la greşeli tocmai aşa ca şi cea contrară. Necezităţile diferite şi de multeori contradictorii ale societăţii noastre, nu se pot niciodată satisface prin urmărirea esclusivă a unei singure direcţii şi cine ar vroi să explice toate nevoile societăţii dintr'o cauză, ori să-i satisfacă toate pretenţiunile prin aplicarea unui principiu, stă sub stăpânirea unei fixe idei, acărei urmări pot să fie cu atât mai grave, cu cât a fost mai riguroasă logica cu care s'a aplicat. Atâta însă e indiscutabil, că direcţia, pe care o observăm în vremea mai nouă în ştiinţele noastre de stat, nu poate rămânea fără influenţă practică asupra organizării statelor noastre tocmai aşa ca evoluţiile ştiinţelor de stat în secolul XVIII. Şi de acì e clar, că deşi recunoaştem în genera! necezitatea centralizaţiei, măsura, cu care trebue aplicată în diferite ţări, n'o putem fixa în general. In privinţa aceasta depinde totul dela starea internă şi externă a respectivei ţări. Cu cât e mai mică suma puterilor, asupra cărora dispune ţara şi cu cât îi sunt mai puternici vecinii, împotriva cărora trebue să-şi apere independenţa, ori cu cât sunt mai numeroase şi mai importante interesele, cari fără centralizaţie nu pot fi împlinite: cu atât mai mare centralizaţie se recere. Dimpotrivă, cu cât sunt mai multe obstacolele naturale ale centralizaţiei, adică cu cât sunt 71 mai multe interesele cari s'ar vătăma prin centralizaţie şi cu cât stă mai mult aceasta 'n contrast cu obiceiurile şi moravurile naţiunei, într'o sferă cu atât mai mică trebue aplicat principiul. Să ne îndreptăm acum privirea asupra patriei noastre. Dacă-i privim împregiurările exterioare, e neîndoios, că în urma situaţiei sale geografice pare menită a ezercita dacă are destulă putere — influenţă hotărîtoare în rezolvirea acelor mari chestiuni, dela cari atârnă viitorul Europei, ori, dacă e slaba, să devie la resolvirea acestor chestiuni teatrul de luptă al popoarelor Europei; drept'acea, nu ezistă poate tară, mai ameninţată în viitorul si neatârnarea ei şi în care nevoia unei atari organizaţii, prin care s'ar centraliza toate forţele disponibile ale naţiunei, ar fi mai evidentă, ca 'n patria noastră. Nu e mai puţin clar şi acea, că duplice 'n vremea mai nouă am trecut din împrejurări aproape medievale pragul civilizaţiei veacului XIX, formele vechi ale organizaţiei noastre de stat, nu mai corespund cerinţelor veacului nou, şi că continuele daraveri a locuitorilor terii într'olaltă, legătura în care am ajuns prin raporturile comerciale şi financiare cu străinătatea, reclamă o astfel de uniformizare a administraţiei, agilitate a justiţiei, cari solicită intervenirea guvernului terii în afaceri, cari pân'acî erau de domeniul autorităţilor locale, ori erau lăsate la discreţia particularilor. Când legislaţia din 1848, scliimbând vechea noastră organizaţie a introdus cu principiul responzabilităţii ministeriale o cen- 72 tralizaţie mai mare în administraţie, prin aceasta n-a făcut altceva, decât ceeace cerea interesul terii şi netezirea căii înaintării viitoare. E indiscutabil însă şi acea, că precum legislaţiei din 1848 nu i-a trecut nici odată prin minte sistarea absolută a sistemului nostru decentralist, astfel, chiar de am admite această intenţie, o reformare atât de radicală a administraţiei noastre nu 5-ar fi stat în putinţă şi anume pentru motivul, că condiţiunile centralizaţiei administrative în ţeara noastră lipsesc mai mult, ca ori unde poate în Europa, şi pentrucă obstacolile ce stau în calea introducerii acestui sistem, la noi sunt mai mari, aproape neinvincibile. Cea dintâi e evidentă. Pentrucă deşi recunoaştem, că centralizaţia administrativă cu preţ scump — în bani şi mai ales în libertate — produce rezultate pe cari niciodată nu le putem aştepta dela administraţia decentralistă: nici cei mai fervenţi aderenţi ai ideii centraliste nu pot tăgădui, că acele minuni a!e ordinei şi punctualităţii pe cari le admirăm în Franţa şi în Germania, se pot numai aşa ajunge, dacă pentru esecuţiunea acestui sistem stă un personaj suficient ca număr şi cualificaţie, la dispoziţia statului; şi că în Europa aproape n-am aflà ţeară unde am putea atât de puţin calcula cu aceasta, ca la noi. In privinţa aceasta ne provocăm la încercările făcute la noi în trecutul mai recent pentru întroducerea centralizaţiei administrative, cari au avut drept rezultat netăgăduit, că pe lângă toate defectele ce decurg din această formă admini- 73 nistrativă nu ne-am putut împărtăşi de favorurile ci, fără îndoială pentru motivul absolutei lipse de funcţionari corespunzători; căci dacă unele efecte ale centralîzaţiei nu pot fi delăturate nici pe lângă ce! mai iscusit corp de funcţionari, e sigur, că toate avantagiile acestui sistem, depind dela calitatea funcţionarilor şi că generaţiuni întregi trebuesc, până ce s'ar recruta numărul suficient de funcţionari, indispenzabili pentru administraţia centralizată a unei teri mari. Dar nu e mai puţin evident, că afară de lipsa funcţionarilor, centralizaţia administrativă (înţelegând totdcuna gradul ei mai înalt, cum e în Franţa şi Germania) are la noi şi alte neînvingibile pedeci. Unde astfel de autorităţi locale cari ar corespunde nevoilor unei administraţii normale nu există; ori, unde autorităţile locale existente fac abuzuri de putere asuprind unele clase ori naţionalităţi ale ţinutului: acolo centralizaţia se naşte dela sine; dar fără aceste împrejurări introducerea acestei forme de guvernare se loveşte de greutăţi, pe cari chiar absolutismul numai cu greu le poate învinge. De multe ori auzim, că trebue să ne dedăm la libertate şi că o naţiune, care nu e pregătită pentru aceasta, nu se poate bucura de binefacerile ei. Cu atât mai adins stă aceasta despre servitute, ori măcar despre o astfel de formă de guvernare care pretinde absoluta subordinare a individului, şi tocmai chipul, în care centralizaţia administrativă s'a introdus gradat una după 74 alta în diferitele teri din Europa, dovedeşte clar aceasta. E neîndoios, că regatul a ezercitat deja în veacul XV pretutindenea o mare inîluinţă, că după natura lucrului acesta a nizuit tot spre centralizaţie şi în aceste silinţe a fost sprijinit de biserică, ştiinţă şi de ordinul civil; cu toate acestea, câtă vreme a trebuit, până ce sistemul dicasterial şi-a perdut importanţa de care se bucura în evul mediu, şi în privinţa administrativă şi în Spania, Italiaşi Germania s'a introdus numai acel grad al centralizaţiei, pe care-l aflăm în ţerile acestea, deşi acesta dela perfecţia, la care această formă s'a ridicat în Francia, e încă foarte departe. Şi de unde această osebire într'aceste teri ? A fost o vreme, când actuala centralizaţie a Franciei, se considera de opera exclusivă a revoluţiunii şi a lui Napoleon I. Dar nouile cercetări ştiinţifice, pe cari le-a produs Tocqueville în ultima sa lucrare, au arătat contrarul şi nimeni nu se mai îndoieşte, că centralizaţia franceză este a se atribui nu unei mari personalităţi ori evenimente, ci a unui lung şir de evenimente şi bărbaţi iluştri, cari dela Suger până la Ludovic al XIV au muncit pentru ridicarea puterii centrale şi mai ales pentru nimicirea tuturor acelor stări cari împedecau centralizaţia; astfel că revoluţiunea şi Napoleon l au putut numai d'aceea introduce o centralizaţie mai mare în Franţa, ca şì care nu s'a văzut aiurea, fiindcă dintre ţerile Europei nici una n-a fost preparată spre aceasta ca Franţa. 75 Şi nu trebue oare să mărturisim tocmai contrarul despre Ungaria; nu trebue oare să recunoaştem că întregul nostru trecut, a cărui împrejurări numai în vremea mai nouă s'au schimbat, stă în flagrantă contrazicere cu această formă administrativă; că obiceiurile noastre contrazic reforma aceasta; că clasele noastre mai culte, adecă tocmai acele, acăror păreri pot fi determinătoare în această reformă — pentrucă din sinul ei şi-ar recruta administraţia organele sunt contrare centralizaţiei; şi că în fine, abstragând dela toate acestea, însuş mişcarea de naţionalitate ce s'a ivit aşa de vie în ţeara noastră, pune pedeci neinvingibile în calea centralizaţiei administraţiei. Sunt convins, că mişcările naţionaliste numai în acel caz pot deveni primejdioase pentru viitorul patriei noastre, dacă prin compresiune forţată, care preschimbă în forţe explosive apa, aburii, ba chiar şi acrul, s'ar face primejdioase; şi cred, că patria noastră, cu toate osebirile ei de naţionalităţi se poate forma un stat tot aşa de puternic, ca şi cum între asemenea împrejurări s'a desvoltat Belgia; dar că ţeara noastră, cel puţin atâta vreme cât ţin mişcările naţionale nu se poate transforma în stat centralist în senzul Franciei ori Prusiei: aceasta pentru mine e şi pentru aceea evident, pentrucă sub această formă a administraţiei nu se pot satisface nici cele mai moderate pretenţiuni ale naţionalităţilor. Fără 'ndoială trebue deci să centralizăm. Trebue să lărgim cercul de competenţă a legislaţiei şi a guvernului central, restringând inde- 76 pendenţa municipiilor, de cari acestea dispuneau odată faţă de guvernul central; şi greutăţile cu care este împreunată fie măcar o centralizaţie moderată nu ne va putea face să uităm irecusabilile exigenţe ale epocei de faţă ; dar tocmai aceste exigenţe fixează şi hotarele nizuinţelor noastre, peste cari trecând, guvernul, pe care am voi să-l întărim, îl despoiem de putere; fiindcă e neîndoios, că organizaţia dicasterială este poate forma mai greoaie a administraţiei; că această formă a administraţiei e însă pe lângă toate defectele ei totuşi mai bună, decât aceea, dacă guvernul, mijloacele cu cari se susţine, ar trebui încă să le creeze, şi toată puterea ori cel puţin o mare parte a ei ar trebui să şi-o întrebuinţeze, ca să alcătuiască maşinăria administrativă şi s'o ţie în mişcare. De unde reese cu evidenţă, că ori cari ne-ar fi în teorie părerile despre centralizaţie, în mod practic numai o astfel de centralizaţie e posibilă în ţeara noastră, care se restrânge la afacerile, a căror resolvire colectivă este indispenxabilă din punctul de vedere al unităţii statului şi pe lângă care li-se lasă organizaţiilor actuale municipale un cerc larg în privinţa administrativă. Si acum să trecem la cealaltă chestiune şi să vedem, cari sunt pretenţiunile diferitelor naţionalităţi din patria noastră, dela acăror împlinire depinde mulţumirea lor? Nimic nu e mai greu, decât a fixa ţintele mişcărilor mari. Nu le înţeleg pe acelea, eari se vestesc prin conducătorii lor; pentrucă nu este mişcare mai mare la care fiecare dintre 77 partidele ce-şi stau faţă 'n faţă n-ar afişa pe stindard vre-un principiu absolut; ci pe acelea ţinte, pentru cari poporul se ataşează mişcării. Şi totuşi nimic nu e mai important ca tocmai aceasta; pentrucă dacă ameninţă cu primejdie o mişcare căreia nu i-s'ar da cuvenita atenţie ; primejdia nu e mai puţină, când unei mişcări i-s'ar da prea multă atenţie, ori ţintele ei ar fi greşit judecate, şi decepţiunea în cazul din urmă e mult mai ordinară. Efectul ce unele idei ezercită asupra unor anumite epoce, este asemuitor urmărilor, ce produce un vânt puternic într'un ţinut. Nuorii pe cer, val-vârtejurile de praf, valurile apei, coamele arborilor: toate se mişcă într'o direcţie, toate înclină într'o parte; se pare ca şi cum suflarea aceasta uriaşă ar fi singura forţă ce dominează în natură peste toate şi care va schimba locul la toate ; până ce dup'o anumită vreme, cânt vântul s'a potolit ori şi-a schimbat direcţia, vedem, că în sfârşit afară de vre-o câteva frunze uscate, pe cari curentul de aer le-a luat cu sine, totul a rămas la vechiul loc şi că marea consecinţă a marei mişcări este numai aceea, că totul scuturându-se, fiecare plantă, în acelaş loc, unde a fost, se desvoltă mai frumos. Singuratica mişcare, ori cât de generală pare, nici odată nu schimbă situaţia tuturor lucrurilor, asupra cărora se estinde şi numai aşa putem judecà urmările ei, dacă deodată vom lua în samă şi pe acei factori, cari înrîuresc în direcţie contrară. 78 Scopul fiecărei mişcări la aparenţă e simplu: crearea unui anumit principiu, sistarea ori înfiinţarea unor anumite stări. Programul partidelor e de regulă foarte precis, lămurit, logic, cuprinzând limpede principiul ce şi-au propus, dar numai tocmai principiul şi nu şi condiţiunile sub cari, unii doresc realizarea acestui principiu; şi tocmai pentru cuvântul acesta programele partidelor rareori pot fi primite de expresia voinţei adevărate a mulţimii. Ca să apreciem acestea exact, trebue să luăm în samă nu numai însufleţirea aparentă ce se manifestă pe lângă un principiu, ci şi influenţa, ce aplicarea consecventă a principiului propagat cu însufleţire, ar ezercita asupra stării singuraticilor; pentrucă putem fi convinşi, că mulţimea câteodată se poate înşela faţă de adevăratele ei interese, dar' bunăstarea nici odată nu şi-o sacrifică de bunăvoie unei curate consecinţi şi dacă de multeori şi solicită cu zgomot astfel de pretenţii a căror realizare e cu neputinţă fără transformarea radicală a tuturor stărilor existente, totuşi în realitate numai aceea pretinde, ce într'adevăr în interesul ei trebue să pretinză. — Patima, care ţinând numai un scop înaintea ochilor, sacrifică pentru aceasta totul, e totdeauna o stare escepţională, şi putem primi drept regulă, pe care-o justifică întreaga istorie, că mulţimea nici odată nu profesează constant direcţii exagerate. Să nu ne uităm de aceasta, nici la mişcarea naţionalistă. Numai aşa putem judeca despre urmările probabile a aceleia şi mai ales despre dorinţele, a căror satisfacere constitue scopul 79 acestei mişcări, — nu la singuratici, ci la marea mulţime, ce participă Ia aceasta mişcare şi acărei satisfacere incumbă datoriei principale a guvernului; pentrucă pericolele ce ameninţă de prezent statul, numai aşa se pot delătura. Dacă privim numai suprafaţa mişcării şi pretenţiile acăror ecou se fac conducătorii singuraticelor naţionalităţi: vom afla multe din ele incompatibile cu organizaţia unui stat regulat şi în patria noastră ar avea drept urmare disoluţiunea terii. Oratoria şefilor, programele partidelor naţionaliste şi izbucnirea ziarelor arată, ca şi cum orice aplanare între diferitele naţionalităţi din Ungaria, ar fi imposibilă. Pretenţiunile unei părţi sunt tot atât de exagerate şi nedrepte, ca şi îndărătnicia, cu care alţii se leagă de litera legii ; si aşa se pare, ca şi cum contrastul naţionalist s'ar întemeia pe osebirea naturală a rasselor şi starea lor contradictorie. Aşa privită, rezolvirea chestiunii de naţionalitate e cu neputinţă. Primejdiile, ce decurg din contrastul rasselor, le-ar putea delătura numai învingerea absolută a uncia şi anihilarea definitivă a celorlalte. Dar' temerea noastră se împrăştie dacă privim mişcarea de aproape. Diferenţa, pe care-o aflăm între suprafaţa şi adâncul mării, dacă asămănăm temperatura apei, ori a valurilor sbiciuite de vifor cu păturile puternice dar' liniştite a adâncurilor, nu e mai mare decât aceea, ce cu privire la chestiunea de naţionalitate există între şefii proclamaţi dela sine ai popoarelor şi între blocurile compacte a acestora. 80 Putem primi drept principiu, că în proporţia progresului popoarelor în cultură, influenţa ce o ezercită asupra moravurilor lor cauza fizică a diferenţei de rassă, devine tot mai mică şi că în aceeaş proporţie creşte influenţa factorilor, cari precum religia, istoria şi interesele prezentului înrîuresc asupra convingerilor şi spiritului oamenilor; şi astfel putem afirma cu siguranţă că lupta naţională — ce ţine de prezent în mişcare Europa — îşi ia originea nu din osebirea şi din acele contraste dintre rasse, ce există ca urmări a acesteia între moravurile şi obiceiurile singuraticelor popoare1) - ci se dezvoltă mai ales din trecutul lor; aşa că fără exagerare putem afirma, că aproape fiecare luptă naţionalistă nu e altceva decât luptă pe lângă, ori în contra dreptului istoric. Tot aceasta stă şi despre mişcarea naţionalistă a patriei noastre. Maghiarul superioritatea, Croatul independenţa numai provocându-se la istorie o pretind, si alte popoare numai împotriva dreptului istoric luptă, prin care se cred împedecate în libera lor dezvoltare; drept aceea, numai atunci vom putea aprecia mişcarea naţionalistă dacă vom avea înaintea noastră raportul, în care ea stă cu trecutul nostru. Diferitele naţionalităţi ale patriei noastre nu l) Dacă privim diferitele naţionalităţi ale continentului, abia găsim alte osebiri mai mari între dînsele, decât în îmbrăcămintea. Materia, părţile ei principale sunt aceleaşi, numai în culori, în proporţia bucăţilor între sine şi în croi aflăm osebiri şi ca clasele culte dispar şi aceste, aşa că cel puţin în Europa, asămănarea, pe o aflăm între vederile şi modul de viaţă moral al diferitelor popoare, depinde mai mult dela gradul lor de cultură decât dela înrudirea lor de rassă. 81 pretind altceva, decât ceeace, privind aceasta, trebue să pretindă. Admit: în măsură mai mare decât justifică acest punct de vedere, dar' nu altceva; şi acî zace esplicaţiunea acelei mari osebiri, ce aflăm în păşirea naţionalităţilor singuratice, fiind logic, dacă aceia dezvoltă mai multă cerbicie întru eluptarea drepturilor naţionalităţii lor, cari au simţit mai ales greutatea împrejurărilor ce-au existat mai nainte. Am observat mai nainte, că osebirile ce-au ezistat între starea deosebitelor naţionalităţi, înnaintc de 1848 au fost numai urmările acelei cauze, că nobilimea, mai ales nobilimea avută, a aparţinut în mare parte naţionalităţii maghiare şi şi 'ntre clasele, cari după stările lor au fost împărtăşite cu privilegii nemeşeşti, anumite naţionalităţi au fost reprezintate cu un număr mai mic. Supremaţiunea naţionalităţii maghiare asupra celoralaltc, nu s'a bazat deci pe legi, dar d'acea nu mai puţin a ezistat; şi dacă ne gândim mai ales la împregiurările urbariale dinainte de 1848 trebue sa recunoaştem, că locuitorii nemaghiari ai patriei au ocupat astfel de situaţie, care a lăsat multe amintiri amare după sine. E sigur, ca ponosurile, cu cari s'au ridicat împotriva noastră singuraticele naţionalităţi tocmai în momentul când am făcut totul pentru a repara greşelile trecutului, sunt nedrepte; dar trebue să recunoaştem că sunt naturale; şi eu din partemi nu aflu nimic surprinzător, nimic ce ar da ansă la supărare, în aceea, că dupace noi, abzicând de privilegiile noastre, am fost drepţi faţă de toate clasele şi naţionalităţile ţării: n'au fost şi acestea 82 deodată drepte faţă de noi. E doar numai natural, că suvenirile luptei ţin mai mult şi sunt mai amare la aceia, cari îi poartă şi ranele. Mişcările naţionalităţilor, cari au primejduit ezistenţa patriei noastre în 1848 îşi află explicarea în stările politice şi sociale, ce-au ezistat în ţară veacuri dearândul; şi eu sunt convins că cauza fundamentală a mişcării naţionaliste şi de prezent în aceste se poate căuta. Dacă legile din 1848 pot intra liniştit în viaţă; dacă toţi locuitorii ţării pot o vreme oarecare ezercia drepturile politice ce le asigurau aceste legi: efectul acestor cauze ar fi încetat; şi ori cât auzim, că mişcarea de naţionalitate este mai ales rezultatul legilor din 1848, eu cred, că pentru potolirea acelora, ori cel puţin pentru a li-se lua caracterul primejdios, numai ezecutarea cinstită a acelora era necesară. Dacă se 'ntâmplă aceasta, favorurile ce s'au asigurat pe seama limbei maghiare în legile din 1848 erau numai într'atâta de susţinut, în cât o pretindea aceasta interesul comun al tuturor naţionalităţilor din patrie, şi toate pretenţiunile juste ale naţionalităţilor ajungeau la îndeplinire. Dupăce însă aceasta nu s'a putut întâmpla, e numai natural, că acele cauze, cari au provocat aceasta mişcare, nici acum nu şi-au perdut efectul şi ceeace stă cu privire la cauzele acestei mişcări, aceea stă şi faţă de scopurile ei; şi eu sunt convins că pretenţiile cu cari au păşit, înainte de 1848 singuraticele naţionalităţi faţă de noi, în fond nu s'au schimbat. Ceeace atunci nu era decât dorinţă, pentru împlinirea căreia nu s'arăta nici o speranţă, 83 acum păşeşte ca pretensiune de drept şi şefii mişcării, în măsura în care s'a lărgit sfera posibilităţii, şi-au lărgit şirul pretenţiilor, punând drept preţ al aplanării astfel de condiţii, cari ar asigura heghemonia propriei lor naţionalităţi, ori cel puţin le-ar aplana lor calea ce duce la putere; dar blocul naţionalităţilor nici azi nu pretinde altceva, decât ce a pretins în 1848: ca propria-le naţionalitate să fie respectată şi să nu fie de nimeni conturbaţi în datinile şi moravurile lor naţionale, ca pentru cultivarea limbei, desvoltarea naţionalităţii lor, să se poată folosi de ori ce mijloace pe cari siguranţa ţării le permit. Cu un cuvânt, toate naţionalităţile din ţară pretind egală libertate şi o astfel de organizare a ţării, pe lângă care să poată trăi în aceasta libertate. Cine priveşte nepreocupat aceste pretenţii, fără 'ndoială le va afla drepte. Precum într'o ţară, cu mai multe confesiuni religioase, libertatea individuală este de neînchipuit fără egala îndreptăţire a confesiunilor: aseminea e nexul ce există între egala îndreptăţire în acest senz a naţionalităţilor patriei noastre şi între libertatea lor individuală? Pretenţiunile aceste sunt numai efluxul principiilor pe cari în 1848 le-am acceptat, drept'acea e de prevăzut, că aplanarea pacinică a chestiunii naţionaliste este posibilă numai împlinind aceste pretenţii, dar oare nu trebue să şi recunoaştem că în acelea nu se cuprinde nimic ce-ar sta în contradicţie cu adevăratele interese ale ţării; din contră, aderând la principiile acceptate în 1848, organizaţia administrativă pe care — con- 84 siderând împregiurările patriei, părerile asupra trecutului şi prezentului a naţiunei noastre — o aflăm singur aplicabilă: atrage cu necesitate după sine împlinirea pretenţiunilor. Căci stând faptul, că naţiunea noastră se mulţumeşte numai cu o astfel de formă administrativă în care se deschide teren larg autonomiilor comunale şi municipale; şi daca pe lângă legile din 1848 nu putem restrânge influenţa acelor clase, cari nu aparţin într'o parte a comunelor şi municipiilor noastre naţionalităţii maghiare: eu nu pot înţelege, cum vom împedeca naţionalităţile a nu-şi putea folosi drepturile de cari liber dispun în cadrele autonomiilor comunale şi comitatense spre cultivarea şi desvoltarea limbii şi naţionalităţii lor. Pe lângă legile din 1848 şi organizaţia noastră municipală o supremaţie a oricărei naţionalităţi, în detrimentul celorlalte este imposibilă în Ungaria; şi putem spune cu drept cuvânt că organizaţia aceasta administrativă este aceea pe care o cere interesul terii, şi cu pretenţiile naţionalităţilor nu numai că nu stă în contrast, dar' se condiţionează reciproc. Precum garanta supremă a susţinerii sistemului acesta de administraţie decentralistă zace tocmai în pretenţiile naţionalităţilor noastre: aşa pentru împăcarea pretenţiunilor naţionalităţilor nu e nevoe de altceva decât ca constituţia şi sistemul nostru de administraţie decentralist, să fie susţinute. Contrastul între interesele terii şi a naţionalităţilor zace deci nu în firea lucrurilor ci numai în chipul în care se fac aceste pretenţiuni şi în mijloacele prin cari se caută împă- 85 carea lor; şi după convingerea mea numai deia alegerea acestora depinde, ca, ceace azi pare pericolul cel mare pentru libertatea ba chiar existenţa noastră ca stat, mâne să devie cea mai puternică garantă a constituţionalismului şi a neatârnării noastre naţionale. Şi care sunt acele mijloace dela cari putem aşteptà rezultatul ? IX. CELE DOUĂ SISTEME DE REZOLV1RE A CHESTIUNII DE NAŢIONALITATE. Dacă o chestiune stă vreme mai îndelungată la ordinea zilei propoziţiunile de soluţie a ei nu lipsesc, câteodată tocmai numărul acestora este, în ce zace greutatea rezolvirii anumitor chestiuni deoparte pentrucă, ca şi în alte cazuri aşa şi acî, ghemul după fiecare încercare neisbutitâ se 'ncâlceşte şi mai mult, pedealtă parte pentrucă, discuţiunea asupra deslegării, în politică mai ales, lasă de multeori cu totul la o parte scopul şi astfel aceia cari în privinţa aceasta se 'nţeleg, stau faţă 'n faţă ca dujmani, pentrucă nu convin în păreri asupra mijloacelor. — Asta-o observăm şi la chestiunea de naţionalitate. Nu este obiect, cu care mai ales la noi să se fi ocupat în vremea din urmă mai mulţi. Fiecare catalog din Lipsea, înşiră mai multe reptilii, trădând aceasta arzătoare chestiune. Ezistă ziare şi reviste cari şi-au pus drept ţintă mai ales limpezirea acestei chestiuni şi putem da seamă de un întreg şir de proiecte de deslegare, care numai într'atât se aseamănă în- 87 tr'olaltă, că autorul fiecăruia se crede infalibil şi publicul le crede pe toate de neacceptabile. Nu vreau să întru în apreciarea acestor proiecte. Intr'una, toţi aceia cărora le zace la inimă deslegarea chestiunii, convin: şi anume în convingerea, că în veacul nostru chestiunea aceasta nu se poate deslega decât pe baza egalităţii şi că 'n aplicarea principiilor, pe lângă cari încercăm aceasta, nu putem face excepţiune. Dar ori cât de mare e numărul acestor proiecte de deslegare aceste se pot rezuma în două sisteme. Unul e al acelora, cari ţin deslegarea numai aşa de posibilă, dacă se fixează în lege exact sfera de drept a fiecărei naţionalităţi. Al doilea e al acelora, cari aşteaptă rezolvirea chestiunii dela aceea, ca libertatea individuală a fiecărui cetăţean al ţării, precum în altele aşa şi cu privire la limbă şi naţionalitate să se garanteze pe deplin, ori cu alte cuvinte, ca cercul în care o naţionalitate se poate mişca să nu se fixeze prin lege, ci să depindă dela libera voinţă a indivizilor. Aderenţii sistemului prim se deosebesc în păreri, întrucât pretind ca legea să fixeze sferele de drept speciale a naţionalităţilor ori (cu privire la greutăţile tehnice) numai a naţionalităţilor mai mari; şi întru cât pretind cea mai desăvârşită egalitate pentru starea fiecărei naţionalităţi ori privilegii pentru singuratici. Amicii sistemului al doilea discută asupra cercului, în care rezolvirea chestiunii de naţionalitate se poate bizui pe libertatea individuală, şi 88 şi care, precum cred unii, se poate estinde numai la comună, după alţii la toate ramurile administraţiei şi a vieţii publice. Diferenţa de păreri privitoare la aplicarea principiului însă tocmai aşa nu poate schimba corectitatea principiului, ca şi consecinţele lui; precum,dac'un anumit principiu s'a acceptat odată, a-i restrânge aplicabilitatea între hotare fixe cel puţin până ce ne ţinem de constituţionalitate, nu stă 'n puterea nimăruia. Ceace am dat unei naţionalităţi, ca sfera de drept a ei firească, asta n'o putem refuza celorlalte; şi dac'am primit principiul că hotărârea chestiunilor naţionaliste într'un anumit cerc depinde dela libera voinţă a singuraticilor cetăţeni: principiul se va aplica şi 'n alte cercuri. Totul ce am face pentru împedecarea acesteia, ar fi numai spre lungirea luptei; dar ori vrem, ori nu, în ori ce direcţie, progresa-vom însă neîntrerupt, până la egalitate, care dela 1789 încoaci inspiră orice mişcare politică, pe care în 1848 am primit-o ca principiu fundamentul al constituţiunii noastre şi care precum a sistat privilegiile unor clase, aşa va sista şi prerogativele unor naţionalităţi şi precum între indivizi aşa şi 'ntre naţionalităţi în zilele noastre este singura măsură de aplicat pentru regularea stărilor lor mutuale. înainte de a compara aceste două sisteme, şi ami spune părerea asupra lor, las să urmeze câteva observaţiuni indispenzabile pentru fixarea precisă a punctului de vedere ce l-am urmat pân'acì în scrierea de faţă şi pe care vreau să-l urmez şi mai departe. 1-iu: Nu mi-am luat drept ţintă desbaterea ştiinţifică a unei chestiuni de importanţă politică generală. — In Englitera ori Franţa aceasta ar putea fi la loc; la noi chestiunea de naţionalitate aparţine nu problemelor ştiinţii ci a celor a vieţii practice şi deslegarea ei practică dela care depinde viitorul nostru, este numai aşa posibilă dacă vom lua în considerare stările, în care diferitele naţionalităţi ale terii stau între sine şi unele faţă de altele. 2-a: E mare şi generală influenţa chestiunii de naţionalitate în patria noastră şi admit, că la o parte a compatrioţilor noştri, interesele naţionaliste prevalează peste toate. Dar ori cât de mare şi general ar fi zgomotul, cu care se solicită împlinirea intereselor naţionaliste se 'nşală cine crede, că îndată ce s'au aplanat acestea, toate nevoile s'au împăcat Chestiunea de naţionalitate în momentele actuale este cea mai importantă, cea mai arzătoare poate, dar nu e singura; şi e neîndoios, că dela resolvirea ei numai aşa putem aştepta linişte, dacă aceasta reuşeşte fără vătămarea altora nu mai puţin importante interese, adecă dacă putem află o astfel de soluţie, care, cu o administraţie bine arangeată, cu această condiţie prealabilă a bunăstării materiale a cetăţenilor şi cu libertatea lor personală şi civică dela care depinde mulţumirea lor nu stă în contrazicere. 3-a: Problema principală, pe care nu-i iertat s'o perdem niciodată din vedere la resolvirea acestei chestiuni, este: liniştirea diferitelor naţionalităţi nemaghiare şi împlinirea dorinţelor lor 90 între marginile posibilităţii. Când ostenim însă la deslegarea acestei probleme, nu este permis să uităm nici de raportul ce există, în veacul nostru între toate popoarele Europei, de unde urmează că direcţia folosită de noi la deslegarea acestei chestiuni va înriuri tocmai aşa asupra terilor, în cari s'a ivit într'o măsură mai mică ori mai mare această chestiune: ca şi cum pe de altă parte e sigur, că şi 'n patria noastră, numai o astfel de resolvire a chestiunii e posibilă, care nu sta în contradicţie cu direcţia, ce-o urmăresc în desvoltarea lor popoarele Europei. Având aceste înaintea ochilor noştri, să ne 'ntoarcem la cele două sisteme ce se recomandă pentru soluţiunea chestiunii de naţionalitate şi să vedem : 1-iu: încât se pot aplica aceste în starea specială a terii noastre? 2-a: cari ar fi urmările aplicării acestor duor sisteme cu privire la desvoltarea diferitelor naţionalităţi? -— In fine a 3-a: care dintre aceste două sisteme, se împacă cu direcţia, ce-o urmează de prezent popoarele Europei în desvoltarea lor şi ce consecinţe ar provoca asupra deslegării chestiunilor de naţionalitate în alte ţări, dacă în patria noastră am accepta pe unul ori pe celălalt sistem ? X. SE POATE OARE APLICA PRACTIC IN ŢARA NOASTRĂ SISTEMUL, CARE SĂ FIXEZE PRIN LEGE CERCUL DE DREPT AL FIECĂREI NAŢIONALITĂŢI ? Ca să răspundem la întrebarea aceasta, e nevoe înainte de toate să fim în curat cu părerile acelora, cari dela acest sistem aşteaptă rezolvirea chestiunei de naţionalitate. «Nu există stat în Europa aşa rezonează prietenii acestui sistem unde ezercitarea drepturilor politice şi civice să fie legată de anumită naţionalitate şi unde să nu se recunoască, în principiu, cea mai deplină egalitate între locuitorii de diferite limbi ai terii; şi totuşi, cu escepţia Elveţiei, nu există stat, unde în practică, să nu se fi ridicat o anumită naţionalitate la heghemonie. Daca deci vroim, ca în ţara noastră egalitatea naţionalităţilor să nu rămâie literă moartă: e indispensabil să garantăm în lege drepturile minorităţii; ceeace numai aşa e posibil dacă pe acele cercuri şi cazuri în cari limbile naţionalităţilor se folo- 92 sesc în afaceri publice, le vom fixa prin legi nu permisive ci imperative şi vom fixa totodată şi o anumită proporţie, în cari funcţiunile sunt de a se împărţi între diferitele naţionalităţi. Chestiunea de naţionalitate după aceasta se poate numai aşa rezolvi, 1-iu: dacă înfiinţăm anumite regule, după cari se poate stabili sfera fiecărei naţionalităţi. 2-a: dacă stabilim o cheie dreaptă, pe care s'o folosim la împărţirea funcţiunilor mai importante între naţionalităţi. Este aceasta posibil în patria noastră? La prima privire se pare, ca şi cum regulele şi cheia amintită n'ar întimpinâ greutăţi. «Dacă se decretează în lege: că în fiecare comună, cerc, şi în întregi comitate şi'n oraşe, ca limbă administrativă, consultativă şi peste tot oficială acea limbă să servească, care e limba majorităţii populaţiunii a respectivei autorităţi, cerc, comună ori oraş»; «şi dacă comitate, şi cercuri — asemenea pe calea legislaţiei— se vor arangia astfel ca în câte un cerc, respective comitat să se grupeze astfel de comune, cari cel puţin în majoritatea lor generală cuprind în sine locuitori de aceeaş naţionalitate;» «dacă afară de aceasta se decretează în lege, ca deputaţii comitatenşi şi comunali şi orăşeneşti sunt a se alcătui în proporţia diferitelor naţionalităţi a acestor teritorii şi ca aceasta proporţie să-i servească şi guvernului de cinosură la acele posturi mai înalte administrative şi judecătoreşti, acăror îndeplinire este lăsată la discreţia lui: aşa 93 se pare, că problema aceasta grea s'ar puteà privì de rezolvită».1) Dar' să aruncăm o privire asupra împrejurărilor noastre şi să vedem greutăţile, cu care sunt împreunate executarea practică a acestor măsuri în ţara noastră. Dupăce diferitele naţionalităţi locuesc amestecat, şi dela Sfântul Ştefan până în vremurile mai nuoi, nici la formarea comitatelor, nici la împărţirea lor în cercuri, ba nici la aşezarea satelor, nu s'a luat nici odată în considerare limba locuitorilor; îri mai multe comitate, nici o naţionalitate nu dispune de majoritate absolută; în altele majoritatea e aşa de disparentă, încât e discutabilă între cei familiarizaţi în ale statisticei. Alcătuirea după naţionalităţi a comitatelor ar cere prin urmare o nouă împărţire a unei mari părţi a terii, care ar fi cu atât mai mult împreunată cu greutăţi, cu cât acolo, unde populaţia e amestecată, şi comunele aparţinânde diferitelor naţionalităţi sunt numai sporadice, ba mai adese şi populaţia singuraticelor comune este compusă din diferite naţionalităţi. Dar să presupunem, că o astfel de arondare a ţării este grea, dar nu imposibilă. La tot cazul rezultatul acestor reguli depinde dela principiile şi modul,confonn căruia se execută, şi astfel întâiu de toate trebue să venim în clar asupra următoarelor : 1-iu: cui să i-se bizuiască noua arondare? 2-a: după cari principii să se facă aceasta ? 1) Cuvintele opiniunii separate a minorităţii date comisiunii esmisă de către Dieta din 1861 în chestiunea de naţionalitate. 94 Ca şi aproape la orice întrebare aşa şi aici la prima vedere răspunsul pare uşor. In ţară constituţională o nouă arondare a teritorului aparţine fără îndoială cercului de competenţă a corpului legiuitor şi fără confusionarea a orice concepţie de drept, nici nu i-se dispută. Dar' putem nădăjdui oare că scopul pentru care vroitn aceasta dispoziţie, se poate ajunge pe calea aceasta ? Problema noastră este, mulţumirea diferitelor naţionalităţi şi asta numai aşa se poate aştepta, dacă noua arondare a municipiilor noastre nu e numai dreaptă ci şi recunoscută de dreaptă din partea diferitelor naţionalităţi; şi putem oare aştepta aceasta, dacă vom încredinţa legislaţiei noastre, adecă acelui corp arondarea, în care elementul maghiar este indiscutabil în majoritate şi împotriva procedurii căruia şi pân'acì s'au ridicat atâtea ponosuri din partea naţionalităţilor. Dacă nu vrem să ne sinamăgim şi reprivim asupra întregei istorii a agitaţiunii naţionaliste: nu ne putem legăna într'o aşa dulce sinamăgire; ba ne convingem chiar, că pasul acesta ar da nou prilej la nuoi gravamìne împotriva legislaţiei şi la nouă agitaţiune naţionalistă, pe cea din urmă însă nici atunci n'am puteà-o evita, dacă noua arondare i-s'ar bizui domnitorului. Căci lăsând chiar la o parte chestiunea: este conzult oare, ca în ţară constituţională, să se lase drept arbitrar guvernului în privinţa unei noue arondări a cercurilor electorale, dela care depinde formarea corpului legiuitor: am avea în adevăr o mare doză de optimism, ca să presupunem, că o arondare, astfel executată, ar avea drept rezul- 95 tat mulţumirea naţionalităţilor. E drept, că domnitorul stă peste partidele de naţionalitate, şi ca împotriva lui motivele ce s'aduc împotriva legislaţiei, nu se pot aduce; dar' fiindcă noua arondare a cercurilor electorale şi a municipiilor nu se poate executa aşa, ca prin aceasta unele naţionalităţi să nu se simtă despoiate de starea mai favorabilă ce-au ocupat, ori înşelate în speranţele lor: rezultatul şi în cazul acesta ar fi, că toata nemulţumirea s'ar îndrepta împotriva aceluia, ce a executat arondarea. Admit, fără motiv, dar' pentru aceea nu mai puţin amarnic; şi experienţele ce-am câştigat la înfiinţarea Voivodinei sârbeşti şi la noua formare a cercurilor electorale ardelene: dovedesc îndestul aceasta părere. Dar ori care ar fi acela, căruia i-s'ar bizui arondarea comitatelor, districtelor şi cercurilor electorale după naţionalităţi: e neîncungiurabil de lipsă ca întâi de toate să ne înţelegem asupra principiilor după cari să se judece naţionalitatea cetăţeanului, singuratic. O legendă veche ne spune că şeapte oraşe greceşti îşi disputau gloria: că Homer căreia dintre ele îi aparţine că cetăţean ? Dacă ţara se împarte din nou după naţionalitatea locuitorilor şi limba majorităţii absolute în fiecare comitat şi oraş se întroduce prin lege imperativ, ca limbă oficială, atunci în Ungaria fiecare om, căruia ceriul i-a dăruit mai mulţi copii poate aspira la asemenea distincţie, întrebarea: la ce naţionalitate se hotăreşte cineva, — mai ales în cazuri când majoritatea e dubie în cerc are cea mai mare importanţă; şi fiindcă statul, dela care 96 fiecare naţionalitate aşteaptă scut, nu poate permite, ca oricare dintre dânsele pentru capriţiile ori răutatea cu cari unii îşi neagă propria limbă, sa fie despoiate de drepturile sale: nu rămâne altceva, decât a stabili anumite regiile, după cari sa se hotărască individual naţionalitatea fiecăruia. La prima vedere aceasta apare curios. Conceptul naţionalităţii în zilele noastre abia se poate stabili altfel decât după limbă şi aşa se vede, dacă ceva, cel puţin aceasta aparţine dreptului fiecăruia: ce limbă recunoaşte de a sa maternă? Dar, ori la ce urmări comice ar duce, dacă stabilirea naţionalităţii individului n'ar fi 'ncredinţată voinţii sale, ci fiecare contra voinţii sale şi amăsurat unor anumite reguli s'ar condamna legal a fi maghiar, slav ori român: — toate aceste ar fi numai urmările necesare ale sistemului. Dacă împregiurarea că cineva e membrul cutarei naţionalităţi, dă drepturi, cari sunt importante nu numai pentru individ 1) ci şi pentru stat; dacă limba oficială a municipiilor se determină imperativ după majoritatea absolută a naţionalităţilor şi prin aceasta situaţia ce deosebitele naţionalităţi ocupă în ţară, depinde dela limba maternă a indivizilor ce locuesc într'un anumit comitat: stabilirea acesteia nu poate fi lăsată la volnicia singuraticilor. După cari principii să se hotărască chestiunea naţionalistă în cazuri singuratice; limba 1) Dupăce la fiecare naţionalitate a patriei noastre numărul persoanelor capabile de funcţiuni e mai mic, e neîndoios, că acela, care doreşte funcţiune prin faptul că se declară pe sine de altă naţionalitate — îşi poate rectifica şansele. 97 singuraticilor, sunetul numelui lor să se ia în considerare ori strămoşii şi în cazul din urmă după ce regulă? — Rassa singuraticului să se hotărască, precum eră la vechii germani şi la popoarele autohtone a Americei, după mamă, ori, cum e obiceiul mai nou, după tată? — Şi verdictul prin cine şi prin ce forme de procedure să se enunţe? — Toate acestea, le las în sarcina acelora cari caută deslegarea chestiunii de naţionalitate pe calea aceasta. — Din parte-mi n-am vroit decât să fixez condiţiunile dela cari depinde în patria noastră aplicarea acestui sistem; şi cine s'a gândit serios asupra acestui obiect, va recunoaşte că n'am afirmat prin cele de sus nimica ce n'ar fi drept urmare a principiului acceptat. Pentrucă precum din faptul, dacă întrebuiţarea limbii nu se încredinţează voinţii libere a individului, ci se impune prin lege imperativă, decurge dela sine, ca asupra întrebării, care să fie limba oficială a cutărui cerc trebue să decidă o putere superioară, guvernul ori legislaţia: astfel la hotărârea aceasta, numai majoritatea absolută în care o naţionalitate ori alta stă într'un anumit cerc, o putem primi de cinosură; ceace iarăş are drept urmare, că după ce constituirea astorfel de majorităţi, cari formează baza sferei de drept a fiecărei naţionalităţi, depinde dela chipul, conform căruia se determină fiecare naţionalitate: în privinţa aceasta e nevoie de stabilirea unor principii precise şi de aplicarea lor severă. Şi din aceste după părerea mea e clar, că sistemul acesta, care chiar şi în ţări, unde două 98 ori trei naţionalităţi stau lângă olaltă în masse mari, compacte, din multe puncte de vedere e periculos, dar poate executabil: la noi în pactică e nexecutabil, fiindcă 'n patria noastră, socotind numai naţionalităţile mai numeroase, afară de cea maghiră sunt cea română, slavă, sârbă, rusă şi germană adecă cinci naţionalităţi, trăind atât de amestecate, încât a determina hotarele fiecăreia este o imposibilitate. XI. CARI AR FI URMĂRILE ACESTUI SISTEM ASUPRA LIBERTĂŢII INDIVIDUALE ŞI CIVICE ŞI ASUPRA APLANĂRII CONTRASTELOR NAŢIONALISTE. Să admitem, că m'am înşelat în cele de mai nainte; şi vom afla cheia prin care teritorul şi funcţiunile ţării să se împartă astfel între naţionalităţi, ca aceasta să se recunoască de către fiecare de dreaptă. Unii privesc poate drept scop ezecuţiunea acestui sistem, numai funcţiunile publice dacă s'au împărţit pe placul lor, au ajuns totul, ce-i însufleţia în mişcarea naţională. — Dar un număr incomparabil mai mare gândeşte altfel. Ţinta acestora nu e o aşa împărţire a cercurilor electorale şi a funcţiunilor, care să le lărgească speranţele personale, ci aceea, ca libertăţile individuale şi politice să fie cât mai mari, condiţiunile de desvoltare naţională cât mai sigure. Promovăm oare aceste scopuri, regulând prin legi imperative poziţia ce naţionalităţile ocupă 'n stat? Să vedem întâi de toate influinţa ce-ar 100 ezercità acest sistem asupra liberei desvoltări a naţionalităţilor şi a sistării divergenţelor dintre dânsele. Am înşirat greutăţile, prentru cari cred aproape neesecutabilă o împărţeală nouă a municipiilor după naţionalităţi. Mai este una şi poate cea mai mare. Temeiul, pe baza căruia trebue să se facă această împărţire, este nu dreptul istoric, ci proporţia în care stau unele faţă de altele naţionalităţile în diferitele municipii; şi d'aci e clar, că — dacă numai nu voim să violentăm pricipiul din care am pornit — împărţirea aceasta nici când nu e definitivă, odată pentru totdeuna. Dacă e în disarmonie cu adevărul, cu luminile secolului nostru şi cu principiile libertăţii şi egalităţii, ca limba acelui popor, care a cucerit ţeara şr a susţinut-o o miie de ani, să fie favorizată în viaţa publică: desigur ar fi o nedreptate şi mai stridentă, dacă folosirea exclusivă a unei limbi s'ar impune prin lege într'un municipiu, pentrucă majoritatea locuitorilor şei cu un jumătate veac mai nainte au vorbit limba aceasta.îndată ce am primit ca principiu, ca limba oficială a fiecărui municipiu să se determine prin lege imperativă după majoritatea absolută a locuitorilor săi, şi că acolo, unde o astfel de majoritate nu există, să se facă o nouă arondare a municipiilor, urmează dela sine: ca atât hotărîrea asupra limbei oficiale, cât şi noua arondare trebue mereu reînoită, de câteori se modifică proporţia naţionalităţilor în diferitele municipii. Fără 'ndoială nu este în înteresul ţării, ca noua arondare a municipiilor şi fixarea limbii majorităţii 101 să fie o perpetuă preocupare a agendelor ei; fiind deci înainte de prevăzut, că daca se primesc aceste principii, fiecare naţionalitate va uşa de orice mijloc pentru răspândirealimbei sale: ar incumba datorinţelor statului, să fixeze stavilare acestui proselitism naţionalist, ori cel puţin să sprijinească municipiile în tendenţa lor de susţinere a status-quo-lui privitor la limbă. Şi oare cu ce mijloace o poate face aceasta? E de prisos, să întru în amănunteie acestei chestiuni. Municipiile noastre neputându-se aronda după naţionalităţi în aşa chip, ca în cele mai multe să nu rămâe o mulţime de singuratici, cari nu aparţin ca naţionalitate majorităţii absolute: putem oare avea cea mai mică îndoială, că vroind a garanta egalitatea naţionalităţilor prin întemeierea stăpânirei absolute a unei naţionalităţi într'un anumit cerc, prin aceasta vom ajunge numai la rezultatul, că în fiecare cerc naţionalitatea în majoritate, va asupri pe celelalte, în vreme ce aceste, acolo, unde sunt dînsele în majoritate, vor resplăti cu prisosinţă; până ce în sfârşit diverginţele naţionaliste îşi ajung în ţara noastră culmea şi degenerează în dujmănii făţişe. Că urmările acestui sistem sunt mai periculoase pentru naţionalităţi şi că de ex. Germanul şi Sârbul, care precum de prezent, aşa după fiecare nouă arondare, ar forma numai în foarte puţine municipii majoritatea absolută, ar resimţi mai mult ineficienta acestor stări ca şi de ex. Românul, Slavul şi mai ales Maghiarul e cert; dar' peste tot urmările acestui sistem sunt generale, şi experienţa ar dovedi în scurtă vreme, că 102 ceeace s'a făcut, pentru a garanta egala îndreptăţire a fiecărei naţionalităţi a terii, au dus numai acolo, ca dintre naţionalităţile cari locuesc în provinciile Sf. Ştefan, n'ar rămâneà nici una, care acolo unde nu e în majoritate, nu s'ar simţî nespus de asuprită. Împotriva acesteia s'ar putea obiecţiona, că guvernul n'ar tolera o astfel de dezvoltare a lucrurilor şi ca apărător firesc al minorităţilor, ar restrînge veleităţile majorităţii între hotarele dreptăţii. Nu cred, că un astfel de sistem, pe lângă care se sileşte guvernul să stea în neîntrerupt conflict cu majoritatea fiecărui municipiu, să conducă la întărirea lui, mai ales dacă prin aceasta nu deobligă pe nimenea, ca în cazul acesta, unde acele naţionalităţi cari ar fi sprijinite ca minorităţi într'un municipiu din partea guvernului, în alteler unde alcătuesc ele majoritatea, s'ar simţî împedecate prin dînsul. Dar' abstrăgând dela aceasta, întreb: în ce să conziste avantagiul, de care s'ar împărtăşi unele naţionalităţi prin noua arondare a municipiilor — dacă întru răspândirea naţionalităţii lor şi daca şi'n acele cercuri pe cari i-le-au fixat legea ar fi împedecate,şi fiecare pas ce-ar face în direcţia aceasta, ar provoca intervenţia puterii centrale ? Am spus-o mai de multeori — şi fiindcă rezolvirea chestiunii de naţionalitate depinde dela claritatea la care trebue s'ajungem în privinţa cauzelor cari i-au dat naştere, o spun din nou - că mişcările de naţionalitate nu sunt produsul antipatiei ce-ar exista între diferitele naţionalităţi, nici a machinaţiunilor acelora, cari le folosesc spre satisfacerea unor scopuri grandomane. 103 Temeiul veridic al mişcării naţionaliste este aceea înaltă pietate, care leagă pe fiecare om adevărat de amintirea strămoşilor sei şi de limba moştenită dela dînşii; acel simţ firesc, ce ne îndeamnă să ne cerem libertatea personală şi să nu ne liniştim, până ce nu facem să se recunoască mai ales ceea ce ne era dorirea inimei; şi daca aceste sentimente au devenit acum mai puternice şi au împins pe planul al doilea alte mari interese, cauza trebue căutată în cultura mereu dezvoltândă a popoarelor terii, care le-a adus la o mai limpede conştiinţă a propriei lor naţionalităţi; dar' tocmai pentru aceasta, nimeni să nu creadă, că mişcarea se va evita satisfăcând ura care a răpit pe unii împotriva unor naţionalităţi ori grandomania şefilor proclamaţi de sine înşişi. Mişcarea de naţionalitate este numai o parte a acelei mari mişcări liberale, ce de un veac încoaci a prefăcut aproape toate relaţiile popoarelor Europei. Dărîmarea acelor obstacole, prin cari naţionalităţile se simţeau infestate în libera lor dezvoltare, garanta libertăţii lor: asta e, ceeace majoritatea covârşitoare a cetăţenilor terii înţelege sub pretenţiile naţionaliste; şi le vom putea oare pe aceste satisface, dacă în locul dominaţiunii esclusive, ce a ezercitat o naţionalitate în ţară, întemeiăm o altă asemenea, ba chiar mai mare şi mai intolerantă dominaţiune, cu osebirea numai, că aceasta se ezercită în fiecare municipiu de câte o altă naţionalitate? O mişcare, ce s'a pornit pentru garantarea libertăţii, nu se poate termina prin dispoziţii cari conduc numai la o şi mai mare ciuntire a li- 104 bertăţii individuale, şi prin cari libertatea politică în forma şi 'n senztil, în care ea formează ţinta supremă a năzuinţelor popoarelor Europei, devine imposibilă. Dar pentru a judeca urmările unui sistem, nu e destul a-i cunoaşte efectul numai într'o direcţie. Libertatea individuală şi politică este cea mai generală dar nu unicul scop al năzuinţelor veacului şi e sigur, că nimic n'ar mulţumi pe popoarele veacului nostru, ce-ar sta 'n dujmănie cu interesele lor materiale. Cerem dela cea mai liberală constituţie, să înlesnească o bună administaţie şi servirea dreptăţii să dee fiecărui siguranţa, care e prealabila condiţiune a oricărei bunăstări materiale, şi oare sistemul recomandat oferă aceasta? Se 'nşală, cine 'n împărţirea funcţiunilor după naţionalităţi vede numai o pretenţie a imora în interesul lor particular, dar căreia massele naţionalităţilor nu-i dau nici o importanţă: ba îndată ce s'a admis principiul ca situaţia fiecărei naţionalităţi să s'asigure prin lege, pretenţiunea zace în firea lucrului. Aceleaş cauze, ce s'aduc pe lângă împărţirea teritorială a ţării, argumentează la fel şi pentru împărţirea funcţiunilor ; şi dacă siguranţa naţionalităţilor pretinde, ca fiecare 'n cercul ei să fie apărată de preponderanţa celeilalte: nu mai puţin pretinde această siguranţă, că într'aceia, cari să bizuesc cu esecutarea legilor — funcţionari şi judecători — să fie fiecare naţionalitate proporţional reprezentată. Atât de mult stă aceasta, încât unde 105 s'a ivit numai chestiunea naţionalistă, deşi împărţirea teritorială nu i-a venit nimărui în minte, împărţirea funcţiunilor e întâia cerinţă a fiecărei naţionalităţi cu care păşeşte întru asigurarea intereselor ei; la ce, ca să las la o parte pilde mai îndepărtate, mă provoc numai la privilegiile cu cari în evul mediu au fost înzestraţi locuitorii germani ai mai multor oraşe, ca funcţiunea judecătorească esclusiv ori alternativ cu Maghiari, tot în fiecare al doilea an, să se împlinească cu Germani. Nu vreau să cântăresc, greutăţile mari, cu .cari ar fi împreunate pentru numărul diferitelor naţionalităţi la noi fixarea unor regiile, cari ar satisface exigenţele fiecărei naţionalităţi şi nu cercetez, încât ar congruâ cu principiile, ce se urmează în state constituţionale la îndeplinirea funcţiunilor. E în sine cert, că la acele oficii cari se îndeplinesc prin alegere, împărţirea între naţionalităţi a unei sume precise de oficii este incompatibilă cu libertatea alegerilor, şi la acele, cari depind dela numirea guvernului, fac imposibilă aplicarea principiului responzabilităţii; dar abstracţie făcând dela aceste greutăţi: putem oare serios crede că pe lângă acest sistem ar putea fi posibilă o administraţie corespunzătoare cerinţelor patriei noastre? Dacă şansele individului la împlinirea funcţiunilor atârnă nu dela capacitatea ci naţionalitatea sa şi ministrul tot aşa, ca alegătorul, nu capabilitateaci legea e silit s'o observe la îndeplinirea posturilor, care dispune de naţionalitatea funcţionarilor; dacă 'ntr'un cerc cei mai distinşi bărbaţi 106 nu pot fi aplicaţi numai pentrucă aparţin unei anumite naţionalităţi, într'altul, cei cari nu corespund datorinţelor lor, nu pot fi destituiţi pentrucă în locul lor nu se află alţi potriviţi din respectiva naţionalitate: o administraţie bazată pe aceste principii poate oare corăspunde şi celor mai modeste recerinţe? A fost vreme, când capabilitatea de funcţiuni o avea numai nobilimea şi de sigur nu e nimeni care ar ţinea cu putinţă reînvierea acelor vremi, dar o dispoziţiune oare, care n'ar ţinea cont la împlinirea funcţiunilor de necezităţile administraţiei, ci numai de drepturile speciale ale naţionalităţilor, n'ar atrage după sine aceleaş urmări ? — Şi dacă ţinem de absurd sistemul, că la împlinirea funcţiunilor să se ia în conziderare numai meritele antecesorilor şi arborele familiar al candidatului : în adevăr nu e cu mult mai cu minte, dacă acum la îndeplinirea funcţiunilor, stabilim aseminea privilegii nu pentru singuratice familii, ci pentru singuratice naţionalităţi, cari în fine se bazează tot pe rassă şi origine. Din aceste aşa cred, resultă clar, că în cât marea majoritate a compatrioţilor noştri, când participă la mişcarea naţionalistă îşi caută garantarea libertăţii sale individuale şi civice şi aceea ca de libertatea aceasta să uzeze întru răspândirea naţionalităţii sale: scopul acesta nu s'ajunge prin acest sistem. Şi acum să ne îndreptăm privirea asupra influinţei ce-ar ezercitâ acest sistem asupra vieţii noastre de stat. Mi-am accentuat mai de multeori convingerea, 107 că sentimentul ele naţionalitate a păşit numai înnainte, dar n'a nimicit sentimentele seculare de alipire a naţionalităţilor faţă de patria comună şi că marea majoritate ori cât de mult se însufleţeşte pentru propria-i naţionalitate, o face aceasta în convingerea că prin indeplinirea acestor pretenţiuni viitorul patriei nu se primejdueşte. Părtinitorii cei mai fervenţi ai mişcării naţionaliste simţesc şi recunosc legătura, în care stă poziţia Ungariei cu împlinirea pretenţiilor lor, şi în stăruinţa lor, ca locul ce le ocupă propria naţionalitate în patrie să fie cât mai bun: nici nu pot pretinde altceva decât ca ţara însaş să devie cât mai independentă, cât mai puternică. Fără aceasta, tot ce-au eluptat pe seama naţionalităţii lor, n'are nici o valoare. Şi 'n privinţa aceasta, cari ar fi urmările necesare ale sistemului propus ? Varietatea naţionalităţilor în sine nu e pedică, ca o ţară să se ridice la acel grad al puterii care e necesar pentru asigurarea neatârnării sale. Fiind în Europa foarte puţine state, cu o singură naţionalitate numai, putem primi de axiomă, că varietatea naţionalităţilor dintr'o ţară nu poate impedica formarea acelui sentiment de unitate, care este prealabila condiţie a puterii ba chiar a existenţei fiecărui stat. Altcum stă aceasta, dacă susţinerea varietăţii de naţionalităţi şi garantarea intereselor fiecărei naţionalităţi se consideră de scopul de căpetenie al statului, cărora trebuesc ori ce alte scopuri şi interese subordinate. Să luăm un ezemplu practic, care dovedeşte mai mult decât orice combinaţie teoretică. 108 E indiscutabil, că 'n zilele noastre osebirile confesionale nu mai constituesc primejdii pentru state. In măsura, în care s'a recunoscut principiul libertăţii religioase, osebirea religiunii şi-a perdut importanţa pentru stat; şi nimenui nu-i trece prin minte, că vre'un stat e în pericol, pentruca o parte a concetăţenilor săi sunt catolici, o altă parte protestanţi, şi pentruca fiecare dintr'aceste confesiuni desvoltă o activitate spre a-şi lărgi, prin scoale, literatură şi oratorie confesională cercul ei de credincioşi. Cu toate acestea se pot naşte rivalităţi între osebitele confesiuni, ba poate şi frecări şi înverşunare reciprocă, dar pentru stat, care scuteşte pe fiecare confesiune deopotrivă în libertatea ei, desigur nici un pericol; şi s'ar declară de nebun acel bărbat de stat, care ar veni să pretindă, în virtutea siguranţei statului ca vre-una dintre confesiuni să se restrângă în libera-i desvoltare ori întru răspândirea învăţăturilor ei, ba chiar, încât ar uza numai de mijloacele legale în aceasta, să i-se pună stavile în calea extindere!. Dar să ne închipuim, că una ori mai multe confesiuni pentru asigurarea influenţei şi a libertăţii, ce le compete în stat, ar păşi cu pretenţiunea, ca confesiunea lor să formeze un corp separat în stat, cu teritor separat, drepturi separate, conform cărora confesiunea să fie separat reprezentată în corpurile legiuitoare, în administraţie să participe cu un anumit număr de funcţionari: cine nu va recunoaşte oare, că aceasta nu se poate întâmpla fără primejduirea statului şi că înfiinţarea mai multor state între hotarele unei ţări, dividarea unor părţi a na- 109 ţiunei în mai multe separate corpuri organice după toată probabilitatea ar atrage după sine, aceleaş urmări acum, ca şi atunci când protestanţii Franciei pretindeau pentru asigurarea confesiunii lor oraşe separate, fortificaţii separate şi s'au organizat împotriva compatrioţilor lor catolici în adevărate caste, până ce Richelieu n-a pus cu armata capăt acestor stări şi n-a mântuit Franţa de dismembrarea, în care vedem Germania. Şi oare dacă recurgem tot la aceste mijloace pentru asigurarea intereselor nu confesionale, ci naţionaliste: n-ar avea asta tot acelea urmări? Nu sunt dintre aceia, cari atribue mişcării naţionaliste aceeaş importanţă ca şi aceleia a mişcării religioase. — Mişcarea religioasă are incomparabil mai mare importanţă, nu numai în sine ci şi înaintea ochilor poporului. Dar ori cât de mult se deosebeşte obiectul, ori cât de mult se deosebesc secolele în care apar aceste două mişcări: firea omenească rămâne aceeaş, şi asta aduce cu sine, că asupra patimei cu care se duce lupta, nu importanţa chestiunii, ci proporţiile mişcării, hotărăsc. Unde aceasta e mare şi a ţinut o vreme oarecare: nici când nu absentează o anumită dosă de fanatism. Ceeace a făcut şi a suferit fiecare în decurgerea luptei; sentimentul de onoare, pentru care nu vrea să se recunoască nici unul de învins, contribue mai mult la învrăjbirea luptătorilor, decât motivul luptei lor. Pe lângă aceasta, există în împrejurările particulare a patriei noastre cauze, pentru cari aplicarea acestui sistem la naţionalităţi, la noi devine şi mai primejdios. 110 Experienţă generală ne arată, că cercuri mai restrânse au totdeauna o mai mare forţă atractivă pentru individ. Egoismul firesc, pe care-l putem învinge, dar de care în mod absolut nimeni nu se poate libera, aduce cu sine, că părţile singuratice a ori cărui întreg, se alipesc cu atât mai mult de dânsul, cu cât mai multă influenţă pot ezercita asupra desvoltării lui. Filosoful îşi poate fixa axiome, să-şi iubească mai mult familia decât pe sine, patria mai mult decât familia, umanitatea mai mult decât patria: e însă sigur că marea majoritate a oamenilor în practică urmează tocmai contrarul. — Aceasta 'n sine nu conţine nici o primejdie, ba dimpotrivă, legăturile, prin cari singuraticul se simte înlănţuit cercului său mai restrâns sunt capabile a întări omogenitatea întregului, dacă nu s'a disolvat cimentul care unea aceste cercuri mai restrânse, şi între dânsele şi între întreg nu s'a produs discordanţă. Precum atracţiunea ce o simte singuraticul pentru comuna ori provincia sa: aşa însufleţirea cu care se leagă de naţionalitatea sa, nu numai nu slăbeşte ci dimpotrivă poate întări legăturile cari îl leagă de patrie, până ce rămâne luminos nexul, în care stă bunăstarea şi desvoltarea comunei ori naţionalităţii sale cu bunăstarea şi înflorirea întregului — dar numai pan'atunci — şi îndată ce legăturile, cari leagă părţile 'ntre sine şi pe fiecare la întreg, se desfac şi interesele singuraticelor părţi ajung în colisiune fie măcar aparentă cu interesele întregului: majoritatea oamenilor se va alipi la cea mai deaproape, la aceea adică, la care se simte mai legat, simţind mai uşor nexul propriilor interese. 111 Cu cât mai generală e însufleţirea naţionalistă în zilele noastre, şi cu cât mai viu e interesul cu care fiecare solicită drepturile naţionalităţii sale, cu atât mai mare e necesitatea, ca legăturile, cari unesc într'una pe toate naţionalităţile patriei să nu se destrame şi în fiecare să se ţină trează convingerea, că şi siguranţa naţionalităţii sale depinde numai dela existenţa întregei teri. Dispoziţiunile propuse ar conduce însă la rezultat tocmai contrar şi putem cu siguranţă profeţi, că precum îndeplinirea funcţiunilor după naţionalităţi ar avea drept rezultat că funcţionarii publici s'ar considera de slujitorii nu ai statului ci ai naţionalităţii lor: aşa că dividarea teritorului terii în conformitate cu acest principiu ar avea drept consecinţă că fiecare nu s'ar simţi cetăţean al patriei, ci al districtului său naţionalist; ceeace dacă pretutindenea e periculos, în patria noastră e desigur îndoit. Dintre toate naţionalităţile patriei noastre, nici una nu este, afară de cea maghiară, care nu s'ar estinde peste hotarele terii. Precum la sud pe Sârbi şi pe Români, aşa la ost pe Slavi şi pe Ruşi numai hotarele politice îi separă de fraţii lor de un sânge şi'n adevăr e nevoie de un grad superlativ de optimism să presupunem, că împărţirea petriei noastre după naţionalităţi ar mulţumi constant toate pretenţiunile naţionalităţilor. Recunoscând odată că dezvoltarea liberă a naţionalităţilor se poate garanta numai prin o poziţie a lor separată, tendenţele naţionalităţilor nu se pot opri la noua împărţire a acestei patrii şi necesarmente vor tinde într'acolo, ca fracţiunile de 112 popoare ce locuesc în aceasta patrie să se contopească cu fraţii lor de peste hotare ceeace ar atrage după sine disoluţiunea ţerii şi anume cu atât mai sigur, cu cât o astfel de împărţire a terii nu numai ar slăbi legăturile, cari leagă pe diferiţii cetăţeni de patria comună, ci ar da în mâna singuraticelor părţi şi mijloacele, prin cari aceste tendinţe pot deveni realizabile, Bine ştim, că sunt unii cari privesc integritatea teritorială a statului ungar de o aşa ceva, ce e numai în interesul naţionalităţii maghiare şi stă în colizie cu interesul de mare putere a Monarchiei şi cu interesele naţionalităţilor ei. Căuşele înşirate, vor putea prin urmare pe unii convinge mai mult despre favorurile disposiţiunilor recomandate, decât despre daunele ei. E de lipsă deci să ne dăm seamă şi de efectul ce împărţirea teritorului patriei noastre după naţionalităţi ar ezercita asupra întregului imperiu austriac şi asupra viitorului acelor naţionalităţi în interesul cărora se solicită aceasta de prezent mai ales. XII. CE INFLUINŢĂ AR EZERCITA ÎMPĂRŢIREA DUPĂ NAŢIONALITĂŢI A TERITORULUI PATRIEI ASUPRA IMPERIULUI AUSTRIAC ŞI ASUPRA VIITORULUI DIFERITELOR NAŢIONALITĂŢI DIN PATRIE? E fapt, că în zilele noastre, totul ce ezercită mai mare influinţă asupra vieţii interne a unui stat, trece departe peste hotare şi abeâ se iveşte vre-o chestiune mai importantă, care într'o anumită măsură să nu fie numită europeană. Din solidaritatea aceasta, se naşte pentru singuraticele state datoria, că la arangiarea trebilor lor să aibă în vedere şi efectul, ce-l pot ezercită prin aceasta asupra altor state şi ţări, mai ales când acelea ca şî patria noastră şi imperiul austriac, stau de veacuri într'o strânsă legătură şi astfel există între interesele lor o comunitate pe care o putem uita în focul discuţiunilor, dar pe care ignorând-o, mai curând ori mai târziu totdeuna însă sigur se răsbună. S'a zis de multeori, că patria noastră şi imperiul austriac, în ce priveşte chestia naţională, sunt în aceeaş situaţie, şi aceasta e indiscutabil. E drept, că la noi s'a ivit mai iute chestiunea, ceace 114 se poate atribui constituţionalizmului nostru şi s'a dezbătut cu mai multă patimă, ceeace se poate atribui altor cauze; dar' varietatea naţionalităţilor şi mereu crescânda lor conştiinţă naţională, este asemenea în amândouă părţi ale imperiului şi precum naţionalităţile dincolo de Leitha păşesc cu aceleaşi pretenţii, ca'n patria noastră; astfel principiile pe cari le vom folosi la rezolvirea chestiunii de naţionalitate, fără îndoială vor fi hotărîtoare şi în imperiul austriac. Sunt convins, că bărbaţii de stat, cari au propagat necesitatea împărţirii teritorului Ungariei după naţionalităţi, ar refuza cu energie propriile lor principii dacă aplicarea acestor principii s'ar pretinde în Tirol ori Stiria; dar' ştiu şi aceea, că aceasta nu le stă în putere. Numim bun, mărinimos poporul; îi lăudăm cumpătul şi toate aceste se pot cu exemple dovedi ; are însă poporul o calitate mult mai generală, pe care o aflăm pretutindenea şi'n toate veacurile: sentimentul său de drept. Concepţiunile sale de drept difer, dar' fiecare popor, îndată ce s'a ridicat la un grad anumit al culturii, pretinde stabilirea unei măsuri oarecare, cu care să cântărească veritatea faptelor şi e cu siguranţă de prevăzut, că dacă ne vom abate dela dreptul istoric, care în imperiul austriac era temeiul celor mai importante relaţii de drept şi-l vom înlocui cu principiul de naţionalitate: aceasta numai atunci poate corăspunde sentimentului de drept al poporului, dacă principiul s'a aplicat în toate consecinţele Iui. Exemplul Franţei şi consecinţele principiilor preconizate de revoluţiunea franceză măr- 115 turisesc despre nemiloasa logică, cu care un popor stărue pe lângă temeiul de drept odată primit. Nu există putere, care ar reuşi, ca 'n ţările unui domnitor, oricât de independente ar fi unele de altele, aceleaş naţionalităţi pe un ţerm al unui râu să fie înzestrate cu favoruri, cari li-s'ar nega pe celălalt ţerm. Dupăce deci în provinciile imperiului austriac — în afară de ducatul austriac şi Salzburg — aflăm pfetutindenea mai multe naţionalităţi: sunt convins, că adoptând în Ungaria principiul, că chestiunea de naţionalitate numai prin împărţirea teritorului după naţionalităţi se poate resolvi, aceasta ar atrage necesarminte după sine adoptarea şi 'n Austria a acestui principiu şi astfel împărţirea teritorului imperiului, în urmarea căreia afară de cele două provincii amintite, n-ar rămânea aici una care şi-ar putea menţine actualele hotare. Tirolul s'ar împărţi în german şi italian, Stiria, Karinthia şi Kraina în german şi slav, Boemia şi Moravia în german si boem, Galiţia în polon şi rutean, Bucovina în rutean şi român, şi astfel fiecare provincie după naţionalităţile ce-o constitue. Nu vorbesc de greutăţile, cari sunt în fiecare provincie a imperiului ca şi 'n patria noastră, pentrucă şi aici ca şi la noi, naţionalităţile nu prea locuiesc în masse compacte şi aflăm în fiecare provincie, teritorii mari, cu o populaţie aşa de amestecată, încât abea-i putem determina naţionalitatea şi nici nu cercetez efectul ce-ar ezercità necesarminte astfel de împărţire în fiecare provincie cel puţin asupra unei părţi a locuitorilor, care, ca d. e. Tirolul, dupăce a apărat 116 cu credinţă imperiul de cele mai mari primejdii, acum drept răsplată s'ar disolvà; dar să ne în'ndreptăm privirea esclusiv asupra urmărilor, pe cari le-am putea aştepta dela aplicarea acestui sistem asupra întregului imperiu. Mulţi privesc statul numai ca o maşină mare. Unul priveşte în el un mare ceasornic cu cuc, care numai prin greutăţile ce-i sunt atârnate se ţine 'n mişcare; altul un mare răsboi de ţesut, a cărui chemare e, ca din nenumăratele fire, de cari atârnă existenţa milioanelor, să se ţese pe seama unora, acoperitoare calde şi moi. Ca şi 'n ceasornic, rotiţă la rotiţă, şi fiecare învârtindu-se 'n jurul osiei sale: aşa fie statul, aşa funcţioneze. Dacă rezultatul nu corespunde aşteptării: sminta e 'n maşinărie. Poate trebuesc atârnate greutăţi mai mari, ori trebuesc mai multe rotiţe, ori e nevoie a întărì şurupurile — şi cine toate acestea le înţelege şi le ştie: acela e mare bărbat de stat — Dup'a mea părere nu există o mai greşită definiţie ca aceasta. — Dacă trecem peste istorie, aflăm, că nu acele naţiuni i-au înscris cele mai. frumoase pagini, acăror maşinerie administrativă a corespuns mai ales cerinţelor ştiinţii, ci acele la cari individul s'a simţit mai strâns legat de întreg,, la cari aflăm mai multă dragoste de patrie. Efectul celor mai perfecte maşinerii depinde dela mărimea forţei mobilisătoare, şi această forţă mobilisătoare în ori ce stat zace numai în sentimentele popoarelor. Nici un stat nu le poate vătăma pe acestea nepedepsit şi între toate pericolele ce-l pot pe stat ajunge, cel mai mare e, când din sufletele cetăţenilor sei, a perit putinţa de însufleţire. 117 Aceasta stă şi relativ la imperiul austriac. îl putem declara imperiul de stat unitar; îi putem da o constituţie care 'n ce priveşte centralisaţia să întreacă pe cea a Franţei; pentru înlesnirea administraţiei îi putem geometric în formă unghiulară şi pătrată împărţi teritorul, ori îl putem împărţi după diferitele naţionalităţi. Dar conceptul, care pe 35,000.000 de oameni cu acest cuvânt: patrie, îi uneşte, fie acela oricât de greşit şi învechit, prin nici o putere şi născocire nu-l putem dintr'odată schimba, acest concept, afară de ducatul austriac doar, — e legat nu de imperiul întreg, ci de singuraticele provincii. Patriotismul austriac, adecă acea dragoste de patrie ce bate pentru întregul imperiu, îl putem afla în sentimentele unor bărbaţi de stat, în armată, la o anumită parte a claselor culte şi mai ales la aceea care dispune de hârtii de stat; şi sentimentul acesta, admit, se va lăţi în măsura în care s'a garantat libertatea constituţională; şi dacă imperiul constituţional va avea vre-odată istorie, sentimentul acesta va trece poate şi asupra claselor şi va prevala poate sentimentele ce azi îl însu fleţeşte pe individ pentru provincia sa: dar în momentul de faţă înzădar căutăm acest sentiment la popoarele Austriei. Nu e nici una 'ntrînsele, care să nu-şi fi dovedit cu prisosinţă devotamentul la jertfă faţă de imperiu şi luptele dela începutul acestui veac au dovedit strălucit puterea şi solidaritatea imperiului austriac, pe lângă toată eterogenitatea elementelor sale constitutive. Dar între acele mii, cari şi-au vărsat în aceste lupte sângele, au fost de sigur puţini, cari au făcut-o aceasta 118 pentru idea imperiului. Boemul, tirolezul, au luptat pentru onoarea propriei lor patrii şi aşa s'a susţinut patria comună; pentrucă între părţile ei n'a fost nici una, a cărei cetăţeni pentru propria lor patrie, să nu fi fost totdeauna gata aşi vărsa sângele lor. Crede oare cineva că şi sentimentele popoarelor constituesc obiectul administraţiei, că cu dragostea de patrie se poate manipula ca şi cu casieratele centrale, transpune dintr'o parte sau alta, ori contopi; ori e poate mai frumos, mai sublim a iubi marele imperiu austriac, decât micul Tirol ori Boemia, cari totuşi sunt numai părticele ale marelui întreg? — Nu există confesiune creştină, care să nu-şi aibă martirii săi. Fiecare confesiune îşi are şi azi martirii şi de sigur n'a murit nimenea pentru confesiunea sa, fără ca prin moartea lui să nu fi promovat în general ideea creştinătăţii. Ideea universală a creştinătăţii e frumoasă, sublimă. De unde vine totuşi, că nu se află nimeni care disconsiderând osebirile confesionale, să fie capabil de un asemenea efort de sacrificiu numai pentru aceasta idee universală ? Va veni poate vreme, când se va întâmpla aceasta. Vom vedea poate odată: cât de aproape stăm unii de alţii şi aceea, ce ne e comun în religie, va nimicì osebirile, cărora le dăm o aşa mare importanţă. — Dar celce acuma contează la aceasta, celce ar vrea să convingă pe misionarul catolic ori protestant că e o prostie a se sacrifica pentru confesiunea sa, — acela, dacă reuşeşte, îl convinge cel mult să nu se sacrifice de loc — dar nu-l va emoţiona pentru ideea universală a creştinătăţii. — Aceleaş rezultate le putem 119 aştepta dacă în imperiul austriac, prin împărţirea teritoriilor de cari se leagă azi patriotizmul cetăţenilor, am reuşit să nimicim atât de urgisitul provincialism. Poate reuşim să atrofiem acel fel al sentimentului patriotic pe care nu-l voim, dar pe acela, pe care l-am dori în interesul monarchiei comune, nu-l putem produce. Şi probabil e oare cel puţin aceasta ? Residă în natura omului, să s'alăture la un ce mai mare. Eul său nici când nu-l îndestuleşte şi 35 milioane de oameni nici nu-i putem închipui neavând spiritul lor public. Ori cât s'ar nizuì deci întru nimicirea patriotismului de provincii, detrăgându-i prin împărţirea provinciilor, subiectul: e probabil, că dragostea cu care tirolezul se leagă de patria sa, să pestreacă existenţa ei politică. Prezentul şi viitorul ne arată, că poporul poate iubi ardent o patrie, pe care diplomaţia de mult a şters-o. E în firea noastră, că acolo unde vedem trecut, să sperăm şi viitor; sperările noastre patriotice pot vestejì numai cu amintirile şi ceace ferbinte iubim în vecinicia aceleia nu ne îndoim: şi cine nu vede pericolele, cari ar urma d'acì asupra imperiului austriac? Dragostea de patrie a singuraticilor provincii, pe care s'a putut spriginì pân' acì imperiul, pentrucă fiecare a simţit că siguranţa propriei lui patrii depinde dela existenţa imperiului, îndată ce s'a generalizat convingerea că interesul imperiului nu se împacă cu existenţa acestor provincii, s'ar întoarce împotriva lui şi e vai de statul, a cărui existenţă este în conflict cu cele mai nobile sentimente ale cetăţenilor săi. 120 Dar' să presupunem, că aceasta nu se întâmplă şi că prin noua împărţire a imperiului ar înceta dintr'odată şi sentimentele ce animă azi pe fiecare pentru patria-i mai restrânsă. Slavul a devenit indiferent pentru patrie, în luptele căreia a luat parte veacuri de-arândul, împărtăşindu-se în bucuriile şi durerile ei şi abia mai ştie că odată s'a ţinut pe sine ungar. Numele Bosniei, îi lasă reci pe fiii ei şi amintirile Tirolului şi Ştirici numai în archive le mai putem căuta. Precum s'au şters hotarele provinciilor de pe harta imperiului, aşa s'au şters şi din inimile cetăţenilor; — patriotismul lor a perdut hotarele de mai nainte. Ceeace şi la bărbaţi de stat e rar, să recunoască de fapt complinit, ceeace e în divergenţă cu doririle lor, aceasta presupun la fiecare cetăţean al imperiului austriac: ce urmează însă d'aci? Putem oare spera, că locul sentimentului ce însufleţeşte azi pe fiecare pentru propria sa provincie, va fi ocupat de entuziasmul pentru idea imperiului ? Mă îndoesc. Sunt convins, că popoarele Austriei nici în cazul acesta nu se vor scoborî la un josnic egoism şi cred, că precum pân'acì aşa şi d'acì 'ncolo vor fi gata de a se jerfî pentru anumită idee; din idea aceasta nu va fi însă o mare Austrie, ci necesarminte gloria naţională a fiecăruia. Reprivind asupra celui mai recent trecut şi cugetându-ne câte s'au întâmplat atât prin revoluţiune cât şi prin contrarii ei, ca idea naţionalistă să se întărească; şi văzând însufleţirea pre- 121 zentă a miilor pentru aceasta idee, în privinţa aceasta nu putem sta la îndoială, întrebarea e numai : cari ar fi urmările din aceasta asupra imperiului austriac, acăror naţionalităţi, afară de cea maghiară se ramifică toate şi peste hotăra? Las pe cetitor să dea răspunsul; din parte-mi observ numai, că dacă delăturând în imperiu fondul dreptului istoric, plecăm din principiul că prin 1848 şi evenimentele ce l'au urmat afară de unitatea imperiului toate celelalte s'au nimicit şi că numai deosebirea naţionalităţilor este singurul criteriu determinant pentru relaţiile părţilor singuratice a imperiului: atunci aspiraţiile unor popoare a Germanilor şi Italienilor tocmai aşa ca a Sârbilor şi Românilor nu pot fi altele decât ca principiul de naţionalitate să se validiteze cât mai perfect. Precum Franţa, care în momentul ce a distins dreptul istoric, l'a înlocuit cu principiul deplinei egalităţi, nu s'a liniştit şi nu se va linişti pânăce nu va realiza principiul în toate consecinţele lui, ori nu i-se va recunoaşte irealizabilitatea: astfel, dacă în Ungaria s'a adoptat principiul că exigenţele naţionalităţilor se pot împlini numai prin împărţire teritorială, nu ne putem opri pânăce nu se va fi adoptat şi în Austria şi poate şi aiurea , adecă pânăce n'a reuşit o astfel de arondare a terilor, care dă graniţe separate fiecărei rasse şi naţionalităţi. Principiul acesta poate fi mare şi sublim, e poate şi ezecutabil, dar' e de o astfel de natură, încât realizându-se vreodată, numai pe ruinele imperiului austriac îşi poate serba gloria. Sunt poate, pe cari aceasta nu i-ar înspăimânta. Imperiul austriac a făcut importante ser- 122 vicii civilizaţiunii şi indiscutabil că existenţa sa a ezercitat mare influenţa asupra popoarelor cari au crescut sub scutul ei; dar' dacă aceste popoare, tocmai ridicându-se la o mai înaltă treaptă a culturii îşi cer acum cerc mai liber şi imperiul, care pân'acì a promovat dezvoltarea acestor popoare şi prin acea-ta cauza mare a civilizaţiunii, stă în contrast cu ele: necesitatea şi posibilitatea existenţii sale mai departe a încetat. E de prisos să intrăm în discuţiuni teoretice asupra adevărului acestei opiniuni. — E indiscutabil, că interesul cel mai înalt al umanităţii este progresul civilizaţiunii şi eu încă sunt convins, că conştiinţa, la care s'au deşteptat în veacul nostru atâtea naţionalităţi şi însufleţirea cu care lucrează fiecare pentru progresul ei, este semnul cel mai îmbucurător al acestui progres şi deodată cea mai sigură alui chezăşuire. Orice forţă nouă, participând la munca mare a civilizaţiei este un câştig pentru întreaga omenire, care poate conta ia cuceriri cu atât mai mari, cu cât e mai bogată în individualităţi. Misiunea problemei noastre nu e deci a micşora numărul acestora, ci ca întărind legăturile ce unesc într'un întreg mare pe toate aceste individualităţi să asigurăm libera desvoltare a fiecăruia; şi în cât pentru aceasta s'ar cere, că anumite naţionalităţi pe cari pân'acì numai asuprite le cunoşteam, să participe constituind state nuoi, ca membri independenţi ai marei familii de popoare la progresul general: noi numai bucura ne putem de aceste tendenţe şi n'aflăm în apariţiile cari trădează aceste năzuinţi, nimic îngrijitor. Dar dacă aceasta ne este opiniunea şi 123 vedem înainte că toată abilitatea diplomaţilor noştri, de a astruca urmele putrefacţiei în imperiul otoman rivalizează cu vechii egipteni; şi dacă suntem convinşi că zelul bărbaţilor de stat cari se mărturisesc mai ales de creştini de a susţine sub jugul otoman pe popoarele creştine din orientul Europei, nu pot salva acest imperiu; şi ca ne apropiem de momentul, în care popoarele creştine ale Europei vor fi chemate a urma pilda Grecilor şi a constitui state: nu urmează oare d'acì că în toate ce poate ezercita influinţă asupra acestei formaţiuni dela care depinde soarta civilizaţiunii în aceasta parte a Europei să procedăm cu îndoită precauţie şi cine nu prevede că felul în care se resolvă chestiunea de naţionalitate în patria noastră, în privinţa aceasta este de cea mai mare importanţă? Dintre toate popoarele Europei, ţara noastră e chemată să ezercite influinţă decizătoare asupra acelor provincii cari odinioară stat-au în legătură mai strînsă cu dînsa. Relaţiunea, în care a stat odată patria noastră cu aceste provincii şi faptul că o parte a ţării noastre este locuită de aceleaş naţionalităţi, pe cari le'aflăm în imperiul otoman, şi că aceste au ajuns la noi Ia o treaptă mai înaltă a culturii: ne asigură aceasta influinţă; trebue oare, permis e să fixăm astfel de principii, pe lângă cari în cazul disolvării statului otoman, formarea oricărui stat în această parte a Europei devine imposibilă. Şi e indiscutabil, că adoptând în genera! principiul, că existenţa naţionalităţilor se poate numai aşa asigura, dacă fiecare naţionalitate se va separa teritorial, în locul unde azi 124 stă imperiul otoman, devine imposibilă constituirea astorfel de state, cari în urma extenziunii, a numărului şi a situaţiei lor geografice să fie capabile de apărarea neatârnării şi consolidării lor interne. Aceleaş principii, cari primejduesc în Ungaria existenţa sa de stat milenară, vor împedeca şi mai mult formarea pe teritoriul imperiului otoman a unui stat puternic român, sârb ori slav şi în locul lor în această parte a Europei, în urma situaţiei geografice, putem conta numai la mici teritorii slave, bulgare, sârbe şi române cari în neîntreruptă luptă între sine, ar fi deopotrivă neputincioase pentru apărarea propriei lor independenţe şi a civilizaţiei, de unde rezultă, că aplicarea acelor principii în patria noastră sunt în vădit contrast nu numai cu interesele acelora cari ţin la integritatea terii şi cari conzideră de o condiţie prealabilă a dezvoltării liniştite a Europei existenţa monarchiei Austro-Ungare ci şi cu interesele acelor naţionalităţi, în numele cărora se pretinde aceasta mai mult. Sistemul, în vîrtutea căruia rezolvirea chestiunii de naţionalitate se caută în fixarea în legi a sferei de drept a fiecărei naţionalităţi şi în împărţirea teritoriului şi a funcţiunilor terii între diferitele naţionalităţi, din cele de sus — aşa cred e clar, că între împrejurările particulare ale patriei noastre nu e aplicabil şi în loc de a sista divergenţele între naţionalităţi, ar atrage după sine numai anihilarea libertăţilor individuale şi civice, şi ducând la dizolvarea patriei noastre, şi a monarchiei în aceeaş vreme, în acea parte a Europei 125 care în privinţa variaţiei naţionalităţilor este în aceeaş situaţie cu patria noastră: ar împedeca ori ce formaţiune mai mare de stat şi 'n chipul acesta ar strica viitorul tocmai a acelor popoare în favorul cărora se propune. Fie-mi permis a încheia cu o observaţiune generală teza aceasta. Am început cu două afirmaţiuni. întâia, că trăsătura principală caracteristică a civilizaţiei noastre, este comunitatea ce ezistă în desvoltarea popoarelor Europei. A doua, că programul nostru, este eminamente rezultatul acelei stabilităţi, cu care popoarele Europei muncesc la validitarea principiilor aşezate de creştinism. Cea mai principală dintr'aceste este unitatea genului nostru şi comunitatea chemării sale. Dacă zidurile despărţitoare dintre popoare s'au dărîmat, dacă am scuturat vederile barbare ale evului mediu şi pe dujmanii, cu cari am stat faţă în faţă pe câmpul de război, îi privim acum de semenii noştri ; dacă sclavagiul a încetat şi însaş absoluta putere suverană, acolo unde mai există, a devenit mai blândă: toate aceste sunt efluxul acestor idei şi experienţele şi ştiinţa mărturisesc deopotrivă resonul lor. Precum în prezent între sutele de popoare ale pământului aflăm primele năzuinţi spre cultură; aşa în trecut aflăm ruinile a o sută de culturi, toate advertizându-ne că capacitatea culturală este un dar Dumnezeesc ce s'a dat nu unei clime ori unei naţiuni ci întregei omeniri, şi când în fruntea civilizaţiei noastre aflăm pe acele popoare pe care evul vechiu le-a numit barbare şi 126 incapabile de cultură şi ne gândim că locul Grecilor şi al Romanilor în veacul nostru l-au ocupat urmaşii locuitorilor sălbatici a insulelor britice şi înfricoşaţii teutoni, trebue să suridem de presumpţia cu cari unii privesc de un privilegiu inerent esclusiv poporului lor cabilitatea de cultură, mărturisind în aceaş vreme, subordinaţia naturală a altora. Dacă există fapt, pe care ştiinţa şi experienţa l-a stabilit mai presus de orice îndoială, aceasta e, că între popoarele pe cari le cunoaştem în Europa, nu este nici unul care n'ar fi capabil de o cultură superioară, şi căruia, prin urmare, i-s'ar putea nega dreptul la aspiraţiunea unei stări mai bune; şi încât aspiraţiunile naţionaliste a veacului nostru purced din această convingere şi se nisuesc numai a delăturâ obstacolele, cari îinpedecă desvoltarea liberă a fiecărei naţionalităţi: aspiraţiunile acestea sunt consecinţele fireşti ale desvoltării de pân'acì a civilizaţiei noastre; şi-l putem numi de inprudent pe acela ce speră a sista aceste aspiraţii prin măsuri guverniale ori legislative, ori voeşte a asigură în vre-o ţeară heghemonia vreunei naţionalităţi, care s'ar putea susţinea numai prin asuprirea altora. — Dar de sigur nu e nici acela mai luminat, care crede, că prin faptul, că a împărţitteritorul vre-unui stat după naţionalităţi şi a fixat sfera de drept a fiecărei limbi şi naţionalităţi va opri evoluţia firească a lucrurilor şi va asigura prin mijloace meşteşugite viitorul cuiva, din cari lipsesc germenii dătători de viaţă, Toate acestea, ce se recomandă spre acest scop, au existat odinioară. Ştie ori cine, că 127 barbarii, cari au ocupat provinciile imperiului roman, au lăsat multă vreme în vigoare legile romane şi că în epoca, în care s'au format statele noastre mai noui, naţionalităţile stăteau nu ca teritor, ci ca persoane separizate una lângă alta; aşa că cetăţenii aceleiaşi ţări trăiau după legile, romane, franceze, gotice ori burgendeze, precum aparţineau la una ori alta dintre naţionalităţi şi aceste împrejurări, în cari vedem fără îndoială aplicarea cea mai consecuentă a sistemului din nou recomandat, au existat în patria noastră până la vremile cele noui în Ardeal, unde naţiunea maghiară, săcuiască şi săsească au trăit veacuri dearândul lâng'olaltă cu teritor separat şi legi separate ; stările acestea s'au sistat pretutindenea, nu prin omnipotenţa unora, nici prin voinţa poporului dominant, ci prin firea lucrurilor, prin acea forţă, pe care cursul neîntrerupt al civilizaţiei noastre o ezercită asupra tuturor împrejurărilor, prefăcând, resturnând totul ce s'ar pune în calea valurilor sale cutropitore. Şi credem oare, că ne putem împotrivi acesteia, că putem întrerupe evoluţia întregei civilizaţii şi putem încerca din nou în patria noastră principiile, dela cari s'au abătut Visigoţii în Spania în veacul al XVII? Las răspunsul pe sama cititorilor; din parte-mi îmi dau numai espresie convingerii, că o astfel de încercare în ori ce ţară, sub ori ce formă de guvernare şi ori cât cu învoiala tuturor naţionalităţilor, cari locuesc ţara: pe o vreme oare care poate produce mari încurcături, poate conduce la asupriri mari; că o astfel de încer- 128 care poate oprì în desvoltare pe o vreme oarecare respectiva ţară, în care s'a făcut; o poate împinge înapoi în civilizaţie, dar la o stabilitate desigur nu poate contà. XIII. CHESTIUNEA NAŢIONALITĂŢILOR SE POATE REZOLVI NUMAI ASIGURÎND LIBERTATEA INDIVIDUALĂ A SINGURATICULUI. Mişcările noastre naţionaliste, precum am mai spus-o în şirul părerilor mele, se aseamănă în multe privinţe mişcărilor religioase de pe vremea reformaţiunei. Privind fie generalitatea acestor mişcări, fie influenţa-le asupra spiritelor, în urmarea cărora şi-au forţat faţă de toate celelalte mişcări, întâietatea, modificând ori-ce aspiraţie a veacului, aflăm cea mai mare analogie. Şi tot aceasta o putem spune, comparând evoluţia acestor două mişcări. — Precum mişcarea naţionalistă s'a ivit în veacul nostru ca o aspiraţiune de libertate, căutându-şi ţinta numai în delăturarea obstacolelor din calea liberei dezvoltări a naţionalităţilor: tot aceasta o vedem şi la mişcările religioase din veacul XVI, cari l-a început s'au ivit aseminea numai pentru libertatea conştiinţei şi nu cereau altceva decât ca fiecare om să-şi poată ruga conform propriei convingeri pe Dumnezeul său ; şi precum 130 mişcările noastre naţionaliste şi-au schimbat pe nevăzute ţinta, până ce-'n fine, cei ce s'au adunat sub steagul libertăţii, nizuesc spre asemenea dominaţitme, ca şi aceea împotriva căreia s'au înrolat ; — acelaş lucru îl observăm şi în decurgerea mişcării religioase : în numele toleranţei aseminea intoleranţă, în semnul libertăţii aceaş poftă de dominaţie, între gravamenele împotriva expansiunii altora aceeaş vrere de expansiune ; ba chiar mai mult, analogia aceasta se estinde şi asupra amănuntelor mişcării. Dacă naţionalităţile, spre a-şi asigura libertatea pretind teritorii separate, unde dânsele să domnească, dacă pretind să li-se garanteze în lege o specială sferă de drept şi ca dreptul, ce-i compete individului privitor la folosinţa limbei sale să i-se confereze nu ca la individ, ci ca la un membrii al anumitei naţionalităţi; dacă se cere ca funcţiunile terii să se împartă după naţionalităţi şi că 'ntr'un anumit cerc numai membrii unei anumite naţionalităţi să fie capabili de funcţiuni; dacă cu un cuvânt la o mişcare care s'a pornit în numele libertăţii şi egalităţii acum fie-care cere privilegii şi se sileşte ca aceste să fie cât mai mari: — toate acestea nu sunt nuoi, şi cine cunoaşte istoria ştie că odinoară diferitele confesiuni religioase au păşit tot cu aseminea pretenţiuni una faţă de alta şi tot sub aceste pretexte. Ca să asigure pe câte-o confesiune împotriva asupririi celeilalte şi fixând cu precisiune sfera de drept a fiecăreia, prilejul frecărilor să fie înlăturat: aceasta a fost cauza pentru care au fost spriginite ca şi acum inte- 131 resele singuraticelor naţionalităţi aşa atunci interesele singuraticelor confesiuni. In teri catolice s'au ficsat teritorii separate pentru protestanţi, s'au ridicat fortificaţii servite de depozitul de arme al religiunei; numărul bisericilor s'a limitat prin legi; s'a decretat, pentru cari oficii câţi să se candideze din fiecare confesiune şi care parte a conziliului comunal să se formeze dintre credincioşii uneia ori alteia confesiuni ; — şi care a fost urmarea acestor măsuri şi dispoziţiuni, pretutindeni, unde s'a încercat resolvirea chestiunii religioase pe această cale ? Oare nu neîntrerupt conflicte a confesiunilor ; asuprirea aceleia, care într'un cerc oare-care s'a văzut în minoritate ; şi ca urmare a toate acestea, o luptă sângeroasă ca de un veac, care a zguduit cele mai puternice state, a pricinuit o ireparabilă rupere până în ziua de azi la una din cele mai mari naţiuni ale Europei, pretutindenea împedecând progresul civilizaţiunii ? Lupta într' un stat a fost mai sângeroasă ; în altul a adus la totala asuprire a câte unei confesiuni; dar în tot locul, unde n'a reuşit aceasta şi împăcarea confesiunilor s'a căutat pe calea de a le stabili în lege sfera de drept şi privilegiile, urmarea a fost aceeaş: cetăţenii fie-cărei astfel de ţări separându-se după confesiuni, au stat ca dujmani lâng'olaltă şi pacea şi liniştea confesională s'a ajuns cu atât mai puţin, cu cât a fost mai mare numărul legilor alcătuite spre acest scop. Evul mai nou a fixat şi 'n aceasta privinţă direcţii nuoi. In locul sferelor de drept şi a privilegiilor s'a aşezat principiul libertăţii religionare, 132 după care osebirea confesională nu ezercită nici o influenţă asupra drepturilor civice ale individului. S'a recunoscut că asupra întrebării la care confesiune aparţine cineva, hotăreşte numai propria-i conştiinţă şi că respândirea şi cultivarea fiecărei religiuni este a se bizui pe zelul credincioşilor, rămânând singura chemare a legilor, să apere pe fiecare în usarea de aceasta libertate; — şi iată în măsura, în care principiul s'a aplicat:: chestiunea religioasă era aplanată. Libertatea n'a sistat emularea zeloasă între diferitele confesiuni, acărei apariţiuni aşa de interesante le aflăm în America de ost; n'a micşorat proselitismul pe pe care-1 întâlnim în Englitera mai mult ca oricând ; dar pacea prin toate aceste nu se tulbură şi putem cu siguranţă afirma, că niciodată n'a existat mai perfectă înţelegere între osebitele confesiuni şi că sfera de drept a fiecărei confesiuni chiar şi 'n ţari, unde vre-una — ca de ex. protestanţii în Franţa face numai o mică minoritate a populaţiei, niciodată n'a fost mai perfect asigurată. Analogia între mişcările naţionaliste a veacului nostru şi a celor religioase din vremile anterioare, residă 'n firea lucrurilor. Cele două, — cu privire la obiect aşa de osebite mişcări — nizuesc spre un ţel, care la una e libertatea religioasă la cealaltă naţionalistă, dar în amândouă cazurile e libertatea. Amândouă mişcări îşi trag puterea din forţa, pe care o au ideile asupra sufletelor oamenilor. Şi locul, pe care-l ocupa unii atât în mişcarea religioasă, cât şi în cea naţionalistă, depinde nu dela teritorul, pe care 133 locuesc, ori dela clasa, căreia aparţin, ci singur numai dela convingerea lor personală. Dar' oare analogia aceasta, care indiscutabil ezistă privind fie cauzele fundamentale ale mişcării, f ie decurgerea ei: nu justifică oare părerea noastră, că şi chestiunile naţionaliste a veacului nostru se pot rezolvi numai pe calea care s'a dovedit atât de ducătoare la scop la mişcările religioase; n'ar justifica oare aceasta chiar şi atunci, dacă n'am putea aduce în spriginul acestei păreri acea experienţă generală că primejdia chestiunii de naţionalitate depinde pretutindenea dela măsura cu care se aplică în ţările singuratice pentru arangiarea divergenţelor naţionaliste principiul libertăţii individuale şi că pânăce de cs. în America, Elveţia şi Belgia diferitele naţionalităţi locuesc în pace lâng'olaltă: certele naţionale acolo au devenit mai ascuţite, unde, ca de ex. în Ardeal s'a stabilit în lege sfera de drept a fiecărei naţionalităţi şi s'a garantat starea lor privilegiată. După toate aceste experienţe, ce ne zac înainte, putem afirma cu siguranţă, că pentru sistarea certelor la cari au dat ansă în veacul nostru osebirile naţionale şi cari ameninţă unele state cu serioase pericole, pân'aci libertatea s'a dovedit de cea mai puternică panacea şi aceasta zace în firea lucrurilor. O astfel de mişcare, ce s'a produs prin asuprirea reală ori închipuită a unora: prin nimic altceva nu se poate mai bine potoli decât îndepărtându-i-se cauzele. — In politică însă cel puţin încât e vorba de rezolvirca chestiunilor practice nu există regula generală care să n'aibă excepţii şi oricât de mult 134 am fi convinşi despre felul recunoscut în general de practic al unui sistem, înainte de a-i încerca aplicarea într'o anumită ,ţară, e nevoie, să fim cu osebită atenţiune la situaţia şi împrejurările aceleia. Ungaria, tocmai cu privire la împrejurările ei naţionale e 'ntr'o stare cu totului specială, Relaţiunea, în care stăm cu imperiul, înrudirea ba chiar identitatea naţională la o parte a locuitorilor ţării cu popoarele ţărilor învecinate; întreagă evoluţia noastră istorică şi mai ales evenimentele ultimelor vremi, cari au săpat brazde adânci în sufletele cetăţenilor acestei ţări: sunt tot atâtea cauze, esplicând indiscutabilul fapt, că divergenţele naţionaliste la noi sunt mai ascuţite decât aiurea şi că măsuri cari în alte ţări s'au dovedit proprii a resolvî chestiunea aceasta: la noi nu promit aceleaş rezultate. Pe deoparte singuraticele naţionalităţi, cari veacuri dearândul s'au simţit oprimate în libera-le desvoltare, la noi cer garanţii mai tari pentru asigurarea viitorului lor, pe de altă parte mai multe garante cere şi ţara, acărei viitor e din toate părţile ameninţat, drept-acea libertatea, care în alte părţi s'a dovedit suficientă pentru rezolvirea acestei chestiuni, la noi nu satisface dorinţele fiecărei naţionalităţi, şi totuş e mai mult, decât ce le putem oferi fără sacrificarea intereselor statului. Acesta e reproşul, ce-l aduc părtinitorii mai zeloşi ai diferitelor naţionalităţi şi aceia, cari se 'ngrijesc de unitatea ţării, împotriva acestui fel de rezolvire a chestiunii naţionaliste. 135 Să vedem, încât e corectă părerea aceasta? Avem o chestiune curat practică înaintea noastră; s'o examinăm deci din punct de vedere curat practic adecă lăsând la o parte orice excursiuni teoretice, şi ţinând seamă numai de împrejurările patriei noastre: să ne punem cele două întrebări: l-iu: drept e oare, că pretenţiunile diferitelor naţionalităţi ale patriei noastre nu se satisfac acordând fiecăreia deplină libertate? 2-a: drept e oare, că libertăţile acordate naţionalităţilor strică unitatea şi primejduiesc existenţa ţării ? XIV. INFLUINŢA LIBERTĂŢII ASUPRA SINGURATICELOR NAŢIONALITĂŢI. Patria noastră în privinţa chestiunilor de naţionalitate are o situaţie cu totului particulară. Asta o auzim de nenumărateori, şi e corectă, însă precum la patria noastră, aşa la fiecare ţară, şi precum la chestiunea de naţionalitate aşa la orice chestiune se potriveşte; pentrucă 'n definitiv nu înseamnă mai mult, decât că orice chestiune se poate rezolva numai după cântărirea exactă a împrejurărilor cari ezercită influinţă asupra ei. Şi cari sunt acele împrejurări particulare ale patriei noastre? întâia: numărul diferitelor noastre naţionalităţi, şi împrejurarea că nu locuesc în masse compacte ci cât se poate de amestecate, neputânduli-se astfel fixa hotarele geografice. Nu există în patria noastră naţionalitate, din care o parte n'ar locui într'un astfel de ţinut, unde majoritatea se compune din altă naţionalitate. Aşa întâlnim Slavi pe Alföld, Maghiari în Ungaria de sus, — ne mai amintind pe Germani cari sunt împrăştiaţi în 137 ţara întreagă, şi afara de un comitat, nici unde nu constituesc majoritate. A doua e: alipirea naţiunii noastre către aşa numitele instituţiuni municipale ale sale. E indiscutabil, ca aceste particularităţi ezercită o mare influinţă asupra resolvirii chestiei de naţionalitate; însă această după părerea mea sta într'aceea, că tocmai pentru aceste împrejurări, la noi o altă deslegare a chestiunii decât cea a asigurării deplinei libertăţi, nici închipui nu se poate. Tocmai imposibilitatea de a demarca astfel de graniţe naţionale, cari să nu cuprindă între sine şi pe alte naţionalităţi este cauza pentru care prin împărţirea teritorială nu satisfacem pretenţiiile naţionalităţilor. Şi tocmai pentrucă naţiunea se alipeşte de vechile ei instituţii municipale, e de sperat, că deplina libertate, ce legea oferă fiecărui individ îi va câştiga fiecărei naţionalităţi influenţa, ce cu drept cuvânt îi compete. împărţirea ţărilor după teritorii, chiar şi acolo unde — ca d. es. în Tirol stau numai două naţionalităţi în masse compacte faţă 'n faţă e ceva dificil, şi totdeauna periculos, pentrucă frânge unitatea, prealabila condiţie a oricărei forţe. Dar împărţirea între astfel de împrejurări e cel puţin posibilă; dacă divergenţele ce se nasc pe urma unei astfel de împărţiri la început sunt ascuţite, este cel puţin de sperat, ca mai târziu ajungând, după amare experienţe cele două naţionalităţi la convingerea că fiecare nu-şi poate nici oprima nici contopì rivalul: rivalii abzic în sfârşit daca şi nu de pofta de expansiune, cel puţin de în- 138 cercările de a se asupri unul pe altul. — Dar' dacă într'o ţară stau faţă 'n faţă, nu doua, ci şase naţionalităţi, fiecare solicitând recunoaşterea legitimităţii sale, şi fiecare păşind cu aceleaş pretenţii faţă de stat: cine poate oare aştepta aceasta? Nu vreau să le prezint dificultăţile mai mari decât ce sunt, şi fac abstracţie dela ce se produce în cercul aceleaşi naţionalităţi prin osebirea confesională şi de es. la compatrioţii noştri sârbi, atrofiază cu totul simpatiile, pe cari le-am aştepta dela limba comună: şi nici nu vorbesc de acele naţionalităţi mai mici, cari deşi stau în înrudire .cu altele mai mari, totuşi au sentimentul unei proprii individualităţi nu numai pe cele mai mari, naţionalitatea maghiară, germană, slavă, sârbă, rusă şi română. In ce chip să se facă împărţirea ca prin aceasta fiecare dintre naţionalităţi în părţile ei număroase să nu se simtă atinse? Nu vorbesc de Maghiari, cu a căror convingeri de drept împărţirea teritorului după naţionalităţi nici odată nu se împacă şi nu de Germani, cari prin orice fel de împărţire, nici odată nu-şi vor putea validitâ aspiraţiile lor naţionale: ci sa ne îndreptăm privirea esclusiv asupra naţionalităţilor în numele cărora se cere împărţirea. Repet: mişcarea naţionalistă nu este produsul unei agitaţiuni meşteşugite, nu este lupta împotriva unor principii teoretice ori gravamene închipuite; ci urmarea necesară a întregei noastre desvoltări de pân' acì, întrucât scopul întregei mişcări nu e altceva, decât ca principiul libertăţii individuale, să se aplice şi în cercul naţionalită- 139 ţilor. O astfel de mişcare precum nu se poate oprima cu violenţă, aşa nu se poate potoli cu concesiuni date la aparenţă, ci numai aşa, dacă vom satisface trebuinţele, ce i-au dat naştere; şi astfel în caşul present, numai atunci dacă îndepărtând obstacolele prin cari singuraticul cetăţean s'a simţit împedecat în ezercitarea liberă a naţionalităţii sale, fiecare individ, precum în altele aşa şi cu privire la naţionalitate să se poată simţi deopotrivă liber. Nimeni nu poate trage la îndoială, că voivodatul sârbesc, ori căpitanatul românesc, care ar cuprinde numai pe cetăţenii aparţinători acestori naţionalităţi, nu ne stă în putere a-l demarca, şi că şi mai puţin se poate executa o astfel de împărţire, pe lângă care o mulţime de membri ai acestor naţionalităţi să nu locuiască pe un teritor, pe care legea l-a fixat ca proprietatea altei naţionalităţi; şi că prin urmare nu se poate închipui o astfel de împărţire, în care drepturile, de care se bucură individul ca membru al unei naţionalităţi, n-ar depinde dela împrejurarea, ca să locuiască pe teritorul fixat propriei sale naţionalităţi. Dacă odată Sârbii din Buda şi Slavii de pe Alföld pot pretinde aceeaşi libertate pe seama naţionalităţii lor, ca şi cum aceia ar fi în Sirrniu, ceştialalţi în Ungaria de sus ; şi când aceasta li-s'ar refuza, s'ar putea cu acelaş drept plânge de asuprire: cum am putea oare satisface aceste dorinţe contradictorii dacă nu singur numai prin faptul că vom asigura fiecărui individ deplină libertate şi în privinţa naţională? 140 Incontestabil deci, că după ce Ungaria se osebeşte de alte ţări tocmai prin numărul naţionalităţilor sale şi prin faptul, că nu se pot irage graniţele geografice a singuraticelor naţionalităţi şi după ce pretenţiunile naţionalităţilor nu se pot împlini prin împărţirea teritorului nostru: singura cale, deschizându-se resolvirii chestiunii naţionaliste în patria noastră se poate căuta numai în deplina asigurare a libertăţii individuale. Vechiul nostru sistem administrativ şi dragostea naţiunii noastre pentru el — aceasta a doua, nu mai puţin importantă prticularitate — oferii garantă, că libertatea, pe care o dă legea individului întru libera dezvoltare a naţionalităţii sale, nu va rămânea literă moartă. Dacă pe de o parte se proclamă drept principiu, că legea, precum în privinţa religiei, aşa şi în privinţa naţionalităţii nu cunoaştem nici o osebire între cetăţeni şi că nici o naţionalitate nu-şi poate vindica drepturi, cari celorlalte li-s'au refuzat; dacă prin urmare nu este cerc, în care singuraticul să fie împiedecat întru folosirea limbei sale şi stabilirea limbei oficiale depinde în fiecare cerc esclusiv dela voinţa majorităţii; dacă, cu un cuvânt, am stăvilit principiul celei mai desăvîrşite libertăţi în privinţa limbii şi naţionalităţii : atunci situaţia, ce fiecare naţionalitate ocupă în patrie, depinde în cea mai mare parte dela aceeaş pietate, cu care singuraticii se alipesc de naţionalitatea lor; e însă incontestabil că asupra 141 acesteia are o mare influinţă şi organizaţia administrativă şi că aceasta se poate aşa arangia, că libertatea asigurată în lege pe seama fiecărei naţionalităţi, în practică nu există. Intr'o ţară, acărei administraţie s'a arangiat după principiile centralizaţiei riguroase, unde cetăţenii, în afară de corpul legiuitor, nu pot avea altundeva cuvânt asupra trebilor publice şi întreaga diriguirese face prin funcţionarii guvernului: efectul principiilor depuse în lege nu poate fi decât prea disparent. Fiecare se poate eşofâ liber pentru naţionalitatea sa, poate încerca terenul de întruniri pentru dezvoltarea şi răspândirea limbii sale şi dacă înaintea legii vrea să vorbească în propria sa limbă o poate face aceasta liber; dar' dupăce guvernul central nu poate dirigui deodată în şasă limbi, incontestabil, că în măsura, în care s'a lăţit principiul centralist, se restrînge terenul, ce se deschide limbilor singuratice în administraţie; sică acolo, unde instrucţia, ca şi în orice stat centralist s'a concentrat în manile guvernului, naţionalităţile nu mai au nici măcar garanta, că interesele lor în jurul instrucţiei, care e cea mai principală pentru dezvoltarea lor, vor fi deplin respectate. Pe lângă organizaţia noastră comitatensă, — ori mai bine zis, pe lângă o organizaţie comitatensă cum este aceeace se conturează în legile din 1848 în care se deschide un teren larg vieţii comunale şi comitatense şi întreaga administraţie se aşează pe principiul autonomist: putem afirma tocmai contrarul. In ţeară centralistă guvernul, chiar presupunându-i cele mai bune intenţiuni nu poate 142 apăra naţionalităţile în minoritate împotriva preponderanţei majorităţii; pe lângă o astfel de organizaţie administrativă pe care o reclamă geniul naţiunei noastre, asuprirea naţionalităţilor mai mici devine imposibilă. Pentrucă, comitatul neputând fi oprit să uzeze de limba pe care o vorbeşte şi înţelege majoritatea sa; să s'adreseze către alte municipii, aparţinând aceleiaş naţionalităţi, în limba sa; şi că, cu un cuvânt să decreteze aceasta limbă de a sa oficială şi s-o întrebuinţeze în toate afacerile pe cari organizaţia noastră administrativă le-a rezervat comitatelor; şi având comitatele singuratice faţă de guvernul central în parte aceaş libertate pe care o au comunele faţă de dânsul ; guvernului, ba chiar municipiilor le lipsesc mijloacele, prin cari ar putea octroa naţionalitatea majorităţii asupra altora, şi dac'ar voî să restrîngă pe aceste din urmă în cercul comitatelor şi a comunelor, spre pildă punând cunoştinţa vreunei limbi drept condiţiune elegibilă a deputaţilor comitatenşi ori dietali: o astfel de lege ar da prilej la o mare discuţie, s'ar putea decide prin o mare majoritate, şi ar putea pricinui adâncă nemulţumire şi mari divergenţe, dar de respectat abea se va respecta. Unicul avantaj, care, într'aceste îrnpregiurări îi va reveni unei naţionalităţi este, că în interesul înlesnirii, administraţiei se va fixa o limbă, ca limbă oficială a legislaţiei şi a guvernului central, şi eu sunt convins că aceasta, cu învoirea fiecărei naţionalităţi a patriei va fi cea maghiară; e evident însă ca aceasta poate cu atât mai puţin îm- 143 pedeca pe diferitele naţionaţităţi în desvoltarea lor, cu cât, nici aceea ca cineva să folosească în desbaterile legiuitoare propria-i limbă, nici aceea ca guvernul central să primească scripte adresate lui în orice limbă, şi să le resolve, nu va esclude. Când prin legile din 1848 am sistat privilegiile nemeşeşti şi am lăţit drepturile politice şi civice asupra fiecărui locuitor al ţării pe lângă un astfel de cens, în urmarea căruia, drepturile acestea într'o parte a ţării se ezercită prin aceia, cari în majoritatea lor nu aparţin naţionalităţii maghiare: pentru validitarea practică a egalei îndreptăţiri naţionaliste se cere executarea legilor din 1848 şi ca în organizaţia noastră administrativă, să rămânem credincioşi principiului autonomist, adecă acelei forme administrative pe care un lung trecut şi datinile şi moravurile naţiunei noastre le-a contopit cu întreagă existenţa noastră. Susţinând principiul egalei îndreptăţiri şi ţinând la organizaţiunea noastră administrativă, situaţia, ce naţionalităţile ocupă în ţară, va depinde numai dela voinţa lor şi dela libertatea, ce se va asigura vieţii municipale în ţara noastră; sub aceste condiţiuni împăcarea naţionalităţilor poate fi numai chestie de timp, care după ce a potolit patimile şi a redus pretenţiile singuratice la măsura ce se împacă cu interesele ţării şi cu pretenţiile juste ale altora: de odată va convinge pe toate naţionalităţile patriei, că tot ce s'a putut ajunge între acestea hotăra, s'a ajuns. XV. DREPT E OARE, CĂ LIBERTATEA DEPLINA ACORDATĂ NAŢIONALITĂŢILOR PRIMEJDUEŞTE EXISTENŢA ŢĂRII ? Influinţa, pe care organizaţia noastră municipală şi principiul egalei îndreptăţiri depus în legile din 1848 ar ezercita-o asupra stării naţionalităţilor, cari mai 'nainte, — când drepturile politice erau privilegii nemeşeşti — erau în mare parte excluse dela aceasta: e clară; şi deşi opiniunea, că starea naţionalităţilor se poate asigura numai prin împărţire teritorială, câştigă şi acum aderenţi: zi cu zi sporeşte numărul acelora, cari ţinând înnaintea ochilor interesele lor nu personale ci naţionale, recunosc, că promovarea acestora depinde nu dela privilegiile acordate singuraticelor naţionalităţi, ci dela aceea, că garantându-se libertatea individuală a fiecărui cetăţean al ţării administraţia şi exerciţiul drepturilor noastre politice să se organizeze astfel, ca fiecare naţionalitate din patrie să găsească o sferă, în cadrele căreia să-şi poată liber dezvolta naţionalitatea sa. Sunt mai puţin clare avantagiile acstui sistem, privindu-le din punctul de vedere al intere- 145 sului naţionalităţii maghiare ori al intereselor generale ale ţării; şi eu nu mă mir dacă, — mai ales din punctul de vedere ultim — se dau pe faţă scrupuli şi mulţi judecă de periculoase pentru viitorul ţării libertăţile depline ce s'ar acorda naţionalităţilor. Pericolele există, şi nimeni, cine ne priveşte situaţia şi direcţia pe care o urmează mişcările naţionaliste, nu le poate trage la îndoială caracterul lor serios; însă existenţa acestor pericole nu se poate aduce împotriva acelei direcţii, pe cari eu o cred mai potrivită pentru deslegarea chestiunei naţionalităţilor, anume nu pentru motivul, că pericolele acestea sunt urmările fireşti ale situaţiei noastre, şi adoptându-se acum principiul egalei îndreptăţiri, nu se pot evita; şi pentrucă dacă există un remediu al acestor primejdii, acesta se poate afla numai în libertatea acordată naţionalităţilor. In ce priveşte pe cea dântâiu: afirmaţiunea mea e evidentă. — Legile din 1848 generalizând drepturile politice asupra fiecărui cetăţean al terii, în urma entusiasmului ce-l vedem manifestându-se între cetăţeni pentru naţionalitatea lor, suntem în drept a presupune cu siguranţă, că aceştia îşi vor folosi fiecare situaţia în interesul propriei lor naţionalităţi. Fără preocupare privind însă lucrul, uşor ne putem convinge şi de contrarul. Admit, că primejdiile ce s'au deslănţuit asupra patriei şi asupra naţionalităţii maghiare prin recunoaşterea principiului egalei îndreptăţiri, devin atât de grave numai prin libertatea ce le este asigurată naţionalităţilor în organizaţia noastră administra- 146 tivă, şi admit, că dacă libertatea politică se stabileşte într'o astfel de formă, cum era la modă în Francia înainte de cesariat, puterea absolută a majorităţii legiuitoare şi administraţia centralistă responsabilă acesteia, ar împărtăşi naţionalitatea maghiară în aşa favoruri, cum niciodată, pân'acì n'a avut; dar abstrăgând chiar dela greutăţile, cu care ar ti împreunată întroducerea principiilor riguroase centraliste: oare aceste favoruri de cari s'ar bucura naţionalitatea maghiară, pot asigura statul maghiar? Să presupunem, că toate dorinţele celor mai fervenţi aderenţi ai acestei păreri s'au împlinit. Corp legislativ, acărui majoritate dispune de putere absolută în trebile publice; administraţie, după cele mai viguroase principii centraliste, şi că majoritatea acestui corp legiuitor este îmbibată de cel mai exagerat şovinism pentru supremaţia naţionalităţii maghiare şi administraţia uzează de toată puterea pe care i-o dă cea mai perfectă maşinerie administrativă în scopul acesta — şi ce-am ajuns oare? Putem atâta ajunge, ca împiedecând libera mişcare a naţionalităţilor în comună şi 'n comitat amuţim glasurile, cari umplu azi de temeri pe atâţia inşi; putem ajunge, ca centralizând toată instrucţia în manile guvernului să o folosim pe aceasta de mijloc pentru răspândirea propriei noastre limbi; dar ca diferitele naţionalităţi din patrie să-şi piardă conştiinţa proprie-i lor individualităţi: asta pe calea aceasta tocmai aşa nu o vom ajunge, cum n'au ajuns-o alţii cari au probat-o cu aceleaş mijloace împotriva naţionalităţii maghiare, şi rezultatul, la care putem calcula va fi, 147 că luată mişcarea dela suprafaţa vieţii publice, va pătrunde în păturile adânci, schimbând aversiunea de azi împotriva limbii maghiare, într'un sentiment de vrăjmăşie faţă de unitatea patriei, faţă de statul ungar. Dacă prin urmare mişcarea naţionalistă ameninţă cu primejdii patria noastră şi există de fapt factori puternici cari ţintesc la destrămarea statului; dacă forţa de atracţiune, pe care o ezercită naţionalitatea comună asupra unei părţi a locuitorilor terii este mai tare decât legăturile milenare ce au unit pe fii acestei patrii: putem fi convinşi că între astfel de împrejurări, puterea, pe care i-o dă guvernului maşineria administrativă se va dovedi insuficientă pentru apărarea ţerii; şi ca unitatea limbii oficiale, chiar dacă am reuşit s'o octroăm până la protocolul celei din urmă comune şi armata de funcţionari nu vor putea susţinea unitatea terii. Faţă de astfel de primejdii avem nevoe de alte remedii, pentru resolvirea unei astfel de probleme trebuesc alte mijloace şi eu numai una cunosc care ar corespunde mărimii acestei probleme şi anume: să satisfacem pretenţiunile legitime ale diferitelor noastre naţionalităţi şi în chipul acesta să delăturăm cauzele, cari au dat naştere acestei mişcări. Mişcarea naţionalistă tocmai pentrucă nu e — cum poate cred unii produsă prin machinaţiunile unora — pentrucă nu e rezultatul unei agitaţiuni meşteşugite: pentru aceste cuvinte astfel de măsuri, prin cari se satisfac pretenziunile unor corifei, ori se oprimă meşteşugit o apariţiune de nelinişte ce se manifestă în spirite, nu 148 vor sista aceasta mişcare. Agitaţiile naţionaliste ale veacului nostru, sunt numai o ramură a acelei mari mişcări, care a început cu reformaţiunea pentru eluptarea libertăţii şi a egalităţii pe terenul religios şi pretutindenea, precum în cercurile religiei unde odată a început, aşa şi pe terenul naţionalist numai atunci va înceta, daca îşi va ajunge scopul după putinţă; ori cât de mari sunt jertfele ce se cer dela noi cari ne ţineam naţiune dominantă în patria aceasta, e sigur, că numai aşa vom putea evita primejdiile ce ameninţă patria noastră. Ştiu bine, sunt destui cari vorbesc cu mult dispreţdespre însufleţireanaţionalistă, luându-o deceva efemer, care precum s'a ivit pe neaşteptate aşa va şi dispare, cu atât mai vârtos, cu cât puterea principiilor democratice, necesitatea existenţei statelor mai mari, facilitatea şi iuţeala comunicaţiunei cu un cuvânt direcţia de faţă a întregei noastre civilizaţii nu e favorabilă pentru separaţiunea naţionalităţilor mici; şi eu admit, că pot veni vremi, când urmaşii noştri vor înţelege tot aşa de puţin însufleţirea noastră pentru naţionalitate, ca şi noi pe aceea care în veacul XI şi XII a mânat jumătate Europa la sfântul mormânt; dar' dacă şi concedem, că chestiunea naţionalistă poate deja peste un jumătate secol se va număra în şirul acelor chestiuni rezolvite, asupra cărora oamenii privesc cu regret; atâta e sigur, că evenimentele cele mai importante a jumătăţii prime a secolului nostru s'au provocat prin influinţa principiului naţionalist; şi că precum întâia putere cesară în Franţa s'a frânt nu de înţelepciunea guvernului ci de însu- 149 fleţirea naţiunei spaniole, ruse şi germane: aşa în prezent şi'n cel mai apropiat viitor, principiul naţionalist va ezercita cea mai hotărîtoare influinţă asupra tuturor acelor ţeri unde s'a ivit. Idea de naţionalitate, după natura sa nu e idee revoluţionară, ba încât se întemeiază în mare parte pe istorie şi stă în nex cu moravurile poporului înrîureşte tocmai în direcţie contrară: şi dacă în epoca de faţă totuşi îi vedem efectul contrar, cauza trebue căutată în atitudinea ce unele state au luat faţă de naţionalităţile lor, păşind cu vrăjmăşie împotriva ideii, căreia în decurgerea acestui secol şi-au putut mulţumi existenţa. Aceasta s'a întâmplat şi se va întâmplà fără 'ndoială şi 'n patria noastră: şi dacă în numele unităţii terii preconizăm astfel de principii cari împedecă pe naţionalităţi în libera lor dezvoltare; dacă uităm, că oamenii mai uşor sufăr cea mai mare nedreptate, decât o astfel de stare, care le pricinueşte zilnic mici, dar continue neplăceri şi că pentru aceasta o administraţie vexatorică produce nemulţumiri mai adânci decât cel mai cras despotism; dacă ignorând influenţa ce aceasta idee ezercita asupra sufletului milioanelor, ori pornind din convingerea, că nu se împacă cu unitatea statului nostru, ne arangiăm viaţa constituţională în contrast cu aspiraţiile naţionaliste: aceste aspiraţii, precum pân'acì, aşa şi d'aci încolo ne vor ameninţa cu primejdii viitorul. Dar' tot atât de sigur e, că în măsura în care împăcând pretenţiile naţionaliste am dovedit, că existenţa statului nostru nu primejdueşte pe diferitele naţionalităţi ba este chiar o mai mare garantă a liberei lor dezvoltări: 150 aceea, ce părea periculos, devine chezăşia viitorului nostru şi greutăţile cu cari luptăm, se vor întoarce împotriva vrăjmaşilor existenţei noastre de stat, învingerea lor nefiind nici pentru dînşii mai uşoară, ca şi cum ni-a fost nouă. Neputând oprima sentimentele ce izvoresc din idea naţionalistă, aceasta ca pân'acì, aşa cel puţin o vreme oarecare va ezercitâ şi d'acì 'ncolo influenţă hotărâtoare asupra tuturor împrejurărilor noastre, dar modul acestei influenţe depinde cu totului dela noi; şi fiind pe deoparte siguri, că 'n această parte a Europei nu se poate forma stat mai mare cuprinzând mai multe naţionalităţi; pe de altă parte nici cei mai înfocaţi aderenţi ai naţionalităţii maghiare neputându-se legăna în speranţa cu una cu două a contopi aceste naţionalităţi în cea maghiară; şi dupăce prin urmare, orice s'ar întâmpla, diferitele naţionalităţi ale patriei noastre nu pot aştepta dela viitor mai mult, decât ca condiţiile de înaintare ale naţionalităţii lor să fie asigurate în stat şi noi Maghiarii nu putem cere altceva, decât ca compatrioţii nostrii de diferite limbi să ţină cu deopotrivă credinţă la patria comună: pentru delăturarea divergenţelor, pricinuite prin mişcarea naţionalistă, ba chiar pentruca sentimentele naţionaliste sa devie cea mai sigură garantă a statului şi libertăţii noastre, nu e nevoie de altceva, decât ca 'n locul viselor frumoase să ţinem înaintea ochilor noştri starea-ne reală şi să abdicăm la dorinţi, acăror realizare, judecând cu minte, o recunoaştem singuri de imposibilă. Alegerea e în mâna noastră, dar' nu e neîn- 151 doios şi aceasta este, că urmările aceleia, fie bune, fie rele, le va simţi, nu una ori alta naţionalitate, ci toate deopotrivă; şi tocmai în aceasta comunitate a intereselor noastre conzistă chezăşia în care eu văd rezolvirea norocoasă a acestei chestiuni. XVI. INCHEERE. Şi acum să recapitulăm pe scurt cele zise. In istoria civilizaţiunii noastre mai nuoi, nu găsim moment, în care idei să nu fi ezercitat influinţă hotărâtoare asupra înaintării omeneşti; şi întreg cursul civilizaţiei noastre s'a determinat prin acele schimbări, ce s'au întâmplat în aceste idei când deodată, când gradat. Privind unele epoce, observăm cele mai mari deosebiri, ba chiar contraste aparente în aspiraţiunile omeneşti şi ideile croind directivele acestora; dar îndreptându-ne privirea asupra întregului curs al civilizaţiei noastre, apare numai acea cale a consequenţei, pe care vedem genul omenesc într'o într'o anumită direcţie mergând înainte, întreaga-i evoluţie nefiind altceva decât o neîntreruptă năzuinţă spre ţelurile, pe cari le-a arătat creştinismul, în privinţa cărora ideile ivite în singuraticele secole servesc numai de mijloace şi sunt imediat schimbate cu altele, îndată ce nu mai fac serviciu înaintării generale şi împedecă libertatea, egalitatea şi comunitatea fericirii ome- 153 neşti spre care nizuieşte civilizaţiunea creştină. Ceea-ce în general zicem despre întreaga desvoltare a civilizaţiei noastre, aceasta stă şi despre epoca noastră şi influinţa ce ideia naţionalistă o ezercită asupra ei, este numai repetarea acelor apariţii, pe cari le întâlnim în alte epoce, asupra influinţei altor idei. Precum între cauzele, cărora ideia naţionalistă şi ideile dominante ale altor epoce îşi mulţumesc efectul general, aşa şi 'ntre mişcările, cari au provocat în veacul nostru ideia naţionalistă şi 'n alte veacuri, alte idei, găsim cea mai mare analogie; drept aceea putem presupune asemenea analogie şi cu privire la rezultatele, pe cari le putem aştepta dela această mişcare, putem adecă presupune că şî ideia naţionalistă îşi va atrage după sine consecinţele-i fireşti; dar numai pan' atunci, până ce, acestea nu ajung în contradicţie cu direcţia, pe care civilizaţia o urmează în progresul ei, şi că această influenţă, pe care o putem aştepta dela ideia naţionalistă, la nici un caz nu se extinde aşa de mult, ca să schimbe imediat orice stare de stat şi socială, şi să transforme tot ce există. Precum în altele, aşa şi 'n cazul acesta, mărimea şi direcţia influenţei ideii depinde dela împrejurările, între cari se încearcă în diferitele ţări crearea ei; şi precum ideia ezercită asupra acestor împrejurări influinţa modificatoare: aşa împrejurările reezercită asemenea influinţa asupra acelei forme în care ideia este realizabilă; de unde e clar, că problema, acărei rezolvire a devenit necesară prin chestiunea naţionalistă, 154 este pretutindenea una şi aceeaş, dar că mijloacele prin care e posibilă această deslegare sunt diferite şi se pot fixa, numai luându-se în considerare diferitele împrejurări ale diferitelor ţari. Aceasta e, ce în scrierea prezentă am încercat cu privire la Ungaria. Am înşirat pe scurt cauzele, pentru cari chestiunea de naţionalitate ezercită în vremea din urmă, o aşa de mare influinţă asupra vieţii noastre publice şi se discută cu atâta pasiune. Am fixat divergenţa de opiniuni, ce există în patria noastră, chiar şi cu privire la interpretaţiunea conceptului de naţionalitate şi acele contraste, care în urmarea aceasta se produc între pretenţiile ce se fac în numele idei naţionaliste, şi am arătat legătura, în care, împotriva acestor aparente contraste, stau interesele diferitelor naţionalităţi cu interesele patriei comune; aşa că rezolvirea chestiunei numai atunci e de nădejduit, daca principial având înaintea ochilor deplina egalitate de drepturi, nu ne uităm nici de pretenţiile singuraticelor naţionalităţi nici de faptul, că împlinirea tuturor acestor dorinţi depinde dela susţinerea unităţii ţării şi a libertăţilor ei constituţionale. In fine comparând cele doua direcţii, recomandate pentru deslegarea chestiunei noastre naţionaliste, mi-am esprimat convingerea; că, după ce sistemul, să se fixeze în legi sfera de drept a fiecărei naţionalităţi, în patria noastră nu se poate practic aplica: după ce, aplicarea acestui sistem, în loc de a aplana divergenţele naţionaliste ar avea drept 155 urmare o mai mare restrângere a libertăţilor individuale şi civice; şi dupăce, asta ar avea după toate prevederile drept urmare, întâi dizolvarea patriei noastre şi a monarchiei austriace, în aceeaş vreme însă ar împedecà formarea oricărui stat mare în aceea parte a Europei care în privinţa variaţiei naţionalităţilor este în aceeaş situaţie, prin urmare ar strica viitorul tocmai a acelor naţionalităţi în interesul cărora se propune; dupăce, cu un cuvânt, dacă luăm în considerare situaţia terii noastre, direcţiile epocei şi adevăratele dorinţe ale naţionalităţilor, ajungem Ia convingerea, că împărţirea teritorului terii şi a funcţiunilor după naţioualităţi, propunerea unora pentru sistarea chestiunii naţionaliste ar atrage după sine numai nuoi complicaţii, numai ascuţirea contrastelor existente; pentru toate acestea: rezolvirea chestiunii naţionaliste în patria noastră se poate ajunge numai prin lărgirea libertăţii individuale şi susţinerea neatârnării noastre constituţionale, şi pentru executarea practică a egalîndreptăţirii naţionaliste, dela care depinde deslegarea acestei chestiuni, în patria noastră nu se cere altceva decât executarea cinstită a legilor din 1848 şi aceea ca în organizaţiunea noastră municipală să menţinem principiul autonomist. Ca şi cuvântul, într'o strâmtoare de stânci, aşa şi idea, care într'o epocă oare-care face mult ecou, prin zgomotul mare, ce pricinueşte, devine neînţeleasă; aceasta s'a întâmplat în zilele noastre şi cu chestiunea naţionalistă; dar cine, învingându-şi amărăciunea primită în decursul lungei dis- 156 cuţiuni, în locul dorinţelor ţine înaintea ochilor numai ceeace cu mintea sănătoasă se poate crede de ezecutabil: poate va primi părerile aceste şi ceeace probabil nu-i va succede scrierii de faţă, aceasta o putem aştepta dela vreme, care cu siguranţă va dovedi, că chestiunea de naţionalitate în patria noastră numai pe calea aceasta se poate rezolvi; pentrucă o mişcare ce s'a pornit în numele libertăţii şi numai spre asigurarea acesteia, singur prin libertate se poate termina; pentrucă îndreptându-ne privirea asupra marei mişcări religioase, care este în cea mai mare analogie cu mişcarea naţionalistă şi privim starea acelor ţări în cari stau diferitele naţionalităţi, esperienţa verifică părerea aceasta; şi în fine, pentrucă ceeace a dovedit întreaga istorie a civilizaţiei noastre despre influenţa ideilor dominante, aceasta va dovedi-o şi experienţele epocei prezente: că fiecare idee devine în vre-o epocă numai în acea formă dominantă, în care o cere interesul înaintării generale, şi că fiecare, îşi perde puterea ce a avut, când ajunge în contrazicere cu direcţia "generală pe care o urmează civilizaţia în progresul ei; şi că tocmai pentru cuvântul acesta, purcezând la rezolvirea chestiunei în senzul conceptelor lumei vechi şi readucând împregiurările evului mediu, înfiinţăm cu naţionalităţile un nou fel al sistemului de castă; regulând condiţiunile diferitelor naţionalităţi nu după exemplul Sviţerei şi Americei, ci aşa cum s'a întâmplat înainte de 1848 în Ardeal, unde unor anumite naţionalităţi li-s'au garantat drepturi speciale, în teritorii speciale; căutând aplanarea ches- 157 tiunii nu în libertate ci în privilegii ce s'ar acorda cutăror naţionalităţi şi cu un cuvânt, uzând de astfel de principii în chestiunea aceasta cari stau în hotărâtă contradicţie cu întreaga direcţie a civilizaţiunii noastre: aplanarea pacinică a chestiunii devine imposibilă. O ştiu bine, că sunt mulţi, cari afirmă aceasta; şi dacă esaminăm pretenţiunile ce se fac în numele ideii naţionaliste şi aceste ar atrage după sine corigarea harţei Europei, ba chiar ar împedica într'o parte a Europei formarea oricărui stat mare respective independent; dacă vedem încurcătura, ce există chiar cu privire la interpretarea chestiunii naţionaliste şi patima, cu cari păşesc pretenţiunile: în adevăr pare ca şi cum civilizaţia noastră e ameninţată prin chestiunea aceasta de o nouă primejdie, ce se poate delătura numai zdrobind curentul ce şi-a pus de ţintă eluptarea de drepturi naţionaliste. - Dar eu nu împărtăşesc aceste îngrijorări, şi în încurcătura ce s'a născut în jurul acestei chestiuni, nu văd decât repetarea acelor apariţii, ce acolo sunt la ivirea fiecărei idei nuoi şi ai putea zice dovedesc numai celeritatea impulsului, ce fiecare idee nouă dă progresului general. Cine nu cunoaşte tulburările la cari a dat ansă şi dă şi 'n zilele noastre idea libertăţii şi a egalităţii; — cine n'a auzit ponosurile zilnice pe cari le aduc împotriva acestor idei, adversarii lor? Nu s'a zis oare de o mie de ori, că distrugându-se principiul autorităţii se destramă toate statele lumii; că principiul liberei investigaţii va zgudui principiile morale pe cari stă aşezată societatea, 158 va distruge legăturile care unesc pe oameni ? — Nu se susţine oare până azi, că egalitatea face imposibil orice stat, cari nu se pot închipui fără subordinaţie, nimiceşte dreptul de proprietate şi cu dânsul toată civilizaţia noastră; — şi nu s'aduc oare fapte cari înadevăr par a justifica aceste afirmări ? — Pentrucă cine poate nega, că libera investigaţie într'adevăr a zguduit multe! că libertatea politică, acolo unde a fost refuzată, a ameninţat statele cu zguduire; că în numele egalităţii se fac pretenţii, cari tulbură orice ordine şi primejduesc întreaga civilizaţiune; — şi totuşi privind fără preocupare marea mişcare căreia i-a dat naştere principiul libertăţii şi egalităţii, cine nu va recunoaşte că aceea luată în întreg a promovat civilizaţia, ba că este chiar condiţiunea prealabilă a progresului culturii noastre. Totul ce s'a zis, împotriva libertăţii şi egalităţii se poate cu tot dreptul spune şi împotriva principiului naţionalist şi primejdiile, cu cari mişcarea aceasta la aparenţă ne ameninţă civilizaţia, nu sunt mai puţine; dar oare nu putem face aseminea asemănare şi cu privire la cauzele finale ale ei ? Se aseamănă şi turnului babilonic veacul nostru, care cu îndrăzneţele lui aspiraţii nu cunoaşte hotar şi care ar vrea să-şi înalţe până la cer clădirea civilizaţiei sale, dar acărei provocatoare aspiraţii D-zeu le pedepseşte acum aşa, că a amestecat din nou limbile oamenilor. Primesc asămănarea, dar după părerea mea e rău aplicată. — Nu popoarele pământului, ci un tiran imprudent a voit să ridice turnul, care 159 s'ajungă până la cer şi împrăştierea ce s'a făcut prin amestecarea limbilor l'a pedepsit numai pe tiran; dar pentru popoare a fost o binefacere a provedinţei, care n'a voit ca în muncă de soboli să-şi mistue puterile pentru preamărirea unuia, ci li-a împrăştiat, ca să fructifice pretutindenea. Ceeace în cartea sfântă cetim despre zidirea turnului babilonic prima mişcare pentru libertate, acărei amintire a rămas — este întâiul protest pe care-l cunoaştem al genului nostru contra puterii absolute, şi în senzul acesta mişcările naţionaliste ale veacului nostru sunt în adevăr continuarea acestei întâmplări, întreaga mişcare nefiind altceva decât aplicarea nouă a acelor principii, pentru cari omenirea veacuri întregi şi-a vărsat sângele, nefiind altceva decât urmarea firească a convingerii, că dupăce fiecare om s'a născut spre libertate şi dupăce toate privilegiile de clasă s'au şters şi drept bază a societăţii noastre, s'a acceptat deplina egalitate de drepturi nu putem refuza aceste principii nici când ele se cer pentru regularea raporturilor dintre întregi popoare. Dar având încredere în urmările binefăcătoare ale libertăţii, şi recunoscând minunile pe cari ni le-a dat egalitatea în epoca noastră: ce ne îndreptăţeşte oare să dubităm în efectul aceloraşi principii, aplicându-se în sfere mai largi? Tocmai fiindcă mişcarea naţionalistă este numai o ramură a marilor mişcări a epocei noastre şi aceea decepţiune, care confundă egalitatea de drepturi cu egalitatea de situaţii; libertatea cu nimicirea oricărei ordini, zace şi aici în firea lucrurilor: e de prevăzut, că şi aceasta va da 160 încă prilej la multe şi grele lupte; asemenea e de prevăzut şi aceea, că nici aceasta mişcare nu va împlini toate acele aşteptări, pe cari nu le vestesc drept rezultat final al ei. Precum victoria principiului de egalitate, n'a pricinuit între singuratici urmările pe cari le vesteau unii anteluptători şi egalitate, aşa cum a înţeles-o Rousseau, nicari nu există: asemenea rezultat putem aştepta şi dela izbânda principiului egalităţii naţionaliste. Principii, ori cât ne-am însufleţi pentru ele, nu pot schimba firea lucrurilor şi acele osebirir cari există între diferiţii oameni ori diferitele naţionalităţi — în urmările poziţiei, trecutului istoric şi a capacităţii lor fireşti — nu se sistează nici prin legi, nici prin doctrine. Şi precum mişcările noastre naţionaliste nu pot împlini speranţele acelora, cari, aşteaptă dela aceste nu egala îndreptăţire a tuturor popoarelor pământului ci egalitatea lor faptică: aşa nu vor realiza nici frumoasele fantazii, deşteptate în unii de aceste mişcări cu privire la viitorul neamului lor. Nuoile cercetări filologice dovedesc, că acele popoare pe care ştiinţa le grupează la familia arică ori indogermană şi a căror luptă constitue obiectul istoriei nuoi şi vechi; îşi trag dintr'o sorginte origina; şi mergând înapoi în istoria antică, fost-a vreme, când persanul şi elinul ce sta cu el în lupte pe moarte şi viaţă, acesta şi latinul, care l-a încălcat, germanii şi slavii dujmânindu-se între sine, blândul indian şi englezul care 1-a subjugat, toate acestea aveau ca un popor, încă o istorie comună. Progresând mereu ştiinţa 161 află tot mai multe puncte de întâlnire între seminţia arică şi semită şi sunt convins, că tot aceasta se va întâmpla şi în privinţa popoarelor ural-altaice, cu cât mai mult se va face obiect de studiu aprofundat cunoştinţa limbii lor. — Dar când după' atâtea lupte şi calamităţi, în fine se dovedeşte ştienţific originea comună a popoarelor pământului, aşa că nimeni să nu fie nici într'o îndoială în privinţa inrudirii lor, solidaritatea lor încă nu s'a fixat şi fraţii cari s'au găsit nu-şi vor cădea unii altora în braţe. Siguri putem fi că ceeace n'a succes religiunei, nu-i va succede nici ştiinţei, nici politicei, şi aspiraţiunile de unire a tuturor popoarelor slave ale Europei, fie acele ori cât de frumoase şi poetice, ca speculaţi uni pornite din unitatea genului omenesc, pot fără îndoială produce mari succese morale, dar prin mişcările naţionaliste ale veacului nostru, nu se vor realiza. Peste tot după ce marea schimbare, ce a urmat cu dăiimarea lumii vechi, prin distrugerea barbară a civilizaţiei romane şi totala prefacere în domeniul ideilor pe urma creştinismului, n'a putut esopera ca o parte a stărilor lumii vechi, să nu se menţină; şi dacă şi acum jumătatea mai mare a întregei noastre, civilizaţiuni zace pe rămăşiţele lumii vechi, tot aceasta ni-o putem imagina şi despre inarea prefacere, la care azistăm ca martori. Dar dacă idea naţionalistă nici nu va produce acele mari rezultate pe cari le aşteaptă unii dela dânsa; dacă ştim cu siguranţă, că nu putem aştepta dela dânsa nici egalitatea stării po- 162 poarelor, nici realizarea frumoaselor vise panslaviste: recunoaşterea acelui principiu, că precum indivizii aşa şi popoarele pot să fie în stări osebite, dar în drepturi egale —, entuziasmul oare, cu care atâtea naţiuni pe lângă apărarea cu gelosie a propriei individualităţi ostenesc toate pentru înălţimea propriei lor culturi, nobila emulare, ce se naşte între dânsele şi generala însufleţire pentru libertate: nu sunt oare mari progrese? — Şi dacă privim la acestea, pe care mişcarea naţionalistă în parte le-a realizat şi cari sunt urmările fireşti ale ei, nu trebue oare să recunoaştem, că ceea ce stă în faţa noastră în mişcarea aceasta, acărei apariţii umplu pe mulţi de teroare, nu e altceva decât una din acelea manifestaţiuni ale provedinţei divine, pe cari le întâlnim adese în istorie, tocmai în acele momente când progresul la aparenţă a devenit imposibil, se iveşte o nouă idee, ca doborând ce a fost putred şi învechit să deschiză omenirii noui cărări pentru mersul ei înainte. Dacă stă faptul, pe care-l dovedeşte istoria întregului gen omenesc, că ori ce progres se naşte nu din atingerea diferitelor elemente (diferite persoane); dacă recunoaştem, că civilizaţia noastră numai atunci va putea corespunde înaltei sale chemări, dacă toate popoarele pământului vor participa la munca ei comună şi fiecare-şi va folosi capacitatea cu care l-a dăruit Dzeu şi calităţile-şi persoanele ostenind pentru ţinta comună; dacă însfârşit totul ce duce la înălţarea individului, ce-l scoate din cercul strâmt al egoismului său conduce la înălţarea umanităţii: atunci în adevăr efectul puternicei înfluenţe ce-o ezer- 163 cită ideia naţionalistă asupra culturei noastre în rezultatul său final nimeni nu-l poate trage la îndoială, şi de aci urmează şi atitudinea ce noi Maghiarii trebue să luăm faţă de aceasta mişcare. Pentrucă dacă aspiraţiile naţionaliste ale veacului nostru se pot privi numai de urmări necesare ale direcţiilor în cari înaintează cetăţenii Europei, dacă egala îndreptăţire naţionalistă este numai consecinţa irefuzabilă a acelor idei cari constituesc temelia societăţii de azi: nici noi n'o putem refuza aceasta dela noi şi viitorul ne depinde, dela partea ce o luăm din munca la care sunt angajate popoarele Europei, întru realizarea acestor idei. Eu înţeleg îngrijorarea unora în chestia naţională. Ascultând pretenţiunile ce se fac în virtutea ideii naţionaliste cari exclud posibilitatea susţinerii oricărui stat regulat — ura, cu care păşesc şefii naţionalităţilor împotriva noastră a Maghiarilor — îndărătnicia, cu care ni-se refuză mâna întinsă spre pace: aflăm naturale sentimentele acelora, cari, dupăce orice chip al aplanării pacinice s'a arătat iluzoriu, în sfîrşit cred problema noastră în luptă, pentrucă orice ne-ar aştepta, susţinerea unităţii ţării şi apărarea propriei noastre naţionalităţi, este prima noastră datorie, înţeleg aceste îngrijorări şi ştiu aprecia aceste sentimente, dar nu le împărtăşesc. Căci sunt convins că nici individ singuratic nici naţiune — prin ură şi invidie nu s'a făcut mai mare, dar nimeni n'a devenit nici mai mic, din pricina, că a fost hulit ori batjocorit. Mărimea, pentru care ne-am născut nu 164 prin păcatul ori lăcomia altora ci numai prin propriile noastre greşeli vom puteâ-o pierde. Viitorul fiecărui popor, după Dumnezeu, care l'a înzestrat cu anumite calităţi, depinde numai dela tăria voinţii sale, şi astfel zgomotul ce s'a născut în jurul nostru şi exploziunile pătimaşe ale adversarilor noştri, pot deveni primejdioase pentru noi numai abătându-ne dela calea desemnată de situaţia şi datoriile noastre. Pentrucă recunosc, că prima noastră datorie este a susţineà unitatea patriei; dar ştiu, că precum acei muri cari s'au zidit din cele mai felurite petri şi cărămizi, de multe ori sunt cei mai tari: aşa şì din cele mai diferite elemente se poate alcătui stat puternic; dar ştiu şi aceea că cel ce la zidire în loc de a aşeza piatră pe piatră şi a le lega cu ciment, ar voî să le contopească: ar perde numai vreme, şi că asemenea am procede noi, dacă nemulţumindu-ne cu închiegarea într'un puternic întreg a difemelor naţionalităţi ce locuesc în patria noastră, am voi să ajungem contopirea acestora. Pentrucă, tăgăduiesc, că libertatea deplina acordată naţionalităţilor poate primejdui patria aceasta; dar nu vreau să evit aceste primejdii prin astfel de mijloace, cari în urmările lor sunt şi mai primejdioase. — Ştim că Constituanta franceză, dupăce prin toate actele sale s'a îngrijit ca puterea executivă să nu fie prea tare, în fine a slăbit-o aşa de mult, încât n'a mai putut apăra ordinea,şi legalitatea şi că şi direcţia contrară, care nisueşte a lua posibilitatea oricărei împotriviri faţă de guvern, produce ase- 165 menea urmări daunoase şi că'n momentul când ne-am înarmat absolut contra exceselor guvernului am creat anarchia — în celalalt, în care am făcut imposibilă revoluţiunea, am creat despotizmul. Şi aceasta stă pentru toate; şi desigur nimic nu e mai primejdios, decât când într'un stat vroirn să ne îngrădim cu toate măsurile împotriva unor primejdii. Ca şi 'n toate altele aşa şi 'n chestia naţionalistă trebue să ne bizuim şi pe oarecare cuminţenie; căci unde lipseşte aceasta, acolo organizaţie sănătoasă de stat şi aşa nu e posibilă. Pentrucă 'n fine sunt convins, că existenţa naţiunii maghiare — pentru care a osteni este datoria de căpetenie a vieţii noastre şi 'n viitorul căreia avem tot aşa de nemărginită încredere, pe cât de mare este dragostea ce ne încălzeşte pentru neamul nostru — că existenţa naţiunii maghiare nu depinde dela privilegii ce s'ar fixa în legi pe seama ei şi că viitorul ei nu se va primejdui când ca şî în 1848 nobilimea, aşa acum poporul maghiar ar abzice la toate prerogativele sale, dar numai pentrucă în chipul acesta îşi poate asigura mai bine interesele şi libertatea patriei sale şi pentrucă simte că pentru a ocupa un loc de onoare între aceste hotăra, nu e de lipsă, ca să fie pusă la acest loc de onoare. Şi dacă după atătea acuzaţiuni nedrepte ce se ridică împotrivă-ne, dacă în mijlocul primejdiilor, cari ne ameninţă viitorul şi pe cari dujmanii noştri le vestesc de neinvincibile câte odată ni-se strânge inima: să ne întoarcem la 166 istoria viforosului nostru trecut, acesta liniştindu-ne, deodată ne va arăta şi calea pe care purcezând vom evita primejdiile. Dupăce naţiunea noastră, când a descălicat în actuala-i patrie, a răspuns unei mari necesităţi, care cerea alcătuirea unui stat puternic această parte a Europei; şi pentrucă de când a luat creştinismul întrând în marea înfrăţire a popoarelor apusene dânsa a devenit sentinela civiliza-ţiunii în această parte a Europei: acesteia avem ai mulţumi, că pânăce alte popoare ale vremilor acestor migraţiuni, au perit, naţiunea maghiară a rezistat veacuri întregi împotriva atacurilor, îndreptate de împărăţia dela apus şi meazănoapte contra neatârnării sale. Fiind din secolul XIV până în cel al XVI fortăreaţa creştinismului apusean, pe care l-a apărat împotriva Osmanilor: acesteia area-şi mulţumi patria poziţia ce a ocupat până lacăderea dela Mohács. Fiindcă naţiunea noastră n'a căzut în desnădăjduire nici în urma acestei lovituri, şi sub steagul creştinismului şi-a continuat lupta cu aceeaş energie: d'acea au luptat vitejii a jumătate Europei în şirele noastre, până când de pe zidurile din Buda a căzut semiluna şi s'au reîntregit vechile hotare ale patriei. Şi fiindcă ia parte la mişcările constituţionale ale veacului mai nou, la marile mişcări pentru libertate şi egalitate: aceasta este ce i-a câştigat în vremea mai nouă şi a menţinut până azi simpatiile universale pe seama acestui popor, la număr relativ mic şi stând fără neamuri în mijlocul Europei. 167 Ştim, că luând Sf. Ştefan creştinizmul şi arătând poporului său această nouă direcţie, mulţi au privit în aceasta pericolul naţionalităţii maghiare şi că un mare partid patriotic a ridicat arma împotriva acestui pericol. Ştim, că din secolul XIV. până în al XVI. n-am dus lipsa acelora, cari căutau chemarea naţiunii noastre în lăţirea sa spre apus şi spre răsărit asupra boemilor şi polonilor; că mai târziu au fost cari au aflat singura garantă a susţinerii patriei într'o alianţă cu turcii; şi că în fine acum înainte cu patruzeci de ani un mare partid în a cărui patriotizm şi intenţii bune nu dubităm, profeţia perirea neamului maghiar prin adoptarea nouilor forme democratice, afirmând, că numai astfel ne vom putea asigura viitorul, dacă vom ţinea la instituţiile vechi şi ne vom ferî de influinţele vremii mai noui. Dar reprivind acum cine nu recunoaşte: dacă Sf. Ştefan rămâne păgân şi-şi caută siguranţa poporului său în isolure: naţiunea noastră peria de mult, cum au perit altele de asemenea vitejie şi mult mai mare la număr; că toate acelea lupte, prin cari naţiunea noastră işi căuta mărirea spre răsărit şi apus, n-au avut rezultate statornice; dacă după căderea dela Mohács, părăsind calea veche legăm alianţa cu turcii: poziţia ţării noastre ar fi acum ca a Valahiei, Serbiei şi a celoralalte provincii ale imperiului otoman; că în fine rezistând duhului vremii, nu 168 ne transformăm constituţiunea după cerinţele veacului ; dacă nizuinţele lui Széchenyi, prin cari acest nemuritor bărbat îndrumă naţiunea noastră pe văgaşul progresului, nu reuşesc şi evenimentele din 1848 aflu naţiunea noastră în vechea-i stare, pe diferitele clase ale naţiunii în vechea împărechiare : marea mişcare, ce s'a lăţit asupra întregei Europe, şi pe care nici noi n-am fi putut-o evita, ar fi şters patria noastră de pe faţa pământului. Reprivind asupra cursului lung al istoriei noastre putem scoate învăţătura, că poporul nostru are aşi mulţumi existenţa nu faptului, că ar fi rămas izolat de mişcările popoarelor apusene, ci tocmai dimpotrivă împrejurării: că dânsa a prins în această parte a Europei steagul civilizaţiunii apusene, că a luptat cu cerbicia, adusă cu sine din leagănul său din orient, pentru idealele comune ale apusului; că de când a descălicat s'a conziderat pe sine ca aparţinând familiei popoarelor apusene şi s'a distins întru slujirea scopurilor comune; — şi aceasta e dela care depinde susţinerea patriei noastre, viitorul naţionalităţii noastre şi de aci înainte. Nu prin legi, ce am alcătui în favorul rassei maghiare, ci numai aşa ne putem asigura viiitorul, daca în marea mişcare ce s'a pornit în Europa în jurul celor mai sfinte interese ale popoarelor, credincioşi trecutului, nu ne vom schimba poziţia şi aceasta totdeuna a fost într'aceia, cari au luptat pentru libertate; - — aceasta stă, precum în toate celelalte aşa şi 'n chestia naţionalistă, unde necrezătoarea precau- 169 ţiune în viitorul neamului va puteà da alte sfaturi, interesele noastre momentane, ar putea la aparenţă pretinde altceva, dar unde, precum în toate, garanta viitorului nostru zace în faptul, ca şi chestiunea aceasta să se resoalve în înteresul libertăţii. Dupăce năzuinţele spre libertate şi egalitate individuală determină direcţiunea evoluţiunii veacului nostru; după ce ideia de unitate a genului omenesc ezercită totdeuna o mare influenţă şi însăşi chestia naţionalistă este numai rezultatul năzuinţelor spre libertate şi egalitate individuală: este absolut imposibilă o astfel de resolvire a chestiunii, care să fie în contrazicere cu principiile, pe care însăşi naţionalitatea îşi întemeiază legitimaţiunea; şi cea mai mare primejdie, ce ar putea ameninţa patria noastră prin chestiunea naţionalistă, ar fi fără îndoială dacă ne-am uità de aceasta. Nu există putere, care s'ar putea împotrivi duhului vremii; nu există popor, care s'ar putea sustrage progresului general; şi poziţia ce unele popoare ocupă în anumite epoce, depinde dela chipul, în care s'au apropiat de ideile dominante, ridicându-se la bunăstare şi putere, ori coborându-seşi nimicindu-se: după cum muncesc la realizarea ideilor dominante a veacului lor, ori stau în contradicţie cu aceasta; pentrucă precum la indivizi aşa şi la popoare puterea şi mărirea lor atârnă dela serviciul ce-l aduc pe altarul intereselor comune. [[Categorie:Sever Bocu]] fpx306xtid5mt9sauryxa7s629921p7 152966 152965 2026-10-25T21:43:57Z Mishuletz 445 Mishuletz a redenumit pagina [[Eötvös József, Chestiunea de naţionalitate]] în [[Eötvös József, Chestiunea de naționalitate]]: dicritice 152965 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Chestiunea de naţionalitate | autor = József Eötvös | traducător = Sever Bocu | secțiune = | anterior = | următor = | an = | note = Arad, Tipografia George Nichin, 1906 }} == PREFAŢĂ. == O carte, ce înnainte cu aproape un jumătate veac a văzut lumina, m'am hotărât să pun în traducere românească în mâna publicului cetitor român. Este cartea celebrului bărbat de stat şi a renumitului scriitor maghiar din jumătatea a doua a veacului trecut, a baronului Eötvös József, despre chestiunea de naţionalitate în Ungaria. Sunt convins că cel ce o va ceti, şi îndeosebi cetitorul pe care-l interesează chestiunea de naţionalitate a ţării noastre şi soartea viitorului nostru politic, va înţelege iute rostul traducerii de faţă, a traducerii unei opere de înainte cu un jumătate veac, despre care însă s'ar putea zice cu drept cuvânt, că este doar mai actuală azi, decât în zilele când a fost scrisă. Făcând însă chiar abstracţie dela împrejurarea actualităţii ei, opera aceasta alui Eötvös a fost şi pân'aci şi fără îndoială e şi azi cel mai bogat şi mai clasic isvor de argumente, pentru dreptatea causei noastre, contestată tocmai de aceia, acăror bărbat incontestat Eötvös este. Nimic mai firesc deci, că e bine să punem la o dispoziţie cât mai întinsă acest arsenal de argumente, abea cunoscut de generaţia luptătorilor de azi. Iată de ce am crezut că fac un lucru folositor întrebuinţând timpul de două luni, cât sunt osândit să-l petrec aici în temniţa Aradului pentru causa dreaptă şi sfântă a neamului meu, — traducând opera lui Eötvös şi popularisănd-o între Români. Arad, în temniţă, Noembre 1906. TRADUCĂTORUL, === CHESTIUNEA DE NAŢIONALITATE. === Noi vrem să ne desvoltăm şi asigurăm viaţa constituţională pe baza deplinei egalităţi de drepturi. Vrem, ca în privinţa împărtăşirii de drepturi cetăţeneşti, nici religia, nici naţionalitatea să nu facă nici o osebire între cetăţenii patriei, şi dorim ca pretenţiunile naţionale a concetăţenilor noştri de altă naţionalitate, încât e cu putinţă aceasta fără Sacrificarea integrităţii politice şi a independenţei legale a ţării, să se garanteze şi prin legi. Adresa. Dietei ungare dela, 6 Iuliu 1861. == I == === INFLUENŢA IDEILOR DOMINANTE. === Nota principală caracteristică a civilizaţiunii noastre, ce o deosebeşte mai ales de civilizaţiu-nea evului vechiu, este comunitatea, care dela începutul erei creştine se remarcă în evoluţiunea popoarelor Europei. În evul vechiu progresul nici când nu e general. Rezultatele, la cari o cultură mai înaltă conduc popoarele, nici odată nu sunt comune. Precum religiunea, aşa şi civilizaţia care s'a ridicat pe aceasta, este posesiunea fiecărui popor, pe care nu vrea s'o lăţească peste hotarăle imperiului său. Câte-odată întâmplări mari frâng aceste hotare, între cari se mişcă viaţa singuraticelor popoare. Asta s'a întâmplat în urma războiului uimitor al lui Alexandru-cel-mare, aceasta pe urmele cuceririlor poporului roman şi prin acea influinţă pacinică, pe care-au ezercitat-o în evul vechiu popoarele mercantile. Astfel întâlnim colonii eline în Asia, Africa şi în mai multe ţări ale Europei, cari s'au înfiinţat parte prin puterea lui Alexandru-cel-mare şi a urmaşilor săi, parte prin spiritul de întreprindere a poporului elin; aşa dăm de urmele civilizaţiunei feniciene în diferite părţi ale lumei cunoscute de evul vechiu, şi este ştiut, că sub dominaţiunea seculară a Romei în multe părţi a perit şi limba popoarelor cucerite. Dar acea atingere continuă şi în urmarea acesteia influenţă reciprocă, pe care de present o ezercită civilizaţiunile diferitelor naţiuni una asupra alteia şi acea comunitate, care prin aceasta se naşte în judecata, părerile şi tendenţele lor — aceasta în întreagă istoria evului vechiu înzădar o căutăm. Precum popoarele aşa şi civilizaţiunile lor stau cu desăvârşire străine ori vrăjmaşe unele lângă altele; relaţia lor e indiferenţă completă ori luptă, ce se termină numai cu încălcarea desăvârşită a uneia. Nimic nu dovedeşte mai clar aceasta, decât starea coloniilor eline, cari în diferite părţi ale lumii şi-au susţinut secole întregi propria-le civilizaţie ; fără ca dînsele să fi ezercitat, asupra popoarelor barbare de cari erau încunjurate, ori aceste asupra civilizaţiunei eline, vre-o influenţă mai remarcabilă. De când principiile creştinătăţii au învins asupra vederilor evului vechiu (ceeace natural nu s'a făcut în clipa, în care Constantin s'a făcut creştin, ci gradat, şi atunci, când Roma rupîndu-se dela imperiul oriental, dezvoltarea independentă a bisericii a devenit posibilă) situaţia aceasta se schimbă şi pânăce în evul vechiu găsim numai popoare asupritoare şi asuprite, numai separaţiune absolută ori luptă: cu civilizaţiunea creştină iasă la iveală societatea popoarelor, la început slab şi abia observată, dar vădindu-se în tot mai multe şi mai luminoase apariţii, în măsura, în care legătura ce leagă popoarele într'olaltă, adică învăţăturile comune ale religiei şi influenţa tot mai largă a bisericii, se întăresc într'însele. Lupte, între diferitele popoare vedem şi de acî înainte, războaie a căror cruzimi stau în raport cu starea culturală a acelora ce le poartă: dar relaţiunea, în care se află între sine popoarele creştine ale Europei, se aseamănă cu aceea, pe care au avut-o în evul vechiu diferitele ramificaţii ale poporului elin, între olaltă. Ca şi la acestea aşa şi la diferite popoare ale Europei creştine, religiunea comună dă naştere unei anumite comunităţi a civilizaţiunei, cu care împreună începe puterea generală a ideilor, ce se răspândeşte asupra tuturor popoarelor, aşa că dela sfîrşitul migraţiunii popoarelor până'n ziua de azi, nu găsim epocă, în care anumite idei să nu fi ezercitat asupra întregei lumi creştine o influinţă generală, şi în care dezvoltarea civilizaţiunii noastre n'ar fi fost tocmai rezultatul înrîuririi acestor idei. Lunga luptă, care veacuri întregi a decurs pentru întâietatea ori neatârnarea statului şi a bisericii, stabilirea şi regularea afacerilor feudale, năzuinţele spre libertăţi civice în oraşele evului mediu, organizaţiunea constituţională a singuraticelor ţeri şi proviincii, formaţiunea statelor noastre mai mari, lărgirea puterii suverane, marea reformaţiune religioasă şi revoluţiunea, care nizuieşte după asemenea transformaţiuni în stat — dovedesc deopotrivă, ca şi aproape tot, ce a exercitat înrîurire hotărîtoare asupra dezvoltării singuraticelor popoare ale Europei, că s'au produs sub impulzul unor idei, cari nu sunt posesiunea unui ori altui popor, ci au fost comune tuturora cari s'au dezvoltat sub înrîurirea bisericii occidentale; şi mândrul cuvânt, care s'a zis despre revoluţiunea franceză, că acela va circula lumea întreagă, se potriveşte tocmai aşa pentru orice idee, care dela veacul al X-lea până la vremile mai nuoi aprodus în mijlocul singuraticelor popoare mişcări mari. Dacă privim gradul osebit şi inferior de cultură, în care au stat popoarele Europei în evul mediu, atingerea rară dintre dînsele şi împrejurările lor de stat şi sociale: natural, că influinţa, ce unele idei au exercitat asupra întregei lumi creştine, nu s'a putut răspândi asupra tuturor popoarelor dintr'odată. Astfel de idei, cari au avut efect asupra dezvoltării unor anumite naţiuni în anumite epoce, la altele s'au ivit mult mai târziu ori într'o formă cu totului schimbată şi câteodată au condus la rezultate cu totului osebite; şi dacă privim istoria Europei, dela creştinizarea ei până azi: o aflăm asămănând înaintării unei trupe uriaşe, la care ultimele rînduri trec mult mai în urmă pe terenul părăsit deja de avangarde, dar peste care va trece întreaga trupă. Dacă ne aruncăm privirea asupra ideilor singuratice, cari au avut efect hotărîtor asupra popoarelor Europei, aflăm cea mai mare varietate, ba aflăm chiar contraste. Ceeace o epocă primeşte drept vecinie adevăr, câteodată de aceeaşi generaţie, care a crescut încă 'n respectul respectivei idei, devine obiect de asalt general, de hulă chiar, şi în locul ei se proclamă cu asemenea entuziasm, tocmai contrarul, ca şi aceasta după o anumită vreme să se degradeze tot în mijlocul dispreţului general; şi cine îşi aruncă privirea numai asupra contrastului, în care stau ideile şi aspiraţiile singuraticelor epoce, ca acelea, ce cu scurt înainte erau la modă — cu drept cuvânt se poate întrista asupra slăbiciunii geniului nostru, a cărui istorie nu stă din altceva decât din lanţul lung al decepţiunilor; dar părerea aceasta se schimbă, dacă atenţiunea ne-o îndreptăm nu asupra epocelor, ci a mersului întregei noastre civilizaţiuni. Aşa privind istoria, pe lângă acele schimbări, pe cari le observăm asupra înrîuriii unor idei în diferite epoce, ne arată totodată şi acea consecinţă, cu care omenimea merge într'o anumită direcţie înainte, toată dezvoltarea civilizaţiunii noastre nefiind altceva decât o năzuinţă neîntreruptă spre ţinte pe cari le-a pus creştinizmul şi faţă de cari ideile ce s'au ivit în anumite epoce servesc numai de mijloace, cari imediat să se schimbe cu altele, îndată ce nu mai slujesc progresului general, ori tocmai îl împedecă. Asta o vedem în biserică, unde independenţa intereselor spirituale, la cari provocându-se biserica Romei şi-a întemeiat libertatea, ba chiar dominaţiunea mai târziu s'a folosit de reformaţiune drept armă împotriva bisericei romane. Asta o aflăm în statele noastre, unde aspiraţiile de libertate a clasei civice, pe care odinioară domnitorii, luptând în contra feudalilor îşi sprigineau puterea, mai târziu au restrâns între margini de legi puterea suverană. Asta o observăm în fine şi în cercurile industriei, pentrucă cine nu ştie, că comandele până la minuţiozităţi, cu care sistemul de bresle stingenea odată activitatea individuală, s'au întrodus numai spre asigurarea claselor muncitoare şi spre dezvoltarea industriei; că sistemul acesta mai târziu a fost atacat în numele aceloraşi interese; şi că în zilele noastre dupăce libertatea nemărginită a muncei n'a adus rezultatele aşteptate: spre ajungerea aceluiaş scop căutăm din nou alte mijloace; şi, că în chipul acesta breslele, libertatea absolută a muncei după revoluţiunea franceză — şi în zilele noastre aceace numim organizaţiunea muncii, — ori cât ar părea că stau în contradicţie unele cu altele, nu sunt decât fazele osebite ale unei şi aceiaş aspiraţii. Şi ceeace vedem aci, aflăm şi în celelalte cercuri ale desvoltării genului omenesc. Din clipa, în care cu creştinismul s'a aşezat noua bază a civilizaţiunii, direcţiunea dezvoltării noastre nu s'a schimbat. Dezvoltarea aceasta odată e mai iute, odată mai lentă, dar e neîntreruptă şi dacă în mijlocul confuziunii şi încurcăturilor, pe cari le întâlnim în unele epoce, ni-se zgudue credinţa în înalta chemare a genului nostru: nu e nevoie, decât în loc de a ne arunca privirea asupra momentelor singuratice, să ni-o aruncăm asupra intervalelor mai mari, ca să ni-se împrăştie îndoiala. In chipul acesta istoria ne conduce la acea convingere, că din vremea în care unitatea genului omenesc şi credinţa în menirea sa mai înaltă s'a răspândit cu religia creştină nu se poate găsi un astfel de moment, în care vre-o parte a genului omenesc să nu fi luptat împotriva tirăniei puterii materiale — într'o formă sau alta pentru libertate, egalitate şi comunitatea binelui, şi în care împotriva a orice pedeci. nu s'ar fi apropiat de aceste ţinte; şi dacă în trecutul nostru căutăm acea lege generală, care se manifestă ca înrîuritoare asupra ideilor în istoria universală, rezultatul este acea convingere, că fiecare idee numai atunci şi 'n acea formă devine dominantă într'o epocă, în care o reclamă interesul progresului general şi că puterea, pe care o ezercită îu cutare epocă, fiecare o perde, dacă ajunge în contradicţie cu direcţia generală a civilizaţiunii. De aci, putem formula, asupra chipului de înrîurire şi a extenziunei în care unele idei înrîuresc în anumite epoce, următoarele regule: întâi, că idei cari odată au devenit generale, nu se pot oprima şi evita, şi că popoare ori chiar ţări, fie cât de puternice, nu se pot emancipa de sub influinţa lor. A doua, că mărimea şi direcţia influinţei, pe care-o ezercită o idee, depinde dela stările, cari au existat în sânul unui popor ori ţări, când ideia îşi inaugurează domnia şi că precum fiecare idee ezercită influinţa transformatoare asupra acelor părţi a stărilor existente, cu cari stă în contrast: aşa stările existente reezercită aseminea influinţa asupra ideii şi îndeosebi asupra acelei forme, în care se prezintă ea în singuraticele ţări. A treia, că influinţa, ce ideile ezercită asupra societăţii, niciodată nu se estinde într'atât, încât să transforme întreaga societate dintr'odată şi să distrugă orice stări existente, şi că şi la cele mai mari prefaceri, drept rezultante a puterii unor idei, totdeauna rămâne cu mult mai mult din cea ce a fost, decât ceeace se schimbă. Dacă privim până 'n capăt peste trecutul civilizaţiunii noastre, aflăm în ea tezele aceste justificate una câte una. In tot decursul ei, fiecare epocă, precum ne învederează forţa ideilor ezercitată asupra dezvoltării noastre, aşa ne arată şi marginile în cadrele cărora se ezercitează aceasta forţă, — şi când ne conduc la acea convingere mângâietoare că forţa materială nu poate subjuga dăinuitor spiritul şi că în faţa credinţei ba chiar a prejudiţiilor omeneşti Ia sfârşit rămâne totdeauna învinsă: ne advertizează deodată să fim cu moderaţiune în aşteptările noastre. Pentrucă dupăce niciodată idee n'a învins încă pe deplin, n'a transformat încă imediat întreaga societate: dela propriile noastre idei încă nu putem aştepta astfel de rezultate. Civilizaţiunea se aseamănă cu desvoltarea individului. Precum cunoştinţele şi convingerile şi ceeace depinde dela acestea, direcţia intelectuală, ezercitează influenţă hotărîtoare asupra aspiraţiilor şi asupra întregei vieţi individuale: aşa înrîuresc ideile asupra întregei omeniri; dar precum individul, aşa epoce întregi nici când nu stau sub influenţa exclusivă a unei singure idei şi acolo ca şi aici convingerile ne pot schimba radical direcţia năzuinţelor; nu pot însă distruge nici amintirile trecutului nici împrejurările existente şi fiecare epocă în favorul propriilor sale idei se poate folosi numai de acele mijloace pe cari i-le-a făurit propriul ei trecut. De acì devine, că precum puterea materială, folosită cu ori-câtă rigoare şi consecvenţă rămâne totdeauna învinsă când ajunge în conflict cu spiritul timpului: aşa unele idei dominante ale epocei nici odată nu înving pe deplin şi nici odată nu pricinuesc toate consecinţele lor logice. Ar duce departe peste ţinta mea, dac'aş întră în dovedirea amănunţită a acestor afirmaţiuni, — să ne întoarcem acum la obiectul pe care l'am pus drept scop scrierii prezente. == II. == === IDEA DE NAŢIONALITATE. === Îndreptându-ne atenţiunea asupra epocei de faţă, aflăm trei idei, cari ezercitează asupra sa influinţă hotărîtoare: idea libertăţii, egalităţii şi a naţionalităţii; şi fiindcă aspiraţiunea veacului nostru — după realizarea libertăţii şi egalităţii — apare numai ca continuitatea unei mişcări începută deja de mult: idea de naţionalitate este cea adevărată care-i dă, celei mai nuoi epoce, timbrul caracteristic. Ce e dar aceasta idee ori simţire de naţionalitate, care îmbrăţişată cu un nemărginit entuziasm, dă în zilele noastre prilej la atâtea lupte ? Naţionalitatea nu e altceva, decât aceea conştiinţă a aparţinerii la olalta, ce naşte într'o mulţime mai mare de oameni din amintirile trecutului, starea lor prezentă, şi ceeace derivă din aceste, comunitatea lor de interese şi sentimente. De unde reese evident, că izvorul sentimentului de naţionalitate, poate să fie tot prin ce se naşte între oameni aceasta simţire a aparţinerii laolaltă. Un mare factor pentru aceasta este comunitatea limbei, şi d'aceea e natural, că acolo, unde aceasta există, găsim dezvoltat sentimentul unei naţionalităţi la astfel de popoare, cari au trăit veacuri întregi dezbinate şi câteodată în teri antagoniste ; ba că chiar şi înrudirea de limbă produce asemenea rezultate, şi între popoarele germaneslave şi romane încât popoarele în înrudire de limbă stau în faţă cu un dujman comun, conduce la sentimentul unei anumite unităţi. Dar afară de limbă şi înrudire de rassă mai are sentimentul de naţionalitate şi alţi factori şi ar trebui să uităm experienţele istorice şi a veacului de faţă, dac'am vroi să nu recunoaştem, că amintirile comune ale trecutului şi interesele şi speranţele comune ale prezentului produc asemenea, câte-odată simţiri mai puternice chiar între cetăţenii unei teri de diferite limbi. Sentimentul de naţionalitate la popoare este acelaş, ca la individ conştiinţa individualităţii. Atât de mult stă această, încât dacă suntem întrebaţi: ce să recunoaştem de naţionalitate osebită — nu putem răspunde altceva, decât că naţionalitate osebită trebue să recunoaştem orice mulţime de popor, în care s'a deşteptat sentimentul individualităţii sale osebite. Dupăce deci conştiinţa aceasta de naţionalitate osebită se naşte prin felurite cauze: contrastele pe care le observăm de multeori în manifestarea sentimentului de naţionalitate nu numai la diferite popoare, ci la acelaş popor, la acelaş om, zac în natura lucrului şi nu trebue decât să ne întoarcem la izvorul, din care în anumite cazuri nasc aceste sentimente, ca să înţelegem cauza, pentru care germanul din Alsacia ori Ungaria, care e gata la orice sacrificiu pentru naţionalitatea sa politică, se simte totuşi atins de orice ar putea întuneca numele naţiunei germane. E clar din acestea, că sentimentul de naţionalitate nu e nou şi că în întreaga istorie nu există epocă în care să nu-i putem arăta manifestaţia ; e neîndoios cu toate acestea, că sentimentul acesta niciodată n'a influinţat mai mult asupra faptelor omeneşti şi n'a dat prilej In atâtea pretenţiuni, ca şi în veacul de faţă. La ce se atribue aceasta? Întâia cauză: progresul în cultură ce-au făcut popoarele Europei. Precum la singuratic conştiinţa individualităţii sale este pasul întâi, cu care începe dezvoltarea sa intelectuală, şi orice progres ce face în aceasta dezvoltare, conduce numai la pătrunderea mai clară a acestei conştiinţi: aşa e aceasta şi la naţiuni şi e imposibil, ca în măsura, în care ajung mai civilizate, să nu se deştepte, într'însele, conştiinţa individualităţii şi a naţionalităţii lor. A doua cauză: nexul logic, în care stă ideea de naţionalitate, cu ideile ajunse dominante în veacul al XVIII-lea în câmpul politicei şi al societăţii. Dac'atunci, când suveranitatea s'a considerat de posesiunea unora, a căror drepturi se judecau după principiile dreptului privat, aşa că aproape fiecare stat existent îşi poate mulţumi formaţiunea dreptului de succesiune şi învoielilor încheiate între familii domnitoare; dacă, zic, atunci, când principatul hărăzit din graţia lui Dumnezeu, era singura bază a dreptului public, individualitatea popoarelor nu s'a luat în nici o seamă şi cele mai diferite popoare s'au alăturat într'un stat; ori când vre-o familie domnitoare s'a stins în linia bărbătească şi o naţiune s'a dismembrat între erede în zece părţi: în aceasta vedem numai aplicarea logică a acelor principii, cari au domnit atunci în general; dar' tot atât de luminos e şi aceea, că dupăce veacul al XVIlI-lea a preconizat idea suveranităţii poporului, asta nu s'a putut întâmpla, fără o anumită recunoaştere de îndreptăţire a popoarelor. Idea suveranităţii poporului cuprinde în sine idea îndreptăţirii singuraticelor popoare şi fiindcă veacul al XVlIl-lea deodată cu suveranitatea poporului a aşezat şi principiul egalităţii: efectul comun al acestor două principii conduce necesarminte la recunoaşterea egalei îndreptăţiri a popoarelor, care prin urmare nu e altceva decât aplicarea consecventă la popoare a acelor principii, pe cari secolul al XVIII-lea le-a primit ca bază pentru toate relaţiile juridice; numai patima fiind aici surprinzătoare, cu care aceasta s'a întâmplat. Ba chiar şi aceasta patimă pare firească daca ne aruncăm privirea asupra acelor împrejurări, cari au existat în întreaga Europă dela sfîrşitul veacului trecut până în vremile mai nuoi, şi cari sunt a treia şi poate principala cauză a însufleţirii din zilele noastre pentru idea de naţionalitate. Experienţa ne arată, că precum singuraticii aşa şi popoarele îşi atribuesc nemulţumirea lor de obicei unei cauze şi dela îndepărtarea acesteia aşteaptă toată mântuirea; de unde urmează, că de câte-ori progresând şi mai multă vreme într'o direcţie, au aflat-o pe aceasta de rea: îşi caută mântuirea tocmai în contrarul. Intelectul omenesc înaintează în contraste, şi ori privim dezvoltarea singuraticilor, ori a naţiunilor, vom experia, că desfăşurarea lor istorică în definitiv conzistă din reacţiuni ce şi-au urinat, unele altora. Aceasta o observăm şi în istoria secolului XVIII. Precum către sfârşitul evului mediu, dupăce unele clase s'au ridicat la o mai înaltă treaptă a culturei, nimic n'a fost mai simţitor decât lipsa unei ordine şi a unei puteri superioare, care să ţie în frîu pe acei nenumăraţi mici tirani a acelui veac; şi precum atunci singuraticele clase ale popoarelor au sacrificat bucuros totul, ca numai să scape de necazurile acăror povară devenise insuportabilă: aşa dela sfârşitul veacului XVII, dupăce statul, respective nemărginirea puterii domnitorilor a produs aproape aceleaş urmări, pentru evitarea cărora a fost înfiinţat, restrângerea acestei puteri şi eluptarea libertăţii politice s'a pus drept panaceă, proprie pentru vindecarea tuturor relelor existente; şi fiind-că fiece abuz, fiece nedreptate, ce în secolul XVIII a stat în calea progresului era în legătură cu absolutizmul puterii regale, prerogativele de clasă şi abuzurile moştenite încă din evul mediu: toate năzuinţele s'au concentrat exclusiv spre nimicirea acestora şi orice alte interese au fost puse la o parte. Dar aceste interese, deşi uitate, existau nu mai puţin, şi îndată ce marea mişcare, care a început în numele libertăţii şi egalităţii şi-a ajuns cel puţin scopurile negative, respective îndată ce a distrus organizaţia medievala a statelor: aceste interese, cari la aceasta mare prefacere nu s'au luat în considerare, au păşit înainte, între aceste şi interesele de naţionalitate. Ceeace caracterizează mai ales aceasta prefacere prin care a trecut Europa în veacul trecut, şi cel prezent: este influenţa nemărginită a ştiinţii asupra-i. Alte rcvoluţiuni, prin cari au trecut unele state, erau îndreptate împotriva unor abuzuri, a unor clase ori domnitori şi îndată ce şi-au ajuns scopul, se îngrigiau cel puţin de garanţii în contra repeţirii a asemenea rele. Revoluţiunea secolului XVIII şi-a pus drept ţintă nu sistarea vre-unor abuzuri ci înfiinţarea, pe baza principiilor aşezate de ştiinţă, a unui sistem cu totului nou, arangiarea nouă a întregei lumi amăsurat teoriilor ştiinţifice şi în urmărirea acestui scop a dovedit atâta intoleranţă, cum nu ne oferă pildă epocele puterii suverane absolute. întreaga evoluţie, ce s'a petrecut în senz politic în ultimele secole, nu e altceva decât lăţirea principiului centralistic şi restrângerea acelei autonomii de care dispuneau în evul mediu unele provincii, oraşe ba chiar nobili; dar domnitorii, până ce puterea statelor s'a exercitat numai prin şi pentru dânşii, lasă neatins cel puţin acea, prin ce nu se simt dânşii restrânşi. De când însă legislaţia a trecut în mâna poporului şi guvernarea s'a făcut în numele majorităţilor: principiul centralistic s'a estins asupra a toate. Ceeace nu s'a potrivit cu unitatea deplină a statului, ceeace putea să restrângă puterea absolută a majorităţii ţării; ceeace putea să conturbe egalitatea ori uniformitatea, idealul epocei: toate acestea, conziderându-se de ofenzătoare a vecinicei dreptăţi şi o împedicare a drepturilor imprescriptibile şi a bunăstării omeneşti, dacă şi nu s'a atacat, s'a luat cel puţin de astfel, ce nu merită atenţia legiuitorului; şi acì a aparţinut mai ales şi naţionalitatea cetăţenilor. Secolul nostru în privinţa aceasta a urmat numai direcţiunea pe care i-a desemnat-o secolul XVIII-lea şi nu 'ncape îndoială că principiul de naţionalitate sub întreaga desfăşurare a civilizaţiei creştine niciodată n'a fost mai mult călcată în picioare ca şi după marele război ce a urmat revoluţiunii şi în vremea congresului din Viena, ce 1-a urmat. Să ne mire deci, dacă precum totdeauna, aşa şi acuma, în numele acelor interese, cari erau mai ales lezate de stările existente, s'a născut reacţiune împotriva acestor stări şi constituţia de stat pe care secolul XVIII a înfiinţat-o pentru realizarea egalei îndreptăţiri, dar care n'a asigurat decât puterea absolută a majorităţii, s'a atacat tocmai în numele egalei îndreptăţiri, în acele ţari, unde locuesc mai multe naţionalităţi împreună şi acelea, cari sunt în minoritate, se simt prin puterea absolută a majorităţii, împedicate în libera lor dezvoltare. Rezultă clar din aceste, că acea mare mişcare de naţionalitate în mijlocul căreia trăim, şi care ameninţă cu primejdie state, ba chiar întregul sistem politic al Europei, se poate atribui numai astorfel de cauze, acăror efect îl putem fixa; şi tocmai ca şi mişcarea, care s'a pornit în favoarea puterii regale, contra relaţiilor de stat medievale, şi ca aceace mai târziu s'a pornit în favoarea libertăţii şi egalităţii contra puterii absolute regale, e numai un nou pas, în aceeaş direcţie, pe care o urmează omenirea în progresul ei; de unde cu cea mai mare probabilitate putem deduce, ca precum între cauze, — cărora idea aceasta şi ideile dominante a altor veacuri au a-şi mulţumi influinţa, — există cea mai mare analogie: aceeaş analogie vom observa şi cu privire la consecventele acelei idei. Ca şi orice idee, ce a devenit dominantă într'o epocă ori alta a istoriei, aşa şi idea de naţionalitate va atrage după sine urmările necesare, şi nu este putere să-i împedece influinţa mare şi hotărîtoare asupra desvoltării noastre. Dar ca şi la alte idei, aşa şi aci influinţa aceasta se estinde numai până unde pretenţiunile, ce s'au făcut în numele ideei, n-au ajuns în conflict cu direcţia, pe care-o urmează civilizaţia noastră. Şi ca la alte idei aşa şi aici, influinţa aceasta nici odată nu se estinde aşa de mult, ca toate stările de stat şi sociale imediat să le schimbe şi pe toate cele existente să le transforme. Mărimea şi direcţia influenţei depinde şi aici dela acele stări, între cari se încearcă validitarea ideii într'o ţară şi precum idea de naţionalitate va ezercita influenţă modificatoare asupra acestora: aşa stările acestea vor reezercita aseminea influinţă asupra formei, în care validitarea ideii de naţionalitate este posibilă. Din aceasta din urmă c clar că despre urmările verosimile ale ideii de naţionalitate şi despre modurile conform cărora pretenţiunile făcute în numele naţionalităţii se pot realisa, numai atunci putem vorbi cu temeinicie, dacă vom desbate chestiunea aceasta nu în general, ci din punctul de vedere al împrejurărilor specifice ale unui stat ori ţeri — şi aceasta este ce încercăm în capitolele următoare. == III == === IDEA DE NAŢIONALITĂTE IN UNGARIA. === Nu există ţeară, asupra stării căreia chestiunea de naţionalitate să ezercite o influinţă mai generală şi determinătoare, ca patria noastră. Pretutindenea, unde în vremea mai nouă întâlnim mişcări naţionaliste: acelea urmăresc o direcţie. In Germania şi Italia pretenţiunile naţionaliste se provoacă numai la unitatea de rassă şi limbă, în Polonia numai la drepturile istorice; la noi ambele direcţii apar deodată şi pânace ţeara faţă de Monarchie — şi Croaţia faţă de Ungaria îşi întemeiază legitimitatea neatârnării pe istorie: în aceeaş vreme în cercurile separate ale Ungariei, Ardealului şi Croaţiei, Românii, Slavii, Germanii, Sârbii, Ruşii în virtutea limbei şi obârşiei vin cu pretenţiimi cari stau în conflict cu dreptul istoric; şi putem fără exagerare spune, că idea de naţionalitate nici unde nu s'a pus în vre-o formă, pentru care în patria noastră n'am afla exemplu. Situaţia aceasta caracteristică este efluxul dezvoltării noastre istorice şi d'aceea, pentru a ne rosti temeinic asupra chestiunii de naţionalitate, e de lipsă a arunca o scurta reprivire asupra trecutului patriei noastre şi asupra împrejurărilor, între cari chestiunea aceasta s'a ivit la noi. Teritorul, care formează acum patria noastră, veacuri întregi a servit de staţiune ori de teatru de război popoarelor ce înaintau dela răsărit spre apus, unde acelea poposeau pe o vreme, pânăce nu erau împinse de un alt val de popoare ce le venea în urmă. Aşa s'a întâmplat, că antecesorii noştri, când terminând epoca migraţiunii s'au înfăţişat pe aceste plaiuri, au aflat aici fragmentele celor mai diferite popoare, aparţinând partea mai mare la Slavi, dar' cari nici unde nu s'au închegat în masse mai compacte de naţiuni. Starea aceasta a ezercitat efect neîndoios asupra fondării imperiului maghiar. — Precum la răsărit şi meazăzi Carpaţii, la meazănoapte şi apus imperiul încă în fiinţă dela răsărit şi imperiul german deja format fixau frontierele, peste cari antecesorii noştri, prin lupte vitejeşti urmate un secol întreg nu şi-au putut lăţì domnia: aşa faptul, că aceasta mare provincie au putut-o ocupà în aşa scurtă vreme, şi între hotarele ei forma un aşa puternic imperiu, îşi află mai ales în împrejurările etnografice, esplicarea. Pentrucă în locul, unde au descins, formarea unui imperiu mai mare era necesară; şi pentrucă feluritele fragmente de popoare, cari posedau mai nainte ţeara nu s'au arătat destoinice pentru aceasta: d'aceea le-a succes părinţilor, ceeace altora mai mari la număr şi cu asemenea vitejie, nu le-a succes. Cucerirea maghiară este numai acel ciment, care uneşte aceste diferite bucăţi într'un singur întreg, fără a sista osebirile dintre dânsele şi e mai presus de orice îndoială, că imperiul maghiar, deja la înfăţişarea sa cuprindea în sinul său mai multe naţionalităţi. Starea aceasta în primele secole a istoriei noastre nu s'a schimbat, şi aceasta e natural. Până ce rassa cuceritoare stăpâneşte absolut: nu ezistă motiv, pentru care să dorească a-şi răspândi naţionalitatea — baza prerogativelor ei şi asupra altora, şi poporul maghiar, tocmai aşa ca şi acelea pe cari le-a cucerit, n'au stat la aceea treaptă a culturei, ca dintre dânsele oricare să fi asimilat naţionalitatea celorlalte. Intâiele secole a istoriei noastre în privinţa aceasta nu se osebesc de ale altor teri; ştim, de pildă, câtă vreme a trebuit, pânăce cuceritorul normau contopindu-se cu saxonul au format puternica naţiune engleză. De mirat este numai, că situaţia, în care le aflăm pe diferitele naţionalităţi la începutul istoriei noastre, a rămas şi mai târziu aceeaş, şi istoria noastră în nimic doar nu se deosebeşte de a altor popoare, ca şi în aceasta. Spre sfârşitul evului mediu, în urmarea aspiraţiunilor când ale domnitorilor, când ale bisericii, se formează pretutindenea naţionalităţi compacte şi unde aceste năzuinţi în unele teri n'au succes, acolo diferitele naţionalităţi îşi stau faţă în faţă, dujmane. - Patria noastră în privinţa aceasta face escepţiune şi din momentul în care s'a întrodus creştinizmul până la căderea dela Mohács, nu aflăm lege, nu putem arătă document, din care să reiasă măcar cea mai îndepărtată intenţie, ca diferitele naţionalităţi ale terii să se contopească, ori vre-una dintre dânsele sa se asuprească. Patria noastră în privinţa aceasta este în adevărat contrast cu Francia. Pânăce acolo deia Suger până la Ludovic al XIV-lea, orice individualitate distinsă, ce a domnit peste ţeară, pe diferite căi a muncit totdeauna pentru crearea unităţii poporului francez: la noi puterea statului a procedat aproape neîntrerupt în direcţie inversă. Ca şi cum părerea, pe care şi-o exprimă Sfântul Ştefan în sfaturile către fiul său, că o »ţeară cu o limbă şi obicei e slabă» — unius lingue uniusque moris regn u m imbecille et fragille est » (Decret, lib. I. Cap. 6. §. 3.) ar fi fost primită de descendenţi drept axiomă de guvernare: puterea regală n'a nizuit spre asimilarea diferitelor popoare ale terii, din contră ea şi-a înţeles mai ales aşa misiunea, că susţinând particularităţile unor ţinuturi ale imperiului, relaţiunea, în care acele stăteau faţă de Coroană, să nu se schimbe. Ar duce mai departe, dac'aş caută cauzele acestei proceduri a regilor noştri. Faptul e indiscutabil, şi ori ne aruncăm privirea asupra relaţiunilor dintre singuraticele provincii faţă de ţară; ori privim starea diferitelor naţionalităţi între marginile ţării: vom afla, că precum acolo autonomia singuraticelor provincii, aşa particularităţile diferitelor naţionalităţi din ţară nici când nu s'au atacat în virtutea unităţii ţării şi că dacă, neamul maghiar, a fost împărtăşit de distincţiune, aceasta conzistă numai într'acea că situaţia sa nici când n'a fost asigurată prin legi şi privilegii osebite. Politica internaşi externă a Ungariei a trecut prin multe schimbări, dar în privinţa aceasta nu; şi dela începutul monarchiei noastre până la căderea dela Mohâcs aflăm aplicarea aceloraş principii, cărora pe deoparte avem ale mulţumi, că pânăce în evul mediu aproape pretutindenea în alte ţări, feudali puternici, sprijinindu-se pe interese provinciale ori naţionaliste, duceau statul la primejdie, la noi, existau vederi aşa de lămurite despre unitatea statului, puterea indivizibilă a coroanei, ca şi cari înainte de secolul XVI nicăiri în Europa n'aflăm; aceasta procedură însă a atras după sine cealaltă consecinţă, că imperiul maghiar adevărat c'a format un întreg compact fată de alte ţări, dar în privinţa naţionalistă nici când n'a putut deveni una şi în secolele independenţei sale, pana la căderea dela Mohâcs, apare totdeauna ca naţiune politică. Stăpânirea turcească, şi schimbările mari ce s'au făcut prin aceasta în viaţa noastră de stat, că prin comunitatea domnitorilor noştri am ajuns în legătură cu provinciile ereditare ale dinastiei Habsburgice, asemenea nu ne-au schimbat starea în privinţa aceasta. Marele contrast, ce a existat între creştinism şi islam a absorbit totul, astfel şi interesele speciale de naţionalitate şi lunga luptă, în care ţara şi-a apărat independenţa de atâtea ori atacată şi vechea sa constituţie, a dezvoltat şi mai intenziv conştiinţa unităţii politice între cetăţenii de diferite naţionalităţi a tarei, nu numai faţă de străinătate, ci şi faţă de provinciile ereditare, cu acăror locuitori erau o parte din fii acestei patrii în înrudire de naţionalitate. Şi acì zace explicaţiunea marei deosebiri, ce ezistă de prezent în privinţa naţională între patria noastră şi alte ţări. Toate ţările Europei s'au format din diferite naţionalităţi; dar despre diferenţa aceasta a rămas în general puţine urme. Poporul dominant, parte prin cultura-i superioară, parte prin violenţă — ca şi care au folosit Germanii pentru germanizarea Slavilor — a contopit pe ceilalţi şi din fracţiuni de popoare diferite s'au format mari naţiuni compacte. La noi o astfel de acţiune până 'n vremile mai noui nici nu s'a încercat; şi cu toată deosebirea de rassă şi naţionalitate ce a ezistat totdeauna în ţeara aaeasta, nu este doar ţeară, în care chestiunea de naţionalitate să îi dat până 'n vremile mai recente mai puţin prilej de tulburări; şi dacă, nu putem nega ca fapt, că locuitorii Ungariei după origine aparţin la diferite popoare şi vorbesc felurite limbi, trebue să recunoaştem, că faptul acesta n'a avut asupra desfăşurării istoriei noastre până 'n vremea cea mai nouă nici o influinţă. In vremea mai nouă a dat prilej de discuţie ştiinţifică naţionalitatea unora dintre cei mai distinşi ai noştri bărbaţi. Fost-au, cari pretindeau gloria Zrinyi-eştilor croaţilor, a Huniazi-lor, românilor şi însuş Dugonics, pe lângă toată exageraţiunea însufleţirii cu care se alipea de naţiunea maghiară a fost socotit de sârb; dar tocmai, dacă afirmaţiunile acestea sunt ezacte, nu dovedeşte oare viaţa acestor bărbaţi, sângele, ce l-au vărsat pentru patrie, locul, ce-au ocupat în literatura noastră, că spiritul, care de prezent oferă prilej pentru aceste discuţii, înaintea lor era necunoscut? Am trecut prin grele vremi. Discordia între partide nicăiri n'a lăsat urme mai sângeroase ca în patria noastră şi cetăţenii de multeori au stat înarmaţi unii împotriva altora. Diferite au fost pricinele acestor lupte. Religia, succesiunea la tron, conflicte între domni şi iobagi, usurparea unor dinaşti, —- cu un cuvânt tot ce în alte ţari au dat prilej pentru neînţelegeri, la noi au udat cu sânge pământul ţării. Numai un lucru rămâne cert, dacă reprivim peste aceste negre pagini ale istoriei noastre până 'n vremile mai noui, şi anume: niciodată nu chestiunea de naţionalitate a servit de cauză fundamentală a conflictelor. Când casa lui Árpád s'a stins, şi când dinastia habsburgică a fost ridicată în scaunul regelui ungar, oastea de iobagi, în epoca grea a războaielor religioase şi civice, partizanii şi adversarii casei de Anjou, adicţii lui Ferdinand şi ai lui Zâpolya, iobagi şi nobili, catolici şi protestanţi — o jumătate a Ungariei cu cealaltă — stat-a faţa 'n faţă; — dar o naţionalitate cu cealaltă niciodată! Să ne îndreptăm privirea asupra oricărei părţi a istoriei noastre, partidele s'au format după interese şi convingeri şi nu după naţionalitate şi nu ezistă caz, că un partid ori altul să fi primit numai pe o naţionalitate în şirele sale, stând celelalte în faţa ei. Locuitorii de diferite limbi ai acestei patrii, opt veacuri dearândul s'au simţit cetăţenii unei ţări, cari după limbă au rămas Slavi, Români, Germani, dar niciodată un moment n'au încetat a fi ungari, şi la cari tenacitatea cu care s'au legat de propria-le limbă, niciodată n'a primejduit unitatea patriei noastre; eăci precum sub jugul turcesc de un veac şi jumătate, aşa şi mai târziu fiecare naţionalitate îşi căuta garantele propriei libertăţi numai în puterea şi libertatea patriei comune. Efectul, ce chestiunea de naţionalitate ezercită asupra desfăşurării noastre, începe numai cu vremea mai nouă, şi dacă privim împrejurările cari s'au dezvoltat dela finea veacului trecut: nu e greu a afla cauzele acesteia. Ungaria, a luat numai puţină parte în mişcările intelectuale ale veacului XVIII şi pentru acest cuvânt, la noi nici principiul suveranităţii poporului, nici cel al egalităţii n'a putut ezercita influenţa nemijlocită pe care am fixat-o mai sus asupra deşteptării sentimentului de naţionalitate. E indiscutabil, că în urma legăturii ce ezistă în dezvoltarea intelectuală a popoarelor aparţinând bisericii occidentale, entuziasmul, ce cu sfârşitul secolului trecut s'a deşteptat în mai multe locuri faţă de idea de naţionalitate, n'a rămas nici la noi fără efect; şi precum activitatea lui Kazinczy şi a tovarăşilor săi stă în legătură neîndoioasă cu aspiraţiunile literare ale Germaniei : astfel e netăgăduit efectul ezercitat de literatura noastră naţională asupra înălţării conştiinţei poporului maghiar; nu mai puţin sigur este însă, că acest efect, mai ales la început, s'a putut răspândi numai asupra populaţiei maghiare a ţării şi şi în cercurile acesteia numai asupra claselor mai culte şi că influenţa generală, ce idea de naţionalitate a ezercitat mai târziu asupra întregei naţiuni, este de atribuit altor cauze. întâia între acestea este progresul, ce popoarele de diferite limbi din patria noastră, au făcut în cultură, care a condus necesarmente şi în sînul naţionalităţilor nemaghiare, la cultivarea limbei şi literaturii lor. A doua, mişcarea de naţionalităţi din ţările vecine şi înrudirea de limbă şi rassă, în cari stau o parte din cetăţenii patriei noastre cu popoarele acestor ţări. A treia, abandonarea limbei latine în legiuire şi administraţie, prin ce locuitorii maghiari ai ţării au fost împărtăşiţi de astfel de favor, pe care mai înainte nu l-au avut. A patra, progresul rapid pe câmpul politicei, care la noi a ezercitat efect mai nemijlocit asupra desfăşurării principiului de naţionalitate, pentrucă cea mai mare parte a claselor privilegiate aparţinând de fapt naţionalităţii maghiare, contrastul, ivit în epoca discuţiunilor politice asupra intereselor nobililor şi a nenobililor, au făcut mai vie simţirea osebirii de naţionalitate. A cincia în fine este înrîurirea, ce dela transformarea noastră democratică, a câştigat fiecare cetăţean de ori ce limbă şi naţionalitate, asupra afacerilor publice. Dacă zace în natura lucrului, că fiecare naţiune, îndată ce s'a ridicat la un anumit grad al culturii, îşi îndreaptă preocuparea asupra cultivării limbei şi literaturii sale; şi dacă prin urmare nu este nimic surprinzător în stăruinţa în aceasta direcţie a naţiunei maghiare la sfârşitul secolului trecut: tot acestea stau şi faţă de aceleaşi nazuinţi a popoarelor de altă naţionalitate din patria noastră; şi în adevăr, nimenea nu se poate mira, că dupăce legile noastre au decretat deplină egalitate pentru fiecare cetăţean al patriei: aplicarea faptică a acestui principiu s'a pretins şi în privinţa de naţionalitate şi anume în mod tot aşa de general şi absolut, ca şi cum am observat aceasta la toate pretenţiunile ce s'au făcut în numele egalităţii. Toate acestea zac în natura lucrurilor şi dacă luăm în conziderare situaţia particulară a Ungariei şi acele împrejurări, în cari naţionalităţile diferite din patrie au stat unele faţă de altele nu în senzul legii, ci de fapt: nu suntem surprinşi nici de patima, cu care s'a desbătut aceasta chestiune şi la noi aproape dela ivirea ei. Patria noastră, care în urma unităţii domnitorului, a stat peste trei secole în legătură strânsă cu imperiul austriac, nu numai în senzul legilor, dar de fapt s'a simţit ţeară neatârnată, care numai prin propriul ei guvern şi prin legile ţării se poate guverna şi, s'a alipit cu atât mai ales de aceasta neatârnare, pentrucă a văzut într'însa acea garanta a libertăţii sale constituţionale, de care celelalte părţi ale imperiului atunci încă nu se bucurau. Că aceasta neatârnare, s'a menţinut prin atâtea vicisitudini şi furtuni este a se mulţumi numai buneiînţelegeri de care naţiunea a dat dovezi în apărarea constituţiei sale; şi cine privià fără sinamăgire starea patriei noastre, trebuia s'ajungă la convingerea: că ezistenţa Ungariei e în primejdie îndată ce sentimentul patriotic ce a contopit într'un întreg pe toţi cetăţenii acestei patrii, piere. Să ne pună oare 'n mirare, când interesarea ce s'a deşteptat între cetăţenii patriei faţă de propria-le naţionalitate, eclipsa tot mai mult dragostea patriei comune şi în numele naţionalităţii se făceau astfel de pretenţiuni, cari stăteau în aparenţă în contradicţie cu unitatea ţării: aspiraţiunile naţionaliste fost-au la noi primite cu mai mult resenz, ca aiurea? Să ne mirăm oare, că eram câteodată nedrepţi faţă de dânşii, şi atribuiam agitaţiunii meşteşugite a unora, ceeace nu era decât firească desfăşurare a lucrurilor, urmarea numai a celor mai nobile şi cu ale noastre înrudite sentimente. Dincontră, dacă ne gândim, că deşi legile noastre nici când n'au făcut deosebire între naţionalităţile din patrie şi fiecare — aparţinând oricărei naţionalităţi — s'a împărtăşit de drepturi şi datorinţe, precum a aparţinut la privilegiaţi ori neprivilegiaţi, totuşi aceşti privilegiaţi erau în mare parte maghiari: — întreb, nu e firesc şi aceea, că între locuitorii de diferite naţionalităţi a acestei ţări s'au arătat în multe locuri neîncredere ori porniri dujmănoase faţă de Maghiari? Neîncrederea aceasta fără îndoială era nedreaptă, mai ales în momentul când nobilimea maghiară abdicând la privilegii a împărtăşit cu egală libertate pe fiecare cetăţean al ţării; dar oare nu a trecutului, a situaţiei în care au trăit veacuri dearîndul cetăţenii neprivilegiaţi ai ţării, şi a cărei amintire nu a putut fi ştearsă de binefacerile anilor ultimi, consecinţă logică este aceasta? E adevărat, greşeli s'au făcut din partea noastră şi şi din partea naţionalităţilor: noi în apărare, ca şi dânşii în pretenţiuni, demulte-ori am trecut peste marginile, pe cari ni-le impuneau interesele de unitate a ţării şi de liberă dezvoltare a singuraticelor naţionalităţi; şi e neîndoios, că dacă ne ferim de aceste greşeli şi aceia cari în înţelegerea noastră-'şi vedeau împedecarea scopurilor lor, nu exploatau cu isteţime aceste greşeli ale noastre: evitam multe amărăciuni şi suferinţe; dar că chestiunea de naţionalitate să fie delăturată şi să nu ezerciteze influenţă decizătoarc asupra întregei noastre desvoltări: n'a depins dela manierele nimăruia, şi urmarea tot aşa de naturală a antecedenţelor, ca şi faptul, că locuitorii de diferite limbi a ţării, însufleţească-se ori cât pentru propria-le naţionalitate, cel puţin în marea lor majoritate şi azi se simţesc fiii patriei comune, gata pentru binele şi libertatea ei la orice jertfă. Durere, că tocmai când era mai mare nevoie de înţelegere, s'a ivit chestiunea aceasta între noi. Putem privi în ea obstacolul progresului şi primejdia viitorului nostru; dar precum din cele de sus ne putem convinge, că nu vina ori greşala unuia ori altuia a născut chestiunea aceasta, ci dânsa e consecinţa necesară a împrejurărilor întregului nostru trecut şi prezent: aşa trebue să ne convingem şi de faptul, că primejdia ce ea conţine nu va fi delăturată, dacă vom ignora chestiunea, ori o vom amâna, ci numai aşa dacă o vom rezolva. Viitorul nostru depinde dela deslegarea noa rocoasă a acestei chestiuni, şi convingerea mea este, că aceasta stă în puterea noastră. == IV. == === ÎN PATRIA NOASTRĂ NUMAI O ASTFEL DE DESLEGARE A CHESTIUNII DE NAŢIONALITATE E POTRIVITĂ, CARE CORESPUNDE JUSTELOR CERINŢE FĂCUTE ÎN NUMELE NAŢIONALITĂŢII ATĂT POLITICE CÂT ŞI DE LIMBĂ. === E o tristă, dar generală esperienţă, că ori ce chestiune, ce a servit vreme mai îndelungată drept obiect de discuţie politică, la sfârşit se formulează aşa, cum e mai greu de rezolvat. Aceasta s'a întâmplat şi cu chestiunea naţionalistă. Dintr'oparte s'au făcut astfel de pretenţiuni, acăror împlinire ar avea drept urmare nimicirea statului, din cealaltă parte s'au tăgăduit cele mai naturale consecinţe a principiului de egalitate primit ca temei de drept; şi e sigur, că chestiunea aceasta se desbate din partea multora astfel, ca şi cum nu rezolvirea ei, ci ura neîmpăcată ce se naşte din frecările pricinuite de dînsa, li-ar fi ţinta. Fiindcă discuţia se învârte în jurul intereselor cari derivă din cele mai nobile ale noastre sentimente, patima cu care decurge e poate firească, dar tocmai d'acea e îndoită nevoe, ca încunjurând totul, ce ar putea ofenza simţirea oricărui, să păstrăm strictă obiectivitate. Din scurta reprivire, cu care m'am silit s'arat desvoltarea chestiunii de naţionalitate în patria noastră — ne putem convinge de două fapte. întâiu: că deşi diversitatea locuitorilor acestei patrii a existat totdeuna, ca fapt: aceasta n'a împedecat până în vremea mai nouă sentimentul de unitate a patriei, ba, că sub întreaga durată a evului mediu, abea găsim stat, cu acest sentiment aşa de desvoltat ca şi patria noastră. A doua: că mişcarea, ce s'a ivit în vremea mai nouă în jurul chestiunei de naţionalitate, este rezultatul nu a unei agitaţiuni meşteşugite, ci a mai multor cauze derivând dintr'o logică desfăşurare de fapte. De acì reese clar, ca acele două, la aparenţă contrare direcţii, pe care, în ţara noastră le urmăreşte mişcarea naţionalistă şi dintre cari una se provoacă la legitimitatea unităţii politice a terii (a naţionalităţii istorice) alta la legitimitatea naţionalităţii de limbă şi rassă: zace deopotrivă în firea lucrurilor. Admit, exagerări putem afla în amândouă direcţiile, cari sunt numai urmări a discuţiunii pătimaşe ori a agitaţiunilor meşteşugite; dar nu e mai puţin sigur: că pe lângă aceste discuţiuni pătimaşe şi agitaţiuni meşteşugite există astfel de aspiraţiuni, pe cari trebue să le respectăm şi că mişcarea, chiar cu aceste exagerări, nu este mai puţin firească. Precum sentimentul comunităţii, care s'a născut în urma unui trai milenar a locuitorilor terii, n'a putut să dispară: aşà faptul, că marea mişcare naţionalistă care trece peste întreagă Europa n'a putut lăsa neatinsă patria noastră: în adevăr pe nimenea n'a putut surprinde. Aceste doua direcţii, una urmarea naturală a întreg trecutului nostru, alta a împrejurărilor formate în vremea mai nouă; amândouă deopotrivă de juste şi prin urmare de aşa fel, încât asuprirea lor nu stă în puterea nimănuia, şi de acì putem trage deducţia: că chestiunea de naţionalitate în patria noastră numai atunci trebue privită de definitiv deslegată, dacă rezolvirea ei corespunde amânduor acestor direcţii şi va satisface deopotrivă justele pretenţiuni formulate de naţionalitatea politică şi de limbă. Dacă dând la o parte una dintre aceste două direcţii, dam esclusivă atenţie naţionalităţii politice, ori naţionalităţii de limbă, pericolele cari ameninţă prin chestiunea naţionalistă patria noastră, s'ar transpune pe alt tărîm, clar n'ar înceta. In virtutea pretenţiilor ignorate, s'ar ivi în cazul acesta reacţia, care e cu atât mai primejdioasă, cu cât după părerea mea, pe lângă o astfel de procedură unilaterală nici pe una din aceste direcţii nu o putem mulţumi constant şi ca să ne convingem de aceasta, nu e nevoe, decât să judecăm consequenţele ce ar trage în mod firesc după sine dismembrarea statului maghiar pentru unele naţionalităţi şi continua nemulţumire a unor naţionalităţi pentru statul maghiar. Am amintit mai sus deja, că faptul istoric, că Ungaria nu şi-a putut lăţî stăpânirea peste hotarăle actuale, înafară de situaţia geografică îşi află esplicarea mai ales în împrejurările sale etnografice şi tot acestor cauze este a se atribui că patria aceasta, dupăce sub dominaţiunea turcească s'a dismembrat în trei părţi, între ia aparenţă cele mai nefavorabile împrejurări, la sfârşit iar s'a format într'un întreg. Dupăce teritorul, care prin lanţul Carpaţilor devine un întreg geografic, este locuit nu de o mare naţiune, ci de mai multe diferite popoare, care fiecare e mai mic la număr decât să-şi poată menţine o independenţă fără hotare geografice: numai unitatea imperiului maghiar este scutul, sub care fiecare-şi poate căuta siguranţa. Citim în mai mulţi scriitori slavi, că descă-licarea poporului maghiar este cea mai mare lovitură ce a putut vreodată ajunge naţiunea slavă. După dânşii seminţia maghiară e un ic ce s'a bătut în corpul naţiunii slave, împedecând unirea ramurilor sale dela răsărit cu celea dela meazănoapte. — Mie mi-se pare, că părerea aceasta, se întemeiază pe acea des întrebuinţată eroare, cu care aplicăm principiile veacului nou la secolele trecute, şi la judecarea evenimentelor luăm drept bază nu stările de atunci — ci pe cele prezente. Nu examinez, încât e generală idea unităţii la popoarele slave şi în zilele noastre. Dacă considerăm relaţiunile dintre cele două naţiuni rusă şi polonă şi acele conflicte cari există şi azi între vlăstarele mai mici ale trupinei slave, poate nu ne 'nşelăm, dându-ne espresiune convingerii, că idea unităţii slave nici azi nu are efectul asupra sufletelor popoarele, ce i-se atribue. Cu privire la evul mediu, e neîndoioasă afir-maţiunea aceasta şi pentru a ne convinge nu e nevoe decât a ne îndrepta atenţiunea asupra împrejurărilor, în cari au stat diferitele vlăstare ale ramurei slave în epoca aceasta la astfel de puncte, unde neseparate de nici un fel de elemente străine, au rămas în coatingere nemijlocită. Pentrucă dupăce istoria, demonstrând, că Slavii nicăiri nu s'au închegat în state mai mari, şi că deosebirile între dânşii s'au menţinut şi după o viaţă împreună de veacuri şi acolo, unde 'n cercurile lor s'au format state mai mari, aceasta s'a făcut cu ajutorul elementelor străine: poate nu ne înşelăm, afirmând, că înclinarea pentru închegarea de state mari, nu aparţine calităţilor manifestate în istorie, a popoarelor slave şi dacă Maghiarii nu ocupau niciodată Panonia, istoria acelei părţi a ramurei slave, care locueşte aici, se desfăşura probabil tot aşa, ca şi în alte ţâri. Nu amintesc aceasta, pentru a atribui rasselor, cari au dovedit mai multă capacitate pentru formare de state mari, o superioritate. Precum spiritul poetic, ce se manifestă aşa de expresiv la popoarele slave, ori capacitatea particulară a rassei germane pentru ştiinţele speculative, nu le îndreptăţeşte la vre-un dispreţ pentru capacitatea intelectuală a altora: aşa înclinarea ce vre-un popor a dovedit pentru o anumită formă a transformării sociale, asemenea nu-i dovedeşte absoluta superioritate. Proprietăţile, acăror totalitate promovează progresul geniului omenesc sunt proprietăţi nu a unor popoară ci a întreg genului uman; şi înclinarea cc-o aflăm la popoarele slave pentru formaţiunile autonomice locale, este fără nici o îndoiala tot aşa de însemnată, ca împrejurările noastre sociale să se ridice la perfecţia, pe care o solicită libertatea şi bunăstarea omenirii. Am voit numai s'atrag atenţiunea cetitorului asupra faptului istoric, din care reese probabilitatea, că ocupaţiunea strămoşilor noştri nu este singura împrejurare, ce a împedecat pe teritorul patriei noastre închegarea unui mare stat slav şi că dacă antecesorii noştri nu apar în Europa, asta probabil avea drept urmare că între Carpaţi şi Adria nu se formează nici un stat mai mare; ceeace admiţând, trebue să recunoaştem, că în cazul acesta soartea naţionalităţilor mai mici, ce locuesc în patria noastră abia putea să fie alta decât aceea, ce a fost în evul mediu a tuturor acelor neamuri mai mici ce au locuit în vecinătatea rassei germane. Starea actuală a popoarelor slave din sud-ost şi activitatea împăraţilor germani din secolul XI de a încorpora Ungaria la imperiul lor, nu lasă în privinţa aceasta nici o îndoială; şi cine priveşte nepreocupat trecutul, va trebui să admită că aspiraţiunile acestea în evul mediu s'au frânt numai de unitatea statului maghiar, care a făcut posibilă rezistenţa. Şi oare nu e asemenea situaţiunea noastră în prezent, ba poate şi în viitor? Ori încătrău ne aruncăm privirea în Europa, pretutindenea aflăm state mari, ce-şi mulţumesc înfiinţarea naţionalităţilor mari, ori tendenţa spre formarea de asemenea state mari, care deşi în Italia încă nu şi-a ajuns pe deplin scopul şi în Germania începe numai acum, mai curând ori mai târziu, dar' desigur va atrage după sine formarea de asemenea state mari. La noi o asemenea tendinţă e imposibilă, împrejurările etnografice nu permit ca în aceasta parte a Europei să se formeze un stat mai mare, care să cuprindă numai o naţionalitate; dar' oare pentru aceasta alcătuirea unui stat mare e aici de mai puţină trebuinţă? Oare acele mici popoare, ce umplu spaţiul acesta, în ce-şi pot căuta siguranţa că patria lor să nu devină teatrul luptelor vecinilor lor puternici, ei înşişi să nu devină prada poftelor lor de expansiune, decât în formaţiunea unui stat asemenea mare, şi dacă aceasta numai prin unirea lor, numai aşa se poate ajunge, dacă aceste popoare mai mici la număr, susţinându-si propria-Ie naţionalitate, faţă de vecinii lor puternici, se încheagă într'un ireductibil întreg de stat: poate-se afla oare o combinaţiune care să coraspundă mai bine acestui scop, decât susţinându-se unitatea acelor provincii, pe cari le cuprinde Coroana Sfântului Ştefan ? — nu numai pentrucă, ori în ce extenziune ni-am închipui statul acărui alcătuire se pretinde de siguranţa acestor diferite naţionalităţi, secole ar trebui, până ce între părţile-i constitutive s'ar naşte o astfel de chestiune ca si care a produs istoria milenară a patriei noastre: ci şi pentrucă abia ne putem închipui combinaţiune, care ar putea mai bine asigura pe singuraticele naţionalităţi de orice asuprire, împrejurările etnografice a patriei noastre ofer în privinţa aceasta deplină siguranţă fiecărei naţionalităţi. Dacă locuitorii de diferite limbi ai patriei noastre şi-au păstrat individualitatea lor naţională, până ce acolo, unde tot aceste rasse de popoare întâlnindu-se cu puternica rassă germană, au perit, ori cel puţin li-s'a redus considerabil cercul de estindere: cauza desigur zace nu în mărinimia ori o mai bună creştere a poporului maghiar, ci în poporaţia numerică şi culturală ce a existat între diferitele popoare ale terii, — şi oare nu stă aceasta acum, ca în trecut? Popoarele, ce locuesc ţara, ar putea găsi oare garanţii mai sigure pentru dezvoltarea naţionalităţii lor, ca aici unde toate, de-ar fi adevărate câte se spun despre pofta de expansiune a rassei maghiare, asuprirea e cu neputinţă; — cu neputinţă pentrucă proporţia numerică ce există între naţionalităţi n'o îngădue. E clar din acestea, că deşi însufleţirea pentru unitatea terii se manifestă de prezent mai ales în populaţiunea maghiară: menţinerea unităţii zace în interesul fiecărei naţionalităţi şi că prin distrugerea acestei unităţi fiecare naţionalitate a patriei s'ar despoiâ de cea mai mare garantă a liberei sale dezvoltări. La asemenea rezultat ajungem, dacă privim cealaltă parte a chestiunii; şi înaintea mea e cert, că un astfel de arangiament al vieţii npastre care ţinând cont exclusiv de dreptul istoric, n'ar satisface pretenţiunile de limbă şi rassă a naţionalităţilor, tot aşa n'ar corăspunde scopului. Dupăce chestiunea de naţionalitate la noi s'a folosit de mijloc pentru alte scopuri politice şi în numele naţionalităţilor se fac de multeori pretenţiuni, cari primejduesc unitatea terii: în mulţi s'au încuibat îndoeli cu privire la soluţia chestiunei şi s'a lăţit părerea: n'ar fi oare mai conzult, ca ţinând în vedere esclusiv interesele patriei comune, să renunţăm la împlinirea dorinţelor naţionalităţilor, ce şi aşa e ceva cu neputin[ţ]ă. — Dacă cu privire la forma statului neînţelegem cu guvernul imperial şi acela nu sprijineşte împotriva noastră pe singuraticele naţionalităţi ; dacă agitaţiunea meşteşugită încetează şi neezercitând nici o influinţă în guvernarea terii, pe corifeii diferitelor naţionalităţi îi câştigăm cu căpătuiri de slujbe: întreaga această larmă şi agitaţie încetează dela sine. Dacă reprivim în trecut, şi ne gândim la chipul, cum ni-s'au refuzat bunăvoinţa şi încercările făcute pentru aplanarea nemulţumirilor naţionaliste de către cei ce se numiau pe sine de reprezentanţi ai naţionalităţilor: aflăm de naturală amărăciunea ce serveşte drept temei acestei păreri; dar părerea însăşi pentru aceasta nu e mai puţin greşită şi eu abea cunosc pentru viitorul patriei noastre pericol mai mare, decât dac'am urma-o. Admit că guvernul imperial, care pâna'acì se afirma de părtinitor al diferitelor naţionalităţi, sub anumite condiţiuni, ar procede în direcţie tocmai contrară. Dacă cu privire la chestiunea constituţională s'ar aplana între noi şi imperiu contraversele: alcătuirea astorfel de legi, cari s'asigure între hotarele noastre superioritatea elementului maghiar, n'ar întâmpina poate greutăţi. Presa vieneză de multe ori a arătat favorurile, la cari pot conta cu siguranţă naţionalitatea germană şi maghiară dându-şi mâna şi păşind solidar în potriva aspiraţiilor celorlalte naţionalităţi; şi dacă dispare ori ce speranţă a aplanării pacinice şi aspiraţiile naţionalităţilor devenind incompatibile cu existenţa noastră de stat, Maghiarul ar trebuì să aleagă între principiile sale liberale şi ţeara: poate ar venì vremea, când sfatul acesta ar afla primitori. Admit aceasta; dar sunt convins că o astfel de supremaţie a propriei noastre naţionalităţi este cea mai mare lovitură ce o poate pe dânsa ajunge; şi cine priveşte nepreocupat situaţia, îmi va da dreptate. Fac abstracţie, de preţul care pentru o astfel de favorizare a naţionalităţii noastre, ni s'ar cere; dar putea-vom oare pe calea aceasta să ne asigurăm viitorul ? Naţionalitatea maghiară,, a dovedit — ceea-ce nu pot nega nici duşmanii — o astorfel de tărie şi tenacitate, ca şi care numai puţine exemple sunt. Esclusă din cercurile ştiinţei, vieţii publice, ba chiar şi din societatea cercurilor mai înalte, naţionalitatea aceasta, într'o jumătate de secol şi-a creat o literatură şi a ezercitat în cercuri îndepărtate influenţă, răspândind întâia oară în această parte a Europei spiritul, care mai târziu s'a generalizat. Cauza, căreia avem de a-i mulţumi aceasta, residă nu în protecţia puternicilor ci în puterea intrinsecă a poporului nostru. Ca şî stejarul, ce stă în vârf de munte singuratic, neapărat şi negrijit de nimeni, luptându-se numai din propria-i putere cu viforele şi tempestaţile vremii, ce-i sbuciumă trunchiul, şi rupe crengile, dar pe cel obicinuit cu furtunile: frânge nu-l pot: aşà crescut-a şi desvoltatu-s'a naţionalitatea noastră. Dacă reprivim în trecut, aflăm destule epoce, când toate apariţiile arătaseră perirea noastră; dar o astfel de apariţie în care naţionalitatea noastră să fi fost favorizata puterii, obiectul de îngrijire a guvernului nu putem afla; şi dacă acesteia este a i-se atribui lipsa oare-cărei poleituri a acestui neam, ei avem a-i mulţumi şi puterea cu care trunchiul aspru, de multe ori vătămat, a rezistat la toate. Nu e aceasta plantă, ce ar trebui meşteşugit apărată, ce numai în sera încălzită de guvern se poate desvoltâ mai departe; dincontră o astfel de îngrijire i-ar stânjeni puterea de viaţa. Intr'o libertate de primejdii stat-a pân'acî; numai în libertate se poate desvoltâ mai departe şi cine în locul acesteia îi dă scutire şi protecţie: îi detrage elementul, fără de care nu poate trăi. Convingerea mea este, că dacă nu ţinem altceva în vedere, decât escluziv interesele naţionalităţii maghiare: o astfel de părtinire nici aici n'ar produce mulţumirea, ce unii aşteaptă dela aceasta. Naţionalitatea maghiară, ca să fie mulţumită, are nevoe de libertate întâi de toate şi aceasta e imposibil, dacă refuzând pretenţiunile diferitelor naţionalităţi din ţeară, creăm astfel de stări, cari numai prin forţa represivă a guvernului se pot menţine. Dar este oare numai mulţumirea naţionalităţii maghiare necesară pentru asigurarea viitorului ţării? Cu anul 1848 amîntrat în împrejurări nouă ; şi dacă şi sunt cari regretă aceasta şi privesc cu dor la vremea când naţiunea îşi trăia neatârnată, în afară de marile mişcări europene, zilele, sunt numai aceia cari nu ezercită nici o influintă : nu este nici unul care ar putea spera readucerea acelor stări acăror schimbare fost-a isvorul atâtor glorii şi atâtor suferinţi. Acea vreme, când soarta terii depindea dela voinţa şi patriotismul unor clase, a dispărut pe vecie; şi ori cum ni s'ar desvoltâ împrejurările, una putem cu siguranţă spune că acelea nu se mai pot desvoltâ aşa, ca principiul de egalitate să fie din nou tras la îndoială. Şi dacă stă aceasta, nu trebue oare să recunoaştem, că desvoltarea, bunăstarea ba chiar existenţa terii d'acì încolo va depinde numai dela cultura, valoarea morală a fiecărui locuitor al ei şi că din motivul acesta, totul prin ce o parte a acestor locuitori s'ar putea înălţa, este fără îndoială în interesul nostru a tuturora. Eu, în adevăr nu pot înţelege modul de gândire a acelora, cari, recunoscând, că naţionalităţile ce locuesc aici nu pot fi despoiate de drepturi politice, totuşi cultivarea acelora o află indiferentă pentru patrie. Dupăce în acest veac al liberei concurenţe, bunăstarea materială a patriei noastre poate fi opera nu a unor clase, ci a totalităţii cetăţenilor; şi dupăce zelul, ce s'a născut între diferiţii locuitori pentru cultivarea naţionalităţilor, s'a dovedit după esperienţele noaste de cel mai puternic mijloc pentru răspândirea culturei generale: trebue să recunoaştem că aceste nizuinţe ale naţionalităţilor numai promova pot interesele noastre publice. Ori ce pedecă punem în calea desvoltării singuraticelor naţionalităţi, în măsura în care duce la scop, despoaie patria aceasta de cele mai frumoase speranţe. Dacă însă — abstracţie făcând dela toate acestea, şi neluând în seamă pericolele ce ne ameninţă libertatea când drepturile politice s'ar ezercitâ de aceia cari n'au pentru aceasta suficienta cualificaţiune ne punem drept ţintă escluziv asigurarea naţionalităţii maghiare: putea-vom oare ajunge aceasta prin o procedură care în urmările ci ar naşte indiferenţă absolută în sufletele nemaghiare, faţă de existenţa acestei patrii? Să ne întoarcem iar la trecut, care ne dă cea mai bună lămurire la această întrebare. Abeâ găsim ţeară, care atacată d'atâtea ori, şi-ar fi putut păstra în luptele seculare nu numai existenţa, dar şi hotarele, ca şi patria noastră. Aşezată Ia hotarele civilizaţiei apusene, întregul nostru trecut c un neîntrerupt lanţ de grele lupte; şi dacă reprivim oare asupra acestor viforoase epoce, energia în lupte, tenacitatea ce am dovedit dacă am fost învinşi: nu este oare consecinţa acelei solidarităţi, cu care toţi fiii patriei sărit-au în faţa primejdiei comune, — şi a cărei temei îl putem căuta numai în convingerea că existenţa acestei patrii este în interesul tuturor fiilor patriei deopotrivă. Să ne închipuim patria noastră fără aceasta comunitate de sentimente, să ne închipuim că o parte a locuitorilor ei, unele ţinuturi ori provincii îşi dădeau mâna cu duşmanii, ori că rămâneau numai nepăsători: şi credem oare de probabil, credem oare de cu putinţă că ţeara aceasta atacată dintr'atâtea părţi să mai existe? Viitorul, ce ne aşteaptă, e aseminea acestui trecut, şi situaţia, în ce priveşte primejdia, nu s'a schimbat Acum, ca atunci Ia marginele civilizaţiei apusene stăm între două mari naţiuni, dintre care una — ca şi în evul mediu cea turcească — de veacuri se tot lăţeşte şi şi-â întemeiat mărirea pe ruinele altor popoare, până ce cealaltă, după număr şi cultură una dintre cele dintâiu naţiuni a Europei, ajunge tot mai mult la conştiinţa puterii sale, sacrifică tot mai mult pentru unitatea sa, ca, întemeind-o pe aceasta, să-şi lăţească puterea peste întreg basinul dunărean. Lupta, la care se pregătesc naţiunile mari ale Europei, va decurge la hotarele noastre, şi ce ne aşteaptă, dacă momentul de mult de prevăzut, când se va disolva imperiul turcesc, ce va hotărî şi asupra viitorului nostru, ne va afla nepregătiţi ; dacă, având atunci nevoe de încordarea tuturor forţelor noastre, pentru a ne apăra independenţa, o parte a locuitorilor terii, pentruca nu-şi văd justele aspiraţii împlinite, pentruca comunitatea de interese, ce avertisează la o solidaritate pe popoarele mai mici de lângă Dunăre şi Tisa, nu s'a recunoscut; — dacă, zic, o parte a compatrioţilor noştri, au devenit nepăsători faţă de viitorul patriei, — ori aducându-şi aminte de înrudirea în care stau cu popoarele altor state, se silesc tocmai la distrugerea patriei? — Esplicarea mai amănunţită a acestei chestiuni cred că e de prisos. Din toate acestea reese clar, că deşi cu privire la chestiunea de naţionalităţi dorinţele ni se deosebesc şi în focul discuţiunilor din ambele părţi se accentuiaza astfel de pretenţiuni, cari stau în contrast unele cu altele: interesele noastre sunt desigur aceleaş. Fie că pornim din interesele generale ale terii — fie din cele speciale ale naţionalităţilor, judecând cuminte, ajungem numai la o conclusie şi anume: că numai aşa putem asigura interesele naţiunii politice şi istorice, dacă se vor îndeplini toate aspiraţiile de limbă ale naţionalităţilor; şi că dimpotrivă aspiraţiile diferitelor naţionalităţi se pot numai aşa împlini, dacă s'a asigurat unitatea şi existenţa de stat a terii. Numai dac'am corespuns acestor două la aparinţă contradictorii cerinţe: atunci putem zice ca chestiunea naţionalistă este în adevăr resolvată. Dar înnainte de a vorbi despre modul în care aceasta se poate ezecuta: aflu de necesar a-mi spune părerile asupra altei chestiuni, care strîns luat, nu face parte din chestiunea naţionalistă, dar e în oarecare legătură cu aceasta, şi se confundă adese cu ea, prin ce, aceasta şi altfel destul de încurcată chestiune, se complică şi mai mult. == V. == === CROAŢIA. === Entuziasmul, ce s'a născut la sfârşitul secolului trecut pentru limba şi literatura maghiară, a aflat mai iute şi mai mulţi următori în Croaţia. Greutăţile, pricinuite în patria noastră prin chestiunea de naţionalitate, întâi s'au ivit în Croaţia; aici s'au formulat pretenţiunile, cari în virtutea principiului de naţionalitate, mai târziu au devenit generale. Cauza acestei apariţii, trebue căutată în autonomia Croaţiei, prin care s'a putut susţine la poporul croat conştiinţa individualităţii sale şi totodată acea reacţiune, ce s'a născut între alte naţionalităţi prin legile aduse în favorul limbii maghiare, au aflat în adunările municipale şi provinciale organ legal. Asemenea acestei cauze este însă a i-se atribui, că mişcarea din Croaţia pornită în virtutea principiului de naţionalitate : aici nu s'a restrâns la limbă, ci trecând pe tărâmul politicei şi-a pus drept ţintă schimbarea acelor relaţii, ce-au existat de secoli între Croaţia şi guvernul şi corpul legislativ ungar. Divergenţa de idei, ce există de prezent între Croaţia şi Ungaria şi a tulburat înţelegerea seculară dintre dânsele, nu e chestie de naţionalitate, ci în senzul strict al cuvântului chestiune politică; prin urmare nu se va aplana prin concesii naţionaliste şi de limbă, ci numai aşa: dacă vom regula referinţele politice mutuale a acestor doua teri într'un chip care să corespundă şî pretenţiunilor poporului croat şi intereselor coroanei ungare. Nefiind în patria noastră nimeni, care ar trage la îndoială dreptul naţiunei croate privitor la desvoltarea limbii şi naţionalităţii sale, chestiunea de naţionalitate de astădată nu e chestiune între Croaţia şi Ungaria, ci este chestiune separată a Croaţiei ca şî a Ungariei, încât şi acea ţeară cuprinzând mai multe naţionalităţi, are interesul ca cetăţenii ei sârbi, germani şi italieni să fie în privinţa naţionalităţii lor satisfăcuţi; — şi numai îngreuna ne poate situaţia, dacă amestecând discuţiunea politică ce decurge între aceste două teri cu chestiunea de naţionalitate încurcăm aceste două şi altfel destul de încurcate chestiuni. Nu se ţine deci de problema mea şi nici nu vreau să mă întreţin mai amănunţit la tesa aceasta; şi dacă totuşi îmi spun pe scurt părerile despre dânsa, o fac, ca tăcerea să nu mi-se restălmăcească. După părerea mea, cel mai bun, ba chiar unicul modru a aplanării pacinice a diferenţierii între noi şi Croaţia este perzistând neclintit la principiile depuse în cele două adrese a corpului nostru legiuitor. «Suntem decişi — zice întâia adresă să facem totul ca neînţelegerile să dispară; şi facem, ce putem face fără sacrificarea neatârnării şi dismembrării terii, ca cetăţenii de ori ce naţionalitate ai patriei să se contopească în interese şi sentimente. — Dorim modificarea echitabilă conform intereselor noastre comune a acelor dispoziţiuni a legilor noastre, cari azi împedecă aceasta. — Nu pretindem, ca împotriva numărului mai mic de deputaţi Croaţi, numărul nostru mai mare să decidă asupra pretenţiunilor şi do rinţelor lor. Croaţia are propriul ei teritor, situaţie separată şi n'a fost niciodată incorporată Ungariei, ci a stat în conexiune cu noi şi tovarăş ni-a fost, cu care am împărţit drepturile, datorinţele, norocul şi nenorocirile. Dacă deci Croaţia vroeşte să participe ca ţeară la legislaţia noastră; dacă întâi vrea sa fie în curat cu condiţiunile pe lângă cari este gata a-şi lega situaţia de drept public cu Ungaria; dacă în privinţa aceasta vrea să discute cu noi ca şi naţiune cu naţiune: nu vom respinge aceasta».1) «Deocamdată pare neîndoios, că Croaţia vrea să lărgească legăturile, ce-au ţinut-o veacuri întregi strânsă de Ungaria. Noi apreciam cu mult mai mult interesele şi dorinţele ei, decât să nu fim gata a stă cu dânsa ori când la discuţie în privinţa aceasta şi susţinerea ori transformarea echitabilă a acestei legături nu întimpină greutăţi la noi. Numai când Croaţia ar dori să se desfacă de noi şi intrând în şirul provinciilor austriace s'ar înrola la corpurile legiuitoare a 1) întâia adresă. 55 acestora ceeace nu putem presupune despre sentimentele constituţionale ale Croaţilor — noi n-am împedecâ aceasta, ci din partea noastră n-am recunoaşte-o de legal şi constituţional şi nu ni-am învoi la aceasta, pentrucă nu suntem îndreptăţiţi a dismembrà imperiul coroanei Stului Ştefan.»2) Situaţia noastră faţă de Croaţia dela cea din urmă dieta încoaci, nu s'a schimbat de loc; şi legiuitorii noştri exprimând când s'au declarat în afacerea aceasta părerea marei majorităţi a terii: pentru aplanarea diferenţelor existente după părerea mea nu trebue altceva decât sinceritate pentru principiile preconizate în aceste adrese. Patria noastră n-are interes mai însemnat; dar precum legătura ce a existat într'aceste două teri a fost efluxul nu a forţei ci a acelei convingeri comune a amânduror naţiuni, că libertatea şi fericirea lor depinde dela această tovărăşie: aşa şi'n viitor legătura aceasta numai aşa va fi salutară, dacă va sta pe un astfel de temei. Unindu-ne prin libertate, punând capăt lungei certe, aşa că una dintre părţi să nu se considere de învinsă: atunci am chezăşuit viitorul; şi deşî declaraţiunile ultimei diete maghiare au rămas la aparenţă fără efect asupra atitudine» ce Croaţia a luat împotrivă-ne: înaintea mea e neîndoios, că stăm mai aproape de scop şi anume pentrucă bizuind dieta noastră fixarea condiţiunilor sub cari se poate susţinea vechea alianţă, Croaţiei, a delăturat tot ce-ar putea vătăma demnitatea po- 2) A doua adresă. 56 porului croat şi pentrucă prin aceasta a transpus chestiunea, ce era obiectul unei agitaţiuni pătimaşe, pe câmpul unei discuţiuni mai liniştite, — şi pe terenul acesta, privindu-ne fără preocupare situaţia, ajungem la acelaş rezultat primind punctul de vedere fie maghiar fie croat. Din punctul de vedere maghiar e clar, că precum situaţia ce patria noastră a ocupat dinainte de căderea dela Mohács, în concertul european, se putea mulţumi numai înprejurării, că naţiunea maghiară, corespunzând misiunii saie când mergea înaintea întru apărare independenţii comune, n'a căleat niciodată condiţiuniie sub cari i-se ataşau celelalte popoare: aşa şi 'n viitor, existenţa acestei patrii se poate numai aşa asigura, dacă întru apărarea ei într'o comună înfrăţire-'şi dau mâna toţi membrii imperiului Sf. Ştefan. Şi oare patriotul croat, ori cât s'ar însufleţi pentru propria-i naţionalitate, ori cât ar fi convins despre o înaltă menire în viitor: poate trage la îndoială necezitatea acestei alianţe? Primejdiile, decurgând din situaţia geografică şi etnografică a ţării ungureşti şi acăror comunitate a cimentat atâtea veacuri pe diferitele noastre popoare: nu există oare ele şi acum ca atunci când semiluna ne ataca independenţa, atât, pentru Croaţia cât şi pentru Ungaria? Marile naţionalităţi ale Europei, Rusul, care ca şi capul seminţiei slave, aspiră la unirea diferitelor sale fracţiuni într'un mare imperiu Italianul, care aspiră la întemeierea puterii sale pe cele două ţermuri ale Adriei şi Germanul care-şi vede hotarele misiunii sale civilizatoare la 57 Marea-neagră: nu ameninţă oare viitorul poporului croat, tocmai aşa ca şi pe cel al poporului maghiar? Şi naţionalităţile mai mici în lupta titanică, pentru realizarea acestor mari scopuri, în ce altceva îşi pot căuta mântuirea decât în unirea lor; pe cine să se spriginească, de nu se vor spriginî într'olaltă, destul de tari la olaltă, spre aşi apăra osebit fiecare naţionalitatea, dar nici una destul de puternică, să primejduiască chiar de ar voi neatârnarea celorlalte ? Conced, că părerea aceasta încă nu e atât de generală pe cât de mult ar cere aceasta interesele noastre comune; conced că încă există multe interpretări greşite faţă de scopurile şi mai ales faţă de situaţia noastră, atât în Ungaria cât şi în Croaţia; şi că trebue o vreme mai îndelungată până ce simţirea exprimată de Nicolau Zrinyi despre fratele său Petru: Viteazul meu frate, atât maghiar cât şi croat Îşi iubeşte — căci vedem patria. 1) se va generaliza. Precum după furtună, marea nu se linişteşte îndată şi drojdia murdară scoasă de furtună mai pluteşte o vreme oare-care pe luciul mării: aşa dacă patimile răscolesc pacea popoarelor, trebue vreme, până ce se potolesc valurile, şi elementul murdar, scos de învălmăşala generală la suprafaţa mişcării, se aşează. Dacă patimele însă au amuţit; mai curând ori mai târziu sentimentele naturale şi interesele îşi redobândesc stăpânirea; şi în momentul când se va întâmpla aceasta, lunga discordie dintre noi 1) Cântul al XVI din Zrinyiadă. 58 şi croaţi, spre paguba şi a noastră şi a lor — va înceta; — deşi afirmaţiunea se pare cutezată, o spun, că după declaraţia serbătorească în afacerea-croată, a ultimei diete ungare, aceasta este numai chestie de timp să se întâmple. VI. CONDIŢIUNILE REZOLVIRII CHESTIUNEI NAŢIONALITĂŢILOR IN PATRIA NOASTRĂ. M'am silit a dovedi în capitolele precedente, că aspiraţiunile juste ale fiecărei naţionalităţi se pot numai aşa asigura, dacă s'a asigurat unitatea şi existenţa de stat a terii şi că dimpotrivă unitatea şi existenţa de stat a terii numai atunci se poate privi de garantată, dacă se vor împlini justele aspiraţii ale diferitelor naţionalităţi şi că prin urmare, aceste doua la aparenţă contraversate direcţii, stau într'o strînsă legătură. Deslegarea chestiunei naţionalităţilor în patria noastră depinde dela înţelegerea lămurită a acestei teze. — Punctul corect de mânecare, nu e a aceluia, care lapădă dela sine orice simţire naţională, ci a aceluia, care însufleţit de interesele naţionalităţii sale, nu uită, că alţii simţesc tot aşa de cald, şi că deslegarea chestiunii de naţionalitate nu este interesul special al unei sau altei naţionalităţi, ci interesul comun al tuturor naţionalităţilor, la care nu supremaţia ori asuprirea meşteşugită, ci aceea ne poate fi scopul, ca pre- 60 tenţiunile echitabile a tuturor naţionalităţilor ce locuesc aceasta ţară, după putinţă să se satisfacă. După-putinţă, zisei, pentrucă scopul nostru fiind tocmai mulţumirea tuturor naţionalităţilor, o astfel de deslegare a chestiunii care să corăspundă tuturor pretentiunilor de multeori contradictorii a diferitelor naţionalităţi, sau care să satisfacă pe deplin toate dorinţele fie măcar a uneia, e cu neputinţă. Chestiunea aceasta aparţine acelora, cari ca şi religia se bazează mai mult pe sentimente decât pe logică şi care nu prin concluzele imperative ale majorităţilor, ci în unire frăţească aşa le putem rezolvi, dacă fiecare abzicem de acea parte a pretentiunilor noastre, care stă cu pretenţiunile juste ale altora ori ale interesului public în contrast şi nu uităm nici odată, că intereselor fiecărei naţionalităţi acel fel de deslegare a chestiunii corăspunde mai ales, care se recunoaşte de just de toate naţionalităţile deopotrivă. O astfel de deslegare numai sub două condiţiuni e posibilă: l-iu. Ca pe deoparte luând în considerare pretenţiunile singuraticelor naţionalităţi, pe de altă parte necesităţile noastre de stat: contra aspiraţiilor naţionalităţilor numai într'atât să ne împotrivim încât interesele statului o cer aceasta imperios. 2-a. Ca încât, consideranta din urmă, cere dela fiecare naţionalitate un anumit sacrificiu, să nu pretindem dela nici una mai mult, şi dela nici una mai puţin, decât e necesar pentru ajungerea, scopului. 61 Principiul ce trebue să urmăm nu poate fi altul decât deplina egalitate de drepturi. Direcţiunea ni-o dă dorinţele naţionalităţilor singuratice. Şi fiindcă — nu crearea de teorii, poate corecte în sine, şi nu satisfacerea unor ambiţiuni, ci aceea ne e scopul — ca satisfăcând toate dorinţele echitabile a naţionalităţilor din patrie, să punem capăt zizaniilor ce s'au născut din aceasta, — numai o astfel de rezolvire o putem considera de îndestulitoare, care se recunoaşte de atare de către majoritatea cetăţenilor de diferite naţionalităţi a patriei. Şi acum să ne dezvoltăm mai pe larg părerile. VII. CONTRASTELE, CE STAU ÎN CALEA REZOLVIRII CHESTIUNII NAŢIONALITĂŢILOR. Experienţa ne arată, că în ori ce mişcare mai vie politică cea mai ultraistă părere se manifestă mai zgomotos şi aceasta e cauza, că într'o astfel de mişcare, nuanţele ultraiste ezercită totdeauna influenţă mai mare, decât li-s'ar cuveni. Ori ce zgomot de acesta, schimbă pe moment rezultatul discuţiunii, dar nu poate schimba starea faptelor; şi deşi poate să fie adevărat, că milioanele, cari tac, sunt covârşite de acele sute, ori mii ce-şi vestesc zgomotos opiniunile; putem îi siguri că opiniunile ultraiste sunt totdeauna în minoritate şi că opiniunea mulţimii niciodată nu se poate schimba aşa de iute, cum le pare acelora a crede, cari privesc numai suprafaţa mişcării politice. Opinia majorităţii, izgonită câteodată, amuţeşte, şi sunt epoce, când majoritatea răpită de agitaţie îşi şi perde la aparinţă conştiinţa opiniunii sale; dar opiniunea aceasta există, aşteptând numai prilejul să se manifeste, iar aceasta 63 opiniune nici când nu e altceva decât rezultatulevoluţiei de pân'aci şi a naturii lucrurilor, modificat de impregiurările actuale, dorurile şi sperările momentului, dar în fond e aceeaş. Aceasta stă indiscutabil şi faţă de opiniunile, cu cari ne întâlnim în chestiunea de naţionalitate. Dacă luăm în seamă numai lozincele, câteodată se pare, ca şi când o parte a compatrioţilor noştri nemaghiari ar primi cu indiferenţă dismembrarea ţării, ba chiar că mulţi dela aceasta ar aştepta viitorul naţionalităţii lor. Dar cu siguranţă 'deplină o putem spune, că părerea aceasta, vestită ori cât de zgomotos de conducători, nu e părerea mulţimii şi o putem spune anume pentrucă aceasta stă în contrazicere cu interesele mulţimii şi pentrucă nu e în firea lucrurilor, ca părerile locuitorilor unei mari ţări în. decursul a câtorva ani să treacă prin o astfel de prefacere, ca şi cum ar fi aceea, dacă viitorul şi unitatea ţării ar fi devenit indiferente pentru dânşii. Cea dintâi e în sine clară. Tot, ce a existat mai de multa vreme, nu se poate schimba, fără ca o sumă mare de interese să nu s'atingă. Tocmai aceasta este, în ce residă puterea aşa numitelor fapte împlinite. Ori care ar fi secretul originei lor, oricât ar vătăma concepţiunile de drept ale unora: ce odată există, se ia drept bază a acelor relaţii, ce se leagă sub durata existenţei sale, şi nu se poate schimba fără. vătămarea multor interese chiar şi a acelora, cari au negat legalitatea stărilor faptice. Cu cât mai 64 mult se poate prevedea aceasta la împrejurări, cari născute din situaţia geografică a vre-unei ţeri, cu necesitate oarecum firească, au dus o viaţă milenară, fără ca sa li-se fi negat până în vremea mai nouă legalitatea, şi cari tocmai pentru acest cuvânt, s'au luat drept bază pentru orice alte împrejurări. Cine nu vede, că distrugerea unor astfel de împrejurări nu e posibilă fără a zdruncină o sumă mare de interese particulare. Să strămutăm stejarul secular! Admit, că locul ce i-l'am ales e mai bun, mai gras şi mai scutit de furtuni, dar nu i-se vor usca oare, mutându-l, o mulţime de crengi, nu-i vor cădea oare frunzele ce azi îl împodobesc; nu va stângenì vreme îndelungată, poate pentru totdeauna; pentrucă situaţia mai favorabilă în care a ajuns nu poate suplini pagubele ce a suferit, întrerupându-i-se volnic dezvoltarea. Privind nepreocupat situaţiile, nu poate dubita nimeni că sacrificarea integrităţii ori independenţei Ungariei ar avea influinţa cea mai rea posibilă o lungă vreme pentru bunăstarea tuturor locuitorilor şi după părerea mea, aceasta o putem spune şi despre sentimentele locuitorilor acestei patrii. Indiscutabil, că dintre factorii cari au influinţat ivirea sentimentului de naţionalitate în veacul nostru, unitatea de limbă şi rassă sunt cei mai de căpetenie. Am arătat pe scurt cauzele, pentru cari s'au întâmplat aceasta în patria noastră mai ales şi sunt convins, că până ce vor exista aceste cauze, adică până ce toate justele pretenţiuni ale naţionalităţilor privitoare la libera 65 desvoltarea limbei lor, nu se vor împlini: mişcarea nu-şi va schimba direcţia. După ce însă e neîndoios, că sentimentul naţionalist se basează nu numai pe comunitatea de rassă şi de limbă ci pe toate acelea momente cari trezesc în masse mai mari sentimentul aparţinerii la olaltă, dupăce entuziasmul pentru naţionalitatea istorică şi politică, pe care pentru osebire îl putem numi patriotism, nu-şi perde nici odată influenţa asupra oamenilor, şi nu numai pilda Elveţiei, Belgiei şi Engliterei unde sentimentul acesta a redus cu desăvârşire conştiinţa de limbă şi rassă ci şi istoria patriei noastre dovedeşte acea putere, ce ezercita acest sentiment asupra cetăţenilor de diferite limbi şi origini: e într'adevăr mare decepţia acelora, cari şi-l închipue deodată nimicit. Admit, ca însufleţirea cu care naţionalităţile şi-au îmbrăţişat cultivarea limbei lor, au dat la o parte sentimentele ce veacuri întregi le-au dovedit în luptele pentru apărarea patriei, dar de sigur nu le-au distrus; şi precum rassă maghiară, deşi se pare că energiile îi sunt concentrate mai ales asupra susţinerii naţionalităţii istorice şi politice, pentru aceea nu mai puţin se alipeşte de limba sa, si dac'ar vedea-o pe această primejduită, poate ar pune asemenea, apărarea ei în planul întâi al sforţărilor sale; aşa între diferitele naţionalităţi ale patriei desigur nu este una, care nu s'ar simţi vătămată în cele mai sfinte ale ei sentimente, prin ori ce ar putea vătăma existenţa patriei comune, ce s'a susţinut prin sacrificiile tuturor fiilor ei. Ce s'a creat pe cale naturală, prin lunga evo- 66 luţie a veacurilor, nu se poate nimici prin greşelile ori machinaţiunile unora ori prin agitaţia a câtorva ani. Cel mult dacă putem zice, că popoarele azi, ţin mai mult la limba lor decât la patrie; că sentimentul lor de naţionalitate e mai mare decât dragostea de ţară; dar numai pânatunci pânăce contrastul în care a ajuns aceste două sentimente prin jocul întâmplărilor şi păcatele unora, nu este aplanat şi primejdiile cari după părerea unora azi le ameninţă limba, nu s'au delăturat. îndată ce s'a întâmplat aceasta, patra-'şi reocupă locul în inima cetăţenilor. Aplanarea pacinică a certurilor noastre naţionaliste depinde deci numai dela aplanarea contrastului ce există între condiţiunile de unitate ale terii şi între pretenţiunile speciale ale naţionalităţilor. Şi ca la întrebarea: încât se poate speră astfel de aplanare? să putem răspunde, e necesar, să venim întâi de toate în curat cu chestiunea de putinţă a aplanării acestui contrast La prima vedere, şi dac'ascultăm numai pe conducătorii partidelor ce stau faţă 'n faţă, aplanarea este cu neputinţă. Pe deoparte se pretinde în interesul statului o astfel de centralizaţie, pe lângă care desvoltarea naţionalităţilor pare în adevăr imposibilă; pe de altă parte se fac în numele naţionalităţilor astfel de pretenţii, pe lângă cari administrarea potrivită a unui stat arangiat, nu e de închipuit. Vin însă oare aceste pretenţii, desvoltându-se din natura lucrurilor, ori sunt mai mult rezultatul discuţiunii aprinse şi pătimaşe? Ca să răspundem la aceasta, e de lipsă, ca între zgomotul ce s'a născut asupra pretenţiilor 67 statului şi a naţionalităţilor, s'aflăm soluţia următoarelor întrebări: 1-iu: de ce grad de centralizaţie este nevoie în patria noastră, ca statul să corespundă chemării sale? 2-a: cari sunt pretenţiile diferitelor naţionalităţi dela împlinirea cărora depinde mulţumirea lor. Să'ncercăm soluţia întrebărilor. VIII. EXIGENŢELE STATULUI Şl PRETENŢ1UN1LE NAŢIONALITĂŢILOR. Dupăce 'n Europa 'ntreagă s'au constituit state mari şi 'n acestea s'a aplicat principiul centralist: nici un stat nu poate ezistâ făr'acel grad de centralizaţie, prin care statul e în stare a-şi concentra toate forţele întru apărarea neatârnării sale. Mai sunt afară de aceasta şi alţi factori de influenţă 'n aceasta direcţie. Cu înmulţirea sumei de interese, ce nasc din civilizaţie, se măreşte şi forţa ce ezistă între aceste interese şi cu cât e mai de dorit ca fiecare dintr'aceste se fie apărată de asuprire: cu atât e mai necesar, ca statul, care ţine balanţa 'ntre ele, să fie 'nvestit cu putere mare. La aceasta mai contribue siguranţa mai mare şi uniformitatea relaţiilor de drept, şi împregiurarea, că acele mari lucrări, cari de prezent pot fi privite de condiţiuni ale culturei superioare, căile ferate, canalizările, porturile etc. în multe ţări pot fi numai prin forţa statelor realizate, ceeace reclamă pentru stat atât în legi şi în ezecutarea acelora, cât şi în folosirea forţelor materiale ce- 69 stau la dispoziţia statului, un astfel de cerc de competenţă, de care nici evul vechiu nici cel mediu nici idee n'aveau; d'acì explicaţiunea că statele în secolul nostru aproape fără escepţie nizuesc spre centralizaţie. Nu este ţară, care să fi rezistat acestei direcţii şi e neîndoios, că Elveţia, Belgia şi Englitera, având un sistem de dislocare administrativă ori cât de practic, în privinţa aceasta, în vremea din urmă au trecut prin mari transformări. Ţin de sigur deci, considerând aceste cauze, că şi noi, ori cât ne-am lega de sistemul nostru al comitatelor moştenit dela strămoşi, nu vom putea încungiura un anumit grad de centralizaţie şi nu ne vom putea arangia aşa trebile, ca unele afaceri, cari odinioară ori n'aveau de loc nevoe, ori se rezolvau prin oficiile locale, sa nu fie atrase la agendele corpurilor legiuitoare. Dacă privim însă mai d'aproape evoluţia prin care trec în momentul de faţă statele noastre, ne convingem despre două lucruri: 1-iu: că, deşi direcţia ce duce la o tot mai mare desăvîrşire a centralizaţiei e generală: măsura în care singuraticele state progresează e prea diferită şi în stările diferitelor ţări în nimic nu se vădeşte mai mult osebirea decât în gradaţiunea în care au aplicat principiul centralizaţiei. 2-a: că mai ales în ţări, cari au înaintat mai departe în direcţia aceasta în vremea din urmă s'arată o reacţie, care deşi n'a dus încă la rezultate practice, în ştiinţă s'aîirmă tot mai conştientă şi mai clară, căutând părţile umbroase ale vieţii sociale tocmai în acea exagerare a centralizaţiei, 70 acărei perfecţionare pân'acî era preocuparea de frunte a ştiinţei de stat şi a guvernului. Direcţiunea aceasta, pe care 'n vremea mai nouă au urmat-o cei mai distinşi bărbaţi ai ştiinţelor de stat, poate conduce la greşeli tocmai aşa ca şi cea contrară. Necezităţile diferite şi de multeori contradictorii ale societăţii noastre, nu se pot niciodată satisface prin urmărirea esclusivă a unei singure direcţii şi cine ar vroi să explice toate nevoile societăţii dintr'o cauză, ori să-i satisfacă toate pretenţiunile prin aplicarea unui principiu, stă sub stăpânirea unei fixe idei, acărei urmări pot să fie cu atât mai grave, cu cât a fost mai riguroasă logica cu care s'a aplicat. Atâta însă e indiscutabil, că direcţia, pe care o observăm în vremea mai nouă în ştiinţele noastre de stat, nu poate rămânea fără influenţă practică asupra organizării statelor noastre tocmai aşa ca evoluţiile ştiinţelor de stat în secolul XVIII. Şi de acì e clar, că deşi recunoaştem în genera! necezitatea centralizaţiei, măsura, cu care trebue aplicată în diferite ţări, n'o putem fixa în general. In privinţa aceasta depinde totul dela starea internă şi externă a respectivei ţări. Cu cât e mai mică suma puterilor, asupra cărora dispune ţara şi cu cât îi sunt mai puternici vecinii, împotriva cărora trebue să-şi apere independenţa, ori cu cât sunt mai numeroase şi mai importante interesele, cari fără centralizaţie nu pot fi împlinite: cu atât mai mare centralizaţie se recere. Dimpotrivă, cu cât sunt mai multe obstacolele naturale ale centralizaţiei, adică cu cât sunt 71 mai multe interesele cari s'ar vătăma prin centralizaţie şi cu cât stă mai mult aceasta 'n contrast cu obiceiurile şi moravurile naţiunei, într'o sferă cu atât mai mică trebue aplicat principiul. Să ne îndreptăm acum privirea asupra patriei noastre. Dacă-i privim împregiurările exterioare, e neîndoios, că în urma situaţiei sale geografice pare menită a ezercita dacă are destulă putere — influenţă hotărîtoare în rezolvirea acelor mari chestiuni, dela cari atârnă viitorul Europei, ori, dacă e slaba, să devie la resolvirea acestor chestiuni teatrul de luptă al popoarelor Europei; drept'acea, nu ezistă poate tară, mai ameninţată în viitorul si neatârnarea ei şi în care nevoia unei atari organizaţii, prin care s'ar centraliza toate forţele disponibile ale naţiunei, ar fi mai evidentă, ca 'n patria noastră. Nu e mai puţin clar şi acea, că duplice 'n vremea mai nouă am trecut din împrejurări aproape medievale pragul civilizaţiei veacului XIX, formele vechi ale organizaţiei noastre de stat, nu mai corespund cerinţelor veacului nou, şi că continuele daraveri a locuitorilor terii într'olaltă, legătura în care am ajuns prin raporturile comerciale şi financiare cu străinătatea, reclamă o astfel de uniformizare a administraţiei, agilitate a justiţiei, cari solicită intervenirea guvernului terii în afaceri, cari pân'acî erau de domeniul autorităţilor locale, ori erau lăsate la discreţia particularilor. Când legislaţia din 1848, scliimbând vechea noastră organizaţie a introdus cu principiul responzabilităţii ministeriale o cen- 72 tralizaţie mai mare în administraţie, prin aceasta n-a făcut altceva, decât ceeace cerea interesul terii şi netezirea căii înaintării viitoare. E indiscutabil însă şi acea, că precum legislaţiei din 1848 nu i-a trecut nici odată prin minte sistarea absolută a sistemului nostru decentralist, astfel, chiar de am admite această intenţie, o reformare atât de radicală a administraţiei noastre nu 5-ar fi stat în putinţă şi anume pentru motivul, că condiţiunile centralizaţiei administrative în ţeara noastră lipsesc mai mult, ca ori unde poate în Europa, şi pentrucă obstacolile ce stau în calea introducerii acestui sistem, la noi sunt mai mari, aproape neinvincibile. Cea dintâi e evidentă. Pentrucă deşi recunoaştem, că centralizaţia administrativă cu preţ scump — în bani şi mai ales în libertate — produce rezultate pe cari niciodată nu le putem aştepta dela administraţia decentralistă: nici cei mai fervenţi aderenţi ai ideii centraliste nu pot tăgădui, că acele minuni a!e ordinei şi punctualităţii pe cari le admirăm în Franţa şi în Germania, se pot numai aşa ajunge, dacă pentru esecuţiunea acestui sistem stă un personaj suficient ca număr şi cualificaţie, la dispoziţia statului; şi că în Europa aproape n-am aflà ţeară unde am putea atât de puţin calcula cu aceasta, ca la noi. In privinţa aceasta ne provocăm la încercările făcute la noi în trecutul mai recent pentru întroducerea centralizaţiei administrative, cari au avut drept rezultat netăgăduit, că pe lângă toate defectele ce decurg din această formă admini- 73 nistrativă nu ne-am putut împărtăşi de favorurile ci, fără îndoială pentru motivul absolutei lipse de funcţionari corespunzători; căci dacă unele efecte ale centralîzaţiei nu pot fi delăturate nici pe lângă ce! mai iscusit corp de funcţionari, e sigur, că toate avantagiile acestui sistem, depind dela calitatea funcţionarilor şi că generaţiuni întregi trebuesc, până ce s'ar recruta numărul suficient de funcţionari, indispenzabili pentru administraţia centralizată a unei teri mari. Dar nu e mai puţin evident, că afară de lipsa funcţionarilor, centralizaţia administrativă (înţelegând totdcuna gradul ei mai înalt, cum e în Franţa şi Germania) are la noi şi alte neînvingibile pedeci. Unde astfel de autorităţi locale cari ar corespunde nevoilor unei administraţii normale nu există; ori, unde autorităţile locale existente fac abuzuri de putere asuprind unele clase ori naţionalităţi ale ţinutului: acolo centralizaţia se naşte dela sine; dar fără aceste împrejurări introducerea acestei forme de guvernare se loveşte de greutăţi, pe cari chiar absolutismul numai cu greu le poate învinge. De multe ori auzim, că trebue să ne dedăm la libertate şi că o naţiune, care nu e pregătită pentru aceasta, nu se poate bucura de binefacerile ei. Cu atât mai adins stă aceasta despre servitute, ori măcar despre o astfel de formă de guvernare care pretinde absoluta subordinare a individului, şi tocmai chipul, în care centralizaţia administrativă s'a introdus gradat una după 74 alta în diferitele teri din Europa, dovedeşte clar aceasta. E neîndoios, că regatul a ezercitat deja în veacul XV pretutindenea o mare inîluinţă, că după natura lucrului acesta a nizuit tot spre centralizaţie şi în aceste silinţe a fost sprijinit de biserică, ştiinţă şi de ordinul civil; cu toate acestea, câtă vreme a trebuit, până ce sistemul dicasterial şi-a perdut importanţa de care se bucura în evul mediu, şi în privinţa administrativă şi în Spania, Italiaşi Germania s'a introdus numai acel grad al centralizaţiei, pe care-l aflăm în ţerile acestea, deşi acesta dela perfecţia, la care această formă s'a ridicat în Francia, e încă foarte departe. Şi de unde această osebire într'aceste teri ? A fost o vreme, când actuala centralizaţie a Franciei, se considera de opera exclusivă a revoluţiunii şi a lui Napoleon I. Dar nouile cercetări ştiinţifice, pe cari le-a produs Tocqueville în ultima sa lucrare, au arătat contrarul şi nimeni nu se mai îndoieşte, că centralizaţia franceză este a se atribui nu unei mari personalităţi ori evenimente, ci a unui lung şir de evenimente şi bărbaţi iluştri, cari dela Suger până la Ludovic al XIV au muncit pentru ridicarea puterii centrale şi mai ales pentru nimicirea tuturor acelor stări cari împedecau centralizaţia; astfel că revoluţiunea şi Napoleon l au putut numai d'aceea introduce o centralizaţie mai mare în Franţa, ca şì care nu s'a văzut aiurea, fiindcă dintre ţerile Europei nici una n-a fost preparată spre aceasta ca Franţa. 75 Şi nu trebue oare să mărturisim tocmai contrarul despre Ungaria; nu trebue oare să recunoaştem că întregul nostru trecut, a cărui împrejurări numai în vremea mai nouă s'au schimbat, stă în flagrantă contrazicere cu această formă administrativă; că obiceiurile noastre contrazic reforma aceasta; că clasele noastre mai culte, adecă tocmai acele, acăror păreri pot fi determinătoare în această reformă — pentrucă din sinul ei şi-ar recruta administraţia organele sunt contrare centralizaţiei; şi că în fine, abstragând dela toate acestea, însuş mişcarea de naţionalitate ce s'a ivit aşa de vie în ţeara noastră, pune pedeci neinvingibile în calea centralizaţiei administraţiei. Sunt convins, că mişcările naţionaliste numai în acel caz pot deveni primejdioase pentru viitorul patriei noastre, dacă prin compresiune forţată, care preschimbă în forţe explosive apa, aburii, ba chiar şi acrul, s'ar face primejdioase; şi cred, că patria noastră, cu toate osebirile ei de naţionalităţi se poate forma un stat tot aşa de puternic, ca şi cum între asemenea împrejurări s'a desvoltat Belgia; dar că ţeara noastră, cel puţin atâta vreme cât ţin mişcările naţionale nu se poate transforma în stat centralist în senzul Franciei ori Prusiei: aceasta pentru mine e şi pentru aceea evident, pentrucă sub această formă a administraţiei nu se pot satisface nici cele mai moderate pretenţiuni ale naţionalităţilor. Fără 'ndoială trebue deci să centralizăm. Trebue să lărgim cercul de competenţă a legislaţiei şi a guvernului central, restringând inde- 76 pendenţa municipiilor, de cari acestea dispuneau odată faţă de guvernul central; şi greutăţile cu care este împreunată fie măcar o centralizaţie moderată nu ne va putea face să uităm irecusabilile exigenţe ale epocei de faţă ; dar tocmai aceste exigenţe fixează şi hotarele nizuinţelor noastre, peste cari trecând, guvernul, pe care am voi să-l întărim, îl despoiem de putere; fiindcă e neîndoios, că organizaţia dicasterială este poate forma mai greoaie a administraţiei; că această formă a administraţiei e însă pe lângă toate defectele ei totuşi mai bună, decât aceea, dacă guvernul, mijloacele cu cari se susţine, ar trebui încă să le creeze, şi toată puterea ori cel puţin o mare parte a ei ar trebui să şi-o întrebuinţeze, ca să alcătuiască maşinăria administrativă şi s'o ţie în mişcare. De unde reese cu evidenţă, că ori cari ne-ar fi în teorie părerile despre centralizaţie, în mod practic numai o astfel de centralizaţie e posibilă în ţeara noastră, care se restrânge la afacerile, a căror resolvire colectivă este indispenxabilă din punctul de vedere al unităţii statului şi pe lângă care li-se lasă organizaţiilor actuale municipale un cerc larg în privinţa administrativă. Si acum să trecem la cealaltă chestiune şi să vedem, cari sunt pretenţiunile diferitelor naţionalităţi din patria noastră, dela acăror împlinire depinde mulţumirea lor? Nimic nu e mai greu, decât a fixa ţintele mişcărilor mari. Nu le înţeleg pe acelea, eari se vestesc prin conducătorii lor; pentrucă nu este mişcare mai mare la care fiecare dintre 77 partidele ce-şi stau faţă 'n faţă n-ar afişa pe stindard vre-un principiu absolut; ci pe acelea ţinte, pentru cari poporul se ataşează mişcării. Şi totuşi nimic nu e mai important ca tocmai aceasta; pentrucă dacă ameninţă cu primejdie o mişcare căreia nu i-s'ar da cuvenita atenţie ; primejdia nu e mai puţină, când unei mişcări i-s'ar da prea multă atenţie, ori ţintele ei ar fi greşit judecate, şi decepţiunea în cazul din urmă e mult mai ordinară. Efectul ce unele idei ezercită asupra unor anumite epoce, este asemuitor urmărilor, ce produce un vânt puternic într'un ţinut. Nuorii pe cer, val-vârtejurile de praf, valurile apei, coamele arborilor: toate se mişcă într'o direcţie, toate înclină într'o parte; se pare ca şi cum suflarea aceasta uriaşă ar fi singura forţă ce dominează în natură peste toate şi care va schimba locul la toate ; până ce dup'o anumită vreme, cânt vântul s'a potolit ori şi-a schimbat direcţia, vedem, că în sfârşit afară de vre-o câteva frunze uscate, pe cari curentul de aer le-a luat cu sine, totul a rămas la vechiul loc şi că marea consecinţă a marei mişcări este numai aceea, că totul scuturându-se, fiecare plantă, în acelaş loc, unde a fost, se desvoltă mai frumos. Singuratica mişcare, ori cât de generală pare, nici odată nu schimbă situaţia tuturor lucrurilor, asupra cărora se estinde şi numai aşa putem judecà urmările ei, dacă deodată vom lua în samă şi pe acei factori, cari înrîuresc în direcţie contrară. 78 Scopul fiecărei mişcări la aparenţă e simplu: crearea unui anumit principiu, sistarea ori înfiinţarea unor anumite stări. Programul partidelor e de regulă foarte precis, lămurit, logic, cuprinzând limpede principiul ce şi-au propus, dar numai tocmai principiul şi nu şi condiţiunile sub cari, unii doresc realizarea acestui principiu; şi tocmai pentru cuvântul acesta programele partidelor rareori pot fi primite de expresia voinţei adevărate a mulţimii. Ca să apreciem acestea exact, trebue să luăm în samă nu numai însufleţirea aparentă ce se manifestă pe lângă un principiu, ci şi influenţa, ce aplicarea consecventă a principiului propagat cu însufleţire, ar ezercita asupra stării singuraticilor; pentrucă putem fi convinşi, că mulţimea câteodată se poate înşela faţă de adevăratele ei interese, dar' bunăstarea nici odată nu şi-o sacrifică de bunăvoie unei curate consecinţi şi dacă de multeori şi solicită cu zgomot astfel de pretenţii a căror realizare e cu neputinţă fără transformarea radicală a tuturor stărilor existente, totuşi în realitate numai aceea pretinde, ce într'adevăr în interesul ei trebue să pretinză. — Patima, care ţinând numai un scop înaintea ochilor, sacrifică pentru aceasta totul, e totdeauna o stare escepţională, şi putem primi drept regulă, pe care-o justifică întreaga istorie, că mulţimea nici odată nu profesează constant direcţii exagerate. Să nu ne uităm de aceasta, nici la mişcarea naţionalistă. Numai aşa putem judeca despre urmările probabile a aceleia şi mai ales despre dorinţele, a căror satisfacere constitue scopul 79 acestei mişcări, — nu la singuratici, ci la marea mulţime, ce participă Ia aceasta mişcare şi acărei satisfacere incumbă datoriei principale a guvernului; pentrucă pericolele ce ameninţă de prezent statul, numai aşa se pot delătura. Dacă privim numai suprafaţa mişcării şi pretenţiile acăror ecou se fac conducătorii singuraticelor naţionalităţi: vom afla multe din ele incompatibile cu organizaţia unui stat regulat şi în patria noastră ar avea drept urmare disoluţiunea terii. Oratoria şefilor, programele partidelor naţionaliste şi izbucnirea ziarelor arată, ca şi cum orice aplanare între diferitele naţionalităţi din Ungaria, ar fi imposibilă. Pretenţiunile unei părţi sunt tot atât de exagerate şi nedrepte, ca şi îndărătnicia, cu care alţii se leagă de litera legii ; si aşa se pare, ca şi cum contrastul naţionalist s'ar întemeia pe osebirea naturală a rasselor şi starea lor contradictorie. Aşa privită, rezolvirea chestiunii de naţionalitate e cu neputinţă. Primejdiile, ce decurg din contrastul rasselor, le-ar putea delătura numai învingerea absolută a uncia şi anihilarea definitivă a celorlalte. Dar' temerea noastră se împrăştie dacă privim mişcarea de aproape. Diferenţa, pe care-o aflăm între suprafaţa şi adâncul mării, dacă asămănăm temperatura apei, ori a valurilor sbiciuite de vifor cu păturile puternice dar' liniştite a adâncurilor, nu e mai mare decât aceea, ce cu privire la chestiunea de naţionalitate există între şefii proclamaţi dela sine ai popoarelor şi între blocurile compacte a acestora. 80 Putem primi drept principiu, că în proporţia progresului popoarelor în cultură, influenţa ce o ezercită asupra moravurilor lor cauza fizică a diferenţei de rassă, devine tot mai mică şi că în aceeaş proporţie creşte influenţa factorilor, cari precum religia, istoria şi interesele prezentului înrîuresc asupra convingerilor şi spiritului oamenilor; şi astfel putem afirma cu siguranţă că lupta naţională — ce ţine de prezent în mişcare Europa — îşi ia originea nu din osebirea şi din acele contraste dintre rasse, ce există ca urmări a acesteia între moravurile şi obiceiurile singuraticelor popoare1) - ci se dezvoltă mai ales din trecutul lor; aşa că fără exagerare putem afirma, că aproape fiecare luptă naţionalistă nu e altceva decât luptă pe lângă, ori în contra dreptului istoric. Tot aceasta stă şi despre mişcarea naţionalistă a patriei noastre. Maghiarul superioritatea, Croatul independenţa numai provocându-se la istorie o pretind, si alte popoare numai împotriva dreptului istoric luptă, prin care se cred împedecate în libera lor dezvoltare; drept aceea, numai atunci vom putea aprecia mişcarea naţionalistă dacă vom avea înaintea noastră raportul, în care ea stă cu trecutul nostru. Diferitele naţionalităţi ale patriei noastre nu l) Dacă privim diferitele naţionalităţi ale continentului, abia găsim alte osebiri mai mari între dînsele, decât în îmbrăcămintea. Materia, părţile ei principale sunt aceleaşi, numai în culori, în proporţia bucăţilor între sine şi în croi aflăm osebiri şi ca clasele culte dispar şi aceste, aşa că cel puţin în Europa, asămănarea, pe o aflăm între vederile şi modul de viaţă moral al diferitelor popoare, depinde mai mult dela gradul lor de cultură decât dela înrudirea lor de rassă. 81 pretind altceva, decât ceeace, privind aceasta, trebue să pretindă. Admit: în măsură mai mare decât justifică acest punct de vedere, dar' nu altceva; şi acî zace esplicaţiunea acelei mari osebiri, ce aflăm în păşirea naţionalităţilor singuratice, fiind logic, dacă aceia dezvoltă mai multă cerbicie întru eluptarea drepturilor naţionalităţii lor, cari au simţit mai ales greutatea împrejurărilor ce-au existat mai nainte. Am observat mai nainte, că osebirile ce-au ezistat între starea deosebitelor naţionalităţi, înnaintc de 1848 au fost numai urmările acelei cauze, că nobilimea, mai ales nobilimea avută, a aparţinut în mare parte naţionalităţii maghiare şi şi 'ntre clasele, cari după stările lor au fost împărtăşite cu privilegii nemeşeşti, anumite naţionalităţi au fost reprezintate cu un număr mai mic. Supremaţiunea naţionalităţii maghiare asupra celoralaltc, nu s'a bazat deci pe legi, dar d'acea nu mai puţin a ezistat; şi dacă ne gândim mai ales la împregiurările urbariale dinainte de 1848 trebue sa recunoaştem, că locuitorii nemaghiari ai patriei au ocupat astfel de situaţie, care a lăsat multe amintiri amare după sine. E sigur, ca ponosurile, cu cari s'au ridicat împotriva noastră singuraticele naţionalităţi tocmai în momentul când am făcut totul pentru a repara greşelile trecutului, sunt nedrepte; dar trebue să recunoaştem că sunt naturale; şi eu din partemi nu aflu nimic surprinzător, nimic ce ar da ansă la supărare, în aceea, că dupace noi, abzicând de privilegiile noastre, am fost drepţi faţă de toate clasele şi naţionalităţile ţării: n'au fost şi acestea 82 deodată drepte faţă de noi. E doar numai natural, că suvenirile luptei ţin mai mult şi sunt mai amare la aceia, cari îi poartă şi ranele. Mişcările naţionalităţilor, cari au primejduit ezistenţa patriei noastre în 1848 îşi află explicarea în stările politice şi sociale, ce-au ezistat în ţară veacuri dearândul; şi eu sunt convins că cauza fundamentală a mişcării naţionaliste şi de prezent în aceste se poate căuta. Dacă legile din 1848 pot intra liniştit în viaţă; dacă toţi locuitorii ţării pot o vreme oarecare ezercia drepturile politice ce le asigurau aceste legi: efectul acestor cauze ar fi încetat; şi ori cât auzim, că mişcarea de naţionalitate este mai ales rezultatul legilor din 1848, eu cred, că pentru potolirea acelora, ori cel puţin pentru a li-se lua caracterul primejdios, numai ezecutarea cinstită a acelora era necesară. Dacă se 'ntâmplă aceasta, favorurile ce s'au asigurat pe seama limbei maghiare în legile din 1848 erau numai într'atâta de susţinut, în cât o pretindea aceasta interesul comun al tuturor naţionalităţilor din patrie, şi toate pretenţiunile juste ale naţionalităţilor ajungeau la îndeplinire. Dupăce însă aceasta nu s'a putut întâmpla, e numai natural, că acele cauze, cari au provocat aceasta mişcare, nici acum nu şi-au perdut efectul şi ceeace stă cu privire la cauzele acestei mişcări, aceea stă şi faţă de scopurile ei; şi eu sunt convins că pretenţiile cu cari au păşit, înainte de 1848 singuraticele naţionalităţi faţă de noi, în fond nu s'au schimbat. Ceeace atunci nu era decât dorinţă, pentru împlinirea căreia nu s'arăta nici o speranţă, 83 acum păşeşte ca pretensiune de drept şi şefii mişcării, în măsura în care s'a lărgit sfera posibilităţii, şi-au lărgit şirul pretenţiilor, punând drept preţ al aplanării astfel de condiţii, cari ar asigura heghemonia propriei lor naţionalităţi, ori cel puţin le-ar aplana lor calea ce duce la putere; dar blocul naţionalităţilor nici azi nu pretinde altceva, decât ce a pretins în 1848: ca propria-le naţionalitate să fie respectată şi să nu fie de nimeni conturbaţi în datinile şi moravurile lor naţionale, ca pentru cultivarea limbei, desvoltarea naţionalităţii lor, să se poată folosi de ori ce mijloace pe cari siguranţa ţării le permit. Cu un cuvânt, toate naţionalităţile din ţară pretind egală libertate şi o astfel de organizare a ţării, pe lângă care să poată trăi în aceasta libertate. Cine priveşte nepreocupat aceste pretenţii, fără 'ndoială le va afla drepte. Precum într'o ţară, cu mai multe confesiuni religioase, libertatea individuală este de neînchipuit fără egala îndreptăţire a confesiunilor: aseminea e nexul ce există între egala îndreptăţire în acest senz a naţionalităţilor patriei noastre şi între libertatea lor individuală? Pretenţiunile aceste sunt numai efluxul principiilor pe cari în 1848 le-am acceptat, drept'acea e de prevăzut, că aplanarea pacinică a chestiunii naţionaliste este posibilă numai împlinind aceste pretenţii, dar oare nu trebue să şi recunoaştem că în acelea nu se cuprinde nimic ce-ar sta în contradicţie cu adevăratele interese ale ţării; din contră, aderând la principiile acceptate în 1848, organizaţia administrativă pe care — con- 84 siderând împregiurările patriei, părerile asupra trecutului şi prezentului a naţiunei noastre — o aflăm singur aplicabilă: atrage cu necesitate după sine împlinirea pretenţiunilor. Căci stând faptul, că naţiunea noastră se mulţumeşte numai cu o astfel de formă administrativă în care se deschide teren larg autonomiilor comunale şi municipale; şi daca pe lângă legile din 1848 nu putem restrânge influenţa acelor clase, cari nu aparţin într'o parte a comunelor şi municipiilor noastre naţionalităţii maghiare: eu nu pot înţelege, cum vom împedeca naţionalităţile a nu-şi putea folosi drepturile de cari liber dispun în cadrele autonomiilor comunale şi comitatense spre cultivarea şi desvoltarea limbii şi naţionalităţii lor. Pe lângă legile din 1848 şi organizaţia noastră municipală o supremaţie a oricărei naţionalităţi, în detrimentul celorlalte este imposibilă în Ungaria; şi putem spune cu drept cuvânt că organizaţia aceasta administrativă este aceea pe care o cere interesul terii, şi cu pretenţiile naţionalităţilor nu numai că nu stă în contrast, dar' se condiţionează reciproc. Precum garanta supremă a susţinerii sistemului acesta de administraţie decentralistă zace tocmai în pretenţiile naţionalităţilor noastre: aşa pentru împăcarea pretenţiunilor naţionalităţilor nu e nevoe de altceva decât ca constituţia şi sistemul nostru de administraţie decentralist, să fie susţinute. Contrastul între interesele terii şi a naţionalităţilor zace deci nu în firea lucrurilor ci numai în chipul în care se fac aceste pretenţiuni şi în mijloacele prin cari se caută împă- 85 carea lor; şi după convingerea mea numai deia alegerea acestora depinde, ca, ceace azi pare pericolul cel mare pentru libertatea ba chiar existenţa noastră ca stat, mâne să devie cea mai puternică garantă a constituţionalismului şi a neatârnării noastre naţionale. Şi care sunt acele mijloace dela cari putem aşteptà rezultatul ? IX. CELE DOUĂ SISTEME DE REZOLV1RE A CHESTIUNII DE NAŢIONALITATE. Dacă o chestiune stă vreme mai îndelungată la ordinea zilei propoziţiunile de soluţie a ei nu lipsesc, câteodată tocmai numărul acestora este, în ce zace greutatea rezolvirii anumitor chestiuni deoparte pentrucă, ca şi în alte cazuri aşa şi acî, ghemul după fiecare încercare neisbutitâ se 'ncâlceşte şi mai mult, pedealtă parte pentrucă, discuţiunea asupra deslegării, în politică mai ales, lasă de multeori cu totul la o parte scopul şi astfel aceia cari în privinţa aceasta se 'nţeleg, stau faţă 'n faţă ca dujmani, pentrucă nu convin în păreri asupra mijloacelor. — Asta-o observăm şi la chestiunea de naţionalitate. Nu este obiect, cu care mai ales la noi să se fi ocupat în vremea din urmă mai mulţi. Fiecare catalog din Lipsea, înşiră mai multe reptilii, trădând aceasta arzătoare chestiune. Ezistă ziare şi reviste cari şi-au pus drept ţintă mai ales limpezirea acestei chestiuni şi putem da seamă de un întreg şir de proiecte de deslegare, care numai într'atât se aseamănă în- 87 tr'olaltă, că autorul fiecăruia se crede infalibil şi publicul le crede pe toate de neacceptabile. Nu vreau să întru în apreciarea acestor proiecte. Intr'una, toţi aceia cărora le zace la inimă deslegarea chestiunii, convin: şi anume în convingerea, că în veacul nostru chestiunea aceasta nu se poate deslega decât pe baza egalităţii şi că 'n aplicarea principiilor, pe lângă cari încercăm aceasta, nu putem face excepţiune. Dar ori cât de mare e numărul acestor proiecte de deslegare aceste se pot rezuma în două sisteme. Unul e al acelora, cari ţin deslegarea numai aşa de posibilă, dacă se fixează în lege exact sfera de drept a fiecărei naţionalităţi. Al doilea e al acelora, cari aşteaptă rezolvirea chestiunii dela aceea, ca libertatea individuală a fiecărui cetăţean al ţării, precum în altele aşa şi cu privire la limbă şi naţionalitate să se garanteze pe deplin, ori cu alte cuvinte, ca cercul în care o naţionalitate se poate mişca să nu se fixeze prin lege, ci să depindă dela libera voinţă a indivizilor. Aderenţii sistemului prim se deosebesc în păreri, întrucât pretind ca legea să fixeze sferele de drept speciale a naţionalităţilor ori (cu privire la greutăţile tehnice) numai a naţionalităţilor mai mari; şi întru cât pretind cea mai desăvârşită egalitate pentru starea fiecărei naţionalităţi ori privilegii pentru singuratici. Amicii sistemului al doilea discută asupra cercului, în care rezolvirea chestiunii de naţionalitate se poate bizui pe libertatea individuală, şi 88 şi care, precum cred unii, se poate estinde numai la comună, după alţii la toate ramurile administraţiei şi a vieţii publice. Diferenţa de păreri privitoare la aplicarea principiului însă tocmai aşa nu poate schimba corectitatea principiului, ca şi consecinţele lui; precum,dac'un anumit principiu s'a acceptat odată, a-i restrânge aplicabilitatea între hotare fixe cel puţin până ce ne ţinem de constituţionalitate, nu stă 'n puterea nimăruia. Ceace am dat unei naţionalităţi, ca sfera de drept a ei firească, asta n'o putem refuza celorlalte; şi dac'am primit principiul că hotărârea chestiunilor naţionaliste într'un anumit cerc depinde dela libera voinţă a singuraticilor cetăţeni: principiul se va aplica şi 'n alte cercuri. Totul ce am face pentru împedecarea acesteia, ar fi numai spre lungirea luptei; dar ori vrem, ori nu, în ori ce direcţie, progresa-vom însă neîntrerupt, până la egalitate, care dela 1789 încoaci inspiră orice mişcare politică, pe care în 1848 am primit-o ca principiu fundamentul al constituţiunii noastre şi care precum a sistat privilegiile unor clase, aşa va sista şi prerogativele unor naţionalităţi şi precum între indivizi aşa şi 'ntre naţionalităţi în zilele noastre este singura măsură de aplicat pentru regularea stărilor lor mutuale. înainte de a compara aceste două sisteme, şi ami spune părerea asupra lor, las să urmeze câteva observaţiuni indispenzabile pentru fixarea precisă a punctului de vedere ce l-am urmat pân'acì în scrierea de faţă şi pe care vreau să-l urmez şi mai departe. 1-iu: Nu mi-am luat drept ţintă desbaterea ştiinţifică a unei chestiuni de importanţă politică generală. — In Englitera ori Franţa aceasta ar putea fi la loc; la noi chestiunea de naţionalitate aparţine nu problemelor ştiinţii ci a celor a vieţii practice şi deslegarea ei practică dela care depinde viitorul nostru, este numai aşa posibilă dacă vom lua în considerare stările, în care diferitele naţionalităţi ale terii stau între sine şi unele faţă de altele. 2-a: E mare şi generală influenţa chestiunii de naţionalitate în patria noastră şi admit, că la o parte a compatrioţilor noştri, interesele naţionaliste prevalează peste toate. Dar ori cât de mare şi general ar fi zgomotul, cu care se solicită împlinirea intereselor naţionaliste se 'nşală cine crede, că îndată ce s'au aplanat acestea, toate nevoile s'au împăcat Chestiunea de naţionalitate în momentele actuale este cea mai importantă, cea mai arzătoare poate, dar nu e singura; şi e neîndoios, că dela resolvirea ei numai aşa putem aştepta linişte, dacă aceasta reuşeşte fără vătămarea altora nu mai puţin importante interese, adecă dacă putem află o astfel de soluţie, care, cu o administraţie bine arangeată, cu această condiţie prealabilă a bunăstării materiale a cetăţenilor şi cu libertatea lor personală şi civică dela care depinde mulţumirea lor nu stă în contrazicere. 3-a: Problema principală, pe care nu-i iertat s'o perdem niciodată din vedere la resolvirea acestei chestiuni, este: liniştirea diferitelor naţionalităţi nemaghiare şi împlinirea dorinţelor lor 90 între marginile posibilităţii. Când ostenim însă la deslegarea acestei probleme, nu este permis să uităm nici de raportul ce există, în veacul nostru între toate popoarele Europei, de unde urmează că direcţia folosită de noi la deslegarea acestei chestiuni va înriuri tocmai aşa asupra terilor, în cari s'a ivit într'o măsură mai mică ori mai mare această chestiune: ca şi cum pe de altă parte e sigur, că şi 'n patria noastră, numai o astfel de resolvire a chestiunii e posibilă, care nu sta în contradicţie cu direcţia, ce-o urmăresc în desvoltarea lor popoarele Europei. Având aceste înaintea ochilor noştri, să ne 'ntoarcem la cele două sisteme ce se recomandă pentru soluţiunea chestiunii de naţionalitate şi să vedem : 1-iu: încât se pot aplica aceste în starea specială a terii noastre? 2-a: cari ar fi urmările aplicării acestor duor sisteme cu privire la desvoltarea diferitelor naţionalităţi? -— In fine a 3-a: care dintre aceste două sisteme, se împacă cu direcţia, ce-o urmează de prezent popoarele Europei în desvoltarea lor şi ce consecinţe ar provoca asupra deslegării chestiunilor de naţionalitate în alte ţări, dacă în patria noastră am accepta pe unul ori pe celălalt sistem ? X. SE POATE OARE APLICA PRACTIC IN ŢARA NOASTRĂ SISTEMUL, CARE SĂ FIXEZE PRIN LEGE CERCUL DE DREPT AL FIECĂREI NAŢIONALITĂŢI ? Ca să răspundem la întrebarea aceasta, e nevoe înainte de toate să fim în curat cu părerile acelora, cari dela acest sistem aşteaptă rezolvirea chestiunei de naţionalitate. «Nu există stat în Europa aşa rezonează prietenii acestui sistem unde ezercitarea drepturilor politice şi civice să fie legată de anumită naţionalitate şi unde să nu se recunoască, în principiu, cea mai deplină egalitate între locuitorii de diferite limbi ai terii; şi totuşi, cu escepţia Elveţiei, nu există stat, unde în practică, să nu se fi ridicat o anumită naţionalitate la heghemonie. Daca deci vroim, ca în ţara noastră egalitatea naţionalităţilor să nu rămâie literă moartă: e indispensabil să garantăm în lege drepturile minorităţii; ceeace numai aşa e posibil dacă pe acele cercuri şi cazuri în cari limbile naţionalităţilor se folo- 92 sesc în afaceri publice, le vom fixa prin legi nu permisive ci imperative şi vom fixa totodată şi o anumită proporţie, în cari funcţiunile sunt de a se împărţi între diferitele naţionalităţi. Chestiunea de naţionalitate după aceasta se poate numai aşa rezolvi, 1-iu: dacă înfiinţăm anumite regule, după cari se poate stabili sfera fiecărei naţionalităţi. 2-a: dacă stabilim o cheie dreaptă, pe care s'o folosim la împărţirea funcţiunilor mai importante între naţionalităţi. Este aceasta posibil în patria noastră? La prima privire se pare, ca şi cum regulele şi cheia amintită n'ar întimpinâ greutăţi. «Dacă se decretează în lege: că în fiecare comună, cerc, şi în întregi comitate şi'n oraşe, ca limbă administrativă, consultativă şi peste tot oficială acea limbă să servească, care e limba majorităţii populaţiunii a respectivei autorităţi, cerc, comună ori oraş»; «şi dacă comitate, şi cercuri — asemenea pe calea legislaţiei— se vor arangia astfel ca în câte un cerc, respective comitat să se grupeze astfel de comune, cari cel puţin în majoritatea lor generală cuprind în sine locuitori de aceeaş naţionalitate;» «dacă afară de aceasta se decretează în lege, ca deputaţii comitatenşi şi comunali şi orăşeneşti sunt a se alcătui în proporţia diferitelor naţionalităţi a acestor teritorii şi ca aceasta proporţie să-i servească şi guvernului de cinosură la acele posturi mai înalte administrative şi judecătoreşti, acăror îndeplinire este lăsată la discreţia lui: aşa 93 se pare, că problema aceasta grea s'ar puteà privì de rezolvită».1) Dar' să aruncăm o privire asupra împrejurărilor noastre şi să vedem greutăţile, cu care sunt împreunate executarea practică a acestor măsuri în ţara noastră. Dupăce diferitele naţionalităţi locuesc amestecat, şi dela Sfântul Ştefan până în vremurile mai nuoi, nici la formarea comitatelor, nici la împărţirea lor în cercuri, ba nici la aşezarea satelor, nu s'a luat nici odată în considerare limba locuitorilor; îri mai multe comitate, nici o naţionalitate nu dispune de majoritate absolută; în altele majoritatea e aşa de disparentă, încât e discutabilă între cei familiarizaţi în ale statisticei. Alcătuirea după naţionalităţi a comitatelor ar cere prin urmare o nouă împărţire a unei mari părţi a terii, care ar fi cu atât mai mult împreunată cu greutăţi, cu cât acolo, unde populaţia e amestecată, şi comunele aparţinânde diferitelor naţionalităţi sunt numai sporadice, ba mai adese şi populaţia singuraticelor comune este compusă din diferite naţionalităţi. Dar să presupunem, că o astfel de arondare a ţării este grea, dar nu imposibilă. La tot cazul rezultatul acestor reguli depinde dela principiile şi modul,confonn căruia se execută, şi astfel întâiu de toate trebue să venim în clar asupra următoarelor : 1-iu: cui să i-se bizuiască noua arondare? 2-a: după cari principii să se facă aceasta ? 1) Cuvintele opiniunii separate a minorităţii date comisiunii esmisă de către Dieta din 1861 în chestiunea de naţionalitate. 94 Ca şi aproape la orice întrebare aşa şi aici la prima vedere răspunsul pare uşor. In ţară constituţională o nouă arondare a teritorului aparţine fără îndoială cercului de competenţă a corpului legiuitor şi fără confusionarea a orice concepţie de drept, nici nu i-se dispută. Dar' putem nădăjdui oare că scopul pentru care vroitn aceasta dispoziţie, se poate ajunge pe calea aceasta ? Problema noastră este, mulţumirea diferitelor naţionalităţi şi asta numai aşa se poate aştepta, dacă noua arondare a municipiilor noastre nu e numai dreaptă ci şi recunoscută de dreaptă din partea diferitelor naţionalităţi; şi putem oare aştepta aceasta, dacă vom încredinţa legislaţiei noastre, adecă acelui corp arondarea, în care elementul maghiar este indiscutabil în majoritate şi împotriva procedurii căruia şi pân'acì s'au ridicat atâtea ponosuri din partea naţionalităţilor. Dacă nu vrem să ne sinamăgim şi reprivim asupra întregei istorii a agitaţiunii naţionaliste: nu ne putem legăna într'o aşa dulce sinamăgire; ba ne convingem chiar, că pasul acesta ar da nou prilej la nuoi gravamìne împotriva legislaţiei şi la nouă agitaţiune naţionalistă, pe cea din urmă însă nici atunci n'am puteà-o evita, dacă noua arondare i-s'ar bizui domnitorului. Căci lăsând chiar la o parte chestiunea: este conzult oare, ca în ţară constituţională, să se lase drept arbitrar guvernului în privinţa unei noue arondări a cercurilor electorale, dela care depinde formarea corpului legiuitor: am avea în adevăr o mare doză de optimism, ca să presupunem, că o arondare, astfel executată, ar avea drept rezul- 95 tat mulţumirea naţionalităţilor. E drept, că domnitorul stă peste partidele de naţionalitate, şi ca împotriva lui motivele ce s'aduc împotriva legislaţiei, nu se pot aduce; dar' fiindcă noua arondare a cercurilor electorale şi a municipiilor nu se poate executa aşa, ca prin aceasta unele naţionalităţi să nu se simtă despoiate de starea mai favorabilă ce-au ocupat, ori înşelate în speranţele lor: rezultatul şi în cazul acesta ar fi, că toata nemulţumirea s'ar îndrepta împotriva aceluia, ce a executat arondarea. Admit, fără motiv, dar' pentru aceea nu mai puţin amarnic; şi experienţele ce-am câştigat la înfiinţarea Voivodinei sârbeşti şi la noua formare a cercurilor electorale ardelene: dovedesc îndestul aceasta părere. Dar ori care ar fi acela, căruia i-s'ar bizui arondarea comitatelor, districtelor şi cercurilor electorale după naţionalităţi: e neîncungiurabil de lipsă ca întâi de toate să ne înţelegem asupra principiilor după cari să se judece naţionalitatea cetăţeanului, singuratic. O legendă veche ne spune că şeapte oraşe greceşti îşi disputau gloria: că Homer căreia dintre ele îi aparţine că cetăţean ? Dacă ţara se împarte din nou după naţionalitatea locuitorilor şi limba majorităţii absolute în fiecare comitat şi oraş se întroduce prin lege imperativ, ca limbă oficială, atunci în Ungaria fiecare om, căruia ceriul i-a dăruit mai mulţi copii poate aspira la asemenea distincţie, întrebarea: la ce naţionalitate se hotăreşte cineva, — mai ales în cazuri când majoritatea e dubie în cerc are cea mai mare importanţă; şi fiindcă statul, dela care 96 fiecare naţionalitate aşteaptă scut, nu poate permite, ca oricare dintre dânsele pentru capriţiile ori răutatea cu cari unii îşi neagă propria limbă, sa fie despoiate de drepturile sale: nu rămâne altceva, decât a stabili anumite regiile, după cari sa se hotărască individual naţionalitatea fiecăruia. La prima vedere aceasta apare curios. Conceptul naţionalităţii în zilele noastre abia se poate stabili altfel decât după limbă şi aşa se vede, dacă ceva, cel puţin aceasta aparţine dreptului fiecăruia: ce limbă recunoaşte de a sa maternă? Dar, ori la ce urmări comice ar duce, dacă stabilirea naţionalităţii individului n'ar fi 'ncredinţată voinţii sale, ci fiecare contra voinţii sale şi amăsurat unor anumite reguli s'ar condamna legal a fi maghiar, slav ori român: — toate aceste ar fi numai urmările necesare ale sistemului. Dacă împregiurarea că cineva e membrul cutarei naţionalităţi, dă drepturi, cari sunt importante nu numai pentru individ 1) ci şi pentru stat; dacă limba oficială a municipiilor se determină imperativ după majoritatea absolută a naţionalităţilor şi prin aceasta situaţia ce deosebitele naţionalităţi ocupă în ţară, depinde dela limba maternă a indivizilor ce locuesc într'un anumit comitat: stabilirea acesteia nu poate fi lăsată la volnicia singuraticilor. După cari principii să se hotărască chestiunea naţionalistă în cazuri singuratice; limba 1) Dupăce la fiecare naţionalitate a patriei noastre numărul persoanelor capabile de funcţiuni e mai mic, e neîndoios, că acela, care doreşte funcţiune prin faptul că se declară pe sine de altă naţionalitate — îşi poate rectifica şansele. 97 singuraticilor, sunetul numelui lor să se ia în considerare ori strămoşii şi în cazul din urmă după ce regulă? — Rassa singuraticului să se hotărască, precum eră la vechii germani şi la popoarele autohtone a Americei, după mamă, ori, cum e obiceiul mai nou, după tată? — Şi verdictul prin cine şi prin ce forme de procedure să se enunţe? — Toate acestea, le las în sarcina acelora cari caută deslegarea chestiunii de naţionalitate pe calea aceasta. — Din parte-mi n-am vroit decât să fixez condiţiunile dela cari depinde în patria noastră aplicarea acestui sistem; şi cine s'a gândit serios asupra acestui obiect, va recunoaşte că n'am afirmat prin cele de sus nimica ce n'ar fi drept urmare a principiului acceptat. Pentrucă precum din faptul, dacă întrebuiţarea limbii nu se încredinţează voinţii libere a individului, ci se impune prin lege imperativă, decurge dela sine, ca asupra întrebării, care să fie limba oficială a cutărui cerc trebue să decidă o putere superioară, guvernul ori legislaţia: astfel la hotărârea aceasta, numai majoritatea absolută în care o naţionalitate ori alta stă într'un anumit cerc, o putem primi de cinosură; ceace iarăş are drept urmare, că după ce constituirea astorfel de majorităţi, cari formează baza sferei de drept a fiecărei naţionalităţi, depinde dela chipul, conform căruia se determină fiecare naţionalitate: în privinţa aceasta e nevoie de stabilirea unor principii precise şi de aplicarea lor severă. Şi din aceste după părerea mea e clar, că sistemul acesta, care chiar şi în ţări, unde două 98 ori trei naţionalităţi stau lângă olaltă în masse mari, compacte, din multe puncte de vedere e periculos, dar poate executabil: la noi în pactică e nexecutabil, fiindcă 'n patria noastră, socotind numai naţionalităţile mai numeroase, afară de cea maghiră sunt cea română, slavă, sârbă, rusă şi germană adecă cinci naţionalităţi, trăind atât de amestecate, încât a determina hotarele fiecăreia este o imposibilitate. XI. CARI AR FI URMĂRILE ACESTUI SISTEM ASUPRA LIBERTĂŢII INDIVIDUALE ŞI CIVICE ŞI ASUPRA APLANĂRII CONTRASTELOR NAŢIONALISTE. Să admitem, că m'am înşelat în cele de mai nainte; şi vom afla cheia prin care teritorul şi funcţiunile ţării să se împartă astfel între naţionalităţi, ca aceasta să se recunoască de către fiecare de dreaptă. Unii privesc poate drept scop ezecuţiunea acestui sistem, numai funcţiunile publice dacă s'au împărţit pe placul lor, au ajuns totul, ce-i însufleţia în mişcarea naţională. — Dar un număr incomparabil mai mare gândeşte altfel. Ţinta acestora nu e o aşa împărţire a cercurilor electorale şi a funcţiunilor, care să le lărgească speranţele personale, ci aceea, ca libertăţile individuale şi politice să fie cât mai mari, condiţiunile de desvoltare naţională cât mai sigure. Promovăm oare aceste scopuri, regulând prin legi imperative poziţia ce naţionalităţile ocupă 'n stat? Să vedem întâi de toate influinţa ce-ar 100 ezercità acest sistem asupra liberei desvoltări a naţionalităţilor şi a sistării divergenţelor dintre dânsele. Am înşirat greutăţile, prentru cari cred aproape neesecutabilă o împărţeală nouă a municipiilor după naţionalităţi. Mai este una şi poate cea mai mare. Temeiul, pe baza căruia trebue să se facă această împărţire, este nu dreptul istoric, ci proporţia în care stau unele faţă de altele naţionalităţile în diferitele municipii; şi d'aci e clar, că — dacă numai nu voim să violentăm pricipiul din care am pornit — împărţirea aceasta nici când nu e definitivă, odată pentru totdeuna. Dacă e în disarmonie cu adevărul, cu luminile secolului nostru şi cu principiile libertăţii şi egalităţii, ca limba acelui popor, care a cucerit ţeara şr a susţinut-o o miie de ani, să fie favorizată în viaţa publică: desigur ar fi o nedreptate şi mai stridentă, dacă folosirea exclusivă a unei limbi s'ar impune prin lege într'un municipiu, pentrucă majoritatea locuitorilor şei cu un jumătate veac mai nainte au vorbit limba aceasta.îndată ce am primit ca principiu, ca limba oficială a fiecărui municipiu să se determine prin lege imperativă după majoritatea absolută a locuitorilor săi, şi că acolo, unde o astfel de majoritate nu există, să se facă o nouă arondare a municipiilor, urmează dela sine: ca atât hotărîrea asupra limbei oficiale, cât şi noua arondare trebue mereu reînoită, de câteori se modifică proporţia naţionalităţilor în diferitele municipii. Fără 'ndoială nu este în înteresul ţării, ca noua arondare a municipiilor şi fixarea limbii majorităţii 101 să fie o perpetuă preocupare a agendelor ei; fiind deci înainte de prevăzut, că daca se primesc aceste principii, fiecare naţionalitate va uşa de orice mijloc pentru răspândirealimbei sale: ar incumba datorinţelor statului, să fixeze stavilare acestui proselitism naţionalist, ori cel puţin să sprijinească municipiile în tendenţa lor de susţinere a status-quo-lui privitor la limbă. Şi oare cu ce mijloace o poate face aceasta? E de prisos, să întru în amănunteie acestei chestiuni. Municipiile noastre neputându-se aronda după naţionalităţi în aşa chip, ca în cele mai multe să nu rămâe o mulţime de singuratici, cari nu aparţin ca naţionalitate majorităţii absolute: putem oare avea cea mai mică îndoială, că vroind a garanta egalitatea naţionalităţilor prin întemeierea stăpânirei absolute a unei naţionalităţi într'un anumit cerc, prin aceasta vom ajunge numai la rezultatul, că în fiecare cerc naţionalitatea în majoritate, va asupri pe celelalte, în vreme ce aceste, acolo, unde sunt dînsele în majoritate, vor resplăti cu prisosinţă; până ce în sfârşit diverginţele naţionaliste îşi ajung în ţara noastră culmea şi degenerează în dujmănii făţişe. Că urmările acestui sistem sunt mai periculoase pentru naţionalităţi şi că de ex. Germanul şi Sârbul, care precum de prezent, aşa după fiecare nouă arondare, ar forma numai în foarte puţine municipii majoritatea absolută, ar resimţi mai mult ineficienta acestor stări ca şi de ex. Românul, Slavul şi mai ales Maghiarul e cert; dar' peste tot urmările acestui sistem sunt generale, şi experienţa ar dovedi în scurtă vreme, că 102 ceeace s'a făcut, pentru a garanta egala îndreptăţire a fiecărei naţionalităţi a terii, au dus numai acolo, ca dintre naţionalităţile cari locuesc în provinciile Sf. Ştefan, n'ar rămâneà nici una, care acolo unde nu e în majoritate, nu s'ar simţî nespus de asuprită. Împotriva acesteia s'ar putea obiecţiona, că guvernul n'ar tolera o astfel de dezvoltare a lucrurilor şi ca apărător firesc al minorităţilor, ar restrînge veleităţile majorităţii între hotarele dreptăţii. Nu cred, că un astfel de sistem, pe lângă care se sileşte guvernul să stea în neîntrerupt conflict cu majoritatea fiecărui municipiu, să conducă la întărirea lui, mai ales dacă prin aceasta nu deobligă pe nimenea, ca în cazul acesta, unde acele naţionalităţi cari ar fi sprijinite ca minorităţi într'un municipiu din partea guvernului, în alteler unde alcătuesc ele majoritatea, s'ar simţî împedecate prin dînsul. Dar' abstrăgând dela aceasta, întreb: în ce să conziste avantagiul, de care s'ar împărtăşi unele naţionalităţi prin noua arondare a municipiilor — dacă întru răspândirea naţionalităţii lor şi daca şi'n acele cercuri pe cari i-le-au fixat legea ar fi împedecate,şi fiecare pas ce-ar face în direcţia aceasta, ar provoca intervenţia puterii centrale ? Am spus-o mai de multeori — şi fiindcă rezolvirea chestiunii de naţionalitate depinde dela claritatea la care trebue s'ajungem în privinţa cauzelor cari i-au dat naştere, o spun din nou - că mişcările de naţionalitate nu sunt produsul antipatiei ce-ar exista între diferitele naţionalităţi, nici a machinaţiunilor acelora, cari le folosesc spre satisfacerea unor scopuri grandomane. 103 Temeiul veridic al mişcării naţionaliste este aceea înaltă pietate, care leagă pe fiecare om adevărat de amintirea strămoşilor sei şi de limba moştenită dela dînşii; acel simţ firesc, ce ne îndeamnă să ne cerem libertatea personală şi să nu ne liniştim, până ce nu facem să se recunoască mai ales ceea ce ne era dorirea inimei; şi daca aceste sentimente au devenit acum mai puternice şi au împins pe planul al doilea alte mari interese, cauza trebue căutată în cultura mereu dezvoltândă a popoarelor terii, care le-a adus la o mai limpede conştiinţă a propriei lor naţionalităţi; dar' tocmai pentru aceasta, nimeni să nu creadă, că mişcarea se va evita satisfăcând ura care a răpit pe unii împotriva unor naţionalităţi ori grandomania şefilor proclamaţi de sine înşişi. Mişcarea de naţionalitate este numai o parte a acelei mari mişcări liberale, ce de un veac încoaci a prefăcut aproape toate relaţiile popoarelor Europei. Dărîmarea acelor obstacole, prin cari naţionalităţile se simţeau infestate în libera lor dezvoltare, garanta libertăţii lor: asta e, ceeace majoritatea covârşitoare a cetăţenilor terii înţelege sub pretenţiile naţionaliste; şi le vom putea oare pe aceste satisface, dacă în locul dominaţiunii esclusive, ce a ezercitat o naţionalitate în ţară, întemeiăm o altă asemenea, ba chiar mai mare şi mai intolerantă dominaţiune, cu osebirea numai, că aceasta se ezercită în fiecare municipiu de câte o altă naţionalitate? O mişcare, ce s'a pornit pentru garantarea libertăţii, nu se poate termina prin dispoziţii cari conduc numai la o şi mai mare ciuntire a li- 104 bertăţii individuale, şi prin cari libertatea politică în forma şi 'n senztil, în care ea formează ţinta supremă a năzuinţelor popoarelor Europei, devine imposibilă. Dar pentru a judeca urmările unui sistem, nu e destul a-i cunoaşte efectul numai într'o direcţie. Libertatea individuală şi politică este cea mai generală dar nu unicul scop al năzuinţelor veacului şi e sigur, că nimic n'ar mulţumi pe popoarele veacului nostru, ce-ar sta 'n dujmănie cu interesele lor materiale. Cerem dela cea mai liberală constituţie, să înlesnească o bună administaţie şi servirea dreptăţii să dee fiecărui siguranţa, care e prealabila condiţiune a oricărei bunăstări materiale, şi oare sistemul recomandat oferă aceasta? Se 'nşală, cine 'n împărţirea funcţiunilor după naţionalităţi vede numai o pretenţie a imora în interesul lor particular, dar căreia massele naţionalităţilor nu-i dau nici o importanţă: ba îndată ce s'a admis principiul ca situaţia fiecărei naţionalităţi să s'asigure prin lege, pretenţiunea zace în firea lucrului. Aceleaş cauze, ce s'aduc pe lângă împărţirea teritorială a ţării, argumentează la fel şi pentru împărţirea funcţiunilor ; şi dacă siguranţa naţionalităţilor pretinde, ca fiecare 'n cercul ei să fie apărată de preponderanţa celeilalte: nu mai puţin pretinde această siguranţă, că într'aceia, cari să bizuesc cu esecutarea legilor — funcţionari şi judecători — să fie fiecare naţionalitate proporţional reprezentată. Atât de mult stă aceasta, încât unde 105 s'a ivit numai chestiunea naţionalistă, deşi împărţirea teritorială nu i-a venit nimărui în minte, împărţirea funcţiunilor e întâia cerinţă a fiecărei naţionalităţi cu care păşeşte întru asigurarea intereselor ei; la ce, ca să las la o parte pilde mai îndepărtate, mă provoc numai la privilegiile cu cari în evul mediu au fost înzestraţi locuitorii germani ai mai multor oraşe, ca funcţiunea judecătorească esclusiv ori alternativ cu Maghiari, tot în fiecare al doilea an, să se împlinească cu Germani. Nu vreau să cântăresc, greutăţile mari, cu .cari ar fi împreunate pentru numărul diferitelor naţionalităţi la noi fixarea unor regiile, cari ar satisface exigenţele fiecărei naţionalităţi şi nu cercetez, încât ar congruâ cu principiile, ce se urmează în state constituţionale la îndeplinirea funcţiunilor. E în sine cert, că la acele oficii cari se îndeplinesc prin alegere, împărţirea între naţionalităţi a unei sume precise de oficii este incompatibilă cu libertatea alegerilor, şi la acele, cari depind dela numirea guvernului, fac imposibilă aplicarea principiului responzabilităţii; dar abstracţie făcând dela aceste greutăţi: putem oare serios crede că pe lângă acest sistem ar putea fi posibilă o administraţie corespunzătoare cerinţelor patriei noastre? Dacă şansele individului la împlinirea funcţiunilor atârnă nu dela capacitatea ci naţionalitatea sa şi ministrul tot aşa, ca alegătorul, nu capabilitateaci legea e silit s'o observe la îndeplinirea posturilor, care dispune de naţionalitatea funcţionarilor; dacă 'ntr'un cerc cei mai distinşi bărbaţi 106 nu pot fi aplicaţi numai pentrucă aparţin unei anumite naţionalităţi, într'altul, cei cari nu corespund datorinţelor lor, nu pot fi destituiţi pentrucă în locul lor nu se află alţi potriviţi din respectiva naţionalitate: o administraţie bazată pe aceste principii poate oare corăspunde şi celor mai modeste recerinţe? A fost vreme, când capabilitatea de funcţiuni o avea numai nobilimea şi de sigur nu e nimeni care ar ţinea cu putinţă reînvierea acelor vremi, dar o dispoziţiune oare, care n'ar ţinea cont la împlinirea funcţiunilor de necezităţile administraţiei, ci numai de drepturile speciale ale naţionalităţilor, n'ar atrage după sine aceleaş urmări ? — Şi dacă ţinem de absurd sistemul, că la împlinirea funcţiunilor să se ia în conziderare numai meritele antecesorilor şi arborele familiar al candidatului : în adevăr nu e cu mult mai cu minte, dacă acum la îndeplinirea funcţiunilor, stabilim aseminea privilegii nu pentru singuratice familii, ci pentru singuratice naţionalităţi, cari în fine se bazează tot pe rassă şi origine. Din aceste aşa cred, resultă clar, că în cât marea majoritate a compatrioţilor noştri, când participă la mişcarea naţionalistă îşi caută garantarea libertăţii sale individuale şi civice şi aceea ca de libertatea aceasta să uzeze întru răspândirea naţionalităţii sale: scopul acesta nu s'ajunge prin acest sistem. Şi acum să ne îndreptăm privirea asupra influinţei ce-ar ezercitâ acest sistem asupra vieţii noastre de stat. Mi-am accentuat mai de multeori convingerea, 107 că sentimentul ele naţionalitate a păşit numai înnainte, dar n'a nimicit sentimentele seculare de alipire a naţionalităţilor faţă de patria comună şi că marea majoritate ori cât de mult se însufleţeşte pentru propria-i naţionalitate, o face aceasta în convingerea că prin indeplinirea acestor pretenţiuni viitorul patriei nu se primejdueşte. Părtinitorii cei mai fervenţi ai mişcării naţionaliste simţesc şi recunosc legătura, în care stă poziţia Ungariei cu împlinirea pretenţiilor lor, şi în stăruinţa lor, ca locul ce le ocupă propria naţionalitate în patrie să fie cât mai bun: nici nu pot pretinde altceva decât ca ţara însaş să devie cât mai independentă, cât mai puternică. Fără aceasta, tot ce-au eluptat pe seama naţionalităţii lor, n'are nici o valoare. Şi 'n privinţa aceasta, cari ar fi urmările necesare ale sistemului propus ? Varietatea naţionalităţilor în sine nu e pedică, ca o ţară să se ridice la acel grad al puterii care e necesar pentru asigurarea neatârnării sale. Fiind în Europa foarte puţine state, cu o singură naţionalitate numai, putem primi de axiomă, că varietatea naţionalităţilor dintr'o ţară nu poate impedica formarea acelui sentiment de unitate, care este prealabila condiţie a puterii ba chiar a existenţei fiecărui stat. Altcum stă aceasta, dacă susţinerea varietăţii de naţionalităţi şi garantarea intereselor fiecărei naţionalităţi se consideră de scopul de căpetenie al statului, cărora trebuesc ori ce alte scopuri şi interese subordinate. Să luăm un ezemplu practic, care dovedeşte mai mult decât orice combinaţie teoretică. 108 E indiscutabil, că 'n zilele noastre osebirile confesionale nu mai constituesc primejdii pentru state. In măsura, în care s'a recunoscut principiul libertăţii religioase, osebirea religiunii şi-a perdut importanţa pentru stat; şi nimenui nu-i trece prin minte, că vre'un stat e în pericol, pentruca o parte a concetăţenilor săi sunt catolici, o altă parte protestanţi, şi pentruca fiecare dintr'aceste confesiuni desvoltă o activitate spre a-şi lărgi, prin scoale, literatură şi oratorie confesională cercul ei de credincioşi. Cu toate acestea se pot naşte rivalităţi între osebitele confesiuni, ba poate şi frecări şi înverşunare reciprocă, dar pentru stat, care scuteşte pe fiecare confesiune deopotrivă în libertatea ei, desigur nici un pericol; şi s'ar declară de nebun acel bărbat de stat, care ar veni să pretindă, în virtutea siguranţei statului ca vre-una dintre confesiuni să se restrângă în libera-i desvoltare ori întru răspândirea învăţăturilor ei, ba chiar, încât ar uza numai de mijloacele legale în aceasta, să i-se pună stavile în calea extindere!. Dar să ne închipuim, că una ori mai multe confesiuni pentru asigurarea influenţei şi a libertăţii, ce le compete în stat, ar păşi cu pretenţiunea, ca confesiunea lor să formeze un corp separat în stat, cu teritor separat, drepturi separate, conform cărora confesiunea să fie separat reprezentată în corpurile legiuitoare, în administraţie să participe cu un anumit număr de funcţionari: cine nu va recunoaşte oare, că aceasta nu se poate întâmpla fără primejduirea statului şi că înfiinţarea mai multor state între hotarele unei ţări, dividarea unor părţi a na- 109 ţiunei în mai multe separate corpuri organice după toată probabilitatea ar atrage după sine, aceleaş urmări acum, ca şi atunci când protestanţii Franciei pretindeau pentru asigurarea confesiunii lor oraşe separate, fortificaţii separate şi s'au organizat împotriva compatrioţilor lor catolici în adevărate caste, până ce Richelieu n-a pus cu armata capăt acestor stări şi n-a mântuit Franţa de dismembrarea, în care vedem Germania. Şi oare dacă recurgem tot la aceste mijloace pentru asigurarea intereselor nu confesionale, ci naţionaliste: n-ar avea asta tot acelea urmări? Nu sunt dintre aceia, cari atribue mişcării naţionaliste aceeaş importanţă ca şi aceleia a mişcării religioase. — Mişcarea religioasă are incomparabil mai mare importanţă, nu numai în sine ci şi înaintea ochilor poporului. Dar ori cât de mult se deosebeşte obiectul, ori cât de mult se deosebesc secolele în care apar aceste două mişcări: firea omenească rămâne aceeaş, şi asta aduce cu sine, că asupra patimei cu care se duce lupta, nu importanţa chestiunii, ci proporţiile mişcării, hotărăsc. Unde aceasta e mare şi a ţinut o vreme oarecare: nici când nu absentează o anumită dosă de fanatism. Ceeace a făcut şi a suferit fiecare în decurgerea luptei; sentimentul de onoare, pentru care nu vrea să se recunoască nici unul de învins, contribue mai mult la învrăjbirea luptătorilor, decât motivul luptei lor. Pe lângă aceasta, există în împrejurările particulare a patriei noastre cauze, pentru cari aplicarea acestui sistem la naţionalităţi, la noi devine şi mai primejdios. 110 Experienţă generală ne arată, că cercuri mai restrânse au totdeauna o mai mare forţă atractivă pentru individ. Egoismul firesc, pe care-l putem învinge, dar de care în mod absolut nimeni nu se poate libera, aduce cu sine, că părţile singuratice a ori cărui întreg, se alipesc cu atât mai mult de dânsul, cu cât mai multă influenţă pot ezercita asupra desvoltării lui. Filosoful îşi poate fixa axiome, să-şi iubească mai mult familia decât pe sine, patria mai mult decât familia, umanitatea mai mult decât patria: e însă sigur că marea majoritate a oamenilor în practică urmează tocmai contrarul. — Aceasta 'n sine nu conţine nici o primejdie, ba dimpotrivă, legăturile, prin cari singuraticul se simte înlănţuit cercului său mai restrâns sunt capabile a întări omogenitatea întregului, dacă nu s'a disolvat cimentul care unea aceste cercuri mai restrânse, şi între dânsele şi între întreg nu s'a produs discordanţă. Precum atracţiunea ce o simte singuraticul pentru comuna ori provincia sa: aşa însufleţirea cu care se leagă de naţionalitatea sa, nu numai nu slăbeşte ci dimpotrivă poate întări legăturile cari îl leagă de patrie, până ce rămâne luminos nexul, în care stă bunăstarea şi desvoltarea comunei ori naţionalităţii sale cu bunăstarea şi înflorirea întregului — dar numai pan'atunci — şi îndată ce legăturile, cari leagă părţile 'ntre sine şi pe fiecare la întreg, se desfac şi interesele singuraticelor părţi ajung în colisiune fie măcar aparentă cu interesele întregului: majoritatea oamenilor se va alipi la cea mai deaproape, la aceea adică, la care se simte mai legat, simţind mai uşor nexul propriilor interese. 111 Cu cât mai generală e însufleţirea naţionalistă în zilele noastre, şi cu cât mai viu e interesul cu care fiecare solicită drepturile naţionalităţii sale, cu atât mai mare e necesitatea, ca legăturile, cari unesc într'una pe toate naţionalităţile patriei să nu se destrame şi în fiecare să se ţină trează convingerea, că şi siguranţa naţionalităţii sale depinde numai dela existenţa întregei teri. Dispoziţiunile propuse ar conduce însă la rezultat tocmai contrar şi putem cu siguranţă profeţi, că precum îndeplinirea funcţiunilor după naţionalităţi ar avea drept rezultat că funcţionarii publici s'ar considera de slujitorii nu ai statului ci ai naţionalităţii lor: aşa că dividarea teritorului terii în conformitate cu acest principiu ar avea drept consecinţă că fiecare nu s'ar simţi cetăţean al patriei, ci al districtului său naţionalist; ceeace dacă pretutindenea e periculos, în patria noastră e desigur îndoit. Dintre toate naţionalităţile patriei noastre, nici una nu este, afară de cea maghiară, care nu s'ar estinde peste hotarele terii. Precum la sud pe Sârbi şi pe Români, aşa la ost pe Slavi şi pe Ruşi numai hotarele politice îi separă de fraţii lor de un sânge şi'n adevăr e nevoie de un grad superlativ de optimism să presupunem, că împărţirea petriei noastre după naţionalităţi ar mulţumi constant toate pretenţiunile naţionalităţilor. Recunoscând odată că dezvoltarea liberă a naţionalităţilor se poate garanta numai prin o poziţie a lor separată, tendenţele naţionalităţilor nu se pot opri la noua împărţire a acestei patrii şi necesarmente vor tinde într'acolo, ca fracţiunile de 112 popoare ce locuesc în aceasta patrie să se contopească cu fraţii lor de peste hotare ceeace ar atrage după sine disoluţiunea ţerii şi anume cu atât mai sigur, cu cât o astfel de împărţire a terii nu numai ar slăbi legăturile, cari leagă pe diferiţii cetăţeni de patria comună, ci ar da în mâna singuraticelor părţi şi mijloacele, prin cari aceste tendinţe pot deveni realizabile, Bine ştim, că sunt unii cari privesc integritatea teritorială a statului ungar de o aşa ceva, ce e numai în interesul naţionalităţii maghiare şi stă în colizie cu interesul de mare putere a Monarchiei şi cu interesele naţionalităţilor ei. Căuşele înşirate, vor putea prin urmare pe unii convinge mai mult despre favorurile disposiţiunilor recomandate, decât despre daunele ei. E de lipsă deci să ne dăm seamă şi de efectul ce împărţirea teritorului patriei noastre după naţionalităţi ar ezercita asupra întregului imperiu austriac şi asupra viitorului acelor naţionalităţi în interesul cărora se solicită aceasta de prezent mai ales. XII. CE INFLUINŢĂ AR EZERCITA ÎMPĂRŢIREA DUPĂ NAŢIONALITĂŢI A TERITORULUI PATRIEI ASUPRA IMPERIULUI AUSTRIAC ŞI ASUPRA VIITORULUI DIFERITELOR NAŢIONALITĂŢI DIN PATRIE? E fapt, că în zilele noastre, totul ce ezercită mai mare influinţă asupra vieţii interne a unui stat, trece departe peste hotare şi abeâ se iveşte vre-o chestiune mai importantă, care într'o anumită măsură să nu fie numită europeană. Din solidaritatea aceasta, se naşte pentru singuraticele state datoria, că la arangiarea trebilor lor să aibă în vedere şi efectul, ce-l pot ezercită prin aceasta asupra altor state şi ţări, mai ales când acelea ca şî patria noastră şi imperiul austriac, stau de veacuri într'o strânsă legătură şi astfel există între interesele lor o comunitate pe care o putem uita în focul discuţiunilor, dar pe care ignorând-o, mai curând ori mai târziu totdeuna însă sigur se răsbună. S'a zis de multeori, că patria noastră şi imperiul austriac, în ce priveşte chestia naţională, sunt în aceeaş situaţie, şi aceasta e indiscutabil. E drept, că la noi s'a ivit mai iute chestiunea, ceace 114 se poate atribui constituţionalizmului nostru şi s'a dezbătut cu mai multă patimă, ceeace se poate atribui altor cauze; dar' varietatea naţionalităţilor şi mereu crescânda lor conştiinţă naţională, este asemenea în amândouă părţi ale imperiului şi precum naţionalităţile dincolo de Leitha păşesc cu aceleaşi pretenţii, ca'n patria noastră; astfel principiile pe cari le vom folosi la rezolvirea chestiunii de naţionalitate, fără îndoială vor fi hotărîtoare şi în imperiul austriac. Sunt convins, că bărbaţii de stat, cari au propagat necesitatea împărţirii teritorului Ungariei după naţionalităţi, ar refuza cu energie propriile lor principii dacă aplicarea acestor principii s'ar pretinde în Tirol ori Stiria; dar' ştiu şi aceea, că aceasta nu le stă în putere. Numim bun, mărinimos poporul; îi lăudăm cumpătul şi toate aceste se pot cu exemple dovedi ; are însă poporul o calitate mult mai generală, pe care o aflăm pretutindenea şi'n toate veacurile: sentimentul său de drept. Concepţiunile sale de drept difer, dar' fiecare popor, îndată ce s'a ridicat la un grad anumit al culturii, pretinde stabilirea unei măsuri oarecare, cu care să cântărească veritatea faptelor şi e cu siguranţă de prevăzut, că dacă ne vom abate dela dreptul istoric, care în imperiul austriac era temeiul celor mai importante relaţii de drept şi-l vom înlocui cu principiul de naţionalitate: aceasta numai atunci poate corăspunde sentimentului de drept al poporului, dacă principiul s'a aplicat în toate consecinţele Iui. Exemplul Franţei şi consecinţele principiilor preconizate de revoluţiunea franceză măr- 115 turisesc despre nemiloasa logică, cu care un popor stărue pe lângă temeiul de drept odată primit. Nu există putere, care ar reuşi, ca 'n ţările unui domnitor, oricât de independente ar fi unele de altele, aceleaş naţionalităţi pe un ţerm al unui râu să fie înzestrate cu favoruri, cari li-s'ar nega pe celălalt ţerm. Dupăce deci în provinciile imperiului austriac — în afară de ducatul austriac şi Salzburg — aflăm pfetutindenea mai multe naţionalităţi: sunt convins, că adoptând în Ungaria principiul, că chestiunea de naţionalitate numai prin împărţirea teritorului după naţionalităţi se poate resolvi, aceasta ar atrage necesarminte după sine adoptarea şi 'n Austria a acestui principiu şi astfel împărţirea teritorului imperiului, în urmarea căreia afară de cele două provincii amintite, n-ar rămânea aici una care şi-ar putea menţine actualele hotare. Tirolul s'ar împărţi în german şi italian, Stiria, Karinthia şi Kraina în german şi slav, Boemia şi Moravia în german si boem, Galiţia în polon şi rutean, Bucovina în rutean şi român, şi astfel fiecare provincie după naţionalităţile ce-o constitue. Nu vorbesc de greutăţile, cari sunt în fiecare provincie a imperiului ca şi 'n patria noastră, pentrucă şi aici ca şi la noi, naţionalităţile nu prea locuiesc în masse compacte şi aflăm în fiecare provincie, teritorii mari, cu o populaţie aşa de amestecată, încât abea-i putem determina naţionalitatea şi nici nu cercetez efectul ce-ar ezercità necesarminte astfel de împărţire în fiecare provincie cel puţin asupra unei părţi a locuitorilor, care, ca d. e. Tirolul, dupăce a apărat 116 cu credinţă imperiul de cele mai mari primejdii, acum drept răsplată s'ar disolvà; dar să ne în'ndreptăm privirea esclusiv asupra urmărilor, pe cari le-am putea aştepta dela aplicarea acestui sistem asupra întregului imperiu. Mulţi privesc statul numai ca o maşină mare. Unul priveşte în el un mare ceasornic cu cuc, care numai prin greutăţile ce-i sunt atârnate se ţine 'n mişcare; altul un mare răsboi de ţesut, a cărui chemare e, ca din nenumăratele fire, de cari atârnă existenţa milioanelor, să se ţese pe seama unora, acoperitoare calde şi moi. Ca şi 'n ceasornic, rotiţă la rotiţă, şi fiecare învârtindu-se 'n jurul osiei sale: aşa fie statul, aşa funcţioneze. Dacă rezultatul nu corespunde aşteptării: sminta e 'n maşinărie. Poate trebuesc atârnate greutăţi mai mari, ori trebuesc mai multe rotiţe, ori e nevoie a întărì şurupurile — şi cine toate acestea le înţelege şi le ştie: acela e mare bărbat de stat — Dup'a mea părere nu există o mai greşită definiţie ca aceasta. — Dacă trecem peste istorie, aflăm, că nu acele naţiuni i-au înscris cele mai. frumoase pagini, acăror maşinerie administrativă a corespuns mai ales cerinţelor ştiinţii, ci acele la cari individul s'a simţit mai strâns legat de întreg,, la cari aflăm mai multă dragoste de patrie. Efectul celor mai perfecte maşinerii depinde dela mărimea forţei mobilisătoare, şi această forţă mobilisătoare în ori ce stat zace numai în sentimentele popoarelor. Nici un stat nu le poate vătăma pe acestea nepedepsit şi între toate pericolele ce-l pot pe stat ajunge, cel mai mare e, când din sufletele cetăţenilor sei, a perit putinţa de însufleţire. 117 Aceasta stă şi relativ la imperiul austriac. îl putem declara imperiul de stat unitar; îi putem da o constituţie care 'n ce priveşte centralisaţia să întreacă pe cea a Franţei; pentru înlesnirea administraţiei îi putem geometric în formă unghiulară şi pătrată împărţi teritorul, ori îl putem împărţi după diferitele naţionalităţi. Dar conceptul, care pe 35,000.000 de oameni cu acest cuvânt: patrie, îi uneşte, fie acela oricât de greşit şi învechit, prin nici o putere şi născocire nu-l putem dintr'odată schimba, acest concept, afară de ducatul austriac doar, — e legat nu de imperiul întreg, ci de singuraticele provincii. Patriotismul austriac, adecă acea dragoste de patrie ce bate pentru întregul imperiu, îl putem afla în sentimentele unor bărbaţi de stat, în armată, la o anumită parte a claselor culte şi mai ales la aceea care dispune de hârtii de stat; şi sentimentul acesta, admit, se va lăţi în măsura în care s'a garantat libertatea constituţională; şi dacă imperiul constituţional va avea vre-odată istorie, sentimentul acesta va trece poate şi asupra claselor şi va prevala poate sentimentele ce azi îl însu fleţeşte pe individ pentru provincia sa: dar în momentul de faţă înzădar căutăm acest sentiment la popoarele Austriei. Nu e nici una 'ntrînsele, care să nu-şi fi dovedit cu prisosinţă devotamentul la jertfă faţă de imperiu şi luptele dela începutul acestui veac au dovedit strălucit puterea şi solidaritatea imperiului austriac, pe lângă toată eterogenitatea elementelor sale constitutive. Dar între acele mii, cari şi-au vărsat în aceste lupte sângele, au fost de sigur puţini, cari au făcut-o aceasta 118 pentru idea imperiului. Boemul, tirolezul, au luptat pentru onoarea propriei lor patrii şi aşa s'a susţinut patria comună; pentrucă între părţile ei n'a fost nici una, a cărei cetăţeni pentru propria lor patrie, să nu fi fost totdeauna gata aşi vărsa sângele lor. Crede oare cineva că şi sentimentele popoarelor constituesc obiectul administraţiei, că cu dragostea de patrie se poate manipula ca şi cu casieratele centrale, transpune dintr'o parte sau alta, ori contopi; ori e poate mai frumos, mai sublim a iubi marele imperiu austriac, decât micul Tirol ori Boemia, cari totuşi sunt numai părticele ale marelui întreg? — Nu există confesiune creştină, care să nu-şi aibă martirii săi. Fiecare confesiune îşi are şi azi martirii şi de sigur n'a murit nimenea pentru confesiunea sa, fără ca prin moartea lui să nu fi promovat în general ideea creştinătăţii. Ideea universală a creştinătăţii e frumoasă, sublimă. De unde vine totuşi, că nu se află nimeni care disconsiderând osebirile confesionale, să fie capabil de un asemenea efort de sacrificiu numai pentru aceasta idee universală ? Va veni poate vreme, când se va întâmpla aceasta. Vom vedea poate odată: cât de aproape stăm unii de alţii şi aceea, ce ne e comun în religie, va nimicì osebirile, cărora le dăm o aşa mare importanţă. — Dar celce acuma contează la aceasta, celce ar vrea să convingă pe misionarul catolic ori protestant că e o prostie a se sacrifica pentru confesiunea sa, — acela, dacă reuşeşte, îl convinge cel mult să nu se sacrifice de loc — dar nu-l va emoţiona pentru ideea universală a creştinătăţii. — Aceleaş rezultate le putem 119 aştepta dacă în imperiul austriac, prin împărţirea teritoriilor de cari se leagă azi patriotizmul cetăţenilor, am reuşit să nimicim atât de urgisitul provincialism. Poate reuşim să atrofiem acel fel al sentimentului patriotic pe care nu-l voim, dar pe acela, pe care l-am dori în interesul monarchiei comune, nu-l putem produce. Şi probabil e oare cel puţin aceasta ? Residă în natura omului, să s'alăture la un ce mai mare. Eul său nici când nu-l îndestuleşte şi 35 milioane de oameni nici nu-i putem închipui neavând spiritul lor public. Ori cât s'ar nizuì deci întru nimicirea patriotismului de provincii, detrăgându-i prin împărţirea provinciilor, subiectul: e probabil, că dragostea cu care tirolezul se leagă de patria sa, să pestreacă existenţa ei politică. Prezentul şi viitorul ne arată, că poporul poate iubi ardent o patrie, pe care diplomaţia de mult a şters-o. E în firea noastră, că acolo unde vedem trecut, să sperăm şi viitor; sperările noastre patriotice pot vestejì numai cu amintirile şi ceace ferbinte iubim în vecinicia aceleia nu ne îndoim: şi cine nu vede pericolele, cari ar urma d'acì asupra imperiului austriac? Dragostea de patrie a singuraticilor provincii, pe care s'a putut spriginì pân' acì imperiul, pentrucă fiecare a simţit că siguranţa propriei lui patrii depinde dela existenţa imperiului, îndată ce s'a generalizat convingerea că interesul imperiului nu se împacă cu existenţa acestor provincii, s'ar întoarce împotriva lui şi e vai de statul, a cărui existenţă este în conflict cu cele mai nobile sentimente ale cetăţenilor săi. 120 Dar' să presupunem, că aceasta nu se întâmplă şi că prin noua împărţire a imperiului ar înceta dintr'odată şi sentimentele ce animă azi pe fiecare pentru patria-i mai restrânsă. Slavul a devenit indiferent pentru patrie, în luptele căreia a luat parte veacuri de-arândul, împărtăşindu-se în bucuriile şi durerile ei şi abia mai ştie că odată s'a ţinut pe sine ungar. Numele Bosniei, îi lasă reci pe fiii ei şi amintirile Tirolului şi Ştirici numai în archive le mai putem căuta. Precum s'au şters hotarele provinciilor de pe harta imperiului, aşa s'au şters şi din inimile cetăţenilor; — patriotismul lor a perdut hotarele de mai nainte. Ceeace şi la bărbaţi de stat e rar, să recunoască de fapt complinit, ceeace e în divergenţă cu doririle lor, aceasta presupun la fiecare cetăţean al imperiului austriac: ce urmează însă d'aci? Putem oare spera, că locul sentimentului ce însufleţeşte azi pe fiecare pentru propria sa provincie, va fi ocupat de entuziasmul pentru idea imperiului ? Mă îndoesc. Sunt convins, că popoarele Austriei nici în cazul acesta nu se vor scoborî la un josnic egoism şi cred, că precum pân'acì aşa şi d'acì 'ncolo vor fi gata de a se jerfî pentru anumită idee; din idea aceasta nu va fi însă o mare Austrie, ci necesarminte gloria naţională a fiecăruia. Reprivind asupra celui mai recent trecut şi cugetându-ne câte s'au întâmplat atât prin revoluţiune cât şi prin contrarii ei, ca idea naţionalistă să se întărească; şi văzând însufleţirea pre- 121 zentă a miilor pentru aceasta idee, în privinţa aceasta nu putem sta la îndoială, întrebarea e numai : cari ar fi urmările din aceasta asupra imperiului austriac, acăror naţionalităţi, afară de cea maghiară se ramifică toate şi peste hotăra? Las pe cetitor să dea răspunsul; din parte-mi observ numai, că dacă delăturând în imperiu fondul dreptului istoric, plecăm din principiul că prin 1848 şi evenimentele ce l'au urmat afară de unitatea imperiului toate celelalte s'au nimicit şi că numai deosebirea naţionalităţilor este singurul criteriu determinant pentru relaţiile părţilor singuratice a imperiului: atunci aspiraţiile unor popoare a Germanilor şi Italienilor tocmai aşa ca a Sârbilor şi Românilor nu pot fi altele decât ca principiul de naţionalitate să se validiteze cât mai perfect. Precum Franţa, care în momentul ce a distins dreptul istoric, l'a înlocuit cu principiul deplinei egalităţi, nu s'a liniştit şi nu se va linişti pânăce nu va realiza principiul în toate consecinţele lui, ori nu i-se va recunoaşte irealizabilitatea: astfel, dacă în Ungaria s'a adoptat principiul că exigenţele naţionalităţilor se pot împlini numai prin împărţire teritorială, nu ne putem opri pânăce nu se va fi adoptat şi în Austria şi poate şi aiurea , adecă pânăce n'a reuşit o astfel de arondare a terilor, care dă graniţe separate fiecărei rasse şi naţionalităţi. Principiul acesta poate fi mare şi sublim, e poate şi ezecutabil, dar' e de o astfel de natură, încât realizându-se vreodată, numai pe ruinele imperiului austriac îşi poate serba gloria. Sunt poate, pe cari aceasta nu i-ar înspăimânta. Imperiul austriac a făcut importante ser- 122 vicii civilizaţiunii şi indiscutabil că existenţa sa a ezercitat mare influenţa asupra popoarelor cari au crescut sub scutul ei; dar' dacă aceste popoare, tocmai ridicându-se la o mai înaltă treaptă a culturii îşi cer acum cerc mai liber şi imperiul, care pân'acì a promovat dezvoltarea acestor popoare şi prin acea-ta cauza mare a civilizaţiunii, stă în contrast cu ele: necesitatea şi posibilitatea existenţii sale mai departe a încetat. E de prisos să intrăm în discuţiuni teoretice asupra adevărului acestei opiniuni. — E indiscutabil, că interesul cel mai înalt al umanităţii este progresul civilizaţiunii şi eu încă sunt convins, că conştiinţa, la care s'au deşteptat în veacul nostru atâtea naţionalităţi şi însufleţirea cu care lucrează fiecare pentru progresul ei, este semnul cel mai îmbucurător al acestui progres şi deodată cea mai sigură alui chezăşuire. Orice forţă nouă, participând la munca mare a civilizaţiei este un câştig pentru întreaga omenire, care poate conta ia cuceriri cu atât mai mari, cu cât e mai bogată în individualităţi. Misiunea problemei noastre nu e deci a micşora numărul acestora, ci ca întărind legăturile ce unesc într'un întreg mare pe toate aceste individualităţi să asigurăm libera desvoltare a fiecăruia; şi în cât pentru aceasta s'ar cere, că anumite naţionalităţi pe cari pân'acì numai asuprite le cunoşteam, să participe constituind state nuoi, ca membri independenţi ai marei familii de popoare la progresul general: noi numai bucura ne putem de aceste tendenţe şi n'aflăm în apariţiile cari trădează aceste năzuinţi, nimic îngrijitor. Dar dacă aceasta ne este opiniunea şi 123 vedem înainte că toată abilitatea diplomaţilor noştri, de a astruca urmele putrefacţiei în imperiul otoman rivalizează cu vechii egipteni; şi dacă suntem convinşi că zelul bărbaţilor de stat cari se mărturisesc mai ales de creştini de a susţine sub jugul otoman pe popoarele creştine din orientul Europei, nu pot salva acest imperiu; şi ca ne apropiem de momentul, în care popoarele creştine ale Europei vor fi chemate a urma pilda Grecilor şi a constitui state: nu urmează oare d'acì că în toate ce poate ezercita influinţă asupra acestei formaţiuni dela care depinde soarta civilizaţiunii în aceasta parte a Europei să procedăm cu îndoită precauţie şi cine nu prevede că felul în care se resolvă chestiunea de naţionalitate în patria noastră, în privinţa aceasta este de cea mai mare importanţă? Dintre toate popoarele Europei, ţara noastră e chemată să ezercite influinţă decizătoare asupra acelor provincii cari odinioară stat-au în legătură mai strînsă cu dînsa. Relaţiunea, în care a stat odată patria noastră cu aceste provincii şi faptul că o parte a ţării noastre este locuită de aceleaş naţionalităţi, pe cari le'aflăm în imperiul otoman, şi că aceste au ajuns la noi Ia o treaptă mai înaltă a culturii: ne asigură aceasta influinţă; trebue oare, permis e să fixăm astfel de principii, pe lângă cari în cazul disolvării statului otoman, formarea oricărui stat în această parte a Europei devine imposibilă. Şi e indiscutabil, că adoptând în genera! principiul, că existenţa naţionalităţilor se poate numai aşa asigura, dacă fiecare naţionalitate se va separa teritorial, în locul unde azi 124 stă imperiul otoman, devine imposibilă constituirea astorfel de state, cari în urma extenziunii, a numărului şi a situaţiei lor geografice să fie capabile de apărarea neatârnării şi consolidării lor interne. Aceleaş principii, cari primejduesc în Ungaria existenţa sa de stat milenară, vor împedeca şi mai mult formarea pe teritoriul imperiului otoman a unui stat puternic român, sârb ori slav şi în locul lor în această parte a Europei, în urma situaţiei geografice, putem conta numai la mici teritorii slave, bulgare, sârbe şi române cari în neîntreruptă luptă între sine, ar fi deopotrivă neputincioase pentru apărarea propriei lor independenţe şi a civilizaţiei, de unde rezultă, că aplicarea acelor principii în patria noastră sunt în vădit contrast nu numai cu interesele acelora cari ţin la integritatea terii şi cari conzideră de o condiţie prealabilă a dezvoltării liniştite a Europei existenţa monarchiei Austro-Ungare ci şi cu interesele acelor naţionalităţi, în numele cărora se pretinde aceasta mai mult. Sistemul, în vîrtutea căruia rezolvirea chestiunii de naţionalitate se caută în fixarea în legi a sferei de drept a fiecărei naţionalităţi şi în împărţirea teritoriului şi a funcţiunilor terii între diferitele naţionalităţi, din cele de sus — aşa cred e clar, că între împrejurările particulare ale patriei noastre nu e aplicabil şi în loc de a sista divergenţele între naţionalităţi, ar atrage după sine numai anihilarea libertăţilor individuale şi civice, şi ducând la dizolvarea patriei noastre, şi a monarchiei în aceeaş vreme, în acea parte a Europei 125 care în privinţa variaţiei naţionalităţilor este în aceeaş situaţie cu patria noastră: ar împedeca ori ce formaţiune mai mare de stat şi 'n chipul acesta ar strica viitorul tocmai a acelor popoare în favorul cărora se propune. Fie-mi permis a încheia cu o observaţiune generală teza aceasta. Am început cu două afirmaţiuni. întâia, că trăsătura principală caracteristică a civilizaţiei noastre, este comunitatea ce ezistă în desvoltarea popoarelor Europei. A doua, că programul nostru, este eminamente rezultatul acelei stabilităţi, cu care popoarele Europei muncesc la validitarea principiilor aşezate de creştinism. Cea mai principală dintr'aceste este unitatea genului nostru şi comunitatea chemării sale. Dacă zidurile despărţitoare dintre popoare s'au dărîmat, dacă am scuturat vederile barbare ale evului mediu şi pe dujmanii, cu cari am stat faţă în faţă pe câmpul de război, îi privim acum de semenii noştri ; dacă sclavagiul a încetat şi însaş absoluta putere suverană, acolo unde mai există, a devenit mai blândă: toate aceste sunt efluxul acestor idei şi experienţele şi ştiinţa mărturisesc deopotrivă resonul lor. Precum în prezent între sutele de popoare ale pământului aflăm primele năzuinţi spre cultură; aşa în trecut aflăm ruinile a o sută de culturi, toate advertizându-ne că capacitatea culturală este un dar Dumnezeesc ce s'a dat nu unei clime ori unei naţiuni ci întregei omeniri, şi când în fruntea civilizaţiei noastre aflăm pe acele popoare pe care evul vechiu le-a numit barbare şi 126 incapabile de cultură şi ne gândim că locul Grecilor şi al Romanilor în veacul nostru l-au ocupat urmaşii locuitorilor sălbatici a insulelor britice şi înfricoşaţii teutoni, trebue să suridem de presumpţia cu cari unii privesc de un privilegiu inerent esclusiv poporului lor cabilitatea de cultură, mărturisind în aceaş vreme, subordinaţia naturală a altora. Dacă există fapt, pe care ştiinţa şi experienţa l-a stabilit mai presus de orice îndoială, aceasta e, că între popoarele pe cari le cunoaştem în Europa, nu este nici unul care n'ar fi capabil de o cultură superioară, şi căruia, prin urmare, i-s'ar putea nega dreptul la aspiraţiunea unei stări mai bune; şi încât aspiraţiunile naţionaliste a veacului nostru purced din această convingere şi se nisuesc numai a delăturâ obstacolele, cari îinpedecă desvoltarea liberă a fiecărei naţionalităţi: aspiraţiunile acestea sunt consecinţele fireşti ale desvoltării de pân'acì a civilizaţiei noastre; şi-l putem numi de inprudent pe acela ce speră a sista aceste aspiraţii prin măsuri guverniale ori legislative, ori voeşte a asigură în vre-o ţeară heghemonia vreunei naţionalităţi, care s'ar putea susţinea numai prin asuprirea altora. — Dar de sigur nu e nici acela mai luminat, care crede, că prin faptul, că a împărţitteritorul vre-unui stat după naţionalităţi şi a fixat sfera de drept a fiecărei limbi şi naţionalităţi va opri evoluţia firească a lucrurilor şi va asigura prin mijloace meşteşugite viitorul cuiva, din cari lipsesc germenii dătători de viaţă, Toate acestea, ce se recomandă spre acest scop, au existat odinioară. Ştie ori cine, că 127 barbarii, cari au ocupat provinciile imperiului roman, au lăsat multă vreme în vigoare legile romane şi că în epoca, în care s'au format statele noastre mai noui, naţionalităţile stăteau nu ca teritor, ci ca persoane separizate una lângă alta; aşa că cetăţenii aceleiaşi ţări trăiau după legile, romane, franceze, gotice ori burgendeze, precum aparţineau la una ori alta dintre naţionalităţi şi aceste împrejurări, în cari vedem fără îndoială aplicarea cea mai consecuentă a sistemului din nou recomandat, au existat în patria noastră până la vremile cele noui în Ardeal, unde naţiunea maghiară, săcuiască şi săsească au trăit veacuri dearândul lâng'olaltă cu teritor separat şi legi separate ; stările acestea s'au sistat pretutindenea, nu prin omnipotenţa unora, nici prin voinţa poporului dominant, ci prin firea lucrurilor, prin acea forţă, pe care cursul neîntrerupt al civilizaţiei noastre o ezercită asupra tuturor împrejurărilor, prefăcând, resturnând totul ce s'ar pune în calea valurilor sale cutropitore. Şi credem oare, că ne putem împotrivi acesteia, că putem întrerupe evoluţia întregei civilizaţii şi putem încerca din nou în patria noastră principiile, dela cari s'au abătut Visigoţii în Spania în veacul al XVII? Las răspunsul pe sama cititorilor; din parte-mi îmi dau numai espresie convingerii, că o astfel de încercare în ori ce ţară, sub ori ce formă de guvernare şi ori cât cu învoiala tuturor naţionalităţilor, cari locuesc ţara: pe o vreme oare care poate produce mari încurcături, poate conduce la asupriri mari; că o astfel de încer- 128 care poate oprì în desvoltare pe o vreme oarecare respectiva ţară, în care s'a făcut; o poate împinge înapoi în civilizaţie, dar la o stabilitate desigur nu poate contà. XIII. CHESTIUNEA NAŢIONALITĂŢILOR SE POATE REZOLVI NUMAI ASIGURÎND LIBERTATEA INDIVIDUALĂ A SINGURATICULUI. Mişcările noastre naţionaliste, precum am mai spus-o în şirul părerilor mele, se aseamănă în multe privinţe mişcărilor religioase de pe vremea reformaţiunei. Privind fie generalitatea acestor mişcări, fie influenţa-le asupra spiritelor, în urmarea cărora şi-au forţat faţă de toate celelalte mişcări, întâietatea, modificând ori-ce aspiraţie a veacului, aflăm cea mai mare analogie. Şi tot aceasta o putem spune, comparând evoluţia acestor două mişcări. — Precum mişcarea naţionalistă s'a ivit în veacul nostru ca o aspiraţiune de libertate, căutându-şi ţinta numai în delăturarea obstacolelor din calea liberei dezvoltări a naţionalităţilor: tot aceasta o vedem şi la mişcările religioase din veacul XVI, cari l-a început s'au ivit aseminea numai pentru libertatea conştiinţei şi nu cereau altceva decât ca fiecare om să-şi poată ruga conform propriei convingeri pe Dumnezeul său ; şi precum 130 mişcările noastre naţionaliste şi-au schimbat pe nevăzute ţinta, până ce-'n fine, cei ce s'au adunat sub steagul libertăţii, nizuesc spre asemenea dominaţitme, ca şi aceea împotriva căreia s'au înrolat ; — acelaş lucru îl observăm şi în decurgerea mişcării religioase : în numele toleranţei aseminea intoleranţă, în semnul libertăţii aceaş poftă de dominaţie, între gravamenele împotriva expansiunii altora aceeaş vrere de expansiune ; ba chiar mai mult, analogia aceasta se estinde şi asupra amănuntelor mişcării. Dacă naţionalităţile, spre a-şi asigura libertatea pretind teritorii separate, unde dânsele să domnească, dacă pretind să li-se garanteze în lege o specială sferă de drept şi ca dreptul, ce-i compete individului privitor la folosinţa limbei sale să i-se confereze nu ca la individ, ci ca la un membrii al anumitei naţionalităţi; dacă se cere ca funcţiunile terii să se împartă după naţionalităţi şi că 'ntr'un anumit cerc numai membrii unei anumite naţionalităţi să fie capabili de funcţiuni; dacă cu un cuvânt la o mişcare care s'a pornit în numele libertăţii şi egalităţii acum fie-care cere privilegii şi se sileşte ca aceste să fie cât mai mari: — toate acestea nu sunt nuoi, şi cine cunoaşte istoria ştie că odinoară diferitele confesiuni religioase au păşit tot cu aseminea pretenţiuni una faţă de alta şi tot sub aceste pretexte. Ca să asigure pe câte-o confesiune împotriva asupririi celeilalte şi fixând cu precisiune sfera de drept a fiecăreia, prilejul frecărilor să fie înlăturat: aceasta a fost cauza pentru care au fost spriginite ca şi acum inte- 131 resele singuraticelor naţionalităţi aşa atunci interesele singuraticelor confesiuni. In teri catolice s'au ficsat teritorii separate pentru protestanţi, s'au ridicat fortificaţii servite de depozitul de arme al religiunei; numărul bisericilor s'a limitat prin legi; s'a decretat, pentru cari oficii câţi să se candideze din fiecare confesiune şi care parte a conziliului comunal să se formeze dintre credincioşii uneia ori alteia confesiuni ; — şi care a fost urmarea acestor măsuri şi dispoziţiuni, pretutindeni, unde s'a încercat resolvirea chestiunii religioase pe această cale ? Oare nu neîntrerupt conflicte a confesiunilor ; asuprirea aceleia, care într'un cerc oare-care s'a văzut în minoritate ; şi ca urmare a toate acestea, o luptă sângeroasă ca de un veac, care a zguduit cele mai puternice state, a pricinuit o ireparabilă rupere până în ziua de azi la una din cele mai mari naţiuni ale Europei, pretutindenea împedecând progresul civilizaţiunii ? Lupta într' un stat a fost mai sângeroasă ; în altul a adus la totala asuprire a câte unei confesiuni; dar în tot locul, unde n'a reuşit aceasta şi împăcarea confesiunilor s'a căutat pe calea de a le stabili în lege sfera de drept şi privilegiile, urmarea a fost aceeaş: cetăţenii fie-cărei astfel de ţări separându-se după confesiuni, au stat ca dujmani lâng'olaltă şi pacea şi liniştea confesională s'a ajuns cu atât mai puţin, cu cât a fost mai mare numărul legilor alcătuite spre acest scop. Evul mai nou a fixat şi 'n aceasta privinţă direcţii nuoi. In locul sferelor de drept şi a privilegiilor s'a aşezat principiul libertăţii religionare, 132 după care osebirea confesională nu ezercită nici o influenţă asupra drepturilor civice ale individului. S'a recunoscut că asupra întrebării la care confesiune aparţine cineva, hotăreşte numai propria-i conştiinţă şi că respândirea şi cultivarea fiecărei religiuni este a se bizui pe zelul credincioşilor, rămânând singura chemare a legilor, să apere pe fiecare în usarea de aceasta libertate; — şi iată în măsura, în care principiul s'a aplicat:: chestiunea religioasă era aplanată. Libertatea n'a sistat emularea zeloasă între diferitele confesiuni, acărei apariţiuni aşa de interesante le aflăm în America de ost; n'a micşorat proselitismul pe pe care-1 întâlnim în Englitera mai mult ca oricând ; dar pacea prin toate aceste nu se tulbură şi putem cu siguranţă afirma, că niciodată n'a existat mai perfectă înţelegere între osebitele confesiuni şi că sfera de drept a fiecărei confesiuni chiar şi 'n ţari, unde vre-una — ca de ex. protestanţii în Franţa face numai o mică minoritate a populaţiei, niciodată n'a fost mai perfect asigurată. Analogia între mişcările naţionaliste a veacului nostru şi a celor religioase din vremile anterioare, residă 'n firea lucrurilor. Cele două, — cu privire la obiect aşa de osebite mişcări — nizuesc spre un ţel, care la una e libertatea religioasă la cealaltă naţionalistă, dar în amândouă cazurile e libertatea. Amândouă mişcări îşi trag puterea din forţa, pe care o au ideile asupra sufletelor oamenilor. Şi locul, pe care-l ocupa unii atât în mişcarea religioasă, cât şi în cea naţionalistă, depinde nu dela teritorul, pe care 133 locuesc, ori dela clasa, căreia aparţin, ci singur numai dela convingerea lor personală. Dar' oare analogia aceasta, care indiscutabil ezistă privind fie cauzele fundamentale ale mişcării, f ie decurgerea ei: nu justifică oare părerea noastră, că şi chestiunile naţionaliste a veacului nostru se pot rezolvi numai pe calea care s'a dovedit atât de ducătoare la scop la mişcările religioase; n'ar justifica oare aceasta chiar şi atunci, dacă n'am putea aduce în spriginul acestei păreri acea experienţă generală că primejdia chestiunii de naţionalitate depinde pretutindenea dela măsura cu care se aplică în ţările singuratice pentru arangiarea divergenţelor naţionaliste principiul libertăţii individuale şi că pânăce de cs. în America, Elveţia şi Belgia diferitele naţionalităţi locuesc în pace lâng'olaltă: certele naţionale acolo au devenit mai ascuţite, unde, ca de ex. în Ardeal s'a stabilit în lege sfera de drept a fiecărei naţionalităţi şi s'a garantat starea lor privilegiată. După toate aceste experienţe, ce ne zac înainte, putem afirma cu siguranţă, că pentru sistarea certelor la cari au dat ansă în veacul nostru osebirile naţionale şi cari ameninţă unele state cu serioase pericole, pân'aci libertatea s'a dovedit de cea mai puternică panacea şi aceasta zace în firea lucrurilor. O astfel de mişcare, ce s'a produs prin asuprirea reală ori închipuită a unora: prin nimic altceva nu se poate mai bine potoli decât îndepărtându-i-se cauzele. — In politică însă cel puţin încât e vorba de rezolvirca chestiunilor practice nu există regula generală care să n'aibă excepţii şi oricât de mult 134 am fi convinşi despre felul recunoscut în general de practic al unui sistem, înainte de a-i încerca aplicarea într'o anumită ,ţară, e nevoie, să fim cu osebită atenţiune la situaţia şi împrejurările aceleia. Ungaria, tocmai cu privire la împrejurările ei naţionale e 'ntr'o stare cu totului specială, Relaţiunea, în care stăm cu imperiul, înrudirea ba chiar identitatea naţională la o parte a locuitorilor ţării cu popoarele ţărilor învecinate; întreagă evoluţia noastră istorică şi mai ales evenimentele ultimelor vremi, cari au săpat brazde adânci în sufletele cetăţenilor acestei ţări: sunt tot atâtea cauze, esplicând indiscutabilul fapt, că divergenţele naţionaliste la noi sunt mai ascuţite decât aiurea şi că măsuri cari în alte ţări s'au dovedit proprii a resolvî chestiunea aceasta: la noi nu promit aceleaş rezultate. Pe deoparte singuraticele naţionalităţi, cari veacuri dearândul s'au simţit oprimate în libera-le desvoltare, la noi cer garanţii mai tari pentru asigurarea viitorului lor, pe de altă parte mai multe garante cere şi ţara, acărei viitor e din toate părţile ameninţat, drept-acea libertatea, care în alte părţi s'a dovedit suficientă pentru rezolvirea acestei chestiuni, la noi nu satisface dorinţele fiecărei naţionalităţi, şi totuş e mai mult, decât ce le putem oferi fără sacrificarea intereselor statului. Acesta e reproşul, ce-l aduc părtinitorii mai zeloşi ai diferitelor naţionalităţi şi aceia, cari se 'ngrijesc de unitatea ţării, împotriva acestui fel de rezolvire a chestiunii naţionaliste. 135 Să vedem, încât e corectă părerea aceasta? Avem o chestiune curat practică înaintea noastră; s'o examinăm deci din punct de vedere curat practic adecă lăsând la o parte orice excursiuni teoretice, şi ţinând seamă numai de împrejurările patriei noastre: să ne punem cele două întrebări: l-iu: drept e oare, că pretenţiunile diferitelor naţionalităţi ale patriei noastre nu se satisfac acordând fiecăreia deplină libertate? 2-a: drept e oare, că libertăţile acordate naţionalităţilor strică unitatea şi primejduiesc existenţa ţării ? XIV. INFLUINŢA LIBERTĂŢII ASUPRA SINGURATICELOR NAŢIONALITĂŢI. Patria noastră în privinţa chestiunilor de naţionalitate are o situaţie cu totului particulară. Asta o auzim de nenumărateori, şi e corectă, însă precum la patria noastră, aşa la fiecare ţară, şi precum la chestiunea de naţionalitate aşa la orice chestiune se potriveşte; pentrucă 'n definitiv nu înseamnă mai mult, decât că orice chestiune se poate rezolva numai după cântărirea exactă a împrejurărilor cari ezercită influinţă asupra ei. Şi cari sunt acele împrejurări particulare ale patriei noastre? întâia: numărul diferitelor noastre naţionalităţi, şi împrejurarea că nu locuesc în masse compacte ci cât se poate de amestecate, neputânduli-se astfel fixa hotarele geografice. Nu există în patria noastră naţionalitate, din care o parte n'ar locui într'un astfel de ţinut, unde majoritatea se compune din altă naţionalitate. Aşa întâlnim Slavi pe Alföld, Maghiari în Ungaria de sus, — ne mai amintind pe Germani cari sunt împrăştiaţi în 137 ţara întreagă, şi afara de un comitat, nici unde nu constituesc majoritate. A doua e: alipirea naţiunii noastre către aşa numitele instituţiuni municipale ale sale. E indiscutabil, ca aceste particularităţi ezercită o mare influinţă asupra resolvirii chestiei de naţionalitate; însă această după părerea mea sta într'aceea, că tocmai pentru aceste împrejurări, la noi o altă deslegare a chestiunii decât cea a asigurării deplinei libertăţi, nici închipui nu se poate. Tocmai imposibilitatea de a demarca astfel de graniţe naţionale, cari să nu cuprindă între sine şi pe alte naţionalităţi este cauza pentru care prin împărţirea teritorială nu satisfacem pretenţiiile naţionalităţilor. Şi tocmai pentrucă naţiunea se alipeşte de vechile ei instituţii municipale, e de sperat, că deplina libertate, ce legea oferă fiecărui individ îi va câştiga fiecărei naţionalităţi influenţa, ce cu drept cuvânt îi compete. împărţirea ţărilor după teritorii, chiar şi acolo unde — ca d. es. în Tirol stau numai două naţionalităţi în masse compacte faţă 'n faţă e ceva dificil, şi totdeauna periculos, pentrucă frânge unitatea, prealabila condiţie a oricărei forţe. Dar împărţirea între astfel de împrejurări e cel puţin posibilă; dacă divergenţele ce se nasc pe urma unei astfel de împărţiri la început sunt ascuţite, este cel puţin de sperat, ca mai târziu ajungând, după amare experienţe cele două naţionalităţi la convingerea că fiecare nu-şi poate nici oprima nici contopì rivalul: rivalii abzic în sfârşit daca şi nu de pofta de expansiune, cel puţin de în- 138 cercările de a se asupri unul pe altul. — Dar' dacă într'o ţară stau faţă 'n faţă, nu doua, ci şase naţionalităţi, fiecare solicitând recunoaşterea legitimităţii sale, şi fiecare păşind cu aceleaş pretenţii faţă de stat: cine poate oare aştepta aceasta? Nu vreau să le prezint dificultăţile mai mari decât ce sunt, şi fac abstracţie dela ce se produce în cercul aceleaşi naţionalităţi prin osebirea confesională şi de es. la compatrioţii noştri sârbi, atrofiază cu totul simpatiile, pe cari le-am aştepta dela limba comună: şi nici nu vorbesc de acele naţionalităţi mai mici, cari deşi stau în înrudire .cu altele mai mari, totuşi au sentimentul unei proprii individualităţi nu numai pe cele mai mari, naţionalitatea maghiară, germană, slavă, sârbă, rusă şi română. In ce chip să se facă împărţirea ca prin aceasta fiecare dintre naţionalităţi în părţile ei număroase să nu se simtă atinse? Nu vorbesc de Maghiari, cu a căror convingeri de drept împărţirea teritorului după naţionalităţi nici odată nu se împacă şi nu de Germani, cari prin orice fel de împărţire, nici odată nu-şi vor putea validitâ aspiraţiile lor naţionale: ci sa ne îndreptăm privirea esclusiv asupra naţionalităţilor în numele cărora se cere împărţirea. Repet: mişcarea naţionalistă nu este produsul unei agitaţiuni meşteşugite, nu este lupta împotriva unor principii teoretice ori gravamene închipuite; ci urmarea necesară a întregei noastre desvoltări de pân' acì, întrucât scopul întregei mişcări nu e altceva, decât ca principiul libertăţii individuale, să se aplice şi în cercul naţionalită- 139 ţilor. O astfel de mişcare precum nu se poate oprima cu violenţă, aşa nu se poate potoli cu concesiuni date la aparenţă, ci numai aşa, dacă vom satisface trebuinţele, ce i-au dat naştere; şi astfel în caşul present, numai atunci dacă îndepărtând obstacolele prin cari singuraticul cetăţean s'a simţit împedecat în ezercitarea liberă a naţionalităţii sale, fiecare individ, precum în altele aşa şi cu privire la naţionalitate să se poată simţi deopotrivă liber. Nimeni nu poate trage la îndoială, că voivodatul sârbesc, ori căpitanatul românesc, care ar cuprinde numai pe cetăţenii aparţinători acestori naţionalităţi, nu ne stă în putere a-l demarca, şi că şi mai puţin se poate executa o astfel de împărţire, pe lângă care o mulţime de membri ai acestor naţionalităţi să nu locuiască pe un teritor, pe care legea l-a fixat ca proprietatea altei naţionalităţi; şi că prin urmare nu se poate închipui o astfel de împărţire, în care drepturile, de care se bucură individul ca membru al unei naţionalităţi, n-ar depinde dela împrejurarea, ca să locuiască pe teritorul fixat propriei sale naţionalităţi. Dacă odată Sârbii din Buda şi Slavii de pe Alföld pot pretinde aceeaşi libertate pe seama naţionalităţii lor, ca şi cum aceia ar fi în Sirrniu, ceştialalţi în Ungaria de sus ; şi când aceasta li-s'ar refuza, s'ar putea cu acelaş drept plânge de asuprire: cum am putea oare satisface aceste dorinţe contradictorii dacă nu singur numai prin faptul că vom asigura fiecărui individ deplină libertate şi în privinţa naţională? 140 Incontestabil deci, că după ce Ungaria se osebeşte de alte ţări tocmai prin numărul naţionalităţilor sale şi prin faptul, că nu se pot irage graniţele geografice a singuraticelor naţionalităţi şi după ce pretenţiunile naţionalităţilor nu se pot împlini prin împărţirea teritorului nostru: singura cale, deschizându-se resolvirii chestiunii naţionaliste în patria noastră se poate căuta numai în deplina asigurare a libertăţii individuale. Vechiul nostru sistem administrativ şi dragostea naţiunii noastre pentru el — aceasta a doua, nu mai puţin importantă prticularitate — oferii garantă, că libertatea, pe care o dă legea individului întru libera dezvoltare a naţionalităţii sale, nu va rămânea literă moartă. Dacă pe de o parte se proclamă drept principiu, că legea, precum în privinţa religiei, aşa şi în privinţa naţionalităţii nu cunoaştem nici o osebire între cetăţeni şi că nici o naţionalitate nu-şi poate vindica drepturi, cari celorlalte li-s'au refuzat; dacă prin urmare nu este cerc, în care singuraticul să fie împiedecat întru folosirea limbei sale şi stabilirea limbei oficiale depinde în fiecare cerc esclusiv dela voinţa majorităţii; dacă, cu un cuvânt, am stăvilit principiul celei mai desăvîrşite libertăţi în privinţa limbii şi naţionalităţii : atunci situaţia, ce fiecare naţionalitate ocupă în patrie, depinde în cea mai mare parte dela aceeaş pietate, cu care singuraticii se alipesc de naţionalitatea lor; e însă incontestabil că asupra 141 acesteia are o mare influinţă şi organizaţia administrativă şi că aceasta se poate aşa arangia, că libertatea asigurată în lege pe seama fiecărei naţionalităţi, în practică nu există. Intr'o ţară, acărei administraţie s'a arangiat după principiile centralizaţiei riguroase, unde cetăţenii, în afară de corpul legiuitor, nu pot avea altundeva cuvânt asupra trebilor publice şi întreaga diriguirese face prin funcţionarii guvernului: efectul principiilor depuse în lege nu poate fi decât prea disparent. Fiecare se poate eşofâ liber pentru naţionalitatea sa, poate încerca terenul de întruniri pentru dezvoltarea şi răspândirea limbii sale şi dacă înaintea legii vrea să vorbească în propria sa limbă o poate face aceasta liber; dar' dupăce guvernul central nu poate dirigui deodată în şasă limbi, incontestabil, că în măsura, în care s'a lăţit principiul centralist, se restrînge terenul, ce se deschide limbilor singuratice în administraţie; sică acolo, unde instrucţia, ca şi în orice stat centralist s'a concentrat în manile guvernului, naţionalităţile nu mai au nici măcar garanta, că interesele lor în jurul instrucţiei, care e cea mai principală pentru dezvoltarea lor, vor fi deplin respectate. Pe lângă organizaţia noastră comitatensă, — ori mai bine zis, pe lângă o organizaţie comitatensă cum este aceeace se conturează în legile din 1848 în care se deschide un teren larg vieţii comunale şi comitatense şi întreaga administraţie se aşează pe principiul autonomist: putem afirma tocmai contrarul. In ţeară centralistă guvernul, chiar presupunându-i cele mai bune intenţiuni nu poate 142 apăra naţionalităţile în minoritate împotriva preponderanţei majorităţii; pe lângă o astfel de organizaţie administrativă pe care o reclamă geniul naţiunei noastre, asuprirea naţionalităţilor mai mici devine imposibilă. Pentrucă, comitatul neputând fi oprit să uzeze de limba pe care o vorbeşte şi înţelege majoritatea sa; să s'adreseze către alte municipii, aparţinând aceleiaş naţionalităţi, în limba sa; şi că, cu un cuvânt să decreteze aceasta limbă de a sa oficială şi s-o întrebuinţeze în toate afacerile pe cari organizaţia noastră administrativă le-a rezervat comitatelor; şi având comitatele singuratice faţă de guvernul central în parte aceaş libertate pe care o au comunele faţă de dânsul ; guvernului, ba chiar municipiilor le lipsesc mijloacele, prin cari ar putea octroa naţionalitatea majorităţii asupra altora, şi dac'ar voî să restrîngă pe aceste din urmă în cercul comitatelor şi a comunelor, spre pildă punând cunoştinţa vreunei limbi drept condiţiune elegibilă a deputaţilor comitatenşi ori dietali: o astfel de lege ar da prilej la o mare discuţie, s'ar putea decide prin o mare majoritate, şi ar putea pricinui adâncă nemulţumire şi mari divergenţe, dar de respectat abea se va respecta. Unicul avantaj, care, într'aceste îrnpregiurări îi va reveni unei naţionalităţi este, că în interesul înlesnirii, administraţiei se va fixa o limbă, ca limbă oficială a legislaţiei şi a guvernului central, şi eu sunt convins că aceasta, cu învoirea fiecărei naţionalităţi a patriei va fi cea maghiară; e evident însă ca aceasta poate cu atât mai puţin îm- 143 pedeca pe diferitele naţionaţităţi în desvoltarea lor, cu cât, nici aceea ca cineva să folosească în desbaterile legiuitoare propria-i limbă, nici aceea ca guvernul central să primească scripte adresate lui în orice limbă, şi să le resolve, nu va esclude. Când prin legile din 1848 am sistat privilegiile nemeşeşti şi am lăţit drepturile politice şi civice asupra fiecărui locuitor al ţării pe lângă un astfel de cens, în urmarea căruia, drepturile acestea într'o parte a ţării se ezercită prin aceia, cari în majoritatea lor nu aparţin naţionalităţii maghiare: pentru validitarea practică a egalei îndreptăţiri naţionaliste se cere executarea legilor din 1848 şi ca în organizaţia noastră administrativă, să rămânem credincioşi principiului autonomist, adecă acelei forme administrative pe care un lung trecut şi datinile şi moravurile naţiunei noastre le-a contopit cu întreagă existenţa noastră. Susţinând principiul egalei îndreptăţiri şi ţinând la organizaţiunea noastră administrativă, situaţia, ce naţionalităţile ocupă în ţară, va depinde numai dela voinţa lor şi dela libertatea, ce se va asigura vieţii municipale în ţara noastră; sub aceste condiţiuni împăcarea naţionalităţilor poate fi numai chestie de timp, care după ce a potolit patimile şi a redus pretenţiile singuratice la măsura ce se împacă cu interesele ţării şi cu pretenţiile juste ale altora: de odată va convinge pe toate naţionalităţile patriei, că tot ce s'a putut ajunge între acestea hotăra, s'a ajuns. XV. DREPT E OARE, CĂ LIBERTATEA DEPLINA ACORDATĂ NAŢIONALITĂŢILOR PRIMEJDUEŞTE EXISTENŢA ŢĂRII ? Influinţa, pe care organizaţia noastră municipală şi principiul egalei îndreptăţiri depus în legile din 1848 ar ezercita-o asupra stării naţionalităţilor, cari mai 'nainte, — când drepturile politice erau privilegii nemeşeşti — erau în mare parte excluse dela aceasta: e clară; şi deşi opiniunea, că starea naţionalităţilor se poate asigura numai prin împărţire teritorială, câştigă şi acum aderenţi: zi cu zi sporeşte numărul acelora, cari ţinând înnaintea ochilor interesele lor nu personale ci naţionale, recunosc, că promovarea acestora depinde nu dela privilegiile acordate singuraticelor naţionalităţi, ci dela aceea, că garantându-se libertatea individuală a fiecărui cetăţean al ţării administraţia şi exerciţiul drepturilor noastre politice să se organizeze astfel, ca fiecare naţionalitate din patrie să găsească o sferă, în cadrele căreia să-şi poată liber dezvolta naţionalitatea sa. Sunt mai puţin clare avantagiile acstui sistem, privindu-le din punctul de vedere al intere- 145 sului naţionalităţii maghiare ori al intereselor generale ale ţării; şi eu nu mă mir dacă, — mai ales din punctul de vedere ultim — se dau pe faţă scrupuli şi mulţi judecă de periculoase pentru viitorul ţării libertăţile depline ce s'ar acorda naţionalităţilor. Pericolele există, şi nimeni, cine ne priveşte situaţia şi direcţia pe care o urmează mişcările naţionaliste, nu le poate trage la îndoială caracterul lor serios; însă existenţa acestor pericole nu se poate aduce împotriva acelei direcţii, pe cari eu o cred mai potrivită pentru deslegarea chestiunei naţionalităţilor, anume nu pentru motivul, că pericolele acestea sunt urmările fireşti ale situaţiei noastre, şi adoptându-se acum principiul egalei îndreptăţiri, nu se pot evita; şi pentrucă dacă există un remediu al acestor primejdii, acesta se poate afla numai în libertatea acordată naţionalităţilor. In ce priveşte pe cea dântâiu: afirmaţiunea mea e evidentă. — Legile din 1848 generalizând drepturile politice asupra fiecărui cetăţean al terii, în urma entusiasmului ce-l vedem manifestându-se între cetăţeni pentru naţionalitatea lor, suntem în drept a presupune cu siguranţă, că aceştia îşi vor folosi fiecare situaţia în interesul propriei lor naţionalităţi. Fără preocupare privind însă lucrul, uşor ne putem convinge şi de contrarul. Admit, că primejdiile ce s'au deslănţuit asupra patriei şi asupra naţionalităţii maghiare prin recunoaşterea principiului egalei îndreptăţiri, devin atât de grave numai prin libertatea ce le este asigurată naţionalităţilor în organizaţia noastră administra- 146 tivă, şi admit, că dacă libertatea politică se stabileşte într'o astfel de formă, cum era la modă în Francia înainte de cesariat, puterea absolută a majorităţii legiuitoare şi administraţia centralistă responsabilă acesteia, ar împărtăşi naţionalitatea maghiară în aşa favoruri, cum niciodată, pân'acì n'a avut; dar abstrăgând chiar dela greutăţile, cu care ar ti împreunată întroducerea principiilor riguroase centraliste: oare aceste favoruri de cari s'ar bucura naţionalitatea maghiară, pot asigura statul maghiar? Să presupunem, că toate dorinţele celor mai fervenţi aderenţi ai acestei păreri s'au împlinit. Corp legislativ, acărui majoritate dispune de putere absolută în trebile publice; administraţie, după cele mai viguroase principii centraliste, şi că majoritatea acestui corp legiuitor este îmbibată de cel mai exagerat şovinism pentru supremaţia naţionalităţii maghiare şi administraţia uzează de toată puterea pe care i-o dă cea mai perfectă maşinerie administrativă în scopul acesta — şi ce-am ajuns oare? Putem atâta ajunge, ca împiedecând libera mişcare a naţionalităţilor în comună şi 'n comitat amuţim glasurile, cari umplu azi de temeri pe atâţia inşi; putem ajunge, ca centralizând toată instrucţia în manile guvernului să o folosim pe aceasta de mijloc pentru răspândirea propriei noastre limbi; dar ca diferitele naţionalităţi din patrie să-şi piardă conştiinţa proprie-i lor individualităţi: asta pe calea aceasta tocmai aşa nu o vom ajunge, cum n'au ajuns-o alţii cari au probat-o cu aceleaş mijloace împotriva naţionalităţii maghiare, şi rezultatul, la care putem calcula va fi, 147 că luată mişcarea dela suprafaţa vieţii publice, va pătrunde în păturile adânci, schimbând aversiunea de azi împotriva limbii maghiare, într'un sentiment de vrăjmăşie faţă de unitatea patriei, faţă de statul ungar. Dacă prin urmare mişcarea naţionalistă ameninţă cu primejdii patria noastră şi există de fapt factori puternici cari ţintesc la destrămarea statului; dacă forţa de atracţiune, pe care o ezercită naţionalitatea comună asupra unei părţi a locuitorilor terii este mai tare decât legăturile milenare ce au unit pe fii acestei patrii: putem fi convinşi că între astfel de împrejurări, puterea, pe care i-o dă guvernului maşineria administrativă se va dovedi insuficientă pentru apărarea ţerii; şi ca unitatea limbii oficiale, chiar dacă am reuşit s'o octroăm până la protocolul celei din urmă comune şi armata de funcţionari nu vor putea susţinea unitatea terii. Faţă de astfel de primejdii avem nevoe de alte remedii, pentru resolvirea unei astfel de probleme trebuesc alte mijloace şi eu numai una cunosc care ar corespunde mărimii acestei probleme şi anume: să satisfacem pretenţiunile legitime ale diferitelor noastre naţionalităţi şi în chipul acesta să delăturăm cauzele, cari au dat naştere acestei mişcări. Mişcarea naţionalistă tocmai pentrucă nu e — cum poate cred unii produsă prin machinaţiunile unora — pentrucă nu e rezultatul unei agitaţiuni meşteşugite: pentru aceste cuvinte astfel de măsuri, prin cari se satisfac pretenziunile unor corifei, ori se oprimă meşteşugit o apariţiune de nelinişte ce se manifestă în spirite, nu 148 vor sista aceasta mişcare. Agitaţiile naţionaliste ale veacului nostru, sunt numai o ramură a acelei mari mişcări, care a început cu reformaţiunea pentru eluptarea libertăţii şi a egalităţii pe terenul religios şi pretutindenea, precum în cercurile religiei unde odată a început, aşa şi pe terenul naţionalist numai atunci va înceta, daca îşi va ajunge scopul după putinţă; ori cât de mari sunt jertfele ce se cer dela noi cari ne ţineam naţiune dominantă în patria aceasta, e sigur, că numai aşa vom putea evita primejdiile ce ameninţă patria noastră. Ştiu bine, sunt destui cari vorbesc cu mult dispreţdespre însufleţireanaţionalistă, luându-o deceva efemer, care precum s'a ivit pe neaşteptate aşa va şi dispare, cu atât mai vârtos, cu cât puterea principiilor democratice, necesitatea existenţei statelor mai mari, facilitatea şi iuţeala comunicaţiunei cu un cuvânt direcţia de faţă a întregei noastre civilizaţii nu e favorabilă pentru separaţiunea naţionalităţilor mici; şi eu admit, că pot veni vremi, când urmaşii noştri vor înţelege tot aşa de puţin însufleţirea noastră pentru naţionalitate, ca şi noi pe aceea care în veacul XI şi XII a mânat jumătate Europa la sfântul mormânt; dar' dacă şi concedem, că chestiunea naţionalistă poate deja peste un jumătate secol se va număra în şirul acelor chestiuni rezolvite, asupra cărora oamenii privesc cu regret; atâta e sigur, că evenimentele cele mai importante a jumătăţii prime a secolului nostru s'au provocat prin influinţa principiului naţionalist; şi că precum întâia putere cesară în Franţa s'a frânt nu de înţelepciunea guvernului ci de însu- 149 fleţirea naţiunei spaniole, ruse şi germane: aşa în prezent şi'n cel mai apropiat viitor, principiul naţionalist va ezercita cea mai hotărîtoare influinţă asupra tuturor acelor ţeri unde s'a ivit. Idea de naţionalitate, după natura sa nu e idee revoluţionară, ba încât se întemeiază în mare parte pe istorie şi stă în nex cu moravurile poporului înrîureşte tocmai în direcţie contrară: şi dacă în epoca de faţă totuşi îi vedem efectul contrar, cauza trebue căutată în atitudinea ce unele state au luat faţă de naţionalităţile lor, păşind cu vrăjmăşie împotriva ideii, căreia în decurgerea acestui secol şi-au putut mulţumi existenţa. Aceasta s'a întâmplat şi se va întâmplà fără 'ndoială şi 'n patria noastră: şi dacă în numele unităţii terii preconizăm astfel de principii cari împedecă pe naţionalităţi în libera lor dezvoltare; dacă uităm, că oamenii mai uşor sufăr cea mai mare nedreptate, decât o astfel de stare, care le pricinueşte zilnic mici, dar continue neplăceri şi că pentru aceasta o administraţie vexatorică produce nemulţumiri mai adânci decât cel mai cras despotism; dacă ignorând influenţa ce aceasta idee ezercita asupra sufletului milioanelor, ori pornind din convingerea, că nu se împacă cu unitatea statului nostru, ne arangiăm viaţa constituţională în contrast cu aspiraţiile naţionaliste: aceste aspiraţii, precum pân'acì, aşa şi d'aci încolo ne vor ameninţa cu primejdii viitorul. Dar' tot atât de sigur e, că în măsura în care împăcând pretenţiile naţionaliste am dovedit, că existenţa statului nostru nu primejdueşte pe diferitele naţionalităţi ba este chiar o mai mare garantă a liberei lor dezvoltări: 150 aceea, ce părea periculos, devine chezăşia viitorului nostru şi greutăţile cu cari luptăm, se vor întoarce împotriva vrăjmaşilor existenţei noastre de stat, învingerea lor nefiind nici pentru dînşii mai uşoară, ca şi cum ni-a fost nouă. Neputând oprima sentimentele ce izvoresc din idea naţionalistă, aceasta ca pân'acì, aşa cel puţin o vreme oarecare va ezercitâ şi d'acì 'ncolo influenţă hotărâtoare asupra tuturor împrejurărilor noastre, dar modul acestei influenţe depinde cu totului dela noi; şi fiind pe deoparte siguri, că 'n această parte a Europei nu se poate forma stat mai mare cuprinzând mai multe naţionalităţi; pe de altă parte nici cei mai înfocaţi aderenţi ai naţionalităţii maghiare neputându-se legăna în speranţa cu una cu două a contopi aceste naţionalităţi în cea maghiară; şi dupăce prin urmare, orice s'ar întâmpla, diferitele naţionalităţi ale patriei noastre nu pot aştepta dela viitor mai mult, decât ca condiţiile de înaintare ale naţionalităţii lor să fie asigurate în stat şi noi Maghiarii nu putem cere altceva, decât ca compatrioţii nostrii de diferite limbi să ţină cu deopotrivă credinţă la patria comună: pentru delăturarea divergenţelor, pricinuite prin mişcarea naţionalistă, ba chiar pentruca sentimentele naţionaliste sa devie cea mai sigură garantă a statului şi libertăţii noastre, nu e nevoie de altceva, decât ca 'n locul viselor frumoase să ţinem înaintea ochilor noştri starea-ne reală şi să abdicăm la dorinţi, acăror realizare, judecând cu minte, o recunoaştem singuri de imposibilă. Alegerea e în mâna noastră, dar' nu e neîn- 151 doios şi aceasta este, că urmările aceleia, fie bune, fie rele, le va simţi, nu una ori alta naţionalitate, ci toate deopotrivă; şi tocmai în aceasta comunitate a intereselor noastre conzistă chezăşia în care eu văd rezolvirea norocoasă a acestei chestiuni. XVI. INCHEERE. Şi acum să recapitulăm pe scurt cele zise. In istoria civilizaţiunii noastre mai nuoi, nu găsim moment, în care idei să nu fi ezercitat influinţă hotărâtoare asupra înaintării omeneşti; şi întreg cursul civilizaţiei noastre s'a determinat prin acele schimbări, ce s'au întâmplat în aceste idei când deodată, când gradat. Privind unele epoce, observăm cele mai mari deosebiri, ba chiar contraste aparente în aspiraţiunile omeneşti şi ideile croind directivele acestora; dar îndreptându-ne privirea asupra întregului curs al civilizaţiei noastre, apare numai acea cale a consequenţei, pe care vedem genul omenesc într'o într'o anumită direcţie mergând înainte, întreaga-i evoluţie nefiind altceva decât o neîntreruptă năzuinţă spre ţelurile, pe cari le-a arătat creştinismul, în privinţa cărora ideile ivite în singuraticele secole servesc numai de mijloace şi sunt imediat schimbate cu altele, îndată ce nu mai fac serviciu înaintării generale şi împedecă libertatea, egalitatea şi comunitatea fericirii ome- 153 neşti spre care nizuieşte civilizaţiunea creştină. Ceea-ce în general zicem despre întreaga desvoltare a civilizaţiei noastre, aceasta stă şi despre epoca noastră şi influinţa ce ideia naţionalistă o ezercită asupra ei, este numai repetarea acelor apariţii, pe cari le întâlnim în alte epoce, asupra influinţei altor idei. Precum între cauzele, cărora ideia naţionalistă şi ideile dominante ale altor epoce îşi mulţumesc efectul general, aşa şi 'ntre mişcările, cari au provocat în veacul nostru ideia naţionalistă şi 'n alte veacuri, alte idei, găsim cea mai mare analogie; drept aceea putem presupune asemenea analogie şi cu privire la rezultatele, pe cari le putem aştepta dela această mişcare, putem adecă presupune că şî ideia naţionalistă îşi va atrage după sine consecinţele-i fireşti; dar numai pan' atunci, până ce, acestea nu ajung în contradicţie cu direcţia, pe care civilizaţia o urmează în progresul ei, şi că această influenţă, pe care o putem aştepta dela ideia naţionalistă, la nici un caz nu se extinde aşa de mult, ca să schimbe imediat orice stare de stat şi socială, şi să transforme tot ce există. Precum în altele, aşa şi 'n cazul acesta, mărimea şi direcţia influenţei ideii depinde dela împrejurările, între cari se încearcă în diferitele ţări crearea ei; şi precum ideia ezercită asupra acestor împrejurări influinţa modificatoare: aşa împrejurările reezercită asemenea influinţa asupra acelei forme în care ideia este realizabilă; de unde e clar, că problema, acărei rezolvire a devenit necesară prin chestiunea naţionalistă, 154 este pretutindenea una şi aceeaş, dar că mijloacele prin care e posibilă această deslegare sunt diferite şi se pot fixa, numai luându-se în considerare diferitele împrejurări ale diferitelor ţari. Aceasta e, ce în scrierea prezentă am încercat cu privire la Ungaria. Am înşirat pe scurt cauzele, pentru cari chestiunea de naţionalitate ezercită în vremea din urmă, o aşa de mare influinţă asupra vieţii noastre publice şi se discută cu atâta pasiune. Am fixat divergenţa de opiniuni, ce există în patria noastră, chiar şi cu privire la interpretaţiunea conceptului de naţionalitate şi acele contraste, care în urmarea aceasta se produc între pretenţiile ce se fac în numele idei naţionaliste, şi am arătat legătura, în care, împotriva acestor aparente contraste, stau interesele diferitelor naţionalităţi cu interesele patriei comune; aşa că rezolvirea chestiunei numai atunci e de nădejduit, daca principial având înaintea ochilor deplina egalitate de drepturi, nu ne uităm nici de pretenţiile singuraticelor naţionalităţi nici de faptul, că împlinirea tuturor acestor dorinţi depinde dela susţinerea unităţii ţării şi a libertăţilor ei constituţionale. In fine comparând cele doua direcţii, recomandate pentru deslegarea chestiunei noastre naţionaliste, mi-am esprimat convingerea; că, după ce sistemul, să se fixeze în legi sfera de drept a fiecărei naţionalităţi, în patria noastră nu se poate practic aplica: după ce, aplicarea acestui sistem, în loc de a aplana divergenţele naţionaliste ar avea drept 155 urmare o mai mare restrângere a libertăţilor individuale şi civice; şi dupăce, asta ar avea după toate prevederile drept urmare, întâi dizolvarea patriei noastre şi a monarchiei austriace, în aceeaş vreme însă ar împedecà formarea oricărui stat mare în aceea parte a Europei care în privinţa variaţiei naţionalităţilor este în aceeaş situaţie, prin urmare ar strica viitorul tocmai a acelor naţionalităţi în interesul cărora se propune; dupăce, cu un cuvânt, dacă luăm în considerare situaţia terii noastre, direcţiile epocei şi adevăratele dorinţe ale naţionalităţilor, ajungem Ia convingerea, că împărţirea teritorului terii şi a funcţiunilor după naţioualităţi, propunerea unora pentru sistarea chestiunii naţionaliste ar atrage după sine numai nuoi complicaţii, numai ascuţirea contrastelor existente; pentru toate acestea: rezolvirea chestiunii naţionaliste în patria noastră se poate ajunge numai prin lărgirea libertăţii individuale şi susţinerea neatârnării noastre constituţionale, şi pentru executarea practică a egalîndreptăţirii naţionaliste, dela care depinde deslegarea acestei chestiuni, în patria noastră nu se cere altceva decât executarea cinstită a legilor din 1848 şi aceea ca în organizaţiunea noastră municipală să menţinem principiul autonomist. Ca şi cuvântul, într'o strâmtoare de stânci, aşa şi idea, care într'o epocă oare-care face mult ecou, prin zgomotul mare, ce pricinueşte, devine neînţeleasă; aceasta s'a întâmplat în zilele noastre şi cu chestiunea naţionalistă; dar cine, învingându-şi amărăciunea primită în decursul lungei dis- 156 cuţiuni, în locul dorinţelor ţine înaintea ochilor numai ceeace cu mintea sănătoasă se poate crede de ezecutabil: poate va primi părerile aceste şi ceeace probabil nu-i va succede scrierii de faţă, aceasta o putem aştepta dela vreme, care cu siguranţă va dovedi, că chestiunea de naţionalitate în patria noastră numai pe calea aceasta se poate rezolvi; pentrucă o mişcare ce s'a pornit în numele libertăţii şi numai spre asigurarea acesteia, singur prin libertate se poate termina; pentrucă îndreptându-ne privirea asupra marei mişcări religioase, care este în cea mai mare analogie cu mişcarea naţionalistă şi privim starea acelor ţări în cari stau diferitele naţionalităţi, esperienţa verifică părerea aceasta; şi în fine, pentrucă ceeace a dovedit întreaga istorie a civilizaţiei noastre despre influenţa ideilor dominante, aceasta va dovedi-o şi experienţele epocei prezente: că fiecare idee devine în vre-o epocă numai în acea formă dominantă, în care o cere interesul înaintării generale, şi că fiecare, îşi perde puterea ce a avut, când ajunge în contrazicere cu direcţia "generală pe care o urmează civilizaţia în progresul ei; şi că tocmai pentru cuvântul acesta, purcezând la rezolvirea chestiunei în senzul conceptelor lumei vechi şi readucând împregiurările evului mediu, înfiinţăm cu naţionalităţile un nou fel al sistemului de castă; regulând condiţiunile diferitelor naţionalităţi nu după exemplul Sviţerei şi Americei, ci aşa cum s'a întâmplat înainte de 1848 în Ardeal, unde unor anumite naţionalităţi li-s'au garantat drepturi speciale, în teritorii speciale; căutând aplanarea ches- 157 tiunii nu în libertate ci în privilegii ce s'ar acorda cutăror naţionalităţi şi cu un cuvânt, uzând de astfel de principii în chestiunea aceasta cari stau în hotărâtă contradicţie cu întreaga direcţie a civilizaţiunii noastre: aplanarea pacinică a chestiunii devine imposibilă. O ştiu bine, că sunt mulţi, cari afirmă aceasta; şi dacă esaminăm pretenţiunile ce se fac în numele ideii naţionaliste şi aceste ar atrage după sine corigarea harţei Europei, ba chiar ar împedica într'o parte a Europei formarea oricărui stat mare respective independent; dacă vedem încurcătura, ce există chiar cu privire la interpretarea chestiunii naţionaliste şi patima, cu cari păşesc pretenţiunile: în adevăr pare ca şi cum civilizaţia noastră e ameninţată prin chestiunea aceasta de o nouă primejdie, ce se poate delătura numai zdrobind curentul ce şi-a pus de ţintă eluptarea de drepturi naţionaliste. - Dar eu nu împărtăşesc aceste îngrijorări, şi în încurcătura ce s'a născut în jurul acestei chestiuni, nu văd decât repetarea acelor apariţii, ce acolo sunt la ivirea fiecărei idei nuoi şi ai putea zice dovedesc numai celeritatea impulsului, ce fiecare idee nouă dă progresului general. Cine nu cunoaşte tulburările la cari a dat ansă şi dă şi 'n zilele noastre idea libertăţii şi a egalităţii; — cine n'a auzit ponosurile zilnice pe cari le aduc împotriva acestor idei, adversarii lor? Nu s'a zis oare de o mie de ori, că distrugându-se principiul autorităţii se destramă toate statele lumii; că principiul liberei investigaţii va zgudui principiile morale pe cari stă aşezată societatea, 158 va distruge legăturile care unesc pe oameni ? — Nu se susţine oare până azi, că egalitatea face imposibil orice stat, cari nu se pot închipui fără subordinaţie, nimiceşte dreptul de proprietate şi cu dânsul toată civilizaţia noastră; — şi nu s'aduc oare fapte cari înadevăr par a justifica aceste afirmări ? — Pentrucă cine poate nega, că libera investigaţie într'adevăr a zguduit multe! că libertatea politică, acolo unde a fost refuzată, a ameninţat statele cu zguduire; că în numele egalităţii se fac pretenţii, cari tulbură orice ordine şi primejduesc întreaga civilizaţiune; — şi totuşi privind fără preocupare marea mişcare căreia i-a dat naştere principiul libertăţii şi egalităţii, cine nu va recunoaşte că aceea luată în întreg a promovat civilizaţia, ba că este chiar condiţiunea prealabilă a progresului culturii noastre. Totul ce s'a zis, împotriva libertăţii şi egalităţii se poate cu tot dreptul spune şi împotriva principiului naţionalist şi primejdiile, cu cari mişcarea aceasta la aparenţă ne ameninţă civilizaţia, nu sunt mai puţine; dar oare nu putem face aseminea asemănare şi cu privire la cauzele finale ale ei ? Se aseamănă şi turnului babilonic veacul nostru, care cu îndrăzneţele lui aspiraţii nu cunoaşte hotar şi care ar vrea să-şi înalţe până la cer clădirea civilizaţiei sale, dar acărei provocatoare aspiraţii D-zeu le pedepseşte acum aşa, că a amestecat din nou limbile oamenilor. Primesc asămănarea, dar după părerea mea e rău aplicată. — Nu popoarele pământului, ci un tiran imprudent a voit să ridice turnul, care 159 s'ajungă până la cer şi împrăştierea ce s'a făcut prin amestecarea limbilor l'a pedepsit numai pe tiran; dar pentru popoare a fost o binefacere a provedinţei, care n'a voit ca în muncă de soboli să-şi mistue puterile pentru preamărirea unuia, ci li-a împrăştiat, ca să fructifice pretutindenea. Ceeace în cartea sfântă cetim despre zidirea turnului babilonic prima mişcare pentru libertate, acărei amintire a rămas — este întâiul protest pe care-l cunoaştem al genului nostru contra puterii absolute, şi în senzul acesta mişcările naţionaliste ale veacului nostru sunt în adevăr continuarea acestei întâmplări, întreaga mişcare nefiind altceva decât aplicarea nouă a acelor principii, pentru cari omenirea veacuri întregi şi-a vărsat sângele, nefiind altceva decât urmarea firească a convingerii, că dupăce fiecare om s'a născut spre libertate şi dupăce toate privilegiile de clasă s'au şters şi drept bază a societăţii noastre, s'a acceptat deplina egalitate de drepturi nu putem refuza aceste principii nici când ele se cer pentru regularea raporturilor dintre întregi popoare. Dar având încredere în urmările binefăcătoare ale libertăţii, şi recunoscând minunile pe cari ni le-a dat egalitatea în epoca noastră: ce ne îndreptăţeşte oare să dubităm în efectul aceloraşi principii, aplicându-se în sfere mai largi? Tocmai fiindcă mişcarea naţionalistă este numai o ramură a marilor mişcări a epocei noastre şi aceea decepţiune, care confundă egalitatea de drepturi cu egalitatea de situaţii; libertatea cu nimicirea oricărei ordini, zace şi aici în firea lucrurilor: e de prevăzut, că şi aceasta va da 160 încă prilej la multe şi grele lupte; asemenea e de prevăzut şi aceea, că nici aceasta mişcare nu va împlini toate acele aşteptări, pe cari nu le vestesc drept rezultat final al ei. Precum victoria principiului de egalitate, n'a pricinuit între singuratici urmările pe cari le vesteau unii anteluptători şi egalitate, aşa cum a înţeles-o Rousseau, nicari nu există: asemenea rezultat putem aştepta şi dela izbânda principiului egalităţii naţionaliste. Principii, ori cât ne-am însufleţi pentru ele, nu pot schimba firea lucrurilor şi acele osebirir cari există între diferiţii oameni ori diferitele naţionalităţi — în urmările poziţiei, trecutului istoric şi a capacităţii lor fireşti — nu se sistează nici prin legi, nici prin doctrine. Şi precum mişcările noastre naţionaliste nu pot împlini speranţele acelora, cari, aşteaptă dela aceste nu egala îndreptăţire a tuturor popoarelor pământului ci egalitatea lor faptică: aşa nu vor realiza nici frumoasele fantazii, deşteptate în unii de aceste mişcări cu privire la viitorul neamului lor. Nuoile cercetări filologice dovedesc, că acele popoare pe care ştiinţa le grupează la familia arică ori indogermană şi a căror luptă constitue obiectul istoriei nuoi şi vechi; îşi trag dintr'o sorginte origina; şi mergând înapoi în istoria antică, fost-a vreme, când persanul şi elinul ce sta cu el în lupte pe moarte şi viaţă, acesta şi latinul, care l-a încălcat, germanii şi slavii dujmânindu-se între sine, blândul indian şi englezul care 1-a subjugat, toate acestea aveau ca un popor, încă o istorie comună. Progresând mereu ştiinţa 161 află tot mai multe puncte de întâlnire între seminţia arică şi semită şi sunt convins, că tot aceasta se va întâmpla şi în privinţa popoarelor ural-altaice, cu cât mai mult se va face obiect de studiu aprofundat cunoştinţa limbii lor. — Dar când după' atâtea lupte şi calamităţi, în fine se dovedeşte ştienţific originea comună a popoarelor pământului, aşa că nimeni să nu fie nici într'o îndoială în privinţa inrudirii lor, solidaritatea lor încă nu s'a fixat şi fraţii cari s'au găsit nu-şi vor cădea unii altora în braţe. Siguri putem fi că ceeace n'a succes religiunei, nu-i va succede nici ştiinţei, nici politicei, şi aspiraţiunile de unire a tuturor popoarelor slave ale Europei, fie acele ori cât de frumoase şi poetice, ca speculaţi uni pornite din unitatea genului omenesc, pot fără îndoială produce mari succese morale, dar prin mişcările naţionaliste ale veacului nostru, nu se vor realiza. Peste tot după ce marea schimbare, ce a urmat cu dăiimarea lumii vechi, prin distrugerea barbară a civilizaţiei romane şi totala prefacere în domeniul ideilor pe urma creştinismului, n'a putut esopera ca o parte a stărilor lumii vechi, să nu se menţină; şi dacă şi acum jumătatea mai mare a întregei noastre, civilizaţiuni zace pe rămăşiţele lumii vechi, tot aceasta ni-o putem imagina şi despre inarea prefacere, la care azistăm ca martori. Dar dacă idea naţionalistă nici nu va produce acele mari rezultate pe cari le aşteaptă unii dela dânsa; dacă ştim cu siguranţă, că nu putem aştepta dela dânsa nici egalitatea stării po- 162 poarelor, nici realizarea frumoaselor vise panslaviste: recunoaşterea acelui principiu, că precum indivizii aşa şi popoarele pot să fie în stări osebite, dar în drepturi egale —, entuziasmul oare, cu care atâtea naţiuni pe lângă apărarea cu gelosie a propriei individualităţi ostenesc toate pentru înălţimea propriei lor culturi, nobila emulare, ce se naşte între dânsele şi generala însufleţire pentru libertate: nu sunt oare mari progrese? — Şi dacă privim la acestea, pe care mişcarea naţionalistă în parte le-a realizat şi cari sunt urmările fireşti ale ei, nu trebue oare să recunoaştem, că ceea ce stă în faţa noastră în mişcarea aceasta, acărei apariţii umplu pe mulţi de teroare, nu e altceva decât una din acelea manifestaţiuni ale provedinţei divine, pe cari le întâlnim adese în istorie, tocmai în acele momente când progresul la aparenţă a devenit imposibil, se iveşte o nouă idee, ca doborând ce a fost putred şi învechit să deschiză omenirii noui cărări pentru mersul ei înainte. Dacă stă faptul, pe care-l dovedeşte istoria întregului gen omenesc, că ori ce progres se naşte nu din atingerea diferitelor elemente (diferite persoane); dacă recunoaştem, că civilizaţia noastră numai atunci va putea corespunde înaltei sale chemări, dacă toate popoarele pământului vor participa la munca ei comună şi fiecare-şi va folosi capacitatea cu care l-a dăruit Dzeu şi calităţile-şi persoanele ostenind pentru ţinta comună; dacă însfârşit totul ce duce la înălţarea individului, ce-l scoate din cercul strâmt al egoismului său conduce la înălţarea umanităţii: atunci în adevăr efectul puternicei înfluenţe ce-o ezer- 163 cită ideia naţionalistă asupra culturei noastre în rezultatul său final nimeni nu-l poate trage la îndoială, şi de aci urmează şi atitudinea ce noi Maghiarii trebue să luăm faţă de aceasta mişcare. Pentrucă dacă aspiraţiile naţionaliste ale veacului nostru se pot privi numai de urmări necesare ale direcţiilor în cari înaintează cetăţenii Europei, dacă egala îndreptăţire naţionalistă este numai consecinţa irefuzabilă a acelor idei cari constituesc temelia societăţii de azi: nici noi n'o putem refuza aceasta dela noi şi viitorul ne depinde, dela partea ce o luăm din munca la care sunt angajate popoarele Europei, întru realizarea acestor idei. Eu înţeleg îngrijorarea unora în chestia naţională. Ascultând pretenţiunile ce se fac în virtutea ideii naţionaliste cari exclud posibilitatea susţinerii oricărui stat regulat — ura, cu care păşesc şefii naţionalităţilor împotriva noastră a Maghiarilor — îndărătnicia, cu care ni-se refuză mâna întinsă spre pace: aflăm naturale sentimentele acelora, cari, dupăce orice chip al aplanării pacinice s'a arătat iluzoriu, în sfîrşit cred problema noastră în luptă, pentrucă orice ne-ar aştepta, susţinerea unităţii ţării şi apărarea propriei noastre naţionalităţi, este prima noastră datorie, înţeleg aceste îngrijorări şi ştiu aprecia aceste sentimente, dar nu le împărtăşesc. Căci sunt convins că nici individ singuratic nici naţiune — prin ură şi invidie nu s'a făcut mai mare, dar nimeni n'a devenit nici mai mic, din pricina, că a fost hulit ori batjocorit. Mărimea, pentru care ne-am născut nu 164 prin păcatul ori lăcomia altora ci numai prin propriile noastre greşeli vom puteâ-o pierde. Viitorul fiecărui popor, după Dumnezeu, care l'a înzestrat cu anumite calităţi, depinde numai dela tăria voinţii sale, şi astfel zgomotul ce s'a născut în jurul nostru şi exploziunile pătimaşe ale adversarilor noştri, pot deveni primejdioase pentru noi numai abătându-ne dela calea desemnată de situaţia şi datoriile noastre. Pentrucă recunosc, că prima noastră datorie este a susţineà unitatea patriei; dar ştiu, că precum acei muri cari s'au zidit din cele mai felurite petri şi cărămizi, de multe ori sunt cei mai tari: aşa şì din cele mai diferite elemente se poate alcătui stat puternic; dar ştiu şi aceea că cel ce la zidire în loc de a aşeza piatră pe piatră şi a le lega cu ciment, ar voî să le contopească: ar perde numai vreme, şi că asemenea am procede noi, dacă nemulţumindu-ne cu închiegarea într'un puternic întreg a difemelor naţionalităţi ce locuesc în patria noastră, am voi să ajungem contopirea acestora. Pentrucă, tăgăduiesc, că libertatea deplina acordată naţionalităţilor poate primejdui patria aceasta; dar nu vreau să evit aceste primejdii prin astfel de mijloace, cari în urmările lor sunt şi mai primejdioase. — Ştim că Constituanta franceză, dupăce prin toate actele sale s'a îngrijit ca puterea executivă să nu fie prea tare, în fine a slăbit-o aşa de mult, încât n'a mai putut apăra ordinea,şi legalitatea şi că şi direcţia contrară, care nisueşte a lua posibilitatea oricărei împotriviri faţă de guvern, produce ase- 165 menea urmări daunoase şi că'n momentul când ne-am înarmat absolut contra exceselor guvernului am creat anarchia — în celalalt, în care am făcut imposibilă revoluţiunea, am creat despotizmul. Şi aceasta stă pentru toate; şi desigur nimic nu e mai primejdios, decât când într'un stat vroirn să ne îngrădim cu toate măsurile împotriva unor primejdii. Ca şi 'n toate altele aşa şi 'n chestia naţionalistă trebue să ne bizuim şi pe oarecare cuminţenie; căci unde lipseşte aceasta, acolo organizaţie sănătoasă de stat şi aşa nu e posibilă. Pentrucă 'n fine sunt convins, că existenţa naţiunii maghiare — pentru care a osteni este datoria de căpetenie a vieţii noastre şi 'n viitorul căreia avem tot aşa de nemărginită încredere, pe cât de mare este dragostea ce ne încălzeşte pentru neamul nostru — că existenţa naţiunii maghiare nu depinde dela privilegii ce s'ar fixa în legi pe seama ei şi că viitorul ei nu se va primejdui când ca şî în 1848 nobilimea, aşa acum poporul maghiar ar abzice la toate prerogativele sale, dar numai pentrucă în chipul acesta îşi poate asigura mai bine interesele şi libertatea patriei sale şi pentrucă simte că pentru a ocupa un loc de onoare între aceste hotăra, nu e de lipsă, ca să fie pusă la acest loc de onoare. Şi dacă după atătea acuzaţiuni nedrepte ce se ridică împotrivă-ne, dacă în mijlocul primejdiilor, cari ne ameninţă viitorul şi pe cari dujmanii noştri le vestesc de neinvincibile câte odată ni-se strânge inima: să ne întoarcem la 166 istoria viforosului nostru trecut, acesta liniştindu-ne, deodată ne va arăta şi calea pe care purcezând vom evita primejdiile. Dupăce naţiunea noastră, când a descălicat în actuala-i patrie, a răspuns unei mari necesităţi, care cerea alcătuirea unui stat puternic această parte a Europei; şi pentrucă de când a luat creştinismul întrând în marea înfrăţire a popoarelor apusene dânsa a devenit sentinela civiliza-ţiunii în această parte a Europei: acesteia avem ai mulţumi, că pânăce alte popoare ale vremilor acestor migraţiuni, au perit, naţiunea maghiară a rezistat veacuri întregi împotriva atacurilor, îndreptate de împărăţia dela apus şi meazănoapte contra neatârnării sale. Fiind din secolul XIV până în cel al XVI fortăreaţa creştinismului apusean, pe care l-a apărat împotriva Osmanilor: acesteia area-şi mulţumi patria poziţia ce a ocupat până lacăderea dela Mohács. Fiindcă naţiunea noastră n'a căzut în desnădăjduire nici în urma acestei lovituri, şi sub steagul creştinismului şi-a continuat lupta cu aceeaş energie: d'acea au luptat vitejii a jumătate Europei în şirele noastre, până când de pe zidurile din Buda a căzut semiluna şi s'au reîntregit vechile hotare ale patriei. Şi fiindcă ia parte la mişcările constituţionale ale veacului mai nou, la marile mişcări pentru libertate şi egalitate: aceasta este ce i-a câştigat în vremea mai nouă şi a menţinut până azi simpatiile universale pe seama acestui popor, la număr relativ mic şi stând fără neamuri în mijlocul Europei. 167 Ştim, că luând Sf. Ştefan creştinizmul şi arătând poporului său această nouă direcţie, mulţi au privit în aceasta pericolul naţionalităţii maghiare şi că un mare partid patriotic a ridicat arma împotriva acestui pericol. Ştim, că din secolul XIV. până în al XVI. n-am dus lipsa acelora, cari căutau chemarea naţiunii noastre în lăţirea sa spre apus şi spre răsărit asupra boemilor şi polonilor; că mai târziu au fost cari au aflat singura garantă a susţinerii patriei într'o alianţă cu turcii; şi că în fine acum înainte cu patruzeci de ani un mare partid în a cărui patriotizm şi intenţii bune nu dubităm, profeţia perirea neamului maghiar prin adoptarea nouilor forme democratice, afirmând, că numai astfel ne vom putea asigura viitorul, dacă vom ţinea la instituţiile vechi şi ne vom ferî de influinţele vremii mai noui. Dar reprivind acum cine nu recunoaşte: dacă Sf. Ştefan rămâne păgân şi-şi caută siguranţa poporului său în isolure: naţiunea noastră peria de mult, cum au perit altele de asemenea vitejie şi mult mai mare la număr; că toate acelea lupte, prin cari naţiunea noastră işi căuta mărirea spre răsărit şi apus, n-au avut rezultate statornice; dacă după căderea dela Mohács, părăsind calea veche legăm alianţa cu turcii: poziţia ţării noastre ar fi acum ca a Valahiei, Serbiei şi a celoralalte provincii ale imperiului otoman; că în fine rezistând duhului vremii, nu 168 ne transformăm constituţiunea după cerinţele veacului ; dacă nizuinţele lui Széchenyi, prin cari acest nemuritor bărbat îndrumă naţiunea noastră pe văgaşul progresului, nu reuşesc şi evenimentele din 1848 aflu naţiunea noastră în vechea-i stare, pe diferitele clase ale naţiunii în vechea împărechiare : marea mişcare, ce s'a lăţit asupra întregei Europe, şi pe care nici noi n-am fi putut-o evita, ar fi şters patria noastră de pe faţa pământului. Reprivind asupra cursului lung al istoriei noastre putem scoate învăţătura, că poporul nostru are aşi mulţumi existenţa nu faptului, că ar fi rămas izolat de mişcările popoarelor apusene, ci tocmai dimpotrivă împrejurării: că dânsa a prins în această parte a Europei steagul civilizaţiunii apusene, că a luptat cu cerbicia, adusă cu sine din leagănul său din orient, pentru idealele comune ale apusului; că de când a descălicat s'a conziderat pe sine ca aparţinând familiei popoarelor apusene şi s'a distins întru slujirea scopurilor comune; — şi aceasta e dela care depinde susţinerea patriei noastre, viitorul naţionalităţii noastre şi de aci înainte. Nu prin legi, ce am alcătui în favorul rassei maghiare, ci numai aşa ne putem asigura viiitorul, daca în marea mişcare ce s'a pornit în Europa în jurul celor mai sfinte interese ale popoarelor, credincioşi trecutului, nu ne vom schimba poziţia şi aceasta totdeuna a fost într'aceia, cari au luptat pentru libertate; - — aceasta stă, precum în toate celelalte aşa şi 'n chestia naţionalistă, unde necrezătoarea precau- 169 ţiune în viitorul neamului va puteà da alte sfaturi, interesele noastre momentane, ar putea la aparenţă pretinde altceva, dar unde, precum în toate, garanta viitorului nostru zace în faptul, ca şi chestiunea aceasta să se resoalve în înteresul libertăţii. Dupăce năzuinţele spre libertate şi egalitate individuală determină direcţiunea evoluţiunii veacului nostru; după ce ideia de unitate a genului omenesc ezercită totdeuna o mare influenţă şi însăşi chestia naţionalistă este numai rezultatul năzuinţelor spre libertate şi egalitate individuală: este absolut imposibilă o astfel de resolvire a chestiunii, care să fie în contrazicere cu principiile, pe care însăşi naţionalitatea îşi întemeiază legitimaţiunea; şi cea mai mare primejdie, ce ar putea ameninţa patria noastră prin chestiunea naţionalistă, ar fi fără îndoială dacă ne-am uità de aceasta. Nu există putere, care s'ar putea împotrivi duhului vremii; nu există popor, care s'ar putea sustrage progresului general; şi poziţia ce unele popoare ocupă în anumite epoce, depinde dela chipul, în care s'au apropiat de ideile dominante, ridicându-se la bunăstare şi putere, ori coborându-seşi nimicindu-se: după cum muncesc la realizarea ideilor dominante a veacului lor, ori stau în contradicţie cu aceasta; pentrucă precum la indivizi aşa şi la popoare puterea şi mărirea lor atârnă dela serviciul ce-l aduc pe altarul intereselor comune. [[Categorie:Sever Bocu]] fpx306xtid5mt9sauryxa7s629921p7 152969 152966 2026-10-25T21:48:12Z Mishuletz 445 /* PREFAŢĂ. */ 152969 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Chestiunea de naţionalitate | autor = József Eötvös | traducător = Sever Bocu | secțiune = | anterior = | următor = | an = | note = Arad, Tipografia George Nichin, 1906 }} == PREFAŢĂ. == O carte, ce înnainte cu aproape un jumătate veac a văzut lumina, m'am hotărât să pun în traducere românească în mâna publicului cetitor român. Este cartea celebrului bărbat de stat şi a renumitului scriitor maghiar din jumătatea a doua a veacului trecut, a baronului Eötvös József, despre chestiunea de naţionalitate în Ungaria. Sunt convins că cel ce o va ceti, şi îndeosebi cetitorul pe care-l interesează chestiunea de naţionalitate a ţării noastre şi soartea viitorului nostru politic, va înțelege iute rostul traducerii de faţă, a traducerii unei opere de înainte cu un jumătate veac, despre care însă s'ar putea zice cu drept cuvânt, că este doar mai actuală azi, decât în zilele când a fost scrisă. Făcând însă chiar abstracţie dela împrejurarea actualităţii ei, opera aceasta a lui Eötvös a fost şi pân'aci şi fără îndoială e şi azi cel mai bogat şi mai clasic isvor de argumente, pentru dreptatea causei noastre, contestată tocmai de aceia, acăror bărbat incontestat Eötvös este. Nimic mai firesc deci, că e bine să punem la o dispoziţie cât mai întinsă acest arsenal de argumente, abea cunoscut de generaţia luptătorilor de azi. Iată de ce am crezut că fac un lucru folositor întrebuinţând timpul de două luni, cât sunt osândit să-l petrec aici în temniţa Aradului pentru causa dreaptă şi sfântă a neamului meu, — traducând opera lui Eötvös şi popularisănd-o între Români. Arad, în temniţă, Noembre 1906. TRADUCĂTORUL, === CHESTIUNEA DE NAŢIONALITATE. === Noi vrem să ne desvoltăm şi asigurăm viaţa constituţională pe baza deplinei egalităţi de drepturi. Vrem, ca în privinţa împărtăşirii de drepturi cetăţeneşti, nici religia, nici naţionalitatea să nu facă nici o osebire între cetăţenii patriei, şi dorim ca pretenţiunile naţionale a concetăţenilor noştri de altă naţionalitate, încât e cu putinţă aceasta fără Sacrificarea integrităţii politice şi a independenţei legale a ţării, să se garanteze şi prin legi. Adresa Dietei ungare dela, 6 Iuliu 1861. == I == === INFLUENŢA IDEILOR DOMINANTE. === Nota principală caracteristică a civilizaţiunii noastre, ce o deosebeşte mai ales de civilizaţiu-nea evului vechiu, este comunitatea, care dela începutul erei creştine se remarcă în evoluţiunea popoarelor Europei. În evul vechiu progresul nici când nu e general. Rezultatele, la cari o cultură mai înaltă conduc popoarele, nici odată nu sunt comune. Precum religiunea, aşa şi civilizaţia care s'a ridicat pe aceasta, este posesiunea fiecărui popor, pe care nu vrea s'o lăţească peste hotarăle imperiului său. Câte-odată întâmplări mari frâng aceste hotare, între cari se mişcă viaţa singuraticelor popoare. Asta s'a întâmplat în urma războiului uimitor al lui Alexandru-cel-mare, aceasta pe urmele cuceririlor poporului roman şi prin acea influinţă pacinică, pe care-au ezercitat-o în evul vechiu popoarele mercantile. Astfel întâlnim colonii eline în Asia, Africa şi în mai multe ţări ale Europei, cari s'au înfiinţat parte prin puterea lui Alexandru-cel-mare şi a urmaşilor săi, parte prin spiritul de întreprindere a poporului elin; aşa dăm de urmele civilizaţiunei feniciene în diferite părţi ale lumei cunoscute de evul vechiu, şi este ştiut, că sub dominaţiunea seculară a Romei în multe părţi a perit şi limba popoarelor cucerite. Dar acea atingere continuă şi în urmarea acesteia influenţă reciprocă, pe care de present o ezercită civilizaţiunile diferitelor naţiuni una asupra alteia şi acea comunitate, care prin aceasta se naşte în judecata, părerile şi tendenţele lor — aceasta în întreagă istoria evului vechiu înzădar o căutăm. Precum popoarele aşa şi civilizaţiunile lor stau cu desăvârşire străine ori vrăjmaşe unele lângă altele; relaţia lor e indiferenţă completă ori luptă, ce se termină numai cu încălcarea desăvârşită a uneia. Nimic nu dovedeşte mai clar aceasta, decât starea coloniilor eline, cari în diferite părţi ale lumii şi-au susţinut secole întregi propria-le civilizaţie ; fără ca dînsele să fi ezercitat, asupra popoarelor barbare de cari erau încunjurate, ori aceste asupra civilizaţiunei eline, vre-o influenţă mai remarcabilă. De când principiile creştinătăţii au învins asupra vederilor evului vechiu (ceeace natural nu s'a făcut în clipa, în care Constantin s'a făcut creştin, ci gradat, şi atunci, când Roma rupîndu-se dela imperiul oriental, dezvoltarea independentă a bisericii a devenit posibilă) situaţia aceasta se schimbă şi pânăce în evul vechiu găsim numai popoare asupritoare şi asuprite, numai separaţiune absolută ori luptă: cu civilizaţiunea creştină iasă la iveală societatea popoarelor, la început slab şi abia observată, dar vădindu-se în tot mai multe şi mai luminoase apariţii, în măsura, în care legătura ce leagă popoarele într'olaltă, adică învăţăturile comune ale religiei şi influenţa tot mai largă a bisericii, se întăresc într'însele. Lupte, între diferitele popoare vedem şi de acî înainte, războaie a căror cruzimi stau în raport cu starea culturală a acelora ce le poartă: dar relaţiunea, în care se află între sine popoarele creştine ale Europei, se aseamănă cu aceea, pe care au avut-o în evul vechiu diferitele ramificaţii ale poporului elin, între olaltă. Ca şi la acestea aşa şi la diferite popoare ale Europei creştine, religiunea comună dă naştere unei anumite comunităţi a civilizaţiunei, cu care împreună începe puterea generală a ideilor, ce se răspândeşte asupra tuturor popoarelor, aşa că dela sfîrşitul migraţiunii popoarelor până'n ziua de azi, nu găsim epocă, în care anumite idei să nu fi ezercitat asupra întregei lumi creştine o influinţă generală, şi în care dezvoltarea civilizaţiunii noastre n'ar fi fost tocmai rezultatul înrîuririi acestor idei. Lunga luptă, care veacuri întregi a decurs pentru întâietatea ori neatârnarea statului şi a bisericii, stabilirea şi regularea afacerilor feudale, năzuinţele spre libertăţi civice în oraşele evului mediu, organizaţiunea constituţională a singuraticelor ţeri şi proviincii, formaţiunea statelor noastre mai mari, lărgirea puterii suverane, marea reformaţiune religioasă şi revoluţiunea, care nizuieşte după asemenea transformaţiuni în stat — dovedesc deopotrivă, ca şi aproape tot, ce a exercitat înrîurire hotărîtoare asupra dezvoltării singuraticelor popoare ale Europei, că s'au produs sub impulzul unor idei, cari nu sunt posesiunea unui ori altui popor, ci au fost comune tuturora cari s'au dezvoltat sub înrîurirea bisericii occidentale; şi mândrul cuvânt, care s'a zis despre revoluţiunea franceză, că acela va circula lumea întreagă, se potriveşte tocmai aşa pentru orice idee, care dela veacul al X-lea până la vremile mai nuoi aprodus în mijlocul singuraticelor popoare mişcări mari. Dacă privim gradul osebit şi inferior de cultură, în care au stat popoarele Europei în evul mediu, atingerea rară dintre dînsele şi împrejurările lor de stat şi sociale: natural, că influinţa, ce unele idei au exercitat asupra întregei lumi creştine, nu s'a putut răspândi asupra tuturor popoarelor dintr'odată. Astfel de idei, cari au avut efect asupra dezvoltării unor anumite naţiuni în anumite epoce, la altele s'au ivit mult mai târziu ori într'o formă cu totului schimbată şi câteodată au condus la rezultate cu totului osebite; şi dacă privim istoria Europei, dela creştinizarea ei până azi: o aflăm asămănând înaintării unei trupe uriaşe, la care ultimele rînduri trec mult mai în urmă pe terenul părăsit deja de avangarde, dar peste care va trece întreaga trupă. Dacă ne aruncăm privirea asupra ideilor singuratice, cari au avut efect hotărîtor asupra popoarelor Europei, aflăm cea mai mare varietate, ba aflăm chiar contraste. Ceeace o epocă primeşte drept vecinie adevăr, câteodată de aceeaşi generaţie, care a crescut încă 'n respectul respectivei idei, devine obiect de asalt general, de hulă chiar, şi în locul ei se proclamă cu asemenea entuziasm, tocmai contrarul, ca şi aceasta după o anumită vreme să se degradeze tot în mijlocul dispreţului general; şi cine îşi aruncă privirea numai asupra contrastului, în care stau ideile şi aspiraţiile singuraticelor epoce, ca acelea, ce cu scurt înainte erau la modă — cu drept cuvânt se poate întrista asupra slăbiciunii geniului nostru, a cărui istorie nu stă din altceva decât din lanţul lung al decepţiunilor; dar părerea aceasta se schimbă, dacă atenţiunea ne-o îndreptăm nu asupra epocelor, ci a mersului întregei noastre civilizaţiuni. Aşa privind istoria, pe lângă acele schimbări, pe cari le observăm asupra înrîuriii unor idei în diferite epoce, ne arată totodată şi acea consecinţă, cu care omenimea merge într'o anumită direcţie înainte, toată dezvoltarea civilizaţiunii noastre nefiind altceva decât o năzuinţă neîntreruptă spre ţinte pe cari le-a pus creştinizmul şi faţă de cari ideile ce s'au ivit în anumite epoce servesc numai de mijloace, cari imediat să se schimbe cu altele, îndată ce nu mai slujesc progresului general, ori tocmai îl împedecă. Asta o vedem în biserică, unde independenţa intereselor spirituale, la cari provocându-se biserica Romei şi-a întemeiat libertatea, ba chiar dominaţiunea mai târziu s'a folosit de reformaţiune drept armă împotriva bisericei romane. Asta o aflăm în statele noastre, unde aspiraţiile de libertate a clasei civice, pe care odinioară domnitorii, luptând în contra feudalilor îşi sprigineau puterea, mai târziu au restrâns între margini de legi puterea suverană. Asta o observăm în fine şi în cercurile industriei, pentrucă cine nu ştie, că comandele până la minuţiozităţi, cu care sistemul de bresle stingenea odată activitatea individuală, s'au întrodus numai spre asigurarea claselor muncitoare şi spre dezvoltarea industriei; că sistemul acesta mai târziu a fost atacat în numele aceloraşi interese; şi că în zilele noastre dupăce libertatea nemărginită a muncei n'a adus rezultatele aşteptate: spre ajungerea aceluiaş scop căutăm din nou alte mijloace; şi, că în chipul acesta breslele, libertatea absolută a muncei după revoluţiunea franceză — şi în zilele noastre aceace numim organizaţiunea muncii, — ori cât ar părea că stau în contradicţie unele cu altele, nu sunt decât fazele osebite ale unei şi aceiaş aspiraţii. Şi ceeace vedem aci, aflăm şi în celelalte cercuri ale desvoltării genului omenesc. Din clipa, în care cu creştinismul s'a aşezat noua bază a civilizaţiunii, direcţiunea dezvoltării noastre nu s'a schimbat. Dezvoltarea aceasta odată e mai iute, odată mai lentă, dar e neîntreruptă şi dacă în mijlocul confuziunii şi încurcăturilor, pe cari le întâlnim în unele epoce, ni-se zgudue credinţa în înalta chemare a genului nostru: nu e nevoie, decât în loc de a ne arunca privirea asupra momentelor singuratice, să ni-o aruncăm asupra intervalelor mai mari, ca să ni-se împrăştie îndoiala. In chipul acesta istoria ne conduce la acea convingere, că din vremea în care unitatea genului omenesc şi credinţa în menirea sa mai înaltă s'a răspândit cu religia creştină nu se poate găsi un astfel de moment, în care vre-o parte a genului omenesc să nu fi luptat împotriva tirăniei puterii materiale — într'o formă sau alta pentru libertate, egalitate şi comunitatea binelui, şi în care împotriva a orice pedeci. nu s'ar fi apropiat de aceste ţinte; şi dacă în trecutul nostru căutăm acea lege generală, care se manifestă ca înrîuritoare asupra ideilor în istoria universală, rezultatul este acea convingere, că fiecare idee numai atunci şi 'n acea formă devine dominantă într'o epocă, în care o reclamă interesul progresului general şi că puterea, pe care o ezercită îu cutare epocă, fiecare o perde, dacă ajunge în contradicţie cu direcţia generală a civilizaţiunii. De aci, putem formula, asupra chipului de înrîurire şi a extenziunei în care unele idei înrîuresc în anumite epoce, următoarele regule: întâi, că idei cari odată au devenit generale, nu se pot oprima şi evita, şi că popoare ori chiar ţări, fie cât de puternice, nu se pot emancipa de sub influinţa lor. A doua, că mărimea şi direcţia influinţei, pe care-o ezercită o idee, depinde dela stările, cari au existat în sânul unui popor ori ţări, când ideia îşi inaugurează domnia şi că precum fiecare idee ezercită influinţa transformatoare asupra acelor părţi a stărilor existente, cu cari stă în contrast: aşa stările existente reezercită aseminea influinţa asupra ideii şi îndeosebi asupra acelei forme, în care se prezintă ea în singuraticele ţări. A treia, că influinţa, ce ideile ezercită asupra societăţii, niciodată nu se estinde într'atât, încât să transforme întreaga societate dintr'odată şi să distrugă orice stări existente, şi că şi la cele mai mari prefaceri, drept rezultante a puterii unor idei, totdeauna rămâne cu mult mai mult din cea ce a fost, decât ceeace se schimbă. Dacă privim până 'n capăt peste trecutul civilizaţiunii noastre, aflăm în ea tezele aceste justificate una câte una. In tot decursul ei, fiecare epocă, precum ne învederează forţa ideilor ezercitată asupra dezvoltării noastre, aşa ne arată şi marginile în cadrele cărora se ezercitează aceasta forţă, — şi când ne conduc la acea convingere mângâietoare că forţa materială nu poate subjuga dăinuitor spiritul şi că în faţa credinţei ba chiar a prejudiţiilor omeneşti Ia sfârşit rămâne totdeauna învinsă: ne advertizează deodată să fim cu moderaţiune în aşteptările noastre. Pentrucă dupăce niciodată idee n'a învins încă pe deplin, n'a transformat încă imediat întreaga societate: dela propriile noastre idei încă nu putem aştepta astfel de rezultate. Civilizaţiunea se aseamănă cu desvoltarea individului. Precum cunoştinţele şi convingerile şi ceeace depinde dela acestea, direcţia intelectuală, ezercitează influenţă hotărîtoare asupra aspiraţiilor şi asupra întregei vieţi individuale: aşa înrîuresc ideile asupra întregei omeniri; dar precum individul, aşa epoce întregi nici când nu stau sub influenţa exclusivă a unei singure idei şi acolo ca şi aici convingerile ne pot schimba radical direcţia năzuinţelor; nu pot însă distruge nici amintirile trecutului nici împrejurările existente şi fiecare epocă în favorul propriilor sale idei se poate folosi numai de acele mijloace pe cari i-le-a făurit propriul ei trecut. De acì devine, că precum puterea materială, folosită cu ori-câtă rigoare şi consecvenţă rămâne totdeauna învinsă când ajunge în conflict cu spiritul timpului: aşa unele idei dominante ale epocei nici odată nu înving pe deplin şi nici odată nu pricinuesc toate consecinţele lor logice. Ar duce departe peste ţinta mea, dac'aş întră în dovedirea amănunţită a acestor afirmaţiuni, — să ne întoarcem acum la obiectul pe care l'am pus drept scop scrierii prezente. == II. == === IDEA DE NAŢIONALITATE. === Îndreptându-ne atenţiunea asupra epocei de faţă, aflăm trei idei, cari ezercitează asupra sa influinţă hotărîtoare: idea libertăţii, egalităţii şi a naţionalităţii; şi fiindcă aspiraţiunea veacului nostru — după realizarea libertăţii şi egalităţii — apare numai ca continuitatea unei mişcări începută deja de mult: idea de naţionalitate este cea adevărată care-i dă, celei mai nuoi epoce, timbrul caracteristic. Ce e dar aceasta idee ori simţire de naţionalitate, care îmbrăţişată cu un nemărginit entuziasm, dă în zilele noastre prilej la atâtea lupte ? Naţionalitatea nu e altceva, decât aceea conştiinţă a aparţinerii la olalta, ce naşte într'o mulţime mai mare de oameni din amintirile trecutului, starea lor prezentă, şi ceeace derivă din aceste, comunitatea lor de interese şi sentimente. De unde reese evident, că izvorul sentimentului de naţionalitate, poate să fie tot prin ce se naşte între oameni aceasta simţire a aparţinerii laolaltă. Un mare factor pentru aceasta este comunitatea limbei, şi d'aceea e natural, că acolo, unde aceasta există, găsim dezvoltat sentimentul unei naţionalităţi la astfel de popoare, cari au trăit veacuri întregi dezbinate şi câteodată în teri antagoniste ; ba că chiar şi înrudirea de limbă produce asemenea rezultate, şi între popoarele germaneslave şi romane încât popoarele în înrudire de limbă stau în faţă cu un dujman comun, conduce la sentimentul unei anumite unităţi. Dar afară de limbă şi înrudire de rassă mai are sentimentul de naţionalitate şi alţi factori şi ar trebui să uităm experienţele istorice şi a veacului de faţă, dac'am vroi să nu recunoaştem, că amintirile comune ale trecutului şi interesele şi speranţele comune ale prezentului produc asemenea, câte-odată simţiri mai puternice chiar între cetăţenii unei teri de diferite limbi. Sentimentul de naţionalitate la popoare este acelaş, ca la individ conştiinţa individualităţii. Atât de mult stă această, încât dacă suntem întrebaţi: ce să recunoaştem de naţionalitate osebită — nu putem răspunde altceva, decât că naţionalitate osebită trebue să recunoaştem orice mulţime de popor, în care s'a deşteptat sentimentul individualităţii sale osebite. Dupăce deci conştiinţa aceasta de naţionalitate osebită se naşte prin felurite cauze: contrastele pe care le observăm de multeori în manifestarea sentimentului de naţionalitate nu numai la diferite popoare, ci la acelaş popor, la acelaş om, zac în natura lucrului şi nu trebue decât să ne întoarcem la izvorul, din care în anumite cazuri nasc aceste sentimente, ca să înţelegem cauza, pentru care germanul din Alsacia ori Ungaria, care e gata la orice sacrificiu pentru naţionalitatea sa politică, se simte totuşi atins de orice ar putea întuneca numele naţiunei germane. E clar din acestea, că sentimentul de naţionalitate nu e nou şi că în întreaga istorie nu există epocă în care să nu-i putem arăta manifestaţia ; e neîndoios cu toate acestea, că sentimentul acesta niciodată n'a influinţat mai mult asupra faptelor omeneşti şi n'a dat prilej In atâtea pretenţiuni, ca şi în veacul de faţă. La ce se atribue aceasta? Întâia cauză: progresul în cultură ce-au făcut popoarele Europei. Precum la singuratic conştiinţa individualităţii sale este pasul întâi, cu care începe dezvoltarea sa intelectuală, şi orice progres ce face în aceasta dezvoltare, conduce numai la pătrunderea mai clară a acestei conştiinţi: aşa e aceasta şi la naţiuni şi e imposibil, ca în măsura, în care ajung mai civilizate, să nu se deştepte, într'însele, conştiinţa individualităţii şi a naţionalităţii lor. A doua cauză: nexul logic, în care stă ideea de naţionalitate, cu ideile ajunse dominante în veacul al XVIII-lea în câmpul politicei şi al societăţii. Dac'atunci, când suveranitatea s'a considerat de posesiunea unora, a căror drepturi se judecau după principiile dreptului privat, aşa că aproape fiecare stat existent îşi poate mulţumi formaţiunea dreptului de succesiune şi învoielilor încheiate între familii domnitoare; dacă, zic, atunci, când principatul hărăzit din graţia lui Dumnezeu, era singura bază a dreptului public, individualitatea popoarelor nu s'a luat în nici o seamă şi cele mai diferite popoare s'au alăturat într'un stat; ori când vre-o familie domnitoare s'a stins în linia bărbătească şi o naţiune s'a dismembrat între erede în zece părţi: în aceasta vedem numai aplicarea logică a acelor principii, cari au domnit atunci în general; dar' tot atât de luminos e şi aceea, că dupăce veacul al XVIlI-lea a preconizat idea suveranităţii poporului, asta nu s'a putut întâmpla, fără o anumită recunoaştere de îndreptăţire a popoarelor. Idea suveranităţii poporului cuprinde în sine idea îndreptăţirii singuraticelor popoare şi fiindcă veacul al XVlIl-lea deodată cu suveranitatea poporului a aşezat şi principiul egalităţii: efectul comun al acestor două principii conduce necesarminte la recunoaşterea egalei îndreptăţiri a popoarelor, care prin urmare nu e altceva decât aplicarea consecventă la popoare a acelor principii, pe cari secolul al XVIII-lea le-a primit ca bază pentru toate relaţiile juridice; numai patima fiind aici surprinzătoare, cu care aceasta s'a întâmplat. Ba chiar şi aceasta patimă pare firească daca ne aruncăm privirea asupra acelor împrejurări, cari au existat în întreaga Europă dela sfîrşitul veacului trecut până în vremile mai nuoi, şi cari sunt a treia şi poate principala cauză a însufleţirii din zilele noastre pentru idea de naţionalitate. Experienţa ne arată, că precum singuraticii aşa şi popoarele îşi atribuesc nemulţumirea lor de obicei unei cauze şi dela îndepărtarea acesteia aşteaptă toată mântuirea; de unde urmează, că de câte-ori progresând şi mai multă vreme într'o direcţie, au aflat-o pe aceasta de rea: îşi caută mântuirea tocmai în contrarul. Intelectul omenesc înaintează în contraste, şi ori privim dezvoltarea singuraticilor, ori a naţiunilor, vom experia, că desfăşurarea lor istorică în definitiv conzistă din reacţiuni ce şi-au urinat, unele altora. Aceasta o observăm şi în istoria secolului XVIII. Precum către sfârşitul evului mediu, dupăce unele clase s'au ridicat la o mai înaltă treaptă a culturei, nimic n'a fost mai simţitor decât lipsa unei ordine şi a unei puteri superioare, care să ţie în frîu pe acei nenumăraţi mici tirani a acelui veac; şi precum atunci singuraticele clase ale popoarelor au sacrificat bucuros totul, ca numai să scape de necazurile acăror povară devenise insuportabilă: aşa dela sfârşitul veacului XVII, dupăce statul, respective nemărginirea puterii domnitorilor a produs aproape aceleaş urmări, pentru evitarea cărora a fost înfiinţat, restrângerea acestei puteri şi eluptarea libertăţii politice s'a pus drept panaceă, proprie pentru vindecarea tuturor relelor existente; şi fiind-că fiece abuz, fiece nedreptate, ce în secolul XVIII a stat în calea progresului era în legătură cu absolutizmul puterii regale, prerogativele de clasă şi abuzurile moştenite încă din evul mediu: toate năzuinţele s'au concentrat exclusiv spre nimicirea acestora şi orice alte interese au fost puse la o parte. Dar aceste interese, deşi uitate, existau nu mai puţin, şi îndată ce marea mişcare, care a început în numele libertăţii şi egalităţii şi-a ajuns cel puţin scopurile negative, respective îndată ce a distrus organizaţia medievala a statelor: aceste interese, cari la aceasta mare prefacere nu s'au luat în considerare, au păşit înainte, între aceste şi interesele de naţionalitate. Ceeace caracterizează mai ales aceasta prefacere prin care a trecut Europa în veacul trecut, şi cel prezent: este influenţa nemărginită a ştiinţii asupra-i. Alte rcvoluţiuni, prin cari au trecut unele state, erau îndreptate împotriva unor abuzuri, a unor clase ori domnitori şi îndată ce şi-au ajuns scopul, se îngrigiau cel puţin de garanţii în contra repeţirii a asemenea rele. Revoluţiunea secolului XVIII şi-a pus drept ţintă nu sistarea vre-unor abuzuri ci înfiinţarea, pe baza principiilor aşezate de ştiinţă, a unui sistem cu totului nou, arangiarea nouă a întregei lumi amăsurat teoriilor ştiinţifice şi în urmărirea acestui scop a dovedit atâta intoleranţă, cum nu ne oferă pildă epocele puterii suverane absolute. întreaga evoluţie, ce s'a petrecut în senz politic în ultimele secole, nu e altceva decât lăţirea principiului centralistic şi restrângerea acelei autonomii de care dispuneau în evul mediu unele provincii, oraşe ba chiar nobili; dar domnitorii, până ce puterea statelor s'a exercitat numai prin şi pentru dânşii, lasă neatins cel puţin acea, prin ce nu se simt dânşii restrânşi. De când însă legislaţia a trecut în mâna poporului şi guvernarea s'a făcut în numele majorităţilor: principiul centralistic s'a estins asupra a toate. Ceeace nu s'a potrivit cu unitatea deplină a statului, ceeace putea să restrângă puterea absolută a majorităţii ţării; ceeace putea să conturbe egalitatea ori uniformitatea, idealul epocei: toate acestea, conziderându-se de ofenzătoare a vecinicei dreptăţi şi o împedicare a drepturilor imprescriptibile şi a bunăstării omeneşti, dacă şi nu s'a atacat, s'a luat cel puţin de astfel, ce nu merită atenţia legiuitorului; şi acì a aparţinut mai ales şi naţionalitatea cetăţenilor. Secolul nostru în privinţa aceasta a urmat numai direcţiunea pe care i-a desemnat-o secolul XVIII-lea şi nu 'ncape îndoială că principiul de naţionalitate sub întreaga desfăşurare a civilizaţiei creştine niciodată n'a fost mai mult călcată în picioare ca şi după marele război ce a urmat revoluţiunii şi în vremea congresului din Viena, ce 1-a urmat. Să ne mire deci, dacă precum totdeauna, aşa şi acuma, în numele acelor interese, cari erau mai ales lezate de stările existente, s'a născut reacţiune împotriva acestor stări şi constituţia de stat pe care secolul XVIII a înfiinţat-o pentru realizarea egalei îndreptăţiri, dar care n'a asigurat decât puterea absolută a majorităţii, s'a atacat tocmai în numele egalei îndreptăţiri, în acele ţari, unde locuesc mai multe naţionalităţi împreună şi acelea, cari sunt în minoritate, se simt prin puterea absolută a majorităţii, împedicate în libera lor dezvoltare. Rezultă clar din aceste, că acea mare mişcare de naţionalitate în mijlocul căreia trăim, şi care ameninţă cu primejdie state, ba chiar întregul sistem politic al Europei, se poate atribui numai astorfel de cauze, acăror efect îl putem fixa; şi tocmai ca şi mişcarea, care s'a pornit în favoarea puterii regale, contra relaţiilor de stat medievale, şi ca aceace mai târziu s'a pornit în favoarea libertăţii şi egalităţii contra puterii absolute regale, e numai un nou pas, în aceeaş direcţie, pe care o urmează omenirea în progresul ei; de unde cu cea mai mare probabilitate putem deduce, ca precum între cauze, — cărora idea aceasta şi ideile dominante a altor veacuri au a-şi mulţumi influinţa, — există cea mai mare analogie: aceeaş analogie vom observa şi cu privire la consecventele acelei idei. Ca şi orice idee, ce a devenit dominantă într'o epocă ori alta a istoriei, aşa şi idea de naţionalitate va atrage după sine urmările necesare, şi nu este putere să-i împedece influinţa mare şi hotărîtoare asupra desvoltării noastre. Dar ca şi la alte idei, aşa şi aci influinţa aceasta se estinde numai până unde pretenţiunile, ce s'au făcut în numele ideei, n-au ajuns în conflict cu direcţia, pe care-o urmează civilizaţia noastră. Şi ca la alte idei aşa şi aici, influinţa aceasta nici odată nu se estinde aşa de mult, ca toate stările de stat şi sociale imediat să le schimbe şi pe toate cele existente să le transforme. Mărimea şi direcţia influenţei depinde şi aici dela acele stări, între cari se încearcă validitarea ideii într'o ţară şi precum idea de naţionalitate va ezercita influenţă modificatoare asupra acestora: aşa stările acestea vor reezercita aseminea influinţă asupra formei, în care validitarea ideii de naţionalitate este posibilă. Din aceasta din urmă c clar că despre urmările verosimile ale ideii de naţionalitate şi despre modurile conform cărora pretenţiunile făcute în numele naţionalităţii se pot realisa, numai atunci putem vorbi cu temeinicie, dacă vom desbate chestiunea aceasta nu în general, ci din punctul de vedere al împrejurărilor specifice ale unui stat ori ţeri — şi aceasta este ce încercăm în capitolele următoare. == III == === IDEA DE NAŢIONALITĂTE IN UNGARIA. === Nu există ţeară, asupra stării căreia chestiunea de naţionalitate să ezercite o influinţă mai generală şi determinătoare, ca patria noastră. Pretutindenea, unde în vremea mai nouă întâlnim mişcări naţionaliste: acelea urmăresc o direcţie. In Germania şi Italia pretenţiunile naţionaliste se provoacă numai la unitatea de rassă şi limbă, în Polonia numai la drepturile istorice; la noi ambele direcţii apar deodată şi pânace ţeara faţă de Monarchie — şi Croaţia faţă de Ungaria îşi întemeiază legitimitatea neatârnării pe istorie: în aceeaş vreme în cercurile separate ale Ungariei, Ardealului şi Croaţiei, Românii, Slavii, Germanii, Sârbii, Ruşii în virtutea limbei şi obârşiei vin cu pretenţiimi cari stau în conflict cu dreptul istoric; şi putem fără exagerare spune, că idea de naţionalitate nici unde nu s'a pus în vre-o formă, pentru care în patria noastră n'am afla exemplu. Situaţia aceasta caracteristică este efluxul dezvoltării noastre istorice şi d'aceea, pentru a ne rosti temeinic asupra chestiunii de naţionalitate, e de lipsă a arunca o scurta reprivire asupra trecutului patriei noastre şi asupra împrejurărilor, între cari chestiunea aceasta s'a ivit la noi. Teritorul, care formează acum patria noastră, veacuri întregi a servit de staţiune ori de teatru de război popoarelor ce înaintau dela răsărit spre apus, unde acelea poposeau pe o vreme, pânăce nu erau împinse de un alt val de popoare ce le venea în urmă. Aşa s'a întâmplat, că antecesorii noştri, când terminând epoca migraţiunii s'au înfăţişat pe aceste plaiuri, au aflat aici fragmentele celor mai diferite popoare, aparţinând partea mai mare la Slavi, dar' cari nici unde nu s'au închegat în masse mai compacte de naţiuni. Starea aceasta a ezercitat efect neîndoios asupra fondării imperiului maghiar. — Precum la răsărit şi meazăzi Carpaţii, la meazănoapte şi apus imperiul încă în fiinţă dela răsărit şi imperiul german deja format fixau frontierele, peste cari antecesorii noştri, prin lupte vitejeşti urmate un secol întreg nu şi-au putut lăţì domnia: aşa faptul, că aceasta mare provincie au putut-o ocupà în aşa scurtă vreme, şi între hotarele ei forma un aşa puternic imperiu, îşi află mai ales în împrejurările etnografice, esplicarea. Pentrucă în locul, unde au descins, formarea unui imperiu mai mare era necesară; şi pentrucă feluritele fragmente de popoare, cari posedau mai nainte ţeara nu s'au arătat destoinice pentru aceasta: d'aceea le-a succes părinţilor, ceeace altora mai mari la număr şi cu asemenea vitejie, nu le-a succes. Cucerirea maghiară este numai acel ciment, care uneşte aceste diferite bucăţi într'un singur întreg, fără a sista osebirile dintre dânsele şi e mai presus de orice îndoială, că imperiul maghiar, deja la înfăţişarea sa cuprindea în sinul său mai multe naţionalităţi. Starea aceasta în primele secole a istoriei noastre nu s'a schimbat, şi aceasta e natural. Până ce rassa cuceritoare stăpâneşte absolut: nu ezistă motiv, pentru care să dorească a-şi răspândi naţionalitatea — baza prerogativelor ei şi asupra altora, şi poporul maghiar, tocmai aşa ca şi acelea pe cari le-a cucerit, n'au stat la aceea treaptă a culturei, ca dintre dânsele oricare să fi asimilat naţionalitatea celorlalte. Intâiele secole a istoriei noastre în privinţa aceasta nu se osebesc de ale altor teri; ştim, de pildă, câtă vreme a trebuit, pânăce cuceritorul normau contopindu-se cu saxonul au format puternica naţiune engleză. De mirat este numai, că situaţia, în care le aflăm pe diferitele naţionalităţi la începutul istoriei noastre, a rămas şi mai târziu aceeaş, şi istoria noastră în nimic doar nu se deosebeşte de a altor popoare, ca şi în aceasta. Spre sfârşitul evului mediu, în urmarea aspiraţiunilor când ale domnitorilor, când ale bisericii, se formează pretutindenea naţionalităţi compacte şi unde aceste năzuinţi în unele teri n'au succes, acolo diferitele naţionalităţi îşi stau faţă în faţă, dujmane. - Patria noastră în privinţa aceasta face escepţiune şi din momentul în care s'a întrodus creştinizmul până la căderea dela Mohács, nu aflăm lege, nu putem arătă document, din care să reiasă măcar cea mai îndepărtată intenţie, ca diferitele naţionalităţi ale terii să se contopească, ori vre-una dintre dânsele sa se asuprească. Patria noastră în privinţa aceasta este în adevărat contrast cu Francia. Pânăce acolo deia Suger până la Ludovic al XIV-lea, orice individualitate distinsă, ce a domnit peste ţeară, pe diferite căi a muncit totdeauna pentru crearea unităţii poporului francez: la noi puterea statului a procedat aproape neîntrerupt în direcţie inversă. Ca şi cum părerea, pe care şi-o exprimă Sfântul Ştefan în sfaturile către fiul său, că o »ţeară cu o limbă şi obicei e slabă» — unius lingue uniusque moris regn u m imbecille et fragille est » (Decret, lib. I. Cap. 6. §. 3.) ar fi fost primită de descendenţi drept axiomă de guvernare: puterea regală n'a nizuit spre asimilarea diferitelor popoare ale terii, din contră ea şi-a înţeles mai ales aşa misiunea, că susţinând particularităţile unor ţinuturi ale imperiului, relaţiunea, în care acele stăteau faţă de Coroană, să nu se schimbe. Ar duce mai departe, dac'aş caută cauzele acestei proceduri a regilor noştri. Faptul e indiscutabil, şi ori ne aruncăm privirea asupra relaţiunilor dintre singuraticele provincii faţă de ţară; ori privim starea diferitelor naţionalităţi între marginile ţării: vom afla, că precum acolo autonomia singuraticelor provincii, aşa particularităţile diferitelor naţionalităţi din ţară nici când nu s'au atacat în virtutea unităţii ţării şi că dacă, neamul maghiar, a fost împărtăşit de distincţiune, aceasta conzistă numai într'acea că situaţia sa nici când n'a fost asigurată prin legi şi privilegii osebite. Politica internaşi externă a Ungariei a trecut prin multe schimbări, dar în privinţa aceasta nu; şi dela începutul monarchiei noastre până la căderea dela Mohâcs aflăm aplicarea aceloraş principii, cărora pe deoparte avem ale mulţumi, că pânăce în evul mediu aproape pretutindenea în alte ţări, feudali puternici, sprijinindu-se pe interese provinciale ori naţionaliste, duceau statul la primejdie, la noi, existau vederi aşa de lămurite despre unitatea statului, puterea indivizibilă a coroanei, ca şi cari înainte de secolul XVI nicăiri în Europa n'aflăm; aceasta procedură însă a atras după sine cealaltă consecinţă, că imperiul maghiar adevărat c'a format un întreg compact fată de alte ţări, dar în privinţa naţionalistă nici când n'a putut deveni una şi în secolele independenţei sale, pana la căderea dela Mohâcs, apare totdeauna ca naţiune politică. Stăpânirea turcească, şi schimbările mari ce s'au făcut prin aceasta în viaţa noastră de stat, că prin comunitatea domnitorilor noştri am ajuns în legătură cu provinciile ereditare ale dinastiei Habsburgice, asemenea nu ne-au schimbat starea în privinţa aceasta. Marele contrast, ce a existat între creştinism şi islam a absorbit totul, astfel şi interesele speciale de naţionalitate şi lunga luptă, în care ţara şi-a apărat independenţa de atâtea ori atacată şi vechea sa constituţie, a dezvoltat şi mai intenziv conştiinţa unităţii politice între cetăţenii de diferite naţionalităţi a tarei, nu numai faţă de străinătate, ci şi faţă de provinciile ereditare, cu acăror locuitori erau o parte din fii acestei patrii în înrudire de naţionalitate. Şi acì zace explicaţiunea marei deosebiri, ce ezistă de prezent în privinţa naţională între patria noastră şi alte ţări. Toate ţările Europei s'au format din diferite naţionalităţi; dar despre diferenţa aceasta a rămas în general puţine urme. Poporul dominant, parte prin cultura-i superioară, parte prin violenţă — ca şi care au folosit Germanii pentru germanizarea Slavilor — a contopit pe ceilalţi şi din fracţiuni de popoare diferite s'au format mari naţiuni compacte. La noi o astfel de acţiune până 'n vremile mai noui nici nu s'a încercat; şi cu toată deosebirea de rassă şi naţionalitate ce a ezistat totdeauna în ţeara aaeasta, nu este doar ţeară, în care chestiunea de naţionalitate să îi dat până 'n vremile mai recente mai puţin prilej de tulburări; şi dacă, nu putem nega ca fapt, că locuitorii Ungariei după origine aparţin la diferite popoare şi vorbesc felurite limbi, trebue să recunoaştem, că faptul acesta n'a avut asupra desfăşurării istoriei noastre până 'n vremea cea mai nouă nici o influinţă. In vremea mai nouă a dat prilej de discuţie ştiinţifică naţionalitatea unora dintre cei mai distinşi ai noştri bărbaţi. Fost-au, cari pretindeau gloria Zrinyi-eştilor croaţilor, a Huniazi-lor, românilor şi însuş Dugonics, pe lângă toată exageraţiunea însufleţirii cu care se alipea de naţiunea maghiară a fost socotit de sârb; dar tocmai, dacă afirmaţiunile acestea sunt ezacte, nu dovedeşte oare viaţa acestor bărbaţi, sângele, ce l-au vărsat pentru patrie, locul, ce-au ocupat în literatura noastră, că spiritul, care de prezent oferă prilej pentru aceste discuţii, înaintea lor era necunoscut? Am trecut prin grele vremi. Discordia între partide nicăiri n'a lăsat urme mai sângeroase ca în patria noastră şi cetăţenii de multeori au stat înarmaţi unii împotriva altora. Diferite au fost pricinele acestor lupte. Religia, succesiunea la tron, conflicte între domni şi iobagi, usurparea unor dinaşti, —- cu un cuvânt tot ce în alte ţari au dat prilej pentru neînţelegeri, la noi au udat cu sânge pământul ţării. Numai un lucru rămâne cert, dacă reprivim peste aceste negre pagini ale istoriei noastre până 'n vremile mai noui, şi anume: niciodată nu chestiunea de naţionalitate a servit de cauză fundamentală a conflictelor. Când casa lui Árpád s'a stins, şi când dinastia habsburgică a fost ridicată în scaunul regelui ungar, oastea de iobagi, în epoca grea a războaielor religioase şi civice, partizanii şi adversarii casei de Anjou, adicţii lui Ferdinand şi ai lui Zâpolya, iobagi şi nobili, catolici şi protestanţi — o jumătate a Ungariei cu cealaltă — stat-a faţa 'n faţă; — dar o naţionalitate cu cealaltă niciodată! Să ne îndreptăm privirea asupra oricărei părţi a istoriei noastre, partidele s'au format după interese şi convingeri şi nu după naţionalitate şi nu ezistă caz, că un partid ori altul să fi primit numai pe o naţionalitate în şirele sale, stând celelalte în faţa ei. Locuitorii de diferite limbi ai acestei patrii, opt veacuri dearândul s'au simţit cetăţenii unei ţări, cari după limbă au rămas Slavi, Români, Germani, dar niciodată un moment n'au încetat a fi ungari, şi la cari tenacitatea cu care s'au legat de propria-le limbă, niciodată n'a primejduit unitatea patriei noastre; eăci precum sub jugul turcesc de un veac şi jumătate, aşa şi mai târziu fiecare naţionalitate îşi căuta garantele propriei libertăţi numai în puterea şi libertatea patriei comune. Efectul, ce chestiunea de naţionalitate ezercită asupra desfăşurării noastre, începe numai cu vremea mai nouă, şi dacă privim împrejurările cari s'au dezvoltat dela finea veacului trecut: nu e greu a afla cauzele acesteia. Ungaria, a luat numai puţină parte în mişcările intelectuale ale veacului XVIII şi pentru acest cuvânt, la noi nici principiul suveranităţii poporului, nici cel al egalităţii n'a putut ezercita influenţa nemijlocită pe care am fixat-o mai sus asupra deşteptării sentimentului de naţionalitate. E indiscutabil, că în urma legăturii ce ezistă în dezvoltarea intelectuală a popoarelor aparţinând bisericii occidentale, entuziasmul, ce cu sfârşitul secolului trecut s'a deşteptat în mai multe locuri faţă de idea de naţionalitate, n'a rămas nici la noi fără efect; şi precum activitatea lui Kazinczy şi a tovarăşilor săi stă în legătură neîndoioasă cu aspiraţiunile literare ale Germaniei : astfel e netăgăduit efectul ezercitat de literatura noastră naţională asupra înălţării conştiinţei poporului maghiar; nu mai puţin sigur este însă, că acest efect, mai ales la început, s'a putut răspândi numai asupra populaţiei maghiare a ţării şi şi în cercurile acesteia numai asupra claselor mai culte şi că influenţa generală, ce idea de naţionalitate a ezercitat mai târziu asupra întregei naţiuni, este de atribuit altor cauze. întâia între acestea este progresul, ce popoarele de diferite limbi din patria noastră, au făcut în cultură, care a condus necesarmente şi în sînul naţionalităţilor nemaghiare, la cultivarea limbei şi literaturii lor. A doua, mişcarea de naţionalităţi din ţările vecine şi înrudirea de limbă şi rassă, în cari stau o parte din cetăţenii patriei noastre cu popoarele acestor ţări. A treia, abandonarea limbei latine în legiuire şi administraţie, prin ce locuitorii maghiari ai ţării au fost împărtăşiţi de astfel de favor, pe care mai înainte nu l-au avut. A patra, progresul rapid pe câmpul politicei, care la noi a ezercitat efect mai nemijlocit asupra desfăşurării principiului de naţionalitate, pentrucă cea mai mare parte a claselor privilegiate aparţinând de fapt naţionalităţii maghiare, contrastul, ivit în epoca discuţiunilor politice asupra intereselor nobililor şi a nenobililor, au făcut mai vie simţirea osebirii de naţionalitate. A cincia în fine este înrîurirea, ce dela transformarea noastră democratică, a câştigat fiecare cetăţean de ori ce limbă şi naţionalitate, asupra afacerilor publice. Dacă zace în natura lucrului, că fiecare naţiune, îndată ce s'a ridicat la un anumit grad al culturii, îşi îndreaptă preocuparea asupra cultivării limbei şi literaturii sale; şi dacă prin urmare nu este nimic surprinzător în stăruinţa în aceasta direcţie a naţiunei maghiare la sfârşitul secolului trecut: tot acestea stau şi faţă de aceleaşi nazuinţi a popoarelor de altă naţionalitate din patria noastră; şi în adevăr, nimenea nu se poate mira, că dupăce legile noastre au decretat deplină egalitate pentru fiecare cetăţean al patriei: aplicarea faptică a acestui principiu s'a pretins şi în privinţa de naţionalitate şi anume în mod tot aşa de general şi absolut, ca şi cum am observat aceasta la toate pretenţiunile ce s'au făcut în numele egalităţii. Toate acestea zac în natura lucrurilor şi dacă luăm în conziderare situaţia particulară a Ungariei şi acele împrejurări, în cari naţionalităţile diferite din patrie au stat unele faţă de altele nu în senzul legii, ci de fapt: nu suntem surprinşi nici de patima, cu care s'a desbătut aceasta chestiune şi la noi aproape dela ivirea ei. Patria noastră, care în urma unităţii domnitorului, a stat peste trei secole în legătură strânsă cu imperiul austriac, nu numai în senzul legilor, dar de fapt s'a simţit ţeară neatârnată, care numai prin propriul ei guvern şi prin legile ţării se poate guverna şi, s'a alipit cu atât mai ales de aceasta neatârnare, pentrucă a văzut într'însa acea garanta a libertăţii sale constituţionale, de care celelalte părţi ale imperiului atunci încă nu se bucurau. Că aceasta neatârnare, s'a menţinut prin atâtea vicisitudini şi furtuni este a se mulţumi numai buneiînţelegeri de care naţiunea a dat dovezi în apărarea constituţiei sale; şi cine privià fără sinamăgire starea patriei noastre, trebuia s'ajungă la convingerea: că ezistenţa Ungariei e în primejdie îndată ce sentimentul patriotic ce a contopit într'un întreg pe toţi cetăţenii acestei patrii, piere. Să ne pună oare 'n mirare, când interesarea ce s'a deşteptat între cetăţenii patriei faţă de propria-le naţionalitate, eclipsa tot mai mult dragostea patriei comune şi în numele naţionalităţii se făceau astfel de pretenţiuni, cari stăteau în aparenţă în contradicţie cu unitatea ţării: aspiraţiunile naţionaliste fost-au la noi primite cu mai mult resenz, ca aiurea? Să ne mirăm oare, că eram câteodată nedrepţi faţă de dânşii, şi atribuiam agitaţiunii meşteşugite a unora, ceeace nu era decât firească desfăşurare a lucrurilor, urmarea numai a celor mai nobile şi cu ale noastre înrudite sentimente. Dincontră, dacă ne gândim, că deşi legile noastre nici când n'au făcut deosebire între naţionalităţile din patrie şi fiecare — aparţinând oricărei naţionalităţi — s'a împărtăşit de drepturi şi datorinţe, precum a aparţinut la privilegiaţi ori neprivilegiaţi, totuşi aceşti privilegiaţi erau în mare parte maghiari: — întreb, nu e firesc şi aceea, că între locuitorii de diferite naţionalităţi a acestei ţări s'au arătat în multe locuri neîncredere ori porniri dujmănoase faţă de Maghiari? Neîncrederea aceasta fără îndoială era nedreaptă, mai ales în momentul când nobilimea maghiară abdicând la privilegii a împărtăşit cu egală libertate pe fiecare cetăţean al ţării; dar oare nu a trecutului, a situaţiei în care au trăit veacuri dearîndul cetăţenii neprivilegiaţi ai ţării, şi a cărei amintire nu a putut fi ştearsă de binefacerile anilor ultimi, consecinţă logică este aceasta? E adevărat, greşeli s'au făcut din partea noastră şi şi din partea naţionalităţilor: noi în apărare, ca şi dânşii în pretenţiuni, demulte-ori am trecut peste marginile, pe cari ni-le impuneau interesele de unitate a ţării şi de liberă dezvoltare a singuraticelor naţionalităţi; şi e neîndoios, că dacă ne ferim de aceste greşeli şi aceia cari în înţelegerea noastră-'şi vedeau împedecarea scopurilor lor, nu exploatau cu isteţime aceste greşeli ale noastre: evitam multe amărăciuni şi suferinţe; dar că chestiunea de naţionalitate să fie delăturată şi să nu ezerciteze influenţă decizătoarc asupra întregei noastre desvoltări: n'a depins dela manierele nimăruia, şi urmarea tot aşa de naturală a antecedenţelor, ca şi faptul, că locuitorii de diferite limbi a ţării, însufleţească-se ori cât pentru propria-le naţionalitate, cel puţin în marea lor majoritate şi azi se simţesc fiii patriei comune, gata pentru binele şi libertatea ei la orice jertfă. Durere, că tocmai când era mai mare nevoie de înţelegere, s'a ivit chestiunea aceasta între noi. Putem privi în ea obstacolul progresului şi primejdia viitorului nostru; dar precum din cele de sus ne putem convinge, că nu vina ori greşala unuia ori altuia a născut chestiunea aceasta, ci dânsa e consecinţa necesară a împrejurărilor întregului nostru trecut şi prezent: aşa trebue să ne convingem şi de faptul, că primejdia ce ea conţine nu va fi delăturată, dacă vom ignora chestiunea, ori o vom amâna, ci numai aşa dacă o vom rezolva. Viitorul nostru depinde dela deslegarea noa rocoasă a acestei chestiuni, şi convingerea mea este, că aceasta stă în puterea noastră. == IV. == === ÎN PATRIA NOASTRĂ NUMAI O ASTFEL DE DESLEGARE A CHESTIUNII DE NAŢIONALITATE E POTRIVITĂ, CARE CORESPUNDE JUSTELOR CERINŢE FĂCUTE ÎN NUMELE NAŢIONALITĂŢII ATĂT POLITICE CÂT ŞI DE LIMBĂ. === E o tristă, dar generală esperienţă, că ori ce chestiune, ce a servit vreme mai îndelungată drept obiect de discuţie politică, la sfârşit se formulează aşa, cum e mai greu de rezolvat. Aceasta s'a întâmplat şi cu chestiunea naţionalistă. Dintr'oparte s'au făcut astfel de pretenţiuni, acăror împlinire ar avea drept urmare nimicirea statului, din cealaltă parte s'au tăgăduit cele mai naturale consecinţe a principiului de egalitate primit ca temei de drept; şi e sigur, că chestiunea aceasta se desbate din partea multora astfel, ca şi cum nu rezolvirea ei, ci ura neîmpăcată ce se naşte din frecările pricinuite de dînsa, li-ar fi ţinta. Fiindcă discuţia se învârte în jurul intereselor cari derivă din cele mai nobile ale noastre sentimente, patima cu care decurge e poate firească, dar tocmai d'acea e îndoită nevoe, ca încunjurând totul, ce ar putea ofenza simţirea oricărui, să păstrăm strictă obiectivitate. Din scurta reprivire, cu care m'am silit s'arat desvoltarea chestiunii de naţionalitate în patria noastră — ne putem convinge de două fapte. întâiu: că deşi diversitatea locuitorilor acestei patrii a existat totdeuna, ca fapt: aceasta n'a împedecat până în vremea mai nouă sentimentul de unitate a patriei, ba, că sub întreaga durată a evului mediu, abea găsim stat, cu acest sentiment aşa de desvoltat ca şi patria noastră. A doua: că mişcarea, ce s'a ivit în vremea mai nouă în jurul chestiunei de naţionalitate, este rezultatul nu a unei agitaţiuni meşteşugite, ci a mai multor cauze derivând dintr'o logică desfăşurare de fapte. De acì reese clar, ca acele două, la aparenţă contrare direcţii, pe care, în ţara noastră le urmăreşte mişcarea naţionalistă şi dintre cari una se provoacă la legitimitatea unităţii politice a terii (a naţionalităţii istorice) alta la legitimitatea naţionalităţii de limbă şi rassă: zace deopotrivă în firea lucrurilor. Admit, exagerări putem afla în amândouă direcţiile, cari sunt numai urmări a discuţiunii pătimaşe ori a agitaţiunilor meşteşugite; dar nu e mai puţin sigur: că pe lângă aceste discuţiuni pătimaşe şi agitaţiuni meşteşugite există astfel de aspiraţiuni, pe cari trebue să le respectăm şi că mişcarea, chiar cu aceste exagerări, nu este mai puţin firească. Precum sentimentul comunităţii, care s'a născut în urma unui trai milenar a locuitorilor terii, n'a putut să dispară: aşà faptul, că marea mişcare naţionalistă care trece peste întreagă Europa n'a putut lăsa neatinsă patria noastră: în adevăr pe nimenea n'a putut surprinde. Aceste doua direcţii, una urmarea naturală a întreg trecutului nostru, alta a împrejurărilor formate în vremea mai nouă; amândouă deopotrivă de juste şi prin urmare de aşa fel, încât asuprirea lor nu stă în puterea nimănuia, şi de acì putem trage deducţia: că chestiunea de naţionalitate în patria noastră numai atunci trebue privită de definitiv deslegată, dacă rezolvirea ei corespunde amânduor acestor direcţii şi va satisface deopotrivă justele pretenţiuni formulate de naţionalitatea politică şi de limbă. Dacă dând la o parte una dintre aceste două direcţii, dam esclusivă atenţie naţionalităţii politice, ori naţionalităţii de limbă, pericolele cari ameninţă prin chestiunea naţionalistă patria noastră, s'ar transpune pe alt tărîm, clar n'ar înceta. In virtutea pretenţiilor ignorate, s'ar ivi în cazul acesta reacţia, care e cu atât mai primejdioasă, cu cât după părerea mea, pe lângă o astfel de procedură unilaterală nici pe una din aceste direcţii nu o putem mulţumi constant şi ca să ne convingem de aceasta, nu e nevoe, decât să judecăm consequenţele ce ar trage în mod firesc după sine dismembrarea statului maghiar pentru unele naţionalităţi şi continua nemulţumire a unor naţionalităţi pentru statul maghiar. Am amintit mai sus deja, că faptul istoric, că Ungaria nu şi-a putut lăţî stăpânirea peste hotarăle actuale, înafară de situaţia geografică îşi află esplicarea mai ales în împrejurările sale etnografice şi tot acestor cauze este a se atribui că patria aceasta, dupăce sub dominaţiunea turcească s'a dismembrat în trei părţi, între ia aparenţă cele mai nefavorabile împrejurări, la sfârşit iar s'a format într'un întreg. Dupăce teritorul, care prin lanţul Carpaţilor devine un întreg geografic, este locuit nu de o mare naţiune, ci de mai multe diferite popoare, care fiecare e mai mic la număr decât să-şi poată menţine o independenţă fără hotare geografice: numai unitatea imperiului maghiar este scutul, sub care fiecare-şi poate căuta siguranţa. Citim în mai mulţi scriitori slavi, că descă-licarea poporului maghiar este cea mai mare lovitură ce a putut vreodată ajunge naţiunea slavă. După dânşii seminţia maghiară e un ic ce s'a bătut în corpul naţiunii slave, împedecând unirea ramurilor sale dela răsărit cu celea dela meazănoapte. — Mie mi-se pare, că părerea aceasta, se întemeiază pe acea des întrebuinţată eroare, cu care aplicăm principiile veacului nou la secolele trecute, şi la judecarea evenimentelor luăm drept bază nu stările de atunci — ci pe cele prezente. Nu examinez, încât e generală idea unităţii la popoarele slave şi în zilele noastre. Dacă considerăm relaţiunile dintre cele două naţiuni rusă şi polonă şi acele conflicte cari există şi azi între vlăstarele mai mici ale trupinei slave, poate nu ne 'nşelăm, dându-ne espresiune convingerii, că idea unităţii slave nici azi nu are efectul asupra sufletelor popoarele, ce i-se atribue. Cu privire la evul mediu, e neîndoioasă afir-maţiunea aceasta şi pentru a ne convinge nu e nevoe decât a ne îndrepta atenţiunea asupra împrejurărilor, în cari au stat diferitele vlăstare ale ramurei slave în epoca aceasta la astfel de puncte, unde neseparate de nici un fel de elemente străine, au rămas în coatingere nemijlocită. Pentrucă dupăce istoria, demonstrând, că Slavii nicăiri nu s'au închegat în state mai mari, şi că deosebirile între dânşii s'au menţinut şi după o viaţă împreună de veacuri şi acolo, unde 'n cercurile lor s'au format state mai mari, aceasta s'a făcut cu ajutorul elementelor străine: poate nu ne înşelăm, afirmând, că înclinarea pentru închegarea de state mari, nu aparţine calităţilor manifestate în istorie, a popoarelor slave şi dacă Maghiarii nu ocupau niciodată Panonia, istoria acelei părţi a ramurei slave, care locueşte aici, se desfăşura probabil tot aşa, ca şi în alte ţâri. Nu amintesc aceasta, pentru a atribui rasselor, cari au dovedit mai multă capacitate pentru formare de state mari, o superioritate. Precum spiritul poetic, ce se manifestă aşa de expresiv la popoarele slave, ori capacitatea particulară a rassei germane pentru ştiinţele speculative, nu le îndreptăţeşte la vre-un dispreţ pentru capacitatea intelectuală a altora: aşa înclinarea ce vre-un popor a dovedit pentru o anumită formă a transformării sociale, asemenea nu-i dovedeşte absoluta superioritate. Proprietăţile, acăror totalitate promovează progresul geniului omenesc sunt proprietăţi nu a unor popoară ci a întreg genului uman; şi înclinarea cc-o aflăm la popoarele slave pentru formaţiunile autonomice locale, este fără nici o îndoiala tot aşa de însemnată, ca împrejurările noastre sociale să se ridice la perfecţia, pe care o solicită libertatea şi bunăstarea omenirii. Am voit numai s'atrag atenţiunea cetitorului asupra faptului istoric, din care reese probabilitatea, că ocupaţiunea strămoşilor noştri nu este singura împrejurare, ce a împedecat pe teritorul patriei noastre închegarea unui mare stat slav şi că dacă antecesorii noştri nu apar în Europa, asta probabil avea drept urmare că între Carpaţi şi Adria nu se formează nici un stat mai mare; ceeace admiţând, trebue să recunoaştem, că în cazul acesta soartea naţionalităţilor mai mici, ce locuesc în patria noastră abia putea să fie alta decât aceea, ce a fost în evul mediu a tuturor acelor neamuri mai mici ce au locuit în vecinătatea rassei germane. Starea actuală a popoarelor slave din sud-ost şi activitatea împăraţilor germani din secolul XI de a încorpora Ungaria la imperiul lor, nu lasă în privinţa aceasta nici o îndoială; şi cine priveşte nepreocupat trecutul, va trebui să admită că aspiraţiunile acestea în evul mediu s'au frânt numai de unitatea statului maghiar, care a făcut posibilă rezistenţa. Şi oare nu e asemenea situaţiunea noastră în prezent, ba poate şi în viitor? Ori încătrău ne aruncăm privirea în Europa, pretutindenea aflăm state mari, ce-şi mulţumesc înfiinţarea naţionalităţilor mari, ori tendenţa spre formarea de asemenea state mari, care deşi în Italia încă nu şi-a ajuns pe deplin scopul şi în Germania începe numai acum, mai curând ori mai târziu, dar' desigur va atrage după sine formarea de asemenea state mari. La noi o asemenea tendinţă e imposibilă, împrejurările etnografice nu permit ca în aceasta parte a Europei să se formeze un stat mai mare, care să cuprindă numai o naţionalitate; dar' oare pentru aceasta alcătuirea unui stat mare e aici de mai puţină trebuinţă? Oare acele mici popoare, ce umplu spaţiul acesta, în ce-şi pot căuta siguranţa că patria lor să nu devină teatrul luptelor vecinilor lor puternici, ei înşişi să nu devină prada poftelor lor de expansiune, decât în formaţiunea unui stat asemenea mare, şi dacă aceasta numai prin unirea lor, numai aşa se poate ajunge, dacă aceste popoare mai mici la număr, susţinându-si propria-Ie naţionalitate, faţă de vecinii lor puternici, se încheagă într'un ireductibil întreg de stat: poate-se afla oare o combinaţiune care să coraspundă mai bine acestui scop, decât susţinându-se unitatea acelor provincii, pe cari le cuprinde Coroana Sfântului Ştefan ? — nu numai pentrucă, ori în ce extenziune ni-am închipui statul acărui alcătuire se pretinde de siguranţa acestor diferite naţionalităţi, secole ar trebui, până ce între părţile-i constitutive s'ar naşte o astfel de chestiune ca si care a produs istoria milenară a patriei noastre: ci şi pentrucă abia ne putem închipui combinaţiune, care ar putea mai bine asigura pe singuraticele naţionalităţi de orice asuprire, împrejurările etnografice a patriei noastre ofer în privinţa aceasta deplină siguranţă fiecărei naţionalităţi. Dacă locuitorii de diferite limbi ai patriei noastre şi-au păstrat individualitatea lor naţională, până ce acolo, unde tot aceste rasse de popoare întâlnindu-se cu puternica rassă germană, au perit, ori cel puţin li-s'a redus considerabil cercul de estindere: cauza desigur zace nu în mărinimia ori o mai bună creştere a poporului maghiar, ci în poporaţia numerică şi culturală ce a existat între diferitele popoare ale terii, — şi oare nu stă aceasta acum, ca în trecut? Popoarele, ce locuesc ţara, ar putea găsi oare garanţii mai sigure pentru dezvoltarea naţionalităţii lor, ca aici unde toate, de-ar fi adevărate câte se spun despre pofta de expansiune a rassei maghiare, asuprirea e cu neputinţă; — cu neputinţă pentrucă proporţia numerică ce există între naţionalităţi n'o îngădue. E clar din acestea, că deşi însufleţirea pentru unitatea terii se manifestă de prezent mai ales în populaţiunea maghiară: menţinerea unităţii zace în interesul fiecărei naţionalităţi şi că prin distrugerea acestei unităţi fiecare naţionalitate a patriei s'ar despoiâ de cea mai mare garantă a liberei sale dezvoltări. La asemenea rezultat ajungem, dacă privim cealaltă parte a chestiunii; şi înaintea mea e cert, că un astfel de arangiament al vieţii npastre care ţinând cont exclusiv de dreptul istoric, n'ar satisface pretenţiunile de limbă şi rassă a naţionalităţilor, tot aşa n'ar corăspunde scopului. Dupăce chestiunea de naţionalitate la noi s'a folosit de mijloc pentru alte scopuri politice şi în numele naţionalităţilor se fac de multeori pretenţiuni, cari primejduesc unitatea terii: în mulţi s'au încuibat îndoeli cu privire la soluţia chestiunei şi s'a lăţit părerea: n'ar fi oare mai conzult, ca ţinând în vedere esclusiv interesele patriei comune, să renunţăm la împlinirea dorinţelor naţionalităţilor, ce şi aşa e ceva cu neputin[ţ]ă. — Dacă cu privire la forma statului neînţelegem cu guvernul imperial şi acela nu sprijineşte împotriva noastră pe singuraticele naţionalităţi ; dacă agitaţiunea meşteşugită încetează şi neezercitând nici o influinţă în guvernarea terii, pe corifeii diferitelor naţionalităţi îi câştigăm cu căpătuiri de slujbe: întreaga această larmă şi agitaţie încetează dela sine. Dacă reprivim în trecut, şi ne gândim la chipul, cum ni-s'au refuzat bunăvoinţa şi încercările făcute pentru aplanarea nemulţumirilor naţionaliste de către cei ce se numiau pe sine de reprezentanţi ai naţionalităţilor: aflăm de naturală amărăciunea ce serveşte drept temei acestei păreri; dar părerea însăşi pentru aceasta nu e mai puţin greşită şi eu abea cunosc pentru viitorul patriei noastre pericol mai mare, decât dac'am urma-o. Admit că guvernul imperial, care pâna'acì se afirma de părtinitor al diferitelor naţionalităţi, sub anumite condiţiuni, ar procede în direcţie tocmai contrară. Dacă cu privire la chestiunea constituţională s'ar aplana între noi şi imperiu contraversele: alcătuirea astorfel de legi, cari s'asigure între hotarele noastre superioritatea elementului maghiar, n'ar întâmpina poate greutăţi. Presa vieneză de multe ori a arătat favorurile, la cari pot conta cu siguranţă naţionalitatea germană şi maghiară dându-şi mâna şi păşind solidar în potriva aspiraţiilor celorlalte naţionalităţi; şi dacă dispare ori ce speranţă a aplanării pacinice şi aspiraţiile naţionalităţilor devenind incompatibile cu existenţa noastră de stat, Maghiarul ar trebuì să aleagă între principiile sale liberale şi ţeara: poate ar venì vremea, când sfatul acesta ar afla primitori. Admit aceasta; dar sunt convins că o astfel de supremaţie a propriei noastre naţionalităţi este cea mai mare lovitură ce o poate pe dânsa ajunge; şi cine priveşte nepreocupat situaţia, îmi va da dreptate. Fac abstracţie, de preţul care pentru o astfel de favorizare a naţionalităţii noastre, ni s'ar cere; dar putea-vom oare pe calea aceasta să ne asigurăm viitorul ? Naţionalitatea maghiară,, a dovedit — ceea-ce nu pot nega nici duşmanii — o astorfel de tărie şi tenacitate, ca şi care numai puţine exemple sunt. Esclusă din cercurile ştiinţei, vieţii publice, ba chiar şi din societatea cercurilor mai înalte, naţionalitatea aceasta, într'o jumătate de secol şi-a creat o literatură şi a ezercitat în cercuri îndepărtate influenţă, răspândind întâia oară în această parte a Europei spiritul, care mai târziu s'a generalizat. Cauza, căreia avem de a-i mulţumi aceasta, residă nu în protecţia puternicilor ci în puterea intrinsecă a poporului nostru. Ca şî stejarul, ce stă în vârf de munte singuratic, neapărat şi negrijit de nimeni, luptându-se numai din propria-i putere cu viforele şi tempestaţile vremii, ce-i sbuciumă trunchiul, şi rupe crengile, dar pe cel obicinuit cu furtunile: frânge nu-l pot: aşà crescut-a şi desvoltatu-s'a naţionalitatea noastră. Dacă reprivim în trecut, aflăm destule epoce, când toate apariţiile arătaseră perirea noastră; dar o astfel de apariţie în care naţionalitatea noastră să fi fost favorizata puterii, obiectul de îngrijire a guvernului nu putem afla; şi dacă acesteia este a i-se atribui lipsa oare-cărei poleituri a acestui neam, ei avem a-i mulţumi şi puterea cu care trunchiul aspru, de multe ori vătămat, a rezistat la toate. Nu e aceasta plantă, ce ar trebui meşteşugit apărată, ce numai în sera încălzită de guvern se poate desvoltâ mai departe; dincontră o astfel de îngrijire i-ar stânjeni puterea de viaţa. Intr'o libertate de primejdii stat-a pân'acî; numai în libertate se poate desvoltâ mai departe şi cine în locul acesteia îi dă scutire şi protecţie: îi detrage elementul, fără de care nu poate trăi. Convingerea mea este, că dacă nu ţinem altceva în vedere, decât escluziv interesele naţionalităţii maghiare: o astfel de părtinire nici aici n'ar produce mulţumirea, ce unii aşteaptă dela aceasta. Naţionalitatea maghiară, ca să fie mulţumită, are nevoe de libertate întâi de toate şi aceasta e imposibil, dacă refuzând pretenţiunile diferitelor naţionalităţi din ţeară, creăm astfel de stări, cari numai prin forţa represivă a guvernului se pot menţine. Dar este oare numai mulţumirea naţionalităţii maghiare necesară pentru asigurarea viitorului ţării? Cu anul 1848 amîntrat în împrejurări nouă ; şi dacă şi sunt cari regretă aceasta şi privesc cu dor la vremea când naţiunea îşi trăia neatârnată, în afară de marile mişcări europene, zilele, sunt numai aceia cari nu ezercită nici o influintă : nu este nici unul care ar putea spera readucerea acelor stări acăror schimbare fost-a isvorul atâtor glorii şi atâtor suferinţi. Acea vreme, când soarta terii depindea dela voinţa şi patriotismul unor clase, a dispărut pe vecie; şi ori cum ni s'ar desvoltâ împrejurările, una putem cu siguranţă spune că acelea nu se mai pot desvoltâ aşa, ca principiul de egalitate să fie din nou tras la îndoială. Şi dacă stă aceasta, nu trebue oare să recunoaştem, că desvoltarea, bunăstarea ba chiar existenţa terii d'acì încolo va depinde numai dela cultura, valoarea morală a fiecărui locuitor al ei şi că din motivul acesta, totul prin ce o parte a acestor locuitori s'ar putea înălţa, este fără îndoială în interesul nostru a tuturora. Eu, în adevăr nu pot înţelege modul de gândire a acelora, cari, recunoscând, că naţionalităţile ce locuesc aici nu pot fi despoiate de drepturi politice, totuşi cultivarea acelora o află indiferentă pentru patrie. Dupăce în acest veac al liberei concurenţe, bunăstarea materială a patriei noastre poate fi opera nu a unor clase, ci a totalităţii cetăţenilor; şi dupăce zelul, ce s'a născut între diferiţii locuitori pentru cultivarea naţionalităţilor, s'a dovedit după esperienţele noaste de cel mai puternic mijloc pentru răspândirea culturei generale: trebue să recunoaştem că aceste nizuinţe ale naţionalităţilor numai promova pot interesele noastre publice. Ori ce pedecă punem în calea desvoltării singuraticelor naţionalităţi, în măsura în care duce la scop, despoaie patria aceasta de cele mai frumoase speranţe. Dacă însă — abstracţie făcând dela toate acestea, şi neluând în seamă pericolele ce ne ameninţă libertatea când drepturile politice s'ar ezercitâ de aceia cari n'au pentru aceasta suficienta cualificaţiune ne punem drept ţintă escluziv asigurarea naţionalităţii maghiare: putea-vom oare ajunge aceasta prin o procedură care în urmările ci ar naşte indiferenţă absolută în sufletele nemaghiare, faţă de existenţa acestei patrii? Să ne întoarcem iar la trecut, care ne dă cea mai bună lămurire la această întrebare. Abeâ găsim ţeară, care atacată d'atâtea ori, şi-ar fi putut păstra în luptele seculare nu numai existenţa, dar şi hotarele, ca şi patria noastră. Aşezată Ia hotarele civilizaţiei apusene, întregul nostru trecut c un neîntrerupt lanţ de grele lupte; şi dacă reprivim oare asupra acestor viforoase epoce, energia în lupte, tenacitatea ce am dovedit dacă am fost învinşi: nu este oare consecinţa acelei solidarităţi, cu care toţi fiii patriei sărit-au în faţa primejdiei comune, — şi a cărei temei îl putem căuta numai în convingerea că existenţa acestei patrii este în interesul tuturor fiilor patriei deopotrivă. Să ne închipuim patria noastră fără aceasta comunitate de sentimente, să ne închipuim că o parte a locuitorilor ei, unele ţinuturi ori provincii îşi dădeau mâna cu duşmanii, ori că rămâneau numai nepăsători: şi credem oare de probabil, credem oare de cu putinţă că ţeara aceasta atacată dintr'atâtea părţi să mai existe? Viitorul, ce ne aşteaptă, e aseminea acestui trecut, şi situaţia, în ce priveşte primejdia, nu s'a schimbat Acum, ca atunci Ia marginele civilizaţiei apusene stăm între două mari naţiuni, dintre care una — ca şi în evul mediu cea turcească — de veacuri se tot lăţeşte şi şi-â întemeiat mărirea pe ruinele altor popoare, până ce cealaltă, după număr şi cultură una dintre cele dintâiu naţiuni a Europei, ajunge tot mai mult la conştiinţa puterii sale, sacrifică tot mai mult pentru unitatea sa, ca, întemeind-o pe aceasta, să-şi lăţească puterea peste întreg basinul dunărean. Lupta, la care se pregătesc naţiunile mari ale Europei, va decurge la hotarele noastre, şi ce ne aşteaptă, dacă momentul de mult de prevăzut, când se va disolva imperiul turcesc, ce va hotărî şi asupra viitorului nostru, ne va afla nepregătiţi ; dacă, având atunci nevoe de încordarea tuturor forţelor noastre, pentru a ne apăra independenţa, o parte a locuitorilor terii, pentruca nu-şi văd justele aspiraţii împlinite, pentruca comunitatea de interese, ce avertisează la o solidaritate pe popoarele mai mici de lângă Dunăre şi Tisa, nu s'a recunoscut; — dacă, zic, o parte a compatrioţilor noştri, au devenit nepăsători faţă de viitorul patriei, — ori aducându-şi aminte de înrudirea în care stau cu popoarele altor state, se silesc tocmai la distrugerea patriei? — Esplicarea mai amănunţită a acestei chestiuni cred că e de prisos. Din toate acestea reese clar, că deşi cu privire la chestiunea de naţionalităţi dorinţele ni se deosebesc şi în focul discuţiunilor din ambele părţi se accentuiaza astfel de pretenţiuni, cari stau în contrast unele cu altele: interesele noastre sunt desigur aceleaş. Fie că pornim din interesele generale ale terii — fie din cele speciale ale naţionalităţilor, judecând cuminte, ajungem numai la o conclusie şi anume: că numai aşa putem asigura interesele naţiunii politice şi istorice, dacă se vor îndeplini toate aspiraţiile de limbă ale naţionalităţilor; şi că dimpotrivă aspiraţiile diferitelor naţionalităţi se pot numai aşa împlini, dacă s'a asigurat unitatea şi existenţa de stat a terii. Numai dac'am corespuns acestor două la aparinţă contradictorii cerinţe: atunci putem zice ca chestiunea naţionalistă este în adevăr resolvată. Dar înnainte de a vorbi despre modul în care aceasta se poate ezecuta: aflu de necesar a-mi spune părerile asupra altei chestiuni, care strîns luat, nu face parte din chestiunea naţionalistă, dar e în oarecare legătură cu aceasta, şi se confundă adese cu ea, prin ce, aceasta şi altfel destul de încurcată chestiune, se complică şi mai mult. == V. == === CROAŢIA. === Entuziasmul, ce s'a născut la sfârşitul secolului trecut pentru limba şi literatura maghiară, a aflat mai iute şi mai mulţi următori în Croaţia. Greutăţile, pricinuite în patria noastră prin chestiunea de naţionalitate, întâi s'au ivit în Croaţia; aici s'au formulat pretenţiunile, cari în virtutea principiului de naţionalitate, mai târziu au devenit generale. Cauza acestei apariţii, trebue căutată în autonomia Croaţiei, prin care s'a putut susţine la poporul croat conştiinţa individualităţii sale şi totodată acea reacţiune, ce s'a născut între alte naţionalităţi prin legile aduse în favorul limbii maghiare, au aflat în adunările municipale şi provinciale organ legal. Asemenea acestei cauze este însă a i-se atribui, că mişcarea din Croaţia pornită în virtutea principiului de naţionalitate : aici nu s'a restrâns la limbă, ci trecând pe tărâmul politicei şi-a pus drept ţintă schimbarea acelor relaţii, ce-au existat de secoli între Croaţia şi guvernul şi corpul legislativ ungar. Divergenţa de idei, ce există de prezent între Croaţia şi Ungaria şi a tulburat înţelegerea seculară dintre dânsele, nu e chestie de naţionalitate, ci în senzul strict al cuvântului chestiune politică; prin urmare nu se va aplana prin concesii naţionaliste şi de limbă, ci numai aşa: dacă vom regula referinţele politice mutuale a acestor doua teri într'un chip care să corespundă şî pretenţiunilor poporului croat şi intereselor coroanei ungare. Nefiind în patria noastră nimeni, care ar trage la îndoială dreptul naţiunei croate privitor la desvoltarea limbii şi naţionalităţii sale, chestiunea de naţionalitate de astădată nu e chestiune între Croaţia şi Ungaria, ci este chestiune separată a Croaţiei ca şî a Ungariei, încât şi acea ţeară cuprinzând mai multe naţionalităţi, are interesul ca cetăţenii ei sârbi, germani şi italieni să fie în privinţa naţionalităţii lor satisfăcuţi; — şi numai îngreuna ne poate situaţia, dacă amestecând discuţiunea politică ce decurge între aceste două teri cu chestiunea de naţionalitate încurcăm aceste două şi altfel destul de încurcate chestiuni. Nu se ţine deci de problema mea şi nici nu vreau să mă întreţin mai amănunţit la tesa aceasta; şi dacă totuşi îmi spun pe scurt părerile despre dânsa, o fac, ca tăcerea să nu mi-se restălmăcească. După părerea mea, cel mai bun, ba chiar unicul modru a aplanării pacinice a diferenţierii între noi şi Croaţia este perzistând neclintit la principiile depuse în cele două adrese a corpului nostru legiuitor. «Suntem decişi — zice întâia adresă să facem totul ca neînţelegerile să dispară; şi facem, ce putem face fără sacrificarea neatârnării şi dismembrării terii, ca cetăţenii de ori ce naţionalitate ai patriei să se contopească în interese şi sentimente. — Dorim modificarea echitabilă conform intereselor noastre comune a acelor dispoziţiuni a legilor noastre, cari azi împedecă aceasta. — Nu pretindem, ca împotriva numărului mai mic de deputaţi Croaţi, numărul nostru mai mare să decidă asupra pretenţiunilor şi do rinţelor lor. Croaţia are propriul ei teritor, situaţie separată şi n'a fost niciodată incorporată Ungariei, ci a stat în conexiune cu noi şi tovarăş ni-a fost, cu care am împărţit drepturile, datorinţele, norocul şi nenorocirile. Dacă deci Croaţia vroeşte să participe ca ţeară la legislaţia noastră; dacă întâi vrea sa fie în curat cu condiţiunile pe lângă cari este gata a-şi lega situaţia de drept public cu Ungaria; dacă în privinţa aceasta vrea să discute cu noi ca şi naţiune cu naţiune: nu vom respinge aceasta».1) «Deocamdată pare neîndoios, că Croaţia vrea să lărgească legăturile, ce-au ţinut-o veacuri întregi strânsă de Ungaria. Noi apreciam cu mult mai mult interesele şi dorinţele ei, decât să nu fim gata a stă cu dânsa ori când la discuţie în privinţa aceasta şi susţinerea ori transformarea echitabilă a acestei legături nu întimpină greutăţi la noi. Numai când Croaţia ar dori să se desfacă de noi şi intrând în şirul provinciilor austriace s'ar înrola la corpurile legiuitoare a 1) întâia adresă. 55 acestora ceeace nu putem presupune despre sentimentele constituţionale ale Croaţilor — noi n-am împedecâ aceasta, ci din partea noastră n-am recunoaşte-o de legal şi constituţional şi nu ni-am învoi la aceasta, pentrucă nu suntem îndreptăţiţi a dismembrà imperiul coroanei Stului Ştefan.»2) Situaţia noastră faţă de Croaţia dela cea din urmă dieta încoaci, nu s'a schimbat de loc; şi legiuitorii noştri exprimând când s'au declarat în afacerea aceasta părerea marei majorităţi a terii: pentru aplanarea diferenţelor existente după părerea mea nu trebue altceva decât sinceritate pentru principiile preconizate în aceste adrese. Patria noastră n-are interes mai însemnat; dar precum legătura ce a existat într'aceste două teri a fost efluxul nu a forţei ci a acelei convingeri comune a amânduror naţiuni, că libertatea şi fericirea lor depinde dela această tovărăşie: aşa şi'n viitor legătura aceasta numai aşa va fi salutară, dacă va sta pe un astfel de temei. Unindu-ne prin libertate, punând capăt lungei certe, aşa că una dintre părţi să nu se considere de învinsă: atunci am chezăşuit viitorul; şi deşî declaraţiunile ultimei diete maghiare au rămas la aparenţă fără efect asupra atitudine» ce Croaţia a luat împotrivă-ne: înaintea mea e neîndoios, că stăm mai aproape de scop şi anume pentrucă bizuind dieta noastră fixarea condiţiunilor sub cari se poate susţinea vechea alianţă, Croaţiei, a delăturat tot ce-ar putea vătăma demnitatea po- 2) A doua adresă. 56 porului croat şi pentrucă prin aceasta a transpus chestiunea, ce era obiectul unei agitaţiuni pătimaşe, pe câmpul unei discuţiuni mai liniştite, — şi pe terenul acesta, privindu-ne fără preocupare situaţia, ajungem la acelaş rezultat primind punctul de vedere fie maghiar fie croat. Din punctul de vedere maghiar e clar, că precum situaţia ce patria noastră a ocupat dinainte de căderea dela Mohács, în concertul european, se putea mulţumi numai înprejurării, că naţiunea maghiară, corespunzând misiunii saie când mergea înaintea întru apărare independenţii comune, n'a căleat niciodată condiţiuniie sub cari i-se ataşau celelalte popoare: aşa şi 'n viitor, existenţa acestei patrii se poate numai aşa asigura, dacă întru apărarea ei într'o comună înfrăţire-'şi dau mâna toţi membrii imperiului Sf. Ştefan. Şi oare patriotul croat, ori cât s'ar însufleţi pentru propria-i naţionalitate, ori cât ar fi convins despre o înaltă menire în viitor: poate trage la îndoială necezitatea acestei alianţe? Primejdiile, decurgând din situaţia geografică şi etnografică a ţării ungureşti şi acăror comunitate a cimentat atâtea veacuri pe diferitele noastre popoare: nu există oare ele şi acum ca atunci când semiluna ne ataca independenţa, atât, pentru Croaţia cât şi pentru Ungaria? Marile naţionalităţi ale Europei, Rusul, care ca şi capul seminţiei slave, aspiră la unirea diferitelor sale fracţiuni într'un mare imperiu Italianul, care aspiră la întemeierea puterii sale pe cele două ţermuri ale Adriei şi Germanul care-şi vede hotarele misiunii sale civilizatoare la 57 Marea-neagră: nu ameninţă oare viitorul poporului croat, tocmai aşa ca şi pe cel al poporului maghiar? Şi naţionalităţile mai mici în lupta titanică, pentru realizarea acestor mari scopuri, în ce altceva îşi pot căuta mântuirea decât în unirea lor; pe cine să se spriginească, de nu se vor spriginî într'olaltă, destul de tari la olaltă, spre aşi apăra osebit fiecare naţionalitatea, dar nici una destul de puternică, să primejduiască chiar de ar voi neatârnarea celorlalte ? Conced, că părerea aceasta încă nu e atât de generală pe cât de mult ar cere aceasta interesele noastre comune; conced că încă există multe interpretări greşite faţă de scopurile şi mai ales faţă de situaţia noastră, atât în Ungaria cât şi în Croaţia; şi că trebue o vreme mai îndelungată până ce simţirea exprimată de Nicolau Zrinyi despre fratele său Petru: Viteazul meu frate, atât maghiar cât şi croat Îşi iubeşte — căci vedem patria. 1) se va generaliza. Precum după furtună, marea nu se linişteşte îndată şi drojdia murdară scoasă de furtună mai pluteşte o vreme oare-care pe luciul mării: aşa dacă patimile răscolesc pacea popoarelor, trebue vreme, până ce se potolesc valurile, şi elementul murdar, scos de învălmăşala generală la suprafaţa mişcării, se aşează. Dacă patimele însă au amuţit; mai curând ori mai târziu sentimentele naturale şi interesele îşi redobândesc stăpânirea; şi în momentul când se va întâmpla aceasta, lunga discordie dintre noi 1) Cântul al XVI din Zrinyiadă. 58 şi croaţi, spre paguba şi a noastră şi a lor — va înceta; — deşi afirmaţiunea se pare cutezată, o spun, că după declaraţia serbătorească în afacerea-croată, a ultimei diete ungare, aceasta este numai chestie de timp să se întâmple. VI. CONDIŢIUNILE REZOLVIRII CHESTIUNEI NAŢIONALITĂŢILOR IN PATRIA NOASTRĂ. M'am silit a dovedi în capitolele precedente, că aspiraţiunile juste ale fiecărei naţionalităţi se pot numai aşa asigura, dacă s'a asigurat unitatea şi existenţa de stat a terii şi că dimpotrivă unitatea şi existenţa de stat a terii numai atunci se poate privi de garantată, dacă se vor împlini justele aspiraţii ale diferitelor naţionalităţi şi că prin urmare, aceste doua la aparenţă contraversate direcţii, stau într'o strînsă legătură. Deslegarea chestiunei naţionalităţilor în patria noastră depinde dela înţelegerea lămurită a acestei teze. — Punctul corect de mânecare, nu e a aceluia, care lapădă dela sine orice simţire naţională, ci a aceluia, care însufleţit de interesele naţionalităţii sale, nu uită, că alţii simţesc tot aşa de cald, şi că deslegarea chestiunii de naţionalitate nu este interesul special al unei sau altei naţionalităţi, ci interesul comun al tuturor naţionalităţilor, la care nu supremaţia ori asuprirea meşteşugită, ci aceea ne poate fi scopul, ca pre- 60 tenţiunile echitabile a tuturor naţionalităţilor ce locuesc aceasta ţară, după putinţă să se satisfacă. După-putinţă, zisei, pentrucă scopul nostru fiind tocmai mulţumirea tuturor naţionalităţilor, o astfel de deslegare a chestiunii care să corăspundă tuturor pretentiunilor de multeori contradictorii a diferitelor naţionalităţi, sau care să satisfacă pe deplin toate dorinţele fie măcar a uneia, e cu neputinţă. Chestiunea aceasta aparţine acelora, cari ca şi religia se bazează mai mult pe sentimente decât pe logică şi care nu prin concluzele imperative ale majorităţilor, ci în unire frăţească aşa le putem rezolvi, dacă fiecare abzicem de acea parte a pretentiunilor noastre, care stă cu pretenţiunile juste ale altora ori ale interesului public în contrast şi nu uităm nici odată, că intereselor fiecărei naţionalităţi acel fel de deslegare a chestiunii corăspunde mai ales, care se recunoaşte de just de toate naţionalităţile deopotrivă. O astfel de deslegare numai sub două condiţiuni e posibilă: l-iu. Ca pe deoparte luând în considerare pretenţiunile singuraticelor naţionalităţi, pe de altă parte necesităţile noastre de stat: contra aspiraţiilor naţionalităţilor numai într'atât să ne împotrivim încât interesele statului o cer aceasta imperios. 2-a. Ca încât, consideranta din urmă, cere dela fiecare naţionalitate un anumit sacrificiu, să nu pretindem dela nici una mai mult, şi dela nici una mai puţin, decât e necesar pentru ajungerea, scopului. 61 Principiul ce trebue să urmăm nu poate fi altul decât deplina egalitate de drepturi. Direcţiunea ni-o dă dorinţele naţionalităţilor singuratice. Şi fiindcă — nu crearea de teorii, poate corecte în sine, şi nu satisfacerea unor ambiţiuni, ci aceea ne e scopul — ca satisfăcând toate dorinţele echitabile a naţionalităţilor din patrie, să punem capăt zizaniilor ce s'au născut din aceasta, — numai o astfel de rezolvire o putem considera de îndestulitoare, care se recunoaşte de atare de către majoritatea cetăţenilor de diferite naţionalităţi a patriei. Şi acum să ne dezvoltăm mai pe larg părerile. VII. CONTRASTELE, CE STAU ÎN CALEA REZOLVIRII CHESTIUNII NAŢIONALITĂŢILOR. Experienţa ne arată, că în ori ce mişcare mai vie politică cea mai ultraistă părere se manifestă mai zgomotos şi aceasta e cauza, că într'o astfel de mişcare, nuanţele ultraiste ezercită totdeauna influenţă mai mare, decât li-s'ar cuveni. Ori ce zgomot de acesta, schimbă pe moment rezultatul discuţiunii, dar nu poate schimba starea faptelor; şi deşi poate să fie adevărat, că milioanele, cari tac, sunt covârşite de acele sute, ori mii ce-şi vestesc zgomotos opiniunile; putem îi siguri că opiniunile ultraiste sunt totdeauna în minoritate şi că opiniunea mulţimii niciodată nu se poate schimba aşa de iute, cum le pare acelora a crede, cari privesc numai suprafaţa mişcării politice. Opinia majorităţii, izgonită câteodată, amuţeşte, şi sunt epoce, când majoritatea răpită de agitaţie îşi şi perde la aparinţă conştiinţa opiniunii sale; dar opiniunea aceasta există, aşteptând numai prilejul să se manifeste, iar aceasta 63 opiniune nici când nu e altceva decât rezultatulevoluţiei de pân'aci şi a naturii lucrurilor, modificat de impregiurările actuale, dorurile şi sperările momentului, dar în fond e aceeaş. Aceasta stă indiscutabil şi faţă de opiniunile, cu cari ne întâlnim în chestiunea de naţionalitate. Dacă luăm în seamă numai lozincele, câteodată se pare, ca şi când o parte a compatrioţilor noştri nemaghiari ar primi cu indiferenţă dismembrarea ţării, ba chiar că mulţi dela aceasta ar aştepta viitorul naţionalităţii lor. Dar cu siguranţă 'deplină o putem spune, că părerea aceasta, vestită ori cât de zgomotos de conducători, nu e părerea mulţimii şi o putem spune anume pentrucă aceasta stă în contrazicere cu interesele mulţimii şi pentrucă nu e în firea lucrurilor, ca părerile locuitorilor unei mari ţări în. decursul a câtorva ani să treacă prin o astfel de prefacere, ca şi cum ar fi aceea, dacă viitorul şi unitatea ţării ar fi devenit indiferente pentru dânşii. Cea dintâi e în sine clară. Tot, ce a existat mai de multa vreme, nu se poate schimba, fără ca o sumă mare de interese să nu s'atingă. Tocmai aceasta este, în ce residă puterea aşa numitelor fapte împlinite. Ori care ar fi secretul originei lor, oricât ar vătăma concepţiunile de drept ale unora: ce odată există, se ia drept bază a acelor relaţii, ce se leagă sub durata existenţei sale, şi nu se poate schimba fără. vătămarea multor interese chiar şi a acelora, cari au negat legalitatea stărilor faptice. Cu cât mai 64 mult se poate prevedea aceasta la împrejurări, cari născute din situaţia geografică a vre-unei ţeri, cu necesitate oarecum firească, au dus o viaţă milenară, fără ca sa li-se fi negat până în vremea mai nouă legalitatea, şi cari tocmai pentru acest cuvânt, s'au luat drept bază pentru orice alte împrejurări. Cine nu vede, că distrugerea unor astfel de împrejurări nu e posibilă fără a zdruncină o sumă mare de interese particulare. Să strămutăm stejarul secular! Admit, că locul ce i-l'am ales e mai bun, mai gras şi mai scutit de furtuni, dar nu i-se vor usca oare, mutându-l, o mulţime de crengi, nu-i vor cădea oare frunzele ce azi îl împodobesc; nu va stângenì vreme îndelungată, poate pentru totdeauna; pentrucă situaţia mai favorabilă în care a ajuns nu poate suplini pagubele ce a suferit, întrerupându-i-se volnic dezvoltarea. Privind nepreocupat situaţiile, nu poate dubita nimeni că sacrificarea integrităţii ori independenţei Ungariei ar avea influinţa cea mai rea posibilă o lungă vreme pentru bunăstarea tuturor locuitorilor şi după părerea mea, aceasta o putem spune şi despre sentimentele locuitorilor acestei patrii. Indiscutabil, că dintre factorii cari au influinţat ivirea sentimentului de naţionalitate în veacul nostru, unitatea de limbă şi rassă sunt cei mai de căpetenie. Am arătat pe scurt cauzele, pentru cari s'au întâmplat aceasta în patria noastră mai ales şi sunt convins, că până ce vor exista aceste cauze, adică până ce toate justele pretenţiuni ale naţionalităţilor privitoare la libera 65 desvoltarea limbei lor, nu se vor împlini: mişcarea nu-şi va schimba direcţia. După ce însă e neîndoios, că sentimentul naţionalist se basează nu numai pe comunitatea de rassă şi de limbă ci pe toate acelea momente cari trezesc în masse mai mari sentimentul aparţinerii la olaltă, dupăce entuziasmul pentru naţionalitatea istorică şi politică, pe care pentru osebire îl putem numi patriotism, nu-şi perde nici odată influenţa asupra oamenilor, şi nu numai pilda Elveţiei, Belgiei şi Engliterei unde sentimentul acesta a redus cu desăvârşire conştiinţa de limbă şi rassă ci şi istoria patriei noastre dovedeşte acea putere, ce ezercita acest sentiment asupra cetăţenilor de diferite limbi şi origini: e într'adevăr mare decepţia acelora, cari şi-l închipue deodată nimicit. Admit, ca însufleţirea cu care naţionalităţile şi-au îmbrăţişat cultivarea limbei lor, au dat la o parte sentimentele ce veacuri întregi le-au dovedit în luptele pentru apărarea patriei, dar de sigur nu le-au distrus; şi precum rassă maghiară, deşi se pare că energiile îi sunt concentrate mai ales asupra susţinerii naţionalităţii istorice şi politice, pentru aceea nu mai puţin se alipeşte de limba sa, si dac'ar vedea-o pe această primejduită, poate ar pune asemenea, apărarea ei în planul întâi al sforţărilor sale; aşa între diferitele naţionalităţi ale patriei desigur nu este una, care nu s'ar simţi vătămată în cele mai sfinte ale ei sentimente, prin ori ce ar putea vătăma existenţa patriei comune, ce s'a susţinut prin sacrificiile tuturor fiilor ei. Ce s'a creat pe cale naturală, prin lunga evo- 66 luţie a veacurilor, nu se poate nimici prin greşelile ori machinaţiunile unora ori prin agitaţia a câtorva ani. Cel mult dacă putem zice, că popoarele azi, ţin mai mult la limba lor decât la patrie; că sentimentul lor de naţionalitate e mai mare decât dragostea de ţară; dar numai pânatunci pânăce contrastul în care a ajuns aceste două sentimente prin jocul întâmplărilor şi păcatele unora, nu este aplanat şi primejdiile cari după părerea unora azi le ameninţă limba, nu s'au delăturat. îndată ce s'a întâmplat aceasta, patra-'şi reocupă locul în inima cetăţenilor. Aplanarea pacinică a certurilor noastre naţionaliste depinde deci numai dela aplanarea contrastului ce există între condiţiunile de unitate ale terii şi între pretenţiunile speciale ale naţionalităţilor. Şi ca la întrebarea: încât se poate speră astfel de aplanare? să putem răspunde, e necesar, să venim întâi de toate în curat cu chestiunea de putinţă a aplanării acestui contrast La prima vedere, şi dac'ascultăm numai pe conducătorii partidelor ce stau faţă 'n faţă, aplanarea este cu neputinţă. Pe deoparte se pretinde în interesul statului o astfel de centralizaţie, pe lângă care desvoltarea naţionalităţilor pare în adevăr imposibilă; pe de altă parte se fac în numele naţionalităţilor astfel de pretenţii, pe lângă cari administrarea potrivită a unui stat arangiat, nu e de închipuit. Vin însă oare aceste pretenţii, desvoltându-se din natura lucrurilor, ori sunt mai mult rezultatul discuţiunii aprinse şi pătimaşe? Ca să răspundem la aceasta, e de lipsă, ca între zgomotul ce s'a născut asupra pretenţiilor 67 statului şi a naţionalităţilor, s'aflăm soluţia următoarelor întrebări: 1-iu: de ce grad de centralizaţie este nevoie în patria noastră, ca statul să corespundă chemării sale? 2-a: cari sunt pretenţiile diferitelor naţionalităţi dela împlinirea cărora depinde mulţumirea lor. Să'ncercăm soluţia întrebărilor. VIII. EXIGENŢELE STATULUI Şl PRETENŢ1UN1LE NAŢIONALITĂŢILOR. Dupăce 'n Europa 'ntreagă s'au constituit state mari şi 'n acestea s'a aplicat principiul centralist: nici un stat nu poate ezistâ făr'acel grad de centralizaţie, prin care statul e în stare a-şi concentra toate forţele întru apărarea neatârnării sale. Mai sunt afară de aceasta şi alţi factori de influenţă 'n aceasta direcţie. Cu înmulţirea sumei de interese, ce nasc din civilizaţie, se măreşte şi forţa ce ezistă între aceste interese şi cu cât e mai de dorit ca fiecare dintr'aceste se fie apărată de asuprire: cu atât e mai necesar, ca statul, care ţine balanţa 'ntre ele, să fie 'nvestit cu putere mare. La aceasta mai contribue siguranţa mai mare şi uniformitatea relaţiilor de drept, şi împregiurarea, că acele mari lucrări, cari de prezent pot fi privite de condiţiuni ale culturei superioare, căile ferate, canalizările, porturile etc. în multe ţări pot fi numai prin forţa statelor realizate, ceeace reclamă pentru stat atât în legi şi în ezecutarea acelora, cât şi în folosirea forţelor materiale ce- 69 stau la dispoziţia statului, un astfel de cerc de competenţă, de care nici evul vechiu nici cel mediu nici idee n'aveau; d'acì explicaţiunea că statele în secolul nostru aproape fără escepţie nizuesc spre centralizaţie. Nu este ţară, care să fi rezistat acestei direcţii şi e neîndoios, că Elveţia, Belgia şi Englitera, având un sistem de dislocare administrativă ori cât de practic, în privinţa aceasta, în vremea din urmă au trecut prin mari transformări. Ţin de sigur deci, considerând aceste cauze, că şi noi, ori cât ne-am lega de sistemul nostru al comitatelor moştenit dela strămoşi, nu vom putea încungiura un anumit grad de centralizaţie şi nu ne vom putea arangia aşa trebile, ca unele afaceri, cari odinioară ori n'aveau de loc nevoe, ori se rezolvau prin oficiile locale, sa nu fie atrase la agendele corpurilor legiuitoare. Dacă privim însă mai d'aproape evoluţia prin care trec în momentul de faţă statele noastre, ne convingem despre două lucruri: 1-iu: că, deşi direcţia ce duce la o tot mai mare desăvîrşire a centralizaţiei e generală: măsura în care singuraticele state progresează e prea diferită şi în stările diferitelor ţări în nimic nu se vădeşte mai mult osebirea decât în gradaţiunea în care au aplicat principiul centralizaţiei. 2-a: că mai ales în ţări, cari au înaintat mai departe în direcţia aceasta în vremea din urmă s'arată o reacţie, care deşi n'a dus încă la rezultate practice, în ştiinţă s'aîirmă tot mai conştientă şi mai clară, căutând părţile umbroase ale vieţii sociale tocmai în acea exagerare a centralizaţiei, 70 acărei perfecţionare pân'acî era preocuparea de frunte a ştiinţei de stat şi a guvernului. Direcţiunea aceasta, pe care 'n vremea mai nouă au urmat-o cei mai distinşi bărbaţi ai ştiinţelor de stat, poate conduce la greşeli tocmai aşa ca şi cea contrară. Necezităţile diferite şi de multeori contradictorii ale societăţii noastre, nu se pot niciodată satisface prin urmărirea esclusivă a unei singure direcţii şi cine ar vroi să explice toate nevoile societăţii dintr'o cauză, ori să-i satisfacă toate pretenţiunile prin aplicarea unui principiu, stă sub stăpânirea unei fixe idei, acărei urmări pot să fie cu atât mai grave, cu cât a fost mai riguroasă logica cu care s'a aplicat. Atâta însă e indiscutabil, că direcţia, pe care o observăm în vremea mai nouă în ştiinţele noastre de stat, nu poate rămânea fără influenţă practică asupra organizării statelor noastre tocmai aşa ca evoluţiile ştiinţelor de stat în secolul XVIII. Şi de acì e clar, că deşi recunoaştem în genera! necezitatea centralizaţiei, măsura, cu care trebue aplicată în diferite ţări, n'o putem fixa în general. In privinţa aceasta depinde totul dela starea internă şi externă a respectivei ţări. Cu cât e mai mică suma puterilor, asupra cărora dispune ţara şi cu cât îi sunt mai puternici vecinii, împotriva cărora trebue să-şi apere independenţa, ori cu cât sunt mai numeroase şi mai importante interesele, cari fără centralizaţie nu pot fi împlinite: cu atât mai mare centralizaţie se recere. Dimpotrivă, cu cât sunt mai multe obstacolele naturale ale centralizaţiei, adică cu cât sunt 71 mai multe interesele cari s'ar vătăma prin centralizaţie şi cu cât stă mai mult aceasta 'n contrast cu obiceiurile şi moravurile naţiunei, într'o sferă cu atât mai mică trebue aplicat principiul. Să ne îndreptăm acum privirea asupra patriei noastre. Dacă-i privim împregiurările exterioare, e neîndoios, că în urma situaţiei sale geografice pare menită a ezercita dacă are destulă putere — influenţă hotărîtoare în rezolvirea acelor mari chestiuni, dela cari atârnă viitorul Europei, ori, dacă e slaba, să devie la resolvirea acestor chestiuni teatrul de luptă al popoarelor Europei; drept'acea, nu ezistă poate tară, mai ameninţată în viitorul si neatârnarea ei şi în care nevoia unei atari organizaţii, prin care s'ar centraliza toate forţele disponibile ale naţiunei, ar fi mai evidentă, ca 'n patria noastră. Nu e mai puţin clar şi acea, că duplice 'n vremea mai nouă am trecut din împrejurări aproape medievale pragul civilizaţiei veacului XIX, formele vechi ale organizaţiei noastre de stat, nu mai corespund cerinţelor veacului nou, şi că continuele daraveri a locuitorilor terii într'olaltă, legătura în care am ajuns prin raporturile comerciale şi financiare cu străinătatea, reclamă o astfel de uniformizare a administraţiei, agilitate a justiţiei, cari solicită intervenirea guvernului terii în afaceri, cari pân'acî erau de domeniul autorităţilor locale, ori erau lăsate la discreţia particularilor. Când legislaţia din 1848, scliimbând vechea noastră organizaţie a introdus cu principiul responzabilităţii ministeriale o cen- 72 tralizaţie mai mare în administraţie, prin aceasta n-a făcut altceva, decât ceeace cerea interesul terii şi netezirea căii înaintării viitoare. E indiscutabil însă şi acea, că precum legislaţiei din 1848 nu i-a trecut nici odată prin minte sistarea absolută a sistemului nostru decentralist, astfel, chiar de am admite această intenţie, o reformare atât de radicală a administraţiei noastre nu 5-ar fi stat în putinţă şi anume pentru motivul, că condiţiunile centralizaţiei administrative în ţeara noastră lipsesc mai mult, ca ori unde poate în Europa, şi pentrucă obstacolile ce stau în calea introducerii acestui sistem, la noi sunt mai mari, aproape neinvincibile. Cea dintâi e evidentă. Pentrucă deşi recunoaştem, că centralizaţia administrativă cu preţ scump — în bani şi mai ales în libertate — produce rezultate pe cari niciodată nu le putem aştepta dela administraţia decentralistă: nici cei mai fervenţi aderenţi ai ideii centraliste nu pot tăgădui, că acele minuni a!e ordinei şi punctualităţii pe cari le admirăm în Franţa şi în Germania, se pot numai aşa ajunge, dacă pentru esecuţiunea acestui sistem stă un personaj suficient ca număr şi cualificaţie, la dispoziţia statului; şi că în Europa aproape n-am aflà ţeară unde am putea atât de puţin calcula cu aceasta, ca la noi. In privinţa aceasta ne provocăm la încercările făcute la noi în trecutul mai recent pentru întroducerea centralizaţiei administrative, cari au avut drept rezultat netăgăduit, că pe lângă toate defectele ce decurg din această formă admini- 73 nistrativă nu ne-am putut împărtăşi de favorurile ci, fără îndoială pentru motivul absolutei lipse de funcţionari corespunzători; căci dacă unele efecte ale centralîzaţiei nu pot fi delăturate nici pe lângă ce! mai iscusit corp de funcţionari, e sigur, că toate avantagiile acestui sistem, depind dela calitatea funcţionarilor şi că generaţiuni întregi trebuesc, până ce s'ar recruta numărul suficient de funcţionari, indispenzabili pentru administraţia centralizată a unei teri mari. Dar nu e mai puţin evident, că afară de lipsa funcţionarilor, centralizaţia administrativă (înţelegând totdcuna gradul ei mai înalt, cum e în Franţa şi Germania) are la noi şi alte neînvingibile pedeci. Unde astfel de autorităţi locale cari ar corespunde nevoilor unei administraţii normale nu există; ori, unde autorităţile locale existente fac abuzuri de putere asuprind unele clase ori naţionalităţi ale ţinutului: acolo centralizaţia se naşte dela sine; dar fără aceste împrejurări introducerea acestei forme de guvernare se loveşte de greutăţi, pe cari chiar absolutismul numai cu greu le poate învinge. De multe ori auzim, că trebue să ne dedăm la libertate şi că o naţiune, care nu e pregătită pentru aceasta, nu se poate bucura de binefacerile ei. Cu atât mai adins stă aceasta despre servitute, ori măcar despre o astfel de formă de guvernare care pretinde absoluta subordinare a individului, şi tocmai chipul, în care centralizaţia administrativă s'a introdus gradat una după 74 alta în diferitele teri din Europa, dovedeşte clar aceasta. E neîndoios, că regatul a ezercitat deja în veacul XV pretutindenea o mare inîluinţă, că după natura lucrului acesta a nizuit tot spre centralizaţie şi în aceste silinţe a fost sprijinit de biserică, ştiinţă şi de ordinul civil; cu toate acestea, câtă vreme a trebuit, până ce sistemul dicasterial şi-a perdut importanţa de care se bucura în evul mediu, şi în privinţa administrativă şi în Spania, Italiaşi Germania s'a introdus numai acel grad al centralizaţiei, pe care-l aflăm în ţerile acestea, deşi acesta dela perfecţia, la care această formă s'a ridicat în Francia, e încă foarte departe. Şi de unde această osebire într'aceste teri ? A fost o vreme, când actuala centralizaţie a Franciei, se considera de opera exclusivă a revoluţiunii şi a lui Napoleon I. Dar nouile cercetări ştiinţifice, pe cari le-a produs Tocqueville în ultima sa lucrare, au arătat contrarul şi nimeni nu se mai îndoieşte, că centralizaţia franceză este a se atribui nu unei mari personalităţi ori evenimente, ci a unui lung şir de evenimente şi bărbaţi iluştri, cari dela Suger până la Ludovic al XIV au muncit pentru ridicarea puterii centrale şi mai ales pentru nimicirea tuturor acelor stări cari împedecau centralizaţia; astfel că revoluţiunea şi Napoleon l au putut numai d'aceea introduce o centralizaţie mai mare în Franţa, ca şì care nu s'a văzut aiurea, fiindcă dintre ţerile Europei nici una n-a fost preparată spre aceasta ca Franţa. 75 Şi nu trebue oare să mărturisim tocmai contrarul despre Ungaria; nu trebue oare să recunoaştem că întregul nostru trecut, a cărui împrejurări numai în vremea mai nouă s'au schimbat, stă în flagrantă contrazicere cu această formă administrativă; că obiceiurile noastre contrazic reforma aceasta; că clasele noastre mai culte, adecă tocmai acele, acăror păreri pot fi determinătoare în această reformă — pentrucă din sinul ei şi-ar recruta administraţia organele sunt contrare centralizaţiei; şi că în fine, abstragând dela toate acestea, însuş mişcarea de naţionalitate ce s'a ivit aşa de vie în ţeara noastră, pune pedeci neinvingibile în calea centralizaţiei administraţiei. Sunt convins, că mişcările naţionaliste numai în acel caz pot deveni primejdioase pentru viitorul patriei noastre, dacă prin compresiune forţată, care preschimbă în forţe explosive apa, aburii, ba chiar şi acrul, s'ar face primejdioase; şi cred, că patria noastră, cu toate osebirile ei de naţionalităţi se poate forma un stat tot aşa de puternic, ca şi cum între asemenea împrejurări s'a desvoltat Belgia; dar că ţeara noastră, cel puţin atâta vreme cât ţin mişcările naţionale nu se poate transforma în stat centralist în senzul Franciei ori Prusiei: aceasta pentru mine e şi pentru aceea evident, pentrucă sub această formă a administraţiei nu se pot satisface nici cele mai moderate pretenţiuni ale naţionalităţilor. Fără 'ndoială trebue deci să centralizăm. Trebue să lărgim cercul de competenţă a legislaţiei şi a guvernului central, restringând inde- 76 pendenţa municipiilor, de cari acestea dispuneau odată faţă de guvernul central; şi greutăţile cu care este împreunată fie măcar o centralizaţie moderată nu ne va putea face să uităm irecusabilile exigenţe ale epocei de faţă ; dar tocmai aceste exigenţe fixează şi hotarele nizuinţelor noastre, peste cari trecând, guvernul, pe care am voi să-l întărim, îl despoiem de putere; fiindcă e neîndoios, că organizaţia dicasterială este poate forma mai greoaie a administraţiei; că această formă a administraţiei e însă pe lângă toate defectele ei totuşi mai bună, decât aceea, dacă guvernul, mijloacele cu cari se susţine, ar trebui încă să le creeze, şi toată puterea ori cel puţin o mare parte a ei ar trebui să şi-o întrebuinţeze, ca să alcătuiască maşinăria administrativă şi s'o ţie în mişcare. De unde reese cu evidenţă, că ori cari ne-ar fi în teorie părerile despre centralizaţie, în mod practic numai o astfel de centralizaţie e posibilă în ţeara noastră, care se restrânge la afacerile, a căror resolvire colectivă este indispenxabilă din punctul de vedere al unităţii statului şi pe lângă care li-se lasă organizaţiilor actuale municipale un cerc larg în privinţa administrativă. Si acum să trecem la cealaltă chestiune şi să vedem, cari sunt pretenţiunile diferitelor naţionalităţi din patria noastră, dela acăror împlinire depinde mulţumirea lor? Nimic nu e mai greu, decât a fixa ţintele mişcărilor mari. Nu le înţeleg pe acelea, eari se vestesc prin conducătorii lor; pentrucă nu este mişcare mai mare la care fiecare dintre 77 partidele ce-şi stau faţă 'n faţă n-ar afişa pe stindard vre-un principiu absolut; ci pe acelea ţinte, pentru cari poporul se ataşează mişcării. Şi totuşi nimic nu e mai important ca tocmai aceasta; pentrucă dacă ameninţă cu primejdie o mişcare căreia nu i-s'ar da cuvenita atenţie ; primejdia nu e mai puţină, când unei mişcări i-s'ar da prea multă atenţie, ori ţintele ei ar fi greşit judecate, şi decepţiunea în cazul din urmă e mult mai ordinară. Efectul ce unele idei ezercită asupra unor anumite epoce, este asemuitor urmărilor, ce produce un vânt puternic într'un ţinut. Nuorii pe cer, val-vârtejurile de praf, valurile apei, coamele arborilor: toate se mişcă într'o direcţie, toate înclină într'o parte; se pare ca şi cum suflarea aceasta uriaşă ar fi singura forţă ce dominează în natură peste toate şi care va schimba locul la toate ; până ce dup'o anumită vreme, cânt vântul s'a potolit ori şi-a schimbat direcţia, vedem, că în sfârşit afară de vre-o câteva frunze uscate, pe cari curentul de aer le-a luat cu sine, totul a rămas la vechiul loc şi că marea consecinţă a marei mişcări este numai aceea, că totul scuturându-se, fiecare plantă, în acelaş loc, unde a fost, se desvoltă mai frumos. Singuratica mişcare, ori cât de generală pare, nici odată nu schimbă situaţia tuturor lucrurilor, asupra cărora se estinde şi numai aşa putem judecà urmările ei, dacă deodată vom lua în samă şi pe acei factori, cari înrîuresc în direcţie contrară. 78 Scopul fiecărei mişcări la aparenţă e simplu: crearea unui anumit principiu, sistarea ori înfiinţarea unor anumite stări. Programul partidelor e de regulă foarte precis, lămurit, logic, cuprinzând limpede principiul ce şi-au propus, dar numai tocmai principiul şi nu şi condiţiunile sub cari, unii doresc realizarea acestui principiu; şi tocmai pentru cuvântul acesta programele partidelor rareori pot fi primite de expresia voinţei adevărate a mulţimii. Ca să apreciem acestea exact, trebue să luăm în samă nu numai însufleţirea aparentă ce se manifestă pe lângă un principiu, ci şi influenţa, ce aplicarea consecventă a principiului propagat cu însufleţire, ar ezercita asupra stării singuraticilor; pentrucă putem fi convinşi, că mulţimea câteodată se poate înşela faţă de adevăratele ei interese, dar' bunăstarea nici odată nu şi-o sacrifică de bunăvoie unei curate consecinţi şi dacă de multeori şi solicită cu zgomot astfel de pretenţii a căror realizare e cu neputinţă fără transformarea radicală a tuturor stărilor existente, totuşi în realitate numai aceea pretinde, ce într'adevăr în interesul ei trebue să pretinză. — Patima, care ţinând numai un scop înaintea ochilor, sacrifică pentru aceasta totul, e totdeauna o stare escepţională, şi putem primi drept regulă, pe care-o justifică întreaga istorie, că mulţimea nici odată nu profesează constant direcţii exagerate. Să nu ne uităm de aceasta, nici la mişcarea naţionalistă. Numai aşa putem judeca despre urmările probabile a aceleia şi mai ales despre dorinţele, a căror satisfacere constitue scopul 79 acestei mişcări, — nu la singuratici, ci la marea mulţime, ce participă Ia aceasta mişcare şi acărei satisfacere incumbă datoriei principale a guvernului; pentrucă pericolele ce ameninţă de prezent statul, numai aşa se pot delătura. Dacă privim numai suprafaţa mişcării şi pretenţiile acăror ecou se fac conducătorii singuraticelor naţionalităţi: vom afla multe din ele incompatibile cu organizaţia unui stat regulat şi în patria noastră ar avea drept urmare disoluţiunea terii. Oratoria şefilor, programele partidelor naţionaliste şi izbucnirea ziarelor arată, ca şi cum orice aplanare între diferitele naţionalităţi din Ungaria, ar fi imposibilă. Pretenţiunile unei părţi sunt tot atât de exagerate şi nedrepte, ca şi îndărătnicia, cu care alţii se leagă de litera legii ; si aşa se pare, ca şi cum contrastul naţionalist s'ar întemeia pe osebirea naturală a rasselor şi starea lor contradictorie. Aşa privită, rezolvirea chestiunii de naţionalitate e cu neputinţă. Primejdiile, ce decurg din contrastul rasselor, le-ar putea delătura numai învingerea absolută a uncia şi anihilarea definitivă a celorlalte. Dar' temerea noastră se împrăştie dacă privim mişcarea de aproape. Diferenţa, pe care-o aflăm între suprafaţa şi adâncul mării, dacă asămănăm temperatura apei, ori a valurilor sbiciuite de vifor cu păturile puternice dar' liniştite a adâncurilor, nu e mai mare decât aceea, ce cu privire la chestiunea de naţionalitate există între şefii proclamaţi dela sine ai popoarelor şi între blocurile compacte a acestora. 80 Putem primi drept principiu, că în proporţia progresului popoarelor în cultură, influenţa ce o ezercită asupra moravurilor lor cauza fizică a diferenţei de rassă, devine tot mai mică şi că în aceeaş proporţie creşte influenţa factorilor, cari precum religia, istoria şi interesele prezentului înrîuresc asupra convingerilor şi spiritului oamenilor; şi astfel putem afirma cu siguranţă că lupta naţională — ce ţine de prezent în mişcare Europa — îşi ia originea nu din osebirea şi din acele contraste dintre rasse, ce există ca urmări a acesteia între moravurile şi obiceiurile singuraticelor popoare1) - ci se dezvoltă mai ales din trecutul lor; aşa că fără exagerare putem afirma, că aproape fiecare luptă naţionalistă nu e altceva decât luptă pe lângă, ori în contra dreptului istoric. Tot aceasta stă şi despre mişcarea naţionalistă a patriei noastre. Maghiarul superioritatea, Croatul independenţa numai provocându-se la istorie o pretind, si alte popoare numai împotriva dreptului istoric luptă, prin care se cred împedecate în libera lor dezvoltare; drept aceea, numai atunci vom putea aprecia mişcarea naţionalistă dacă vom avea înaintea noastră raportul, în care ea stă cu trecutul nostru. Diferitele naţionalităţi ale patriei noastre nu l) Dacă privim diferitele naţionalităţi ale continentului, abia găsim alte osebiri mai mari între dînsele, decât în îmbrăcămintea. Materia, părţile ei principale sunt aceleaşi, numai în culori, în proporţia bucăţilor între sine şi în croi aflăm osebiri şi ca clasele culte dispar şi aceste, aşa că cel puţin în Europa, asămănarea, pe o aflăm între vederile şi modul de viaţă moral al diferitelor popoare, depinde mai mult dela gradul lor de cultură decât dela înrudirea lor de rassă. 81 pretind altceva, decât ceeace, privind aceasta, trebue să pretindă. Admit: în măsură mai mare decât justifică acest punct de vedere, dar' nu altceva; şi acî zace esplicaţiunea acelei mari osebiri, ce aflăm în păşirea naţionalităţilor singuratice, fiind logic, dacă aceia dezvoltă mai multă cerbicie întru eluptarea drepturilor naţionalităţii lor, cari au simţit mai ales greutatea împrejurărilor ce-au existat mai nainte. Am observat mai nainte, că osebirile ce-au ezistat între starea deosebitelor naţionalităţi, înnaintc de 1848 au fost numai urmările acelei cauze, că nobilimea, mai ales nobilimea avută, a aparţinut în mare parte naţionalităţii maghiare şi şi 'ntre clasele, cari după stările lor au fost împărtăşite cu privilegii nemeşeşti, anumite naţionalităţi au fost reprezintate cu un număr mai mic. Supremaţiunea naţionalităţii maghiare asupra celoralaltc, nu s'a bazat deci pe legi, dar d'acea nu mai puţin a ezistat; şi dacă ne gândim mai ales la împregiurările urbariale dinainte de 1848 trebue sa recunoaştem, că locuitorii nemaghiari ai patriei au ocupat astfel de situaţie, care a lăsat multe amintiri amare după sine. E sigur, ca ponosurile, cu cari s'au ridicat împotriva noastră singuraticele naţionalităţi tocmai în momentul când am făcut totul pentru a repara greşelile trecutului, sunt nedrepte; dar trebue să recunoaştem că sunt naturale; şi eu din partemi nu aflu nimic surprinzător, nimic ce ar da ansă la supărare, în aceea, că dupace noi, abzicând de privilegiile noastre, am fost drepţi faţă de toate clasele şi naţionalităţile ţării: n'au fost şi acestea 82 deodată drepte faţă de noi. E doar numai natural, că suvenirile luptei ţin mai mult şi sunt mai amare la aceia, cari îi poartă şi ranele. Mişcările naţionalităţilor, cari au primejduit ezistenţa patriei noastre în 1848 îşi află explicarea în stările politice şi sociale, ce-au ezistat în ţară veacuri dearândul; şi eu sunt convins că cauza fundamentală a mişcării naţionaliste şi de prezent în aceste se poate căuta. Dacă legile din 1848 pot intra liniştit în viaţă; dacă toţi locuitorii ţării pot o vreme oarecare ezercia drepturile politice ce le asigurau aceste legi: efectul acestor cauze ar fi încetat; şi ori cât auzim, că mişcarea de naţionalitate este mai ales rezultatul legilor din 1848, eu cred, că pentru potolirea acelora, ori cel puţin pentru a li-se lua caracterul primejdios, numai ezecutarea cinstită a acelora era necesară. Dacă se 'ntâmplă aceasta, favorurile ce s'au asigurat pe seama limbei maghiare în legile din 1848 erau numai într'atâta de susţinut, în cât o pretindea aceasta interesul comun al tuturor naţionalităţilor din patrie, şi toate pretenţiunile juste ale naţionalităţilor ajungeau la îndeplinire. Dupăce însă aceasta nu s'a putut întâmpla, e numai natural, că acele cauze, cari au provocat aceasta mişcare, nici acum nu şi-au perdut efectul şi ceeace stă cu privire la cauzele acestei mişcări, aceea stă şi faţă de scopurile ei; şi eu sunt convins că pretenţiile cu cari au păşit, înainte de 1848 singuraticele naţionalităţi faţă de noi, în fond nu s'au schimbat. Ceeace atunci nu era decât dorinţă, pentru împlinirea căreia nu s'arăta nici o speranţă, 83 acum păşeşte ca pretensiune de drept şi şefii mişcării, în măsura în care s'a lărgit sfera posibilităţii, şi-au lărgit şirul pretenţiilor, punând drept preţ al aplanării astfel de condiţii, cari ar asigura heghemonia propriei lor naţionalităţi, ori cel puţin le-ar aplana lor calea ce duce la putere; dar blocul naţionalităţilor nici azi nu pretinde altceva, decât ce a pretins în 1848: ca propria-le naţionalitate să fie respectată şi să nu fie de nimeni conturbaţi în datinile şi moravurile lor naţionale, ca pentru cultivarea limbei, desvoltarea naţionalităţii lor, să se poată folosi de ori ce mijloace pe cari siguranţa ţării le permit. Cu un cuvânt, toate naţionalităţile din ţară pretind egală libertate şi o astfel de organizare a ţării, pe lângă care să poată trăi în aceasta libertate. Cine priveşte nepreocupat aceste pretenţii, fără 'ndoială le va afla drepte. Precum într'o ţară, cu mai multe confesiuni religioase, libertatea individuală este de neînchipuit fără egala îndreptăţire a confesiunilor: aseminea e nexul ce există între egala îndreptăţire în acest senz a naţionalităţilor patriei noastre şi între libertatea lor individuală? Pretenţiunile aceste sunt numai efluxul principiilor pe cari în 1848 le-am acceptat, drept'acea e de prevăzut, că aplanarea pacinică a chestiunii naţionaliste este posibilă numai împlinind aceste pretenţii, dar oare nu trebue să şi recunoaştem că în acelea nu se cuprinde nimic ce-ar sta în contradicţie cu adevăratele interese ale ţării; din contră, aderând la principiile acceptate în 1848, organizaţia administrativă pe care — con- 84 siderând împregiurările patriei, părerile asupra trecutului şi prezentului a naţiunei noastre — o aflăm singur aplicabilă: atrage cu necesitate după sine împlinirea pretenţiunilor. Căci stând faptul, că naţiunea noastră se mulţumeşte numai cu o astfel de formă administrativă în care se deschide teren larg autonomiilor comunale şi municipale; şi daca pe lângă legile din 1848 nu putem restrânge influenţa acelor clase, cari nu aparţin într'o parte a comunelor şi municipiilor noastre naţionalităţii maghiare: eu nu pot înţelege, cum vom împedeca naţionalităţile a nu-şi putea folosi drepturile de cari liber dispun în cadrele autonomiilor comunale şi comitatense spre cultivarea şi desvoltarea limbii şi naţionalităţii lor. Pe lângă legile din 1848 şi organizaţia noastră municipală o supremaţie a oricărei naţionalităţi, în detrimentul celorlalte este imposibilă în Ungaria; şi putem spune cu drept cuvânt că organizaţia aceasta administrativă este aceea pe care o cere interesul terii, şi cu pretenţiile naţionalităţilor nu numai că nu stă în contrast, dar' se condiţionează reciproc. Precum garanta supremă a susţinerii sistemului acesta de administraţie decentralistă zace tocmai în pretenţiile naţionalităţilor noastre: aşa pentru împăcarea pretenţiunilor naţionalităţilor nu e nevoe de altceva decât ca constituţia şi sistemul nostru de administraţie decentralist, să fie susţinute. Contrastul între interesele terii şi a naţionalităţilor zace deci nu în firea lucrurilor ci numai în chipul în care se fac aceste pretenţiuni şi în mijloacele prin cari se caută împă- 85 carea lor; şi după convingerea mea numai deia alegerea acestora depinde, ca, ceace azi pare pericolul cel mare pentru libertatea ba chiar existenţa noastră ca stat, mâne să devie cea mai puternică garantă a constituţionalismului şi a neatârnării noastre naţionale. Şi care sunt acele mijloace dela cari putem aşteptà rezultatul ? IX. CELE DOUĂ SISTEME DE REZOLV1RE A CHESTIUNII DE NAŢIONALITATE. Dacă o chestiune stă vreme mai îndelungată la ordinea zilei propoziţiunile de soluţie a ei nu lipsesc, câteodată tocmai numărul acestora este, în ce zace greutatea rezolvirii anumitor chestiuni deoparte pentrucă, ca şi în alte cazuri aşa şi acî, ghemul după fiecare încercare neisbutitâ se 'ncâlceşte şi mai mult, pedealtă parte pentrucă, discuţiunea asupra deslegării, în politică mai ales, lasă de multeori cu totul la o parte scopul şi astfel aceia cari în privinţa aceasta se 'nţeleg, stau faţă 'n faţă ca dujmani, pentrucă nu convin în păreri asupra mijloacelor. — Asta-o observăm şi la chestiunea de naţionalitate. Nu este obiect, cu care mai ales la noi să se fi ocupat în vremea din urmă mai mulţi. Fiecare catalog din Lipsea, înşiră mai multe reptilii, trădând aceasta arzătoare chestiune. Ezistă ziare şi reviste cari şi-au pus drept ţintă mai ales limpezirea acestei chestiuni şi putem da seamă de un întreg şir de proiecte de deslegare, care numai într'atât se aseamănă în- 87 tr'olaltă, că autorul fiecăruia se crede infalibil şi publicul le crede pe toate de neacceptabile. Nu vreau să întru în apreciarea acestor proiecte. Intr'una, toţi aceia cărora le zace la inimă deslegarea chestiunii, convin: şi anume în convingerea, că în veacul nostru chestiunea aceasta nu se poate deslega decât pe baza egalităţii şi că 'n aplicarea principiilor, pe lângă cari încercăm aceasta, nu putem face excepţiune. Dar ori cât de mare e numărul acestor proiecte de deslegare aceste se pot rezuma în două sisteme. Unul e al acelora, cari ţin deslegarea numai aşa de posibilă, dacă se fixează în lege exact sfera de drept a fiecărei naţionalităţi. Al doilea e al acelora, cari aşteaptă rezolvirea chestiunii dela aceea, ca libertatea individuală a fiecărui cetăţean al ţării, precum în altele aşa şi cu privire la limbă şi naţionalitate să se garanteze pe deplin, ori cu alte cuvinte, ca cercul în care o naţionalitate se poate mişca să nu se fixeze prin lege, ci să depindă dela libera voinţă a indivizilor. Aderenţii sistemului prim se deosebesc în păreri, întrucât pretind ca legea să fixeze sferele de drept speciale a naţionalităţilor ori (cu privire la greutăţile tehnice) numai a naţionalităţilor mai mari; şi întru cât pretind cea mai desăvârşită egalitate pentru starea fiecărei naţionalităţi ori privilegii pentru singuratici. Amicii sistemului al doilea discută asupra cercului, în care rezolvirea chestiunii de naţionalitate se poate bizui pe libertatea individuală, şi 88 şi care, precum cred unii, se poate estinde numai la comună, după alţii la toate ramurile administraţiei şi a vieţii publice. Diferenţa de păreri privitoare la aplicarea principiului însă tocmai aşa nu poate schimba corectitatea principiului, ca şi consecinţele lui; precum,dac'un anumit principiu s'a acceptat odată, a-i restrânge aplicabilitatea între hotare fixe cel puţin până ce ne ţinem de constituţionalitate, nu stă 'n puterea nimăruia. Ceace am dat unei naţionalităţi, ca sfera de drept a ei firească, asta n'o putem refuza celorlalte; şi dac'am primit principiul că hotărârea chestiunilor naţionaliste într'un anumit cerc depinde dela libera voinţă a singuraticilor cetăţeni: principiul se va aplica şi 'n alte cercuri. Totul ce am face pentru împedecarea acesteia, ar fi numai spre lungirea luptei; dar ori vrem, ori nu, în ori ce direcţie, progresa-vom însă neîntrerupt, până la egalitate, care dela 1789 încoaci inspiră orice mişcare politică, pe care în 1848 am primit-o ca principiu fundamentul al constituţiunii noastre şi care precum a sistat privilegiile unor clase, aşa va sista şi prerogativele unor naţionalităţi şi precum între indivizi aşa şi 'ntre naţionalităţi în zilele noastre este singura măsură de aplicat pentru regularea stărilor lor mutuale. înainte de a compara aceste două sisteme, şi ami spune părerea asupra lor, las să urmeze câteva observaţiuni indispenzabile pentru fixarea precisă a punctului de vedere ce l-am urmat pân'acì în scrierea de faţă şi pe care vreau să-l urmez şi mai departe. 1-iu: Nu mi-am luat drept ţintă desbaterea ştiinţifică a unei chestiuni de importanţă politică generală. — In Englitera ori Franţa aceasta ar putea fi la loc; la noi chestiunea de naţionalitate aparţine nu problemelor ştiinţii ci a celor a vieţii practice şi deslegarea ei practică dela care depinde viitorul nostru, este numai aşa posibilă dacă vom lua în considerare stările, în care diferitele naţionalităţi ale terii stau între sine şi unele faţă de altele. 2-a: E mare şi generală influenţa chestiunii de naţionalitate în patria noastră şi admit, că la o parte a compatrioţilor noştri, interesele naţionaliste prevalează peste toate. Dar ori cât de mare şi general ar fi zgomotul, cu care se solicită împlinirea intereselor naţionaliste se 'nşală cine crede, că îndată ce s'au aplanat acestea, toate nevoile s'au împăcat Chestiunea de naţionalitate în momentele actuale este cea mai importantă, cea mai arzătoare poate, dar nu e singura; şi e neîndoios, că dela resolvirea ei numai aşa putem aştepta linişte, dacă aceasta reuşeşte fără vătămarea altora nu mai puţin importante interese, adecă dacă putem află o astfel de soluţie, care, cu o administraţie bine arangeată, cu această condiţie prealabilă a bunăstării materiale a cetăţenilor şi cu libertatea lor personală şi civică dela care depinde mulţumirea lor nu stă în contrazicere. 3-a: Problema principală, pe care nu-i iertat s'o perdem niciodată din vedere la resolvirea acestei chestiuni, este: liniştirea diferitelor naţionalităţi nemaghiare şi împlinirea dorinţelor lor 90 între marginile posibilităţii. Când ostenim însă la deslegarea acestei probleme, nu este permis să uităm nici de raportul ce există, în veacul nostru între toate popoarele Europei, de unde urmează că direcţia folosită de noi la deslegarea acestei chestiuni va înriuri tocmai aşa asupra terilor, în cari s'a ivit într'o măsură mai mică ori mai mare această chestiune: ca şi cum pe de altă parte e sigur, că şi 'n patria noastră, numai o astfel de resolvire a chestiunii e posibilă, care nu sta în contradicţie cu direcţia, ce-o urmăresc în desvoltarea lor popoarele Europei. Având aceste înaintea ochilor noştri, să ne 'ntoarcem la cele două sisteme ce se recomandă pentru soluţiunea chestiunii de naţionalitate şi să vedem : 1-iu: încât se pot aplica aceste în starea specială a terii noastre? 2-a: cari ar fi urmările aplicării acestor duor sisteme cu privire la desvoltarea diferitelor naţionalităţi? -— In fine a 3-a: care dintre aceste două sisteme, se împacă cu direcţia, ce-o urmează de prezent popoarele Europei în desvoltarea lor şi ce consecinţe ar provoca asupra deslegării chestiunilor de naţionalitate în alte ţări, dacă în patria noastră am accepta pe unul ori pe celălalt sistem ? X. SE POATE OARE APLICA PRACTIC IN ŢARA NOASTRĂ SISTEMUL, CARE SĂ FIXEZE PRIN LEGE CERCUL DE DREPT AL FIECĂREI NAŢIONALITĂŢI ? Ca să răspundem la întrebarea aceasta, e nevoe înainte de toate să fim în curat cu părerile acelora, cari dela acest sistem aşteaptă rezolvirea chestiunei de naţionalitate. «Nu există stat în Europa aşa rezonează prietenii acestui sistem unde ezercitarea drepturilor politice şi civice să fie legată de anumită naţionalitate şi unde să nu se recunoască, în principiu, cea mai deplină egalitate între locuitorii de diferite limbi ai terii; şi totuşi, cu escepţia Elveţiei, nu există stat, unde în practică, să nu se fi ridicat o anumită naţionalitate la heghemonie. Daca deci vroim, ca în ţara noastră egalitatea naţionalităţilor să nu rămâie literă moartă: e indispensabil să garantăm în lege drepturile minorităţii; ceeace numai aşa e posibil dacă pe acele cercuri şi cazuri în cari limbile naţionalităţilor se folo- 92 sesc în afaceri publice, le vom fixa prin legi nu permisive ci imperative şi vom fixa totodată şi o anumită proporţie, în cari funcţiunile sunt de a se împărţi între diferitele naţionalităţi. Chestiunea de naţionalitate după aceasta se poate numai aşa rezolvi, 1-iu: dacă înfiinţăm anumite regule, după cari se poate stabili sfera fiecărei naţionalităţi. 2-a: dacă stabilim o cheie dreaptă, pe care s'o folosim la împărţirea funcţiunilor mai importante între naţionalităţi. Este aceasta posibil în patria noastră? La prima privire se pare, ca şi cum regulele şi cheia amintită n'ar întimpinâ greutăţi. «Dacă se decretează în lege: că în fiecare comună, cerc, şi în întregi comitate şi'n oraşe, ca limbă administrativă, consultativă şi peste tot oficială acea limbă să servească, care e limba majorităţii populaţiunii a respectivei autorităţi, cerc, comună ori oraş»; «şi dacă comitate, şi cercuri — asemenea pe calea legislaţiei— se vor arangia astfel ca în câte un cerc, respective comitat să se grupeze astfel de comune, cari cel puţin în majoritatea lor generală cuprind în sine locuitori de aceeaş naţionalitate;» «dacă afară de aceasta se decretează în lege, ca deputaţii comitatenşi şi comunali şi orăşeneşti sunt a se alcătui în proporţia diferitelor naţionalităţi a acestor teritorii şi ca aceasta proporţie să-i servească şi guvernului de cinosură la acele posturi mai înalte administrative şi judecătoreşti, acăror îndeplinire este lăsată la discreţia lui: aşa 93 se pare, că problema aceasta grea s'ar puteà privì de rezolvită».1) Dar' să aruncăm o privire asupra împrejurărilor noastre şi să vedem greutăţile, cu care sunt împreunate executarea practică a acestor măsuri în ţara noastră. Dupăce diferitele naţionalităţi locuesc amestecat, şi dela Sfântul Ştefan până în vremurile mai nuoi, nici la formarea comitatelor, nici la împărţirea lor în cercuri, ba nici la aşezarea satelor, nu s'a luat nici odată în considerare limba locuitorilor; îri mai multe comitate, nici o naţionalitate nu dispune de majoritate absolută; în altele majoritatea e aşa de disparentă, încât e discutabilă între cei familiarizaţi în ale statisticei. Alcătuirea după naţionalităţi a comitatelor ar cere prin urmare o nouă împărţire a unei mari părţi a terii, care ar fi cu atât mai mult împreunată cu greutăţi, cu cât acolo, unde populaţia e amestecată, şi comunele aparţinânde diferitelor naţionalităţi sunt numai sporadice, ba mai adese şi populaţia singuraticelor comune este compusă din diferite naţionalităţi. Dar să presupunem, că o astfel de arondare a ţării este grea, dar nu imposibilă. La tot cazul rezultatul acestor reguli depinde dela principiile şi modul,confonn căruia se execută, şi astfel întâiu de toate trebue să venim în clar asupra următoarelor : 1-iu: cui să i-se bizuiască noua arondare? 2-a: după cari principii să se facă aceasta ? 1) Cuvintele opiniunii separate a minorităţii date comisiunii esmisă de către Dieta din 1861 în chestiunea de naţionalitate. 94 Ca şi aproape la orice întrebare aşa şi aici la prima vedere răspunsul pare uşor. In ţară constituţională o nouă arondare a teritorului aparţine fără îndoială cercului de competenţă a corpului legiuitor şi fără confusionarea a orice concepţie de drept, nici nu i-se dispută. Dar' putem nădăjdui oare că scopul pentru care vroitn aceasta dispoziţie, se poate ajunge pe calea aceasta ? Problema noastră este, mulţumirea diferitelor naţionalităţi şi asta numai aşa se poate aştepta, dacă noua arondare a municipiilor noastre nu e numai dreaptă ci şi recunoscută de dreaptă din partea diferitelor naţionalităţi; şi putem oare aştepta aceasta, dacă vom încredinţa legislaţiei noastre, adecă acelui corp arondarea, în care elementul maghiar este indiscutabil în majoritate şi împotriva procedurii căruia şi pân'acì s'au ridicat atâtea ponosuri din partea naţionalităţilor. Dacă nu vrem să ne sinamăgim şi reprivim asupra întregei istorii a agitaţiunii naţionaliste: nu ne putem legăna într'o aşa dulce sinamăgire; ba ne convingem chiar, că pasul acesta ar da nou prilej la nuoi gravamìne împotriva legislaţiei şi la nouă agitaţiune naţionalistă, pe cea din urmă însă nici atunci n'am puteà-o evita, dacă noua arondare i-s'ar bizui domnitorului. Căci lăsând chiar la o parte chestiunea: este conzult oare, ca în ţară constituţională, să se lase drept arbitrar guvernului în privinţa unei noue arondări a cercurilor electorale, dela care depinde formarea corpului legiuitor: am avea în adevăr o mare doză de optimism, ca să presupunem, că o arondare, astfel executată, ar avea drept rezul- 95 tat mulţumirea naţionalităţilor. E drept, că domnitorul stă peste partidele de naţionalitate, şi ca împotriva lui motivele ce s'aduc împotriva legislaţiei, nu se pot aduce; dar' fiindcă noua arondare a cercurilor electorale şi a municipiilor nu se poate executa aşa, ca prin aceasta unele naţionalităţi să nu se simtă despoiate de starea mai favorabilă ce-au ocupat, ori înşelate în speranţele lor: rezultatul şi în cazul acesta ar fi, că toata nemulţumirea s'ar îndrepta împotriva aceluia, ce a executat arondarea. Admit, fără motiv, dar' pentru aceea nu mai puţin amarnic; şi experienţele ce-am câştigat la înfiinţarea Voivodinei sârbeşti şi la noua formare a cercurilor electorale ardelene: dovedesc îndestul aceasta părere. Dar ori care ar fi acela, căruia i-s'ar bizui arondarea comitatelor, districtelor şi cercurilor electorale după naţionalităţi: e neîncungiurabil de lipsă ca întâi de toate să ne înţelegem asupra principiilor după cari să se judece naţionalitatea cetăţeanului, singuratic. O legendă veche ne spune că şeapte oraşe greceşti îşi disputau gloria: că Homer căreia dintre ele îi aparţine că cetăţean ? Dacă ţara se împarte din nou după naţionalitatea locuitorilor şi limba majorităţii absolute în fiecare comitat şi oraş se întroduce prin lege imperativ, ca limbă oficială, atunci în Ungaria fiecare om, căruia ceriul i-a dăruit mai mulţi copii poate aspira la asemenea distincţie, întrebarea: la ce naţionalitate se hotăreşte cineva, — mai ales în cazuri când majoritatea e dubie în cerc are cea mai mare importanţă; şi fiindcă statul, dela care 96 fiecare naţionalitate aşteaptă scut, nu poate permite, ca oricare dintre dânsele pentru capriţiile ori răutatea cu cari unii îşi neagă propria limbă, sa fie despoiate de drepturile sale: nu rămâne altceva, decât a stabili anumite regiile, după cari sa se hotărască individual naţionalitatea fiecăruia. La prima vedere aceasta apare curios. Conceptul naţionalităţii în zilele noastre abia se poate stabili altfel decât după limbă şi aşa se vede, dacă ceva, cel puţin aceasta aparţine dreptului fiecăruia: ce limbă recunoaşte de a sa maternă? Dar, ori la ce urmări comice ar duce, dacă stabilirea naţionalităţii individului n'ar fi 'ncredinţată voinţii sale, ci fiecare contra voinţii sale şi amăsurat unor anumite reguli s'ar condamna legal a fi maghiar, slav ori român: — toate aceste ar fi numai urmările necesare ale sistemului. Dacă împregiurarea că cineva e membrul cutarei naţionalităţi, dă drepturi, cari sunt importante nu numai pentru individ 1) ci şi pentru stat; dacă limba oficială a municipiilor se determină imperativ după majoritatea absolută a naţionalităţilor şi prin aceasta situaţia ce deosebitele naţionalităţi ocupă în ţară, depinde dela limba maternă a indivizilor ce locuesc într'un anumit comitat: stabilirea acesteia nu poate fi lăsată la volnicia singuraticilor. După cari principii să se hotărască chestiunea naţionalistă în cazuri singuratice; limba 1) Dupăce la fiecare naţionalitate a patriei noastre numărul persoanelor capabile de funcţiuni e mai mic, e neîndoios, că acela, care doreşte funcţiune prin faptul că se declară pe sine de altă naţionalitate — îşi poate rectifica şansele. 97 singuraticilor, sunetul numelui lor să se ia în considerare ori strămoşii şi în cazul din urmă după ce regulă? — Rassa singuraticului să se hotărască, precum eră la vechii germani şi la popoarele autohtone a Americei, după mamă, ori, cum e obiceiul mai nou, după tată? — Şi verdictul prin cine şi prin ce forme de procedure să se enunţe? — Toate acestea, le las în sarcina acelora cari caută deslegarea chestiunii de naţionalitate pe calea aceasta. — Din parte-mi n-am vroit decât să fixez condiţiunile dela cari depinde în patria noastră aplicarea acestui sistem; şi cine s'a gândit serios asupra acestui obiect, va recunoaşte că n'am afirmat prin cele de sus nimica ce n'ar fi drept urmare a principiului acceptat. Pentrucă precum din faptul, dacă întrebuiţarea limbii nu se încredinţează voinţii libere a individului, ci se impune prin lege imperativă, decurge dela sine, ca asupra întrebării, care să fie limba oficială a cutărui cerc trebue să decidă o putere superioară, guvernul ori legislaţia: astfel la hotărârea aceasta, numai majoritatea absolută în care o naţionalitate ori alta stă într'un anumit cerc, o putem primi de cinosură; ceace iarăş are drept urmare, că după ce constituirea astorfel de majorităţi, cari formează baza sferei de drept a fiecărei naţionalităţi, depinde dela chipul, conform căruia se determină fiecare naţionalitate: în privinţa aceasta e nevoie de stabilirea unor principii precise şi de aplicarea lor severă. Şi din aceste după părerea mea e clar, că sistemul acesta, care chiar şi în ţări, unde două 98 ori trei naţionalităţi stau lângă olaltă în masse mari, compacte, din multe puncte de vedere e periculos, dar poate executabil: la noi în pactică e nexecutabil, fiindcă 'n patria noastră, socotind numai naţionalităţile mai numeroase, afară de cea maghiră sunt cea română, slavă, sârbă, rusă şi germană adecă cinci naţionalităţi, trăind atât de amestecate, încât a determina hotarele fiecăreia este o imposibilitate. XI. CARI AR FI URMĂRILE ACESTUI SISTEM ASUPRA LIBERTĂŢII INDIVIDUALE ŞI CIVICE ŞI ASUPRA APLANĂRII CONTRASTELOR NAŢIONALISTE. Să admitem, că m'am înşelat în cele de mai nainte; şi vom afla cheia prin care teritorul şi funcţiunile ţării să se împartă astfel între naţionalităţi, ca aceasta să se recunoască de către fiecare de dreaptă. Unii privesc poate drept scop ezecuţiunea acestui sistem, numai funcţiunile publice dacă s'au împărţit pe placul lor, au ajuns totul, ce-i însufleţia în mişcarea naţională. — Dar un număr incomparabil mai mare gândeşte altfel. Ţinta acestora nu e o aşa împărţire a cercurilor electorale şi a funcţiunilor, care să le lărgească speranţele personale, ci aceea, ca libertăţile individuale şi politice să fie cât mai mari, condiţiunile de desvoltare naţională cât mai sigure. Promovăm oare aceste scopuri, regulând prin legi imperative poziţia ce naţionalităţile ocupă 'n stat? Să vedem întâi de toate influinţa ce-ar 100 ezercità acest sistem asupra liberei desvoltări a naţionalităţilor şi a sistării divergenţelor dintre dânsele. Am înşirat greutăţile, prentru cari cred aproape neesecutabilă o împărţeală nouă a municipiilor după naţionalităţi. Mai este una şi poate cea mai mare. Temeiul, pe baza căruia trebue să se facă această împărţire, este nu dreptul istoric, ci proporţia în care stau unele faţă de altele naţionalităţile în diferitele municipii; şi d'aci e clar, că — dacă numai nu voim să violentăm pricipiul din care am pornit — împărţirea aceasta nici când nu e definitivă, odată pentru totdeuna. Dacă e în disarmonie cu adevărul, cu luminile secolului nostru şi cu principiile libertăţii şi egalităţii, ca limba acelui popor, care a cucerit ţeara şr a susţinut-o o miie de ani, să fie favorizată în viaţa publică: desigur ar fi o nedreptate şi mai stridentă, dacă folosirea exclusivă a unei limbi s'ar impune prin lege într'un municipiu, pentrucă majoritatea locuitorilor şei cu un jumătate veac mai nainte au vorbit limba aceasta.îndată ce am primit ca principiu, ca limba oficială a fiecărui municipiu să se determine prin lege imperativă după majoritatea absolută a locuitorilor săi, şi că acolo, unde o astfel de majoritate nu există, să se facă o nouă arondare a municipiilor, urmează dela sine: ca atât hotărîrea asupra limbei oficiale, cât şi noua arondare trebue mereu reînoită, de câteori se modifică proporţia naţionalităţilor în diferitele municipii. Fără 'ndoială nu este în înteresul ţării, ca noua arondare a municipiilor şi fixarea limbii majorităţii 101 să fie o perpetuă preocupare a agendelor ei; fiind deci înainte de prevăzut, că daca se primesc aceste principii, fiecare naţionalitate va uşa de orice mijloc pentru răspândirealimbei sale: ar incumba datorinţelor statului, să fixeze stavilare acestui proselitism naţionalist, ori cel puţin să sprijinească municipiile în tendenţa lor de susţinere a status-quo-lui privitor la limbă. Şi oare cu ce mijloace o poate face aceasta? E de prisos, să întru în amănunteie acestei chestiuni. Municipiile noastre neputându-se aronda după naţionalităţi în aşa chip, ca în cele mai multe să nu rămâe o mulţime de singuratici, cari nu aparţin ca naţionalitate majorităţii absolute: putem oare avea cea mai mică îndoială, că vroind a garanta egalitatea naţionalităţilor prin întemeierea stăpânirei absolute a unei naţionalităţi într'un anumit cerc, prin aceasta vom ajunge numai la rezultatul, că în fiecare cerc naţionalitatea în majoritate, va asupri pe celelalte, în vreme ce aceste, acolo, unde sunt dînsele în majoritate, vor resplăti cu prisosinţă; până ce în sfârşit diverginţele naţionaliste îşi ajung în ţara noastră culmea şi degenerează în dujmănii făţişe. Că urmările acestui sistem sunt mai periculoase pentru naţionalităţi şi că de ex. Germanul şi Sârbul, care precum de prezent, aşa după fiecare nouă arondare, ar forma numai în foarte puţine municipii majoritatea absolută, ar resimţi mai mult ineficienta acestor stări ca şi de ex. Românul, Slavul şi mai ales Maghiarul e cert; dar' peste tot urmările acestui sistem sunt generale, şi experienţa ar dovedi în scurtă vreme, că 102 ceeace s'a făcut, pentru a garanta egala îndreptăţire a fiecărei naţionalităţi a terii, au dus numai acolo, ca dintre naţionalităţile cari locuesc în provinciile Sf. Ştefan, n'ar rămâneà nici una, care acolo unde nu e în majoritate, nu s'ar simţî nespus de asuprită. Împotriva acesteia s'ar putea obiecţiona, că guvernul n'ar tolera o astfel de dezvoltare a lucrurilor şi ca apărător firesc al minorităţilor, ar restrînge veleităţile majorităţii între hotarele dreptăţii. Nu cred, că un astfel de sistem, pe lângă care se sileşte guvernul să stea în neîntrerupt conflict cu majoritatea fiecărui municipiu, să conducă la întărirea lui, mai ales dacă prin aceasta nu deobligă pe nimenea, ca în cazul acesta, unde acele naţionalităţi cari ar fi sprijinite ca minorităţi într'un municipiu din partea guvernului, în alteler unde alcătuesc ele majoritatea, s'ar simţî împedecate prin dînsul. Dar' abstrăgând dela aceasta, întreb: în ce să conziste avantagiul, de care s'ar împărtăşi unele naţionalităţi prin noua arondare a municipiilor — dacă întru răspândirea naţionalităţii lor şi daca şi'n acele cercuri pe cari i-le-au fixat legea ar fi împedecate,şi fiecare pas ce-ar face în direcţia aceasta, ar provoca intervenţia puterii centrale ? Am spus-o mai de multeori — şi fiindcă rezolvirea chestiunii de naţionalitate depinde dela claritatea la care trebue s'ajungem în privinţa cauzelor cari i-au dat naştere, o spun din nou - că mişcările de naţionalitate nu sunt produsul antipatiei ce-ar exista între diferitele naţionalităţi, nici a machinaţiunilor acelora, cari le folosesc spre satisfacerea unor scopuri grandomane. 103 Temeiul veridic al mişcării naţionaliste este aceea înaltă pietate, care leagă pe fiecare om adevărat de amintirea strămoşilor sei şi de limba moştenită dela dînşii; acel simţ firesc, ce ne îndeamnă să ne cerem libertatea personală şi să nu ne liniştim, până ce nu facem să se recunoască mai ales ceea ce ne era dorirea inimei; şi daca aceste sentimente au devenit acum mai puternice şi au împins pe planul al doilea alte mari interese, cauza trebue căutată în cultura mereu dezvoltândă a popoarelor terii, care le-a adus la o mai limpede conştiinţă a propriei lor naţionalităţi; dar' tocmai pentru aceasta, nimeni să nu creadă, că mişcarea se va evita satisfăcând ura care a răpit pe unii împotriva unor naţionalităţi ori grandomania şefilor proclamaţi de sine înşişi. Mişcarea de naţionalitate este numai o parte a acelei mari mişcări liberale, ce de un veac încoaci a prefăcut aproape toate relaţiile popoarelor Europei. Dărîmarea acelor obstacole, prin cari naţionalităţile se simţeau infestate în libera lor dezvoltare, garanta libertăţii lor: asta e, ceeace majoritatea covârşitoare a cetăţenilor terii înţelege sub pretenţiile naţionaliste; şi le vom putea oare pe aceste satisface, dacă în locul dominaţiunii esclusive, ce a ezercitat o naţionalitate în ţară, întemeiăm o altă asemenea, ba chiar mai mare şi mai intolerantă dominaţiune, cu osebirea numai, că aceasta se ezercită în fiecare municipiu de câte o altă naţionalitate? O mişcare, ce s'a pornit pentru garantarea libertăţii, nu se poate termina prin dispoziţii cari conduc numai la o şi mai mare ciuntire a li- 104 bertăţii individuale, şi prin cari libertatea politică în forma şi 'n senztil, în care ea formează ţinta supremă a năzuinţelor popoarelor Europei, devine imposibilă. Dar pentru a judeca urmările unui sistem, nu e destul a-i cunoaşte efectul numai într'o direcţie. Libertatea individuală şi politică este cea mai generală dar nu unicul scop al năzuinţelor veacului şi e sigur, că nimic n'ar mulţumi pe popoarele veacului nostru, ce-ar sta 'n dujmănie cu interesele lor materiale. Cerem dela cea mai liberală constituţie, să înlesnească o bună administaţie şi servirea dreptăţii să dee fiecărui siguranţa, care e prealabila condiţiune a oricărei bunăstări materiale, şi oare sistemul recomandat oferă aceasta? Se 'nşală, cine 'n împărţirea funcţiunilor după naţionalităţi vede numai o pretenţie a imora în interesul lor particular, dar căreia massele naţionalităţilor nu-i dau nici o importanţă: ba îndată ce s'a admis principiul ca situaţia fiecărei naţionalităţi să s'asigure prin lege, pretenţiunea zace în firea lucrului. Aceleaş cauze, ce s'aduc pe lângă împărţirea teritorială a ţării, argumentează la fel şi pentru împărţirea funcţiunilor ; şi dacă siguranţa naţionalităţilor pretinde, ca fiecare 'n cercul ei să fie apărată de preponderanţa celeilalte: nu mai puţin pretinde această siguranţă, că într'aceia, cari să bizuesc cu esecutarea legilor — funcţionari şi judecători — să fie fiecare naţionalitate proporţional reprezentată. Atât de mult stă aceasta, încât unde 105 s'a ivit numai chestiunea naţionalistă, deşi împărţirea teritorială nu i-a venit nimărui în minte, împărţirea funcţiunilor e întâia cerinţă a fiecărei naţionalităţi cu care păşeşte întru asigurarea intereselor ei; la ce, ca să las la o parte pilde mai îndepărtate, mă provoc numai la privilegiile cu cari în evul mediu au fost înzestraţi locuitorii germani ai mai multor oraşe, ca funcţiunea judecătorească esclusiv ori alternativ cu Maghiari, tot în fiecare al doilea an, să se împlinească cu Germani. Nu vreau să cântăresc, greutăţile mari, cu .cari ar fi împreunate pentru numărul diferitelor naţionalităţi la noi fixarea unor regiile, cari ar satisface exigenţele fiecărei naţionalităţi şi nu cercetez, încât ar congruâ cu principiile, ce se urmează în state constituţionale la îndeplinirea funcţiunilor. E în sine cert, că la acele oficii cari se îndeplinesc prin alegere, împărţirea între naţionalităţi a unei sume precise de oficii este incompatibilă cu libertatea alegerilor, şi la acele, cari depind dela numirea guvernului, fac imposibilă aplicarea principiului responzabilităţii; dar abstracţie făcând dela aceste greutăţi: putem oare serios crede că pe lângă acest sistem ar putea fi posibilă o administraţie corespunzătoare cerinţelor patriei noastre? Dacă şansele individului la împlinirea funcţiunilor atârnă nu dela capacitatea ci naţionalitatea sa şi ministrul tot aşa, ca alegătorul, nu capabilitateaci legea e silit s'o observe la îndeplinirea posturilor, care dispune de naţionalitatea funcţionarilor; dacă 'ntr'un cerc cei mai distinşi bărbaţi 106 nu pot fi aplicaţi numai pentrucă aparţin unei anumite naţionalităţi, într'altul, cei cari nu corespund datorinţelor lor, nu pot fi destituiţi pentrucă în locul lor nu se află alţi potriviţi din respectiva naţionalitate: o administraţie bazată pe aceste principii poate oare corăspunde şi celor mai modeste recerinţe? A fost vreme, când capabilitatea de funcţiuni o avea numai nobilimea şi de sigur nu e nimeni care ar ţinea cu putinţă reînvierea acelor vremi, dar o dispoziţiune oare, care n'ar ţinea cont la împlinirea funcţiunilor de necezităţile administraţiei, ci numai de drepturile speciale ale naţionalităţilor, n'ar atrage după sine aceleaş urmări ? — Şi dacă ţinem de absurd sistemul, că la împlinirea funcţiunilor să se ia în conziderare numai meritele antecesorilor şi arborele familiar al candidatului : în adevăr nu e cu mult mai cu minte, dacă acum la îndeplinirea funcţiunilor, stabilim aseminea privilegii nu pentru singuratice familii, ci pentru singuratice naţionalităţi, cari în fine se bazează tot pe rassă şi origine. Din aceste aşa cred, resultă clar, că în cât marea majoritate a compatrioţilor noştri, când participă la mişcarea naţionalistă îşi caută garantarea libertăţii sale individuale şi civice şi aceea ca de libertatea aceasta să uzeze întru răspândirea naţionalităţii sale: scopul acesta nu s'ajunge prin acest sistem. Şi acum să ne îndreptăm privirea asupra influinţei ce-ar ezercitâ acest sistem asupra vieţii noastre de stat. Mi-am accentuat mai de multeori convingerea, 107 că sentimentul ele naţionalitate a păşit numai înnainte, dar n'a nimicit sentimentele seculare de alipire a naţionalităţilor faţă de patria comună şi că marea majoritate ori cât de mult se însufleţeşte pentru propria-i naţionalitate, o face aceasta în convingerea că prin indeplinirea acestor pretenţiuni viitorul patriei nu se primejdueşte. Părtinitorii cei mai fervenţi ai mişcării naţionaliste simţesc şi recunosc legătura, în care stă poziţia Ungariei cu împlinirea pretenţiilor lor, şi în stăruinţa lor, ca locul ce le ocupă propria naţionalitate în patrie să fie cât mai bun: nici nu pot pretinde altceva decât ca ţara însaş să devie cât mai independentă, cât mai puternică. Fără aceasta, tot ce-au eluptat pe seama naţionalităţii lor, n'are nici o valoare. Şi 'n privinţa aceasta, cari ar fi urmările necesare ale sistemului propus ? Varietatea naţionalităţilor în sine nu e pedică, ca o ţară să se ridice la acel grad al puterii care e necesar pentru asigurarea neatârnării sale. Fiind în Europa foarte puţine state, cu o singură naţionalitate numai, putem primi de axiomă, că varietatea naţionalităţilor dintr'o ţară nu poate impedica formarea acelui sentiment de unitate, care este prealabila condiţie a puterii ba chiar a existenţei fiecărui stat. Altcum stă aceasta, dacă susţinerea varietăţii de naţionalităţi şi garantarea intereselor fiecărei naţionalităţi se consideră de scopul de căpetenie al statului, cărora trebuesc ori ce alte scopuri şi interese subordinate. Să luăm un ezemplu practic, care dovedeşte mai mult decât orice combinaţie teoretică. 108 E indiscutabil, că 'n zilele noastre osebirile confesionale nu mai constituesc primejdii pentru state. In măsura, în care s'a recunoscut principiul libertăţii religioase, osebirea religiunii şi-a perdut importanţa pentru stat; şi nimenui nu-i trece prin minte, că vre'un stat e în pericol, pentruca o parte a concetăţenilor săi sunt catolici, o altă parte protestanţi, şi pentruca fiecare dintr'aceste confesiuni desvoltă o activitate spre a-şi lărgi, prin scoale, literatură şi oratorie confesională cercul ei de credincioşi. Cu toate acestea se pot naşte rivalităţi între osebitele confesiuni, ba poate şi frecări şi înverşunare reciprocă, dar pentru stat, care scuteşte pe fiecare confesiune deopotrivă în libertatea ei, desigur nici un pericol; şi s'ar declară de nebun acel bărbat de stat, care ar veni să pretindă, în virtutea siguranţei statului ca vre-una dintre confesiuni să se restrângă în libera-i desvoltare ori întru răspândirea învăţăturilor ei, ba chiar, încât ar uza numai de mijloacele legale în aceasta, să i-se pună stavile în calea extindere!. Dar să ne închipuim, că una ori mai multe confesiuni pentru asigurarea influenţei şi a libertăţii, ce le compete în stat, ar păşi cu pretenţiunea, ca confesiunea lor să formeze un corp separat în stat, cu teritor separat, drepturi separate, conform cărora confesiunea să fie separat reprezentată în corpurile legiuitoare, în administraţie să participe cu un anumit număr de funcţionari: cine nu va recunoaşte oare, că aceasta nu se poate întâmpla fără primejduirea statului şi că înfiinţarea mai multor state între hotarele unei ţări, dividarea unor părţi a na- 109 ţiunei în mai multe separate corpuri organice după toată probabilitatea ar atrage după sine, aceleaş urmări acum, ca şi atunci când protestanţii Franciei pretindeau pentru asigurarea confesiunii lor oraşe separate, fortificaţii separate şi s'au organizat împotriva compatrioţilor lor catolici în adevărate caste, până ce Richelieu n-a pus cu armata capăt acestor stări şi n-a mântuit Franţa de dismembrarea, în care vedem Germania. Şi oare dacă recurgem tot la aceste mijloace pentru asigurarea intereselor nu confesionale, ci naţionaliste: n-ar avea asta tot acelea urmări? Nu sunt dintre aceia, cari atribue mişcării naţionaliste aceeaş importanţă ca şi aceleia a mişcării religioase. — Mişcarea religioasă are incomparabil mai mare importanţă, nu numai în sine ci şi înaintea ochilor poporului. Dar ori cât de mult se deosebeşte obiectul, ori cât de mult se deosebesc secolele în care apar aceste două mişcări: firea omenească rămâne aceeaş, şi asta aduce cu sine, că asupra patimei cu care se duce lupta, nu importanţa chestiunii, ci proporţiile mişcării, hotărăsc. Unde aceasta e mare şi a ţinut o vreme oarecare: nici când nu absentează o anumită dosă de fanatism. Ceeace a făcut şi a suferit fiecare în decurgerea luptei; sentimentul de onoare, pentru care nu vrea să se recunoască nici unul de învins, contribue mai mult la învrăjbirea luptătorilor, decât motivul luptei lor. Pe lângă aceasta, există în împrejurările particulare a patriei noastre cauze, pentru cari aplicarea acestui sistem la naţionalităţi, la noi devine şi mai primejdios. 110 Experienţă generală ne arată, că cercuri mai restrânse au totdeauna o mai mare forţă atractivă pentru individ. Egoismul firesc, pe care-l putem învinge, dar de care în mod absolut nimeni nu se poate libera, aduce cu sine, că părţile singuratice a ori cărui întreg, se alipesc cu atât mai mult de dânsul, cu cât mai multă influenţă pot ezercita asupra desvoltării lui. Filosoful îşi poate fixa axiome, să-şi iubească mai mult familia decât pe sine, patria mai mult decât familia, umanitatea mai mult decât patria: e însă sigur că marea majoritate a oamenilor în practică urmează tocmai contrarul. — Aceasta 'n sine nu conţine nici o primejdie, ba dimpotrivă, legăturile, prin cari singuraticul se simte înlănţuit cercului său mai restrâns sunt capabile a întări omogenitatea întregului, dacă nu s'a disolvat cimentul care unea aceste cercuri mai restrânse, şi între dânsele şi între întreg nu s'a produs discordanţă. Precum atracţiunea ce o simte singuraticul pentru comuna ori provincia sa: aşa însufleţirea cu care se leagă de naţionalitatea sa, nu numai nu slăbeşte ci dimpotrivă poate întări legăturile cari îl leagă de patrie, până ce rămâne luminos nexul, în care stă bunăstarea şi desvoltarea comunei ori naţionalităţii sale cu bunăstarea şi înflorirea întregului — dar numai pan'atunci — şi îndată ce legăturile, cari leagă părţile 'ntre sine şi pe fiecare la întreg, se desfac şi interesele singuraticelor părţi ajung în colisiune fie măcar aparentă cu interesele întregului: majoritatea oamenilor se va alipi la cea mai deaproape, la aceea adică, la care se simte mai legat, simţind mai uşor nexul propriilor interese. 111 Cu cât mai generală e însufleţirea naţionalistă în zilele noastre, şi cu cât mai viu e interesul cu care fiecare solicită drepturile naţionalităţii sale, cu atât mai mare e necesitatea, ca legăturile, cari unesc într'una pe toate naţionalităţile patriei să nu se destrame şi în fiecare să se ţină trează convingerea, că şi siguranţa naţionalităţii sale depinde numai dela existenţa întregei teri. Dispoziţiunile propuse ar conduce însă la rezultat tocmai contrar şi putem cu siguranţă profeţi, că precum îndeplinirea funcţiunilor după naţionalităţi ar avea drept rezultat că funcţionarii publici s'ar considera de slujitorii nu ai statului ci ai naţionalităţii lor: aşa că dividarea teritorului terii în conformitate cu acest principiu ar avea drept consecinţă că fiecare nu s'ar simţi cetăţean al patriei, ci al districtului său naţionalist; ceeace dacă pretutindenea e periculos, în patria noastră e desigur îndoit. Dintre toate naţionalităţile patriei noastre, nici una nu este, afară de cea maghiară, care nu s'ar estinde peste hotarele terii. Precum la sud pe Sârbi şi pe Români, aşa la ost pe Slavi şi pe Ruşi numai hotarele politice îi separă de fraţii lor de un sânge şi'n adevăr e nevoie de un grad superlativ de optimism să presupunem, că împărţirea petriei noastre după naţionalităţi ar mulţumi constant toate pretenţiunile naţionalităţilor. Recunoscând odată că dezvoltarea liberă a naţionalităţilor se poate garanta numai prin o poziţie a lor separată, tendenţele naţionalităţilor nu se pot opri la noua împărţire a acestei patrii şi necesarmente vor tinde într'acolo, ca fracţiunile de 112 popoare ce locuesc în aceasta patrie să se contopească cu fraţii lor de peste hotare ceeace ar atrage după sine disoluţiunea ţerii şi anume cu atât mai sigur, cu cât o astfel de împărţire a terii nu numai ar slăbi legăturile, cari leagă pe diferiţii cetăţeni de patria comună, ci ar da în mâna singuraticelor părţi şi mijloacele, prin cari aceste tendinţe pot deveni realizabile, Bine ştim, că sunt unii cari privesc integritatea teritorială a statului ungar de o aşa ceva, ce e numai în interesul naţionalităţii maghiare şi stă în colizie cu interesul de mare putere a Monarchiei şi cu interesele naţionalităţilor ei. Căuşele înşirate, vor putea prin urmare pe unii convinge mai mult despre favorurile disposiţiunilor recomandate, decât despre daunele ei. E de lipsă deci să ne dăm seamă şi de efectul ce împărţirea teritorului patriei noastre după naţionalităţi ar ezercita asupra întregului imperiu austriac şi asupra viitorului acelor naţionalităţi în interesul cărora se solicită aceasta de prezent mai ales. XII. CE INFLUINŢĂ AR EZERCITA ÎMPĂRŢIREA DUPĂ NAŢIONALITĂŢI A TERITORULUI PATRIEI ASUPRA IMPERIULUI AUSTRIAC ŞI ASUPRA VIITORULUI DIFERITELOR NAŢIONALITĂŢI DIN PATRIE? E fapt, că în zilele noastre, totul ce ezercită mai mare influinţă asupra vieţii interne a unui stat, trece departe peste hotare şi abeâ se iveşte vre-o chestiune mai importantă, care într'o anumită măsură să nu fie numită europeană. Din solidaritatea aceasta, se naşte pentru singuraticele state datoria, că la arangiarea trebilor lor să aibă în vedere şi efectul, ce-l pot ezercită prin aceasta asupra altor state şi ţări, mai ales când acelea ca şî patria noastră şi imperiul austriac, stau de veacuri într'o strânsă legătură şi astfel există între interesele lor o comunitate pe care o putem uita în focul discuţiunilor, dar pe care ignorând-o, mai curând ori mai târziu totdeuna însă sigur se răsbună. S'a zis de multeori, că patria noastră şi imperiul austriac, în ce priveşte chestia naţională, sunt în aceeaş situaţie, şi aceasta e indiscutabil. E drept, că la noi s'a ivit mai iute chestiunea, ceace 114 se poate atribui constituţionalizmului nostru şi s'a dezbătut cu mai multă patimă, ceeace se poate atribui altor cauze; dar' varietatea naţionalităţilor şi mereu crescânda lor conştiinţă naţională, este asemenea în amândouă părţi ale imperiului şi precum naţionalităţile dincolo de Leitha păşesc cu aceleaşi pretenţii, ca'n patria noastră; astfel principiile pe cari le vom folosi la rezolvirea chestiunii de naţionalitate, fără îndoială vor fi hotărîtoare şi în imperiul austriac. Sunt convins, că bărbaţii de stat, cari au propagat necesitatea împărţirii teritorului Ungariei după naţionalităţi, ar refuza cu energie propriile lor principii dacă aplicarea acestor principii s'ar pretinde în Tirol ori Stiria; dar' ştiu şi aceea, că aceasta nu le stă în putere. Numim bun, mărinimos poporul; îi lăudăm cumpătul şi toate aceste se pot cu exemple dovedi ; are însă poporul o calitate mult mai generală, pe care o aflăm pretutindenea şi'n toate veacurile: sentimentul său de drept. Concepţiunile sale de drept difer, dar' fiecare popor, îndată ce s'a ridicat la un grad anumit al culturii, pretinde stabilirea unei măsuri oarecare, cu care să cântărească veritatea faptelor şi e cu siguranţă de prevăzut, că dacă ne vom abate dela dreptul istoric, care în imperiul austriac era temeiul celor mai importante relaţii de drept şi-l vom înlocui cu principiul de naţionalitate: aceasta numai atunci poate corăspunde sentimentului de drept al poporului, dacă principiul s'a aplicat în toate consecinţele Iui. Exemplul Franţei şi consecinţele principiilor preconizate de revoluţiunea franceză măr- 115 turisesc despre nemiloasa logică, cu care un popor stărue pe lângă temeiul de drept odată primit. Nu există putere, care ar reuşi, ca 'n ţările unui domnitor, oricât de independente ar fi unele de altele, aceleaş naţionalităţi pe un ţerm al unui râu să fie înzestrate cu favoruri, cari li-s'ar nega pe celălalt ţerm. Dupăce deci în provinciile imperiului austriac — în afară de ducatul austriac şi Salzburg — aflăm pfetutindenea mai multe naţionalităţi: sunt convins, că adoptând în Ungaria principiul, că chestiunea de naţionalitate numai prin împărţirea teritorului după naţionalităţi se poate resolvi, aceasta ar atrage necesarminte după sine adoptarea şi 'n Austria a acestui principiu şi astfel împărţirea teritorului imperiului, în urmarea căreia afară de cele două provincii amintite, n-ar rămânea aici una care şi-ar putea menţine actualele hotare. Tirolul s'ar împărţi în german şi italian, Stiria, Karinthia şi Kraina în german şi slav, Boemia şi Moravia în german si boem, Galiţia în polon şi rutean, Bucovina în rutean şi român, şi astfel fiecare provincie după naţionalităţile ce-o constitue. Nu vorbesc de greutăţile, cari sunt în fiecare provincie a imperiului ca şi 'n patria noastră, pentrucă şi aici ca şi la noi, naţionalităţile nu prea locuiesc în masse compacte şi aflăm în fiecare provincie, teritorii mari, cu o populaţie aşa de amestecată, încât abea-i putem determina naţionalitatea şi nici nu cercetez efectul ce-ar ezercità necesarminte astfel de împărţire în fiecare provincie cel puţin asupra unei părţi a locuitorilor, care, ca d. e. Tirolul, dupăce a apărat 116 cu credinţă imperiul de cele mai mari primejdii, acum drept răsplată s'ar disolvà; dar să ne în'ndreptăm privirea esclusiv asupra urmărilor, pe cari le-am putea aştepta dela aplicarea acestui sistem asupra întregului imperiu. Mulţi privesc statul numai ca o maşină mare. Unul priveşte în el un mare ceasornic cu cuc, care numai prin greutăţile ce-i sunt atârnate se ţine 'n mişcare; altul un mare răsboi de ţesut, a cărui chemare e, ca din nenumăratele fire, de cari atârnă existenţa milioanelor, să se ţese pe seama unora, acoperitoare calde şi moi. Ca şi 'n ceasornic, rotiţă la rotiţă, şi fiecare învârtindu-se 'n jurul osiei sale: aşa fie statul, aşa funcţioneze. Dacă rezultatul nu corespunde aşteptării: sminta e 'n maşinărie. Poate trebuesc atârnate greutăţi mai mari, ori trebuesc mai multe rotiţe, ori e nevoie a întărì şurupurile — şi cine toate acestea le înţelege şi le ştie: acela e mare bărbat de stat — Dup'a mea părere nu există o mai greşită definiţie ca aceasta. — Dacă trecem peste istorie, aflăm, că nu acele naţiuni i-au înscris cele mai. frumoase pagini, acăror maşinerie administrativă a corespuns mai ales cerinţelor ştiinţii, ci acele la cari individul s'a simţit mai strâns legat de întreg,, la cari aflăm mai multă dragoste de patrie. Efectul celor mai perfecte maşinerii depinde dela mărimea forţei mobilisătoare, şi această forţă mobilisătoare în ori ce stat zace numai în sentimentele popoarelor. Nici un stat nu le poate vătăma pe acestea nepedepsit şi între toate pericolele ce-l pot pe stat ajunge, cel mai mare e, când din sufletele cetăţenilor sei, a perit putinţa de însufleţire. 117 Aceasta stă şi relativ la imperiul austriac. îl putem declara imperiul de stat unitar; îi putem da o constituţie care 'n ce priveşte centralisaţia să întreacă pe cea a Franţei; pentru înlesnirea administraţiei îi putem geometric în formă unghiulară şi pătrată împărţi teritorul, ori îl putem împărţi după diferitele naţionalităţi. Dar conceptul, care pe 35,000.000 de oameni cu acest cuvânt: patrie, îi uneşte, fie acela oricât de greşit şi învechit, prin nici o putere şi născocire nu-l putem dintr'odată schimba, acest concept, afară de ducatul austriac doar, — e legat nu de imperiul întreg, ci de singuraticele provincii. Patriotismul austriac, adecă acea dragoste de patrie ce bate pentru întregul imperiu, îl putem afla în sentimentele unor bărbaţi de stat, în armată, la o anumită parte a claselor culte şi mai ales la aceea care dispune de hârtii de stat; şi sentimentul acesta, admit, se va lăţi în măsura în care s'a garantat libertatea constituţională; şi dacă imperiul constituţional va avea vre-odată istorie, sentimentul acesta va trece poate şi asupra claselor şi va prevala poate sentimentele ce azi îl însu fleţeşte pe individ pentru provincia sa: dar în momentul de faţă înzădar căutăm acest sentiment la popoarele Austriei. Nu e nici una 'ntrînsele, care să nu-şi fi dovedit cu prisosinţă devotamentul la jertfă faţă de imperiu şi luptele dela începutul acestui veac au dovedit strălucit puterea şi solidaritatea imperiului austriac, pe lângă toată eterogenitatea elementelor sale constitutive. Dar între acele mii, cari şi-au vărsat în aceste lupte sângele, au fost de sigur puţini, cari au făcut-o aceasta 118 pentru idea imperiului. Boemul, tirolezul, au luptat pentru onoarea propriei lor patrii şi aşa s'a susţinut patria comună; pentrucă între părţile ei n'a fost nici una, a cărei cetăţeni pentru propria lor patrie, să nu fi fost totdeauna gata aşi vărsa sângele lor. Crede oare cineva că şi sentimentele popoarelor constituesc obiectul administraţiei, că cu dragostea de patrie se poate manipula ca şi cu casieratele centrale, transpune dintr'o parte sau alta, ori contopi; ori e poate mai frumos, mai sublim a iubi marele imperiu austriac, decât micul Tirol ori Boemia, cari totuşi sunt numai părticele ale marelui întreg? — Nu există confesiune creştină, care să nu-şi aibă martirii săi. Fiecare confesiune îşi are şi azi martirii şi de sigur n'a murit nimenea pentru confesiunea sa, fără ca prin moartea lui să nu fi promovat în general ideea creştinătăţii. Ideea universală a creştinătăţii e frumoasă, sublimă. De unde vine totuşi, că nu se află nimeni care disconsiderând osebirile confesionale, să fie capabil de un asemenea efort de sacrificiu numai pentru aceasta idee universală ? Va veni poate vreme, când se va întâmpla aceasta. Vom vedea poate odată: cât de aproape stăm unii de alţii şi aceea, ce ne e comun în religie, va nimicì osebirile, cărora le dăm o aşa mare importanţă. — Dar celce acuma contează la aceasta, celce ar vrea să convingă pe misionarul catolic ori protestant că e o prostie a se sacrifica pentru confesiunea sa, — acela, dacă reuşeşte, îl convinge cel mult să nu se sacrifice de loc — dar nu-l va emoţiona pentru ideea universală a creştinătăţii. — Aceleaş rezultate le putem 119 aştepta dacă în imperiul austriac, prin împărţirea teritoriilor de cari se leagă azi patriotizmul cetăţenilor, am reuşit să nimicim atât de urgisitul provincialism. Poate reuşim să atrofiem acel fel al sentimentului patriotic pe care nu-l voim, dar pe acela, pe care l-am dori în interesul monarchiei comune, nu-l putem produce. Şi probabil e oare cel puţin aceasta ? Residă în natura omului, să s'alăture la un ce mai mare. Eul său nici când nu-l îndestuleşte şi 35 milioane de oameni nici nu-i putem închipui neavând spiritul lor public. Ori cât s'ar nizuì deci întru nimicirea patriotismului de provincii, detrăgându-i prin împărţirea provinciilor, subiectul: e probabil, că dragostea cu care tirolezul se leagă de patria sa, să pestreacă existenţa ei politică. Prezentul şi viitorul ne arată, că poporul poate iubi ardent o patrie, pe care diplomaţia de mult a şters-o. E în firea noastră, că acolo unde vedem trecut, să sperăm şi viitor; sperările noastre patriotice pot vestejì numai cu amintirile şi ceace ferbinte iubim în vecinicia aceleia nu ne îndoim: şi cine nu vede pericolele, cari ar urma d'acì asupra imperiului austriac? Dragostea de patrie a singuraticilor provincii, pe care s'a putut spriginì pân' acì imperiul, pentrucă fiecare a simţit că siguranţa propriei lui patrii depinde dela existenţa imperiului, îndată ce s'a generalizat convingerea că interesul imperiului nu se împacă cu existenţa acestor provincii, s'ar întoarce împotriva lui şi e vai de statul, a cărui existenţă este în conflict cu cele mai nobile sentimente ale cetăţenilor săi. 120 Dar' să presupunem, că aceasta nu se întâmplă şi că prin noua împărţire a imperiului ar înceta dintr'odată şi sentimentele ce animă azi pe fiecare pentru patria-i mai restrânsă. Slavul a devenit indiferent pentru patrie, în luptele căreia a luat parte veacuri de-arândul, împărtăşindu-se în bucuriile şi durerile ei şi abia mai ştie că odată s'a ţinut pe sine ungar. Numele Bosniei, îi lasă reci pe fiii ei şi amintirile Tirolului şi Ştirici numai în archive le mai putem căuta. Precum s'au şters hotarele provinciilor de pe harta imperiului, aşa s'au şters şi din inimile cetăţenilor; — patriotismul lor a perdut hotarele de mai nainte. Ceeace şi la bărbaţi de stat e rar, să recunoască de fapt complinit, ceeace e în divergenţă cu doririle lor, aceasta presupun la fiecare cetăţean al imperiului austriac: ce urmează însă d'aci? Putem oare spera, că locul sentimentului ce însufleţeşte azi pe fiecare pentru propria sa provincie, va fi ocupat de entuziasmul pentru idea imperiului ? Mă îndoesc. Sunt convins, că popoarele Austriei nici în cazul acesta nu se vor scoborî la un josnic egoism şi cred, că precum pân'acì aşa şi d'acì 'ncolo vor fi gata de a se jerfî pentru anumită idee; din idea aceasta nu va fi însă o mare Austrie, ci necesarminte gloria naţională a fiecăruia. Reprivind asupra celui mai recent trecut şi cugetându-ne câte s'au întâmplat atât prin revoluţiune cât şi prin contrarii ei, ca idea naţionalistă să se întărească; şi văzând însufleţirea pre- 121 zentă a miilor pentru aceasta idee, în privinţa aceasta nu putem sta la îndoială, întrebarea e numai : cari ar fi urmările din aceasta asupra imperiului austriac, acăror naţionalităţi, afară de cea maghiară se ramifică toate şi peste hotăra? Las pe cetitor să dea răspunsul; din parte-mi observ numai, că dacă delăturând în imperiu fondul dreptului istoric, plecăm din principiul că prin 1848 şi evenimentele ce l'au urmat afară de unitatea imperiului toate celelalte s'au nimicit şi că numai deosebirea naţionalităţilor este singurul criteriu determinant pentru relaţiile părţilor singuratice a imperiului: atunci aspiraţiile unor popoare a Germanilor şi Italienilor tocmai aşa ca a Sârbilor şi Românilor nu pot fi altele decât ca principiul de naţionalitate să se validiteze cât mai perfect. Precum Franţa, care în momentul ce a distins dreptul istoric, l'a înlocuit cu principiul deplinei egalităţi, nu s'a liniştit şi nu se va linişti pânăce nu va realiza principiul în toate consecinţele lui, ori nu i-se va recunoaşte irealizabilitatea: astfel, dacă în Ungaria s'a adoptat principiul că exigenţele naţionalităţilor se pot împlini numai prin împărţire teritorială, nu ne putem opri pânăce nu se va fi adoptat şi în Austria şi poate şi aiurea , adecă pânăce n'a reuşit o astfel de arondare a terilor, care dă graniţe separate fiecărei rasse şi naţionalităţi. Principiul acesta poate fi mare şi sublim, e poate şi ezecutabil, dar' e de o astfel de natură, încât realizându-se vreodată, numai pe ruinele imperiului austriac îşi poate serba gloria. Sunt poate, pe cari aceasta nu i-ar înspăimânta. Imperiul austriac a făcut importante ser- 122 vicii civilizaţiunii şi indiscutabil că existenţa sa a ezercitat mare influenţa asupra popoarelor cari au crescut sub scutul ei; dar' dacă aceste popoare, tocmai ridicându-se la o mai înaltă treaptă a culturii îşi cer acum cerc mai liber şi imperiul, care pân'acì a promovat dezvoltarea acestor popoare şi prin acea-ta cauza mare a civilizaţiunii, stă în contrast cu ele: necesitatea şi posibilitatea existenţii sale mai departe a încetat. E de prisos să intrăm în discuţiuni teoretice asupra adevărului acestei opiniuni. — E indiscutabil, că interesul cel mai înalt al umanităţii este progresul civilizaţiunii şi eu încă sunt convins, că conştiinţa, la care s'au deşteptat în veacul nostru atâtea naţionalităţi şi însufleţirea cu care lucrează fiecare pentru progresul ei, este semnul cel mai îmbucurător al acestui progres şi deodată cea mai sigură alui chezăşuire. Orice forţă nouă, participând la munca mare a civilizaţiei este un câştig pentru întreaga omenire, care poate conta ia cuceriri cu atât mai mari, cu cât e mai bogată în individualităţi. Misiunea problemei noastre nu e deci a micşora numărul acestora, ci ca întărind legăturile ce unesc într'un întreg mare pe toate aceste individualităţi să asigurăm libera desvoltare a fiecăruia; şi în cât pentru aceasta s'ar cere, că anumite naţionalităţi pe cari pân'acì numai asuprite le cunoşteam, să participe constituind state nuoi, ca membri independenţi ai marei familii de popoare la progresul general: noi numai bucura ne putem de aceste tendenţe şi n'aflăm în apariţiile cari trădează aceste năzuinţi, nimic îngrijitor. Dar dacă aceasta ne este opiniunea şi 123 vedem înainte că toată abilitatea diplomaţilor noştri, de a astruca urmele putrefacţiei în imperiul otoman rivalizează cu vechii egipteni; şi dacă suntem convinşi că zelul bărbaţilor de stat cari se mărturisesc mai ales de creştini de a susţine sub jugul otoman pe popoarele creştine din orientul Europei, nu pot salva acest imperiu; şi ca ne apropiem de momentul, în care popoarele creştine ale Europei vor fi chemate a urma pilda Grecilor şi a constitui state: nu urmează oare d'acì că în toate ce poate ezercita influinţă asupra acestei formaţiuni dela care depinde soarta civilizaţiunii în aceasta parte a Europei să procedăm cu îndoită precauţie şi cine nu prevede că felul în care se resolvă chestiunea de naţionalitate în patria noastră, în privinţa aceasta este de cea mai mare importanţă? Dintre toate popoarele Europei, ţara noastră e chemată să ezercite influinţă decizătoare asupra acelor provincii cari odinioară stat-au în legătură mai strînsă cu dînsa. Relaţiunea, în care a stat odată patria noastră cu aceste provincii şi faptul că o parte a ţării noastre este locuită de aceleaş naţionalităţi, pe cari le'aflăm în imperiul otoman, şi că aceste au ajuns la noi Ia o treaptă mai înaltă a culturii: ne asigură aceasta influinţă; trebue oare, permis e să fixăm astfel de principii, pe lângă cari în cazul disolvării statului otoman, formarea oricărui stat în această parte a Europei devine imposibilă. Şi e indiscutabil, că adoptând în genera! principiul, că existenţa naţionalităţilor se poate numai aşa asigura, dacă fiecare naţionalitate se va separa teritorial, în locul unde azi 124 stă imperiul otoman, devine imposibilă constituirea astorfel de state, cari în urma extenziunii, a numărului şi a situaţiei lor geografice să fie capabile de apărarea neatârnării şi consolidării lor interne. Aceleaş principii, cari primejduesc în Ungaria existenţa sa de stat milenară, vor împedeca şi mai mult formarea pe teritoriul imperiului otoman a unui stat puternic român, sârb ori slav şi în locul lor în această parte a Europei, în urma situaţiei geografice, putem conta numai la mici teritorii slave, bulgare, sârbe şi române cari în neîntreruptă luptă între sine, ar fi deopotrivă neputincioase pentru apărarea propriei lor independenţe şi a civilizaţiei, de unde rezultă, că aplicarea acelor principii în patria noastră sunt în vădit contrast nu numai cu interesele acelora cari ţin la integritatea terii şi cari conzideră de o condiţie prealabilă a dezvoltării liniştite a Europei existenţa monarchiei Austro-Ungare ci şi cu interesele acelor naţionalităţi, în numele cărora se pretinde aceasta mai mult. Sistemul, în vîrtutea căruia rezolvirea chestiunii de naţionalitate se caută în fixarea în legi a sferei de drept a fiecărei naţionalităţi şi în împărţirea teritoriului şi a funcţiunilor terii între diferitele naţionalităţi, din cele de sus — aşa cred e clar, că între împrejurările particulare ale patriei noastre nu e aplicabil şi în loc de a sista divergenţele între naţionalităţi, ar atrage după sine numai anihilarea libertăţilor individuale şi civice, şi ducând la dizolvarea patriei noastre, şi a monarchiei în aceeaş vreme, în acea parte a Europei 125 care în privinţa variaţiei naţionalităţilor este în aceeaş situaţie cu patria noastră: ar împedeca ori ce formaţiune mai mare de stat şi 'n chipul acesta ar strica viitorul tocmai a acelor popoare în favorul cărora se propune. Fie-mi permis a încheia cu o observaţiune generală teza aceasta. Am început cu două afirmaţiuni. întâia, că trăsătura principală caracteristică a civilizaţiei noastre, este comunitatea ce ezistă în desvoltarea popoarelor Europei. A doua, că programul nostru, este eminamente rezultatul acelei stabilităţi, cu care popoarele Europei muncesc la validitarea principiilor aşezate de creştinism. Cea mai principală dintr'aceste este unitatea genului nostru şi comunitatea chemării sale. Dacă zidurile despărţitoare dintre popoare s'au dărîmat, dacă am scuturat vederile barbare ale evului mediu şi pe dujmanii, cu cari am stat faţă în faţă pe câmpul de război, îi privim acum de semenii noştri ; dacă sclavagiul a încetat şi însaş absoluta putere suverană, acolo unde mai există, a devenit mai blândă: toate aceste sunt efluxul acestor idei şi experienţele şi ştiinţa mărturisesc deopotrivă resonul lor. Precum în prezent între sutele de popoare ale pământului aflăm primele năzuinţi spre cultură; aşa în trecut aflăm ruinile a o sută de culturi, toate advertizându-ne că capacitatea culturală este un dar Dumnezeesc ce s'a dat nu unei clime ori unei naţiuni ci întregei omeniri, şi când în fruntea civilizaţiei noastre aflăm pe acele popoare pe care evul vechiu le-a numit barbare şi 126 incapabile de cultură şi ne gândim că locul Grecilor şi al Romanilor în veacul nostru l-au ocupat urmaşii locuitorilor sălbatici a insulelor britice şi înfricoşaţii teutoni, trebue să suridem de presumpţia cu cari unii privesc de un privilegiu inerent esclusiv poporului lor cabilitatea de cultură, mărturisind în aceaş vreme, subordinaţia naturală a altora. Dacă există fapt, pe care ştiinţa şi experienţa l-a stabilit mai presus de orice îndoială, aceasta e, că între popoarele pe cari le cunoaştem în Europa, nu este nici unul care n'ar fi capabil de o cultură superioară, şi căruia, prin urmare, i-s'ar putea nega dreptul la aspiraţiunea unei stări mai bune; şi încât aspiraţiunile naţionaliste a veacului nostru purced din această convingere şi se nisuesc numai a delăturâ obstacolele, cari îinpedecă desvoltarea liberă a fiecărei naţionalităţi: aspiraţiunile acestea sunt consecinţele fireşti ale desvoltării de pân'acì a civilizaţiei noastre; şi-l putem numi de inprudent pe acela ce speră a sista aceste aspiraţii prin măsuri guverniale ori legislative, ori voeşte a asigură în vre-o ţeară heghemonia vreunei naţionalităţi, care s'ar putea susţinea numai prin asuprirea altora. — Dar de sigur nu e nici acela mai luminat, care crede, că prin faptul, că a împărţitteritorul vre-unui stat după naţionalităţi şi a fixat sfera de drept a fiecărei limbi şi naţionalităţi va opri evoluţia firească a lucrurilor şi va asigura prin mijloace meşteşugite viitorul cuiva, din cari lipsesc germenii dătători de viaţă, Toate acestea, ce se recomandă spre acest scop, au existat odinioară. Ştie ori cine, că 127 barbarii, cari au ocupat provinciile imperiului roman, au lăsat multă vreme în vigoare legile romane şi că în epoca, în care s'au format statele noastre mai noui, naţionalităţile stăteau nu ca teritor, ci ca persoane separizate una lângă alta; aşa că cetăţenii aceleiaşi ţări trăiau după legile, romane, franceze, gotice ori burgendeze, precum aparţineau la una ori alta dintre naţionalităţi şi aceste împrejurări, în cari vedem fără îndoială aplicarea cea mai consecuentă a sistemului din nou recomandat, au existat în patria noastră până la vremile cele noui în Ardeal, unde naţiunea maghiară, săcuiască şi săsească au trăit veacuri dearândul lâng'olaltă cu teritor separat şi legi separate ; stările acestea s'au sistat pretutindenea, nu prin omnipotenţa unora, nici prin voinţa poporului dominant, ci prin firea lucrurilor, prin acea forţă, pe care cursul neîntrerupt al civilizaţiei noastre o ezercită asupra tuturor împrejurărilor, prefăcând, resturnând totul ce s'ar pune în calea valurilor sale cutropitore. Şi credem oare, că ne putem împotrivi acesteia, că putem întrerupe evoluţia întregei civilizaţii şi putem încerca din nou în patria noastră principiile, dela cari s'au abătut Visigoţii în Spania în veacul al XVII? Las răspunsul pe sama cititorilor; din parte-mi îmi dau numai espresie convingerii, că o astfel de încercare în ori ce ţară, sub ori ce formă de guvernare şi ori cât cu învoiala tuturor naţionalităţilor, cari locuesc ţara: pe o vreme oare care poate produce mari încurcături, poate conduce la asupriri mari; că o astfel de încer- 128 care poate oprì în desvoltare pe o vreme oarecare respectiva ţară, în care s'a făcut; o poate împinge înapoi în civilizaţie, dar la o stabilitate desigur nu poate contà. XIII. CHESTIUNEA NAŢIONALITĂŢILOR SE POATE REZOLVI NUMAI ASIGURÎND LIBERTATEA INDIVIDUALĂ A SINGURATICULUI. Mişcările noastre naţionaliste, precum am mai spus-o în şirul părerilor mele, se aseamănă în multe privinţe mişcărilor religioase de pe vremea reformaţiunei. Privind fie generalitatea acestor mişcări, fie influenţa-le asupra spiritelor, în urmarea cărora şi-au forţat faţă de toate celelalte mişcări, întâietatea, modificând ori-ce aspiraţie a veacului, aflăm cea mai mare analogie. Şi tot aceasta o putem spune, comparând evoluţia acestor două mişcări. — Precum mişcarea naţionalistă s'a ivit în veacul nostru ca o aspiraţiune de libertate, căutându-şi ţinta numai în delăturarea obstacolelor din calea liberei dezvoltări a naţionalităţilor: tot aceasta o vedem şi la mişcările religioase din veacul XVI, cari l-a început s'au ivit aseminea numai pentru libertatea conştiinţei şi nu cereau altceva decât ca fiecare om să-şi poată ruga conform propriei convingeri pe Dumnezeul său ; şi precum 130 mişcările noastre naţionaliste şi-au schimbat pe nevăzute ţinta, până ce-'n fine, cei ce s'au adunat sub steagul libertăţii, nizuesc spre asemenea dominaţitme, ca şi aceea împotriva căreia s'au înrolat ; — acelaş lucru îl observăm şi în decurgerea mişcării religioase : în numele toleranţei aseminea intoleranţă, în semnul libertăţii aceaş poftă de dominaţie, între gravamenele împotriva expansiunii altora aceeaş vrere de expansiune ; ba chiar mai mult, analogia aceasta se estinde şi asupra amănuntelor mişcării. Dacă naţionalităţile, spre a-şi asigura libertatea pretind teritorii separate, unde dânsele să domnească, dacă pretind să li-se garanteze în lege o specială sferă de drept şi ca dreptul, ce-i compete individului privitor la folosinţa limbei sale să i-se confereze nu ca la individ, ci ca la un membrii al anumitei naţionalităţi; dacă se cere ca funcţiunile terii să se împartă după naţionalităţi şi că 'ntr'un anumit cerc numai membrii unei anumite naţionalităţi să fie capabili de funcţiuni; dacă cu un cuvânt la o mişcare care s'a pornit în numele libertăţii şi egalităţii acum fie-care cere privilegii şi se sileşte ca aceste să fie cât mai mari: — toate acestea nu sunt nuoi, şi cine cunoaşte istoria ştie că odinoară diferitele confesiuni religioase au păşit tot cu aseminea pretenţiuni una faţă de alta şi tot sub aceste pretexte. Ca să asigure pe câte-o confesiune împotriva asupririi celeilalte şi fixând cu precisiune sfera de drept a fiecăreia, prilejul frecărilor să fie înlăturat: aceasta a fost cauza pentru care au fost spriginite ca şi acum inte- 131 resele singuraticelor naţionalităţi aşa atunci interesele singuraticelor confesiuni. In teri catolice s'au ficsat teritorii separate pentru protestanţi, s'au ridicat fortificaţii servite de depozitul de arme al religiunei; numărul bisericilor s'a limitat prin legi; s'a decretat, pentru cari oficii câţi să se candideze din fiecare confesiune şi care parte a conziliului comunal să se formeze dintre credincioşii uneia ori alteia confesiuni ; — şi care a fost urmarea acestor măsuri şi dispoziţiuni, pretutindeni, unde s'a încercat resolvirea chestiunii religioase pe această cale ? Oare nu neîntrerupt conflicte a confesiunilor ; asuprirea aceleia, care într'un cerc oare-care s'a văzut în minoritate ; şi ca urmare a toate acestea, o luptă sângeroasă ca de un veac, care a zguduit cele mai puternice state, a pricinuit o ireparabilă rupere până în ziua de azi la una din cele mai mari naţiuni ale Europei, pretutindenea împedecând progresul civilizaţiunii ? Lupta într' un stat a fost mai sângeroasă ; în altul a adus la totala asuprire a câte unei confesiuni; dar în tot locul, unde n'a reuşit aceasta şi împăcarea confesiunilor s'a căutat pe calea de a le stabili în lege sfera de drept şi privilegiile, urmarea a fost aceeaş: cetăţenii fie-cărei astfel de ţări separându-se după confesiuni, au stat ca dujmani lâng'olaltă şi pacea şi liniştea confesională s'a ajuns cu atât mai puţin, cu cât a fost mai mare numărul legilor alcătuite spre acest scop. Evul mai nou a fixat şi 'n aceasta privinţă direcţii nuoi. In locul sferelor de drept şi a privilegiilor s'a aşezat principiul libertăţii religionare, 132 după care osebirea confesională nu ezercită nici o influenţă asupra drepturilor civice ale individului. S'a recunoscut că asupra întrebării la care confesiune aparţine cineva, hotăreşte numai propria-i conştiinţă şi că respândirea şi cultivarea fiecărei religiuni este a se bizui pe zelul credincioşilor, rămânând singura chemare a legilor, să apere pe fiecare în usarea de aceasta libertate; — şi iată în măsura, în care principiul s'a aplicat:: chestiunea religioasă era aplanată. Libertatea n'a sistat emularea zeloasă între diferitele confesiuni, acărei apariţiuni aşa de interesante le aflăm în America de ost; n'a micşorat proselitismul pe pe care-1 întâlnim în Englitera mai mult ca oricând ; dar pacea prin toate aceste nu se tulbură şi putem cu siguranţă afirma, că niciodată n'a existat mai perfectă înţelegere între osebitele confesiuni şi că sfera de drept a fiecărei confesiuni chiar şi 'n ţari, unde vre-una — ca de ex. protestanţii în Franţa face numai o mică minoritate a populaţiei, niciodată n'a fost mai perfect asigurată. Analogia între mişcările naţionaliste a veacului nostru şi a celor religioase din vremile anterioare, residă 'n firea lucrurilor. Cele două, — cu privire la obiect aşa de osebite mişcări — nizuesc spre un ţel, care la una e libertatea religioasă la cealaltă naţionalistă, dar în amândouă cazurile e libertatea. Amândouă mişcări îşi trag puterea din forţa, pe care o au ideile asupra sufletelor oamenilor. Şi locul, pe care-l ocupa unii atât în mişcarea religioasă, cât şi în cea naţionalistă, depinde nu dela teritorul, pe care 133 locuesc, ori dela clasa, căreia aparţin, ci singur numai dela convingerea lor personală. Dar' oare analogia aceasta, care indiscutabil ezistă privind fie cauzele fundamentale ale mişcării, f ie decurgerea ei: nu justifică oare părerea noastră, că şi chestiunile naţionaliste a veacului nostru se pot rezolvi numai pe calea care s'a dovedit atât de ducătoare la scop la mişcările religioase; n'ar justifica oare aceasta chiar şi atunci, dacă n'am putea aduce în spriginul acestei păreri acea experienţă generală că primejdia chestiunii de naţionalitate depinde pretutindenea dela măsura cu care se aplică în ţările singuratice pentru arangiarea divergenţelor naţionaliste principiul libertăţii individuale şi că pânăce de cs. în America, Elveţia şi Belgia diferitele naţionalităţi locuesc în pace lâng'olaltă: certele naţionale acolo au devenit mai ascuţite, unde, ca de ex. în Ardeal s'a stabilit în lege sfera de drept a fiecărei naţionalităţi şi s'a garantat starea lor privilegiată. După toate aceste experienţe, ce ne zac înainte, putem afirma cu siguranţă, că pentru sistarea certelor la cari au dat ansă în veacul nostru osebirile naţionale şi cari ameninţă unele state cu serioase pericole, pân'aci libertatea s'a dovedit de cea mai puternică panacea şi aceasta zace în firea lucrurilor. O astfel de mişcare, ce s'a produs prin asuprirea reală ori închipuită a unora: prin nimic altceva nu se poate mai bine potoli decât îndepărtându-i-se cauzele. — In politică însă cel puţin încât e vorba de rezolvirca chestiunilor practice nu există regula generală care să n'aibă excepţii şi oricât de mult 134 am fi convinşi despre felul recunoscut în general de practic al unui sistem, înainte de a-i încerca aplicarea într'o anumită ,ţară, e nevoie, să fim cu osebită atenţiune la situaţia şi împrejurările aceleia. Ungaria, tocmai cu privire la împrejurările ei naţionale e 'ntr'o stare cu totului specială, Relaţiunea, în care stăm cu imperiul, înrudirea ba chiar identitatea naţională la o parte a locuitorilor ţării cu popoarele ţărilor învecinate; întreagă evoluţia noastră istorică şi mai ales evenimentele ultimelor vremi, cari au săpat brazde adânci în sufletele cetăţenilor acestei ţări: sunt tot atâtea cauze, esplicând indiscutabilul fapt, că divergenţele naţionaliste la noi sunt mai ascuţite decât aiurea şi că măsuri cari în alte ţări s'au dovedit proprii a resolvî chestiunea aceasta: la noi nu promit aceleaş rezultate. Pe deoparte singuraticele naţionalităţi, cari veacuri dearândul s'au simţit oprimate în libera-le desvoltare, la noi cer garanţii mai tari pentru asigurarea viitorului lor, pe de altă parte mai multe garante cere şi ţara, acărei viitor e din toate părţile ameninţat, drept-acea libertatea, care în alte părţi s'a dovedit suficientă pentru rezolvirea acestei chestiuni, la noi nu satisface dorinţele fiecărei naţionalităţi, şi totuş e mai mult, decât ce le putem oferi fără sacrificarea intereselor statului. Acesta e reproşul, ce-l aduc părtinitorii mai zeloşi ai diferitelor naţionalităţi şi aceia, cari se 'ngrijesc de unitatea ţării, împotriva acestui fel de rezolvire a chestiunii naţionaliste. 135 Să vedem, încât e corectă părerea aceasta? Avem o chestiune curat practică înaintea noastră; s'o examinăm deci din punct de vedere curat practic adecă lăsând la o parte orice excursiuni teoretice, şi ţinând seamă numai de împrejurările patriei noastre: să ne punem cele două întrebări: l-iu: drept e oare, că pretenţiunile diferitelor naţionalităţi ale patriei noastre nu se satisfac acordând fiecăreia deplină libertate? 2-a: drept e oare, că libertăţile acordate naţionalităţilor strică unitatea şi primejduiesc existenţa ţării ? XIV. INFLUINŢA LIBERTĂŢII ASUPRA SINGURATICELOR NAŢIONALITĂŢI. Patria noastră în privinţa chestiunilor de naţionalitate are o situaţie cu totului particulară. Asta o auzim de nenumărateori, şi e corectă, însă precum la patria noastră, aşa la fiecare ţară, şi precum la chestiunea de naţionalitate aşa la orice chestiune se potriveşte; pentrucă 'n definitiv nu înseamnă mai mult, decât că orice chestiune se poate rezolva numai după cântărirea exactă a împrejurărilor cari ezercită influinţă asupra ei. Şi cari sunt acele împrejurări particulare ale patriei noastre? întâia: numărul diferitelor noastre naţionalităţi, şi împrejurarea că nu locuesc în masse compacte ci cât se poate de amestecate, neputânduli-se astfel fixa hotarele geografice. Nu există în patria noastră naţionalitate, din care o parte n'ar locui într'un astfel de ţinut, unde majoritatea se compune din altă naţionalitate. Aşa întâlnim Slavi pe Alföld, Maghiari în Ungaria de sus, — ne mai amintind pe Germani cari sunt împrăştiaţi în 137 ţara întreagă, şi afara de un comitat, nici unde nu constituesc majoritate. A doua e: alipirea naţiunii noastre către aşa numitele instituţiuni municipale ale sale. E indiscutabil, ca aceste particularităţi ezercită o mare influinţă asupra resolvirii chestiei de naţionalitate; însă această după părerea mea sta într'aceea, că tocmai pentru aceste împrejurări, la noi o altă deslegare a chestiunii decât cea a asigurării deplinei libertăţi, nici închipui nu se poate. Tocmai imposibilitatea de a demarca astfel de graniţe naţionale, cari să nu cuprindă între sine şi pe alte naţionalităţi este cauza pentru care prin împărţirea teritorială nu satisfacem pretenţiiile naţionalităţilor. Şi tocmai pentrucă naţiunea se alipeşte de vechile ei instituţii municipale, e de sperat, că deplina libertate, ce legea oferă fiecărui individ îi va câştiga fiecărei naţionalităţi influenţa, ce cu drept cuvânt îi compete. împărţirea ţărilor după teritorii, chiar şi acolo unde — ca d. es. în Tirol stau numai două naţionalităţi în masse compacte faţă 'n faţă e ceva dificil, şi totdeauna periculos, pentrucă frânge unitatea, prealabila condiţie a oricărei forţe. Dar împărţirea între astfel de împrejurări e cel puţin posibilă; dacă divergenţele ce se nasc pe urma unei astfel de împărţiri la început sunt ascuţite, este cel puţin de sperat, ca mai târziu ajungând, după amare experienţe cele două naţionalităţi la convingerea că fiecare nu-şi poate nici oprima nici contopì rivalul: rivalii abzic în sfârşit daca şi nu de pofta de expansiune, cel puţin de în- 138 cercările de a se asupri unul pe altul. — Dar' dacă într'o ţară stau faţă 'n faţă, nu doua, ci şase naţionalităţi, fiecare solicitând recunoaşterea legitimităţii sale, şi fiecare păşind cu aceleaş pretenţii faţă de stat: cine poate oare aştepta aceasta? Nu vreau să le prezint dificultăţile mai mari decât ce sunt, şi fac abstracţie dela ce se produce în cercul aceleaşi naţionalităţi prin osebirea confesională şi de es. la compatrioţii noştri sârbi, atrofiază cu totul simpatiile, pe cari le-am aştepta dela limba comună: şi nici nu vorbesc de acele naţionalităţi mai mici, cari deşi stau în înrudire .cu altele mai mari, totuşi au sentimentul unei proprii individualităţi nu numai pe cele mai mari, naţionalitatea maghiară, germană, slavă, sârbă, rusă şi română. In ce chip să se facă împărţirea ca prin aceasta fiecare dintre naţionalităţi în părţile ei număroase să nu se simtă atinse? Nu vorbesc de Maghiari, cu a căror convingeri de drept împărţirea teritorului după naţionalităţi nici odată nu se împacă şi nu de Germani, cari prin orice fel de împărţire, nici odată nu-şi vor putea validitâ aspiraţiile lor naţionale: ci sa ne îndreptăm privirea esclusiv asupra naţionalităţilor în numele cărora se cere împărţirea. Repet: mişcarea naţionalistă nu este produsul unei agitaţiuni meşteşugite, nu este lupta împotriva unor principii teoretice ori gravamene închipuite; ci urmarea necesară a întregei noastre desvoltări de pân' acì, întrucât scopul întregei mişcări nu e altceva, decât ca principiul libertăţii individuale, să se aplice şi în cercul naţionalită- 139 ţilor. O astfel de mişcare precum nu se poate oprima cu violenţă, aşa nu se poate potoli cu concesiuni date la aparenţă, ci numai aşa, dacă vom satisface trebuinţele, ce i-au dat naştere; şi astfel în caşul present, numai atunci dacă îndepărtând obstacolele prin cari singuraticul cetăţean s'a simţit împedecat în ezercitarea liberă a naţionalităţii sale, fiecare individ, precum în altele aşa şi cu privire la naţionalitate să se poată simţi deopotrivă liber. Nimeni nu poate trage la îndoială, că voivodatul sârbesc, ori căpitanatul românesc, care ar cuprinde numai pe cetăţenii aparţinători acestori naţionalităţi, nu ne stă în putere a-l demarca, şi că şi mai puţin se poate executa o astfel de împărţire, pe lângă care o mulţime de membri ai acestor naţionalităţi să nu locuiască pe un teritor, pe care legea l-a fixat ca proprietatea altei naţionalităţi; şi că prin urmare nu se poate închipui o astfel de împărţire, în care drepturile, de care se bucură individul ca membru al unei naţionalităţi, n-ar depinde dela împrejurarea, ca să locuiască pe teritorul fixat propriei sale naţionalităţi. Dacă odată Sârbii din Buda şi Slavii de pe Alföld pot pretinde aceeaşi libertate pe seama naţionalităţii lor, ca şi cum aceia ar fi în Sirrniu, ceştialalţi în Ungaria de sus ; şi când aceasta li-s'ar refuza, s'ar putea cu acelaş drept plânge de asuprire: cum am putea oare satisface aceste dorinţe contradictorii dacă nu singur numai prin faptul că vom asigura fiecărui individ deplină libertate şi în privinţa naţională? 140 Incontestabil deci, că după ce Ungaria se osebeşte de alte ţări tocmai prin numărul naţionalităţilor sale şi prin faptul, că nu se pot irage graniţele geografice a singuraticelor naţionalităţi şi după ce pretenţiunile naţionalităţilor nu se pot împlini prin împărţirea teritorului nostru: singura cale, deschizându-se resolvirii chestiunii naţionaliste în patria noastră se poate căuta numai în deplina asigurare a libertăţii individuale. Vechiul nostru sistem administrativ şi dragostea naţiunii noastre pentru el — aceasta a doua, nu mai puţin importantă prticularitate — oferii garantă, că libertatea, pe care o dă legea individului întru libera dezvoltare a naţionalităţii sale, nu va rămânea literă moartă. Dacă pe de o parte se proclamă drept principiu, că legea, precum în privinţa religiei, aşa şi în privinţa naţionalităţii nu cunoaştem nici o osebire între cetăţeni şi că nici o naţionalitate nu-şi poate vindica drepturi, cari celorlalte li-s'au refuzat; dacă prin urmare nu este cerc, în care singuraticul să fie împiedecat întru folosirea limbei sale şi stabilirea limbei oficiale depinde în fiecare cerc esclusiv dela voinţa majorităţii; dacă, cu un cuvânt, am stăvilit principiul celei mai desăvîrşite libertăţi în privinţa limbii şi naţionalităţii : atunci situaţia, ce fiecare naţionalitate ocupă în patrie, depinde în cea mai mare parte dela aceeaş pietate, cu care singuraticii se alipesc de naţionalitatea lor; e însă incontestabil că asupra 141 acesteia are o mare influinţă şi organizaţia administrativă şi că aceasta se poate aşa arangia, că libertatea asigurată în lege pe seama fiecărei naţionalităţi, în practică nu există. Intr'o ţară, acărei administraţie s'a arangiat după principiile centralizaţiei riguroase, unde cetăţenii, în afară de corpul legiuitor, nu pot avea altundeva cuvânt asupra trebilor publice şi întreaga diriguirese face prin funcţionarii guvernului: efectul principiilor depuse în lege nu poate fi decât prea disparent. Fiecare se poate eşofâ liber pentru naţionalitatea sa, poate încerca terenul de întruniri pentru dezvoltarea şi răspândirea limbii sale şi dacă înaintea legii vrea să vorbească în propria sa limbă o poate face aceasta liber; dar' dupăce guvernul central nu poate dirigui deodată în şasă limbi, incontestabil, că în măsura, în care s'a lăţit principiul centralist, se restrînge terenul, ce se deschide limbilor singuratice în administraţie; sică acolo, unde instrucţia, ca şi în orice stat centralist s'a concentrat în manile guvernului, naţionalităţile nu mai au nici măcar garanta, că interesele lor în jurul instrucţiei, care e cea mai principală pentru dezvoltarea lor, vor fi deplin respectate. Pe lângă organizaţia noastră comitatensă, — ori mai bine zis, pe lângă o organizaţie comitatensă cum este aceeace se conturează în legile din 1848 în care se deschide un teren larg vieţii comunale şi comitatense şi întreaga administraţie se aşează pe principiul autonomist: putem afirma tocmai contrarul. In ţeară centralistă guvernul, chiar presupunându-i cele mai bune intenţiuni nu poate 142 apăra naţionalităţile în minoritate împotriva preponderanţei majorităţii; pe lângă o astfel de organizaţie administrativă pe care o reclamă geniul naţiunei noastre, asuprirea naţionalităţilor mai mici devine imposibilă. Pentrucă, comitatul neputând fi oprit să uzeze de limba pe care o vorbeşte şi înţelege majoritatea sa; să s'adreseze către alte municipii, aparţinând aceleiaş naţionalităţi, în limba sa; şi că, cu un cuvânt să decreteze aceasta limbă de a sa oficială şi s-o întrebuinţeze în toate afacerile pe cari organizaţia noastră administrativă le-a rezervat comitatelor; şi având comitatele singuratice faţă de guvernul central în parte aceaş libertate pe care o au comunele faţă de dânsul ; guvernului, ba chiar municipiilor le lipsesc mijloacele, prin cari ar putea octroa naţionalitatea majorităţii asupra altora, şi dac'ar voî să restrîngă pe aceste din urmă în cercul comitatelor şi a comunelor, spre pildă punând cunoştinţa vreunei limbi drept condiţiune elegibilă a deputaţilor comitatenşi ori dietali: o astfel de lege ar da prilej la o mare discuţie, s'ar putea decide prin o mare majoritate, şi ar putea pricinui adâncă nemulţumire şi mari divergenţe, dar de respectat abea se va respecta. Unicul avantaj, care, într'aceste îrnpregiurări îi va reveni unei naţionalităţi este, că în interesul înlesnirii, administraţiei se va fixa o limbă, ca limbă oficială a legislaţiei şi a guvernului central, şi eu sunt convins că aceasta, cu învoirea fiecărei naţionalităţi a patriei va fi cea maghiară; e evident însă ca aceasta poate cu atât mai puţin îm- 143 pedeca pe diferitele naţionaţităţi în desvoltarea lor, cu cât, nici aceea ca cineva să folosească în desbaterile legiuitoare propria-i limbă, nici aceea ca guvernul central să primească scripte adresate lui în orice limbă, şi să le resolve, nu va esclude. Când prin legile din 1848 am sistat privilegiile nemeşeşti şi am lăţit drepturile politice şi civice asupra fiecărui locuitor al ţării pe lângă un astfel de cens, în urmarea căruia, drepturile acestea într'o parte a ţării se ezercită prin aceia, cari în majoritatea lor nu aparţin naţionalităţii maghiare: pentru validitarea practică a egalei îndreptăţiri naţionaliste se cere executarea legilor din 1848 şi ca în organizaţia noastră administrativă, să rămânem credincioşi principiului autonomist, adecă acelei forme administrative pe care un lung trecut şi datinile şi moravurile naţiunei noastre le-a contopit cu întreagă existenţa noastră. Susţinând principiul egalei îndreptăţiri şi ţinând la organizaţiunea noastră administrativă, situaţia, ce naţionalităţile ocupă în ţară, va depinde numai dela voinţa lor şi dela libertatea, ce se va asigura vieţii municipale în ţara noastră; sub aceste condiţiuni împăcarea naţionalităţilor poate fi numai chestie de timp, care după ce a potolit patimile şi a redus pretenţiile singuratice la măsura ce se împacă cu interesele ţării şi cu pretenţiile juste ale altora: de odată va convinge pe toate naţionalităţile patriei, că tot ce s'a putut ajunge între acestea hotăra, s'a ajuns. XV. DREPT E OARE, CĂ LIBERTATEA DEPLINA ACORDATĂ NAŢIONALITĂŢILOR PRIMEJDUEŞTE EXISTENŢA ŢĂRII ? Influinţa, pe care organizaţia noastră municipală şi principiul egalei îndreptăţiri depus în legile din 1848 ar ezercita-o asupra stării naţionalităţilor, cari mai 'nainte, — când drepturile politice erau privilegii nemeşeşti — erau în mare parte excluse dela aceasta: e clară; şi deşi opiniunea, că starea naţionalităţilor se poate asigura numai prin împărţire teritorială, câştigă şi acum aderenţi: zi cu zi sporeşte numărul acelora, cari ţinând înnaintea ochilor interesele lor nu personale ci naţionale, recunosc, că promovarea acestora depinde nu dela privilegiile acordate singuraticelor naţionalităţi, ci dela aceea, că garantându-se libertatea individuală a fiecărui cetăţean al ţării administraţia şi exerciţiul drepturilor noastre politice să se organizeze astfel, ca fiecare naţionalitate din patrie să găsească o sferă, în cadrele căreia să-şi poată liber dezvolta naţionalitatea sa. Sunt mai puţin clare avantagiile acstui sistem, privindu-le din punctul de vedere al intere- 145 sului naţionalităţii maghiare ori al intereselor generale ale ţării; şi eu nu mă mir dacă, — mai ales din punctul de vedere ultim — se dau pe faţă scrupuli şi mulţi judecă de periculoase pentru viitorul ţării libertăţile depline ce s'ar acorda naţionalităţilor. Pericolele există, şi nimeni, cine ne priveşte situaţia şi direcţia pe care o urmează mişcările naţionaliste, nu le poate trage la îndoială caracterul lor serios; însă existenţa acestor pericole nu se poate aduce împotriva acelei direcţii, pe cari eu o cred mai potrivită pentru deslegarea chestiunei naţionalităţilor, anume nu pentru motivul, că pericolele acestea sunt urmările fireşti ale situaţiei noastre, şi adoptându-se acum principiul egalei îndreptăţiri, nu se pot evita; şi pentrucă dacă există un remediu al acestor primejdii, acesta se poate afla numai în libertatea acordată naţionalităţilor. In ce priveşte pe cea dântâiu: afirmaţiunea mea e evidentă. — Legile din 1848 generalizând drepturile politice asupra fiecărui cetăţean al terii, în urma entusiasmului ce-l vedem manifestându-se între cetăţeni pentru naţionalitatea lor, suntem în drept a presupune cu siguranţă, că aceştia îşi vor folosi fiecare situaţia în interesul propriei lor naţionalităţi. Fără preocupare privind însă lucrul, uşor ne putem convinge şi de contrarul. Admit, că primejdiile ce s'au deslănţuit asupra patriei şi asupra naţionalităţii maghiare prin recunoaşterea principiului egalei îndreptăţiri, devin atât de grave numai prin libertatea ce le este asigurată naţionalităţilor în organizaţia noastră administra- 146 tivă, şi admit, că dacă libertatea politică se stabileşte într'o astfel de formă, cum era la modă în Francia înainte de cesariat, puterea absolută a majorităţii legiuitoare şi administraţia centralistă responsabilă acesteia, ar împărtăşi naţionalitatea maghiară în aşa favoruri, cum niciodată, pân'acì n'a avut; dar abstrăgând chiar dela greutăţile, cu care ar ti împreunată întroducerea principiilor riguroase centraliste: oare aceste favoruri de cari s'ar bucura naţionalitatea maghiară, pot asigura statul maghiar? Să presupunem, că toate dorinţele celor mai fervenţi aderenţi ai acestei păreri s'au împlinit. Corp legislativ, acărui majoritate dispune de putere absolută în trebile publice; administraţie, după cele mai viguroase principii centraliste, şi că majoritatea acestui corp legiuitor este îmbibată de cel mai exagerat şovinism pentru supremaţia naţionalităţii maghiare şi administraţia uzează de toată puterea pe care i-o dă cea mai perfectă maşinerie administrativă în scopul acesta — şi ce-am ajuns oare? Putem atâta ajunge, ca împiedecând libera mişcare a naţionalităţilor în comună şi 'n comitat amuţim glasurile, cari umplu azi de temeri pe atâţia inşi; putem ajunge, ca centralizând toată instrucţia în manile guvernului să o folosim pe aceasta de mijloc pentru răspândirea propriei noastre limbi; dar ca diferitele naţionalităţi din patrie să-şi piardă conştiinţa proprie-i lor individualităţi: asta pe calea aceasta tocmai aşa nu o vom ajunge, cum n'au ajuns-o alţii cari au probat-o cu aceleaş mijloace împotriva naţionalităţii maghiare, şi rezultatul, la care putem calcula va fi, 147 că luată mişcarea dela suprafaţa vieţii publice, va pătrunde în păturile adânci, schimbând aversiunea de azi împotriva limbii maghiare, într'un sentiment de vrăjmăşie faţă de unitatea patriei, faţă de statul ungar. Dacă prin urmare mişcarea naţionalistă ameninţă cu primejdii patria noastră şi există de fapt factori puternici cari ţintesc la destrămarea statului; dacă forţa de atracţiune, pe care o ezercită naţionalitatea comună asupra unei părţi a locuitorilor terii este mai tare decât legăturile milenare ce au unit pe fii acestei patrii: putem fi convinşi că între astfel de împrejurări, puterea, pe care i-o dă guvernului maşineria administrativă se va dovedi insuficientă pentru apărarea ţerii; şi ca unitatea limbii oficiale, chiar dacă am reuşit s'o octroăm până la protocolul celei din urmă comune şi armata de funcţionari nu vor putea susţinea unitatea terii. Faţă de astfel de primejdii avem nevoe de alte remedii, pentru resolvirea unei astfel de probleme trebuesc alte mijloace şi eu numai una cunosc care ar corespunde mărimii acestei probleme şi anume: să satisfacem pretenţiunile legitime ale diferitelor noastre naţionalităţi şi în chipul acesta să delăturăm cauzele, cari au dat naştere acestei mişcări. Mişcarea naţionalistă tocmai pentrucă nu e — cum poate cred unii produsă prin machinaţiunile unora — pentrucă nu e rezultatul unei agitaţiuni meşteşugite: pentru aceste cuvinte astfel de măsuri, prin cari se satisfac pretenziunile unor corifei, ori se oprimă meşteşugit o apariţiune de nelinişte ce se manifestă în spirite, nu 148 vor sista aceasta mişcare. Agitaţiile naţionaliste ale veacului nostru, sunt numai o ramură a acelei mari mişcări, care a început cu reformaţiunea pentru eluptarea libertăţii şi a egalităţii pe terenul religios şi pretutindenea, precum în cercurile religiei unde odată a început, aşa şi pe terenul naţionalist numai atunci va înceta, daca îşi va ajunge scopul după putinţă; ori cât de mari sunt jertfele ce se cer dela noi cari ne ţineam naţiune dominantă în patria aceasta, e sigur, că numai aşa vom putea evita primejdiile ce ameninţă patria noastră. Ştiu bine, sunt destui cari vorbesc cu mult dispreţdespre însufleţireanaţionalistă, luându-o deceva efemer, care precum s'a ivit pe neaşteptate aşa va şi dispare, cu atât mai vârtos, cu cât puterea principiilor democratice, necesitatea existenţei statelor mai mari, facilitatea şi iuţeala comunicaţiunei cu un cuvânt direcţia de faţă a întregei noastre civilizaţii nu e favorabilă pentru separaţiunea naţionalităţilor mici; şi eu admit, că pot veni vremi, când urmaşii noştri vor înţelege tot aşa de puţin însufleţirea noastră pentru naţionalitate, ca şi noi pe aceea care în veacul XI şi XII a mânat jumătate Europa la sfântul mormânt; dar' dacă şi concedem, că chestiunea naţionalistă poate deja peste un jumătate secol se va număra în şirul acelor chestiuni rezolvite, asupra cărora oamenii privesc cu regret; atâta e sigur, că evenimentele cele mai importante a jumătăţii prime a secolului nostru s'au provocat prin influinţa principiului naţionalist; şi că precum întâia putere cesară în Franţa s'a frânt nu de înţelepciunea guvernului ci de însu- 149 fleţirea naţiunei spaniole, ruse şi germane: aşa în prezent şi'n cel mai apropiat viitor, principiul naţionalist va ezercita cea mai hotărîtoare influinţă asupra tuturor acelor ţeri unde s'a ivit. Idea de naţionalitate, după natura sa nu e idee revoluţionară, ba încât se întemeiază în mare parte pe istorie şi stă în nex cu moravurile poporului înrîureşte tocmai în direcţie contrară: şi dacă în epoca de faţă totuşi îi vedem efectul contrar, cauza trebue căutată în atitudinea ce unele state au luat faţă de naţionalităţile lor, păşind cu vrăjmăşie împotriva ideii, căreia în decurgerea acestui secol şi-au putut mulţumi existenţa. Aceasta s'a întâmplat şi se va întâmplà fără 'ndoială şi 'n patria noastră: şi dacă în numele unităţii terii preconizăm astfel de principii cari împedecă pe naţionalităţi în libera lor dezvoltare; dacă uităm, că oamenii mai uşor sufăr cea mai mare nedreptate, decât o astfel de stare, care le pricinueşte zilnic mici, dar continue neplăceri şi că pentru aceasta o administraţie vexatorică produce nemulţumiri mai adânci decât cel mai cras despotism; dacă ignorând influenţa ce aceasta idee ezercita asupra sufletului milioanelor, ori pornind din convingerea, că nu se împacă cu unitatea statului nostru, ne arangiăm viaţa constituţională în contrast cu aspiraţiile naţionaliste: aceste aspiraţii, precum pân'acì, aşa şi d'aci încolo ne vor ameninţa cu primejdii viitorul. Dar' tot atât de sigur e, că în măsura în care împăcând pretenţiile naţionaliste am dovedit, că existenţa statului nostru nu primejdueşte pe diferitele naţionalităţi ba este chiar o mai mare garantă a liberei lor dezvoltări: 150 aceea, ce părea periculos, devine chezăşia viitorului nostru şi greutăţile cu cari luptăm, se vor întoarce împotriva vrăjmaşilor existenţei noastre de stat, învingerea lor nefiind nici pentru dînşii mai uşoară, ca şi cum ni-a fost nouă. Neputând oprima sentimentele ce izvoresc din idea naţionalistă, aceasta ca pân'acì, aşa cel puţin o vreme oarecare va ezercitâ şi d'acì 'ncolo influenţă hotărâtoare asupra tuturor împrejurărilor noastre, dar modul acestei influenţe depinde cu totului dela noi; şi fiind pe deoparte siguri, că 'n această parte a Europei nu se poate forma stat mai mare cuprinzând mai multe naţionalităţi; pe de altă parte nici cei mai înfocaţi aderenţi ai naţionalităţii maghiare neputându-se legăna în speranţa cu una cu două a contopi aceste naţionalităţi în cea maghiară; şi dupăce prin urmare, orice s'ar întâmpla, diferitele naţionalităţi ale patriei noastre nu pot aştepta dela viitor mai mult, decât ca condiţiile de înaintare ale naţionalităţii lor să fie asigurate în stat şi noi Maghiarii nu putem cere altceva, decât ca compatrioţii nostrii de diferite limbi să ţină cu deopotrivă credinţă la patria comună: pentru delăturarea divergenţelor, pricinuite prin mişcarea naţionalistă, ba chiar pentruca sentimentele naţionaliste sa devie cea mai sigură garantă a statului şi libertăţii noastre, nu e nevoie de altceva, decât ca 'n locul viselor frumoase să ţinem înaintea ochilor noştri starea-ne reală şi să abdicăm la dorinţi, acăror realizare, judecând cu minte, o recunoaştem singuri de imposibilă. Alegerea e în mâna noastră, dar' nu e neîn- 151 doios şi aceasta este, că urmările aceleia, fie bune, fie rele, le va simţi, nu una ori alta naţionalitate, ci toate deopotrivă; şi tocmai în aceasta comunitate a intereselor noastre conzistă chezăşia în care eu văd rezolvirea norocoasă a acestei chestiuni. XVI. INCHEERE. Şi acum să recapitulăm pe scurt cele zise. In istoria civilizaţiunii noastre mai nuoi, nu găsim moment, în care idei să nu fi ezercitat influinţă hotărâtoare asupra înaintării omeneşti; şi întreg cursul civilizaţiei noastre s'a determinat prin acele schimbări, ce s'au întâmplat în aceste idei când deodată, când gradat. Privind unele epoce, observăm cele mai mari deosebiri, ba chiar contraste aparente în aspiraţiunile omeneşti şi ideile croind directivele acestora; dar îndreptându-ne privirea asupra întregului curs al civilizaţiei noastre, apare numai acea cale a consequenţei, pe care vedem genul omenesc într'o într'o anumită direcţie mergând înainte, întreaga-i evoluţie nefiind altceva decât o neîntreruptă năzuinţă spre ţelurile, pe cari le-a arătat creştinismul, în privinţa cărora ideile ivite în singuraticele secole servesc numai de mijloace şi sunt imediat schimbate cu altele, îndată ce nu mai fac serviciu înaintării generale şi împedecă libertatea, egalitatea şi comunitatea fericirii ome- 153 neşti spre care nizuieşte civilizaţiunea creştină. Ceea-ce în general zicem despre întreaga desvoltare a civilizaţiei noastre, aceasta stă şi despre epoca noastră şi influinţa ce ideia naţionalistă o ezercită asupra ei, este numai repetarea acelor apariţii, pe cari le întâlnim în alte epoce, asupra influinţei altor idei. Precum între cauzele, cărora ideia naţionalistă şi ideile dominante ale altor epoce îşi mulţumesc efectul general, aşa şi 'ntre mişcările, cari au provocat în veacul nostru ideia naţionalistă şi 'n alte veacuri, alte idei, găsim cea mai mare analogie; drept aceea putem presupune asemenea analogie şi cu privire la rezultatele, pe cari le putem aştepta dela această mişcare, putem adecă presupune că şî ideia naţionalistă îşi va atrage după sine consecinţele-i fireşti; dar numai pan' atunci, până ce, acestea nu ajung în contradicţie cu direcţia, pe care civilizaţia o urmează în progresul ei, şi că această influenţă, pe care o putem aştepta dela ideia naţionalistă, la nici un caz nu se extinde aşa de mult, ca să schimbe imediat orice stare de stat şi socială, şi să transforme tot ce există. Precum în altele, aşa şi 'n cazul acesta, mărimea şi direcţia influenţei ideii depinde dela împrejurările, între cari se încearcă în diferitele ţări crearea ei; şi precum ideia ezercită asupra acestor împrejurări influinţa modificatoare: aşa împrejurările reezercită asemenea influinţa asupra acelei forme în care ideia este realizabilă; de unde e clar, că problema, acărei rezolvire a devenit necesară prin chestiunea naţionalistă, 154 este pretutindenea una şi aceeaş, dar că mijloacele prin care e posibilă această deslegare sunt diferite şi se pot fixa, numai luându-se în considerare diferitele împrejurări ale diferitelor ţari. Aceasta e, ce în scrierea prezentă am încercat cu privire la Ungaria. Am înşirat pe scurt cauzele, pentru cari chestiunea de naţionalitate ezercită în vremea din urmă, o aşa de mare influinţă asupra vieţii noastre publice şi se discută cu atâta pasiune. Am fixat divergenţa de opiniuni, ce există în patria noastră, chiar şi cu privire la interpretaţiunea conceptului de naţionalitate şi acele contraste, care în urmarea aceasta se produc între pretenţiile ce se fac în numele idei naţionaliste, şi am arătat legătura, în care, împotriva acestor aparente contraste, stau interesele diferitelor naţionalităţi cu interesele patriei comune; aşa că rezolvirea chestiunei numai atunci e de nădejduit, daca principial având înaintea ochilor deplina egalitate de drepturi, nu ne uităm nici de pretenţiile singuraticelor naţionalităţi nici de faptul, că împlinirea tuturor acestor dorinţi depinde dela susţinerea unităţii ţării şi a libertăţilor ei constituţionale. In fine comparând cele doua direcţii, recomandate pentru deslegarea chestiunei noastre naţionaliste, mi-am esprimat convingerea; că, după ce sistemul, să se fixeze în legi sfera de drept a fiecărei naţionalităţi, în patria noastră nu se poate practic aplica: după ce, aplicarea acestui sistem, în loc de a aplana divergenţele naţionaliste ar avea drept 155 urmare o mai mare restrângere a libertăţilor individuale şi civice; şi dupăce, asta ar avea după toate prevederile drept urmare, întâi dizolvarea patriei noastre şi a monarchiei austriace, în aceeaş vreme însă ar împedecà formarea oricărui stat mare în aceea parte a Europei care în privinţa variaţiei naţionalităţilor este în aceeaş situaţie, prin urmare ar strica viitorul tocmai a acelor naţionalităţi în interesul cărora se propune; dupăce, cu un cuvânt, dacă luăm în considerare situaţia terii noastre, direcţiile epocei şi adevăratele dorinţe ale naţionalităţilor, ajungem Ia convingerea, că împărţirea teritorului terii şi a funcţiunilor după naţioualităţi, propunerea unora pentru sistarea chestiunii naţionaliste ar atrage după sine numai nuoi complicaţii, numai ascuţirea contrastelor existente; pentru toate acestea: rezolvirea chestiunii naţionaliste în patria noastră se poate ajunge numai prin lărgirea libertăţii individuale şi susţinerea neatârnării noastre constituţionale, şi pentru executarea practică a egalîndreptăţirii naţionaliste, dela care depinde deslegarea acestei chestiuni, în patria noastră nu se cere altceva decât executarea cinstită a legilor din 1848 şi aceea ca în organizaţiunea noastră municipală să menţinem principiul autonomist. Ca şi cuvântul, într'o strâmtoare de stânci, aşa şi idea, care într'o epocă oare-care face mult ecou, prin zgomotul mare, ce pricinueşte, devine neînţeleasă; aceasta s'a întâmplat în zilele noastre şi cu chestiunea naţionalistă; dar cine, învingându-şi amărăciunea primită în decursul lungei dis- 156 cuţiuni, în locul dorinţelor ţine înaintea ochilor numai ceeace cu mintea sănătoasă se poate crede de ezecutabil: poate va primi părerile aceste şi ceeace probabil nu-i va succede scrierii de faţă, aceasta o putem aştepta dela vreme, care cu siguranţă va dovedi, că chestiunea de naţionalitate în patria noastră numai pe calea aceasta se poate rezolvi; pentrucă o mişcare ce s'a pornit în numele libertăţii şi numai spre asigurarea acesteia, singur prin libertate se poate termina; pentrucă îndreptându-ne privirea asupra marei mişcări religioase, care este în cea mai mare analogie cu mişcarea naţionalistă şi privim starea acelor ţări în cari stau diferitele naţionalităţi, esperienţa verifică părerea aceasta; şi în fine, pentrucă ceeace a dovedit întreaga istorie a civilizaţiei noastre despre influenţa ideilor dominante, aceasta va dovedi-o şi experienţele epocei prezente: că fiecare idee devine în vre-o epocă numai în acea formă dominantă, în care o cere interesul înaintării generale, şi că fiecare, îşi perde puterea ce a avut, când ajunge în contrazicere cu direcţia "generală pe care o urmează civilizaţia în progresul ei; şi că tocmai pentru cuvântul acesta, purcezând la rezolvirea chestiunei în senzul conceptelor lumei vechi şi readucând împregiurările evului mediu, înfiinţăm cu naţionalităţile un nou fel al sistemului de castă; regulând condiţiunile diferitelor naţionalităţi nu după exemplul Sviţerei şi Americei, ci aşa cum s'a întâmplat înainte de 1848 în Ardeal, unde unor anumite naţionalităţi li-s'au garantat drepturi speciale, în teritorii speciale; căutând aplanarea ches- 157 tiunii nu în libertate ci în privilegii ce s'ar acorda cutăror naţionalităţi şi cu un cuvânt, uzând de astfel de principii în chestiunea aceasta cari stau în hotărâtă contradicţie cu întreaga direcţie a civilizaţiunii noastre: aplanarea pacinică a chestiunii devine imposibilă. O ştiu bine, că sunt mulţi, cari afirmă aceasta; şi dacă esaminăm pretenţiunile ce se fac în numele ideii naţionaliste şi aceste ar atrage după sine corigarea harţei Europei, ba chiar ar împedica într'o parte a Europei formarea oricărui stat mare respective independent; dacă vedem încurcătura, ce există chiar cu privire la interpretarea chestiunii naţionaliste şi patima, cu cari păşesc pretenţiunile: în adevăr pare ca şi cum civilizaţia noastră e ameninţată prin chestiunea aceasta de o nouă primejdie, ce se poate delătura numai zdrobind curentul ce şi-a pus de ţintă eluptarea de drepturi naţionaliste. - Dar eu nu împărtăşesc aceste îngrijorări, şi în încurcătura ce s'a născut în jurul acestei chestiuni, nu văd decât repetarea acelor apariţii, ce acolo sunt la ivirea fiecărei idei nuoi şi ai putea zice dovedesc numai celeritatea impulsului, ce fiecare idee nouă dă progresului general. Cine nu cunoaşte tulburările la cari a dat ansă şi dă şi 'n zilele noastre idea libertăţii şi a egalităţii; — cine n'a auzit ponosurile zilnice pe cari le aduc împotriva acestor idei, adversarii lor? Nu s'a zis oare de o mie de ori, că distrugându-se principiul autorităţii se destramă toate statele lumii; că principiul liberei investigaţii va zgudui principiile morale pe cari stă aşezată societatea, 158 va distruge legăturile care unesc pe oameni ? — Nu se susţine oare până azi, că egalitatea face imposibil orice stat, cari nu se pot închipui fără subordinaţie, nimiceşte dreptul de proprietate şi cu dânsul toată civilizaţia noastră; — şi nu s'aduc oare fapte cari înadevăr par a justifica aceste afirmări ? — Pentrucă cine poate nega, că libera investigaţie într'adevăr a zguduit multe! că libertatea politică, acolo unde a fost refuzată, a ameninţat statele cu zguduire; că în numele egalităţii se fac pretenţii, cari tulbură orice ordine şi primejduesc întreaga civilizaţiune; — şi totuşi privind fără preocupare marea mişcare căreia i-a dat naştere principiul libertăţii şi egalităţii, cine nu va recunoaşte că aceea luată în întreg a promovat civilizaţia, ba că este chiar condiţiunea prealabilă a progresului culturii noastre. Totul ce s'a zis, împotriva libertăţii şi egalităţii se poate cu tot dreptul spune şi împotriva principiului naţionalist şi primejdiile, cu cari mişcarea aceasta la aparenţă ne ameninţă civilizaţia, nu sunt mai puţine; dar oare nu putem face aseminea asemănare şi cu privire la cauzele finale ale ei ? Se aseamănă şi turnului babilonic veacul nostru, care cu îndrăzneţele lui aspiraţii nu cunoaşte hotar şi care ar vrea să-şi înalţe până la cer clădirea civilizaţiei sale, dar acărei provocatoare aspiraţii D-zeu le pedepseşte acum aşa, că a amestecat din nou limbile oamenilor. Primesc asămănarea, dar după părerea mea e rău aplicată. — Nu popoarele pământului, ci un tiran imprudent a voit să ridice turnul, care 159 s'ajungă până la cer şi împrăştierea ce s'a făcut prin amestecarea limbilor l'a pedepsit numai pe tiran; dar pentru popoare a fost o binefacere a provedinţei, care n'a voit ca în muncă de soboli să-şi mistue puterile pentru preamărirea unuia, ci li-a împrăştiat, ca să fructifice pretutindenea. Ceeace în cartea sfântă cetim despre zidirea turnului babilonic prima mişcare pentru libertate, acărei amintire a rămas — este întâiul protest pe care-l cunoaştem al genului nostru contra puterii absolute, şi în senzul acesta mişcările naţionaliste ale veacului nostru sunt în adevăr continuarea acestei întâmplări, întreaga mişcare nefiind altceva decât aplicarea nouă a acelor principii, pentru cari omenirea veacuri întregi şi-a vărsat sângele, nefiind altceva decât urmarea firească a convingerii, că dupăce fiecare om s'a născut spre libertate şi dupăce toate privilegiile de clasă s'au şters şi drept bază a societăţii noastre, s'a acceptat deplina egalitate de drepturi nu putem refuza aceste principii nici când ele se cer pentru regularea raporturilor dintre întregi popoare. Dar având încredere în urmările binefăcătoare ale libertăţii, şi recunoscând minunile pe cari ni le-a dat egalitatea în epoca noastră: ce ne îndreptăţeşte oare să dubităm în efectul aceloraşi principii, aplicându-se în sfere mai largi? Tocmai fiindcă mişcarea naţionalistă este numai o ramură a marilor mişcări a epocei noastre şi aceea decepţiune, care confundă egalitatea de drepturi cu egalitatea de situaţii; libertatea cu nimicirea oricărei ordini, zace şi aici în firea lucrurilor: e de prevăzut, că şi aceasta va da 160 încă prilej la multe şi grele lupte; asemenea e de prevăzut şi aceea, că nici aceasta mişcare nu va împlini toate acele aşteptări, pe cari nu le vestesc drept rezultat final al ei. Precum victoria principiului de egalitate, n'a pricinuit între singuratici urmările pe cari le vesteau unii anteluptători şi egalitate, aşa cum a înţeles-o Rousseau, nicari nu există: asemenea rezultat putem aştepta şi dela izbânda principiului egalităţii naţionaliste. Principii, ori cât ne-am însufleţi pentru ele, nu pot schimba firea lucrurilor şi acele osebirir cari există între diferiţii oameni ori diferitele naţionalităţi — în urmările poziţiei, trecutului istoric şi a capacităţii lor fireşti — nu se sistează nici prin legi, nici prin doctrine. Şi precum mişcările noastre naţionaliste nu pot împlini speranţele acelora, cari, aşteaptă dela aceste nu egala îndreptăţire a tuturor popoarelor pământului ci egalitatea lor faptică: aşa nu vor realiza nici frumoasele fantazii, deşteptate în unii de aceste mişcări cu privire la viitorul neamului lor. Nuoile cercetări filologice dovedesc, că acele popoare pe care ştiinţa le grupează la familia arică ori indogermană şi a căror luptă constitue obiectul istoriei nuoi şi vechi; îşi trag dintr'o sorginte origina; şi mergând înapoi în istoria antică, fost-a vreme, când persanul şi elinul ce sta cu el în lupte pe moarte şi viaţă, acesta şi latinul, care l-a încălcat, germanii şi slavii dujmânindu-se între sine, blândul indian şi englezul care 1-a subjugat, toate acestea aveau ca un popor, încă o istorie comună. Progresând mereu ştiinţa 161 află tot mai multe puncte de întâlnire între seminţia arică şi semită şi sunt convins, că tot aceasta se va întâmpla şi în privinţa popoarelor ural-altaice, cu cât mai mult se va face obiect de studiu aprofundat cunoştinţa limbii lor. — Dar când după' atâtea lupte şi calamităţi, în fine se dovedeşte ştienţific originea comună a popoarelor pământului, aşa că nimeni să nu fie nici într'o îndoială în privinţa inrudirii lor, solidaritatea lor încă nu s'a fixat şi fraţii cari s'au găsit nu-şi vor cădea unii altora în braţe. Siguri putem fi că ceeace n'a succes religiunei, nu-i va succede nici ştiinţei, nici politicei, şi aspiraţiunile de unire a tuturor popoarelor slave ale Europei, fie acele ori cât de frumoase şi poetice, ca speculaţi uni pornite din unitatea genului omenesc, pot fără îndoială produce mari succese morale, dar prin mişcările naţionaliste ale veacului nostru, nu se vor realiza. Peste tot după ce marea schimbare, ce a urmat cu dăiimarea lumii vechi, prin distrugerea barbară a civilizaţiei romane şi totala prefacere în domeniul ideilor pe urma creştinismului, n'a putut esopera ca o parte a stărilor lumii vechi, să nu se menţină; şi dacă şi acum jumătatea mai mare a întregei noastre, civilizaţiuni zace pe rămăşiţele lumii vechi, tot aceasta ni-o putem imagina şi despre inarea prefacere, la care azistăm ca martori. Dar dacă idea naţionalistă nici nu va produce acele mari rezultate pe cari le aşteaptă unii dela dânsa; dacă ştim cu siguranţă, că nu putem aştepta dela dânsa nici egalitatea stării po- 162 poarelor, nici realizarea frumoaselor vise panslaviste: recunoaşterea acelui principiu, că precum indivizii aşa şi popoarele pot să fie în stări osebite, dar în drepturi egale —, entuziasmul oare, cu care atâtea naţiuni pe lângă apărarea cu gelosie a propriei individualităţi ostenesc toate pentru înălţimea propriei lor culturi, nobila emulare, ce se naşte între dânsele şi generala însufleţire pentru libertate: nu sunt oare mari progrese? — Şi dacă privim la acestea, pe care mişcarea naţionalistă în parte le-a realizat şi cari sunt urmările fireşti ale ei, nu trebue oare să recunoaştem, că ceea ce stă în faţa noastră în mişcarea aceasta, acărei apariţii umplu pe mulţi de teroare, nu e altceva decât una din acelea manifestaţiuni ale provedinţei divine, pe cari le întâlnim adese în istorie, tocmai în acele momente când progresul la aparenţă a devenit imposibil, se iveşte o nouă idee, ca doborând ce a fost putred şi învechit să deschiză omenirii noui cărări pentru mersul ei înainte. Dacă stă faptul, pe care-l dovedeşte istoria întregului gen omenesc, că ori ce progres se naşte nu din atingerea diferitelor elemente (diferite persoane); dacă recunoaştem, că civilizaţia noastră numai atunci va putea corespunde înaltei sale chemări, dacă toate popoarele pământului vor participa la munca ei comună şi fiecare-şi va folosi capacitatea cu care l-a dăruit Dzeu şi calităţile-şi persoanele ostenind pentru ţinta comună; dacă însfârşit totul ce duce la înălţarea individului, ce-l scoate din cercul strâmt al egoismului său conduce la înălţarea umanităţii: atunci în adevăr efectul puternicei înfluenţe ce-o ezer- 163 cită ideia naţionalistă asupra culturei noastre în rezultatul său final nimeni nu-l poate trage la îndoială, şi de aci urmează şi atitudinea ce noi Maghiarii trebue să luăm faţă de aceasta mişcare. Pentrucă dacă aspiraţiile naţionaliste ale veacului nostru se pot privi numai de urmări necesare ale direcţiilor în cari înaintează cetăţenii Europei, dacă egala îndreptăţire naţionalistă este numai consecinţa irefuzabilă a acelor idei cari constituesc temelia societăţii de azi: nici noi n'o putem refuza aceasta dela noi şi viitorul ne depinde, dela partea ce o luăm din munca la care sunt angajate popoarele Europei, întru realizarea acestor idei. Eu înţeleg îngrijorarea unora în chestia naţională. Ascultând pretenţiunile ce se fac în virtutea ideii naţionaliste cari exclud posibilitatea susţinerii oricărui stat regulat — ura, cu care păşesc şefii naţionalităţilor împotriva noastră a Maghiarilor — îndărătnicia, cu care ni-se refuză mâna întinsă spre pace: aflăm naturale sentimentele acelora, cari, dupăce orice chip al aplanării pacinice s'a arătat iluzoriu, în sfîrşit cred problema noastră în luptă, pentrucă orice ne-ar aştepta, susţinerea unităţii ţării şi apărarea propriei noastre naţionalităţi, este prima noastră datorie, înţeleg aceste îngrijorări şi ştiu aprecia aceste sentimente, dar nu le împărtăşesc. Căci sunt convins că nici individ singuratic nici naţiune — prin ură şi invidie nu s'a făcut mai mare, dar nimeni n'a devenit nici mai mic, din pricina, că a fost hulit ori batjocorit. Mărimea, pentru care ne-am născut nu 164 prin păcatul ori lăcomia altora ci numai prin propriile noastre greşeli vom puteâ-o pierde. Viitorul fiecărui popor, după Dumnezeu, care l'a înzestrat cu anumite calităţi, depinde numai dela tăria voinţii sale, şi astfel zgomotul ce s'a născut în jurul nostru şi exploziunile pătimaşe ale adversarilor noştri, pot deveni primejdioase pentru noi numai abătându-ne dela calea desemnată de situaţia şi datoriile noastre. Pentrucă recunosc, că prima noastră datorie este a susţineà unitatea patriei; dar ştiu, că precum acei muri cari s'au zidit din cele mai felurite petri şi cărămizi, de multe ori sunt cei mai tari: aşa şì din cele mai diferite elemente se poate alcătui stat puternic; dar ştiu şi aceea că cel ce la zidire în loc de a aşeza piatră pe piatră şi a le lega cu ciment, ar voî să le contopească: ar perde numai vreme, şi că asemenea am procede noi, dacă nemulţumindu-ne cu închiegarea într'un puternic întreg a difemelor naţionalităţi ce locuesc în patria noastră, am voi să ajungem contopirea acestora. Pentrucă, tăgăduiesc, că libertatea deplina acordată naţionalităţilor poate primejdui patria aceasta; dar nu vreau să evit aceste primejdii prin astfel de mijloace, cari în urmările lor sunt şi mai primejdioase. — Ştim că Constituanta franceză, dupăce prin toate actele sale s'a îngrijit ca puterea executivă să nu fie prea tare, în fine a slăbit-o aşa de mult, încât n'a mai putut apăra ordinea,şi legalitatea şi că şi direcţia contrară, care nisueşte a lua posibilitatea oricărei împotriviri faţă de guvern, produce ase- 165 menea urmări daunoase şi că'n momentul când ne-am înarmat absolut contra exceselor guvernului am creat anarchia — în celalalt, în care am făcut imposibilă revoluţiunea, am creat despotizmul. Şi aceasta stă pentru toate; şi desigur nimic nu e mai primejdios, decât când într'un stat vroirn să ne îngrădim cu toate măsurile împotriva unor primejdii. Ca şi 'n toate altele aşa şi 'n chestia naţionalistă trebue să ne bizuim şi pe oarecare cuminţenie; căci unde lipseşte aceasta, acolo organizaţie sănătoasă de stat şi aşa nu e posibilă. Pentrucă 'n fine sunt convins, că existenţa naţiunii maghiare — pentru care a osteni este datoria de căpetenie a vieţii noastre şi 'n viitorul căreia avem tot aşa de nemărginită încredere, pe cât de mare este dragostea ce ne încălzeşte pentru neamul nostru — că existenţa naţiunii maghiare nu depinde dela privilegii ce s'ar fixa în legi pe seama ei şi că viitorul ei nu se va primejdui când ca şî în 1848 nobilimea, aşa acum poporul maghiar ar abzice la toate prerogativele sale, dar numai pentrucă în chipul acesta îşi poate asigura mai bine interesele şi libertatea patriei sale şi pentrucă simte că pentru a ocupa un loc de onoare între aceste hotăra, nu e de lipsă, ca să fie pusă la acest loc de onoare. Şi dacă după atătea acuzaţiuni nedrepte ce se ridică împotrivă-ne, dacă în mijlocul primejdiilor, cari ne ameninţă viitorul şi pe cari dujmanii noştri le vestesc de neinvincibile câte odată ni-se strânge inima: să ne întoarcem la 166 istoria viforosului nostru trecut, acesta liniştindu-ne, deodată ne va arăta şi calea pe care purcezând vom evita primejdiile. Dupăce naţiunea noastră, când a descălicat în actuala-i patrie, a răspuns unei mari necesităţi, care cerea alcătuirea unui stat puternic această parte a Europei; şi pentrucă de când a luat creştinismul întrând în marea înfrăţire a popoarelor apusene dânsa a devenit sentinela civiliza-ţiunii în această parte a Europei: acesteia avem ai mulţumi, că pânăce alte popoare ale vremilor acestor migraţiuni, au perit, naţiunea maghiară a rezistat veacuri întregi împotriva atacurilor, îndreptate de împărăţia dela apus şi meazănoapte contra neatârnării sale. Fiind din secolul XIV până în cel al XVI fortăreaţa creştinismului apusean, pe care l-a apărat împotriva Osmanilor: acesteia area-şi mulţumi patria poziţia ce a ocupat până lacăderea dela Mohács. Fiindcă naţiunea noastră n'a căzut în desnădăjduire nici în urma acestei lovituri, şi sub steagul creştinismului şi-a continuat lupta cu aceeaş energie: d'acea au luptat vitejii a jumătate Europei în şirele noastre, până când de pe zidurile din Buda a căzut semiluna şi s'au reîntregit vechile hotare ale patriei. Şi fiindcă ia parte la mişcările constituţionale ale veacului mai nou, la marile mişcări pentru libertate şi egalitate: aceasta este ce i-a câştigat în vremea mai nouă şi a menţinut până azi simpatiile universale pe seama acestui popor, la număr relativ mic şi stând fără neamuri în mijlocul Europei. 167 Ştim, că luând Sf. Ştefan creştinizmul şi arătând poporului său această nouă direcţie, mulţi au privit în aceasta pericolul naţionalităţii maghiare şi că un mare partid patriotic a ridicat arma împotriva acestui pericol. Ştim, că din secolul XIV. până în al XVI. n-am dus lipsa acelora, cari căutau chemarea naţiunii noastre în lăţirea sa spre apus şi spre răsărit asupra boemilor şi polonilor; că mai târziu au fost cari au aflat singura garantă a susţinerii patriei într'o alianţă cu turcii; şi că în fine acum înainte cu patruzeci de ani un mare partid în a cărui patriotizm şi intenţii bune nu dubităm, profeţia perirea neamului maghiar prin adoptarea nouilor forme democratice, afirmând, că numai astfel ne vom putea asigura viitorul, dacă vom ţinea la instituţiile vechi şi ne vom ferî de influinţele vremii mai noui. Dar reprivind acum cine nu recunoaşte: dacă Sf. Ştefan rămâne păgân şi-şi caută siguranţa poporului său în isolure: naţiunea noastră peria de mult, cum au perit altele de asemenea vitejie şi mult mai mare la număr; că toate acelea lupte, prin cari naţiunea noastră işi căuta mărirea spre răsărit şi apus, n-au avut rezultate statornice; dacă după căderea dela Mohács, părăsind calea veche legăm alianţa cu turcii: poziţia ţării noastre ar fi acum ca a Valahiei, Serbiei şi a celoralalte provincii ale imperiului otoman; că în fine rezistând duhului vremii, nu 168 ne transformăm constituţiunea după cerinţele veacului ; dacă nizuinţele lui Széchenyi, prin cari acest nemuritor bărbat îndrumă naţiunea noastră pe văgaşul progresului, nu reuşesc şi evenimentele din 1848 aflu naţiunea noastră în vechea-i stare, pe diferitele clase ale naţiunii în vechea împărechiare : marea mişcare, ce s'a lăţit asupra întregei Europe, şi pe care nici noi n-am fi putut-o evita, ar fi şters patria noastră de pe faţa pământului. Reprivind asupra cursului lung al istoriei noastre putem scoate învăţătura, că poporul nostru are aşi mulţumi existenţa nu faptului, că ar fi rămas izolat de mişcările popoarelor apusene, ci tocmai dimpotrivă împrejurării: că dânsa a prins în această parte a Europei steagul civilizaţiunii apusene, că a luptat cu cerbicia, adusă cu sine din leagănul său din orient, pentru idealele comune ale apusului; că de când a descălicat s'a conziderat pe sine ca aparţinând familiei popoarelor apusene şi s'a distins întru slujirea scopurilor comune; — şi aceasta e dela care depinde susţinerea patriei noastre, viitorul naţionalităţii noastre şi de aci înainte. Nu prin legi, ce am alcătui în favorul rassei maghiare, ci numai aşa ne putem asigura viiitorul, daca în marea mişcare ce s'a pornit în Europa în jurul celor mai sfinte interese ale popoarelor, credincioşi trecutului, nu ne vom schimba poziţia şi aceasta totdeuna a fost într'aceia, cari au luptat pentru libertate; - — aceasta stă, precum în toate celelalte aşa şi 'n chestia naţionalistă, unde necrezătoarea precau- 169 ţiune în viitorul neamului va puteà da alte sfaturi, interesele noastre momentane, ar putea la aparenţă pretinde altceva, dar unde, precum în toate, garanta viitorului nostru zace în faptul, ca şi chestiunea aceasta să se resoalve în înteresul libertăţii. Dupăce năzuinţele spre libertate şi egalitate individuală determină direcţiunea evoluţiunii veacului nostru; după ce ideia de unitate a genului omenesc ezercită totdeuna o mare influenţă şi însăşi chestia naţionalistă este numai rezultatul năzuinţelor spre libertate şi egalitate individuală: este absolut imposibilă o astfel de resolvire a chestiunii, care să fie în contrazicere cu principiile, pe care însăşi naţionalitatea îşi întemeiază legitimaţiunea; şi cea mai mare primejdie, ce ar putea ameninţa patria noastră prin chestiunea naţionalistă, ar fi fără îndoială dacă ne-am uità de aceasta. Nu există putere, care s'ar putea împotrivi duhului vremii; nu există popor, care s'ar putea sustrage progresului general; şi poziţia ce unele popoare ocupă în anumite epoce, depinde dela chipul, în care s'au apropiat de ideile dominante, ridicându-se la bunăstare şi putere, ori coborându-seşi nimicindu-se: după cum muncesc la realizarea ideilor dominante a veacului lor, ori stau în contradicţie cu aceasta; pentrucă precum la indivizi aşa şi la popoare puterea şi mărirea lor atârnă dela serviciul ce-l aduc pe altarul intereselor comune. [[Categorie:Sever Bocu]] 14adjezc5toongt8djz3kiwkgvq94c9 152970 152969 2026-10-25T21:59:19Z Mishuletz 445 ([[:ro:WP:DVN|corectat automat]]) 152970 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Chestiunea de naționalitate | autor = József Eötvös | traducător = Sever Bocu | secțiune = | anterior = | următor = | an = | note = Arad, Tipografia George Nichin, 1906 }} == PREFAȚĂ. == O carte, ce înnainte cu aproape un jumătate veac a văzut lumina, m'am hotărât să pun în traducere românească în mâna publicului cetitor român. Este cartea celebrului bărbat de stat și a renumitului scriitor maghiar din jumătatea a doua a veacului trecut, a baronului Eötvös József, despre chestiunea de naționalitate în Ungaria. Sunt convins că cel ce o va ceti, și îndeosebi cetitorul pe care-l interesează chestiunea de naționalitate a țării noastre și soartea viitorului nostru politic, va înțelege iute rostul traducerii de față, a traducerii unei opere de înainte cu un jumătate veac, despre care însă s'ar putea zice cu drept cuvânt, că este doar mai actuală azi, decât în zilele când a fost scrisă. Făcând însă chiar abstracție dela împrejurarea actualității ei, opera aceasta a lui Eötvös a fost și pân'aci și fără îndoială e și azi cel mai bogat și mai clasic isvor de argumente, pentru dreptatea causei noastre, contestată tocmai de aceia, acăror bărbat incontestat Eötvös este. Nimic mai firesc deci, că e bine să punem la o dispoziție cât mai întinsă acest arsenal de argumente, abea cunoscut de generația luptătorilor de azi. Iată de ce am crezut că fac un lucru folositor întrebuințând timpul de două luni, cât sunt osândit să-l petrec aici în temnița Aradului pentru causa dreaptă și sfântă a neamului meu, — traducând opera lui Eötvös și popularisănd-o între Români. Arad, în temniță, Noembre 1906. TRADUCĂTORUL, === CHESTIUNEA DE NAȚIONALITATE. === Noi vrem să ne desvoltăm și asigurăm viața constituțională pe baza deplinei egalități de drepturi. Vrem, ca în privința împărtășirii de drepturi cetățenești, nici religia, nici naționalitatea să nu facă nici o osebire între cetățenii patriei, și dorim ca pretențiunile naționale a concetățenilor noștri de altă naționalitate, încât e cu putință aceasta fără Sacrificarea integrității politice și a independenței legale a țării, să se garanteze și prin legi. Adresa Dietei ungare dela, 6 Iuliu 1861. == I == === INFLUENȚA IDEILOR DOMINANTE. === Nota principală caracteristică a civilizațiunii noastre, ce o deosebește mai ales de civilizațiu-nea evului vechiu, este comunitatea, care dela începutul erei creștine se remarcă în evoluțiunea popoarelor Europei. În evul vechiu progresul nici când nu e general. Rezultatele, la cari o cultură mai înaltă conduc popoarele, nici odată nu sunt comune. Precum religiunea, așa și civilizația care s'a ridicat pe aceasta, este posesiunea fiecărui popor, pe care nu vrea s'o lățească peste hotarăle imperiului său. Câte-odată întâmplări mari frâng aceste hotare, între cari se mișcă viața singuraticelor popoare. Asta s'a întâmplat în urma războiului uimitor al lui Alexandru-cel-mare, aceasta pe urmele cuceririlor poporului roman și prin acea influință pacinică, pe care-au ezercitat-o în evul vechiu popoarele mercantile. Astfel întâlnim colonii eline în Asia, Africa și în mai multe țări ale Europei, cari s'au înființat parte prin puterea lui Alexandru-cel-mare și a urmașilor săi, parte prin spiritul de întreprindere a poporului elin; așa dăm de urmele civilizațiunei feniciene în diferite părți ale lumei cunoscute de evul vechiu, și este știut, că sub dominațiunea seculară a Romei în multe părți a perit și limba popoarelor cucerite. Dar acea atingere continuă și în urmarea acesteia influență reciprocă, pe care de present o ezercită civilizațiunile diferitelor națiuni una asupra alteia și acea comunitate, care prin aceasta se naște în judecata, părerile și tendențele lor — aceasta în întreagă istoria evului vechiu înzădar o căutăm. Precum popoarele așa și civilizațiunile lor stau cu desăvârșire străine ori vrăjmașe unele lângă altele; relația lor e indiferență completă ori luptă, ce se termină numai cu încălcarea desăvârșită a uneia. Nimic nu dovedește mai clar aceasta, decât starea coloniilor eline, cari în diferite părți ale lumii și-au susținut secole întregi propria-le civilizație ; fără ca dînsele să fi ezercitat, asupra popoarelor barbare de cari erau încunjurate, ori aceste asupra civilizațiunei eline, vre-o influență mai remarcabilă. De când principiile creștinătății au învins asupra vederilor evului vechiu (ceeace natural nu s'a făcut în clipa, în care Constantin s'a făcut creștin, ci gradat, și atunci, când Roma rupîndu-se dela imperiul oriental, dezvoltarea independentă a bisericii a devenit posibilă) situația aceasta se schimbă și pânăce în evul vechiu găsim numai popoare asupritoare și asuprite, numai separațiune absolută ori luptă: cu civilizațiunea creștină iasă la iveală societatea popoarelor, la început slab și abia observată, dar vădindu-se în tot mai multe și mai luminoase apariții, în măsura, în care legătura ce leagă popoarele într'olaltă, adică învățăturile comune ale religiei și influența tot mai largă a bisericii, se întăresc într'însele. Lupte, între diferitele popoare vedem și de acî înainte, războaie a căror cruzimi stau în raport cu starea culturală a acelora ce le poartă: dar relațiunea, în care se află între sine popoarele creștine ale Europei, se aseamănă cu aceea, pe care au avut-o în evul vechiu diferitele ramificații ale poporului elin, între olaltă. Ca și la acestea așa și la diferite popoare ale Europei creștine, religiunea comună dă naștere unei anumite comunități a civilizațiunei, cu care împreună începe puterea generală a ideilor, ce se răspândește asupra tuturor popoarelor, așa că dela sfîrșitul migrațiunii popoarelor până'n ziua de azi, nu găsim epocă, în care anumite idei să nu fi ezercitat asupra întregei lumi creștine o influință generală, și în care dezvoltarea civilizațiunii noastre n'ar fi fost tocmai rezultatul înrîuririi acestor idei. Lunga luptă, care veacuri întregi a decurs pentru întâietatea ori neatârnarea statului și a bisericii, stabilirea și regularea afacerilor feudale, năzuințele spre libertăți civice în orașele evului mediu, organizațiunea constituțională a singuraticelor țeri și proviincii, formațiunea statelor noastre mai mari, lărgirea puterii suverane, marea reformațiune religioasă și revoluțiunea, care nizuiește după asemenea transformațiuni în stat — dovedesc deopotrivă, ca și aproape tot, ce a exercitat înrîurire hotărîtoare asupra dezvoltării singuraticelor popoare ale Europei, că s'au produs sub impulzul unor idei, cari nu sunt posesiunea unui ori altui popor, ci au fost comune tuturora cari s'au dezvoltat sub înrîurirea bisericii occidentale; și mândrul cuvânt, care s'a zis despre revoluțiunea franceză, că acela va circula lumea întreagă, se potrivește tocmai așa pentru orice idee, care dela veacul al X-lea până la vremile mai nuoi aprodus în mijlocul singuraticelor popoare mișcări mari. Dacă privim gradul osebit și inferior de cultură, în care au stat popoarele Europei în evul mediu, atingerea rară dintre dînsele și împrejurările lor de stat și sociale: natural, că influința, ce unele idei au exercitat asupra întregei lumi creștine, nu s'a putut răspândi asupra tuturor popoarelor dintr'odată. Astfel de idei, cari au avut efect asupra dezvoltării unor anumite națiuni în anumite epoce, la altele s'au ivit mult mai târziu ori într'o formă cu totului schimbată și câteodată au condus la rezultate cu totului osebite; și dacă privim istoria Europei, dela creștinizarea ei până azi: o aflăm asămănând înaintării unei trupe uriașe, la care ultimele rînduri trec mult mai în urmă pe terenul părăsit deja de avangarde, dar peste care va trece întreaga trupă. Dacă ne aruncăm privirea asupra ideilor singuratice, cari au avut efect hotărîtor asupra popoarelor Europei, aflăm cea mai mare varietate, ba aflăm chiar contraste. Ceeace o epocă primește drept vecinie adevăr, câteodată de aceeași generație, care a crescut încă 'n respectul respectivei idei, devine obiect de asalt general, de hulă chiar, și în locul ei se proclamă cu asemenea entuziasm, tocmai contrarul, ca și aceasta după o anumită vreme să se degradeze tot în mijlocul disprețului general; și cine își aruncă privirea numai asupra contrastului, în care stau ideile și aspirațiile singuraticelor epoce, ca acelea, ce cu scurt înainte erau la modă — cu drept cuvânt se poate întrista asupra slăbiciunii geniului nostru, a cărui istorie nu stă din altceva decât din lanțul lung al decepțiunilor; dar părerea aceasta se schimbă, dacă atențiunea ne-o îndreptăm nu asupra epocelor, ci a mersului întregei noastre civilizațiuni. Așa privind istoria, pe lângă acele schimbări, pe cari le observăm asupra înrîuriii unor idei în diferite epoce, ne arată totodată și acea consecință, cu care omenimea merge într'o anumită direcție înainte, toată dezvoltarea civilizațiunii noastre nefiind altceva decât o năzuință neîntreruptă spre ținte pe cari le-a pus creștinizmul și față de cari ideile ce s'au ivit în anumite epoce servesc numai de mijloace, cari imediat să se schimbe cu altele, îndată ce nu mai slujesc progresului general, ori tocmai îl împedecă. Asta o vedem în biserică, unde independența intereselor spirituale, la cari provocându-se biserica Romei și-a întemeiat libertatea, ba chiar dominațiunea mai târziu s'a folosit de reformațiune drept armă împotriva bisericei romane. Asta o aflăm în statele noastre, unde aspirațiile de libertate a clasei civice, pe care odinioară domnitorii, luptând în contra feudalilor își sprigineau puterea, mai târziu au restrâns între margini de legi puterea suverană. Asta o observăm în fine și în cercurile industriei, pentrucă cine nu știe, că comandele până la minuțiozități, cu care sistemul de bresle stingenea odată activitatea individuală, s'au întrodus numai spre asigurarea claselor muncitoare și spre dezvoltarea industriei; că sistemul acesta mai târziu a fost atacat în numele acelorași interese; și că în zilele noastre dupăce libertatea nemărginită a muncei n'a adus rezultatele așteptate: spre ajungerea aceluiaș scop căutăm din nou alte mijloace; și, că în chipul acesta breslele, libertatea absolută a muncei după revoluțiunea franceză — și în zilele noastre aceace numim organizațiunea muncii, — ori cât ar părea că stau în contradicție unele cu altele, nu sunt decât fazele osebite ale unei și aceiaș aspirații. Și ceeace vedem aci, aflăm și în celelalte cercuri ale desvoltării genului omenesc. Din clipa, în care cu creștinismul s'a așezat noua bază a civilizațiunii, direcțiunea dezvoltării noastre nu s'a schimbat. Dezvoltarea aceasta odată e mai iute, odată mai lentă, dar e neîntreruptă și dacă în mijlocul confuziunii și încurcăturilor, pe cari le întâlnim în unele epoce, ni-se zgudue credința în înalta chemare a genului nostru: nu e nevoie, decât în loc de a ne arunca privirea asupra momentelor singuratice, să ni-o aruncăm asupra intervalelor mai mari, ca să ni-se împrăștie îndoiala. In chipul acesta istoria ne conduce la acea convingere, că din vremea în care unitatea genului omenesc și credința în menirea sa mai înaltă s'a răspândit cu religia creștină nu se poate găsi un astfel de moment, în care vre-o parte a genului omenesc să nu fi luptat împotriva tirăniei puterii materiale — într'o formă sau alta pentru libertate, egalitate și comunitatea binelui, și în care împotriva a orice pedeci. nu s'ar fi apropiat de aceste ținte; și dacă în trecutul nostru căutăm acea lege generală, care se manifestă ca înrîuritoare asupra ideilor în istoria universală, rezultatul este acea convingere, că fiecare idee numai atunci și 'n acea formă devine dominantă într'o epocă, în care o reclamă interesul progresului general și că puterea, pe care o ezercită îu cutare epocă, fiecare o perde, dacă ajunge în contradicție cu direcția generală a civilizațiunii. De aci, putem formula, asupra chipului de înrîurire și a extenziunei în care unele idei înrîuresc în anumite epoce, următoarele regule: întâi, că idei cari odată au devenit generale, nu se pot oprima și evita, și că popoare ori chiar țări, fie cât de puternice, nu se pot emancipa de sub influința lor. A doua, că mărimea și direcția influinței, pe care-o ezercită o idee, depinde dela stările, cari au existat în sânul unui popor ori țări, când ideia își inaugurează domnia și că precum fiecare idee ezercită influința transformatoare asupra acelor părți a stărilor existente, cu cari stă în contrast: așa stările existente reezercită aseminea influința asupra ideii și îndeosebi asupra acelei forme, în care se prezintă ea în singuraticele țări. A treia, că influința, ce ideile ezercită asupra societății, niciodată nu se estinde într'atât, încât să transforme întreaga societate dintr'odată și să distrugă orice stări existente, și că și la cele mai mari prefaceri, drept rezultante a puterii unor idei, totdeauna rămâne cu mult mai mult din cea ce a fost, decât ceeace se schimbă. Dacă privim până 'n capăt peste trecutul civilizațiunii noastre, aflăm în ea tezele aceste justificate una câte una. In tot decursul ei, fiecare epocă, precum ne învederează forța ideilor ezercitată asupra dezvoltării noastre, așa ne arată și marginile în cadrele cărora se ezercitează aceasta forță, — și când ne conduc la acea convingere mângâietoare că forța materială nu poate subjuga dăinuitor spiritul și că în fața credinței ba chiar a prejudițiilor omenești Ia sfârșit rămâne totdeauna învinsă: ne advertizează deodată să fim cu moderațiune în așteptările noastre. Pentrucă dupăce niciodată idee n'a învins încă pe deplin, n'a transformat încă imediat întreaga societate: dela propriile noastre idei încă nu putem aștepta astfel de rezultate. Civilizațiunea se aseamănă cu desvoltarea individului. Precum cunoștințele și convingerile și ceeace depinde dela acestea, direcția intelectuală, ezercitează influență hotărîtoare asupra aspirațiilor și asupra întregei vieți individuale: așa înrîuresc ideile asupra întregei omeniri; dar precum individul, așa epoce întregi nici când nu stau sub influența exclusivă a unei singure idei și acolo ca și aici convingerile ne pot schimba radical direcția năzuințelor; nu pot însă distruge nici amintirile trecutului nici împrejurările existente și fiecare epocă în favorul propriilor sale idei se poate folosi numai de acele mijloace pe cari i-le-a făurit propriul ei trecut. De acì devine, că precum puterea materială, folosită cu ori-câtă rigoare și consecvență rămâne totdeauna învinsă când ajunge în conflict cu spiritul timpului: așa unele idei dominante ale epocei nici odată nu înving pe deplin și nici odată nu pricinuesc toate consecințele lor logice. Ar duce departe peste ținta mea, dac'aș întră în dovedirea amănunțită a acestor afirmațiuni, — să ne întoarcem acum la obiectul pe care l'am pus drept scop scrierii prezente. == II. == === IDEA DE NAȚIONALITATE. === Îndreptându-ne atențiunea asupra epocei de față, aflăm trei idei, cari ezercitează asupra sa influință hotărîtoare: idea libertății, egalității și a naționalității; și fiindcă aspirațiunea veacului nostru — după realizarea libertății și egalității — apare numai ca continuitatea unei mișcări începută deja de mult: idea de naționalitate este cea adevărată care-i dă, celei mai nuoi epoce, timbrul caracteristic. Ce e dar aceasta idee ori simțire de naționalitate, care îmbrățișată cu un nemărginit entuziasm, dă în zilele noastre prilej la atâtea lupte ? Naționalitatea nu e altceva, decât aceea conștiință a aparținerii la olalta, ce naște într'o mulțime mai mare de oameni din amintirile trecutului, starea lor prezentă, și ceeace derivă din aceste, comunitatea lor de interese și sentimente. De unde reese evident, că izvorul sentimentului de naționalitate, poate să fie tot prin ce se naște între oameni aceasta simțire a aparținerii laolaltă. Un mare factor pentru aceasta este comunitatea limbei, și d'aceea e natural, că acolo, unde aceasta există, găsim dezvoltat sentimentul unei naționalități la astfel de popoare, cari au trăit veacuri întregi dezbinate și câteodată în teri antagoniste ; ba că chiar și înrudirea de limbă produce asemenea rezultate, și între popoarele germaneslave și romane încât popoarele în înrudire de limbă stau în față cu un dujman comun, conduce la sentimentul unei anumite unități. Dar afară de limbă și înrudire de rassă mai are sentimentul de naționalitate și alți factori și ar trebui să uităm experiențele istorice și a veacului de față, dac'am vroi să nu recunoaștem, că amintirile comune ale trecutului și interesele și speranțele comune ale prezentului produc asemenea, câte-odată simțiri mai puternice chiar între cetățenii unei teri de diferite limbi. Sentimentul de naționalitate la popoare este acelaș, ca la individ conștiința individualității. Atât de mult stă această, încât dacă suntem întrebați: ce să recunoaștem de naționalitate osebită — nu putem răspunde altceva, decât că naționalitate osebită trebue să recunoaștem orice mulțime de popor, în care s'a deșteptat sentimentul individualității sale osebite. Dupăce deci conștiința aceasta de naționalitate osebită se naște prin felurite cauze: contrastele pe care le observăm de multeori în manifestarea sentimentului de naționalitate nu numai la diferite popoare, ci la acelaș popor, la acelaș om, zac în natura lucrului și nu trebue decât să ne întoarcem la izvorul, din care în anumite cazuri nasc aceste sentimente, ca să înțelegem cauza, pentru care germanul din Alsacia ori Ungaria, care e gata la orice sacrificiu pentru naționalitatea sa politică, se simte totuși atins de orice ar putea întuneca numele națiunei germane. E clar din acestea, că sentimentul de naționalitate nu e nou și că în întreaga istorie nu există epocă în care să nu-i putem arăta manifestația ; e neîndoios cu toate acestea, că sentimentul acesta niciodată n'a influințat mai mult asupra faptelor omenești și n'a dat prilej In atâtea pretențiuni, ca și în veacul de față. La ce se atribue aceasta? Întâia cauză: progresul în cultură ce-au făcut popoarele Europei. Precum la singuratic conștiința individualității sale este pasul întâi, cu care începe dezvoltarea sa intelectuală, și orice progres ce face în aceasta dezvoltare, conduce numai la pătrunderea mai clară a acestei conștiinți: așa e aceasta și la națiuni și e imposibil, ca în măsura, în care ajung mai civilizate, să nu se deștepte, într'însele, conștiința individualității și a naționalității lor. A doua cauză: nexul logic, în care stă ideea de naționalitate, cu ideile ajunse dominante în veacul al XVIII-lea în câmpul politicei și al societății. Dac'atunci, când suveranitatea s'a considerat de posesiunea unora, a căror drepturi se judecau după principiile dreptului privat, așa că aproape fiecare stat existent își poate mulțumi formațiunea dreptului de succesiune și învoielilor încheiate între familii domnitoare; dacă, zic, atunci, când principatul hărăzit din grația lui Dumnezeu, era singura bază a dreptului public, individualitatea popoarelor nu s'a luat în nici o seamă și cele mai diferite popoare s'au alăturat într'un stat; ori când vre-o familie domnitoare s'a stins în linia bărbătească și o națiune s'a dismembrat între erede în zece părți: în aceasta vedem numai aplicarea logică a acelor principii, cari au domnit atunci în general; dar' tot atât de luminos e și aceea, că dupăce veacul al XVIlI-lea a preconizat idea suveranității poporului, asta nu s'a putut întâmpla, fără o anumită recunoaștere de îndreptățire a popoarelor. Idea suveranității poporului cuprinde în sine idea îndreptățirii singuraticelor popoare și fiindcă veacul al XVlIl-lea deodată cu suveranitatea poporului a așezat și principiul egalității: efectul comun al acestor două principii conduce necesarminte la recunoașterea egalei îndreptățiri a popoarelor, care prin urmare nu e altceva decât aplicarea consecventă la popoare a acelor principii, pe cari secolul al XVIII-lea le-a primit ca bază pentru toate relațiile juridice; numai patima fiind aici surprinzătoare, cu care aceasta s'a întâmplat. Ba chiar și aceasta patimă pare firească daca ne aruncăm privirea asupra acelor împrejurări, cari au existat în întreaga Europă dela sfîrșitul veacului trecut până în vremile mai nuoi, și cari sunt a treia și poate principala cauză a însuflețirii din zilele noastre pentru idea de naționalitate. Experiența ne arată, că precum singuraticii așa și popoarele își atribuesc nemulțumirea lor de obicei unei cauze și dela îndepărtarea acesteia așteaptă toată mântuirea; de unde urmează, că de câte-ori progresând și mai multă vreme într'o direcție, au aflat-o pe aceasta de rea: își caută mântuirea tocmai în contrarul. Intelectul omenesc înaintează în contraste, și ori privim dezvoltarea singuraticilor, ori a națiunilor, vom experia, că desfășurarea lor istorică în definitiv conzistă din reacțiuni ce și-au urinat, unele altora. Aceasta o observăm și în istoria secolului XVIII. Precum către sfârșitul evului mediu, dupăce unele clase s'au ridicat la o mai înaltă treaptă a culturei, nimic n'a fost mai simțitor decât lipsa unei ordine și a unei puteri superioare, care să ție în frîu pe acei nenumărați mici tirani a acelui veac; și precum atunci singuraticele clase ale popoarelor au sacrificat bucuros totul, ca numai să scape de necazurile acăror povară devenise insuportabilă: așa dela sfârșitul veacului XVII, dupăce statul, respective nemărginirea puterii domnitorilor a produs aproape aceleaș urmări, pentru evitarea cărora a fost înființat, restrângerea acestei puteri și eluptarea libertății politice s'a pus drept panaceă, proprie pentru vindecarea tuturor relelor existente; și fiind-că fiece abuz, fiece nedreptate, ce în secolul XVIII a stat în calea progresului era în legătură cu absolutizmul puterii regale, prerogativele de clasă și abuzurile moștenite încă din evul mediu: toate năzuințele s'au concentrat exclusiv spre nimicirea acestora și orice alte interese au fost puse la o parte. Dar aceste interese, deși uitate, existau nu mai puțin, și îndată ce marea mișcare, care a început în numele libertății și egalității și-a ajuns cel puțin scopurile negative, respective îndată ce a distrus organizația medievala a statelor: aceste interese, cari la aceasta mare prefacere nu s'au luat în considerare, au pășit înainte, între aceste și interesele de naționalitate. Ceeace caracterizează mai ales aceasta prefacere prin care a trecut Europa în veacul trecut, și cel prezent: este influența nemărginită a științii asupra-i. Alte rcvoluțiuni, prin cari au trecut unele state, erau îndreptate împotriva unor abuzuri, a unor clase ori domnitori și îndată ce și-au ajuns scopul, se îngrigiau cel puțin de garanții în contra repețirii a asemenea rele. Revoluțiunea secolului XVIII și-a pus drept țintă nu sistarea vre-unor abuzuri ci înființarea, pe baza principiilor așezate de știință, a unui sistem cu totului nou, arangiarea nouă a întregei lumi amăsurat teoriilor științifice și în urmărirea acestui scop a dovedit atâta intoleranță, cum nu ne oferă pildă epocele puterii suverane absolute. întreaga evoluție, ce s'a petrecut în senz politic în ultimele secole, nu e altceva decât lățirea principiului centralistic și restrângerea acelei autonomii de care dispuneau în evul mediu unele provincii, orașe ba chiar nobili; dar domnitorii, până ce puterea statelor s'a exercitat numai prin și pentru dânșii, lasă neatins cel puțin acea, prin ce nu se simt dânșii restrânși. De când însă legislația a trecut în mâna poporului și guvernarea s'a făcut în numele majorităților: principiul centralistic s'a estins asupra a toate. Ceeace nu s'a potrivit cu unitatea deplină a statului, ceeace putea să restrângă puterea absolută a majorității țării; ceeace putea să conturbe egalitatea ori uniformitatea, idealul epocei: toate acestea, conziderându-se de ofenzătoare a vecinicei dreptăți și o împedicare a drepturilor imprescriptibile și a bunăstării omenești, dacă și nu s'a atacat, s'a luat cel puțin de astfel, ce nu merită atenția legiuitorului; și acì a aparținut mai ales și naționalitatea cetățenilor. Secolul nostru în privința aceasta a urmat numai direcțiunea pe care i-a desemnat-o secolul XVIII-lea și nu 'ncape îndoială că principiul de naționalitate sub întreaga desfășurare a civilizației creștine niciodată n'a fost mai mult călcată în picioare ca și după marele război ce a urmat revoluțiunii și în vremea congresului din Viena, ce 1-a urmat. Să ne mire deci, dacă precum totdeauna, așa și acuma, în numele acelor interese, cari erau mai ales lezate de stările existente, s'a născut reacțiune împotriva acestor stări și constituția de stat pe care secolul XVIII a înființat-o pentru realizarea egalei îndreptățiri, dar care n'a asigurat decât puterea absolută a majorității, s'a atacat tocmai în numele egalei îndreptățiri, în acele țari, unde locuesc mai multe naționalități împreună și acelea, cari sunt în minoritate, se simt prin puterea absolută a majorității, împedicate în libera lor dezvoltare. Rezultă clar din aceste, că acea mare mișcare de naționalitate în mijlocul căreia trăim, și care amenință cu primejdie state, ba chiar întregul sistem politic al Europei, se poate atribui numai astorfel de cauze, acăror efect îl putem fixa; și tocmai ca și mișcarea, care s'a pornit în favoarea puterii regale, contra relațiilor de stat medievale, și ca aceace mai târziu s'a pornit în favoarea libertății și egalității contra puterii absolute regale, e numai un nou pas, în aceeaș direcție, pe care o urmează omenirea în progresul ei; de unde cu cea mai mare probabilitate putem deduce, ca precum între cauze, — cărora idea aceasta și ideile dominante a altor veacuri au a-și mulțumi influința, — există cea mai mare analogie: aceeaș analogie vom observa și cu privire la consecventele acelei idei. Ca și orice idee, ce a devenit dominantă într'o epocă ori alta a istoriei, așa și idea de naționalitate va atrage după sine urmările necesare, și nu este putere să-i împedece influința mare și hotărîtoare asupra desvoltării noastre. Dar ca și la alte idei, așa și aci influința aceasta se estinde numai până unde pretențiunile, ce s'au făcut în numele ideei, n-au ajuns în conflict cu direcția, pe care-o urmează civilizația noastră. Și ca la alte idei așa și aici, influința aceasta nici odată nu se estinde așa de mult, ca toate stările de stat și sociale imediat să le schimbe și pe toate cele existente să le transforme. Mărimea și direcția influenței depinde și aici dela acele stări, între cari se încearcă validitarea ideii într'o țară și precum idea de naționalitate va ezercita influență modificatoare asupra acestora: așa stările acestea vor reezercita aseminea influință asupra formei, în care validitarea ideii de naționalitate este posibilă. Din aceasta din urmă c clar că despre urmările verosimile ale ideii de naționalitate și despre modurile conform cărora pretențiunile făcute în numele naționalității se pot realisa, numai atunci putem vorbi cu temeinicie, dacă vom desbate chestiunea aceasta nu în general, ci din punctul de vedere al împrejurărilor specifice ale unui stat ori țeri — și aceasta este ce încercăm în capitolele următoare. == III == === IDEA DE NAȚIONALITĂTE IN UNGARIA. === Nu există țeară, asupra stării căreia chestiunea de naționalitate să ezercite o influință mai generală și determinătoare, ca patria noastră. Pretutindenea, unde în vremea mai nouă întâlnim mișcări naționaliste: acelea urmăresc o direcție. In Germania și Italia pretențiunile naționaliste se provoacă numai la unitatea de rassă și limbă, în Polonia numai la drepturile istorice; la noi ambele direcții apar deodată și pânace țeara față de Monarchie — și Croația față de Ungaria își întemeiază legitimitatea neatârnării pe istorie: în aceeaș vreme în cercurile separate ale Ungariei, Ardealului și Croației, Românii, Slavii, Germanii, Sârbii, Rușii în virtutea limbei și obârșiei vin cu pretențiimi cari stau în conflict cu dreptul istoric; și putem fără exagerare spune, că idea de naționalitate nici unde nu s'a pus în vre-o formă, pentru care în patria noastră n'am afla exemplu. Situația aceasta caracteristică este efluxul dezvoltării noastre istorice și d'aceea, pentru a ne rosti temeinic asupra chestiunii de naționalitate, e de lipsă a arunca o scurta reprivire asupra trecutului patriei noastre și asupra împrejurărilor, între cari chestiunea aceasta s'a ivit la noi. Teritorul, care formează acum patria noastră, veacuri întregi a servit de stațiune ori de teatru de război popoarelor ce înaintau dela răsărit spre apus, unde acelea poposeau pe o vreme, pânăce nu erau împinse de un alt val de popoare ce le venea în urmă. Așa s'a întâmplat, că antecesorii noștri, când terminând epoca migrațiunii s'au înfățișat pe aceste plaiuri, au aflat aici fragmentele celor mai diferite popoare, aparținând partea mai mare la Slavi, dar' cari nici unde nu s'au închegat în masse mai compacte de națiuni. Starea aceasta a ezercitat efect neîndoios asupra fondării imperiului maghiar. — Precum la răsărit și meazăzi Carpații, la meazănoapte și apus imperiul încă în ființă dela răsărit și imperiul german deja format fixau frontierele, peste cari antecesorii noștri, prin lupte vitejești urmate un secol întreg nu și-au putut lățì domnia: așa faptul, că aceasta mare provincie au putut-o ocupà în așa scurtă vreme, și între hotarele ei forma un așa puternic imperiu, își află mai ales în împrejurările etnografice, esplicarea. Pentrucă în locul, unde au descins, formarea unui imperiu mai mare era necesară; și pentrucă feluritele fragmente de popoare, cari posedau mai nainte țeara nu s'au arătat destoinice pentru aceasta: d'aceea le-a succes părinților, ceeace altora mai mari la număr și cu asemenea vitejie, nu le-a succes. Cucerirea maghiară este numai acel ciment, care unește aceste diferite bucăți într'un singur întreg, fără a sista osebirile dintre dânsele și e mai presus de orice îndoială, că imperiul maghiar, deja la înfățișarea sa cuprindea în sinul său mai multe naționalități. Starea aceasta în primele secole a istoriei noastre nu s'a schimbat, și aceasta e natural. Până ce rassa cuceritoare stăpânește absolut: nu ezistă motiv, pentru care să dorească a-și răspândi naționalitatea — baza prerogativelor ei și asupra altora, și poporul maghiar, tocmai așa ca și acelea pe cari le-a cucerit, n'au stat la aceea treaptă a culturei, ca dintre dânsele oricare să fi asimilat naționalitatea celorlalte. Intâiele secole a istoriei noastre în privința aceasta nu se osebesc de ale altor teri; știm, de pildă, câtă vreme a trebuit, pânăce cuceritorul normau contopindu-se cu saxonul au format puternica națiune engleză. De mirat este numai, că situația, în care le aflăm pe diferitele naționalități la începutul istoriei noastre, a rămas și mai târziu aceeaș, și istoria noastră în nimic doar nu se deosebește de a altor popoare, ca și în aceasta. Spre sfârșitul evului mediu, în urmarea aspirațiunilor când ale domnitorilor, când ale bisericii, se formează pretutindenea naționalități compacte și unde aceste năzuinți în unele teri n'au succes, acolo diferitele naționalități își stau față în față, dujmane. - Patria noastră în privința aceasta face escepțiune și din momentul în care s'a întrodus creștinizmul până la căderea dela Mohács, nu aflăm lege, nu putem arătă document, din care să reiasă măcar cea mai îndepărtată intenție, ca diferitele naționalități ale terii să se contopească, ori vre-una dintre dânsele sa se asuprească. Patria noastră în privința aceasta este în adevărat contrast cu Francia. Pânăce acolo deia Suger până la Ludovic al XIV-lea, orice individualitate distinsă, ce a domnit peste țeară, pe diferite căi a muncit totdeauna pentru crearea unității poporului francez: la noi puterea statului a procedat aproape neîntrerupt în direcție inversă. Ca și cum părerea, pe care și-o exprimă Sfântul Ștefan în sfaturile către fiul său, că o »țeară cu o limbă și obicei e slabă» — unius lingue uniusque moris regn u m imbecille et fragille est » (Decret, lib. I. Cap. 6. §. 3.) ar fi fost primită de descendenți drept axiomă de guvernare: puterea regală n'a nizuit spre asimilarea diferitelor popoare ale terii, din contră ea și-a înțeles mai ales așa misiunea, că susținând particularitățile unor ținuturi ale imperiului, relațiunea, în care acele stăteau față de Coroană, să nu se schimbe. Ar duce mai departe, dac'aș caută cauzele acestei proceduri a regilor noștri. Faptul e indiscutabil, și ori ne aruncăm privirea asupra relațiunilor dintre singuraticele provincii față de țară; ori privim starea diferitelor naționalități între marginile țării: vom afla, că precum acolo autonomia singuraticelor provincii, așa particularitățile diferitelor naționalități din țară nici când nu s'au atacat în virtutea unității țării și că dacă, neamul maghiar, a fost împărtășit de distincțiune, aceasta conzistă numai într'acea că situația sa nici când n'a fost asigurată prin legi și privilegii osebite. Politica internași externă a Ungariei a trecut prin multe schimbări, dar în privința aceasta nu; și dela începutul monarchiei noastre până la căderea dela Mohâcs aflăm aplicarea aceloraș principii, cărora pe deoparte avem ale mulțumi, că pânăce în evul mediu aproape pretutindenea în alte țări, feudali puternici, sprijinindu-se pe interese provinciale ori naționaliste, duceau statul la primejdie, la noi, existau vederi așa de lămurite despre unitatea statului, puterea indivizibilă a coroanei, ca și cari înainte de secolul XVI nicăiri în Europa n'aflăm; aceasta procedură însă a atras după sine cealaltă consecință, că imperiul maghiar adevărat c'a format un întreg compact fată de alte țări, dar în privința naționalistă nici când n'a putut deveni una și în secolele independenței sale, pana la căderea dela Mohâcs, apare totdeauna ca națiune politică. Stăpânirea turcească, și schimbările mari ce s'au făcut prin aceasta în viața noastră de stat, că prin comunitatea domnitorilor noștri am ajuns în legătură cu provinciile ereditare ale dinastiei Habsburgice, asemenea nu ne-au schimbat starea în privința aceasta. Marele contrast, ce a existat între creștinism și islam a absorbit totul, astfel și interesele speciale de naționalitate și lunga luptă, în care țara și-a apărat independența de atâtea ori atacată și vechea sa constituție, a dezvoltat și mai intenziv conștiința unității politice între cetățenii de diferite naționalități a tarei, nu numai față de străinătate, ci și față de provinciile ereditare, cu acăror locuitori erau o parte din fii acestei patrii în înrudire de naționalitate. Și acì zace explicațiunea marei deosebiri, ce ezistă de prezent în privința națională între patria noastră și alte țări. Toate țările Europei s'au format din diferite naționalități; dar despre diferența aceasta a rămas în general puține urme. Poporul dominant, parte prin cultura-i superioară, parte prin violență — ca și care au folosit Germanii pentru germanizarea Slavilor — a contopit pe ceilalți și din fracțiuni de popoare diferite s'au format mari națiuni compacte. La noi o astfel de acțiune până 'n vremile mai noui nici nu s'a încercat; și cu toată deosebirea de rassă și naționalitate ce a ezistat totdeauna în țeara aaeasta, nu este doar țeară, în care chestiunea de naționalitate să îi dat până 'n vremile mai recente mai puțin prilej de tulburări; și dacă, nu putem nega ca fapt, că locuitorii Ungariei după origine aparțin la diferite popoare și vorbesc felurite limbi, trebue să recunoaștem, că faptul acesta n'a avut asupra desfășurării istoriei noastre până 'n vremea cea mai nouă nici o influință. In vremea mai nouă a dat prilej de discuție științifică naționalitatea unora dintre cei mai distinși ai noștri bărbați. Fost-au, cari pretindeau gloria Zrinyi-eștilor croaților, a Huniazi-lor, românilor și însuș Dugonics, pe lângă toată exagerațiunea însuflețirii cu care se alipea de națiunea maghiară a fost socotit de sârb; dar tocmai, dacă afirmațiunile acestea sunt ezacte, nu dovedește oare viața acestor bărbați, sângele, ce l-au vărsat pentru patrie, locul, ce-au ocupat în literatura noastră, că spiritul, care de prezent oferă prilej pentru aceste discuții, înaintea lor era necunoscut? Am trecut prin grele vremi. Discordia între partide nicăiri n'a lăsat urme mai sângeroase ca în patria noastră și cetățenii de multeori au stat înarmați unii împotriva altora. Diferite au fost pricinele acestor lupte. Religia, succesiunea la tron, conflicte între domni și iobagi, usurparea unor dinaști, —- cu un cuvânt tot ce în alte țari au dat prilej pentru neînțelegeri, la noi au udat cu sânge pământul țării. Numai un lucru rămâne cert, dacă reprivim peste aceste negre pagini ale istoriei noastre până 'n vremile mai noui, și anume: niciodată nu chestiunea de naționalitate a servit de cauză fundamentală a conflictelor. Când casa lui Árpád s'a stins, și când dinastia habsburgică a fost ridicată în scaunul regelui ungar, oastea de iobagi, în epoca grea a războaielor religioase și civice, partizanii și adversarii casei de Anjou, adicții lui Ferdinand și ai lui Zâpolya, iobagi și nobili, catolici și protestanți — o jumătate a Ungariei cu cealaltă — stat-a fața 'n față; — dar o naționalitate cu cealaltă niciodată! Să ne îndreptăm privirea asupra oricărei părți a istoriei noastre, partidele s'au format după interese și convingeri și nu după naționalitate și nu ezistă caz, că un partid ori altul să fi primit numai pe o naționalitate în șirele sale, stând celelalte în fața ei. Locuitorii de diferite limbi ai acestei patrii, opt veacuri dearândul s'au simțit cetățenii unei țări, cari după limbă au rămas Slavi, Români, Germani, dar niciodată un moment n'au încetat a fi ungari, și la cari tenacitatea cu care s'au legat de propria-le limbă, niciodată n'a primejduit unitatea patriei noastre; eăci precum sub jugul turcesc de un veac și jumătate, așa și mai târziu fiecare naționalitate își căuta garantele propriei libertăți numai în puterea și libertatea patriei comune. Efectul, ce chestiunea de naționalitate ezercită asupra desfășurării noastre, începe numai cu vremea mai nouă, și dacă privim împrejurările cari s'au dezvoltat dela finea veacului trecut: nu e greu a afla cauzele acesteia. Ungaria, a luat numai puțină parte în mișcările intelectuale ale veacului XVIII și pentru acest cuvânt, la noi nici principiul suveranității poporului, nici cel al egalității n'a putut ezercita influența nemijlocită pe care am fixat-o mai sus asupra deșteptării sentimentului de naționalitate. E indiscutabil, că în urma legăturii ce ezistă în dezvoltarea intelectuală a popoarelor aparținând bisericii occidentale, entuziasmul, ce cu sfârșitul secolului trecut s'a deșteptat în mai multe locuri față de idea de naționalitate, n'a rămas nici la noi fără efect; și precum activitatea lui Kazinczy și a tovarășilor săi stă în legătură neîndoioasă cu aspirațiunile literare ale Germaniei : astfel e netăgăduit efectul ezercitat de literatura noastră națională asupra înălțării conștiinței poporului maghiar; nu mai puțin sigur este însă, că acest efect, mai ales la început, s'a putut răspândi numai asupra populației maghiare a țării și și în cercurile acesteia numai asupra claselor mai culte și că influența generală, ce idea de naționalitate a ezercitat mai târziu asupra întregei națiuni, este de atribuit altor cauze. întâia între acestea este progresul, ce popoarele de diferite limbi din patria noastră, au făcut în cultură, care a condus necesarmente și în sînul naționalităților nemaghiare, la cultivarea limbei și literaturii lor. A doua, mișcarea de naționalități din țările vecine și înrudirea de limbă și rassă, în cari stau o parte din cetățenii patriei noastre cu popoarele acestor țări. A treia, abandonarea limbei latine în legiuire și administrație, prin ce locuitorii maghiari ai țării au fost împărtășiți de astfel de favor, pe care mai înainte nu l-au avut. A patra, progresul rapid pe câmpul politicei, care la noi a ezercitat efect mai nemijlocit asupra desfășurării principiului de naționalitate, pentrucă cea mai mare parte a claselor privilegiate aparținând de fapt naționalității maghiare, contrastul, ivit în epoca discuțiunilor politice asupra intereselor nobililor și a nenobililor, au făcut mai vie simțirea osebirii de naționalitate. A cincia în fine este înrîurirea, ce dela transformarea noastră democratică, a câștigat fiecare cetățean de ori ce limbă și naționalitate, asupra afacerilor publice. Dacă zace în natura lucrului, că fiecare națiune, îndată ce s'a ridicat la un anumit grad al culturii, își îndreaptă preocuparea asupra cultivării limbei și literaturii sale; și dacă prin urmare nu este nimic surprinzător în stăruința în aceasta direcție a națiunei maghiare la sfârșitul secolului trecut: tot acestea stau și față de aceleași nazuinți a popoarelor de altă naționalitate din patria noastră; și în adevăr, nimenea nu se poate mira, că dupăce legile noastre au decretat deplină egalitate pentru fiecare cetățean al patriei: aplicarea faptică a acestui principiu s'a pretins și în privința de naționalitate și anume în mod tot așa de general și absolut, ca și cum am observat aceasta la toate pretențiunile ce s'au făcut în numele egalității. Toate acestea zac în natura lucrurilor și dacă luăm în conziderare situația particulară a Ungariei și acele împrejurări, în cari naționalitățile diferite din patrie au stat unele față de altele nu în senzul legii, ci de fapt: nu suntem surprinși nici de patima, cu care s'a desbătut aceasta chestiune și la noi aproape dela ivirea ei. Patria noastră, care în urma unității domnitorului, a stat peste trei secole în legătură strânsă cu imperiul austriac, nu numai în senzul legilor, dar de fapt s'a simțit țeară neatârnată, care numai prin propriul ei guvern și prin legile țării se poate guverna și, s'a alipit cu atât mai ales de aceasta neatârnare, pentrucă a văzut într'însa acea garanta a libertății sale constituționale, de care celelalte părți ale imperiului atunci încă nu se bucurau. Că aceasta neatârnare, s'a menținut prin atâtea vicisitudini și furtuni este a se mulțumi numai buneiînțelegeri de care națiunea a dat dovezi în apărarea constituției sale; și cine privià fără sinamăgire starea patriei noastre, trebuia s'ajungă la convingerea: că ezistența Ungariei e în primejdie îndată ce sentimentul patriotic ce a contopit într'un întreg pe toți cetățenii acestei patrii, piere. Să ne pună oare 'n mirare, când interesarea ce s'a deșteptat între cetățenii patriei față de propria-le naționalitate, eclipsa tot mai mult dragostea patriei comune și în numele naționalității se făceau astfel de pretențiuni, cari stăteau în aparență în contradicție cu unitatea țării: aspirațiunile naționaliste fost-au la noi primite cu mai mult resenz, ca aiurea? Să ne mirăm oare, că eram câteodată nedrepți față de dânșii, și atribuiam agitațiunii meșteșugite a unora, ceeace nu era decât firească desfășurare a lucrurilor, urmarea numai a celor mai nobile și cu ale noastre înrudite sentimente. Dincontră, dacă ne gândim, că deși legile noastre nici când n'au făcut deosebire între naționalitățile din patrie și fiecare — aparținând oricărei naționalități — s'a împărtășit de drepturi și datorințe, precum a aparținut la privilegiați ori neprivilegiați, totuși acești privilegiați erau în mare parte maghiari: — întreb, nu e firesc și aceea, că între locuitorii de diferite naționalități a acestei țări s'au arătat în multe locuri neîncredere ori porniri dujmănoase față de Maghiari? Neîncrederea aceasta fără îndoială era nedreaptă, mai ales în momentul când nobilimea maghiară abdicând la privilegii a împărtășit cu egală libertate pe fiecare cetățean al țării; dar oare nu a trecutului, a situației în care au trăit veacuri dearîndul cetățenii neprivilegiați ai țării, și a cărei amintire nu a putut fi ștearsă de binefacerile anilor ultimi, consecință logică este aceasta? E adevărat, greșeli s'au făcut din partea noastră și și din partea naționalităților: noi în apărare, ca și dânșii în pretențiuni, demulte-ori am trecut peste marginile, pe cari ni-le impuneau interesele de unitate a țării și de liberă dezvoltare a singuraticelor naționalități; și e neîndoios, că dacă ne ferim de aceste greșeli și aceia cari în înțelegerea noastră-'și vedeau împedecarea scopurilor lor, nu exploatau cu istețime aceste greșeli ale noastre: evitam multe amărăciuni și suferințe; dar că chestiunea de naționalitate să fie delăturată și să nu ezerciteze influență decizătoarc asupra întregei noastre desvoltări: n'a depins dela manierele nimăruia, și urmarea tot așa de naturală a antecedențelor, ca și faptul, că locuitorii de diferite limbi a țării, însuflețească-se ori cât pentru propria-le naționalitate, cel puțin în marea lor majoritate și azi se simțesc fiii patriei comune, gata pentru binele și libertatea ei la orice jertfă. Durere, că tocmai când era mai mare nevoie de înțelegere, s'a ivit chestiunea aceasta între noi. Putem privi în ea obstacolul progresului și primejdia viitorului nostru; dar precum din cele de sus ne putem convinge, că nu vina ori greșala unuia ori altuia a născut chestiunea aceasta, ci dânsa e consecința necesară a împrejurărilor întregului nostru trecut și prezent: așa trebue să ne convingem și de faptul, că primejdia ce ea conține nu va fi delăturată, dacă vom ignora chestiunea, ori o vom amâna, ci numai așa dacă o vom rezolva. Viitorul nostru depinde dela deslegarea noa rocoasă a acestei chestiuni, și convingerea mea este, că aceasta stă în puterea noastră. == IV. == === ÎN PATRIA NOASTRĂ NUMAI O ASTFEL DE DESLEGARE A CHESTIUNII DE NAȚIONALITATE E POTRIVITĂ, CARE CORESPUNDE JUSTELOR CERINȚE FĂCUTE ÎN NUMELE NAȚIONALITĂȚII ATĂT POLITICE CÂT ȘI DE LIMBĂ. === E o tristă, dar generală esperiență, că ori ce chestiune, ce a servit vreme mai îndelungată drept obiect de discuție politică, la sfârșit se formulează așa, cum e mai greu de rezolvat. Aceasta s'a întâmplat și cu chestiunea naționalistă. Dintr'oparte s'au făcut astfel de pretențiuni, acăror împlinire ar avea drept urmare nimicirea statului, din cealaltă parte s'au tăgăduit cele mai naturale consecințe a principiului de egalitate primit ca temei de drept; și e sigur, că chestiunea aceasta se desbate din partea multora astfel, ca și cum nu rezolvirea ei, ci ura neîmpăcată ce se naște din frecările pricinuite de dînsa, li-ar fi ținta. Fiindcă discuția se învârte în jurul intereselor cari derivă din cele mai nobile ale noastre sentimente, patima cu care decurge e poate firească, dar tocmai d'acea e îndoită nevoe, ca încunjurând totul, ce ar putea ofenza simțirea oricărui, să păstrăm strictă obiectivitate. Din scurta reprivire, cu care m'am silit s'arat desvoltarea chestiunii de naționalitate în patria noastră — ne putem convinge de două fapte. întâiu: că deși diversitatea locuitorilor acestei patrii a existat totdeuna, ca fapt: aceasta n'a împedecat până în vremea mai nouă sentimentul de unitate a patriei, ba, că sub întreaga durată a evului mediu, abea găsim stat, cu acest sentiment așa de desvoltat ca și patria noastră. A doua: că mișcarea, ce s'a ivit în vremea mai nouă în jurul chestiunei de naționalitate, este rezultatul nu a unei agitațiuni meșteșugite, ci a mai multor cauze derivând dintr'o logică desfășurare de fapte. De acì reese clar, ca acele două, la aparență contrare direcții, pe care, în țara noastră le urmărește mișcarea naționalistă și dintre cari una se provoacă la legitimitatea unității politice a terii (a naționalității istorice) alta la legitimitatea naționalității de limbă și rassă: zace deopotrivă în firea lucrurilor. Admit, exagerări putem afla în amândouă direcțiile, cari sunt numai urmări a discuțiunii pătimașe ori a agitațiunilor meșteșugite; dar nu e mai puțin sigur: că pe lângă aceste discuțiuni pătimașe și agitațiuni meșteșugite există astfel de aspirațiuni, pe cari trebue să le respectăm și că mișcarea, chiar cu aceste exagerări, nu este mai puțin firească. Precum sentimentul comunității, care s'a născut în urma unui trai milenar a locuitorilor terii, n'a putut să dispară: așà faptul, că marea mișcare naționalistă care trece peste întreagă Europa n'a putut lăsa neatinsă patria noastră: în adevăr pe nimenea n'a putut surprinde. Aceste doua direcții, una urmarea naturală a întreg trecutului nostru, alta a împrejurărilor formate în vremea mai nouă; amândouă deopotrivă de juste și prin urmare de așa fel, încât asuprirea lor nu stă în puterea nimănuia, și de acì putem trage deducția: că chestiunea de naționalitate în patria noastră numai atunci trebue privită de definitiv deslegată, dacă rezolvirea ei corespunde amânduor acestor direcții și va satisface deopotrivă justele pretențiuni formulate de naționalitatea politică și de limbă. Dacă dând la o parte una dintre aceste două direcții, dam esclusivă atenție naționalității politice, ori naționalității de limbă, pericolele cari amenință prin chestiunea naționalistă patria noastră, s'ar transpune pe alt tărîm, clar n'ar înceta. In virtutea pretențiilor ignorate, s'ar ivi în cazul acesta reacția, care e cu atât mai primejdioasă, cu cât după părerea mea, pe lângă o astfel de procedură unilaterală nici pe una din aceste direcții nu o putem mulțumi constant și ca să ne convingem de aceasta, nu e nevoe, decât să judecăm consequențele ce ar trage în mod firesc după sine dismembrarea statului maghiar pentru unele naționalități și continua nemulțumire a unor naționalități pentru statul maghiar. Am amintit mai sus deja, că faptul istoric, că Ungaria nu și-a putut lățî stăpânirea peste hotarăle actuale, înafară de situația geografică își află esplicarea mai ales în împrejurările sale etnografice și tot acestor cauze este a se atribui că patria aceasta, dupăce sub dominațiunea turcească s'a dismembrat în trei părți, între ia aparență cele mai nefavorabile împrejurări, la sfârșit iar s'a format într'un întreg. Dupăce teritorul, care prin lanțul Carpaților devine un întreg geografic, este locuit nu de o mare națiune, ci de mai multe diferite popoare, care fiecare e mai mic la număr decât să-și poată menține o independență fără hotare geografice: numai unitatea imperiului maghiar este scutul, sub care fiecare-și poate căuta siguranța. Citim în mai mulți scriitori slavi, că descă-licarea poporului maghiar este cea mai mare lovitură ce a putut vreodată ajunge națiunea slavă. După dânșii seminția maghiară e un ic ce s'a bătut în corpul națiunii slave, împedecând unirea ramurilor sale dela răsărit cu celea dela meazănoapte. — Mie mi-se pare, că părerea aceasta, se întemeiază pe acea des întrebuințată eroare, cu care aplicăm principiile veacului nou la secolele trecute, și la judecarea evenimentelor luăm drept bază nu stările de atunci — ci pe cele prezente. Nu examinez, încât e generală idea unității la popoarele slave și în zilele noastre. Dacă considerăm relațiunile dintre cele două națiuni rusă și polonă și acele conflicte cari există și azi între vlăstarele mai mici ale trupinei slave, poate nu ne 'nșelăm, dându-ne espresiune convingerii, că idea unității slave nici azi nu are efectul asupra sufletelor popoarele, ce i-se atribue. Cu privire la evul mediu, e neîndoioasă afir-mațiunea aceasta și pentru a ne convinge nu e nevoe decât a ne îndrepta atențiunea asupra împrejurărilor, în cari au stat diferitele vlăstare ale ramurei slave în epoca aceasta la astfel de puncte, unde neseparate de nici un fel de elemente străine, au rămas în coatingere nemijlocită. Pentrucă dupăce istoria, demonstrând, că Slavii nicăiri nu s'au închegat în state mai mari, și că deosebirile între dânșii s'au menținut și după o viață împreună de veacuri și acolo, unde 'n cercurile lor s'au format state mai mari, aceasta s'a făcut cu ajutorul elementelor străine: poate nu ne înșelăm, afirmând, că înclinarea pentru închegarea de state mari, nu aparține calităților manifestate în istorie, a popoarelor slave și dacă Maghiarii nu ocupau niciodată Panonia, istoria acelei părți a ramurei slave, care locuește aici, se desfășura probabil tot așa, ca și în alte țâri. Nu amintesc aceasta, pentru a atribui rasselor, cari au dovedit mai multă capacitate pentru formare de state mari, o superioritate. Precum spiritul poetic, ce se manifestă așa de expresiv la popoarele slave, ori capacitatea particulară a rassei germane pentru științele speculative, nu le îndreptățește la vre-un dispreț pentru capacitatea intelectuală a altora: așa înclinarea ce vre-un popor a dovedit pentru o anumită formă a transformării sociale, asemenea nu-i dovedește absoluta superioritate. Proprietățile, acăror totalitate promovează progresul geniului omenesc sunt proprietăți nu a unor popoară ci a întreg genului uman; și înclinarea cc-o aflăm la popoarele slave pentru formațiunile autonomice locale, este fără nici o îndoiala tot așa de însemnată, ca împrejurările noastre sociale să se ridice la perfecția, pe care o solicită libertatea și bunăstarea omenirii. Am voit numai s'atrag atențiunea cetitorului asupra faptului istoric, din care reese probabilitatea, că ocupațiunea strămoșilor noștri nu este singura împrejurare, ce a împedecat pe teritorul patriei noastre închegarea unui mare stat slav și că dacă antecesorii noștri nu apar în Europa, asta probabil avea drept urmare că între Carpați și Adria nu se formează nici un stat mai mare; ceeace admițând, trebue să recunoaștem, că în cazul acesta soartea naționalităților mai mici, ce locuesc în patria noastră abia putea să fie alta decât aceea, ce a fost în evul mediu a tuturor acelor neamuri mai mici ce au locuit în vecinătatea rassei germane. Starea actuală a popoarelor slave din sud-ost și activitatea împăraților germani din secolul XI de a încorpora Ungaria la imperiul lor, nu lasă în privința aceasta nici o îndoială; și cine privește nepreocupat trecutul, va trebui să admită că aspirațiunile acestea în evul mediu s'au frânt numai de unitatea statului maghiar, care a făcut posibilă rezistența. Și oare nu e asemenea situațiunea noastră în prezent, ba poate și în viitor? Ori încătrău ne aruncăm privirea în Europa, pretutindenea aflăm state mari, ce-și mulțumesc înființarea naționalităților mari, ori tendența spre formarea de asemenea state mari, care deși în Italia încă nu și-a ajuns pe deplin scopul și în Germania începe numai acum, mai curând ori mai târziu, dar' desigur va atrage după sine formarea de asemenea state mari. La noi o asemenea tendință e imposibilă, împrejurările etnografice nu permit ca în aceasta parte a Europei să se formeze un stat mai mare, care să cuprindă numai o naționalitate; dar' oare pentru aceasta alcătuirea unui stat mare e aici de mai puțină trebuință? Oare acele mici popoare, ce umplu spațiul acesta, în ce-și pot căuta siguranța că patria lor să nu devină teatrul luptelor vecinilor lor puternici, ei înșiși să nu devină prada poftelor lor de expansiune, decât în formațiunea unui stat asemenea mare, și dacă aceasta numai prin unirea lor, numai așa se poate ajunge, dacă aceste popoare mai mici la număr, susținându-si propria-Ie naționalitate, față de vecinii lor puternici, se încheagă într'un ireductibil întreg de stat: poate-se afla oare o combinațiune care să coraspundă mai bine acestui scop, decât susținându-se unitatea acelor provincii, pe cari le cuprinde Coroana Sfântului Ștefan ? — nu numai pentrucă, ori în ce extenziune ni-am închipui statul acărui alcătuire se pretinde de siguranța acestor diferite naționalități, secole ar trebui, până ce între părțile-i constitutive s'ar naște o astfel de chestiune ca si care a produs istoria milenară a patriei noastre: ci și pentrucă abia ne putem închipui combinațiune, care ar putea mai bine asigura pe singuraticele naționalități de orice asuprire, împrejurările etnografice a patriei noastre ofer în privința aceasta deplină siguranță fiecărei naționalități. Dacă locuitorii de diferite limbi ai patriei noastre și-au păstrat individualitatea lor națională, până ce acolo, unde tot aceste rasse de popoare întâlnindu-se cu puternica rassă germană, au perit, ori cel puțin li-s'a redus considerabil cercul de estindere: cauza desigur zace nu în mărinimia ori o mai bună creștere a poporului maghiar, ci în poporația numerică și culturală ce a existat între diferitele popoare ale terii, — și oare nu stă aceasta acum, ca în trecut? Popoarele, ce locuesc țara, ar putea găsi oare garanții mai sigure pentru dezvoltarea naționalității lor, ca aici unde toate, de-ar fi adevărate câte se spun despre pofta de expansiune a rassei maghiare, asuprirea e cu neputință; — cu neputință pentrucă proporția numerică ce există între naționalități n'o îngădue. E clar din acestea, că deși însuflețirea pentru unitatea terii se manifestă de prezent mai ales în populațiunea maghiară: menținerea unității zace în interesul fiecărei naționalități și că prin distrugerea acestei unități fiecare naționalitate a patriei s'ar despoiâ de cea mai mare garantă a liberei sale dezvoltări. La asemenea rezultat ajungem, dacă privim cealaltă parte a chestiunii; și înaintea mea e cert, că un astfel de arangiament al vieții npastre care ținând cont exclusiv de dreptul istoric, n'ar satisface pretențiunile de limbă și rassă a naționalităților, tot așa n'ar corăspunde scopului. Dupăce chestiunea de naționalitate la noi s'a folosit de mijloc pentru alte scopuri politice și în numele naționalităților se fac de multeori pretențiuni, cari primejduesc unitatea terii: în mulți s'au încuibat îndoeli cu privire la soluția chestiunei și s'a lățit părerea: n'ar fi oare mai conzult, ca ținând în vedere esclusiv interesele patriei comune, să renunțăm la împlinirea dorințelor naționalităților, ce și așa e ceva cu neputin[ț]ă. — Dacă cu privire la forma statului neînțelegem cu guvernul imperial și acela nu sprijinește împotriva noastră pe singuraticele naționalități ; dacă agitațiunea meșteșugită încetează și neezercitând nici o influință în guvernarea terii, pe corifeii diferitelor naționalități îi câștigăm cu căpătuiri de slujbe: întreaga această larmă și agitație încetează dela sine. Dacă reprivim în trecut, și ne gândim la chipul, cum ni-s'au refuzat bunăvoința și încercările făcute pentru aplanarea nemulțumirilor naționaliste de către cei ce se numiau pe sine de reprezentanți ai naționalităților: aflăm de naturală amărăciunea ce servește drept temei acestei păreri; dar părerea însăși pentru aceasta nu e mai puțin greșită și eu abea cunosc pentru viitorul patriei noastre pericol mai mare, decât dac'am urma-o. Admit că guvernul imperial, care pâna'acì se afirma de părtinitor al diferitelor naționalități, sub anumite condițiuni, ar procede în direcție tocmai contrară. Dacă cu privire la chestiunea constituțională s'ar aplana între noi și imperiu contraversele: alcătuirea astorfel de legi, cari s'asigure între hotarele noastre superioritatea elementului maghiar, n'ar întâmpina poate greutăți. Presa vieneză de multe ori a arătat favorurile, la cari pot conta cu siguranță naționalitatea germană și maghiară dându-și mâna și pășind solidar în potriva aspirațiilor celorlalte naționalități; și dacă dispare ori ce speranță a aplanării pacinice și aspirațiile naționalităților devenind incompatibile cu existența noastră de stat, Maghiarul ar trebuì să aleagă între principiile sale liberale și țeara: poate ar venì vremea, când sfatul acesta ar afla primitori. Admit aceasta; dar sunt convins că o astfel de supremație a propriei noastre naționalități este cea mai mare lovitură ce o poate pe dânsa ajunge; și cine privește nepreocupat situația, îmi va da dreptate. Fac abstracție, de prețul care pentru o astfel de favorizare a naționalității noastre, ni s'ar cere; dar putea-vom oare pe calea aceasta să ne asigurăm viitorul ? Naționalitatea maghiară,, a dovedit — ceea-ce nu pot nega nici dușmanii — o astorfel de tărie și tenacitate, ca și care numai puține exemple sunt. Esclusă din cercurile științei, vieții publice, ba chiar și din societatea cercurilor mai înalte, naționalitatea aceasta, într'o jumătate de secol și-a creat o literatură și a ezercitat în cercuri îndepărtate influență, răspândind întâia oară în această parte a Europei spiritul, care mai târziu s'a generalizat. Cauza, căreia avem de a-i mulțumi aceasta, residă nu în protecția puternicilor ci în puterea intrinsecă a poporului nostru. Ca șî stejarul, ce stă în vârf de munte singuratic, neapărat și negrijit de nimeni, luptându-se numai din propria-i putere cu viforele și tempestațile vremii, ce-i sbuciumă trunchiul, și rupe crengile, dar pe cel obicinuit cu furtunile: frânge nu-l pot: așà crescut-a și desvoltatu-s'a naționalitatea noastră. Dacă reprivim în trecut, aflăm destule epoce, când toate aparițiile arătaseră perirea noastră; dar o astfel de apariție în care naționalitatea noastră să fi fost favorizata puterii, obiectul de îngrijire a guvernului nu putem afla; și dacă acesteia este a i-se atribui lipsa oare-cărei poleituri a acestui neam, ei avem a-i mulțumi și puterea cu care trunchiul aspru, de multe ori vătămat, a rezistat la toate. Nu e aceasta plantă, ce ar trebui meșteșugit apărată, ce numai în sera încălzită de guvern se poate desvoltâ mai departe; dincontră o astfel de îngrijire i-ar stânjeni puterea de viața. Intr'o libertate de primejdii stat-a pân'acî; numai în libertate se poate desvoltâ mai departe și cine în locul acesteia îi dă scutire și protecție: îi detrage elementul, fără de care nu poate trăi. Convingerea mea este, că dacă nu ținem altceva în vedere, decât escluziv interesele naționalității maghiare: o astfel de părtinire nici aici n'ar produce mulțumirea, ce unii așteaptă dela aceasta. Naționalitatea maghiară, ca să fie mulțumită, are nevoe de libertate întâi de toate și aceasta e imposibil, dacă refuzând pretențiunile diferitelor naționalități din țeară, creăm astfel de stări, cari numai prin forța represivă a guvernului se pot menține. Dar este oare numai mulțumirea naționalității maghiare necesară pentru asigurarea viitorului țării? Cu anul 1848 amîntrat în împrejurări nouă ; și dacă și sunt cari regretă aceasta și privesc cu dor la vremea când națiunea își trăia neatârnată, în afară de marile mișcări europene, zilele, sunt numai aceia cari nu ezercită nici o influintă : nu este nici unul care ar putea spera readucerea acelor stări acăror schimbare fost-a isvorul atâtor glorii și atâtor suferinți. Acea vreme, când soarta terii depindea dela voința și patriotismul unor clase, a dispărut pe vecie; și ori cum ni s'ar desvoltâ împrejurările, una putem cu siguranță spune că acelea nu se mai pot desvoltâ așa, ca principiul de egalitate să fie din nou tras la îndoială. Și dacă stă aceasta, nu trebue oare să recunoaștem, că desvoltarea, bunăstarea ba chiar existența terii d'acì încolo va depinde numai dela cultura, valoarea morală a fiecărui locuitor al ei și că din motivul acesta, totul prin ce o parte a acestor locuitori s'ar putea înălța, este fără îndoială în interesul nostru a tuturora. Eu, în adevăr nu pot înțelege modul de gândire a acelora, cari, recunoscând, că naționalitățile ce locuesc aici nu pot fi despoiate de drepturi politice, totuși cultivarea acelora o află indiferentă pentru patrie. Dupăce în acest veac al liberei concurențe, bunăstarea materială a patriei noastre poate fi opera nu a unor clase, ci a totalității cetățenilor; și dupăce zelul, ce s'a născut între diferiții locuitori pentru cultivarea naționalităților, s'a dovedit după esperiențele noaste de cel mai puternic mijloc pentru răspândirea culturei generale: trebue să recunoaștem că aceste nizuințe ale naționalităților numai promova pot interesele noastre publice. Ori ce pedecă punem în calea desvoltării singuraticelor naționalități, în măsura în care duce la scop, despoaie patria aceasta de cele mai frumoase speranțe. Dacă însă — abstracție făcând dela toate acestea, și neluând în seamă pericolele ce ne amenință libertatea când drepturile politice s'ar ezercitâ de aceia cari n'au pentru aceasta suficienta cualificațiune ne punem drept țintă escluziv asigurarea naționalității maghiare: putea-vom oare ajunge aceasta prin o procedură care în urmările ci ar naște indiferență absolută în sufletele nemaghiare, față de existența acestei patrii? Să ne întoarcem iar la trecut, care ne dă cea mai bună lămurire la această întrebare. Abeâ găsim țeară, care atacată d'atâtea ori, și-ar fi putut păstra în luptele seculare nu numai existența, dar și hotarele, ca și patria noastră. Așezată Ia hotarele civilizației apusene, întregul nostru trecut c un neîntrerupt lanț de grele lupte; și dacă reprivim oare asupra acestor viforoase epoce, energia în lupte, tenacitatea ce am dovedit dacă am fost învinși: nu este oare consecința acelei solidarități, cu care toți fiii patriei sărit-au în fața primejdiei comune, — și a cărei temei îl putem căuta numai în convingerea că existența acestei patrii este în interesul tuturor fiilor patriei deopotrivă. Să ne închipuim patria noastră fără aceasta comunitate de sentimente, să ne închipuim că o parte a locuitorilor ei, unele ținuturi ori provincii își dădeau mâna cu dușmanii, ori că rămâneau numai nepăsători: și credem oare de probabil, credem oare de cu putință că țeara aceasta atacată dintr'atâtea părți să mai existe? Viitorul, ce ne așteaptă, e aseminea acestui trecut, și situația, în ce privește primejdia, nu s'a schimbat Acum, ca atunci Ia marginele civilizației apusene stăm între două mari națiuni, dintre care una — ca și în evul mediu cea turcească — de veacuri se tot lățește și și-â întemeiat mărirea pe ruinele altor popoare, până ce cealaltă, după număr și cultură una dintre cele dintâiu națiuni a Europei, ajunge tot mai mult la conștiința puterii sale, sacrifică tot mai mult pentru unitatea sa, ca, întemeind-o pe aceasta, să-și lățească puterea peste întreg basinul dunărean. Lupta, la care se pregătesc națiunile mari ale Europei, va decurge la hotarele noastre, și ce ne așteaptă, dacă momentul de mult de prevăzut, când se va disolva imperiul turcesc, ce va hotărî și asupra viitorului nostru, ne va afla nepregătiți ; dacă, având atunci nevoe de încordarea tuturor forțelor noastre, pentru a ne apăra independența, o parte a locuitorilor terii, pentruca nu-și văd justele aspirații împlinite, pentruca comunitatea de interese, ce avertisează la o solidaritate pe popoarele mai mici de lângă Dunăre și Tisa, nu s'a recunoscut; — dacă, zic, o parte a compatrioților noștri, au devenit nepăsători față de viitorul patriei, — ori aducându-și aminte de înrudirea în care stau cu popoarele altor state, se silesc tocmai la distrugerea patriei? — Esplicarea mai amănunțită a acestei chestiuni cred că e de prisos. Din toate acestea reese clar, că deși cu privire la chestiunea de naționalități dorințele ni se deosebesc și în focul discuțiunilor din ambele părți se accentuiaza astfel de pretențiuni, cari stau în contrast unele cu altele: interesele noastre sunt desigur aceleaș. Fie că pornim din interesele generale ale terii — fie din cele speciale ale naționalităților, judecând cuminte, ajungem numai la o conclusie și anume: că numai așa putem asigura interesele națiunii politice și istorice, dacă se vor îndeplini toate aspirațiile de limbă ale naționalităților; și că dimpotrivă aspirațiile diferitelor naționalități se pot numai așa împlini, dacă s'a asigurat unitatea și existența de stat a terii. Numai dac'am corespuns acestor două la aparință contradictorii cerințe: atunci putem zice ca chestiunea naționalistă este în adevăr resolvată. Dar înnainte de a vorbi despre modul în care aceasta se poate ezecuta: aflu de necesar a-mi spune părerile asupra altei chestiuni, care strîns luat, nu face parte din chestiunea naționalistă, dar e în oarecare legătură cu aceasta, și se confundă adese cu ea, prin ce, aceasta și altfel destul de încurcată chestiune, se complică și mai mult. == V. == === CROAȚIA. === Entuziasmul, ce s'a născut la sfârșitul secolului trecut pentru limba și literatura maghiară, a aflat mai iute și mai mulți următori în Croația. Greutățile, pricinuite în patria noastră prin chestiunea de naționalitate, întâi s'au ivit în Croația; aici s'au formulat pretențiunile, cari în virtutea principiului de naționalitate, mai târziu au devenit generale. Cauza acestei apariții, trebue căutată în autonomia Croației, prin care s'a putut susține la poporul croat conștiința individualității sale și totodată acea reacțiune, ce s'a născut între alte naționalități prin legile aduse în favorul limbii maghiare, au aflat în adunările municipale și provinciale organ legal. Asemenea acestei cauze este însă a i-se atribui, că mișcarea din Croația pornită în virtutea principiului de naționalitate : aici nu s'a restrâns la limbă, ci trecând pe tărâmul politicei și-a pus drept țintă schimbarea acelor relații, ce-au existat de secoli între Croația și guvernul și corpul legislativ ungar. Divergența de idei, ce există de prezent între Croația și Ungaria și a tulburat înțelegerea seculară dintre dânsele, nu e chestie de naționalitate, ci în senzul strict al cuvântului chestiune politică; prin urmare nu se va aplana prin concesii naționaliste și de limbă, ci numai așa: dacă vom regula referințele politice mutuale a acestor doua teri într'un chip care să corespundă șî pretențiunilor poporului croat și intereselor coroanei ungare. Nefiind în patria noastră nimeni, care ar trage la îndoială dreptul națiunei croate privitor la desvoltarea limbii și naționalității sale, chestiunea de naționalitate de astădată nu e chestiune între Croația și Ungaria, ci este chestiune separată a Croației ca șî a Ungariei, încât și acea țeară cuprinzând mai multe naționalități, are interesul ca cetățenii ei sârbi, germani și italieni să fie în privința naționalității lor satisfăcuți; — și numai îngreuna ne poate situația, dacă amestecând discuțiunea politică ce decurge între aceste două teri cu chestiunea de naționalitate încurcăm aceste două și altfel destul de încurcate chestiuni. Nu se ține deci de problema mea și nici nu vreau să mă întrețin mai amănunțit la tesa aceasta; și dacă totuși îmi spun pe scurt părerile despre dânsa, o fac, ca tăcerea să nu mi-se restălmăcească. După părerea mea, cel mai bun, ba chiar unicul modru a aplanării pacinice a diferențierii între noi și Croația este perzistând neclintit la principiile depuse în cele două adrese a corpului nostru legiuitor. «Suntem deciși — zice întâia adresă să facem totul ca neînțelegerile să dispară; și facem, ce putem face fără sacrificarea neatârnării și dismembrării terii, ca cetățenii de ori ce naționalitate ai patriei să se contopească în interese și sentimente. — Dorim modificarea echitabilă conform intereselor noastre comune a acelor dispozițiuni a legilor noastre, cari azi împedecă aceasta. — Nu pretindem, ca împotriva numărului mai mic de deputați Croați, numărul nostru mai mare să decidă asupra pretențiunilor și do rințelor lor. Croația are propriul ei teritor, situație separată și n'a fost niciodată incorporată Ungariei, ci a stat în conexiune cu noi și tovarăș ni-a fost, cu care am împărțit drepturile, datorințele, norocul și nenorocirile. Dacă deci Croația vroește să participe ca țeară la legislația noastră; dacă întâi vrea sa fie în curat cu condițiunile pe lângă cari este gata a-și lega situația de drept public cu Ungaria; dacă în privința aceasta vrea să discute cu noi ca și națiune cu națiune: nu vom respinge aceasta».1) «Deocamdată pare neîndoios, că Croația vrea să lărgească legăturile, ce-au ținut-o veacuri întregi strânsă de Ungaria. Noi apreciam cu mult mai mult interesele și dorințele ei, decât să nu fim gata a stă cu dânsa ori când la discuție în privința aceasta și susținerea ori transformarea echitabilă a acestei legături nu întimpină greutăți la noi. Numai când Croația ar dori să se desfacă de noi și intrând în șirul provinciilor austriace s'ar înrola la corpurile legiuitoare a 1) întâia adresă. 55 acestora ceeace nu putem presupune despre sentimentele constituționale ale Croaților — noi n-am împedecâ aceasta, ci din partea noastră n-am recunoaște-o de legal și constituțional și nu ni-am învoi la aceasta, pentrucă nu suntem îndreptățiți a dismembrà imperiul coroanei Stului Ștefan.»2) Situația noastră față de Croația dela cea din urmă dieta încoaci, nu s'a schimbat de loc; și legiuitorii noștri exprimând când s'au declarat în afacerea aceasta părerea marei majorități a terii: pentru aplanarea diferențelor existente după părerea mea nu trebue altceva decât sinceritate pentru principiile preconizate în aceste adrese. Patria noastră n-are interes mai însemnat; dar precum legătura ce a existat într'aceste două teri a fost efluxul nu a forței ci a acelei convingeri comune a amânduror națiuni, că libertatea și fericirea lor depinde dela această tovărășie: așa și'n viitor legătura aceasta numai așa va fi salutară, dacă va sta pe un astfel de temei. Unindu-ne prin libertate, punând capăt lungei certe, așa că una dintre părți să nu se considere de învinsă: atunci am chezășuit viitorul; și deșî declarațiunile ultimei diete maghiare au rămas la aparență fără efect asupra atitudine» ce Croația a luat împotrivă-ne: înaintea mea e neîndoios, că stăm mai aproape de scop și anume pentrucă bizuind dieta noastră fixarea condițiunilor sub cari se poate susținea vechea alianță, Croației, a delăturat tot ce-ar putea vătăma demnitatea po- 2) A doua adresă. 56 porului croat și pentrucă prin aceasta a transpus chestiunea, ce era obiectul unei agitațiuni pătimașe, pe câmpul unei discuțiuni mai liniștite, — și pe terenul acesta, privindu-ne fără preocupare situația, ajungem la acelaș rezultat primind punctul de vedere fie maghiar fie croat. Din punctul de vedere maghiar e clar, că precum situația ce patria noastră a ocupat dinainte de căderea dela Mohács, în concertul european, se putea mulțumi numai înprejurării, că națiunea maghiară, corespunzând misiunii saie când mergea înaintea întru apărare independenții comune, n'a căleat niciodată condițiuniie sub cari i-se atașau celelalte popoare: așa și 'n viitor, existența acestei patrii se poate numai așa asigura, dacă întru apărarea ei într'o comună înfrățire-'și dau mâna toți membrii imperiului Sf. Ștefan. Și oare patriotul croat, ori cât s'ar însufleți pentru propria-i naționalitate, ori cât ar fi convins despre o înaltă menire în viitor: poate trage la îndoială necezitatea acestei alianțe? Primejdiile, decurgând din situația geografică și etnografică a țării ungurești și acăror comunitate a cimentat atâtea veacuri pe diferitele noastre popoare: nu există oare ele și acum ca atunci când semiluna ne ataca independența, atât, pentru Croația cât și pentru Ungaria? Marile naționalități ale Europei, Rusul, care ca și capul seminției slave, aspiră la unirea diferitelor sale fracțiuni într'un mare imperiu Italianul, care aspiră la întemeierea puterii sale pe cele două țermuri ale Adriei și Germanul care-și vede hotarele misiunii sale civilizatoare la 57 Marea-neagră: nu amenință oare viitorul poporului croat, tocmai așa ca și pe cel al poporului maghiar? Și naționalitățile mai mici în lupta titanică, pentru realizarea acestor mari scopuri, în ce altceva își pot căuta mântuirea decât în unirea lor; pe cine să se spriginească, de nu se vor spriginî într'olaltă, destul de tari la olaltă, spre ași apăra osebit fiecare naționalitatea, dar nici una destul de puternică, să primejduiască chiar de ar voi neatârnarea celorlalte ? Conced, că părerea aceasta încă nu e atât de generală pe cât de mult ar cere aceasta interesele noastre comune; conced că încă există multe interpretări greșite față de scopurile și mai ales față de situația noastră, atât în Ungaria cât și în Croația; și că trebue o vreme mai îndelungată până ce simțirea exprimată de Nicolau Zrinyi despre fratele său Petru: Viteazul meu frate, atât maghiar cât și croat Își iubește — căci vedem patria. 1) se va generaliza. Precum după furtună, marea nu se liniștește îndată și drojdia murdară scoasă de furtună mai plutește o vreme oare-care pe luciul mării: așa dacă patimile răscolesc pacea popoarelor, trebue vreme, până ce se potolesc valurile, și elementul murdar, scos de învălmășala generală la suprafața mișcării, se așează. Dacă patimele însă au amuțit; mai curând ori mai târziu sentimentele naturale și interesele își redobândesc stăpânirea; și în momentul când se va întâmpla aceasta, lunga discordie dintre noi 1) Cântul al XVI din Zrinyiadă. 58 și croați, spre paguba și a noastră și a lor — va înceta; — deși afirmațiunea se pare cutezată, o spun, că după declarația serbătorească în afacerea-croată, a ultimei diete ungare, aceasta este numai chestie de timp să se întâmple. VI. CONDIȚIUNILE REZOLVIRII CHESTIUNEI NAȚIONALITĂȚILOR IN PATRIA NOASTRĂ. M'am silit a dovedi în capitolele precedente, că aspirațiunile juste ale fiecărei naționalități se pot numai așa asigura, dacă s'a asigurat unitatea și existența de stat a terii și că dimpotrivă unitatea și existența de stat a terii numai atunci se poate privi de garantată, dacă se vor împlini justele aspirații ale diferitelor naționalități și că prin urmare, aceste doua la aparență contraversate direcții, stau într'o strînsă legătură. Deslegarea chestiunei naționalităților în patria noastră depinde dela înțelegerea lămurită a acestei teze. — Punctul corect de mânecare, nu e a aceluia, care lapădă dela sine orice simțire națională, ci a aceluia, care însuflețit de interesele naționalității sale, nu uită, că alții simțesc tot așa de cald, și că deslegarea chestiunii de naționalitate nu este interesul special al unei sau altei naționalități, ci interesul comun al tuturor naționalităților, la care nu supremația ori asuprirea meșteșugită, ci aceea ne poate fi scopul, ca pre- 60 tențiunile echitabile a tuturor naționalităților ce locuesc aceasta țară, după putință să se satisfacă. După-putință, zisei, pentrucă scopul nostru fiind tocmai mulțumirea tuturor naționalităților, o astfel de deslegare a chestiunii care să corăspundă tuturor pretentiunilor de multeori contradictorii a diferitelor naționalități, sau care să satisfacă pe deplin toate dorințele fie măcar a uneia, e cu neputință. Chestiunea aceasta aparține acelora, cari ca și religia se bazează mai mult pe sentimente decât pe logică și care nu prin concluzele imperative ale majorităților, ci în unire frățească așa le putem rezolvi, dacă fiecare abzicem de acea parte a pretentiunilor noastre, care stă cu pretențiunile juste ale altora ori ale interesului public în contrast și nu uităm nici odată, că intereselor fiecărei naționalități acel fel de deslegare a chestiunii corăspunde mai ales, care se recunoaște de just de toate naționalitățile deopotrivă. O astfel de deslegare numai sub două condițiuni e posibilă: l-iu. Ca pe deoparte luând în considerare pretențiunile singuraticelor naționalități, pe de altă parte necesitățile noastre de stat: contra aspirațiilor naționalităților numai într'atât să ne împotrivim încât interesele statului o cer aceasta imperios. 2-a. Ca încât, consideranta din urmă, cere dela fiecare naționalitate un anumit sacrificiu, să nu pretindem dela nici una mai mult, și dela nici una mai puțin, decât e necesar pentru ajungerea, scopului. 61 Principiul ce trebue să urmăm nu poate fi altul decât deplina egalitate de drepturi. Direcțiunea ni-o dă dorințele naționalităților singuratice. Și fiindcă — nu crearea de teorii, poate corecte în sine, și nu satisfacerea unor ambițiuni, ci aceea ne e scopul — ca satisfăcând toate dorințele echitabile a naționalităților din patrie, să punem capăt zizaniilor ce s'au născut din aceasta, — numai o astfel de rezolvire o putem considera de îndestulitoare, care se recunoaște de atare de către majoritatea cetățenilor de diferite naționalități a patriei. Și acum să ne dezvoltăm mai pe larg părerile. VII. CONTRASTELE, CE STAU ÎN CALEA REZOLVIRII CHESTIUNII NAȚIONALITĂȚILOR. Experiența ne arată, că în ori ce mișcare mai vie politică cea mai ultraistă părere se manifestă mai zgomotos și aceasta e cauza, că într'o astfel de mișcare, nuanțele ultraiste ezercită totdeauna influență mai mare, decât li-s'ar cuveni. Ori ce zgomot de acesta, schimbă pe moment rezultatul discuțiunii, dar nu poate schimba starea faptelor; și deși poate să fie adevărat, că milioanele, cari tac, sunt covârșite de acele sute, ori mii ce-și vestesc zgomotos opiniunile; putem îi siguri că opiniunile ultraiste sunt totdeauna în minoritate și că opiniunea mulțimii niciodată nu se poate schimba așa de iute, cum le pare acelora a crede, cari privesc numai suprafața mișcării politice. Opinia majorității, izgonită câteodată, amuțește, și sunt epoce, când majoritatea răpită de agitație își și perde la aparință conștiința opiniunii sale; dar opiniunea aceasta există, așteptând numai prilejul să se manifeste, iar aceasta 63 opiniune nici când nu e altceva decât rezultatulevoluției de pân'aci și a naturii lucrurilor, modificat de impregiurările actuale, dorurile și sperările momentului, dar în fond e aceeaș. Aceasta stă indiscutabil și față de opiniunile, cu cari ne întâlnim în chestiunea de naționalitate. Dacă luăm în seamă numai lozincele, câteodată se pare, ca și când o parte a compatrioților noștri nemaghiari ar primi cu indiferență dismembrarea țării, ba chiar că mulți dela aceasta ar aștepta viitorul naționalității lor. Dar cu siguranță 'deplină o putem spune, că părerea aceasta, vestită ori cât de zgomotos de conducători, nu e părerea mulțimii și o putem spune anume pentrucă aceasta stă în contrazicere cu interesele mulțimii și pentrucă nu e în firea lucrurilor, ca părerile locuitorilor unei mari țări în. decursul a câtorva ani să treacă prin o astfel de prefacere, ca și cum ar fi aceea, dacă viitorul și unitatea țării ar fi devenit indiferente pentru dânșii. Cea dintâi e în sine clară. Tot, ce a existat mai de multa vreme, nu se poate schimba, fără ca o sumă mare de interese să nu s'atingă. Tocmai aceasta este, în ce residă puterea așa numitelor fapte împlinite. Ori care ar fi secretul originei lor, oricât ar vătăma concepțiunile de drept ale unora: ce odată există, se ia drept bază a acelor relații, ce se leagă sub durata existenței sale, și nu se poate schimba fără. vătămarea multor interese chiar și a acelora, cari au negat legalitatea stărilor faptice. Cu cât mai 64 mult se poate prevedea aceasta la împrejurări, cari născute din situația geografică a vre-unei țeri, cu necesitate oarecum firească, au dus o viață milenară, fără ca sa li-se fi negat până în vremea mai nouă legalitatea, și cari tocmai pentru acest cuvânt, s'au luat drept bază pentru orice alte împrejurări. Cine nu vede, că distrugerea unor astfel de împrejurări nu e posibilă fără a zdruncină o sumă mare de interese particulare. Să strămutăm stejarul secular! Admit, că locul ce i-l'am ales e mai bun, mai gras și mai scutit de furtuni, dar nu i-se vor usca oare, mutându-l, o mulțime de crengi, nu-i vor cădea oare frunzele ce azi îl împodobesc; nu va stângenì vreme îndelungată, poate pentru totdeauna; pentrucă situația mai favorabilă în care a ajuns nu poate suplini pagubele ce a suferit, întrerupându-i-se volnic dezvoltarea. Privind nepreocupat situațiile, nu poate dubita nimeni că sacrificarea integrității ori independenței Ungariei ar avea influința cea mai rea posibilă o lungă vreme pentru bunăstarea tuturor locuitorilor și după părerea mea, aceasta o putem spune și despre sentimentele locuitorilor acestei patrii. Indiscutabil, că dintre factorii cari au influințat ivirea sentimentului de naționalitate în veacul nostru, unitatea de limbă și rassă sunt cei mai de căpetenie. Am arătat pe scurt cauzele, pentru cari s'au întâmplat aceasta în patria noastră mai ales și sunt convins, că până ce vor exista aceste cauze, adică până ce toate justele pretențiuni ale naționalităților privitoare la libera 65 desvoltarea limbei lor, nu se vor împlini: mișcarea nu-și va schimba direcția. După ce însă e neîndoios, că sentimentul naționalist se basează nu numai pe comunitatea de rassă și de limbă ci pe toate acelea momente cari trezesc în masse mai mari sentimentul aparținerii la olaltă, dupăce entuziasmul pentru naționalitatea istorică și politică, pe care pentru osebire îl putem numi patriotism, nu-și perde nici odată influența asupra oamenilor, și nu numai pilda Elveției, Belgiei și Engliterei unde sentimentul acesta a redus cu desăvârșire conștiința de limbă și rassă ci și istoria patriei noastre dovedește acea putere, ce ezercita acest sentiment asupra cetățenilor de diferite limbi și origini: e într'adevăr mare decepția acelora, cari și-l închipue deodată nimicit. Admit, ca însuflețirea cu care naționalitățile și-au îmbrățișat cultivarea limbei lor, au dat la o parte sentimentele ce veacuri întregi le-au dovedit în luptele pentru apărarea patriei, dar de sigur nu le-au distrus; și precum rassă maghiară, deși se pare că energiile îi sunt concentrate mai ales asupra susținerii naționalității istorice și politice, pentru aceea nu mai puțin se alipește de limba sa, si dac'ar vedea-o pe această primejduită, poate ar pune asemenea, apărarea ei în planul întâi al sforțărilor sale; așa între diferitele naționalități ale patriei desigur nu este una, care nu s'ar simți vătămată în cele mai sfinte ale ei sentimente, prin ori ce ar putea vătăma existența patriei comune, ce s'a susținut prin sacrificiile tuturor fiilor ei. Ce s'a creat pe cale naturală, prin lunga evo- 66 luție a veacurilor, nu se poate nimici prin greșelile ori machinațiunile unora ori prin agitația a câtorva ani. Cel mult dacă putem zice, că popoarele azi, țin mai mult la limba lor decât la patrie; că sentimentul lor de naționalitate e mai mare decât dragostea de țară; dar numai pânatunci pânăce contrastul în care a ajuns aceste două sentimente prin jocul întâmplărilor și păcatele unora, nu este aplanat și primejdiile cari după părerea unora azi le amenință limba, nu s'au delăturat. îndată ce s'a întâmplat aceasta, patra-'și reocupă locul în inima cetățenilor. Aplanarea pacinică a certurilor noastre naționaliste depinde deci numai dela aplanarea contrastului ce există între condițiunile de unitate ale terii și între pretențiunile speciale ale naționalităților. Și ca la întrebarea: încât se poate speră astfel de aplanare? să putem răspunde, e necesar, să venim întâi de toate în curat cu chestiunea de putință a aplanării acestui contrast La prima vedere, și dac'ascultăm numai pe conducătorii partidelor ce stau față 'n față, aplanarea este cu neputință. Pe deoparte se pretinde în interesul statului o astfel de centralizație, pe lângă care desvoltarea naționalităților pare în adevăr imposibilă; pe de altă parte se fac în numele naționalităților astfel de pretenții, pe lângă cari administrarea potrivită a unui stat arangiat, nu e de închipuit. Vin însă oare aceste pretenții, desvoltându-se din natura lucrurilor, ori sunt mai mult rezultatul discuțiunii aprinse și pătimașe? Ca să răspundem la aceasta, e de lipsă, ca între zgomotul ce s'a născut asupra pretențiilor 67 statului și a naționalităților, s'aflăm soluția următoarelor întrebări: 1-iu: de ce grad de centralizație este nevoie în patria noastră, ca statul să corespundă chemării sale? 2-a: cari sunt pretențiile diferitelor naționalități dela împlinirea cărora depinde mulțumirea lor. Să'ncercăm soluția întrebărilor. VIII. EXIGENȚELE STATULUI Șl PRETENȚ1UN1LE NAȚIONALITĂȚILOR. Dupăce 'n Europa 'ntreagă s'au constituit state mari și 'n acestea s'a aplicat principiul centralist: nici un stat nu poate ezistâ făr'acel grad de centralizație, prin care statul e în stare a-și concentra toate forțele întru apărarea neatârnării sale. Mai sunt afară de aceasta și alți factori de influență 'n aceasta direcție. Cu înmulțirea sumei de interese, ce nasc din civilizație, se mărește și forța ce ezistă între aceste interese și cu cât e mai de dorit ca fiecare dintr'aceste se fie apărată de asuprire: cu atât e mai necesar, ca statul, care ține balanța 'ntre ele, să fie 'nvestit cu putere mare. La aceasta mai contribue siguranța mai mare și uniformitatea relațiilor de drept, și împregiurarea, că acele mari lucrări, cari de prezent pot fi privite de condițiuni ale culturei superioare, căile ferate, canalizările, porturile etc. în multe țări pot fi numai prin forța statelor realizate, ceeace reclamă pentru stat atât în legi și în ezecutarea acelora, cât și în folosirea forțelor materiale ce- 69 stau la dispoziția statului, un astfel de cerc de competență, de care nici evul vechiu nici cel mediu nici idee n'aveau; d'acì explicațiunea că statele în secolul nostru aproape fără escepție nizuesc spre centralizație. Nu este țară, care să fi rezistat acestei direcții și e neîndoios, că Elveția, Belgia și Englitera, având un sistem de dislocare administrativă ori cât de practic, în privința aceasta, în vremea din urmă au trecut prin mari transformări. Țin de sigur deci, considerând aceste cauze, că și noi, ori cât ne-am lega de sistemul nostru al comitatelor moștenit dela strămoși, nu vom putea încungiura un anumit grad de centralizație și nu ne vom putea arangia așa trebile, ca unele afaceri, cari odinioară ori n'aveau de loc nevoe, ori se rezolvau prin oficiile locale, sa nu fie atrase la agendele corpurilor legiuitoare. Dacă privim însă mai d'aproape evoluția prin care trec în momentul de față statele noastre, ne convingem despre două lucruri: 1-iu: că, deși direcția ce duce la o tot mai mare desăvîrșire a centralizației e generală: măsura în care singuraticele state progresează e prea diferită și în stările diferitelor țări în nimic nu se vădește mai mult osebirea decât în gradațiunea în care au aplicat principiul centralizației. 2-a: că mai ales în țări, cari au înaintat mai departe în direcția aceasta în vremea din urmă s'arată o reacție, care deși n'a dus încă la rezultate practice, în știință s'aîirmă tot mai conștientă și mai clară, căutând părțile umbroase ale vieții sociale tocmai în acea exagerare a centralizației, 70 acărei perfecționare pân'acî era preocuparea de frunte a științei de stat și a guvernului. Direcțiunea aceasta, pe care 'n vremea mai nouă au urmat-o cei mai distinși bărbați ai științelor de stat, poate conduce la greșeli tocmai așa ca și cea contrară. Necezitățile diferite și de multeori contradictorii ale societății noastre, nu se pot niciodată satisface prin urmărirea esclusivă a unei singure direcții și cine ar vroi să explice toate nevoile societății dintr'o cauză, ori să-i satisfacă toate pretențiunile prin aplicarea unui principiu, stă sub stăpânirea unei fixe idei, acărei urmări pot să fie cu atât mai grave, cu cât a fost mai riguroasă logica cu care s'a aplicat. Atâta însă e indiscutabil, că direcția, pe care o observăm în vremea mai nouă în științele noastre de stat, nu poate rămânea fără influență practică asupra organizării statelor noastre tocmai așa ca evoluțiile științelor de stat în secolul XVIII. Și de acì e clar, că deși recunoaștem în genera! necezitatea centralizației, măsura, cu care trebue aplicată în diferite țări, n'o putem fixa în general. In privința aceasta depinde totul dela starea internă și externă a respectivei țări. Cu cât e mai mică suma puterilor, asupra cărora dispune țara și cu cât îi sunt mai puternici vecinii, împotriva cărora trebue să-și apere independența, ori cu cât sunt mai numeroase și mai importante interesele, cari fără centralizație nu pot fi împlinite: cu atât mai mare centralizație se recere. Dimpotrivă, cu cât sunt mai multe obstacolele naturale ale centralizației, adică cu cât sunt 71 mai multe interesele cari s'ar vătăma prin centralizație și cu cât stă mai mult aceasta 'n contrast cu obiceiurile și moravurile națiunei, într'o sferă cu atât mai mică trebue aplicat principiul. Să ne îndreptăm acum privirea asupra patriei noastre. Dacă-i privim împregiurările exterioare, e neîndoios, că în urma situației sale geografice pare menită a ezercita dacă are destulă putere — influență hotărîtoare în rezolvirea acelor mari chestiuni, dela cari atârnă viitorul Europei, ori, dacă e slaba, să devie la resolvirea acestor chestiuni teatrul de luptă al popoarelor Europei; drept'acea, nu ezistă poate tară, mai amenințată în viitorul si neatârnarea ei și în care nevoia unei atari organizații, prin care s'ar centraliza toate forțele disponibile ale națiunei, ar fi mai evidentă, ca 'n patria noastră. Nu e mai puțin clar și acea, că duplice 'n vremea mai nouă am trecut din împrejurări aproape medievale pragul civilizației veacului XIX, formele vechi ale organizației noastre de stat, nu mai corespund cerințelor veacului nou, și că continuele daraveri a locuitorilor terii într'olaltă, legătura în care am ajuns prin raporturile comerciale și financiare cu străinătatea, reclamă o astfel de uniformizare a administrației, agilitate a justiției, cari solicită intervenirea guvernului terii în afaceri, cari pân'acî erau de domeniul autorităților locale, ori erau lăsate la discreția particularilor. Când legislația din 1848, scliimbând vechea noastră organizație a introdus cu principiul responzabilității ministeriale o cen- 72 tralizație mai mare în administrație, prin aceasta n-a făcut altceva, decât ceeace cerea interesul terii și netezirea căii înaintării viitoare. E indiscutabil însă și acea, că precum legislației din 1848 nu i-a trecut nici odată prin minte sistarea absolută a sistemului nostru decentralist, astfel, chiar de am admite această intenție, o reformare atât de radicală a administrației noastre nu 5-ar fi stat în putință și anume pentru motivul, că condițiunile centralizației administrative în țeara noastră lipsesc mai mult, ca ori unde poate în Europa, și pentrucă obstacolile ce stau în calea introducerii acestui sistem, la noi sunt mai mari, aproape neinvincibile. Cea dintâi e evidentă. Pentrucă deși recunoaștem, că centralizația administrativă cu preț scump — în bani și mai ales în libertate — produce rezultate pe cari niciodată nu le putem aștepta dela administrația decentralistă: nici cei mai fervenți aderenți ai ideii centraliste nu pot tăgădui, că acele minuni a!e ordinei și punctualității pe cari le admirăm în Franța și în Germania, se pot numai așa ajunge, dacă pentru esecuțiunea acestui sistem stă un personaj suficient ca număr și cualificație, la dispoziția statului; și că în Europa aproape n-am aflà țeară unde am putea atât de puțin calcula cu aceasta, ca la noi. In privința aceasta ne provocăm la încercările făcute la noi în trecutul mai recent pentru întroducerea centralizației administrative, cari au avut drept rezultat netăgăduit, că pe lângă toate defectele ce decurg din această formă admini- 73 nistrativă nu ne-am putut împărtăși de favorurile ci, fără îndoială pentru motivul absolutei lipse de funcționari corespunzători; căci dacă unele efecte ale centralîzației nu pot fi delăturate nici pe lângă ce! mai iscusit corp de funcționari, e sigur, că toate avantagiile acestui sistem, depind dela calitatea funcționarilor și că generațiuni întregi trebuesc, până ce s'ar recruta numărul suficient de funcționari, indispenzabili pentru administrația centralizată a unei teri mari. Dar nu e mai puțin evident, că afară de lipsa funcționarilor, centralizația administrativă (înțelegând totdcuna gradul ei mai înalt, cum e în Franța și Germania) are la noi și alte neînvingibile pedeci. Unde astfel de autorități locale cari ar corespunde nevoilor unei administrații normale nu există; ori, unde autoritățile locale existente fac abuzuri de putere asuprind unele clase ori naționalități ale ținutului: acolo centralizația se naște dela sine; dar fără aceste împrejurări introducerea acestei forme de guvernare se lovește de greutăți, pe cari chiar absolutismul numai cu greu le poate învinge. De multe ori auzim, că trebue să ne dedăm la libertate și că o națiune, care nu e pregătită pentru aceasta, nu se poate bucura de binefacerile ei. Cu atât mai adins stă aceasta despre servitute, ori măcar despre o astfel de formă de guvernare care pretinde absoluta subordinare a individului, și tocmai chipul, în care centralizația administrativă s'a introdus gradat una după 74 alta în diferitele teri din Europa, dovedește clar aceasta. E neîndoios, că regatul a ezercitat deja în veacul XV pretutindenea o mare inîluință, că după natura lucrului acesta a nizuit tot spre centralizație și în aceste silințe a fost sprijinit de biserică, știință și de ordinul civil; cu toate acestea, câtă vreme a trebuit, până ce sistemul dicasterial și-a perdut importanța de care se bucura în evul mediu, și în privința administrativă și în Spania, Italiași Germania s'a introdus numai acel grad al centralizației, pe care-l aflăm în țerile acestea, deși acesta dela perfecția, la care această formă s'a ridicat în Francia, e încă foarte departe. Și de unde această osebire într'aceste teri ? A fost o vreme, când actuala centralizație a Franciei, se considera de opera exclusivă a revoluțiunii și a lui Napoleon I. Dar nouile cercetări științifice, pe cari le-a produs Tocqueville în ultima sa lucrare, au arătat contrarul și nimeni nu se mai îndoiește, că centralizația franceză este a se atribui nu unei mari personalități ori evenimente, ci a unui lung șir de evenimente și bărbați iluștri, cari dela Suger până la Ludovic al XIV au muncit pentru ridicarea puterii centrale și mai ales pentru nimicirea tuturor acelor stări cari împedecau centralizația; astfel că revoluțiunea și Napoleon l au putut numai d'aceea introduce o centralizație mai mare în Franța, ca șì care nu s'a văzut aiurea, fiindcă dintre țerile Europei nici una n-a fost preparată spre aceasta ca Franța. 75 Și nu trebue oare să mărturisim tocmai contrarul despre Ungaria; nu trebue oare să recunoaștem că întregul nostru trecut, a cărui împrejurări numai în vremea mai nouă s'au schimbat, stă în flagrantă contrazicere cu această formă administrativă; că obiceiurile noastre contrazic reforma aceasta; că clasele noastre mai culte, adecă tocmai acele, acăror păreri pot fi determinătoare în această reformă — pentrucă din sinul ei și-ar recruta administrația organele sunt contrare centralizației; și că în fine, abstragând dela toate acestea, însuș mișcarea de naționalitate ce s'a ivit așa de vie în țeara noastră, pune pedeci neinvingibile în calea centralizației administrației. Sunt convins, că mișcările naționaliste numai în acel caz pot deveni primejdioase pentru viitorul patriei noastre, dacă prin compresiune forțată, care preschimbă în forțe explosive apa, aburii, ba chiar și acrul, s'ar face primejdioase; și cred, că patria noastră, cu toate osebirile ei de naționalități se poate forma un stat tot așa de puternic, ca și cum între asemenea împrejurări s'a desvoltat Belgia; dar că țeara noastră, cel puțin atâta vreme cât țin mișcările naționale nu se poate transforma în stat centralist în senzul Franciei ori Prusiei: aceasta pentru mine e și pentru aceea evident, pentrucă sub această formă a administrației nu se pot satisface nici cele mai moderate pretențiuni ale naționalităților. Fără 'ndoială trebue deci să centralizăm. Trebue să lărgim cercul de competență a legislației și a guvernului central, restringând inde- 76 pendența municipiilor, de cari acestea dispuneau odată față de guvernul central; și greutățile cu care este împreunată fie măcar o centralizație moderată nu ne va putea face să uităm irecusabilile exigențe ale epocei de față ; dar tocmai aceste exigențe fixează și hotarele nizuințelor noastre, peste cari trecând, guvernul, pe care am voi să-l întărim, îl despoiem de putere; fiindcă e neîndoios, că organizația dicasterială este poate forma mai greoaie a administrației; că această formă a administrației e însă pe lângă toate defectele ei totuși mai bună, decât aceea, dacă guvernul, mijloacele cu cari se susține, ar trebui încă să le creeze, și toată puterea ori cel puțin o mare parte a ei ar trebui să și-o întrebuințeze, ca să alcătuiască mașinăria administrativă și s'o ție în mișcare. De unde reese cu evidență, că ori cari ne-ar fi în teorie părerile despre centralizație, în mod practic numai o astfel de centralizație e posibilă în țeara noastră, care se restrânge la afacerile, a căror resolvire colectivă este indispenxabilă din punctul de vedere al unității statului și pe lângă care li-se lasă organizațiilor actuale municipale un cerc larg în privința administrativă. Si acum să trecem la cealaltă chestiune și să vedem, cari sunt pretențiunile diferitelor naționalități din patria noastră, dela acăror împlinire depinde mulțumirea lor? Nimic nu e mai greu, decât a fixa țintele mișcărilor mari. Nu le înțeleg pe acelea, eari se vestesc prin conducătorii lor; pentrucă nu este mișcare mai mare la care fiecare dintre 77 partidele ce-și stau față 'n față n-ar afișa pe stindard vre-un principiu absolut; ci pe acelea ținte, pentru cari poporul se atașează mișcării. Și totuși nimic nu e mai important ca tocmai aceasta; pentrucă dacă amenință cu primejdie o mișcare căreia nu i-s'ar da cuvenita atenție ; primejdia nu e mai puțină, când unei mișcări i-s'ar da prea multă atenție, ori țintele ei ar fi greșit judecate, și decepțiunea în cazul din urmă e mult mai ordinară. Efectul ce unele idei ezercită asupra unor anumite epoce, este asemuitor urmărilor, ce produce un vânt puternic într'un ținut. Nuorii pe cer, val-vârtejurile de praf, valurile apei, coamele arborilor: toate se mișcă într'o direcție, toate înclină într'o parte; se pare ca și cum suflarea aceasta uriașă ar fi singura forță ce dominează în natură peste toate și care va schimba locul la toate ; până ce dup'o anumită vreme, cânt vântul s'a potolit ori și-a schimbat direcția, vedem, că în sfârșit afară de vre-o câteva frunze uscate, pe cari curentul de aer le-a luat cu sine, totul a rămas la vechiul loc și că marea consecință a marei mișcări este numai aceea, că totul scuturându-se, fiecare plantă, în acelaș loc, unde a fost, se desvoltă mai frumos. Singuratica mișcare, ori cât de generală pare, nici odată nu schimbă situația tuturor lucrurilor, asupra cărora se estinde și numai așa putem judecà urmările ei, dacă deodată vom lua în samă și pe acei factori, cari înrîuresc în direcție contrară. 78 Scopul fiecărei mișcări la aparență e simplu: crearea unui anumit principiu, sistarea ori înființarea unor anumite stări. Programul partidelor e de regulă foarte precis, lămurit, logic, cuprinzând limpede principiul ce și-au propus, dar numai tocmai principiul și nu și condițiunile sub cari, unii doresc realizarea acestui principiu; și tocmai pentru cuvântul acesta programele partidelor rareori pot fi primite de expresia voinței adevărate a mulțimii. Ca să apreciem acestea exact, trebue să luăm în samă nu numai însuflețirea aparentă ce se manifestă pe lângă un principiu, ci și influența, ce aplicarea consecventă a principiului propagat cu însuflețire, ar ezercita asupra stării singuraticilor; pentrucă putem fi convinși, că mulțimea câteodată se poate înșela față de adevăratele ei interese, dar' bunăstarea nici odată nu și-o sacrifică de bunăvoie unei curate consecinți și dacă de multeori și solicită cu zgomot astfel de pretenții a căror realizare e cu neputință fără transformarea radicală a tuturor stărilor existente, totuși în realitate numai aceea pretinde, ce într'adevăr în interesul ei trebue să pretinză. — Patima, care ținând numai un scop înaintea ochilor, sacrifică pentru aceasta totul, e totdeauna o stare escepțională, și putem primi drept regulă, pe care-o justifică întreaga istorie, că mulțimea nici odată nu profesează constant direcții exagerate. Să nu ne uităm de aceasta, nici la mișcarea naționalistă. Numai așa putem judeca despre urmările probabile a aceleia și mai ales despre dorințele, a căror satisfacere constitue scopul 79 acestei mișcări, — nu la singuratici, ci la marea mulțime, ce participă Ia aceasta mișcare și acărei satisfacere incumbă datoriei principale a guvernului; pentrucă pericolele ce amenință de prezent statul, numai așa se pot delătura. Dacă privim numai suprafața mișcării și pretențiile acăror ecou se fac conducătorii singuraticelor naționalități: vom afla multe din ele incompatibile cu organizația unui stat regulat și în patria noastră ar avea drept urmare disoluțiunea terii. Oratoria șefilor, programele partidelor naționaliste și izbucnirea ziarelor arată, ca și cum orice aplanare între diferitele naționalități din Ungaria, ar fi imposibilă. Pretențiunile unei părți sunt tot atât de exagerate și nedrepte, ca și îndărătnicia, cu care alții se leagă de litera legii ; si așa se pare, ca și cum contrastul naționalist s'ar întemeia pe osebirea naturală a rasselor și starea lor contradictorie. Așa privită, rezolvirea chestiunii de naționalitate e cu neputință. Primejdiile, ce decurg din contrastul rasselor, le-ar putea delătura numai învingerea absolută a uncia și anihilarea definitivă a celorlalte. Dar' temerea noastră se împrăștie dacă privim mișcarea de aproape. Diferența, pe care-o aflăm între suprafața și adâncul mării, dacă asămănăm temperatura apei, ori a valurilor sbiciuite de vifor cu păturile puternice dar' liniștite a adâncurilor, nu e mai mare decât aceea, ce cu privire la chestiunea de naționalitate există între șefii proclamați dela sine ai popoarelor și între blocurile compacte a acestora. 80 Putem primi drept principiu, că în proporția progresului popoarelor în cultură, influența ce o ezercită asupra moravurilor lor cauza fizică a diferenței de rassă, devine tot mai mică și că în aceeaș proporție crește influența factorilor, cari precum religia, istoria și interesele prezentului înrîuresc asupra convingerilor și spiritului oamenilor; și astfel putem afirma cu siguranță că lupta națională — ce ține de prezent în mișcare Europa — își ia originea nu din osebirea și din acele contraste dintre rasse, ce există ca urmări a acesteia între moravurile și obiceiurile singuraticelor popoare1) - ci se dezvoltă mai ales din trecutul lor; așa că fără exagerare putem afirma, că aproape fiecare luptă naționalistă nu e altceva decât luptă pe lângă, ori în contra dreptului istoric. Tot aceasta stă și despre mișcarea naționalistă a patriei noastre. Maghiarul superioritatea, Croatul independența numai provocându-se la istorie o pretind, si alte popoare numai împotriva dreptului istoric luptă, prin care se cred împedecate în libera lor dezvoltare; drept aceea, numai atunci vom putea aprecia mișcarea naționalistă dacă vom avea înaintea noastră raportul, în care ea stă cu trecutul nostru. Diferitele naționalități ale patriei noastre nu l) Dacă privim diferitele naționalități ale continentului, abia găsim alte osebiri mai mari între dînsele, decât în îmbrăcămintea. Materia, părțile ei principale sunt aceleași, numai în culori, în proporția bucăților între sine și în croi aflăm osebiri și ca clasele culte dispar și aceste, așa că cel puțin în Europa, asămănarea, pe o aflăm între vederile și modul de viață moral al diferitelor popoare, depinde mai mult dela gradul lor de cultură decât dela înrudirea lor de rassă. 81 pretind altceva, decât ceeace, privind aceasta, trebue să pretindă. Admit: în măsură mai mare decât justifică acest punct de vedere, dar' nu altceva; și acî zace esplicațiunea acelei mari osebiri, ce aflăm în pășirea naționalităților singuratice, fiind logic, dacă aceia dezvoltă mai multă cerbicie întru eluptarea drepturilor naționalității lor, cari au simțit mai ales greutatea împrejurărilor ce-au existat mai nainte. Am observat mai nainte, că osebirile ce-au ezistat între starea deosebitelor naționalități, înnaintc de 1848 au fost numai urmările acelei cauze, că nobilimea, mai ales nobilimea avută, a aparținut în mare parte naționalității maghiare și și 'ntre clasele, cari după stările lor au fost împărtășite cu privilegii nemeșești, anumite naționalități au fost reprezintate cu un număr mai mic. Supremațiunea naționalității maghiare asupra celoralaltc, nu s'a bazat deci pe legi, dar d'acea nu mai puțin a ezistat; și dacă ne gândim mai ales la împregiurările urbariale dinainte de 1848 trebue sa recunoaștem, că locuitorii nemaghiari ai patriei au ocupat astfel de situație, care a lăsat multe amintiri amare după sine. E sigur, ca ponosurile, cu cari s'au ridicat împotriva noastră singuraticele naționalități tocmai în momentul când am făcut totul pentru a repara greșelile trecutului, sunt nedrepte; dar trebue să recunoaștem că sunt naturale; și eu din partemi nu aflu nimic surprinzător, nimic ce ar da ansă la supărare, în aceea, că dupace noi, abzicând de privilegiile noastre, am fost drepți față de toate clasele și naționalitățile țării: n'au fost și acestea 82 deodată drepte față de noi. E doar numai natural, că suvenirile luptei țin mai mult și sunt mai amare la aceia, cari îi poartă și ranele. Mișcările naționalităților, cari au primejduit ezistența patriei noastre în 1848 își află explicarea în stările politice și sociale, ce-au ezistat în țară veacuri dearândul; și eu sunt convins că cauza fundamentală a mișcării naționaliste și de prezent în aceste se poate căuta. Dacă legile din 1848 pot intra liniștit în viață; dacă toți locuitorii țării pot o vreme oarecare ezercia drepturile politice ce le asigurau aceste legi: efectul acestor cauze ar fi încetat; și ori cât auzim, că mișcarea de naționalitate este mai ales rezultatul legilor din 1848, eu cred, că pentru potolirea acelora, ori cel puțin pentru a li-se lua caracterul primejdios, numai ezecutarea cinstită a acelora era necesară. Dacă se 'ntâmplă aceasta, favorurile ce s'au asigurat pe seama limbei maghiare în legile din 1848 erau numai într'atâta de susținut, în cât o pretindea aceasta interesul comun al tuturor naționalităților din patrie, și toate pretențiunile juste ale naționalităților ajungeau la îndeplinire. Dupăce însă aceasta nu s'a putut întâmpla, e numai natural, că acele cauze, cari au provocat aceasta mișcare, nici acum nu și-au perdut efectul și ceeace stă cu privire la cauzele acestei mișcări, aceea stă și față de scopurile ei; și eu sunt convins că pretențiile cu cari au pășit, înainte de 1848 singuraticele naționalități față de noi, în fond nu s'au schimbat. Ceeace atunci nu era decât dorință, pentru împlinirea căreia nu s'arăta nici o speranță, 83 acum pășește ca pretensiune de drept și șefii mișcării, în măsura în care s'a lărgit sfera posibilității, și-au lărgit șirul pretențiilor, punând drept preț al aplanării astfel de condiții, cari ar asigura heghemonia propriei lor naționalități, ori cel puțin le-ar aplana lor calea ce duce la putere; dar blocul naționalităților nici azi nu pretinde altceva, decât ce a pretins în 1848: ca propria-le naționalitate să fie respectată și să nu fie de nimeni conturbați în datinile și moravurile lor naționale, ca pentru cultivarea limbei, desvoltarea naționalității lor, să se poată folosi de ori ce mijloace pe cari siguranța țării le permit. Cu un cuvânt, toate naționalitățile din țară pretind egală libertate și o astfel de organizare a țării, pe lângă care să poată trăi în aceasta libertate. Cine privește nepreocupat aceste pretenții, fără 'ndoială le va afla drepte. Precum într'o țară, cu mai multe confesiuni religioase, libertatea individuală este de neînchipuit fără egala îndreptățire a confesiunilor: aseminea e nexul ce există între egala îndreptățire în acest senz a naționalităților patriei noastre și între libertatea lor individuală? Pretențiunile aceste sunt numai efluxul principiilor pe cari în 1848 le-am acceptat, drept'acea e de prevăzut, că aplanarea pacinică a chestiunii naționaliste este posibilă numai împlinind aceste pretenții, dar oare nu trebue să și recunoaștem că în acelea nu se cuprinde nimic ce-ar sta în contradicție cu adevăratele interese ale țării; din contră, aderând la principiile acceptate în 1848, organizația administrativă pe care — con- 84 siderând împregiurările patriei, părerile asupra trecutului și prezentului a națiunei noastre — o aflăm singur aplicabilă: atrage cu necesitate după sine împlinirea pretențiunilor. Căci stând faptul, că națiunea noastră se mulțumește numai cu o astfel de formă administrativă în care se deschide teren larg autonomiilor comunale și municipale; și daca pe lângă legile din 1848 nu putem restrânge influența acelor clase, cari nu aparțin într'o parte a comunelor și municipiilor noastre naționalității maghiare: eu nu pot înțelege, cum vom împedeca naționalitățile a nu-și putea folosi drepturile de cari liber dispun în cadrele autonomiilor comunale și comitatense spre cultivarea și desvoltarea limbii și naționalității lor. Pe lângă legile din 1848 și organizația noastră municipală o supremație a oricărei naționalități, în detrimentul celorlalte este imposibilă în Ungaria; și putem spune cu drept cuvânt că organizația aceasta administrativă este aceea pe care o cere interesul terii, și cu pretențiile naționalităților nu numai că nu stă în contrast, dar' se condiționează reciproc. Precum garanta supremă a susținerii sistemului acesta de administrație decentralistă zace tocmai în pretențiile naționalităților noastre: așa pentru împăcarea pretențiunilor naționalităților nu e nevoe de altceva decât ca constituția și sistemul nostru de administrație decentralist, să fie susținute. Contrastul între interesele terii și a naționalităților zace deci nu în firea lucrurilor ci numai în chipul în care se fac aceste pretențiuni și în mijloacele prin cari se caută împă- 85 carea lor; și după convingerea mea numai deia alegerea acestora depinde, ca, ceace azi pare pericolul cel mare pentru libertatea ba chiar existența noastră ca stat, mâne să devie cea mai puternică garantă a constituționalismului și a neatârnării noastre naționale. Și care sunt acele mijloace dela cari putem așteptà rezultatul ? IX. CELE DOUĂ SISTEME DE REZOLV1RE A CHESTIUNII DE NAȚIONALITATE. Dacă o chestiune stă vreme mai îndelungată la ordinea zilei propozițiunile de soluție a ei nu lipsesc, câteodată tocmai numărul acestora este, în ce zace greutatea rezolvirii anumitor chestiuni deoparte pentrucă, ca și în alte cazuri așa și acî, ghemul după fiecare încercare neisbutitâ se 'ncâlcește și mai mult, pedealtă parte pentrucă, discuțiunea asupra deslegării, în politică mai ales, lasă de multeori cu totul la o parte scopul și astfel aceia cari în privința aceasta se 'nțeleg, stau față 'n față ca dujmani, pentrucă nu convin în păreri asupra mijloacelor. — Asta-o observăm și la chestiunea de naționalitate. Nu este obiect, cu care mai ales la noi să se fi ocupat în vremea din urmă mai mulți. Fiecare catalog din Lipsea, înșiră mai multe reptilii, trădând aceasta arzătoare chestiune. Ezistă ziare și reviste cari și-au pus drept țintă mai ales limpezirea acestei chestiuni și putem da seamă de un întreg șir de proiecte de deslegare, care numai într'atât se aseamănă în- 87 tr'olaltă, că autorul fiecăruia se crede infalibil și publicul le crede pe toate de neacceptabile. Nu vreau să întru în apreciarea acestor proiecte. Intr'una, toți aceia cărora le zace la inimă deslegarea chestiunii, convin: și anume în convingerea, că în veacul nostru chestiunea aceasta nu se poate deslega decât pe baza egalității și că 'n aplicarea principiilor, pe lângă cari încercăm aceasta, nu putem face excepțiune. Dar ori cât de mare e numărul acestor proiecte de deslegare aceste se pot rezuma în două sisteme. Unul e al acelora, cari țin deslegarea numai așa de posibilă, dacă se fixează în lege exact sfera de drept a fiecărei naționalități. Al doilea e al acelora, cari așteaptă rezolvirea chestiunii dela aceea, ca libertatea individuală a fiecărui cetățean al țării, precum în altele așa și cu privire la limbă și naționalitate să se garanteze pe deplin, ori cu alte cuvinte, ca cercul în care o naționalitate se poate mișca să nu se fixeze prin lege, ci să depindă dela libera voință a indivizilor. Aderenții sistemului prim se deosebesc în păreri, întrucât pretind ca legea să fixeze sferele de drept speciale a naționalităților ori (cu privire la greutățile tehnice) numai a naționalităților mai mari; și întru cât pretind cea mai desăvârșită egalitate pentru starea fiecărei naționalități ori privilegii pentru singuratici. Amicii sistemului al doilea discută asupra cercului, în care rezolvirea chestiunii de naționalitate se poate bizui pe libertatea individuală, și 88 și care, precum cred unii, se poate estinde numai la comună, după alții la toate ramurile administrației și a vieții publice. Diferența de păreri privitoare la aplicarea principiului însă tocmai așa nu poate schimba corectitatea principiului, ca și consecințele lui; precum,dac'un anumit principiu s'a acceptat odată, a-i restrânge aplicabilitatea între hotare fixe cel puțin până ce ne ținem de constituționalitate, nu stă 'n puterea nimăruia. Ceace am dat unei naționalități, ca sfera de drept a ei firească, asta n'o putem refuza celorlalte; și dac'am primit principiul că hotărârea chestiunilor naționaliste într'un anumit cerc depinde dela libera voință a singuraticilor cetățeni: principiul se va aplica și 'n alte cercuri. Totul ce am face pentru împedecarea acesteia, ar fi numai spre lungirea luptei; dar ori vrem, ori nu, în ori ce direcție, progresa-vom însă neîntrerupt, până la egalitate, care dela 1789 încoaci inspiră orice mișcare politică, pe care în 1848 am primit-o ca principiu fundamentul al constituțiunii noastre și care precum a sistat privilegiile unor clase, așa va sista și prerogativele unor naționalități și precum între indivizi așa și 'ntre naționalități în zilele noastre este singura măsură de aplicat pentru regularea stărilor lor mutuale. înainte de a compara aceste două sisteme, și ami spune părerea asupra lor, las să urmeze câteva observațiuni indispenzabile pentru fixarea precisă a punctului de vedere ce l-am urmat pân'acì în scrierea de față și pe care vreau să-l urmez și mai departe. 1-iu: Nu mi-am luat drept țintă desbaterea științifică a unei chestiuni de importanță politică generală. — In Englitera ori Franța aceasta ar putea fi la loc; la noi chestiunea de naționalitate aparține nu problemelor științii ci a celor a vieții practice și deslegarea ei practică dela care depinde viitorul nostru, este numai așa posibilă dacă vom lua în considerare stările, în care diferitele naționalități ale terii stau între sine și unele față de altele. 2-a: E mare și generală influența chestiunii de naționalitate în patria noastră și admit, că la o parte a compatrioților noștri, interesele naționaliste prevalează peste toate. Dar ori cât de mare și general ar fi zgomotul, cu care se solicită împlinirea intereselor naționaliste se 'nșală cine crede, că îndată ce s'au aplanat acestea, toate nevoile s'au împăcat Chestiunea de naționalitate în momentele actuale este cea mai importantă, cea mai arzătoare poate, dar nu e singura; și e neîndoios, că dela resolvirea ei numai așa putem aștepta liniște, dacă aceasta reușește fără vătămarea altora nu mai puțin importante interese, adecă dacă putem află o astfel de soluție, care, cu o administrație bine arangeată, cu această condiție prealabilă a bunăstării materiale a cetățenilor și cu libertatea lor personală și civică dela care depinde mulțumirea lor nu stă în contrazicere. 3-a: Problema principală, pe care nu-i iertat s'o perdem niciodată din vedere la resolvirea acestei chestiuni, este: liniștirea diferitelor naționalități nemaghiare și împlinirea dorințelor lor 90 între marginile posibilității. Când ostenim însă la deslegarea acestei probleme, nu este permis să uităm nici de raportul ce există, în veacul nostru între toate popoarele Europei, de unde urmează că direcția folosită de noi la deslegarea acestei chestiuni va înriuri tocmai așa asupra terilor, în cari s'a ivit într'o măsură mai mică ori mai mare această chestiune: ca și cum pe de altă parte e sigur, că și 'n patria noastră, numai o astfel de resolvire a chestiunii e posibilă, care nu sta în contradicție cu direcția, ce-o urmăresc în desvoltarea lor popoarele Europei. Având aceste înaintea ochilor noștri, să ne 'ntoarcem la cele două sisteme ce se recomandă pentru soluțiunea chestiunii de naționalitate și să vedem : 1-iu: încât se pot aplica aceste în starea specială a terii noastre? 2-a: cari ar fi urmările aplicării acestor duor sisteme cu privire la desvoltarea diferitelor naționalități? -— In fine a 3-a: care dintre aceste două sisteme, se împacă cu direcția, ce-o urmează de prezent popoarele Europei în desvoltarea lor și ce consecințe ar provoca asupra deslegării chestiunilor de naționalitate în alte țări, dacă în patria noastră am accepta pe unul ori pe celălalt sistem ? X. SE POATE OARE APLICA PRACTIC IN ȚARA NOASTRĂ SISTEMUL, CARE SĂ FIXEZE PRIN LEGE CERCUL DE DREPT AL FIECĂREI NAȚIONALITĂȚI ? Ca să răspundem la întrebarea aceasta, e nevoe înainte de toate să fim în curat cu părerile acelora, cari dela acest sistem așteaptă rezolvirea chestiunei de naționalitate. «Nu există stat în Europa așa rezonează prietenii acestui sistem unde ezercitarea drepturilor politice și civice să fie legată de anumită naționalitate și unde să nu se recunoască, în principiu, cea mai deplină egalitate între locuitorii de diferite limbi ai terii; și totuși, cu escepția Elveției, nu există stat, unde în practică, să nu se fi ridicat o anumită naționalitate la heghemonie. Daca deci vroim, ca în țara noastră egalitatea naționalităților să nu rămâie literă moartă: e indispensabil să garantăm în lege drepturile minorității; ceeace numai așa e posibil dacă pe acele cercuri și cazuri în cari limbile naționalităților se folo- 92 sesc în afaceri publice, le vom fixa prin legi nu permisive ci imperative și vom fixa totodată și o anumită proporție, în cari funcțiunile sunt de a se împărți între diferitele naționalități. Chestiunea de naționalitate după aceasta se poate numai așa rezolvi, 1-iu: dacă înființăm anumite regule, după cari se poate stabili sfera fiecărei naționalități. 2-a: dacă stabilim o cheie dreaptă, pe care s'o folosim la împărțirea funcțiunilor mai importante între naționalități. Este aceasta posibil în patria noastră? La prima privire se pare, ca și cum regulele și cheia amintită n'ar întimpinâ greutăți. «Dacă se decretează în lege: că în fiecare comună, cerc, și în întregi comitate și'n orașe, ca limbă administrativă, consultativă și peste tot oficială acea limbă să servească, care e limba majorității populațiunii a respectivei autorități, cerc, comună ori oraș»; «și dacă comitate, și cercuri — asemenea pe calea legislației— se vor arangia astfel ca în câte un cerc, respective comitat să se grupeze astfel de comune, cari cel puțin în majoritatea lor generală cuprind în sine locuitori de aceeaș naționalitate;» «dacă afară de aceasta se decretează în lege, ca deputații comitatenși și comunali și orășenești sunt a se alcătui în proporția diferitelor naționalități a acestor teritorii și ca aceasta proporție să-i servească și guvernului de cinosură la acele posturi mai înalte administrative și judecătorești, acăror îndeplinire este lăsată la discreția lui: așa 93 se pare, că problema aceasta grea s'ar puteà privì de rezolvită».1) Dar' să aruncăm o privire asupra împrejurărilor noastre și să vedem greutățile, cu care sunt împreunate executarea practică a acestor măsuri în țara noastră. Dupăce diferitele naționalități locuesc amestecat, și dela Sfântul Ștefan până în vremurile mai nuoi, nici la formarea comitatelor, nici la împărțirea lor în cercuri, ba nici la așezarea satelor, nu s'a luat nici odată în considerare limba locuitorilor; îri mai multe comitate, nici o naționalitate nu dispune de majoritate absolută; în altele majoritatea e așa de disparentă, încât e discutabilă între cei familiarizați în ale statisticei. Alcătuirea după naționalități a comitatelor ar cere prin urmare o nouă împărțire a unei mari părți a terii, care ar fi cu atât mai mult împreunată cu greutăți, cu cât acolo, unde populația e amestecată, și comunele aparținânde diferitelor naționalități sunt numai sporadice, ba mai adese și populația singuraticelor comune este compusă din diferite naționalități. Dar să presupunem, că o astfel de arondare a țării este grea, dar nu imposibilă. La tot cazul rezultatul acestor reguli depinde dela principiile și modul,confonn căruia se execută, și astfel întâiu de toate trebue să venim în clar asupra următoarelor : 1-iu: cui să i-se bizuiască noua arondare? 2-a: după cari principii să se facă aceasta ? 1) Cuvintele opiniunii separate a minorității date comisiunii esmisă de către Dieta din 1861 în chestiunea de naționalitate. 94 Ca și aproape la orice întrebare așa și aici la prima vedere răspunsul pare ușor. In țară constituțională o nouă arondare a teritorului aparține fără îndoială cercului de competență a corpului legiuitor și fără confusionarea a orice concepție de drept, nici nu i-se dispută. Dar' putem nădăjdui oare că scopul pentru care vroitn aceasta dispoziție, se poate ajunge pe calea aceasta ? Problema noastră este, mulțumirea diferitelor naționalități și asta numai așa se poate aștepta, dacă noua arondare a municipiilor noastre nu e numai dreaptă ci și recunoscută de dreaptă din partea diferitelor naționalități; și putem oare aștepta aceasta, dacă vom încredința legislației noastre, adecă acelui corp arondarea, în care elementul maghiar este indiscutabil în majoritate și împotriva procedurii căruia și pân'acì s'au ridicat atâtea ponosuri din partea naționalităților. Dacă nu vrem să ne sinamăgim și reprivim asupra întregei istorii a agitațiunii naționaliste: nu ne putem legăna într'o așa dulce sinamăgire; ba ne convingem chiar, că pasul acesta ar da nou prilej la nuoi gravamìne împotriva legislației și la nouă agitațiune naționalistă, pe cea din urmă însă nici atunci n'am puteà-o evita, dacă noua arondare i-s'ar bizui domnitorului. Căci lăsând chiar la o parte chestiunea: este conzult oare, ca în țară constituțională, să se lase drept arbitrar guvernului în privința unei noue arondări a cercurilor electorale, dela care depinde formarea corpului legiuitor: am avea în adevăr o mare doză de optimism, ca să presupunem, că o arondare, astfel executată, ar avea drept rezul- 95 tat mulțumirea naționalităților. E drept, că domnitorul stă peste partidele de naționalitate, și ca împotriva lui motivele ce s'aduc împotriva legislației, nu se pot aduce; dar' fiindcă noua arondare a cercurilor electorale și a municipiilor nu se poate executa așa, ca prin aceasta unele naționalități să nu se simtă despoiate de starea mai favorabilă ce-au ocupat, ori înșelate în speranțele lor: rezultatul și în cazul acesta ar fi, că toata nemulțumirea s'ar îndrepta împotriva aceluia, ce a executat arondarea. Admit, fără motiv, dar' pentru aceea nu mai puțin amarnic; și experiențele ce-am câștigat la înființarea Voivodinei sârbești și la noua formare a cercurilor electorale ardelene: dovedesc îndestul aceasta părere. Dar ori care ar fi acela, căruia i-s'ar bizui arondarea comitatelor, districtelor și cercurilor electorale după naționalități: e neîncungiurabil de lipsă ca întâi de toate să ne înțelegem asupra principiilor după cari să se judece naționalitatea cetățeanului, singuratic. O legendă veche ne spune că șeapte orașe grecești își disputau gloria: că Homer căreia dintre ele îi aparține că cetățean ? Dacă țara se împarte din nou după naționalitatea locuitorilor și limba majorității absolute în fiecare comitat și oraș se întroduce prin lege imperativ, ca limbă oficială, atunci în Ungaria fiecare om, căruia ceriul i-a dăruit mai mulți copii poate aspira la asemenea distincție, întrebarea: la ce naționalitate se hotărește cineva, — mai ales în cazuri când majoritatea e dubie în cerc are cea mai mare importanță; și fiindcă statul, dela care 96 fiecare naționalitate așteaptă scut, nu poate permite, ca oricare dintre dânsele pentru caprițiile ori răutatea cu cari unii își neagă propria limbă, sa fie despoiate de drepturile sale: nu rămâne altceva, decât a stabili anumite regiile, după cari sa se hotărască individual naționalitatea fiecăruia. La prima vedere aceasta apare curios. Conceptul naționalității în zilele noastre abia se poate stabili altfel decât după limbă și așa se vede, dacă ceva, cel puțin aceasta aparține dreptului fiecăruia: ce limbă recunoaște de a sa maternă? Dar, ori la ce urmări comice ar duce, dacă stabilirea naționalității individului n'ar fi 'ncredințată voinții sale, ci fiecare contra voinții sale și amăsurat unor anumite reguli s'ar condamna legal a fi maghiar, slav ori român: — toate aceste ar fi numai urmările necesare ale sistemului. Dacă împregiurarea că cineva e membrul cutarei naționalități, dă drepturi, cari sunt importante nu numai pentru individ 1) ci și pentru stat; dacă limba oficială a municipiilor se determină imperativ după majoritatea absolută a naționalităților și prin aceasta situația ce deosebitele naționalități ocupă în țară, depinde dela limba maternă a indivizilor ce locuesc într'un anumit comitat: stabilirea acesteia nu poate fi lăsată la volnicia singuraticilor. După cari principii să se hotărască chestiunea naționalistă în cazuri singuratice; limba 1) Dupăce la fiecare naționalitate a patriei noastre numărul persoanelor capabile de funcțiuni e mai mic, e neîndoios, că acela, care dorește funcțiune prin faptul că se declară pe sine de altă naționalitate — își poate rectifica șansele. 97 singuraticilor, sunetul numelui lor să se ia în considerare ori strămoșii și în cazul din urmă după ce regulă? — Rassa singuraticului să se hotărască, precum eră la vechii germani și la popoarele autohtone a Americei, după mamă, ori, cum e obiceiul mai nou, după tată? — Și verdictul prin cine și prin ce forme de procedure să se enunțe? — Toate acestea, le las în sarcina acelora cari caută deslegarea chestiunii de naționalitate pe calea aceasta. — Din parte-mi n-am vroit decât să fixez condițiunile dela cari depinde în patria noastră aplicarea acestui sistem; și cine s'a gândit serios asupra acestui obiect, va recunoaște că n'am afirmat prin cele de sus nimica ce n'ar fi drept urmare a principiului acceptat. Pentrucă precum din faptul, dacă întrebuițarea limbii nu se încredințează voinții libere a individului, ci se impune prin lege imperativă, decurge dela sine, ca asupra întrebării, care să fie limba oficială a cutărui cerc trebue să decidă o putere superioară, guvernul ori legislația: astfel la hotărârea aceasta, numai majoritatea absolută în care o naționalitate ori alta stă într'un anumit cerc, o putem primi de cinosură; ceace iarăș are drept urmare, că după ce constituirea astorfel de majorități, cari formează baza sferei de drept a fiecărei naționalități, depinde dela chipul, conform căruia se determină fiecare naționalitate: în privința aceasta e nevoie de stabilirea unor principii precise și de aplicarea lor severă. Și din aceste după părerea mea e clar, că sistemul acesta, care chiar și în țări, unde două 98 ori trei naționalități stau lângă olaltă în masse mari, compacte, din multe puncte de vedere e periculos, dar poate executabil: la noi în pactică e nexecutabil, fiindcă 'n patria noastră, socotind numai naționalitățile mai numeroase, afară de cea maghiră sunt cea română, slavă, sârbă, rusă și germană adecă cinci naționalități, trăind atât de amestecate, încât a determina hotarele fiecăreia este o imposibilitate. XI. CARI AR FI URMĂRILE ACESTUI SISTEM ASUPRA LIBERTĂȚII INDIVIDUALE ȘI CIVICE ȘI ASUPRA APLANĂRII CONTRASTELOR NAȚIONALISTE. Să admitem, că m'am înșelat în cele de mai nainte; și vom afla cheia prin care teritorul și funcțiunile țării să se împartă astfel între naționalități, ca aceasta să se recunoască de către fiecare de dreaptă. Unii privesc poate drept scop ezecuțiunea acestui sistem, numai funcțiunile publice dacă s'au împărțit pe placul lor, au ajuns totul, ce-i însufleția în mișcarea națională. — Dar un număr incomparabil mai mare gândește altfel. Ținta acestora nu e o așa împărțire a cercurilor electorale și a funcțiunilor, care să le lărgească speranțele personale, ci aceea, ca libertățile individuale și politice să fie cât mai mari, condițiunile de desvoltare națională cât mai sigure. Promovăm oare aceste scopuri, regulând prin legi imperative poziția ce naționalitățile ocupă 'n stat? Să vedem întâi de toate influința ce-ar 100 ezercità acest sistem asupra liberei desvoltări a naționalităților și a sistării divergențelor dintre dânsele. Am înșirat greutățile, prentru cari cred aproape neesecutabilă o împărțeală nouă a municipiilor după naționalități. Mai este una și poate cea mai mare. Temeiul, pe baza căruia trebue să se facă această împărțire, este nu dreptul istoric, ci proporția în care stau unele față de altele naționalitățile în diferitele municipii; și d'aci e clar, că — dacă numai nu voim să violentăm pricipiul din care am pornit — împărțirea aceasta nici când nu e definitivă, odată pentru totdeuna. Dacă e în disarmonie cu adevărul, cu luminile secolului nostru și cu principiile libertății și egalității, ca limba acelui popor, care a cucerit țeara șr a susținut-o o miie de ani, să fie favorizată în viața publică: desigur ar fi o nedreptate și mai stridentă, dacă folosirea exclusivă a unei limbi s'ar impune prin lege într'un municipiu, pentrucă majoritatea locuitorilor șei cu un jumătate veac mai nainte au vorbit limba aceasta.îndată ce am primit ca principiu, ca limba oficială a fiecărui municipiu să se determine prin lege imperativă după majoritatea absolută a locuitorilor săi, și că acolo, unde o astfel de majoritate nu există, să se facă o nouă arondare a municipiilor, urmează dela sine: ca atât hotărîrea asupra limbei oficiale, cât și noua arondare trebue mereu reînoită, de câteori se modifică proporția naționalităților în diferitele municipii. Fără 'ndoială nu este în înteresul țării, ca noua arondare a municipiilor și fixarea limbii majorității 101 să fie o perpetuă preocupare a agendelor ei; fiind deci înainte de prevăzut, că daca se primesc aceste principii, fiecare naționalitate va ușa de orice mijloc pentru răspândirealimbei sale: ar incumba datorințelor statului, să fixeze stavilare acestui proselitism naționalist, ori cel puțin să sprijinească municipiile în tendența lor de susținere a status-quo-lui privitor la limbă. Și oare cu ce mijloace o poate face aceasta? E de prisos, să întru în amănunteie acestei chestiuni. Municipiile noastre neputându-se aronda după naționalități în așa chip, ca în cele mai multe să nu rămâe o mulțime de singuratici, cari nu aparțin ca naționalitate majorității absolute: putem oare avea cea mai mică îndoială, că vroind a garanta egalitatea naționalităților prin întemeierea stăpânirei absolute a unei naționalități într'un anumit cerc, prin aceasta vom ajunge numai la rezultatul, că în fiecare cerc naționalitatea în majoritate, va asupri pe celelalte, în vreme ce aceste, acolo, unde sunt dînsele în majoritate, vor resplăti cu prisosință; până ce în sfârșit divergințele naționaliste își ajung în țara noastră culmea și degenerează în dujmănii fățișe. Că urmările acestui sistem sunt mai periculoase pentru naționalități și că de ex. Germanul și Sârbul, care precum de prezent, așa după fiecare nouă arondare, ar forma numai în foarte puține municipii majoritatea absolută, ar resimți mai mult ineficienta acestor stări ca și de ex. Românul, Slavul și mai ales Maghiarul e cert; dar' peste tot urmările acestui sistem sunt generale, și experiența ar dovedi în scurtă vreme, că 102 ceeace s'a făcut, pentru a garanta egala îndreptățire a fiecărei naționalități a terii, au dus numai acolo, ca dintre naționalitățile cari locuesc în provinciile Sf. Ștefan, n'ar rămâneà nici una, care acolo unde nu e în majoritate, nu s'ar simțî nespus de asuprită. Împotriva acesteia s'ar putea obiecționa, că guvernul n'ar tolera o astfel de dezvoltare a lucrurilor și ca apărător firesc al minorităților, ar restrînge veleitățile majorității între hotarele dreptății. Nu cred, că un astfel de sistem, pe lângă care se silește guvernul să stea în neîntrerupt conflict cu majoritatea fiecărui municipiu, să conducă la întărirea lui, mai ales dacă prin aceasta nu deobligă pe nimenea, ca în cazul acesta, unde acele naționalități cari ar fi sprijinite ca minorități într'un municipiu din partea guvernului, în alteler unde alcătuesc ele majoritatea, s'ar simțî împedecate prin dînsul. Dar' abstrăgând dela aceasta, întreb: în ce să conziste avantagiul, de care s'ar împărtăși unele naționalități prin noua arondare a municipiilor — dacă întru răspândirea naționalității lor și daca și'n acele cercuri pe cari i-le-au fixat legea ar fi împedecate,și fiecare pas ce-ar face în direcția aceasta, ar provoca intervenția puterii centrale ? Am spus-o mai de multeori — și fiindcă rezolvirea chestiunii de naționalitate depinde dela claritatea la care trebue s'ajungem în privința cauzelor cari i-au dat naștere, o spun din nou - că mișcările de naționalitate nu sunt produsul antipatiei ce-ar exista între diferitele naționalități, nici a machinațiunilor acelora, cari le folosesc spre satisfacerea unor scopuri grandomane. 103 Temeiul veridic al mișcării naționaliste este aceea înaltă pietate, care leagă pe fiecare om adevărat de amintirea strămoșilor sei și de limba moștenită dela dînșii; acel simț firesc, ce ne îndeamnă să ne cerem libertatea personală și să nu ne liniștim, până ce nu facem să se recunoască mai ales ceea ce ne era dorirea inimei; și daca aceste sentimente au devenit acum mai puternice și au împins pe planul al doilea alte mari interese, cauza trebue căutată în cultura mereu dezvoltândă a popoarelor terii, care le-a adus la o mai limpede conștiință a propriei lor naționalități; dar' tocmai pentru aceasta, nimeni să nu creadă, că mișcarea se va evita satisfăcând ura care a răpit pe unii împotriva unor naționalități ori grandomania șefilor proclamați de sine înșiși. Mișcarea de naționalitate este numai o parte a acelei mari mișcări liberale, ce de un veac încoaci a prefăcut aproape toate relațiile popoarelor Europei. Dărîmarea acelor obstacole, prin cari naționalitățile se simțeau infestate în libera lor dezvoltare, garanta libertății lor: asta e, ceeace majoritatea covârșitoare a cetățenilor terii înțelege sub pretențiile naționaliste; și le vom putea oare pe aceste satisface, dacă în locul dominațiunii esclusive, ce a ezercitat o naționalitate în țară, întemeiăm o altă asemenea, ba chiar mai mare și mai intolerantă dominațiune, cu osebirea numai, că aceasta se ezercită în fiecare municipiu de câte o altă naționalitate? O mișcare, ce s'a pornit pentru garantarea libertății, nu se poate termina prin dispoziții cari conduc numai la o și mai mare ciuntire a li- 104 bertății individuale, și prin cari libertatea politică în forma și 'n senztil, în care ea formează ținta supremă a năzuințelor popoarelor Europei, devine imposibilă. Dar pentru a judeca urmările unui sistem, nu e destul a-i cunoaște efectul numai într'o direcție. Libertatea individuală și politică este cea mai generală dar nu unicul scop al năzuințelor veacului și e sigur, că nimic n'ar mulțumi pe popoarele veacului nostru, ce-ar sta 'n dujmănie cu interesele lor materiale. Cerem dela cea mai liberală constituție, să înlesnească o bună administație și servirea dreptății să dee fiecărui siguranța, care e prealabila condițiune a oricărei bunăstări materiale, și oare sistemul recomandat oferă aceasta? Se 'nșală, cine 'n împărțirea funcțiunilor după naționalități vede numai o pretenție a imora în interesul lor particular, dar căreia massele naționalităților nu-i dau nici o importanță: ba îndată ce s'a admis principiul ca situația fiecărei naționalități să s'asigure prin lege, pretențiunea zace în firea lucrului. Aceleaș cauze, ce s'aduc pe lângă împărțirea teritorială a țării, argumentează la fel și pentru împărțirea funcțiunilor ; și dacă siguranța naționalităților pretinde, ca fiecare 'n cercul ei să fie apărată de preponderanța celeilalte: nu mai puțin pretinde această siguranță, că într'aceia, cari să bizuesc cu esecutarea legilor — funcționari și judecători — să fie fiecare naționalitate proporțional reprezentată. Atât de mult stă aceasta, încât unde 105 s'a ivit numai chestiunea naționalistă, deși împărțirea teritorială nu i-a venit nimărui în minte, împărțirea funcțiunilor e întâia cerință a fiecărei naționalități cu care pășește întru asigurarea intereselor ei; la ce, ca să las la o parte pilde mai îndepărtate, mă provoc numai la privilegiile cu cari în evul mediu au fost înzestrați locuitorii germani ai mai multor orașe, ca funcțiunea judecătorească esclusiv ori alternativ cu Maghiari, tot în fiecare al doilea an, să se împlinească cu Germani. Nu vreau să cântăresc, greutățile mari, cu .cari ar fi împreunate pentru numărul diferitelor naționalități la noi fixarea unor regiile, cari ar satisface exigențele fiecărei naționalități și nu cercetez, încât ar congruâ cu principiile, ce se urmează în state constituționale la îndeplinirea funcțiunilor. E în sine cert, că la acele oficii cari se îndeplinesc prin alegere, împărțirea între naționalități a unei sume precise de oficii este incompatibilă cu libertatea alegerilor, și la acele, cari depind dela numirea guvernului, fac imposibilă aplicarea principiului responzabilității; dar abstracție făcând dela aceste greutăți: putem oare serios crede că pe lângă acest sistem ar putea fi posibilă o administrație corespunzătoare cerințelor patriei noastre? Dacă șansele individului la împlinirea funcțiunilor atârnă nu dela capacitatea ci naționalitatea sa și ministrul tot așa, ca alegătorul, nu capabilitateaci legea e silit s'o observe la îndeplinirea posturilor, care dispune de naționalitatea funcționarilor; dacă 'ntr'un cerc cei mai distinși bărbați 106 nu pot fi aplicați numai pentrucă aparțin unei anumite naționalități, într'altul, cei cari nu corespund datorințelor lor, nu pot fi destituiți pentrucă în locul lor nu se află alți potriviți din respectiva naționalitate: o administrație bazată pe aceste principii poate oare corăspunde și celor mai modeste recerințe? A fost vreme, când capabilitatea de funcțiuni o avea numai nobilimea și de sigur nu e nimeni care ar ținea cu putință reînvierea acelor vremi, dar o dispozițiune oare, care n'ar ținea cont la împlinirea funcțiunilor de necezitățile administrației, ci numai de drepturile speciale ale naționalităților, n'ar atrage după sine aceleaș urmări ? — Și dacă ținem de absurd sistemul, că la împlinirea funcțiunilor să se ia în conziderare numai meritele antecesorilor și arborele familiar al candidatului : în adevăr nu e cu mult mai cu minte, dacă acum la îndeplinirea funcțiunilor, stabilim aseminea privilegii nu pentru singuratice familii, ci pentru singuratice naționalități, cari în fine se bazează tot pe rassă și origine. Din aceste așa cred, resultă clar, că în cât marea majoritate a compatrioților noștri, când participă la mișcarea naționalistă își caută garantarea libertății sale individuale și civice și aceea ca de libertatea aceasta să uzeze întru răspândirea naționalității sale: scopul acesta nu s'ajunge prin acest sistem. Și acum să ne îndreptăm privirea asupra influinței ce-ar ezercitâ acest sistem asupra vieții noastre de stat. Mi-am accentuat mai de multeori convingerea, 107 că sentimentul ele naționalitate a pășit numai înnainte, dar n'a nimicit sentimentele seculare de alipire a naționalităților față de patria comună și că marea majoritate ori cât de mult se însuflețește pentru propria-i naționalitate, o face aceasta în convingerea că prin indeplinirea acestor pretențiuni viitorul patriei nu se primejduește. Părtinitorii cei mai fervenți ai mișcării naționaliste simțesc și recunosc legătura, în care stă poziția Ungariei cu împlinirea pretențiilor lor, și în stăruința lor, ca locul ce le ocupă propria naționalitate în patrie să fie cât mai bun: nici nu pot pretinde altceva decât ca țara însaș să devie cât mai independentă, cât mai puternică. Fără aceasta, tot ce-au eluptat pe seama naționalității lor, n'are nici o valoare. Și 'n privința aceasta, cari ar fi urmările necesare ale sistemului propus ? Varietatea naționalităților în sine nu e pedică, ca o țară să se ridice la acel grad al puterii care e necesar pentru asigurarea neatârnării sale. Fiind în Europa foarte puține state, cu o singură naționalitate numai, putem primi de axiomă, că varietatea naționalităților dintr'o țară nu poate impedica formarea acelui sentiment de unitate, care este prealabila condiție a puterii ba chiar a existenței fiecărui stat. Altcum stă aceasta, dacă susținerea varietății de naționalități și garantarea intereselor fiecărei naționalități se consideră de scopul de căpetenie al statului, cărora trebuesc ori ce alte scopuri și interese subordinate. Să luăm un ezemplu practic, care dovedește mai mult decât orice combinație teoretică. 108 E indiscutabil, că 'n zilele noastre osebirile confesionale nu mai constituesc primejdii pentru state. In măsura, în care s'a recunoscut principiul libertății religioase, osebirea religiunii și-a perdut importanța pentru stat; și nimenui nu-i trece prin minte, că vre'un stat e în pericol, pentruca o parte a concetățenilor săi sunt catolici, o altă parte protestanți, și pentruca fiecare dintr'aceste confesiuni desvoltă o activitate spre a-și lărgi, prin scoale, literatură și oratorie confesională cercul ei de credincioși. Cu toate acestea se pot naște rivalități între osebitele confesiuni, ba poate și frecări și înverșunare reciprocă, dar pentru stat, care scutește pe fiecare confesiune deopotrivă în libertatea ei, desigur nici un pericol; și s'ar declară de nebun acel bărbat de stat, care ar veni să pretindă, în virtutea siguranței statului ca vre-una dintre confesiuni să se restrângă în libera-i desvoltare ori întru răspândirea învățăturilor ei, ba chiar, încât ar uza numai de mijloacele legale în aceasta, să i-se pună stavile în calea extindere!. Dar să ne închipuim, că una ori mai multe confesiuni pentru asigurarea influenței și a libertății, ce le compete în stat, ar păși cu pretențiunea, ca confesiunea lor să formeze un corp separat în stat, cu teritor separat, drepturi separate, conform cărora confesiunea să fie separat reprezentată în corpurile legiuitoare, în administrație să participe cu un anumit număr de funcționari: cine nu va recunoaște oare, că aceasta nu se poate întâmpla fără primejduirea statului și că înființarea mai multor state între hotarele unei țări, dividarea unor părți a na- 109 țiunei în mai multe separate corpuri organice după toată probabilitatea ar atrage după sine, aceleaș urmări acum, ca și atunci când protestanții Franciei pretindeau pentru asigurarea confesiunii lor orașe separate, fortificații separate și s'au organizat împotriva compatrioților lor catolici în adevărate caste, până ce Richelieu n-a pus cu armata capăt acestor stări și n-a mântuit Franța de dismembrarea, în care vedem Germania. Și oare dacă recurgem tot la aceste mijloace pentru asigurarea intereselor nu confesionale, ci naționaliste: n-ar avea asta tot acelea urmări? Nu sunt dintre aceia, cari atribue mișcării naționaliste aceeaș importanță ca și aceleia a mișcării religioase. — Mișcarea religioasă are incomparabil mai mare importanță, nu numai în sine ci și înaintea ochilor poporului. Dar ori cât de mult se deosebește obiectul, ori cât de mult se deosebesc secolele în care apar aceste două mișcări: firea omenească rămâne aceeaș, și asta aduce cu sine, că asupra patimei cu care se duce lupta, nu importanța chestiunii, ci proporțiile mișcării, hotărăsc. Unde aceasta e mare și a ținut o vreme oarecare: nici când nu absentează o anumită dosă de fanatism. Ceeace a făcut și a suferit fiecare în decurgerea luptei; sentimentul de onoare, pentru care nu vrea să se recunoască nici unul de învins, contribue mai mult la învrăjbirea luptătorilor, decât motivul luptei lor. Pe lângă aceasta, există în împrejurările particulare a patriei noastre cauze, pentru cari aplicarea acestui sistem la naționalități, la noi devine și mai primejdios. 110 Experiență generală ne arată, că cercuri mai restrânse au totdeauna o mai mare forță atractivă pentru individ. Egoismul firesc, pe care-l putem învinge, dar de care în mod absolut nimeni nu se poate libera, aduce cu sine, că părțile singuratice a ori cărui întreg, se alipesc cu atât mai mult de dânsul, cu cât mai multă influență pot ezercita asupra desvoltării lui. Filosoful își poate fixa axiome, să-și iubească mai mult familia decât pe sine, patria mai mult decât familia, umanitatea mai mult decât patria: e însă sigur că marea majoritate a oamenilor în practică urmează tocmai contrarul. — Aceasta 'n sine nu conține nici o primejdie, ba dimpotrivă, legăturile, prin cari singuraticul se simte înlănțuit cercului său mai restrâns sunt capabile a întări omogenitatea întregului, dacă nu s'a disolvat cimentul care unea aceste cercuri mai restrânse, și între dânsele și între întreg nu s'a produs discordanță. Precum atracțiunea ce o simte singuraticul pentru comuna ori provincia sa: așa însuflețirea cu care se leagă de naționalitatea sa, nu numai nu slăbește ci dimpotrivă poate întări legăturile cari îl leagă de patrie, până ce rămâne luminos nexul, în care stă bunăstarea și desvoltarea comunei ori naționalității sale cu bunăstarea și înflorirea întregului — dar numai pan'atunci — și îndată ce legăturile, cari leagă părțile 'ntre sine și pe fiecare la întreg, se desfac și interesele singuraticelor părți ajung în colisiune fie măcar aparentă cu interesele întregului: majoritatea oamenilor se va alipi la cea mai deaproape, la aceea adică, la care se simte mai legat, simțind mai ușor nexul propriilor interese. 111 Cu cât mai generală e însuflețirea naționalistă în zilele noastre, și cu cât mai viu e interesul cu care fiecare solicită drepturile naționalității sale, cu atât mai mare e necesitatea, ca legăturile, cari unesc într'una pe toate naționalitățile patriei să nu se destrame și în fiecare să se țină trează convingerea, că și siguranța naționalității sale depinde numai dela existența întregei teri. Dispozițiunile propuse ar conduce însă la rezultat tocmai contrar și putem cu siguranță profeți, că precum îndeplinirea funcțiunilor după naționalități ar avea drept rezultat că funcționarii publici s'ar considera de slujitorii nu ai statului ci ai naționalității lor: așa că dividarea teritorului terii în conformitate cu acest principiu ar avea drept consecință că fiecare nu s'ar simți cetățean al patriei, ci al districtului său naționalist; ceeace dacă pretutindenea e periculos, în patria noastră e desigur îndoit. Dintre toate naționalitățile patriei noastre, nici una nu este, afară de cea maghiară, care nu s'ar estinde peste hotarele terii. Precum la sud pe Sârbi și pe Români, așa la ost pe Slavi și pe Ruși numai hotarele politice îi separă de frații lor de un sânge și'n adevăr e nevoie de un grad superlativ de optimism să presupunem, că împărțirea petriei noastre după naționalități ar mulțumi constant toate pretențiunile naționalităților. Recunoscând odată că dezvoltarea liberă a naționalităților se poate garanta numai prin o poziție a lor separată, tendențele naționalităților nu se pot opri la noua împărțire a acestei patrii și necesarmente vor tinde într'acolo, ca fracțiunile de 112 popoare ce locuesc în aceasta patrie să se contopească cu frații lor de peste hotare ceeace ar atrage după sine disoluțiunea țerii și anume cu atât mai sigur, cu cât o astfel de împărțire a terii nu numai ar slăbi legăturile, cari leagă pe diferiții cetățeni de patria comună, ci ar da în mâna singuraticelor părți și mijloacele, prin cari aceste tendințe pot deveni realizabile, Bine știm, că sunt unii cari privesc integritatea teritorială a statului ungar de o așa ceva, ce e numai în interesul naționalității maghiare și stă în colizie cu interesul de mare putere a Monarchiei și cu interesele naționalităților ei. Căușele înșirate, vor putea prin urmare pe unii convinge mai mult despre favorurile disposițiunilor recomandate, decât despre daunele ei. E de lipsă deci să ne dăm seamă și de efectul ce împărțirea teritorului patriei noastre după naționalități ar ezercita asupra întregului imperiu austriac și asupra viitorului acelor naționalități în interesul cărora se solicită aceasta de prezent mai ales. XII. CE INFLUINȚĂ AR EZERCITA ÎMPĂRȚIREA DUPĂ NAȚIONALITĂȚI A TERITORULUI PATRIEI ASUPRA IMPERIULUI AUSTRIAC ȘI ASUPRA VIITORULUI DIFERITELOR NAȚIONALITĂȚI DIN PATRIE? E fapt, că în zilele noastre, totul ce ezercită mai mare influință asupra vieții interne a unui stat, trece departe peste hotare și abeâ se ivește vre-o chestiune mai importantă, care într'o anumită măsură să nu fie numită europeană. Din solidaritatea aceasta, se naște pentru singuraticele state datoria, că la arangiarea trebilor lor să aibă în vedere și efectul, ce-l pot ezercită prin aceasta asupra altor state și țări, mai ales când acelea ca șî patria noastră și imperiul austriac, stau de veacuri într'o strânsă legătură și astfel există între interesele lor o comunitate pe care o putem uita în focul discuțiunilor, dar pe care ignorând-o, mai curând ori mai târziu totdeuna însă sigur se răsbună. S'a zis de multeori, că patria noastră și imperiul austriac, în ce privește chestia națională, sunt în aceeaș situație, și aceasta e indiscutabil. E drept, că la noi s'a ivit mai iute chestiunea, ceace 114 se poate atribui constituționalizmului nostru și s'a dezbătut cu mai multă patimă, ceeace se poate atribui altor cauze; dar' varietatea naționalităților și mereu crescânda lor conștiință națională, este asemenea în amândouă părți ale imperiului și precum naționalitățile dincolo de Leitha pășesc cu aceleași pretenții, ca'n patria noastră; astfel principiile pe cari le vom folosi la rezolvirea chestiunii de naționalitate, fără îndoială vor fi hotărîtoare și în imperiul austriac. Sunt convins, că bărbații de stat, cari au propagat necesitatea împărțirii teritorului Ungariei după naționalități, ar refuza cu energie propriile lor principii dacă aplicarea acestor principii s'ar pretinde în Tirol ori Stiria; dar' știu și aceea, că aceasta nu le stă în putere. Numim bun, mărinimos poporul; îi lăudăm cumpătul și toate aceste se pot cu exemple dovedi ; are însă poporul o calitate mult mai generală, pe care o aflăm pretutindenea și'n toate veacurile: sentimentul său de drept. Concepțiunile sale de drept difer, dar' fiecare popor, îndată ce s'a ridicat la un grad anumit al culturii, pretinde stabilirea unei măsuri oarecare, cu care să cântărească veritatea faptelor și e cu siguranță de prevăzut, că dacă ne vom abate dela dreptul istoric, care în imperiul austriac era temeiul celor mai importante relații de drept și-l vom înlocui cu principiul de naționalitate: aceasta numai atunci poate corăspunde sentimentului de drept al poporului, dacă principiul s'a aplicat în toate consecințele Iui. Exemplul Franței și consecințele principiilor preconizate de revoluțiunea franceză măr- 115 turisesc despre nemiloasa logică, cu care un popor stărue pe lângă temeiul de drept odată primit. Nu există putere, care ar reuși, ca 'n țările unui domnitor, oricât de independente ar fi unele de altele, aceleaș naționalități pe un țerm al unui râu să fie înzestrate cu favoruri, cari li-s'ar nega pe celălalt țerm. Dupăce deci în provinciile imperiului austriac — în afară de ducatul austriac și Salzburg — aflăm pfetutindenea mai multe naționalități: sunt convins, că adoptând în Ungaria principiul, că chestiunea de naționalitate numai prin împărțirea teritorului după naționalități se poate resolvi, aceasta ar atrage necesarminte după sine adoptarea și 'n Austria a acestui principiu și astfel împărțirea teritorului imperiului, în urmarea căreia afară de cele două provincii amintite, n-ar rămânea aici una care și-ar putea menține actualele hotare. Tirolul s'ar împărți în german și italian, Stiria, Karinthia și Kraina în german și slav, Boemia și Moravia în german si boem, Galiția în polon și rutean, Bucovina în rutean și român, și astfel fiecare provincie după naționalitățile ce-o constitue. Nu vorbesc de greutățile, cari sunt în fiecare provincie a imperiului ca și 'n patria noastră, pentrucă și aici ca și la noi, naționalitățile nu prea locuiesc în masse compacte și aflăm în fiecare provincie, teritorii mari, cu o populație așa de amestecată, încât abea-i putem determina naționalitatea și nici nu cercetez efectul ce-ar ezercità necesarminte astfel de împărțire în fiecare provincie cel puțin asupra unei părți a locuitorilor, care, ca d. e. Tirolul, dupăce a apărat 116 cu credință imperiul de cele mai mari primejdii, acum drept răsplată s'ar disolvà; dar să ne în'ndreptăm privirea esclusiv asupra urmărilor, pe cari le-am putea aștepta dela aplicarea acestui sistem asupra întregului imperiu. Mulți privesc statul numai ca o mașină mare. Unul privește în el un mare ceasornic cu cuc, care numai prin greutățile ce-i sunt atârnate se ține 'n mișcare; altul un mare răsboi de țesut, a cărui chemare e, ca din nenumăratele fire, de cari atârnă existența milioanelor, să se țese pe seama unora, acoperitoare calde și moi. Ca și 'n ceasornic, rotiță la rotiță, și fiecare învârtindu-se 'n jurul osiei sale: așa fie statul, așa funcționeze. Dacă rezultatul nu corespunde așteptării: sminta e 'n mașinărie. Poate trebuesc atârnate greutăți mai mari, ori trebuesc mai multe rotițe, ori e nevoie a întărì șurupurile — și cine toate acestea le înțelege și le știe: acela e mare bărbat de stat — Dup'a mea părere nu există o mai greșită definiție ca aceasta. — Dacă trecem peste istorie, aflăm, că nu acele națiuni i-au înscris cele mai. frumoase pagini, acăror mașinerie administrativă a corespuns mai ales cerințelor științii, ci acele la cari individul s'a simțit mai strâns legat de întreg,, la cari aflăm mai multă dragoste de patrie. Efectul celor mai perfecte mașinerii depinde dela mărimea forței mobilisătoare, și această forță mobilisătoare în ori ce stat zace numai în sentimentele popoarelor. Nici un stat nu le poate vătăma pe acestea nepedepsit și între toate pericolele ce-l pot pe stat ajunge, cel mai mare e, când din sufletele cetățenilor sei, a perit putința de însuflețire. 117 Aceasta stă și relativ la imperiul austriac. îl putem declara imperiul de stat unitar; îi putem da o constituție care 'n ce privește centralisația să întreacă pe cea a Franței; pentru înlesnirea administrației îi putem geometric în formă unghiulară și pătrată împărți teritorul, ori îl putem împărți după diferitele naționalități. Dar conceptul, care pe 35,000.000 de oameni cu acest cuvânt: patrie, îi unește, fie acela oricât de greșit și învechit, prin nici o putere și născocire nu-l putem dintr'odată schimba, acest concept, afară de ducatul austriac doar, — e legat nu de imperiul întreg, ci de singuraticele provincii. Patriotismul austriac, adecă acea dragoste de patrie ce bate pentru întregul imperiu, îl putem afla în sentimentele unor bărbați de stat, în armată, la o anumită parte a claselor culte și mai ales la aceea care dispune de hârtii de stat; și sentimentul acesta, admit, se va lăți în măsura în care s'a garantat libertatea constituțională; și dacă imperiul constituțional va avea vre-odată istorie, sentimentul acesta va trece poate și asupra claselor și va prevala poate sentimentele ce azi îl însu flețește pe individ pentru provincia sa: dar în momentul de față înzădar căutăm acest sentiment la popoarele Austriei. Nu e nici una 'ntrînsele, care să nu-și fi dovedit cu prisosință devotamentul la jertfă față de imperiu și luptele dela începutul acestui veac au dovedit strălucit puterea și solidaritatea imperiului austriac, pe lângă toată eterogenitatea elementelor sale constitutive. Dar între acele mii, cari și-au vărsat în aceste lupte sângele, au fost de sigur puțini, cari au făcut-o aceasta 118 pentru idea imperiului. Boemul, tirolezul, au luptat pentru onoarea propriei lor patrii și așa s'a susținut patria comună; pentrucă între părțile ei n'a fost nici una, a cărei cetățeni pentru propria lor patrie, să nu fi fost totdeauna gata ași vărsa sângele lor. Crede oare cineva că și sentimentele popoarelor constituesc obiectul administrației, că cu dragostea de patrie se poate manipula ca și cu casieratele centrale, transpune dintr'o parte sau alta, ori contopi; ori e poate mai frumos, mai sublim a iubi marele imperiu austriac, decât micul Tirol ori Boemia, cari totuși sunt numai părticele ale marelui întreg? — Nu există confesiune creștină, care să nu-și aibă martirii săi. Fiecare confesiune își are și azi martirii și de sigur n'a murit nimenea pentru confesiunea sa, fără ca prin moartea lui să nu fi promovat în general ideea creștinătății. Ideea universală a creștinătății e frumoasă, sublimă. De unde vine totuși, că nu se află nimeni care disconsiderând osebirile confesionale, să fie capabil de un asemenea efort de sacrificiu numai pentru aceasta idee universală ? Va veni poate vreme, când se va întâmpla aceasta. Vom vedea poate odată: cât de aproape stăm unii de alții și aceea, ce ne e comun în religie, va nimicì osebirile, cărora le dăm o așa mare importanță. — Dar celce acuma contează la aceasta, celce ar vrea să convingă pe misionarul catolic ori protestant că e o prostie a se sacrifica pentru confesiunea sa, — acela, dacă reușește, îl convinge cel mult să nu se sacrifice de loc — dar nu-l va emoționa pentru ideea universală a creștinătății. — Aceleaș rezultate le putem 119 aștepta dacă în imperiul austriac, prin împărțirea teritoriilor de cari se leagă azi patriotizmul cetățenilor, am reușit să nimicim atât de urgisitul provincialism. Poate reușim să atrofiem acel fel al sentimentului patriotic pe care nu-l voim, dar pe acela, pe care l-am dori în interesul monarchiei comune, nu-l putem produce. Și probabil e oare cel puțin aceasta ? Residă în natura omului, să s'alăture la un ce mai mare. Eul său nici când nu-l îndestulește și 35 milioane de oameni nici nu-i putem închipui neavând spiritul lor public. Ori cât s'ar nizuì deci întru nimicirea patriotismului de provincii, detrăgându-i prin împărțirea provinciilor, subiectul: e probabil, că dragostea cu care tirolezul se leagă de patria sa, să pestreacă existența ei politică. Prezentul și viitorul ne arată, că poporul poate iubi ardent o patrie, pe care diplomația de mult a șters-o. E în firea noastră, că acolo unde vedem trecut, să sperăm și viitor; sperările noastre patriotice pot vestejì numai cu amintirile și ceace ferbinte iubim în vecinicia aceleia nu ne îndoim: și cine nu vede pericolele, cari ar urma d'acì asupra imperiului austriac? Dragostea de patrie a singuraticilor provincii, pe care s'a putut spriginì pân' acì imperiul, pentrucă fiecare a simțit că siguranța propriei lui patrii depinde dela existența imperiului, îndată ce s'a generalizat convingerea că interesul imperiului nu se împacă cu existența acestor provincii, s'ar întoarce împotriva lui și e vai de statul, a cărui existență este în conflict cu cele mai nobile sentimente ale cetățenilor săi. 120 Dar' să presupunem, că aceasta nu se întâmplă și că prin noua împărțire a imperiului ar înceta dintr'odată și sentimentele ce animă azi pe fiecare pentru patria-i mai restrânsă. Slavul a devenit indiferent pentru patrie, în luptele căreia a luat parte veacuri de-arândul, împărtășindu-se în bucuriile și durerile ei și abia mai știe că odată s'a ținut pe sine ungar. Numele Bosniei, îi lasă reci pe fiii ei și amintirile Tirolului și Știrici numai în archive le mai putem căuta. Precum s'au șters hotarele provinciilor de pe harta imperiului, așa s'au șters și din inimile cetățenilor; — patriotismul lor a perdut hotarele de mai nainte. Ceeace și la bărbați de stat e rar, să recunoască de fapt complinit, ceeace e în divergență cu doririle lor, aceasta presupun la fiecare cetățean al imperiului austriac: ce urmează însă d'aci? Putem oare spera, că locul sentimentului ce însuflețește azi pe fiecare pentru propria sa provincie, va fi ocupat de entuziasmul pentru idea imperiului ? Mă îndoesc. Sunt convins, că popoarele Austriei nici în cazul acesta nu se vor scoborî la un josnic egoism și cred, că precum pân'acì așa și d'acì 'ncolo vor fi gata de a se jerfî pentru anumită idee; din idea aceasta nu va fi însă o mare Austrie, ci necesarminte gloria națională a fiecăruia. Reprivind asupra celui mai recent trecut și cugetându-ne câte s'au întâmplat atât prin revoluțiune cât și prin contrarii ei, ca idea naționalistă să se întărească; și văzând însuflețirea pre- 121 zentă a miilor pentru aceasta idee, în privința aceasta nu putem sta la îndoială, întrebarea e numai : cari ar fi urmările din aceasta asupra imperiului austriac, acăror naționalități, afară de cea maghiară se ramifică toate și peste hotăra? Las pe cetitor să dea răspunsul; din parte-mi observ numai, că dacă delăturând în imperiu fondul dreptului istoric, plecăm din principiul că prin 1848 și evenimentele ce l'au urmat afară de unitatea imperiului toate celelalte s'au nimicit și că numai deosebirea naționalităților este singurul criteriu determinant pentru relațiile părților singuratice a imperiului: atunci aspirațiile unor popoare a Germanilor și Italienilor tocmai așa ca a Sârbilor și Românilor nu pot fi altele decât ca principiul de naționalitate să se validiteze cât mai perfect. Precum Franța, care în momentul ce a distins dreptul istoric, l'a înlocuit cu principiul deplinei egalități, nu s'a liniștit și nu se va liniști pânăce nu va realiza principiul în toate consecințele lui, ori nu i-se va recunoaște irealizabilitatea: astfel, dacă în Ungaria s'a adoptat principiul că exigențele naționalităților se pot împlini numai prin împărțire teritorială, nu ne putem opri pânăce nu se va fi adoptat și în Austria și poate și aiurea , adecă pânăce n'a reușit o astfel de arondare a terilor, care dă granițe separate fiecărei rasse și naționalități. Principiul acesta poate fi mare și sublim, e poate și ezecutabil, dar' e de o astfel de natură, încât realizându-se vreodată, numai pe ruinele imperiului austriac își poate serba gloria. Sunt poate, pe cari aceasta nu i-ar înspăimânta. Imperiul austriac a făcut importante ser- 122 vicii civilizațiunii și indiscutabil că existența sa a ezercitat mare influența asupra popoarelor cari au crescut sub scutul ei; dar' dacă aceste popoare, tocmai ridicându-se la o mai înaltă treaptă a culturii își cer acum cerc mai liber și imperiul, care pân'acì a promovat dezvoltarea acestor popoare și prin acea-ta cauza mare a civilizațiunii, stă în contrast cu ele: necesitatea și posibilitatea existenții sale mai departe a încetat. E de prisos să intrăm în discuțiuni teoretice asupra adevărului acestei opiniuni. — E indiscutabil, că interesul cel mai înalt al umanității este progresul civilizațiunii și eu încă sunt convins, că conștiința, la care s'au deșteptat în veacul nostru atâtea naționalități și însuflețirea cu care lucrează fiecare pentru progresul ei, este semnul cel mai îmbucurător al acestui progres și deodată cea mai sigură alui chezășuire. Orice forță nouă, participând la munca mare a civilizației este un câștig pentru întreaga omenire, care poate conta ia cuceriri cu atât mai mari, cu cât e mai bogată în individualități. Misiunea problemei noastre nu e deci a micșora numărul acestora, ci ca întărind legăturile ce unesc într'un întreg mare pe toate aceste individualități să asigurăm libera desvoltare a fiecăruia; și în cât pentru aceasta s'ar cere, că anumite naționalități pe cari pân'acì numai asuprite le cunoșteam, să participe constituind state nuoi, ca membri independenți ai marei familii de popoare la progresul general: noi numai bucura ne putem de aceste tendențe și n'aflăm în aparițiile cari trădează aceste năzuinți, nimic îngrijitor. Dar dacă aceasta ne este opiniunea și 123 vedem înainte că toată abilitatea diplomaților noștri, de a astruca urmele putrefacției în imperiul otoman rivalizează cu vechii egipteni; și dacă suntem convinși că zelul bărbaților de stat cari se mărturisesc mai ales de creștini de a susține sub jugul otoman pe popoarele creștine din orientul Europei, nu pot salva acest imperiu; și ca ne apropiem de momentul, în care popoarele creștine ale Europei vor fi chemate a urma pilda Grecilor și a constitui state: nu urmează oare d'acì că în toate ce poate ezercita influință asupra acestei formațiuni dela care depinde soarta civilizațiunii în aceasta parte a Europei să procedăm cu îndoită precauție și cine nu prevede că felul în care se resolvă chestiunea de naționalitate în patria noastră, în privința aceasta este de cea mai mare importanță? Dintre toate popoarele Europei, țara noastră e chemată să ezercite influință decizătoare asupra acelor provincii cari odinioară stat-au în legătură mai strînsă cu dînsa. Relațiunea, în care a stat odată patria noastră cu aceste provincii și faptul că o parte a țării noastre este locuită de aceleaș naționalități, pe cari le'aflăm în imperiul otoman, și că aceste au ajuns la noi Ia o treaptă mai înaltă a culturii: ne asigură aceasta influință; trebue oare, permis e să fixăm astfel de principii, pe lângă cari în cazul disolvării statului otoman, formarea oricărui stat în această parte a Europei devine imposibilă. Și e indiscutabil, că adoptând în genera! principiul, că existența naționalităților se poate numai așa asigura, dacă fiecare naționalitate se va separa teritorial, în locul unde azi 124 stă imperiul otoman, devine imposibilă constituirea astorfel de state, cari în urma extenziunii, a numărului și a situației lor geografice să fie capabile de apărarea neatârnării și consolidării lor interne. Aceleaș principii, cari primejduesc în Ungaria existența sa de stat milenară, vor împedeca și mai mult formarea pe teritoriul imperiului otoman a unui stat puternic român, sârb ori slav și în locul lor în această parte a Europei, în urma situației geografice, putem conta numai la mici teritorii slave, bulgare, sârbe și române cari în neîntreruptă luptă între sine, ar fi deopotrivă neputincioase pentru apărarea propriei lor independențe și a civilizației, de unde rezultă, că aplicarea acelor principii în patria noastră sunt în vădit contrast nu numai cu interesele acelora cari țin la integritatea terii și cari conzideră de o condiție prealabilă a dezvoltării liniștite a Europei existența monarchiei Austro-Ungare ci și cu interesele acelor naționalități, în numele cărora se pretinde aceasta mai mult. Sistemul, în vîrtutea căruia rezolvirea chestiunii de naționalitate se caută în fixarea în legi a sferei de drept a fiecărei naționalități și în împărțirea teritoriului și a funcțiunilor terii între diferitele naționalități, din cele de sus — așa cred e clar, că între împrejurările particulare ale patriei noastre nu e aplicabil și în loc de a sista divergențele între naționalități, ar atrage după sine numai anihilarea libertăților individuale și civice, și ducând la dizolvarea patriei noastre, și a monarchiei în aceeaș vreme, în acea parte a Europei 125 care în privința variației naționalităților este în aceeaș situație cu patria noastră: ar împedeca ori ce formațiune mai mare de stat și 'n chipul acesta ar strica viitorul tocmai a acelor popoare în favorul cărora se propune. Fie-mi permis a încheia cu o observațiune generală teza aceasta. Am început cu două afirmațiuni. întâia, că trăsătura principală caracteristică a civilizației noastre, este comunitatea ce ezistă în desvoltarea popoarelor Europei. A doua, că programul nostru, este eminamente rezultatul acelei stabilități, cu care popoarele Europei muncesc la validitarea principiilor așezate de creștinism. Cea mai principală dintr'aceste este unitatea genului nostru și comunitatea chemării sale. Dacă zidurile despărțitoare dintre popoare s'au dărîmat, dacă am scuturat vederile barbare ale evului mediu și pe dujmanii, cu cari am stat față în față pe câmpul de război, îi privim acum de semenii noștri ; dacă sclavagiul a încetat și însaș absoluta putere suverană, acolo unde mai există, a devenit mai blândă: toate aceste sunt efluxul acestor idei și experiențele și știința mărturisesc deopotrivă resonul lor. Precum în prezent între sutele de popoare ale pământului aflăm primele năzuinți spre cultură; așa în trecut aflăm ruinile a o sută de culturi, toate advertizându-ne că capacitatea culturală este un dar Dumnezeesc ce s'a dat nu unei clime ori unei națiuni ci întregei omeniri, și când în fruntea civilizației noastre aflăm pe acele popoare pe care evul vechiu le-a numit barbare și 126 incapabile de cultură și ne gândim că locul Grecilor și al Romanilor în veacul nostru l-au ocupat urmașii locuitorilor sălbatici a insulelor britice și înfricoșații teutoni, trebue să suridem de presumpția cu cari unii privesc de un privilegiu inerent esclusiv poporului lor cabilitatea de cultură, mărturisind în aceaș vreme, subordinația naturală a altora. Dacă există fapt, pe care știința și experiența l-a stabilit mai presus de orice îndoială, aceasta e, că între popoarele pe cari le cunoaștem în Europa, nu este nici unul care n'ar fi capabil de o cultură superioară, și căruia, prin urmare, i-s'ar putea nega dreptul la aspirațiunea unei stări mai bune; și încât aspirațiunile naționaliste a veacului nostru purced din această convingere și se nisuesc numai a delăturâ obstacolele, cari îinpedecă desvoltarea liberă a fiecărei naționalități: aspirațiunile acestea sunt consecințele firești ale desvoltării de pân'acì a civilizației noastre; și-l putem numi de inprudent pe acela ce speră a sista aceste aspirații prin măsuri guverniale ori legislative, ori voește a asigură în vre-o țeară heghemonia vreunei naționalități, care s'ar putea susținea numai prin asuprirea altora. — Dar de sigur nu e nici acela mai luminat, care crede, că prin faptul, că a împărțitteritorul vre-unui stat după naționalități și a fixat sfera de drept a fiecărei limbi și naționalități va opri evoluția firească a lucrurilor și va asigura prin mijloace meșteșugite viitorul cuiva, din cari lipsesc germenii dătători de viață, Toate acestea, ce se recomandă spre acest scop, au existat odinioară. Știe ori cine, că 127 barbarii, cari au ocupat provinciile imperiului roman, au lăsat multă vreme în vigoare legile romane și că în epoca, în care s'au format statele noastre mai noui, naționalitățile stăteau nu ca teritor, ci ca persoane separizate una lângă alta; așa că cetățenii aceleiași țări trăiau după legile, romane, franceze, gotice ori burgendeze, precum aparțineau la una ori alta dintre naționalități și aceste împrejurări, în cari vedem fără îndoială aplicarea cea mai consecuentă a sistemului din nou recomandat, au existat în patria noastră până la vremile cele noui în Ardeal, unde națiunea maghiară, săcuiască și săsească au trăit veacuri dearândul lâng'olaltă cu teritor separat și legi separate ; stările acestea s'au sistat pretutindenea, nu prin omnipotența unora, nici prin voința poporului dominant, ci prin firea lucrurilor, prin acea forță, pe care cursul neîntrerupt al civilizației noastre o ezercită asupra tuturor împrejurărilor, prefăcând, resturnând totul ce s'ar pune în calea valurilor sale cutropitore. Și credem oare, că ne putem împotrivi acesteia, că putem întrerupe evoluția întregei civilizații și putem încerca din nou în patria noastră principiile, dela cari s'au abătut Visigoții în Spania în veacul al XVII? Las răspunsul pe sama cititorilor; din parte-mi îmi dau numai espresie convingerii, că o astfel de încercare în ori ce țară, sub ori ce formă de guvernare și ori cât cu învoiala tuturor naționalităților, cari locuesc țara: pe o vreme oare care poate produce mari încurcături, poate conduce la asupriri mari; că o astfel de încer- 128 care poate oprì în desvoltare pe o vreme oarecare respectiva țară, în care s'a făcut; o poate împinge înapoi în civilizație, dar la o stabilitate desigur nu poate contà. XIII. CHESTIUNEA NAȚIONALITĂȚILOR SE POATE REZOLVI NUMAI ASIGURÎND LIBERTATEA INDIVIDUALĂ A SINGURATICULUI. Mișcările noastre naționaliste, precum am mai spus-o în șirul părerilor mele, se aseamănă în multe privințe mișcărilor religioase de pe vremea reformațiunei. Privind fie generalitatea acestor mișcări, fie influența-le asupra spiritelor, în urmarea cărora și-au forțat față de toate celelalte mișcări, întâietatea, modificând ori-ce aspirație a veacului, aflăm cea mai mare analogie. Și tot aceasta o putem spune, comparând evoluția acestor două mișcări. — Precum mișcarea naționalistă s'a ivit în veacul nostru ca o aspirațiune de libertate, căutându-și ținta numai în delăturarea obstacolelor din calea liberei dezvoltări a naționalităților: tot aceasta o vedem și la mișcările religioase din veacul XVI, cari l-a început s'au ivit aseminea numai pentru libertatea conștiinței și nu cereau altceva decât ca fiecare om să-și poată ruga conform propriei convingeri pe Dumnezeul său ; și precum 130 mișcările noastre naționaliste și-au schimbat pe nevăzute ținta, până ce-'n fine, cei ce s'au adunat sub steagul libertății, nizuesc spre asemenea dominațitme, ca și aceea împotriva căreia s'au înrolat ; — acelaș lucru îl observăm și în decurgerea mișcării religioase : în numele toleranței aseminea intoleranță, în semnul libertății aceaș poftă de dominație, între gravamenele împotriva expansiunii altora aceeaș vrere de expansiune ; ba chiar mai mult, analogia aceasta se estinde și asupra amănuntelor mișcării. Dacă naționalitățile, spre a-și asigura libertatea pretind teritorii separate, unde dânsele să domnească, dacă pretind să li-se garanteze în lege o specială sferă de drept și ca dreptul, ce-i compete individului privitor la folosința limbei sale să i-se confereze nu ca la individ, ci ca la un membrii al anumitei naționalități; dacă se cere ca funcțiunile terii să se împartă după naționalități și că 'ntr'un anumit cerc numai membrii unei anumite naționalități să fie capabili de funcțiuni; dacă cu un cuvânt la o mișcare care s'a pornit în numele libertății și egalității acum fie-care cere privilegii și se silește ca aceste să fie cât mai mari: — toate acestea nu sunt nuoi, și cine cunoaște istoria știe că odinoară diferitele confesiuni religioase au pășit tot cu aseminea pretențiuni una față de alta și tot sub aceste pretexte. Ca să asigure pe câte-o confesiune împotriva asupririi celeilalte și fixând cu precisiune sfera de drept a fiecăreia, prilejul frecărilor să fie înlăturat: aceasta a fost cauza pentru care au fost spriginite ca și acum inte- 131 resele singuraticelor naționalități așa atunci interesele singuraticelor confesiuni. In teri catolice s'au ficsat teritorii separate pentru protestanți, s'au ridicat fortificații servite de depozitul de arme al religiunei; numărul bisericilor s'a limitat prin legi; s'a decretat, pentru cari oficii câți să se candideze din fiecare confesiune și care parte a conziliului comunal să se formeze dintre credincioșii uneia ori alteia confesiuni ; — și care a fost urmarea acestor măsuri și dispozițiuni, pretutindeni, unde s'a încercat resolvirea chestiunii religioase pe această cale ? Oare nu neîntrerupt conflicte a confesiunilor ; asuprirea aceleia, care într'un cerc oare-care s'a văzut în minoritate ; și ca urmare a toate acestea, o luptă sângeroasă ca de un veac, care a zguduit cele mai puternice state, a pricinuit o ireparabilă rupere până în ziua de azi la una din cele mai mari națiuni ale Europei, pretutindenea împedecând progresul civilizațiunii ? Lupta într' un stat a fost mai sângeroasă ; în altul a adus la totala asuprire a câte unei confesiuni; dar în tot locul, unde n'a reușit aceasta și împăcarea confesiunilor s'a căutat pe calea de a le stabili în lege sfera de drept și privilegiile, urmarea a fost aceeaș: cetățenii fie-cărei astfel de țări separându-se după confesiuni, au stat ca dujmani lâng'olaltă și pacea și liniștea confesională s'a ajuns cu atât mai puțin, cu cât a fost mai mare numărul legilor alcătuite spre acest scop. Evul mai nou a fixat și 'n aceasta privință direcții nuoi. In locul sferelor de drept și a privilegiilor s'a așezat principiul libertății religionare, 132 după care osebirea confesională nu ezercită nici o influență asupra drepturilor civice ale individului. S'a recunoscut că asupra întrebării la care confesiune aparține cineva, hotărește numai propria-i conștiință și că respândirea și cultivarea fiecărei religiuni este a se bizui pe zelul credincioșilor, rămânând singura chemare a legilor, să apere pe fiecare în usarea de aceasta libertate; — și iată în măsura, în care principiul s'a aplicat:: chestiunea religioasă era aplanată. Libertatea n'a sistat emularea zeloasă între diferitele confesiuni, acărei aparițiuni așa de interesante le aflăm în America de ost; n'a micșorat proselitismul pe pe care-1 întâlnim în Englitera mai mult ca oricând ; dar pacea prin toate aceste nu se tulbură și putem cu siguranță afirma, că niciodată n'a existat mai perfectă înțelegere între osebitele confesiuni și că sfera de drept a fiecărei confesiuni chiar și 'n țari, unde vre-una — ca de ex. protestanții în Franța face numai o mică minoritate a populației, niciodată n'a fost mai perfect asigurată. Analogia între mișcările naționaliste a veacului nostru și a celor religioase din vremile anterioare, residă 'n firea lucrurilor. Cele două, — cu privire la obiect așa de osebite mișcări — nizuesc spre un țel, care la una e libertatea religioasă la cealaltă naționalistă, dar în amândouă cazurile e libertatea. Amândouă mișcări își trag puterea din forța, pe care o au ideile asupra sufletelor oamenilor. Și locul, pe care-l ocupa unii atât în mișcarea religioasă, cât și în cea naționalistă, depinde nu dela teritorul, pe care 133 locuesc, ori dela clasa, căreia aparțin, ci singur numai dela convingerea lor personală. Dar' oare analogia aceasta, care indiscutabil ezistă privind fie cauzele fundamentale ale mișcării, f ie decurgerea ei: nu justifică oare părerea noastră, că și chestiunile naționaliste a veacului nostru se pot rezolvi numai pe calea care s'a dovedit atât de ducătoare la scop la mișcările religioase; n'ar justifica oare aceasta chiar și atunci, dacă n'am putea aduce în spriginul acestei păreri acea experiență generală că primejdia chestiunii de naționalitate depinde pretutindenea dela măsura cu care se aplică în țările singuratice pentru arangiarea divergențelor naționaliste principiul libertății individuale și că pânăce de cs. în America, Elveția și Belgia diferitele naționalități locuesc în pace lâng'olaltă: certele naționale acolo au devenit mai ascuțite, unde, ca de ex. în Ardeal s'a stabilit în lege sfera de drept a fiecărei naționalități și s'a garantat starea lor privilegiată. După toate aceste experiențe, ce ne zac înainte, putem afirma cu siguranță, că pentru sistarea certelor la cari au dat ansă în veacul nostru osebirile naționale și cari amenință unele state cu serioase pericole, pân'aci libertatea s'a dovedit de cea mai puternică panacea și aceasta zace în firea lucrurilor. O astfel de mișcare, ce s'a produs prin asuprirea reală ori închipuită a unora: prin nimic altceva nu se poate mai bine potoli decât îndepărtându-i-se cauzele. — In politică însă cel puțin încât e vorba de rezolvirca chestiunilor practice nu există regula generală care să n'aibă excepții și oricât de mult 134 am fi convinși despre felul recunoscut în general de practic al unui sistem, înainte de a-i încerca aplicarea într'o anumită ,țară, e nevoie, să fim cu osebită atențiune la situația și împrejurările aceleia. Ungaria, tocmai cu privire la împrejurările ei naționale e 'ntr'o stare cu totului specială, Relațiunea, în care stăm cu imperiul, înrudirea ba chiar identitatea națională la o parte a locuitorilor țării cu popoarele țărilor învecinate; întreagă evoluția noastră istorică și mai ales evenimentele ultimelor vremi, cari au săpat brazde adânci în sufletele cetățenilor acestei țări: sunt tot atâtea cauze, esplicând indiscutabilul fapt, că divergențele naționaliste la noi sunt mai ascuțite decât aiurea și că măsuri cari în alte țări s'au dovedit proprii a resolvî chestiunea aceasta: la noi nu promit aceleaș rezultate. Pe deoparte singuraticele naționalități, cari veacuri dearândul s'au simțit oprimate în libera-le desvoltare, la noi cer garanții mai tari pentru asigurarea viitorului lor, pe de altă parte mai multe garante cere și țara, acărei viitor e din toate părțile amenințat, drept-acea libertatea, care în alte părți s'a dovedit suficientă pentru rezolvirea acestei chestiuni, la noi nu satisface dorințele fiecărei naționalități, și totuș e mai mult, decât ce le putem oferi fără sacrificarea intereselor statului. Acesta e reproșul, ce-l aduc părtinitorii mai zeloși ai diferitelor naționalități și aceia, cari se 'ngrijesc de unitatea țării, împotriva acestui fel de rezolvire a chestiunii naționaliste. 135 Să vedem, încât e corectă părerea aceasta? Avem o chestiune curat practică înaintea noastră; s'o examinăm deci din punct de vedere curat practic adecă lăsând la o parte orice excursiuni teoretice, și ținând seamă numai de împrejurările patriei noastre: să ne punem cele două întrebări: l-iu: drept e oare, că pretențiunile diferitelor naționalități ale patriei noastre nu se satisfac acordând fiecăreia deplină libertate? 2-a: drept e oare, că libertățile acordate naționalităților strică unitatea și primejduiesc existența țării ? XIV. INFLUINȚA LIBERTĂȚII ASUPRA SINGURATICELOR NAȚIONALITĂȚI. Patria noastră în privința chestiunilor de naționalitate are o situație cu totului particulară. Asta o auzim de nenumărateori, și e corectă, însă precum la patria noastră, așa la fiecare țară, și precum la chestiunea de naționalitate așa la orice chestiune se potrivește; pentrucă 'n definitiv nu înseamnă mai mult, decât că orice chestiune se poate rezolva numai după cântărirea exactă a împrejurărilor cari ezercită influință asupra ei. Și cari sunt acele împrejurări particulare ale patriei noastre? întâia: numărul diferitelor noastre naționalități, și împrejurarea că nu locuesc în masse compacte ci cât se poate de amestecate, neputânduli-se astfel fixa hotarele geografice. Nu există în patria noastră naționalitate, din care o parte n'ar locui într'un astfel de ținut, unde majoritatea se compune din altă naționalitate. Așa întâlnim Slavi pe Alföld, Maghiari în Ungaria de sus, — ne mai amintind pe Germani cari sunt împrăștiați în 137 țara întreagă, și afara de un comitat, nici unde nu constituesc majoritate. A doua e: alipirea națiunii noastre către așa numitele instituțiuni municipale ale sale. E indiscutabil, ca aceste particularități ezercită o mare influință asupra resolvirii chestiei de naționalitate; însă această după părerea mea sta într'aceea, că tocmai pentru aceste împrejurări, la noi o altă deslegare a chestiunii decât cea a asigurării deplinei libertăți, nici închipui nu se poate. Tocmai imposibilitatea de a demarca astfel de granițe naționale, cari să nu cuprindă între sine și pe alte naționalități este cauza pentru care prin împărțirea teritorială nu satisfacem pretențiiile naționalităților. Și tocmai pentrucă națiunea se alipește de vechile ei instituții municipale, e de sperat, că deplina libertate, ce legea oferă fiecărui individ îi va câștiga fiecărei naționalități influența, ce cu drept cuvânt îi compete. împărțirea țărilor după teritorii, chiar și acolo unde — ca d. es. în Tirol stau numai două naționalități în masse compacte față 'n față e ceva dificil, și totdeauna periculos, pentrucă frânge unitatea, prealabila condiție a oricărei forțe. Dar împărțirea între astfel de împrejurări e cel puțin posibilă; dacă divergențele ce se nasc pe urma unei astfel de împărțiri la început sunt ascuțite, este cel puțin de sperat, ca mai târziu ajungând, după amare experiențe cele două naționalități la convingerea că fiecare nu-și poate nici oprima nici contopì rivalul: rivalii abzic în sfârșit daca și nu de pofta de expansiune, cel puțin de în- 138 cercările de a se asupri unul pe altul. — Dar' dacă într'o țară stau față 'n față, nu doua, ci șase naționalități, fiecare solicitând recunoașterea legitimității sale, și fiecare pășind cu aceleaș pretenții față de stat: cine poate oare aștepta aceasta? Nu vreau să le prezint dificultățile mai mari decât ce sunt, și fac abstracție dela ce se produce în cercul aceleași naționalități prin osebirea confesională și de es. la compatrioții noștri sârbi, atrofiază cu totul simpatiile, pe cari le-am aștepta dela limba comună: și nici nu vorbesc de acele naționalități mai mici, cari deși stau în înrudire .cu altele mai mari, totuși au sentimentul unei proprii individualități nu numai pe cele mai mari, naționalitatea maghiară, germană, slavă, sârbă, rusă și română. In ce chip să se facă împărțirea ca prin aceasta fiecare dintre naționalități în părțile ei număroase să nu se simtă atinse? Nu vorbesc de Maghiari, cu a căror convingeri de drept împărțirea teritorului după naționalități nici odată nu se împacă și nu de Germani, cari prin orice fel de împărțire, nici odată nu-și vor putea validitâ aspirațiile lor naționale: ci sa ne îndreptăm privirea esclusiv asupra naționalităților în numele cărora se cere împărțirea. Repet: mișcarea naționalistă nu este produsul unei agitațiuni meșteșugite, nu este lupta împotriva unor principii teoretice ori gravamene închipuite; ci urmarea necesară a întregei noastre desvoltări de pân' acì, întrucât scopul întregei mișcări nu e altceva, decât ca principiul libertății individuale, să se aplice și în cercul naționalită- 139 ților. O astfel de mișcare precum nu se poate oprima cu violență, așa nu se poate potoli cu concesiuni date la aparență, ci numai așa, dacă vom satisface trebuințele, ce i-au dat naștere; și astfel în cașul present, numai atunci dacă îndepărtând obstacolele prin cari singuraticul cetățean s'a simțit împedecat în ezercitarea liberă a naționalității sale, fiecare individ, precum în altele așa și cu privire la naționalitate să se poată simți deopotrivă liber. Nimeni nu poate trage la îndoială, că voivodatul sârbesc, ori căpitanatul românesc, care ar cuprinde numai pe cetățenii aparținători acestori naționalități, nu ne stă în putere a-l demarca, și că și mai puțin se poate executa o astfel de împărțire, pe lângă care o mulțime de membri ai acestor naționalități să nu locuiască pe un teritor, pe care legea l-a fixat ca proprietatea altei naționalități; și că prin urmare nu se poate închipui o astfel de împărțire, în care drepturile, de care se bucură individul ca membru al unei naționalități, n-ar depinde dela împrejurarea, ca să locuiască pe teritorul fixat propriei sale naționalități. Dacă odată Sârbii din Buda și Slavii de pe Alföld pot pretinde aceeași libertate pe seama naționalității lor, ca și cum aceia ar fi în Sirrniu, ceștialalți în Ungaria de sus ; și când aceasta li-s'ar refuza, s'ar putea cu acelaș drept plânge de asuprire: cum am putea oare satisface aceste dorințe contradictorii dacă nu singur numai prin faptul că vom asigura fiecărui individ deplină libertate și în privința națională? 140 Incontestabil deci, că după ce Ungaria se osebește de alte țări tocmai prin numărul naționalităților sale și prin faptul, că nu se pot irage granițele geografice a singuraticelor naționalități și după ce pretențiunile naționalităților nu se pot împlini prin împărțirea teritorului nostru: singura cale, deschizându-se resolvirii chestiunii naționaliste în patria noastră se poate căuta numai în deplina asigurare a libertății individuale. Vechiul nostru sistem administrativ și dragostea națiunii noastre pentru el — aceasta a doua, nu mai puțin importantă prticularitate — oferii garantă, că libertatea, pe care o dă legea individului întru libera dezvoltare a naționalității sale, nu va rămânea literă moartă. Dacă pe de o parte se proclamă drept principiu, că legea, precum în privința religiei, așa și în privința naționalității nu cunoaștem nici o osebire între cetățeni și că nici o naționalitate nu-și poate vindica drepturi, cari celorlalte li-s'au refuzat; dacă prin urmare nu este cerc, în care singuraticul să fie împiedecat întru folosirea limbei sale și stabilirea limbei oficiale depinde în fiecare cerc esclusiv dela voința majorității; dacă, cu un cuvânt, am stăvilit principiul celei mai desăvîrșite libertăți în privința limbii și naționalității : atunci situația, ce fiecare naționalitate ocupă în patrie, depinde în cea mai mare parte dela aceeaș pietate, cu care singuraticii se alipesc de naționalitatea lor; e însă incontestabil că asupra 141 acesteia are o mare influință și organizația administrativă și că aceasta se poate așa arangia, că libertatea asigurată în lege pe seama fiecărei naționalități, în practică nu există. Intr'o țară, acărei administrație s'a arangiat după principiile centralizației riguroase, unde cetățenii, în afară de corpul legiuitor, nu pot avea altundeva cuvânt asupra trebilor publice și întreaga diriguirese face prin funcționarii guvernului: efectul principiilor depuse în lege nu poate fi decât prea disparent. Fiecare se poate eșofâ liber pentru naționalitatea sa, poate încerca terenul de întruniri pentru dezvoltarea și răspândirea limbii sale și dacă înaintea legii vrea să vorbească în propria sa limbă o poate face aceasta liber; dar' dupăce guvernul central nu poate dirigui deodată în șasă limbi, incontestabil, că în măsura, în care s'a lățit principiul centralist, se restrînge terenul, ce se deschide limbilor singuratice în administrație; sică acolo, unde instrucția, ca și în orice stat centralist s'a concentrat în manile guvernului, naționalitățile nu mai au nici măcar garanta, că interesele lor în jurul instrucției, care e cea mai principală pentru dezvoltarea lor, vor fi deplin respectate. Pe lângă organizația noastră comitatensă, — ori mai bine zis, pe lângă o organizație comitatensă cum este aceeace se conturează în legile din 1848 în care se deschide un teren larg vieții comunale și comitatense și întreaga administrație se așează pe principiul autonomist: putem afirma tocmai contrarul. In țeară centralistă guvernul, chiar presupunându-i cele mai bune intențiuni nu poate 142 apăra naționalitățile în minoritate împotriva preponderanței majorității; pe lângă o astfel de organizație administrativă pe care o reclamă geniul națiunei noastre, asuprirea naționalităților mai mici devine imposibilă. Pentrucă, comitatul neputând fi oprit să uzeze de limba pe care o vorbește și înțelege majoritatea sa; să s'adreseze către alte municipii, aparținând aceleiaș naționalități, în limba sa; și că, cu un cuvânt să decreteze aceasta limbă de a sa oficială și s-o întrebuințeze în toate afacerile pe cari organizația noastră administrativă le-a rezervat comitatelor; și având comitatele singuratice față de guvernul central în parte aceaș libertate pe care o au comunele față de dânsul ; guvernului, ba chiar municipiilor le lipsesc mijloacele, prin cari ar putea octroa naționalitatea majorității asupra altora, și dac'ar voî să restrîngă pe aceste din urmă în cercul comitatelor și a comunelor, spre pildă punând cunoștința vreunei limbi drept condițiune elegibilă a deputaților comitatenși ori dietali: o astfel de lege ar da prilej la o mare discuție, s'ar putea decide prin o mare majoritate, și ar putea pricinui adâncă nemulțumire și mari divergențe, dar de respectat abea se va respecta. Unicul avantaj, care, într'aceste îrnpregiurări îi va reveni unei naționalități este, că în interesul înlesnirii, administrației se va fixa o limbă, ca limbă oficială a legislației și a guvernului central, și eu sunt convins că aceasta, cu învoirea fiecărei naționalități a patriei va fi cea maghiară; e evident însă ca aceasta poate cu atât mai puțin îm- 143 pedeca pe diferitele naționațități în desvoltarea lor, cu cât, nici aceea ca cineva să folosească în desbaterile legiuitoare propria-i limbă, nici aceea ca guvernul central să primească scripte adresate lui în orice limbă, și să le resolve, nu va esclude. Când prin legile din 1848 am sistat privilegiile nemeșești și am lățit drepturile politice și civice asupra fiecărui locuitor al țării pe lângă un astfel de cens, în urmarea căruia, drepturile acestea într'o parte a țării se ezercită prin aceia, cari în majoritatea lor nu aparțin naționalității maghiare: pentru validitarea practică a egalei îndreptățiri naționaliste se cere executarea legilor din 1848 și ca în organizația noastră administrativă, să rămânem credincioși principiului autonomist, adecă acelei forme administrative pe care un lung trecut și datinile și moravurile națiunei noastre le-a contopit cu întreagă existența noastră. Susținând principiul egalei îndreptățiri și ținând la organizațiunea noastră administrativă, situația, ce naționalitățile ocupă în țară, va depinde numai dela voința lor și dela libertatea, ce se va asigura vieții municipale în țara noastră; sub aceste condițiuni împăcarea naționalităților poate fi numai chestie de timp, care după ce a potolit patimile și a redus pretențiile singuratice la măsura ce se împacă cu interesele țării și cu pretențiile juste ale altora: de odată va convinge pe toate naționalitățile patriei, că tot ce s'a putut ajunge între acestea hotăra, s'a ajuns. XV. DREPT E OARE, CĂ LIBERTATEA DEPLINA ACORDATĂ NAȚIONALITĂȚILOR PRIMEJDUEȘTE EXISTENȚA ȚĂRII ? Influința, pe care organizația noastră municipală și principiul egalei îndreptățiri depus în legile din 1848 ar ezercita-o asupra stării naționalităților, cari mai 'nainte, — când drepturile politice erau privilegii nemeșești — erau în mare parte excluse dela aceasta: e clară; și deși opiniunea, că starea naționalităților se poate asigura numai prin împărțire teritorială, câștigă și acum aderenți: zi cu zi sporește numărul acelora, cari ținând înnaintea ochilor interesele lor nu personale ci naționale, recunosc, că promovarea acestora depinde nu dela privilegiile acordate singuraticelor naționalități, ci dela aceea, că garantându-se libertatea individuală a fiecărui cetățean al țării administrația și exercițiul drepturilor noastre politice să se organizeze astfel, ca fiecare naționalitate din patrie să găsească o sferă, în cadrele căreia să-și poată liber dezvolta naționalitatea sa. Sunt mai puțin clare avantagiile acstui sistem, privindu-le din punctul de vedere al intere- 145 sului naționalității maghiare ori al intereselor generale ale țării; și eu nu mă mir dacă, — mai ales din punctul de vedere ultim — se dau pe față scrupuli și mulți judecă de periculoase pentru viitorul țării libertățile depline ce s'ar acorda naționalităților. Pericolele există, și nimeni, cine ne privește situația și direcția pe care o urmează mișcările naționaliste, nu le poate trage la îndoială caracterul lor serios; însă existența acestor pericole nu se poate aduce împotriva acelei direcții, pe cari eu o cred mai potrivită pentru deslegarea chestiunei naționalităților, anume nu pentru motivul, că pericolele acestea sunt urmările firești ale situației noastre, și adoptându-se acum principiul egalei îndreptățiri, nu se pot evita; și pentrucă dacă există un remediu al acestor primejdii, acesta se poate afla numai în libertatea acordată naționalităților. In ce privește pe cea dântâiu: afirmațiunea mea e evidentă. — Legile din 1848 generalizând drepturile politice asupra fiecărui cetățean al terii, în urma entusiasmului ce-l vedem manifestându-se între cetățeni pentru naționalitatea lor, suntem în drept a presupune cu siguranță, că aceștia își vor folosi fiecare situația în interesul propriei lor naționalități. Fără preocupare privind însă lucrul, ușor ne putem convinge și de contrarul. Admit, că primejdiile ce s'au deslănțuit asupra patriei și asupra naționalității maghiare prin recunoașterea principiului egalei îndreptățiri, devin atât de grave numai prin libertatea ce le este asigurată naționalităților în organizația noastră administra- 146 tivă, și admit, că dacă libertatea politică se stabilește într'o astfel de formă, cum era la modă în Francia înainte de cesariat, puterea absolută a majorității legiuitoare și administrația centralistă responsabilă acesteia, ar împărtăși naționalitatea maghiară în așa favoruri, cum niciodată, pân'acì n'a avut; dar abstrăgând chiar dela greutățile, cu care ar ti împreunată întroducerea principiilor riguroase centraliste: oare aceste favoruri de cari s'ar bucura naționalitatea maghiară, pot asigura statul maghiar? Să presupunem, că toate dorințele celor mai fervenți aderenți ai acestei păreri s'au împlinit. Corp legislativ, acărui majoritate dispune de putere absolută în trebile publice; administrație, după cele mai viguroase principii centraliste, și că majoritatea acestui corp legiuitor este îmbibată de cel mai exagerat șovinism pentru supremația naționalității maghiare și administrația uzează de toată puterea pe care i-o dă cea mai perfectă mașinerie administrativă în scopul acesta — și ce-am ajuns oare? Putem atâta ajunge, ca împiedecând libera mișcare a naționalităților în comună și 'n comitat amuțim glasurile, cari umplu azi de temeri pe atâția inși; putem ajunge, ca centralizând toată instrucția în manile guvernului să o folosim pe aceasta de mijloc pentru răspândirea propriei noastre limbi; dar ca diferitele naționalități din patrie să-și piardă conștiința proprie-i lor individualități: asta pe calea aceasta tocmai așa nu o vom ajunge, cum n'au ajuns-o alții cari au probat-o cu aceleaș mijloace împotriva naționalității maghiare, și rezultatul, la care putem calcula va fi, 147 că luată mișcarea dela suprafața vieții publice, va pătrunde în păturile adânci, schimbând aversiunea de azi împotriva limbii maghiare, într'un sentiment de vrăjmășie față de unitatea patriei, față de statul ungar. Dacă prin urmare mișcarea naționalistă amenință cu primejdii patria noastră și există de fapt factori puternici cari țintesc la destrămarea statului; dacă forța de atracțiune, pe care o ezercită naționalitatea comună asupra unei părți a locuitorilor terii este mai tare decât legăturile milenare ce au unit pe fii acestei patrii: putem fi convinși că între astfel de împrejurări, puterea, pe care i-o dă guvernului mașineria administrativă se va dovedi insuficientă pentru apărarea țerii; și ca unitatea limbii oficiale, chiar dacă am reușit s'o octroăm până la protocolul celei din urmă comune și armata de funcționari nu vor putea susținea unitatea terii. Față de astfel de primejdii avem nevoe de alte remedii, pentru resolvirea unei astfel de probleme trebuesc alte mijloace și eu numai una cunosc care ar corespunde mărimii acestei probleme și anume: să satisfacem pretențiunile legitime ale diferitelor noastre naționalități și în chipul acesta să delăturăm cauzele, cari au dat naștere acestei mișcări. Mișcarea naționalistă tocmai pentrucă nu e — cum poate cred unii produsă prin machinațiunile unora — pentrucă nu e rezultatul unei agitațiuni meșteșugite: pentru aceste cuvinte astfel de măsuri, prin cari se satisfac pretenziunile unor corifei, ori se oprimă meșteșugit o aparițiune de neliniște ce se manifestă în spirite, nu 148 vor sista aceasta mișcare. Agitațiile naționaliste ale veacului nostru, sunt numai o ramură a acelei mari mișcări, care a început cu reformațiunea pentru eluptarea libertății și a egalității pe terenul religios și pretutindenea, precum în cercurile religiei unde odată a început, așa și pe terenul naționalist numai atunci va înceta, daca își va ajunge scopul după putință; ori cât de mari sunt jertfele ce se cer dela noi cari ne țineam națiune dominantă în patria aceasta, e sigur, că numai așa vom putea evita primejdiile ce amenință patria noastră. Știu bine, sunt destui cari vorbesc cu mult disprețdespre însuflețireanaționalistă, luându-o deceva efemer, care precum s'a ivit pe neașteptate așa va și dispare, cu atât mai vârtos, cu cât puterea principiilor democratice, necesitatea existenței statelor mai mari, facilitatea și iuțeala comunicațiunei cu un cuvânt direcția de față a întregei noastre civilizații nu e favorabilă pentru separațiunea naționalităților mici; și eu admit, că pot veni vremi, când urmașii noștri vor înțelege tot așa de puțin însuflețirea noastră pentru naționalitate, ca și noi pe aceea care în veacul XI și XII a mânat jumătate Europa la sfântul mormânt; dar' dacă și concedem, că chestiunea naționalistă poate deja peste un jumătate secol se va număra în șirul acelor chestiuni rezolvite, asupra cărora oamenii privesc cu regret; atâta e sigur, că evenimentele cele mai importante a jumătății prime a secolului nostru s'au provocat prin influința principiului naționalist; și că precum întâia putere cesară în Franța s'a frânt nu de înțelepciunea guvernului ci de însu- 149 flețirea națiunei spaniole, ruse și germane: așa în prezent și'n cel mai apropiat viitor, principiul naționalist va ezercita cea mai hotărîtoare influință asupra tuturor acelor țeri unde s'a ivit. Idea de naționalitate, după natura sa nu e idee revoluționară, ba încât se întemeiază în mare parte pe istorie și stă în nex cu moravurile poporului înrîurește tocmai în direcție contrară: și dacă în epoca de față totuși îi vedem efectul contrar, cauza trebue căutată în atitudinea ce unele state au luat față de naționalitățile lor, pășind cu vrăjmășie împotriva ideii, căreia în decurgerea acestui secol și-au putut mulțumi existența. Aceasta s'a întâmplat și se va întâmplà fără 'ndoială și 'n patria noastră: și dacă în numele unității terii preconizăm astfel de principii cari împedecă pe naționalități în libera lor dezvoltare; dacă uităm, că oamenii mai ușor sufăr cea mai mare nedreptate, decât o astfel de stare, care le pricinuește zilnic mici, dar continue neplăceri și că pentru aceasta o administrație vexatorică produce nemulțumiri mai adânci decât cel mai cras despotism; dacă ignorând influența ce aceasta idee ezercita asupra sufletului milioanelor, ori pornind din convingerea, că nu se împacă cu unitatea statului nostru, ne arangiăm viața constituțională în contrast cu aspirațiile naționaliste: aceste aspirații, precum pân'acì, așa și d'aci încolo ne vor amenința cu primejdii viitorul. Dar' tot atât de sigur e, că în măsura în care împăcând pretențiile naționaliste am dovedit, că existența statului nostru nu primejduește pe diferitele naționalități ba este chiar o mai mare garantă a liberei lor dezvoltări: 150 aceea, ce părea periculos, devine chezășia viitorului nostru și greutățile cu cari luptăm, se vor întoarce împotriva vrăjmașilor existenței noastre de stat, învingerea lor nefiind nici pentru dînșii mai ușoară, ca și cum ni-a fost nouă. Neputând oprima sentimentele ce izvoresc din idea naționalistă, aceasta ca pân'acì, așa cel puțin o vreme oarecare va ezercitâ și d'acì 'ncolo influență hotărâtoare asupra tuturor împrejurărilor noastre, dar modul acestei influențe depinde cu totului dela noi; și fiind pe deoparte siguri, că 'n această parte a Europei nu se poate forma stat mai mare cuprinzând mai multe naționalități; pe de altă parte nici cei mai înfocați aderenți ai naționalității maghiare neputându-se legăna în speranța cu una cu două a contopi aceste naționalități în cea maghiară; și dupăce prin urmare, orice s'ar întâmpla, diferitele naționalități ale patriei noastre nu pot aștepta dela viitor mai mult, decât ca condițiile de înaintare ale naționalității lor să fie asigurate în stat și noi Maghiarii nu putem cere altceva, decât ca compatrioții nostrii de diferite limbi să țină cu deopotrivă credință la patria comună: pentru delăturarea divergențelor, pricinuite prin mișcarea naționalistă, ba chiar pentruca sentimentele naționaliste sa devie cea mai sigură garantă a statului și libertății noastre, nu e nevoie de altceva, decât ca 'n locul viselor frumoase să ținem înaintea ochilor noștri starea-ne reală și să abdicăm la dorinți, acăror realizare, judecând cu minte, o recunoaștem singuri de imposibilă. Alegerea e în mâna noastră, dar' nu e neîn- 151 doios și aceasta este, că urmările aceleia, fie bune, fie rele, le va simți, nu una ori alta naționalitate, ci toate deopotrivă; și tocmai în aceasta comunitate a intereselor noastre conzistă chezășia în care eu văd rezolvirea norocoasă a acestei chestiuni. XVI. INCHEERE. Și acum să recapitulăm pe scurt cele zise. In istoria civilizațiunii noastre mai nuoi, nu găsim moment, în care idei să nu fi ezercitat influință hotărâtoare asupra înaintării omenești; și întreg cursul civilizației noastre s'a determinat prin acele schimbări, ce s'au întâmplat în aceste idei când deodată, când gradat. Privind unele epoce, observăm cele mai mari deosebiri, ba chiar contraste aparente în aspirațiunile omenești și ideile croind directivele acestora; dar îndreptându-ne privirea asupra întregului curs al civilizației noastre, apare numai acea cale a consequenței, pe care vedem genul omenesc într'o într'o anumită direcție mergând înainte, întreaga-i evoluție nefiind altceva decât o neîntreruptă năzuință spre țelurile, pe cari le-a arătat creștinismul, în privința cărora ideile ivite în singuraticele secole servesc numai de mijloace și sunt imediat schimbate cu altele, îndată ce nu mai fac serviciu înaintării generale și împedecă libertatea, egalitatea și comunitatea fericirii ome- 153 nești spre care nizuiește civilizațiunea creștină. Ceea-ce în general zicem despre întreaga desvoltare a civilizației noastre, aceasta stă și despre epoca noastră și influința ce ideia naționalistă o ezercită asupra ei, este numai repetarea acelor apariții, pe cari le întâlnim în alte epoce, asupra influinței altor idei. Precum între cauzele, cărora ideia naționalistă și ideile dominante ale altor epoce își mulțumesc efectul general, așa și 'ntre mișcările, cari au provocat în veacul nostru ideia naționalistă și 'n alte veacuri, alte idei, găsim cea mai mare analogie; drept aceea putem presupune asemenea analogie și cu privire la rezultatele, pe cari le putem aștepta dela această mișcare, putem adecă presupune că șî ideia naționalistă își va atrage după sine consecințele-i firești; dar numai pan' atunci, până ce, acestea nu ajung în contradicție cu direcția, pe care civilizația o urmează în progresul ei, și că această influență, pe care o putem aștepta dela ideia naționalistă, la nici un caz nu se extinde așa de mult, ca să schimbe imediat orice stare de stat și socială, și să transforme tot ce există. Precum în altele, așa și 'n cazul acesta, mărimea și direcția influenței ideii depinde dela împrejurările, între cari se încearcă în diferitele țări crearea ei; și precum ideia ezercită asupra acestor împrejurări influința modificatoare: așa împrejurările reezercită asemenea influința asupra acelei forme în care ideia este realizabilă; de unde e clar, că problema, acărei rezolvire a devenit necesară prin chestiunea naționalistă, 154 este pretutindenea una și aceeaș, dar că mijloacele prin care e posibilă această deslegare sunt diferite și se pot fixa, numai luându-se în considerare diferitele împrejurări ale diferitelor țari. Aceasta e, ce în scrierea prezentă am încercat cu privire la Ungaria. Am înșirat pe scurt cauzele, pentru cari chestiunea de naționalitate ezercită în vremea din urmă, o așa de mare influință asupra vieții noastre publice și se discută cu atâta pasiune. Am fixat divergența de opiniuni, ce există în patria noastră, chiar și cu privire la interpretațiunea conceptului de naționalitate și acele contraste, care în urmarea aceasta se produc între pretențiile ce se fac în numele idei naționaliste, și am arătat legătura, în care, împotriva acestor aparente contraste, stau interesele diferitelor naționalități cu interesele patriei comune; așa că rezolvirea chestiunei numai atunci e de nădejduit, daca principial având înaintea ochilor deplina egalitate de drepturi, nu ne uităm nici de pretențiile singuraticelor naționalități nici de faptul, că împlinirea tuturor acestor dorinți depinde dela susținerea unității țării și a libertăților ei constituționale. In fine comparând cele doua direcții, recomandate pentru deslegarea chestiunei noastre naționaliste, mi-am esprimat convingerea; că, după ce sistemul, să se fixeze în legi sfera de drept a fiecărei naționalități, în patria noastră nu se poate practic aplica: după ce, aplicarea acestui sistem, în loc de a aplana divergențele naționaliste ar avea drept 155 urmare o mai mare restrângere a libertăților individuale și civice; și dupăce, asta ar avea după toate prevederile drept urmare, întâi dizolvarea patriei noastre și a monarchiei austriace, în aceeaș vreme însă ar împedecà formarea oricărui stat mare în aceea parte a Europei care în privința variației naționalităților este în aceeaș situație, prin urmare ar strica viitorul tocmai a acelor naționalități în interesul cărora se propune; dupăce, cu un cuvânt, dacă luăm în considerare situația terii noastre, direcțiile epocei și adevăratele dorințe ale naționalităților, ajungem Ia convingerea, că împărțirea teritorului terii și a funcțiunilor după națioualități, propunerea unora pentru sistarea chestiunii naționaliste ar atrage după sine numai nuoi complicații, numai ascuțirea contrastelor existente; pentru toate acestea: rezolvirea chestiunii naționaliste în patria noastră se poate ajunge numai prin lărgirea libertății individuale și susținerea neatârnării noastre constituționale, și pentru executarea practică a egalîndreptățirii naționaliste, dela care depinde deslegarea acestei chestiuni, în patria noastră nu se cere altceva decât executarea cinstită a legilor din 1848 și aceea ca în organizațiunea noastră municipală să menținem principiul autonomist. Ca și cuvântul, într'o strâmtoare de stânci, așa și idea, care într'o epocă oare-care face mult ecou, prin zgomotul mare, ce pricinuește, devine neînțeleasă; aceasta s'a întâmplat în zilele noastre și cu chestiunea naționalistă; dar cine, învingându-și amărăciunea primită în decursul lungei dis- 156 cuțiuni, în locul dorințelor ține înaintea ochilor numai ceeace cu mintea sănătoasă se poate crede de ezecutabil: poate va primi părerile aceste și ceeace probabil nu-i va succede scrierii de față, aceasta o putem aștepta dela vreme, care cu siguranță va dovedi, că chestiunea de naționalitate în patria noastră numai pe calea aceasta se poate rezolvi; pentrucă o mișcare ce s'a pornit în numele libertății și numai spre asigurarea acesteia, singur prin libertate se poate termina; pentrucă îndreptându-ne privirea asupra marei mișcări religioase, care este în cea mai mare analogie cu mișcarea naționalistă și privim starea acelor țări în cari stau diferitele naționalități, esperiența verifică părerea aceasta; și în fine, pentrucă ceeace a dovedit întreaga istorie a civilizației noastre despre influența ideilor dominante, aceasta va dovedi-o și experiențele epocei prezente: că fiecare idee devine în vre-o epocă numai în acea formă dominantă, în care o cere interesul înaintării generale, și că fiecare, își perde puterea ce a avut, când ajunge în contrazicere cu direcția "generală pe care o urmează civilizația în progresul ei; și că tocmai pentru cuvântul acesta, purcezând la rezolvirea chestiunei în senzul conceptelor lumei vechi și readucând împregiurările evului mediu, înființăm cu naționalitățile un nou fel al sistemului de castă; regulând condițiunile diferitelor naționalități nu după exemplul Svițerei și Americei, ci așa cum s'a întâmplat înainte de 1848 în Ardeal, unde unor anumite naționalități li-s'au garantat drepturi speciale, în teritorii speciale; căutând aplanarea ches- 157 tiunii nu în libertate ci în privilegii ce s'ar acorda cutăror naționalități și cu un cuvânt, uzând de astfel de principii în chestiunea aceasta cari stau în hotărâtă contradicție cu întreaga direcție a civilizațiunii noastre: aplanarea pacinică a chestiunii devine imposibilă. O știu bine, că sunt mulți, cari afirmă aceasta; și dacă esaminăm pretențiunile ce se fac în numele ideii naționaliste și aceste ar atrage după sine corigarea harței Europei, ba chiar ar împedica într'o parte a Europei formarea oricărui stat mare respective independent; dacă vedem încurcătura, ce există chiar cu privire la interpretarea chestiunii naționaliste și patima, cu cari pășesc pretențiunile: în adevăr pare ca și cum civilizația noastră e amenințată prin chestiunea aceasta de o nouă primejdie, ce se poate delătura numai zdrobind curentul ce și-a pus de țintă eluptarea de drepturi naționaliste. - Dar eu nu împărtășesc aceste îngrijorări, și în încurcătura ce s'a născut în jurul acestei chestiuni, nu văd decât repetarea acelor apariții, ce acolo sunt la ivirea fiecărei idei nuoi și ai putea zice dovedesc numai celeritatea impulsului, ce fiecare idee nouă dă progresului general. Cine nu cunoaște tulburările la cari a dat ansă și dă și 'n zilele noastre idea libertății și a egalității; — cine n'a auzit ponosurile zilnice pe cari le aduc împotriva acestor idei, adversarii lor? Nu s'a zis oare de o mie de ori, că distrugându-se principiul autorității se destramă toate statele lumii; că principiul liberei investigații va zgudui principiile morale pe cari stă așezată societatea, 158 va distruge legăturile care unesc pe oameni ? — Nu se susține oare până azi, că egalitatea face imposibil orice stat, cari nu se pot închipui fără subordinație, nimicește dreptul de proprietate și cu dânsul toată civilizația noastră; — și nu s'aduc oare fapte cari înadevăr par a justifica aceste afirmări ? — Pentrucă cine poate nega, că libera investigație într'adevăr a zguduit multe! că libertatea politică, acolo unde a fost refuzată, a amenințat statele cu zguduire; că în numele egalității se fac pretenții, cari tulbură orice ordine și primejduesc întreaga civilizațiune; — și totuși privind fără preocupare marea mișcare căreia i-a dat naștere principiul libertății și egalității, cine nu va recunoaște că aceea luată în întreg a promovat civilizația, ba că este chiar condițiunea prealabilă a progresului culturii noastre. Totul ce s'a zis, împotriva libertății și egalității se poate cu tot dreptul spune și împotriva principiului naționalist și primejdiile, cu cari mișcarea aceasta la aparență ne amenință civilizația, nu sunt mai puține; dar oare nu putem face aseminea asemănare și cu privire la cauzele finale ale ei ? Se aseamănă și turnului babilonic veacul nostru, care cu îndrăznețele lui aspirații nu cunoaște hotar și care ar vrea să-și înalțe până la cer clădirea civilizației sale, dar acărei provocatoare aspirații D-zeu le pedepsește acum așa, că a amestecat din nou limbile oamenilor. Primesc asămănarea, dar după părerea mea e rău aplicată. — Nu popoarele pământului, ci un tiran imprudent a voit să ridice turnul, care 159 s'ajungă până la cer și împrăștierea ce s'a făcut prin amestecarea limbilor l'a pedepsit numai pe tiran; dar pentru popoare a fost o binefacere a provedinței, care n'a voit ca în muncă de soboli să-și mistue puterile pentru preamărirea unuia, ci li-a împrăștiat, ca să fructifice pretutindenea. Ceeace în cartea sfântă cetim despre zidirea turnului babilonic prima mișcare pentru libertate, acărei amintire a rămas — este întâiul protest pe care-l cunoaștem al genului nostru contra puterii absolute, și în senzul acesta mișcările naționaliste ale veacului nostru sunt în adevăr continuarea acestei întâmplări, întreaga mișcare nefiind altceva decât aplicarea nouă a acelor principii, pentru cari omenirea veacuri întregi și-a vărsat sângele, nefiind altceva decât urmarea firească a convingerii, că dupăce fiecare om s'a născut spre libertate și dupăce toate privilegiile de clasă s'au șters și drept bază a societății noastre, s'a acceptat deplina egalitate de drepturi nu putem refuza aceste principii nici când ele se cer pentru regularea raporturilor dintre întregi popoare. Dar având încredere în urmările binefăcătoare ale libertății, și recunoscând minunile pe cari ni le-a dat egalitatea în epoca noastră: ce ne îndreptățește oare să dubităm în efectul acelorași principii, aplicându-se în sfere mai largi? Tocmai fiindcă mișcarea naționalistă este numai o ramură a marilor mișcări a epocei noastre și aceea decepțiune, care confundă egalitatea de drepturi cu egalitatea de situații; libertatea cu nimicirea oricărei ordini, zace și aici în firea lucrurilor: e de prevăzut, că și aceasta va da 160 încă prilej la multe și grele lupte; asemenea e de prevăzut și aceea, că nici aceasta mișcare nu va împlini toate acele așteptări, pe cari nu le vestesc drept rezultat final al ei. Precum victoria principiului de egalitate, n'a pricinuit între singuratici urmările pe cari le vesteau unii anteluptători și egalitate, așa cum a înțeles-o Rousseau, nicari nu există: asemenea rezultat putem aștepta și dela izbânda principiului egalității naționaliste. Principii, ori cât ne-am însufleți pentru ele, nu pot schimba firea lucrurilor și acele osebirir cari există între diferiții oameni ori diferitele naționalități — în urmările poziției, trecutului istoric și a capacității lor firești — nu se sistează nici prin legi, nici prin doctrine. Și precum mișcările noastre naționaliste nu pot împlini speranțele acelora, cari, așteaptă dela aceste nu egala îndreptățire a tuturor popoarelor pământului ci egalitatea lor faptică: așa nu vor realiza nici frumoasele fantazii, deșteptate în unii de aceste mișcări cu privire la viitorul neamului lor. Nuoile cercetări filologice dovedesc, că acele popoare pe care știința le grupează la familia arică ori indogermană și a căror luptă constitue obiectul istoriei nuoi și vechi; își trag dintr'o sorginte origina; și mergând înapoi în istoria antică, fost-a vreme, când persanul și elinul ce sta cu el în lupte pe moarte și viață, acesta și latinul, care l-a încălcat, germanii și slavii dujmânindu-se între sine, blândul indian și englezul care 1-a subjugat, toate acestea aveau ca un popor, încă o istorie comună. Progresând mereu știința 161 află tot mai multe puncte de întâlnire între seminția arică și semită și sunt convins, că tot aceasta se va întâmpla și în privința popoarelor ural-altaice, cu cât mai mult se va face obiect de studiu aprofundat cunoștința limbii lor. — Dar când după' atâtea lupte și calamități, în fine se dovedește știențific originea comună a popoarelor pământului, așa că nimeni să nu fie nici într'o îndoială în privința inrudirii lor, solidaritatea lor încă nu s'a fixat și frații cari s'au găsit nu-și vor cădea unii altora în brațe. Siguri putem fi că ceeace n'a succes religiunei, nu-i va succede nici științei, nici politicei, și aspirațiunile de unire a tuturor popoarelor slave ale Europei, fie acele ori cât de frumoase și poetice, ca speculați uni pornite din unitatea genului omenesc, pot fără îndoială produce mari succese morale, dar prin mișcările naționaliste ale veacului nostru, nu se vor realiza. Peste tot după ce marea schimbare, ce a urmat cu dăiimarea lumii vechi, prin distrugerea barbară a civilizației romane și totala prefacere în domeniul ideilor pe urma creștinismului, n'a putut esopera ca o parte a stărilor lumii vechi, să nu se mențină; și dacă și acum jumătatea mai mare a întregei noastre, civilizațiuni zace pe rămășițele lumii vechi, tot aceasta ni-o putem imagina și despre inarea prefacere, la care azistăm ca martori. Dar dacă idea naționalistă nici nu va produce acele mari rezultate pe cari le așteaptă unii dela dânsa; dacă știm cu siguranță, că nu putem aștepta dela dânsa nici egalitatea stării po- 162 poarelor, nici realizarea frumoaselor vise panslaviste: recunoașterea acelui principiu, că precum indivizii așa și popoarele pot să fie în stări osebite, dar în drepturi egale —, entuziasmul oare, cu care atâtea națiuni pe lângă apărarea cu gelosie a propriei individualități ostenesc toate pentru înălțimea propriei lor culturi, nobila emulare, ce se naște între dânsele și generala însuflețire pentru libertate: nu sunt oare mari progrese? — Și dacă privim la acestea, pe care mișcarea naționalistă în parte le-a realizat și cari sunt urmările firești ale ei, nu trebue oare să recunoaștem, că ceea ce stă în fața noastră în mișcarea aceasta, acărei apariții umplu pe mulți de teroare, nu e altceva decât una din acelea manifestațiuni ale provedinței divine, pe cari le întâlnim adese în istorie, tocmai în acele momente când progresul la aparență a devenit imposibil, se ivește o nouă idee, ca doborând ce a fost putred și învechit să deschiză omenirii noui cărări pentru mersul ei înainte. Dacă stă faptul, pe care-l dovedește istoria întregului gen omenesc, că ori ce progres se naște nu din atingerea diferitelor elemente (diferite persoane); dacă recunoaștem, că civilizația noastră numai atunci va putea corespunde înaltei sale chemări, dacă toate popoarele pământului vor participa la munca ei comună și fiecare-și va folosi capacitatea cu care l-a dăruit Dzeu și calitățile-și persoanele ostenind pentru ținta comună; dacă însfârșit totul ce duce la înălțarea individului, ce-l scoate din cercul strâmt al egoismului său conduce la înălțarea umanității: atunci în adevăr efectul puternicei înfluențe ce-o ezer- 163 cită ideia naționalistă asupra culturei noastre în rezultatul său final nimeni nu-l poate trage la îndoială, și de aci urmează și atitudinea ce noi Maghiarii trebue să luăm față de aceasta mișcare. Pentrucă dacă aspirațiile naționaliste ale veacului nostru se pot privi numai de urmări necesare ale direcțiilor în cari înaintează cetățenii Europei, dacă egala îndreptățire naționalistă este numai consecința irefuzabilă a acelor idei cari constituesc temelia societății de azi: nici noi n'o putem refuza aceasta dela noi și viitorul ne depinde, dela partea ce o luăm din munca la care sunt angajate popoarele Europei, întru realizarea acestor idei. Eu înțeleg îngrijorarea unora în chestia națională. Ascultând pretențiunile ce se fac în virtutea ideii naționaliste cari exclud posibilitatea susținerii oricărui stat regulat — ura, cu care pășesc șefii naționalităților împotriva noastră a Maghiarilor — îndărătnicia, cu care ni-se refuză mâna întinsă spre pace: aflăm naturale sentimentele acelora, cari, dupăce orice chip al aplanării pacinice s'a arătat iluzoriu, în sfîrșit cred problema noastră în luptă, pentrucă orice ne-ar aștepta, susținerea unității țării și apărarea propriei noastre naționalități, este prima noastră datorie, înțeleg aceste îngrijorări și știu aprecia aceste sentimente, dar nu le împărtășesc. Căci sunt convins că nici individ singuratic nici națiune — prin ură și invidie nu s'a făcut mai mare, dar nimeni n'a devenit nici mai mic, din pricina, că a fost hulit ori batjocorit. Mărimea, pentru care ne-am născut nu 164 prin păcatul ori lăcomia altora ci numai prin propriile noastre greșeli vom puteâ-o pierde. Viitorul fiecărui popor, după Dumnezeu, care l'a înzestrat cu anumite calități, depinde numai dela tăria voinții sale, și astfel zgomotul ce s'a născut în jurul nostru și exploziunile pătimașe ale adversarilor noștri, pot deveni primejdioase pentru noi numai abătându-ne dela calea desemnată de situația și datoriile noastre. Pentrucă recunosc, că prima noastră datorie este a susțineà unitatea patriei; dar știu, că precum acei muri cari s'au zidit din cele mai felurite petri și cărămizi, de multe ori sunt cei mai tari: așa șì din cele mai diferite elemente se poate alcătui stat puternic; dar știu și aceea că cel ce la zidire în loc de a așeza piatră pe piatră și a le lega cu ciment, ar voî să le contopească: ar perde numai vreme, și că asemenea am procede noi, dacă nemulțumindu-ne cu închiegarea într'un puternic întreg a difemelor naționalități ce locuesc în patria noastră, am voi să ajungem contopirea acestora. Pentrucă, tăgăduiesc, că libertatea deplina acordată naționalităților poate primejdui patria aceasta; dar nu vreau să evit aceste primejdii prin astfel de mijloace, cari în urmările lor sunt și mai primejdioase. — Știm că Constituanta franceză, dupăce prin toate actele sale s'a îngrijit ca puterea executivă să nu fie prea tare, în fine a slăbit-o așa de mult, încât n'a mai putut apăra ordinea,și legalitatea și că și direcția contrară, care nisuește a lua posibilitatea oricărei împotriviri față de guvern, produce ase- 165 menea urmări daunoase și că'n momentul când ne-am înarmat absolut contra exceselor guvernului am creat anarchia — în celalalt, în care am făcut imposibilă revoluțiunea, am creat despotizmul. Și aceasta stă pentru toate; și desigur nimic nu e mai primejdios, decât când într'un stat vroirn să ne îngrădim cu toate măsurile împotriva unor primejdii. Ca și 'n toate altele așa și 'n chestia naționalistă trebue să ne bizuim și pe oarecare cumințenie; căci unde lipsește aceasta, acolo organizație sănătoasă de stat și așa nu e posibilă. Pentrucă 'n fine sunt convins, că existența națiunii maghiare — pentru care a osteni este datoria de căpetenie a vieții noastre și 'n viitorul căreia avem tot așa de nemărginită încredere, pe cât de mare este dragostea ce ne încălzește pentru neamul nostru — că existența națiunii maghiare nu depinde dela privilegii ce s'ar fixa în legi pe seama ei și că viitorul ei nu se va primejdui când ca șî în 1848 nobilimea, așa acum poporul maghiar ar abzice la toate prerogativele sale, dar numai pentrucă în chipul acesta își poate asigura mai bine interesele și libertatea patriei sale și pentrucă simte că pentru a ocupa un loc de onoare între aceste hotăra, nu e de lipsă, ca să fie pusă la acest loc de onoare. Și dacă după atătea acuzațiuni nedrepte ce se ridică împotrivă-ne, dacă în mijlocul primejdiilor, cari ne amenință viitorul și pe cari dujmanii noștri le vestesc de neinvincibile câte odată ni-se strânge inima: să ne întoarcem la 166 istoria viforosului nostru trecut, acesta liniștindu-ne, deodată ne va arăta și calea pe care purcezând vom evita primejdiile. Dupăce națiunea noastră, când a descălicat în actuala-i patrie, a răspuns unei mari necesități, care cerea alcătuirea unui stat puternic această parte a Europei; și pentrucă de când a luat creștinismul întrând în marea înfrățire a popoarelor apusene dânsa a devenit sentinela civiliza-țiunii în această parte a Europei: acesteia avem ai mulțumi, că pânăce alte popoare ale vremilor acestor migrațiuni, au perit, națiunea maghiară a rezistat veacuri întregi împotriva atacurilor, îndreptate de împărăția dela apus și meazănoapte contra neatârnării sale. Fiind din secolul XIV până în cel al XVI fortăreața creștinismului apusean, pe care l-a apărat împotriva Osmanilor: acesteia area-și mulțumi patria poziția ce a ocupat până lacăderea dela Mohács. Fiindcă națiunea noastră n'a căzut în desnădăjduire nici în urma acestei lovituri, și sub steagul creștinismului și-a continuat lupta cu aceeaș energie: d'acea au luptat vitejii a jumătate Europei în șirele noastre, până când de pe zidurile din Buda a căzut semiluna și s'au reîntregit vechile hotare ale patriei. Și fiindcă ia parte la mișcările constituționale ale veacului mai nou, la marile mișcări pentru libertate și egalitate: aceasta este ce i-a câștigat în vremea mai nouă și a menținut până azi simpatiile universale pe seama acestui popor, la număr relativ mic și stând fără neamuri în mijlocul Europei. 167 Știm, că luând Sf. Ștefan creștinizmul și arătând poporului său această nouă direcție, mulți au privit în aceasta pericolul naționalității maghiare și că un mare partid patriotic a ridicat arma împotriva acestui pericol. Știm, că din secolul XIV. până în al XVI. n-am dus lipsa acelora, cari căutau chemarea națiunii noastre în lățirea sa spre apus și spre răsărit asupra boemilor și polonilor; că mai târziu au fost cari au aflat singura garantă a susținerii patriei într'o alianță cu turcii; și că în fine acum înainte cu patruzeci de ani un mare partid în a cărui patriotizm și intenții bune nu dubităm, profeția perirea neamului maghiar prin adoptarea nouilor forme democratice, afirmând, că numai astfel ne vom putea asigura viitorul, dacă vom ținea la instituțiile vechi și ne vom ferî de influințele vremii mai noui. Dar reprivind acum cine nu recunoaște: dacă Sf. Ștefan rămâne păgân și-și caută siguranța poporului său în isolure: națiunea noastră peria de mult, cum au perit altele de asemenea vitejie și mult mai mare la număr; că toate acelea lupte, prin cari națiunea noastră iși căuta mărirea spre răsărit și apus, n-au avut rezultate statornice; dacă după căderea dela Mohács, părăsind calea veche legăm alianța cu turcii: poziția țării noastre ar fi acum ca a Valahiei, Serbiei și a celoralalte provincii ale imperiului otoman; că în fine rezistând duhului vremii, nu 168 ne transformăm constituțiunea după cerințele veacului ; dacă nizuințele lui Széchenyi, prin cari acest nemuritor bărbat îndrumă națiunea noastră pe văgașul progresului, nu reușesc și evenimentele din 1848 aflu națiunea noastră în vechea-i stare, pe diferitele clase ale națiunii în vechea împărechiare : marea mișcare, ce s'a lățit asupra întregei Europe, și pe care nici noi n-am fi putut-o evita, ar fi șters patria noastră de pe fața pământului. Reprivind asupra cursului lung al istoriei noastre putem scoate învățătura, că poporul nostru are ași mulțumi existența nu faptului, că ar fi rămas izolat de mișcările popoarelor apusene, ci tocmai dimpotrivă împrejurării: că dânsa a prins în această parte a Europei steagul civilizațiunii apusene, că a luptat cu cerbicia, adusă cu sine din leagănul său din orient, pentru idealele comune ale apusului; că de când a descălicat s'a conziderat pe sine ca aparținând familiei popoarelor apusene și s'a distins întru slujirea scopurilor comune; — și aceasta e dela care depinde susținerea patriei noastre, viitorul naționalității noastre și de aci înainte. Nu prin legi, ce am alcătui în favorul rassei maghiare, ci numai așa ne putem asigura viiitorul, daca în marea mișcare ce s'a pornit în Europa în jurul celor mai sfinte interese ale popoarelor, credincioși trecutului, nu ne vom schimba poziția și aceasta totdeuna a fost într'aceia, cari au luptat pentru libertate; - — aceasta stă, precum în toate celelalte așa și 'n chestia naționalistă, unde necrezătoarea precau- 169 țiune în viitorul neamului va puteà da alte sfaturi, interesele noastre momentane, ar putea la aparență pretinde altceva, dar unde, precum în toate, garanta viitorului nostru zace în faptul, ca și chestiunea aceasta să se resoalve în înteresul libertății. Dupăce năzuințele spre libertate și egalitate individuală determină direcțiunea evoluțiunii veacului nostru; după ce ideia de unitate a genului omenesc ezercită totdeuna o mare influență și însăși chestia naționalistă este numai rezultatul năzuințelor spre libertate și egalitate individuală: este absolut imposibilă o astfel de resolvire a chestiunii, care să fie în contrazicere cu principiile, pe care însăși naționalitatea își întemeiază legitimațiunea; și cea mai mare primejdie, ce ar putea amenința patria noastră prin chestiunea naționalistă, ar fi fără îndoială dacă ne-am uità de aceasta. Nu există putere, care s'ar putea împotrivi duhului vremii; nu există popor, care s'ar putea sustrage progresului general; și poziția ce unele popoare ocupă în anumite epoce, depinde dela chipul, în care s'au apropiat de ideile dominante, ridicându-se la bunăstare și putere, ori coborându-seși nimicindu-se: după cum muncesc la realizarea ideilor dominante a veacului lor, ori stau în contradicție cu aceasta; pentrucă precum la indivizi așa și la popoare puterea și mărirea lor atârnă dela serviciul ce-l aduc pe altarul intereselor comune. [[Categorie:Sever Bocu]] 149fny4oiehl5s3rcn6381t7itbdfjn 152973 152970 2026-10-26T08:14:15Z Mishuletz 445 152973 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Chestiunea de naționalitate | autor = József Eötvös | traducător = Sever Bocu | secțiune = | anterior = | următor = | an = | note = Arad, Tipografia George Nichin, 1906 }} == PREFAȚĂ. == O carte, ce înnainte cu aproape un jumătate veac a văzut lumina, m'am hotărât să pun în traducere românească în mâna publicului cetitor român. Este cartea celebrului bărbat de stat și a renumitului scriitor maghiar din jumătatea a doua a veacului trecut, a baronului Eötvös József, despre chestiunea de naționalitate în Ungaria. Sunt convins că cel ce o va ceti, și îndeosebi cetitorul pe care-l interesează chestiunea de naționalitate a țării noastre și soartea viitorului nostru politic, va înțelege iute rostul traducerii de față, a traducerii unei opere de înainte cu un jumătate veac, despre care însă s'ar putea zice cu drept cuvânt, că este doar mai actuală azi, decât în zilele când a fost scrisă. Făcând însă chiar abstracție dela împrejurarea actualității ei, opera aceasta a lui Eötvös a fost și pân'aci și fără îndoială e și azi cel mai bogat și mai clasic isvor de argumente, pentru dreptatea causei noastre, contestată tocmai de aceia, acăror bărbat incontestat Eötvös este. Nimic mai firesc deci, că e bine să punem la o dispoziție cât mai întinsă acest arsenal de argumente, abea cunoscut de generația luptătorilor de azi. Iată de ce am crezut că fac un lucru folositor întrebuințând timpul de două luni, cât sunt osândit să-l petrec aici în temnița Aradului pentru causa dreaptă și sfântă a neamului meu, — traducând opera lui Eötvös și popularisănd-o între Români. Arad, în temniță, Noembre 1906. TRADUCĂTORUL, === CHESTIUNEA DE NAȚIONALITATE. === Noi vrem să ne desvoltăm și asigurăm viața constituțională pe baza deplinei egalități de drepturi. Vrem, ca în privința împărtășirii de drepturi cetățenești, nici religia, nici naționalitatea să nu facă nici o osebire între cetățenii patriei, și dorim ca pretențiunile naționale a concetățenilor noștri de altă naționalitate, încât e cu putință aceasta fără Sacrificarea integrității politice și a independenței legale a țării, să se garanteze și prin legi. Adresa Dietei ungare dela, 6 Iuliu 1861. == I == === INFLUENȚA IDEILOR DOMINANTE. === Nota principală caracteristică a civilizațiunii noastre, ce o deosebește mai ales de civilizațiu-nea evului vechiu, este comunitatea, care dela începutul erei creștine se remarcă în evoluțiunea popoarelor Europei. În evul vechiu progresul nici când nu e general. Rezultatele, la cari o cultură mai înaltă conduc popoarele, nici odată nu sunt comune. Precum religiunea, așa și civilizația care s'a ridicat pe aceasta, este posesiunea fiecărui popor, pe care nu vrea s'o lățească peste hotarăle imperiului său. Câte-odată întâmplări mari frâng aceste hotare, între cari se mișcă viața singuraticelor popoare. Asta s'a întâmplat în urma războiului uimitor al lui Alexandru-cel-mare, aceasta pe urmele cuceririlor poporului roman și prin acea influință pacinică, pe care-au ezercitat-o în evul vechiu popoarele mercantile. Astfel întâlnim colonii eline în Asia, Africa și în mai multe țări ale Europei, cari s'au înființat parte prin puterea lui Alexandru-cel-mare și a urmașilor săi, parte prin spiritul de întreprindere a poporului elin; așa dăm de urmele civilizațiunei feniciene în diferite părți ale lumei cunoscute de evul vechiu, și este știut, că sub dominațiunea seculară a Romei în multe părți a perit și limba popoarelor cucerite. Dar acea atingere continuă și în urmarea acesteia influență reciprocă, pe care de present o ezercită civilizațiunile diferitelor națiuni una asupra alteia și acea comunitate, care prin aceasta se naște în judecata, părerile și tendențele lor — aceasta în întreagă istoria evului vechiu înzădar o căutăm. Precum popoarele așa și civilizațiunile lor stau cu desăvârșire străine ori vrăjmașe unele lângă altele; relația lor e indiferență completă ori luptă, ce se termină numai cu încălcarea desăvârșită a uneia. Nimic nu dovedește mai clar aceasta, decât starea coloniilor eline, cari în diferite părți ale lumii și-au susținut secole întregi propria-le civilizație ; fără ca dînsele să fi ezercitat, asupra popoarelor barbare de cari erau încunjurate, ori aceste asupra civilizațiunei eline, vre-o influență mai remarcabilă. De când principiile creștinătății au învins asupra vederilor evului vechiu (ceeace natural nu s'a făcut în clipa, în care Constantin s'a făcut creștin, ci gradat, și atunci, când Roma rupîndu-se dela imperiul oriental, dezvoltarea independentă a bisericii a devenit posibilă) situația aceasta se schimbă și pânăce în evul vechiu găsim numai popoare asupritoare și asuprite, numai separațiune absolută ori luptă: cu civilizațiunea creștină iasă la iveală societatea popoarelor, la început slab și abia observată, dar vădindu-se în tot mai multe și mai luminoase apariții, în măsura, în care legătura ce leagă popoarele într'olaltă, adică învățăturile comune ale religiei și influența tot mai largă a bisericii, se întăresc într'însele. Lupte, între diferitele popoare vedem și de acî înainte, războaie a căror cruzimi stau în raport cu starea culturală a acelora ce le poartă: dar relațiunea, în care se află între sine popoarele creștine ale Europei, se aseamănă cu aceea, pe care au avut-o în evul vechiu diferitele ramificații ale poporului elin, între olaltă. Ca și la acestea așa și la diferite popoare ale Europei creștine, religiunea comună dă naștere unei anumite comunități a civilizațiunei, cu care împreună începe puterea generală a ideilor, ce se răspândește asupra tuturor popoarelor, așa că dela sfîrșitul migrațiunii popoarelor până'n ziua de azi, nu găsim epocă, în care anumite idei să nu fi ezercitat asupra întregei lumi creștine o influință generală, și în care dezvoltarea civilizațiunii noastre n'ar fi fost tocmai rezultatul înrîuririi acestor idei. Lunga luptă, care veacuri întregi a decurs pentru întâietatea ori neatârnarea statului și a bisericii, stabilirea și regularea afacerilor feudale, năzuințele spre libertăți civice în orașele evului mediu, organizațiunea constituțională a singuraticelor țeri și proviincii, formațiunea statelor noastre mai mari, lărgirea puterii suverane, marea reformațiune religioasă și revoluțiunea, care nizuiește după asemenea transformațiuni în stat — dovedesc deopotrivă, ca și aproape tot, ce a exercitat înrîurire hotărîtoare asupra dezvoltării singuraticelor popoare ale Europei, că s'au produs sub impulzul unor idei, cari nu sunt posesiunea unui ori altui popor, ci au fost comune tuturora cari s'au dezvoltat sub înrîurirea bisericii occidentale; și mândrul cuvânt, care s'a zis despre revoluțiunea franceză, că acela va circula lumea întreagă, se potrivește tocmai așa pentru orice idee, care dela veacul al X-lea până la vremile mai nuoi aprodus în mijlocul singuraticelor popoare mișcări mari. Dacă privim gradul osebit și inferior de cultură, în care au stat popoarele Europei în evul mediu, atingerea rară dintre dînsele și împrejurările lor de stat și sociale: natural, că influința, ce unele idei au exercitat asupra întregei lumi creștine, nu s'a putut răspândi asupra tuturor popoarelor dintr'odată. Astfel de idei, cari au avut efect asupra dezvoltării unor anumite națiuni în anumite epoce, la altele s'au ivit mult mai târziu ori într'o formă cu totului schimbată și câteodată au condus la rezultate cu totului osebite; și dacă privim istoria Europei, dela creștinizarea ei până azi: o aflăm asămănând înaintării unei trupe uriașe, la care ultimele rînduri trec mult mai în urmă pe terenul părăsit deja de avangarde, dar peste care va trece întreaga trupă. Dacă ne aruncăm privirea asupra ideilor singuratice, cari au avut efect hotărîtor asupra popoarelor Europei, aflăm cea mai mare varietate, ba aflăm chiar contraste. Ceeace o epocă primește drept vecinie adevăr, câteodată de aceeași generație, care a crescut încă 'n respectul respectivei idei, devine obiect de asalt general, de hulă chiar, și în locul ei se proclamă cu asemenea entuziasm, tocmai contrarul, ca și aceasta după o anumită vreme să se degradeze tot în mijlocul disprețului general; și cine își aruncă privirea numai asupra contrastului, în care stau ideile și aspirațiile singuraticelor epoce, ca acelea, ce cu scurt înainte erau la modă — cu drept cuvânt se poate întrista asupra slăbiciunii geniului nostru, a cărui istorie nu stă din altceva decât din lanțul lung al decepțiunilor; dar părerea aceasta se schimbă, dacă atențiunea ne-o îndreptăm nu asupra epocelor, ci a mersului întregei noastre civilizațiuni. Așa privind istoria, pe lângă acele schimbări, pe cari le observăm asupra înrîuriii unor idei în diferite epoce, ne arată totodată și acea consecință, cu care omenimea merge într'o anumită direcție înainte, toată dezvoltarea civilizațiunii noastre nefiind altceva decât o năzuință neîntreruptă spre ținte pe cari le-a pus creștinizmul și față de cari ideile ce s'au ivit în anumite epoce servesc numai de mijloace, cari imediat să se schimbe cu altele, îndată ce nu mai slujesc progresului general, ori tocmai îl împedecă. Asta o vedem în biserică, unde independența intereselor spirituale, la cari provocându-se biserica Romei și-a întemeiat libertatea, ba chiar dominațiunea mai târziu s'a folosit de reformațiune drept armă împotriva bisericei romane. Asta o aflăm în statele noastre, unde aspirațiile de libertate a clasei civice, pe care odinioară domnitorii, luptând în contra feudalilor își sprigineau puterea, mai târziu au restrâns între margini de legi puterea suverană. Asta o observăm în fine și în cercurile industriei, pentrucă cine nu știe, că comandele până la minuțiozități, cu care sistemul de bresle stingenea odată activitatea individuală, s'au întrodus numai spre asigurarea claselor muncitoare și spre dezvoltarea industriei; că sistemul acesta mai târziu a fost atacat în numele acelorași interese; și că în zilele noastre dupăce libertatea nemărginită a muncei n'a adus rezultatele așteptate: spre ajungerea aceluiaș scop căutăm din nou alte mijloace; și, că în chipul acesta breslele, libertatea absolută a muncei după revoluțiunea franceză — și în zilele noastre aceace numim organizațiunea muncii, — ori cât ar părea că stau în contradicție unele cu altele, nu sunt decât fazele osebite ale unei și aceiaș aspirații. Și ceeace vedem aci, aflăm și în celelalte cercuri ale desvoltării genului omenesc. Din clipa, în care cu creștinismul s'a așezat noua bază a civilizațiunii, direcțiunea dezvoltării noastre nu s'a schimbat. Dezvoltarea aceasta odată e mai iute, odată mai lentă, dar e neîntreruptă și dacă în mijlocul confuziunii și încurcăturilor, pe cari le întâlnim în unele epoce, ni-se zgudue credința în înalta chemare a genului nostru: nu e nevoie, decât în loc de a ne arunca privirea asupra momentelor singuratice, să ni-o aruncăm asupra intervalelor mai mari, ca să ni-se împrăștie îndoiala. In chipul acesta istoria ne conduce la acea convingere, că din vremea în care unitatea genului omenesc și credința în menirea sa mai înaltă s'a răspândit cu religia creștină nu se poate găsi un astfel de moment, în care vre-o parte a genului omenesc să nu fi luptat împotriva tirăniei puterii materiale — într'o formă sau alta pentru libertate, egalitate și comunitatea binelui, și în care împotriva a orice pedeci. nu s'ar fi apropiat de aceste ținte; și dacă în trecutul nostru căutăm acea lege generală, care se manifestă ca înrîuritoare asupra ideilor în istoria universală, rezultatul este acea convingere, că fiecare idee numai atunci și 'n acea formă devine dominantă într'o epocă, în care o reclamă interesul progresului general și că puterea, pe care o ezercită îu cutare epocă, fiecare o perde, dacă ajunge în contradicție cu direcția generală a civilizațiunii. De aci, putem formula, asupra chipului de înrîurire și a extenziunei în care unele idei înrîuresc în anumite epoce, următoarele regule: întâi, că idei cari odată au devenit generale, nu se pot oprima și evita, și că popoare ori chiar țări, fie cât de puternice, nu se pot emancipa de sub influința lor. A doua, că mărimea și direcția influinței, pe care-o ezercită o idee, depinde dela stările, cari au existat în sânul unui popor ori țări, când ideia își inaugurează domnia și că precum fiecare idee ezercită influința transformatoare asupra acelor părți a stărilor existente, cu cari stă în contrast: așa stările existente reezercită aseminea influința asupra ideii și îndeosebi asupra acelei forme, în care se prezintă ea în singuraticele țări. A treia, că influința, ce ideile ezercită asupra societății, niciodată nu se estinde într'atât, încât să transforme întreaga societate dintr'odată și să distrugă orice stări existente, și că și la cele mai mari prefaceri, drept rezultante a puterii unor idei, totdeauna rămâne cu mult mai mult din cea ce a fost, decât ceeace se schimbă. Dacă privim până 'n capăt peste trecutul civilizațiunii noastre, aflăm în ea tezele aceste justificate una câte una. In tot decursul ei, fiecare epocă, precum ne învederează forța ideilor ezercitată asupra dezvoltării noastre, așa ne arată și marginile în cadrele cărora se ezercitează aceasta forță, — și când ne conduc la acea convingere mângâietoare că forța materială nu poate subjuga dăinuitor spiritul și că în fața credinței ba chiar a prejudițiilor omenești Ia sfârșit rămâne totdeauna învinsă: ne advertizează deodată să fim cu moderațiune în așteptările noastre. Pentrucă dupăce niciodată idee n'a învins încă pe deplin, n'a transformat încă imediat întreaga societate: dela propriile noastre idei încă nu putem aștepta astfel de rezultate. Civilizațiunea se aseamănă cu desvoltarea individului. Precum cunoștințele și convingerile și ceeace depinde dela acestea, direcția intelectuală, ezercitează influență hotărîtoare asupra aspirațiilor și asupra întregei vieți individuale: așa înrîuresc ideile asupra întregei omeniri; dar precum individul, așa epoce întregi nici când nu stau sub influența exclusivă a unei singure idei și acolo ca și aici convingerile ne pot schimba radical direcția năzuințelor; nu pot însă distruge nici amintirile trecutului nici împrejurările existente și fiecare epocă în favorul propriilor sale idei se poate folosi numai de acele mijloace pe cari i-le-a făurit propriul ei trecut. De acì devine, că precum puterea materială, folosită cu ori-câtă rigoare și consecvență rămâne totdeauna învinsă când ajunge în conflict cu spiritul timpului: așa unele idei dominante ale epocei nici odată nu înving pe deplin și nici odată nu pricinuesc toate consecințele lor logice. Ar duce departe peste ținta mea, dac'aș întră în dovedirea amănunțită a acestor afirmațiuni, — să ne întoarcem acum la obiectul pe care l'am pus drept scop scrierii prezente. == II. == === IDEA DE NAȚIONALITATE. === Îndreptându-ne atențiunea asupra epocei de față, aflăm trei idei, cari ezercitează asupra sa influință hotărîtoare: idea libertății, egalității și a naționalității; și fiindcă aspirațiunea veacului nostru — după realizarea libertății și egalității — apare numai ca continuitatea unei mișcări începută deja de mult: idea de naționalitate este cea adevărată care-i dă, celei mai nuoi epoce, timbrul caracteristic. Ce e dar aceasta idee ori simțire de naționalitate, care îmbrățișată cu un nemărginit entuziasm, dă în zilele noastre prilej la atâtea lupte ? Naționalitatea nu e altceva, decât aceea conștiință a aparținerii la olalta, ce naște într'o mulțime mai mare de oameni din amintirile trecutului, starea lor prezentă, și ceeace derivă din aceste, comunitatea lor de interese și sentimente. De unde reese evident, că izvorul sentimentului de naționalitate, poate să fie tot prin ce se naște între oameni aceasta simțire a aparținerii laolaltă. Un mare factor pentru aceasta este comunitatea limbei, și d'aceea e natural, că acolo, unde aceasta există, găsim dezvoltat sentimentul unei naționalități la astfel de popoare, cari au trăit veacuri întregi dezbinate și câteodată în teri antagoniste ; ba că chiar și înrudirea de limbă produce asemenea rezultate, și între popoarele germaneslave și romane încât popoarele în înrudire de limbă stau în față cu un dujman comun, conduce la sentimentul unei anumite unități. Dar afară de limbă și înrudire de rassă mai are sentimentul de naționalitate și alți factori și ar trebui să uităm experiențele istorice și a veacului de față, dac'am vroi să nu recunoaștem, că amintirile comune ale trecutului și interesele și speranțele comune ale prezentului produc asemenea, câte-odată simțiri mai puternice chiar între cetățenii unei teri de diferite limbi. Sentimentul de naționalitate la popoare este acelaș, ca la individ conștiința individualității. Atât de mult stă această, încât dacă suntem întrebați: ce să recunoaștem de naționalitate osebită — nu putem răspunde altceva, decât că naționalitate osebită trebue să recunoaștem orice mulțime de popor, în care s'a deșteptat sentimentul individualității sale osebite. Dupăce deci conștiința aceasta de naționalitate osebită se naște prin felurite cauze: contrastele pe care le observăm de multeori în manifestarea sentimentului de naționalitate nu numai la diferite popoare, ci la acelaș popor, la acelaș om, zac în natura lucrului și nu trebue decât să ne întoarcem la izvorul, din care în anumite cazuri nasc aceste sentimente, ca să înțelegem cauza, pentru care germanul din Alsacia ori Ungaria, care e gata la orice sacrificiu pentru naționalitatea sa politică, se simte totuși atins de orice ar putea întuneca numele națiunei germane. E clar din acestea, că sentimentul de naționalitate nu e nou și că în întreaga istorie nu există epocă în care să nu-i putem arăta manifestația ; e neîndoios cu toate acestea, că sentimentul acesta niciodată n'a influințat mai mult asupra faptelor omenești și n'a dat prilej In atâtea pretențiuni, ca și în veacul de față. La ce se atribue aceasta? Întâia cauză: progresul în cultură ce-au făcut popoarele Europei. Precum la singuratic conștiința individualității sale este pasul întâi, cu care începe dezvoltarea sa intelectuală, și orice progres ce face în aceasta dezvoltare, conduce numai la pătrunderea mai clară a acestei conștiinți: așa e aceasta și la națiuni și e imposibil, ca în măsura, în care ajung mai civilizate, să nu se deștepte, într'însele, conștiința individualității și a naționalității lor. A doua cauză: nexul logic, în care stă ideea de naționalitate, cu ideile ajunse dominante în veacul al XVIII-lea în câmpul politicei și al societății. Dac'atunci, când suveranitatea s'a considerat de posesiunea unora, a căror drepturi se judecau după principiile dreptului privat, așa că aproape fiecare stat existent își poate mulțumi formațiunea dreptului de succesiune și învoielilor încheiate între familii domnitoare; dacă, zic, atunci, când principatul hărăzit din grația lui Dumnezeu, era singura bază a dreptului public, individualitatea popoarelor nu s'a luat în nici o seamă și cele mai diferite popoare s'au alăturat într'un stat; ori când vre-o familie domnitoare s'a stins în linia bărbătească și o națiune s'a dismembrat între erede în zece părți: în aceasta vedem numai aplicarea logică a acelor principii, cari au domnit atunci în general; dar' tot atât de luminos e și aceea, că dupăce veacul al XVIlI-lea a preconizat idea suveranității poporului, asta nu s'a putut întâmpla, fără o anumită recunoaștere de îndreptățire a popoarelor. Idea suveranității poporului cuprinde în sine idea îndreptățirii singuraticelor popoare și fiindcă veacul al XVlIl-lea deodată cu suveranitatea poporului a așezat și principiul egalității: efectul comun al acestor două principii conduce necesarminte la recunoașterea egalei îndreptățiri a popoarelor, care prin urmare nu e altceva decât aplicarea consecventă la popoare a acelor principii, pe cari secolul al XVIII-lea le-a primit ca bază pentru toate relațiile juridice; numai patima fiind aici surprinzătoare, cu care aceasta s'a întâmplat. Ba chiar și aceasta patimă pare firească daca ne aruncăm privirea asupra acelor împrejurări, cari au existat în întreaga Europă dela sfîrșitul veacului trecut până în vremile mai nuoi, și cari sunt a treia și poate principala cauză a însuflețirii din zilele noastre pentru idea de naționalitate. Experiența ne arată, că precum singuraticii așa și popoarele își atribuesc nemulțumirea lor de obicei unei cauze și dela îndepărtarea acesteia așteaptă toată mântuirea; de unde urmează, că de câte-ori progresând și mai multă vreme într'o direcție, au aflat-o pe aceasta de rea: își caută mântuirea tocmai în contrarul. Intelectul omenesc înaintează în contraste, și ori privim dezvoltarea singuraticilor, ori a națiunilor, vom experia, că desfășurarea lor istorică în definitiv conzistă din reacțiuni ce și-au urinat, unele altora. Aceasta o observăm și în istoria secolului XVIII. Precum către sfârșitul evului mediu, dupăce unele clase s'au ridicat la o mai înaltă treaptă a culturei, nimic n'a fost mai simțitor decât lipsa unei ordine și a unei puteri superioare, care să ție în frîu pe acei nenumărați mici tirani a acelui veac; și precum atunci singuraticele clase ale popoarelor au sacrificat bucuros totul, ca numai să scape de necazurile acăror povară devenise insuportabilă: așa dela sfârșitul veacului XVII, dupăce statul, respective nemărginirea puterii domnitorilor a produs aproape aceleaș urmări, pentru evitarea cărora a fost înființat, restrângerea acestei puteri și eluptarea libertății politice s'a pus drept panaceă, proprie pentru vindecarea tuturor relelor existente; și fiind-că fiece abuz, fiece nedreptate, ce în secolul XVIII a stat în calea progresului era în legătură cu absolutizmul puterii regale, prerogativele de clasă și abuzurile moștenite încă din evul mediu: toate năzuințele s'au concentrat exclusiv spre nimicirea acestora și orice alte interese au fost puse la o parte. Dar aceste interese, deși uitate, existau nu mai puțin, și îndată ce marea mișcare, care a început în numele libertății și egalității și-a ajuns cel puțin scopurile negative, respective îndată ce a distrus organizația medievala a statelor: aceste interese, cari la aceasta mare prefacere nu s'au luat în considerare, au pășit înainte, între aceste și interesele de naționalitate. Ceeace caracterizează mai ales aceasta prefacere prin care a trecut Europa în veacul trecut, și cel prezent: este influența nemărginită a științii asupra-i. Alte rcvoluțiuni, prin cari au trecut unele state, erau îndreptate împotriva unor abuzuri, a unor clase ori domnitori și îndată ce și-au ajuns scopul, se îngrigiau cel puțin de garanții în contra repețirii a asemenea rele. Revoluțiunea secolului XVIII și-a pus drept țintă nu sistarea vre-unor abuzuri ci înființarea, pe baza principiilor așezate de știință, a unui sistem cu totului nou, arangiarea nouă a întregei lumi amăsurat teoriilor științifice și în urmărirea acestui scop a dovedit atâta intoleranță, cum nu ne oferă pildă epocele puterii suverane absolute. întreaga evoluție, ce s'a petrecut în senz politic în ultimele secole, nu e altceva decât lățirea principiului centralistic și restrângerea acelei autonomii de care dispuneau în evul mediu unele provincii, orașe ba chiar nobili; dar domnitorii, până ce puterea statelor s'a exercitat numai prin și pentru dânșii, lasă neatins cel puțin acea, prin ce nu se simt dânșii restrânși. De când însă legislația a trecut în mâna poporului și guvernarea s'a făcut în numele majorităților: principiul centralistic s'a estins asupra a toate. Ceeace nu s'a potrivit cu unitatea deplină a statului, ceeace putea să restrângă puterea absolută a majorității țării; ceeace putea să conturbe egalitatea ori uniformitatea, idealul epocei: toate acestea, conziderându-se de ofenzătoare a vecinicei dreptăți și o împedicare a drepturilor imprescriptibile și a bunăstării omenești, dacă și nu s'a atacat, s'a luat cel puțin de astfel, ce nu merită atenția legiuitorului; și acì a aparținut mai ales și naționalitatea cetățenilor. Secolul nostru în privința aceasta a urmat numai direcțiunea pe care i-a desemnat-o secolul XVIII-lea și nu 'ncape îndoială că principiul de naționalitate sub întreaga desfășurare a civilizației creștine niciodată n'a fost mai mult călcată în picioare ca și după marele război ce a urmat revoluțiunii și în vremea congresului din Viena, ce 1-a urmat. Să ne mire deci, dacă precum totdeauna, așa și acuma, în numele acelor interese, cari erau mai ales lezate de stările existente, s'a născut reacțiune împotriva acestor stări și constituția de stat pe care secolul XVIII a înființat-o pentru realizarea egalei îndreptățiri, dar care n'a asigurat decât puterea absolută a majorității, s'a atacat tocmai în numele egalei îndreptățiri, în acele țari, unde locuesc mai multe naționalități împreună și acelea, cari sunt în minoritate, se simt prin puterea absolută a majorității, împedicate în libera lor dezvoltare. Rezultă clar din aceste, că acea mare mișcare de naționalitate în mijlocul căreia trăim, și care amenință cu primejdie state, ba chiar întregul sistem politic al Europei, se poate atribui numai astorfel de cauze, acăror efect îl putem fixa; și tocmai ca și mișcarea, care s'a pornit în favoarea puterii regale, contra relațiilor de stat medievale, și ca aceace mai târziu s'a pornit în favoarea libertății și egalității contra puterii absolute regale, e numai un nou pas, în aceeaș direcție, pe care o urmează omenirea în progresul ei; de unde cu cea mai mare probabilitate putem deduce, ca precum între cauze, — cărora idea aceasta și ideile dominante a altor veacuri au a-și mulțumi influința, — există cea mai mare analogie: aceeaș analogie vom observa și cu privire la consecventele acelei idei. Ca și orice idee, ce a devenit dominantă într'o epocă ori alta a istoriei, așa și idea de naționalitate va atrage după sine urmările necesare, și nu este putere să-i împedece influința mare și hotărîtoare asupra desvoltării noastre. Dar ca și la alte idei, așa și aci influința aceasta se estinde numai până unde pretențiunile, ce s'au făcut în numele ideei, n-au ajuns în conflict cu direcția, pe care-o urmează civilizația noastră. Și ca la alte idei așa și aici, influința aceasta nici odată nu se estinde așa de mult, ca toate stările de stat și sociale imediat să le schimbe și pe toate cele existente să le transforme. Mărimea și direcția influenței depinde și aici dela acele stări, între cari se încearcă validitarea ideii într'o țară și precum idea de naționalitate va ezercita influență modificatoare asupra acestora: așa stările acestea vor reezercita aseminea influință asupra formei, în care validitarea ideii de naționalitate este posibilă. Din aceasta din urmă c clar că despre urmările verosimile ale ideii de naționalitate și despre modurile conform cărora pretențiunile făcute în numele naționalității se pot realisa, numai atunci putem vorbi cu temeinicie, dacă vom desbate chestiunea aceasta nu în general, ci din punctul de vedere al împrejurărilor specifice ale unui stat ori țeri — și aceasta este ce încercăm în capitolele următoare. == III == === IDEA DE NAȚIONALITĂTE IN UNGARIA. === Nu există țeară, asupra stării căreia chestiunea de naționalitate să ezercite o influință mai generală și determinătoare, ca patria noastră. Pretutindenea, unde în vremea mai nouă întâlnim mișcări naționaliste: acelea urmăresc o direcție. In Germania și Italia pretențiunile naționaliste se provoacă numai la unitatea de rassă și limbă, în Polonia numai la drepturile istorice; la noi ambele direcții apar deodată și pânace țeara față de Monarchie — și Croația față de Ungaria își întemeiază legitimitatea neatârnării pe istorie: în aceeaș vreme în cercurile separate ale Ungariei, Ardealului și Croației, Românii, Slavii, Germanii, Sârbii, Rușii în virtutea limbei și obârșiei vin cu pretențiimi cari stau în conflict cu dreptul istoric; și putem fără exagerare spune, că idea de naționalitate nici unde nu s'a pus în vre-o formă, pentru care în patria noastră n'am afla exemplu. Situația aceasta caracteristică este efluxul dezvoltării noastre istorice și d'aceea, pentru a ne rosti temeinic asupra chestiunii de naționalitate, e de lipsă a arunca o scurta reprivire asupra trecutului patriei noastre și asupra împrejurărilor, între cari chestiunea aceasta s'a ivit la noi. Teritorul, care formează acum patria noastră, veacuri întregi a servit de stațiune ori de teatru de război popoarelor ce înaintau dela răsărit spre apus, unde acelea poposeau pe o vreme, pânăce nu erau împinse de un alt val de popoare ce le venea în urmă. Așa s'a întâmplat, că antecesorii noștri, când terminând epoca migrațiunii s'au înfățișat pe aceste plaiuri, au aflat aici fragmentele celor mai diferite popoare, aparținând partea mai mare la Slavi, dar' cari nici unde nu s'au închegat în masse mai compacte de națiuni. Starea aceasta a ezercitat efect neîndoios asupra fondării imperiului maghiar. — Precum la răsărit și meazăzi Carpații, la meazănoapte și apus imperiul încă în ființă dela răsărit și imperiul german deja format fixau frontierele, peste cari antecesorii noștri, prin lupte vitejești urmate un secol întreg nu și-au putut lățì domnia: așa faptul, că aceasta mare provincie au putut-o ocupà în așa scurtă vreme, și între hotarele ei forma un așa puternic imperiu, își află mai ales în împrejurările etnografice, esplicarea. Pentrucă în locul, unde au descins, formarea unui imperiu mai mare era necesară; și pentrucă feluritele fragmente de popoare, cari posedau mai nainte țeara nu s'au arătat destoinice pentru aceasta: d'aceea le-a succes părinților, ceeace altora mai mari la număr și cu asemenea vitejie, nu le-a succes. Cucerirea maghiară este numai acel ciment, care unește aceste diferite bucăți într'un singur întreg, fără a sista osebirile dintre dânsele și e mai presus de orice îndoială, că imperiul maghiar, deja la înfățișarea sa cuprindea în sinul său mai multe naționalități. Starea aceasta în primele secole a istoriei noastre nu s'a schimbat, și aceasta e natural. Până ce rassa cuceritoare stăpânește absolut: nu ezistă motiv, pentru care să dorească a-și răspândi naționalitatea — baza prerogativelor ei și asupra altora, și poporul maghiar, tocmai așa ca și acelea pe cari le-a cucerit, n'au stat la aceea treaptă a culturei, ca dintre dânsele oricare să fi asimilat naționalitatea celorlalte. Intâiele secole a istoriei noastre în privința aceasta nu se osebesc de ale altor teri; știm, de pildă, câtă vreme a trebuit, pânăce cuceritorul normau contopindu-se cu saxonul au format puternica națiune engleză. De mirat este numai, că situația, în care le aflăm pe diferitele naționalități la începutul istoriei noastre, a rămas și mai târziu aceeaș, și istoria noastră în nimic doar nu se deosebește de a altor popoare, ca și în aceasta. Spre sfârșitul evului mediu, în urmarea aspirațiunilor când ale domnitorilor, când ale bisericii, se formează pretutindenea naționalități compacte și unde aceste năzuinți în unele teri n'au succes, acolo diferitele naționalități își stau față în față, dujmane. - Patria noastră în privința aceasta face escepțiune și din momentul în care s'a întrodus creștinizmul până la căderea dela Mohács, nu aflăm lege, nu putem arătă document, din care să reiasă măcar cea mai îndepărtată intenție, ca diferitele naționalități ale terii să se contopească, ori vre-una dintre dânsele sa se asuprească. Patria noastră în privința aceasta este în adevărat contrast cu Francia. Pânăce acolo deia Suger până la Ludovic al XIV-lea, orice individualitate distinsă, ce a domnit peste țeară, pe diferite căi a muncit totdeauna pentru crearea unității poporului francez: la noi puterea statului a procedat aproape neîntrerupt în direcție inversă. Ca și cum părerea, pe care și-o exprimă Sfântul Ștefan în sfaturile către fiul său, că o »țeară cu o limbă și obicei e slabă» — unius lingue uniusque moris regn u m imbecille et fragille est » (Decret, lib. I. Cap. 6. §. 3.) ar fi fost primită de descendenți drept axiomă de guvernare: puterea regală n'a nizuit spre asimilarea diferitelor popoare ale terii, din contră ea și-a înțeles mai ales așa misiunea, că susținând particularitățile unor ținuturi ale imperiului, relațiunea, în care acele stăteau față de Coroană, să nu se schimbe. Ar duce mai departe, dac'aș caută cauzele acestei proceduri a regilor noștri. Faptul e indiscutabil, și ori ne aruncăm privirea asupra relațiunilor dintre singuraticele provincii față de țară; ori privim starea diferitelor naționalități între marginile țării: vom afla, că precum acolo autonomia singuraticelor provincii, așa particularitățile diferitelor naționalități din țară nici când nu s'au atacat în virtutea unității țării și că dacă, neamul maghiar, a fost împărtășit de distincțiune, aceasta conzistă numai într'acea că situația sa nici când n'a fost asigurată prin legi și privilegii osebite. Politica internași externă a Ungariei a trecut prin multe schimbări, dar în privința aceasta nu; și dela începutul monarchiei noastre până la căderea dela Mohâcs aflăm aplicarea aceloraș principii, cărora pe deoparte avem ale mulțumi, că pânăce în evul mediu aproape pretutindenea în alte țări, feudali puternici, sprijinindu-se pe interese provinciale ori naționaliste, duceau statul la primejdie, la noi, existau vederi așa de lămurite despre unitatea statului, puterea indivizibilă a coroanei, ca și cari înainte de secolul XVI nicăiri în Europa n'aflăm; aceasta procedură însă a atras după sine cealaltă consecință, că imperiul maghiar adevărat c'a format un întreg compact fată de alte țări, dar în privința naționalistă nici când n'a putut deveni una și în secolele independenței sale, pana la căderea dela Mohâcs, apare totdeauna ca națiune politică. Stăpânirea turcească, și schimbările mari ce s'au făcut prin aceasta în viața noastră de stat, că prin comunitatea domnitorilor noștri am ajuns în legătură cu provinciile ereditare ale dinastiei Habsburgice, asemenea nu ne-au schimbat starea în privința aceasta. Marele contrast, ce a existat între creștinism și islam a absorbit totul, astfel și interesele speciale de naționalitate și lunga luptă, în care țara și-a apărat independența de atâtea ori atacată și vechea sa constituție, a dezvoltat și mai intenziv conștiința unității politice între cetățenii de diferite naționalități a tarei, nu numai față de străinătate, ci și față de provinciile ereditare, cu acăror locuitori erau o parte din fii acestei patrii în înrudire de naționalitate. Și acì zace explicațiunea marei deosebiri, ce ezistă de prezent în privința națională între patria noastră și alte țări. Toate țările Europei s'au format din diferite naționalități; dar despre diferența aceasta a rămas în general puține urme. Poporul dominant, parte prin cultura-i superioară, parte prin violență — ca și care au folosit Germanii pentru germanizarea Slavilor — a contopit pe ceilalți și din fracțiuni de popoare diferite s'au format mari națiuni compacte. La noi o astfel de acțiune până 'n vremile mai noui nici nu s'a încercat; și cu toată deosebirea de rassă și naționalitate ce a ezistat totdeauna în țeara aaeasta, nu este doar țeară, în care chestiunea de naționalitate să îi dat până 'n vremile mai recente mai puțin prilej de tulburări; și dacă, nu putem nega ca fapt, că locuitorii Ungariei după origine aparțin la diferite popoare și vorbesc felurite limbi, trebue să recunoaștem, că faptul acesta n'a avut asupra desfășurării istoriei noastre până 'n vremea cea mai nouă nici o influință. In vremea mai nouă a dat prilej de discuție științifică naționalitatea unora dintre cei mai distinși ai noștri bărbați. Fost-au, cari pretindeau gloria Zrinyi-eștilor croaților, a Huniazi-lor, românilor și însuș Dugonics, pe lângă toată exagerațiunea însuflețirii cu care se alipea de națiunea maghiară a fost socotit de sârb; dar tocmai, dacă afirmațiunile acestea sunt ezacte, nu dovedește oare viața acestor bărbați, sângele, ce l-au vărsat pentru patrie, locul, ce-au ocupat în literatura noastră, că spiritul, care de prezent oferă prilej pentru aceste discuții, înaintea lor era necunoscut? Am trecut prin grele vremi. Discordia între partide nicăiri n'a lăsat urme mai sângeroase ca în patria noastră și cetățenii de multeori au stat înarmați unii împotriva altora. Diferite au fost pricinele acestor lupte. Religia, succesiunea la tron, conflicte între domni și iobagi, usurparea unor dinaști, —- cu un cuvânt tot ce în alte țari au dat prilej pentru neînțelegeri, la noi au udat cu sânge pământul țării. Numai un lucru rămâne cert, dacă reprivim peste aceste negre pagini ale istoriei noastre până 'n vremile mai noui, și anume: niciodată nu chestiunea de naționalitate a servit de cauză fundamentală a conflictelor. Când casa lui Árpád s'a stins, și când dinastia habsburgică a fost ridicată în scaunul regelui ungar, oastea de iobagi, în epoca grea a războaielor religioase și civice, partizanii și adversarii casei de Anjou, adicții lui Ferdinand și ai lui Zâpolya, iobagi și nobili, catolici și protestanți — o jumătate a Ungariei cu cealaltă — stat-a fața 'n față; — dar o naționalitate cu cealaltă niciodată! Să ne îndreptăm privirea asupra oricărei părți a istoriei noastre, partidele s'au format după interese și convingeri și nu după naționalitate și nu ezistă caz, că un partid ori altul să fi primit numai pe o naționalitate în șirele sale, stând celelalte în fața ei. Locuitorii de diferite limbi ai acestei patrii, opt veacuri dearândul s'au simțit cetățenii unei țări, cari după limbă au rămas Slavi, Români, Germani, dar niciodată un moment n'au încetat a fi ungari, și la cari tenacitatea cu care s'au legat de propria-le limbă, niciodată n'a primejduit unitatea patriei noastre; eăci precum sub jugul turcesc de un veac și jumătate, așa și mai târziu fiecare naționalitate își căuta garantele propriei libertăți numai în puterea și libertatea patriei comune. Efectul, ce chestiunea de naționalitate ezercită asupra desfășurării noastre, începe numai cu vremea mai nouă, și dacă privim împrejurările cari s'au dezvoltat dela finea veacului trecut: nu e greu a afla cauzele acesteia. Ungaria, a luat numai puțină parte în mișcările intelectuale ale veacului XVIII și pentru acest cuvânt, la noi nici principiul suveranității poporului, nici cel al egalității n'a putut ezercita influența nemijlocită pe care am fixat-o mai sus asupra deșteptării sentimentului de naționalitate. E indiscutabil, că în urma legăturii ce ezistă în dezvoltarea intelectuală a popoarelor aparținând bisericii occidentale, entuziasmul, ce cu sfârșitul secolului trecut s'a deșteptat în mai multe locuri față de idea de naționalitate, n'a rămas nici la noi fără efect; și precum activitatea lui Kazinczy și a tovarășilor săi stă în legătură neîndoioasă cu aspirațiunile literare ale Germaniei : astfel e netăgăduit efectul ezercitat de literatura noastră națională asupra înălțării conștiinței poporului maghiar; nu mai puțin sigur este însă, că acest efect, mai ales la început, s'a putut răspândi numai asupra populației maghiare a țării și și în cercurile acesteia numai asupra claselor mai culte și că influența generală, ce idea de naționalitate a ezercitat mai târziu asupra întregei națiuni, este de atribuit altor cauze. întâia între acestea este progresul, ce popoarele de diferite limbi din patria noastră, au făcut în cultură, care a condus necesarmente și în sînul naționalităților nemaghiare, la cultivarea limbei și literaturii lor. A doua, mișcarea de naționalități din țările vecine și înrudirea de limbă și rassă, în cari stau o parte din cetățenii patriei noastre cu popoarele acestor țări. A treia, abandonarea limbei latine în legiuire și administrație, prin ce locuitorii maghiari ai țării au fost împărtășiți de astfel de favor, pe care mai înainte nu l-au avut. A patra, progresul rapid pe câmpul politicei, care la noi a ezercitat efect mai nemijlocit asupra desfășurării principiului de naționalitate, pentrucă cea mai mare parte a claselor privilegiate aparținând de fapt naționalității maghiare, contrastul, ivit în epoca discuțiunilor politice asupra intereselor nobililor și a nenobililor, au făcut mai vie simțirea osebirii de naționalitate. A cincia în fine este înrîurirea, ce dela transformarea noastră democratică, a câștigat fiecare cetățean de ori ce limbă și naționalitate, asupra afacerilor publice. Dacă zace în natura lucrului, că fiecare națiune, îndată ce s'a ridicat la un anumit grad al culturii, își îndreaptă preocuparea asupra cultivării limbei și literaturii sale; și dacă prin urmare nu este nimic surprinzător în stăruința în aceasta direcție a națiunei maghiare la sfârșitul secolului trecut: tot acestea stau și față de aceleași nazuinți a popoarelor de altă naționalitate din patria noastră; și în adevăr, nimenea nu se poate mira, că dupăce legile noastre au decretat deplină egalitate pentru fiecare cetățean al patriei: aplicarea faptică a acestui principiu s'a pretins și în privința de naționalitate și anume în mod tot așa de general și absolut, ca și cum am observat aceasta la toate pretențiunile ce s'au făcut în numele egalității. Toate acestea zac în natura lucrurilor și dacă luăm în conziderare situația particulară a Ungariei și acele împrejurări, în cari naționalitățile diferite din patrie au stat unele față de altele nu în senzul legii, ci de fapt: nu suntem surprinși nici de patima, cu care s'a desbătut aceasta chestiune și la noi aproape dela ivirea ei. Patria noastră, care în urma unității domnitorului, a stat peste trei secole în legătură strânsă cu imperiul austriac, nu numai în senzul legilor, dar de fapt s'a simțit țeară neatârnată, care numai prin propriul ei guvern și prin legile țării se poate guverna și, s'a alipit cu atât mai ales de aceasta neatârnare, pentrucă a văzut într'însa acea garanta a libertății sale constituționale, de care celelalte părți ale imperiului atunci încă nu se bucurau. Că aceasta neatârnare, s'a menținut prin atâtea vicisitudini și furtuni este a se mulțumi numai buneiînțelegeri de care națiunea a dat dovezi în apărarea constituției sale; și cine privià fără sinamăgire starea patriei noastre, trebuia s'ajungă la convingerea: că ezistența Ungariei e în primejdie îndată ce sentimentul patriotic ce a contopit într'un întreg pe toți cetățenii acestei patrii, piere. Să ne pună oare 'n mirare, când interesarea ce s'a deșteptat între cetățenii patriei față de propria-le naționalitate, eclipsa tot mai mult dragostea patriei comune și în numele naționalității se făceau astfel de pretențiuni, cari stăteau în aparență în contradicție cu unitatea țării: aspirațiunile naționaliste fost-au la noi primite cu mai mult resenz, ca aiurea? Să ne mirăm oare, că eram câteodată nedrepți față de dânșii, și atribuiam agitațiunii meșteșugite a unora, ceeace nu era decât firească desfășurare a lucrurilor, urmarea numai a celor mai nobile și cu ale noastre înrudite sentimente. Dincontră, dacă ne gândim, că deși legile noastre nici când n'au făcut deosebire între naționalitățile din patrie și fiecare — aparținând oricărei naționalități — s'a împărtășit de drepturi și datorințe, precum a aparținut la privilegiați ori neprivilegiați, totuși acești privilegiați erau în mare parte maghiari: — întreb, nu e firesc și aceea, că între locuitorii de diferite naționalități a acestei țări s'au arătat în multe locuri neîncredere ori porniri dujmănoase față de Maghiari? Neîncrederea aceasta fără îndoială era nedreaptă, mai ales în momentul când nobilimea maghiară abdicând la privilegii a împărtășit cu egală libertate pe fiecare cetățean al țării; dar oare nu a trecutului, a situației în care au trăit veacuri dearîndul cetățenii neprivilegiați ai țării, și a cărei amintire nu a putut fi ștearsă de binefacerile anilor ultimi, consecință logică este aceasta? E adevărat, greșeli s'au făcut din partea noastră și și din partea naționalităților: noi în apărare, ca și dânșii în pretențiuni, demulte-ori am trecut peste marginile, pe cari ni-le impuneau interesele de unitate a țării și de liberă dezvoltare a singuraticelor naționalități; și e neîndoios, că dacă ne ferim de aceste greșeli și aceia cari în înțelegerea noastră-'și vedeau împedecarea scopurilor lor, nu exploatau cu istețime aceste greșeli ale noastre: evitam multe amărăciuni și suferințe; dar că chestiunea de naționalitate să fie delăturată și să nu ezerciteze influență decizătoarc asupra întregei noastre desvoltări: n'a depins dela manierele nimăruia, și urmarea tot așa de naturală a antecedențelor, ca și faptul, că locuitorii de diferite limbi a țării, însuflețească-se ori cât pentru propria-le naționalitate, cel puțin în marea lor majoritate și azi se simțesc fiii patriei comune, gata pentru binele și libertatea ei la orice jertfă. Durere, că tocmai când era mai mare nevoie de înțelegere, s'a ivit chestiunea aceasta între noi. Putem privi în ea obstacolul progresului și primejdia viitorului nostru; dar precum din cele de sus ne putem convinge, că nu vina ori greșala unuia ori altuia a născut chestiunea aceasta, ci dânsa e consecința necesară a împrejurărilor întregului nostru trecut și prezent: așa trebue să ne convingem și de faptul, că primejdia ce ea conține nu va fi delăturată, dacă vom ignora chestiunea, ori o vom amâna, ci numai așa dacă o vom rezolva. Viitorul nostru depinde dela deslegarea noa rocoasă a acestei chestiuni, și convingerea mea este, că aceasta stă în puterea noastră. == IV. == === ÎN PATRIA NOASTRĂ NUMAI O ASTFEL DE DESLEGARE A CHESTIUNII DE NAȚIONALITATE E POTRIVITĂ, CARE CORESPUNDE JUSTELOR CERINȚE FĂCUTE ÎN NUMELE NAȚIONALITĂȚII ATĂT POLITICE CÂT ȘI DE LIMBĂ. === E o tristă, dar generală esperiență, că ori ce chestiune, ce a servit vreme mai îndelungată drept obiect de discuție politică, la sfârșit se formulează așa, cum e mai greu de rezolvat. Aceasta s'a întâmplat și cu chestiunea naționalistă. Dintr'oparte s'au făcut astfel de pretențiuni, acăror împlinire ar avea drept urmare nimicirea statului, din cealaltă parte s'au tăgăduit cele mai naturale consecințe a principiului de egalitate primit ca temei de drept; și e sigur, că chestiunea aceasta se desbate din partea multora astfel, ca și cum nu rezolvirea ei, ci ura neîmpăcată ce se naște din frecările pricinuite de dînsa, li-ar fi ținta. Fiindcă discuția se învârte în jurul intereselor cari derivă din cele mai nobile ale noastre sentimente, patima cu care decurge e poate firească, dar tocmai d'acea e îndoită nevoe, ca încunjurând totul, ce ar putea ofenza simțirea oricărui, să păstrăm strictă obiectivitate. Din scurta reprivire, cu care m'am silit s'arat desvoltarea chestiunii de naționalitate în patria noastră — ne putem convinge de două fapte. întâiu: că deși diversitatea locuitorilor acestei patrii a existat totdeuna, ca fapt: aceasta n'a împedecat până în vremea mai nouă sentimentul de unitate a patriei, ba, că sub întreaga durată a evului mediu, abea găsim stat, cu acest sentiment așa de desvoltat ca și patria noastră. A doua: că mișcarea, ce s'a ivit în vremea mai nouă în jurul chestiunei de naționalitate, este rezultatul nu a unei agitațiuni meșteșugite, ci a mai multor cauze derivând dintr'o logică desfășurare de fapte. De acì reese clar, ca acele două, la aparență contrare direcții, pe care, în țara noastră le urmărește mișcarea naționalistă și dintre cari una se provoacă la legitimitatea unității politice a terii (a naționalității istorice) alta la legitimitatea naționalității de limbă și rassă: zace deopotrivă în firea lucrurilor. Admit, exagerări putem afla în amândouă direcțiile, cari sunt numai urmări a discuțiunii pătimașe ori a agitațiunilor meșteșugite; dar nu e mai puțin sigur: că pe lângă aceste discuțiuni pătimașe și agitațiuni meșteșugite există astfel de aspirațiuni, pe cari trebue să le respectăm și că mișcarea, chiar cu aceste exagerări, nu este mai puțin firească. Precum sentimentul comunității, care s'a născut în urma unui trai milenar a locuitorilor terii, n'a putut să dispară: așà faptul, că marea mișcare naționalistă care trece peste întreagă Europa n'a putut lăsa neatinsă patria noastră: în adevăr pe nimenea n'a putut surprinde. Aceste doua direcții, una urmarea naturală a întreg trecutului nostru, alta a împrejurărilor formate în vremea mai nouă; amândouă deopotrivă de juste și prin urmare de așa fel, încât asuprirea lor nu stă în puterea nimănuia, și de acì putem trage deducția: că chestiunea de naționalitate în patria noastră numai atunci trebue privită de definitiv deslegată, dacă rezolvirea ei corespunde amânduor acestor direcții și va satisface deopotrivă justele pretențiuni formulate de naționalitatea politică și de limbă. Dacă dând la o parte una dintre aceste două direcții, dam esclusivă atenție naționalității politice, ori naționalității de limbă, pericolele cari amenință prin chestiunea naționalistă patria noastră, s'ar transpune pe alt tărîm, clar n'ar înceta. In virtutea pretențiilor ignorate, s'ar ivi în cazul acesta reacția, care e cu atât mai primejdioasă, cu cât după părerea mea, pe lângă o astfel de procedură unilaterală nici pe una din aceste direcții nu o putem mulțumi constant și ca să ne convingem de aceasta, nu e nevoe, decât să judecăm consequențele ce ar trage în mod firesc după sine dismembrarea statului maghiar pentru unele naționalități și continua nemulțumire a unor naționalități pentru statul maghiar. Am amintit mai sus deja, că faptul istoric, că Ungaria nu și-a putut lățî stăpânirea peste hotarăle actuale, înafară de situația geografică își află esplicarea mai ales în împrejurările sale etnografice și tot acestor cauze este a se atribui că patria aceasta, dupăce sub dominațiunea turcească s'a dismembrat în trei părți, între ia aparență cele mai nefavorabile împrejurări, la sfârșit iar s'a format într'un întreg. Dupăce teritorul, care prin lanțul Carpaților devine un întreg geografic, este locuit nu de o mare națiune, ci de mai multe diferite popoare, care fiecare e mai mic la număr decât să-și poată menține o independență fără hotare geografice: numai unitatea imperiului maghiar este scutul, sub care fiecare-și poate căuta siguranța. Citim în mai mulți scriitori slavi, că descă-licarea poporului maghiar este cea mai mare lovitură ce a putut vreodată ajunge națiunea slavă. După dânșii seminția maghiară e un ic ce s'a bătut în corpul națiunii slave, împedecând unirea ramurilor sale dela răsărit cu celea dela meazănoapte. — Mie mi-se pare, că părerea aceasta, se întemeiază pe acea des întrebuințată eroare, cu care aplicăm principiile veacului nou la secolele trecute, și la judecarea evenimentelor luăm drept bază nu stările de atunci — ci pe cele prezente. Nu examinez, încât e generală idea unității la popoarele slave și în zilele noastre. Dacă considerăm relațiunile dintre cele două națiuni rusă și polonă și acele conflicte cari există și azi între vlăstarele mai mici ale trupinei slave, poate nu ne 'nșelăm, dându-ne espresiune convingerii, că idea unității slave nici azi nu are efectul asupra sufletelor popoarele, ce i-se atribue. Cu privire la evul mediu, e neîndoioasă afir-mațiunea aceasta și pentru a ne convinge nu e nevoe decât a ne îndrepta atențiunea asupra împrejurărilor, în cari au stat diferitele vlăstare ale ramurei slave în epoca aceasta la astfel de puncte, unde neseparate de nici un fel de elemente străine, au rămas în coatingere nemijlocită. Pentrucă dupăce istoria, demonstrând, că Slavii nicăiri nu s'au închegat în state mai mari, și că deosebirile între dânșii s'au menținut și după o viață împreună de veacuri și acolo, unde 'n cercurile lor s'au format state mai mari, aceasta s'a făcut cu ajutorul elementelor străine: poate nu ne înșelăm, afirmând, că înclinarea pentru închegarea de state mari, nu aparține calităților manifestate în istorie, a popoarelor slave și dacă Maghiarii nu ocupau niciodată Panonia, istoria acelei părți a ramurei slave, care locuește aici, se desfășura probabil tot așa, ca și în alte țâri. Nu amintesc aceasta, pentru a atribui rasselor, cari au dovedit mai multă capacitate pentru formare de state mari, o superioritate. Precum spiritul poetic, ce se manifestă așa de expresiv la popoarele slave, ori capacitatea particulară a rassei germane pentru științele speculative, nu le îndreptățește la vre-un dispreț pentru capacitatea intelectuală a altora: așa înclinarea ce vre-un popor a dovedit pentru o anumită formă a transformării sociale, asemenea nu-i dovedește absoluta superioritate. Proprietățile, acăror totalitate promovează progresul geniului omenesc sunt proprietăți nu a unor popoară ci a întreg genului uman; și înclinarea cc-o aflăm la popoarele slave pentru formațiunile autonomice locale, este fără nici o îndoiala tot așa de însemnată, ca împrejurările noastre sociale să se ridice la perfecția, pe care o solicită libertatea și bunăstarea omenirii. Am voit numai s'atrag atențiunea cetitorului asupra faptului istoric, din care reese probabilitatea, că ocupațiunea strămoșilor noștri nu este singura împrejurare, ce a împedecat pe teritorul patriei noastre închegarea unui mare stat slav și că dacă antecesorii noștri nu apar în Europa, asta probabil avea drept urmare că între Carpați și Adria nu se formează nici un stat mai mare; ceeace admițând, trebue să recunoaștem, că în cazul acesta soartea naționalităților mai mici, ce locuesc în patria noastră abia putea să fie alta decât aceea, ce a fost în evul mediu a tuturor acelor neamuri mai mici ce au locuit în vecinătatea rassei germane. Starea actuală a popoarelor slave din sud-ost și activitatea împăraților germani din secolul XI de a încorpora Ungaria la imperiul lor, nu lasă în privința aceasta nici o îndoială; și cine privește nepreocupat trecutul, va trebui să admită că aspirațiunile acestea în evul mediu s'au frânt numai de unitatea statului maghiar, care a făcut posibilă rezistența. Și oare nu e asemenea situațiunea noastră în prezent, ba poate și în viitor? Ori încătrău ne aruncăm privirea în Europa, pretutindenea aflăm state mari, ce-și mulțumesc înființarea naționalităților mari, ori tendența spre formarea de asemenea state mari, care deși în Italia încă nu și-a ajuns pe deplin scopul și în Germania începe numai acum, mai curând ori mai târziu, dar' desigur va atrage după sine formarea de asemenea state mari. La noi o asemenea tendință e imposibilă, împrejurările etnografice nu permit ca în aceasta parte a Europei să se formeze un stat mai mare, care să cuprindă numai o naționalitate; dar' oare pentru aceasta alcătuirea unui stat mare e aici de mai puțină trebuință? Oare acele mici popoare, ce umplu spațiul acesta, în ce-și pot căuta siguranța că patria lor să nu devină teatrul luptelor vecinilor lor puternici, ei înșiși să nu devină prada poftelor lor de expansiune, decât în formațiunea unui stat asemenea mare, și dacă aceasta numai prin unirea lor, numai așa se poate ajunge, dacă aceste popoare mai mici la număr, susținându-si propria-Ie naționalitate, față de vecinii lor puternici, se încheagă într'un ireductibil întreg de stat: poate-se afla oare o combinațiune care să coraspundă mai bine acestui scop, decât susținându-se unitatea acelor provincii, pe cari le cuprinde Coroana Sfântului Ștefan ? — nu numai pentrucă, ori în ce extenziune ni-am închipui statul acărui alcătuire se pretinde de siguranța acestor diferite naționalități, secole ar trebui, până ce între părțile-i constitutive s'ar naște o astfel de chestiune ca si care a produs istoria milenară a patriei noastre: ci și pentrucă abia ne putem închipui combinațiune, care ar putea mai bine asigura pe singuraticele naționalități de orice asuprire, împrejurările etnografice a patriei noastre ofer în privința aceasta deplină siguranță fiecărei naționalități. Dacă locuitorii de diferite limbi ai patriei noastre și-au păstrat individualitatea lor națională, până ce acolo, unde tot aceste rasse de popoare întâlnindu-se cu puternica rassă germană, au perit, ori cel puțin li-s'a redus considerabil cercul de estindere: cauza desigur zace nu în mărinimia ori o mai bună creștere a poporului maghiar, ci în poporația numerică și culturală ce a existat între diferitele popoare ale terii, — și oare nu stă aceasta acum, ca în trecut? Popoarele, ce locuesc țara, ar putea găsi oare garanții mai sigure pentru dezvoltarea naționalității lor, ca aici unde toate, de-ar fi adevărate câte se spun despre pofta de expansiune a rassei maghiare, asuprirea e cu neputință; — cu neputință pentrucă proporția numerică ce există între naționalități n'o îngădue. E clar din acestea, că deși însuflețirea pentru unitatea terii se manifestă de prezent mai ales în populațiunea maghiară: menținerea unității zace în interesul fiecărei naționalități și că prin distrugerea acestei unități fiecare naționalitate a patriei s'ar despoiâ de cea mai mare garantă a liberei sale dezvoltări. La asemenea rezultat ajungem, dacă privim cealaltă parte a chestiunii; și înaintea mea e cert, că un astfel de arangiament al vieții npastre care ținând cont exclusiv de dreptul istoric, n'ar satisface pretențiunile de limbă și rassă a naționalităților, tot așa n'ar corăspunde scopului. Dupăce chestiunea de naționalitate la noi s'a folosit de mijloc pentru alte scopuri politice și în numele naționalităților se fac de multeori pretențiuni, cari primejduesc unitatea terii: în mulți s'au încuibat îndoeli cu privire la soluția chestiunei și s'a lățit părerea: n'ar fi oare mai conzult, ca ținând în vedere esclusiv interesele patriei comune, să renunțăm la împlinirea dorințelor naționalităților, ce și așa e ceva cu neputin[ț]ă. — Dacă cu privire la forma statului neînțelegem cu guvernul imperial și acela nu sprijinește împotriva noastră pe singuraticele naționalități ; dacă agitațiunea meșteșugită încetează și neezercitând nici o influință în guvernarea terii, pe corifeii diferitelor naționalități îi câștigăm cu căpătuiri de slujbe: întreaga această larmă și agitație încetează dela sine. Dacă reprivim în trecut, și ne gândim la chipul, cum ni-s'au refuzat bunăvoința și încercările făcute pentru aplanarea nemulțumirilor naționaliste de către cei ce se numiau pe sine de reprezentanți ai naționalităților: aflăm de naturală amărăciunea ce servește drept temei acestei păreri; dar părerea însăși pentru aceasta nu e mai puțin greșită și eu abea cunosc pentru viitorul patriei noastre pericol mai mare, decât dac'am urma-o. Admit că guvernul imperial, care pâna'acì se afirma de părtinitor al diferitelor naționalități, sub anumite condițiuni, ar procede în direcție tocmai contrară. Dacă cu privire la chestiunea constituțională s'ar aplana între noi și imperiu contraversele: alcătuirea astorfel de legi, cari s'asigure între hotarele noastre superioritatea elementului maghiar, n'ar întâmpina poate greutăți. Presa vieneză de multe ori a arătat favorurile, la cari pot conta cu siguranță naționalitatea germană și maghiară dându-și mâna și pășind solidar în potriva aspirațiilor celorlalte naționalități; și dacă dispare ori ce speranță a aplanării pacinice și aspirațiile naționalităților devenind incompatibile cu existența noastră de stat, Maghiarul ar trebuì să aleagă între principiile sale liberale și țeara: poate ar venì vremea, când sfatul acesta ar afla primitori. Admit aceasta; dar sunt convins că o astfel de supremație a propriei noastre naționalități este cea mai mare lovitură ce o poate pe dânsa ajunge; și cine privește nepreocupat situația, îmi va da dreptate. Fac abstracție, de prețul care pentru o astfel de favorizare a naționalității noastre, ni s'ar cere; dar putea-vom oare pe calea aceasta să ne asigurăm viitorul ? Naționalitatea maghiară,, a dovedit — ceea-ce nu pot nega nici dușmanii — o astorfel de tărie și tenacitate, ca și care numai puține exemple sunt. Esclusă din cercurile științei, vieții publice, ba chiar și din societatea cercurilor mai înalte, naționalitatea aceasta, într'o jumătate de secol și-a creat o literatură și a ezercitat în cercuri îndepărtate influență, răspândind întâia oară în această parte a Europei spiritul, care mai târziu s'a generalizat. Cauza, căreia avem de a-i mulțumi aceasta, residă nu în protecția puternicilor ci în puterea intrinsecă a poporului nostru. Ca șî stejarul, ce stă în vârf de munte singuratic, neapărat și negrijit de nimeni, luptându-se numai din propria-i putere cu viforele și tempestațile vremii, ce-i sbuciumă trunchiul, și rupe crengile, dar pe cel obicinuit cu furtunile: frânge nu-l pot: așà crescut-a și desvoltatu-s'a naționalitatea noastră. Dacă reprivim în trecut, aflăm destule epoce, când toate aparițiile arătaseră perirea noastră; dar o astfel de apariție în care naționalitatea noastră să fi fost favorizata puterii, obiectul de îngrijire a guvernului nu putem afla; și dacă acesteia este a i-se atribui lipsa oare-cărei poleituri a acestui neam, ei avem a-i mulțumi și puterea cu care trunchiul aspru, de multe ori vătămat, a rezistat la toate. Nu e aceasta plantă, ce ar trebui meșteșugit apărată, ce numai în sera încălzită de guvern se poate desvoltâ mai departe; dincontră o astfel de îngrijire i-ar stânjeni puterea de viața. Intr'o libertate de primejdii stat-a pân'acî; numai în libertate se poate desvoltâ mai departe și cine în locul acesteia îi dă scutire și protecție: îi detrage elementul, fără de care nu poate trăi. Convingerea mea este, că dacă nu ținem altceva în vedere, decât escluziv interesele naționalității maghiare: o astfel de părtinire nici aici n'ar produce mulțumirea, ce unii așteaptă dela aceasta. Naționalitatea maghiară, ca să fie mulțumită, are nevoe de libertate întâi de toate și aceasta e imposibil, dacă refuzând pretențiunile diferitelor naționalități din țeară, creăm astfel de stări, cari numai prin forța represivă a guvernului se pot menține. Dar este oare numai mulțumirea naționalității maghiare necesară pentru asigurarea viitorului țării? Cu anul 1848 amîntrat în împrejurări nouă ; și dacă și sunt cari regretă aceasta și privesc cu dor la vremea când națiunea își trăia neatârnată, în afară de marile mișcări europene, zilele, sunt numai aceia cari nu ezercită nici o influintă : nu este nici unul care ar putea spera readucerea acelor stări acăror schimbare fost-a isvorul atâtor glorii și atâtor suferinți. Acea vreme, când soarta terii depindea dela voința și patriotismul unor clase, a dispărut pe vecie; și ori cum ni s'ar desvoltâ împrejurările, una putem cu siguranță spune că acelea nu se mai pot desvoltâ așa, ca principiul de egalitate să fie din nou tras la îndoială. Și dacă stă aceasta, nu trebue oare să recunoaștem, că desvoltarea, bunăstarea ba chiar existența terii d'acì încolo va depinde numai dela cultura, valoarea morală a fiecărui locuitor al ei și că din motivul acesta, totul prin ce o parte a acestor locuitori s'ar putea înălța, este fără îndoială în interesul nostru a tuturora. Eu, în adevăr nu pot înțelege modul de gândire a acelora, cari, recunoscând, că naționalitățile ce locuesc aici nu pot fi despoiate de drepturi politice, totuși cultivarea acelora o află indiferentă pentru patrie. Dupăce în acest veac al liberei concurențe, bunăstarea materială a patriei noastre poate fi opera nu a unor clase, ci a totalității cetățenilor; și dupăce zelul, ce s'a născut între diferiții locuitori pentru cultivarea naționalităților, s'a dovedit după esperiențele noaste de cel mai puternic mijloc pentru răspândirea culturei generale: trebue să recunoaștem că aceste nizuințe ale naționalităților numai promova pot interesele noastre publice. Ori ce pedecă punem în calea desvoltării singuraticelor naționalități, în măsura în care duce la scop, despoaie patria aceasta de cele mai frumoase speranțe. Dacă însă — abstracție făcând dela toate acestea, și neluând în seamă pericolele ce ne amenință libertatea când drepturile politice s'ar ezercitâ de aceia cari n'au pentru aceasta suficienta cualificațiune ne punem drept țintă escluziv asigurarea naționalității maghiare: putea-vom oare ajunge aceasta prin o procedură care în urmările ci ar naște indiferență absolută în sufletele nemaghiare, față de existența acestei patrii? Să ne întoarcem iar la trecut, care ne dă cea mai bună lămurire la această întrebare. Abeâ găsim țeară, care atacată d'atâtea ori, și-ar fi putut păstra în luptele seculare nu numai existența, dar și hotarele, ca și patria noastră. Așezată Ia hotarele civilizației apusene, întregul nostru trecut c un neîntrerupt lanț de grele lupte; și dacă reprivim oare asupra acestor viforoase epoce, energia în lupte, tenacitatea ce am dovedit dacă am fost învinși: nu este oare consecința acelei solidarități, cu care toți fiii patriei sărit-au în fața primejdiei comune, — și a cărei temei îl putem căuta numai în convingerea că existența acestei patrii este în interesul tuturor fiilor patriei deopotrivă. Să ne închipuim patria noastră fără aceasta comunitate de sentimente, să ne închipuim că o parte a locuitorilor ei, unele ținuturi ori provincii își dădeau mâna cu dușmanii, ori că rămâneau numai nepăsători: și credem oare de probabil, credem oare de cu putință că țeara aceasta atacată dintr'atâtea părți să mai existe? Viitorul, ce ne așteaptă, e aseminea acestui trecut, și situația, în ce privește primejdia, nu s'a schimbat Acum, ca atunci Ia marginele civilizației apusene stăm între două mari națiuni, dintre care una — ca și în evul mediu cea turcească — de veacuri se tot lățește și și-â întemeiat mărirea pe ruinele altor popoare, până ce cealaltă, după număr și cultură una dintre cele dintâiu națiuni a Europei, ajunge tot mai mult la conștiința puterii sale, sacrifică tot mai mult pentru unitatea sa, ca, întemeind-o pe aceasta, să-și lățească puterea peste întreg basinul dunărean. Lupta, la care se pregătesc națiunile mari ale Europei, va decurge la hotarele noastre, și ce ne așteaptă, dacă momentul de mult de prevăzut, când se va disolva imperiul turcesc, ce va hotărî și asupra viitorului nostru, ne va afla nepregătiți ; dacă, având atunci nevoe de încordarea tuturor forțelor noastre, pentru a ne apăra independența, o parte a locuitorilor terii, pentruca nu-și văd justele aspirații împlinite, pentruca comunitatea de interese, ce avertisează la o solidaritate pe popoarele mai mici de lângă Dunăre și Tisa, nu s'a recunoscut; — dacă, zic, o parte a compatrioților noștri, au devenit nepăsători față de viitorul patriei, — ori aducându-și aminte de înrudirea în care stau cu popoarele altor state, se silesc tocmai la distrugerea patriei? — Esplicarea mai amănunțită a acestei chestiuni cred că e de prisos. Din toate acestea reese clar, că deși cu privire la chestiunea de naționalități dorințele ni se deosebesc și în focul discuțiunilor din ambele părți se accentuiaza astfel de pretențiuni, cari stau în contrast unele cu altele: interesele noastre sunt desigur aceleaș. Fie că pornim din interesele generale ale terii — fie din cele speciale ale naționalităților, judecând cuminte, ajungem numai la o conclusie și anume: că numai așa putem asigura interesele națiunii politice și istorice, dacă se vor îndeplini toate aspirațiile de limbă ale naționalităților; și că dimpotrivă aspirațiile diferitelor naționalități se pot numai așa împlini, dacă s'a asigurat unitatea și existența de stat a terii. Numai dac'am corespuns acestor două la aparință contradictorii cerințe: atunci putem zice ca chestiunea naționalistă este în adevăr resolvată. Dar înnainte de a vorbi despre modul în care aceasta se poate ezecuta: aflu de necesar a-mi spune părerile asupra altei chestiuni, care strîns luat, nu face parte din chestiunea naționalistă, dar e în oarecare legătură cu aceasta, și se confundă adese cu ea, prin ce, aceasta și altfel destul de încurcată chestiune, se complică și mai mult. == V. == === CROAȚIA. === Entuziasmul, ce s'a născut la sfârșitul secolului trecut pentru limba și literatura maghiară, a aflat mai iute și mai mulți următori în Croația. Greutățile, pricinuite în patria noastră prin chestiunea de naționalitate, întâi s'au ivit în Croația; aici s'au formulat pretențiunile, cari în virtutea principiului de naționalitate, mai târziu au devenit generale. Cauza acestei apariții, trebue căutată în autonomia Croației, prin care s'a putut susține la poporul croat conștiința individualității sale și totodată acea reacțiune, ce s'a născut între alte naționalități prin legile aduse în favorul limbii maghiare, au aflat în adunările municipale și provinciale organ legal. Asemenea acestei cauze este însă a i-se atribui, că mișcarea din Croația pornită în virtutea principiului de naționalitate : aici nu s'a restrâns la limbă, ci trecând pe tărâmul politicei și-a pus drept țintă schimbarea acelor relații, ce-au existat de secoli între Croația și guvernul și corpul legislativ ungar. Divergența de idei, ce există de prezent între Croația și Ungaria și a tulburat înțelegerea seculară dintre dânsele, nu e chestie de naționalitate, ci în senzul strict al cuvântului chestiune politică; prin urmare nu se va aplana prin concesii naționaliste și de limbă, ci numai așa: dacă vom regula referințele politice mutuale a acestor doua teri într'un chip care să corespundă șî pretențiunilor poporului croat și intereselor coroanei ungare. Nefiind în patria noastră nimeni, care ar trage la îndoială dreptul națiunei croate privitor la desvoltarea limbii și naționalității sale, chestiunea de naționalitate de astădată nu e chestiune între Croația și Ungaria, ci este chestiune separată a Croației ca șî a Ungariei, încât și acea țeară cuprinzând mai multe naționalități, are interesul ca cetățenii ei sârbi, germani și italieni să fie în privința naționalității lor satisfăcuți; — și numai îngreuna ne poate situația, dacă amestecând discuțiunea politică ce decurge între aceste două teri cu chestiunea de naționalitate încurcăm aceste două și altfel destul de încurcate chestiuni. Nu se ține deci de problema mea și nici nu vreau să mă întrețin mai amănunțit la tesa aceasta; și dacă totuși îmi spun pe scurt părerile despre dânsa, o fac, ca tăcerea să nu mi-se restălmăcească. După părerea mea, cel mai bun, ba chiar unicul modru a aplanării pacinice a diferențierii între noi și Croația este perzistând neclintit la principiile depuse în cele două adrese a corpului nostru legiuitor. «Suntem deciși — zice întâia adresă să facem totul ca neînțelegerile să dispară; și facem, ce putem face fără sacrificarea neatârnării și dismembrării terii, ca cetățenii de ori ce naționalitate ai patriei să se contopească în interese și sentimente. — Dorim modificarea echitabilă conform intereselor noastre comune a acelor dispozițiuni a legilor noastre, cari azi împedecă aceasta. — Nu pretindem, ca împotriva numărului mai mic de deputați Croați, numărul nostru mai mare să decidă asupra pretențiunilor și do rințelor lor. Croația are propriul ei teritor, situație separată și n'a fost niciodată incorporată Ungariei, ci a stat în conexiune cu noi și tovarăș ni-a fost, cu care am împărțit drepturile, datorințele, norocul și nenorocirile. Dacă deci Croația vroește să participe ca țeară la legislația noastră; dacă întâi vrea sa fie în curat cu condițiunile pe lângă cari este gata a-și lega situația de drept public cu Ungaria; dacă în privința aceasta vrea să discute cu noi ca și națiune cu națiune: nu vom respinge aceasta».<ref>întâia adresă.</ref> «Deocamdată pare neîndoios, că Croația vrea să lărgească legăturile, ce-au ținut-o veacuri întregi strânsă de Ungaria. Noi apreciam cu mult mai mult interesele și dorințele ei, decât să nu fim gata a stă cu dânsa ori când la discuție în privința aceasta și susținerea ori transformarea echitabilă a acestei legături nu întimpină greutăți la noi. Numai când Croația ar dori să se desfacă de noi și intrând în șirul provinciilor austriace s'ar înrola la corpurile legiuitoare a acestora ceeace nu putem presupune despre sentimentele constituționale ale Croaților — noi n-am împedecă aceasta, ci din partea noastră n-am recunoaște-o de legal și constituțional și nu ni-am învoi la aceasta, pentrucă nu suntem îndreptățiți a dismembrà imperiul coroanei Sfântului Ștefan.»<ref>A doua adresă.</ref> Situația noastră față de Croația dela cea din urmă dieta încoaci, nu s'a schimbat de loc; și legiuitorii noștri exprimând când s'au declarat în afacerea aceasta părerea marei majorități a terii: pentru aplanarea diferențelor existente după părerea mea nu trebue altceva decât sinceritate pentru principiile preconizate în aceste adrese. Patria noastră n-are interes mai însemnat; dar precum legătura ce a existat într'aceste două teri a fost efluxul nu a forței ci a acelei convingeri comune a amânduror națiuni, că libertatea și fericirea lor depinde dela această tovărășie: așa și'n viitor legătura aceasta numai așa va fi salutară, dacă va sta pe un astfel de temei. Unindu-ne prin libertate, punând capăt lungei certe, așa că una dintre părți să nu se considere de învinsă: atunci am chezășuit viitorul; și deșî declarațiunile ultimei diete maghiare au rămas la aparență fără efect asupra atitudine» ce Croația a luat împotrivă-ne: înaintea mea e neîndoios, că stăm mai aproape de scop și anume pentrucă bizuind dieta noastră fixarea condițiunilor sub cari se poate susținea vechea alianță, Croației, a delăturat tot ce-ar putea vătăma demnitatea poporului croat și pentrucă prin aceasta a transpus chestiunea, ce era obiectul unei agitațiuni pătimașe, pe câmpul unei discuțiuni mai liniștite, — și pe terenul acesta, privindu-ne fără preocupare situația, ajungem la acelaș rezultat primind punctul de vedere fie maghiar fie croat. Din punctul de vedere maghiar e clar, că precum situația ce patria noastră a ocupat dinainte de căderea dela Mohács, în concertul european, se putea mulțumi numai înprejurării, că națiunea maghiară, corespunzând misiunii saie când mergea înaintea întru apărare independenții comune, n'a căleat niciodată condițiuniie sub cari i-se atașau celelalte popoare: așa și 'n viitor, existența acestei patrii se poate numai așa asigura, dacă întru apărarea ei într'o comună înfrățire-'și dau mâna toți membrii imperiului Sf. Ștefan. Și oare patriotul croat, ori cât s'ar însufleți pentru propria-i naționalitate, ori cât ar fi convins despre o înaltă menire în viitor: poate trage la îndoială necezitatea acestei alianțe? Primejdiile, decurgând din situația geografică și etnografică a țării ungurești și acăror comunitate a cimentat atâtea veacuri pe diferitele noastre popoare: nu există oare ele și acum ca atunci când semiluna ne ataca independența, atât, pentru Croația cât și pentru Ungaria? Marile naționalități ale Europei, Rusul, care ca și capul seminției slave, aspiră la unirea diferitelor sale fracțiuni într'un mare imperiu Italianul, care aspiră la întemeierea puterii sale pe cele două țermuri ale Adriei și Germanul care-și vede hotarele misiunii sale civilizatoare la Marea-neagră: nu amenință oare viitorul poporului croat, tocmai așa ca și pe cel al poporului maghiar? Și naționalitățile mai mici în lupta titanică, pentru realizarea acestor mari scopuri, în ce altceva își pot căuta mântuirea decât în unirea lor; pe cine să se spriginească, de nu se vor spriginî într'olaltă, destul de tari la olaltă, spre ași apăra osebit fiecare naționalitatea, dar nici una destul de puternică, să primejduiască chiar de ar voi neatârnarea celorlalte ? Conced, că părerea aceasta încă nu e atât de generală pe cât de mult ar cere aceasta interesele noastre comune; conced că încă există multe interpretări greșite față de scopurile și mai ales față de situația noastră, atât în Ungaria cât și în Croația; și că trebue o vreme mai îndelungată până ce simțirea exprimată de Nicolau Zrinyi despre fratele său Petru: Viteazul meu frate, atât maghiar cât și croat Își iubește — căci vedem patria.<ref>Cântul al XVI din Zrinyiadă.</ref> se va generaliza. Precum după furtună, marea nu se liniștește îndată și drojdia murdară scoasă de furtună mai plutește o vreme oare-care pe luciul mării: așa dacă patimile răscolesc pacea popoarelor, trebue vreme, până ce se potolesc valurile, și elementul murdar, scos de învălmășala generală la suprafața mișcării, se așează. Dacă patimele însă au amuțit; mai curând ori mai târziu sentimentele naturale și interesele își redobândesc stăpânirea; și în momentul când se va întâmpla aceasta, lunga discordie dintre noi și croați, spre paguba și a noastră și a lor — va înceta; — deși afirmațiunea se pare cutezată, o spun, că după declarația serbătorească în afacerea-croată, a ultimei diete ungare, aceasta este numai chestie de timp să se întâmple. == VI. == === CONDIȚIUNILE REZOLVIRII CHESTIUNEI NAȚIONALITĂȚILOR IN PATRIA NOASTRĂ. === M'am silit a dovedi în capitolele precedente, că aspirațiunile juste ale fiecărei naționalități se pot numai așa asigura, dacă s'a asigurat unitatea și existența de stat a terii și că dimpotrivă unitatea și existența de stat a terii numai atunci se poate privi de garantată, dacă se vor împlini justele aspirații ale diferitelor naționalități și că prin urmare, aceste doua la aparență contraversate direcții, stau într'o strînsă legătură. Deslegarea chestiunei naționalităților în patria noastră depinde dela înțelegerea lămurită a acestei teze. — Punctul corect de mânecare, nu e a aceluia, care lapădă dela sine orice simțire națională, ci a aceluia, care însuflețit de interesele naționalității sale, nu uită, că alții simțesc tot așa de cald, și că deslegarea chestiunii de naționalitate nu este interesul special al unei sau altei naționalități, ci interesul comun al tuturor naționalităților, la care nu supremația ori asuprirea meșteșugită, ci aceea ne poate fi scopul, ca pretențiunile echitabile a tuturor naționalităților ce locuesc aceasta țară, după putință să se satisfacă. După-putință, zisei, pentrucă scopul nostru fiind tocmai mulțumirea tuturor naționalităților, o astfel de deslegare a chestiunii care să corăspundă tuturor pretentiunilor de multeori contradictorii a diferitelor naționalități, sau care să satisfacă pe deplin toate dorințele fie măcar a uneia, e cu neputință. Chestiunea aceasta aparține acelora, cari ca și religia se bazează mai mult pe sentimente decât pe logică și care nu prin concluzele imperative ale majorităților, ci în unire frățească așa le putem rezolvi, dacă fiecare abzicem de acea parte a pretentiunilor noastre, care stă cu pretențiunile juste ale altora ori ale interesului public în contrast și nu uităm nici odată, că intereselor fiecărei naționalități acel fel de deslegare a chestiunii corăspunde mai ales, care se recunoaște de just de toate naționalitățile deopotrivă. O astfel de deslegare numai sub două condițiuni e posibilă: l-iu. Ca pe deoparte luând în considerare pretențiunile singuraticelor naționalități, pe de altă parte necesitățile noastre de stat: contra aspirațiilor naționalităților numai într'atât să ne împotrivim încât interesele statului o cer aceasta imperios. 2-a. Ca încât, consideranta din urmă, cere dela fiecare naționalitate un anumit sacrificiu, să nu pretindem dela nici una mai mult, și dela nici una mai puțin, decât e necesar pentru ajungerea, scopului. Principiul ce trebue să urmăm nu poate fi altul decât deplina egalitate de drepturi. Direcțiunea ni-o dă dorințele naționalităților singuratice. Și fiindcă — nu crearea de teorii, poate corecte în sine, și nu satisfacerea unor ambițiuni, ci aceea ne e scopul — ca satisfăcând toate dorințele echitabile a naționalităților din patrie, să punem capăt zizaniilor ce s'au născut din aceasta, — numai o astfel de rezolvire o putem considera de îndestulitoare, care se recunoaște de atare de către majoritatea cetățenilor de diferite naționalități a patriei. Și acum să ne dezvoltăm mai pe larg părerile. == VII. == === CONTRASTELE, CE STAU ÎN CALEA REZOLVIRII CHESTIUNII NAȚIONALITĂȚILOR. === Experiența ne arată, că în ori ce mișcare mai vie politică cea mai ultraistă părere se manifestă mai zgomotos și aceasta e cauza, că într'o astfel de mișcare, nuanțele ultraiste ezercită totdeauna influență mai mare, decât li-s'ar cuveni. Ori ce zgomot de acesta, schimbă pe moment rezultatul discuțiunii, dar nu poate schimba starea faptelor; și deși poate să fie adevărat, că milioanele, cari tac, sunt covârșite de acele sute, ori mii ce-și vestesc zgomotos opiniunile; putem îi siguri că opiniunile ultraiste sunt totdeauna în minoritate și că opiniunea mulțimii niciodată nu se poate schimba așa de iute, cum le pare acelora a crede, cari privesc numai suprafața mișcării politice. Opinia majorității, izgonită câteodată, amuțește, și sunt epoce, când majoritatea răpită de agitație își și perde la aparință conștiința opiniunii sale; dar opiniunea aceasta există, așteptând numai prilejul să se manifeste, iar aceasta opiniune nici când nu e altceva decât rezultatulevoluției de pân'aci și a naturii lucrurilor, modificat de impregiurările actuale, dorurile și sperările momentului, dar în fond e aceeaș. Aceasta stă indiscutabil și față de opiniunile, cu cari ne întâlnim în chestiunea de naționalitate. Dacă luăm în seamă numai lozincele, câteodată se pare, ca și când o parte a compatrioților noștri nemaghiari ar primi cu indiferență dismembrarea țării, ba chiar că mulți dela aceasta ar aștepta viitorul naționalității lor. Dar cu siguranță 'deplină o putem spune, că părerea aceasta, vestită ori cât de zgomotos de conducători, nu e părerea mulțimii și o putem spune anume pentrucă aceasta stă în contrazicere cu interesele mulțimii și pentrucă nu e în firea lucrurilor, ca părerile locuitorilor unei mari țări în. decursul a câtorva ani să treacă prin o astfel de prefacere, ca și cum ar fi aceea, dacă viitorul și unitatea țării ar fi devenit indiferente pentru dânșii. Cea dintâi e în sine clară. Tot, ce a existat mai de multa vreme, nu se poate schimba, fără ca o sumă mare de interese să nu s'atingă. Tocmai aceasta este, în ce residă puterea așa numitelor fapte împlinite. Ori care ar fi secretul originei lor, oricât ar vătăma concepțiunile de drept ale unora: ce odată există, se ia drept bază a acelor relații, ce se leagă sub durata existenței sale, și nu se poate schimba fără. vătămarea multor interese chiar și a acelora, cari au negat legalitatea stărilor faptice. Cu cât mai mult se poate prevedea aceasta la împrejurări, cari născute din situația geografică a vre-unei țeri, cu necesitate oarecum firească, au dus o viață milenară, fără ca sa li-se fi negat până în vremea mai nouă legalitatea, și cari tocmai pentru acest cuvânt, s'au luat drept bază pentru orice alte împrejurări. Cine nu vede, că distrugerea unor astfel de împrejurări nu e posibilă fără a zdruncină o sumă mare de interese particulare. Să strămutăm stejarul secular! Admit, că locul ce i-l'am ales e mai bun, mai gras și mai scutit de furtuni, dar nu i-se vor usca oare, mutându-l, o mulțime de crengi, nu-i vor cădea oare frunzele ce azi îl împodobesc; nu va stângenì vreme îndelungată, poate pentru totdeauna; pentrucă situația mai favorabilă în care a ajuns nu poate suplini pagubele ce a suferit, întrerupându-i-se volnic dezvoltarea. Privind nepreocupat situațiile, nu poate dubita nimeni că sacrificarea integrității ori independenței Ungariei ar avea influința cea mai rea posibilă o lungă vreme pentru bunăstarea tuturor locuitorilor și după părerea mea, aceasta o putem spune și despre sentimentele locuitorilor acestei patrii. Indiscutabil, că dintre factorii cari au influințat ivirea sentimentului de naționalitate în veacul nostru, unitatea de limbă și rassă sunt cei mai de căpetenie. Am arătat pe scurt cauzele, pentru cari s'au întâmplat aceasta în patria noastră mai ales și sunt convins, că până ce vor exista aceste cauze, adică până ce toate justele pretențiuni ale naționalităților privitoare la libera desvoltarea limbei lor, nu se vor împlini: mișcarea nu-și va schimba direcția. După ce însă e neîndoios, că sentimentul naționalist se basează nu numai pe comunitatea de rassă și de limbă ci pe toate acelea momente cari trezesc în masse mai mari sentimentul aparținerii la olaltă, dupăce entuziasmul pentru naționalitatea istorică și politică, pe care pentru osebire îl putem numi patriotism, nu-și perde nici odată influența asupra oamenilor, și nu numai pilda Elveției, Belgiei și Engliterei unde sentimentul acesta a redus cu desăvârșire conștiința de limbă și rassă ci și istoria patriei noastre dovedește acea putere, ce ezercita acest sentiment asupra cetățenilor de diferite limbi și origini: e într'adevăr mare decepția acelora, cari și-l închipue deodată nimicit. Admit, ca însuflețirea cu care naționalitățile și-au îmbrățișat cultivarea limbei lor, au dat la o parte sentimentele ce veacuri întregi le-au dovedit în luptele pentru apărarea patriei, dar de sigur nu le-au distrus; și precum rassă maghiară, deși se pare că energiile îi sunt concentrate mai ales asupra susținerii naționalității istorice și politice, pentru aceea nu mai puțin se alipește de limba sa, si dac'ar vedea-o pe această primejduită, poate ar pune asemenea, apărarea ei în planul întâi al sforțărilor sale; așa între diferitele naționalități ale patriei desigur nu este una, care nu s'ar simți vătămată în cele mai sfinte ale ei sentimente, prin ori ce ar putea vătăma existența patriei comune, ce s'a susținut prin sacrificiile tuturor fiilor ei. Ce s'a creat pe cale naturală, prin lunga evoluție a veacurilor, nu se poate nimici prin greșelile ori machinațiunile unora ori prin agitația a câtorva ani. Cel mult dacă putem zice, că popoarele azi, țin mai mult la limba lor decât la patrie; că sentimentul lor de naționalitate e mai mare decât dragostea de țară; dar numai pânatunci pânăce contrastul în care a ajuns aceste două sentimente prin jocul întâmplărilor și păcatele unora, nu este aplanat și primejdiile cari după părerea unora azi le amenință limba, nu s'au delăturat. îndată ce s'a întâmplat aceasta, patra-'și reocupă locul în inima cetățenilor. Aplanarea pacinică a certurilor noastre naționaliste depinde deci numai dela aplanarea contrastului ce există între condițiunile de unitate ale terii și între pretențiunile speciale ale naționalităților. Și ca la întrebarea: încât se poate speră astfel de aplanare? să putem răspunde, e necesar, să venim întâi de toate în curat cu chestiunea de putință a aplanării acestui contrast La prima vedere, și dac'ascultăm numai pe conducătorii partidelor ce stau față 'n față, aplanarea este cu neputință. Pe deoparte se pretinde în interesul statului o astfel de centralizație, pe lângă care desvoltarea naționalităților pare în adevăr imposibilă; pe de altă parte se fac în numele naționalităților astfel de pretenții, pe lângă cari administrarea potrivită a unui stat arangiat, nu e de închipuit. Vin însă oare aceste pretenții, desvoltându-se din natura lucrurilor, ori sunt mai mult rezultatul discuțiunii aprinse și pătimașe? Ca să răspundem la aceasta, e de lipsă, ca între zgomotul ce s'a născut asupra pretențiilor statului și a naționalităților, s'aflăm soluția următoarelor întrebări: 1-iu: de ce grad de centralizație este nevoie în patria noastră, ca statul să corespundă chemării sale? 2-a: cari sunt pretențiile diferitelor naționalități dela împlinirea cărora depinde mulțumirea lor. Să'ncercăm soluția întrebărilor. == VIII. == === EXIGENȚELE STATULUI Șl PRETENȚ1UN1LE NAȚIONALITĂȚILOR. === Dupăce 'n Europa 'ntreagă s'au constituit state mari și 'n acestea s'a aplicat principiul centralist: nici un stat nu poate ezistâ făr'acel grad de centralizație, prin care statul e în stare a-și concentra toate forțele întru apărarea neatârnării sale. Mai sunt afară de aceasta și alți factori de influență 'n aceasta direcție. Cu înmulțirea sumei de interese, ce nasc din civilizație, se mărește și forța ce ezistă între aceste interese și cu cât e mai de dorit ca fiecare dintr'aceste se fie apărată de asuprire: cu atât e mai necesar, ca statul, care ține balanța 'ntre ele, să fie 'nvestit cu putere mare. La aceasta mai contribue siguranța mai mare și uniformitatea relațiilor de drept, și împregiurarea, că acele mari lucrări, cari de prezent pot fi privite de condițiuni ale culturei superioare, căile ferate, canalizările, porturile etc. în multe țări pot fi numai prin forța statelor realizate, ceeace reclamă pentru stat atât în legi și în ezecutarea acelora, cât și în folosirea forțelor materiale ce stau la dispoziția statului, un astfel de cerc de competență, de care nici evul vechiu nici cel mediu nici idee n'aveau; d'acì explicațiunea că statele în secolul nostru aproape fără escepție nizuesc spre centralizație. Nu este țară, care să fi rezistat acestei direcții și e neîndoios, că Elveția, Belgia și Englitera, având un sistem de dislocare administrativă ori cât de practic, în privința aceasta, în vremea din urmă au trecut prin mari transformări. Țin de sigur deci, considerând aceste cauze, că și noi, ori cât ne-am lega de sistemul nostru al comitatelor moștenit dela strămoși, nu vom putea încungiura un anumit grad de centralizație și nu ne vom putea arangia așa trebile, ca unele afaceri, cari odinioară ori n'aveau de loc nevoe, ori se rezolvau prin oficiile locale, sa nu fie atrase la agendele corpurilor legiuitoare. Dacă privim însă mai d'aproape evoluția prin care trec în momentul de față statele noastre, ne convingem despre două lucruri: 1-iu: că, deși direcția ce duce la o tot mai mare desăvîrșire a centralizației e generală: măsura în care singuraticele state progresează e prea diferită și în stările diferitelor țări în nimic nu se vădește mai mult osebirea decât în gradațiunea în care au aplicat principiul centralizației. 2-a: că mai ales în țări, cari au înaintat mai departe în direcția aceasta în vremea din urmă s'arată o reacție, care deși n'a dus încă la rezultate practice, în știință s'aîirmă tot mai conștientă și mai clară, căutând părțile umbroase ale vieții sociale tocmai în acea exagerare a centralizației, acărei perfecționare pân'acî era preocuparea de frunte a științei de stat și a guvernului. Direcțiunea aceasta, pe care 'n vremea mai nouă au urmat-o cei mai distinși bărbați ai științelor de stat, poate conduce la greșeli tocmai așa ca și cea contrară. Necezitățile diferite și de multeori contradictorii ale societății noastre, nu se pot niciodată satisface prin urmărirea esclusivă a unei singure direcții și cine ar vroi să explice toate nevoile societății dintr'o cauză, ori să-i satisfacă toate pretențiunile prin aplicarea unui principiu, stă sub stăpânirea unei fixe idei, acărei urmări pot să fie cu atât mai grave, cu cât a fost mai riguroasă logica cu care s'a aplicat. Atâta însă e indiscutabil, că direcția, pe care o observăm în vremea mai nouă în științele noastre de stat, nu poate rămânea fără influență practică asupra organizării statelor noastre tocmai așa ca evoluțiile științelor de stat în secolul XVIII. Și de acì e clar, că deși recunoaștem în genera! necezitatea centralizației, măsura, cu care trebue aplicată în diferite țări, n'o putem fixa în general. In privința aceasta depinde totul dela starea internă și externă a respectivei țări. Cu cât e mai mică suma puterilor, asupra cărora dispune țara și cu cât îi sunt mai puternici vecinii, împotriva cărora trebue să-și apere independența, ori cu cât sunt mai numeroase și mai importante interesele, cari fără centralizație nu pot fi împlinite: cu atât mai mare centralizație se recere. Dimpotrivă, cu cât sunt mai multe obstacolele naturale ale centralizației, adică cu cât sunt mai multe interesele cari s'ar vătăma prin centralizație și cu cât stă mai mult aceasta 'n contrast cu obiceiurile și moravurile națiunei, într'o sferă cu atât mai mică trebue aplicat principiul. Să ne îndreptăm acum privirea asupra patriei noastre. Dacă-i privim împregiurările exterioare, e neîndoios, că în urma situației sale geografice pare menită a ezercita dacă are destulă putere — influență hotărîtoare în rezolvirea acelor mari chestiuni, dela cari atârnă viitorul Europei, ori, dacă e slaba, să devie la resolvirea acestor chestiuni teatrul de luptă al popoarelor Europei; drept'acea, nu ezistă poate tară, mai amenințată în viitorul si neatârnarea ei și în care nevoia unei atari organizații, prin care s'ar centraliza toate forțele disponibile ale națiunei, ar fi mai evidentă, ca 'n patria noastră. Nu e mai puțin clar și acea, că duplice 'n vremea mai nouă am trecut din împrejurări aproape medievale pragul civilizației veacului XIX, formele vechi ale organizației noastre de stat, nu mai corespund cerințelor veacului nou, și că continuele daraveri a locuitorilor terii într'olaltă, legătura în care am ajuns prin raporturile comerciale și financiare cu străinătatea, reclamă o astfel de uniformizare a administrației, agilitate a justiției, cari solicită intervenirea guvernului terii în afaceri, cari pân'acî erau de domeniul autorităților locale, ori erau lăsate la discreția particularilor. Când legislația din 1848, scliimbând vechea noastră organizație a introdus cu principiul responzabilității ministeriale o centralizație mai mare în administrație, prin aceasta n-a făcut altceva, decât ceeace cerea interesul terii și netezirea căii înaintării viitoare. E indiscutabil însă și acea, că precum legislației din 1848 nu i-a trecut nici odată prin minte sistarea absolută a sistemului nostru decentralist, astfel, chiar de am admite această intenție, o reformare atât de radicală a administrației noastre nu 5-ar fi stat în putință și anume pentru motivul, că condițiunile centralizației administrative în țeara noastră lipsesc mai mult, ca ori unde poate în Europa, și pentrucă obstacolile ce stau în calea introducerii acestui sistem, la noi sunt mai mari, aproape neinvincibile. Cea dintâi e evidentă. Pentrucă deși recunoaștem, că centralizația administrativă cu preț scump — în bani și mai ales în libertate — produce rezultate pe cari niciodată nu le putem aștepta dela administrația decentralistă: nici cei mai fervenți aderenți ai ideii centraliste nu pot tăgădui, că acele minuni a!e ordinei și punctualității pe cari le admirăm în Franța și în Germania, se pot numai așa ajunge, dacă pentru esecuțiunea acestui sistem stă un personaj suficient ca număr și cualificație, la dispoziția statului; și că în Europa aproape n-am aflà țeară unde am putea atât de puțin calcula cu aceasta, ca la noi. In privința aceasta ne provocăm la încercările făcute la noi în trecutul mai recent pentru întroducerea centralizației administrative, cari au avut drept rezultat netăgăduit, că pe lângă toate defectele ce decurg din această formă admini- 73 nistrativă nu ne-am putut împărtăși de favorurile ci, fără îndoială pentru motivul absolutei lipse de funcționari corespunzători; căci dacă unele efecte ale centralîzației nu pot fi delăturate nici pe lângă ce! mai iscusit corp de funcționari, e sigur, că toate avantagiile acestui sistem, depind dela calitatea funcționarilor și că generațiuni întregi trebuesc, până ce s'ar recruta numărul suficient de funcționari, indispenzabili pentru administrația centralizată a unei teri mari. Dar nu e mai puțin evident, că afară de lipsa funcționarilor, centralizația administrativă (înțelegând totdcuna gradul ei mai înalt, cum e în Franța și Germania) are la noi și alte neînvingibile pedeci. Unde astfel de autorități locale cari ar corespunde nevoilor unei administrații normale nu există; ori, unde autoritățile locale existente fac abuzuri de putere asuprind unele clase ori naționalități ale ținutului: acolo centralizația se naște dela sine; dar fără aceste împrejurări introducerea acestei forme de guvernare se lovește de greutăți, pe cari chiar absolutismul numai cu greu le poate învinge. De multe ori auzim, că trebue să ne dedăm la libertate și că o națiune, care nu e pregătită pentru aceasta, nu se poate bucura de binefacerile ei. Cu atât mai adins stă aceasta despre servitute, ori măcar despre o astfel de formă de guvernare care pretinde absoluta subordinare a individului, și tocmai chipul, în care centralizația administrativă s'a introdus gradat una după 74 alta în diferitele teri din Europa, dovedește clar aceasta. E neîndoios, că regatul a ezercitat deja în veacul XV pretutindenea o mare inîluință, că după natura lucrului acesta a nizuit tot spre centralizație și în aceste silințe a fost sprijinit de biserică, știință și de ordinul civil; cu toate acestea, câtă vreme a trebuit, până ce sistemul dicasterial și-a perdut importanța de care se bucura în evul mediu, și în privința administrativă și în Spania, Italiași Germania s'a introdus numai acel grad al centralizației, pe care-l aflăm în țerile acestea, deși acesta dela perfecția, la care această formă s'a ridicat în Francia, e încă foarte departe. Și de unde această osebire într'aceste teri ? A fost o vreme, când actuala centralizație a Franciei, se considera de opera exclusivă a revoluțiunii și a lui Napoleon I. Dar nouile cercetări științifice, pe cari le-a produs Tocqueville în ultima sa lucrare, au arătat contrarul și nimeni nu se mai îndoiește, că centralizația franceză este a se atribui nu unei mari personalități ori evenimente, ci a unui lung șir de evenimente și bărbați iluștri, cari dela Suger până la Ludovic al XIV au muncit pentru ridicarea puterii centrale și mai ales pentru nimicirea tuturor acelor stări cari împedecau centralizația; astfel că revoluțiunea și Napoleon l au putut numai d'aceea introduce o centralizație mai mare în Franța, ca șì care nu s'a văzut aiurea, fiindcă dintre țerile Europei nici una n-a fost preparată spre aceasta ca Franța. 75 Și nu trebue oare să mărturisim tocmai contrarul despre Ungaria; nu trebue oare să recunoaștem că întregul nostru trecut, a cărui împrejurări numai în vremea mai nouă s'au schimbat, stă în flagrantă contrazicere cu această formă administrativă; că obiceiurile noastre contrazic reforma aceasta; că clasele noastre mai culte, adecă tocmai acele, acăror păreri pot fi determinătoare în această reformă — pentrucă din sinul ei și-ar recruta administrația organele sunt contrare centralizației; și că în fine, abstragând dela toate acestea, însuș mișcarea de naționalitate ce s'a ivit așa de vie în țeara noastră, pune pedeci neinvingibile în calea centralizației administrației. Sunt convins, că mișcările naționaliste numai în acel caz pot deveni primejdioase pentru viitorul patriei noastre, dacă prin compresiune forțată, care preschimbă în forțe explosive apa, aburii, ba chiar și acrul, s'ar face primejdioase; și cred, că patria noastră, cu toate osebirile ei de naționalități se poate forma un stat tot așa de puternic, ca și cum între asemenea împrejurări s'a desvoltat Belgia; dar că țeara noastră, cel puțin atâta vreme cât țin mișcările naționale nu se poate transforma în stat centralist în senzul Franciei ori Prusiei: aceasta pentru mine e și pentru aceea evident, pentrucă sub această formă a administrației nu se pot satisface nici cele mai moderate pretențiuni ale naționalităților. Fără 'ndoială trebue deci să centralizăm. Trebue să lărgim cercul de competență a legislației și a guvernului central, restringând inde- 76 pendența municipiilor, de cari acestea dispuneau odată față de guvernul central; și greutățile cu care este împreunată fie măcar o centralizație moderată nu ne va putea face să uităm irecusabilile exigențe ale epocei de față ; dar tocmai aceste exigențe fixează și hotarele nizuințelor noastre, peste cari trecând, guvernul, pe care am voi să-l întărim, îl despoiem de putere; fiindcă e neîndoios, că organizația dicasterială este poate forma mai greoaie a administrației; că această formă a administrației e însă pe lângă toate defectele ei totuși mai bună, decât aceea, dacă guvernul, mijloacele cu cari se susține, ar trebui încă să le creeze, și toată puterea ori cel puțin o mare parte a ei ar trebui să și-o întrebuințeze, ca să alcătuiască mașinăria administrativă și s'o ție în mișcare. De unde reese cu evidență, că ori cari ne-ar fi în teorie părerile despre centralizație, în mod practic numai o astfel de centralizație e posibilă în țeara noastră, care se restrânge la afacerile, a căror resolvire colectivă este indispenxabilă din punctul de vedere al unității statului și pe lângă care li-se lasă organizațiilor actuale municipale un cerc larg în privința administrativă. Si acum să trecem la cealaltă chestiune și să vedem, cari sunt pretențiunile diferitelor naționalități din patria noastră, dela acăror împlinire depinde mulțumirea lor? Nimic nu e mai greu, decât a fixa țintele mișcărilor mari. Nu le înțeleg pe acelea, eari se vestesc prin conducătorii lor; pentrucă nu este mișcare mai mare la care fiecare dintre 77 partidele ce-și stau față 'n față n-ar afișa pe stindard vre-un principiu absolut; ci pe acelea ținte, pentru cari poporul se atașează mișcării. Și totuși nimic nu e mai important ca tocmai aceasta; pentrucă dacă amenință cu primejdie o mișcare căreia nu i-s'ar da cuvenita atenție ; primejdia nu e mai puțină, când unei mișcări i-s'ar da prea multă atenție, ori țintele ei ar fi greșit judecate, și decepțiunea în cazul din urmă e mult mai ordinară. Efectul ce unele idei ezercită asupra unor anumite epoce, este asemuitor urmărilor, ce produce un vânt puternic într'un ținut. Nuorii pe cer, val-vârtejurile de praf, valurile apei, coamele arborilor: toate se mișcă într'o direcție, toate înclină într'o parte; se pare ca și cum suflarea aceasta uriașă ar fi singura forță ce dominează în natură peste toate și care va schimba locul la toate ; până ce dup'o anumită vreme, cânt vântul s'a potolit ori și-a schimbat direcția, vedem, că în sfârșit afară de vre-o câteva frunze uscate, pe cari curentul de aer le-a luat cu sine, totul a rămas la vechiul loc și că marea consecință a marei mișcări este numai aceea, că totul scuturându-se, fiecare plantă, în acelaș loc, unde a fost, se desvoltă mai frumos. Singuratica mișcare, ori cât de generală pare, nici odată nu schimbă situația tuturor lucrurilor, asupra cărora se estinde și numai așa putem judecà urmările ei, dacă deodată vom lua în samă și pe acei factori, cari înrîuresc în direcție contrară. 78 Scopul fiecărei mișcări la aparență e simplu: crearea unui anumit principiu, sistarea ori înființarea unor anumite stări. Programul partidelor e de regulă foarte precis, lămurit, logic, cuprinzând limpede principiul ce și-au propus, dar numai tocmai principiul și nu și condițiunile sub cari, unii doresc realizarea acestui principiu; și tocmai pentru cuvântul acesta programele partidelor rareori pot fi primite de expresia voinței adevărate a mulțimii. Ca să apreciem acestea exact, trebue să luăm în samă nu numai însuflețirea aparentă ce se manifestă pe lângă un principiu, ci și influența, ce aplicarea consecventă a principiului propagat cu însuflețire, ar ezercita asupra stării singuraticilor; pentrucă putem fi convinși, că mulțimea câteodată se poate înșela față de adevăratele ei interese, dar' bunăstarea nici odată nu și-o sacrifică de bunăvoie unei curate consecinți și dacă de multeori și solicită cu zgomot astfel de pretenții a căror realizare e cu neputință fără transformarea radicală a tuturor stărilor existente, totuși în realitate numai aceea pretinde, ce într'adevăr în interesul ei trebue să pretinză. — Patima, care ținând numai un scop înaintea ochilor, sacrifică pentru aceasta totul, e totdeauna o stare escepțională, și putem primi drept regulă, pe care-o justifică întreaga istorie, că mulțimea nici odată nu profesează constant direcții exagerate. Să nu ne uităm de aceasta, nici la mișcarea naționalistă. Numai așa putem judeca despre urmările probabile a aceleia și mai ales despre dorințele, a căror satisfacere constitue scopul 79 acestei mișcări, — nu la singuratici, ci la marea mulțime, ce participă Ia aceasta mișcare și acărei satisfacere incumbă datoriei principale a guvernului; pentrucă pericolele ce amenință de prezent statul, numai așa se pot delătura. Dacă privim numai suprafața mișcării și pretențiile acăror ecou se fac conducătorii singuraticelor naționalități: vom afla multe din ele incompatibile cu organizația unui stat regulat și în patria noastră ar avea drept urmare disoluțiunea terii. Oratoria șefilor, programele partidelor naționaliste și izbucnirea ziarelor arată, ca și cum orice aplanare între diferitele naționalități din Ungaria, ar fi imposibilă. Pretențiunile unei părți sunt tot atât de exagerate și nedrepte, ca și îndărătnicia, cu care alții se leagă de litera legii ; si așa se pare, ca și cum contrastul naționalist s'ar întemeia pe osebirea naturală a rasselor și starea lor contradictorie. Așa privită, rezolvirea chestiunii de naționalitate e cu neputință. Primejdiile, ce decurg din contrastul rasselor, le-ar putea delătura numai învingerea absolută a uncia și anihilarea definitivă a celorlalte. Dar' temerea noastră se împrăștie dacă privim mișcarea de aproape. Diferența, pe care-o aflăm între suprafața și adâncul mării, dacă asămănăm temperatura apei, ori a valurilor sbiciuite de vifor cu păturile puternice dar' liniștite a adâncurilor, nu e mai mare decât aceea, ce cu privire la chestiunea de naționalitate există între șefii proclamați dela sine ai popoarelor și între blocurile compacte a acestora. 80 Putem primi drept principiu, că în proporția progresului popoarelor în cultură, influența ce o ezercită asupra moravurilor lor cauza fizică a diferenței de rassă, devine tot mai mică și că în aceeaș proporție crește influența factorilor, cari precum religia, istoria și interesele prezentului înrîuresc asupra convingerilor și spiritului oamenilor; și astfel putem afirma cu siguranță că lupta națională — ce ține de prezent în mișcare Europa — își ia originea nu din osebirea și din acele contraste dintre rasse, ce există ca urmări a acesteia între moravurile și obiceiurile singuraticelor popoare1) - ci se dezvoltă mai ales din trecutul lor; așa că fără exagerare putem afirma, că aproape fiecare luptă naționalistă nu e altceva decât luptă pe lângă, ori în contra dreptului istoric. Tot aceasta stă și despre mișcarea naționalistă a patriei noastre. Maghiarul superioritatea, Croatul independența numai provocându-se la istorie o pretind, si alte popoare numai împotriva dreptului istoric luptă, prin care se cred împedecate în libera lor dezvoltare; drept aceea, numai atunci vom putea aprecia mișcarea naționalistă dacă vom avea înaintea noastră raportul, în care ea stă cu trecutul nostru. Diferitele naționalități ale patriei noastre nu l) Dacă privim diferitele naționalități ale continentului, abia găsim alte osebiri mai mari între dînsele, decât în îmbrăcămintea. Materia, părțile ei principale sunt aceleași, numai în culori, în proporția bucăților între sine și în croi aflăm osebiri și ca clasele culte dispar și aceste, așa că cel puțin în Europa, asămănarea, pe o aflăm între vederile și modul de viață moral al diferitelor popoare, depinde mai mult dela gradul lor de cultură decât dela înrudirea lor de rassă. 81 pretind altceva, decât ceeace, privind aceasta, trebue să pretindă. Admit: în măsură mai mare decât justifică acest punct de vedere, dar' nu altceva; și acî zace esplicațiunea acelei mari osebiri, ce aflăm în pășirea naționalităților singuratice, fiind logic, dacă aceia dezvoltă mai multă cerbicie întru eluptarea drepturilor naționalității lor, cari au simțit mai ales greutatea împrejurărilor ce-au existat mai nainte. Am observat mai nainte, că osebirile ce-au ezistat între starea deosebitelor naționalități, înnaintc de 1848 au fost numai urmările acelei cauze, că nobilimea, mai ales nobilimea avută, a aparținut în mare parte naționalității maghiare și și 'ntre clasele, cari după stările lor au fost împărtășite cu privilegii nemeșești, anumite naționalități au fost reprezintate cu un număr mai mic. Supremațiunea naționalității maghiare asupra celoralaltc, nu s'a bazat deci pe legi, dar d'acea nu mai puțin a ezistat; și dacă ne gândim mai ales la împregiurările urbariale dinainte de 1848 trebue sa recunoaștem, că locuitorii nemaghiari ai patriei au ocupat astfel de situație, care a lăsat multe amintiri amare după sine. E sigur, ca ponosurile, cu cari s'au ridicat împotriva noastră singuraticele naționalități tocmai în momentul când am făcut totul pentru a repara greșelile trecutului, sunt nedrepte; dar trebue să recunoaștem că sunt naturale; și eu din partemi nu aflu nimic surprinzător, nimic ce ar da ansă la supărare, în aceea, că dupace noi, abzicând de privilegiile noastre, am fost drepți față de toate clasele și naționalitățile țării: n'au fost și acestea 82 deodată drepte față de noi. E doar numai natural, că suvenirile luptei țin mai mult și sunt mai amare la aceia, cari îi poartă și ranele. Mișcările naționalităților, cari au primejduit ezistența patriei noastre în 1848 își află explicarea în stările politice și sociale, ce-au ezistat în țară veacuri dearândul; și eu sunt convins că cauza fundamentală a mișcării naționaliste și de prezent în aceste se poate căuta. Dacă legile din 1848 pot intra liniștit în viață; dacă toți locuitorii țării pot o vreme oarecare ezercia drepturile politice ce le asigurau aceste legi: efectul acestor cauze ar fi încetat; și ori cât auzim, că mișcarea de naționalitate este mai ales rezultatul legilor din 1848, eu cred, că pentru potolirea acelora, ori cel puțin pentru a li-se lua caracterul primejdios, numai ezecutarea cinstită a acelora era necesară. Dacă se 'ntâmplă aceasta, favorurile ce s'au asigurat pe seama limbei maghiare în legile din 1848 erau numai într'atâta de susținut, în cât o pretindea aceasta interesul comun al tuturor naționalităților din patrie, și toate pretențiunile juste ale naționalităților ajungeau la îndeplinire. Dupăce însă aceasta nu s'a putut întâmpla, e numai natural, că acele cauze, cari au provocat aceasta mișcare, nici acum nu și-au perdut efectul și ceeace stă cu privire la cauzele acestei mișcări, aceea stă și față de scopurile ei; și eu sunt convins că pretențiile cu cari au pășit, înainte de 1848 singuraticele naționalități față de noi, în fond nu s'au schimbat. Ceeace atunci nu era decât dorință, pentru împlinirea căreia nu s'arăta nici o speranță, 83 acum pășește ca pretensiune de drept și șefii mișcării, în măsura în care s'a lărgit sfera posibilității, și-au lărgit șirul pretențiilor, punând drept preț al aplanării astfel de condiții, cari ar asigura heghemonia propriei lor naționalități, ori cel puțin le-ar aplana lor calea ce duce la putere; dar blocul naționalităților nici azi nu pretinde altceva, decât ce a pretins în 1848: ca propria-le naționalitate să fie respectată și să nu fie de nimeni conturbați în datinile și moravurile lor naționale, ca pentru cultivarea limbei, desvoltarea naționalității lor, să se poată folosi de ori ce mijloace pe cari siguranța țării le permit. Cu un cuvânt, toate naționalitățile din țară pretind egală libertate și o astfel de organizare a țării, pe lângă care să poată trăi în aceasta libertate. Cine privește nepreocupat aceste pretenții, fără 'ndoială le va afla drepte. Precum într'o țară, cu mai multe confesiuni religioase, libertatea individuală este de neînchipuit fără egala îndreptățire a confesiunilor: aseminea e nexul ce există între egala îndreptățire în acest senz a naționalităților patriei noastre și între libertatea lor individuală? Pretențiunile aceste sunt numai efluxul principiilor pe cari în 1848 le-am acceptat, drept'acea e de prevăzut, că aplanarea pacinică a chestiunii naționaliste este posibilă numai împlinind aceste pretenții, dar oare nu trebue să și recunoaștem că în acelea nu se cuprinde nimic ce-ar sta în contradicție cu adevăratele interese ale țării; din contră, aderând la principiile acceptate în 1848, organizația administrativă pe care — con- 84 siderând împregiurările patriei, părerile asupra trecutului și prezentului a națiunei noastre — o aflăm singur aplicabilă: atrage cu necesitate după sine împlinirea pretențiunilor. Căci stând faptul, că națiunea noastră se mulțumește numai cu o astfel de formă administrativă în care se deschide teren larg autonomiilor comunale și municipale; și daca pe lângă legile din 1848 nu putem restrânge influența acelor clase, cari nu aparțin într'o parte a comunelor și municipiilor noastre naționalității maghiare: eu nu pot înțelege, cum vom împedeca naționalitățile a nu-și putea folosi drepturile de cari liber dispun în cadrele autonomiilor comunale și comitatense spre cultivarea și desvoltarea limbii și naționalității lor. Pe lângă legile din 1848 și organizația noastră municipală o supremație a oricărei naționalități, în detrimentul celorlalte este imposibilă în Ungaria; și putem spune cu drept cuvânt că organizația aceasta administrativă este aceea pe care o cere interesul terii, și cu pretențiile naționalităților nu numai că nu stă în contrast, dar' se condiționează reciproc. Precum garanta supremă a susținerii sistemului acesta de administrație decentralistă zace tocmai în pretențiile naționalităților noastre: așa pentru împăcarea pretențiunilor naționalităților nu e nevoe de altceva decât ca constituția și sistemul nostru de administrație decentralist, să fie susținute. Contrastul între interesele terii și a naționalităților zace deci nu în firea lucrurilor ci numai în chipul în care se fac aceste pretențiuni și în mijloacele prin cari se caută împă- 85 carea lor; și după convingerea mea numai deia alegerea acestora depinde, ca, ceace azi pare pericolul cel mare pentru libertatea ba chiar existența noastră ca stat, mâne să devie cea mai puternică garantă a constituționalismului și a neatârnării noastre naționale. Și care sunt acele mijloace dela cari putem așteptà rezultatul ? IX. CELE DOUĂ SISTEME DE REZOLV1RE A CHESTIUNII DE NAȚIONALITATE. Dacă o chestiune stă vreme mai îndelungată la ordinea zilei propozițiunile de soluție a ei nu lipsesc, câteodată tocmai numărul acestora este, în ce zace greutatea rezolvirii anumitor chestiuni deoparte pentrucă, ca și în alte cazuri așa și acî, ghemul după fiecare încercare neisbutitâ se 'ncâlcește și mai mult, pedealtă parte pentrucă, discuțiunea asupra deslegării, în politică mai ales, lasă de multeori cu totul la o parte scopul și astfel aceia cari în privința aceasta se 'nțeleg, stau față 'n față ca dujmani, pentrucă nu convin în păreri asupra mijloacelor. — Asta-o observăm și la chestiunea de naționalitate. Nu este obiect, cu care mai ales la noi să se fi ocupat în vremea din urmă mai mulți. Fiecare catalog din Lipsea, înșiră mai multe reptilii, trădând aceasta arzătoare chestiune. Ezistă ziare și reviste cari și-au pus drept țintă mai ales limpezirea acestei chestiuni și putem da seamă de un întreg șir de proiecte de deslegare, care numai într'atât se aseamănă în- 87 tr'olaltă, că autorul fiecăruia se crede infalibil și publicul le crede pe toate de neacceptabile. Nu vreau să întru în apreciarea acestor proiecte. Intr'una, toți aceia cărora le zace la inimă deslegarea chestiunii, convin: și anume în convingerea, că în veacul nostru chestiunea aceasta nu se poate deslega decât pe baza egalității și că 'n aplicarea principiilor, pe lângă cari încercăm aceasta, nu putem face excepțiune. Dar ori cât de mare e numărul acestor proiecte de deslegare aceste se pot rezuma în două sisteme. Unul e al acelora, cari țin deslegarea numai așa de posibilă, dacă se fixează în lege exact sfera de drept a fiecărei naționalități. Al doilea e al acelora, cari așteaptă rezolvirea chestiunii dela aceea, ca libertatea individuală a fiecărui cetățean al țării, precum în altele așa și cu privire la limbă și naționalitate să se garanteze pe deplin, ori cu alte cuvinte, ca cercul în care o naționalitate se poate mișca să nu se fixeze prin lege, ci să depindă dela libera voință a indivizilor. Aderenții sistemului prim se deosebesc în păreri, întrucât pretind ca legea să fixeze sferele de drept speciale a naționalităților ori (cu privire la greutățile tehnice) numai a naționalităților mai mari; și întru cât pretind cea mai desăvârșită egalitate pentru starea fiecărei naționalități ori privilegii pentru singuratici. Amicii sistemului al doilea discută asupra cercului, în care rezolvirea chestiunii de naționalitate se poate bizui pe libertatea individuală, și 88 și care, precum cred unii, se poate estinde numai la comună, după alții la toate ramurile administrației și a vieții publice. Diferența de păreri privitoare la aplicarea principiului însă tocmai așa nu poate schimba corectitatea principiului, ca și consecințele lui; precum,dac'un anumit principiu s'a acceptat odată, a-i restrânge aplicabilitatea între hotare fixe cel puțin până ce ne ținem de constituționalitate, nu stă 'n puterea nimăruia. Ceace am dat unei naționalități, ca sfera de drept a ei firească, asta n'o putem refuza celorlalte; și dac'am primit principiul că hotărârea chestiunilor naționaliste într'un anumit cerc depinde dela libera voință a singuraticilor cetățeni: principiul se va aplica și 'n alte cercuri. Totul ce am face pentru împedecarea acesteia, ar fi numai spre lungirea luptei; dar ori vrem, ori nu, în ori ce direcție, progresa-vom însă neîntrerupt, până la egalitate, care dela 1789 încoaci inspiră orice mișcare politică, pe care în 1848 am primit-o ca principiu fundamentul al constituțiunii noastre și care precum a sistat privilegiile unor clase, așa va sista și prerogativele unor naționalități și precum între indivizi așa și 'ntre naționalități în zilele noastre este singura măsură de aplicat pentru regularea stărilor lor mutuale. înainte de a compara aceste două sisteme, și ami spune părerea asupra lor, las să urmeze câteva observațiuni indispenzabile pentru fixarea precisă a punctului de vedere ce l-am urmat pân'acì în scrierea de față și pe care vreau să-l urmez și mai departe. 1-iu: Nu mi-am luat drept țintă desbaterea științifică a unei chestiuni de importanță politică generală. — In Englitera ori Franța aceasta ar putea fi la loc; la noi chestiunea de naționalitate aparține nu problemelor științii ci a celor a vieții practice și deslegarea ei practică dela care depinde viitorul nostru, este numai așa posibilă dacă vom lua în considerare stările, în care diferitele naționalități ale terii stau între sine și unele față de altele. 2-a: E mare și generală influența chestiunii de naționalitate în patria noastră și admit, că la o parte a compatrioților noștri, interesele naționaliste prevalează peste toate. Dar ori cât de mare și general ar fi zgomotul, cu care se solicită împlinirea intereselor naționaliste se 'nșală cine crede, că îndată ce s'au aplanat acestea, toate nevoile s'au împăcat Chestiunea de naționalitate în momentele actuale este cea mai importantă, cea mai arzătoare poate, dar nu e singura; și e neîndoios, că dela resolvirea ei numai așa putem aștepta liniște, dacă aceasta reușește fără vătămarea altora nu mai puțin importante interese, adecă dacă putem află o astfel de soluție, care, cu o administrație bine arangeată, cu această condiție prealabilă a bunăstării materiale a cetățenilor și cu libertatea lor personală și civică dela care depinde mulțumirea lor nu stă în contrazicere. 3-a: Problema principală, pe care nu-i iertat s'o perdem niciodată din vedere la resolvirea acestei chestiuni, este: liniștirea diferitelor naționalități nemaghiare și împlinirea dorințelor lor 90 între marginile posibilității. Când ostenim însă la deslegarea acestei probleme, nu este permis să uităm nici de raportul ce există, în veacul nostru între toate popoarele Europei, de unde urmează că direcția folosită de noi la deslegarea acestei chestiuni va înriuri tocmai așa asupra terilor, în cari s'a ivit într'o măsură mai mică ori mai mare această chestiune: ca și cum pe de altă parte e sigur, că și 'n patria noastră, numai o astfel de resolvire a chestiunii e posibilă, care nu sta în contradicție cu direcția, ce-o urmăresc în desvoltarea lor popoarele Europei. Având aceste înaintea ochilor noștri, să ne 'ntoarcem la cele două sisteme ce se recomandă pentru soluțiunea chestiunii de naționalitate și să vedem : 1-iu: încât se pot aplica aceste în starea specială a terii noastre? 2-a: cari ar fi urmările aplicării acestor duor sisteme cu privire la desvoltarea diferitelor naționalități? -— In fine a 3-a: care dintre aceste două sisteme, se împacă cu direcția, ce-o urmează de prezent popoarele Europei în desvoltarea lor și ce consecințe ar provoca asupra deslegării chestiunilor de naționalitate în alte țări, dacă în patria noastră am accepta pe unul ori pe celălalt sistem ? X. SE POATE OARE APLICA PRACTIC IN ȚARA NOASTRĂ SISTEMUL, CARE SĂ FIXEZE PRIN LEGE CERCUL DE DREPT AL FIECĂREI NAȚIONALITĂȚI ? Ca să răspundem la întrebarea aceasta, e nevoe înainte de toate să fim în curat cu părerile acelora, cari dela acest sistem așteaptă rezolvirea chestiunei de naționalitate. «Nu există stat în Europa așa rezonează prietenii acestui sistem unde ezercitarea drepturilor politice și civice să fie legată de anumită naționalitate și unde să nu se recunoască, în principiu, cea mai deplină egalitate între locuitorii de diferite limbi ai terii; și totuși, cu escepția Elveției, nu există stat, unde în practică, să nu se fi ridicat o anumită naționalitate la heghemonie. Daca deci vroim, ca în țara noastră egalitatea naționalităților să nu rămâie literă moartă: e indispensabil să garantăm în lege drepturile minorității; ceeace numai așa e posibil dacă pe acele cercuri și cazuri în cari limbile naționalităților se folo- 92 sesc în afaceri publice, le vom fixa prin legi nu permisive ci imperative și vom fixa totodată și o anumită proporție, în cari funcțiunile sunt de a se împărți între diferitele naționalități. Chestiunea de naționalitate după aceasta se poate numai așa rezolvi, 1-iu: dacă înființăm anumite regule, după cari se poate stabili sfera fiecărei naționalități. 2-a: dacă stabilim o cheie dreaptă, pe care s'o folosim la împărțirea funcțiunilor mai importante între naționalități. Este aceasta posibil în patria noastră? La prima privire se pare, ca și cum regulele și cheia amintită n'ar întimpinâ greutăți. «Dacă se decretează în lege: că în fiecare comună, cerc, și în întregi comitate și'n orașe, ca limbă administrativă, consultativă și peste tot oficială acea limbă să servească, care e limba majorității populațiunii a respectivei autorități, cerc, comună ori oraș»; «și dacă comitate, și cercuri — asemenea pe calea legislației— se vor arangia astfel ca în câte un cerc, respective comitat să se grupeze astfel de comune, cari cel puțin în majoritatea lor generală cuprind în sine locuitori de aceeaș naționalitate;» «dacă afară de aceasta se decretează în lege, ca deputații comitatenși și comunali și orășenești sunt a se alcătui în proporția diferitelor naționalități a acestor teritorii și ca aceasta proporție să-i servească și guvernului de cinosură la acele posturi mai înalte administrative și judecătorești, acăror îndeplinire este lăsată la discreția lui: așa 93 se pare, că problema aceasta grea s'ar puteà privì de rezolvită».1) Dar' să aruncăm o privire asupra împrejurărilor noastre și să vedem greutățile, cu care sunt împreunate executarea practică a acestor măsuri în țara noastră. Dupăce diferitele naționalități locuesc amestecat, și dela Sfântul Ștefan până în vremurile mai nuoi, nici la formarea comitatelor, nici la împărțirea lor în cercuri, ba nici la așezarea satelor, nu s'a luat nici odată în considerare limba locuitorilor; îri mai multe comitate, nici o naționalitate nu dispune de majoritate absolută; în altele majoritatea e așa de disparentă, încât e discutabilă între cei familiarizați în ale statisticei. Alcătuirea după naționalități a comitatelor ar cere prin urmare o nouă împărțire a unei mari părți a terii, care ar fi cu atât mai mult împreunată cu greutăți, cu cât acolo, unde populația e amestecată, și comunele aparținânde diferitelor naționalități sunt numai sporadice, ba mai adese și populația singuraticelor comune este compusă din diferite naționalități. Dar să presupunem, că o astfel de arondare a țării este grea, dar nu imposibilă. La tot cazul rezultatul acestor reguli depinde dela principiile și modul,confonn căruia se execută, și astfel întâiu de toate trebue să venim în clar asupra următoarelor : 1-iu: cui să i-se bizuiască noua arondare? 2-a: după cari principii să se facă aceasta ? 1) Cuvintele opiniunii separate a minorității date comisiunii esmisă de către Dieta din 1861 în chestiunea de naționalitate. 94 Ca și aproape la orice întrebare așa și aici la prima vedere răspunsul pare ușor. In țară constituțională o nouă arondare a teritorului aparține fără îndoială cercului de competență a corpului legiuitor și fără confusionarea a orice concepție de drept, nici nu i-se dispută. Dar' putem nădăjdui oare că scopul pentru care vroitn aceasta dispoziție, se poate ajunge pe calea aceasta ? Problema noastră este, mulțumirea diferitelor naționalități și asta numai așa se poate aștepta, dacă noua arondare a municipiilor noastre nu e numai dreaptă ci și recunoscută de dreaptă din partea diferitelor naționalități; și putem oare aștepta aceasta, dacă vom încredința legislației noastre, adecă acelui corp arondarea, în care elementul maghiar este indiscutabil în majoritate și împotriva procedurii căruia și pân'acì s'au ridicat atâtea ponosuri din partea naționalităților. Dacă nu vrem să ne sinamăgim și reprivim asupra întregei istorii a agitațiunii naționaliste: nu ne putem legăna într'o așa dulce sinamăgire; ba ne convingem chiar, că pasul acesta ar da nou prilej la nuoi gravamìne împotriva legislației și la nouă agitațiune naționalistă, pe cea din urmă însă nici atunci n'am puteà-o evita, dacă noua arondare i-s'ar bizui domnitorului. Căci lăsând chiar la o parte chestiunea: este conzult oare, ca în țară constituțională, să se lase drept arbitrar guvernului în privința unei noue arondări a cercurilor electorale, dela care depinde formarea corpului legiuitor: am avea în adevăr o mare doză de optimism, ca să presupunem, că o arondare, astfel executată, ar avea drept rezul- 95 tat mulțumirea naționalităților. E drept, că domnitorul stă peste partidele de naționalitate, și ca împotriva lui motivele ce s'aduc împotriva legislației, nu se pot aduce; dar' fiindcă noua arondare a cercurilor electorale și a municipiilor nu se poate executa așa, ca prin aceasta unele naționalități să nu se simtă despoiate de starea mai favorabilă ce-au ocupat, ori înșelate în speranțele lor: rezultatul și în cazul acesta ar fi, că toata nemulțumirea s'ar îndrepta împotriva aceluia, ce a executat arondarea. Admit, fără motiv, dar' pentru aceea nu mai puțin amarnic; și experiențele ce-am câștigat la înființarea Voivodinei sârbești și la noua formare a cercurilor electorale ardelene: dovedesc îndestul aceasta părere. Dar ori care ar fi acela, căruia i-s'ar bizui arondarea comitatelor, districtelor și cercurilor electorale după naționalități: e neîncungiurabil de lipsă ca întâi de toate să ne înțelegem asupra principiilor după cari să se judece naționalitatea cetățeanului, singuratic. O legendă veche ne spune că șeapte orașe grecești își disputau gloria: că Homer căreia dintre ele îi aparține că cetățean ? Dacă țara se împarte din nou după naționalitatea locuitorilor și limba majorității absolute în fiecare comitat și oraș se întroduce prin lege imperativ, ca limbă oficială, atunci în Ungaria fiecare om, căruia ceriul i-a dăruit mai mulți copii poate aspira la asemenea distincție, întrebarea: la ce naționalitate se hotărește cineva, — mai ales în cazuri când majoritatea e dubie în cerc are cea mai mare importanță; și fiindcă statul, dela care 96 fiecare naționalitate așteaptă scut, nu poate permite, ca oricare dintre dânsele pentru caprițiile ori răutatea cu cari unii își neagă propria limbă, sa fie despoiate de drepturile sale: nu rămâne altceva, decât a stabili anumite regiile, după cari sa se hotărască individual naționalitatea fiecăruia. La prima vedere aceasta apare curios. Conceptul naționalității în zilele noastre abia se poate stabili altfel decât după limbă și așa se vede, dacă ceva, cel puțin aceasta aparține dreptului fiecăruia: ce limbă recunoaște de a sa maternă? Dar, ori la ce urmări comice ar duce, dacă stabilirea naționalității individului n'ar fi 'ncredințată voinții sale, ci fiecare contra voinții sale și amăsurat unor anumite reguli s'ar condamna legal a fi maghiar, slav ori român: — toate aceste ar fi numai urmările necesare ale sistemului. Dacă împregiurarea că cineva e membrul cutarei naționalități, dă drepturi, cari sunt importante nu numai pentru individ 1) ci și pentru stat; dacă limba oficială a municipiilor se determină imperativ după majoritatea absolută a naționalităților și prin aceasta situația ce deosebitele naționalități ocupă în țară, depinde dela limba maternă a indivizilor ce locuesc într'un anumit comitat: stabilirea acesteia nu poate fi lăsată la volnicia singuraticilor. După cari principii să se hotărască chestiunea naționalistă în cazuri singuratice; limba 1) Dupăce la fiecare naționalitate a patriei noastre numărul persoanelor capabile de funcțiuni e mai mic, e neîndoios, că acela, care dorește funcțiune prin faptul că se declară pe sine de altă naționalitate — își poate rectifica șansele. 97 singuraticilor, sunetul numelui lor să se ia în considerare ori strămoșii și în cazul din urmă după ce regulă? — Rassa singuraticului să se hotărască, precum eră la vechii germani și la popoarele autohtone a Americei, după mamă, ori, cum e obiceiul mai nou, după tată? — Și verdictul prin cine și prin ce forme de procedure să se enunțe? — Toate acestea, le las în sarcina acelora cari caută deslegarea chestiunii de naționalitate pe calea aceasta. — Din parte-mi n-am vroit decât să fixez condițiunile dela cari depinde în patria noastră aplicarea acestui sistem; și cine s'a gândit serios asupra acestui obiect, va recunoaște că n'am afirmat prin cele de sus nimica ce n'ar fi drept urmare a principiului acceptat. Pentrucă precum din faptul, dacă întrebuițarea limbii nu se încredințează voinții libere a individului, ci se impune prin lege imperativă, decurge dela sine, ca asupra întrebării, care să fie limba oficială a cutărui cerc trebue să decidă o putere superioară, guvernul ori legislația: astfel la hotărârea aceasta, numai majoritatea absolută în care o naționalitate ori alta stă într'un anumit cerc, o putem primi de cinosură; ceace iarăș are drept urmare, că după ce constituirea astorfel de majorități, cari formează baza sferei de drept a fiecărei naționalități, depinde dela chipul, conform căruia se determină fiecare naționalitate: în privința aceasta e nevoie de stabilirea unor principii precise și de aplicarea lor severă. Și din aceste după părerea mea e clar, că sistemul acesta, care chiar și în țări, unde două 98 ori trei naționalități stau lângă olaltă în masse mari, compacte, din multe puncte de vedere e periculos, dar poate executabil: la noi în pactică e nexecutabil, fiindcă 'n patria noastră, socotind numai naționalitățile mai numeroase, afară de cea maghiră sunt cea română, slavă, sârbă, rusă și germană adecă cinci naționalități, trăind atât de amestecate, încât a determina hotarele fiecăreia este o imposibilitate. XI. CARI AR FI URMĂRILE ACESTUI SISTEM ASUPRA LIBERTĂȚII INDIVIDUALE ȘI CIVICE ȘI ASUPRA APLANĂRII CONTRASTELOR NAȚIONALISTE. Să admitem, că m'am înșelat în cele de mai nainte; și vom afla cheia prin care teritorul și funcțiunile țării să se împartă astfel între naționalități, ca aceasta să se recunoască de către fiecare de dreaptă. Unii privesc poate drept scop ezecuțiunea acestui sistem, numai funcțiunile publice dacă s'au împărțit pe placul lor, au ajuns totul, ce-i însufleția în mișcarea națională. — Dar un număr incomparabil mai mare gândește altfel. Ținta acestora nu e o așa împărțire a cercurilor electorale și a funcțiunilor, care să le lărgească speranțele personale, ci aceea, ca libertățile individuale și politice să fie cât mai mari, condițiunile de desvoltare națională cât mai sigure. Promovăm oare aceste scopuri, regulând prin legi imperative poziția ce naționalitățile ocupă 'n stat? Să vedem întâi de toate influința ce-ar 100 ezercità acest sistem asupra liberei desvoltări a naționalităților și a sistării divergențelor dintre dânsele. Am înșirat greutățile, prentru cari cred aproape neesecutabilă o împărțeală nouă a municipiilor după naționalități. Mai este una și poate cea mai mare. Temeiul, pe baza căruia trebue să se facă această împărțire, este nu dreptul istoric, ci proporția în care stau unele față de altele naționalitățile în diferitele municipii; și d'aci e clar, că — dacă numai nu voim să violentăm pricipiul din care am pornit — împărțirea aceasta nici când nu e definitivă, odată pentru totdeuna. Dacă e în disarmonie cu adevărul, cu luminile secolului nostru și cu principiile libertății și egalității, ca limba acelui popor, care a cucerit țeara șr a susținut-o o miie de ani, să fie favorizată în viața publică: desigur ar fi o nedreptate și mai stridentă, dacă folosirea exclusivă a unei limbi s'ar impune prin lege într'un municipiu, pentrucă majoritatea locuitorilor șei cu un jumătate veac mai nainte au vorbit limba aceasta.îndată ce am primit ca principiu, ca limba oficială a fiecărui municipiu să se determine prin lege imperativă după majoritatea absolută a locuitorilor săi, și că acolo, unde o astfel de majoritate nu există, să se facă o nouă arondare a municipiilor, urmează dela sine: ca atât hotărîrea asupra limbei oficiale, cât și noua arondare trebue mereu reînoită, de câteori se modifică proporția naționalităților în diferitele municipii. Fără 'ndoială nu este în înteresul țării, ca noua arondare a municipiilor și fixarea limbii majorității 101 să fie o perpetuă preocupare a agendelor ei; fiind deci înainte de prevăzut, că daca se primesc aceste principii, fiecare naționalitate va ușa de orice mijloc pentru răspândirealimbei sale: ar incumba datorințelor statului, să fixeze stavilare acestui proselitism naționalist, ori cel puțin să sprijinească municipiile în tendența lor de susținere a status-quo-lui privitor la limbă. Și oare cu ce mijloace o poate face aceasta? E de prisos, să întru în amănunteie acestei chestiuni. Municipiile noastre neputându-se aronda după naționalități în așa chip, ca în cele mai multe să nu rămâe o mulțime de singuratici, cari nu aparțin ca naționalitate majorității absolute: putem oare avea cea mai mică îndoială, că vroind a garanta egalitatea naționalităților prin întemeierea stăpânirei absolute a unei naționalități într'un anumit cerc, prin aceasta vom ajunge numai la rezultatul, că în fiecare cerc naționalitatea în majoritate, va asupri pe celelalte, în vreme ce aceste, acolo, unde sunt dînsele în majoritate, vor resplăti cu prisosință; până ce în sfârșit divergințele naționaliste își ajung în țara noastră culmea și degenerează în dujmănii fățișe. Că urmările acestui sistem sunt mai periculoase pentru naționalități și că de ex. Germanul și Sârbul, care precum de prezent, așa după fiecare nouă arondare, ar forma numai în foarte puține municipii majoritatea absolută, ar resimți mai mult ineficienta acestor stări ca și de ex. Românul, Slavul și mai ales Maghiarul e cert; dar' peste tot urmările acestui sistem sunt generale, și experiența ar dovedi în scurtă vreme, că 102 ceeace s'a făcut, pentru a garanta egala îndreptățire a fiecărei naționalități a terii, au dus numai acolo, ca dintre naționalitățile cari locuesc în provinciile Sf. Ștefan, n'ar rămâneà nici una, care acolo unde nu e în majoritate, nu s'ar simțî nespus de asuprită. Împotriva acesteia s'ar putea obiecționa, că guvernul n'ar tolera o astfel de dezvoltare a lucrurilor și ca apărător firesc al minorităților, ar restrînge veleitățile majorității între hotarele dreptății. Nu cred, că un astfel de sistem, pe lângă care se silește guvernul să stea în neîntrerupt conflict cu majoritatea fiecărui municipiu, să conducă la întărirea lui, mai ales dacă prin aceasta nu deobligă pe nimenea, ca în cazul acesta, unde acele naționalități cari ar fi sprijinite ca minorități într'un municipiu din partea guvernului, în alteler unde alcătuesc ele majoritatea, s'ar simțî împedecate prin dînsul. Dar' abstrăgând dela aceasta, întreb: în ce să conziste avantagiul, de care s'ar împărtăși unele naționalități prin noua arondare a municipiilor — dacă întru răspândirea naționalității lor și daca și'n acele cercuri pe cari i-le-au fixat legea ar fi împedecate,și fiecare pas ce-ar face în direcția aceasta, ar provoca intervenția puterii centrale ? Am spus-o mai de multeori — și fiindcă rezolvirea chestiunii de naționalitate depinde dela claritatea la care trebue s'ajungem în privința cauzelor cari i-au dat naștere, o spun din nou - că mișcările de naționalitate nu sunt produsul antipatiei ce-ar exista între diferitele naționalități, nici a machinațiunilor acelora, cari le folosesc spre satisfacerea unor scopuri grandomane. 103 Temeiul veridic al mișcării naționaliste este aceea înaltă pietate, care leagă pe fiecare om adevărat de amintirea strămoșilor sei și de limba moștenită dela dînșii; acel simț firesc, ce ne îndeamnă să ne cerem libertatea personală și să nu ne liniștim, până ce nu facem să se recunoască mai ales ceea ce ne era dorirea inimei; și daca aceste sentimente au devenit acum mai puternice și au împins pe planul al doilea alte mari interese, cauza trebue căutată în cultura mereu dezvoltândă a popoarelor terii, care le-a adus la o mai limpede conștiință a propriei lor naționalități; dar' tocmai pentru aceasta, nimeni să nu creadă, că mișcarea se va evita satisfăcând ura care a răpit pe unii împotriva unor naționalități ori grandomania șefilor proclamați de sine înșiși. Mișcarea de naționalitate este numai o parte a acelei mari mișcări liberale, ce de un veac încoaci a prefăcut aproape toate relațiile popoarelor Europei. Dărîmarea acelor obstacole, prin cari naționalitățile se simțeau infestate în libera lor dezvoltare, garanta libertății lor: asta e, ceeace majoritatea covârșitoare a cetățenilor terii înțelege sub pretențiile naționaliste; și le vom putea oare pe aceste satisface, dacă în locul dominațiunii esclusive, ce a ezercitat o naționalitate în țară, întemeiăm o altă asemenea, ba chiar mai mare și mai intolerantă dominațiune, cu osebirea numai, că aceasta se ezercită în fiecare municipiu de câte o altă naționalitate? O mișcare, ce s'a pornit pentru garantarea libertății, nu se poate termina prin dispoziții cari conduc numai la o și mai mare ciuntire a li- 104 bertății individuale, și prin cari libertatea politică în forma și 'n senztil, în care ea formează ținta supremă a năzuințelor popoarelor Europei, devine imposibilă. Dar pentru a judeca urmările unui sistem, nu e destul a-i cunoaște efectul numai într'o direcție. Libertatea individuală și politică este cea mai generală dar nu unicul scop al năzuințelor veacului și e sigur, că nimic n'ar mulțumi pe popoarele veacului nostru, ce-ar sta 'n dujmănie cu interesele lor materiale. Cerem dela cea mai liberală constituție, să înlesnească o bună administație și servirea dreptății să dee fiecărui siguranța, care e prealabila condițiune a oricărei bunăstări materiale, și oare sistemul recomandat oferă aceasta? Se 'nșală, cine 'n împărțirea funcțiunilor după naționalități vede numai o pretenție a imora în interesul lor particular, dar căreia massele naționalităților nu-i dau nici o importanță: ba îndată ce s'a admis principiul ca situația fiecărei naționalități să s'asigure prin lege, pretențiunea zace în firea lucrului. Aceleaș cauze, ce s'aduc pe lângă împărțirea teritorială a țării, argumentează la fel și pentru împărțirea funcțiunilor ; și dacă siguranța naționalităților pretinde, ca fiecare 'n cercul ei să fie apărată de preponderanța celeilalte: nu mai puțin pretinde această siguranță, că într'aceia, cari să bizuesc cu esecutarea legilor — funcționari și judecători — să fie fiecare naționalitate proporțional reprezentată. Atât de mult stă aceasta, încât unde 105 s'a ivit numai chestiunea naționalistă, deși împărțirea teritorială nu i-a venit nimărui în minte, împărțirea funcțiunilor e întâia cerință a fiecărei naționalități cu care pășește întru asigurarea intereselor ei; la ce, ca să las la o parte pilde mai îndepărtate, mă provoc numai la privilegiile cu cari în evul mediu au fost înzestrați locuitorii germani ai mai multor orașe, ca funcțiunea judecătorească esclusiv ori alternativ cu Maghiari, tot în fiecare al doilea an, să se împlinească cu Germani. Nu vreau să cântăresc, greutățile mari, cu .cari ar fi împreunate pentru numărul diferitelor naționalități la noi fixarea unor regiile, cari ar satisface exigențele fiecărei naționalități și nu cercetez, încât ar congruâ cu principiile, ce se urmează în state constituționale la îndeplinirea funcțiunilor. E în sine cert, că la acele oficii cari se îndeplinesc prin alegere, împărțirea între naționalități a unei sume precise de oficii este incompatibilă cu libertatea alegerilor, și la acele, cari depind dela numirea guvernului, fac imposibilă aplicarea principiului responzabilității; dar abstracție făcând dela aceste greutăți: putem oare serios crede că pe lângă acest sistem ar putea fi posibilă o administrație corespunzătoare cerințelor patriei noastre? Dacă șansele individului la împlinirea funcțiunilor atârnă nu dela capacitatea ci naționalitatea sa și ministrul tot așa, ca alegătorul, nu capabilitateaci legea e silit s'o observe la îndeplinirea posturilor, care dispune de naționalitatea funcționarilor; dacă 'ntr'un cerc cei mai distinși bărbați 106 nu pot fi aplicați numai pentrucă aparțin unei anumite naționalități, într'altul, cei cari nu corespund datorințelor lor, nu pot fi destituiți pentrucă în locul lor nu se află alți potriviți din respectiva naționalitate: o administrație bazată pe aceste principii poate oare corăspunde și celor mai modeste recerințe? A fost vreme, când capabilitatea de funcțiuni o avea numai nobilimea și de sigur nu e nimeni care ar ținea cu putință reînvierea acelor vremi, dar o dispozițiune oare, care n'ar ținea cont la împlinirea funcțiunilor de necezitățile administrației, ci numai de drepturile speciale ale naționalităților, n'ar atrage după sine aceleaș urmări ? — Și dacă ținem de absurd sistemul, că la împlinirea funcțiunilor să se ia în conziderare numai meritele antecesorilor și arborele familiar al candidatului : în adevăr nu e cu mult mai cu minte, dacă acum la îndeplinirea funcțiunilor, stabilim aseminea privilegii nu pentru singuratice familii, ci pentru singuratice naționalități, cari în fine se bazează tot pe rassă și origine. Din aceste așa cred, resultă clar, că în cât marea majoritate a compatrioților noștri, când participă la mișcarea naționalistă își caută garantarea libertății sale individuale și civice și aceea ca de libertatea aceasta să uzeze întru răspândirea naționalității sale: scopul acesta nu s'ajunge prin acest sistem. Și acum să ne îndreptăm privirea asupra influinței ce-ar ezercitâ acest sistem asupra vieții noastre de stat. Mi-am accentuat mai de multeori convingerea, 107 că sentimentul ele naționalitate a pășit numai înnainte, dar n'a nimicit sentimentele seculare de alipire a naționalităților față de patria comună și că marea majoritate ori cât de mult se însuflețește pentru propria-i naționalitate, o face aceasta în convingerea că prin indeplinirea acestor pretențiuni viitorul patriei nu se primejduește. Părtinitorii cei mai fervenți ai mișcării naționaliste simțesc și recunosc legătura, în care stă poziția Ungariei cu împlinirea pretențiilor lor, și în stăruința lor, ca locul ce le ocupă propria naționalitate în patrie să fie cât mai bun: nici nu pot pretinde altceva decât ca țara însaș să devie cât mai independentă, cât mai puternică. Fără aceasta, tot ce-au eluptat pe seama naționalității lor, n'are nici o valoare. Și 'n privința aceasta, cari ar fi urmările necesare ale sistemului propus ? Varietatea naționalităților în sine nu e pedică, ca o țară să se ridice la acel grad al puterii care e necesar pentru asigurarea neatârnării sale. Fiind în Europa foarte puține state, cu o singură naționalitate numai, putem primi de axiomă, că varietatea naționalităților dintr'o țară nu poate impedica formarea acelui sentiment de unitate, care este prealabila condiție a puterii ba chiar a existenței fiecărui stat. Altcum stă aceasta, dacă susținerea varietății de naționalități și garantarea intereselor fiecărei naționalități se consideră de scopul de căpetenie al statului, cărora trebuesc ori ce alte scopuri și interese subordinate. Să luăm un ezemplu practic, care dovedește mai mult decât orice combinație teoretică. 108 E indiscutabil, că 'n zilele noastre osebirile confesionale nu mai constituesc primejdii pentru state. In măsura, în care s'a recunoscut principiul libertății religioase, osebirea religiunii și-a perdut importanța pentru stat; și nimenui nu-i trece prin minte, că vre'un stat e în pericol, pentruca o parte a concetățenilor săi sunt catolici, o altă parte protestanți, și pentruca fiecare dintr'aceste confesiuni desvoltă o activitate spre a-și lărgi, prin scoale, literatură și oratorie confesională cercul ei de credincioși. Cu toate acestea se pot naște rivalități între osebitele confesiuni, ba poate și frecări și înverșunare reciprocă, dar pentru stat, care scutește pe fiecare confesiune deopotrivă în libertatea ei, desigur nici un pericol; și s'ar declară de nebun acel bărbat de stat, care ar veni să pretindă, în virtutea siguranței statului ca vre-una dintre confesiuni să se restrângă în libera-i desvoltare ori întru răspândirea învățăturilor ei, ba chiar, încât ar uza numai de mijloacele legale în aceasta, să i-se pună stavile în calea extindere!. Dar să ne închipuim, că una ori mai multe confesiuni pentru asigurarea influenței și a libertății, ce le compete în stat, ar păși cu pretențiunea, ca confesiunea lor să formeze un corp separat în stat, cu teritor separat, drepturi separate, conform cărora confesiunea să fie separat reprezentată în corpurile legiuitoare, în administrație să participe cu un anumit număr de funcționari: cine nu va recunoaște oare, că aceasta nu se poate întâmpla fără primejduirea statului și că înființarea mai multor state între hotarele unei țări, dividarea unor părți a na- 109 țiunei în mai multe separate corpuri organice după toată probabilitatea ar atrage după sine, aceleaș urmări acum, ca și atunci când protestanții Franciei pretindeau pentru asigurarea confesiunii lor orașe separate, fortificații separate și s'au organizat împotriva compatrioților lor catolici în adevărate caste, până ce Richelieu n-a pus cu armata capăt acestor stări și n-a mântuit Franța de dismembrarea, în care vedem Germania. Și oare dacă recurgem tot la aceste mijloace pentru asigurarea intereselor nu confesionale, ci naționaliste: n-ar avea asta tot acelea urmări? Nu sunt dintre aceia, cari atribue mișcării naționaliste aceeaș importanță ca și aceleia a mișcării religioase. — Mișcarea religioasă are incomparabil mai mare importanță, nu numai în sine ci și înaintea ochilor poporului. Dar ori cât de mult se deosebește obiectul, ori cât de mult se deosebesc secolele în care apar aceste două mișcări: firea omenească rămâne aceeaș, și asta aduce cu sine, că asupra patimei cu care se duce lupta, nu importanța chestiunii, ci proporțiile mișcării, hotărăsc. Unde aceasta e mare și a ținut o vreme oarecare: nici când nu absentează o anumită dosă de fanatism. Ceeace a făcut și a suferit fiecare în decurgerea luptei; sentimentul de onoare, pentru care nu vrea să se recunoască nici unul de învins, contribue mai mult la învrăjbirea luptătorilor, decât motivul luptei lor. Pe lângă aceasta, există în împrejurările particulare a patriei noastre cauze, pentru cari aplicarea acestui sistem la naționalități, la noi devine și mai primejdios. 110 Experiență generală ne arată, că cercuri mai restrânse au totdeauna o mai mare forță atractivă pentru individ. Egoismul firesc, pe care-l putem învinge, dar de care în mod absolut nimeni nu se poate libera, aduce cu sine, că părțile singuratice a ori cărui întreg, se alipesc cu atât mai mult de dânsul, cu cât mai multă influență pot ezercita asupra desvoltării lui. Filosoful își poate fixa axiome, să-și iubească mai mult familia decât pe sine, patria mai mult decât familia, umanitatea mai mult decât patria: e însă sigur că marea majoritate a oamenilor în practică urmează tocmai contrarul. — Aceasta 'n sine nu conține nici o primejdie, ba dimpotrivă, legăturile, prin cari singuraticul se simte înlănțuit cercului său mai restrâns sunt capabile a întări omogenitatea întregului, dacă nu s'a disolvat cimentul care unea aceste cercuri mai restrânse, și între dânsele și între întreg nu s'a produs discordanță. Precum atracțiunea ce o simte singuraticul pentru comuna ori provincia sa: așa însuflețirea cu care se leagă de naționalitatea sa, nu numai nu slăbește ci dimpotrivă poate întări legăturile cari îl leagă de patrie, până ce rămâne luminos nexul, în care stă bunăstarea și desvoltarea comunei ori naționalității sale cu bunăstarea și înflorirea întregului — dar numai pan'atunci — și îndată ce legăturile, cari leagă părțile 'ntre sine și pe fiecare la întreg, se desfac și interesele singuraticelor părți ajung în colisiune fie măcar aparentă cu interesele întregului: majoritatea oamenilor se va alipi la cea mai deaproape, la aceea adică, la care se simte mai legat, simțind mai ușor nexul propriilor interese. 111 Cu cât mai generală e însuflețirea naționalistă în zilele noastre, și cu cât mai viu e interesul cu care fiecare solicită drepturile naționalității sale, cu atât mai mare e necesitatea, ca legăturile, cari unesc într'una pe toate naționalitățile patriei să nu se destrame și în fiecare să se țină trează convingerea, că și siguranța naționalității sale depinde numai dela existența întregei teri. Dispozițiunile propuse ar conduce însă la rezultat tocmai contrar și putem cu siguranță profeți, că precum îndeplinirea funcțiunilor după naționalități ar avea drept rezultat că funcționarii publici s'ar considera de slujitorii nu ai statului ci ai naționalității lor: așa că dividarea teritorului terii în conformitate cu acest principiu ar avea drept consecință că fiecare nu s'ar simți cetățean al patriei, ci al districtului său naționalist; ceeace dacă pretutindenea e periculos, în patria noastră e desigur îndoit. Dintre toate naționalitățile patriei noastre, nici una nu este, afară de cea maghiară, care nu s'ar estinde peste hotarele terii. Precum la sud pe Sârbi și pe Români, așa la ost pe Slavi și pe Ruși numai hotarele politice îi separă de frații lor de un sânge și'n adevăr e nevoie de un grad superlativ de optimism să presupunem, că împărțirea petriei noastre după naționalități ar mulțumi constant toate pretențiunile naționalităților. Recunoscând odată că dezvoltarea liberă a naționalităților se poate garanta numai prin o poziție a lor separată, tendențele naționalităților nu se pot opri la noua împărțire a acestei patrii și necesarmente vor tinde într'acolo, ca fracțiunile de 112 popoare ce locuesc în aceasta patrie să se contopească cu frații lor de peste hotare ceeace ar atrage după sine disoluțiunea țerii și anume cu atât mai sigur, cu cât o astfel de împărțire a terii nu numai ar slăbi legăturile, cari leagă pe diferiții cetățeni de patria comună, ci ar da în mâna singuraticelor părți și mijloacele, prin cari aceste tendințe pot deveni realizabile, Bine știm, că sunt unii cari privesc integritatea teritorială a statului ungar de o așa ceva, ce e numai în interesul naționalității maghiare și stă în colizie cu interesul de mare putere a Monarchiei și cu interesele naționalităților ei. Căușele înșirate, vor putea prin urmare pe unii convinge mai mult despre favorurile disposițiunilor recomandate, decât despre daunele ei. E de lipsă deci să ne dăm seamă și de efectul ce împărțirea teritorului patriei noastre după naționalități ar ezercita asupra întregului imperiu austriac și asupra viitorului acelor naționalități în interesul cărora se solicită aceasta de prezent mai ales. XII. CE INFLUINȚĂ AR EZERCITA ÎMPĂRȚIREA DUPĂ NAȚIONALITĂȚI A TERITORULUI PATRIEI ASUPRA IMPERIULUI AUSTRIAC ȘI ASUPRA VIITORULUI DIFERITELOR NAȚIONALITĂȚI DIN PATRIE? E fapt, că în zilele noastre, totul ce ezercită mai mare influință asupra vieții interne a unui stat, trece departe peste hotare și abeâ se ivește vre-o chestiune mai importantă, care într'o anumită măsură să nu fie numită europeană. Din solidaritatea aceasta, se naște pentru singuraticele state datoria, că la arangiarea trebilor lor să aibă în vedere și efectul, ce-l pot ezercită prin aceasta asupra altor state și țări, mai ales când acelea ca șî patria noastră și imperiul austriac, stau de veacuri într'o strânsă legătură și astfel există între interesele lor o comunitate pe care o putem uita în focul discuțiunilor, dar pe care ignorând-o, mai curând ori mai târziu totdeuna însă sigur se răsbună. S'a zis de multeori, că patria noastră și imperiul austriac, în ce privește chestia națională, sunt în aceeaș situație, și aceasta e indiscutabil. E drept, că la noi s'a ivit mai iute chestiunea, ceace 114 se poate atribui constituționalizmului nostru și s'a dezbătut cu mai multă patimă, ceeace se poate atribui altor cauze; dar' varietatea naționalităților și mereu crescânda lor conștiință națională, este asemenea în amândouă părți ale imperiului și precum naționalitățile dincolo de Leitha pășesc cu aceleași pretenții, ca'n patria noastră; astfel principiile pe cari le vom folosi la rezolvirea chestiunii de naționalitate, fără îndoială vor fi hotărîtoare și în imperiul austriac. Sunt convins, că bărbații de stat, cari au propagat necesitatea împărțirii teritorului Ungariei după naționalități, ar refuza cu energie propriile lor principii dacă aplicarea acestor principii s'ar pretinde în Tirol ori Stiria; dar' știu și aceea, că aceasta nu le stă în putere. Numim bun, mărinimos poporul; îi lăudăm cumpătul și toate aceste se pot cu exemple dovedi ; are însă poporul o calitate mult mai generală, pe care o aflăm pretutindenea și'n toate veacurile: sentimentul său de drept. Concepțiunile sale de drept difer, dar' fiecare popor, îndată ce s'a ridicat la un grad anumit al culturii, pretinde stabilirea unei măsuri oarecare, cu care să cântărească veritatea faptelor și e cu siguranță de prevăzut, că dacă ne vom abate dela dreptul istoric, care în imperiul austriac era temeiul celor mai importante relații de drept și-l vom înlocui cu principiul de naționalitate: aceasta numai atunci poate corăspunde sentimentului de drept al poporului, dacă principiul s'a aplicat în toate consecințele Iui. Exemplul Franței și consecințele principiilor preconizate de revoluțiunea franceză măr- 115 turisesc despre nemiloasa logică, cu care un popor stărue pe lângă temeiul de drept odată primit. Nu există putere, care ar reuși, ca 'n țările unui domnitor, oricât de independente ar fi unele de altele, aceleaș naționalități pe un țerm al unui râu să fie înzestrate cu favoruri, cari li-s'ar nega pe celălalt țerm. Dupăce deci în provinciile imperiului austriac — în afară de ducatul austriac și Salzburg — aflăm pfetutindenea mai multe naționalități: sunt convins, că adoptând în Ungaria principiul, că chestiunea de naționalitate numai prin împărțirea teritorului după naționalități se poate resolvi, aceasta ar atrage necesarminte după sine adoptarea și 'n Austria a acestui principiu și astfel împărțirea teritorului imperiului, în urmarea căreia afară de cele două provincii amintite, n-ar rămânea aici una care și-ar putea menține actualele hotare. Tirolul s'ar împărți în german și italian, Stiria, Karinthia și Kraina în german și slav, Boemia și Moravia în german si boem, Galiția în polon și rutean, Bucovina în rutean și român, și astfel fiecare provincie după naționalitățile ce-o constitue. Nu vorbesc de greutățile, cari sunt în fiecare provincie a imperiului ca și 'n patria noastră, pentrucă și aici ca și la noi, naționalitățile nu prea locuiesc în masse compacte și aflăm în fiecare provincie, teritorii mari, cu o populație așa de amestecată, încât abea-i putem determina naționalitatea și nici nu cercetez efectul ce-ar ezercità necesarminte astfel de împărțire în fiecare provincie cel puțin asupra unei părți a locuitorilor, care, ca d. e. Tirolul, dupăce a apărat 116 cu credință imperiul de cele mai mari primejdii, acum drept răsplată s'ar disolvà; dar să ne în'ndreptăm privirea esclusiv asupra urmărilor, pe cari le-am putea aștepta dela aplicarea acestui sistem asupra întregului imperiu. Mulți privesc statul numai ca o mașină mare. Unul privește în el un mare ceasornic cu cuc, care numai prin greutățile ce-i sunt atârnate se ține 'n mișcare; altul un mare răsboi de țesut, a cărui chemare e, ca din nenumăratele fire, de cari atârnă existența milioanelor, să se țese pe seama unora, acoperitoare calde și moi. Ca și 'n ceasornic, rotiță la rotiță, și fiecare învârtindu-se 'n jurul osiei sale: așa fie statul, așa funcționeze. Dacă rezultatul nu corespunde așteptării: sminta e 'n mașinărie. Poate trebuesc atârnate greutăți mai mari, ori trebuesc mai multe rotițe, ori e nevoie a întărì șurupurile — și cine toate acestea le înțelege și le știe: acela e mare bărbat de stat — Dup'a mea părere nu există o mai greșită definiție ca aceasta. — Dacă trecem peste istorie, aflăm, că nu acele națiuni i-au înscris cele mai. frumoase pagini, acăror mașinerie administrativă a corespuns mai ales cerințelor științii, ci acele la cari individul s'a simțit mai strâns legat de întreg,, la cari aflăm mai multă dragoste de patrie. Efectul celor mai perfecte mașinerii depinde dela mărimea forței mobilisătoare, și această forță mobilisătoare în ori ce stat zace numai în sentimentele popoarelor. Nici un stat nu le poate vătăma pe acestea nepedepsit și între toate pericolele ce-l pot pe stat ajunge, cel mai mare e, când din sufletele cetățenilor sei, a perit putința de însuflețire. 117 Aceasta stă și relativ la imperiul austriac. îl putem declara imperiul de stat unitar; îi putem da o constituție care 'n ce privește centralisația să întreacă pe cea a Franței; pentru înlesnirea administrației îi putem geometric în formă unghiulară și pătrată împărți teritorul, ori îl putem împărți după diferitele naționalități. Dar conceptul, care pe 35,000.000 de oameni cu acest cuvânt: patrie, îi unește, fie acela oricât de greșit și învechit, prin nici o putere și născocire nu-l putem dintr'odată schimba, acest concept, afară de ducatul austriac doar, — e legat nu de imperiul întreg, ci de singuraticele provincii. Patriotismul austriac, adecă acea dragoste de patrie ce bate pentru întregul imperiu, îl putem afla în sentimentele unor bărbați de stat, în armată, la o anumită parte a claselor culte și mai ales la aceea care dispune de hârtii de stat; și sentimentul acesta, admit, se va lăți în măsura în care s'a garantat libertatea constituțională; și dacă imperiul constituțional va avea vre-odată istorie, sentimentul acesta va trece poate și asupra claselor și va prevala poate sentimentele ce azi îl însu flețește pe individ pentru provincia sa: dar în momentul de față înzădar căutăm acest sentiment la popoarele Austriei. Nu e nici una 'ntrînsele, care să nu-și fi dovedit cu prisosință devotamentul la jertfă față de imperiu și luptele dela începutul acestui veac au dovedit strălucit puterea și solidaritatea imperiului austriac, pe lângă toată eterogenitatea elementelor sale constitutive. Dar între acele mii, cari și-au vărsat în aceste lupte sângele, au fost de sigur puțini, cari au făcut-o aceasta 118 pentru idea imperiului. Boemul, tirolezul, au luptat pentru onoarea propriei lor patrii și așa s'a susținut patria comună; pentrucă între părțile ei n'a fost nici una, a cărei cetățeni pentru propria lor patrie, să nu fi fost totdeauna gata ași vărsa sângele lor. Crede oare cineva că și sentimentele popoarelor constituesc obiectul administrației, că cu dragostea de patrie se poate manipula ca și cu casieratele centrale, transpune dintr'o parte sau alta, ori contopi; ori e poate mai frumos, mai sublim a iubi marele imperiu austriac, decât micul Tirol ori Boemia, cari totuși sunt numai părticele ale marelui întreg? — Nu există confesiune creștină, care să nu-și aibă martirii săi. Fiecare confesiune își are și azi martirii și de sigur n'a murit nimenea pentru confesiunea sa, fără ca prin moartea lui să nu fi promovat în general ideea creștinătății. Ideea universală a creștinătății e frumoasă, sublimă. De unde vine totuși, că nu se află nimeni care disconsiderând osebirile confesionale, să fie capabil de un asemenea efort de sacrificiu numai pentru aceasta idee universală ? Va veni poate vreme, când se va întâmpla aceasta. Vom vedea poate odată: cât de aproape stăm unii de alții și aceea, ce ne e comun în religie, va nimicì osebirile, cărora le dăm o așa mare importanță. — Dar celce acuma contează la aceasta, celce ar vrea să convingă pe misionarul catolic ori protestant că e o prostie a se sacrifica pentru confesiunea sa, — acela, dacă reușește, îl convinge cel mult să nu se sacrifice de loc — dar nu-l va emoționa pentru ideea universală a creștinătății. — Aceleaș rezultate le putem 119 aștepta dacă în imperiul austriac, prin împărțirea teritoriilor de cari se leagă azi patriotizmul cetățenilor, am reușit să nimicim atât de urgisitul provincialism. Poate reușim să atrofiem acel fel al sentimentului patriotic pe care nu-l voim, dar pe acela, pe care l-am dori în interesul monarchiei comune, nu-l putem produce. Și probabil e oare cel puțin aceasta ? Residă în natura omului, să s'alăture la un ce mai mare. Eul său nici când nu-l îndestulește și 35 milioane de oameni nici nu-i putem închipui neavând spiritul lor public. Ori cât s'ar nizuì deci întru nimicirea patriotismului de provincii, detrăgându-i prin împărțirea provinciilor, subiectul: e probabil, că dragostea cu care tirolezul se leagă de patria sa, să pestreacă existența ei politică. Prezentul și viitorul ne arată, că poporul poate iubi ardent o patrie, pe care diplomația de mult a șters-o. E în firea noastră, că acolo unde vedem trecut, să sperăm și viitor; sperările noastre patriotice pot vestejì numai cu amintirile și ceace ferbinte iubim în vecinicia aceleia nu ne îndoim: și cine nu vede pericolele, cari ar urma d'acì asupra imperiului austriac? Dragostea de patrie a singuraticilor provincii, pe care s'a putut spriginì pân' acì imperiul, pentrucă fiecare a simțit că siguranța propriei lui patrii depinde dela existența imperiului, îndată ce s'a generalizat convingerea că interesul imperiului nu se împacă cu existența acestor provincii, s'ar întoarce împotriva lui și e vai de statul, a cărui existență este în conflict cu cele mai nobile sentimente ale cetățenilor săi. 120 Dar' să presupunem, că aceasta nu se întâmplă și că prin noua împărțire a imperiului ar înceta dintr'odată și sentimentele ce animă azi pe fiecare pentru patria-i mai restrânsă. Slavul a devenit indiferent pentru patrie, în luptele căreia a luat parte veacuri de-arândul, împărtășindu-se în bucuriile și durerile ei și abia mai știe că odată s'a ținut pe sine ungar. Numele Bosniei, îi lasă reci pe fiii ei și amintirile Tirolului și Știrici numai în archive le mai putem căuta. Precum s'au șters hotarele provinciilor de pe harta imperiului, așa s'au șters și din inimile cetățenilor; — patriotismul lor a perdut hotarele de mai nainte. Ceeace și la bărbați de stat e rar, să recunoască de fapt complinit, ceeace e în divergență cu doririle lor, aceasta presupun la fiecare cetățean al imperiului austriac: ce urmează însă d'aci? Putem oare spera, că locul sentimentului ce însuflețește azi pe fiecare pentru propria sa provincie, va fi ocupat de entuziasmul pentru idea imperiului ? Mă îndoesc. Sunt convins, că popoarele Austriei nici în cazul acesta nu se vor scoborî la un josnic egoism și cred, că precum pân'acì așa și d'acì 'ncolo vor fi gata de a se jerfî pentru anumită idee; din idea aceasta nu va fi însă o mare Austrie, ci necesarminte gloria națională a fiecăruia. Reprivind asupra celui mai recent trecut și cugetându-ne câte s'au întâmplat atât prin revoluțiune cât și prin contrarii ei, ca idea naționalistă să se întărească; și văzând însuflețirea pre- 121 zentă a miilor pentru aceasta idee, în privința aceasta nu putem sta la îndoială, întrebarea e numai : cari ar fi urmările din aceasta asupra imperiului austriac, acăror naționalități, afară de cea maghiară se ramifică toate și peste hotăra? Las pe cetitor să dea răspunsul; din parte-mi observ numai, că dacă delăturând în imperiu fondul dreptului istoric, plecăm din principiul că prin 1848 și evenimentele ce l'au urmat afară de unitatea imperiului toate celelalte s'au nimicit și că numai deosebirea naționalităților este singurul criteriu determinant pentru relațiile părților singuratice a imperiului: atunci aspirațiile unor popoare a Germanilor și Italienilor tocmai așa ca a Sârbilor și Românilor nu pot fi altele decât ca principiul de naționalitate să se validiteze cât mai perfect. Precum Franța, care în momentul ce a distins dreptul istoric, l'a înlocuit cu principiul deplinei egalități, nu s'a liniștit și nu se va liniști pânăce nu va realiza principiul în toate consecințele lui, ori nu i-se va recunoaște irealizabilitatea: astfel, dacă în Ungaria s'a adoptat principiul că exigențele naționalităților se pot împlini numai prin împărțire teritorială, nu ne putem opri pânăce nu se va fi adoptat și în Austria și poate și aiurea , adecă pânăce n'a reușit o astfel de arondare a terilor, care dă granițe separate fiecărei rasse și naționalități. Principiul acesta poate fi mare și sublim, e poate și ezecutabil, dar' e de o astfel de natură, încât realizându-se vreodată, numai pe ruinele imperiului austriac își poate serba gloria. Sunt poate, pe cari aceasta nu i-ar înspăimânta. Imperiul austriac a făcut importante ser- 122 vicii civilizațiunii și indiscutabil că existența sa a ezercitat mare influența asupra popoarelor cari au crescut sub scutul ei; dar' dacă aceste popoare, tocmai ridicându-se la o mai înaltă treaptă a culturii își cer acum cerc mai liber și imperiul, care pân'acì a promovat dezvoltarea acestor popoare și prin acea-ta cauza mare a civilizațiunii, stă în contrast cu ele: necesitatea și posibilitatea existenții sale mai departe a încetat. E de prisos să intrăm în discuțiuni teoretice asupra adevărului acestei opiniuni. — E indiscutabil, că interesul cel mai înalt al umanității este progresul civilizațiunii și eu încă sunt convins, că conștiința, la care s'au deșteptat în veacul nostru atâtea naționalități și însuflețirea cu care lucrează fiecare pentru progresul ei, este semnul cel mai îmbucurător al acestui progres și deodată cea mai sigură alui chezășuire. Orice forță nouă, participând la munca mare a civilizației este un câștig pentru întreaga omenire, care poate conta ia cuceriri cu atât mai mari, cu cât e mai bogată în individualități. Misiunea problemei noastre nu e deci a micșora numărul acestora, ci ca întărind legăturile ce unesc într'un întreg mare pe toate aceste individualități să asigurăm libera desvoltare a fiecăruia; și în cât pentru aceasta s'ar cere, că anumite naționalități pe cari pân'acì numai asuprite le cunoșteam, să participe constituind state nuoi, ca membri independenți ai marei familii de popoare la progresul general: noi numai bucura ne putem de aceste tendențe și n'aflăm în aparițiile cari trădează aceste năzuinți, nimic îngrijitor. Dar dacă aceasta ne este opiniunea și 123 vedem înainte că toată abilitatea diplomaților noștri, de a astruca urmele putrefacției în imperiul otoman rivalizează cu vechii egipteni; și dacă suntem convinși că zelul bărbaților de stat cari se mărturisesc mai ales de creștini de a susține sub jugul otoman pe popoarele creștine din orientul Europei, nu pot salva acest imperiu; și ca ne apropiem de momentul, în care popoarele creștine ale Europei vor fi chemate a urma pilda Grecilor și a constitui state: nu urmează oare d'acì că în toate ce poate ezercita influință asupra acestei formațiuni dela care depinde soarta civilizațiunii în aceasta parte a Europei să procedăm cu îndoită precauție și cine nu prevede că felul în care se resolvă chestiunea de naționalitate în patria noastră, în privința aceasta este de cea mai mare importanță? Dintre toate popoarele Europei, țara noastră e chemată să ezercite influință decizătoare asupra acelor provincii cari odinioară stat-au în legătură mai strînsă cu dînsa. Relațiunea, în care a stat odată patria noastră cu aceste provincii și faptul că o parte a țării noastre este locuită de aceleaș naționalități, pe cari le'aflăm în imperiul otoman, și că aceste au ajuns la noi Ia o treaptă mai înaltă a culturii: ne asigură aceasta influință; trebue oare, permis e să fixăm astfel de principii, pe lângă cari în cazul disolvării statului otoman, formarea oricărui stat în această parte a Europei devine imposibilă. Și e indiscutabil, că adoptând în genera! principiul, că existența naționalităților se poate numai așa asigura, dacă fiecare naționalitate se va separa teritorial, în locul unde azi 124 stă imperiul otoman, devine imposibilă constituirea astorfel de state, cari în urma extenziunii, a numărului și a situației lor geografice să fie capabile de apărarea neatârnării și consolidării lor interne. Aceleaș principii, cari primejduesc în Ungaria existența sa de stat milenară, vor împedeca și mai mult formarea pe teritoriul imperiului otoman a unui stat puternic român, sârb ori slav și în locul lor în această parte a Europei, în urma situației geografice, putem conta numai la mici teritorii slave, bulgare, sârbe și române cari în neîntreruptă luptă între sine, ar fi deopotrivă neputincioase pentru apărarea propriei lor independențe și a civilizației, de unde rezultă, că aplicarea acelor principii în patria noastră sunt în vădit contrast nu numai cu interesele acelora cari țin la integritatea terii și cari conzideră de o condiție prealabilă a dezvoltării liniștite a Europei existența monarchiei Austro-Ungare ci și cu interesele acelor naționalități, în numele cărora se pretinde aceasta mai mult. Sistemul, în vîrtutea căruia rezolvirea chestiunii de naționalitate se caută în fixarea în legi a sferei de drept a fiecărei naționalități și în împărțirea teritoriului și a funcțiunilor terii între diferitele naționalități, din cele de sus — așa cred e clar, că între împrejurările particulare ale patriei noastre nu e aplicabil și în loc de a sista divergențele între naționalități, ar atrage după sine numai anihilarea libertăților individuale și civice, și ducând la dizolvarea patriei noastre, și a monarchiei în aceeaș vreme, în acea parte a Europei 125 care în privința variației naționalităților este în aceeaș situație cu patria noastră: ar împedeca ori ce formațiune mai mare de stat și 'n chipul acesta ar strica viitorul tocmai a acelor popoare în favorul cărora se propune. Fie-mi permis a încheia cu o observațiune generală teza aceasta. Am început cu două afirmațiuni. întâia, că trăsătura principală caracteristică a civilizației noastre, este comunitatea ce ezistă în desvoltarea popoarelor Europei. A doua, că programul nostru, este eminamente rezultatul acelei stabilități, cu care popoarele Europei muncesc la validitarea principiilor așezate de creștinism. Cea mai principală dintr'aceste este unitatea genului nostru și comunitatea chemării sale. Dacă zidurile despărțitoare dintre popoare s'au dărîmat, dacă am scuturat vederile barbare ale evului mediu și pe dujmanii, cu cari am stat față în față pe câmpul de război, îi privim acum de semenii noștri ; dacă sclavagiul a încetat și însaș absoluta putere suverană, acolo unde mai există, a devenit mai blândă: toate aceste sunt efluxul acestor idei și experiențele și știința mărturisesc deopotrivă resonul lor. Precum în prezent între sutele de popoare ale pământului aflăm primele năzuinți spre cultură; așa în trecut aflăm ruinile a o sută de culturi, toate advertizându-ne că capacitatea culturală este un dar Dumnezeesc ce s'a dat nu unei clime ori unei națiuni ci întregei omeniri, și când în fruntea civilizației noastre aflăm pe acele popoare pe care evul vechiu le-a numit barbare și 126 incapabile de cultură și ne gândim că locul Grecilor și al Romanilor în veacul nostru l-au ocupat urmașii locuitorilor sălbatici a insulelor britice și înfricoșații teutoni, trebue să suridem de presumpția cu cari unii privesc de un privilegiu inerent esclusiv poporului lor cabilitatea de cultură, mărturisind în aceaș vreme, subordinația naturală a altora. Dacă există fapt, pe care știința și experiența l-a stabilit mai presus de orice îndoială, aceasta e, că între popoarele pe cari le cunoaștem în Europa, nu este nici unul care n'ar fi capabil de o cultură superioară, și căruia, prin urmare, i-s'ar putea nega dreptul la aspirațiunea unei stări mai bune; și încât aspirațiunile naționaliste a veacului nostru purced din această convingere și se nisuesc numai a delăturâ obstacolele, cari îinpedecă desvoltarea liberă a fiecărei naționalități: aspirațiunile acestea sunt consecințele firești ale desvoltării de pân'acì a civilizației noastre; și-l putem numi de inprudent pe acela ce speră a sista aceste aspirații prin măsuri guverniale ori legislative, ori voește a asigură în vre-o țeară heghemonia vreunei naționalități, care s'ar putea susținea numai prin asuprirea altora. — Dar de sigur nu e nici acela mai luminat, care crede, că prin faptul, că a împărțitteritorul vre-unui stat după naționalități și a fixat sfera de drept a fiecărei limbi și naționalități va opri evoluția firească a lucrurilor și va asigura prin mijloace meșteșugite viitorul cuiva, din cari lipsesc germenii dătători de viață, Toate acestea, ce se recomandă spre acest scop, au existat odinioară. Știe ori cine, că 127 barbarii, cari au ocupat provinciile imperiului roman, au lăsat multă vreme în vigoare legile romane și că în epoca, în care s'au format statele noastre mai noui, naționalitățile stăteau nu ca teritor, ci ca persoane separizate una lângă alta; așa că cetățenii aceleiași țări trăiau după legile, romane, franceze, gotice ori burgendeze, precum aparțineau la una ori alta dintre naționalități și aceste împrejurări, în cari vedem fără îndoială aplicarea cea mai consecuentă a sistemului din nou recomandat, au existat în patria noastră până la vremile cele noui în Ardeal, unde națiunea maghiară, săcuiască și săsească au trăit veacuri dearândul lâng'olaltă cu teritor separat și legi separate ; stările acestea s'au sistat pretutindenea, nu prin omnipotența unora, nici prin voința poporului dominant, ci prin firea lucrurilor, prin acea forță, pe care cursul neîntrerupt al civilizației noastre o ezercită asupra tuturor împrejurărilor, prefăcând, resturnând totul ce s'ar pune în calea valurilor sale cutropitore. Și credem oare, că ne putem împotrivi acesteia, că putem întrerupe evoluția întregei civilizații și putem încerca din nou în patria noastră principiile, dela cari s'au abătut Visigoții în Spania în veacul al XVII? Las răspunsul pe sama cititorilor; din parte-mi îmi dau numai espresie convingerii, că o astfel de încercare în ori ce țară, sub ori ce formă de guvernare și ori cât cu învoiala tuturor naționalităților, cari locuesc țara: pe o vreme oare care poate produce mari încurcături, poate conduce la asupriri mari; că o astfel de încer- 128 care poate oprì în desvoltare pe o vreme oarecare respectiva țară, în care s'a făcut; o poate împinge înapoi în civilizație, dar la o stabilitate desigur nu poate contà. XIII. CHESTIUNEA NAȚIONALITĂȚILOR SE POATE REZOLVI NUMAI ASIGURÎND LIBERTATEA INDIVIDUALĂ A SINGURATICULUI. Mișcările noastre naționaliste, precum am mai spus-o în șirul părerilor mele, se aseamănă în multe privințe mișcărilor religioase de pe vremea reformațiunei. Privind fie generalitatea acestor mișcări, fie influența-le asupra spiritelor, în urmarea cărora și-au forțat față de toate celelalte mișcări, întâietatea, modificând ori-ce aspirație a veacului, aflăm cea mai mare analogie. Și tot aceasta o putem spune, comparând evoluția acestor două mișcări. — Precum mișcarea naționalistă s'a ivit în veacul nostru ca o aspirațiune de libertate, căutându-și ținta numai în delăturarea obstacolelor din calea liberei dezvoltări a naționalităților: tot aceasta o vedem și la mișcările religioase din veacul XVI, cari l-a început s'au ivit aseminea numai pentru libertatea conștiinței și nu cereau altceva decât ca fiecare om să-și poată ruga conform propriei convingeri pe Dumnezeul său ; și precum 130 mișcările noastre naționaliste și-au schimbat pe nevăzute ținta, până ce-'n fine, cei ce s'au adunat sub steagul libertății, nizuesc spre asemenea dominațitme, ca și aceea împotriva căreia s'au înrolat ; — acelaș lucru îl observăm și în decurgerea mișcării religioase : în numele toleranței aseminea intoleranță, în semnul libertății aceaș poftă de dominație, între gravamenele împotriva expansiunii altora aceeaș vrere de expansiune ; ba chiar mai mult, analogia aceasta se estinde și asupra amănuntelor mișcării. Dacă naționalitățile, spre a-și asigura libertatea pretind teritorii separate, unde dânsele să domnească, dacă pretind să li-se garanteze în lege o specială sferă de drept și ca dreptul, ce-i compete individului privitor la folosința limbei sale să i-se confereze nu ca la individ, ci ca la un membrii al anumitei naționalități; dacă se cere ca funcțiunile terii să se împartă după naționalități și că 'ntr'un anumit cerc numai membrii unei anumite naționalități să fie capabili de funcțiuni; dacă cu un cuvânt la o mișcare care s'a pornit în numele libertății și egalității acum fie-care cere privilegii și se silește ca aceste să fie cât mai mari: — toate acestea nu sunt nuoi, și cine cunoaște istoria știe că odinoară diferitele confesiuni religioase au pășit tot cu aseminea pretențiuni una față de alta și tot sub aceste pretexte. Ca să asigure pe câte-o confesiune împotriva asupririi celeilalte și fixând cu precisiune sfera de drept a fiecăreia, prilejul frecărilor să fie înlăturat: aceasta a fost cauza pentru care au fost spriginite ca și acum inte- 131 resele singuraticelor naționalități așa atunci interesele singuraticelor confesiuni. In teri catolice s'au ficsat teritorii separate pentru protestanți, s'au ridicat fortificații servite de depozitul de arme al religiunei; numărul bisericilor s'a limitat prin legi; s'a decretat, pentru cari oficii câți să se candideze din fiecare confesiune și care parte a conziliului comunal să se formeze dintre credincioșii uneia ori alteia confesiuni ; — și care a fost urmarea acestor măsuri și dispozițiuni, pretutindeni, unde s'a încercat resolvirea chestiunii religioase pe această cale ? Oare nu neîntrerupt conflicte a confesiunilor ; asuprirea aceleia, care într'un cerc oare-care s'a văzut în minoritate ; și ca urmare a toate acestea, o luptă sângeroasă ca de un veac, care a zguduit cele mai puternice state, a pricinuit o ireparabilă rupere până în ziua de azi la una din cele mai mari națiuni ale Europei, pretutindenea împedecând progresul civilizațiunii ? Lupta într' un stat a fost mai sângeroasă ; în altul a adus la totala asuprire a câte unei confesiuni; dar în tot locul, unde n'a reușit aceasta și împăcarea confesiunilor s'a căutat pe calea de a le stabili în lege sfera de drept și privilegiile, urmarea a fost aceeaș: cetățenii fie-cărei astfel de țări separându-se după confesiuni, au stat ca dujmani lâng'olaltă și pacea și liniștea confesională s'a ajuns cu atât mai puțin, cu cât a fost mai mare numărul legilor alcătuite spre acest scop. Evul mai nou a fixat și 'n aceasta privință direcții nuoi. In locul sferelor de drept și a privilegiilor s'a așezat principiul libertății religionare, 132 după care osebirea confesională nu ezercită nici o influență asupra drepturilor civice ale individului. S'a recunoscut că asupra întrebării la care confesiune aparține cineva, hotărește numai propria-i conștiință și că respândirea și cultivarea fiecărei religiuni este a se bizui pe zelul credincioșilor, rămânând singura chemare a legilor, să apere pe fiecare în usarea de aceasta libertate; — și iată în măsura, în care principiul s'a aplicat:: chestiunea religioasă era aplanată. Libertatea n'a sistat emularea zeloasă între diferitele confesiuni, acărei aparițiuni așa de interesante le aflăm în America de ost; n'a micșorat proselitismul pe pe care-1 întâlnim în Englitera mai mult ca oricând ; dar pacea prin toate aceste nu se tulbură și putem cu siguranță afirma, că niciodată n'a existat mai perfectă înțelegere între osebitele confesiuni și că sfera de drept a fiecărei confesiuni chiar și 'n țari, unde vre-una — ca de ex. protestanții în Franța face numai o mică minoritate a populației, niciodată n'a fost mai perfect asigurată. Analogia între mișcările naționaliste a veacului nostru și a celor religioase din vremile anterioare, residă 'n firea lucrurilor. Cele două, — cu privire la obiect așa de osebite mișcări — nizuesc spre un țel, care la una e libertatea religioasă la cealaltă naționalistă, dar în amândouă cazurile e libertatea. Amândouă mișcări își trag puterea din forța, pe care o au ideile asupra sufletelor oamenilor. Și locul, pe care-l ocupa unii atât în mișcarea religioasă, cât și în cea naționalistă, depinde nu dela teritorul, pe care 133 locuesc, ori dela clasa, căreia aparțin, ci singur numai dela convingerea lor personală. Dar' oare analogia aceasta, care indiscutabil ezistă privind fie cauzele fundamentale ale mișcării, f ie decurgerea ei: nu justifică oare părerea noastră, că și chestiunile naționaliste a veacului nostru se pot rezolvi numai pe calea care s'a dovedit atât de ducătoare la scop la mișcările religioase; n'ar justifica oare aceasta chiar și atunci, dacă n'am putea aduce în spriginul acestei păreri acea experiență generală că primejdia chestiunii de naționalitate depinde pretutindenea dela măsura cu care se aplică în țările singuratice pentru arangiarea divergențelor naționaliste principiul libertății individuale și că pânăce de cs. în America, Elveția și Belgia diferitele naționalități locuesc în pace lâng'olaltă: certele naționale acolo au devenit mai ascuțite, unde, ca de ex. în Ardeal s'a stabilit în lege sfera de drept a fiecărei naționalități și s'a garantat starea lor privilegiată. După toate aceste experiențe, ce ne zac înainte, putem afirma cu siguranță, că pentru sistarea certelor la cari au dat ansă în veacul nostru osebirile naționale și cari amenință unele state cu serioase pericole, pân'aci libertatea s'a dovedit de cea mai puternică panacea și aceasta zace în firea lucrurilor. O astfel de mișcare, ce s'a produs prin asuprirea reală ori închipuită a unora: prin nimic altceva nu se poate mai bine potoli decât îndepărtându-i-se cauzele. — In politică însă cel puțin încât e vorba de rezolvirca chestiunilor practice nu există regula generală care să n'aibă excepții și oricât de mult 134 am fi convinși despre felul recunoscut în general de practic al unui sistem, înainte de a-i încerca aplicarea într'o anumită ,țară, e nevoie, să fim cu osebită atențiune la situația și împrejurările aceleia. Ungaria, tocmai cu privire la împrejurările ei naționale e 'ntr'o stare cu totului specială, Relațiunea, în care stăm cu imperiul, înrudirea ba chiar identitatea națională la o parte a locuitorilor țării cu popoarele țărilor învecinate; întreagă evoluția noastră istorică și mai ales evenimentele ultimelor vremi, cari au săpat brazde adânci în sufletele cetățenilor acestei țări: sunt tot atâtea cauze, esplicând indiscutabilul fapt, că divergențele naționaliste la noi sunt mai ascuțite decât aiurea și că măsuri cari în alte țări s'au dovedit proprii a resolvî chestiunea aceasta: la noi nu promit aceleaș rezultate. Pe deoparte singuraticele naționalități, cari veacuri dearândul s'au simțit oprimate în libera-le desvoltare, la noi cer garanții mai tari pentru asigurarea viitorului lor, pe de altă parte mai multe garante cere și țara, acărei viitor e din toate părțile amenințat, drept-acea libertatea, care în alte părți s'a dovedit suficientă pentru rezolvirea acestei chestiuni, la noi nu satisface dorințele fiecărei naționalități, și totuș e mai mult, decât ce le putem oferi fără sacrificarea intereselor statului. Acesta e reproșul, ce-l aduc părtinitorii mai zeloși ai diferitelor naționalități și aceia, cari se 'ngrijesc de unitatea țării, împotriva acestui fel de rezolvire a chestiunii naționaliste. 135 Să vedem, încât e corectă părerea aceasta? Avem o chestiune curat practică înaintea noastră; s'o examinăm deci din punct de vedere curat practic adecă lăsând la o parte orice excursiuni teoretice, și ținând seamă numai de împrejurările patriei noastre: să ne punem cele două întrebări: l-iu: drept e oare, că pretențiunile diferitelor naționalități ale patriei noastre nu se satisfac acordând fiecăreia deplină libertate? 2-a: drept e oare, că libertățile acordate naționalităților strică unitatea și primejduiesc existența țării ? XIV. INFLUINȚA LIBERTĂȚII ASUPRA SINGURATICELOR NAȚIONALITĂȚI. Patria noastră în privința chestiunilor de naționalitate are o situație cu totului particulară. Asta o auzim de nenumărateori, și e corectă, însă precum la patria noastră, așa la fiecare țară, și precum la chestiunea de naționalitate așa la orice chestiune se potrivește; pentrucă 'n definitiv nu înseamnă mai mult, decât că orice chestiune se poate rezolva numai după cântărirea exactă a împrejurărilor cari ezercită influință asupra ei. Și cari sunt acele împrejurări particulare ale patriei noastre? întâia: numărul diferitelor noastre naționalități, și împrejurarea că nu locuesc în masse compacte ci cât se poate de amestecate, neputânduli-se astfel fixa hotarele geografice. Nu există în patria noastră naționalitate, din care o parte n'ar locui într'un astfel de ținut, unde majoritatea se compune din altă naționalitate. Așa întâlnim Slavi pe Alföld, Maghiari în Ungaria de sus, — ne mai amintind pe Germani cari sunt împrăștiați în 137 țara întreagă, și afara de un comitat, nici unde nu constituesc majoritate. A doua e: alipirea națiunii noastre către așa numitele instituțiuni municipale ale sale. E indiscutabil, ca aceste particularități ezercită o mare influință asupra resolvirii chestiei de naționalitate; însă această după părerea mea sta într'aceea, că tocmai pentru aceste împrejurări, la noi o altă deslegare a chestiunii decât cea a asigurării deplinei libertăți, nici închipui nu se poate. Tocmai imposibilitatea de a demarca astfel de granițe naționale, cari să nu cuprindă între sine și pe alte naționalități este cauza pentru care prin împărțirea teritorială nu satisfacem pretențiiile naționalităților. Și tocmai pentrucă națiunea se alipește de vechile ei instituții municipale, e de sperat, că deplina libertate, ce legea oferă fiecărui individ îi va câștiga fiecărei naționalități influența, ce cu drept cuvânt îi compete. împărțirea țărilor după teritorii, chiar și acolo unde — ca d. es. în Tirol stau numai două naționalități în masse compacte față 'n față e ceva dificil, și totdeauna periculos, pentrucă frânge unitatea, prealabila condiție a oricărei forțe. Dar împărțirea între astfel de împrejurări e cel puțin posibilă; dacă divergențele ce se nasc pe urma unei astfel de împărțiri la început sunt ascuțite, este cel puțin de sperat, ca mai târziu ajungând, după amare experiențe cele două naționalități la convingerea că fiecare nu-și poate nici oprima nici contopì rivalul: rivalii abzic în sfârșit daca și nu de pofta de expansiune, cel puțin de în- 138 cercările de a se asupri unul pe altul. — Dar' dacă într'o țară stau față 'n față, nu doua, ci șase naționalități, fiecare solicitând recunoașterea legitimității sale, și fiecare pășind cu aceleaș pretenții față de stat: cine poate oare aștepta aceasta? Nu vreau să le prezint dificultățile mai mari decât ce sunt, și fac abstracție dela ce se produce în cercul aceleași naționalități prin osebirea confesională și de es. la compatrioții noștri sârbi, atrofiază cu totul simpatiile, pe cari le-am aștepta dela limba comună: și nici nu vorbesc de acele naționalități mai mici, cari deși stau în înrudire .cu altele mai mari, totuși au sentimentul unei proprii individualități nu numai pe cele mai mari, naționalitatea maghiară, germană, slavă, sârbă, rusă și română. In ce chip să se facă împărțirea ca prin aceasta fiecare dintre naționalități în părțile ei număroase să nu se simtă atinse? Nu vorbesc de Maghiari, cu a căror convingeri de drept împărțirea teritorului după naționalități nici odată nu se împacă și nu de Germani, cari prin orice fel de împărțire, nici odată nu-și vor putea validitâ aspirațiile lor naționale: ci sa ne îndreptăm privirea esclusiv asupra naționalităților în numele cărora se cere împărțirea. Repet: mișcarea naționalistă nu este produsul unei agitațiuni meșteșugite, nu este lupta împotriva unor principii teoretice ori gravamene închipuite; ci urmarea necesară a întregei noastre desvoltări de pân' acì, întrucât scopul întregei mișcări nu e altceva, decât ca principiul libertății individuale, să se aplice și în cercul naționalită- 139 ților. O astfel de mișcare precum nu se poate oprima cu violență, așa nu se poate potoli cu concesiuni date la aparență, ci numai așa, dacă vom satisface trebuințele, ce i-au dat naștere; și astfel în cașul present, numai atunci dacă îndepărtând obstacolele prin cari singuraticul cetățean s'a simțit împedecat în ezercitarea liberă a naționalității sale, fiecare individ, precum în altele așa și cu privire la naționalitate să se poată simți deopotrivă liber. Nimeni nu poate trage la îndoială, că voivodatul sârbesc, ori căpitanatul românesc, care ar cuprinde numai pe cetățenii aparținători acestori naționalități, nu ne stă în putere a-l demarca, și că și mai puțin se poate executa o astfel de împărțire, pe lângă care o mulțime de membri ai acestor naționalități să nu locuiască pe un teritor, pe care legea l-a fixat ca proprietatea altei naționalități; și că prin urmare nu se poate închipui o astfel de împărțire, în care drepturile, de care se bucură individul ca membru al unei naționalități, n-ar depinde dela împrejurarea, ca să locuiască pe teritorul fixat propriei sale naționalități. Dacă odată Sârbii din Buda și Slavii de pe Alföld pot pretinde aceeași libertate pe seama naționalității lor, ca și cum aceia ar fi în Sirrniu, ceștialalți în Ungaria de sus ; și când aceasta li-s'ar refuza, s'ar putea cu acelaș drept plânge de asuprire: cum am putea oare satisface aceste dorințe contradictorii dacă nu singur numai prin faptul că vom asigura fiecărui individ deplină libertate și în privința națională? 140 Incontestabil deci, că după ce Ungaria se osebește de alte țări tocmai prin numărul naționalităților sale și prin faptul, că nu se pot irage granițele geografice a singuraticelor naționalități și după ce pretențiunile naționalităților nu se pot împlini prin împărțirea teritorului nostru: singura cale, deschizându-se resolvirii chestiunii naționaliste în patria noastră se poate căuta numai în deplina asigurare a libertății individuale. Vechiul nostru sistem administrativ și dragostea națiunii noastre pentru el — aceasta a doua, nu mai puțin importantă prticularitate — oferii garantă, că libertatea, pe care o dă legea individului întru libera dezvoltare a naționalității sale, nu va rămânea literă moartă. Dacă pe de o parte se proclamă drept principiu, că legea, precum în privința religiei, așa și în privința naționalității nu cunoaștem nici o osebire între cetățeni și că nici o naționalitate nu-și poate vindica drepturi, cari celorlalte li-s'au refuzat; dacă prin urmare nu este cerc, în care singuraticul să fie împiedecat întru folosirea limbei sale și stabilirea limbei oficiale depinde în fiecare cerc esclusiv dela voința majorității; dacă, cu un cuvânt, am stăvilit principiul celei mai desăvîrșite libertăți în privința limbii și naționalității : atunci situația, ce fiecare naționalitate ocupă în patrie, depinde în cea mai mare parte dela aceeaș pietate, cu care singuraticii se alipesc de naționalitatea lor; e însă incontestabil că asupra 141 acesteia are o mare influință și organizația administrativă și că aceasta se poate așa arangia, că libertatea asigurată în lege pe seama fiecărei naționalități, în practică nu există. Intr'o țară, acărei administrație s'a arangiat după principiile centralizației riguroase, unde cetățenii, în afară de corpul legiuitor, nu pot avea altundeva cuvânt asupra trebilor publice și întreaga diriguirese face prin funcționarii guvernului: efectul principiilor depuse în lege nu poate fi decât prea disparent. Fiecare se poate eșofâ liber pentru naționalitatea sa, poate încerca terenul de întruniri pentru dezvoltarea și răspândirea limbii sale și dacă înaintea legii vrea să vorbească în propria sa limbă o poate face aceasta liber; dar' dupăce guvernul central nu poate dirigui deodată în șasă limbi, incontestabil, că în măsura, în care s'a lățit principiul centralist, se restrînge terenul, ce se deschide limbilor singuratice în administrație; sică acolo, unde instrucția, ca și în orice stat centralist s'a concentrat în manile guvernului, naționalitățile nu mai au nici măcar garanta, că interesele lor în jurul instrucției, care e cea mai principală pentru dezvoltarea lor, vor fi deplin respectate. Pe lângă organizația noastră comitatensă, — ori mai bine zis, pe lângă o organizație comitatensă cum este aceeace se conturează în legile din 1848 în care se deschide un teren larg vieții comunale și comitatense și întreaga administrație se așează pe principiul autonomist: putem afirma tocmai contrarul. In țeară centralistă guvernul, chiar presupunându-i cele mai bune intențiuni nu poate 142 apăra naționalitățile în minoritate împotriva preponderanței majorității; pe lângă o astfel de organizație administrativă pe care o reclamă geniul națiunei noastre, asuprirea naționalităților mai mici devine imposibilă. Pentrucă, comitatul neputând fi oprit să uzeze de limba pe care o vorbește și înțelege majoritatea sa; să s'adreseze către alte municipii, aparținând aceleiaș naționalități, în limba sa; și că, cu un cuvânt să decreteze aceasta limbă de a sa oficială și s-o întrebuințeze în toate afacerile pe cari organizația noastră administrativă le-a rezervat comitatelor; și având comitatele singuratice față de guvernul central în parte aceaș libertate pe care o au comunele față de dânsul ; guvernului, ba chiar municipiilor le lipsesc mijloacele, prin cari ar putea octroa naționalitatea majorității asupra altora, și dac'ar voî să restrîngă pe aceste din urmă în cercul comitatelor și a comunelor, spre pildă punând cunoștința vreunei limbi drept condițiune elegibilă a deputaților comitatenși ori dietali: o astfel de lege ar da prilej la o mare discuție, s'ar putea decide prin o mare majoritate, și ar putea pricinui adâncă nemulțumire și mari divergențe, dar de respectat abea se va respecta. Unicul avantaj, care, într'aceste îrnpregiurări îi va reveni unei naționalități este, că în interesul înlesnirii, administrației se va fixa o limbă, ca limbă oficială a legislației și a guvernului central, și eu sunt convins că aceasta, cu învoirea fiecărei naționalități a patriei va fi cea maghiară; e evident însă ca aceasta poate cu atât mai puțin îm- 143 pedeca pe diferitele naționațități în desvoltarea lor, cu cât, nici aceea ca cineva să folosească în desbaterile legiuitoare propria-i limbă, nici aceea ca guvernul central să primească scripte adresate lui în orice limbă, și să le resolve, nu va esclude. Când prin legile din 1848 am sistat privilegiile nemeșești și am lățit drepturile politice și civice asupra fiecărui locuitor al țării pe lângă un astfel de cens, în urmarea căruia, drepturile acestea într'o parte a țării se ezercită prin aceia, cari în majoritatea lor nu aparțin naționalității maghiare: pentru validitarea practică a egalei îndreptățiri naționaliste se cere executarea legilor din 1848 și ca în organizația noastră administrativă, să rămânem credincioși principiului autonomist, adecă acelei forme administrative pe care un lung trecut și datinile și moravurile națiunei noastre le-a contopit cu întreagă existența noastră. Susținând principiul egalei îndreptățiri și ținând la organizațiunea noastră administrativă, situația, ce naționalitățile ocupă în țară, va depinde numai dela voința lor și dela libertatea, ce se va asigura vieții municipale în țara noastră; sub aceste condițiuni împăcarea naționalităților poate fi numai chestie de timp, care după ce a potolit patimile și a redus pretențiile singuratice la măsura ce se împacă cu interesele țării și cu pretențiile juste ale altora: de odată va convinge pe toate naționalitățile patriei, că tot ce s'a putut ajunge între acestea hotăra, s'a ajuns. XV. DREPT E OARE, CĂ LIBERTATEA DEPLINA ACORDATĂ NAȚIONALITĂȚILOR PRIMEJDUEȘTE EXISTENȚA ȚĂRII ? Influința, pe care organizația noastră municipală și principiul egalei îndreptățiri depus în legile din 1848 ar ezercita-o asupra stării naționalităților, cari mai 'nainte, — când drepturile politice erau privilegii nemeșești — erau în mare parte excluse dela aceasta: e clară; și deși opiniunea, că starea naționalităților se poate asigura numai prin împărțire teritorială, câștigă și acum aderenți: zi cu zi sporește numărul acelora, cari ținând înnaintea ochilor interesele lor nu personale ci naționale, recunosc, că promovarea acestora depinde nu dela privilegiile acordate singuraticelor naționalități, ci dela aceea, că garantându-se libertatea individuală a fiecărui cetățean al țării administrația și exercițiul drepturilor noastre politice să se organizeze astfel, ca fiecare naționalitate din patrie să găsească o sferă, în cadrele căreia să-și poată liber dezvolta naționalitatea sa. Sunt mai puțin clare avantagiile acstui sistem, privindu-le din punctul de vedere al intere- 145 sului naționalității maghiare ori al intereselor generale ale țării; și eu nu mă mir dacă, — mai ales din punctul de vedere ultim — se dau pe față scrupuli și mulți judecă de periculoase pentru viitorul țării libertățile depline ce s'ar acorda naționalităților. Pericolele există, și nimeni, cine ne privește situația și direcția pe care o urmează mișcările naționaliste, nu le poate trage la îndoială caracterul lor serios; însă existența acestor pericole nu se poate aduce împotriva acelei direcții, pe cari eu o cred mai potrivită pentru deslegarea chestiunei naționalităților, anume nu pentru motivul, că pericolele acestea sunt urmările firești ale situației noastre, și adoptându-se acum principiul egalei îndreptățiri, nu se pot evita; și pentrucă dacă există un remediu al acestor primejdii, acesta se poate afla numai în libertatea acordată naționalităților. In ce privește pe cea dântâiu: afirmațiunea mea e evidentă. — Legile din 1848 generalizând drepturile politice asupra fiecărui cetățean al terii, în urma entusiasmului ce-l vedem manifestându-se între cetățeni pentru naționalitatea lor, suntem în drept a presupune cu siguranță, că aceștia își vor folosi fiecare situația în interesul propriei lor naționalități. Fără preocupare privind însă lucrul, ușor ne putem convinge și de contrarul. Admit, că primejdiile ce s'au deslănțuit asupra patriei și asupra naționalității maghiare prin recunoașterea principiului egalei îndreptățiri, devin atât de grave numai prin libertatea ce le este asigurată naționalităților în organizația noastră administra- 146 tivă, și admit, că dacă libertatea politică se stabilește într'o astfel de formă, cum era la modă în Francia înainte de cesariat, puterea absolută a majorității legiuitoare și administrația centralistă responsabilă acesteia, ar împărtăși naționalitatea maghiară în așa favoruri, cum niciodată, pân'acì n'a avut; dar abstrăgând chiar dela greutățile, cu care ar ti împreunată întroducerea principiilor riguroase centraliste: oare aceste favoruri de cari s'ar bucura naționalitatea maghiară, pot asigura statul maghiar? Să presupunem, că toate dorințele celor mai fervenți aderenți ai acestei păreri s'au împlinit. Corp legislativ, acărui majoritate dispune de putere absolută în trebile publice; administrație, după cele mai viguroase principii centraliste, și că majoritatea acestui corp legiuitor este îmbibată de cel mai exagerat șovinism pentru supremația naționalității maghiare și administrația uzează de toată puterea pe care i-o dă cea mai perfectă mașinerie administrativă în scopul acesta — și ce-am ajuns oare? Putem atâta ajunge, ca împiedecând libera mișcare a naționalităților în comună și 'n comitat amuțim glasurile, cari umplu azi de temeri pe atâția inși; putem ajunge, ca centralizând toată instrucția în manile guvernului să o folosim pe aceasta de mijloc pentru răspândirea propriei noastre limbi; dar ca diferitele naționalități din patrie să-și piardă conștiința proprie-i lor individualități: asta pe calea aceasta tocmai așa nu o vom ajunge, cum n'au ajuns-o alții cari au probat-o cu aceleaș mijloace împotriva naționalității maghiare, și rezultatul, la care putem calcula va fi, 147 că luată mișcarea dela suprafața vieții publice, va pătrunde în păturile adânci, schimbând aversiunea de azi împotriva limbii maghiare, într'un sentiment de vrăjmășie față de unitatea patriei, față de statul ungar. Dacă prin urmare mișcarea naționalistă amenință cu primejdii patria noastră și există de fapt factori puternici cari țintesc la destrămarea statului; dacă forța de atracțiune, pe care o ezercită naționalitatea comună asupra unei părți a locuitorilor terii este mai tare decât legăturile milenare ce au unit pe fii acestei patrii: putem fi convinși că între astfel de împrejurări, puterea, pe care i-o dă guvernului mașineria administrativă se va dovedi insuficientă pentru apărarea țerii; și ca unitatea limbii oficiale, chiar dacă am reușit s'o octroăm până la protocolul celei din urmă comune și armata de funcționari nu vor putea susținea unitatea terii. Față de astfel de primejdii avem nevoe de alte remedii, pentru resolvirea unei astfel de probleme trebuesc alte mijloace și eu numai una cunosc care ar corespunde mărimii acestei probleme și anume: să satisfacem pretențiunile legitime ale diferitelor noastre naționalități și în chipul acesta să delăturăm cauzele, cari au dat naștere acestei mișcări. Mișcarea naționalistă tocmai pentrucă nu e — cum poate cred unii produsă prin machinațiunile unora — pentrucă nu e rezultatul unei agitațiuni meșteșugite: pentru aceste cuvinte astfel de măsuri, prin cari se satisfac pretenziunile unor corifei, ori se oprimă meșteșugit o aparițiune de neliniște ce se manifestă în spirite, nu 148 vor sista aceasta mișcare. Agitațiile naționaliste ale veacului nostru, sunt numai o ramură a acelei mari mișcări, care a început cu reformațiunea pentru eluptarea libertății și a egalității pe terenul religios și pretutindenea, precum în cercurile religiei unde odată a început, așa și pe terenul naționalist numai atunci va înceta, daca își va ajunge scopul după putință; ori cât de mari sunt jertfele ce se cer dela noi cari ne țineam națiune dominantă în patria aceasta, e sigur, că numai așa vom putea evita primejdiile ce amenință patria noastră. Știu bine, sunt destui cari vorbesc cu mult disprețdespre însuflețireanaționalistă, luându-o deceva efemer, care precum s'a ivit pe neașteptate așa va și dispare, cu atât mai vârtos, cu cât puterea principiilor democratice, necesitatea existenței statelor mai mari, facilitatea și iuțeala comunicațiunei cu un cuvânt direcția de față a întregei noastre civilizații nu e favorabilă pentru separațiunea naționalităților mici; și eu admit, că pot veni vremi, când urmașii noștri vor înțelege tot așa de puțin însuflețirea noastră pentru naționalitate, ca și noi pe aceea care în veacul XI și XII a mânat jumătate Europa la sfântul mormânt; dar' dacă și concedem, că chestiunea naționalistă poate deja peste un jumătate secol se va număra în șirul acelor chestiuni rezolvite, asupra cărora oamenii privesc cu regret; atâta e sigur, că evenimentele cele mai importante a jumătății prime a secolului nostru s'au provocat prin influința principiului naționalist; și că precum întâia putere cesară în Franța s'a frânt nu de înțelepciunea guvernului ci de însu- 149 flețirea națiunei spaniole, ruse și germane: așa în prezent și'n cel mai apropiat viitor, principiul naționalist va ezercita cea mai hotărîtoare influință asupra tuturor acelor țeri unde s'a ivit. Idea de naționalitate, după natura sa nu e idee revoluționară, ba încât se întemeiază în mare parte pe istorie și stă în nex cu moravurile poporului înrîurește tocmai în direcție contrară: și dacă în epoca de față totuși îi vedem efectul contrar, cauza trebue căutată în atitudinea ce unele state au luat față de naționalitățile lor, pășind cu vrăjmășie împotriva ideii, căreia în decurgerea acestui secol și-au putut mulțumi existența. Aceasta s'a întâmplat și se va întâmplà fără 'ndoială și 'n patria noastră: și dacă în numele unității terii preconizăm astfel de principii cari împedecă pe naționalități în libera lor dezvoltare; dacă uităm, că oamenii mai ușor sufăr cea mai mare nedreptate, decât o astfel de stare, care le pricinuește zilnic mici, dar continue neplăceri și că pentru aceasta o administrație vexatorică produce nemulțumiri mai adânci decât cel mai cras despotism; dacă ignorând influența ce aceasta idee ezercita asupra sufletului milioanelor, ori pornind din convingerea, că nu se împacă cu unitatea statului nostru, ne arangiăm viața constituțională în contrast cu aspirațiile naționaliste: aceste aspirații, precum pân'acì, așa și d'aci încolo ne vor amenința cu primejdii viitorul. Dar' tot atât de sigur e, că în măsura în care împăcând pretențiile naționaliste am dovedit, că existența statului nostru nu primejduește pe diferitele naționalități ba este chiar o mai mare garantă a liberei lor dezvoltări: 150 aceea, ce părea periculos, devine chezășia viitorului nostru și greutățile cu cari luptăm, se vor întoarce împotriva vrăjmașilor existenței noastre de stat, învingerea lor nefiind nici pentru dînșii mai ușoară, ca și cum ni-a fost nouă. Neputând oprima sentimentele ce izvoresc din idea naționalistă, aceasta ca pân'acì, așa cel puțin o vreme oarecare va ezercitâ și d'acì 'ncolo influență hotărâtoare asupra tuturor împrejurărilor noastre, dar modul acestei influențe depinde cu totului dela noi; și fiind pe deoparte siguri, că 'n această parte a Europei nu se poate forma stat mai mare cuprinzând mai multe naționalități; pe de altă parte nici cei mai înfocați aderenți ai naționalității maghiare neputându-se legăna în speranța cu una cu două a contopi aceste naționalități în cea maghiară; și dupăce prin urmare, orice s'ar întâmpla, diferitele naționalități ale patriei noastre nu pot aștepta dela viitor mai mult, decât ca condițiile de înaintare ale naționalității lor să fie asigurate în stat și noi Maghiarii nu putem cere altceva, decât ca compatrioții nostrii de diferite limbi să țină cu deopotrivă credință la patria comună: pentru delăturarea divergențelor, pricinuite prin mișcarea naționalistă, ba chiar pentruca sentimentele naționaliste sa devie cea mai sigură garantă a statului și libertății noastre, nu e nevoie de altceva, decât ca 'n locul viselor frumoase să ținem înaintea ochilor noștri starea-ne reală și să abdicăm la dorinți, acăror realizare, judecând cu minte, o recunoaștem singuri de imposibilă. Alegerea e în mâna noastră, dar' nu e neîn- 151 doios și aceasta este, că urmările aceleia, fie bune, fie rele, le va simți, nu una ori alta naționalitate, ci toate deopotrivă; și tocmai în aceasta comunitate a intereselor noastre conzistă chezășia în care eu văd rezolvirea norocoasă a acestei chestiuni. XVI. INCHEERE. Și acum să recapitulăm pe scurt cele zise. In istoria civilizațiunii noastre mai nuoi, nu găsim moment, în care idei să nu fi ezercitat influință hotărâtoare asupra înaintării omenești; și întreg cursul civilizației noastre s'a determinat prin acele schimbări, ce s'au întâmplat în aceste idei când deodată, când gradat. Privind unele epoce, observăm cele mai mari deosebiri, ba chiar contraste aparente în aspirațiunile omenești și ideile croind directivele acestora; dar îndreptându-ne privirea asupra întregului curs al civilizației noastre, apare numai acea cale a consequenței, pe care vedem genul omenesc într'o într'o anumită direcție mergând înainte, întreaga-i evoluție nefiind altceva decât o neîntreruptă năzuință spre țelurile, pe cari le-a arătat creștinismul, în privința cărora ideile ivite în singuraticele secole servesc numai de mijloace și sunt imediat schimbate cu altele, îndată ce nu mai fac serviciu înaintării generale și împedecă libertatea, egalitatea și comunitatea fericirii ome- 153 nești spre care nizuiește civilizațiunea creștină. Ceea-ce în general zicem despre întreaga desvoltare a civilizației noastre, aceasta stă și despre epoca noastră și influința ce ideia naționalistă o ezercită asupra ei, este numai repetarea acelor apariții, pe cari le întâlnim în alte epoce, asupra influinței altor idei. Precum între cauzele, cărora ideia naționalistă și ideile dominante ale altor epoce își mulțumesc efectul general, așa și 'ntre mișcările, cari au provocat în veacul nostru ideia naționalistă și 'n alte veacuri, alte idei, găsim cea mai mare analogie; drept aceea putem presupune asemenea analogie și cu privire la rezultatele, pe cari le putem aștepta dela această mișcare, putem adecă presupune că șî ideia naționalistă își va atrage după sine consecințele-i firești; dar numai pan' atunci, până ce, acestea nu ajung în contradicție cu direcția, pe care civilizația o urmează în progresul ei, și că această influență, pe care o putem aștepta dela ideia naționalistă, la nici un caz nu se extinde așa de mult, ca să schimbe imediat orice stare de stat și socială, și să transforme tot ce există. Precum în altele, așa și 'n cazul acesta, mărimea și direcția influenței ideii depinde dela împrejurările, între cari se încearcă în diferitele țări crearea ei; și precum ideia ezercită asupra acestor împrejurări influința modificatoare: așa împrejurările reezercită asemenea influința asupra acelei forme în care ideia este realizabilă; de unde e clar, că problema, acărei rezolvire a devenit necesară prin chestiunea naționalistă, 154 este pretutindenea una și aceeaș, dar că mijloacele prin care e posibilă această deslegare sunt diferite și se pot fixa, numai luându-se în considerare diferitele împrejurări ale diferitelor țari. Aceasta e, ce în scrierea prezentă am încercat cu privire la Ungaria. Am înșirat pe scurt cauzele, pentru cari chestiunea de naționalitate ezercită în vremea din urmă, o așa de mare influință asupra vieții noastre publice și se discută cu atâta pasiune. Am fixat divergența de opiniuni, ce există în patria noastră, chiar și cu privire la interpretațiunea conceptului de naționalitate și acele contraste, care în urmarea aceasta se produc între pretențiile ce se fac în numele idei naționaliste, și am arătat legătura, în care, împotriva acestor aparente contraste, stau interesele diferitelor naționalități cu interesele patriei comune; așa că rezolvirea chestiunei numai atunci e de nădejduit, daca principial având înaintea ochilor deplina egalitate de drepturi, nu ne uităm nici de pretențiile singuraticelor naționalități nici de faptul, că împlinirea tuturor acestor dorinți depinde dela susținerea unității țării și a libertăților ei constituționale. In fine comparând cele doua direcții, recomandate pentru deslegarea chestiunei noastre naționaliste, mi-am esprimat convingerea; că, după ce sistemul, să se fixeze în legi sfera de drept a fiecărei naționalități, în patria noastră nu se poate practic aplica: după ce, aplicarea acestui sistem, în loc de a aplana divergențele naționaliste ar avea drept 155 urmare o mai mare restrângere a libertăților individuale și civice; și dupăce, asta ar avea după toate prevederile drept urmare, întâi dizolvarea patriei noastre și a monarchiei austriace, în aceeaș vreme însă ar împedecà formarea oricărui stat mare în aceea parte a Europei care în privința variației naționalităților este în aceeaș situație, prin urmare ar strica viitorul tocmai a acelor naționalități în interesul cărora se propune; dupăce, cu un cuvânt, dacă luăm în considerare situația terii noastre, direcțiile epocei și adevăratele dorințe ale naționalităților, ajungem Ia convingerea, că împărțirea teritorului terii și a funcțiunilor după națioualități, propunerea unora pentru sistarea chestiunii naționaliste ar atrage după sine numai nuoi complicații, numai ascuțirea contrastelor existente; pentru toate acestea: rezolvirea chestiunii naționaliste în patria noastră se poate ajunge numai prin lărgirea libertății individuale și susținerea neatârnării noastre constituționale, și pentru executarea practică a egalîndreptățirii naționaliste, dela care depinde deslegarea acestei chestiuni, în patria noastră nu se cere altceva decât executarea cinstită a legilor din 1848 și aceea ca în organizațiunea noastră municipală să menținem principiul autonomist. Ca și cuvântul, într'o strâmtoare de stânci, așa și idea, care într'o epocă oare-care face mult ecou, prin zgomotul mare, ce pricinuește, devine neînțeleasă; aceasta s'a întâmplat în zilele noastre și cu chestiunea naționalistă; dar cine, învingându-și amărăciunea primită în decursul lungei dis- 156 cuțiuni, în locul dorințelor ține înaintea ochilor numai ceeace cu mintea sănătoasă se poate crede de ezecutabil: poate va primi părerile aceste și ceeace probabil nu-i va succede scrierii de față, aceasta o putem aștepta dela vreme, care cu siguranță va dovedi, că chestiunea de naționalitate în patria noastră numai pe calea aceasta se poate rezolvi; pentrucă o mișcare ce s'a pornit în numele libertății și numai spre asigurarea acesteia, singur prin libertate se poate termina; pentrucă îndreptându-ne privirea asupra marei mișcări religioase, care este în cea mai mare analogie cu mișcarea naționalistă și privim starea acelor țări în cari stau diferitele naționalități, esperiența verifică părerea aceasta; și în fine, pentrucă ceeace a dovedit întreaga istorie a civilizației noastre despre influența ideilor dominante, aceasta va dovedi-o și experiențele epocei prezente: că fiecare idee devine în vre-o epocă numai în acea formă dominantă, în care o cere interesul înaintării generale, și că fiecare, își perde puterea ce a avut, când ajunge în contrazicere cu direcția "generală pe care o urmează civilizația în progresul ei; și că tocmai pentru cuvântul acesta, purcezând la rezolvirea chestiunei în senzul conceptelor lumei vechi și readucând împregiurările evului mediu, înființăm cu naționalitățile un nou fel al sistemului de castă; regulând condițiunile diferitelor naționalități nu după exemplul Svițerei și Americei, ci așa cum s'a întâmplat înainte de 1848 în Ardeal, unde unor anumite naționalități li-s'au garantat drepturi speciale, în teritorii speciale; căutând aplanarea ches- 157 tiunii nu în libertate ci în privilegii ce s'ar acorda cutăror naționalități și cu un cuvânt, uzând de astfel de principii în chestiunea aceasta cari stau în hotărâtă contradicție cu întreaga direcție a civilizațiunii noastre: aplanarea pacinică a chestiunii devine imposibilă. O știu bine, că sunt mulți, cari afirmă aceasta; și dacă esaminăm pretențiunile ce se fac în numele ideii naționaliste și aceste ar atrage după sine corigarea harței Europei, ba chiar ar împedica într'o parte a Europei formarea oricărui stat mare respective independent; dacă vedem încurcătura, ce există chiar cu privire la interpretarea chestiunii naționaliste și patima, cu cari pășesc pretențiunile: în adevăr pare ca și cum civilizația noastră e amenințată prin chestiunea aceasta de o nouă primejdie, ce se poate delătura numai zdrobind curentul ce și-a pus de țintă eluptarea de drepturi naționaliste. - Dar eu nu împărtășesc aceste îngrijorări, și în încurcătura ce s'a născut în jurul acestei chestiuni, nu văd decât repetarea acelor apariții, ce acolo sunt la ivirea fiecărei idei nuoi și ai putea zice dovedesc numai celeritatea impulsului, ce fiecare idee nouă dă progresului general. Cine nu cunoaște tulburările la cari a dat ansă și dă și 'n zilele noastre idea libertății și a egalității; — cine n'a auzit ponosurile zilnice pe cari le aduc împotriva acestor idei, adversarii lor? Nu s'a zis oare de o mie de ori, că distrugându-se principiul autorității se destramă toate statele lumii; că principiul liberei investigații va zgudui principiile morale pe cari stă așezată societatea, 158 va distruge legăturile care unesc pe oameni ? — Nu se susține oare până azi, că egalitatea face imposibil orice stat, cari nu se pot închipui fără subordinație, nimicește dreptul de proprietate și cu dânsul toată civilizația noastră; — și nu s'aduc oare fapte cari înadevăr par a justifica aceste afirmări ? — Pentrucă cine poate nega, că libera investigație într'adevăr a zguduit multe! că libertatea politică, acolo unde a fost refuzată, a amenințat statele cu zguduire; că în numele egalității se fac pretenții, cari tulbură orice ordine și primejduesc întreaga civilizațiune; — și totuși privind fără preocupare marea mișcare căreia i-a dat naștere principiul libertății și egalității, cine nu va recunoaște că aceea luată în întreg a promovat civilizația, ba că este chiar condițiunea prealabilă a progresului culturii noastre. Totul ce s'a zis, împotriva libertății și egalității se poate cu tot dreptul spune și împotriva principiului naționalist și primejdiile, cu cari mișcarea aceasta la aparență ne amenință civilizația, nu sunt mai puține; dar oare nu putem face aseminea asemănare și cu privire la cauzele finale ale ei ? Se aseamănă și turnului babilonic veacul nostru, care cu îndrăznețele lui aspirații nu cunoaște hotar și care ar vrea să-și înalțe până la cer clădirea civilizației sale, dar acărei provocatoare aspirații D-zeu le pedepsește acum așa, că a amestecat din nou limbile oamenilor. Primesc asămănarea, dar după părerea mea e rău aplicată. — Nu popoarele pământului, ci un tiran imprudent a voit să ridice turnul, care 159 s'ajungă până la cer și împrăștierea ce s'a făcut prin amestecarea limbilor l'a pedepsit numai pe tiran; dar pentru popoare a fost o binefacere a provedinței, care n'a voit ca în muncă de soboli să-și mistue puterile pentru preamărirea unuia, ci li-a împrăștiat, ca să fructifice pretutindenea. Ceeace în cartea sfântă cetim despre zidirea turnului babilonic prima mișcare pentru libertate, acărei amintire a rămas — este întâiul protest pe care-l cunoaștem al genului nostru contra puterii absolute, și în senzul acesta mișcările naționaliste ale veacului nostru sunt în adevăr continuarea acestei întâmplări, întreaga mișcare nefiind altceva decât aplicarea nouă a acelor principii, pentru cari omenirea veacuri întregi și-a vărsat sângele, nefiind altceva decât urmarea firească a convingerii, că dupăce fiecare om s'a născut spre libertate și dupăce toate privilegiile de clasă s'au șters și drept bază a societății noastre, s'a acceptat deplina egalitate de drepturi nu putem refuza aceste principii nici când ele se cer pentru regularea raporturilor dintre întregi popoare. Dar având încredere în urmările binefăcătoare ale libertății, și recunoscând minunile pe cari ni le-a dat egalitatea în epoca noastră: ce ne îndreptățește oare să dubităm în efectul acelorași principii, aplicându-se în sfere mai largi? Tocmai fiindcă mișcarea naționalistă este numai o ramură a marilor mișcări a epocei noastre și aceea decepțiune, care confundă egalitatea de drepturi cu egalitatea de situații; libertatea cu nimicirea oricărei ordini, zace și aici în firea lucrurilor: e de prevăzut, că și aceasta va da 160 încă prilej la multe și grele lupte; asemenea e de prevăzut și aceea, că nici aceasta mișcare nu va împlini toate acele așteptări, pe cari nu le vestesc drept rezultat final al ei. Precum victoria principiului de egalitate, n'a pricinuit între singuratici urmările pe cari le vesteau unii anteluptători și egalitate, așa cum a înțeles-o Rousseau, nicari nu există: asemenea rezultat putem aștepta și dela izbânda principiului egalității naționaliste. Principii, ori cât ne-am însufleți pentru ele, nu pot schimba firea lucrurilor și acele osebirir cari există între diferiții oameni ori diferitele naționalități — în urmările poziției, trecutului istoric și a capacității lor firești — nu se sistează nici prin legi, nici prin doctrine. Și precum mișcările noastre naționaliste nu pot împlini speranțele acelora, cari, așteaptă dela aceste nu egala îndreptățire a tuturor popoarelor pământului ci egalitatea lor faptică: așa nu vor realiza nici frumoasele fantazii, deșteptate în unii de aceste mișcări cu privire la viitorul neamului lor. Nuoile cercetări filologice dovedesc, că acele popoare pe care știința le grupează la familia arică ori indogermană și a căror luptă constitue obiectul istoriei nuoi și vechi; își trag dintr'o sorginte origina; și mergând înapoi în istoria antică, fost-a vreme, când persanul și elinul ce sta cu el în lupte pe moarte și viață, acesta și latinul, care l-a încălcat, germanii și slavii dujmânindu-se între sine, blândul indian și englezul care 1-a subjugat, toate acestea aveau ca un popor, încă o istorie comună. Progresând mereu știința 161 află tot mai multe puncte de întâlnire între seminția arică și semită și sunt convins, că tot aceasta se va întâmpla și în privința popoarelor ural-altaice, cu cât mai mult se va face obiect de studiu aprofundat cunoștința limbii lor. — Dar când după' atâtea lupte și calamități, în fine se dovedește știențific originea comună a popoarelor pământului, așa că nimeni să nu fie nici într'o îndoială în privința inrudirii lor, solidaritatea lor încă nu s'a fixat și frații cari s'au găsit nu-și vor cădea unii altora în brațe. Siguri putem fi că ceeace n'a succes religiunei, nu-i va succede nici științei, nici politicei, și aspirațiunile de unire a tuturor popoarelor slave ale Europei, fie acele ori cât de frumoase și poetice, ca speculați uni pornite din unitatea genului omenesc, pot fără îndoială produce mari succese morale, dar prin mișcările naționaliste ale veacului nostru, nu se vor realiza. Peste tot după ce marea schimbare, ce a urmat cu dăiimarea lumii vechi, prin distrugerea barbară a civilizației romane și totala prefacere în domeniul ideilor pe urma creștinismului, n'a putut esopera ca o parte a stărilor lumii vechi, să nu se mențină; și dacă și acum jumătatea mai mare a întregei noastre, civilizațiuni zace pe rămășițele lumii vechi, tot aceasta ni-o putem imagina și despre inarea prefacere, la care azistăm ca martori. Dar dacă idea naționalistă nici nu va produce acele mari rezultate pe cari le așteaptă unii dela dânsa; dacă știm cu siguranță, că nu putem aștepta dela dânsa nici egalitatea stării po- 162 poarelor, nici realizarea frumoaselor vise panslaviste: recunoașterea acelui principiu, că precum indivizii așa și popoarele pot să fie în stări osebite, dar în drepturi egale —, entuziasmul oare, cu care atâtea națiuni pe lângă apărarea cu gelosie a propriei individualități ostenesc toate pentru înălțimea propriei lor culturi, nobila emulare, ce se naște între dânsele și generala însuflețire pentru libertate: nu sunt oare mari progrese? — Și dacă privim la acestea, pe care mișcarea naționalistă în parte le-a realizat și cari sunt urmările firești ale ei, nu trebue oare să recunoaștem, că ceea ce stă în fața noastră în mișcarea aceasta, acărei apariții umplu pe mulți de teroare, nu e altceva decât una din acelea manifestațiuni ale provedinței divine, pe cari le întâlnim adese în istorie, tocmai în acele momente când progresul la aparență a devenit imposibil, se ivește o nouă idee, ca doborând ce a fost putred și învechit să deschiză omenirii noui cărări pentru mersul ei înainte. Dacă stă faptul, pe care-l dovedește istoria întregului gen omenesc, că ori ce progres se naște nu din atingerea diferitelor elemente (diferite persoane); dacă recunoaștem, că civilizația noastră numai atunci va putea corespunde înaltei sale chemări, dacă toate popoarele pământului vor participa la munca ei comună și fiecare-și va folosi capacitatea cu care l-a dăruit Dzeu și calitățile-și persoanele ostenind pentru ținta comună; dacă însfârșit totul ce duce la înălțarea individului, ce-l scoate din cercul strâmt al egoismului său conduce la înălțarea umanității: atunci în adevăr efectul puternicei înfluențe ce-o ezer- 163 cită ideia naționalistă asupra culturei noastre în rezultatul său final nimeni nu-l poate trage la îndoială, și de aci urmează și atitudinea ce noi Maghiarii trebue să luăm față de aceasta mișcare. Pentrucă dacă aspirațiile naționaliste ale veacului nostru se pot privi numai de urmări necesare ale direcțiilor în cari înaintează cetățenii Europei, dacă egala îndreptățire naționalistă este numai consecința irefuzabilă a acelor idei cari constituesc temelia societății de azi: nici noi n'o putem refuza aceasta dela noi și viitorul ne depinde, dela partea ce o luăm din munca la care sunt angajate popoarele Europei, întru realizarea acestor idei. Eu înțeleg îngrijorarea unora în chestia națională. Ascultând pretențiunile ce se fac în virtutea ideii naționaliste cari exclud posibilitatea susținerii oricărui stat regulat — ura, cu care pășesc șefii naționalităților împotriva noastră a Maghiarilor — îndărătnicia, cu care ni-se refuză mâna întinsă spre pace: aflăm naturale sentimentele acelora, cari, dupăce orice chip al aplanării pacinice s'a arătat iluzoriu, în sfîrșit cred problema noastră în luptă, pentrucă orice ne-ar aștepta, susținerea unității țării și apărarea propriei noastre naționalități, este prima noastră datorie, înțeleg aceste îngrijorări și știu aprecia aceste sentimente, dar nu le împărtășesc. Căci sunt convins că nici individ singuratic nici națiune — prin ură și invidie nu s'a făcut mai mare, dar nimeni n'a devenit nici mai mic, din pricina, că a fost hulit ori batjocorit. Mărimea, pentru care ne-am născut nu 164 prin păcatul ori lăcomia altora ci numai prin propriile noastre greșeli vom puteâ-o pierde. Viitorul fiecărui popor, după Dumnezeu, care l'a înzestrat cu anumite calități, depinde numai dela tăria voinții sale, și astfel zgomotul ce s'a născut în jurul nostru și exploziunile pătimașe ale adversarilor noștri, pot deveni primejdioase pentru noi numai abătându-ne dela calea desemnată de situația și datoriile noastre. Pentrucă recunosc, că prima noastră datorie este a susțineà unitatea patriei; dar știu, că precum acei muri cari s'au zidit din cele mai felurite petri și cărămizi, de multe ori sunt cei mai tari: așa șì din cele mai diferite elemente se poate alcătui stat puternic; dar știu și aceea că cel ce la zidire în loc de a așeza piatră pe piatră și a le lega cu ciment, ar voî să le contopească: ar perde numai vreme, și că asemenea am procede noi, dacă nemulțumindu-ne cu închiegarea într'un puternic întreg a difemelor naționalități ce locuesc în patria noastră, am voi să ajungem contopirea acestora. Pentrucă, tăgăduiesc, că libertatea deplina acordată naționalităților poate primejdui patria aceasta; dar nu vreau să evit aceste primejdii prin astfel de mijloace, cari în urmările lor sunt și mai primejdioase. — Știm că Constituanta franceză, dupăce prin toate actele sale s'a îngrijit ca puterea executivă să nu fie prea tare, în fine a slăbit-o așa de mult, încât n'a mai putut apăra ordinea,și legalitatea și că și direcția contrară, care nisuește a lua posibilitatea oricărei împotriviri față de guvern, produce ase- 165 menea urmări daunoase și că'n momentul când ne-am înarmat absolut contra exceselor guvernului am creat anarchia — în celalalt, în care am făcut imposibilă revoluțiunea, am creat despotizmul. Și aceasta stă pentru toate; și desigur nimic nu e mai primejdios, decât când într'un stat vroirn să ne îngrădim cu toate măsurile împotriva unor primejdii. Ca și 'n toate altele așa și 'n chestia naționalistă trebue să ne bizuim și pe oarecare cumințenie; căci unde lipsește aceasta, acolo organizație sănătoasă de stat și așa nu e posibilă. Pentrucă 'n fine sunt convins, că existența națiunii maghiare — pentru care a osteni este datoria de căpetenie a vieții noastre și 'n viitorul căreia avem tot așa de nemărginită încredere, pe cât de mare este dragostea ce ne încălzește pentru neamul nostru — că existența națiunii maghiare nu depinde dela privilegii ce s'ar fixa în legi pe seama ei și că viitorul ei nu se va primejdui când ca șî în 1848 nobilimea, așa acum poporul maghiar ar abzice la toate prerogativele sale, dar numai pentrucă în chipul acesta își poate asigura mai bine interesele și libertatea patriei sale și pentrucă simte că pentru a ocupa un loc de onoare între aceste hotăra, nu e de lipsă, ca să fie pusă la acest loc de onoare. Și dacă după atătea acuzațiuni nedrepte ce se ridică împotrivă-ne, dacă în mijlocul primejdiilor, cari ne amenință viitorul și pe cari dujmanii noștri le vestesc de neinvincibile câte odată ni-se strânge inima: să ne întoarcem la 166 istoria viforosului nostru trecut, acesta liniștindu-ne, deodată ne va arăta și calea pe care purcezând vom evita primejdiile. Dupăce națiunea noastră, când a descălicat în actuala-i patrie, a răspuns unei mari necesități, care cerea alcătuirea unui stat puternic această parte a Europei; și pentrucă de când a luat creștinismul întrând în marea înfrățire a popoarelor apusene dânsa a devenit sentinela civiliza-țiunii în această parte a Europei: acesteia avem ai mulțumi, că pânăce alte popoare ale vremilor acestor migrațiuni, au perit, națiunea maghiară a rezistat veacuri întregi împotriva atacurilor, îndreptate de împărăția dela apus și meazănoapte contra neatârnării sale. Fiind din secolul XIV până în cel al XVI fortăreața creștinismului apusean, pe care l-a apărat împotriva Osmanilor: acesteia area-și mulțumi patria poziția ce a ocupat până lacăderea dela Mohács. Fiindcă națiunea noastră n'a căzut în desnădăjduire nici în urma acestei lovituri, și sub steagul creștinismului și-a continuat lupta cu aceeaș energie: d'acea au luptat vitejii a jumătate Europei în șirele noastre, până când de pe zidurile din Buda a căzut semiluna și s'au reîntregit vechile hotare ale patriei. Și fiindcă ia parte la mișcările constituționale ale veacului mai nou, la marile mișcări pentru libertate și egalitate: aceasta este ce i-a câștigat în vremea mai nouă și a menținut până azi simpatiile universale pe seama acestui popor, la număr relativ mic și stând fără neamuri în mijlocul Europei. 167 Știm, că luând Sf. Ștefan creștinizmul și arătând poporului său această nouă direcție, mulți au privit în aceasta pericolul naționalității maghiare și că un mare partid patriotic a ridicat arma împotriva acestui pericol. Știm, că din secolul XIV. până în al XVI. n-am dus lipsa acelora, cari căutau chemarea națiunii noastre în lățirea sa spre apus și spre răsărit asupra boemilor și polonilor; că mai târziu au fost cari au aflat singura garantă a susținerii patriei într'o alianță cu turcii; și că în fine acum înainte cu patruzeci de ani un mare partid în a cărui patriotizm și intenții bune nu dubităm, profeția perirea neamului maghiar prin adoptarea nouilor forme democratice, afirmând, că numai astfel ne vom putea asigura viitorul, dacă vom ținea la instituțiile vechi și ne vom ferî de influințele vremii mai noui. Dar reprivind acum cine nu recunoaște: dacă Sf. Ștefan rămâne păgân și-și caută siguranța poporului său în isolure: națiunea noastră peria de mult, cum au perit altele de asemenea vitejie și mult mai mare la număr; că toate acelea lupte, prin cari națiunea noastră iși căuta mărirea spre răsărit și apus, n-au avut rezultate statornice; dacă după căderea dela Mohács, părăsind calea veche legăm alianța cu turcii: poziția țării noastre ar fi acum ca a Valahiei, Serbiei și a celoralalte provincii ale imperiului otoman; că în fine rezistând duhului vremii, nu 168 ne transformăm constituțiunea după cerințele veacului ; dacă nizuințele lui Széchenyi, prin cari acest nemuritor bărbat îndrumă națiunea noastră pe văgașul progresului, nu reușesc și evenimentele din 1848 aflu națiunea noastră în vechea-i stare, pe diferitele clase ale națiunii în vechea împărechiare : marea mișcare, ce s'a lățit asupra întregei Europe, și pe care nici noi n-am fi putut-o evita, ar fi șters patria noastră de pe fața pământului. Reprivind asupra cursului lung al istoriei noastre putem scoate învățătura, că poporul nostru are ași mulțumi existența nu faptului, că ar fi rămas izolat de mișcările popoarelor apusene, ci tocmai dimpotrivă împrejurării: că dânsa a prins în această parte a Europei steagul civilizațiunii apusene, că a luptat cu cerbicia, adusă cu sine din leagănul său din orient, pentru idealele comune ale apusului; că de când a descălicat s'a conziderat pe sine ca aparținând familiei popoarelor apusene și s'a distins întru slujirea scopurilor comune; — și aceasta e dela care depinde susținerea patriei noastre, viitorul naționalității noastre și de aci înainte. Nu prin legi, ce am alcătui în favorul rassei maghiare, ci numai așa ne putem asigura viiitorul, daca în marea mișcare ce s'a pornit în Europa în jurul celor mai sfinte interese ale popoarelor, credincioși trecutului, nu ne vom schimba poziția și aceasta totdeuna a fost într'aceia, cari au luptat pentru libertate; - — aceasta stă, precum în toate celelalte așa și 'n chestia naționalistă, unde necrezătoarea precau- 169 țiune în viitorul neamului va puteà da alte sfaturi, interesele noastre momentane, ar putea la aparență pretinde altceva, dar unde, precum în toate, garanta viitorului nostru zace în faptul, ca și chestiunea aceasta să se resoalve în înteresul libertății. Dupăce năzuințele spre libertate și egalitate individuală determină direcțiunea evoluțiunii veacului nostru; după ce ideia de unitate a genului omenesc ezercită totdeuna o mare influență și însăși chestia naționalistă este numai rezultatul năzuințelor spre libertate și egalitate individuală: este absolut imposibilă o astfel de resolvire a chestiunii, care să fie în contrazicere cu principiile, pe care însăși naționalitatea își întemeiază legitimațiunea; și cea mai mare primejdie, ce ar putea amenința patria noastră prin chestiunea naționalistă, ar fi fără îndoială dacă ne-am uità de aceasta. Nu există putere, care s'ar putea împotrivi duhului vremii; nu există popor, care s'ar putea sustrage progresului general; și poziția ce unele popoare ocupă în anumite epoce, depinde dela chipul, în care s'au apropiat de ideile dominante, ridicându-se la bunăstare și putere, ori coborându-seși nimicindu-se: după cum muncesc la realizarea ideilor dominante a veacului lor, ori stau în contradicție cu aceasta; pentrucă precum la indivizi așa și la popoare puterea și mărirea lor atârnă dela serviciul ce-l aduc pe altarul intereselor comune. <references/> chcbmu7gqwnsi1xp0jzw843tpcuo8hi 152974 152973 2026-10-26T08:26:56Z Mishuletz 445 152974 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Chestiunea de naționalitate | autor = József Eötvös | traducător = Sever Bocu | secțiune = | anterior = | următor = | an = | note = Arad, Tipografia George Nichin, 1906 }} == PREFAȚĂ. == O carte, ce înnainte cu aproape un jumătate veac a văzut lumina, m'am hotărât să pun în traducere românească în mâna publicului cetitor român. Este cartea celebrului bărbat de stat și a renumitului scriitor maghiar din jumătatea a doua a veacului trecut, a baronului Eötvös József, despre chestiunea de naționalitate în Ungaria. Sunt convins că cel ce o va ceti, și îndeosebi cetitorul pe care-l interesează chestiunea de naționalitate a țării noastre și soartea viitorului nostru politic, va înțelege iute rostul traducerii de față, a traducerii unei opere de înainte cu un jumătate veac, despre care însă s'ar putea zice cu drept cuvânt, că este doar mai actuală azi, decât în zilele când a fost scrisă. Făcând însă chiar abstracție dela împrejurarea actualității ei, opera aceasta a lui Eötvös a fost și pân'aci și fără îndoială e și azi cel mai bogat și mai clasic isvor de argumente, pentru dreptatea causei noastre, contestată tocmai de aceia, acăror bărbat incontestat Eötvös este. Nimic mai firesc deci, că e bine să punem la o dispoziție cât mai întinsă acest arsenal de argumente, abea cunoscut de generația luptătorilor de azi. Iată de ce am crezut că fac un lucru folositor întrebuințând timpul de două luni, cât sunt osândit să-l petrec aici în temnița Aradului pentru causa dreaptă și sfântă a neamului meu, — traducând opera lui Eötvös și popularisănd-o între Români. Arad, în temniță, Noembre 1906. TRADUCĂTORUL, === CHESTIUNEA DE NAȚIONALITATE. === Noi vrem să ne desvoltăm și asigurăm viața constituțională pe baza deplinei egalități de drepturi. Vrem, ca în privința împărtășirii de drepturi cetățenești, nici religia, nici naționalitatea să nu facă nici o osebire între cetățenii patriei, și dorim ca pretențiunile naționale a concetățenilor noștri de altă naționalitate, încât e cu putință aceasta fără Sacrificarea integrității politice și a independenței legale a țării, să se garanteze și prin legi. Adresa Dietei ungare dela, 6 Iuliu 1861. == I == === INFLUENȚA IDEILOR DOMINANTE. === Nota principală caracteristică a civilizațiunii noastre, ce o deosebește mai ales de civilizațiu-nea evului vechiu, este comunitatea, care dela începutul erei creștine se remarcă în evoluțiunea popoarelor Europei. În evul vechiu progresul nici când nu e general. Rezultatele, la cari o cultură mai înaltă conduc popoarele, nici odată nu sunt comune. Precum religiunea, așa și civilizația care s'a ridicat pe aceasta, este posesiunea fiecărui popor, pe care nu vrea s'o lățească peste hotarăle imperiului său. Câte-odată întâmplări mari frâng aceste hotare, între cari se mișcă viața singuraticelor popoare. Asta s'a întâmplat în urma războiului uimitor al lui Alexandru-cel-mare, aceasta pe urmele cuceririlor poporului roman și prin acea influință pacinică, pe care-au ezercitat-o în evul vechiu popoarele mercantile. Astfel întâlnim colonii eline în Asia, Africa și în mai multe țări ale Europei, cari s'au înființat parte prin puterea lui Alexandru-cel-mare și a urmașilor săi, parte prin spiritul de întreprindere a poporului elin; așa dăm de urmele civilizațiunei feniciene în diferite părți ale lumei cunoscute de evul vechiu, și este știut, că sub dominațiunea seculară a Romei în multe părți a perit și limba popoarelor cucerite. Dar acea atingere continuă și în urmarea acesteia influență reciprocă, pe care de present o ezercită civilizațiunile diferitelor națiuni una asupra alteia și acea comunitate, care prin aceasta se naște în judecata, părerile și tendențele lor — aceasta în întreagă istoria evului vechiu înzădar o căutăm. Precum popoarele așa și civilizațiunile lor stau cu desăvârșire străine ori vrăjmașe unele lângă altele; relația lor e indiferență completă ori luptă, ce se termină numai cu încălcarea desăvârșită a uneia. Nimic nu dovedește mai clar aceasta, decât starea coloniilor eline, cari în diferite părți ale lumii și-au susținut secole întregi propria-le civilizație ; fără ca dînsele să fi ezercitat, asupra popoarelor barbare de cari erau încunjurate, ori aceste asupra civilizațiunei eline, vre-o influență mai remarcabilă. De când principiile creștinătății au învins asupra vederilor evului vechiu (ceeace natural nu s'a făcut în clipa, în care Constantin s'a făcut creștin, ci gradat, și atunci, când Roma rupîndu-se dela imperiul oriental, dezvoltarea independentă a bisericii a devenit posibilă) situația aceasta se schimbă și pânăce în evul vechiu găsim numai popoare asupritoare și asuprite, numai separațiune absolută ori luptă: cu civilizațiunea creștină iasă la iveală societatea popoarelor, la început slab și abia observată, dar vădindu-se în tot mai multe și mai luminoase apariții, în măsura, în care legătura ce leagă popoarele într'olaltă, adică învățăturile comune ale religiei și influența tot mai largă a bisericii, se întăresc într'însele. Lupte, între diferitele popoare vedem și de acî înainte, războaie a căror cruzimi stau în raport cu starea culturală a acelora ce le poartă: dar relațiunea, în care se află între sine popoarele creștine ale Europei, se aseamănă cu aceea, pe care au avut-o în evul vechiu diferitele ramificații ale poporului elin, între olaltă. Ca și la acestea așa și la diferite popoare ale Europei creștine, religiunea comună dă naștere unei anumite comunități a civilizațiunei, cu care împreună începe puterea generală a ideilor, ce se răspândește asupra tuturor popoarelor, așa că dela sfîrșitul migrațiunii popoarelor până'n ziua de azi, nu găsim epocă, în care anumite idei să nu fi ezercitat asupra întregei lumi creștine o influință generală, și în care dezvoltarea civilizațiunii noastre n'ar fi fost tocmai rezultatul înrîuririi acestor idei. Lunga luptă, care veacuri întregi a decurs pentru întâietatea ori neatârnarea statului și a bisericii, stabilirea și regularea afacerilor feudale, năzuințele spre libertăți civice în orașele evului mediu, organizațiunea constituțională a singuraticelor țeri și proviincii, formațiunea statelor noastre mai mari, lărgirea puterii suverane, marea reformațiune religioasă și revoluțiunea, care nizuiește după asemenea transformațiuni în stat — dovedesc deopotrivă, ca și aproape tot, ce a exercitat înrîurire hotărîtoare asupra dezvoltării singuraticelor popoare ale Europei, că s'au produs sub impulzul unor idei, cari nu sunt posesiunea unui ori altui popor, ci au fost comune tuturora cari s'au dezvoltat sub înrîurirea bisericii occidentale; și mândrul cuvânt, care s'a zis despre revoluțiunea franceză, că acela va circula lumea întreagă, se potrivește tocmai așa pentru orice idee, care dela veacul al X-lea până la vremile mai nuoi aprodus în mijlocul singuraticelor popoare mișcări mari. Dacă privim gradul osebit și inferior de cultură, în care au stat popoarele Europei în evul mediu, atingerea rară dintre dînsele și împrejurările lor de stat și sociale: natural, că influința, ce unele idei au exercitat asupra întregei lumi creștine, nu s'a putut răspândi asupra tuturor popoarelor dintr'odată. Astfel de idei, cari au avut efect asupra dezvoltării unor anumite națiuni în anumite epoce, la altele s'au ivit mult mai târziu ori într'o formă cu totului schimbată și câteodată au condus la rezultate cu totului osebite; și dacă privim istoria Europei, dela creștinizarea ei până azi: o aflăm asămănând înaintării unei trupe uriașe, la care ultimele rînduri trec mult mai în urmă pe terenul părăsit deja de avangarde, dar peste care va trece întreaga trupă. Dacă ne aruncăm privirea asupra ideilor singuratice, cari au avut efect hotărîtor asupra popoarelor Europei, aflăm cea mai mare varietate, ba aflăm chiar contraste. Ceeace o epocă primește drept vecinie adevăr, câteodată de aceeași generație, care a crescut încă 'n respectul respectivei idei, devine obiect de asalt general, de hulă chiar, și în locul ei se proclamă cu asemenea entuziasm, tocmai contrarul, ca și aceasta după o anumită vreme să se degradeze tot în mijlocul disprețului general; și cine își aruncă privirea numai asupra contrastului, în care stau ideile și aspirațiile singuraticelor epoce, ca acelea, ce cu scurt înainte erau la modă — cu drept cuvânt se poate întrista asupra slăbiciunii geniului nostru, a cărui istorie nu stă din altceva decât din lanțul lung al decepțiunilor; dar părerea aceasta se schimbă, dacă atențiunea ne-o îndreptăm nu asupra epocelor, ci a mersului întregei noastre civilizațiuni. Așa privind istoria, pe lângă acele schimbări, pe cari le observăm asupra înrîuriii unor idei în diferite epoce, ne arată totodată și acea consecință, cu care omenimea merge într'o anumită direcție înainte, toată dezvoltarea civilizațiunii noastre nefiind altceva decât o năzuință neîntreruptă spre ținte pe cari le-a pus creștinizmul și față de cari ideile ce s'au ivit în anumite epoce servesc numai de mijloace, cari imediat să se schimbe cu altele, îndată ce nu mai slujesc progresului general, ori tocmai îl împedecă. Asta o vedem în biserică, unde independența intereselor spirituale, la cari provocându-se biserica Romei și-a întemeiat libertatea, ba chiar dominațiunea mai târziu s'a folosit de reformațiune drept armă împotriva bisericei romane. Asta o aflăm în statele noastre, unde aspirațiile de libertate a clasei civice, pe care odinioară domnitorii, luptând în contra feudalilor își sprigineau puterea, mai târziu au restrâns între margini de legi puterea suverană. Asta o observăm în fine și în cercurile industriei, pentrucă cine nu știe, că comandele până la minuțiozități, cu care sistemul de bresle stingenea odată activitatea individuală, s'au întrodus numai spre asigurarea claselor muncitoare și spre dezvoltarea industriei; că sistemul acesta mai târziu a fost atacat în numele acelorași interese; și că în zilele noastre dupăce libertatea nemărginită a muncei n'a adus rezultatele așteptate: spre ajungerea aceluiaș scop căutăm din nou alte mijloace; și, că în chipul acesta breslele, libertatea absolută a muncei după revoluțiunea franceză — și în zilele noastre aceace numim organizațiunea muncii, — ori cât ar părea că stau în contradicție unele cu altele, nu sunt decât fazele osebite ale unei și aceiaș aspirații. Și ceeace vedem aci, aflăm și în celelalte cercuri ale desvoltării genului omenesc. Din clipa, în care cu creștinismul s'a așezat noua bază a civilizațiunii, direcțiunea dezvoltării noastre nu s'a schimbat. Dezvoltarea aceasta odată e mai iute, odată mai lentă, dar e neîntreruptă și dacă în mijlocul confuziunii și încurcăturilor, pe cari le întâlnim în unele epoce, ni-se zgudue credința în înalta chemare a genului nostru: nu e nevoie, decât în loc de a ne arunca privirea asupra momentelor singuratice, să ni-o aruncăm asupra intervalelor mai mari, ca să ni-se împrăștie îndoiala. In chipul acesta istoria ne conduce la acea convingere, că din vremea în care unitatea genului omenesc și credința în menirea sa mai înaltă s'a răspândit cu religia creștină nu se poate găsi un astfel de moment, în care vre-o parte a genului omenesc să nu fi luptat împotriva tirăniei puterii materiale — într'o formă sau alta pentru libertate, egalitate și comunitatea binelui, și în care împotriva a orice pedeci. nu s'ar fi apropiat de aceste ținte; și dacă în trecutul nostru căutăm acea lege generală, care se manifestă ca înrîuritoare asupra ideilor în istoria universală, rezultatul este acea convingere, că fiecare idee numai atunci și 'n acea formă devine dominantă într'o epocă, în care o reclamă interesul progresului general și că puterea, pe care o ezercită îu cutare epocă, fiecare o perde, dacă ajunge în contradicție cu direcția generală a civilizațiunii. De aci, putem formula, asupra chipului de înrîurire și a extenziunei în care unele idei înrîuresc în anumite epoce, următoarele regule: întâi, că idei cari odată au devenit generale, nu se pot oprima și evita, și că popoare ori chiar țări, fie cât de puternice, nu se pot emancipa de sub influința lor. A doua, că mărimea și direcția influinței, pe care-o ezercită o idee, depinde dela stările, cari au existat în sânul unui popor ori țări, când ideia își inaugurează domnia și că precum fiecare idee ezercită influința transformatoare asupra acelor părți a stărilor existente, cu cari stă în contrast: așa stările existente reezercită aseminea influința asupra ideii și îndeosebi asupra acelei forme, în care se prezintă ea în singuraticele țări. A treia, că influința, ce ideile ezercită asupra societății, niciodată nu se estinde într'atât, încât să transforme întreaga societate dintr'odată și să distrugă orice stări existente, și că și la cele mai mari prefaceri, drept rezultante a puterii unor idei, totdeauna rămâne cu mult mai mult din cea ce a fost, decât ceeace se schimbă. Dacă privim până 'n capăt peste trecutul civilizațiunii noastre, aflăm în ea tezele aceste justificate una câte una. In tot decursul ei, fiecare epocă, precum ne învederează forța ideilor ezercitată asupra dezvoltării noastre, așa ne arată și marginile în cadrele cărora se ezercitează aceasta forță, — și când ne conduc la acea convingere mângâietoare că forța materială nu poate subjuga dăinuitor spiritul și că în fața credinței ba chiar a prejudițiilor omenești Ia sfârșit rămâne totdeauna învinsă: ne advertizează deodată să fim cu moderațiune în așteptările noastre. Pentrucă dupăce niciodată idee n'a învins încă pe deplin, n'a transformat încă imediat întreaga societate: dela propriile noastre idei încă nu putem aștepta astfel de rezultate. Civilizațiunea se aseamănă cu desvoltarea individului. Precum cunoștințele și convingerile și ceeace depinde dela acestea, direcția intelectuală, ezercitează influență hotărîtoare asupra aspirațiilor și asupra întregei vieți individuale: așa înrîuresc ideile asupra întregei omeniri; dar precum individul, așa epoce întregi nici când nu stau sub influența exclusivă a unei singure idei și acolo ca și aici convingerile ne pot schimba radical direcția năzuințelor; nu pot însă distruge nici amintirile trecutului nici împrejurările existente și fiecare epocă în favorul propriilor sale idei se poate folosi numai de acele mijloace pe cari i-le-a făurit propriul ei trecut. De acì devine, că precum puterea materială, folosită cu ori-câtă rigoare și consecvență rămâne totdeauna învinsă când ajunge în conflict cu spiritul timpului: așa unele idei dominante ale epocei nici odată nu înving pe deplin și nici odată nu pricinuesc toate consecințele lor logice. Ar duce departe peste ținta mea, dac'aș întră în dovedirea amănunțită a acestor afirmațiuni, — să ne întoarcem acum la obiectul pe care l'am pus drept scop scrierii prezente. == II. == === IDEA DE NAȚIONALITATE. === Îndreptându-ne atențiunea asupra epocei de față, aflăm trei idei, cari ezercitează asupra sa influință hotărîtoare: idea libertății, egalității și a naționalității; și fiindcă aspirațiunea veacului nostru — după realizarea libertății și egalității — apare numai ca continuitatea unei mișcări începută deja de mult: idea de naționalitate este cea adevărată care-i dă, celei mai nuoi epoce, timbrul caracteristic. Ce e dar aceasta idee ori simțire de naționalitate, care îmbrățișată cu un nemărginit entuziasm, dă în zilele noastre prilej la atâtea lupte ? Naționalitatea nu e altceva, decât aceea conștiință a aparținerii la olalta, ce naște într'o mulțime mai mare de oameni din amintirile trecutului, starea lor prezentă, și ceeace derivă din aceste, comunitatea lor de interese și sentimente. De unde reese evident, că izvorul sentimentului de naționalitate, poate să fie tot prin ce se naște între oameni aceasta simțire a aparținerii laolaltă. Un mare factor pentru aceasta este comunitatea limbei, și d'aceea e natural, că acolo, unde aceasta există, găsim dezvoltat sentimentul unei naționalități la astfel de popoare, cari au trăit veacuri întregi dezbinate și câteodată în teri antagoniste ; ba că chiar și înrudirea de limbă produce asemenea rezultate, și între popoarele germaneslave și romane încât popoarele în înrudire de limbă stau în față cu un dujman comun, conduce la sentimentul unei anumite unități. Dar afară de limbă și înrudire de rassă mai are sentimentul de naționalitate și alți factori și ar trebui să uităm experiențele istorice și a veacului de față, dac'am vroi să nu recunoaștem, că amintirile comune ale trecutului și interesele și speranțele comune ale prezentului produc asemenea, câte-odată simțiri mai puternice chiar între cetățenii unei teri de diferite limbi. Sentimentul de naționalitate la popoare este acelaș, ca la individ conștiința individualității. Atât de mult stă această, încât dacă suntem întrebați: ce să recunoaștem de naționalitate osebită — nu putem răspunde altceva, decât că naționalitate osebită trebue să recunoaștem orice mulțime de popor, în care s'a deșteptat sentimentul individualității sale osebite. Dupăce deci conștiința aceasta de naționalitate osebită se naște prin felurite cauze: contrastele pe care le observăm de multeori în manifestarea sentimentului de naționalitate nu numai la diferite popoare, ci la acelaș popor, la acelaș om, zac în natura lucrului și nu trebue decât să ne întoarcem la izvorul, din care în anumite cazuri nasc aceste sentimente, ca să înțelegem cauza, pentru care germanul din Alsacia ori Ungaria, care e gata la orice sacrificiu pentru naționalitatea sa politică, se simte totuși atins de orice ar putea întuneca numele națiunei germane. E clar din acestea, că sentimentul de naționalitate nu e nou și că în întreaga istorie nu există epocă în care să nu-i putem arăta manifestația ; e neîndoios cu toate acestea, că sentimentul acesta niciodată n'a influințat mai mult asupra faptelor omenești și n'a dat prilej In atâtea pretențiuni, ca și în veacul de față. La ce se atribue aceasta? Întâia cauză: progresul în cultură ce-au făcut popoarele Europei. Precum la singuratic conștiința individualității sale este pasul întâi, cu care începe dezvoltarea sa intelectuală, și orice progres ce face în aceasta dezvoltare, conduce numai la pătrunderea mai clară a acestei conștiinți: așa e aceasta și la națiuni și e imposibil, ca în măsura, în care ajung mai civilizate, să nu se deștepte, într'însele, conștiința individualității și a naționalității lor. A doua cauză: nexul logic, în care stă ideea de naționalitate, cu ideile ajunse dominante în veacul al XVIII-lea în câmpul politicei și al societății. Dac'atunci, când suveranitatea s'a considerat de posesiunea unora, a căror drepturi se judecau după principiile dreptului privat, așa că aproape fiecare stat existent își poate mulțumi formațiunea dreptului de succesiune și învoielilor încheiate între familii domnitoare; dacă, zic, atunci, când principatul hărăzit din grația lui Dumnezeu, era singura bază a dreptului public, individualitatea popoarelor nu s'a luat în nici o seamă și cele mai diferite popoare s'au alăturat într'un stat; ori când vre-o familie domnitoare s'a stins în linia bărbătească și o națiune s'a dismembrat între erede în zece părți: în aceasta vedem numai aplicarea logică a acelor principii, cari au domnit atunci în general; dar' tot atât de luminos e și aceea, că dupăce veacul al XVIlI-lea a preconizat idea suveranității poporului, asta nu s'a putut întâmpla, fără o anumită recunoaștere de îndreptățire a popoarelor. Idea suveranității poporului cuprinde în sine idea îndreptățirii singuraticelor popoare și fiindcă veacul al XVlIl-lea deodată cu suveranitatea poporului a așezat și principiul egalității: efectul comun al acestor două principii conduce necesarminte la recunoașterea egalei îndreptățiri a popoarelor, care prin urmare nu e altceva decât aplicarea consecventă la popoare a acelor principii, pe cari secolul al XVIII-lea le-a primit ca bază pentru toate relațiile juridice; numai patima fiind aici surprinzătoare, cu care aceasta s'a întâmplat. Ba chiar și aceasta patimă pare firească daca ne aruncăm privirea asupra acelor împrejurări, cari au existat în întreaga Europă dela sfîrșitul veacului trecut până în vremile mai nuoi, și cari sunt a treia și poate principala cauză a însuflețirii din zilele noastre pentru idea de naționalitate. Experiența ne arată, că precum singuraticii așa și popoarele își atribuesc nemulțumirea lor de obicei unei cauze și dela îndepărtarea acesteia așteaptă toată mântuirea; de unde urmează, că de câte-ori progresând și mai multă vreme într'o direcție, au aflat-o pe aceasta de rea: își caută mântuirea tocmai în contrarul. Intelectul omenesc înaintează în contraste, și ori privim dezvoltarea singuraticilor, ori a națiunilor, vom experia, că desfășurarea lor istorică în definitiv conzistă din reacțiuni ce și-au urinat, unele altora. Aceasta o observăm și în istoria secolului XVIII. Precum către sfârșitul evului mediu, dupăce unele clase s'au ridicat la o mai înaltă treaptă a culturei, nimic n'a fost mai simțitor decât lipsa unei ordine și a unei puteri superioare, care să ție în frîu pe acei nenumărați mici tirani a acelui veac; și precum atunci singuraticele clase ale popoarelor au sacrificat bucuros totul, ca numai să scape de necazurile acăror povară devenise insuportabilă: așa dela sfârșitul veacului XVII, dupăce statul, respective nemărginirea puterii domnitorilor a produs aproape aceleaș urmări, pentru evitarea cărora a fost înființat, restrângerea acestei puteri și eluptarea libertății politice s'a pus drept panaceă, proprie pentru vindecarea tuturor relelor existente; și fiind-că fiece abuz, fiece nedreptate, ce în secolul XVIII a stat în calea progresului era în legătură cu absolutizmul puterii regale, prerogativele de clasă și abuzurile moștenite încă din evul mediu: toate năzuințele s'au concentrat exclusiv spre nimicirea acestora și orice alte interese au fost puse la o parte. Dar aceste interese, deși uitate, existau nu mai puțin, și îndată ce marea mișcare, care a început în numele libertății și egalității și-a ajuns cel puțin scopurile negative, respective îndată ce a distrus organizația medievala a statelor: aceste interese, cari la aceasta mare prefacere nu s'au luat în considerare, au pășit înainte, între aceste și interesele de naționalitate. Ceeace caracterizează mai ales aceasta prefacere prin care a trecut Europa în veacul trecut, și cel prezent: este influența nemărginită a științii asupra-i. Alte rcvoluțiuni, prin cari au trecut unele state, erau îndreptate împotriva unor abuzuri, a unor clase ori domnitori și îndată ce și-au ajuns scopul, se îngrigiau cel puțin de garanții în contra repețirii a asemenea rele. Revoluțiunea secolului XVIII și-a pus drept țintă nu sistarea vre-unor abuzuri ci înființarea, pe baza principiilor așezate de știință, a unui sistem cu totului nou, arangiarea nouă a întregei lumi amăsurat teoriilor științifice și în urmărirea acestui scop a dovedit atâta intoleranță, cum nu ne oferă pildă epocele puterii suverane absolute. întreaga evoluție, ce s'a petrecut în senz politic în ultimele secole, nu e altceva decât lățirea principiului centralistic și restrângerea acelei autonomii de care dispuneau în evul mediu unele provincii, orașe ba chiar nobili; dar domnitorii, până ce puterea statelor s'a exercitat numai prin și pentru dânșii, lasă neatins cel puțin acea, prin ce nu se simt dânșii restrânși. De când însă legislația a trecut în mâna poporului și guvernarea s'a făcut în numele majorităților: principiul centralistic s'a estins asupra a toate. Ceeace nu s'a potrivit cu unitatea deplină a statului, ceeace putea să restrângă puterea absolută a majorității țării; ceeace putea să conturbe egalitatea ori uniformitatea, idealul epocei: toate acestea, conziderându-se de ofenzătoare a vecinicei dreptăți și o împedicare a drepturilor imprescriptibile și a bunăstării omenești, dacă și nu s'a atacat, s'a luat cel puțin de astfel, ce nu merită atenția legiuitorului; și acì a aparținut mai ales și naționalitatea cetățenilor. Secolul nostru în privința aceasta a urmat numai direcțiunea pe care i-a desemnat-o secolul XVIII-lea și nu 'ncape îndoială că principiul de naționalitate sub întreaga desfășurare a civilizației creștine niciodată n'a fost mai mult călcată în picioare ca și după marele război ce a urmat revoluțiunii și în vremea congresului din Viena, ce l-a urmat. Să ne mire deci, dacă precum totdeauna, așa și acuma, în numele acelor interese, cari erau mai ales lezate de stările existente, s'a născut reacțiune împotriva acestor stări și constituția de stat pe care secolul XVIII a înființat-o pentru realizarea egalei îndreptățiri, dar care n'a asigurat decât puterea absolută a majorității, s'a atacat tocmai în numele egalei îndreptățiri, în acele țari, unde locuesc mai multe naționalități împreună și acelea, cari sunt în minoritate, se simt prin puterea absolută a majorității, împedicate în libera lor dezvoltare. Rezultă clar din aceste, că acea mare mișcare de naționalitate în mijlocul căreia trăim, și care amenință cu primejdie state, ba chiar întregul sistem politic al Europei, se poate atribui numai astorfel de cauze, acăror efect îl putem fixa; și tocmai ca și mișcarea, care s'a pornit în favoarea puterii regale, contra relațiilor de stat medievale, și ca aceace mai târziu s'a pornit în favoarea libertății și egalității contra puterii absolute regale, e numai un nou pas, în aceeaș direcție, pe care o urmează omenirea în progresul ei; de unde cu cea mai mare probabilitate putem deduce, ca precum între cauze, — cărora idea aceasta și ideile dominante a altor veacuri au a-și mulțumi influința, — există cea mai mare analogie: aceeaș analogie vom observa și cu privire la consecventele acelei idei. Ca și orice idee, ce a devenit dominantă într'o epocă ori alta a istoriei, așa și idea de naționalitate va atrage după sine urmările necesare, și nu este putere să-i împedece influința mare și hotărîtoare asupra desvoltării noastre. Dar ca și la alte idei, așa și aci influința aceasta se estinde numai până unde pretențiunile, ce s'au făcut în numele ideei, n-au ajuns în conflict cu direcția, pe care-o urmează civilizația noastră. Și ca la alte idei așa și aici, influința aceasta nici odată nu se estinde așa de mult, ca toate stările de stat și sociale imediat să le schimbe și pe toate cele existente să le transforme. Mărimea și direcția influenței depinde și aici dela acele stări, între cari se încearcă validitarea ideii într'o țară și precum idea de naționalitate va ezercita influență modificatoare asupra acestora: așa stările acestea vor reezercita aseminea influință asupra formei, în care validitarea ideii de naționalitate este posibilă. Din aceasta din urmă c clar că despre urmările verosimile ale ideii de naționalitate și despre modurile conform cărora pretențiunile făcute în numele naționalității se pot realisa, numai atunci putem vorbi cu temeinicie, dacă vom desbate chestiunea aceasta nu în general, ci din punctul de vedere al împrejurărilor specifice ale unui stat ori țeri — și aceasta este ce încercăm în capitolele următoare. == III == === IDEA DE NAȚIONALITĂTE IN UNGARIA. === Nu există țeară, asupra stării căreia chestiunea de naționalitate să ezercite o influință mai generală și determinătoare, ca patria noastră. Pretutindenea, unde în vremea mai nouă întâlnim mișcări naționaliste: acelea urmăresc o direcție. In Germania și Italia pretențiunile naționaliste se provoacă numai la unitatea de rassă și limbă, în Polonia numai la drepturile istorice; la noi ambele direcții apar deodată și pânace țeara față de Monarchie — și Croația față de Ungaria își întemeiază legitimitatea neatârnării pe istorie: în aceeaș vreme în cercurile separate ale Ungariei, Ardealului și Croației, Românii, Slavii, Germanii, Sârbii, Rușii în virtutea limbei și obârșiei vin cu pretențiimi cari stau în conflict cu dreptul istoric; și putem fără exagerare spune, că idea de naționalitate nici unde nu s'a pus în vre-o formă, pentru care în patria noastră n'am afla exemplu. Situația aceasta caracteristică este efluxul dezvoltării noastre istorice și d'aceea, pentru a ne rosti temeinic asupra chestiunii de naționalitate, e de lipsă a arunca o scurta reprivire asupra trecutului patriei noastre și asupra împrejurărilor, între cari chestiunea aceasta s'a ivit la noi. Teritorul, care formează acum patria noastră, veacuri întregi a servit de stațiune ori de teatru de război popoarelor ce înaintau dela răsărit spre apus, unde acelea poposeau pe o vreme, pânăce nu erau împinse de un alt val de popoare ce le venea în urmă. Așa s'a întâmplat, că antecesorii noștri, când terminând epoca migrațiunii s'au înfățișat pe aceste plaiuri, au aflat aici fragmentele celor mai diferite popoare, aparținând partea mai mare la Slavi, dar' cari nici unde nu s'au închegat în masse mai compacte de națiuni. Starea aceasta a ezercitat efect neîndoios asupra fondării imperiului maghiar. — Precum la răsărit și meazăzi Carpații, la meazănoapte și apus imperiul încă în ființă dela răsărit și imperiul german deja format fixau frontierele, peste cari antecesorii noștri, prin lupte vitejești urmate un secol întreg nu și-au putut lățì domnia: așa faptul, că aceasta mare provincie au putut-o ocupà în așa scurtă vreme, și între hotarele ei forma un așa puternic imperiu, își află mai ales în împrejurările etnografice, esplicarea. Pentrucă în locul, unde au descins, formarea unui imperiu mai mare era necesară; și pentrucă feluritele fragmente de popoare, cari posedau mai nainte țeara nu s'au arătat destoinice pentru aceasta: d'aceea le-a succes părinților, ceeace altora mai mari la număr și cu asemenea vitejie, nu le-a succes. Cucerirea maghiară este numai acel ciment, care unește aceste diferite bucăți într'un singur întreg, fără a sista osebirile dintre dânsele și e mai presus de orice îndoială, că imperiul maghiar, deja la înfățișarea sa cuprindea în sinul său mai multe naționalități. Starea aceasta în primele secole a istoriei noastre nu s'a schimbat, și aceasta e natural. Până ce rassa cuceritoare stăpânește absolut: nu ezistă motiv, pentru care să dorească a-și răspândi naționalitatea — baza prerogativelor ei și asupra altora, și poporul maghiar, tocmai așa ca și acelea pe cari le-a cucerit, n'au stat la aceea treaptă a culturei, ca dintre dânsele oricare să fi asimilat naționalitatea celorlalte. Intâiele secole a istoriei noastre în privința aceasta nu se osebesc de ale altor teri; știm, de pildă, câtă vreme a trebuit, pânăce cuceritorul normau contopindu-se cu saxonul au format puternica națiune engleză. De mirat este numai, că situația, în care le aflăm pe diferitele naționalități la începutul istoriei noastre, a rămas și mai târziu aceeaș, și istoria noastră în nimic doar nu se deosebește de a altor popoare, ca și în aceasta. Spre sfârșitul evului mediu, în urmarea aspirațiunilor când ale domnitorilor, când ale bisericii, se formează pretutindenea naționalități compacte și unde aceste năzuinți în unele teri n'au succes, acolo diferitele naționalități își stau față în față, dujmane. - Patria noastră în privința aceasta face escepțiune și din momentul în care s'a întrodus creștinizmul până la căderea dela Mohács, nu aflăm lege, nu putem arătă document, din care să reiasă măcar cea mai îndepărtată intenție, ca diferitele naționalități ale terii să se contopească, ori vre-una dintre dânsele sa se asuprească. Patria noastră în privința aceasta este în adevărat contrast cu Francia. Pânăce acolo deia Suger până la Ludovic al XIV-lea, orice individualitate distinsă, ce a domnit peste țeară, pe diferite căi a muncit totdeauna pentru crearea unității poporului francez: la noi puterea statului a procedat aproape neîntrerupt în direcție inversă. Ca și cum părerea, pe care și-o exprimă Sfântul Ștefan în sfaturile către fiul său, că o »țeară cu o limbă și obicei e slabă» — unius lingue uniusque moris regn u m imbecille et fragille est » (Decret, lib. I. Cap. 6. §. 3.) ar fi fost primită de descendenți drept axiomă de guvernare: puterea regală n'a nizuit spre asimilarea diferitelor popoare ale terii, din contră ea și-a înțeles mai ales așa misiunea, că susținând particularitățile unor ținuturi ale imperiului, relațiunea, în care acele stăteau față de Coroană, să nu se schimbe. Ar duce mai departe, dac'aș caută cauzele acestei proceduri a regilor noștri. Faptul e indiscutabil, și ori ne aruncăm privirea asupra relațiunilor dintre singuraticele provincii față de țară; ori privim starea diferitelor naționalități între marginile țării: vom afla, că precum acolo autonomia singuraticelor provincii, așa particularitățile diferitelor naționalități din țară nici când nu s'au atacat în virtutea unității țării și că dacă, neamul maghiar, a fost împărtășit de distincțiune, aceasta conzistă numai într'acea că situația sa nici când n'a fost asigurată prin legi și privilegii osebite. Politica internași externă a Ungariei a trecut prin multe schimbări, dar în privința aceasta nu; și dela începutul monarchiei noastre până la căderea dela Mohâcs aflăm aplicarea aceloraș principii, cărora pe deoparte avem ale mulțumi, că pânăce în evul mediu aproape pretutindenea în alte țări, feudali puternici, sprijinindu-se pe interese provinciale ori naționaliste, duceau statul la primejdie, la noi, existau vederi așa de lămurite despre unitatea statului, puterea indivizibilă a coroanei, ca și cari înainte de secolul XVI nicăiri în Europa n'aflăm; aceasta procedură însă a atras după sine cealaltă consecință, că imperiul maghiar adevărat c'a format un întreg compact fată de alte țări, dar în privința naționalistă nici când n'a putut deveni una și în secolele independenței sale, pana la căderea dela Mohâcs, apare totdeauna ca națiune politică. Stăpânirea turcească, și schimbările mari ce s'au făcut prin aceasta în viața noastră de stat, că prin comunitatea domnitorilor noștri am ajuns în legătură cu provinciile ereditare ale dinastiei Habsburgice, asemenea nu ne-au schimbat starea în privința aceasta. Marele contrast, ce a existat între creștinism și islam a absorbit totul, astfel și interesele speciale de naționalitate și lunga luptă, în care țara și-a apărat independența de atâtea ori atacată și vechea sa constituție, a dezvoltat și mai intenziv conștiința unității politice între cetățenii de diferite naționalități a tarei, nu numai față de străinătate, ci și față de provinciile ereditare, cu acăror locuitori erau o parte din fii acestei patrii în înrudire de naționalitate. Și acì zace explicațiunea marei deosebiri, ce ezistă de prezent în privința națională între patria noastră și alte țări. Toate țările Europei s'au format din diferite naționalități; dar despre diferența aceasta a rămas în general puține urme. Poporul dominant, parte prin cultura-i superioară, parte prin violență — ca și care au folosit Germanii pentru germanizarea Slavilor — a contopit pe ceilalți și din fracțiuni de popoare diferite s'au format mari națiuni compacte. La noi o astfel de acțiune până 'n vremile mai noui nici nu s'a încercat; și cu toată deosebirea de rassă și naționalitate ce a ezistat totdeauna în țeara aaeasta, nu este doar țeară, în care chestiunea de naționalitate să îi dat până 'n vremile mai recente mai puțin prilej de tulburări; și dacă, nu putem nega ca fapt, că locuitorii Ungariei după origine aparțin la diferite popoare și vorbesc felurite limbi, trebue să recunoaștem, că faptul acesta n'a avut asupra desfășurării istoriei noastre până 'n vremea cea mai nouă nici o influință. In vremea mai nouă a dat prilej de discuție științifică naționalitatea unora dintre cei mai distinși ai noștri bărbați. Fost-au, cari pretindeau gloria Zrinyi-eștilor croaților, a Huniazi-lor, românilor și însuș Dugonics, pe lângă toată exagerațiunea însuflețirii cu care se alipea de națiunea maghiară a fost socotit de sârb; dar tocmai, dacă afirmațiunile acestea sunt ezacte, nu dovedește oare viața acestor bărbați, sângele, ce l-au vărsat pentru patrie, locul, ce-au ocupat în literatura noastră, că spiritul, care de prezent oferă prilej pentru aceste discuții, înaintea lor era necunoscut? Am trecut prin grele vremi. Discordia între partide nicăiri n'a lăsat urme mai sângeroase ca în patria noastră și cetățenii de multeori au stat înarmați unii împotriva altora. Diferite au fost pricinele acestor lupte. Religia, succesiunea la tron, conflicte între domni și iobagi, usurparea unor dinaști, —- cu un cuvânt tot ce în alte țari au dat prilej pentru neînțelegeri, la noi au udat cu sânge pământul țării. Numai un lucru rămâne cert, dacă reprivim peste aceste negre pagini ale istoriei noastre până 'n vremile mai noui, și anume: niciodată nu chestiunea de naționalitate a servit de cauză fundamentală a conflictelor. Când casa lui Árpád s'a stins, și când dinastia habsburgică a fost ridicată în scaunul regelui ungar, oastea de iobagi, în epoca grea a războaielor religioase și civice, partizanii și adversarii casei de Anjou, adicții lui Ferdinand și ai lui Zâpolya, iobagi și nobili, catolici și protestanți — o jumătate a Ungariei cu cealaltă — stat-a fața 'n față; — dar o naționalitate cu cealaltă niciodată! Să ne îndreptăm privirea asupra oricărei părți a istoriei noastre, partidele s'au format după interese și convingeri și nu după naționalitate și nu ezistă caz, că un partid ori altul să fi primit numai pe o naționalitate în șirele sale, stând celelalte în fața ei. Locuitorii de diferite limbi ai acestei patrii, opt veacuri dearândul s'au simțit cetățenii unei țări, cari după limbă au rămas Slavi, Români, Germani, dar niciodată un moment n'au încetat a fi ungari, și la cari tenacitatea cu care s'au legat de propria-le limbă, niciodată n'a primejduit unitatea patriei noastre; eăci precum sub jugul turcesc de un veac și jumătate, așa și mai târziu fiecare naționalitate își căuta garantele propriei libertăți numai în puterea și libertatea patriei comune. Efectul, ce chestiunea de naționalitate ezercită asupra desfășurării noastre, începe numai cu vremea mai nouă, și dacă privim împrejurările cari s'au dezvoltat dela finea veacului trecut: nu e greu a afla cauzele acesteia. Ungaria, a luat numai puțină parte în mișcările intelectuale ale veacului XVIII și pentru acest cuvânt, la noi nici principiul suveranității poporului, nici cel al egalității n'a putut ezercita influența nemijlocită pe care am fixat-o mai sus asupra deșteptării sentimentului de naționalitate. E indiscutabil, că în urma legăturii ce ezistă în dezvoltarea intelectuală a popoarelor aparținând bisericii occidentale, entuziasmul, ce cu sfârșitul secolului trecut s'a deșteptat în mai multe locuri față de idea de naționalitate, n'a rămas nici la noi fără efect; și precum activitatea lui Kazinczy și a tovarășilor săi stă în legătură neîndoioasă cu aspirațiunile literare ale Germaniei : astfel e netăgăduit efectul ezercitat de literatura noastră națională asupra înălțării conștiinței poporului maghiar; nu mai puțin sigur este însă, că acest efect, mai ales la început, s'a putut răspândi numai asupra populației maghiare a țării și și în cercurile acesteia numai asupra claselor mai culte și că influența generală, ce idea de naționalitate a ezercitat mai târziu asupra întregei națiuni, este de atribuit altor cauze. întâia între acestea este progresul, ce popoarele de diferite limbi din patria noastră, au făcut în cultură, care a condus necesarmente și în sînul naționalităților nemaghiare, la cultivarea limbei și literaturii lor. A doua, mișcarea de naționalități din țările vecine și înrudirea de limbă și rassă, în cari stau o parte din cetățenii patriei noastre cu popoarele acestor țări. A treia, abandonarea limbei latine în legiuire și administrație, prin ce locuitorii maghiari ai țării au fost împărtășiți de astfel de favor, pe care mai înainte nu l-au avut. A patra, progresul rapid pe câmpul politicei, care la noi a ezercitat efect mai nemijlocit asupra desfășurării principiului de naționalitate, pentrucă cea mai mare parte a claselor privilegiate aparținând de fapt naționalității maghiare, contrastul, ivit în epoca discuțiunilor politice asupra intereselor nobililor și a nenobililor, au făcut mai vie simțirea osebirii de naționalitate. A cincia în fine este înrîurirea, ce dela transformarea noastră democratică, a câștigat fiecare cetățean de ori ce limbă și naționalitate, asupra afacerilor publice. Dacă zace în natura lucrului, că fiecare națiune, îndată ce s'a ridicat la un anumit grad al culturii, își îndreaptă preocuparea asupra cultivării limbei și literaturii sale; și dacă prin urmare nu este nimic surprinzător în stăruința în aceasta direcție a națiunei maghiare la sfârșitul secolului trecut: tot acestea stau și față de aceleași nazuinți a popoarelor de altă naționalitate din patria noastră; și în adevăr, nimenea nu se poate mira, că dupăce legile noastre au decretat deplină egalitate pentru fiecare cetățean al patriei: aplicarea faptică a acestui principiu s'a pretins și în privința de naționalitate și anume în mod tot așa de general și absolut, ca și cum am observat aceasta la toate pretențiunile ce s'au făcut în numele egalității. Toate acestea zac în natura lucrurilor și dacă luăm în conziderare situația particulară a Ungariei și acele împrejurări, în cari naționalitățile diferite din patrie au stat unele față de altele nu în senzul legii, ci de fapt: nu suntem surprinși nici de patima, cu care s'a desbătut aceasta chestiune și la noi aproape dela ivirea ei. Patria noastră, care în urma unității domnitorului, a stat peste trei secole în legătură strânsă cu imperiul austriac, nu numai în senzul legilor, dar de fapt s'a simțit țeară neatârnată, care numai prin propriul ei guvern și prin legile țării se poate guverna și, s'a alipit cu atât mai ales de aceasta neatârnare, pentrucă a văzut într'însa acea garanta a libertății sale constituționale, de care celelalte părți ale imperiului atunci încă nu se bucurau. Că aceasta neatârnare, s'a menținut prin atâtea vicisitudini și furtuni este a se mulțumi numai buneiînțelegeri de care națiunea a dat dovezi în apărarea constituției sale; și cine privià fără sinamăgire starea patriei noastre, trebuia s'ajungă la convingerea: că ezistența Ungariei e în primejdie îndată ce sentimentul patriotic ce a contopit într'un întreg pe toți cetățenii acestei patrii, piere. Să ne pună oare 'n mirare, când interesarea ce s'a deșteptat între cetățenii patriei față de propria-le naționalitate, eclipsa tot mai mult dragostea patriei comune și în numele naționalității se făceau astfel de pretențiuni, cari stăteau în aparență în contradicție cu unitatea țării: aspirațiunile naționaliste fost-au la noi primite cu mai mult resenz, ca aiurea? Să ne mirăm oare, că eram câteodată nedrepți față de dânșii, și atribuiam agitațiunii meșteșugite a unora, ceeace nu era decât firească desfășurare a lucrurilor, urmarea numai a celor mai nobile și cu ale noastre înrudite sentimente. Dincontră, dacă ne gândim, că deși legile noastre nici când n'au făcut deosebire între naționalitățile din patrie și fiecare — aparținând oricărei naționalități — s'a împărtășit de drepturi și datorințe, precum a aparținut la privilegiați ori neprivilegiați, totuși acești privilegiați erau în mare parte maghiari: — întreb, nu e firesc și aceea, că între locuitorii de diferite naționalități a acestei țări s'au arătat în multe locuri neîncredere ori porniri dujmănoase față de Maghiari? Neîncrederea aceasta fără îndoială era nedreaptă, mai ales în momentul când nobilimea maghiară abdicând la privilegii a împărtășit cu egală libertate pe fiecare cetățean al țării; dar oare nu a trecutului, a situației în care au trăit veacuri dearîndul cetățenii neprivilegiați ai țării, și a cărei amintire nu a putut fi ștearsă de binefacerile anilor ultimi, consecință logică este aceasta? E adevărat, greșeli s'au făcut din partea noastră și și din partea naționalităților: noi în apărare, ca și dânșii în pretențiuni, demulte-ori am trecut peste marginile, pe cari ni-le impuneau interesele de unitate a țării și de liberă dezvoltare a singuraticelor naționalități; și e neîndoios, că dacă ne ferim de aceste greșeli și aceia cari în înțelegerea noastră-'și vedeau împedecarea scopurilor lor, nu exploatau cu istețime aceste greșeli ale noastre: evitam multe amărăciuni și suferințe; dar că chestiunea de naționalitate să fie delăturată și să nu ezerciteze influență decizătoarc asupra întregei noastre desvoltări: n'a depins dela manierele nimăruia, și urmarea tot așa de naturală a antecedențelor, ca și faptul, că locuitorii de diferite limbi a țării, însuflețească-se ori cât pentru propria-le naționalitate, cel puțin în marea lor majoritate și azi se simțesc fiii patriei comune, gata pentru binele și libertatea ei la orice jertfă. Durere, că tocmai când era mai mare nevoie de înțelegere, s'a ivit chestiunea aceasta între noi. Putem privi în ea obstacolul progresului și primejdia viitorului nostru; dar precum din cele de sus ne putem convinge, că nu vina ori greșala unuia ori altuia a născut chestiunea aceasta, ci dânsa e consecința necesară a împrejurărilor întregului nostru trecut și prezent: așa trebue să ne convingem și de faptul, că primejdia ce ea conține nu va fi delăturată, dacă vom ignora chestiunea, ori o vom amâna, ci numai așa dacă o vom rezolva. Viitorul nostru depinde dela deslegarea noa rocoasă a acestei chestiuni, și convingerea mea este, că aceasta stă în puterea noastră. == IV. == === ÎN PATRIA NOASTRĂ NUMAI O ASTFEL DE DESLEGARE A CHESTIUNII DE NAȚIONALITATE E POTRIVITĂ, CARE CORESPUNDE JUSTELOR CERINȚE FĂCUTE ÎN NUMELE NAȚIONALITĂȚII ATĂT POLITICE CÂT ȘI DE LIMBĂ. === E o tristă, dar generală esperiență, că ori ce chestiune, ce a servit vreme mai îndelungată drept obiect de discuție politică, la sfârșit se formulează așa, cum e mai greu de rezolvat. Aceasta s'a întâmplat și cu chestiunea naționalistă. Dintr'oparte s'au făcut astfel de pretențiuni, acăror împlinire ar avea drept urmare nimicirea statului, din cealaltă parte s'au tăgăduit cele mai naturale consecințe a principiului de egalitate primit ca temei de drept; și e sigur, că chestiunea aceasta se desbate din partea multora astfel, ca și cum nu rezolvirea ei, ci ura neîmpăcată ce se naște din frecările pricinuite de dînsa, li-ar fi ținta. Fiindcă discuția se învârte în jurul intereselor cari derivă din cele mai nobile ale noastre sentimente, patima cu care decurge e poate firească, dar tocmai d'acea e îndoită nevoe, ca încunjurând totul, ce ar putea ofenza simțirea oricărui, să păstrăm strictă obiectivitate. Din scurta reprivire, cu care m'am silit s'arat desvoltarea chestiunii de naționalitate în patria noastră — ne putem convinge de două fapte. întâiu: că deși diversitatea locuitorilor acestei patrii a existat totdeuna, ca fapt: aceasta n'a împedecat până în vremea mai nouă sentimentul de unitate a patriei, ba, că sub întreaga durată a evului mediu, abea găsim stat, cu acest sentiment așa de desvoltat ca și patria noastră. A doua: că mișcarea, ce s'a ivit în vremea mai nouă în jurul chestiunei de naționalitate, este rezultatul nu a unei agitațiuni meșteșugite, ci a mai multor cauze derivând dintr'o logică desfășurare de fapte. De acì reese clar, ca acele două, la aparență contrare direcții, pe care, în țara noastră le urmărește mișcarea naționalistă și dintre cari una se provoacă la legitimitatea unității politice a terii (a naționalității istorice) alta la legitimitatea naționalității de limbă și rassă: zace deopotrivă în firea lucrurilor. Admit, exagerări putem afla în amândouă direcțiile, cari sunt numai urmări a discuțiunii pătimașe ori a agitațiunilor meșteșugite; dar nu e mai puțin sigur: că pe lângă aceste discuțiuni pătimașe și agitațiuni meșteșugite există astfel de aspirațiuni, pe cari trebue să le respectăm și că mișcarea, chiar cu aceste exagerări, nu este mai puțin firească. Precum sentimentul comunității, care s'a născut în urma unui trai milenar a locuitorilor terii, n'a putut să dispară: așà faptul, că marea mișcare naționalistă care trece peste întreagă Europa n'a putut lăsa neatinsă patria noastră: în adevăr pe nimenea n'a putut surprinde. Aceste doua direcții, una urmarea naturală a întreg trecutului nostru, alta a împrejurărilor formate în vremea mai nouă; amândouă deopotrivă de juste și prin urmare de așa fel, încât asuprirea lor nu stă în puterea nimănuia, și de acì putem trage deducția: că chestiunea de naționalitate în patria noastră numai atunci trebue privită de definitiv deslegată, dacă rezolvirea ei corespunde amânduor acestor direcții și va satisface deopotrivă justele pretențiuni formulate de naționalitatea politică și de limbă. Dacă dând la o parte una dintre aceste două direcții, dam esclusivă atenție naționalității politice, ori naționalității de limbă, pericolele cari amenință prin chestiunea naționalistă patria noastră, s'ar transpune pe alt tărîm, clar n'ar înceta. In virtutea pretențiilor ignorate, s'ar ivi în cazul acesta reacția, care e cu atât mai primejdioasă, cu cât după părerea mea, pe lângă o astfel de procedură unilaterală nici pe una din aceste direcții nu o putem mulțumi constant și ca să ne convingem de aceasta, nu e nevoe, decât să judecăm consequențele ce ar trage în mod firesc după sine dismembrarea statului maghiar pentru unele naționalități și continua nemulțumire a unor naționalități pentru statul maghiar. Am amintit mai sus deja, că faptul istoric, că Ungaria nu și-a putut lățî stăpânirea peste hotarăle actuale, înafară de situația geografică își află esplicarea mai ales în împrejurările sale etnografice și tot acestor cauze este a se atribui că patria aceasta, dupăce sub dominațiunea turcească s'a dismembrat în trei părți, între ia aparență cele mai nefavorabile împrejurări, la sfârșit iar s'a format într'un întreg. Dupăce teritorul, care prin lanțul Carpaților devine un întreg geografic, este locuit nu de o mare națiune, ci de mai multe diferite popoare, care fiecare e mai mic la număr decât să-și poată menține o independență fără hotare geografice: numai unitatea imperiului maghiar este scutul, sub care fiecare-și poate căuta siguranța. Citim în mai mulți scriitori slavi, că descă-licarea poporului maghiar este cea mai mare lovitură ce a putut vreodată ajunge națiunea slavă. După dânșii seminția maghiară e un ic ce s'a bătut în corpul națiunii slave, împedecând unirea ramurilor sale dela răsărit cu celea dela meazănoapte. — Mie mi-se pare, că părerea aceasta, se întemeiază pe acea des întrebuințată eroare, cu care aplicăm principiile veacului nou la secolele trecute, și la judecarea evenimentelor luăm drept bază nu stările de atunci — ci pe cele prezente. Nu examinez, încât e generală idea unității la popoarele slave și în zilele noastre. Dacă considerăm relațiunile dintre cele două națiuni rusă și polonă și acele conflicte cari există și azi între vlăstarele mai mici ale trupinei slave, poate nu ne 'nșelăm, dându-ne espresiune convingerii, că idea unității slave nici azi nu are efectul asupra sufletelor popoarele, ce i-se atribue. Cu privire la evul mediu, e neîndoioasă afir-mațiunea aceasta și pentru a ne convinge nu e nevoe decât a ne îndrepta atențiunea asupra împrejurărilor, în cari au stat diferitele vlăstare ale ramurei slave în epoca aceasta la astfel de puncte, unde neseparate de nici un fel de elemente străine, au rămas în coatingere nemijlocită. Pentrucă dupăce istoria, demonstrând, că Slavii nicăiri nu s'au închegat în state mai mari, și că deosebirile între dânșii s'au menținut și după o viață împreună de veacuri și acolo, unde 'n cercurile lor s'au format state mai mari, aceasta s'a făcut cu ajutorul elementelor străine: poate nu ne înșelăm, afirmând, că înclinarea pentru închegarea de state mari, nu aparține calităților manifestate în istorie, a popoarelor slave și dacă Maghiarii nu ocupau niciodată Panonia, istoria acelei părți a ramurei slave, care locuește aici, se desfășura probabil tot așa, ca și în alte țâri. Nu amintesc aceasta, pentru a atribui rasselor, cari au dovedit mai multă capacitate pentru formare de state mari, o superioritate. Precum spiritul poetic, ce se manifestă așa de expresiv la popoarele slave, ori capacitatea particulară a rassei germane pentru științele speculative, nu le îndreptățește la vre-un dispreț pentru capacitatea intelectuală a altora: așa înclinarea ce vre-un popor a dovedit pentru o anumită formă a transformării sociale, asemenea nu-i dovedește absoluta superioritate. Proprietățile, acăror totalitate promovează progresul geniului omenesc sunt proprietăți nu a unor popoară ci a întreg genului uman; și înclinarea cc-o aflăm la popoarele slave pentru formațiunile autonomice locale, este fără nici o îndoiala tot așa de însemnată, ca împrejurările noastre sociale să se ridice la perfecția, pe care o solicită libertatea și bunăstarea omenirii. Am voit numai s'atrag atențiunea cetitorului asupra faptului istoric, din care reese probabilitatea, că ocupațiunea strămoșilor noștri nu este singura împrejurare, ce a împedecat pe teritorul patriei noastre închegarea unui mare stat slav și că dacă antecesorii noștri nu apar în Europa, asta probabil avea drept urmare că între Carpați și Adria nu se formează nici un stat mai mare; ceeace admițând, trebue să recunoaștem, că în cazul acesta soartea naționalităților mai mici, ce locuesc în patria noastră abia putea să fie alta decât aceea, ce a fost în evul mediu a tuturor acelor neamuri mai mici ce au locuit în vecinătatea rassei germane. Starea actuală a popoarelor slave din sud-ost și activitatea împăraților germani din secolul XI de a încorpora Ungaria la imperiul lor, nu lasă în privința aceasta nici o îndoială; și cine privește nepreocupat trecutul, va trebui să admită că aspirațiunile acestea în evul mediu s'au frânt numai de unitatea statului maghiar, care a făcut posibilă rezistența. Și oare nu e asemenea situațiunea noastră în prezent, ba poate și în viitor? Ori încătrău ne aruncăm privirea în Europa, pretutindenea aflăm state mari, ce-și mulțumesc înființarea naționalităților mari, ori tendența spre formarea de asemenea state mari, care deși în Italia încă nu și-a ajuns pe deplin scopul și în Germania începe numai acum, mai curând ori mai târziu, dar' desigur va atrage după sine formarea de asemenea state mari. La noi o asemenea tendință e imposibilă, împrejurările etnografice nu permit ca în aceasta parte a Europei să se formeze un stat mai mare, care să cuprindă numai o naționalitate; dar' oare pentru aceasta alcătuirea unui stat mare e aici de mai puțină trebuință? Oare acele mici popoare, ce umplu spațiul acesta, în ce-și pot căuta siguranța că patria lor să nu devină teatrul luptelor vecinilor lor puternici, ei înșiși să nu devină prada poftelor lor de expansiune, decât în formațiunea unui stat asemenea mare, și dacă aceasta numai prin unirea lor, numai așa se poate ajunge, dacă aceste popoare mai mici la număr, susținându-si propria-Ie naționalitate, față de vecinii lor puternici, se încheagă într'un ireductibil întreg de stat: poate-se afla oare o combinațiune care să coraspundă mai bine acestui scop, decât susținându-se unitatea acelor provincii, pe cari le cuprinde Coroana Sfântului Ștefan ? — nu numai pentrucă, ori în ce extenziune ni-am închipui statul acărui alcătuire se pretinde de siguranța acestor diferite naționalități, secole ar trebui, până ce între părțile-i constitutive s'ar naște o astfel de chestiune ca si care a produs istoria milenară a patriei noastre: ci și pentrucă abia ne putem închipui combinațiune, care ar putea mai bine asigura pe singuraticele naționalități de orice asuprire, împrejurările etnografice a patriei noastre ofer în privința aceasta deplină siguranță fiecărei naționalități. Dacă locuitorii de diferite limbi ai patriei noastre și-au păstrat individualitatea lor națională, până ce acolo, unde tot aceste rasse de popoare întâlnindu-se cu puternica rassă germană, au perit, ori cel puțin li-s'a redus considerabil cercul de estindere: cauza desigur zace nu în mărinimia ori o mai bună creștere a poporului maghiar, ci în poporația numerică și culturală ce a existat între diferitele popoare ale terii, — și oare nu stă aceasta acum, ca în trecut? Popoarele, ce locuesc țara, ar putea găsi oare garanții mai sigure pentru dezvoltarea naționalității lor, ca aici unde toate, de-ar fi adevărate câte se spun despre pofta de expansiune a rassei maghiare, asuprirea e cu neputință; — cu neputință pentrucă proporția numerică ce există între naționalități n'o îngădue. E clar din acestea, că deși însuflețirea pentru unitatea terii se manifestă de prezent mai ales în populațiunea maghiară: menținerea unității zace în interesul fiecărei naționalități și că prin distrugerea acestei unități fiecare naționalitate a patriei s'ar despoiâ de cea mai mare garantă a liberei sale dezvoltări. La asemenea rezultat ajungem, dacă privim cealaltă parte a chestiunii; și înaintea mea e cert, că un astfel de arangiament al vieții npastre care ținând cont exclusiv de dreptul istoric, n'ar satisface pretențiunile de limbă și rassă a naționalităților, tot așa n'ar corăspunde scopului. Dupăce chestiunea de naționalitate la noi s'a folosit de mijloc pentru alte scopuri politice și în numele naționalităților se fac de multeori pretențiuni, cari primejduesc unitatea terii: în mulți s'au încuibat îndoeli cu privire la soluția chestiunei și s'a lățit părerea: n'ar fi oare mai conzult, ca ținând în vedere esclusiv interesele patriei comune, să renunțăm la împlinirea dorințelor naționalităților, ce și așa e ceva cu neputin[ț]ă. — Dacă cu privire la forma statului neînțelegem cu guvernul imperial și acela nu sprijinește împotriva noastră pe singuraticele naționalități ; dacă agitațiunea meșteșugită încetează și neezercitând nici o influință în guvernarea terii, pe corifeii diferitelor naționalități îi câștigăm cu căpătuiri de slujbe: întreaga această larmă și agitație încetează dela sine. Dacă reprivim în trecut, și ne gândim la chipul, cum ni-s'au refuzat bunăvoința și încercările făcute pentru aplanarea nemulțumirilor naționaliste de către cei ce se numiau pe sine de reprezentanți ai naționalităților: aflăm de naturală amărăciunea ce servește drept temei acestei păreri; dar părerea însăși pentru aceasta nu e mai puțin greșită și eu abea cunosc pentru viitorul patriei noastre pericol mai mare, decât dac'am urma-o. Admit că guvernul imperial, care pâna'acì se afirma de părtinitor al diferitelor naționalități, sub anumite condițiuni, ar procede în direcție tocmai contrară. Dacă cu privire la chestiunea constituțională s'ar aplana între noi și imperiu contraversele: alcătuirea astorfel de legi, cari s'asigure între hotarele noastre superioritatea elementului maghiar, n'ar întâmpina poate greutăți. Presa vieneză de multe ori a arătat favorurile, la cari pot conta cu siguranță naționalitatea germană și maghiară dându-și mâna și pășind solidar în potriva aspirațiilor celorlalte naționalități; și dacă dispare ori ce speranță a aplanării pacinice și aspirațiile naționalităților devenind incompatibile cu existența noastră de stat, Maghiarul ar trebuì să aleagă între principiile sale liberale și țeara: poate ar venì vremea, când sfatul acesta ar afla primitori. Admit aceasta; dar sunt convins că o astfel de supremație a propriei noastre naționalități este cea mai mare lovitură ce o poate pe dânsa ajunge; și cine privește nepreocupat situația, îmi va da dreptate. Fac abstracție, de prețul care pentru o astfel de favorizare a naționalității noastre, ni s'ar cere; dar putea-vom oare pe calea aceasta să ne asigurăm viitorul ? Naționalitatea maghiară,, a dovedit — ceea-ce nu pot nega nici dușmanii — o astorfel de tărie și tenacitate, ca și care numai puține exemple sunt. Esclusă din cercurile științei, vieții publice, ba chiar și din societatea cercurilor mai înalte, naționalitatea aceasta, într'o jumătate de secol și-a creat o literatură și a ezercitat în cercuri îndepărtate influență, răspândind întâia oară în această parte a Europei spiritul, care mai târziu s'a generalizat. Cauza, căreia avem de a-i mulțumi aceasta, residă nu în protecția puternicilor ci în puterea intrinsecă a poporului nostru. Ca șî stejarul, ce stă în vârf de munte singuratic, neapărat și negrijit de nimeni, luptându-se numai din propria-i putere cu viforele și tempestațile vremii, ce-i sbuciumă trunchiul, și rupe crengile, dar pe cel obicinuit cu furtunile: frânge nu-l pot: așà crescut-a și desvoltatu-s'a naționalitatea noastră. Dacă reprivim în trecut, aflăm destule epoce, când toate aparițiile arătaseră perirea noastră; dar o astfel de apariție în care naționalitatea noastră să fi fost favorizata puterii, obiectul de îngrijire a guvernului nu putem afla; și dacă acesteia este a i-se atribui lipsa oare-cărei poleituri a acestui neam, ei avem a-i mulțumi și puterea cu care trunchiul aspru, de multe ori vătămat, a rezistat la toate. Nu e aceasta plantă, ce ar trebui meșteșugit apărată, ce numai în sera încălzită de guvern se poate desvoltâ mai departe; dincontră o astfel de îngrijire i-ar stânjeni puterea de viața. Intr'o libertate de primejdii stat-a pân'acî; numai în libertate se poate desvoltâ mai departe și cine în locul acesteia îi dă scutire și protecție: îi detrage elementul, fără de care nu poate trăi. Convingerea mea este, că dacă nu ținem altceva în vedere, decât escluziv interesele naționalității maghiare: o astfel de părtinire nici aici n'ar produce mulțumirea, ce unii așteaptă dela aceasta. Naționalitatea maghiară, ca să fie mulțumită, are nevoe de libertate întâi de toate și aceasta e imposibil, dacă refuzând pretențiunile diferitelor naționalități din țeară, creăm astfel de stări, cari numai prin forța represivă a guvernului se pot menține. Dar este oare numai mulțumirea naționalității maghiare necesară pentru asigurarea viitorului țării? Cu anul 1848 amîntrat în împrejurări nouă ; și dacă și sunt cari regretă aceasta și privesc cu dor la vremea când națiunea își trăia neatârnată, în afară de marile mișcări europene, zilele, sunt numai aceia cari nu ezercită nici o influintă : nu este nici unul care ar putea spera readucerea acelor stări acăror schimbare fost-a isvorul atâtor glorii și atâtor suferinți. Acea vreme, când soarta terii depindea dela voința și patriotismul unor clase, a dispărut pe vecie; și ori cum ni s'ar desvoltâ împrejurările, una putem cu siguranță spune că acelea nu se mai pot desvoltâ așa, ca principiul de egalitate să fie din nou tras la îndoială. Și dacă stă aceasta, nu trebue oare să recunoaștem, că desvoltarea, bunăstarea ba chiar existența terii d'acì încolo va depinde numai dela cultura, valoarea morală a fiecărui locuitor al ei și că din motivul acesta, totul prin ce o parte a acestor locuitori s'ar putea înălța, este fără îndoială în interesul nostru a tuturora. Eu, în adevăr nu pot înțelege modul de gândire a acelora, cari, recunoscând, că naționalitățile ce locuesc aici nu pot fi despoiate de drepturi politice, totuși cultivarea acelora o află indiferentă pentru patrie. Dupăce în acest veac al liberei concurențe, bunăstarea materială a patriei noastre poate fi opera nu a unor clase, ci a totalității cetățenilor; și dupăce zelul, ce s'a născut între diferiții locuitori pentru cultivarea naționalităților, s'a dovedit după esperiențele noaste de cel mai puternic mijloc pentru răspândirea culturei generale: trebue să recunoaștem că aceste nizuințe ale naționalităților numai promova pot interesele noastre publice. Ori ce pedecă punem în calea desvoltării singuraticelor naționalități, în măsura în care duce la scop, despoaie patria aceasta de cele mai frumoase speranțe. Dacă însă — abstracție făcând dela toate acestea, și neluând în seamă pericolele ce ne amenință libertatea când drepturile politice s'ar ezercitâ de aceia cari n'au pentru aceasta suficienta cualificațiune ne punem drept țintă escluziv asigurarea naționalității maghiare: putea-vom oare ajunge aceasta prin o procedură care în urmările ci ar naște indiferență absolută în sufletele nemaghiare, față de existența acestei patrii? Să ne întoarcem iar la trecut, care ne dă cea mai bună lămurire la această întrebare. Abeâ găsim țeară, care atacată d'atâtea ori, și-ar fi putut păstra în luptele seculare nu numai existența, dar și hotarele, ca și patria noastră. Așezată Ia hotarele civilizației apusene, întregul nostru trecut c un neîntrerupt lanț de grele lupte; și dacă reprivim oare asupra acestor viforoase epoce, energia în lupte, tenacitatea ce am dovedit dacă am fost învinși: nu este oare consecința acelei solidarități, cu care toți fiii patriei sărit-au în fața primejdiei comune, — și a cărei temei îl putem căuta numai în convingerea că existența acestei patrii este în interesul tuturor fiilor patriei deopotrivă. Să ne închipuim patria noastră fără aceasta comunitate de sentimente, să ne închipuim că o parte a locuitorilor ei, unele ținuturi ori provincii își dădeau mâna cu dușmanii, ori că rămâneau numai nepăsători: și credem oare de probabil, credem oare de cu putință că țeara aceasta atacată dintr'atâtea părți să mai existe? Viitorul, ce ne așteaptă, e aseminea acestui trecut, și situația, în ce privește primejdia, nu s'a schimbat Acum, ca atunci Ia marginele civilizației apusene stăm între două mari națiuni, dintre care una — ca și în evul mediu cea turcească — de veacuri se tot lățește și și-â întemeiat mărirea pe ruinele altor popoare, până ce cealaltă, după număr și cultură una dintre cele dintâiu națiuni a Europei, ajunge tot mai mult la conștiința puterii sale, sacrifică tot mai mult pentru unitatea sa, ca, întemeind-o pe aceasta, să-și lățească puterea peste întreg basinul dunărean. Lupta, la care se pregătesc națiunile mari ale Europei, va decurge la hotarele noastre, și ce ne așteaptă, dacă momentul de mult de prevăzut, când se va disolva imperiul turcesc, ce va hotărî și asupra viitorului nostru, ne va afla nepregătiți ; dacă, având atunci nevoe de încordarea tuturor forțelor noastre, pentru a ne apăra independența, o parte a locuitorilor terii, pentruca nu-și văd justele aspirații împlinite, pentruca comunitatea de interese, ce avertisează la o solidaritate pe popoarele mai mici de lângă Dunăre și Tisa, nu s'a recunoscut; — dacă, zic, o parte a compatrioților noștri, au devenit nepăsători față de viitorul patriei, — ori aducându-și aminte de înrudirea în care stau cu popoarele altor state, se silesc tocmai la distrugerea patriei? — Esplicarea mai amănunțită a acestei chestiuni cred că e de prisos. Din toate acestea reese clar, că deși cu privire la chestiunea de naționalități dorințele ni se deosebesc și în focul discuțiunilor din ambele părți se accentuiaza astfel de pretențiuni, cari stau în contrast unele cu altele: interesele noastre sunt desigur aceleaș. Fie că pornim din interesele generale ale terii — fie din cele speciale ale naționalităților, judecând cuminte, ajungem numai la o conclusie și anume: că numai așa putem asigura interesele națiunii politice și istorice, dacă se vor îndeplini toate aspirațiile de limbă ale naționalităților; și că dimpotrivă aspirațiile diferitelor naționalități se pot numai așa împlini, dacă s'a asigurat unitatea și existența de stat a terii. Numai dac'am corespuns acestor două la aparință contradictorii cerințe: atunci putem zice ca chestiunea naționalistă este în adevăr resolvată. Dar înnainte de a vorbi despre modul în care aceasta se poate ezecuta: aflu de necesar a-mi spune părerile asupra altei chestiuni, care strîns luat, nu face parte din chestiunea naționalistă, dar e în oarecare legătură cu aceasta, și se confundă adese cu ea, prin ce, aceasta și altfel destul de încurcată chestiune, se complică și mai mult. == V. == === CROAȚIA. === Entuziasmul, ce s'a născut la sfârșitul secolului trecut pentru limba și literatura maghiară, a aflat mai iute și mai mulți următori în Croația. Greutățile, pricinuite în patria noastră prin chestiunea de naționalitate, întâi s'au ivit în Croația; aici s'au formulat pretențiunile, cari în virtutea principiului de naționalitate, mai târziu au devenit generale. Cauza acestei apariții, trebue căutată în autonomia Croației, prin care s'a putut susține la poporul croat conștiința individualității sale și totodată acea reacțiune, ce s'a născut între alte naționalități prin legile aduse în favorul limbii maghiare, au aflat în adunările municipale și provinciale organ legal. Asemenea acestei cauze este însă a i-se atribui, că mișcarea din Croația pornită în virtutea principiului de naționalitate : aici nu s'a restrâns la limbă, ci trecând pe tărâmul politicei și-a pus drept țintă schimbarea acelor relații, ce-au existat de secoli între Croația și guvernul și corpul legislativ ungar. Divergența de idei, ce există de prezent între Croația și Ungaria și a tulburat înțelegerea seculară dintre dânsele, nu e chestie de naționalitate, ci în senzul strict al cuvântului chestiune politică; prin urmare nu se va aplana prin concesii naționaliste și de limbă, ci numai așa: dacă vom regula referințele politice mutuale a acestor doua teri într'un chip care să corespundă șî pretențiunilor poporului croat și intereselor coroanei ungare. Nefiind în patria noastră nimeni, care ar trage la îndoială dreptul națiunei croate privitor la desvoltarea limbii și naționalității sale, chestiunea de naționalitate de astădată nu e chestiune între Croația și Ungaria, ci este chestiune separată a Croației ca șî a Ungariei, încât și acea țeară cuprinzând mai multe naționalități, are interesul ca cetățenii ei sârbi, germani și italieni să fie în privința naționalității lor satisfăcuți; — și numai îngreuna ne poate situația, dacă amestecând discuțiunea politică ce decurge între aceste două teri cu chestiunea de naționalitate încurcăm aceste două și altfel destul de încurcate chestiuni. Nu se ține deci de problema mea și nici nu vreau să mă întrețin mai amănunțit la tesa aceasta; și dacă totuși îmi spun pe scurt părerile despre dânsa, o fac, ca tăcerea să nu mi-se restălmăcească. După părerea mea, cel mai bun, ba chiar unicul modru a aplanării pacinice a diferențierii între noi și Croația este perzistând neclintit la principiile depuse în cele două adrese a corpului nostru legiuitor. «Suntem deciși — zice întâia adresă să facem totul ca neînțelegerile să dispară; și facem, ce putem face fără sacrificarea neatârnării și dismembrării terii, ca cetățenii de ori ce naționalitate ai patriei să se contopească în interese și sentimente. — Dorim modificarea echitabilă conform intereselor noastre comune a acelor dispozițiuni a legilor noastre, cari azi împedecă aceasta. — Nu pretindem, ca împotriva numărului mai mic de deputați Croați, numărul nostru mai mare să decidă asupra pretențiunilor și do rințelor lor. Croația are propriul ei teritor, situație separată și n'a fost niciodată incorporată Ungariei, ci a stat în conexiune cu noi și tovarăș ni-a fost, cu care am împărțit drepturile, datorințele, norocul și nenorocirile. Dacă deci Croația vroește să participe ca țeară la legislația noastră; dacă întâi vrea sa fie în curat cu condițiunile pe lângă cari este gata a-și lega situația de drept public cu Ungaria; dacă în privința aceasta vrea să discute cu noi ca și națiune cu națiune: nu vom respinge aceasta».<ref>întâia adresă.</ref> «Deocamdată pare neîndoios, că Croația vrea să lărgească legăturile, ce-au ținut-o veacuri întregi strânsă de Ungaria. Noi apreciam cu mult mai mult interesele și dorințele ei, decât să nu fim gata a stă cu dânsa ori când la discuție în privința aceasta și susținerea ori transformarea echitabilă a acestei legături nu întimpină greutăți la noi. Numai când Croația ar dori să se desfacă de noi și intrând în șirul provinciilor austriace s'ar înrola la corpurile legiuitoare a acestora ceeace nu putem presupune despre sentimentele constituționale ale Croaților — noi n-am împedecă aceasta, ci din partea noastră n-am recunoaște-o de legal și constituțional și nu ni-am învoi la aceasta, pentrucă nu suntem îndreptățiți a dismembrà imperiul coroanei Sfântului Ștefan.»<ref>A doua adresă.</ref> Situația noastră față de Croația dela cea din urmă dieta încoaci, nu s'a schimbat de loc; și legiuitorii noștri exprimând când s'au declarat în afacerea aceasta părerea marei majorități a terii: pentru aplanarea diferențelor existente după părerea mea nu trebue altceva decât sinceritate pentru principiile preconizate în aceste adrese. Patria noastră n-are interes mai însemnat; dar precum legătura ce a existat într'aceste două teri a fost efluxul nu a forței ci a acelei convingeri comune a amânduror națiuni, că libertatea și fericirea lor depinde dela această tovărășie: așa și'n viitor legătura aceasta numai așa va fi salutară, dacă va sta pe un astfel de temei. Unindu-ne prin libertate, punând capăt lungei certe, așa că una dintre părți să nu se considere de învinsă: atunci am chezășuit viitorul; și deșî declarațiunile ultimei diete maghiare au rămas la aparență fără efect asupra atitudine» ce Croația a luat împotrivă-ne: înaintea mea e neîndoios, că stăm mai aproape de scop și anume pentrucă bizuind dieta noastră fixarea condițiunilor sub cari se poate susținea vechea alianță, Croației, a delăturat tot ce-ar putea vătăma demnitatea poporului croat și pentrucă prin aceasta a transpus chestiunea, ce era obiectul unei agitațiuni pătimașe, pe câmpul unei discuțiuni mai liniștite, — și pe terenul acesta, privindu-ne fără preocupare situația, ajungem la acelaș rezultat primind punctul de vedere fie maghiar fie croat. Din punctul de vedere maghiar e clar, că precum situația ce patria noastră a ocupat dinainte de căderea dela Mohács, în concertul european, se putea mulțumi numai înprejurării, că națiunea maghiară, corespunzând misiunii saie când mergea înaintea întru apărare independenții comune, n'a căleat niciodată condițiuniie sub cari i-se atașau celelalte popoare: așa și 'n viitor, existența acestei patrii se poate numai așa asigura, dacă întru apărarea ei într'o comună înfrățire-'și dau mâna toți membrii imperiului Sf. Ștefan. Și oare patriotul croat, ori cât s'ar însufleți pentru propria-i naționalitate, ori cât ar fi convins despre o înaltă menire în viitor: poate trage la îndoială necezitatea acestei alianțe? Primejdiile, decurgând din situația geografică și etnografică a țării ungurești și acăror comunitate a cimentat atâtea veacuri pe diferitele noastre popoare: nu există oare ele și acum ca atunci când semiluna ne ataca independența, atât, pentru Croația cât și pentru Ungaria? Marile naționalități ale Europei, Rusul, care ca și capul seminției slave, aspiră la unirea diferitelor sale fracțiuni într'un mare imperiu Italianul, care aspiră la întemeierea puterii sale pe cele două țermuri ale Adriei și Germanul care-și vede hotarele misiunii sale civilizatoare la Marea-neagră: nu amenință oare viitorul poporului croat, tocmai așa ca și pe cel al poporului maghiar? Și naționalitățile mai mici în lupta titanică, pentru realizarea acestor mari scopuri, în ce altceva își pot căuta mântuirea decât în unirea lor; pe cine să se spriginească, de nu se vor spriginî într'olaltă, destul de tari la olaltă, spre ași apăra osebit fiecare naționalitatea, dar nici una destul de puternică, să primejduiască chiar de ar voi neatârnarea celorlalte ? Conced, că părerea aceasta încă nu e atât de generală pe cât de mult ar cere aceasta interesele noastre comune; conced că încă există multe interpretări greșite față de scopurile și mai ales față de situația noastră, atât în Ungaria cât și în Croația; și că trebue o vreme mai îndelungată până ce simțirea exprimată de Nicolau Zrinyi despre fratele său Petru: Viteazul meu frate, atât maghiar cât și croat Își iubește — căci vedem patria.<ref>Cântul al XVI din Zrinyiadă.</ref> se va generaliza. Precum după furtună, marea nu se liniștește îndată și drojdia murdară scoasă de furtună mai plutește o vreme oare-care pe luciul mării: așa dacă patimile răscolesc pacea popoarelor, trebue vreme, până ce se potolesc valurile, și elementul murdar, scos de învălmășala generală la suprafața mișcării, se așează. Dacă patimele însă au amuțit; mai curând ori mai târziu sentimentele naturale și interesele își redobândesc stăpânirea; și în momentul când se va întâmpla aceasta, lunga discordie dintre noi și croați, spre paguba și a noastră și a lor — va înceta; — deși afirmațiunea se pare cutezată, o spun, că după declarația serbătorească în afacerea-croată, a ultimei diete ungare, aceasta este numai chestie de timp să se întâmple. == VI. == === CONDIȚIUNILE REZOLVIRII CHESTIUNEI NAȚIONALITĂȚILOR IN PATRIA NOASTRĂ. === M'am silit a dovedi în capitolele precedente, că aspirațiunile juste ale fiecărei naționalități se pot numai așa asigura, dacă s'a asigurat unitatea și existența de stat a terii și că dimpotrivă unitatea și existența de stat a terii numai atunci se poate privi de garantată, dacă se vor împlini justele aspirații ale diferitelor naționalități și că prin urmare, aceste doua la aparență contraversate direcții, stau într'o strînsă legătură. Deslegarea chestiunei naționalităților în patria noastră depinde dela înțelegerea lămurită a acestei teze. — Punctul corect de mânecare, nu e a aceluia, care lapădă dela sine orice simțire națională, ci a aceluia, care însuflețit de interesele naționalității sale, nu uită, că alții simțesc tot așa de cald, și că deslegarea chestiunii de naționalitate nu este interesul special al unei sau altei naționalități, ci interesul comun al tuturor naționalităților, la care nu supremația ori asuprirea meșteșugită, ci aceea ne poate fi scopul, ca pretențiunile echitabile a tuturor naționalităților ce locuesc aceasta țară, după putință să se satisfacă. După-putință, zisei, pentrucă scopul nostru fiind tocmai mulțumirea tuturor naționalităților, o astfel de deslegare a chestiunii care să corăspundă tuturor pretentiunilor de multeori contradictorii a diferitelor naționalități, sau care să satisfacă pe deplin toate dorințele fie măcar a uneia, e cu neputință. Chestiunea aceasta aparține acelora, cari ca și religia se bazează mai mult pe sentimente decât pe logică și care nu prin concluzele imperative ale majorităților, ci în unire frățească așa le putem rezolvi, dacă fiecare abzicem de acea parte a pretentiunilor noastre, care stă cu pretențiunile juste ale altora ori ale interesului public în contrast și nu uităm nici odată, că intereselor fiecărei naționalități acel fel de deslegare a chestiunii corăspunde mai ales, care se recunoaște de just de toate naționalitățile deopotrivă. O astfel de deslegare numai sub două condițiuni e posibilă: l-iu. Ca pe deoparte luând în considerare pretențiunile singuraticelor naționalități, pe de altă parte necesitățile noastre de stat: contra aspirațiilor naționalităților numai într'atât să ne împotrivim încât interesele statului o cer aceasta imperios. 2-a. Ca încât, consideranta din urmă, cere dela fiecare naționalitate un anumit sacrificiu, să nu pretindem dela nici una mai mult, și dela nici una mai puțin, decât e necesar pentru ajungerea, scopului. Principiul ce trebue să urmăm nu poate fi altul decât deplina egalitate de drepturi. Direcțiunea ni-o dă dorințele naționalităților singuratice. Și fiindcă — nu crearea de teorii, poate corecte în sine, și nu satisfacerea unor ambițiuni, ci aceea ne e scopul — ca satisfăcând toate dorințele echitabile a naționalităților din patrie, să punem capăt zizaniilor ce s'au născut din aceasta, — numai o astfel de rezolvire o putem considera de îndestulitoare, care se recunoaște de atare de către majoritatea cetățenilor de diferite naționalități a patriei. Și acum să ne dezvoltăm mai pe larg părerile. == VII. == === CONTRASTELE, CE STAU ÎN CALEA REZOLVIRII CHESTIUNII NAȚIONALITĂȚILOR. === Experiența ne arată, că în ori ce mișcare mai vie politică cea mai ultraistă părere se manifestă mai zgomotos și aceasta e cauza, că într'o astfel de mișcare, nuanțele ultraiste ezercită totdeauna influență mai mare, decât li-s'ar cuveni. Ori ce zgomot de acesta, schimbă pe moment rezultatul discuțiunii, dar nu poate schimba starea faptelor; și deși poate să fie adevărat, că milioanele, cari tac, sunt covârșite de acele sute, ori mii ce-și vestesc zgomotos opiniunile; putem îi siguri că opiniunile ultraiste sunt totdeauna în minoritate și că opiniunea mulțimii niciodată nu se poate schimba așa de iute, cum le pare acelora a crede, cari privesc numai suprafața mișcării politice. Opinia majorității, izgonită câteodată, amuțește, și sunt epoce, când majoritatea răpită de agitație își și perde la aparință conștiința opiniunii sale; dar opiniunea aceasta există, așteptând numai prilejul să se manifeste, iar aceasta opiniune nici când nu e altceva decât rezultatulevoluției de pân'aci și a naturii lucrurilor, modificat de impregiurările actuale, dorurile și sperările momentului, dar în fond e aceeaș. Aceasta stă indiscutabil și față de opiniunile, cu cari ne întâlnim în chestiunea de naționalitate. Dacă luăm în seamă numai lozincele, câteodată se pare, ca și când o parte a compatrioților noștri nemaghiari ar primi cu indiferență dismembrarea țării, ba chiar că mulți dela aceasta ar aștepta viitorul naționalității lor. Dar cu siguranță 'deplină o putem spune, că părerea aceasta, vestită ori cât de zgomotos de conducători, nu e părerea mulțimii și o putem spune anume pentrucă aceasta stă în contrazicere cu interesele mulțimii și pentrucă nu e în firea lucrurilor, ca părerile locuitorilor unei mari țări în. decursul a câtorva ani să treacă prin o astfel de prefacere, ca și cum ar fi aceea, dacă viitorul și unitatea țării ar fi devenit indiferente pentru dânșii. Cea dintâi e în sine clară. Tot, ce a existat mai de multa vreme, nu se poate schimba, fără ca o sumă mare de interese să nu s'atingă. Tocmai aceasta este, în ce residă puterea așa numitelor fapte împlinite. Ori care ar fi secretul originei lor, oricât ar vătăma concepțiunile de drept ale unora: ce odată există, se ia drept bază a acelor relații, ce se leagă sub durata existenței sale, și nu se poate schimba fără. vătămarea multor interese chiar și a acelora, cari au negat legalitatea stărilor faptice. Cu cât mai mult se poate prevedea aceasta la împrejurări, cari născute din situația geografică a vre-unei țeri, cu necesitate oarecum firească, au dus o viață milenară, fără ca sa li-se fi negat până în vremea mai nouă legalitatea, și cari tocmai pentru acest cuvânt, s'au luat drept bază pentru orice alte împrejurări. Cine nu vede, că distrugerea unor astfel de împrejurări nu e posibilă fără a zdruncină o sumă mare de interese particulare. Să strămutăm stejarul secular! Admit, că locul ce i-l'am ales e mai bun, mai gras și mai scutit de furtuni, dar nu i-se vor usca oare, mutându-l, o mulțime de crengi, nu-i vor cădea oare frunzele ce azi îl împodobesc; nu va stângenì vreme îndelungată, poate pentru totdeauna; pentrucă situația mai favorabilă în care a ajuns nu poate suplini pagubele ce a suferit, întrerupându-i-se volnic dezvoltarea. Privind nepreocupat situațiile, nu poate dubita nimeni că sacrificarea integrității ori independenței Ungariei ar avea influința cea mai rea posibilă o lungă vreme pentru bunăstarea tuturor locuitorilor și după părerea mea, aceasta o putem spune și despre sentimentele locuitorilor acestei patrii. Indiscutabil, că dintre factorii cari au influințat ivirea sentimentului de naționalitate în veacul nostru, unitatea de limbă și rassă sunt cei mai de căpetenie. Am arătat pe scurt cauzele, pentru cari s'au întâmplat aceasta în patria noastră mai ales și sunt convins, că până ce vor exista aceste cauze, adică până ce toate justele pretențiuni ale naționalităților privitoare la libera desvoltarea limbei lor, nu se vor împlini: mișcarea nu-și va schimba direcția. După ce însă e neîndoios, că sentimentul naționalist se basează nu numai pe comunitatea de rassă și de limbă ci pe toate acelea momente cari trezesc în masse mai mari sentimentul aparținerii la olaltă, dupăce entuziasmul pentru naționalitatea istorică și politică, pe care pentru osebire îl putem numi patriotism, nu-și perde nici odată influența asupra oamenilor, și nu numai pilda Elveției, Belgiei și Engliterei unde sentimentul acesta a redus cu desăvârșire conștiința de limbă și rassă ci și istoria patriei noastre dovedește acea putere, ce ezercita acest sentiment asupra cetățenilor de diferite limbi și origini: e într'adevăr mare decepția acelora, cari și-l închipue deodată nimicit. Admit, ca însuflețirea cu care naționalitățile și-au îmbrățișat cultivarea limbei lor, au dat la o parte sentimentele ce veacuri întregi le-au dovedit în luptele pentru apărarea patriei, dar de sigur nu le-au distrus; și precum rassă maghiară, deși se pare că energiile îi sunt concentrate mai ales asupra susținerii naționalității istorice și politice, pentru aceea nu mai puțin se alipește de limba sa, si dac'ar vedea-o pe această primejduită, poate ar pune asemenea, apărarea ei în planul întâi al sforțărilor sale; așa între diferitele naționalități ale patriei desigur nu este una, care nu s'ar simți vătămată în cele mai sfinte ale ei sentimente, prin ori ce ar putea vătăma existența patriei comune, ce s'a susținut prin sacrificiile tuturor fiilor ei. Ce s'a creat pe cale naturală, prin lunga evoluție a veacurilor, nu se poate nimici prin greșelile ori machinațiunile unora ori prin agitația a câtorva ani. Cel mult dacă putem zice, că popoarele azi, țin mai mult la limba lor decât la patrie; că sentimentul lor de naționalitate e mai mare decât dragostea de țară; dar numai pânatunci pânăce contrastul în care a ajuns aceste două sentimente prin jocul întâmplărilor și păcatele unora, nu este aplanat și primejdiile cari după părerea unora azi le amenință limba, nu s'au delăturat. îndată ce s'a întâmplat aceasta, patra-'și reocupă locul în inima cetățenilor. Aplanarea pacinică a certurilor noastre naționaliste depinde deci numai dela aplanarea contrastului ce există între condițiunile de unitate ale terii și între pretențiunile speciale ale naționalităților. Și ca la întrebarea: încât se poate speră astfel de aplanare? să putem răspunde, e necesar, să venim întâi de toate în curat cu chestiunea de putință a aplanării acestui contrast La prima vedere, și dac'ascultăm numai pe conducătorii partidelor ce stau față 'n față, aplanarea este cu neputință. Pe deoparte se pretinde în interesul statului o astfel de centralizație, pe lângă care desvoltarea naționalităților pare în adevăr imposibilă; pe de altă parte se fac în numele naționalităților astfel de pretenții, pe lângă cari administrarea potrivită a unui stat arangiat, nu e de închipuit. Vin însă oare aceste pretenții, desvoltându-se din natura lucrurilor, ori sunt mai mult rezultatul discuțiunii aprinse și pătimașe? Ca să răspundem la aceasta, e de lipsă, ca între zgomotul ce s'a născut asupra pretențiilor statului și a naționalităților, s'aflăm soluția următoarelor întrebări: 1-iu: de ce grad de centralizație este nevoie în patria noastră, ca statul să corespundă chemării sale? 2-a: cari sunt pretențiile diferitelor naționalități dela împlinirea cărora depinde mulțumirea lor. Să'ncercăm soluția întrebărilor. == VIII. == === EXIGENȚELE STATULUI Șl PRETENȚIUNILE NAȚIONALITĂȚILOR. === Dupăce 'n Europa 'ntreagă s'au constituit state mari și 'n acestea s'a aplicat principiul centralist: nici un stat nu poate ezistâ făr'acel grad de centralizație, prin care statul e în stare a-și concentra toate forțele întru apărarea neatârnării sale. Mai sunt afară de aceasta și alți factori de influență 'n aceasta direcție. Cu înmulțirea sumei de interese, ce nasc din civilizație, se mărește și forța ce ezistă între aceste interese și cu cât e mai de dorit ca fiecare dintr'aceste se fie apărată de asuprire: cu atât e mai necesar, ca statul, care ține balanța 'ntre ele, să fie 'nvestit cu putere mare. La aceasta mai contribue siguranța mai mare și uniformitatea relațiilor de drept, și împregiurarea, că acele mari lucrări, cari de prezent pot fi privite de condițiuni ale culturei superioare, căile ferate, canalizările, porturile etc. în multe țări pot fi numai prin forța statelor realizate, ceeace reclamă pentru stat atât în legi și în ezecutarea acelora, cât și în folosirea forțelor materiale ce stau la dispoziția statului, un astfel de cerc de competență, de care nici evul vechiu nici cel mediu nici idee n'aveau; d'acì explicațiunea că statele în secolul nostru aproape fără escepție nizuesc spre centralizație. Nu este țară, care să fi rezistat acestei direcții și e neîndoios, că Elveția, Belgia și Englitera, având un sistem de dislocare administrativă ori cât de practic, în privința aceasta, în vremea din urmă au trecut prin mari transformări. Țin de sigur deci, considerând aceste cauze, că și noi, ori cât ne-am lega de sistemul nostru al comitatelor moștenit dela strămoși, nu vom putea încungiura un anumit grad de centralizație și nu ne vom putea arangia așa trebile, ca unele afaceri, cari odinioară ori n'aveau de loc nevoe, ori se rezolvau prin oficiile locale, sa nu fie atrase la agendele corpurilor legiuitoare. Dacă privim însă mai d'aproape evoluția prin care trec în momentul de față statele noastre, ne convingem despre două lucruri: 1-iu: că, deși direcția ce duce la o tot mai mare desăvîrșire a centralizației e generală: măsura în care singuraticele state progresează e prea diferită și în stările diferitelor țări în nimic nu se vădește mai mult osebirea decât în gradațiunea în care au aplicat principiul centralizației. 2-a: că mai ales în țări, cari au înaintat mai departe în direcția aceasta în vremea din urmă s'arată o reacție, care deși n'a dus încă la rezultate practice, în știință s'aîirmă tot mai conștientă și mai clară, căutând părțile umbroase ale vieții sociale tocmai în acea exagerare a centralizației, acărei perfecționare pân'acî era preocuparea de frunte a științei de stat și a guvernului. Direcțiunea aceasta, pe care 'n vremea mai nouă au urmat-o cei mai distinși bărbați ai științelor de stat, poate conduce la greșeli tocmai așa ca și cea contrară. Necezitățile diferite și de multeori contradictorii ale societății noastre, nu se pot niciodată satisface prin urmărirea esclusivă a unei singure direcții și cine ar vroi să explice toate nevoile societății dintr'o cauză, ori să-i satisfacă toate pretențiunile prin aplicarea unui principiu, stă sub stăpânirea unei fixe idei, acărei urmări pot să fie cu atât mai grave, cu cât a fost mai riguroasă logica cu care s'a aplicat. Atâta însă e indiscutabil, că direcția, pe care o observăm în vremea mai nouă în științele noastre de stat, nu poate rămânea fără influență practică asupra organizării statelor noastre tocmai așa ca evoluțiile științelor de stat în secolul XVIII. Și de acì e clar, că deși recunoaștem în genera! necezitatea centralizației, măsura, cu care trebue aplicată în diferite țări, n'o putem fixa în general. In privința aceasta depinde totul dela starea internă și externă a respectivei țări. Cu cât e mai mică suma puterilor, asupra cărora dispune țara și cu cât îi sunt mai puternici vecinii, împotriva cărora trebue să-și apere independența, ori cu cât sunt mai numeroase și mai importante interesele, cari fără centralizație nu pot fi împlinite: cu atât mai mare centralizație se recere. Dimpotrivă, cu cât sunt mai multe obstacolele naturale ale centralizației, adică cu cât sunt mai multe interesele cari s'ar vătăma prin centralizație și cu cât stă mai mult aceasta 'n contrast cu obiceiurile și moravurile națiunei, într'o sferă cu atât mai mică trebue aplicat principiul. Să ne îndreptăm acum privirea asupra patriei noastre. Dacă-i privim împregiurările exterioare, e neîndoios, că în urma situației sale geografice pare menită a ezercita dacă are destulă putere — influență hotărîtoare în rezolvirea acelor mari chestiuni, dela cari atârnă viitorul Europei, ori, dacă e slaba, să devie la resolvirea acestor chestiuni teatrul de luptă al popoarelor Europei; drept'acea, nu ezistă poate tară, mai amenințată în viitorul si neatârnarea ei și în care nevoia unei atari organizații, prin care s'ar centraliza toate forțele disponibile ale națiunei, ar fi mai evidentă, ca 'n patria noastră. Nu e mai puțin clar și acea, că duplice 'n vremea mai nouă am trecut din împrejurări aproape medievale pragul civilizației veacului XIX, formele vechi ale organizației noastre de stat, nu mai corespund cerințelor veacului nou, și că continuele daraveri a locuitorilor terii într'olaltă, legătura în care am ajuns prin raporturile comerciale și financiare cu străinătatea, reclamă o astfel de uniformizare a administrației, agilitate a justiției, cari solicită intervenirea guvernului terii în afaceri, cari pân'acî erau de domeniul autorităților locale, ori erau lăsate la discreția particularilor. Când legislația din 1848, scliimbând vechea noastră organizație a introdus cu principiul responzabilității ministeriale o centralizație mai mare în administrație, prin aceasta n-a făcut altceva, decât ceeace cerea interesul terii și netezirea căii înaintării viitoare. E indiscutabil însă și acea, că precum legislației din 1848 nu i-a trecut nici odată prin minte sistarea absolută a sistemului nostru decentralist, astfel, chiar de am admite această intenție, o reformare atât de radicală a administrației noastre nu 5-ar fi stat în putință și anume pentru motivul, că condițiunile centralizației administrative în țeara noastră lipsesc mai mult, ca ori unde poate în Europa, și pentrucă obstacolile ce stau în calea introducerii acestui sistem, la noi sunt mai mari, aproape neinvincibile. Cea dintâi e evidentă. Pentrucă deși recunoaștem, că centralizația administrativă cu preț scump — în bani și mai ales în libertate — produce rezultate pe cari niciodată nu le putem aștepta dela administrația decentralistă: nici cei mai fervenți aderenți ai ideii centraliste nu pot tăgădui, că acele minuni a!e ordinei și punctualității pe cari le admirăm în Franța și în Germania, se pot numai așa ajunge, dacă pentru esecuțiunea acestui sistem stă un personaj suficient ca număr și cualificație, la dispoziția statului; și că în Europa aproape n-am aflà țeară unde am putea atât de puțin calcula cu aceasta, ca la noi. In privința aceasta ne provocăm la încercările făcute la noi în trecutul mai recent pentru întroducerea centralizației administrative, cari au avut drept rezultat netăgăduit, că pe lângă toate defectele ce decurg din această formă admininistrativă nu ne-am putut împărtăși de favorurile ci, fără îndoială pentru motivul absolutei lipse de funcționari corespunzători; căci dacă unele efecte ale centralîzației nu pot fi delăturate nici pe lângă ce! mai iscusit corp de funcționari, e sigur, că toate avantagiile acestui sistem, depind dela calitatea funcționarilor și că generațiuni întregi trebuesc, până ce s'ar recruta numărul suficient de funcționari, indispenzabili pentru administrația centralizată a unei teri mari. Dar nu e mai puțin evident, că afară de lipsa funcționarilor, centralizația administrativă (înțelegând totdcuna gradul ei mai înalt, cum e în Franța și Germania) are la noi și alte neînvingibile pedeci. Unde astfel de autorități locale cari ar corespunde nevoilor unei administrații normale nu există; ori, unde autoritățile locale existente fac abuzuri de putere asuprind unele clase ori naționalități ale ținutului: acolo centralizația se naște dela sine; dar fără aceste împrejurări introducerea acestei forme de guvernare se lovește de greutăți, pe cari chiar absolutismul numai cu greu le poate învinge. De multe ori auzim, că trebue să ne dedăm la libertate și că o națiune, care nu e pregătită pentru aceasta, nu se poate bucura de binefacerile ei. Cu atât mai adins stă aceasta despre servitute, ori măcar despre o astfel de formă de guvernare care pretinde absoluta subordinare a individului, și tocmai chipul, în care centralizația administrativă s'a introdus gradat una după alta în diferitele teri din Europa, dovedește clar aceasta. E neîndoios, că regatul a ezercitat deja în veacul XV pretutindenea o mare inîluință, că după natura lucrului acesta a nizuit tot spre centralizație și în aceste silințe a fost sprijinit de biserică, știință și de ordinul civil; cu toate acestea, câtă vreme a trebuit, până ce sistemul dicasterial și-a perdut importanța de care se bucura în evul mediu, și în privința administrativă și în Spania, Italiași Germania s'a introdus numai acel grad al centralizației, pe care-l aflăm în țerile acestea, deși acesta dela perfecția, la care această formă s'a ridicat în Francia, e încă foarte departe. Și de unde această osebire într'aceste țeri? A fost o vreme, când actuala centralizație a Franciei, se considera de opera exclusivă a revoluțiunii și a lui Napoleon I. Dar nouile cercetări științifice, pe cari le-a produs Tocqueville în ultima sa lucrare, au arătat contrarul și nimeni nu se mai îndoiește, că centralizația franceză este a se atribui nu unei mari personalități ori evenimente, ci a unui lung șir de evenimente și bărbați iluștri, cari dela Suger până la Ludovic al XIV au muncit pentru ridicarea puterii centrale și mai ales pentru nimicirea tuturor acelor stări cari împedecau centralizația; astfel că revoluțiunea și Napoleon l au putut numai d'aceea introduce o centralizație mai mare în Franța, ca șì care nu s'a văzut aiurea, fiindcă dintre țerile Europei nici una n-a fost preparată spre aceasta ca Franța. Și nu trebue oare să mărturisim tocmai contrarul despre Ungaria; nu trebue oare să recunoaștem că întregul nostru trecut, a cărui împrejurări numai în vremea mai nouă s'au schimbat, stă în flagrantă contrazicere cu această formă administrativă; că obiceiurile noastre contrazic reforma aceasta; că clasele noastre mai culte, adecă tocmai acele, acăror păreri pot fi determinătoare în această reformă — pentrucă din sinul ei și-ar recruta administrația organele sunt contrare centralizației; și că în fine, abstragând dela toate acestea, însuș mișcarea de naționalitate ce s'a ivit așa de vie în țeara noastră, pune pedeci neinvingibile în calea centralizației administrației. Sunt convins, că mișcările naționaliste numai în acel caz pot deveni primejdioase pentru viitorul patriei noastre, dacă prin compresiune forțată, care preschimbă în forțe explosive apa, aburii, ba chiar și acrul, s'ar face primejdioase; și cred, că patria noastră, cu toate osebirile ei de naționalități se poate forma un stat tot așa de puternic, ca și cum între asemenea împrejurări s'a desvoltat Belgia; dar că țeara noastră, cel puțin atâta vreme cât țin mișcările naționale nu se poate transforma în stat centralist în senzul Franciei ori Prusiei: aceasta pentru mine e și pentru aceea evident, pentrucă sub această formă a administrației nu se pot satisface nici cele mai moderate pretențiuni ale naționalităților. Fără 'ndoială trebue deci să centralizăm. Trebue să lărgim cercul de competență a legislației și a guvernului central, restringând independența municipiilor, de cari acestea dispuneau odată față de guvernul central; și greutățile cu care este împreunată fie măcar o centralizație moderată nu ne va putea face să uităm irecusabilile exigențe ale epocei de față ; dar tocmai aceste exigențe fixează și hotarele nizuințelor noastre, peste cari trecând, guvernul, pe care am voi să-l întărim, îl despoiem de putere; fiindcă e neîndoios, că organizația dicasterială este poate forma mai greoaie a administrației; că această formă a administrației e însă pe lângă toate defectele ei totuși mai bună, decât aceea, dacă guvernul, mijloacele cu cari se susține, ar trebui încă să le creeze, și toată puterea ori cel puțin o mare parte a ei ar trebui să și-o întrebuințeze, ca să alcătuiască mașinăria administrativă și s'o ție în mișcare. De unde reese cu evidență, că ori cari ne-ar fi în teorie părerile despre centralizație, în mod practic numai o astfel de centralizație e posibilă în țeara noastră, care se restrânge la afacerile, a căror resolvire colectivă este indispenxabilă din punctul de vedere al unității statului și pe lângă care li-se lasă organizațiilor actuale municipale un cerc larg în privința administrativă. Si acum să trecem la cealaltă chestiune și să vedem, cari sunt pretențiunile diferitelor naționalități din patria noastră, dela acăror împlinire depinde mulțumirea lor? Nimic nu e mai greu, decât a fixa țintele mișcărilor mari. Nu le înțeleg pe acelea, eari se vestesc prin conducătorii lor; pentrucă nu este mișcare mai mare la care fiecare dintre partidele ce-și stau față 'n față n-ar afișa pe stindard vre-un principiu absolut; ci pe acelea ținte, pentru cari poporul se atașează mișcării. Și totuși nimic nu e mai important ca tocmai aceasta; pentrucă dacă amenință cu primejdie o mișcare căreia nu i-s'ar da cuvenita atenție ; primejdia nu e mai puțină, când unei mișcări i-s'ar da prea multă atenție, ori țintele ei ar fi greșit judecate, și decepțiunea în cazul din urmă e mult mai ordinară. Efectul ce unele idei ezercită asupra unor anumite epoce, este asemuitor urmărilor, ce produce un vânt puternic într'un ținut. Nuorii pe cer, val-vârtejurile de praf, valurile apei, coamele arborilor: toate se mișcă într'o direcție, toate înclină într'o parte; se pare ca și cum suflarea aceasta uriașă ar fi singura forță ce dominează în natură peste toate și care va schimba locul la toate ; până ce dup'o anumită vreme, cânt vântul s'a potolit ori și-a schimbat direcția, vedem, că în sfârșit afară de vre-o câteva frunze uscate, pe cari curentul de aer le-a luat cu sine, totul a rămas la vechiul loc și că marea consecință a marei mișcări este numai aceea, că totul scuturându-se, fiecare plantă, în acelaș loc, unde a fost, se desvoltă mai frumos. Singuratica mișcare, ori cât de generală pare, nici odată nu schimbă situația tuturor lucrurilor, asupra cărora se estinde și numai așa putem judecà urmările ei, dacă deodată vom lua în samă și pe acei factori, cari înrîuresc în direcție contrară. Scopul fiecărei mișcări la aparență e simplu: crearea unui anumit principiu, sistarea ori înființarea unor anumite stări. Programul partidelor e de regulă foarte precis, lămurit, logic, cuprinzând limpede principiul ce și-au propus, dar numai tocmai principiul și nu și condițiunile sub cari, unii doresc realizarea acestui principiu; și tocmai pentru cuvântul acesta programele partidelor rareori pot fi primite de expresia voinței adevărate a mulțimii. Ca să apreciem acestea exact, trebue să luăm în samă nu numai însuflețirea aparentă ce se manifestă pe lângă un principiu, ci și influența, ce aplicarea consecventă a principiului propagat cu însuflețire, ar ezercita asupra stării singuraticilor; pentrucă putem fi convinși, că mulțimea câteodată se poate înșela față de adevăratele ei interese, dar' bunăstarea nici odată nu și-o sacrifică de bunăvoie unei curate consecinți și dacă de multeori și solicită cu zgomot astfel de pretenții a căror realizare e cu neputință fără transformarea radicală a tuturor stărilor existente, totuși în realitate numai aceea pretinde, ce într'adevăr în interesul ei trebue să pretinză. — Patima, care ținând numai un scop înaintea ochilor, sacrifică pentru aceasta totul, e totdeauna o stare escepțională, și putem primi drept regulă, pe care-o justifică întreaga istorie, că mulțimea nici odată nu profesează constant direcții exagerate. Să nu ne uităm de aceasta, nici la mișcarea naționalistă. Numai așa putem judeca despre urmările probabile a aceleia și mai ales despre dorințele, a căror satisfacere constitue scopul acestei mișcări, — nu la singuratici, ci la marea mulțime, ce participă Ia aceasta mișcare și acărei satisfacere incumbă datoriei principale a guvernului; pentrucă pericolele ce amenință de prezent statul, numai așa se pot delătura. Dacă privim numai suprafața mișcării și pretențiile acăror ecou se fac conducătorii singuraticelor naționalități: vom afla multe din ele incompatibile cu organizația unui stat regulat și în patria noastră ar avea drept urmare disoluțiunea terii. Oratoria șefilor, programele partidelor naționaliste și izbucnirea ziarelor arată, ca și cum orice aplanare între diferitele naționalități din Ungaria, ar fi imposibilă. Pretențiunile unei părți sunt tot atât de exagerate și nedrepte, ca și îndărătnicia, cu care alții se leagă de litera legii ; si așa se pare, ca și cum contrastul naționalist s'ar întemeia pe osebirea naturală a rasselor și starea lor contradictorie. Așa privită, rezolvirea chestiunii de naționalitate e cu neputință. Primejdiile, ce decurg din contrastul rasselor, le-ar putea delătura numai învingerea absolută a uncia și anihilarea definitivă a celorlalte. Dar' temerea noastră se împrăștie dacă privim mișcarea de aproape. Diferența, pe care-o aflăm între suprafața și adâncul mării, dacă asămănăm temperatura apei, ori a valurilor sbiciuite de vifor cu păturile puternice dar' liniștite a adâncurilor, nu e mai mare decât aceea, ce cu privire la chestiunea de naționalitate există între șefii proclamați dela sine ai popoarelor și între blocurile compacte a acestora. Putem primi drept principiu, că în proporția progresului popoarelor în cultură, influența ce o ezercită asupra moravurilor lor cauza fizică a diferenței de rassă, devine tot mai mică și că în aceeaș proporție crește influența factorilor, cari precum religia, istoria și interesele prezentului înrîuresc asupra convingerilor și spiritului oamenilor; și astfel putem afirma cu siguranță că lupta națională — ce ține de prezent în mișcare Europa — își ia originea nu din osebirea și din acele contraste dintre rasse, ce există ca urmări a acesteia între moravurile și obiceiurile singuraticelor popoare<ref>Dacă privim diferitele naționalități ale continentului, abia găsim alte osebiri mai mari între dînsele, decât în îmbrăcămintea. Materia, părțile ei principale sunt aceleași, numai în culori, în proporția bucăților între sine și în croi aflăm osebiri și ca clasele culte dispar și aceste, așa că cel puțin în Europa, asămănarea, pe o aflăm între vederile și modul de viață moral al diferitelor popoare, depinde mai mult dela gradul lor de cultură decât dela înrudirea lor de rassă.</ref> — ci se dezvoltă mai ales din trecutul lor; așa că fără exagerare putem afirma, că aproape fiecare luptă naționalistă nu e altceva decât luptă pe lângă, ori în contra dreptului istoric. Tot aceasta stă și despre mișcarea naționalistă a patriei noastre. Maghiarul superioritatea, Croatul independența numai provocându-se la istorie o pretind, si alte popoare numai împotriva dreptului istoric luptă, prin care se cred împedecate în libera lor dezvoltare; drept aceea, numai atunci vom putea aprecia mișcarea naționalistă dacă vom avea înaintea noastră raportul, în care ea stă cu trecutul nostru. Diferitele naționalități ale patriei noastre nu pretind altceva, decât ceeace, privind aceasta, trebue să pretindă. Admit: în măsură mai mare decât justifică acest punct de vedere, dar' nu altceva; și acî zace esplicațiunea acelei mari osebiri, ce aflăm în pășirea naționalităților singuratice, fiind logic, dacă aceia dezvoltă mai multă cerbicie întru eluptarea drepturilor naționalității lor, cari au simțit mai ales greutatea împrejurărilor ce-au existat mai nainte. Am observat mai nainte, că osebirile ce-au ezistat între starea deosebitelor naționalități, înnaintc de 1848 au fost numai urmările acelei cauze, că nobilimea, mai ales nobilimea avută, a aparținut în mare parte naționalității maghiare și și 'ntre clasele, cari după stările lor au fost împărtășite cu privilegii nemeșești, anumite naționalități au fost reprezintate cu un număr mai mic. Supremațiunea naționalității maghiare asupra celoralaltc, nu s'a bazat deci pe legi, dar d'acea nu mai puțin a ezistat; și dacă ne gândim mai ales la împregiurările urbariale dinainte de 1848 trebue sa recunoaștem, că locuitorii nemaghiari ai patriei au ocupat astfel de situație, care a lăsat multe amintiri amare după sine. E sigur, ca ponosurile, cu cari s'au ridicat împotriva noastră singuraticele naționalități tocmai în momentul când am făcut totul pentru a repara greșelile trecutului, sunt nedrepte; dar trebue să recunoaștem că sunt naturale; și eu din partemi nu aflu nimic surprinzător, nimic ce ar da ansă la supărare, în aceea, că dupace noi, abzicând de privilegiile noastre, am fost drepți față de toate clasele și naționalitățile țării: n'au fost și acestea deodată drepte față de noi. E doar numai natural, că suvenirile luptei țin mai mult și sunt mai amare la aceia, cari îi poartă și ranele. Mișcările naționalităților, cari au primejduit ezistența patriei noastre în 1848 își află explicarea în stările politice și sociale, ce-au ezistat în țară veacuri dearândul; și eu sunt convins că cauza fundamentală a mișcării naționaliste și de prezent în aceste se poate căuta. Dacă legile din 1848 pot intra liniștit în viață; dacă toți locuitorii țării pot o vreme oarecare ezercia drepturile politice ce le asigurau aceste legi: efectul acestor cauze ar fi încetat; și ori cât auzim, că mișcarea de naționalitate este mai ales rezultatul legilor din 1848, eu cred, că pentru potolirea acelora, ori cel puțin pentru a li-se lua caracterul primejdios, numai ezecutarea cinstită a acelora era necesară. Dacă se 'ntâmplă aceasta, favorurile ce s'au asigurat pe seama limbei maghiare în legile din 1848 erau numai într'atâta de susținut, în cât o pretindea aceasta interesul comun al tuturor naționalităților din patrie, și toate pretențiunile juste ale naționalităților ajungeau la îndeplinire. Dupăce însă aceasta nu s'a putut întâmpla, e numai natural, că acele cauze, cari au provocat aceasta mișcare, nici acum nu și-au perdut efectul și ceeace stă cu privire la cauzele acestei mișcări, aceea stă și față de scopurile ei; și eu sunt convins că pretențiile cu cari au pășit, înainte de 1848 singuraticele naționalități față de noi, în fond nu s'au schimbat. Ceeace atunci nu era decât dorință, pentru împlinirea căreia nu s'arăta nici o speranță, acum pășește ca pretensiune de drept și șefii mișcării, în măsura în care s'a lărgit sfera posibilității, și-au lărgit șirul pretențiilor, punând drept preț al aplanării astfel de condiții, cari ar asigura heghemonia propriei lor naționalități, ori cel puțin le-ar aplana lor calea ce duce la putere; dar blocul naționalităților nici azi nu pretinde altceva, decât ce a pretins în 1848: ca propria-le naționalitate să fie respectată și să nu fie de nimeni conturbați în datinile și moravurile lor naționale, ca pentru cultivarea limbei, desvoltarea naționalității lor, să se poată folosi de ori ce mijloace pe cari siguranța țării le permit. Cu un cuvânt, toate naționalitățile din țară pretind egală libertate și o astfel de organizare a țării, pe lângă care să poată trăi în aceasta libertate. Cine privește nepreocupat aceste pretenții, fără 'ndoială le va afla drepte. Precum într'o țară, cu mai multe confesiuni religioase, libertatea individuală este de neînchipuit fără egala îndreptățire a confesiunilor: aseminea e nexul ce există între egala îndreptățire în acest senz a naționalităților patriei noastre și între libertatea lor individuală? Pretențiunile aceste sunt numai efluxul principiilor pe cari în 1848 le-am acceptat, drept'acea e de prevăzut, că aplanarea pacinică a chestiunii naționaliste este posibilă numai împlinind aceste pretenții, dar oare nu trebue să și recunoaștem că în acelea nu se cuprinde nimic ce-ar sta în contradicție cu adevăratele interese ale țării; din contră, aderând la principiile acceptate în 1848, organizația administrativă pe care — considerând împregiurările patriei, părerile asupra trecutului și prezentului a națiunei noastre — o aflăm singur aplicabilă: atrage cu necesitate după sine împlinirea pretențiunilor. Căci stând faptul, că națiunea noastră se mulțumește numai cu o astfel de formă administrativă în care se deschide teren larg autonomiilor comunale și municipale; și daca pe lângă legile din 1848 nu putem restrânge influența acelor clase, cari nu aparțin într'o parte a comunelor și municipiilor noastre naționalității maghiare: eu nu pot înțelege, cum vom împedeca naționalitățile a nu-și putea folosi drepturile de cari liber dispun în cadrele autonomiilor comunale și comitatense spre cultivarea și desvoltarea limbii și naționalității lor. Pe lângă legile din 1848 și organizația noastră municipală o supremație a oricărei naționalități, în detrimentul celorlalte este imposibilă în Ungaria; și putem spune cu drept cuvânt că organizația aceasta administrativă este aceea pe care o cere interesul terii, și cu pretențiile naționalităților nu numai că nu stă în contrast, dar' se condiționează reciproc. Precum garanta supremă a susținerii sistemului acesta de administrație decentralistă zace tocmai în pretențiile naționalităților noastre: așa pentru împăcarea pretențiunilor naționalităților nu e nevoe de altceva decât ca constituția și sistemul nostru de administrație decentralist, să fie susținute. Contrastul între interesele terii și a naționalităților zace deci nu în firea lucrurilor ci numai în chipul în care se fac aceste pretențiuni și în mijloacele prin cari se caută împă- 85 carea lor; și după convingerea mea numai deia alegerea acestora depinde, ca, ceace azi pare pericolul cel mare pentru libertatea ba chiar existența noastră ca stat, mâne să devie cea mai puternică garantă a constituționalismului și a neatârnării noastre naționale. Și care sunt acele mijloace dela cari putem așteptà rezultatul ? IX. CELE DOUĂ SISTEME DE REZOLVARE A CHESTIUNII DE NAȚIONALITATE. Dacă o chestiune stă vreme mai îndelungată la ordinea zilei propozițiunile de soluție a ei nu lipsesc, câteodată tocmai numărul acestora este, în ce zace greutatea rezolvirii anumitor chestiuni deoparte pentrucă, ca și în alte cazuri așa și acî, ghemul după fiecare încercare neisbutitâ se 'ncâlcește și mai mult, pedealtă parte pentrucă, discuțiunea asupra deslegării, în politică mai ales, lasă de multeori cu totul la o parte scopul și astfel aceia cari în privința aceasta se 'nțeleg, stau față 'n față ca dujmani, pentrucă nu convin în păreri asupra mijloacelor. — Asta-o observăm și la chestiunea de naționalitate. Nu este obiect, cu care mai ales la noi să se fi ocupat în vremea din urmă mai mulți. Fiecare catalog din Lipsea, înșiră mai multe reptilii, trădând aceasta arzătoare chestiune. Ezistă ziare și reviste cari și-au pus drept țintă mai ales limpezirea acestei chestiuni și putem da seamă de un întreg șir de proiecte de deslegare, care numai într'atât se aseamănă în- 87 tr'olaltă, că autorul fiecăruia se crede infalibil și publicul le crede pe toate de neacceptabile. Nu vreau să întru în apreciarea acestor proiecte. Intr'una, toți aceia cărora le zace la inimă deslegarea chestiunii, convin: și anume în convingerea, că în veacul nostru chestiunea aceasta nu se poate deslega decât pe baza egalității și că 'n aplicarea principiilor, pe lângă cari încercăm aceasta, nu putem face excepțiune. Dar ori cât de mare e numărul acestor proiecte de deslegare aceste se pot rezuma în două sisteme. Unul e al acelora, cari țin deslegarea numai așa de posibilă, dacă se fixează în lege exact sfera de drept a fiecărei naționalități. Al doilea e al acelora, cari așteaptă rezolvirea chestiunii dela aceea, ca libertatea individuală a fiecărui cetățean al țării, precum în altele așa și cu privire la limbă și naționalitate să se garanteze pe deplin, ori cu alte cuvinte, ca cercul în care o naționalitate se poate mișca să nu se fixeze prin lege, ci să depindă dela libera voință a indivizilor. Aderenții sistemului prim se deosebesc în păreri, întrucât pretind ca legea să fixeze sferele de drept speciale a naționalităților ori (cu privire la greutățile tehnice) numai a naționalităților mai mari; și întru cât pretind cea mai desăvârșită egalitate pentru starea fiecărei naționalități ori privilegii pentru singuratici. Amicii sistemului al doilea discută asupra cercului, în care rezolvirea chestiunii de naționalitate se poate bizui pe libertatea individuală, și 88 și care, precum cred unii, se poate estinde numai la comună, după alții la toate ramurile administrației și a vieții publice. Diferența de păreri privitoare la aplicarea principiului însă tocmai așa nu poate schimba corectitatea principiului, ca și consecințele lui; precum,dac'un anumit principiu s'a acceptat odată, a-i restrânge aplicabilitatea între hotare fixe cel puțin până ce ne ținem de constituționalitate, nu stă 'n puterea nimăruia. Ceace am dat unei naționalități, ca sfera de drept a ei firească, asta n'o putem refuza celorlalte; și dac'am primit principiul că hotărârea chestiunilor naționaliste într'un anumit cerc depinde dela libera voință a singuraticilor cetățeni: principiul se va aplica și 'n alte cercuri. Totul ce am face pentru împedecarea acesteia, ar fi numai spre lungirea luptei; dar ori vrem, ori nu, în ori ce direcție, progresa-vom însă neîntrerupt, până la egalitate, care dela 1789 încoaci inspiră orice mișcare politică, pe care în 1848 am primit-o ca principiu fundamentul al constituțiunii noastre și care precum a sistat privilegiile unor clase, așa va sista și prerogativele unor naționalități și precum între indivizi așa și 'ntre naționalități în zilele noastre este singura măsură de aplicat pentru regularea stărilor lor mutuale. înainte de a compara aceste două sisteme, și ami spune părerea asupra lor, las să urmeze câteva observațiuni indispenzabile pentru fixarea precisă a punctului de vedere ce l-am urmat pân'acì în scrierea de față și pe care vreau să-l urmez și mai departe. 1-iu: Nu mi-am luat drept țintă desbaterea științifică a unei chestiuni de importanță politică generală. — In Englitera ori Franța aceasta ar putea fi la loc; la noi chestiunea de naționalitate aparține nu problemelor științii ci a celor a vieții practice și deslegarea ei practică dela care depinde viitorul nostru, este numai așa posibilă dacă vom lua în considerare stările, în care diferitele naționalități ale terii stau între sine și unele față de altele. 2-a: E mare și generală influența chestiunii de naționalitate în patria noastră și admit, că la o parte a compatrioților noștri, interesele naționaliste prevalează peste toate. Dar ori cât de mare și general ar fi zgomotul, cu care se solicită împlinirea intereselor naționaliste se 'nșală cine crede, că îndată ce s'au aplanat acestea, toate nevoile s'au împăcat Chestiunea de naționalitate în momentele actuale este cea mai importantă, cea mai arzătoare poate, dar nu e singura; și e neîndoios, că dela resolvirea ei numai așa putem aștepta liniște, dacă aceasta reușește fără vătămarea altora nu mai puțin importante interese, adecă dacă putem află o astfel de soluție, care, cu o administrație bine arangeată, cu această condiție prealabilă a bunăstării materiale a cetățenilor și cu libertatea lor personală și civică dela care depinde mulțumirea lor nu stă în contrazicere. 3-a: Problema principală, pe care nu-i iertat s'o perdem niciodată din vedere la resolvirea acestei chestiuni, este: liniștirea diferitelor naționalități nemaghiare și împlinirea dorințelor lor 90 între marginile posibilității. Când ostenim însă la deslegarea acestei probleme, nu este permis să uităm nici de raportul ce există, în veacul nostru între toate popoarele Europei, de unde urmează că direcția folosită de noi la deslegarea acestei chestiuni va înriuri tocmai așa asupra terilor, în cari s'a ivit într'o măsură mai mică ori mai mare această chestiune: ca și cum pe de altă parte e sigur, că și 'n patria noastră, numai o astfel de resolvire a chestiunii e posibilă, care nu sta în contradicție cu direcția, ce-o urmăresc în desvoltarea lor popoarele Europei. Având aceste înaintea ochilor noștri, să ne 'ntoarcem la cele două sisteme ce se recomandă pentru soluțiunea chestiunii de naționalitate și să vedem : 1-iu: încât se pot aplica aceste în starea specială a terii noastre? 2-a: cari ar fi urmările aplicării acestor duor sisteme cu privire la desvoltarea diferitelor naționalități? -— In fine a 3-a: care dintre aceste două sisteme, se împacă cu direcția, ce-o urmează de prezent popoarele Europei în desvoltarea lor și ce consecințe ar provoca asupra deslegării chestiunilor de naționalitate în alte țări, dacă în patria noastră am accepta pe unul ori pe celălalt sistem ? X. SE POATE OARE APLICA PRACTIC IN ȚARA NOASTRĂ SISTEMUL, CARE SĂ FIXEZE PRIN LEGE CERCUL DE DREPT AL FIECĂREI NAȚIONALITĂȚI ? Ca să răspundem la întrebarea aceasta, e nevoe înainte de toate să fim în curat cu părerile acelora, cari dela acest sistem așteaptă rezolvirea chestiunei de naționalitate. «Nu există stat în Europa așa rezonează prietenii acestui sistem unde ezercitarea drepturilor politice și civice să fie legată de anumită naționalitate și unde să nu se recunoască, în principiu, cea mai deplină egalitate între locuitorii de diferite limbi ai terii; și totuși, cu escepția Elveției, nu există stat, unde în practică, să nu se fi ridicat o anumită naționalitate la heghemonie. Daca deci vroim, ca în țara noastră egalitatea naționalităților să nu rămâie literă moartă: e indispensabil să garantăm în lege drepturile minorității; ceeace numai așa e posibil dacă pe acele cercuri și cazuri în cari limbile naționalităților se folo- 92 sesc în afaceri publice, le vom fixa prin legi nu permisive ci imperative și vom fixa totodată și o anumită proporție, în cari funcțiunile sunt de a se împărți între diferitele naționalități. Chestiunea de naționalitate după aceasta se poate numai așa rezolvi, 1-iu: dacă înființăm anumite regule, după cari se poate stabili sfera fiecărei naționalități. 2-a: dacă stabilim o cheie dreaptă, pe care s'o folosim la împărțirea funcțiunilor mai importante între naționalități. Este aceasta posibil în patria noastră? La prima privire se pare, ca și cum regulele și cheia amintită n'ar întimpinâ greutăți. «Dacă se decretează în lege: că în fiecare comună, cerc, și în întregi comitate și'n orașe, ca limbă administrativă, consultativă și peste tot oficială acea limbă să servească, care e limba majorității populațiunii a respectivei autorități, cerc, comună ori oraș»; «și dacă comitate, și cercuri — asemenea pe calea legislației— se vor arangia astfel ca în câte un cerc, respective comitat să se grupeze astfel de comune, cari cel puțin în majoritatea lor generală cuprind în sine locuitori de aceeaș naționalitate;» «dacă afară de aceasta se decretează în lege, ca deputații comitatenși și comunali și orășenești sunt a se alcătui în proporția diferitelor naționalități a acestor teritorii și ca aceasta proporție să-i servească și guvernului de cinosură la acele posturi mai înalte administrative și judecătorești, a căror îndeplinire este lăsată la discreția lui: așa se pare, că problema aceasta grea s'ar puteà privì de rezolvată».<ref>Cuvintele opiniunii separate a minorității date comisiunii esmisă de către Dieta din 1861 în chestiunea de naționalitate.</ref> Dar să aruncăm o privire asupra împrejurărilor noastre și să vedem greutățile, cu care sunt împreunate executarea practică a acestor măsuri în țara noastră. Dupăce diferitele naționalități locuesc amestecat, și dela Sfântul Ștefan până în vremurile mai nuoi, nici la formarea comitatelor, nici la împărțirea lor în cercuri, ba nici la așezarea satelor, nu s'a luat nici odată în considerare limba locuitorilor; îri mai multe comitate, nici o naționalitate nu dispune de majoritate absolută; în altele majoritatea e așa de disparentă, încât e discutabilă între cei familiarizați în ale statisticei. Alcătuirea după naționalități a comitatelor ar cere prin urmare o nouă împărțire a unei mari părți a terii, care ar fi cu atât mai mult împreunată cu greutăți, cu cât acolo, unde populația e amestecată, și comunele aparținânde diferitelor naționalități sunt numai sporadice, ba mai adese și populația singuraticelor comune este compusă din diferite naționalități. Dar să presupunem, că o astfel de arondare a țării este grea, dar nu imposibilă. La tot cazul rezultatul acestor reguli depinde dela principiile și modul,confonn căruia se execută, și astfel întâiu de toate trebue să venim în clar asupra următoarelor : 1-iu: cui să i-se bizuiască noua arondare? 2-a: după cari principii să se facă aceasta ? Ca și aproape la orice întrebare așa și aici la prima vedere răspunsul pare ușor. In țară constituțională o nouă arondare a teritorului aparține fără îndoială cercului de competență a corpului legiuitor și fără confusionarea a orice concepție de drept, nici nu i-se dispută. Dar' putem nădăjdui oare că scopul pentru care vroitn aceasta dispoziție, se poate ajunge pe calea aceasta ? Problema noastră este, mulțumirea diferitelor naționalități și asta numai așa se poate aștepta, dacă noua arondare a municipiilor noastre nu e numai dreaptă ci și recunoscută de dreaptă din partea diferitelor naționalități; și putem oare aștepta aceasta, dacă vom încredința legislației noastre, adecă acelui corp arondarea, în care elementul maghiar este indiscutabil în majoritate și împotriva procedurii căruia și pân'acì s'au ridicat atâtea ponosuri din partea naționalităților. Dacă nu vrem să ne sinamăgim și reprivim asupra întregei istorii a agitațiunii naționaliste: nu ne putem legăna într'o așa dulce sinamăgire; ba ne convingem chiar, că pasul acesta ar da nou prilej la nuoi gravamìne împotriva legislației și la nouă agitațiune naționalistă, pe cea din urmă însă nici atunci n'am puteà-o evita, dacă noua arondare i-s'ar bizui domnitorului. Căci lăsând chiar la o parte chestiunea: este conzult oare, ca în țară constituțională, să se lase drept arbitrar guvernului în privința unei noue arondări a cercurilor electorale, dela care depinde formarea corpului legiuitor: am avea în adevăr o mare doză de optimism, ca să presupunem, că o arondare, astfel executată, ar avea drept rezul- 95 tat mulțumirea naționalităților. E drept, că domnitorul stă peste partidele de naționalitate, și ca împotriva lui motivele ce s'aduc împotriva legislației, nu se pot aduce; dar' fiindcă noua arondare a cercurilor electorale și a municipiilor nu se poate executa așa, ca prin aceasta unele naționalități să nu se simtă despoiate de starea mai favorabilă ce-au ocupat, ori înșelate în speranțele lor: rezultatul și în cazul acesta ar fi, că toata nemulțumirea s'ar îndrepta împotriva aceluia, ce a executat arondarea. Admit, fără motiv, dar' pentru aceea nu mai puțin amarnic; și experiențele ce-am câștigat la înființarea Voivodinei sârbești și la noua formare a cercurilor electorale ardelene: dovedesc îndestul aceasta părere. Dar ori care ar fi acela, căruia i-s'ar bizui arondarea comitatelor, districtelor și cercurilor electorale după naționalități: e neîncungiurabil de lipsă ca întâi de toate să ne înțelegem asupra principiilor după cari să se judece naționalitatea cetățeanului, singuratic. O legendă veche ne spune că șeapte orașe grecești își disputau gloria: că Homer căreia dintre ele îi aparține că cetățean ? Dacă țara se împarte din nou după naționalitatea locuitorilor și limba majorității absolute în fiecare comitat și oraș se întroduce prin lege imperativ, ca limbă oficială, atunci în Ungaria fiecare om, căruia ceriul i-a dăruit mai mulți copii poate aspira la asemenea distincție, întrebarea: la ce naționalitate se hotărește cineva, — mai ales în cazuri când majoritatea e dubie în cerc are cea mai mare importanță; și fiindcă statul, dela care 96 fiecare naționalitate așteaptă scut, nu poate permite, ca oricare dintre dânsele pentru caprițiile ori răutatea cu cari unii își neagă propria limbă, sa fie despoiate de drepturile sale: nu rămâne altceva, decât a stabili anumite regiile, după cari sa se hotărască individual naționalitatea fiecăruia. La prima vedere aceasta apare curios. Conceptul naționalității în zilele noastre abia se poate stabili altfel decât după limbă și așa se vede, dacă ceva, cel puțin aceasta aparține dreptului fiecăruia: ce limbă recunoaște de a sa maternă? Dar, ori la ce urmări comice ar duce, dacă stabilirea naționalității individului n'ar fi 'ncredințată voinții sale, ci fiecare contra voinții sale și amăsurat unor anumite reguli s'ar condamna legal a fi maghiar, slav ori român: — toate aceste ar fi numai urmările necesare ale sistemului. Dacă împregiurarea că cineva e membrul cutarei naționalități, dă drepturi, cari sunt importante nu numai pentru individ<ref>Dupăce la fiecare naționalitate a patriei noastre numărul persoanelor capabile de funcțiuni e mai mic, e neîndoios, că acela, care dorește funcțiune prin faptul că se declară pe sine de altă naționalitate — își poate rectifica șansele.</ref> ci și pentru stat; dacă limba oficială a municipiilor se determină imperativ după majoritatea absolută a naționalităților și prin aceasta situația ce deosebitele naționalități ocupă în țară, depinde dela limba maternă a indivizilor ce locuesc într'un anumit comitat: stabilirea acesteia nu poate fi lăsată la volnicia singuraticilor. După cari principii să se hotărască chestiunea naționalistă în cazuri singuratice; limba singuraticilor, sunetul numelui lor să se ia în considerare ori strămoșii și în cazul din urmă după ce regulă? — Rassa singuraticului să se hotărască, precum eră la vechii germani și la popoarele autohtone a Americei, după mamă, ori, cum e obiceiul mai nou, după tată? — Și verdictul prin cine și prin ce forme de procedure să se enunțe? — Toate acestea, le las în sarcina acelora cari caută deslegarea chestiunii de naționalitate pe calea aceasta. — Din parte-mi n-am vroit decât să fixez condițiunile dela cari depinde în patria noastră aplicarea acestui sistem; și cine s'a gândit serios asupra acestui obiect, va recunoaște că n'am afirmat prin cele de sus nimica ce n'ar fi drept urmare a principiului acceptat. Pentrucă precum din faptul, dacă întrebuițarea limbii nu se încredințează voinții libere a individului, ci se impune prin lege imperativă, decurge dela sine, ca asupra întrebării, care să fie limba oficială a cutărui cerc trebue să decidă o putere superioară, guvernul ori legislația: astfel la hotărârea aceasta, numai majoritatea absolută în care o naționalitate ori alta stă într'un anumit cerc, o putem primi de cinosură; ceace iarăș are drept urmare, că după ce constituirea astorfel de majorități, cari formează baza sferei de drept a fiecărei naționalități, depinde dela chipul, conform căruia se determină fiecare naționalitate: în privința aceasta e nevoie de stabilirea unor principii precise și de aplicarea lor severă. Și din aceste după părerea mea e clar, că sistemul acesta, care chiar și în țări, unde două 98 ori trei naționalități stau lângă olaltă în masse mari, compacte, din multe puncte de vedere e periculos, dar poate executabil: la noi în pactică e nexecutabil, fiindcă 'n patria noastră, socotind numai naționalitățile mai numeroase, afară de cea maghiră sunt cea română, slavă, sârbă, rusă și germană adecă cinci naționalități, trăind atât de amestecate, încât a determina hotarele fiecăreia este o imposibilitate. XI. CARI AR FI URMĂRILE ACESTUI SISTEM ASUPRA LIBERTĂȚII INDIVIDUALE ȘI CIVICE ȘI ASUPRA APLANĂRII CONTRASTELOR NAȚIONALISTE. Să admitem, că m'am înșelat în cele de mai nainte; și vom afla cheia prin care teritorul și funcțiunile țării să se împartă astfel între naționalități, ca aceasta să se recunoască de către fiecare de dreaptă. Unii privesc poate drept scop ezecuțiunea acestui sistem, numai funcțiunile publice dacă s'au împărțit pe placul lor, au ajuns totul, ce-i însufleția în mișcarea națională. — Dar un număr incomparabil mai mare gândește altfel. Ținta acestora nu e o așa împărțire a cercurilor electorale și a funcțiunilor, care să le lărgească speranțele personale, ci aceea, ca libertățile individuale și politice să fie cât mai mari, condițiunile de desvoltare națională cât mai sigure. Promovăm oare aceste scopuri, regulând prin legi imperative poziția ce naționalitățile ocupă 'n stat? Să vedem întâi de toate influința ce-ar ezercità acest sistem asupra liberei desvoltări a naționalităților și a sistării divergențelor dintre dânsele. Am înșirat greutățile, prentru cari cred aproape neesecutabilă o împărțeală nouă a municipiilor după naționalități. Mai este una și poate cea mai mare. Temeiul, pe baza căruia trebue să se facă această împărțire, este nu dreptul istoric, ci proporția în care stau unele față de altele naționalitățile în diferitele municipii; și d'aci e clar, că — dacă numai nu voim să violentăm pricipiul din care am pornit — împărțirea aceasta nici când nu e definitivă, odată pentru totdeuna. Dacă e în disarmonie cu adevărul, cu luminile secolului nostru și cu principiile libertății și egalității, ca limba acelui popor, care a cucerit țeara șr a susținut-o o miie de ani, să fie favorizată în viața publică: desigur ar fi o nedreptate și mai stridentă, dacă folosirea exclusivă a unei limbi s'ar impune prin lege într'un municipiu, pentrucă majoritatea locuitorilor șei cu un jumătate veac mai nainte au vorbit limba aceasta.îndată ce am primit ca principiu, ca limba oficială a fiecărui municipiu să se determine prin lege imperativă după majoritatea absolută a locuitorilor săi, și că acolo, unde o astfel de majoritate nu există, să se facă o nouă arondare a municipiilor, urmează dela sine: ca atât hotărîrea asupra limbei oficiale, cât și noua arondare trebue mereu reînoită, de câteori se modifică proporția naționalităților în diferitele municipii. Fără 'ndoială nu este în interesul țării, ca noua arondare a municipiilor și fixarea limbii majorității să fie o perpetuă preocupare a agendelor ei; fiind deci înainte de prevăzut, că daca se primesc aceste principii, fiecare naționalitate va ușa de orice mijloc pentru răspândirealimbei sale: ar incumba datorințelor statului, să fixeze stavilare acestui proselitism naționalist, ori cel puțin să sprijinească municipiile în tendența lor de susținere a status-quo-lui privitor la limbă. Și oare cu ce mijloace o poate face aceasta? E de prisos, să întru în amănunteie acestei chestiuni. Municipiile noastre neputându-se aronda după naționalități în așa chip, ca în cele mai multe să nu rămâe o mulțime de singuratici, cari nu aparțin ca naționalitate majorității absolute: putem oare avea cea mai mică îndoială, că vroind a garanta egalitatea naționalităților prin întemeierea stăpânirei absolute a unei naționalități într'un anumit cerc, prin aceasta vom ajunge numai la rezultatul, că în fiecare cerc naționalitatea în majoritate, va asupri pe celelalte, în vreme ce aceste, acolo, unde sunt dînsele în majoritate, vor resplăti cu prisosință; până ce în sfârșit divergințele naționaliste își ajung în țara noastră culmea și degenerează în dujmănii fățișe. Că urmările acestui sistem sunt mai periculoase pentru naționalități și că de ex. Germanul și Sârbul, care precum de prezent, așa după fiecare nouă arondare, ar forma numai în foarte puține municipii majoritatea absolută, ar resimți mai mult ineficienta acestor stări ca și de ex. Românul, Slavul și mai ales Maghiarul e cert; dar' peste tot urmările acestui sistem sunt generale, și experiența ar dovedi în scurtă vreme, că ceeace s'a făcut, pentru a garanta egala îndreptățire a fiecărei naționalități a terii, au dus numai acolo, ca dintre naționalitățile cari locuesc în provinciile Sf. Ștefan, n'ar rămâneà nici una, care acolo unde nu e în majoritate, nu s'ar simțî nespus de asuprită. Împotriva acesteia s'ar putea obiecționa, că guvernul n'ar tolera o astfel de dezvoltare a lucrurilor și ca apărător firesc al minorităților, ar restrînge veleitățile majorității între hotarele dreptății. Nu cred, că un astfel de sistem, pe lângă care se silește guvernul să stea în neîntrerupt conflict cu majoritatea fiecărui municipiu, să conducă la întărirea lui, mai ales dacă prin aceasta nu deobligă pe nimenea, ca în cazul acesta, unde acele naționalități cari ar fi sprijinite ca minorități într'un municipiu din partea guvernului, în alteler unde alcătuesc ele majoritatea, s'ar simțî împedecate prin dînsul. Dar' abstrăgând dela aceasta, întreb: în ce să conziste avantagiul, de care s'ar împărtăși unele naționalități prin noua arondare a municipiilor — dacă întru răspândirea naționalității lor și daca și'n acele cercuri pe cari i-le-au fixat legea ar fi împedecate,și fiecare pas ce-ar face în direcția aceasta, ar provoca intervenția puterii centrale ? Am spus-o mai de multeori — și fiindcă rezolvirea chestiunii de naționalitate depinde dela claritatea la care trebue s'ajungem în privința cauzelor cari i-au dat naștere, o spun din nou - că mișcările de naționalitate nu sunt produsul antipatiei ce-ar exista între diferitele naționalități, nici a machinațiunilor acelora, cari le folosesc spre satisfacerea unor scopuri grandomane. 103 Temeiul veridic al mișcării naționaliste este aceea înaltă pietate, care leagă pe fiecare om adevărat de amintirea strămoșilor sei și de limba moștenită dela dînșii; acel simț firesc, ce ne îndeamnă să ne cerem libertatea personală și să nu ne liniștim, până ce nu facem să se recunoască mai ales ceea ce ne era dorirea inimei; și daca aceste sentimente au devenit acum mai puternice și au împins pe planul al doilea alte mari interese, cauza trebue căutată în cultura mereu dezvoltândă a popoarelor terii, care le-a adus la o mai limpede conștiință a propriei lor naționalități; dar' tocmai pentru aceasta, nimeni să nu creadă, că mișcarea se va evita satisfăcând ura care a răpit pe unii împotriva unor naționalități ori grandomania șefilor proclamați de sine înșiși. Mișcarea de naționalitate este numai o parte a acelei mari mișcări liberale, ce de un veac încoaci a prefăcut aproape toate relațiile popoarelor Europei. Dărîmarea acelor obstacole, prin cari naționalitățile se simțeau infestate în libera lor dezvoltare, garanta libertății lor: asta e, ceeace majoritatea covârșitoare a cetățenilor terii înțelege sub pretențiile naționaliste; și le vom putea oare pe aceste satisface, dacă în locul dominațiunii esclusive, ce a ezercitat o naționalitate în țară, întemeiăm o altă asemenea, ba chiar mai mare și mai intolerantă dominațiune, cu osebirea numai, că aceasta se ezercită în fiecare municipiu de câte o altă naționalitate? O mișcare, ce s'a pornit pentru garantarea libertății, nu se poate termina prin dispoziții cari conduc numai la o și mai mare ciuntire a li- 104 bertății individuale, și prin cari libertatea politică în forma și 'n senztil, în care ea formează ținta supremă a năzuințelor popoarelor Europei, devine imposibilă. Dar pentru a judeca urmările unui sistem, nu e destul a-i cunoaște efectul numai într'o direcție. Libertatea individuală și politică este cea mai generală dar nu unicul scop al năzuințelor veacului și e sigur, că nimic n'ar mulțumi pe popoarele veacului nostru, ce-ar sta 'n dujmănie cu interesele lor materiale. Cerem dela cea mai liberală constituție, să înlesnească o bună administație și servirea dreptății să dee fiecărui siguranța, care e prealabila condițiune a oricărei bunăstări materiale, și oare sistemul recomandat oferă aceasta? Se 'nșală, cine 'n împărțirea funcțiunilor după naționalități vede numai o pretenție a imora în interesul lor particular, dar căreia massele naționalităților nu-i dau nici o importanță: ba îndată ce s'a admis principiul ca situația fiecărei naționalități să s'asigure prin lege, pretențiunea zace în firea lucrului. Aceleaș cauze, ce s'aduc pe lângă împărțirea teritorială a țării, argumentează la fel și pentru împărțirea funcțiunilor ; și dacă siguranța naționalităților pretinde, ca fiecare 'n cercul ei să fie apărată de preponderanța celeilalte: nu mai puțin pretinde această siguranță, că într'aceia, cari să bizuesc cu esecutarea legilor — funcționari și judecători — să fie fiecare naționalitate proporțional reprezentată. Atât de mult stă aceasta, încât unde 105 s'a ivit numai chestiunea naționalistă, deși împărțirea teritorială nu i-a venit nimărui în minte, împărțirea funcțiunilor e întâia cerință a fiecărei naționalități cu care pășește întru asigurarea intereselor ei; la ce, ca să las la o parte pilde mai îndepărtate, mă provoc numai la privilegiile cu cari în evul mediu au fost înzestrați locuitorii germani ai mai multor orașe, ca funcțiunea judecătorească esclusiv ori alternativ cu Maghiari, tot în fiecare al doilea an, să se împlinească cu Germani. Nu vreau să cântăresc, greutățile mari, cu .cari ar fi împreunate pentru numărul diferitelor naționalități la noi fixarea unor regiile, cari ar satisface exigențele fiecărei naționalități și nu cercetez, încât ar congruâ cu principiile, ce se urmează în state constituționale la îndeplinirea funcțiunilor. E în sine cert, că la acele oficii cari se îndeplinesc prin alegere, împărțirea între naționalități a unei sume precise de oficii este incompatibilă cu libertatea alegerilor, și la acele, cari depind dela numirea guvernului, fac imposibilă aplicarea principiului responzabilității; dar abstracție făcând dela aceste greutăți: putem oare serios crede că pe lângă acest sistem ar putea fi posibilă o administrație corespunzătoare cerințelor patriei noastre? Dacă șansele individului la împlinirea funcțiunilor atârnă nu dela capacitatea ci naționalitatea sa și ministrul tot așa, ca alegătorul, nu capabilitateaci legea e silit s'o observe la îndeplinirea posturilor, care dispune de naționalitatea funcționarilor; dacă 'ntr'un cerc cei mai distinși bărbați 106 nu pot fi aplicați numai pentrucă aparțin unei anumite naționalități, într'altul, cei cari nu corespund datorințelor lor, nu pot fi destituiți pentrucă în locul lor nu se află alți potriviți din respectiva naționalitate: o administrație bazată pe aceste principii poate oare corăspunde și celor mai modeste recerințe? A fost vreme, când capabilitatea de funcțiuni o avea numai nobilimea și de sigur nu e nimeni care ar ținea cu putință reînvierea acelor vremi, dar o dispozițiune oare, care n'ar ținea cont la împlinirea funcțiunilor de necezitățile administrației, ci numai de drepturile speciale ale naționalităților, n'ar atrage după sine aceleaș urmări ? — Și dacă ținem de absurd sistemul, că la împlinirea funcțiunilor să se ia în conziderare numai meritele antecesorilor și arborele familiar al candidatului : în adevăr nu e cu mult mai cu minte, dacă acum la îndeplinirea funcțiunilor, stabilim aseminea privilegii nu pentru singuratice familii, ci pentru singuratice naționalități, cari în fine se bazează tot pe rassă și origine. Din aceste așa cred, resultă clar, că în cât marea majoritate a compatrioților noștri, când participă la mișcarea naționalistă își caută garantarea libertății sale individuale și civice și aceea ca de libertatea aceasta să uzeze întru răspândirea naționalității sale: scopul acesta nu s'ajunge prin acest sistem. Și acum să ne îndreptăm privirea asupra influinței ce-ar ezercitâ acest sistem asupra vieții noastre de stat. Mi-am accentuat mai de multeori convingerea, 107 că sentimentul ele naționalitate a pășit numai înnainte, dar n'a nimicit sentimentele seculare de alipire a naționalităților față de patria comună și că marea majoritate ori cât de mult se însuflețește pentru propria-i naționalitate, o face aceasta în convingerea că prin indeplinirea acestor pretențiuni viitorul patriei nu se primejduește. Părtinitorii cei mai fervenți ai mișcării naționaliste simțesc și recunosc legătura, în care stă poziția Ungariei cu împlinirea pretențiilor lor, și în stăruința lor, ca locul ce le ocupă propria naționalitate în patrie să fie cât mai bun: nici nu pot pretinde altceva decât ca țara însaș să devie cât mai independentă, cât mai puternică. Fără aceasta, tot ce-au eluptat pe seama naționalității lor, n'are nici o valoare. Și 'n privința aceasta, cari ar fi urmările necesare ale sistemului propus ? Varietatea naționalităților în sine nu e pedică, ca o țară să se ridice la acel grad al puterii care e necesar pentru asigurarea neatârnării sale. Fiind în Europa foarte puține state, cu o singură naționalitate numai, putem primi de axiomă, că varietatea naționalităților dintr'o țară nu poate impedica formarea acelui sentiment de unitate, care este prealabila condiție a puterii ba chiar a existenței fiecărui stat. Altcum stă aceasta, dacă susținerea varietății de naționalități și garantarea intereselor fiecărei naționalități se consideră de scopul de căpetenie al statului, cărora trebuesc ori ce alte scopuri și interese subordinate. Să luăm un ezemplu practic, care dovedește mai mult decât orice combinație teoretică. 108 E indiscutabil, că 'n zilele noastre osebirile confesionale nu mai constituesc primejdii pentru state. In măsura, în care s'a recunoscut principiul libertății religioase, osebirea religiunii și-a perdut importanța pentru stat; și nimenui nu-i trece prin minte, că vre'un stat e în pericol, pentruca o parte a concetățenilor săi sunt catolici, o altă parte protestanți, și pentruca fiecare dintr'aceste confesiuni desvoltă o activitate spre a-și lărgi, prin scoale, literatură și oratorie confesională cercul ei de credincioși. Cu toate acestea se pot naște rivalități între osebitele confesiuni, ba poate și frecări și înverșunare reciprocă, dar pentru stat, care scutește pe fiecare confesiune deopotrivă în libertatea ei, desigur nici un pericol; și s'ar declară de nebun acel bărbat de stat, care ar veni să pretindă, în virtutea siguranței statului ca vre-una dintre confesiuni să se restrângă în libera-i desvoltare ori întru răspândirea învățăturilor ei, ba chiar, încât ar uza numai de mijloacele legale în aceasta, să i-se pună stavile în calea extindere!. Dar să ne închipuim, că una ori mai multe confesiuni pentru asigurarea influenței și a libertății, ce le compete în stat, ar păși cu pretențiunea, ca confesiunea lor să formeze un corp separat în stat, cu teritor separat, drepturi separate, conform cărora confesiunea să fie separat reprezentată în corpurile legiuitoare, în administrație să participe cu un anumit număr de funcționari: cine nu va recunoaște oare, că aceasta nu se poate întâmpla fără primejduirea statului și că înființarea mai multor state între hotarele unei țări, dividarea unor părți a na- 109 țiunei în mai multe separate corpuri organice după toată probabilitatea ar atrage după sine, aceleaș urmări acum, ca și atunci când protestanții Franciei pretindeau pentru asigurarea confesiunii lor orașe separate, fortificații separate și s'au organizat împotriva compatrioților lor catolici în adevărate caste, până ce Richelieu n-a pus cu armata capăt acestor stări și n-a mântuit Franța de dismembrarea, în care vedem Germania. Și oare dacă recurgem tot la aceste mijloace pentru asigurarea intereselor nu confesionale, ci naționaliste: n-ar avea asta tot acelea urmări? Nu sunt dintre aceia, cari atribue mișcării naționaliste aceeaș importanță ca și aceleia a mișcării religioase. — Mișcarea religioasă are incomparabil mai mare importanță, nu numai în sine ci și înaintea ochilor poporului. Dar ori cât de mult se deosebește obiectul, ori cât de mult se deosebesc secolele în care apar aceste două mișcări: firea omenească rămâne aceeaș, și asta aduce cu sine, că asupra patimei cu care se duce lupta, nu importanța chestiunii, ci proporțiile mișcării, hotărăsc. Unde aceasta e mare și a ținut o vreme oarecare: nici când nu absentează o anumită dosă de fanatism. Ceeace a făcut și a suferit fiecare în decurgerea luptei; sentimentul de onoare, pentru care nu vrea să se recunoască nici unul de învins, contribue mai mult la învrăjbirea luptătorilor, decât motivul luptei lor. Pe lângă aceasta, există în împrejurările particulare a patriei noastre cauze, pentru cari aplicarea acestui sistem la naționalități, la noi devine și mai primejdios. 110 Experiență generală ne arată, că cercuri mai restrânse au totdeauna o mai mare forță atractivă pentru individ. Egoismul firesc, pe care-l putem învinge, dar de care în mod absolut nimeni nu se poate libera, aduce cu sine, că părțile singuratice a ori cărui întreg, se alipesc cu atât mai mult de dânsul, cu cât mai multă influență pot ezercita asupra desvoltării lui. Filosoful își poate fixa axiome, să-și iubească mai mult familia decât pe sine, patria mai mult decât familia, umanitatea mai mult decât patria: e însă sigur că marea majoritate a oamenilor în practică urmează tocmai contrarul. — Aceasta 'n sine nu conține nici o primejdie, ba dimpotrivă, legăturile, prin cari singuraticul se simte înlănțuit cercului său mai restrâns sunt capabile a întări omogenitatea întregului, dacă nu s'a disolvat cimentul care unea aceste cercuri mai restrânse, și între dânsele și între întreg nu s'a produs discordanță. Precum atracțiunea ce o simte singuraticul pentru comuna ori provincia sa: așa însuflețirea cu care se leagă de naționalitatea sa, nu numai nu slăbește ci dimpotrivă poate întări legăturile cari îl leagă de patrie, până ce rămâne luminos nexul, în care stă bunăstarea și desvoltarea comunei ori naționalității sale cu bunăstarea și înflorirea întregului — dar numai pan'atunci — și îndată ce legăturile, cari leagă părțile 'ntre sine și pe fiecare la întreg, se desfac și interesele singuraticelor părți ajung în colisiune fie măcar aparentă cu interesele întregului: majoritatea oamenilor se va alipi la cea mai deaproape, la aceea adică, la care se simte mai legat, simțind mai ușor nexul propriilor interese. 111 Cu cât mai generală e însuflețirea naționalistă în zilele noastre, și cu cât mai viu e interesul cu care fiecare solicită drepturile naționalității sale, cu atât mai mare e necesitatea, ca legăturile, cari unesc într'una pe toate naționalitățile patriei să nu se destrame și în fiecare să se țină trează convingerea, că și siguranța naționalității sale depinde numai dela existența întregei teri. Dispozițiunile propuse ar conduce însă la rezultat tocmai contrar și putem cu siguranță profeți, că precum îndeplinirea funcțiunilor după naționalități ar avea drept rezultat că funcționarii publici s'ar considera de slujitorii nu ai statului ci ai naționalității lor: așa că dividarea teritorului terii în conformitate cu acest principiu ar avea drept consecință că fiecare nu s'ar simți cetățean al patriei, ci al districtului său naționalist; ceeace dacă pretutindenea e periculos, în patria noastră e desigur îndoit. Dintre toate naționalitățile patriei noastre, nici una nu este, afară de cea maghiară, care nu s'ar estinde peste hotarele terii. Precum la sud pe Sârbi și pe Români, așa la ost pe Slavi și pe Ruși numai hotarele politice îi separă de frații lor de un sânge și'n adevăr e nevoie de un grad superlativ de optimism să presupunem, că împărțirea petriei noastre după naționalități ar mulțumi constant toate pretențiunile naționalităților. Recunoscând odată că dezvoltarea liberă a naționalităților se poate garanta numai prin o poziție a lor separată, tendențele naționalităților nu se pot opri la noua împărțire a acestei patrii și necesarmente vor tinde într'acolo, ca fracțiunile de 112 popoare ce locuesc în aceasta patrie să se contopească cu frații lor de peste hotare ceeace ar atrage după sine disoluțiunea țerii și anume cu atât mai sigur, cu cât o astfel de împărțire a terii nu numai ar slăbi legăturile, cari leagă pe diferiții cetățeni de patria comună, ci ar da în mâna singuraticelor părți și mijloacele, prin cari aceste tendințe pot deveni realizabile, Bine știm, că sunt unii cari privesc integritatea teritorială a statului ungar de o așa ceva, ce e numai în interesul naționalității maghiare și stă în colizie cu interesul de mare putere a Monarchiei și cu interesele naționalităților ei. Căușele înșirate, vor putea prin urmare pe unii convinge mai mult despre favorurile disposițiunilor recomandate, decât despre daunele ei. E de lipsă deci să ne dăm seamă și de efectul ce împărțirea teritorului patriei noastre după naționalități ar ezercita asupra întregului imperiu austriac și asupra viitorului acelor naționalități în interesul cărora se solicită aceasta de prezent mai ales. XII. CE INFLUINȚĂ AR EZERCITA ÎMPĂRȚIREA DUPĂ NAȚIONALITĂȚI A TERITORULUI PATRIEI ASUPRA IMPERIULUI AUSTRIAC ȘI ASUPRA VIITORULUI DIFERITELOR NAȚIONALITĂȚI DIN PATRIE? E fapt, că în zilele noastre, totul ce ezercită mai mare influință asupra vieții interne a unui stat, trece departe peste hotare și abeâ se ivește vre-o chestiune mai importantă, care într'o anumită măsură să nu fie numită europeană. Din solidaritatea aceasta, se naște pentru singuraticele state datoria, că la arangiarea trebilor lor să aibă în vedere și efectul, ce-l pot ezercită prin aceasta asupra altor state și țări, mai ales când acelea ca șî patria noastră și imperiul austriac, stau de veacuri într'o strânsă legătură și astfel există între interesele lor o comunitate pe care o putem uita în focul discuțiunilor, dar pe care ignorând-o, mai curând ori mai târziu totdeuna însă sigur se răsbună. S'a zis de multeori, că patria noastră și imperiul austriac, în ce privește chestia națională, sunt în aceeaș situație, și aceasta e indiscutabil. E drept, că la noi s'a ivit mai iute chestiunea, ceace 114 se poate atribui constituționalizmului nostru și s'a dezbătut cu mai multă patimă, ceeace se poate atribui altor cauze; dar' varietatea naționalităților și mereu crescânda lor conștiință națională, este asemenea în amândouă părți ale imperiului și precum naționalitățile dincolo de Leitha pășesc cu aceleași pretenții, ca'n patria noastră; astfel principiile pe cari le vom folosi la rezolvirea chestiunii de naționalitate, fără îndoială vor fi hotărîtoare și în imperiul austriac. Sunt convins, că bărbații de stat, cari au propagat necesitatea împărțirii teritorului Ungariei după naționalități, ar refuza cu energie propriile lor principii dacă aplicarea acestor principii s'ar pretinde în Tirol ori Stiria; dar' știu și aceea, că aceasta nu le stă în putere. Numim bun, mărinimos poporul; îi lăudăm cumpătul și toate aceste se pot cu exemple dovedi ; are însă poporul o calitate mult mai generală, pe care o aflăm pretutindenea și'n toate veacurile: sentimentul său de drept. Concepțiunile sale de drept difer, dar' fiecare popor, îndată ce s'a ridicat la un grad anumit al culturii, pretinde stabilirea unei măsuri oarecare, cu care să cântărească veritatea faptelor și e cu siguranță de prevăzut, că dacă ne vom abate dela dreptul istoric, care în imperiul austriac era temeiul celor mai importante relații de drept și-l vom înlocui cu principiul de naționalitate: aceasta numai atunci poate corăspunde sentimentului de drept al poporului, dacă principiul s'a aplicat în toate consecințele Iui. Exemplul Franței și consecințele principiilor preconizate de revoluțiunea franceză măr- 115 turisesc despre nemiloasa logică, cu care un popor stărue pe lângă temeiul de drept odată primit. Nu există putere, care ar reuși, ca 'n țările unui domnitor, oricât de independente ar fi unele de altele, aceleaș naționalități pe un țerm al unui râu să fie înzestrate cu favoruri, cari li-s'ar nega pe celălalt țerm. Dupăce deci în provinciile imperiului austriac — în afară de ducatul austriac și Salzburg — aflăm pfetutindenea mai multe naționalități: sunt convins, că adoptând în Ungaria principiul, că chestiunea de naționalitate numai prin împărțirea teritorului după naționalități se poate resolvi, aceasta ar atrage necesarminte după sine adoptarea și 'n Austria a acestui principiu și astfel împărțirea teritorului imperiului, în urmarea căreia afară de cele două provincii amintite, n-ar rămânea aici una care și-ar putea menține actualele hotare. Tirolul s'ar împărți în german și italian, Stiria, Karinthia și Kraina în german și slav, Boemia și Moravia în german si boem, Galiția în polon și rutean, Bucovina în rutean și român, și astfel fiecare provincie după naționalitățile ce-o constitue. Nu vorbesc de greutățile, cari sunt în fiecare provincie a imperiului ca și 'n patria noastră, pentrucă și aici ca și la noi, naționalitățile nu prea locuiesc în masse compacte și aflăm în fiecare provincie, teritorii mari, cu o populație așa de amestecată, încât abea-i putem determina naționalitatea și nici nu cercetez efectul ce-ar ezercità necesarminte astfel de împărțire în fiecare provincie cel puțin asupra unei părți a locuitorilor, care, ca d. e. Tirolul, dupăce a apărat 116 cu credință imperiul de cele mai mari primejdii, acum drept răsplată s'ar disolvà; dar să ne în'ndreptăm privirea esclusiv asupra urmărilor, pe cari le-am putea aștepta dela aplicarea acestui sistem asupra întregului imperiu. Mulți privesc statul numai ca o mașină mare. Unul privește în el un mare ceasornic cu cuc, care numai prin greutățile ce-i sunt atârnate se ține 'n mișcare; altul un mare răsboi de țesut, a cărui chemare e, ca din nenumăratele fire, de cari atârnă existența milioanelor, să se țese pe seama unora, acoperitoare calde și moi. Ca și 'n ceasornic, rotiță la rotiță, și fiecare învârtindu-se 'n jurul osiei sale: așa fie statul, așa funcționeze. Dacă rezultatul nu corespunde așteptării: sminta e 'n mașinărie. Poate trebuesc atârnate greutăți mai mari, ori trebuesc mai multe rotițe, ori e nevoie a întărì șurupurile — și cine toate acestea le înțelege și le știe: acela e mare bărbat de stat — Dup'a mea părere nu există o mai greșită definiție ca aceasta. — Dacă trecem peste istorie, aflăm, că nu acele națiuni i-au înscris cele mai. frumoase pagini, acăror mașinerie administrativă a corespuns mai ales cerințelor științii, ci acele la cari individul s'a simțit mai strâns legat de întreg,, la cari aflăm mai multă dragoste de patrie. Efectul celor mai perfecte mașinerii depinde dela mărimea forței mobilisătoare, și această forță mobilisătoare în ori ce stat zace numai în sentimentele popoarelor. Nici un stat nu le poate vătăma pe acestea nepedepsit și între toate pericolele ce-l pot pe stat ajunge, cel mai mare e, când din sufletele cetățenilor sei, a perit putința de însuflețire. 117 Aceasta stă și relativ la imperiul austriac. îl putem declara imperiul de stat unitar; îi putem da o constituție care 'n ce privește centralisația să întreacă pe cea a Franței; pentru înlesnirea administrației îi putem geometric în formă unghiulară și pătrată împărți teritorul, ori îl putem împărți după diferitele naționalități. Dar conceptul, care pe 35,000.000 de oameni cu acest cuvânt: patrie, îi unește, fie acela oricât de greșit și învechit, prin nici o putere și născocire nu-l putem dintr'odată schimba, acest concept, afară de ducatul austriac doar, — e legat nu de imperiul întreg, ci de singuraticele provincii. Patriotismul austriac, adecă acea dragoste de patrie ce bate pentru întregul imperiu, îl putem afla în sentimentele unor bărbați de stat, în armată, la o anumită parte a claselor culte și mai ales la aceea care dispune de hârtii de stat; și sentimentul acesta, admit, se va lăți în măsura în care s'a garantat libertatea constituțională; și dacă imperiul constituțional va avea vre-odată istorie, sentimentul acesta va trece poate și asupra claselor și va prevala poate sentimentele ce azi îl însu flețește pe individ pentru provincia sa: dar în momentul de față înzădar căutăm acest sentiment la popoarele Austriei. Nu e nici una 'ntrînsele, care să nu-și fi dovedit cu prisosință devotamentul la jertfă față de imperiu și luptele dela începutul acestui veac au dovedit strălucit puterea și solidaritatea imperiului austriac, pe lângă toată eterogenitatea elementelor sale constitutive. Dar între acele mii, cari și-au vărsat în aceste lupte sângele, au fost de sigur puțini, cari au făcut-o aceasta 118 pentru idea imperiului. Boemul, tirolezul, au luptat pentru onoarea propriei lor patrii și așa s'a susținut patria comună; pentrucă între părțile ei n'a fost nici una, a cărei cetățeni pentru propria lor patrie, să nu fi fost totdeauna gata ași vărsa sângele lor. Crede oare cineva că și sentimentele popoarelor constituesc obiectul administrației, că cu dragostea de patrie se poate manipula ca și cu casieratele centrale, transpune dintr'o parte sau alta, ori contopi; ori e poate mai frumos, mai sublim a iubi marele imperiu austriac, decât micul Tirol ori Boemia, cari totuși sunt numai părticele ale marelui întreg? — Nu există confesiune creștină, care să nu-și aibă martirii săi. Fiecare confesiune își are și azi martirii și de sigur n'a murit nimenea pentru confesiunea sa, fără ca prin moartea lui să nu fi promovat în general ideea creștinătății. Ideea universală a creștinătății e frumoasă, sublimă. De unde vine totuși, că nu se află nimeni care disconsiderând osebirile confesionale, să fie capabil de un asemenea efort de sacrificiu numai pentru aceasta idee universală ? Va veni poate vreme, când se va întâmpla aceasta. Vom vedea poate odată: cât de aproape stăm unii de alții și aceea, ce ne e comun în religie, va nimicì osebirile, cărora le dăm o așa mare importanță. — Dar celce acuma contează la aceasta, celce ar vrea să convingă pe misionarul catolic ori protestant că e o prostie a se sacrifica pentru confesiunea sa, — acela, dacă reușește, îl convinge cel mult să nu se sacrifice de loc — dar nu-l va emoționa pentru ideea universală a creștinătății. — Aceleaș rezultate le putem 119 aștepta dacă în imperiul austriac, prin împărțirea teritoriilor de cari se leagă azi patriotizmul cetățenilor, am reușit să nimicim atât de urgisitul provincialism. Poate reușim să atrofiem acel fel al sentimentului patriotic pe care nu-l voim, dar pe acela, pe care l-am dori în interesul monarchiei comune, nu-l putem produce. Și probabil e oare cel puțin aceasta ? Residă în natura omului, să s'alăture la un ce mai mare. Eul său nici când nu-l îndestulește și 35 milioane de oameni nici nu-i putem închipui neavând spiritul lor public. Ori cât s'ar nizuì deci întru nimicirea patriotismului de provincii, detrăgându-i prin împărțirea provinciilor, subiectul: e probabil, că dragostea cu care tirolezul se leagă de patria sa, să pestreacă existența ei politică. Prezentul și viitorul ne arată, că poporul poate iubi ardent o patrie, pe care diplomația de mult a șters-o. E în firea noastră, că acolo unde vedem trecut, să sperăm și viitor; sperările noastre patriotice pot vestejì numai cu amintirile și ceace ferbinte iubim în vecinicia aceleia nu ne îndoim: și cine nu vede pericolele, cari ar urma d'acì asupra imperiului austriac? Dragostea de patrie a singuraticilor provincii, pe care s'a putut spriginì pân' acì imperiul, pentrucă fiecare a simțit că siguranța propriei lui patrii depinde dela existența imperiului, îndată ce s'a generalizat convingerea că interesul imperiului nu se împacă cu existența acestor provincii, s'ar întoarce împotriva lui și e vai de statul, a cărui existență este în conflict cu cele mai nobile sentimente ale cetățenilor săi. 120 Dar' să presupunem, că aceasta nu se întâmplă și că prin noua împărțire a imperiului ar înceta dintr'odată și sentimentele ce animă azi pe fiecare pentru patria-i mai restrânsă. Slavul a devenit indiferent pentru patrie, în luptele căreia a luat parte veacuri de-arândul, împărtășindu-se în bucuriile și durerile ei și abia mai știe că odată s'a ținut pe sine ungar. Numele Bosniei, îi lasă reci pe fiii ei și amintirile Tirolului și Știrici numai în archive le mai putem căuta. Precum s'au șters hotarele provinciilor de pe harta imperiului, așa s'au șters și din inimile cetățenilor; — patriotismul lor a perdut hotarele de mai nainte. Ceeace și la bărbați de stat e rar, să recunoască de fapt complinit, ceeace e în divergență cu doririle lor, aceasta presupun la fiecare cetățean al imperiului austriac: ce urmează însă d'aci? Putem oare spera, că locul sentimentului ce însuflețește azi pe fiecare pentru propria sa provincie, va fi ocupat de entuziasmul pentru idea imperiului ? Mă îndoesc. Sunt convins, că popoarele Austriei nici în cazul acesta nu se vor scoborî la un josnic egoism și cred, că precum pân'acì așa și d'acì 'ncolo vor fi gata de a se jerfî pentru anumită idee; din idea aceasta nu va fi însă o mare Austrie, ci necesarminte gloria națională a fiecăruia. Reprivind asupra celui mai recent trecut și cugetându-ne câte s'au întâmplat atât prin revoluțiune cât și prin contrarii ei, ca idea naționalistă să se întărească; și văzând însuflețirea pre- 121 zentă a miilor pentru aceasta idee, în privința aceasta nu putem sta la îndoială, întrebarea e numai : cari ar fi urmările din aceasta asupra imperiului austriac, acăror naționalități, afară de cea maghiară se ramifică toate și peste hotăra? Las pe cetitor să dea răspunsul; din parte-mi observ numai, că dacă delăturând în imperiu fondul dreptului istoric, plecăm din principiul că prin 1848 și evenimentele ce l'au urmat afară de unitatea imperiului toate celelalte s'au nimicit și că numai deosebirea naționalităților este singurul criteriu determinant pentru relațiile părților singuratice a imperiului: atunci aspirațiile unor popoare a Germanilor și Italienilor tocmai așa ca a Sârbilor și Românilor nu pot fi altele decât ca principiul de naționalitate să se validiteze cât mai perfect. Precum Franța, care în momentul ce a distins dreptul istoric, l'a înlocuit cu principiul deplinei egalități, nu s'a liniștit și nu se va liniști pânăce nu va realiza principiul în toate consecințele lui, ori nu i-se va recunoaște irealizabilitatea: astfel, dacă în Ungaria s'a adoptat principiul că exigențele naționalităților se pot împlini numai prin împărțire teritorială, nu ne putem opri pânăce nu se va fi adoptat și în Austria și poate și aiurea , adecă pânăce n'a reușit o astfel de arondare a terilor, care dă granițe separate fiecărei rasse și naționalități. Principiul acesta poate fi mare și sublim, e poate și ezecutabil, dar' e de o astfel de natură, încât realizându-se vreodată, numai pe ruinele imperiului austriac își poate serba gloria. Sunt poate, pe cari aceasta nu i-ar înspăimânta. Imperiul austriac a făcut importante ser- 122 vicii civilizațiunii și indiscutabil că existența sa a ezercitat mare influența asupra popoarelor cari au crescut sub scutul ei; dar' dacă aceste popoare, tocmai ridicându-se la o mai înaltă treaptă a culturii își cer acum cerc mai liber și imperiul, care pân'acì a promovat dezvoltarea acestor popoare și prin acea-ta cauza mare a civilizațiunii, stă în contrast cu ele: necesitatea și posibilitatea existenții sale mai departe a încetat. E de prisos să intrăm în discuțiuni teoretice asupra adevărului acestei opiniuni. — E indiscutabil, că interesul cel mai înalt al umanității este progresul civilizațiunii și eu încă sunt convins, că conștiința, la care s'au deșteptat în veacul nostru atâtea naționalități și însuflețirea cu care lucrează fiecare pentru progresul ei, este semnul cel mai îmbucurător al acestui progres și deodată cea mai sigură alui chezășuire. Orice forță nouă, participând la munca mare a civilizației este un câștig pentru întreaga omenire, care poate conta ia cuceriri cu atât mai mari, cu cât e mai bogată în individualități. Misiunea problemei noastre nu e deci a micșora numărul acestora, ci ca întărind legăturile ce unesc într'un întreg mare pe toate aceste individualități să asigurăm libera desvoltare a fiecăruia; și în cât pentru aceasta s'ar cere, că anumite naționalități pe cari pân'acì numai asuprite le cunoșteam, să participe constituind state nuoi, ca membri independenți ai marei familii de popoare la progresul general: noi numai bucura ne putem de aceste tendențe și n'aflăm în aparițiile cari trădează aceste năzuinți, nimic îngrijitor. Dar dacă aceasta ne este opiniunea și 123 vedem înainte că toată abilitatea diplomaților noștri, de a astruca urmele putrefacției în imperiul otoman rivalizează cu vechii egipteni; și dacă suntem convinși că zelul bărbaților de stat cari se mărturisesc mai ales de creștini de a susține sub jugul otoman pe popoarele creștine din orientul Europei, nu pot salva acest imperiu; și ca ne apropiem de momentul, în care popoarele creștine ale Europei vor fi chemate a urma pilda Grecilor și a constitui state: nu urmează oare d'acì că în toate ce poate ezercita influință asupra acestei formațiuni dela care depinde soarta civilizațiunii în aceasta parte a Europei să procedăm cu îndoită precauție și cine nu prevede că felul în care se resolvă chestiunea de naționalitate în patria noastră, în privința aceasta este de cea mai mare importanță? Dintre toate popoarele Europei, țara noastră e chemată să ezercite influință decizătoare asupra acelor provincii cari odinioară stat-au în legătură mai strînsă cu dînsa. Relațiunea, în care a stat odată patria noastră cu aceste provincii și faptul că o parte a țării noastre este locuită de aceleaș naționalități, pe cari le'aflăm în imperiul otoman, și că aceste au ajuns la noi Ia o treaptă mai înaltă a culturii: ne asigură aceasta influință; trebue oare, permis e să fixăm astfel de principii, pe lângă cari în cazul disolvării statului otoman, formarea oricărui stat în această parte a Europei devine imposibilă. Și e indiscutabil, că adoptând în genera! principiul, că existența naționalităților se poate numai așa asigura, dacă fiecare naționalitate se va separa teritorial, în locul unde azi 124 stă imperiul otoman, devine imposibilă constituirea astorfel de state, cari în urma extenziunii, a numărului și a situației lor geografice să fie capabile de apărarea neatârnării și consolidării lor interne. Aceleaș principii, cari primejduesc în Ungaria existența sa de stat milenară, vor împedeca și mai mult formarea pe teritoriul imperiului otoman a unui stat puternic român, sârb ori slav și în locul lor în această parte a Europei, în urma situației geografice, putem conta numai la mici teritorii slave, bulgare, sârbe și române cari în neîntreruptă luptă între sine, ar fi deopotrivă neputincioase pentru apărarea propriei lor independențe și a civilizației, de unde rezultă, că aplicarea acelor principii în patria noastră sunt în vădit contrast nu numai cu interesele acelora cari țin la integritatea terii și cari conzideră de o condiție prealabilă a dezvoltării liniștite a Europei existența monarchiei Austro-Ungare ci și cu interesele acelor naționalități, în numele cărora se pretinde aceasta mai mult. Sistemul, în vîrtutea căruia rezolvirea chestiunii de naționalitate se caută în fixarea în legi a sferei de drept a fiecărei naționalități și în împărțirea teritoriului și a funcțiunilor terii între diferitele naționalități, din cele de sus — așa cred e clar, că între împrejurările particulare ale patriei noastre nu e aplicabil și în loc de a sista divergențele între naționalități, ar atrage după sine numai anihilarea libertăților individuale și civice, și ducând la dizolvarea patriei noastre, și a monarchiei în aceeaș vreme, în acea parte a Europei 125 care în privința variației naționalităților este în aceeaș situație cu patria noastră: ar împedeca ori ce formațiune mai mare de stat și 'n chipul acesta ar strica viitorul tocmai a acelor popoare în favorul cărora se propune. Fie-mi permis a încheia cu o observațiune generală teza aceasta. Am început cu două afirmațiuni. întâia, că trăsătura principală caracteristică a civilizației noastre, este comunitatea ce ezistă în desvoltarea popoarelor Europei. A doua, că programul nostru, este eminamente rezultatul acelei stabilități, cu care popoarele Europei muncesc la validitarea principiilor așezate de creștinism. Cea mai principală dintr'aceste este unitatea genului nostru și comunitatea chemării sale. Dacă zidurile despărțitoare dintre popoare s'au dărîmat, dacă am scuturat vederile barbare ale evului mediu și pe dujmanii, cu cari am stat față în față pe câmpul de război, îi privim acum de semenii noștri ; dacă sclavagiul a încetat și însaș absoluta putere suverană, acolo unde mai există, a devenit mai blândă: toate aceste sunt efluxul acestor idei și experiențele și știința mărturisesc deopotrivă resonul lor. Precum în prezent între sutele de popoare ale pământului aflăm primele năzuinți spre cultură; așa în trecut aflăm ruinile a o sută de culturi, toate advertizându-ne că capacitatea culturală este un dar Dumnezeesc ce s'a dat nu unei clime ori unei națiuni ci întregei omeniri, și când în fruntea civilizației noastre aflăm pe acele popoare pe care evul vechiu le-a numit barbare și 126 incapabile de cultură și ne gândim că locul Grecilor și al Romanilor în veacul nostru l-au ocupat urmașii locuitorilor sălbatici a insulelor britice și înfricoșații teutoni, trebue să suridem de presumpția cu cari unii privesc de un privilegiu inerent esclusiv poporului lor cabilitatea de cultură, mărturisind în aceaș vreme, subordinația naturală a altora. Dacă există fapt, pe care știința și experiența l-a stabilit mai presus de orice îndoială, aceasta e, că între popoarele pe cari le cunoaștem în Europa, nu este nici unul care n'ar fi capabil de o cultură superioară, și căruia, prin urmare, i-s'ar putea nega dreptul la aspirațiunea unei stări mai bune; și încât aspirațiunile naționaliste a veacului nostru purced din această convingere și se nisuesc numai a delăturâ obstacolele, cari îinpedecă desvoltarea liberă a fiecărei naționalități: aspirațiunile acestea sunt consecințele firești ale desvoltării de pân'acì a civilizației noastre; și-l putem numi de inprudent pe acela ce speră a sista aceste aspirații prin măsuri guverniale ori legislative, ori voește a asigură în vre-o țeară heghemonia vreunei naționalități, care s'ar putea susținea numai prin asuprirea altora. — Dar de sigur nu e nici acela mai luminat, care crede, că prin faptul, că a împărțitteritorul vre-unui stat după naționalități și a fixat sfera de drept a fiecărei limbi și naționalități va opri evoluția firească a lucrurilor și va asigura prin mijloace meșteșugite viitorul cuiva, din cari lipsesc germenii dătători de viață, Toate acestea, ce se recomandă spre acest scop, au existat odinioară. Știe ori cine, că 127 barbarii, cari au ocupat provinciile imperiului roman, au lăsat multă vreme în vigoare legile romane și că în epoca, în care s'au format statele noastre mai noui, naționalitățile stăteau nu ca teritor, ci ca persoane separizate una lângă alta; așa că cetățenii aceleiași țări trăiau după legile, romane, franceze, gotice ori burgendeze, precum aparțineau la una ori alta dintre naționalități și aceste împrejurări, în cari vedem fără îndoială aplicarea cea mai consecuentă a sistemului din nou recomandat, au existat în patria noastră până la vremile cele noui în Ardeal, unde națiunea maghiară, săcuiască și săsească au trăit veacuri dearândul lâng'olaltă cu teritor separat și legi separate ; stările acestea s'au sistat pretutindenea, nu prin omnipotența unora, nici prin voința poporului dominant, ci prin firea lucrurilor, prin acea forță, pe care cursul neîntrerupt al civilizației noastre o ezercită asupra tuturor împrejurărilor, prefăcând, resturnând totul ce s'ar pune în calea valurilor sale cutropitore. Și credem oare, că ne putem împotrivi acesteia, că putem întrerupe evoluția întregei civilizații și putem încerca din nou în patria noastră principiile, dela cari s'au abătut Visigoții în Spania în veacul al XVII? Las răspunsul pe sama cititorilor; din parte-mi îmi dau numai espresie convingerii, că o astfel de încercare în ori ce țară, sub ori ce formă de guvernare și ori cât cu învoiala tuturor naționalităților, cari locuesc țara: pe o vreme oare care poate produce mari încurcături, poate conduce la asupriri mari; că o astfel de încer- 128 care poate oprì în desvoltare pe o vreme oarecare respectiva țară, în care s'a făcut; o poate împinge înapoi în civilizație, dar la o stabilitate desigur nu poate contà. XIII. CHESTIUNEA NAȚIONALITĂȚILOR SE POATE REZOLVI NUMAI ASIGURÎND LIBERTATEA INDIVIDUALĂ A SINGURATICULUI. Mișcările noastre naționaliste, precum am mai spus-o în șirul părerilor mele, se aseamănă în multe privințe mișcărilor religioase de pe vremea reformațiunei. Privind fie generalitatea acestor mișcări, fie influența-le asupra spiritelor, în urmarea cărora și-au forțat față de toate celelalte mișcări, întâietatea, modificând ori-ce aspirație a veacului, aflăm cea mai mare analogie. Și tot aceasta o putem spune, comparând evoluția acestor două mișcări. — Precum mișcarea naționalistă s'a ivit în veacul nostru ca o aspirațiune de libertate, căutându-și ținta numai în delăturarea obstacolelor din calea liberei dezvoltări a naționalităților: tot aceasta o vedem și la mișcările religioase din veacul XVI, cari l-a început s'au ivit aseminea numai pentru libertatea conștiinței și nu cereau altceva decât ca fiecare om să-și poată ruga conform propriei convingeri pe Dumnezeul său ; și precum 130 mișcările noastre naționaliste și-au schimbat pe nevăzute ținta, până ce-'n fine, cei ce s'au adunat sub steagul libertății, nizuesc spre asemenea dominațitme, ca și aceea împotriva căreia s'au înrolat ; — acelaș lucru îl observăm și în decurgerea mișcării religioase : în numele toleranței aseminea intoleranță, în semnul libertății aceaș poftă de dominație, între gravamenele împotriva expansiunii altora aceeaș vrere de expansiune ; ba chiar mai mult, analogia aceasta se estinde și asupra amănuntelor mișcării. Dacă naționalitățile, spre a-și asigura libertatea pretind teritorii separate, unde dânsele să domnească, dacă pretind să li-se garanteze în lege o specială sferă de drept și ca dreptul, ce-i compete individului privitor la folosința limbei sale să i-se confereze nu ca la individ, ci ca la un membrii al anumitei naționalități; dacă se cere ca funcțiunile terii să se împartă după naționalități și că 'ntr'un anumit cerc numai membrii unei anumite naționalități să fie capabili de funcțiuni; dacă cu un cuvânt la o mișcare care s'a pornit în numele libertății și egalității acum fie-care cere privilegii și se silește ca aceste să fie cât mai mari: — toate acestea nu sunt nuoi, și cine cunoaște istoria știe că odinoară diferitele confesiuni religioase au pășit tot cu aseminea pretențiuni una față de alta și tot sub aceste pretexte. Ca să asigure pe câte-o confesiune împotriva asupririi celeilalte și fixând cu precisiune sfera de drept a fiecăreia, prilejul frecărilor să fie înlăturat: aceasta a fost cauza pentru care au fost spriginite ca și acum inte- 131 resele singuraticelor naționalități așa atunci interesele singuraticelor confesiuni. In teri catolice s'au ficsat teritorii separate pentru protestanți, s'au ridicat fortificații servite de depozitul de arme al religiunei; numărul bisericilor s'a limitat prin legi; s'a decretat, pentru cari oficii câți să se candideze din fiecare confesiune și care parte a conziliului comunal să se formeze dintre credincioșii uneia ori alteia confesiuni ; — și care a fost urmarea acestor măsuri și dispozițiuni, pretutindeni, unde s'a încercat resolvirea chestiunii religioase pe această cale ? Oare nu neîntrerupt conflicte a confesiunilor ; asuprirea aceleia, care într'un cerc oare-care s'a văzut în minoritate ; și ca urmare a toate acestea, o luptă sângeroasă ca de un veac, care a zguduit cele mai puternice state, a pricinuit o ireparabilă rupere până în ziua de azi la una din cele mai mari națiuni ale Europei, pretutindenea împedecând progresul civilizațiunii ? Lupta într' un stat a fost mai sângeroasă ; în altul a adus la totala asuprire a câte unei confesiuni; dar în tot locul, unde n'a reușit aceasta și împăcarea confesiunilor s'a căutat pe calea de a le stabili în lege sfera de drept și privilegiile, urmarea a fost aceeaș: cetățenii fie-cărei astfel de țări separându-se după confesiuni, au stat ca dujmani lâng'olaltă și pacea și liniștea confesională s'a ajuns cu atât mai puțin, cu cât a fost mai mare numărul legilor alcătuite spre acest scop. Evul mai nou a fixat și 'n aceasta privință direcții nuoi. In locul sferelor de drept și a privilegiilor s'a așezat principiul libertății religionare, 132 după care osebirea confesională nu ezercită nici o influență asupra drepturilor civice ale individului. S'a recunoscut că asupra întrebării la care confesiune aparține cineva, hotărește numai propria-i conștiință și că respândirea și cultivarea fiecărei religiuni este a se bizui pe zelul credincioșilor, rămânând singura chemare a legilor, să apere pe fiecare în usarea de aceasta libertate; — și iată în măsura, în care principiul s'a aplicat:: chestiunea religioasă era aplanată. Libertatea n'a sistat emularea zeloasă între diferitele confesiuni, acărei aparițiuni așa de interesante le aflăm în America de ost; n'a micșorat proselitismul pe pe care-1 întâlnim în Englitera mai mult ca oricând ; dar pacea prin toate aceste nu se tulbură și putem cu siguranță afirma, că niciodată n'a existat mai perfectă înțelegere între osebitele confesiuni și că sfera de drept a fiecărei confesiuni chiar și 'n țari, unde vre-una — ca de ex. protestanții în Franța face numai o mică minoritate a populației, niciodată n'a fost mai perfect asigurată. Analogia între mișcările naționaliste a veacului nostru și a celor religioase din vremile anterioare, residă 'n firea lucrurilor. Cele două, — cu privire la obiect așa de osebite mișcări — nizuesc spre un țel, care la una e libertatea religioasă la cealaltă naționalistă, dar în amândouă cazurile e libertatea. Amândouă mișcări își trag puterea din forța, pe care o au ideile asupra sufletelor oamenilor. Și locul, pe care-l ocupa unii atât în mișcarea religioasă, cât și în cea naționalistă, depinde nu dela teritorul, pe care 133 locuesc, ori dela clasa, căreia aparțin, ci singur numai dela convingerea lor personală. Dar' oare analogia aceasta, care indiscutabil ezistă privind fie cauzele fundamentale ale mișcării, f ie decurgerea ei: nu justifică oare părerea noastră, că și chestiunile naționaliste a veacului nostru se pot rezolvi numai pe calea care s'a dovedit atât de ducătoare la scop la mișcările religioase; n'ar justifica oare aceasta chiar și atunci, dacă n'am putea aduce în spriginul acestei păreri acea experiență generală că primejdia chestiunii de naționalitate depinde pretutindenea dela măsura cu care se aplică în țările singuratice pentru arangiarea divergențelor naționaliste principiul libertății individuale și că pânăce de cs. în America, Elveția și Belgia diferitele naționalități locuesc în pace lâng'olaltă: certele naționale acolo au devenit mai ascuțite, unde, ca de ex. în Ardeal s'a stabilit în lege sfera de drept a fiecărei naționalități și s'a garantat starea lor privilegiată. După toate aceste experiențe, ce ne zac înainte, putem afirma cu siguranță, că pentru sistarea certelor la cari au dat ansă în veacul nostru osebirile naționale și cari amenință unele state cu serioase pericole, pân'aci libertatea s'a dovedit de cea mai puternică panacea și aceasta zace în firea lucrurilor. O astfel de mișcare, ce s'a produs prin asuprirea reală ori închipuită a unora: prin nimic altceva nu se poate mai bine potoli decât îndepărtându-i-se cauzele. — In politică însă cel puțin încât e vorba de rezolvirca chestiunilor practice nu există regula generală care să n'aibă excepții și oricât de mult 134 am fi convinși despre felul recunoscut în general de practic al unui sistem, înainte de a-i încerca aplicarea într'o anumită ,țară, e nevoie, să fim cu osebită atențiune la situația și împrejurările aceleia. Ungaria, tocmai cu privire la împrejurările ei naționale e 'ntr'o stare cu totului specială, Relațiunea, în care stăm cu imperiul, înrudirea ba chiar identitatea națională la o parte a locuitorilor țării cu popoarele țărilor învecinate; întreagă evoluția noastră istorică și mai ales evenimentele ultimelor vremi, cari au săpat brazde adânci în sufletele cetățenilor acestei țări: sunt tot atâtea cauze, esplicând indiscutabilul fapt, că divergențele naționaliste la noi sunt mai ascuțite decât aiurea și că măsuri cari în alte țări s'au dovedit proprii a resolvî chestiunea aceasta: la noi nu promit aceleaș rezultate. Pe deoparte singuraticele naționalități, cari veacuri dearândul s'au simțit oprimate în libera-le desvoltare, la noi cer garanții mai tari pentru asigurarea viitorului lor, pe de altă parte mai multe garante cere și țara, acărei viitor e din toate părțile amenințat, drept-acea libertatea, care în alte părți s'a dovedit suficientă pentru rezolvirea acestei chestiuni, la noi nu satisface dorințele fiecărei naționalități, și totuș e mai mult, decât ce le putem oferi fără sacrificarea intereselor statului. Acesta e reproșul, ce-l aduc părtinitorii mai zeloși ai diferitelor naționalități și aceia, cari se 'ngrijesc de unitatea țării, împotriva acestui fel de rezolvire a chestiunii naționaliste. 135 Să vedem, încât e corectă părerea aceasta? Avem o chestiune curat practică înaintea noastră; s'o examinăm deci din punct de vedere curat practic adecă lăsând la o parte orice excursiuni teoretice, și ținând seamă numai de împrejurările patriei noastre: să ne punem cele două întrebări: l-iu: drept e oare, că pretențiunile diferitelor naționalități ale patriei noastre nu se satisfac acordând fiecăreia deplină libertate? 2-a: drept e oare, că libertățile acordate naționalităților strică unitatea și primejduiesc existența țării ? XIV. INFLUINȚA LIBERTĂȚII ASUPRA SINGURATICELOR NAȚIONALITĂȚI. Patria noastră în privința chestiunilor de naționalitate are o situație cu totului particulară. Asta o auzim de nenumărateori, și e corectă, însă precum la patria noastră, așa la fiecare țară, și precum la chestiunea de naționalitate așa la orice chestiune se potrivește; pentrucă 'n definitiv nu înseamnă mai mult, decât că orice chestiune se poate rezolva numai după cântărirea exactă a împrejurărilor cari ezercită influință asupra ei. Și cari sunt acele împrejurări particulare ale patriei noastre? întâia: numărul diferitelor noastre naționalități, și împrejurarea că nu locuesc în masse compacte ci cât se poate de amestecate, neputânduli-se astfel fixa hotarele geografice. Nu există în patria noastră naționalitate, din care o parte n'ar locui într'un astfel de ținut, unde majoritatea se compune din altă naționalitate. Așa întâlnim Slavi pe Alföld, Maghiari în Ungaria de sus, — ne mai amintind pe Germani cari sunt împrăștiați în 137 țara întreagă, și afara de un comitat, nici unde nu constituesc majoritate. A doua e: alipirea națiunii noastre către așa numitele instituțiuni municipale ale sale. E indiscutabil, ca aceste particularități ezercită o mare influință asupra resolvirii chestiei de naționalitate; însă această după părerea mea sta într'aceea, că tocmai pentru aceste împrejurări, la noi o altă deslegare a chestiunii decât cea a asigurării deplinei libertăți, nici închipui nu se poate. Tocmai imposibilitatea de a demarca astfel de granițe naționale, cari să nu cuprindă între sine și pe alte naționalități este cauza pentru care prin împărțirea teritorială nu satisfacem pretențiiile naționalităților. Și tocmai pentrucă națiunea se alipește de vechile ei instituții municipale, e de sperat, că deplina libertate, ce legea oferă fiecărui individ îi va câștiga fiecărei naționalități influența, ce cu drept cuvânt îi compete. împărțirea țărilor după teritorii, chiar și acolo unde — ca d. es. în Tirol stau numai două naționalități în masse compacte față 'n față e ceva dificil, și totdeauna periculos, pentrucă frânge unitatea, prealabila condiție a oricărei forțe. Dar împărțirea între astfel de împrejurări e cel puțin posibilă; dacă divergențele ce se nasc pe urma unei astfel de împărțiri la început sunt ascuțite, este cel puțin de sperat, ca mai târziu ajungând, după amare experiențe cele două naționalități la convingerea că fiecare nu-și poate nici oprima nici contopì rivalul: rivalii abzic în sfârșit daca și nu de pofta de expansiune, cel puțin de în- 138 cercările de a se asupri unul pe altul. — Dar' dacă într'o țară stau față 'n față, nu doua, ci șase naționalități, fiecare solicitând recunoașterea legitimității sale, și fiecare pășind cu aceleaș pretenții față de stat: cine poate oare aștepta aceasta? Nu vreau să le prezint dificultățile mai mari decât ce sunt, și fac abstracție dela ce se produce în cercul aceleași naționalități prin osebirea confesională și de es. la compatrioții noștri sârbi, atrofiază cu totul simpatiile, pe cari le-am aștepta dela limba comună: și nici nu vorbesc de acele naționalități mai mici, cari deși stau în înrudire .cu altele mai mari, totuși au sentimentul unei proprii individualități nu numai pe cele mai mari, naționalitatea maghiară, germană, slavă, sârbă, rusă și română. In ce chip să se facă împărțirea ca prin aceasta fiecare dintre naționalități în părțile ei număroase să nu se simtă atinse? Nu vorbesc de Maghiari, cu a căror convingeri de drept împărțirea teritorului după naționalități nici odată nu se împacă și nu de Germani, cari prin orice fel de împărțire, nici odată nu-și vor putea validitâ aspirațiile lor naționale: ci sa ne îndreptăm privirea esclusiv asupra naționalităților în numele cărora se cere împărțirea. Repet: mișcarea naționalistă nu este produsul unei agitațiuni meșteșugite, nu este lupta împotriva unor principii teoretice ori gravamene închipuite; ci urmarea necesară a întregei noastre desvoltări de pân' acì, întrucât scopul întregei mișcări nu e altceva, decât ca principiul libertății individuale, să se aplice și în cercul naționalită- 139 ților. O astfel de mișcare precum nu se poate oprima cu violență, așa nu se poate potoli cu concesiuni date la aparență, ci numai așa, dacă vom satisface trebuințele, ce i-au dat naștere; și astfel în cașul present, numai atunci dacă îndepărtând obstacolele prin cari singuraticul cetățean s'a simțit împedecat în ezercitarea liberă a naționalității sale, fiecare individ, precum în altele așa și cu privire la naționalitate să se poată simți deopotrivă liber. Nimeni nu poate trage la îndoială, că voivodatul sârbesc, ori căpitanatul românesc, care ar cuprinde numai pe cetățenii aparținători acestori naționalități, nu ne stă în putere a-l demarca, și că și mai puțin se poate executa o astfel de împărțire, pe lângă care o mulțime de membri ai acestor naționalități să nu locuiască pe un teritor, pe care legea l-a fixat ca proprietatea altei naționalități; și că prin urmare nu se poate închipui o astfel de împărțire, în care drepturile, de care se bucură individul ca membru al unei naționalități, n-ar depinde dela împrejurarea, ca să locuiască pe teritorul fixat propriei sale naționalități. Dacă odată Sârbii din Buda și Slavii de pe Alföld pot pretinde aceeași libertate pe seama naționalității lor, ca și cum aceia ar fi în Sirrniu, ceștialalți în Ungaria de sus ; și când aceasta li-s'ar refuza, s'ar putea cu acelaș drept plânge de asuprire: cum am putea oare satisface aceste dorințe contradictorii dacă nu singur numai prin faptul că vom asigura fiecărui individ deplină libertate și în privința națională? 140 Incontestabil deci, că după ce Ungaria se osebește de alte țări tocmai prin numărul naționalităților sale și prin faptul, că nu se pot irage granițele geografice a singuraticelor naționalități și după ce pretențiunile naționalităților nu se pot împlini prin împărțirea teritorului nostru: singura cale, deschizându-se resolvirii chestiunii naționaliste în patria noastră se poate căuta numai în deplina asigurare a libertății individuale. Vechiul nostru sistem administrativ și dragostea națiunii noastre pentru el — aceasta a doua, nu mai puțin importantă prticularitate — oferii garantă, că libertatea, pe care o dă legea individului întru libera dezvoltare a naționalității sale, nu va rămânea literă moartă. Dacă pe de o parte se proclamă drept principiu, că legea, precum în privința religiei, așa și în privința naționalității nu cunoaștem nici o osebire între cetățeni și că nici o naționalitate nu-și poate vindica drepturi, cari celorlalte li-s'au refuzat; dacă prin urmare nu este cerc, în care singuraticul să fie împiedecat întru folosirea limbei sale și stabilirea limbei oficiale depinde în fiecare cerc esclusiv dela voința majorității; dacă, cu un cuvânt, am stăvilit principiul celei mai desăvîrșite libertăți în privința limbii și naționalității : atunci situația, ce fiecare naționalitate ocupă în patrie, depinde în cea mai mare parte dela aceeaș pietate, cu care singuraticii se alipesc de naționalitatea lor; e însă incontestabil că asupra 141 acesteia are o mare influință și organizația administrativă și că aceasta se poate așa arangia, că libertatea asigurată în lege pe seama fiecărei naționalități, în practică nu există. Intr'o țară, acărei administrație s'a arangiat după principiile centralizației riguroase, unde cetățenii, în afară de corpul legiuitor, nu pot avea altundeva cuvânt asupra trebilor publice și întreaga diriguirese face prin funcționarii guvernului: efectul principiilor depuse în lege nu poate fi decât prea disparent. Fiecare se poate eșofâ liber pentru naționalitatea sa, poate încerca terenul de întruniri pentru dezvoltarea și răspândirea limbii sale și dacă înaintea legii vrea să vorbească în propria sa limbă o poate face aceasta liber; dar' dupăce guvernul central nu poate dirigui deodată în șasă limbi, incontestabil, că în măsura, în care s'a lățit principiul centralist, se restrînge terenul, ce se deschide limbilor singuratice în administrație; sică acolo, unde instrucția, ca și în orice stat centralist s'a concentrat în manile guvernului, naționalitățile nu mai au nici măcar garanta, că interesele lor în jurul instrucției, care e cea mai principală pentru dezvoltarea lor, vor fi deplin respectate. Pe lângă organizația noastră comitatensă, — ori mai bine zis, pe lângă o organizație comitatensă cum este aceeace se conturează în legile din 1848 în care se deschide un teren larg vieții comunale și comitatense și întreaga administrație se așează pe principiul autonomist: putem afirma tocmai contrarul. In țeară centralistă guvernul, chiar presupunându-i cele mai bune intențiuni nu poate 142 apăra naționalitățile în minoritate împotriva preponderanței majorității; pe lângă o astfel de organizație administrativă pe care o reclamă geniul națiunei noastre, asuprirea naționalităților mai mici devine imposibilă. Pentrucă, comitatul neputând fi oprit să uzeze de limba pe care o vorbește și înțelege majoritatea sa; să s'adreseze către alte municipii, aparținând aceleiaș naționalități, în limba sa; și că, cu un cuvânt să decreteze aceasta limbă de a sa oficială și s-o întrebuințeze în toate afacerile pe cari organizația noastră administrativă le-a rezervat comitatelor; și având comitatele singuratice față de guvernul central în parte aceaș libertate pe care o au comunele față de dânsul ; guvernului, ba chiar municipiilor le lipsesc mijloacele, prin cari ar putea octroa naționalitatea majorității asupra altora, și dac'ar voî să restrîngă pe aceste din urmă în cercul comitatelor și a comunelor, spre pildă punând cunoștința vreunei limbi drept condițiune elegibilă a deputaților comitatenși ori dietali: o astfel de lege ar da prilej la o mare discuție, s'ar putea decide prin o mare majoritate, și ar putea pricinui adâncă nemulțumire și mari divergențe, dar de respectat abea se va respecta. Unicul avantaj, care, într'aceste îrnpregiurări îi va reveni unei naționalități este, că în interesul înlesnirii, administrației se va fixa o limbă, ca limbă oficială a legislației și a guvernului central, și eu sunt convins că aceasta, cu învoirea fiecărei naționalități a patriei va fi cea maghiară; e evident însă ca aceasta poate cu atât mai puțin îm- 143 pedeca pe diferitele naționațități în desvoltarea lor, cu cât, nici aceea ca cineva să folosească în desbaterile legiuitoare propria-i limbă, nici aceea ca guvernul central să primească scripte adresate lui în orice limbă, și să le resolve, nu va esclude. Când prin legile din 1848 am sistat privilegiile nemeșești și am lățit drepturile politice și civice asupra fiecărui locuitor al țării pe lângă un astfel de cens, în urmarea căruia, drepturile acestea într'o parte a țării se ezercită prin aceia, cari în majoritatea lor nu aparțin naționalității maghiare: pentru validitarea practică a egalei îndreptățiri naționaliste se cere executarea legilor din 1848 și ca în organizația noastră administrativă, să rămânem credincioși principiului autonomist, adecă acelei forme administrative pe care un lung trecut și datinile și moravurile națiunei noastre le-a contopit cu întreagă existența noastră. Susținând principiul egalei îndreptățiri și ținând la organizațiunea noastră administrativă, situația, ce naționalitățile ocupă în țară, va depinde numai dela voința lor și dela libertatea, ce se va asigura vieții municipale în țara noastră; sub aceste condițiuni împăcarea naționalităților poate fi numai chestie de timp, care după ce a potolit patimile și a redus pretențiile singuratice la măsura ce se împacă cu interesele țării și cu pretențiile juste ale altora: de odată va convinge pe toate naționalitățile patriei, că tot ce s'a putut ajunge între acestea hotăra, s'a ajuns. XV. DREPT E OARE, CĂ LIBERTATEA DEPLINA ACORDATĂ NAȚIONALITĂȚILOR PRIMEJDUEȘTE EXISTENȚA ȚĂRII ? Influința, pe care organizația noastră municipală și principiul egalei îndreptățiri depus în legile din 1848 ar ezercita-o asupra stării naționalităților, cari mai 'nainte, — când drepturile politice erau privilegii nemeșești — erau în mare parte excluse dela aceasta: e clară; și deși opiniunea, că starea naționalităților se poate asigura numai prin împărțire teritorială, câștigă și acum aderenți: zi cu zi sporește numărul acelora, cari ținând înnaintea ochilor interesele lor nu personale ci naționale, recunosc, că promovarea acestora depinde nu dela privilegiile acordate singuraticelor naționalități, ci dela aceea, că garantându-se libertatea individuală a fiecărui cetățean al țării administrația și exercițiul drepturilor noastre politice să se organizeze astfel, ca fiecare naționalitate din patrie să găsească o sferă, în cadrele căreia să-și poată liber dezvolta naționalitatea sa. Sunt mai puțin clare avantagiile acstui sistem, privindu-le din punctul de vedere al intere- 145 sului naționalității maghiare ori al intereselor generale ale țării; și eu nu mă mir dacă, — mai ales din punctul de vedere ultim — se dau pe față scrupuli și mulți judecă de periculoase pentru viitorul țării libertățile depline ce s'ar acorda naționalităților. Pericolele există, și nimeni, cine ne privește situația și direcția pe care o urmează mișcările naționaliste, nu le poate trage la îndoială caracterul lor serios; însă existența acestor pericole nu se poate aduce împotriva acelei direcții, pe cari eu o cred mai potrivită pentru deslegarea chestiunei naționalităților, anume nu pentru motivul, că pericolele acestea sunt urmările firești ale situației noastre, și adoptându-se acum principiul egalei îndreptățiri, nu se pot evita; și pentrucă dacă există un remediu al acestor primejdii, acesta se poate afla numai în libertatea acordată naționalităților. In ce privește pe cea dântâiu: afirmațiunea mea e evidentă. — Legile din 1848 generalizând drepturile politice asupra fiecărui cetățean al terii, în urma entusiasmului ce-l vedem manifestându-se între cetățeni pentru naționalitatea lor, suntem în drept a presupune cu siguranță, că aceștia își vor folosi fiecare situația în interesul propriei lor naționalități. Fără preocupare privind însă lucrul, ușor ne putem convinge și de contrarul. Admit, că primejdiile ce s'au deslănțuit asupra patriei și asupra naționalității maghiare prin recunoașterea principiului egalei îndreptățiri, devin atât de grave numai prin libertatea ce le este asigurată naționalităților în organizația noastră administra- 146 tivă, și admit, că dacă libertatea politică se stabilește într'o astfel de formă, cum era la modă în Francia înainte de cesariat, puterea absolută a majorității legiuitoare și administrația centralistă responsabilă acesteia, ar împărtăși naționalitatea maghiară în așa favoruri, cum niciodată, pân'acì n'a avut; dar abstrăgând chiar dela greutățile, cu care ar ti împreunată întroducerea principiilor riguroase centraliste: oare aceste favoruri de cari s'ar bucura naționalitatea maghiară, pot asigura statul maghiar? Să presupunem, că toate dorințele celor mai fervenți aderenți ai acestei păreri s'au împlinit. Corp legislativ, acărui majoritate dispune de putere absolută în trebile publice; administrație, după cele mai viguroase principii centraliste, și că majoritatea acestui corp legiuitor este îmbibată de cel mai exagerat șovinism pentru supremația naționalității maghiare și administrația uzează de toată puterea pe care i-o dă cea mai perfectă mașinerie administrativă în scopul acesta — și ce-am ajuns oare? Putem atâta ajunge, ca împiedecând libera mișcare a naționalităților în comună și 'n comitat amuțim glasurile, cari umplu azi de temeri pe atâția inși; putem ajunge, ca centralizând toată instrucția în manile guvernului să o folosim pe aceasta de mijloc pentru răspândirea propriei noastre limbi; dar ca diferitele naționalități din patrie să-și piardă conștiința proprie-i lor individualități: asta pe calea aceasta tocmai așa nu o vom ajunge, cum n'au ajuns-o alții cari au probat-o cu aceleaș mijloace împotriva naționalității maghiare, și rezultatul, la care putem calcula va fi, 147 că luată mișcarea dela suprafața vieții publice, va pătrunde în păturile adânci, schimbând aversiunea de azi împotriva limbii maghiare, într'un sentiment de vrăjmășie față de unitatea patriei, față de statul ungar. Dacă prin urmare mișcarea naționalistă amenință cu primejdii patria noastră și există de fapt factori puternici cari țintesc la destrămarea statului; dacă forța de atracțiune, pe care o ezercită naționalitatea comună asupra unei părți a locuitorilor terii este mai tare decât legăturile milenare ce au unit pe fii acestei patrii: putem fi convinși că între astfel de împrejurări, puterea, pe care i-o dă guvernului mașineria administrativă se va dovedi insuficientă pentru apărarea țerii; și ca unitatea limbii oficiale, chiar dacă am reușit s'o octroăm până la protocolul celei din urmă comune și armata de funcționari nu vor putea susținea unitatea terii. Față de astfel de primejdii avem nevoe de alte remedii, pentru resolvirea unei astfel de probleme trebuesc alte mijloace și eu numai una cunosc care ar corespunde mărimii acestei probleme și anume: să satisfacem pretențiunile legitime ale diferitelor noastre naționalități și în chipul acesta să delăturăm cauzele, cari au dat naștere acestei mișcări. Mișcarea naționalistă tocmai pentrucă nu e — cum poate cred unii produsă prin machinațiunile unora — pentrucă nu e rezultatul unei agitațiuni meșteșugite: pentru aceste cuvinte astfel de măsuri, prin cari se satisfac pretenziunile unor corifei, ori se oprimă meșteșugit o aparițiune de neliniște ce se manifestă în spirite, nu 148 vor sista aceasta mișcare. Agitațiile naționaliste ale veacului nostru, sunt numai o ramură a acelei mari mișcări, care a început cu reformațiunea pentru eluptarea libertății și a egalității pe terenul religios și pretutindenea, precum în cercurile religiei unde odată a început, așa și pe terenul naționalist numai atunci va înceta, daca își va ajunge scopul după putință; ori cât de mari sunt jertfele ce se cer dela noi cari ne țineam națiune dominantă în patria aceasta, e sigur, că numai așa vom putea evita primejdiile ce amenință patria noastră. Știu bine, sunt destui cari vorbesc cu mult disprețdespre însuflețireanaționalistă, luându-o deceva efemer, care precum s'a ivit pe neașteptate așa va și dispare, cu atât mai vârtos, cu cât puterea principiilor democratice, necesitatea existenței statelor mai mari, facilitatea și iuțeala comunicațiunei cu un cuvânt direcția de față a întregei noastre civilizații nu e favorabilă pentru separațiunea naționalităților mici; și eu admit, că pot veni vremi, când urmașii noștri vor înțelege tot așa de puțin însuflețirea noastră pentru naționalitate, ca și noi pe aceea care în veacul XI și XII a mânat jumătate Europa la sfântul mormânt; dar' dacă și concedem, că chestiunea naționalistă poate deja peste un jumătate secol se va număra în șirul acelor chestiuni rezolvite, asupra cărora oamenii privesc cu regret; atâta e sigur, că evenimentele cele mai importante a jumătății prime a secolului nostru s'au provocat prin influința principiului naționalist; și că precum întâia putere cesară în Franța s'a frânt nu de înțelepciunea guvernului ci de însu- 149 flețirea națiunei spaniole, ruse și germane: așa în prezent și'n cel mai apropiat viitor, principiul naționalist va ezercita cea mai hotărîtoare influință asupra tuturor acelor țeri unde s'a ivit. Idea de naționalitate, după natura sa nu e idee revoluționară, ba încât se întemeiază în mare parte pe istorie și stă în nex cu moravurile poporului înrîurește tocmai în direcție contrară: și dacă în epoca de față totuși îi vedem efectul contrar, cauza trebue căutată în atitudinea ce unele state au luat față de naționalitățile lor, pășind cu vrăjmășie împotriva ideii, căreia în decurgerea acestui secol și-au putut mulțumi existența. Aceasta s'a întâmplat și se va întâmplà fără 'ndoială și 'n patria noastră: și dacă în numele unității terii preconizăm astfel de principii cari împedecă pe naționalități în libera lor dezvoltare; dacă uităm, că oamenii mai ușor sufăr cea mai mare nedreptate, decât o astfel de stare, care le pricinuește zilnic mici, dar continue neplăceri și că pentru aceasta o administrație vexatorică produce nemulțumiri mai adânci decât cel mai cras despotism; dacă ignorând influența ce aceasta idee ezercita asupra sufletului milioanelor, ori pornind din convingerea, că nu se împacă cu unitatea statului nostru, ne arangiăm viața constituțională în contrast cu aspirațiile naționaliste: aceste aspirații, precum pân'acì, așa și d'aci încolo ne vor amenința cu primejdii viitorul. Dar' tot atât de sigur e, că în măsura în care împăcând pretențiile naționaliste am dovedit, că existența statului nostru nu primejduește pe diferitele naționalități ba este chiar o mai mare garantă a liberei lor dezvoltări: 150 aceea, ce părea periculos, devine chezășia viitorului nostru și greutățile cu cari luptăm, se vor întoarce împotriva vrăjmașilor existenței noastre de stat, învingerea lor nefiind nici pentru dînșii mai ușoară, ca și cum ni-a fost nouă. Neputând oprima sentimentele ce izvoresc din idea naționalistă, aceasta ca pân'acì, așa cel puțin o vreme oarecare va ezercitâ și d'acì 'ncolo influență hotărâtoare asupra tuturor împrejurărilor noastre, dar modul acestei influențe depinde cu totului dela noi; și fiind pe deoparte siguri, că 'n această parte a Europei nu se poate forma stat mai mare cuprinzând mai multe naționalități; pe de altă parte nici cei mai înfocați aderenți ai naționalității maghiare neputându-se legăna în speranța cu una cu două a contopi aceste naționalități în cea maghiară; și dupăce prin urmare, orice s'ar întâmpla, diferitele naționalități ale patriei noastre nu pot aștepta dela viitor mai mult, decât ca condițiile de înaintare ale naționalității lor să fie asigurate în stat și noi Maghiarii nu putem cere altceva, decât ca compatrioții nostrii de diferite limbi să țină cu deopotrivă credință la patria comună: pentru delăturarea divergențelor, pricinuite prin mișcarea naționalistă, ba chiar pentruca sentimentele naționaliste sa devie cea mai sigură garantă a statului și libertății noastre, nu e nevoie de altceva, decât ca 'n locul viselor frumoase să ținem înaintea ochilor noștri starea-ne reală și să abdicăm la dorinți, acăror realizare, judecând cu minte, o recunoaștem singuri de imposibilă. Alegerea e în mâna noastră, dar' nu e neîn- 151 doios și aceasta este, că urmările aceleia, fie bune, fie rele, le va simți, nu una ori alta naționalitate, ci toate deopotrivă; și tocmai în aceasta comunitate a intereselor noastre conzistă chezășia în care eu văd rezolvirea norocoasă a acestei chestiuni. XVI. INCHEERE. Și acum să recapitulăm pe scurt cele zise. In istoria civilizațiunii noastre mai nuoi, nu găsim moment, în care idei să nu fi ezercitat influință hotărâtoare asupra înaintării omenești; și întreg cursul civilizației noastre s'a determinat prin acele schimbări, ce s'au întâmplat în aceste idei când deodată, când gradat. Privind unele epoce, observăm cele mai mari deosebiri, ba chiar contraste aparente în aspirațiunile omenești și ideile croind directivele acestora; dar îndreptându-ne privirea asupra întregului curs al civilizației noastre, apare numai acea cale a consequenței, pe care vedem genul omenesc într'o într'o anumită direcție mergând înainte, întreaga-i evoluție nefiind altceva decât o neîntreruptă năzuință spre țelurile, pe cari le-a arătat creștinismul, în privința cărora ideile ivite în singuraticele secole servesc numai de mijloace și sunt imediat schimbate cu altele, îndată ce nu mai fac serviciu înaintării generale și împedecă libertatea, egalitatea și comunitatea fericirii ome- 153 nești spre care nizuiește civilizațiunea creștină. Ceea-ce în general zicem despre întreaga desvoltare a civilizației noastre, aceasta stă și despre epoca noastră și influința ce ideia naționalistă o ezercită asupra ei, este numai repetarea acelor apariții, pe cari le întâlnim în alte epoce, asupra influinței altor idei. Precum între cauzele, cărora ideia naționalistă și ideile dominante ale altor epoce își mulțumesc efectul general, așa și 'ntre mișcările, cari au provocat în veacul nostru ideia naționalistă și 'n alte veacuri, alte idei, găsim cea mai mare analogie; drept aceea putem presupune asemenea analogie și cu privire la rezultatele, pe cari le putem aștepta dela această mișcare, putem adecă presupune că șî ideia naționalistă își va atrage după sine consecințele-i firești; dar numai pan' atunci, până ce, acestea nu ajung în contradicție cu direcția, pe care civilizația o urmează în progresul ei, și că această influență, pe care o putem aștepta dela ideia naționalistă, la nici un caz nu se extinde așa de mult, ca să schimbe imediat orice stare de stat și socială, și să transforme tot ce există. Precum în altele, așa și 'n cazul acesta, mărimea și direcția influenței ideii depinde dela împrejurările, între cari se încearcă în diferitele țări crearea ei; și precum ideia ezercită asupra acestor împrejurări influința modificatoare: așa împrejurările reezercită asemenea influința asupra acelei forme în care ideia este realizabilă; de unde e clar, că problema, acărei rezolvire a devenit necesară prin chestiunea naționalistă, 154 este pretutindenea una și aceeaș, dar că mijloacele prin care e posibilă această deslegare sunt diferite și se pot fixa, numai luându-se în considerare diferitele împrejurări ale diferitelor țari. Aceasta e, ce în scrierea prezentă am încercat cu privire la Ungaria. Am înșirat pe scurt cauzele, pentru cari chestiunea de naționalitate ezercită în vremea din urmă, o așa de mare influință asupra vieții noastre publice și se discută cu atâta pasiune. Am fixat divergența de opiniuni, ce există în patria noastră, chiar și cu privire la interpretațiunea conceptului de naționalitate și acele contraste, care în urmarea aceasta se produc între pretențiile ce se fac în numele idei naționaliste, și am arătat legătura, în care, împotriva acestor aparente contraste, stau interesele diferitelor naționalități cu interesele patriei comune; așa că rezolvirea chestiunei numai atunci e de nădejduit, daca principial având înaintea ochilor deplina egalitate de drepturi, nu ne uităm nici de pretențiile singuraticelor naționalități nici de faptul, că împlinirea tuturor acestor dorinți depinde dela susținerea unității țării și a libertăților ei constituționale. In fine comparând cele doua direcții, recomandate pentru deslegarea chestiunei noastre naționaliste, mi-am esprimat convingerea; că, după ce sistemul, să se fixeze în legi sfera de drept a fiecărei naționalități, în patria noastră nu se poate practic aplica: după ce, aplicarea acestui sistem, în loc de a aplana divergențele naționaliste ar avea drept 155 urmare o mai mare restrângere a libertăților individuale și civice; și dupăce, asta ar avea după toate prevederile drept urmare, întâi dizolvarea patriei noastre și a monarchiei austriace, în aceeaș vreme însă ar împedecà formarea oricărui stat mare în aceea parte a Europei care în privința variației naționalităților este în aceeaș situație, prin urmare ar strica viitorul tocmai a acelor naționalități în interesul cărora se propune; dupăce, cu un cuvânt, dacă luăm în considerare situația terii noastre, direcțiile epocei și adevăratele dorințe ale naționalităților, ajungem Ia convingerea, că împărțirea teritorului terii și a funcțiunilor după națioualități, propunerea unora pentru sistarea chestiunii naționaliste ar atrage după sine numai nuoi complicații, numai ascuțirea contrastelor existente; pentru toate acestea: rezolvirea chestiunii naționaliste în patria noastră se poate ajunge numai prin lărgirea libertății individuale și susținerea neatârnării noastre constituționale, și pentru executarea practică a egalîndreptățirii naționaliste, dela care depinde deslegarea acestei chestiuni, în patria noastră nu se cere altceva decât executarea cinstită a legilor din 1848 și aceea ca în organizațiunea noastră municipală să menținem principiul autonomist. Ca și cuvântul, într'o strâmtoare de stânci, așa și idea, care într'o epocă oare-care face mult ecou, prin zgomotul mare, ce pricinuește, devine neînțeleasă; aceasta s'a întâmplat în zilele noastre și cu chestiunea naționalistă; dar cine, învingându-și amărăciunea primită în decursul lungei dis- 156 cuțiuni, în locul dorințelor ține înaintea ochilor numai ceeace cu mintea sănătoasă se poate crede de ezecutabil: poate va primi părerile aceste și ceeace probabil nu-i va succede scrierii de față, aceasta o putem aștepta dela vreme, care cu siguranță va dovedi, că chestiunea de naționalitate în patria noastră numai pe calea aceasta se poate rezolvi; pentrucă o mișcare ce s'a pornit în numele libertății și numai spre asigurarea acesteia, singur prin libertate se poate termina; pentrucă îndreptându-ne privirea asupra marei mișcări religioase, care este în cea mai mare analogie cu mișcarea naționalistă și privim starea acelor țări în cari stau diferitele naționalități, esperiența verifică părerea aceasta; și în fine, pentrucă ceeace a dovedit întreaga istorie a civilizației noastre despre influența ideilor dominante, aceasta va dovedi-o și experiențele epocei prezente: că fiecare idee devine în vre-o epocă numai în acea formă dominantă, în care o cere interesul înaintării generale, și că fiecare, își perde puterea ce a avut, când ajunge în contrazicere cu direcția "generală pe care o urmează civilizația în progresul ei; și că tocmai pentru cuvântul acesta, purcezând la rezolvirea chestiunei în senzul conceptelor lumei vechi și readucând împregiurările evului mediu, înființăm cu naționalitățile un nou fel al sistemului de castă; regulând condițiunile diferitelor naționalități nu după exemplul Svițerei și Americei, ci așa cum s'a întâmplat înainte de 1848 în Ardeal, unde unor anumite naționalități li-s'au garantat drepturi speciale, în teritorii speciale; căutând aplanarea ches- 157 tiunii nu în libertate ci în privilegii ce s'ar acorda cutăror naționalități și cu un cuvânt, uzând de astfel de principii în chestiunea aceasta cari stau în hotărâtă contradicție cu întreaga direcție a civilizațiunii noastre: aplanarea pacinică a chestiunii devine imposibilă. O știu bine, că sunt mulți, cari afirmă aceasta; și dacă esaminăm pretențiunile ce se fac în numele ideii naționaliste și aceste ar atrage după sine corigarea harței Europei, ba chiar ar împedica într'o parte a Europei formarea oricărui stat mare respective independent; dacă vedem încurcătura, ce există chiar cu privire la interpretarea chestiunii naționaliste și patima, cu cari pășesc pretențiunile: în adevăr pare ca și cum civilizația noastră e amenințată prin chestiunea aceasta de o nouă primejdie, ce se poate delătura numai zdrobind curentul ce și-a pus de țintă eluptarea de drepturi naționaliste. - Dar eu nu împărtășesc aceste îngrijorări, și în încurcătura ce s'a născut în jurul acestei chestiuni, nu văd decât repetarea acelor apariții, ce acolo sunt la ivirea fiecărei idei nuoi și ai putea zice dovedesc numai celeritatea impulsului, ce fiecare idee nouă dă progresului general. Cine nu cunoaște tulburările la cari a dat ansă și dă și 'n zilele noastre idea libertății și a egalității; — cine n'a auzit ponosurile zilnice pe cari le aduc împotriva acestor idei, adversarii lor? Nu s'a zis oare de o mie de ori, că distrugându-se principiul autorității se destramă toate statele lumii; că principiul liberei investigații va zgudui principiile morale pe cari stă așezată societatea, 158 va distruge legăturile care unesc pe oameni ? — Nu se susține oare până azi, că egalitatea face imposibil orice stat, cari nu se pot închipui fără subordinație, nimicește dreptul de proprietate și cu dânsul toată civilizația noastră; — și nu s'aduc oare fapte cari înadevăr par a justifica aceste afirmări ? — Pentrucă cine poate nega, că libera investigație într'adevăr a zguduit multe! că libertatea politică, acolo unde a fost refuzată, a amenințat statele cu zguduire; că în numele egalității se fac pretenții, cari tulbură orice ordine și primejduesc întreaga civilizațiune; — și totuși privind fără preocupare marea mișcare căreia i-a dat naștere principiul libertății și egalității, cine nu va recunoaște că aceea luată în întreg a promovat civilizația, ba că este chiar condițiunea prealabilă a progresului culturii noastre. Totul ce s'a zis, împotriva libertății și egalității se poate cu tot dreptul spune și împotriva principiului naționalist și primejdiile, cu cari mișcarea aceasta la aparență ne amenință civilizația, nu sunt mai puține; dar oare nu putem face aseminea asemănare și cu privire la cauzele finale ale ei ? Se aseamănă și turnului babilonic veacul nostru, care cu îndrăznețele lui aspirații nu cunoaște hotar și care ar vrea să-și înalțe până la cer clădirea civilizației sale, dar acărei provocatoare aspirații D-zeu le pedepsește acum așa, că a amestecat din nou limbile oamenilor. Primesc asămănarea, dar după părerea mea e rău aplicată. — Nu popoarele pământului, ci un tiran imprudent a voit să ridice turnul, care 159 s'ajungă până la cer și împrăștierea ce s'a făcut prin amestecarea limbilor l'a pedepsit numai pe tiran; dar pentru popoare a fost o binefacere a provedinței, care n'a voit ca în muncă de soboli să-și mistue puterile pentru preamărirea unuia, ci li-a împrăștiat, ca să fructifice pretutindenea. Ceeace în cartea sfântă cetim despre zidirea turnului babilonic prima mișcare pentru libertate, acărei amintire a rămas — este întâiul protest pe care-l cunoaștem al genului nostru contra puterii absolute, și în senzul acesta mișcările naționaliste ale veacului nostru sunt în adevăr continuarea acestei întâmplări, întreaga mișcare nefiind altceva decât aplicarea nouă a acelor principii, pentru cari omenirea veacuri întregi și-a vărsat sângele, nefiind altceva decât urmarea firească a convingerii, că dupăce fiecare om s'a născut spre libertate și dupăce toate privilegiile de clasă s'au șters și drept bază a societății noastre, s'a acceptat deplina egalitate de drepturi nu putem refuza aceste principii nici când ele se cer pentru regularea raporturilor dintre întregi popoare. Dar având încredere în urmările binefăcătoare ale libertății, și recunoscând minunile pe cari ni le-a dat egalitatea în epoca noastră: ce ne îndreptățește oare să dubităm în efectul acelorași principii, aplicându-se în sfere mai largi? Tocmai fiindcă mișcarea naționalistă este numai o ramură a marilor mișcări a epocei noastre și aceea decepțiune, care confundă egalitatea de drepturi cu egalitatea de situații; libertatea cu nimicirea oricărei ordini, zace și aici în firea lucrurilor: e de prevăzut, că și aceasta va da 160 încă prilej la multe și grele lupte; asemenea e de prevăzut și aceea, că nici aceasta mișcare nu va împlini toate acele așteptări, pe cari nu le vestesc drept rezultat final al ei. Precum victoria principiului de egalitate, n'a pricinuit între singuratici urmările pe cari le vesteau unii anteluptători și egalitate, așa cum a înțeles-o Rousseau, nicari nu există: asemenea rezultat putem aștepta și dela izbânda principiului egalității naționaliste. Principii, ori cât ne-am însufleți pentru ele, nu pot schimba firea lucrurilor și acele osebirir cari există între diferiții oameni ori diferitele naționalități — în urmările poziției, trecutului istoric și a capacității lor firești — nu se sistează nici prin legi, nici prin doctrine. Și precum mișcările noastre naționaliste nu pot împlini speranțele acelora, cari, așteaptă dela aceste nu egala îndreptățire a tuturor popoarelor pământului ci egalitatea lor faptică: așa nu vor realiza nici frumoasele fantazii, deșteptate în unii de aceste mișcări cu privire la viitorul neamului lor. Nuoile cercetări filologice dovedesc, că acele popoare pe care știința le grupează la familia arică ori indogermană și a căror luptă constitue obiectul istoriei nuoi și vechi; își trag dintr'o sorginte origina; și mergând înapoi în istoria antică, fost-a vreme, când persanul și elinul ce sta cu el în lupte pe moarte și viață, acesta și latinul, care l-a încălcat, germanii și slavii dujmânindu-se între sine, blândul indian și englezul care 1-a subjugat, toate acestea aveau ca un popor, încă o istorie comună. Progresând mereu știința 161 află tot mai multe puncte de întâlnire între seminția arică și semită și sunt convins, că tot aceasta se va întâmpla și în privința popoarelor ural-altaice, cu cât mai mult se va face obiect de studiu aprofundat cunoștința limbii lor. — Dar când după' atâtea lupte și calamități, în fine se dovedește știențific originea comună a popoarelor pământului, așa că nimeni să nu fie nici într'o îndoială în privința inrudirii lor, solidaritatea lor încă nu s'a fixat și frații cari s'au găsit nu-și vor cădea unii altora în brațe. Siguri putem fi că ceeace n'a succes religiunei, nu-i va succede nici științei, nici politicei, și aspirațiunile de unire a tuturor popoarelor slave ale Europei, fie acele ori cât de frumoase și poetice, ca speculați uni pornite din unitatea genului omenesc, pot fără îndoială produce mari succese morale, dar prin mișcările naționaliste ale veacului nostru, nu se vor realiza. Peste tot după ce marea schimbare, ce a urmat cu dăiimarea lumii vechi, prin distrugerea barbară a civilizației romane și totala prefacere în domeniul ideilor pe urma creștinismului, n'a putut esopera ca o parte a stărilor lumii vechi, să nu se mențină; și dacă și acum jumătatea mai mare a întregei noastre, civilizațiuni zace pe rămășițele lumii vechi, tot aceasta ni-o putem imagina și despre inarea prefacere, la care azistăm ca martori. Dar dacă idea naționalistă nici nu va produce acele mari rezultate pe cari le așteaptă unii dela dânsa; dacă știm cu siguranță, că nu putem aștepta dela dânsa nici egalitatea stării po- 162 poarelor, nici realizarea frumoaselor vise panslaviste: recunoașterea acelui principiu, că precum indivizii așa și popoarele pot să fie în stări osebite, dar în drepturi egale —, entuziasmul oare, cu care atâtea națiuni pe lângă apărarea cu gelosie a propriei individualități ostenesc toate pentru înălțimea propriei lor culturi, nobila emulare, ce se naște între dânsele și generala însuflețire pentru libertate: nu sunt oare mari progrese? — Și dacă privim la acestea, pe care mișcarea naționalistă în parte le-a realizat și cari sunt urmările firești ale ei, nu trebue oare să recunoaștem, că ceea ce stă în fața noastră în mișcarea aceasta, acărei apariții umplu pe mulți de teroare, nu e altceva decât una din acelea manifestațiuni ale provedinței divine, pe cari le întâlnim adese în istorie, tocmai în acele momente când progresul la aparență a devenit imposibil, se ivește o nouă idee, ca doborând ce a fost putred și învechit să deschiză omenirii noui cărări pentru mersul ei înainte. Dacă stă faptul, pe care-l dovedește istoria întregului gen omenesc, că ori ce progres se naște nu din atingerea diferitelor elemente (diferite persoane); dacă recunoaștem, că civilizația noastră numai atunci va putea corespunde înaltei sale chemări, dacă toate popoarele pământului vor participa la munca ei comună și fiecare-și va folosi capacitatea cu care l-a dăruit Dzeu și calitățile-și persoanele ostenind pentru ținta comună; dacă însfârșit totul ce duce la înălțarea individului, ce-l scoate din cercul strâmt al egoismului său conduce la înălțarea umanității: atunci în adevăr efectul puternicei înfluențe ce-o ezer- 163 cită ideia naționalistă asupra culturei noastre în rezultatul său final nimeni nu-l poate trage la îndoială, și de aci urmează și atitudinea ce noi Maghiarii trebue să luăm față de aceasta mișcare. Pentrucă dacă aspirațiile naționaliste ale veacului nostru se pot privi numai de urmări necesare ale direcțiilor în cari înaintează cetățenii Europei, dacă egala îndreptățire naționalistă este numai consecința irefuzabilă a acelor idei cari constituesc temelia societății de azi: nici noi n'o putem refuza aceasta dela noi și viitorul ne depinde, dela partea ce o luăm din munca la care sunt angajate popoarele Europei, întru realizarea acestor idei. Eu înțeleg îngrijorarea unora în chestia națională. Ascultând pretențiunile ce se fac în virtutea ideii naționaliste cari exclud posibilitatea susținerii oricărui stat regulat — ura, cu care pășesc șefii naționalităților împotriva noastră a Maghiarilor — îndărătnicia, cu care ni-se refuză mâna întinsă spre pace: aflăm naturale sentimentele acelora, cari, dupăce orice chip al aplanării pacinice s'a arătat iluzoriu, în sfîrșit cred problema noastră în luptă, pentrucă orice ne-ar aștepta, susținerea unității țării și apărarea propriei noastre naționalități, este prima noastră datorie, înțeleg aceste îngrijorări și știu aprecia aceste sentimente, dar nu le împărtășesc. Căci sunt convins că nici individ singuratic nici națiune — prin ură și invidie nu s'a făcut mai mare, dar nimeni n'a devenit nici mai mic, din pricina, că a fost hulit ori batjocorit. Mărimea, pentru care ne-am născut nu 164 prin păcatul ori lăcomia altora ci numai prin propriile noastre greșeli vom puteâ-o pierde. Viitorul fiecărui popor, după Dumnezeu, care l'a înzestrat cu anumite calități, depinde numai dela tăria voinții sale, și astfel zgomotul ce s'a născut în jurul nostru și exploziunile pătimașe ale adversarilor noștri, pot deveni primejdioase pentru noi numai abătându-ne dela calea desemnată de situația și datoriile noastre. Pentrucă recunosc, că prima noastră datorie este a susțineà unitatea patriei; dar știu, că precum acei muri cari s'au zidit din cele mai felurite petri și cărămizi, de multe ori sunt cei mai tari: așa șì din cele mai diferite elemente se poate alcătui stat puternic; dar știu și aceea că cel ce la zidire în loc de a așeza piatră pe piatră și a le lega cu ciment, ar voî să le contopească: ar perde numai vreme, și că asemenea am procede noi, dacă nemulțumindu-ne cu închiegarea într'un puternic întreg a difemelor naționalități ce locuesc în patria noastră, am voi să ajungem contopirea acestora. Pentrucă, tăgăduiesc, că libertatea deplina acordată naționalităților poate primejdui patria aceasta; dar nu vreau să evit aceste primejdii prin astfel de mijloace, cari în urmările lor sunt și mai primejdioase. — Știm că Constituanta franceză, dupăce prin toate actele sale s'a îngrijit ca puterea executivă să nu fie prea tare, în fine a slăbit-o așa de mult, încât n'a mai putut apăra ordinea,și legalitatea și că și direcția contrară, care nisuește a lua posibilitatea oricărei împotriviri față de guvern, produce ase- 165 menea urmări daunoase și că'n momentul când ne-am înarmat absolut contra exceselor guvernului am creat anarchia — în celalalt, în care am făcut imposibilă revoluțiunea, am creat despotizmul. Și aceasta stă pentru toate; și desigur nimic nu e mai primejdios, decât când într'un stat vroirn să ne îngrădim cu toate măsurile împotriva unor primejdii. Ca și 'n toate altele așa și 'n chestia naționalistă trebue să ne bizuim și pe oarecare cumințenie; căci unde lipsește aceasta, acolo organizație sănătoasă de stat și așa nu e posibilă. Pentrucă 'n fine sunt convins, că existența națiunii maghiare — pentru care a osteni este datoria de căpetenie a vieții noastre și 'n viitorul căreia avem tot așa de nemărginită încredere, pe cât de mare este dragostea ce ne încălzește pentru neamul nostru — că existența națiunii maghiare nu depinde dela privilegii ce s'ar fixa în legi pe seama ei și că viitorul ei nu se va primejdui când ca șî în 1848 nobilimea, așa acum poporul maghiar ar abzice la toate prerogativele sale, dar numai pentrucă în chipul acesta își poate asigura mai bine interesele și libertatea patriei sale și pentrucă simte că pentru a ocupa un loc de onoare între aceste hotăra, nu e de lipsă, ca să fie pusă la acest loc de onoare. Și dacă după atătea acuzațiuni nedrepte ce se ridică împotrivă-ne, dacă în mijlocul primejdiilor, cari ne amenință viitorul și pe cari dujmanii noștri le vestesc de neinvincibile câte odată ni-se strânge inima: să ne întoarcem la 166 istoria viforosului nostru trecut, acesta liniștindu-ne, deodată ne va arăta și calea pe care purcezând vom evita primejdiile. Dupăce națiunea noastră, când a descălicat în actuala-i patrie, a răspuns unei mari necesități, care cerea alcătuirea unui stat puternic această parte a Europei; și pentrucă de când a luat creștinismul întrând în marea înfrățire a popoarelor apusene dânsa a devenit sentinela civiliza-țiunii în această parte a Europei: acesteia avem ai mulțumi, că pânăce alte popoare ale vremilor acestor migrațiuni, au perit, națiunea maghiară a rezistat veacuri întregi împotriva atacurilor, îndreptate de împărăția dela apus și meazănoapte contra neatârnării sale. Fiind din secolul XIV până în cel al XVI fortăreața creștinismului apusean, pe care l-a apărat împotriva Osmanilor: acesteia area-și mulțumi patria poziția ce a ocupat până lacăderea dela Mohács. Fiindcă națiunea noastră n'a căzut în desnădăjduire nici în urma acestei lovituri, și sub steagul creștinismului și-a continuat lupta cu aceeaș energie: d'acea au luptat vitejii a jumătate Europei în șirele noastre, până când de pe zidurile din Buda a căzut semiluna și s'au reîntregit vechile hotare ale patriei. Și fiindcă ia parte la mișcările constituționale ale veacului mai nou, la marile mișcări pentru libertate și egalitate: aceasta este ce i-a câștigat în vremea mai nouă și a menținut până azi simpatiile universale pe seama acestui popor, la număr relativ mic și stând fără neamuri în mijlocul Europei. 167 Știm, că luând Sf. Ștefan creștinizmul și arătând poporului său această nouă direcție, mulți au privit în aceasta pericolul naționalității maghiare și că un mare partid patriotic a ridicat arma împotriva acestui pericol. Știm, că din secolul XIV. până în al XVI. n-am dus lipsa acelora, cari căutau chemarea națiunii noastre în lățirea sa spre apus și spre răsărit asupra boemilor și polonilor; că mai târziu au fost cari au aflat singura garantă a susținerii patriei într'o alianță cu turcii; și că în fine acum înainte cu patruzeci de ani un mare partid în a cărui patriotizm și intenții bune nu dubităm, profeția perirea neamului maghiar prin adoptarea nouilor forme democratice, afirmând, că numai astfel ne vom putea asigura viitorul, dacă vom ținea la instituțiile vechi și ne vom ferî de influințele vremii mai noui. Dar reprivind acum cine nu recunoaște: dacă Sf. Ștefan rămâne păgân și-și caută siguranța poporului său în isolure: națiunea noastră peria de mult, cum au perit altele de asemenea vitejie și mult mai mare la număr; că toate acelea lupte, prin cari națiunea noastră iși căuta mărirea spre răsărit și apus, n-au avut rezultate statornice; dacă după căderea dela Mohács, părăsind calea veche legăm alianța cu turcii: poziția țării noastre ar fi acum ca a Valahiei, Serbiei și a celoralalte provincii ale imperiului otoman; că în fine rezistând duhului vremii, nu 168 ne transformăm constituțiunea după cerințele veacului ; dacă nizuințele lui Széchenyi, prin cari acest nemuritor bărbat îndrumă națiunea noastră pe văgașul progresului, nu reușesc și evenimentele din 1848 aflu națiunea noastră în vechea-i stare, pe diferitele clase ale națiunii în vechea împărechiare : marea mișcare, ce s'a lățit asupra întregei Europe, și pe care nici noi n-am fi putut-o evita, ar fi șters patria noastră de pe fața pământului. Reprivind asupra cursului lung al istoriei noastre putem scoate învățătura, că poporul nostru are ași mulțumi existența nu faptului, că ar fi rămas izolat de mișcările popoarelor apusene, ci tocmai dimpotrivă împrejurării: că dânsa a prins în această parte a Europei steagul civilizațiunii apusene, că a luptat cu cerbicia, adusă cu sine din leagănul său din orient, pentru idealele comune ale apusului; că de când a descălicat s'a conziderat pe sine ca aparținând familiei popoarelor apusene și s'a distins întru slujirea scopurilor comune; — și aceasta e dela care depinde susținerea patriei noastre, viitorul naționalității noastre și de aci înainte. Nu prin legi, ce am alcătui în favorul rassei maghiare, ci numai așa ne putem asigura viiitorul, daca în marea mișcare ce s'a pornit în Europa în jurul celor mai sfinte interese ale popoarelor, credincioși trecutului, nu ne vom schimba poziția și aceasta totdeuna a fost într'aceia, cari au luptat pentru libertate; - — aceasta stă, precum în toate celelalte așa și 'n chestia naționalistă, unde necrezătoarea precau- 169 țiune în viitorul neamului va puteà da alte sfaturi, interesele noastre momentane, ar putea la aparență pretinde altceva, dar unde, precum în toate, garanta viitorului nostru zace în faptul, ca și chestiunea aceasta să se resoalve în înteresul libertății. Dupăce năzuințele spre libertate și egalitate individuală determină direcțiunea evoluțiunii veacului nostru; după ce ideia de unitate a genului omenesc ezercită totdeuna o mare influență și însăși chestia naționalistă este numai rezultatul năzuințelor spre libertate și egalitate individuală: este absolut imposibilă o astfel de resolvire a chestiunii, care să fie în contrazicere cu principiile, pe care însăși naționalitatea își întemeiază legitimațiunea; și cea mai mare primejdie, ce ar putea amenința patria noastră prin chestiunea naționalistă, ar fi fără îndoială dacă ne-am uità de aceasta. Nu există putere, care s'ar putea împotrivi duhului vremii; nu există popor, care s'ar putea sustrage progresului general; și poziția ce unele popoare ocupă în anumite epoce, depinde dela chipul, în care s'au apropiat de ideile dominante, ridicându-se la bunăstare și putere, ori coborându-seși nimicindu-se: după cum muncesc la realizarea ideilor dominante a veacului lor, ori stau în contradicție cu aceasta; pentrucă precum la indivizi așa și la popoare puterea și mărirea lor atârnă dela serviciul ce-l aduc pe altarul intereselor comune. <references/> 1d1kq7h6cjrjsflcj91heprxqq45pdx 0 51336 152967 2026-10-25T21:43:58Z Mishuletz 445 Mishuletz a redenumit pagina [[Eötvös József, Chestiunea de naţionalitate]] în [[Eötvös József, Chestiunea de naționalitate]]: dicritice 152967 wikitext text/x-wiki #REDIRECTEAZA [[Eötvös József, Chestiunea de naționalitate]] k57iss7qc6xap5au83q08uf25efoba4 152971 152967 2026-10-25T22:00:41Z Mishuletz 445 Redirecționarea spre [[Eötvös József, Chestiunea de naționalitate]] a fost ștearsă 152971 wikitext text/x-wiki {{șr}} gux4vd4gyo5doig79at3dj7m6bo3j7k 3 51337 152972 2026-10-25T22:54:53Z New user message 6487 [[Template:Welcome|Mesaj de bun-venit]] 152972 wikitext text/x-wiki {{Template:Welcome|name=Nicolaescunicu}} -- [[Utilizator:New user message|New user message]] ([[Discuție Utilizator:New user message|discuție]]) 26 octombrie 2026 00:54 (EET) 4jw7ok8dvj6o9mk8ulm1szpdklh2phl