Iulian Apostatul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Flavius Claudius Iulianus
Extinde
Flavius Claudius Iulianus

Flavius Claudius Iulianus (33126 iunie 363) a fost împărat roman care a domnit între 361 - 363.

Născut la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constantinus (fratele vitreg, asasinat în 337, al lui Constantin cel Mare), Iulian este elev al lui Libanios şi Maximos din Tyr. A abandonat religia creştină în 351 în favoarea unui monoteism neoplatonician. La 6 noiembrie 355 este desemnat de împăratul Constantin II caesar al provinciilor din Occident.

În februarie 360, la Luteţia (astăzi, Paris), trupele din Occident îl proclamă împărat. După moartea lui Constantin II, la Tarsos (3 noiembrie 361), Iulian este recunoscut ca unic împărat al imperiului şi vine la Constantinopol. Scurta lui domnie stă sub semnul reacţiei anticreştine şi încercărilor de reînviere a cultelor păgâne, a obiceiurilor şi moravurilor străbune. Adoptă edicte anticreştine, care-i aduc cognomenul de Apostatul. Posesor al unei vaste culturi filosofice şi filologice, Iulian a lăsat o bogată şi multilaterală operă literară scrisă în limba greacă.

Rănit în lupta de la Maranga, de pe fluviul Tigru, Iulian moare câteva zile mai târziu, la 26 iunie 363. Cu el se sfârşeşte dinastia întemeiată de Constantin cel Mare.


Predecesor:
Constanţiu II
Împărat Roman
361 - 363
Succesor:
Iovianus