Oskar Sager
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Oskar Sager (n.22 decembrie 1894, Focşani - d.1981) a fost un neurolog şi neurofiziolog român, cunoscut mai ales prin lucrările sale asupra fiziologiei şi fiziopatologiei talamusului.
După absolvirea liceului Unirea în oraşul său natal, se înscrie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Este nevoit să întrerupă studiul, fiind mobilizat ca medic de batalion în perioada anilor 1918-1919. După sfârşitul războiului, continuă stagiile de extern şi intern prin concurs iar în 1921, la vârsta de 27 de ani, primeşte diploma de Doctor în Medicină şi Chirurgie din partea Universităţii din Bucureşti, cu semnătura lui Victor Babeş, în acel timp decan al Facultăţii de Medicină.
Între anii 1924-1925 lucrează ca medic secundar, apoi, până în anul 1929 ca asistent în clinica de neurologie de la Spitalul Colentina sub conducerea lui Gheorghe Marinescu.
La recomandaţia lui G. Marinescu, primeşte o invitaţie de a colabora cu neurofiziologul J.G. Dusser de Barenne în laboratorul acestuia din Amsterdam într-un proiect asupra funcţiunii talamusului, tematică în care Sager publicase deja câteva lucrări. În Amsterdam se căsătoreşte cu Berta, care l-a însoţit renunţând la cariera ei de biolog la Institutul Cantacuzino, cu care şi-a împărţit viaţa timp de 51 de ani. Împreună cu Dusser de Barenne descrie trei tipuri de sindroame talamice, în funcţie de teritoriile vasculare afectate.
În anul 1931 Oskar Sager este numit docent în Neurologie, iar în 1933 primeşte funcţia de şef de lucrări la clinica de neurologie de la Colentina. În anul 1937 este primit ca membru corespondent al Societăţii de Neurologie din Paris; face parte din grupul de fondatori ai Societăţii de Neurologie din România în anul 1939.
Deşi avea gradul de căpitan-medic în rezervă, autorităţile îl iau la munca obligatorie între anii 1942 şi 1944, fiind evreu.
După o scurtă activitate ca medic primar neurolog la Spitalul Caritas, devine în 1946 Conferenţiar de Neurologie Experimentală la Facultatea de Medicină din Bucureşti, pentru ca în 1948 să primească funcţia de Profesor şi şef al Clinicei de Neurologie şi Endocrinologie la Facultatea de Medicină nou înfiinţată din Timişoara. După moartea lui N. Ionescu-Siseşti în 1955, este chemat la Bucureşti ca Profesor şi Director al Clinicei de Neurologie de la Colentina, unde îşi începuse cariera de neurolog.
În 1969 a fost ales membru titular al Academiei Române.
Cercetările lui Oskar Sager în domeniul fiziologiei talamusului, cronaxiei, tonusului muscular, fiziologiei cerebelului, stării de rigidiate prin decerebrare, asupra fiziologiei substanţei reticulate l-au impus ca autoritate necontestată în domeniul neuroştiinţei.
S-a stins din viaţă în 1981.