Wikipedia:Semnalează un articol care trebuie wikificat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Părintele Vasile Chindriş (1905-1972), fondatorul revistei "Viaţa Creştină" din Cluj-Napoca, s-a născut în localitatea Ieud - Maramureş din părinţii Ioan şi Nastasia, ţărani, fiind primul între cei şapte fraţi. Şi-a făcut studiile în Ieud, apoi la Liceul "Dragoş Vodă" din Sighetu-Marmaţiei şi la Seminarul teologic român unit din Gherla, pe care l-a absolvit în 1930. A urmat şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Cluj, perioadă în care a lucrat ca pedagog la Căminul de ucenici din Calea Moţilor - Cluj. A absolvit de asemenea Seminarul pedagogic universitar şi a fost hirotonit preot celib de episcopul Iuliu Hossu, apoi a fost numit profesor de Religie la şcoli secundare şi primare din Cluj şi preot-ajutător la parohia V Cluj. Înfiinţându-se în 1933 parohia VI din cartierele muncitoreşti "Iris" şi "Bulgaria", a fost numit administratorul acesteia, înfrăţindu-se în lipsuri şi suferinţă cu muncitorii credincioşi, în 15 ani a reuşit să facă un cartier cu străzi pietruite, apă, canal, lumină electrică, şcoală primară, casa parohială şi în anul 1933, din martie până în octombrie, a zidit biserica greco-catolică "Iris". Înfiinţând propria sa tipografie, cu bani parţial împrumutaţi, din 1935 a tipărit "Clujul creştin" şi "Viaţa creştină", săptămânale pentru popor, iar din 1940, calendarul "Viaţa creştină". Horthyştii, în 1942, l-au prins pe stradă, i-au smuls barba, l-au bătut până l-au lăsat în nesimţire, de unde, creştini de inimă, l-au dus acasă aproape mort, Părintele iertându-i pe agresori. La o lecţie de religie, părintele Vasile Chindriş i-a atacat cu curaj pe opresorii horthyşti îngâmfaţi, care au declarat că nici Dumnezeu nu poate opri armata lor, susţinând că Dumnezeu atotputernic îi va domoli. Urmărit şi ameninţat cu moartea, a fost silit să se refugieze în Munţii Ţibleşului, unde, înfrăţit cu partizanii români, s-a rugat pentru izbăvirea poporului român de sub stăpânirea hitleristo-horthystă. Reîntors la Cluj după alungarea hitleriştilor de pe teritoriul României, părintele Vasile Chindriş a publicat revista "Viaţa creştină" până în luna ianuarie a anului 1948, când cenzura comunistă i-a interzis să o mai tipărească. Refuzând să treacă la Ortodoxie în 1948, sub ameninţarea Securităţii, părintele Chindriş a plecat la Bucureşti, unde a fost angajat funcţionar la biroul părintelui Iulian Stoicescu, prin intervenţia părintelui Gala Galaction, care îi era vechi prieten. Aflându-se cu domiciliul în capitală, a legat trainice prietenii cu Tudor Arghezi şi cu părintele G. Chiricuţă. Reîntors la Cluj, în 1950, şi-a căutat un serviciu, dar nimeni nu l-a angajat, aşa că s-a văzut silit să plece din nou la Bucureşti, unde a desfăşurat o activitate pastorală clandestină. În vara anului 1956, ca să poată evalua numărul şi rezistenţa clerului şi a poporului român unit, pentru ca apoi să lichideze Biserica Română Unită în întregime, guvernul comunist a cerut episcopilor rămaşi în viaţă, aflaţi în tratament la Spitalul Gerota din Bucureşti, să certifice că mai există preoţi şi credincioşi români uniţi, sub pretextul că astfel s-ar putea acorda libertate Bisericii Române Unite. În discuţia avută cu Ministrul Cultelor, prof. univ. Petre Constantinescu - Iaşi, părintele Vasile Chindriş şi-a luat angajamentul să dovedească vechiului său "prieten" existenţa masivă a credincioşilor greco-catolici români. De aceea, reîntors la Cluj şi ajutat de un mare număr de credincioşi, a convocat o adunare pentru duminica din 12 august 1956, în Piaţa Universităţii din Cluj. Peste 5000 de credincioşi s-au strâns în dimineaţa acelei duminici însorite şi, cu toate că părintele Chindriş, secondat de părintele Izidor Ghiurco ş.a., a cerut credincioşilor să slujească Sfânta Liturghie în Cimitirul Central, cei prezenţi au cerut să se slujească pe scările Bisericii Piariştilor, ai cărei parohi, sub presiunea autorităţilor comuniste, n-au deschis-o pentru uniţi, cum promiseseră în sâmbăta precedentă. Îmbrăcat într-un felon alb, împodobit cu florile câmpului românesc, tivit pe alocuri cu tricolor românesc, părintele Vasile Chindriş i-a întrebat în prealabil pe credincioşi, de ce religie sunt. O pădure de braţe s-a înălţat la cer strigând: "Suntem români greco-catolici". A început Sfânta Liturghie. Nu se poate descrie starea sufletească a celor ce au avut fericirea să participe la această înălţătoare Slujbă Divină; în ochii tuturor apăruseră lacrimi şi feţele lor exprimau hotărârea de a se jertfi pentru apărarea credinţei catolice. La ectenia "Pentru Preafericitul părintele nostru Papa Pius al XII-lea, pentru înalţi Prea Sfinţiţii noştri arhierei: Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan…" lumea a izbucnit în plânsete de bucurie. După citirea Sfintei Evanghelii, părintele Vasile Chindriş a arătat scopul acelei Sfinte Litrughii: dovedirea existenţei credincioşilor români uniţi, la opt ani de la interzicerea practicării cultului greco-catolic, în scopul acordării libertăţii Bisericii Române Unite. Luând broşura "Lenin despre religie", părintele Vasile Chindriş s-a adresat credincioşilor: "Iubiţi credincioşi, iertaţi-mă, pentru că nouă, preoţilor, nu ne este permis să umblăm cu astfel de cărţi, dar trebuie să vă arăt că până şi Lenin a cerut respectarea convingerilor religioase ale oamenilor, nu fără a le combate ştiinţific. A explicat textul Sfintei Evanghelii şi i-a încurajat pe cei prezenţi să rămână statornici în credinţă. A urmat desfăşurarea restului Sfintei Liturghii sub supravegherea securiştilor civili, prezenţi deja în număr mare. La sfârşit, s-a semnat memoriul şi tabelele adresate guvernului pentru acordarea libertăţii Bisericii Române Unite, timp în care s-a intonat şi cântat imnul: "Creştin sunt din leagăn şi ţin cu tărie credinţa străbună primită-n botez…. Creştin sunt şi una Biserica Romei e Maica cea sfântă ce-o am pe Pământ…" şi "Sub Cruce ne strângem, cu Crucea ne-nchinăm …". S-au înregistrat mii de semnături pe tabele. După îndepărtarea de la locul Sfintei Liturghii, agenţii Securităţii au trecut la arestarea unora dintre preoţii şi credincioşii organizatori ai acestei "manifestaţii reacţionare". Seara au fost ridicaţi ceilalţi preoţi şi credincioşi, bănuiţi că ar fi co-autori ai acestei manifestaţii religioase: P.S.S. episcopul dr. Ioan Chertes, judecătorul Vasile Fărcaş, ş.a. Memoriul cu semnăturile a fost dus la Bucureşti de către judecătorul Mihai Berindean, atunci "muncitor", căci era condamnat politic şi încadrat ca muncitor, însoţit şi de alţi "tovarăşi", muncitori adevăraţi şi creştini în acelaşi timp. Însă Ministerul Cultelor nu a acordat nici o importanţă documentelor prezentate. A urmat procesul, care s-a desfăşurat la Cluj. Tribunalul Militar l-a condamnat pe părintele Vasile Chindris la şapte ani de închisoare grea, iar pe ceilalţi preoţi şi credincioşi, la ani mulţi de temniţă grea. Episcopul dr. Alexandru Rusu, considerat ca iniţiatorul acestei acţiuni, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. După suferinţe îndurate cu resemnare în închisoare, eliberat în 1964, i se fixează "domiciliu ales" în Bucureşti, îşi reia activitatea pastorală, săvârşind zilnic Sfânta Liturghie prin casele unor credincioşi bucureşteni curajoşi, inclusiv ortodocşi, cununând şi botezând în taină. Reîntors apoi la Cluj, şi-a continuat activitatea pastorală. Pentru faptul că în 1967 a săvârşit slujba învierii Domnului în locuinţa sa din str. Eroilor 10, Cluj, împreună cu preotul Ieronim Şuşman, cei doi preoţi au fost arestaţi şi condamnaţi de Tribunalul Militar Cluj la trei ani de închisoare. Ieşit din închisoare, pentru a se întreţine, pleacă la Bucureşti, devenind însoţitorul scriitorului şi criticului literar Ion Chinezu. Paralizat, este adus de sora sa, Pia, la Cluj, unde moare şi este îngropat în ziua de Sfânta Maria Mare (15 august 1972), fiind prohodit clandestin de părinţii Nicolae Pura, Iustin Sabău şi dr. Augustin Prunduş, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. În faţa mormântului, în Cimitirul Central din Cluj, şi-a ridicat din mulţime glasul părintele Ioan Miclea: "Aceasta este porunca Mea să vă iubiţi unii pe alţii, precum v-am iubit şi Eu pe voi… De vă urăşte lumea pe voi, să ştiţi că pe Mine M-au urât mai înainte decât pe voi. Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni… Eu sunt păstorul cel bun care îşi pune sufletul său pentru oile sale…" Şi a încheiat: "Iată chipul păstorului bun pe care însuşi Dumnezeu l-a desemnat. Adormitul în Domnul nu L-a pierdut din vedere niciodată, nici o clipă, ci s-a străduit să-L imite şi cred că în strădania sa a reuşit…."

Pr. prof. dr. Ioan M. Bota