Mihai al României
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mihai al României | ||
---|---|---|
![]() |
||
Perioada domniei | 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947 |
|
Încoronare | Septembrie 1940 | |
Născut | 25 octombrie, 1921 | |
Sinaia, Romania | ||
Predecesor | Ferdinand I Carol II |
|
Succesor | Carol II Abolirea monarhiei |
|
Mostenitor | Karl Friedrich, Print Mostenitor de Hohenzollern-Sigmaringen | |
Urmaşi | Margareta Elena Irina Sofia Maria |
|
Casa Regală | Casa Regală Română | |
Imn Regal | Trăiască Regele | |
Tată | Carol II | |
Mamă | Regina Elena |
Regele Mihai I al României (*25 octombrie 1921, Sinaia), Prinţ de Hohenzollern[1][2][3], este fiul Regelui Carol al II-lea. A fost suveran al României între 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947.
Mihai a devenit pentru prima dată Rege după moartea bunicului său Ferdinand şi în urma renunţarii la tron a lui Carol al II-lea (decembrie 1925). Detronat de tatăl său, după doar trei ani, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea lui Carol al II-lea, rămânând conducător al regimului pro-german al mareşalului Ion Antonescu.
După colaborarea României cu Germania în Al Doilea Război Mondial şi după ce forţele sovietice au intrat în România, Regele Mihai a organizat arestarea lui Antonescu în 23 august 1944. S-a opus guvernelor pro-sovietice în perioada anilor 1945-1946. A fost obligat să abdice în 30 decembrie 1947 şi s-a exilat în Versoix (Elveţia), iar revenirea nu i s-a permis până în 1997.
Cuprins |
[modifică] Primii ani
Mihai s-a născut la Sinaia, fiu al lui Regelui Carol şi al Prinţesei Elena şi nepot al Regelui Ferdinand I. Datorită fugii lui Carol impreună cu amanta sa Elena "Magda" Lupescu şi a renunţării sale la drepturile asupra tronului în decembrie 1925, Mihai i-a succedat la tron lui Ferdinand la moartea acestuia în iulie 1927.
[modifică] Domnia
O Regenţă a funcţionat datorită vârstei de 5 ani a lui Mihai, dar în 1930 Carol al II-lea brusc s-a întors în ţară la invitaţia unor politicieni nesatisfăcuţi de Regenţă, proclamându-se Rege şi desemnându-l pe Mihai drept urmaş la tron cu titlul de "Mare Voievod de Alba-Iulia". În septembrie 1940 guvernul lui Ion Antonescu a organizat o lovitură de stat îndepărtându-l pe Carol şi proclamându-l pe Mihai, la 18 ani, Rege. Legal, însă, Mihai nu putea exercita foarte multă autoritate, în afară de a fi şeful suprem al Armatei şi de a desemna un prim-ministru cu puteri depline[4], numit "Conducător".
În august 1944, pe măsură ce forţele armate ale Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera de est a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaţilor, inclusiv comuniştilor, organizând o lovitură de stat contra lui Antonescu, pe care l-a arestat şi încredinţat imediat sovieticilor. Mihai a proclamat loialitatea Romaniei fata de Aliaţi şi a declarat război Germaniei, însă acestea nu au impiedicat o ocupaţie sovietică rapidă, nici capturarea a circa 130.000 de soldaţi români transportaţi în Uniunea Sovietica, unde mulţi au pierit în lagăre de prizonieri[5], ambele facilitate de ordinul de încetare a focului emis de Rege înainte ca vreun armistiţiu să fi fost semnat. Armistiţiul cu Aliaţii s-a semnat abia trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, în termeni impuşi aproape în întregime de către Uniunea Sovietică[6]. Lovitura de stat a echivalat, astfel, cu o "capitulare"[7], o "predare necondiţionată"[8] în faţa sovieticilor. Ca rezultat, Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, Prinţul Kiril, Regentul Bulgariei, executat de către sovietici în 1945, şi a fost, deasemenea, ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-şi piardă tronul. Potrivit unor aprecieri, lovitura de stat ar fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu şase luni de zile. La sfârşitul războiului, Regele Mihai a fost decorat cu Legiunea de Merit în cel mai inalt grad (Comandant Şef) de către preşedintele S.U.A. Harry S. Truman. Totuşi, există anumite voci care văd[9] în lipsa invitaţiilor pentru Mihai la majoritatea festivităţilor zilei victoriei în cel de-al doilea război mondial din Occident, o condamnare tacită a loviturii sale de stat, care a făcut posibil avansul rapid al trupelor lui Stalin în România şi Europa[10], în detrimentul trupelor aliate vestice.
În martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au forţat pe Mihai să numească un guvern pro-sovietic dominat de Partidul Comunist Român. Sub regimul comunist, Mihai a funcţionat ca un simplu şef de stat fără autoritate, încercând fără succes între august şi decembrie 1945 să blocheze activitatea guvernului Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele în ceea ce s-a numit "greva regală". Cu toate acestea, Stalin l-a decorat cu Ordinul Victoria pentru curajul personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu, pentru stoparea războiului contra Aliaţilor, cât şi în semn de recunoştinţă pentru ordinul de încetare a focului emis de Rege[11] în lovitura de stat, ordin care a grăbit avansul Armatei Roşii[12] , ceea ce i-a făcut, în final, pe sovietici stăpânii României. Mai mult decât atât, există rapoarte[13][14][15][16] conform cărora autorităţile comuniste române, obediente faţă de Stalin, i-au făcut cadou Regelui Mihai 42 de tablouri valoroase din proprietatea Coroanei Romaniei cu puţin timp inainte de abdicarea sa, unele dintre care[17] au fost, se pare, vândute prin intermediul faimosului negustor de artă Daniel Wildenstein.
[modifică] Abdicarea
|
În noiembrie 1947, cu ocazia călătoriei la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a, Regele Mihai a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devina soţie. În lumina presiunilor comuniste crescânde de acasă şi a perspectivei sumbre pentru monarhie, Regele Mihai nu ar fi vrut să revină de la Londra, potrivit anumitor cercuri regaliste citate de Washington Post[18]; Mihai ar fi revenit doar la sfatul expres al premierului britanic Winston Churchill şi la acela al altor personalitaţăi americane şi britanice prezente la nunta regală. Potrivit propriei sale relatări[19], Regele Mihai n-a avut astfel de intenţii de a nu reveni acasa. După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniştii au anunţat abolirea monarhiei şi instaurarea unei republici populare şi au transmis la radio înregistrarea proclamaţiei Regelui, care anunţa propria sa abdicare[20]. La 3 ianuarie 1948 Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat peste o săptămâna mai târziu, de către aşa numitele sale "mătuşi roşii"[21][22], Principesele Elisabeta a Romaniei şi Ileana de Habsburg. Când a părăsit România, valorile financiare ale Regelui Mihai se ridicau la 500.000 franci elveţieni[23], se pare primite de la guvernul comunist, conform transcrierilor sovietice recent declasificate[24] ale convorbirilor oficiale dintre Stalin şi prim-ministrul român Petru Groza. Regele Mihai a negat de repetate ori în trecut[25] că guvernul comunist i-ar fi permis să ia cu el în exil vreo valoare financiara sau bunuri de valoare în afară de patru automobile personale, încărcate în două vagoane de tren. Totuşi, în mod aparent lipsit de griji financiare, în timpul vizitei la New York din martie 1948[26], Mihai şi-a permis să meargă la cumpărături pe Fifth Avenue, artera comercială cea mai scumpă din lume[27]. Deasemenea, lui Mihai i-a placut atât de mult avionul în care a survolat Statuia Libertăţii, încât s-a gândit că l-ar putea cumpăra[28].
În ianuarie 1948[29], Mihai s-a autointitulat "Prinţ de Hohenzollern"[30], recunoscând în mod aparent faptul că la acea data nu mai era Regele României. Totuşi, in cele din urma, în martie 1948, Mihai denunţă abdicarea sa ca fiind smulsă cu forţa şi ilegală. Revista americana "Time" susţine că lui Mihai i-au trebuit peste doua luni de zile pentru a denunţa abdicarea, deoarece negociase cu comuniştii recuperarea unor proprietăţi din România[31], in ciuda unui articol anterior cum că Bucureştii i-ar fi permis să scoată din ţară numai 3.000 de dolari americani, patru automobile si o decoraţie cu diamante şi rubine, acordată de către Stalin[32]. De atunci, Mihai se semneaza în majoritatea timpului ca "Mihai de România".
[modifică] Viaţa după pierderea tronului
În iunie 1948 s-a căsătorit cu Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, cu care are cinci fiice. Au trăit la început în Marea Britanie, ulterior s-au mutat în Elveţia. Autorităţile române comuniste i-au retras cetăţenia română în 1948. A devenit pilot comercial pentru o companie de echipament aerian.
În 1992, trei ani după Revoluţia Română din 1989 prin care a fost îndepărtat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis Regelui Mihai să revină în ţara sa pentru a celebra sărbătorile de Paşte, fiind întâmpinat de populaţie cu o simpatie deosebită. În Bucureşti peste un milion de persoane au ieşit în stradă pentru a îl vedea. Popularitatea Regelui a îngrijorat guvernul preşedintelui Ion Iliescu, Regelui interzicându-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către preşedintele Emil Constantinescu, România a acordat înapoi Regelui Mihai cetăţenia română şi i-a permis din nou să îşi viziteze propria ţară. Actualmente trăieşte în Elveţia la Versoix şi în România la palatul Elisabeta din Bucureşti, pus la dispoziţia sa printr-un vot al Parlamentului României.
Mihai are urmatorii copii:
- Margareta (Margareta de România-Duda) (născută în 1949)
- Elena (Helen Nixon McAteer) (născută în 1950)
- Irina (născută în 1953)
- Sofia (născută în 1957)
- Maria (născută în 1964).
Atât Elena cât şi Irina au fii şi fiice. Sofia, a cărei căsătorie nu a fost aprobată de tatăl ei, are o fată.
Pentru mai multe detalii, consultaţi genealogia completă a monarhiei române (în lb. engleză).
[modifică] Poziţii politice
Mihai nu a încurajat dezvoltarea mişcării monarhiste în România, iar partidele regaliste au avut un impact prea slab asupra ţării postcomuniste. El a considerat că o restaurare a monarhiei în România poate avea loc doar ca urmare a dorinţei poporului român. "Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi" a declarat în 1990. Dar, a spus în continuare, "românii au suferit destul să li se impună şi au dreptul de a fi consultaţi în ceea ce le priveşte viitorul." Monarhiştii români se spune că ar fi oferit[33][34] tronul României ASR Prinţului Charles de Wales, pe care acesta l-ar fi refuzat. Oferta ar putea fi interpretata drept rezultat al deziluziei monarhistilor romani atat fata de mostenitoarea Regelui Mihai, Principesa Margareta, cat si fata de sotul ei, din moment ce Mihai nu a renuntat la speranta, pentru el sau familia sa, de a reveni pe tron: "Se incearca totusi sa facem ca oamenii sa inteleaga ce a fost monarhia la noi, ce ar putea eventual face"[35].
Mihai a intreprins vizite cvasi-diplomatice in numele Romaniei post-comuniste. In 1997 a vizitat in cadrul unui tur Europa de vest, facand lobby pentru admiterea Romaniei in NATO si Uniunea Europeana, fiind primit de sefi de stat si oficiali guvernamentali.
In decembrie 2003, in numele unui tabloid de mica importanta, Mihai a inmanat premiul "Omul anului 2003" primului-ministru de atunci Adrian Năstase, lider al partidului PSD. Unii monarhisti au privit[36] gestul lui Mihai drept o incalcare a traditiei neutralitatii politice a monarhiei, cat si ca un compromis din motive financiare cu fostii sai dusmani ex-comunisti.
[modifică] Vezi şi
- Ordinea de succesiune la tronul României
- Regii României
- Scurtă cronologie a monarhiei în România
- Monarhia în România
- Reginele României
- Casa regală de România
- Hohenzollern-Sigmaringen
[modifică] Legături externe
- ro Majestatea Sa Regele Mihai I de România - site semi-oficial
- ro Viaţa Regelui Mihai
- ro "Revansa Regelui", Evenimentul Zilei, 20 aprilie, 2006
- ro Casa Regală Română astăzi, Jurnalul Naţional, 10 mai, 2006
- en "Mihai de Romania", interviu in lb. engleza din 1990 cu Peter Kurth
- en Interviu pentru Prague Post
- en „Am domnit in intuneric”, articol in lb. engleza în The Spectator
- en Articol al postului de radio Europa Liberă
- en Un Rege si lovitura sa” (in lb. engleza), articol în Telegraph
- en "Regele si bufonul" (in lb. engleza), Evenimentul Zilei, 18 decembrie 2003
- en "Cautand un lider" (in lb. engleza), Washington Times, 17 aprilie, 2006
- ro Agenda Casei Regale
- en Succesiunea femeilor la tron (in lb. engleza)
[modifică] Note
- ↑ "Comprimare" (în engleză), Time, 12 ianuarie, 1948
- ↑ "Jaloane" (în engleză), Time, 21 iunie, 1948
- ↑ "Genealogia Familiei Regale a României" (în engleză)
- ↑ "Decret regal privind investirea generalului Ion Antonescu cu depline puteri", 5 septembrie 1940
- ↑ Studiu de ţară: România Cap. 23 (în lb. engleză), Biblioteca Congresului S.U.A.
- ↑ Studiu de ţară: România Cap. 23 (în lb. engleză), Biblioteca Congresului S.U.A.
- ↑ "Hitler recurge la 'marionete' în România" (in lb. engleza), Washington Post, 25 august, 1944
- ↑ "Regele proclama predarea naţiunii şi dorinta de a ajuta Aliaţii" (în lb. engleză), The New York Times, 24 august, 1944
- ↑ "O zi de august cu steagurile in berna", Lumea Magazin, august 2004
- ↑ Studiu de ţară: România Cap. 23 (în lb. engleză), Biblioteca Congresului S.U.A.
- ↑ "Regele proclamă predarea naţiunii şi dorinţa de a ajuta Aliaţii" (in lb. engleza), The New York Times, 24 august, 1944
- ↑ Studiu de ţară: România Cap. 23 (în lb. engleză), Biblioteca Congresului S.U.A.
- ↑ Diverse (în lb. engleză), Evenimentul Zilei, 24 martie, 2005
- ↑ Diverse (în lb. engleză), Evenimentul Zilei, 14 martie, 2005
- ↑ "Speranţa Lia Roberts" (în lb. englezp), Evenimentul Zilei, 19 ianuarie, 2004
- ↑ "Artă fierbinte, bani reci" (în lb. engleză), pag. 177,184, de Michel van Rijn. Little Brown & Co., octombrie 1994. Deasemenea raportul "Ştiri de artă devastatoare", 29 octombrie, 2001, de către acelaşi expert al politiei britanice în traficul cu artă. Pentru mai multe informatii despre Michel van Rijn, vedeţi 1 şi 2.
- ↑ "Arta fierbinte, bani reci" (în lb. engleză), pag. 177,184, de Michel van Rijn. Little Brown & Co., octombrie 1994. Deasemenea raportul "Stiri de arta devastatoare", 29 octombrie, 2001, de către acelaşi expert al poliţiei britanice în traficul cu artă. Pentru mai multe informatii despre Michel van Rijn, vedeti 1 şi 2.
- ↑ "Churchill l-a sfătuit pe Mihai să revină" (în lb. engleză), Washington Post, 31 decembrie, 1947
- ↑ Speech al Majestatii Sale Mihai I, Regele Romaniei, adresat Institutului Regal de Servicii Unite pentru Studii de Aparare (în lb. engleză), Londra, 26 martie, 1997
- ↑ "My Enemy My Friend: Kadish for a Wehrmacht Officer", de Tammy L McClure, iUniverse Inc., 2005, pag. 76. O altă relatare din cartea dizidentului anti-comunist român Paul Goma "Jurnal pe sărite", pag. 57.
- ↑ "Mătuşile lui Mihai ar putea fi şi ele exilate" (in lb. engleza), New York Times, 7 ianuarie, 1948
- ↑ "Doua prinţese exilate de regimul românesc" (în. lb. engleză), New York Times, 12 ianuarie, 1948
- ↑ "Regele exilat ar trebui să devină pilot'" (în lb. engleză), BBC, 2 ianuarie, 2005
- ↑ ""Regele Mihai în exil - de la crescător de pui la pilot de încercare şi broker", agenţia ROMPRES citată de Adevărul de Cluj, 13 aprilie, 2005
- ↑ Interviul Regelui Mihai acordat ziarului Ziua, nedatat. Un alt interviu similar acordat ziarului Adevarul, 3 mai, 2005
- ↑ "Oameni" (în engleză), Time, 22 martie, 1948
- ↑ "Magheru, printre cele mai scumpe bulevarde din lume", Bloombiz.ro, 30 octombrie 2006
- ↑ "Oameni" (în engleză), Time, 22 martie, 1948
- ↑ "Comprimare" (în engleză), Time, 12 ianuarie, 1948
- ↑ "Jaloane" (în engleză), Time, 21 iunie, 1948
- ↑ "Anna şi cu mine" (în engleză), Time, 15 martie, 1948
- ↑ "Reuniune în Davos" (în engleză), Time, 2 februarie, 1948
- ↑ "Acarul paun european", de Tom Gallagher, Romania Libera, 30 iunie, 2006
- ↑ "Printul Charles si-a luat casa intre tigani", Libertatea, 24 septembrie, 2006
- ↑ "Regele la 85 de ani", Ziua, 25 octombrie, 2006
- ↑ "Regele si saltimbancul", Evenimentul Zilei, 17 decembrie 2003
Predecesor: Ferdinand |
Rege al României 1927-1930 |
Succesor: Carol II |
Predecesor: Carol II |
Rege al României 1940-1947 |
Succesor: sfârşitul monarhiei, începutul republicii |