Parnasianism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Parnasianismul este denumirea unui curent literar de la sfârşitul secolului XIX. Parnasienii erau o grupare de poeţi din Franţa secolului XIX ce şi-a tras denumirea de la revista în care publicau, Parnasul contemporan, la rândul ei aceasta purtând numele muntelui Parnas, casa Muzelor în mitologia greacă. Publicată între anii 1866 si 1876, a inclus poezii scrise de Charles Leconte de Lisle, Théodore de Banville , Sully-Prudhomme, Paul Verlaine, François Coppée and José María de Heredia.

Parnasienii erau de asemenea influentati de Théophile Gautier si de doctrina acestuia a "artei pentru artă". Din dorinţa de a elibera poezia din chingile romantismului militau pentru poezia obţinută cu ajutorul meşteşugului, tematica lor viza subiecte clasice sau exotice pe care le tratau cu o mare rigiditate a formei si cu o maximă detaşare a emoţiei. Elementele acestei detaşări proveneau in foarte mare masura din Estetica lui Arthur Schopenhauer.

Parnassianism nu s-a limitat doar la teritoriul francez. Poate cel mai idiosincratic dintre autorii parnasieni , Olavo Bilac e un autor brazilian care a prelucrat versurile şi metrul poetic fara sa elimine complet emoţia poetică.

[modifică] Literatura română şi parnasianismul

În literatura română există ecouri parnasiene în operele lui Vasile Alecsandri (Pasteluri), Alexandru Macedonski (Rondelurile de porcelană) sau Tudor Arghezi(Agate negre).