Logică formală
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
[modifică] Logica formală conţine, în principiu, câteva subdiviziuni esenţiale, fiecare centrată pe studiul :
A.Noţiunilor/termenilor:definiţia termenilor ca noţiuni cărora le este atribuit un nume, Legea variaţiei inverse a intensiunii în raport cu extensiunea, clasificarea lor după extensiune(sferă)--vizi/nevizi, colectivi/divizivi, individuali/generali, vagi/precişi-- şi intensiune(conţinut)--abstracţi/concreţi, absoluţi/relativi, independenţi/corelativi, pozitivi/negativi--, raporturi între aceştia (identitate, intersecţie, ordonare, contrarietate, contradicţie);
B.Propoziţiilor categorice:
subiect şi predicat logic, termen distribuit/nedistribuit, pătratul logic(al lui Boethius): SaP - Toţi S sunt P (S+distribuit, P-nedistribuit);SeP - Nici un S nu este P(S+, P+), SiP - Unii S sunt P (S-, P-); SoP - Unii S nu sunt P (S-, P+);raporturi între propoziţiile categorice (contrarietate, subcontrarietate, contradicţie, alternare); reprezentarea prin diagrame Venn şi Euler a relaţiilor dintre S si P;
C.Inferenţelor
1.imediate: operaţiile de conversiune, obversiune, contrapunere parţială sau totală;2.mediate: silogismele, M ca termen mediu, premisă majoră, premisă minoră, concluzie, legi ale silogismului, figuri şi moduri silogistice, testarea validităţii silogismelor, polisilogismele (sorit, epicheremă).