Popularizarea ştiinţei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Popularizarea ştiinţei este o interpretare a ştiinţei pentru audienţa generală sau pentru copii şi nu pentru oamenii de ştiinţă sau studenţi. Formele principale de popularizare a ştiinţei sunt documentarele TV şi literatura de popularizare a ştiinţei. Calitatea lucrărilor de popularizare a ştiinţei variază în limite largi, cele mai valoroase fiind produse de autori calificaţi atât în ştiinţă cât şi în forma de comunicare adoptată (literatură sau film). Popularizarea ştiinţei nu trebuie confundată cu pseudoştiinţa sau cu lucrările produse de autori fără pregătirea şi înţelegerea adecvată a subiectului. În special ştirile din mass-media (ziare şi televiziune) au tendinţa de prezenta în mod superficial, adeseori greşit, informaţiile cu caracter ştiinţific, prin exagerare şi/sau exploatarea senzaţionalului.
În România, popularizarea ştiinţei a cunoscut forme diferite de exprimare şi niveluri calitative diferite în funcţie de contextul socio-politic.
În perioada anterioară anului 1989, a predomitat literatura de popularizare a ştiinţei, fiind publicate numeroase cărţi şi colecţii cum sunt "Ştiinţa pentru toţi". În general autorii erau oameni de ştiinţă iar calitatea lucrărilor poate fi apreciată ca satisfăcătoare. Singura serie televizată de documentare de popularizare a ştiinţei a fost în această perioadă "Teleenciclopedia".
După 1989, odată cu apariţia televiziunii prin cablu şi a internetului, s-au editat mai puţine cărţi de popularizare a ştiinţei, iar numărul documentarelor difuzate pe posturile TV româneşti şi străine a crescut. De asemenea s-a intensificat fenomentul de exploatare a senzaţionalului în ştiri şi de prezentare eronată în presă a subiectelor cu caracter ştiinţific. Acest fapt, împreună cu apariţia şi creştera numărului lucrărilor cu caracter pseudoştiinţific, pe teme ca astrologia, chiromanţia, horoscopul şi altele, au redus în ansamblu calitatea actului de popularizare a ştiinţei în România.