Publius Ovidius Naso

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Acest articol face parte din
seria Literatură
Istoria literaturii

Antichitate - Evul Mediu
s. XVI - s. XVII
s. XVIII - s. XIX
s. XX - s. XXI

Specii literare

BD - Basm - Literatură pentru copii
Nuvelă - Teatru
Poezie - Roman

Genuri literare

Genul epic - Genul liric
Genul dramatic
Biografie - Fantastic
Roman negru
Roman poliţist
Science-fiction

Vezi şi

Curente literare
Premii literare

Literatură română

Scriitori - Cărţi

Literatură străină

americană - arabă
engleză - în esperanto
franceză - finlandeză
germană - greacă
maghiară - indiană
irlandeză - italiană
japoneză - latină
poloneză - rusă
spaniolă - suedeză

Meta

Proiectul literatură
Portal Literatură
Toate articolele din serie

editează
Dezambiguizare
Acest articol se referă la Publus Ovidius Naso, poet roman exilat la Marea Neagră. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Ovidiu (dezambiguizare).

Publius Ovidius Naso, (n. 20 martie, 43 î.Hr., Sulmo, azi Sulmona/Aquila - d. 17 sau 18 d. Hr., Tomis, azi Constanţa) a fost un poet roman, cunoscut în română sub numele de Ovidiu. Datorită perfecţiunii formale a stilului, umorului fin şi fanteziei creatoare a devenit unul din clasicii literaturii latine, alături de Horaţiu şi Virgiliu.

Statuia lui Ovidiu din Constanţa, executată în 1887 de sculptorul italian Ettore Ferrari. O replică identică se află din 1925 la Sulmona
Extinde
Statuia lui Ovidiu din Constanţa, executată în 1887 de sculptorul italian Ettore Ferrari. O replică identică se află din 1925 la Sulmona

Ovidiu a excelat în forma distihului elegiac, cu excepţia "Metamorfozelor", scrisă în hexametru dactilic, după modelul Eneidei lui Virgiliu sau epopeelor lui Homer.

Cuprins

[modifică] Biografie

Aşa cum scrie el însuşi în Tristia IV 10, Ovidiu s-a născut la 20 martie 43 î.Hr. în oraşul Sulmo (astăzi: Sulmona), situat în Italia de mijloc, la aprox. 140 km depărtare de Roma. Tatăl său aparţinea nobilimii şi-l destinase funcţiilor publice. După un scurt studiu al retoricei, Ovidiu se dedică totuşi carierei artistice. Îşi completează cultura la Atena şi, împreună cu prietenul său, poetul Aemilius Macer, întreprinde o călătorie în Sicilia şi Asia Mică. Întors la Roma, intră în cercul literar condus de Messalla Corvinus şi duce o viaţă extravagantă lipsită de griji în mijlocul protipendadei romane. Operele lui sunt pe placul înaltei societăţi şi printre protectori se află însuşi împăratul Augustus. După moartea lui Horaţiu (8 î.Hr.), devine cel mai cunoscut şi apreciat poet din Roma. În toamna anului 8 d.Hr., în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neaşteptat, fără o hotărîre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăşte exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe ţărmul îndepărtat al Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai uşoară ("relegatio") şi nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în sensul de "proscris în afara legii"). Motivele exilului sunt până astăzi învăluite de mister. Ovidiu însuşi scria că motivul ar fi fost "carmen et error", o poezie şi o greşeală. Poezia încriminată este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit în contradicţie cu principiile morale stricte ale împăratului, deşi această operă fusese publicată cu câţiva ani mai înainte. În Tristia, Ovidiu se referă şi la faptul că "ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă". Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.

Ovidiu a făcut numeroase încercări, prin scrisori trimise la Roma, să obţină graţia lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmaşul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost şi înmormântat, dar această dată nu este sigură. Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223-226, rezultă că în primăvara anului 18 d.Hr. poetul era încă în viaţă. Pentru piatra sa funerară, Ovidiu a compus - în parte patetic, în parte ironic - următorul text, în forma unei scrisori trimise soţiei sale (Tristia, III, 73-76):

"Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum
Ingenio perii, Naso poeta meo.
At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti,
Dicere: Nasonis molliter ossa cubent."

În traducerea liberă a lui Theodor Naum:

"Sub astă piatră zace Ovidiu, cântăreţul
Iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent,
O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,
Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin."

[modifică] Opera

[modifică] Scrieri înainte de exil

Poeme de iubire

  • Amores - "Iubiri" (23 î.Hr.-16 î.Hr.), în 3 cărţi cuprinzând 49 elegii.
  • Heroides sau Epistulae Heroidum - "Eroine" sau "Scrisori ale unor eroine" (10 î.Hr.), 18 scrisori fictive de dragoste ale unor personagii feminine mitice adresate bărbaţilor iubiţi, de ex. Ariadna către Theseu, Didona către Enea, Medeea către Jason etc.
  • Ars amatoria - "Arta iubirii" (1 î.Hr.), poem erotico-didactic în 3 cărţi (două adresate bărbaţilor şi una adresată femeilor), cuprinzând "învăţăminte" privind arta seducţiei şi a dragostei.
  • Remedia amoris - "Remediile iubirii", replică ironică la Ars amatoria, în care se recomandă amanţilor nefericiţi diverse mijloace pentru a scăpa de dragostea chinuitoare şi de urmările ei.
  • De medicamine faciei femineae - "Îngrijirea feţei femenine", cu diferite mijloace cosmetice.

În aceste prime opere, Ovidiu continuă tradiţia poeziei elegiace romane de exaltare a sentimentului de dragoste, pregătită de Catullus şi de neoterici în perioada republicană şi dezvoltată de Sextus Propertius şi Albius Tibullus în epoca lui Augustus. Sentimentul de dragoste este tratat în maniera elegiei erotice alexandrine. Poetul cântă iubirea efemeră, uşoară, după cum însuşi se autodefineşte tenerorum lusor amorum ("cântăreţul glumeţ a dragostei uşoare"), dar şi dragostea nefericită, înşelată sau neîmpărtăşită, practicând o distanţare faţă de propriile sentimente.

Poeme mitologice

  • Phaenomena - Poem descriind diverse apariţii cereşti (s-au păstrat doar câteva fragmente)
  • Metamorphoses - "Metamorfozele", 15 cărţi în hexametri cuprinzând 250 legende (un om sau o zeitate se transformă într-un animal, într-o plantă sau o constelaţie, în urma unor întâmplări deosebite), desfăşurate cronologic, de la formarea universului până la apoteoza lui Cezar, divinizat ca o constelaţie.
  • Fasti - "Sărbătorile" - calendar versificat al sărbătorilor romane, operă întreruptă prin exilul poetului (cuprinde doar lunile Ianuarie până la Iunie).

Tragedia Medeea, de mare renume în antichitate, s-a pierdut aproape în întregime.

[modifică] Lirica din exil

  • Tristia - "Tristele", în 5 cărţi
  • Epsitulae ex Ponto sau Pontica - "Scrisori de la Pontus Euxinus (Marea Neagră)" sau "Ponticele", în patru cărţi.

Ambele opere sunt culegeri de elegii personale sub forma unor scrisori trimise din Tomis şi adresate lui Augustus, soţiei sau prietenilor cu rugămintea de a fi iertat şi de a i se permite revenirea la Roma. Ovidiu prezintă situaţia nefericită a propriei persoane, exprimarea directă a sentimentelor de durere şi de tristeţe provocate de dorul de Roma, de casă, de familie şi de prieteni.

Ovidiu a scris şi o operă în limba populaţiei locale (geţi, sciţi), care ar fi fost de mare importanţă pentru filologia limbii române dar care, din păcate, s-a pierdut.

[modifică] Ovidiu în limba română

  • Scrisori din exil, trad. Theodor Naum, Bucureşti 1957
  • Arta iubirii, trad. Maria Valeria Petrescu, Bucureşti 1977

[modifică] Bibliografie

  • L.P. Wilkinson: Ovid Recalled, Cambridge 1955
  • Ovidiu Drimba: Ovidiu, poetul Romei şi al Tomisului, Bucureşti 1966
  • Nicolae Lascu: Ovidiu, omul şi poetul, Cluj 1971
  • Siegmar Döpp: Werke Ovids. Eine Einführung, München 1992

Vezi şi: Literatura latină

[modifică] Legătură externă