Istoria Bisericii Ortodoxe în Ţările Române

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dezambiguizare
Acest articol se referă la Istoria Bisericii Ortodoxe în Ţările Române. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Istoria creştinismului pe teritoriul României (dezambiguizare).


Punctul de vedere neutru al acestui articol este disputat.
Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în pagina de discuţii.

Istoria Bisericii Ortodoxe Românesti este in general impartita in trei mari perioade, marcate de influente si evolutii specifice:

  1. . Crestinismul primitiv, marcat de formarea poporului roman ca popor crestin
  2. . Formarea ierarhiei ortodoxe sub influenta bizantina, in timpul evului mediu
  3. . Biserica romana autocefala, din a doua jumatate a secolul XIX incoace.

In prima perioada, formarea poporului roman a fost acompaniata de raspandirea crestinismului. Daca nu exista aproape deloc izvoare istorice despre (proto-)romanii din acesta perioada, este cert ca poporul ce apare in izvoare pe la inceputul mileniului 2 este crestin.

O data cu inceperea procesului de formare a statelor feudale romanesti, influenta bizantina, venita prin filiera sud-slava, determina organizarea bisericii romanesti pe model slavo-bizantin. Pana la sfarsitul secolului XVII, aceasta va fi biserica romanilor, in ciuda incercarilor de implantare a Bisericii Catolice si ale Bisericilor Reformate. Chiar dupa unirea unei parti a romanilor ardeleni cu Roma, acestia isi vor pastra neschimbat ritul bizantin.

O data cu formarea statului roman modern, mitropoliile ortodoxe se unesc pentru a forma, in 1872, Biserica Ortodoxa autocefala Romana. In acest proces, Biserica Ortodoxa Romana se desprinde din ascultarea canonica de Patriarhiei de Constantinopol (ramanand insa in comuniune cu ea). Patriarhiei de Constantinopol nu va recunoaste autocefalia decat in 1885. Mai apoi, dupa Marea Unire din 1918, Biserica Romana ia rangul de Patriarhie.

In continuare, acest articol va detalia istoria Bisericii Ortodoxe Romane medievale si moderne. Pentru începuturile creştinismului pe teritoriul României vezi Istoria creştinismului pe teritoriul României.

Cuprins

[modifică] Temporar

Din punct de vedere instituţional Biserica Ortodoxă Română a luat fiinţă în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei şi Mitropoliei Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol şi ridicarea mitropolitului Ungrovlahiei, totodată arhiepiscop de Bucureşti, în rangul de mitropolit-primat al României. Până în acel an bisericile ortodoxe din Ţările Române făceau parte integrantă din Patriarhia de Constantinopol iar ierarhii ortodocşi din Ţările Române se găseau sub ascultarea canonică a patriarhului de Constantinopol, care s-a opus iniţial desprinderii celor două mitropolii (precedentele existau din epoca Sinoadelor ecumenice, când Bisericile Ortodoxe din Cipru, Ierusalim şi Georgia au fost recunoscute drept autocefale).


[modifică] Biserica Ortodoxă Română în Republica Moldova

 Vedere de sus a Catedralei Mântuirii Neamului Românesc (în construcţie).
Extinde
Vedere de sus a Catedralei Mântuirii Neamului Românesc
(în construcţie).

Românii din Republica Moldova – care este o parte din Basarabia istorică - au fost supuşi unei politici de rusificare, după anexarea acestei părţi a Moldovei de către Imperiul Ţarist în 1812.

La 26 ianuarie 1918, arhiepiscopul Anastasie al Chişinăului a format o comisie pentru convocarea unui Sinod Local bisericesc al Republicii Moldoveneşti, spre realizarea unei vieţi bisericeşti autonome, ca urmare a independenţei politice faţă de Imperiul Rus. În cadrul acestei comisii s-a discutat problema raportului bisericii basarabene faţă de cea română. La 7 aprilie 1918 a fost trimisă o delegaţie la mitropolitul Pimen de la Iaşi. Acesta a explicat delegaţiei basarabene că prin independenţa politică a Basarabiei s-a restabilit legătura canonică a Episcopiei Chişinăului şi Hotinului cu Mitropolia Moldovei şi Sucevei. Mitropolitul de Iaşi a arătat că problemele bisericeşti din Basarabia privesc întreaga Biserică Ortodoxă Română, fapt care a dus la retragerea arhiepiscopului Anastasie din scaunul arhiepiscopal al Chişinăului.

Sfântul Sinod de la Bucureşti a decis ca episcopul Huşilor, Nicodim, să conducă treburile Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului până la alegerea unui titular. Începând cu februarie 1919 arhiepiscop al Chişinăului a fost numit Gurie Grosu.

La 30 decembrie 1919 Sfântul Sinod al B.O.R., format din ierarhii provinciilor româneşti reunite, întrunit în şedinţă extraordinară, a luat hotărârea solemnă ca "după cum s-a realizat unirea tuturor teritoriilor româneşti la Patria-Mamă, tot astfel să se realizeze şi unitatea bisericească pe întreg pământul României întregite, într-o singură Biserică Autocefală Ortodoxă".

Pe parcursul anului 1927 Adunarea Eparhială de la Chişinău a adresat Sfântului Sinod cererea ca Arhiepiscopia Chişinăului să fie ridicată la rangul de Mitropolie, avându-l în frunte tot pe Gurie Grosu. Drept urmare arhiepiscopul Gurie Grosu a primt din partea Sfântului Sinod de la Busureşti rangul de mitropolit al Basarabiei, decizie confirmată de autorităţile române prin Decret Regal.

Mitropolia Basarabiei numără după propriile date (vezi mai jos fila 4 a Deciziei CEDO) 117 parohii pe teritoriul Republicii Moldova, 3 în Ucraina, 2 în Federaţia Rusă, respectiv una în Estonia, cuprinzând în total aproape un milion de credincioşi.

Autorităţile Republicii Moldova au refuzat iniţial recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei, aflată sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Pe 26 ianuarie 1999 Mitropolia Basarabiei s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului, reclamând nesocotirea dreptului la libertate religioasă de către autorităţile Republicii Moldova. Curtea Europeană a Drepturilor Omului din Strasbourg a constatat încălcarea prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către autorităţile Republicii Moldova şi a dispus recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei, obligând Republica Moldova la plata de daune morale în valoare de 20.000 Euro. (Cauza 45.701/1999, Mitropolia Basarabiei vs. Republica Moldova, textul deciziei: [1]).

Această decizie a dus la recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei de către autorităţile Republicii Moldova.

[modifică] Patriarhii României

[modifică] Bibliografie foarte Selectivă

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sophia, Bucureşti, 2000 (text de referinţă clasic în limba română privind istoricul Bisericii Ortodoxe Române).
  • Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti, Bucureşti, 1908 – Textul românesc complet este aici.
  • The Sayings of the Desert Fathers: The Alphabetical Collection (Translated with a foreword by Benedicta Ward, SLG), Cistercian Publications, Kalamazoo, Revised edition 1984 – Patericul egiptean.
  • Pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească universală, Bucureşti 1992, pp. 30-35, 41-43 (au vestit Evanghelia în spaţiile daco-traco-ilire, macedonene, bessice, aromâneşti, vlahice şi scitice europene Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. şi Ev. Luca, Sf. Ap. Sila / Silvan, Sf. Ap. Tit, Sf. Ap. Pavel).

[modifică] Linkuri externe