Tache Ionescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Tache Ionescu (sau Take Ionescu) -- (n. 13 octombrie 1858, Ploieşti – d. 22 iunie 1922, Roma) a fost un politician şi prim-ministru al României.
Născut sub numele Dumitru Ghiţă Ioan, din părinţi simpli, Take Ionescu a terminat bacalaureatul în Ploieşti. Este trimis la Paris pentru a-şi face studiile în Drept, unde îşi termină doctoratul în avocatură, avându-l coleg pe R. Poincare, viitor preşedinte al Franţei. A devenit în scurt timp un avocat renumit pentru celebrele sale discursuri şi pentru elocinţă.
A fost numit ministru al cultelor în cabinetul conservator al lui Lascăr Catargiu, noiembrie 1891 - octombrie 1895. Meritele dovedite în primii ani de ministeriat l-au impus repede în primele rânduri ale vieţii politice româneşti. În anul 1908 a înfiinţat Partidul Conservator Democrat, care datorită unei abile propagande a recoltat succese electorale importante. Take Ionescu s-a bucurat de sprijinul lui I.L. Caragiale care, cucerit de programul partidului, l-a însoţit în trei turnee electorale.
A reprezentat România la Conferinţa de Pace de la Bucureşti, din 1913, ce a încheiat al doilea război balcanic, în urma căreia România a primit cele două judeţe ale Dobrogei Noi, teritorii care ulterior au fost restituite Bulgariei.
A fost Ministru de Externe între 1917 şi 1918 şi între 1920 şi 1922, favorizând intrarea României în primul război mondial, împotriva Germaniei. La sfârşitul războiului, Take Ionescu a fost Şeful Comitetului Naţional la Conferinţa de Pace de la Paris, ce a încheiat primul război mondial.
La 18 decembrie 1921 devine prim-ministru, însă doar pentru o lună, până pe 19 ianuarie 1922. Moare la Roma de febră tifoidă.
[modifică] Legături externe
Predecesor: Duiliu Zamfirescu |
Ministrul României al Afacerilor Externe 13 iunie 1920 – 16 decembrie 1921 |
Succesor: Gheorghe Derussi |
Predecesor: Alexandru Averescu |
Prim-ministrul României 18 decembrie 1921 – 19 ianuarie 1922 |
Succesor: Ion I. C. Brătianu |