Persefona
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Persefona (Περσεφόνη, adică "Cea care curmă lumina") este în mitologia greacă zeiţa care stăpâneşte în timpul iernii, alături de Hades, lumea umbrelor, fiind însă în timpul verii şi zeiţa fertilităţii. La romani era venerată sub numele de Proserpina.
Cuprins |
[modifică] Legenda
De frumoasa fiică a lui Zeus şi a Demetrei se îndrăgostise Hades, zeul morţii. Ştiind că mama ei Demetra, zeiţa culturii şi a roadelor câmpului, nu va fi niciodată de acord cu o căsătorie, Hades a cerut-o de soţie lui Zeus. Acesta, neputând să-l refuze pe propriul frate, a consimţit cu condiţia ca Hades însuşi să o poată duce în regatul său pe fată (Kore, adică fata, e şi numele ei iniţial), ştiind prea bine că Persefona este acerb păzită de mama ei. Într-o zi, pe când culegea împreună cu oceanidele flori la poalele Nysei, Persefona fu răpită aşadar de Hades şi dusă în Infern. Romanii localizează locul răpirii în Enna, pe insula siciliană. Demetra fu însă atât de disperată de dispariţia fiicei iubite, încât părăsi Olimpul şi lăsă timp de nouă zile întreaga vegetaţie care era sub oblăduirea ei să se veştejească. Într-un târziu, Zeus trebui să-i destăinuie prin Hecate unde se află Persefona şi să mijlocească un compromis cu Hades, devenit între timp soţul acesteia. Într-una din cele 12 munci ale lui Heracles, când trebuia să omoare câinele care păzea poarta infernului, acesta a furat-o pe Persefona şi a adus-o pe pământ. Deşi eliberată din Infern, Persefona rămase legată de lumea umbrelor, deoarece apucase să mănânce acolo un sâmbure de rodie. Acest fapt îi fu trădat lui Hades de către Ascalafos. În fiecare iarnă ea trebui deci să se întoarcă în Infern şi să petreacă o treime a anului acolo. De aceea iarna este anotimpul deznădejdii Demetrei, cel în care vegetaţia moare.
[modifică] Cultul
Cultul Persefonei e strâns legat de simbolica anotimpurilor denotată de legendă. Locurile prinicpale de cult se află în Beoţia, pe Peloponez şi, la romani, în Sicilia. În misterele din Eleusis, legenda e interpretată în sensul unei doctrine despre nemurirea sufletului. Locul îi este dator Demetrei cu o veneraţie deosebită, deoarece ea aici le-a arătat oamenilor cum să-şi cultive ogoarele, din recunoştinţă pentru ospitalitatea eleusinilor. Pe lăngă Persefona şi mama ei a fost sărbătorit mai târziu la Eleusis şi Dionis, numit acolo Iachos, drept reprezentant al forţei creatoare a naturii. Cultul eleusin s-a răspândit în toată lumea, urmele lui se găsesc şi în Egipt.
În orfism, zeiţa se confundă în primul rând cu mama ei Demetra, dar şi cu Hecate, Gaia, Rhea şi Isis, fiind denumirea unei zeiăţi care stăpâneşte întreaga natură.
[modifică] Sursele scrise ale legendei
- Homer: Odiseea, Cântul XI, versurile 217 ss.
- Homer (atribuit): Imnul Demetrei
- Hesiod: Teogonia, versurile 912 ss.
[modifică] Persefona în artele plastice
Ca stăpânitoare a lumii umbrelor, Persefona e reprezentată de obicei împreună cu Hades, pe un tron dublu. Atributul ei este o făclie, simbol al iniţierilor eleusine.
În arta romană apare tema unirii Persefonei cu Dionis, ca Libera cu Liber. Alaiul lor nupţial, format din satiri şi menade, se întâlneşte des ca relief pe frontoanele sarcofagelor.
[modifică] Bibliografie
- Mircea Eliade: Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. 1, Bucureşti 1980, capitolul 12: Misterele din Eleusis.
- Lexikon der Kunst, editat de E. A. Seemann, Leipzig 2004, vol 5 Mosb-Q, p. 515.