Ion Brătianu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion C. Brătianu (2 iunie 1821 - 16 mai 1891) a fost un om politic român, născut la Piteşti în Ţara Românească. A intrat în armata munteană în 1838 şi a vizitat Parisul pentru a studia. Întors în Muntenia, a luat parte, împreună cu prietenul său, C.A. Rosetti şi alţi politicieni proeminenţi, la rebeliunea română din 1848, fiind prefect al poliţiei în guvernul provizoriu al acelui an.
După restaurarea Rusească şi Otomană la puţin timp după aceea, s-a mutat în exil, refugiindu-se la Paris, şi dorind să influenţeze opinia publică franceză în favoarea uniunii propuse şi autonomia principatelor dunărene. În 1854, totuşi, a fost condamnat la plata a £120 şi la trei luni de închisoare, apoi ajungând la un azil de nebuni. În 1856, se întoarce acasă, cu fratele său, Dimitrie Brătianu, după aceea unul dintre cei mai mari adversari politici.
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Brătianu a fost un lider liberal proeminent. A asistat în 1866 la demiterea lui Cuza şi la alegerea Prinţului Carol I al României, sub domnia căruia a avut mai multe mandate ministeriale în următorii patru ani. A fost arestat pentru complicitate în revoluţia din 1870, dar eliberat la scurt timp.
În 1876, ajutat de C. A. Rosetti, a format un cabinet liberal, care a rămas la putere până în 1888, fiind ministru în timpul Războiul Ruso-Turc din 1877, Congresului de la Berlin, formarea Regatului Român, revizuirea constituţiei şi alte reforme.
După 1883, Brătianu a fost singurul lider al liberalilor, cu ajutorul lui C.A. Rosetti, prietenul şi aliatul politic al său timp de aproape patruzeci de ani.
Lunga sa activitate politică, fără egal în istoria României, l-a făcut foarte nepopular, iar la sfârşit, demiterea sa părea inevitabilă. Dar orice acţiuni luate împotriva ministrului ar fi inclus şi atacuri împotriva regelui, care era responsabil de politica lui; ca atare, demiterea sa a fost prevenită de votul Parlamentului din februarie 1890.
În afară de a fi un politician important al României în timpul anilor critici 1876-1888, Ion C. Brătianu fost şi scriitor. Pamfletele sale politice în franceză: Mémoire sur l'empire d'Autriche dans la question d'Orient (1855), Réflexions sur la situation (1856), Mémoire sur la situation de la Moldavie depuis le traité de Paris (1857) şi La Question religieuse en Roumanie (1866) au fost bine primite la Paris.
Predecesor: Nicolae Golescu |
Prim-ministrul României iulie – 28 noiembrie 1868 |
Succesor: Dimitrie Ghica |
Predecesor: Manolache Costache Epureanu |
Prim-ministrul României 5 august 1876 – 19 aprilie 1881 |
Succesor: Dimitrie Brătianu |
Predecesor: Dimitrie Brătianu |
Prim-ministrul României 21 iunie 1881 – 13 aprilie 1888 |
Succesor: Teodor Rosetti |
Predecesor: Ion Câmpineanu |
Ministrul României al Afacerilor Externe 25 octombrie – 15 decembrie 1885 (ad-interim) |
Succesor: Mihail Pherekyde |
Alecu Russo | Alexandru Ioan Cuza | Alexandru Papiu Ilarian | Avram Iancu | Barbu Iscovescu | C.A. Rosseti | Christian Tell | Constantin Daniel Rosenthal | David Urs de Margina | Ioan Axente Sever | Ioan Buteanu | Ioan Dragoş | Ioan Sterca-Şuluţiu | Ion C. Brătianu | Ion Heliade Rădulescu | Nicolae Bălcescu | Petru Dobra | Popa Şapcă | Simion Balint | Simion Bărnuţiu | Ştefan Golescu | Timotei Cipariu | Vasile Alecsandri