Idilă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
![]() |
||
Acest articol face parte din seria Literatură |
||
Istoria literaturii | ||
Antichitate - Evul Mediu |
||
Specii literare | ||
BD - Basm - Literatură pentru copii |
||
Genuri literare | ||
Genul epic - Genul liric |
||
Vezi şi | ||
Literatură română | ||
Scriitori - Cărţi |
||
Literatură străină | ||
americană - arabă |
||
Meta | ||
Proiectul literatură |
||
editează |
Idila este o specie de poezie lirică (aparţine genului poetic) şi erotică din sfera poeziei bucolice, în care este prezentată, în formă optimistă sau idealizată, viaţa şi dragostea în cadrul rustic; bucolică. [Var.: idíl, -e s.n.] – Din fr. idylle. Cf. germ. I d y l l.
Teoreticienii idilei - de la Jean Paul la Hegel şi Friedrich Sengle - extind semnificaţia tradiţională şi etimologică ce se conţine în grecescul eidullion şi latinescul idyllium (mic tablou poematic de inspiraţie rurală şi pastorală), vorbind despre o stare de spirit beatitudinală într-un univers închis, despre o identificare perfectă a idealului cu realitatea, aşa cum remarca Schiller, despe echilibrul şi seninătatea clasicistă care domină. Apare şi delimitarea dintre pastorală ca gen şi idilă ca model: "Dacă pastorala ca gen include scrieri asemănătoare în termeni de formă, stil sau chiar finalitate, modelul idilic nu defineşte o clasă de obiecte (literare). El nu constituie frecvent subiectul unei opere literare în sine, reprezentând, mai curând, un număr de funcţii posibile într-o serie; texte în proză, poetice, lirice, epice, dramatice sau chiar teoretice pot, în egală măsură, să-l cuprindă sau să-l evoce la modul aluziv. De asemenea, spre deosebire de pastorală, modelul idilic depăşeşte rareori graniţele secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. El joacă un rol important, atât în neoclasicism cât şi în romantism: în primul, temperează duritatea purismului clasicist, făcând loc concretului, în cel de-al doilea, se situează în antiteză cu titanismul romantic, oferind un fundal contrastiv, sigur, pentru aventură şi mister". La noi idilicul este prezent în poezia romantică( Bolintineanu, Alexandrescu, Alecsandri, Eminescu într-o formulă foarte specială) dar izbucneşte vulcanic în poezia lui George Coşbuc, un poet neo clasic care are are chiar un volum intitulat Balade şi idile. Studiul fundamental rămâne cartea profesorului V. Nemoianu- Microarmonia. Dezvoltarea şi utilizarea modelului idilic în literatură”. Virgil Nemoianu propune în această carte o interpretare originală asupra idilei societale, concepută ca tip de realitate estetică, în opoziţie cu pastorala. Dacă pastorala este genul literar tradiţional, idila este mai curînd un “model", un “topos lărgit", cu o personalitate cu totul deosebită de formele înrudite care au precedat-o şi care i-au urmat. Idila societală este un fenomen specific perioadei în care a apărut şi s-a dezvoltat (între secolele alXVIIlea şi al XIXlea) şi care avea de transmis un mesaj important. Ea răspunde, ca formă de realitate ideală, realităţii sociale existente. Dacă, într-o primă fază, modelul idilic coexistă cu formulele literare înrudite, în cea de-a doua atinge un moment de vîrf: o serie de scriitori importanţi consideră idila un model uman excepţional şi încearcă să-i exploateze potenţialul în opere majore. În cele din urmă, dezvoltarea romantismului duce la pierderea de credibilitate a modelului idilic, acesta adaptîndu-se situaţiei prin folosirea ironiei, a spiritului ludic, a ambiguităţii şi a nesiguranţei.