Berlinul de Vest

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Berlinul de Vest în 1978.
Extinde
Berlinul de Vest în 1978.

Berlinul de Vest/Occidental/Apusean a fost numele sub care a fost cunoscută partea apuseană a Marelui Berlin între 1949 şi 1990. El era format din sectoarele de ocupaţie american, britanic şi francez, aşa cum fuseseră stabilite în 1945. Deşi nu era parte oficială a Germaniei Occidentale, partea apuseană a Berlinului era integrată în multe privinţe cu statul vest-german. Sectorul sovietic a devenit cunoscută ca Berlinul Răsăritean, fiind proclamat de autorităţile comuniste est-germane capitală a statului comunist german. Aliaţii occidentalli nu au recunoscut niciodată statutul de capitală a Berlinului de Est, considerând întreg oraşul ca un tot, aflat din punct de vedere legal sub regimul ocupaţiei celor patru puteri învingătoare în cel de-al doilea război mondial. Ridicarea Zidului Berlinului în 1961 a rupt orice legătură între sectoarele americano-britanico-francez pe de-o parte şi cel sovietic pe de altă parte. Berlinul Occidental a fost înconjurat de la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale de teritoriile Germaniei comuniste şi ale Berlinului Răsăritean.

În mod oficial, sectorul occidental al Berlinului era denumit de autorităţile vest-germane "Berlin (West)", iar de autorităţile est-germane "Westberlin", acestea din urmă încercând să sugereze că Berlinul de Vest nu era o parte a "Berlinului" ca întreg. Berlinul Răsăritean era numit oficial de autorităţile est-germane Berlin, Hauptstadt der DDR ("Berlin, capitale RDG-ului"), sau simplu "Berlin".

Cuprins

[modifică] Originile

Acordul de la Potsdam, semnat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial a stabilit cadrul legal al ocupaţiei Germaniei. În conformitate cu prevederile acordului, Germania urma să fie sub suveranitatea celor patru aliaţi importanţi, Statele Unite, Regatul Unit, Franţa şi Uniunea Sovietică, până când avea să fie instalat un guvern german acceptat de toate părţile. Germania urma să fie împărţită în patru zone de ocupaţie, fiecare urmând să fie administrat de câte una dintre puterile învingătoare. Berlinul, deşi aflat în mijlocul sectorului sovietic de ocupaţie, urma să fie împărţit în sectoare de ocupaţie după acelaşi principiu care a stat la baza divizării Germaniei în zone de ocupaţie. Cei trei aliaţi occidentali urmau să ocupe un teritoriu care urma să se constituie într-o enclavă în partea apuseană a Berlinului. În conformitate cu prevederile acordului, ocupaţia Berlinului avea să se încheie numai după toate cele patru puteri învingătoare erau de acord cu acest fapt. Această clauză nu se aplica şi Germaniei ca întreg. Aliaţilor occidentali le era garantat un coridor aerian deschis către sectoarele lor de ocupaţie, iar autorităţile sovietice acceptau neoficial legăturile pe şosele şi calea ferată între Berlinul de Vest şi Germania Occidentală.


Sectoarele de ocupaţie ale Berlinului
Extinde
Sectoarele de ocupaţie ale Berlinului

La început, acest aranjament oficial doar unul temporar, necesar unei mai bune administrări a oraşului, părţile semnatare ale Acordului de la Potsdam căzând de acord ca Germania şi Berlinul urmau să fie în scurtă vreme reunificate. Totuşi, cum relaţiile dintre aliaţii occidentali şi Uniunea Sovietică au devenit tot mai tensionate, ajungându-se la declanşarea războiului rece, nu s-a mai ajuns la reunificarea administraţiilor Germaniei şi a capitalei sale. În scurtă vreme, sectorul de ocupaţie sovietic pe de-o parte şi cele trei sectoare de ocupaţie ale aliaţilor occidentali au avut două administraţii separate. În 1948, sovieticii au încercat să rezolve în stil propriu problema, prin expulzarea aliaţilor occidentali, impunând o blocadă terestră împotriva sectoarelor occidentale ale Berlinului. Aliaţii occidentali au răspuns prin folosirea coridorului aerian garantat şi au aprovizionat oraşul printr-o acţiune care a devenit cunoscută ca "Podul aerian al Berlinului". În mai 1949, sovieticii au ridicat blocada, iar existenţa Berlinului de Vest ca entitate separată a fost salvată. Până la sfârşitul anului aveau să fie create două state separate în Germania ocupată: Republica Federală Germania (Germania Occidentală) în zonele de ocupaţie ale aliaţilor occidentali şi Republica Democrată Germană (Germania Răsăriteană) în zona de ocupaţie sovietică, Berlinul fiind o enclavă în RDG.

[modifică] Statutul legal

Steagul Berlinului de Vest
Extinde
Steagul Berlinului de Vest

În conformitate cu politica oficială urmată de aliaţii occidentali, ocupaţia Germaniei Occidentale s-a încheiat în 1949 odată cu proclamarea Republicii Federale Germania şi a Republicii Democrate Germane. În schimb, ocupaţia Berlinului nu putea să înceteze decât printr-un acord a celor patru puteri învingătoare. Oraşul a rămas în accepţiunea occidentală un teritoriul ocupat sub suveranitatea formală a aliaţilor. Sovieticii au declarat în mod unilateral încheiată ocupaţia odată cu proclamarea RDG-ului, dar acest act nu a fost recunoscut de aliaţii occidentali.

În multe privine, Berlinul de Vest a funcţionat ca făcând parte de facto din Germania Occidentală, hărţile arătând-o ca făcând parte din RFG. Locuitorii Berlinului de Vest erau cetăţeni vest-germani şi se bucurau de libertatea de mişcare (îngrădită într-o oarecare măsură de poziţia geografică) între sectorul occidental al oraşului şi RFG.

 Trupe americane strecurându-se prin traficul aglomerat în dimeneaţa unei zile a anuluii 1969, în cartierul redidenţial Zehlendorf.
Extinde
Trupe americane strecurându-se prin traficul aglomerat în dimeneaţa unei zile a anuluii 1969, în cartierul redidenţial Zehlendorf.

Aliaţii occidentalli erau totuşi autorităţile supreme în sectoarele occidentale de ocupaţie. Berlinul Occidental era condus de un primar şi de un consiliu orăşenesc găzduiţi la Rathaus Schöneberg, dar autoritatea lor era emana de la forţele de ocupaţie, nu de la faptul că erau aleşi prin vor popular. Berlinul Occidental nu se număra printre landurile RFG-ului, nu făcea parte dintr-un land, iar constituţia vest-germană Grundgesetz nu se aplica pe teritoriul oraşului.

Asta făcea ca vest-berlinezii nu puteau vota în alegerile federale, în schimb ei erau reprezentaţi în mod indirect în Bundestag de 20 de delegaţi fără drept de vot, aleşi de Camera Reprezentanţilor din Berlinul de Vest. În mod similar, Senatul din Berlinul de Vest trimiteau delegaţi fără drept de vot în Bundesrat. Ca cetăţeni ai RFG-ului, cetăţenii vest-berlinez puteau fi aleşi pe listele de partid pentru locurile distribuite în sistemul electoral proporţional în Bundestag. Primarul Berlinului de Vest Willy Brandt a devenit cancelar prin această metodă, în 1969.

Statutul ambiguu al Berlinului de Vest făcea ca cetăţenii oraşului să fie exceptaţi de prevederile legile serviciului militar obligatoriu al RFG-ului. Această excepţie făcea oraşul foarte popular printre tinerii vest-germani, ceea ce a dus la o contracultură înfloritoare, ceea ce a fost o caracteristică definitoare a oraşului.

Alte anomalii ale oraşului erau reprezentate de "actele de identitate provizorii", neprevăzute cu stema Germaniei, interzicerea zborurilor companiei aeriene Lufthansa către oraş şi existenţa unei administraţii poştale separate de cea a RFG-ului, cu dreptul de a emite propriile mărci poştale (până în 1990).

[modifică] Perioada divizării oraşululi

 Hartă cu locaţiile puctelor de trecere prin Zidul Berlinului.
Extinde
Hartă cu locaţiile puctelor de trecere prin Zidul Berlinului.

Deşi Berlinul de Vest era în mod oficial separat de Berlinul de Est după anul 1949, pentru mai mult de un deceniu, a existat libertatea mişcării între cele două sectoare, şi în multe privinţe Berlinul a funcţionat ca un oraş unitar. Reţelele metroului (U-Bahn) şi metroului uşor (S-Bahn) berlinez, reconstuite după război, acopereau toate sectoarele de ocupaţie. Mulţi berlinezi locuiau în una din jumătătile oraşului şi îşi aveau prietenii, slujbele sau familiile în cealaltă jumătate.

Odată cu înteţirea războiului rece, tot mai mulţi est-germani au început să părăsească RDG-ul pentru a ajunge în RFG. Germania de Est a închis graniţele cu Germania de Vest în 1952, dar nu a închis şi graniţa din interiorul Berlinului. Datorită acestui fapt, cei care doreau să părăsească Germania Răsăriteană puteau folosi Berlinul drept punct de tranzit pentru a ajunge în RFG. Tocmai pentru a opri această fugă, guvernul est-german a construit Zidul Berlinului, acesta separând din punct de vedere fizic Berlinul de Vest de restul Germaniei de Est. Zidul a fost construit pe 13 august 1961. Era încă posibil să călătoreşti între cele două jumătăti ale oraşului pe calea aerului, folosind anumite căi ferate şi autostrăzi special desemnate pentru acest scop, dar locuitorii celor două Berlinuri erau separaţi atât din punct de vedere legal, cât şi din punct de vedere fizic.

Pe 25 iulie 1961, preşedintele SUA John F. Kennedy a vizitat Berlinul de Vest şi, în cadrul unui discurs, a rostit celebra frază "Ich bin ein Berliner."

Acordul celor patru puteri asupta Berlinului din septembrie 1971 şi Acordul de tranzit din mai 1972 au ajutat la scăderea tensiunilor asupra Berlinului de Vest şi a facilitat călătoria vest-berlinezilor în Berlinul de Est şi a simplificat procedurile necesare pentru a călători din Berlinul de Vest către Germania de Vest.

La Poarta Brandenburg în 1987, preşedintele american Ronald Reagan a lansat o provocare liderului sovietic din acea vreme: "Domnule Secretar Gemeral Mihial Gorbaciov, dacă într-adevăr căutaţi pacea, dacă într-adevăr cautaţi prosperitatea pentru Uniunea Sovietică şi Europa Răsăriteană, dacă într-adevăr căutaţi liberalizare, veniţi aici la această poartă! Domnule Gorbaciov, deschideţi această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid."

Pe 9 noiembrie 1989 a fost deschis zidul, iar cele două oraşe au fost din nou unite din punct de vedere fizic, dacă nu şi din punct de vedere legal. În cadrul discuţiilor din timpul tratativelor doi plus patru, încheiate cu semnarea unor documente de către oficialii celor două state germane şi ai celor patru puteri învingătoare în al doilea război mondial, s-au deschis căile legale pentru reunificarea Germaniei şi încheierea ocupaţiei militare a Berlinului de Vest. Pe 3 octombrie 1990, Berlinul de Vest şi Berlinul de Est au fost unite într-un singur oraş, care a devenit mai apoi land ale Germaniei reunificate, alături de celelalte teritorii ale fostei Germanii Răsăritene. Berlinul Occidental şi cel Răsăritean au încetat să existe din punct de vedere oficial.

[modifică] Districte ale Berlinului de Vest

Berlinul de Vest a fost compus din următoarele cartiere:

În sectorul american:

  • Neukölln
  • Kreuzberg
  • Schöneberg
  • Steglitz
  • Tempelhof
  • Zehlendorf

În sectorul britanic:

În sectaorul francez:

  • Reinickendorf
  • Wedding

[modifică] Consultaţi şi articolele:

[modifică] Resurse internet