Tabula Banasitana
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Tabula Banasitana(latină tradus prin Tabla banasitana) este o tablă de bronz romană datând din a doua jumătate a sec. II d.Hr., pe care se află gravate într-un text de 53 de rânduri, 3 documente oficiale romane.
Un element nou, cu privire la Constituţia Antoniniană, l-a reprezentat Tabula Banasitana, descoperită de W. Seston şi M. Euzennat, conţinând trei documente oficiale privind accesul la cetăţenia romană a unei familii berbere. Primul document este copia unei scrisori a lui M. Aurelius şi L. Verus, adresată în 167 procuratorului Mauritaniei Tingitane, Coiedius Maximus, ca răspuns la o cerere de acordare a cetăţeniei romane a lui Iulianus, berber din tribul Zegrenses, soţiei şi celor patru copii ai lor. Cel de-al doilea document reprezintă o altă scrisoare, adresată procuratorului V. Maximus Iulianus, în anul 177, prin care M. Aurelius şi Commodus acordă soţiei lui Aurelius Iulianus (fiul lui Iulianus), cetăţenia romană. Cel de-al treilea text, datând din 6 iulie 177 este un “commentarius de ciuitate Romana donatorum”.
Se pare că Iulianii pomeniţi în Tabula Banasitana nu au fost afectaţi vreunui trib roman, ei primind o dată cu cetăţenia romană privilegii jurisdicţionale, fiind de atunci încolo trataţi de magistraţii romani ca nişte romani pe terenul dreptului privat; în acelaşi timp, garantarea drepturilor locale, ius gentis, le permitea să trăiască în cadrele societăţii lor berbere conform dreptului local.
Dacă încă în timpul lui Marcus Aurelius berberii din tribul Zegrenses devin ciues Romani, rămânând în acelaşi timp berberi prin garantarea lui ius gentis, se înţelege de ce laii din uici dobrogeni continuă să se numească lai şi după ce au fost cetăţeni prin Constituţia Antoniniană. Lor, ca şi egiptenilor din choră şi berberilor din Banasa, li s-a acordat o dată cu cetăţenia romană garantarea păstrării drepturilor locale, a formelor locale aministrative şi juridice.
Tabula Banasitana pe lângă confirmările aduse privind acordarea dreptului cetăţeniei romane încă dinainte de Constitutio Antoniniana, arată că nu numai ciuitates, ci şi gentes constituiau comunităţi politice legale.
Autonomiile municipale au supravieţuit edictului, chiar dacă toţi locuitorii deveniseră cetăţeni romani, astfel un municipiu fiind nu numai totalitatea locuitorilor cu drept de cetăţenie romană dintr-un oraş, ci o republică cu o constituţie proprie, cu magistraţi şi competenţe administrative asupra unui teritoriu determinat şi care conferă drept de cetăţenie locuitorilor săi.
Totuşi tendinţa de nivelare juridică a diverselor categorii de oraşe (coloniae, municipia, cuitates), începută dinainte de edictul lui Caracalla, a continuat ducând în epoca dominatului la cuprinderea lor sub termenul de cuitates.
Acest document a adus şi o confirmare a compatibilităţii cetăţeniei romane cu plata tributului.
[modifică] Bibliografie
1.Boilă Alfred – Boilă Doruţiu Emilia , Discuţii recente cu privire la Constitutio Antoniniana, în Studii Clasice, XIV
2.Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României - sub red. C. Preda, Bucuresti, III, 2000