Namur
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
![]() |
Acest articol pare să conţină cercetare originală. Dacă articolul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci va fi şters. |
Namur (în valonă Nameur, neerlandeză şi germană Namen, franceză Namur) este un oraş în Belgia, situat la confluenţa fluviilor Sambre şi Maas. Oraşul, capitala Valoniei şi reşedinţă a provinciei cu acelaşi nume se află la 60 km sud de Bruxelles/Brussel şi are o populaţie de 105.000 locuitori.
Comuna Namur s-a format în 1977, prin adăogarea celor 26 de sate aparţinătoare, care în Evul Mediu formau ţinutul Namurului, împreună cu oraşul însuşi. Cele 26 de sate sunt: Bê/Beez, Belgrad, Boninne, Boudje/Bouges, Cognêye/Cognelée, Dåssoû/Daussoulx, Dåve/Dave, Djambe/Jambes, Djerboussêye/Gelbressée, Erpint/Erpent, Flawinne, Live/Lives, Loyi/Loyers, Malonne/Maeslangen, Måtche-les-Dames/Marche-les-Dames, Naninne, Rénne/Rhisnes, Sint-Må/Saint-Marc, Sint-Serwai/Saint-Servais, Swarlêye/Suarlée, Tchampion-dlé-Nameur/Champion, Timplou/Temploux, Vedrén/Vedrin, Wépion, Wiete/Wierde.
Namur e renumit pentru cetăţuia sa medievală. Aici se află Parlamentul valon. Tot aici, Sambre se varsă în Maas. Această confluenţă e cunoscută de către locuitori sub numele de Grognon («râtul»).
Cuprins |
[modifică] Istoric
La Grognon exista o cetate deja în neolitic. În perioada galo-romană, cetatea a fost mutată pe muncel, şi mărită, ajungând la 70 ha, în formă de pinten. Mai târziu s-a construit oraşul la poalele muncelului. Oraşul roman se întindea pe cuprinsul a ceea ce astăzi reprezintă strada Crucii (Voye del Croes/Rue de la Croix), strada Colegiului (Voye do Coledje/Rue du Collège), strada Îngerului (Voye del Andje/Rue de l'Ange) şi strada Berarilor (Voye des Birîs/Rue des Brassiers), şi avea şi un târg. Împrejurimile oraşului erau şi ele locuite, căci săpăturile arheologice au descoperit cimitire la Sint-Serwai/Saint-Servais, Djambe, şi în cartierele Planta (Li/La Plante) şi Marii-Bolnavi (Grands-Malådes/-Malades). La un moment dat oraşul a luat foc, în timpul Imperiului Roman de Apus. Monedele descoperite ne arată că Namur a rămas întotdeauna în imperiu, până la sfârşitul acestuia.
În Evul Mediu, oraşul este întărit, fiind port fluvial, cu un târg şi cu un atelier monetar. La începutul secolului al X-lea, oraşul devine capitala unui stat feodal, numit la început Lumaciu (lat Lumax), dar care va împrumuta numele oraşului. Statul era condus de familia de nobili, ce spre sfârşitul imperiului fuse însărcinata împăratului. Prima dinastie de nobili a fost Berenger, despre care avem date din 907. Două alte dinastii vor urma: Courtenai (1212-1263) şi de Dammepierre (1263-1429). Familia de Courtenai a dat şi doi împăraţi imperiului latin de la Constantinopol, Petru şi Balduin, în urma cruciadelor. În 1421, Ioan III de Piatra Doamnei vinde Ţara Namurului lui Filip cel Bun. De aceea, începând cu 1429, Ţara Namurului face parte din Ţările de Jos, apoi este ocupată de Anglia. În 1701 oraşul e ocupat de francezi, iar în 1704 va fi bombardat de olandezi.
În 1711, Ludovic al XIV-lea redă independenţa Ţării Namurului, impunându-i drept suveran pe Maxilmilian-Emanuel de Bavaria. În 1714, la moartea suveranului, Namurul se alipeşte Ţărilor de Jos. Intră din nou în conflict cu Franţa. După 1750 începe epoca arhitecturală şi urbanizatoare a oraşului. Împăratul Francisc Iosif distruge în 1782 multe întărituri şi monumente, dar păstrează cetăţuia. Austriecii sunt alungaţi în 1789, dar se întorc în 1790, apoi sunt din nou alungaţi de către francezi în frunte cu Dumouriez. Francezii au înfiinţat departamentul Sambre-et-Meuse în 1794, stabilind aici reşedinţa departamentului. După înfrângerea lui Napoleon (la Waterloo în 1815), Namurul face din nou parte din Ţările de Jos, care restaurează cetăţuia. În 1830 ia fiinţă Belgia, şi începând cu această dată, oraşul devine definitiv belgian. În 1863, totul a fost reînnoit, în afară de cetăţuie. Oraşul a mai fost bombardat în 1914, 1940 şi 1944, în timpul celor două războaie mondiale.
[modifică] Istorie şi economie
Încă din perioada galică aici a existat un târg. În secolul al IX-lea oraşul avea un port şi un atelier de monetărie. În secolul al XIII-lea se ţineau la Namur două târguri renumite: Yeboujhe şi Sfântul Albaniu. În 1289 exista o ţesătorie şi o moară. În aceeaşi epocă a început exploatarea carierelor de piatră şi prelucrarea calcarului. În secolele al XIV-lea şi al XV-lea apar mine de plumb şi huilă în împrejurimi. În secolul al XIX-lea, oraşul redevine un centru comercial. În 1850 se înfiinţează o sucursală a unei sticlării, iar altă sucursală la Djambe, apoi în 1867 el va avea o sticlărie proprie, Zoude, care în 1896 va angaja 1014 muncitori în sticlărie şi cristale. În 1880 se înfiinţează la Sårt/Sart un depou central de reparaţii al căilor ferate. În ziua de astăzi, oraşul cunoaşte o rată a şomajului destul de scăzută, în comparaţie cu alte regiuni şi zone, situându-se pe la mijloc, între comunele belgiene.
[modifică] Istorie şi spiritualitate
Iniţial Namurul făcea parte din eparhia Tongrelor. Prima biserică locală, din secolul al V-lea, purta hramul Maicii Domnului («Notre-Dame»). La sfârşitul primului mileniu, această biserică avea un sobor de preoţi. Puţin mai târziu, oraşul avea cinci biserici: cea anterior amintită şi Biserica Saint Hilaire înăuntrul cetăţuii, iar în afară se aflau Bisericile Saint Martin, Sfântul Remigiu şi Sfântul Albaniu. În 1559 oraşul avea opt lăcaşe de cult, dintre care trei colegiale (catedrale protopopiale): Notre-Dame, Sfântul Albaniu şi Saint Pierre-La-Chapelle, şi cinci biserici parohiale: Saint Michel, Saint Nicolas, Saint Loup, Saint Jean de l'Evangile şi Saint Jean Baptiste. Dintre parohii, primele două ţineau de protopopiatul (?) de Floru, iar celelalte de protopopiatul de Giblu. În 1559, se înfiinţează noua eparhie la Namur, iar Sfântul Albaniu devine catedrală episcopală. Aici au existat şi două mari mănăstiri benedictine de maici, La Paix de Notre Dame, înfiinţată în 1613, şi una la Sărata (?), înfiinţată în 1198. Amândouă au fost distruse în secolul al XVIII-lea. Au existat şi două mănăstiri din secolul al XIII-lea, una de cruciaţi, alta de reculeşi. În 1596 au venit şi iezuiţii la Namur, apoi capucinii în 1604, şi dominicanii în 1648. După Revoluţia franceză, oraşul cuprinde nouă parohii, cea de la catedrală inclusă. În secolele al XIX-lea şi al XX-lea se vor înfiinţa şi alte parohii, în cartierele mărginaşe, la Planta, la Sărata, şi la cetăţuie. Din Evul Mediu până în epoca modernă, la Namur au luat fiinţă trei congregaţii de maici, dintre care una - Les soeurs de Notre Dame de Namur - se menţine până în ziua de astăzi, îndeosebi în SUA şi în Brazilia. În secolele al XIX-lea şi al XX-lea, oraşul a dat un mare număr de misionari în Canada. În ziua de astăzi unele biserici sunt închise, iar parohiile regrupate. Biserica Saint Loup a fost redeschisă în 2004, dar începând cu iunie 2006, 30% din parohii vor dispărea oficial.
În 1970, parlamentul valon a fost instalat la Namur, care a devenit capitala Valoniei, iar Guvernul a fost aşezat la Djambe(?), care aparţinuse în Evul Mediu principatului Liège. Puterea economică a Namurului a început doar în 1980.
Imnul oraşului este «Li bea bouket» («Frumosul buchet»), iar al provinciei «Li bele pitite gayole» («Frumoasa cuşculiţă»).
[modifică] Cultură
Picioroangele reprezintă sportul specific al oraşului. În Evul Mediu, fluviul Meuse inunda lunca. De aceea, locuitorii din Djambe («Lunci»), pentru a ajunge la Namur, veneau pe catalige. Locuitorii oraşului foloseau şi ei alte catalige, pentru a ajunge pe lunci. Uneori, pentru a face o glumă proastă, locuitorii din Namur şi cei din Djambe se împingeau în apă unii pe alţii. Astfel s-a născut sportul picioroangelor, cele două oraşe formând două echipe ce se înfruntă.
În comuna Namur există şi trei grupuri folclorice.