Metrorex
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Metrorex este o companie românească care opereaza sistemul de metrou din Bucureşti. Despre metroul bucurestean se poate spune ca are doua istorii. Prima s-ar înscrie în literatura de anticipatie, situând realizarea lui undeva la granita dintre stiintific si fantastic, dintre aspiratie ca vis si realitate ca un lucru palpabil. Cealalta, este istoria adevarata si ambele trebuie cunoscute.
Posibilitatea construirii unui metrou în capitala României a fost prevazuta prima data de inginerul Dimitrie Leonida la începutul secolului XX. Construirea unui metrou în aceasta perioada nu se justifica deoarece orasul era mic si numarul locuitorilor era de 300.000 – 400.000. Londra avea metrou, dar orasul era mult mai mare si numarul populatiei era al Bucurestiului de astazi.
O alta etapa a istoriei “stiintifico-fantastice” a metroului bucurestean a fost aceea din primele decenii de dupa razboi. Capitala depasise înca din 1948 granita unui milion de locuitori, dar economia românesca, stiinta si tehnica acelei perioade nu puteau sustine o lucrare de asemenea anvergura.
Trecând la istoria adevarata, pentru satisfacerea cererii de treansport în comun în municipiul Bucuresti, înca din anul 1970 s-au prevazut trasee majore de suprafata care sa preia fluxurile de calatori, însa acestea nu ofereau solutii corespunzatoare si conditii prevazute de confort. Ca urmare, s-a impus introducerea sistemului de transport cu metroul, solutie optima atât pentru descongestionarea traficului de suprefata, cât si pentru transportul calatorilor în conditii de confort, siguranta si rapiditate sporita. În urma studiilor preliminare efectuate în perioada 1972 – 1975, au început simultan proiectarea si constructia metroului.
La 15 februarie 1972 – se hotaraste instituirea unei comisii care sa elaboreze propuneri concrete privind realizarea metroului.
La 25 noiembrie 1974 - se hotaraste declansarea lucrarilor premergatoare: studii, analize, proiecte.
În februarie 1975 – se înfiinteaza Întreprinderea Metroul Bucuresti care avea rolul de constructor al întregii retele de transport.
Dupa aceasta data începe construirea tunelurilor si începe proiectarea trenurilor.
Metroul – ca si orice alta constructie a presupus si presupune existenta mai mult sau mai putin îndelungata a santierului si datorita conditiilor mai putin confortabile “oferite” celor din zona lui de influenta sau aflati în trecere pe lânga el, santierul ca atare nu a fost si nu este privit în general cu prea multa simpatie.
"Primul tarus" al santierului – cum se exprima constructorii – a fost batut la 20 septembrie 1975.
Dupa acest eveniment aveau sa treaca ceva mai mult de patru ani de santier si Bucurestiul intra în categoria primelor, la vremea aceea, vreo 60 metrouri în lume, sigur stiindu-se ca în 1974 Praga devenea al 50-lea oras cu metrou în functiune.
Ritmul de constructie în aceasta prima etapa a fost de 2 km pe an, ceea ce în mod absolut nu înseamna prea mult, dar fata de o lucrare în premiera pe tara, constituia un ritm bun. În scurt timp ritmul de constructie avea sa se dubleze, pastrându-se acelasi pâna la încheierea lucrarilor si la ultima magistrala. În continuare metroul s-a realizat într-un ritm de 4 km pe an, mult mai bun decât media înregistrata pe glob, doar metroul din Capitala Mexicului a adus un ritm superior, de 5,5 km pe an.
În timpul sapaturilor executate s-au descoperit bombe si alte munitii neexplodate, din cel de-al doilea razboi mondial, vechi canalizari si retele de apa, relicve ale unor stravechi fundatii de case sau ale unor lucrari edilitare de acum mai bine de o suta sau doua sute de ani.
Constructia tunelurilor, statiilor, depourilor, etc. s-a realizat prin îmbinarea mai multor tehnologii.
Tehnologia de executie pentru marea majoritate a statiilor de metrou si a celorlalte obiective de constructii subterane asimilabile lor (dispecerat, depouri) a fost aceea a realizarii acestora în incinte asecate, protejate de pereti mulati. În zone ale traseului ce constituiau noduri foarte circulate (Piata Unirii) sau având fronturi de cladiri în imediata vecinatate (Semanatoarea, Izvor) unde chestiunea suprafetelor ocupate capata o mare importanta, s-a aplicat varianta tehnologica de executie în incinta de pereti mulati cu capac sau acoperita (cu planseul de acoperis preturnat).
În urma realizarii capacului, s-au creat spatii disponibile suplimentare pentru santier pentru depozitari de materiale, drumuri de santier, evitându-se astfel ocuparea unor spatii urbane suplimentare pe perioada executiei. Totodata s-a putut asigura devierea si mentinerea circulatiei urbane peste planseul preturnat al statiei de metrou, în noduri majore de circulatie (Piata Unirii, zona Pod Serban Voda).
Executia statiilor de metrou în incinta de pereti mulati cu capac, se bazeaza pe ideea utilizarii pe perioada executiei planseului de acoperis al statiei, ca element de sprijinire a incintei de pereti mulati. În aceasta idee, acoperisul statiei se pretoarna înainte de realizarea celorlalte elemente de structura rezemând pe pamânt, pe capetele peretilor mulati si pe stâlpii metalici lansati în transee forate la adâncime.
Construirea de tuneluri în subteran, cu ajutorul scutului, i-a preocupat pe proiectanti din primele zile ale existentei Întreprinderii Metroul Bucuresti. Aceasta solutie nu se putea definitiva pâna nu se creau toate elementele ei componente: utilajul de avans si montaj al boltarilor prefabricati – scutul – productia de boltari s.a.m.d.
Trebuia optat pentru un tip de scut care se putea produce repede în tara si sa fie în masura sa tina frontul stratificatiei, care urma sa fie strabatuta fiind în buna parte nisipoasa, iar instalatiile edilitare subtraversate, multe din ele, sensibile la tasari. S-a ales tipul de scut semisecurizat, cu front deschis, dar tactionat cu sutare si orizontale care rup taluzul de cadere a nisipului. Scuturile pentru tunelurile de metrou au fost proiectate de I.P.C.F pe baza temei elaborate de Întreprinderea Metroul Bucuresti si au fost executate la Întreprinderea 23 August Bucuresti.
În anul 1977 a fost înfiintata “Întreprinderea de Exploatare a Metroului” (I.E.M.B.) în subordinea Ministerului Transporturilor – Departamentul Cailor Ferate, iar la data de 16 noiembrie 1979 a fost pus în functie primul tronson de metrou.
Prin HG nr. 686/1991 I.E.M.B. se transforma in “Întreprinderea de Exploatare a Metroului Bucuresti, METROREX”, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, având ca obiect de activitate principal “transportul de persoane cu metroul pe reteaua de cai ferate subterane si supraterane, în conditii de siguranta a circulatiei, pentru satisfacerea interesului public, social si de aparare civila”. Totodata, prin HG nr. 266/1993 s-a recunoscut metroului “caracterul de monopol natural si strategic”.
În baza hotarârii nr. 482/24.06.1999 publicata în Monitorul Oficial 293/1999 se schimba denumirea societatii în “Societatea Comerciala de Transport cu Metroul Bucuresti – METROREX S.A.”.
Exploatarea, întretinerea curenta si reparatiile infrastructurii si materialului rulant se efectueaza de regula cu personal angajat al societatii, distribuit în subunitati de baza, dupa cum urmeaza: electroenergetica, electromecanica, semnalizare bloc comanda, automatizari si telecomunicatii, linii-tunele, administrare statii, comercial, depouri si uzina de reparatii.
Sistemul de transport cu metroul este monitorizat si coordonat permanent de un dispecerat central, care subordoneaza la rândul lui alte cinci dispecerate de ramura.
Începând cu aprilie 2004, întreţinerea şi exploatarea metroului devine responsabilitatea firmei franceze Alstom, în urma semnării unui contract pe 15 ani în valoare de 240 milioane € prin care cei 1.248 de angajaţi vor deveni angajaţi ai Alstom.