Rasulzade Mammad Emin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră!
Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul "modifică pagina".

Mammad Emin Rasulzade(n. 31 ianuarie 1884 - d. 5 martie 1955) a fost liderul naţional al poporului azer.

[modifică] Biografie

S-a născut într-o familie de clerici în localitatea Novxanî, din apropierea oraşului Baku. Educaţia primară a primit-o în şcoala religioasă înfiinţată de tatăl său, după care a început să lucreze într-o tipografie din Baku. Aceşti ani i-au trezit interesul faţa de publicistică.

Începând cu anul 1903, articolele sale au apărut în ziarul "Şarqi Rus" ("Orientul rusesc"), tipărit la Tiflis de luministul M.A.Şahtaxtlî. După revoluţia rusească din anul 1905, el scria pentru presă azeră, la "Füyuzat", "Hayat", "Taraqqi", "Irşad" etc., editate de naţionalistul Ali bey Hüseynzade şi liberalul Ahmad Ağaoğlu. Ulterior însă, pe urma el preferă ideile social-democrate larg răspândite şi începe să colaboreze cu presa stângă radicală ("Hümmat", "Tekamül", "Yoldaş"). Fiind redactor-şef al "Tekamül"-ului („Evoluţia”) în anii 1905-1907, apărut la Baku, un centru important al social-democraţiei din Imperiul Rus, el cunoaşte şi colaborează cu bolşevicii din oraş cum ar fi I.Stalin, S.Orgenikidze, A.Vîşinski, M.Kalinin. La Baku se afla renumita tipografie secretă "Nina" unde se tipărea ziarul "Iskra", iar bolşevicii erau vânaţi peste tot. În perioada bakuvană a vieţii sale, "Koba" sau viitorul Stalin era cunoscut prin jafurile şi activitatea sa de răpitor între capitaliştii din acest oraş fiind ţinta principală a regimului ţarist.

Cu social democraţii azeri (ultimul din dreaptă). Primul din stânga, Maşadi Azizbayov, mai târziu comisarul Sovietului din Baku, a fost împuşcat în Asia Centrală (1918). Persoana în picioare, Nariman Narimanov, a devenit primul lider bolşevic al Azerbaidjanului (1920-1922). Fiind prietenul personal al lui Lenin a fost unul dintre cei patru membru ai Comitetului Executiv al URSS-ului, însă dezamăgit fiind de comunişti a murit într-un mod straniu (1925).

Conform unor surse, într-o perioadă extrem de critică pentru viaţa lui "Koba", Rasulzade îl ascunsese pe Stalin la minaretul geamiei unde făcea slujbe religioase tatăl său, renumit teolog din zonă (1905). Din cauza religiozităţii populaţiei poliţia ţaristă nu a bănuit că s-ar putea ascunde în lăcaşurile de cult ale musulmanilor. De aici începe prietenia între Stalin şi Rasulzade şi acest gest a avut mai târziu un rol fatal în privinţa sorţii ultimului.

În 1904, Rasulzade împreună cu colegii înfiinţează primul partid socialist azer "Hümmat" ("Strădania"). Acest partid avea drept scop propagarea ideilor bolşeviste printre muncitori azeri în colaborare cu Partidul Social-Democrat (bolşevic) din Rusia. În 1908-1910, când începe al doilea val al revoluţiei iraniene în provinciile populate de azeri din această ţară, el a fost trimis de către partid acolo şi după victoria revoluţiei se mută la Teheran. În scurt timp el câştigă popularitate între liderii mişcării revoluţionare, participă la înfiinţarea Partidului Democrat din Iran şi formează primul ziar modern iranian - "Iran-e Nou". Poziţia sa clar anti-rusească a supărat Rusia şi guvernul de la Sankt-Petersburg reuşeşte să provoace expulzarea lui din Iran, fiind obligat să se mută la Istanbul (1911).

După amnistia declarată cu ocazia aniversării tricentenarului dinastiei Romanov, în 1913, el se întoarce la Baku, deja fiind o persoană cunoscută în Azerbaidjan. De data această el nu se mai alătură socialiştilor şi devine unul dintre liderii partidului naţionalist "Müsavat" („Egalitatea”) (1911). Ziarul "Açîq söz" („Cuvânt direct”) tipărit de Rasulzade (1915-1917), ce ocupa o poziţie opozantă faţa de Rusia, ceea ce a provocat arestarea lui în 1917.

Numai că revoluţia rusească din februarie 1917 l-a salvat şi la congresul de fuziune a Partidului Federalist (TAMF) cu Partidul "Müsavat", el a fost ales preşedintele formaţiunii noi, care de fapt era cea mai mare forţa politică din Azerbaidjan. Principiile esenţiale ale noului "Müsavat" erau "Turcicizare, Europenizare, Islamizare" ceea ce şi-a găsit reflectare în steagul Republicii Azerbaidjan.

La Congresul Popoarelor Musulmane din Imperiul Rus, ţinut la Moscova, 1917, Rasulzade lansează ideea federalizării Rusiei după elementul naţional ce a fost susţinut de participanţi. În noiembrie a avut loc revoluţia bolşevicilor şi deputaţii caucazieni au format Sejm-ul Transcaucazian, după modelul polonez, insă la 26 mai 1918, statul respectiv a căzut în urma declaraţiei de independenţa a Georgiei. Peste două zile deputaţii azeri adunându-se la Tiflis (actualul Tbilisi), au proclamat independenţa Azerbaidjanului şi au constituit organul temporar de conducere - Consiliul Naţional (Milli Şura), căruia preşedintele a fost ales M.E.Rasulzade. Guvernul în frunte cu avocatul Fatali han Xoyski, din cauză ocupaţiei Baku de către bolşevici, s-a mutat la Ganca, al doilea mare oraş din ţara. La 15 septembrie 1918, Baku a fost eliberat, iar la 7 decembrie s-a adunat parlamentul azer (80 deputaţi azeri, 21 armeni, 10 ruşi, 1 georgian, 1 polonez, 1 german, 1 evreu). Însă Rasulzade a preferat să rămână simplu deputat neocupând nici un post de stat, iar Partidul "Müsavat" condus de el a obţinut majoritatea locurilor în organul legislativ (Partidul „Müsavat” - 36, „Ittihad” - 11, „Blocul Socialist” - 12, „Ahrar” (liberalii) - 10, independenţii - 9, „Daşnakţutiun” - 7, alte partide armene - 4, minorităţi naţionale - 5 deputaţi). Pe toată durata existenţei primei republici azere, Rasulzade a fost considerat drept "tatăl independenţei". Prima republică (1918-1920) era unul dintre cele câteva state musulmane independente din epoca respectivă şi singura unde femeile aveau drept de vot. Datorită demnitarilor de stat cu educaţie europeană, au fost asigurate drepturile omului şi minorităţilor. S-a inaugurat Universitatea din Baku (1919), limba azeră fiind proclamată limba de stat.

Dar, Rusia sovietică avea nevoie de petrolul din Baku, care producea aproape tot combustibilul (95%) din fostul Imperiul Rus. În telegrama sa de urgenţă conducătorul revoluţiei V.I.Lenin scria foarte clar: „Capturarea Baku-ului este foarte, foarte şi foarte importantă pentru noi…”. La 27 aprilie 1920, Armată Roşie a întrat în Azerbaidjan şi oprindu-se în suburbiile Baku-ului a dat un ultimatum în care cerea capitularea. Parlamentul azer s-a adunat în ultima sa şedinţă extrem de tragică. Fracţiunea socialistă din parlament cerea crearea „Republicii Azerbaidjane Sovietice independente” şi încerca să convingă pe deputaţi să cedeze puterea ocupanţilor. Şedinţă această istorică este remarcabilă din cauză unui incident: Rasulzade adresându-se celui mai tânăr deputat, Ali Heydar Qarayev, care figura între cei mai activi oratori comunişti, a spus: "Ali Heydar, într-o zi când fraţii tăi cărora le argumentezi acum poziţia, te vor pune în faţa unui zid şi se vor împuşca, atunci să-ţi aminteşti cuvintele acestea...". Într-adevăr, peste 18 ani, A.H.Qarayev, ajuns unul dintre conducătorii ai ţării, a fost arestat şi împuşcat în 1938, încă în primul val al represiunilor staliniste

După ocupaţie au fost închişi sau împuşcaţi aproape toţi demnitarii de stat şi activiştii partidului "Müsavat". Rasulzade se ascunde în localitatea izolată Lahîc, aşezată în munţii caucazieni, însă a fost prins şi transferat la Baku. O întâmplare - prezenţa lui Stalin în capitala Azerbaidjanului, îi scapă viaţa. Stalin încă nu era "atotputernic", dar era un personaj destul de înfluent, platindu-şi "datoria veche", ca să-l scoată pe liderul musavatist şi prietenul acestuia A.Kazîmzade din închisoare şi să-i aducă la Moscova pentru a preda la Universitatea Moscova. Unul dintre demnitarii sovietici îl întreabă în mod ironic: "Aţi fost doi ani de zile la putere, dar ce aţi putut realiza pentru popor?". Rasulzade răspunde: "Poate că nimic, dar măcar i-am dat ocazia de a gusta independenţa". În 1922 ambii prizonieri pleacă la Leningrad şi prin colaborarea biroului clandestin al partidului "Müsavat" cu tătarii localnici trec cu o barcă în Finlanda. Exodul respectiv a avut un efect crucial asupra familiei liderului "Müsavat", fiul său în vârsta de 19 ani a fost împuşcat de autorităţile sovietice (1938), iar mama, fiica şi soţia sa s-au sfârşit în exil, în Siberia. Doar în 1992, guvernul azer a găsit în Kazakhstan, ultimul membru a familiei, fiul cel mic al marelui ideolog, care se întreţinea prin muncă neagră ocazională.

Ajungând la Istanbul (1922), Rasulzade fondează revista "Yeni Kafkasya", ("Caucazul Nou") a carei au apărut 100 numere până la suspendare (1927) şi tot aici publică faimoasa sa "Scrisoarea publică către Stalin", unde remarcă greşelile şi defectele socialismului menţionând: “Mă scuzaţi că am părăsit Moscova fără permisiunea voastră. Dar niciodată n-aş putea să sprijin poziţia voastră fiind întotdeauna susţinatorul libertăţii şi independenţei Azerbaidjanului”.

În acelaşi an Stalin cere arestarea lui, însă guvernul turc îl expulzează din ţara şi el se stabileşte la Berlin. Fiindcă liderul ţării, Atatürk ducea o politică de prietenie cu vecinul sovietic şi tot din cauza respectivă au fost suspendate în 1931, practic toate publicaţiile azere din Turcia. La Berlin, Rasulzade a scos ziarele "İstiqlal" ("Independenţa") (1927-1934) şi "Qurtuluş" ("Salvarea") (1935-1939).

Nu este lipsită de interes părerea lui Stalin despre Rasulzade. Conform memoriilor unui birocrat azer, în timpul întâlnirii sale cu "tătucul popoarelor" la Kremlin, pentru plăcerea lui, el începe să jignească pe "câinele burghez al capitaliştilor" Rasulzade. Stalin ascultând în mod tacit răspunde cu faţa încruntată: "Nu vorbiţi despre omul pe care nu-l cunoaşteţi" şi-şi întoarce spatele.

În 1926, în Polonia la putere revine mareşalul Jozef Pilsudski, un antisovietic convins, care inivită la Varşovia, pe liderii ţărilor ocupate de Rusia. În această perioadă începe o relaţie între liderul azer şi nepoata mareşalului Vanda. Stabilindu-se la Varşovia (1938), Rasulzade devine unul dintre conducatorii "Prometeu"-ului, organizaţiei popoarelor prizoniere din Uniunea Sovietică şi în 1928-1938 publică în revista omonimă. La 14 iulie 1934, la Bruxelles, M.E.Rasulzade şi preşedintele parlamentului azer în exil, A.M.Topçubaşî împreună cu foştii şefii de stat ai Georgiei (N.Jordania, A.Cihengheli) şi Caucazului de Nord (G.Sunci, L.Ciulik, T.Şakmak) semnează un pact privind crearea unei Confederaţii Caucaziene efemere (până la 1935).

În 1935, moare mareşalul Pilsudski, iar ocuparea Poloniei peste trei ani de către Germania şi Uniunea Sovietică agravează situaţia "Prometeu"-ului şi liderul azer preferă să se stabilească în România, la Bucureşti (1940), unde a stat practic pe toată durată războiului, întâlnindu-se uneori cu liderii caucazieni în exil (1942-1943). După începerea Războiului mondial având contacte directe cu Führerul german Adolf Hitler, Rasulzade încearcă să-l convingă să refacă statul Azerbaidjan în timp ce era rugat să fie reprezentantul lui în Caucaz şi să formeze diviziile azere compuse de prizonieri militari, dar este dezamagit. Fiindcă naziştii nu aveau de gând decât să transforme "teritorile estice" în nişte simple colonii. În urma refuzului, Hitler, supărat, ordonă expulzarea lui din Germania în termen de 24 de ore (1941).

După război, România devine satelitul Uniunii Sovietice şi Rasulzade se mută în Ankara, unde nu se simţea străin din cauza apropierii etnice, lingvistice şi culturale, datorită faptului că deja murise şeful de stat Atatürk (1938).

Este interesant, cu toate că întreagă viaţă a avut relaţii încordate cu liderul naţional turc, Rasulzade niciodată nu l-a criticat pe Atatürk, ci, chiar fiind un om influent în Republica Azerbaidjan (1918-1920), a jucat un rol important la sprijinirea morală şi materială a revoluţiei kemaliste de către guvernul de la Baku, din cauza acestui fapt se răciseră relaţiile cu aliata principală - Anglia. A fost ales preşedinte onorific al Societăţii Culturale Azere (1949), centrul refugiaţilor politici din Azerbaidjan, şi nu încetează lupta pentru eliberarea ţării până la ultima zi din viaţa sa.

La 5 martie 1955, la vârsta de 71 de ani, s-a stins din viaţa marele lider al poporului azer rostind trei ori "Azerbaidjan, Azerbaidjan, Azerbaidjan!". M.E.Rasulzade a fost înmormântat la Ankara. Moartea lui nu a provocat nici un ecou în Azerbaidjan, unde el demult fusese şters din memorii de către ideologia sovietică.

[modifică] Legături externe