Utilizator:Cosminpac
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
PSEUDOTRATAT DE DESCURCAREALA AMERICANA
de Cosmin Pacuraru
AVERTISMENT
Aceasta scriere nu este destinata filoamericanilor sau celor ce doresc sa emigreze in Statele Unite ( pentru a nu le intari convingerea de a o face ). Aceasta scriere este destinata celor care cred in steaua lor norocoasa si in legendele Decebalo-Traiano-Mioritico-Postdecembriste. Aceasta scriere este destinata celor care au votat asa cum au votat in 2000 si care trebuie sa se destepte, asa cum imnul le spune zilnic treaba asta, si chiar sa se trezeasca. Aceasta scriere este pentru cei care vor sa se spele la lighean cu apa incalzita pe aragaz si de acum incolo! Aceasta scriere care este cat se poate de subiectiva, continand cat se poate de multe lucruri adevarate, a fost facuta pe baza unor informatii care au fost selectate si sortate din amintiri (nu au putut fi verificate de 3 ori cum zice dogma jurnalistica ), iar memoria omeneasca nu intotdeauna este buna, mai joaca si feste uneori. Aceasta scriere este cat se poate de teribilista pentru a zdruncina pe cineva, pentru a-l face sa tresara si sa zica: - “Unde sunt? Ce este cu mine?” America poate ca este cea din randurile care urmeaza, poate ca nu … Poate ca idealul american este cel pe care l-am atins eu cu literele care urmeaza. Aceasta scriere va fi infierata de multi daco-romano-descendenti pentru ca va reiesii din cele ce urmeaza in ce si cat de kkt suntem.
INCEPUT
Multi si-au scris memoriile dupa ce s-au intors din America … Eu nu am obiceiuri asa de urate … Vreau doar sa trag niste invataminte care sa poata fi citite de cei care nu au avut ocazia sa ajunga acolo (sa le zicem pseudoeseuri … sau emisiuni pentru radio … ca numai d’astea am scris pana acum). Aceasta culegere de false reportaje s-a nascut din multimea de intrebari puse de prieteni care nu inteleg ceea ce se intampla acolo… INTOARCEREA
Fiecare, dar fiecare din cei cu care m-am intalnit m-a intrebat: (folosind toata gama de gestica): “De ce te-ai mai intors?” Pe ei nu ii interesa altceva … “De ce te-ai intors ba?” sau … “Tampitule, ce cauti aici?” Pai m-am intors pentru ca acolo nu se poate ramane decat cu acte in regula. Legal! Intr-o societate in care cine greseste este imediat exclus din randurile ei! Cum puteam sa raman cand am fost plecat pe o bursa platita de guvernul american, adica pe banii contribuabilului american, iar acesti bani sunt atat de controlati incat cei care facusera alegerea asupra mea puteau avea neplaceri daca eu ramaneam acolo? Cum puteam sa raman, cand am aflat ca acolo cine nu are acte in regula nu exista? Cum puteam sa raman cand acolo cine nu are carte de credit nu exista? Cum puteam sa raman cand acolo cartea de credit se face numai cu numarul de asigurare sociala in dinti? Cum puteam sa raman cand acolo cei care nu au masina nu exista? Si mai pot enumera inca o multime de motive din acestea care aici par nu stiu cum. De fapt, cine isi permite sa se arda la mate cu DEPARTMENT OF STATE? Din acest punct comunicarea mea cu cei care ma intreaba de ce nu am ramas acolo este compromisa! Ei nu inteleg regulile acestei societati! Intr-un fel este normal. Cum poti sa intelegi niste lucruri normale din auzite, cand traiesti intr-o societate cu reguli departe de a fi normale? De fapt America, pentru majoritatea cunoscutilor, este stiuta pe harta sau este vazuta in filme sau la stirile TV. Un miraj! Pot arata cu degetul pe harta pe unde am fost si multi probabil vor fi invidiosi. Pot arata imaginile filmate sau fotografiate si multi le vor recunoaste de la TV sau din filme. Da, am fost acolo! L-am vazut pe vicepresedinte intrand cu masina in Casa Alba. Am pus mana pe ZERO MILES STONE. Am calcat pe iarba Elipsei si pe scarile Capitoliului. Am pus mana pe George Washington Memorial si Lincoln Memorial. Am cascat ochii la blocurile acelea din Chicago cu parcare la primele 27 de etaje, am fost pe lacul Michigan, in Rocky Mountains, pe Golden Gate, am bagat mana in Pacific si m-am plimbat pe Broadway. Dar asta nu reprezinta nimic mai mult decat turism. Iar eu nu am fost acolo sa fac turism … America este altceva … In mod sigur este o alta lume! O LUME NORMALA
Multi nu pricep care este normalitatea … “Pai daca acolo este o lume normala, aici ce fel de lume este”? “Buna intrebare!” … va zice un politician nemernic. La fraza de mai sus voi raspunde curand! Putina rabdare! Sincer vorbind, cand pasesti acolo pentru prima data nu ramai uimit de nimic … Americanul nu-si propune sa uimeasca pe nimeni! Cand pasesti acolo prima data nu simti altceva decat siguranta! Constati ca daca sti sa citesti - adica sti alfabetul - si mai sti si o bruma de limba engleza, nu te ratacesti. Ia imagimati-va ca strazile, in majoritatea oraselor, sunt paralele si perpendiculare intre ele, ca sunt notate cu cifre sau litere, si ca numai un analfabet se poate rataci. Un exemplu: in Washington am stat pe strada K, intre strazile 25 si 26, in New York am stat pe strada 47 intre Calea Sase si Calea Sapte. Cred ca la capitolul sistematizarea oraselor am scris astfel incat sa inteleaga oricine cat de usor poti invata un oras. Cat despre autostrazi… Sa presupumem ca mergem pe autostrada 32 West. In mod logic daca am merge in sens invers am merge pe autostrada 32 Est. Daca la un moment dat trebuie sa facem dreapta pe autostrada 21 North, intuim ca daca facem stanga ajungem pe autostrada 21 South. Logic nu? Dar inainte de a face dreapta sau stanga vom gasi semnalizarea acestei intersectii … Mai sunt 5 mile … Mai sunt 4 mile … Mai e o mila…Va trebui sa te incadrezi pe banda 1 sau 2!… Mai e 3/4 mile … Mai e 1/2 mile … Mai e 1/4 mile … Ai ajuns! …Fa dreapta! Simplu nu! Sau … Aparatele sunt concepute astfel incat sa intelegi imediat cum functioneaza. Din desene intelegi ca o fanta este pentru bancnota de un dolar, bancnota care se introduce cu fata in sus (atunci afli si care este fata bancnotei), ca fanta cealalta este pentru monede si daca ai bagat ceva acolo, imediat aparatul iti indica cat. Iar daca vrei sa cumperi ceva din aparatul ala apesi pe poza a ceea ce vrei sa cumperi. In cazul in care nu ai introdus bani suficienti, aparatul iti spune cat ai bagat si cat mai trebuie. Daca cumva te-ai razgandit intre timp, apesi pe un buton si iti iei banii inapoi. Sau … Intri in orice magazin … pui mana pe orice, citesti orice, stai cat vrei acolo. Nu te intreaba nimeni nimic … decat cel mult vreun angajat daca te poate ajuta cu ceva. Ii spui ca nu, si-ti vezi de treaba, sau ii spui ca da, il intrebi si iti raspunde promt sau cheama o alta persoana in masura sa-ti raspunda la intrebare. Dar nu exista chestia aia de a fi banuit de ceva (nici prin cap nu le trece ca s-ar putea intampla ceva rau) sau sa incerce cu orice pret sa-ti vanda ceva . Bineinteles ca daca te duci in cartierul chinezesc sau mai stiu eu ce cartier cu iz oriental atunci situatia se schimba. In magazinele americane ti se pare normal ca zeci de metri de vitrine sa fie cu branzeturi, salate, semipreparate, legume proaspete… Daca ai ceva notiuni de mercendising incepi sa te minunezi de arta mercendisingului. Si observi la un moment dat ca Pepsi sau Coca Cola au exact acelasi mercendising ca in Romania. Pe strada un om iti zambeste. De fapt nu-ti zambeste tie propriu-zis, asa zambeste el oricui. Nu are probleme. Lucrurile pentru el sunt clare: casa, masina, serviciu pe bani, familie, televiziune, somn … este fericit ca nu are probleme. Tu cititorule, poti sa-ti imaginezi ca ai putea fi asa? Bineinteles ca pot continua cu exemplele, dar nu are sens pentru ca tot ce as scrie ar fi in sfera normalului. Acum se pune problema unde este anormalul? Cred ca unul din locurile anormale este Romania! Ca or fi ele mai multe … asta nu o stiu. Ca mai exista si multe alte locuri normale … o banui.
PERSONAJE PRINCIPALE SI TRASEU
Participantii la aceasta incursiune in normalitate sunt: Cosmin Pacuraru, 33 de ani - adica eu - pe atunci director de post de radio brailean (voce care nu avea ce cauta pe un post de radio decat numai cu corectii de ton) si realizator de pastile sonore cu nume imposibile care nu spun nimic. “Sageata din mintea ta”… de exemplu. Sergiu Poliopol, 46 de ani, proprietar, director si realizator de emisiuni cu specific capitalist la un post de radio si un altul de televiziune, ambele din Petrosani, si un post de televiziune din Alba Iulia. UNCHIUL TOM, 46 de ani, cetatean american, de fapt tata si profesor de capitalism fara voie, in timpul liber doctor in muzicologie si fotograf. Aceste trei personaje au purces la aceasta aventura turistica (vazuta din avion), cognitiva (vazuta din zgarie-nori), spirituala (… dintr-un punct de vedere), de viata (in mod cert) si jurnalistica (profesional vorbind). Pentru simplificare, locurile unde se petrece actiunea sunt: Washington, Freeport, Chicago, Denver, Boulder, San Francisco, Pittsbourg si New York. Mai precis pe strazi, in aeroporturi, in magazine, in metrou, in hoteluri, in posturi de radio sau tv, la universitati, in mina, in parcuri, la ferma, la nunta, la politie, la primarie sau in familia americana. V-am starnit interesul? Inca din Romania, inainte de a pleca am fost atentionat ca vom avea un program cum nimeni nu a mai avut … Am stat si m-am intrebat: Cum? Din moment ce suntem primii jurnalisti care au beneficiat de o astfel de bursa? In comparatie cu cine sau cu ce? In fine!… De-abia acolo am aflat de ce am fost noi alesi…de ce acasa nimeni nu a fost in stare sa ne spuna acest lucru. Nu am fost avertizati decat sa nu ne luam prea multe haine, sa avem un costum la noi si chestii de genul asta. Stiam ca vom fi asteptati la aeroport in Washington de un oarecare UNCHIUL TOM … si cam atat. A … si inca ceva … Nu la dus vom avea probleme! La intoarcere vor fi! Nu am prea inteles despre ce era vorba atunci. In schimb acum … La inceput relatia dintre noi, romanii, si american a fost incordata. Am inteles la ceva timp dupa aceea de ce UNCHIUL TOM a fost asa de circumspect cu noi. In cei 8 ani de cand lucra la Departamentul de Stat, a avut deaface cu o mare varietate de insi veniti din Romania si mai cu seama de politicieni. Judecata lui era simpla: daca politicienii sunt asa cum sunt, atunci jurnalistii sunt mai dihai … Numai ca noi nu stiam in acel moment cum sunt politicienii (in nici un caz nu sunt cei pe care ii stim din ziare sau de la televizor). Tin sa precizez ca ii veti cunoaste si dumneavoastra asa cum arata ei vazuti din America … Oricum, ideea principala este ca am devenit un grup unit, ca ne-am inteles neasteptat de bine cu toate ca eram trei oameni cu personalitati puternice si relativ deosebite, cu educatii diferite, dar fiecare cu foarte mult bun simt. Iar dupa acele multe zile petrecute impreuna, am ramas cu o stima si o prietenie deosebita unii pentru altii, suntem in legatura (telefonica sau pe NET ), si in mod sigur ne vom reintalni candva, aici sau acolo.
SOCIETATEA AMERICANA I
Tocmai am scris ca societatea americana este o societate normala. Este greu de spus cum este ea dar se poate explica de ce este normala: Nu inteleg de ce s-a gasit un amarat de jurnalist (adica eu) pentru a spune lucrurile pe care le voi spune, desi o multime de romani traiesc acolo, o multime de romani au fost acolo, si nici unul nu a zis urmatoarele lucruri cu exemplificari cu tot. SOCIETATEA AMERICANA ESTE O SOCIETATE NORMALA PENTRU CA CETATEANULUI II ESTE FRICA (mai cu ghilimele, mai fara) DE REGULILE SI INSTITUTIILE CARE O GUVERNEAZA! Nu vreau sa sochez pe nimeni, va dati seama, dar chiar acesta este adevarul crud vazut de mine. Cetateanului american ii este frica de cei din jur, de politie, de justitie si de fisc. Si acum sa intelegem cum stau lucrurile: De ce ii este frica cetateanului de ceilalti? In primul rand ca acolo nu te agreseaza nimeni nici macar cu o privire sau cu un sunet. Fiecare isi vede de treaba lui. El, cetateanul, stie ca a invatat atat cat ii trebuie pentru a duce viata care si-a dorit-o. Daca vrea mai mult mai face o scoala. El este angajat pentru scoala pe care o are, banii pe care ii castiga sunt cei pe care merita sa-i aibe. In schimb, viata lui va deveni o lupta pe viata si pe moarte daca isi doreste mult mai mult. Dar daca este multumit cu ce are (majoritatea americanilor sunt), trebuie sa fie respectat pe strada, in masina, la job, in familie, la televizor. Stie ca nimeni nu are dreptul sa intervina in viata lui si daca intervine cineva este aparat. 911 si vine politia … Americanii nu au perdele sau jaluzele decat pentru a nu le intra soarele in incaperea in care se afla. Ei nu concep ca cineva sa se uite la ei sau ca ei sa se uite la altcineva. Pai daca esti vazut cu un teanc mare de bani, e posibil ca cineva sa cheme politia pentru ca este anormal sa ai bani multi la tine (caz real intamplat unui roman). Daca scuipi pe strada, cineva va chema politia pentru ca nimeni nu este obligat sa calce pe scuipatul tau. Eventual te va da si in judecata ca a vazut copilul acest gest indecent si de atunci viseaza urat. De ce ii este frica de Politie? Politia il poate amenda. Dar nu amenda il deranjeaza (totusi sunt cateva sute de dolari) ci faptul ca vecinii vad ca a batut Politia la usa (poate fi o decadere sociala), sau asigurarea sa la masina la anul poate fi mai mare cu cateva mii de dolari pentru ca societatile de asigurari consulta baza de date a politiei si constata ca ai fost un sofer imprudent. De ce ii este frica de justitie? Pentru ca functioneaza! Ai facut o greseala cat de mica? In mod sigur se va gasi cineva care sa sesizeze greseala si sa te dea in judecata, sa ceara despagubiri, sa castige si sa-ti ia bani. Eram la un hotel in Washington. A plouat putin. Imediat a aparut un trepied cu un anunt de genul: “Atentie! Umed pe jos!” De ce a aparut acest anunt? Pentru ca cineva care ar fi putut aluneca in acel loc sa nu dea hotelul in judecata. Bineinteles ca nici vorba ca cineva sa alunece pe cele doua trepte: era si o panta lina pentru carucioarele de haine sau de handicapati, era si balustrada pentru cele doua trepte. De ce ii este frica americanului de fisc? Ia imaginati-va ca un cetatean isi cumpara o casa in Queens, in Forest Hills si peste o luna intra in puscarie. De ce? Pentru ca orice vanzare-cumparare ce trece de o anumita suma este verificata automat si probabil un calculator incepe sa piuie … Si atunci individul este verificat la capitolul venituri-cheltuieli si impozite platite. Daca ceva nu este in regula, imediat bat la usa respectivului reprezentantii fiscului, cerandu-si scuze ca s-a produs o inadvertenta sau o greseala in sistem si il roaga pe cel care tocmai si-a luat casa sa-i ajute sa elimine greseala. Cetateanul are doua alternative dupa ce i-a batut fiscul la usa: sa intre in puscarie pentru ca nu are cum sa justifice banii sau sa dea fiscul in judecata ca a gresit si batandu-i la usa i-a prejudiciat imaginea de om cinstit. Este ceva anormal in ceea ce v-am povestit?
BANII
Nu are nici un rost sa facem transformari din lei in dolari sau din dolari in lei pentru a evalua produsele. Motivul consta in diferenta de nivel de trai. Un salariat castiga acolo minimum 6 dolari pe ora (discutam de omul sarac, fara pregatire), care insemna 48 de dolari pe zi, care inseamna 1250 dolari pe luna. Un om poate manca bine cu 10 dolari pe zi (deja are pretentii gastronomice), adica 300 de dolari pe luna,ramanandu-i 950 de dolari. Daca sta intr-o camera urata si cu chirie mica, adica plateste in jur de 300 de dolari, ii mai raman 650 de dolari. Deci poate sa-si cumpere o masina la mana a doua cu o rata de 100 de dolari pe luna. Si ii mai raman 550 de dolari. Si putem socoti pana maine… cat de bogat ar putea deveni un american. Dar sunt si probleme. Ziceam ca daca esti vazut cu un teanc mare de bani nu este in regula. In primul rand ca sunt unele magazine care au doua feluri de preturi. Un pret pentru plata cu cartea de credit si un pret pentru plata cash, care este mai mare. In general cu cash se plateste taxiul, in cazul in care nu este dotat cu aparat de plata cu cartea de credit. Cu cash platesti spaga chelnerului (de regula 10-15% din valoarea consumatiei) sau pe cel care iti cara bagajul (un dolar de bagaj). Sau pentru metrou. Ori daca cumperi ceva care costa sub 20 de dolari. Acolo nu poti face nimic fara carte de credit. Nu ai carte de credit, nu existi. In cazul in care cumperi ceva mai scump de 100 de dolari si platesti cash esti dubios sau esti turist. Dar cum turistii frecventeaza numai anumite zone iar tu te afli intr-o alta zona, devii dubios. Cele mai multe cumparaturi importante se fac pe internet pentru ca acest tip de comert este scutit de taxe in unele state. Un alt segment important de cumparatori sunt cei care se uita la televizor, care vad cine stie ce emisiuni de shoping, telefoneaza si cumpara. Dar majoritatea americanilor la fiecare sfarsit de saptamana au program de mers la cumparaturi. Si cumpara asa cum vedem prin filme: produse care umplu un portbagaj de masina. Sistemul este facut de asa natura incat sa te determine sa cumperi. De fapt, acolo iti cumperi un lucru important numai in rate. Sa discutam despre cumpararea unei masini … O masina noua variaza intre 10.000 si 100.000 de dolari. Ai ales una de 10.000 de dolari . Inchei un contract de leasing prin care iti iei masina fara garantii imobiliare sau mai stiu eu ce fel de garantii, singura garantie fiind aceea de a avea o carte de credit. Platesti prima rata care nu este 10, 20 sau 30% din valoarea masinii, ci 100-200 de dolari. In fiecare luna platesti 100-200 de dolari. Contractul este sa zicem pe 3 ani. Dupa acesti 3 ani ai doua optiuni: platesti valoarea masinii, cat a mai ramas ea, sau o dai inapoi si inchei alt contract de leasing. Daca inchei alt contract de leasing cu aceeasi firma primesti bineinteles discount. Si uite asa progreseaza societatea prin incurajarea consumului. Aceleasi reguli bineinteles sunt valabile pentru majoritatea produselor mai scumpe de 500 de dolari. Sunt oameni care platesc lunar 10 rate de cate 30-40 de dolari pe frigiderul abia schimbat, televizorul nou, ultimul tip de calculator sau mai stiu eu ce. Platesc, dar nu se duc nicaieri sa duca banii pentru ca firma de la care ai cumparat opereaza direct in contul tau. Simplu, fara alergatura si efort … normal. Singura ta problema acolo este sa-ti tii contabilitatea. Si am uitat sa va spun ca exista agende electonice care sunt programate sa-ti tina contabilitatea in cazul in care nu ai un PC acasa. In fapt, daca pui mana intr-o luna pe 300 de dolari este bine. Restul sunt bani de plastic pe cartea de credit.
FEMEILE
Oricat ai umbla prin America nu intalnesti femei frumoase. In schimb daca te uiti la tv, numai femei frumoase vei vedea. Am cunoscut va dati seama, foarte multe doamne si domnisoare. Nu sunt un tip pretentios! Dar sa ma bata Dumnezeu daca va mint!… nu mi-a placut nici una. Sa va descriu in cateva cuvinte femeia americana, femeia ariana din State: grasa, in pantaloni scurti de blugi si cu un tricou lalau, coboara dintr-o masina care mai totdeauna este top-teren sau camioneta, posibil cu un copil sau doi dupa ea, blonda, cu pistrui, zambitoare, cu ochii mari, nefardata, necoafata, vorbind tare dar intotdeauna placut. Sa nu cumva sa credeti ca am trecut printr-o perioada de misoginism cat am fost in State. “Grasa” e mai mult decat ne imaginam. Ceea ce numim noi plinuta, la ei este slaba. Grasa este atunci cand iti pui intrebarea: Cum face sex cand vezi ca toate posibilitatile de a o face sunt catastrofale sau perverse. Acum ce sa spun, multe femei nu lucreaza (pentru ca nu le intereseaza sa lucreze, nu pentru alt motiv) si se ocupa de cresterea copiilor. Sa nu uitam ca o mare parte din timp si-l petrec cu televizorul deschis iar probabil jumatate din reclamele la care se uita sunt cu mancare si pastile sau aparate de slabit. Si dumneavoastra daca ati sta si va-ti uita asa, tot timpul la televizor, la acele reclame (care iti iau ochii fara sa vrei), va-ti ingrasa numai din uitat si sigur ati merge sa cumparati mancarurile prezentate. Nu glumesc catusi de putin! Eu m-am ingrasat acolo cu …kg. Oricum am ramas impresionat de “poza mamei americane”; cred ca americancele sunt numai “madone”, ca altceva nu ar putea fi. O sa ma intrebati: “Dar pe strada cu femei de consum nu ai mers?” Si o sa va raspund:” Nu am fost la curve!” Am auzit numai in New York ca ar exista asa ceva. Nu m-a interesat. Se zice ca numai acolo ar fi femei frumoase. Si tot gurile rele spun ca in America daca o femeie este frumoasa ori e dama de consumatie ori e maritata cu un miliardar. Nu am avut cum sa verific. Va povesteam ca in general femeile nu lucreaza. De fapt ele lucreaza, dar dupa ce si-au crescut copiii. Lucreaza la varsta a doua, a treia. Si atunci in fel de fel de companii nonprofit. Optiunea de a lucra undeva vine din faptul ca nu mai suporta sa stea acasa dorindu-si integrarea in societate. In schimb femeile de la televizor …Numai prezentatoarele … ca nu are rost sa discutam despre actrite. Le dau dreptate americanilor: macar la televizor sa vezi femei frumoase. Am vazut o emisiune a lui Haward Stern, de fapt 4 sau 5 emisiuni; acolo intradevar am vazut femei frumoase. Ca Haward Stern este un descreierat, asta este alta problema, ca pe majoritatea care vin in emisiunea lui le pune sa se dezbrace… Intr-una din emisiuni erau invitate patru fete cu varsta intre 20 si 24 de ani care vroiau sa se marite cu cate un milionar. Fetele aratau de Playboy, dar cand deschideau gura … nu ca a-si intelege eu prea mult din engleza lor, dar chiar ca erau proaste (Pardon! Victime ale sistemului american de invatamant!).
MASINILE
Nu este greu sa va dati seama ca orice barbat normal care ajunge acolo este innebunit in primele zile. Daca nu se uita la femei, ca nu are la ce, dupa masini i se scurg ochii. Bineiteles ca toate masinile le poti recunoaste daca ai obiceiul sa te uiti la filmele americane. Dar sa intram in subiect! Toate masinile sunt noi! Toate masinile au cutie hidramata. Mai mult de jumatate din masini sunt japoneze. Mai mult de jumatate din masini sunt camionete sau top-terenuri. Intalnesti toate marcile iar halabaicele alea mari care ar putea avea 10 usi pe o parte si 10 pe cealalta pot fi vazute numai in metropole. Oricare ar fi destinatia masinii ea trebuie sa fie mare (rusii sunt mici copii in materie de dimensiuni). Cred ca cea mai mica masina comuna era de talia Leganzei. Chevi, Ford, GMC, Lincoln, Doghe si mai stiu eu care sunt peste tot. Americanul adevarat isi cumpara o masina americana. Pretul: 15.000-25.000 de dolari. Masinile japoneze sunt cumparate de asiatici si de “tinerii” emigranti care s-au realizat. Pretul: 10.000-25.000 de dolari. Bineinteles ca sunt si masini europene. Dar sunt foarte scumpe ca de, doar se protejeaza piata americana, si in general sunt cumparate de clasa medie-buna. Un Mertz ajunge la 100.000 de dolari. Am vazut foarte multe “broscute”. Si noi si vechi. Am vazut multe Audi TT, mai rar Mertz-uri, Volvo sau masini italiene, foarte rar Porshe, Ferrari sau Corvette. In California in special vezi masini perverse. Unde se cumpara masinile? Exista parcuri imense la marginile oraselor. Cand treci pe acolo iti iau ochii. Sa nu credeti cumva ca americanul se duce si isi cumpara masina platind totul deodata! V-am mai spus cum stau lucrurile cu leasingul! Te duci, sti ce vrei, faci contractul si pleci cu masina. Bineinteles ca acelasi sistem este valabil si pentru masinile la mana a doua care sunt mult mai ieftine. O camioneta buna ajunge la 2000 de dolari.
MANCAREA
Va marturisesc ca mi-a fost tare greu cu marcarea in Statele Unite. Motivul? Era greu sa-mi aleg mancarea! Din prima zi cand am ajuns la o “alimentara” am ramas intradevar socat (sunt un tip gurmand). Intradevar este cam ceea ce vedem noi prin filme (nu sunt decoruri) …o incapere imensa in care se insira sute de metri de bunatati. Mi-a fost rusine sa-mi iau un carucior mare. Am zis ca eu si colegul Poliopol ne descurcam cu un cosulet de mana. UNCHIUL TOM, de-al casei, a luat unul mare si uite asa echipati am intrat sa dovedim vrasmasul. La intrare era o vitrina cu salate, cu fel de fel de sosuri, maioneze sau fara, din fel de fel de legume sau fructe, cu fel de fel de culori. Din acest stand te serveai, punandu-ti salata ce ti-o doreai intr-o cutie din plastic transparent care se inchidea ermetic. Imediat langa, erau vitrinele in care abia peste doua zile am inteles ca era paine. Am vazut ca erau produse de panificatie dar am crezut ca erau cozonaci. De fapt paine acolo nu se prea gaseste. Americanul nu prea mananca paine, iar pentru a o vinde, brutarii apeleaza la fel de fel de tertipuri de o fac ca zici ca-i altceva … Paine de toate felurile: de grau, orz, secara sau mai stiu eu ce, cu fel de fel de arome, fel de fel de seminte, care mai de care mai frumos ambalata … Un lucru trebuie sa-l spun: greu se mai invecheste painea acolo… lasand la o parte faptul ca fiind foarte gustoasa se mananca repede. Imediat dupa cei cativa metri de paine urmau cativa metri de cereale. Daca nu ma incanta acasa, nu m-au incantat nici acolo (nu vorbim de ambalajele atragatoare ). Vis a vis de aceste standuri erau branzeturile. Ei, aici e aici … Toate nuantele de alb, galben, portocaliu, albastru, rosu sau verde, fel de fel de sortimente, in amestec sau nu, cu fel de fel de alte alimente. Deja ai probleme in fata unui astfel de cvartal de vitrine cu branzeturi. Iti ploua in gura (si acum cand imi amintesc inghit in sec) si nu ai timp sa citesti toate etichetele, pentru a intelege ce contin de fapt. Majoritatea produselor ar putea fi incadrate la capitolul branza topita (acceptiunea noastra de branza nu am vazut-o). Si asta era prima linie de vitrine care traverseaza magazinul. Pe peretele din fund se desfasura carnaria. Nu exista salamurile ingrozitoare de la noi gen “salam de vara”. Majoritatea sunt gen “de Sibiu”, adica foarte uscate. Nu are rost sa va descriu suncile, pastramele sau, hai sa la zicem, parizerele. Stau si ma intreb cum de nu avorteaza gravidele in fata acestor mancaruri. Urmatorul rand era reprezentat de lactate pe o parte si conservaraie pe alta. Fel de fel de forme, de recipiente in care poposesc laptele sau derivatele lui, in toate culorile. Conservele am observat ca nu au cautare. Fel de fel de supe, de ghiveciuri sau mai stiu eu ce. Aici nu am rezistat si mi-am luat renumita fasole mexicana (de fapt o fasole mare si neagra dar asa de gustoasa incat, cand am mai facut cumparaturi, mi-am mai luat ). Urmatorul rand era cu semipreparate pentru cuptorul cu microunde. Aici chiar nu am ce povesti… Cutii cu fel de fel de marimi, cu fel de fel de poze care reprezentau in marime naturala ceea ce era inauntru. M-am convins cand le-am desfacut si le-am incalzit. Gusturile? Excelente! Multi cand se intorc in Romania spun ca mancarea acolo nu are gust. Nu cred ca am nimerit tocmai eu mancarea cu prea mult gust. Am mancat mancare chinezeasca, mexicana si mai stiu eu de ce natie, toata in casolete acoperite cu o folie care se detaseaza dupa ce scoti mancarea de la microunde. In casoleta gasesti si salata si sos. Daca nu esti multumit de gust, mai sunt in magazine si cativa metri de sosuri si kechup-uri … Randul urmator avea pe o parte inghetata. Am spus tara ca prima investitie in Statele Unite va fi o inghetata mare. Asa a fost ! Tocmai era o promotie. Am cumparat un galon de inghetata cu 5 dolari (5,2 litri in doua cutii din acelea ca la televizor). Ce sa va spun?… ca in Washington, in cele 5 zile cat am stat am mancat 2 galoane de inghetata si am baut 48 de cutii de sucuri. Aici a fost prima lectie primita si insusita: cauti intai promotiile (12 cutii de suc cu numai 4 dolari, de exemplu). Urmatorul rand era cu fel de fel de sosuri si prafuri (gen delikat). Urma partea de “aprozar” unde gaseai o multime de legume si fructe. Adevarul este ca le mancai din ochi, asa erau de frumoase. Luai o punga, iti puneai ce doreai si daca erai curios puteai sa le si cantaresti. Citrice, banane,mere (cel putin patru sortimente cu trei mere la un kilogram), pepeni, samd … Iesirea era bineinteles pe la casa unde se platea, in special cu cartea de credit. Introduceai cartea de credit si ti se luau banii … Am mai intrat si in alte magazine alimentare si erau cam la fel. In multe magazine produsele aveau doua preturi: unul pentru cash si altul pentru card, care era mai mic. Bineinteles ca nu am terminat de povestit despre un subiect asa de bogat. Mai sunt si restaurantele si McDonalld’s-urile sau echivalentele lor. Sincer sa va spun, cel mai bine mi s-a parut a fi in Burger King. In primul rand burgerii sunt mai mari (marimea lor variaza: medium, large si king), mai gustosi iar sosurile si racoritoarele sunt la discretie. Si la Jack in the Box m-am simtit bine. Acolo am descoperit o bautura racoritoare nemaipomenita: Root beer (bere din radacini) care de fapt era o bautura cola cu aroma specifica si gust astringent. Iami, iami … si era la discretie! …
ALTE VICII
Dupa cum cred ca v-ati dat seama, americanii nu prea au vicii. La femei nu se uita pentru ca nu au la ce, masinile sunt asa de multe incat nu pot fi considerate viciu decat numai la concursuri, iar mancarea nici ea nu este un viciu (cu toate ca este). Nu mai raman prea multe… In general un american nu bea si nu fumeaza. Un pachet de tigari variaza intre 3 si 7 dolari asa ca fumeaza cine il lasa inima sa dea atatia bani pe un pachet de tigari. Alcoolul este si el foarte scump. O jumatate de duzina de sticle de bere de 330ml este la 10-12 dolari. O bere in carciuma costa intre 4 si 7 dolari. O sticla de whiskey de jumatate de litru ajunge la 7-10 dolari. Asa ca sunt destul de putini americani dispusi sa cheltuie bani pe alcool. Dar mai este o problema: nu poti fuma in locuri publice, in companii, si nici in carciumi. Cat am umblat am gasit numai doua carciumi unde se fuma, intr-o localitate de 2000 de locuitori din Ohio si la carciuma de la Edison Hotel unde am stat in New York. Pardon, am mai gasit un loc in aeroportul din Denver, tot la o carciuma. Problema este ca acolo carciumile sau restaurantele nu au terase pentru a fuma. Am gasit terasa doar la un super restaurant in Washington si la o cafenea din cartierul italian in San Francisco. Cine vrea sa fumeze, fumeaza afara la colt de strada… sau in masina ori acasa. Alcoolul nu se vinde decat in locuri care au autorizatie speciala. Sa vedeti ce mi s-a intamplat! Eram la Boulder si am comandat doua beri. Una nu am putut sa o mai beau si am vrut sa o iau in camera. Efectiv chelnerul nu mi-a dat voie. Daca am comandat-o acolo, acolo trebuia sa o beau! Localul era autorizat sa vanda numai bautura care se bea acolo. Si pentru ca veni vorba de bere. Un bun prieten, director la o multinationala de bere in Romania, mi-a spus ca berea americana e proasta. Bineinteles ca prima bere care mi-am luat-o a fost o bere americana. Intradevar! Este proasta! Am mai baut si Budweser care si ea este un fel de n-ar mai fi. Cea mai buna bere este berea europeana care se gaseste peste tot. Si ca veni vorba de bere proasta. Ghiciti care este bautura careia i se potriveste porecla de Pishwaiser? Ei bine este cafeaua. Va dau cuvantul ca in toata America nu am gasit sa beau o cafea ca acasa! Acum sa nu intelegeti ca americanii nu beau cafea. O beau in loc de apa chiar. Dar chiar este apa fiarta cu coaja de copac, ca alt gust nu are. De fapt nu este cafea, este “decoffe”. Am gasit la un moment dat un expresso pe o autostrada. Aproape 3 dolari pentru mai putin de 50 de mililitri. O cafea expresso ca in Romania am baut-o pe Broadway in New York cu 8 dolari. In concluzie, daca am putea numi viciu a manca sau a sta la televizor, atunci americanii sunt plini de vicii, si asta pentru ca adevaratele vicii costa… mult.
SOCIETATEA AMERICANA II
Poate am fost prea dur cand am spus ca americanului ii este frica de cel de langa el, de politie, de justitie si de fisc. In mod sigur americanul are un respect deosebit fata de tot ceea ce reprezinta statul (ganditi-va numai la steagul prezent peste tot). In mod sigur americanul obisnuit nu se gandeste sa fure, sa minta sau la stiu eu ce pacat minor. Repet, americanul nu este interesat de nimic altceva decat de membri familiei sale. Americanul nu este sociabil asa cum intelegem noi sociabilitatea latina. Are relatii de servici care aproape niciodata nu se prelungesc dupa terminarea programului, are una, poate doua familii “de prieteni”, si cam atat. Important pentru el este sa se stie in siguranta. Sa se stie aparat. Daca este intrebat, nu va sti sa raspunda de cine este aparat. De politie? De justitie? In Statele Unite exista dezvoltata o veriga a societatii care la noi nu exista, sau exista dar este avortata. Sistemul american functioneaza cam in felul urmator: exista societati comerciale, companii, sa-i spunem economicul. Economicul subventioneaza, da banii, puterii, politicului. Puterea, politicul creeaza legi pentru economic, societati comerciale, companii. Ceea ce exista peste tot acolo si zic eu ca nu exista la noi sunt companiile nonprofit. O companie nonprofit ar putea fi asimilata unei asociatii sau fundatii de pe la noi. Daca acolo o astfel de companie nonprofit si-a propus sa apere cetateanul american de SIDA, pai aia o face, daca face altceva ar fi automat desfiintata de o alta care apara cetateanul de excroci, dand-o in judecata pentru ca nu face ce si-a propus. Sunt companii care strang fonduri pentru copiii din cartiere, fonduri care se dau altora care se ocupa special de acesti copiii creandu-le alte ocupatii, astel incat acei copii sa nu se mai gandeasca la mizeria in care traiesc. Am vizitat o astfel de companie. Compania se afla in Berkley, San Francisco si ii invata pe copii sa faca radio. A fost dotata cu fel de fel de aparatura analoga si digitala. Acolo vin copii de 10-15 ani, li se asigura o masa, li se dau chiar sI bani, li se explica cum se face radio, sunt lasati sa faca radio la perete sau pe bune la un post local care emite cativa kilometri de jur imprejur. Important este ca acei copii nu-si pierd vremea in cartier, ca nu se inhaita cu cine stie cine, ca nu fac prostii. Am vizitat o alta companie,de fapt se pare ca cea mai mare companie, care apara drepturile jurnalistilor. Ce face acea companie? Strange bani pe care ii da altor organizatii care apara efectiv drepturile jurnalistilor. Cum? Prin donatii, sponsorizari, bani investiti in actiuni la bursa pentru a se inmulti. Directorul de acolo spunea ca compani sa avea un patrimoniu de aproximativ 1,6 milioane de dolari. De fapt ce fac aceste organizatii neguvernamentale? In primul rand apara cetateanul de neregulile economicului si politicului, apoi legitimizeaza economicul si politicul. Ecomomicul le sponsorizeza cu bani. Iar politicul le creeaza baza legala de functionare. Pai daca o organizatie neguvernamentala, o companie nonprofit, isi propune sa lupte cu politicul, actioneaza in sensul de a da in judecata politicul sau de a sponsoriza politicul, sponsorizare facuta din banii economicului de fapt. Sa nu uitam ca partidele americane se alimenteaza cu bani de la acest tip de organizatii care pot influienta aparitia unor legi. Sa nu uitam ca si sindicatele americane sunt tot un astfel de tip de organizatii. Exista chiar o companie care producatoare de autoturisme care aflandu-se in faliment a fost cumparata de sindicatul celor care munceau in acea companie. Mai exista inca si produce automobilul Saturn. Acest tip de companii nonprofit,organizatii neguvernamentale in fapt, “dicteaza” si economicului si politicului, le legitimizeaza iar opinia publica are mare incredere in ele. Peste tot acest sistem exista si functioneaza, presa fiind cea care semnalizeaza toate neregulile existente. Bineinteles ca presa este mai apropiata de cate cineva in functie de interesele patronatului sau a comunitati careia se adreseaza. Dar despre presa mai tarziu …
ORASUL
Sa numim conventional oras orice localitate si sa facem diferenta de metropola, locul unde s-au aglomerat nebuneste prea multi oameni. Cu alte cuvinte o localitate de 2000 de locuitori, sa zicem Lena din Ohio, este un oras pentru ca arata, este sistematizat ca oricare oras, are o retea proprie de utilitati si are in general facilitatile unui oras . Sa va spun cinstit sintagma lozincarda “Oras curat, oras bogat” nu intereseaza pe nimeni pentru ca se intelege de la sine ca orasul trebuie sa fie curat ca doar de aceea a fost ales primarul. Ca orice oras are strazi (paralele si perpendiculare intre ele),are cartiere. Ce m-a impresionat foarte mult a fost verdeata din fiecare oras. Washingtonul de fapt este o mica aglomeratie urbana, unde se afla Casa Alba, Capitoliul, ministerele, muzeele, bancile si cateva magazine si hoteluri, cam 50 de strazi pe doua directii. In rest este spatiu verde pe care s-au construit case. Este o placere sa te plimbi prin multe zone ale Washingtonului. In fata Casei Albe este o zona mare verde “Elipsa”, unde locuitorii joaca fel de fel de jocuri, stau pe iarba, se odihnesc. Trebuie neaparat mentionat: “Nu calcati spatiile verzi!” nu exista in America. Iesind de la American University si neavand taxi am mers cam mult pe jos. Pe drumul nostru era un izvor la care coborai pe niste trepte de lemn ca la munte. Daca nu stiai unde te afli ai fi zis ca esti undeva la munte. Nu pot sa nu amintesc de veveritele care sunt peste tot. Noi ne-am bucurat de ele pentru ca am inteles ce inseamna un oras curat si nepoluat, dar am mai inteles ca americanii nu se prea bucura de prezenta lor pentru ca le strica acoperisurile. Trebuie sa va spun ca acestea erau singurele mamifere pe care le-am vazut in orasele americane, pentru ca “basesti” nu am vazut. Cainii pe care i-am vazut erau intotdeauna in lesa, cu stapanul langa ei. Orasul Boulderul. Nu exista comparatie cu ceva de pe la noi. Sa zicem ca ar putea aduce ca peisaj cu Busteniul mutat la poalele Rocky Mountains-ului. Buouderul este de fapt un oras care s-a dezvoltat in jurul Universitatii Colorado. Totul se raporteaza la Universitate. Probabil daca nu ar fi existat universitate, Boulderul nu ar fi fost ce este acum. Dar impresionanta este vegetatia din orice cartier: iarba, multi copaci, multe flori. Pittsburghul este un oras cu cartiere destul de mici, asezate in padure. Mergi pe autostrada de la un cartier la altul si ai numai padure in dreapta si in stanga. In orasele mai mici nu exista trotuare peste tot. Lena, Freeport, Boulder … au multe zone unde nu ai pe unde sa mergi pe jos. Toti se suie in masina, chiar daca au de mers pana la colt (alt cauza a supraponderabilitatii americanilor ). Am lasat la urma marile aglomeratii urbane. Cea mai mare aglomeratie urbana se stie, este New York-ul. La NYC am stat in Manhattan si am trecut prin Queens. Am avut putin timp la dispozitie. In Manhattan stau destul de putini oameni, cam doua milioane, dar in timpul zilei Manhattanul este populat de 8 milioane de oameni care muncesc acolo. In toata metropola locuiesc circa 12 milioane de indivizi. De fapt Manhattanul este o insula de latimea a 50-60 de strazi (avenue-uri) si lungimea a mai mult de o suta de strazi, strazi care au zgarienori ornati cu reclame de o parte si de alta. Manhattanul este un oras in sine unde oamenii isi vad de treaba lor. Manhattanul este un oras in jurul unui parc. Manhattanul este orasul reclama. Este locul unde se da ora exacta a economiei mondiale. Manhattanul este simbolul imigrantului. Manhattanul este o zona turistica. Manhattanul este o nebunie. Imaginati-va ca toate strazile au sensuri unice: o strada un sens, urmatoarea sens opus. Imaginati-va ca in Manhattan circula masini de firma, taxiuri, masini utilitare sau masinile politiei. Ca ora de parcare in multe locuri este 50 de dolari. Daca cineva doreste sa mearga cu o treaba cu masina, ii este imposibil daca este singur. Trebuie sa-si ia sofer. Coboara, isi rezolva treaba si soferul da ture pentru ca este mai ieftin ca consumi benzina decat sa parchezi. Daca stau si ma gandesc, Manhattanul este destul de insipid. Wall Street… o strada de 7 metri latime si 200 de metri lungime.De o parte si de alta cladiri monstruoase si urate care adapostesc numai institutii financiare, banci sau bursa unde turistii vin… sa-si faca o poza. (remarca este oarecum rautacioasa pentru ca ceea ce te atrage este de fapt sentimentul ca te afli acolo unde se da ora exacta si nimic altceva). In schimb Broadwayul este “nestemata”. Este fascinant sa fi in Times Square noaptea, privirea sa-ti cada numai pe reclame si sa te bucuri de ele. Am avut prilejul sa vad un spectacol -de la masa- pe Broadway. “Contact” se intitula. Senzatia pe care am avut-o a fost aceea de inaltare sufleteasca. Sigur, eram cuprins de importanta momentului atunci, dar si acum amintindu-mi spectacolul realizez ca a fost ceva unic. Cu doua saptamani inainte de a ajunge in New York am avut ocazia sa vizionez un program tv care prezenta spectacolele de pe Broadway si am ales ceea ce am crezut ca ma va satisface. Am ales de fapt muzica spectacolului: un amestec de jazz a la Stephanie Grapelli, muzica clasica si rock’n’roll. Un alt moment inaltator l-a reprezentat pentru mine urcarea in Empire State Building. Sa fi la mai mult de 300 de metri inaltime si sa ai orasul la picioare!…Sentimentul este unic! Queens-ul m-a impresionat prin imensitate. Un cartier reunind mai multe cartire. Un cartier de albi cu cladiri scumpe, atat de frumos, de linistit si cu atat de multa verdeata ( zonele cu Hills ) incat ma intreb de ce se cheama ca ar fi in NY. Despre Chicago nu am ce a va spune. Un oras fara culoare, cu buildinguri impresionante dar insipide. Cam douazeci de strazi pe douazeci de strazi, bursa, House of Blues si cele trei blocuri circulare cu primele 27 de etaje parcare iar urmatoarea suta de etaje apartamente de locuit, metroul suspendat, fantana din genericul filmului “Familia Bundy” si malul lacului Michigan. Am lasat la sfarsit San Francisco. Deja devin melancolic si tanjesc inca dupa acest oras intradevar sfintit. Este greu sa redai in cateva cuvinte ceea ce simti cand esti in San Francisco. De fapt Frisco este un oras mic de aproape 500.000 de locuitori. Bineinteles ca are nelipsitii zgaraienori. Dar acolo iti dai seama in fiecare dimineata ca isi merita numele cladiri respective. Fiind la ocean, zilnic norii sunt intepati de blocuri. Spectacolul este unic la rasarit. Dar frumusetea nu este numai aici … cele doua poduri celebre sunt si ele dimineata invaluite in negura cetii. Numai cand ma gandesc la micile casute varuite in culori pastelate, cu iz colonial si care iti induc o atmosfera de prietenie, simt aceeasi senzatie a amintirii unei escapade amoroase. Este o nebunie sa te plimbi pe strazile suinde si coborande. Sa vezi vestitul tramvai plin cu turisti. Sa te minunezi de curatenia orasului, de luminozitatea caselor. Daca ai stat in Frisco cateva zile este ca si cum ai facut o afacere sentimentala. Ar trebui mentionat cum se circula prin aceste orase. Va imaginati ca notiunea de a merge pe jos nu exista! Chiar daca exista multe masini, in orice oras se circula foarte incet si civilizat. Veti zice ca exagerez … Circulatia in Manhattan este mult mai lejera si mai linistita decat cea din Bucuresti. Soferii sunt civilizati, nu sunt nervosi, sunt chiar foarte amabili. Nu-mi amintesc sa fi auzit scrasnete de roti si injuraturi. Si regulile sunt putin diferite … Nu exista prioritate de dreapta de exemplu. Prioritate are cine a ajuns primul in intersectie … si sa-i vezi pe soferi cum se invita unul pe altul sa treaca printr-o intersectie.
AUTOSTRADA
In mod cert civilizatia unei tari poate fi masurata dupa cantitatea de sapun consumata si dupa kilometrii de sosea construita. Era un mare scandal atunci in State: numarul masinilor a devenit mult mai mare decat capacitatea soselelor si autostrazilor. Ce este de facut? De fapt ceea se intelege prin sosea sau autostrada? O sosea americana este echivalentul autostrazii romanesti. Autostrada are mai mult de 3 benzi de circulatie. Am mers pe o autostrada al carei numar de benzi mi-a fost greu sa-l determin. Era imensa ca latime. Va reamintesc ca printr-o autostrada se intelege un singur sens de mers. 54 West are corespondent pe 54 Est. 25 Nord este cu 25 Sud. La fiecare jumatate de mila (0,800 km) sunt panouri de semnalizare si atentionare. Fiecare banda de circulatie are cate un panou. Viteza maxima este de obicei 55 mile la ora, adica 90 km/h cu aproximatie. Cei care se grabesc merg cu maxim 60 mile pe ora stiind ca daca ar exista radar politia nu i-ar opri. Majoritatea merg in limita legalitatii. Cred ca abia acum puteti intelege de ce americanul nu-si doreste vreun Porshe sau Ferrari: nu vrea sa se imbolnaveasca de nervi. Am mers multe mile cu masina si numai o data am vazut radarul. Era la Washington intre aeroport si oras. Nu am vazut nici un accident in schimb, pe marginea de beton a autostrazii se vad foarte multe urme de accidente. Intrebarea care se pune este de ce nu se circula cu viteza mare. Raspunsul nu este greu de ghicit. In general americanul este un sofer prost. Scoala de soferi este ceva de nu ar mai fi; examenul este un fel de “Suie-te in masina! Porneste-o! Fa cativa metri (pardon! picioare)! Opreste! Poftim carnetul!” Pe autostrazile foarte circulate exista benzi speciale pentru masinile in care se afla mai mult de 3 pasageri. Nu pot da explicatii la aceasta regula. Cred ca asa se incurajeaza folosirea cu randament mai mare a unei masini (o masina sa aiba cat mai multi pasageri). Mi-a placut sa ma plimb cu masina! Incerci chiar senzatii tari cand depasesti sau te depaseste un camion (din acela american) de cativa zeci de metri lungime (exagerez intr-un fel) sau mergi cu viteza si ai in dreapta si in stanga la maxim un metru distanta beton sau alta masina. Senzatii tari incerci si atunci cand depasesti sau esti depasit de cate un grup de motociclisti care tin intre picioare cate un Harley Davidson. Iti doresti sa ai si tu acest tip de experienta “sexuala” dar pentru ca-ti lipseste “partenera” ramai nesatisfacut. Majoritatea celor cu Harley seamana a Hell’s Angels, sunt foarte grasi, au barba mare care flutura in vant si daca nu sunt imbracati in piele, sigur sunt in jeansi. Si parca te astepti sa puta a transpiratie de nespalare. Dupa cum se imbraca si cum se poarta, este clar ce muzica asculta si carei grupari sociale apartin.
OMUL SI MUNCA
Tot americanul are un sarm aparte, zambeste tot timpul … Este un om fara griji. Are totusi o singura grija … sa nu aiba griji. Americanul este caracterizat de franchete. Daca nu ii convine ceva spune, stiind ca totul va fi OK. Am vazut destule filme americane in care personajele sunt oameni cat se poate de simpli, si chiar asa sunt in realitate. Cred ca ar trebui sa incep cu domnul Rosappepe, fostul ambasador al Statelor Unite la Bucuresti. Este un tip minunat: gesturi largi, vorbeste tare si convingator. Departe de protocolul care ar trebui sa existe. Foarte prietenos desi nu trebuie sa para prietenos pentru ca functia nu-i permite. Exact acelasi tip de om l-am gasit peste tot in America. In Freeport, un orasel de 26.800 de locuitori, o bunicuta sprintena ne-a cadorisit cu o multime de chestii, ne-a invitat la ferma sa si la restaurant, in San Francisco la un post de radio chinezesc, o chinezoaica foc de frumoasa ne-a primit si ne-a aratat tot ce am vrut. Ma uitam la turistii din cele doua parcuri nationale pe care le-am vizitat. Mimica, gestica, aratau lipsa lor de griji dar si implicarea in tot ceea ce faceau: inspirau, fotografiau, expirau, se suiau in masina si-si continuau drumul. Fiecare este multumit pentru ca stie ca are locul de munca pe care il merita, pentru care au invatat si dupa care ia banii. Nu este multumit de ceea face? Mai face o scoala. Sunt si foarte multi americani care isi doresc multi bani. Acestia isi schimba locul de munca si pentru 10 dolari pe luna in plus la salariu. Diferenta dintre ei si noi este ca ai unde sa muncesti. Peste tot sunt locuri de munca. Fiecare isi gaseste locul de munca pe care si-l doreste si pentru care este pregatit bineinteles. Acum sa nu care cumva sa va imaginati ca munca fizica exista. Un hamal nu ridica nimic de fapt. Cu ajutorul utilajelor ridica pe carucior, cu motor evident, ce are de carat. La descarcare foloseste un dispozitiv de descarcare. Un surub sau o piulita se strang intotdeauna cu un dispozitiv automat. Doar le potrivesti si apesi pe buton. Americanul isi pretuieste munca. Stie ca o vinde si ia bani pentru a trai. Nu lucreaza “pe nimic” pentru ca nu-si permite. Daca are nevoie de mult mai multi bani decat castiga isi mai ia un job. Se spune ca sunt americani care au trei job-uri. Asa o fi. Dar trebuie sa stiti ca pot exista job-uri cu 1/4 de program sau 1/2 de program. Si tot job-uri se numesc. Si banutu’ se aduna …
HOTELUL
Inseamna altceva decat asa cum il stim noi. Conceptia americana este ca la hotel sa te simti ca acasa. Acasa ai bucatarie? Si la hotel ai bucatarie cu tot ce-ti trebuie in ea: microunde, aragaz, toaster, cafetiera, tacamuri, farfurii, pahare, cratiti, frigider, uneori si masina de spalat vase, tot ce inseamna detergent de curatat, carpe. La baie de asemenea: tot ce ai acasa ai si la hotel (oricum termenul de acasa in Romania inseamna asa de putin fata de State ). Camera de hotel este imensa. Intotdeauna are un birou pe care sa scrii, cu posibilitatea de conectare la internet. Are o masa pentru mancat (nimic nu este ingesuit). Patul single e mai mare decat patul dublu de la noi iar salteaua este nemaipomenita. Cred ca va imaginati ca nu se concepe hotel fara televizor, radio si telefon. In Frisco am avut o camera care avea trei telefoane: la pat, la birou si la toaleta. La hotelul din Pittsburg am avut vreo 100 de canale tv. In toate hotelurile de fapt sunt multe canale tv, unele chiar platite (HBO). Bineinteles ca am stat si in moteluri. Dar ce moteluri! Cel din Boulder este fantastic. Cum intrii in motel, imediat pe dreapta ai intrarea in restaurant si receptia, dupa care se trece intr-o sala mare, aproximativ cincizeci de metri pe cincizeci de metri cu o inaltime de peste douazeci de metri, care adaposteste o piscina in mijloc iar de jur imprejur este vegetatie luxurianta, si asta in situatia in care Boulderul este la poalele muntilor Stancosi si este destul de frig. De jur imprejurul piscinei sunt camerele, la parter si etaj. Si totul de un lux … Bineinteles ca marimea camerelor este aceeasi si nimic din confortul unui hotel nu lipseste, mai putin bucataria. Servirea este de mentionat. Zilnic se face curatenie peste tot, zilnic se schimba prosoapele, se completeza sapunurile, sampoanele. Micul dejun intra in pret. Este de tipul bufet suedez. Mananci cat poti. Va dati seama ca noi mancam dimineata si mai mancam odata la 7 seara si totul era OK. Un hotel m-a impresionat in mod deosebit: cel din Pittsburg. Coborai din masina si intrai la un fel de receptie, unde era cineva care te ajuta daca aveai nevoie de ceva. Urcai cu liftul trei etaje, care corespundeau cu parcarea si abia atunci ajungeai la receptia propriu-zisa. Care nu era prea mare. In fata receptiei erau cateva mese unde se serveau micul dejun si cina, care intrau in pret. Acest mic bufet avea iesire pe o terasa superba de unde aveai o priveliste minunata. Am uitat sa va descriu un lucru: cheia de la usa! Nici o usa de hotel nu are o cheie asa cum o stim noi. Cheia de la usa este de fapt o cartela magnetica care se introduce intr-un lacas special dotat cu un cip de recunoastere a codului magnetic si care comanda deschiderea usii. In fiecare hotel lifturile sunt astfel construite incat sa fie folosite usor si de handicapati.
HANDICAPATII
Sa va spun sincer, nu as fi scris despre handicapatii din Statele Unite daca cineva nu-mi atragea atentia (in mod negativ). Era prima zi cand ieseam in oras de la intoarcerea din State, ma intalnisem cu o prietena careia ii povesteam in mare cam pe unde am fost. La un moment dat, un comunist imputit cu pretentii de mare om de afaceri cu maniere elegante, imbracat cu eternul costum demodat de activist (asta si fusese de fapt) se baga in seama: -”Ce mai faceti?” Eu baiat elegant si putin laudaros raspund:-“Tocmai povesteam ce am facut in State”. La care el pe un ton agresiv:-“ Sa vedeti ce copii frumosi avem noi aici in Romania! Cei de afara stiu numai de handicapatii care pana la urma nu au nimic!” Daca va intereseaza, am sa va povestesc eu ce inseamna sa fi handicapat acolo, incepand prin a va spune ca nu exista colt de strada care sa nu aiba facilitatea de a cobora un carucior de handicapat, ca orice cladire cu destinatie publica are parcare, usi, lifturi, wc-uri adaptate pentru handicapati, ca daca parchezi pe un loc destinat masinilor de / sau pentru handicapati iei o amenda de te ustura la punga, ca nu exista autobuz care sa nu aiba o platforma lift pentru acesti oropsiti de soarta. Mai vroiam sa amintesc despre serviciile de care beneficiaza batranii si handicapatii in aeroporturi (masinute electrice si carucioare cu servant). Am vazut un om paralizat complet care a iesit dintr-un bilding si isi pilota caruciorul electric cu un joystick in gura, indreptandu-se spre casa. Dar cum poti sa raspunzi unui astfel de specimen (de fapt el fiind o persoana cu mari handicapuri) decat sa-i intorci spatele si sa-l injuri in gind: “Tampitule, calcati-as neuronul cu bocancu’ ca si din cauza ta suntem asa cum suntem!” Imi cer scuze pentru concluzia pe care tocmai am scris-o, dar realitatea este ca din cauza unor astfel oameni care nu au capacitatea de a accepta adevarul, care se bazeaza pe un sistem relational de dinainte de Carnavalul din ‘89, care au fost indoctrinati si care au indoctrinat la randul lor, care acum te agreseaza cu pozitia castigata prin frauda, pile si relatii, care se afla sub protectia nu stiu carui politician imbracat in haine de democrat dar care pe dedesubt este putred de doctrina comunisto-nationalisto-antisemita, suntem in lumea a treia.
INDUSTRIA
Nu sunt eu in masura sa vorbesc despre industria americana. Dar am mers pe ici, pe colo si am constatat una, alta… In mod normal iti dai seama daca o fabrica functioneaza dupa cosurile care fumega sau nu sau dupa masinile din parcarea de la poarta. Cosuri fumegande nu am vazut. Iar masini la portile fabricilor erau, dar numai in fata catorva. Am trecut de exemplu pe langa o fabrica de anvelope. Nu functiona. Am trecut pe langa o fabrica de ciment. Nu functiona. Am trecut pe langa bildinguri imense care erau in afara oricarei localitati, care erau companii in care se lucreaza numai la birouri, acolo se lucra. Am trecut si pe langa o fabrica de automobile. Se lucra. Daca nu scria, va spun drept ca nu-mi dadeam seama ca acolo se producea ceva. Credeam ca sunt spatii de depozitare sau cu totul si cu totul altceva. Colegul Poliopol a cerut sa viziteze o mina (cu radio si televiziune in Petrosani si in spate cu multi ani de munca in minerit va dati seama ca omul era curios). Si am fost la o mina transformata in muzeu. Ni s-a explicat ca nu prea mai sunt mine in stare de exploatare in Statele Unite. Atunci eu am intrebat: -“Dar siderurgie mai exista?” Si mi s-a raspuns ca foarte putine otelarii mai functioneaza. Normal ar fi trebuit sa intreb dar de unde au atunci otelul? Oricum depaseam spectrul de cunostinte al interlocutorilor asa ca nu am mai pus-o, cunoscand raspunsul - din import. Este clar ca multe domenii ale economiei au fost abandonate definitiv pentru ca nu mai sunt rentabile, pentru ca sunt energofage sau sunt poluante. Am incercat sa punem intrebari despre reconversia profesionala dar reamintesc ca interlocutorii erau specializati in minerit (de fapt un fel de istoria mineritului pentru turisti) nu in altceva. Cand am fost la Yosemite, erau o multime de indieni si asiatici care chipurile faceau iesiri turistice (asa se numesc acolo) si despre care ni s-a spus ca in mod sigur erau angajatii din Silicon Valley. Pot sa va spun ca foarte rar am auzit in acea zi vorbindu-se engleza. M-a frapat faptul ca se bucurau asa de mult de orice-i inconjurau, ca se minunau la cel mai obisnuit copac. Presa spunea ca este din cauza stresului pentru ca este stresant sa muncesti, dar dupa cum stiti presa face parte dintre “gurile rele”.
AGRICULTURA
Nici la capitolul agricultura nu sunt expert dar locuind in Baragan am mai auzit de una, de alta. In State am fost la o ferma unde am avut voie sa ne bagam nasul unde vrem si sa intrebam orice. Era o ferma de 250 hectare de teren propietate personala. Pe langa acestia proprietarul mai luase in arenda inca 200 de hectare de pe urma caruia beneficia de 50% din productie, restul revenind proprietarului de drept. Fermier sef era domnul Otte, om in varsta de aproape saptezeci de ani, pe care bineinteles ca nu ii arata, de origine germana - precizare obligatorie - nascut in casa in care locuia si acum, care avea o nevasta de 64 de ani (pe care bineinteles nici ea nu ii arata) si care avea grija de casa. Familia Otte avea trei baieti: doi casatoriti si plecati cu familiile in alte state iar al treilea, mijlociul de 46 de ani, necasatorit si ramas la ferma. Cei doi barbati lucrau cele 450 de hectare singuri, fara nici un ajutor. In curte erau cateva acareturi, doua tractoare mari si unul mic si vechi de aproape 20 de ani. Mai erau doua silozuri circulare (diametru in jur de 20 de metri si inalte de alti 20 de metri ). Cultivau numai porumb, neirigat, folosind ingrasaminte, ierbicide, insecticide si fungicide din cand in cand. Productia era de 4500-5000 kg porumb boabe la hectar. Singurul ajutor era de fapt la recolta cand se inchiriau cateva combine. Am uitat sa va spun ca zona este pe paralela de 45 si are o clima continentala. Am ramas uimit si am intrebat care le era profitul. Prima data am inteles ca nu-i multumea fiind prea multa munca pentru bani asa de putini, ca nu mai renteaza sa faci agricultura in Statele Unite … bla, bla, bla … Si am intrebat mai departe daca exista un profit cat de cat scazand cheltuielile din incasari. Am aflat astfel ca porumbul daca nu au cui sa-l vanda il cumpara statul ca subventia de la stat este de 40% din valoarea marfii si ca la fiecare 31 decembrie subventia este varsata in cont. Si ca la fiecare 30 aprilie impozitul de 30% trebuie platit. Si acum sunt mirat. Macar atat putem invata de la americani. Chiar nu are rost sa facem comentarii atat timp cat o mare parte din pamant se mai afla inca in propietatea acestui stat al nimanui si nu in propietatea privata, de drept.
COMERTUL
Oftez! Prisma, Dorally etc. Nu exista acest concept de en-gross-uri. Metro s-ar putea compara dar ar fi probabil in epoca primitiva a supermarketurilor americane. Mii de metri patrati cu aproape tot ce-ti trebuie: imbracaminte, incaltaminte, orice produs care-ti trebuie in casa, electrice, electronice. Orice in orice cantitate. E ceva de nedescris! De remarcat ca preturile in metropole sunt cu 20-40% mai mari decat in rest. K Mart, Valmart, Staples sunt retele de supermarketuri. Le-am gasit si in acel mic oras de 26.800 de locuitori plus cati or mai fi fost prin imprejurimi. Ia imaginati-va un monstru de magazin care vinde numai birotica. Nici in Bucuresti nu am vazut, dar la Freeport era. In general acestea sunt amplasate la marginea localitatilor. Si sunt multe. Iar multe sunt specializate. Tot in aceeasi zona sunt si parking-urile de unde poti cumpara masini noi sau folosite. Dar sa va povestesc despre magazinele de metropola. Toate sunt specializate. Nu stiu ce firma de moda italiana: o hanie de magazin. Reprezentanta Ferrari: un showroom de proportii. H&B, probabil cel mai serios magazin de foto si video din lume, amplast in Manhattan, are mii de metri patrati pe cele doua doua nivele ale sale. Ce este pitoresc este faptul ca aproape toti vanzatorii sunt evrei religiosi ortodocsi, cu zulufi atarnand si chei si cu chestia aia care o poarta toti cei din religia mozaica pe cap. Toti de o seriozitate pe care nu am mai vazut-o in America. Aici a fost singurul loc unde mi s-a raspuns la toate intrebarile puse in legatura cu produsul cumparat de catre un singur vanzator. Aici am vazut organizare si mercendising adevarate. In orice mare magazin unde intri si pui intrebari tehnice vanzatorului in mod sigur acesta nu stie sa raspunda; ori cheama un altul specializat sa raspunda la acest tip de intrebari ori consulta cartea tehnica a produsului. Am intrat in cel mai mare magazin de muzica din lume. Am stat 5 ore pentru ca aveam o anumita suma de bani si era ziua cu reducere de 30%. Un CD variaza intre 11 si 20 de dolari in mod normal. Dar mai gasesti si solduri la 4-8 dolari. Sute de metri de standuri cu tot ce exista in materie de muzica. Muzica catalogata si asezata ca atare, pe tipuri de suporturi (casete si vinyl, mai putin, CD-uri, videocasete si VCD-uri), pe tipuri (clasica, jazz, religioasa, blues, rock & pop). Aici chiar ca am innebunit. Despre comertul de dugheana putem vorbi in zonele turistice. China Town din San Francisco este o aglomerare de dughene orientale (a se citi imputite) de 5 pe 10 strazi, unde se vinde si se cumpara orice in urma unei negocieri la sange. Bineinteles ca acolo sunt numai chinezi si turisti, dar mai intri si in cate un magazin care este patronat de cate un latin, in care lucreaza latini. De cum intri incepe ceremonialul oricarei vanzari balcano-orientale. De fapt este o hartuire. “Nu vrei asta? A! Ai deja! Dar uite, la ceea ce ai poti sa atasezi asta. Atat face!”; ”Nu-mi trebuie!”; “Stai ca daca o cumperi acum, las pretul la jumatate!” Si deja ti se aprind beculetele: sa cumperi… sa nu cumperi…Si cumperi intr-un sfarsit nu numai ce ti s-a oferit prima data ci inca multe alte lucruri. Aici am simtit Europa si Orientul. Parca s-a strigat adunarea la culori si culorile din toata lumea si-au trimis reprezentantele insotite de fel de fel de mirosuri si sunete. Aici a fost singurul loc din America unde am fost agresat. De fapt mi-au fost agresate simturile. Aici m-am facut de cacao! Sincer imi doream asa de mult o camera video digitala si nu aveam bani. UNCHIUL TOM care stie la perfectie San Francisco, m-a indrumat la un magazin care daduse faliment intre timp. Asa ca m-am orientat catre altul. Am pus ochii pe o camera Sony. Dar vanzatorul tot vroia sa-mi bage pe gat un JVC mult mai scump. Si uite asa am negociat cu el timp de doua ore camera cu cinci casete, cu aparatoarea lentilei, cu trepied, cu gentuta, la un pret corespunzator de 700 dolari, cu 50 de dolari mai putin decat pretul initial al camerei fara accesorii si fara acte, adica fara taxe. Dar la un moment dat a aparut patronul care afland cum s-a facut negocierea a inceput sa faca scandal, nu a fost de acord, macar taxele sa le platim, i-am spus ca nu mai am bani si m-a dat afara din magazin. M-am simtit umilit. Atunci am simtit ce inseamna sa fi roman. Fara bani, cu chestia aia care nu-ti indica ca ai sarit calul … Naspa! Chiar am avut mustrari de constiinta ca am abuzat de timpul celor cu care eram, care pana la urma au fost si ei umiliti odata cu mine. Dar dimineata urmatoare mi-am zis: Dumnezeu nu a vrut sa am asa ceva si asa a fost pentru ca in New York parca ma astepta in raft la H&B un super aparat foto digital…
TURISMUL
Cred ca stiti cate ceva din istoria americana. Ati vazut destule filme in care pieile rosii luptau pana la moarte, George Washington facea si desfacea, americanii cucereau vestul salbatic, mafia se dezvolta si era infrinta, incepea si se termina cate un razboi, dar dolarul si dreptatea aveau intotdeauna rolul principal. Cu alte cuvinte stiti ca istoria acolo incepe acum 400-500 de ani si dolarul este motorul. Daca acum zece ani s-a intamplat ceva intr-un loc, azi acel loc este obiectiv turistic. Daca o firma fiinteaza de 10 ani, deja este o firma cu traditie si trebuie sa scrie pe tot ceea ce este in legatura cu ea. “Since 1991”.Asa ca tot ce are o vechime mai mare de un secol este foarte pretuit. Daca un loc nu are o istorie glorioasa, aceasta tot exista. Eram in Freeport, un orasel din mijlocul Americii unde in mod sigur nu s-a intamplat nimic de pe vremea cand albii se luptau cu pieile rosii. Ei bine, … acolo era un monument mare in amintirea mortilor din nu stiu care razboi, care evident nu avea nici o legatura cu acea zona (probabil ca totusi cativa localnici murisera in acel razboi). Cheiul si portul din Chicago de pe malul lacului Michigan are deja incarcatura istorica: multe marfuri tranzitasera pe acolo in decursul anilor. Si cum industria turistica functioneaza: va dati seama ce de investitii se facusera si totul era nemaipomenit de frumos. La fel si in San Francisco. Dar acolo mai este ceva: docul 39. Niste foci (lei de mare) s-au aciuiat in 1993 in timpul iernii. Cineva a constatat ca acestea atrag turistii asa ca a montat niste pontoane, a facut ceva publicitate si din acel moment acel loc a devenit atractie mare turistica. Am mai fost si in California in parcul national Yosemite, unde lucrurile s-au desfasurat identic ca in “Rocky Mountains National Park”. Dar acolo exista si cascada “Valul Miresei” care are o parcare imensa unde turistii opresc si merg pe o alee asfaltata pana sub cascada in cazul in care vor sa fie stropiti. Sa fiti convinsi ca peisajul este fantastic. Chiar colegul Poliopol glumea: de ce Emil Constantinescu cand a fost in America nu a fost dus acolo sa vada formatiunile geologice? Industria turismului functioneaza asa de bine incat te minunezi de inventivitatea celor care o promoveaza. La un moment dat in Frisco am dat peste un magazin si o carciuma specializate care se numeau “Bubba & Gump” unde erau televizoare mari unde rula cap coada non stop Forest Gump si de unde puteai sa-ti cumperi fel de fel de suveniruri legate de filmul Forest Gump. Era mai plin decat multe carciumi pe care le-am vazut iar magazinul se golea aproape la sfarsitul zilei.
MASS MEDIA
Incerc sa vorbesc cat de cat neprofesional cand povestesc despre media (doar am fost pe o bursa de management media acolo si nu vreau sa intoxic pe nimeni … iar informatiile profesionale incep sa coste…) Schimbarea fusului orar m-a ajutat sa dorm cateva ore pe zi. Noaptea (care corespunde cu ziua de acasa) bineinteles ca nu aveam somn si ma uitam la cele cateva zeci de programe tv sau ascultam radioul care prindea si el cateva zeci de programe. Am tot vazut eu ca erau cam un sfert din programele radio sau tv care nu aveau reclama dar m-am gandit ca este imposibil asa ceva si ca aceasta era rara si scumpa si nu am prins-o eu. Era adevarat ca aceste posturi nu erau chiar cele mai atractive dar nu mi-a trecut prin cap ca nu ar avea deloc reclama. Cei de la FCC (C.N.A.-ul lor) au zis ei ceva de niste posturi de genul asta insa noi nu am inteles exact despre ce era vorba. Am inteles ca nu exista media care sa apartina statului, ca de fapt singurele posturi care functioneaza pe banii statului federal sunt Vocea Americii si Radio Europa Libera - Radio Libertatea. Am fost in Freeport si Boulder la radiouri comerciale, dar la Boulder am dat si peste o televiziune care apartinea de primarie. Este adevarat ca nu emitea in eter ci numai prin reteaua de cablu (concesionata de primarie unei societati private care avea obligatia sa mentina un canal alocat unui studio de televiziune care transmitea in direct toate sedintele Consiliului Municipal, ale Consiliului Scolar sau mai stiu eu carei activitati de interes comunitar). De fapt acest studio de televiziune, care era destul de bine echipat, traia din banii Primariei adica banii comunitatii, in consecinta se numea post public. De mentionat ca ceea ce nu se transmite in eter nu are nici o obligatie fata de FCC. Dar acesta era exemplul atipic, pentru ca nu am mai intalnit asa ceva. In San Francisco am ajuns la un post de radio din Berkley. Acolo ne-a primit un tip destul de tinerel care a inceput prezentarea prin a sublinia ca respectivul post de radio este un post public, cu orientare de stanga. “Hopaa!” ne-am zis. Taci ca e interesant cu toate ca primul impuls a fost sa ma ridic si sa plec, gandind ca cei care au initiat acesta intalnire innebunisera si uitati asa am aflat ca post public de fapt in State este o companie nonprofit (din acelea despre care am povestit mai inainte), ca veniturile la un astfel de post erau aduse de cateva campanii anuale care sunau cam asa: “Noi suntem postul de radio pe care il ascultati, care nu va da reclama, care realizeaza programele care va intereseaza si va reprezinta. Pentru asta trebuie sa ne dati bani, pentru ca si in viitor sa va servim cum v-am servit pana acum!” Si uite asa acest post de radio exista. Am intrebat ce inseamna “de stanga” de fapt pentru ei. Stanga nu are nici un inteles acolo. Nu inseamna comunism, nici macar socialism, inseamna pur si simpu ideea de antirazboi, antiimperialism american si bla bla bla-uri de genul asta. Acum nu cred ca nu stia respectivul ce reprezinta de fapt postul respectiv de radio in istoria zonei. Posibil sa nu se fi gandit ca cel putin eu, destul de cunoscator in ale fenomenelor beat, hippie si power-flower, chiar citisem despre acel post de unde incepusera miscarile respective pe coasta de vest sau miscarile studentesti anti-Vietnam din Berkley. Peste doua zile am mai intrat o data in acel post si am realizat istoria incarcata de acolo. Bineinteles ca am mai fost si in alte posturi publice de radio si televiziune care aveau cifre de afaceri foarte mari, care erau bine echipate si care aveau audienta buna. Am realizat ca acestea reprezinta autoapararea societatii de comercial, partea “intelectuala” a mediei, partea “culturala”. Spectacolul il gasesti peste tot in media cu profit: spectacolul sportiv, spectacolul bucatarelii, spectacolul reparatului casei sau masinii, spectacolul stirilor, filmul artistic, talk-show-ul. Totul este pur comercial. De ce isi petrec americanii asa mult din timpul lor liber in fata televizorului? Din acelasi motiv pentru care am stat si eu. Reclamele sunt frumoase! Ca daca nu ar fi, ai face criza de nervi uitandu-te la ceva care te intereseaza si care este intrerupt foarte des de reclame. La fel si la radio! Am ramas impresionat de creativitatea debordanta a celor care fac reclama. Am vazut Matrix, Blade sau “Ce gandesc femeile”, adica filme de ultima generatie care poate mai rulau inca in cinematografe. Rulau toate serialele de succes care au fost vazute si de noi, gen Dallas sau MASH sau Seinfeld. Exista programe tv care prezinta 24 din 24 programe de teleshoping (infomercials) si sunt facute asa de bine ca nu te mai deslipesti de ele. Exista programe “pay”. HBO de exemplu sunt de fapt 7 programe. Dar am mai intalnit si un fel de programe de videoteca. Ai un site care-ti spune: “Ce vrei sa faci? Vrei sa vezi un film nou? Sa vezi un film pentru adulti? (adica ceva sexi?) Sau sa te joci mai stiu eu ce joc?” Cu telecomanda sus-jos misti un cursor si dai OK. Si atunci esti anuntat ca ai de platit intre 10 si 20 de dolari. Mai esti intrebat inca o data daca esti hotarat, zici da, te anunta ca peste doua minute incepe filmul, astepti si in prima secunda de cand a inceput filmul se transfera banii din contul tau in contul lor. Am mai intalnit un serviciu gratuit de mail. Scriai adresa de mail pe ecranul tv, scriai textul (totul din telecomanda) si apoi trimiteai mailul. Dar mai sunt o multime de programe. Cele de muzica: MTV-ul de acolo este cu totul si cu totul altceva; mai mult pentru pusti si negri (sau afro-americani cum este “politicaly corect”); VH1 este un program pentru albii peste 30 de ani unde se asculta si se vede rock’n’roll (chiar este un program de bun gust); CMT nu poate fi altfel pentru ca muzica country este aceeasi (adica americana), Bjazz la fel (si numai cu jazz beton)… Bineinteles ca Discovery si Animal Planet sunt la fel sau Cartoon Network. Exista chiar un post de televiziune Weather Chanel care transmite 24 din 24 vremea. Dar radioul care se face acolo este complet diferit. Fiecare post are o audienta foarte clara. Vrei blues, ai radio numai cu blues; vrei jazz, ai mai multe radiouri numai cu jazz; esti chinez, ai radio in limba chineza (am fost la unul care emitea pe frecvente inchiriate de la alte posturi de radio si emitea pe o frecventa in cantoneza si pe alta in mandarina); vrei stiri, ai nu stiu cate posturi de stiri nationale, locale, sportive sau de trafic. Esti negru, ai de unde alege muzica, talk-show-rile; esti alb, asemenea. Cele mai multe posturi insa sunt cu rock’n’roll, adica cu cea mai buna muzica, cu unul-doua programe de drivetime si cam atat. Sa tot asculti … Sunt convins ca ati auzit de Howard Stern. Chiar si FCC ne-a spus ca postul la care lucreaza el a fost amendat de nu stiu cate ori din cauza obscenitatilor care se spun in show-ul lui. Statia prefera sa plateasca amenzi nenumarate pentru ca banii care se incaseaza pe reclama sunt de cateva ori mai multi decat amenda, ca se preia pe foarte multe statii de radio locale, ca exista chiar si un post de televiziune care da in reluare fiecare show inregistrat. Am vazut si eu cateva ( bineinteles dupa 12 noaptea ) si chiar mi-a placut. Oricum auzi mult mai multe oribilitati in muzica care se asculta in Romania (vezi manelele si dance) decat auzi acolo (cum se spunea ceva obscen … “piu”!). In fiecare dimineata primeam si ziarele. Si ele sunt cu totul altfel. Un lucru trebuie spus: in ziarele lor nu vezi tate sau mai stiu eu ce aparitii de pe primele pagini de pe la noi; sunt foarte, foarte serioase. Stirile americane in general sunt stiri serioase. Nu am auzit vreo stire despre violuri, talharii sau cu vreo gaina care a nascut pui vii. Acolo era in toi “criza energetica” prin care trec Statele Unite (galonul de benzina, adica 5,2 litri, crescuse cu 90 de centi). McVie nu a fost judecat corect deoarece apararea nu a avut un dosar care se radacise si nu era corect ca sa existe vicii de procedura; asta in situatia in care acest McVie era oricum condamnat la moarte pentru ca aruncase in aer o cladire in 1995 si murisera foarte multi copii si mame (faze lacrimogene care prind). Sau nu stiu care senator american isi daduse demisia din partidul republican (motivatia sa a fost ca alegatorii facusera presiuni asupra sa pentru ca partidul republican, aflat la putere, nu protejase in nu stiu ce problema statul pe care il reprezenta senatorul) si aceasta provocase un dezechilibru mare in senat, democratii devenind majoritari. Majoritatea stirilor erau stiri sportive sau meteo. Dupa cateva saptamani in care am vazut tot felul de talk-show-uri am vazut cine pe cine copie: Calinescu pe Jay Leno, Tuca pe … Fiecare show-man roman este o copie proasta a cuiva de acolo. Un lucru pot sa-l spun cu mana pe inima: IN ROMANIA NU EXISTA JURNALISTI CU COAIE! (bip) Sa spuna in State vreun politician vreo gogorita…a doua zi este desfiintat (cu bun simt si la modul serios) de toata presa. Sa promita vreun politician ceva fara acoperire si sa nu duca la indeplinire ceea ce a promis? Jurnalistii l-ar termina astfel incat nu ar mai fi ales a doua oara. Acolo nu exista cuvinte aruncate in vant, gulgute, prostie care sa nu fie sanctionate drastic. La o zi dupa ce m-am intors acasa, era Nea Prim-ministrul era la tv si a fost intrebat ce s-a intamplat cu impozitul pe venitul global de nu se aplica, la care el zice ca anul acesta este “ceva experimental”! Bravo nene am zis frecandu-mi palmele ca a zis-o rau tare si am asteptat sa-l inghesuie jurnalistii lui peste. Dar puisorii ori nu stiu pe ce lume traiesc ori au fost platiti sa nu-i faca greutati lui Nenea Prim-ministru. Daca o lege care stabileste clar ce sa se intample si cum sa se intample cu impozitul pe venitul global, pentru care guvernul a cheltuit o multime de bani - ia ghiciti ai cui? - pe publicitate si informarea cetateanului, sa fie un experiment? Mai tovarasi si pretini, or fi unii cretini dar nu sunt chiar toti! Cred ca va imaginati ca daca acest scenariu s-ar intampla acolo ar iesi flacari din gura si penita jurnalistilor. Iata o alta explicatie la intrebarea de ce merge America inainte.
INTERNETUL
Bineinteles ca nu putea fi altfel! Si acesta este diferit fata de ce cunoastem noi. De fapt exista foarte multe Mac-uri ! Am incercat sa intru sa-mi citesc email-urile de pe Mac-ul Unchiului Tom. Acesta fiind conectat la internet prin AOL, care are altfel de broser de web, nu am reusit sa citesc mesajele din tara pana nu am dat de un PC. Peste tot am avut acces la net dar conditia pe care nu o indeplineam era ca nu posedam un laptop. Dupa cum spuneam mai sus, fiecare camera de hotel sau motel in care am stat avea posibilitatea de conectare la net. Chiar pe drumul dintre Chicago si Freeport am oprit la un McDonnald’s care avea un computer conectat la net la un tarif de un dolar 10 minute. Bineinteles ca am mai gasit computere in diferite benzinarii. Am avut la motelul din San Francisco posibilitatea sa-mi consult mail-ul de la un PC din receptie. Mi-am dorit sa cumpar o camera video sau foto; bineinteles ca am consultat prima data oferta de pe net. Si am gasit fel de fel de chestii interesante. Nu am putut cumpara de pe net deoarece itineranti fiind nu aveam unde sa primim un colet cu ceea ce cumparam. Partea atractiva este ca in 4-5 state comertul pe net nu are taxe, dar daca cumperi din alt stat platesti taxele din statul in care te afli. In mod normal, cetateanul ar trebui sa declare ca a cumparat ceva de 100 de dolari si sa dea statului respectiv 5 dolari dar fiind greu de controlat cetateanul respectiv nu o face. Cred ca va dati seama cu cat i-ar spori cifra vanzarilor unui comerciant daca ar vinde fara TVA (echivalentul taxelor despre care povesteam). Oricum ideal este sa vinzi fara sa ai magazin cu chirie scumpa, fara sa ai vanzatori care cu salarii. Comertul electronic este asa de dezvoltat incat multi americani isi fac cumparaturile de acasa din fotoliu; cumparaturile importante, tot ceea ce trece de 100 de dolari, este rentabil sa cumperi de pe net. M-a impresionat faptul ca acolo mai toate casele sunt conectate la net. Bunicuta de la ferma de langa Freeport avea chiar hobi internetul, familia Fotino (pensionarii in Boulder) citeau presa romaneasca zilnic de pe net. Pe toate cartile de vizita este sigur trecuta casuta postala electonica a fiecaruia. Iar internetul nu este asa de prost calitativ ca la noi. Daca la hotel mergea cu o rata de aproximativ 50 bps (ceea ce in Romania se considera calitate), acasa UNCHIUL TOM spunea ca firma provider nu este multumita cu T1 si va pune T3 (ceea ce in Romania este un vis pentru multi pentru ca abonamentul este de sute de dolari si aparatura depaseste si ea 1000 de dolari). De fapt in Statele Unite nu exista provideri de internet in sensul pe care il intelegem noi. Acolo se vinde “Pachet Integrat de Tele-comunicatii”, adica linie telefonica, internet si televiziune prin cablu. Nu ma pricep prea mult la tehnica dar ei demonstreaza ca se poate sa-ti intre un fir in casa care sa le aiba pe toate. Si noi cascam gura la mai stiu eu ce documentar de pe Discovery in care vreun specialist povesteste despre televiziunea interactiva. Va povesteam ca eu am avut asa ceva in hotelul din San Francisco! A! ca nu era televiziune digitala cu nu stiu ce parametri ci era un hibrid si asta-i adevarat. In general am observat ca cine avea nevoie de vreo informatie apela imediat la internet. Imaginati-va ca UNCHIUL TOM intra pe un site specializat, spunea unde se afla si unde vrea sa ajunga si informatia ii venea cam asa: harta cu traseul sunt astea iar miscarile care trebuie sa le faci sunt: mergi pe autostrada 54W, faci stanga pe 21N si asa mai departe. Poate povestirea asta se putea scoate la imprimanta si va dati seama ca era destul de greu sa te ratacesti cu asemenea informatii.
RASELE ( SAU SOCIETATEA AMERICANA III )
Cand ajungi acolo si constati ca negrii sunt cu negrii si albii cu albii, ca puritanii chiar tin la chestia cu rasele, te minunezi. Dar este doar o impresie! “Politicaly corect” este prezenta peste tot. Negrul nu mai este negru. Este afro-american! Impresia pe care o am este ca se exagereaza atata timp cat negrii intre ei se adreseaza cu o expresie care ar putea fi tradusa “frate negru” si nu “frate afro-american”. Exista clar aceasta segregare dar daca cineva o numeste segregare rasiala este rau intentionat. Este o segregare culturala. Imaginati-va ca in Statele Unite traiesc oameni care apartin tuturor popoarelor lumii. Fiecare om are apartenenta la un grup cultural sau subcultural, la care tine mai mult sau mai putin. Primarul din Freeport a tinut sa precizeze ca este neamt la origine, fermierul de la ferma la care am fost a tinut sa-si precizeze apartenenta culturala. Se pare ca fiecare popor are o anumita cultura, o anumita conceptie despre viata. Toata lumea stie ca neamtul are inclinatie catre tehnica si catre munca. Toata lumea stie ca japonezul moare la locul de munca muncind, ca africanul (oricare ar fi el) nu munceste, ca arabul asisderea, ca englezul tine foarte mult la tabieturile lui, ca evreul se pricepe la comert si la bani, ca irlandezul se aprinde repede din orice, ca latinul trebuie sa petreaca cu prietenii sau ca rusul este betiv. Conform spuselor lui Gustav LeBon (parintele sociologiei) acesti oameni isi pastreaza obiceiurile oriunde ar fi pentru ca asupra lor exista o ampreta, LeBon numind-o “sufletul neamului” care se afla in fiecare din noi. Acesti oameni ajunsi in America isi cauta semenii care gandesc la fel, care au aceeasi scara a valorilor si interactioneaza formand un grup care are apartenenta la o anumita cultura. Aceste grupuri (sa le numim subculte dupa Tofler) sunt formate totusi din membrii natiunii americane. Natiunea americana are o scara a valorilor care in general a rezultat din cultura europeana la care s-a adaugat valorizarea facuta de bogatie. WASP adica americanul arian, white, anglo-saxon, protestant, iata cine a impus scara valorilor! Dar conceptul WASP este valabil numai acolo! Si atunci normalitatea natiunii americane este ca un negru care apartine unui fel de viata care nu indeplineste cerintele societatii americane cu valori general acceptate, care recunoste alte valori de fapt, sa nu fie acceptat de alte grupuri culturale in care cerintele societatii americane cu valori general acceptate sunt obligatorii. Asa cum un milionar in zeci de milioane nu poate fi acceptat de grupul milionarilor in sute de milioane. Mai exista si buna functionare a grupului cu o anumita apartenenta culturala. De ce componentii grupurilor culturale precum evreii, chinezii, baptistii, hipiotii se ajuta intre ei? Pentru ca una din valorile in care cred este onoarea de a-l ajuta pe cel care impartaseste aceleasi valori ca si tine. De ce nu poti patrunde in grupul respectiv? Pentru ca este foarte greu sa-i impartasesti sincer ideile si sa crezi in valorile unui grup. Este foarte greu sa capeti increderea unui om sau a unui grup mai mare de oameni. Daca tot ne-am legat de negri, sa continuam cu ei. Un negru care intelege ca trebuie sa invete, sa faca o universitate si care isi construieste o cariera astfel incat sa aiba cat mai multi bani, va ajunge in pozitia pe care si-a propus-o fara nici o dificultate atata timp cat recunoaste scara valorilor din societate. Si exemplul cel mai convingator il reprezinta seful Departamentului de Stat, Generalul Collin Powel. Cati asiatici nu sunt in top-managementul bancilor sau a celor mai renumite firme? De fapt nu exista in societatea americana decat barierele false, autoimpuse ale apartenentei individului la un anumit grup de catre o anumita cultura sau subcultura.
BUGETARII
Nu exista aceasta notiune in America. Exista numai oameni care sunt platiti din taxe pentru ca societatea sa functioneze. Cetateanul american are innascut acest adevar care a aparut ca o necesitate in foarte scurt timp, istoriceste vorbind. Nu are rost sa spun povesti cu cowboy, indieni, pistolari si hoti de trenuri. Din 1500 de cand au inceput europenii sa ajunga pe continent si pana in 1900 si ceva este un timp foarte scurt. Oamenii se strangeau cateva zeci, formau o localitate, numeau sau alegeau un primar si un serif. Oamenii au trait experienta anilor 1920-1930 cand mafia facea ceea ce dorea. S-a inteles repede ca o comunitate trebuie sa fie servita de niste angajati platiti din banii ei. Acum un angajat al autoritatii care este platit din taxe este un servitor ar fiecarui cetatean. Un medic intr-un spital de stat de exemplu are o viata ingrozitoare (in comparatie cu medicii mioritici): “Eu platitor de asigurare, bolnav, sa nu fiu tratat ca atare?” “Eu cetatean care devin somer sa nu fiu tratat cum trebuie de catre angajatul de la fortele de munca?”(sa le zicem asa). “Eu care vreau o aprobare de la Primarie pentru a-mi dezvolta afacerea sa stau la cozi, sa ma plimb pe la nu stiu cate birouri si sa dau mita?” Intrebari care nu-si au rostul acolo. Nu esti tratat cum trebuie? Imediat faci plangere si cazul tau va fi rezolvat. Altceva nu trebuie spus … Este de prisos …
ROMANII DE ACOLO
De fapt ei nu mai sunt romani. Adica nu mai au mentalitatea traiano-decebalica: “De 2000 de ani suntem pe acest pamant si nici o hoarda barbara…” sau mentalitatea de miorita violata “Baciul … si cu … se vorbira … sa … c’are … mai multe!” Acolo nu ne intereseaza daca vecinul are sau nu are capre, sau daca le are nu le vedem pentru ca sunt in banca si de asta nu stim daca sunt mai grase sau nu. Romanii de acolo am auzit ca sunt cam bulangii (piu!). Nu au apartenenta la propriul popor in primul rand. Nu am avut decat doua contacte cu romanii acolo. Primul in Washinton: mergeam pe strada, comentam intamplarile din ziua respectiva si ne tot uitam dupa un taxi; din spate o voce feminina ne roaga “ Ma scuzati !” sa ne dam la o parte. Am schimbat cateva cuvinte cu respectiva domnisoara care era la o specializare la American University … un contact rece de maxim 5 minute. De al doilea contact mai tarziu! Am inteles ca mentalitatea romanilor care ajung acolo ar fi:
“A mai aparut un puisor pe aici! ( roman deabia venit ). Ia sa-l lasam sa se dea si el cu capul de pragul de sus sa faca buba pentru a invata si el cum am invatat si noi.”
Adevarul este ca acolo imi uram tara! Cand stiu cum este acasa si cat de bine este acolo ( incepand cu apa calda ) trebuie sa-mi dati dreptate si sa nu o luati ca o teribilitate. Cand stiu ( adica mi se pare ) cine ne conduce si cata nedreptate este acasa … Sincer imi face rau sa-mi amintesc de sentimentul care l-am avut acolo … A doua intalnire a fost cu o familie de romani care este in Statele Unite de peste 40 de ani ( cel putin asa am inteles ). Nu pierduse-ra nimic din nobletea romanului arian cu ciolan boieresc. Dumnealor nu prea intelegeau nimic din politica romaneasca, citind zilnic pe net ziarele din Romania si uitandu-se la programul de stiri al TVR1 ( program dat cu intarziere de cateva zile, este adevarat, dar acolo ce conteaza? ) Cred ca erau mai multi romani care stateau in Boulder, locul in care i-am intalnit pe membri familiei Fotino, pentru ca dumnealor se ocupau cu organizarea unui festival al romanilor in acel mic oras (250.000 de locuitori). Iar in minunatul pliant al festivalului de anul trecut, facut cu bun gust, erau informatii cat se poate de prietenoase: poporul roman s-a format …, regele Mihai a abdicat fortat de comunistii impusi de Moscova…, limba romana …, si romani faimosi au fost: Brancusi, Cioran, Coanda, Comaneci, Eliade, Enescu, Angela Gheorghiu, Hagi, Ionesco, Lipatti, Nastase, Palade, Zamfir. Apreciez in mod deosebit ceea ce fac acesti romani acolo prin aceasta promovare indirecta a Romaniei. Ei inca mai cred in steua norocoasa si viitorul luminos al tarii lor natale. ( si cand colo vai de steua noastra ). Dumnealor ne povesteau ca una din cele doua fete ( care sunt trecute de 30 de ani ) doreste sa se mute in Europa, nu am inteles de ce pentru ca era nascuta in Statele Unite, placandu-i foarte mult Grecia. Bineinteles ca nici nu intra in discutie sa se mute in Romania deoarece fusese si ramasese cu amintiri destul de neplacute. Un lucru este cert: si niste romani au preferat sa traiasca in Lumea Normala, construind-si o Romanie ideala in universul lor.
Romania vazuta de acolo
Iti vine sa versi! Cine? Tu stand acolo cu mana la ochi incercand sa vezi cat de departe este Romania! CE? Sa versi, sa vomiti! Unde sa versi? Pe toti politicienii care ne-au condus din 90 pana acum. Cand? Cand constati diferentele. Cum? Cu tot stomacul care a inghitit toate nemerniciile celor de sus! ( Au manipulat si manipuleza cu mare nerusinare 21 de milioane de romani ) De ce? Pentru ca le vedem din ce in ce mai mult hatrenia! ( o veche sintagma celebra ar zice: “S-au demascat! S-au demascat! )
In general eram intrebati: Were are you from? From Romania! O! Armenia! No, Romania, Europe! O! OK . Si cam atat !
Nu am amintit nici de Dracula, nici de Ceausescu, nici de Nadia Comaneci, nici de Ilie Nastase! Am considerat ca nu era cazul! Oricum pe americanul de rand nu-l intereseaza ce se intampla la 100 de mile mai incolo.
De Romania au auzit de fapt foarte putini! Am aflat ca bugetele la servicile de limba romana de la Vocea Americii si Radio Europa Libera se reduc la mai putin de jumatate. Am inteles ca mai toate bugetele care erau indreptate spre Romania au aceeasi soarta. Si am intrebat de ce. La care intotdeauna mi s-a raspuns cat se poate de diplomatic “Romania este o tara care a inaintat pe drumul democratiei!” se raspundea implacabil. Iar intrebarea “Dar pentru celelalte state fost comuniste se intampla la fel?” iar aceasta era o intrebare care nu avea un raspuns in fond ci numai in forma.
Si am mai intrebat de ce … Si intreband asa pe unul pe altul … concluzionez ca de fapt daca se stie despre Romania se cam stie tot. Si stie cine trebuie sa stie! Ca numai oamenii politici carpatini creeaza imaginea Romaniei acolo si de fapt nu o creeaza ci o ingroapa!
Pai fostul ambasador la ONU de pe vremea lui Ceausescu este in continuare la post ( este adevarat dupa o scurta intrerupere ). Unchiul Sam isi spune in barba: “Bai la astia nu s-a schimbat nimic!”
Pai nu stiu care deputatel a fost invitat de o fundatie sa participe la un program si el a cerut sa vina cu secretara, care s-a dovedit a fi amanta. Si Unchiul Sam a constatat ca a fost tras in piept cu cateva mii de dolari, costul sejurului junei … si nu va mai invita romani …
Un alt deputat aflat si el cu oaresce treburi oficiale a cheltuit in doua saptamani 16.000 de dolari ( o suma imensa ) in situatia in care transportul, cazarea si masa erau platite si nu si-a cumparat nimic decat o valiza ca cea pe care o luase din tara se sticase. Si Unchiul Sam cunoscand care este venitul unui deputat si ca cel in cauza nu are firma, l-a etichetat drept hot sau politician corupt sau mai stiu eu cum …
Sau un alt deputat, baiat bun, invitat de un guvernator de stat ( un fel de presedintele Romaniei pe acolo ) pentru a fi onorat cu vreo medalie nu s-a prezentat la intalnire preferand sa bea toata noaptea, a doua zi prezentandu-se la alta intalnire cu un primar, beat mort. Si atunci Unchiul Sam l-a taiat si pe dumnealui din carnetelul de dans …
Sau un alt deputat intalnindu-se cu o cucoana s-a rastit la translator ca nu vroia sa-i traduca doamnei respective: “ Bai zi-i ca vreau s-o fut!”
Sau un alt deputat, presedinte de comisie parlamentara, se face de kkt aratand cum nu se pricepea catusi de putin la problemele comisiei parlamentare la care era presedinte. Unchiu Sam a pus mana pe creionul rosu deja …
Dar asta-i prea de tot si fara comentarii, banuind ca Unchiu Sam a taiat deja Romania de pe carnetelul sau cu creionul rosu: Un alt deputat, de data asta al partidului care ne guverneaza acum, coborand din avion si trecand prin “Down Town” a zis: “Futu-le muma lor de jidani imputiti ca uite ce au facut, numai pe noi nu ne ajuta!” Pai cu asemenea oameni Romania si-a taiat venele de mult si este in agonie! Si cred ca si dumneavastra simtiti aceasta agonie si nu stiti ca mai avem putin de trait, pentru ca speram ca boala nu este grava.
Romania mea vazuta de acolo
Cum am dat primul telefon nevestei am gasit-o foarte ingrijorata ca persoana care mi-a luat locul la radio cat sunt plecat - o cuconita cu aere de mare priceputa in a umbla cu microfonul - mi-a blocat salariul, invocand motivul ca au disparut din societate 40 de milioane de lei. Stiind ca totul este OK, am zimbit, cuantificand aceasta actiune ca “legitimizarea noii puteri” (folosind un limbaj profesional). Colegii mi-au trimis pe email ca vrea sa-i dea afara “noua putere” si chestii deastea. Apoi am aflat ca si marele sef a zis ca ceva nu este in regula cu contabilitatea. Deja incepeam sa ma enervez … Adica eu, om cu o constiinta in limita normalului la un crestin, cu pacate care nu intra in cele 10 porunci de la Moise, sunt facut albie de porci … si pentru ce? Stiam ca avusesem CFI-ul inainte de a pleca, contol dupa care iesisem bine, deci stiam clar sa nu pot avea probleme … Dar gandirea lor a fost in pura traditie romaneasca: “Daca tot a plecat ala, de ce sa nu-l futem! Si ce daca invata cate ceva acolo, care l-a incaltat, poate nu se mai intoarce deloc!” Va dati seama ca starea de voma era agravata. Oricum cand m-am intors de la bursa “Radio Management” i-am surprins si neavand ce-mi face mi-au desfacut cartea de munca cu calificativul “necorespunzator functiei de director de radio - incompetent”! Aveam pretentii macar de la patronat care din cate i-l stiam era vertical dar s-a dovedit un mare magar! Un magar care va raspunde in justitie de decizia pe care o luat-o! Plecarea
Plecarea din Statele Unite a fost dureroasa. Nu-mi venea sa plang dar nici nu topaiam intr-un picior de fericire ca Poliopol ca ma voi intoarce in Romania. Stiam ca Romania va fi si mai oribila de acum inainte. Stiam ca la Otopeni puteam sa am probleme, stiam ca voi face crize de nervi pentru soselele oribile, ca peisajul va fi gri, cu cladiri la fel de oribile, ca ajuns acasa nu am apa calda, ca uitandu-ma la televizor nervii mi se vor increti … Stiam ca nu voi fi lasat sa spun la radioul la care lucrez ce gandeste americanul despre viata, democratie, propietate, bani, munca ( chipurile radioul este comercial si ascultatorul nu trebuie sa fie stresat cu astfel de idei ). Acolo, pe aeroport, am vazut ce mi se va intampla acasa. Sa va spun cinstit m-a durut pentru ca toate acestea numai acasa se puteau intampla. Ultima impresie a fost cand paseam in avion! O parte din sufletul meu a ramas acolo pentru ca viata de acolo este viata pe care merit sa o am! Cu ce am gresit eu nascandu-ma intre acesti oameni nevinovati care sunt indobitociti si pusi sa voteze? Cu ce am gresit eu pentru ca o liota de netrebnici cu nume de politicieni sa ma calce in picioare? Cu ce am gresit eu ca sa nu am apa calda deloc si noaptea sa nu am nici apa rece? De ce sa am un salariu de 135 de dolari? De ce ca orice neavenit sa ma poata batjocorii fara ca eu sa nu am credinta ca daca-l dau in judecata castig daca am dreptate? De ce sa dau spaga daca mi se cuvine ceva? De ce sa ma uit la un hot de miliarde, care se da mielusel, la televizor si nu printre gratii? De ce sa pricep manevrele marsave a “politicienilor” ? EU VREU SA MUNCESC SI MUNCA SA-MI FIE RESPECTATA, SA CASTIG BANII CARE II MERIT, SI IN REST SA FIU LASAT IN PACE !
Sfarsitul …
… ne va veni uitandu-ne la televizor cum guvernul ( oricare ar fi el ) isi taie venele in fiecare zi … ne va veni asteptand apa calda … para malaiata …