Imperiul Macedonean
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În secolul al IV-lea, Alexandru (336 - 323 î.Hr.), regele Macedoniei, a continuat cuceririle tatălui său, punând bazele unui vast imperiu, care se întindea de la Dunăre până la hotarele sudice ale Egiptului, de la Marea Adriatică până la Ind. Alexandru a încercat să organizeze într-un singur stat numeroasele populaţii ale uriaşului imperiu. În esenţă a menţinut organizarea administrativă a Imperiului Persan.
Pentru asigurarea bunului mers al administraţiei, pentru dezvoltarea armatei, el i-a folosit pe macedoneni, greci şi persani. În realitate, Imperiul Macedonean, creat prin cuceriri şi cotropiri, era un conglomerat de popoare cu nivel de dezvoltare social-economică inegal, a cărui coeziune era asigurată de către armată.
Într-un timp atât de scurt nu s-a putut forma o societate unitară. De aceea, Imperiul Macedonean a durat numai cât a trăit întemeietorul său.
Cu Alexandru Macedon începe o nouă perioadă în istoria antică, perioadă numită epoca elenistică (336 - 30 î.Hr.), în cadrul căreia elementul elen dobândeşte un rol dominant atât în viaţa economică, cât şi în cea politică şi culturală.
După moartea lui Alexandru Macedon imperiul s-a dezmembrat în mai multe state, numite elenistice, dintre care cele mai importante au fost:
- Egiptul (Regatul Ptolemeilor);
- Siria (Regatul Seleucizilor);
- Macedonia (Regatul Antigonizilor).