Ştefan Bocskay
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
[modifică] Cronologie
1557 . La 1 ianuarie se naşte la Cluj Ştefan Bocskai, fiul lui Gheorghe Bocskai şi al Cristinei Sulyok.
1574. Îşi desăvârşeşte educaţia la curţile din Viena şi Praga.
1576. Revine în Transilvania, la curtea principelui Ştefan Báthory, ales în acest an rege al Poloniei. Cumnatul lui Bocskai, Cristofor Báthory, soţul surorii sale Elisabeta, devine voievod al Transilvaniei (1576-1581).
1581. Încetarea din viaţă a lui Cristofor Báthory şi a Elisabetei Bocskai. Fiul acestora, Sigismund, nepot de unchi al lui Ştefan Bocskai, devine voievod (din 1587 principe) al Transilvaniei. În acest an, Bocskai va fi numit de către Ştefan Báthory consilierul şi educatorul tânărului principe.
1583. Ştefan Bocskai se căsătoreşte cu Ecaterina Hagymássy, văduva lui Toma Varkocs.
1588. Sigimund Báthory devine major. Încep controversele dintre susţinătorii orientărilor pro-otomană, respectiv pro-habsburgică din Transilvania. Bocskai rămâne credincios lui Sigimund, sprijinind eforturile creştine antiotomane.
1592. Bocskai este numit comandant al cetăţii Oradea.
1594. Intervine în forţă în conflictul dintre Sigimund Báthory, promotor al alăturării Transilvaniei la războiul antiotoman al Ligii Sfinte, şi vărul acestuia Baltazar Báthory, exponentul politic al partidei pro-otomane. Sprijinul lui Bocskai se dovedeşte a fi decisiv pentru victoria lui Sigismund. Transilvania rupe legăturile cu Poarta iar Sigismund îi execută pe cei mai importanţi susţinători ai orientării politice pro-otomane.
1595. Bocskai este conducătorul delegaţiei transilvănene la Praga şi încheie în numele principelui convenţia de alianţă cu Rudolf al II-lea. În acelaşi an Bocskai este numit al doilea comandant (locotenent general) al armatei transilvănene care efectuează campania antiotomană din Ţara Românească, împreună cu voievozii români Mihai Viteazul şi Ştefan Răzvan, sub comanda supremă a principelui Sigismund Báthory. Învinşi la Târgovişte şi Giurgiu, turcii sunt obligaţi să se retragă la sud de Dunăre.
1596. Misiuni diplomatice la Viena şi Praga.
1597. Principele Sigimund Báthory renunţă la tron pentru a doua oară. În Transilvania se instalează comisarii imperiali. Neagreat de habsburgi, Bocskai va fi demis din funcţia de căpitan al cetăţii Oradea, în locul lui fiind numit adversarul său, Gáspár Kornis.
1598. Nemulţumit cu administraţia comisarilor imperiali, Bocskai organizează lovitura de stat încheiată cu revenirea lui Sigismund Báthory pe tronul princiar. Este trimis în misiune diplomatică la Praga.
1599, martie. Aflat în drum spre ţară, este luat prin surprindere de decizia lui Sigismund de a renunţa la domnie în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Báthory, susţinut de Polonia. Bocskai devine cel mai important susţinător al alianţei cu imperialii.
1599, octombrie-noiembrie. Pregăteşte, în colaborare cu generalul imperial Giorgio Basta, intervenţia armată în Transilvania, pentru înlăturarea cardinalului Andrei Báthory. Victoria lui Mihai Viteazul la Şelimbăr (28 octombrie) îl obligă să renunţe la planurile sale. Transilvania rămâne în stăpânirea voievodului Ţării Româneşti.
RUDOLF AL II -LEA către Ştefan Bocskai, 6 noiembrie 1599:„Socotim că tu eşti în stare de foarte multe, atât prin chibzuinţă şi autoritate, cât şi prin numeroasa clientelă politică de care dispui în acel ţinut”.'
1600. Aflat în Ungaria Superioară, în permanent contact cu Basta şi cu factorii de decizie din Imperiu, sprijină rebeliunea nobilimii transilvănene împotriva lui Mihai Viteazul. Tratativele dintre nobili şi Basta sunt purtate prin intermediul cumnatului lui Bocskai, Gabriel Haller. În luna noiembrie a aceluiaşi an, Dieta decide confiscarea moşiilor lui Bocskai, eventual chiar exilarea lui din Transilvania din cauza devotamentului său faţă de Sigismund Báthory. Bocskai se retrage pentru un timp din viaţa politică.
MIHAIL SZÉKELY, 21 ianuarie 1600: „Nu e nici un fel de secret – o ştiu şi ţăranii din întreaga Transilvanie – că Bocskai este vinovat de toate. Se ştie că el a afirmat în mod public că el a obţinut de două ori Transilvania prin uneltiri, iar acum vrea să o capete, pentru a treia oară, prin sabie”.
1601. Comisarii imperiali îl acuză de conspiraţie. Pentru clarificarea situaţiei şi dovedirea nevinovăţiei sale, se prezintă la curtea din Praga, din iniţiativă proprie.
1602. Este reţinut de imperiali la Praga şi eliberat numai după doi ani.
1604. Obosit şi dezamăgit de cele întâmplate, revine în Transilvania. După scurt timp moare soţia lui, rămânând fără urmaş. Primeşte înapoi o mare parte din moşiile confiscate. Între timp, Gabriel Bethlen îl îndeamnă să preia conducerea mişcării anti-imperiale. Corespondenţa lor ajunge la ştirea căpitanului general de la Kosiče, contele Giacomo Belgiojoso , care încearcă confiscarea domeniilor lui Bocskai, pentru necredinţă. Bocskai declanşează rebeliunea anti-habsburgică. Sprijinit de haiduci, pe care îi eliberează din servitute, obţine o serie de victorii asupra imperialilor.
IBRAHIM PECEVI , Tarih (Cronica), vol. II, Istanbul, 1867: “Bocskai, un ghiaur viteaz, adunându-şi notabilii din neamul său, le-a grăit astfel: Până când vom mai suporta noi batjocura şi nedreptăţile acestui neam? Eu, la rândul meu, urmând exemplul strămoşilor noştri, îmi pun întrebarea: oare nu este mai bine să ne răzbunăm pe duşmanii noştri şi să luptăm pentru cauza noastră?”
1605. În februarie, Dieta de la Miercurea Nirajului îl alege pe Bocskai principe al Transilvaniei. În luna aprilie este ales principe al Ungariei la Dieta de la Szerencs. La 14 septembrie, după o serie de confruntări cu saşii din Transilvania, Bocskai este unanim ales principe de către cele trei naţiuni la Dieta de la Mediaş, şi instaurat pe tronul princiar. În noiembrie, sprijinul otoman se concretizează în obţinerea de către Bocskai a actului (berat) de numire ca principe al Transilvaniei şi rege al Ungariei.
CĂLIN FELEZEU , Statutul principatului Transilvaniei în raporturile cu Poarta Otomană (1541-1688), Cluj-Napoca , 1996: „Numirea lui Ştefan Bocskai ca rege al Ungariei, importanţa şi fastul încoronării sale, la care a fost prezent marele vizir, reprezintă aspectul particular şi limita superioară a sprijinului politic otoman. Totodată, prezenţa marelui vizir la încoronare sublinia faptul că, spre deosebire de încoronarea lui Ioan Zápolya (1529), considerată ca un fapt divers pentru un imperiu în ascensiune, noului eveniment i se acordă o importanţă deosebită.”
IOAN KEMÉNY, Memorii. Scrierea vieţii sale, trad. Pap Francisc, Cluj-Napoca, 2002: “În Transilvania situaţia fu atât de instabilă, iar Ungaria se afla şi ea sub jug nemţesc, până când Domnul l-a urnit din căpitănia sa orădeană pe Ştefan Bocskai, care i-a extirpat pe nemţi din Transilvania /.../ Bocskai, cu ajutorul turcilor, i-a scos pe nemţi şi din Ungaria. Principe foarte bun, el făcu multe lucruri mari în chiar puţină vreme; a restabilit libertăţile, atât lăuntrice, cât şi din afară, ale Ungariei şi Transilvaniei; a pus ca oraşele haiducilor să fie bastioane ale unui mare teritoriu împotriva turcilor.
1606. Încheie cu Rudolf al II-lea tratatul de pace de la Viena. Mediază pacea de la Zsitvatorok, între habsburgi şi otomani. Încetează din viaţă, probabil otrăvit, la Kosiče, la 29 decembrie 1606.
KUYUDJU MURAD PAŞA, mare-vizir: raport adresat sultanului Ahmed I (ianuarie 1607): „… sus-numitul Bocskai, ştiind că va fi otrăvit de unul din oamenii săi apropiaţi şi nu va scăpa, rugase ca din această pricină să se dea o poruncă ilustră pentru ca după el să fie rege cel pe care îl va dori el însuşi; dădusem poruncă potrivit dorinţei sale. /…/ De aceea, potrivit testamentului regelui Bocskai şi clarviziunii bătrânilor de a-l accepta ca rege, şi conform cărţii de legământ dată mai înainte, sus-numitul Hommonay Balint să fie numit fără întârziere stăpânitor în Transilvania şi rege în Ungaria. /…/ Au fost trimise hârtii arhiducelui aflat la Viena şi comisarilor păcii şi li s-a spus: „chiar dacă regele Bocskai a dispărut, cuvântul nostru este cuvânt şi pacea noastră este pace. Şi deoarece Bocskai a fost slujitorul padişahului nostru, regalitatea a fost acordată din partea padişahului celui pe care l-a dorit el”. /…/ În cazul înmormântării unui rege ca acesta, fruntaşii aflaţi în jurul său se adună într-un loc, după ce l-au înmormântat, şi acolo se află cine va fi rege; şi, sărutându-i mâna, îl aşază pe scaun; se spune că până în acea zi nu se ştie cine va fi rege.”
IOAN KEMÉNY, Memorii. Scrierea vieţii sale, trad. Pap Francisc, Cluj-Napoca, 2002: “ Dar, ah, bunule Dumnezeu! O mare pagubă fu moartea sa timpurie, el a putut trăi doar puţin. Îmbolnăvindu-se, a trebuit să se împace cu împăratul romanilor şi să menţină Košice cu cele şapte comitate, conform contractus-ului; muri şi pe dată amintirea lui se întoarse. El fu împins la pierzanie de propriul său cancellarius autentic, Mihail Kátai, printr-un dătător de otrăvuri, fapt pentru care credincioşii săi [ai lui Bocskai] l-au îmbucătăţit ciolan cu ciolan, l-au tăiat în bucăţi; ceea ce [otrăvirea], se pare, s-a datorat uneltirii nemţeşti”.
Sursa: Tudor SĂLĂGEAN, Andrea PAPP, „Principele Ştefan Bocskai şi epoca sa”/„Bocskai István fejedelem és kora”, Cluj-Napoca, Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, 2005.