Dig
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un dig constituie un rambleu natural sau artificial, de obicei executat din pământ, care este în general paralel cu un curs de apă sau cu malul unui lac sau cu malul mării.
Cuprins |
[modifică] Diguri artificiale
Scopul principal al digurilor artificiale este să împiedice inundarea of terenurilor învecinate; totuşi, în acelaşi timp, ele limitează zona de scurgere a apei în râu, ceea ce duce la niveluri şi viteze de scurgere mai ridicate.
De regulă, digurile sunt construite prin aşezarea de pământ de o supraţa plană curăţată în prealabil. Mai largi la bază ele se îngustează spre coronament pe care mai pot fi executate diguri temporare sau pot fi aşezaţi saci de nisip. Deoarece debitele de viiturp cresc dacă există diguri pe ambele maluri şi deoarece depozitele de aluviuni determină o ridicare a albiilor râului, o proiectare corectă şi luarea unor măsuri auxiliare este esenţială. Aliniamentul este adeseori retras faţă de mal pentru a permite o secţiune de scurgere mai largă iar incintele îndiguite sunt separate prin diguri de compartimentare astfel încât o eventuală rupere să nu afecteze suprafeţe prea mari.
Digurile artificiale sunt lucrări cu o tehnicitate ridicată. Suprafaţa lor trebuie protejată împotriva eroziunii, de aceea pe suprafaţa digurile se plantează vegetaţie, cum este de exemplu iarba de Bermuda (Bermuda grass) pentru a lega particulele de sol între ele. Pe partea din spre interiorul incintei a digurilor înalte se execută de obicei banchete denumite berme ca o măsură suplimentară împotriva eroziunii. Pe partea din spre apă, eroziunea provocată de valurile puternice sau de curenţii de apă prezintă un pericol şi mai mare pentru integritatea digurilor. Efectele de eroziune sunt prevenite prin plantarea de sălcii, prin plase ancorate sau prin plăci de beton. Canale separate sau tuburi de drenaj sunt construite pentru a preveni saturarea cu apă a fundaţiei.
Primele diguri au fost construite cu peste 3,000 în urmă in Egiptul antic, unde un sistem de îndiguire a fost construit în lungul fluviului Nil pe o lungime de aproape 1.000km, din zona oraşului actual [Assuan]] până în Delta Nilului pe malul Mării Mediterane. Civilizaţiile din Mesopotamia şi din China au construit de asemenea mari sisteme de îndiguire. Deoarece siguranţa unui dig este determinată de punctul cel mai slab al digului, înălţimea şi standarderele de construcţii trebuie să fie aceleaşi pe toată lungimea digului. Unii specialişti au susţinut argumentul că această cerinţă necesită o autoritate guvernamentală care să coordoneze lucrările şi este posibil ca această cerinţă să fi acţionat ca un catalizator pentru creerea sistemelor guvernamentale în civilizaţiile timpurii. [necesită citare] Totuşi, alţi specialişti arată că au fost executate mari lucrări hidrotehnice din pământ cum sunt canalele şi digurile care au fost realizate înainte de Regele Scorpion în Egiptul predinastic Egypt când guvernanţa era mult mai puţin centralizată.
În vremurile moderne sisteme importante de înciduire există în lungul râurilor Mississippi and Sacramento din Statele Unite şi pe râurile Po, Rin, Meuse, Loire, Vistula, şi Dunărea în Europa.
Sistemul de îndiguire al râului Mississippi constituie unul din cele mai mari sisteme de pe glob. El cuprinde peste 5,600 km de diguri care se întind pe o lungime de 1,600 km în lungul râului Mississippi, de la Cape Girardeau, Missouri până la Delta râului Mississippi Delta. Construcţia digurilor a fost începută de coloniştii francezi din Louisiana în secoluzl al XVIII-lea pentru a proteja oraşul New Orleans. Primele diguri din Louisiania aveau o înălţime de circa 1.0 m şi se întindeau pe o lungime de 80 km. La sfârşitul anilor 1980, ele ajunseseră în stadiul lor actual şi aveau o înălţime medie de 7.0 m. Unele diguri ale râului Mississippi au o înălţime de 15.0 m, Sistemul de îndiguiri al râului Mississippi include şi unele din cele mai lungi tronsoane de diguri continue de pe lume. Astfel, digul care porneşte spre sud de la Pine Bluff, Arkansas are o lungime de 610 km).
[modifică] Diguri naturale
Capacitatea râurilor de a transporta aluviuni variază în mare măsură cu viteza de scurgere. Când un râu se revarsă peste malurile sale, apa se răspândeşte, se încetineşte şi îşi depune sarcina de aluviuni. În timp, malurile râului se ridică deasupra nivelului restului albiei majore. Banchetele care se formează astfel sunt numite uneori, în unele ţări, diguri naturale. Această denumire nu este uzuală în România, şi de altfel este greşită.
Dacă un râu nu se află în stare de viitură, el poate depozita materiale solide în albie, ridicând încetul cu încetul nivelul albiei minore. Aceastp combinaţie poate determina nu numai creşterea nivelului apei ci chiar a fundului albiei deasupra terenurilor înconjurătoare. Digurile naturale sunt de observat în special pe râul Râul Galbein din China în zona de vărsare în mare, unde navele care se îndreaptă spre ocean par să navige deasupra albiei majore. Digurile naturale sunt un fenomen curent în toate râurile care meandrează de pe suprafaţa globului.
[modifică] Diguri în zona de influenţă a mareei
Procesul de bază apare în râurile mici care sunt sub influenţa mareei când fluxul aduce spre interior substanţe minerale până la limita impusă de energia de mişcare. Când fluxul se revarsă peste malurile râurilor, viteza de scurgere la zona de limită a mareei se reduce şi sedimentele cu granulaţie mai mare sunt depuse formând un dig. La partea superioară a mareeii, apa stă pe o zonă de mlaştină sărată şi particulele mai fine se depun, formând argilă. La începutul refluxului, nivelul de apă în râu scade lăsând în urmă mari cantităţi de apă care rămân în zona mlăştinoasă la niveluri mai înalte.
Suprafaţa apei dintr-o zonă mlăştinoasă este mult mai mare decât suprafaţa apei râului de aceea viteza apei în râu este mai mare. NOTA Afirmaţia este aberantă. Viteza nu este legată de suprafaţa apei ci de secţiune. Această rapidicate a apei, poate în interval de o oră după nivelul apei al apei menţine canalul deschis. Secţiunea transversală a apei din râu este mică în comparaţie cu cea inişială peste digul care acţionează ca un stăvilar. Sedimentele depozitate (cele grăunţoase pe dig şi zonele noroioase sau mlaştinile sărate) tind să rămână pe loc astfel încât dupp fiecare flux mlaştina şi digul se ridică până când sunt puţine maree care depăşesc nivelul digului. Într-un sistem active, digul este totdeauna mai ridicat decât mlaştina. Aceasta se numeşte "une rive levée" sau un mal ridicate.
[modifică] Ruperi de diguri
Marea viitură a râului Mississippi s-a produs în 1927 când râul Mississippi a rupt malurile şi a inundat 27,000 mile patrate, omorînd 246 people în şapte state şi strămutând 700,000 persoane.
În timpul inundaţiilor din Marea Nordului din 1953, digurile şi lucrările de apărare au cedat în Regatul unit şi înOlanda, provocând moartea a 2.100 persoane.
Trecerea uraganuluiKatrina în august 2005, apele au rupt digurile de protecţie ale oraşului New Orleans, provocând inundaţii catastrofale, care au necesitat evacuarea totală a oraşului. (Efectele digurilor sunt discutate în continuare în articolul Effect of Hurricane Katrina on New Orleans).
[modifică] Digurile în cultura populară
Cântecul "I've Been Working on the Railroad" a fost numit iniţial, după afirmaţiile lui Carl Sandburg, "I've Been Working on the Levee" înainte de zilele în care au apărut căile ferate. Cântecul "When the Levee Breaks" scris şi înregistrat pentru prima oară de Memphis Minnie şi Kansas Joe McCoy în 1929, şi ulterior intrat în repertoriul lui Led Zeppelin şi al altora a fost despre marea inundaţie a râului Mississippi. Don McLean menţionează că şi-a condus Chevroletul până la dig în cântecul său American Pie. Canadian band The Tragically Hip a scris cântecul "New Orleans is Sinking" în 1989.
[modifică] Vezi şio
- New Orleans metropolitan area
- Hurricane Katrina
- Subsidence
[modifică] Legături externe
- New Orleans and the Delta
- DeltaWorks.Org Project of levees, dams and barriers in the Netherlands
- Levees for Greater New Orleans (non-profit)
- Effort to rebuild New Orleans Levees to Category 5 Design (non-profit)