Dumitru Caracostea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dumitru Caracostea (n. 10 martie 1879, Slatina - d. 2 iunie 1964) a fost un academician român, filolog, critic şi istoric literar, folclorist, elev al lui Titu Maiorescu şi al lingvistului german Wilhelm Meyer Lübke.

[modifică] Viaţa

În anul 1930 a devenit profesor la catedra de istoria a literaturii române moderne din Universitatea Bucureşti. În acelaşi an a fost primit ca membru titular al Academiei Române. În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învăţământ. Pe 5 mai 1950 a fost arestat şi ţinut timp de 5 ani în închisoare fără a fi judecat. În penitenciarul Sighet s-a convertit la catolicism prin intermediul preotului profesor blăjean Ioan Vultur. A fost primit în Biserica Română Unită cu Roma prin binecuvântarea episcopului Iuliu Hossu, aflat în aceeaşi închisoare.

[modifică] Opera

Activitatea sa literară şi ştiinţifică s-a orientat în două direcţii: studiile de folclor (Mioriţa în Moldova, Muntenia şi Oltenia, 1924) şi exegeza operei eminesciene (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitate eminesciana, 1943). Expresivitatea limbii române reprezintă un important studiu de stilistică literară.

A colaborat la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar, Flacăra, Langue et litterature, Revista Fundaţiilor Regale.