Ioan Andrieşescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan Andrieşescu (n. 2 mai 1888, Iaşi, d. 17 decembrie 1944) a fost un arheolog român. În 1928 a fost numit membru corespondent al Academiei Române.
A studiat la Liceul Naţional din Iaşi între 1903 şi 1906, după care s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie din acelaşi oraş. După susţinerea tezei de doctorat la Iaşi, pleacă la Berlin, unde studiază istoria antică şi preistoria. Împreunã cu Vasile Pârvan este considerat creatorul şcolii arheologice româneşti. A pus bazele unei noi specialitãţi în istoriografia română: preistoria. Muzeul Naţional de Antichităţi, bazat pe săpăturile de la Histria şi din ale zone ale Dobrogei (Scythia Minor) şi Institutul de Istoria Artei au fost fondate de Ioan Andrieşescu împreună cu alţi mari specialişti.
[modifică] Activitate
Cu o bogată activitate arheologică şi didactică, Ioan Andrieşescu a publicat peste 50 de lucrări ştiinţifice originale, între care:
- „Asupra epocei de bronz din România”
- „Din preistoria Olteniei”
- „De la Preistorie la Evul-Mediu”
- „Contribuţii la Dacia înainte de romani”
- „Piscul Crăşani”
- „Consideraţiuni asupra tezaurului de la Vâlci-Trân de lângă Plevna”
- „Vasile Pârvan”