Poliamor
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Poliamorul (engl.: polyamory), în sensul cel mai des utilizat, reprezintă practica sau stilul de viaţă ce implică a fi deschis(ă) către mai multe relaţii intime de iubire concomitente, în care toţi partenerii sunt în cunoştinţă de cauză şi îşi exprimă acceptul. Persoanele care consideră că acest tip de relaţii li se potrivesc se pot autodefini drept persoane poliamoroase (engl.: polyamorous) sau polisexuale (termen general); este des întâlnită prescurtarea poly.
[modifică] Terminologie
Poliamorul este un neologism şi un cuvânt hibrid: poly provine din limba greacă şi înseamnă mai mulţi/multe, multiplu, iar amor provine din limba latină şi înseamnă iubire. Cuvântul a fost adus în vorbirea curentă în mod independent de mai multe persoane, printre care Morning Glory Zell-Ravenheart, al cărei articol intitulat "A Bouquet of Lovers" ("Un buchet de iubiţi") (1990) a încurajat răspândirea termenului, şi Jennifer Wesp, care a creat newsgroup-ul Usenet alt.polyamory în 1992. Totuşi, termenul a fost utilizat ocazional încă din anii '60, iar acest tip de relaţii existau chiar şi în afara culturilor poligame cu mult înainte ca numele să fie inventat; pentru un exemplu datând din anii 1920, vezi William Moulton Marston.
În anul 1999, Morning Glory Zell-Ravenheart a oferit redactorul Dicţionarului Oxford al limbii engleze, la cererea acestuia, următoarea definiţie (ce nu a fost inclusă în dicţionar):
- [Poliamorul este]"practica, starea sau capacitatea de a avea, în acelaşi timp, mai multe relaţii de iubire sexuale în care toţi partenerii sunt în cunoştinţă de cauză şi îşi exprimă acceptul."
- Intenţia a fost ca termenul să fie cuprinzător, iar în acest context nu am intenţionat niciodată să excludem swinging-ul în mod special, în cazul în care cei ce îl pracică doresc să adopte termenul şi să fie incluşi. Din câte am înţeles, swinging-ul nu presupune în mod specific "a înşela", şi implică în mod sigur "mai mulţi iubiţi"! Mai mult, am înţeles din discuţiile noastre cu unii swingeri activi că mulţi dintre aceştia sunt strâns legaţi de diverşii lor parteneri, ca cei mai buni prieteni sau ca parteneri regulaţi.
- Cele două ingrediente esenţiale ale conceptului de "poliamor" sunt "mai multe" şi "iubire." Mai precis, este aşteptat ca persoanele din acest tip de relaţii să aibă o puternică legătură sentimentală, să fie reciproc implicate în vieţile partenerilor în planuri multiple, şi să ţină unele la altele. Acest termen nu se aplică partidelor de sex recreaţional sau ocazional, orgiilor anonime, aventurilor de o noapte, activităţilor de "agăţare", prostituţiei, "înşelărilor", monogamiei în serie sau definiţiei populare a swinging-ului drept "petreceri cu schimb de parteneri".'
Nu există, totuşi, o definiţie unică universal acceptată a 'poliamorului'. Există accepţia generală că 'poliamorul' presupune multiple relaţii consensuale de iubire (sau deschiderea către acestea), dar dincolo de acest punct, termenul este la fel de ambiguu ca şi cuvântul iubire. Este mai probabil ca o relaţie să fie numită "poliamoroasă" dacă este de lungă durată, implică un angajament (de exemplu o ceremonie oficială) şi înţelegeri privind traiul şi/sau organizarea financiară în comun, dar nici unul dintre aceste criterii nu este necesar sau definitoriu.
Spre exemplu, o persoană ce are mai mulţi parteneri în plan sexual poate lega prietenii 'amoroase' puternice cu aceştia, fără a simţi o iubire romantică pentru ei. Alegerea persoanei respective de a se identifica drept adept al "poliamorului" sau drept swinger, sau de a utiliza alt termen, depinde adesea mai mult de atitudinea sa către "poliamorişti", "swingeri" etc. decât de natura exactă a relaţiei proprii. Diverşi termeni pot accentua diverse aspecte ale interacţiunii, dar atât "swinging" cât şi "poliamor" pot face referire la o gamă largă de concepte; acest fapt permite un anumit grad de suprapunere.
În mod similar, o relaţie deschisă în care toţi participanţii sunt prieteni vechi poate fi considerată 'poliamoroasă' într-un sens mai larg al cuvântului, dar în sensurile restrânse (vezi mai jos) poate fi exclusă din această categorie. Între aceste două concepte există un grad de suprapunere sufiecient de mare încât să poată fi utilizat termenul de 'relaţie deschisă' pe post de înlocuitor cu sens larg în conversaţiile cu persoane nefamiliarizate cu termenul "poliamor".
Termenii principal (sau relaţie principală / relaţii principale) şi secundar (sau relaţie secundară / relaţii secundare) sunt adesea utilizaţi pentru a indica importanţa diverselor relaţii în viaţa unei persoane. Astfel, o femeie căsătorită ce are şi un alt partener poate face referire la soţul ei drept "principalul" (sau "relaţia principală"). (Bineînţeles, aceste concepte sunt utilizate în paralel cu alţi termeni din circulaţie, precum "iubit(ă)", "prieten(ă)", "jumătate" etc.)
[modifică] Simbolurile poliamorului
Deşi "poliamoriştii" au adoptat mai multe simboluri diverse, nici unul nu este universal recunoscut. Simbolul cel mai des întâlnit este inima împletită cu semnul infinitului (prezentat la începutul articolului). Un alt simbol este imaginea unui papagal, deoarece în limba engleză "Polly" este un nume comun pentru aceste păsări.
[modifică] Forme de poliamor
Formele poliamorului includ:
- Polifidelitate, ce presupune multiple relaţii de iubire cu contacte sexuale limitate la partenerii din grup.
- Sub-relaţiile, ce fac diferenţa între relaţiile "principale" şi "secundare" (de exemplu majoritatea căsătoriilor deschise).
- Poligamie (poliginie şi poliandrie), în care o persoană se căsătoreşte cu mai multe persoane (ce pot fi sau nu ele însele căsătorite sau implicate în relaţii amoroase).
- Relaţii de grup şi căsătorii în grup, în care toţi cei implicaţi se consideră asociaţi unul cu celălalt, aduse în atenţie de Robert A. Heinlein (în romane precum Stranger in a Strange Land (Străin în ţară străină) şi The Moon Is a Harsh Mistress (Luna e o doamnă crudă)), de Robert Rimmer şi de autoarea Starhawk în cărţile ei The Fifth Sacred Thing (Al cincilea lucru sacru) (1993) şi Walking to Mercury (Mergând spre Mercur) (1997).
- Reţele de relaţii interconectate, în care o anumită persoană poate avea relaţii cu grade diverse de importanţă cu diferite alte persoane.
- Relaţii "mono/poly" în care unul din parteneri este monogam dar consimte ca celălaltă să aibă relaţii exterioare.
- Aşa-numitele relaţii "geometrice", descrise prin numărul de persoane implicate şi conexiunile dintre acestea. Exemple sunt "triadele" şi "quad"-urile, precum şi geometriile "V" şi "N". Membrul ce realizează conexiunea într-o relaţie în V este uneori numit "pivot", iar partenerii indirect conectaţi sunt numiţi "ramuri". Partenerii-ramură sunt mult mai ataşaţi de "pivot" decât unul de celălalt. Pe de altă parte, în geometria "triunghi" toţi partenerii sunt direct conectaţi şi ataşaţi unul de altul în grade comparabile. O triadă poate fi fie un V, fie un triunghi.
O persoană din cadrul unei relaţii sexuale exclusive se poate totuşi descrie pe sine drept "poliamorist" în cazul în care are legături sentimentale semnificative cu mai mult de o singură persoană. În plus, este posibil ca persoanele ce se autonumesc "poliamoriste" să accepte relaţii monogame cu un anumit partener, fie datorită faptului că s-a ajuns la o înţelegere, fie pentru că monogamia îi pare potrivită cu acel partener.
[modifică] "Relaţii deschise"
Relaţia deschisă reprezintă o relaţie (de obicei, între două persoane) în care cei implicaţi sunt liberi să aibă alţi parteneri; în cazul în care cuplul ce convine asupra acestui lucru este căsătorit, termenul este căsătorie deschisă. Termenii "relaţie deschisă" şi "poliamor" nu sunt identici. În sens larg, "deschis" se referă la aspectul sexual al relaţiei neexclusive, în timp ce poliamorul presupune extinderea relaţiei prin permiterea transformării diverselor legături (sexuale sau de alt tip) în relaţii adiţionale de lungă durată:
- Unele relaţii au restricţii clare în ceea ce priveşte partenerii (de exemplu polifidelitatea); aceste relaţii sunt poliamoroase, dar nu deschise.
- Unele relaţii permit sexul în afara relaţiei principale, dar nu sentimentele de iubire (vezi swinging); aceste relaţii sunt deschise, dar nu poliamoroase.
- Unii poliamorişti nu acceptă dihotomiile "în relaţie / în afara relaţiei" şi "partener / non-partener"; fără aceste deosebiri, clasificarea unei relaţii drept "deschisă" sau "închisă" nu are sens.
- Unii poaliamorişti consideră "poliamorul" drept orientarea filozofică proprie -- se consideră capabili şi dornici de a avea multiple iubiri -- şi utilizează termenul de "relaţie deschisă" drept o descriere logistică a modului în care relaţia poliamoroasă este exprimată sau implementată. Spre exemplu, ar putea spune: "Sunt poliamorist; eu şi partenerul meu principal avem o relaţie deschisă (în care regulile de bază sunt)..."
Alte câteva tipuri de relaţii non-monogame (dar nu neapărat poliamoroase) sunt prezentate în cadrul polirelaţiilor.
[modifică] Statutul legal al relaţiilor poliamoroase
Trei sau mai multe persoane pot forma şi lua parte la o relaţie în mod legal în majoritatea ţărilor (excepţie făcând ţările cu legi împotriva homosexualităţii). În majoritatea cazurilor, însă, legile nu permit căsătoria, nu oferă protecţie egală pentru toţi partenerii şi nici protecţie egală cu cea oferită cuplurilor căsătorite (de exemplu, în domeniul drepturilor parentale). Situaţia acestor persoane este considerată identică cu cea a persoanelor care trăiesc împreună sau au o relaţie în alte condiţii. De obicei, maxim un cuplu poate alege să fie tratat drept "căsătorit".
Bigamia este infracţiunea comisă de cel/cea care se căsătoreşte, în acelaşi timp, cu mai multe persoane; deşi este o practică strict interzisă în majoritatea ţărilor, unele state o acceptă. Pe de altă parte, practica de a avea mai mulţi parteneri neconjugali (chiar în cazul unei persoane căsătorite) este legală în majoritatea ţărilor; aceasta poate constitui, cel mult, baza unui divorţ în cazul în care soţul/soţia nu îşi dă consimţământul sau consideră că interesul pentru un alt partener a destabilizat căsnicia. Există, totuşi, excepţii în unele state din SUA: în Carolina de Nord, o persoană căsătorită poate acţiona în justiţie o terţă parte pentru "pierderea afecţiunii" soţului/soţiei sau pentru comiterea unui adulter cu acesta/aceasta [1]; de asemenea, peste douăzeci de state din SUA au legi împotriva adulterului [2].
În plus, Legea privind parteneriatul domestic din 2004 din New Jersey poate fi combinată cu legile privind căsătoria în vederea asocierii legale (dar, totuşi, imperfecte) a oricărui grup de persoane, cu condiţia ca cel puţin una din următoarele afirmaţii să fie adevărată: (a) numărul bărbaţilor este egal cu cel al femeilor; (b) numărul bărbaţilor diferă cu o unitate de cel al femeilor; (c) numărul bărbaţilor diferă cu două unităţi de cel al femeilor şi ambele numere sunt pare. De exemplu, 8 femei şi 6 bărbaţi se pot asocia; dar nu se pot asocia 8 femei şi 5 bărbaţi şi nici 5 femei şi 3 bărbaţi; de asemenea, nu se pot asocia persoanele dintr-o comunitate unisex mai mare de două persoane.
Până în prezent, nu s-a încercat extinderea legilor ce utilizează un test similar celui din Marea Britanie pentru relaţiile "conjugale sau de trai în comun cu statut de relaţie conjugală" la relaţiile cu mai mulţi parteneri (în scopul de a considera parteneriatul drept o "căsătorie de drept comun").
În cazul în care un cuplu doreşte să fie căsătorit, în marea majoritate a ţărilor sunt posibile ceremonii religioase şi civile (uneori combinate), care oficiază şi recunosc statului relaţiei. Puţine ţări recunosc sau permit căsătoriile (civile sau religioase) între trei sau mai mulţi parteneri. Spre exemplu, deşi un caz recent din Olanda a fost deseori interpretat ca o dovadă a faptului că acest stat permite uniunea civilă cu mai mulţi parteneri [3], această convingere este falsă. Relaţia în cauză era un samenlevingscontract ("contract de coabitare") şi nu un parteneriat sau mariaj înregistrat (sursă - limba olandeză, sursă - limba engleză). Legea olandeză privind parteneriatul înregistrat prevede că:
- La un moment dat, o persoană poate fi implicată într-un singur parteneriat înregistrat cu o singură persoană, fie aceasta de sex opus sau de acelaşi sex.
- Persoanele care intră într-un parteneriat înregistrat nu pot fi în acelaşi timp căsătorite.
Atunci când un cuplu se desparte, nefidelitatea neconsensuală ("înşelarea") constituie deseori baza unei decizii nefavorabile într-un divorţ, iar nefidelitatea poate fi, în general, uşor folosită drept aspect vătămător de către un partener potrivnic. Persoanele căsătorite care au parteneri externi (sau o altă relaţie principală) ar trebui să se asigure că nu încalcă legile din jurisdicţia în care se află şi să aibă în vedere cea mai bună modalitate de a stabili un consens asupra deciziei personale în viaţa conjugală.
[modifică] Valorile poliamorului
Spre deosebire de swinging, relaţiile poliamoroase implică legături emoţionale (deşi diferenţele clare dintre swinging şi poliamor constituie încă obiectul dezbaterilor şi al interpretărilor). Un număr mare de persoane din ambele comunităţi consideră amândouă practicile drept părţi ale unui continuu al relaţiilor intime şi sexuale deschise.
Trebuie avut, de asemenea, în vedere faptul că valorile discutate aici sunt idealuri. Ca în cazul tuturor idealurilor, acestea nu sunt întotdeauna atinse de susţinătorii lor - însă încălcările flagrante ale idealurilor unei relaţii poliamoroase sunt luate la fel de în serios ca în orice altă relaţie.
[modifică] Fidelitate şi loialitate
Majoritatea persoanelor monogame definesc fidelitatea drept angajarea într-o relaţie cu un partener unic (la un moment dat) şi excluderea altor parteneri sexuali/intimi în cadrul acesteia.
Versiunea poly a acestui concept este polifidelitatea, o formă a poliamorului definită prin devotarea de durată, sexual exclusivistă, faţă de mai mulţi parteneri. Unii poliamorişti definesc însă fidelitatea mai curând prin caracterul de a fi sincer şi deschis cu partenerii în viaţa de relaţie şi a respecta angajamentele luate în cadrul relaţiilor, decât prin exclusivitate din punct de vedere sexual. Alţii preferă să pună accentul pe loialitate, definită uneori prin intermediul capacităţii de a conta pe sprijinul, sentimentele şi prezenţa persoanei celeilalte.
[modifică] Încredere, sinceritate, demnitate şi respect
Majoritatea poliamoriştilor pun accent pe respectul faţă de toţi partenerii. Ascunderea faptelor - chiar şi înţelegerea de genul "Nu întreba şi nu spune" - este deseori privită cu dezaprobare, deoarece implică aserţiunea că partenerul nu poate face faţă adevărului şi concluzia că acesta nu poate avea încrederea în persoana iubită în privinţa respectării angajamentelelor stabilite de comun acord. Partenerii unui partener trebuie acceptaţi ca o parte din viaţa persoanei respective, nu doar toleraţi.
O relaţie care necesită minciuni sau în care partenerilor nu le este permis să îşi exprime vieţile personale este considerată un model de relaţie nereuşită. Convingerea din relaţia poliamoroasă este că partenerii se iubesc (sau ţin unii la alţii), se întorc şi îi tratează pe ceilalţi (şi relaţia în sine) cu sinceritate şi corectitudine, drept ceva de valoare şi demn de respect.
În consecinţă, demnitatea este considerată o valoare cheie într-o relaţie. Ideea este că fiecare partener trebuie să îi sprijine pe celălalt - şi nu să-l submineze, şi (dacă este cazul) nu va folosi o relaţie secundară într-o manieră ce dăunează celuilalt (sau celorlaltor relaţii) în mod deliberat.
[modifică] Comunicare şi negociere
Deoarece nu există un "model standard" de relaţie poliamoroasă, participanţii la o relaţie pot avea idei diferite cu privire la modul în care ar trebui să funcţioneze aceasta. Dacă nu sunt aduse la un numitor comun, aceste aşteptări pot dăuna grav relaţiei. Din acest motiv, un număr mare de poliamorişti susţin stabilirea clară a regulilor de bază ce guvernează relaţia de către toţi cei implicaţi.
Spre deosebire de alte forme de relaţii negociate (de exemplu acordul prenupţial), poliamoriştii consideră această negociere drept un proces continuu în decursul relaţiei.
În relaţiile convenţionale, participanţii pot conveni asupra unor aşteptări comune fără a fi necesară o negociere propriu-zisă prin simpla urmare a standardelor societăţii (de exemplu, este de presupus că două persoane căsătorite se sprijină reciproc din punct de vedere financiar). Deoarece relaţiile poliamoroase nu au la dispoziţie standarde similare ale societăţii pe care să se bazeze, numărul hotărârilor luate de comun acord prin discuţii deschise, respect mutual şi înţelegere este mai mare decât al celor ce "se înţeleg de la sine".
Poliamoriştii iau de obicei o abordare pragmatică în ceea ce priveşte relaţia, acceptând posibilitatea că uneori ei înşişi şi partenerii vor face greşeli şi nu se vor ridica la înălţimea acestor idealuri. În aceste cazuri, comunicarea este un canal important în vederea îndreptării daunelor cauzate.
[modifică] Neposesivitate
Persoanele angajate în relaţii convenţionale convin de cele mai multe ori să nu se implice în alte relaţii sub nici un motiv, deoarece prin aceasta ar pune în pericol relaţia principală, ar diminua importanţa acesteia şi ar substitui-o. Poliamoriştii sunt de părere că aceste restricţii nu sunt spre binele relaţiei, deoarece au tendinţa de a înlocui încrederea cu prohibiţiile posesive şi a plasa relaţia într-un cadru de proprietate şi control: "Eşti a mea" / "Eşti al meu". Acest concept reflectă aserţiunea tradiţională conform căreia sunt necesare restricţii pentru a preveni "devierile" partenerului, iar relaţiile apropiate adiţionale sunt o ameninţare serioasă la adresa relaţiei iniţiale sau diminuează importanţa acesteia.
Poliamoriştii tind să considere partenerii partenerului drept un câştig în viaţa acestuia, şi nu o ameninţare a propriei persoane. Aceeaşi perspectivă este vizibilă în vechea zicală: "Dacă iubeşti pe cineva, eliberează-l; dacă se întoarce la tine, este al tău, dacă nu, atunci nu a fost niciodată al tău". Acesta este motivul pentru care majoritatea poliamoriştilor consideră abordarea posesivă drept ceva ce trebuie evitat în relaţii - fapt ce necesită multă încredere. (Un simplu test al succesului este întrebarea: dacă persoana iubită ar găsi un alt partener, acesta ar fi un motiv de bucurie (compersiune) sau alarmare?)
Deşi neposesivitatea este o parte importantă a multor relaţii poliamoroase, nu are gradul de universalitate al celorlaltor valori discutate mai sus. Alternativele includ înţelegerile în care o relaţie posesivă principală este combinată cu relaţii neposesive secundare (situaţie des întâlnită în căsătoriile deschise) şi relaţiile asimetrice în care posesivitatea se aplică numai într-un singur sens.
[modifică] Aspecte parentale în poliamor
Un număr mare de poliamorişti au copii - fie concepuţi în cadrul relaţiei, fie dintr-o legătură anterioară. Ca şi în cazul altor aspecte ale poliamorului, modul în care copiii sunt integraţi în structura familială variază în mare măsură. Pot fi întâlnite, de exemplu, următoarele situaţii:
- Părinţii (biologici, adoptivi sau vitregi) au principala responsabilitate în ceea ce priveşte copiii, iar ceilalţi membri ai relaţiei au rol de familie extinsă, oferind asistenţă în creşterea acestora.
- Adulţii cresc copiii în mod colectiv, fiecare persoană având responsabilitate egală pentru fiecare copil, indiferent de gradul de rudenie.
- Părinţii au întreaga responsabilitate pentru proprii copii, ceilalţi membri ai relaţiei având (faţă de copii) rolul de prieteni ai părinţilor.
- Copiii tratează partenerii părinţilor drept o varietate de părinţi vitregi.
Alegerea structurii este afectată de coordonarea în timp: relaţia parentală a unui adult este mai puternică în cazul în care acesta este prezent de-a lungul întregii vieţi a unui copil decât dacă acesta intră într-o relaţie în care cei implicaţi au deja un copil mai înaintat în vârstă. (Aspectele problemei sunt similare celor dintr-o familie vitregă.)
Gradul de implicare emoţională şi logistică a membrilor relaţiei joacă, de asemenea, un rol important: o triadă ai cărei membri sunt strâns legaţi unul de altul şi trăiesc împreună cu gestionarea în comun a finanţelor va aborda mult mai probabil în mod colectiv aspectele parentale decât un grup mai mare în care membrii nu au legături atât de strânse şi locuiesc separat.
Măsura în care copiii sunt informaţi cu privire la natura relaţiei părinţilor variază în funcţie de aspectele prezentate mai sus şi depinde, de asemenea, de decizia părinţilor de coming out în faţa celorlaltor adulţi.
[modifică] Ramificaţii privind custodia
Părinţii implicaţi în relaţii poliamoroase ţin, de obicei, secret acest fapt deoarece există riscul ca acesta să fie utilizat de către un fost partener conjugal sau de către un alt membru al familiei drept motiv pentru a îi priva de custodia şi/sau accesul la proprii copii (similar modului în care homosexualitatea a fost utilizată în trecut).
În 1998, un tribunal din Tennessee a acordat custodia unui copil bunicii şi bunicului vitreg ai acestuia deoarece mama copilului, April Divilbiss şi partenerii ei şi-au afirmat identitatea poliamoroasă la MTV. Totuşi, după ce a contestat timp de doi ani decizia tribunalului, Divilbiss a fost în final de acord să cedeze custodia copilului deoarece nu putea avea grijă de el în mod corespunzător, aceasta fiind de fapt motivaţia reală a bunicilor în solicitarea custodiei (şi nu faptul că mama era implicată într-o relaţie poliamoroasă).[4]
[modifică] Grupuri şi concepte înrudite
Definiţiile poligamiei şi poliamorului permit un grad ridicat de suprapunere: orice relaţie poligamă în care membrii se iubesc poate fi de asemenea considerată poliamoroasă, şi mulţi poliamorişti se consideră căsătoriţi cu mai multe persoane. În practică, însă, termenii sunt separaţi de modul de utilizare: "poligamia" se referă de obicei la formele codificate de căsătorie cu mai multe persoane (în special cele în bază religioasă/tradiţională), în timp ce "poliamorul" presupune o relaţie definită mai degrabă de negocierile membrilor decât de normele culturale.
Astfel, deşi poligamia şi poliamorul sunt de obicei tratate de persoanele în necunoştinţă de cauză drept termeni identici, cele două concepte sunt bazate pe filozofii şi idealuri diferite, iar interacţiunea dintre poligami şi poliamorişti este foarte redusă. În schimb, poliamorul este asociat mai mult cu subculturile şi ideologiile care favorizează libertatea individuală în aspectele sexuale - în special cu susţinătorii LGBT şi BDSM.
Valorile poliamorului - respect, sinceritate, comunicare şi negociere - sunt similare celor specifice subculturii BDSM. (Câţiva dintre susţinătorii proeminenţi ai poliamorului sunt şi susţinători BDSM.) Un număr mare din problemele întâlnite în relaţiile poliamoroase au corespondeţă apropiată în BDSM şi pot fi rezolvate utilizând metode similare; ambele grupuri au beneficii din "polenizarea încrucişată" a ideilor.
Totuşi, atitudinile individuale variază foarte mult; în fiecare grup există unii membri cu diverse obiecţii faţă de celelalte grupuri.
[modifică] Aspecte filozofice
Ca în cazul multor stiluri de viaţă, abordările filozofice privind poliamorul fac obiectul unor largi discuţii.
Una din metodele de studiere a aserţiunilor din spatele relaţiilor este escalarea valorilor, cunoscută sub numele de teoria dezvoltării morale a lui Lawrence Kohlberg. În cadrul acestei teorii ce analizează ipotezele privind relaţiile, aserţiunea că monogamia este unicul tip acceptabil de relaţie pe termen lung este un exemplu din cadrul stadiului 4 de dezvoltare morală. Poliamorul reprezintă structura comună a relaţiilor în cadrul stadiului 5 / 6.
Alte metode utilizează stadiile dezvoltării personale şi spirituale definite de Ken Wilber, piramida nevoilor a lui Abraham Maslow şi "simţul sinelui" (Jane Loevinger) - teorii similare bazate pe cercetările şi descoperirile din domeniul dezvoltării umane.[5]
-
- Fiecare teorie recunoaşte faptul că există un stadiu clasic în dezvoltarea umană, definit drept convenţional şi bazat pe acceptare şi legi (Kohlberg), conformist sau conştiincios-conformist (Loevinger), bazat pe nevoia de a aparţine şi de siguranţă (Maslow), a cărui structură este bazată pe "reguli şi roluri" (Wilber).
-
- Fiecare teorie recunoaşte un stadiu avansat post-convenţional, bazat pe principii individuale ale conştiinţei (Kohlberg), conştiincios-individualist sau autonom (Loevinger), bazat pe nevoia de respectul de sine şi pe împlinirea de sine (Maslow), a cărui structură este formal-reflexivă (Wilber); acest stadiu permite posibilitatea de a reflecta asupra modalităţilor anterioare de gândire ale propriei persoane şi ale societăţii, de a le evalua şi critica.
Datorită gradului ridicat de încredere şi autodeterminare necesar într-o relaţie poliamoroasă, unii adepţi ai acesteia o consideră drept o formă superioară de relaţionare cu ceilalţi. Un răspuns venit deseori din partea monogamilor sau a altor indivizi nefamiliarizaţi cu persoanele şi familiile poliamoroase este că poliamorul apare drept un eşec în aderarea la valorile susţinute de restul societăţii. În mod realist însă, majoritatea celor ce practică poliamorul nu filozofează, ci doar sugerează că acesta este modul de viaţă potrivit lor.
[modifică] Criticile aduse poliamorului
[modifică] Obiecţii de ordin religios
În prezent, conform religiilor creştine majore (catolicism, ortodoxism, protestantism etc.), o persoană trebuie să îşi aleagă un singur partener conjugal. Religiile ce permit relaţiile non-monogame le limitează, de cele mai multe ori, la o formă strictă de căsătorie - poliginia.
Din punct de vedere istoric (mai precis, până în Evul Mediu), toate cele trei religii occidentale majore (iudaismul, creştinismul şi islamismul) permiteau poliginia deschisă - islamismul este singura care păstrează poligamia în mod holistic. (Regele Solomon, personaj biblic, rezumă recunoaşterea (dacă nu chiar aprobarea) poligamiei în lumea antică.)
Liderii religioşi nu şi-au făcut în mod deosebit cunoscută poziţia cu privire la poliamor, acest lucru datorându-se probabil atenţiei scăzute din partea publicului în comparaţie cu alte aspecte relaţionale / etice precum homosexualitatea şi faptului că poliamorul nu este cunoscut sau identificat pe plan larg drept un stil de viaţă aparte.
[modifică] Divizarea iubirii
O critică adusă deseori poliamorului se bazează pe accepţiunea că prin divizarea iubirii între mai mulţi parteneri, acea iubire este diminuată. Acesta este un argument malthusian (sau al "economiei foametei"), numit astfel deoarece tratează iubirea drept o marfă (precum alimentele sau celelalte resurse) ce poate fi oferită unei persoane numai dacă alta este privată de ea.
Poliamoriştii resping această perspectivă asupra iubirii, susţinând că aceasta nu poate fi diminuată prin divizare. Potrivit lui Robert Heinlein, "iubirea nu scade, ci se înmulteşte. Cu cât iubeşti mai mult, cu atât mai mult poţi iubi." Un argument invocat deseori este acela că un părinte cu doi copii nu îl iubeşte pe nici unul mai puţin doar pentru că celălalt există.
Cei ce preţuiesc monogamia aduc în lumină încrederea şi trăinicia ce pot fi clădite într-o relaţie pe termen lung, susţinând că acest lucru este posibil numai într-un cuplu în care partenerii îşi concentrează atenţia unul asupra celuilalt şi nu au alţi parteneri. Poliamoriştii resping acest punct de vedere, susţinând că pot avea o relaţie trainică bazată pe încredere cu toţi partenerii lor şi evidenţiind faptul că încrederea nu este slăbită de introducerea unor noi parteneri, aşa cum aceeaşi încredere nu este slăbită atunci când cuplurile monogame îşi implică prietenii apropiaţi în viaţa personală.
Un punct de vedere intermediar este că menţinerea unei relaţii de iubire necesită timp şi energie - iar ambele sunt limitate; astfel, deşi poate fi posibil ca un individ să iubească mai multe persoane la fel de bine ca pe una singură, există un punct după care relaţiile încep să sufere.
[modifică] Rata percepută a eşecurilor
Relaţiile poliamoroase sunt deseori criticate ca fiind "de scurtă durată". Stabilirea unor cifre clare privind longevitatea relaţiilor poliamoroase în comparaţie cu cele monogame este dificilă mai ales datorită faptului că cele două tipuri de relaţii diferă atât din punct de vedere al intenţiilor cât şi din punct de vedere al definiţiei "succesului". Alţi factori ce determină că această întrebare este fără răspuns includ:
- Poliamoriştii (asemenea multor persoane implicate în relaţii netradiţionale) nu îşi fac, de cele mai multe ori, publică starea relaţiei, anumite tipuri de poliamorişti sau de relaţii poliamoriste fiind, în consecinţă, sub- sau supra-raportate.
- Atât în relaţiile poliamoroase cât şi în cele monogame (în care membrii nu sunt căsătoriţi), criteriile pentru o "relaţie de succes" nu coincid întotdeauna cu "scopul" obişnuit al unui angajament pe viaţă, multe relaţii finalizându-se sau începând în funcţie de ceea ce este potrivit membrilor. Spre exemplu, o relaţie care face ca vieţile partenerilor să fie mai frumoase poate fi considerată un "succes" chiar dacă aceasta se încheie (vezi descrierea dată de Richard Bach divorţului drept exemplu).
- Nu se poate pleca de la premiza că toate legăturile dintr-o relaţie poliamoroasă şi toate relaţiile monogame sunt dorite a fi angajamente pentru întreaga viaţă - de exemplu relaţiile la distanţă sau iubirile "de o vară".
- Nu toate relaţiile cu mai mulţi parteneri sunt, de fapt, poliamoroase în sensul definiţiei şi valorilor prezentate mai sus, multora lipsindu-le baza de încredere, maturitate şi planificare comună considerată de poliamorişti esenţială în vederea clădirii cu succes a relaţiei.
Deoarece sexul şi sexualitatea provoacă multe sentimente profunde, pentru mulţi este dificil să fie imparţiali atunci când evaluează "succesul" relaţiilor poliamoroase. Atât poliamoriştii cât şi cei ce se opun acestui stil de viaţă au aprecieri diferite bazate pe "selecţia proprie de dovezi" în sprijinul perspectivei personale. De exemplu, cei ce nu au o înclinaţie către acest tip de relaţii pot judeca acest tip de relaţie în baza eşecului dintr-un anumit moment, chiar dacă nu judecă întreaga instituţie conjugală drept un eşec numai pentru că un anumit cuplu a divorţat.
Deşi un observator ocazional ar putea nota că multe relaţii poliamoroase ajung la final, cei ce sprijină poliamorul afirmă că, în cazul în care un standard similar ar fi aplicat în cazul relaţiilor monogame, destul de puţine dintre acestea ar putea fi considerate cu adevărat "de succes", având în vedere rata divorţurilor, numărul căsătoriilor ce există doar în acte, numărul cuplurilor necăsătorite care s-au despărţit şi numărul relaţiilor în care unul sau ambii parteneri sunt nefericiţi sau înşeală - şi că aceste fapte nu sunt utilizate în sprijinul unei teorii potrivit căreia monogamia este imorală, nepractică sau sortită eşecului.
În lipsa unui studiu ştiinţific în domeniu, este probabil corectă afirmaţia că întrebarea rămâne deschisă. Pur şi simplu nu există destule date "solide" şi consecvente în ceea ce priveşte comparaţia între relaţiile monogame şi cele poliamoroase - nici în privinţa longevităţii (pentru evaluarea relaţiilor care au pornit drept angajamente "pe viaţă"), nici în privinţa gradului de satisfacţie şi nici în ceea ce priveşte îndeplinirea aşteptărilor celor implicaţi.
[modifică] Lipsa capacităţii / dorinţei de a lua un angajament
Poliamorul este uneori văzut drept o exprimare a lipsei capacităţii sau dorinţei de a lua un angajament faţă de un singur partener - în special un angajament de exclusivitate sexuală faţă de un singur partener - pentru toată viaţa, precum cere tradiţia în căsătoriile monogame.
Pe de altă parte, poliamoriştii consideră că îşi iau mai multe angajamente, la fel ca un părinte ce se dedică tuturor copiilor săi. O expresie des utilizată de poliamorişti este: "Suntem fideli TUTUROR partenerilor".
[modifică] Contra-critică
Atitudinile poliamoriştilor faţă de monogamie variază în mare măsură. Unii consideră poliamorul drept un mod de viaţă superior monogamiei, descriind uneori relaţiile poliamoroase drept "evoluate" sau caracterizând relaţiile monogame drept fiind bazate pe acceptarea standardelor sociale sau religioase fără a reflecta asupra lor, sau pe posesivitate sau gelozie. Unii poliamorişti sunt de părere că persoanele care au un singur partener au o capacitate mai mică de a iubi decât cei ce au mai mulţi parteneri - o inversare a criticii din punct de vedere al "diviziunii iubirii" discutate mai sus.
Totuşi, alţii consideră poliamorul şi monogamia drept moduri de viaţă la fel de viabile, rămânând la latitudinea fiecărui individ să aleagă ce i se potriveşte. Deşi aceştia recunosc faptul că multe relaţii monogame sunt bazate pe conformism sau posesivitate, nu consideră acest lucru drept o caracteristică intrinsecă a monogamiei, la fel cum nu consideră lipsa capacităţii de a lua un angajament drept o caracteristică a poliamorului.
[modifică] Celebrităţi poliamoriste
Datorită dificultăţii de a distinge între relaţiile istorice de iubire şi relaţiile sexuale între prieteni, această listă se bazează pe o utilizare largă a termenului 'poliamor' ce include ambele tipuri de relaţii. Pentru informaţii detaliate, consultaţi articolele specifice şi trimiterile externe incluse.
- Simone de Beauvoir, Jean-Paul Sartre şi Olga Kosakiewicz
- CT Butler, unul din fondatorii Food not Bombs
- Amelia Earhart
- Robert A. Heinlein
- William Marston, Elizabeth Marston şi Olive Byrne
- E. Nesbit
- Eric S. Raymond [6]
- Vita Sackville-West, Harold Nicolson, şi alţi diverşi membri ai [7][8]
- Percy Shelley
- Edna St. Vincent Millay
- Dieter Wedel, regizor de film[9]
Multe personaje istorice au avut relaţii cu mai mulţi parteneri în acelaşi timp, dar care nu sunt considerate poaliamoroase deoarece nu toţi partenerii erau în cunoştinţă de cauză şi îşi exprimaseră consimţământul. În Anglia victoriană, spre exemplu, caracterul dificial şi stigmatic al divorţului oferea unei soţii înşelate singura opţiune de a tolera amantele soţului, de care era dependentă financiar. Acest tip de relaţii nu este inclus în această listă.
[modifică] Note
- ^ Vezi cartea A Brief History of Everything (O scurtă istorie a tuturor lucrurilor) de Ken Wilber, tabelul 9-3 pag. 146 şi discuţiile privind "fulcrum 5" pag. 186 pentru surse şi citate. De asemenea, vezi aceeaşi carte pentru:
- "Acest model al dezvoltării conştientului este bazat pe munca a 60 sau 70 de teoreticieni, din est şi vest." (pag. 145)
- "Toţi developmentaliştii, fără nici o excepţie, au un model tip stagiu sau tip scară ... al creşterii şi dezvoltării - Kohlberg, Carol Gilligan, Heinz Werner, Jean Piaget, R. Peck, Habermas, Robert Selman, Erik Erikson, J. M. Baldwin, Silvano Arieti, prezent chiar şi în tradiţiile contemplative, de la Plotinus la Padmasambhava până la Chih-i şi Fa-tsang. Şi au această holarhie tip scară deoarece aceasta se potriveşte datelor. Aceste stagii sunt rezultatele unor dovezi empirice, fenomenologice şi interpretative şi ale unor cantităţi masive de date rezultate din cercetări. Oamenii aceştia nu inventează aceste fapte doar pentru că le plac scările." (pag. 147-148)
[modifică] Vezi şi
- Monamor
- Safer sex
- The Ethical Slut (carte)
- Compersie
- Infatuare
- Iubire liberă
- Căsătorie deschisă
- Monogamie în serie
[modifică] Trimiteri externe
limba engleză
- polyamory.org, Site-ul oficial al newsgroup-ului alt.polyamory
- Pagina despre poliamor de la Sexuality.org
- Legea monogamiei: obligativitatea monogamiei şi existenţa poliamorului Analizează diverse perspective sociale şi juridice privind poliamorul.
- Provocarea poligamiei postmoderniste: analiza poliamorului Analizează monogamia, poligamia, polifidelitatea şi poliparentalitatea cu studierea modului în care căsătoria polifidelă ar putea fi integrată în cultura occidentală într-un cadru hegelian.
- Unitarian Universalists for Polyamory Awareness
- Jurnalul electronic al sexualităţii umane: poliamorul
- National Coalition for Sexual Freedom Polyamory Sound Bites Include unele date privind răspândirea nonmonogamiei şi starea psihiatrică a poliamoriştilor.
- Polifamilii: poliamor pentru cei practici Un site despre întemeierea unui cămin poliamoristic şi despre creşterea unui copil într-un astfel de cămin.
- Ce ar trebui să ştie psihologii despre poliamor Un ghid pentru persoanele din domeniul psihologiei şi psihiatriei, favorabil poliamorului.