Sistem monopartit
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Format:Partide politice Format:Forme de guvernământ Sistemul politic monopartit ori statul unipartid este un tip de guvernare în care un singur partid politic formează guvernul, niciunui alt partid nepermiţându-i-se să funcţioneze, sau să prezinte candidaţi la alegeri. În majoritatea cazurilor, toate partidele, în afara celui de la putere, sunt interzise. Există însă state care garantează monopolul puterii unui singur partid prin folosirea diferitelor prevederi legale sau acţiuni practice (aşa cum ar fi falsificarea alegerilor). În aceste cazuri, chiar dacă în parlament apar unele dezbateri, adevărata putere este în mâinile unei majorităţi create pe căi ilegale sau imorale, (aşa cum a fost cazul în Republica Democrată Germană).
Deşi în cadrul unui stat unipartid pate fi permisă existenţa altor partide, acestea din urmă trebuie să se subordoneze partidului dominant şi nu pot să funcţioneze ca o opoziţie viabilă. De asemenea, în unele state unipartide, poate fi permisă participarea alegeri a persoanelor ne-membre de partid, aşa cum a fost cazul mişcării Tangwai taiwaneze din deceniile al optulea şi al nouălea al secolului trecut.
Un sistem monopartit nu trebuie confundat cu sistemul politic dominat de un singur partid, în care opoziţia nu este interzisă în mod oficial, dar este ineficientă, (nu are şanse să ajungă la guvernare), şi nu trebuie confundat nici cu sistemul în care sunt interzise toate partidele politice.
În cea mai mare parte a cazurilor, statele unipartide sunt rezultatul ideologiilor fasciste, marxiste, staliniste sau naţionaliste, apărute în timpul luptei pentru idependenţă de sub jugul colonial. Sistemele monopartite au apărut în cazul ţărilor decolonizate, datorită rolului copleşitor pe care l-a avut un singur partid în lupta pentru eliberare sau pentru independenţă.
În statele în care partid de guvernământ este de orientare marxist-leninistă sau stalinistă, acel stat este denumit de obicei stat comunist.
Cuprins |
[modifică] Argumente ale sprijinitorilor sistemului monopartit. Contraargumenetele opozanţilor
Sprijinitorii sistemului unipartid apelează de cele mai multe ori la sentimentul unităţii, puterii şi eficienţei unei guvernări monopartite. Aceştia argumentează că sistemul pluripartit induce prea multe divizări şi este nepotrivit pentru dezvoltarea economică şi politică. Astfel de argumente au fost foarte populare pe la mijlocul secolului trecut, timp în care numeroase naţiuni în curs de dezvoltare încercau să copieze Uniunea Sovietică, care se transformase dintr-o ţară agricolă înapoiată într-o supraputere.
Cel mai folosit contraargument este acela că sistemul unipartid are tendinţa să devină rigid şi incapabil să accepte schimbările, ceea ce duce la incapacitatea de a face faţă situaţiilor noi şi, implicit, la colaps. Acest contraargument a căpătat o nouă greutate la după la sfârşitul secolului trecut, când lumea a fost martora colapsului Uniunii Sovietice şi a ţărilor membre ale Pactului de la Varşovia. Nu în ultimu rând, sistemul monopartit este criticat pentru lipsa de respect faţă de drepturile omului, deşi încălcările în aceste domenii sunt mai degrabă rezultate ale ideologiei partidului unic decât o caracteristică a sistemului însuşi.
[modifică] Democraţia, dictatura şi sistemul monopartit
Cetăţenii statelor în care există mai multe partide nu consideră sistemul monopartit ca având vreo tangenţă cu democraţia, în principal deoarece un singur partid nu-ţi oferă posibilitatea unei alegeri. Acest fapt este adevărat, în ciuda unor cazuri în care există mai mulţi candidaţi în aceiaşi circumscripţie electorală, aşa cum a fost cazul Italiei în timpul guvernării lui Benito Mussolini şi a Partidului Naţional Fascist.
Mai mult, sistemul unipartid este asociat strâns cu sistemele dictatoriale. De vreme ce există un singur partid politic, există tendinţa concentrării puterii în mâna membrilor de partid, a unui grup restrâns de membri de partid sau chiar în mâna unui singur om. De obicei, partidul aflat la putere poate schimba după voia sa legile sau constituţia. Numeroşii dictatori ai istoriei moderne au adoptat sistemul monopartid, care le sprijinea puterea. Partidul unic legitimează dictatura, asigură o constituţie care să favorizeze acţiunile dictatorului, dă o spoială de democraţie regimului şi prezintă în străinătate o imagine a unui conducător de mână forte care conduce "prin voinţa poporului". Deşi multe dictaturi se confundă cu sistemul monopartit, sistemul cu un singur partid politic nu este necesar pentru dictatură. Astfel, dictaturile militare, în care puterea se află în mâinile armatei, nu are nevoie pentru exercitarea autorităţii de sprijinul unui partid politic sau de alegeri, chiar şi falsificate.
[modifică] Exemple
[modifică] State definite prin constituţie ca fiind monopartite
State actuale:
- Republica Populară Chineză – Partidul Comunist Chinez conduce Conferinţa Politică Consultativă a Poporului Chinez;
- Cuba – Partidul Comunist Cubanez;
- Coreea de Nord – Partidul Muncitoresc Coreean conduce Frontul Democratic pentru Reunificarea Patriei;
- Laos – Partidul Revoluţionar al Poporului laoţian conduce Frontul Laoţian pentru Construcţie naţională;
- Siria – Partidul Baas conduce Frontul Naţional Progresist;
- Vietnam – Partidul Comunist Vietnamez conduce Frontul Vietnamez al Patriei.
[modifică] State care funcţionează efectiv ca monopartite
Diferite măsuri legale sau militare au transformat următoarele state în unele cu caracter unipartid:
- Belarus – există şi alte partide decât cel de guvernământ, dar ele trebuie să facă faţă diferitelor restricţii;
- Burma/Myanmar1
- Egipt – există şi alte partide decât cel de guvernământ ( Partidul Naţional Democratic), dar ele trebuie să facă faţă diferitelor restricţii;
- Eritreea – Frontul Popular pentru Democraţie şi Justiţie;
- Singapore – există şi alte partide decât cel de guvernământ (Partidul Acţiunii Populare), dar ele trebuie să facă faţă discriminării judiciare şi guvernamentale.
[modifică] Consulaţi şi:
- Sistem pluripartit
- Sistem bipartit
- Sistem unui partid dominantant