Áron Márton
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
din discursul ţinut la Cluj în anul 1944
Áron Márton (n. 1896, Sândominic, comitatul Ciuc - d. 1980, Alba Iulia). Episcop romano-catolic al Ardealului între (1938 -1980).
Episcopul Márton Áron , Arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, s-a născut la data de 28 august 1896 în satul Sândominic (Csikszentdomokos), la 29 km nord de oraşul Miercurea-Ciuc, comitatul Ciuc (astăzi în jud. Harghita). A studiat la şcoala generală din satul natal (1903-1906), apoi la Gimnaziile catolice din Şumuleu (Csíksomlyón) în perioada 1907-1911, Miercurea Ciuc (Csíkszeredában) în perioada 1911-1914 şi din Alba Iulia (1914-1915).
La 15 iunie 1915 a fost încorporat în armata austro-ungară. Înainte de a alege calea spirituală, Márton Áron a luptat în primul război mondial în perioada 1915-1918 - având gradul de locotenent - în Divizia 82 Secuiască, unitate militară care, potrivit tot rapoartelor SSI, "era vestită pentru atrocităţile comise contra românilor". Fusese rănit de trei ori în luptele de la Doberdo, Pasul Oituz şi Asiago.
Reîntors acasă de pe front, în perioada 1918-1920 a lucrat în agricultură şi apoi a fost contabil la un Ocol Silvic.
În perioada 1920-1924 a studiat la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia. A fost hirotonit ca preot romano-catolic la 6 iulie 1924 de către Episcopul Majláth Gusztáv Károly de Alba Iulia. Începând din iulie 1924 a fost capelan în comuna Ditró (Ditrău). Apoi, la 1 iulie 1925, a devenit capelan în oraşul Gheorgheni (Gyergyószentmiklós).
A lucrat ca profesor de religie la Liceul de Stat din Gheorgheni (1926-1928) şi la Liceul Romano-Catolic din Tg. Mureş (1928-1929), îndeplinind şi funcţia de director-adjunct al Liceului de băieţi. La 1 iulie 1929 a fost trimis ca preot la Verestorony, fiind în paralel şi superintendent de studii la Orfelinatul St. Theresia din Sibiu (Szeben)
La 1 octombrie 1930 este numit capelan al Catedralei şi arhivar episcopal la Alba Iulia (Gyulafehérvár). La 1 septembrie 1932 este numit secretar episcopal, liderul Departamentului Liceelor din cadrul Ligii Romano-Catolice a Naţiunilor din Transilvania. La 1 octombrie 1932 devine preot-duhovnic al studenţilor de la Seminar.
La 13 martie 1934 este numit ca director al Ligii Romano-Catolice a Naţiunilor din Transilvania. În anul 1933 a publicat studiul "Erdélyi iskola" (Şcoala în Transilvania) în care a tratat problema educaţiei minorităţilor. La 15 martie 1936 este numit administrator temporar al Parohiei "Sf. Mihail" din Cluj (Kolozsvár).
La 21 ianuarie 1937, pr. Márton Áron este ridicat la rangul de canonic. Apoi la 14 august 1938 devine parohul bisericii "Sf. Mihail" din Cluj (Kolozsvár). În anii '30, preotul Márton Áron făcea dese deplasări, inclusiv la Târgu Mureş, răspândind cuvântul Domnului şi nu numai, de vreme ce era urmărit îndeaproape de SSI, dar şi de organele specializate din Siguranţa Statului.
La 14 septembrie 1938 prin Decretul nr. 630 al Sacra Congregatio Consistorialis a fost numit ca administrator apostolic al Episcopiei de Alba Iulia. La 24 decembrie 1938 a fost numit de către Papa Pius al XI-lea ca Episcop romano-catolic de Alba Iulia. Este consacrat ca episcop la 12 februarie 1939 în Catedrala "Sf. Mihail" din Cluj de către arhiepiscopul Andrea Cassulo, nunţiul apostolic în România, asistat de către episcopul Ágoston Pacha de Timişoara şi de episcopul István Fiedler de Satu Mare-Oradea.
În atenţia Serviciului Secret de Informaţii din România au intrat şi anumiţi preoţi maghiari de diferite confesiuni, din cauza propagandei revizioniste, şoviniste şi naţionaliste pe care unii dintre ei o desfăşurau în Transilvania. Un caz aparte îl constituie cel al episcopului Márton Áron, figură centrală a Bisericii romano-catolice din România, din prima jumătate a secolului al XX-lea. În documentele SSI era considerat "...unul din conducătorii acţiunii iredentiste maghiare în ţara noastră." Cel care mai târziu - spre cinstea sa - avea să ia o atitudine hotărâtă în favoarea evreilor, opunându-se trimiterii lor spre lagărele de exterminare naziste de către guvernul maghiar hortyst, se dovedea, aşa cum ni-l prezintă rapoartele SSI, "un duşman neîmpăcat a tot ce este românesc".
Între anii 1939-1942, episcopul Márton Áron a îndeplinit şi funcţia de administrator apostolic al Episcopiei de Satu Mare-Oradea. În perioada 1940-1944, după Dictatul de la Viena, Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia a fost divizată în două părţi, episcopul rămânând la Alba Iulia. Una dintre personalităţile evocate de către fostul Şef-Rabin al Clujului, Dr. Moshe Carmilly-Weiberger, în lucrarea sa "Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944)", care a susţinut cauza evreilor şi a contribuit la salvarea a mii dintre ei, este Episcopul roman-catolic Márton Áron de Alba-Iulia: "În acele vremuri tragice s-a reliefat măreţia umană a Episcopului Márton Áron, singurul Episcop maghiar în Transilvania care în 18 mai 1944, în biserica Sfântul Mihail din Cluj, şi-a ridicat glasul şi a rugat, a somat societatea maghiară să ajute evreimea adunată în ghetouri şi aflată în faţa deportării."
Într-o scrisoare adresată primului ministru ungar Dome Sztojái, Episcopul Márton Áron scria: "Împreună cu credincioşii Diecezei mele a trebuit să constat cu stupoare măsura iresponsabilă prin care nu se cruţă viaţa evreimii, mergându-se până la ultima limită a inumanului. Cu respect şi în deplină cunoştinţă a responsabilităţii mele, vă atrag atenţia că pentru o astfel de faptă un om, chiar dacă este prim-ministru, ori un guvern, nu are mandat pentru că povara o va purta un întreg popor. Tocmai de aceea, vă rog să retrageţi imediat această măsură!"
În scrisoarea adresată ministrul ungar de interne Andov Ianos, acelaşi Episcop scria: "Cu atât mai mare este stupoarea noastră că, deşi vă cunoaştem ca pe un catolic convins, acum, prin măsurile adoptate, nu atingeţi nivelul unui creştin şi nici măcar cel de minim-uman. Cu respect, dar cu toată greutatea cuvântului meu, vă rog să retrageţi imediat dispoziţiile dumneavoastră recente, sau, dacă vă este imposibil, să vă daţi imediat demisia din funcţie." Aceste scrisori i-au atras mânia autorităţilor maghiare. El a devenit persona non grata în teritoriul controlat de Ungaria şi a rămas până la sfârşitul războiului la Alba Iulia.
Într-un discurs ţinut la Cluj în anul 1944 a afirmat crezul său de episcop: „Să nu-ţi fie ruşine, ci să fii mândru dacă te aruncă în temniţă pentru că aperi dreptatea şi dragostea!.”
La 19 martie 1948, PS Áron Márton şi alţi şapte episcopi catolici au trimis o scrisoare guvernului României arătând contradicţiile care privează liberatea de conştiinţă şi religie, care se întâlnesc în Constituţia RPR din anul 1948. Ei au solicitat acordarea de libertate religioasă pentru toate credinţele din România, asigurând educaţia religioasă din şcoli şi oficierea de servicii divine în armată, în spitale, în orfelinate şi în închisori.
Episcopul romano-catolic Márton Áron împreună cu Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu au făcut o ultima încercare în octombrie 1948 de a salva Biserica Catolică de persecuţia declanşată de comunişti şi au prezentat "Statutul Bisericii Catolice din România".
La 11 octombrie 1948, episcopul Márton a trimis o Pastorală clerului din Eparhie în care afirma: "Tragedia fraţilor noştri greco-catolici ne face clar faptul că zilele martiriului ne aşteaptă şi pe noi". Le-a cerut să fie curajoşi, să se roage şi le-a interzis să ia parte la orice miting organizat de către Partidul Comunist, sub pedeapsa excomunicării. În aprilie 1949, autorităţile au închis arbitrar un număr de 39 mănăstiri. La 27 aprilie, episcopul Márton a trimis o scrisoare de protest către preşedintele Marii Adunări Naţionale.
PS Márton Áron a fost arestat la 21 iunie 1949 în primele valuri de represiune. Se îndrepta cu un taxi către localitatea Teiuş, unde urma să celebreze o liturghie. A fost înlocuit la conducerea Diecezei de pr. Boga Alajos, arestat la rândul lui în mai 1950 pentru că refuzase acceptarea planului guvernamental de creare a unei Biserici naţionale fără legătură cu Roma. Închis la penitenciarul din Sighet, Boga a murit în detenţie la 14 septembrie 1954.
Cu ocazia aniversării jubileului de 25 de ani de preoţie, în iulie 1949, Papa Pius al XII-lea l-a numit pe PS Áron Márton ca arhiepiscop titular "ad-personam". Considerând că situaţia este foarte sensibilă, Papa nu a făcut publică această decizie. Dar în anul următor, a fost înregistrat în Analele Papale ca arhiepiscop şi în cel puţin o scrisoare trimisă la Alba Iulia i s-a adresat astfel.
În perioada 1949-1955, episcopul Márton Áron a fost deţinut în mai multe închisori. A fost de mai multe ori interogat, apoi lăsat în izolare zile întregi. Circulau zvonuri că ar fi deţinut la Piteşti, Aiud şi Sighet. La 13 iulie 1951, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Nu a vorbit niciodată despre perioada petrecută în închisoare, dar colegii săi de celulă au povestit despre suferinţele sale. A fost eliberat din închisoarea Sighet la 24 martie 1955 la intervenţia Dr. Petru Groza şi s-a reîntors la Alba Iulia, după ce i s-a refuzat intrarea la Bucureşti.
Eliberarea şi revenirea la 24 martie 1955 a episcopului Márton Áron la conducerea Diecezei de Alba-Iulia a contribuit indiscutabil la redresarea morală a catolicilor din România şi la consolidarea tendinţei de rezistenţă din rândul acestora. Acesta este motivul pentru care activitatea episcopului este strict supravegheată şi toate informaţiile recoltate sunt aduse la cunoştinţa ministerului cultelor, înlocuit în martie 1957 cu Departamentul cultelor.
Într-o de notă de sinteză referitoare la acţiunile episcopului de după eliberarea din detenţie, elaborată la 14 septembrie 1959, se aminteau memoriile lui Márton Áron prin care solicita restabilirea situaţiei Bisericii Catolice aşa cum era aceasta la 30 decembrie 1947, eliberarea din detenţie a episcopilor şi preoţilor catolici (se putea subînţelege că era vorba şi de cei uniţi). Ceea ce nemulţumea autorităţile erau măsurile disciplinare luate de episcop împotriva preoţilor care manifestaseră prea multă complezenţă faţă de regimul comunist, care participaseră la diverse reuniuni în care se discutase posibilitatea creării unei biserici disidente faţă de Sfântul Scaun. Prin circulara sa din 12 februarie 1958 Márton Áron condamna avortul şi ordona preoţilor din subordine să combată această practică. Mai grav pentru autorităţile comuniste era faptul că Márton Áron luase legătura în cursul deplasărilor sale la Bucureşti cu "elemente reacţionare" cum este cazul lui Zenovie Pâclişanu, un"înfocat militant pentru reînfiinţarea cultului greco-catolic". Datorită acestei intense activităţi care intra în contradicţie cu interesele autorităţilor de la Bucureşti, în iunie 1957 episcopului Márton Áron i s-a impus domiciliu obligatoriu, totuşi "episcopul continua să se menţină pe aceeaşi poziţie de necolaborare cu regimul nostru". A avut domiciliu obligatoriu în sediul Palatului Episcopal până în anul 1967.
Exemplele care atestă ostilitatea reciprocă dintre episcop şi autorităţile comuniste abundă. Astfel la 17 aprilie 1959 vicarul Episcopiei de Alba-Iulia, Ioan Huber, scria Departamentului Cultelor: "Am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că cu data de azi am încunoştiinţat împuternicitul Regiunii Autonome Maghiare de numirea preotului iezuit Alexandru Horvath din Gherla în postul de paroh la parohia Cluj-Mănăştur în locul preotului Ormai Pavel absent din parohie. Întrucât numitul are domiciliu obligatoriu la Gherla, vă rugăm să binevoiţi a interveni la forul în drept ca să fie scutit de sub domiciliu obligatoriu, eventual în modul ca domiciliul obligatoriu să-i fie stabilit la Cluj".
La scurt timp, la 30 aprilie 1959 împuternicitul Regiunii Cluj Augustin Enea emite un aviz nefavorabil solicitării Episcopiei de Alba-Iulia: "Nu suntem de acord cu numirea călugărului iezuit Alexandru Horvath la parohia Cluj-Mănăştur. Numitul este călugăr iezuit cu domiciliul obligatoriu în oraşul Gherla. Este un element cu atitudine duşmănoasă. Deşi nu este recunoscut, funcţionează ca preot la biserica armeano-catolică din Gherla, unde postul este vacant. Episcopia ţine ca la parohia Cluj-Mănăştur să fie numit un iezuit, pentru motivul că înainte această parohie a fost a ordinului iezuit. Ori în acest caz ar fi necesară aprobarea specială a departamentului. Clujul fiind declarat oraş închis, nu poate fi nimeni adus aici din altă parte, decât cu aprobări speciale. Credem că singurul preot romano-catolic care ar putea primi viza de intrare în Cluj ar fi dr. Kajcsa Francisc (care fusese sancţionat în 1957 de Aron Marton pentru colaborarea sa cu regimul comunist - n.n.) din Ocna Mureşului care ar fi de acord să fie transferat la parohia Cluj-Mănăştur".
Opinia împuternicitului regiunii Cluj a avut, în mod firesc, ecou la Departamentul cultelor care decide prin referatul său din 10 august 1959 :"Episcopia romano-catolică din Alba-Iulia (...) a făcut cunoscut conducerii Departamentului Cultelor, că a cerut împuternicitului Regiunii Autonome Maghiare recunoaşterea de funcţionare a preotului iezuit Alexandru Horvath din Gherla, în postul de paroh la parohia Cluj-Mănăştur (...) Având în vedere că împuternicitul regiunii Cluj arată că preotul Alexandru Horvath este un element duşmănos, iar stabilirea lui în Cluj ar produce perturbări nu numai în ceea ce priveşte problema romano-catolică ci şi cea greco-catolică, propunem să nu se ia în considerare cererea Episcopiei romano-catolice din Alba-Iulia".
A fost grav rănit într-un “accident de automobil” înscenat de agenţi ai guvernului, însă a supravieţuit. Protestele enoriaşilor săi l-au eliberat, rămânând însă sub arest la domiciliu. Dar curajul şi activismul său, în pofida tuturor ameninţărilor, l-au făcut să fie iubit de mulţi. Marton a sprijinit Biserica de rit grec atât cât i-a stat în putinţă, o atitudine neobişnuită pentru un episcop de rit latin. Timp de decenii, înainte de moartea sa în 1980, a trebuit să-şi croiască atent drum printre restricţiile impuse de guvern, cenzură, prezenţa preoţilor-spioni potenţial compromişi şi multe alte dificultăţi. Pare-se că, în ultima perioadă a vieţii sale, Márton Áron revenise la gânduri mai bune faţă de români.
În anul 1968 a început o călătorie victorioasă în ţară, oferind prima comuniune la mii de tineri. În anul 1972, episcopul Márton Áron s-a îmbolnăvit serios de cancer, motiv pentru care la 13 februarie 1972 Papa Paul al VI-lea l-a numit pe Mons. Dr. Antal Jakab ca episcop-auxiliar de Alba Iulia. Din anul 1976, administrarea efectivă a Episcopiei a fost exercitată "de facto" de către episcopul auxiliar al său.
La data de 2 aprilie 1980, IPS Márton Áron s-a retras din rangul de Episcop de Alba Iulia, devenind Episcop emerit. El a cedat administrarea Diecezei către episcopul-auxiliar Dr. Jakab Antal. A trecut la cele veşnice la 29 septembrie 1980 în reşedinţa episcopală din Alba Iulia. A fost înmormântat în cripta Catedralei din Alba Iulia.
"Pentru atitudinea umană, eroică, în favoarea poporului evreu în vremurile de restrişte", a fost iniţiată o propunere ca Episcopul Márton Áron să fie recunoscut de Yad Vashem printre "drepţii popoarelor", şi de asemenea ca, în amintirea lui, să se planteze un pom în crângul "Chasside Umoth Haolam" (Drept credincioşii lumii). În anul 1988, fostul Şef-Rabin al Clujului a depus la mormântul Episcopului Márton Áron un buchet de flori, cu următorul text: "Domnule Episcop! Poporul evreu nu vă uită atitudinea curajoasă din vremea suferinţelor sale. Cu recunoştinţă: Dr. Moshe Carmilly-Weinberger, fost Şef-Rabin de Cluj." La 27 decembrie 1999, Institutul Yad Vashem din Ierusalim i-a conferit post-mortem titlul de "Drept între popoare".
Arhidieceza Romano-Catolică de Alba-Iulia a deschis după anul 1990 un proces pentru beatificarea Episcopului Márton Áron .

Mitropoliţi şi episcopi anticomunişti în România | ||
---|---|---|
BRU | Vasile Aftenie | Ioan Bălan | Tit Liviu Chinezu | Ioan Dragomir | Ioan Duma | Valeriu Traian Frenţiu | Iuliu Hirtea | Iuliu Hossu | Ioan Ploscaru | Alexandru Rusu | Ioan Suciu | Alexandru Todea | | |
BRC | Szilárd Bogdánffy | Adalbert Boroş | Alexandru Cisar | Anton Durcovici | Imre Erös | Áron Márton | Augustin Pacha | Johannes Scheffler | Joseph Schubert | |
BOR | Grigorie Leu | Nicodim Munteanu | Visarion Puiu |