Arhivistică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Arhivistica este disciplina care are drept domeniu de investigaţie izvoarele scrise pe suporţi friabili (uşor deteriorabili) şi pe baza cărora se efectuează cercetări fundamentale şi aplicative în vederea stabilirii soluţiilor optime de selecţionare, ordonare, inventariere, conservare şi valorificare a documentelor. Arhivistica, ca disciplină ştiinţifică, dar şi ca activitate practică, presupune cunoaşterea unor discipline conexe cum ar fi: epigrafia, bibliologia, paleografia, cronologia şi altele.
Primele lucrări care tratează modul de organizare al cancelariilor şi registraturilor sunt: Johan Peter Zwengel „New Grosse Formular“, 1568; Iacob de Raemingen „Von der Règestratur und Ihren gebänwessen“, 1571, însă arhivistica se fundamentează ca ştiinţă abia în secolul al XIX-lea când s-au formulat primele reguli cu privire la păstrarea şi folosirea documentelor, atunci apărând şi terminologia necesară.
Arhivistica are trei ramuri principale:
- Arhivologia (Teorie arhivistică) - cercetează istoria arhivelor şi a arhivisticii, istoria dreptului arhivistic, precum şi istoria fondurilor arhivistice.
- Arhiveconomia - cercetează şi stabileşte condiţiile optime de păstrare şi conservare a documentelor.
- Arhivotehnica (Tehnica arhivistică) - se ocupă cu problemele ştiinţifice, juridice şi practice ale creării, selecţionării, organizării şi valorificării documentelor.
[modifică] Bibliografie:
- „Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei“, Bucureşti, 1982.