Portal:Filozofie/Articole selectate
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fenomenologia spiritului (ger. Phänomenologie des Geistes) este prima lucrare importantă a filozofului german Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Formeaza prima parte a System der Wissenschaften (sistemul ştiinţelor). Fenomenologiei urma să i se alăture descrierea "ştiinţelor reale" (Reale Wissenschaften) - filozofia naturii (Philosophie der Natur) şi cea a spiritului (Philosophie des Geistes).
Hegel dezvoltă evoluţia spiritului, de la percepţia simplă, naivă prin conştiinţă, conştiinţa de sine, raţiunea, spiritul şi istoria, revelaţia până la cunoaşterea absolută a spiritului. Filozoful german cercetează devenirea ştiinţei ca unitate dintre conţinut şi metodă precum şi apariţiile spiritului ca realizare a sinelui nostru, ca unitate dintre Fiinţă şi Nimic, la fel ca totalitate absolută. Locul adevărului este conceptul in sistemul ştiinţific, si nu Anschauungul. Cunoaşterea adevărului constă în faptul că dihotomia dintre subiect şi obiect este ridicată dialectic la un nivel superior, că una nu poate exista fără cealaltă, deci ambele formează un tot unitar.
Fenomenologia spiritului se ocupă atât cu probleme de bază de ordin epistemologic, cât şi de ordin etic şi istorico-filozofic. Un rol deosebit îl joacă capitolul despre conştiinţa de sine, care conţine perspectiva dialectică asupra stăpânului şi sclavului, care este punct de plecare important pentru Karl Marx, în cercetarea raporturilor de clasă în societatea burgheză.