Mitologie nordică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Din seria Mitologia nordică |
|
![]() |
|
Divinităţi |
|
Fiinţe fabuloase & spirite |
|
Personaje legendare |
|
Locuri mitice & sacre |
|
Obiecte sacre |
|
Scrieri |
Mitologia nordică sau mitologia scandinavică cuprinde religia, miturile şi legendele populaţiei pre-creştine scandinavice şi islandeze. Mitologia nordică este ramura mitologiei germanice care s-a conservat cel mai bine şi se înrudeşte foarte mult cu mitologia anglo-saxonă.
Mitologia nordică mai poate fi definită ca o colecţie de crendinţe şi mituri ale triburilor germanice de nord. Religia scandinavicilor nu era una revelatorie, pentru că nu a fost instituită de un muritor căruia zeii îi încredinţaseră adevărul (deşi muritorii intră deseori în contact cu zeii şi învaţă poveştile acestora). De asemenea, religia nordicilor nu cuprinde un text sacru sau o carte sfântă. Miturile nordice erau transmise oral sub forma unor poeme. Transmiterea orală a continuat şi în era vikingilor, cunoştinţele noastre despre mitologia nordică bazându-se cel mai mult pe Edde şi pe alte texte medievale scrise abia după creştinarea populaţiei scandinavice.
În folclorul scandinavic, vechile credinţe păgâne au rezistat, iar unle s-au păstrat până astăzi în zonele rurale. Altele au fost readuse la viaţă sau inventate de neopăgânismul germanic. Mitologia nordică rămâne, de asemenea, o sursă de inspiraţie în literatură, în producţiile scenice şi în filme.
Cuprins |
[modifică] Surse
Majoritatea miturilor nordice s-au transmis pe cale orală, de aceea multe din ele s-au pierdut. Cu toate acestea câteva mituri au trecut în nemurire prin intermediul unor cărturari creştini. Snorri Sturluson are o contribuţie importantă în acest sens, el fiind autorul Eddei şi a scrierii Heimskringla. El nu considera că zeii precreştini erau demoni, ci mai degrabă bărbaţi şi femei şi că au fost cu mult timp în urmă regi şi căpetenii militare. O altă sursă a mitologiei nordice este scrierea daneză Gesta Danorum ("Faptele Danezilor") scrisă de Saxo Grammaticus, însă în care se remarcă un puternic euhemerism şi care are o prezentare destul de confuză. Un avantaj al mitologiei nordice este faptul că în Islanda, creştinată destul de târziu (în anul 1000), s-a păstrat o tradiţie orală destul de coerentă pentru a reconstitui, în linii mari, miturile şi cultul. Dar informaţiile privind credinţele imigranţilor norvegieni în Islanda, valabil pentru întreg ansamblul triburilor germanice se cer coroborate cu dovezi suplimentare. Un alt izvor important privind religia germanică nordică este Istoria episcopilor de Hamburg redactată de Adam von Bremen în jurul anului 1070.
Edda în proză, Snorri Edda sau Edda Nouă a fost scrisă în jurul secolului al XIII-lea, de Snorri Sturluson, care a fost poet, diplomat şi comandant al armatei. Această scriere a reprezentat mai întâi un ghid, un manual pentru viitorii poeţi. Conţine explicaţii în proză a tradiţionalelor metafore de tip "kennings", precum şi diferite legende sistemaice şi coerente despre zeii nordici.
Edda poetică, Saemundr Edda sau Edda Veche a fost începută după vreo 50 de ani de la terminarea "Eddei în proză" şi a fost atribuită lui Saemundr Sigfusson 1056-1133, un erudit islanez, deşi în realitate autorii ei sunt necunoscuţi. Conţine 29 de poeme lungi, dintre care 11 sunt dedicate zeilor nordici, iar restul se referă la eroi legendari ca Siegfried. Savanţii cred totuşi, că această a doua Edda a fost concepută cu mult timp înainte şi apoi a fost transcrisă deoarece impresionează prin limbajul ei arhaic. În plus, câteva fragmente din conţinutul ei sunt citate de Snorri Sturlson în Edda acestuia. În cadrul Eddei poetice, Voluspa (Prezicerea Profetei) este cel mai cunoscut poem mitologic, ajutând la reconstituirea concepţiilor vechilor scandinavici despre cosmogonie şi eshatologie.
Tot în Islanda începând cu secolele XII-XIII s-au dezvoltat povestirile cu caracter mitico-religios numite saga, care vorbesc despre eroi legendari, regi şi alte personaje. Aceste saga erau cântate de scalzi (poeţi de curte).
Dintre izvoarele istorice nescrise cele mai importante sunt inscripţiile runice cum ar fi piatra de la Rök (Suedia), amuleta Kvinneby sau stânca de la Eggjum (Norvegia). Există şi multe pietre runice care înfăţişează scene din Völsunga saga sau care îi arată pe Odin şi Sleipnir, pe Odin devorat de Fenris, pe Hyrrokkin la funeraliile lui Baldur.
[modifică] Cosmologie şi cosmogonie
Istoria cea mai completă a creaţiei universului în mitologia nordică este transmisă de admirabilul poem "Voluspa" ("Prezicerile vizionarei"), compus spre finalul epocii păgâne. Înainte, exista un haos, "o genune uriaşă" din care au apărut două lumi: Niflheim, tărâmul de gheaţă şi Muspelheim, tărâmul de foc, guvernat de gigantul Surtur. În urma întâlnirii celor două lumi, a rezultat o creatură uriaşă cu chip de om, numită Ymir. Acesta s-a hrănit cu laptele vacii Audumbla, vacă care a eliberat şi pe primul zeu, Buri sau Bor. Acesta a avut cu Bestla, fiica unui uriaş, trei fii: Vili, Ve şi Odin. Cei trei fraţi îl vor ucide pe Ymir, după ce vor vor creşte, şi vor crea din trupul lui lumea. Cosmogonia întemeiată pe omorârea şi sfârtecarea unei fiinţe reaminteşte de miturile lui Tiamat, Pan ku sau Puruşa. Creaţia lumii este deci un sacrificiu sângeros.
Cei trei fraţi vor desăvârşi procesul creaţiei prin înălţarea arborelui cosmic Yggdrasil, cel ce face conexiunea între cele 9 lumi ale mitologiei nordice. Yggdrasil este situat în centrul universului, creştetul lui atinge cerul şi rădăcinile lui îmbrăţişează lumea. El face legătura între cele trei niveluri cosmice: Cerul, Pământul şi Infernul. Pământul este înfăţişat ca un disc plat situat între crengile copacului. Ideea existenţei unui Arbore Cosmic se întâlneşte şi în multe alte mitologii, în special în cele orientale şi nord-asiatice. Universul nordicilor, Yggdrasil este însă de la început ameninţat cu distrugerea, deoarece un vultur îi devorează frunzişul, trunchiul său începe să putrezească, iar şarpele Nidhogg îi roade rădăcinile. În ziua de Ragnarok arborele se va prăbuşi, dar va adăposti doi oameni.
Despre Yggdrasil se spune că ar fi un frasin uriaş, care adăposteşte cele 9 lumi:
- Asgard, cetatea zeilor Aesir, care au creat lumea
- Vanaheim, tărâmul zeilor Vanir, zeii naturii si ai fertilităţii
- Alfheim sau Ljustalfheim, lumea elfilor
- Svartalfheim, lumea piticilor
- Jotunheim, lumea giganţilor
- Muspelheim, lumea focului etern si a giganţilor de foc
- Helheim, lumea morţilor condusă de zeiţa Hel, fiica lui Loki
- Niflheim, lumea de gheaţa. Conform Eddei în proză Niflheim este locul de odihnă veşnică pentru majoritatea morţilor, deci preia astfel atribuţiile tărâmului Helheim.
- Midgard, lumea oamenilor
Fiecare din cele 9 lumi are în componenţa numelui său terminaţia "-heim" ("casă", "tărâm", "lume") sau "-gard" ("curte", "pământ", "moşie"). Câteva cercetări au dovedit că înainte toate cele 9 lumi erau numite "heimr", Midgard-ul se numea la început "Mannheim", iar Asgard-ul "Godheim".
Cosmologia mitologiei nordice implică de asemenea o puternică trăsătură dualistă: de exemplu ziua şi noaptea au propriul lor corespondent mitologic prin zeii Dagr şi Nott şi caii acestora Skinfaxi şi respectiv Hrimfaxi. Alt exemplu este cel al zeiţei soarelui, Sunna împreună cu lupul Skoll care o urmăreşte şi al zeului lunii Mani împreună cu lupul Hati. Niflheim şi Muspelheim, două tărâmuri total opuse sunt considerate originea lumii şi a vieţii. De fapt, în afară de Midgard, lumea noastră, celelalte opt tărâmuri formează perechi contrastante.
Tărâm | Tărâm opus | Contrast |
---|---|---|
Muspelheim | Niflheim | foc şi căldură - gheaţă şi frig |
Asgard | Helheim | Rai şi izbăvire - Iad şi damnaţie |
Vanaheim | Jotunheim | Creaţie - Haos şi Distrugere |
Alfheim | Nidavellir | Lumină - Întuneric |
De obicei aceste lumi se împărţeau în 3 trepte principale:
- Prima treaptă, cea mai înaltă, alcătuită din Alfheim, tărâmul elfilor luminii, Vanaheim, tărâmul zeilor Vanir şi Asgard (Godheim), cel al zeilor Aesir. Tot aici se afla şi Valhalla, lăcaşul războinicilor care au murit eroic pe câmpul de luptă.
- Cea de-a doua treaptă, cea de mijloc, formată din Jotunheim, tărâmul giganţilor (tărâm care include şi zonele Gastropnir, Utgard şi Thrymheim), Midgard, tărâmul oamenilor şi Nidavellir (Svartalfheim), tărâmul piticilor.
- Cea de-a treia treaptă, cea mai joasă conţine tărâmurile Muspelheim, Niflheim, Helheim, precum şi un spaţiu gol, Ginnungagap, între Muspelheim şi Niflheim, din care se spune că a ţâşnit viaţa.
[modifică] Aesir şi Vanir
Panteonul nordic este alcătuit din două grupuri de zei: Aesir şi Vanir. Odin, Tyr, Thor sunt cei mai importanţi reprezentanţi ai familiei Aesir, corespund binomului de zei suverani, au un caracter marţial, războinic. Njord, Freyr şi Freya, cei mai cunoscuţi zei Vanir, se caracterizează prin bogăţia lor şi raporturile lor cu fecunditatea, cu pacea, cu plăcerea. Aceste două grupuri de zei se duşmănesc, ei poartă un lung dur şi nedecis război, care se finalizează printr-o reconciliere definitivă. Principalii zei Vanir s-au instalat la zeii Aesir, completând cu fecunditatea şi bogăţia lor atributele de suveranitate juridică, magia şi forţa războinică. Aceste conflicte mitologice pot reaminti de trecutul istoric al unui război între două culturi distincte: cea a agricultorilor autohtoni şi cea a cuceritorilor ariofoni. De asemenea originea acestui mit este o influenţă din mitologia romană, anume cea a luptei dintre romani şi sabini.
[modifică] Sfârşitul lumii
În mitologia nordică, viziunea despre viitor este sumbră. La sfârşitul lumii se spune că puterea răului şi a haosului va depăşi pe cea a binelui şi a ordinii. Loki şi copii lui se vor elibera şi vor căuta să se răzbune pe zeii Asgard-ului. Morţii vor veni din Niflheim sau din Helheim pentru a-i ataca pe cei vii. Heimdall, zeul paznic al tărâmului Asgard, va observa venirea giganţilor şi va aduna o întreagă armată pentru a apăra ordinea firească a lumii. Zeii vor lupta împreună cu cei mai viteji eroi, Einherjar, în această luptă finală. Sfârşitul va fi tragic, Odin, Thor, Freyr, Tyr şi alţi zei importanţi vor muri, universul va fi distrus de flăcările lui Surtur şi vor exista puţini supravieţuitori.
Cu toate acestea, după lupta finală, numită Ragnarok, vor mai fi câţiva supravieţuitori, atât oameni cât şi zei, care vor popula noua lume şi vor începe un nou ciclu de existenţă. Referitor la acest mit, părerile savanţilor sunt împărţite: unii cred că apariţia unei noi lumi după Raganrok este doar un element care trădează influenţa creştină şi care a fost adăugat ulterior mitologiei nordice. Dacă această ipoteză este falsă, eshatologia descrisă în Voluspa ar putea reflecta o mai veche tradiţie indo-europeană aflată în legătură cu ideologia zoroastrismului.
Vezi şi:
ro:Mitologie nordică