Antoninus Pius

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (19 septembrie 867 martie 161) a fost împărat Roman în perioada 138-161. A fost cel de-al patrulea din "Cei cinci împăraţi buni".

Fiu al consularului Aurelius Fulvus, Antoninus Pius s-a născut în Italia, la Lanuvium. A devenit consul în 120 şi guvernator al provinciei Asia (134-135). A fost adoptat de împăratul Hadrian la 25 februarie 138 şi proclamat succesor la tron, cu condiţia de a adopta la rândul său, pe Marcus Aurelius şi Lucius Aurelius Verus. Spre deosebire de împăratul Hadrian, Antoninus Pius nu a părăsit niciodată Italia.

Politica sa internă se caracterizează prin atenţia acordată administraţiei provinciilor, finanţelor statului, jurisdicţiei imperiale. Pe plan extern continuă activitatea de consolidare a sistemului defensiv al imperiului. Răscoalele antiromane din Bretannia, Mauretania, Egipt şi Iudeea sunt reprimate de generalii săi. Într-o atmosferă de linişte pe plan intern şi extern, Antoninus Pius sărbătoreşte în 148 cea de-a 900-a aniversare a fondării Cetăţii Eterne. Domnia lui a fost identificată cu apogeul dinastiei antonine şi al întregului principat.



Predecesor:
Hadrian
Împărat Roman
138 - 161
Succesor:
Marcus Aurelius şi Lucius Verus