Liturghia bizantină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Liturghia bizantină e euharistia în ritul bizantin.

Începutul liturghiei, la Biserica Sf Ioan Gură-de-Aur în Etterbeek.
Extinde
Începutul liturghiei, la Biserica Sf Ioan Gură-de-Aur în Etterbeek.

Precum toate riturile creştine, ritul bizantin are propriile rugăciuni şi cântări pentru sărbătorirea euharistiei.

Ca orice euharistie, liturghia în ritul bizantin are două părţi principale, şi anume:

  • liturghia cuvântului sau a catehumenilor;
  • liturghia altarului sau euharistică sau a sfintei taine, ori a sfintei jertfe.

Totuşi, ofertoriul poate fi disociat de restul liturghiei euharistice, încât pregătirea darurilor împreună cu rugăciunile ofertoriului constituie o ceremonie specială numită proscomidie sau proteză.

Pentru detalii, vedeţi articolul Proscomidia bizantinăvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Cuprins

[modifică] Istoric

Extinde

Ritul bizantin, dimpreună cu cel latin, sunt rituri imperiale sau împărăteşti. Ele s-au format la curţile împăraţilor romani de Răsărit şi Apus, iar ceremoniile liturgice au recuperat o mare parte din ceremoniile civile de la curte. Drept aceea, liturghia bizantină are un fast deosebit.

A doua sursă a ritului bizantin constituie ceremoniile monahale din Palestina, care au câteva repercursiuni şi asupra liturghiei.

A treia sursă a formei liturghiei bizantine constituie diferite reforme liturgice, dintre care cele mai multe ne vin dintre secolele al IX-lea şi al XI-lea.

Pe lângă acestea, există multe diferenţe de mici amănunte ceremoniale între ramurile grecească, slavă, melkită, românească, şi altele.

[modifică] Uzajuri multiple

Pentru prima dată, monahii de la Mănăstirea Chevetogne au publicat diferenţele dintre greci şi slavi în slujirea liturghiei, în cartea de slujbe «La Prière des Églises de rite byzantin», precum şi în manualele de slujbă ulterioare – liturghier, arhieraticon, etc – alcătuite de arhidiaconul Denis Guillaume.

Între timp, parohiile şi mănăstirile de rit bizantin din Occident au adoptat diferite uzajuri diferite, dintre care cele mai multe au restaurat obiceiuri liturgice vechi de dinainte de reformele liturgice. Monahii de la Mănăstirea Cantauque, de aparteneţă ortodoxă română însă de tradiţie melkită, au publicat un liturghier în două ediţii, în care prezintă, sub formă de note finale, cele mai mici detalii între greci, slavi, melkiţi şi români, precum şi diferite specificităţi din diferite colţuri ale lumii. Totuşi textul de bază reprezintă o recuperare largă a uzajurilor vechi. Acest liturghier e folosit ca bază a articolului nostru, precum şi liturghierul grecesc de la Atena.

[modifică] Liturghia cuvântului

În ritul bizantin, liturghia cuvântului e împletită fie cu tipicele, fie cu vecernia. În cazul în care e împletită cu tipicele, conţine o pregătire, o formulă trinitară, trei antifoane intercalate cu două sinapte, o procesiune de intrare cu evangheliarul, un isodicon, rugăciunea trisagiului şi trisagiul, prochimenul, citirea apostolului, cântarea aleluii, citirea evangheliei, eventual predica, şi ectenia stăruitoare.

În cazul în care liturghia cuvântului e împletită cu vecernia, se procedează în modul următor. Se începe vecernia în mod solemn, ca pentru liturghie. Aceasta continuă până la procesiunea de intrare, care se face cu evangheliarul. Se cântă imnul «Lumină lină», după care se trece direct la citirile din Vechiul Testament, urmate de prochimene câte trei în parte. Apoi urmează rugăciunea trisagiului şi trisagiul, un ultim prochimen, apostolul, evanghelia, predica, şi ectenia stăruitoare.

Pentru detalii, vedeţi articolul Vecernia bizantinăvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Aici ne vom ocupa amănunţit de liturghia cuvântului împletită cu tipicele.

[modifică] Tămâierea mare

Preşedintele, preot sau episcop, îmbrăcat cu toate veşmintele – stihar, patrafir, brâu, mânecuţe şi felon – tămâiază presbiteriul, icoanele şi poporul, până în nartex şi până la uşa locaşului de cult. Tămâind rosteşte psalmul 51. Duminica, la greci şi în Ardeal, această tămâiere se face în timpul doxologiei mari de la sfârşitul utreniei, căci în aceste părţi utrenia precede liturghia.

Se întoarce la locul unde prezidează. După obiceiurile vechi, acest loc ar trebui să fie la intrarea în naos, un jilţ (strană) cu spatele la nartex şi cu faţa spre altar. După rubricile medievale, preotul prezidează tocmai din faţa altarului, ca în timpul liturghiei euharistice, pe când episcopul urmează obiceiul vechi.

[modifică] Invocarea Duhului Sfânt

Preşedintele, cu mâinile ridicate, rosteşte stihira «Împărate ceresc», apoi stihurile următoare:

«Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!» (Evanghelia după Luca|Luca]] II:14.
«Doamne, buzele mele le deschide, şi gura mea va vesti lauda ta.» (Psalmul 51:18).

[modifică] Binecuvântarea trinitară

Preşedintele sărută evangheliarul (şi altarul, dacă e în faţa altarului). Cu evangheliarul în mână trasează semnul crucii peste credincioşi (sau peste antimis), zicând:

«Bine este cuvîntată împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.»

În timpul pascal, urmează stihurile Paştilor.

Diaconul sau preotul citeşte ectenia mare, poporul răspunzând «Kyrie eleison» după fiecare cerere.

[modifică] Sinapte şi antifoane

Preşedintele sau unul din preoţii conslujitori recită prima rugăciune sinaxă, ce are conţinutul următor:

«Doamne, Dumnezeul nostru, a cărui stăpânire este neasemăntă şi mărire neajunsă, a carui milă este nemasurată şi iubirea de oameni nespusă, însuţi, Stăpâne, după bună îndurarea ta, caută spre noi şi spre sfânt locaşul acesta, şi fă cu noi şi cu cei ce se roagă împreună cu noi, milele tale cele bogate şi îndurările tale, că ţie se cuvine toată marirea, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.»

[modifică] Antifonul I

Poporul cântă primul antifon. La slavi şi melkiţi, fiecare zi de peste săptămână şi fiecare sărbătoare au stihuri proprii, urmate întotdeauna de refrenul:

«Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi.»

La români, în afara sărbătorilor, există un antifon I comun tuturor zilelor:

«Mărire Tatălui şi Fiului şi sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul, şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel sfânt al lui. Bine eşti cuvîntat, Doamne!» (din Psalmul 103).

La greci, peste săptămână şi în sărbători se cântă stihuri, cu refrenul: «Pentru rugăciunile, iar duminica tot psalmul 103.

[modifică] Sinaptă

Diaconul rosteşte ectenia mică, sau pur şi simplu invitaţia: «Domnului să ne rugăm!», apoi preşedintele sau un al doilea conslujitor recită a doua sinaxă:

«Doamne, Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul tău şi binecuvintează moştenirea ta; plinirea Bisericii tale în pace păzeşte-o; sfinţeşte-i pe cei ce iubesc podoaba casei tale; tu pe aceştia îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea ta, şi nu ne lasa pe noi, cei ce nădăjduim întru tine, că a ta este stăpânirea, şi a ta este împărăţia şi putea şi mărirea: a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.»

[modifică] Antifonul al II-lea

Pentru detalii, vedeţi articolul Unule-născutvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Se cântă al doilea antifon. Cât despre stihuri şi uzajuri, totul se petrece ca în cazul primului antifon, dar cu refrenul următor:

«Mântuieşte-ne pe noi, Fiule al lui Dumnezeu, cel ce ai înviat din morţi, pe noi, care îţi cântăm ţie. Aleluia.»

Peste săptămână, cuvintele «cel ce ai înviat din morţi» se înlocuiesc cu: «cel ce eşti minunat între sfinţi», iar la sărbători există cuvinte specifice. La greci, duminica se cântă psalmul 146.

După doxologia minoră, se cântă imnul «Unule-născut». La români, doar acesta se cântă drept antifonul al II-lea, în afara sărbătorilor.

[modifică] Sinaptă

Diaconul rosteşte ectenia mică, sau pur şi simplu invitaţia: «Domnului să ne rugăm!», apoi preşedintele sau un al treilea conslujitor recită a treia sinaxă:

«Cela ce ne-ai dăruit aceste rugăciuni de obşte şi de unire, cela ce, şi la doi şi trei care se unesc întru numele tău, te-ai făgăduit să le împlineşti cererile, însuţi împlineşte şi acum cererile cele de folos ale robilor tăi, dându-ne întru aceasta lume de acum cunoştinţa adevărului tău, iar în cea viitore viaţa de veci, că bun şi prieten al oamenilor Dumnezeu eşti, şi ţie mărire-ţi înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.»

[modifică] Antifonul al III-lea

Antifonul al treilea variază foarte mult între diferitele uzajuri. Doar la sărbători acesta e identic peste tot. În zilele obişnuite, la români se cântă Fericirile (textul din Evanghelia după Matei), una după alta, fără stihiri şi fără doxologie minoră la sfârşit.

[modifică] Intrarea mică

Dacă preşedintele şi conslujitorii sunt în naos, se alinează în procesiune spre presbiteriu, diconul ducând evangheliarul ridicat în mod solemn, în aşa fel încât învierea lui Iisus, întipărită pe copertă, să fie în văzul lui şi al poporului. Episcopul se pune ultimul în procesiune.

Dacă slujitorii se află deja în presbiteriu, trebuie să ia evangheliarul de pe antimis (care se află pe altar), să înconjure altarul, apoi să iasă prin uşa din stânga (cea dinspre nord, dacă altarul se află îndreptat spre est). La greci şi melkiţi procesiunea merge până la uşa bisericii, revenind pe solee, pe când la slavi clericii trec direct pe solee.

Preşedintele rosteşte rugăciunea intrării:

«Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, cela ce ai aşezat în ceruri cetele şi corurile ângerilor şi ale arhanghelilor, spre slujba măririi tale, fă ca, împreună cu intrarea noastră şi fie şi intrarea sfinţilor ângeri, care slujesc împreună cu noi, şi împreună preamăresc bunătatea ta, că ţie se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.»

Diaconul strigă cu voce tare: «Înţelepciune! Drepţi!», apoi intră în presbiteriu, aşează evangheliarul pe altar, iar ceilalţi clerici merg după el. Ïntre timp, poporul cântă isodiconul, care are de obicei conţinutul următor:

«Veniţi şi ne închinăm şi şi cădem la Christos!»

Acesta e urmat de refrenul: «Mântuieşte-ne pe noi...», ca la antifonul al II-lea.

Între timp, se pot cânta troparele. Pentru duminici şi sărbători, se cântă mai întâi troparul învierii, apoi troparul sfântului zilei, apoi «Mărire Tatălui şi Fiului şi sfântului Duh» cu «condac»ul sfântului, şi «şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.» cu condacul învierii. Pentru zilele de peste săptămână, sărbătorile sfinţilor şi ale Mariei, se cântă mai întâi troparul sfântului, apoi «Mărire... şi acum...» cu condacul sfântului.

Dacă este rînduit botez în cadrul liturghiei, atunci catecumenatul, botezul şi mirul se fac în acest moment al liturghiei. Tot aici poate fi intercalată hirotonirea întru episcop, după care urmează trisagiul.

[modifică] Trisagiul

Pentru detalii, vedeţi articolul Trisagiuvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

[modifică] Rugăciunea trisagiului

Mai întâi diaconul rosteşte invitaţia: «Domnului să ne rugăm!», apoi preşedintele sau un al patrulea conslujitor recită rugăciunea trisagiului:

«Dumnezeule cel sfânt, care între sfinţi te odihneşti, cel ce cu glas întreit-sfânt eşti lăudat de serafimi şi preamărit de heruvimi, şi de toată puterea cerească adorat, cela ce din nefiinţă la fiinţă ai adus toate, care ai zidit pe om după chipul şi asemanarea ta, şi cu harul tău l-ai împodobit, cel ce dai intelepciune şi pricepere celui ce cere, şi nu treci cu vederea pe cel ce greşeşte, ci îi rînduiesti pocăinţă spre mântuire; carele ne-ai invrednicit pe noi, smeriţii şi nevrednicii robii tăi robi, şi în ceasul acesta a sta înaintea măririi sfântului tău altar şi a-ţi aduce datornica închinăciune şi cuvîntare de preamărire, însuţi Stăpâne, primeşte şi din gura noastră, a celor păcătoşi, întreit-sfânta cântare, şi ne cercetetază cu bunatatea ta; iartă-ne toata greşeala cea de voie şi cea fără de voie; sfinţeşte sufletele si trupurile noastre; şi ne dă să-ţi slujim ţie întru cuviinţă în toate zilele vieţii noastre, pentru rugăciunile sfintei Nascatoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor care din veci ţi-au bineplacut, că sfânt eşti, Dumnezeul nostru, şi ţie mărire-ţi înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.»

La sărbătorile crucii, rugăciunea de mai sus e înlocuită cu sinaxa următoare:

«Stăpâne, Doamne, Dumnezeul puterilor, mântuieşte poporul tău, şi în pace îl păzeşte, cu puterea sfântului tău Duh, prin chipul cinstitei Cruci a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună bine eşti cuvîntat, cu preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.»

[modifică] Cântarea trisagiului

După rugăciune se cântă trisagiul propriu-zis, în stil occidental, care le pomeneşte pe cele trei persone ale Sfintei Treimi:

«Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.»

Aceasta se cântă de trei ori. La melkiţi, cei din presbiteriu cântă pentru a treia oară. Poporul continuă cu doxologia minoră, apoi ultimele două părţi ale trisagiului: «Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.», şi din nou trisagiul întreg, cu voce puternică.

La Paşti, Crăciun şi Bobotează, inclusiv la liturghiile privegherii din ajun, precum şi la oricare liturghie când ar fi şi botez, în locul cântării trisagiului, se cântă stihul următor: «Câţi în Christos v-aţi botezat, în Christos v-aţi şi îmbrăcat. Aleluia!»

La sărbătorile crucii, trisagiul e înlocuit cu tropul următor: «Crucii tale ne închinăm, Christoase, şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o mărim.»

[modifică] Vestirea cuvântului

Această bucată de articol despre liturgică este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui!


[modifică] Predica

Această bucată de articol despre liturgică este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui!

[modifică] Ectenia stăruitoare

Această bucată de articol despre liturgică este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui!

[modifică] Liturghia altarului

Această bucată de articol despre liturgică este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui!