Thomas Hardy

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Thomas Hardy
Extinde
Thomas Hardy

Thomas Hardy, (n. 2 iunie 184011 ianuarie 1928) a fost un scriitor şi poet britanic. Evenimentele din majoritatea operelor sale se desfăşoară în comitatul semi-imaginar Wessex şi sunt marcate de descrieri poetice şi fatalism.

[modifică] Biografie

Thomas Hardy s-a născut la Higher Bockhampton, un sătuc din parohia localităţii Stinsford, la est de Dorchester în comitatul Dorset. Tatăl său a fost un zidar şi constructor local. Mama lui Hardy a fost o femeie educată şi ambiţioasă, contribuind la educaţia fiului ei până la împlinirea vârstei de 16 ani, când a devenit ucenicul lui John Hicks, un arhitect local. Hardy a studiat arhitectura la Dorchester până în 1862, când s-a mutat la Londra. Cinci ani mai târziu s-a întors la Dorset pentru a lucra ca asistentul lui Hicks. A fost premiat de Institutul Regal al Arhitecţilor Britanici şi de Asociaţia Arhitecturală.

În 1870, Hardy a cunoscut-o pe Emma Lavinia Gifford, care i-a devenit soţie în 1874. Deşi până la urmă s-au despărţit, decesul ei în 1912 a avut un efect traumatic asupra lui. A călătorit la Cornwall pentru a revedea locuri legate de ea şi de tinereţea lor, şi a scris o serie de poezii între 1912-13, prin care şi-a exprimat durerea. Deşi în 1914 s-a căsătorit cu secretara sa Florence Dugdale, care era cu 40 de ani mai tânără şi pe care a cunoscut-o în 1905, Hardy a rămas preocupat de decesul subit al Emmei, încercând să-şi învingă remuşcarea compunând poezii.

Scriitorul Robert Graves, în autobiografia sa "Goodbye to All That", îşi aminteşte de întâlnirea cu Hardy la Dorset la începutul anilor 1920. Hardy a fost o gazdă primitoare pentru Graves şi proaspăta lui soţie, şi l-a încurajat pe tânărul autor în domeniul scrisului.

Viaţa religioasă a lui Hardy pare să fi fost un amestec de agnosticism şi spiritism. Totuşi el a scris deseori despre forţele spirituale care controlează universul mai mult prin indiferenţă sau capriciu decât prin reguli stricte. De asemenea, Hardy a dovedit în lucrările sale o anume fascinaţie referitor la fantome şi spirite. În ciuda acestor sentimente, Hardy a avut totuşi o legătură emoţională puternică faţă de ritualurile Bisericii Creştine, mai ales cele din comunităţile rurale, care au avut o influenţă formativă în timpul copilăriei sale. Unii critici literari au atribuit perspectiva cenuşie din mai multe romane ale sale ca fiind reflectivă a părerii sale că nu există Dumnezeu.

Hardy a făcut o infecţie la plămâni în decembrie 1927 şi a murit în ianuarie 1928, după ce a dictat ultimul său poem soţiei, pe patul morţii. Înmormântarea sa, pe 16 ianuarie la catedrala Westminster Abbey, a fost un eveniment controversat: familia şi prietenii au dorit ca locul de veci să fie la satul natal Stinsford, dar executorul său, Sir Sydney Carlyle Cockerell, a insistat să fie la "Poets' Corner" (Colţul Poeţilor, o secţiune de la Westminster Abbey unde se află urnele a numeroşi poeţi şi scriitori britanici). S-a ajuns la un compromis prin care inima sa a fost îngropată la Stinsford cu Emma, iar cenuşa a fost depusă la Colţul Poeţilor din Catedrala Westminster. Opera lui Hardy a fost admirată de mulţi autori, printre care D.H. Lawrence şi Virginia Woolf. În 1910 i s-a acordat Ordinul Britanic de Merit.

La scurt timp după deces, corespondenţa şi notele sale au fost arse de executorul său. Doisprezece dosare au rămas, unul din ele conţinând note şi extrase de articole de ziar din anii 1820, folosite de Hardy în ultimele sale lucrări.