Tratatul de la Saint Germain en Laye

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tratatul de pace de la Saint Germain en Laye, cunoscut sub numele de Tratatul de la Saint Germain a reprezentat tratatul de pace încheiat între Aliaţii din Primul război mondial şi Austria. Tratatul a fost semnat la data de 10 septembrie 1919 de către reprezentanţii Austriei şi reprezentanţii diplomatici ai 17 state. Prin tratat, s-a recunoscut independenţa Republicii Austria (numită colocvial în acea perioadă Austria Germană pentru a se marca diferenţa faţă de Austro-Ungaria), a fost recunoscută de jure dezmembrarea Dublei Monarhii, prin constituirea statelor Polonia, Cehoslovacia şi a Statului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, apartenenţa Bucovinei la România şi a Tirolului de Sud la Italia.

[modifică] Conţinutul tratatului

Tratatul este divizat în 14 părţi.

Prima parte este formată din Pactul Ligii Naţiunilor, care reprezintă o parte comună a tratatelor de pace incheiate după Primul război mondial.

Partea a doua defineşte frontierele Republicii Austria cu statele vecine: Elveţia, Liechtenstein, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Statul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (devenit ulterior Iugoslavia) şi Italia. Tratatul consfinţeşte independenţa Cehoslovaciei (Cehia făcuse parte din Transleithania, partea austriacă a fostei monarhii), încorporarea Tirolului de Sud în teritoriul statului italian şi a Burgenlandului (regiune care în perioada Monarhiei făcuse parte din Transleithania, partea ungară dar populată în special de etnici de limbă germană) în Austria. Frontiera cu Statul Sârbilor Croaţilor şi Slovenilor era stabilită doar în mod parţial, regiunea Klagenfurt urmând să fie atribuită unuia din cele două state în urma unui plebiscit.

Partea a treia intitulată clauze politice pentru Europa conţine în principal o serie de prevederi referitoare la relaţiile bilaterale ale Austriei cu statele succesoare ale Dublei Monarhii. Austria se angaja să recunoască independenţa Cehoslovaciei şi Statului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, precum şi a teritoriilor care aparţinuseră Rusiei la data de 1 august 1914 (statele baltice, Finlanda, Polonia).

Secţiunea a patra (articolele 59-61) consacră renunţarea Austriei în favoarea României la orice drepturi şi titluri asupra părţilor fostului Ducat al Bucovinei aflate în componenţa României. Formularea este ambiguă şi a fost utilizată deoarece frontierele dintre România, Cehoslovacia şi Polonia a fost stabilită ulterior încheierii tratatului de pace de la Saint Germain însă constituie recunoaşterea internaţională a unirii Bucovinei cu România.

De asemenea, această secţiune defineşte zona Klagenfurt în care populaţia era mixtă (slovenă şi germană) în care a fost organizat un plebiscit pentru a se stabili voinţa majorităţii populaţiei de a aparţine fie Austriei fie Statului sârbo-croato-sloven.

De o deosebită importanţă era articolul 88, care prevedea că independenţa Austriei este inalienabilă, cu excepţia cazului în care Consiliul Ligii Naţiunilor ar fi consimţit în acest sens. Din acest motiv, se solicita Austriei să se abţină de la orice acţiuni care ar fi compromis suveranitatea sa. Acest articol avea menirea de a interzice unirea Austriei cu Germania (alt stat învins în război).

Partea a patra (interesele austriece în exteriorul Europei) prevedea renunţarea de către Republica Austria la o serie de tratate şi drepturi ale fostei monarhii austro-ungare în relaţiile cu Marocul, Egiptul, Siamul (Thailanda) şi China.

Partea a cincea (clauze militare) prevedea limitarea capacităţii militare a Austriei la 30.000 de militari, inclusiv ofiţerii.

Celelalte nouă părţi ale tratatului cuprindeau dispoziţii referitoare la despăgubirile pe care Austria urma să le plătească, la regimul navigaţiei pe Dunăre, la organizarea transporturilor feroviare între Austria şi celelalte state (deosebit de importantă ţinând cont de poziţia Austriei în sistemul feroviar european) etc.

[modifică] Aplicarea şi consecinţele tratatului

Frontierele Austriei cu statele vecine au fost delimitate în anii imediat următori. Teritoriul Burgenlandului a intrat în componenţa Austriei, dar în oraşul Sopron (in germana Odenburg), împreună cu alte opt sate, s-a organizat în anul 1921 un nou referendum în care s-a decis rămânerea în Ungaria.

Plebiscitul organizat în zona Klagenfurt a arătat că majoritatea locuitorilor doreau să rămână în cadrul Austriei.

Ca urmare a crizei economice care a urmat încheierii războiului, statul austriac nu a fost capabil să plătească despăgubirile fixate prin tratatul de pace.

Austria, spre deosebire de toate celelalte state învinse în primul război mondial, nu a urmărit contestarea tratatului de pace şi revenirea la situaţia anterioară. Majoritatea populaţiei şi a clasei politice ar fi preferat, în primii ani de după război, să se unească cu statul german, însă această posibilitate a fost interzisă de către învingători, care nu doreau să întărească Germania.

Problema unirii cu Germania a rămas pe agenda politică internă austriacă până în 1938, când Austria a fost anexată de Germania nazistă a lui Adolf Hitler.

După al doilea război mondial, Austria a fost recunoscută din nou ca stat independent (suveranitatea deplină a fost recunoscută prin Tratatul de stat din 1955), în frontierele stabilite prin Tratatul de la Saint Germain.