Mihai Rădulescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
![]() |
||
Acest articol face parte din seria Literatură |
||
Istoria literaturii | ||
Antichitate - Evul Mediu |
||
Specii literare | ||
BD - Basm - Literatură pentru copii |
||
Genuri literare | ||
Genul epic - Genul liric |
||
Vezi şi | ||
Literatură română | ||
Scriitori - Cărţi |
||
Literatură străină | ||
americană - arabă |
||
Meta | ||
Proiectul literatură |
||
editează |
Mihai Rădulescu (n. 15 mai 1936 în Bucureşti), este un scriitor de beletristică, istoric al detenţiei române sub comunism, armenolog, cercetător al artelor plastice şi editor.
Născut la 15 mai 1936, în Bucureşti, în familia Dumitru şi Toni Rădulescu (ambii, fugiţi de părinţi, în capitală, pentru a-şi apăra dragostea), fiul lor unic Mihai este hărăzit unui destin ciudat, numărând atât suişuri cât mai ales coborâşuri, deseori ameţitoare, ce au format din el un luptător (caracteristică a multor copii şi tineri care au crescut sub comunism, în România).
Refuzând să facă parte din orice organizaţie comunistă, în anul II al Facultăţii de Filologie, secţia de Limbă şi Literatură Engleză, preia chemarea studenţilor medicinişti la o demonstraţie în Piaţa Universităţii, convocând numeroşi colegi de facultate şi alţi cunoscuţi. Arestat la 4 noiembrie 1956, este condamnat în lotul organizatorilor la patru ani închisoare corecţională. Îi efectuează la Jilava, Gherla, Periprava, Salcia, Luciu-Giurgeni, după ce fusese anchetat la Ministerul de Interne.
A avut câteva mari suferinţe: oreionul ce nu i-a fost tratat, rămânând astfel fără dreptul la progenitură, avitaminoza A, tratată numai cu o pilulă de polivitamină pe tot parcursul bolii, însoţită de 20-30 crize nervoase pe zi, timp de mai bine de o lună. Finalmente, se eliberează din spitalul din Slobozia, bolnav de febră tifoidă şi mutat la spitalul de boli contagioase din Bucureşti.
Aceasta l-a scăpat de domiciliul obligatoriu ce-i aştepta pe toţi cei eliberaţi în acea perioadă. Reia studiile universitare în 1963, devine licenţiat în limbă şi literatură engleză şi română, iar în continuare se înscrie la doctorat, sub îndrumarea prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, dar nu va întruni condiţiile politice necesare susţinerii tezei.
Între timp a fost profesor de liceu, asistent al Facultăţii de Limbă Engleză şi al Institutului Pedagogic; în 1972 a fost numit prin concurs lector de limbă engleză şi franceză la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, de unde va ieşi la pensie la şaizeci şi cinci de ani.
O boală gravă (astm), coroborată cu alta la fel de gravă de inimă, îl împiedică ani de zile să mai iasă din casă şi, din când în când, îl conduce la spital. Aceasta nu-l împiedică să-şi continue activităţile de scriitor de beletristică, de istoric al detenţiei române sub comunism, de armenolog, de cercetător al artelor plastice şi de editor.
După Revoluţia Română din 1989 a întemeiat editura Ramida care a funcţionat timp de zece ani. Scopul ei era publicarea de memorii de detenţie si de carte religioasă.
Astăzi are unul dintre cele mai bogate şi mai bine organizate site-uri literare şi de detenţie (www.literturasidetentie.ro) din ţară, unde nu demult a deschis un capitol nou: „Cartea Prietenului Meu”, dedicat acelor foşti deţinuţi sau rudelor acestora, ce nu au bani să-şi publice memoriile .