Pocăinţă (taină)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(sacramente) ![]() Botezul |
Pocăinţa e o taină (sacrament) şi un ritual religios în creştinism, într-o mare parte a Bisericilor tradiţionale. Constă în mărturisirea păcatelor de către penitent în faţa unui preot, primind dezlegare de la acesta din urmă, precum şi confirmarea de reintegrare în "trupul Bisericii" de care omul se desparte prin păcat în viziunea creştină.
Liturgistul Robert Taft vorbeşte despre pocăinţă cu următoarele cuvinte: "Pocăinţa nu e o întoarcere spre sine, nici o concentrare asupra disciplinei personale, de genul unui atletism duhovnicesc, ci o deschidere spre o viaţă nouă, şi printr-aceasta, deschidere spre ceilalţi."
Cuprins |
[modifică] Denumire
În limba română se folosesc mai multe nume:
- spovedanie sau spovadă;
- mărturisire, etc.
Începând cu Conciliul Vatican II, Biserica Catolică preferă sintagma sacramentum reconciliationis (lat. "taina împăcării").
[modifică] Caracter sacramental
În Bisericile Ortodoxe, Catolice, vechi orientale, pocăinţa e una din cele şapte taine, făcând parte, dimpreună cu maslul, din grupa tainelor de vindecare.
În Bisericile lutherane nordice, e una din cele trei taine, dimpreună cu botezul şi euharistia.
Anglicanii din mişcarea High Church consideră pocăinţa drept una din tainele mici, câtă vreme botezul şi euharistia sunt tainele mari. Dimpotrivă, anglicanii din mişcarea Low Church consideră pocăinţa doar drept o ierurgie, şi o practică destul de rar.
În general celelalte Biserici nu consideră pocăinţa drept taină. Unele dintre ele, făcând parte din diferite curente liturgice, folosesc spovedania, fără a-i da un statut sacramental, pe când altele nu o practică, afirmând că fiecare creştin are dreptul de a se mărturisi direct lui Dumnezeu, fără a avea nevoie de un intermediar.
[modifică] Temeiuri biblice
Bisericile ce practică pocăinţa invocă două categorii de temeiuri biblice. Primele se referă la căinţa păcătosului şi actul de iertare. Cele din urmă se referă la actul de dezlegare din partea preotului.
[modifică] 1.
Conform învăţăturii creştine, Iisus a plătit preţul de răscumpărare pentru păcatele oamenilor pe cruce. De aceea, iertarea e gratuită celui ce se căieşte de păcatele sale şi se întoarce la Dumnezeu. Versetele biblice cele mai folosite sunt următoarele:
- «Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un mijlocitor, pe Iisus Christos, cel neprihănit. El e jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.» (I Ioan II:1-2).
- «Dacă ne mărturisim păcatele, el e credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.» (Idem, I:9).
[modifică] 2.
Textul scripturar cel mai invocat îl descrie pe Iisus, după înviere, dând apostolilor o anumită sarcină:
- (Iisus) «a suflat peste ei, şi le-a zis: "Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute."» (Evanghelia după Ioan XX:22-23).
Un alt text din Epistola lui Iacob este folosit pentru a justifica spovada prin întrepunerea unui preot. Iacob dă creştinilor din primul secol următorul sfat:
- «Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.» (Iacob) V:16.
[modifică] Istorie
La început, în perioada persecuţiilor, apostaţii erau primiţi în mod public, după o perioadă de excomunicare.
Mai târziu, spovedania publică s-a încetăţenit pentru păcatele grele, precum: idolatria, uciderea şi adulterul. Penitenţii îşi spuneau păcatele cu voce tare în faţa obştii creştine, apoi urmau o perioadă de post şi încercare, iar la sfârşitul perioadei, episcopul le dădea dezlegarea, reintegrându-i în Biserică.
Monahii irlandezi au început în secolul al VI-lea a practica "mărturisirea auriculară", adică nepublică, pentru ca penitenţilor să nu le fie ruşine să se pocăiascä. Au început să se scrie îndreptare de spovedanie, dintre care cele mai multe erau pseudoepigrafe, reclamându-se de la marii dascăli imediat următori perioadei de persecuţie.
Astfel creştinii au început să-şi spovedeascä şi păcate mai uşoare, iar spovedania auriculară s-a generalizat, devenind în secolul al IX-lea condiţie necesară cuminecării. În secolul al XVI-lea, Carol Boromeu va inventa confesionalul, un scaun de spovadă în formă de dulap. În Răsărit spovedania se va practica fie în diaconin, fie în faţa unei icoane din nartex.
[modifică] Liturgic şi sistematic
Din punct de vedere liturgic şi sistematic, spovada se desfăşoară în mai multe etape:
- Căinţa lăuntrică a penitentului;
- Molitva sau rugăciunile pregătitoare, rostite de către preot;
- Mărturisirea în faţa preotului;
- Canonul sau epitimia;
- Rugăciunea de dezlegare, rostită de către preot.
[modifică] Molitva
În toate riturile există rugăciuni de primire a penitentului. Conciliul Tridentin (în Biserica Catolică) a declarat că spovada e validă, chiar dacă molitva se omite. În practică, molitva se omite în toate riturile, destul de des, îndeosebi când nu sunt mulţi credincioşi de spovedit, mai ales în afara mănăstirilor.
[modifică] Mărturisirea
Mărturisirea se desfăşoară în mod interactiv. În teorie, la slavi şi armeni, preotul pune întrebarea penitentului, enumerând liste de păcate.
[modifică] Canonul
Pentru detalii, vezi articolul Canon de spovedanie.
Canonul e un remediu pentru penitent, care să-l ajute atât să se îndrepte, cât şi să repare urmările păcatelor comise.
Acesta diferă cel mai mult de la un rit la altul, de la o regiune geografică la alta. Canonul poate varia, ca materie, între o excomunicare (precum la slavi) şi o rugăciune de mulţumire (precum la suedezi).
Teoretic, penitentul ar trebui să îndeplinească epitimia înainte de dezlegare, dar aceasta se întîmplă rar. De cele mai multe ori, penitentul are de îndeplitit canonul după dezlegare. În ritul suedez, canonul consistă într-o rugăciune de mulţumită, pe care preotul şi penitentul o rostesc împreună înainte de dezlegare. La greci, melkiţi şi români, preotul doar spune penitentului în acest moment, înainte de dezlegare, care îi este canonul. La slavi, aceasta se petrece doar după dezlegare.
[modifică] Dezlegarea
Preotul rosteşte o rugăciune de dezlegare. Aceasta variază de la un rit la altul. Cea folosită la români şi slavi e alcătuirea lui Petru Movilă, mitropolitul Kievului.
[modifică] În ritul bizantin românesc şi slav
- «Domnul şi Dumnezeul şi mântuitorul nostru Iisus Christos, cu harul şi cu îndurările iubirii sale de oameni, să-ţi ierte ţie, fiule (numele), toate păcatele tale, iar eu, nevrednicul preot, cu puterea care mi s-a dat, îţi iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.»
[modifică] În ritul bizantin grecesc şi melkit
- «Dumnezeu, care prin prorocul Natan l-a iertat pe David când şi-a mărturisit păcatele, pe Petru când a plâns amar, pe desfrânată când i-a spălat picioarele cu lacrimi, pe vameş şi pe fiul risipitor, acelaşi Dumnezeu, prin mine, păcătosul, să te ierte pe tine, în viaţa aceasta şi în cea viitoare şi fără osândă să te aducă înaintea înfricoşatei sale judecăţi, cel ce este binecuvântat în vecii vecilor. Amin.»
[modifică] În ritul latin
- «Dumnezeu, Părintele îndurărilor, care a împăcat lumea cu sine prin moartea şi învierea Fiului său şi a trimis pe Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor, prin puterea încredinţată Bisericii, să-ţi dăruiască iertare şi pace. Iar eu te dezleg de păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.»
[modifică] În ritul armean
- «Dumnezeu, iubitorul de oameni, cu îndurarea sa, să-ţi ierte toate păcatele tale, cele pe care le-ai mărturisit, precum şi cele pe care le-ai uitat. Iar acum, cu puterea preoţească ce mi s-a dat prin dumnezeiasca poruncă a Domnului Iisus către apostolii săi, «oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate în cer», cu aceleaşi cuvinte te dezleg de toate păcatele, pe care le vei fi săvârşit cu gândul, cu cuvântul şi cu fapta, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, şi te reaşez în părtăşia sacramentală deplină, spre împărtăşirea vieţii sfintei Biserici, încât ceea ce vei face bine să-ţi fie spre binefacere şi spre mărirea vieţii de veci. Amin.»
[modifică] În ritul anglican tradiţional
- «Domnul Iisus Christos, care a lăsat Bisericii sale puterea de a-i dezlega pe toţi păcătoşii care se pocăiesc cu adevărat şi cred într-însul, cu mare milostivirea sa să-ţi ierte toate greşelile tale, iar eu, cu puterea ce mi s-a dat, te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.»
[modifică] În ritul suedez
- «Cu puterea lui Iisus Christos, ce mi s-a dat, zic ţie: Iertate îţi sunt păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Domnul să te binecuvinteze, şi să te păzească! Domnul să lumineze faţa sa peste tine, şi să te miluiască! Domnul să înalţe faţa sa peste tine, şi să-ţi dea pacea, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.»