Utilizator:Menes662000
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
== Antisemitism == Termenul - desi eronat din punct de vedere semantic (v. Semiti) -, semnifica ostilitatea fata de evrei, fundamentata pe discriminare religioasa sau rasiala. Semnificatia termenului deriva din teoriile rasismului biologic al secolului al XIX-lea care viza combaterea "rasei" semite pentru apararea civilizatiei "rasei" ariene sau indo-europene. Istoric: termenul, de origine germana (Antisemitismus), s-a raspandit incepand cu anul 1879, dupa crearea Partidului social-crestin de pastorul Adolf Stoker in Imperiul german in timpul imparatului Wilhelm I (1871-1888) si cancelarului Otto von Bismarck (1871-1890). Printre sursele "traditionale" ale antisemitismului, in literatura de specialitate, sunt analizate : originile catolice (acuzatiile aduse de Parintii Bisericii, in secolul I poporului evreu pentru rastignirea lui Iisus - popor deicid), violentele Inchizitiei secolelor XIII-XV, violentele teologilor secolului al XVI-lea - avandu-l ca exponent pe Martin Luther, violentele hatmanului Bogdan Hmelnitki si pogromurile cazacilor sai in Ucraina (1648-1649), Polonia si Moldova (1653), primele "caricaturi ale evreului" care au aparut in gravurile satirice in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, elaborarea "statutului international al evreilor din Evul Mediu" care a fost perfectionat pana in secolul al XVIII-lea s.a. Acestora li s-a adaugat in secolul al XIX-lea determinismul rasial fundamentat de Joseph Gobineau (1853, in "Eseu asupra inegalitatii raselor umane"). Gobineau nu era antisemit, dar el a facut din notiunea de rasa motorul istoriei intr-o Europa in care nationalismul era in ascensiune. Pentru antisemitii acestui secol, evreii au devenit "o rasa". In Germania, manifestari antisemite au avut loc in 1875, prin prezentarea in Reichstag, la 6 martie, de catre grupul parlamentar antisemit (purtator de cuvant - deputatul Ahlwardt), a unui proiect de expulzare a evreilor straini, in 1880 prin publicarea lucrarilor lui Heinrich von Treitschke ("A propos de iudaism") si lui Eugen Duhring ("Problema evreiasca considerata ca o problema de rasa, de morala si de cultura"), iar in 1881 au izbucnit primele pogromuri in Pomerania (N. Prusiei). Incepand cu anii 1870 antisemitismul s-a intensificat in Europa Centrala si Orientala : 1871 - la Praga, August Rohling (profesor austriac de teologie) a publicat un pamflet antisemit (Talmudjude); 1881 - in Rusia, pogromuri impotriva evreilor; 1883 - in Ungaria, Gyozo Istotchi a infiintat un partid antisemit; 1886 - in Franta, Edouard Drumont a publicat "Franta iudaica", iar Georges Vacher de Lapouge, teoretician al arianismului, a publicat in 1899 volumul "Arianul. Rolul sau social"; in satele din Muntenia si Moldova, familiile de evrei erau alungate, mai ales spre sfarsitul secolului al XIX-lea s.a. Intre 1890-1898, in Franta (si Algeria) s-a conturat un antisemitism de origine socialista, evreul reprezentand "incarnarea capitalismului" (Winock, Michel, 2002). In secolul al XX-lea, dupa ascensiunea lui Adolf Hitler si a Partidului nazist la conducerea Germaniei, antisemitismul, devenit politica de stat in majoritatea statelor europene, va degenera in exterminarea fizica a evreilor.
“Oare evreul nu e om ca ceilalti, nu sângereaza la fel, nu sufera si el de foame si de sete, nu-l îngheata acelasi ger…” (Negutatorul din Venetia – citat din memorie)
Avocat al unor cauze cu dus-întors pe acest forum în viziunea unora (vezi CINE NI SUNT EROII) si tinut prea mult timp departe de NET din cauza de RCS(... crasmarii care toarna apa-n vin!), îndraznesc sa va propun o tema sensibila care, de peste saizeci de ani, este pasata de la unul la altul, ca o castana prea fierbinte – antisemitismul. Mergem la dictionar si, în loc de lamurire, ceata deasa – fiecare tom cu definitia lui. Doar DEX-ul si fratele de ginta latina, Petit Larousse glasuiesc pe aproape unul de celalalt: “antisemitism – doctrina sau atitudine sovina împotriva evreilor...” si de aici fratii vorbesc fiecare pe limba lui. Doctrina e cu teoria, atitudinea cu practica, deh, definitie selecta, doar rezultatele, sângeroase pentru unii, nu intra în dictionar... Pe scurt, fara multa filosofie, cam stim ce e aia, “JEWS, GO HOME!” ...care home, ca pâna acum nici o suta de ani lipsea din cadastrul mondial. Cât despre “simpatia” pentru neamul evreesc, nu prea stiu cum a aparut - când si de ce. Motivatia pe baza vinei ancestrale ca nu L-au primit pe Isus si ca L-au dat mortii pe cruce, în locul unui criminal dovedit, este o abureala. Poporul care a contribuit prin proorocii Vechiului Testament si, ulterior mortii Mântuitorului, prin Apostolii sai la nasterea celei mai mari religii a lumii sa fie etern învinuit pentru faptele ticaloase ale unor vremelnice capetenii religioase si ale câtorva lumpeni manipulati de acestea?! Daca mai luam în considerare si faptul ca Isus Mântuitorul a pasit în viata pamânteasca nascut în spita marelui rege evreu David, normalul ar fi ca lumea sa le fie etern recunoscatoare pentru toate acestea. Sau macar sa-i lase in pace... Romanilor, copartasi la rastignirea Mântuitorului, le-a fost rezervat un destin stralucitor – capitala imperiului lor a devenit centrul crestinimului. Sa fie aici un joc al absolutului, greu de patruns pentru mintea omului: vina de o clipa a unora – sanctionata cu o pedeapsa milenara, pacatele seculare ale altora – sterse pentru o pocainta finala ?
“Demolarea” statului evreilor la peste jumatate de secol dupa moartea Mântuitorului si imprastierea populatiei sale prin tot Imperiul, ca pedeapsa pentru problemele create romanilor de razboinicii nelinistitului neam evreu, a fost o decizie gresita pentru Roma, dar deosebit de inspirata pentru istoria omenirii, însemnând de fapt diseminarea germenilor unei noi religii pe tot teritoriul cât un continent al unui stat in profunda criza morala, cu o religie oficiala care îsi epuizase de mult mesajul, cu o parte a populatiei, stapânii, pentru care ceilalti nu erau decât instrumente fara grai – pentru munca, pentru lupta, pentru împlinirea celor mai aberante placeri – si nicidecum creatii divine a caror viata s-ar cere respectata si ocrotita. Slujitorii Templului, cei care vazusera în Isus doar un pericol la adresa privilegiilor lor si nu pe Trimisul Domnului, Messiah cel anuntat de atâtia prooroci din vechime si pâna în ultima clipa a vietii Botezatorului, s-au facut praf si pulbere cu tot cu maretele ziduri cladite de Solomon, lasându-le urmasilor sarcina de a plati pentru obtuzitatea lor. Supravietuitorii, exilati prin toate colturile Europei au urmat procesul firesc al tuturor dezradacinatilor, adunându-se pe lânga liderii religiosii de acelasi neam – unii pe lânga rabinii pastratori ai vechii legi, altii pe lânga Apostoli si ucenicii lor, martori la supliciul Mântuitorului. Daca primii au dus mai departe credinta asa cum o fixase Thora lui Moshe, ceilalti, favorizati de lipsa cenzorilor Templului lui Solomon, au început raspândirea mesajului messianic al Celui care îsi daduse viata pentru izbavirea tuturor oamenilor. Primii au ramas evrei, vietuind în comunitati mai mult sau mai putin vizibile, dar bine “ermetizate”. Ceilalti, numindu-se între ei “frati întru Cristos” sau crestini, au devenit tot mai vizibili pe masura ce credinta lor, bazata pe iubirea neconditionata fata de aproape, era înteleasa si însusita de un numar tot mai mare din locuitorii Imperiului Roman, în ciuda persecutiilor si prigoanei ramase legendare în istorie. Iar din momentul când cetateni de vaza ai Imperiului au ales moartea pentru credinta în locul lepadarii de Cristos, a devenit clar ca crestinismul a depasit stadiul de religie a acelei mici secte de evrei, martori ai coborârii Fiului lui Dumnezeu printre oameni, devenind astfel noua religie a lumii. Adeptii Thorei, ‘‘insule’’ ale Vechii Legii într-o mare de credinciosi în Noua Lege, adusa de cuvântul Celui pe care ei îl asteptasera atât de mult, încât n-au mai fost în stare sa-L recunoasca, au devenit constienti ca vor trebui sa-si reafirme statutul de ‘‘popor ales’’. Si au trecut la actiune... Cunostinte din vechime, poate din acelasi izvor cu cele înscrise în Pentateuh, au fost încifrate dupa coduri secrete, accesibile doar initiatilor – cabalisti si alchimisti. Stapânindu-le si valorificându-le, în istoria civilizatiei s-au facut cunoscuti destui evrei dintre care amintesc doar doi de mare calibru – Nostradamus si Einstein. Cu atâta stiinta în antecedente, nu le-a fost greu sa realizeze ca regatelor barbare, supravietuitoare pe ruinele Imperiului Roman, le va fi necesar ca aerul un mijloc universal de legatura - banul, mai exact fluxul banilor. Cine controla circulatia banului, avea si puterea rezultata din controlul ocult al economiei care a se înfiripa în Europa evului de întuneric. Lucru cu banii presupune stiinta de carte. Dintre “goimi”, neevrei adica, numai preotilor de la un anumit rang în sus li se cerea sa stie carte. În acelasi timp, traditia îi oprea pe oamenii bisericii sa umble cu banii. În lipsa concurentei, bancherii capetelor încoronate au devenit evreii. Prezenta pe piata financiara a Templierilor, ordinul calugarilor luptatori, a fost un episod care s-a consumat dramatic, lasând istoriei înca o enigma de dezlegat. Platindu-si si ei tributul de sânge atunci când vreun senior feudal socotea ca e mai comod sa scape de datorie “anulând” pe creditor, evreii au continuat rabdatori sa administreze finantele Occidentului, sa modernizeze circulatia banilor prin instrumente care facilitau transferul de fonduri, fara a expune banii reali pericolului transportului prin teritorii nesigure. O victorie de orgoliu asupra celor care, de la înatimea blazoanelor nobiliare, i-au privit timp de secole cu dispret pe „necredinciosii camatari” a fost momentul când un mare bancher evreu a intrat în rândurile nobilimii – Rothschild.
Împutinarea capetelor încoronate, proces istoric propriu secolului XX, i-a expus pe evrei într-o situatie, sa zicem, cu un potential de pericol crescut. Daca pâna atunci creditau monarhul, o persoana reprezentând mai mult sau mai putin bine statul si care avea interesul sa nu faca prea cunoscute relatiile de afaceri cu marile centre financiare conduse evident de evrei, dupa iesirea din scena istoriei a conducatorului absolut, partenerul a devenit structura formata din indivizi ajunsi în aceasta pozitie printr-un proces electiv, politicienii obligati sa dea seama electoratului de rezultatele activitatii lor. Cum tentatia de a trece în contul partenerului de afacere neîmplinirile rezultate dintr-o actiune politica inacdecvata este o moda în politica, iata cum începe sa se contureze imaginea ca vinovatii de toate relele lumii sunt doar lacomii evrei. A fost suficient ca un politician dement si fara scrupule sa speculeze la maxim acest lucru în niste conditii istorice dificile pentru poporul care si l-a ales drept “fuhrer” si bulgarele de zapada, pornit la vale, s-a prefacut într-o lavina pustiitoare care a permis distrugerea programata a milioane de vieti de evrei. Dezvaluirile bine puse în scena ale mascariciului cu mustata musca referitoare la pozitiile evreilor în circuitul financiar mondial, în organizatii secrete transnationale si mai ales în structurarea teoretica si practica a comunismului, au blocat o vreme reactia lumii civilizate, din motive nu tocmai crestinesti. Se gasise un nebun care sa faca treaba murdara ?! Apoi s-o faca sanatos! Numai ca nebunul, luându-si treaba prea în serios, a aprins lumea... Pentru anihilarea lui, doua puternice democratii au pus la mijloc fonduri si mijloace, pe când aliatul lor, un dictator la fel de feroce si dement ca primul, a contribuit cu carnea de tun, pentru el fara vreo prea mare valoare. Când s-au împartit foloasele si recompensele, nimeni nu s-a bagat sa se revendice partener prin inactiune la planul nebunului numit de acesta “Solutia finala”. Asa subiect delicat trebuia facut uitat... Dar evreii n-au uitat si, mai cu binele, mai cu forta, au largit hotarele Caminului Patriei peste locurile pomenite în cartile sfinte, s-au ocupat de capturarea si pedepsirea calailor vinovati de moartea milioanelor de coreligionari, au pus pe picioare un stat dotat cu de toate – armata de elita, servicii secrete redutabile, aparat de stat eficient, sistem politic parlamentar stabil, economie si servicii sociale functionale, etc – reusind sa fie recunoscut fara probleme de comunitatea internationala, ba chiar devenind temutul vârf de lance în mâna celei mai mari puteri a lumii cu care aceasta tine la respect mareea musulmana, cazata de istorie peste puturile de petrol ale omenirii. Din tematori, evreii au devenit temuti, de cealalta parte a bâtei. Pietrelor le raspund cu gloante, racheta aer-sol e folosita la anihilarea coloanelor de civili în care sugarii sunt victime colaterale... În atari conditii este evident ca antisemitismul se asociaza acum cu lumea musulmana. Usoarele adieri care se mai simt prin Occident sunt supravegheate si temperate de campania Memoria Holocaustului. Cine are bani, face campanie pentru memorie, cine nu, spera ca istoria sa nu uite... ... hecatomba armeana din Imperiul Otoman; ... hecatomba rusa din timpul lui Lenin, 12 milioane de morti, de câteva ori mai mare decât holocaustul evreesc,; ... hecatomba sovietica din timpul Marelui Razboi pentru Apararea Patriei (noi îi zicem antihitlerist), 20 milioane de victime, militari si civili; ... hecatomba germana din timpul razboiului pentru spatiu vital, 6 milioane de victime, militari si civili – guilty ! ... holocausturile stricto senso de înfricosatoare eficacitate de la Hiroshima si Nagasaki, vreo 150 000 de civili facuti fum într-o fractiune de secunda; ... hecatomba cambodgiana din timpul regimului khmerilor rosii, 2,5 milioane de victime, numai civili refractari la educatia pe “câmpiile mortii”...
Doamne, câta apetenta pentru muntii de cadavre în prea civilizatul secol XX si ce usor se învata asuprirea !!!
== DICTIONAR==
ANTISEMITÍSM s.n. Atitudine (politică, socială etc.) ostilă faţă de evrei. – Din fr. antisémitisme.
ANTISEMITÍSM n. Concepţie şi atitudine duşmănoasă faţă de evrei. /<fr. Antisémitisme
ANTISEMITÍSM s.n. Concepţie, atitudine de ură împotriva evreilor şi de îngrădire a drepturilor lor. [Cf. fr. antisémitisme].