Karl Mannheim

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Karl Mannheim (1893-1947) a fost un filozof şi sociolog german. A fost profesor de sociologie la Frankfurt şi Londra, elev al lui Max Weber. Domeniul principal de cercetare al lui Mannheim l-a constituit sociologia cunoaşterii, pe care a fundamentat-o printr-o asimilare specifică a rezultatelor sociologiei teroretice germane si a concepţiei materialiste a istoriei, rămânând însă predominant pe terenul idealismului. Mannheim a urmărit să trateze sistematic factorii care determină gândirea grupurilor sociale, considerând sociologia cunoaşterii drept o "ştiinţa empirică a faptelor", care are ca temă de studiu "gândirea reală" a grupurilor umane. Mannheim considera cunoaşterea nu ca pe un fapt al gândirii pure, ci ca un rezultat al convieţuirii active în societate. Într-un spirit relativist, Mannheim considera ideologia ca falsă conştiinţă, ca interpretare spontană sau conştient denaturată a realităţii, determinată de diferitele poziţii sociale ale oamenilor, negând astfel valoarea ei cognitivă reală. Mannheim şi-a imaginat şi un nou tip de om al viitorului, in formarea căruia ar trebui sa se pornească "de la modele religioase", ceea ce, evident, arată cât de mult a rămas Mannheim între limitele conştiinţei burgheze a timpului.

Opere

  • "Suflet şi cultură" (1918)
  • "Ideologie si utopie" (1929)
  • "Asupra problematicii si sociologiei in Germania" (1929)
  • "Sociologia cunoaşterii" (1931)
  • "Temele contemporane ale sociologiei" (1932
  • "Omul si societatea in epoca reconstrucţiei" (1935)
  • "Diagnosticul epocii noastre" (1943)
  • "Libertate, putere si planificare democrată" (1950)

[modifică] Bibliografie

  • Dicţionarul de Filozofie, Editura Politică