Karl Popper

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Filozofi occidentali
Filozofia secolului XX
Karl Popper
Nume: Karl Raimund Popper
Naştere: 28 iulie 1902 (Viena, Austria)
Deces: 17 septembrie 1994 (Londra, Anglia)
Şcoală/tradiţie: raţionalism critic , failibilism
Interese principale
epistemologie, filozofia ştiinţei, filozofie socială şi politică
Idei importante
falsificabilitate
Influenţe A influenţat
Cercul de la Viena, Otto Selz

Friedrich Hayek,Imre Lakatos şi Paul Feyerabend


Sir Karl Raimund Popper (n. 28 iulie 1902, Viena - d. 17 septembrie 1994, Londra) a fost un filozof englez de origine austriacă, considerat unul din cei mai mari filozofi ai ştiinţei din secolul al XX-lea. Fondator al raţionalismului critic împotriva determinismului istoric, s-a opus oricărei forme de scepticism, convenţionalism şi relativism în ştiinţă şi în activitatea umană în general, a susţinut ideea unei societăţi deschise (Open society), adversar implacabil al totalitarismului sub orice formă.


[modifică] Biografie

Karl Popper s-a născut în Viena la 28 iulie 1902, într-o familie ebraică convertită la protestantism, fiu al unui avocat, cu preocupări de filozofie şi cultură clasică, care a transmis fiului său interesul pentru fenomenele sociale şi politice. După absolvirea gimnaziului, se înscrie în 1918 la Universitatea din Viena, unde studiază matematica şi fizica, apoi obţine şi titlul de Doctor în Filozofie (1928).

Îl interesesează Teoria relativităţii, respinge însă marxismul şi psihanaliza, considerându-le lipsite de fundament ştiinţific. Din aceste confruntări cu temele cel mai mult dezbătute în acel timp se cristalizează preocupările care vor forma centrul activităţii sale ulterioare, anume metodologia critică a ştiinţei. Devine un susţinător consecvent al raţionalismului critic şi adversar hotărât al neopozitivismului cunoscut si ca empirism logic dominant în mişcarea filozofică cunoscută sub numele de "Wiener Kreis" (Cercul vienez), ai cărui principali reprezentanti erau Moritz Schlick si Rudolph Carnap.

În 1937, sub ameninţarea infiltrării nazismului care avea să ducă la anexarea (Anschluß) Austriei de către Germania, Popper se stabileşte în Noua Zeelandă, unde rămâne până în 1945 ca profesor la Canterbury University din Christchurch.

În 1946 se întoarce în Europa şi, până la obţinerea titlului de emeritus (în 1969), Popper predă în calitate de profesor de logică şi de metodologia ştiinţei la School of Economics din Londra, care devine un renumit centru internaţional de cercetări în domeniul teoriei ştiinţelor.

În anii şaizeci, împreună cu Hans Albert, a fost principalul combatant în disputa cu pozitivsmul reprezentat de "Şcoala din Frankfurt" (Frankfurter Schule). În 1965, Karl Popper a fost înnobilat ("Knight of the British Empire"), devenind "Sir". A primit titlul de "doctor honoris causa" al mai multor universităţi din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Noua Zeelandă.

Popper a încetat din viaţă la 17 septembrie 1994 în Londra.

[modifică] Opera filozofică

În lucrarea sa principală "Logik der Forschung" ("Logica cercetării", 1934, Viena), Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării" drept condiţie fundamentală a cercetării ştiinţifice. În contrast cu reprezentanţii "Cercului vienez", Popper respinge principiul inducţiei, considerându-l lipsit de bază ştiinţifică, pentru că, de regulă, în special în domeniul ştiinţelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze şi să se experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem ştiinţific nu poate pretinde a fi în mod absolut şi pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilităţi. Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă"). În ştiinţă nu se pot face progrese prin acel tip de experienţe, care nu fac decât să verifice legi încă valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor şi, în consecinţă, conduc la formularea de noi ipoteze. O ipoteză este ştiinţifică, doar atunci când permite invalidarea ei. Teoriile, care în mod sistematic nu admit nicio contradicţie, respingând probele evidente constatate empiric, sunt pseudo-ştiinţifice şi capătă astfel - datorită unor interese de grup, fanatismului sau nepăsării - un caracter ideologic.

Popper extinde acest punct de vedere în opera sa de filozofie socială, "The Open Society and Its Enemies" ("Societatea deschisă şi duşmanii ei", 1945), în care apără democraţia împotriva oricărei forme de totalitarism, combătând atât concepţia lui Platon asupra societăţii cât şi materialismul istoric al lui Karl Marx. Progresul ştiinţific este favorizat numai de acele societăţi în care sunt garantate libertatea gândirii şi libera confruntare a ideilor. Acestea sunt societăţile deschise, în contrast cu cele închise, în care domneşte autoritarismul politic pe baze ideologice contrare raţionalismului critic. Pe această linie, Popper critică ceea ce el numeşte "Istoricism" ("The Poverty of Historicism", "Mizeria Istoricismului", 1957), concepţie, după care evoluţia istorică a umanităţii ar fi predeterminată pe baza unor reguli intrinsece. Se recunoaşte aici doctrina lui Marx asupra socialismului ştiinţific, care părăseşte terenul unei analize formulate de el însuşi, pentru a se face profetul unei societăţi viitoare, legitimând regimurile autoritare. Popper consideră democraţia pluralistică, cu toate imperfecţiunile sale, ca formă de organizaţie statală care are drept scop garantarea libertăţii individuale şi a progresului relaţiilor interumane. Ea permite corectarea treptată a imperfecţiunilor prin reformele sociale. Rămâne însă totdeauna pericolul absolutizării unor principii, în contradicţie cu raţionalismul critic.

[modifică] Publicaţii

  • "Logik der Forschung" (Logica cercetării), Viena, 1934
  • "The Open Society and Its Enemies" (Societatea deschisă şi duşmanii ei), Londra, 1945
  • "The Poverty of Historicism" (Mizeria istoricismului), Londra, 1957
  • "The Logic of Scientific Discovery", Londra, 1959
  • "Conjectures and Refutations", Londra, 1963
  • "Objective Knowledge: An Evolutionary Approach", Oxford, 1972
  • "The Self and Its Brain: An Argument for Interactionism" (în colab. cu J.C. Eccles), Londra, 1977
  • "The Open Universe: An Argument for Indeterminism", Londra, 1982
  • "Realism and the Aim of Science", Londra, 1982
  • "The Myth of the Framework: In Defence of Science and Rationality", Londra, 1994
  • "Knowledge and the Mind-Body Problem: In Defence of Interactionism", Londra, 1944


Wikicitat
La Wikicitat găsiţi citate legate de Karl Popper.