Revolta din Münster

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cuştile conducătorilor Revoltei din Münster pe clopotniţa Bisericii Sf. Lambert.
Extinde
Cuştile conducătorilor Revoltei din Münster pe clopotniţa Bisericii Sf. Lambert.

Revolta din Münster a fost o încercare a anabaptiştilor radicali de a întemeia o teocraţie în oraşul german Münster. Oraşul a devenit un centru anabaptist între 1534 şi 1535, fiind sub conducere anabaptistă pentru 18 luni — între februarie 1534, când a fost capturată primăria şi Bernhard Knipperdolling instalat ca primar, şi iunie 1535. Melchior Hoffman, cel care a iniţiat botezul adulţilor în Strasbourg în 1530, şi moştenirea sa de anabaptism escatologic a asigurat elementele care au pregătit evenimentele din Münster din 1534-1535.

[modifică] Revolta

După Războiul ţărănesc, o a doua şi mai hotărâtă încercare de a întemeia o teocraţie a fost făcută la Münster, în Westphalia (1532-1535). Aici anabaptiştii au dobândit o influenţă considerabilă, prin adeziunea lui Bernhard Rothmann, pastorul luteran, şi a câtorva cetăţeni de seamă; liderii lor, Jan Matthys (ortografiat şi sub formele Matthijs, Mathijz, Matthyssen, Mathyszoon), un brutar din Haarlem, şi Jan Bockelson (sau Beukelszoon), un croitor din Leida, nu au întâmpinat dificultăţi mari în a pune stăpânire pe oraş şi a-i înlătura pe magistraţi. Matthys era un adept al lui Melchior Hoffman care, după întemniţarea lui Hoffman la Strasbourg, a câştigat la rându-i numeroşi adepţi în Ţările de Jos, printre care şi pe Bockelson. Bockelson şi Gerard Boekbinder vizitaseră Münsterul şi se întorseseră cu ştirea că Bernhard Rothmann învăţa acolo doctrine similare cu ale lor. Matthys identifică Münsterul cu „Noul Ierusalim” şi, pe 5 ianuarie 1534, un număr de discipoli ai săi au intrat în oraş şi au început botezul adulţilor. Rothmann se pare că a acceptat „’’re’’botezarea” în acea zi, la fel cum o vor face-o, în scurt timp, peste 1000 de adulţi. Pregătiri viguroase au fost făcute apoi nu doar pentru a păstra ceea ce fusese deja obţinut, ci şi pentru a începe, din Münster, cucerirea lumii. Oraşul era asediat de Franz von Waldeck, episcopul său exilat. În aprilie 1534, în Duminica Paştilor, Matthys, care profeţise judecata lui Dumnezeu care urma să vină în acea zi asupra celor răi, a încercat un atac-surpriză cu doar 30 de discipoli, crezându-se a fi un al doilea Ghedeon, dar întreaga sa companie a fost decimată. El însuşi a fost ucis, capul i-a fost tăiat şi înfipt într-un stâlp în văzul întregului oraş, iar organele sale genitale bătute în poarta cetăţii. Bockelson, cunoscut în istorie mai mult sub numele de Ioan de Leida, a fost instalat ca rege.

Susţinând a fi succesorul lui David, el a cerut onoruri regale şi putere absolută în „noul Sion”, justificându-şi acţiunile prin autoritatea viziunilor mistice pe care le-ar fi primit. A legalizat poligamia şi el însuşi şi-a luat şaisprezece soţii, una din care el însuşi a decapitat-o apoi în piaţa cetăţii. S-a legiferat de asemenea comuniunea bunurilor. După o rezistenţă dârză, oraşul a fost cucerit de asediatori pe 24 iunie 1535, iar în ianuarie 1536 Bockelson şi unii din discipolii săi mai de seamă, după ce au fost torturaţi, au fost executaţi în piaţă. Cadavrele le-au fost expuse în cuşti atârnând de clopotniţa Bisericii Sf. Lambert; cuştile se află încă acolo, deşi oasele au fost mai târziu îndepărtate.

[modifică] Urmări

Revolta din Münster a fost un punct de cotitură în mişcarea anabaptistă, care nu a mai avut niciodată oportunitatea de a dobândi importanţă politică, autorităţile civile luând măsurile cele mai stringente pentru a suprima o agitaţie al cărei scop mărturisit era de a le răsturna. E dificil de trasat istoria ulterioară a anabaptiştilor ca grupare religioasă. Fapt este că, după insurecţia de la Münster, chiar numele de „anabaptist” a devenit în Europa un mijloc de proscriere produce o dublă confuzie. Totuşi, batenburgerii lui Jan van Batenburg au păstrat curentul milenist violent de anabaptism manifestat la Münster. Aceştia erau poligami şi credeau că violenţa era justificată împotriva oricui nu făcea parte din secta lor. Nu surprinzător, mişcarea lor a căzut în clandestinitate după suprimarea revoltei din Münster, membrii prezentându-se în mod oficial drept catolici sau luterani, după caz.

Pentru anabaptiştii ce se opuneau utilizării forţei, a devenit de importanţă majoră să se delimiteze de rebelii din Münster. Mulţi anabaptişti non-rezistenţi şi-au găsit conducătorii în Menno Simons şi fraţii Obbe şi Dirk Philips, lideri anabaptişti olandezi care repudiau doctrinele distinctive ale anabaptiştilor din Münster. Această grupare a devenit mai apoi cunoscută ca menoniţi, după numele lui Simons. Ei respingeau orice folosire a violenţei, predicau o credinţă bazată pe iubirea duşmanilor şi compasiune şi nu au ţintit niciodată la o revoluţie socială sau politică.

În august 1536, liderii diverselor grupări anabaptiste influenţate de Melchior Hoffman s-au întâlnit în Bocholt într-o încercare finală de a-şi menţine unitatea. Această întâlnire a inclus adepţi ai lui Batenburg, supravieţuitori de la Münster, pe David Joris şi simpatizanţii săi şi anabaptişti non-rezistenţi. La această întâlnire, ariile majore de dezbatere între secte au fost căsătoriile poligame şi utilizarea forţei împotriva necredincioşilor. Joris a propus compromisul, declarând că timpul nu sosise încă pentru a lupta împotriva autorităţilor şi că ar fi neînţeleaptă omorârea oricăror non-anabaptişti, ca nu cumva anabaptiştii să fie puşi în rând cu hoţii şi criminalii. Anabaptiştii reuniţi au căzut de acord asupra compromisului, dar întâlnirea pare să nu fi reuşit să încetinească prea mult fărâmiţarea anabaptismului în diverse grupări.

Adoptarea forţată a unor nume noi face ca identitatea istorică a celor care aparţineau anabaptiştilor din Münster să poată fi uşor pierdută din vedere, în timp ce alţii care nu aveau legătură cu secta au fost clasificaţi în ea. Greşeala din urmă a fost de-a lungul timpului mult mai frecventă decât prima. Menoniţii, de exemplu, au fost identificaţi cu anabaptiştii mai vechi, pe motiv că i-au inclus în număr pe mulţi foşti anabaptişti de la Münster. Dar dacă în principii se urmăreşte continuitatea unei secte, şi nu în aderenţi, menoniţii aveau foarte puţin de-a face cu violenţii lor predecesori poligami.