Pop art
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Serie de articole despre artă
|
Istoria artei |
Arta preistorică |
|
Arta antică |
Arta medievală |
Arta occidentală |
Arta contemporană |
|
Arta etnografică |
|

Pop art. După cel de-al doilea război mondial, atât în Statele Unite cât şi în Marea Britanie, dar şi în întreaga Europă triumfă mişcarea artistică cunoscută de expresionism abstract.
Cu timpul această direcţie începe să-şi piardă elanul iniţial, iar unii dintre creatorii săi par să fie din ce în ce mai dezamăgiţi de aceasta. Astfel, se pregăteşte terenul pentru apariţia unei noi forme de expresie în artă, care va primi numele de "Pop art". În legătură cu originea cuvântului "pop", este vorba de prescurtarea expresiei englezeşti "popular art", în sensul de artă cu mare popularitate la public, ca fiind iniţial opusă "artei academice." În realitate, pop art se dovedeşte a fi sofistictă şi chiar academică. Denumirea de pop penetrează ulterior şi în muzică, mai târziu apărând şi denumirea de "Muzică pop", desemnând un anume gen muzical, care nu trebuie confundată cu arta sau muzica populară, respectiv folclorică).
Cuprins |
[modifică] Origini
Apariţia curentului Pop art este în mare măsură legată de creaţia a doi artişti neodadaişti: Jasper Jones şi Robert Rauschenberg. În anii cincizeci, aceşti artişti introduc în artă obiecte de uz cotidian, în mod direct sau doar imaginea lor. Având în vedere formatul lor, nu ne dăm seama dacă este vorba despre planşe autentice sau despre opera unui pictor. Următoarea idee a lui Jones o reprezintă sculpturile în bronz care imită cutii de conserve sau alte obiecte uzuale. Începând din anul 1953, Rauschenberg creează numeroase colaje ale căror rădăcini se află în cubism şi în operele lui Marcel Duchamp. El este şi inventatorul aşa numitelor "combined paintings", care constau în amestecul diverselor obiecte (ex.: firme, sticle, fotografii etc.) pe suprafeţele pictate, rezultând un fel de colaje tridimensionale.
[modifică] Pop art-ul în Marea Britanie
În Anglia, apariţia Pop art-ului este legată de "Independent Group", din care au făcut parte Richard Hamilton şi Eduardo Paolozzi (pictori), Reyner Banham (istoric şi critic de artă), Peter Smithson (arhitect), precum şi fotograful Henderson. Sunt organizate în mod regulat întâlniri în timpul cărora se discută despre teme trecute cu vederea până atunci, ca de pildă automobilele, cibernetica sau rock-and-roll-ul. Expoziţia de la "Whitechapel Art Gallery" (1956) intitulată "This is Tomorrow", în care se profilează temele fundamentale ale Pop art-ului, reclama şi mijloacele de informare în masă, va fi considerată momentul naşterii noii direcţii.
Este vizibilă dorinţa de amalgamare a diverselor discipline artistice şi mijloace de expresie. În timpul expoziţiei, critica va acorda o atenţie deosebită colajului lui Richard Hamilton intitulat "Just What is it that Makes Today's Homes so Different, so Appealing?" Într-un interior modern este prezentată o pereche stereotipă, un culturist care ţine în mână o acadea uriaşă, pe care obsevăm inscripţia "pop", şi o "stripteuză" pe o canapea. În acest colaj se regăsesc punctele de interes tipice artei pop, şi anume tehnica (magnetofon öi aspirator) şi reclama, aluziile la sfera sexuală, atracţia către sereotipuri, săli de spectacole şi benzi desenate, totul într-o atmosferă specifică, surprinzătoare, din care nu lipseşte umorul, ce rezultă tocmai din acest amestec de genuri şi specii.
Următorul val al artei pop se face simţit pe la sfârşitul anilor cincizeci. Richard Smith măreşte fotografiile unor cunoscute personalităţi sau obiecte de uz cotidian şi le acoperă cu pete mari şi plate de culoare, în pictura lui Peter Blake domină cultura "teenagers" (a adolescenţilor). În scurtă vreme apare o a treia generaţie de artişti pop, este vorba de Patrick Caulfield, David Hockney, Peter Philips, Pauline Boty şi alţii, cei mai mulţi absolvenţi ai "Royal College of Art", care au ca punct comun accentul pus pe desen, care cu timpul devine din ce în ce mai precis. Aceşti artişti aleg totuşi drumuri atât de diferite, încât ceea ce îi unea iniţial va dispărea în scurtă vreme.
[modifică] Pop art-ul în America
Arta pop americană se naşte la începutul anilor şaizeci, exact în momentul când versiunea englezească, victimă a propriei bogăţii şi a propriului succes, începe să intre într-o fază de declin. Ca şi în Anglia, temele şi motivele acestei creaţii sunt desprinse din viaţa cotidiană, din domeniul tot mai fascinant al tehnicii, al producţiei în serie, faţă de care pop art-ul în varianata engleză este mai critic şi mai angajat din punct de vedere politic, în timp ce artişti americani se opresc la prezentarea realităţii, fără să atace sau să acuze. Sub influenţa lui John Cage, elementul determinant al artei pop americane este la început "happening"-ul. Acest compozitor care experimntează permanent susţine introducerea în artă a unor elemente exterioare ei. El apreciază în mod deosebit colajele, introducerea zgomotelor în muzică şi a obiectelor în pictură. Pe urmele lui o vor porni şi alţi artişti pop ca Jim Dine, George Brecht şi Robert Whiteman, care crează colecţii de obiecte sau fragmentele lor, de imagini şi activităţi omeneşti ("Ambalaje vii"), situaţii spaţiale artificial create ("environments-colaje"), care se concentrează în mare măsură asupra gestului şi timpului, inundă privitorii cu o mulţime de senzaţii, sunete şi mirosuri.
[modifică] Reprezentanţi de frunte ai artei pop americane
În anul 1960, cea mai notabilă personalitate pop art - Andy Warhol - iniţiază seria Sticlele de Coca-Cola şi Cutiile de conserve, reprezentări ale obiectelor de uz casnic, produse industriale sau motive de reclamă. Ulterior el inserează în pictura sa fragmente de benzi desenate, cu structuri rezistente sau elastice. El reproduce, de asemenea, obiecte în dimensiunile lor adevărate. Andy Warhol aplică tehnica seriografiei, care permite multiplicare repetată a motivului.
Execută cu ajutorul acestei tehnici serii întregi de variante ale aceluiaşi portret al unei stele de cinema, a unei scene inspirate din evenimentele actuale, a unei flori, modificând de multe ori culoarea sau repetând motivul după bunul plac.
Tehnica lui Roy Lichtenstein este într-un anumit sens o derivaţie a tiparului, de la care preia reţeaua măruntă şi o imită. Pictează serii întregi în spiritul comics-urilor sau al desenelor animate ale lui Walt Disney.
Tom Wesselmann prezintă, încă de la prima expoziţie personală de la "Tanger Gallery" din New York în 1960, tema sa preferată "Great American Nudes" ("Nuduri americane mari"). Din acel moment, în creaţia sa se insinuează definitiv personajul feminin, care va popula neobosit spaţiul delimitat de obiectele specifice societăţii de consum. Wesselmann creează de asemenea şi naturi moarte, servindu-se de colajele tăiate din reviste şi introducând obiecte din viaţa cotidiană, creând în modul acesta opere tridimensionale. În ciclul "Căzile de baie" nu este vorba numai de cada în sine, ci de femeia surprinsă în atmosfera intimă a băii.
Primele expoziţii ale Pop art-ului american declanşează o reacţie negativă în rândul publicului, cu timpul, însă, această direcţie începe să fie tratată cu seriozitate, graţie expoziţiei retrospective consacrate colajului şi asamblajului, organizată de Museum of Modern Art din New York. La numele deja amintite se mai adaugă Claes Oldenburg, Larry Rivers, Robert Indiana, Wayne Thiebaud şi mulţi alţii.
[modifică] Noul Realism, Pop art-ul francez
În iunie 1961, la galeria "Rive Droite" din Paris, are loc expoziţia intitulată "Noul realism la Paris şi New York", iar în octombrie 1962, la "Sidney Janis Gallery" din New York, expoziţia "The new realists" ("Noii realişti").
Europa este reprezentată de Raymond Hains, Martial Raysse, Daniel Spoerri, Jean Tinguely, adică toţi cei care în octombrie 1960 au semnat, sub egida criticului Pierre Resteney, actul de înfiinţare al noului realism. În scurtă vreme, acestora li se vor alătura Christo, Gérard Deschamps şi Niki de Saint-Phalle. Activitatea lor artistică recurge adeseori la acumularea, comprimarea, îngrămădirea şi împachetarea obiectelor de uz cotidian sau la prezentarea caricaturală, monstruoasă a unor personagii omeneşti.
[modifică] Pop art şi ce urmează după
Permanenta oscilare între artă şi viaţa cotidiană face ca această direcţie să deschidă drumul la alte tendinţe artistice. Spre sfârşitul anilor şaizeci, hiperrealismul va cuprinde banalul cu o obiectivitate aproape fotografică. Începând din anul 1968, Gilbert şi George, participând personal la "Sculpturile vii", apelează la happening pentru a face artă din orice activitate. În anii optzeci, Paul McArthy şi Mike Kelly se concentrează pe stereotipuri care sunt simptome ale societăţii contemporane, frizând adeseori kitsch-ul şi vulgaritatea. Jeff Koons adoptă o atitudine destul de ambiguă cu privire la scopul activităţilor sale, afirmând printre altele că "Arta este un mijloc de manipulare a oamenilor". Ca material îi servesc materiale banale, neezitând să apeleze la pornografie.
[modifică] Citate
- "Artiştii pop au creat tablouri pe care fiecare dintre trecătorii de pe Broadway erau în stare să le recunoască într-o fracţiune de secundă: toate aceste minunate lucruri moderne pe care cu orice chip s-au străduit să nu le observe expresioniştii abstracţi". (Andy Warhol)
- "Şi totuşi nu, arta nu transformă nimic, ea este doar formă pură. Artiştii nu au lucrat niciodată cu modele, în schimb totdeauna au lucrat cu culoare". (Roy Lichtenstein)
Arta occidentală până în secolul 20 |
Romanic · Gotic · Renaştere · Manierism · Baroc · Clasicism · Rococo · Neo-clasicism · Romantism · Neo-baroc · Realism · Pre-rafaeliţi · Academism · Avangardism · Impresionism · Simbolism · Neo-impresionism · Post-Impresionism · Les Nabis · Arts and Crafts · Jugendstil · Sezessionsstil |
Secolul 20 |
Modernism · Cubism · Expresionism · Artă abstractă · Blaue Reiter · Dadaism · Constructivism · Die Brücke · Fauvism · Art Nouveau · Plakatstil · Bauhaus · Pop art · De Stijl · Art Deco · Expresionism abstract · Futurism · Suprematism · Suprarealism · The New Bauhaus · Minimalism · Brutalism · Deconstructivism · Stil internaţional · Post modernism |