Porfină
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Porfina este un compus cristalin care nu se topeşte pînă la 360°, cînd începe să se descompună. Porfina a fost sintetizată prin încălzirea α pirol aldehidei cu acid formic, sinteză realizată de H. Fischer în 1935.
[modifică] Caracterul aromatic
Nucleul porfirinic este de tip polienic, cu structură plană, fapt confirmat de cristalografia cu raze X. Energia de conjugare de circa 250 kcal/mol, mult mai mare decît a celor patru nuclee, explică marea stabilitate chimică şi caracterul aromatic. Sistemul aromatic este format din 22 electroni pi, dar numai 18 sunt delocalizaţi; nucleul porfirinic îndeplineşte condiţia stării aromatice impuse de regula lui Hückel (4n + 2 pi electroni unde n=2). Spectrul RMN a mezo protonilor (protonii implicaţi în punţile metilenice care leagă nucleele pirolice) au o valoare de 8-10 ppm, în timp ce semnalul electronilor de la N corespunde unei valori de -2-4 ppm.
[modifică] Proprietăţi fizico-chimice
Porfina are o culoare roşie şi absoarbe în banda 500-600 nm. Reacţiile de substituţie electrofilă (nitrare sulfonare, alchilare) a porfinei scot în evidenţă caracterul său aromatic. Studiul cu raze X arată că cele patru nuclee pirolice sunt echivalente şi coplanare, iar substituţiile au loc preponderent în poziţia mezo. Pentru reacţiile chimice care necesită utilizarea de acizi se protejează atomul de azot prin cuplarea cu ioni metalici cu care formează complecşi metalici. Ionii de Zn, Cd, Mg formează complecşi care eliberează electronii către macrociclul porfirinic, dezavantajul ar fi că aceşti complecşi pot fi uşor şi rapid demetalizaţi, chiar în condiţiile reacţiei. Ionii de Ni, Cu, Fe formează complecşi mult mai stabili, cu toate că aceşti ioni scad densitatea electronică a macrociclului porfirinic.