Ioan Raţiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dezambiguizare
Acest articol se referă la Ioan Raţiu (1828-1902). Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Ion Raţiu (dezambiguizare).

Ioan Raţiu (n. 19 august 1828, Turda - d. 1902) a fost un om politic român transilvănean, avocat, unul din întemeietorii Partidului Naţional Român din Transilvania, al cărui preşedinte a fost între 1892-1902. A fost unul principalii autori ai Memorandumului adresat împăratului Francisc Iosif I în numele naţiunii române din Transilvania.

[modifică] Studiile

Studiile medii le-a efectuat la gimnaziul greco-catolic din Blaj, iar în 1847 a fost admis la seminariul teologic din Blaj, de unde episcopul Ioan Lemeni l-a trimis la seminariul central din Budapesta. În anul 1848 Ioan Raţiu a organizat o legiune împreună cu N. Mureşan şi A. Arpady, al cărei comandant a fost căpitanul cezaro-crăiesc Gratze. Această legiune a fost implicată în mai multe lupte contra armatelor revoluţionare maghiare, mai ales în iulie 1848, în lupta împotriva generalului Farkas Kemeny, care a fost înfrânt şi scos din Munţii Apuseni. După revoluţie, în anul 1850, Ioan Raţiu a început studiul dreptului la Viena, de unde s-a întors în 1854 la Pesta, unde a făcut doctoratul. A început avocatura la Budapesta, apoi a activat la Cluj, iar în 1860 s-a înscris în baroul Sibiu, unde şi-a deschis propriul cabinet.

[modifică] Activitatea politică