Gheorghe Vrânceanu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gheorghe Vrânceanu (30 iunie 1900Valea Hogei, comuna Lipova, judeţul Bacău - 27 aprilie 1979 Bucureşti), s-a născut într-o familie de ţărani săraci. Şcoala primară o urmează în satul natal, unde învăţătorul G. Arnăuţescu este primul care îi descoperă potenţialul. Cu ajutorul învăţătorului, în 1912 se mută la liceul din Vaslui, unde îşi descoperă pasiunea pentru matematică. Datorită rezultatelor excepţionale, primeşte o bursa academică la Universitatea din Iaşi, ale cărei cursuri le termină în 1922. În perioada studenţiei îi are ca profesori pe faimoşii Vera Myller, Simeon Sanielevici, Victor Valcovici şi Simeon Stoilow, care îi remarcă talentul şi în 1921 este numit asistent la catedra de matematică a profesorului Sanielevici. În 1923 pleacă la Göttingen, unde studiază cu Hilber, apoi la Roma, unde urmează cursurile de doctorat în matematică. În 1926, sub îndrumările profesorului Levi-Civita descoperă noţiunea de spaţiu non-holonomic, concept care astăzi îi poartă numele. La doar 26 de ani, este numit profesor la facultatea de matematică din Iaşi, pentru ca în 1929 să plece la Cernăuţi. Aici a fost profesor de Geometrie diferenţială şi integrată, realizând studii de cercetare care i-au adus recunoaşterea la nivel mondial ca fiind unul dintre cei mai mari specialişti în geometrie. Zece ani mai târziu i se oferă catedra de matematică a Universităţii din Bucureşti, post ce ramăsese vacant dupa moartea celebrului Gheorghe Ţiţeica. În perioada bucureşteană, Vrânceanu a organizat Institutul de Matematică în cadrul Academiei Române, contribuind la dezvoltarea tinerilor matematicieni. Pe lângă studiile şi cursurile scrise în întreaga sa carierăa, şi-a dezvoltat ideile în patru volume dedicate geometriei diferenţiale.