Monedă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

O monedă (plural: monede, nu monezi) este în general un lingou de metal de formă disc, folosită ca o formă de bani. Monedele sunt garantate de către emitent prin ştanţarea sau imprimarea unor elemente particulare uşor de recunoscut, inclusiv (dar nu în mod obligatoriu) legenda, adică textul scris pe monedă. Împreună cu bancnotele, monedele reprezintă forma obişnuită de numerar în toate sistemele monetare moderne. În prezent, monedele sunt folosite pentru valori mai mici, iar bancnotele pentru valori mai mari.

Cuprins

[modifică] Aspect

Faţa monedei are de obicei o imagine, care poate fi stema ţării emitente, capul/bustul unui monarh sau denumirea sau simbolul altei autorităţi emitente şi se numeşte avers, sau colocvial cap. Partea cealaltă se numeşte revers sau colocvial pajură. În numismatică, pastila monetară se numeşte flan, iar diferitele metale sunt desemnate prin abrevieri: AE pentru cupru, AR pentru argint, AV pentru aur.

Înainte de apariţia monedei de formă discoidală s-au folosit alte obiecte cu valoare de schimb. Spre exemplu în Grecia în perioada arhaică se foloseau un fel de „frigărui” grele din fier, care s-au gasit depozitate ca ofrandă în temple. Pe teritoriul României în cetăţile greceşti din Dobrogea în secolele VI-V î.Chr. se foloseau iniţial ca mijloace de schimb local vârfuri de săgeţi din bronz, al caror tub de înmanuşare se umplea cu plumb pentru a anula calitatea de armă a obiectului. Ulterior s-au turnat semne premonetare din bronz care aveau o formă asemănătoare unei frunze de salcie şi greutatea de câteva grame.

Se pare că primele monede propriu-zise au fost bătute în Asia Mică, în secolul VII î.Chr., dintr-un aliaj natural de aur şi argint numit electrum (prescurtat EL în numismatică). În epoca antică dar şi mai târziu monedele de valoare mai ridicată se băteau din argint sau din aur, acestea având valoare intrinsecă prin metalul preţios conţinut. În consecinţă, monedele din metale preţioase erau acceptate şi aveau valoare şi pe alte pieţe decât cea a autorităţii emitente. Aşa se explică larga circulaţie a monedelor greceşti şi romane din metale preţioase, chiar dincolo de aria ocupată de culturile respective.

Monede emise la Histria
Extinde
Monede emise la Histria

Ca metale nepreţioase, „comune”, folosite la producerea monedelor, cuprul şi aliajele sale (în special aliajul cu staniu numit bronz şi alama, aliajul cuprului cu zincul) constituie cazul cel mai frecvent. Conţinutul mare de cupru din straturile calotei glaciare corespunzând antichitaţii clasice (greco-romane) a fost explicat tocmai prin folosirea deosebit de intensă a acestui metal şi aliajelor sale in special pentru monede. Având valoare mică, monedele din metale nepreţioase erau folosite în special pentru tranzacţiile comerciale mărunte, de zi cu zi, fiind emise în mari cantităţi, unele cunoscând apoi o circulaţie largă. Neavând valoare intrinsecă, acceptarea pe anumite pieţe se făcea după contramarcarea monedelor, adică imprimarea cu ajutorul unui poanson a unui element figural relevant (capul/bustul unui zeu - capul Demetrei este specific oraşului Callatis în epoca elenistică etc.) sau a unei litere sau grup de litere (cum ar fi TOM pentru oraşul Tomis în perioada ocupaţiei romane). Contramarcarea s-a aplicat mai rar şi monedelor din metale preţioase.

În Evul Mediu tehnicile de fabricaţie a monedelor se schimbă, acestea devenind în general mult mai subţiri decât în antichitate, reprezentările figurale şi legendele având un relief mai redus. Ceva mai târziu se răspândesc diverse elemente de securizare a marginilor monedelor - cum ar fi zimţii sau diverse striaţii, frunze etc. - pentru a preveni furtul de metal din monedă prin tăierea sau pilirea marginilor, care ar fi fost astfel vizibilă.

[modifică] Document istoric

Moneda metalică constituie un document preţios, care oferă sub formă condensată informaţii privind realităţile politice, economice, religioase, culturale şi artistice ale perioadei în care au fost emise. Mai mult decât orice alt obiect arheologic moneda reuşeşte sa adune atât un mesaj scris (aşa cum este cazul în general) prin legenda sa, cât şi unul iconografic – prin reprezentările figurale - şi respectiv metrologic – prin dimensiuni şi greutate. Chiar şi atunci când monedele nu sunt propriu-zis datate, toate aceste informaţii permit o încadrare precisa în timp, mai ales atunci când se face corelarea cu informaţii istorice provenite din alte surse (cronici, mărturii scrise, documente epigrafice etc.).

 Ducat emis in vremea lui Vlaicu Voda in Muntenia
Extinde
Ducat emis in vremea lui Vlaicu Voda in Muntenia

Monedele au caracter de document obiectiv, nemijlocit, subiectivitatea putând acţiona asupra acestui instrument doar la momentul conceperii sale şi foarte rar ulterior, caz în care de asemenea oferă informaţii (spre exemplu ştergerea ulterioară de pe anumite monede a numelui unor împaraţi romani care au suferit damnatio memoriae, cum este cazul împăratului Nero). Caracterul de document obiectiv este deosebit de preţios şi de necontestat. Prin studierea monedelor s-au putut chiar identifica personaje istorice altfel necunoscute (şi care e de presupus că ar fi ramas necunoscute daca nu ar fi emis monedă - de exemplu regi sciţi minori de pe teritoriul Dobrogei de azi), s-a putut observa portretistica unor emitenţi altfel necunoscuţi sub acest aspect, s-a confirmat sau revizuit datarea unor evenimente istorice etc. Monedele sunt un ajutor preţios pentru arheolog, permiţând datarea absolută sau relativă a nivelurilor de locuire evidenţiate pe parcursul explorării siturilor arheologice prin metode specifice.

Şi în epoca modernă şi contemporană moneda este un instrument social-politic indispensabil oricărei economii.

[modifică] Bibliografie

  • Octavian Iliescu, Moneda în România 491-1864, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1970.
  • Octavian Luchian, Gheorghe Buzdugan, Constantin C. Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Bucureşti, Ed. Sport-Turism, 1977.
  • Preda CONSTANTIN, Moneda antică în România, Bucureşti, E.A., 1969.

[modifică] Vezi şi