Bătălia de la Varşovia, 1920
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Bătălia de la Varşovia | ||
---|---|---|
![]() Bătălia de la Varşovia, 20 august 1920. Pictură de Wojciech Kossak. |
||
Conflictul: Războiul polono-sovietic | ||
Data: 13 august - 25 august 1920 | ||
Locaţia: lângă Varşovia, Polonia | ||
Deznodământ: Victoria zdrobitoare a polonezilor | ||
Combatanţi | ||
Polonia | RSFS Rusă | |
Comandanţi | ||
Józef Piłsudski Tadeusz Rozwadowski Władysław Sikorski |
Mihail Tuhacevski Iosif Vissarionovici Stalin Semion Budionnîi |
|
Efective | ||
113.000 | 114.000 | |
Pierderi | ||
4.500 morţi 22.000 răniţi 10.000 dispăruţi |
15.000 - 25.000 morţi, răniţi sau dispăruţi 65.000 - 66.000 prizonieri 30.000-35.000 internaţi în Prusia Răsăriteană[1] |
|
editează acest cadru |
Bătălia de la Varşovia (uneori numită şi Miracolul de pe Vistula, în limba poloneză Cud nad Wisłą), a fost bătalia finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea primului război mondial (1918) şi a fost încheiat prin Tratatul de pace de la Riga din 1921.
Bătălia de la Varşovia a început pe 13 august şi s-a încheiat pe 25 august. Forţele Armatei Roşii comandate de Mihail Tuhacevski s-au îndreptat către capitala Poloniei, Varşovia, şi către fortăreaţa Modlin aflată în vecinătate. Pe 16 august, forţele poloneze conduse de Józef Piłsudski au contraatacat dinspre sud, forţând forţele ruseşti să se retragă în dezordine către est, traversân râul Niemen. S-a estimat că bolşevicii au pierdut 10.000 de soldaţi ucişi, 500 dispăruţi şi 10.000 de răniţi, 66.000 fiind luaţi prizonieri. Prin comparaţie, polonezii au pierdut 4.500 de soldaţi morţi, 10.000 dispăruţi şi 22.000 răniţi.
Înainte ca Miracolul de pe Vistula să se petreacă, atât bolşevicii cât şi majoritatea experţilor străini considerau Polonia practic înfrântă. Victoria neaşteptată şi uluitoare în Bătalia de la Varşovia a distrus forţele bolşevice. În lunile care au urmat, o serie de noi victorii poloneze au asigurat independenţa ţării şi i-au securizat frontierele.
Cuprins |
[modifică] Bătălia
[modifică] Preludiul bătăliei
Polonezii luptau să-şi apere independenţa proaspăt câştigată, pe care o pierduseră în 1795 după dezmembrarea ţarii de către vecinii mai puternici: Imperiul Rus, Imperiul German şi Imperiul Austro-Ungar. S-a încercat şi formarea unei noi ţări, Federaţia Miedzymorze, pe ruinele fostelor imperii.
Bolşevicii reuşiseră să obţină victorii importante în 1919 în războiul civil rus, dând lovituri mortale inamicilor din Armata Albă. Lenin a considerat că Polonia este un pod pe care ideile comuniste trebuie să-l traverseze pentru a ajunge în Europa Centrală şi mai departe, în Europa Occidentală. Războiul polono-sovietic părea mijlocul cel mai potrivit să fie testată puterea bolşevicilor. Discursurile revoluţionare afirmau că bolşevismul trebuia purtat pe baionetele soldaţilor sovietici către Europa Occidentală, cea mai scurtă cale către Berlin şi Paris fiind cea care trecea prin Varşovia. După retragerile iniţiale în faţa Poloniei din 1919, ofensiva bolşevică, care a început în primele luni ale anului 1920, a fost un succes copleşitor şi, pe la mijlocul anului, toată lumea se aştepta ca în orice clipă Polonia să se predea. Strategia sovietică prevedea un atac masiv către capitala Poloniei. Cucerirea Varşoviei ar fi avut un uriaş efect propagandistic asupra Sovietelor, care aşteptau nu numai ca polonezii să fie definitiv demoralizaţi, dar şi ca victoria bolşevică să iniţializeze o serie de revolte comuniste internaţionale, („revoluţia comunistă mondială”), şi să deschidă calea Armatei Roşii către inima Germaniei, care se afla în plină revoluţie.
Armata I de cavalerie sovietică sub comanda lui Semion Budionnîi a străpuns liniile poloneze la mijlocul lui iunie 1920. Acest fapt a condus la prăbuşirea fronturilor poloneze din răsărit. Pe 4 iulie 1920, Frontul sovietic de vest comandat de Mihail Tuhacevski, a început un atac masiv din Belarus spre râul Berezina, obligâd unităţile militare poloneze să se retragă în grabă. Pe 19 iulie, Armata Roşie a cucerit Grodno, pe 28 iulie au ajuns la Białystok, iar trei zile mai târziu au cucerit fortăreaţa Brześć. Retragerea polonezilor din nord-est s-a făcut în dezordine.
[modifică] Planul de luptă
[modifică] Planul polonez
Până la începutul lunii august, retragerea poloneză a devenit mai organizată. La început, Józef Piłsudski a încercat să organizeze apărarea pe malul vestic al râului Bug, cu un centru puternic de rezistenţă la Brest-Litovsk, dar căderea neaşteptată a acestor două bariere în faţa atacului bolşevic l-a obligat pe liderul polonez să se gândească la o altă soluţie. În noaptea de 5-6 august, Piłsudski a conceput un nou plan de acţiune. Acest nou plan propunea retragerea trupelor poloneze peste râul Vistula şi apărarea capetele de pod din Varşovia şi de peste râul Wieprz. Aproximativ 25% dintre diviziile disponibile urmau să fie concentrate la sud pentru o contraofensivă strategică.
Mai apoi, planul cerea ca Frontul Centru format din Armatele I şi a II-a, (ceva mai mult de zece divizii), de sub comanda generalului Józef Haller să-şi asume un rol defensiv, apărându-se în faţa atacului frontal al ruşilor executat dinspre est spre Varşovia, urmând să reziste cu orice preţ în poziţiile din tranşee. În acelaşi timp, Armata a V-a, (cinci divizii şi jumătate), aflată sub comanda generalului Władysław Sikorski, subordonat generalului Haller, avea să apere zona de nord şi fortăreaţa Modlin şi, când era posibil, trebuia să atace din spatele Varşoviei, împidicând forţele ruse să învăluiască capitala pe această direcţie. Mai mult, Armata a V-a trebuia să contraatace, să străpungă frontul rusesc şi să ajungă în spatele liniilor Frontului de nord-vest sovietic. O rezervă de 5 divizii avea să apere Varşovia la nord. Armata I a generalului Franciszek Latinik urma să apere direct capitala, iar Armata a II-a trebuia să apere linia frontului de la Góra Kalwaria la Dęblin. Cel mai important rol a fost rezervat însă proaspetei formate Armate de rezervă (cunoscută şi ca Grupul de Asalt - Grupa Uderzeniowa), relativ restrânsă numeric (aproximativ 20.00 de oameni), aflată sub comanda nemijlocită a lui Józef Piłsudski. Această armată era formată din cele mai călite şi mai dârze unităţi poloneze, retrase de pe frontul de sud, întărite cu Armata a IV-a a generalului Leonard Skierski şi Armata a III-a a generalului Zygmunt Zieliński care, după ce se retrăseseră de pe malul Bugului de Vest, nu s-au mutat direct către Varşovia, ci au taversat râul Wieprz, pierzând contactul cu urmăritorii sovietici. Sarcina Grupului de Asalt era să pornească o ofensivă fulgerătoare spre nord, din triunghiul format de râurile Vistula şi Wieprz la sudul capitalei, printr-un punct slab, identificat de serviciile de informaţii militare poloneze la joncţiunea Fronturilor sovietice de Vest şi de Sud. Această ofensiva trebuia să despartă Frontul sovietic de Vest de rezervele sale şi să-i dezorganizeze mişcările. În cele din urmă, spaţiul dintre Armata a V-a a generalului Sikorski şi Armata de Rezervă urma să se închidă lângă frontiera Prusiei Orientale distrugând ofensiva sovietică, "prinsă într-un sac".
Fiind bazat pe informaţii puţin credibile obţinute de spionajul polonez şi pe comunicaţiile radio sovietice interceptate, planul a fost etichetat drept „amatorist” de cei mai mulţi ofiţeri de rang înalt şi de experţii militari, care nu uitau să scoată în evidenţa lipsa pregătirii militare adecvate a lui Piłsudski. Multe unităţi poloneze, cu doar o săptămană mai înainte de data planificată pentru începerea contraatacului, mai luptau încă pe fronturi la 150-250 de kilometri depărtare faţă de punctele lor desemnate pentru concentrare. Toate mişcările de trupe au fost făcute în imediata vecinătate a unităţilor Armatei Roşii. Un atac hotărât al trupelor ruse ar fi dat peste cap planurile polonezilor. Planul lui Piłsudski a fost criticat viguros de comandanţii polonezii şi ofiţerii Misiunii militare franceze. Piłsudski a admis în memoriile sale că acţiunea era foarte riscantă, iar motivele pentru care a optat pentru punerea lui în aplicaţie au fost starea sufletească defetistă a politicienilor, care se temeau pentru siguranţa capitalei, şi sentimentul preponderent că dacă Varşovia va fi pierdută, totul urma să fie pierdut. Numai situaţia disperată a forţelor poloneze i-a convins pe ceilalţi comndanţi polonezi să accepte planul, ei dându-şi seama că în aceste circumstanţe era singura soluţie posibilă să evite o înfrângere catastrofală. În plus, când o copie a planului a căzut "accidental" în mâinile sovieticilor, acesta a fost considerat ori o intoxicare din partea contraspionajului polonez, sau un plan prea prost conceput pentru a fi luat în consideraţie. Numai câteva zile mai târziu, Armata Roşie a plătit cu vârf şi îndesat aceasta greşeală.
[modifică] Planul bolşevic
Mihail Tuhacevski a plănuit să încercuiască Varşovia prin forţarea râului Vistula lângă Włocławek, să prindă de la nord şi de la sud capitala în cleşte şi să atace dinspre nord-vest. Cu cele 24 de divizii de sub comanda sa, el a plănuit să repete manevra clasică a lui Ivan Paskievici care, în 1831, în timpul Răscoalei din Noiembrie, a traversat Vistula la Toruń şi a ajuns la Varşovia practic fără a întâmpina rezistenţă. Această mişcare ar fi tăiat legăturile armatei poloneze cu portul Gdańsk, singura poartă maritimă a ţării prin care se aduceau din import armamentul, muniţia şi materialele necesare aprovizionării armatei.
Principala lacună a planului sovietic era slăbiciunea flancului sudic, apărat doar de Mlaştinile Pripet şi de Grupul Mozir, în condiţiile în care cea mai mare parte a efectivelor Frontului sovietic de Sud-vest era angajată în Bătălia de la Lwów.
[modifică] Prima fază, 12 august
Între timp, bolşevicii au avansat, Corpurile de cavalerie comandate de Gaik Bjişkin şi de Armata a IV-a au traversat râul Wkra şi s-au apropiat de oraşul Włocławek. Armatele a XV-a şi a III-a se îndreptau către fortăreaţa Modlin şi Armata a XVI-a s-a îndreptat direct către Varşovia.
Asaltul final sovietic asupra Varşoviei a început pe 12 august cu atacarea oraşului Radzymin (aflat la 23 de kilometri est de capitală). Succesul iniţial al atacului sovietic l-a silit pe Piłsudski să grăbească executarea planului său defensiv cu 24 de ore.
Prima fază a bătăliei a continuat pe 13 august cu asaltul frontal al Armatei Roşii asupra capului de pod Praga. În cursul unor lupte grele, Radzymin a fost cucerit pe rând de cele două părţi în conflict. Diplomaţii străini, cu excepţia ambasadorilor britanic şi al Vaticanului, au părăsit în mare grabă Varşovia. Pe 15 august, Radzymin a căzut din nou în mâinile bolşevicilor, liniile Armatei a V-a poloneză de sub comanda generalului Władysław Sikorski au fost străpunse. Armata a V-a a trebuit să facă faţă atacului a trei armate sovietice: a III-a, a IV-a şi a XV-a. Sectorul Modlin a fost întărit cu rezervele din Brigada Siberiană şi cu Divizia a 18-a de infanterie a generalului Franciszek Krajowski – amândouă unităti călite în lupte, formate din militari de elită, odihniţi – reuşindu-se astfel stabilizarea frontului Armatei a V-a până în zorii zilei următoare.
Situaţia a fost salvată la miezul nopţii, când Regimentul de ulani al 203-lea a reuşit să străpungă liniile bolşevice şi să distrugă staţiile radio ale Armatei a IV-a sovietică a lui A.D. Şuvaiev. Sovieticilor nu le-a mai rămas decât un emiţător care folosea o frecvenţa controlată de contraspionajul polonez. Cum decriptorii polonezi nu voiau ca ruşii să afle că le-au fost sparte codurile, dar dorind totuşi să le paralizeze transmisiunile radio, un post de radio din Varşovia a început să emită în eter Geneza în poloneză şi latină. În felul acesta, polonezii au reuşit să bruieze transmiterea ordinelor lui Mihail Tuhacevski de reluare a atacului spre sud, Armata a IV-a sovietică continuând să înainteze către Toruń şi Płock. Atacul vijelios al Regimentul de ulani a fost numit mai târziu Miracolul de la Ciechanów.
În acelaşi timp, Armata I poloneză de sub conducerea generalului Franciszek Latinik a rezistat atacului frontal a 6 divizii de puşcaşi ale Armatei Roşii. Lupta pentru controlul asupra oraşului Radzymin l-a forţat pe generalul Józef Haller, comandantul Frontului polonez de Nord, să contraatace mai devreme decât era planificat.
În acest timp, în spatele liniilor frontului, Piłsudski îşi termina planurile pentru contraofensivă. El a decis să conducă personal atacul şi, datorită imenselor riscuri implicate, înţelegând primejdiile luptei, înainte de a pleca pe front şi-a depus scrisoarea de demisie din toate funcţiile deţinute. După care, între 13 şi 15 august, a vizitat toate unităţile Armatei a IV-a concentrate lângă Puławy, cam la 100 de kilometri sud de Varşovia. El a încercat să ridice moralul trupei, de vreme ce mulţi soldaţi erau obosiţi şi demoralizaţi de numeroşii proaspeţi încorporaţi care dădeau măsura amploarii pierderilor suferite de polonezi în timpul retragerilor recente. Logistica se dovedea un coşmar, artileria poloneză folosea tunuri fabricate în cinci ţări, iar infanteria avea în dotare puşti fabricate în şase ţări, fiecare model folosind un tip diferit de muniţie. Mai trebuie adăugat faptul că tot echipamentul se afla în stare foarte proastă. Piłsudski îşi amintea: "În divizia a 21-a, aproape jumate dintre soldaţi defilau prin faţa mea în picioarele goale." În mod miraculos, Piłsudski a reuşit să ridice moralul trupei în doar trei zile şi să-i motiveze pentru eforturile foarte mari care aveau să vină. Într-un timp foarte scurt, moralul trupei s-a schimbat de la foarte scăzut la deplină încredere în victoria totală.
[modifică] A doua fază, 14 august
Divizia a XXVII-a de Infanterie a Armatei Roşii a reuşit să cucerească satul Izabelin, la doar 10 kilometri depărtare de capitală, dar astă a fost cel apropiat punct pe care forţele ruseşti aveau să-l cucerească în preajma Varşoviei. În scurtă vreme, soarta luptelor s-a schimbat.

Tuhacevski, sigur că totul se desfăşoară conform planurilor sale, a căzut până la urmă in capcana lui Piłsudski. Ruşii au traversat Vistula în nord şi au ajuns într-un vacuum operaţional, ünde nu se vedeau trupe poloneze demne de luat în seamă. Pe de altă parte, la sud de Varşovia, unde soarta luptei încă nu se decisese, Tuhacevski lăsase numai forţe slabe pentru paza legăturilor dintre Fronturile de Nord-vest şi Sud-vest. Grupul Mozir, care avea sarcina să îndeplinească aceste ordine, număra numai opt mii de soldaţi. O altă eroare a generalilior sovietici, care a influenţat sfârşitul războiului, a neutralizat Armata de cavalerie I a lui Semion Budionnîi, o unitate de care se temeau Piłsudski şi alţi comandanţi sovietici. Înaltul Comandament Sovietic, la insistenţele lui Tuhacevski, a ordonat Armatei de cavalerie I să mărşăluiască către Varşovia din direcţia sud. Semion Budionnîi nu s-a supus acestui ordin datorită ranchiunei existente între comandanţii Frontului de Sud-vest, generalii Tuhacevski şi Alexandr Egorov. În plus, jocurile politice ale lui Stalin, care era în acea vreme comisar politic al Frontului de Sud-vest, a contribuit şi mai mult la insubordonarea lui Egorov şi Budionîi. Stalin, în căutarea propriei măriri, dorea să cucerească un centru industrial important, Lwówul, asediat de forţele bolşevice dar încă rezistând atacurilor lor. În cele din urmă, forţele lui Budionîi, care ar fi putut schimba cursul istoriei, au mărşăluit spre Lwów, în loc să atace Varşovia, excluzându-se singuri de la marea bătalie.
Armata a V-a poloneză a contraatacat pe 14 august, forţând râul Wkra. Au trebuit să facă faţă forţelor combinate ale Armatelor a III-a şi a XV-a sovietice, amândouă superioare numeric şi mai bine echipate. Lupta s-a dat la Nasielsk şi a durat până pe 15 august şi adus la distrugerea aproape completă a oraşului. Până în cele din urmă, înaintarea sovietică a fost oprită atât pe direcţia Varşovia, cât şi pe direcţia Modlin, până la sfârşitul zilei, când forţele poloneze au recucerit Radzymin, fapt care a ridicat foarte mult moralul polonezilor.
Din acel moment, atacul Armatei a V-a a generalului generalului Sikorski a continuat cu foarte mare succes, împingând trupele sovietice epuizate din ce în ce mai departe de Varşovia, într-o operaţie asemănătoare cu blitzkriegul. Trupele lui Sikorski, sprijinite de cele mai multe dintre tancurile poloneze, de maşini blindate şi artileria a două trenuri blindate, a înaintat cu o viteză de 13 kilometri pe zi, a distrus repede toate speranţele sovietice pentru încheierea manevrei de "învăluire" din nord.
[modifică] A treia fază, 16 august
Pe 16 august, Armata de Rezervă comandată de Józef Piłsudski şi-a început marşul dinspre râul Wieprz către nord. Polonezii au trebuit să lupte cu Grupul Mozir, care reuşiseră să-i învingă pe polonezi în timpul Operaţiunii Kiev, cu numai câteva luni mai devreme. Însă, pe durata urmăririi armatelor poloneze în retragere, Grupul Mozir îşi pierduse cea mai mare parte a forţelor şi fusese redusă la numai două divizii care apărau 150 de kilometri în flancul stâng al Armatei a XVI-a sovietică. În prima zi a contraofensivei, numai una dintre cele divizii poloneze a raportat o opoziţie oarecare, în timp ce restul de patru divizii, sprijinite de o brigadă de cavalerie, a avansat către nord 45 de kilometri fără probleme. La venirea serii, oraşul Włodawa fusese eliberat, şi liniile de comunicaţii şi de aprovizionare ale Armatei a XVI-a au fost tăiate. Chiar şi Piłsudski era uimit de acest succes de început, când Armata de Rezervă a avansat 70 de kilometri în 36 de ore, rupând în două ofensiva sovietică, fără a întâlni o rezistenţă semnificativă. S-a dovedit că Grupul Mozir era format în special din soldaţii Divizia a 57-a, care erau în focul luptei încă din prima zi a operaţiunilor. Ca urmare, îndeplinind planul lui Piłsudski, armatele poloneze au găsit o uriaşa spărtură între fronturile ruseşti pe care au exploatat-o, continuând ofensiva către nord cu două armate, lovind neîncetat inamicul surprins şi zăpăcit.
Pe 18 august, Mihail Tuhacevski, din cartierul lui general din Minsk la apoximativ 450 de kilometri depărtare de Varşovia, a devenit conştient de amploarea înfrângerii sale şi a ordonat rămăşiţelor armatelor lui să se retragă şi să se regrupeze. Intenţia lui a fost să întărească linia frontului, să oprească atacul polonez şi să recâştige iniţiativa tactică, dar ordinele ori au ajuns prea târziu, ori nu au ajuns deloc. Corpul al III-lea de Cavalerie al generalului Gaik Bjişkin a continuat să avanseze spre Pomerania, dar liniile lui au fost puse în primejdie de Armata a V-a poloneză, care în cele din urmă au reuşit să pună pe fugă unităţile bolşevice. Divizia I poloneză a Legiunii, pentru a tăia retragerea inamicului, a executat un marş remarcabil din Lubartów spre Białystok – 260 de kilometri în numai 6 zile. Soldaţii au luptat în două bătălii, au dormit numai câteva ore şi au mărşăluit 21 de ore pe zi. Sacrificiile şi răbdarea lor a fost răsplătită de victoria de la Białystok asupra Armatei a XVI-a sovietice, ai cărei soldaţi au fost luaţi prizonieri.
Armatele sovietice din centrul frontului au intrat în debandadă. Unele divizii au continuat să atace pe direcţia Varşovia, în timp ce altele au început să se retragă, rezultatul fiind ruperea coeziunii şi panica. Comandamentul suprem sovietic a pierdut contactul cu cea mai mare a forţelor din subordine şi toate planurile tactice au fost răsturnate de lipsa de comunicare. Numai Armata a XV-a rusă a rămas o forţă bine organizată, care a încercat să se supună ordinelor lui Tuhacevski, apărând retragerea a Armatei a IV-a. Dar ea a fost învinsă de două ori pe 19 şi 20 august şi s-a alăturat retragerii Armatei Roşii. Tuhacevski nu a avut de ales decât să ordone retragerea generală către Bugul de Vest. Până pe 21 august orice rezistenţă sovietică organizată a încetat să existe iar, până pe 31 august, Frontul sovietic de Sud-vest era pus pe fugă în totalitate.
[modifică] Urmări
Deşi polonezii au reuşit să obţină o victorie importantă şi să-i împingă înapoi pe ruşi, planul lui Piłsudski de a da peste cap şi încercui Armata Roşie nu a avut un succes complet. Patru armate sovietice începuseră marşul către Varşovia pe 4 iulie în cadrul Frontului de Nord-vest. Până pe 4 august, Armatele a IV-a şi a XV-a erau înfrânte, resturile lor trecuseră graniţa Prusiei şi fuseseră dezarmate. Totuşi, aceşti militari au fost în scurtă vreme eliberaţi şi au fost reîncadraţi în unităţi care au luptat împotriva polonezilor. Armata a III-a s-a retras aşa de repede către est, că polonezii nu au reuşit să o ajungă din urmă. De fapt, această armată a avut cele mai mici pierderi. Armata a XVI-a s-a dezintegrat la Białystok şi cei mai mulţi soldaţi ai ei au căzut prizonieri. Cea mai mare parte a Corpului al III-lea de cavalerie comandat de Gaik Bjişkin a fost forţată să traverseze graniţa germană şi militarii lui au fost internaţi în lagăre din Prusia Orientală.
Pierderile sovietice au fost de aproximativ 10.000 de morţi, 500 de dispăruţi, 10.000 de răniţi şi aproximativ 65.000 de prizonieri. Prin comparaţie, pierderile poloneze au fost de 4.500 de morţi, 22.000 de răniţi şi 10.000 de dispăruţi. Între 25.000 şi 30.000 de soldaţi sovietici au reuşit să treacă graniţa în Germania. După ce au traversat graniţa Prusiei Orientale, ei au fost internaţi în lagăre pentru o scurtă perioadă de timp, după care li s-a permis să se întoarcă în patrie cu tot echipamentul din dotare. Polonia a capturat 231 tunuri şi 1.023 mitraliere.
Aripa sudică a forţelor Armatei Roşii a fost pusă pe fugă şi nu a mai reprezentat o ameninţare pentru polonezi. Armata I de cavalerie a lui Semion Budionîi, care asedia Lwówul, a fost învinsă în Bătălia de la Komarów (31 august 1920) şi în Bătălia de la Hrubieszów. Până la mijlocul lunii octombrie, armata poloneză atinsese aliniamentul Tarnopol-Dubno-Minsk-Drisa.
Tuhacevski a reuşit să reorganizeze trupele în retargere către est şi, în septembrie, a stabilit o nouă linie defensivă lângă Grodno. Polonezii i-au învins din nou pe bolşevici în Bătălia de pe râul Niemen (15 – 21 septembrie), străpungându-le liniile de apărare. După Bătălia de pe râul Szczara, amândouă părţile erau epuizate şi, ca urmare a presiunilor conjugate ale Franţei şi Angliei, a fost semnat o convenţie de încetare a focului pe 12 octombrie. Luptele au încetat definitiv până pe 18 octombrie, iar pe 18 martie 1921 s-a semnat Tratatul de pace de la Riga, care a pus capătăt ostilităţilor.
Mai înainte de bătălia de la Varşovia, propaganda sovietică apreciase ca iminentă căderea capitalei Poloniei, iar victoria în această luptă era privită ca un semnal pentru începerea unei revoluţii comuniste pe scară largă în Polonia, Germania şi alte ţari vest-europene devastate economic de urmările primului război mondial. Înfrângera sovietică din faţa Varşoviei a reprezentat şi o înfrângere a unora dintre liderii sovietici (inclusiv a lui Lenin), care visaseră la declanşarea unei revoluţii mondiale comuniste în ţările zdruncinate de urmările războiului mondial.
[modifică] Spargerea codurilor sovietice
În conformitate cu documentele istorice aflate la Arhivele Centrale Militare ale Poloniei, decriptorii polonezi reuşiseră să spargă codurile radio ruseşti încă de la începutul lunii septembrie 1919 şi cel puţin unele dintre victoriile împotriva sovieticilor, nu doar în timpul Bătaliei pentru Varşovia, dar din timpul întregii campanii militare, au fost datorate acestui fapt. Locotenentul Jan Kowalewski, care a reuşit prima decriptare, a fost decorat cu ordinul Virtuti Militari în 1921.
[modifică] Organizarea pentru luptă
[modifică] Polonia
3 Fronturi (Nordic, Central, Sudic), 7 Armate, un total de 32 de divizii: 46.000 infanterişti; 2.000 cavalerişti; 730 mitraliere; 192 piese de artilerie; unităţi de tancuri, (în principal modelul FT-17).
Frontul Nordic Haller |
Frontul Central Rydz-Śmigły |
Frontul Sudic Iwaszkiewicz |
---|---|---|
Armata a V-a Sikorski |
Armata a IV-a Skierski |
Armata a VI-a Jędrzejewski |
Armata I Latinik |
Armata a III-a Zieliński |
Armata Ucrainiană Petlura |
Armata a II-a Roja |
Fronturi:
- Frontul Nordic: 250 de kilometri., de la Prusia Orientală, de-a lungul Vistula River, până la Modlin:
- Frontul Central:
- Frontul Sudic - între Brody şi râul Nistru
[modifică] Sovietele
Frontul de Nord-vest Tuhacevski |
---|
Armata a IV-a Şuvaiev |
Corpul al III-lea de Cavalerie Bjişkin |
Armata a XV-a Kork |
Armata a III-a Lazarievici |
Armata a XVI-a Sollohub |
Armata de Cavalerie Budionnîi |
[modifică] Note
- ^ Pierderile sovietice se referă la toate operaţiunile legate de Bătălia de la Varşovia, de la luptele date pentru avansarea către capitală, urmate de contraofensivă, până la bătăliile de la Białystok şi Osowiec. Estimarea efectivelor bolşevice poate fi doar pentru unităţile care s-au aflat în apropierea Varşoviei, fără a pune la socoteală ţinute în rezervă şî care au luat parte în luptele de mai târziu.
[modifică] Bibliografie
[modifică] Legături externe
- Bătălia de la Varşovia – 1920 de Witold Lawrynowicz
- Trei hărţi poloneze scanate
- "Bolszewik złamany Gazeta Wyborcza articol despre spargerea codurilor sovietice (în limba poloneză
[modifică] Vezi şi
- Bătălia de la Varşovia, 1939
- Armata Albastră