Agricultură colectivizată
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Agricultura cooperativizată este o formă de organizare în agricultură în care ţăranii nu sunt plătiţi de obicei cu bani, ci mai degrabă primesc o cotă parte din recoltă.
Procesul de înfiinţare a fermelor colective poartă numele de colectivizare. Uniunea Sovietică a întreprins prima campanie de colectivizare în masă în perioada 1929–1933. Ţăranii colectivişti sovietici (colhoznici) primeau o parte din recoltă după ce se făceau livrările obligatorii către fondul statului. Însă acest gen de organizare sovietică este exemplul tipic pentru colectivizarea forţată şi nu trebuie confundată cu colectivizarea voluntară, precum cele care au loc kibuţ.
Cuprins |
[modifică] Uniunea Sovietică
Articol principal: Colectivizarea în URSS.
În Uniunea Sovietică, colectivizarea a fost introdusă la sfârşitul deceniului al treilea al secolului al XX-lea cu scopul de a creşte producţia agricolă prin prelucrarea mecanizată unor întinderi mari de pământ şi prin folosirea pe scară largă a îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor. Fermele ţăranilor particulari au fost unite în ferme colective (kolhozuri) şi ferme de stat (sovhozuri). Un alt argument în favoarea colectivizării, în afara aceluia al creşterii productivităţii, era acela că, astfel, tăranii săraci vor fi eliberaţi de servituţile economice de pe vremea moşierilor şi a kulacilor. S-a sperat că scopurile propuse de colectivizare vor fi atinse prin acceptarea voluntară a acestei politici de către ţărani, dar în momentul în care noile ferme nu au atras numărul de aderenţi sperat de bolşevici, guvernul a dat vina pe culaci şi a trecut la executarea forţată a planului.
Datorită faptului că guvernul a stabilit cote pentru fondul de stat aberant de mari, de cele mai multe ori ţăranii obţineau mult mai puţin pentru munca lor decât în timpurile de dinaintea colectivizării, mulţi dintre ei refuzând să mai lucreze. În foarte multe cazuri, efectele imediate ale colectivizării au fost reducerea recoltelor de cereale şi înjumătăţirea şeptelului şi cel mai grav, apariţia foametei în 1932–33.[1] În Ucraina, în perioada secetei din 1932 – 1933, după ce Stalin a forţat agricultorii să intre în colhozuri, au murit mai multe milioane de ţărani de foame. (Această foamete este cunoscută în Ucraina sub numele de Holodomor). Abia în 1940 tagricultura sovietică a atins nivelurile de dinainte de colectivizare.
[modifică] Alte ţări comuniste
Cooperativizarea a devenit o formă de organizare în agricultură în aproape toate statele comuniste cu mai mult sau mai puţin succes, de la caz la caz.
[modifică] Cehoslovacia (1948-89)
Reforma funciară de după cel de-al doilea război mondial a distribuit cea mai mare parte a terenurilor agricole ţăranilor şi a creat o pătură largă de ţărani relativ prosperi, (deşi trebuie spus că mai existau încă sate sărace). Aceşti ţărani nu au acordat nici un fel de sprijin ideilor comuniste. După ce comuniştii au preluat puterea în 1948, s-a început procesul de colectivizare cu ajutorul măsurilor de forţă. Cei mai încăpăţânaţi ţărani au fost arestaţi şi închişi. Cea mai obişnuită formă de colectivizare a fost aceea a cooperativelor agricole, (în limba cehă Jednotné Zemědělské Družstvo, JZD).
Multe cooperative agricole s-au destrămat şi au fost reînfiinţate. Productivitatea în aceste cooperative era scăzută, salariile erau mici şi nu se asigura în nici un fel dreptul la pensie, nereuşindu-se să se creeze sentimentul proprietăţii comune, furtişagurile la scară redusă fiind un lucru obişnuit. A apărut criza alimentelor şi migrarea masivă a oamenilor tineri de la sate la oraşe. Pentru a face faţă acestor probleme, guvernul a hotărât subvenţionarea masivă a agriculturii pentru a aduce standardul de viaţa al muncitorilor agricoli la cote cât mai apropiate de cel al muncitorilor industriali de la oraşe. Agricultura a beneficiat de investiţii mari, maşini agricole şi fertilizatori, s-au întreprins măsuri pentru dezvoltarea învăţământului agricol în zonele rurale, iar tinerii studenţi, indiferent de specializare, au fost trimişi cu forţa să lucreze în agricultură pentru a ajuta ţăranii cooperatori.
Subvenţiile şi presiunile politice constante au distrus până în cele din urmă puţinele ferme particulare rămase. Stilul de viată al ţăranilor a atins până în cele din urmă nivelurile întâlnite în oraşe, iar satele sărace au dispărut. Cehoslovacia era din nou capabilă să producă suficiente alimente pentru cetăţenii ei. Preţul acestui succes a fost o uriaşă risipă de resurse, cooperativele agricole nu aveau nici un motiv să crească productivitatea iar solul a fost puternic poluat cu diverse produse chimice (fertilizatori chimici şi fungicide). Folosirea intensivă a maşinilor agricole de gabarit mare a dăunat foarte mult stratului productiv de sol. Cooperativele agricole erau vestite pentru forţa de muncă excedentară.
La sfârşitul deceniului al nouălea, economia Cehoslovaciei era în recesiune, companiile de stat fiind incapabile să se adapteze la noile tehnologii. Câteva companii agricole, (în care controlul statului era mai puţin strict), au început să se adapteze noilor tehnologii. Pentru a cumpără un computer modern, chiar la preţuri foarte mari, trebuia de multe ori să te adresezi unei companii agricole, care făcea serviciul de revânzare.
După prăbuşirea socialismului în Cehoslovacia din 1989, au fost stopate subvenţiile de stat pentru agricultură, iar efectele au fost devastatoare. Cea mai mare parte a cooperativelor agricole au avut probleme cu achiziţionarea tehnologiilor noi, ne fiind capabile să facă faţa competiţiei externe din lipsă de investiţii. O mare parte a lor a dat faliment, alte au mai rezistat în ciuda lipsei de fonduri, a conducătorilor incompetenţi, fără utilaje moderne, supravieţuind de pe o zi pe alta. Forţa de muncă în agricultură a scăzut de la circa 3% la doar 1%. În ciuda oricăror prognoze, puţini oameni au decis să fie agricultori privaţi datorită competiţiei acerbe şi lipsei de acces la împrumuturi ieftine.
[modifică] Ungaria
În teorie, agricultura de stat şi spiritul comunitar avansat pot face ca recoltele în sistemul cooperatist să fie mai ridicate decât în cea din sectorul privat. La sfârşitul deceniului al nouălea al secolului trecut, Ungaria , cu o agricultură cooperativizată pe scară largă, exporta mai multe produse alimentare decât o ţară ca Franţa, care avea o suprafaţă arabilă de patru ori mai mare, o situaţie neplăcută pentru această din urmă ţară capitalistă.[2] Mai degrabă, acesta a fost o excepţie, nu o regulă.
[modifică] Coreea de Nord
În timp ce Ungaria era exemplul succesului agriculturii cooperativizate, Coreea de Nord era exemplificare eşecuui total al acetei politici. La sfârşitul secolului trecut, sistemul cooperatist a falimentat datorită presiunilor economice şi în condiţiile unei secete prelungite. Estimări neoficiale sunt de milioane de morţi de foame, deşi guvernul nu a permis nici unui străin să facă observaţii asupra extinderii foametei. În ciuda lipsei cronice de alimente, guvernul a direcţionat fluxul ajutoarelor internaţionale către aprovizionarea sale forţele armate.
[modifică] Israel
Agricultura cooperativizată, (în forma absolut voluntară), a fost introdusă în kibuţuri, o combinaţie absolul originală între sionism şi socialism.
[modifică] Vezi şi
- Colectivizarea în URSS
- Agricultură cooperatistă
[modifică] Legături externe
- Stalin and Collectivization, by Scott J. Reid
- "The Collectivization 'Genocide'", in Another View of Stalin, by Ludo Martens