Nicolae Balotă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Balotă, (n. 26 ianuarie 1925, Cluj) este un eseist, critic, istoric şi teoretician literar român. Este fiul lui Gheorghe Balotă, avocat şi al Adelei.
Este absolvent al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj, asistent universitar la Facultatea de Litere din Bucureşti( între anii 1946-1949).
Cuprins |
[modifică] Biografie
Prima oară este arestat in 1948, pe când era proaspăt asistent al Facultăţii de Filosofie de la Cluj. Este judecat şi condamnat pentru deţinere şi răspândire de material subversiv". Materialul subversiv, descoperit în urma unei percheziţii la domiciliu, consta din cărţile de literatură, istorie, filosofie si politică din biblioteca proprie. Eliberat din închisoare in 1949, el este "eliberat" şi din functia didactică de la Universitate, ca fost deţinut politic. Dupa 5 ani de şomaj, cu angajări temporare (intre care, câteva saptamani, învaţător la un preventoriu TBC pentru copii), este din nou arestat in noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956 din cauza scrierii unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertaţilor democratice de către regimul comunist. Memoriul este opera colectivă, elaborată de N. Balota, împreuna cu fraţii Matei, Ioan şi Elena Boilă, nepoţii lui Iuliu Maniu. Deşi patru exemplare ale memoriului au fost distruse, o copie ajunge la Securitate, in urma tradarii si denuntarii autorilor de catre un apropiat. Urmeaza 7 ani de detentie si 2 de domiciliu obligatoriu: Jilava, Făgaraş, Gherla, Piteşti, Dej, Lăţeşti.
[modifică] Activitate profesională
A debutat în Revista Cercului Literar din Sibiu în 1945. Debutează în volumul Spuma mărilor, 1946, cu poeme.
Dupa 1965, N. Balotă începe să publice, îi apar numeroase volume, majoritatea elaborate sau proiectate inainte de detenţia sa. Din 1981, Nicolae Balotă se stabileşte la Paris, e profesor la câteva universităţi franceze, interval în care in Romania continuă să-i apara cărţile: Scriitori maghiari din Romania(1981), Mapamond literar, (1983). În 1987, solicita si obtine azilul politic în Franţa. În 1990, devine cetăţean francez.
Întors, dupa 1990, in ţară, autorităţile refuză să-i înapoieze locuinţa proprietate personală, obligându-l astfel să renunţe la repatriere şi să se întoarcă la Paris.
În 1995, îi apare volumul Parisul e o carte (Ed. Fundaţiei Culturale Române), in 1998 i se tipareşte Caietul albastru, un monumental eseu memorialistic şi un jurnal intim, in fapt o amplă biografie spirituală a unuia din cei mai mari cărturari români ai secolului ce se incheie. Apariţia ediţiei a doua din Euphorion (la 30 de ani de la prima ediţie) coincide, in 1999, cu aniversarea vârstei de 75 de ani. Este sărbătorit şi i se consacră o solemnitate la Uniunea Scriitorilor. Impresionantul Caiet albastru, o biografie spirituală şi colecţie saint-simoniană" de portrete ale contemporanilor sai, se citeşte ca romanul pasionant al unui destin şi, parţial, ca o mărturie asupra epocii pe care a străbătut-o, una din cele mai complexe apărute după 1990.
[modifică] Opere publicate
[modifică] Versuri
- Din spuma mării 1946
[modifică] Opere critice selective
- Euphorion, 1969
- Urmuz, 1970
- Lupta cu absurdul, 1971
- De la Ion la Ioanide, 1974
- Introducere în opera lui Al. Phillipide
- Iacob Burkhardt, un umanist modern, 1974
- Universul poeziei, 1976
- Arte poetice ale secolului XX, 1976
- Arta lecturii, 1978
- Opera lui Tudor Arghezi, 1979
- Mapamond literar, 1983
- Parisul e o carte, 1995
- Caietul albastru, 1998
[modifică] Bibliografie suplimentară
Fişa biobliografică a autorului în Dicţionarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Alexandru Sassu, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995