Mobilul (roman)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
- Acest articol se referă la un roman scris de Stephen King, Mobilul. Pentru alte utilizări ale termenului, vezi Mobil (dezambiguizare).
![]() Mobilul - roman de groază |
|||
Autor: | Stephen King | ||
---|---|---|---|
Titlu original: | Cell | ||
Data publicării: | Septembrie 2006 | ||
Editura: | Nemira | ||
Limba: | Română | ||
Traducător: | Mihai Dan Pavelescu | ||
Număr de pagini: | 448 | ||
Gen: | Suspans | ||
ISBN | ISBN 973-569-883-8 |
Mobilul (engleză Cell)[1] este un roman publicat de scriitorul Stephen King în ianuarie 2006. Majoritatea romanelor lui au fost ecranizate, are un venit anual de 40 000 000 $ şi nu deţine telefon mobil [2]. Cartea a fost foarte bine primită de critici şi a ajuns pe locul 1 în lista de bestsellere a New York Times[3]. De asemenea, King a vândut drepturile pentru ecranizarea cărţii, un film a cărui producţie va începe în primăvara anului 2007.[4]
Cuprins |
[modifică] Sumar
Mobilul descrie un scenariu apocaliptic în care telefoanele mobile se transformă din mijloace indispensabile de comunicaţie în instrumente ale distrugerii care duc la colapsul societăţii omeneşti. Naraţiunea se desfăşoară pe parcursul a nouă capitole.
[modifică] Capitole
[modifică] Semnalul
Acţiunea cărţii începe în după-amiaza zilei de 1 octombrie în jurul orei 3 în Boston. Se menţionează încă de la început că la acea oră s-a declanşat un eveniment cunoscut sub numele de "Semnalul" care avea să pună capăt lumii civilizate. Personajul principal, Clay Riddell, tocmai luase un cadou pentru soţia sa şi se oprise să cumpere o îngheţată în drumul său. În acel moment, începe haosul. Toţi cei care vorbeau în acel moment la telefonul mobil recepţionează Semnalul, un fel de impuls subliminal cu efecte devastatoare asupra psihicului omenesc, care se infiltrase în reţeaua mondială de telefonie mobilă. Aproape instantaneu, cei afectaţi sunt cuprinşi de un acces brusc de violenţă animalică şi, ghidaţi numai de impulsuri distructive, încep să atace pe toţi şi toate, adeseori fără vreo urmă de autoconservare. Maşinile se ciocnesc, avioanele o iau razna, explozii devastează oraşul. Clay priveşte înmărmurit cum o adolescentă sfâşie cu dinţii gâtul unei femei, cum un avion se lansează într-un picaj sinucigaş în mijlocul oraşului, cum victimele Semnalului seamănă haosul în calea lor.
Totuşi, el reuşeşte să se refugieze împreună cu un alt bărbat, Tom McCourt (care se va dovedi pe parcursul romanului că era homosexual), în hotelul în care era cazat. Acolo li se alătură Alice Maxwell, o adolescentă de 15 ani, pe care Clay o scăpase de furia unui telnebun. În hotel, cei trei ajung la concluzia că telefoanele mobile au constituit cauza principală a dezastrului şi hotărăsc să plece din Boston cât mai repede. Ei încearcă să îl convingă pe recepţionerul hotelului, dl Ricardi, să li se alăture însă acesta refuză. Dar haosul de afară atinge apogeul când o benzinărie din apropiere explodează, incendiul ameninţând întreg oraşul. Clay, Alice şi Tom se strecoară afară din hotel şi strâng provizii pentru drum de la un restaurant din apropiere. Când Clay se întoarce totuşi la hotel într-o ultimă încercare de convingere a dlui Ricardi să vină cu ei, îl găseşte spânzurat de lustră. Înfioraţi, cei trei, alcătuind un insolit trio, se îndreaptă spre ieşirea din Boston.
[modifică] Malden
Alice, Clay şi Tom se îndreaptă spre locuinţa acestuia din urmă care se afla în Malden, o suburbie a Bostonului. Pe drum, ei se opresc pe podul Mystic River alături de alţi supravieţuitori ca să privească oraşul arzând în urma lor. Călătoria lor decurge mai departe fără peripeţii şi fără a mai întâlni alte victime ale Semnalului. Însă, după o scurtă noapte de somn, cei trei descoperă în dimineaţa următoare că telnebunii reapăruseră pe străzi şi, deşi încă mai aveau loc izbucniri spontane de violenţă, păreau să manifeste un comportament de cârd: mergeau în grup pe străziile pustii ale oraşului căutând de mâncare şi apoi dispăreau la lăsarea nopţii. Cei trei remarcă de asemenea că începeau să dea de asemenea semne de comportament inteligent: trei telnebuni se folosesc de o roată ca de o unealtă pentru a sparge şi consuma nişte dovleci în grădina lui Tom. În ciuda tuturor acestor, Clay îşi păstrează nestrămutată hotărârea de a pleca spre nord în Maine să-şi găsească soţia şi copilul iar ceilalţi doi se decid să vină cu el. Înainte de a pleca, ei iau cu ei numeroase arme din locuinţa unui vecin de-al lui Tom, vânător pasionat, locuinţă care în rest se dovedeşte goală cu excepţia cadavrelor soţiei şi fiicei adolescente a vecinului. Astfel înarmaţi, ei pleacă spre nord de-a lungul New England-ului.
[modifică] Academia Gaiten
În călătoria lor spre nord, Alice, Tom şi Clay întâlnesc alţi supravieţuitori normali care le cofirmă continua modificare a comportamentului telnebunilor. Aceştia din urmă par să acţioneze numai ziua şi continuă să atace normali, încetând în schimb violenţele asupra altor telnebuni. De asemenea, ei manifestă un interes ciudat pentru muzică, adunând de peste tot boxe. Traversând graniţa cu statul New Hampshire, cei trei ajung în orăşelul Gaiten. Aici se afla Academia Gaiten, în care rămăseseră numai rectorul Charles Ardai, un bătrân obosit, şi un elev în vârsta de 12 ani, Jordan, pasionat de calculatoare. Cei doi îi atrag pe Clay şi prietenii lui la Academie promiţându-le adăpost şi le arată unde se ducea noaptea cârdul local de telnebuni: pe terenul de fotbal al Academiei, unde se strângeau unii lângă alţii, culcaţi într-o stare catatonică care lua sfârşit dimineaţa. Ardai şi Jordan le mai destăinuie ceea ce ei bănuiau deja, anume că telnebunii au devenit o minte colectivă şi îşi dezvoltă puteri telepatice şi telekinetice, fiind capabili să transmită muzică în bum-boxele neconectate. Jordan avea chiar şi o teorie pentru a explica aceste fenomene. El folosea analogia minţii umane cu calculatorul: Semnalul practic ştersese conştientul şi subconştientul din mintea oamenilor asemenea unui program ce şterge datele de pe hard-disk. După aceasta, nu mai rămăsese în loc decât programarea originală ce nu putea fi ştearsă, id-ul psihologic, sediul impulsurilor refulate. După explozia iniţială de violenţă, hard-disk-ul uman încerca să se regenereze, să-şi construiască o nouă programare. De aceea, Jordan presupune că în timpul nopţii, telnebunii reiniţializau, îşi programau singuri mentalul într-un mod nou.
Cei cinci hotărăsc că nu au de ales decât să distrugă cârdul în timp ce dormea înainte ca puterile acestuia să crească. Ei plasează două camioane cu propan în mijlocul terenului de fotbal şi atunci când cârdul se strânge pentru hibernarea nocturnă, Clay distruge cele două vehicule cu un foc de pistol. Explozia apocaliptică distruge cârdul care lansează un strigăt colectiv de furie înainte de a muri. Chinuit de presimţiri sumbre, Clay încearcă să-i determine pe ceilalţi să plece din Gaiten şi să lase în urmă carnajul învăpăiat. Dar ei decid să amâne plecarea deoarece rectorul era prea bătrân pentru a călători iar Jordan nu voia să plece fără el. În timpul nopţii, rectorul îi mărturiseşte lui Clay că vrea să se sinucidă pentru a-l elibera pe Jordan de povara de a avea grijă de el şi îi cere să păstreze tăcerea.
Curând, grupul află adevărata amploare a puterii telnebunilor. După o noapte de somn în care Clay şi ceilalţi sunt tulburaţi de coşmaruri înfiorătoare şi premonitorii, un nou cârd le înconjoară în tăcere reşedinţa şi desemnează din rândurile lor un bărbat de culoare, îmbrăcat într-un hanorac roşu, drept purtător de cuvânt al conştiinţei colective. Cârdul întreprinde represalii sângeroase împotriva celorlalţi locuitori normali din zonă şi ordonă eroilor noştri, prin intermediul bărbatului în hanorac roşu care este poreclit de Clay „Sfârtecatul”, să se îndrepte spre nord într-o zonă numită Kashwak. Aceasta se afla în afara zonei de acoperire a telefoniei mobile şi deci putea constitui un refugiu aparent al oamenilor normali. Rectorul nu apucase să se sinucidă deoarece capacităţile telepatice ale cârdului îl forţaseră să îşi bage un pix în creier prin ochi. În acest fel, cârdul spera că va grăbi plecarea grupului spre Kashwak. Ceilalţi îl îngroapă şi apoi se îndreaptă spre nord, mai ales datorită faptului că Clay dorea neapărat să-şi găsească fiul.
[modifică] Trandafirii se veştejesc, grădina asta-i terminată
Drumul spre Kent Pond, oraşul natal al lui Clay, decurge într-o atmosferă deprimantă. Încercările de a se întovărăşi cu alţi supravieţuitori normali sunt lipsite de succes deoarece influenţa telepatică a cârdului îi face pe toţi să-i ocolească. Mai mult, cârdurile au început să se folosească de normali care să-i păzească în timp ce dormeau. Descurajaţi, Clay, Alice, Tom şi Jordan îşi continuă înaintarea spre nord. Pe drum, Alice încearcă să ajute un tânăr rănit într-un accident de maşină şi pe prietenul lui însă aceştia refuză indignaţi din cauza imaginii defavorabile pe care cârdul le-o crease eroilor noştri. Clay şi Tom sar în apărarea lui Alice, întorcându-le replici aspre şi pleacă mai departe. Însă, cei doi, furioşi, decid să se răzbune. Urmărind grupul celor patru, ei o lovesc pe Alice în cap cu o piatră şi fug mai departe. Rana lui Alice este mortală şi fata se stinge încet, zi după zi, în ciuda eforturilor disperate ale celorlalţi de a o salva. În timp ce ea delira, cârdul se foloseşte de ea pentru a le comunica celorlalţi că ucigaşii vor fi pedepsiţi. Tot atunci, ei îi spun lui Clay că fiul său este cu ei dar acesta, înnebunit de durere, refuză să-i creadă. În cele din urmă, Alice moare iar Clay, Tom şi Jordan o îngroapă îndureraţi înainte de a porni mai departe spre nord.
[modifică] Kent Pond
Clay, Tom şi Jordan ajung în sfârşit în Kent Pond, pe care îl găsesc pustiu. Clay găseşte un bilet de la fiul său în care acesta îl informa că reuşise să se adăpostească în primărie cu câţiva oameni unde rămăseseră câteva zile înainte de a porni spre Kashwak, păcăliţi de influenţa telepatică a cârdurilor. Cu această ocazie, Clay află că soţia sa a căzut victimă Semnalului. El hotărăşte imediat să plece spre Kashwak iar ceilalţi îl urmează. Pe drum, ei se întâlnesc cu alţi trei oameni, şi ei ucigaşi de cârduri care fuseseră anatemizaţi de Sfârtecat, vocea colectivului: Dan, un profesor, Denise, o femeie gravidă şi Ray, muncitor în domeniul construcţiilor. Aceştia le arată pe cei doi vinovaţi de moartea Alicei crucificaţi pe veranda unei case, pedeapsa cârdului fiindcă s-au atins de cei ce nu puteau fi atinşi. În cadrul unei deliberări, ei decid împreună cu Tom şi Jordan că Kashwak e o capcană şi refuză să meargă mai departe spre nord. Clay însă refuză şi îşi continuă drumul spre nord după ce se desparte de ceilalţi, care pornesc spre vest.
[modifică] Bingo Telefon
Imediat după separarea de ceilalţi, Clay are vise neliniştitoare cu privire la intenţiile telnebunilor. El îşi dă seama că Sfârtecatul şi cârdul lui îi atrăgeau pe normali spre Kashwak pentru a-i converti la rândul lor în telnebuni, oferindu-le un telefon mobil spre a-i suna pe cei dragi lor. Clay realizează cu groază că şi fiul lui a fost expus astfel Semnalului. Totuşi nu renunţă la hotărârea lui de a merge mai departe spre Kashwak, chiar dacă şansele de a-l găsi teafăr şi sănătos dispăruseră. Pe drum, el observă cu uimire grupuri separate de telnebuni care hoinăreau noaptea, contrar obiceiului lor. Mai mult, unii dintre ei începuseră să articuleze cu greutate cuvinte, ieşind astfel din tiparul telnebunilor originari. În cele din urmă, în drumul spre Kashwak, Clay este surprins să se reîntâlnească cu foştii săi prieteni.
[modifică] Viermele
Gray află de la ei că influenţa telepatică a cârdului îi ghidase mereu spre Kashwak, creându-le în mintea lor o realitate virtuală în care mergeau spre est. În cele din urmă, se treziseră conducând un autobuz şcolar spre Kashwak, dându-şi seama că rezistenţa era inutilă. Clay le comunică observaţiile sale privind comportamentul nefiresc al unor telnebuni şi Jordan îi confirmă afirmaţiile expunând şi o teorie: Semnalul care lovise pe 1 octombrie continua să fie emis dar programul lui se modificase probabil datorită prezenţei unui vierme în sistem, un program-în-program care continua să altereze pe măsură ce trecea timpul configuraţia iniţială. Astfel, noii telnebuni, care fuseseră convertiţi la Kashwak de Sfârtecat, fuseseră expuşi unui Semnal diferit iar asta le provoca comportamentul atipic. În cursul acelui popas, Ray se retrage cu Clay departe de ceilalţi, îi înmânează un telefon mobil şi un număr de telefon la care să sune „când va sosi timpul”. De asemenea, el îi spune să nu se teamă de cârd deoarece, dacă îi vor citi gândurile, vor afla că se gândeşte la un telefon mobil ca toţi ceilalţi. Înainte ca Clay să mai poată adăuga ceva, Ray se sinucide. Şocat de aflarea acetui lucru, micul grup de supravieţuitori porneşte în tăcere spre Kashwak.
[modifică] Kashwak
Ajunşi la Kashwak, grupul găseşte o expoziţie pe jumătate ansamblată şi o armată de telnebuni aşteptându-i, printre care se afla şi soţia lui Clay, Sharon. Totuşi, Clay constată uşurat că fiul său nu se află acolo. Chiar la intrarea în oraş, Sfârtecatul le iese în cale şi merge cu autobuzul lor până pe câmpul din centrul expoziţiei. Deşi încerca să nu se gândească la telefonul mobil pe care Ray i-l dăduse, Clay nu se poate abţine să nu se întrebe ce semnificaţie avea. Sfârtecatul îi surprinde gândurile dar, ştiind că în zona Kashwak, telefoanele mobile nu aveau acoperire (convertirile normalilor având loc la marginea zonei), îi spune batjocoritor lui Clay: „Nu-tel pentru tine”, apoi îi închide în clădirea neterminată a expoziţiei pentru a-i executa în ziua următoare. Şi totuşi, pe parcursul nopţii, în timp ce cârdul dormea, Clay îşi dă seama că Ray nu a murit degeaba atunci când realizează că telefonul mobil mai avea încă semnal de la un releu clandestin amplasat de muncitorii de la expoziţie. Îşi mai dă de asemenea seama că Ray ascunsese explozibil în autobuzul cu care mergea, explozibil ce putea fi detonat prin apelul la numărul indicat. Imediat ce Clay le destăinuie asta celorlalţi, ei îl trimit pe Jordan afară pe o fereastră îngustă, îndrumându-l să conducă autobuzul până în apropierea cârdului adormit şi apoi să revină. După o cursă nebună în care Jordan conduce autobuzul direct în mijlocul cârdului şi apoi abia reuşeşte să revină la adăpost, Clay formează numărul de telefon şi o explozie uriaşă nimiceşte uriaşul cârd. Din nou, conştiinţa colectivă îşi lansează strigătul de furie însă de data asta nu mai era nimeni care să-i vină în ajutor. În zorii zilei, grupul iese de la adăpost contemplând rămăşiţele cârdului. Unii telnebuni scăpaseră dar rătăceau haotic nemaifiind în stare să reansambleze conştiinţa colectivă. Deşi ceilalţi se hotărăsc să pornească spre nord, Clay hotărăşte să rămână şi să-şi caute fiul. Astfel, ei se despart pentru a doua oară.
[modifică] Salvare în sistem
În timp ce Tom, Denise, şi Jordan se îndreptau spre nord, spre Canada, în afara zonei de acoperire a telefoniei mobile, ca să aştepte ca frigul iernii să ucidă restul telnebunilor dezorganizaţi, Clay se întoarce spre nod. Printr-un noroc neaşteptat el reuşeşte să îl găsească pe Johnny, fiul său, care însă a fost afectat de Semnal. Dar tatăl lui era decis să îl ajute. Jordan îi spusese că dacă Semnalul se modifica mereu, atunci dacă fiul său primea o nouă doză de Semnal, alta decât cea primită iniţial, cele două programări diferite se vor anihila în cele din urmă. Atunci, creierul ar putea restaura programarea de dinainte de Semnal. Această deducţie se baza pe faptul că majoritatea calculatoarelor salvau programele în sistem în cazul unei erori pentru a fi recuperate mai târziu. Totul se baza pe restaurarea salvării în sistem a personalităţii iniţiale a lui Johnny. După multe ezitări, Clay formează 911, numărul la care răspundea întotdeauna un robot, şi pune telefonul mobil la urechea fiului său spunând: „Pentru tine, Johnny.”, romanul încheindu-se astfel cu un sfârşit ambiguu.
[modifică] Critici
Deşi cartea a fost în general bine primită de critici, fanii n-au ezitat să-şi exprime dezamăgirea în ceea ce priveşte finalul ambiguu al cărţii. Ca răspuns la acestea, King a postat un mesaj pe site-ul său personal declarând: „Pe baza informaţiilor oferite în ultima parte a Mobilului - mă refer la întoarcerea la normal a noilor telnebuni - mi se pare evident că totul s-a sfârşit cu bine pentru fiul lui Clay, Johnny. Dar nu trebuie să vă mai spun asta, nu-i aşa?”[5]