Aromâni
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Aromânii (numiţi de asemenea macedoromâni sau vlahi, în aromână ei îşi spun armâni sau rămăni) sunt o populaţie minoritară din nordul şi centrul Greciei, Macedonia, Albania, România şi Bulgaria. Numărul lor este estimat la aproximativ unu – două milioane.
Ei vorbesc o limbă romanică numită aromână considerată de lingvişti ca fiind unul din cele patru dialecte ale limbii române.
[modifică] Nume
Vlahi a fost un termen folosit în Balcani în evul mediu ca un exonim pentru toate popoarele romanice dar, în zilele noastre, este folosit în mod normal (în special de către greci) numai pentru aromâni, românii fiind numiţi vlahi numai în context istoric sau ca termen vag derogativ. Vezi de asemenea: Etimologia cuvântului Vlah.
Numele de tsintsari este dat aromânilor în special de către sârbi. Lexicograful sârb Vuk Karagič explică acest nume prin faptul că sunetele ce şi ci din limba română sunt pronunţate tse, tsi de către aromâni. Tot el a avansat şi ipoteza că tsintsari vine de la tsintsi (în româneşte cinci), dar Theodor Capidan afirmă că folosirea relativ rară a cuvântului cinci nu poate explica acest nume, şi că el poate fi atribuit mai degrabă frecvenţei mari a sunetelor tse, tsi în limba aromână, în propoziţii precum „Tsi fatsi” („Ce faci”).
Un nume mai vechi este cel dat de greci: kutsovlahi (Κουτσόβλαχος Kutsovlahos, adică vlah şchiop) folosit în contrast cu numele de mavrovlahi dat românilor din nordul Dunării.
O parte din turci şi din albanezi îi numesc pe aromâni čoban (adică ciobani) datorită preocupării principale a acestora.
[modifică] Aromânii din Grecia
În Grecia, aromânii se împart in trei mari ramuri: cea a grămuştenilor, a pindenilor, respectiv a fărşeroţilor. Primele doua ramuri se autodenumesc 'armâni' în timp ce fărşeroţii (a căror dialect diferă mai ales de cel al pindenilor) se autodenumesc 'rămâni', 'rămăni' sau chiar 'rumâni'. Toate trei ramuri sunt cunoscute de greci sub denumirea de blaxoi ('Vlahi'). Grămuştenii şi pindenii sunt porecliţi şi kutsoblaxoi ('cuţovlahi') în timp ce fărşeroţii sunt adesea denumiţi arvanitoblaxoi ('arvanitovlahi'). Grămuştenii sunt concentraţi mai ales în nordul şi centrul Macedoniei greceşti, în timp ce pindenii ocupa satele din Munţii Pindului din Macedonia de sud-vest, Epirul de nord respectiv Tesalia de vest. Unele colonii de fărşeroţi constituie majoritatea locuitorilor din şapte sate situate la sud de Epir, în Aetolia-Acarnania, zona cunoscută în evul mediu sub denumirea de Megali Blaxia respectiv Valahia Mare. Sate răzleţe locuite compact de fărşeroţi se intâlnesc şi în Macedonia pe culmile muntelui Vermion (Grămăticuva de sus şi cea de jos) dar şi in Tesalia de sud-est in apropierea portului Volos, cum e cazul aşezari Sesclu sau Sesklo. Toti fărşeroţii se autodenumesc rămâni, însa nu toti rămânii vlahi se autodenumesc fărşeroti. Acesta din urma este cazul rămânilor vlahi din localitatea Megidei sau Midzidei (in greceşte Kefalovrissi) care tradiţional au facut parte din facţiunea grecomană. O alta aglomerare de aromâni se găseşte pe versanţii vestici ai muntelui Olimp în sud-estul Macedoniei greceşti. Aceşti aromâni nu sunt nici grămoşteni nici fărşeroţi, şi, in virtutea geografiei, nu pot fi considerati nici 'pindeni' dat fiind faptul că muntele Olimp nu face parte din lanţul munţiilor Pind. Totuşi, particularităţi lingvistice si de alta natura i-au determinat pe cercetători să ajungă la concluzia că aceşti aromâni (sau vlaho-'olimpieni' cum au mai fost numiţi) au rădăcini în aşezări tradiţionale aromâne din Pind, de unde au imigrat ulterior, în evul mediu timpuriu, în zona Olimpului. O altă clasificare îi împarte pe aromâni in doua facţiuni: cea tradiţional filo-română şi cea a filo-grecilor. Filogrecii au fost denumiţi pejorativ şi grecomani respectiv caţaoni, caţani sau căciăuni. De altfel cara-caţanii sau karakatchani respectiv saracacianii sunt, se pare, un trib de aromâni fărşeroti grecizaţi în decursul secolelor al XVIII-lea şi XIX-lea. Localităţi compact filo-române se pot întâlni azi în munţii Pindului la Avdela, Turia (în greceşte Deskati), în munţii Vermion la Doliani şi cele două Grămăticuva, la Cândrova, la Selia langa Veria, şi parţial la Băiasa (Vouvousa) şi Perivoli. Aromâni cu simţăminte filo-române mai există , deşi in minoritate, în multe alte localităti. In Grecia nu sunt recunoscuţi ca populaţie nativă decât grecii propriu-zişi. În consecinta, aromânii nu sunt recunoscuţi drept minoritate naţională, fiind consideraţi greci vorbitori de limba neo-latină, asta deşi limba şi cultura lor are mai multe în comun cu limba română decât cu cea greacă.

Presiunile făcute asupra lor pentru a-şi abandona limba şi tradiţiile îşi au originea în secolul al XVIII-lea, când eforturile de asimilare au fost încurajate de misionarul grec Kosmas Aitolos (1714-1779), care sub presiunea anatemizarii, susţinea ca aromânii trebuie să vorbească greceşte "limba bisericii noastre". Biserica greacă a luat sub 'aripa' ei peste 100 de şcoli în nordul şi vestul Greciei în care elevii erau supuşi unei îndoctrinări sistematice care avea menirea de a-i transforma în 'patrioţi greci', deşi regiunile respective erau parte componentă a Imperiului Otoman iar elevii şi profesorii erau cetăţeni turci. Reactia României nu s-a lăsat aşteptată: ca rezultat al acestei ofensive politice si culturale deschizându-se şcoli româneşti în numeroase localitati din Pind, Macedonia, Epir începând deja în anii 1860'. Este important să se precizeze că iniţiativa benefică a înfiintarii şcolilor româneşti din Balcani aparţine unui grup de aromâni stabiliţi la Bucureşti: D.D. Cozacovici, ofiţer al armatei române (el însuşi născut în Metsovo/Aminciu), Zisu Sideri, Iordache Goga (locuitor al Vlaho-Clisurei vezi link, azi în Grecia) etc. De altfel, Grecia iredentistă a acuzat Regatul de atunci al României ca se aliaza cu Turcia in detrimentul Greciei, ignorându-se faptul ca la 1877 românii au luptat contra turcilor la Plevna si Vidin in timp ce grecii au rămas pasivi neangajându-se cu prudenţă în vreun conflict cu turcii la acea vreme. Ironia sorţii a făcut ca rezultatul războiului ruso-turc din 1877-1878, în care Regatul României a participat alături de ruşi contra turcilor s-a soldat, pe lângă confirmarea Independenţei României, cu anexarea de catre greci a Tesaliei, care era locuită in mare parte de aromâni, deşi grecii nu au participat la acest razboi. De fapt, Grecia a obtinut Tesalia, cum s-ar spune pe gratis, fără ca să fie nevoită să tragă un singur glonţ, luptele şi sacrificiile fiind date de către români şi ruşi. Deşi rămaşi neputincioşi, aromânii din Tesalia au petiţionat în zadar Congresul de la Berlin ca Tesalia sa ramână parte a Imperiului Otoman si astfel ei sa nu fie separaţi de fraţii lor din Epir si Macedonia care au rămas sub stăpânire turcească în continuare până in 1912.
În altă ordine de idei, termenul de 'propagandă românească', folosit de istoricii greci ca un fel de sperietoare, e o exagerare crasă, dat fiind faptul că iniţiatorii mişcării de redeşteptare a românilor au fost aromâni care aveau sentimente pro-române mergând până a se considera ei înşişi români, ceea ce de fapt erau, sau deveniseră între timp. Ministrul cultelor şi a învătământului din acea perioada, Dimitrie Bolintineanu era aromân din partea tatălui său, care era născut în Ohrida şi a carui nume adevărat a fost cel de Ienache Cosmad, schimbat mai apoi în Bolintineanu, dupa numele unei moşii în satul Bolintineni lânga Bucureşti, a cărei proprietar era.
În secolul al XIX-lea şi la începutul secolului XX, se remarcă personalitatea marcantă a lui Apostol Mărgărit, profesor şi inspector al şcolilor române din Grecia, provenind dintr-o familie originară din Avdela. Mărgărit a fost timp de cinci decenii liderul facţiunii pro-române a aromânilor din Grecia şi la moartea acestuia în 1903 a avut parte de funeralii naţionale din partea statului român. O stradă din Bucuresti îi poartă numele până în ziua de azi.
Aromânii, cei mai mulţi locuind în regiunile sălbatice din munţii înalţi din nordul Greciei (în special în zonda Pindului, în timpul celui de-al doilea război mondial: Principatul de la Pind) nu au avut niciodată posibilitatea unei şcolarizări complete în limba maternă deşi în perioada 1860-1945 numeroşi din ei au studiat în româna literară, limbă extrem de apropiată mai ales de dialectele aromâne vorbite în Perivoli, Avdela, Nevesca şi Vlaho-Clisoura. Adunarea parlamentară a Consiliul Europei a adoptat un raport cu caracter de recomandare pe 24 iunie 1997 recomandând ca guvernele unde locuiesc aromanii să faciliteze educaţia în limba aromână şi folosirea acesteia în şcoli, biserici şi media. Actualul preşedinte Karolos Papoulias, care e născut în capitala Epirului la Ianina şi are el însuşi origine aromână, nu pare să fie preocupat de soarta limbei aromâne, deşi domnia sa este un militant fervent pentru drepturile etnice ale minorităţii greceşti din Albania.
[modifică] Aromânii din Albania
A doua comunitate ca mărime este aceea din Albania, numărând între 100.000 şi 200.000 de persoane, creştini ortodocşi într-o ţară majoritar musulmană. Spre deosebire de Grecia, vlahii sunt recunoscuţi drept minoritate culturală în constituţia albaneză, în ciuda pretenţiei guvernului grecesc că toţi cei 400.000 de ortodocşi albanezi ar fi eleni. Mai recent însa, Atena se confruntă cu concurenţa din partea României.
Cea mai mare parte a aromânilor din Albania se denumesc ei însişi 'rămâni', astfel încât clasificarea lor simplu ca 'aromâni' este problematică. Ei apartin ramurii fărseroţilor si sunt concentraţi in zona muntoasa din sud-vestul Albaniei in jurul orasului Corcea sau Curceaua. O alta parte a aromânilor a fost sedenterizata in zona de câmpie in jurul oraşelor Fier ajungând până pe malul mării Adriatice la Vlora sau Avlona. În anumite cazuri, sate speciale s-au alocat pentru aceştia de catre statul albanez cum ar fi asezarea denumita Anton Poci. Mulţi din aceşti rămâni erau până in anii 1950-60 înca semi-nomazi, practicând transhumanţa, fără sa aibă domiciliu fix, aşa cum i-a surprins etnologul clujean Petru Neiescu într-una din vizitele sale pe teren. Se pare ca aceşti rămâni nu sunt fărşeroţi propriu-zişi ci saracaciani care au reuşit să scape procesul de grecizare stabilindu-se în decursul diferitelor perioade istorice în Albania (vezi in acest sens link)
Vechea politica de sprijinire de către Bucureşti a instituţiilor de învăţământ şi stabilimentelor bisericeşti pentru rămânii aromâni pare să se reînnoade. În Albania, pe lânga susţinerea scolii şi grădiniţei de la Divjaka, unde învaţă româna şi aromâna (vezi link) peste 60 de copii s-au alocat peste 2 miliarde de lei pentru Biserica ortodoxă aromâna "Schimbarea la Faţă" din Korcea, patronată de Patriarhia română unde activeaza preotul-paroh aromân fărşerot Dumitrache Veriga.
[modifică] Aromânii din Republica Macedonia
În Republica Macedonia, aromânii aparţin mai ales ramurii grămuştenilor şi sunt concentraţi în regiunea Stip-Kocani respectiv Ovce Polje. La mică distanţă de Bitola, la o altitudine de 950 de metri, se afla două aşezari tradiţionale aromâne: Gopeş respectiv Mulovişte unde au existat şcoli româneşti şi puternice nuclee filo-române înca din anii 1880. Aceste doua aşezari oarecum izolate se remarcă printr-o arhitectură vernaculară în care predomină case solide şi spaţioase din piatră, construite uneori cu mai multe nivel. Un caz aparte îl reprezintă satele Beala de sus şi Bela de jos, situate tot la mare înalţime lângă graniţa cu Albania şi care sunt locuite de fărşeroţi, parţial în comun cu albanezi ghegi. Deşi nu sunt foarte numeroşi (în jur de 20.000) în Republica Macedonia, guvernul încearcă să diminueze şi mai mult acest număr, aşa că cifra oficială este de numai 8.467. Aromânii au o situaţie mai bună decât în alte ţări, fiind reprezentaţi în Parlamentul macedonean şi având dreptul să-şi păstreze identitatea etnică, lingvistică, religioasă şi culturală, precum şi dreptul la educaţie în limba maternă, în parte şi datorită faptului că sunt printre puţinele naţionalităţi conlocuitoare care sprijină republica macedoneană.
[modifică] Aromânii în Bulgaria
Bulgaria a fost una din ultimele ţări din Balcani care şi-a câştigat independenţa de sub Imperiul Otoman. Vizitatorul capitalei bulgare Sofia poate vedea si astazi imensa moschee care troneaza in inima acestui oraş ca pe o mărturie palpabilă a îndelungatei ocupatii turceşti în zonă. Aromânii au fost concentraţi pâna deunăzi în regiunea de la sud-vest de Sofia numită Pirin sau Macedonia Pirinului, în jurul localitaţii Giumaia sau Dzumaia de munte, astăzi parte a oraşului redenumit Blagoevgrad care s-a aflat sub administraţia directă a turcilor până in 1913. Dupa această dată Giumaia a intrat în componenţa statului bulgar iar aromânii grămusteni de aici (care se mai numesc şi 'cipani'), au fost supuşi unei dure campanii de bulgarizare. Din acest motiv o mare parte a acestora s-a stabilit ulterior în Regatul României în Cadrilater, de unde mai apoi au fost împropietăriţi in Dobrogea propriu-zisă. Un alt segment al aromânilor grămuşteni din zonă, care aveau simpatii pro-greceşti, s-au mutat în nordul Greciei, unde pot fi intâlniţi azi în orăşelul Prosotsani. In Bulgaria propriu-zisă aromânii se află azi doar izolat, in aria muntoasă din sud-vest. O localitate în care proporţia lor e mai semnificativă este aşezarea Peştera. În afară de aromâni, denumiţi de bulgari vlasi, Bulgaria găzduieste o importantă populatie de vlahi vorbitori de limbă româna care se autodenumesc rumâni. Aceşti români vlahi similari cu oltenii români se află mai ales in jurul Vidinului şi dealungul Dunării până aproape de Ruse. Pe lânga aceştia există în jurul oraşului mai sus numit si o populaţie de rudari romi vorbitori de limbă română care sunt denumiţi impropriu tot vlahi. De curând, aromânii din Peştera si românii vlahi din Vidin au început să se organizeze în comun, sub egida unei organizaţii care îi va cuprinde sub un singur nume etnic, respectiv cel de român (vezi link). Azi aromânii si vlahii români nu sunt recunoscuţi ca minoritate in ciuda intervenţiei de acum câţiva ani a primului ministru de atunci Adrian Năstase(vezilink). Recensămantul bulgar din 1926 dădea de altfel urmatoarele cifre: 69.080 de români, 5.324 aromâni, 3.777 "cuţovlahi", 1.551 "ţânţari" (în total 79.728 de persoane). Se vede treaba că divizându-i în diferite subramuri sub diferite nume care in ultimă instanţă desemnau una şi aceeaşi etnie, bulgarii au încercat să împrăştie si dilueze ca număr şi mai mult elementul româno-vlah din această ţară. Pe teritoriul Bulgariei se afla şi o populatie sedentarizată de saracaciani, concentrată în jurul oraşului Sliven care au fost descrişi de unii istorici ca fiind aromâni fărşeroţi grecizaţi.
[modifică] Aromânii la nord de Dunăre
Încă din evul mediu, datorită ocupaţiei turceşti, presiunilor clerului grec şi datorită distrugerii oraşelor lor, aşa cum a fost cazul Moscopole, foarte mulţi aromâni au părăsit pământurile strămoşeşti din Balcani pentru a se stabili în Austro-Ungaria respectiv în Principatele Române.
În 1860, guvernul român a deschis aproape 100 de şcoli în Grecia, Macedonia şi Albania pentru a incerca a educa si asimila aceasta populaţie României. Aceste gimnazii şi licee au funcţionat până dupa cel de-al doilea război mondial. În cele din urmă ele au fost închise din ordinul Anei Pauker, ministra de orientare stalinistă a proaspetei înfiinţate Republici Populare Române. Directorul Directiei generale a şcoliilor din Balcani a fost aromânul Augustin Calianu, care avea rang de secretar de stat.
Rezultatul imediat al scolilor românesti din Grecia fost că numeroşi aromâni au putut studia intr-o limba extrem de apropiata de dialectul pe care-l vorbeau in familie. La vremea respectivă nu exista o limba aromană literară unitara aşa că singura soluţie viabilă a fost folosirea românei literare. Printre absolvenţii gimnaziilor şi liceelor româneşti ca cele de la Grebena, Bitola, Salonica, Ioanina etc. s-au numărat personalităţi extrem de importante ca Teodor Capidan, Tache Papahagi, George Murnu (toţi trei profesori universitari la Bucureşti şi autori ale unor lucrări de referinţă despre aromâni), Marcu Beza (diplomat român şi scriitor), Constantin Papanace (ministru al Guvernului României, deputat şi scriitor aromân), Athanasie Joja profesor universitar de filosofie şi ministru al învăţământului la Bucureşti în perioada postbelica şi mulţi alţii. Ar fi o eroaore să se ignore rolul extrem de benefic pe care şcoliile româneşti (pentru care statul român a cheltuit sume importante) le-au avut în menţinerea conştiinţei naţionale a aromânilor.
[modifică] Colonizarea în Cadrilater şi Dobrogea
În anii 1920', Guvernul României a sugerat, ca o măsură de compromis, ca acei aromâni din Grecia, Albania şi Bulgaria care întimpinau dificultaţi în respectivele lor noi patrii de adopţii, să colonizeze cele două judeţe dobrogene cedate de bulgari Regatului României în urma războiului balcanic. De altfel aromânii înşişi au petiţionat Guvernul român, la un congres organizat la Veria, să li se îngăduiască venirea în România. Ulterior ei au fost nevoiţi să-şi lase casele şi noile gospodării încropite şi să se mute în Dobrogea de nord, în judeţele Tulcea respectiv Constanţa. Rezultatul a fost că aproximativ 50.000 (15%) din populaţia Dobrogei vorbeşte dialectul aromân iar municipiul Constanţa este un centru activ al culturii aromâne în renaştere după 1990.
[modifică] Conexiunea legionară
În perioada interbelică, numeroşi aromâni, mai ales cei din rândurile studenţimii, au fost membri activi ai partidului de extremă dreaptă Garda de Fier devenit ulterior Mişcarea Legionară. Aromânii legionari Doru Belimace şi Caranica au fost doi dintre asasinii primului-ministru de atunci I.G. Duca. Unul din motivele asasinatului l-a constituit faptul că I.G. Duca a dispus oprirea colonizării aromânilor din Grecia, Albania şi Bulgaria în Dobrogea. (vezi link) Acest lucru a fost considerat de mulţi aromâni drept o insulta şi o dovadă că ei au fost abandonaţi de Romania.
[modifică] Criza de identitate?
Nu puţini aromâni marcanţi din Romania, cum ar fi Matilda Caragiu-Marioteanu, susţin tot mai adesea faptul că aromânii din Romania se află în acest moment într-o profundă criză de identitate (vezi link). Unii din aromânii traitori in Romania se consideră mai nou o minoritate etnică şi au îndreptat guvernului Romaniei o cerere spre recunoaşterea lor ca minoritate naţională. Totuşi, datele statistice variază in ceea ce priveşte înclinatia aromanilor de a se considera o 'minoritate naţională', 'culturală' sau doar 'lingvistica' si ele sunt divergente si contradictorii. Potrivit unei ample anchete efectuate de docentul german (între timp doctor) Thede Kahl în satele din Dobrogea printre locuitorii aromani, 70-75% din aceştia nu se consideră sau nu vor sa fie consideraţi minoritate etnica. Datele acestei anchete, care sustin teza potrivit căreia majoritatea aromânilor se considera români s-au concretizat in lucrarea de doctorat a lui Kahl intitulata 'Ethnizitat und raumliche Verteilung der Aromunen in Sudosteuropa'.
Totuşi, un segment al aromânilor provenit mai ales din gramuştenii bulgari (foşti locuitori ai comunelor din jurul Giumaiei -actualul Blagoevgrad din vecinătatea Sofiei şi emigraţi in România in valuri succesive în 1923 respectiv 1926) şi care vorbesc o aromâna puternic influenţată de limbile slave vorbite de locuitorii aşezărilor din care aceştia provin, au petiţionat autorităţiile de la Bucureşti pentru a fi recunoscuţi ca 'minoritate etnica' (pe langa celelalte 47 diverse minorităţi etnice deja recunoscute in România). Acesti gramusteni sau 'bulgaro-aromâni' au fost, la sosirea lor in 1923-1926 Romania, acceptaţi instantaneu ca 'români' şi au primit pe loc cetăţenia Regatului României. E într-un fel bizar ca aceştia, azi, după 80 de ani, sa se răzgândeasca asupra apartenenţei lor nationale, dar, pe de alta parte, noua lor orientare naţionala nu e întru totul de neînţeles având in vedere dorinţa lor de a-şi păstra dialectele arhaice (sau mai nou 'limba') pe care ei le cultivă. Statutul de minoritate le-ar permite, susţin ei, să-şi pastreze mai bine specificul etno-culturalo-lingvistic. Dialectele aromâne sunt parte integrală a patrimoniului românesc şi e în interesul României ca acestea să fie protejate şi să li se confere un statut special. Demersul secesionist al grămuştenilor bulgari (si parţial greci) nu pare să fie susţinut de fărşeroţi sau de pindenii -respectiv cei din zona Veriei- stabiliţi in România. În politica românească post-decembristă, aromânii sunt reprezentaţi în Parlament de mai multe personalităţi, printre care se remarcă senatorul liberal şi istoricul Puiu Haşotti.
[modifică] Aromânii din diaspora
Exceptând statele din Peninsula Balcanică, unde aromânii sunt autohtoni, există comunităţi sau grupuri de emigranţi aromâni care trăiesc în aşa-zisa diasporă. Cele mai importante si bine organizate se află în Statele Unite ale Americii şi Canada, în Australia, respectiv în Franţa şi Germania. Originea acestor comunităţi este diversă. Germania e ţara în care, la Freiburg, îşi află sediul una din cele mai importante organizaţii ale aromânilor, cu caracter transnaţional, intitulată 'Uniunea pentru cultura si limba aromână. Nu întamplător, tot la Freiburg se află de timp de mai bine de o jumătate de veac, o amplă Bibliotecă Macedo-româna. La Freiburg, a trăit in exil Constantin Papanace, aromân nascut la Veria, ajuns mai apoi deputat în Parlamentul României si ministru de finanţe. În America, Societatea Fărşărotul, înfiinţată in 1902 de Nicolae Cican, un fost elev al şcoliilor româneşti din Albania, este înca activă in statul Conneticut şi cuprinde grupuri eterogene de aromâni care uneori îşi percep identitatea în mod diferit sau chiar antagonistic unii faţă de ceilalţi. În conjunctie cu 'Societatea Fărşărotul' deşi cu personalitate proprie se află 'Congresul pentru cultura Macedo-română', condus de profesorul universitar Aureliu Ciufecu, originar din comuna Pleasa, Albania şi absolvent al Liceului Român din Salonica, Grecia. În prezent Profesorul Ciufecu e consul onorific al României in Statele Unite (vezi link). Pentru un timp, Ciufecu a fost secretar al Societatii Fărşărotul, el fiind înlocuit ulterior de mai tânarul Nick Balamaci, un aromân nascut in Statele Unite, caruia i s-a reproşat pentru o vreme, o atitudine făţis conciliatoare pro-greacă reflectată in tonul editorialelor publicate în buletinul societăţii. Societatea Fărşărotul se află in vizorul dimplomaţilor eleni de la Ambasada Greciei la Washington D.C. care tradiţional, monitorizează activitatea diasporei aromâne, care nu arareori, e suspectată de activitaţi aşa-zise anti-elene. În Franţa, aromânii sunt grupaţi sub egida asociaţiei 'Tră Armănami' de la Paris condusa de omul de afaceri şi absolvent al Politehnicii din Bucuresti Iancu Perifan care in vremea studentiei şi ulterior a fost membru al Mişcării Legionare (vezi link)
[modifică] Quo vadis aromânii?


Aromânii se află în prezent la răscruce de drumuri iar conjunctura politică pare să le surâdă din nou. La sfârşitul anului 2006 România şi Bulgaria (pe lângă Grecia) vor deveni ţări membre depline ale Uniunii Europene iar cetăţenii acestor tari vor se vor bucura de dreptul de a călători, studia, stabili cu uşurinţă în una sau alta din aceste ţari. Aromânii grămuşteni de origine bulgară din România care nu se simt acasă în această patrie a lor de adopţie (cazul celor grupaţi mai ales in jurul revistei 'Bana Armânească') vor avea opţiunea de a se reîntoarce în Bulgaria, ţară din care au imigrat in Romania in urmă cu şase-şapte decenii. Acolo (mai degrabă decât in România) vor fi îndreptăţiţi de a solicita, ca autohtoni, statut de minoritate etnică. Acelaşi lucru e valabil pentru aromânii proveniţi din Grecia care se vor putea reîntoarce -după preferinţă- in Grecia şi solicita acolo ca băştinaşi statut de 'minoritate etnică'. Acest lucru îl sublinia de curând şi profesorul de istorie contemporană la Universitatea din Viena Max Demeter Peyfuss când remarca într-un articol publicat în Curierul Naţional că "Într-o viitoare Europa comuna, aromânii - indiferent de ce parte a frontierei ar trăi (căci frontierele moderne au distrus spaţiul natural de viaţa al aromânilor) - trebuie sa obţina dreptul lor nelimitat de domiciliu ca aromâni."
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
- Theodor Capidan: „Aromânii, dialectul aromân”
- Hristu Candroveanu, în revista Rost: „Cine sunt aromânii?”
[modifică] Audio
[modifică] Articole din presa românească
- Primul inspector al scolilor romanesti din Balcani: Omagiu academic pentru Apostol Mărgărit
- Invatamant in limba materna pentru aromanii din Albania
- Cui foloseşte înstrăinarea aromânilor?
- Un Senator aromân despre aromâni în Senatul României
- Identitate românească sud-dunăreană. Sărbători şi obiceiuri la aromânii din judeţul Constanţa
- In Memoriam George 'Gogu' Padioti
- vlachophiles.net
- Personalitati aromâne: Matilda Caragiu
- Aristide Buhoiu: Să nu-i uităm pe aromâni!
- Oierii aromâni se leapădă de tradiţie
- Bibliografie analitică a publicaţiilor cu tematică aromână
- Emanoil Gojdu şi moştenirea sa
- Asterios Cucudis: Studii despre vlahi
- Vlahuria (o Ţară a Vlahilor) – Ţara din vis?
- Lider al aromânilor din Macedonia primit la ministerul afacerilor externe din Bucureşti
- Giurgea: un sat vlah in munţii Tesaliei
- Dr. Constantin Hagi: Aventura română a unui aromân din Băiasa Pindului
- Prof.Maria Petre: Şcolile româneşti pentru aromânii din Balcani
- Nicu Constantin, Cetăţean de Onoare al oraşului Eforie Sud
- Patriarhia Romana despre biserica aromânilor din Albania
- Pagină web a vlahilor din Grecia
- Nicolae Ciolacu: Un Macedo-român rebel
- Reacţii la intervenţia primului-ministru român în chestiunea aromânilor
- Aromânii în dezbatere la Viena
- Aromânii sunt români: Congresul de Cultura Macedo-Română respinge ideea de minoritate
- O fotografie a Vlaho-Clisurei rătăcită la Râmnicu-Vâlcea
- Academia Română: sesiunea de comunicări ştiinţifice cu tema: "Aromâna şi aromânii - azi"
- Noi controverse asupra Cadrilaterului
- Aromânii din Peştera isi unesc forţele cu românii-vlahii din Vidin
- Avatarurile unui aromân: Dr. Nicolae Gavrizi
- Vlahii noştri din Metsovo
- Scrisori catre acasă:Mereu vitreg adevărul macedoromânilor! Interviu cu prof. Vasile Barba Freiburg - Germania
- Noua şcoală pentru copiii aromânii din Albania sprijinită financiar de statul român
- Limba armaneasca
- Gigi Becali: Destăinuiri
Români (89.5%)
Comunităţi etnice recunoscute oficial: Unguri (6.6%) · Rromi (2.5%) · Ucrainieni (0.3%) · Germani (0.3%) · Lipoveni (0.2%) · Turci (0.2%) · Sârbi (0.1%) · Tătari (0.1%) · Slovaci (0.1%) · Bulgari · Evrei · Croaţi · Greci (0.04%)· Cehi · Polonezi · Italieni · Armeni · Macedoneni · Albanezi · Ruteni
Alte comunităţi: Secui · Aromâni · Chinezi · Ceangăi · Caraşoveni