Ordurile sacre
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
![]() |
Acurateţea acestui articol sau a acestei secţiuni este disputată. Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în discuţie. |
În tradiţia Bisericilor occidentale (Romano-Catolică şi Anglicană), precum şi în tradiţia Bisericilor răsăritene, ordurile sacre sunt trei: diaconatul, preoţia şi episcopatul. Acestea sunt considerate părţi ale sacramentului preoţiei, diaconatul fiind pasul pregătitor, preoţia reprezentând puterea de administrare a Sfintelor Sacramente, iar episcopatul - plinătatea preoţiei, cu autoritatea de a invăţa şi de a îndruma. În Bisericile tradiţionale, ordurile sacre sunt rezervate numai bărbaţilor. În Bisericile protestante care confera orduri, precum Biserica Anglicană, acestea pot fi primite, în teorie, şi de către femei, dar cazurile nu sunt foarte răspândite.
Dogma Bisericii Catolice consideră ordurile sacre a fi cuprinse între cele trei sacramente (celelalte două sunt Botezul şi Mirul) care lasă o amprentă perpetuă în sufletul celui care le primeşte, şi care este numită caracter sacramental. În Biserica Anglicană se mai foloseşte sintagma caracter episcopal pentru a exprima singularitatea consacrării episcopale.
Ordurile sacre pot fi conferite numai de către episcopi, după reguli bine stabilite.
Cuprins |
[modifică] Ordinele minore
Bisericile răsăritene mai au şi două ordinele minore, şi anume: lector şi subdiacon. Candidaţii la preoţie primesc tonsura înainte de a fi hirotoniţi, prin impunerea mâinilor, primind astfel aceste două orduri. Există o distincţie între impunerea mâinilor pentru ordinele minore (hirotesie) şi impunerea mâinilor pentru ordinele majore (hirotonire). Cei care au primit ordinele minore nu sunt consideraţi clerici în aceeaşi măsură în care sunt consideraţi cei care au primit ordinele majore.
În trecut, Biserica Catolică de rit latin avea patru ordine minore şi ordinul subdiaconal ca ordin major, care le erau conferite candidaţilor la preoţie pro forma, înainte de a ajunge diaconi. ordinele minore şi subdiaconatul nu erau considerate sacramente, şi ca urmare a Conciliului Vatican II, au fost suprimate în timpul pontificatului Papei Paul al VI-lea.
[modifică] Titluri, nu ordine
Titlurile de Cardinal, Patriarh, Primat, Mitropolit, Arhiepiscop Major, Arhiepiscop, Prelat şi Monsenior/Monsignor nu sunt ordine sau sacramente, ci doar titluri şi funcţii conferite, de obicei, celor care au primit ordinele sacre. Primirea acestor titluri nu se realizează prin conferirea vreunui sacrament, ci prin simpla decizie administrativă.
[modifică] Succesiunea apostolică
Biserica Catolică recunoaşte validitatea ordurilor administrate de alte Biserici tradiţionale, precum Bisericile Ortodoxe Răsăritene şi Bisericile Assyriene, datorită faptului că aceste Biserici au păstrat succesiunea apostolică intactă. În consecinţă, daca un preot ortodox se converteşte la catolicism, acesta rămâne în continuare preot. Reciproca este valabilă. Succesiunea apostolică este validă şi în Biserica Anglicană, dar ordurile administrate de episcopii anglicani nu sunt valide datorită formei în care sunt administrate. Cu toate acestea, preoţii şi episcopii anglicani care se convertesc la catolicism sunt de obicei hirotoniţi sau consacraţi imediat, pentru a fi valizi.
[modifică] Căsătoria şi ordinele sacre
În tradiţia Bisericii Catolice de rit latin, ordinele sacre nu pot fi administrate împreună cu sacramentul căsătoriei, decât până la primul nivel (diaconatul), cu aprobarea episcopului şi numai în cazul în care persoana care cere acest lucru rămâne diacon permanent. În tradiţia Bisericilor Catolice răsăritene şi în Biserica Ortodoxă, căsătoria este permisă numai până la al doilea ordin (preoţia), dar numai cu condiţia ca acest pas să fi fost făcut înainte de primirea ordinului. Episcopilor nu le este permis să fie căsătoriţi, dar pot deveni episcopi acei preoţi rămaşi văduvi (este şi cazul Mitropolitului Ardealului, Dr. Laurenţiu Streza). În Biserica Anglicană, toate ordinele pot fi primite înainte şi după căsătorie, fără restricţii.
[modifică] Vezi şi
- Subdiacon
- Diacon
- Preot
- Episcop
- Ritul latin
- Sacrament
- Succesiune apostolică
[modifică] Legaturi externe
- Constituţia apostolică Pontificalis Romani, a Papei Paul al VI-lea cu privire la ordurile sacre (în limba latină)
- Scrisoarea apostolică - Motu Proprio Ad Pascendum, a Papei Paul al VI-lea cu privire la Ordul Sacru al Diaconatului (în limba latină)
- Decretul Conciliului Vatican II, Presbyterorum Ordinis promulgat de Papa Paul al VI-lea, cu privire la Ordul Sacru al Preoţiei (în limba latină)
- Decretul Conciliului Vatican II, Christus Dominus, promulgat de Papa Paul al VI-lea, cu privire la Ordul Sacru al Episcopatului (în limba latină)
---- Notă: Articolul este tradus şi adaptat după articolul din limba engleză