Utilizator:Mihai Apostu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mihai Apostu- Poet- Carti publicate> Atentat la poezie ed. Macarie -1995 Vocile ed. Cronica 1997 A cincea stare ed. Junimea 2000 Dialoguri perpendiculare ed. Panfilius 2001


Poezii semnate de acest autor>

din volumul Atentat la poezie

FABRICA DE POEME

Îmi trag salopeta peste creierul mic / În faţa bancului de lucru A4, / Peniţa trei lângă peniţa şapte / Aşezate în formă de daltă / Desprind cuvintele. /

Printre balastul aruncat din nacelă / Ţipă vocalele, ţipă consoanele… / Ce mai contează / În această muncă sisifică… //

Poemul suferă de claustrofobie / Evadând deodată / În toate punctele cardinale / Volatilizându-se. //

Eu dezbrac salopeta de pe creierul mic, / Mă afund în mulţime / Şi cumpăr garoafe / Într-o seară de luni. //


INSOMNIE

Tot ce se-ntâmplă parcă nu-i de mine, / Atât nesomn îmi circulă prin vene / Şi îmi repet mereu că nu e bine / Să scriu la infinit poeme / Cu iz de toamnă udă şi pustie, / Cu amăgiri în noaptea fără lună / S-adun cuvinte într-o poezie / Abstractă, nefirească, necomună. //

Mai plâng cu-o anumită parte-a minţii / Când tâmpla îmi refuză amânarea / Când albul din hârtie-l sparg cu dinţii, / Când îmi mănânc răspunsul şi-ntrebarea: / De ce nu dorm în fiecare noapte, / De ce nu scriu în fiecare zi, / De ce mă plimb prin mine mai departe / Şi somnul nopţii nu mi-l pot păzi ! //

Afară doar un sforăit de stradă, / Iar se zvoneşte prematur lumină – / Orele sunt mici, pleoapele vor să cadă, / Sunt plin de nesomn şi n-am nici o vină. / Tot ce se-ntâmplă parcă nu-i de mine, / Atât nesomn îmi circulă prin vene / Când îmi repet mereu că nu e bine / Să scriu la infinit poeme.



VOCEA POETULUI

Faceţi linişte doamnă, doarme poetul, Face amiaza în literatură: Opriţi copii doamnă, opriţi păsările, Totul trebuie să fie conform somnului său. Doarme poetul doamnă, nu-i solicitaţi Serviciile umane, lăsaţi-l să se plimbe Prin Berlin, prin Viena. În peregrinările lui nu-i trebuie Sacoşă pentru cumpărături. Doarme poetul doamnă, indiferent cât e ora, El face amiaza pentru literatură Şi în amiaza cea mare a lui Ascultă pe Mozart, se luptă cu Minotaurul, Îi reproşează lui Zeus…

Linişte doamnă, doarme poetul. Nu-l trezi prea devreme Poate să moară.




SUBTERFUGIU

Aud şi-acum un tril de rândunică Ce-şi freamătă penajul în cerdac, Ce se ascunde şi tremură de frică Să nu o prind în cuib şi s-o dezbrac.

Eu m-am născut acolo unde mama A complotat cu zeii să mă nasc.

Târziu, năuc mă preumblam prin sat Cotrobăind în văgăuni izvoare Şi-n sipet, haine sacre de bărbat.

Erau duminici înhămate-n horă Când eu serbam sfârşitele pruncii.







TEMPLU CU O MIE DE FEŢE

La început mi-am dat seama că nu am casă – Apoi cărămidă lângă cărămidă mi-am construit un adevărat palat. Speriat de goliciunea camerelor, Într-una am aşezat un pat, Într-una o masă Iar în rest am presărat frunze. Un timp îmi era drag să colind Prin încăperile palatului. Când mi-am dat seama că sunt singur Mi-am divizat trupul: jumătate femeie. Mulţi au spus că aceasta este o muză – Eu i-am spus Ea pentru că era ruptă din Eu. Totul părea perfect, dar Plimbându-mă într-o seară în jurul palatului Au început să mă doară genunchii şi am căzut În acel loc au crescut două aripi Care băteau aerul în neputinţa desprinderii. … Dumnezeu vrea o jertfă şi atunci Mi-am jertfit comunul. Aripile s-au ridicat spre cer Şi am început să uit durerea genunchilor.

Am distrus toate încăperile, Am distrus-o pe Ea construind pe acel loc Un templu cu o mie de feţe. Mulţimea mă întreabă: Mai ai loc, mai construieşti ? Atunci se aude o voce dintr-o mie de voci: Nuuu ! Nuuu ! În sufletul tău nu mai loc! Sufletul tău trebuie dărâmat.