Inocenţiu Micu-Klein
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu (n. 1692, Sadu, judeţul Sibiu - d. 22 septembrie 1768, Roma) a fost un episcop greco-catolic român, întemeietorul gândirii politice româneşti moderne.
[modifică] Studiile
Inocenţiu Micu şi-a efectuat studiile medii la colegiul iezuit din Cluj. Între 1722-1725 a urmat cursurile de facultăţii de filosofie din cadrul colegiului academic iezuit, tot la Cluj, unde l-a avut ca profesor pe Franz Fasching, un iezuit de origine germană, adept al ideii romanităţii românilor. În 1725 a început studiul teologiei la Nagyszombat (azi Trnava, vestul Slovaciei).
[modifică] Activitatea
Prin diploma imperială din 25 februarie 1729 împăratul Carol al VI-lea l-a numit pe Ioan Micu, încă student la Nagyszombat, episcop de Alba Iulia şi Făgăraş, ridicându-l totodată în funcţia de consilier imperial. La 5 septembrie 1729 a primt titlul de baron, primind numele "Klein", traducerea în germană a numelui "Micu". Cu această ocazie a devenit membru al Dietei Transilvaniei, adunarea legislativă a Principatului Transilvania. Pe 23 septembrie 1729 a fost hirotonit preot, iar în 25 septembrie s-a călugărit intrând în Ordinul Sfântul Vasile cel Mare şi luând numele de Inocenţiu. Pe 5 noiembrie 1729 a fost consacrat episcop. În anul 1737 a mutat reşedinţa episcopală de la Făgăraş la Blaj, unde a pus în anul 1741 piatra fundamentală a Catedralei Sf. Treime (terminată parţial în 1747).
Ca nobil, a intrat în Dieta Ardealului (fiind primul român din Dietă) şi a cerut drepturi pentru poporul român cu argumente bine precizate:
- 1. Românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării;
- 2. Românii sunt populaţia cea mai numeroasă din Ardeal;
- 3. Românii lucrează pământul şi ocnele (muncile cele mai grele);
- 4. Românii dau cele mai mari contribuţii
şi în virtutea voinţei imperiale exprimată prin cele două diplome leopoldine trebuie să se facă dreptate şi poporului român. Deci, şi românii au dreptul să fie recunoscuţi ca naţiune, a patra din Ardeal, nu numai "plebs valahica". Dar cele trei naţiuni privilegiate, (ungurii, saşii si secuii) s-au împotrivit, spunând că această cerere cuprinde "nişte lucruri pe care nu le-a cerut nimeni până acum". [1]
[modifică] Bibliografie
- Corneliu Albu, Pe urmele lui Ion-Inocenţiu Micu-Klein, Bucureşti 1983.
- Augustin Bunea, Din istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocenţiu Klein (1728-1751), Blaj 1900.
- Dumitru Stăniloae, Lupta şi drama lui Inocenţiu Micu Clain, în "Biserica Ortodoxă Română", nr. 88, Bucureşti 1968.
- Aloisiu Tăutu, Testamentul şi moartea episcopului Inocenţiu Micu-Klein, în "Buna Vestire", nr. 9, Roma 1970.
Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) | ||
---|---|---|
Episcopi | Atanasie Anghel | Ioan Giurgiu Patachi | Inocenţiu Micu-Klein | Petru Pavel Aron | Atanasie Rednic | Grigore Maior | Ioan Bob | Ioan Lemeni | Alexandru Sterca-Şuluţiu | |
Mitropoliţi | Alexandru Sterca-Şuluţiu | Ioan Vancea | Victor Mihaly de Apşa | Vasile Suciu | Alexandru Nicolescu | Alexandru Rusu | interzicerea din timpul regimului comunist | Alexandru Todea | Lucian Mureşan | |
Arhiepiscopi Majori | Lucian Mureşan |