Şelimbăr, Sibiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Şelimbăr
[[Imagine:|100px|Stemă]] Amplasare
Judeţ Sibiu
Atestare
Primar Maricuţă Ioan Daniel, Independent, din 2004
Suprafaţă  km²
Populaţie (2002) 4932
Densitate  loc./km²
Amplasare
Sate Şelimbăr, Bungard, Mohu, Veştem
Cod poştal 557260
Sit web ro [ ]
{{{note}}}

Şelimbăr, alternativ Şilimbăr, (germană Schellenberg, în trad. "Dealul Clopotelor", maghiară Sellenberk) este o localitate în judeţul Sibiu, Transilvania, România.

[modifică] Aşezare geografică

[modifică] Demografie

Conform datelor recensământului din 1930 localitatea număra 1.144 locuitori, dintre care 669 germani, 370 români, 78 ţigani, 18 maghiari, 5 evrei, 1 polon şi 3 cetăţeni de alte etnii. Sub aspect confesional populaţia era alcătuită din 653 lutherani, 429 ortodocşi, 30 romano-catolici, 18 greco-catolici, 8 calvini, 5 mozaici şi 1 unitarian.

[modifică] Istoric

Comuna Şelimbăr are un trecut istoric bogat, poziţia ei în aproprie de Sibiu determinând-o să aibă de multe ori un rol de seamă în diferitele evenimente din istoria Transilvaniei.

Vestigii neolitice au fost scoase la lumină în localitatea Cristian – acestea constituind dovezi privind existenţa unei aşezări pe aceste locuri.

Mileniul III î.e.n., din această epocă este datat un răzuitor de piatră descoperit în pădurea „Valea Sălcii”, fiind încadrat în cultura Coţofeni, începutul epocii bronzului; se presupune că în perimetrul comunei ar fi existat o aşezare.

În secolul al II-lea, după cucerirea Daciei de către romani sunt datate urmele unor construcţii romane ce au fost descoperite la est de sat pe malul Cibinului; în două locuri s-au descoperit fragmente de cărămizi şi de ceramică. Dintre acestea se observă cărămizi în formă de opt folosite la mozaic, la pavimente. Alte mozaicuri au forma unui triunghi. Aceste urme au fost descoperite de către medicul Steinburg şi predate Muzeului Brukenthal.

În secolul al XII-lea a început venirea primilor colonişti germani; aceştia au preluat teritoriul de la secui, care aşezaţi cu puţin timp înainte de către statul feudal maghiar, au fost deplasaţi în locurile unde sunt aşezaţi şi urmaşii lor astăzi: judeţele Harghita şi Covasna. Coloniştii germani şi secui au avut sarcina apărării graniţelor Transilvaniei.

În secolul al XIV-lea sunt amintite familile de greavi Hezo din Şelimbăr şi Herborg, Solomon şi Henze din Cristian, alături de Gobel din Şura Mare, Nicolaus din Turnişor şi Daniel din Caşolţ, toţi aceştia având importante funcţii politice în comunităţile săseşti; din rândul greavilor au luat naştere, pătura nobiliară a patricenilor cu titluri nobiliare din oraşele săseşti asimilată cu clasa dominantă a saşilor şi românilor de pe pământul colonizat.


Sec. XIV , unele comune româneşti au intrat sub dependenţa celor săseşti sub pretextul drepturilor posesorale.

1493 , o oaste turcească trecând munţii a atacat jefuit şi incendiat comunele Cisnădie, Turnişor, Cristian, Ocna Sibiului, Rusciori şi Şura Mică.

1599 . La 28 octombrie are loc bătălia de la Şelimbăr, în care Mihai Viteazu reuşeşte să zdrobească oştirea transilvăneană şi să-şi deschidă drumul spre cetatea Alba Iulia, înfăptuind prima unire a Transilvaniei cu Ţara Românească.

407 ani de la Bătălia de la Şelimbăr 1599-2006

Chiar dacă alianţa (27 mai 1595) voievodului Mihai cu Sigismund Bathory era clară, acesta din urmă dăruindu-i la 6 ianuarie 1597 castelul şi domeniul Buia, format din 14 comune toate în judeţul Sibiu, domeniul Sona din judeţul Alba şi dreptul de a construi în Alba Iulia (Bălgrad), lângă cetate, o mânăstire, care a şi fost ridicată în acest an, între cei doi relaţiile s-au deteriorat an de an.

În anul 1597 se produseseră schimbări însemnate în Transilvania. Sigismund Bathory a făcut o vizită împăratului Rudolf al II-lea laa Praga, în urma acestei vizite încheindu-se un tratat prin care Sigismund Bathory cedează imperiului Transilvania , în schimbul ducatelor Oppeln şi Ratibor din Silezia. Schimbul dădea posibilitate Austriei să-şi întindă influenţa asupra creştinilor din Imperiul Otoman. Situaţia l-a determinat pe Mihai Viteazu, domnitorul Ţării Româneşti, să reflecteze la alianţa cu Sigismund Bathoryşi să încheie la rândul său un tratat cu împăratul mult mai favorabil la Mânăstirea Dealul în 9 iunie 1598. Preambulul tratatului spune că, Mihai recunoaşte suzeranitatea habsburgilor asupra Ţării Româneşti, împăratul obligându-se să ţie pe socoteala lui cu leafă 500 de mercenari, pe lângă Mihai acesta rămânând domn pe viaţă şi cu drept de moştenire în familia lui. Obiceiurile şi autonomia ţării vor rămâne neschimbate, nu se va plăti niciun tribut iar solii români vor fi primiţi la împărat cu o deosebită cinste. Sigismund Bathory, un om schimbător şi nehotărât, realiză că, ducatele din Silezia nu fac cât Transilvania şi, în august 1598 se întoarce în vechea lui stăpânire, alungând dregătorii împăratului.

La venirea lui în Ardeal, el îl chemă din Polonia, pe vărul său Andrei Bathory cardinalul cedându-i acestuia tronul principatului. Cardinalul Andrei Bathory ste recunoscut ca principe de Dieta Transilvaniei în aprilie 1599.

Schimbarea lui Sigismund Bathory era cu totul defavorabila lui Mihai, Andrei Bathory fiind duşmanul lui Rulolf al II-lea, care a fost înlăturat astfel din Transilvania. Luându-şi măsuri de siguranţă spre Dunăre şi Moldova, Mihai a început înaintarea spre Transilvania. În următoarele zile Mihai reuşeşte să obţină sprijinul saşilor din Braşov, continuând apoi marşul din Prejmer, prin Codlea, Făgăraş, satele din Ţara Făgăraşului, până la Tlmaciu, unde ajunge în 25 octombrie . Armata sa , întregită cu gruparea secundară condusă de Radu Buzescu şi banul Udrea înaintează spre Sibiu, aşezându-şi tabăra la Veştem în 26 octombrie. În speranţa amânării bătăliei, pentru a primi întăriri, Andrei Bathory îşi stabileşte tabăra la nord de cetatea Sibiului, pe malul stâng al Cibinului. În dimineaţa de 28 octombrie, Mihai Viteazu înaintează spre Sibiu.

Andrei Bathory este depăşit şi surprins în pregătire de către Mihai Viteazu, fiind nevoit să-şi dispună oştirea (circa 16.000 de oameni) între „Lazareth” şi „Exerzierplatz”, într-un loc defavorabil, având în spate bălţile Cibinului, folosite la apărarea cetăţii Sibiului, pe laturile de sud şi est.

La ora 9.00 începe bătălia, prin duelul intens de artilerie; cele 18 tunuri ale lui Mihai, deşi amplasate dominant, trăgeau la început pe deasupra adversarului, dintr-o reglare iniţial greşită. Artileria cardinalului Andrei Bathory, mult superioară numeric (circa 40-50 de tunuri) ripostând foarte puternic. La finalul pregătirii de artilerie, un nobil de origine română, Daniel Zalaschi, trece în rândul armatei lui Mihai făcându-i cunoscută poziţia dispozitivului inamicului. Atacul l-a dat Mihai Viteazu pe flancul stâng, gruparea lui Baba Novac încercând să rupă oastea cardinalului. În ciocnire cade Ştefan Lazăr, comandantul flancului cardinalului. Gaspar Kornis, comandantul locotenent al oastei cardinalului reuşeşte să-l respingă pe Baba Novac. Mihai reia atacul cu centrul oştirii, format din mercenari unguri şi secui aflaţi sub comanda lui Gheorghe Mako. Aceştia pătrund în dispozitivul inamic, lărgind flancurile spărturii şi acţionând atât în sprijinul lui Baba Novac, cu o grupă, iar cu cealaltă împotriva lui Moise Szekely, reuşind să respingă dreapta şi centrul oştirii transilvănene. Voievodul român, profitând de succes, întăreşte trupele din centru cu escadroane de sârbi, cazaci şi moldoveni şi angajează în bătălie şi pe Aga Leca. Linia întâia a lui Gaspar Komis este străpunsă, soarta bătăliei înclinându-se de partea lui Mihai Viteazu.

În jurul orei 15.00, armata cardinalului Andrei Bathory rămasă fără comandant şi atacată din flanc se dezorganizează şi intră în derută. Dezastrul este aproape total. Apărătorii saşi ai cetăţii urmărind cu atenţie desfăşurarea bătăliei de pe creneluri au salvat 350 de ostaşi saşi, care făceau parte din rândurile armatei cardinalului, trăgându-i cu funiile peste ziduri în interiorul cetăţii. Bilanţul bătăliei a fost mare: din rândurile oştirii transilvănene au căzut peste 3000 de oameni, alţii 1000 fiind răniţi şi prizonieri; pierderile armatei lui Mihai Viteazu au fost de asemenea mari, trupurile celor căzuţi, din ambele tabere, fiind adunate de locuitorii Sibiului şi aşezate într-o groapă comună, cunoscută şi astăzi sub numele de „Movila lui Mihai”.

Seara, Mihai Viteazu, a ordonat urmărirea pâlcurilor de oşteni, pentru a-i împiedica să se regrupeze şi să creeze probleme. Cardinalul Andrei Bathory fuge spre Moldova, încercând să găsească adăpost aici, dar pe drum în munţi este atacat de secui şi decapitat, la 31 octombrie. Capul lui este adus lui Mihai Viteazu.

După bătălia de la Şelimbăr, prin toate localităţile sibiene prin care a trecut domnitorul rommân în drumul său spre Alba Iulia populaţia l-a primit cu entuziasm.

În alte limbi