Revoluţia engleză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

==Premizele revoluţiei englezei

Cuprins

[modifică] Premise social-economice

În Anglia, populaţia era de aproape 4 milioane de locuitori la începutul secolului al XVII-lea iar capitalismul era vizibil atât la oraşe cât şi la sate.
În domeniul agrar apar primele forme de tip capitalist. Se dezvoltă manufacturile. În plan social apare noua nobilime şi se dezvoltă burghezia.

[modifică] Premise politice şi ideologice

Anglia era un stat monarhic absolutist. Parlamentul englez se împotrivea dorinţei regelui Carol I Stuart de a vota noi impozite pentru războaiele propuse.
Dezvoltarea politică a Angliei a îmbrăcat şi o ramură ideologică. Mesajul religios devine mai radical în epoca numită puritanism.
Puritanii se caracterizează prin respectarea libertăţilor civile, viaţă simplă, cult religios fără strălucire. Aceştia se împart în două grupuri: presbiterienii şi independenţii. Presbiterienii sunt persoane mai în vârstă care doreau păstrarea unităţii organizării bisericii anglicane după principii calvine. Aceştia anunţau democraţia parlamentară în Anglia. Independenţii sunt protestanţi.
Numeroasele războaie au adus Anglia într-o nouă criză financiară. Regele Carol I Stuart se vede astfel nevoit să convoace parlamentul în 1628 pentru a vota noi impozite.
Parlamentarii refuză noile impozite şi impun regelui să semneze petiţia drepturilor. Acesta semnează actul dar în scurt timp dizolvă parlamentul.
În 1640, confruntat cu un conflict armat cu Scoţia, regele convoacă din nou parlamentul pentru a vota noi impozite. Opoziţia parlamentară este din nou puternică dar parlamentul a fost din nou dizvolvat. (Parlamentul cel Scurt).

[modifică] Desfăşurarea Revoluţiei Engleze

Etape:

  • Faza parlamentară
  • Războiul civil
  • Republica şi protectoratul lui Cromwell
  • Restauraţia stuarţilor
  • Revoluţia glorioasă

[modifică] Faza parlamentară

Articol principal: Faza parlamentară a revoluţiei engleze din secolul al XVII-lea

Suspendarea parlamentului cel scurt a fost urmată de înfrângerea de la Newbourn şi de pierderea oraşelor Newcastle şi Durham.
Armata regală s-a retras în localitatea York. La 3 noiembrie 1640 parlamentul a fost din nou convocat (vezi şi Parlamentul cel Lung).
Parlamentarii vor impune revizuirea proceselor politice, desfiinţarea unor impozite (ex. impozitul pe corăbii) şi multe altele.
Victoria parlamentului a devenit deplină după semnarea de către Carol I Stuart a legii privind interzicerea dizolvării parlamentului fără consimţământul acestuia.
Radicalizarea revoluţiei parlamentare s-a realizat în momentul în care regele a primit mustrarea cea mare. În ianuarie 1642 a izbugnit revolta londonezilor care a obligat pe rege să părăsească Londra iar revoluţia intră într-o nouă fază.

[modifică] Războiul civil

Articol principal: Războiul civil din cadrul revoluţiei engleze din secolul al XVII-lea

Anglia s-a scindat în două tabere: armata regală (simpatizanţii regelui, marea nobilime şi clerul anglican) şi armata parlamentară (burghezia, noua nobilime, ţărănimea).
Conflictul militar s-a declanşat în august 1642. Primele victorii au înclinat de partea armatei regale dar după ce în fruntea armatei parlamentare ajunge Oliver Cromwell acesta crează armata noului model.
Începând cu 1643, parlamentarii au obţinut victorii după victorii: Marston-Moor (1644), Naseby (1645) şi Preston (1648).
La 20 ianuarie 1649 regele a fost judecat şi condamnat la moarte pe eşafod. Sentinţa a fost executată în 30 ianuarie.

[modifică] Republica şi protectoratul lui Cromwell

Articol principal: Republica şi protectoratul lui Cromwell

Aceste evenimente au consemnat sfârşitul Marelui Război Civil, război ce a avut caracterul unei revoluţii burgheze deoarece s-a reuşit abolirea monarhiei absolutiste, aplicarea principiului separaţiei puterilor în stat, aplicarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Astfel, în 1649 se proclamă Republica sub forma "Commonwealth"-ului, în care puterea legislativă aparţinea, în continuare, Parlamentului, iar cea executivă unui Consiliu de stat, în frunte cu Oliver Cromwell. Parlamentul şi Consiliul de Stat au elaborat o serie de măsuri care vizau cucerirea unor teritorii (Scoţia şi Irlanda); apar aşezăminte care vizau comerţul şi navigaţia.
În plan intern, desosebirile doctrinare dintre Parlament şi armată cauzează tensiuni, apărând diferenţe de interese între moderaţi şi radicali. Cromwell îşi impune, treptat, autoritatea, culminând cu dizolvarea "Parlamentului cel Lung" (1653) şi promulgarea a diferite instrumente de guvernare prin care se instituia în Anglia o dictatură militară numită protectorat.
Puterea executivă a fost încredinţată lordului protector Oliver Cromwell şi unui Consiliu format din 21 de membri.
Puterea legislativă a aparţinut lordului protector şi parlamentului unicameral. Dreptul la vot rămâne censitar; catolicii şi regaliştii au fost excluşi din viaţa politică.
În 1657 s-a promulgat o Constituţie prin care puterea lordului protector rămâne cea mai importantă.
În 1658 Oliver Cromwell moare urmându-i la conducere fiul său Robert Cromwell, ce s-a dovedit a fi incapabil să facă faţă opoziţiei, permiţând astfel trecerea la următoarea etapă : Restauraţia stuarţilor.

[modifică] Restauraţia stuarţilor

Articol principal: Restauraţia stuarţilor

Restauraţia stuarţilor a apărut ca o soluţie acceptabilă atât pentru burghezie cât şi pentru marea parte a nobilimi.
Restauraţia s-a produs datorită faptului că opoziţia dorea înlocuirea absolutismului monarhic, nu a monarhiei.
În perioada 1660 - 1688, cât a durat restauraţia, pe tronul Angliei s-au succedat Carol al II-lea Stuart (1660 - 1685) şi Iacob al II-lea Stuart (1685 - 1688 ).
Parlamentul încearcă să contracareze tendinţele de reinstaurare a absolutismului regal şi a catolicismului, drept care adoptă "Habeas Corpus Act", act care garantează libertatea individuală şi stabileşte normele de arestare şi judecarea deţinuţilor. Regele Iacob al II-lea, catolic învins, a încheiat o alianţă cu regele Ludovic al XIV-lea. alianţă ce îi permitea să întreţină o armată redutabilă. Văzând în această alianţă o ameninţare, Parlamentul face apel la Wilhelm de Orania, stathuderul Olandei, soţul fiicei lui Iacob al II-lea, Maria.

[modifică] Revoluţia glorioasă

Articol principal: Revoluţia glorioasă

Deoarece regele Iacob al II-lea Stuart a încercat să restaureze absolutismul monarhic, opoziţia a hotărât abdicarea regelui. În 1689 este elaborată "Declaraţia drepturilor" ( Bill of Rights )care stabilea prerogativele regelui. Prin acest act, Anglia devine prima monarhie constituţională din lume.
Acest eveniment este cunoscut sub denumirea de Revoluţia glorioasă.
În baza declaraţiei sus amintite, a fost ales rege al Angliei, Wilhelm al III-lea de Orania.
Regimul politic al revoluţiei glorioase este cuprins în trei texte:

  • Actul de toleranţă(1689) ce acorda o relativă libertate a cultelor
  • Actul de instalare (1701), prin care tronul putea fi oferit, în caz de lipsă de urmaşi direcţi, şi pe linie colaterală a dinastiei, cu condiţia de apartenenţă la confesiunea protestantă.
  • Actul de unire (1707) ce creează Regatul Unit al Marii Britanii (ce va deveni, din 1801, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei).

Principalele instiuţii politice:
- Regele (avea numeroase prerogative)
- Parlamentul (bicameral - format din Camera lorzilor şi Camera comunelor)
- Regele şi Cabinetul (condus de un prim ministru)
Votul rămâne şi după aceasta censitar.