Utilizator:Afloroaei dionisie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

PACTELE ASUPRA UNEI SUCCESIUNI NEDESCHISE (Afloroaei Dionisie) Afloroaei Dionisie Absolvent al Facultatii de Drept, Universitatea ” AL. I. Cuza ” Iaşi; Absolvent de Studii Aprofundate ( DEA) – Facultatea de Drept Poitiers, Franţa, în urma obţinerii unei burse guvernamentale oferită de Guvernul României si Studii Aprofundate – Facultatea de Drept, Universitatea „Al. I. Cuza” –2004 Asistent in cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu” – Iaşi, Facultatea de Drept, Catedra Drept Privat si Ştiinţe Complementare, la disciplinele Drept comercial şi Drept civil; Doctorand în cadrul Institutului de Cercetări Juridice – Academia Română, Bucureşti, având drept conducător ştiinţific pe prof. univ. dr. Marilena Uliescu, cu tema de cercetare "Dezechilibrul prestatiilor contractuale. Impreviziunea si forta majora"; Avocat definitiv - Baroul Iaşi, iar in prezent Consilier in cadrul Cancelariei Primului-ministru, Departamentul pentru Lupta Antifrauda.

PACTELE ASUPRA UNEI SUCCESIUNI NEDESCHISE

1.Scurt istoric 2.Cadrul legislativ. Noţiune 3.Condiţii de existenţă a unui pact asupra unei succesiuni viitoare 4.Sanţiune


1.Scurt istoric

Dreptul roman interzicea pactele asupra unei succesiuni viitoare, nedeschise, deoarece pater familias trebuia să aibă posibilitatea până în ultimul moment (usque ad supremum vitae exitum) de a face dispoziţii pentru cauză de moarte, după libera sa voinţă. Această regulă era edictată în numeroase cazuri de speţă. Această interdicţie era valabilă atât atunci când pactul emana de la de cujus, fiind pacte asupra propriei succesiuni sub forma instituirii contractuale de moştenitor, fie când intervenea între succesorii eventuali, cum ar fi fost, spre exemplu, renunţările la o moştenire nedeschisă sau la querella inofficiosi testamenti, deoarece nu se putea renunţa la ceea ce nu putea fi acceptat, fie, în fine, pactele referitoare la succesiunea unui terţ în viaţă (pacta de hereditate tertii). Acesta din urmă era nul deoarece se considera că, în primul rând, nu avea obiect, iar în al doilea rând era considerat imoral deoarece trezea votum mortis captandae . Cu toate acestea, Justinian a permis aceste convenţii dacă de cujus îşi dădea acordul la încheierea actului, sub condiţia de a nu-şi retrage consimţământul înainte de muri.

Dreptul feudal, încercând păstrarea în familie a bunurilor, a permis aceste pacte care ofereau siguranţă, în acest sens, deoarece convenţia nu putea fi revocată unilateral. De inspiraţie bizantină, unele din vechile reglementări româneşti interzic pactele asupra unei succesiuni nedeschise. În acest sens, se poate aminti Pravila lui Matei Basarab din 1652, care în glava 277 opreşte pactul încheiat la înzestrarea unei fete în momentul măritişului, ce are drept obiect oprirea acesteia de la moştenirea părintelui său, dacă nu există testament. Asemenea prevederi conţine şi Codul Calimach pe motivul că sunt făcute „împotriva moralului”. În schimb, Legiuirea Caragea admite aceste pacte. Codul Civil francez de la 1804 a interzis aceste pacte prin art. 791, 1130 al. 2, 1389, 1600 şi 1897, deoarece această operaţiune implică acel votum mortis de care am amintit anterior. Din acest motiv, pactele asupra unei succesiuni nedeschise au fost considerate de redactorii Codului drept „ contracte ale păsărilor de pradă” („un contract d`óiseaux de proie”) –pactum corvinum. Nu interesa dacă de cujus consimţea la încheierea contractului. Interesant este de menţionat că iniţial atât jurisprudenţa cât şi legislatorul francez au catalogat contractul de asigurare pe viaţă ca fiind imoral, înscriindu-se în categoria pactelor în discuţie, deoarece consista într-o speculaţie asupra vieţii. Cu timpul această viziune extremă s-a atenuat, legislatorul francez încercând a atenua în oarece măsură prohibiţia pactelor asupra unei succesiuni viitoare, instituind unele excepţii .


2. Cadrul legislativ. Noţiune

Codul civil, prin art. 965, stabileşte principiul potrivit căruia lucrurile viitoare pot face obiectul unei obligaţii. Totuşi, prin acelaşi art. se interzice orice act asupra unei succesiuni nedeschise, reluându-se astfel ideea cuprinsă şi în cadrul art. 702 Cod civil, unde se precizează că „nu se poate renunţa la succesiunea unui om în viaţă, nici nu se pot înstrăina drepturile eventuale ce s-ar putea dobândi asupra succesiunii.” Prin pact asupra unei succesiuni nedeschise se înţelege orice contract sau act unilateral, nepermis de lege, prin care se dobândeşte sau se renunţă la unul sau mai multe drepturi eventuale din acea moştenire nedeschisă la data încheierii actului. Jurisprudenţa franceză a definit pactul asupra unei succesiuni nedeschise ca fiind „acea stipulaţie având ca obiect atribuirea unui drept privativ asupra a tot sau a unei părţi dintr-o succesiune nedeschisă.” Pactele sunt interzise indiferent că privesc moştenirea uneia din părţile contractante sau a unui terţ, necontând dacă s-a obţinut sau nu acordul terţului asupra pactului. Nu interesează, de asemenea, dacă actul este cu titlu oneros sau cu titlu gratuit sau dacă prin act se renunţă sau se dobândesc anumite drepturi dintr-o succesiune. Pactele succesorale sunt prohibite indiferent de felul moştenirii (atât la cea ab intestat cât şi la cea testamentară) şi indiferent de faptul confirmării lor de către părţi, chiar după deschiderea succesiunii. Dacă pactul este cu titlu oneros şi preţul a fost plătit, el va fi sancţionat, de asemenea, cu nulitate absolută, cumpărătorul putându-şi recupera banii pe baza unei acţiuni în repetenţiune. Aceste pacte sunt prohibite de lege deoarece prin intermediul lor se încalcă principiul revocabilităţii dispoziţiilor pentru cauză de moarte, în cazul în care prin acea convenţie se instituie un moştenitor sau un legatar (pacte de succedenta). În alte situaţii, aceste pacte sunt prohibite datorită caracterului imoral al acestora, ca unele care dau naştere dorinţei morţii unei persoane în viaţă: votum mortis captandae. În fine, se consideră de către unii autori că aceste pacte, întrucât privesc întreaga moştenire sau o fracţiune din aceasta, au ca obiect patrimoniul lui de cujus. Însă patrimoniul, fiind o prelungire a personalităţii, nu poate face obiectul unui contract valabil, pactele fiind, aşadar, imorale, aducând atingere personalităţii umane .


3. Condiţii de existenţă

Pentru a fi considerat un pact asupra unei succesiuni nedeschise, actul intervenit între părţi trebuie să îndeplinească mai multe condiţii cumulative. În primul rând, este necesar să existe un pact, acesta să aibă ca obiect o succesiune nedeschisă, să confere un drept eventual şi, în cele din urmă, actul să nu fie permis în mod excepţional de lege.

1) Prima condiţie se referă la existenţa unui pact. După cum am văzut, acesta este un act juridic ce poate fi atât unilateral (o renunţare unilaterală), cât şi bi sau multilateral. Cât priveşte actele unilaterale, deşi Codul civil în art. 702 şi 965 prevede expres doar renunţarea la o succesiune nedeschisă, sunt prohibite şi actele unilaterale de acceptare a unei succesiuni viitoare. După cum s-a precizat în literatura juridică , aceste din urmă acte sunt lovite de nulitate deoarece opţiunea succesorală nu se poate manifesta decât odată cu deschiderea moştenirii, şi asemenea acte ar conţine un votum mortis.

2) Pactul trebuie să aibă ca obiect, în al doilea rând, o moştenire nedeschisă în momentul încheierii lui. Actul juridic poate viza bunuri singulare sau o fracţiune din moştenire sau chiar întregul patrimoniu succesoral. Actul poate să confere uneia din părţi anumite drepturi referitoare la moştenire (pacta de succedenta) sau poate să cuprindă obligaţia unei părţi de a nu pretinde drepturi asupra moştenirii (pacta de non succedenta). De asemenea, actul se poate referi la succesiunea uneia din părţi sau a unui terţ. În toate aceste cazuri, dacă succesiunea nu este deschisă, actul este lovit de nulitate absolută. Data deschiderii moştenirii se stabileşte în baza unui criteriu obiectiv şi anume data prevăzută în certificatul de deces întocmit de funcţionarul de stare civilă al primăriei din localitatea unde a fost înregistrată moartea, sau prin hotărâre judecătorească de declarare a morţii. Persoanele interesate trebuie să dovedească atât faptul morţii, cât şi data sau, eventual, ora la care a intervenit decesul. Dat fiind faptul că persoana dispărută este considerată ca fiind în viaţă (art. 19 din Decretul 31/1954), pactul, care se referă la succesiunea dispărutului şi care a fost încheiat între data dispariţiei şi data stabilită de instanţă ca fiind acea a morţii, este lovit de nulitate absolută. Dar, dacă a fost încheiat ulterior datei stabilite de instanţă ca fiind cea a morţii, şi hotărârea este ulterior rectificată sau anulată, se ridică mai multe probleme. În primul rând, dacă noua dată a decesului stabilită de către instanţă este ulterioară celei la care a fost încheiat actul juridic, acesta din urmă rămâne valabil deoarece „aprecierea pactului ca fiind asupra unei succesiuni nedeschise trebuie să se facă în raport de datele obiective existente în momentul încheierii actului.” În al doilea rând, dacă hotărârea declarativă de moarte este anulată, prin constatarea faptului că persoana considerată decedată este în viaţă, atunci actul nu va constitui, din aceleaşi motive ca cele exprimate mai sus, un pact asupra unei succesiuni nedeschise, dar va fi nul deoarece îi lipseşte obiectul. Dacă de cujus ar încerca să ratifice actul, abia atunci ne vom afla în prezenţa unui pact asupra unei succesiuni nedeschise, sancţionat cu nulitate absolută.

3) Dreptul care se dobândeşte sau la care se renunţă trebuie să fie, în al treilea rând, un drept eventual, aşa cum reiese din art. 702 Cod civil. Deoarece atât timp cât este în viaţă de cujus poate dispune cum doreşte de bunurile sale, succesibilii nu au decât un drept eventual, o simplă speranţă. „Dreptul eventual este acel drept căruia îi lipseşte atât obiectul, cât şi subiectul, neştiindu-se în viitor dacă obiectul va fiinţa şi dacă dreptul va aparţine unei anumite persoane.” Acest drept succesoral eventual se va consolida abia la moartea de cujusui, dacă bunul/dreptul mai există în patrimoniul său şi dacă vor fi îndeplinite şi condiţiile legale privitoare la succesiune. Dacă drepturile există, dar nu pot fi fructificate decât la decesul uneia din părţile contractante, atunci pactul constituie unul asupra unei moşteniri viitoare. Dreptul eventual trebuie deosebit de dreptul sub condiţie suspensivă. Naşterea celui din urmă atârnă de un eveniment viitor şi nesigur, dar care, realizându-se, operează cu efect retroactiv. Dreptul eventual se realizează o dată cu un eveniment viitor şi sigur, neoperând cu efect retroactiv. Dar deosebirea majoră constă în aceea că, în cazul dreptului eventual, realizarea evenimentului nu duce automat la naşterea dreptului. De exemplu, bunul care a făcut obiectul pactului a fost înstrăinat de către de cujus, ieşind din patrimoniul acestuia, astfel că moştenitorii nu vor mai avea nici un drept asupra acelui bun. Dreptul eventual trebuie deosebit şi de dreptul cu termen suspensiv, deoarece, în această ultimă situaţie, dreptul ar trebui să se nască imediat, amânându-se doar exercitarea lui. Tot în acest context, trebuie deosebite pactele succesorale de promisiunile post-mortem. Contractul post-mortem se caracterizează prin faptul că el dă naştere imediat unui drept în profitul achizitorului, dar întârzie exigibilitatea până în ziua decesului dispunătorului. Din contră, pactul succesoral este caracterizat prin aceea că el amână naşterea dreptului până în ziua deschiderii succesiuni . Aşadar, cu alte cuvinte, primele sunt valabile pentru că promitentul este ţinut de promisiunea unei obligaţii unde executarea singură este diferită, iar beneficiarul promisiunii are un drept născut şi actual, în timp ce cele din urmă nu angajează pe de cujus, ci doar succesiunea va fi obligată. 4) În sfârşit, în al patrulea rând, pactul nu trebuie să fie permis în mod excepţional de lege. Codul civil prevede o serie de acte juridice, referitoare la o succesiune nedeschisă, care sunt valabile. Astfel, este valabilă, conform art. 1526 Cod civil, convenţia prin care se stipulează continuarea societăţii civile cu moştenitorii asociatului decedat sau între asociaţii rămaşi în viaţă, după satisfacerea moştenitorilor. Un pact asemănător valabil îl găsim şi în materie comercială, unde, într-o societate cu răspundere limitată, asociaţii pot conveni ca societatea să continuie şi cu moştenitorii asociatului care ar deceda. O altă excepţie este cea prevăzută de art. 845 Cod civil unde se precizează că „imputaţia şi raportul (bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezerva uzufructului) nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreaptă care a consimţit la aceste înstrăinări.” Acest articol stabileşte o dublă prezumţie şi anume, în primul rând că înstrăinarea făcută succesibilului în linie dreaptă în schimbul unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului ar constitui o donaţie deghizată şi de cujus este prezumat că a făcut această donaţie cu scutire de raport . În ceea ce priveşte pactele asupra unei succesiuni nedeschise, legiuitorul derogă prin acest articol de la regula nulităţii unor asemenea pacte şi dă posibilitatea moştenitorilor rezervatari să-şi exprime acordul şi să recunoască caracterul oneros al operaţiunii. Dar acest acord poate constitui, în acest caz, şi o renunţare anticipată la acţiunea în reducţiune dacă înstrăinarea a fost realmente cu titlu gratuit. O altă excepţie o constituie partajul de ascendent care constă în „ actul juridic între vii sau pentru cauză de moarte, prin care un ascendent divide, în tot sau în parte, bunurile sale între eventualii săi moştenitori din clasa descendenţilor, creând între ei, prin acest act, raportul de împărţeală.” Dacă partajul de ascendent este făcut prin donaţie, trebuie să se respecte condiţiile prevăzute de Codul civil în art. 794-799. Dacă nu s-au respectat aceste condiţii, descendenţii nu pot să transforme împărţeala într-un partaj voluntar, atât timp cât de cujus este în viaţă, sub sancţiunea nulităţii absolute deoarece ar constitui un pact asupra unei succesiuni nedeschise. Articolul 1061 Cod civil prevede, de asemenea, o excepţie de la art. 702 şi 965 Cod civil. Astfel, dacă cineva cumpără un anumit lucru, el poate prevede în contractul de vânzare-cumpărare clauza conform căreia unul dintre erezii săi (specificându-se precis care anume) să plătească preţul, dacă cumpărătorul va deceda înainte de a face el acest lucru. În literatura juridică se consideră că pactul trebuie să mai îndeplinească şi alte condiţii pentru a fi sancţionat cu nulitate absolută. Astfel, unii autori mai adaugă că bunul care formează obiectul pactului succesoral să fie considerat ca aparţinând celui care îl promite, cu titlu de succesiune. De asemenea, se consideră că actul intervenit între părţi trebuie să modifice regulile succesorale. Aceasta se întâmplă indiferent dacă de cujus dispune de întreaga sa succesiune sau doar de anumite bunuri, ori dacă moştenitorul prezumtiv dispune de drepturile sale asupra succesiunii. Nu contează dacă moştenirea este ab intestat sau testamentară. Ceea ce este important, consideră autorii respectivi, este operarea unei oarece modificări anterioare deschiderii succesiunii, operând asupra regulilor ce o guvernează. Considerăm că această condiţie nu trebuie îndeplinită în mod necesar. Modificarea regulilor succesorale printr-un pact se constată abia odată cu deschiderea succesiunii. Dacă s-ar impune şi această condiţie ar trebui ca nulitatea pactului să fie analizată abia în acest moment, şi, eventual, s-ar putea constata că pactul este valabil, dat fiind că nu modifică în nici un fel regulile amintite mai sus. Pactele asupra unei succesiuni nedeschise sunt nule din momentul încheierii lor, evenimentele ulterioare neavând nici un efect asupra validităţii lor.


4. Sancţiunea

Dacă pactul îndeplineşte condiţiile menţionate anterior, el va fi sancţionat cu nulitate absolută, deoarece asemenea pacte contravin ordinii publice şi bunelor moravuri. Nulitatea poate fi invocată de orice persoană care are un interes juridic. Pactul nu poate fi confirmat nici măcar de de cujus, şi nici de părţi chiar după deschiderea moştenirii. Acestea au posibilitatea însă, în această situaţie, de a reface actul juridic respectând regulile care îl guvernează.