Memorandumul Transilvaniei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Memorandumul Transilvaniei a fost o petiţie trimisă în 1892 de către liderii românilor din Transilvania împăratului austro-ungar Francisc Joseph, prin care se solicitau drepturi etnice egale cu ale populaţiei maghiare şi încetarea persecuţiilor şi a încercărilor de maghiarizare.
[modifică] Motivele apariţiei Memorandumului
După Ausgleich-ul din 1867, românii deşi erau populaţie majoritară în Transilvania nu aveau un statut oficial de etnici. Memorandumul a fost scris de către liderii Partidului Naţional Român - Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu şi alţii. Erau solicitate drepturi politice pentru români şi denunţarea politicilor de intoleranţă faţă de români existente în regatul ungar.
[modifică] Consecinţe
Francisc Josef a trimis memorandumul la Budapesta, iar autorii săi au fost judecaţi de trădare de ţară la Cluj în mai 1894, fiind condamnaţi la ani grei de temniţă în cadrul aşa-zisului proces al memorandiştilor. Această situaţie a dus la scăderea încrederii în casa regală habsburgică şi la creşterea grupului românilor ce susţineau drept unică soluţionare a situaţiei lor în Transilvania, unirea regiunii cu Regatul României.
Activismul pro-uniune a fost însă intensificat de-abia după Primul război mondial şi Tratatul de la Trianon, mai ales ca însăşi România a oscilat între o alianţă cu Puterile Centrale şi Antanta. În plus arhiducele Franz Ferdinand al Austriei se arăta interesat de promovarea ideii unei federalizări a imperiului în Statele Unite ale Austriei Mari.