Ion Irimescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion Irimescu (27 februarie 1903, Fălticeni - 28 octombrie 2005, Fălticeni) a fost un sculptor român, pedagog şi membru al Academiei Române.
După absolvirea şcolii primare din Fălticeni, urmează cursul secundar la Liceul Nicu Gane din acelaşi oraş. Între 1924 şi 1928 este student al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea şi Oscar Han. În anul 1928, la absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziţia de Pictură şi Sculptură din Bucureşti. În 1930, obţinând o bursă de studii a şcolii române din Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris şi se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard. În 1932 i se acordă Menţiunea de onoare a Societăţii artiştilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris.
Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expoziţiile organizate, atât în ţară cât şi în străinătate. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iaşi, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcţionează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti.
În 1956 participă la Bienala din Veneţia, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziţia de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris.
În 1975 donează muzeului oraşului Fălticeni un mare număr de sculpturi şi desene, cu care se infiinţează Colecţia "Ion Irimescu". Este ales în 1978 preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, unde activează până în 1989. În anul 2001 primeşte premiul pentru Excelenţă în cultura română. Este membru de onoare al Academiei Române.
La 27 februarie 2003, Academia Română îl sărbătoreşte cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani.