Androgin
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
[modifică] ANDROGIN
-->perfectiunea primordială
-->intregul
-->statutul neconditionat
-->autonomie
-->paradisul recâstigat
-->reuniunea forţelor primodiale masculin – feminin
-->uniunea raiului cu pământul
-->rege si regină
-->doi devin unul
ANDROGÍN ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre fiinţe sau plante) Care are caractere specifice ambelor sexe; hermafrodit; bisexual. /<fr. Androgyne.(Dictionarul Explicativ al Limbii Române)
Androginul a fost văzut de-a lungul timpului in mai multe feluri . Uneori era o fiinţa cu doua părti , sau poate o zeitate. Alte ori androginul era o idee ce reprezenta armonia sufletului inaintea incarnarii sau a naşterii si organismul asexual dupa moartea fizica. Fiind un subiect ambiguu, tema androginului a stat la baza multor discuţii. Ideea apare in opera mai multor autori celebrii, precum Platon, sau i literatura româna Liviu Rebreanu.
[modifică] Androginul in credinţă
Simbolul androginului apare in religiile lumii incepând deja din epoca de piatră, insă imaginea divinului feminin si masculin, uniti intr-o fiinţa, apare numai in invataturile perennice ale nondualitaţii.
Totuşi, in multe culturi apar zeitaţi androgine , care nu personifica direct uniunea intre masculin şi feminin, ci abroga de tot diferenţierea.
Astfel , in majoritatea triburilor ale americanilor nativi, creatorul este vazut ca o fiinţa androgină. De exemplu la Abenaki, acesta se numeşte Tabalak. El creaza fraţii Gluskab si Malsunis din praful de pe mâinile sale.Amandoi primesc puterea de a creea o lume bună, insa numai Gluskab alege această cale, cel din urma cautând răul.
In mitologia Yoruba, care a pornit din Africa , ajungând si in lumea noua ( a fost baza mai multor religii moderne,cum ar fi Santeria), exista credinţa intr-un zeu androgin al păcii, a purităţii si a armoniei numit Olorun sau Părintele Cerului.
Androginul Huh este zeitatea eternitaţii in egiptul antic. Huh inseamna „fără sfârşit“. Interesant este ca in cazul acestei divinitati androgine si partea feminina poartă un nume ,Hauhet, ceea ce nu este altceva decat forma feminină a cuvantului „huh“.
Androgini in crestinism. Jakob Boehme prezintă o viziune diferită de cea tipic crestină in legatură cu geneza in cartea sa, Barbat si femeie in Dumnezeu si in Creatie. Geneza este aceeaşi, Boehme schimbă , sau mai bine zis scrie povestea din inaintea Creaţiei.
Dupa cum se poate citi si in Biblie, primul om a fost creat dupa asemănarea lui Dumnezeu. Pentru a inţelege acest lucru mai bine, autorul il descrie pe Dumnezeu. Dupa percepţia lui, Dumnezeu are două părţi, una masculină - Dumnezeu Tatăl si una feminină – Dumnezeu Fiul.Din acest motiv si Adam este compus din două flăcări divine: cea arzătoare, masculină(dreptatea neiertătoare a lui Dumnezeu Tatăl) si cea luminoasă, feminină(iertarea adusa de Dumnezeu Fiul). Boehme crede,că Dumnezeu este intr-un proces de revelaţie, sau mai bine zis auto- revelaţie sau autocunoastere. Acesta este si motivul creării lui Adam. Dupa căderea din graţie a lui Lucifer, Dumnezeu are nevoie de un nou conducător al ingerilor. Astfel se poate deduce, că Adam era mai mult inger decat om( din punctul de vedere al omului, cum il cunoaştem noi astăzi). După Boehme, Adam este la inceput căsătorit cu Sophia, inţelepciunea lui Dumnezeu. Se formeaza astfel un echilibru perfect între flacără ca simbol al impulsivului si intelepciunea, deci calmul. In ciuda acestui echilibru perfect, Adam nu este la rândul lui perfect. In el apar dorinţe pentru cele materiale şi încetul cu încetul in el slăbeşte conştiinţa divina. In absenţa acestei conştiinţe, el adoarme. In timp ce el doarme, Dumnezeu o creaza pe Eva, si astfel separă cele doua flăcări intr-o ultimă incercare de a restaura echilibrul. Din acest moment femininul si masculinul sunt definitiv despărţite, si astfel apare riscul păcătiurii. După cum se ştie din Biblie, cei doi mânâncă din fructul interzis. Astfel echilibrul dintre opoziţii este distrus fără posibilitate de salvare. In loc de divina Sophia, Adam o are acum ca soţie pe femeia comuna, Eva. Procreearea ajunge pe primul loc; conştiinţa divină scade in timp ce cea sexuală creşte.
Un alt autor care s-a ocupat cu geneza din perspectivă creştină a fost John Scottus Eringenia, care a dezvoltat ideeile Bisericii Grecesti. El imparte Geneza In două părţi: prima creare, descrisă in Geneză 1, in care se desparte Dumnezeu de Pământ şi a doua creare, descrisă in Geneză 2-3, in care are loc a doua ruptură, cea intre masculin şi feminin.
[modifică] Mitul androginului
In Banchetul, Platon prezintă o explicaţie iubirii si formării acesteia. Aici cititorul află” mitul androginului”, povestită de un personaj al lui Platon. După aceasta legendă, la inceput trăiau pe pământ fiinţe androgine. Arătau ca doi oameni lipiţi spate in spate: două femei, doi bărbaţi sau un bărbat şi o femeie. Aceştea deţineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau. Zeii se tem de puterea aproape infinita a androginilor şi, pentru a nu mai reprezenta o posibilă ameninţare ,ii despart. Separaţi, însă, părţile nu mai fac nimic. Pe pământ domneşte o letargie completă. Tot mai mulţi mor de tristeţe si dor. Zeii, văzând că rămân fără supuşi, caută o modalitate de a le dea noilor oameni un motiv pentru a trăi. Astfel, este creat Eros, cu scopul de a semăna iubire in lume. In acest fel, oamenii işi petreceau viaţa căutându-şi jumătatea. Cei puţini norocoşi care se găseau, se contopau formând fiinţa de odinioara.
Această idee este preluata şi de scriitorul realist Liviu Rebreanu in romanul Adam si Eva, insă dintr-o altă perspectivă. Rebreanu se concentrează pe ideea sufletelor pereche. Despărţirea o explică numai pe scurt: el vorbeşte de un atom spiritual in echilibru, datorita a doua principii din atom. Când atomul se rupe in planul spiritual , acest echilibru este distrus. Principiile se diferenţiaza si ajung pe planul material. Asta are loc inainte de prima naştere. În planul material , sufletul există, chiar mai mult, acesta nu se schimbă precum corpul fizic. Acesta râvneste necontenit dupa starea de echilibru, astfel incepe o căutare involuntară pentru jumătatea pierduta. Dar Rebreanu consideră că o viaţa nu este de ajuns pentru aceasta misiune. Dupa părerea lui o viaţa adevărata conţine şapte vieţi omenesti în care sufletele se caută neincetat. A şaptea viaţa aduce revelaţia: este sfârşitul vieţii materiale, şi-a regăsit jumătatea. O asemenea bucurie aduce o scânteie aparte in ochii muribundului( numai pe pragul morţii işi dă omul seama dacă a trăit in zadar sau nu).