Papa Paul al VI-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Paul VI, Giovanni Battista Enrica Antonia Maria Montini (26 septembrie 1897, Concesio, Lombardia, Italia6 august 1978, Vatican) a fost Papă între 1963 şi 1978.

Paul al VI-lea
Nume Giovanni Battista Enrica Antonia Maria Montini
Început de pontificat 21 iunie 1963
Final de pontificat 6 august 1978
Predecesor Ioan XXIII
Succesor Ioan Paul I
Născut 26 septembrie 1897
Decedat 6 august 1978

Cuprins

[modifică] Viaţa şi cariera timpurie

S-a născut la Concesio (Lombardia) într-o familie bogată din clasa de sus a societăţii. Tatăl lui era un avocat nepracticant reprofilat ca editor şi un curajos susţinător al acţiunilor sociale. Giovanni era un copil firav dar inteligent care a facut primele studii pe lângă iezuiţi, în Brescia, aproape de casă. Chiar şi după intrarea în seminar (în 1916) i s-a permis să locuiască acasă datorită sănătăţii sale. După hirotonirea sa în 1920 a fost trimis la Roma pentru a studia la Universitatea Gregoriană şi la Universitatea din Roma, dar în 1922 este transferat la Academia dei Nobili Ecclesiastici pentru a studia diplomaţie, continuându-şi studiile de Drept Canonic la Gregoriană. În 1923 este trimis la Varşovia ca ataşat pe lângă nunţiatură, dar este chemat la Roma (în 1924), datorită efectelor iernii grele poloneze asupra sănătăţii sale, şi numit la biroul Secretariatului de Stat unde rămâne pentru următorii treizeci de ani. Pe lângă activitatea didactică la Academia de Nobili Ecclesiastici a fost numit capelan al Federaţiei Studenţilor Universitari Italieni (FUCI), o numire care avea să aibă un efect hotărâtor asupra relaţiilor sale cu fondatorii Partidului Creştin Democrat de după război.

În 1937 este numit locţiitor pentru probleme obişnuite, pe lângă Cardinalul Pacelli, secretar de stat, şi-l însoţeşte pe acesta la Budapesta, la Congresul Internaţional Euharistic (în 1938). La alegerea lui Pacelli ca Papa Pius al XII-lea în 1939, Montini este reconfirmat pe poziţia sa pe lângă noul secretar de stat, Cardinalul Luigi Maglione. Când acesta din urmă moare în 1944, Montini continuă să-şi desfăşoare activitatea sub autoritatea directă a papei. În timpul celui de-al doilea Război Mondial a fost responsabil cu organizarea extinsei activităţi de ajutorare şi de îngrijire a refugiaţilor politici.

[modifică] Arhiepiscop de Milano

În consistoriul secret din 1952 Papa Pius al XII-lea a anunţat că avusese intenţia de a-i numi pe Montini şi pe Domenico Tardini în Sfântul Colegiu dar că amândoi au cerut sa fie dispensaţi de obligativitatea acceptării. În schimb le-a conferit amândurora titlul de pro-secretar de stat. În anul următor Montini a fost numit Arhiepiscop de Milano, dar încă fără titlul de cardinal. Şi-a luat în primire noul sediu în ianuarie 1955 şi curând s-a facut cunoscut ca "arhiepiscopul muncitorilor". A revitalizat întreaga dieceză, a predicat mesajul social al Evangheliei, a depus eforturi pentru recâştigarea clasei muncitoare, a promovat educaţia catolică la toate nivelele şi a susţinut presa catolică. Impactul său asupra oraşului în această perioadă a fost atât de mare încât a atras atenţia lumii întregi. La conclavul din 1958 numele său era adesea menţionat, iar la primul consistoriu al Papei Ioan, din luna decembrie a aceluiaşi an, a fost unul din cei 23 de prelaţi înălţaţi la rangul de cardinal, iar numele său era cap de listă. Răspunsul său la convocarea pentru Conciliu a fost imediat şi chiar înainte de acesta, Montini a fost considerat un avocat puternic al principiului colegialităţii. A fost numit în Comisia centralăPregatitoare a Conciliului Vatican II şi în Comisia de Organizare din punct de vedere tehnic.

[modifică] Papă

La moartea Papei Ioan al XXIII-lea, Montini a fost ales la 21 iunie 1963 ca succesor al acestuia. În primul său mesaj adresat lumii s-a angajat să continue opera începută de Ioan al XXIII-lea. În întreg pontificatul său, tensiunea dintre primatul papal şi colegialitatea episcopală a fost motiv de conflict. La 14 septembrie 1965 a anunţat înfiinţarea Sinodului Episcopilor cerut de părinţii conciliari, dar anumite probleme care ar fi trebuit discutate de sinod, i-au fost rezervate lui. Celibatul, discutat în cea de-a patra sesiune a Conciliului, a fost tema unei enciclici din 24 iunie 1967; reglarea naşterilor a fost tratată în Humanae vitae din 24 iulie 1968 (ultima sa enciclică). Controversele asupra acestor două luări de poziţie au încercat să umbrească ultimii ani ai pontificatului său.

Papa Paul a avut o presa extrem de săraca şi imaginea sa publică a suferit datorită comparaţiei cu fostul şi jovialul său predecesor. Cei care l-au cunoscut mai bine, oricum, îl descriu ca pe un om strălucit, profund spiritual, umil, rezervat şi blând, un om de o "curtoazie infinită". A fost unul dintre papii care a călătorit cel mai mult şi primul care a vizitat cele cinci continente. Corpusul remarcabil al gândirii sale trebuie descoperit în multele sale mesaje şi scrisori, ca şi în majoritatea discursurilor sale. Încheierea plină de succes a Conciliului Vatican II a marcat istoria Bisericii, dar istoria îşi va aminti şi de riguroasa sa reformă a Curiei Romane, mesajul său de salut la ONU din 1965, enciclica sa Populorum progressio (din 1967), a doua mare scrisoare socială a sa Octogesima adveniens (din 1971) - prima care a aratat conştientizarea multor probleme care abia fuseseră scoase la lumină - şi îndemnul său apostolic Evangelii nuntiandi, ultima sa declaraţie importantă care atingea în punctul central ideea de eliberare şi mântuire.

Papa Paul al VI-lea, papa pelegrin, a murit la 6 august 1978, în sărbătoarea Schimbării la Faţă. A cerut ca funeraliile sale să fie simple, fără catafalc şi fără monument pe mormânt.

[modifică] Legături


Predecesor:
Papa Ioan al XXIII-lea
PAVLVS PP. VI
1963 - 1978
Succesor:
Papa Ioan Paul I