Limba maghiară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Maghiară (Magyar)
Vorbită în: Ungaria, România, Slovacia, Voivodina, Ucraina.
Regiune: Europa centrală
Număr de vorbitori: 14,5 milioane
Loc: 66
Clasificare genetică: Limbi uralice
 Limbi fino-ugrice
  Limbi ugrice
Statut oficial
Limbă oficială în: Ungaria, Voivodina, Slovenia (în unele localităţi), Uniunea Europeană
Reglementată de: -
Coduri de limbă
ISO 639-1 hu
ISO 639-2 hun
SIL HNG
Hartă indisponibilă
Vezi şi: Limbă - Listă de limbi

Maghiara sau ungara (magyar nyelv) este o limbă fino-ugrică asemănătoare cu finlandeza şi estoniana. Este vorbită ca limbă maternă de 15 milioane de persoane, două treimi din acestea locuind în Ungaria. Există comunităţi maghiarofone în România (Transilvania, Crişana, Banat, Maramureş), Slovacia, Ucraina, Serbia (Voivodina), Croaţia, Slovenia, Austria şi de asemenea importante comunităţi apărute prin emigrare în Statele Unite.

Cuprins

[modifică] Dialecte

Limba maghiară are nouă dialecte:

  • dialectul de la Tisa,
  • dialectul de la vest de Dunăre,
  • dialectul sudic, (folosit de locuitorii din zona cuprinsă între Tisa şi Dunăre, în Ungaria şi în Voivodina),
  • dialectul nord-estic (lb. oficială a Ungariei),
  • dialectul "palóc", (folosit de locuitorii judeţului Nógrad şi în centrul şi sudul Slovaciei),
  • dialectul ardelean (folosit în Depresiunea Transilvaniei şi în Partium),
  • dialectul vestic,
  • dialectul secuiesc,
  • dialectul ceangău (folosit de ceangăii din Moldova).

[modifică] Caracterul aglutinant

Maghiara este o limbă aglutinantă, ceea ce constituie principala trăsătură care o deosebeşte de limbile indo-europene, dar o apropie de limbile din familia ei şi de limbi din alte familii, precum turca şi japoneza. Caracterul aglutinant constă în faptul că morfemele sunt afixe (prefixe şi sufixe) care se alipesc la cuvintele rădăcini (deseori mai multe sufixe unul după altul) astfel, încât limitele dintre ele rămân nete, fiecare corespunzând unei singure trăsături semantice sau funcţionale. De exemplu, cuvântul maghiar házaimban = “în casele mele”, se poate segmenta în rădăcina ház = “casă”, vocala de legătură -a-, sufixul –i (care indică pluralul în cazul obiectelor posedate), sufixul –m (care indică persoana I singular a posesorului) şi sufixul –ban (corespunzător prepoziţiei româneşti “în”).

[modifică] Fonetică

[modifică] Corespondenţa scriere-pronunţare

Litere Pronunţare aproximativ ca în
a foarte, în graiul maramureşean
á interjecţia A! pronunţată lung
b băiat
c ţară
cs cine
d domn
dz cuvântul italian zona
dzs ger
e pere, în graiul maramureşean, deschis, dar scurt
é pere, în româna standard, închis, dar lung
f frig
g gol
gy deal, în graiul maramureşean, muiat
h horă
i idee, scurt
í interjecţia Tii!, lung
j iar
k cal
l lacrimă
ly iar
m mare
n nas
ny bine, în graiul maramureşean, muiat
o ocazie, scurt
ó interjecţia O!, lung
ö cuvântul francez œuf, scurt
ő cuvântul francez feu, lung
p pauză
q quasar (numai în cuvinte străine)
r roată
s şoaptă
sz sac
t temă
ty teacă, în graiul maramureşean, muiat
u unde, scurt
ú interjecţia Huu!, lung
ü cuvântul francez utile, scurt
ű cuvântul francez pur, lung
v vară
w BMW (numai în cuvinte străine)
x taxi (numai în cuvinte străine)
y hobby (numai în cuvinte străine)
z zice
zs jurnal

Ca cea română, şi scrierea maghiară redă fidel pronunţarea, deci este aproape fonetică. Excepţii constituie j şi ly, care transcriu acelaşi sunet, fenomen analog cu "î" şi "â" româneşti, precum şi faptul că h la sfârşit de cuvânt nu se pronunţă (ex. cseh = “ceh”).

[modifică] Caracteristici ale sistemului fonetic

Toate sunetele formează perechi de sunet scurt şi corespondent lung. Vocalele lungi se scriu cu un accent ascuţit. (aá, eé, ií, oó, öő, uú, üű). Între aá şi eé există în plus opoziţia închis-deschis. Consoanele lungi se scriu dublat (bankbarakk, telefonkollektív). Şase consoane formează perechi consoană dură – consoană muiată: dgy, nny şi tty.

[modifică] Accentuarea

Accentul cade totdeauna pe prima silabă a cuvintelor, dar sunt şi cuvinte care nu se accentuează: articolele hotărâte (a şi az), articolul nehotărât (egy), conjuncţiile şi unele adverbe. În acest caz este accentuată prima silabă a cuvântului următor, prin urmare grupul se pronunţă ca un singur cuvânt cu accent pe silaba a doua sau, mai rar, a treia.

[modifică] Armonia vocalică

Sufixele servesc fie la formarea cuvintelor ce aparţin diverselor părţi de vorbire, fie la exprimarea categoriilor gramaticale şi la realizarea raporturilor sintactice. De regulă, în cazul rădăcinilor sau sufixelor deja adăugate la rădăcină care se termină cu o consoană, intervine şi o vocală de legătură. Şi sufixele, şi vocalele de legătură se adaugă respectându­se regula armoniei vocalice. Vocalele se împart, după timbru, în acute (i, í, e, é, ö, ő, ü, ű) şi grave (a, á, o, ó, u, ú). Majoritatea cuvintelor au vocale sau numai acute, sau numai grave. Cele mai multe sufixe au două variante, iar unele chiar trei, pentru a se putea armoniza cu vocalele din restul cuvântului. Şi vocalele de legătură se armonizează în acelaşi mod. Prin urmare, în general, unui cuvânt cu vocale acute i se adaugă variante de sufix cu vocale acute şi, dacă este cazul, o vocală de legătură acută, iar unui cuvânt cu vocale grave — variante de sufix cu vocale grave şi, dacă este cazul, o vocală de legătură gravă. De exemplu, sufixul care înseamnă “în (interior)” are variantele –ban şi –ben. “În casă” se spune a házban, iar “în pădure” — az erdőben.

[modifică] Lexic

[modifică] Formarea cuvintelor

Compunerea este foarte productivă în limba maghiară. De exemplu, acolo unde limba română foloseşte un substantiv urmat de un atribut substantival, maghiara formează un cuvânt compus: “şiret de pantofi” se spune cipőfűző, adică “pantofşiret”, dacă redăm exact structura cuvântului.

Cuvintele se pot compune şi din adjectiv + substantiv, dacă adjectivul nu este simţit ca atribut adjectival, ci ca formând un tot cu substantivul. Este cazul lui sárgadinnye = “pepene galben”. Însă “trandafir galben” se scrie sárga rózsa, pentru că cele două elemente nu sunt simţite ca sudate. Aceasta este o mare dificultate a ortografiei maghiare.

Există şi cuvinte compuse din trei elemente, de exemplu sárgadinnye-termesztés = “cultivarea pepenelui galben”. Dacă la asemenea cuvinte se mai adaugă şi sufixe, ele pot deveni foarte lungi.

Derivarea este la fel de frecventă ca în limba română. Astfel se formează (câteva exemple):

  • adjectiv > adverb: rövid = “scurt” > röviden = “pe scurt”
  • adjectiv > substantiv: beteg = “bolnav, beteag” > betegség = “boală, beteşug”
  • adjectiv > verb: szép = “frumos” > szépít = “înfrumuseţează”
  • substantiv > adjectiv: = “sare” > s = “sărat”
  • substantiv > substantiv: mester = “meşter, maistru” > mesterség = “meserie, meşteşug”
  • substantiv > verb: őr = “paznic” > őrködik = “stă de pază”
  • verb > adjectiv: ad = “dă” > adomány = “donaţie”
  • verb > substantiv: tanul = “învaţă” > tanulás = “învăţare”

[modifică] Gramatică

[modifică] Sufixe formatoare de complemente

Este de discutat dacă în cazul limbii maghiare se poate vorbi de declinare, ca în limbile flexionare. Din această perspectivă se ajunge la un număr de 23 de cazuri, dar unele din sufixele care le exprimă au un sens atât de precis, încât nu pot fi aplicate decât unui număr mic de substantive cu o utilizare foarte specifică. De exemplu, sufixul -stul/-stül care exprimă ideea de însoţire, este folosit cu puţine substantive (családostul = “cu familie cu tot”). Unii lingvişti acceptă un anumit număr de cazuri, alţii un alt număr, şi sunt unii care contestă folosirea termenului de caz pentru limba maghiară, considerând că este mai potrivit pentru această limbă să se vorbească simplu despre sufixe formatoare de complemente:

  • sufix zero: subiectul
  • -t: obiectul acţiunii (complementul direct) – A kutya a macskát kergeti. = “Câinele fugăreşte pisica.”
  • -nak/-nek: atribuirea (complementul indirect ce răspunde la întrebarea “cui”) – A macska virágot ad a kutyának. = “Pisica dă flori câinelui.”
  • -ban/-ben: interiorul în care se află ceva/cineva sau în care are loc o acţiune – A macska a házban van. = “Pisica este în casă.”
  • -ba/-be: interiorul spre care se face o deplasare – A macska bemegy a házba. = “Pisica intră în casă.”
  • -ból/-ből: interiorul din care se face o deplasare – A macska kijön a házból. = “Pisica iese din casă.”
  • -n: suprafaţa pe care se află ceva/cineva sau pe care are loc o acţiune – A macska a házon ül. = “Pisica şade pe casă.”
  • -ra/-re: suprafaţa spre care se face o deplasare – A macska a házra ugrik. = “Pisica sare pe casă.”
  • -ról/-ről: suprafaţa de pe care se face o deplasare – A macska leugrik a házról. = “Pisica sare de pe casă.”
  • -nál/-nél: locul la care se află ceva/cineva sau la care are loc o acţiune – A csont a macska házánál van. = “Osul este la casa pisicii.”
  • -hoz/-hez/-höz: locul spre care se face o deplasare – A kutya a macskához megy. = “Câinele merge la pisică.”
  • -tól/-től: locul de la care se face o deplasare – A kutya a macskától jön. = “Câinele vine de la pisică.”
  • -vá/-vé: rezultatul unei transformări – A boszorkány a macskát kutyá varázsolja. = “Vrăjitoarea transformă (prin magie) pisica în câine.”
  • -val/-vel: instrumentul unei acţiuni – A boszorkány varázspálcával változtatja át a macskát kutyává. = “Vrăjitoarea transformă pisica în câine cu o baghetă magică.”
  • -ként: corespunde cu “în calitate de”, “ca” – A macska kutyaként viselkedik. = “Pisica se comportă ca un câine.”
  • -ig: limita în spaţiu sau în timp – A macska a házig megy. = “Pisica merge până la casă.”
  • -ért: scopul – A kutya a csontért verekszik. = “Câinele se bate pentru os.”[1]

De remarcat numărul mare de sufixe care formează complemente de loc, diferite în funcţie de faptul dacă verbul exprimă deplasarea spre sau dinspre locul acela, ori dacă nu exprimă deplasarea (-­ban/-­ben = “în” fără deplasare, -­ba/-­be = “în” cu deplasare spre, -­ból/-­ből = “din”).

[modifică] Postpoziţii

Sistemul sufixelor de mai sus este îmbogăţit de postpoziţii, care se aseamănă ca funcţie cu unele prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale din limba română, doar că locul lor este după substantivul pe care îl subordonează verbului. Şi printre ele există mai multe care exprimă locul, tot cu distincţia “fără deplasare”, “cu deplasare spre” şi “cu deplasare dinspre”. Exemplu: az épületek között = “între clădiri” (fără deplasare), az épületek közé = “între clădiri” (cu deplasare spre acel loc), az épületek közül = “dintre clădiri” (cu deplasare dinspre acel loc).

[modifică] Exprimarea posesiei

Sufixele posesive (corespunzătoare adjectivelor posesive din limba română):

Un obiect posedat Mai multe obiecte posedate
házam = “casa mea” házaim = “casele mele”
házad = “casa ta” házaid = “casele tale”
háza = “casa sa” házai = “casele sale”
házunk = “casa noastră” házaink = “casele noastre”
házatok = “casa voastră”

házaitok = “casele voastre”

házuk = “casa lor” házaik = “casele lor”

Pronumele posesive

Un obiect posedat Mai multe obiecte posedate
az enyém = “al meu/a mea” az enyéim = “ai mei/ale mele”
a tiéd = “al tău/a ta” a tieid = “ai tăi/ale tale”
az övé = “al său/a sa” az övéi = “ai săi/ale sale”
a miénk = “al nostru/a noastră” a mieink = “ai noştri/ale noastre”
a tiétek = “al vostru/a voastră” a tieitek = “ai voştri/ale voastre”
az övék = “al lor/a lor” az övéik = “ai lor/ale lor”

Construcţii

Exemplu Structură Traducere literală
az ember háza = “casa omului” posesorul fără sufix + obiectul posedat cu sufixul posesiv omul casa sa
Az embernek van háza. = “Omul are casă.” posesorul cu sufixul -nak/-nek + verbul “a fi” + obiectul posedat cu sufixul posesiv omului este casa sa
A ház az emberé. = “Casa este a omului.” obiectul posedat fără sufix + posesorul cu sufixul –é (se omite verbul “a fi”) casa a omului

[modifică] Genul natural

Limba maghiară nu cunoaşte genul gramatical. Genul natural poate fi exprimat prin:

  • substantive diferite pentru masculin şi feminin: szerzetes = “călugăr”/apáca = “călugăriţă”
  • cuvânt compus având ca al doilea element = “femeie”: titkár = “secretar”/titkárnő = “secretară”
  • precizarea: de exemplu, pentru “nepot” şi “nepoată” (de bunici) existând un singur cuvânt, unoka, o bunică va spune: Van egy unokám, egy kislány. = “Am o nepoată, o fetiţă.”

[modifică] Pluralul

În principiu, la singularul substantivelor şi adjectivelor se adaugă sufixul –k, precedat uneori de o vocală de legătură: k = “femei”, virágok = “flori” (o este vocală de legătură), férfiak = “bărbaţi” (a — vocală de legătură), szépek = “frumoşi/oase” (e — vocală de legăură).

Nu se adaugă sufixul –k la:

  • substantivul precedat de o exprimare a cantităţii: két fiú = “doi băieţi”, sok ember = “mulţi oameni”, minden ház = “toate casele”, néhány példa = “câteva exemple”
  • adjectivul cu funcţie de atribut: szép lányok = “fete frumoase”

Obiectul posedat are o marcă de plural specifică, –i, plasată de obicei înaintea sufixului posesiv pentru un singur obiect posedat: házai = “casele sale”.

[modifică] Pronumele personale

Subiect Complement direct
én = “eu” engem = “pe mine”
te = “tu” téged = “pe tine”
ő = “el/ea” őt = “pe el/ea”
mi = “noi” minket = “pe noi”
ti = “voi” titeket = “pe voi”
ők = “ei/ele” őket = “pe ei/ele”

Pronumele de politeţe sunt de persoana a treia: maga = “dumneata”, “dumneavoastră (singular)”, maguk = “dumneavoastră” (plural), ön = “dumneavoastră (singular)”, önök = dumneavoastră (plural). Ön este mai politicos decât maga, acesta din urmă putând fi folosit şi cu condescendenţă.

Pronumelor personale cu funcţie de complement indirect sau circumstanţial din română le corespund sufixe formatoare de complemente sau postpoziţii la care se adaugă sufixele posesive. Exemple:

  • de la ­-nak/-­neknektek = “vouă”
  • de la ­-val/-­velvelem = “cu mine”
  • de la alattalatta = “sub el/ea”

[modifică] Pronumele-adjective demonstrative

  • ez = “acesta/aceasta (Ez fontos kérdés. = “Aceasta e o problemă importantă.”)
  • ezek = “aceştia/acestea” (Ezeknek nem adok semmit. = “Acestora nu le dau nimic.”)
  • az = “acela/aceea” (Azzal megyek. = “Merg cu acela/aceea.”)
  • azok = “aceia/acelea” (Azoktól nem várok semmit. = “De la aceia/acelea nu aştept nimic.”)

Pronumele devine adjectiv dacă este urmat de un substantiv articulat cu articol hotărât: Ezeknek az embereknek van házuk. = “Oamenii aceştia au casă”.

[modifică] Cuvinte interogative

Pronume interogative

Ki jön? = “Cine vine?”

Kik ezek? = “Cine sunt aceştia/acestea?”

Mit csinálsz? = “Ce faci?”

Mik a javaslataid? = “Ce propuneri ai?” sau “Care sunt propunerile tale?”

Melyek az ön könyvei? = “Care sunt cărţile dv.?”

Pronume/adjective interorgative

Milyen zenét szeretsz? = “Ce (fel de) muzică îţi place?” — adjectiv; Milyent szeretsz? — pronume

Melyik kabátot választod? = “Care palton îl alegi?” — adjectiv; Melyiket választod? — pronume

Hány (szék) van itt? = “Câte (scaune) sunt aici?” (referitor la substantive numărabile)

Mennyi bort iszol? = “Cât vin bei?” — adjectiv; Mennyit iszol? — pronume (referitor la substantive nenumărabile)

Adverbe interogative

Hol van az étterem? = “Unde este restaurantul?”

Hova nézel? = “Încotro te uiţi?”

Honnan jössz? = “De unde vii?”

Mikor indul a vonat? = “Când pleacă trenul?”

Meddig tart az előadás? = “Până când ţine spectacolul?”

Mióta vársz? = “De când aştepţi?”

Meddig megyünk? = “Până unde mergem?”

Hogy hívnak? = “Cum te cheamă?”

[modifică] Pronume relative

Se formează de la pronumele interogative cu prefixul a-­. Câteva exemple:

Ki az a férfi, aki ott ül? = “Cine e bărbatul care şade acolo?” — se referă la persoane

Hallottam, amit mondtál. = “Am auzit ce ai spus.” — se referă la lucruri

Az az asztal, amelyikhez leült, foglalt. = “Masa la care v-aţi aşezat este rezervată.” — se referă la o persoană sau la un lucru considerat(ă) printre altele şi are numai singular

Gyere amikor akarsz. = “Vino când vrei.”

[modifică] Verbul

Conjugarea

Majoritatea verbelor au două serii de sufixe personale, pentru conjugarea subiectivă şi pentru conjugarea obiectivă. Ele se aleg după natura complementului.

Conjugarea obiectivă se foloseşte când verbul are un complement direct de persoana a III-a, exprimat în general prin:

  • substantiv articulat cu articol hotărât: Látom a rózsát. = “Văd trandafirul.”
  • pronume demonstrativ: Látom ezt. = “Văd asta.”
  • pronume personal: Látom őket. = “Îi/Le văd.”
  • subordonată completivă directă: Látom, mit csinálsz. = “Văd ce faci.”

Conjugarea subiectivă se aplică în general atunci când:

  • verbul nu are complement direct: Rosszul látok. = “Văd prost.”
  • complementul direct nu este determinat de un articol hotărât: Látok egy rózsát. = “Văd un trandafir.”
  • complementul direct nu este de persoana a III-a: Látsz (engem)? = “Mă vezi?”

Există o formă specială, cu sufixul -lak/-lek, pentru cazul când subiectul este de persoana I singular, iar complementul direct de persoana a II-a: Látlak (téged). = Te văd., Szeretlek (titeket). = Vă iubesc.

Modurile personale

Mod Timp Conjugare subiectivă Conjugare obiectivă Traducere
Indicativ prezent várok várom aştept
vársz várod aştepţi
vár várja aşteaptă
várunk várjuk aşteptăm
vártok várjátok aşteptaţi
várnak várják aşteaptă
trecut vártam vártam am aşteptat
vártál vártad ai aşteptat
várt várta a aşteptat
vártunk vártuk am aşteptat
vártatok vártátok aţi aşteptat
vártak várták au aşteptat
viitor várni fogok várni fogom voi aştepta
várni fogsz várni fogod vei aştepta
várni fog várni fogja va aştepta
várni fogunk várni fogjuk vom aştepta
várni fogtok várni fogjátok veţi aştepta
várni fognak várni fogják vor aştepta
Conjunctiv/Imperativ várjak várjam să aştept
várj várd să aştepţi/aşteaptă!
várjon várja să aştepte
várjunk várjuk să aşteptăm
várjatok várjátok să aşteptaţi/aşteptaţi!
várjanak várják să aştepte
Condiţional prezent várk várm aş aştepta
várl várd ai aştepta
várna vár ar aştepta
várnk várnk am aştepta
vártok vártok aţi aştepta
várnak várk ar aştepta
trecut vártam volna vártam volna aş fi aşteptat
vártál volna vártad volna ai fi aşteptat
várt volna várta volna ar fi aşteptat
vártunk volna vártuk volna am fi aşteptat
vártatok volna vártátok volna aţi fi aşteptat
vártak volna várták volna ar fi aşteptat

Observaţii:

1. Există mai multe tipuri de conjugare, precum şi multe verbe neregulate.

2. Maghiara actuală păstrează o singură formă de trecut. Marca sa este sufixul -t, scris cu aldine în tabel. Se traduce cu diferitele timpuri ale trecutului din română, în funcţie de context şi de existenţa unui preverb (vezi mai jos).

3. În gramatica maghiară se consideră că modul imperativ are toate persoanele. Marca sa este sufixul -na/-ná/-né. Îi corespunde şi conjunctivului românesc.

4. Nu este obligatoriu să se folosească pronumele personal subiect împreună cu verbul, decât dacă se doreşte accentuarea persoanei, deoarece sufixele personale (scrise cu aldine cursive în tabel) sunt suficiente pentru a indica persoana.

Modurile nepersonale

La acestea nu se face distincţia subiectiv/obiectiv.

Infinitivul se formează cu sufixul ­-ni. De obicei exprimă o acţiune fără subiect precizat (Nem szabad ezt megenni. = “Nu e voie să se mănânce asta.”), dar acesta se poate preciza dacă sufixului –ni i se adaugă un sufix posesiv (Nem szabad ezt megennie. = “Nu are voie să mănânce asta.”).

Participiul prezent se formează cu sufixul ­-ó/-­ő şi redă ceea ce exprimă construcţia “care” + verb: Félek az ugató kutyáktól. = “Mă tem de câinii care latră.”

Participiul trecut este în general identic cu persoana a III-­a singular a indicativului trecut: A megtett út kifárasztott. = “Drumul parcurs m-a obosit.”

Gerunziul are sufixul ­-va/-­ve: Köszönve lépett be. = “A intrat salutând.” Uneori exprimă pasivul: Az ablak zárva van. = “Fereastra este închisă”.

Categorii de verbe

Verbele active sunt analoge cu cele de diateza activă din limba română.

Verbele pasive sunt rar folosite în limba actuală.

Verbele reflexive se pot forma cu mai multe sufixe. Doar două exemple:

  • -kozik/-kezik/-közik: Törülközik. = Se şterge.
  • -kodik/-kedik/-ködik: Fésülködik. = Se piaptănă.

Verbele factitive exprimă faptul că subiectul pune pe altcineva să efectueze acţiunea exprimată de verb.

  • sufixul –tat/–tet: Kosztümöt csináltatok. = “Îmi fac un costum (la croitor).”, în opoziţie cu Kosztümöt csinálok. = “Fac un costum.”
  • sufixul ­-at/-­et: Megmosatom a kocsimat. = “Îmi dau maşina la spălat.”

Verbele potenţiale corespund unor construcţii cu verbul “a putea”. Le este caracteristic sufixul ­-hat/-­het: Elemehetsz, ha akarsz. = “Poţi să pleci, dacă vrei.”

Preverbe

Preverbele sunt la origine adverbe. Alcătuiesc cuvinte compuse cu verbele, fiind oarecum asemănătoare cu prefixele pe care le pot avea verbele în limba română. Preverbele pot avea mai multe funcţii. Iată principalele două:

  • Modifică în parte sau în întregime sensul verbelor: menni = “a merge” > bemenni = “a intra”, felmenni = “a urca”, lemenni = “a coborî”, kimenni = “a ieşi”.
  • Dau un aspect perfectiv verbelor fără să le schimbe sensul: Megjavítottam a kocsit. = “Am reparat maşina.” (am terminat reparaţia, am reparat maşina complet — acţiune îndeplinită, aspect perfectiv), în opoziţie cu Miközben a kocsit javítottam, megszólalt a telefon. = “În timp ce reparam maşina, a sunat telefonul.” (nu terminasem de reparat maşina când a sunat telefonul — acţiune neîndeplinită, aspect imperfectiv).

Preverbele pot fi detaşate de verbe, ba chiar uneori acest lucru este obligatoriu: Javítsd meg a kocsit! = “Repară maşina!”

[modifică] Topica în propoziţie

În limba maghiară ordinea părţilor de propoziţie este mai variabilă şi adesea diferită de cea din română. De obicei partea din propoziţie care poartă informaţia cea mai importantă pentru vorbitor este accentuată mai puternic decât celelalte cuvinte şi/sau se plasează la începutul propoziţiei. Exemple:

A hó belepte az utat. = “Zăpada a acoperit drumul.”

Az utat belepte a hó. = “Drumul a fost acoperit de zăpadă.”

Az utat lepte be a hó. = “Drumul a fost acoperit de zăpadă.”

A lepte be az utat. = “Zăpada a acoperit drumul.”

Belepte az utat a hó. = “Zăpada a acoperit drumul.”[2]

[modifică] Elemente comune limbilor maghiară şi română

Limbile maghiară şi română sunt foarte diferite una de alta. Şi totuşi, în lexicul celor două există numeroase elemente comune. Unele se datorează vecinătăţii. În limba română există multe cuvinte maghiare, şi nu numai în graiurile ardelean, maramureşean şi bănăţean, ci şi în limba literară: város > “oraş” alkotni > “a alcătui”, költeni > “a cheltui”, lakatos > “lăcătuş”, tok > “toc (de uşă)”, nem > “neam”, mester > “meşter”, beteg > “beteag”, hitlen > “viclean” etc. A fost preluat şi un sufix lexical: -ság/-ség > “-şug”, în “meşteşug”, “beteşug” şi “vicleşug”.

Şi limba maghiară a preluat unele cuvinte din română, nu numai în graiurile maghiare din Transilvania, ci şi în limba literară: “afină” > áfonya, “fluier” > furulya, “plăcintă” > palacsinta = “clătită”, “fecior” > ficsúr = “tânăr spilcuit”. Alte cuvinte sunt comune pentru că au fost preluate din aceeaşi limbă, odinioară din slavă (barázda = „brazdă”, borona = “boroană”, galuska = “găluşcă”, lapát = “lopată”), din turcă (kávé = “cafea”, papucs = “papuc”), mai recent din franceză (rúzs = “ruj”, sofőr = “şofer”), italiană (bárka = “barcă”), engleză (lift = “lift”).

Sunt numeroase aşa-numitele cuvinte internaţionale, comune multor limbi: autóbusz, beton, cigaretta, film, gáz, kakaó, konzerv, pisztoly, rádió, taxi, telefon. Folosirea celor care formează dublete cu cuvinte propriu-zis maghiare este combătută de lingviştii care se ocupă de cultivarea limbii. Astfel sunt abszurd, agrár, konstrukció, organikus, privilégium şi multe altele.

[modifică] Note

  1. ^  Exemple preluate din Wikipedia franceză şi adaptate.
  2. ^  Exemple preluate din NAGY Kálmán, Kis magyar nyelvtankönyv, Bucureşti, Kriterion, 1980

[modifică] Bibliografie

LELKES István, Manuel de hongrois, Budapesta, Tankönykiadó, 1979

NAGY Kálmán, Kis magyar nyelvtankönyv, Bucureşti, Kriterion, 1980

SALA, Marius, VINTILĂ-RĂDULESCU, Ioana, Limbile lumii, Mică enciclopedie, Bucureşti, E.Ş.E., 1981

[modifică] Dicţionare on-line

[modifică] Materiale pentru învăţarea limbii maghiare

On-line

Manual

KASSAI, Georges, SZENDE, Thomas, Tanuljunk magyarul!, Teora

Ghiduri

  • GANCZ, Andrei, GANCZ, Margareta, Ghid al comunicării român-maghiar, Cluj-Napoca, Dacia, 2001
  • KIRALY, Francisc, KIRALY, Maria, Ghid de conversaţie român-maghiar, Timişoara, Helicon, 1993
  • TURCU, Eva, Ghid de conversaţie român-maghiar, Bucureşti, EST, 1983

Vezi şi: Maghiari