HIV

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


virusul HIV
Extinde
virusul HIV

HIV reprezintă prescurtarea în limba engleză a Human Immunodeficiency Virus (Virusul Imunodeficienţei Umane). De fapt, acest termen denumeşte două virusuri înrudite, din categoria retrovirusurilor, HIV-1 şi HIV-2, care cauzează la om sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA).

Cuprins

[modifică] Istoric

SIDA (sindromul imunodeficienţei dobândite) este cauzat de virusul imunodeficienţei umane (HIV), un retrovirus din familia lentivirusurilor, familie rămasă necunoscută până în anii 1983. În acel an, cercetătorii francezi Barre, Sinoussi şi colaboratori ai acestora izolează de la pacienţii cu adenopatie (creşterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din zonele axilare, inghinale, cervicale), un virus pe care îl denumesc "virus asociat limfadenopatiei" (LAV - Lymphadenopathy Associated Virus). Tot în acel an, în S.U.A., Gallo şi colaboratori ai săi izolează un virus pe care îl denumesc HTLV-III (Human T-cell Lymphotropic Virus type III). LAV şi HTLV se dovedesc în final ca fiind acelaşi tip de virus, virus care primeşte numele de HIV. Începând de la acea dată s-a răspândit în jurul lumii, infectând milioane de persoane. Rezultatul infectării cu HIV este distrugerea sistemului imunitar, iar datorită acestui fapt toate persoanele infectate sunt predispuse la infecţii ocazionale şi complicaţii neoplazice. Retrovirusurile sunt incapabile să se reproducă în afara celulelor cu ADN. Luc Montagnier şi colab. descoperă în Africa de Vest un al doilea virus generator de SIDA, pe care îl denumesc LAV-II. Din aceeaşi zonă, se izolează de către cercetătorii americani un virus HTLV-IV, care se dovedeşte a fi identic cu LAV-II. Acum virusul LAV-II/HTLV-IV este cunoscut ca HIV-2. Alte cercetări virusologice efectuate pe specii de maimuţe africane scot în evidenţă la Cercopithecus aethiops (maimuţa verde apucătoare sălbatică) existenţa unui virus producător de imunodeficienţă, apropiat structural de HIV; virusul este botezat STLV-III (Simian T Lymphotropic Virus type III), pentru ca apoi să fie numit SIV (Simian Immunodeficieny Virus) şi subclasificat în mai multe tipuri.

[modifică] Mecanismul de infecţie

Formele imatur şi matur ale HIV
Extinde
Formele imatur şi matur ale HIV

În prima etapă, HIV-ul infectează receptorii CD4, folosindu-i apoi ca poartă de intrare în organism. Multe tipuri de celule au epitopul comun cu aceste proteine în care CD4 joacă un rol crucial: macrofagele, fibroblaştii, monocitele, limfocitele T, limfocitele B, limfocitele NK (natural killer); celulele endoteliale, celulele microgliale şi celulele epiteliului gastrointestinal sunt ţintele primare preferate de HIV.


[modifică] Structură şi funcţionare: genomul viral

Structura HIV
Extinde
Structura HIV

HIV este format din 2 lanţuri scurte de ARN, compuse din 9200 nucleotide precum şi enzime virale, clasificate astfel:

  • proteine structurale/enzime virale. Produşii genelor gag, pol, env: revers-transcriptaza, proteaza, ribonucleaza şi integraza, toate încapsulate într-o anvelopă lipidică, care conţine antigenul Gp120 cu rol foarte important în legarea de CD4 a genomului HIV.
  • proteine reglatoare Tat şi Rev (HIV) şi Tax/Rex (HTLV) modulează transcripţia şi sunt esenţiale pentru propagarea virusului.
  • proteine auxiliare: Vif, Vpr, Vpu, Vpx, Nef, unele cu rol încă neelucidat.
Instalarea infecţiei
Extinde
Instalarea infecţiei

După intrarea în corpul uman, particulele virale sunt atrase datorită tropismului către cel mai apropiat receptor CD4, de a cărui membrană celulară se ataşează prin fuziune sau prin endocitoză, după care are loc intrarea în celulă. Probabilitatea infectării la ambele tipuri de HIV este determinată de capacitatea de legare cât mai rapidă de CD4, dar şi de numărul de receptori CD4 aflaţi în jurul locului de penetrare a virusului în organism. În interiorul celulei are loc eliberarea RNA din anvelopa virală. Enzimele încep să producă gena pol, care la rîndul său codează revers transcriptaza, enzima care transcrie fragmentul de ARN într-un model de ADN proviral, utilizând aparatul metabolic şi de sinteză proteică a celulei parazitate. Acest ADN proviral va fi integrat în ADN-ul celulei gazdă prin intermediul integrazei, eliberată în citoplasmă după distrugerea anvelopei virale. Odată ce ADN-ul proviral este integrat in ADN-ul celulei gazdă, nu mai poate fi eliminat sau distrus decât prin distrugerea celulei însăşi. Începe replicarea HIV-ului în celula gazdă. Celulele infectate pot elibera virionii prin fenomenul de înmugurire, sau eliberarea acestora după liza celulei, fenomen care duce la infectarea altor celule. Anticorpii anti HIV nu apară organismul împotriva infecţiei, iar infectarea virală poate persista foarte mult în ciuda unui titru înalt al anticorpilor.

[modifică] Dinamica infecţiei HIV

După intrarea HIV-ului în celula gazdă şi stabilirea infecţiei, replicarea virală poate avea loc la locul infecţiei sau în interiorul celulelor mononucleare, dar apoi locul major de multiplicare devin ţesuturile limfoide ale organismului: nodulii limfatici, splina, ficatul şi măduva spinării. Pe lângă nodulii limfatici, intestinele pot deveni un rezervor important pentru HIV. Macrofagele şi celulele Langerhans (o subdiviziune a celulelor dendritice), dar şi celulele epiteliale cum ar fi cele ale tractului genital, sunt importante rezervoare şi vectori pentru răspândirea infecţiei HIV în organismul uman. Atât macrofagele cât şi celulele Langerhans sunt infectate de HIV dar nu sunt distruse de acesta.