Unio Trium Nationum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol conţine afirmaţii care necesită suport bibliografic.
(Vezi Wikipedia:Verificabilitate)


Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră!
Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul "modifică pagina".

Unio Trium Nationum este un pact încheiat la 16 septembrie 1437, între nobilime şi fruntaşii secuilor şi saşilor din Transilvania, ca răspuns la Răscoala de la Bobâlna. După ce au precizat care va fi modul de aprovizionare a armatei în timp de război, cei care au iniţiat pactul au hotărât ca atunci când una dintre părţi va fi atacată şi va cere ajutor ceilalţi să fie datori să-i dea ajutor. Deşi înţelegerea este cunoscută în istorie sub numele de Unio Trium Nationum, această sintagmă nu apare ca atare în textul pactului. Alianţa (Fraterna Unio) cuprindea de fapt cele trei "naţiuni" sau stări privilegiate, nobilimea maghiară, fruntaşii secuilor şi patriciatul săsesc, excluzând stările neprivilegiate, adică pe români, dar şi pe iobagii unguri. Pe termen scurt, alianţa a dus la înăbuşirea răscoalei de la Bobâlna, în timp ce pe termen lung a avut ca efect eliminarea aproape completă a românilor din viaţa politică a Transilvaniei, acţiune începută încă din timpul lui Ludovic cel Mare.

În cartea sa ROMÂNI ŞI MAGHIARI ÎN VÂRTEJUL ISTORIEI (2001, EDITURA MATTHIAS CORVINUS. Buffalo ─ Toronto) autorul ALAIN DU NAY îşi expune următoarea teorie:

În secolul al XV-lea au fost mai multe răscoale în Europa împotriva exploatării boiereşti, a nobilimii mari proprietare în general. Regele Ungariei, Ludovic I. cel Mare i-a scos pe ţărani, în 1365 de sub autoritatea comiţiilor regali şi i-a pus sub jurisdicţia moşierilor. Aceştia i-au privat pe ţărani de dreptul lor de până atunci la strămutare liberă. Nemulţumirea a fost şi mai mare pe domeniile bisericeşt: episcopul a pretins plata dijmei în bani, iar ţăranii sărăciţi n-au putut face faţă acesteia. În 1437, în părţile de mijloc ale Ardealului a izbucnit răscoala ţăranilor din judeţe. La început ţăranii au luptat împotriva trupelor voievodului, repurtând victorii, dar după ce nobilimea i-a chemat în ajutor pe secui şi pe saşi (la care nu au existat iobagi), răscoala a fost înăbuşită. Cele trei naţiuni au încheiat o înţelegere în 1437 în comuna Căpâlna (judeţul Szolnok-Doboka), în care s-au obligat la ajutor mutual împotriva pericolului lăuntric: (ţăranii) şi a duşmanului dinafară: turcii. Acesta a fost Unio Trium Nationum, bazat pe deplina egalitate politică a naţiunii maghiare, secuieşti şi săseşti, şi constituia baza dreptului public de mai târziu al Ardealului.

În manuale de istorie româneşti se scrie deobicei despre răscoala ţăranilor “români şi maghiari”. Trebuie adăugat la aceasta, că românii, care erau în aceea vreme în minoritate încă, trăiau sub conducerea cnejilor şi voievozilor lor şi nefiind catolici, nu plăteau deloc dijmă. La răscoală participau numai acei puţini români, care erau aşezaţi pe moşii episcopale şi capitulare.

Concepţia istoriogafiei românie, conform căreia Unio Trium Nationum era o alianţă a celor trei naţiuni ardelene împotriva românilor, nu este decât formularea şi retroproiecţia unei idei moderne, naţionaliste (care îşi are rădăcinile în epoca deşteptării naţionale), într-o periodă, când naţiune română n-a existat încă. A existat doar o vagă conştiinţă de grup etnic, pe atunci încă minoritar. Înţelegerea de la Căpâlnă se îndrepta împotriva tuturor iobagilor. [1]

În alte limbi