Aniversarea a 50 de ani de la Revoluţia de la 1848 din Transilvania în “Tribuna poporului” de la Arad

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Aniversarea a 50 de ani de la Revoluţia de la 1848 din Transilvania în “Tribuna poporului” de la Arad

Contradicţiile social-economice, social-politice şi mai ales naţionale în care se zbătea societatea Transilvaniei în deceniile 3-5 ale sec. al XIX-lea nu puteau fi rezolvate decât pe cale revoluţionară, deoarece nobilimea şi majoritatea burgheziei maghiare, ce ocupa poziţii dominante în toate domeniile de activitate, respingeau revendicările justificate ale naţiunilor nemaghiare şi ale ţărănimii iobage. Hotărârile dietelor din anii 1842 şi 1847, dominate de nobilimea maghiară, constituiau alte ameninţări la adresa românilor şi a ţăranilor iobagi, prin introducerea obligatorie a limbii maghiare în toate şcolile româneşti şi, într-o anumită perioadă, şi în bisericile românilor, prin răpirea altor pământuri ţăranilor, prin sporirea obligaţiilor cu caracter feudal.

Asemenea măsuri au provocat o puternică reacţie în politica reacţionară a nobilimii. Intelectualitatea, presa română şi cea germană din Transilvania au protestat cu toată energia, dezvăluind politica de deznaţionalizare; ţărănimea se răscoală împotriva legiuirilor nedrepte, mai ales în Munţii Apuseni; intelectualitatea progresistă protestează în numele milioanelor de ţărani.

Vântul libertăţii se face resimţit, ca şi în celelalte ţări europene, şi în ţările române: Transilvania, Moldova şi Tara Românească.

În transilvania luna martie a anului 1848 e dominată de mişcări ale ţărănimii nerăbdătoare de a scăpa de iobăgie şi de apăsătoarele obligaţii feudale, de discuţii cu privire la drumul de urmat pentru ca naţiunea română să reintre în drepturile de care a fost despoiată de stările dominante maghiare, pentru ca raporturile sociale să fie aşezate pe alte principii, mai echitabile. Toate aceste probleme au fost explicate în proclamaţia din 24/25 martie redactată de Simion Bărnuţiu, ideologul revoluţiei românilor de la 1848 din Transilvania.

O mare adunare populară este convocată, pentru ziua de 30 aprilie 1848, la Blaj, cu scopul discutării evenimentelor şi a formulării revendicărilor naţiunii române. Interzisă de oficialitatea maghiară, adunarea se întruneşte, totuşi, cu participarea mai multor mii de ţărani şi intelectuali români. Tinerii avocaţi Avram Iancu, Ioan Buteanu şi Alexandru Papiu-Ilarian se impun ca tribuni revoluţionari, iar Bărnuţiu conducătorul ascultat de toţi. Revoluţia românilor din Transilvania poate fi considerată din acest moment începută.

O altă adunare, şi mai mare, se întruneşte tot la Blaj, peste numai două săptămâni. Oficialitatea maghiară, refractară la înnoirile impuse de vremurile revoluţionare, se dovedeşte de-a dreptul reacţionară prin măsurile luate pentru a împiedica mersul revoluţiei, ridicând spânzurători în hotarul satelor, trimiţând gărzi înarmate pentru masacrarea ţăranilor. Răspunsul celor ameninţaţi a fost tot atât de prompt: ţărănimea nu mai ascultă dispoziţiile oficialităţii, intră pe pământurile ce i-au fost răpite de nobilime, punând stăpânire pe ele; gărzile naţionale româneşti se formează pentru apărarea vieţilor celor ameninţaţi.

În zilele premergătoare adunării, mişcările revoluţionare s-au accentuat şi datorită întoarcerii unor profesori ardeleni, care, din cauza asupririi naţionale din Transilvania, îşi căutaseră o existenţă în Ţara Românească şi Moldova: August Treboniu Laurian, Ion Axente Sever, Constantin Romanu-Vivu, Nicolae Bălăşescu şi alţii.

În ziua de duminică 14 mai 1848, la Blaj erau de faţă şi unii revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească. Are loc o conferinţă în catedrală, urmată de un mare discurs rostit de Simion Bărnuţiu. Se pretinde desfiinţarea iobăgiei fără despăgubire, egala îndreptăţire a naţiunilor române, se respinge uniunea Transilvaniei cu Ungaria urmărită de nobilimea maghiară.

A doua zi, 1 mai 1848, are loc o impresionantă Adunare Naţională pe Câmpia din marginea oraşului Blaj, care de atunci se va chema Câmpia Libertăţii, la care participă vreo 40.000 de oameni. Naţiunea română se declară şi se proclamă naţiune de sine stătătoare pe temeiul libertăţii egale, depune jurământ de credinţă faţă de împărat şi faţă de naţiunea română, de a urma pe cale a dreaptă şi legiuită, de a o apăra cu toate puterile, împotriva oricărui atac şi asupriri.

A treia zi, 16 mai 1848, se formează programul propriu-zis al revoluţiei românilor, care cuprindea cele 16 puncte ale petiţiei naţionale: independenţa naţiunii române pe baza principiului libertăţii, egalităţii şi frăţiei; reprezentanţi în dieta ţării în proporţie cu numărul său; dregători în toate ramurile administrative, judecătoreşti şi militare, în aceeaşi proporţie; admiterea limbii române în legislaţie şi în administraţie; o adunare naţională generală anuală; independenţa bisericii române; desfiinţarea iobăgiei fără nici o despăgubire din partea ţăranilor iobagi; desfiinţare dijmelor; libertatea industrială şi comercială; desfiinţarea tuturor privilegiilor desfiinţarea vămilor dintre Principatul Transilvaniei şi Principatele Române; garantarea libertăţii personale, a dreptului de întrunire; şcoli româneşti de toate gradele, deci a unei universităţi române, susţinute din visteria statului; purtarea sarcinilor publice de toţi locuitorii ţării; gardă naţională, în care să intre şi regimentele grănicereşti române, comandante de ofiţeri români; o nouă constituţie a principatului, bazată pe principiile dreptăţii, libertăţii, egalităţii şi fraternităţii; respingerea “uniunii” Transilvaniei cu Ungaria.

Adunarea de la Blaj a avut urmări importante pentru desfăşurarea revoluţiei: s-a întărit conştiinţa naţională a poporului român, sa accentuat spiritul revoluţionar al maselor ţărăneşti. Pentru întâia dată s-au întâlnit sute de revoluţionari români din toate părţile Transilvaniei cu cei veniţi din Moldova şi Ţara Românească. Între iobagii români porniţi spre Blaj s-au amestecat, cu încredere, mulţi iobagi maghiari şi saşi, necazurile lor fiind aceleaşi.

Ţinuta serioasă, în acelaşi timp plină de demnitate a ţărănimii adunate la Blaj, a mişcat adânc pe patrioţii moldoveni şi munteni, participanţi la adunare, convingându-i că soluţionarea problemei ţărăneşti nu poate suferi o amânare, în nici una dintre cele trei ţări româneşti. După câteva zile de la adunarea de la Blaj, în 12/24 mai 1848, revoluţionarii moldoveni redactează, la Braşov, programul cunoscut sub titlul “Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”.

O adunare de proporţii mai mici decât cea de la Blaj a avut loc la Lugoj, centru Banatului, în ziua de 15 mai 1848, la care au participat circa 1.000 de oameni, preoţi, învăţători şi ţărani.

Cu toate aceste, neţinând seama de justele revendicări ale naţiunii române, dieta transilvană, întrunită la Cluj, în 29 mai 1848, fără participarea vreunui reprezentat al românilor, votează “uniunea” Transilvaniei cu Ungaria.

Cererile adunării de la Blaj trimise la Dieta Transilvaniei şi la împăratul de la Viena se întorc fără nici un rezultat. De aceea mişcările revoluţionare se intensifică. Legea desfiinţării iobăgiei, votată de dieta de la Cluj nu se aplica în practică, nobilimea continuând să silească ţăranii la robotă. Sutele de mii de ţărani nu sunt împroprietăriţi, rămânând în vechea dependenţă economică faţă de moşieri. Iar când iobagii se împotriveau erau trimise în sate gărzi de execuţie, care împuşcau oamenii şi distrugeau bunurile acestora.

Faţă de asemenea măsuri represive, faţă de abuzurile şi actele de teroare ale nobilimii, faţă de arestările ordonate de guberniu, populaţia română vedea o singură cale de urmat: înarmarea.

Izbucnirea revoluţiei în Ţara Românească, la 9 iunie 1848, stârneşte în rândurile românilor din Transilvania o însufleţire de nedescris. În acest context, românii din Transilvania se întrunesc într-o nouă adunare naţională, a treia, tot la Blaj, la sfârşitul lunii septembrie. Cei circa 60.000 de ţărani şi intelectuali prezenţi, erau înarmaţi cu lănci, furci şi puşti. Se redactează un protocol în care se consemnează cererile ce urmau să fie înaintate împăratului. Cei adunaţi la Blaj cer: să se înceteze teroarea şi să se introducă ordinea legilor; să se restituie lucrurile jefuite de la ţărani; să fie eliberaţi cei închişi, să înceteze robotele şi jafurile; să se organizeze gărzi naţionale româneşti; să nu se recunoască uniunea Transilvaniei cu Ungaria; să se formeze cât mai curând o altă dietă transilvană, compusă din deputaţi români, saşi şi unguri, proporţional cu numărul locuitorilor fiecărei naţiuni; să se constituie un guvern provizoriu al Transilvaniei, ales pe aceleaşi baze.

În cea de-a treia adunare de la Blaj s-a hotărât ridicarea armată a poporului român. Românii voiau ca principatul Transilvniei să devină o ţară românească, iar de aici să pornească unirea celor trei ţări româneşti.

Ne mai având încredere în împărat, adunarea de la Blaj aprobă un mare memoriu adresat nu împăratului ci parlamentului din Viena, înfăţişându-i situaţia din Transilvania şi cerându-i sprijinul realizării revendicărilor lor.

Ia fiinţă un comitet naţional restrâns, cu rol de organ executiv al revoluţiei româneşti. Acesta hotărăşte organizarea armată a românilor în 15 legiuni, comandate, fiecare, de un prefect şi viceprefect. Cetele revoluţionare erau comandate de tribuni, vicetribuni şi centurioni. Sunt numiţi prefecţi Avram Iancu, Axente Sever, Ioan Buteanu, Nicolae Solomon, Simion Balint, Petru Dobra, Constantin Roman-Vivu şi alţii, toţi oameni hotărâţi să-şi jertfească chiar viaţa pentru binele naţiunii.

Revoluţia românilor ardeleni este sprijinită şi mai mult în toamna anului 1848, după înăbuşirea revoluţiei din Ţara Românească, de revoluţionarii munteni care au sosit în Transilvania.

Dar spre sfârşitul lui decembrie, situaţia din Transilvania se schimbă, prin pătrunderea, aici, a armatei ungare, comandante de generalul de origine polonă Iosif Bem. Acesta, îndată după ocuparea, în 25 decembrie 1848, a capitalei Transilvaniei, Clujul, a emis o proclamaţie, prin care asigura populaţia că n-a venit cu gând de asuprire a popoarelor, ci de a lupta împotriva despotismului. Ca urmare, oastea generalului Bem se completează prin continue recrutări din rândul secuilor, românilor şi saşilor. Astfel Bem a putut repurta mai multe succese şi ocupa aproape întreaga Transilvanie. Dar comisarul guvernului ungar Csányi, a instituit pretutindeni “tribunale de sânge”, pentru pedepsirea “trădătorilor de ţară”. Aceste tribunale au proclamat mii de condamnări la moarte şi confiscări de bunuri.

Revoluţia din 1848 a avut eroii săi, printre care îi putem aminti pe Avram Iancu, Simion Balint, Ioan Buteanu, Petru Dobra, Axente Sever şi alţii.

La aniversarea a 50 de ani de la acest moment important din istoria modernă a românilor, ziarul arădean “Tribuna poporului” publică în nr. 31/15-27 februarie 1898 articolul doctorului Vasile Lucaci, intitulat “An jubiliar!”. Iată câteva fragmente din acest articol:

“Suntem în an jubiliar! Cu pietate ne aducem aminte de zilele măreţe din 1848, când eroii libertăţii naţionale au desfăşurat stindardul tricolor al românilor şi ca eroi adevăraţi s-au luptat în spiritul umanismului şi al civilizaţiei pentru naţiune, pentru patrie. (…)

Programul politic al bravilor din 1848, adunarea naţională şi jurământul sărbătoresc de pe Câmpul Libertăţii sunt dovezi nepieritoare despre maturitatea politică a naţiunii române, sunt productul geniului naţional care în momentele oportune se înalţă ca un far luminos în mijlocul valurilor turbulente, puse în mişcare de spiritul destructiv, de patimi detestabile, de îngâmfare sălbatică. (…)

Ici se înşiră cetele române în lupta “pentru libertatea naţională”, colo se grupează spre subjugarea nemaghiarilor; ici se afirmă “egala îndreptăţire politică”, colo pornesc spre ucidere şi exterminare; ici proclamă “frăţietate sinceră între popoare”, colo clocoteşte patima mârşavă de “dominaţie de rasă”; ici eroii jură fidelitate către tron şi patrie, colo rebelii detronează Augusta Casă Dominatoare! Ici dreptatea, adevărul, sinceritatea, colo asuprirea, minciuna, perfidia; ici prevederea politică, colo mândria oarbă. (…)

Acesta este sentimentul naţiunii întregii şi să ştie toţi cei ce umblă după utopia de “ideea de stat maghiară”, de “stat unitar naţional”, de “cultură unitară maghiară” şi cu un cuvânt toţi, pe care vă bântuie gărgăunii maghiarizării că noi românii stăm cu toţii pe baza jurământului solemn din 3/15 Mai 1868, că de atunci şi până în ziua de astăzi în mod consecvent, în toate împrejurările am fost şi suntem fideli, şi vom fi până la moarte credincioşi tradiţiilor glorioşilor noştri străbuni. Ne inspiră acelaşi sentiment de libertate naţională, râvnim cu acelaşi devotament la egala îndreptăţire politică, ţinem cu aceeaşi tărie la fraţietatea sinceră între popoare. Paladiu sacru şi nebiruit al naţiunii noastre, atunci ca şi acum, au fost şi sunt alipirea neclintită către scumpa noastră lege şi naţiune, fidelitatea nestrămutată către tron şi patrie, iubirea ordinei şi a progresului cultural în spiritul propriu naţional. Acestea sunt ideile, doctrinele, tradiţiile noastre politice-naţionale. În acestea ne-am născut; în ele ne-am născut, cu ele vom muri şi dacă providenţa dumnezeiască nu ne va permite să le vedem realizate, le lăsăm ca cea mai scumpă moştenire fiilor noştri ca să lupte şi ei pentru ele. (…)

Simţim o deosebită mândrie naţională când vedem că politica noastră naţională este primită şi aprobată de întreaga suflare românească “până unde răsună limba dulce şi străbună”. Mai mult chiar: e preconizată de toată lumea cultă, ca o luptă sfântă pentru libertatea şi cultura naţională, pentru umanism şi civilizaţie.”

Acesta este numai unul dintre multele articole din “Tribuna poporului” de la Arad dedicate aniversării a 50 de ani de la Revoluţia de la 1848 din Transilvania, rânduri ce arată spiritul generaţiei de atunci cu privire la evenimentele paşoptiste.

[modifică] Bibliografie

Ştefan Pascu, Ce este Transilvania? Civilizaţia transilvană în cadrul civilizaţiei româneşti, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1983, p. 132-140

“Tribuna poporului”, an. II, nr. 31/15-27 februarie 1848, p.149