Putere (politică internaţională)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Puterea este o relaţie socială caracteristică oricărei comunităţi umane, indiferent de dimensiunile ei, atât la scară naţională, cât şi la scară internaţională.

Puterea socială se manifestă sub forme diferite, funcţie de domeniul în care acţionează (putere politică, economică, militară, tehnologică, etc.). Ca element de organizare şi reglare a vieţii sociale, puterea fixează scopurile activităţii umane şi mijloacele necesare realizării obiectivelor. Puterea impune ordinea socială, iar la rândul ei, ordinea socială generează putere, cele două elemente condiţionându-se reciproc. Fenomen extrem de complex, puterea prezintă trăsături proprii (1):

  • reprezintă un element esenţial şi permanent al relaţiilor sociale, prin intermediul căruia se asigură funcţionarea comunităţii;
  • se prezintă sub forma unor centre ale puterii, ierarhizate pe ansamblul vieţii sociale, în raport de poziţia ierarhică şi resursele celor care o exercită, precum şi de domeniul în care acţionează;
  • reprezintă relaţia dintre două categorii de subiecţi – cei care conduc şi cei care sunt conduşi, şi aceasta indiferent de natura şi amploarea mediului în care acţionează.

Pentru adepţii realismului, politica este o luptă pentru putere deoarece (2):

  • puterea este o constantă a sistemului internaţional;
  • statele folosesc forţa pentru a-şi proteja interesele, motiv pentru care interesul primar este de a obţine cât mai multă putere şi influenţă;
  • starea naturală a sistemului internaţional este cea de competiţie şi conflict;
  • managementul puterii este principala problemă a relaţiilor internaţionale, deoarece pentru securitate este nevoie de un echilibru al puterii (balance of power).

Din rândul celor care au promovat realpolitikul în relaţiile internaţionale, concepţia lui Hans Morgenthau asupra puterii, prezentată în Politics Among Nations: The Struggle for Power and Peace, este emblematică (3). Teza lui Morgenthau este simplă: puterea este o relaţie psihologică între cei care o exercită (şi care influenţează, astfel, deciziile) şi cei asupra cărora este exercitată. Potenţialul de putere derivă din mai multe surse. Astfel, sursele de puteresunt: geografia şi populaţia unui stat, capacităţile industriale şi resursele naturale care le susţin, capacităţile militare şi diplomaţia, voinţa populară şi calitatea leadershipului, organizarea internă a statului şi strategiile create pentru atingerea obiectivelor naţionale.

[modifică] Referinţe

  1. Călin Vâslan, Politologie, Editura Economică, Bucureşti, 1996, pp.55-56
  2. Ionel Nicu Sava, Studii de securitate, Centrul Român de Studii Regionale, Bucureşti, 2005, pp.19-20
  3. Daniel S. Papp, Contemporany International Relations, Macmillan Publishing Company, N.Y, 1991, pp.383-384