Cruciada din nord

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sub numele de Cruciada din nord sau Cruciadele baltice se înţeleg acele campanii militare organizate între sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul celui de-al XIII-lea cu scopul creştinării popoarelor din Livonia, până atunci încă păgâne, având drept consecinţă intrarea efectivă în istorie a popoarelor baltice, până atunci rămase izolate de restul Europei. Livonia antică corespundea regiunii baltice care se extinde în jurul Golfului Riga, cuprinsă între Estonia la nord şi Letonia la sud.

Livonia Nova Descriptio, hartă a Cavalerilor Teutoni, sec. XV
Extinde
Livonia Nova Descriptio, hartă a Cavalerilor Teutoni, sec. XV

Către sfârşitul secolului al XII-lea această regiune a început să reprezinte un interes religios pentru lumea catolică, la început sub Papa Celestin al III-lea, apoi sub Papa Inocenţiu al III-lea. Acesta din urmă, autoritate religioasă şi personalitate politică în acelaşi timp, nu s-a restrâns doar la scopuri pioase privind acele teritorii, ci a elaborat şi strategia necesară pentru a le lua în posesie. Primul episcop din Livonia, Meinardo, provenea din Germania septentrională, o regiune de frontieră cu mănăstiri faimoase datorită monahilor dotaţi cu o memorie deosebită (ştiau pe din afară textele Sfintelor Scripturi şi subtilităţile limbii latine ciceroniene). În anul 1186, Meinardo ajunge până la Ikskile (Üxküll), construeşte aici prima biserică şi o fortificaţie, ambele din piatră. Livonienii încearcă să le distrugă, trăgându-le cu funii, dar constată că erau prea solide pentru posibilităţile lor. În anul 1201 dioceza se mută la Riga, o cetate de construcţie recentă. Episcopul Bertoldo este prins şi masacrat de populaţia locală.

În anul 1202, Albert von Appeldern, numit arhiepiscop al Livoniei de către Papa Inocenţiu al III-lea, înfiinţează Ordinul Cavaleresc al Putătorilor de Spadă (Fratres Militiae Christi) cu scopul creştinării popoarelor din regiune. Livonia, ţară situată la graniţa cu popoarele creştine, nu voia să renunţe la riturile păgâne. Situaţia degenerează când misionarii creştini trimişi aici, la început neînarmaţi, fură masacraţi. Papa Inocenţiu III decise atunci proclamarea unei cruciade şi însărcină Ordinul cavalerilor Purtători de Spadă să cucerească şi să controleze regiunea respectivă. În anul 1206, Vinne de Rorbach, primul Mare Maestru al Ordinului, câştigă bătălia de la Riga şi reuşeşte să convertească - de voie, de nevoie - la creştinsm populaţiile locale. Rorbach primeşte titlul de principe de Livonia (Fürst von Livland). Aderarea Livoniei la Sfântul Imperiu Roman în anul 1225 consacră intrarea ţărilor baltice în orbita de influenţă germană.

Textul care relatează cu amănunte aceste evenimente, Chronicon Livoniae de Heinrich din Letonia, un sacerdot de origine germană, este păstrat în volumul al XXIII-lea al colecţiei Monumenta Germaniae historica, şi a fost de curând dat publicităţii. Cu toată cruzimea acestei cruciade, care a dus la exterminarea unei bune părţi a populaţiei, ce practica o formă de religie animistică, rezultatul final l-a constituit intrarea Livoniei în istoria occidentului. Dacă astăzi republicile baltice sunt membre ale Uniunii Europene, acest fapt poate fi privit ca o ultimă consecinţă a Cruciadei din nord.

[modifică] Bibliografie

  • Chronicon Livoniae, ediţie în limba italiană, îngrjită de Piero Bugiani, Books & Company, Livorno, 2005