Ferdinand de Saussure
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ferdinand de Saussure (n. 26 noiembrie 1857 Geneva Elveţia- d. 22 februarie 1913 la castelul Vufflens, Morges), lingvist elveţian. Este considerat părintele lingvisticii moderne.
[modifică] Biografie
Saussure provine dintr-o familie de iluştri savanţi din Geneva. După încheierea cursurilor secundare pleacă să studieze la Leipzig, unde se găsea cea mai celebră universitate specializată în filologie din vremea sa. Apoi a lucrat câţiva ani în Franţa, unde a predat ligvistica indoeuropeană. Ulterior, s-a întors în Elveţia. Aici a primit o catedră de lingvistică unde a predat, înntre altele, limba sanscrită, limba lituaniană şi lingvistica generală.
Este considerat drept fondatorul lingvisticii moderne. În Cursul de lingvistică generală Cours de linguistique générale (1916), publicat de către studenţii săi, după moartea sa, pe baza notiţelor pe care şi le luaseră la cursurile acestuia, el a definit concepte fundamentale (distincţia dintre limbaj, limbă şi vorbire, între sincronie şi diacronie <a făcut diferenţa dintre lingvistica sincronică, care studiază o limbă în stadiul în care se află ea într-un anumit moment, şi lingvistica diacronică, care compară diferitele stadii ale unei limbi>, caracterul arbitrar al semnului lingvistic etc.) care ulterior vor inspira, nu numai ştiinţa lingvistică, dar şi alte sectoare ale ştiinţelor umaniste.
[modifică] Idei
- Saussure face deosebirea dintre limbaj (ca posibilitate de a folosi o limbă), limbă (ca ansamblu de semne folosite de o comunitate. De exemplu româna, franceza, engleza etc) şi vorbire (ca formulare a unui vorbitor într-o anumită limbă).
- Teoria semnului lingvistic, ca asociere prin gândire a unui semnificant (imaginea mintală, vizuală sau auditivă a unui cuvânt) şi a unui semnificat (concept, adică reprezentarea mentală a unui lucru).
- Limbajul selectează simultan un semnificant – dintr-o masă informă de sunete – şi un concept – dintr-o masă informă de percepte.
- Limbajul are o dimensiune sincronică (ca raporturi între semne la un moment dat) şi o dimensiune diacronică (ca evoluţie a semnelor în decursul timpului.
- Orice semn este definit, în raport cu altele, prin simpla diferenţă (în mod negativ) şi nu prin caracteristicile sale proprii ("pozitive"): această idee defineşte caracterul structural al lingvisticii lui Saussure. Ideea se află la originea structuralismului şi a filosofiei lui Derrida.
- Raportul dintre semnificant şi semnificat este arbitrar; aceasta face distincţia dintre semn şi simbol (balanţa care simbolizează justiţia este legată de aceasta conceptual, în sens contrar legăturii dintre cuvântul "pisică" şi imaginea unui mănunshi de păr care se mişcă.
[modifică] Bibliografie
• Le cours de linguistique générale de Saussure : Le rôle de la langue vis-à-vis de la pensée Sandrine Tognotti, Université de Genève, 1997.
• Hearing Heidegger and Saussure by Elmer G. Wiens
Articol preluat din Wikipedia, ediţia în limba franceză Ferdinand de Saussure.