Viaceslav Molotov
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Viaceslav Mihailovici Molotov (în limba rusă: Вячесла́в Миха́йлович Мо́лотов) (25 februarie (calendarul iulian)/9 martie 1890 (calendarul gregorian))–8 noiembrie 1986), politician sovietic politician şi diplomat, a fost unul dintre cei mai importanţi conducători ai guvernului sovietic începând din deceniul al treilea al secolului trecut, când a fost propulsat la putere de către protectorulsău, Stalin, până în deceniul al şaselea, când a fost destituit din toate funcţiile de Nikita Hruşciov. A fost principalul semnatar din partea sovietică al pactului de neagresiune sovieto-german din 1939.
Cuprins |
[modifică] Tinereţea
Molotov s-a născut în satul Kukarka (azi Sovieţk în Oblastul Kirov) ca Viaceslav Mihailovici Skriabin (Скря́бин), ca fiu al unui vânzător dintr-un magazin. Era nepotul compozitorului Alexandr Scriabin. A urmat şcoala secundară în Kazan şi a devenit membru al facţiunii bolşevice a Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia în 1906. În lupta politică şi-a luat pseudonimul Molotov (din cuvântul rusesc молот (molot), "ciocan"). A fost arestat pentru prima oară în 1909 şi a petrecut doi ani în exil în Siberia. În 1911 a fost admis la cursurile Institutului Politehnic din Sankt Peterburg şi, deasemenea, a devenit membru al colectivului redacţional al ziarului Pravda, publicaţia clandestină bolşevică. În colectivul de redacţie a fost coleg cu Stalin. În 1913, Molotov a fost din nou arestat şi deportat la Irkutsk, dar în 1915 a evadat şi s-a reîntors în capitală.
[modifică] Cariera politică de început
În 1916, Molotov a devenit membru al comitetului de partid din Petrograd, iar atunci când a izbucnit Revoluţia din Februarie în 1917, el a fost unul dintre puţinii bolşevici mai importanţi din capitală. Sub conducerea lui, Pravda s-a situat în opoziţia de "stânga" faţă de Guvernul provizoriu care se formase după victoria revoluţiei. La revenirea lui Stalin în capitală, linia politică stabilită de Molotov a fost schimbată radical. Până in cele din urmă, la venirea liderului de necontestat al partidului, Lenin, Stalin a fost dat la o parte şi linia politică a ziarului a fost restaurată. În ciuda acestui fapt, Molotov a devenit protejatul şi un sprijinitor apropiat al lui Stalin, alături de care şi-a câştigat puterea, (ca şi capacitatea de a supravieţui). Molotov a devenit membru al Comitetului Militar Revoluţionar care a planificat preluarea prin forţă a puterii în octombrie.
În 1918, Molotov a fost trimis în Ucraina să ia parte la la luptele războiului civil care izbucniseră în zonă, dar el nu a luat parte la lupte, neavând nici un fel de pregăţire militară. În 1920 a devenit Secretar General al Partidului Bolşevic Ucrainian. În 1922, când Stalin a devenit Secretar General al Partidului Bolşevic, Molotov a fost rechemat la Petrograd, unde a devenit membru al secretariatului partidului, zona în care încet-încet s-a concentrat toată puterea. Protejat de Stalin, Molotov a devenit membru al Comitetului Central în 1921 şi membru al Politburo în 1926.
În timpul luptelor pentru putere care au urmat morţii lui Lenin din 1924, Molotov a fost un sprijinitor loial al lui Stalin împotriva diferiţilor rivali: mai întâi Lev Troţki, mai apoi Lev kamenev şi Grigori Zinoviev şi, în cele din urmă, Nicolai Buharin. Molotov a devenit un personaj de frunte în "centrul stalinist" al partidului, care mai îi includea şi pe Kliment Voroşilov, Lazar Kaganovici, Sergo Ordjonikidze şi Serghei Kirov. Troţki şi sprijinitorii lui l-au subestimat pe Molotov, aşa cum au făcut-o mulţi alţii. Troţki îl numea pe Molotov "mediocritatea personificată", dar prostia lui aparentă ascundea o minte ascuţită şi un mare talent adminiostrativă. El a lucrat în special din umbră şi şi-a promovat o imagine de birocrat fără culoare – era singurul bolşevic care purta costum şi cravată, de exemplu.
[modifică] Prim-ministru
Când aliatul lui Buharin, Alexei Rîkov, a fost îndepărtat din funcţia de preşedinte al Sovietului Comisarilor Poporului (Prim-ministru) în 1930, Molotov i-a succedat. Din acest poist el a supravegheat cea mai mare revoluţie sociclă din timpul regimului stalinist, colectivizarea agriculturii. Molotov a dus la îndeplinire sarcinile trasate de Stalin în domeniul agriculturii folosind la maxim forţa pentru a zdrobi împotrivirea ţăranilor la colectivizare. Printre aceste măsuri s-a numărat deportarea milioanelor de kulaci (chiaburi) în lagărele de muncă, unde cei mai mulţi au pierit. Molotov a condus personal Comisia Extraordinară pentru Pedarea a Cerealelor din Ucraina care a confiscat o cantitate oficială de 4,2 milioane tone de cereale din hambarele ţăranilor care au fost lăsaţi să moară de foame. Istoricii din zilele noastre estimează că între 4 şi 6 milioane de ruşi şi ucrainieni au murit, (fie din cauza foamei, fie din cauza condiţiilor inumane din lagărele de muncă unde au fost deportaţi chiaburii), în timpul eforturilor pentru colectivizarea agriculturii. Molotov a supravegheat, deasemenea, punerea în practică a primului plan cincinal conceput pentru industrializarea forţată a ţării.
Asasinarea lui Serghei Kirov din 1934, (o acţiune pe care mulţi istorici ai zilelor noastre o consideră ordonată chiar de Stalin), a declanşat o nouă criză, Marea Epurare, care la început s-a desfăşurat la o intensitate redusă în anii 1935 – 1936, pentru a ajunge la paroxism 1937 – 1938 (vezi Procesele de la Moscova), când cei mai importanţi bolşevici tovarăşi ai lui Lenin au fost au fost arestaţi, judecaţi şi executaţi pe baza unor acuzaţii false de trădare şi spionaj şi când milioane de cetăţeni sovietici obişnuiţi au fost executaţi sau deportaţi în Gulag. Deşi epurăruile au fost duse la îndeplinire de şefii poliţiei secrete Genrih Iagoda, Nicolai Ejov şî Lavrenti Beria, Molotov, ca prim-ministru, era implicat în cel mai înalt grad. Stalin a cerut deseori lui Molotov, ca şi altor membri ai Biroului Politic, să semneze condamnările la moarte ale celor mai importante victime ale epurărilor, primul-ministru fiind de acord cu pedepsele capitale de fiecare dată, fără nici un fel de discuţie. Nu există în cazul lui Molotov vreo dovadă că el ar fi încercat să-l tempereze pe Stalin, sau că ar fi încercat să salveze pe cineva, aşa cum au făcut alţi lideri ai partidului.
În ciuda tuturor frământărilor, Uniunea Sovietică a progresat foarte mult din punct de vedere industrial în timpul în care Molotov a fost în fruntea guvernului, (e adevărat, cu uriaşe costuri umane). Victoria lui Adolf Hitler în lupta pentru putere şi transformarea Germanie într-o dictatură, au făcut ca dezvoltarea industriei grele sovietice producătoare de armament modern să fie o prioritate naţională, iar Molotov şi Comisarul Poporului pentru Industrie, Kaganovici, au fost cei care au îndeplinit cu succes această misiune. Doar dezvoltarea industriei grele i-a permis Uniunii Sovitice să învingă în cel de-al doilea război mondial. Totodată însă, epurările comandanţilor Armatei Roşii, în care Molotov a fost total împlicat, au slăbit grav capacitatea de apărare ale ţării şi adus la dezastrele militare din 1941 şi 1942. Pe termen lung, distrugerea fermelor ţărăneşti individuale şi înlocuirea lor cu colhozuri şi sovhozuri au lăsat ca moştenire o subproducţie cronică pe care regimul sovietic nu a găsit nici o soluţie să o combată.
Datorită epurărilor, Molotov era considerat în general adjunctul lui Stalin şi succesor lui pe termen lung, deşi primul ministru sovietic a avut precauţia să nu încurajeze astfel de sugestii. Ziaristul american John Gunther scria în 1938: "Molotov are o frunte fină, şi arată şi acţionează ca un profesor francez de la Mewdicină – ordonat, precis, pedant. El este ... un om cu o inteligenţă de primă mână şi cu o mare influenţă. Molotov este vegetarian şi antialcoolic. Stalin îi dă o mulţime de sarcini murdare."
[modifică] Ministru de externe
În 1939, ca urmare a Acordului de la München din 1938 prin care Franţa şi Anglia au trădat Cehoslovacia şi au lasat-o la discreţia lui Hitler, Stalin a ajuns la concluzia că nu este posibilă edificarea unui sistem funcţional de securitate colectivă împotriva Germaniei Naziste prin semnarea unor alianţe cu puterile occidentale, care rămâneau credincioase politicii de împăciutorism, sau cu Polonia, care nu agrea ideea prezenţei trupelor sovietice în ţară. De aceea, Stalin a ajuns la concluzia că un pact de neagresiune cu Germania era absolut necesar, în felul acesta abătându-i atenţia lui Hitler către Polonia şi ţarile occidentale, asigurând Uniunii Sovietice timpul necesar să se pregătească pentru războiul care era, totuşi, inevitabil. În luna mai a anului 1939, ministrul de externe Maxim Litvinov (care era evreu şi datorită acestui fapt era considerat nepotrivit pentru negocieri cu germanii) a fost schimbat din funcţie, Molotov succedându-i în acest post, în vreme ce Stalin a devenit prim-ministru.
La început, Hitler a respins sugestiile sovietice pentru semnarea unui tratat, dar, la începutul lunii august, date fiind planurile de invadare a Poloniei, care îl expuneau atacului dinspre vest a aliaţilor Poloniei, l-a autorizat pe ministrul său de externe, Joachim von Ribbentrop, să înceapă negocieri serioase. Pe 18 august a fost parafat un tratat comercial, iar, pe 22 august, Ribbentrop a zburat la Moscova pentru semnarea unui tratat oficial de neagresiune. Deşi acest tratat este cunoscut sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop, Molotov şi Ribbentrop au acţionat doar ca împuterniciţi ai patronilor lor politici, Stalin şi Hitler. Cea mai importantă parte a tratatului a fost de fapt protocolul secret, care prevedea împărţira Poloniei şi a statelor baltice între Germania şi URSS, ca şi anexarea Basarabiei (în acea vreme provincie a României, în zilele noastre ţară independentă – Republica Moldova), de către Uniunea Sovietică. Acest protocol i-a dat lui Hitler lumina verde pentru invadarea Poloniei pe 1 septembrie şi l-a asigurat că nu va trebui să facă faţă ameninţării sovietice atunci când avea să atace ţările occidentale în 1940.
Ca urmare a prevederilor pactului, Stalin primea dreptul să ocupe Estonia, Letonia şi Basarabia ca şi o parte a Poloniei la est de linia Curzon, o zonă în care ucrainienii şi belaruşii erau majoritari. Stalin căpăta mână liberă în ceea ce priveşte Finlanda. În timpul războiului sovieto-finlandez care a urmat, datorită combinaţiei dintre rezistenţa îndârjită finlandeză şi proasta conducere sovietică, scandinavii au reuşit să-şi salveze independenţa, pierzând anumite teritorii. Germania a fost autorizată să ocupe două treimi din Polonia, (zone care au fost anexate la statul nazist), ca şi Lituania, dar prevederile pactului au fost schimbate mai târziu alocând Lituania sferei sovietice de interes în schimbul unor rectificări teritoriale favorabile germanilor în Polonia. Toate aceste anexări au dus la suferinţe uriaşe şi numeroase pierderi de vieţi omeneşti în ţările care au fost ocupate şi împărţite de cele două dictaturi.
Pactul Molotov-Ribbentrop a fost piatra fundamentală a relaţiilor sovieto-germane până în iunie 1941, când, după ce Hitler a înfrânt Franţa şi, (după părerea sa), a neutralizat Anglia, acesta a hotărât să-şi întoarcă privirile către est. După atacarea URSS-ului de către Germania, Molotov a iniţiat şi a condus negocieri cu Anglia şi mai târziu cu Statele Unite pentru formarea unei alianţe pe timp de război. În acest scop a călătorit la Londra în 1941 şi la Washington în 1942. În 1942 a semnat Tratatul de alianţa anglo-sovietic. A primit asigurările lui Franklin D. Roosevelt şi Winston Churchill pentru crearea unui "al doilea front în Europa". Molotov la însoţit pe Stalin la Conferinţa de la Teheran din 1943, la Conferinţa de la Yalta din 1945 şi la Conferinţa de la Potsdam care a urmat înfrângerii Germaniei. A reprezentat Uniunea Sovietică la Conferinţa de la San Francisco care a creat Organizaţia Naţiunilor Unite. În timpul războiului, Molotov era cunoscut ca un negociator tenace şi un apărător hotărât al intereselor sovietice. El era de fapt purtătorul de cuvânt al lui Stalin.
[modifică] Cariera postbelică
În perioada postbelică, poziţia lui Molotov a început să-şi piardă din importanţă. În 1949, a fost înlocuit din funcţia de ministru de externe de către Andrei Vîşinski, rămând însă adjunct al acestuia şi, de asemenea, păstrându-şi poziţia în Biroul Politic. După moartea lui Andrei Jdanov, care fusese privit ca cel mai probabil succesor al lui Stalin, Stalin şi Beria au început să plănuiască începerea unui nou val epurări, care i-ar fi îndepărtat pe cei mai mulţi vechi lideri de partid, aşa cum erau Molotov şi Voroşilov. Noii conducători de partid, Gheorghi Malenkov şi Nikita Hruşciov, au început să se bucure de încrederea şi de sprijinul lui Stalin.
Un semn clar al situaţiei precare în care se afla Molotov a fost arestarea soţiei sale evreice, Polina Jemciujina, în decembrie 1948, pentru acuzaţia de "trădare". Ea a fost sprijinitoarea Comitetului evreiesc antifascist şi a fost de asemenea o prietenă a dramaturgului suspus epurărilor Solomon Mihoels şi a primului ambasador al Israelului în URSS, Golda Meir. Aceste acţiuni au fost parte a campaniei antisemitice iniţiate de Beria, care a început în 1947 şi a culminat în 1952 cu aşa-numitul Complot al doctorilor. La cel de-al XIX-lea Congres al Partidului Comunist din 1952, Molotov a fost ales în noul Prezidium lărgit al partidului Comunist, dar a fost exclus din Comitetul Permanent al Prezidiumului, însă acest fapt nu a fost făcut public. Se pare că moartea lui Stalin din 1953 l-a salvat pe Molotov de la epurare.
După moartea lui Stalin, a urmat o rearanjare a alianţelor dintre liderii sovietici, în urma căreia poziţia lui Molotov a fost întărită. Beria a fost arestat şi executat, Molotov redevenind ministru de externe în guvernul lui Malenkov. Dar adevăratul conducător al partidului şi statului sovietic avea să devină noul Secretar General, Nikita Hruşciov. El a patronat o liberalizare graduală în politica internă a ţării şi un "dezgheţ" în politica externă, care a fost dovedit de reconcilierea cu guvernul iugoslav şi cu Tito. Pe acesta din urmă, Stalin îl expulzase din mişcarea comunistă internaţională patronată de sovietici. Molotov, ca un comunist din vechea gardă stalinistă, părea din ce în ce mai depărtat de noile realităţi. În ciuda acestui fapt, el a mai reprezentat cu tenacitatea cunoscută încă o dată URSS la o conferinţă internaţională, şi anume la Conferinţa de la Geneva din 1955, unde s-au discutat problemele securităţii europene, a dezarmării şi a reunificării Germaniei.
Evenimentele care au dus la ieşirea de pe scena politică a lui Molotov au început în 1956, când Hruşciov a lansat o neaşteptată denunţare a lui Stalin la cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist. Stalin a fost atacat atât pe tema epurărilor din cel de-al patrulea deceniu, cât şi pe tema înfrângerilor catastrofale de la începutul celui de-al doilea război mondial, pe care le-a pus pe seama încrederii prea mari a lui Stalin în promisiunile lui Hitler cât şi pe seama epurărilor din Armata Roşie. De vreme ce Molotov era cel mai important colaborator al lui Stalin care mai era încă în viaţă, atâta vreme cât el jucase un rol atât de important în aceste epurări, era clar că direcţia în care se îndreptau acţiunile lui Hruşciov ducea la examinarea rolului jucat de ministrul de externe în aceste crime politice şi la îndepărtarea lui de la putere. Molotov a devenit de aceea conducătorul "vechii gărzi" care se opunea lui Hruşciov, deşi azi nu este clar dacă a complotat să-l răstoarne pe Secretarul General, aşa cum s-a afirmat în epocă, sau nu.
În iunie 1956, Molotov a fost schimbat din funcţia de ministru de externe, iar, în 1957, Hruşciov i-a denunţat pe Molotov, Malenkov, Kaganovici şi Voroşilov ca făcând parte din "Grupul antipartinic", care ar fi complotat să reinstaureze metodele staliniste de conducere. Molotov a fost dat afară din Biroul Politic al Comitetului Central şi a fost trimis să reprezinte Uniunea Sovietică ca ambasador în Mongolia. În 1960 a fost numit în funcţia de reprezentant al Uniunii Sovietice la Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică, ceea ce a fost văzută ca o reabilitare parţială. Dar, după Congresul al XXII-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1961, la care Hruşciov şi-a dus campania antistalinistă la un nou nivel, Molotov a fost schimbat din toate funcţiile şi a fost dat afară din partid. În martie 1962 s-a anunţat că Molotov s-a retras din viaţa publică.
În timpul pensionării forţate, Molotov nu s-a căit nici o clipă pentru rolul pe care l-a jucat în perioada stalinistă. După ruptura chino-sovietică, există dovezi că a fost de acord cu criticile lui Mao Zedong făcute pe seama "revizionismului" politicii lui Hruşciov.
Molotov a fost reabilitat parţial în timpul lui Leonid Brejnev, când, în 1984, i s-a permis să reintre în rândurile Partidului Comunist. A murit la vârsta de 96 de ani la Moscova, pe 8 noiembrie 1986, cu numai cinci ani mai înaintea dizolvării Uniunii Sovietice. A fost înmormântat în cimitirul Novodevici din Moscova. Felix Ciuev a publicat postum o colecţie de interviuri cu Molotov: Memoriile lui Molotov: În mijlocul politicii Kremlinului. În 1990, cu puţin timp înaintea dizolvării URSS-ului, guvernul lui Mihail Gorbaciov a deninţat oficial Pactul Molotov-Ribbentrop, acţiune prin care erau recunoscute drept ilegale anexarea statelor baltice şi împărţirea Poloniei.
[modifică] Vezi de asemenea
- Cocktail Molotov
- Linia Molotov
- Molotov a fost modelul personajul Squealer din romanul Ferma animalelor a lui George Orwell.
[modifică] Legături externe
- Raportul către Stalin al lui Şkiriatov şi Abakumov pe tema soţiei lui Molotov
- V.M. Molotov şi lichidarea socialismului în URSS (Apologia maoistă a lui Molotov)
Predecesor: Alexei Rîkov |
Premier al Uniunii Sovietice 1930–1941 |
Succesor: Iosif Vissarionovici Stalin |
Predecesor: Maxim Litvinov |
Ministru de externe al Uniunii Sovietice 1939–1949 |
Succesor: Andrei Vîşinski |
Predecesor: Andrei Vîşinski |
Ministru de externe al Uniunii Sovietice 1953–1956 |
Succesor: Dmitri Şepilov |