Slavii estici timpurii
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Istoria Belarusului Istoria Rusiei Istoria Ucrainei |
---|
Slavii estici timpurii |
Hazaria |
Rusia Kieveană |
Invazia mongolă |
Hoarda de Aur |
Principatul Moscovei |
Halici-Volinia |
Marele Ducat al Lituaniei |
Uniunea statală polono-lituaniană |
Armata Zaporojiană |
Imperiul Rus |
Revoluţia din 1905 |
Revoluţia din 1917 |
Războiul civil rus |
Uniunea Sovietică |
Federaţia Rusă |
Ucraina |
Belarus |
editează acest cadru |
Slavii estici sunt grupul etnic care a evoluat pentru a da popoarele rus, ucrainian şi belarus.
Cuprins |
[modifică] Locuitorii câmpiilor est-europene
Se cunosc puţine lucruri despre slavii de est mai înainte de secolul al IX-lea. Motivele principale sunt lipsa aparentă a documentelor scrise (alfabetul chirilic a fost creat pe la anul 863 în mod special pentru popoarele slave) şi relativa depărtare a teritoriilor locuite de slavii răsăriteni. Puţinul care se cunoaşte este datorat săpăturilor arheologice, mărturiilor călătorilor străini care au vizitat Rutenia şi analizei comparative a limbilor slave făcută de lingvişti. În afara de controversata Carte a lui Veles, se cunosc foarte puţine documente ale rusilor datate mai înainte de secolul al XI-lea, (şi nici unul de dinaintea secolului al IX-lea). Primul document important care conţine informaţii bogate despre istoria Rusiei este Pravila Rusă, scrisă la sfârşitul secolului al XI-lea şi începutul celui de-al XII-lea. Este o listă de 12 plemena slave (uniuni tribale) care s-au aşezat începând cu secolul al IX-lea într-o zonă vastă, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Aceste plemena sunt polianii, drevlianii, dregovicii, radimicii, viaticii, krivicii, slovenii, duliobii (cunoscuţi mai târziu ca volinianii şi bujanii), severianii, uglicii şi tiverţii.
Bazându-se pe dovezile arheologice şi lingvistice. Istoricii consideră că slavii au format un grup etnic mileniul al II-lea î.Hr. în zona în care azi sunt următoarele ţări: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Belarusul de vest şi nord-vestul Ucrainei. Prin secolul al VIII-lea î.Hr., slavii au intrat în epoca fierului şi au început marea lor expansiune către est şi sud.
În secolele care au urmat, coloniştii slavi au intrat în contact cu numeroase alte grupuri etnice care ori trăiau ori s-au mutat în câmpiile Europei Răsăritene. Cel mai bine cunoscuţi dintre aceste grupuri au fost sciţii nomazi, care au ocupat regiunile actualei Ucrainei şi a sud-vestului Rusiei începând cu secolul al VI-lea î.Hr. până în secolul al II-lea î.Hr., şi ale căror calităţi de războinici şi călăreţi sunt legendare. Sciţii au dispărut până prin secolul I î.Hr., dar numele lor a fost folosit uneori de documentele romane târzii pentru a-i defini pe slavii răsăriteni. Între secolele I AD şi al IX-lea, goţii, hunii, avarii şi maghiarii au traversat regiunea în timpul migraţiilor lor. Deşi unii dintre ei i-au subjugat pe slavii aşezaţi în zonele sus-numite, cuceritorii au lăsat puţine urme durabile. În această perioadă, mult mai importantă a fost expansiunea slavilor în regiune. Ei se ocupau cu agricultura, albinăritul, dar şi cu vânătoarea, pescuitul şi creşterea animalelor. Până în secolull al VI-lea, slavii au devenit grupul etnic majoritar în câmpiile est-europene. Până in acest moment, slavii s-au despărţit din punct de vedere lingvistic în trei ramuri principale: cea de sud, de vest şi de est. Slavii estici erau aşezaţi de-a lungul râului Nipru în ceea ce este azi Ucraina. Ei s-au răspândit mai apoi spre nord, de-a lundul râului Volga, la răsărit de ceea ce este azi oraşul Moscova, ca şi spre vest spre bazinele nordice ale râurilor Nistru şi Bug în ceea ce este azi sudul Ucrainei şi Republica Moldova. Aşezarea lor de-a lungul marilor fluvii est-europene le-a permis să controleze comerţul dintre zonele scandinave-baltice şi succesorii Imperiului Roman, (în special Imperiul Bizantin şi coloniile greceşti de la malul Mării Negre). Slavii au întreţinut relaţii comerciale atât cu vikingii cât şi cu bizantinii. Kievul, viitoarea capitală a rusiilor, a fost fondată cel mai probabil prin secolele al V-lea – al VI-lea, fiind la început o fortăreaţa care controla traficul pe râul Nipru prin taxele pe mărfurile către şi dinspre Imperiul Bizantin. Multe alte oraşe au fost contruite în următorii 500 de ani.
În secolele al VIII-lea şi al IX-lea, unele dintre triburile slave estice au trebuit să plătească tribut hazarilor, un popor vorbitor al unei limbi turcice, care au trăit în zonele bazinului de sud al râului Volga şi în Caucaz.
[modifică] Slavii de răsărit şi varegii
Din secolul al IX-lea, războinicii şi negustorii scandinavi cunoscuţi cu numele de varegi sau vikingi, au început să se infiltreze în teritoriile locuite de slavii de est. Pentru continuare, vezi şi Rusia Kieveană.
[modifică] Vezi şi:
- Rutenia
- Lista statelor slavilor estici timpurii
[modifică] Bibliografie
- Acest articol conţine materiale din Library of Congress Country Studies, care fiind o publicaţie a guvernului SUA este în domeniu public. Rusia.