Saşi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Biserică fortificată săsească, Biertan.
Extinde
Biserică fortificată săsească, Biertan.

Saşii transilvăneni (germ. Siebenbürger Sachsen) sunt o populaţie de origine etnică germană, stabilită în sudul şi în nord-estul Transilvaniei începând cu mijlocul secolului al XII-lea.

Colonizarea saşilor în Transilvania a fost iniţiată de regele Géza al II-lea (1141-1162) al Ungariei, fiind justificată, în esenţă, prin raţiuni de ordin economic şi militar. Timp de câteva decenii, sarcina principală a coloniştilor germani a fost apărarea graniţei Regatului Ungar din sudul Transilvaniei. Procesul colonizării germane în Transilvania a continuat până spre sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul veacului următor.

Cuprins

[modifică] Aşezările medievale

Primii colonişti - germani, valoni, flandrenzi şi, într-o măsură mai redusă, francezi - au provenit din teritoriile situate în bazinele râurilor Rin şi Mozela. Pe lângă coroana maghiară, un rol important în procesul colonizării germane în sudul Transilvaniei l-au jucat Ordinul cavalerilor teutoni, mănăstirea cisterciană Igriş, din Banat precum şi abaţia cisterciană Cârţa din Ţara Făgăraşului. Teritoriul din sudul Transilvaniei colonizat cu germani are o suprafaţă de aproximativ 30.000 km².

Sub aspect teritorial-administrativ, teritoriile locuite de saşi au fost organizate acum în Comitatul Sibiului sau Provincia Sibiului. Ulterior, în prima jumătate a veacului al XIV-lea, în perioada guvernării regelui angevin Carol Robert de Anjou, probabil între anii 1325 - 1329, saşii se vor organiza in cadrul unor scaune săseşti.

Saşii au trăit conform obiceiurilor lor vechi; se autoguvernau, organizaţi fiind într-o unitate administrativă mare numită Königsboden, care consta din patru unităţi administrative: Altland (regiunea Sibiului), Burzenland (rom. Ţara Bârsei, magh. Barcaság , în regiunea Braşovului), Weinland (regiunea dintre cele două Târnave) şi Nösnerland (regiunea Bistriţei - Ţara Năsăudului). [1]

[modifică] Organizarea medievală

[modifică] Organizarea legală

Drepturile şi obligaţiile coloniştilor germani au fost incluse în aşa-numitul Andreanum (în germană, Goldener Freibrief der Siebenbürger Sachsen), act emis în anul 1224 de regele Andrei al II-lea al Ungariei. Prin acest important document erau confirmate populaţiei germane, aşezată pe teritoriul cuprins intre Drăuşeni şi Orăştie, autonomia teritorial-administrativă, jurisdicţională şi bisericească, fiind stipulate concomitent şi obligatiile sale faţă de regii Ungariei.

[modifică] Organizaţii religioase

Pe lângă Ordinul Cavalerilor Teutoni, alte organizaţii religioase importante dezvoltării comunităţilor germane erau abaţiile cisterciene de la Igriş, din Banat şi Cârţa din Făgăraş.Cea mai timpurie formă de organizare a saşilor a vizat viaţa religioasă, Prepozitura Sibiului fiind fondată încă înainte de 20 decembrie 1191. În primii săi ani de existenţă, prepozitura includea teritoriile capitlurilor de Sibiu, Nocrich şi Braşov, adică zonele de colonizare primară a saşilor pe teritoriul Transilvaniei.

[modifică] Fortificarea oraşelor

Invazia mongolă din 1241 - 1242 a distrus în mare parte regatul ungar. Deşi saxonii au făcut tot ce au putut pentru a rezista, multe aşezări ale lor au fost distruse. Înaintea invaziei multe oraşe transilvănene au fost fortificate şi erau dezvoltate economic. Multe erau apărate de către Kirchenburgen - biserici fortificate cu ziduri masive. Expanisunea rapidă a oraşelor populate de saxoni a dat Transilvaniei numele german de Siebenbürgen şi Septem Castra în latină, făcându-se referire la şapte din oraşele fortificate:

[modifică] Clasă privilegiată

Împreună cu nobilimea maghiară din Transilvania şi secuii, saşii au fost membri ai Unio Trium Nationum, agreat în 1438. Acest pact rezerva drepturile politice acestor trei grupuri şi excludea majoritatea română de la viaţa politică.

De-a lungul reformei protestante, majoritatea saşilor au trecut la Luteranism. Principatul Transilvaniei fiind unul dintre cele mai tolerante state europene în privinţa religiei, saşii şi-au putut păstra religia. Habsburgii au promovat Romano-Catolicismul în rândul saşilor, pe durata contra-reformei, dar majoritatea au rămas luterani.

Războaiele purtate de monarhia habsburgică şi Ungaria împotriva Imperiului Otoman în secolele XVI-XVIII au dus la scăderea numărului saşilor. Odată cu intrarea Principatului Transilvaniei sub conducere habsburgică, grupul saşilor a început să se revitalizeze. Ei au fost administratori şi ofiţeri militari, mai ales în timpul războaielor contra Imperiului Otoman.

[modifică] Pierderea statutului de clasă privilegiată

Împăratul Iosef al II-lea al Sfântului Imperiu Roman a încercat să anuleze Unio Trium Nationum la sfîrşitul secolului XVIII. Acţiunile sale vizau inegalitatea politică din Transilvania, în special puterea politică a saşilor. Deşi acţiunile sale nu au avut efectul dorit, mulţi saşi au început să se considere o mică minoritate, spre deosebire de naţionaliştii unguri şi români. Deşi au rămas un grup bogat şi influent, nu au mai fost o clasă privilegiată.

Pe durata Revoluţiei de la 1848 saşii au sprijinit încercările românilor de a obţine drepturi politice. Ungurii, însă, doreau unirea completă a Transilvaniei cu Ungaria. Stephan Ludwig Roth, pastor care sprijinea idealurile române de obţinere a unor drepturi politice, a fost executat de unguri în timpul revoluţiei.

Deşi încercarea forţelor maghiare de a obţine un control mai mare asupra Transilvaniei a fost înfrântă de forţele austriece şi ruse în 1849, Ausgleich-ul dintre Austria şi Ungaria din 1867 a avut efecte negative asupra drepturilor politice ale saşilor. Pe perioada Austro-Ungariei, ungurii au declanşat o vastă politică de maghiarizare pentru a combate naţionalismul tuturor celorlate grupuri etnice din partea maghiară a regatului.

La finalul primului război mondial, majoritatea saşilor au sprijinit unirea Transilvaniei cu Regatul României.

[modifică] Al doilea război mondial şi urmările sale

În timpul celui de-al doilea război mondial, mulţi saşi au luptat de partea Germaniei naziste împotriva Uniunii Sovietice, România şi Ungaria.

În 1944 România a semnat un tratat de pace cu sovieticii, iar Germania a început să retragă saşii din Transilvania, în special cei din Ţara Năsăudului. Circa 100.000 dintre ei au fugit din calea Armatei Roşii, dar România nu a efectuat vreo operaţiune de expulzare a saşilor la finalul războiului, spre deosebire de ţările vecine ei. 80.000 de saşi au fost arestaţi însă de sovietici şi trimişi la muncă forţată în Siberia acuzaţi fiind de cooperare cu Germania. Saşii rămaşi nu au fost expulzaţi de guvernarea comunistă, dar au existat politici de persecutare a lor şi au suferit pierderi ale drepturilor politice. A existat şi o politică de "vindere" a lor către guvernul german, permiţândusi-le să părăsească ţara, contra unor taxe.

Fiind consideraţi Auslandsdeutsche ("germani străini") de către guvernul german, saşii din Transilvania au primit dreptul la cetăţenie germană. Mulţi dintre ei au emigrat în Germania, mai ales după căderea comunismului în Blocul Estic în 1989. Datorită acestei emigrări populaţia de saşi din România a scăzut foarte mult.

[modifică] Evoluţia demografică a saşilor de-a lungul secolului XX

[modifică] Personalităţi

în ordine alfabetică: