Saint-Hubert
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sânt-Umbert (wa Sint-Houbiet, fr Saint-Hubert), comună în Provincia Luxemburg din Valonia, Belgia. Sate aparţinătoare: Burg, Warvilia, Episcopia, Nauina, Atrival. 5500 locuitori. Codul poştal: 6870.
[modifică] Istorie
În secolul al VII-lea, canonicii augustinieni se instalează în cătunul ce pe atunci se chema Andag. Un secol mai târziu, Walcald, episcopul Leodiei, zideşte în o mănăstire benedictină. În 825 se face aducerea moaştelor sfântului Humbert/Umbert de la Leodia la Andag, iar cătunul va primi numele sfântului. Datorită pelerinilor, cătunul va deveni un sat măreţ şi cunoscut. Sfântul Umbert era episcop de Maestricht, Tongria şi Leodia în secolul al VIII-lea.
Între secolele al XI-lea şi al XIII-lea, un număr însemnat de grofi şi nobili au făcut donaţii mănăstirii moşii întregi. În 1525 au trecut hughenoţii pe la mănăstire, au jefuit-o şi i-au dat foc. În 1602 o armată neerlandeză l-a luat ostatic pe stareţul Ioan, şi nu i-au dat drumul, decât unsprezece ani mai târziu. În 1633, stareţul Nicolae cumpără un vicecomitat întreg, care au aparţinut aşadar mănăstirii, teritoriu ce se întindea pe 12 comune actuale, şi pe care mănăstirea a mai întemeiat 5 schituri sufragane. Alţi stareţi au mai cumpărat o grămadă de sate mai îndepărtate, apoi toate teritoriile aparţinând mănăstirii au fost împărţite în 6 maiorii, toate cu administraţie locală, dar care depindeau de mănăstire. În 1636 mănăstirea arde din nou, iar stareţul Nicolae o reface, dar în 1659 mănăstirii i se dă din nou foc, de către soldaţii francezi. În 1665 se construieşte drumul de piatră de la Sedan la Leodia, ceea dă mănăstirii un caracter comercial. În 1677, administratorul laic al teritoriului dependent de mănăstire vrea să se rupă de mănăstire, iar stareţul Ciprian ia totul în mâini.
Între 1681-1697, francezii ocupă teritoriul. Câţiva ani mai târziu, stareţii Clement şi Celestin vor restaura biserica mănăstirii. Ultimul stareţ, Nicolae Spiret, bun agnonom şi zootehnician, a adus trupele neerlandez, alipind teritoriul la Ţările de Jos, apoi a dezvoltat industria, dar a risipit tot profitul. De fapt, pe vremea aceea ţăranii defrişau pădurile. Nicolae a încercat să îi convingă să nu o facă, dar în zadar. El se ocupa în mod direct de Ferma Untului, vedea rezultatele îmbucurătoare, şi de aceea voia să-i lămurească pe ţărani să adopteze aceleaşi metode. În 1769 a înlocuit iarba cu lecerna, şi a adus rase noi de capre, vaci şi oi (11.679 de capete). Pădurea, ca lemn de foc, deservea multe localităţi, încât 40% din profitul pe 1790 venea de la lemnele de foc, ce areau transportate pe apă. Stareţul Nicolae a făcut şi o reformă în metalurgie, încât la platinării şi fontării nu se folosea hiula, ci lemnul.
Francezii intră în mănăstire la 25 mai 1794 şi-i alungă pe călugări. După independenţa Belgiei, oraşul spera să devină capitală a Provinciei Luxemburg, dar acest avantaj a fost dat Arelului, pe când tribunalul s-a mutat la Castelu. Totuşi în 1840 s-a înfiinţat o închisoare în clădirile fostei mănăstiri.
În 1954 închisoarea a fost desfiinţată. O parte din clădirile mănăstireşti adăpostesc arhivele de stat, precum şi instituţiuni culturale. Anexele au fost preluate de un ateneu regal şi de Centrul vălean al pădurilor.
Terenurile arabile au fost reîmpădurite începând cu anii 1950. Dacă în secolul al XIX-lea pădurile ocupau 37% din teritoriul comunei, astăzi ele ocupă peste 70%. Din totalul de păduri, 57% sunt în proprietatea comunei, 36% în proprietatea statului, iar 7% sunt private.
[modifică] Cultură şi spiritualitate
Chiar dacă mănăstirea nu mai există, biserica aparţine parohiei, iar Sânt-Umbert rămâne un loc de pelerinaj. Data de pelerinaj anual e la sărbătoarea sfântului, pe 3 noiembrie. Se sfinţeşte pâinea de casă şi se binecuvântează unele animale, îndeosebi câinii şi pisicile, pentru a le feri de turbare. Credinţa populară spune că cei care ating « sfânta stofă », adică un veşmânt liturgic pe care l-ar fi purtat sfântul, sau vor gusta din pâinea sfinţită în ziua sărbătorii, nu vor fi muşcaţi de câini sau de alte dobitoace.
În fiecare primă duminică din septembrie, la Sânt-Umbert are loc Ziua Mondială a Vânătorii. Trei săptămâni înainte de această sărbătoare, pădurile vălene sunt interzise turiştilor şi localnicilor, pentru a permite vânătoarea.
[modifică] Populaţie
1801: 1.171 locuitori 1910: 3.475 1977: 5.585.