Zalmoxis
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Zalmoxis (sau Zamolxes, Zamolxis, Zamolxe) era zeul suprem în mitologia dacică. Unii au văzut în Zamolxe zeul suprem si unic al getilor, altii numai pe patronul lumii subpămîntene, al împărătiei mortilor, iar altii l-au identificat cu Gebeleizis, zeu geto-dac al cerului si al luminii. De aici concluzia unora cu privire la monoteismul geto-dacilor, în opozitie cu opinia acelora care cred că religia strămosilor nostri era politeistă, ca a celor mai multe dintre popoarele antichitătii.
Istoricul Heinrich Pantaleon, un bun cunoscător al izvoarelor antice, a scris şi despre Zalmoxis. El susţinea că acesta s-a născut la geţii de miază-noapte, iar în momentul când a ajuns în floarea vârstei, a plecat în Italia din dragoste pentru virtute, pe vremea când la Roma domnea Tarquinius Superbus în secolul al VI-lea î.Ch. Atunci când a aflat că în cetate, şi peste tot chiar, erau la mare preţ învăţăturili lui Pitagora (580-500 î.Ch.) a devenit un discipol al acestuia, pătrunzând în profunzime problemele de cunoaştere divină şi lumească şi chiar a devenit prietenul acestuia, locuind un timp la el. După acestă experienţă a trecut la egipteni, unde şi-a completat cunoştinţele acumulate în trecut, cu studiul tainelor naturii. Zestrea de virtuţi şi cunoştinţe strânse, au făcut ca poporul să-l ţină la mare cinste când s-a întors în patria sa. El le-a explicat toate minunile, cântecul păsărilor şi visurile spre marea mirare a tuturor oamenilor. Tot el a predicat cu insistenţă ca oamenii să renunţe şi să respingă orice formă de lenevire a trupului, să elimine din ei orice tulburare care le apăsa sufletul, orice prisos al stomacului. Având în vedere toate acestea, regele geţilor l-a acceptat pe Zamolxis ca interpret al voinţei divine, obligându-i pe toţi să-l considere ca pe un preot al lui Dumnezeu. Dar el nu a acceptat, şi dispreţuind măreţia regală, s-a retras într-o peşteră sub pământ , unde oamenii nu puteau să ajungă la el şi nu a vrut să-l lase nici pe rege sau pe alţi slujbaşi de-ai săi să vorbească cu el. Acesta a fost momentul când a făcut o serie de preziceri despre lucrurile care vor urma. Din acest motiv, dacii i-au adus ofrande şi l-au considerat ca zeu. Aşa a rămas până în timpul împăratului Tiberius (14 - 37 d.Ch.), obiceiul ca regii dacilor să aibă pe lângă ei, tot timpul, filozofi în treburile importante, şi să nu facă nimic în treburile spirituale şi lumeşti făra sfatul lor. Această funcţie a fost ridicată la mare cinste de înţeleptul Deceneu.
[modifică] Bibliografie
- Heinrich Pantaleon: Teutscher Nation Warhafften Helden [...], i. e. Prosopographia heroum atque illustrium virorum totius Germaniæ, Basel 1567-1578.
- Mircea Eliade: De la Zalmoxis la Genghis-Han. Studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale, trad. de Maria şi Cezar Ivănescu, Humanitas: Bucureşti 1995 (bazată pe traducerea din De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris 1970).
- D. Popov: Zamolksis. Religija i obštestvo na trakite, Sofia 1989.
[modifică] Legături externe
Site-ul oficial al grupului Dacia Nemuritoare