Predicat
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Predicatul este partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o stare sau o insuşire. Predicatul este de două tipuri:
a) predicat verbal - arată ce face subiectul şi îi atribuie acestuia o acţiune:
"În faţă răsărise luna." (Fănuş Neagu - Dincolo de nisipuri)
Predicatul verbal este exprimat prin verbe la moduri personale: indicativ (Citesc, citeam, citii, am citit, citisem, voi citi), imperativ (citeşte), conjunctiv (să citesc), condiţional-optativ (aş citi).
b) predicat nominal - atribuie o insuşire sau o calitate subiectului şi arată cine este, ce este şi cum este subiectul.
"Unu-i moldovan, Unu-i ungurean Şi unu-i vrâncean." (Mioriţa)
Predicatul nominal este format din verbul copulativ (a fi) şi nume predicativ.
[modifică] Punctuaţia
Predicatul, verbal sau nominal, nu se desparte prin virgulă de subiect.
"A fost un împărat."
Se folosesc virgule când între subiect şi predicat s-a intercalat o parte de propoziţie sau o propoziţie:
"Greuceanu, care văzu lipsa paloşului, a plecat."
Cuvintele care alcătuiesc numele predicativ multiplu se despart de virgulă când nu sunt legate prin conjuncţia şi ori sau.
[modifică] Bibliografie
- Alexandru Metea, Limba română esenţială, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2003.
- Ana Dumitrescu, Vasile Teodorescu, Limba romană. Manual pentru clasa a V-a, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,1996.