Pogromul de la Iaşi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pogromul de la Iaşi din 27 iunie 1941 şi până pe 29 iunie 1941 a fost unul din cele mai violente pogromuri din istoria evreilor, iniţiat fiind de autorităţile publice împotriva cetăţenilor de etnie evreiască din oraşul Iaşi. În conformitate cu datele prezentate de autorităţile române, în cele trei zile au fost ucişi 13.266 de evrei.
Cuprins |
[modifică] Desfăşurarea
În ziua de vineri, 27 iunie 1941, dictatorul Ion Antonescu a telefonat comandantului militar de la Iaşi, Constantin Lupu şi i-a ordonat să cureţe Iaşul de evrei. Autorităţile române (poliţie, jandarmi, membri ai serviciului român de siguranţă), cu concursul unei părţi a locuitorilor oraşului, au comis crime şi jafuri la adresa evreilor din Iaşi. Mii dintre aceştia au fost ucişi în casele lor şi pe stradă, alte mii au fost arestaţi şi duşi la sediile poliţiei. Lazăr Rozin, care avea doar paisprezece ani în iunie 1941, relatează:

În următoarea zi, «Duminica neagră», soldaţii români au împuşcat mii de evrei care fuseseră încarceraţi în secţia de poliţie.
Aproximativ 4.000 de evrei, strânşi din toate părţile oraşului, au fost înghesuiţi în vagoane şi camioane de marfă. «Trenurile morţii» au fost închise ermetic şi au circulat dus-întors între mai multe gări din Moldova. Nimeni nu vroia să-i primească în gări, să le dea apă sau să le deschidă pentru a lua aer, din cauza mirosului cadavrelor şi a mizeriei rezultate în urma condiţiilor inumane la care au fost supuşi. Aproximativ 2.650 de evrei au murit de sufocare sau de sete, iar alţii şi-au pierdut minţile. Lazăr Rozin susţine următoarele:

La data de 30 august 1941, cei 980 de evrei care au supravieţuit torturii au fost aduşi înapoi în Iaşi. Tribunalul pentru crime de război care i-a judecat în 1946 pe criminalii de război români a stabilit faptul că mai mult de 10.000 de evrei au fost ucişi, inclusiv doi dintre fraţii lui Lazăr Rozin.
[modifică] Declaraţiile din timpul anchetelor şi a procesului criminalilor de război, 1946
În timpul procesului, Ion Antonescu nu şi-a amintit nici de telefonul dat colonelului Lupu, nici de ordinul dat de generalul Şteflea, cu privire la deportarea evreilor din Iaşi, „la momentul oportun”.

Preşedintele: Era numai acţiunea germanilor la Iaşi?[...]
Ion Antonescu: Ei aveau..., noi frontul Moldovei... era împărţit pe sectoare. Era în sector german.
Preşedintele: Ştiu. Era în sector german, dar era şi armată românească acolo.
Ion Antonescu: Era sub comandamentul german, după cum erau şi divizii germane în sectoarele româneşti, la dispoziţia comandamentului românesc. ”


Ion Antonescu: Domnule Preşedinte, eu n-am ştiut niciodată, decât din Actul de acuzare, de 8.000, se spune. Acuma, domnul acuzator public vorbeşte de 10.000. În Actul de acuzare vorbeşte... n-am ştiut niciodată. Eu am ştiut de 2.000 care au fost băgaţi în gara Iaşi într-un vagon, presaţi acolo şi au murit de asfixiere şi m-am dus şi am protestat.”