Schitul Dobrotinet

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Schitul Dobrotinet, actualmente biserică parohială cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este un monument puţin cunoscut aparţinând probabil epocii lui Matei Basarab.

Cuprins

[modifică] Amplasare

Biserica este situată în satul Dobrotinet, din cadrul comunei Curtişoara, judeţ Olt.


[modifică] Arhitectură

Biserica, de dimensiuni modeste, are formă de cruce cu pronaos dreptunghiular despărţit de naos printr-un zid cu trei deschideri egale. Naosul, foarte mare, este acoperit pe o cupolă pe patru arce ce susţin bazele unei foste turle octogonale prăbuşită la o dată necunoscută. Ca elemente particulare, ferestrele, patru la număr, două în naos şi două în pronaos, sunt lipsite de ancadramente, iar iconostasul este de zidărie. Pereţii exteriori, prezintă expresivul joc de asize de cărămizi aparente şi casete de tencuială, având două rânduri de firide despărţite de un brâu simplu de cărămidă. Pictura interioară, de dată recentă, nu mai păstrează decât în spirit pe cea originală. Astfel, tabloul votiv şi pisania îi prezintă pe presupuşii ctitori din relatările celor ce văzuseră vechea frescă.

În partea de nord a bisericii, spre şosea, în 1964, încă mai puteau fi zărite ruinele unor construcţii aprţinând fostelor chilii.

[modifică] Istoric

Anul presupus al construirii lăcaşului este 1647, însă această dată apare numai în „Marele dicţionar geografic al României” editat de Alexandru Lahovari, apărul la sfârşitul secolului XIX precizând ca sursă o altă lucrare contemporană. Pisania, rescrisă acum 60 de ani, aparent diferită de cea originală afirmă că: Această sfântă şi dumnezeiască biserică, ce se prăznuieşte hramul Întâmpinarea Domnului, fondată de Costache Ghica pe vremea lui Matei Basarab, ale căror ilustraţiuni se reprezintă în camera femeilor [...]. Pentru a susţine acest lucru, istoricul Ion Ionaşcu, care a văzut vechea frescă votivă, afirmă că în tabloul ctitorilor era (la acea dată) [...]încă bine păstrată figura lui Matei Basarab[...] în timpul căruia a ridicat-o un anume Constantin Ghica (Ion Ionaşcu „Biserici, chipuri şi documente din Olt”, Craiova, 1934, p.130). Problema numelui ctitorului se pune acut având în vedere că, în timpul domniei lui Matei Basarab nu se punea problema vre-unei familii Ghica, mai mult, niciodată această familie nu a avut în stăpânire moşia Curtişoara. Atunci, cine ar putea fi misteriosul ctitor?

În perioada de început a secolului al XVII-lea satul Curtişoara trece în stăpânirea marelui sluger Tudor Rudeanul, cel care avea să se autointituleze în acte ot Ruda şi Curtişoara. Acelaşi cognomen avea să-l poarte şi cel de-al doilea său fiu, Chirca postelnic, moştenitorul domeniului Curtişoara. Este posibil ca numele de Ghica să fie o interpretare greşită a aceluia de Chirca din cauza deteriorării vechii pisanii şi a rescrierilor succesive. Cu toate acestea, în textul unei inscripţii a unei icoane a Maicii Domnului datată 1624-1625 aparţinând bisericii satului Rudeni, moşia de baştină a boierilor Rudeanu, criticul de artă G. Teodorescu descifra în 1929, într-o listă de şapte sau opt nume şi pe acela de Ghica alături de cel al unei anume Despa, personaj posibil identificabil cu cea de-a doua soţie a lui Tudor Rudeanul. Restul numelor traduse de G. Teodorescu nu se regăsesc printre membrii familiei atestaţi documentar în acea perioadă.

Sigur este că schitul apare menţionat documentar mult mai târziu, ca metoh al mitropoliei, în două acte din 1 martie 1766 şi 19 iunie 1777.

Nu se cunoaşte momentul în care a încetat viaţa monahală la schitul Dobrotinet, cert este că în catagrafia din 1845, în satul Curtişoara sunt pomenite două biserici parohiale, printre care una domnească cu hramul Stretenia (Prezentarea lui Iisus la Templu).

În 1899, Pulcheria Munteanu, născută Hiotu, urmaşă a Rudenilor veacului al XVII-lea, iniţiează, împreună cu localnicii, o serie de reparaţii destul de importante la biserică, iar în 1916, Ilarian Marian, proprietarul de atunci al moşiei, aduce şi el o serie de îmbunătăţiri substanţiele la zidărie şi pictură, cu această ocazie schimbândui-se şi hramul în acela pe care îl are şi astăzi. Ultima mare refacere este cea din 1955, făcută pe cheltuiala enoriaşilor când i se dă aspectul actual.

Departe de a fi un mare monument al epocii lui Matei Basarab, biserica din Dobrotinet merită o mai mare atenţie din partea specialiştilor.

[modifică] Bibliografie

  • Tereza Sinigalia „Repertoriul arhitecturii în Ţara Românească 1600-1680”, Bucureşti, 2004.
  • Veniamin Nicolae „Ctitoriile lui Matei Basarab”, Bucureşti, 1982.

[modifică] Legături externe