Angola

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

República de Angola
Steagul Angola Stema Angola
în detaliu mai mare
Deviză naţională: Virtus Unita Fortior (latină Putere prin unitate)
Limbă oficială portugheză
Capitală
 
Luanda
8° 50′ S, 13° 20′ E
Oraş principal Luanda
Şef de stat José Eduardo dos Santos
Prim-ministru Fernando da Piedade
Dias dos Santos
Sistem politic democraţie mulitpartită
Suprafaţă
 - Total
 - % apă
22
1.246.700 km²
neglijabil
Populaţie
 - Total
 - Densitate
72
10.978.552
8.6/km²
Independenţă $INDEPEND
PIB
 - Total
 - PIB/cap de loc.
76
31,364
2,319
Monedă Kwanza
Fus orar UTC + 1
Imn naţional Angola Avante!
Domeniu Internet .ao
Prefix telefonic 244

Angola este o ţară în sud-vestul continentului Africa care se învecinează cu Namibia, Republica Democrată Congo şi Zambia. Angola beneficiază de o largă ieşire la Oceanului Atlantic. Această fostă colonie a Portugaliei este bogată în numeroase resurse naturale, dintre care petrolul şi diamantele sunt cele mai importante. Formal, ţara are un guvern [democraţie|democratic]] şi e numită Republica Angola sau în (limba portugheză: República de Angola).

Cuprins

[modifică] Originea şi istoria numelui

Numele Angola este o derivare portugheză a cuvântului Bantu N’gola, care era titlul tradiţional al regilor Împărăţiei Quimbundos în secolul XVI, când ţara a fost colonizată de către Portugalia.

[modifică] Istorie

Principal: Istoria Angolei

Regina Nzinga la negocierile pentru pace cu guvernatorul portughez în Luanda, 1657.
Extinde
Regina Nzinga la negocierile pentru pace cu guvernatorul portughez în Luanda, 1657.

Primii locuitori ai ariei au fost poporul Hoisan. Majoritatea acestei populaţii a fost înlocută de către triburi Bantu în perioada migraţiilor Bantu. În 1483, Portugalia a creat baze lângă Râul Congo, zonă în care existau statele Kongo, Ndongo şi Lunda. Statul Kongo se întindea din Gabon la nord pănă la Râul Kwanza la sud. În 1575, Portugalia a creat o colonie la Luanda pentru a profita de comerţul cu sclavi. Portughezii au început să controleze coasta teritoriului pe parcursul secolului XVI printr-o serie de tratate şi războaie. Ei au format colonia Angola. Olanda a ocupat Luanda în perioada 1641-48.

În 1648 Portugalia a recucerit Luanda şi a iniţiat o campanie militară pentru cucerirea statelor Kongo şi Ndongo, campanie care s-a sfârşit cu victoria Portugaliei în anul 1671. Portugalia nu a preluat contolul administrativ al teritoriilor pe deplin până la începutul secolului XX. În 1951 colonia a fost reorganizată ca o provincie a Portugaliei, numită şi Africa occidentală portugheză. Când Portugalia a refuzat să iniţieze un proces de decolonizare, trei mişcări pentru independenţă au apărut:

  • Mişcarea Populară pentru Eliberarea Angolei (Movimento Popular de Libertação de Angola MPLA), cu o bază în Kimbundu şi intelectualitatea din Luanda şi cu legături cu partide comuniste din Portugalia şi Blocul de est;
  • Frontul Naţional pentru Eliberarea Angolei (Frente Nacional de Libertação de Angola, FNLA), care a deţinut o bază etnică în regiunea Bakongo la nord, având legături cu Statele Unite ale Americii şi regimul Mobutu în Zair; şi
  • Uniunea Naţională pentru Independenţa Totală a Angolei (União Nacional para a Independência Total de Angola, UNITA), condusă de către Jonas Savimbi cu o bază etnică şi regională în regiunea Ovimbundu din centrul ţării.

După o insurecţie anticolonială de 14 ani şi eliminarea regimului fascist din Portugalia de către o lovitură militară, partidele naţionaliste ale Angolei au început în ianuarie 1975 negocierile cu Portugalia pentru obţinerea independenţei Angolei. Independenţa urma să fie declarată în noiembrie a acelui an. Aproape imediat, un război civil a izbucnit între MPLA, UNITA şi FNLA, fiecare grupare fiind susţinută de către grupări de peste hotare. Africa de Sud a susţinut UNITA şi a invadat Angola în august 1975 pentru a-şi asigura neinterferanţa guvernului Angolei în Namibia, teritoriu aflat în acel moment sub controlul Africii de Sud.

Forţe cubaneze au venit să susţină gruparea MPLA în octombrie 1975, reuşind să apere capitala, Luandaşi să respingă forţele Africii de Sud. MPLA s-a declarat guvernul de facto al ţării când independenţa a fost declarată în noiembrie, cu Agostinho Neto ca primul preşedinte al ţării.

În 1976, FNLA a fost învinsă de către o combinaţie a forţelor grupării MPLA şi soldaţi cubanezi, lăsând doar MPLA marxistă şi UNITA (susţinută de către SUA şi Africa de Sud) să se lupte pentru putere.

Conflictul a continuat, intensificat de către situaţia geopolitică a Războiului rece şi de abilitatea ambelor partide de a accesa resursele naturale a Angolei. MPLA utiliza veniturile petrolierelor şi UNITA accesa diamantele ţării care erau vândute ilegal peste hotare. (LeBillon, 1999).

În 1991, facţiunile au consimţit să transforme Angola într-un stat multipartit, însă după ce preşedintele José Eduardo dos Santos de la MPLA a câstigat alegerile supravegeată de către ONU, UNITA a refuzat să accepte rezultatul alegerilor, declarând că aceastea au fost fraudate. La scurt timp lupta dintre cele două grupări a reînceput.

În 1994, un acord (protocolul Lusaka) negociat între puterea din Luanda şi UNITA a asigurat integrarea membrilor facţiunii rebele în noul guvern. Un guvern pentru uniunea naţională a fost instalat în 1997, însă în 1998 luptele au reînceput, cauzând sute de mii de refugiaţi interni.

Pe data de 22 februarie 2002, Jonas Savimbi, liderul grupării UNITA, a fost omorât şi cele două facţii au consimţit la oprirea ostilităţilor. UNITA a fost forţată să renunţe la aripa sa militară şi să accepte rolul de principal partid de opoziţie. Cu toate că situaţia politică a ţării continuă să se normalizeze, preşedintele dos Santos încă nu a permis introducerea unui sistem democratic. Printre problemele principale ale ţării sunt criza umanitară care a fost cauzată de război, abundenţa câmpurilor minate şi acţiunile grupării care se luptă pentru independenţa provinciei Cabinda (Frente para a Libertação do Enclave de Cabinda).

Angola, ca şi multe ţări din Sub-Sahara, este afectată de numeroase boli infecţioase. În aprilie 2005, Angola a fost afectată de infecţia virusului Marburg, una din cele mai devastatoare epidemii din istoria statului cu 237 de morţi în 261 de cazuri, afectând 7 din cele 18 provinceii pe 10 aprilie, 2005.


[modifică] Politică

Ramura executivă a guvernului este compusă din Preşedinte, Prim Ministru, şi Consiliul Miniştrilor. La moment, puterea politică este concentrată în Preşedenţie. Consiliu Miniştrilor, compus din toţi miniştrii şi vice-miniştrii guvernului, se întâlneşte regular pentru a descuta afacerile politice a ţării. Guvernatorii celor 18 provincii sunt numiţi de către Preşedinte. Legea Constituţională din 1992, descrie structura guvernului şi declară drepturile şi datoriile cetăţenilor. Sistemul juridic e bazat pe legea portugheză şi cea de cutumă, este slabă şi fragmentată, şi curţile de justiţie funcţionează în doar 12 din cele 140 de municipalităţi. O Curte Supremă îndepleneşte funcţia de tribunal de apel. La moment nu există o Curte Constituţională cu puterea de a analiza constituţionalitatea legilor ţării.

Războiul civil de 27 de ani a devastat instituţiile politice şi economice a ţării. ONU estimează că 1,8 million de oameni sunt deplasaţi în interiorul ţării, însă în general e acceptat că 4 milioane de oameni sunt afectaţi de război. Condiţiile de viaţă zilnice prin toată ţara şi în special în Luanda (cu o populaţie de ca. 4 milioane) reflectă lipsa infrastructurii şi a multor instituţii sociale. Criza economică în care la moment se află ţara nu permite alocarea fondurilor pentru instituţii sociale cruciale. Multe spitale duc lipsă de echipament şi medicamente, multe şcoli nu deţin manuale, şi mulţi lucrători a statului nu uneltele necesare pentru îndeplinirea funcţiilor sale.

Preşedintele a anunţat că alegeri democratice vor avea loc în 2006. Aceste alegeri vor fi primele din 1992 şi vor selecta noul preşedinte şi noua Adunare Naţională.

[modifică] Diviziuni administrative

Harta Angolei cu diviziunele politice numerotate

Angola este împărţită în 18 provincii:-

  • 1 Bengo
  • 2 Benguela
  • 3 Bié
  • 4 Cabinda
  • 5 Cuando Cubango
  • 6 Cuanza Norte
  • 7 Cuanza Sul
  • 8 Cunene
  • 9 Huambo
  • 10 Huila
  • 11 Luanda
  • 12 Lunda Norte
  • 13 Lunda Sul
  • 14 Malanje
  • 15 Moxico
  • 16 Namibe
  • 17 Uige
  • 18 Zaire

[modifică] Geografie

Harta Angolei
Extinde
Harta Angolei
Luanda, capitala Angolei
Extinde
Luanda, capitala Angolei

Angola se învecinează cu Namibia la sud, cu Zambia la est, cu Republica Democrată Congo la nordest, şi Oceanul Atlantic se află la vestul ţării. Capitala Angolei, Luanda, se află pe coasta atlantică în nordvestul ţării.

Angola conţine o fâşie aridă pe coastă din Namibia până în Luanda; o regiune umedă în interior; o savană uscată la sudul şi sudestul ţării; jungle la nord şi în Cabinda; Râul Zambezi şi afluenţii Râului Congo se încep în Angola.

[modifică] Cabinda

Provincia exclavă Cabinda se învecinează cu Republica Congo şi cu Republica Democrată Congo. RDC deţine o fâşie de coastă cu o lungime de 60km care separă Angola de Cabinda. Regiunea are o populaţie de 300.000. Guvernul central a Angolei încă nu a stopat definitiv mişcarea cabindeză pentru independenţă.

[modifică] Economie

Economia Angolei se află într-o stare instabilă din cauza războiului îndelungat. În ciuda resurselor sale naturale, PIB-ul ţării e unul din cele mai joase în lume. Agricultura de subsistenţă e cea mai importantă activitate economică în care participă 85% din populaţie. Producţia petrolului formează o parte crucială din economie, fiind responsabilă pentru 45% din PIB şi 90% din exporturi. Controlul industriei petroliere este deţinut de către Grupul Sonangol, un conglomerat controlat de către guvernul ţării. În pofida acordului de pace semnat în noiembrie 1994, milioane de mine au rămas pe teritoriul Angolei. De asemenea violenţa a rămas o posibilitate în ariile rurale şi din această cauză mulţi fermeri refuză să se întoarcă la domiciliile lor. Ca rezultat, un procentaj important din produsele alimentare ale ţării trebuie să fie importate. Totuşi, cu toate că în 1998 a avut loc o intensificare a violenţei domestice, economia Angolei a crescut cu 4% în 1999. Guvernul a introdus o nouă valută în 1999, inclusiv o bancnotă de 1 şi 5 kwanze. O creştere în producţia de petrol promite să ridice economia din 2000, însă continuarea luptelor a descurajat investiţiile în alte sectoare. Cu sosirea păcii în 2002, o relaţie strategică cu China a fost creată, şi astfel investiţii importante din partea companiilor chineze au fost făcute în economia Angolei, cel mai recent în sectorul metalurgic.

[modifică] Demografie

Angola conţine trei grupuri etnice principale, fiecare vorbind o limbă Bantu: Ovimbundu 37%, Kimbundu 25%, şi Bakongo 13%. Alte grupuri sunt Chokwe (sau Lunda), Ganguela, Nhaneca-Humbe, Ambo, Herero, şi Xindunga. Adăugător, 2% din locuitorii ţării sunt mestiço (persoane de origină mixtă africană şi europeană), şi un procent din populaţie este compus din albi, majoritatea fiind de origină portugheză (cu o populaţie de 30.000). Portugheza e limba oficială şi cea mai răspândită limbă din ţară, fiind vorbită de către două treimi din populaţie, şi cunoscută ca o limbă secundară de mai multe persoane.


Ţări în Africa

Africa de Sud | Algeria | Angola | Benin | Botswana | Burkina Faso | Burundi | Camerun | Capul Verde | Ciad | Comore | Republica Congo | Coasta de fildeş | Djibouti | Egipt | Guineea Ecuatorială | Eritreea | Etiopia | Gabon | Gambia | Ghana | Guineea | Guineea-Bissau | Kenia | Lesotho | Liberia | Libia | Madagascar | Malawi | Mali | Mauritania | Mauritius | Maroc | Mozambic | Namibia | Niger | Nigeria | Republica Centrafricană | Republica Democrată Congo | Rwanda | Sahara Occidentală | São Tomé şi Príncipe | Senegal | Seychelles | Sierra Leone | Somalia | Sudan | Swaziland | Tanzania | Togo | Tunisia | Uganda | Zambia | Zimbabwe

Teritorii dependente: Insulele Canare | Ceuta şi Melilla | Mayotte | Réunion | Sfânta Elena