Liberalism social

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Liberalismul social este un curent postliberal (numit şi "Noul liberalism", a nu se confunda cu neoliberalismul), apărut în Europa Occidentală în primul sfert al sec. XX.

Liberalismul, teoria politică dominantă a modernităţii, s-a dovedit incapabil să facă faţă sfidărilor şi dilemelor din epoca contemporană. Proiectul liberal, ce viza găsirea şi instaurarea modelului perfect de conveţuire a indivizilor şi comunităţilor cu viziuni etice, estetice, religioase şi sociale diferite, a fost dărîmat de „parada” ideologiilor totalitare din prima jumătate a secolului XX. În condiţiile crizei politice de după primul război mondial „statul minimal” promovat de liberali n-a putut rivaliza cu modelul de stat totalitar nazist, fascist sau comunist. Apariţia în 1922 a primelor mari puteri totalitare – Uniunea Sovietică pe de o parte şi Italia fascistă pe de altă parte – poate fi considerată drept sfîrşitul „utopiei liberale”. Printr-o fatală coincidenţă tot în 1922 Partidul Liberal din Marea Britanie, considerat pînă în acel moment o portavoce a ideii liberale la nivel global, a cedat locul de principal opozant al conservatorilor britanici Partidului Laburist de esenţă marxistă. De fapt, din anii douăzeci ai secolului trecut scena politică a lumii va fi dominată de lupta dintre conservatori şi marxişti, liberalismul devenind un participant periferic al „războiului ideologiilor”. Mai mult chiar, putem spune că începînd cu al doilea sfert al secolului XX despre liberalism se poate vorbi doar la trecut sau la plural. Nu liberalism – ci liberalisme, "doctrine-refugiu" care, preluînd unele caracteristici esenţiale ale liberalismului clasic, au incercat totodată să găsească răspunsuri adecvate la intrebarile puse de realităţile politice, sociale şi economice ale secolului XX. Trunchiul mort al liberalismului clasic a servit drept piedestal pentru înălţarea „noilor liberalisme” - economic, conservator, radical şi social.

Coform Dicţionarului Politic al lui Sergiu Tămaş (Editura Şansa, Bucureşti 1996) liberalismul social este doctrina politică care acoperă spaţiul dintre liberalismul radical şi social-democraţie printr-o sinteză a liberalismului cu civismul. Altfel spus, liberalismul social pledează pentru un model liberal moderat, care caută să ţină seama de problemele sociale ale lumii contemporane, probleme ce n-au primit răspuns adecvat din partea curentelor socialiste pe de o parte şi a liberalismului clasic sau curentelor neoliberale, pe de altă parte.

În multe privinţe cea mai apropiată doctrină de liberalismul social este social-democraţia, liberalismul social fiind considerat cea mai de stinga dintre doctrinele de dreapta sau cea mai de dreapta dintre doctrinele de stînga. Dupa cum remarca politologul rus Kamaludin Gadjiev în volumul Ştiinţa politică (Международные отношения, Москва 1995, стр.280), în dependenţă de conjunctura şi realităţile social-economice, liberalismul social pledează pentru acţiuni de dreapta (acolo unde modul de organizare social-economica a e unul de stînga, iar politicile sociale excesive pericliteaza buna funcţionare a economiei) sau de stînga (acolo unde modelul de organizare e unul pronunţat de dreapta, sfera socială fiind ignorată). Ca şi social-democraţii, social-liberalii sînt preocupaţi de o politică socială echilibrată. Deosebirea esenţială dintre social-democraţi şi social-liberali este în politicile economice, aspectul economic fiind crucial în definirea identităţii modelului social-liberal. Spre deosebire de social-democraţi, social-liberalii consideră că statul trebuie să fie doar un observator discret al proceselor economice, preocupindu-se de crearea unui cadru legal favorabil pentru dezvoltarea economică, dar fără ca să intervină direct. In fond, liberalismul social are o abordare similară curentelor neoliberale a problemelor economice (o intervenţie limitată a statutului în economie) şi o abordare similară social-democraţiei în sfera socială. Dar în pofida multiplelor asemănări în planul politicilor sociale şi chiar (pe alocuri) economice cu social-democraţia, liberalismul social rămîne în esenţă un model de sorginte liberală, un moştenitor fidel al valorilor şi idealurilor politice şi morale ale liberalismului clasic. Mesajul social-liberal păstrează cele patru fundamente esenţiale ale demersului etico-politic al liberalismului clasic – meliorismul, universalismul, individualismul si egalitarismul. Social-liberalismul este meliorist, deoarece crede în posibilitatea îmbunătăţirii permanente a condiţiei umane cu ajutorul gîndirii critice. Este unversalist, deoarece crede în unitatea morală a speciei umane. Este individualist deoarece pledează pentru primatul individului în raport cu colectivitatea. În fine, este egalitarist, deoarece atribuie tututor indivizilor acelaşi statut moral fundamental. Prezenţa acestor elemente distinge net liberalismul social de cele mai « liberale » forme ale ideologiilor neomarxiste.


  • Sursa : Oleg Serebrian, Liberalismul social, în "Politică şi geopolitică", Editura Cartier, Chişinău 2004