Anton Alberts
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anton (Ton) Alberts (n. 6 iulie 1927 - d. 16 august 1999, Amsterdam) a fost un arhitect olandez considerat a fi unul dintre cei mai recenţi exponenţi de marcă ai arhitecturii organice, cunoscut mai ales datorită clădirilor ING Bank din districtul Bijlmer al oraşului Amsterdam (realizată în 1982) şi cea a sediului corporaţiei de gaz, Gasunie, din Groningen.
Alberts a fost implicat în mişcarea cunoscută ca Situţionism Internaţional, produsul unui grup restrâns de artişti din Vestul Europei, care se doreau a fi avant-gardişti, dar care erau considerţi agitatori politici internaţionali, înainte de excluderea sa din grup în 1960. Astfel, conform manifestului eclectic al grupului, alături de "camarazii" situaţionişti Constant Nieuwenhuys (cunoscut adesea doar ca şi Constant), respectiv Har Oudejans, Alberts a fost parte a unui proiect, niciodată realizat, de creare a unui labirint în Stedelijk Museum din Amsterdam. Datorită neînţelegerilor şi tensiunilor create între cei trei, situaţia a evoluat într-un conflict deschis cu insulte publice reciproce. Ulterior grupul Situaţionist, a cărui doctrină şi manifest ambigue amestecau de-a valma (printre altele) elemente puternice marxiste şi anarhiste, ar fi motivat excluderea lui Alberts prin participarea sa la designarea unor biserici. În realitate, aşa cum şi Asger Jorn (un alt situaţionist) confesa ulterior, excluderea se datora "afacerii Amsterdam".
Dar cum în orice declin se află şi germenele unei ascensiuni, în 1963, împreună cu Max van Huut, Ton Alberts fondează firma de arhitectură Alberts şi Van Huut, de care se leagă cele mai mari realizări profesionale ale sale. În opera sa realizată după 1963, se pot distinge cu relativă uşurinţă, alături de tonalitatea generală a arhitecturii organice, şi elemente de bază ale arhitecturii antropozofice ale lui Rudolf Steiner.[1]
În ultimii ani ai vieţii sale, Alberts s-a oferit să realizeze fără plată proiecte pentru reconstrucţia post-război a parcurilor din Bosnia şi Herţegovina, proiect cunoscut sub numele generic de "Parcurile Păcii". Din păcate, moartea sa a împiedicat realizarea concretă după planurile sale a vreunuia din aceste parcurii. Totuşi, în Tuzla, conform planurilor sale donate oraşului de către fundaţia Peace Flame Foundation Netherlands, s-a construit un centru al comunităţii care poartă numele de Peace Flame House.
[modifică] Note
- ↑ Pearson, David, New Organic Architecture, Univ. of California Press: 2001.