Ierarhie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

O ierarhie (în Greacă: Ιεραρχία, e derivat de la ιερός-ieros, sacru, şi άρχω-arho, regulă) este un sistem de ranguri pentru a clasifica oameni şi lucruri, unde fiecare element a sistemului (cu excepţia celui mai înalt element) e subordonat unui alt element.

Unul din primii oameni care au utilizat acest termen a fost Areopagit care a folosit cuvântul în contextul unei ierarhii celeste, şi a unii ierarhii ecleziastice [1]. Aceasta a fost originea definiţiei "domnia preoţilor". Unele biserici, ca cea Romano-Catolică şi cea Ortodoxă au tabele de organizare care sunt "ierarhice" în sensus modern a cuvântului (tradiţional Dumnezeu este zenitul ierarhiilor). Astăzi acest termen este întrebuinţat pentru a denumi sisteme ierarhice similare şi în alte contexte.

O ierarhie poate uni unităţi direct sau indirect, vertical sau orizontal. Unele legături directe într-o ierarhie sunt la superiorul tău, sau la unul din subordonaţii tăi. Legături indirecte, însă pot să se extindă "vertical" în sus sau în jos pe mai multe căi în aceaşi direcţie. Totuşi, toate părţile ierarhiei care nu sunt unite într-un mod vertical pot fi unite între ele într-un mod "orizontal" unite prin o cale care merge în sus până la primul superior comun şi apoi înapoi în jos. Acest concept e ilustrat de către nişte coluctrători, unde nici unul nu e şeful lui celălalt, însă ambii au un superior în comun pe un rang mai înalt.