Colegiul Sfântul Sava
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Colegiul Sfântul Sava este instituţie de învăţământ superior, înfiinţată în 1688 la Bucureşti.
[modifică] Istoric
Creată in 1688 la iniţiativa stolnicului Constantin Cantacuzino, Academia Domneasca, instituţie de învăţământ superior, lăcaş de înaltă cultură a Ţării Româneşti, şi-a început activitatea în Bucureşti la mănăstirea Sfântul Sava, fiind de-a lungul timpului cea mai importantă şcoală din Tările Române.
Întrucât lipsesc majoritatea documentelor principale (hrisoave de funcţionare, state de salarii, evidenţă activităţii didactice, acea condică a şcolii şi acel “catastih” sau catalog al bibliotecii cât si cataloage cu numele elevilor) a realiza o monografie completă a începuturilor acestui for de cultura românească este practic imposibil.
Cu Academia Domnească (reorganizată de Constantin Brâncoveanu în 1707, de Alexandru Ipsilante in 1776 şi de Ion Caragea in 1814-1817) începe prima perioada din istoria învăţământului superior cu limbi de predare greacă si latina, perioada care a contribuit mult la răspândirea culturii clasice in ţara noastra. Cu “Academia de ştiinte chiar in limba românească” începe o nouă etapă din istoria învăţământului superior din Ţara Românească, aceea a predării filozofiei şi ştiinţelor in limba română.
Academia Domnească a fost o instituţie de învăţământ superior a Tării Româneşti, unde se predă in limbi clasice: greacă si latină, asemănător tuturor instituţiilor de învăţământ superior european de până in sec. al XVIII-lea. Faptul că la College de France, la înfiinţare (1529) existau numai catedre de greacă, latină, limbi orientale si matematică (la 1700 mai apar catedre de medicină, drept canonic), iar pentru limba si literatura franceză se constituie o catedră abia in 1773, nu a îndreptăţit pe nici un istoric sa considere College de France altfel decât o instituţie franceză de învăţământ superior.Patronul Liceului: Sfântul Sava .
Mulţi dintre cei care au frecventat cursurile Academiei Domneşti, s-au afirmat printr-o prodigioasă activitate bisericească, culturală sipolitică. Unii au fost reprezentanţi de seama ai bisericii, oameni de cultură, angajaţi in marile frământari politice din sec. XVIII începutul secolului XIX, mitropoliţi ai Ugrovlahiei (Grigore de la Coltea, Grigore de la Căldăruşani, Neofit), episcopi (Chesarie la Ramnic, Chesarie la Buzău, Ilarion la Argeş, Iorotei al Dristrei). Alţii s-au afirmat in viaţa politică a ţării, desfăşurând şi o valoroasă activitate culturală: Ianache Văcărescu, Nicolae Văcărescu, Grigore Brâncoveanu, Constantin Câmpineanu, Ştefan Bălăceanu, Ştefan Nestor, Iordache Golescu, Constantin Golescu, Constantin Dapontes, I.Riyos Neroulus etc.
Foşti ucenici ai Academiei Domneşti au devenit profesorii Academiei, pregătind la rândul lor alte generaţii de tineri. Ei au elaborat şi lucrări de filozofie, gramatici, enciclopedii sau au tradus in neogreacă si română lucrări de matematică si fizică; dintre acestia amintim pe Sevastos Kyminites, Lambros Fotiadis, Gh. Ghenadie, Stefan Comitas, Grigore Constandas, Mănase Eliade, I. Heliade Rădulescu, Grigore Ioanid, etc. Menţionăm si alţi oameni de cultură, autori ai unor valoroase lucrări; unele tipărite, altele sub formă de manuscris: Darvaris Dimitrie, Dionisie Fotini, Naum Rămniceanu, Grigore Rămniceanu, etc. Par puţini pentru un secol si jumătate de activitate a Academiei Domneşti. Aceasta enumerare devine însă convingătoare dacă amintim ca încă în secolul XV cursurile Universităţii din Viena erau frecventate de 2 000 de studenţi, ai celei din Leipzig, 2 000 iar ai celei din Salamanca, 5 000 – pe câtă vreme, cursurile Academiei bucureştene erau urmate de numai 150-200 ucenici in vremea lui Brâncoveanu, 200 pe timpul lui Al. Ipsilante şi 3-400 in primele decenii ale secolului al XIX-lea.
Mii de dascăli au pornit de aici spre şcolile din Muntenia sau Moldova. Gheorghe Lazar, I. Heliade Rădulescu, Eufrosin Poteca, Simion Marcovici, Costache Moroiu, Petrache Poenaru, Teodor Pallade, Răducanu Mainescu, Gheorghe Ioanid, Grigore Plesoianu, Stanciu Căpătineanu, Dumitru Jianu, Nicolae Simonide – iată numai câteva dintre numele celor care au educat noua generatie, care au luptat pentru recucerirea drepturilor pierdute, pentru afirmarea si înfăptuirea idealurilor poporului român.
La “Academia cu stiinte chiar in limba romaneasca” isi faceau ucenicia tineri din toate colturile tarii. Mitropolitul Moldovei trimitea elevi in Bucuresti sa studieze la “scoala de la Sfantul Sava”. Este cazul lui Iancu Nicolae Moldoveanu care a devenit un vrednic traducator de literatura etica, incepandu-si activitatea sub indrumarea dascalilor bucuresteni (o prima lucrare “Culegere de intelepciune” s-a tiparit in 1827 la Bucuresti). Un alt moldovean este Iancu Vasilescu “care a venit aici al 1829 si a intrat in scoala la Sfantul Sava”, unde a ramas ca elev si apoi “ingrijitor” mult timp.
Fosti elevi ai Academiei bucurestene au devenit profesori la Gimnaziul Vasilian din Iasi, contribuind la succesele obtinute de scoala ieseana. “Doi dintre profesorii acestuia, domnul Enache Halunga si domnul Andrei Moldoveanu s-au format in sanul patriei noastre la scoala de la Sfantul Sava”.
Invatamantul superior din Tara Romaneasca, inceput sub semnul clasicitatii la Academia Domneasca, evolueaza spre cerintele epocii moderne. Transformarile social-politice si economice din Europa impuneau orientarea invatamantului superior spre marile probleme ale popoarelor hotarate sa se afirme, sa traiasca liber. In contextul mutatiilor politico-sociale pe plan intern si international “Academia cu stiinte chiar in limba romaneasca” marcheaza o etapa noua a invatamantului superior care s-a desfasurat la Sfantul Sava. Intr-o perioada scurta de 14 ani, in aceleasi chilii ale manastirii Sfantul Sava, alti dascali predau altor ucenici despre istoria neamului si a neamurilor, despre stiintele moderne, in limba patriei. Cu un curaj epopeic, profesori, elevi si alti carturari au reusit sa transpuna in romana literatura stiintifica (algebra, trigonometrie), lucrari de filozofie, de istorie universala, etc. Au reanalizat problemele limbii romane, creand o gramatica a limbii nationale, au impulsionat cercetarea trecutului patriei. Aici s-au format multi carturari ai tarii: poeti, oameni de stiinta, diplomati.
Chiliile disparutei manastiri Sfantul Sava din Bucuresti au gazduit timp de un secol si jumatate invatamantul superior din Tara Romaneasca.
Doua Academii, din care una a continuat generos pe cealalta – nu atat ca institutii cat ca centre de cultura – marcheaza in istoria spiritualitatii romanesti o epoca de mari avanturi si acumulari.