Predicat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Predicatul este partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o stare sau o insuşire. Predicatul este de două tipuri:

a) predicat verbal - arată ce face subiectul şi îi atribuie acestuia o acţiune:

"În faţă răsărise luna."
    (Fănuş Neagu - Dincolo de nisipuri)

Predicatul verbal este exprimat prin verbe la moduri personale: indicativ (Citesc, citeam, citii, am citit, citisem, voi citi), imperativ (citeşte), conjunctiv (să citesc), condiţional-optativ (aş citi).

b) predicat nominal - atribuie o insuşire sau o calitate subiectului şi arată cine este, ce este şi cum este subiectul.

"Unu-i moldovan,
 Unu-i ungurean
 Şi unu-i vrâncean." (Mioriţa)

Predicatul nominal este format din verbul copulativ (a fi) şi nume predicativ.

[modifică] Punctuaţia

Predicatul, verbal sau nominal, nu se desparte prin virgulă de subiect.

"A fost un împărat."

Se folosesc virgule când între subiect şi predicat s-a intercalat o parte de propoziţie sau o propoziţie:

"Greuceanu, care văzu lipsa paloşului, a plecat."

Cuvintele care alcătuiesc numele predicativ multiplu se despart de virgulă când nu sunt legate prin conjuncţia şi ori sau.

[modifică] Bibliografie

  • Alexandru Metea, Limba română esenţială, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2003.
  • Ana Dumitrescu, Vasile Teodorescu, Limba romană. Manual pentru clasa a V-a, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,1996.
În alte limbi