Originile înapoierii în Europa de Est

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

[modifică] Tipuri de abordări

Decalajul între ţările Europei de Est şi ţările dezvoltate din Occident reprezintă o certitudine a lumii în care trăim. Înainte de a putea încerca o abordare sistematică a acestui decalaj, trebuie să cunoaştem cum s-a ajuns aici. Care sunt cauzele dezvoltării economice? Există oare justificări de ordin moral pentru a subscrie acelor soluţii ale problemei dezvoltării economice care presupun formule politice autoritare? Există oare tradiţii culturale care stânjenesc dezvoltarea şi care merită deci eliminate?

Există numeroase explicaţii ce pot fi oferite pentru cauzele dezvoltării economice. Un anume determinism georafic mai este şi astăzi luat în consideraţie (Eric L. Jones). Determinismul cultural, adică ideea conform căreia anumite state adoptă, în anumite etape, unele concepţii , principii morale şi credinţe religioase ce determină apoi capacitatea lor de a progresa încă mai are adepţi (Samuel Eisenstadt). De asemenea, există explicaţiile marxiste, pentru care rolul hotărâtor în dezvoltarea economică îl au clasele dominante şi modul în care acestea exploatează ori sprijină celelalte clase. Marea majoritate a istoricilor vieţii economice, descendenţii doctrinei lui Adam Smith, susţin că oamenii şi societăţile au predispoziţie naturală spre progres.

Problema decalajului dezvoltării economice a fost poate cel mai succint şi precis pusă de Eric J. Hobsbawm. De ce Albania nu este la fel de dezvoltată ca Elveţia în condiţiile în care există numeroase similitudini: ambele ţări au o densitate scăzută a popuţaţiei, forme de relief asemănătoare (relief muntos), puţine resurse naturale şi sunt state mici. Această întrebare aparent absurdă referitoare la comparaţia a ceea ce aveau să devină cea mai bogată şi respectiv cea mai săracă ţară a Europei era în realitate însăşi miezul problemei. Albania şi Elveţia s-au dezvoltat în contexte foarte diferite. Una dintre ele a avut o poziţie centrală, în Europa Occidentală, iar cealaltă s-a aflat la periferia unei regiuni înapoiate. A înţelege de ce aceste contexte au fost atât de diferite înseamnă a înţelege diferenţa dintre Europa Occidentală şi Balcani, dintre dinamismul economic occidental şi stagnarea estului.

[modifică] Explicaţii privind cauzele decalajului între „cele doua Europe“

Modelul economiilor agricole occidentale poate fi o explicaţie plauzibilă pentru succesul acestei părţi a continentului. De asemenea, nu trebuie ignorată nici explicaţia care vizează oraşele occidentale şi modul acestora distinct de dezvoltare în comparaţie cu Europa de Est. Aici trebuie amintite şi negocierile purtate între diferitele puteri ale statului, astfel încât s-a ajuns la o separaţie a acestora şi la flexibilizarea mecanismului decizional. În acest context s-a putut dezvolta un parlamentarism mult mai eficient (mai ales Anglia) decât chiar unele forme contemporane din alte regiuni. De aici s-a dat posibilitatea înfloririi capitalismului (la început în Anglia şi în Ţările de Jos, apoi şi în restul occidentului). Combinaţia dintre oraşele puternice şi lipsa unei autorităţi imperiale sau eclziastice asupritoare a făcut posibilă o atmosferă intelectuală propice gândirii libere.

Aşadar, iată cum Europa de Est nu se afla doar cu puţin în urma celei apusene la 1500 sau la 1600, ci deja înregistrase o întârziere semnificativă pe harta civilizaţiilor. Preponderenţa economiei de tip pastoral în detrimentul celei agricole în Europa de Est, alături de densitatea mai scăzută a populaţiei, sunt şi ele în măsură să contribuie la explicarea decalajului.

Totuşi, nu trebuie să vedem întreaga Europă de Est ca o structură unitară până la cele mai mici detalii ale existenţei cotidiene, ci mai degrabă ca o formă care prezintă caracteristici generale asemănătoare, dar şi particularităţi specifice fiecărui teritoriu în parte.

Înapoierea structurală şi decalajul progresiv în raport cu Occidentul reprezintă, cel puţin din veacul al XIV-lea, regimul firesc de existenţă al Europei de Est. În secolul al XIII-lea, cu o sută de ani înainte de descălecatul lui Negru Vodă sau de vânătoarea de bouri a lui Dragoş, a avut loc în Peninsula Italică şi în regiunile atlantice ale Europei apusene un masiv „accident cronologic“, împletirea a patru fenomene ieşite din comun. Mai întâi, Occidentul întrerupe practicile tradiţionale ale oralităţii şi memoriei prin raţionalizarea producerii cunoaşterii şi instituţionalizarea transmiterii ştiinţei în universităţi. În al doilea rând, oamenii occidentali nu mai sunt atât de legaţi de pământ şi de rigorile climei prin planificarea viitorului cu ajutorul instrumentelor de credit. De asemenea, prin instituirea reprezentării politice, în parlamentul englez şi în comunele italiene, se realizează o limitare a arbitrariului în viaţa cotidiană. În sfârşit, paradigma occidentală de gândire se modifică: apelul la propria conştiinţă, care are dreptul de a rezista şi de a se opune în faţa a ceea ce percepe ca o formă de asuprire. Universitatea, creditul, reprezentarea şi dizidenţa reprezintă de acum fundamentul gândirii occidentale. Întârzierea cu care aceste deziderate vor fi adoptate în Europa Centrală şi în Europa de Est reprezintă de fapt întârzierea unei paradigme de gândire orientale care perpetuează miturile ignoranţei, pamântului, autocraţiei şi unanimităţii până aproape de vremurile noastre. Frica asumării responsabilităţii este acoperită cu blamarea „vitregiilor istoriei“ pentru a explica un prezent aflat într-o eternă tranziţie către Occident, care Occident însă, datorită unei gândiri individualiste şi a unei responsabilizări a cetăţeanului, îşi asigură eficienţa sistemului său.

[modifică] Repere bibliografice

  • Daniel Chirot (coordonator) - Originile înapoierii în Europa de Est, 2004
  • Maria Todorova - Balcanii şi balcanismul, 2000
  • Larry Wolff - Inventarea Europei de Est, 2000