Dinastia Carolingiană
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dinastia Carolingiană (cunoscută şi sub numele de Carlovingieni sau Karlingi) a fost o dinastie de conducători, care au pornit de la stadiul de prefecţi şi au ajuns în cele din urmă regi ai francilor (751). Unul dintre cele mai importante lucruri este faptul că această dinstie a reînviat ideea unui împărat în Occident. Carolingienii i-au succedat Dinastiei Merovingiene şi s-au aflat la putere în unele regate până în 987. Numele carolingian vine de la Carol Martel, care i-a învins pe mauri în bătălia de la Tours în 732. Cel mai cunoscut membru al dinstiei este Carol cel Mare, sau Charlemagne (în latină, Carolus Magnus), care a fost încoronat împărat roman în 800. Ultimul împărat carolingian a murit în 899 înainte de a trece un secol de la intrarea în familie a acestui titlu. Prăbuşirea dinstiei a fost mai rapidă decât ridicarea ei.
Se crede că dinastia a fost fondată de Sfântul Arnulf din Metz, episcop al acestui oraş la începutul secolului al VII-lea, care avea o putere enormă asupra regatelor merovingiene. Fiul său Ansegisel s-a căsătorit cu Sfânta Begga, fiica lui Pepin de Landen, iar fiul lor a fost Pepin de Herstal. De la bunicii lui Pepin şi-a primit dinastia numele sale iniţiale (înainte de Carol Martel): arnulfigi sau pippinizi. Rangul de prefect al regatului Austrasiei a intrat în familie odată cu Ansegisel şi a continuat cu Pepin de Herstal. Pepin a cucerit Neustria după Bătălia de la Tertry din 687 şi a întins autoritatea lui Arnulfing asupra tuturor francilor. Lui i-a urmat fiul său, Carol Martel, ca prefect, care, la rândul său, era tatăl lui Pepin cel Scund. În acea perioadă rois fainéants merovingieni (regi-care-nu-fac-nimic) nu mai aveau putere, aceasta rămânând în mâinile prefecţilor, care o luaseră în secolul precedent, prin minorităţi, regenţe şi războaie civile. Pepin a fost încoronat rege în 751 cu sprijinul nobilimii france şi al papei, după ce ultimul rege merovingian, Childeric al III-lea a fost înlăturat şi trimis la o mănăstire. Fiul lui Pepin, Carol, a devenit rege al francilor în 768 şi a fost încoronat împărat de papa Leon al III-lea în 800. Fiul său, Ludovic cel Pios, a fost singurul său succesor, dar după moartea sa au urmat trei ani de război civil între fiii săi, Lothar, Ludovic Germanul şi Carol cel Pleşuv.
După împărţirea imperiului între cei trei nepoţi ai lui Carol cel Mare prin Tratatul de la Verdun în 843, Carolingienii au continuat să rămână la tron în toate cele trei state create: Francia Occidentală, Francia de Mijloc, şi Francia Răsăriteană.
- În occident, nucleul Franţei moderne, au continuat să se afle pe tron până la venirea Dinastiei Capeţiene în 987.
- În Francia de Mijloc, cu un titlu de împărat liber şi ceea ce va deveni regatul Lotharingiei şi Provenţei, precum şi Coroana de Fier a Lombardiei (Italia), ramura principală a familiei a condus până în 875, însă au avut loc alte diviziuni prin Tratatul de la Meersen din 870.
- În Răsărit, leagănul Germaniei de astăzi, carolingienii au condus până în 911, la moartea lui Ludovic Copilul.
[modifică] Vezi şi
- Franci
- Listă de regi franci
- Listă de monarhi francezi
- Listă de monarhi germani
- Sfântul Imperiu Roman