Maria a României
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Regina Maria a României, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia - d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.
Cuprins |
[modifică] Biografie
|
Regina Maria a României s-a născut la Eastwell Park în Kent, şi a fost iniţial o Prinţesă a Marii Britanii. A fost fica ducelui Alfred de Edinburgh, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria, mama sa a fost ducesa Maria Alexandrovna, unica fiică a Ţarului Alexandru II al Rusiei. În consecinţă, Prinţesa Maria este nepoată a Regelui Edward al VII-lea şi verişoară primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George al V-lea. A fost supranumită de popor "Mama ranitilor", "Regina-soldat", pentru atitudinea ei de bravură în timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate.
Maria Alexandra Victoria s-a logodit la 16 ani cu Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, succesor al tronului României. Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892. Unul dintre exponatele Muzeului Naţional al României,o cupă de argint oferita de municipalitatea Capitalei, aminteşte de acest eveniment, piesa are gravată inscripţia: „Bine ai venit mireasa de Dumnezeu aleasa spre a patriei cinstire. Ianuarie 1893“.
[modifică] Regina soldat
Formidabila sa bunică, Regina Victoria, a caracterizat România ca fiind o ţară „foarte instabilă şi având populaţia destul de coruptă“. Într-adevăr, aceste cuvinte s-au dovedit a fi unele premonitorii căci România, care se reunificase în 1859, a fost ocupată după o serie de dezastre militare de armata germană şi transformată într-o ţară de dimensiunea unui timbru. Pe asceastă suprafaţă restrînsă, cu capitala la Iaşi, s-a retras familia regală, aici s-au refugiat toate instituţiile publice ale statului român, în timp ce aliaţii săi, familia ţarilor ruşi Romanoff au fost executaţi şi la granita de est a izbucnit prima revoluţie bolşevică ţara s-a trezit că are de înfruntat o revoluţie bolşevică. Dilema politică a Romaniei in perioada dintre 1914 şi 1916 a fost dacă să participe în Marele Război Mondial alături de aliaţi sau alături de germani, şi a rămas într-o poziţie de neutralitate timp de doi ani. Armata română, antrenată de francezi, a luptat cu vitejie în munţii Carpaţi şi a învins o armată germană superior dotată, dar în cele din urmă a fost fortata să se retragă la sfârşitul războiului. Au intrat acum în scenă diplomaţii care au obţinut o victorie şi recunoaşterea acestor eforturi şi fapte de vitejie prin includerea sa de partea taberei victorioase în momentul semnării tratatului de la Versailles.
[modifică] Regina diplomat
Regina Maria a călătorit la Paris în timpul Conferinţei de Pace şi s-a instalat cu fetele sale, extrem de frumoase la Hotelul Crillon, in Place de la Concorde. Preşedintele Clemenceau, un fost ofiţer de armată cu maniere impecabile şi cu o înclinaţie spre femei frumoase şi-a prezentat omagiile în fata Reginei, care l-a primit in toata splendoarea sa. Frumusetea ei era dublată de o inteligenţă ieşită din comun şi a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaţilor occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române.
Serviciul adus României de regina Maria a fost unul crucial, deşi istoricii tind fie să-l exagereze, fie să-l treacă cu vederea. Când negociatorul şef al delegaţiei româneşti, primul ministru Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune de lobby, neoficială, la Paris şi la Londra.
A rezultat astfel România Mare, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei şi Munteniei. Deşi rolul femeilor în politică era redus, regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927. În momentul în care fiul său a moştenit tronul, a izolat-o complet pe regină, care s-a retras din viaţa publică până la moartea ei, în 1938. După 1990 a fost publicat jurnalul ei şi au început să iasă la iveală tot mai multe poveşti legate de viaţa ei amoroasă extrem de agitată.
A construit Palatul de la Balcic, într-un peisaj superb, pe o stâncă care iese direct din mare, şi a făcut din acesta un loc de întâlnire pentru artiştii epocii. Palatul a fost cedat Bulgariei, odată cu Cadrilaterul şi se găseşte acum pe teritoriul ţării vecine.
[modifică] Inima reginei Maria
Inima reginei a fost înmormântată din ordinul ei la Castelul Bran. Regina Maria a Romaniei Mari, a avut o ultima dorinţa, trupul să-i fie înmormantat la mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima la resedinţa de la Balcic. Dupa pierderea Cadrilaterului, inima a fost inmormantata langa castelul Bran, a doua resedinta a Reginei Maria. In anul 1968, comunistii au spart sarcofagul de marmură cu rangile si au luat casetele cu inima. Casetele au fost trecute in Tezaurul Istoric al Romaniei, iar inima reginei zace pe undeva prin Muzeul National de Istorie. Oemnii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei.
[modifică] Vezi şi
- Regii României
- Scurtă cronologie a monarhiei în România
- Monarhia în România
- Reginele României
- Casa regală de România
- Hohenzollern-Sigmaringen
[modifică] Bibliografie
- Maria, Regină a României, Ţara mea, Hodder & Stoughton, London, 1916
- Maria, Regină a României (1934): Povestea vieţii mele,
- Martineau, Mrs. P., România şi conducătorii ei, Stanley Paul, London, 1927
- Pakula, H., Ultima romantică – O biografie a Reginei Maria a României, Weidenfeld & Nicolson, London, 1984
- Des Cars, Guy, Les Reines de Coeur de Roumanie, Lafon, Paris, 1991
- Taylor, L.W., The Sourdough and the Queen - The many Lives of Klondyke Joe Boyle, Metheuen, Toronto, 1983 .
[modifică] Dialoguri, vorbe, gânduri...
Clemenceau:
“ - Your Majesty wants all of it, to the river Tisza? But this is the lion’s share - impossible!”
“ – That’s why I came to the Tiger to ask for it.” (meeting President Clemenceau during the Paris Peace Conference)
Living Face:
“I had given my country a living face”.
Străină:
„Odată am fostă străină pentru aceşti oameni; acum sunt de-a lor, şi, deoarece vin de atât de departe, am fost prin acest lucru mai în măsură de a le vedea calităţile şi defectele“ („Ţara mea“, Hodder & Stoughton, 1916)
Încredere:
“Deşi sunt femeie, încă de la început mi s-a acordat încredere. Mi-au fost spuse multe secrete, ştiam tot ceea ce se întâmpla.”.
“Chin: povestea vieţii mele” , (New York, 1934, Charles Scribner & Sons).
Femeie:
“Dacă aş fi fost bărbat, să am drepturile bărbatului şi spiritul pe care îl am în corpul meu de femeie.”
Despre Marea Unire
„Transilvania, Bucovina, până şi Basarabia! România Mare!
Parcă îmi venea ameţeala când îmi dădeam seama de mărinimia soartei. Nu e vorba, pornise poporul nostru în război cu cântecul pe buze, fiindcă se ducea să lupte pentru visul lui de veacuri, însă între timp se iviseră clipe atât de negre, încât azi aproape mă temeam să privesc lumina zilei.
Mai era un lucru: izbânda noastră însemna prăbuşire şi nenorocire pentru atâţia alţii, încât cu firea mea nu puteam decât să mă înfior la acest gând. Trebuise să se dărâme atâtea state ca să se înfăptuiască Unirea noastră şi aveam destulă conştiinţă ca să mă înspăimânt de hotărârile soartei. S-ar fi putut tot atât de bine să fim noi cei învinşi, căci nu plecaseră şi toate celelalte neamuri în luptă cu încredinţarea că era sfântă cauza lor? Şi chiar dacă s-ar fi înşelat guvernele, regii şi prezidenţii, oşteanul pornise cu bună-credinţă, gata să-şi jertfească viaţa pentru ceea ce învăţase să creadă că e datoria lui pentru patrie. Vai! Şi câte jertfe, ce măcel, câtă moarte. Mai tragice, şi cu mult mai tragice decât mormintele celor biruitori, sunt multele morminte ale celor învinşi. Şi s-au luptat vitejeşte, nebuneşte, cu disperare, însă, zadarnic. Gândul atâtor vieţi risipite numai pentru a fi învinse la sfârşit, era pentru mine un chin ce îmi întuneca ceasul de triumf.“ (Regina Maria a României, Povestea vieţii mele, vol. III, Bucureşti, Editura Eminescu, 1991, p. 487)
Philippe Delorme
"Surâsul său luminos a stralucit în tenebrele Primului Razboi Mondial, Maria a României s-a remarcat prin eroism si majestate. Ea a fost mama ranitilor si sufletul României"
Mihai, ultimul monarh al României
„Ce îmi aduc aminte aşa de bine despre Regina Maria este iubirea ei pentru tara noastră, înca de când eram mic copil. Totdeauna îmi vorbea despre frumuseţile tării şi despre oamenii simpli din sate, pe care îi iubea aşa de mult, despre viaţa lor de toate zilele. Mă simteam, parcă crescând, de multe ori în spiritul ei, vazând cât de frumoasă tară ne-a dat Dumnezeu ca s-o iubim. Mai ţin minte de vorbirile cu dânsa, la sfârsit de saptamâna, fie la Balcic, Bran, Cotroceni, Pelişor sau Copaceni, care mi-au dat aceea-şi întelegere ca a ei, şi care o simt şi astăzi dupa atâţia ani. Bunătatea ei faţă de tinerii si copiii pe care îi întâlnea. Îi voi fi totdeauna recunoscator bunicii mele ca a fost lânga mine si m-a susţinut în momente grele. Regina Maria a fost o Regina respectată şi iubită pentru tot ce a facut pentru România şi darea ei de sine pentru tara noastră. Mihai.“
[modifică] Legături externe
- [Galeria foto a Reginei Maria plus articole autobiografice in limba engleză, http://www.tkinter.smig.net/QueenMarie/]