Drept internaţional
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dreptul internaţional reglementează relaţiile între state sau între persoane sau entitaţi de naţionalitaţi diferite. Textele definitorii pentru dreptul internaţional sunt tratatele, convenţiile şi acordurile. Dreptul internaţional poate fi împărţit în doua categorii : dreptul internaţional public şi dreptul internaţional privat. Atunci când se foloseşte expresia drept internaţional se face de obicei referire la dreptul internaţional public. În mod tradiţional statele sunt singurele subiecte de drept internaţional. Proliferarea organizaţiilor internaţionale în ultimul secol a făcut însă ca şi acestea să fie recunoscute ca subiecte de drept internaţional. Dezvoltarea recentă a dreptului internaţional umanitar, a drepturilor omului şi a dreptului comercial internaţional face ca indivizii şi firmele să fie din ce în ce mai mult percepute ca subiecte de drept internaţional, o situaţie care contrazice ordinea juridică tradiţională. Din moment ce dreptul internaţional reglementează mai mult decât simplele relaţii între state, ar trebui poate definit ca drept adoptat şi aplicat la nivel internaţional, în opoziţie cu nivelul naţional.
[modifică] Sursele dreptului internaţional
Dreptul internaţional are conform articolului 38 din statutul Curţii Internaţionale de Justiţie trei surse principale : tratatele internaţionale, cutuma şi principiile generale de drept. Doctrina şi jurisprudenţa constituie potrivit aceluiaşi articol două surse secundare de drept internaţional.
[modifică] Relaţia între dreptul internaţional şi dreptul intern
Coexistenţa dreptului internaţional şi a celui intern ridică problema unui eventual raport ierarhic : primează una dintre norme asupra celeilalte? Există două concepţii teoretice :
•cea monistă : în cadrul organizării piramidale a normelor, teoretizată de Hans Kelsen, dreptul internaţional primează asupra celui intern.
•cea dualistă, postulată de Heinrich Trieple şi Dionisio Anzilotti. Dreptul internaţional şi cel intern formează două ordini juridice distincte, fără vreo relaţie de subordonare a uneia faţă de cealaltă. Separarea este posibilă pentru că una are ca subiecte statele şi organizaţiile internaţionale, în timp ce cealaltă nu priveşte decât indivizii.