Ţar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ţar (în limba bulgară цар, în limba rusă царь), a fost un titlu folosit de monarhii autocraţi ai primului şi celui de-al doilea Imperiu Bulgar începând cu anul 913, ai Serbiei pe la mijlocul secolului al XIV-lea şi ai Imperiului Rus din 1547 până în 1917, (deşi termenul a fost folosit oficial doar până în 1721, când Petru cel Mare s-a intitulat Împărat).

Cuprins

[modifică] Istoria termenului

Titlul de ţar a fost folosit în Bulgaria de Simeon I al Bulgariei după o victorie decisivă împotriva Imperiului Bizantin în anul 913. Titlul a fost folosit de urmaşii lui Simeon până la căderea Bulgariei sub stăpânirea Imperiului Otoman în anul 1396. După eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman în 1878, noii monarhi au adoptat din nou titlul de Ţar şi l-au folosit din anul 1908 şi până la abolirea monarhiei din 1946.

În 1547, Ival al IV-lea al Rusiei şi-a schimbat titlul din cel de "Veliki Kniaz (Mare Kneaz) a toată Rusia" în acela de "Ţar a totă Rusia" ca un simbol al schimbării în natura statului rus. În 1721, Petru I, cunoscut mai apoi ca "Petru cel Mare", a adoptat titlul de Împărat (Император [Imperator]), titlu folosit din acel moment în mod oficial de el şi de urmaşii lui, titlul de Ţar fiind folosit în mod alternativ şi neoficial.

Titlul de "Ţar" a fost folosit de asemenea de regii sârbi pe la mijlocul secolului al XIV-lea.

Deseori cuvântul ţar este tradus ca împărat şi invers. În limbile slave de exemplu, titlul Împăratului Japoniei era tradus ca "Ţar al Japoniei". În 1721, ţarul Petru cel Mare şi-a luat titlul de Imperator (Împărat) care, cel puţin oficial, a înlocuit vechiul titlu de ţar, care a mai fost folosit doar la periferia imperiului.

Cuvântul "ţar" este uneori folosit în mod greşit pentru numirea monarhilor ruşi sau bulgari care nu au fost încoronaţi în mod oficial ca ţari.

Domeniul pe care îl conducea un ţar era denumit uneori ţarat.

[modifică] Etimologie

Cuvântul ţar este cel mai probabil derivat din titlul latin Caesar pe calea limbii slavone ţesar (цесарь). Cuvântul este înrudit cu germanul Kaiser şi cu goticul Káisar. Contracţia цесарь în царь a apărut pe calea scrierii rapide a titlurilor în vechile manuscrise bisericeşti slavone, (vezi şi articolul tilo). Un asfel de exemplu poate fi văzut în cele mai vechi copii ale manuscrisului slavon Cronica anilor de odinioară (Повесть временных лет).

[modifică] Imperium maius

În Europa creştină, folosirea titlului de împărat este mai mult decât o chestiune de paradă. Un rege recunoaştecă biserica îi este egală sau chiar superioară în problemele religioase, împăraţii se consideră superiori. Această atitudine poate fi ilustrată de Henry al VIII-lea al Angliei care a început să folosească cuvântul imperium în disputa lui cu Papa asupra primului său divorţ. Afirmând că sunt împăraţi, conducătorii Rusiei îşi arogau şi funcţia de şefi ai bisericii ortodoxe şi nu recunoşteau nici o autoritate mai mare în problemele credinţei cu excepţia lui Dumnezeu.

[modifică] Rusia

[modifică] Titlul complet al ţarilor Rusiei

Titlul complet al împăraţilor ruşi începea cu Prin mila lui Dumnezeu, Împărat şi Autocrat al Întregii Rusii (Божию Милостию, Император и Самодержец Всероссийский) după care urma lista teritoriilor peste care se întindea autoritatea lui.

În conformitate cu articolul 59 al Constituţiei Ruse din 23 aprilie 1906, "... titlul complet al Maiestăţii Sale Imperiale este după cum urmează: Noi, ------ prin mila lui Dumnezeu, Împărat şi Autocrat al Întregii Rusii, Ţar al Moscovei, Kievului, Vladimirului, Novgorodului, Astrahanului, Poloniei [1], Siberiei, Crimeii, Georgiei, Stăpân al Pskovului, Mare Duce de Smolensk, Lituania, Volkinia, Podolia şi Finlanda, Prinţ de Estonia, Livonia, Curlanda şi Semgalle, Samogiţia, Bialostok, Karelia, Tver, Iugoria, Perm, Viatka, Bulgaria şi al altor ţări, Stăpân şi Mare Duce al Novgorodului de Jos, Cernigov, Riazan, Poloţk, Rostov, Iaroslav, Belosero, Oudoria, Obdoria, Condia, Vitebsk şi a toată Regiunea de Nord, Stăpân şi Suverean al Ţinutului Iveriei, Kartaliniei, Kabardinei şi al Provinciilor Armeneşti, Suveran al Prinţilor Montani şi Circasieni, Stăpân al Turkestanului, Duce de Schleswig, Holstein, Stormarn, Ditmarschen şi Oldenburg, Prinţ Moştenitor de Norvegia, şi aşa mai departe, şi aşa mai departe, şi aşa mai departe." De exeplu, Nicolae al II-lea era denumit astfel (comparaţi scrierea arhaică):

Божію Поспѣшествующею Милостію МЫ, НИКОЛАЙ ВТОРЫЙ ИМПЕРАТОРЪ и САМОДЕРЖЕЦЪ ВСЕРОССІЙСКІЙ
Московский, Кіевскій, Владимірскій, Новгородскій,
Царь Казанскій, Царь Астраханскій, Царь Польскій, Царь Сибирскій, Царь Херсониса Таврическаго, Царь Грузинскій,
Государь Псковскій, и
Великій Князь Смоленскій, Литовскій, Волынскій, Подольскій и Финляндскій;
Князь Эстляндскій, Лифляндскій, Курляндскій и Семигальскій, Самогитскій, Бѣлостокский, Корельскій,
Тверскій, Югорскій, Пермскій, Вятскій, Болгарскій и иныхъ;
Государь и Великій Князь Новагорода низовскія земли, Черниговскій, Рязанскій, Полотскій,
Ростовскій, Ярославскій, Бѣлозерскій, Удорскій, Обдорскій, Кондійскій, Витебскій, Мстиславскій и
всея Сѣверныя страны Повелитель; и
Государь Иверскія, Карталинскія и Кабардинскія земли и области Арменскія;
Черкасскихъ и Горскихъ Князей и иныхъ Наслѣдный Государь и Обладатель;
Государь Туркестанскій;
Наслѣдникъ Норвежскій,
Герцогъ Шлезвигъ-Голстинскій, Стормарнскій, Дитмарсенскій и Ольденбургскій, и прочая, и прочая, и прочая.

[modifică] Titlurile membrilor familiei Ţarului Rusiei

Ţariţa (царица) este termenul folosit pentru Împărăteasă, mai cunoscut fiind însă numele incorect de ţarină. În Imperiul Rus, titlul oficial era cel de Împărăteasă, (Императрица). Ţariţa (Împărăteasa) putea fi ea conducătoarea statului sau doar soţia ţarului.

Ţesarevici [2] (Цесаревич) ("fiul ţarului") este titlul folosit de primul moştenitor masculin, titlul complet fiind acelea Naslednik Ţesarevici Наследник Цесаревич (Moştenitorul Ţesarevici), prescurtat informal şi Naslednik (Moştenitor).

Ţarevici (царевич) era titlul pentru un fiu. În vechime titlul era folosit în locul celui de "Ţesarevici" (Цесаревич). Un fiu care nu era primul moştenitor era denumit Velikii Kniaz (Великий Князь) (Mare Duce [3]). Mai apoi, termenul a fost folosit şi pentru nepoţii pe linie masculină.

Ţarevna (царевна) era termenul folosit pentru o fiică sau o nepoată a Ţarului sau a Ţariţei. Titlul oficial era Velikaia Kniaginia (Великая Княгиня), tradus ca Mare Ducesă sau Mare Prinţesă.

Ţesarevna (Цесаревна) era soţia Ţesareviciului.

[modifică] Note

  1. ^  Ţarii au fost deposedaţi de titlul de Regi ai Poloniei în 1831, dar ei au continuat să folosească titlul în mod ilegal.
  2. ^  Când ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei a abdicat în 1917, el nu a renunţat la tron numai în numele său, dar şi în numele fiului său minor, care era prea bolnav ca să moştenească tronul. El l-a numit pe fratele său Mihail ca moştenitor. Mihail a acceptat la început, urmând să fie proclamat ţar sub numele de Mihail al II-lea. După numai o zi s-a răzgândit şi a abdicat. Istoricii sunt de acord că Nicolae al II-le a fost ultimul ţar care a domnit în Rusia. Mihail nu a exercitat nici o funcţie în stat, fiind ultimul ţar nominal. Există dovezi că şi Mihail, ca şi fratele lui mai mare, Nicolae, a fost executat de bolşevici în 1918.
  3. ^  În 1924 Marele Duce Chiril Romanov s-a autoproclamat Împarat în exil.


[modifică] Articole înrudite

În următoarele articole vor fi întâlniţi ţari printre alţi conducători:

  • Lista monarhilor bulgari
  • Lista monarhilor sârbi
  • Lista monarhilor ruşi