Pacea Westfalică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Pacea Westfalică este înţelegerea din 1648 prin care a fost pus capăt Războiului de treizeci de ani.

Tratatul de pace este alcătuit din două documente: tratatul din Münster (încheiat între Sfântul Imperiu Roman şi Franţa) şi tratatul din Osnabrück (încheiat între Sfântul Imperiu Roman şi Suedia). Cele două tratate alcătuiesc împreună Pacea Westfalică.

Mai înainte au fost negocieri în Köln mai târziu în Lübeck şi Hamburg preconizate ca locul congresului de pace.

  • Trimisul imperial, contele (mai târziu Prinţ) Johann Ludwig von Nassau Hadamar conduce conduce negocierile de pace până la capăt cu succes.
  • În Pacea Westfalică a fost reafirmată prevederea Păcii Religioase de la Augsburg (1555), prin care religia catolică şi cea protestantă (luterană) au fost privite ca egal îndreptăţite, această prevedere fiind extinsă prin Pacea Westfalică şi la confesiunea calvină din imperiu.
  • Suedia obţine în anul 1648 oraşul Stettin cu regiunea înconjurătoare, oraşul Wismar, de asemenea episcopatul Bremen şi Verden.
  • Danemarca nu obţine teritoriile pretinse.
  • Austria cedează Franţei Sundgau.
  • Nu s-a reuşit o hegemonie catolică în imperiu.
  • Franţa prin uneltirile cardinalului Richelieu, care a fost împotriva incheierii päcii, devine cea mai influentă şi puternică ţară din vestul Europei.
  • Părţi mari din Sfântul Imperiu Roman sunt pustiite de război, pierderea de vieţi omeneşti fiind estimată între 3 şi 4 milioane, la aceasta a contribuit foametea şi epidemiile.
  • Statele germane nu aveau ieşire la mare fiind excluse din comerţul maritim, ceeace influenţează în viitor lipsa coloniilor germane, şi un dezavantaj dezastruos pe o perioadă de timp de 150 de ani în piaţa de desfacere, sursă de materii prime, frânând dezvoltarea economică în comparaţie cu puterile maritime din aceea perioadă de timp, ca Olanda, Anglia, Franţa.