William I al Angliei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

William I al Angliei
Extinde
William I al Angliei

William de Normandia (Franceză: Guillaume de Normandie; 10279 septembrie 1087) a fost Duce al Normandiei din 1035 până în 1087 şi rege al Angliei din 1066 până în 1087.

William era fiul nelegitim al lui Robert I, duce de Normandia şi al concubinei sale Arlette, fiica unui tăbăcar din oraşul Falaise. Ducele, care nu avea alţi copii, l-a desemnat moştenitor pe William, iar la moartea sa ce a survenit în 1035, William a devenit duce de Normandia la vârsta de şapte ani. În primii ani ai domniei sale aveau loc în mod frecvent revolte, iar în câteva ocazii ducele abia a scăpat din faţa morţii. La vârsta de 20 de ani, William devenise un conducător abil şi era susţinut de regele Henric I al Franţei. Ulterior, Henric i-a devenit duşman, însă William a supravieţuit în urma acestui conflict şi în 1063 a extins graniţele ducatului şi asupra regiunii Maine.

În anul 1051, William a vizitat Anglia şi l-a întâlnit pe vărul său Eduard Confesorul, rege al Angliei, care nu avea moştenitori direcţi. Potrivit istoricilor normanzi, Eduard i-a promis lui William să-l lase moştenitor. Totuşi, pe patul de moarte, Eduard a încredinţat regatul lui Harold Godwinson, capul celei mai importante familii nobiliare din Anglia, mai puternică decât însuşi regele. În ianuarie 1066, regele Eduard a murit, iar Harold Godwinson a fost proclamat Regele Harold al II-lea.


În septembrie, Tostig, fratele lui Harold al II, s-a aliat cu regele Harald al III-lea al Norvegiei şi au invadat Anglia prin Scoţia. Pe 25 septembrie, regele Harold i-a înfruntat pe amândoi la Stamford Bridge, unde i-a înfrânt şi ucis. Ridicând pretenţii la tronul englez, William, duce de Normandia, invadează Anglia la Pevensey, pe coasta de sud-est a peninsulei britanice, la data de 28 septembrie 1066. Victoria ce a urmat asupra regelui Harold al II-lea în bătălia de la Hastings a marcat începutul unei noi ere în istoria britanică.

William a avansat spre Londra care i s-a supus. În ziua de Crăciun a anului 1066, William Cuceritorul a fost încoronat ca întâiul rege normand al Angliei, în Catedrala Westminster, iar perioada anglo-saxonă a istoriei britanice s-a sfârşit. Limba franceză a devenit limba oficială a curţii regale şi treptat s-a contopit cu limba anglo-saxonă, dând naştere limbii engleze moderne. William I s-a dovedit a fi un rege eficace pentru Anglia. În anul 1086 a fost realizat un mare recensământ -numit "Domesday Book"- al terenurilor şi al populaţiei din Anglia, prin care s-a ţinut o evidenţă precisă a tuturor proprietăţilor funciare, fiind menţionate suprafaţa fiecărui domeniu, animalele, inventarul agricol, venitul, numărul, situaţia juridică şi obigaţiile ţăranilor dependenţi, îndatoririle vasalice etc.

La moartea lui William I, în 1087, fiul său, William Rufus, a devenit William al II-lea, cel de-al doilea rege normand al Angliei.



Predecesor:
Edgar Atheling
Rege al Angliei
1066 - 1087
Succesor:
William al II-lea
Predecesor:
Robert I
Duce al Normandiei
1066 - 1087
Succesor:
Robert Curthose