Telescop optic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Telescoape
Extinde
Telescoape

Telescopul optic (din gr. tele = departe, skopein = a cerceta, a examina) este un instrument optic folosit în astronomie pentru observarea corpurilor cereşti. Acesta a fost inventat de Isaac Newton în 1668.

Acesta formează imagini ale cerului relativ apropiate şi măreşte luminozitatea aparentă a aştrilor, permiţând distingerea detaliilor şi să se observe mult mai multe stele decât cu ochiul liber.

Obiectivul telescopului este constituit dintr-o oglindă (sau un sistem de oglinzi) de sticlă metalizată de formă paraboloidală, care poate atinge chiar şi 11 m în diametru. Cu ajutorul unei oglinzi plane sau curbe, imaginea dată de obiectiv este îndreptată spre un ocular.

Comparativ cu luneta astronomică , telescopul are ca avantaje:

  • posibilitatea construirii obiectivelor de diametre mari;
  • lipsa aberaţiilor cromatice ;
  • efecte de difracţie mai mici;
  • putere separatoare şi grosisment superior .

Telescopul optic poate fi utilizat atât pentru observarea directă, cât şi pentru cercetări fotografice sau spectroscopice .

La perfecţionarea telescopului au contribuit, printre alţii, Cassegrain, W. Herschel, J. Herschel, Foucault, Schmidt.

[modifică] Bibliografie

  • Dicţionar enciclopedic român, Editura Politică, Bucureşti, 1966.