Imre Nagy (politician)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Imre Nagy (* 6 iunie 1896, Kaposvár – † 16 iunie 1958, Budapesta), politician, prim-ministru al Ungariei.
A provenit dintr-o familie săracă de ţărani calvinişti. Tatăl său a fost îngrijitor la poştă, având absolvite 8 clase de şcoală generală.
[modifică] Ascensiunea politică
Imre Nagy luptat pe frontul rus în timpul Primului război mondial, între anii 1916 - 1918. A fost capturat de inamic, şi dus ca prizonier de război lângă Lacul Baical. La începutul războiului civil rus s-a înrolat în Armata Roşie şi a intrat în Partidul Bolsevic.
S-a întors în 1921 în Ungaria, locuind la Kaposvár. A devenit membru al Partidul Social Democrat Maghiar, unde s-a ocupat de domeniul agriculturii, apoi a devenit prim secretar de partid în Comitatul Somogy. A fost exclus din partid în 1925, ca urmare a unui conflict din aprilie 1924 cu Károly Peyer şi cu Ferenc Szeder.
În 1925 a devenit membru al Partidului Socialist Muncitoresc Maghiar (PSMM), cu ascendenţe comuniste, unde s-a ocupat iar de sectorul agriculturii.
De la începutul anului 1921 până în 1927 a stat în închisoare 3 ani pe motive politice, cu unele întreruperi. După interzicerea a PSMM în 1927 a fost din nou arestat. După eliberarea lui a emigrat în Viena.
Din anul 1930 până în noiembrie 1944 a trăit în Uniunea Sovietică. A devenit colaborator al Cominternului, lângă acesta lucrând la Institutul de Cercetare Agricolă. A supraviaţuit războaieloi interne de partid - conform unelor documente ar fi lucrat şi pentru NKVD. A scris articole sub pseudonim, în care a sprijinit ideile economice ale lui Buharin. După arestarea lui Buharin a fost şi el arestat, şi la început au vrut să-l implice în procesul lui Buharin. La urmă asta nu s-a mai întâmplat, şi - se presupune că la intervenţia Cominternului - a fost eliberat.
În 1941 s-a înrolat în Armata Roşie, dar nu a ajuns la trupe luptătoare. A lucrat ca redactor la Radioul Kossuth din Moscova, până noiembrie 1944. Pe 4 noiembrie s-a reintors în Ungaria cu primul grup al comuniştilor din Moscova (cu Ernő Gerő, József Révai şi Zoltán Vass).
În decembrie 1944 devine membrul guvernului provizoriu ca ministrul agriculturii şi al Adunării Naţionale din Debrecen. El a fost care a dat de ştire naţiunii hotărârea guvernului despre împropietărire, la 15 martie 1945.
Din vara anului 1945 devine membrul Sfatului Popular, care exercita provizoriu drepturile preşedenţiei, şi membru al conducerii executive al Partidului Comunist Maghiar. După alegerile din Adunarea Naţională din 1945 devine pentru câteva luni în guvernul lui Zoltán Tildy ministru de interne, iar în guvernele lui Ferenc Nagy şi al lui István Dobi ministrul alimentaţiei publice.
În august 1949 a fost exclus din Conducerea Executivă pentru „opiniile lui oportuniste şi impotriva cooperativizării”, şi este eliberat din toate funcţiile lui.
În decembrie 1950 „a practicat autocritică”, şi după acesta devine iar ministrul agriculturii şi membrul Conducerii Executive. În noiembrie 1952 a devenit vice-prim-ministru, responsabil cu domeniul agricol.
În 1953 a fost ales membru cu drepturi depline al Academiei Ştiinţifice Maghiare pentru studiile sale în domeniul agricol. Tot în acest an după ce Mátyás Rákosi pierde teren, şi cu ajutorul sovieticilor - care venea din par tea lui Malenkov - a fost numit prim-ministru. La 4 iulie declară în Parlamentul Ungariei un nou program de guvernare, care este o ruptură de la programele economice anterioare, industrializatoare forţate. Promite reanalizarea judecăţilor conceptive, a politicii agrare şi nu în ultimul rând înbunătăţirea nivelului de trai, care a scăzut semnificativ în anul anterior.
În mai 1955, când Mátyás Rákosi a revenit temporar în forţă (având legătură cu Malenkov, care pierdea susţinerea la Moscova), Imre Nagy a fost demis şi exclus din Conducerea Executivă, iar mai târziu şi din partid.
În vara anului 1956 la presiunea mai multora s-a reactivat în plan politic, fiind una din personalităţile de frunte ale noului grup cu concepţii reformiste. În acest timp locuinţa lui s-a transformat într-un salon politic. La 13 octombrie 1956 a fost reacceptat în partid. La 23 octombrie studenţii demonstranţi cer reintrarea lui în guvern. În seara respectivă a ţinut un discurs memorabil în faţa Parlamentului şi a fost numit din nou prim-ministru, chiar în seara respectivă.
Nu este elucidat nici până în ziua de azi dacă a avut un rol activ în prima intare a trupelor sovietice în Ungaria (24 octombrie), sau a acceptat doar în mod tacit intervenţia militară. Pe data de 28 a luat o poziţie fermă în susţinerea revoluţiei şi întroducerii pluripartismului. Cu avansarea evenimentelor îşi reorganizează de mai multe ori guvernul. Din 28 octombrie este în Conducerea Executivă a Partidului Socialist Maghiar Muncitoresc (PSMM), care este sucesorul PDM-ului. La începutul lunii noiembrie guvernul lui anunţă iesirea Ungariei din Pactul de la Varşovia, declarând Ungaria ţară neutră.
În dimineaţa de 4 noiembrie a ţinut un discurs dramatic în radio, anunţând a doua intrare a trupelor sovietice, mai târziu cerând azil la ambasada Iugoslaviei. Pe 21 este răpit în drum spre casa lui - nefiind respectată înţelegerea cu iugoslavii - şi este deportat în România, la Snagov, împreună cu mai mulţi reformişti. Nu a fost dispus să demisioneze şi nici să recunoască guvernul lui János Kádár, în ciuda presiunilor politice puternice şi a somaţiilor repetate.
A fost dus acasă în aprilie 1957. Între 9 iunie şi 15 iunie 1958 a fost judecat într-un proces cu uşile închise, fiind în cele din urmă condamnat la moarte. Sentinţa a fost executată chiar în ziua următoare (este important să menţionăm că sentinţa a fost aprobată în prealabil de Comitetul Executiv al Partidului Comunist Maghiar).
Între anii 1961-1998 cadavrul lui a fost ascuns în parcela 301 din Cimitirul Nou din Budapesta.
Imre Nagy a fost reabilitat în 1989, şi a fost reînmormântat solemn în acelaşi an la data de 16 iunie. (Reabilitarea lui a fost un şoc pentru cel care a aprobat sentinţa moarte a lui Imre Nagy, János Kádár, care a murit după 3 săptămâni de la reînmormântare.)