Grand Hôtel "Victoria Română"
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Grand Hôtel "Victoria Română" este o nuvelă scrisă de Ion Luca Caragiale care construieşte o metaforă a victoriei noastre de la 1877.[1] Acţiunea se petrece pe durata unei nopţi petrecute la „Grand Hôtel” din Ploieşti, oraş pe care autorul îl numeşte oraşul său natal. Punctul de vedere este cel al autorului, relatarea se face la persoana întâi la timpurile prezent şi trecut. Tema nuvelei este exasperarea autorului dornic să petreacă o noapte liniştită la hotel; el este o victimă a societăţii din care provine. Caragiale foloseşte o serie de procedee naturaliste cum ar fi: încercarea de a prezenta viaţa cu părţile ei întunecate: sărăcia, mizeria, câinele chinuit şi omorât, tulburarea liniştii publice de către oamenii autorităţii, ţipetele, strigătele. Autorul, câinele, femeia lovită cu mâna peste gură sunt victime. Elementul modernist întâlnit în această nuvelă este alienarea personajului principal, căruia îi eşuează încercarea de a petrece o noapte liniştită.
Cuprins |
[modifică] Momentele subiectului
[modifică] Expoziţiunea
Pe fondul unei indispoziţii cauzate de neodihnă, autorul ajunge pe înserate în orăşelul pe care nu-l mai văzuse de când era copil. Călătorise înghesuit, într-un vagon de clasa a doua cu nişte bucureşteni veseli care se întorceau de la o expoziţie. La intrarea în oraş constată că nu mai simte vreo emoţie deosebită, acele palpitări care se simt în astfel de situaţii. I se părea că pomii, natura rămâneau indiferente la revenirea lui. Sentimentul că a intrat într-un spaţiu în care domnesc uliţe triste, paragină, mizerie începe să-l cuprindă şi acest lucru îi accentuează indispoziţia.
Singura lui dorinţa este să petreacă o noapte liniştită într-un hotel, să dorm fără clătinătură, fluiere, clopote şi mai ales fără impresii mirifice de la Paris. Parisul s-a aflat în acea perioadă într-o Belle Époque, o perioadă de dezvoltare care a început în anul 1840, odată cu dezvoltarea transportului feroviar. O mulţime fără precedent de imigranţi au luat cu asalt Parisul unde puteau găsi de lucru în noile industrii din suburbii.
Se hotărăşte să înnopteze la Grand Hôtel "Victoria Română" din centrul oraşului.
[modifică] Intriga
Intriga nuvelei o constituie momentul sosirii în hotel. Privirile celorlalţi îi creează discomfort, de aceea hotărăşte să meargă la restaurant. În restaurant nu poate rezista privirilor copilului care îl determină să plece cât mai repede în camera sa. Durerile de cap sunt o altă cauză a neodihnei, ameţelii, iritării de care este cuprins.
[modifică] Desfăşurarea acţiunii
Hotelul cu două etaje are un Restaurant et Berărie şi o Cafenea et Confiserie care îi aduc aminte de Paris prin numele pe care le poartă. Ajuns în camera de hotel nu poate adormi din cauza gângăniilor care îi mişună prin pat, un popor întreg, ca la un plebiscit. După ce încearcă să doarmă pe covorul pe care îşi pusese cearşaful presărat cu foi de tutun, este trezit de zgomotul mare din uliţă. Zgomotul mare, răcnetele, vaietele, ţipetele de femei, strigătele de bărbaţi, fluierăturile febrile de gardişti îl ţin treaz în faţa geamului. Dorinţa de a petrece o noapte liniştită la hotel nu i se împlineşte.
Interesantă este şi nomenclatura străzilor: strada Independenţii este cea care trece pe sub ferestre, aluzie la proclamarea independenţei României, stradă care la dreapta dă în strada Regală, strada principală din faţa otelului care face aluzie la războiul de independenţă în care regele Carol I a condus trupele române înspre victorie. Expresia Uliţele din dosul "Victoriei Române" au rămas cum le ştiam odinioară exprimă sentimentul că după victoria de la 1877 totul a rămas neschimbat.
Referirea la data de 11 februarie (1866) nu este întâmplătoare: "Grand-Hôtel" stă pe maidanul unde ne jucam în copilărie. Parca văz încă maidanul plin de popor înghesuindu-se la o masă pe care o săptâmână a stat zi şi noapte o condica enormă deschisă. Era după 11 februarie. De câte ori ieşeam de la şcoală, iscăleam toţi da, şi fiecare de mai multe ori... De mici aveam sentimente civice în oraşul meu natal! (în oraşul copilăriei sale, deoarece se născuse la Haimanale). Referitor la acest eveniment Şerban Cioculescu afirma: „Aşadar , înainte de a se inventa la Focşani „suveica” electorală, bravii ploieşteni, viitori republicani, descoperiseră mijlocul de a mări prestigiul numeric al adeziunii faţă de lovitura se stat, semnînd cu repetiţie.”[2]
La acea dată, la Bucureşti, guvernul condus de liberalul Ion Ghica şi de conservatorul Dimitrie Ghica la Interne, desfăşura o activitate de organizare a noului regim politic. La acea dată Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, a fost silit să abdice, ca urmare a conjuraţiei pregătite de coaliţia dintre conservatori şi liberal–radicali (monstruoasa coaliţie). Puterea a fost preluată de o locotenenţă domnească (Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul N. Haralambie).
În primele zile ale lui aprilie a avut loc plebiscitul prin care prinţul Carol I nesosit înca în ţară - era proclamat domn al României.
În articolul politic Liberalii şi conservatorii, Caragiale face referire la plebiscitul din anul 1866:
- Dorinţa acestor liberali era de a da ţării o organizaţie, în virtutea căreia puterea publică poate să atârne mai ales de ciocoi şi de târgoveţi, şi graţie sprijinirii ce li s'a dat din partea oamenilor cu greutate la anul 1866, această dorinţă li s'a împlinit.
Afirmaţia exprimă dezacordul autorului faţă de noul regim politic.
Sosirea lui la hotel provoacă senzaţie. Toţi ochii se îndreaptă curioşi asupra lui, după ce rezervă o cameră şi comandă o bere. Hotelul are două localuri, pe de o parte Restaurant et Berărie, pe de altă parte Cafenea et Confiserie şi sugerează împărţirea în două tabere. Deoarece el a comandat o bere se află în tabăra opusă societăţii alese care frecventează confiseria.
Împărţirea în două tabere simbolizează războiul ruso-turc dintre anii 1877-1878. Acest lucru este confirmat şi în articolul politic Resbelul 1877 unde Caragiale afirmă:
- Aceasta produce senzaţie în toată lumea europeană, care a ajuns de nu mai are poftă de mâncare, pentru că nu mai are ce mânca - criză mare! Apoi, întrucât priveşte acţiunea războinică chiar, ziceam: Ca doi berbeci pismătareţi, cari stau gata să se arunce unul asupra altuia cu coarnele, astfel două împărăţii au pornit cu oştile respective să se facă praf.
Privirile celorlalţi încep să fie tot mai greu de suportat, îl săgetează, iar sentimentul se amplifică în momentul în care şi cei din cafenea, nu numai cei de la mese, încep să îl privească. Cel mai curios este băieţelul de circa cinci ani care, mâncând dintr-o prajitură, se aşează la masa lui, pentru a-l putea studia mai de aproape. Privirile celorlalţi sunt ca o ploaie de săgeţi, însă privirile copilului care îl şi pipăie cu mâna plină de spumă de zahăr, sunt ca o ultimă picătură într-un pahar deja plin. Plăteşte şi pleacă, evitând privirile copilului, însă băieţelul îl urmăreşte din priviri, până când dispare pe scara ce duce înspre camera sa. A scăpat de priviri, însă începe să-l doară capul.
Camera sa are numărul 9 şi acest număr pare să fie ales cu mare grijă, pentru că după victoria de la 1877 s-a creat o situaţie nouă: Curtea imperială de la Sankt-Petersburg a "forţat" un schimb de teritorii româneşti, cedarea Bugeacului în schimbul Dobrogei.
Scena luării câinelui la tărbacă simbolizează căderea Plevnei din 1877, când după patru luni de asediu din partea trupelor ruseşti şi româneşti, trupele turceşti au fost determinate să ceară un armistiţiu. Armata otomană condusă de Osman Paşa a fost încercuită la data de 10 decembrie 1877.
De sus de la geamul camerei sale de hotel se puteau observa două localuri: o cafenea şi un birt. În cafenea a început o ceartă, se aud ţipete de femei, strigăte de bărbaţi, fluierături febrile de gardişti. O femeie în cămaşă, cu picioarele goale, cu părul desprins, ţinea strâns de piept pe un om îmbrăcat în uniformă de poliţie. Un sergent voinic o loveşte cu palma peste gură. Imaginea femeii cu braţele goale cu pumnii încleştaţi şi dând capul cu părul despletit pe spate ca şi cum i s-ar fi frânt gâtul sugerează neputinţa de a opune rezistenţă autorităţilor care, deşi ar fi trebuit să fie apărători ai intereselor cetăţeanului, s-au întors împotriva lui.
Această scenă este un simbol al violării de către Rusia a convenţiei din 4 aprilie 1877. România a fost forţată să retrocedeze judeţele Basarabiei de Sud: Cahul, Bolgrad şi Ismail. În articolul politic Ştiri franceze chestiunea Dobrogei, Caragiale a relatat evenimentele referitoare la retrocedarea judeţelor Basarabiei de Sud.
[modifică] Punctul culminant
Expresia "Simt enorm şi văd monstruos" exprimă momentul de maximă încordare nervoasă. Descrierea frământărilor o face prin aluzia la insectele care îi mişună prin pat şi pe care încearcă să le alunge scuturând cearşaful pe care mai apoi îl întinde pe covor şi îl presară cu foi de tutun.
[modifică] Deznodământul
Plecarea de la hotel şi exclamaţiile Uf! Niciodată n-am să uit ce bine m-am odihnit o noapte în oraşul meu natal, la nr. 9, "Grand-Hôtel Victoria Română”! sugerează eliberarea de zgomotele şi neliniştea nopţii petrecute în camera de hotel.
[modifică] Vedeţi şi
[modifică] Bibliografie
- ↑ http://www.asymetria.org/filipasdiscursromaniasd.html
- ↑ Şerban Cioculescu, Viaţa lui I. L. Caragiale, Editura pentru literatură, 1969, pag. 187