Iuliu Haţieganu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Iuliu Haţieganu (n. 14 aprilie 1885, d. 4 septembrie 1959, Cluj) medic recunoscut în mod special pentru cercetările făcute în domeniul tuberculozei. A format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă astăzi Universitatea de Medicină şi Farmacie care îi poartă numele. A fost membru al Academiei Române.

Învătământul medical românesc la Cluj a luat naştere o dată cu fondarea Universitătii Daciei Superioare. Aici îşi încheiase deja studiile, cu un strălucit doctorat în 1910, dr. Iuliu Haţieganu, unul dintre cei şapte copii ai unui preot greco-catolic de pe Valea Someşului, înnobilat prin educaţie şi cultură la şcolile Blajului. Tânărul medic se anunţase, încă din facultate, ca un „primus inter pares", stimat de colegi (maghiari în bună parte) şi susţinut apoi de marele său maestru, profesorul Purjesz. S-a făcut cunoscut încă din 1914 în literatura de specialitate prin studiul asupra galactozuriei alimentare, publicat în "Jurnalul Medical" din Budapesta. Delegat al tineretului universitar la Adunarea Natională de la Alba Iulia, a susţinut cu tărie înfiintarea Universităţii din Cluj, idee luată apoi în seamă de Consiliul Dirigent al Transilvaniei. Câteva săptămâni mai târziu va prezida primul Congres al Medicilor, unde prietenul său, medicul militar Iuliu Moldovan, numit de Consiliul Dirigent secretar cu problemele sănătătii publice, prezintă un raport privind starea sănătăţii populaţiei din Transilvania, inclusiv necesitatea reluării activităţii la Facultatea de Medicinã din Cluj. Iuliu Haţieganu, primul decan al acestei facultăţi, avea sã provoace apoi “miracolul clujean“. Se împlinesc 88 de ani de la cursul cu tema “Problema icterului cataral“ prin care Iuliu Haţieganu a inaugurat Medicina superioară clujeană. Tânărul de 34 de ani a ţinut prima prelegere universitară în limba româna din Ardeal, dar meritul său primordial e că a format un corp didactic de o imensă valoare. Perioada interbelică a fost pentru medicina clujeană cea mai frumoasă şi mai plină de rezultate. Alături de fostul lui secundar de la Spitalul Militar, Ioan Goia, prof. Haţieganu a adunat la catedre specialişti de prima mână: Victor Papilian, Titu Vasiliu, Iacob Iacobovici, C-tin Urechea, Victor Babeş, Constantin Levadili sau Emil Racoviţă. În urma Dictatului de la Viena, clinicile clujene s-au mutat la Sibiu. După 1945, noua situaţie politică i-a afectat direct pe Haţieganu şi colaboratorii săi, mulţi fiind scoşi din funcţii sub pretextul unor judecăti “populare“. Una dintre preocupările lui obsesive era impunerea, ca normă profesională, a pediatriei sociale. "Marele Haţieganu a pus bazele". Organiza deplasări în diferite medii sociale unde voia să cunoască incidenţa anumitor boli, condiţiile în care evoluau sau apăreau focarele“, spune profesorul Nicolae Miu. Culmea e că, în zilele noastre, s-au găsit cercetători care, în spiritul celei mai josnice „corectitudini politice”, să-l acuze pe Haţieganu că, prin grija fată de sănătatea publică, a promovat eugenia şi rasismul! Medicii clujeni îşi amintesc că profesorul Haţieganu era un diagnostician extraordinar. Nu o dată a reuşit să-i spună pacientului de ce boală suferea doar privindu-l cum se miscă şi cum arată. Dascălii şi medicii de aur ai Clujului erau şi oameni de cultură. Profesorul Papilian a fost, o vreme, director al Teatrului Naţional şi al Operei Romane, iar evenimentele culturale erau susţinute şi se bucurau de participarea marilor medici. Pasionaţi de muzică, unii, scriitori, alţii, plecau de multe ori din oraş pentru a le acorda asistentă medicală nevoiaşilor din satele Ardealului şi a studia condiţiile sociale ce favorizează izbucnirea epidemiilor. Profesorul Haţieganu, al cărui nume îl poartă Universitatea de Medicinã şi Farmacie astăzi, a fost un exemplu rar. Personalitate puternică, a coagulat repede o echipă, care s-a trasformat într-un colectiv profesional de elită, atât la catedre cât şi în clinici. Din fonduri proprii, colectă publică şi bani de la “Astra“, Haţieganu a înfiinţat un parc destinat mişcării sportive a tinerilor. De altfel, cand a fost numit ministru al Sănătăţii în guvernul Iorga, şi-a dat demisia dupa ce i-a fost respinsă propunerea de înfiinţare a unui portofoliu al Educaţiei Fizice. Principiul “un trup sănătos, o minte sănătoasă“ a fost pentru părintele şcolii de medicină clujene un ţel urmărit toată viaţa şi pe care a ţinut să-l impună în comunitate. A murit la 4 septembrie 1959.

În alte limbi