Limbă străină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prin limbă străină se înţelege o limbă care, pentru vorbitorul avut în vedere, nu este limba sa maternă. Prin generalizare, o limbă care nu este vorbită în mod curent într-o comunitate (ţară, regiune) este numită şi ea limbă străină, de exemplu, limba franceză este o limbă străină în România.

Învăţarea unei limbi străine presupune asimilarea de cunoştinţe privitoare la următoarele aspecte ale limbii respective:

  • vocabular;
  • sintaxă şi morfologie;
  • fonetică şi morfonologie;
  • ortografie şi punctuaţie;
  • stil;
  • aspecte socio-culturale specifice;
  • literatură, etc.

[modifică] Învăţămînt

Cele mai multe şcoli din lume au în program şi cursuri în care se predă cel puţin o limbă străină. În majoritatea ţărilor, programele de învăţămînt prevăd ca prima limbă străină să se predea începînd din ciclul primar sau gimnazial. În unele ţări (Luxemburg, Norvegia, Malta) cursurile de limbi străine încep o dată cu învăţămîntul primar, la vîrsta de 6 ani.

În Europa aproape toţi elevii învaţă cel puţin o limbă străină ca parte a învăţămîntului obligatoriu, cu excepţia elevilor din Irlanda, unde se predau atît irlandeza cît şi engleza, dar nici una dintre acestea nu este considerată limbă străină.

Deşi numărul celor care studiază limbi străine — în majoritate ca parte la şcoală — este foarte mare, cei care ajung să stăpînească limbile studiate la un nivel suficient sînt relativ puţini. În special în ţările anglofone există tendinţa de a considera inutilă învăţarea unei limbi străine. De exemplu, conform unui sondaj al Comisiei Europene din 2001, în Marea Britanie 65,9% din populaţie nu vorbeşte decît limba engleză. În 2004, un alt sondaj a arătat că în aceeaşi ţară mai puţin de 5% au ştiut să numere pînă la douăzeci, iar 80% au răspuns că ar putea totuşi să muncească în străinătate pentru că „toată lumea vorbeşte engleza”.

[modifică] Obiectivele cursurilor de limbi străine

În predarea cursurilor de limbi străine se urmăreşte însuşirea de desprinderi şi cunoştinţe care să permită elevilor să comunice eficient în aceste limbi, atît oral cît şi în scris, atît ca receptor cît şi ca emiţător al mesajului. Astfel, programele de învăţămînt cuprind în general următoarele obiective:

  • Audiere. Cursantul trebuie să înţeleagă mesajul comunicat oral şi să distingă caracteristicile stilistice şi emotive ale acestuia.
  • Vorbire. Cursantul trebuie să-şi poată exprima mesajul clar şi corect din punct de vedere fonetic, gramatical şi stilistic.
  • Citire. Cursantul trebuie să fie capabil să extragă informaţia utilă dintr-un text scris, într-o multitudine de stiluri (literar, tehnic, etc.).
  • Scriere. Cursantul trebuie să poată redacta corect un text prin care să comunice un mesaj, respectînd regulile ortografice ale limbii respective.