Nicu Caranica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nicu Caranica (1911-2002) a fost un poet şi om de cultură român din secolul XX.

[modifică] Viaţa

Nicu Caranica s-a născut la 18 ianuarie 1911, la Bitolia, în Macedonia. Tatăl lui, Ion Caranica, profesor de muzică, dirijor şi compozitor, a fost premiat, la recomandarea academicienilor George Enescu şi Dumitru Caracostea, cu Marele Premiu "Năsturel", pentru lucrarea sa "130 de melodii populare româneşti", apărută în 1937. Mama sa Sevastia, era sora academicianului Theodor Capidan. Eta Boeriu, sora poetului a fost ea însăşi poetă, traducătoare remarcabilă din literatura italiană veche şi contemporană.

Nicu Caranica a urmat şcoala primară şi liceul la Turda (1919-1928) şi Universitatea la Cluj-Napoca (1928-1932). A urmat un prim an de studii în Franţa, la Universitatea catolică din Lille. Şi-a luat licenţa cu teza "La critique de Baudelaire", în 1932. Între 1935 şi 1936, studiază la Sorbona şi Ecole Normale Supérieure, din Paris, lucrând la o teză de doctorat despre critica totală (plastică, muzică literatură) a lui Baudelaire, teză rămasă, din păcate, neterminată, din cauza neprelungirii bursei şi a vicisitudinii vremurilor care au urmat.

A fost, pe rând, profesor în ţară, apoi ataşat de presă la Legaţia Română din Quirinal (reşedinţa preşedemţiei italiene, la Roma). Fiind rechemat din postul de ataşat de presă în ţară, refuză întoarcerea şi optează pentru condiţia de exilat. Timp de zece ani a trăit în Italia, în perioada 1943-1945 fiind asistent pe lângă profesorul Ramiro Ortiz, la Institutul de filologie romanică a Universităţii din Padova. Din 1951 se stabeşte şi trăieşte la Paris.

Moare în anul 2002, în urma unui atac de cord, în Statele Unite, la Fairfield, Connecticut, unde participa la al 4-lea Congres de Cultură Macedoniană-Română, la universitatea Sacred Heart.

[modifică] Activitatea scriitoricească

A debutat în presă la 16 ani, în "Propilee literare", dar adevăratul său debut e considerat cel din 1932, din "Gând românesc".

În 1940, a fost numit de Sextil Puşcariu colaborator la Marele Dicţionar al Academiei.

În volum a debutat cu "Poeme şi imnuri", Editura Miron Neagu, Sighişoara, 1940. A mai publicat volumele "Povestea foamei" (Destin, Madrid, 1945), "Naşterea tragediei" (Destin, Madrid, 1968 - carte renegată mai târziu de autor), "Mouvement irreversible" (Editura La Pensee Universelle, Paris, 1972), "Anul 1940" (Editura Ethos - Ioan Cuşa, Paris, 1981), "La lotta con l'angelo", (traducere din franceză de autor), Editura U.N.U.P.A.D.E.C, Roma, 1992, "Capira Luzi", Roma, 1994.

A colaborat la revistele din ţară "Herald", "Gând românesc", "Abecedar", "Revista Fundaţiilor Regale", "Curentul literar", şi din exil: "Caiete de dor", "Anotimpuri", "Semne", "Destin", "Limite", "Ethos", "Nation Francaise", "Quinta generazione" (Bologna), "La panarie" (Udine) etc.

După decembrie 1989, a colaborat la revistele literare "Steaua" şi "Vatra".

Prezent în antologiile "Tineri poeţi ardeleni", a lui Emil Giugiuca, (Editura Fundaţiilor Regale, Bucureşti, 1940) şi în cele două antologii ale lui Vintilă Horia, "Antologia poeţilor români în exil", Buenos Aires, 1950, şi "Poezia românească nouă", Salamanca, 1956.

Membru, din 1950, la "Centre Roumain de Recherches", Sorbona, Paris.

Referinţe critice: Perpessicius, Virgil Ierunca, Zvonne Rossignon, Vintilă Horia, Vera Passeri Pignoni, George Uscătescu etc.

[modifică] Surse

  • Nicolae Băciuţ, "În loc de prefaţă", la volumul "Noapte şi iar noapte", Editura NICO, 2006 [prima edţie: Editura Tipomur, Târgu-Mureş, 1995]