Papa Pius al X-lea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sfântul Pius al X-lea, născut Giuseppe Melchiorre Sarto, (2 iunie 1835, Riese, Italia - 20 august 1914, Vatican) a fost Papă din 1903 până în 1914.
Nume | Giuseppe Melchiorre Sarto |
Început de pontificat | 4 august 1903 |
Final de pontificat | 20 august 1914 |
Predecesor | Leon al XIII-lea |
Succesor | Benedict al XV-lea |
Născut | 2 iunie 1835 |
Decedat | 20 august 1914 |
[modifică] Biografie
Giuseppe Melchiorre Sarto s-a născut la 2 iunie 1835 la Riese, Veneţia, în provincia Treviso. Părinţii săi erau Giovanni Battisata Sarto şi Margarita. Tatăl său era poştaş, şi a murit în 1852, însă Margarita a trăit îndeajuns pentru a-şi vedea fiul cardinal. După ce a terminat şcoala primară, Giuseppe a primit primele sale lecţii de latină, în privat, de la parohul oraşului său natal, Don Tito Fusaroni, după care a studiat timp de patru ani la gimnaziul din Castelfranco Veneto, unde mergea zilnic pe jos.
În 1850 primeşte tonsura de la episcopul din Treviso şi urmează cursurile în seminarul din Padova al diecezei din Treviso, unde îşi completează cu succes studiile clasice, filosofice şi teologice. Este hirotonit în 1858, şi timp de trei ani este capelan la Tombolo unde, însă, trebuia să îndeplinească multe din îndatoririle parohului care era bătrân şi bolnav. A căutat să-şi desăvârşească cunoaşterea teologică prin studierea asiduă a scrierilor sfântului Toma şi a Dreptului Canonic; în acelaşi timp a înfiinţat o şcoală serală pentru elevi adulţi, şi s-a consacrat predicării prin alte oraşe unde era chemat.
În 1867 este numit paroh la Salzano, un oraş mare din dieceza de Treviso, unde restaurează biserica şi se ocupă de lărgirea şi întreţinerea spitalului prin mijloace proprii, conform generozităţii sale obişnuite faţă de săraci; s-a distins în mod deosebit prin dăruirea sa în timpul holerei. S-a arătat foarte interesat de educaţia adulţilor. În 1875 este numit canonic al catedralei din Treviso, şi îndeplineşte diferite funcţii printre care aceea de director spiritual şi rector al seminarului şi vicar general; în plus, a oferit elevilor din şcolile publice posibilitatea de a primi educaţie religioasă.
În 1878, după moartea episcopului Zanelli, este ales vicar capitular. La 10 noiembrie 1884 este numit episcop de Mantua şi consacrat la 20 noiembrie. Misiunea sa în noua funcţie era aceea de a se ocupa cu formarea preoţilor din seminare, unde predă el însuşi, timp de mai mulţi ani, teologie dogmatică, iar timp de un an, teologie morală.
În timpul consistoriului secret din iunie 1893, papa Leon al XIII-lea l-a creat cardinal, iar trei zile mai târziu, în consistoriul public, a fost propus pentru patriarhatul Veneţiei, păstrând titlul de Administrator apostolic de Mantua.
După moartea lui Leon al XIII-lea cardinalii, după mai multe scrutine, l-au ales pe Giuseppe Sarto la 4 august, cu 55 de voturi din 60. Încoronarea sa a avut loc în duminica următoare, la 9 august 1903.
În prima sa enciclică a spus că motoul pontificatului său va fi "instaurare omnia in Christo" (Efeseni 1,10). Ca urmare, preocupările sale cele mai mari au fost îndreptate spre interesele precise ale Bisericii. Înainte de toate, eforturile sale s-au îndreptat spre promovarea pietăţii credincioşilor, şi a permis primirea frecventă şi, după posibilităţi, chiar zilnică a Sfintei Împărtăşanii, scutindu-i pe bolnavi de post pentru a le permite primirea Sfintei Împărtăşanii de două ori pe săptămână, şi chiar mai des. În plus, a recomandat ca Prima Împărtăşanie a copiilor să nu fie amânată prea mult după ce aceştia au ajuns la vârsta priceperii. Ca simplu capelan, episcop şi patriarh, Giuseppe Sarto a promovat muzica sacră; ca papă a dispus să fie folosit pretutindeni cântul gregorian şi a tipărit cărţi de cânt. A subliniat importanţa catehizării nu numai a copiilor, dar şi a adulţilor, trasând reguli precise şi a făcut să se publice un catehism nou în dieceza din Roma.
La 19 martie 1904 a înfiinţat o congregaţie specială de cardinali, al cărei secretar era cardinalul. Gasparri, şi care urma să recodifice Dreptul Canonic. Papa Pius al X-lea a modificat şi organizarea Curiei romane, separând forul juridic de cel administrativ. Curia romană cuprindea, astfel, trei tribunale, 11 congregaţii şi 5 birouri. În timpul primilor ani ai pontificatului său a mărit numărul diecezelor, înfiinţând 28 dieceze noi, în special în Statele Unite, în Brazilia şi în Filipine; în plus, a înfiinţat 16 vicariate apostolice şi 15 prefecturi apostolice.
În câţiva ani Pius al X-lea a obţinut rezultate importante şi durabile în domeniul doctrinei şi al disciplinei Bisericii, făcând faţă dificultăţilor de tot felul. Chiar şi cei care nu erau catolici au recunoscut spiritul său apostolic, tăria sa de caracter, precizia sa în a lua decizii şi perseverenţa sa în urmarea unui program clar şi explicit.
Predecesor: Papa Pius al IX-lea |
PIVS PP. X 1903 - 1914 |
Succesor: Papa Pius al XI-lea |