William Ockham
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
William Ockham (întâlnit scris şi ca Occam) (cca. 1285 - 1349, München) a fost un filozof, moralist şi scriitor politic de formaţie franciscană, considerat printre cei mai influenţi gânditori din întreg secolul XIV. El a promovat prin teoriile sale o concepţie nominalistă, care respingea ideea existenţei universaliilor (esenţelor supraindividuale). Argumentarea sa era bazată pe concepţia conform căreia universaliile sunt produsele gândirii umane abstrcte şi deci nu au o existenţă extra-mentală, realizând astfel o imagine a unei lumi a fiinţelor contingente.
Este autorul briciului lui Ockam, astfel fiind unul dintre marii filozofi ai ştiinţei. Briciul lui Occam, (numit şi Lama lui Occam) sau principiul parcimoniei, este folosit pentru a justifica anumite afirmaţii ştiinţifice. Lui William de Occam i se atribuie principiul conform căruia cea mai simplă explicaţie pentru un fenomen este de preferat. Acest principiu îşi găseşte formularea deseori în felul următor: "entităţile nu trebuie să fie multiplicate dincolo de necesar".
Ockham este uneori considerat ca fiind un reprezentant al conceptualismului şi nu al nominalismului, pentru că în timp ce nominaliştii susţineau că universaliile sunt doar nişte cuvinte, nume pentru realităţile existente, conceptualiştii susţineau că sunt reprezentări mentale, care au o existanţă individuală, fie şi numai în mintea umană.
O contribuţie foarte importantă a fost cea adusă de William Ockham în domeniul logicii. Finalitatea acesteia este de a organiza şi clarifica reprezentările mentale. De acum celebrul brici al lui Ockham va însemna simplificarea explicaţiei în cât mai puţine cauze şi variabile. Noi îl cunoaştem pe Dumnezeu prin credinţa revelaţiei şi nu prin examinarea raţională a creaţiei sale.
Etica ockhamiană cuprinde mai multe teme. Pe de o parte, aceasta este o etică bazată pe principiul voinţei. Astfel, importanţa covârşitoare cade asupra intenţionalităţii imanente a acţiunilor şi nu asupra comportamentului exterior. Toate acţiunile sunt în esenţa lor neutre. Acest tip de etică implică o doză importantă de voinţă divină. Pe de altă parte, virtutea morală este una care nu are menirea de a duce implicit la salvarea sufletului, ci are nevoie şi de prezenţa unui har divin (starea de graţie), fără care mântuirea ar rămâne doar iluzorie.
[modifică] Lucrări principale
- Comentariu la Sentenţe -comentariu la scrierile logice ale lui Aristotel şi la Fizica acestuia
- Summa logicae
- Quodlibeta septem
- Centilogium theologicum