Ştefan Augustin Doinaş

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Acest articol face parte din
seria Literatură
Istoria literaturii

Antichitate - Evul Mediu
s. XVI - s. XVII
s. XVIII - s. XIX
s. XX - s. XXI

Specii literare

BD - Basm - Literatură pentru copii
Nuvelă - Teatru
Poezie - Roman

Genuri literare

Genul epic - Genul liric
Genul dramatic
Biografie - Fantastic
Roman negru
Roman poliţist
Science-fiction

Vezi şi

Curente literare
Premii literare

Literatură română

Scriitori - Cărţi

Literatură străină

americană - arabă
engleză - în esperanto
franceză - finlandeză
germană - greacă
maghiară - indiană
irlandeză - italiană
japoneză - latină
poloneză - rusă
spaniolă - suedeză

Meta

Proiectul literatură
Portal Literatură
Toate articolele din serie

editează

Ştefan Augustin Doinaş (n. 26 aprilie 1922, Cherechiu, judeţul Arad - d. 25 mai 2002) a fost un poet, eseist, traducător, deţinut politic, politician şi academician român.


Ştefan Augustin Doinaş (Arad, 1998)
Extinde
Ştefan Augustin Doinaş (Arad, 1998)

Cuprins

[modifică] Biografie

Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922 în localitatea Cherechiu, comuna Sântana din judeţul Arad (interbelic), "într-o casă de oameni înstăriţi" (este expresia folosită chiar de poet, într-o convorbire din 1998 cu publicistul Emil Şimăndan, din care vom mai cita în acest c.v.).

Împrejurarea, norocoasă în perioada dinainte de război, se va dovedi nefastă după instaurarea comunismului ("Pe vremea represiunii comuniste părinţii mei au fost declaraţi chiaburi. în fond erau proprietarii a 16 ha de pământ!").

Viitorul poet urmează şcoala primară în satul natal ("în satul meu se făcea o şcoală extrem de serioasă..."), iar apoi Liceul "Moise Nicoară" la Arad (care "avea un extraordinar director, pe Ascaniu Crişan, profesor de matematici").

Profesorul de română care îl cucereşte pe tânărul venit de la ţară este Alecu Constantinescu (tatăl dramaturgului Paul Everac).

Încă din liceu, Ştefan Aug. Doinaş citeşte poezie ( Vasile Alecsandri, Bolintineanu, Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coşbuc, dar şi Tudor Arghezi, Ion Barbu, Stephan Mallarmè, Paul Valèry) şi critică de poezie ("menţiunile critice ale lui Perpessicius... ... alături de el, adevăratul meu dascăl de poezie a fost Vladimir Streinu").

în toamna lui 1941, absolventul de liceu pleacă la Sibiu - unde se refugiase Universitatea clujeană, după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicţie maghiară - şi se înscrie la Medicină, dar încă din primul an frecventează şi cursurile de la Litere şi Filosofie.

În 1944 se şi transferă la această facultate, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga, la istoria culturii, pe Liviu Rusu, la estetică, pe D.D. Roşca, la istoria filosofiei şi la filosofia generală. Activează în cadrul Cercului literar, alături de I. Negoiţescu, Radu Stanca, Ion Dezideriu Sîrbu, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruş, Radu Enescu ş.a.

În 1948 absolvă facultatea şi se întoarce ca profesor în satul său natal; predă apoi româna la Hălmagiu şi, în continuare, la Gurahonţ, cheltuind în total cu profesoratul şapte ani (în această perioadă scrie o piesă de teatru, Brutus şi fiii săi, un ciclu de sonete intitulat Sonetele mâniei etc.).

În 1955 renunţă la învăţământ şi se stabileşte la Bucureşti, unde îi reîntâlneşte pe unii dintre "cerchişti". împreună cu ei îşi face iluzia că după moartea lui Stalin şi venirea la putere în URSS a lui Hruşciov se va produce şi în România un "dezgheţ".

Trăieşte din stilizări şi reuşeşte să publice şi câte ceva din textele proprii, iar la 1 ian. 1956 se angajează ca redactor la revista Teatru, datorită intervenţiei lui Radu Stanca.

Arestat la 3 februarie 1957, este condamnat la un an de închisoare "pentru omisiune de denunţ". ("...în redacţia revistei Teatru - unde mă aflam cu I. D. Sîrbu - a venit Marcel Petrişor, tot un arădean, un originar de pe meleagurile arădene, care ne-a informat despre revoluţia din Ungaria. Ne-a spus că, în cazul în care va fi şi la noi manifestaţie, armata va fi de partea noastră, după care vom cere scoaterea limbii ruse din învăţământ şi aşa mai departe... După trei zile Marcel Petrişor a fost arestat, iar eu am fost ridicat după trei luni. De ce? Marcel Petrişor a fost bătut cu ranga ca să spună cu cine a mai stat de vorbă în legătură cu revoluţia din Ungaria, aflându-se astfel şi despre mine! [...] Eu am fost condamnat la un an, cu circumstanţe atenuante, pentru omisiune de denunţ.")

La 5 februarie 1958 este eliberat, iar la 8 aprilie 1958 se căsătoreşte cu Irinel Liciu, primă balerină la Operă. Până în 1963 i se interzice să reintre în viaţa literară. Apoi, George Ivaşcu îl angajează la revista Lumea.

In 1964 debutează cu volumul Cartea mareelor, cuprinzând poeme preluate dintr-un volum mai vechi, rămas nepublicat, Alfabet poetic, dar şi versuri de dată recentă, marcate de concesii făcute ideologiei oficiale (care reprezintă însă o excepţie în creaţia sa).

Din 1969 începe să lucreze în redacţia revistei Secolul XX (al cărei redactor-şef va deveni în 1992). Publică numeroase cărţi - de poezie, de critică literară - şi traduce din mari scriitori ai lumii, remarcându-se printr-o înaltă ţinută intelectuală şi printr-o atitudine demnă în raport cu autorităţile.

După 1989 ajunge membru al Academiei Române, senator (din partea Partidului Alianţei Civice) în Parlamentul României etc. Face şi publicistică politică, de pe o poziţie anticomunistă intransigentă.

În apropierea vârstei de 80 de ani, în 2000, debutează ca prozator, cu volumul T de la Trezor.

Imediat după moartea sa, soţia sa se sinucide, punând capăt, în mod tragic, unei poveşti de iubire exemplare. Cercetări recente efectuate de un grup de cercetători ai Consililui National de Studiere al Arhivelor Securitatii (CNSAS) indică faptul că în perioada detenţiei a devenit informator al Securităţii statului. Se spulberă astfel mitul rezistenţei sale morale prin cultură.

În timpul studenţiei clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre componenţii de seamă ai [[Cercului Literar de la Sibiu]] şi a semnat chiar "Manifestul" acestuia, care a apărut în ziarul Viaţa în 1942.

A debutat în 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câştigând apoi, cu volumul Alfabet poetic, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, şi pe poet.

Astfel încât Ştefan Augustin Doinaş a reuşit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul Cartea mareelor, în care trecea de la baladă la o poezie cerebrală. A teoretizat alături de alţi poeţi membri ai Cercului literar de la Sibiu(in special Radu Stanca) estetica baladei în poezie.

Alte volume, Omul cu compasul (1966), Seminţia lui Laocoon (1967), Papyrus (1974). Abia în 1978 reuşeşte să-şi publice volumul Alfabet poetic. Mai publică Hesperia (1979) şi Foamea de UNU (1987), înainte de anul de răscruce 1989. Interiorul unui poem şi Psalmii sunt câteva dintre semnele poetice pe care ni le-a trimis în anii din urmă.

Ştefan Augustin Doinaş este şi autorul unor cărţi de eseuri şi reflecţii pe marginea poeziei româneşti şi a poeziei în general: Lampa lui Aladin (1970), Poezie şi moda poetică (1972), Orfeu şi tentaţia realului (1974), Lectura poeziei (1980). Cel mai cunoscut poem al său, unul dintre cele mai frumoase scrise vreodată în limba română este Mistreţul cu colţi de argint.

A fost, în ultimul deceniu al vieţii, directorul revistei Secolul XX, apoi preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume, care s-a transformat în Secolul 21. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale şi literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992.

A murit pe data de 25 mai 2002

Dupa moartea sa, s-a dovedit ca ar fi fost informator al Securitatii.

[modifică] Opera

[modifică] Poezie

  • Cartea mareelor, Buc., EPL, 1964
  • Omul cu compasul, Buc., EPL, 1966
  • Seminţia lui Laokoon, Buc., Tin., 1966
  • Ipostaze, Buc., Tin., 1967
  • Alter ego, Buc., CR, 1970
  • Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte, Buc., CR, 1972
  • Papirus, Buc., CR, 1974
  • Anotimpul discret, Buc., Em., 1975
  • Hesperia, Buc., CR, 1979, Poeme, Buc., CR, 1983
  • Vânătoare cu şoim, Buc., CR, 1985
  • Interiorul unui poem, Buc., CR, 1990
  • Arie şi ecou, 1991
  • Lamentaţii, 1993
  • Aventurile lui Proteu, Buc., Hum., 1995
  • Psalmi, Buc., ALB., 1997.

[modifică] Critică literară şi eseistică

  • Lampa lui Diogene, BUC., EPL, 1970
  • Poezie şi modă poetică, Buc., Em., 1972
  • Orfeu şi tentaţia realului, Buc., Em., 1974
  • Lectura poeziei, Buc., CR, 1980
  • Măştile adevărului poetic, Buc., CR, 1992
  • Poeţi români, Buc., Em., 1999.

[modifică] Literatură pentru copii

  • Poveşti cum altele nu-s, Buc., IC, 1974
  • Povestea celor zece fraţi, Buc., IC, 1976.

[modifică] Teatru

  • Brutus şi fiii săi, tragedie, 1996.

[modifică] Proză

  • T de la Trezor, proze, Buc., Ed. Fundaţia Culturală "Secolul 21", 2000.

[modifică] Antologii

  • Versuri, Buc., Em., 1972,
  • Versuri, Buc., Alb., col. "CMFP", 1973,
  • Alfabet poetic, pref. de Aurel Martin, Buc., Min., col. "BPT", 1978,
  • Locuiesc într-o inimă, Buc., Mil., 1978,
  • Foamea de unu, Buc., Em., 1987,
  • Născut în Utopia, pref. de Gheorghe Grigurcu, ilustr. de Geta Brătescu, Buc., FCR, 1992, Poezii, Buc., Ed. Vitruviu, 1996.

A fost tradus în franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, macedoneană, sârbă, slovenă, bulgară, maghiară.

[modifică] Traduceri

A tradus din marii poeţi ai lumii, începând cu Faust de Goethe şi continuând cu poemele lui Holderlin, Mallarmé, Gotfried Benn şiPaul Valèry La rândul lui, Ştefan Aug. Doinaş a mai tradus din Giovanni Papini, Gerhart Hauptmann, Jorge Guillen, Ruben Dario, Gottfried Benn, Wolf Aichelburg, Martin Buber ş.a.

[modifică] Bibliografie

Emil Şimăndan, “Templul memoriei. Ştefan Augustin Doinaş în dialog cu Emil Şimăndan”, Ed. “Ioan Slavici” Arad – 1998.

[modifică] Legături externe