Proscomidia bizantină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Toate părticelele pe disc.

Proscomidia sau proteza, în ritul bizantin, e o pregătire şi punerea înainte (ofertoriu) a darurilor pentru liturghie, ce se îndeplineşte la o măsuţă laterală – adesea scobită în perete – ce se cheamă proscomidiar. Tradiţional, pregătirea darurilor e făcută de către diacon, urmând ca preotul să citească doar rugăciunea punerii înainte. Această datină e încă în vigoare la Ierusalim. Obişnuinţa slavă a făcut ca toată proscomidia să fie făcută de preot. Proteza simbolizează de obicei ieslea în care ar fi fost culcat Iisus după naştere.

Cuprins

[modifică] Înveşmântarea slujitorilor

Soleea, cu icoanele împărăteşti la stânga şi la dreapta uşilor.
Extinde
Soleea, cu icoanele împărăteşti la stânga şi la dreapta uşilor.

Pregătirea liturghiei începe cu purcederea în locaşul de cult şi înveşmântarea slujitorilor. Preotul şi diaconul vin pe solee, în faţa incoanelor împărăteşti de pe iconostas, rostesc rugăciunile începătoare, apoi două tropare: unul în faţa icoanei lui Iisus, unul în faţa icoanei Mariei, şi intră în presbiteriu (încăperea unde se află altarul), prin uşa din stânga, adică prin uşa dinspre nord, presupunând că altarul s-ar afla îndreptat spre răsărit.

Preot în toate veşmintele pentru liturghie.
Extinde
Preot în toate veşmintele pentru liturghie.

Dacă veşmintele liturgice se află în diaconin (sacristie), preotul şi diaconul merg în sacristie, pentru a se înveşmânta.

Preotul binecuvintează veşmintele diaconului, adică dalmatica, orarul, mânecuţele, şi eventual stiharul, în caz că diaconul ar purta şi stihar obişnuit sub dalmatică. Diaconul se înveşmântează, rostind scurte versete biblice.

Preotul îşi binecuvintează şi veşmintele proprii, şi se înveşmântează, rostind şi el versete biblice. Astfel, îşi ia stiharul, epitrahilul, mânecuţele, brâul, şi felonul. Dacă e demnitar, preotul îşi ia şi epigonaţiul pe sub felon şi, eventual, crucea pectorală. În cazul în care e de a face cu un episcop, acesta îşi pune şi omoforul şi, eventual, un sacos în loc de felon.

[modifică] Spălarea mâinilor

Slujitorii îşi spală mâinile, rostind a doua parte a psalmului psalmul 25, începând cu versetul: « Spăla-voi între cele nevinovate mâinile mele, şi voi înconjura altarul tău. » Apoi se duc la proscomidiar, o măsuţă, uneori tocmai scobită în perete, în partea stângă a presbiteriului.

[modifică] Pregătirea proscomidiarului

Prescură cu 5 părţi.
Extinde
Prescură cu 5 părţi.

În Ardeal şi la greci se foloseşte o singură prescură (pâine de liturghie). În Vechiul Regat se foloseşte de obicei o prescură cu cinci sau şase părţi. La slavi se folosesc şase prescuri. În indicaţiile următoare, se presupune existenţa a şase prescuri. Acolo unde nu sunt atâtea, părticelele se taie dintr-una şi aceeaşi prescură.

La Ierusalim, diaconul face proscomidia singur, iar preotul rosteşte doar ofertoriul. La slavi, preotul preşedinte al celebrării face toată proscomidia, însoţit de diacon. La români, de obicei preotul cel mai mic în grad – dacă sunt mai mulţi de faţă – face proscomidia, însoţit de diacon. În explicaţiile următoare, se presupune că ar face proscomidia un preot, însoţit de diacon. La Ierusalim, diaconul rosteşte însuşi rugăciunile şi versetele biblice corespunzătoare.

Preotul şi diaconul fac trei închinăciuni în faţa proscomidiarului, unde sunt gătite:

  • vasele liturgice: discul (sau patena), potirul (sau cupa), suliţa liturgică (sau copia), linguriţa;
  • prescurile, cănile cu vin şi apă, castronul pentru anafură, o lumînare aprinsă, o placă de lemn, pe care urmează a se face tăierile, şi eventual o icoană, de regulă cu naşterea lui Iisus (înlocuită în Ardeal şi Ucraina cu o icoană euharistică ori cu icoana coborîrii la iad);
  • acoperăminte liturgice: acoperământul discului, acoperământul potirului, aerul liturgic, şi procovăţul (purificatorul).

Preotul ia în mână prima prescură, şi eventual suliţa – un cuţit special – şi le ridică la nivelul frunţii. În acest timp, preotul – la melchiţi şi diaconul dimpreună – se roagă, rostind troparul Vinerii Mari: « Răscumpăratu-ne-ai din blestemul legii, cu scump sângele tău. »

[modifică] Decupările

Părticelele pe disc, la proscomidie.
Extinde
Părticelele pe disc, la proscomidie.

La slavi şi români, preotul începe cu cuvintele: « Bine este cuvântat Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. »

[modifică] Agneţul

Corn de prescură, cu pecetea necesară pentru a decupa agneţul.
Extinde
Corn de prescură, cu pecetea necesară pentru a decupa agneţul.

Pe prescură se află mai multe peceţi, făcute cu prescurnicerul de către cei ce au făcut prescura. Preotul alege pecetea pe care o consideră cea mai potrivită (literele se văd limpede, este crescută aşa încât să poată fi bine tăiată etc.), şi face cruce peste ea de trei ori cu suliţa, zicând: « Întru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Christos ».

Pecetea are formă pătrată. Acest pătrat conţine la rândul lui patru pătrate, cu inscripţiunile:

  • IC (« Iisus »), sus, în stânga;
  • XC (« Christos »), sus, la dreapta;
  • NI şi KA, jos (în greacă, νικά = « învinge ».

Preotul, rostind versete din Biblie, cartea Isaia, capitolul 53, va decupa agneţul cubic, în felul următor. Mai întâi face o inciziune adâncă prin bordura stângă a peceţii, anume în dreptul lui IC şi NI, zicând: « Ca un miel spre junghiere S-a adus. » A doua inciziune se va face prin bordura dreaptă, în dreptul lui XC şi KA, zicând: « Şi ca o oaie fără de glas împotriva celui ce o tunde pe ea, aşa nu şi-a deschis gura Sa. » Urmează o a treia inciziune prin bordura de sus, în dreptul lui IC şi XC, cu cuvintele: « Întru smerenia Lui judecata Lui s-a arătat ». A patra inciziune se face prin bordura de jos, în dreptul lui NI şi KA, cu cuvintele: « Şi pe neamul Lui, cine-l va spune? » După aceasta, preotul face o inciziune pe un plan paralel cu pecetea, în unghi drept faţă de celelalte inciziuni precedente, şi astfel scoate agneţul afară din prescură, zicând: « Că s-a luat de pe pămînt viaţa Lui. »

Agneţ tocmai scos din prescură.
Extinde
Agneţ tocmai scos din prescură.

Preotul ia agneţul în mână, şi-l întoarce cu coaja (inscripţiunile) în jos, şi cu miezul în sus, şi aşa-l pune pe placă. Apoi, cu suliţa, taie miezul (fără însă a tăia şi coaja), încât să despartă mai mult sau mai puţin cele patru părţi ale agneţului. Astfel dosul agneţului – partea cu miezul – va avea o cruce încrustată. Făcând încrustările, preotul zice prima parte din versetul X din capitolul X din Evanghelia după Ioan: « Un ostaş cu suliţa a împuns coasta Lui. » Şi aşa pune pe disc agneţul, întorcându-l cu coaja în sus, şi aşezându-l pe partea de sus a discului.

[modifică] Umplerea potirului

Potirul.
Extinde
Potirul.

Preotul continuă cu partea a doua a versetului de mai sus: « Şi îndată a ieşit sânge şi apă; şi cel ce a văzut a mărturisit, şi adevărată e mărturia lui. » La cuvintele ‘‘sânge şi apă’’, diaconul toarnă vinul şi apa în potir. Cât despre cantitatea apei, Tipicul de Blaj spune că aceasta trebuie să fie cam a opta parte din cantitatea vinului. Tipicul de Bucureşti spune despre apa din potir că aceasta « nu trebuie să schimbe firea vinului », iar Dr Badea Cireşanu spune că o picătură simbolică e de ajuns, însă totalitatea apei ce se varsă în potir (aici, la proscomidie, şi înainte de cuminecare, la liturghie) nu trebuie să depăşească o pătrime din cantitatea vinului.

[modifică] Părticelele lunguieţe

Agneţul ar trebui să fie destul de voluminos, încât mai târziu, la liturghie, să fie de ajuns pentru toţi care se împărtăşesc, clerici şi laici. Drept aceea, la Kiev şi Moscova se folosesc discuri voluminoase, pe care se pune un agneţ gigantic. Totuşi, pe alocurea, inspirându-se de la ostiile latine, unii melchiţi prevăd în acest moment al proscomidiei decuparea unor bucăţi lunguieţe, ce urmează a se pune de disc în spatele agneţului. Aceste părticele au început a fi folosite şi la Cluj prin anii 1940, conform observaţiei arhimandritului Teodosie Bonteanu. După 1990 se folosesc aproape peste tot în comunităţile greco-catolice din România, întâmpinând o opunere doar din partea rutenilor din Maramureş. Bucăţelele respective sunt practice pentru cuminecarea cu degetele (fără linguriţă), însă e combătută unanim de către liturgiştii contemporani.

[modifică] Mirida Mariei

Dintr-a doua prescură, preotul decupează un triunghi, în cinstea Mariei, mama lui Iisus. Aceasta se numeşte în unele locuri « mirida Maicii Domnului ». În unele părţi, în loc de triunghi se decupează o piramidă. Decupând triunghiul sau piramida, preotul spune: « În cinstea preabinecuvântatei, măritei, Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea fecioarei Maria, pentru ale cărei rugăciuni cercetează-ne pe noi, Doamne. » Preotul pune triunghiul pe disc, în partea stângă (sau ‘‘dreapta agneţului’’), rostind versetul X din psalmul 144: « De-a dreapta ta a stătut împărăteasa în haină aurită îmbrăcată şi preaînfrumuseţată. »

[modifică] Părticelele celor nouă cete

Preotul taie o coajă lunguiaţă laterală dintr-a treia prescură. Tăind coaja în zigzag, obţine nouă triunghiuri mai mici decât mirida Maicii Domnului. Aşează cele nouă triunghiuri pe trei coloane de câte trei, în dreapta agneţului (squ ‘‘stânga agneţului’’), în cinstea a nouă cete de sfinţi, cu cuvintele următoare:

  • « În cinstea măritului prooroc înaintemergător şi botezător Ioan. »

Această secţiune este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui!


[modifică] Părticelele demnitarilor

La români şi la slavi se taie, dintr-a patra prescură, şi trei triunghiuri în cinstea demnitarilor: ierarhie bisericească; rege (în regate), guvern (în republici), sau o menţiune generală; ctitori ai mănăstirii sau ai bisericii parohiale, fie cu numele, fie cu o menţiune generală. Punând pe disc fiecare din cele trei părticele, preotul zice: « Pomeneşte, Doamne, pe cutarii... »

[modifică] Părticelele pentru vii şi răposaţi

La greci, melchiţi, şi în Ardeal, se pun câteva firimituri pe disc, jos în stânga pentru cei vii, iar jos în dreapta pentru cei răposaţi. În general se pomenesc doar cei care au nevoie de rugăciune în perioada respectivă. La slavi, se începe prin pomenirea celor morţi de moarte subită, folosind o rugăciune lungă, inspirată din anafora bizantină a lui Vasile cel Mare.

[modifică] Acoperirea darurilor

Această secţiune este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui!

[modifică] Ofertoriul

Această secţiune este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui!