Richard Wagner
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Richard (Wilhelm) Wagner (n. 22 mai 1813, Lipsca - d. 13 februarie 1883, Veneţia) compozitor, dramaturg şi teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai romantismului muzical.
Richard Wagner s-a născut la Lipsca într-o familie de actori. A studiat la Dresda şi la Lipsca, luând lecţii de compoziţie cu Christian Theodor Weinling. Între 1833 şi 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg şi Riga, a compus primele sale opere Die Feen ("Zânele", 1834), Das Liebesverbot ("Dragoste interzisă", 1836) şi mai multe piese orchestrale. În 1836 se căsătoreşte cu actriţa Minna Planner. Călătoreşte mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera "Olandezul zburător". După o scurtă şedere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz.
În continuare, geniul său muzical s-a format şi s-a relevat sub influenţa muzicii lui Carl Maria von Weber, Wolfgang Amadeus Mozart şi în special a simfonismului lui Ludwig van Beethoven. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840 - premieră la 20 octombrie 1842 la Dresda), Der fliegende Holländer ("Olandezul zburător" sau "Vasul fantomă", 1841 - prezentată în premieră la 2 ianuarie 1843 la Dresda), l-au impus în viaţa artistică. În 1843 se stabileşte în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui din Sachsen. Următoarele sale opere Tannhäuser (1845) şi Lohengrin (1848) sunt mai greu acceptate de public, datorită elementelor inovatoare în structura dramatică şi muzicală. Cu sprijinul lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.
Fire orgolioasă, Wagner a avut o existenţă agitată. Sub influenţa scriitorului Heinrich Laube, a adoptat ideile republicane ale mişcării Jungen Deutschland ("Tânăra Germanie"), dar, după înfrângerea revoluţiei din 1848, este nevoit să se refugieze la Zürich în Elveţia, unde rămâne 10 ani, până în anul 1858. Aici o cunoaşte pe scriitoarea Mathilde Wesendonck, pentru care nutreşte o adevărată pasiune şi pe ale cărei versuri compune un ciclu de lied-uri. În aceste împrejurări se desparte de soţia sa, Minna; mai târziu se va căsători cu Cosima , fiica lui Franz Liszt. Începând cu anul 1864 devine protejatul regelui Ludwig II al Bavariei, un pasionat admirator al muzicei wagneriene. Regele îl susţine financiar, Wagner putând astfel să se consacre numai creaţiei artistice. Cu ajutorul protectorului se construeşte Teatrul de la Bayreuth, special pentru înscenările operelor lui Wagner, unde - până în zilele noastre - în fiecare vară, au loc renumitele festivale muzicale "Richard Wagner".
Scrierile lui Arthur Schopenhauer şi Friedrich Nietzsche, precum şi schimbarea condiţiei sale sociale ca favorit al regelui Ludwig II al Bavariei l-au făcut să adere la ideile naţionaliste pangermanice. Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzică, teatru, politică şi religie ca Kunst und Revolution ("Arta şi revoluţia", 1848), Das Kunstwerk der Zukunft ("Opera de artă a viitorului", 1850), Oper und Drama ("Opera şi drama", 1851). Wagner s-a considerat pontiful unui cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se mişcă într-o lume supranaturală. Această artă, gravitând în jurul dramei muzicale, trebuia să dea naştere acelei opere naţionale, care să fie pentru germani ceea ce tragedia clasică fusese pentru grecii antici. Drama muzicală wagneriană se opune divertismentului operei tradiţionale, bazându-se pe o acţiune sacră, alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubilă cu textul, scris de Wagner însuşi pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovaţii "melodia infinită" şi "motivul conducător" (das Leitmotiv), procedeu simbolic de sugerare şi evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfăşurarea dramatică.
Această concepţie şi-a găsit întruchiparea în monumentala sa tetralogie Der Ring des Nibelungen ("Ciclul Nibelungic"), compus din operele Das Rheingold ("Aurul Rinului", 1854), Die Walküre ("Walkiria", 1856), Siegfried (1970) şi Götterdämmerung ("Amurgul zeilor", 1874), care configurează, într-o lume de eroi şi mituri, conflictul între violenţa primitivă a omului şi natura sa spirituală. Calitatea excepţională a artei lui Wagner se reflectă şi în capodoperele sale Tristan und Isolde (1859), triumf al dragostei asupra morţii, Die Meistersinger von Nürnberg ("Maeştrii cântăreţi din Nürnberg", 1867), Parsifal (1882), în care reia legenda "Sfântului Graal", dramatică încleştare a evlaviei cu sentimentul păcatului.
Creaţia wagneriană a avut o influenţă covârşitoare asupra evoluţiei ulterioare a muzicii. Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debussy (la începutul activităţii sale), Arnold Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influenţa muzicii lui Richard Wagner.