Regele Artur

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Legenda lui Arthur, aşternută pe hârtie prima dată de către Geoffrey, este cea mai mare contribuţie a celţilor la literatura medievală. Povestea unui rege legendar, idealul cavaleresc al perioadei respective, devine, datorită lui Geoffrey, o serie de romane. La vremea respectivă nu se pomenea nimic în literatura anglo-saxonă despre Arthur. Primul care îl aminteşte pe Arthur ca un rege puternic al Britaniei este Nennius (secolul 9). Referinţe se pot găsi şi în poemele vremii, unde Arthur era descris ca un rege al unui tărâm imaginar. Transformarea lui Arthur, cel de origine celtă, în eroul romantic european este rezultatul interacţiunii culturale între celţi şi britanici. Cartea lui Geoffrey, foarte citită la vremea respectivă, îl influenţează pe Wace, un poet care scrie un poem lung despre Arthur, unde este menţionată pentru prima dată Masa Rotundă. Poemul său intitulat Bruta (Le Brute) este un elogiu adus cavalerilor, şi aminteşte ca ton de Cântecul Lui Roland. Geoffrey şi Wace îl influenţează pe Layamon, un preot englez care nu numai că traduce poemul lui Wace, dar îl şi schimbă. Layamon este mult mai dur şi mai puţin romantic decât Wace, poemul acestuia fiind considerat cel mai bun poem epic al perioadei dintre Beowolf şi Chaucer. Mult mai târziu Sir Thomas Malory scrie romanul Morte d'Arthur.