Istoria evreilor în România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sinagogă abandonată, Oradea, foto Iulian Hopulele
Extinde
Sinagogă abandonată, Oradea, foto Iulian Hopulele
Punctul de vedere neutru al acestui articol este disputat.
Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în pagina de discuţii.

Istoria evreilor pe teritoriul actual al României se întinde pe aproximativ două milenii[necesită citare]. Prezenţa lor a început să fie semnificativă însă abia începând cu secolul al XIX-lea.

Începuturile prezenţei evreieşti, plasate fie înainte, fie după cucerirea Daciei de către Traian, fac subiectul unei dispute între istorici. Probabil, primii evrei au ajuns în Dacia, o dată cu instalarea aici a puterii romane, ţinând cont de faptul că evreii s-au răspândit mai ales după revolta din 68-70 în tot imperiul roman. Nu există informaţii care să certifice prezenţa evreilor înainte de cucerirea romană.

Cuprins

[modifică] Perioada medievală

Când Roman I a întemeiat oraşul Roman au fost şi evrei printre primii locuitori. Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. În sec. XIV, în ţările române au venit evrei din Europa Centrală (askenazi), iar în timpul dominaţiei otomane, s-au stabilit aici în special evrei de origine spaniolă, sefarzi. Jewish enciclopedia aminteşte că la curtea lui Ştefan cel Mare a fost logofăt un evreu, Iţhak fiul lui Beniamin Şor. Printre medicii lui Ştefan cel Mare era şi un medic evreu[1]. La Bucureşti, în jurul anilor 1550, este pomenit un grup de evrei condus de David Ibn Usa, probabil liderul religios al comunităţii. Tot acum sunt pomeniţi Isac Rufus şi Habib Amato, care aveau prăvălii în Bucureşti, cei doi fiind prădaţi de o slugă, Iuda Gerson, care a murit, aparent prin spânzurare; la cercetarea împrejurărilor morţii sale au mai participat alţi patru evrei[2]. Faptul că David Ibn Usa se afla în legătură cu rabinul Salonicului, puternic centru al sefarzilor , ne determină să credem că şi evreii din Bucureşti erau sefarzi.

După pogromurile din Ucraina în secolul al 16-lea au venit în România şi evrei vorbitori de idiş, aşkenazi. În anul 1694, la Bucureşti, sub Brâncoveanu, evreii au plătit ca breaslă 100 ugh[3]. Pe data de 28 ianuarie 1739 Constantin Mavrocordat la numit pe "Marco al lui Lazăr" să fie "staroste de jidovi" la Bârlad[4]. În anul 1740 erau comunităţi evreieşti în oraşele Roman, Bacău şi Galaţi. La Iaşi, la data de 24 septembrie 1741, "căpitanii breslei" semnează un act în numele breslei[5]. Numărul acestora a crescut din a doua jumătate a sec. XVIII şi mai ales în prima parte a sec. XIX datorită restricţiilor introduse privitor la evreii din Galiţia, aceştia preferând să treacă în Moldova, unde autorităţile erau mai tolerante. Creşterea numărului lor a dus însă la aşa-zisa "problemă evreiască" (problema cetăţeniei pentru necreştini).

[modifică] După primul război mondial

În urma primului război mondial toţi evreii trăitori în România (inclusiv în provinciile nou alipite) au primit cetăţenie română.

În 1938, odată cu venirea la putere a guvernării Partidului Naţional Creştin s-a adoptat o legislaţie antievreească şi s-au făcut eforturi de retragere a cetăţeniei române pentru cei care ar fi dobîndit-o prin "fraudă". Legislaţia antievreească s-a continuat în perioada guvernării antonesciene, cînd evreilor li s-au pus condiţii suplimentare pentru practicarea unor profesii. De pildă, dramaturgii evrei nu aveau şansă să-şi vadă jucate piesele decît la Teatrul Evreesc.

În al doilea război mondial, evreii, deşi cetăţeni români, n-au fost înrolaţi în armata română, fiind în schimb siliţi să presteze diferite munci în conformitate cu cererea autorităţilor locale şi să plătească impozite speciale.

[modifică] Număr

În anul 1930, trăiau în România 756.400 evrei; după Holocaust au supravieţuit circa 425.000. Majoritatea evreilor din România au emigrat în Israel.

În prezent (2002) au rămas în România 6179 evrei.

[modifică] Note

  1. Istoria românilor, vol. II, Constantin C. Giurescu, p. 81
  2. Izvoare şi mărturii referitoare la evrei, vol. I, ed. de Victor Eskenasy, Bucureşti, Editura Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, 1986, p. 30, nr. 38
  3. Istoria românilor, vol. III, Constantin C. Giurescu, p. 409
  4. Istoria românilor, vol. III, Constantin C. Giurescu, p. 409
  5. Istoria românilor, vol. III, Constantin C. Giurescu, p. 409

[modifică] Legături externe

În alte limbi