La hanul lui Mânjoală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

La hanul lui Mânjoală este o nuvelă scrisă de Ion Luca Caragiale. Această nuvelă are particularităţi care o unicizează în contextul literaturii naţionale, dar şi universale, este o operă în care se disting cu uşurinţă trei universuri diferite:comic, tragic şi fantastic.

Tragicul şi fantasticul îşi pun amprenta asupra creaţiei sale nuvelistice (O făclie de Paşte, Păcat, Calul dracului, În vreme de război), în timp ce nota comică se face simţită în schiţe (D-l Goe, Vizită..., Telegrame, Bubico ) şi în cele patru comedii de moravuri şi caracter (O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă).

Scriitorul, care afirmă:

Colaboraţi la Wikicitat „Eu nu scriu decât despre viaţa noastră şi pentru viaţa noastră, căci alta nu cunosc şi nici nu mă interesează, asemenea lui Maiorescu şi lui Eminescu se declară împotriva beţiei de cuvinte, a incapacităţii de a gândi, precum şi a parventismului.”
({{{2}}})


La hanul lui Mânjoală s-a publicat pentru prima oară în 1898, în revista ilustrată Gazeta Săteanului. Textul a fost retipărit în volumele „Momente şi schiţe” (1901) şi „Nuvele, povestiri” (1908).

Wikisource
La Wikisursă există texte originale legate de La hanul lui Mânjoală