Săteni, Dâmboviţa
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Săteni este o localitate în judeţul Dâmboviţa, Muntenia, România.
DB Acest articol despre o localitate din judeţul Dâmboviţa este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui.
SĂTENI. Situat în apropierea Târgoviştei, poartă acest nume dat probabil locuitorilor săi de orăşenii din capitala ţării pentru a se diferenţia de ei. Satul este foarte vechi. Dintr-un document din 20 ianuarie 1604 rezultă că satul a fost cumpărat cu 280.000 de aspri (sumă foarte mare) de Vlad Tepeş (1456 - 1462), care l-a dăruit surorii sale, Alexandra, strămoaşa boierilor din Săteni. Satul apare apoi deseori în documente cu prilejul unor vânzări de ocine: 4 iulie 1572, 28 aprilie 1605 etc.
La începutul sec. XVII începe să cumpere părţi de sat Grigorie comisul din Poiana, devenit apoi mare vistier şi logofăt (8 septembrie 1611, 12 noiembrie 1633, 2 ianuarie 1634 etc.). În aceeaşi epocă, boierii din Săteni stăpâneau ocine în Vâlcana. Un alt propietar era m-rea Gorgota, căreia, la 20 iunie 1620, Vintilă din Săteni îi dăruieşte un loc de stână "în munţii Sătenilor", ceea ce arată că existau şi stâne în regiune. Documentele amintesc şi alţi propietari : Marco postelnic din Târgovişte (15 aprilie 1627), Iane negustorul (23 aprilie 1630), Vintilă postelnic (20 aprilie 1646) etc. Documnetele din această vreme vorbesc de dealul cu viile, care a stârnit interesul diverşilor propietari, printre ei întâlnindu-se boieri cunoscuţi ca Badea clucerul din Bucşani, Nica paharnicul sau Radu Creţtulescu, între aceştia izbucnind "multă gâlceavă" pentru "nişte vii şi livezi", cum s-a întâmplat la 24 iunie 1652. Satul a avut foarte probabil de suferit din cauza marei prăzi turco-tătărăşti din 1659 ; la 27 martie 1670 se vorbeşte de o roabă luată de Hasan Efendi turcul din Dristor, pentru care acesta ceruse 200 de câtare de sare. Un moment important l-a reprezentat trecerea unor întinse pămâturi în stăpânirea puternicului boier Gheorghe Băleanu. Prima sa achiziţie datează din 27 februarie 1656, când vornicul Gheorghe Băleanu primeşte de la domnie via şi livada foste ale lui Alexa dorobanţul din Săteni, care participase la marea răscoală din 1655, după care fugise din ţară şi îşi pierduse moşia. În dealul Sătenilor mai aveau vii în această vreme şi alţi boieri : Neagoe Săcuianu postelnic (1 august 1657), Gheorghe şufarul din Târgovişte (3 iulie 1662), Badea Bucşanu clucerul (20 august 1672) etc. La 13 ianuarie 1677 Gheorghe Băleanu cumpără ocină de la Boba, şoţia lui Gheorghe şufarul, care declara că avea "nevoe şi păs de nevoile şi datoriile casii care au rămas de la soţul meu".
Spre sfâşitul sec. XVII, se întâneau ca propietari : Nica căpitan şi nica, nepotul Nicăi căpitan (urmaşii lui Vintilă din Săteni), boierii Băleni şi alţi câţiva, care au continuat să se certe pentru hotare. La 12 septembrie 1683 Bdea din Bucşani vinde mitropoliei 600 de stânjeni de ocină pe care îi cumpărase de la Radu Creţtulescu logofătul ; la 3 martie 1684 mitropolia din Târgovişte mai cumpără încă 600 de stânjeni, partea lui Nica căpitanul şi a nepoţilor săi, cu 430 de taleri. În urma acestor însemnate cumpărături, cel mai mare stăpânitor a devenit mitropolia. Dichiul mitropoliei intervenea cu energie pentru a fi opriţi cei ce doreau "să cumpere moşie de la feciorii Nicăi căpitanul din Săteni", care afirmase că din neamul lor "nimenea moşie acolo nu mai are", iar "acum să sculau mulţi cu cărţi de zic că au parte". Moşia mitropoliei s-a mărit apoi prin daniile primite de la stareţa m-rii Viforâta (14 iulie 1688) sau prin cumpărături de la boierii Băleni (2 mai 1692). La 17 octombrie 1698, mitropolitul Teodosie obţinea aprobare de la domnie "să caut câte vii părăsite să vor găsi pre moşia sf(intei) mitropolii... la Săteni", pe care, dacă "nu vor vrea stăpânii lor să se apuce să le lucreze"..., să le dea "pre seama altora cine să va găsi", iar "acele vii paragine să le fie lor şi feciorilor de moştenire". Din 6 februarie 1699, când cumpăra viile lui Grigore Băleanu, cu 550 de taleri, îl întâlnim printre stăpâni pe însuşi domnul ţării, Constantin Brâncoveanu. În martie acelaşi an, probabil la intervenţia domnului, mitropolia îi ceda viile din dealul Sătenilor, primind în schimb pe cele de la Aninoasa, "ca să aibă măria sa a ţinere şi a stăpânire nişte vii din dealul Săteanilor, care sînt pe lîngă viile banului Gheorghe Băleanu, care vii au fost ale sf. mitropolii din Tîrgovişte, date de Alexie călugărul".
După ce a achiziţionat vii la Săteni, Constantin Brâncoveanu poposea adesea în acest sat. Sub data 1705 octombrie 2, cronicarul înseamnă : "au mers măriia sa la viile dă la Săteni, dă au şăzut acolo cîteva zile, împreună cu toată casa mării sale şi alţi boiari, unde şi culesul au văzut, iar mai mult pentru preumblare, după cum şi într-alt timp au făcut", ceea ce dovedeşte că satul era unul din locurile preferate ale voievodului. Mitropolia a continuat să stăpânească restul moşiei, pe care o hotărnicea în noiembrie 1709, hotărând apoi "să lipească moşia mitropoliei din Săteni alăturea cu moşia Aninoasei, care iaste a sfintei mitropolii, moşie lîngă moşie, după obiceiu", moşnenii primind partea lor "pre din sus, pe lîngă hotarul Bărbăteştilor". La 14 iunie 1787, Maria Cazoti arăta că, având multe pricini pentru hotarul moşiei din Săteni şi Bărbăteşti, a făcut o nouă hotărnicie : marginea Ialomiţei spre apa şolomului, valea Bradului, poenile Zădvrniceanului etc. La 30 decembrie 1809, o altă parte a satului se afla în stăpânirea familiei Bărbătescu.
În a doua jumătate a sec. XVIII, familia Fusea făcea unele reparaţii la biserica satului ; după ce fusese "pustie multă vreme" Matei Cazoti vtori vistier "cu a sa cheltuială a învelit biserica şi au zugrăvit-o precum se vede". La 1864 au fost împropietăriţi 81 de săteni pe moşiile statului (fostă a mitropoliei) şi a lui Nedelcu Modolea. În prima jumătate a sec. XIX numărul loc. a crescut destul de mult : de la 147 loc. cu 26 gosp. în 1810, la 292 loc. cu 74 fam. în 1838. La sfârşitul sec. XIX Săteni era sat al comunei Doiceşti. Situaţia ţăranilor era deosebit de grea ; la 19 martie - 11 aprilie 1919, dijmaşii din Săteni şi Doiceşti au atacat conacul moşierului N. Cosăcescu, care refuza să le cedeze moşia, pe care sătenii şi-au împărţit-o. În anul 1842 a fost înfiinţată şcoala. Învăţământul se desfăşura în casa învăţătorului, deoarece casa de şcoală construită din nuiele, cu două odăi şi o sală, era neterminată. Frecvenţa destul de slabă (14 elevi). La reînfiinţarea învăţământului, în 1857, se repară casa de sfat, unde cursurile se desfăşurau în condiţii foarte grele până la sfârşitul sec. XIX. După 1900, cursurile s-au desfăşurat într-o casă particulară, iar în 1906 se clădeşte un local nou de clasă pe terenul oferit de propietarul N. Cosăcescu. În anul 1908, funcţionau şi cursuri pentru adulţi şi lucru manual (împletituri din paie). În 1920, al doilea post funcţiona într-o casă cu chirie, iar în 1934 şcoala avea două posturi de învăţător pentru 7 clase, avea grădină, pepinieră şi bibliotecă propie. În 1939 a fost înfiinţat în sat un cămin cultural care îşi avea sediul în localul şcolii primare. După 1948 organizatorii căminului şi-au propus constituirea unei biblioteci propii, rechiziţionare unui local, procurarea de mobilier necesar şi înfiinţarea unei şcoli de alfabetizare.