Republicile baltice

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dezambiguizare

Acest articol se referă la republicile sovietice baltice. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Baltic (dezambiguizare).

Marea Baltică
Extinde
Marea Baltică

Prin termenul republicile baltice sunt desemnate trei republici sovietice: RSS Estonă, RSS Letonă şi RSS Lituaniană. Cele trei republici au fost numite baltice datorită faptului că ele ocupau cea mai mare parte a costei sovietice la Marea Baltică. Ţările suverane Estonia, Letonia şi Lituania, care-şi cuceriseră independenţa în 1918, au fost ocupate şi anexate de Uniunea Sovietică în 1940. După o perioadă în care cele trei republici au fost ocupate de Germania Nazistă (19411944/1945), cele trei ţări au fost reintegrate în URSS. Ele şi-au recucerit independenţa în 1991. Cele trei republici sunt numite în mod colectiv uneori statele baltice.

Statele Unite ale Americii şi alte democraţii occidentale au considerat incorporarea forţate ale celor trei republici în Uniunea Sovietică ca fiind ilegală şi, cel puţin formal, nu au considerat cele trei republici baltice părţi constituente ale URSS-ului. Aceiaşi interpretare legală este adoptată de guvernele actuale ale celor trei ţări baltice.

În perioada sovietică, cele trei republici erau denumite neoficial în limba rusă "Прибалтка - Pribaltika".

Cele 15 republici sovietice (16, până în 1956) care formau Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, inclusiv cele trei state baltice, aveau, cel puţin formal, un anumit grad de suveranitate, dispunând, în conformitate cu prevederile constituţiei, de dreptul de a părăsi statul federal. În practică însă, URSS era un stat foarte puternic centralizat, condus de la Moscova. În Uniunea Sovietică a fost dusă o politică de rusificare prin încurajarea ruşilor, dar şi neruşilor, să se stabilească în cele trei republici baltice. În zilele noastre, aproximativ un sfert din populaţia Estoniei o reprezintă rusofonii. În Letonia, ruşii reprezintă aproximativ o treime din populaţie, iar, în capitala Riga, ruşii îi depăşesc ca număr pe letoni.

În conformitate cu legile sovietice, limbile locale (estona, lituaniana şi letona) aveau statutul de limbi oficiale în republicile sovietice corespunzătoare. Aceste limbi erau folosite în administraţia locală în paralel cu limba rusă, care era limba oficială în URSS. Totuşi, cum toţi noii veniţi în cele trei republici erau vorbitori de limbă rusă, (chiar dacă nu erau etnici ruşi), numărul lor crescând neîncetat, ei nefiind încurajaţi sau neavând niciun motiv să înveţe limbile locale, aproape toată lumea trebuia să înveţe ruseşte pentru a se descurca în viaţa de zi cu zi.

Politica culturală sovietică, care încuraja multiculturalismul, a permis estonilor, letonilor şi lituanienilor să-şi păstreze identitatea naţională orientată către Europa. În perioada sovietică, această orientare europeană îi făcea să apară drept "occidentali" din punct de vedere politic şi cultural. După recucerirea independenţei, puternica identitate naţională şi faptul că au avut state suverane în perioada interbelică au facilitat tranziţia statelor baltice către statutul de ţări suverane cu o ordine constituţională liberală.

[modifică] Vezi şi: