Ţ

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ţ
ţ
Ţ
ţ
Alfabetul latin
A B C D E F
G H I J K L
M N O P Q R
S T U V W X
Y Z
Caractere derivate
Ă Â Î Ş Ţ

Ţ este a douăzeci şi cincea literă din alfabetul limbii române. Ea notează o consoană africată alveolară surdă (uneori numită dentală în loc de alveolară) cu simbolul fonetic [ʦ].

Din punct de vedere grafic, forma corectă este cea a unei litere T cu semnul diacritic „virguliţă” (sau „sedilă românească”) () dedesubt: Ț, ț, care se foloseşte exclusiv în limba română. Totuşi, pentru că multe sisteme nu pot afişa corect această literă, ea se înlocuieşte adesea cu litera T cu sedilă. Pentru a ameliora problema, unele fonturi au la poziţia literei „T cu sedilă” caracterul T cu virguliţă.

Litera Ţ (cu sedilă) nu este de fapt proprie nici unei limbi. A existat, în 1868, o propunere a francezului Ambroise Firmin-Didot de a folosi acest caracter în limba franceză în locul literei T acolo unde aceasta se citeşte [s], ca de exemplu în cuvintele nation (naţiune) şi diplomatie (diplomaţie).

Literele T şi S cu virguliţă (sus) şi cu sedilă (jos).
Extinde
Literele T şi S cu virguliţă (sus) şi cu sedilă (jos).
În alte limbi