Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti | |
![]() |
|
Înfiinţată în | 1903 |
Tipul | Universitate de stat |
Rector | Prof. univ. Dr. Florian Popa |
Sediul | Bucureşti, România |
Website | www.univermed-cdgm.ro |
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti este o instituţie de invăţământ superior de stat din Bucureşti, România.
Cuprins |
[modifică] Istoric
Invăţământul superior medical şi farmaceutic din Bucureşti datează de mai bine de un secol. Carol Davila, medic român de orgine franceză, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu, a pus bazele invăţământului medical din ţara noastră, infiinţând, in 1857 Şcoala naţională de medicină şi farmacie. Datorită activităţii sale au luat fiinţă în ţara noastră o serie de societăţi ştiinţifice: "Societatea medicală" (1857), "Societatea de Cruce Roşie" (1876), "Societatea ştiinţelor naturale" (1876), precum şi două reviste medicale: "Monitorul medical" (1862) şi "Gazeta medicală" (1865). In războiul pentru independenţă (1877-1878) a condus serviciul militar al armatei.
Construcţia Facultăţii de medicină a fost complet terminată şi inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, când s-a făcut şi inaugurarea statuii lui Carol Davila, aşezată în faţa facultăţii. Iniţiativa ridicării unui monument al lui Davila a fost luată la primul congres medical naţional care a avut loc la Bucureşti în octombrie 1884. Statuia, opera valoroasă a lui Carol Storck, a fost turnată în bronz în atelierele Şcolii de arte si meserii din Bucureşti.
Inaugurarea edificiului facultăţii inseamnă o dată importantă în evoluţia învăţământului medical din Bucureşti. Noul local a adus mari îmbunătăţiri în funcţionarea laboratoarelor şi organizarea lucrărilor practice, precum şi în întreaga activitate didactică. El a adăpostit pentru o vreme şi o parte a secţiei de farmacie.
Cu toate greutăţile întâmpinate, Şcoala naţională de medicină şi farmacie s-a dezvoltat treptat, şi la 12 noiembrie 1869, a devenit posibilă înfiinţarea Facultăţii de medicină din Bucureşti, care şi-a deschis cursurile în ziua de 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicină în cadrul Universităţii din Bucureşti, şi, totodată, pe teritoriul ţării noastre; prin ea ştiinţa medicală a reuşit să se impună, atât în ţară cât şi peste graniţe.
Printre profesorii de seamă care au contribuit la dezvoltarea învăţământului în Facultatea de medicină din Bucureşti, se numără alături de Carol Davila, Iacob Felix (1832-1905), fondatorul şcolii de igienă, cu preocupări de medicină generală, Alexandru Marcovici (1835-1886), iniţiatorul clinicii medicale; Nicolae Turnescu (1819-1890) şi Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), întemeietorii clinicii chirurgicale, Zaharia Petrescu (1841-1901), fondatorul terapeuticii medicale; Alexandru Şutzu (1837-1919), care pune bazele medicinei legale şi ale psihiatriei.
Un eveniment important în orientarea terapeuticii şi a farmaciei româneşti, l-a constituit apariţia, la începutul anului 1863, a primei Farmacopei române. Un merit cu totul deosebit în realizarea acestei opere naţionale l-a avut, în afară de iniţiatorul ei Carol Davila, eruditul farmacist Constantin C. Hepites (1804-1890), fost profesor la Şcoala de medicina.
In 1873, are loc susţinerea primelor teze de doctorat la Facultatea de medicină din Bucureşti. Până în 1888 se susţin, paralel cu tezele de doctorat, un număr de 19 diplome de licenţă în medicină. Începând cu anul universitar 1885, nu se mai admit în facultate studenţi fără bacalaureat, iar dupa 1888 absolvenţii facultăţii trebuie să susţină o teză de doctorat, obţinând astfel titlul de doctor în medicină şi chirurgie.
Un alt eveniment de seamă în viaţa facultăţii a fost crearea la 1 ianuarie 1875, din iniţiativa viitorului profesor Nicolae Manolescu (1850-1910), a Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti, care, iniţial, îşi punea ca obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de studiu.
Anul 1887 a marcat o nouă etapă în dezvoltarea Facultăţii de medicină din Bucureşti, şi o dată memorabilă în istoria ştiinţei româneşti. In acel an, trei eminenţi savanţi au fost chemaţi ca profesori la conducerea unor catedre principale ale facultăţii. Victor Babeş (1854-1926), unul din marii bacteriologi şi anatomo-patologi ai epocei sale; George Assaky (1855-1899), fondatorul şcolii de chirurgie experimentală şi Nicolae Kalinderu (1832-1902), eminent clinician, iniţiatorul orientării anatomo-clinice in medicina românească.
După 1890, alţi savanţi completează corpul profesoral al Facultăţii de medicină din Bucureşti; în 1895 este numit profesor de anatomie topografică şi de clinică chirurgicală, Thoma Ionescu (1860-1926), fondatorul chirurgiei moderne româneşti, inovator in domeniul rahianesteziei; în 1899, Gheorghe Marinescu (1863-1938), intemeietorul şcolii româneşti de neurologie; în 1901, Ion Cantacuzino (1863-1934), bacteriolog şi biolog, imunolog şi epidemiolog, creatorul şcolii româneşti de medicină experimentală. Dupa primul război mondial, catedrele Facultăţii de medicină sunt ilustrate şi de alte personalităţi de seamă care au consolidat prestigiul facultăţii. Printre aceştia, amintim: profesorul Ion Nanu-Muscel (1862-1938), clinician şi creator de şcoală; Anibal Theohari (1873-1933), creatorul terapeuticii experimentale şi al balneologiei; profesorul Ernest Juvara (1870-1933), inovator în tehnica chirurgicală şi instrumentală; profesorul Alexandru Obregia (1860-1937), care a ilustrat ştiinţa psihiatriei; profesorul Mina Minovici (1858-1933), creatorul şi organizatorul ştiinţific al medicinei legale în România; Francisc Rainer (1874-1944), erudit anatomist şi antropolog; Constantin I. Parhon, promotor al endocrinologiei şi al biochimiei; Dimitrie Bagdasar (1893-1946), fondatorul şcolii de neurochirurgie; Constantin Ionescu-Mihăieşti (1883-1962), reprezentant al şcolii româneşti de microbiologie, organizator al practicii de producere a serurilor, unul din fondatorii Institutului "Dr. I. Cantacuzino".
În 1898, Şcoala de farmacie devine secţie a Facultăţii de medicină, recunoscându-i-se caracterul de instituţie de învăţământ superior. Ea funcţionează în această situaţie pe lânga Facultatea de medicină până în 1923, când se înfiinţează Facultatea de farmacie, ca instituţie separată, în cadrul Universităţii din Bucureşti. Un rol însemnat la crearea Facultăţii de farmacie şi la stimularea cercetării ştiinţifice farmaceutice l-a avut profesorul Ştefan Minovici (1867-1935).
[modifică] Facultăţi
- Facultatea de Medicină
- Facultatea de Medicină Dentară
- Facultatea de Farmacie
- Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
Universităţi din România | ||
Bucureşti | UB | UPB | UTCB | UAU-IM | UMF-CD | AM-B | USAMV | UJSC | UTM | ASE | AA | AATC-C | ANEFS | ASM | ATM | AP-AIC | ASM | ASAF | IIM-OB | IMM | SNSPA | |
Cluj-Napoca | UBB | UTC-N | UMF-IH | USAMV | UAD | AM-GD | US | |
Târgu-Mureş | UMF-TM | UPM-TM | UAT-TM| US | UT-GD | UE-DC | |
Craiova | UC | UMF-C | |
Iaşi | UI-AIC | UT-GA | UMF-GTP | UA-GE | USAMV-IIB | |
Timişoara | UPT | UVT | UMF-VB | USABT | |
Constanţa | UO | UMC | |
Sibiu | ULB | AFM-NB | |
Oradea | UO | |
Braşov | UTB | |
Piteşti | UP | UCB-P | |
Baia Mare | UN |