Logofăt

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Logofăt era în Evul Mediu, în Ţara Românească şi Moldova mare dregător, şeful cancelariei domneşti. Redacta hotărârile luate de domn şi de sfatul domnesc, pe care le întărea cu pecetea domnului. Era ajutat la cancelarie de grămătici sau dieci.

Denumirea de logofăt mai era folosită şi pentru dregători mai mici:

  • logofăt de vistierie
  • de cămară
  • de obiceiuri
  • de taină (secretar particular al domnului)
  • logofătul al doilea