Limbile indo-europene

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Distribuţia limbilor indo-europene (IE) pe glob. Ţările colorate în portocaliu ■ au o populaţie majoritară vorbitoare a unei limbi IE, iar ţările colorate în galben ■ au doar minorităţi a căror limbă IE are statut oficial.
Extinde
Distribuţia limbilor indo-europene (IE) pe glob. Ţările colorate în portocaliu  au o populaţie majoritară vorbitoare a unei limbi IE, iar ţările colorate în galben  au doar minorităţi a căror limbă IE are statut oficial.

Limbile indo-europene sunt o familie de limbi vorbite ca limbi materne de aproximativ jumătate din populaţia planetei, în special în Europa, nordul şi sudul Asiei, cele două Americi şi Australia, precum şi pe arii însemnate din celelalte zone. Următoarele familii de limbi, în privinţa numărului de vorbitori, sunt limbile sino-tibetane şi limbile afro-asiatice. Lingviştii estimează că există peste 400 de limbi şi dialecte indo-europene (443 potrivit bazei de date SIL).

Numele de limbi indo-europene i-a fost atribuit pentru a reflecta răspândirea acestor limbi în special în India şi Europa, deşi trebuie subliniat atât faptul că nu toate etniile de aici vorbesc o limbă indo-europeană, precum şi faptul că limbile indo-europene se vorbesc şi în alte părţi ale globului. Ortografia corectă a numelui este aceea cu cratimă.

Dintre limbile indo-europene, următoarele sunt cele mai răspândite, fiind vorbite ca limbă maternă de peste 100 de milioane de oameni:

Majoritatea limbilor vorbite în Europa aparţin superfamiliei indo-europene. Fac excepţie limbile fino-ugrice (care includ limba maghiară, limba estoniană şi limba finlandeză), limbile caucaziene, limba bască, limba malteză (derivată în mare parte din limba arabă), şi limba turcă aparţinând limbilor turcice.

[modifică] Istorie

Ipoteza înrudirii limbilor indo-europene prima dată formulată în 1647 de învăţatul olandez Marcus Zuerius van Boxhorn care a observat că o serie de limbi europene se aseamănă cu limba persană şi a înaintat ideea că toate aceste limbi se înrudesc cu limba sciţilor. Această descoperire a rămas însă fără ecou în preocupările ştiinţifice ale vremii, şi a fost reluată în 1786 de filologul britanic Sir William Jones în lucrarea sa "The Sanscrit Language" (Limba sanscrită), unde observa asemănări între patru dintre cele mai vechi limbi cunoscute în vremea lui: sanscrita, latina, greaca şi persana. Iată mai jos un celebru citat dintr-o lucrare a sa apărută în 1798:


The Sanscrit language, whatever be its antiquity, is of a wonderful structure; more perfect than the Greek, more copious than the Latin, and more exquisitely refined than either, yet bearing to both of them a stronger affinity, both in the roots of verbs and the forms of grammar, than could possibly have been produced by accident; so strong indeed, that no philologer could examine them all three, without believing them to have sprung from some common source, which, perhaps, no longer exists...       Limba sanscrită, fie ea cât de antică, este de o structură minunată; mai perfectă decât elina, mai bogată decât latina şi mai desăvârşit rafinată decât amândouă, totuşi dovedind faţă de ambele o afinitate, atât în rădăcinile verbelor cât şi în formele gramaticii, mai puternică decât ar fi putut apărea din pură întâmplare; atât de puternică încât nici nu filolog nu le poate cerceta fără să fie convins că toate trei au izvorât din vreo sursă comună care, probabil, nu mai există...


Răspândirea limbii proto-indo-europene târzii (mijlocul mileniului 4 îC) în ipoteza Kurgan.
Extinde
Răspândirea limbii proto-indo-europene târzii (mijlocul mileniului 4 îC) în ipoteza Kurgan.
Mijlocul mileniului 3.
Extinde
Mijlocul mileniului 3.
Mijlocul mileniului 2.
Extinde
Mijlocul mileniului 2.
În jurul anului 250 îC.
Extinde
În jurul anului 250 îC.
După Imperiul roman şi perioada migraţiilor.
Extinde
După Imperiul roman şi perioada migraţiilor.
Evul mediu târziu, după expansiunile islamice, hunice şi turceşti.
Extinde
Evul mediu târziu, după expansiunile islamice, hunice şi turceşti.

Comparaţia sistematică ale acestor limbi înrudite şi altor limbi vechi, realizată de Franz Bopp în prima jumătate a secolului al XIX-lea, au susţinut această teorie, iar lucrarea lui Bopp publicată între 1833 şi 1852 şi intitulată "Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend, Griechischen, Lateinischen, Litauischen, Gotischen und Deutschen" (Gramatică comparativă a limbilor sanscrită, zend, greacă, latină, lituaniană, gotică şi germană) este considerată începutul studiilor indo-europene ca disciplină academică.

Limba comună din care s-au dezvoltat toate aceste limbi se numeşte limba proto-indo-europeană (PIE); este o limbă teoretică în sensul că tot ce se ştie despre această limbă izvorăşte din analiza limbilor moderne şi a acelora dispărute care s-au păstrat în formă scrisă. Locul geografic din care a apărut limba proto-indo-europeană este controversat, dar cel mai probabil pare să fi fost regiunea din jurul Mării Negre, în teritoriile actuale ale Armeniei, României sau Ucrainei.

Coloana de hărţi alăturată reprezintă una dintre variantele de istorie veche a limbilor indoeuropene, numită ipoteza Kurgan, care este în prezent cea mai larg acceptată de lingvişti. În limba rusă kurgan (cuvânt de origine turcă) înseamnă tumulus, o ridicătură de pământ şi pietre deasupra unui mormânt.

S-a propus şi ipoteza că limba proto-indo-europeană ar aparţine unei superfamilii, a limbilor numite "nostratice", dar din lipsă de argumente suficient de solide această teorie este controversată.

[modifică] Clasificare

Familia de limbi indo-europene se compune din mai multe subfamilii:

Tabelul de mai jos cuprinde o listă extinsă de limbi indo-europene, organizată pe subfamilii, grupe şi subgrupe. Asteriscul (*) înseamnă limbă dispărută. Acest tabel reflectă numai una dintre divizările posibile, adesea relaţiile de înrudire nefiind suficient de precis cunoscute.

Grupă Subgrupă Limbi şi dialecte
Anatoliene
    hitită*,
luwiană*,
liciană*,
lidiană*,
palaică*
Baltice
    letonă,
lituaniană,
prusaca veche*
Celtice
Britonice   bretonă,
cornish,
velşă
Continentale
  Galice  
Gaelice
  irlandeză,
manx*,
gaelica scoţiană
 
Germanice
Germanice de Est   burgundă*
gotică*,
vandalică*
Germanice de Nord   norvegiana veche*,
daneză,
feroeză,
islandeză,
norvegiană,
suedeză
Germanice de Vest Germana înaltă germană,
idiş
Germana joasă afrikaans,
neerlandeză,
engleză,
flamandă,
frisiană,
Plattdeutsch
Greceşti
    aeolică*,
arcadiană*,
atică*,
greaca bizantină*,
cipriotă*,
dorică*,
ionică*,
koinē,
greaca modernă
Limbile indo-iraniene
Dardice   kafiri,
kashmiri,
khowar,
kohistani,
rromanes,
shina
Indo-ariene   pali*,
pracrită*,
sanscrită,
vedică*
Indiene Centrale hindi,
hindustană,
urdu
 
Indiene de Est asameză,
bengali (bangla),
bihari,
oriya
 
Indiene de Nord-Vest punjabi,
sindhi
 
Pahari pahari centrală,
pahari de est (nepali),
pahari de vest
 
Indiene de Sud marathi,
sinhaleză
 
Indiene de Vest bhili,
gujarati,
rajasthani
 
Iraniene   avestan*,
persana veche*
Iraniene de Est baluchi,
kwarazmiană*,
osetică,
dialectele din Pamir,
pashto (afgană),
saka (khotaneză)*,
sogdiană*,
yaghnobi
 
Iraniene de Vest kurdă,
pahlavi*,
partiană,
persană (farsi),
tajiki
 
Limbile italice
(excluzând
limbile
romanice)
  faliscană*,
latină,
oscană,
umbriană
Limbile romanice
Romanice de Est italiană,
retoromană,
sardiniană
 
română dacoromână,
aromână,
meglenoromână,
istroromână
Romanice de Vest catalană,
franceză,
portugheză,
provensală,
spaniolă
 
Limbile slave
Slave de Est   bielorusă,
rusă,
ucraineană
Slave de Sud   bulgară,
slavă bisericească,
macedoneană,
sărbo-croată,
slovenă
Slave de Vest   cehă,
kaşubiană,
lusaţiană,
polabiană,
poloneză,
slovacă
Limbile traco-ilire
    albaneză,
dacă,
iliră*,
tracă*
Limbile traco-frigiene
    armeană,
grabar (armeana clasică),
frigiană*
Limbile toharice
    toharică A (agneană),
toharică B (kuchană)


[modifică] Legături externe