Theodor Capidan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Theodor Capidan (n. 28 aprilie 1879, d. 1 septembrie 1953) a fost un lingvist român, autor al unor monografii lingvistice şi etnografice referitoare la limba română şi la dialectele sale sud-dunărene: aromân, meglenoromân şi istroromân.

  • S-a născut în Perlepe (Macedonia), din negustori aromâni.
  • A făcut şcoala primară în Perlepe, iar liceul în Bucureşti.
  • Doctor în filologia romanică la Weigand în Lipsca.
  • Asistent la "Institutul Balcanic" din Lipsca.
  • Profesor de limba română şi director la "Şcoala Superioară de Comerţ" în limba română din Salonic, 1902 - 1919.
  • Conferenţiar de dialecte transdanubiene la Universitatea din Cluj-Napoca, 1924 - 1937, dar şi profesor, apoi decan, 1927 -1928, şi prodecan, 1928 - 1929.
  • Profesor de limbi romanice la Universitatea Bucureşti, 1937.
  • Colaborator la Dicţionarul Academiei Române, începând cu 1910.
  • În 1928 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1935 a fost numit membru titular.
  • Din 1948 a continuat să activeze în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Republicii Populare Române.

[modifică] Operă

Printre altele Capidan s-a ocupat cu studiul limbii meglenoromâne sub numeroase aspecte: lexic, fonologie, etimologie, literatură populară şi istoria limbii şi a vorbitorilor ei, în trei volume publicate sub titlul comun „Meglenoromânii”:

  • I „Istoria şi graiul lor”, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1925;
  • II „Literatura populară la meglenoromâni”;
  • III „Dicţionar meglenoromân”, Academia Română.

S-a ocupat de asemenea de limba aromână:

  • „Fărşeroţii: studiu lingvistic asupra românilor din Albania”, Cluj, 1930;
  • „Aromânii: dialectul aromân, studiu lingvistic”, Bucureşti, 1932.

În 1943 a publicat monografia „Limbă şi cultură”, în prefaţa căreia afirmă: „Privind limba ca supremul instrument al conştiinţei româneşti, ea nu se înfăţişază numai ca un reflex al spiritului şi al felului de a vedea lumea, ci reprezintă şi expresia soartei noastre: numai prin limbă noi ne dăm seama de ceea ce am ajuns şi suntem în mijlocul popoarelor ce ne înconjoară. Ea ne aparţine mai mult decât oricare altă moştenire spirituală, pentrucă numai în ea se resfrânge sufletul poporului nostru şi întreaga realitate a vieţii noastre spirituale.”

[modifică] Legături externe