Memorii
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Memorii [din substantivul masculin francez memoire, cu sensul de înregistrare a unui eveniment, o utilizare particulară a femininului memoire-memorie]-specie a literaturii autobiografice, în care evenimente istorice sau de altă natură sînt recompuse pornind de la observaţii şi experinţe strict personale. Legate strîns de, şi adeseori confundate cu autobiografia, memoriile diferă de acesta prin faptul că accentul este pus pe evenimente exterioare; în vreme ce autorii de autobiografii sînt preocupaţi în principal de ei înşişi, îşi transformă biografia în element declanşator şi centru al scriiturii, autorii de memorii sînt persoane care au jucat un rol în, sau au observat din apropiere evenimente istorice şi al căror scop principal este să descrie sau să interpreteze aceste evenimente. Din acest motiv memoriile pot părea mai puţin structurate şi mai puţin exhaustive decât autobiografiile formale. Ele se concentrează uneori asupra unui episod punctual al vieţii autorului, asupra unui eveniment istoric la care acesta a fost martor şi nu narează viaţa în ordinea ei cronologică, aşezînd evenimentele într-un şir, de la naştere şi pînă la moarte.
Memoriile formează o subclasă a genului autobiografic. Spre deosebire de biografii, memoriile se referă cu precădere la evenimente politice sau istorice în care cei care le scriu au fost implicaţi direct sau la care au asistat ca martori oculari, şi în plus tratează uneori un singur segment sau un singur eveniment, spre deosebire de romanul autobiografic în care acesta debutează cu naşterea şi se apropie de perioada prezentă.
Cărţile de memorii pot fi scrise şi de liderii poltici sau militari. Spre exemplu, războiul civil din Anglia a produs multe asemenea cărţi de memorii, cele mai notabile fiind Memoriile lui Edmund Ludlow şi ale lui Sir John Reresby. Francezii au excelat în acest gen, unul dintre cei mai mari memorialişti ai tuturor timpurilor fiind ducele de Saint-Simon, ale cărui Mémoires (acoperind perioada dintre 1690- 1723) sunt faimoase pentru portretele personajelor sale şi oferă o sursă nepreţuită de informaţii de la curtea lui Louis al XIV-lea. Un alt mare memorialist francez a fost François-René, viconte de Chateaubriand, care şi devotat ultimii ani din viaţă scrierii unei cărţi intitulate Mémoires d'outre-tombe (1849-50; Memorii de dincolo de mormînt).
În secolul al XX-lea mulţi şefi de state sau lideri militari şi-au descris experienţele în m. Printre acestea figurează şi m. vicontelui de Montgomery (1958), ale lui sir Winston Churchill, şi cele ale generalului Charles De Gaulle's Mémoires de guerre (1954-59; Memorii de război).
La noi, după ce au cunoscut o dezvoltare deosebită în epoca paşoptistă (memoriile unui participant la evenimentele din Ţara Românească, cele ale colonelului Locusteanu l-au impresionat în mod special pe Camil Petrescu) ele au revenit la modă în perioada dintre cele două războaie mondiale. În limba română există numeroase cărţi de m. ale tuturor oamenilor de stat importanţi, dintre care amintim doar pe cele publicate recent. Pe o listă foarte lungă a cărţilor de m. politice figurează m. regelui Carol I, Constantin Argetoianu, Grigore Gafencu, Nicolae Iorga, Martha Bibescu. Recent, m. de lagăr de tipul Închisoarea noastră cea de toate zilele a lui Ioan Ioanid, Evadarea tăcută a Lenei Constante sau Ia-ţi boarfele şi fugi a Oanei Orlea(Pseudonimul Ioanei Cantacuzino) au lăsat o vie impresie în rîndul cititorilor.
Au fost de asemenea publicate recent m. membrilor CPEX ai PCR sau ale actorilor importanţi ai revoluţiei din Decembrie 1989, majoritatea au valoare istorică redusă, părînd mai curînd nişte scrieri cu caracter apologetic. Recent, editura Humanitas a publicat chiar m. ex-premierului Radu Vasile.