Magnitudine aparentă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Magnitudinea aparentă a unori corpuri cereşti
Mag. ap. Corp ceresc
-26,8 Soarele
-12,6 Luna plină
-4,4 planeta Venus la strălucire maximă
-2,8 planta Marte la strălucire maximă
-1,5 Sirius, cea mai strălucitoare stea
-0,7 Canopus, a doua stea in ordinea strălucirii
0,0 punctul 0 de definiţie (inainte era steaua Vega)
+3,0 limta de observare cu ochiul liber lângă centre urbane
+6,0 limita de observare cu ochiul liber
+12,6 cel mai luminos quasar
+30 limita de observare cu Telescopul Spaţial Hubble

Magnitudinea aparentă (notată cu m) este o mărime astronomică care caractrizează strălucirea unui corp cersc aşa cum apare el unui observator uman.

Valoarea depinde de strălucirea absolută a obiectului precum şi de distanţa dintre corpul ceresc şi observator. Pentru a caracteriza strălucirea independent de distanţă se foloseşte magnitudinea absolută.

Magnitudinea aparentă se măsoară pe o scară logaritmică, iar o valoare mai mică corespunde unei străluciri mai puternice. O stea de o sută de ori mai strălucitoare decât alta are magnitudinea aparentă cu 5 mai mică. Notaţia pentru magnitudinea aparentă este de obicei de tipul 3,0 m sau 3m.0.

Deja în Grecia antică exista o împărţire a stelelor după gradul de strălucire în 6 clase. Prima clasă cuprindea cele mai strălucitoare 15 stele, de la clasa 1 până la clasa 3 erau cca. 150 de stele şi până la clasa 6 cca. 5000.