Plotin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Plotin (Greacă: Πλωτίνος)(cca. 205270) a fost filosof grec, considerat părintele Neoplatonismului.

Cuprins

[modifică] Viaţa şi activitatea didactică

Născut în Egipt, la Lykopolis, Plotin studiază filosofia la Alexandria, avându-l drept maestru pe Ammonios Sakkas, un filosof platonician care nu a scris nimic, întocmai ca şi Socrate. După ce a asistat la o prelegere a lui Ammonios, puternic impresionat, Plotin i-ar fi spus prietenului care îl adusese acolo: "pe acest om l-am căutat!". Plotin a rămas în preajma lui Ammonios timp de 11 ani. E de notat că un alt elev celebru al lui Ammonios, dar considerabil înaintea lui Plotin a fost Origen, teologul Bisericii, care nu trebuie confundat cu un alt Origen, coleg cu Plotin la "şcoala lui Ammonios" În 244 se stabileşte la Roma, unde deschide o şcoală filosofică proprie, care îşi va dobândi în scurt timp un renume deosebit în cercurile senatoriale.

Plotin a beneficiat de protecţia şi prietenia împăratului Gallienus, care pare să fi susţinut la un moment dat "proiectul Platonopolis". - reconstrucţia unui oraş ruinat ca "cetate a filosofilor" - care ar fi trebuit guvernată după princiipile din Republica lui Platon. Dar, se pare că din cauza unor intrigi de la curte, proiectul a eşuat.

Moare în Campania, la Minturnae, după o boală grea. Înainte de a-şi fi dat sufletul, în 270, Plotin ar fi rostit: mă străduiesc să înalţ divinul din mine la divinul din Univers. Avea 66 de ani.

[modifică] Scrierile

Plotin a început să scrie de abia când avea 49 de ani iar opera sa a fost compusă în 16 ani de un spirit matur, care, în momentul când a început să scrie, îşi formulase deja pe deplin sistemul filosofic. Prelucrând şi dezvoltând comentariile din ultimile secole la opera lui Platon, Plotin întemeiază un nou curent filosofic, neoplatonismul, care, a exercitat o puternică influenţă în antichitatea târzie.

Prelegerile şi scrierile sale filosofice au fost prelucrate cu o remarcabilă acurateţe de principalul său discipol, Porfir, şi publicate între 301 - 305 sub titlul de Enneade, tot el scriind şi Vita Plotini. În număr de 54, tratatele incluse în Enneade sunt, de fapt, comentarii asupra unor teme clasice, din filosofia greacă anterioară (inspirate nu numai din Platon, ci şi din Aristotel, stoici, etc.) pe baza cărora, Plotin construieşte o doctrină originală. Compuse într-un limbaj eliptic şi adesea foarte obscur, cu formulări tatonante, ele expun în chip nesistematic o filosofie extrem de sistematică. Plotin a încercat să concilieze în demersul său exigenţa raţionalităţii, proprie filosofiei greceşti, cu aspiraţiile mistice.

Profir a despărţit opera lui Plotin în şase grupe, fiecare a câte nouă tratate. De aici numele de Enneade (Eννεαδες de la εννεα "nouă) date grupelor de câte nouă tratate. În viziunea lui Profir, prima Enneadă priveşte chestiunile de etică, a doua şi a treia pe cele de fizică, a patra Enneadă cuprinde tratatele care au ca temă Sufletul, a cincea pe cele care au ca temă Intelectul, iar a şasea Enneadă pe cele care se referă în mod precumpănitor la Unul. Nu lipsite de interes sunt şi teoriile estetice plotiniene.

[modifică] Influenţa lui Plotin

Alunecând spre ocultism, neoplatonismul a exercitat o puternică influenţă asupra creştinismului fiind revalorificat, în secolul XV, prin intermediul culturii arabe şi reabilitat, în Renaştere, odată cu interesul crescând pentru Platon. În secolele următoare, interesul pentru el scade din nou. La începutul secolului XIX, Plotin devine un "autor la modă"'. Goethe îl citeşte cu entuziasm şi scrie chiar versuri "plotiniene". Ceva mai târziu Plotin eeste citit şi comentat de Hegel, care formulează şi obiecţii în timp ce Schelling se simte foarte apropiat de Plotin în cadrul teoriei sale despre Absolut. Mai trebuie menţionată şi influenţa lui Plotin asupra lui H.Bergson.

[modifică] Referinţe

  • Plotin Opere, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2003
  • Tratatul Despre frumos, Viaţa Românească, nr.2/1987
  • N.Bagdasar, Antologia filozofică. Filozofi străini, Bucureşti, 1943
  • Plotini Enneades, Ed. P.Perna, Basel, 1580

[modifică] Legături externe