José Raúl Capablanca
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
José Raúl Capablanca y Graupera (19 noiembrie 1888 - 8 martie 1942) a fost jucător de şah cubanez, de clasă mondială, în primii şi pe la mijlocul anilor 20. El a deţinut titlul de campion mondial între anii 1921 şi 1927.
Cuprins |
[modifică] Primii Ani
José Raúl Capablanca a fost numit de mulţi istorici drept "Mozart al şahului", Capablanca fiind un şahist minune, a cărui excelenţă a fost notată de la vârstă fragedă.
Conform lui Capablanca, el a învăţat regulile jocului la vârsta de patru ani, urmărindu-l pe tatăl său jucând. El a declarat că odată l-a văzut pe tatăl său făcând o mişcare greşită cu calul, l-a acuzat de trişare apoi a demonstrat ilegalitatea comisă de propriul său tată. Mulţi cred că la vârsta sa fragedă, Capablanca nu ar fi fost în stare să înţeleagă mişcările de "en passant", rocada sau ideea de transformare a unui pion ajuns pe rândul opt al tablei.
Capablanca a fost dus la Clubul de Şah din Havana la vârsta de cinci ani, unde cei mai experimentanţi jucători s-au întâlnit cu imposibilitatea de a îl putea bate pe tânărul băiat, chiar şi atunci când le oferea handicapul pierderii reginei. La vârsta de treisprezece ani acesta l-a învins pe campionul naţional cubanez, Juan Corzo cu scorul de patru meciuri câştigate, trei pierdute şi şase egaluri.
[modifică] Ascensiune rapidă
În 1909, la vârsta de douăzeci de ani, Capablanca a câştigat un meci contra campionul Statelor Unite Ale Americii, Frank Marshall. Marshall a insistat ca la turneul din San Sebastián, Spania, 1911 să participe şi Capablanca. A fost unul dintre cele mai puternice turnee ale timpului. Toţi jucătorii de marcă ai lumii, cu excepţia campionului mondial Emanuel Lasker au participat la acel turneu. La începutul turneului, Ossip Bernstein şi Aaron Nimzovici au obiectat cu privire la prezenţa lui Capablanca, deoarece acesta nu câştigase nici un mare turneu până atunci.
Cu toate acestea, după ce Capablanca a câştigat prima serie de meciuri împotriva lui Bernstein, acesta i-a recunoscut talentul şi nu a ezitat să creadă că José Capablanca ar fi în stare să câştige turneul. Nimzovici a luat ofensiva, la un comentariu de-al lui Capablanca, zicând că jucătorii ce nu s-au dovedit ar trebui să-şi ţină limba în prezenţa celor mai buni ca ei. Capablanca l-a invitat pe Nimzovici la o serie de meciuri rapide, pe care le-a câştigat cu uşurinţă. Maeştrii adunaţi au fost de acord că şahistul-minune, Capablanca era de neînvins la jocurile rapide, o distincţie ce va sta alături de Capablanca până la sfârşitul vieţii sale.
Capablanca şi-a pus în gând câştigarea turneului din mâinile lui Nimzovici, a intrat în joc cu acesta, şi-a format o deschidere admirată şi de Mihail Botvinnik. La sfârşitul turneului, Capablanca a zguduit lumea şahului ocupând primul loc la turneul din San Sebastián, în faţa unor jucători precum Akiba Rubinstein, Carl Schlechter şi Siegbert Tarrasch.
În 1911, Capablanca îl provoacă pe campionul mondial de la acea vreme, Emanuel Lasker. Lasker a acceptat provocarea, venind însă cu o serie de 17 reguli. Capablanca a refuzat o parte dintre ele, astfel că meciul nu a avut loc în cele din urmă.
În 1913, Capablanca a jucat în oraşul său natal, Havana, unde a ocupat locul II, după Frank Marshall, pierzând într-unul din meciurile sale individuale cu acesta, chiar după ce a avut o poziţie mai bună. Conform arhivelor istoriei, la meciul acela au fost prezenţi peste 600 de spectatori, care îşi încurajau eroul local, dar care l-au aplaudat plini de fair-play pe învingător.
În septembrie 1913, Capablanca şi-a găsit de lucru la un oficiu cubanez. Din câte se cunoaşte, ocupaţia sa nu era alta decât de a juca şah, ocupaţie pe care a luat-o în serios de fiecare dată. Pentru mulţi ani el a fost cel mai popular cubanez în viaţă.
Apoi, el a jucat o serie de meciuri în Europa, împotriva câtorva dintre liderii de atunci. La Berlin el l-a învins pe Jacques Mieses şi pe Richard Teichmann; la Moscova el a jucat o serie de şase meciuri: câte două împotriva lui Alexander Alehin, Evgheni Znosko-Borovski şi Fiodor Dus-Hotimirski, pierzând o singură dată (în faţa lui Evgheni Znosko) şi câştigând în rest. Apoi, a urmat o serie de meciuri la Viena, unde i-a învins pe Richard Réti şi Savielly Tartakower. S-a întors la Moscova, l-a învins pe Bernstein din nou, cu o mutare ce a intrat în antologii drept genială, Qb2! şi pentru noua strategie cu "pionii atârnaţi" cu care a reuşit să-l învingă pe Nimzovici.
În turneul din 1914 din St. Petersburg, unde au participat majoritatea liderilor, cu excepţia celor din imperiul Austro-Ungar, Capablanca s-a întâlnit cu marele Lasker la aceeaşi tablă de şah, într-un meci de turneu. În rundele preliminarii, Capablanca şi-a luat un avans enorm, ceea ce l-a forţat pe Lasker să transforme din decalaj, un egal. Capablanca a câştigat premiul de excelenţă împotriva lui Bernstein, şi câteva meciuri importante contra lui David Janowski, Nimzovici şi Alehin.
Cu toate acestea, el a căzut victima unei reveniri în forţă a lui Lasker la jumătatea turneului, Capablanca terminând pe locul doi, cu un scor de 13 puncte, contra lui Lasker la 13.5, dar deasupra lui Alexander Alehin. După acest turneu, ţarul Nicolae al II-lea i-a proclamat pe cei 5, Lasker, Capablanca, Alehin, Tarrasch şi Marshall, drept Mari Maeştri ai Şahului.
[modifică] Campion Mondial
În 1920 Lasker a observat creşterea pe care Capablanca a înregistrat-o şi i-a cedat acestuia titlul, zicând "You have earned the title not by the formality of a challenge, but by your brilliant mastery", tradus în "Ai câştigat titlul nu prin formalitatea unei provocări, ci prin măestria ta strălucitoare". Capablanca ar fi dorit să câştige titlul în mod onorabil, însă Lasker a insistat că el va fi acum cel ce-l va provoca la duel.
Ei au jucat un meci în Havana, în 1921, pe care Capablanca l-a câştigat prin patru victorii, zero înfrângeri şi 10 egaluri. Această realizare de a câştiga titlul fără a pierde un singur meci contra adversarului a rezistat mai mult de opt decenii până la meciul Vladimir Kramnik - Garri Kasparov, 2000.
El a dominat turneul de la Londra, 1922. Aici s-au aflat un numar în creştere de jucători puternici, loc unde s-a simţit că actualul campion nu va fi în stare să reziste posibilelor provocari la titlu. Jucători precum Alexander Alehin, Efim Bogoliubov, Geza Maroczy, Richard Réti, Akiba Rubinstein, Ksawery Tartakower şi Milan Vidmar, s-au întâlnit să vorbească despre viitoarea conduită a acestor campionate. Printre alte lucruri, Capablanca a propus condiţii, printre care se număra şi cea în care adversarul să pună 10.000 de dolari pentru banii de premiu.
În următorii ani Rubinstein şi Nimzovici l-au provocat pe Capablanca, însă ei nu au reuşit să procure fondurile stipulate de noul regulament. Meciul împotriva lui Alehin din 1927 a fost împuternicit de câţiva oameni de afaceri argentinieni şi de preşedintele Argentinei, care garanta fondurile.
Capablanca a fost din nou pe locul doi, în 1924 la New York, în spatele lui Lasker, dar din nou, în faţa lui Alehin. El a fost clasat pe locul trei, la Moscova, pierzând în faţa lui Efim Bogoliubov şi Lasker, 1925. A reuşit totuşi în 1927 să domine turneul de şase jucători de la New York, fără să piardă un singur meci, cu 2,5 puncte în faţa lui Alehin.
Ca şi Campion Mondial La Şah, Capablanca a suferit modificări şi în viaţa personală. În decembrie 1921, el s-a căsătorit cu Gloria Simoni, Betancourt. Ei au avut un fiu José Raúl, în 1923 şi o fiică, Gloria în 1925, dar căsnicia s-a terminat cu un divorţ. El şi-a pierdut şi ambii părinţi.
[modifică] Pierderea Titlului
Capablanca a dominat la turneul din New York, 1927, înaintea lui Alehin cu trei puncte, câştigând un premiu de excelenţă împotriva lui Rudolf Spielmann şi câştigând iarăşi două meciuri împotriva lui Aaron Nimzovici. El va pierde titlul, într-un meci maraton împotriva lui Alehin, acesta dovedindu-se, în meciuri lungi, un adversar redutabil.
Alehin a refuzat să mai joace un meci-retur împotriva lui Capablanca, însă a jucat două meciuri împotriva lui Efim Bogoljubov, un jucător fin, dar care nu îi punea probleme într-un meci de lungă durată. Alehin a refuzat să mai joace în turnee la care avea să participe şi Capablanca.
[modifică] Post-Campionat
După pierderea titlului, Capablanca a câştigat o serie de turnee, în speranţa că îl va face pe Alekhine să îi ofere acestuia un meci retur, însă nu a fost să fie. În 1931, Capablanca l-a înfrânt pe jucătorul danez Max Euwe cu 2 victorii, 0 înfrângeri şi 8 remize.
Asta a marcat finalul carierei sale, el retrăgându-se din jocurile serioase de şah, către cele mai uşoare, la clubul de şah din Manhattan. Din scrierile lui Reuben Fine aflăm că la acea perioadă Capablanca era capabil să-l bată pe Alehin la "şah blitz" însă el deja l-a bătut în puţinele jocuri pe care aceştia le-au avut.
În 1934, Capablanca se reîntoarce la jocul serios. El a început să se întâlnească cu Olga Ceagodaeva, cu care s-a căsătorit în 1938, ea fiind aceea care l-a inspirat să joace din nou. În 1935, după probleme cu alcoolul, Alehin a pierdut titlul în faţa lui Euwe. Capablanca şi-a reînnoit speranţele de a câştiga din nou titlul de campion mondial, lucru reuşit la Moscova în 1936, înaintea lui Botvinnik şi Lasker.
Mai târziu avea să facă egal cu Botvinnik, la Nottingham într-un super-turneu în acelaşi an, dar păstrându-şi poziţia înaintea lui Euwe, Lasker, Alehin şi a jucătorilor mai tineri, Reuben Fine, Samuel Reshevsky şi Salo Flohr. În acest turneu Capablanca şi-a luat revanşa pentru înfrângerea pe care a suferit-o. Alehin a reuşit să greşească, i-a dat avantaj lui Capablanca, acesta a profitat într-o mişcare pe care nici unul dintre ceilalţi jucători prezenţi, cu excepţia lui Lasker, nu au putut să o anticipeze.
În 1937, Euwe, spre deosebire de Alehin, din respect pentru Capablanca i-a dat acestuia un meci-retur. Alehin s-a lăsat de alcool, s-a pregătit bine şi a recâştigat titlul. La finele acestui moment, au fost puţine şanse pentru Capablanca să-şi recâştige titlul, deoarece Alehin nu a mai jucat în vreun campionat mondial, până la moartea sa în 1946.
Sănătatea lui Capablanca a luat o întorsătură urâtă, în timpul unui turneu AVRO în 1938, unde a avut mai multe atacuri cerebrovasculare, ceea ce i-a dat un rezultat jalnic, ocupând locul şapte din opt. În 1939, la Olimpiada de Şah el a reuşit să îl surclaseze din nou pe Alekhine şi Paul Keres.
Pe 7 martie 1942, aflându-se într-un meci "kblitz" la Clubul de Şah din Manhattan, în New York, el a căzut din cauza unui atac cerebrovascular. A fost dus de urgenţă la spitalul Muntele Sinai, însă a murit ziua următoare. Remarcabil, rivalul cubanezului, Emanuel Lasker a murit în acelaşi spital, cu un an mai devreme. Cel mai mare duşman al său, Alehin a scris despre moartea acestuia "Cu moartea sa, am pierdut un geniul al şahului al cărui fel nu-l vom mai vedea." - "With his death, we have lost a very great chess genius whose like we shall never see again."
[modifică] Extern
Predecesor: Emanuel Lasker |
Campion mondial la şah 1921–1927 |
Succesor: Alexander Alekhine |