Richard von Coudenhove-Kalergi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Contele Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi (1894 - 1972) a fost un publicist, gînditor politic şi militant federalist european de origine austriacă.
S-a născut în familia unui diplomat austriac. Şi-a petrecut copilăria în castelul familial din Boemia, apoi a studiat la prestigiosul colegiu vienez “Theresanium”, susţinînd în 1917 teza de doctor in filosofie la Universitatea din Viena. Coudenhove-Kalergi a fost o personalitate ieşită din comun, care din 1922 şi pînă la moartea sa în 1972 a luptat pentru ideea europeană, aflîndu-se în perioada interbelică în mijlocul tututor iniţiativelor privind crearea unei Europe unite. În 1923 Coudenhove-Kalergi propune un prim proiect de confederalizare a Europei, proiect expus în volumul Pan-Europa. Tot în 1923 el va crea şi Uniunea Pan-Europeană - prima organizaţie neguvernamentală "europeista" de pe continent.
Pentru Coudenhove-Kalergi Europa este o fraternitate umană ce împărtăşeşte viziuni comune. Moştenitoare a unei bogate culturi şi mari istorii, Europa, în viziunea sa, nu va putea să supraveţuiască vicisitudinilor vremii decît dacă va şti să îmbine armonios particularităţile şi interesele tuturor popoarelor de pe continent. El considera că rejectarea oricăror prejudecati naţionaliste, apărarea libertăţilor şi consolidarea păcii sînt, alături de reconcilierea dintre Franţa şi Germania, pietrele de temelie ale unităţii europene.
De fapt Coudenhove-Kalergi a fost mai curînd un "confederalist european" şi nu un veritabil federalist. Pan-Europa, spunea Coudenhove-Kalergi în discursul său la primul congres al Uniunii Pan-Europene de la Viena în octombrie 1926, refuza categoric hegemonia unui popor sau a unui stat european. Din punctual său de vedere, Europa unită se va produce doar ca o asociaţie de state libere, pledînd de fapt pentru o confederaţie paneuropeană. Numele acestei confederaţii europene în care, spunea el, nici un popor nu şi-ar sacrifica suveranitatea, ar fi Statele Unite ale Europei.
Pan-Europa lui Coudenhove-Kalergi a fost tradusa in majoritatea limbilor europene (inclusiv în limba română), apelul său cunoscînd la acea vreme un success umbrit poate doar de Apusul Occidentului lui Oswald Spengler. Cauzele crizei europene, propunerea unor soluţii concrete şi în special prezentarea primului model concret de edificare a unităţii europene sînt doar cîteva din elementele ce fac din Pan-Europa lui Coudenhove-Kalergi o adevarată lucrare de “profeţie politică”.
În perioada interbelică mesajul său a fost ascultat şi însuşit de numeroase personalităţi politice şi academice de pe continent, printre ei numărîndu-se Konrad Adenauer, Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Winston Churchill, Aristide Briand, Gustav Stresemann, Carlo Sforza, Benedetto Croce, Denis de Rougemont, Salvador de Madariaga, Carl Burckhardt ş.a. Toţi ei au găsit în ideile paneuropeiste ale lui Coudenhove-Kalergi sursele angajamentului lor european. Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel ce a lansat în 1923 ideea unei uniuni economice franco-germane bazată pe cărbunele renan şi minereul de fier lorenez. Această idee a ajuns să fie tradusă în viaţă un sfert de secol mai tîrziu, în 1950, atunci cînd se crea prima comunitate europeană – cea a cărbunelui şi oţelului. Tot Coudenhove-Kalergi a fost cel ce l-a inspirat pe Aristide Birand să lanseze în 1929 primul proiect federal european în faţa Societăţii Natiunilor din Geneva, proiect care n-a reuşit doar din cauza degradării relaţiilor dintre protagoniştii scenei politice europene. Tot el a fost cel ce a propus (încă în 1929) Oda Bucuriei din Simfonia IX a lui Beethoven în calitate de imn al Europei unite şi tot el l-a inspirat pe Winston Churchill să lanseze apelul său la unitate europeana la Zürich în septembrie 1946.
Proiectul geopolitic al lui Coudenhove-Kalergi este alternativa unui alt proiect geopolitic de amploare, cel al “Mitteleuropei” (Europei Mediane), lansat în 1914 de germanul Friedrich Naumann. În proiectul său Coudenhove-Kalergi porneşte de la necesitatea unei reechilibrări a geopoliticii globale, confederaţia pan-europeană urmînd să fie o contrapondere puterii crescînde a Uniunii Sovietice pe de o parte şi a Statelor Unite ale Americii şi Marii Britanii pe de altă parte. Cu toatea acestea, Coudenhove-Kalergi rămîne un prizonier al ideilor "mitteleuropene" ale lui Naumann şi Kjellen, de moment ce modelul său paneuropean exclude din proiect atît spaţiul sovietic, cît şi arhipelagul britanic. De altfel, britanicii nici n-au manifestat un interes prea mare pentru acest proiect, în timp ce în ţările Europei Centrale, mai ales în Germania, Austria şi Cehoslovacia, la apelul său s-a răspuns prin crearea imediată a unor secţii naţionale ale Uniunii Pan-Europene. Din punctul său de vedere pilonul viitoarei unităţi europene trebuie să fie unul franco-german, iar fundamentul acestui proiect trebuie sa fie unul economic. Un prim pas în acest sens urma să-l reprezinte crearea unei industrii siderurgice commune franco-germane, idee ce-l va inspira pe Robert Schumann să lanseze Comunitatea Europeană a Cărbunelui si Oţelului.
În viziunea sa, o primă etapă în edificarea unei confederaţii europene consta în reunirea într-o conferinţă paneuropeană, care ar favoriza cooperarea interguvernementală, mai ales în domeniile vamal, cultural şi juridic. Ulterior, urma să fie semnat un accord de creare a unui spaţiu vamal comun. Este interesant că Coudenhove-Kalergi pune accentul anume pe aspecte juridice şi economice, considerînd că unitatea europeană trebuie să aibă anume un fundament pragmatic. El mai propunea ca această confederaţie pan-europeană să dispună de un parlament bi-cameral – o cameră a deputaţilor şi o cameră a statelor. În acest context el pledează pentru o reprezentare echitabilă a statelor, indiferent de faptul dacă sînt mari sau mici, puternice sau slabe, bogate sau sarace. Europa lui Coudnenhove-Kalergi nu era nicidecum o Europă “metrică”, ci una “valorică”.
După alipirea Austriei la Germania, în martie 1938, Coudenhove-Kalergi părăseşte Viena şi după un scurt sejur în Elveţia se va instala în SUA, unde i s-a oferit o catedră la Universitatea din New York. Dar în pofida poziţiei sale în mediul academic de peste ocean, Coudenhove-Kalergi, acest european prin excelenţă, părăseşte America imediat după terminarea războiului, revenind în Europa, mai exact in Elveţia, unde va locui pînă la finele vieţii sale. Odată reîntors în Europa el incearcă să reanimeze societatea civilă pro-europeană de pe continent şi în primul rînd activităţile Uniunii Pan-Europene. În 1946 discută despre acest lucru cu Winston Churchill, dar acesta din urmă nu pare dispus să reanimeze Uniunea Pan-Europeană, ci preferă să lanseze o nouă structură, cu viziuni federaliste clare. Noua organizaţie “europeistă”, lansată ca şi Consiliul Europei la Congresul de la Haga din 1948, avea să fie Mişcarea Europeană. Coudenhove-Kalergi refuză iniţial să adere la Mişcarea Europeană, dar în 1952 el păşeşte peste unele principii şi devine preşedintele ei de onoare. Ceva mai inainte de “concilierea” sa cu Mişcarea Europeană, la 18 mai 1950, Coudenhove-Kalergi devine primul laureat al Premiului Carol cel Mare pentru contribuţia sa la promovarea ideii europene. Totodată, Coudenhove-Kalergi se apropie în această perioadă de generalul de Gaulle, care pleda pentru o Europă a Naţiunilor contrar ideii unei Europe federale supranaţionale promovate de Jean Monnet. În 1965 el părăseşte Mişcarea Europeană care, în campania prezidenţială din acel an s-a opus lui de Gaulle, sprijinindu-l pe François Mitterrand.
- Sursa : Oleg Serebrian, Coudenhove-Kalergi şi geopolitica unităţii europene, în "Politică şi geopolitică", Editura Cartier, Chişinău 2004