Fundaţia Gojdu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Intrarea în Curţile Gojdu (stare actuală)
Extinde
Intrarea în Curţile Gojdu (stare actuală)

Fundaţia Emanuil Gojdu a fost instituită prin testamentul pe care Emanuil Gojdu l-a autentificat la Budapesta la 4 noiembrie 1869. Fundaţia oferea burse de studii românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria ("acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care se ţine de religia răsăriteană ortodoxă").

Cuprins

[modifică] Istoric

"Fondaţiunea lui Gojdu" (cum este menţionată în Testament) a fost înfiinţată în 1870 de către Andrei Şaguna, fiind condusă de "Reprezentanţa Fundaţiei Gojdu" care urma să administreze averea - patrimoniul - fundaţiei. Averea era constituită din:

  • bunuri imobile: - un complex arhitectonic compus din opt edificii cu câte patru nivele, şapte dintre ele situate în lanţ continuu, legate printr-un lung pasaj, toate situate în centrul Budapestei - străzile Király, Dob şi Holló - pe frontispiciul clădirii principale fiind pusă inscripţia "Gozsdu udvar" ("Curtea Gojdu").
  • valori bancare (sume de bani depuse în bănci, 2.306 acţiuni diverse, titluri de împrumuturi publice şi acţiuni depozitate la Băncile "Pesti Hazai Első Takarekpenztár" şi "Hazai Bank" din Budapesta.
  • obiecte de valoare.

Valoarea iniţială (1870 a patrimoniului Fundaţiei Gojdu era de 178.000 florini, fiind estimată, în 1917, la 8.000.000 de coroane.

[modifică] Mecanismul financiar al Fundaţiei

Pentru a evita diminuarea valorii patrimoniului, Emanuil Gojdu a stipulat în testament condiţia capitalizării anuale a unei părţi a dobânzilor cuvenite şi a stabilit o proporţie între existent şi rata anuală a dobânzilor destinate cheltuielilor pentru burse şi alte ajutoare date tinerilor români ortodocşi, care să susţină dezvoltarea patrimoniului Fundaţiei. Astfel, a stabilit perioade de câte 50 de ani în privinţa proporţiei dintre capitalizarea dobânzilor şi cheltuielile prin burse, după cum urmează:

În acest fel, Gojdu a exprimat valabilitatea obligatorie a testamentului său cel puţin până în anul 2070, fără a prevede lichidarea lui în acel an. Totodată era prevăzută interzicerea vânzării surselor productive ale patrimoniului, precum şi transpunerea sa în bani până în anul 2070, conservându-l astfel ca sursă productivă pentru cei 200 de ani de activitate.

[modifică] Activitatea Fundaţiei

Acordul româno-maghiar privind afacerea Gojdu, 1937
Extinde
Acordul româno-maghiar privind afacerea Gojdu, 1937
Convenţia româno-maghiară din 1953
Extinde
Convenţia româno-maghiară din 1953
Acordul româno-maghiar privind înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Maghiară Emanuil Gojdu, 2005
Extinde
Acordul româno-maghiar privind înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Maghiară Emanuil Gojdu, 2005

La 14/19 august 1880, au fost adoptate Statutele Fundaţiunii lui Gojdu, care reprezentau, alături de Testamentul din 4 noiembrie 1869, documentele juridice care reglementau activitatea Fundaţiei. Conform Testamentului, din Reprezentanţa Fundaţiei făceau parte mitropolitul ortodox român al Ardealului şi toţi episcopii ortodocşi români din Ungaria şi Transilvania, alături de "încă trei bărbaţi civili". În primul an de funcţionare (1871) au fost acordate patru burse, iar din anul următor peste 100.În anul şcolar 1898-1899 s-au acordat 127 de burse. În cei 48 de ani de activitate, Fundaţia Gojdu a acordat 4.455 de burse de studii şi 928 de ajutoare financiare tinerilor români ortodocşi din Ungaria şi Transilvania.

[modifică] Bursieri celebri

După anul 1920, patrimoniul Fundaţiei Gojdu a rămas aproape în întregime în Ungaria, Reprezentanţa Fundaţiei funcţionând la Sibiu, grupată în jurul Mitropolitului Ardealului (preşedintele de jure), iar "Administraţia Fundaţiei" la Budapesta (str. Holló, nr. 8, în complexul de clădiri al Curţii Gojdu). Beneficiarii testamentari ai Fundaţiei Gojdu devin, din acest moment, tinerii studioşi români ortodocşi din România (fostele provincii Transilvania, Banat şi părţile vestice), Ungaria, Serbia şi Slovacia. În consecinţă, Reprezentanţa din Sibiu şi Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei au solicitat Guvernului României să poarte negocieri cu Guvernul Ungariei pentru a asigura astfel funcţionarea prevederilor testamentare privind patrimoniul Fundaţiei Gojdu. Conform art. 249 al Tratatului de Pace de la Trianon din 1920, Ungaria avea obligaţia de a restitui patrimoniul Fundaţiei titularilor. În urma negocierilor purtate între 1924 şi 1934, la 27 octombrie 1937 a fost semnat acordul dintre România şi Ungaria privind restituirea patrimoniului Fundaţiei. Acordul definitiv din 1937 a fost ratificat de România în 1938 şi de Ungaria la 20 iunie 1940. Datorită izbucnirii celui de-al doilea război mondial, acordul bilateral nu a mai fost aplicat, iar patrimoniul Fundaţiei Gojdu a fost naţionalizat de Guvernul comunist din Ungaria în 1952. Astfel, activitatea Fundaţiei a fost întreruptă atât în România, cît şi în Ungaria. În 1996, din iniţiativa ierarhilor otodocşi din Mitropolia Ardealului şi Mitropolia Banatului (instituţiile împuternicite să gestioneze activitatea şi patrimoniul) şi cu sprijinul lui Antonie Plămădeală, Fundaţia Gojdu şi-a reluat activitatea, având sediul la Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 36.

[modifică] Negocierile bilaterale şi Guvernul Tăriceanu

Între 1998 şi 2004 s-au purtat discuţii între guvernul României şi cel al Ungariei, încercându-se restituirea patrimoniului Fundaţiei Gojdu. Însă, 2005 Guvernul Tăriceanu încheie cu guvernul maghiar un act juridic prin care Patrimoniul este re-naţionalizat, Fundaţia Gojdu (în varianta gândită de Emanuil Gojdu) este desfiinţată, iar Testamentul este "anulat". Se înfiinţează prin acest act "Fundaţia Publică Româno-Ungară Emanuil Gojdu", persoană juridică lipsită de orice bază documentară şi în contradicţiei cu voinţa testamentară a lui Emanuil Gojdu. Această fundaţie este condusă de un Consiliu Director.

[modifică] Documente

[modifică] Legături externe