Limbă oficială
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
O limbă oficială este o limbă care este desemnată în mod special să fie aşa în constituţia ţărilor, statelor, şi a altor teritorii. (Statele şi zonele fără o constituţie, duc lipsă de o limbă oficială, după această definiţie.)
Jumătate din ţările lumii au o limbă oficială. Unele au o singură limbă oficială, ca şi Franţa sau Germania. Unele, Belgia, Finlanda, Elveţia, Afganistan, Bolivia, India şi Africa de Sud au mai mult de o limbă limbă oficială.
În unele ţări, ca şi Irak, Italia şi Spania, există o limbă oficială pentru ţară, dar alte limbi sunt co-oficiale în unele regiuni importante. Unele ţări, aşa ca şi Statele Unite ale Americii, nu au o limbă oficială, însă există limbi oficiale în unele state americane (Vezi Limbi în Statele Unite). În final, unele ţări nu au specificată o limbă oficială, ca şi Eritreea, Luxemburg, Suedia, Tuvalu sau Regatul Unit.
Ca şi consecinţă a colonizării, în unele ţări din Africa şi în Asia limbile oficiale şi limbile de studiu (franceza şi engleza) nu sunt limbile naţionale sau limbile cele mai răspândite. În Irlanda limba naţională oficială a statului (irlandeza) este de fapt vorbită doar de către un mic contingent de oameni, pe când limbii căreia îi este dată o stare legală inferioară (engleza) este de fapt limba vorbită de majoritate.
În India, unde sunt folosite zeci de limbi, dintre care 18 sunt oficiale, pentru a uşura comunicarea, limba folosită în parlament nu a fost aleasă dintre acestea, ci, ca un compromis a fost aleasă engleza.
Vezi şi Lista limbilor oficiale; Limbă standard