Scrisul în limba română
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
![]() |
||
Acest articol face parte din seria Literatură |
||
Istoria literaturii | ||
Antichitate - Evul Mediu |
||
Specii literare | ||
BD - Basm - Literatură pentru copii |
||
Genuri literare | ||
Genul epic - Genul liric |
||
Vezi şi | ||
Literatură română | ||
Scriitori - Cărţi |
||
Literatură străină | ||
americană - arabă |
||
Meta | ||
Proiectul literatură |
||
editează |
Scrisul în limba română, în lumina cercetărilor recente, se pare că are o vechime mult mai mare de 485 ani. Teorii îndrăzneţe îl împing mult înainte, aducând dovezi care spulberă statutul pe care îl avea, până acum, Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung.
Cuprins |
[modifică] Biblia în limba tracă (sec. IV)
La 399, patriarhul Ioan Chrysostomos (Ioan Gură de Aur) afirma într-o cuvântare că sciţii, tracii, schiromaţii, maurii şi indii au tradus scripturile în limba lor naţională.
[modifică] Legenda sfintei dumineci (1392 după un original din sec. VIII?)
Manuscrisul de la Ieud a fost remarcat de Andrei Bârseanu în august 1921 la expoziţia organizată la Sighetul Marmaţiei cu ocazia Adunării generale a societăţii ASTRA. Acesta conţine trei texte în limba română: Legenda sfintei dumineci, Învăţătură întru sfânta şi marea dumineca Paştilor şi Învăţătură despre sfânta cuminecătură. Cercetătorii au ajuns la concluzia că cele trei texte sunt copii, şi nu originalele traducerilor româneşti, şi au datat manuscrisul ca fiind din jurul anului 1392. Însă mai cu seamă primul text, o scrisoare de mustrare din partea Domnului către păcătoşi, a ajutat la stabilirea vechimii originalului şi a putut servi ca premisă pentru estimarea anului traducerii în limba română.
Legenda sfintei dumineci conţine varianta în limba slavonă şi cea în limba română. Interesant este faptul că nici una nu o traduce pe cealaltă, fiind versiuni independente. La începutul celei româneşti stă scris "Vă leat 6900 povestea fu de demult întru sfânta cetate Ier(usa)l(i)mului întru atâţia ani vă leat 6000". După o argumentare logică, cercetătorii au ajuns la concluzia că originalul a fost conceput în anul 6000 de la facerea lumii (492) şi a stat la baza tuturor variantelor în diferite limbi, iar 6900 (1392) reprezintă anul la care a fost copiat textul aflat în Manuscrisul de la Ieud. Copiat sau tradus? O analiză lexicală, gramatică şi de istorie a vocabularului lasă să se întrevadă o vechime mult mai mare a textului. Trebuie menţionat de la început că, în acele vremuri, cei care scriau astfel de scrisori aveau predilecţia de a le lansa la ani "rotunzi", din 100 în 100 de ani. Şi catastrofele semnalate între 492 şi 1392 au îndreptăţit de fiecare dată punerea în circulaţie a câte unei copii din "Legenda sfintei dumineci". O astfel de copie a apărut şi în Codex Sturdzanus, cu circa două secole mai devreme, având text cu rotacism arhaic. Şi cele două învăţături, rotacizate şi ele, sunt mai vechi decât legenda din Manuscrisul de la Ieud, dar mai noi (după tipul rotacismului) decât cea din Codex.
Aşadar cercetătorii au stabilit următoarea cronologie:
- "Legenda sfintei dumineci" ieudene (text nerotacizat) - 1392
- Cele două "Învăţături" (text rotacizat) - 1292
- "Legenda sfintei dumineci" din Codex Sturdzanus (text cu rotacism arhaic) - 1192
- Copia care a stat la baza legendei ieudene - 1092
- Copia care a stat la baza cele din Codex - 992
- Copia comună celor două legende - 892
- Traducerea în limba română a "Legendei sfintei dumineci" (originalul românesc) - 792
- Exemplarul care a stat la baza traducerii în limba română - 692
Copiiştii au păstrat forma arhaică a textului, schimbând rareori vreo formulare care li se părea nelalocul ei. Astfel putem constata că traducătorul legendei din Codex a păstrat elemente lexicale din originalul latin, într-o vreme în care slujba de cult se mai practica în latină: "Tremeşu şi a doao carte, iară nu-şi vă încredzut cuvântului meu. Tremeş şi a treia scriptură, multe lucrare şi seamne lăsaiu pre voi, e voi nu şi vă încredzut şi nu vă pocăit nec cuvântul îngerului meu n-aţi ascultatu, nece înţeleasetu!" Îl vedem aici pe latinul e alături de românescul şi; acelaşi fenomen s-a întâmplat cu nec (NEK) plasat în aceeaşi frază cu nece (NEЧE). La noi s-au pierdut primele forme, rămânând în uz doar cea de-a doua. Mai trebuie remarcată folosirea formei arhaice a perfectului compus, doar cu participiu, fără verbul a avea. În legenda ieudeană, mai nouă, a mai scăpat doar un ae, citit e, pe post de şi.
Această analiză a confirmat încă o dată concluzia anterioară, şi anume că traducerea Legendei sfintei dumineci s-a făcut într-o perioadă foarte veche, atunci când limba vorbită pe meleagurile ardelene mai păstra forme lexicale şi gramaticale comune cu latina arhaică din Lex XII Tabularum.
[modifică] Inscripţia de pe vasul de la Sânnicolau Mare, judeţul Timiş (sec. IX)
În vara anului 1799, în ziua de 3 iulie, iobagul Neca Vuin din localitatea Sânnicolau Mare de azi, judeţul Timiş, săpând o groapă lângă o vie din preajma punctului denumit Szighet, a descoperit un tezaur format din peste 23 de piese din aur fin. Acest tezaur, după ce a fost recuperat din mâinile diferitilor negustori, a fost depozitat la Viena, în Muzeul de Istoria Artelor, unde, în foarte scurt timp, şi-a cucerit, datorită importanţei istorice, o faimă binemeritată. Azi, din tezaur sunt cunoscute 23 de piese reprezentate de căni, carafe, cupe, potire, tăvi, ca şi alte obiecte din care câteva zoomorfe. Tezaurul de o înaltă execuţie artistică a stârnit nu numai admiraţie, ci şi un viu interes, datorită inscripţiilor. Cele 23 de piese ale tezaurului, în greutate de 9.925 grame, eterogene ca formă şi execuţie stilistică, sunt confecţionate din aur cu o fineţe variind între 12 şi 22. În privinţa originii, s-au emis ipoteze conform cărora vasele 9 şi 10, din grupa vaselor cu fineţe 22 - care poartă inscripţii cu caracter cultic în limba greacă - ar fi aparţinut unor conducători avari, iar vasul 21 din aceeaşi grupă de fineţe, cu inscripţia ce foloseşte caractere greceşti, dar nu în limba greacă, a fost atribuit, pe baza cuvintelor Bataul şi Boila când pecenegilor, când proto-bulgarilor.
Inscripţia de pe vasul cu nr. 21 se citeşte astfel: "+BUILA ZOAPAN TECI DIRETOIRI BUTAUL ZOAPAN TARGORIE ITIRI TAICI". Analiza cuvânt cu cuvânt efectuată de prof. Paul Lazăr Tonciulescu a scos la iveală următoarele:
- BUILA şi BUTAUL: Sunt plasate înainte de zoapan şi, deci, nu sunt nume comune, ci nişte antroponime. Aceasta, deoarece sensul inscripţiei, luată în ansmablu, se referă la drepturile unor persoane conducătoare de obşti.
- ZOAPAN: Pentru a citi acest cuvânt este nevoie să folosim valoarea fonetică a timpului când s-a realizat inscripţia. Astfel, zoapan trebuie citit zupan, jupan. Deci zoapan corespunde cuvântului românesc zupan, atestat documentar în anul 925, într-un document unguresc, apoi la anul 943, pe o piatră din Dobrogea, sub forma "...omnibus Zupanis..." şi "jupan Dumitru".
- TECI şi TAICI: Corespunde bănăţeanului tăce, toate - explicabil dialectal prin realizarea inscripţiei chiar în Banat.
- DIRETOIRI: Dreptuiri sau drepturi (vezi Direptate).
- TAGORIE: Nu poate deriva dintr-un tardiv slav trugu, deoarece avem atestarea documentară a pre-existenţei cuvântului etrusc terg, păstrat în românescul terg / (uneori têrg) / târg, de unde a apărut toponimul Tergovişte / Târgovişte. De altfel, cuvântul terg nu este singurul cuvânt pre-latin existent şi în limba etruscă, încă din perioada când etruscii locuiau în Munţii Apuseni, înainte de deplasarea lor spre Albania şi apoi în Italia (etruscii erau numiţi de greci Tyrsanoi, iar Tisa era Tyscia. Centrul Etrusciei era la Toscana... Numele lor este de asemenea legat de patriarhul biblic Tiraş, strămoşul tracilor, iar astăzi se vehiculează tot mai mult ideea unei limbi comune a locuitorilor din vechime a Europei)
- ITIRI: Adică iviri, cu alte cuvinte "apariţii de scurtă durată sau intrări ale unor străini în târguri". Acest cuvânt reprezenta "vama târgurilor" care, în Evul Mediu, se plătea conducătorilor obştii de către cei care intrau cu mărfuri în târguri, astfel cum menţionează multe documente ungureşti, printre care şi diploma din 1211 a regelui Andrei al II-lea, prin care acesta cedează cavalerilor teutoni vama târgurilor din Ţara Bârsei: "...Pe lângă târgurile libere, le-am lasat în întregime dările târgurilor din acea ţară...".
Deci "Jupan Buila [are] toate drepturile, jupan Butaul [are dreptul de] iţiri [în] toate târgurile".
În concluzie, inscripţia de pe vasul nr. 21 din tezaurul de la Sânnicolau Mare prezintă numele a doi români din secolul al IX-lea sau poate chiar din secolele anterioare, precum şi drepturile pe care aceştia le aveau în calitate de conducători. Cronologic, existenţa lor este confirmată de mentionarea zupanilor/jupanilor în documentele citate, precum şi de faptul că ne aflăm într-o perioadă în care ungurii de-abia ajunseseră în Pannonia şi nu-şi începuseră expansiunea dominaţiei politice la est de Dunăre şi Tisa. Ca atare, vama târgurilor încă mai aparţinea conducătorilor români de tipul zoapanilor. Inscripţia este un document în limba română arhaică şi consemnează un act de recunoaştere a puterii politice şi militare din partea obştilor unui conducător feudal local, conducător din neamul căruia, după cum va afirma mai târziu Anonymus, se va naşte Ohtum, ucis în cetatea sa de la Cenad.
[modifică] Pictura murală a bisericii din Ieud (1364)
Biserica din Deal din Ieud, purtând hramul "Naşterea Maicii Domnului" este menţionată în documente din 1411 dar pe grinda din podul bisericii este inscripţionată ca dată de terminare a constructiei anul 1364. Trebuie menţionat că, printr-o fericită întâmplare, biserica nu a ars niciodată şi nici n-a fost reparată lemnăria pereţilor, atât la interior cât şi la exterior. Deoarece nici o biserică nu se sfinţeşte şi nu se dă în folosinţă înainte de a fi pictată (acest lucru întâmplându-se imediat după terminarea construcţiei), rezultă că pictura originală datează din acelaşi an. Micile completări şi modificări din 1782 nu i-au afectat caracterul original. Studiul grafemelor folosite (parte chirilice, parte greceşti şi câteva din alfabetul autohton) precum şi apariţia unui et pe post de şi la un moment dat, întăresc ipoteza picturii din secolul XIV.
Iată câteva exemple de texte, în transcripţie exactă:
- Bunăvăstirea Mariei. Bucurăte cu da(r) dăruită. Domnul cu tine
- Proroc Moisei. Bucurâte rug nears
- Proroc Zaharie. Bucurâte sfeaşnic de aur
- ... rea aflat în cubie la Hristos ia râhe plăcăndusî gio(s) cu deaget ... rim în pămănt au bagat în fotcă Paraschevie ... către ro(a)ta pă Paraschevie . Paraschevie au taet capu
- (şas)e:fete înţelepte:au (înt)rat în Ierusalim ... cu dar mare mirelui - urmează pictura a 6 fete cu candele, mergând spre Iisus.
- ia(r) (şase) fet(e) (ne)bu(ne) nau putut întra în Ierusalim - urmează pictura a 6 fete fără candele.
- un diavol are o placardă pe care stă scris: aceste uomini în beserică să au sfadit pentru acee eu nu lasa
- în dreapta lui, un înger cu faţa la diavol, tot cu o placardă pe care scrie: dute di(a)vule în gios că pentru acie păcate au avut canone mare şi au ertat ... din mi(lă) Isus
- Veniţi blagosloviţii părintelui mieu de moşteniţi împărăţia carea e ... pit ...
- Sub pictura lui Iisus: duceva dela mine blesstem ... cel veacinic carele este
- Acest om au fost ... to ... ma re ... ce sau lăsat de vesţie şi sau pocăit
- adusau pre Isus la (îm)păra(t) şi ve ... lelu au schimbat . jidovii sau turbat şi pre Isus cătră stâlp au legat . ... cununa de spin în cap . şede ... i sau p...mt eu...pre cel sim nevinovat . aduc pre Isus la restignire în Golgotha şi jidovi cii mare ... restigniră domnului Isus:Hristos nostru . Isus ... u ... u spomăt ... şi în giod au peacăt . sfântu ...
- înpotriva sfi ... au zugrăvi(t) pravoslavnica beserecă ace ... ie ... s .. ce ... i ... m cinstiţilor şi întreus ... iţi preoţi şi dascăli şi mireani această dumniazăe(a)scă ... să nu cum(va) hulum înpotriva .. ne .. om mai beane să îndireptaze pre noi mult et jitie a sfinţilor
Varianta oficială este aceea că pictura a fost făcută în totalitate la 1782, în sprijinul acesteia fiind aduse cuvintele de origine slavă "blagoslovit" sau "pravoslavnică", care infirmă existenţa, în momentul pictării, a slujbelor în limba latină, aşa cum se mai practicau la 1364. Şi totuşi mai apare et-ul pe care nimeni nu-l poate nega. Starea proastă a picturii a împiedicat cercetătorii să citească mai multe de pe pereţii bisericii, astfel încât astăzi părerile rămân împărţite.
[modifică] Menţiunea lui Constantin Kosteneţchi din "Despre scriere" (1420)
Constantin Kosteneţchi, denumit "Filosoful", a scris pe la 1420 o lucrare intitulată "Despre scriere". Iată ce ne spune acesta: "Aşa în limba română se scrie corect bea (Бђ), cu ђ (ea) şi nu cu e". Aşadar Constantin Filosoful cunoştea limba română şi văzuse destule texte scrise, astfel încât să desprindă o regulă generală de ortografie.
[modifică] Bibliografie
- Paul Lazăr Tonciulescu - "De la Ţara Luanei la Ieud", Editura Miracol, Bucureşti, 1998