Republica bănăţeană
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Republica bănăţeană (germană Banater Republik, sârbă Banatska republika, Банатска република, maghiară Bánáti köztársaság) a fost un stat proclamat la Timişoara pe 31 octombrie, 1918, odată cu destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Republica era o tentativă de a menţine integritatea Banatului multi-etnic, în faţa pretenţiilor teritoriale ale naţiunilor interesate. Durata sa de viaţă a fost foarte scurtă, Republica încetând să mai existe pe 15 noiembrie 1918, odată cu intrarea forţelor armate sârbe în Banat.
Cuprins |
[modifică] Istoric
Sfârşitul primului război mondial a văzut populaţia Timişoarei într-o stare extrem de tensionată. La 31 octombrie 1918, are loc o mare demonstraţie de stradă la Timişoara. În aceeaşi zi, în sala cazarmei militare, are loc o întrunire a celor mai importante personalităţi politice şi militare locale şi se înfiinţează un Consiliu Naţional al Banatului, cu reprezentanţi ale celor mai importante etnii din Banat: români, sârbi, germani şi unguri.
Cu o zi înainte, dr. Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria şi locotenentul colonel Albert Bartha, şeful Statului Major al Comandamentului Militar Timişoara, au participat, în Budapesta la întrunirea liderilor politici maghiari. Întorşi la Timişoara, au convorbiri, în seara de 30 octombrie, cu fruntaşii maghiari locali şi decid ca la adunarea populară din ziua următoare, care încheia demonstraţia de stradă, să proclame Republica Autonomă Bănăţeană, în cadrul Ungariei şi să înfiinţeze Sfatul Poporului din Banat, subordonat guvernului din Budapesta. Lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha. La adunarea din 31 octombrie, dr. Otto Roth proclamă Republica Bănăţeană şi declară că va rămâne ataşat noului guvern maghiar. Manevra însă nu era deloc agreeată de români care o vedeau ca pe o încercare de a împiedica unirea Banatului cu Regatul României. Fruntaşii românilor părăsesc consfătuirea şi, într-o întrunire separată, alcătuiesc Consiliul Militar Naţional Român, având ca preşedinte pe dr. Aurel Cosma. Acesta răspundea deciziilor lui Otto Roth astfel: "Noi, românii, nu putem primi propunerea domnului Otto Roth. Aspiraţiile neamului nostru ne îndeamnă să urmăm altă cale. Vom constitui Consiliul nostru naţional."
Tot în ziua de 31 octombrie s-a constituit Sfatul Naţional Militar al Şvabilor din Banat, având ca lider pe locotenentul colonel Albert Fuchs. În seara de 31 octombrie, mii de români din Timişoara şi satele învecinate participă la o impresionantă adunare naţională în Piaţa Libertăţii. Aprobă cu ovaţii cuvintele rostite de dr. Aurel Cosma: „De astăzi înainte s-au rupt pentru totdeauna lanţurile robiei naţiunii române." Consiliul Militar Naţional Român se impune încă din primele zile cu o importantă forţă politică, iar prin Comitetul Executiv a susţinut interesele locuitorilor români şi va acţiona cu hotărâre pentru Unirea Banatului cu România. Va avea o contribuţie majoră la impulsionarea procesului de instaurare a conducerii politico-administrative în localităţile bănăţene. Într-un comunicat adresat populaţiei arată că s-a ataşat Consiliului Naţional Român Central de la Arad şi va recunoaşte numai dispoziţiile acestuia. Era o declaraţie fermă prin care respingea ideea autonomiei Banatului sub forma Republicii Bănăţene şi totodată o exprimare limpede a voinţei de Unire cu România.
La mijlocul lunii noiembrie situaţia din Timişoara se complică şi mai mult. În baza unei Convenţii Militare semnate la Belgrad, armata maghiară trebuia retrasă la nord de râul Mureş. Teritoriul evacuat trebuia ocupat de forţele aliate. Pe acest temei, unităţile militare sârbe intră în Banat şi la 14 noiembrie 1918 ocupă Timişoara. Comandamentul sârb preia administraţia militară, dizolvă Gărzile naţionale, iar mai târziu preia şi administraţia civilă.
În 1919 Banatul a fost împărţit între România şi Regatul Serbiei, Croaţilor şi Slovenilor (numit mai târziu Iugoslavia). Mai târziu, o ultimă încercare de independenţă vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie 1920 trimit o petiţie la Conferinţa de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul dar şi regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărţită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferinţa de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere.
[modifică] Populaţia
Populaţia Republicii Bănăţene era de 1.582.133, dintre care 592.049 români (37,42%), 387.545 germani (24,50%), 284.329 sârbi (17,97%), 242.152 unguri (15,31%), precum şi comunităţi de slovaci, croaţi (caraşoveni) şi ruşi. Componenţa religioasă era după cum urmează: 855.852 ortodocşi (54,10%), 591.447 romano-catolici (37,38%), precum şi grupuri mai puţin numeroase de calvinişti, luterani, greco-catolici, evrei etc.
[modifică] Vezi şi
![]() |
Portal Banat |
[modifică] Surse
- Drago Njegovan, Prisajedinjenje Vojvodine Srbiji, Novi Sad, 2004.
- Milojko Brusin, Naša razgraničenja sa susedima 1919-1920, Novi Sad, 1998.
- I. Munteanu, R. Munteanu, Timişoara. Monografie, Editura Mirton, 2002.
- V. Dudaş, Aurel Cosma, Edit. Mirton, 1998.
- Unirea Română, Timişoara, II, 1932, nr. 385, din 26 septembrie, p. 4.
- Românul, Arad, VII, 1918, nr. 18, din 17/30 noiembrie, p. 4.
- Primăria Timişoarei, Timişoara în primul război mondial [1]