Adrian Marino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Acest articol face parte din
seria Literatură
Istoria literaturii

Antichitate - Evul Mediu
s. XVI - s. XVII
s. XVIII - s. XIX
s. XX - s. XXI

Specii literare

BD - Basm - Literatură pentru copii
Nuvelă - Teatru
Poezie - Roman

Genuri literare

Genul epic - Genul liric
Genul dramatic
Biografie - Fantastic
Roman negru
Roman poliţist
Science-fiction

Vezi şi

Curente literare
Premii literare

Literatură română

Scriitori - Cărţi

Literatură străină

americană - arabă
engleză - în esperanto
franceză - finlandeză
germană - greacă
maghiară - indiană
irlandeză - italiană
japoneză - latină
poloneză - rusă
spaniolă - suedeză

Meta

Proiectul literatură
Portal Literatură
Toate articolele din serie

editează

Adrian Marino (* 5 septembrie 1921, Iaşi - † 19 martie 2005, Cluj-Napoca) este un critic, istoric şi teoretician literar român, laureat al premiului Herder.

Cuprins

[modifică] Scurtă biografie

Născut la Iaşi în anul 1921, devine licenţiat în 1944 al Facultăţii de Litere la Iaşi şi Bucureşti. Moare la Cluj în 19 martie 2005.

Între 1944 şi 1947 este asistent suplinitor la catedra de Istoria Literaturii Române, condusă de George Călinescu, cu care nu s-a ”împăcat”.

Din aceasta perioadă datează redactarea celor doua volume despre Alexandru Macedonski, Viaţa lui Alexandru Macedonski si Opera lui Alexandru Macedonski, pe care le va publica abia în 1965. Ele au fost inspirate ca idee, probabil, de volumele lui George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu şi Opera lui Mihai Eminescu.

A debutat în 1939 la Revista "Jurnalul Literar", avându-l ca director pe George Călinescu. A obţinut titlul de doctor în 1946 cu teza "Viaţa lui Alexandru Macedonski".

A fost arestat în 1949 pentru activităţi considerate ilegale, de guvernul de atunci al României, în cadrul TUNT (Tineretul Universitar Naţional Ţăranist), pentru multiplicare şi difuzare de texte ale “Şcolii de cadre”.

[modifică] Anii de interdicţii

A fost închis până în anul 1957, după care a fost deportat în Bărăgan, în satul Latesti, alţi şase ani (1957 - 1963). Nu va avea drept de semnatură până în 1965, când debutează la 44 de ani cu "Viaţa lui Alexandru Macedonski". După alţi patru ani, în 1969, a fost reabilitat politic complet şi repus în toate drepturile.

[modifică] Perioada de după 1965

Este reabilitat juridic în 1969.

A fost premiat de Academia Română şi de Uniunea Scriitorilor. Între 1971 şi 1972 face o specializare în Elveţia, supervizat de marele comparatist, profesorul Rene Etiemble.

Între 1973 şi 1980 întemeiază, redactează şi conduce prima revistă de studii literare în limbi străine de largă circulaţie, [[Cahiers roumains d'etudes literaires].

In 1985 obţine Premiul Herder. Publică în ţară şi străinătate volume de teorie literară şi comparatistică. Este primul autor al unei cărţi româneşti şi franceze despre Mircea Eliade, Hermeneutica lui Mircea Eliade (1980), versiunea în limba franceză apărând în 1981.

Cele 7 volume Biografia ideii de literatură (1987 - 1989) reprezintă prima enciclopedie românească literară completă. Este cel mai tradus critic literar român. Este autorul unui Dicţionar de idei literare, rămas, din păcate, neterminat.

Era membru al Senatului Alianţei Civice şi al Senatului ASPRO.

[modifică] Opere de critica literară

  • Viaţa lui Alexandru Macedonski, 1965
  • Opera lui Alexandru Macedonski, 1967
  • Modern, modernism, modernitate
  • Dicţionar de idei literare, 1973
  • Hermeneutica lui Mircea Eliade, 1981
  • Etiemble ou le comparatisme militant, 1982, monografie dedicată lui Rene Eteimble, Paris
  • Biografia ideii de literatură (în 7 volume), publicată între 1992 - 2003
  • Cenzura în România, 2000

[modifică] Eseuri

  • Evadări în lumea liberă, 1993
  • Pentru Europa, 1995
  • În dialog cu Sorin Antohi, 2001
  • „Libertate şi cenzură în România”. Începuturi, 2005

[modifică] Adieu a Adrian Marino

« Ne luăm rămas-bun, azi, de la una dintre minţile cele mai strălucite ale literaturii române contemporane, prestigios laureat al Premiului Herder. Adrian Marino a fost – chiar şi pentru cei pe care îi timora anvergura sa intelectuală unică, împlinită – un reper de verticalitate morală şi un neliniştitor termen de comparaţie ... »

Cuvinte rostite de Ştefan Borbely, profesor de literatură la Facultatea de Litere a Univesităţii Babeş-Bolyai din Cluj, la mormântul marelui om de cultură, în Cimitirul Central din Cluj, în dimineaţa zilei de 19 martie 2005.