Titus Livius
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Titus Livius (ca. 59 î.Hr. - 17 d.Hr.) a fost istoric roman, autor al unei monumentale istorii a Romei, Ab urbe condita (De la fondarea Romei).
Numele său de familie nu este cunoscut. S-a născut şi a murit la Patavium (azi, Padova) în nordul Italiei. La vârsta de 28 de ani, după seria de războaie civile, se stabileşte în Roma, unde a petrecut cea mai mare parte a vieţii. În capitala Imperiului îşi face o solidă cultură. Împăratul roman Octavian Augustus i-a încredinţat educarea nepotului său, viitorul împărat Claudius. Spre deosebire de alţi istorici romani, cum a fost Gaius Cornelius Tacitus, Titus Livius nu a avut funcţii politice sau militare. Către sfârşitul vieţii se întoarce la Patavium, unde moare în anul 17 d.Hr.
Singura sa operă, "Ab urbe condita", în 142 de cărţi, tratează istoria romană, de la întemeierea Romei (conform legendei în anul 753 î.Hr.), până la moartea generalului Drusus în campania din Germania (9 î.Hr.). Din ea s-au păstrat numai 35 de cărţi, cărţile 1-10 (cuprinzând perioada 753 î.Hr. - 293 î.Hr.) şi 21-45 (218 î.Hr. - 167 î.Hr.), circa un sfert din numărul iniţial, restul fiind cunoscut din rezumatul cărţilor 46 - 142 (periochae) alcătuit în secolul IV. Primele cărţi au fost publicate începând cu anul 26 î.Hr., ultimele probabil după 14 d.Hr.
Titus Livius a scris cea mai mare parte din opera sa în timpul domniei lui Augustus, când Imperiul Roman domina întregul spaţiu mediteranean şi trecea printr-o perioadă de înflorire culturală şi de prosperitate economică. Totuşi, simpatia sa se îndreaptă spre epoca iniţială a Republicii Romane. Descrierile sale, care - în parte - transfigurează şi idealizează istoria timpurie a Romei, au tendinţa de a demonstra că Roma, chiar în timpurile începuturilor sale modeste, se bucura de aceeaşi glorie şi măreţie ca sub domnia lui Augustus. În ceea ce priveşte izvoarele de informaţie, Titus Livius a folosit materialul găsit în cronicile deja existente, fără a verifica autenticitatea faptelor relatate şi fără a întreprinde un studiu critic al documentelor istorice. El acorda, mai ales, preţuire valorii literare şi interesului provocat de povestirea unui eveniment, indiferent dacă era veridic sau nu. Astfel relatările impresionante ale unor bătălii sau dezbateri politice, în stil direct, ca în întreaga istoriografie a antichităţii, sunt pline de vioiciune şi dramatism.
Ab urbe condita, alături de creaţiile lui Vergiliu şi Horaţiu, devine un suport ideologic al politicii reformatoare a lui Augustus.
În această "Istorie a Romei" se găseşte şi cea mai veche istorie ipotetică cunoscută: într-una din cărţi, Titus Livius îşi imaginează cum ar fi fost lumea, dacă Alexandru cel Mare ar fi cucerit vestul şi nu estul Greciei.