România comunistă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Odată cu intrarea trupelor sovietice în România şi semnarea armistiţiului din 12 septembrie 1944, s-a făcut simţită în România prezenţa partidului comunist.
Acesta fusese scos în afara legii in 1924, ca urmare a faptului că susţinea că România ar fi fost un stat imperialist ce ar fi acaparat teritorii de la statele vecine (respectiv Moldova de la URSS, Transilvania de la Ungaria şi Dobrogea de la Bulgaria). Din aceasta cauză popularitatea acestuia era foarte scăzută, acest partid având aproximativ 800 de membri. După 1944, sprijinit masiv de armata sovietică de ocupaţie şi folosindu-se de lipsurile populaţiei datorate secetei, despăgubirilor de război şi jafului la scară largă practicat de aceaşi armată, precum şi făcând promisiuni ţăranilor privind împroprietărirea acestora cu pământ, au reuşit să-şi facă o oarecare popularitate, dar nu indeajuns de mare. La 6 martie 1945 a fost impus de către Vâşinski - emisar personal al lui Stalin - un guvern compus în majoritate de comunişti şi condus de Petru Groza, guvern în care partidele istorice, respectiv PNL şi PNŢ aveau o participare formală. Urmează o perioadă tulbure, ce culmineaza cu alegerile din 1946, câştigate de ţărănişti, dar falsificate masiv şi grosolan de comunişti, care reduc prezenţa partidelor istorice în parlament la un rol decorativ.
În anul 1947 PNL şi PNŢ sunt scoase în afara legii, spre exemplu PNŢ-ului i se înscenează episodul Tămădau. La 30 decembrie 1947 regele Mihai este forţat să abdice, permiţându-i-se totuşi să părăsească ţara împreună cu suita sa. Nimic nu mai stătea acum în drumul comuniştilor spre putere. Toate mijloacele de producţie au fost naţionalizate la 11 iunie 1948, dându-se astfel o lovitură economică decisivă burgheziei. Toţi cei care s-ar fi putut împotrivi comunismului au fost arestaţi şi întemniţaţi în inchisori, ca Aiud, Gherla, Sighet, Râmnicu Sărat, Jilava şi multe altele, precum şi la construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră, instituind astfel un regim de teroare(vezi şi: Victime ale regimului comunist din România).
Gheorghe Gheorghiu-Dej reuşeşte să preia puterea în partidul comunist, înlăturând, bineînţeles cu sprijinul Moscovei, aripa reprezentată de Ana Pauker, Lucreţiu Pătrăşcanu şi Vasile Luca (Luka Laszlo). După retragerea armatei roşii din România, în anul 1958, urmează o politică de relativă deschidere către Occident, ce culminează în 1964 cu eliberarea din închisori şi lagăre a multor deţinuţi politici. În martie 1965 Gheorghiu Dej moare, lăsând vacant locul său la conducerea partidului comunist. Vechea gardă l-a propus pentru acest post pe mai tânărul Nicolae Ceauşescu, un fost ucenic de cizmar cu 4 clase primare absolvite, considerând că l-ar putea manipula mai uşor.
Politica de deschidere iniţiată de Gheorghiu Dej a fost continuată, ea culminând cu dezaprobarea publică a intervenţiei armatelor Tratatului de la Varşovia din 1968 în Cehoslovacia, fapt ce i-a adus lui Ceauşescu o popularitate imensă pe plan intern, dar şi pe plan extern. Treptat Ceauşescu a început să-i elimine din jurul său pe cei din vechea gardă comunistă, înconjurându-se de acoliţii lui, dezvoltând în mod grotesc cultul personalităţii. Acest lucru a inceput odată cu vizitele sale în China şi Coreea de Nord din 1971. Multă influenţă asupra treburilor de stat a exercitat şi soţia lui, Elena Ceauşescu.
În anii 1980, datorită forţării plăţii creditelor externe contractate anterior, precum şi unor proiecte megalomanice fără nici o fundamentare economică (Canalul Dunăre-Marea Neagră - lucrare ce fusese abandonată, Casa Poporului, combinate industriale precum cel de la Călăraşi), s-a ajuns la o lipsă cronică a alimentelor de pe piaţă precum şi la înrăutăţirea dramatică a situaţiei materiale a populaţiei, fapt ce a condus la creşterea nemulţumirilor acesteia. Nemulţumirile au culminat cu revolta muncitorească de la Braşov din 15 noiembrie 1987 şi cu demonstraţiile din Timişoara şi Bucureşti împotriva regimului Ceauşescu şi a comunismului în general din luna decembrie 1989. Cu arestarea, procesarea şi executarea soţilor Ceauşescu şi îndepărtarea de la putere a partidului comunist - cel puţin formal - s-a deschis calea pentru o dezvoltare democratică a României.
Europa Răsăriteană în timpul Comunismului | |
---|---|
Albania | Bulgaria | Cehoslovacia | Republica Democrată Germană | Ungaria | Polonia | România | Iugoslavia Uniunea Sovietică: 1917-1927 • 1927-1953 • 1953-1985 • 1985-1991 |