Republica Populară Mongolă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
![]() |
![]() |
Steagul de stat (1949-1992) | Stema de stat(1960-1991) |
Republica Populară Mongolă a fost un stat comunist din Asia centrală, existent între 1924 şi 1990. De-a lungul istoriei sale, statul a rămas cert unul stalinist, ca şi un aliat al Uniunii Sovietice. S-a suprapus regiunii cunoscute ca Mongolia Exterioară.
Cuprins |
[modifică] Apariţie
Mongolia Exterioară a fost un avanpost manciurian (1691-1911), un stat autonom sub protectorat rusesc (1912-1919), şi, din nou, o provincie a Chinei (1919-1921). Cu estomparea autorităţii manciuriene în China, şi în cadrul conflictului dintre Rusia şi Japonia, Rusia a oferit arme şi sprijin diplomatic naţionaliştilor din rândurile conducătorilor spirituali şi aristocraţilor. Mongolii au acceptat ajutorul rusesc şi şi-au proclamat independenţa faţă de China la 1911, la puţin timp după o revoltă de succes a chinezilor împotriva dinastiei manciuriene. Prin acorduri semnate în 1913 şi 1915, guvernul Rusiei a forţat noul Guvern Republican al Chinei să accepte autonomia mongolă sub un control chinezesc reluat, probabil pentru a descuraja alte puteri de la a stabili legături cu un stat mongol independent care ar fi putut căuta să se legitimeze în raport cu cât mai multe surse.
Între 1911 şi 1919, Mongolia a fost o marionetă a Rusiei. Totuşi, momentul intrării Rusiei în primul război mondial, ca şi o serie de tulburări politice locale au dus la o relaxare a controlului rusesc. Revoluţia rusă din 1917 şi războiul civil produs de aceasta au permis "condotierilor" chinezi (militari deveniţi lideri politicieni regionali în momentul prăbuşirii autorităţii centrale) să-şi restabilească dominaţia în Mongolia, şi trupe chinezeşti au pătruns în zonă în anul 1919. Mongolia i-a declarat independenţa faţă de China (pentru a doua oară) în 13 martie 1921, după ce soldaţii baronului Ungern von Sternberg i-au forţat pe chinezi afară din capitala mongolă, oraşul Urga. Ca urmare a victoriilor militare sovietice asupra Albilor şi forţelor lui Ungern von Sternberg, la începutul anilor '20, ca şi a ocupării Urgăi în iulie 1921, Moscova a redevenit principala inflenţă externă în Mongolia. Republica Populară Mongolă a fost proclamată la 25 noiembrie, 1924, sub controlul unui regim comunist, dominat de către PPRM, Partidul Popular Revoluţionar Mongol.
[modifică] Consolidarea puterii (1925 - 1938)
Între 1925 şi 1928, noul regim s-a stabilizat. Totuşi, o destul de importantă luptă a avut loc, în interiorul partidului, între facţiunile pro-sovietică şi cea favorabilă independenţei. Peljidiyn Genden, un intelectual independent şi un comunist moderat, a condus Mongolia din 1932 până în 1936. Genden a frânat punerea în practică a unei economii planificate, a refuzat să permită trupelor sovietice să îşi constituie baze în Mongolia, şi nu a respectat un ordin al lui Stalin de a "lichida" călugării budişti. În 1936, Horloogiin Cioibalsan a ajuns, cu sprijin sovietic, lider al PPRM şi şef al guvernului. Genden a fost arestat şi executat, iar partizanii săi au fost marginalizaţi. Cioibalsan era un discipol de-al lui Iosif Stalin i a emulat o serie din politicile din URSS în Mongolia. PPRM a subminat treptat elementele politice situate mai la dreapta, acaparând controlul guvernării. În această peroadă, naţiunea a rămas în mare parte ataşată de nomadism şi puţin alfabetizată. Nu exista industrie. Puţinele resurse ale ţării erau controlate de aristocraţie şi ierarhia religioasă consacrată.
Din nefericire pentru regim, PPRM nu beneficia de sprijin popular. Supunerea în faţa autorităţilor tradiţionale (de exemplu, conducătorii tribali) era larg răspândită, iar guvernul avea prea puţină coerenţă şi experienţă. În eforturile sale în vederea impunerii urgente a reformelor socio-economice, guvernul a aplicat măsuri drastice, atacate de cele două instituţii dominante ale ţării. Între 1932 şi 1945, metodele acestora au provocat revolte anti-comuniste. Către sfârşitul anilor 1930, epurările, direcţionate mai ales către mănăstirile lamaiste, au dus la distrugerea, aproape totală, a mănăstirilor - cu excepţia a patru - şi la uciderea a peste 10 000 de persoane.
[modifică] Al doilea război mondial (1939-1945)
În timpul celui de-al doilea război mondial, din cauza acutizării pericolului japonez la frontiera mongolo-manciuriană, Uniunea Sovietică a redefinit calea socialismului mongol, în favoarea unei politici noi, presupunând evoluţie economică treptată şi dezvoltarea unei forţe de apărare internă. Armata sovieto-mongolă a înfrânt trupele japoneze care invadaseră Mongolia răsăriteană în vara lui 1939, în bătălia de la Halhin Gol, şi s-a semnat un armistiţiu care prevedea formarea unei comisii, cu misiunea de a defini frontiera mongolo-manciuriană în toamna aceluiaşi an.
Târziu în 1945, URSS a folosit Mongolia drept baza pentru Operaţiunea "Furtună de August", un atac de succes împotriva japonezilor. Iniţial, masarea trupelor adusese 1,5 milioane de soldaţi sovietici în Mongolia, împeună cu o cantitate masivă de echipament militar. equipment. Armata mongolă a avut un rol limitat, de susţinere, pe parcursul conflictului.
[modifică] Politici ale războiului rece (1945 - 1985)
Cioibalsan a murit în Moscova, în 1952. A fost urmat de Yumjaagiyn Tsedenbal, un alt loialist al cauzei pro-sovietice. Ca urmare a denunţării politicii lui Iosif Stalin de către Nikita Hruşciov, guvernul mongol a făcut acelaşi lucru, în 1956. Cultul personalităţii lui Cioibalsan a fost condamnat, alături de multe din politicile sale rigide.
Plasat în siguranţă în raport cu Moscova, guvernul mongol s-a deplasat spre dezvoltarea post-belică, cu accent pe întreprinderile cu caracter civil. Legăturile externe s-au extins, şi Mongolia a stabilit relaţii diplomatice cu Coreea de Nord şi cu noile regimuri comuniste din Europa de Est. Mongolia şi Republica Populară Chineză s-au recunoscut reciproc în anul 1949, iar China a renunţat la orice pretenţie teritorială faţă de Mongolia Exterioară. China a ajuns chiar să furnizeze mână de lucru în construcţia unei mari părţi din infrastructura post-belică. Totodată, Mongolia şi-a sporit participările la conferinţele finanţate de mişcările comuniste şi în organizaţiile internaţionale. Mongolia a devenit membru al ONU în 1961.
La începutul anilor 1960, Mongolia s-a străduit să menţină o poziţie de neutralitate în din ce în ce mai violenta ruptură sino-sovietică; orientarea s-a schimbat la mijlocul aceluiaşi deceniu. Mongolia şi Uniunea Sovietică au semnat, în 1966, un acord ce introducea o desfăşurare largă de forţe terestre sovietice, ca parte din mobilizarea generală de la frontiera sino-sovietică. Relaţiile dintre Mongolia şi China s-au deteriorat. În 1983, Mongolia a început expulzarea sistematică a unei părţi din cei 7 000 de etnici chinezi Han din Mongolia în China. Mulţi dintre aceştia locuiseră în Mongolia din anii 1950, când fuseserâ trimişi aici pentru a fi de ajutor în proiectele de construcţie.
[modifică] Prăbuşire (1985 - 1990)
După ce Mihail Gorbaciov a ajuns la putere în URSS, a pus în practică politcile de Perestroika şi Glasnost. Atmosfera degajată din Uniunea Sovietică a provocat o relaxare similară în Mongolia. Ca urmare a demonstraţiilor de masă din iarna lui 1990, PPRM a început să slăbească controlul sistemului politic. Politburo-ul PPRM a demisionat în martie, iar în mai a fost amendată constituţia, cu ştergerea referinţei privind rolul conducător al PPRM-ului, legalizând partidele de opoziţie, instituind un corp legislativ ales, şi stabilind postul de preşedinte. La 29 iulie 1990, primele alegeri libere, multiparite din Mongolia au avut loc. Rezultatele confirmau o majoritate pentru PPRM, câştigător cu 85% din voturi. PPRM-ul reformat a pierdut primele alegeri de abia în anul 1996.