Mihai Ciucă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mihai Ciucă (1883, Săveni, Botoşani - d. 1969) este un academician şi om de ştiinţă român, cercetător şi profesor în domeniul bacteriologiei, a bolilor infecţioase şi a vaccinurilor.

[modifică] Biografie

Fiu al unor institutori din Săveni, Botoşani, Mihai Ciucă a urmat liceul la Botoşani şi Iaşi, apoi Facultatea de Medicină la Bucureşti absolvită în 1907. Specializarea în domeniul bacteriologiei, igienei şi bolilor infecţioase a făcut-o în cadrul institutelor conduse de Victor Babeş şi Ioan Cantacuzino din Bucureşti.

Din 1905 lucrează benevol în Laboratorul de Medicină Experimentală. Perioada 19071912 o petrece lucrând ca preparator în acelaşi laborator şi ca medic în Spitalul Militar. Începe să facă diverse experimente singur sau în colaborare cu diverşi cercetători în imunologie sau clinica bolilor infecţioase, cu referire în special la infecţiile streptococice şi tetanice. Miha Ciucă este numit şef de secţie în Institutul Dr. I. Cantacuzino, în anul 1921, după ce se întoarce de la studii din Franţa „Institutul Paseur Paris” şi Bruxelles „Institutul Pasteur Bruxelles”.

Profesorul Ion Cantacuzino îl recomanda în 1922 pentru a fi profesor de igiena la Facultatea de Medicina Iaşi, unde va sta timp de 12 ani Ciucă participă împreună cu profesorul Ion Catacuzino la luarea şi aplicare măsurilor de combatere a holere. În perioada 1934-1962 a fost profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, şi numit subdirector al Institutului "Dr. I. Cantacuzino". Desfăşurând, în paralel o intensă activitate la Institutul de Seruri şi Vaccinuri.

Din 1938 este membru al Academiei Române, al multor academii şi societăţi ştiinţifice străine, secretar general al Comisiei Internaţionale de Malarie de pe lână Liga Naţiunilor (1928-1938).

Perioada 19521963 o petrece la cârma catedrei de specializare si perfecţionare a medicilor microbiologi (a alcătuit primele planuri, programe, metodologii si cursuri Aportul ştiinţific al lui Mihai Ciucă acoperă o arie foarte vastă. Astfel pornind de la studiile sale asupra malariei, a fost un pionier al tratamentului prin infectarea malarică al paraliziei generale progresive. Printre „duşmanii” săi s-au numărat tifosul exantematic, difteria, scarlatina, tuberculoza, diferite boli tropicale la a căror cunoaştere şi combatere a participat hotărâtor. Numele profesorului Mihai Ciucă este legat de primele vaccinări cu vaccin antiholeric, de eradicarea malariei, de biologia bacteriofagului (a descoperit fenomenul de lizogenie), de tratamentul prin impaludare al sifilisului nervos, de organizarea primului centru de malarioterapie şi a Centrului Naţional de Referinţe pentru bacteriofag la Bucureşti. A participat, în 1919, la Conferinţa de Pace de la Paris unde a susţinut idealul Marii Uniri.

În 1966 este distins cu premiul Fundaţiei Darling pentru misiunile internaţionale îndeplinite din însărcinarea Ligii Naţiunilor, iar după al Doilea Război Mondial Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de pe lângă ONU.