Tratatul de la Brest-Litovsk

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tratatul de la Brest-Litovsk a fost un tratat de pace semnat pe 3 martie 1918 la Brest, (cunoscut în epocă cu numele de "Brest-Litovsk"), între Rusia şi Puterile Centrale, marcând ieşirea Rusiei din primul război mondial. Tratatul a devenit practic nul până la sfârşitul anului dar, importanţa lui majoră, deşi neexistentă în intenţiile semnatarilor, a fost aceea de declanşator al procesului de cucerire a independenţei Finlandei, Poloniei, Estoniei, Letonie şi Lituaniei.

Cuprins

[modifică] Armistiţiul şi negocierile pentru pace

Negocierile pentru pace au început pe 22 decembrie 1917, la o săptămână după declararea armistiţiului dintre Rusia şi Puterile Centrale, la Brest-Litovsk (în polonă: Brzesc Litewski, în belarusă: Брэст Літоўскі) în oraşul care astăzi se numeşte Brest din Belarus, lângă frontiera polonă. Delegaţia germană a fost condusă de Max Hoffmann, comandantul frontului de răsărit german, (Oberkommando-Ostfront). Delegaţia rusă a fost condusă de Lev Troţki. La scurtă vreme după începerea lor, negocierile au intrat în impas datorită pretenţiilor bolşevicilor de a obţine "pace fără anexări şi despăgubiri" — mai pe înţelesul tuturor, o înţelegere prin care succesorul Imperiului Rus nu plătea nici un ban şi nu ceda nici o palmă de pământ, rămânând practic un imperiu.

Agasat de cererile germane pentru cesiuni teritoriale care nu încetau, Lev Troţki, Comisarul Poporului pentru Afacerile Externe (ministru de externe) şi şef al delegaţiei ruseşti, a anunţat retragerea a Rusiei de la masa tratativelor pe 10 februarie 1918 şi declararea unilaterală a încetării ostilităţilor, o poziţie caracterizată drept "lipsa războiului — lipsa păcii".

Condamnat de alţi bolşevici pentru depăşirea mandatului încredinţat şi pentru expunerea Rusiei bolşevice la pericolul invaziei, Troţki şi-a apărat cu hotărâre acţiunea, arătând că bolşevicii au acceptat tratativele de pace în speranţa ridicării la lupta revoluţuionară a muncitorimii din Europa Centrală în sprijinul tânărului stat proletar rus.

[modifică] Reluarea ostilităţilor

Consecinţele retragerii de la tratativele de pace au fost mai rele pentru bolşevici decât s-ar fi gândit ei vreodată în decembrie. Puterile Centrale au denunţat armistiţiul pe 18 februarie 1918 şi in următoarele zile au invadat şi ocupat cea mai mare parte din Ucraina, Belarus şi Ţările Baltice. Printre gheţurile Mării Baltice, o flotă germană se apropia de Golful Finlandei şi de capitala Rusiei, Sankt Peterburg. În ciuda demonstraţiilor şi protestelor care au avut loc luna de dinaintea atacului, muncitorii din Germania şi Austro-Ungaria nu au reuşit o revoltă de proporţii, iar pe 3 martie bolşevicii au căzut de acord asupra unor condiţii de pace chiar mai dezavantajoase decât cele pe care le respinseseră mai înainte.

[modifică] Tratatul de pace

Tratatul, semnat între Rusia bolşevică pe de-o parte şi Imperiul German, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia, (numite în mod colectiv Puterile Centrale), pe de altă parte, a marcat încetarea stării de beligeranţă în nişte condiţii neaşteptat de umilitoare, care au umbrit victoria bolşevicilor din Revoluţia din Octombrie 1917.

Noul guvern bolşevic (comunist) rus a renunţat integral la pretenţiile asupra Finlandei, asupra viitoarelor state baltice, (Estonia, Letonia şi Lituania), ca şi asupra Poloniei, Belarusului, a districtelor turceşti Erdehan şi Kars, şi asupra districtului georgian Batumi.

Cea mai mare parte a acestor teritorii au fost cedate Imperiului German, care intenţiona să le transforme de facto în parţi ale imperiului, prin impunerea unor regi sau duci dependenţi de Imperiu. În legătură cu teritoriile cedate, tratatul stipula că "Germania şi Austro-Ungaria vor hotărî soarta lor viitoare de comun acord cu populaţia locală ". Se intenţiona de fapt să fie impuşi candidaţi germani pe tronurile Finlandei, Letoniei şi Lituaniei.

Până în cele din urmă, înfrângerea Germaniei în primul război mondial, (marcat de armistiţiul cu ţările Antantei de la Compiègne, de pe 11 noiembrie), a făcut posibilă declararea independenţei reale a Finlandei, Estoniei, Lituaniei, Letoniei, şi Poloniei. Monarhii germani impuşi ţărilor respective au fost nevoiţi să renunţe la tron.

[modifică] Daunele de război

Un nou tratat, semnat la Berlin pe 2 august 1918, a impus Rusiei plata unor daune de război substanţiale.

[modifică] Efectele de durată ale tratatului

Tratatul de la Brest-Litovsk a avut efect numai pentru opt luni, fiind denunţat de guvernul bolşevic în noiembrie 1918, după înfrângerea Germaniei şi a aliaţilor ei la sfârşitul primului război mondial. În aprilie 1922, în Tratatul de la Rapallo, Germania accepta anularea Tratatului de la Brest-Litovsk, cele două ţări semnatare fiind de acord să renunţe reciproc la orice pretenţie financiară sau teritorială.

În 1939, prin Pactul Molotov-Ribbentrop s-au inversat practic cele mai multe dintre prevederile Tratatului de la Brest-Litovsk.

Tratatul de la Brest-Litovsk a marcat o reducere importantă a teritoriului controlat de bolşevici. În timp ce independenţa Poloniei şi Finlandei a fost acceptată în principiu, pierderea Ucrainei şi a ţărilor baltice a creat o baza primejdioasă pentru acţiunile antibolşevice în Războiul civil rus care avea să vină, (19181920). Mulţi naţionalişti ruşi şi chiar şi unii dintre revoluţionari erau înfuriaţi de acceptarea de către bolşevici a condiţiilor tratatului, ei înrolându-se în forţele Armatei Albe anticomuniste. Deşi cea mai mare parte a Ucrainei a fost recucerită până în 1920, Ţările Baltice şi districtele poloneze din Ucraina şi Belarusul din zilele noastre au rămas în mâinile antibolşevicilor până la finele celui de al doilea război mondial.

[modifică] Vezi de asemenea

[modifică] Legături externe

Tratatul de la Brest-Litovsk