Biserica Ortodoxă Rusă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Biserica Ortodoxă Rusă (Русская Православная церковь) este corpul creştinilor aflaţi sub autoritatea Patriarhiei Moscovei, care este în comuniune cu ceilalţi patriarhi ai bisericilor ortodoxe. Datorită acestui fapt, credincioşii ortodocşi ruşi sunt în comuniune cu toţi ceilalţi creştini ortodocşi. O parte a Bisericii Ortodoxe Ruse (Biserica Ortodoxă Rusă din exil) se află sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol, acuzând Patriarhia Moscovei de compromisuri cu puterea comunistă şi cu succesorii acesteia.
Cuprins |
[modifică] Istoric
Biserica ortodoxă rusă îşi regăseşte originile în Botezul din Kiev din 988, când Prinţul Vladimir I a adoptat în mod oficial religia Imperiului Bizantin ca religie de stat a Rusiei Kievene. Datorită acestui fapt, Biserica Ortodoxă Rusă şi-a sărbătorit în 1988aniversarea a o mie de ani de existenţă. Biserica Ortodoxă Rusă îşi revendică succesiunea apostolică prin patriarhul de Constantinopol.
Întreaga Biserică Ortodoxă Rusă a fost la început sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol, patriarhul constantinopolitan numind mitropolitul din fruntea Bisericii Rusiei Kievene. Mitropolia s-a mutat din Kiev la Suzdal şi mai apoi la Vladimir, apoi, în 1326, la Moscova, după devastarea Kievului în timpul năvălirilor tătare.
În 1439, la Conciliul de la Florenţa, o întâlnire a conducătorilor bisericilor ortodoxă şi catolică, s-a căzut de acord asupra condiţiilor reunificării celor două ramuri ale creştinismului. Ortodocşii ruşi, însă, nu au fost de acord cu concesiile făcute catolicilor şi Mitropolitul Isidor a fost destituit din poziţia sa. Biserica Ortodoxă Rusă a rămas independentă de faţă de Scaunul Romei.
În 1448 Biserica Ortodoxă Rusă a devenit independentă şi faţă de Patriarhia de Constantinopol. Mitropolitul Iona, instalat în funcţie de Consiliul Episcopilor Ruşi în 1448, a fost investit cu titlul de Mitropolit al Moscovei şi al tuturor ruşilor. Acest lucru s-a întâmplat cu numai cinci ani mai înainte de Căderea Constantinopolului din 1453.
În 1589 mitropolitul Moscovei a devenit primul patriarh al Moscovei şi al tuturor ruşilor, făcând astfel Biserica Ortodoxă Rusă autocefală. Celelalte patriarhii ortodoxe (Antiohia, Alexandria, Ierusalim şi Constantinopol) i-au recunoscut Moscovei dreptul de a exista de sine-stătător ca a cincea biserică-soră.
În 1652 Patriarhul Nikon a încercat să centralizeze puterea care era distribuită local şi în acelaşi timp să armonizeze riturile ortodoxe ruse cu cele ale bisericii greceşti. De exemplu, el a insistat ca ruşii să-şi facă semnul crucii cu trei degete iar nu cu două, aşa cum era tradiţional. Aceasta reformă a adus mari nemulţumiri în păturile largi ale populaţiei, care au văzut schimbarile ca pe nişte erezii, dar şi ca pe un pretext al lui Nikon de a uzurpa puterea. Acest grup contestatar a devenit cunoscut sub numele de credincioşi de rit vechi, ei respingând învăţăturile noului patriarh. Ţarul Alexei I, (care, de asemenea, încerca să centralizeze puterea), a sprijinit schimbările lui Nikon, iar credincioşii de rit vechi au fost persecutaţi până când pe tron s-a urcat Petru cel Mare, care a fost de acord să-i lase să-şi practice religia ortodoxă conform vechilor canoane.
La sfârşitul secolului al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea, Biserica Ortodoxă Rusă s-a bucurat de o mare expansiune. În 1688 Mitropolia Kievului a fost transferată de sub jurisdicţia Constantinopolului sub aceea a Moscovei, aducând milioane de noi credincioşi şi şase dioceze sub controlul general al Patriarhiei Ruse. În următoarele două secole, eforturile misionarilor ruşi s-au întins de-a lungul Siberiei până în Alaska şi mai apoi în Statele Unite, în [[C
[modifică] Starea bisericii în zilele noastre
Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă este biserica ortodoxă cu cel mai mare număr de credincioşi. Peste 90% dintre etnicii ruşi se declară ca fiind creştini ortodocşi. Numărul de oameni care participă în mod regulat de slujbe este mult mai redus, dar creşte în fiecare an. Biserica Ortodoxă Rusă are peste 23.000 de parohii, 154 episcopi, 635 mănăstiri, 102 şcoli bisericeşti, în primul rând pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, deşi există un mic număr de parohii şi în alte ţări. Până la Revoluţia rusă, Biserica Ortodoxă Rusă era cel mai mare proprietar de pământ, (aproximativ 49,000 km²). O bună parte a acestor terenuri au fost retrocedate Bisericii până în 2004. Toate aceste bogăţii au ridicat temeri legate de corupţie – de exeplu este cunoscut că Patriarhul Alexei al II-lea, care prin statutul său nu are voie să deţină nici o proprietate, se plimbă într-un Mercedes-Benz, estimat la aproximativ 500.000 $.

Există fricţiuni considerabile între Biserica Ortodoxă Rusă şi Sfântul Scaun începând din 2002, când Patriarhul Alexei al II-lea a condamnat crearea de către Vatican a unei dioceze catolice pentru teritoriul Rusiei. Această acţiune a fost văzută de conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse ca o tentativă de prozelitism catolic într-o ţară majoritar ortodoxă. Acest punct de vedere se bazează pe ideea că Biserica Catolică este una dintre numeroasele bisericile creştine egale cu Biserica Ortodoxă Răsăriteană (şi cu Biserica Ortodoxă Rusă) şi, aşa fiind, nu se cuvine să încalce teritoriul "aparţinând" unei biserici surori. Biserica catolică, pe de altă parte, recunoscând întâietatea Bisericii Ortodoxe Ruse în ţară, apreciază că minoritatea catolică din Rusia, cu o existenţa neîntreruptă din secolul al XVIII-lea, ar trebui să fie păstorită de o ierarhie bisericească dezvoltată complet.
Problema proliferării altor confesiuni creştine în Rusia este extrem de sensibilă pentru Biserica Ortodoxă Rusă, deoarece Biserica a ieşit doar de puţină vreme din epoca persecuţiilor antireligioase sovietice. Aceia care apără acest punct de vedere al Bisericii ortodoxe ruse, văd prozelitismul catolic sau protestant ca o concurenţă neloială făcută bisericii ruse care de-abia îşi revine după 70 de ani de represiune comunistă. Pe de altă parte, mişcările religioase mai mici, (în mod particular baptiştii ca şi membrii altor culte protestante, aduse în Rusia de misionari occidentali în ultimul deceniu), simt că statul acordă un suport inechitabil unei religii şi reprimă altele. Într-adevăr, conform prevederilor Legeii libertăţii de conştiinţă şi de asociere religioasă din 1997, acele organizaţii religioase care nu pot aduce dovezi oficiale ale existenţei lor pentru ultimii 15 ani, suportă limitări semnificative ale drepturilor lor de a face prozelitism. Legea a fost dată pentru a combate în mod oficial cultele distructive. Cu toate acestea, legea este astfel formulată încât orice organizaţie religioasă, indiferent cât de veche ar fi, care nu poate aduce documente privind funcţionarea ei pe teritoriul Uniunii Sovietice mai înainte de căderea comunismului, este în mod automat considerată "distructivă". Ca o consecinţă, legea dă drepturi depline numai unui număr restrâns de religii de "prim rang", aşa cum este Biserica Ortodoxă Rusă, islamul, budismul şi iudaismul. Se aşteaptă ca această situaţie să se normalizeze după terminarea perioadei de 15 ani de la căderea comunismului.
Mai este ceva care face ca guvernul să favorizeze biserica ortodoxă, datorită rădăcinilor culturale adânci. Este un lucru obişnuit pentru preşedintele Rusiei să se întâlnească cu patriarhul cu ocazia sărbătorilor religioase importante precum Paştele. Întâlnirile cu şefii religioşi budişti sau musulmani este o practică mai rară. Confesiunile protestante nu se bucură de nici o recunoaştere guvernamentală.
Biserica Ortodoxă Rusă (Patriarhia Moscovei) nu este unul şi acelaşi lucru cu Biserica ortodoxă rusă din afara Rusiei (cunoscută de asemenea ca Biserică ortodoxă rusă în afara graniţelor ţării), care a fost formată de comunităţile ruşilor emigranţi şi care refuzau să recunoască autoritatea a bisericii ruse dominată de comunişti. Biserica Ortodoxă Rusă din exil se află sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol.
Ortodoxia rusă are de asemenea tradiţie în China.
[modifică] Bisericile ortodoxe ruseşti
Bisericile ortodoxe din Rusia au toate caracteristicile bisericilor ortodoxe din est şi acestea le diferenţiază de bisericile catolice.
- Interioarele sunt bogat decorate cu fresce care acoperă întreaga suprafaţă a zidurilor, unele dintre ele înfăţişând chipurile sfinţilor, imagini biblice sau scene din viaţa de zi cu zi.
- Pe tavanul cupolei se află portretul lui Isus Pantokrator (Creatorul A Tot Ce Există). Icoanele lui Isus Pantokrator subliniază simultan atât umanitatea lui cât şi divinitatea lui, aceasta având semnificaţia că Isus este un om şi totuşi este Dumnezeu făra început şi fără sfârşit.
- Nu există rânduri de bănci, ci numai câteva strane.
- Multe biserici au fost, sau mai sunt luminate cu lumânări, astfel că multe fresce au fost afumate şi au nevoie de restaurări.
- Toate bisericile au suporturi pentru candele şi lumânări în faţa icoanelor. Credincioşii cumpără lumânări din standurile bisericilor şi le aprind în faţa icoanelor spunând rugăciuni pentru sufletele celor morţi, sau pentru a primi ajutorul divin.
- Toate bisericile ortodoxe au un iconostas care separă naosul (nava bisericii) de altar. El este acoperit cu icoane, împiedicând vederea, dar permitând gândurilor credincioşilor să treacă..
Culorile cupolelor bisericilor ortodoxe ruse au următoarele semnificaţii:
- Negru - supunere. Cupolele negre sunt văzute la mânăstiri.
- Verde – Sfânta Treime.
- Albastru – Sfântul Spirit.
- Auriu - Isus. Cupolele aurii puse pe turnurile cilindrice au fost astfel construite pentru a arăta precum lumânările aprinse, dacă sunt privite din depărtare.
Cupolele argintii se întâlnesc în zilele noastre, culoarea neavând o semnificaţie deosebită, arătând că sunt proaspăt ridicate şi nu a fost bani sau timp pentru a fi pictate în culorile tradiţionale.
Numărul de cupole are de asemenea anumite semnificaţii:
- Una este cea care-l indică pe Isus.
- Trei indică Sfânta Treime.
- Cinci îi indică pe Isus şi cei patru evanghelişti.
Crucile din vârfurile cupolelor au la baza lor o semiliună aşezată cu colţurile în sus. Aceasta este de fapt o ancoră, indicând că biserica este o corabie a credinţei într-o mare de deşertăciuni.
Multe biserici, Catedrala Sfântul Vasile din Moscova fiind cel mai cunoscut exemplu, nu sunt structuri simetrice. Acest lucru nu este întâmplător, fiind bazat pe credinţa că simetria este duşmanul frumuseţii.
[modifică] Vezi de asemenea
- Rusia
- Biserica Ortodoxă Răsăriteană
- Istoria creştinismului
- Inelul de Aur
- Cezaropapism
- Hlist
[modifică] Legături externe
Biserici Ortodoxe | ||
---|---|---|
Biserici autocefale | Biserica de Constantinopol | Biserica Alexandriei | Biserica Antiohiei | Biserica Ierusalimului | Biserica Ortodoxă Rusă | Biserica Ortodoxă Georgiană | Biserica Ortodoxă Sârbă | Biserica Ortodoxă Română | Biserica Ortodoxă Bulgară | Biserica Ortodoxă Greacă | Biserica Ortodoxă Cipriotă | Biserica Ortodoxă Albaneză | Biserica Ortodoxă Poloneză | Biserica Ortodoxă Cehă şi Slovacă | |
Biserici autonome | Biserica Ortodoxă Sinaită | Biserica Ortodoxă Finlandeză | Biserica Ortodoxă Japoneză | Biserica Ortodoxă Chineză | Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) | Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia Moscovei) | Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) | Biserica Ortodoxă Moldovenească (Patriarhia Moscovei) | Biserica Ortodoxă a Basarabiei (Patriarhia Română) | |
Biserici necanonice | Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia de Kiev) | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Bulgaria | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Grecia | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din Rusia | Biserica Ortodoxă de Stil Vechi a Lipovenilor |