Mangalia
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Municipiul Mangalia | |
![]() |
|
Localităţi | Mangalia (905500) Cap Aurora (905501) Jupiter (905502) Olimp (905503) Venus (905504) Neptun (905550) Saturn (905560) |
Primar | Zanfir Iorguş (PD) |
Adresa primăriei | Mangalia, 905500 |
Telefon | (0040)241-751-060; (0040)241-751-411; (0040)241-751-905; (0040)241-755-606; |
Fax | (0040)241-751-060; (0040)241-751-411; (0040)241-751-905; (0040)241-755-606; |
primarie@mangalia.ro | |
Web | http://www.mangalia.ro |
Suprafaţă - Total |
Locul 0 62,26 km² |
Populaţie - Total (2003) - Densitate |
Locul 0 41153 loc. 661 loc./km² |
Mangalia (turcă Mankalya, în trad. ???) este un municipiu din judeţul Constanţa, Dobrogea, România. Are o populaţie de 40.037 locuitori. Oraşul Mangalia a fost declarat municipiu în anul 1995.
În Mangalia trăieşte una din cele mai importante comunităţi musulmane din România. Moscheea "Esma han Sultan" este cea mai veche din ţară, fiind ridicată în anul 1525. Seminarul teologic musulman înfiinţat la Babadag în anul 1610, a fost mutat în anul 1901 la Medgidia, unde a funcţionat până în 1967.
Situată în sud-estul Dobrogei pe ruinele vestitei cetăţi Callatis, Mangalia - o oază integrată pământului românesc prin frumuseţea caracteristică întregului teritoriu, dar cu o lumină a soarelui pe care numai aici o poţi întâlni - încearcă după 2500 de ani să redevină un important pol economic şi cultural, pe coasta de vest a Mării Negre. Descoperirile arheologice atestă că această zonă a fost locuită încă din preistorie, mărturie stând prezenţa culturii materiale neolitice, Gumelniţa. Istoria acestor meleaguri a fost puternic influenţată de amplul proces al marii colonizări greceşti din secolele VIII – VI î.Hr., cu efecte directe şi în secolele următoare. După întemeierea coloniilor Histria şi Tomis de către coloniştii din Milet, la 44 km spre sud, coloniştii din Heracleea Pontică, la rându-i colonie a cetăţii greceşti Megara, au întemeiat la porunca unui oracol, cetatea Callatis. Dovezile arheologice îndreptăţesc plasarea întemeierii cetăţii Callatis în sec.IV î.Hr., în timpul domniei regelui macedonean Amyntos III. Începând din secolul al XI-lea, cetatea este cunoscută sub numele de “Pangalia” şi era alături de Constanţa şi Varna, unul din cele mai importante porturi din Dobrogea. Dezvoltarea economică a Mangaliei în epoca modernă şi contemporană s-a făcut treptat şi sinuos cu urcuşuri şi coborâşuri. Cei peste 2.500 de ani de istorie demonstrează binecuvântarea acestui loc, lăcaş de toleranţă pentru civilizaţiile şi etniile care l-au populat de-a lungul timpului.
Scurt istoric al Cetăţii Callatis Colonizarea greacă despre care ne vorbesc izvoarele literare antice reprezintă unul din cele mai importante momente din istoria lumii vechi. În urma primelor debarcări pe care navigatorii şi negustorii greci le-au făcut pe coasta de nord şi de vest a Pontului Euxin se întemeiază cele trei colonii aşezate pe teritoriul actual al Dobrogei: Histria, Callatis, Tomis. Mărturiile literare antice despre Callatis şi teritoriul său, şi mai ales cele referitoare la data fondării cetăţii sunt puţine şi destul de expeditive. Pseudo-Skymnos relatează că „Cetatea Callatis a apărut ca o colonie a Heracleoţilor la porunca unui oracol; aceştia au întemeiat-o când Amyntas se înstăpânează peste Macedonia”. Cel de-al doilea izvor este Demetrios din Callatis, din a doua jumătate a sec. III î.Hr., originar din Odessos, dar care a locuit la Callatis, unde a alcătuit o excelentă lucrare de geografie (din nefericire pierdută) în 20 de cărţi. Spre deosebire de Histria şi Tomis care sunt colonii milesiene, Callatis este o colonie de origine doriană, întemeiată de grecii veniţi din Heracleea Pontică, ea însăşi ctitorie megariană. Pliniu cel Bătrân ne spune că oraşul Callatis purta la început numele de Cerbatis sau Acerbis. Oraşul Callatis este cunoscut mai târziu sub acest nume, în lucrările unor scriitori antici, printre care: Ptolemeu, Strabo, Memnon, Ovidiu etc. care confirmă şi originea sa dorică. În sec. IV î.Hr. cetatea înregistrează o mare dezvoltare economică, social-politică, relevată atât de izvoarele scrise cât şi de descoperirile arheologice. Oraşul dispune acum de un teritoriu rural pe care îl exploatează, atelierele sale produc din plin şi se bucură de un regim democratic după modelul cetăţilor-state din sudul egeean, în special al Megarei. Se ridică acum puternicele ziduri care o apară dinspre uscat, se amenajează instalaţii portuare, se construiesc temple şi edificii publice. Baterea primelor monede de argint datează încă din jurul anului 300 î.Hr.: acestea erau piese din argint care aveau pe avers capul lui Herakles, iar pe revers tolbă, arc, măciucă şi spice de grâu. În continuare în sec. III – I î.Hr. oraşul va emite o serie de monede din bronz. Pe aversul acestora apar adesea capetele zeităţilor Dionysos, Apollon, Athena, Hermes, Demetra etc., iar pe revers atributele caracteristice fiecărei zeităţi în parte şi numele oraşului scris sub forma prescurtată de KALA sau KALLA. Pe plan extern în afară de relaţiile permanente cu geţii autohtoni şi celelalte cetăţi greceşti, callatinii vor întreţine legături cu sciţii şi statul trac al Odrysilor. După o perioadă de dezvoltare independentă Callatis împreună cu celelalte cetăţi pontice va trebui să accepte autoritatea statului macedonean care se întinsese în întreaga Peninsulă Balcanică până la gurile Dunării. Dorind să-şi consolideze puterea economică greu încercată în urma celor două războaie purtate cu Lysimach, Callatisul se va alia cu Histria în jurul anului 260 î.Hr. pentru a smulge oraşului Byzantion controlul asupra Portului Tomis. Înfrângerea în acest război, piedicile ridicate de bizantini în calea exportului cu grâne, tributul însemnat pe care asemeni altor colonii vest-pontice este nevoită să-l plătească regatului celtic de la Tylis (280-218 î.Hr.), vor umbri strălucirea oraşului. La începutul sec. I î.Hr. un mare pericol ameninţa libertatea oraşelor greceşti. Cucerind pe rând regiuni întinse din Peninsula Balcanică şi Orient, Imperiul Roman ajunsese în apropierea Dunării. Pentru a se opune, lumea pontică sub conducerea lui Mithridates al VI-lea Eupator a organizat o vastă uniune la care a aderat şi Callatis-ul. În anii 72-71 î.Hr. în cursul celui de-al II-lea război dintre romani şi aliaţii pontici, oraşele greceşti au fost cucerite de către romani. O inscripţie descoperită la Mangalia cuprinde textul tratatului-foedus, încheiat cu această ocazie între Roma şi Callatis. Cetatea este recunoscută ca aliată a romanilor, în schimb aceştia obţin avantaje într-o regiune importantă pentru apărarea noilor frontiere ale imperiului. Abuzurile făcute de guvernatorul Macedoniei, C. Antonius Hybrida, au determinat ridicarea la luptă a celor trei colonii de pe ţărmul dobrogean şi, în anul 61 î.Hr., împreună cu geţii şi bastarnii din stânga Dunării, înlaturarea vremelnică a stăpânirii romane. Staţionarea legiunilor romane pe teritoriul dintre Dunăre şi mare a determinat construirea de noi fortificaţii. La această dată găsim cetatea împrejmuită cu un zid de apărare lat de peste 3 m, cu înălţimea de 8-9 m. La adăpostul acestui zid se ridicau clădiri mari şi impunătoare, fie cu caracter particular, fie cu caracter public, construite din blocuri de piatră frumos cioplite. Interiorul acestor construcţii era împodobit cu coloane şi capiteluri de marmură, ornamente cu motive florale şi zoomorfe, statui şi plăci de marmură, pavaje din lespezi de piatră sau cărămidă, etc. În timpul migraţiei popoarelor, cetăţile pontice au avut de suferit în urma atacurilor costobocilor, bastarnilor, sarmaţilor, carpilor dar mai ales ale goţilor şi avarilor. Sub domnia împăraţilor Diocletian (284-305 d.Hr.) şi Constantin cel Mare (306-337 d.Hr.), apoi sub Anastasius (491-518 d.Hr.) şi Iustinian (527-565 d.Hr.), Dobrogea cunoaşte o scurtă perioadă de pace şi dă posibilitatea şi oraşului Callatis să-şi refacă economia proprie şi să devină un centru însemnat. Noi edificii sunt înălţate la Callatis, ia fiinţă primul episcopat, se reiau schimburile comerciale, iar începând cu sec. I d.Hr. oraşului i se îngăduie să reia baterea monedelor de bronz în propriile sale ateliere. Cu toate acestea, deşi colonia callatiană se bucura de oarecare drepturi, este pusă în situaţia de dependenţă faţă de autoritatea imperială. În primele două secole ale stăpânirii romane (sec. I-II d.Hr.) se atestă prezenţa unei “comunităţi” a oraşelor vest-pontice cu caracter cultural şi religios, cu reşedinţa la Tomis. Din această confederaţie, numită la început pentapolis, iar mai târziu hexapolis, făcea parte şi Callatisul. După primele trei decenii ale sec. VII d.Hr. nu se cunosc nici un fel de documente arheologice sau literare care să ne ateste o vieţuire în continuare la Callatis. Urmele arheologice încep să apară pe teritoriul fostului oraş abia din sec. X d.Hr. Numele vechiului oraş s-a pierdut odată cu ultimele clipiri de viaţă ale cetăţii, fără să fie transmis aşezării de mai târziu, pe care o cunoaştem astăzi sub numele de Mangalia. Primele menţiuni despre o nouă denumire apar abia în sec. XIII într-o hartă din Pisa (păstrată la Biblioteca Naţională din Paris), unde numele vechiului Callatis este înlocuit cu acela de Pangalia. Cu două secole mai târziu călătorul francez Walerand de Wawrin vorbeşte de un port la Panguala, aflat pe locul coloniei callatiene. Observăm că treptat funcţia comercial-portuară a oraşului se retrage, iar Mankalia este pentru prima dată menţionată sub această denumire în 1593 de către raguzanul Paolo Giorgi. Călătorul turc Evlia Celebi, care a vizitat Dobrogea pe la jumătatea sec. XVII vorbeşte despre Mankalia ca despre unul dintre cele mai mari porturi din Dobrogea. După ipoteza savantului Teofil Sauciuc Săveanu se pare ca anticul Callatis a avut la un moment dat un cartier cu numele de Mangalia. Cel puţin acea parte a oraşului Callatis nu a fost niciodată părăsită de locuitori de la început şi până a se extinde acest nume asupra întregului oraş. Nu este greu de explicat – zice autorul – care a întreprins săpături sistematice în arealul cetăţii – cum din Magalia s-a ivit forma de astăzi Mangalia. De pe vremea preponderenţei politice a turcilor, s-a ivit forma cu un “n” înaintea literei “g”. Forma “MANGALIA” era pentru turci mai clară, deoarece ei aveau în limba lor cuvântul “mangal” pe care l-am asimilat şi noi cu sensul de “cărbuni” sau “jăratec”.
Incinta elenistică Oraşul Callatis a avut în decursul vieţii sale două incinte, care au păstrat acelaşi traseu. Ca şi alte ziduri din lumea greacă în general, incinta din epoca elenistică de la Callatis era lucrată din blocuri mari de piatră de calcar, foarte îngrijit cioplite, de forme paralelipipedice, lungi de 0,70 - 1,15m şi cu celelalte laturi de 0,40 - 0,45m. Incinta era construită numai pe margini cu blocuri mari, lucrate, interiorul era umplut cu pietre necioplite, amestecate cu pământ. Spre deosebire de celelalte colonii pontice, la Callatis se constată că zidul de apărare din epoca romană a urmărit traseul şi s-a suprapus direct, folosind ca temelie resturile incintei greceşti. Astfel s-a putut stabili că pe latura de nord, care mărgineşte spre sud stadionul actual al oraşului şi care porneşte din marginea mării şi merge până aproape de şoseaua Constanţa - Mangalia, are o lungime de aproximativ 370 m. Înspre vest, zidul traversează centrul oraşului actual, paralel cu şoseaua principală, la circa 50 m spre est de aceasta, până în piaţa din faţa Casei de Cultură, intrând sub blocul din apropiere (IGAF), şi continuând cu latura de sud a actualului sit President. Latura de vest a incintei elenistice a fost surprinsă în anul 1978 în zona intersecţiei Străzii Sirenei cu B-dul 1 Decembrie 1918 şi prezintă caracteristici similare cu segmentele de incintă sus amintite.
Cartierul sudic al Callatisului - actualul Hotel President Pe o suprafaţă de peste 1000 mp au fost descoperite aspecte de urbanism de epocă romano-bizantină ale unui cartier sudic al cetăţii. Cartierul a fost străbătut de o stradă principală orientată est-vest, lată de 6 m, pavată cu dale cioplite din calcar. Strada era prevăzută cu un canal de scurgere colector, construit din dale mari de calcar, de un metru adâncime şi un metru lăţime, în care se deversau alte canale mai mici, ce veneau din clădirile sau curţile interioare aflate la nord sau la sud de strada principală. Canalul ca şi strada au funcţionat în decursul sec. VI d.Hr. şi începutul sec. VII d.Hr. , după cum o dovedesc şi monedele de la Justin I (518-527), Justin II şi Sofia (565-578), descoperite în depunerile din canalul sus amintit. O parte din zidurile ridicate în sec. IV d.Hr. vor fi refăcute sau dublate, deoarece lucrările construite din sec. IV d.Hr. vor păstra în general, aceeaşi orientare impusă iniţial de incinta callatiană şi a porţii de sud. Tot în sectorul sudic a fost descoperit un mic edificiu termal adosat incintei, format din două încăperi ce au zidurile realizate în opus mixtum, din piatră de calcar ce alternează cu straturi de cărămizi pătrate. Activitatea constructivă romano-bizantină începută în sec. VI d.Hr. în epoca Diocleţian si Constantin cel Mare a “ras” printr-o nivelare masivă depunerile arheologice de epocă romană şi parţial elenistică, fapt constatat dealtfel în majoritatea siturilor arheologice cercetate în ultimii ani la Callatis.
[modifică] Vezi şi
Constanţa | Basarabi | Cernavodă | Eforie | Hârşova | Mangalia | Medgidia | Negru Vodă | Năvodari | Ovidiu | Techirghiol