Jean-Martin Charcot
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jean-Martin Charcot (n. 29 noiembrie 1825 - d. 16 august 1893) a fost un neurolog francez şi profesor de anatomie patologică. Întreaga sa operă a produs un profund impact în disciplinele neurologiei şi psihologiei, pe atunci în plină "adolescenţă". Deşi Charcot era un om de ştiinţă al secolului XIX, influenţa sa a dominat întreg secolul 20, în special prin munca faimoşilor săi elevi.
Cuprins |
[modifică] Asocieri ale numele său
- Boala Charcot - o afecţiune rară a sistemului nervos caracterizată prin degenerarea nervilor ce conduc semnalele la muşchi, deci calea eferentă.
- Edemul Charcot - Un edem local şi foarte dureros însoţit de culoarea albăstruie a extremităţilor ce se întâlneşte în paralizia isterică.
- Febra Charcot - febră intermitentă datorată obstrucţiei biliare ( din litiaza biliară ).
- Articulaţiile Charcot - Afecţiune degenerativă cu distrucţie progresivă a oaselor şi articulaţiilor piciorului.
- Sindromul Charcot - Dereglare locomotorie datorată angiopatiei obliterante a membrelor inferioare.
- Triada Charcot I - nystagmus, tremor si dereglare verbală.
- Triada Charcot II - Icter, febră de obicei şi cu frisoane, durere în cadranul superior abdominal.
- Anevrismul Charcot-Bouchard - Microanevrisme ale vaselor mici cerebrale ce pot cauza hemoragii cerebrale.
- Cristalele Charcot-Leyden - Cristale de fosfat incolore, hexagonale, dublu ascuţite şi cu aspect de ace, gasite în sputa pacienţilor cu astm bronşic.
- Boala Charcot-Marie-Tooth - Sindrom caracterizat de oboseală şi slabiciune progresivă a muşchilor distali a membrelor superioare şi inferioare, cea mai întâlnită boală din grupa Neuropatiilor motorii şi senzitive ereditare.
- Cristalele Charcot-Neumann - Cristale de fosfat întâlnite în spermă.
- Sindromul Charcot-Weiss-Baker - Atacuri intermitente de sincope cu scadere marcată a frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale.
- Sindromul Charcot-Willbrand - Sindrom neuro-oftalmic caracterizat prin tulburări de vedere şi inabilitatea de a revizualiza imaginile.
- Paralizia Erb-Charcot - Sindrom rar ce constă în sifilis medular cu parestezii, slăbire şi fatigabilitate, durere, reflexe exagerate, atrofie musculară, tulburări senzitive şi paraplegie.
[modifică] Viaţa şi opera

Charcot a fost profesor la Universitatea din Paris 33 de ani, iar în 1862 a început o colaborare cu Spitalul Salpêtrière care a durat întreaga sa viaţă, în cele din urmă devenind directorul acestui spital. Era cunoscut ca un profesor de medicină excelent ce atrăgea studenţi din toată Europa. Atenţia sa s-a îndreptat către neurologie, şi este numit actualmente de unii ca fondatorul neurologiei moderne. În 1882 a pus bazele unicii clinici de neurologie din Europa, la Spitalul Salpêtrière.
Principalul interes al lui Charcot a fost în afecţiunea numită isterie. Părea a fi o boală mintală cu manifestări fizice, de un interes deosebit pentru un neurolog. Convingerea sa era că isteria este rezultatul unui sistem nervos slab ce era transmis genetic. Acesta putea fi declanşat de un traumatism, ca de exemplu de un accident, boala evoluând apoi progresiv şi ireversibil. Pentru a putea studia istericii din grija sa, a învăţat tehnica hipnozei iar în scurt timp a devenit un maestru al relativei noi stiinţe. Charcot era de părere că starea de hipnoză era similară cu o criză de isterie, şi prin urmare le inducea această stare pentru a le studia simptomele. Nu şi-a propus să-i trateze prin hipnoză - de fapt, credea că doar istericii pot fi hipnotizaţi. Deseori hipnotiza pacienţi pentru grupuri de studenţi şi nu numai, câştigându-şi porecla de "Napoleonul nevrozelor".
Munca lui Charcot a cuprins şi alte aspecte. A fost primul care a descris fenomenul de degenerescenţă a ligamentelor şi suprafeţelor articulare determinat de imobilizarea la pat, afecţiunea numindu-se acum 'articulaţia lui Charcot'. Munca sa de cercetare s-a axat şi pe determinarea părţilor din creier responsabile pentru diferitele funcţii ale nervilor şi a descoperit rolul important al arteriolelor ( n.b: artere mici ) în hemoragiile cerebrale.
[modifică] Studenţi faimoşi ai lui Charcot
Printre studenţii lui Charcot se numără: Alfred Binet, Pierre Janet şi Sigmund Freud. Au fost atât de impresionaţi de munca lui Charcot încât au continuat să folosească hipnoza individual pentru diferite scopuri, dar nu erau de acord cu profesorul lor că hipnoza reprezintă un fenomen nervos ci erau de părere că e o stare psihologică. Printre elevii lui Charcot trebuie menţionat şi Gheorghe Marinescu.
Charcot a murit în ziua de 16 August 1893 în Morvan, Franţa.
[modifică] Surse
- http://www.pbs.org/wgbh/aso/databank/entries/bhchar.html
- http://www.whonamedit.com/doctor.cfm/19.html