Limba sârbă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sârbă (Српски / Srpski)
Vorbită în: Serbia, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, România, Macedonia şi alte ţări
Regiune: Europa de sud-est, Peninsula Balcanică
Număr de vorbitori: 10 milioane
Loc: 75
Clasificare genetică: Limbi indo-europene
 Limbi slave
  Limbi slave de sud
    subgrupul occidentale
Statut oficial
Limbă oficială în: Serbia, Muntenegru, Republica Srpska din Bosnia şi Herţegovina
Reglementată de: -
Coduri de limbă
ISO 639-1 sr
ISO 639-2 scc (B), srp (T)
SIL SRC/SDD
Hartă indisponibilă
Vezi şi: Limbă - Listă de limbi

Limba sârbă este o limbă slavă de sud, vorbită în principal de sârbi. În ideea unei limbi sârbocroate, sârba este una dintre variantele acesteia, pe lângă varianta croată.

Cuprins

[modifică] Variante regionale

După unii lingvişti, limba sârbă are două dialecte:

  • Dialectul štokavski este vorbit în cea mai mare parte a Serbiei, în Muntenegru şi de către sârbii din Bosnia şi Herţegovina. Acelaşi dialect este vorbit şi de către croaţi în cea mai mare parte a Croaţiei, deşi croata este considerată oficial ca fiind o limbă aparte.
  • Dialectul torlački se vorbeşte într-o regiune relativ restrânsă din sud-estul Serbiei. Nu este standardizat şi nu este recunoscut ca dialect al limbii sârbe de către toţi lingviştii. Din cauza asemănărilor cu limba bulgară, este considerat de către lingviştii bulgari ca aparţinând acesteia.

Există şi o stratificare supradialectală cu trei zone, care cuprinde şi limba croată, după felul în care a evoluat în ele sunetul din limba slavă veche ĕ transcris prin litera „iat”. Dintre acestea, două privesc limba sârbă, cuprinzând:

  • grupul de graiuri ekavski, ce se caracterizează în principal prin pronunţarea e a lui „iat”. Se vorbesc în Serbia centrală, de est şi de sud.
  • grupul de graiuri (i)jekavski, căruia îi este specifică pronunţarea je sau ije a lui „iat”. Se vorbesc în Serbia de vest, în regiunea Sandžak din Serbia, în Muntenegru şi în Bosnia şi Herţegovina.

Limba literară sârbă se bazează pe dialectul štokavski, normele ei admiţând pronunţarea ekavski şi (i)jekavski, precum şi transcrierea acestora.

[modifică] Fonetică

[modifică] Corespondenţa scriere-pronunţare

Limba sârbă se scrie în mod tradiţional cu un alfabet chirilic adaptat astfel, încât fiecărui sunet să-i corespundă o singură literă, dar se foloseşte şi alfabetul latin, în care unele sunete sunt redate prin grupuri de două litere. Acest alfabet latin este folosit şi pentru limba croată. Principiul fonetic în grafie merge până acolo, încât şi numele proprii străine se transcriu aşa cum se pronunţă în limba sârbă, inclusiv în alfabetul latin. De exemplu, „Gérard Depardieu” se scrie Žerar Depardie.

Alfabetul chirilic Alfabetul latin Pronunţare aproximativ ca în
a a ac
б b bun
в v voce
г g gură
д d dor
ђ đ între ger şi deal în graiul maramureşean, muiat
e e elev
ж ž jar
з z zor
и i inel
j j iar
к k kilogram
л l loc, mai dur
љ lj leac în graiul maramureşean, muiat
м m mal
н n nor
њ nj neam, în graiul maramureşean, muiat
o o om
п p pas
p r rar
c s sac
т t turn
ћ ć între cer şi teacă în graiul maramureşean, muiat
y u ulei
ф f film
x h horă
ц c ţară
ч č cer, mai dur
џ ger, mai dur
ш š şapcă

Observaţie: r între două consoane sau la început de cuvânt, urmat de o consoană, este considerat vocală (prst = „deget”, rvanje = „luptă”).

[modifică] Schimbări fonetice

[modifică] Palatalizarea

Unele consoane aflate la sfârşitul formei de nominativ a unui substantiv sau la sfârşitul rădăcinii unui verb îşi schimbă natura sub influenţa unei vocale cu care începe o desinenţă sau un sufix. De exemplu, consoanele k, g şi h devin, respectiv, č, ž şi š, dacă sunt urmate de vocala e (vojnik = „soldat” / vojniče! = „soldatule!”, drug = „coleg” / druže! = „colegule!”, duh = „duh” / duše = „duhule!”)

[modifică] A mobil

Acest sunet apare la unele forme ale substantivelor şi adjectivelor şi dispare la alte forme (pas = „câine” / psa = „al/a/ai/ale câinelui”, dobar = „bun” / dobra = „bună”)

[modifică] Asimilarea consoanelor

Când două consoane, una surdă şi una sonoră ajung în contact prin adăugarea la un cuvânt a unei desinenţe sau a unui sufix, prima consoană devine la fel cu cea următoare din punctul de vedere al sonorităţii (asimilare regresivă). Astfel, consoanele sonore

  • b, g, d, đ, ž, z, alternează cu corespondentele lor surde
  • p, k, t, ć, š, s, č

De exemplu, de la rob = „rob” se formează, prin adăugarea sufixului -stvo, substantivul ropstvo = „robie”, în care b se schimă în p sub influenţa primei consoane din sufix, s, care este surdă. Grafia limbii sârbe fiind fonetică, asimilarea se redă exact în scris.

[modifică] Iodizarea (sau înmuierea) consoanelor

Acest fenomen constă în palatalizarea consoanelor numite dure sub influenţa lui j. Astfel, consoanele

  • d, t, l, n, z, c devin corespondentele lor moi
  • đ, ć, lj,, nj, ž, š.

Exemplu: Sufixul de formare a comparativului adjectivelor este -ji. Când acesta se adaugă unui adjectiv terminat cu o consoană dură, aceasta devine moale (tvrd = „dur” > tvrđi = „mai dur”, brz = „rapid” > brži = „mai rapid”).

[modifică] Schimbarea lui l în o

Substantivele şi adjectivele terminate cu -ao sau -eo (posao = treabă, veseo = „vesel”) erau cândva în istoria limbii terminate cu un l dur (posal, vesel) care a evoluat în o, dar numai în poziţie finală de cuvânt. Acest o redevine l dacă nu mai este în poziţie finală, ci este urmat de o desinenţă (posla = „al/a/ai/ale trebii”, vesela = „veselă”, forma de feminin).

[modifică] Accentuarea

Accentul care cade pe una din vocalele unui cuvânt are în limba sârbă un dublu caracter. Este de intensitate, adică vocala respectivă este rostită cu mai multă forţă decât celelalte (ca în română), dar şi tonic (numit şi muzical), vocala accentuată fiind pronunţată cu un ton mai ridicat sau mai coborât decât celelalte.

În cuvintele cu mai mult de o silabă, accentul poate să cadă pe oricare din ele, în afară de ultima, regulă ce se aplică şi cuvintelor străine, de exemplu celor franceze. Astfel, în numele oraşului francez Marseille (transcris în sârbă Marsej, accentul cade pe prima silabă).

Accentul poate fi de patru feluri, combinaţii între caracterul descendent sau ascendent şi durata vocalei (lungă sau scurtă). În mod obişnuit accentul se notează în scris numai în lucrările de lingvistică, în manuale şi dicţionare. Semnele convenţionale pentru accente apar în exemplele de mai jos.

  • scurt descendent: vëtar = „vânt”
  • lung descendent: pîvo = „bere”
  • scurt ascendent: òtac = „tată”
  • lung ascendent: písati = „a scrie”

Şi vocalele neaccentuate pot fi lungi sau scurte. Cele lungi se notează (nu în scrisul obişnuit) cu ¯ (žèna = „femeie” / žénā = „al/a/ai/ale femeilor”).

După cum se vede din acest exemplu, caracterul accentului şi durata vocalelor pot avea valoare funcţională, bunăoară să diferenţieze, ca aici, două cazuri: nominativul singular de genitivul plural. Locul accentului are de asemenea valoare funcţională (vezi mai jos Declinarea adjectivelor).

[modifică] Lexic

[modifică] Formarea cuvintelor

[modifică] Derivarea

Prin adăugarea unor sufixe se formează cuvinte din aceeaşi familie lexicală ca şi cuvântul de bază:

Cuvânt de bază Sufix Cuvânt derivat
noć = „noapte” + -ište > noćište = „loc de înnoptat”
-as > noćas = „astă-noapte”
-ti > noćiti = „a înnopta”
-n- (-i, -a, -o) > noćni, -a, -o = „de noapte”

Un sufix mai aparte este -ad, care formează un mare număr de substantive colective: pilad = „pui”, jagnjad = „miei”, telad = „viţei”. Acestea sunt la numărul singular ca formă şi se declină ca atare.

Cu prefixe provenite de la prepoziţii se obţin mai ales verbe din alte verbe: ići = „a merge” > otići = „a pleca”, izaći = „a ieşi”, doći = „a veni”, naići = „a veni pe neaşteptate”. Odată cu schimbarea sensului, se schimbă şi aspectul verbului, din imperfectiv în perfectiv. (Vezi mai jos Aspectele verbelor.)

[modifică] Compunerea

În limba sârbă acest procedeu este mai productiv decât în română. Se poate efectua prin:

  • îmbinarea nemijlocită a două cuvinte: dan = „zi” + gubiti = a pierde > dangubiti = „a pierde vremea, a fi leneş”
  • îmbinarea printr-o vocală de legătură: crn = „negru” + o + kos (de la kosa = „păr”) > crnokos = „cu păr negru”

Unele cuvinte sunt considerate semicompuse, cu procesul de compunere neîncheiat: radio + stanica = „staţie” > radio-stanica = „post de radio, radiostaţie”.

Compunerea poate fi combinată cu derivarea: kratk- (de la kratak = „scurt”) + o + vid- (de la videti = „a vedea”) + -an > kratkovidan = „miop”.

[modifică] Împrumuturi

Limba sârbă este poate limba slavă cea mai permeabilă la împrumuturi. A preluat cuvinte de la un număr mare de limbi, inclusiv din română (bešika = „beşică, vezică”, guša = „guşă”, etc.). Substantivele sunt cele mai numeroase, dar sunt şi verbe (telefonirati, analizirati), adjective (flegmatičan, logičan) sau adverbe (eventualno, ekspanzivno).

[modifică] Gramatică

[modifică] Substantivul

[modifică] Genul substantivelor

Substantivele pot fi de genul:

  • masculin, de regulă posibil de recunoscut după terminaţia consonantică la cazul nominativ singular: grad = „oraş”. Sunt şi substantive masculine terminate cu -a: prenume masculine (Nikola), nume de profesii (sudija = „judecător”), care se declină ca femininele.
  • feminin, în general în cazul substantivelor terminate la nominativ singular în -a: ruka = „mână”. Sunt şi substantive feminine terminate cu o consoană la nominativ singular: radost = „bucurie”, stvar = „lucru”. Acestea aparţin unor clase de declinare aparte.
  • neutru (substantivele cu -o sau cu -e la nominativ singular): kolo = „cerc”, polje = „câmp”, care se declină ca masculinele.

[modifică] Declinarea

Aceasta se caracterizează prin şapte cazuri, iar substantivele sunt grupate în patru clase de declinare, după desinenţa de la nominativ singular.

Exemplu de substantiv de declinarea I, regulat:

Singular Plural
Nominativ jelen (= „cerb”) jeleni
Genitiv jelena jelena
Dativ jelenu jelenima
Acuzativ jelena jelene
Vocativ jelene! jeleni
Instrumental jelenom jelenima
Locativ o jelenu o jelenima

Funcţiile cazurilor care se găsesc şi în limba română sunt în mare aceleaşi ca în română, cu unele excepţii.

Cazul instrumental este în principal cel al complementului indirect ce exprimă instrumentul cu care se face o acţiune (fără prepoziţie) (nožem = „cu cuţitul”), şi al complementului indirect sociativ (sa suprugom = „cu soţia”).

Cazul locativ (totdeauna cu prepoziţie) este cel al complementului circumstanţial de loc al unui verb care nu exprimă deplasarea (On živi u gradu. = „El locuieşte în oraş.”), în opoziţie cu acuzativul care, folosit cu aceleaşi prepoziţii de loc, este cerut de verbele care exprimă deplasarea (On ide u grad. = „El merge în oraş.”). Locativul mai este şi cazul complementului indirect despre care se vorbeşte (o jelenu = „despre cerb”).

[modifică] Adjectivul

[modifică] Categorii de adjective

  • calificative: dobar = „bun”, jutarnji = „de dimineaţă”
  • de materie: drveni = „de lemn”
  • de apartenenţă: čovekov = „al omului”, babin = „al bunicii”. Acestea sunt formate de la substantive, prin adăugarea sufixului -ov sau -ev la cele masculine, şi -in la cele feminine.

[modifică] Forma scurtă şi forma lungă

Adjectivele pot avea două forme, scurtă sau lungă. Cea scurtă se caracterizează prin terminaţia consonantică la nominativul masculinului singular, iar cea lungă prin terminaţia -i la acelaşi caz:

  • bratov = „al fratelui” — adjectiv cu formă scurtă
  • beogradski = „belgrădean” — adjectiv cu formă lungă

Aproape toate adjectivele calificative au ambele forme, cea lungă fiind obţinută prin adăugarea lui -i la forma scurtă: bogat, bogati = „bogat”. În cazul lor, forma scurtă este numită şi nedefinită, iar cea lungă este numită şi definită. Acesteia îi corespunde în română adjectivul substantivat, articulat cu articol hotărât sau cu articol demonstrativ. Exemplu în context: Bili su dva čoveka; jedan je bio siromašan, a drugi — bogat; siromašni je ćutao, dok je bogati mnogo pričao. = „Erau doi oameni; unul era sărac, iar celălalt — bogat; săracul (sau cel sărac) tăcea, în timp ce bogatul (sau cel bogat) vorbea mult.”

Adjectivele de apartenenţă au numai formă scurtă, iar cele terminate cu -ski, -nji şi -ji, precum şi adjectivele la gradul comparativ şi la cel superlativ relativ (vezi mai jos) — numai formă lungă. Prin urmare, acestea pot fi şi definite şi nedefinite.

[modifică] Gradele de comparaţie

Gradul comparativ de superioritate se formează cu sufixe:

  • pentru adjectivele monosilabice — -ji, care provoacă iodizarea consoanei finale a adjectivului: mlad = „tânăr” > mlađi = „mai tânăr”
  • pentru adjectivele polisilabice — -iji: hrabar = „curajos” > hrabriji = „mai curajos”

Superlativul relativ de superioritate se obţine din forma de comparativ, cu prefixul naj-: hrabriji = „mai curajos” > najhrabriji = „cel mai curajos”.

[modifică] Declinarea adjectivelor

Exemplu la masculin:

Forma lungă

Singular Plural
Nominativ zèleni (= „cel verde”) zèleni
Genitiv zèlenog(a) zèlenih
Dativ zèlenom(e) zèlenim(a)
Acuzativ zèleni (inanimat) zèlene
zèlenog(a) (animat) zèlene
Vocativ zèleni zèleni
Instrumental zèlenim zèlenim(a)
Locativ o zèlenom(e) o zèlenim(a)

Forma scurtă

Singular Plural
Nominativ zèlen (= „verde”) zelèni
Genitiv zelèna zelènih
Dativ zelènu zelènim(a)
Acuzativ zèlen (inanimat) zelène
zèlena (animat) zelène
Vocativ zèleni zelèni
Instrumental zelènim zelènim(a)
Locativ o zelènu o zelènim(a)

De remarcat că la plural forma scurtă diferă de cea lungă numai prin locul accentului: pe prima silabă la forma lungă, pe a doua silabă la forma scurtă.

[modifică] Pronumele

[modifică] Pronumele personale

Singular

Nominativ ja = „eu” ti = „tu” on (masc.) = „el”, ono (neutru) ona = „ea”
Genitiv mene, me tebe, te njega, ga nje, je
Dativ meni, mi tebi, ti njemu, mu njoj, joj
Acuzativ mene, me tebe, te njega, ga nju, je
Vocativ ti!
Instrumental mnom tobom njim njom
Locativ o meni o tebi o njemu o njoj

Plural

Nominativ mi = „noi” vi = „voi” oni = „ei”, one = „ele”, ona – neutru
Genitiv nâs, nas vâs, vas njih, ih
Dativ nama, nam vama, vam njima, im
Acuzativ nâs, nas vâs, vas njih, ih
Vocativ vi!
Instrumental nama vama njima
Locativ o nama o vama o njima

La genitiv, la dativ şi la acuzativ, pronumele personale au forme scurte şi forme lungi. Formele scurte nu se accentuează (se pronunţă împreună cu cuvântul următor ca un singur cuvânt) şi sunt cel mai mult folosite. Formele lungi sunt accentuate, folosindu-se după prepoziţii şi conjuncţii, precum şi atunci când se insistă asupra persoanei.

[modifică] Pronumele personal reflexiv
Nominativ
Genitiv sebe
Dativ sebi
Acuzativ sebe, se
Vocativ
Instrumental sobom
Locativ o sebi

Are o singură persoană şi se referă totdeauna la subiectul propoziţiei, de orice persoană ar fi acesta. Exemple:

  • On ide da se šeta. Ja idem da se šetam s njim. Hoćes da se šetas sa nama? = „El merge să se plimbe. Eu merg să mă plimb cu el. Vrei să te plimbi cu noi?”
  • Ona govori za sebe i ja govorim za sebe. Zašto ti ne govoriš za sebe? = „Ea vorbeşte pentru sine şi eu vorbesc pentru mine. Tu de ce nu vorbeşti pentru tine?”

[modifică] Pronumele-adjective demonstrative

Exprimă trei grade de depărtare:

  • Ovaj = „acest(a)”, ova = „această (aceasta)”, ovo (neutru singular), ovi = „aceşti(a)”, ove = „aceste (acestea)”, ova (neutru plural) — se referă la ceea ce este lângă vorbitor.
  • Onaj = „acel(a)”, ona = „acea (aceea)”, ono (neutru singular), oni = acei(a), one = „acele(a)”, ona (neutru plural) — se referă la ceea ce este departe de vorbitor, de exemplu lângă o terţă persoană (nu interlocutorul).
  • Taj, ta, to, ti, te, ta exprimă depărtarea medie, referindu-se, de exemplu, la ceea ce este lângă interlocutor.

[modifică] Pronumele-adjective posesive

  • moj = „(al) meu”, moja = „(a) mea”, moje (neutru singula), moji = „(ai) mei”, moje = „(ale) mele”, moja (neutru plural)
  • tvoj = „(al) tău”, tvoja = „(a) ta”, tvoje (neutru singular), tvoji = „(ai) tăi”, tvoje = „(ale) tale”, tvoja (neutru plural)
  • njegov = „(al) lui”, njegova = „(a) lui”, njegovo (neutru singular), njegovi = „(ai) lui”, njegove = „(ale) lui”, njegova (neutru plural)
  • njen = „al ei”, njena = „(a) ei”, njeno (neutru singular), njeni = „(ai) ei”, njene = „(ale) ei”, njena (neutru plural)
  • naš = „(al) nostru”, naša = „(a) noastră”, naše (neutru singular), naši = „(ai) noştri”, naše = „(ale) noastre”, naša (neutru plural)
  • vaš = „(al) vostru”, vaša = „(a) voastră”, vaše (neutru singular), vaši = „(ai) voştri”, vaše = „(ale) voastre”, vaša (neutru plural)
  • njihov = „(al) lor”, njihova = „(a) lor”, njihovo (neutru singular), njihovi = „(ai) lor”, njihove = „(ale) lor”, njihova (neutru plural)
  • svoj, svoja, svoje (neutru singular), svoji, svoje, svoja (neutru plural) determină (ca adjectiv) sau reprezintă (ca pronume) obiectul (obiectele) posedat(e) de subiect, indiferent de persoana acestuia: Ja jedem svoj hleb, a ti jedeš svoj hleb. = „Eu îmi mănânc pâinea mea, iar tu îţi mănânci pâinea ta.” Celelalte pronume-adjective posesive reprezintă (respectiv determnină) de regulă obiectul posedat de altcineva (altceva) decât subiectul propoziţiei.

[modifică] Pronumele interogative

Nominativ ko = „cine” šta = „ce”
Genitiv koga čega
Dativ kome čemu
Acuzativ koga šta
Instrumental kim čime
Locativ o kome o čemu

[modifică] Pronumele-adjective interogativ-relative

  • kakav, kakva, kakvo, kakvi, kakve, kakva: Kakvu košulju hoćeš? = „Ce (fel de) cămaşă vrei?”, Kakvu hoćeš? = „De care vrei?”
  • koji, koja, koje, koji, koje, koja: Koju košulju hoćeš? = „Care cămaşă o vrei?”, Koju hoćeš? = „Pe care o vrei?”, Imam muža koji me voli. = „Am un soţ care mă iubeşte.”
  • čiji, čija, čije, čiji, čije, čija: Čije su ove naočale? = „Ai cui sunt ochelarii ăştia?”, Bio je tamo sto, čije' su noge bile zabijene u zemlju. = „Era acolo o masă ale cărei picioare erau înfipte în pământ.”

[modifică] Numeralul

Particularităţi în construcţia numeral cardinal + substantiv sau adjectiv:

  • Jedan = „un”, jedna = „o”, jedno – neutru se construiesc cu substantivul/adjectivul la nominativ singular: jedan grad = „un oraş”.
  • Dva = „doi”, dve = „două”, tri = „trei”, şi četiri = „patru” sunt urmate de substantiv/adjectiv la genitiv singular, oricare ar fi funcţia sintagmei în propoziţie: dva grada = „două oraşe”.
  • Cu pet = „cinci” şi numeralele următoare substantivul/adjectivul se pun la genitiv plural: pet gradova = „cinci oraşe”.

Fiecare număr are un nume-substantiv feminin: jedinica, dvojka, trojka, četvorka, petica etc.: Dobio sam dvojku iz matematike. = „Am luat (un) doi la matematică.”, Idem osmicom. = „Merg cu optul (cu tramvaiul 8).”

Numeralele colective se folosesc cu:

  • substantivele colective şi pronumele care desemnează fiinţe de genuri diferite: nas dvoje = „noi doi” (un bărbat şi o femeie)
  • numele de obiecte care se folosesc perechi: dvoje rukavice = „două mănuşi” (care formează o pereche), în opoziţie cu dve rukavice = „două mănuşi” (desperecheate).

Substantivele numerale se formează cu sufixul -ica şi se folosesc numai cu nume de fiinţe de sex masculin: nas dvojica = „noi doi” (bărbaţi), spre deosebire de nas dvoje = „noi doi” (un bărbat şi o femeie).

Numeralele ordinale au desinenţele specifice adjectivelor cu formă lungă: prvi = „primul”, prva = „prima”, prvo – neutru, drugi = „al doilea”, treći = „al treilea”, četvrti = „al patrulea”, peti = „al cincilea” etc.

[modifică] Verbul

[modifică] Aspectele verbelor

Ca şi în celelalte limbi slave, verbele limbii sârbe se caracterizează şi prin categoria aspectului, care exprimă durata sau gradul de realizare a acţiunii unui verb.

  • Un verb imperfectiv (numit şi durativ) exprimă faptul că acţiunea era, este, va fi sau este dorită a fi în curs de desfăşurare sau efectuată în mod repetat: Vršim svoj posao. = „Îmi fac (efectuez) treaba.” (Sunt în curs de a o face, nu se ştie de când şi până când.); Vršio sam svoj posao. = „Îmi făceam treaba.”
  • Un verb perfectiv (numit şi momentan) exprimă faptul că acţiunea are loc sau se doreşte să aibă loc într-un singur moment, sau că începe şi se termină la momente date, având loc o singură dată: Ići ćeš da se šetaš samo ako završiš svoj posao. = „Vei merge să te plimbi numai dacă îţi termini (de efectuat) treaba.”; Završio sam svoj posao. = „Mi-am terminat (de efectuat) treaba.”

Şi în română se exprimă aceste aspecte, dar nu atât de sistematic încât să se considere că este vorba de o categorie gramaticală a verbului românesc. După cum se vede în exemplele de mai sus, numai la trecut se poate spune că verbul românesc exprimă formal aspectele, odată cu exprimarea timpului, prin imperfect, respectiv perfectul compus sau perfectul simplu.

În limba sârbă, aspectele se diferenţiază formal prin câteva procedee:

  • prefix provenit dintr-o prepoziţie adăugat la verbul imperfectiv: vršiti > završiti = „a termina, a sfârşi” (al doilea provine din limba slavă, de unde asemănarea cu završiti)
  • sufix plasat înaintea sufixului de infinitiv -ti: prodati (perfectiv) > prodavati (imperfectiv) = „a vinde”
  • modificare în rădăcina verbului – de exemplu rădăcina terminată cu -a- este specifică imperfectivului, iar cea terminată cu -i- — perfectivului: sprematispremiti = „a pregăti”

[modifică] Conjugările

Verbele sârbeşti sunt repartizate în opt clase de conjugare, după terminaţia rădăcinii verbului şi desinenţa persoanei a III-a singular a prezentului.

Exemplu de verb regulat de conjugarea I, la modurile şi timpurile cele mai folosite:

Mod Timp Traducere
prezent tresem scutur
treseš scuturi
trese scutură
tresemo scuturăm
tresete scuturaţi
tresu scutură
perfect compus tresao, tresla, treslo sam am scuturat
tresao, -la, -lo si ai scuturat
tresao, -la, -lo je a scuturat
tresli, -le, -la smo am scuturat
tresli, -le, -la ste aţi scuturat
tresli, -le, -la su au scuturat
viitor trešću voi scutura
trešćeš vei scutura
trešće va scutura
trešćemo vom scutura
trešćete veţi scutura
trešće vor scutura
Condiţional tresao, tresla, treslo bih aş scutura / aş fi scuturat
tresao, -la, -lo bi ai scutura / ai fi scuturat
tresao, -la, -lo bi ar scutura / ar fi scuturat
tresli, -le, -la bismo am scutura / am fi scuturat
tresli, -le, -la biste aţi scutura / aţi fi scuturat
tresli, -le, -la bi ar scutura / ar fi scuturat
Imperativ tresi! scutură!
(neka) trese! să scuture!
tresimo! să scuturăm!
tresite scuturaţi!
(neka) tresu! să scuture!
Gerunziu imperfectiv tresući scuturând
Gerunziu perfectiv tresavši sau tresav scuturând
Participiu activ primul element al perfectului compus şi al condiţionalului scuturat
Participiu pasiv tresen, tresena, treseno, treseni, tresene, tresena scuturat, -ă, -ţi, -te

Observaţii:

  1. Verbele neregulate sunt numeroase, ca şi schimbările fonetice provocate de sufixe şi desinenţe.
  2. În gramaticile sârbeşti nu se pomeneşte de modul indicativ.
  3. Verbului românesc „a fi” îi corespund în sârbă două verbe: jesam şi biti.
  4. Verbul auxiliar al perfectului compus este jesam, care are şi forme scurte, cele care apar mai sus.
  5. Viitorul se formează în general de la rădăcina verbului urmată de forma scurtă a verbului hteti = „a vrea” la prezent: Pevaćeš. = „Vei cânta.” Auxiliarul se poate detaşa de verb, care ia în acest caz forma de infinitiv: Ti ćeš pevati.
  6. Condiţionalul nu mai are decât o singură formă. Verbul său auxiliar este biti = „a fi” la perfectul simplu. Trecutul se distinge de prezent prin context.
  7. La timpurile compuse perfect compus şi condiţional, participiul activ se acordă în gen şi număr cu subiectul.
  8. Conjunctivului românesc îi corespunde indicativul prezent precedat de conjuncţia da: Hoćeš da pevaš?. = „Vrei să cânţi?” De altfel, limba sârbă preferă această construcţie celei echivalente formate cu infinitivul, folosită de majoritatea limbilor slave, inclusiv croata.
  9. Verbul se pune la negativ punând în faţa lui particula negativă ne: : Govorim. = „(Eu) vorbesc.”, Ne govorim. = „(Eu) nu vorbesc.” Ne se lipeşte de unele verbe, mai exact de formele lor scurte: Hoću. = „Vreau.”, Neću. = „Nu vreau.” Cu verbul jesam, ne este deformat: Jesam. = „(Eu) sunt.”, Nisam. = „(Eu) nu sunt.”
  10. Imperativul negativ se formează cu un auxiliar special + conjuncţia da + verbul la prezent, persoana a doua: Nemoj da radiš! = „Nu lucra!”, Nemojte da radite! = „Nu lucraţi!”

Forme mai puţin folosite:

  • viitorul anterior, format din prezentul verbului biti = „a fi” + participiul activ: budem tresao = „voi fi scuturat”
  • aoristul (sau perfectul simplu): tresoh = „(eu) scuturai”
  • imperfectul — folosit numai în limba literară şi în unele enunţuri fixe, precum Gde to beše? = „Unde era asta?”. În locul lui se foloseşte perfectul compus al verbelor imperfective.
  • mai-mult-ca-perfectul, format din imperfectul verbului biti = „a fi” + participiul activ: bejah/beh pisao sau din perfectul compus al verbului biti + participiul activ: (ja) sam bio pisao = „scrisesem”.

[modifică] Prepoziţii

Cu genitivul: blizu = „în apropierea”, do = „până la”, duž = „de-a lungul, în lungul”, ispod = „sub, de sub”, ispred = „în faţa, din faţa”, iz = „din, de la”, iza = „dincolo de, în spatele”, između = „între, dintre, printre”, iznad = „deasupra, de deasupra”, kod = „la, lângă”, pored = „alături de”, posle = „după” (în timp), pre = „înainte de” (în timp), protiv = „împotriva”, radi = „în scopul”, umesto = „în locul”, usred = „în mijlocul”, zbog = „din cauza”

Cu dativul: k(a) = „spre”, prema = „în direcţia, vizavi de”, uprkos = „în pofida”

Cu acuzativul: kroz = „prin, printre, peste”, niz(a) = „în josul”, uz(a) = „lângă, aproape de, în apropiere de, în preajma, în susul, în contra, cu, alături de”

Cu locativul: o = „despre”, pri = „(de) pe lângă”

Unele prepoziţii se folosesc cu două cazuri, în funcţie de faptul dacă verbul regent al complementului pe care îl introduc este sau nu de mişcare, sau cu sensuri diferite în funcţie de caz:

Cu genitivul şi cu instrumentalul: s(a) = „de pe” (cu genitivul), „cu” (cu instrumentalul)

Cu acuzativul (cu verb de mişcare) şi cu instrumentalul (nu cu verb de mişcare): među = „între, printre”, nad(a) = „deasupra, mai sus de”, pred(a) = „înaintea, = în faţa”

Cu acuzativul şi cu instrumentalul (sensuri diferite): za = „pentru” (cu acuzativul), „după, în urma” (cu instrumentalul)

Cu acuzativul (cu verb de mişcare) şi cu locativul (nu cu verb de mişcare): na = „pe”, pod = „sub”, u = „în”

[modifică] Particule

Particula este considerată în gramaticile sârbeşti ca o parte de vorbire aparte. Este un cuvânt invariabil, dar poate fi şi o sintagmă-enunţ, care indică atitudinea vorbitorului faţă de conţinutul exprimării: îndoiala, certitudinea, îngrijorarea, dorinţa etc. Multora dintre ele în română le corespund adverbe.

  • particule interogative: Dolaziš li sutra? = „Vii mâine?”, Zar ne možeš doći na vreme? = „(Oare) nu poţi să vii la timp?”
  • particule exclamative: Ala smo se lepo proveli! = „Ce frumos am petrecut (timpul)!”
  • particule imperative: Prestani već s tim plakanjem! = „Termină odată cu plânsul!”
  • particule afirmative: Da. = „Da.”, Kako da ne! = „Cum să nu!”
  • particule negative: Ne. = „Nu.”, Ni ja tu ništa ne mogu učiniti. = „Nici eu nu pot face nimic în cazul ăsta.”
  • particule de precizare: Baš meni se to moralo desiti! = „Chiar mie a trebuit să mi se întâmple!”
  • particule modale: Možda nije došao. = „Poate n-a venit.”
  • particule demonstrative: evo, eto, eno = „iată”. Are trei grade de depărtare, ca pronumele demonstrative (vezi mai sus).

[modifică] Enunţuri uzuale

  • Bună dimineaţa! Dobro jutro!
  • Bună ziua! Dobar dan!
  • Bună seara! Dobro veče!
  • Noapte bună! Laku noć!
  • Salut!: Zdravo!
  • La revedere! Do viđenja!
  • Mulţumesc. Hvala.
  • Cu plăcere. Nema na čemu.
  • Te rog. Molim te.
  • Vă rog. Molim (vas).
  • Poftim. / Poftiţi. Izvolite.
  • Ce mai faci? Kako si?
  • Ce mai faceţi? Kako ste?
  • Bine. Mulţumesc. Dar tu/dumneavoastră? Dobro. Hvala na pitanju. A ti/vi?
  • Da. Da.
  • Nu. Ne.
  • Înţeleg. Razumem.
  • Nu înţeleg. Repetaţi, vă rog. Ne razumem. Ponovite, molim vas.
  • Scuzaţi-mă. Izvinite.
  • Te iubesc. Volim te.

[modifică] Bibliografie

  • JOLIĆ, Borjanka, LUDWIG, Roger, Le serbo-croate sans peine, Chennevières, Assimil, 1972
  • MOLDOVAN, Valentin, RADAN, Milja N., Gramatika srpskog jezika (Morfologija), Gramatica limbii sârbe, Timişoara, Sedona, 1966
  • NEDELCU, Octavia, Ghid de conversaţie român-sârb, Bucureşti, Niculescu, 2003
  • PEIANOV, Ioan, Ghid de conversaţie român-sîrb, Iaşi, Polirom, 2002
  • SALA, Marius, VINTILĂ-RĂDULESCU, Ioana, Limbile lumii, Mică enciclopedie, Bucureşti, E.Ş.E., 1981

[modifică] Legături externe

Wikipedia
Vezi şi articolele la