Palatul Baroc din Oradea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, cunoscut şi ca Palatul Baroc din Oradea, este unul din cele mai valoroase edificii construite în stil baroc pe teritoriul României. La fel ca şi Bazilica "Sf. Maria" şi Şirul Canonicilor, palatul a fost ridicat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cele trei obiective formează împreună cel mai important complex baroc din România, precum şi unul din cele mai reprezentative ale Europei.

[modifică] Istoric

La 23 mai 1762, conform documentelor existente, s-a pus piatra de temelie a Palatului baroc, destinat a fi sediu al Episcopiei romano-catolice de Oradea. Arhitectul austriac Franz Anton Hillebrandt (1719 - 1797) a preluat conducerea şantierului deşi, iniţial, arhitectul italian Giovani Battista Ricca a fost desemnat în acest rol.

Timp de 15 ani, respectiv până în anul 1777, s-a ridicat la Oradea, un palat în forma literei U, care se dezvolta pe 3 nivele fiind încununat de un acoperiş frânt, specific barocului austriac.

În timpul perioadei 1945-1989, clădirea a fost folosită mai întâi ca azil pentru revoluţionarii comunişti greci refugiaţi în România, începând cu 1956. În anii 1970 edificiul a fost trecut în proprietatea statului, renovat în urma deteriorărilor produse de azilanţi, găzduind apoi colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. După un îndelungat proces de revendicare, câştigat în cele din urmă de Episcopia romano-catolică, dreptul de proprietate asupra palatului a fost recunoscut vechiului proprietar, iar restituirea folosinţei clădirii este în curs.

[modifică] Descriere

Pe faţada principală se detaşează rezalitul central, decorat simetric cu pilaştri terminaţi în capiteluri ionice, ghirlande şi falduri, toate acestea punând în valoare, cu o distincţie unică, porţile de acces spre interior şi ferestrele de la etajul I, rezalit terminat în partea superioară într-un fronton triunghiular.

Interioarele palatului impresionează prin rigoarea organizării spaţiale şi sobrietatea decorativă, caracteristici ce se regăsesc prezente în holul central şi la nivelul etajului de referinţă din configuraţia clădirii, spre care se accede printr-o scară monumentala. Aici se afla Sala festivă, impozantă prin volumetrie şi prin decorurile pictate datorate lui Francisc Storno (1879), de inspiraţie renascentistă, şi Capela Palatului, unde se păstrează picturi semnate de plasticianul de origine bavareză, Johann Nepomouk Schöph. Acesta, pe tavanul capelei, reconstituie printr-un desen expresiv şi un colorit bine temperat bolta cerească, iar în pânza de deasupra altarului reda tema sfântului Carol Boromaeus rugându-se în timpul epidemiei de ciuma, ambele picturi înnobilând încapărea respectivă.

În ceea ce priveşte restul camerelor de la etajul I, acestea se individualizează prin soluţii decorative şi de ambientare interioară în maniera barocului austriac: pilaştri terminaţi în capiteluri corintice, stucaturi de o diversitate a formelor ornamentale remarcabilă, sobe de faianţă glazurată ce se disting prin proporţii şi rezolvari estetice aparte, şemineuri placate cu marmură colorată.

Organizarea în plan şi din punct de vedere decorativ al parterului şi etajului II stă sub semnul simplităţii şi funcţionalităţii. Palatul este un model de referinţă pentru barocul european.