Alaric

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Alaric, "Gotul cel Crunt"
Extinde
Alaric, "Gotul cel Crunt"

Alaric (Alaric or Alarich, în latină Alaricus) s-a născut în Insula Peuce (denumirea antică a Deltei Dunării) probabil în anul 370. Devine rege al vizigoţilor între 395410 şi primul conducător germanic care cucereşte Roma. Devine mercenar, apoi şef al mercenarilor germanici ai Regelui Theodosius. A fost convins de Wulfila ("Micul Lup", traducătorul Bibliei în limba goţilor) să se convertească la creştinism, împreună cu toate triburile vizigote.

[modifică] Ascensiunea militară

După moartea împăratului Theodosius (395), pe fundalul împărţirii imperiului între cei doi fii ai acestuia, Honorius şi Arcadius, Alaric jefuieşte regiuni întregi ale zonei orientale: Thracia, Thessalia, Macedonia, Iliria şi o parte din Pelopones. Atacurile sale sunt stopate de generalul roman de origine vandală, Stilicon. În 396 Arcadius îi oferă postul de guvernator al Iliriei, însă Alaric refuză, iar după cîţiva ani invadează partea de nord a Italiei. Este învins de acelaşi general Stilicon în două lupte (Palentia şi Verona) în 403. În urma asasinării lui Stilicon, Alaric atacă din nou, iar în anul 408 asediază Roma. În urma celui de-al doilea asediu (24 august 410) Roma este cucerită de vizigoţi şi timp de 3 zile este jefuită în continuu, singurele edificii rămase intacte fiind templele.

[modifică] Moartea lui Alaric

În decursul aceluiaşi an, Alaric organizează o campanie de cucerire a Siciliei, însă întreaga sa flotă este scufundată de o furtună. Regele vizigot moare la scurt timp după aceea, la Cosenza. Datorită aversiunii romanilor, vizigoţii au fost nevoiţi să-i ascundă trupul lui Alaric, pentru a nu fi pângărit. Apele râului Busento (sudul Italiei) au fost deviate pentru a masca mormântul celui care a fost supranumit "Gotul cel Crunt".

[modifică] Bibliografie

  • Iohanna Şarambei, Nicolae Şarambei, 99 Personalităţi ale lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti, 1983