Krzysztof Kieślowski

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Krzysztof Kieślowski
Extinde
Krzysztof Kieślowski

Sound Krzysztof Kieślowski (27 iunie, 1941 Varşovia, Polonia13 martie, 1996 Varşovia) a fost un regizor de film şi scenarist polonez influent. Nominalizat la Premiile Oscar, el este renumit la nivel internaţional în special pentru ciclurile de filme “Trei Culori” şi “Decalogul”.


Cuprins

[modifică] Începuturile

Kieślowski s-a născut la Varşovia şi a copilărit în mai multe orăşele, mutându-se acolo unde tatăl său, bolnav de TBC, putea urma un tratament. La vârsta de 16 ani, a urmat pentru scurt timp o şcoală de pompieri, dar a abandonat după trei luni. S-a înscris apoi la Colegiul Tehnicienilor de Teatru în 1957, deoarece instituţia era condusă de o rudă. A hotărât să devină regizor de teatru, dar la momentul respectiv nu exista un program educaţional pentru regizori, aşa că a ales să studieze filmul ca un pas intermediar.

Părăsind facultatea şi lucrând pe post de croitor în teatre, Kieślowski a dat examen la Şcoala Naţională de Film din Łódź, celebra şcoală de film poloneză care i-a dat pe Roman Polański şi Andrzej Wajda. A fost respins de două ori. Pentru a evita serviciul militar obligatoriu în acest timp, a studiat pentru scurt timp arta şi a ţinut o dietă drastică, încercând să devină inapt din punct de vedere medical pentru armată. După ce a evitat recrutarea timp de câteva luni, a reuşit să intre la şcoala dorită la a treia încercare.

A studiat acolo între 1964 şi 1968, într-o perioadă în care guvernul permitea un nivel de libertate artistică relativ mare. Kieślowski şi-a pierdut repede interesul pentru teatru şi a decis să realizeze filme documentare.


[modifică] Documentare

Documentarele sale timpurii se concentrau pe viaţa de zi cu zi a orăşenilor, muncitorilor şi soldaţilor. Deşi nu era făţiş un realizator de filme politice, a aflat repede că încercarea de a reprezenta cu acurateţe viaţa polonezilor îl aducea în conflict cu autorităţile. Filmul său pentru televiziune „Muncitorii '71”, care prezenta muncitori discutând despre motivele grevelor masive din 1970, a fost difuzat într-o formă drastic cenzurată.

După acest film, şi-a îndreptat atenţia către autorităţile însele în „Curriculum Vitae”, film care combina înregistrări reale ale întâlnirilor Politburo cu povestea fictivă a unui bărbat cercetat de oficiali. Deşi Kieślowski considera că mesajul filmului era anti-autoritarian, a fost criticat de colegi pentru cooperarea cu guvernul la producerea acestuia.

Kieślowski a declarat ulterior că a renunţat la filmele documentare din două motive: cenzura filmului „Muncitorii '71”, care l-a făcut să se îndoiască de posibilitatea prezentării literale a adevărului într-un regim autoritar, şi un incident din timpul filmării filmului „Staţia” (1981), când o parte din materialul filmat era să fie folosit ca dovadă într-un proces. Şi-a dat seama că ficţiunea nu numai că oferea mai multă libertate artistică, ci putea să reprezinte mai fidel viaţa de zi cu zi.

[modifică] Filme de lung metraj poloneze

Primul său film de ficţiune, „Personalul” (1975), a fost creat pentru televiziune şi i-a adus regizorului primul premiu la Festivalul de Film de la Mannheim. Atât „Personalul”, cât şi următoarea sa peliculă, „Cicatricea”, erau opere ale realismului social cu distribuţii mari: primul era despre tehnicienii de la o producţie de teatru, fiind bazat pe experienţa sa de la începuturile studenţiei, iar al doilea prezenta schimbarea drastică a unui orăşel de un proiect industrial prost planificat. Acestea au fost filmate în stil de documentar, mulţi actori fiind neprofesionişti; asemenea primelor sale filme, prezentau viaţa de zi cu zi sub povara unui sistem defectuos, însă fără comentarii făţişe.

„Amatorul” (1979), câştigător al marelui premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, şi „Noroc chior” (1981) păstrează în linii mari stilul precedentelor, dar se axează mai degrabă pe alegerile etice ale unui singur personaj, decât ale unei comunităţi. În această perioadă, Kieślowski făcea parte dintr-o mişcare numită Cinematografia Neliniştii Morale, alături de alţi regizori polonezi ai momentului, printre care Janusz Kijowski, Andrzej Wajda, şi Agnieszka Holland. Legăturile sale cu aceştia, mai ales cu Holland, au surprins guvernul polonez, toate filmele sale timpurii fiind cenzurate, turnate sau montate din nou sau pur şi simplu interzise („Noroc Chior” a fost lansat în Polonia abia în 1987, la aproape şase ani după terminarea sa).

„Fără sfârşit” (1984) este probabil cel mai evident film politic al său, prezentând procese politice în Polonia în timpul legii marţiale, din punctul de vedere neobişnuit al fantomei unui avocat şi al văduvei sale. A fost aspru criticat atât de guvern, cât şi de dizidenţi. Începând cu această perioadă, cariera sa a fost strâns legată de doi colaboratori frecvenţi, scenaristul Krzysztof Piesiewicz şi compozitorul Zbigniew Preisner. Piesiewicz era un avocat pe care Kieślowski îl întâlnise în timp ce se documenta cu privire la procesele de sub legea marţială; a ajuns să scrie, împreună cu Kieślowski, scenariile tuturor filmelor ulterioare ale regizorului. Preisner a scris coloana sonoră pentru „Fără sfârşit” şi majoritatea următoarelor filme; muzica joacă adesea un rol important în filmele lui Kieślowski, iar multe din piesele lui Preisner sunt menţionate explicit în filmele însele. În aceste cazuri, personajele filmelor discută despre ele ca fiind opera compozitorului olandez fictiv Van den Budenmayer.

Decalogul” (1988), o serie de zece filme de scurt metraj a căror acţiune este plasată într-un bloc de aprtamente din Varşovia, fiecare film bazându-se nominal pe una din Cele zece porunci, a fost creat pentru televiziunea poloneză cu fonduri din RFG; este unul din cele mai lăudate cicluri de filme din toate timpurile. Scrise de Kieślowski şi Piesiewicz, cele zece episoade de o oră fuseseră iniţial destinate să fie regizate de zece regizori diferiţi, dar Kieślowski nu a vrut să cedeze controlul asupra proiectului; în final, fiecare episod a avut alt regizor de imagine. Episoadele 5 şi 6 au fost filmate şi într-o versiune de lung-metraj şi lansate sub numele de „Un scurt film despre omor”, respectiv „Un scurt film despre iubire”. Kieślowski avea de gând să filmeze şi o versiune lungă a episodului 9 sub titlul „Un scurt film despre gelozie”, dar oboseala l-a împiedicat în cele din urmă să realizeze ceea ce ar fi reprezentat al treisprezecelea său film în mai puţin de un an.


[modifică] Producţii străine

Ultimele patru filme ale lui Kieślowski au fost coproducţii străine, ralizate în mare parte cu fonduri din Franţa, în special de la producătorul Marin Karmitz. Aceste ultime filme se axau pe subiecte moral şi metafizice asemănătoare celor din „Decalogul (film)” şi „Noroc Chior”, însă la un nivel mai abstract, cu distribuţii mai restrânse, poveşti interne mai multe şi interes mai puţin faţă de comunităţi. Polonia apărea în aceste filme în mare parte prin intermediul unor observatori europeni străini. Cele patru filme au fost de departe cele mai mari succese comerciale ale lui Kieślowski.

Prima asemenea peliculă a fost „La double vie de Véronique” („Viaţa dublă a Veronicăi”) (1990), cu Irène Jacob în rolul principal. Succesul comercial relativ al acesteia i-a oferit lui Kieślowski oportunitatea de a strânge fonduri pentru ambiţioasele sale ultime filme, trilogia „Trei Culori” ( „Albastru”, „Alb”, „Roşu”), care explorează virtuţile simbolizate de steagul francez. Trilogia este, alături de „Decalogul”, cea mai apreciată operă a lui Kieślowski şi primul său succes comercial internaţional. Cele trei filme au adunat o serie de premii internaţionale prestigioase, printre Leul de Aur pentru cel mai bun film şi Leul de Argint pentru cel mai bun regizor al Festivalul de Film de la Veneţia, Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Berlin şi trei nominalizări la Premiile Oscar. Trilogia este privită în general ca o mare realizare a filmului modern.

Mormântul lui Krzysztof Kieślowski  la Cimitirul Powązki din Varşovia.
Extinde
Mormântul lui Krzysztof Kieślowski la Cimitirul Powązki din Varşovia.

[modifică] Moartea şi moştenirea

Krzysztof Kieślowski a murit la vârsta de 54 de ani, pe 13 martie 1996, în timpul unei operaţii pe cord deschis în urma unui infarct, şi a fost îngropat la Cimitirul Powązki din Varşovia. Mormântul său se află pe prestigioasa parcelă 23 şi are o sculptură reprezentând degetele a două mâini, între care se află un spaţiu dreptunghiular: clasica vedere ca printr-o cameră de filmat. Mica sculptură din marmură neagră se află pe un piedestal ceva mai înalt de un metru. Placa pe care sunt scrise numele şi datele se află dedesubt. În urma lui Kieślowski au rămas soţia sa Maria şi fiica sa Marta.

Chiar şi astăzi, el rămâne unul din cei mai influenţi regizori ai Europei, operele sale fiind subiecte de studiu la cursurile de film din întreaga lume. Cartea „Kieślowski despre Kieślowski”, publicată 1993, descrie viaţa şi opera sa în propriile cuvinte, fiind bazată pe interviuri luate de Danusia Stok. Kieślowski este subiectul unui film biografic, „Krzysztof Kieślowski: Sunt aşa şi-aşa” (1995), regizat de Krzysztof Wierzbicki.

Deşi declarase că se retrage după „Trei Culori”, înainte de moarte Kieślowski lucra la o nouă trilogie împreună cu Piesiewicz, formată din „Raiul”, „Iadul” şi „Purgatoriul” şi inspirată de „Divina Comedie” a lui Dante. Asemenea „Decalogului”, scenariile erau destinate mai multor regizori, dar moartea prematură a lui Kieślowski ne împiedică să aflăm dacă ar fi avut de gând să renunţe la retragerea din activitate şi să preia el însuşi regia. Singurul scenariu terminat, „Raiul”, a fost filmat de Tom Tykwer şi lansat în 2002 la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto. Celelalte două scenarii erau în stadiul de rezumate de 30 de pagini la momentul morţii lui Kieślowski; Piesiewicz a completat ulterior aceste scenarii, „Iadul”, în regia bosniacului Danis Tanović, cu Emmanuelle Béart în rolul principal, fiind lansat în 2005.

Actorul şi regizorul polonez Jerzy Stuhr, care a jucat în mai multe filme ale lui Kieślowski şi a scris împreună cu acesta scenariul pentru „Amatorul”, a filmat propria adaptare a unui scenariu de Kieślowski sub numele de „Marele animal” („Duże zwierzę”) în 2000.

[modifică] Filmografie

[modifică] Documentare/Filme de scurt metraj

  • Din oraşul Łódź (Z miasta Łodzi) (1969)
  • Am fost soldat (Byłem żołnierzem) (1970)
  • Muncitorii '71: Nimic despre noi fără noi (Robotnicy '71: Nic o nas bez nas) (1971)
  • Metrou pietonal (Przejście podziemne) (1973)
  • Prima iubire (Pierwsza miłość) (1974)
  • Curriculum Vitae (Życiorys) (1975)
  • Spitalul (Szpital) (1976)
  • Calmul (Spokój) (1976)
  • Nu ştiu (Nie wiem) (1977)
  • Din punctul de vedere al unui portar de noapte (Z punktu widzenia nocnego portiera) (1978)
  • Capete vorbitoare (Gadajace glowy) (1980)
  • Staţia (Dworzec) (1981)
  • Zi de muncă scurtă (Krótki dzień pracy) (1981)

[modifică] Filme de lung metraj

  • Personalul (Personnel) (1975)
  • Cicatricea (Blizna) (1976)
  • Amatorul (Amator) (1979)
  • Noroc chior (Przypadek) (1981)
  • Fără sfârşit (Bez końca) (1984)
  • Decalogul (Dekalog) (1988)
  • Un scurt film despre omor (Krótki film o zabijaniu) (1988)
  • Un scurt film despre iubire (Krótki film o miłości) (1989)
  • Viaţa dublă a Veronicăi (La Double vie de Véronique/Podwójne życie Weroniki) (1991)
  • Trei Culori: Albastru (Trois couleurs: Bleu) (1993)
  • Trei Culori: Alb (Trois couleurs: Blanc/Trzy kolory: Biały) (1994)
  • Trei Culori: Roşu (Trois couleurs: Rouge) (1994)

[modifică] Referinţe

  • Amiel, Vincent. (1995). Kieslowski. Paris: Editions Payot and Rivages. ISBN 2-86930-992-9
  • Andrew, Geoff. (1998). The Three Colours trilogy. London: BFI Publishing. ISBN 0-85170-569-3
  • Attolini, Vito. (1998). Krzysztof Kieslowski. Taranto: Barbieri. ISBN 88-86187-34-3
  • Bleeckere, Sylvian de. (1994). Levenswaarden en levensverhalen: een studie van de decaloog van Kieslowski. Leuven: Acco. ISBN 90-334-2852-0
  • Campan, Veronique. (1993). Dix breves histoires d'image: le Decalogue de Krzysztof Kieslowski. Paris: Presses de la Sorbonne nouvelle. ISBN 2-87854-041-7
  • Coates, Paul. (1999). Lucid Dreams: The Films of Krzysztof Kieslowski. Wiltshire: Flicks Books. ISBN 0-948911-63-8
  • Dalla Rosa, Richard. (2003). La fascination des doubles: selon La double vie de Veronique de Krzysztof Kieslowski. Sarreguemines: Edition Pierron. ISBN 2-7085-0307-3
  • Dzieko'nska, El'zbieta. (2002). The best of all worlds: public, personal and inner realms in the films of Krzysztof Kieślowski. London: University of London (PhD Thesis).
  • Enser, Martha. (1995). Krzysztof Kieslowski: das Gesamtwerk. Wien: Universtat Diplomarbeit.
  • Erbstein, Monika. Untersuchungen zur Filmsprache im Werk von Kryzstof Kieslowski. Alfeld: Coppi Verlag. ISBN 3-930258-57-9
  • Esteve, Michel, ed. (1994). Krzysztof Kieslowski. Paris: Lettres Modernes. ISBN 2-256-90934-4
  • Franca, Andrea. (1996). Cinema em azul, branco e vermelo: a trilogia de Kieslowski. Rio de Janeiro: Sette Letras. ISBN 85-85625-51-1
  • Fritz, Heiko. (2004). Was von der DDR bleibt oder die produzierte Geschichte mit einem Blick auf das filmwerk von Krzysztof Kieslowski. Oldenberg: Igel Verlag. ISBN 3-89621-178-1
  • Furdal, Malgorzata, ed. (2001). Remembering Krzysztof: il cinema di Kieslowski. Udine: Centro espressioni cinematografiche; Pordenone: Cinemazero.
  • Furdal, Malgorzata, Turigliatto, Roberto, eds. (1989). Kieslowski. Torino: Museo nazionale del cinema.
  • Garbowski, Christopher. (1996). Krzysztof Kieslowski's Decalogue series: the problem of the protagonists and their self-transcendence. Boulder: East European Monographs. ISBN 0-88033-349-9
  • Haltof, Marek. (2004). The cinema of Krzysztof Kieslowski: variations on destiny and chance. London: Wallflower Press. ISBN 1-903364-92-2 (hbk) ISBN 1-903364-91-4 (pbk)
  • Insdorf, A. (2002). Double lives, second chances: the cinema of Krzysztof Kieslowski. New York: Hyperion Miramax Books. ISBN 0-7868-8474-6
  • Jazdon, Mikolaj. (2002). Dokumenty Kieślowskiego. Pozna'n: Wydawnictwo Pozna'nskie. ISBN 83-7177-022-7
  • Kickasola, Joe. (2004). The films of Krzysztof Kieslowski. London: Continuum. ISBN 0-8264-1558-X (hbk) ISBN 0-8264-1559-8 (pbk)
  • Kieślowski, Krzysztof. (1998). Przypadek i inne teksty. Kraków: Znak. ISBN 83-7006-702-6
  • Kieślowski, Krzysztof. Piesiewicz, Krzystof. (1999). Raj, czyś'ciec, pieklo: [three novels in one case]. Warsaw: Skorpion. ISBN 83-86466-30-8 (vol 1) ISBN 83-86466-31-6 (vol 2) ISBN 83-86466-32-4 (vol 3)
  • Kieślowski, Krzystof. Piesiewicz, Krzystof. (1991). The decalogue: the ten commandments [screenplays]. London: Faber and Faber. ISBN 0-571-14498-5
  • Kieślowski, Krzystof. Piesiewicz, Krzystof. (1998). Three colours trilogy [screenplays]. London: Faber and Faber. ISBN 0-571-17892-8
  • Lagorio, Gina. (1992). Il decalogo di Kieślowski: ricreazione narritiva. Casale Monferrato: Piemme. ISBN 88-384-1634-6
  • Lesch, Walter. Loretan, Matthias, et al. (1993). Das Gewicht der Gebote und die Moglichkeiten der Kunst: Krzysztof Kieślowskis Dekalog Filme als ethische Modelle. Freiburg, Schweiz: Universitatsverlag; Freiburg: Herder. ISBN 3-7278-0910-8 (Univerlag) ISBN 3-451-23275-8 (Herder)
  • Lubelski, Tadeusz, ed. (1997). Kino Krzysztofa Kieślowskiego. Kraków: Universitas. ISBN 83-7052-926-7
  • Murri, Serafino. (1996). Krzysztof Kieślowski. Milan: Il Castoro. ISBN 88-8033-061-6
  • Rimini, Stefania. (2000). L'etica dello sguardo : introduzione al cinema di Krzysztof Kieślowski. Napoli: Liguori. ISBN 88-207-2996-2
  • Ripa di Meana, Gabriella. (1998). La morale dell'altro: scritti sull'inconscio dal Decalogo di Kieślowski. Firenze: Liberal libri. ISBN 88-8270-009-7
  • Rodriguez Chico, Julio. (2004). Azul, Blanco, Rojo : Kieślowski en busca de la libertad y el amor. Madrid: Ediciones Internacionales Universitarias. ISBN 84-8469-111-X
  • Simonigh, Chiara. (2000). La danza dei miseri destini: il Decalogo di Krzyzstof Kieślowski. Torino: Testo and immagine. ISBN 88-86498-90-X
  • Spadaro, Antonio. (1999). Lo sguardo presente : una lettura teologica di "Breve film sull'amore" di K. Kieślowski. Rimini: Guaraldi. ISBN 88-8049-166-0
  • Stok, Danusia, ed. (1993). Kieślowski on Kieślowski. London: Faber and Faber. ISBN 0-571-17328-4
  • Termine, Laborio. (2002). Immagine e rappresentazione. Torino: Testo and immagine. ISBN 88-8382-081-9
  • Wach, Margarete. (2000). Krzysztof Kieślowski: kino der moralischen Unruhe. Köln: KIM; Marburg: Schuren. ISBN 3-934311-06-7 (KIM) ISBN 3-89472-360-2 (Schuren)
  • Wilson, Emma. (2000). Memory and survival: the French cinema of Krzysztof Kieślowski. Oxford: Legenda. ISBN 1-900755-27-0
  • Wizner, Dariusz. (2002). Stile cinematografico di Krzysztof Kieślowski. Roma: Universita Pontificia Salesiana. Thesis.
  • Wollermann, Tobias. (2002). Zur musik in der Drei Farben: triologie von Krzysztof Kieślowski. Osnabrück: Epos Musik. ISBN 3-923486-38-3
  • Zawiśliński, Stanislaw, ed. (1996). Kieślowski: album pod redakcja Stanislawa Zawiślińskiego; teksty [by] Krzysztof Kieślowski ...[et al]. Warsaw: Skorpion. ISBN 83-86466-11-1
  • Zizek, Slavoj. (2001). The Fright of Real Tears: Krzysztof Kieślowski Between Theory and Post-Theory. London: BFI Publishing. ISBN 0-85170-755-6 ISBN 0-85170-754-8

[modifică] Legături externe

  • en [1] la The Internet Movie Database
  • en [2] Senses of Cinema: Krzysztof Kieślowski
  • en [3] Trilogia „Trei Culori” a lui Kieślowski la Galilean Library
  • en [4] Interviu amănunţit cu Krzysztof Kieślowski din 1994