Lazzaro Spallanzani

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lazzaro Spallanzani
Extinde
Lazzaro Spallanzani

Lazzaro Spallanzani (*12 ianuarie 1729, Scandiano/Reggio nell'Emilia - †12 februarie 1799, Pavia) a fost un om de ştiinţă italian, unul din întemeietorii Biologiei experimentale. A demonstrat falsitatea teoriei "generaţiei spontane".

[modifică] Biografie

Lazzaro Spallanzani s-a născut la Scandiano, în apropiere de Reggio nell'Emilia, fiu al avocatului Gian Nicola Spallanzani şi al Luciei Zigliani. La vârsta de 15 ani este înscris în colegiul iezuiţilor din Reggio Emilia, unde urmează cursuri de filosofie şi retorică. Renunţă să intre în ordinul iezuiţilor şi - la îndemnul tatălui său - îşi continuă studiile la Universitatea din Bologna, pentru a se dedica carierei juridice. Este stimulat de ruda sa, Laura Bassi, care era profesoară de Fizică la Universitate, să studieze Filosofia naturală şi Matematica, precum şi limbile moderne şi clasice, părăsind studiile de Drept. Devine cunoscut în cercurile ştiinţifice şi, în 1754 devine profesor de Logică, Metafizică şi Limbă greacă la Universitatea din Reggio, de unde este chemat în 1760 la Universitatea din Modena, unde predă Filosofia precum şi Matematica la Colegiul San Carlo, intrând într-un ordin sacerdotal. Timpul liber şi-l dedică problemelor de Biologie, în special teoriei "generaţiei spontane", susţinută în acea vreme de preotul catolic englez John Turberville Needham şi de naturalistul francez Leclerc de Buffon, şi - după patru ani de muncă asiduă - publică lucrarea "Saggio di Osservazioni Microscopiche sul Sistema della Generazione de' Signori Needham e Buffon" ("Eseu cu privire la observaţiile microscopice asupra sistemului de generaţie al domnilor Needham şi Buffon", 1765). După o serie de experienţe minuţioase, folosind şi probe de control ca în metodologia ştiinţifică modernă, Spallanzani reuşeşte să demonstreze definitiv, fără drept de apel, imposibilitatea apariţiei spontane de vieţuitoare din materii organice. Se interesează şi de circulaţia sângelui şi publică lucrarea "Dell'azione de cuore nei vasi sanguini" ("Cu privire la acţiunea inimii asupra vaselor sanguine", 1768).

Renumele său capătă dimensiuni europene şi, după ce refuză oferta unei activităţi la alte universităţi italiene şi la Universitatea din Sankt Petersburg, acceptă în 1768 invitaţia împărătesei Austriei, Maria Theresia, de a ocupa catedra de Istorie Naturală la Universitatea din Pavia. Aici înfiinţează un muzeu cu piese colecţionate în timpul călătoriilor pe coastele Mării Mediterane. În 1785 întreprinde o călătorie în Imperiul Osmanic şi face obsrvaţii în minele de cupru di Chalki şi cele de fier din Principi. La întoarcere este primit cu mult fast la Viena de către actualul împărat Joseph II, ia la Pavia studenţii îl salută la porţile oraşului.

Între anii 1777 şi 1780 face studii aprofundate asupra reproduţiei şi reuşeşte să efectueze pentru prima dată o fecundaţie artificială a broaştelor. Într-o experienţă de transplantare, reuşeşte să implanteze capul unui melc pe corpul altuia. Rezultatele vor fi publicate în "Dissertazioni di fisica animale e vegetale" ("Dizertaţie de fizică animală şi vegetală"). În 1788 vizitează vulcanul Vezuviu şi vulcanii de pe Insulele Liparice şi din Sicilia şi prezintă rezultatele observaţiilor sale în lucrarea "Viaggi alle due Sicilie ed alcune parti dell'Apennino" ("Călătorie în cele două Sicilii şi unele regiuni din Apennini").

Lazzaro Spallanzani moare în noaptea de 11 spre 12 februarie 1799 în locuinţa sa din Pavia în urma unui accident vascular cerebral.

[modifică] Bibliografie

  • J. Rostand: Lazzaro Spallanzani e le origini della biologia sperimentale, Torino, 1963
  • P. Di Pietro: Lazzaro Spallanzani, Modena, 1979

[modifică] Legături externe