Algeria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

الجمهورية الجزائرية الديمقراطية الشعبية
Al-Jumhūrīyah al-Jazā’irīyah
ad-Dīmuqrāţīyah ash-Sha’bīyah
Steagul Algeriei Stema Algeriei
în detaliu mai mare
Deviză naţională: (traducere): Revoluţia poporului pentru popor
Limbă oficială limba arabă, limba berberă şi neoficial, dar folosită în administraţie limba franceză
Capitală
 
Alger مدينة الجزائر
(El Djazaïr, Al-Jazàir)
36°42′ N 3°13′ E
Oraş principal Alger
populaţie: 1,507,241 (1987)
Preşedinte Abdelaziz Bouteflika
Prim ministru Ahmed Ouyahia
Sistem politic republică islamică
Suprafaţă
 - Total
 - % apă
11
2,381,740 km²
neglijabil
Populaţie
 - Total
 - Densitate
34
32,818,500 (2002)
13.3/km²
Independenţă faţă de Franţa
5 iulie 1962
PIB
 - Total
 - PIB/cap de loc.
Lista ţărilor după PIB
date necunoscute
Monedă Dinarul algerian (DA) = 100 centime
Fus orar UTC +1
Imn naţional Kassaman (Qassamman Bin Nazilat Il-Mahiqat)

(Arabă: Jurăm pe lumina care distruge)

Domeniu Internet .dz
Prefix telefonic +213

Republica Democrată Algeria este o ţară din nordul Africii ce are ca vecini Marea Mediterană la nord, Tunisia la nord-est, Libia la est, Niger la sud-est, Mali şi Mauritania la sud-vest şi Maroc la vest precum şi câţiva kilometri din teritorile anexate din Sahara Occidentală. Denumirea Algeria (Arabă al-jazā’ir) este derivat de la capitala ţării, Alger, care însăşi provinde de la cuvântul arabic care desemnează insulele referindu-se la cele patru insule din apropierea coastei capitale exitente până la unirea cu continentul în 1525.


Cuprins

[modifică] Originea şi denumirea

Numele Algeria este derivat de la numele oraşului Alger care însuşi este din limba arabă al-jazā’ir, care tradus înseamnă insulele, se referă la cele patru insule de pe coastă care au devenit parte a continentului în 1525.

[modifică] Istoria

Articol principal: Istoria Algeriei

Populaţia nativă berberă din Algeria a trăit sub ocupaţie străină mulţi din ultimii trei mii de ani. Fenicienii (1000 î. Cr.) şi Imperiul Roman (200 î. Cr.) au fost cei mai importanţi dintre aceştia până la sosirea arabilor în secolul al VIII-lea. Deşi nu este de crezut, dinastia berberă Fatimid originară din Algeria a cucerit Egiptul dar a abandonat curând după Africa de Nord.

Algeria a fost integrată în Imperul Otoman de Khair ad-Din şi fratele său Aruj care a făcut din coastele ţării o bază pentru corsari; aceştia au intrat în Algiers în anii 1600, după ce centrul lor de activitate s-a mutat la Tripoli, în Libia. În timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Barbar cu Statele Unite ale Americii aceşti piraţi au atacat vasele din Marea Mediterană. Sub pretextul unui dispreţ asupra consulului lor, francezii au invadat ţara în 1830; oricum, rezistenţa intensă din partea unor aşa de mare personalităţi precum emirul Abd el-Kader au reuşit să împiedice cucerirea rapidă, tehnic finalizată doar în anii 1900 când ultimul Tuareg a fost cucerit.

Între timp francezii au făcut Algeria parte integrantă din Franţa, statut care s-a sfâşit doar la căderea celei de-a patra republici. Sute de mii de cuceritori din Franţa, Italia, Spania şi Malta s-au mutat peste Mediterană pentru a pune bazele fermelor algeriene de pe coastă şi au ocupat cele mai bogate părţi ale oraşelor algeriene, beneficiind de confiscarea ţinuturilor comunale realizată de guvernarea franceză. Persoanele cu descendenţi europeni (aşa numiţii pieds-noirs) cât şi evrenii algerieni nativi au fost cetăţeni francezi de la sfârşitul secolului al IX-lea; în constrast cu aceasta, marea majoritate de musulmani algerieni au rămas în afara legilor franceze şi nu au posedat nici cetăţenia şi nici dreptul de a vota; deşi au putut cere cetăţenia totală începând cu 1865, doar puţini au ales această mişcare.

În 1954, Frontul Naţional de Eliberare (FLN) a lansat Războiul Algerian de Independenţă, un război de gherilă; după aproape un deceniu de lupte urbane şi rurale, au reuşit să învingă francezii în 1962. Majoritatea din cei 1,025,000 de pieds-noirs, precum şi 91,000 harkis (Musulmani algerieni pro-Frenţa care serveau în armata franceză), împreună formând aproape 10% din populaţie în 1962, au părăsit Algeria pentru Franţa în doar câteva luni la mijlocul acelui an.

Primul preşedinte algerian, conducătorul FLN Ahmed Ben Bella, a fost înlocuit de fostul său aliat, ministrul apărării Houari Boumédiènne în 1965. Ţara s-a bucurat apoi 25 de ani de stabilitate relativă sub socialismul unipartid al lui Boumédiènne şi a succesorilor acestuia.

În 1990, Algeria a avut parte de un violent război civil după ce armata a încercat să nu permită unui partid politic islamist, Frontul Salvării Islamice să preia puterea în primele alegeri multi-partid din ţară. Mai mult de o sută de mii de persoane au fost ucise, majoritatea în masacre ale civililor neprovocate de grupuri de gherilă sau Grupul Islamic Înarmat.

[modifică] Politica

Articol principal: Politica Algeriei

Şeful statului este preşedintele republicii care este ales pentru un termen de cinci ani cu posibilitate de prelungire pentru încă un mandat. Algeria are vot universal. Preşedintele este şeful Consiliului de Miniştri şi al Înaltului Consiliu de Securitate. El numeşte primul ministru care este, de asemenea, şef al guvernului. Primul ministru numeşte miniştri din consiliu.

Parlamentul algerian este bicamercal, format din camera inferioară, Adunarea Naţională a Poporului (APN), cu 280 de membri şi camera superioară, Consiliul Naţiunii cu 144 de membri. APN-ul se alege odată la cinci ani.

[modifică] Diviziuni administrative

Articol principal: Listă de provincii algeriene

Algeria este divizată în 48 de wilaya-uri (provincii):-

Harta provinciilor din Algeria în ordine alfabetică.

[modifică] Geografie

Articol principal: Geografia Algeriei

Harta Algeriei cu oraşele principale

Cea mai mare parte a zonei de coastă este deluroasă, uneori chiar muntoasă, acolo existând câteva porturi importante. Zona de la sud de coastă, cunoscută ca Tell, este fertilă. Mai spre sud în încep munţii Atlas şi deşertul Sahara. Alger, Oran şi Constantine sunt principalele oraşe.

Clima Algeriei este caldă şi aridă, deşi climatul de coastă este blând, zonele muntoase pot fi sever friguroase în timpul iernii. Algeria este zona de acţiune a vântului sirocco, un vânt aducător de praf şi nisip comun în special vara.

Vezi de asemenea: Puncte extreme ale Algeriei

[modifică] Economie

Articol principal: Economia Algeriei

Sectorul hidrocarburilor este sufletul economiei, acesta crează 60% din veniturile pentru buget, 30% din produsul intern brut şi peste 95% din veniturile din export. Algeria are locul cinci ca mărime de rezerve naturale de benzină în lume şi este al doilea mare exportator de petrol; este a 14-a ţară din lume după rezervele de petrol.

Indicatorii financiar-economici ai Algeriei s-au îmbunătăţit la mijlocul anilor 1990, în parte datorită politicii recormatoare a Fondului Monetar Internaţional. Finanţele Algeriei în 2000 şi 2001 au beneficiat de mărirea preţurilor petrolului şi politica fiscală a Guvernului care a dus la mărirea exportului şi micşorarea datoriilor externe. Guvernul a continuat eforturile de diversificare a economiei prin atragerea investitorilor atât interni cât şi străini în afara sectorului energetic ceea ce a avut efect în scăderea ratei şomajului şi îmbunătăţirea standardelor de viaţă. În 2001, s-a semnat un Tratat de Asociere cu Uniunea Europeană care eventual va micşora tarifele şi va spori schimbul de mărfuri.

[modifică] Demografie

Articol principal: Demografia Algeriei

Aproape 90% dintre algerieni trăiesc în nord, zona de coastă deşi sunt aproape un milion şi jumătate de persoane care trăiesc în deşertul din sud, majoritatea în oazăoaze. Populaţia mixtă arabă şi berberă este în majoritate islamică(99%); alte religii sunt restricţionate la grupuri extrem de mici, majoritatea ale străinilor.

[modifică] Limba

Articol principal: Limbile Algeriei

Limba oficială este limba arabă, vorbită de nativi în dialectul ("Darja") de aproximativ 80% din populaţie; cealaltă parte de 20% vorbeşte limba berberă, limbă naţională oficială. Limba franceză este cunoscută din şcoală, dar este rar întâlnită ca limbă nativă.

[modifică] Cultura

Articol principal: Cultura Algeriei

Vezi de asemenea: Muzica Algeriei, Listă de scriitori algerieni, Islamul în Algeria.

[modifică] Alte subiecte

  • Comunicaţii în Algeria
  • Forţele armate ale Algeriei
  • Relaţii internaţionale ale Algeriei
  • Arheologia Algeriei
  • Listă de oraşe în Algeria
  • Listă de state suverane

[modifică] Legături externe


[modifică] Site-uri oficiale ale Algeriei


Liga Arabă Steagul Ligii Statelor Arabe
Algeria | Bahrain | Comore | Djibouti | Egipt | Irak | Iordania | Kuweit | Libia | Mauritania | Maroc | Oman | Palestina | Qatar | Arabia Saudită | Somalia | Sudan | Siria | Tunisia | Emiratele Arabe Unite | Yemen


Ţări în Africa

Africa de Sud | Algeria | Angola | Benin | Botswana | Burkina Faso | Burundi | Camerun | Capul Verde | Ciad | Comore | Republica Congo | Coasta de fildeş | Djibouti | Egipt | Guineea Ecuatorială | Eritreea | Etiopia | Gabon | Gambia | Ghana | Guineea | Guineea-Bissau | Kenia | Lesotho | Liberia | Libia | Madagascar | Malawi | Mali | Mauritania | Mauritius | Maroc | Mozambic | Namibia | Niger | Nigeria | Republica Centrafricană | Republica Democrată Congo | Rwanda | Sahara Occidentală | São Tomé şi Príncipe | Senegal | Seychelles | Sierra Leone | Somalia | Sudan | Swaziland | Tanzania | Togo | Tunisia | Uganda | Zambia | Zimbabwe

Teritorii dependente: Insulele Canare | Ceuta şi Melilla | Mayotte | Réunion | Sfânta Elena