Carl Gustaf Emil Mannerheim
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim (4 iunie 1867-28 ianuarie 1951) a fost un ofiţer militar şi politician finlandez. A fost cel de al şaselea preşedinte al Finlandei (1944–1946). Şi-a început cariera militară în Armata Imperială Rusă, devenind lider al guvernului în timpul războiului civil finlandez din 1918 şi apoi in timpul celui de al Doilea Război Mondial.
Cuprins |
[modifică] Viaţa civilă
Mannerheim s-a născut în Askainen într-o familie fino-suedeză cu rădăcini daneze care a fost înnobilată în 1768. Tatăl acestuia, Contele Carl Robert, a fost poet şi om de afaceri. Afacerile nu au mers bine şi după un timp a dat faliment, după care a mers la Paris unde a dus o viaţă de artist. Mama sa ,Hedvig Charlotta von Julin, a fost fiica unui om bogat, Johan Jacob von Julin ce era proprietarul companiei "Fiskars". Fiind cel de al treilea fiu Mannerheim moşteneşte titlul de Baron (Vapaaherra în finlandeză; doar fiul cel mare moştenea titlul de Conte).
În 1881 mama sa moare lăsând cei şapte copii în grija rudelor. Unchiul din partea mamei, Albert von Julin, îi va fi tutore lui Mannerheim.
Datorită înrăutăţiri situaţiei materiale a familiei, Mannerheim a fost trimis la o şcoala militară în Hamina, la vârsta de 15 ani. Mai târziu a fost exmatriculat pentru motive disciplinare în 1886. După aceea absolvă Liceul Privat din Helsinki, trecând admiterea la universitate in iunie 1887. Imediat dupâ aceea a plecat la Sankt Petersburg, unde a fost admis la Şcoala de Cavalerie "Nicolae". În aceea vreme Finlanda era un Mare Ducat in uniune personală cu Rusia. Promovează în 1889 şi este avansat la gradul de "Cornet", lucrând în Polonia la un regiment de "Dragoni".
[modifică] Ofiţer în Armata Imperială Rusă
Pe urmă, în ianuarie 1891, Mannerheim a fost transferat sa lucreze în Garda de Cavaleri a Majestăţii Sale Maria Feodorovna în Sankt Petersburg. Familia sa a aranjat pentru el să se însoare cu Anastasie Arapova (1872-1936), fiica maiorului general Nikolai Arapov, în mare masură din motive economice. Au avut împreună două fiice, Anastasie (1893-1977) şi Sophie (1895-1963). Căsnicia s-a sfârşit in mod neoficial în 1902 şi apoi cu un divorţ formal in 1919.
Mannerheim a slujit în Garda de Cavaleri până în 1904. Mannerheim a devenit un expert în cai, cumpărând cai pentru armată. În octombrie 1904 a fost trasferat la regimentul 52 "Nezhin" de Dragoni în Manciuria unde a fost avansat ca locotenent-colonel. Mannerheim a luptat în războiul ruso-japonez şi a fost avansat la gradul de colonel pentru curajul în bătălia de la Mukden.
La întorcerea din război, Mannerheim a petrecut un timp în Finlanda şi Suedia 1905-1906. Ca reprezentant al ramuri de baron a familiei sale a participat la ultima întrunire a Dietei Finlandeze. De asemenea a condus o expediţie in China, călătorind de la Tashkent la Kashgar din iulie în octombrie 1906, cu omul de şţiinţă francez, Paul Pelliot. La scurt timp a condus o alta expediţie în toamna anului 1908. În aceasta calatorie l-a întalnit pe Dalai Lama. Expediţia pe lângă scopuri ştiinţifice (antropologie) a urmărit şi interese strategice.
După această călătorie, în 1909 a fost trimis ca comandant în Regimentul al 13-lea "Vladimir" de Cavalerie. Următorul an Mannerheim a fost avansat la gradul de General Maior şi trimis să comande Garda Cavalerească a Majestaţii Sale în Varşovia. În 1912 ajunge să facă parte din anturajul Imperial.
În Primul Război Mondial, Mannerheim a fost comandant de cavalerie pe frontul Austro-Ungar şi Român. După ce dovedeşte competenţă în timpul luptelor împotriva forţelor Austro-Ungare, va fi onorat cu una din cele mai înalte distincţii ale Rusiei Imperiale, Crucea Sfântului Gheorghe, clasa IV. În 1915 Mannerheim ia comanda Diviziei a 12-a de Cavalerie şi, după Revoluţia din Februarie 1917, trece la comanda Corpului al 6-lea de Cavalerie în vara anului 1917. În aprilie 1917 Mannerheim a fost avansat la General Locotenent. Totuşi, a căzut în dizgraţia noului guvern care îl privea ca pe unii din ofiţerii ce nu a susţinut revoluţia. Mannerheim devine anticomunist convins. În septembrie este eliberat din funcţie, când bolnav fiind cade de pe cal. Acum a rămas în rezervă aşteptând să se însănătoşească în Odesa. Îşi dă demisia şi apoi se întoarce în Finlanda în decembrie 1918.
[modifică] De la victoria în războiul civil la conducerea statului
În ianuarie 1918, Senatul noii Finlande independentă, avându-l preşedinte pe Pehr Evind Svinhufvud, îl însărcinează pe Mannerheim cu comanda aproape neexistentei armate a Finlandei, care era la acea vreme nimic mai mult de câţiva soldaţi ai Gărzii Albe. Misiunea lui era să apere guvernul în timpul războiului civil. El a acceptat poziţia în ciuda discomfortului pe care îl avea ştiind influenţa germană în guvern. Şi-a stabilit sediul în Seinäjoki şi a început acţiunea de dezarmare a garnizoanelor ruseşti rămase ce dispuneau de 42500 trupe. În timpul acestui război (Război al Libertăţii, cum îl numeau Albii), Manerheim a fost promovat ca General de Cavalerie (Ratsuväenkenraali) în martie 1918.
[modifică] Cariera militară
- Locotenent general, 25 aprilie 1917
- Generalul Cavaleriei, 7 martie 1918
- Mareţal al armatei, 19 mai 1933
- Titlul de Mareşal al Finlandei (la aniversarea de 75 ani), 4 iunie 1942