Liviu Rebreanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, judeţul Argeş) a fost un romancier, dramaturg şi academician român.

Liviu Rebreanu
Extinde
Liviu Rebreanu

Cuprins

[modifică] Cronologie

  • 27 noiembrie 1885 – În satul Târlişua (din fostul comitat Solnoc Dobâca - azi judeţul Bistriţa-Năsăud), se naşte Liviu Rebreanu, primul din cei 14 copii ce vor veni pe lume în familia învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi (născută Diuganu). Tatăl (1862/1914) se mai ocupă cu strângerea de folclor, colaborând la diferite gazete din Ardeal. În tinereţe, mama (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baştină. Ambii părinţi sunt arhetipurile Herdelenilor din Ion.
  • 1889 – Familia se mută în comuna Maieru, pe valea Someşului. "În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu". În scrierile de sertar, la început în limba maghiară, şi apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe prim-plan oamenii acestor locuri. Deşi localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu avea să locuiască mai târziu), unele episoade din Ion vor păstra cadrul toponimic şi onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).
  • 1891/1895 – Începe cursurile şcolii primare. "Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite şi ale ştiinţei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveştile ardeleneşti ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume"
  • 1895/1897 – Urmează două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud.
  • 1897/1899 – Transferat la Şcoala de băieţi din Bistriţa ("Polgári fiu iscola"), unde urmează încă trei clase.
  • 1898 – Îndrăgostit în clasa a IV-a de liceu, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat de o tânără acriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească ("ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebuneşte"), scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, va cultiva, fără succes, acelaşi gen dramatic.
  • 1900/1903 – Urmează Şcoala reală superioară de honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă graniţa cu Austria).
  • 1901, iunie – La sfârşitului anului I, obţine calificativul "eminent". Ca şi la Bistriţa, manifestă o înclinaţie deosebită pentru studiul limbilor străine.
    • La Braşov, apare povestea Armeanul neguţător şi fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecţie pentru copii).
  • 1902 – După abateri de la regulamentul şcolii, este retrogradat din funcţia de chestor. La sfârşitul anului II, primeşte doar "distincţia simplă".
  • 1903 – În anul III pierde şi "distincţia simplă" din cauza mediei scăzute la "purtare".
  • 1903/1906 – Urmează Academia militară Ludoviceum din Budapesta (deşi se simţea atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în primul an, primeşte distincţia de "eminent".
  • 1906, 1 septembrie – Sublocotenent, repartizat la regimentul 2 honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu are numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice.
  • 1907 – Conspectează numeroase opere din literatura universală, specificând, uneori, data lecturilor (25 aprilie, 2, 3, 7, 8 şi 16 mai, 1, 2 iulie). Între scriitorii excerptaţi sunt clasici francezi, ruşi, germani, italieni, englezi, unguri. Li se adaugă câteva proiecte de literatură dramatică: Vetélytársak - Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje inspirate din viaţa "intelighenţei" năsăudene.
    • 5 noiembrie – Datare pe o proză inspirată din mediul cazon ("fragment de roman"), reluare a unui conflict literar abordat anterior Locotenentul Valkó).
    • 14/15 decembrie – Începe suita de amintiri din copilărie (portrete din Maieru), scrise la început în maghiară, reluate, mai târziu, în româneşte, proze nepublicate.
    • Începe un Journal de lector, cu maxime, cugetări, conspecte din literatura universală (Shakespeare, O. Wilde, Schiller, Tolstoi, Hugo ş.a.), din creaţia românească (Anton Pann), precum şi cu însemnări de cultură generală (în limbile germană, maghiară, franceză şi română - limbi în care citea şi scria curent).
    • 20 decembrie/6 februarie 1908 – La Budapesta şi Gyula scrie şi transcrie cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat).
  • 1908, ianuarie – Sub presiunea unor încurcături băneşti, este forţat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", se hotărăşte să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).
    • 18 februarie – Revine în Prislop - spre disperarea părinţilor, care îl ştiuseră domn. "Aici am luat contact cu ţăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferinţele şi visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea ..."
    • Reia vechi proiecte (piese de teatru), precum Ghighi, şi adaugă altele inspirate din viaţa ţărănească: Traiul, Osânda ş.a. Citeşte multe cărţi româneşti, urmărind îndeosebi îmbogăţirea vocabularului, şlefuirea limbii literare.
    • martie – Începe un caiet de Schiţe, între care unele anticipează eroi şi episoade din proza matură. Multe subiecte vor fi dezvoltate, la început, în cadrul nuvelisticii. Datările ating limita 28 aprilie 1909.
    • Se angajează ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea.
    • 2 septembrie – Din Bucureşti primeşte vestea că piesa Osânda "va fi pusă în citire" (ulterior, însă, fiind respinsă).
    • 15 septembrie – Scrie povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeaşi toamnă, termină şi povestirea Domnul Ionică, reluare a unei proze mai vechi, din ciclul Szamárlétra. Cu aceste pagini se va adresa mai multor reviste literare de "peste munţi" (trimiţând scrisori lui G. Ibrăileanu la Viaţa românească din Iaşi, lui Mihail Dragomirescu la Convorbiri critice din Bucureşti, precum şi din Transilvania, corespundând cu Octavian Tăslăuanu de la Luceafărul din Sibiu).
    • 1 octombrie – La Blaj, în Revista politică şi literară apare povestirea Talerii (ultima tipărită în Ardeal, înainte ca Rebreanu să se stabilească în capitala ţării).
    • 15 octombrie – Termină nuvela Ofilire, sub impulsul unor lecturi sadoveniene.
    • 1 noiembrie – Debut în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga şi O. Tăslăuanu, apare povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeaşi revistă, Rebreanu va mai publica nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) şi Nevasta (16 iunie 1911).
    • 3 noiembrie – Începe un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecându-se în mod deosebit asupra paginilor de critică şi istorie literară din Viaţa românească, aparţinând, mai ales, lui G. Ibrăileanu.
    • decembrie – Revine asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influenţa lui Creangă.
  • 1909, 24 ianuarie/21 februarie – Încearcă să traducă romanul Război şi pace de Tolstoi (după o versiune germană).
    • începutul anului – Funcţionar la primăria din Vărarea.
    • 18 aprilie – În traducerea lui, revista Ţara noastră publică poemul Moartea şoimanului de M. Gorki.
    • 28 aprilie – Scrisoare din Prislop către Mihail Dragomirescu, propunându-i, spre publicare, o povestire.
    • 20 mai – Scrie nuvela Mâna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influenţa lecturilor din Cehov.
    • toamna – Situaţie materială precară. Are convingerea că nu stăpâneşte cum se cuvinte limba literară românească ("a trebuit să-mi dau seama că, dacă vreau să realizez ceva ,trebuie să nimicesc în prealabil, în sufletul meu şi în mintea mea, tot ce mi-au împrumutat atâţia ani de mediu străin, tocmai la vârsta cea mai accesibilă tuturor influenţelor, şi că aceasta nu se poate împlini cu adevărat decât acolo unde voi respira o atmosferă românească, absolut pură şi ferită de miasmele de până ieri, adică în Ţară şi mai ales în Bucureşti").
    • 12/14 octombrie – "Întâiul meu contact cu literaţii români s-a efectuat cu prilejul unui congres al Astrei la Sibiu, unde am fost trimis ca gazetar român. Profitând de această unică ocazie, am şi trecut dincoace, la Bucureşti."
    • 15 octombrie – În capitala ţării. "Am sosit cu 300 de lei în buzunar... Şi aici... aici... aici începe un capitol întunecat al vieţii mele, o epocă grea, de luptă dârză cu mizeria şi pasiunea de scriitor. [...] Am venit în contact cu toţi corifeii literaturii de atunci. Gârleanu mai ales era marele prozator al epocii. În vremea aceea, am încercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era înţeles de gingaşii povestitori din jurul meu. Până atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic."
    • 16 octombrie – Prima datare pe o proză originală, după sosirea în Bucureşti: Volbura dragostei [Cântecul iubirii].
    • 19 octombrie – Participă pentru prima oară la o şedinţă a cenaclului literar condus de Mihail Dragomirescu, din care mai făceau parte Ion Minulescu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Nanu, Corneliu Moldovanu, Nicolae Davidescu, Alexandru Stamatiad, Mihail Săulescu, Mihai Sorbul ş.a. Duce cu el o nuvelă, pe care însă nu apucă să o citească.
    • 20 octombrie – Scrisoare de la Mihail Dragomirescu. "Iartă-mă că aseară am uitat de nuvela dumitale. E drept că, chiar de nu aş fi uitat, n-aş fi vrut să te expun la un nesucces, neştiind calităţile ei de mai înainte. Astăzi însă am citit-o şi te felicit, e foarte interesantă povestea şi cu însemnate calităţi literare. Vrei s-o public în Convorbiri critice?"
    • 25 octombrie – Debut în capitala ţării: în revista Convorbiri critice apare nuvela Volbura dragostei [Cântecul iubirii]. Ea deschide şirul unei însemnate colaborări: Proştii, Culcuşul, Golanii, Dintele (1910).
    • 6 şi 11 noiembrie – Scrisori de încurajare de la Mihail Dragomirescu. Se interesează îndeaproape de ce scrie, îl invită acasă şi se oferă să-l ajute să dobândească o slujbă la un ziar.
    • Angajat la Ordinea (redactor-şef Ştefan Antim; în Răscoala: Antimiu).
  • 1910, ianuarie – Secretar de redacţie la Falanga literară şi artistică, condusă de Mihail Dragomirescu, funcţie ce o va deţine şi la Convorbiri critice ("funcţii mai mult onorifice").
    • ianuarie – Pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului.
    • 15 februarie – Mandat de arestare; Rebreanu este depus la Văcăreşti.
    • mai – Într-un Memoriu adresat autorităţilor româneşti, tânărul scriitor menţionează că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, o desfăşurase în slujba "românilor de peste munţi".
    • 4 mai, ora 12 noaptea – În închisoarea Văcăreşti, termină nuvela Culcuşul.
    • 25 mai – Publicând în Convorbiri critice nuvela Culcuşul, Mihail Dragomirescu ţine să o prefaţeze astfel: "Deşi nu admitem crudităţile de termeni pe care autorul e nevoit să le pună în gura eroilor săi, totuşi, publicăm această novelă, şi încă la acest loc de onoare, fiindcă pe lângă o adâncime de cpncepţie puţin comună, e remarcabilă prin pitorescul lumii zugrăvite, prin spiritul de observaţie, prin energia decepţiei şi mai cu seamă prin originaliteatea limbii."
    • 6 iulie – După o lungă detenţie la închisoarea Văcăreşti, este întemniţat la Gyula. Aici scrie Golanii şi începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale, Budapesta, 1908) al scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul îi era prieten şi – după mărturisiri datând din acele zile (epistola lui Rebreanu către M. Dragomirescu, la 7 august 1910) – împreună ar fi scris mai multe lucrări ("pe când eram la Pesta"). Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier kepek (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la Bucureşti, în paginile Universului literar (1913) şi în Almanahul "Adevărul" (1914).
    • 11 august – Proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula.
    • 16 august – Eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel socoate delictul ispăşit după cele şase luni de temniţă.
    • 15 septembrie/ianuarie 1911 – Împreună cu Mihail Sorbul, scoate revista Scena (10 numere).
  • 1911, aprilie – Numit secretar al Teatrului Naţional din Craiova, devine uncolaborator de bază al lui Emil Gârleanu, la acea dată directorul instituţiei. Până în 1912, va avea îndeletniciri diveerse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoţii de Schiller şi Ofiţerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei Teatrul (bilunară) etc.
    • iulie – La Craiova soşeşte şi Ştefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soţie a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).
    • septembrie – La Iaşi, în revista Viaţa românească, apare nuvela Filibaş [Ocrotitorul]; o versiune anterioară (Mâna) fusese terminată, la 20 mai, în Bucureşti.
    • 11 noiembrie – La Orăştie, revista Cosânzeana deschide şirul colaborărilor cu Liviu Rebreanu (majoritatea retipăririi deghizate). Pentru început Proştii (la un an după tipărirea în Convorbiri critice), urmată de noi reeditări, în 1912/1913. Inedite: Idilă de la ţară (1912), schiţă neglijată la alcătuirea volumelor, şi Armeanul, Armeanca şi clubul (1913), pe care o va prelua în volum cu titlul Idilă de la ţară (fără să fie totuna cu lucrarea amintită mai sus).
  • 1912 – În Almanahul Societăţii Scriitorilor Români pe anul 1912, apare poemul în proză Mărturisire (amintit de Fanny Rebreanu, în volumul Cu soţul meu, ca discretă cerere în căsătorie); proza este o prelucrare a unui text maghiar, Strófac (Strofe), aparţinând prietenului său Szini Gyula.
    • 15 ianuarie – Presat de acude nevoi materiale, începe să publice în revista craioveană Ramuri, condusă de Constantin Şaban-Făgeţel, elocventă pentru starea tinerilor căsătoriţi: "Neavând la cine apela la Craiova, sunt nevoit să mă dedau la cerşetorie şi, cum n-am la altcineva aici afară de tine, sunt nevoit să mă cerşetoresc la tine, cu toate că mi-e nespus de penibil".
    • 20 aprilie – Cu schiţa Strănutarea, revista Flacăra, condusă de Constantin Banu, deschide şirul colaborărilor cu Rebreanu; în paginile primei serii, vor mai apărea: Vrăjmaşii, Baroneasa şi Dumnezeu (toate în 1912); în a doua serie a revistei, Rebreanu publică Omul mic şi oamenii mari (1921), La urma urmelor (1922). Majoritatea titlurilor vor fi incluse în volume.
    • 1 mai – "Dezangajarea" soţiei de la Teatrul Naţional din Craiova (cf. Registrul de procese-verbale, 25 aprilie 1912) îl determină să părăsească localitatea, stabilindu-se la Bucureşti. Artista va fi angajată la Teatrul Naţional, la intervenţia lui Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti. În Capitală va avea colaborări sporadice la ziare şi reviste, fiind copleşti de greutăţi materiale. Cei din Prislop îi cer ajutoare cu disperare ("acasă suntem 9 oameni"), deşi învăţătorul Vasile Rebreanu mai lucrează "ca cancelarist" la avocatul Tudor Moisil.
    • vara – Debut editorial: la Orăştie, apare volumul de nuvele Frământări, la "Librăria naţională", condusă de Sebastian Bornemisa. În sumar, producţii literare tipărite în revistele Luceafărul şi Convorbiri critice: Dintele, Lacrima [Glasul inimii], Culcuşul, Ofilire, Răfuiala, Nevasta, Golanii, Cântec de dragoste [Cântectul iubirii], Proştii, Filibaş [Ocrotitorul].
    • noiembrie/decembrie – Devine colaborator permanent al revistei Rampa (luni de vârf).
  • 1913 – În timp ce desfăşura o susţinută activitate de cronicar teatral, lucrează la romanul Zestrea "înaintând dificil în acţiune" (nu s-a păstrat nimic din această pretinsă variantă).
    • iulie – După intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), se angajează ca reporter la Adevărul (la sfârşitul războiului va fi concediat).
    • 25 august – Cu schiţa Taclalele (retipărirea schiţei Vrăjmaşii), revista Universul literar deschide şirul colaborărilor cu Rebreanu. Mai mult decât în paginile altor publicaţii, aici vor fi retipărite, de regulă cu titlul schimbat, vechi schiţe şi nuvele, originale şi "prelucrate". Bibliografie scrierilor înregistrează astfel de colaborări în 1913, 1914, 1915. Câteva inedite: Santinela (1913); Războiul. Însemnările unui sublocotenent; O scenă (ambele în 1914); Întâiul gropar (1926); submediocre, vor fi "uitate" în paginile publicaţiei.
    • 7 decembrie – Proiect: Răscoala, dramă în patru acte.
  • 1914, 29 ianuarie – Între titlurile de până acum, un nume nou: "Ion. Roman. L. Rebreanu" (notaţie datată pe verso-ul unei file oarecare; cf. Arh. L.R., II, ms. 1). Vor mai trece ani până când Zestrea uceniciei literare va apărea cu noul titlu în librării.
    • 31 iulie – La Bucureşti apare cotidianul Ziua sub conducerea lui Ioan Slavici. Aici Rebreanu va publica, folosindu-se de pseudonime, cronici dramatice.
    • 17 septembrie – Datare pe piesa Jidanul (trei acte), cu tematică antinaţionalistă.
    • 21/28 septembrie – În Universul literar apare studiul Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan.
    • octombrie/noiembrie – Redactor la Scena.
  • 1915 – Scrie povestirea istorică Horia, Cloşca şi Crişan.
  • 1916, aprilie – La Bucureşti apare volumul Golanii (Nuvele şi schiţe), cu o prefaţă semnată de Mihail Dragomirescu, în editura H. Steinberg. Volumul reia majoritatea pieselor incluse în Frământări (1912), adăugând trei inedite. Sumarul: Golanii; Cuceritorul; Ocrotitorul; Proştii [inedită]; Dintele; Cerşetorul [inedită]; Culcuşul; Nevasta; Strănutarea; Pozna [inedită].
    • 9 mai/24 iulie – Scrie şi transcire comedia Cadrilul.
    • În nr. 13 din "Biblioteca Căminului" (Bucureşti, H. Steinberg) apare volumaşul Mărturisire (Nuvele şi schiţe). În sumar: Mărturisire [inedită]; Răfuială; Vrăjmaşii; Lacrima [Glasul inimii]; Armeanul [Idilă de la ţară]; Talerii [inedită]; Cântec de dragoste [Cântectul iubirii]; Cearta [inedită].
    • 27 august – România declară război Austro-Ungariei. Fost ofiţer se oferă voluntar în armata română, dar nu i se aprobă cererea. În aceeaşi zi, reia Zestrea.
    • 5 noiembrie – Termină nuvela Catastrofa.
    • 6 decembrie – Armatele germane ocupă Bucureştiul. "Fugarul" se află într-o situaţie dificilă. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.
  • 1917, 12/13 mai – Fratele său Emil, ofiţer în armata austro-ungară, este acuzat de crimă de dezertare şi spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea romanului Pădurea spânzuraţilor).
    • 14 august – Termină prima versiune a romanului Ion.
    • 27 septembrie – La Bucureşti, apare cotidianul Scena, în care Rebreanu va publica articole de teatru.
  • 1918, 23 ianuarie – În Bucureştiul ocupat de trupele germane, ziarul Lumina, condus de Constantin Stere, publică schiţa Bibi (manuscrisul este datat 19 august 1915 şi poartă dedicaţia "Pentru Puia, când va fi mare"). Tot aici, în lunile februarie şi martie, vor mai apărea: Norocul, Soacra Sfântului Petru.
    • primăvara – Arestat şi anchetat de autorităţile de ocupaţie, izbuteşte în cele din urmă să fugă.
    • mai – Ajutat de socialişti, trece în Moldova, locuind o vreme la Iaşi.
    • 1 august – Plan detaliat al romanului Şarpele, pornind de la drama poeţilor Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel, ambii îndrăgostiţi de Natalia Negru.
    • toamna – Proiectează un volum de nuvele, anticipând, prin atmosferă, problematica romanului Pădurea spânzuraţilor.
    • noiembrie – Revine în Bucureşti.
    • 18 decembrie – Începe povestirea Calvarul (pe care o va termina în martie 1919).
  • 1919, 20 februarie – Începe o primă redactare a romanului Pădurea spânzuraţilor.
    • 5 aprilie – În magazinul ilustrat lunar Lectura pentru toţi apare nuvela Catastrofa.
    • 3 mai – Cu schiţa Pozna Rebreanu începe şirul colaborărilor în revista Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. În paginile publicaţiei vor mai apărea, în acelaşi an: A murit o femeie; Cântecul lebedei; Divorţul; un fragment din Calvarul, iar în 1920, Iţic Ştrul, dezertor şi Ghinionul.
    • La "Universala-Alcalay" apare volumul Calvarul, confesiune literaturizată despre propriile avataruri din timpul primului război mondial (singura ediţie antumă).
    • vara – Călătorie cu soţia în Transilvania, Rebreanu documentându-se îndeaproape în legătură cu sfârşitul tragic al lui Emil. Reîntors la Bucureşti, prozatorul încearcă să scrie la Pădurea spânzuraţilor, fără să izbutească.
    • noiembrie – Începe să transcrie romanul Ion.
    • 29 decembrie – Premiera comediei Cadrilul.
    • Un nou volum de nuvele (edite şi inedite): Răfuiala, apărut la "Universala-Alcalay". În sumar: Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari [inedită]; Cântecul iubirii; Norocul; Talerii; Cearta; Glasul inimii; Soacra Sfântului Petru; Idilă de la ţară: Ofilire; Barba (imitaţie); Ţăranul şi coasa (imitaţie); Răfuiala. (Cele două imitaţii se publică pentru prima oară în volum.)
  • 1920, 20 noiembrie – Apare romanul Ion, prima capodoperă din monumentala creaţie rebreniană (în timpul vieţii scriitorului, va fi retipărit în 1921, 1923, 1925, 1927, 1930, 1939, 1941, 1943).
  • 1921 – În editura Viaţa românească apare volumul Catastrofa (Trei nuvele). În sumar: Iţic Ştrul, dezertor [inedită]; Hora morţii; Catastrofa [inedită].
    • Publică cronici dramatice în Viaţa românească.
    • În nr. 1 - 3 din "Biblioteca universală" a editurii Alcalay şi Calafeteanu, apare Norocul (Schiţe şi nuvele). În sumar: Norocul; Strănutarea; Iţic Ştrul, dezertor; Cuceritorul; Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari; Cerşetorul; Soacra Sfântului Petru.
    • În colecţia "Scriitorii români contemporani. Pagini alese", tipărită de "Casa Şcoalelor", apare volumul Nuvele şi schiţe. În sumar: Proştii; Dintele; Ocrotitorul; Nevasta; Catastrofa; volumul se deschide cu prezentarea unor date biografice.
    • Începe prima versiune integrală a romanului Pădurea spânzuraţilor (pe care o va termina la 27 iunie 1922).
  • 1922, 5 iulie/17 noiembrie – Transcrierea romanului Pădurea spânzuraţilor.
    • iarna – Apare Pădurea spânzuraţilor. Cartea va primi "Marele premiu al romanului". Va fi reeditat în 1922, 1925, 1926, 1928, 1929, 1932, 1940.
    • În editura lui H. Steinberg din Bucureşti apare a II-a ediţie din Golanii (Nuvele şi schiţe), cu ilustraţii de Fr. Şirato. Acelaşi sumar din 1916.
  • 1923, 12 aprilie – Premiera comediei Plicul.
    • Ales vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români.
    • 2 iulie – Începe prima versiune a romanului Adam şi Eva.
    • În revista Lamura apare nuvela Cumpăna dreptăţii.
  • 1924, 15 noiembrie – Împreună cu Alexandru Dominic, publică săptămânalul Mişcarea literară (până în octombrie 1925).
    • O nouă reeditare: Trei nuvele, editura "Cultura Naţională". În sumar: Catastrofa; Iţic Ştrul, dezertor; Hora morţii
  • 1925, 14 ianuarie – Sfârşeşte prima versiune a romanului Adam şi Eva.
    • martie – Termină şi versiunea pentru tipar.
    • mai – Apare romanul Adam şi Eva.
    • Editura "Cartea românească" din Bucureşti tipăreşte a III-a ediţie din Golanii. Sumar revăzut: Proştii; Dintele; Bibi [inedită]; Norocul [inedită];

Cuceritorul; Nevasta; Cântecul iubirii; Strănutarea; Vrăjmaşii [inedită]; Soacra Sfântului Petru [prelucrare inedită]; Idilă de la ţară [inedită]; Ocrotitorul; Culcuşul; Cerşetorul; Pozna; Golanii.

    • Este ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români.
  • 1926, 17 martie – Premiera piesei Apostolii.
    • sfârşitul anului – Plecând de la proiectul unei nuvele (Nebunul), plănuieşte volumul Ciuleandra.
  • 1927, 2/10 martie – Scrie prima versiune a romanului Ciuleandra.
    • 9 iulie/8 august – A doua versiune manuscrisă.
    • Apare Ciuleandra (reeditări în 1927, 1928, 1934, 1941, 1942).
    • Un nou volum, cvasi-inedit: Cuibul visurilor (Nuvele şi schiţe), editat de "Casa Şcoalelor". În sumar: Cuibul visurilor; Omul mic şi oamenii mari; Cumpăna dreptăţii; La urma urmelor; Cântectul lebedei; Ghinionul; Dumnezeu; Fiara; A murit o femeie [toate inedite, "parabola" Dumnezeu fiind după Lev Tolstoi]; Răfuiala; Ţăranul şi coasa [imitaţie].
    • În colecţia "Manuscriptum" apare volumul Cântecul lebedei, cuprinzând facsimilul manuscriselor Cântecul lebedei şi Cuibul visurilor; volumul se deschide cu o scurtă biografie a lui Rebreanu şi cu un portret al său desenat de pictorul Jean Alexandru Steriadi.
  • 1928, august – Începe romanul Crăişorul.
    • decembrie – Este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti, funcţie pe care o va deţine vreme de un an.
    • În nr. 1150 - 1150 bis din colecţia "Biblioteca pentru toţi", apare volumul Cântecul iubirii (Nuvele şi schiţe), la editura "Universala-Alcalay". În sumar: Cântectul iubirii; Bibi; Vrăjmaşii; Pozna; Catastrofa.
    • Editura "Cartea românească" din Bucureşti publică a IV-a ediţie din Golanii, cu acelaşi sumar din 1925.
  • 1929 – La însărcinarea primului ministru, lucrează la proiectele de organizare a Direcţiei Educaţiei Poporului, al cărei conducător va deveni la începutul anului următor.
    • Apare romanul Crăişorul (va fi reeditat în 1930, 1940, 1942, 1944).
    • Scriitorului i se conferă Premiul Naţional pentru proză.
  • 1930, 19 noiembrie – În urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu demisionează din conducerea Direcţiei Educaţiei Poporului.
    • Cumpără o casă şi o viişoară la Valea Mare, lângă Piteşti, unde vor fi scrise majoritatea cărţilor sale de acum încolo.
  • 1931 – Scrie şi editează (25 iulie) volumul Metropole, cu însemnări de călătorie (Berlin, Roma, Paris).
  • 1932, 20 februarie – Tipăreşte, la Bucureşti, România literară (apare până la 6 ianuarie 1934).
    • O nouă reeditare: Iţic Ştrul, dezertor (Trei nuvele cu 30 gravuri în lemn de Paul Konrad Honich), la "Cartea românească". În sumar: Iţic Ştrul, dezertor; Catastrofa; Fapt divers [Hora morţii].
    • 8 mai/11 decembrie – Scrie versiunea definitivă a romanului Răscoala.
    • sfârşitul anului – Apare romanul Răscoala.
  • 1933, 25 decembrie – În Cuvântul, o nuvelă inedită: Umbre.
  • 1934, 22 ianuarie/30 aprilie – Scrie versiunea pentru tipar a romanului Jar, ce se va tipări până la finele anului (reeditări în 1939, 1941, 1942, 1944).
  • 1935 – În volumul Nuvele inedite, culegere din creaţia prozatorilor contemporani, Rebreanu publică, la Editura "Adevărul", povestirea Dincolo, reluată peste ani în Amalgam (1943).
  • 1936 – Apare volumul Calea sufletului (trei povestiri), fragmente din romanul Adam şi Eva.
    • În nr. 14 din colecţia "Cartea satului" apare culegerea de nuvele Oameni de pe Şomeş, la Editura Fundaţiilor Regale. În sumar: Dumnezeu; Cerşetorul; Proştii; Răfuiala; Nevasta; Pozna; Dintele; Hora morţii; Cuibul visurilor.
  • 1937, 1 martie/11 iulie – Versiunea abandonată a romanului Gorila.
    • 18 iulie – Reia cartea de la început.
  • 1938, iunie – Apare romanul Gorila.
  • 1939, 26 mai – După multe tergiversări, este ales membru al Academiei Române, la propunerea lui Mihail Sadoveanu.
  • 1940, martie – Apare romanul Amândoi.
  • 1941, începutul anului – Este numit din nou director al Teatrului Naţional.
    • Acceptă numirea de director al cotidianului Viaţa (fără o participare esenţială).
  • 1942, ianuarie – Conferinţe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena.
    • martie – La Zagreb şi Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societăţii culturale pan-europene. Aici va susţine că "nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură".
  • 1943 – Apare volumul Amalgam (articole, studii, conferinţe, cronici dramatice şi o nuvelă: Dincolo).
  • 1944, 4 aprilie – Grav bolnav, se retrage la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureştii (un control radiologic semnalase, încă din ianuarie, "opacitate suspectă la plămânul drept").
    • 7 iulie – Din Jurnalul său: "Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plâmânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică".
    • În nr. 9 din colecţia "Cartea refugiatului ardelean", apare o culegere de Nuvele (cu chipuri desenate de Aurel Jiquidi), sub auspiciile Căminului cultural Avram Iancu al refugiaţilor ardeleni. În sumar: Pozna; Nevasta; Răfuiala; Proştii.
    • 1 septembrie – Încetează din viaţă la Valea Mare, în vârstă de 59 de ani. Peste câteva luni va fi deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

[modifică] Opera literară

[modifică] Nuvele

[modifică] Romane sociale

[modifică] Romane psihologice

[modifică] Romane poliţiste

[modifică] Teatru

[modifică] Case memoriale

[modifică] Bucureşti

  • Nume: Casa memorială Liviu Rebreanu şi Fanny Rebreanu
  • Adresă: B-dul Prof. dr. Gh. Marinescu, nr. 19, etaj 2, ap. 11, Sectorul 5
  • Cod poştal: 050482
  • Telefon: 021/638 43 93
  • Interfon: 5
  • Program:
    • zilnic, orele 10-17;
    • luni - închis
  • Acces:
    • Cu trenul: Gara de Nord;
    • Cu maşină sau taxi: Eroilor;
    • Cu metroul: Staţia Eroilor;
    • Cu troleibuzul: 61, 69, 90, 91 (Staţia Facultatea de Medicină); 96 (Staţia Eroilor); 62, 71, 93 (Staţia Gradina Botanică);
    • Cu autobuzul: 306, 336 (Staţia Facultatea de Medicină).
  • Director: Alexandru Dan Condeescu
  • Descriere: Casa memorială se află într-un apartament cumpărat de către scriitor în anul 1934, pentru fiica sa, Puia-Florica Rebreanu. Ea donează spaţiul şi moştenirea din acesta în dorinţa ca acestea să amintească şi de mama sa care, exceptând cariera de actriţă, s-a apropiat de literatura memorialistică, conferindu-şi astfel statutul de membră a Uniunii Scriitorilor. Este inaugurată în 1995. În holul de la intrare se pot admira grafici de preţ (în cărbune, creion, peniţă). În camera de zi se găsesc picturi la scală mare ale mamei şi fiicei, lucrări purtând semnătura lui Camil Ressu. Alte lucrări fine de artă pot fi văzute în cea mai importantă cameră, biroul scriitorului, lucrări realizate de artişti prestigioşi ai vremii (Jean Alexandru Steriadi, Miliţa Pătraşcu, Ion Jalea, Francisc Şirato). În camera unde a locuit fiica celor doi scriitor putem admira fotografii de familie, câteva tablouri şi o colecţie frumoasă de icoane, dând impresia unei catapetesme. Cea mai mare cameră a muzeului este sufrageria, mobilată cu piese Biedermeyer, în care continuă colecţia de icoane, însă unde întâlnim şi un ceasornic din soclu, obiect unic. În bucătărie, pereţii sunt acoperiţi de o colecţie impresionantă de ceramică (piese specifice zonei Ardealului).

[modifică] Citate

[modifică] Jar

  • Gelozia e sentimentul care te face ridicol şi te înjoseşte. Gelozia este umbra iubirii.
  • Îmbrăţişarea e un preludiu care trezeşte simţurile. În public, îmbrăţişarea îşi pierde vraja şi devine un act convenţional ca şi strângerea mâinii.
  • Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.
  • Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viaţa efemeră, tot atât de departe de ceilalţi oameni ca şi un astru de ceilalţi aştrii, fără nici un mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia cumunităţii cu alţi semeni te înşeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufleteşti, când, deodată, îţi dai seama că nici părinţii, nici fraţii, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înţelege...
  • Nimic nu este mai puţin logic ca viaţa.
  • Siguranţa e relativă, mai ales în iubire. Numai experienţa te lămureşte.
  • Dragostea care nu sfârşeşte la ofiţerul stării civile are vicii de formă.
  • Iubirea adevărată înfruntă lumea, e generoasă şi mândră. Nicio plăcere în iubire nu se poate compara cu afişarea ei în faţa oamenilor. Numai iubirea vinovată se ascunde.
  • Actul sexual fără substratul pasiunii copleşitoare este o terfelire şi trupească şi sufletească de care trebuie să te ruşinezi în faţa oamenilor şi, mai ales a conştiinţei tale.

[modifică] Aprecieri critice

  • George Călinescu: Dacă Sadoveanu e rapsodul literaturii române moderne, Rebreanu este romancierul ei.

[modifică] Legături externe

Wikisource
La Wikisursă există texte originale legate de Liviu Rebreanu
În alte limbi