Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.47.0-wmf.14 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul Event Event talk 104 49480 151316 148738 2026-08-09T20:56:13Z TiberiuFr25 11409 151316 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>tocmai în anii când se discuta mai aprig reforma agrară. Această pretinsă constatare a găsit formularea cea mai tranșantă în susținerile d-lui [[Autor:Lothar Rădăceanu|Lotar Rădăceanu]] care, în studiul „Oligarhia română”, scrie următoarele: „Țărănimea n’a jucat niciun rol activ pe cât de infim în această epocă”.<ref>''Arhiva pentru știința și reforma socială'' (1924).</ref> O cercetare mai amănunțită a materiei ar fi înlăturat asemenea opinii cu totul eronate. In 1858, starea spiritelor la sate era încordată; așa de încordată, încât marii proprietari încep să-și ia măsuri de apărare. „Curțile erau păzite de oameni de încredere înarmați; pe alocuri se făcuse tunuri din lemn de cireș, legate cu cercuri de fier, cu care se trăgea duminica, probabil spre a impresiona pe săteni”.<ref>Radu Rosetti, ''op. cit.'' pag. 327.</ref> Agitația crește spre toamnă și trece și în Muntenia, unde guvernul se vede silit, în 1859, să ia anumite măsuri împotriva „instigatorilor”. Turburări țărănești propriu zise au loc însă numai cu un an mai târziu. Pretextul va fi recrutarea. Cum motivau țăranii refuzul lor de a răspunde la recrutare? „De ce să dee țăranii oameni de oaste? Ei n’au nimic de apărat în această țară. Dee soldați cei ce au moșii! Dee boerii…”<ref>''Ibidem,'' p. 337.</ref> Țăranii se înarmară. In ținutul Covurluiului, peste 40 de sate s’au răsculat. In Sudul Basarabiei, la Ismail și Bolgrad, au loc de asemenea turburări țărănești. Pretextul este același. (Interesant de notat că locul în care izbucnesc aceste tulburări — Țara de Jos — este legat de porturile dunărene, ceea ce ar putea explica — în anumită măsură — influența centrelor orășenești asupra țărănimii.) Numai datorită intervenției personale a lui Kogălniceanu — venit în mijlocul țăranilor răsculați — și a promisiunii oficiale că deslegarea chestiei țărănești se apropie, spiritele țăranilor s’au liniștit pentru câtăva vreme. Trebue să subliniem însă că, în același timp, izbucnesc sângeroase manifestații de stradă și în unele orașe. Astfel, la Craiova „peste 300 de industriali și negustori” demonstrează pe<noinclude>{{sep|6em|align=left}}{{Referințe mici}} {{rh|||195}}</noinclude> csivg16aslrpnq8ghv238wlklvavdcu 104 50642 151310 151284 2026-08-09T17:41:58Z TiberiuFr25 11409 151310 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{c| {{mai mare|{{uc|{{lsp||Not|e}}}}}} {{uc|Introducere}} }} <section begin="i1" />{{ancoră|i1}}<noinclude>1. </noinclude>A. Bazilescu, în „Economia naționalistă”, pag. 99. <section end="i1" /> <section begin="i2" />{{ancoră|i2}}<noinclude>2. </noinclude> Articolul „Situația economică creată României noi după războiu” citat de [[Autor:Ștefan Zeletin|St. Zeletin]] în „Burghezia română”, pag. 133. <section end="i2" /> <section begin="i3" />{{ancoră|i3}}<noinclude>3. </noinclude> A. Șerbulescu „Imperialismul țărilor mici” în „[[Viața Românească]]” XXIX Iunie 1937. <section end="i3" /> {{dhr}} {{C| {{uc|Capitolul I}} '''Caracterul capitalist al economiei industriale din România''' }} <section begin="1" />{{ancoră|1}}<noinclude>1. </noinclude> Citatele sunt din: Otto Schlier, „Aufbau der europäischen Industrie nach dem Kriege”, citat de [[Autor:Virgil Madgearu|V. Madgearu]] în „Evoluția economiei românești”, pag. 361, din V. Madgearu, op. cit. pag. 360—361 și din Prof. Ernst Wagemann, „Der neue Balkan”, pag. 65. <section end="1" /> <section begin="2" />{{ancoră|2}}<noinclude>2. </noinclude> Toate citatele din primul volum al „[[Capitalul|Kapital]]”-ului le dăm după „Volksaufgabe”. Citatele date se găsesc la pag. 126 și 646. <section end="2" /> <section begin="3" />{{ancoră|3}}<noinclude>3. </noinclude> Despre meseriași citatele sunt din V. Madgearu, op. cit., pag. 360, din Ing. Gh. C. Tulea, „Meseriile în România” (manuscris, depus la Ministerul Economiei Naționale sub nr. 9625/15. IV. 1940), cu o serie de date complimentare din care am luat și noi cifrele întrebuințate. <section end="3" /> <section begin="4" />{{ancoră|4}}<noinclude>4. </noinclude> După 1941, cifre și date privind producția industrială nu s’au mai publicat, după cum știm, nici măcar nu s’au mai centralizat, fiind considerate secrete militare. <section end="4" /> <section begin="5" />{{ancoră|5}}<noinclude>5. </noinclude> „Excelsior”, din 18 Iulie și 6 Iunie 1943. <section end="5" /> <section begin="6" />{{ancoră|6}}<noinclude>6. </noinclude> Citatele sunt din Roman Moldovan, „Concentrarea și acumularea în domeniul economiei naționale” în „Excelsior” din 16 Iunie 1943 și A. S. Svoja, „Comentarii la politica noastră de credit” în „Excelsior” din 25 Aprilie 1943. <section end="6" /> <section begin="7" />{{ancoră|7}}<noinclude>7. </noinclude> Cifrele sunt luate din materialul publicat de „Centrul de cercetare și documentare economică”, apărut în „[[Universul|Universul]]” din 14 Noemvrie 1938 și în „Excelsior” din 18 Iulie 1943. {{nop}}<section end="7" /><noinclude>{{rh|||319}}</noinclude> nstev6cq4bc63adhfemjmeynhl3mewh 104 50652 151297 2026-08-09T12:26:55Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151297 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>Cel de al doilea element component al opoziției vine din rândurile burgheziei liberale — ale acelei fracțiuni care avea, până la începutul războiului, un contact permanent cu cercurile financiare engleze și franceze. Opoziția liberală recomandă o pace de compromis cu Uniunea Sovietică, pentru ca România să poată menține bunele raporturi cu Statele Apusului, în special cu Anglia și Statele-Unite ale Americii. În același timp, tocmai în aceste medii liberale, temerea de o preponderență a unei Germanii victorioase începuse să se manifeste în forme concrete, pe măsura ce tendințele de acaparare a capitalului financiar hitlerist deveniseră vizibile încă din 1940. Era clar că „pacea germană” ar fi dus la exproprierea unei părți din burghezia românească. În sfârșit, o parte a corpului ofițeresc superior s’a alăturat opoziției anti-războinice și anti-germane, mânată, fie de orientarea politică către unul sau altul dintre cele două partide de guvernământ, fie de convingerea că războiul antisovietic are un caracter aventurier și este pierdut. Acestea sunt limitele și cadrul politic al curentelor opoziționiste apărute în sânul păturilor guvernante din România până în iarna anului 1942—1943, când scriem rândurile de față. {{dhr}} {{C| '''{{A+|Permanențele politicei burgheziei române}}''' }} Existența unei asemenea opoziții nu trebue să ducă însă la false concluzii. Nu numai prin faptul că forțele opoziționiste burgheze reprezintă doar o fracțiune a burgheziei din România și abia o infimă parte din marea moșierime. În cursul guvernării ei, dictatura s’a sprijinit pe elemente venite din rândurile puternicilor organizații capitaliste și moșierești (prezența lui Marinescu și a lui Bușilă din conducerea UGIR-ului, a lui Aurel Pană, din conducerea „Uniunii sindicatelor agricole”, etc.). Politica imperialistă și antisovietică<noinclude>{{rh|||15}}</noinclude> puou7ocxolrmrhpyguc9rlvrp6bxelu 151299 151297 2026-08-09T16:15:26Z TiberiuFr25 11409 151299 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>Cel de al doilea element component al opoziției vine din rândurile burgheziei liberale — ale acelei fracțiuni care avea, până la începutul războiului, un contact permanent cu cercurile financiare engleze și franceze. Opoziția liberală recomandă o pace de compromis cu Uniunea Sovietică, pentru ca România să poată menține bunele raporturi cu Statele Apusului, în special cu Anglia și Statele-Unite ale Americii. În același timp, tocmai în aceste medii liberale, temerea de o preponderență a unei Germanii victorioase începuse să se manifeste în forme concrete, pe măsura ce tendințele de acaparare a capitalului financiar hitlerist deveniseră vizibile încă din 1940. Era clar că „pacea germană” ar fi dus la exproprierea unei părți din burghezia românească. În sfârșit, o parte a corpului ofițeresc superior s’a alăturat opoziției anti-războinice și anti-germane, mânată, fie de orientarea politică către unul sau altul dintre cele două partide de guvernământ, fie de convingerea că războiul anti-sovietic are un caracter aventurier și este pierdut. Acestea sunt limitele și cadrul politic al curentelor opoziționiste apărute în sânul păturilor guvernante din România până în iarna anului 1942—1943, când scriem rândurile de față. {{dhr}} {{C| '''{{A+|Permanențele politicei burgheziei române}}''' }} Existența unei asemenea opoziții nu trebue să ducă însă la false concluzii. Nu numai prin faptul că forțele opoziționiste burgheze reprezintă doar o fracțiune a burgheziei din România și abia o infimă parte din marea moșierime. În cursul guvernării ei, dictatura s’a sprijinit pe elemente venite din rândurile puternicilor organizații capitaliste și moșierești (prezența lui Marinescu și a lui Bușilă din conducerea UGIR-ului, a lui Aurel Pană, din conducerea „Uniunii sindicatelor agricole”, etc.). Politica imperialistă și antisovietică<noinclude>{{rh|||15}}</noinclude> r2m2loqvli3vzg9s3yveufoyeazd0ca 104 50653 151298 2026-08-09T16:15:08Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151298 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>practicată de guvernul Antonescu este ceva mai mult decât doar un moment întâmplător. Încadrarea României în Axă nu poate fi considerată ca o „greșeală” sau bagatelizată ca un necugetat act politic, al unui guvern incapabil. Nici situația geografică a României, așezată în calea unei Germanii — mare putere militară; nici considerații oportuniste — ca acela de a fi alături de State posibil victorioase; nici slugărnicia față de potentații naziști — în concurență cu Ungaria și Bulgaria; nici chiar vanitatea de a fi „izbăvitorii neamului”, din partea unor conducători improvizați — personagii de operetă mai mult decât oameni de Stat nu au jucat un rol hotărîtor, atunci când a fost luată hotărîrea aruncării României în războiu, în ziua de 22 Iunie 1941. Războiul este și pentru România doar „continuarea politicii cu alte mijloace”. A unei politici imperialiste, a unei politici anti-sovietice consecvent practicată. Timp de douăzeci și cinci de ani atitudinea față de Uniunea Sovietică a fost când de dușmănie, fățișă și provocatoare, când de dușmănie mascată. Transformarea României în instrument războinic anti-sovietic a fost opera tuturor guvernelor care în tot acest răstimp s’au perindat la cârma țării. Politica externă a Statului român față de Uniunea Sovietică a fost o permanentă ofertă de servicii făcută pe rând, tuturor statelor și grupărilor de State din Apus care plănuiau atacarea Uniunii Sovietice. Alianța României cu puterile Axei se încadrează deci perfect în linia politică urmată față de Statul Sovietic de aproape totalitatea partidelor și forțelor burgheziei și moșierimii din România, între cele două războaie mondiale. Curentele opoziționiste manifestate în ultimul timp nu infirmă substratul real al acestei alianțe, după cum nu înseamnă o desolidarizare de războiu. {{nop}}<noinclude>{{rh|16||}}</noinclude> 58xb2pram3vxiuxybiei05ffx3qube8 104 50654 151300 2026-08-09T16:17:34Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151300 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{dhr}} {{C| '''{{A+|Războiul și criza care îi va urma}}''' }} Războiul în care a fost târît poporul român îi impune nu numai un greu tribut de sânge, dar i-a înrăutățit toate condițiile de vieață. Bazele existenței lui îi sunt sdruncinate. De aceea, spre deosebire de curentele opoziționiste burgheze care se opresc la suprafața vieții sociale, în adâncul maselor, iau naștere și se concretizează mari și puternice nemulțumiri, chiar dacă — pentru moment — încă n’au luat forma deschisă a unor manifestări armate. Nici mijloacele teroriste cu care sunt loviți toți adversarii reali ai actualului regim de dictatură și ai nazismului, nici demagogia și propaganda fără scrupule utilizate pentru pervertirea opiniei publice și inducerea în eroare a maselor, nu sunt în stare să oprească un proces, în plină desfășurare. De altă parte experiența pe care muncitorul și țăranul român le-au făcut în Uniunea Sovietică, contactul nemijlocit pe care l-au putut lua cu noile forme de vieață, create de revoluția din 1917, nu vor rămâne nici ele fără însemnate urmări. Pe plan internațional războiul actual, ca orișicare războiu din epoca imperialistă, poartă în sânul lui elemente de criză. Nu se poate prevedea, de pe acuma, nici întinderea pe care această criză o va lua, nici formele pe care le va îmbrăca. Ceea ce putem face însă astăzi, este stabilirea problemelor de bază ale României, fixarea elementelor constitutive ale organismului ei economic și social, adică, cercetarea amănunțită a ceea ce va constitui cadrul și va da conținut crizei de după războiu. Desfășurarea și caracterul ei depind de o serie întreagă de factori obiectivi și subiectivi vizibili de pe acum, alții în proces de formație sau abia în stadiul inițial. În asemenea condiții, justa lor prețuire în momentul de față, nu este cu putință. Datele necesare pentru o asemenea cercetare există și pot fi supuse unei analize obiective. {{nop}}<noinclude>{{rh|||17}}</noinclude> jq49rvwzrems3nb16rcqlmuo91ceiai 104 50655 151301 2026-08-09T16:23:05Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151301 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>Clasele sociale își fixează poziția unele față de altele, înăuntrul colectivității din care fac parte în cursul unui lung șir de ani. Raporturile create sunt rezultatul unei evoluții care împarte societatea în exploatați și exploatatori, bogați și săraci, guvernanți și supuși, unii care stăpânesc mijloacele de producție, alții care nu au decât puterea lor de muncă. Între aceștia ocupă poziții intermediare, mai mult sau mai puțin stabile și conturate, acelei categorii sociale care formează împreună cu mica burghezie, păturile de mijloc. Locul pe care individul îl ocupă în cadrul producției — considerată în înțelesul cel mai larg — hotărăște apartenența lui la o clasă sau la alta. Clasele, la rândul lor, se înfruntă în cadrul aceluiași proces de producție, care dă conținut tuturor formelor ei de vieață. Lupta între clase, lupta de clasă cu multiplele și variatele ei manifestări, acute sau latente, indiferent de felul în care se exteriorizează, rămâne una din realitățile indestructibil legate de existența și funcționarea oricărui regim, bazat pe clase. A regimului capitalist, în deosebi. În ultimii ani, dictaturile fasciste au născut iluzia că au parvenit să realizeze perfecta armonie națională și socială. În slujba acestei „armonii” și drept sprijin principal al ideii în sine, au fost puse în acțiune cele mai sălbatice mijloace represive, cea mai sângeroasă teroare. Dictaturile totalitare fasciste nu au parvenit să transforme, pe această cale, armonia socială sau cea națională într’o realitate, să desarmeze și să desființeze lupta de clasă, tot atât de puțin cât au reușit s’o facă și democrațiile burgheze. Șubrezenia și artificialitatea „armoniei fasciste” apar tocmai atunci când, în momente de adâncă criză pentru clasele stăpânitoare, ar trebui să funcționeze mai bine. Un asemenea moment de criză îl trăim acum. Îl trăim și în România. Reacțiunea este aici complet stăpână<ref>Toate acestea se referă la epoca anterioară datei de 23 August 1944</ref>. Atmosfera<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{Referințe mici}} {{rh|18||}}</noinclude> pwpe4x6pxl4b8sy11zlwzir4alqest9 151303 151301 2026-08-09T16:25:32Z TiberiuFr25 11409 151303 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>Clasele sociale își fixează poziția unele față de altele, înăuntrul colectivității din care fac parte în cursul unui lung șir de ani. Raporturile create sunt rezultatul unei evoluții care împarte societatea în exploatați și exploatatori, bogați și săraci, guvernanți și supuși, unii care stăpânesc mijloacele de producție, alții care nu au decât puterea lor de muncă. Între aceștia ocupă poziții intermediare, mai mult sau mai puțin stabile și conturate, acelei categorii sociale care formează împreună cu mica burghezie, păturile de mijloc. Locul pe care individul îl ocupă în cadrul producției — considerată în înțelesul cel mai larg — hotărăște apartenența lui la o clasă sau la alta. Clasele, la rândul lor, se înfruntă în cadrul aceluiași proces de producție, care dă conținut tuturor formelor ei de vieață. Lupta între clase, lupta de clasă cu multiplele și variatele ei manifestări, acute sau latente, indiferent de felul în care se exteriorizează, rămâne una din realitățile indestructibil legate de existența și funcționarea oricărui regim, bazat pe clase. A regimului capitalist, în deosebi. În ultimii ani, dictaturile fasciste au născut iluzia că au parvenit să realizeze perfecta armonie națională și socială. În slujba acestei „armonii” și drept sprijin principal al ideii în sine, au fost puse în acțiune cele mai sălbatice mijloace represive, cea mai sângeroasă teroare. Dictaturile totalitare fasciste nu au parvenit să transforme, pe această cale, armonia socială sau cea națională într’o realitate, să desarmeze și să desființeze lupta de clasă, tot atât de puțin cât au reușit s’o facă și democrațiile burgheze. Șubrezenia și artificialitatea „armoniei fasciste” apar tocmai atunci când, în momente de adâncă criză pentru clasele stăpânitoare, ar trebui să funcționeze mai bine. Un asemenea moment de criză îl trăim acum. Îl trăim și în România. Reacțiunea este aici complet stăpână<ref>Toate acestea se referă la epoca anterioară datei de 23 August 1944.</ref>. Atmosfera<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{Referințe mici}} {{rh|18||}}</noinclude> npfh572ow8d4z4o0wydgk93ka5f38gu 104 50656 151302 2026-08-09T16:24:59Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151302 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>războinică, fraza șovină și xenofobă, nebuloasele visuri imperialiste, valul de minciună care se revarsă zi cu zi și ceas cu ceas prin presă, la radio, dela tribuna publică, de pe catedra școlii, din amvonul bisericii — toate acestea dublate de mijloacele teroriste cu care guvernează dictatura Antonescu menține încă aparența „unității neamului” și „armonia socială”. Dar glasuri protestatare încep să se facă auzite, fapte răzvrătitoare se fac simțite. În momentele de criză, clasele și păturile sociale apar pe scena istoriei așa cum sunt ele. Apar înarmate cu ideologia lor, cu formele lor de organizare, cu o forță de afirmare și un dinamism propriu. Apar așa cum s’au format, au crescut și s’au călit împotriva tuturor formulelor, piedicilor și încercărilor, de a le nega existența. De gradul adâncirii crizei deschisă și la noi în țară de războiu, de tăria și forța organizată a claselor și păturilor care reprezintă, în mod obiectiv, ideea de progres social și politic, în frunte cu clasa muncitoare, vor depinde soluțiile nu a uneia sau alteia dintre problemele singulare ale prezentului, ci totalitatea problemelor de bază ale țării întregi, legate, la rândul lor, cu însuși drumul spre definitiva eliberare a poporului român și popoarelor conlocuitoare. Aceste probleme se vor pune din plin și soluțiile date vor trebui să fie definitive.<noinclude>{{dhr}}{{sep|6em}}{{dhr}} {{rh|||19}}</noinclude> 2kqyl6lr2c4l45pv03l9gkhdldjnc41 104 50657 151304 2026-08-09T17:26:13Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151304 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>drul material în care au luat naștere, legătura cauzală cu realitatea ar fi ruptă, iar în cercetarea lor ar urma să substituim metodei științifice, criterii de judecată mai mult sau mai puțin arbitrare. Aceasta în ceea ce privește judecarea prezentului și trecutului. Dar, în același timp, numai plecând dela datele economice, putem fixa și drumul viitorului. Căci stadiul atins de economia românească în momentul de față, constitue un punct de plecare și oferă materialul necesar pentru construirea acestui viitor. Elementele suprastructurale de natură politică, juridică, culturală, morală, etc., pot juca fără îndoială un rol în această direcție, dar nu în afară, ci numai în cuprinsul acestei realități fundamentale care este și rămâne economicul, cu toate componentele și legile lui. {{***}} Asupra caracterului economiei românești există încă discuții. Opiniile exprimate sunt variate. Economistul german Otto Schlier, plecând dela proporția existentă între populația agricolă și cea industrială, împarte țările europene în mai multe grupe. România s’ar încadra — după părerea sa — între acele țări care au un caracter „predominant agrar”, întru cât populația agrară este aici de zece ori mai mare decât cea industrială. Deci România, „țară eminamente agricolă”, nu ar aparține încă trecutului… Virgil Madgearu adoptă un alt criteriu. Luând ca punct de plecare capitalul învestit și valoarea producției, Madgearu compară sectorul capitalist privat cu economia agricolă, cu meseriile și cu totalul întreprinderilor economice ale statului, ajungând la următoarea concluzie: „Dată fiind extensiunea atât de redusă a sectorului capitalist privat cu sectorul economiei necapitaliste, ordinea economică românească nu poate fi încadrată în sistemul capitalist…<noinclude>{{rh|||21}}</noinclude> mn70ctego2gc3nj1g54fna6w8zsra40 151307 151304 2026-08-09T17:34:18Z TiberiuFr25 11409 151307 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>drul material în care au luat naștere, legătura cauzală cu realitatea ar fi ruptă, iar în cercetarea lor ar urma să substituim metodei științifice, criterii de judecată mai mult sau mai puțin arbitrare. Aceasta în ceea ce privește judecarea prezentului și trecutului. Dar, în același timp, numai plecând dela datele economice, putem fixa și drumul viitorului. Căci stadiul atins de economia românească în momentul de față, constitue un punct de plecare și oferă materialul necesar pentru construirea acestui viitor. Elementele suprastructurale de natură politică, juridică, culturală, morală, etc., pot juca fără îndoială un rol în această direcție, dar nu în afară, ci numai în cuprinsul acestei realități fundamentale care este și rămâne economicul, cu toate componentele și legile lui. {{***}} Asupra caracterului economiei românești există încă discuții. Opiniile exprimate sunt variate. Economistul german Otto Schlier, plecând dela proporția existentă între populația agricolă și cea industrială, împarte țările europene în mai multe grupe. România s’ar încadra — după părerea sa — între acele țări care au un caracter „predominant agrar”, întru cât populația agrară este aici de zece ori mai mare decât cea industrială. Deci România, „țară eminamente agricolă”, nu ar aparține încă trecutului… [[Autor:Virgil Madgearu|Virgil Madgearu]] adoptă un alt criteriu. Luând ca punct de plecare capitalul învestit și valoarea producției, Madgearu compară sectorul capitalist privat cu economia agricolă, cu meseriile și cu totalul întreprinderilor economice ale statului, ajungând la următoarea concluzie: „Dată fiind extensiunea atât de redusă a sectorului capitalist privat cu sectorul economiei necapitaliste, ordinea economică românească nu poate fi încadrată în sistemul capitalist…<noinclude>{{rh|||21}}</noinclude> 4k5x0qgir332rluxaib1bvn1w1l8mrd 104 50658 151305 2026-08-09T17:30:56Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151305 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>România a rămas un stat semi-capitalist cu ordine economică-social-agrară-țărănească”. Profesorul Ernst Wagemann, în broșura sa „Der neue Balkan” plasează și el România, împreună cu celelalte țări din sud-estul Europei „în rândul acelor ținuturi economice care pot fi caracterizate ca semi-capitaliste”. Autorul ajunge la această concluzie considerând „nivelul de intensitate economică scoborît” al tuturor țărilor Sud-Est europene, nivel manifestat în raportul care exista între inventarul economiei naționale și populația sau suprafața țărilor respective. Ne limităm la aceste singure citate, deoarece alte păreri exprimate asupra aceleiași chestiuni se apropie, de fapt, de unul sau altul dintre punctele de vedere expuse mai sus, indiferent de criteriul utilizat. Socotim, în același timp, că aceste opinii conturează suficient problema în discuție. Prima observație pe care o avem de făcut privește însăși punerea chestiunii. Se pune oare întrebarea dacă România e sau nu un stat capitalist, adică dacă se identifică sau nu, structural, cu statul tip american, englez sau german? Nu. Problema la care trebue răspuns nu poate să fie alta decât aceea de a stabili dacă în economia românească predomină elementele capitaliste, sau, dimpotrivă cele necapitaliste; dacă evoluția ei se găsește, nemijlocit, sub influența capitalismului și pe drumul capitalismului sau poartă semnele caracteristice ale unei economii „predominat agrare” sau ale uneia „semi-capitaliste” sau, în sfârșit, specifică „agraro-țărănească”, cu norme și legi proprii de desvoltare. Concluziile vor fi deosebite într’un caz sau în celălalt, atât în privința caracterizării regimului economic, în totalitatea lui, cât și în fixarea raporturilor sociale și determinarea factorilor sociali motori. Dacă, în adevăr, nu capitalismul, ci elementele necapitaliste sau semi-capitaliste impun pecetea lor economiei românești, atunci relațiile între clase și forțele dinamice active în domeniul social vor fi cu totul altele. {{nop}}<noinclude>{{rh|22||}}</noinclude> mdmgvgyq3dyg257n5q1reocwmt19dgt 151308 151305 2026-08-09T17:39:02Z TiberiuFr25 11409 151308 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>România a rămas un stat semi-capitalist cu ordine economică-social-agrară-țărănească”. Profesorul Ernst Wagemann, în broșura sa „Der neue Balkan” plasează și el România, împreună cu celelalte țări din sud-estul Europei „în rândul acelor ținuturi economice care pot fi caracterizate ca semi-capitaliste”. Autorul ajunge la această concluzie considerând „nivelul de intensitate economică scoborît” al tuturor țărilor Sud-Est europene, nivel manifestat în raportul care exista între inventarul economiei naționale și populația sau suprafața țărilor respective. {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=319 | notă=1 | etichetă=(1) }} <!-- Trimiterea către notă lipsește în original --> Ne limităm la aceste singure citate, deoarece alte păreri exprimate asupra aceleiași chestiuni se apropie, de fapt, de unul sau altul dintre punctele de vedere expuse mai sus, indiferent de criteriul utilizat. Socotim, în același timp, că aceste opinii conturează suficient problema în discuție. Prima observație pe care o avem de făcut privește însăși punerea chestiunii. Se pune oare întrebarea dacă România e sau nu un stat capitalist, adică dacă se identifică sau nu, structural, cu statul tip american, englez sau german? Nu. Problema la care trebue răspuns nu poate să fie alta decât aceea de a stabili dacă în economia românească predomină elementele capitaliste, sau, dimpotrivă cele necapitaliste; dacă evoluția ei se găsește, nemijlocit, sub influența capitalismului și pe drumul capitalismului sau poartă semnele caracteristice ale unei economii „predominat agrare” sau ale uneia „semi-capitaliste” sau, în sfârșit, specifică „agraro-țărănească”, cu norme și legi proprii de desvoltare. Concluziile vor fi deosebite într’un caz sau în celălalt, atât în privința caracterizării regimului economic, în totalitatea lui, cât și în fixarea raporturilor sociale și determinarea factorilor sociali motori. Dacă, în adevăr, nu capitalismul, ci elementele necapitaliste sau semi-capitaliste impun pecetea lor economiei românești, atunci relațiile între clase și forțele dinamice active în domeniul social vor fi cu totul altele. {{nop}}<noinclude>{{rh|22||}}</noinclude> 309ngj1juhmt2sezmoq1fqg111q3mcf 104 50659 151306 2026-08-09T17:33:39Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151306 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>{{dhr}} {{C| '''{{A+|Prin ce se caracterizează capitalismul, ca regim economic}}''' }} Înainte de a răspunde întrebărilor de mai sus, să stabilim, în primul rând, caracteristicele regimului capitalist, din punct de vedere economic. Oricât s’ar părea de cunoscută noțiunea ca atare, iar elementele specifice dela sine înțelese, totuși, o mai atentă privire a chestiunii lasă să se vadă imediat că ceea ce pare cert, ascunde în realitate divergențe și nu mai puțin grave erori. Poate oare caracteriza structura unei țări raportul numeric între populația agricolă și cea industrială? Sau reducerea valorii importului de mașini și a lungimii căilor ferate pe cap de locuitor? Sau chiar stabilirea valorii capitalului investit în diferitele sectoare ale economiei naționale? Toate aceste elemente sunt, fără îndoială, importante. Dar niciunul nu pune în lumină, nu ilustrează și nu specifică caracteristica de bază a regimului capitalist, ca atare. Fiecare din raporturile stabilite mai sus, cuprinde doar rezultate parțiale sau numerice. Sunt simple fenomene de suprafață ale evoluției unei economii și nimic altceva. Aceasta explică de altfel și concluziile la care au ajuns acei care au adoptat asemenea criterii ca punct de plecare, în judecarea stărilor din România. Mai cuprinzătoare apare o a doua încercare pe care o face tot V. Madgearu atunci când, plecând dela aceea ce el consideră drept „categorii proprii economiei capitaliste, anume salariul, profitul și renta”, găsește că nu ele predomină în economia românească. Dar și de astă dată concluziile ultime nu pot fi acceptate. În primul rând, pentrucă ceea ce se consideră drept „categorii proprii economiei capitaliste” nu sunt, în totalitatea lor, specifice acestui regim. Profitul și renta nu caracterizează capitalismul. Profitul și renta au apărut încă în cadrul economiei sclavagiste și a celei feudale. Economia sclavagistă a cunoscut profitul doar<noinclude>{{rh|||23}}</noinclude> e5fag5p0fs4vapyl6899ag102t6mvn7 104 50660 151309 2026-08-09T17:41:04Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151309 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>sub forma profitului comercial. Înseamnă însă, prin aceasta, că antichitatea a cunoscut actualul regim economic? Renta în natură și în bani are epoca ei de înflorire în evul mediu. Dar economia feodală nu are nimic comun cu cea capitalistă. Rămâne salariul. Salariul este în adevăr specific capitalismului. ''Dar numai salariul.'' Căci apariția muncii salariate, ca fenomen generalizat, este de strică esență a capitalismului, este elementul care îl caracterizează și îl deosebește de toate celelalte regimuri anterioare. În adevăr, „ceea ce caracterizează… epoca capitalistă, scrie [[Autor:Karl Marx|Marx]], este faptul că puterea de muncă ia chiar pentru muncitor forma unei mărfi, care-i aparține; munca ia forma muncii salariate”. Analizând împrejurările istorice în care apare capitalismul, în capitolul privitor la acumularea primitivă, Marx își completează ideea: „Procesul care creează relațiile capitaliste nu poate fi altul decât despărțirea muncitorului de mijloacele care îi condiționează posibilitatea sa de muncă, un proces care pe de o parte transformă mijloacele sociale de existență și producție în capital, pe de altă parte pe producător în salariat” {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=319 | notă=2 | etichetă=(2) }}. ''Rolul și întinderea muncii salariate, măsura în care raporturile de producție iau această formă, transformarea puterii de muncă în marfă — iată ce determină caracterul capitalist, semi-capitalist sau necapitalist al oricărei economii.'' În stabilirea caracterului economiei românești vom pleca deci dela acest criteriu, cercetând, pe rând, sectoarele ei de bază: economia industrială și cea agrară. {{dhr}} {{C| '''{{A+|Economia industrială din România și caracterul ei tipic capitalist}}''' }} S’ar putea crede că asupra caracterului capitalist al economiei industriale din România — înglobând totalitatea factorilor strâns legați de procesul de producție — nu ar mai<noinclude>{{rh|24||}}</noinclude> d4byeehxy496q02vilux4jwe4mdhji0 104 50661 151311 2026-08-09T17:47:19Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151311 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>exista putința unor păreri divergente. Pretutindeni întâlnim formele de exploatare — dacă putem spune — clasic capitaliste. Mai ales în industria propriu zisă, sectorul cel mai însemnat al acestei economii. Totuși și în acest domeniu meseriile, adică forme de producție necapitaliste, sunt opuse întreprinderii capitaliste, reprezentată de marea industrie {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=319 | notă=3 | etichetă=(3) }}. V. Madgearu, în „Evoluția economiei românești” susține că, pe de o parte, „valoarea producției meseriilor nu este departe de valoarea producției industriei mari”, adică de 70 de miliarde de lei, pe de altă parte că din întregul personal utilizat în industria românească 56.8%, adică mai mult de jumătate, este ocupat în meserii. Susținerile sale se bazează, în special pe lucrarea d-lui ing. Gh. C. Tulea, despre „Meseriile în România”. Adoptând pentru moment criteriile autorului citat, stabilirea valorii producției meseriilor este departe de a putea fi cu preciziune afirmată. In primul rând pentrucă nu există concordanță între acei care s’au ocupat de problema meseriașilor, în stabilirea tăriei lor numerice. Astfel d-l Paul Horia Suciu se oprește la un număr de 187.000 de meseriași, pe când d-l ing. I. Arapu afirmă că la noi există 400.000 de meseriași și lucrători calificați angajați la meserii. In „Enciclopedia României” (vol. II) se susține că numai în comunele rurale sunt risipiți 100.000 de meseriași, pe când în primul volum al „Bibliotecii economice și financiare”, editată de „B.N.R.”, numărul meseriașilor și micilor industriași este de 210.787. Tot atât de controversat este venitul pe care îl dau meseriile; el variază dela 20 miliarde de lei (Ing. I. Arapu) la 12 miliarde de lei (Enciclopedia României). Ca să ajungă însă la o atât de ridicată valoare a producției meșteșugărimii, la 70 de miliarde de lei, d-l Ing. Tulea dă o lămurire care limitează această cifră, utilizată de V. Madgearu. „Valoarea unei producții — scrie d-l Ing. G. Tulea — este strâns legată de valoarea coeficientului ei de industrializare”. Acest coeficient, în 1939, era de 80% în meserii<noinclude>{{rh|||25}}</noinclude> kgk0o1jlgzkbfeqxhufuae1yrtsj4k6 151312 151311 2026-08-09T17:48:46Z TiberiuFr25 11409 151312 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>exista putința unor păreri divergente. Pretutindeni întâlnim formele de exploatare — dacă putem spune — clasic capitaliste. Mai ales în industria propriu zisă, sectorul cel mai însemnat al acestei economii. Totuși și în acest domeniu meseriile, adică forme de producție necapitaliste, sunt opuse întreprinderii capitaliste, reprezentată de marea industrie {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=319 | notă=3 | etichetă=(3) }}. V. Madgearu, în „Evoluția economiei românești” susține că, pe de o parte, „valoarea producției meseriilor nu este departe de valoarea producției industriei mari”, adică de 70 de miliarde de lei, pe de altă parte că din întregul personal utilizat în industria românească 56.8%, adică mai mult de jumătate, este ocupat în meserii. Susținerile sale se bazează, în special pe lucrarea d-lui ing. Gh. C. Tulea, despre „Meseriile în România”. Adoptând pentru moment criteriile autorului citat, stabilirea valorii producției meseriilor este departe de a putea fi cu preciziune afirmată. In primul rând pentrucă nu există concordanță între acei care s’au ocupat de problema meseriașilor, în stabilirea tăriei lor numerice. Astfel d-l Paul Horia Suciu se oprește la un număr de 187.000 de meseriași, pe când d-l ing. I. Arapu afirmă că la noi există 400.000 de meseriași și lucrători calificați angajați la meserii. În „[[Enciclopedia României din 1938|Enciclopedia României]]” (vol. II) se susține că numai în comunele rurale sunt risipiți 100.000 de meseriași, pe când în primul volum al „Bibliotecii economice și financiare”, editată de „B.N.R.”, numărul meseriașilor și micilor industriași este de 210.787. Tot atât de controversat este venitul pe care îl dau meseriile; el variază dela 20 miliarde de lei (Ing. I. Arapu) la 12 miliarde de lei (Enciclopedia României). Ca să ajungă însă la o atât de ridicată valoare a producției meșteșugărimii, la 70 de miliarde de lei, d-l Ing. Tulea dă o lămurire care limitează această cifră, utilizată de V. Madgearu. „Valoarea unei producții — scrie d-l Ing. G. Tulea — este strâns legată de valoarea coeficientului ei de industrializare”. Acest coeficient, în 1939, era de 80% în meserii<noinclude>{{rh|||25}}</noinclude> lv9ab8u9pwkino5mj4e0lcdudte199h 151313 151312 2026-08-09T17:49:39Z TiberiuFr25 11409 151313 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>exista putința unor păreri divergente. Pretutindeni întâlnim formele de exploatare — dacă putem spune — clasic capitaliste. Mai ales în industria propriu zisă, sectorul cel mai însemnat al acestei economii. Totuși și în acest domeniu meseriile, adică forme de producție necapitaliste, sunt opuse întreprinderii capitaliste, reprezentată de marea industrie {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=319 | notă=3 | etichetă=(3) }}. V. Madgearu, în „Evoluția economiei românești” susține că, pe de o parte, „valoarea producției meseriilor nu este departe de valoarea producției industriei mari”, adică de 70 de miliarde de lei, pe de altă parte că din întregul personal utilizat în industria românească 56.8%, adică mai mult de jumătate, este ocupat în meserii. Susținerile sale se bazează, în special pe lucrarea d-lui ing. Gh. C. Tulea, despre „Meseriile în România”. Adoptând pentru moment criteriile autorului citat, stabilirea valorii producției meseriilor este departe de a putea fi cu preciziune afirmată. În primul rând pentrucă nu există concordanță între acei care s’au ocupat de problema meseriașilor, în stabilirea tăriei lor numerice. Astfel d-l Paul Horia Suciu se oprește la un număr de 187.000 de meseriași, pe când d-l ing. I. Arapu afirmă că la noi există 400.000 de meseriași și lucrători calificați angajați la meserii. În „[[Enciclopedia României din 1938|Enciclopedia României]]” (vol. II) se susține că numai în comunele rurale sunt risipiți 100.000 de meseriași, pe când în primul volum al „Bibliotecii economice și financiare”, editată de „B.N.R.”, numărul meseriașilor și micilor industriași este de 210.787. Tot atât de controversat este venitul pe care îl dau meseriile; el variază dela 20 miliarde de lei (Ing. I. Arapu) la 12 miliarde de lei (Enciclopedia României). Ca să ajungă însă la o atât de ridicată valoare a producției meșteșugărimii, la 70 de miliarde de lei, d-l Ing. Tulea dă o lămurire care limitează această cifră, utilizată de V. Madgearu. „Valoarea unei producții — scrie d-l Ing. G. Tulea — este strâns legată de valoarea coeficientului ei de industrializare”. Acest coeficient, în 1939, era de 80% în meserii<noinclude>{{rh|||25}}</noinclude> ohnmdox6u8oao4bjyhf0w1x4mo62ry0 104 50662 151314 2026-08-09T17:52:26Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151314 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>și numai de 40% în marea industrie, ceea ce explică, în parte, valoarea mare a producției meșteșugărești” (pag. 4). Dar în aprecierea cifrelor de care se servește V. Madgearu trebue ținut seama și de ceea ce înțelege el prin „meseriași”, căci el pleacă dela o tendențioasă definiție a „meseriașului”. Astfel el cuprinde în rândul meseriașilor pe toți acei a căror întreprindere numără până la 20 de lucrători. El cuprinde deci între meseriași mica și mijlocia industrie, deși între un mic industriaș și un meseriaș deosebirea este esențială. Dacă ultimul păstrează încă forme de producție cu puternice rămășițe precapitaliste, atât mica cât și mijlocia industrie se încadrează, din plin, regimului capitalist. „Este o mare deosebire între un meseriaș și un mic patron, scrie d-l Prof. N. Ghiulea, în broșura sa „Despre meseriași”, „Meseriașii iau parte activă în toate stadiile producției lor. Meseriașii muncesc efectiv cu brațele la fabricarea produselor industriale… Micii industriași sunt capitaliști, mici capitaliști, e drept, care își rezervă numai munca de direcție și de valorificare a producției” (pag. 16). Prin urmare, valoarea produsului finit, cât și personalul întrebuințat în aceste două categorii de întreprinderi trebuesc scoase din sectorul necapitalist, în care în mod artificial și prin denaturarea realităților au fost integrate. Deci procentul de 56.8%, reprezentând numărul de 72.479 de salariați, ocupați în meserii, urmează să fie reduse cu 11.8%, adică cu numărul acelor lucrători care sunt ocupați în mica și mijlocia întreprindere industrială. Dar cei care rămân sunt ei cu adevărat meșteșugari? După datele recensământului din 1930 lucrau în atelierele cu mai puțin de șase salariați un total de 130.433 persoane. Dintre aceștia 69.308 ''erau „muncitori la domiciliu”.'' Ceea ce înseamnă: încorporați, pe altă cale, tot regimului capitalist. Imensa majoritate a acestor „meseriași” nu sunt altceva decât salariați ai capitalului. {{nop}}<noinclude>{{rh|26}}</noinclude> kgtixdli3yn7iala9trb8jyncl2ehnx 151315 151314 2026-08-09T17:52:41Z TiberiuFr25 11409 151315 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>și numai de 40% în marea industrie, ceea ce explică, în parte, valoarea mare a producției meșteșugărești” (pag. 4). Dar în aprecierea cifrelor de care se servește V. Madgearu trebue ținut seama și de ceea ce înțelege el prin „meseriași”, căci el pleacă dela o tendențioasă definiție a „meseriașului”. Astfel el cuprinde în rândul meseriașilor pe toți acei a căror întreprindere numără până la 20 de lucrători. El cuprinde deci între meseriași mica și mijlocia industrie, deși între un mic industriaș și un meseriaș deosebirea este esențială. Dacă ultimul păstrează încă forme de producție cu puternice rămășițe precapitaliste, atât mica cât și mijlocia industrie se încadrează, din plin, regimului capitalist. „Este o mare deosebire între un meseriaș și un mic patron, scrie d-l Prof. N. Ghiulea, în broșura sa „Despre meseriași”, „Meseriașii iau parte activă în toate stadiile producției lor. Meseriașii muncesc efectiv cu brațele la fabricarea produselor industriale… Micii industriași sunt capitaliști, mici capitaliști, e drept, care își rezervă numai munca de direcție și de valorificare a producției” (pag. 16). Prin urmare, valoarea produsului finit, cât și personalul întrebuințat în aceste două categorii de întreprinderi trebuesc scoase din sectorul necapitalist, în care în mod artificial și prin denaturarea realităților au fost integrate. Deci procentul de 56.8%, reprezentând numărul de 72.479 de salariați, ocupați în meserii, urmează să fie reduse cu 11.8%, adică cu numărul acelor lucrători care sunt ocupați în mica și mijlocia întreprindere industrială. Dar cei care rămân sunt ei cu adevărat meșteșugari? După datele recensământului din 1930 lucrau în atelierele cu mai puțin de șase salariați un total de 130.433 persoane. Dintre aceștia 69.308 ''erau „muncitori la domiciliu”.'' Ceea ce înseamnă: încorporați, pe altă cale, tot regimului capitalist. Imensa majoritate a acestor „meseriași” nu sunt altceva decât salariați ai capitalului. {{nop}}<noinclude>{{rh|26||}}</noinclude> bvgauqx5mu9dxfn2hdc1uvwb8gxego6 102 50663 151317 2026-08-09T21:13:12Z TiberiuFr25 11409 Pagină nouă: {{AutorWikidata|index-alfabetic=R}} == Lucrări == * ''Probleme de istorie a literaturii germane,'' București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956 * ''Studii marxiste,'' București, Socec, 1946 <!-- == Articole == De adăugat --> == Compilații == * ''Oligarhia română. Marxism oligarhic,'' ed. Victor Rizescu, Domino, 2005 {{dig|https://www.biblioteca-digitala.ro/?tip-publicatie{{=}}carte&volum{{=}}21897-oligarhia-romana-marxism-oligarhic--2005}}: ** ''Oliga... 151317 wikitext text/x-wiki {{AutorWikidata|index-alfabetic=R}} == Lucrări == * ''Probleme de istorie a literaturii germane,'' București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956 * ''Studii marxiste,'' București, Socec, 1946 <!-- == Articole == De adăugat --> == Compilații == * ''Oligarhia română. Marxism oligarhic,'' ed. Victor Rizescu, Domino, 2005 {{dig|https://www.biblioteca-digitala.ro/?tip-publicatie{{=}}carte&volum{{=}}21897-oligarhia-romana-marxism-oligarhic--2005}}: ** ''Oligarhia română,'' de Lotar Rădăceanu, publicată original într-o serie de trei articole în ''Arhiva pentru știință și reformă socială'' (vol. 5, nr. 3–4/1924, p. 497–532; vol. 6, nr. 1–2/1926, p. 160–184; vol. 6, nr. 3–4/1927, p. 435–459). ** ''Marxism oligarhic,'' de [[Autor:Șerban Voinea|Șerban Voinea]], publicată original la Editura Brănișteanu, București, 1926. {{DP-expirat}} {{control de autoritate}} boggobxmqbz5q0z3sakkip3mi8g8tmg 104 50664 151318 2026-08-09T21:15:44Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151318 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>La cât se reduce, atunci, forța numerică și importanța economică a meseriașilor propriu ziși? Meseriile ocupă, fără îndoială, un sector din economia industrială a României, ''dar departe de importanța pe care le-o atribue V. Madgearu și d-l Ing. Gh. C. Tulea.'' Capitalismul de Stat, tot după susținerile lui V. Madgearu, este și el scos din cadrul economiei capitaliste. Este exactă această situațiune? Nu. În afara întreprinderilor în care statul colaborează cu capitalul privat (gazul metan, soc. „Lonea”, uzinele Copșa Mică-Cugir, etc.), toate întreprinderile statului, inclusiv regiile comercializate, cunosc formele întreprinderii capitaliste, bazate pe munca salariată. Faptul că salariații din întreprinderile statului creează o plus valoare pe care „nu o cedează capitaliștilor, ci colectivității” ([[Autor:Lothar Rădăceanu|L. Rădăceanu]]), nu schimbă cu nimic caracterul exploatării lor. Mai ales atunci când „colectivitatea” este reprezentată prin stat, în forma și conținutul lui actual (I. Turdeanu în „Avuția publică a României”, apărută în 1941, analizează amănunțit formele de organizare și exploatarea a întreprinderilor statului). În concluzie: ''în economia industrială prevalează marea industrie, care, împreună cu mica și mijlocia întreprindere și cu întreprinderile Statului dau preponderența netăgăduită raporturilor de producție capitaliste, formelor de exploatare specifice regimului economic actual.'' Mai mult, în economia industrială din România întâlnim în decursul ultimelor decenii și toate fenomenele care caracterizează stadiul actual atins de capitalism în apus, ''stadiul monopolist.'' {{dhr}} {{C| '''{{A+|Creșterea potențialului industrial}}''' }} Potențialul industrial al întreprinderilor de tip capitalist, a crescut necontenit după 1918. Fenomenul s’a accelerat, mai ales după 1932. Creșterea se manifestă în toate direcțiile:<noinclude>{{rh|||27}}</noinclude> fnhfu46auzwcwtrutbf1tfhes8lm7pi 104 50665 151319 2026-08-09T21:24:19Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151319 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>în volumul și valoarea bunurilor produse, în forța motrice și mâna de lucru salariată întrebuințate. În industria extractivă creșterea nu este uniformă. Astfel, în timp ce producția de cărbuni și minereu de fier după scăderea provocată de criza din 1929—1932 se mărește fără întrerupere, producția de țițeiu, după ce ajunge la 9 milioane tone în 1936, scade continuu și sfârșește prin a se stabiliza la 5,2—5,5 milioane tone anual în timpul războiului. Aceeași progresivitate o observăm în producția fierului și oțelului. Producția de fier — mai ales fier laminat și tablă — crește dela 72 mii tone în 1929 la 118 mii tone în 1939. În același interval, producția de oțel sporește dela 128 mii tone la 266 mii tone. În timpul războiului, „producția de fier laminat și tablă a sporit considerabil în anul 1941/1942”; producția oțelului în anul 1942/43 s’a dublat față de cea din 1939 {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=319 | notă=5 | etichetă=(5) }}. Cantitatea de gaze naturale captate crește dela 258 mil. m. c. în 1929 la 334 mil. m. c. în 1941. Tabloul pe care îl înfățișează marea industrie transformatoare, este și mai elocvent. Sporurile înregistrate sunt masive, iar creșterea potențialului o putem urmări în toate compartimentele. În 1938 volumul producției manufacturiere este cu 56% mai mare decât în 1929. Între 1929 și 1939, volumul producției manfacturiere trece dela 56,1 miliarde lei la 76,4 miliarde lei, numărul de H.P. dela 497 mii la 774 mii, iar acel al lucrătorilor dela 201 mii la 304 mii. Prin ciuntirea Transilvaniei în 1940, România a pierdut 28% din numărul marilor întreprinderi industriale și 18% din totalul salariaților. Ramurile de producție cel mai greu atinse au fost: industria forestieră (36,8%), chimică (21,6%), industria metalelor prețioase (30%), etc. În ultimii trei ani, adică până la mijlocul anului 1943, aparatul de producție, mai cu seamă în industria transformatoare, reia ritmul de creștere ante-belic. La sfârșitul anului<noinclude>{{rh|28||}}</noinclude> ecpnkddicoy9obe752bhri6tggg4hnf 151320 151319 2026-08-09T21:47:30Z TiberiuFr25 11409 151320 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>în volumul și valoarea bunurilor produse, în forța motrice și mâna de lucru salariată întrebuințate. În industria extractivă creșterea nu este uniformă. Astfel, în timp ce producția de cărbuni și minereu de fier după scăderea provocată de criza din 1929—1932 se mărește fără întrerupere, producția de țițeiu, după ce ajunge la 9 milioane tone în 1936, scade continuu și sfârșește prin a se stabiliza la 5,2—5,5 milioane tone anual în timpul războiului. Aceeași progresivitate o observăm în producția fierului și oțelului. Producția de fier — mai ales fier laminat și tablă — crește dela 72 mii tone în 1929 la 118 mii tone în 1939. În același interval, producția de oțel sporește dela 128 mii tone la 266 mii tone. În timpul războiului, „producția de fier laminat și tablă a sporit considerabil în anul 1941/1942”; producția oțelului în anul 1942/43 s’a dublat față de cea din 1939 {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=319 | notă=4 | etichetă=(4) }}<!-- Trimiterea către nota 4 lipsește în original --> {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=319 | notă=5 | etichetă=(5) }}. Cantitatea de gaze naturale captate crește dela 258 mil. m. c. în 1929 la 334 mil. m. c. în 1941. Tabloul pe care îl înfățișează marea industrie transformatoare, este și mai elocvent. Sporurile înregistrate sunt masive, iar creșterea potențialului o putem urmări în toate compartimentele. În 1938 volumul producției manufacturiere este cu 56% mai mare decât în 1929. Între 1929 și 1939, volumul producției manfacturiere trece dela 56,1 miliarde lei la 76,4 miliarde lei, numărul de H.P. dela 497 mii la 774 mii, iar acel al lucrătorilor dela 201 mii la 304 mii. Prin ciuntirea Transilvaniei în 1940, România a pierdut 28% din numărul marilor întreprinderi industriale și 18% din totalul salariaților. Ramurile de producție cel mai greu atinse au fost: industria forestieră (36,8%), chimică (21,6%), industria metalelor prețioase (30%), etc. În ultimii trei ani, adică până la mijlocul anului 1943, aparatul de producție, mai cu seamă în industria transformatoare, reia ritmul de creștere ante-belic. La sfârșitul anului<noinclude>{{rh|28||}}</noinclude> 7uzdzasuja38xq074inemwqtb9wgycp 3 50666 151321 2026-08-09T23:05:30Z New user message 6487 [[Template:Welcome|Mesaj de bun-venit]] 151321 wikitext text/x-wiki {{Template:Welcome|realName=|name=Neaguuu}} -- [[Utilizator:New user message|New user message]] ([[Discuție Utilizator:New user message|discuție]]) 10 august 2026 02:05 (EEST) oxb89qu60ba36pasp079k993fotwc8e