Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.47.0-wmf.15 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul Event Event talk 104 48910 151366 149513 2026-08-13T14:00:30Z Gdeaconu 22625 /* Validated */ 151366 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="4" user="Gdeaconu" />{{antetPagină||{{asc|La Medeleni}}|99}}</noinclude>— Moș Gheorghe, nu mai ai putere. Să trimet oamenii să-ți are. — Ferească Dumnezeu, cuconiță! Să-ți ajute Cel-de-sus, da’ să-mi dai numai boii și plugul. In casa lui Moș Gheorghe intră numai preotul la zile mari, vre-o nuntă când era nevoe de-o casă mai încăpătoare, și Olguța oricând vroia. Nepoftită însă, Olguța nu venea: asta nu înseamnă că nu venea des. Moș Gheorghe n’aveà câne — „La ce? Eu șăd la boeri; cine să vadă de el?” — dar în vârful casei erà un cuib de cocostârc cu toaca de asfințit a pliscului în el. — Fiindcă are inimă bună moșul, — își tălmăceau sătenii prieteșugul cocostârcului cu o casă mai mult nelocuită. De aceia pesemne, în gospodăria fără câne a veteranului dela șaptezeci și șapte, făcătorii de rele nu intrau. {{*}} — Mamă dragă, ce sărbătoare-i azi? — Azi?... Nu-i nici o sărbătoare! Ce ți-a venit, Olguța? — Eu credeam că-i sărbătoare, mamă dragă! — Mamă dragă — Mamă dragă! Grozav mă mai iubești! Spune mai bine ce vrei dela mine? - Eu??? Nimic!... Ași vrea numai să văd cum îi șade Monicăi cu rochia albastră... Doamna Deleanu iscodi în zădar ochii Olguței. Ochii nu destăinuiau mai mult decât vorbele, — adică mai lămurit, fiindcă ochii Olgutei...{{nop}}<noinclude><references/></noinclude> mx44749lc4m5xn95szbd4os8f3arrzw 104 48911 151367 147558 2026-08-13T14:05:02Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151367 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>100 <center>IONEL TEODOREANU</center> - Monica, tu vrei să ’ncerci rochița albastră ? - Sigur că vrea! - comentă imperativ Olguța, roșeața Monicăi, înainte de-a o vedea. — Vreau, tante Alice. îngână Monica porunca Olguței, încântată că i se împlinea o vinovată dorință nu din vina ei. Rochița albastră o aștepta pe Monica dela începutul vacanței. Doamna Deleanu i-o făcuse deîndată, dar Monica o încercase numai. Pe atunci, Monica își iubea rochița de doliu nu ca o datorie ci ca o amintire dela bunica. Intr’o zi, Dănuț, Olguța și Monica se jucau de-a culorile: născocire de-a Olguței. — Ce culoare ai vrea să fii tu?... Spune repede că altfel spui minciuni și mă supăr! Luat din scurt, pe neașteptate, de glasul și ochii Olguței, Dănuț se zăpăcise. Nici nu-i trecuse prin cap una ca asta! Ce-avea el cu culorile! — Albastru, Olguța, se hotărâse el, scos din încurcătură de culoarea cerului. — Și de ce-ai vrea să fii albastru? — Fiindcă-i frumos. - Daa?! — Sigur! se înverșunase Dănuț. — Foarte frumos? — Foarte frumos. — Cel mai frumos? — Cel mai frumos. - Nu-i adevărat. Roșul e mai frumos, foarte frumos, cel mai frumos.<noinclude><references/></noinclude> gjn7k9gp7cw6zq22ztep36r2agtxqvb 104 48912 151368 147559 2026-08-13T14:09:05Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151368 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>LA MEDELENI 101 - Ba albastrul e și mai frumos. - Spui minciuni. Spune și tu, Monica? - …Eu nu știu! — Atunci și tu spui cași mine și ''noi'' avem dreptate, biruise Olguța. …Vrasăzică și lui Dănuț îi plăcea albastrul… De-atunci, Monica începuse să aștepte rochița de culoarea lui Dănuț. Doamna Deleanu nu mai îndrăznea să i-o dea, de teamă să n’o mâhnească. Monica nu se încumeta s’o ceară… Și tare se temea Monica să n’o supere pe bunica ei!… Și nici pe Olguța n’ar fi vrut s’o trădeze. Monica urmă în etac pe doamna Deleanu. Olguța intră o clipă după ele și dădu să iasă. - Olguța, unde te duci? — Vreau să vorbesc cu papa. - Olguța, azi nu-i lucru curat cu tine! - De ce? - Bine, Olguța, n’ai spus tu că vrei să vezi cum îi șade Monicăi cu rochița albastră? - Ba da, eu am vrut. - Atunci de ce te duci? — Fiindcă… Zâmbi. - Mamă dragă, eu am mai văzut-o pe Monica în pantaloni! Până ce se îmbracă eu mă întorc. * * * Când făcea vizite, Olguța nu intra niciodată intr’o odae înainte de-a bate la ușă. O singură<noinclude><references/></noinclude> 96z9se1b6t6l08baysjg4eqre9t3nh2 104 48913 151369 147560 2026-08-13T14:13:00Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151369 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>102 IONEL TEODOREANU ușă făcea excepție dela acest tratament: ușa odăii lui Dănuț, în care Olguța bătea cu piciorul când nu vroia să intre dar vroia să-l scoată pe Dănuț, — și pe care o deschidea pe tăcute când vroia să-l suprindă. Olguța bătu o toacă discretă în ușa biuroului domnului Deleanu. — Intră. — Am venit să te văd, papa. — Bine, dragu’ tatei… Poate vrei ceva? - Nuu, papa! Am venit să te văd. — Uite un scaun, Olguța. Așa, stai jos. — Ca o clientă, papa! — Dragu’ tatei… De-ași avea clienți ca tine ași câștiga toate procesele. — Tu pierzi procese, papa? — Sigur. Pierd și eu ca oricare altul! — Papa, dac’aș fi eu judecător tu n’ai pierde nici un proces. — De ce, Olguța? Tata n’are dreptate întotdeauna. — Da… numai mama are! Domnul Deleanu privi spre fereastră, ferindu-și fața de ochii Olguței; se întoarse la loc din cale-afară de serios. — Papa, eu știu întotdeauna când râzi tu. - …? — Fiindcă și mie îmi vine să râd. Începură să râdă amândoi. - …Și-l iubești tu pe tata? Olguța se încruntă.<noinclude><references/></noinclude> adqsiexa647ti8n9ke6gy9d8lr09wo1 104 48914 151370 147561 2026-08-13T14:15:55Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151370 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>LA MEDELENI 103 — De ce mă întrebi? Parcă tu nu știi! — Știu-știu! Da-mi place să mi-o spui tu. — Mie nu. — De ce, Olguța? — Așa… Nu știu… — Vrei bomboane? — Merci… Papa, de ce nu fumezi tu? Fiindcă-s eu aici? — Nu, Olguța. Uitasem… Vrei tu să fumez? - Da, papa. Ție-ți stă bine când fumezi. Domnul Deleanu înșurubă țigara răsucită în țigaretă. Olguța aprinse un chibrit oferindu-i cu băgare de seamă flacăra conică. — Fuuu. Papa, de ce-i mai frumoasă o lulea decât o țigaretă? — Fiindcă-ți place ție. — Eii, papa! Asta-i altceva! Da’ ție nu-ți place luleaua? — Ba îmi place. — Atunci de ce nu fumezi cu luleaua? — M’am deprins cu țigareta… și nu fac bine! Cu luleaua numai pufăi; nu tragi în piept cum fac eu, — pildui cu voluptate domnul Deleanu. — Și luleaua o mai ai? — Sigur. Am mai multe. — Și ce faci cu ele? — Le țin și eu degeaba. — Degeaba? — Adică mai dau câte una la vre-un prieten. — Papa, tu mă iubești pe mine? — Nuu!<noinclude><references/></noinclude> roirlce4m31gofqjmj0dqtlkdta75yn 104 49058 151372 149490 2026-08-13T14:22:54Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151372 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />{{antetPagină|212|{{asc|IONEL TEODOREANU}}|}}</noinclude>Ținând ibricul de coadă, deasupra flăcărilor, doamna Deleanu începu culesul caimacului. — Nu mai pot! — gemu Olguța, combativă. M'am umflat. Mamă dragă, fă-mi și mie o cafea. — Ia mă rog. — Te rog, mamă. — Cafeaua nu-i pentru copii. — De ce? — Fiindcă enervează. — Atunci tu de ce bei? — … Fiindcă ajută digestia. — Și eu n’am digestie? — Ai și fără cafea. — Și tu ai nervi și fără cafea, mamă dragă, șopti galeș Olguța. — Olguța, nu te obrăznici. — Dacă mi-i poftă de cafea. — Lasă că-ți dă tata din farfurioară, un pic… un picușor de poftă, adăugă domnul Deleanu simțind privirea de Neptun a doamnei Deleanu îndreptată asupra lui din clocotul cafelei. — Bine că vine școala, oftă mama Olguței. Să am și eu puțină vacanță... Dănuț, ajunge. Du-te și te spală pe mâni. — Merci, tante Alice. — Să-ți fie de bine… Olguța, hai și tu; plimbă-te pe afară cu Monica. Acuși trebue să vă culcați. — Știu, oftă Olguța. Papa, îmi dai cafea? Domnul Deleanu își umplu farfurioara. - Suflă, Olguța, s’o răcorești.<noinclude><references/></noinclude> jxodijqkz5noorozznpavo6hcxb8vu3 104 49062 151371 149491 2026-08-13T14:20:05Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151371 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />{{antetPagină|214|{{asc|IONEL TEODOREANU}}|}}</noinclude>— Cine? - întrebă râzând, Herr Direktor. — Domnișoara Dobriceanu. — Mai trăește?! — Dragă, îi de-o vrâstă cu voi! — Biata Profiriță! Dela ea nimic nu te poate supăra. E latifundiară inexpropriabilă în împărăția cerurilor. Avea mare admirație pentru Iorgu... — Numai? — Mai știi!… Tu și cu Dănuț nu sunteți ''genul ei''! Îi plac oamenii limbuți și agresivi. Și ea e un mieluț. Da’-i plac toreadorii!… Săraca!… Iorgule, îți aduci aminte ce obrăznicii îi spuneai? — Da… Saraca! — Dragii mei, începu Herr Direktor, ștergându-și monoclul cu batista, ca pentru o luptă cu ochii, — fiindcă a venit vorba de Kami-Mura, și fiindcă a sunat ceasul plecării… — Deja? — Dacă nu mă dați voi afară mă dă toamna… Și cum spuneam, fiindcă se apropie plecarea, ași vrea să limpezim o chestie care mă preocupă serios. Ce intenții aveți voi cu privire la Dănuț? — Cum? E foarte simplu, răspunse repede doamna Deleanu. II dăm la liceu. — Si? — Punct. — Grăbită mai ești la puncte! — Nu văd unde vrei s’ajungi? — Indată... La ce liceu vreți să-l dați? — La „Liceul Internat". — Intern?<noinclude><references/></noinclude> dl9rbhdkdthl0fro6ins3fu3xoci1m5 104 50444 151390 150697 2026-08-13T19:55:04Z Gdeaconu 22625 151390 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="SZC 03" />{{antetPagină|286|{{asc|Ionel Teodoreanu}}|}}</noinclude>286 IONEL TEODOREANU voe să-mi vorbească decât papagalul, ca un favorit. Cânele meu care îmbătrânise, ședea totdeauna la dreapta mea; cele două pisici, la fiecare capăt al mesei, așteptând să le arunc câte o bucățică de carne“… Ajungând la acest pasaj, Dănuț întoarse cartea pe dos, așezând-o pe podea, luă o persică fardată și mușcă din ea zgomotos. Cel mai fericit om din lume era Robinson Crusoe, așa cum îl arăta lucioasă cromolitografie de pe copertă: Între coliba — mai mult peștera — și palmierul de trunchiul căruia atârnă o nucă de cocos, se vedea marea, dincolo de gărduț, inofensivă și drăguță ca o grădiniță de albăstrele. La intrarea colibei, în gaura neagră-verzue, un paianjen alegoric își țesuse o pânză neglijent poligonală. Din colibă, pornea iarba tânără cu reflexe verzi de aquarelă udă. Trebue să fi fost tare cald când se fotografiase Robinson, fiindcă deasupra căciulei țuguete — care-i acoperea și urechile și ceafa, ca o glugă — radia o umbrelă făcută din frunze de palmier cu marginele roze de soare subt cerul albastru prin care literele titlului defilau roșii: Robinson Crusoe. Da' așa-i plăcea lui Robinson: să umble gros îmbrăcat pe orice vreme! Sarica de blană bărboasă era croită pe talie. Robinson avea o față foarte simpatică — aducea cu Moș Crăciun, numai că barba și mustețile-i erau castanii. Museățile spiritual răsucite; obrajii rumeori; barba<noinclude><references/></noinclude> bgo5px9aewz2w4jopoi4shxp3g0geoc 151391 151390 2026-08-13T19:55:31Z Gdeaconu 22625 151391 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="SZC 03" />{{antetPagină|286|{{asc|Ionel Teodoreanu}}|}}</noinclude>voe să-mi vorbească decât papagalul, ca un favorit. Cânele meu care îmbătrânise, ședea totdeauna la dreapta mea; cele două pisici, la fiecare capăt al mesei, așteptând să le arunc câte o bucățică de carne“… Ajungând la acest pasaj, Dănuț întoarse cartea pe dos, așezând-o pe podea, luă o persică fardată și mușcă din ea zgomotos. Cel mai fericit om din lume era Robinson Crusoe, așa cum îl arăta lucioasă cromolitografie de pe copertă: Între coliba — mai mult peștera — și palmierul de trunchiul căruia atârnă o nucă de cocos, se vedea marea, dincolo de gărduț, inofensivă și drăguță ca o grădiniță de albăstrele. La intrarea colibei, în gaura neagră-verzue, un paianjen alegoric își țesuse o pânză neglijent poligonală. Din colibă, pornea iarba tânără cu reflexe verzi de aquarelă udă. Trebue să fi fost tare cald când se fotografiase Robinson, fiindcă deasupra căciulei țuguete — care-i acoperea și urechile și ceafa, ca o glugă — radia o umbrelă făcută din frunze de palmier cu marginele roze de soare subt cerul albastru prin care literele titlului defilau roșii: Robinson Crusoe. Da' așa-i plăcea lui Robinson: să umble gros îmbrăcat pe orice vreme! Sarica de blană bărboasă era croită pe talie. Robinson avea o față foarte simpatică — aducea cu Moș Crăciun, numai că barba și mustețile-i erau castanii. Museățile spiritual răsucite; obrajii rumeori; barba<noinclude><references/></noinclude> e2v0ckg5ktmyik3wd6867hb5wnoodhp 104 50696 151365 2026-08-13T13:54:46Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151365 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude><center> IV. Evora </center> Pe Tage cu largul de Mare. Vasul „Alemtejo" face să comunice ambele maluri. Ceas de dimineață cu brumă deasă venind din Atlantică. Abia se zăresc dincolo de aceste „docas" care vor fi împodobite în curând cu o largă ''avenida'', culmile încununate cu case ale Lisabonei. Încolo, plutim în deasa negură albă. Public amestecat. Țerani cu căciula de postav negru al cării vârf se lasă pe spate. Beau din ploște care au înfățișarea unui cimpoiu. Vorbesc și scuipă. Lume de la țară cu pelerina dublă, blănită la guler, de postav de casă brun deschis. Nimic din lucrul casnic obișnuit la noi: cămășile se cumpără la târg. Puține femei: nu e obiceiul să iasă dimineața. Barbeiro. Coborâre în gara întunecoasă. Ne urcăm în vagoanele de despăgubire date de Germani. De o parte se continuă Tagele, aici de un albastru dulce. Mari case albe supt olărie îl mărgenesc. De alta, supt dealul cu păduri, sămănăturile de cereale sânt înalte, puternice, alături de măslin și de alți copaci ai Sudului. Și aici se amestecă via cu legumele, cu plantațiile de pini supțirateci, cărora li se dă aspectul de palmieri. Pământ negru, udat de o măiastră veche canalisare arabă. Foarte dese<noinclude><references/></noinclude> oppxmke3m7qrx25ct95enqoadictti9 104 50697 151373 2026-08-13T14:30:33Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151373 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>LA MEDELENI 287 frumos retezată. De subt căciulă îi năvăleau cârlionții până deasupra sprincenelor, ca un breton drotat. În mâna stângă, ridicată deasupra genunchiului stâng, ținea papagalul. Adică papagalul susținea mâna, fiindcă toate degetele — corect alineate — se rezemau pe spinarea verde, ca pe găurile unui fluer; iar cele patru degete de păpușă ale mânii drepte, pluteau pe spinarea căpriței care întindea botul spre papagal, ca și cum ar fi vrut să-l sărute sau să-l pască. Robinson eră așezat pe… — nu se vede pe ce! Ședea cum stau Fakirii, pe aer. La picioarele lui — depărtate unul de altul și în vârfuri, ca ale cuiva care saltă un copil pe genunchi — se încrucișă o lopată cu altă unealtă decapitată de chenarul coperții. Pisicile dormeau pesemne, în colibă sau pe acoperișul ei. Cânele fugise de pe copertă și sforăia în pod la picioarele lui Dănuț. Se numea Ali. Tot în pod, veghea și un papagal — aidoma cu cel de pe copertă — numai că era împăiat. Insula lui Robinson, cu vesela sihăstrie a cromolitografiilor, se mutase în podul cu vechituri. Dănuț era Robinson Crusoe în insula lui Robinson Crusoe. Și era foarte bine! Barba lui Robinson de pe coperta cărții era umedă și plină de picuri aromați… fiindcă în podul cu vechituri al Medelenilor, Robinson Crusoe mâncă piersici, în tovărășia unui câine adormit și a unui papagal împăiat. <center>* ^* *</center><noinclude><references/></noinclude> po93pm4b9i5c5wlb3gbsbln3il5q18b 104 50698 151374 2026-08-13T14:38:21Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: 288 IONEL TEODOREANU Hârtiile și cărțile celor doua biurouri — dela Iași și dela moșie — ale domnului Deleanu, aveau flux și reflux, datorite pe rând magnetismului ordonat al doamnei Deleanu și izbucnirilor tumultoase ale domnului Deleanu. În epocile fluxului, biuroul era o odae ca oricare alta, înzestrată cu masivă mobilă de biurou bărbătesc, ținută în cea mai amănunțită ordine și curățenie. În acele epoci domnul Deleanu ori nu era acasă, or... 151374 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>288 IONEL TEODOREANU Hârtiile și cărțile celor doua biurouri — dela Iași și dela moșie — ale domnului Deleanu, aveau flux și reflux, datorite pe rând magnetismului ordonat al doamnei Deleanu și izbucnirilor tumultoase ale domnului Deleanu. În epocile fluxului, biuroul era o odae ca oricare alta, înzestrată cu masivă mobilă de biurou bărbătesc, ținută în cea mai amănunțită ordine și curățenie. În acele epoci domnul Deleanu ori nu era acasă, ori nu lucra. În epocile refluxului, din dulapuri, de pe dulapuri, din saltare, de pe etajere, din buzunarele tuturor hainelor, pardesiurilor, halatelor, pijamalelor și paltoanelor, — năvăleau tomuri multicolore și proteiforme, dosare, reviste, ziare, caete, carnete, coli, scrisori, telegrame, recipise, fițuici, cutii cu tutun, cu țigări, cutii de chibrituri… peste tot. În acele epoci, doamna Deleanu nu intra în biurou. Domnul Deleanu lucra ca Neptun în vâltoarea valurilor. O telegramă sosită, de dimineață, dela Iași, dezlănțuise refluxul. „Arestat bancrută frauduloasă. Confirmat mandat. Rog lucrați memoriu cameră acuzare. Interveniți urgent. Soție sosește bani, informații. Nu mă lăsați. Respect. Blumm“ Arțăgoasă, penița alergă dealatul colii de hârtie. Madam Blumm, vehement izgonită din biurou, aștepta în salon, cu umbrela și sacoșa în mână, cu pălăria în cap, trăgând cu urechea și oftând pe nas de durere și gutunar.<noinclude><references/></noinclude> 7ij0hsjpdrlfkmmovc0ybhvb54brr24 151392 151374 2026-08-13T19:57:27Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151392 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>288 IONEL TEODOREANU Hârtiile și cărțile celor doua biurouri — dela Iași și dela moșie — ale domnului Deleanu, aveau flux și reflux, datorite pe rând magnetismului ordonat al doamnei Deleanu și izbucnirilor tumultoase ale domnului Deleanu. În epocile fluxului, biuroul era o odae ca oricare alta, înzestrată cu masivă mobilă de biurou bărbătesc, ținută în cea mai amănunțită ordine și curățenie. În acele epoci domnul Deleanu ori nu era acasă, ori nu lucra. În epocile refluxului, din dulapuri, de pe dulapuri, din saltare, de pe etajere, din buzunarele tuturor hainelor, pardesiurilor, halatelor, pijamalelor și paltoanelor, — năvăleau tomuri multicolore și proteiforme, dosare, reviste, ziare, caete, carnete, coli, scrisori, telegrame, recipise, fițuici, cutii cu tutun, cu țigări, cutii de chibrituri… peste tot. În acele epoci, doamna Deleanu nu intra în biurou. Domnul Deleanu lucra ca Neptun în vâltoarea valurilor. O telegramă sosită, de dimineață, dela Iași, dezlănțuise refluxul. „Arestat bancrută frauduloasă. Confirmat mandat. Rog lucrați memoriu cameră acuzare. Interveniți urgent. Soție sosește bani, informații. Nu mă lăsați. Respect. Blumm“ Arțăgoasă, penița alergă dealatul colii de hârtie. Madam Blumm, vehement izgonită din biurou, aștepta în salon, cu umbrela și sacoșa în mână, cu pălăria în cap, trăgând cu urechea și oftând pe nas de durere și gutunar.<noinclude><references/></noinclude> 5qtd60rc4xvhjq5ifko8pyp1ya8m5e0 104 50699 151375 2026-08-13T14:44:52Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: LA MEDELENI 289 Domnul Deleanu aprinse mânios o țigară, aruncă o privire piezișă pe motivarea stereotipă a mandatului de arestare… și oratoria întemnițată în peniță, izbucni: „E revoltătoare”… Șterse… Zâmbi, închipuindu-și spasmul clopoțelului justiției statuare și irascibile ca toate femeile care fac puțină mișcare. …„E ciudată și jignitoare, ușurința cu care se răpește libertatea unui om într’o societate ci... 151375 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>LA MEDELENI 289 Domnul Deleanu aprinse mânios o țigară, aruncă o privire piezișă pe motivarea stereotipă a mandatului de arestare… și oratoria întemnițată în peniță, izbucni: „E revoltătoare”… Șterse… Zâmbi, închipuindu-și spasmul clopoțelului justiției statuare și irascibile ca toate femeile care fac puțină mișcare. …„E ciudată și jignitoare, ușurința cu care se răpește libertatea unui om într’o societate civilizată care știe să respecte averea și nu știe să respecte omul. O arestare preventivă, în definitiv, e un sechestru asigurător asupra persoanei…" Când lucra nimeni nu intra în biuroul domnului Deleanu, — afară de Olguța, firește. — Îți aduc cafeaua, papa… O vărs sau n’o vărs? — întrebă ea, apropiindu-se cumpănitoare cu ceașca în mână. — Ce verși e pentru tine! — Ei! Papa! Vrei să nu vărs deloc? — De ce? — Ai să crezi că fac dinadins. Domnul Deleanu sorbi din ceașcă; Olguța din farfurioară. — Tare-i frig și urît, papa! Iți vine să fii bolnav! — Mi se pare că n’ai ce face, Olguța? Olguța îl privi pe sub sprâncene, stăpânindu-și un căscat din senin venit ca un strănut. — Am! — oftă ea. Mă plimb prin casă... da’ mi-i ciudă că nu-i frumos! Ionel Teodoreanu, La Medeleni Vol I 19<noinclude><references/></noinclude> lxmn61i6jhdzpzclpveqj0ijtex4851 151393 151375 2026-08-13T19:57:45Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151393 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>LA MEDELENI 289 Domnul Deleanu aprinse mânios o țigară, aruncă o privire piezișă pe motivarea stereotipă a mandatului de arestare… și oratoria întemnițată în peniță, izbucni: „E revoltătoare”… Șterse… Zâmbi, închipuindu-și spasmul clopoțelului justiției statuare și irascibile ca toate femeile care fac puțină mișcare. …„E ciudată și jignitoare, ușurința cu care se răpește libertatea unui om într’o societate civilizată care știe să respecte averea și nu știe să respecte omul. O arestare preventivă, în definitiv, e un sechestru asigurător asupra persoanei…" Când lucra nimeni nu intra în biuroul domnului Deleanu, — afară de Olguța, firește. — Îți aduc cafeaua, papa… O vărs sau n’o vărs? — întrebă ea, apropiindu-se cumpănitoare cu ceașca în mână. — Ce verși e pentru tine! — Ei! Papa! Vrei să nu vărs deloc? — De ce? — Ai să crezi că fac dinadins. Domnul Deleanu sorbi din ceașcă; Olguța din farfurioară. — Tare-i frig și urît, papa! Iți vine să fii bolnav! — Mi se pare că n’ai ce face, Olguța? Olguța îl privi pe sub sprâncene, stăpânindu-și un căscat din senin venit ca un strănut. — Am! — oftă ea. Mă plimb prin casă... da’ mi-i ciudă că nu-i frumos! Ionel Teodoreanu, La Medeleni Vol I 19<noinclude><references/></noinclude> 1gynvbnyl0ylbnebf07b8k8ytmbckb2 104 50700 151376 2026-08-13T14:46:22Z Edfan32 22634 /* Not proofread */ 151376 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Edfan32" /></noinclude>— 1 19 Şi-acum, bărbaţii, un fier şi-un scut— E rău destul, că ne-am născut: Dar cui- i-e frică de résboi E liber de-a pleca ’napoi. Iar cine-i vînzător vîndut Să iasă dintre noi ! Eü nu mai am nimic de spus — Voi braţele jurând le-aţi pus Pe scu t! Puterea este ’n voi Şi ’n zeii Dar ve gândiţi, eroi, Că zeii sunt departe-sus, Duşmanii lângă noi !<noinclude><references/></noinclude> 5acwk6g1of379pq58ijsti4uycsz3is 104 50701 151377 2026-08-13T14:47:03Z Edfan32 22634 /* Not proofread */ 151377 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Edfan32" /></noinclude>- 84 - Şi mila m’alungă spre prag. Tu, mamă, m’opreştl zîmbitoare : «E codru voinic şi nu moare! Iar Domnului codru-î e drag, Şi-l apără Domnul!» Mi-e ruptă Puterea, şi ’n urmă mal rar : «Aş vrea pe fereastră măcar Să-l véd cum se luptă!». Mă culci. Şi n’am pace în pat. Sérmanul meu codru! Şi ’ntr’una Tot creşte năpraznic furtuna Şi codrul e singur lăsat! Un trăsnet îmi sperie somnul; Pe perne eu capu-mî ridic : O, codru e mult şi voinic Şi-l apără Domnul! Târziu e, şi-opaiţul e stins. E linişte ’n casă. Afară E rară şi ’ntr’una mal rară Vuirea .— şi somnul m’a prins... Eü ţin ca un frate cu tine! Rădică tu tabăra ta, Tu codrule nu te lăsa ' Şi luptă-te bine !. .<noinclude><references/></noinclude> 9magif2aslmw2hm76nlq8clx88hfds7 104 50702 151378 2026-08-13T14:50:56Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: 290 IONEL TEODOREANU — Ce să facem noi oare? — se întrebă domnul Deleanu c’un ochiu la Olguța și altul la memoriu. — Lasă papa. Te deranjez. Văd eu că ai de lucrat. — Când ai să fii tu mare, Olguța? — De ce, papa ? — Să lucrăm noi doi împreună. - Ce bine-ar fi, papa! — am râde tot timpul și-am bea la cafele! — Da... Ne-am face de cap! — Da’ am face și treabă, adăuga Olguța ridicând sprincenele. — Mai încape vorbă! —... 151378 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>290 IONEL TEODOREANU — Ce să facem noi oare? — se întrebă domnul Deleanu c’un ochiu la Olguța și altul la memoriu. — Lasă papa. Te deranjez. Văd eu că ai de lucrat. — Când ai să fii tu mare, Olguța? — De ce, papa ? — Să lucrăm noi doi împreună. - Ce bine-ar fi, papa! — am râde tot timpul și-am bea la cafele! — Da... Ne-am face de cap! — Da’ am face și treabă, adăuga Olguța ridicând sprincenele. — Mai încape vorbă! — Tu mi-ai dicta, papa, și eu aș scrie... și după ce-ași obosi, eu ți-aș dicta și tu ai scrie... Și n’ai mai avea nevoe de secretar! — Pe tine te-ași pune să primești clienții. — Clientele, papa. Le-ași arăta eu! — Ai dreptate! Clientele-s teribile! Ar trebui să plătească dublu. — Papa, femeia ceia din salon divorțează? — De unde și până unde? — Oftează, papa! Nu pot s’o sufăr: a vrut să mă sărute! — I-auzi! — Da, papa! Da' ce-s eu?... Ce au, papa, cucoanele că sărut tot timpul? — Asta-i ocupația lor! — Eu n’am să sărut niciodată! — Nici pe tata? — Ba pe tine da. Asta-i altceva.<noinclude><references/></noinclude> 1e9snaei4krfoqm9891977ts84wmc64 151394 151378 2026-08-13T19:58:04Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151394 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>290 IONEL TEODOREANU — Ce să facem noi oare? — se întrebă domnul Deleanu c’un ochiu la Olguța și altul la memoriu. — Lasă papa. Te deranjez. Văd eu că ai de lucrat. — Când ai să fii tu mare, Olguța? — De ce, papa ? — Să lucrăm noi doi împreună. - Ce bine-ar fi, papa! — am râde tot timpul și-am bea la cafele! — Da... Ne-am face de cap! — Da’ am face și treabă, adăuga Olguța ridicând sprincenele. — Mai încape vorbă! — Tu mi-ai dicta, papa, și eu aș scrie... și după ce-ași obosi, eu ți-aș dicta și tu ai scrie... Și n’ai mai avea nevoe de secretar! — Pe tine te-ași pune să primești clienții. — Clientele, papa. Le-ași arăta eu! — Ai dreptate! Clientele-s teribile! Ar trebui să plătească dublu. — Papa, femeia ceia din salon divorțează? — De unde și până unde? — Oftează, papa! Nu pot s’o sufăr: a vrut să mă sărute! — I-auzi! — Da, papa! Da' ce-s eu?... Ce au, papa, cucoanele că sărut tot timpul? — Asta-i ocupația lor! — Eu n’am să sărut niciodată! — Nici pe tata? — Ba pe tine da. Asta-i altceva.<noinclude><references/></noinclude> 0bpp8zy3z1sqml3tlsp7euvexejm2d5 104 50703 151379 2026-08-13T14:56:39Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: LA MEDELENI 291 — Bine ne mai împăcăm noi doi, Olguța! — Păcat că nu ești tu mic, papa. Ne-am fi jucat împreună! Eu ași fi vrut să fim frați. — Suntem prieteni. — Da’ eu nu te las să lucrezi, papa. Mă duc. — Unde? — În salon. — Cu madam Blum? — Lasă, papa!... Tu lucrezi și ea oftează! Am să fac atâtea game la pian că are să plângă! — Bravo, Olguța! Și după asta o dăm afară și-o expediem la gară. — Da, papa. O dăm... 151379 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>LA MEDELENI 291 — Bine ne mai împăcăm noi doi, Olguța! — Păcat că nu ești tu mic, papa. Ne-am fi jucat împreună! Eu ași fi vrut să fim frați. — Suntem prieteni. — Da’ eu nu te las să lucrezi, papa. Mă duc. — Unde? — În salon. — Cu madam Blum? — Lasă, papa!... Tu lucrezi și ea oftează! Am să fac atâtea game la pian că are să plângă! — Bravo, Olguța! Și după asta o dăm afară și-o expediem la gară. — Da, papa. O dăm afară. — Și facem amândoi ordine în biurou! Olguța zâmbi. Știa ea ce înseamnă să facă ordine! — Halal tată ai tu, Olguța! — Papa, tu nu trebuia să te faci tată… Da'-i foarte bine așa cum ești! — Pe placul tău? Da, papa… Parcă te-ași fi căpătat cadou dela Moș Gheorghe! <center>*^**</center> Sofrageria era năpădită de funigei colorați, ca toate croitoriile: într’aceasta se lucra la zestrea școlară a lui Dănuț. Cu mânii intermitente dar mereu împrospătate, mașina de cusut își învălmășea zornăitul metalic intr’un galopant crescendo, brusc amuțea, și iar începea, ca o soție care-și ceartă soțul în rate pasionate.<noinclude><references/></noinclude> 8uvew2q3angld0uyuqqlawr1r2gap9d 151395 151379 2026-08-13T19:58:26Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151395 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>LA MEDELENI 291 — Bine ne mai împăcăm noi doi, Olguța! — Păcat că nu ești tu mic, papa. Ne-am fi jucat împreună! Eu ași fi vrut să fim frați. — Suntem prieteni. — Da’ eu nu te las să lucrezi, papa. Mă duc. — Unde? — În salon. — Cu madam Blum? — Lasă, papa!... Tu lucrezi și ea oftează! Am să fac atâtea game la pian că are să plângă! — Bravo, Olguța! Și după asta o dăm afară și-o expediem la gară. — Da, papa. O dăm afară. — Și facem amândoi ordine în biurou! Olguța zâmbi. Știa ea ce înseamnă să facă ordine! — Halal tată ai tu, Olguța! — Papa, tu nu trebuia să te faci tată… Da'-i foarte bine așa cum ești! — Pe placul tău? Da, papa… Parcă te-ași fi căpătat cadou dela Moș Gheorghe! <center>*^**</center> Sofrageria era năpădită de funigei colorați, ca toate croitoriile: într’aceasta se lucra la zestrea școlară a lui Dănuț. Cu mânii intermitente dar mereu împrospătate, mașina de cusut își învălmășea zornăitul metalic intr’un galopant crescendo, brusc amuțea, și iar începea, ca o soție care-și ceartă soțul în rate pasionate.<noinclude><references/></noinclude> nf40ey2bdt5745gjf5ozcidpv11dcnb 104 50704 151380 2026-08-13T15:03:38Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: 292 IONEL TEODOREANU Limbuția etnică și profesională a cusutorese adusă dela Iași, negăsind nici-un ecou, se convertise în muțenie posacă, dezmințită de dansul picioarelor de pedale, și de jargonul roș al părului Doamna Deleanu, ermetic albă în șorț de sora de caritate, cu metrul de mușama încolăcit pe după gât și foarfecele în mână croia pe masa întinsă. Monica, așezată de profil lângă fereastră, pe un scaun cu două pernuțe, cu spatele... 151380 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>292 IONEL TEODOREANU Limbuția etnică și profesională a cusutorese adusă dela Iași, negăsind nici-un ecou, se convertise în muțenie posacă, dezmințită de dansul picioarelor de pedale, și de jargonul roș al părului Doamna Deleanu, ermetic albă în șorț de sora de caritate, cu metrul de mușama încolăcit pe după gât și foarfecele în mână croia pe masa întinsă. Monica, așezată de profil lângă fereastră, pe un scaun cu două pernuțe, cu spatele puțin adus broda inițiale pe batiste. DD -, adică: Dan Deleanu. Așa avea să-l strige la școală, la catalog. Monica broda pe întâiul D puțin mai mic decât pe-al doilea, imperceptibil mai mic, fiindcă nici mânile Monicăi nu puteau să-i spue lui Dănut altfel decât: Dănuț. Dac’ar fi știut cineva!... DD, adică: Dănuț Deleanu… Acul șovăia în mânile Monicăi. Adevărul, ca un parfum de garoafe, năvălea aprins pe obrajii aplecați asupra sufletului… DD, adică… „dragă Dănuț". Cele două inițiale erau întâia scrisoare de dragoste a Monicăi. — Monica, n’ai văzut tiparul? — Monica tresări, scăpând batista pe genunchi. În locul ei răspunse c’un surâs afabil, plin de pistrui, madmazel Clara care știa orice, chiar și locul tiparului. „Cine ți-a dat voe să mă săruți?" — se supărase Dănuț când îl sărutase în livadă.<noinclude><references/></noinclude> 2akpsay44zpa1qkdkl20r40zorzx9wa 151396 151380 2026-08-13T19:58:51Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151396 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>292 IONEL TEODOREANU Limbuția etnică și profesională a cusutorese adusă dela Iași, negăsind nici-un ecou, se convertise în muțenie posacă, dezmințită de dansul picioarelor de pedale, și de jargonul roș al părului Doamna Deleanu, ermetic albă în șorț de sora de caritate, cu metrul de mușama încolăcit pe după gât și foarfecele în mână croia pe masa întinsă. Monica, așezată de profil lângă fereastră, pe un scaun cu două pernuțe, cu spatele puțin adus broda inițiale pe batiste. DD -, adică: Dan Deleanu. Așa avea să-l strige la școală, la catalog. Monica broda pe întâiul D puțin mai mic decât pe-al doilea, imperceptibil mai mic, fiindcă nici mânile Monicăi nu puteau să-i spue lui Dănut altfel decât: Dănuț. Dac’ar fi știut cineva!... DD, adică: Dănuț Deleanu… Acul șovăia în mânile Monicăi. Adevărul, ca un parfum de garoafe, năvălea aprins pe obrajii aplecați asupra sufletului… DD, adică… „dragă Dănuț". Cele două inițiale erau întâia scrisoare de dragoste a Monicăi. — Monica, n’ai văzut tiparul? — Monica tresări, scăpând batista pe genunchi. În locul ei răspunse c’un surâs afabil, plin de pistrui, madmazel Clara care știa orice, chiar și locul tiparului. „Cine ți-a dat voe să mă săruți?" — se supărase Dănuț când îl sărutase în livadă.<noinclude><references/></noinclude> 7irifi1q76xw8a8ceqnz5nuzm3ad7vk 104 50705 151381 2026-08-13T15:22:44Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: „Cine ți-a dat voe să-ți fiu drag?" - s'ar fi supărat Dănuț dacă ar fi știut. „Dragă Dănuț…" Da. Cine i-a dat voe să-i fie drag? Și zâmbi... Cine știe! Poate că Dănuț i-ar fi dat voe să-i fie drag… <center>* ^* *</center> - Cucuțî! - Doo, replică pianul, profund. Madam Blumm dădu din cap. Cu degetul cel mic al mânei stângi și cu cel gros al mânei drepte, Olguța bătuse înverșunat un dublu do, în extrema stângă a clavi... 151381 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>„Cine ți-a dat voe să-ți fiu drag?" - s'ar fi supărat Dănuț dacă ar fi știut. „Dragă Dănuț…" Da. Cine i-a dat voe să-i fie drag? Și zâmbi... Cine știe! Poate că Dănuț i-ar fi dat voe să-i fie drag… <center>* ^* *</center> - Cucuțî! - Doo, replică pianul, profund. Madam Blumm dădu din cap. Cu degetul cel mic al mânei stângi și cu cel gros al mânei drepte, Olguța bătuse înverșunat un dublu do, în extrema stângă a clavirului, punând și podala. Un bubuit bas de furtună în munți zbârnâi prin salon, lovindu-se de geamuri și oglinzi. Olguța vroia să facă douche ecossaise timpanului clientei. De aceia, gama începu să alerge intr’un tempo zglobiu subțiindu-și sunetele, până când, cu ajutorul pedalei din nou puse, se prefăcu intr’un viscol de vibrații urzicătoare, într’un țiuit străpezitor de chinină în urechi, din care se prăvăliră îndărăt, spre cruntele sonorități din stânga, stridențele din dreapta… Vaerul creștea… Se dărâmau sunetele, îmbrâncite de pedala cu deșanțata brutalitate a unui rix într’o tavernă de apași. Olguța lăsă pedala. Gama sireapă amuți… Acalmia se lăsă ca un parfum de tei… Și domol, cu o blândeță jezuită, procesiunile de călugărițe ale gamei normale se strecurară prin salon.<noinclude><references/></noinclude> tszshgqskqxa5gc7fcdv3ridknm8ays 151397 151381 2026-08-13T19:59:07Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151397 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>„Cine ți-a dat voe să-ți fiu drag?" - s'ar fi supărat Dănuț dacă ar fi știut. „Dragă Dănuț…" Da. Cine i-a dat voe să-i fie drag? Și zâmbi... Cine știe! Poate că Dănuț i-ar fi dat voe să-i fie drag… <center>* ^* *</center> - Cucuțî! - Doo, replică pianul, profund. Madam Blumm dădu din cap. Cu degetul cel mic al mânei stângi și cu cel gros al mânei drepte, Olguța bătuse înverșunat un dublu do, în extrema stângă a clavirului, punând și podala. Un bubuit bas de furtună în munți zbârnâi prin salon, lovindu-se de geamuri și oglinzi. Olguța vroia să facă douche ecossaise timpanului clientei. De aceia, gama începu să alerge intr’un tempo zglobiu subțiindu-și sunetele, până când, cu ajutorul pedalei din nou puse, se prefăcu intr’un viscol de vibrații urzicătoare, într’un țiuit străpezitor de chinină în urechi, din care se prăvăliră îndărăt, spre cruntele sonorități din stânga, stridențele din dreapta… Vaerul creștea… Se dărâmau sunetele, îmbrâncite de pedala cu deșanțata brutalitate a unui rix într’o tavernă de apași. Olguța lăsă pedala. Gama sireapă amuți… Acalmia se lăsă ca un parfum de tei… Și domol, cu o blândeță jezuită, procesiunile de călugărițe ale gamei normale se strecurară prin salon.<noinclude><references/></noinclude> poxmajm1zeslc7fctam9d36ph7ev6yy 104 50706 151382 2026-08-13T16:11:39Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: IONEL TEODOREANU Olguța trăgea cu urechea și coada ochiului. Insă timpanul auditoarei era deprins mai demult, și cu notele enervate, drept răspuns la casnice întrebări, și cu tumultul muzicei pentru care ai plătit bani și-ți dă amețeli de cap… dar și invidia celorlalți comercianți. Madam Blumm avea o fată absolventă a clasei de pian dela Conservatorul din Iași. Domnișoara Rașela cetea „Fleurs du mal" și cânta la pian operele lui Wagner. Nici nu... 151382 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>IONEL TEODOREANU Olguța trăgea cu urechea și coada ochiului. Insă timpanul auditoarei era deprins mai demult, și cu notele enervate, drept răspuns la casnice întrebări, și cu tumultul muzicei pentru care ai plătit bani și-ți dă amețeli de cap… dar și invidia celorlalți comercianți. Madam Blumm avea o fată absolventă a clasei de pian dela Conservatorul din Iași. Domnișoara Rașela cetea „Fleurs du mal" și cânta la pian operele lui Wagner. Nici nu i-ar fi trecut prin minte Olguței că auditoarea devenise admiratoare. Madam Blumm aproba, minunându-se de lipsa notelor. Pentru ea, Olguța cântă pe dinafară. Așa da! La fel cu Rașela, numai că notele Rașelei multe parale mai costau! ''Cucuțî'' samana lui Conu’ Iorgi. Și el bine mai vorbea și tot pe dinafară! La el era scăparea… — Ooff! Brațele Olguței osteniseră. Încetul cu încetul începu să scurteze câmpul gamelor, făcându-le egal și monoton ca un exercițiu de dimineață după somn. In salon era frig. Ploaia întuneca geamurile. Lumina intra alburie ca o pâclă… — Cum? Nu-și crezu urechilor. Întoarse capul, privind peste umăr Madam Blumm adormise, fără să-și fi lepădat sacoșa și umbrela. Adormise orchestral: sorbea aerul suspinând, ca o supă fierbinte, horăia ofta și șuera pe nas și pe gură.<noinclude><references/></noinclude> t9k5667xjk0mb4y33ri68u4dhut45ia 151398 151382 2026-08-13T19:59:58Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151398 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>IONEL TEODOREANU Olguța trăgea cu urechea și coada ochiului. Insă timpanul auditoarei era deprins mai demult, și cu notele enervate, drept răspuns la casnice întrebări, și cu tumultul muzicei pentru care ai plătit bani și-ți dă amețeli de cap… dar și invidia celorlalți comercianți. Madam Blumm avea o fată absolventă a clasei de pian dela Conservatorul din Iași. Domnișoara Rașela cetea „Fleurs du mal" și cânta la pian operele lui Wagner. Nici nu i-ar fi trecut prin minte Olguței că auditoarea devenise admiratoare. Madam Blumm aproba, minunându-se de lipsa notelor. Pentru ea, Olguța cântă pe dinafară. Așa da! La fel cu Rașela, numai că notele Rașelei multe parale mai costau! ''Cucuțî'' samana lui Conu’ Iorgi. Și el bine mai vorbea și tot pe dinafară! La el era scăparea… — Ooff! Brațele Olguței osteniseră. Încetul cu încetul începu să scurteze câmpul gamelor, făcându-le egal și monoton ca un exercițiu de dimineață după somn. In salon era frig. Ploaia întuneca geamurile. Lumina intra alburie ca o pâclă… — Cum? Nu-și crezu urechilor. Întoarse capul, privind peste umăr Madam Blumm adormise, fără să-și fi lepădat sacoșa și umbrela. Adormise orchestral: sorbea aerul suspinând, ca o supă fierbinte, horăia ofta și șuera pe nas și pe gură.<noinclude><references/></noinclude> pq4n30vf1od9wdg4kkxg38vm75gp4ex 104 50707 151383 2026-08-13T16:55:25Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: LA MEDELENI 295 Olguța întoarse capul, cu scârbă… Era rău dispusă… și nu mai avea pe cine să se supere. Monica era prietena ei. Buftea… Dănuț plecă… Pe lângă asta, de două zile, odată cu ploia intrase în sufletul Olguței o neliniște pe care ar fi vrut s'o bată și n'avea cum. Niște vorbe, din întâmplare auzite: — Ce să fie cu Moș Gheorghe? Că tare s'o mai sfrijit! — întrebase vatavul unei moșii învecinate. — Ia, ce să fie! Îl aj... 151383 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>LA MEDELENI 295 Olguța întoarse capul, cu scârbă… Era rău dispusă… și nu mai avea pe cine să se supere. Monica era prietena ei. Buftea… Dănuț plecă… Pe lângă asta, de două zile, odată cu ploia intrase în sufletul Olguței o neliniște pe care ar fi vrut s'o bată și n'avea cum. Niște vorbe, din întâmplare auzite: — Ce să fie cu Moș Gheorghe? Că tare s'o mai sfrijit! — întrebase vatavul unei moșii învecinate. — Ia, ce să fie! Îl ajunge și pe el ceasul morții… că-i vremea! — oftase Ion, succesorul lui Moș Gheorghe la grajd. — Nu ți-i rușine să spui minciuni? — sărise Olguța, bătând din picior. S'atât. De-atunci, de câte ori rămânea singură se temea de ''minciunile'' lui Ion. Și-i era ciudă pe ea, pe teama ei, cașicum astfel și ea ar fi crezut că-s adevărate minciunile lui Ion, îndemnându-le oarecum să se adeverească. începu să cânte concertul de Mozart în la major, pentru piano și orchestră, de astădată cu note. Ca și în viață, în muzică Olguța avea simpatii și antipatii violente. Concertul de Mozart era prietenul ei. — Ce mai studiezi tu, Olguța? — o întrebă doamna Deleanu în timpul vacanței când o vedea cam rar prin salon. — Am să studiez ''concertul meu'', răspundea Olguța expropriindu-l pe Mazart și viitorul.<noinclude><references/></noinclude> 9jqrcp71xz6do0wc8dm6ou90h1g56w9 151399 151383 2026-08-13T20:00:24Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151399 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>LA MEDELENI 295 Olguța întoarse capul, cu scârbă… Era rău dispusă… și nu mai avea pe cine să se supere. Monica era prietena ei. Buftea… Dănuț plecă… Pe lângă asta, de două zile, odată cu ploia intrase în sufletul Olguței o neliniște pe care ar fi vrut s'o bată și n'avea cum. Niște vorbe, din întâmplare auzite: — Ce să fie cu Moș Gheorghe? Că tare s'o mai sfrijit! — întrebase vatavul unei moșii învecinate. — Ia, ce să fie! Îl ajunge și pe el ceasul morții… că-i vremea! — oftase Ion, succesorul lui Moș Gheorghe la grajd. — Nu ți-i rușine să spui minciuni? — sărise Olguța, bătând din picior. S'atât. De-atunci, de câte ori rămânea singură se temea de ''minciunile'' lui Ion. Și-i era ciudă pe ea, pe teama ei, cașicum astfel și ea ar fi crezut că-s adevărate minciunile lui Ion, îndemnându-le oarecum să se adeverească. începu să cânte concertul de Mozart în la major, pentru piano și orchestră, de astădată cu note. Ca și în viață, în muzică Olguța avea simpatii și antipatii violente. Concertul de Mozart era prietenul ei. — Ce mai studiezi tu, Olguța? — o întrebă doamna Deleanu în timpul vacanței când o vedea cam rar prin salon. — Am să studiez ''concertul meu'', răspundea Olguța expropriindu-l pe Mazart și viitorul.<noinclude><references/></noinclude> 1jynqvmubxvdf3loazrdem5p5p45340 104 50708 151384 2026-08-13T17:13:42Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: 296 IONEL TEODOREANU Concertul ei suna a melancolie. Închise caetul… Madam Blumm horăia lugubru. Toți ''lucrau'' în casă. Afară ploua. Olguța își lăsa fruntea pe claviatură. Clapele, adâncite brusc, scânciră. Cu mânie se revoltă, piciorul Olguței lovi în pedala a doua a surdinei. <center>* ^* *</center> …Trecuseră ani mulți prin file și prin pod, dela masa lui Robinson în tovărășia papagalului, cânelui și a pisicilor. Odinioară... 151384 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>296 IONEL TEODOREANU Concertul ei suna a melancolie. Închise caetul… Madam Blumm horăia lugubru. Toți ''lucrau'' în casă. Afară ploua. Olguța își lăsa fruntea pe claviatură. Clapele, adâncite brusc, scânciră. Cu mânie se revoltă, piciorul Olguței lovi în pedala a doua a surdinei. <center>* ^* *</center> …Trecuseră ani mulți prin file și prin pod, dela masa lui Robinson în tovărășia papagalului, cânelui și a pisicilor. Odinioară râdeau cărnoase persici; acum nu mai erau decât sâmburii, ca inimi mici de lemn. Ali îmbătrânise, dormind, — poate murise. Papagalul cu pene veștede și prăfuite, amuțise, împăiat cu trecut. Ninsoarea colbului și a ațelor de păianjen, așternuse peste toate cele, cenușii troene, vechi tăceri. Iar pe la geamuri, ploaia, ploia și iar ploaia sură în văzduhul toamnei și'n clepsydrele vremii. Nici Dănuț nu fusese cruțat de lunga trecere de ani. Pe chipul lui, altfel decât în sarbăda tălmăcire, se vedea că Robinson își părăsește insula, că se desparte pentru totdeauna de-o poveste îndelung trăită. „Spunând adio insulei luai cu mine căciula și umbrela”… Dănuț oftă, — și începu din nou lectura, cu cinci rânduri mai de sus, cum un îndrăgostit așteaptă trenul nu pe peron ci în sala de așteptare, fiindcă-i ceva mai aproape de casa iubitei și ceva mai departe de ultimul prag al despărțirii. Puțin după aceasta"…<noinclude><references/></noinclude> mmoic128prjhqb63gsrbrytykv1ea87 151400 151384 2026-08-13T20:01:22Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151400 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>296 IONEL TEODOREANU Concertul ei suna a melancolie. Închise caetul… Madam Blumm horăia lugubru. Toți ''lucrau'' în casă. Afară ploua. Olguța își lăsa fruntea pe claviatură. Clapele, adâncite brusc, scânciră. Cu mânie se revoltă, piciorul Olguței lovi în pedala a doua a surdinei. <center>* ^* *</center> …Trecuseră ani mulți prin file și prin pod, dela masa lui Robinson în tovărășia papagalului, cânelui și a pisicilor. Odinioară râdeau cărnoase persici; acum nu mai erau decât sâmburii, ca inimi mici de lemn. Ali îmbătrânise, dormind, — poate murise. Papagalul cu pene veștede și prăfuite, amuțise, împăiat cu trecut. Ninsoarea colbului și a ațelor de păianjen, așternuse peste toate cele, cenușii troene, vechi tăceri. Iar pe la geamuri, ploaia, ploia și iar ploaia sură în văzduhul toamnei și'n clepsydrele vremii. Nici Dănuț nu fusese cruțat de lunga trecere de ani. Pe chipul lui, altfel decât în sarbăda tălmăcire, se vedea că Robinson își părăsește insula, că se desparte pentru totdeauna de-o poveste îndelung trăită. „Spunând adio insulei luai cu mine căciula și umbrela”… Dănuț oftă, — și începu din nou lectura, cu cinci rânduri mai de sus, cum un îndrăgostit așteaptă trenul nu pe peron ci în sala de așteptare, fiindcă-i ceva mai aproape de casa iubitei și ceva mai departe de ultimul prag al despărțirii. Puțin după aceasta"…<noinclude><references/></noinclude> 0m237p0uuwrh8ht8bglj359ar1c9ekb 104 50709 151385 2026-08-13T17:20:02Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: Ochii ceteau din răsputeri „puțin după aceasta", dar violele și dulcile violoncele-ale melancoliei, plângeau cu-aceiași lungă aplecare de arcuș „spunând adio insulei'… …„Puțin după aceasta barca cu proviziile promise fu trimisă în insulă. După rugăciunea mea, comandantul puse într'ânsa și lăzile cu hainele marinarilor, pe care aceștia le primiră foarte bucuroși"… Si iarăși: „Spunând adio insulei"… Împainjeniți de lacrămi, ochii... 151385 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>Ochii ceteau din răsputeri „puțin după aceasta", dar violele și dulcile violoncele-ale melancoliei, plângeau cu-aceiași lungă aplecare de arcuș „spunând adio insulei'… …„Puțin după aceasta barca cu proviziile promise fu trimisă în insulă. După rugăciunea mea, comandantul puse într'ânsa și lăzile cu hainele marinarilor, pe care aceștia le primiră foarte bucuroși"… Si iarăși: „Spunând adio insulei"… Împainjeniți de lacrămi, ochii lui Dănuț își luară un lung adio dela cromolitografia de pe coperta pătată de lacrimile bucuriei. Plângea și Robinson, zâmbind ce-i drept. Lacrimile erau ale lui Dănuț, nu ale textului. Pe-atunci — pe când zâmbise pe copertă — nu știa c'are să plece. Preocupat de căciulă și umbrelă, tălmăcitorul uitase lacrimile. Urgent și implacabil, textul pleca subt ochii lui Dănuț. „Spunând adio insulei, luai cu mine căciula, umbrela și papagalul neuitând nici banii despre care am vorbit și care stătuseră ascunși atâta vreme încât ruginiseră"… …„In insulă" adăugă, fericindu-i, gândul lui Dănuț. Mai erau șapte rânduri pânăla sfârșit. …„Astfel îmi părăsii insula, la 19 Decembrie 1686, după o ședere de 28 de ani, două luni și nouăsprezece zile, salvat din viața această tristă<noinclude><references/></noinclude> 1p7yi044sa7okg76owvsrijfp4tqlgu 151401 151385 2026-08-13T20:05:07Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151401 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>Ochii ceteau din răsputeri „puțin după aceasta", dar violele și dulcile violoncele-ale melancoliei, plângeau cu-aceiași lungă aplecare de arcuș „spunând adio insulei'… …„Puțin după aceasta barca cu proviziile promise fu trimisă în insulă. După rugăciunea mea, comandantul puse într'ânsa și lăzile cu hainele marinarilor, pe care aceștia le primiră foarte bucuroși"… Si iarăși: „Spunând adio insulei"… Împainjeniți de lacrămi, ochii lui Dănuț își luară un lung adio dela cromolitografia de pe coperta pătată de lacrimile bucuriei. Plângea și Robinson, zâmbind ce-i drept. Lacrimile erau ale lui Dănuț, nu ale textului. Pe-atunci — pe când zâmbise pe copertă — nu știa c'are să plece. Preocupat de căciulă și umbrelă, tălmăcitorul uitase lacrimile. Urgent și implacabil, textul pleca subt ochii lui Dănuț. „Spunând adio insulei, luai cu mine căciula, umbrela și papagalul neuitând nici banii despre care am vorbit și care stătuseră ascunși atâta vreme încât ruginiseră"… …„In insulă" adăugă, fericindu-i, gândul lui Dănuț. Mai erau șapte rânduri pânăla sfârșit. …„Astfel îmi părăsii insula, la 19 Decembrie 1686, după o ședere de 28 de ani, două luni și nouăsprezece zile, salvat din viața această tristă<noinclude><references/></noinclude> ia761idawrpncmngklnduu2jys5wxbh 104 50710 151386 2026-08-13T17:26:06Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: IONEL TEODOREANU în aceiași zi a lunei în care scăpasem din sclavia Maurilor din Sale". Și nici n'a mai privit insula, de pe vapor, până ce n'a mai văzut-o? Și nici n'a fluturat batista? Dănuț privi din nou, cromolitografia de pe copertă: Cum? ''Tristă'' viața din insulă? Atunci dece râdea Robinson?… Și dece râdea parcă și insula în jurul lui, într'aceiași culoare ca și obrazul lui Robinzon? începu iarăși: „Astfel îmi părăsii insula"…... 151386 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>IONEL TEODOREANU în aceiași zi a lunei în care scăpasem din sclavia Maurilor din Sale". Și nici n'a mai privit insula, de pe vapor, până ce n'a mai văzut-o? Și nici n'a fluturat batista? Dănuț privi din nou, cromolitografia de pe copertă: Cum? ''Tristă'' viața din insulă? Atunci dece râdea Robinson?… Și dece râdea parcă și insula în jurul lui, într'aceiași culoare ca și obrazul lui Robinzon? începu iarăși: „Astfel îmi părăsii insula"… Își așezase cartea pe genunchi. Cetea și plângea ștergându-și ochii cu mânile. „Călătoria mea fu norocoasă. Sosii în Englitera la 11 Iunie al anului 1687, dupăce lipsisem din patria mea treizeci și cinci de ani". — Treizeci și cinci de ani, murmurară încă odată buzele lui Dănuț în tăcerea podului. Și nu luase nimic din insulă! O pietricică măcar! Un pumn de nisip! O floare sau o frunză!… Nimic, nimic! Dănuț închise cartea, își plecă obrajii uzi deasupra coperții și sărută adâc și lung întristarea colorată a fericirei. Sufletul lui Dănuț era o insulă din care plecase Robinson Crusoe, luându-și numai căciula, umbrela și papagalul. ...Clasa întâia... a doua... a treia... a patra... a cincea... a șasea... a șaptea... a opta; și alte clase încă...<noinclude><references/></noinclude> suytp0oaow1u8q8yjg9fkzs2g10y2iu 151402 151386 2026-08-13T20:05:50Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151402 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />IONEL TEODOREANU</noinclude>în aceiași zi a lunei în care scăpasem din sclavia Maurilor din Sale". Și nici n'a mai privit insula, de pe vapor, până ce n'a mai văzut-o? Și nici n'a fluturat batista? Dănuț privi din nou, cromolitografia de pe copertă: Cum? ''Tristă'' viața din insulă? Atunci dece râdea Robinson?… Și dece râdea parcă și insula în jurul lui, într'aceiași culoare ca și obrazul lui Robinzon? începu iarăși: „Astfel îmi părăsii insula"… Își așezase cartea pe genunchi. Cetea și plângea ștergându-și ochii cu mânile. „Călătoria mea fu norocoasă. Sosii în Englitera la 11 Iunie al anului 1687, dupăce lipsisem din patria mea treizeci și cinci de ani". — Treizeci și cinci de ani, murmurară încă odată buzele lui Dănuț în tăcerea podului. Și nu luase nimic din insulă! O pietricică măcar! Un pumn de nisip! O floare sau o frunză!… Nimic, nimic! Dănuț închise cartea, își plecă obrajii uzi deasupra coperții și sărută adâc și lung întristarea colorată a fericirei. Sufletul lui Dănuț era o insulă din care plecase Robinson Crusoe, luându-și numai căciula, umbrela și papagalul. ...Clasa întâia... a doua... a treia... a patra... a cincea... a șasea... a șaptea... a opta; și alte clase încă...<noinclude><references/></noinclude> 93aklcdblkgkscpnikyo1x3h2z80f3n 104 50711 151387 2026-08-13T17:46:42Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: LA MEDELENI 299 Și Dănuț singur în fața oceanului de bănci școlare... In pod era numai ''ce-a fost odată''. In pod era insula lui Robinson Crusoe. Dincolo de pod începeau băncile școlii… „Spunând adio insulei" Dănuț își rândui cartea în lădița jucăriilor stricate și-a poveștilor cetite, îl strigă pe Ali și eși din pod… Dar turbinca lui Ivan, desnădăjduit de larg deschisă, înghiți și pod și insulă și clipă, cu ațe de paianjen, lac... 151387 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>LA MEDELENI 299 Și Dănuț singur în fața oceanului de bănci școlare... In pod era numai ''ce-a fost odată''. In pod era insula lui Robinson Crusoe. Dincolo de pod începeau băncile școlii… „Spunând adio insulei" Dănuț își rândui cartea în lădița jucăriilor stricate și-a poveștilor cetite, îl strigă pe Ali și eși din pod… Dar turbinca lui Ivan, desnădăjduit de larg deschisă, înghiți și pod și insulă și clipă, cu ațe de paianjen, lacrimi, colb, parfum de piersici, zâmbitoare poze… De asta pesemne, umerii lui Dănuț erau plecați. Se coboră pe scări, trecând din podul cu vechituri în plină toamnă. <center>* ^* *</center> În grabă, negăsindu-și galoșii, Olguța-i luase pe-ai lui Dănuț. Îi erau prea mari. Trebuia să meargă târîș prin mâzga lunecoasă. Când te alungă o spaimă din urmă și nu poți fugi, drumul îți înădușă pieptul și-ți lovește inima, ca un coșmar. Cu trupul înfășurat în perelina de cauciuc și capul gol acoperit de glugă, Olguța înainta greu. Îndesa cu toată puterea degetelor în botul galoșilor ca să nu-i piardă… se afundă în glod… și ca să treacă mai departe își încorda pulpele zmuncindu-se pieziș. Parcă mâna o minge de fier cu pași de piatră în fundul unei mări împaenjenită de meduze. Îngenunchiat în fața icoanelor, Moș Gheorghe se închina.<noinclude><references/></noinclude> 23yw8fqso22jegvul5iaxt3beuxxbrx 151403 151387 2026-08-13T20:06:47Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151403 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />LA MEDELENI 299</noinclude>Și Dănuț singur în fața oceanului de bănci școlare... In pod era numai ''ce-a fost odată''. In pod era insula lui Robinson Crusoe. Dincolo de pod începeau băncile școlii… „Spunând adio insulei" Dănuț își rândui cartea în lădița jucăriilor stricate și-a poveștilor cetite, îl strigă pe Ali și eși din pod… Dar turbinca lui Ivan, desnădăjduit de larg deschisă, înghiți și pod și insulă și clipă, cu ațe de paianjen, lacrimi, colb, parfum de piersici, zâmbitoare poze… De asta pesemne, umerii lui Dănuț erau plecați. Se coboră pe scări, trecând din podul cu vechituri în plină toamnă. <center>* ^* *</center> În grabă, negăsindu-și galoșii, Olguța-i luase pe-ai lui Dănuț. Îi erau prea mari. Trebuia să meargă târîș prin mâzga lunecoasă. Când te alungă o spaimă din urmă și nu poți fugi, drumul îți înădușă pieptul și-ți lovește inima, ca un coșmar. Cu trupul înfășurat în perelina de cauciuc și capul gol acoperit de glugă, Olguța înainta greu. Îndesa cu toată puterea degetelor în botul galoșilor ca să nu-i piardă… se afundă în glod… și ca să treacă mai departe își încorda pulpele zmuncindu-se pieziș. Parcă mâna o minge de fier cu pași de piatră în fundul unei mări împaenjenită de meduze. Îngenunchiat în fața icoanelor, Moș Gheorghe se închina.<noinclude><references/></noinclude> ngh9l6tgckuwd8nbpw5yeog926a54ct 104 50712 151388 2026-08-13T17:58:46Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: 300 IONEL TEODOREANU În jurul unui om bătrân care se închină, tăcerea e ca răsunătul unui cor îndepărtat. Plutea parfumul religios al busuiocului. Luminița din păhărelul roș al candelii, rumenea chipurile întunecate ale icoanelor, ca o presimțire de auroră trunchiurile codrilor adânci. În răstimpuri, Moș Gheorghe își desfăcea mânile din împreunarea rugăciunii, acoperindu-și pieptul scurmat de tuse. Dumnezeu îi împlinise statornic rugăciunile... 151388 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>300 IONEL TEODOREANU În jurul unui om bătrân care se închină, tăcerea e ca răsunătul unui cor îndepărtat. Plutea parfumul religios al busuiocului. Luminița din păhărelul roș al candelii, rumenea chipurile întunecate ale icoanelor, ca o presimțire de auroră trunchiurile codrilor adânci. În răstimpuri, Moș Gheorghe își desfăcea mânile din împreunarea rugăciunii, acoperindu-și pieptul scurmat de tuse. Dumnezeu îi împlinise statornic rugăciunile: avea să i le 'mplinească și de-acum înainte. Era drept să tușească: fiindcă era bătrân. Era drept să se 'nădușe și să-l înjunghe prin piept: fiindcă era bătrân. Era drept să sufere cât mai avea de trăit și să moară cât mai curând: fiindcă era bătrân. Tot ce era, drept era să fie. Nici nu cârtea nici nu se căina, nici nu ofta. Moș Gheorghe nu vroia ca tocmai acum, în pragul ceresc al morții, un blestem — cugetat sau șoptit — să întoarcă dela el fața milostivă a Domnului și urechea Lui îngăduitoare. Moș Gheorghe cercă îndurare pentru greșelile altora: boerii lui de-acum nu se împărtășeau niciodată, și rar călcau prin biserica ctitorită de străbunii lor. Încolo, erau buni la inimă, milostivi și drepți, — dar uitaseră de casa Domnului și de frica Domnului. — Iartă-i, Doamne, că mare-i mila Ta. Iar tusa, ca o toacă de vecerne omenească. Dumnezeu îi împlinise rugile. Nu se ruga pentru el. Moș Gheorghe avea să pășească din-<noinclude><references/></noinclude> 00z2rj8eznbavpwavf19ud0yc9ttz0p 151404 151388 2026-08-13T20:08:23Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151404 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />300 IONEL TEODOREANU</noinclude>În jurul unui om bătrân care se închină, tăcerea e ca răsunătul unui cor îndepărtat. Plutea parfumul religios al busuiocului. Luminița din păhărelul roș al candelii, rumenea chipurile întunecate ale icoanelor, ca o presimțire de auroră trunchiurile codrilor adânci. În răstimpuri, Moș Gheorghe își desfăcea mânile din împreunarea rugăciunii, acoperindu-și pieptul scurmat de tuse. Dumnezeu îi împlinise statornic rugăciunile: avea să i le 'mplinească și de-acum înainte. Era drept să tușească: fiindcă era bătrân. Era drept să se 'nădușe și să-l înjunghe prin piept: fiindcă era bătrân. Era drept să sufere cât mai avea de trăit și să moară cât mai curând: fiindcă era bătrân. Tot ce era, drept era să fie. Nici nu cârtea nici nu se căina, nici nu ofta. Moș Gheorghe nu vroia ca tocmai acum, în pragul ceresc al morții, un blestem — cugetat sau șoptit — să întoarcă dela el fața milostivă a Domnului și urechea Lui îngăduitoare. Moș Gheorghe cercă îndurare pentru greșelile altora: boerii lui de-acum nu se împărtășeau niciodată, și rar călcau prin biserica ctitorită de străbunii lor. Încolo, erau buni la inimă, milostivi și drepți, — dar uitaseră de casa Domnului și de frica Domnului. — Iartă-i, Doamne, că mare-i mila Ta. Iar tusa, ca o toacă de vecerne omenească. Dumnezeu îi împlinise rugile. Nu se ruga pentru el. Moș Gheorghe avea să pășească din-<noinclude><references/></noinclude> cl5zxi1y8ql3ifcqwtccahb933dr3tw 104 50713 151389 2026-08-13T19:32:17Z Gdeaconu 22625 /* Neverificat */ Pagină nouă: LA MEDELENI 301 colo, urmat de privirea bieților cai pe care-i îngrijise și cruțase ca pe niște orfani. Se ruga pentru copilul nevinovat ca roua și frumos ca florile; — de care curând avea să se despartă. — Duduița moșului… Să nu apese asupra ei rătăcirea părinților. Și să-i fie viața blândă, fără de dureri și-amărăciuni. Sufletul lui Moș Gheorghe se așternă la picioarele lui Dumnezeu, ca un covor de bunătate, pe care ar fi vrut să t... 151389 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Gdeaconu" /></noinclude>LA MEDELENI 301 colo, urmat de privirea bieților cai pe care-i îngrijise și cruțase ca pe niște orfani. Se ruga pentru copilul nevinovat ca roua și frumos ca florile; — de care curând avea să se despartă. — Duduița moșului… Să nu apese asupra ei rătăcirea părinților. Și să-i fie viața blândă, fără de dureri și-amărăciuni. Sufletul lui Moș Gheorghe se așternă la picioarele lui Dumnezeu, ca un covor de bunătate, pe care ar fi vrut să tot copilărească duduița moșului de pe pământ în fața slăvitului Bunic din cer… Cu galoșii în mână, Olguța trecu în goană prin ograda lui Moș Gheorghe. Ajungând în fața ușii, dădu să intre. Zăvorul era tras pe dinăuntru. Bătu cu pumnii în ușă. Nici-un răspuns. Zvârlind galoșii, izbi cu amândoi pumnii în ușă. — Moș Gheorghe! — țipă ea poruncitor și tremurat. — …Ce-i, duduița moșului! Mata aici? Pi vremea aiasta!? Auzindu-l, văzându-l, Olguța respiră adânc. Ridică galoșii tencuiți de glod și căpătându-și cumpătul, zâmbi viclean scuturându-se de ploae. — Moș Gheorghe, am venit să te'ntreb dacă nu li-i frig cailor?<noinclude><references/></noinclude> is92ru8gd9a8wmcg2rc1wxiol1kzu79 151405 151389 2026-08-13T20:09:55Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151405 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />LA MEDELENI 301</noinclude>colo, urmat de privirea bieților cai pe care-i îngrijise și cruțase ca pe niște orfani. Se ruga pentru copilul nevinovat ca roua și frumos ca florile; — de care curând avea să se despartă. — Duduița moșului… Să nu apese asupra ei rătăcirea părinților. Și să-i fie viața blândă, fără de dureri și-amărăciuni. Sufletul lui Moș Gheorghe se așternă la picioarele lui Dumnezeu, ca un covor de bunătate, pe care ar fi vrut să tot copilărească duduița moșului de pe pământ în fața slăvitului Bunic din cer… Cu galoșii în mână, Olguța trecu în goană prin ograda lui Moș Gheorghe. Ajungând în fața ușii, dădu să intre. Zăvorul era tras pe dinăuntru. Bătu cu pumnii în ușă. Nici-un răspuns. Zvârlind galoșii, izbi cu amândoi pumnii în ușă. — Moș Gheorghe! — țipă ea poruncitor și tremurat. — …Ce-i, duduița moșului! Mata aici? Pi vremea aiasta!? Auzindu-l, văzându-l, Olguța respiră adânc. Ridică galoșii tencuiți de glod și căpătându-și cumpătul, zâmbi viclean scuturându-se de ploae. — Moș Gheorghe, am venit să te'ntreb dacă nu li-i frig cailor?<noinclude><references/></noinclude> 7lrd446q7la4743us9e8naxc7pl76vb 104 50714 151406 2026-08-13T20:21:56Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151406 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />302 IONEL TEODOREANU</noinclude>Dănuț cutreerase casa pe dinafara odăilor fără să intre în nici una. Nu-și găsea loc, nici astâmpăr. Îndelungata lectură din pod îl înstrăinase de toate cele. Îi era dor de insula lui Robinson; îi era milă de singurătatea ei, milă de singurătatea lui. Decorul familiar, întâmpinându-l pretutindeni cu prezențe concrete îl îndepărta de casă, ca o asprime când ești trist. Astfel, purfumul femeii de care te-ai despărțit plângând, plutindu-ți în suflet și în nări, te face să-ți pară trivială melodia oricărui alt glas femeesc, și brutală, delicateța oricărei alte solicitudini. Instrăinări, mâhniri și nostalgii, sortite să-și găsească alinare și cămin numai în scrisorile acele scrise cu mâni calde încă de strânsoarea mânilor dorite, - scrisori cu tânguiri umile și amare ca parfumul tomnatecelor tufănele. Intră în salonașul doamnei Deleanu. Zărind calendarul de pe biurouaș, se apropie de el. Era deschis la o zi neagră; tot neagră și cea care urmă. Negre erau toate. Parcă murise toate sărbătorile roșii din calendar, odată cu vacanța și cu frunzele... Intră la el în odae. Hainele groase, de curând scoase din cufere și rânduite pe spetezele scaunelor, miroseau a naftalină. Soba rece zbuciumată de vânt oftă și se văită ca un țăran bolnav de piept, - sporind frigul odăii și pustiul ei. Și mai era așa de mult până la noapte că lui<noinclude><references/></noinclude> i9zrlpbhtx54fegxlol04okmg8ty3bz 104 50715 151407 2026-08-13T20:31:56Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151407 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>Dănuț îi venea să caște și sa scâncească. Se trânti pe pat, aducându-și genunchii la bărbie, vârându-și mânile în căldura mânicilor ghemuindu-se în el; cercând să-și ție singur tovărășie cu trupul, ca pisicile… Capul Olguței răsări întrebător și obraznic. — A! Tu ești aici? — Da. — Ce faci ? — Nimica. Stau. — Am venit sa te văd. „Ce-o fi vrând Olguța" se întreba Dănut apatic pe dinafară, atent pe dinăuntru. Olguța intră cu galoșii lui Dănuț în mână, lucioși ca niște galoși de abanos. Era desculță, în papuci. — Ii pun subt pat. — Ce? — Galoșii. — Galoșii?? De ce? — Galoșii tăi. Unde vrei să-i pun? — Pune-i. „Ce-o fi făcut cu galoșii mei?" — Olguța, ce-ai făcut cu galoșii? — I-am spălat, îi explică ea, apropiind galoșii de nasul lui Dănuț, ca pe niște flori atunci culese. — Merci, se feri Dănuț. De ce i-ai spălat? — Așa mi-a venit. N'aveam ce face! — Ți-ai spălat și botinele? — o întrebă serios Dănuț, ridicându-se intr'un cot.<noinclude><references/></noinclude> 83w3x72k09hun8v6pdpe8rq8ut4rrri 151408 151407 2026-08-13T20:33:15Z Gdeaconu 22625 151408 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>Dănuț îi venea să caște și sa scâncească. Se trânti pe pat, aducându-și genunchii la bărbie, vârându-și mânile în căldura mânicilor ghemuindu-se în el; cercând să-și ție singur tovărășie cu trupul, ca pisicile… Capul Olguței răsări întrebător și obraznic. — A! Tu ești aici? — Da. — Ce faci ? — Nimica. Stau. — Am venit sa te văd. „Ce-o fi vrând Olguța" se întreba Dănut apatic pe dinafară, atent pe dinăuntru. Olguța intră cu galoșii lui Dănuț în mână, lucioși ca niște galoși de abanos. Era desculță, în papuci. — Ii pun subt pat. — Ce? — Galoșii. — Galoșii?? De ce? — Galoșii tăi. Unde vrei să-i pun? — Pune-i. „Ce-o fi făcut cu galoșii mei?" — Olguța, ce-ai făcut cu galoșii? — I-am spălat, îi explică ea, apropiind galoșii de nasul lui Dănuț, ca pe niște flori atunci culese. — Merci, se feri Dănuț. De ce i-ai spălat? — Așa mi-a venit. N'aveam ce face! — Ți-ai spălat și botinele? — o întrebă serios Dănuț, ridicându-se intr'un cot.<noinclude><references/></noinclude> oqe03zio2dk9mr4twu91gzhlhnayzzs 104 50716 151409 2026-08-13T20:40:01Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151409 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />304 IONEL TEODOREANU</noinclude>Olguța se încrunta. Răzgândindu-se zâmbi. — Ai fost în pod? — îl iscodi ea cu ochii micșorați. — Cine ți-a spus? — tresări Danuț. — Știu eu ! — Te rog să nu mă spui, Olguța! — N'ai grijă! — îl asigură ea gesticulând cu galoșii. — Merci. Da' tu unde-ai fost? — M'am plimbat. — Cu galoșii mei. — Cu niște galoși! — se supără Olguța zvârlindu-i subt pat. - Văd! — Nu vezi nimica! Asculta: ți-i pofta de roșcove? — Ai tu? — Sigur. — De unde ai? — Răspunde: vrei sau nu vrei? — Vreau. Făcându-și vânt cu brațele, Olguța sări peste prag în odaia ei. — Aha! — se dumeri Dănuț făcând legătura dintre roșcovele Olguței și galoșii lui. — Poftim roșcove. — Merci... Is bune, Olguța, grozav is de bune! — exclamă Dănuț știind că-s dela Moș Gheorghe! Olguța zâmbea, măgulită. Dănuț zâmbi și el mândru c'a fost mai șiret decât Olguța. — Olguța, dacă te vede mama fără ciorapi?<noinclude><references/></noinclude> qhaf06mfdeja3pukhwcrlqsuj4gntu4 104 50717 151410 2026-08-13T20:50:56Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151410 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />LA MEDELENI 305</noinclude>— De ce să mă vadă? — N'ai ciorapi? — Ba am eu… da' mi-i lene să-i caut. — Poți să-ți dau eu o pereche. — Lungi? — Da. Din cei pentru școală. Nu i-am pus niciodată. — Dă-mi-i. Îți dau eu alții. — Nuu! Ți-i dau cadou. De câteori se întâmpla să fie complicele Olguței, Dănuț răsfrângea și asupra lui admirația pentru isprăvile ei. Ofranda ciorapilor era și o îndatorire și plata unei măguliri. Olguța se așeză tucește pe patul lui Dănuț, își scoase papucii și începu să-și privească picioarele goale, așteptând ciorapii. — Tu poți să miști degetul cel mare ''fără să le miști pe celelalte''? — Nu pot. — De ce râzi? — se încruntă Olguța demonstrând acrobația în care excela. — Nu știu... Îs caraghioase degetele picioarelor! — Mele? — complectă amenințător Olguța. — Nu. Toate degetele dela picioare. — Ai dreptate, reflectă Olguța cu glas tare, întinzând piciorul și examinându-și degetele răsfirate… Îți vine să râzi când te uiți la ele! — Olguța, începu Dănuț încurajat de intimitatea convorbirii, așezându-se pe marginea patului, — eu am observat ceva.<noinclude>Ionel Teodoroauu. La Medeleni. Vol. I <references/></noinclude> 84hwh7x54vwxbpgwyxxoz6gc9a53w2d 151411 151410 2026-08-13T20:51:46Z Gdeaconu 22625 151411 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />LA MEDELENI 305</noinclude>— De ce să mă vadă? — N'ai ciorapi? — Ba am eu… da' mi-i lene să-i caut. — Poți să-ți dau eu o pereche. — Lungi? — Da. Din cei pentru școală. Nu i-am pus niciodată. — Dă-mi-i. Îți dau eu alții. — Nuu! Ți-i dau cadou. De câteori se întâmpla să fie complicele Olguței, Dănuț răsfrângea și asupra lui admirația pentru isprăvile ei. Ofranda ciorapilor era și o îndatorire și plata unei măguliri. Olguța se așeză tucește pe patul lui Dănuț, își scoase papucii și începu să-și privească picioarele goale, așteptând ciorapii. — Tu poți să miști degetul cel mare ''fără să le miști pe celelalte''? — Nu pot. — De ce râzi? — se încruntă Olguța demonstrând acrobația în care excela. — Nu știu... Îs caraghioase degetele picioarelor! — Mele? — complectă amenințător Olguța. — Nu. Toate degetele dela picioare. — Ai dreptate, reflectă Olguța cu glas tare, întinzând piciorul și examinându-și degetele răsfirate… Îți vine să râzi când te uiți la ele! — Olguța, începu Dănuț încurajat de intimitatea convorbirii, așezându-se pe marginea patului, — eu am observat ceva.<noinclude><references>Ionel Teodoroauu. La Medeleni. Vol. I </references></noinclude> azq8kkefj8plgjg1umntp2wddih1rkv 104 50718 151412 2026-08-14T09:28:16Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151412 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />306 IONEL TEODOREANU</noinclude>— Spune. — Da' tu ai să râzi… Ai să spui că vorbesc prostii! — Văd eu! Mai întâi spune. — Eu… cred — vorbi rar Dănuț, cu ochii îndreptați spre piciorul Olguței, — că-i mai bine să fii picior decât mână… — Cum?? Dănuț se înroși. — Mai spune odată. — … — Stai. Vrasăzică tu spui că-i mai bine să fii picior decât să fii mână? — medită Olguța examinându-și alternativ mâna și piciorul… Nu m'am gândit niciodată! De ce spui tu așa? — Eu m'am gândit la asta într’o zi, la școala… — Hai, spune-odată! — Știi… ședeam în bancă. Era ora de aritmetică. Eu făceam o împărțire pe caet… și m'am încurcat. — Sigur, dacă nu era mama cu tine! — Ș'atuncea m'am gândit că-i mai bine să fii picior decât mână… Fiindcă picioarele nu făceau nimica: ele ședeau în botine: și ședeau așa… degeaba. Pe când mâna mea se muncea să faca împărțirea... — Da. Sigur: picioarele nu făceau nimica. — Nu-ți spun! Cu picioarele ce faci? Te joci în recreație și în clasă se odihnesc! — ridică din umeri Dănuț înfierbântându-se la vorbă. — Bine, da’ cu picioarele ''mergi'', obiecta Olguța.<noinclude><references/></noinclude> hemesm6f3e1yfxvozcfercqlcj6sewl 104 50719 151413 2026-08-14T09:34:31Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151413 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />LA MEDELENI 307</noinclude>— Nu zic! Da' ție nu-ți place să mergi? — Sigur că-mi place! — Vezi! Cu picioarele faci numai ce-ți place! — Ție-ți place să mergi la școală? — îl interogă Olguța. —…Ei, nu. — Vezi că picioarele nu fac numai ce-ți place? Dănuț medită mușcându-și degetul. — Stai, Olguța! Da' lor nu le pasă! Picioarele nu ''învață'' la școală. — Așa-i! Ele-s tot timpul în recreație! — Foarte bine ai spus! Asta vroiam să spun și eu! — Stai. Tu ai spus la început că-i mai bine să fii… —…picior. Da, îi luă Dănuț vorba din gură, gesticulând convins. — Nu-i rău să fii nici mână! Iarna ai mănuși, stai în buzunarul dela palton sau în manșon… Mânile-s deștepte! — zâmbi Olguța, privindu-le pe ale ei cum trăgeau ciorapii lui Dănuț dupe ce luaseră galoșii lui Dănuț. — Dacă ești picior ai șoșoni, își apără Dănuț, cu timiditate, punctul de vedere. — Ce-are-a-face! Șoșonii îs urîți și picioarele-s proaste! De asta nici nu le vezi: le ascunzi în botine… Eu țin cu mânile... Buni ciorapi! Merci. — Olguța, ce-ai vrea tu: să-ți tae mânile sau picioarele? — Da' nu vreau nici una, nici alta!<noinclude><references/></noinclude> hvopff0h7fwzx3sn9jhc0wl7941pg9b 104 50720 151414 2026-08-14T09:41:13Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151414 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />308 IONEL TEODOREANU</noinclude>— Nu. Zic așa! Dac' ai fi într'o poveste și împăratul ar porunci să-ti tae mânile sau picioarele, ce-ai alege tu? — M'ași face haiduc și i-ași tăia eu lui și mânile și picioarele și limba. — Nu vrei să răspunzi! — oftă Danuț. - Nu ți-am răspuns? N'are decât s'aleaga el! Eu nu dau nimic! Olguța sări pe covor. Dănuț rămase gânditor pe marginea patului. — Olguța, tu îți închipui cum ar fi cu capul tăiat? - Foarte rău! — Eu pot să-mi închipui... Da' amețești! — N'ai nevoe să-ți închipui! — Tu nu te-ai gândit niciodată? — De ce să mă gândesc la asta! Am eu la ce să mă gândesc! De asta ai cap, ca să te gândești că nu-l ai? — Eu m’am gândit... Oare mori dacă-ți tae capul? — Sigur. — Dănuț nu îndrăzni s'o desmintă pe Olguța, dar clatină din cap cu îndoială. — ...Eu m'am uitat odată în oglindă... și mi-am închipuit că n'am cap. — Trebuia să ți-l tai mai întâiu. — Nu l-am tăiat... Eu mă uitam în oglindă și-mi închipuiam că trupul e afară și capul numai în oglindă. — Hei! Da' tu te gândeai cu capul tău! Vrasăzică gândul nu era în oglindă, era în cap.<noinclude><references/></noinclude> 4vtuclz1iieid2ym5m8a8ozai3rcbzb 104 50721 151415 2026-08-14T09:48:36Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151415 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />LA MEDELENI 309</noinclude>– În capul din oglindă, stărui Dănuț. – Și n'ai spart oglinda când ți lîai pus la loc? – Mi-a fost frică, Olguța. Eu mă uitam din oglindă, numai la picioare. Vrasăzică picioarele erau ''într’o parte'' și capul în altă parte… cum ar fi doi oameni față în față, numai că unul n’avea cap. Uite-așa, Olguța. Dănuț își ridică palmele una'n fața celeilalte. – Acuma, să spunem că aici ar fi ochii, în vârful degetelor. Vrasăzică mâna dreaptă e capul din oglindă. Vezi: îmi aplec degetele și văd ''din oglindă'', numai picioarele. – Asta înseamnă că tu te uiți în oglindă… și vezi prostii! – Să încerci și tu, Olguța. După aceia îți vine să închizi ochii și să dormi. Olguța nu-l mai asculta. Pândeâ pe fereastră în livadă. Dănuț oftă… El ar fi vrut să-i spue multe Olguței, — de plecare. Să-i spue, de pildă, că dacă-ți tae capul nu mori tot. Moare capul: da. Moare trupul: da. Dar mai este ceva: Turbinca lui Ivan. Ea nu poate să moară fiindcă nici nu trăește: n'are nici trup, nici cap. Ea este „când închizi ochii". Când ești mort închizi ochii. Vrasăzică Turbinca lui Ivan rămâne acolo unde este. Atunci nici Dănuț nu moare, fiindcă deși Turbinca lui Ivan e a lui Dănuț, și el, Dănuț e în Turbinca lui Ivan. Când închide ochii se poate gândi la el ca la altcineva. Și Olguța-i în Turbinca lui Ivan. Toți îs acolo. Vrasăzică dacă<noinclude><references/></noinclude> texje8xa56jp2b619kho6v80xxzndm7 104 50722 151416 2026-08-14T09:55:39Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151416 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />310 IONEL TEODOREANU</noinclude>moare Dănuț, rămâne Turbinca lui Ivan. Când Dănuț trăește, Turbinca e a lui. Cine ia Turbinca după ce moare Dănuț? Dumnezeu… Dacă vrea Dumnezeu suflă în Turbinca lui Ivan, și toți cei de-acolo învie; Dănuț împreună cu ei… Da, numai că atunci Dănuț nu va mai avea Turbincă. Turbinca o ține Dumnezeu. In schimb, toți cei care-au fost în Turbincă sunt ai lui Dănuț, fiindcă el i-a adus la Dumnezeu. în Turbinca lui. Ș'atunci Dănuț va fi stăpân înafară așa cum e acuma stăpân înăuntru… Dacă Olguța nu vrea să-l asculte! — Unde-s cartușele? — întrebă iute Olguța desprinzând pușca din cui. — Ce vrei să faci? – Lasă! Dă-mi-o repede. Mergând în vârful picioaarelor până la fereastră, o deschise binișor. Fumegarea toamnei aburi odaia… Pipăită de ploaie, o cioară se legăna, în cumpănă pe o crenguță și pe țelul puștei. — Las-o, săraca! Olguța își strâmbă gâtul îndărăt, fără sa clintească pușca, măsură din ochi pe Dănuț – cu privirea jucătorilor de cărți pentru cei care dau sfaturi dela spate, în plin joc – întoarse capul la loc, rectifică ochirea și trase. Cioara căzu. Și toate ciorile livezii izbucniră, carbonizând livada și cerul, cu o explozie de negru sonor. Olguța încărca pușca din nou. __ Dece ți-i milă de ciori? Am împușcat-o în cap: vroiam să văd dacă trăește fără cap… ca tine!<noinclude><references/></noinclude> hpfn6eflol6ttp1a1xuaj5dkcxs9aa3 104 50723 151417 2026-08-14T10:00:52Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151417 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" /></noinclude>– Nu mi-i milă! — minți Dănuț roșindu-se. Am crezut că vrei să împuști o vrabie. – Ai văzut ce lovitură? – Da. – Uite-o! — tresări Olguța săltând pușca. Îndins parcă, ușa se deschise odată cu pocnetul puștii. Cioara căzu departe. Doamna Deleanu se feri îndărăt, scăpând din mână pijamaua lui Dănuț. – Olguta! Asta ce mai este? – Împușc ciori. – Să știi c'am să dau odată pușca asta! – Mamă dragă, nu-i a mea; e-a lui! – Ți-o dau ție! — zâmbi Dănuț. – Dă-o mamei; mie-mi dă Herr Direktor una de vânătoare. – Închide fereastra și du-te 'n odaia ta. Și tu dezbracă-te, Dănuț, să-ți încerc pijamaua. — Ia s'o văd și eu, se rugă Olguța închizând fereastra. – Lasă-mă, Olguța! Nu știi ce să mai faci ca să mă superi! Asta mai lipsea: vânătoare în casă. – Dacă plouă! Tu coși, mamă dragă — frumoasă pijama! – eu ce să fac? Trag și eu cu pușca. — Dece nu studiezi la pian? – Asta nu! Ce-s eu, lăutar? Clienta sforăe și eu să-i cânt!? Speculându-și indignarea, Olguța trecu pragul închizând ușa. Totodată salvase și pușca de sechestru, din care pricină zâmbi enigmatic.<noinclude><references/></noinclude> jpze5k75rua7w3tflcx0rzh2csnre3h 104 50724 151418 2026-08-14T10:10:47Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151418 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />312 IONEL TEODOREANU</noinclude>Monica tocmai intrase în odae, cu teancul de batiste lirice; însușindu-și-l zâmbetul Olguței o neliniști. Îi ocoli privirea, ascunzând batistele la spate. — Ți-am adus zece roșcove, o vesti Olguța Monica se roși și mai tare. — De ce ești tu așa bună cu mine? – vorbi ea privind păpucii Olguței. - De ce spui că-s bună cu tine! – izbucni Olguța mânioasă. - Fiindcă ești prea bună… și eu nu merit. - Nu-i adevărat! Nu-ți dau voe să vorbești așa! Tu ești prietena mea. De ce mă superi? Ușa zvâcni în lături făcând loc doamnei Deleanu. – Ce s'a întâmplat? — Nimic! — Atunci de ce țipi? – Țip? La cine să țip? Vorbesc tare… ca să mă încălzesc. — Încălzește-te fără să te-aud! Ușa se închise la loc. Monica se așeză pe pat, alături de batiste. Olguța ascunse pușca după sobă și se apropie de Monica. Dând cu ochii de batiste, o luă pe cea de deasupra, și înainte ca Monica s'o poată opri, își suflă nasul. — Olguța! Ce faci? — Nu vezi? – Na-ți-o pe-a mea. — Asta nu-i bună?<noinclude><references/></noinclude> 3pv3891ud8lwp73l9u1rirl867dd7k0