Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.47.0-wmf.16 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul Event Event talk 104 50778 151511 2026-08-21T12:19:40Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151511 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />336 IONEL TEODOREANU</noinclude>— Mama mi-a dat-o! — se apără Olguța râzând… Papa, când faci așa semeni cu motanii! Mai fă odată. — Ia lăsați șocolata. Așa vă stricați pofta de mâncare. La masă. Din pricina însuflețirii copiilor, a focului din sobă și a darurilor, ajunul plecării lui Dănuț. părea un ajun de crăciun. Așteptai parcă să răsune la ferestre, glasuri subțiri, cântând vechea vestire: <poem> ,,Stea-ua sus ră-sa-a-re ,,Ca o tai-nă ma-a-a-a-re. </poem> Dar după ce eșiră toți, luând și lampa, la geamurile palide 'n lumina lunii, răsunară trilurile greerilor toamnei. {{***}} Din voluptățile prelungite răsare melancolia ca un înger păzitor, bolnav de rău-de-mare. De astădată, răsărise din frișca bezelelor – pentru Olguța — și din a cataifului, pentru Dănuț. Afară de domnul Deleanu, toți erau gravi și taciturni în jurul mesei. Monica abea gustase din cataif: doamna Deleanu, deloc. Nici Profira. În schimb, ochii ei, când întâlneau faldul de frișcă revărsat pe vrejii rumeori ai cataifului, deveneau umani ca ai cânilor flămânzi. — Mamă, pot să mă scol? — întrebă Dănuț ocolind privirea cataifului și a Olguței.<noinclude><references/></noinclude> 7kju7k4knciobxgjg38wozvehimzkhc 104 50779 151512 2026-08-21T17:14:49Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151512 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />LA MEDELENI 337</noinclude>– Da. Sculați-vă cu toții… Puneți-vă paltonașele și plimbați-vă pe-afară. Monica se apropie de doamna Deleanu, îi sărută mâna și vorbi încet, privind în jos: – Tante Alice, dă-mi voe, te rog, să mă culc. – Nu ți-i bine, Monica? – Ba da… Da' mă doare capul. — Să nu fi răcit cumva!… Bine, culcă-te. Dănuț, ia-ți rămas bun dela Monica. – De ce? — se opri Dănuț din drum, amar. – Fiindcă tu pleci dis-de-dimineață. Monica are să doarmă atunci… Hai, sărutați-vă, copii! Monica întinse buzele; Dănuț, obrazul. „Nu mai mănânc niciodată cataif", se jură Dănuț în gând, ferindu-și obrazul de buzele Monicăi, a căror suflare îi adusese încăodată aminte de nesuferita dulceață a cataifului. Și se ținu de cuvânt, deocamdată, lăsând obrazul Monicăi să plece nesărutat și roșu subt ochii lui blazați. {{***}} Monica încue ușile. Aprinse lumânarea. Trase un scaun lângă șifonieră și înălțându-se în vârfuri, luă de deasupra un pachețel învălit în hârtie de mătasă. Așeză scăunelul la loc. Și'n loc să se dezbrace ea, începu să-și dezbrace păpușa: Monica cea mică. Două nopți dearândul, după ce adormea Olguța. Monica lucrase rochița de matasă albă — din pachețelul ascuns deasupra șifonierei — pe care<noinclude>Ionel Teodoreanu, La Medeleni. Vol. I <references/></noinclude> 32mtgti7eky1mccyquowxwfbpbrdi8q 104 50780 151513 2026-08-21T17:21:20Z Gdeaconu 22625 /* Proofread */ 151513 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Gdeaconu" />338 IONEL TEODOREANU</noinclude>trebuia s'o îmbrace păpușa în locul rochiței negre purtate necontenit dela moartea bunicei… până în ajunul plecărei lui Dănuț. Îi puse mai întâiu șosetele și papucii albi luați din piciorușele păpușei dăruite de doamna Deleanu. Când veni rândul rochiței, degetele Monicăi tremurară mai tare… Dacă-i venea rău? Dacă-i era prea scurtă? „Dă, Doamne, să-i stea bine. Da, Doamne, să-i stea bine". Îi închee ultimul nasture dela spate și o așeză pe măsuța de noapte în lumina lumânării. – Vai, ce frumoasă-i! Dolofană, prea rumenă și țapănă de stângăcie, păpușa părea o miniatură de țărăncuță în rochie de mireasă, la fotograf. – Monica, tu știi dece se sărută Făt-Frumos cu Ileana Cosănzeana? Fiindcă Ileana Cosănzeana eră frumoasă… frumoasă cum era păpușa gătită cu rochiță albă. Obrajii Monicăi ardeau. Inima-i bătea repede. Și mai-mai că-i venea să plângă în fața păpușei fiindcă prea era frumoasă, pe când ea… Se uită în oglindă. Văzându-și rochița întunecată, ghetele prăfuite, plecă ochii în jos. Capul nu și-l privise. Prea era frumoasă păpușa… Și Dănuț, și Dănuț — pieptul Monicăi se zbătea ca după fugă — și Dănuț se va îndrăgosti de păpușa ei. Scuturându-și cozile începu să se dezbrace repede, în goană. Iși puse cămeșa de noapte, își despleti părul, luă păpușa de câte-o mână și<noinclude><references/></noinclude> phte96f4aldcl4ca5qrdjdwt5jaxvmi