Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.47.0-wmf.16 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul Event Event talk 104 50749 151532 151458 2026-08-23T18:15:50Z TiberiuFr25 11409 151532 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>11,4 miliarde lei la 6,5 miliarde. În Septemvrie 1942, la noi în țară funcționau numai 264 de întreprinderi bancare. După 1940, scăderea întrece cu mult numărul băncilor rămase în teritoriile cedate. În schimb, capitalul social bancar este în necontenită creștere. Astfel, capitalul celor optsprezece mari bănci (cu peste 60 de milioane lei capital), era la sfârșitul anului 1940 de 2.6 miliarde lei, iar la sfârșitul anului 1942 — de 3 miliarde. Deci procesul de concentrare a întreprinderilor bancare continuă și după 1939. ''Gradul de concentrare a capitalului bancar ne este dat de următoarele cifre procentuale: în timp de 10 ani, adică dela 1929 până la 1939, numărul băncilor scade cu 56%, pe când capitalul bancar numai cu 47%. Din 1939 până la sfârșitul anului 1942, numărul băncilor scade cu 40,6%, pe când capitalul numai cu 21%. În ultimii patru ani, rezervele cresc continuu și absolut'' {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=320 | notă=17 | etichetă=(17) }}. Dar concentrarea poate fi constatată și în ceea ce privește activitatea întreprinderilor bancare. În anul 1939, marile bănci dețineau 75% din totalul mijloacelor străine față de 50% în 1929. Este adevărat că volumul depozitelor a scăzut masiv între acești doi ani — dela 68,7 miliarde lei la 29,4 miliarde în 1938. Dar aceasta nu face decât să accentueze rolul preponderent pe care marile bănci îl joacă în noua situație creată. Considerând cifrele bilanțului total bancar, vedem că la începutul anului 1943 cele șase mari bănci cu peste 100 de milioane capital social, care stăpânesc 25% din totalul capitalului și a rezervelor bancare, însumau ele singure 50% din acest bilanț, crescut dela 39,6 miliarde lei în 1939 la 56,6 miliarde în 1942. Băncile cu peste 60 milioane lei capital la un loc, în 1934, însumau 78,7% din totalitatea bilanțurilor bancare față de numai 66,3% în 1939. Ca urmare a pierderilor suferite după 1929 și a dispozițiilor legale, participațiile industriale descresc, până în 1939, cu 69% față de nivelul lor din 1930. După 1940, încep din<noinclude>{{rh|52||}}</noinclude> sw8zt6rkyavcnnirwft6cosjjbbnfib 151533 151532 2026-08-23T18:19:02Z TiberiuFr25 11409 Anulat modificarea [[Special:Diff/151532|151532]] făcută de [[Special:Contributions/TiberiuFr25|TiberiuFr25]] ([[User talk:TiberiuFr25|Discuție]]) 151533 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>11,4 miliarde lei la 6,5 miliarde. În Septemvrie 1942, la noi în țară funcționau numai 264 de întreprinderi bancare. După 1940, scăderea întrece cu mult numărul băncilor rămase în teritoriile cedate. În schimb, capitalul social bancar este în necontenită creștere. Astfel, capitalul celor optsprezece mari bănci (cu peste 60 de milioane lei capital), era la sfârșitul anului 1940 de 2.6 miliarde lei, iar la sfârșitul anului 1942 — de 3 miliarde. Deci procesul de concentrare a întreprinderilor bancare continuă și după 1939. ''Gradul de concentrare a capitalului bancar ne este dat de următoarele cifre procentuale: în timp de 10 ani, adică dela 1929 până la 1939, numărul băncilor scade cu 56%, pe când capitalul bancar numai cu 47%. Din 1939 până la sfârșitul anului 1942, numărul băncilor scade cu 40,6%, pe când capitalul numai cu 21%. În ultimii patru ani, rezervele cresc continuu și absolut'' {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=320 | notă=19 | etichetă=(19) }}. Dar concentrarea poate fi constatată și în ceea ce privește activitatea întreprinderilor bancare. În anul 1939, marile bănci dețineau 75% din totalul mijloacelor străine față de 50% în 1929. Este adevărat că volumul depozitelor a scăzut masiv între acești doi ani — dela 68,7 miliarde lei la 29,4 miliarde în 1938. Dar aceasta nu face decât să accentueze rolul preponderent pe care marile bănci îl joacă în noua situație creată. Considerând cifrele bilanțului total bancar, vedem că la începutul anului 1943 cele șase mari bănci cu peste 100 de milioane capital social, care stăpânesc 25% din totalul capitalului și a rezervelor bancare, însumau ele singure 50% din acest bilanț, crescut dela 39,6 miliarde lei în 1939 la 56,6 miliarde în 1942. Băncile cu peste 60 milioane lei capital la un loc, în 1934, însumau 78,7% din totalitatea bilanțurilor bancare față de numai 66,3% în 1939. Ca urmare a pierderilor suferite după 1929 și a dispozițiilor legale, participațiile industriale descresc, până în 1939, cu 69% față de nivelul lor din 1930. După 1940, încep din<noinclude>{{rh|52||}}</noinclude> llvp5v1blvm7ulqn5ax5ffkvsetxf4h 104 50785 151521 2026-08-23T17:45:54Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151521 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>nou să crească participările tuturor băncilor în industrie, fără să atingă însă nivelul din 1929. La sfârșitul anului 1942, suma totală a participărilor este de 909 milioane lei, din care marilor bănci le revine 799 milioane. Împrumuturile pe termen lung, care maschează de fapt participări, însumau, tot la sfârșitul anului 1942, abia 166 milioane lei. În locul participării directe a intervenit însă ca mijloc de finanțare calea contului curent și deschiderea de credite, care nu micșorează cu nimic nici nemijlocita participare a capitalului bancar în industrie, nici puternica influență pe care continuă s’o exercite orice bancă creditoare față de întreprinderea industrială debitoare. Cea de a treia urmare a crizei din 1930 a fost, în sfârșit, rolul preponderent pe care îl capătă „Banca Națională a României” în cadrul economiei românești în general, a economiei industriale, în special. Surparea sistemului de credit european în urma falimentului unora din instituțiile bancare din centrul Europei de care piața românească de capitaluri era strâns legată (Kredit Anstalt din Viena), nesiguranța și desorganizarea relațiilor financiare internaționale, marile greutăți valutare intervenite, politica autarhică practicată de anumite state, politică ce a împiedecat exportul de capital, toate acestea sunt numai unele din principalele cauze care au transformat, înăuntrul României, reescontul „B.N.R.” în principalul, ba în multe cazuri, în unicul mijloc de finanțare al băncilor comerciale, precum și al celorlalte ramuri de activitate economică, în frunte cu marea industrie. Situația de fapt i-a urmat apoi și consacrarea legală a rolului pe care urma să-l joace de acum înainte „B.N.R.”. ''Legea din 8 Mai 1934, completată prin dispozițiile din 20 Aprilie 1935, pune direct sub controlul institutului de emisiune, totalitatea băncilor din țară.'' Evoluția economică din ultimul deceniu, ca și dispozițiile legale, asigură astfel „B.N.R.”, ''care este și rămâne o''<noinclude>{{rh|||53}}</noinclude> srqhkg9qwqb9n3zh72c5byj8ke60co4 104 50786 151522 2026-08-23T17:48:57Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151522 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>''bancă privată,'' o situație de monopol, de astădată nu în calitatea ei de bancă de emisiune, ci de finanțator al economiei naționale. Din urmările crizei de credit, din 1930, aceasta este, poate, cea mai însemnată și mai bogată în consecințe. Cum s’a reflectat această omnipotență a B.N.R. în economia industrială, o vom ilustra numai cu câteva date și cifre punând în lumină însăși pozițiile ocupate de capitalul financiar, la noi în țară. {{dhr}} {{C| '''{{A+|Marea industrie și mijloacele ei de finanțare}}''' }} Până în anul 1930, băncile participau direct la întreprinderile industriale prin deținerea unor pachete mai mari sau mai mici de acțiuni. Deoarece una din cauzele insolvabilității băncilor, în timpul crizei, s’a datorat tocmai însemnatei părți din capital — propriu și împrumutat — plasat în industrie, o lege din 1935 limitează totalul participațiilor unui institut bancar, în industrie, la o sumă care să nu întreacă 25% din capitalul social, plus rezerve. Atât dispozițiile legale cât și pierderile pe care tocmai băncile private le-au suferit în timpul crizei, au micșorat cuantumul acestor participațiuni. În 1938, ele nu reprezentau decât 31% din nivelul atins înainte de 1930. Aceasta nu înseamnă însă că „colaborarea” între bancă și industrie în România a încetat. Și-a schimbat doar forma. În adevăr ca mijloc de finanțare a trecut pe primul plan contul curent și deschiderea de credite pe termen lung. Băncile continuă să finanțeze industria, iar influența pe care o exercită este cu mult mai puternică decât aceea dela simplu creditor la un oarecare debitor. În fruntea tuturor băncilor finanțatoare se plasează de astădată B.N.R. În cifrele reescontului institutului de emisiune se reflectează fidel raporturile existente astăzi între marea industrie și capitalul bancar. {{nop}}<noinclude>{{rh|54||}}</noinclude> szyos8ixsxhn5jfkt88vouwwiq4vgbx 104 50787 151523 2026-08-23T17:54:50Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151523 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>În anul 1929, din totalul scontului „B.N.R.”, industriei îi revenea un procent de 21,9%; în 1938, acest procent crește la 55,9%. În valoare absolută scontul trece dela 9,9 miliarde lei, la 17,9 miliarde. Această cifră se ridică la 20 miliarde lei la sfârșitul lui 1940 și la 27 miliarde la sfârșitul lui 1941. Dăm însă o cifră și mai elocventă: din totalul de 103,4 miliarde de lei, credite acordate în anul 1941 economiei naționale de către B.N.R., industriei i-au fost avansate 72,1 miliarde de lei, sau 73% din total. O proporție asemănătoare este păstrată și în cursul anului 1942 și la începutul anului 1943, deși volumul creditelor crescuse. Dar „B.N.R.” și-a creat un institut special pentru finanțarea industriei. Este „Creditul Industrial”, care a luat ființă în 1923. În darea de seamă a consiliului de administrație, pentru 1940, se afirmă că în cursul anului „Creditul Industrial” a finanțat întreprinderi cu o producție industrială globală de 22 miliarde 946 milioane lei, adică a putut să influențeze asupra unei activități reprezentând un procent de 29,7% din valoarea producției industriale a României”. {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=320 | notă=19 | etichetă=(19) }}. Mijloacele puse la dispoziția industriei prin „Creditul Industrial” au continuat să crească în anii următori, lărgindu-se sfera influenței și controlului pe care îl exercită asupra unei însemnate părți din marea industrie autohtonă. Astfel, dacă la sfârșitul anului 1940, totalul debitorilor figura în bilanț cu suma de 7 miliarde, la sfârșitul anului 1942, această sumă s’a ridicat la 11 miliarde lei, iar participațiile sporesc dela 99 milioane, la 212 milioane. La sfârșitul anului 1942, totalul plasamentelor „Creditului Industrial” era de 12,7. Oprindu-ne aici, să facem o scurtă comparație: datorită sumelor pe care un singur institut bancar le-a pus la dispoziția industriei, el a putut „să influențeze” în 1940 aproape o treime din marea industrie autohtonă. Dar sumele mânuite de „Creditul Industrial” nu reprezintă decât o fracțiune din<noinclude>{{rh|||55}}</noinclude> qixt93klj7pcfk52qxdqln96u2ty9f3 151531 151523 2026-08-23T18:14:42Z TiberiuFr25 11409 151531 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>În anul 1929, din totalul scontului „B.N.R.”, industriei îi revenea un procent de 21,9%; în 1938, acest procent crește la 55,9%. În valoare absolută scontul trece dela 9,9 miliarde lei, la 17,9 miliarde. Această cifră se ridică la 20 miliarde lei la sfârșitul lui 1940 și la 27 miliarde la sfârșitul lui 1941. Dăm însă o cifră și mai elocventă: din totalul de 103,4 miliarde de lei, credite acordate în anul 1941 economiei naționale de către B.N.R., industriei i-au fost avansate 72,1 miliarde de lei, sau 73% din total. O proporție asemănătoare este păstrată și în cursul anului 1942 și la începutul anului 1943, deși volumul creditelor crescuse. Dar „B.N.R.” și-a creat un institut special pentru finanțarea industriei. Este „Creditul Industrial”, care a luat ființă în 1923. În darea de seamă a consiliului de administrație, pentru 1940, se afirmă că în cursul anului „Creditul Industrial” a finanțat întreprinderi cu o producție industrială globală de 22 miliarde 946 milioane lei, adică a putut să influențeze asupra unei activități reprezentând un procent de 29,7% din valoarea producției industriale a României”. {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=320 | notă=18 | etichetă=(18) }}. Mijloacele puse la dispoziția industriei prin „Creditul Industrial” au continuat să crească în anii următori, lărgindu-se sfera influenței și controlului pe care îl exercită asupra unei însemnate părți din marea industrie autohtonă. Astfel, dacă la sfârșitul anului 1940, totalul debitorilor figura în bilanț cu suma de 7 miliarde, la sfârșitul anului 1942, această sumă s’a ridicat la 11 miliarde lei, iar participațiile sporesc dela 99 milioane, la 212 milioane. La sfârșitul anului 1942, totalul plasamentelor „Creditului Industrial” era de 12,7. Oprindu-ne aici, să facem o scurtă comparație: datorită sumelor pe care un singur institut bancar le-a pus la dispoziția industriei, el a putut „să influențeze” în 1940 aproape o treime din marea industrie autohtonă. Dar sumele mânuite de „Creditul Industrial” nu reprezintă decât o fracțiune din<noinclude>{{rh|||55}}</noinclude> 0egq7cl2ljjv0ce3a1nh1mfn3kfrmmj 104 50788 151524 2026-08-23T17:57:28Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151524 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>totalul împrumuturilor făcute industriei de către „B.N.R.” în afara sumelor împrumutate de băncile private, din mijloacele proprii. Care este atunci gradul de „influențare” din partea „B.N.R.” și a marilor bănci asupra economiei industriale? În ce proporție — capitalul bancar, în totalitatea lui — „influențează”, adică controlează și exploatează în propriul său folos poziția pe care o ocupă față de marea industrie? Simpla apropiere a cifrelor de mai sus ne dă un răspuns lămurit. Capitalul financiar, în forma lui clasică, ocupă o poziție dominantă atât în economia industrială a României, cât și în întreaga economie a țării, așa cum vom vedea mai departe. Fenomenele paralele manifestate aici, rapida concentrare și centralizare a capitalului industrial, însoțite de tot atât de rapida concentrare și centralizare a capitalului bancar, își au una din principalele cauze tocmai în rolul pe care capitalul financiar îl joacă în viața economică a țării. Căci ori unde apare, acest capital acționează în mod direct în acest sens. Evoluția economică a României oferă doar o ilustrare în plus a acestui proces. {{dhr}} {{C| ''''{{A+|Capitalul financiar și războiul}}''' }} Începând cu anul 1937, când ultimele efecte ale crizei de credit sunt lichidate, capitalul bancar s’a găsit sub semnele unei conjuncturi favorabile. Depozitele au început din nou să crească, deși limitat și fără să atingă nivelul din 1929, câmpul operațiilor proprii a început să se întindă. Foarte curând au început să apară însă semne de criză. De astădată, de altă natură. În adevăr, după toamna anului 1939, încep să se împuțineze posibilitățile de investiții rentabile, începe să apară și la noi o pletoră de capitaluri lichide, la dispoziția bănci-<noinclude>{{rh|56||}}</noinclude> 7jytfz0471crkt3ldl3fhu85bjlpelq 151525 151524 2026-08-23T17:57:44Z TiberiuFr25 11409 151525 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>totalul împrumuturilor făcute industriei de către „B.N.R.” în afara sumelor împrumutate de băncile private, din mijloacele proprii. Care este atunci gradul de „influențare” din partea „B.N.R.” și a marilor bănci asupra economiei industriale? În ce proporție — capitalul bancar, în totalitatea lui — „influențează”, adică controlează și exploatează în propriul său folos poziția pe care o ocupă față de marea industrie? Simpla apropiere a cifrelor de mai sus ne dă un răspuns lămurit. Capitalul financiar, în forma lui clasică, ocupă o poziție dominantă atât în economia industrială a României, cât și în întreaga economie a țării, așa cum vom vedea mai departe. Fenomenele paralele manifestate aici, rapida concentrare și centralizare a capitalului industrial, însoțite de tot atât de rapida concentrare și centralizare a capitalului bancar, își au una din principalele cauze tocmai în rolul pe care capitalul financiar îl joacă în viața economică a țării. Căci ori unde apare, acest capital acționează în mod direct în acest sens. Evoluția economică a României oferă doar o ilustrare în plus a acestui proces. {{dhr}} {{C| '''{{A+|Capitalul financiar și războiul}}''' }} Începând cu anul 1937, când ultimele efecte ale crizei de credit sunt lichidate, capitalul bancar s’a găsit sub semnele unei conjuncturi favorabile. Depozitele au început din nou să crească, deși limitat și fără să atingă nivelul din 1929, câmpul operațiilor proprii a început să se întindă. Foarte curând au început să apară însă semne de criză. De astădată, de altă natură. În adevăr, după toamna anului 1939, încep să se împuțineze posibilitățile de investiții rentabile, începe să apară și la noi o pletoră de capitaluri lichide, la dispoziția bănci-<noinclude>{{rh|56||}}</noinclude> d9xadvowjs27rw84vi0pu6v9bq98oib 104 50789 151526 2026-08-23T18:00:42Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151526 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>lor, în căutare de plasament. „Piața financiară — scria d-l Roman Moldovan, la începutul anului 1941 în „Excelsior” — prezintă un grad mare de lichiditate și oferă din abundență fonduri pentru investiții”. Comparând cele 14 miliarde de lei aflate la îndemâna băncilor comerciale, în primele luni ale anului 1941, cu tranzacțiile în bursa de valori, (500 de milioane lei) și cu 150 milioane, cât reprezentau noile investiții de capital în acel an avem plastic și în cifre, disproporția care vorbeam mai sus. Cauzele care au dus la această situație sunt numeroase. Perturbațiile produse de începerea războiului mondial, desorganizarea comerțului internațional, imposibilitatea procurării de materii prime pentru industrie — sunt unele dintre cele mai însemnate. Dar indiferent de natura acestor cauze, efectul era unul singur: piața internă nu putea absorbi capitalurile care i se ofereau. Dar nu numai atât. Făcând bilanțul anului 1940, d-l Roman Moldovan subliniază că „pe măsură ce procesul de destezaurizare continuă să se desfășoare, această proporție se va accentua, dacă nu se găsesc căile de canalizare (a capitalurilor lichide) spre sectorul producției și implicit antrenarea acestora”. Un capital masiv, inactiv. Piața financiară amenințată de o adevărată inundație de capital „șomer!”. Soluții și încă soluții grabnice trebuiau găsite. Ele au și fost găsite! Într’un articol apărut în ziarul economic „Excelsior” din 9 Februarie 1941, deci puține luni înainte de intrarea României în războiu, se recomanda finanțarea războiului, ca unul din mijloacele eficiente de combatere a „primejdiei” pe care o reprezenta prea marea lichiditate de capital. Finanțarea războiului era deci una din soluțiile propuse. „Românizarea” vieții economice — cea de a doua. Dictatura militaro-fascistă le-a acceptat pe amândouă, deschizând odată cu începerea războiului României și cu politica de „românizare”, două din cele mai fructuoase plasamente pentru marele capital bancar. {{nop}}<noinclude>{{rh|||57}}</noinclude> pblxlmy7q9ox5yhq2i9e81pkihedkwx 104 50790 151527 2026-08-23T18:05:30Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151527 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>La sfârșitul anului 1942, vicepreședintele „Asociației Băncilor din România” scria: „Oamenii conștienți (sic!) au stăruit din răsputeri pentru redresarea, înviorarea și intensificarea creditului, cu atât mai mult cu cât concomitent cu necesitățile de finanțare ale războiului se pun aici și cerințe pentru susținerea operei de românizare…” („Universul” din 16 Oct. 1942). Ceea ce s’a și întâmplat întocmai, spre marele profit și mănoasele câștiguri pe care le-a realizat capitalul bancar, tocmai după Iunie 1941. Iată cum a folosit capitalul bancar conjunctura deschisă de războiu: Capitalul celor 18 mari bănci, cu peste 60 de milioane de lei capital, dela sfârșitul anului 1940, a crescut până la sfârșitul anului 1942, dela 2,4 miliarde de lei la 2,7 miliarde; rezervele — dela 957 milioane la 1.254 milioane lei. Totalul activului și pasivului dela sfârșitul anului 1940 până în Sept. 1942 s’a ridicat dela 25,5 miliarde la 47,7 miliarde, iar ''beneficiile nete dela 1.627 milioane la 2.160 miioane lei'' {{Notă de final | titlu=Problemele de bază ale României (Pătrășcanu, 1944).pdf | pagină=320 | notă=19 | etichetă=(19) }}. Dar „conjuctura” războiului a fost utilizată și în alt sens. Anume pentru o și mai accentuată consolidare a pozițiilor marelui capital bancar, în frunte cu „B.N.R.”. Printr’un decret lege apărut în Martie 1943, asupra „organizării și reglementării comerțului de bancă”, se prevăd: „exonerările fiscale menite să înlesnească formarea și sporirea rezervelor, a fondurilor de prevedere și a fondurilor pentru acoperirea creanțelor dubioase”. Pentru „asanarea” comerțului de bancă se prevăd simplificări menite să ușureze lichidarea rapidă a instituțiilor aflate în suferință. Se prelungesc avantagiile de ordin procedural pentru fuzionarea societăților bancare; consiliul bancar se reduce la nouă membri. Cu alte cuvinte, pe lângă acordarea unor privilegii fiscale în folosul câștigurilor bancare și ușurarea tuturor condițiilor menite să grăbească concentrarea capitalului ban-<noinclude>{{rh|58||}}</noinclude> 88jflh5ksm6g4s97wtwi0a6fnna48uw 104 50791 151528 2026-08-23T18:08:33Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151528 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>car și să mențină existența și funcționarea unui comitet bancar superior și mai restrâns, „noul regim bancar” înseamnă omnipotența legală a B.N.R. Dar pentru ilustrarea mănoaselor afaceri pe care războiul le-a deschis capitalului bancar în România vom da pilda „Băncii Românești”. În plin războiu „Banca Românească” și-a mărit capitalul dela 500 milioane, la 650 milioane; dela 1941 la 1942, rezervele au crescut dela 216 milioane lei la 270 milioane, totalul capitalului vărsat și fondurile de amortizare atingând în 1943 suma de 1.100.000.000 lei; depunerile și creditorii au trecut, în același răstimp, dela 6,3 miliarde, la 9,9 miliarde lei, ''iar beneficiul net, dela 64,4 milioane la 93,3 milioane lei.'' Dela începutul războiului, „Banca Românească” a absorbit „prin fuzionări” o serie de bănci mici și mijlocii. Numai în cursul anului 1942 Banca „Dunărea Românească” din București, „Banca Caracal” și „Banca Muntenia” din Buzău au fost astfel înghițite. Numărul filialelor „Băncii Românești” în același timp, s’a mărit și el, atingând, în 1943, cifra de 35. De pe acuma se poate afirma cu siguranță că unul din marii beneficiari ai actualului războiu este marele capital bancar din România. Câștigurile masive realizate se împletesc și își găsesc completarea în consolidarea pozițiilor dominante, pe care le ocupă acest capital în economia națională. Subordonarea industriei n’a făcut decât să progreseze în anii războiului, iar transformarea capitalului bancar în capital financiar a luat forme și un conținut, de ample proporții. D. V. Petrescu, în calitatea d-sale de reprezentant al intereselor capitalului bancar, încearcă „să scuze” dispozițiile decretului lege de mai sus, asigurându-ne că „cele dintâi și mai grabnice rezultate ale noului regim bancar nu se vor resfrânge, cum ar putea crede cei în necunoștință de<noinclude>{{rh|||59}}</noinclude> oh08pbxq72o0bcy6rcqebqx2og77e9s 104 50792 151529 2026-08-23T18:11:11Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151529 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>cauză (sic!), asupra băncilor, ci asupra deținătorilor de capitaluri și asupra întregii economii naționale” (art. cit.). Dacă și cât va câștiga economia națională de pe urma noului regim bancar, rămâne de văzut. Că marele capital bancar va câștiga, este o absolută certitudine. {{dhr}} {{C| '''{{A+|Câteva cuvinte în chip de concluzii}}''' }} Războiul, cu tot desechilibrul pe care l-a produs în procesul de producție, nu face decât să accentueze și să grăbească evoluția de până acuma a întregului sector reprezentând economia industrială din România. Această evoluție și-a găsit formele ultime nu numai în predominarea hotărîtă a raporturilor de producție capitaliste, ci în subordonarea diverselor domenii ale economiei industriale față de capitalul monopolist și, în ultimul stadiu, față de capitalul financiar. Rolul determinant al capitalului bancar și situația de monopol creată capitalului financiar, dacă se datoresc și intervenției statului, sunt totuși rezultatele directe ale legilor care guvernează și în România desvoltarea capitalismului. Căci, la rândul ei, politica intervenționistă practicată de exponenții burgheziei române n’a fost decât reflexul fazelor prin care a trecut economia țării. Un produs tot atât de nemijlocit al factorilor economici determinanți. Evoluția economiei românești se încadrează deci etapei în care a pășit, pe scară mondială, întregul regim capitalist: etapei sale imperialiste. Elementele economice structurale studiate în legătură cu creșterea potențialului industrial dovedesc pe deplin acest lucru. ''Dacă nu poate fi vorba de identitate între economia românească, considerată în totalitatea ei și economia țărilor imperialiste propriu zise, economia industrială, în sectoarele''<noinclude>{{rh|60||}}</noinclude> or4bpj3jik8ahonsv7febgwlrmwe52t 104 50793 151530 2026-08-23T18:12:10Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 151530 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" /></noinclude>''ei hotărîtoare, se mișcă în mod categoric pe linia și în cadrul relațiilor de producție capitaliste, cunoscând toate formele de viață proprii capitalismului.'' Aceasta este concluzia care se impune din cercetarea fenomenelor care dau conținut evoluției economiei industriale din România, în ultimele decenii.<noinclude>{{dhr}}{{sep|6em}}{{dhr}} {{rh|||61}}</noinclude> okc9gmsiguvnvx7gy4nyl4nrdksoeya