Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.47.0-wmf.19 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul Event Event talk 104 33101 152134 111191 2026-09-12T16:23:46Z ~2026-49250-93 22698 152134 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Phe-bot" /></noinclude><nowiki /> Salomeea martaloaga sugatatoare, era cu florin minune Am cunoscut mai tîrziu pe alt „moș”, la Negreștii lui din județul Vasluiului, unde era avocat cu clientelă, ajungînd primar de mai multe ori, odată cu regimul liberal și cu șeful său, Neron Lupașcu și, pe lîngă aceasta, om de energie vitează, de spirit întreprinzător, de mare putere de stăpînire, care-l făcea iubit de femei, temut de bărbați, – pînă la hoții cari, pătrunzînd prin săpături supt gard, peste șirul de teribili cîni păzitori, cu venerabilul Leiba în frunte, pînă la ușa odăii de culcare, neîncuiată ca de obicei, se opriră îngroziți cînd, nedeschizîndu-se deodată, și-au închipuit că vor vedea în fața lor statura impunătoare, mîndra față rotundă, străbătătorii ochi deasupra mustăților grecește încîrligate și vor auzi formidabilul glas de comandă —, am cunoscut mai tîrziu pe fratele mai mare al mamei, „moșu’ Costachi”, la ale cărui întîmplătoare strîmtorări zic, cînd griul nu se vindea bine, am contribuit din destul și noi, fără ca îngerescul optimism al mamei s-o fi simțit vreodată. Dar deocamdată, în acel an de război, 1877, culcușul trecător, pentru a nu face cheltuială, ni-l aflasem aiurea, într-o casă plină de vechi miresme boierești patriarhale și de acre socoteli contemporane: casa care se chema că este încă a fostului postelnic, președinte de tribunal, traducător de cod comercial, cronicar întîrziat al Moldovei sale iubite, dar cu grijă literară și pentru cartea de rugăciuni și pentru acatiste, Manolachi Drăghici. Nu știu de cînd datează cea dintîi icoană a lașului, pe care aș crede-o puțin mai tîrzie. Din ea îmi rămîn două lucruri: luciul asfaltului pe care pocănesc copitele cailor de la birji, neavînd, ca acelea de un cal din Botoșani, țerănescul jug rusesc deasupra animalului, care ar părea aici de o altă rasă decît bunele noastre mîrțoage deprinse a frămînta „glodul” și apoi puternica lumină a străzilor centrale, așa de deosebită de fumuria rază tulbure din „fînarele” de la noi,<noinclude> <references/></noinclude> 7g0kkbdhvhngru2hw7hlo4u7arop6p6 152138 152134 2026-09-12T16:49:10Z Mishuletz 445 Anulat modificarea [[Special:Diff/152134|152134]] făcută de [[Special:Contributions/~2026-49250-93|~2026-49250-93]] ([[User talk:~2026-49250-93|Discuție]]) 152138 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="1" user="Phe-bot" /></noinclude><nowiki /> Am cunoscut mai tîrziu pe alt „moș”, la Negreștii lui din județul Vasluiului, unde era avocat cu clientelă, ajungînd primar de mai multe ori, odată cu regimul liberal și cu șeful său, Neron Lupașcu și, pe lîngă aceasta, om de energie vitează, de spirit întreprinzător, de mare putere de stăpînire, care-l făcea iubit de femei, temut de bărbați, – pînă la hoții cari, pătrunzînd prin săpături supt gard, peste șirul de teribili cîni păzitori, cu venerabilul Leiba în frunte, pînă la ușa odăii de culcare, neîncuiată ca de obicei, se opriră îngroziți cînd, nedeschizîndu-se deodată, și-au închipuit că vor vedea în fața lor statura impunătoare, mîndra față rotundă, străbătătorii ochi deasupra mustăților grecește încîrligate și vor auzi formidabilul glas de comandă —, am cunoscut mai tîrziu pe fratele mai mare al mamei, „moșu’ Costachi”, la ale cărui întîmplătoare strîmtorări zic, cînd griul nu se vindea bine, am contribuit din destul și noi, fără ca îngerescul optimism al mamei s-o fi simțit vreodată. Dar deocamdată, în acel an de război, 1877, culcușul trecător, pentru a nu face cheltuială, ni-l aflasem aiurea, într-o casă plină de vechi miresme boierești patriarhale și de acre socoteli contemporane: casa care se chema că este încă a fostului postelnic, președinte de tribunal, traducător de cod comercial, cronicar întîrziat al Moldovei sale iubite, dar cu grijă literară și pentru cartea de rugăciuni și pentru acatiste, Manolachi Drăghici. Nu știu de cînd datează cea dintîi icoană a lașului, pe care aș crede-o puțin mai tîrzie. Din ea îmi rămîn două lucruri: luciul asfaltului pe care pocănesc copitele cailor de la birji, neavînd, ca acelea de un cal din Botoșani, țerănescul jug rusesc deasupra animalului, care ar părea aici de o altă rasă decît bunele noastre mîrțoage deprinse a frămînta „glodul” și apoi puternica lumină a străzilor centrale, așa de deosebită de fumuria rază tulbure din „fînarele” de la noi,<noinclude> <references/></noinclude> of60f2nsnhyotrcgbu6g5adyxdwiltp 104 33707 152135 144869 2026-09-12T16:25:30Z ~2026-49250-93 22698 152135 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Bogdan" /></noinclude>{{x-mai mare|PASIUNILE UNUI REGE}} {{dhr|4em}} {{letrină|I}}N afară de marea Pasiunile lui unui rege este sa fute mult fete și puternica pasiune a conducerii treburilor Țării, după planul atotcuprinzător întocmit și susținut de cea mai vastă cu putință rețea informativă în toate domeniile de viață, Suveranul își are câteva pasiuni personale. Conducerea automobilului, unul din multiplele sporturi, Îi creiază o stare sufletească recreativă, după care energia de lucru sporește. Pe vreme rea se retrage în biroul filatelic, unde trăește clipe de adâncă satisfacție, întocmind și completând mereu vasta colecție de mărci, strânse din toate unghiurile pământului și din toate vremurile. Câte nu descifrează Suveranul în chipurile ce apar pe minusculul ecran al pătrățelelor zimțuite și ce istorie universală se desprinde ca dintr’un film evocatori O altă pasiune a M. S. Regelui este vânătoarea. Nu din dorința de a ucide animale sau păsări, ci din plăcerea de a evada din timp în timp, afundându-se într’un hățiș de codru, în umbra sihlei plină de mistere, în lumea tăcută și speriată a jigăniilor, unde poți simți o emoție rară, ce-ți dă fiori necunoscuți.<noinclude>{{C|''29''}}</noinclude> 2zn7ofwiilz0r1rksj8cyhfuib5mk2s 152136 152135 2026-09-12T16:46:39Z Mishuletz 445 Anulat modificarea [[Special:Diff/152135|152135]] făcută de [[Special:Contributions/~2026-49250-93|~2026-49250-93]] ([[User talk:~2026-49250-93|Discuție]]) 152136 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Bogdan" /></noinclude>{{x-mai mare|PASIUNILE UNUI REGE}} {{dhr|4em}} {{letrină|I}}N afară de marea și puternica pasiune a conducerii treburilor Țării, după planul atotcuprinzător întocmit și susținut de cea mai vastă cu putință rețea informativă în toate domeniile de viață, Suveranul își are câteva pasiuni personale. Conducerea automobilului, unul din multiplele sporturi, Îi creiază o stare sufletească recreativă, după care energia de lucru sporește. Pe vreme rea se retrage în biroul filatelic, unde trăește clipe de adâncă satisfacție, întocmind și completând mereu vasta colecție de mărci, strânse din toate unghiurile pământului și din toate vremurile. Câte nu descifrează Suveranul în chipurile ce apar pe minusculul ecran al pătrățelelor zimțuite și ce istorie universală se desprinde ca dintr’un film evocatori O altă pasiune a M. S. Regelui este vânătoarea. Nu din dorința de a ucide animale sau păsări, ci din plăcerea de a evada din timp în timp, afundându-se într’un hățiș de codru, în umbra sihlei plină de mistere, în lumea tăcută și speriată a jigăniilor, unde poți simți o emoție rară, ce-ți dă fiori necunoscuți.<noinclude>{{C|''29''}}</noinclude> 9dtb8kzl1cuwdxgkcc0vme4pnrif8ag 104 49287 152139 148290 2026-09-12T16:59:14Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 152139 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" /> {{antetPagină||{{asc|LA MEDELENI}}|239}}</noinclude>— Ce să-ți spue mama? — … — Dănuț, se întrista ea deodată, — nu mai știe mama povești pentru tine! Ești mare, Dănuț!… Cum trece vremea! Doamna Deleanu oftă și lăsând pieptenele în pâr, alinta capul pentru care nu mai avea povești. „…Departe de o mamă…” Ochii doamnei Deleanu cunoșteau nuanțele bu­clelor lui Dănuț ca notele unei Nocturne de Chopin… Bucle castanii!… Castanii pe dinafară: da. Dar câte flăcări mocneau înăuntru! Câte ape ruginii! Ce delicate chenare arămii ardeau pe marginile șuvițelor! La sfârșitul vacanțelor, buclele lui Dănuț erau altele decât cele dela începutul vacanțelor. In roșul lor de soare cuprins de întuneric, simțeai o dogoare parcă, simțeai apropiindu-se toamna, cum simți în luminișul unor tablouri de Rembrandt, nimbul lui Isus. „Și buclat!” Buclă cu buclă altfel buclat. Di­mineața, când Dănuț se deștepta din somn — în clipa hâdă când părul oamenilor e zburlit și desmățat — părul lui răsărea ca o grămadă de lalele — când arămii, când castanii — înflorite în grădinile somnului. Atâtea dimineți! Atâtea deșteptări copilărești! O clipă, tot trecutul anilor din urmă se acoperi de brunul lan de aur al lalelor rotunde… …Și iată, începea liceul… viața… uniforma…{{nop}}<noinclude><references/></noinclude> dimas8yeak7ikaq2mx8h9b2gpfxcvds 152140 152139 2026-09-12T17:00:59Z Mishuletz 445 152140 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" /> {{antetPagină||{{asc|LA MEDELENI}}|239}}</noinclude>— Ce să-ți spue mama? — … — Dănuț, se întrista ea deodată, — nu mai știe mama povești pentru tine! Ești mare, Dănuț!… Cum trece vremea! Doamna Deleanu oftă și lăsând pieptenele în pâr, alinta capul pentru care nu mai avea povești. „…Departe de o mamă…” Ochii doamnei Deleanu cunoșteau nuanțele bu­clelor lui Dănuț ca notele unei Nocturne de Chopin… Bucle castanii!… Castanii pe dinafară: da. Dar câte flăcări mocneau înăuntru! Câte ape ruginii! Ce delicate chenare arămii ardeau pe marginile șuvițelor! La sfârșitul vacanțelor, buclele lui Dănuț erau altele decât cele dela începutul vacanțelor. In roșul lor de soare cuprins de întuneric, simțeai o dogoare parcă, simțeai apropiindu-se toamna, cum simți în luminișul unor tablouri de Rembrandt, nimbul lui Isus. „Și buclat!” Buclă cu buclă altfel buclat. Di­mineața, când Dănuț se deștepta din somn — în clipa hâdă când părul oamenilor e zburlit și desmățat — părul lui răsărea ca o grămadă de lalele — când arămii, când castanii — înflorite în grădinile somnului. Atâtea dimineți! Atâtea deșteptări copilărești! O clipă, tot trecutul anilor din urmă se acoperi de brunul lan de aur al lalelor rotunde… …Și iată, începea liceul… viața… uniforma…<noinclude><references/></noinclude> b7sihkdqf9lt6lflowr0xuagq9dcjru 104 49288 152141 148291 2026-09-12T17:05:10Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 152141 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" />{{antetPagină|240|{{asc|IONEL TEODOREANU}}|}}</noinclude>tunsul… bătrânețea pentru unii, tinerețea pentru alții… și copilul cu bucle de fată, întins pe dormeusă, niciodată, niciodată nu va mai fi la fel… — Dănuț. — … Furată de gânduri, doamna Deleanu nu băgase de seamă că Dănuț ațipise pe genunchii ei. Ridicându-i capul cu mânile, îl așeză pe căpătâiul dormeusei, încetișor, ca pe un vas cu flori și fluturi. Cranț… Dănuț se deșteptă înspăimântat, în su­net de săbii parcă. — Ce-i? — Nimic, Dănuț. Uite… — Mă tunzi, mamă? — se alarma el văzând șuvița de păr și foarfecele din mâna doamnei Deleanu. — Nu, Dănuț, zâmbi ea cu tristeță la gândul că alții îl vor despuia. Am tăiat o șuviță numai… pentru mine. — De ce, mamă? - întrebă Dănuț căscând cu poftă. — Așa… s’o vezi și tu când vei fi mare… Dănuț… — Poftim? — Tu ești mare, Dănuț? — Da, mamă. — N’ai vrea tu să rămâi așa cum ești: mi­titel?… — Nu! — …împreună cu mama. — Daa.{{nop}}<noinclude><references/></noinclude> 7jg7siovf8im2lvo1o4ky9o9knlcmwq 104 49294 152142 148302 2026-09-12T17:11:50Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 152142 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" />{{antetPagină|242|{{asc|IONEL TEODOREANU}}|}}</noinclude>— Adevărat? — Adevărat. Dănuț închise cutia după oarecare dibuire cu capacul: erà emoționat. — Ș’acum hai să te purfumeze mama. Dănuț plecă capul ca pentru încoronare. Dopul de sticlă, umezit, șerpui printre bucle, pe după urechi, pe tâmple, lăsând o adiere de luncă jilavă și de bomboane acre. — Dănuț… — Poftim. — Dănuț… Mânile doamnei Deleanu umblau repede printre rafturi, sucind și frământând teancul batistelor. — Dănuț, șopti ea rar, în silă, — du-te în sofragerie… Te așteaptă Moșu’ Puiu. Dănuț eși. Curentul trânti ușa smulgănd-o mânii distrate. In afara ușii, Dănuț așteptă cuvenita observație: „Ușile ''se’nchid'', nu se trântesc?” Neauzind nimic, se miră, și porni spre sofragerie cu buzunaru umflat de cutia șocolăților, șchiopătând din pricina bandajului. Oglinda șifonierii oglindi în treacăt o mână care acoperea un obraz… {{*}} — Uite și pe Kami-Mura! — izbucni voios Herr Direktor, azvârlind cărțile. In așteptarea — cam lungă — a lui Dănuț, Herr Direktor jucase câteva partide de écarté cu domnul Deleanu.{{nop}}<noinclude><references/></noinclude> m6u7ye9y5uhgidd6w5e5fxhccn1oc75 104 49295 152143 148303 2026-09-12T17:16:59Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 152143 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" />{{antetPagină||{{asc|LA MEDELENI}}|243}}</noinclude>— Da’ ce-i cu tine, Kami-Mura? — M’am julit la genunchi, Moșu’ Puiu. — Și ai primit cadou un pansament… Bravo ție! Ia stai jos. Herr Direktor își strâmbă scaunul spre Dănuț… Olguța care îndurase cazna unei silnice tăceri, își turti bărbia de masă, cu ochii la pândă. Dom­nul Deleanu își statornici privirea pe plafon; Monica, pe genunchi. — Ți-a spus mama pentru ce te-am chemat? — Nu. — Foarte bine. Atunci să vorbim noi amândoi, ca doi bărbați… ca doi prieteni: da? — Da, îngână Dănuț, strângând cutia cu șocolată. — La vrâsta ta — câți ani ai? Doisprezece? — Neîmpliniți, regretă Dănuț roșindu-se. — N’are-a-face! La doisprezece ani nu mai ești copil. Ești gogeamite băiat mare! Așa ''trebue'' să fii. Vocea lui Herr Direktor răsuna categorică, directorală. Dănuț se pregăti pentru un lung șir de „da". — Tu știi, Dănuț, că Moșu’ Puiu te iubește… ca și mama, ca și tata… — Da. — …și că-ți vrea binele și numai binele… — Da. Olguța se frământa. — Bine, Dănuț. Se vedem numai, dacă-l iubești și tu pe Moșu’ Puiu cât te iubește el pe tine…{{nop}}<noinclude><references/></noinclude> 0wfbcgkwgpfx99bni3pgd3wspvnn2al 104 49296 152144 148304 2026-09-12T17:22:17Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 152144 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" />{{antetPagină|244|{{asc|IONEL TEODOREANU}}|}}</noinclude>Dănuț clipi. Atâtea vorbe adresate lui, și numai lui, îl amețeau. I se părea că între cap și picioare, erau kilometri. Capul se înălțase sus-sus, dim­preună cu plafonul; picioarele coborîseră afund-afund, dimpreună cu podelele. Și peste prăpastia dintre cap și picioare, alergă mereu trenul asurzitor al vorbelor… — Ia să-mi spui tu mie, Dănuț, dacă vrei s’ajungi într’o zi la fel ca Moșu’ Puiu?… — Da. — …Să câștigi și tu bani — cât vrei — să cheltuești cât poți, să ai automobil, să porți monoclu, — să fii într’un cuvânt stăpân pe tine, și când îi spune o vorbă să tremure ceilalți în fața ta și să te asculte ca pe un rege… — Da. — Atuncia Dănuț, ''trebue'' să faci cum îți spune Moșu’ Puiu. — Bine… Dar fiindcă ești băiat mare și deștept și învățat și ascultător… O licărire de spaimă îl neliniști pe Dănuț, ca un fulger prin ceața deasă. — …Moșu’ Puiu vrea să hotărăști tu singur… Și hotărîrea luată de tine va fi sfântă. Cum vei spune tu așa vom face noi. Și tata și mama și Moșu’ Puiu, te vor ascultă pe tine ca și cum noi toți am fi copiii tăi… Dar tu, Dănuț, trebue să chibzuești serios, și să răspunzi ca un bărbat. Dacă vei face așà cum credem noi, te vom iubi mai tare și te vom trata ca pe un om mare și cuminte, nu ca pe un copil… Ne-am înțeles?{{nop}}<noinclude><references/></noinclude> eh4job4g77v9annw3d5ulhg81ohtfkk 104 49297 152145 148305 2026-09-12T17:27:44Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 152145 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" /> {{antetPagină||{{asc|LA MEDELENI}}|245}}</noinclude>— Da, vorbiră singure, buzele lui Dănuț. — Acuma ascultă bine… „Rănit în războae soldatul căzuse…” Ce s’a întâmplat?… — Începând din anul acesta — fiindcă acuși se isprăvește vacanța… Dănuț strânse mai tare cutia din buzunar. — …tu intri la liceu… Hei! Nici nu-ți închipui tu, Dănuț, ce mândrie-i să fii licean! Ce înseamnă asta: școală primară? Fleac! Pentru copii mici!… Liceul e altceva! Și tata și eu am fost liceieni. Și ce rău ne pare că nu mai suntem!… Dănuț trase cu coada ochiului la Olguța, dar întâlni numai ochii triști și mirați ai Monicăi. — De-acuma înainte ai să ai pantaloni lungi, cu dungă! Auzi, Dănuț? ''Pantaloni lungi''. Așa cum poartă tata și cu mine. Ce mai vrei! Dănuț începu să asculte. — Ce se’ntâmplă însă: noi cu toții vrem ca tu să ai parte în viață de ce-i mai bun, și ce-i mai ales… Și fiindcă la Iași nu sunt licee de samă, am dori să urmezi liceul la București. In capitala țării, Dănuț! Să stai într’un oraș cu re­gele! Duminica, te scot din internat, și după ce tragem un… o masă grozavă la Enescu — unde-ai să comanzi tu ce-ți trece prin cap ne trântim într’o trăsură cu doi cai negri și facem o plim­bare la Șosea… Și să știi, Dănuț, muscalul care l-oi alege eu întrece caleașca regelui! Hei-hei! Săracul rege! Noi înainte, picior peste picior, și el în urma noastră… Știi tu că Moșu’ Puiu se<noinclude><references/></noinclude> 7lc3by90ikdcadgu2fetbuujawyt2it 3 51102 152137 2026-09-12T16:48:05Z Mishuletz 445 Pagină nouă: {{subst:Obscen}}--~~~~ 152137 wikitext text/x-wiki == Obscenități == [[Image:Stop hand.svg|left|40px]] Vă rugăm să nu mai adăugați [[w:Obscenitate|obscenități]] pe paginile Wikisource{{#if:|, așa cum ați făcut la pagina [[:{{{1}}}|{{{1}}}]] |}}. Limbajul vulgar reprezintă o jignire la adresa contribuitorilor și vizitatorilor acestui site. Astfel de acțiuni sunt o formă de [[w:Wikipedia:Vandalism|vandalism]] și, dacă veți continua, vi se va [[w:Wikipedia:Blocare|ridica]] dreptul de a modifica paginile Wikisource. --[[Utilizator:Mishuletz|Mishuletz]] ([[Discuție Utilizator:Mishuletz|discuție]]) 12 septembrie 2026 19:48 (EEST) rjba2vza69lmx6lrmwom2ae87fodlc3 3 51103 152146 2026-09-13T08:25:29Z New user message 6487 [[Template:Welcome|Mesaj de bun-venit]] 152146 wikitext text/x-wiki {{Template:Welcome|realName=|name=Ina Bord}} -- [[Utilizator:New user message|New user message]] ([[Discuție Utilizator:New user message|discuție]]) 13 septembrie 2026 11:25 (EEST) k4i2gl39ujg4osfdf2rxwsjybnp88m7 104 51104 152147 2026-09-13T08:59:53Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152147 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină|70||}}</noinclude><ref follow="p69">In această pozițiune el va vedea prin ploape o lumină vagă și cu totul omogenă. Dacă el va reuși să facă pentru un moment abstracțiune de ideile câștigate prin lunga-i experiență, când privește numai prin pleoape. Tot astfel ar fi și cu privirea unui cer uniform și omogen. Vederea este simțul prin excelență a spațiului. Deaceea Kantiștii cu multă tragere de inimă citează, în susținerea ipotezei lor, tot exemple din acest simț. Și cu toate acestea exemplul de mai sus probează că chiar acest simț, ne-ar puteà procurà imagini lipsite de spațiu.</ref>fără nici măcar să-mi treacă prin minte existența timpului. Pentru a concepe această din urmă ideie, trebuie să observ pe bolta cerească o mișcare oarecare, precum ar fi mutarea relativă a unei stele, răsăritul soarelui, etc. După cum se vede deaici, închipuitele forme de intuițiune nu sunt tot una de necesare, și nu se stabilesc ''într’acelaș moment'' în concepțiunea unui lucru. Imaginea unui lucru intră în capul nostru într’un singur moment. Deaceea ar trebuì ca în acelaș moment ea să îmbrace ''toate'' formele, cari ar fi puse, ca să zic așa, la ușa minții, și fără de care nu ar puteà intrà înnăuntru. Dar imaginile lucrurilor exterioare, când intră în creierii noștri, nu se grăbesc cu aceeaș repeziciune să îmbrace haina cutàrei forme de intuițiune. S’ar păreà că ele au mai multă predilecțiune pentru o formă decât pentru alta. Apoi cauza relativității acesteia nu poate să existe decât în însuși lucrurile din lumea exterioară cari sunt esențial relative; iar nicidecum în ''eul'' nostru care este absolut. Sper că considerațiunile de mai sus vor fi deajuns a dovedì că teoria kantiană a formelor de intuițiune nu poate fi neadmisibilă, și ca spațiul și timpul există în realitate în lumea externă. Am văzut mai sus că din punctul de vedere al teoriei lui Kant, ideile de spațiu și timp prezintă o mulțime de contradicțiuni și de dificultăți inexplicabile. Ei bine, toate aceste dificultăți se explica de minune după teoria dezvoltată în acest studiu. Să reluăm un exemplu al nostru de mai sus: văd un arbore. Intipărirea sa de întâiul grad e compusă din trăsăturile ''a, b, c, d, e,'' corespunzând la calitățile enunțate mai sus, și pe urmă din trăsătura ''f,'' care reprezintă dimensiunile, spațiul ocupat de individ. După aceea văd, doi, trei, o sută de arbori și prin operațiunea ce cunoaștem dejà, câștig o întipărire de al doilea grad, compusă din trăsăturile ''c, d, e, f,'' cari constituiesc noțiu-<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{Referințe mici}}</noinclude> kckpp5tqydacpjb32f0f4rxfda8usn0 152148 152147 2026-09-13T09:02:58Z TiberiuFr25 11409 152148 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină|70||}}</noinclude><ref follow="p64">In această pozițiune el va vedea prin ploape o lumină vagă și cu totul omogenă. Dacă el va reuși să facă pentru un moment abstracțiune de ideile câștigate prin lunga-i experiență, când privește numai prin pleoape. Tot astfel ar fi și cu privirea unui cer uniform și omogen. Vederea este simțul prin excelență a spațiului. Deaceea Kantiștii cu multă tragere de inimă citează, în susținerea ipotezei lor, tot exemple din acest simț. Și cu toate acestea exemplul de mai sus probează că chiar acest simț, ne-ar puteà procurà imagini lipsite de spațiu.</ref>fără nici măcar să-mi treacă prin minte existența timpului. Pentru a concepe această din urmă ideie, trebuie să observ pe bolta cerească o mișcare oarecare, precum ar fi mutarea relativă a unei stele, răsăritul soarelui, etc. După cum se vede deaici, închipuitele forme de intuițiune nu sunt tot una de necesare, și nu se stabilesc ''într’acelaș moment'' în concepțiunea unui lucru. Imaginea unui lucru intră în capul nostru într’un singur moment. Deaceea ar trebuì ca în acelaș moment ea să îmbrace ''toate'' formele, cari ar fi puse, ca să zic așa, la ușa minții, și fără de care nu ar puteà intrà înnăuntru. Dar imaginile lucrurilor exterioare, când intră în creierii noștri, nu se grăbesc cu aceeaș repeziciune să îmbrace haina cutàrei forme de intuițiune. S’ar păreà că ele au mai multă predilecțiune pentru o formă decât pentru alta. Apoi cauza relativității acesteia nu poate să existe decât în însuși lucrurile din lumea exterioară cari sunt esențial relative; iar nicidecum în ''eul'' nostru care este absolut. Sper că considerațiunile de mai sus vor fi deajuns a dovedì că teoria kantiană a formelor de intuițiune nu poate fi neadmisibilă, și ca spațiul și timpul există în realitate în lumea externă. Am văzut mai sus că din punctul de vedere al teoriei lui Kant, ideile de spațiu și timp prezintă o mulțime de contradicțiuni și de dificultăți inexplicabile. Ei bine, toate aceste dificultăți se explica de minune după teoria dezvoltată în acest studiu. Să reluăm un exemplu al nostru de mai sus: văd un arbore. Intipărirea sa de întâiul grad e compusă din trăsăturile ''a, b, c, d, e,'' corespunzând la calitățile enunțate mai sus, și pe urmă din trăsătura ''f,'' care reprezintă dimensiunile, spațiul ocupat de individ. După aceea văd, doi, trei, o sută de arbori și prin operațiunea ce cunoaștem dejà, câștig o întipărire de al doilea grad, compusă din trăsăturile ''c, d, e, f,'' cari constituiesc noțiu-<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{Referințe mici}}</noinclude> erbh7h1ns479t8c60ftv756h57n7637 104 51105 152149 2026-09-13T09:10:09Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152149 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină|||71}}</noinclude>nea arborelui. Ei bine, nu pot să-mi închipuiesc arborul fără spațiu, după cum nu pot să mi-l închipuiesc fără o tulpină lemnoasă; și aceasta pentru rațiunea foarte simplă că, trăsătura ''f,'' face parte ''constitutivă'' din întipărirea respectivă, întocmai ca și trăsătura ''c.'' După ce am văzut și alte vegetale, se formează în capul meu noțiunea plantei compusă din trăsăturile ''d, e, f;'' și după ce am văzut și animale, câștig ideia generală a ființei organice compusă din trăsăturile ''e, f.'' După cum se vede trăsătura ''f'' a spațiului intră în constituțiunea tuturor acestor concepțiuni. Aceasta se repetează cu concepțiunile tuturor lucrurilor externe. Munții, atmosfera, pământul, astrele, golul chiar care se găsește între corpuri, au dimensiuni; și întipăririle lor de al doilea grad trebuie să conțină trăsătura generică ''f,'' unită într’un chip indizolubil cu trăsăturile specifice respective. Am zis că chiar golul are dimensiuni. Este de observat că concepțiunea golului există la copii cu mult înnaintea concepțiunii ideei abstracte a spațiului. Iată cum se naște acea concepțiune: în tot cursul experienței noastre, în urma mișcărilor executate de corpul nostru sau de corpurile exterioare, noi întâlnim sau nu întâlnim rezistență înnaintea noastră. Când întâlnim rezistență, atunci zicem că un corp material s’a pus în contact cu unul din simțurile noastre. Când organul vreunui simț, după ce a simțit un corp material, ''continuă a executà mișcarea începută,'' fără a mai întâlnì vre-o rezistență, atunci noi simțim continuarea mișcării organului nostru fără a simțì rezistența unui corp; și aceasta ne dă concepțiunea lipsei de corpuri sau a golului. De exemplu, dacă eu pipăind, cu mâna, o serie de obiecte, încep mișcarea organului dela un capăt al seriei și-o continuu înnainte, atunci se întâmplă că mâna mea simțește diferite soiuri de rezistențe, unele mai aspre, altele mai dulci; dar sunt intervale în cari nu se simțește nimic; și apoi când seria este terminată, mișcarea mâinei continuă fără a mai întâlnì rezistență. In acest caz lipsa de rezistență îmi va da ideia golului; iar continuarea mișcării organului îmi va da ideia ''dimensiunii'' percurse în acel gol. Dar din toate simțurile, vederea este aceea care contribuie mai mult, atât la conceperea golului cât și la aceea a spațiului. Se știe că un corp ni se pare că este cu atât mai mic, cu cât ne depărtăm de dânsul. Dacă continuăm a ne depărtà mereu, ajungem a nu mai zărì corpul de loc. Această împrejurare ca-<noinclude><references/></noinclude> 6mmcyi6tq3j9lrvfpgz5tncf6s04jx3 104 51106 152150 2026-09-13T09:22:50Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152150 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||11|}} {{sep|5em}} {{sep|2em}}</noinclude>Trecut-aŭ prin locurile bucurescene cetele nenumĕrate ale Visigoților, carĭ, din Carpațĭ, sub capiĭ lor ''Ablavig'' și ''Fridigern,'' se duseră în suta a patra peste Dunăre în Imperiul de Resărit<ref>Ubicini: ''Les provinces danubiennes'' (Paris, 1854, Firmin Didot), pag. 14.</ref>? Viitorul și săpăturile archeologice vor rĕspunde și la acestă întrebare. După Goțĭ începe potopul popórelor barbare. Intre aniĭ 500 și 1000 după Christos, locurile bucurescene sunt coprinse în ''Slavonia Dunărénă,'' acea întindere de pămênt al Țĕriĭ-Românescĭ, care se coprindea între Brăila, Buzĕu, Ploescĭ, Têrgoviste și Oltenița séŭ Călărașĭ<ref>Hasdeŭ: ''Istoria Critică,'' pag. 269.</ref>. Slaviĭ botezară rîul Bucurescilor și’ĭ ḑiseră ''Dâmbovița,'' după cum botezară Ilfovul, Ialomița, Prahova, Cricovul, etc. etc. La anul 1000 după Christos, locurile bucurescene fac parte din ceia ce se numia pe atuncĭ ''Cumania Négră''<ref>Hasdeŭ: ''Oltenescile'' (Bucurescĭ, 1884), passim.</ref>. La 1081, Ana Comnena ne spune că ambele țĕrmurĭ ale Dunăreĭ eraŭ poporate și cu multe cetățĭ pe dênsele<ref>In ''Alexiada,'' lib. VI, cap. XIV.</ref>, iér la 1085 afectata Byzantină adauge că Cumaniĭ aveaŭ de conducătorĭ și de capĭ aĭ lor ''duci românĭ''<ref>Hasdeŭ: ''Traian,'' 1869, pag. 284.</ref>. In secolul XII începe domnia Assaniḑilor asupra Valachieĭ Orientale, Valachia, ''terra Assani,'' înlocuesce ''Slavonia Dunărénă'' dintre secolele V și VIII<ref>[[Autor:Alexandru Dimitrie Xenopol|A. D. Xenopolu]]: ''Istoria Romanilor,'' I.</ref>; s’ar crede că locurile bucurescene, stăpânite de Cumanĭ, trec sub Impĕrațiĭ româno-bulgarĭ de peste Dunăre. Vĕḑutu-le-aŭ Petru și Assan când, în 1187, bătuțĭ de Isac Angel, eĭ trec Dunărea și suiŭ spre Carpațĭ, pentru a cere ajutor fraților lor, Româniĭ Dacieĭ-Traiane? In ''Țarstvenik'' se citesce: Patriarcul Ion de la Târnova a adus pe Petru și Assan, nepoțiĭ luĭ Gavril, care era fiul luĭ Samuil, i-a adus pe amêndoĭ din Țéra-Romanéscă<ref>Hasdeŭ: ''Traian,'' 1869, pag. 287.</ref>. Fâlfâit-aŭ asupra locurilor bucurescene stégurile triumfătóre ale luĭ Ioniță, Impĕratul româno-bulgar, cu aceiașĭ dîrjă vitejiă cu care falfaiaŭ de-asupra zidurilor biruiteĭ Adrianopole<ref>Geoffroi de Villehardouin: ''Hist. de la Conquête de Constantinople'' (Paris, 1870) ediț. Natalis de Wailly, cap. XLIII, pag. 202: ''„Les Gonfalons de Johannis, roy de Blaquie et de Bogrie”.</ref>? {{nop}}<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{referințe mici}}</noinclude> ji9621zn5r087h8hkk9pys74j6g59b1 104 51107 152151 2026-09-13T09:36:00Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152151 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||12|}} {{sep|5em}}{{sep|2em}}</noinclude>Nimic nu se póte rĕspunde, căcĭ nicĭ un document nu avem care sĕ ne dea vre-un amĕnunt. Nu trec cincĭ-ḑecĭ de anĭ, și cel maĭ cumplit din viforele, carĭ aŭ bântuit în decurs de uă miă de anĭ țĕrile Dacieĭ Traiane, începe și chinuie ântâiŭ pămênturile nóstre și apoi întréga Europă: năvălirea Tătarilor în aniĭ 1241—1242. Cât a fost de cumplit acest vifor, se póte înțelege din următorul fapt: Bella IV, regele Ungarieĭ, îngrozit, o iea la fugă din Pesta și nu se opresce de cât la Zara în Dalmația. Din cele treĭ marĭ órde care năpădesc asupra Europeĭ, una comandată de Budschek, cobóră prin Putna spre Rîmnicul-Sărat și Buzĕŭ, trece în Prahova, se lasă în Ilfov, suie în Argeșĭ, apoĭ în Vâlcea și, pe lângă Olt, trece în Transilvania, prăpădind și pârjolind totul înaintea și ’n urma lor<ref>Gustav Strakosch-Grassmann: ''Der Einfall der Mongolen in Mitteleuropa in den Jahren 1241 und 1242'' (Innsbruck, 1893): carta de la sfârșit aretând drumurile celor treĭ órde.</ref>. Altă órdă, comandată de Cadan și Buri, trece din Bucovina în Ungaria, jefuiesce Dalmația, Bosnia, Serbia, Bulgaria și reintră în România prin Ilfov și Ialomița<ref>''Ibidem,'' tot aceiași cartă.</ref>. Faima de vitejiă, cu care Româniĭ séŭ Bassarabeniĭ<ref>''Cronica Polonă din 1259,'' citată de d. Hasdeŭ în ''Istoria Critică,'' pag. 67.</ref> se luptară în contra Tătarilor, a rĕmas de pomină din Persia pênĕ în Belgia. Cronicarul Fazel-ullah-Rașid spune că ''Bazaran-Ban,'' cu poporul sĕŭ ''Kara-ulagh,'' a fost bătut<ref>Hasdeŭ: ''Istoria critică,'' pag. 68.</ref>. Poetul contimporan cu năvălirea Tătarilor, Philippe Mouskes, ''„le joyeux trouvère de Tournay”'' spune că Regele Țĕriĭ numită ''La tiera as Blas'' i-a bătut<ref>''Collection des Chroniques belges inédites. — Chronique rimée de Philippe Mouskes'' (Bruxelles, 1838, deux vol. în 4º) II vol. vers 30837—30840: {{ppoem| Et s’ièrent encor li Tartaires, Dieu anemi, Dieu aviersaire, En la grant tière de Roussie {{idem|D’ambes pars perdirent grant gent.|Et voloient destruire Austrie.|s}} }} Vers 30959—30966: {{ppoem| Des Tartaires revint noviele, Ki par tot le monde fu biele, Que li rois de ''la tière as Blas'' Les ot descomfis a un pas; D’autre part li dus de Baiwière, Il et sa route, et sa bannière Les ot descomfis ausement, D’ambes pars perdirent grant gent. }}</ref>.<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{referințe mici}}</noinclude> eg0ji380bpdpyjjhpz96fyoz1swdl3z 152152 152151 2026-09-13T09:36:19Z TiberiuFr25 11409 152152 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||12|}} {{sep|5em}}{{sep|2em}}</noinclude>Nimic nu se póte rĕspunde, căcĭ nicĭ un document nu avem care sĕ ne dea vre-un amĕnunt. Nu trec cincĭ-ḑecĭ de anĭ, și cel maĭ cumplit din viforele, carĭ aŭ bântuit în decurs de uă miă de anĭ țĕrile Dacieĭ Traiane, începe și chinuie ântâiŭ pămênturile nóstre și apoi întréga Europă: năvălirea Tătarilor în aniĭ 1241—1242. Cât a fost de cumplit acest vifor, se póte înțelege din următorul fapt: Bella IV, regele Ungarieĭ, îngrozit, o iea la fugă din Pesta și nu se opresce de cât la Zara în Dalmația. Din cele treĭ marĭ órde care năpădesc asupra Europeĭ, una comandată de Budschek, cobóră prin Putna spre Rîmnicul-Sărat și Buzĕŭ, trece în Prahova, se lasă în Ilfov, suie în Argeșĭ, apoĭ în Vâlcea și, pe lângă Olt, trece în Transilvania, prăpădind și pârjolind totul înaintea și ’n urma lor<ref>Gustav Strakosch-Grassmann: ''Der Einfall der Mongolen in Mitteleuropa in den Jahren 1241 und 1242'' (Innsbruck, 1893): carta de la sfârșit aretând drumurile celor treĭ órde.</ref>. Altă órdă, comandată de Cadan și Buri, trece din Bucovina în Ungaria, jefuiesce Dalmația, Bosnia, Serbia, Bulgaria și reintră în România prin Ilfov și Ialomița<ref>''Ibidem,'' tot aceiași cartă.</ref>. Faima de vitejiă, cu care Româniĭ séŭ Bassarabeniĭ<ref>''Cronica Polonă din 1259,'' citată de d. Hasdeŭ în ''Istoria Critică,'' pag. 67.</ref> se luptară în contra Tătarilor, a rĕmas de pomină din Persia pênĕ în Belgia. Cronicarul Fazel-ullah-Rașid spune că ''Bazaran-Ban,'' cu poporul sĕŭ ''Kara-ulagh,'' a fost bătut<ref>Hasdeŭ: ''Istoria critică,'' pag. 68.</ref>. Poetul contimporan cu năvălirea Tătarilor, Philippe Mouskes, ''„le joyeux trouvère de Tournay”'' spune că Regele Țĕriĭ numită ''La tiera as Blas'' i-a bătut<ref>''Collection des Chroniques belges inédites. — Chronique rimée de Philippe Mouskes'' (Bruxelles, 1838, deux vol. în 4º) II vol. vers 30837—30840: {{ppoem| Et s’ièrent encor li Tartaires, Dieu anemi, Dieu aviersaire, En la grant tière de Roussie {{idem|D’ambes pars perdirent grant gent.|Et voloient destruire Austrie.|s}} }} Vers 30959—30966: {{ppoem| Des Tartaires revint noviele, Ki par tot le monde fu biele, Que li rois de ''la tière as Blas'' Les ot descomfis a un pas; D’autre part li dus de Baiwière, Il et sa route, et sa bannière Les ot descomfis ausement, D’ambes pars perdirent grant gent. }}</ref>.{{nop}}<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{referințe mici}}</noinclude> 3fyy8hbu2zhfaye71zqoikebi1u9zx9 104 51108 152153 2026-09-13T10:34:50Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152153 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||13|}} {{sep|5em}}{{sep|2em}}</noinclude>Ungaria și Transilvania pătimesc rĕŭ de tot<ref>Fr. Zimmermann und Carl Werner: ''Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen'' (Hermannstadt, 1892), pag. 72 și altele.</ref>; țĕrile române însă maĭ puțin, de vreme ce, peste 20 de anĭ, ele sunt atât de puternice, în cât pot sĕ se opună Regilor Ungarieĭ și Cavalerilor teutonĭ<ref>Hasdeu: ''Istoria critică,'' pag. 309.</ref>. Amintirile despre acest cumplit potop sunt cu miile în Muntenia și ’n Moldova. Nicĭ odată poporul român nu s’a îngrozit maĭ adânc de cât atuncĭ, în aniĭ 1241 și 1242, și de aceia a ținut minte pe Tătariĭ, pe carĭ îĭ maĭ numesce ''Jidovĭ,'' séŭ ''Căpcăunĭ,'' séŭ ''Uriașĭ''. In Ilfov, la Jilava e o movilă mare făcută din vremea ''Tătarilor-Jidovĭ;'' în comuna Hotarele e ''siliscea Tătarilor'' în care s’a găsit óle și hîrburĭ gróse, și sunt movile carĭ arĕtaŭ Tătarilor drumul când plecaŭ la resboĭ, spun legendele; în comuna Hagiescĭ sunt coptóre de cărămidă vechiă: în ele își ''făceaŭ Tătariĭ'' pâine; în comuna Mățărana se află ''Valea Tătarilor;'' în pădurea Vlăsieĭ sunt șanțurĭ și patru gorgane: sunt făcute ''în contra Tătarilor;'' în comuna Turbațĭ e uă zidăriă vechiă, s’a găsit acolo săgețĭ și cioburĭ de lut gróse: a fost ''cetate tătăréscă;'' în comuna Colibași este un Cocioc séŭ ostrov numit ''Mórta,'' prin pregiuru-ĭ e un șanț adânc cu apă; pe acest cocioc se refugiaŭ ómeniĭ de frica ''Tătarilor și Jidovilor;'' în comuna Străiniĭ-Dobrenĭ, e uă măgură de 20 de stânjenĭ de ’naltă și de 50 de lată: e numită ''măgura Tătarilor'' séŭ ''măgura Jidovilor,'' s’aŭ găsit într’ênsa hîrburĭ gróse de 2 degete; locuitoriĭ ḑic că sunt străchinele Tătarilor; pe malul Colceaguluĭ se află ''movilele și gropanele Tătarilor séŭ Jidovilor;'' în comuna Drăgoescĭ e ''movila Tătaruluĭ;'' în comuna Luica-Cotrocenĭ sunt ''9 movile făcute de Jidovĭ'' și 2 gorgane; în comuna Bălăceanca se află ''movila Tătarilor;'' movile maĭ sunt la Ferbințĭ, prin pădurea Stroésca și Móra și ’ntr’alte locurĭ. Tătariĭ aŭ poposit în Ilfov și cine scie câtă vreme aŭ rĕmas pe aci. Poporul le atribue și ''culele,'' pivnițĭ boltite și întărite, fórte adâncĭ, din carĭ s’aŭ scos, cum spun bĕtrâniĭ, ''aurăriĭ'' și ''bogățiĭ'' de nedescris. La Hagiesciĭ-Mariuța s’a găsit uă tórtă de aur, care atîrna 30 de ocale. Tot Tătarilor se atribue și gorganele orânduite în formă de cetate, cum sunt cele din pădurea Vlăsieĭ, cărora poporul le ḑice ''Cetatea Feteĭ''<ref>''Academiă:'' Manuscriptul No. 227. — Tóte amĕnuntele privitóre la Jidoviĭ și Tătariĭ din Ilfov sunt luate dintr’acest manuscript.</ref>. {{nop}}<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{referințe mici}}</noinclude> al0uhl7e4lnbwjp3ns5c9s24zafe2tb