Wikisource rowikisource https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83 MediaWiki 1.47.0-wmf.20 first-letter Media Special Discuție Utilizator Discuție Utilizator Wikisource Discuție Wikisource Fișier Discuție Fișier MediaWiki Discuție MediaWiki Format Discuție Format Ajutor Discuție Ajutor Categorie Discuție Categorie Autor Discuție Autor Pagină Discuție Pagină Index Discuție Index TimedText TimedText talk Modul Discuție Modul Event Event talk 10 2999 152280 142416 2026-09-21T10:12:23Z Mishuletz 445 152280 wikitext text/x-wiki {{-}} {{Casetă de navigare | nume = Coșbuc-Balade și idile | titlu = ''Balade și idile'' (1893), de [[George Coșbuc]] | listă-clasă = hlist | stare = {{{stare|}}} | listă1 = * [[Noapte de vară (George Coșbuc)|Noapte de vară]] * [[Mânioasă]] * [[Nu te-ai priceput]] * [[Fatma]] * [[Nunta Zamfirei]] * [[Cântecul fusului]] * [[Baladă albaneză]] * [[Armingenii]] * [[Rea de plată]] * [[Fata morarului]] * [[Crăiasa zânelor]] * [[Puntea lui Rumi]] * [[Gazel (Coșbuc, 1)|Gazel (Oamenii mă-nvinuiesc)]] * [[Rugămintea din urmă]] * [[Logică]] * [[Romanță (Coșbuc, 2)|Romanță]] * [[Legendă]] * [[Ex ossibus ultor!]] * [[Cântec (Coșbuc, 4)|Cântec]] (''Zice vodă'') * [[Poet și critic]] * [[Vântul]] * [[Vestitorii primăverii]] * [[Zobail]] * [[Pe lângă boi]] * [[Rada]] * [[Trei, Doamne, și toți trei]] * [[Baladă]] * [[La oglindă]] * [[Calul dracului (George Coșbuc)|Calul dracului]] * [[De pe deal]] * [[El-Zorab|El Zorab]] * [[Toți sfinții]] * [[Supțirica din vecini]] * [[Numai una!]] * [[Regina ostrogoților]] * [[Brâul Cosânzenii]] * [[Dușmancele]] * [[Costea]] * [[Somnul codrilor]] * [[Recrutul]] * [[Fragment]] * [[Popasul țiganilor]] * [[Lordul John]] * [[Moartea lui Fulger]] * [[Un cântec barbar]] * [[Gazel (Coșbuc, 2)|Gazel (Picurii cu strop de strop )]] * [[Păstorița]] * [[Jertfele împăcării]] * [[Prahova]] * [[La pârâu]] * [[Fresco-ritornele]] * [[Vara]] * [[Nedumerire]] * [[Spinul]] * [[Un basm]] * [[Cântece (Coșbuc)|Cântece]] * [[Pe Bistrița]] * [[Toamna (George Coșbuc)|Toamna]] }} <noinclude> {{documentație}} </noinclude> pnouvym5si92m73nio0hq4e4ukqx3r4 102 13109 152276 133135 2026-09-21T09:50:10Z Mishuletz 445 152276 wikitext text/x-wiki {{AutorWikidata |index-alfabetic = D }} ==Opere== ===Povestiri cu Sherlock Holmes === *[[Un studiu în roșu]] (1887) *[[Semnul celor patru]] (1890) *[[Aventurile lui Sherlock Holmes]] (1892) *[[Memoriile lui Sherlock Holmes]] (1894) *[[Câinele din Baskerville]] (1902) *[[Reîntoarcerea lui Sherlock Holmes]] (1904) *[[Valea fricii]] (1914) *[[Ultima plecăciune]] (1917) *[[Dosarul lui Sherlock Holmes]] (1927) ===Povestiri cu Profesorul Challenger === *[[Lumea pierdută]] (1912) *[[Centura otrăvită]] (1913) *[[Tărâmul ceții]] (1926) *[[Mașina de dezintegrat]] (1927) *[[Când lumea a țipat]] (1928) ===Romane istorice=== *[[Compania albă]] (1891) *[[Micah Clarke]] (1888) *[[Marea umbră]] (1892) *[[Refugiații]] (publ. 1893, scris 1892) *[[Unchiul Bernac]] (1897) *[[Sir Nigel]] (1906) ===Alte opere=== *[[Declarația lui J. Habakuk Jephson]] (1883) *[[Misterul lui Cloomber]] (1889) *[[Căpitanul Stelei Polare și alte povestiri]] (1890) *[[Faptele lui Raffles Haw]] (1891) *[[Dincolo de oraș]] (1892) *[[În jurul lămpii roșii]] (1894) *[[Parazitul]] (1894) *[[Scrisorile lui Stark Munro]] (1895) *[[Rodney Stone]] (1896) *[[Cântece de vitejie]] (1898) *[[Tragedia lui The Korosko]] (1898) *[[Duetul]] (1899) *[[Marele război bur]] (1900) *[[Aventurile brigadierului Gerard]] (1903) *[[Prin ușa magică]] (1907) *[[Crima din Congo]] (1909) *[[Noua revelație]] (1918) *[[Un mesaj esențial]] (1919) *[[Povești ale terorii și misterului]] (1923) *[[Istoria spiritismului]] (1926) knjb4isd8aabn36jzb1ut8swbk3k5tx 0 15041 152281 70505 2026-09-21T10:15:32Z Mishuletz 445 Mishuletz a redenumit pagina [[Tovarăși]] în [[Tovarăși (Octavian Goga)]]: dezambiguizare 70505 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Tovarăși | autor = Octavian Goga | secțiune = | anterior = | următor = | note = }} <poem> Îi vezi tovarăși... Liniștea de seară I-a împăcat... Cei doi copaci visează... Cu trupurile lor se-mbrățișează Și-o frunză nu-i pe ramuri să tresară. Pe semne-acum, când luna luminează, Ei se gândesc la vremi de-odinioară, La vifore și lupte ce-ndurară De când pe culme-alături sunt de pază. Subt bolta lor cum stăm, nu ți se pare Că sfânta noastră dragoste târzie Ne mai trimite-o proaspătă iertare? Și nu simți tu în suflet începutul Unei vieți de nouă armonie, Acum când moare-n depărtări trecutul?... </poem> {{Goga-Din umbra zidurilor}} [[Categorie:Octavian Goga]] [[Categorie:Sonete]] 96kkgtlw51bb3pohj3ghjjqdbt0rf67 152284 152281 2026-09-21T10:31:10Z Mishuletz 445 152284 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Tovarăși | autor = Octavian Goga | secțiune = | anterior = | următor = | note = {{similar|Tovarăși}} }} <poem> Îi vezi tovarăși... Liniștea de seară I-a împăcat... Cei doi copaci visează... Cu trupurile lor se-mbrățișează Și-o frunză nu-i pe ramuri să tresară. Pe semne-acum, când luna luminează, Ei se gândesc la vremi de-odinioară, La vifore și lupte ce-ndurară De când pe culme-alături sunt de pază. Subt bolta lor cum stăm, nu ți se pare Că sfânta noastră dragoste târzie Ne mai trimite-o proaspătă iertare? Și nu simți tu în suflet începutul Unei vieți de nouă armonie, Acum când moare-n depărtări trecutul?... </poem> {{Goga-Din umbra zidurilor}} [[Categorie:Octavian Goga]] [[Categorie:Sonete]] 5m4ruv91qb0ivehzz7pw5m9v4oy5whl 0 41095 152279 128478 2026-09-21T09:56:38Z Mishuletz 445 152279 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Concepte maioresciane în critica lui E. Lovinescu | autor = Pompiliu Constantinescu | secțiune = | anterior = | următor = | note = publicat în ''Revista Fundațiilor Regale'', anul XIII, nr. 5, 1946; cuprins în volumul [[Eseuri critice]], Editura „Casa școalelor”, 1947. {{ediție}} }} Faptul de-a fi respins teoria mediului, aplicată de Gherea la literatura română și de-a fi reținut numai conceptul rasei, din Taine, îl apropie pe Lovinescu mai mult de Maiorescu decât de criticul francez; deasemeni, ideea că mediul este creat de forța modelatoare a individualității artistice, determinată de structura ei interioară; nu altfel explicase Maiorescu personalitatea lui Eminescu, în studiul lui din 1890, abstrasă din mediu și predeterminată de ereditatea lui umană și de esența lui de geniu. În fond, conceptul de rasă se acoperă cu conceptul maiorescian al «fondului particular», exprimat în forme estetice universale. În ''Literatura și critica noastră'', conceptul maiorescian apare în variante verbale, care nu-i alterează natura: «Literatura e produsul cel mai înalt al unui popor. Ea e inflorescența superbă, ce absoarbe puterile intelectuale ale unui întreg neam. În flacărea ei se mistuie forțele ascunse, zăcămintele bănuite dar necunoscute ale sufletului național». Expresia «sufletul național» nu are aci sensul restrictiv de «specific național», așa cum vor teoretiza poporaniștii și sămănătoriștii; într-un alt pasagiu, Lovinescu circumstanțiază conceptul de «suflet național», în opoziție clară cu tendințele țărănești exclusiviste, din literatura timpului: «O bună literatură trebue să fie o expresie națională. Pentru aceea toate straturile națiunii au dreptul de a fi reprezentate în literatura neamului. Scriitorii trebuie să le exploateze pe toate, fiecare după înclinările sale sufletești și după stratul apropiat în care trăiește sau pe care-l cunoaște. Preferință nu se poate impune». După ce arată complexitatea literaturii rusești, la Gogol, Cehov, Tolstoi, Turghenief, Dostoewski și Gorki, la care Maiorescu nu se va referi niciodată, în critica lui, Lovinescu conchide: «Aceasta ne trebuie și nouă: o literatură cu o bază curat națională. Dar această bază nu trebuie să fie restrânsă la o anumită pătură-socială, la țărănime de pildă, căci atunci literatura e incompletă și unilaterală». Motivele de inspirație trebuie sa fie cât de variate și să îmbrățișeze toate straturile neamului nostru și mai cu deosebire straturile suprapuse, ce sunt mai complicate și cer o mai mare ascuțime de observație. «Numai printr-o astfel de literatură completă, vom putea scrie și noi cu cinste pagina ce ni se cuvine în literatura universală». Raportul dintre cele două concepte maioresciane, al «fondului particular» și al universalității este, teoretic, același; numai că Maiorescu, puțin cunoscător al romanului modern european și mărturisind o repulsie organică față de realism și naturalism, imaginase o intenabilă teorie a unui exclusiv «roman poporan», care indică limitele receptivității lui estetice. Lovinescu, dacă nu depășește teoretic raportul dintre «fondul particular» și expresia universală, de izvor maiorescian, respinge, indirect, eronata îngrădire a inspirației epice, redusă la sufletul țărănesc; lecturile lui sunt mai întinse și mai variante și gustul lui mai deschis, evoluând între clasicitatea greco-latină și producțiile cele mai noi ale literaturilor europene. Teoria aplicată la roman de Maiorescu se părea că dă câștig de cauză sămănătorismului și poporanismului; așa cum era formulată, e drept că nu se sprijinea numai pe ideea de specificitate etnică, ci, mai ales, pe specificitatea psihologică; comparând sufletul eroului dramatic cu sufletul eroului epic, unul activ și altul pasiv față de evenimente, criticul, dintr-o lectură insuficientă și poate și dintr-o preferință subiectivă, ridicase la grad teoretic o simplă observație, care coincidea și cu stadiul literaturii noastre narative, de un marcat ruralism. Utilizând concepte maioresciane, Lovinescu este totuși un spirit independent, judecând personal și, firește, contrazicând la nevoe pe criticul în a cărui descendență se situează. Rezervele lui față de «teoria romanului poporan» sunt categorice, deși, din respect pentru Maiorescu, nu se referă direct la eșecul lui, ''Literatura română și străinătatea'', unde găsim formulată observația criticului junimist; abia în monografia închinată la centenarul nașterii, în 1940, putem ceti aceste rânduri: «Nu se poate deci scoate o teorie a romanului universal bazat pe obligativitatea omului pasiv de proveniență de jos. Arta este o expresie etnică prin fatalitatea înglobării psihologiei individuale în psihologia etnică; valoarea ei rămâne însă de natură estetică și nu folclorică sau chiar reprezentativă». Preferința progresivă a lui Maiorescu pentru particularismul etnic nu-l fixase într-o poziție adversă față de sămănătorism și poporanism, care potențau acest particularism până la exclusivitate; și, fiindcă Lovinescu este anti-sămănătorist și anti-poporanist, de la primele lui manifestări, explică și originea spiritului țărănesc, ca orientare dominantă, în literatura vremii: «Literatura ardeleană este ''țărănească'', și e și firesc. Noi suntem un popor cu mai multe straturi sociale, dar Ardealul nu e decât un imens plai țărănesc. Mai toți scriitorii fiind de origine țărănească, e natural ca în literatura lor să se oglindească acea pătură, din care au ieșit. «Din Transilvania ne-a venit d. ''Coșbuc'', și iată-l pe țăran întronat în poezia cultă! «Din Transilvania ne-a venit d. ''Slavici'' și iată-l pe țăran întronat în mod exclusiv în nuvela cultă! «Din Banat ne-a venit d. ''Popovici-Bănățeanu'', și iată pe meșteșugarul bănățean introdus în nuvelă! «Din Transilvania ne vine d. ''Goga'' și iată suferința țăranului ardelean cântată în poezie»! În fond, o nouă piatră zvârlită în grădina maioresciană, căci, deși are aceeași grijă de a-l menaja, punând problema în termenii ei generali, sunt transparente aluziile la autorii preferați de criticul junimist, în perioada rapoartelor academice și a accentuării particularismului etnic. Lovinescu corectează acest concept, care începe să se îngusteze în chiar mentalitatea celui ce judecase cultura română modernă din perspectiva valorilor universale. {{*}} Obiectivul principal nu este Maiorescu însuși, care oficia în critică numai la zile mari, ci sămănătorismul pe care-l va urmări în producția lui contemporană, cu o neîndoioasă receptivitate, dar și cu rezerve mereu formulate, asupra caracterului exclusiv rural al inspirației și asupra expresiei unor suflete prea simple, prea rudimentare. În evaluarea critică, Lovinescu nu va face greșeala de-a nu prețui talentul, dar nici nu va cădea în dogmatismul lui N. Iorga, care va supraevalua artistic tot ce poartă pecetea specificității țărănești și cu deosebire marca ''Sămănătorului''. Este totuși interesant de subliniat că, în articolele teoretice și polemice din ''Pași'', unde se afirmă cu ostentație sceptic, relativist și de un pironism, care părea că ascunde un diletantism vulnerabil, Lovinescu are o fermitate remarcabilă; observațiile lui sunt incisive, disocierile sunt precise și fără să-și fi constituit un corp de idei speculative și câteva noi concepte critice, cum va face Ia maturitate, își delimitează o poziție între toți criticii și curentele literare ale vremii; ea se va adânci, se va reliefa și va căpăta autoritate, după ce ajunge el însuși animator de curent. Prefigurările sunt, în liniile generale, mai mult decât simple indicații; ele ne ajută să-i înțelegem etapele de evoluție, să-i urmărim creșterea personalității critice și să-i fixăm rolul și importanța, în evoluția modernă a genului și în cadrele culturii noastre. Pe linia criticei estetice maioresciane, va spori în autoritate și va putea să-l depășească pe însuși întemeietorul acestei aripi, când va ajunge să-și dogmatizeze impresionismul inițial, sentimental și sceptic; cu frivolitatea începuturilor va rupe el însuși, treptat-treptat, lucrând cu concepte din ce în ce mai precise, chiar dacă unele sunt controversabile. Dar n-am istovit încă ocolul conceptelor maioresciane, din ''Pași'', cu adeziunile integrale și cu nuanțele disociative pe care le-am indicat, în parte. Ecoul istoricei polemici, dintre Maiorescu și Gherea, în jurul «artei pentru artă », al «tendenționismului» și al «moralei în artă» — se prelungește și în ''Pași''; nu poate fi vorba de o participare a tânărului critic la o dezbatere care, teoretic, se istovise; adeziunea lui întârziată este, cu foarte mici și neînsemnate nuanțe, tot la poziția maioresciană; dacă redeschide unele porți, o face mai mult din presentimentul că altcineva le-a redeschis, cu o violență mai puțin teoretică și mai mult temperamentală. Critica lui N. Iorga se va pune la adăpostul «tendenționismului» și «moralei», în direcția opusă lui Gherea, este drept, dar va judeca literatura timpului cu alte criterii decât Maiorescu; între cele două concepte ale «fondului particular» și «expresiei universale», Iorga va pune accentul, cu exclusivitate, pe cel dintâi; dar cum Maiorescu nu va mai relua duelul și cu Iorga, fiindcă activitatea lui critică este încheiată, îi rămâne lui E. Lovinescu sarcina să țină piept impetuosului apostol, respectuos el însuși cu bătrânul îndrumător al ''Junimii'', pe care după moarte va căuta să-l micșoreze, până la caricaturizare. Cele două instructive și agreabile disertații ale lui Lovinescu, ''Arta și morala'' și ''Tendințele în artă'', nu ies teoretic din făgașul lui Maiorescu, pe care-l parafrazează deseori; cu deosebire în primul se străvede și umanistul, care face dese referințe la literatura greacă și latină, dovedindu-se stăpân pe lecturi întinse și solide, în chiar momentul lui de debut. Convins că «teoriile teoreticienilor» sunt vane și pornit contra spiritelor sistematice, tânărul impresionist glosează: «Teoreticienii sunt viermi de mătase, ce nu fac însă mătase. Însemnătatea lor nu e nici mai mare, nici mai mică, iar sforțările lor sunt lovite de aceeași sterilitate. Așa dar pe lângă artist mai avem și pe d. Sistem. D. Sistem e acel ce construiește foarte frumoase clădiri cu o osatură de fier foarte bine legată. Mai lipsește siguranța premiselor pentru ca clădirea să fie înțepenită pe veci în maiestatea sa. Dar premisele sunt ceea ce e temelia unei case. Prin urmare nu e un lucru mărunt». Nu numai Gherea, dar și Maiorescu era un spirit sistematic și, în domeniul speculativ, s-ar putea spune că era mai sistematic decât Gherea însuși; nu era însă și un dogmatic, cum era teoreticianul «criticii științifice» la noi. Totuși, Lovinescu pare că, prin rândurile preliminare citate, încearcă și o emancipare de conceptele maioresciane, în discuția și soluționarea raportului dintre artă și morală și a tendințelor incluse în opera de artă. Nu voiu scoate în evidență unele nuanțe anti-maiorcsciane, fiindcă sunt neinteresante, speculativ vorbind; vom scoate însă câteva formulări ferme, în spiritul maiorescian; ele au toată greutatea, mai ales că însuși Lovinescu se va ralia, peste vreo trei decenii, cu o tenacitate patetică la conceptele maioresciane, întunecate de campania lui N. Iorga și a tuturor forțelor culturale, invadate în estetică cu o furie oarbă și o incompetență masivă. Fugind de sistematizare, iată totuși cum dă peste câteva certitudini, cu toată cochetăria de sceptic, care intră într-o discuție teoretică, având aerul că, între două poziții de intransigentă adversitate, nu este de partea niciuneia, integral. Iată deci: «Acest lucru trebuia mai întâi eliminat: ''arta nu are nevoie de rochiță de pongé rose''. Ea e mult mai largă și mai liberală decât conceptele strâmte ale moralei convenționale de toate zilele». Sau: «Omorul transpus în ficțiune ne lasă indiferenți din punctul de vedere al moralei. Morala rămâne la ușa ce ne duce în lumea ficțiunii». Sau: «Așa dar cuprinsul artei sub acest raport e foarte larg. Marginele între care e strânsă nu cad în alte domenii. Religia sau morala nu-i pun nicio limită. Limitele ei sunt în adevăr și în frumos». Sau: «Dreptul însă de a introduce în lumea ficțiunii orice fel de caractere rămâne bine stabilit, pentrucă în această lume a ficțiunii nu e nimic imoral decât ceea ce nu e adevărat și nu e organic». Sau: « Ceea ce trebue precizat însă e, că arta nu e o școală a moralității cum nu e niciuna a imoralității. «Poezia greacă nu e o tribună de unde să se predice ceva; ea e o tribună de frumusețe și de emoție estetică». Sau: « Prin urmare concluzia nu poate fi decât aceasta: Arta în sine nu e nici morală, nici imorală; când e în aliaj însă cu anumite tendințe practice, aceste tendințe pot fi morale sau imorale, pentrucă ele nu mai apelează la simțul nostru estetic, ci la cel etic». Toate formulările sunt extrase din disertația ''Arta și morala''; ele amintesc și stilistic de Maiorescu și nu sunt decât niște ușoare parafrazări, în jurul conceptului impus de criticul junimist, în articolul ''Comediile d-lui Caragiale'', de o minte speculativă limpede și autoritară. Iată acum și cealaltă problemă despre ''Tendințele în artă'', corelativă celei dintâi, desbătută într-o disertație mai succintă, dar rezolvată, în esență, tot în spiritul maiorescian. Desprindem și de-aci câteva formulări, care-l situează pe aceeași poziție: «Acest lucru ne dovedește că tendințele în sine ne sunt indiferente și ceea ce ne place într-o operă, e arta, care singură e veșnică». Ca un ecou direct al eseului maiorescian, Lovinescu se referă la Caragiale însuși: «Dar importanța operei sale stă oare în această atitudine conservatoare? Este el un artist pentru că e un junimist? Nici de cum. Importanța comediilor sale stă în humorul, în verva lor, în surprinderea unor figuri vii și în puterea dialogului». Sau: «Arta nu are altă valoare de cât sub raportul artei — prin urmare arta pentru artă și nu arta pentru tendinți, deși poate fi uneori și cu tendinți. Tendințele sunt planta parasitară ce se acață de copacul viguros și mândru al artei. Ele sunt metalul vulgar intrat în aliaj cu aurul, pentru a-i da o valoare curentă și comercială. Nimeni nu trebuie să se ridice în mod absolut împotriva lor, pentru că le găsim în toate timpurile și în multe opere însemnate. Dar aceste opere sunt însemnate numai prin valoarea lor artistică și nici decum prin tendinți. Tendințele au la bază o opinie a autorului, ce poate fi bună sau rea, azi așa și mâine altfel. Ele sunt un element prin definiție caduc». {{*}} Indiferența criticului la tendințele operei de artă este însăși poziția maioresciană, de totdeauna. Cele două discuții din ''Pași'' exemplifică cu numeroase pilde, din literaturile antice și literatura franceză, fermitatea conceptelor maioresciane, despre raportul dintre morală și artă și despre poziția criticei estetice față de tendințele incluse eventual în creație. Așa numitul relativism și impresionism lovinescian nu ating cu nimic valabilitatea conceptelor fundamentale ale criticei lui Maiorescu; comentându-le și parafrazându-le, tânărul critic dovedește nu atât un cap speculativ, cât o minte limpede, o cultură literară temeinică și un spirit disert foarte instructiv; activitatea lui incipientă se pune sub autoritatea poziției estetice a primului nostru critic modern; de la ea pornește și el și toate bunurile câștigate și le asimilează repede și organic, ca orientare generală. Dacă Maiorescu a fost un cap speculativ și un spirit sistematic, în problema esteticei și dacă s’a mărginit la o acțiune critică propriu zisă elementară, el n-a fost totuși un dogmatic, care să asiste la ruina propriului său sistem. Rolul lui se aseamănă cu al lui Boileau și Lessing, în tânăra noastră critică, pe care o întemeiază cu autoritate, cu gust și cu o modestie, în destinele disciplinei, care ne miră poate, dar care nu este inexplicabilă. Conceptul de relativism și impresionism pe care Lovinescu îl introduce în critica română, dovedește, o nouă orientare, o punere la curent cu evoluția criticei moderne și o încredere mai mare în valoarea intrinsecă a genului, socotit, în spiritul criticei franceze, ca un gen literar, cel din urmă ca dată istorică, cu problemele, metoda și limitele lui de creație. Peste faza criticei culturale pășise, timid, chiar Maiorescu, în câteva studii și recenzii; peste ea va încerca să treacă, mai ferm, Gherea, acordând-o la momentul Taine, Brandes și la marxism. Peste Maiorescu și Gherea și peste momentul Sainte-Beuve și Taine, din critica franceză, va trece Lovinescu, care, sub auspiciile urmașilor beuvieni, Faguet, France și Lemaître, va introduce un nou spirit și un nou farmec în critica română modernă. Dar, până să pășească la această evoluție, va avea a se ciocni cu Iorga, într-o contemporaneitate care-i va face vrăjmași ireductibili, în tot cursul carierei lor literare, și într-un antagonism de naturi atât dc opuse, în cât nu se vor concilia niciodată. tpw6bs6841gvydo3oznt263fhyjgc73 0 42166 152285 132129 2026-09-21T10:31:55Z Mishuletz 445 152285 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Tovarăși | autor = Hildebrand Frollo | secțiune = | anterior = | următor = | note = }} {{similar|Tovarăși}} <poem> De ieri suntem tovarăși Și parc-am fost mereu, Aceeași scumpa taina Ca tine duc și eu. Mi-ai spus a ta poemă În parcul înflorit, Când soarele de vară Ardea în răsărit, Iar eu pe podul negru Ți-am zis povestea mea Pe-o noapte fără stele, Când râul trist plângea... Căci ție mândrul astru Pe cer triumfător Ți-a prevestit izbânda Întâiului amor, Și însoțindu-mi vorba Cu un prelung suspin Părea că-mi tot șoptește: Mă duc și nu mai vin! .................................. .................................. Iubește-o, te iubește, Cu drag te va urma Și pentru totdeauna Va fi mireasa ta, Când mie printre umbre Frumosul vis de-o zi Îmi va scăpa ca valul Și nu va mai veni. Și-atunci noi vechi tovarăși Abia din când în când Văzându-ne pe stradă, Vom trece salutând. </poem> fus6i3kx8d7g690w6jy5mv0m1e3b2l4 104 47039 152268 143543 2026-09-21T09:12:09Z Mishuletz 445 /* Validated */ 152268 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="4" user="Mishuletz" /></noinclude>{{c/s}} {{X-mai mare|'''SOCIALISMUL ȘTIINȚIFIC'''}} CAP. I. '''{{lsp|0.2em|ERA ROBIE|I}}''' {{c/e}} Pe zi ce trece socialismul capătă putere mai impunătoare. Din utopic, cum era numit, câteva zeci de ani în urmă, a ajuns acuma o putere de care trebue să ție seamă oamenii politici stăpâni pe situațiune, cum sunt Bismarck, Chemberlain, Churchill și alții. Toți oamenii pe cari interesele zilnice de clasă ori partid nu-i orbesc, înțeleg, ori simt, cel puțin, că biruința socialismului nu-i îndepărtată. Ce a prefăcut socialismul-utopic<ref>''Utopic'' însemnează astăzi năzărire, ceva închipuit, a cărei realizare nu se potrivește cu realitatea. Vorba vine de la „[[:la:Utopia|Utopia]]” celebra carte a lui [[:w:Thomas Morus|''Thomas Morus'']]. Obârșia cuvântului ne arată și mai bine înțelesul său; utopia vine de la u (nu) și topon (loc), deci ceea ce nu se află nicăieri.</ref> în socialismul revoluționar practic de azi, în socialismul care crește mereu, capătă putere tot mai mare in popor? Timpul cel atotputernic. In mișcarea înainte a omenirei, în evoluția ei, societatea ajunge la un punct, când realizarea unor forme sociale este de neînlăturat; societatea în mersul său pregătește singură toate condițiile materiale pentru realizarea unei forme noui, formă care pentru societatea actuală este socialismul. Pentru a înțelege acest adevăr, care este esența socialismului științific și care răspândește lumina asupra mișcărei omenirei, ne vom opri aici și vom da câteva exemple istorice. Omenirea în mișcarea, în desvoltarea sa, a trecut prin mai multe faze; din acestea vom lua cele mai de căpetenie. 1) robia — era antică; 2) servajul — era feudală și 3) salariatul — era<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{referințe mici}}</noinclude> 53w577j2bjizbu3hbvtlyou4j0u5ai4 104 47040 152269 143544 2026-09-21T09:16:24Z Mishuletz 445 /* Validated */ 152269 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="4" user="Mishuletz" />{{rh||12|}} {{sep|6em}}</noinclude>burgheză modernă. Ne vom opri la fiecare fază în parte și, având în vedere marginile înguste ale acestei lucrări, vom scrie cât se poate mai pe scurt. Societatea romană, cea mai însemnată din antichitate, a fost întemeiată pe robie. Mai toată producțiunea o făceau robii<ref>Robii erau așa de mulți și eftini încât [[:w:Lucullus|Lucullus]] vindea pe la anul 50 în. de Chr., cu 4 lei sclavul. Același lucru se petrecea și în Grecia, la Atena în anul 300 în. de Christ erau 21.000 cetățeni și 400.000 sclavi. Oratorul [[Autor:Eschil|Eschil]] dădea ca semn al sărăciei faptul ca un om avea numai 7 sclavii.</ref>. Cu cât se înmulțeau biruințele Romanilor, cu cât Romanii ajungeau mai puternici cu atâta patricii, clasa de sus, aristocrațimea Romei, căpătau mai mulți robi și tot îmbogățindu-se și întărindu-se grămădeau mai mult și mai mult proprietatea rurală în mâinile lor, stăpâneau numai ei pământul, instrumentul principal de muncă pe atunci, îl lucrau cu robii și expropriau pe proprietarii mici. De acolo a urmat un fapt foarte însemnat. Mai întâiu aristocrațimea, înotând în lux, căpătă gusturi tot mai rafinate și mai multe, pentru a căror mulțumire îndepărtă din ce în ce mai mulți oameni de la muncă folositoare. Pe de altă parte cu cât producțiunea trecea în mâinile robilor cari înlocuiau pe muncitorii proprietari, cu atât suma producției naționale se micșora. Oricine înțelege, că munca unui rob care lucrează în lanțuri, sub biciu, niciodată nu poate fi așa de producătoare ca munca celui interesat de-a dreptul la roadele muncei sale. Afară de acestea aristocrațimea, stricată până în măduva oaselor prin lux și bogăție, nu se îndeletnicea mai de loc cu privegherea producțiunei, lăsa moșiile ori pustii, nelucrate, ori sub privegherea unor credincioși, mai totdeauna robi și ei, așa că pe lângă productivitatea slabă a muncei robilor se mai adăoga pustiirea țărei prin nelucrare ori prin privegherea proastă, chiar acolo pe unde se lucra. Așa dar pe de o parte aristocrațimea cerea tot mai multe producte pentru luxul ei nebun, pe de alta statul, făcându-se tot mai complex, cu armate mari, etc. cerea și el mai multe și mai multe producte; de asemenea poporul înmulțindu-se avea și el nevoie de mai multe producte; și în fața acestor cereri tot mai mari, stătea un mecanism producător așa de neproductiv: munca robului. Iată dară cea mai adâncă contrazicere ce s’a desvoltat<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{referințe mici}}</noinclude> 0tl48tiaks0oxc03drs1f5vxuu996mu 104 47041 152270 143545 2026-09-21T09:19:01Z Mishuletz 445 /* Validated */ 152270 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="4" user="Mishuletz" />{{rh||13|}} {{sep|6em}}</noinclude>în mersul societăței antice. Pe de o parte cererea de producte creștea, pe de alta mecanismul producțiunei se făcea zi de zi mai prost. Deci societatea antică întemeiată pe robie nu mai putea ține. Se înțelege că această contrazicere se desvolta încet și când ajunse la un grad destul de mare, forma socială a vechimei se sfărâmă, și fu înlocuită prin alta mai potrivită cu evoluția societăței. Și robia a fost înlocuită prin altă formă socială: producătorii erau întru câtva stăpâni pe roadele muncei lor, adică robia se înlocui prin servaj<ref>Barbarii învingând pe romani n’au introdus robia, ci au primit servajul, fiindcă servajul era mai folositor chiar pentru clasa domnitoare.</ref>. Societatea antică a trecut în societatea din vârsta de mijloc, în societatea feudală. Noi am subliniat factorul economic care cerea numai decât schimbarea formelor sociale, am subliniat atunci; am stăruit, am apăsat asupra acestor puncte, fiindcă acestea au fost pricina de căpetenie a prefacerei, cum de regulă în toată istoria omenirei schimbările mari istorice ale formelor sociale au urmat din faptele economice, din trebuințele materiale. Alături cu suspomenitele pricini economice au fost și cauze politice, morale și intelectuale. Cu cât încetarea robiei ajungea mai de nevoie, cu atâta morala și inteligența se întorceau împotriva robiei, în deplină înțelegere cu cerințele materiale. Așa dar în cea mai mare schimbare socială, în trecerea omenirei dela faza robiei la a servajului, vedem cum cerințele economice alăturea cu factorii politici și cu mișcarea morală-intelectulă, pricinuită de aceleași cerinți fac să treacă societatea dintr’o fază a desvoltărei sale în alta mai superioară. {{nop}}<noinclude>{{dhr}}{{sep|6em}} {{dhr|5em}} {{sep|6em|align=left}} {{referințe mici}}</noinclude> 3z100d477hbz0qcpmc1yl5q1gx9dm8u 104 49312 152271 148322 2026-09-21T09:23:21Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 152271 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" />{{antetPagină|260|{{asc|IONEL TEODOREANU}}|}}</noinclude>zând-o pe Olguța la locul ei, — că am căpătat un băiat, nu-i mare lucru! Dar văd că nu scapă omul de ce e scris să i se întâmple. M’a ferit Dumnezeu de nevastă, și iacătă că’n schimb îmi trimete o soascră!… Să bem în cinstea celei mai minore soacre de pe globul terestru și să dorim ca toate celelalte să-i samene! …Dănuț mâncase mai multe bișcoturi muiate în șampanie, fără poftă. Auzea răsunând cupele ciocnite, vorbele, glumele, râsetele, fără să le asculte… Vrasăzică se întâmplase ceva ''bun''. Toți erau veseli fiindcă Dănuț spusese da. Dănuț ar fi putut să spue da sau nu… Șezuse pe un scaun din sofragerie, înalt, ciudat de înalt — ca toate scaunele clipelor solemne — și toți așteptaseră să hotărască el… Da. Când îi scosese dentistul, mai demult, o mă­sea, Dănuț, cu măseaua în mână, plânsese pri­vind-o cu nedumerire și dușmănie. ''Ș’atunci'', cași acum, părinții lui îl felicitaseră, râzând alături de scaunul caznei… Ciudat! Atunci o măsea, acuma un da, — din gura lui Dănuț eșite… …Și toți erau veseli! Dac’ar fi spus nu? Toți ar fi fost triști… Săracu’ Dănuț! Numai el erà trist… și parcă nu… Erà odată un împărat care cu jumă­tate față râdea și cu jumătate plângea… Răsturnat pe scaun, domnul Deleanu respiră Cotnarul din păhăruț. — Grigore, începù el zâmbind cu ironică me-<noinclude><references/></noinclude> 8zajmh0hn2zk47vsaauke7dsr0r774t 104 49313 152272 148323 2026-09-21T09:27:16Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 152272 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" /> {{antetPagină||{{asc|LA MEDELENI}}|261}}</noinclude>lancolie, — mult ai mai terfelit tu astăzi biata noastră Moldovă!… — Scopul scuză mijloacele! — Nu-nu! Criticele tale erau sincere, și mai bine decât copiii nimeni nu știe să vadă paiul din ochii părinților.… Dar eu, dragă Grigore, am băut șampanie, ș’acuma beau Cotnarul acest roznovenesc care are cincizeci și nouă de ani: e toc­mai din o mie opt sute patruzeci și opt!… Și în­chin la rândul meu, pentru această Moldovă în care s’a făcut Cotnarul amar și blând, pentru această Moldovă în care mai răsar suflete asemănătoare Cotnarului, și fiindcă-s amare, și fiindcă-s blânde, — și fiindcă-s rare. Ș’atât doresc eu co­pilului meu: să fie din acele suflete atunci când in pivnițele Moldovei, Cotnar nu va mai fi. — Papa, Cotnarul e mai bun decât tutunul? — Vrei să guști, Olguța? — Dacă spui tu! — Ia să vedem. Olguța își muie buzele, sorbi cu încordată atenție, — și ridică din umeri încrețindu-și fruntea. — Ii amar, papa! Mai bună-i șampania! — Tu nu te pricepi, Olguța! — zâmbi dom­nul Deleanu. Asta-i pentru moșnegi ca noi! — Papa, da’ spune-mi dacă-i mai bun decât tutunul? — Hei! Cred bine! Și-i mai rar! — Atunci am să te rog ceva. — Spune.<noinclude><references/></noinclude> om2fdqhrk3oy2hghahd4nbkrdq58aoe 152273 152272 2026-09-21T09:27:46Z Mishuletz 445 152273 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" /> {{antetPagină||{{asc|LA MEDELENI}}|261}}</noinclude>lancolie, — mult ai mai terfelit tu astăzi biata noastră Moldovă!… — Scopul scuză mijloacele! — Nu-nu! Criticele tale erau sincere, și mai bine decât copiii nimeni nu știe să vadă paiul din ochii părinților.… Dar eu, dragă Grigore, am băut șampanie, ș’acuma beau Cotnarul acest roznovenesc care are cincizeci și nouă de ani: e toc­mai din o mie opt sute patruzeci și opt!… Și în­chin la rândul meu, pentru această Moldovă în care s’a făcut Cotnarul amar și blând, pentru această Moldovă în care mai răsar suflete asemănătoare Cotnarului, și fiindcă-s amare, și fiindcă-s blânde, — și fiindcă-s rare. Ș’atât doresc eu co­pilului meu: să fie din acele suflete atunci când in pivnițele Moldovei, Cotnar nu va mai fi. — Papa, Cotnarul e mai bun decât tutunul? — Vrei să guști, Olguța? — Dacă spui tu! — Ia să vedem. Olguța își muie buzele, sorbi cu încordată atenție, — și ridică din umeri încrețindu-și fruntea. — Ii amar, papa! Mai bună-i șampania! — Tu nu te pricepi, Olguța! — zâmbi dom­nul Deleanu. Asta-i pentru moșnegi ca noi! — Papa, da’ spune-mi dacă-i mai bun decât tutunul? — Hei! Cred bine! Și-i mai rar! — Atunci am să te rog ceva. — Spune.{{nop}}<noinclude><references/></noinclude> ls6zd5kmd6wov98g6k8erhwesczg2qo 104 49314 152274 148324 2026-09-21T09:31:36Z Mishuletz 445 /* Proofread */ 152274 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="Mishuletz" />{{antetPagină|262|{{asc|IONEL TEODOREANU}}|}}</noinclude>Olguța se ridică de pe scaun, se apropie de domnul Deleanu, și începu să-i șoptească la ureche, trăgând cu ochiul la ceilalți. — Olguța, nu-i politicos ce faci tu! — o dojeni doamna Deleanu. — Merci, papa!… Mamă dragă, așa-i când faci un chef! — Uite, Olguța… Și spune-i să-l bea în cinstea voastră a copiilor. Olguța eși cu paharul de Cotnar în mână, căl­când ca o acrobată pe frânghie. — Pentru Moș Gheorghe? — întrebă doamna Deleanu. — Mai încape vorbă! — Rămânem fără copii, zâmbi doamna De­leanu oftând. Pe Dănuț ni-l ia Grigore, pe Olguța ni-o ia Moș Gheorghe… Numai Monica e a noastră… Hai să ne sculăm. — Noi mai rămânem, Alice, protestă Herr Direktor, arătând paharul pe jumătate plin. Herr Direktor și domnul Deleanu rămaseră singuri în fața paharelor. — Când pleci tu, Grigore? — Mâne. — Și pe Dănuț când ți-l aduc? — Peste vre-o săptămână. — Așà degrabă? — Acuși începe școala. — Și tribunalul. — Incep toate!… Trebue să-l pregătesc: să-i fac uniformă, să-l mai plimb prin București…{{nop}}<noinclude><references/></noinclude> gv5rqxpyxf0i6l0z00oet2dczpy5hbh 0 51130 152265 152215 2026-09-20T21:25:57Z TiberiuFr25 11409 152265 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = Istoria Bucurescilor | autor = Gheorghe Ionescu-Gion | secțiune = II. Bucurescii de la 1500 și pênĕ la 1600 | anterior = [[../Capitolul 1/]] | următor = [[../Capitolul 3/]] | note = | an = 1899 }} {{aspect implicit|Aspect 2}} <pages index="George_I._Ionnescu-Gion_-_Istoria_Bucurescilor.pdf" include=35 /> {{ppb}} <pages index="George_I._Ionnescu-Gion_-_Istoria_Bucurescilor.pdf" include=36-45 /> {{ppb}}<!-- Imagine Mihai Viteazu --> <pages index="George_I._Ionnescu-Gion_-_Istoria_Bucurescilor.pdf" include=46 /> {{ppb}} <pages index="George_I._Ionnescu-Gion_-_Istoria_Bucurescilor.pdf" include=47-53 /> {{ppb}} {{referințe mici}} {{modernizare}} fo316w3li9ohqd5vfilct5966qgpu09 104 51138 152257 2026-09-20T19:06:45Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152257 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||37|}} {{sep|5em}}{{sep|2em}}</noinclude>óre ce un hrisov dat de el Tismaneĭ la 26 Iuniŭ 1508 este scris în Bucurescĭ<ref>''Arhive:'' Condica Tismaneĭ, I, pag. 588.</ref>, și tot în 1508, la 13 Septembre și la 10 Novembre, Mihnea-Vodă tot din Bucurescĭ scrie Sibienilor douĕ scrisorĭ de prietiniă și de bună vecinĕtate<ref>Bogdan: ''Vlad-Țepeșĭ,'' pag. 72.</ref>. Tot din Bucurescĭ, la 1509 Septembre 7, Bistrița are de la Mihnea-Vodă hrisov pentru proprietățile<ref>''Arhive:'' Condica Bistrițeĭ, I, pag. 4.</ref> séle, dăruite de Barbu, Preda, Danciu și Radu, boeriĭ Craiovescĭ. Mihnea-Vodă móre și Vlad-Vodă, ḑis și ''Vlăduț,'' frate cu Radu V și cu Mihnea-cel-Rĕŭ, fiŭ adică al luĭ Vlad V Călugărul<ref>D. Xenopolu afirmă că Mihnea-cel-Rĕŭ a fost frate cu Radul V cel-Mare. Documentele citite de noĭ în condicele: ''Govoreĭ'' (pag. 30, 39, 19 și 22), ''Tismaneĭ'' (II, pag. 167) de la ''Arhive,'' și a ''Mănăstireĭ Dealuluĭ'' (pag. 49), de la ''Academiă,'' ne spun că Vlăduț e fiul luĭ Vlad-Vodă și al soțieĭ séle, mai târḑiŭ călugărița Samonida; e frate cu Radu V și cu un Mircea, și cu uă jupânésa Caplea, a luĭ Staicu Postelnicul. Soția lui Vlăduț a fost Dómna Anca.</ref>, domnesce la Bucurescĭ de la 1511 pênĕ la 1512 și reușesce, din causa sfaturilor nenorocite ale boieruluĭ Bogdan, cumnatul séŭ<ref>''Mag. Ist.,'' I, pag. 110.</ref>, sĕ ridice în contră-ĭ pe boeriĭ Craiovescĭ: „Boeriĭ s’aŭ dus la Pașă de s’au jăluit”, ḑice Cronicarul. {{Img float|file=Istoria Bucurescilor (1899) - illustration - page 37.png|align=left|cap={{mai mic|Négoe Bassarab}}}} Turciĭ dederă ajutor Craiovescilor carĭ veniră impreună cu Pașa la Bucurescĭ; se dete luptă la Văcărescĭ, din jos de Bucurescĭ. Vlăduț fu bătut, și i se tăiă capul de Pașă, ''subt un pĕr la Bucurescĭ<ref>''Mag. Ist.,'' I, pag. 147.</ref>.'' La 1512, Négoe-Vodă, fiul luĭ Bassarab-Vodă, adică, probabil, al luĭ Laiot Bassarab, se suiă pe tronul Țĕreĭ-Românescĭ cu ajutorul Craiovescilor. Fostul vătaf de vênătorĭ nu locuesce numaĭ la Târgoviște în ceĭ nouĕ anĭ de domniă. La Marte 1513, Snagovul are un hrisov dat sieșĭ de Négoe-Vodă care se afla în Bucurescĭ<ref>''Academiă:'' Condica M-tireĭ Snagovul, pag. 5—8.</ref>, iér la 20 Septembre 1515, Mănăstirea Nucetul primesce de la Négoe hrisov pentru moșia Nucetul. Hrisovul este scris, — amĕnuntul e caracteristic, — ''în vechiul orașĭ al Bucurescilor''<ref>''Arhive:'' Condica M-tireĭ Nucetul, pag. 14.</ref>. Sĕ nu uităm că, la 15 August 1506, Bucuresciĭ<noinclude>{{sep|6em|align=left}} {{referințe mici}}</noinclude> s6bz00luq3trpzzrironjgonrpibcf7 104 51139 152258 2026-09-20T19:42:44Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152258 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||38|}} {{sep|5em}}{{sep|2em}}</noinclude>eraŭ în hrisóvele luĭ Radu-cel-Mare ''minunatul scaun al Bucurescilor;'' étă’l acum, la 20 Septembre 1515, ''vechiul orașĭ al Bucurescilor,'' în hrisóvele luĭ Négoe-Vodă. Condica Mănăstireĭ Glavaciocul maĭ adauge âncă un calificativ orașuluĭ luĭ Bucur și’ĭ ḑice tot sub Négoe-Vodă într’un hrisov ''catedrala minunată cetate a Bucureșcilor''<ref>''Academiă:'' pag. 170—171.</ref>, la 1516. După acéstă dată, hrisóvele luĭ Négoe-Vodă pênĕ la 1521 și ale succesorilor sĕĭ devin din ce în maĭ numeróse. Bucuresciĭ sunt capitala a doua și cea maĭ des locuită. Domniĭ nu se duc decât în plimbare, séŭ la vreme de primejdiă, la Târgoviște. {{Img float|file=Istoria Bucurescilor (1899) - illustration - page 38.png|align=left|cap={{mai mic|Radu de la Afumațĭ}}}} Bătăliele se daŭ de obiceĭ în vecinĕtățile Bucurescilor. La 1522, bătăliele de la Glubavĭ și de la Clejanĭ ale luĭ Radu VII de la Afumațĭ sunt date lângă Bucurescĭ<ref>''Mag. Istor.,'' I, pag. 160.</ref>; alte treĭ din cele 20 de bătăliĭ ale acestuĭ domn vitéz dér nenorocos sunt date la Bucurescĭ<ref>Xenopolu: ''Istor. Rom.,'' II, pag. 486.</ref>. Timpurile sunt maĭ mult decât viforóse după mórtea luĭ Radu de la Afumațĭ. Scim că Vlad VIII domnesce „cu pace”, ḑice Cronicarul<ref>''Mag. Istor.,'' I, pag. 167.</ref>, doĭ anĭ de-a rândul (1530—1532) șĭ-apoĭ, mergênd în plimbare ''la Popescĭ, din jos de Bucurescĭ,'' se ’nécă în Dâmboviță. Nu seim nimic de starea Bucurescilor în timpul domnielor luĭ Vintilă I (1532—1534), luĭ Radu VIII Paisie (1534—1534), luĭ Petru de la Argeșĭ (1534—1536) și iérășĭ a lui Radu VIII Paisie (1536—1546). Cu 1546 ajungem la Domnia luĭ Mircea II Ciobanul (1546—1554), fiul luĭ Mihnea-cel-Rĕŭ. E probabil că orașul suferise multe rele de la mórtea luĭ Négoe-Vodă și pênĕ la avenimentul luĭ Mircea Ciobanul. In ceĭ opt anĭ de domniă aĭ seĭ, Mircea, după bătăliele de la ''Periș'' și de la ''Mănescĭ''<ref>''Mag. Istor.,'' I, pag. 177.</ref>, în contra boerilor pribegĭ, face óre-carĭ îmbunĕtățirĭ Bucurescilor și repară biserica de la Curtea Domnéscă<ref>Șincaĭ: ''Cronica,'' sub anul 1547.</ref>. De aci, tot ce s’a scris asupra Bucurescilor și domnieĭ luĭ Mircea Ciobanul. {{nop}}<noinclude>{{sep|6em}}{{Referințe mici}}</noinclude> thli4d4mz2vnw2gybx314o9d4lpq6tg 104 51140 152259 2026-09-20T19:55:51Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152259 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||39|}} {{sep|5em}}{{sep|2em}}</noinclude>Din porecla luĭ Mircea-Vodă și din numele fundatoruluĭ primuluĭ sat de lângă Cetate, adică din numele luĭ Bucur, — din ''Ciobanul'' și din ''Bucur,'' făuritu-s’a legenda ''Ciobanuluĭ Bucur'' care’și păscea oițele pe colinele de la Jicniță și de la biserica lui Bucur? Punem întrebarea, fără a da, firesce, nicĭ un rĕspuns. Orĭ cum ar fi, Mircea-Vodă Ciobanul, proprietar, ca și tatăl sĕŭ Mihnea, al multor moșiĭ imprejurul Bucurescilor, pune hotarele orașuluĭ maĭ lămurit de căt fuseseră sub trecuțiĭ Domnĭ. Intr’adevĕr, dintr’un document al Mitropolieĭ<ref>''Arhive:'' pachetul 170, act. 6.</ref>, dat de Mateĭ-Vodă Basarab la 6 Septembre 1636, Bucurescenilor carĭ locuiaŭ în spre Mănăstirea Radu-Vodă, vedem că Sava, fiul luĭ Negrea din Văcărescĭ, a mutat ''hotarele puse de Mircea-Vodă'' și le-a călcat ocinile, viile, liveḑile și moșiele. Écă de ce Ciobanul Mircea a fost atât de bine ținut minte prin tradițiune orală de Bucuresceniĭ secolelor următóre. La 1554 Domnul e depus din ordinul Sultanuluĭ, care trămite un Sangiak la Bucurescĭ. Acesta vine insoțit de uă numerósă cétă de Turcĭ, carĭ jăfuesc Bucuresciĭ și le daŭ foc<ref>[[Autor:Eudoxiu de Hurmuzachi|Hurmuzake]]: ''Documente,'' II, pag. 173 și 175.</ref>. E primul incendiŭ de care ne vorbesc documentele, și e primul în șirul nenumeratelor incendiĭ carĭ vor bântui orașul pênĕ în vremurile nóstre. Mircea e dus la Constantinopole, impreună cu soția sa, deștépta și voinica Dómnă Kiajna. In locul luĭ e numit Domn Pĕtrașcu-Vodă, care domnesce patru anĭ, repară iérăși biserica de la Bucurescĭ și e îngropat la 24 Decembre 1557 la Bucurescĭ<ref>[[Autor:Gheorghe Șincai|Șincaĭ]]: ''[[Hronica românilor și a mai multor neamuri|Cronica]],'' sub anul 1557.</ref>. {{Img float|file=Istoria Bucurescilor (1899) - illustration - page 39.png|align=right|cap={{mai mic|Pecetea luĭ Pătrașcu-Vodă<ref>''Arhive:'' Mănăstirea Radu-Vodă, pach. 17, act. 1 din 1555, Iuliŭ 5, dat din Pitescĭ, slavon.</ref>.}}}} Sub domnia luĭ Pĕtrașcu-Vodă, Târgoviștea e adeseorĭ numită în documente ''Cetate de scaun,'' ca un fel de mângâiere pentru măririle de odinióră. Domniĭ ênsĕ staŭ maĭ mult în Bucurescĭ, iér când e ciumă, se ridică Domnia din oraș și plécă când la Gherghița, când la Cocorescĭ, când la Grind<ref>''Arhive:'' Condica Mitropolieĭ, județul ''Dâmbovița.''</ref>. Amĕnuntele ne lipsesc în privința întindereĭ orașuluĭ pênĕ la 1550. Nu avem relațiunea nicĭ unuĭ călător care, în douĕ-<noinclude>{{sep|6em|align=left}}{{referințe mici}}</noinclude> a1l926z3a3bxq3fi2voibtpthzchyrd 104 51141 152260 2026-09-20T20:05:03Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152260 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||40|}} {{sep|5em}}{{sep|2em}}</noinclude>treĭ condeĭe bine nimerite, sĕ ne pótă da uă ideiă esactă despre Bucuresciĭ din prima jumĕtate a secoluluĭ XVI. Dupe cele ce vom vedé maĭ la vale se póte induce că orașul îșĭ avea însemnătatea sa și’nainte de 1550, cu tóte nenorocirile ce suferise și de la străinĭ, adică de la Tătarĭ, și de la boierĭ când partisanĭ, când dușmanĭ aĭ Domnilor Țĕreĭ. La 25 Septembre 1559<ref>Șincaĭ: ''Cronica,'' la anul 1559.</ref>, Mircea Ciobanul móre în Ardél și este adus și ingropat în biserica domnéscă din Bucurescĭ. Era la a doua domniă. Cu tótă oposițiunea boierilor, Dómna Kiajna pune pe tron pe fiul sĕŭ Petru Șchiopul<ref>1559—1567.</ref>; maĭ târḑiŭ Dómna Kiajna, adică faimósa ''Mircióia,'' de care vorbesc scrisorile tuturor ambasadorilor creștinĭ din Constantinopole<ref>Documente în Hurmuzake și’n Charrière: ''Négociations de la France dans le Levant,'' passim.</ref>, va aduce pe tron pe al doilea fiŭ al sĕŭ, pe Alexandru II<ref>Xenopolu: ''Ist. Românilor,'' II. Aniĭ 1567—1577.</ref>, după care va urma fiul acestuia, Mihnea II. Familia luĭ Mircea Ciobanul domnesce de la 1546 pênĕ la 1591, cu douĕ întrerupțiunĭ, domnia luĭ Petrașcu-cel-Bun (1554—1558) și domnia luĭ Petru-Cercel (1583—1585). De la 1560 și pênĕ la Mihaĭ-Vitézul, adică pênĕ la 1593, luptele imprejurul Bucurescilor nu maĭ sunt atât de dese și atât de cumplite. Drept acésta, orașul iea din noŭ un puternic avênt. Documentele diferitelor ''Condicĭ'' ale Arhivelor și Academieĭ, precum și cele publicate în diferite colecțiunĭ încep din noŭ, ca și intre 1500 și 1516, sĕ numéscă Bucuresciĭ, ''minunata cetate,'' de ''Dumneḑeŭ păzita cetate,'' de ''minunatul oraș,'' de ''scăunalul oraș al Bucurescilor''<ref>''Arhive:'' Diferite acte.</ref>, — cum traduc pe românesce în secolul XVIII vechiele documente slavone dascăliĭ de limbă românéscă de la biserica Sftuluĭ Gheorghe-Vechiŭ din Bucurescĭ. Sĕ dăm aci vro câte-va din amĕnuntele ce posedem și carĭ privesc istoria generală a Bucurescilor dintr’a doua jumĕtate a secoluluĭ XVI, remănênd ca, la capitolele privitóre la istoria ''Curțeĭ Domnescĭ,'' a ''Bisericilor'' și a ''Mahalalelor,'' sĕ le completăm cu alte amĕnunte. Alexandru-Vodă, fiul luĭ Mircea Ciobanul și al Dómneĭ Kiajna, clădesce ''din jos de Bucurescĭ''<ref>''Mag. Istor.,'' I, pag. 212.</ref> uă mănăstire cu hramul Sfta Troiță, pe care, maĭ târḑiŭ, și fiul sĕŭ Mihnea-Vodă, și fiul acestuia Radu‑<noinclude>{{sep|6em|align=left}}{{Referințe mici}}</noinclude> b7tnny3domsfjzlmqbnlh1kki3nhvet 152261 152260 2026-09-20T20:27:45Z TiberiuFr25 11409 152261 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||40|}} {{sep|5em}}{{sep|2em}}</noinclude>treĭ condeĭe bine nimerite, sĕ ne pótă da uă ideiă esactă despre Bucuresciĭ din prima jumĕtate a secoluluĭ XVI. Dupe cele ce vom vedé maĭ la vale se póte induce că orașul îșĭ avea însemnătatea sa și’nainte de 1550, cu tóte nenorocirile ce suferise și de la străinĭ, adică de la Tătarĭ, și de la boierĭ când partisanĭ, când dușmanĭ aĭ Domnilor Țĕreĭ. La 25 Septembre 1559<ref>Șincaĭ: ''Cronica,'' la anul 1559.</ref>, Mircea Ciobanul móre în Ardél și este adus și ingropat în biserica domnéscă din Bucurescĭ. Era la a doua domniă. Cu tótă oposițiunea boierilor, Dómna Kiajna pune pe tron pe fiul sĕŭ Petru Șchiopul<ref>1559—1567.</ref>; maĭ târḑiŭ Dómna Kiajna, adică faimósa ''Mircióia,'' de care vorbesc scrisorile tuturor ambasadorilor creștinĭ din Constantinopole<ref>Documente în Hurmuzake și’n Charrière: ''Négociations de la France dans le Levant,'' passim.</ref>, va aduce pe tron pe al doilea fiŭ al sĕŭ, pe Alexandru II<ref>Xenopolu: ''Ist. Românilor,'' II. Aniĭ 1567—1577.</ref>, după care va urma fiul acestuia, Mihnea II. Familia luĭ Mircea Ciobanul domnesce de la 1546 pênĕ la 1591, cu douĕ întrerupțiunĭ, domnia luĭ Petrașcu-cel-Bun (1554—1558) și domnia luĭ Petru-Cercel (1583—1585). De la 1560 și pênĕ la Mihaĭ-Vitézul, adică pênĕ la 1593, luptele imprejurul Bucurescilor nu maĭ sunt atât de dese și atât de cumplite. Drept acésta, orașul iea din noŭ un puternic avênt. Documentele diferitelor ''Condicĭ'' ale Arhivelor și Academieĭ, precum și cele publicate în diferite colecțiunĭ încep din noŭ, ca și intre 1500 și 1516, sĕ numéscă Bucuresciĭ, ''minunata cetate,'' de ''Dumneḑeŭ păzita cetate,'' de ''minunatul oraș,'' de ''scăunalul oraș al Bucurescilor''<ref>''Arhive:'' Diferite acte.</ref>, — cum traduc pe românesce în secolul XVIII vechiele documente slavone dascăliĭ de limbă românéscă de la biserica Sftuluĭ Gheorghe-Vechiŭ din Bucurescĭ. Sĕ dăm aci vro câte-va din amĕnuntele ce posedem și carĭ privesc istoria generală a Bucurescilor dintr’a doua jumĕtate a secoluluĭ XVI, remănênd ca, la capitolele privitóre la istoria ''Curțeĭ Domnescĭ,'' a ''Bisericilor'' și a ''Mahalalelor,'' sĕ le completăm cu alte amĕnunte. Alexandru-Vodă, fiul luĭ Mircea Ciobanul și al Dómneĭ Kiajna, clădesce ''din jos de Bucurescĭ''<ref>''Mag. Istor.,'' I, pag. 212.</ref> uă mănăstire cu hramul Sfta Troiță, pe care, maĭ târḑiŭ, și fiul sĕŭ Mihnea-Vodă, și fiul acestuia Radu{{peh}}<noinclude>{{sep|6em|align=left}}{{Referințe mici}}</noinclude> r3737osii678mq6elkie77dy7esc4zg 104 51142 152262 2026-09-20T20:37:24Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152262 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||41|}} {{sep|5em}}{{sep|2em}}</noinclude>Vodă o vor face una din cele maĭ frumóse și, maĭ cu sémă, una din cele maĭ bogate bisericĭ ale Bucurescilor și chiar ale țĕrilor române. La 1567, când se schimbară frațiĭ Petru și Alexandru pe tronurile din Bucurescĭ, adică atuncĭ când Petru Șchiopul, după uă domniă de opt anĭ, (1559—1567) trecu la Iașĭ, și Alexandru veni la Bucurescĭ, boieriĭ, dușmanĭ copiilor Kiajneĭ, în unire cu Ion-Vodă de la Moldova, puseră Domn la Bucurescĭ pe un Vintilă Vornicul, care era pribég la Moldova. Domnia luĭ Vintilă a durat 4 ḑile. Armata luĭ Alexandru-Vodă, comandată de boeriĭ: Dragomir Vornicul, Mitrea Comisul, Bratul Paharnicul și Ion Pârcălabul, a bătut armata luĭ Vintilă chiar la Bucurescĭ, și a perit Vintilă, adauge Cronicarul, după ce a stat în scaun 4 ḑile<ref>''Mag. Istor.,'' I., pag. 214. — V. și cap. ''[[Istoria Bucurescilor/Capitolul 19|Istoria Militară a Bucurescilor]]'' și ''[[Istoria Bucurescilor/Capitolul 22 |Viéța Bucurescénă]].''</ref>. Mulțămită luĭ Dragomir Vornicul, care e fratele Dómneĭ Stanca a luĭ Mihaĭ-Vitézul, și mulțămită actelor luĭ de proprietate, Bucuresciĭ ne apar la finea secoluluĭ XVI întinḑêndu-se de la Curtea Domnéscă pênĕ în Calea Văcărescĭ de astăḑĭ, pênĕ la Biserica Zlătarilor, pênĕ la Biserica luĭ Colțea Clucerul, pênĕ pe la Sfințĭ și peste Dâmbovița, cu rare clădirĭ în Sfințiĭ Apostolĭ, în mahalaua Calicilor și pe lângă Mihaĭ-Vodă și Gorganĭ. Dragomir Vornicul, căruia Mihnea-Vodă îĭ ḑice în hrisovul de la 12 Marte 1580 ''„ântâiul sfetnic al Domnieĭ mele”,'' are nouĕ prăvăliĭ la biserica Ghiormeĭ-Banul, maĭ târḑiŭ biserica Grecilor, și maĭ are și alte prăvăliĭ prin Bucurescĭ<ref>''Arhive:'' Codicele Mitropoliĭ pentru județele Ilfov și Dâmbovița.</ref>. Din nenorocire, nu scim unde a fost locuința, adică curtea și ''casa bolovănită'' a acestuĭ mare boier care, și la Alexandru-Vodă, și la fiul sĕŭ, Mihnea-Vodă, se bucură de mare trecere și véḑă. Dragomir Vornicul a scăpat pe boieriĭ din Mărginenĭ, pe Udriste Vistierul și pe Drăghicĭ Vornicul ot Cornățenĭ, de la marea ''scârbă'' și ''urgiă,'' în care căḑuseră la Alexandru-Vodă. Tot în ''Ulița Mare,'' care lega ''Târgul-din-Năuntru'' cu ''Târgul-de-Sus''<ref>Veḑĭ cap. ''Curtea Domnéscă'' și cap. ''[[Istoria Bucurescilor/Capitolul 15|Podul Mogoșóieĭ]].''</ref> are la 1588, în a doua domniă a luĭ Mihnea-Vodă prăvăliĭ ''Jipa Portarul,'' boier deștept care a servit pe Domn în țĕrĭ străine și căruia Mihnea îĭ face dar un loc domnesc, pe unde aḑĭ sunt Lipscani<ref>''Arhive:'' Cartónele ''M-tireĭ Zlătarilor,'' pach. 17 bis, act. 2.</ref>. Astfel mergênd pênĕ la 1593, Bucuresciĭ, judecând după ''Curtea Domnéscă'' și după ''Bisericĭ,'' aŭ luat un avênt destul de mare,<noinclude>{{sep|6em|align=left}}{{referințe mici}}</noinclude> 0ed0lnqe4epvz2hi846i7erhgs1nl8v 104 51143 152263 2026-09-20T20:56:49Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152263 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||42|}} {{sep|5em}}{{sep|2em}}</noinclude>de și Petru-Vodă Cercel (1583—1585) îĭ părăsesce, pentru a sta numaĭ la Târgoviște, unde zidesce frumosul palat, pe care la 16 Iuniŭ 1586, îl admiră fórte eruditul frances, Jacques Bongars, după cum vom vedé la istoria ''Curțeĭ Domnescĭ.'' {{Img float|file=Istoria Bucurescilor (1899) - illustration - page 42.png|align=right|cap={{mai mic| Pecetea lui Mihnea-Vodă<ref>''Arhive:'' Mănăstirea Radu-Vodă, pach. 19, act. 1, din 10 Iuliŭ 1586.</ref>.}}}} Mihnea II (1585—1591) se reîntórce la Bucurescĭ într’a doua domniă, înfrumusețéză biserica Sfteĭ Troițe, pe care Alexandru-Vodă, părintele sĕŭ, o zidise cu gând să fiă Mitropoliă. Tot Mihnea II, ''póte,'' zidesce, tot lângă Sfta Troiță, adică lângă viitórea Mănăstire Radu-Vodă, sus pe colină, avênd Dâmbovița la pólele séle, un palat, reședință de véră, în jos de Bucurescĭ. Nu scim nimic despre istoria Bucurescilor în timpul nenorocitelor și efemerelor domniĭ ale lui Ștefan-Vodă Surdul (1591—1592) și Alexandru III Bogdan (1592—1593). Indată ce Mihaĭ se urcă pe tron, lucrurile se schimbă. Șirul nenorocirilor începe. Bucuresciĭ cad pentru a nu se maĭ ridica bine pe picióre, de cât în timpul luĭ Matei-Bassarab. Intr’adevĕr, la 13 Novembre 1593, Mihaĭ, cu oștile țĕreĭ și cu cele douĕ miĭ de oștĭ ardelene, omóră în Bucurescĭ și într’alte orașe ale Muntenieĭ pe toțĭ Turciĭ carĭ, în contra tractatelor și obiceiuluĭ, se așeḑaseră în România. Tunurĭ, puscĭ, lupte și omorurĭ ferb și duduie în Bucurescĭ. Cu uă iuțélă, care reamintesce cursele strategice ale Generaluluĭ Bonaparte, în prima campaniă a Italieĭ, Mihaĭ se răpede la Giurgiŭ, îl bate și se reîntórce în ''scaunul Domnieĭ,'' adică la Bucurescĭ, căcĭ Walther numesce într’una Bucuresciĭ, ''scaunul domnieĭ''<ref>''Tes. de Monum. Ist.,'' I., pag. 13, [[:en:w:Balthasar Walther|Walther]]: ''Res gestae Michaelis.''</ref>. Sĕ nu uităm că, în óstea lui Mihaĭ, în cetele ardelenescĭ, eraŭ fórte mulțĭ Ungurĭ carĭ, pentru Bucurescenĭ și pentru avutul lor, eraŭ tot una cu Turciĭ și cu Tătariĭ. Indată sosesce la Bucurescĭ un Emir, „din măritele odrasle ale profetuluĭ Mahomed”<ref>''Ibid.,'' pag. 13.</ref>. Walther spune că acest Emir ''{{lang|la|commodas in urbe domos occupat}};'' iér tradițiunea bucurescénă ḑice că aceste ''comode,'' adică încăpătóre ''case,'' erau casele vistieruluĭ Dan, situate pe locul coprins as-<noinclude>{{sep|6em|align=left}}{{referințe mici}}</noinclude> bbrk8d8oy5z51asjhg7vke4wkidn7bd 104 51144 152264 2026-09-20T21:24:43Z TiberiuFr25 11409 /* Proofread */ 152264 proofread-page text/x-wiki <noinclude><pagequality level="3" user="TiberiuFr25" />{{antetPagină||43|}} {{sep|5em}}{{sep|2em}}</noinclude>{{FI|file=Istoria Bucurescilor (1899) - illustration - page 43.png|width=75%|caption={{mai mic|Mihaĭ-Vodă Vitézul<ref>Colecț. Academieĭ Române.</ref>.}}}}<noinclude>{{sep|6em|align=left}}{{referințe mici}}</noinclude> frfx4zanij74ylowej1xgmvlajj9ym2 3 51145 152266 2026-09-21T07:13:36Z New user message 6487 [[Template:Welcome|Mesaj de bun-venit]] 152266 wikitext text/x-wiki {{Template:Welcome|realName=|name=AngelOfDisease}} -- [[Utilizator:New user message|New user message]] ([[Discuție Utilizator:New user message|discuție]]) 21 septembrie 2026 10:13 (EEST) 0r2cmxmsoone2t1hiqilf0iw8a7fi3z 3 51146 152267 2026-09-21T07:39:32Z New user message 6487 [[Template:Welcome|Mesaj de bun-venit]] 152267 wikitext text/x-wiki {{Template:Welcome|realName=|name=Jessicaoana05}} -- [[Utilizator:New user message|New user message]] ([[Discuție Utilizator:New user message|discuție]]) 21 septembrie 2026 10:39 (EEST) ind7kt89iatgau56i2uybq1xkzzi4ck 14 51147 152278 2026-09-21T09:53:27Z Mishuletz 445 Pagină nouă: {{nașteri după an | secol = 19 | deceniu = 0 | an =1 }} 152278 wikitext text/x-wiki {{nașteri după an | secol = 19 | deceniu = 0 | an =1 }} 46b3hnpx1nq3wrpknm7liabqjuapsef 0 51148 152282 2026-09-21T10:15:33Z Mishuletz 445 Mishuletz a redenumit pagina [[Tovarăși]] în [[Tovarăși (Octavian Goga)]]: dezambiguizare 152282 wikitext text/x-wiki #REDIRECTEAZA [[Tovarăși (Octavian Goga)]] ab4hfwwpckzmo79lyntdq2denan3l5b 152283 152282 2026-09-21T10:26:03Z Mishuletz 445 Redirecționarea spre [[Tovarăși (Octavian Goga)]] a fost ștearsă 152283 wikitext text/x-wiki {{titlu | titlu = {{dezambiguizare}} | autor = | secțiune = | precedent = | următor = | note = }} * '''[[Tovarăși (Octavian Goga)|Tovarăși]]''', poezie de [[Autor:Octavian Goga|Octavian Goga]] * '''[[Tovarăși (Hildebrand Frollo)|Tovarăși]]''', poezie de [[Autor:Hildebrand Frollo|Hildebrand Frollo]] tu63dgb4k4jitdkd2wbh4nd50jvzodv