Wikisource:Scriptoriu

<mediawiki xmlns="http://www.mediawiki.org/xml/export-0.11/" xmlns:xsi="http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance" xsi:schemaLocation="http://www.mediawiki.org/xml/export-0.11/ http://www.mediawiki.org/xml/export-0.11.xsd" version="0.11" xml:lang="ro">
  <siteinfo>
    <sitename>Wikisource</sitename>
    <dbname>rowikisource</dbname>
    <base>https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83</base>
    <generator>MediaWiki 1.47.0-wmf.22</generator>
    <case>first-letter</case>
    <namespaces>
      <namespace key="-2" case="first-letter">Media</namespace>
      <namespace key="-1" case="first-letter">Special</namespace>
      <namespace key="0" case="first-letter" />
      <namespace key="1" case="first-letter">Discuție</namespace>
      <namespace key="2" case="first-letter">Utilizator</namespace>
      <namespace key="3" case="first-letter">Discuție Utilizator</namespace>
      <namespace key="4" case="first-letter">Wikisource</namespace>
      <namespace key="5" case="first-letter">Discuție Wikisource</namespace>
      <namespace key="6" case="first-letter">Fișier</namespace>
      <namespace key="7" case="first-letter">Discuție Fișier</namespace>
      <namespace key="8" case="first-letter">MediaWiki</namespace>
      <namespace key="9" case="first-letter">Discuție MediaWiki</namespace>
      <namespace key="10" case="first-letter">Format</namespace>
      <namespace key="11" case="first-letter">Discuție Format</namespace>
      <namespace key="12" case="first-letter">Ajutor</namespace>
      <namespace key="13" case="first-letter">Discuție Ajutor</namespace>
      <namespace key="14" case="first-letter">Categorie</namespace>
      <namespace key="15" case="first-letter">Discuție Categorie</namespace>
      <namespace key="102" case="first-letter">Autor</namespace>
      <namespace key="103" case="first-letter">Discuție Autor</namespace>
      <namespace key="104" case="first-letter">Pagină</namespace>
      <namespace key="105" case="first-letter">Discuție Pagină</namespace>
      <namespace key="106" case="first-letter">Index</namespace>
      <namespace key="107" case="first-letter">Discuție Index</namespace>
      <namespace key="710" case="first-letter">TimedText</namespace>
      <namespace key="711" case="first-letter">TimedText talk</namespace>
      <namespace key="828" case="first-letter">Modul</namespace>
      <namespace key="829" case="first-letter">Discuție Modul</namespace>
      <namespace key="1728" case="first-letter">Event</namespace>
      <namespace key="1729" case="first-letter">Event talk</namespace>
    </namespaces>
  </siteinfo>
  <page>
    <title>Wikisource:Scriptoriu</title>
    <ns>4</ns>
    <id>3565</id>
    <revision>
      <id>152480</id>
      <parentid>152443</parentid>
      <timestamp>2026-10-01T12:42:52Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>MediaWiki message delivery</username>
        <id>10303</id>
      </contributor>
      <comment>/* Wikidata Sitelink changes in Recent Changes and Watchlist */ secțiune nouă</comment>
      <origin>152480</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="10130" sha1="luc1kokybf5s0jli9w4r0b304qgtl38" xml:space="preserve">{{titlu de proces
 | titlu      = Scriptoriu
 | secțiune   =
 | precedent  = [[WS:I/C|Paginile comunității]]
 | următor    = [[Wikisource:Scriptoriu/Arhivă|Arhivă]]
 | scurtătură = [[WS:S]]
 | note       = Aceasta este pagina de discuție a comunității; simțiți-vă liber să adresați întrebări ori lăsa comentarii. Puteți participa la orice discuție curentă sau puteți  '''[{{fullurl:Wikisource:Scriptoriu|action=edit&amp;section=new deschide}} o discuție nouă]'''. Pentru discuții legate de întregul proiect (nu doar de secțiunea în limba română) sunteți rugat să vă adresați în cadrul [[oldwikisource:Wikisource:Scriptorium|proiectului multilingv]].
}}
__NEWSECTIONLINK__
[[Categorie:Wikisource]]
&lt;!-- Adăugați mesajele noi după acest rând --&gt;

== &lt;span lang=&quot;en&quot; dir=&quot;ltr&quot;&gt;Migration to Parsoid&lt;/span&gt; ==

&lt;div lang=&quot;en&quot; dir=&quot;ltr&quot;&gt;
&lt;section begin=&quot;announcement-content&quot; /&gt;
&lt;em&gt;[[m:Special:MyLanguage/Wikimedia Foundation/Product and Technology/Parsoid Read Views/Read View Announcement|Read this in another language]]&lt;/em&gt;

Hello everyone! I am glad to inform you that as the next step in the [[mw:Special:MyLanguage/Parsoid/Parser Unification|Parser Unification]] project, Parsoid will soon be turned on as the default article renderer on your wiki. We are gradually increasing the number of wikis using Parsoid, with the intention of making it the default wikitext parser for MediaWiki's next long-term support release. This will make our wikis more reliable and consistent for editors, readers, and tools to use, as well as making the development of future wikitext features easier.

If this disrupts your workflow, don’t worry! You can still opt out through a user preference or turn Parsoid off on the current page using the Tools submenu, as described in the [[mw:Special:MyLanguage/Help:Extension:ParserMigration|Extension:ParserMigration]] documentation.

There is [[mw:Special:MyLanguage/Parsoid/Parser Unification/Confidence Framework|more information about our roll-out strategy]] available, including the testing done before we turn on Parsoid for a new wiki.

To report bugs and issues, please look at our [[mw:Special:MyLanguage/Parsoid/Parser Unification/Known Issues|known issues]] documentation and if you found a new bug please create a phab ticket and tag the [[phab:project/view/5846|Content Transform Team in Phabricator]].
&lt;section end=&quot;announcement-content&quot; /&gt;
&lt;/div&gt;

[[mw:User:MSantos (WMF)|Content Transform Team]] 3 august 2026 19:31 (EEST)
&lt;!-- Mesaj trimis de Utilizator:MSantos (WMF)@metawiki utilizând lista de la https://meta.wikimedia.org/w/index.php?title=Distribution_list/Global_message_delivery/Wikisource&amp;oldid=28221043 --&gt;

== Schimbare de server - Wiki-ul dvs. va fi în curând doar pentru citire pentru o perioadă scurtă de timp ==
&lt;section begin=&quot;server-switch&quot;/&gt;&lt;div class=&quot;plainlinks&quot;&gt;

[[:m:Special:MyLanguage/Tech/Server switch|Citiți acest mesaj în altă limbă]] • [https://meta.wikimedia.org/w/index.php?title=Special:Translate&amp;group=page-Tech%2FServer+switch&amp;language=&amp;action=page&amp;filter= {{int:please-translate}}]

Fundaţia [[foundation:|Wikimedia]] vai testa intre centrele sale de date primar şi secundar. Acest lucru va asigura că Wikipedia și alte wiki-uri ale Wikimediei pot rămâne online chiar și după un dezastru.

Traficul va comuta la  '''{{#time:j xg|2026-09-23|ro}}'''. Testul va începe la '''[https://zonestamp.toolforge.org/{{#time:U|2026-09-23T14:00|en}} {{#time:H:i e|2026-09-23T14:00}}]''' (17:00 CEST).

Din păcate, din cauza unor limitări din [[mw:Special:MyLanguage/Manual:What is MediaWiki?|MediaWiki]], toate editările trebuie să se oprească în timp ce comutarea este efectuată. Ne cerem scuze pentru această perturbare și ne străduim să o reducem la minimum în viitor. 

Un banner va fi afișat pe toate wiki-urile cu 30 de minute înainte ca această operațiune să aibă loc. Acest banner va rămâne vizibil până la sfârșitul operațiunii. 
Puteți contribui la [https://meta.wikimedia.org/w/index.php?title=Special%3ATranslate&amp;group=Centralnotice-tgroup-read_only_banner&amp;task=view&amp;language=&amp;filter=&amp;action=translate traducerea sau corectura] a acestui text banner.

'''Veți putea citi, dar nu edita, toate wiki-urile pentru o scurtă perioadă de timp.'''

* Nu veți putea edita până la o oră {{#time:l j xg Y|2026-09-23|ro}}.
* Dacă încercați să editați sau să salvați în aceste perioade, veți vedea un mesaj de eroare. Sperăm că nu se vor pierde modificări în aceste minute, dar nu putem garanta acest lucru. Dacă vedeți mesajul de eroare, vă rugăm să așteptați până când totul revine la normal. Apoi ar trebui să puteți salva editarea. Dar, vă recomandăm să faceți mai întâi o copie a modificărilor dvs., pentru orice eventualitate.

„Alte efecte”:

* Lucrările de fundal vor fi mai lente și unele pot fi abandonate. Este posibil ca linkurile roșii să nu fie actualizate la fel de repede ca în mod normal. Dacă creați un articol care este deja legat în altă parte, linkul va rămâne roșu mai mult decât de obicei. Unele scripturi de lungă durată vor trebui oprite.
* Ne așteptăm ca implementările de cod să se întâmple ca în orice altă săptămână. Cu toate acestea, unele înghețări de cod în fiecare caz ar putea să se întâmple punctual dacă operațiunea le va necesita ulterior.
* Serviciul [[mw:Special:MyLanguage/GitLab|GitLab]] nu va fii disponibil pentru vreo 90 de minute.

Acest proiect poate fi amânat dacă este necesar. Puteți [[wikitech:Switch_Datacenter|citiți programul la wikitech.wikimedia.org]]. Orice modificare va fi anunțată în program. 

'''Vă rugăm să partajați aceste informații comunității dvs.'''&lt;/div&gt;&lt;section end=&quot;server-switch&quot;/&gt;

[[m:user:Trizek (WMF)|Trizek (WMF)]] 15 septembrie 2026 15:58 (EEST)
&lt;!-- Mesaj trimis de Utilizator:Trizek (WMF)@metawiki utilizând lista de la https://meta.wikimedia.org/w/index.php?title=Distribution_list/Non-Technical_Village_Pumps_distribution_list&amp;oldid=30513874 --&gt;

== Wikidata ==
A fost deschisă o discuția de [[:d:Wikidata:Cafenea#Ani_în_descrieri]], interesantă poate și pentru noi.--[[Utilizator:Mishuletz|Mishuletz]] ([[Discuție Utilizator:Mishuletz|discuție]]) 18 septembrie 2026 11:43 (EEST)

== Transcludere sau includere ==
Am mai deschis o discuție relevanta pentru Wikisource: [[:w:ro:Wikipedia:Cafenea#Transcludere,_includere_sau_apelare]]. [[Utilizator:Strainu|Strainu]] ([[Discuție Utilizator:Strainu|discuție]]) 22 septembrie 2026 08:21 (EEST)

== Your feedback wanted: Remove ''(Language link added:) and similar'' edits from Special:RecentChanges ==
''(Apologies for posting in English. You can help by translating it)''

Hello, I’m Danny from [[:en:w:Wikimedia_Deutschland|Wikimedia Deutschland’s]] [[m:Wikidata_For_Wikimedia_Projects|Wikidata For Wikimedia Projects]] team.&lt;br/&gt;
We have been investigating and examining how Wikidata’s use in the [[Special:RecentChanges]] and [[Special:Watchlist]] pages can be made to be more useful, or less ‘noisy’ (fewer edits that have little value to the reader).

We are currently exploring to make a change in the volume and the type of Wikidata edits that appear in these pages, and '''we need your feedback''' to help us ensure this is a positive change for the Wikis and won’t disrupt your workflows.&lt;br/&gt;
Language links are also known as sitelinks or interlanguage links and describe when a Wikidata item is connected to a Wiki, adding it to the language dropdown tool for other connected Wikis.
[[File:Types of Lang Link changes.png|x350px|frame|A variety of &quot;Language Link&quot; edits as seen in the Recent Changes feed]]

The request for feedback is whether you support the removal of these language link edits from the Recent Changes and Watchlist feed, or would you oppose such a change and if so, why?
Please share you thoughts on the dedicated '''[[m:Talk:Wikidata_For_Wikimedia_Projects/Clearer_Wikidata_Edit_Summaries/Hide_Language_Link_edits|metawiki Talk page]]'''. 

Further information about this change: [[m:Wikidata_For_Wikimedia_Projects/Clearer_Wikidata_Edit_Summaries/Hide_Language_Link_edits|m:Wikidata_For_Wikimedia_Projects/Hide_Language_Link_edits]]

Thank you for any participation or feedback you give, -- [[m:User:Danny_Benjafield_(WMDE)|User:Danny Benjafield (WMDE)]] 25 septembrie 2026 15:18 (EEST)
&lt;!-- Mesaj trimis de Utilizator:Danny Benjafield (WMDE)@metawiki utilizând lista de la https://meta.wikimedia.org/w/index.php?title=User:Danny_Benjafield_(WMDE)/MassMessage_test_list&amp;oldid=31080967 --&gt;

== Wikidata Sitelink changes in Recent Changes and Watchlist ==
''(Apologies for cross-posting in English, translating it will help spread the message)''

Editors on group 1 wikis, including Wikiquote, Wikibooks, Wikiversity, Wikivoyage, and Wikisource, will no longer see notifications on [[Special:RecentChanges|Recent Changes]] and [[Special:Watchlist|Watchlist]] when a link to ''another'' language version of a page is added, removed, or changed in its Wikidata item. This change will begin on '''October 5 at 07:00 UTC''' as a two-week trial to reduce high-volume, low-value notifications and make higher-value changes easier to identify. Editors who rely on these notifications should be aware of the change and can share feedback or concerns on the [[m:Wikidata For Wikimedia Projects/Clearer Wikidata Edit Summaries/Hide Language Link edits|project]] or [[m:Talk:Wikidata_For_Wikimedia_Projects/Clearer_Wikidata_Edit_Summaries/Hide_Language_Link_edits|talk page]].&lt;br/&gt;Please reach out if you have any questions, thank you! -- [[User:Danny_Benjafield_(WMDE)|Danny Benjafield (WMDE)]] ([[User_talk:Danny_Benjafield_(WMDE)|talk]])  sent via [[Utilizator:MediaWiki message delivery|MediaWiki message delivery]] ([[Discuție Utilizator:MediaWiki message delivery|discuție]]) 1 octombrie 2026 15:42 (EEST)
&lt;!-- Mesaj trimis de Utilizator:Danny Benjafield (WMDE)@metawiki utilizând lista de la https://meta.wikimedia.org/w/index.php?title=User:Danny_Benjafield_(WMDE)/MassMessage_test_list&amp;oldid=31106967 --&gt;</text>
      <sha1>luc1kokybf5s0jli9w4r0b304qgtl38</sha1>
    </revision>
  </page>
  <page>
    <title>Scatiul și stăpânul său</title>
    <ns>0</ns>
    <id>27333</id>
    <revision>
      <id>152481</id>
      <parentid>81469</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T04:52:34Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>~2026-52788-23</username>
        <id>22782</id>
      </contributor>
      <origin>152481</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="15399" sha1="jzner37ut6qnlilumn60gydz02ht5eo" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Scatiul și stăpânul său
 | autor    = Anton Holban
 | secțiune = 
 | anterior = 
 | următor  = 
 | note     = 
}}
Aș vrea să prind aici silueta unui scatiu și să-mi liniștesc părerile de rău de a mă fi despărțit de el. Îl botezasem în glumă Boris, dar aspectul lui n-avea nimic comic, cu penele moi și mărunte, colorate așa de delicat, și, mai ales, cu căldura mereu vibrantă ce se degaja din trupul mic. L-am cumpărat de la unul din negustorii de păsări din Piața de Flori numai pentru douăzeci de lei, și mi s-a părut ciudat, după ce l-am cunoscut bine, ce ieftin poate să coste minunea aceasta. Căci în lungile seri de iarnă, de singurătate, m-am învățat să-l examinez de aproape, să-mi mângâi cu el deznădejdile, și mai ales să-i cercetez resorturile interioare, resorturi nuanțate, subtile, abia perceptibile pentru un nerăbdător lipsit de finețe, dar pentru mine certe, cauzându-mi mereu surprize turburătoare și părerea de rău că nu e mai mare sau că mâna mea nu e mai mică, să-l pot alinta cu toată afecția de care eram invadat, ca pe o pisică, fără să-i fac impresia unui uriaș înspăimântător.

I-am luat o colivie spațioasă, cu plafonul rotund, ca să nu se lovească la cap și să-și jupoaie penele; într-o străchinuță i-am pus semințe de cânepă după ce i le-am sfărmat cu o piatră, într-un ulcior, nu prea mare, ca să nu se înece, i-am turnat apă proaspătă, i-am trecut printre gratii, la diferite distanțe și înălțimi, bețigașe, înțepenite solid și legate cu sfoară chiar, pentru plimbare, și l-am cocoțat pe o etajeră înaltă, ca să n-ajungă la el Emil, motanul, celălalt prieten al meu, în fața patului pe care stau toată ziua, citind, scriind sau vagabondând cu mintea printre stele, pentru a-l avea mereu în observație, îmi plăcea capul lui mititel mereu agitat, cu ochii ca două gămălii, mereu privind cu curiozitate și cu atenție ca să nu i se întâmple ceva, și era fermecător când se apleca grăbit să ciugulească semințele sau când se lăsa pe spate după ce prindea o picătură de apă. Și corpul minuscul cu pene galbene pe piept, de o nesfârșită duioșie, cu penele cenușii pe spate - ce minunată îmbinare de cenușiu și galben! - iar când îl țineam în mână, fie că voiam să-i curăț colivia, fie că nu puteam rezista dragostei pe care i-o purtam și mi-l apropiam, cu toate că gestul meu îl speria, îl simțeam cald, mult mai cald decât un om, tremurător, moale, și inima lui se zbătea în mâna mea, asigurându-mă că jucăria fusese făcută de un meșter divin.

Ce bicisnici suntem de fapt! Eu, care-mi admir atât unele curajuri! Care am atâtea remușcări pentru unele răutăți! Sau, mai degrabă, ce plini de contradicții suntem! Căci în timp ce sunt în stare să chinui, să spun vorbe rele sau să distrug un suflet și să-l prefac în cenușă, aș fi incapabil, pentru toate averile din lume, să strâng pumnul, cu toate că așa de simplu ar fi, și să sfarm în el scatiul!

Dar picioarele lui mă minunau mai mult ca orice, mai mult chiar ca bătaia inimii. Așa de subțiri, de fragile, și totuși așa de nervoase, trecând prin ele curente de spaimă și agă- țându-se disperat de vreun bețișor, de încercam să-l desprind. Ce obiect de artă, și cu ce rafinament și migală au fost Ițicrate!

În comparație, mâinile cele mai fine, mai elegante, mai nervoase, ce rudimentare par!

Cu vremea am reușit să ne înțelegem. Știam perfect când am uitat să-i schimb mâncarea sau apa, căci se pricepea să mă înștiințeze prin tot felul de sunete stridente, când îi era dor de tovarăș, căci atunci sunetele lui păreau strigăte de chemare.

După fiecare ciripit aștepta parcă un răspuns din afară, și, într-adevăr, nu trecea mult, și auzeam ecoul de după fereastră. Atunci conversația începea în voie și mi se părea chiar că discern, după accente, întrebări și răspunsuri.

Uneori Boris era perfect împăcat cu soarta lui de întemnițat fără speranțe de salvare, căci cânta fără grijă câte un cântec de fiecare rază de soare, până ce se făcea întuneric. Cântecul lui, ce farmec, și cum să-l transcriu aici, căci nici memoria muzicală celebră a lui Mozart nu l-ar fi putut reține, așa era de felurit, de mereu cu noi arabescuri, curgând fără istovire ca o apă, improvizând în fiecare clipă și schimbând mereu tăria și lungimea trilului! Și uneori, sunetul, după ce se întorcea molcom împrejurul lui și se rostogolea în roate egale, brusc se înălța, încerca parcă să treacă peste acoperiș și peste aer, până la Dumnezeu. Dar uneori Boris era supărat, cine știe ce supărare fără motiv, căci eu avusesem grija lui, nu știam ce se mistuie în el și nu izbuteam să-l fac să-și părăsească preocupările, orice stratagemă aș fi încercat, dacă l-aș fi speriat, sau dacă i-aș fi cântat, sau chiar dacă i-aș fi prins de gratii o smochină, mâncarea lui favorită. Atunci își alegea, dintre bețigașe, două din multele pe care i le-am pus, și sărea de pe unul pe altul la nesfârșit, în sărituri egale, făcând un zgomot monstru, parcă ar fi fost balansul unei pendule. Îl înțeleg, văzându-l așa, cel mai puțin, dar îl simt cel mai asemuitor mie, frate…

Una din marile mele bucurii era să-l văd dormind. Și-a cumințit agitațiile, și-a închis ochii, și-a pus capul pe umeri, și-a acoperit ciocul cu pene, și acum doarme cuminte. Și dacă îl tulbur prin cine știe ce zgomot neașteptat sau prin aprinderea electricității, se trezește necăjit, se uită să vadă ce s-a întâmplat, încearcă din nou să doarmă acoperindu-și ciocul, dar e zădarnic, căci îl supără lumina, și iarăși se uită, și iarăși închide ochii. Și atunci, oricâtă insomnie aș avea, oricât m-ar pasiona o carte sau aș vrea să transcriu vreun gând, sting și-l las să se potolească. După un timp, i-am făcut o învălitoare specială, cu care îl acopeream de îndată ce apărea luna, și așa de bine se simțea la întuneric, încât dimineața, de întârziam să-i scot învălitoarea, dormea mai departe, chiar de-aș fi făcut zgomot sau l-ar fi chinuit vreo păsărică din copacul de peste drum, care-l anunța că mâncarea e bună, apa limpede și roua, în care sclipesc razele, minunată.

Îl făceam să ia parte la frământările mele, și nu o dată am vorbit cu el, i-am spus necazurile sau speranțele. De Anul Nou am adus în cameră un mic brad, de care am legat lumânărele, câteva bomboane învelite în hârde poleită și un Moș Crăciun. La colivia lui Boris am agățat niște flori și i-am pus smochine. I-am cumpărat, ca dar deosebit, și o piuliță în care se sparg ușor semințele. Numai noi amândoi am ascultat cele douăsprezece bătăi ale ceasului care vesteau un alt an. Și nu mă simțeam complect singur.

Dar n-aș vrea, din cauza vibrației pe care o pun fără să vreau vorbind de păsărică mea dulce, să se creadă că nu am observat-o cu obiectivitate, ca să extrag din ea concluzii precise. Astfel, îi dam drumul prin cameră ca să-și dezmorțească aripile și să-și facă iluzia unei libertăți, să vadă mai ales bine iarna de afară, care ar fi omorât-o, și că este, totuși, o privilegiată, dar după câteva roate prin aer, după jocuri pe tablouri și pe oglindă, pe șnurul de la lampă, se întorcea la colivie, și după ce sărea pe gratii, reintra docilă pe portiță. Semn de inteligență, de a-și fi regăsit locuința, sau semn de prostie, deoarece se deprinsese cu închisoarea, și-o prefera chiar înainte de a-i fi foame și a fi obligată să se întoarcă la semințe? Am fost în stare să fac și o nouă experiență. Am mai avut o colivie în cameră (locuită un timp de un sticlete, Roza, pe care însă l-am dat, căci făcea un scandal insuportabil și îmi bătea scatiul), dar Boris se întorcea numai la colivia lui, indiferent dacă le-aș fi schimbat locul obicinuit și le-aș fi înlocuit una cu alta. Deci avea obiceiuri bine stabilite și fidelități.
Diva
Cu ocazia patefonului se porni cea mai mare prietenie între noi. În clipele de singurătate deplină - când nu sunt ele? - mă consolez cu muzica, sau mai bine zis mă chinui odată cu fiecare notă.

Pe masa din mijlocul camerii, instrumentul, care pentru mine are viață ca o adevărată ființă - și eu, învârtindu-mă împrejurul lui ca un năuc, ore întregi. Boris acompania tot timpul, ceea ce nu mă supăra deloc. Dimpotrivă, îl ascultam cu duioșie și cu o savoare nouă, cu toate că de obicei, când ascult muzică, nu-mi place să fiu întrerupt de nici un zgomot. Cânta neîntrerupt, și am observat bine, avea predilecții. De pildă, în zgomotul lui Wagner nu putea să se descurce, și cântecul lui firav i s-o fi părut și lui ridicol, de-l întrerupea la fiecare moment, înainte de a fi încercat vreo întrecere mai prelungită. Din Stravinski iar nu putea înțelege mare lucru, căci dacă admitea toate improvizațiile cele mai neașteptate, nu-i plăcea decât lucrătura miniaturală, capriciul care să nu-i depășească ființa mică. La o placă unde cântau păsările, cumpărată anume pentru dânsul, a rămas chiar, oricât de ciudat ar părea, complect insensibil. Alegea îndeosebi un singur instrument, vioara, pe care aveam impresia că vrea s-o imite în toate melodiile. Și dacă aș alege din cele două sute de plăci pe aceea care producea cel mai sigur efect asupra lui, aș numi Poema lui Chausson, așa de perfect înregistrată, în execuția vibrantă a lui Enescu.

Cel care cunoaște această poemă știe ce rafinată este, ce subtilitate ți se cere ca să-i urmărești meandrele și ce voluptate nostalgică se desprinde din ea. Boris se punea imediat să cânte și să se întreacă în vibrații cotropitoare, oricât de ocupat ar fi fost în altă parte, în timp ce motanul Emil rămânea surd și adormit. Și dacă Boris nu mai cânta mai multă vreme, preocupat de semințele din față, artist odinioară și acum burghez care se îngrășa, Poema lui Chausson trebuia să-i aducă aminte că alta a fost menirea lui, ți dacă la primele fraze totuși voia să facă pe indiferentul, niciodată nu putea să reziste ultimilor triluri.

Într-o noapte, pe la ora trei, am fost trezit de un zgomot ciudat în colivie. Am ridicat învelitoarea și am găsit scatiul căzut de pe bețișor, buimăcit ca cineva care a fost trezit din somn pe neașteptate, înfoiat cum nu era de obicei, cu ceva misterios în uitătură. L-am crezut bolnav (cum poți îngriji, Doamne, o păsărică bolnavă?), și numai cu greu m-am decis să-l acopăr din nou și să-l părăsesc. A doua zi dimineața m-am grăbit să mă duc la el, dar l-am găsit teafăr ca totdeauna. Un ziar mi-a dat explicația. Scria acolo: „Astă-noapte la ora trei a fost un ușor cutremur de pământ. Oamenii nu l-au putut simți, dar a fost înregistrat de Institutul Meteorologic.”

Și de Boris al meu! Și noi oamenii, care suntem așa de încrezuți și facem atâta caz de sensibilitatea noastră!

Am surprins la Boris o gamă întreagă de sentimente care-l făceau, cu toate că în miniatură, semenul meu: ciudă, elan liric, deprimare, gust de a fi antipatic fără motiv, interes, gelozie! Dar sentimentul care covârșea și care nu-l părăsea nici o clipă era spaima. Se temea de oameni, de muște, de umbre.

Era de ajuns nu numai ca să mă apropii și să pun mâna pe colivie sau pe el, dar numai să-l privesc neașteptat din cealaltă parte a camerii, ca el să-și înceteze orice cântec, să se oprească din joacă, să tremure și să mă privească fricos. Și atunci reflectam - Alfred de Vigny în fața lupului:

Hélas ai-je pensé, malgré ce grand nom d’Hommes,

Que j’ai honte de nous, débiles que nous sommes!

Boris, umilă pasăre, nu știe de haosul de unde am pornit și de haosul care ne așteaptă. De morțile care ne înconjoară și fac din ființe fantome. De succesiunea celor mari și celor mici, care se împing mereu, ca să se înlocuiască. Și tu, omule, știi toate acestea. Vezi alături pe cine ai iubit mai mult dispărând, ca și cum n-ar fi existat niciodată. Te uiți în oglindă și constați zilnic transformarea și distrugerea. Îți ții iubita în brațe, încordată de patimă, tremurând toată, fierbinte, și deodată se înțepenește, nu mai are nici o vibrație la apropierea ta, poți să-i frămânți carnea în voie și locurile ascunse, ceea ce o amețea odinioară, acum rămâne insensibilă, iar după câteva zile miroase așa de rău, că trebuie s-o azvârli sub țărână. Și totuși rămâi calm, te consolezi cu prima idee ce-ți iese în cale, ai curajul să emiți teorii și să crezi în ele, iar sufletul tău, sănătos clădit parcă pe veșnicie, n-are nici o spaimă…

Când a venit primăvara și am văzut afară frunzele și păsările așa de vesele, m-am hotărât, cu infinită părere de rău, să dau drumul lui Boris. Să se bucure și el ca ceilalți toți, să-și croiască o casă, să-și facă familie. Despărțirea a fost tragică. L-am obligat la mai multe încercări de zbor prin cameră și apoi l-am luat cu mine la Cernica, în păduricea de lângă mânăstire, unde nu mai sunt pisici aprige. (O! Uitătura pe care i-o îndrepta uneori motanul Emil și care mă îngheța și pe mine!) În fața unui copac cu frunze bogate am început să desfac pe Boris din cutioara unde fusese pitit și unde tremura de groază. Pe lângă mine, împrejurul pomului, se adunaseră o mulțime de călugări, apariție stranie, în hainele lor lungi, cu bărbile de toate formele și culorile, și cu toții păream că oficiem cine știe ce slujbă bizară.

Adio, Boris, frate!… Am simțit în mână pentru ultima oară căldura lui, și s-a dus pe prima cracă. Apoi, în timp ce noi îl priveam ținându-ne răsuflarea, a început să sară printre crengi, pe frunze, tot mai sus, cu sărituri mici, crezându-se poate încă închis în colivia mică. Și deodată a pornit-o într-un zbor falnic spre mândria și tristețea mea, peste pădure, departe, dispărând în zare.

Adio, Boris, frate!… Ce se va mai întâmpla cu tine? Poate că vei începe o dragoste aprinsă cu o păsărică tot așa de dulce… Sau, nedeprins cu spațiul, vei căuta zadarnic colivia; nu vei ști să-ți găsești mâncare și vei muri de foame; nu vei ști să te aperi de păsările rele și te va strivi una din ele… Sau vei pleca odată cu tovarășii tăi, când frunzele vor începe să îngălbenească, spre soare, spre țările fermecate…

Iar eu, disprețuitor de ființa ta mică, nu încerc o dragoste nouă, căci port în mine cataclismele experiențelor vechi… Nu mă hotărăsc să mă duc spre moarte, ca o definitivă potolire, ci numai imaginez povești cu fantome… Nu plec spre zările spre care jeluiesc nostalgic ziua și noaptea, căci fac socoteli și nu pot pleca, suprem ridicol, fără bani de întors.

Boris, în tine, așa de mititel, pun toate veleitățile pe care mă simt prea bicisnic să le înfăptuiesc singur…

[[Categorie:Anton Holban]]</text>
      <sha1>jzner37ut6qnlilumn60gydz02ht5eo</sha1>
    </revision>
    <revision>
      <id>152482</id>
      <parentid>152481</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T09:30:15Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Paloi Sciurala</username>
        <id>15836</id>
      </contributor>
      <minor />
      <comment>S-a revenit asupra editării făcute de [[Special:Contributions/~2026-52788-23|~2026-52788-23]] ([[User talk:~2026-52788-23|discuție]]) la ultima versiune de [[User:Bogdan|Bogdan]]</comment>
      <origin>81469</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="15395" sha1="n45rhor59efezw0fn3c756yoncl8jgi" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Scatiul și stăpânul său
 | autor    = Anton Holban
 | secțiune = 
 | anterior = 
 | următor  = 
 | note     = 
}}
Aș vrea să prind aici silueta unui scatiu și să-mi liniștesc părerile de rău de a mă fi despărțit de el. Îl botezasem în glumă Boris, dar aspectul lui n-avea nimic comic, cu penele moi și mărunte, colorate așa de delicat, și, mai ales, cu căldura mereu vibrantă ce se degaja din trupul mic. L-am cumpărat de la unul din negustorii de păsări din Piața de Flori numai pentru douăzeci de lei, și mi s-a părut ciudat, după ce l-am cunoscut bine, ce ieftin poate să coste minunea aceasta. Căci în lungile seri de iarnă, de singurătate, m-am învățat să-l examinez de aproape, să-mi mângâi cu el deznădejdile, și mai ales să-i cercetez resorturile interioare, resorturi nuanțate, subtile, abia perceptibile pentru un nerăbdător lipsit de finețe, dar pentru mine certe, cauzându-mi mereu surprize turburătoare și părerea de rău că nu e mai mare sau că mâna mea nu e mai mică, să-l pot alinta cu toată afecția de care eram invadat, ca pe o pisică, fără să-i fac impresia unui uriaș înspăimântător.

I-am luat o colivie spațioasă, cu plafonul rotund, ca să nu se lovească la cap și să-și jupoaie penele; într-o străchinuță i-am pus semințe de cânepă după ce i le-am sfărmat cu o piatră, într-un ulcior, nu prea mare, ca să nu se înece, i-am turnat apă proaspătă, i-am trecut printre gratii, la diferite distanțe și înălțimi, bețigașe, înțepenite solid și legate cu sfoară chiar, pentru plimbare, și l-am cocoțat pe o etajeră înaltă, ca să n-ajungă la el Emil, motanul, celălalt prieten al meu, în fața patului pe care stau toată ziua, citind, scriind sau vagabondând cu mintea printre stele, pentru a-l avea mereu în observație, îmi plăcea capul lui mititel mereu agitat, cu ochii ca două gămălii, mereu privind cu curiozitate și cu atenție ca să nu i se întâmple ceva, și era fermecător când se apleca grăbit să ciugulească semințele sau când se lăsa pe spate după ce prindea o picătură de apă. Și corpul minuscul cu pene galbene pe piept, de o nesfârșită duioșie, cu penele cenușii pe spate - ce minunată îmbinare de cenușiu și galben! - iar când îl țineam în mână, fie că voiam să-i curăț colivia, fie că nu puteam rezista dragostei pe care i-o purtam și mi-l apropiam, cu toate că gestul meu îl speria, îl simțeam cald, mult mai cald decât un om, tremurător, moale, și inima lui se zbătea în mâna mea, asigurându-mă că jucăria fusese făcută de un meșter divin.

Ce bicisnici suntem de fapt! Eu, care-mi admir atât unele curajuri! Care am atâtea remușcări pentru unele răutăți! Sau, mai degrabă, ce plini de contradicții suntem! Căci în timp ce sunt în stare să chinui, să spun vorbe rele sau să distrug un suflet și să-l prefac în cenușă, aș fi incapabil, pentru toate averile din lume, să strâng pumnul, cu toate că așa de simplu ar fi, și să sfarm în el scatiul!

Dar picioarele lui mă minunau mai mult ca orice, mai mult chiar ca bătaia inimii. Așa de subțiri, de fragile, și totuși așa de nervoase, trecând prin ele curente de spaimă și agă- țându-se disperat de vreun bețișor, de încercam să-l desprind. Ce obiect de artă, și cu ce rafinament și migală au fost Ițicrate!

În comparație, mâinile cele mai fine, mai elegante, mai nervoase, ce rudimentare par!

Cu vremea am reușit să ne înțelegem. Știam perfect când am uitat să-i schimb mâncarea sau apa, căci se pricepea să mă înștiințeze prin tot felul de sunete stridente, când îi era dor de tovarăș, căci atunci sunetele lui păreau strigăte de chemare.

După fiecare ciripit aștepta parcă un răspuns din afară, și, într-adevăr, nu trecea mult, și auzeam ecoul de după fereastră. Atunci conversația începea în voie și mi se părea chiar că discern, după accente, întrebări și răspunsuri.

Uneori Boris era perfect împăcat cu soarta lui de întemnițat fără speranțe de salvare, căci cânta fără grijă câte un cântec de fiecare rază de soare, până ce se făcea întuneric. Cântecul lui, ce farmec, și cum să-l transcriu aici, căci nici memoria muzicală celebră a lui Mozart nu l-ar fi putut reține, așa era de felurit, de mereu cu noi arabescuri, curgând fără istovire ca o apă, improvizând în fiecare clipă și schimbând mereu tăria și lungimea trilului! Și uneori, sunetul, după ce se întorcea molcom împrejurul lui și se rostogolea în roate egale, brusc se înălța, încerca parcă să treacă peste acoperiș și peste aer, până la Dumnezeu. Dar uneori Boris era supărat, cine știe ce supărare fără motiv, căci eu avusesem grija lui, nu știam ce se mistuie în el și nu izbuteam să-l fac să-și părăsească preocupările, orice stratagemă aș fi încercat, dacă l-aș fi speriat, sau dacă i-aș fi cântat, sau chiar dacă i-aș fi prins de gratii o smochină, mâncarea lui favorită. Atunci își alegea, dintre bețigașe, două din multele pe care i le-am pus, și sărea de pe unul pe altul la nesfârșit, în sărituri egale, făcând un zgomot monstru, parcă ar fi fost balansul unei pendule. Îl înțeleg, văzându-l așa, cel mai puțin, dar îl simt cel mai asemuitor mie, frate…

Una din marile mele bucurii era să-l văd dormind. Și-a cumințit agitațiile, și-a închis ochii, și-a pus capul pe umeri, și-a acoperit ciocul cu pene, și acum doarme cuminte. Și dacă îl tulbur prin cine știe ce zgomot neașteptat sau prin aprinderea electricității, se trezește necăjit, se uită să vadă ce s-a întâmplat, încearcă din nou să doarmă acoperindu-și ciocul, dar e zădarnic, căci îl supără lumina, și iarăși se uită, și iarăși închide ochii. Și atunci, oricâtă insomnie aș avea, oricât m-ar pasiona o carte sau aș vrea să transcriu vreun gând, sting și-l las să se potolească. După un timp, i-am făcut o învălitoare specială, cu care îl acopeream de îndată ce apărea luna, și așa de bine se simțea la întuneric, încât dimineața, de întârziam să-i scot învălitoarea, dormea mai departe, chiar de-aș fi făcut zgomot sau l-ar fi chinuit vreo păsărică din copacul de peste drum, care-l anunța că mâncarea e bună, apa limpede și roua, în care sclipesc razele, minunată.

Îl făceam să ia parte la frământările mele, și nu o dată am vorbit cu el, i-am spus necazurile sau speranțele. De Anul Nou am adus în cameră un mic brad, de care am legat lumânărele, câteva bomboane învelite în hârde poleită și un Moș Crăciun. La colivia lui Boris am agățat niște flori și i-am pus smochine. I-am cumpărat, ca dar deosebit, și o piuliță în care se sparg ușor semințele. Numai noi amândoi am ascultat cele douăsprezece bătăi ale ceasului care vesteau un alt an. Și nu mă simțeam complect singur.

Dar n-aș vrea, din cauza vibrației pe care o pun fără să vreau vorbind de păsărică mea dulce, să se creadă că nu am observat-o cu obiectivitate, ca să extrag din ea concluzii precise. Astfel, îi dam drumul prin cameră ca să-și dezmorțească aripile și să-și facă iluzia unei libertăți, să vadă mai ales bine iarna de afară, care ar fi omorât-o, și că este, totuși, o privilegiată, dar după câteva roate prin aer, după jocuri pe tablouri și pe oglindă, pe șnurul de la lampă, se întorcea la colivie, și după ce sărea pe gratii, reintra docilă pe portiță. Semn de inteligență, de a-și fi regăsit locuința, sau semn de prostie, deoarece se deprinsese cu închisoarea, și-o prefera chiar înainte de a-i fi foame și a fi obligată să se întoarcă la semințe? Am fost în stare să fac și o nouă experiență. Am mai avut o colivie în cameră (locuită un timp de un sticlete, Roza, pe care însă l-am dat, căci făcea un scandal insuportabil și îmi bătea scatiul), dar Boris se întorcea numai la colivia lui, indiferent dacă le-aș fi schimbat locul obicinuit și le-aș fi înlocuit una cu alta. Deci avea obiceiuri bine stabilite și fidelități.

Cu ocazia patefonului se porni cea mai mare prietenie între noi. În clipele de singurătate deplină - când nu sunt ele? - mă consolez cu muzica, sau mai bine zis mă chinui odată cu fiecare notă.

Pe masa din mijlocul camerii, instrumentul, care pentru mine are viață ca o adevărată ființă - și eu, învârtindu-mă împrejurul lui ca un năuc, ore întregi. Boris acompania tot timpul, ceea ce nu mă supăra deloc. Dimpotrivă, îl ascultam cu duioșie și cu o savoare nouă, cu toate că de obicei, când ascult muzică, nu-mi place să fiu întrerupt de nici un zgomot. Cânta neîntrerupt, și am observat bine, avea predilecții. De pildă, în zgomotul lui Wagner nu putea să se descurce, și cântecul lui firav i s-o fi părut și lui ridicol, de-l întrerupea la fiecare moment, înainte de a fi încercat vreo întrecere mai prelungită. Din Stravinski iar nu putea înțelege mare lucru, căci dacă admitea toate improvizațiile cele mai neașteptate, nu-i plăcea decât lucrătura miniaturală, capriciul care să nu-i depășească ființa mică. La o placă unde cântau păsările, cumpărată anume pentru dânsul, a rămas chiar, oricât de ciudat ar părea, complect insensibil. Alegea îndeosebi un singur instrument, vioara, pe care aveam impresia că vrea s-o imite în toate melodiile. Și dacă aș alege din cele două sute de plăci pe aceea care producea cel mai sigur efect asupra lui, aș numi Poema lui Chausson, așa de perfect înregistrată, în execuția vibrantă a lui Enescu.

Cel care cunoaște această poemă știe ce rafinată este, ce subtilitate ți se cere ca să-i urmărești meandrele și ce voluptate nostalgică se desprinde din ea. Boris se punea imediat să cânte și să se întreacă în vibrații cotropitoare, oricât de ocupat ar fi fost în altă parte, în timp ce motanul Emil rămânea surd și adormit. Și dacă Boris nu mai cânta mai multă vreme, preocupat de semințele din față, artist odinioară și acum burghez care se îngrășa, Poema lui Chausson trebuia să-i aducă aminte că alta a fost menirea lui, ți dacă la primele fraze totuși voia să facă pe indiferentul, niciodată nu putea să reziste ultimilor triluri.

Într-o noapte, pe la ora trei, am fost trezit de un zgomot ciudat în colivie. Am ridicat învelitoarea și am găsit scatiul căzut de pe bețișor, buimăcit ca cineva care a fost trezit din somn pe neașteptate, înfoiat cum nu era de obicei, cu ceva misterios în uitătură. L-am crezut bolnav (cum poți îngriji, Doamne, o păsărică bolnavă?), și numai cu greu m-am decis să-l acopăr din nou și să-l părăsesc. A doua zi dimineața m-am grăbit să mă duc la el, dar l-am găsit teafăr ca totdeauna. Un ziar mi-a dat explicația. Scria acolo: „Astă-noapte la ora trei a fost un ușor cutremur de pământ. Oamenii nu l-au putut simți, dar a fost înregistrat de Institutul Meteorologic.”

Și de Boris al meu! Și noi oamenii, care suntem așa de încrezuți și facem atâta caz de sensibilitatea noastră!

Am surprins la Boris o gamă întreagă de sentimente care-l făceau, cu toate că în miniatură, semenul meu: ciudă, elan liric, deprimare, gust de a fi antipatic fără motiv, interes, gelozie! Dar sentimentul care covârșea și care nu-l părăsea nici o clipă era spaima. Se temea de oameni, de muște, de umbre.

Era de ajuns nu numai ca să mă apropii și să pun mâna pe colivie sau pe el, dar numai să-l privesc neașteptat din cealaltă parte a camerii, ca el să-și înceteze orice cântec, să se oprească din joacă, să tremure și să mă privească fricos. Și atunci reflectam - Alfred de Vigny în fața lupului:

Hélas ai-je pensé, malgré ce grand nom d’Hommes,

Que j’ai honte de nous, débiles que nous sommes!

Boris, umilă pasăre, nu știe de haosul de unde am pornit și de haosul care ne așteaptă. De morțile care ne înconjoară și fac din ființe fantome. De succesiunea celor mari și celor mici, care se împing mereu, ca să se înlocuiască. Și tu, omule, știi toate acestea. Vezi alături pe cine ai iubit mai mult dispărând, ca și cum n-ar fi existat niciodată. Te uiți în oglindă și constați zilnic transformarea și distrugerea. Îți ții iubita în brațe, încordată de patimă, tremurând toată, fierbinte, și deodată se înțepenește, nu mai are nici o vibrație la apropierea ta, poți să-i frămânți carnea în voie și locurile ascunse, ceea ce o amețea odinioară, acum rămâne insensibilă, iar după câteva zile miroase așa de rău, că trebuie s-o azvârli sub țărână. Și totuși rămâi calm, te consolezi cu prima idee ce-ți iese în cale, ai curajul să emiți teorii și să crezi în ele, iar sufletul tău, sănătos clădit parcă pe veșnicie, n-are nici o spaimă…

Când a venit primăvara și am văzut afară frunzele și păsările așa de vesele, m-am hotărât, cu infinită părere de rău, să dau drumul lui Boris. Să se bucure și el ca ceilalți toți, să-și croiască o casă, să-și facă familie. Despărțirea a fost tragică. L-am obligat la mai multe încercări de zbor prin cameră și apoi l-am luat cu mine la Cernica, în păduricea de lângă mânăstire, unde nu mai sunt pisici aprige. (O! Uitătura pe care i-o îndrepta uneori motanul Emil și care mă îngheța și pe mine!) În fața unui copac cu frunze bogate am început să desfac pe Boris din cutioara unde fusese pitit și unde tremura de groază. Pe lângă mine, împrejurul pomului, se adunaseră o mulțime de călugări, apariție stranie, în hainele lor lungi, cu bărbile de toate formele și culorile, și cu toții păream că oficiem cine știe ce slujbă bizară.

Adio, Boris, frate!… Am simțit în mână pentru ultima oară căldura lui, și s-a dus pe prima cracă. Apoi, în timp ce noi îl priveam ținându-ne răsuflarea, a început să sară printre crengi, pe frunze, tot mai sus, cu sărituri mici, crezându-se poate încă închis în colivia mică. Și deodată a pornit-o într-un zbor falnic spre mândria și tristețea mea, peste pădure, departe, dispărând în zare.

Adio, Boris, frate!… Ce se va mai întâmpla cu tine? Poate că vei începe o dragoste aprinsă cu o păsărică tot așa de dulce… Sau, nedeprins cu spațiul, vei căuta zadarnic colivia; nu vei ști să-ți găsești mâncare și vei muri de foame; nu vei ști să te aperi de păsările rele și te va strivi una din ele… Sau vei pleca odată cu tovarășii tăi, când frunzele vor începe să îngălbenească, spre soare, spre țările fermecate…

Iar eu, disprețuitor de ființa ta mică, nu încerc o dragoste nouă, căci port în mine cataclismele experiențelor vechi… Nu mă hotărăsc să mă duc spre moarte, ca o definitivă potolire, ci numai imaginez povești cu fantome… Nu plec spre zările spre care jeluiesc nostalgic ziua și noaptea, căci fac socoteli și nu pot pleca, suprem ridicol, fără bani de întors.

Boris, în tine, așa de mititel, pun toate veleitățile pe care mă simt prea bicisnic să le înfăptuiesc singur…

[[Categorie:Anton Holban]]</text>
      <sha1>n45rhor59efezw0fn3c756yoncl8jgi</sha1>
    </revision>
    <revision>
      <id>152484</id>
      <parentid>152482</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T10:34:25Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Mishuletz</username>
        <id>445</id>
      </contributor>
      <origin>152484</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="15386" sha1="dzjtvdqqnvvyp095mhv0jeyf4vjqki5" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Scatiul și stăpânul său
 | autor    = Anton Holban
 | secțiune = 
 | anterior = 
 | următor  = 
 | note     = 
}}
Aș vrea să prind aici silueta unui scatiu și să-mi liniștesc părerile de rău de a mă fi despărțit de el. Îl botezasem în glumă Boris, dar aspectul lui n-avea nimic comic, cu penele moi și mărunte, colorate așa de delicat, și, mai ales, cu căldura mereu vibrantă ce se degaja din trupul mic. L-am cumpărat de la unul din negustorii de păsări din Piața de Flori numai pentru douăzeci de lei, și mi s-a părut ciudat, după ce l-am cunoscut bine, ce ieftin poate să coste minunea aceasta. Căci în lungile seri de iarnă, de singurătate, m-am învățat să-l examinez de aproape, să-mi mângâi cu el deznădejdile, și mai ales să-i cercetez resorturile interioare, resorturi nuanțate, subtile, abia perceptibile pentru un nerăbdător lipsit de finețe, dar pentru mine certe, cauzându-mi mereu surprize turburătoare și părerea de rău că nu e mai mare sau că mâna mea nu e mai mică, să-l pot alinta cu toată afecția de care eram invadat, ca pe o pisică, fără să-i fac impresia unui uriaș înspăimântător.

I-am luat o colivie spațioasă, cu plafonul rotund, ca să nu se lovească la cap și să-și jupoaie penele; într-o străchinuță i-am pus semințe de cânepă după ce i le-am sfărmat cu o piatră, într-un ulcior, nu prea mare, ca să nu se înece, i-am turnat apă proaspătă, i-am trecut printre gratii, la diferite distanțe și înălțimi, bețigașe, înțepenite solid și legate cu sfoară chiar, pentru plimbare, și l-am cocoțat pe o etajeră înaltă, ca să n-ajungă la el Emil, motanul, celălalt prieten al meu, în fața patului pe care stau toată ziua, citind, scriind sau vagabondând cu mintea printre stele, pentru a-l avea mereu în observație, îmi plăcea capul lui mititel mereu agitat, cu ochii ca două gămălii, mereu privind cu curiozitate și cu atenție ca să nu i se întâmple ceva, și era fermecător când se apleca grăbit să ciugulească semințele sau când se lăsa pe spate după ce prindea o picătură de apă. Și corpul minuscul cu pene galbene pe piept, de o nesfârșită duioșie, cu penele cenușii pe spate — ce minunată îmbinare de cenușiu și galben! — iar când îl țineam în mână, fie că voiam să-i curăț colivia, fie că nu puteam rezista dragostei pe care i-o purtam și mi-l apropiam, cu toate că gestul meu îl speria, îl simțeam cald, mult mai cald decât un om, tremurător, moale, și inima lui se zbătea în mâna mea, asigurându-mă că jucăria fusese făcută de un meșter divin.

Ce bicisnici suntem de fapt! Eu, care-mi admir atât unele curajuri! Care am atâtea remușcări pentru unele răutăți! Sau, mai degrabă, ce plini de contradicții suntem! Căci în timp ce sunt în stare să chinui, să spun vorbe rele sau să distrug un suflet și să-l prefac în cenușă, aș fi incapabil, pentru toate averile din lume, să strâng pumnul, cu toate că așa de simplu ar fi, și să sfarm în el scatiul!

Dar picioarele lui mă minunau mai mult ca orice, mai mult chiar ca bătaia inimii. Așa de subțiri, de fragile, și totuși așa de nervoase, trecând prin ele curente de spaimă și agă- țându-se disperat de vreun bețișor, de încercam să-l desprind. Ce obiect de artă, și cu ce rafinament și migală au fost Ițicrate!

În comparație, mâinile cele mai fine, mai elegante, mai nervoase, ce rudimentare par!

Cu vremea am reușit să ne înțelegem. Știam perfect când am uitat să-i schimb mâncarea sau apa, căci se pricepea să mă înștiințeze prin tot felul de sunete stridente, când îi era dor de tovarăș, căci atunci sunetele lui păreau strigăte de chemare.

După fiecare ciripit aștepta parcă un răspuns din afară, și, într-adevăr, nu trecea mult, și auzeam ecoul de după fereastră. Atunci conversația începea în voie și mi se părea chiar că discern, după accente, întrebări și răspunsuri.

Uneori Boris era perfect împăcat cu soarta lui de întemnițat fără speranțe de salvare, căci cânta fără grijă câte un cântec de fiecare rază de soare, până ce se făcea întuneric. Cântecul lui, ce farmec, și cum să-l transcriu aici, căci nici memoria muzicală celebră a lui Mozart nu l-ar fi putut reține, așa era de felurit, de mereu cu noi arabescuri, curgând fără istovire ca o apă, improvizând în fiecare clipă și schimbând mereu tăria și lungimea trilului! Și uneori, sunetul, după ce se întorcea molcom împrejurul lui și se rostogolea în roate egale, brusc se înălța, încerca parcă să treacă peste acoperiș și peste aer, până la Dumnezeu. Dar uneori Boris era supărat, cine știe ce supărare fără motiv, căci eu avusesem grija lui, nu știam ce se mistuie în el și nu izbuteam să-l fac să-și părăsească preocupările, orice stratagemă aș fi încercat, dacă l-aș fi speriat, sau dacă i-aș fi cântat, sau chiar dacă i-aș fi prins de gratii o smochină, mâncarea lui favorită. Atunci își alegea, dintre bețigașe, două din multele pe care i le-am pus, și sărea de pe unul pe altul la nesfârșit, în sărituri egale, făcând un zgomot monstru, parcă ar fi fost balansul unei pendule. Îl înțeleg, văzându-l așa, cel mai puțin, dar îl simt cel mai asemuitor mie, frate…

Una din marile mele bucurii era să-l văd dormind. Și-a cumințit agitațiile, și-a închis ochii, și-a pus capul pe umeri, și-a acoperit ciocul cu pene, și acum doarme cuminte. Și dacă îl tulbur prin cine știe ce zgomot neașteptat sau prin aprinderea electricității, se trezește necăjit, se uită să vadă ce s-a întâmplat, încearcă din nou să doarmă acoperindu-și ciocul, dar e zădarnic, căci îl supără lumina, și iarăși se uită, și iarăși închide ochii. Și atunci, oricâtă insomnie aș avea, oricât m-ar pasiona o carte sau aș vrea să transcriu vreun gând, sting și-l las să se potolească. După un timp, i-am făcut o învălitoare specială, cu care îl acopeream de îndată ce apărea luna, și așa de bine se simțea la întuneric, încât dimineața, de întârziam să-i scot învălitoarea, dormea mai departe, chiar de-aș fi făcut zgomot sau l-ar fi chinuit vreo păsărică din copacul de peste drum, care-l anunța că mâncarea e bună, apa limpede și roua, în care sclipesc razele, minunată.

Îl făceam să ia parte la frământările mele, și nu o dată am vorbit cu el, i-am spus necazurile sau speranțele. De Anul Nou am adus în cameră un mic brad, de care am legat lumânărele, câteva bomboane învelite în hârde poleită și un Moș Crăciun. La colivia lui Boris am agățat niște flori și i-am pus smochine. I-am cumpărat, ca dar deosebit, și o piuliță în care se sparg ușor semințele. Numai noi amândoi am ascultat cele douăsprezece bătăi ale ceasului care vesteau un alt an. Și nu mă simțeam complect singur.

Dar n-aș vrea, din cauza vibrației pe care o pun fără să vreau vorbind de păsărică mea dulce, să se creadă că nu am observat-o cu obiectivitate, ca să extrag din ea concluzii precise. Astfel, îi dam drumul prin cameră ca să-și dezmorțească aripile și să-și facă iluzia unei libertăți, să vadă mai ales bine iarna de afară, care ar fi omorât-o, și că este, totuși, o privilegiată, dar după câteva roate prin aer, după jocuri pe tablouri și pe oglindă, pe șnurul de la lampă, se întorcea la colivie, și după ce sărea pe gratii, reintra docilă pe portiță. Semn de inteligență, de a-și fi regăsit locuința, sau semn de prostie, deoarece se deprinsese cu închisoarea, și-o prefera chiar înainte de a-i fi foame și a fi obligată să se întoarcă la semințe? Am fost în stare să fac și o nouă experiență. Am mai avut o colivie în cameră (locuită un timp de un sticlete, Roza, pe care însă l-am dat, căci făcea un scandal insuportabil și îmi bătea scatiul), dar Boris se întorcea numai la colivia lui, indiferent dacă le-aș fi schimbat locul obicinuit și le-aș fi înlocuit una cu alta. Deci avea obiceiuri bine stabilite și fidelități.

Cu ocazia patefonului se porni cea mai mare prietenie între noi. În clipele de singurătate deplină — când nu sunt ele? — mă consolez cu muzica, sau mai bine zis mă chinui odată cu fiecare notă.

Pe masa din mijlocul camerii, instrumentul, care pentru mine are viață ca o adevărată ființă - și eu, învârtindu-mă împrejurul lui ca un năuc, ore întregi. Boris acompania tot timpul, ceea ce nu mă supăra deloc. Dimpotrivă, îl ascultam cu duioșie și cu o savoare nouă, cu toate că de obicei, când ascult muzică, nu-mi place să fiu întrerupt de nici un zgomot. Cânta neîntrerupt, și am observat bine, avea predilecții. De pildă, în zgomotul lui Wagner nu putea să se descurce, și cântecul lui firav i s-o fi părut și lui ridicol, de-l întrerupea la fiecare moment, înainte de a fi încercat vreo întrecere mai prelungită. Din Stravinski iar nu putea înțelege mare lucru, căci dacă admitea toate improvizațiile cele mai neașteptate, nu-i plăcea decât lucrătura miniaturală, capriciul care să nu-i depășească ființa mică. La o placă unde cântau păsările, cumpărată anume pentru dânsul, a rămas chiar, oricât de ciudat ar părea, complect insensibil. Alegea îndeosebi un singur instrument, vioara, pe care aveam impresia că vrea s-o imite în toate melodiile. Și dacă aș alege din cele două sute de plăci pe aceea care producea cel mai sigur efect asupra lui, aș numi Poema lui Chausson, așa de perfect înregistrată, în execuția vibrantă a lui Enescu.

Cel care cunoaște această poemă știe ce rafinată este, ce subtilitate ți se cere ca să-i urmărești meandrele și ce voluptate nostalgică se desprinde din ea. Boris se punea imediat să cânte și să se întreacă în vibrații cotropitoare, oricât de ocupat ar fi fost în altă parte, în timp ce motanul Emil rămânea surd și adormit. Și dacă Boris nu mai cânta mai multă vreme, preocupat de semințele din față, artist odinioară și acum burghez care se îngrășa, Poema lui Chausson trebuia să-i aducă aminte că alta a fost menirea lui, ți dacă la primele fraze totuși voia să facă pe indiferentul, niciodată nu putea să reziste ultimilor triluri.

Într-o noapte, pe la ora trei, am fost trezit de un zgomot ciudat în colivie. Am ridicat învelitoarea și am găsit scatiul căzut de pe bețișor, buimăcit ca cineva care a fost trezit din somn pe neașteptate, înfoiat cum nu era de obicei, cu ceva misterios în uitătură. L-am crezut bolnav (cum poți îngriji, Doamne, o păsărică bolnavă?), și numai cu greu m-am decis să-l acopăr din nou și să-l părăsesc. A doua zi dimineața m-am grăbit să mă duc la el, dar l-am găsit teafăr ca totdeauna. Un ziar mi-a dat explicația. Scria acolo: „Astă-noapte la ora trei a fost un ușor cutremur de pământ. Oamenii nu l-au putut simți, dar a fost înregistrat de Institutul Meteorologic.”

Și de Boris al meu! Și noi oamenii, care suntem așa de încrezuți și facem atâta caz de sensibilitatea noastră!

Am surprins la Boris o gamă întreagă de sentimente care-l făceau, cu toate că în miniatură, semenul meu: ciudă, elan liric, deprimare, gust de a fi antipatic fără motiv, interes, gelozie! Dar sentimentul care covârșea și care nu-l părăsea nici o clipă era spaima. Se temea de oameni, de muște, de umbre.

Era de ajuns nu numai ca să mă apropii și să pun mâna pe colivie sau pe el, dar numai să-l privesc neașteptat din cealaltă parte a camerii, ca el să-și înceteze orice cântec, să se oprească din joacă, să tremure și să mă privească fricos. Și atunci reflectam — Alfred de Vigny în fața lupului:

{{ppoem|Hélas ai-je pensé, malgré ce grand nom d’Hommes,
Que j’ai honte de nous, débiles que nous sommes!}}

Boris, umilă pasăre, nu știe de haosul de unde am pornit și de haosul care ne așteaptă. De morțile care ne înconjoară și fac din ființe fantome. De succesiunea celor mari și celor mici, care se împing mereu, ca să se înlocuiască. Și tu, omule, știi toate acestea. Vezi alături pe cine ai iubit mai mult dispărând, ca și cum n-ar fi existat niciodată. Te uiți în oglindă și constați zilnic transformarea și distrugerea. Îți ții iubita în brațe, încordată de patimă, tremurând toată, fierbinte, și deodată se înțepenește, nu mai are nici o vibrație la apropierea ta, poți să-i frămânți carnea în voie și locurile ascunse, ceea ce o amețea odinioară, acum rămâne insensibilă, iar după câteva zile miroase așa de rău, că trebuie s-o azvârli sub țărână. Și totuși rămâi calm, te consolezi cu prima idee ce-ți iese în cale, ai curajul să emiți teorii și să crezi în ele, iar sufletul tău, sănătos clădit parcă pe veșnicie, n-are nici o spaimă…

Când a venit primăvara și am văzut afară frunzele și păsările așa de vesele, m-am hotărât, cu infinită părere de rău, să dau drumul lui Boris. Să se bucure și el ca ceilalți toți, să-și croiască o casă, să-și facă familie. Despărțirea a fost tragică. L-am obligat la mai multe încercări de zbor prin cameră și apoi l-am luat cu mine la Cernica, în păduricea de lângă mânăstire, unde nu mai sunt pisici aprige. (O! Uitătura pe care i-o îndrepta uneori motanul Emil și care mă îngheța și pe mine!) În fața unui copac cu frunze bogate am început să desfac pe Boris din cutioara unde fusese pitit și unde tremura de groază. Pe lângă mine, împrejurul pomului, se adunaseră o mulțime de călugări, apariție stranie, în hainele lor lungi, cu bărbile de toate formele și culorile, și cu toții păream că oficiem cine știe ce slujbă bizară.

Adio, Boris, frate!… Am simțit în mână pentru ultima oară căldura lui, și s-a dus pe prima cracă. Apoi, în timp ce noi îl priveam ținându-ne răsuflarea, a început să sară printre crengi, pe frunze, tot mai sus, cu sărituri mici, crezându-se poate încă închis în colivia mică. Și deodată a pornit-o într-un zbor falnic spre mândria și tristețea mea, peste pădure, departe, dispărând în zare.

Adio, Boris, frate!… Ce se va mai întâmpla cu tine? Poate că vei începe o dragoste aprinsă cu o păsărică tot așa de dulce… Sau, nedeprins cu spațiul, vei căuta zadarnic colivia; nu vei ști să-ți găsești mâncare și vei muri de foame; nu vei ști să te aperi de păsările rele și te va strivi una din ele… Sau vei pleca odată cu tovarășii tăi, când frunzele vor începe să îngălbenească, spre soare, spre țările fermecate…

Iar eu, disprețuitor de ființa ta mică, nu încerc o dragoste nouă, căci port în mine cataclismele experiențelor vechi… Nu mă hotărăsc să mă duc spre moarte, ca o definitivă potolire, ci numai imaginez povești cu fantome… Nu plec spre zările spre care jeluiesc nostalgic ziua și noaptea, căci fac socoteli și nu pot pleca, suprem ridicol, fără bani de întors.

Boris, în tine, așa de mititel, pun toate veleitățile pe care mă simt prea bicisnic să le înfăptuiesc singur…</text>
      <sha1>dzjtvdqqnvvyp095mhv0jeyf4vjqki5</sha1>
    </revision>
  </page>
  <page>
    <title>Voi fi un arbor</title>
    <ns>0</ns>
    <id>41446</id>
    <revision>
      <id>152485</id>
      <parentid>129969</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T10:35:47Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Mishuletz</username>
        <id>445</id>
      </contributor>
      <minor />
      <comment>added [[Category:Traduceri din limba maghiară]] using [[Help:Gadget-HotCat|HotCat]]</comment>
      <origin>152485</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="716" sha1="krnwtlnmmj8yz9j6cgr9zp6e2u5at82" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Voi fi un arbor
 | autor    = Sándor Petőfi
 | secțiune = 
 | anterior = 
 | următor  = 
 | note     = Traducere de [[Grigore N. Lazu]]&lt;br&gt;
Volumul [[451 traduceri libere și imitațiuni de poezii antice și moderne din Orient și Occident]]
}}

&lt;poem&gt;
Voi fi un arbor și tu-a sa floare;
Sau fii tu roua și floare eu;
Sau de-oi fi rouă, să fii o rază 
Ce lin m-atrage spre sânul tău.

De ești tu cerul o! scumpă fată,
Voi fi-n eteruri un astru viu;
Iar de ești iadul, atunci cu tine 
Damnat pe veacuri, etern să fiu!
&lt;/poem&gt;

[[Categorie:Grigore N. Lazu]]
[[Categorie:Traduceri în limba română]]
[[Categorie:Literatură maghiară]]
[[Categorie:Traduceri din limba maghiară]]</text>
      <sha1>krnwtlnmmj8yz9j6cgr9zp6e2u5at82</sha1>
    </revision>
    <revision>
      <id>152486</id>
      <parentid>152485</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T10:36:00Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Mishuletz</username>
        <id>445</id>
      </contributor>
      <minor />
      <comment>removed [[Category:Traduceri în limba română]] using [[Help:Gadget-HotCat|HotCat]]</comment>
      <origin>152486</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="673" sha1="qt9mre2quoe5py6fs9tnh20pwgxv757" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Voi fi un arbor
 | autor    = Sándor Petőfi
 | secțiune = 
 | anterior = 
 | următor  = 
 | note     = Traducere de [[Grigore N. Lazu]]&lt;br&gt;
Volumul [[451 traduceri libere și imitațiuni de poezii antice și moderne din Orient și Occident]]
}}

&lt;poem&gt;
Voi fi un arbor și tu-a sa floare;
Sau fii tu roua și floare eu;
Sau de-oi fi rouă, să fii o rază 
Ce lin m-atrage spre sânul tău.

De ești tu cerul o! scumpă fată,
Voi fi-n eteruri un astru viu;
Iar de ești iadul, atunci cu tine 
Damnat pe veacuri, etern să fiu!
&lt;/poem&gt;

[[Categorie:Grigore N. Lazu]]
[[Categorie:Literatură maghiară]]
[[Categorie:Traduceri din limba maghiară]]</text>
      <sha1>qt9mre2quoe5py6fs9tnh20pwgxv757</sha1>
    </revision>
    <revision>
      <id>152487</id>
      <parentid>152486</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T10:36:07Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Mishuletz</username>
        <id>445</id>
      </contributor>
      <minor />
      <comment>removed [[Category:Literatură maghiară]] using [[Help:Gadget-HotCat|HotCat]]</comment>
      <origin>152487</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="637" sha1="rirdpgkwji5ylzxk3vs1kx026lcnim9" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Voi fi un arbor
 | autor    = Sándor Petőfi
 | secțiune = 
 | anterior = 
 | următor  = 
 | note     = Traducere de [[Grigore N. Lazu]]&lt;br&gt;
Volumul [[451 traduceri libere și imitațiuni de poezii antice și moderne din Orient și Occident]]
}}

&lt;poem&gt;
Voi fi un arbor și tu-a sa floare;
Sau fii tu roua și floare eu;
Sau de-oi fi rouă, să fii o rază 
Ce lin m-atrage spre sânul tău.

De ești tu cerul o! scumpă fată,
Voi fi-n eteruri un astru viu;
Iar de ești iadul, atunci cu tine 
Damnat pe veacuri, etern să fiu!
&lt;/poem&gt;

[[Categorie:Grigore N. Lazu]]
[[Categorie:Traduceri din limba maghiară]]</text>
      <sha1>rirdpgkwji5ylzxk3vs1kx026lcnim9</sha1>
    </revision>
  </page>
  <page>
    <title>Apostolul (Sándor Petőfi)</title>
    <ns>0</ns>
    <id>41497</id>
    <revision>
      <id>152492</id>
      <parentid>130389</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T10:41:09Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Mishuletz</username>
        <id>445</id>
      </contributor>
      <minor />
      <comment>removed [[Category:Traduceri în limba română]] using [[Help:Gadget-HotCat|HotCat]]</comment>
      <origin>152492</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="1186" sha1="k5wa2nv0z60qfuxwk6gboqaw9y3hs93" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Apostolul (fragmente)
 | autor    = Sándor Petőfi
 | secțiune = 
 | anterior = 
 | următor  = 
 | note     = Traducere de [[Ștefan Octavian Iosif]]&lt;br&gt;''Poezii alese'', 1897.
}}

&lt;poem&gt;
(Eroul poemului este un copil părăsit. Crescut de un hoț, care-l deprinde să fure, rămâne din nou singur, când acesta este spânzurat. Copilul cade în mâinile unei bătrâne și e pus să cerșească. Avea abia șase ani, când un trecător bogat îl smulge bătrânei și-l duce la el acasă.)

* [[Apostolul/Fragmentul IX]]

X.
(Departe de oraș, tânărul trăiește bucuria libertății. Curând însă descoperă că, în mijlocul naturii încântătoare, oamenii simpli sunt chinuiți de mizerie)

* [[Apostolul/Fragmentul XI]]
* [[Apostolul/Fragmentul XII]]
* [[Apostolul/Fragmentul XIII]]
* [[Apostolul/Fragmentul XIV]]
* [[Apostolul/Fragmentul XV]]
* [[Apostolul/Fragmentul XVI]]
* [[Apostolul/Fragmentul XVII]]
* [[Apostolul/Fragmentul XVIII]]
* [[Apostolul/Fragmentul XIX]]
* [[Apostolul/Fragmentul XX]]

(Pesta, iunie-septembrie 1844)
&lt;/poem&gt;

[[hu:Az_apostol_(Petőfi_Sándor)]]
[[Categorie:Ștefan Octavian Iosif]]
[[Categorie:Literatură maghiară]]</text>
      <sha1>k5wa2nv0z60qfuxwk6gboqaw9y3hs93</sha1>
    </revision>
    <revision>
      <id>152493</id>
      <parentid>152492</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T10:41:24Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Mishuletz</username>
        <id>445</id>
      </contributor>
      <minor />
      <comment>added [[Category:Traduceri din limba maghiară]] using [[Help:Gadget-HotCat|HotCat]]</comment>
      <origin>152493</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="1230" sha1="qg76q9k9rfmurn05f6s7dlbb167ab9b" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Apostolul (fragmente)
 | autor    = Sándor Petőfi
 | secțiune = 
 | anterior = 
 | următor  = 
 | note     = Traducere de [[Ștefan Octavian Iosif]]&lt;br&gt;''Poezii alese'', 1897.
}}

&lt;poem&gt;
(Eroul poemului este un copil părăsit. Crescut de un hoț, care-l deprinde să fure, rămâne din nou singur, când acesta este spânzurat. Copilul cade în mâinile unei bătrâne și e pus să cerșească. Avea abia șase ani, când un trecător bogat îl smulge bătrânei și-l duce la el acasă.)

* [[Apostolul/Fragmentul IX]]

X.
(Departe de oraș, tânărul trăiește bucuria libertății. Curând însă descoperă că, în mijlocul naturii încântătoare, oamenii simpli sunt chinuiți de mizerie)

* [[Apostolul/Fragmentul XI]]
* [[Apostolul/Fragmentul XII]]
* [[Apostolul/Fragmentul XIII]]
* [[Apostolul/Fragmentul XIV]]
* [[Apostolul/Fragmentul XV]]
* [[Apostolul/Fragmentul XVI]]
* [[Apostolul/Fragmentul XVII]]
* [[Apostolul/Fragmentul XVIII]]
* [[Apostolul/Fragmentul XIX]]
* [[Apostolul/Fragmentul XX]]

(Pesta, iunie-septembrie 1844)
&lt;/poem&gt;

[[hu:Az_apostol_(Petőfi_Sándor)]]
[[Categorie:Ștefan Octavian Iosif]]
[[Categorie:Literatură maghiară]]
[[Categorie:Traduceri din limba maghiară]]</text>
      <sha1>qg76q9k9rfmurn05f6s7dlbb167ab9b</sha1>
    </revision>
  </page>
  <page>
    <title>Apostolul/Fragmentul IX</title>
    <ns>0</ns>
    <id>41498</id>
    <revision>
      <id>152494</id>
      <parentid>130028</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T10:44:31Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Mishuletz</username>
        <id>445</id>
      </contributor>
      <origin>152494</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="8745" sha1="m1ggmxpdlp7fz2z2uc3nw5yh3a8tsfp" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Apostolul
 | autor    = Sándor Petőfi
 | secțiune = Apostolul/Fragmentul IX
 | anterior = [[Apostolul (Sándor Petőfi)]]
 | următor  = [[Apostolul/Fragmentul XI]]
 | note     = Traducere de [[Ștefan Octavian Iosif]]&lt;br&gt;''Poezii'', 1897.
}}

&lt;poem&gt;
Mai bine o ducea băietul,
Că nu mai trebuia să fure
Și nu mai trebuia să ceară.
Ce fericire, ce noroc!

Doar câteodată spaima
Îl biruia: dar dacă vine
Cu cartea de botez strigoaica,
Ce poate face el atunci?
Și altă dată, negura tristeții
Îl învelea, când îi venea în minte
Frumosul cățeluș,
Tovarășul iubit și bun.
De dragul lui adeseori
S-ar fi întors la baba singur,
Că să cerșească, numai
Să fie împreună.
De multe ori visa cu el;
Visa că îl ținea în brațe,
Și câinele, gemând,
Blând îl lingea pe față și pe mâini...
Și când se deșteptă și nu-l găsi alături,
L-a podidit un plâns,
Și-a plâns amarnic, multă vreme.

Când a sosit acasă cu băietul,
Boierul cel bătrân l-a dat
Pe mana slugilor. L-au mântuit
Din vechea murdărie,
În locul zdrențelor a căpătat
Vestminte noi, frumoase.
Ce bine se simțea!
I se părea că nici n-a mai trăit,
I se părea că-i nou-născut, de azi.
Atuncea l-a chemat la sine
Boierul și-i grai cu-asprime:
-- Băiete, vezi pe domnișorul asta?
E fiul meu, tu ai să-i zici: &quot;Stăpâne&quot;
Și trebuie s-asculți de el,
El este domn, tu slugă.
Alt lucru n-ai, doar să asculți
Dar să fii treaz și sprinten!
De-i fi cuminte, bine o să-ți fie,
Mâncare bună, haine bune...
De unde nu, ți-atârn de gât
Zdrențele vechi în care te-am găsit,
Pe urma poți pleca în lume,
Cerșetorind că pân-acum.

Sluji orfanul
Pe domnișor.
Umbla cu el, stetea cu el,
Ca umbra lui era.
Și îi pândea mișcarea buzelor,
Abia era porunca zisă,
Deja o și îndeplinise,
Și câte n-a mai pătimit,
Sărmanul bun băiet!
Căci domnișorul
Era așa un câine de copil,
Cum sunt de obicei
Toți domnișorii:
Făcea să-l simță că-i stăpân,
Cată prilej la asta.
De se frigea cu ciorba,
Bătea pe micul servitor;
Când cineva nu-l saluta
Ori nu-l lua în seamă, -
Îi azvârlea căciulă de pe cap;
Și-l înhăța de păr pe servitor,
Când pieptenul i se-ncurca în păr.
Și n-a fost răutate sau batjocura
Pe care să n-o fi făcut-o,
Îndată ce-i trăsnea prin minte
Călcându-l pe picioare dinadins
Îl îmbrâncea, de ce-i sta în drum.
Îi arunca noroi în față,
Pe urma îl certa că-i un murdar,
Și îl stropea cu apa-n ochi,
Și dacă începea să plângă,
Îl poreclea gura-spartă.

Necazuri multe indura, sărmanul,
Din zi în zi, mai multe.
Ci pașnic le răbdă pe toate,
Și hotărât ca un bărbat
Cu suflet mare.

Și pentru ce răbdă el astfel?
De ce nu părăsea odată iadul ăsta,
Precum voise în mai multe rânduri?
De-ați ști voi pentru ce-a rămas!

Nu pâinea alba, nu straiele bune
Îl ispiteau să se întoarcă, de pleca
Să-și piardă urma-n lumea toată.
Nu era el, ca oarale din curte,
Cari pribegesc, și când li-i foame
Se-ntorc din nou după mâncare,
Pe când privighetoarea, ciocârlia,
Când le-ai deschis portiță închisorii,
Se duc pe veci și-s mulțumite
Cu ce găsesc în aer liber.
Așa era și dânsul,
Ca pasările prizoniere,
Și totuși a rămas acolo
Și de pornea, venea iar înapoi.
Ce-l ispitea pe el?
Învățătura.

Putea să-nvețe-alături de stăpân:
Neobservat îi sta la spate
Și pe furiș citea din carte;
Mereu era atent
La vorbele învățătorului;
Tot ce-nvata o dată
Nu mai uita.
Mult mai devreme ca stăpânul
Știu să scrie, să citească.

Și cum sporea în ani,
Așa-i sporeau și cunoștințele,
Ca ramii coarnelor la cerb,
Și se fălea cu ele,
Iar când odrasla de boier
Spunea câte-o dobitocie,
El o-ndrepta în gând,
Zâmbind la vorba proastă.

Nici înaintea pedagogului
Nu a trecut neobservată
Deosebirea dintre sluga
Și domnișor,
Și când acesta nu știa
La lecții să răspundă,
Învățătorul îl mustra
Punând pe sluga să răspundă
Că el știa întotdeauna.
Era o cinste mare pentru el,
Dar nu și bucurie, asta nu,
Întotdeauna ispășea amarnic
C-a îndrăznit să-l facă de rușine
Pe coconaș.
Din zi în zi mai crude prigoniri
Îl grămădiră pe orfan,
Din zi în zi mai crude prigoniri
Îl grămădiră pe orfan.
Din zi în zi simțea sărmanul
Cât sunt nedrepte și urâte;
S-acum când îl lovea,
Părea că-l vatămă în suflet,
Roșea, nu pentru că-l durea,
Ci pentru că-i era rușine.

Era de șaisprezece ani.
Și fiecare zi îi trimetea o rază
Ce risipea negura mintei lui,
Și fiecare rază
Era slovă de foc.
Din slove se-nchegara
Aceste gânduri:
&quot;Ce drept au să mă bată ei pe mine?
Cu ce drept bate om pe om?
Alcătuit-a Dumnezeu
Deosebit pe vreunul dintre noi?
Ei spun că Dumnezeu e drept,
Dar dacă-i drept
Nu a putut-o face asta,
Pe orice om iubind deopotrivă:
Și eu n-am să mai rabd așa,
Orice s-ar întâmplă cu mine!
Îmi dau mâncare, straie, adăpost,
Dar nu slujesc în schimb?
Nu răsplătesc eu fapta bună?
Au drept să-mi dea de lucru,
Dar să mă bată nicidecum.
Și jur: d-azi înainte,
O dată mă vor mai lovi,
A doua oară, nu!&quot;
Așa a fost. Cu cel dintăi prilej
(Și nici n-a trebuit s-aștepte)
Când ridică stăpânul mâna,
El îi strigă:
--  Oprește-te!
Să nu mă vatemi, că
De te-oi izbi o dată,
Mă pomenești în veci!
Destul ți-am fost eu câine,
Bun de bătut, de îmbrâncit,
Acuma-s om,
Că om e doar și sluga!
Eu recunosc: aici o mână
M-a încărcat de binefaceri,
Ci altă mână dărama cu bâta
Tot ce clătea cealaltă.
Așa că n-am rămas datori
Nimic unul altuia.

La vorba asta nemaipomenită,
Stăpânul se schimbă la față,
Și, dârz de furie, urlă:
-- Hah, neam de slugă!
Hah, ticălos răzvrătitor,
Și tânărul așa răspunse
Cu voce disprețuitoare:
-- Hm, neam de slugă? dacă ne-am lua
După origină, apoi
A fost mai nobil tatăl meu
Că toți străbunii tai!
Și dacă el m-a aruncat pe stradă,
Greșeală e a lui, și nu-i a mea.
Și dacă domnii toți sunt răi ca tine,
Apoi mai bine a făcut așa,
Că niciodată nu puteam să fiu
Un om cinstit.
Și-mi zici răzvrătitor? ... Daca e răzvrătire
Când omul simte și mărturisește
Că și el este om că orișicare altul,
Atunci zic cu mândrie: sunt un răzvrătitor!
Și de-aș putea eu spune tot ce simt,
Așa cum simt de aș putea eu spune,
Atunci s-ar răzvrăti cu mine milioane,
S-ar tremura o lume,
Precum tremura Roma de Spartac,
Pe când gladitatorii
Cu lanțurile rupte
Băteau a sale ziduri!
Rămâi cu bine!
Nu mai putem sta împreună,
Eu ți-am vorbit ca om,
Și când un rob se-nalță
Până la om,
Moare de foame, piere-n ștreang,
Ci slugă nu mai poate fi!
Zicând așa, s-a-ntors și a plecat,
A părăsit de-a pururi casa unde
A înotat copilăria lui
Ca floarea în noroi.

Porni unde vedea cu ochii,
Mergea în lume fără țintă.
În inima lui veselă
Se aprinsese tinerețea
Și-ardea, cum arde un oraș aprins,
În vijelie, biciuit de flăcări...
Și ce miraculoase
Fantasme din povești
Jucau în arte flăcări!

La capătul orașului l-ajunse
Bătrânul profesor.
Abia-și mai trăgea sufletul,
Fugise mult că să-l ajungă,
Sudoarea-i brobonase fața,
Zadarnic o ștergea cu măna,
Pe când vorbea cu tânărul.
Și-n vorba lui
Nu era multă legătură:

--  Na, pune-ți banii ăștia bine.
E leafa mea pe an,
O să-ți ajungă ani întregi
Dacă-i îngrijești.
Om mare vei ajunge tu,
O spun eu asta de la mine.
Băiat mai zdravăn decât tine,
N-am întâlnit în viață mea!
Eu simt aidoma ca tine, tot,
Dar nu am îndrăznit s-o spun,
M-am speriat de tine și te-am admirat
Când ai vorbit.
Să-ți deie Dumnezeu noroc, băiete.
Îți poruncesc, îți poruncesc,
Da, eu îți poruncesc să-nveți,
Să isprăvești cu școală.
De unde nu,
Te blestem, și blestemul meu
O să te-ajungă, unde-i fi.
Nu ești născut tu pentru tine,
Ci patriei, întregei lumi.
Atât îți zic, învață mai departe,
Deși n-ar trebui să ți-o mai spun,
Că ție doar îți place cartea.
Și-acuma, Dumnezeu cu tine!
Fii norocos și amintește-ți
Câteodată și de mine,
Ci dacă n-o să mă asculți,
Atuncea uita-mă!

Se înclină băiatul
Că să-i sărute mâna bunului moșneag,
Ci dansul nu voi, și-l ridica pe tânăr,
Îl sărută și îl îmbrățișă,
Apoi se depărtă cu lacrimile-n ochi.

Ce bine i-a făcut orfanului,
Ce bine i-a făcut lui asta!
Acesta fuse cel dintăi sărut
Pe care l-a-ntâlnit.
Șaisprezece ani au trebuit să treacă
Și să se chinuie,
Pân' ce a dat d-un om
Ce nu-l respinse, nu-l goni,
Ci l-a îmbrățișat!
&lt;/poem&gt;

[[Categorie:Ștefan Octavian Iosif]]
[[Categorie:Traduceri în limba română]]
[[Categorie:Literatură maghiară]]</text>
      <sha1>m1ggmxpdlp7fz2z2uc3nw5yh3a8tsfp</sha1>
    </revision>
  </page>
  <page>
    <title>Categorie:Traduceri din limba maghiară</title>
    <ns>14</ns>
    <id>41567</id>
    <revision>
      <id>152488</id>
      <parentid>130195</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T10:36:34Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Mishuletz</username>
        <id>445</id>
      </contributor>
      <minor />
      <comment>added [[Category:Literatură maghiară]] using [[Help:Gadget-HotCat|HotCat]]</comment>
      <origin>152488</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="59" sha1="ic7sbpsqc54f8lxgwo1ruj3bureza0u" xml:space="preserve">[[Categorie:Traduceri]]
[[Categorie:Literatură maghiară]]</text>
      <sha1>ic7sbpsqc54f8lxgwo1ruj3bureza0u</sha1>
    </revision>
  </page>
  <page>
    <title>Melancolie (Petőfi)</title>
    <ns>0</ns>
    <id>41810</id>
    <revision>
      <id>152489</id>
      <parentid>131035</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T10:38:57Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Mishuletz</username>
        <id>445</id>
      </contributor>
      <minor />
      <comment>removed [[Category:Traduceri în limba română]] using [[Help:Gadget-HotCat|HotCat]]</comment>
      <origin>152489</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="507" sha1="m7ho39245n5e52whwust2a3vs3nrkh8" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Melancolie
 | autor    = Sándor Petőfi
 | traducător = Bonifaciu Florescu
 | secțiune = 
 | anterior = 
 | următor  = 
 | note     = Publicată în revista ''Portofoliul român'', an. I, 1882, p. 367.&lt;br&gt;Titlul original: ''Kellemetlen őszi reggel...''}}

&lt;poem&gt;
Ascunsă în brumă, e tristă dimineața.
Pe toate drumurile aleargă un nor și pe lumea veștejită cade veșnica ploaie de toamnă...
&lt;/poem&gt;

[[hu:Kellemetlen_őszi_reggel...]]
[[Categorie:Literatură maghiară]]</text>
      <sha1>m7ho39245n5e52whwust2a3vs3nrkh8</sha1>
    </revision>
    <revision>
      <id>152490</id>
      <parentid>152489</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T10:39:04Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Mishuletz</username>
        <id>445</id>
      </contributor>
      <minor />
      <comment>removed [[Category:Literatură maghiară]] using [[Help:Gadget-HotCat|HotCat]]</comment>
      <origin>152490</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="471" sha1="1ec3yw3iyyjd3h7yccl4cr0cnw6jaao" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Melancolie
 | autor    = Sándor Petőfi
 | traducător = Bonifaciu Florescu
 | secțiune = 
 | anterior = 
 | următor  = 
 | note     = Publicată în revista ''Portofoliul român'', an. I, 1882, p. 367.&lt;br&gt;Titlul original: ''Kellemetlen őszi reggel...''}}

&lt;poem&gt;
Ascunsă în brumă, e tristă dimineața.
Pe toate drumurile aleargă un nor și pe lumea veștejită cade veșnica ploaie de toamnă...
&lt;/poem&gt;

[[hu:Kellemetlen_őszi_reggel...]]</text>
      <sha1>1ec3yw3iyyjd3h7yccl4cr0cnw6jaao</sha1>
    </revision>
    <revision>
      <id>152491</id>
      <parentid>152490</parentid>
      <timestamp>2026-10-02T10:39:19Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Mishuletz</username>
        <id>445</id>
      </contributor>
      <minor />
      <comment>added [[Category:Traduceri din limba maghiară]] using [[Help:Gadget-HotCat|HotCat]]</comment>
      <origin>152491</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="516" sha1="n3tvttrpvvsox8kbf7xxtvfss7htgie" xml:space="preserve">{{titlu
 | titlu    = Melancolie
 | autor    = Sándor Petőfi
 | traducător = Bonifaciu Florescu
 | secțiune = 
 | anterior = 
 | următor  = 
 | note     = Publicată în revista ''Portofoliul român'', an. I, 1882, p. 367.&lt;br&gt;Titlul original: ''Kellemetlen őszi reggel...''}}

&lt;poem&gt;
Ascunsă în brumă, e tristă dimineața.
Pe toate drumurile aleargă un nor și pe lumea veștejită cade veșnica ploaie de toamnă...
&lt;/poem&gt;

[[Categorie:Traduceri din limba maghiară]]

[[hu:Kellemetlen_őszi_reggel...]]</text>
      <sha1>n3tvttrpvvsox8kbf7xxtvfss7htgie</sha1>
    </revision>
  </page>
  <page>
    <title>Discuție Utilizator:~2026-52788-23</title>
    <ns>3</ns>
    <id>51204</id>
    <revision>
      <id>152483</id>
      <timestamp>2026-10-02T09:30:28Z</timestamp>
      <contributor>
        <username>Paloi Sciurala</username>
        <id>15836</id>
      </contributor>
      <comment>/* ■ Testul v-a fost anulat */ secțiune nouă</comment>
      <origin>152483</origin>
      <model>wikitext</model>
      <format>text/x-wiki</format>
      <text bytes="757" sha1="e4rj207i1qeceo9lmqvoek4gani76my" xml:space="preserve">==■ Testul v-a fost anulat==
[[Image:Information.svg|25px]] Testul dumneavoastră de la pagina [[:Scatiul și stăpânul său]] a funcționat, dar a fost anulat. Pentru alte încercări vă rugăm să folosiți [[Wikisource:Cutia cu nisip|cutia cu nisip]]. Vă invităm să citiți [[Wikisource:Ce este Wikisource?|despre Wikisource]] dacă doriți să știți mai multe despre cum puteți contribui la biblioteca noastră. Vă mulțumim!  --'''[[Utilizator:Paloi Sciurala|&lt;span style=&quot;color: #137c1a;&quot;&gt;Paloi Sciurala&lt;/span&gt;]]''' ([[Discuție Utilizator:Paloi Sciurala|&lt;span style=&quot;color: #021c0f;&quot;&gt;discuție&lt;/span&gt;]]&lt;small&gt;｜&lt;/small&gt;[[Special:Contribuții/Paloi Sciurala|&lt;span style=&quot;color: #021c0f;&quot;&gt;contribuții&lt;/span&gt;]]) 2 octombrie 2026 12:30 (EEST)</text>
      <sha1>e4rj207i1qeceo9lmqvoek4gani76my</sha1>
    </revision>
  </page>
</mediawiki>