Wikisource
rowikisource
https://ro.wikisource.org/wiki/Pagina_principal%C4%83
MediaWiki 1.48.0-wmf.4
first-letter
Media
Special
Discuție
Utilizator
Discuție Utilizator
Wikisource
Discuție Wikisource
Fișier
Discuție Fișier
MediaWiki
Discuție MediaWiki
Format
Discuție Format
Ajutor
Discuție Ajutor
Categorie
Discuție Categorie
Autor
Discuție Autor
Pagină
Discuție Pagină
Index
Discuție Index
TimedText
TimedText talk
Modul
Discuție Modul
Event
Event talk
Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/313
104
34134
153169
127908
2026-11-12T14:12:40Z
~2026-59870-11
22925
Vdjzg
153169
proofread-page
text/x-wiki
<noinclude><pagequality level="3" user="Tudor The Cuber" /></noinclude><nowiki />
— Coniță! uite Ionel! vrea să-mi răstoarne mașina!... Astâmpără-te, că te arzi!
— Ionel! strigă iar madam Popescu; Ionel! vin' la mama!
— Sări, coniță! varsă spirtul! s-aprinde!
— Ionel! strigă iar mama, și se scoală repede să meargă după el. Dar pe când vrea să iasă pe ușe, apare micul maior de roșiori cu sabia scoasă și-i oprește trecerea, luând o poză foarte marțială. Mama ia pe maiorul în brațe și-l sărută...
— Nu ți-am spus să nu te mai apropii de mașină când face cafea, că dacă te-aprinzi, moare mama? Vrei să moară mama?
— Dar — întrerup eu — pentru cine ați poruncit cafea, madam. Popescu?
— Pentru dumneata.
— Da de ce vă mai supărați?
— Da ce supărare!
Madam Popescu mai sărută o dată dulce pe maiorașul, îl scuipă, să nu-l deoache, și-l lasă jos. El a pus sabia în teacă, salută militărește și merge într-un colț al salonului unde, pe două mese, pe canapea, pe foteluri și pe jos, stau grămădite fel de fel deo trâmbiță și o tobă. Atârnă tobomandă și merge-n fruntea soldaților cu sabia scoasă.
<ref></ref><noinclude>
<references/></noinclude>
3bkge8pi0mi9k78k5hey63oik7dsq9k
153170
153169
2026-11-12T14:17:49Z
魔琴
22926
Reverted 1 edit by [[Special:Contributions/~2026-59870-11|~2026-59870-11]] ([[User talk:~2026-59870-11|talk]]) (TwinkleGlobal)
153170
proofread-page
text/x-wiki
<noinclude><pagequality level="3" user="Tudor The Cuber" /></noinclude><nowiki />
— Coniță! uite Ionel! vrea să-mi răstoarne mașina!... Astâmpără-te, că te arzi!
— Ionel! strigă iar madam Popescu; Ionel! vin' la mama!
— Sări, coniță! varsă spirtul! s-aprinde!
— Ionel! strigă iar mama, și se scoală repede să meargă după el. Dar pe când vrea să iasă pe ușe, apare micul maior de roșiori cu sabia scoasă și-i oprește trecerea, luând o poză foarte marțială. Mama ia pe maiorul în brațe și-l sărută...
— Nu ți-am spus să nu te mai apropii de mașină când face cafea, că dacă te-aprinzi, moare mama? Vrei să moară mama?
— Dar — întrerup eu — pentru cine ați poruncit cafea, madam. Popescu?
— Pentru dumneata.
— Da de ce vă mai supărați?
— Da ce supărare!
Madam Popescu mai sărută o dată dulce pe maiorașul, îl scuipă, să nu-l deoache, și-l lasă jos. El a pus sabia în teacă, salută militărește și merge într-un colț al salonului unde, pe două mese, pe canapea, pe foteluri și pe jos, stau grămădite fel de fel de jucării. Dintre toate, maiorul alege o trâmbiță și o tobă. Atârnă toba de gât, suie pe un superb cal vânăt rotat, pune trâmbița la gură și, legănându-se călare, începe să bată toba cu o mână și să sufle-n trâmbiță. Madam Popescu îmi spune ceva; eu n-aud nimica. Îi răspund totuși că nu cred să mai ție mult gerul așa de aspru; ea nu aude nimica.
— Ionel! Ionel!! Ionel!!! Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! Nu e frumos, când sunt musafiri!
Iar eu, profitând de un moment când trâmbița și toba tac, adaog:
— Și pe urmă, d-ta ești roșior, în cavalerie.
— Maior! strigă mândrul militar.
— Tocmai! zic eu. La cavalerie nu e tobă; și maiorul nu cântă cu trâmbița; cu trâmbița cântă numai gradele inferioare; maiorul comandă și merge-n fruntea soldaților cu sabia scoasă.<noinclude>
<references/></noinclude>
6oxd2empe28ui705ptbtjqle3dt3wda
Discuție Utilizator:Vera tiu
3
51397
153171
2026-11-12T19:44:21Z
New user message
6487
[[Template:Welcome|Mesaj de bun-venit]]
153171
wikitext
text/x-wiki
{{Template:Welcome|name=Vera tiu}}
-- [[Utilizator:New user message|New user message]] ([[Discuție Utilizator:New user message|discuție]]) 12 noiembrie 2026 21:44 (EET)
93lifvkssl86aus89hkgxoptkve4fh8
Iovan Iorgovan
0
51398
153172
2026-11-13T06:57:09Z
Iurii.s
18221
Pagină nouă: {{titlu | titlu = Iovan Iorgovan | niciunautor= | secțiune = | anterior = | următor = | note = Poezie populară culeasă de [[Gheorghe Dem Teodorescu]] de la lăutar [[w:Petrea „Crețul” Șolcan|Petrea „Crețul” Șolcan]], 1884 (Gheorghe Dem. Teodorescu. Poezii populare române – București: Tipografia Modernă, 1885. pp.415–419). }} <poem> Sus, pe Cerna-n sus, Mulți voinici s-au dus, Dar care s-au dus Cernei nu i-au spus Și toți s-au răp...
153172
wikitext
text/x-wiki
{{titlu
| titlu = Iovan Iorgovan
| niciunautor=
| secțiune =
| anterior =
| următor =
| note = Poezie populară culeasă de [[Gheorghe Dem Teodorescu]] de la lăutar [[w:Petrea „Crețul” Șolcan|Petrea „Crețul” Șolcan]], 1884 (Gheorghe Dem. Teodorescu. Poezii populare române – București: Tipografia Modernă, 1885. pp.415–419).
}}
<poem>
Sus, pe Cerna-n sus,
Mulți voinici s-au dus,
Dar care s-au dus
Cernei nu i-au spus
Și toți s-au răpus.
Foaie de lipan,
Iovan
Iorgovan,
Fecior de mocan,
Mândru căpitan,
Joi de dimineață,
Pe nor și pe ceață,
El mi s-a sculat
Și mi-a mânecat,
Tot pentru vânat.
Și el mi-a plecat,
Călare
Pe cale,
Cu ogari pe vale,
Cu Vija-nainte
Ca să-i ia aminte.
Și el s-a tot dus
Tot pe Cerna-n sus,
După vânătoare
De păsări ușoare,
După-nsurătoare
De mândre fecioare.
Dar ce-mi tot vâna
Și ce-mi căuta?
Fată sălbățică,
Mândră și voinică.
Foaie ș-o lalea,
El mi se ducea
Și el că-mi umbla
Trei zile de vară,
Trei de primăvară,
Tot pe Cerna-n sus,
Unde mulți s-au dus
Și toți s-au răpus.
După ce mergea,
După ce umbla,
După ce căta,
Și vad nu găsea
Să treacă Cerna,
El mi se-oprea,
Suma ca să-i ia,
Și mi se gândea
Că mare-i Cerna,
Că neagră-i apa
Și că s-o-neca
Înot dac-o da,
Dacă n-o-ntreba.
Și dacă mai sta,
De se mai gândea,
Pe Cerna striga,
Pe Cerna chema
S-audă ruga.
Cerna-l auzea,
Cerna s-arăta.
Iar el o-ntreba,
Din gură-i zicea:
— Cernă fugătoare,
Apă curgătoare,
Să nu mă răpui,
Ci-adevăr să-mi spui
Pe unde să trec,
Drumul să-mi aleg.
Încetează-ți valul,
Să-ți cunosc vadul,
Să trec cu calul,
Că eu am pornit
Și eu am venit,
Cum am fost ursit,
Să găsesc la tine
Și să iau cu mine
Fată sălbățică,
Mândră și voinică!
Dacă-l asculta,
Cerna ce-mi făcea?
În loc se-oprea,
[cu … vorbea],
Și mi-l învăța,
Din gură-i zicea:
— Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
Pe mine-n sus
Mulți voinici s-au dus,
Dar care s-au dus
Mie nu mi-au spus
Și toți s-au răpus.
Tu, mai înțelept
Și mai priceput,
Tu te-ai îndemnat
De m-ai întrebat,
Frumos m-ai rugat
Să nu te răpui,
Ci-adevăr să-ți spui
Pe unde să treci,
Drumul să-ți alegi,
Pentru vânătoare,
Pentru-nsurătoare,
Să găsești la mine
Și să iei cu tine
Fată sălbățică,
Mândră și voinică.
Nu-mi opresc valul
Să-mi cunoști vadul,
Să treci cu calul,
Dar te-oi învăța,
Drum ți-oi arăta,
Adevăr ți-oi da.
Ia tu să-mi apuci
Și să mi te duci
Tot pe mine-n sus,
Potrivă d-apus,
Că eu sunt curgătoare
Pe la deal la vale.
Și dacă-i sui,
Pân’ te-i osteni,
Cal ți-o poticni.
La trei
Păltinei
Tu seama să iei,
C-o să te oprești
Și-o să nemerești
D-o stană de piatră,
Cu mușchiul d-o șchioapă,
În sus ridicată,
Pustiia s-o bată.
Acolo să stai
Și ocol să-i dai,
C-acolo e dusă
Ș-acolo-i ascunsă
Fata sălbățică,
Mândră și voinică.
Foaie ș-o lalea,
Cerna cum zicea,
Iorgovan făcea,
Drumul apuca
Și drumul urca,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
Cu Vija-nainte,
Ca să-i ia aminte.
Și mi se ducea,
Și mi se urca
Tot pe Cerna-n sus,
Unde mulți s-au dus
De mi s-au răpus.
Și dacă suia,
Pân’ se ostenea,
Calu-i poticnea.
La trei
Păltinei
El mi se-oprea
Și seama lua,
Că el nemerea
D-o stană de piatră,
Cu mușchiul d-o șchioapă,
În sus ridicată,
Pustiia s-o bată,
O stană cu muchie
Mai pân’ la genuchie.
Iovan Iorgovan
Sta în [ … ]
Și se uita,
Cu ochii căta
Și mi-o măsura.
Vija,
Cățeaua,
Ea că-mi cunoștea
Și că-mi mirosea,
Mirosea urma,
Și ea că-mi trecea
Dincoace de Cerna,
Tot din stâncă
-n stâncă
Și din piatră
-n piatră,
Până d-aia parte.
Iar dacă-mi trecea,
Vija mirosea,
Tată că simțea
Și se repezea,
Și unde-mi lătra,
Și tot ricia,
Piatra dezgropa
Și se repezea
Să scoată fata.
Dar, ca vai de ea,
Pe Vija simțea,
Pe Vija vedea
Și se speria,
Să plângă-ncepea,
Din gură zicea:
— Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Frate, frățicare,
Cheamă-ți cățeaua,
Ține-ți pe Vija,
Că s-a-nfuriet
Și mi-a zgâriat,
Zgâriat fața
Și rupt cosița.
Ține-ți [ … ]
Și cheamă-ți [ … ],
Că ei, cu dulăii,
Mi-au rupt obrăjeii.
Iovan Iorgovan,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
Dac-o auzea
Și dac-o vedea,
Bine că-i părea,
Că-i înțelegea
Glasul și vorba.
Și el ce-mi făcea?
Ogari asmuțea,
Pe Vija-ndemna
Să sape piatra,
Să scoață fata,
Fata sălbățică,
Mândră și voinică.
Apoi ce-mi făcea?
Cal desoilica,
Căpăstru-i scotea
Și s-apropia,
De mână o lua,
De braț o prindea
Și mi-o apuca,
Afar’ o scotea.
Fata că-mi țipa,
Fata că-mi striga
Și se văieta,
Că el se silea
Cu frâu d-o lega.
Iar când o lega,
Din gură-i zicea,
Sărmana de ea:
— Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Frate frățioare,
Faci un păcat mare,
Că știi au nu știi
Că-mi ești mie frate
Și eu ție sor’?
Ceas când s-a-mplinit,
Nouă ne-a murit
Și taică,
Și maică,
Și dragi frățiori,
Rude și surori,
Iar noi am slujit
Până ne-am mărit.
Nu ții minte, Ivaie,
Că făceam bucate,
Iar tu le cărai
La masă de crai,
Vănar când erai?
Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Cu a ta surioară
[ … ],
Că e păcat mare,
Frate, frățioare!
Foaie de lipan,
Tânărul Iovan,
Fecior de mocan,
Unde mi-o vedea,
Unde mi-o auzea,
Ochii că-i lua,
Mințile-i fura:
Nimic n-auzea,
Nimic nu gândea,
Ci mi-o săruta
Și mi-o apuca,
Frumos c-o lega,
Pe cal o punea
Și cu ea pleca
-n jos de Cerna,
Cu ăi ogărei
Și cu ăi dulăi,
Cu Vija-nainte
Să le ia aminte.
Că Vija știa,
Bine cunoștea
Locul și urma,
Și ea că-mi sărea
Tot din stâncă
-n stâncă
Și din piatră
-n piatră
Pân’ d-alaltă parte.
Foaie de ciolpan,
Fir de leuștean,
Iovan
Iorgovan,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
El, dacă pleca
Călare cu ea,
Nici că mai vorbea,
Nici că mai gândea,
Ci la ea privea.
Nainte mergea,
De Cerna-și uita,
Drumul că greșea
Și se rătăcea.
Iar când se uita,
În apă sărea,
Calu-n not își da.
Iovan ce-mi făcea?
De pe cal sărea,
La not se-ncerca
Și mi se-neca,
Că Domnul nu va
Frate ca să ia,
Frate pe sor’sa.
Calul se zbătea,
La mal că ieșea,
Iar ea, sărmana,
Ea că-mi înota
Trei zile broștește
Și trei voinicește,
Notat ca de pește,
Și se strecura,
Și ea că-mi trecea
Tot din stâncă
-n stâncă
Și din piatră
-n piatră,
Pân’ de ceea parte.
La mal d-ajungea,
Pe mal s-așeza.
Lumea c-o vedea,
În brațe-o lua
Și-n sat o ducea.
Fata sălbățică,
Mândră și voinică,
Vecini că-ntreba,
Lumea cerceta,
Rude de-și găsea,
Și rude-mi venea
De mi-o-mbrățișa.
Acas-o lua,
La curți o ducea,
Frumos mi-o scălda,
Frumos mi-o-mbăia,
Cămașă că-i da,
Bine c-o-mbrăca
Cu haine de fir
Și de ibrișin,
Cu aur d-ăl bun.
Apoi ce-mi făcea?
Vreme nu pierdea,
Ci mi-o logodea
Și mi-o mărita
Cu un fecior de crai,
Tot de peste plai,
Că Domnul nu vrea,
Domnul nu ierta
Fratele să ia,
Frate pe sor’sa,
Că-s grele păcate
Să ia sor’ pe frate.
</poem>
[[Categorie:Balade populare]]
6epyau02d19mpq5smmb5wuzpvuajmbh
153173
153172
2026-11-13T07:59:42Z
Iurii.s
18221
153173
wikitext
text/x-wiki
{{titlu
| titlu = Iovan Iorgovan
| niciunautor=
| secțiune =
| anterior =
| următor =
| note = Poezie populară culeasă de [[Gheorghe Dem Teodorescu]] de la lăutar [[w:Petrea „Crețul” Șolcan|Petrea „Crețul” Șolcan]], 1884 (Gheorghe Dem. Teodorescu. Poezii populare române – București: Tipografia Modernă, 1885. pp.415–419).
}}
<poem>
Sus, pe Cerna-n sus,
Mulți voinici s-au dus,
Dar care s-au dus
Cernei nu i-au spus
Și toți s-au răpus.
Foaie de lipan,
Iovan
Iorgovan,
Fecior de mocan,
Mândru căpitan,
Joi de dimineață,
Pe nor și pe ceață,
El mi s-a sculat
Și mi-a mânecat,
Tot pentru vânat.
Și el mi-a plecat,
Călare
Pe cale,
Cu ogari pe vale,
Cu Vija-nainte
Ca să-i ia aminte.
Și el s-a tot dus
Tot pe Cerna-n sus,
După vânătoare
De păsări ușoare,
După-nsurătoare
De mândre fecioare.
Dar ce-mi tot vâna
Și ce-mi căuta?
Fată sălbățică,
Mândră și voinică.
Foaie ș-o lalea,
El mi se ducea
Și el că-mi umbla
Trei zile de vară,
Trei de primăvară,
Tot pe Cerna-n sus,
Unde mulți s-au dus
Și toți s-au răpus.
După ce mergea,
După ce umbla,
După ce căta,
Și vad nu găsea
Să treacă Cerna,
El mi se-oprea,
Suma ca să-i ia,
Și mi se gândea
Că mare-i Cerna,
Că neagră-i apa
Și că s-o-neca
Înot dac-o da,
Dacă n-o-ntreba.
Și dacă mai sta,
De se mai gândea,
Pe Cerna striga,
Pe Cerna chema
S-audă ruga.
Cerna-l auzea,
Cerna s-arăta.
Iar el o-ntreba,
Din gură-i zicea:
— Cernă fugătoare,
Apă curgătoare,
Să nu mă răpui,
Ci-adevăr să-mi spui
Pe unde să trec,
Drumul să-mi aleg.
Încetează-ți valul,
Să-ți cunosc vadul,
Să trec cu calul,
Că eu am pornit
Și eu am venit,
Cum am fost ursit,
Să găsesc la tine
Și să iau cu mine
Fată sălbățică,
Mândră și voinică!
Dacă-l asculta,
Cerna ce-mi făcea?
În loc se-oprea,
Cu Iovan vorbea,
Și mi-l învăța,
Din gură-i zicea:
— Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
Pe mine-n sus
Mulți voinici s-au dus,
Dar care s-au dus
Mie nu mi-au spus
Și toți s-au răpus.
Tu, mai înțelept
Și mai priceput,
Tu te-ai îndemnat
De m-ai întrebat,
Frumos m-ai rugat
Să nu te răpui,
Ci-adevăr să-ți spui
Pe unde să treci,
Drumul să-ți alegi,
Pentru vânătoare,
Pentru-nsurătoare,
Să găsești la mine
Și să iei cu tine
Fată sălbățică,
Mândră și voinică.
Nu-mi opresc valul
Să-mi cunoști vadul,
Să treci cu calul,
Dar te-oi învăța,
Drum ți-oi arăta,
Adevăr ți-oi da.
Ia tu să-mi apuci
Și să mi te duci
Tot pe mine-n sus,
Potrivă d-apus,
Că sunt curgătoare
Pe la deal la vale.
Și dacă-i sui,
Pân’ te-i osteni,
Cal ți-o poticni.
La trei
Păltinei
Tu seama să iei,
C-o să te oprești
Și-o să nemerești
D-o stană de piatră,
Cu mușchiul d-o șchioapă,
În sus ridicată,
Pustiia s-o bată.
Acolo să stai
Și ocol să-i dai,
C-acolo e dusă
Ș-acolo-i ascunsă
Fata sălbățică,
Mândră și voinică.
Foaie ș-o lalea,
Cerna cum zicea,
Iorgovan făcea,
Drumul apuca
Și drumul urca,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
Cu Vija-nainte,
Ca să-i ia aminte.
Și mi se ducea,
Și mi se urca
Tot pe Cerna-n sus,
Unde mulți s-au dus
De mi s-au răpus.
Și dacă suia,
Pân’ se ostenea,
Calu-i poticnea.
La trei
Păltinei
El mi se-oprea
Și seama lua,
Că el nemerea
D-o stană de piatră,
Cu mușchiul d-o șchioapă,
În sus ridicată,
Pustiia s-o bată,
O stană cu muchie
Mai pân’ la genuchie.
Iovan Iorgovan
Sta
Și se uita,
Cu ochii căta
Și mi-o măsura.
Vija,
Cățeaua,
Ea că-mi cunoștea
Și că-mi mirosea,
Mirosea urma,
Și ea că-mi trecea
Dincoa de Cerna,
Tot din stâncă
-n stâncă
Și din piatră
-n piatră,
Până d-aia parte.
Iar dacă-mi trecea,
Vija mirosea,
Fată că simțea
Și se repezea,
Și unde-mi lătra,
Și tot râcâia,
Piatra dezgropa
Și se repezea
Să scoată fata.
Dar ea, vai de ea,
Pe Vija simțea,
Pe Vija vedea
Și se speria,
Să plângă-ncepea,
Din gură zicea:
— Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Frate, frățioare,
Cheamă-ți cățeaua,
Ține-ți pe Vija,
Că s-a-nfuriat
Și mi-a zgâriat,
Zgâriat fața
Și rupt cosița.
Ține-ți ogăreii
Și cheamă-ți șoimeii,
Că ei, cu dulăii,
Mi-au rupt obrăjeii.
Iovan Iorgovan,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
Dac-o auzea
Și dac-o vedea,
Bine că-i părea,
Că-i înțelegea
Glasul și vorba.
Și el ce-mi făcea?
Ogari asmuțea,
Pe Vija-ndemna
Să sape piatra,
Să scoață fata,
Fata sălbățică,
Mândră și voinică.
Apoi ce-mi făcea?
Cal descălica,
Căpăstru-i scotea
Și s-apropia,
De mân-o lua,
De braț o prindea
Și mi-o apuca,
Afar’ o scotea.
Fata că-mi țipa,
Fata că-mi striga
Și se văieta,
Că el se silea
Cu frâu d-o lega.
Iar când o lega,
Din gură-i zicea,
Sărmana de ea:
— Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Frate frățioare,
Faci un păcat mare,
Că știi au nu știi
Că-mi ești mie frate
Și eu ție sor’?
Ceas când s-a-mplinit,
Nouă ne-a murit
Și taică,
Și maică,
Și dragi frățiori,
Rude și surori,
Iar noi am slujit
Până ne-am mărit.
Nu ții minte, frate,
Că făceam bucate,
Iar tu le cărai
La masă de crai,
Tânăr când erai?
Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Cu a lui surioară
Cin' se mai însoară,
Că e păcat mare,
Frate, frățioare!
Foaie de lipan,
Tânărul Iovan,
Fecior de mocan,
Unde mi-o vedea,
Und' mi-o auzea,
Ochii că-i lua,
Mințile-i fura:
Nimic n-auzea,
Nimic nu gândea,
Ci mi-o săruta
Și mi-o apuca,
Frumos c-o lega,
Pe cal o punea
Și cu ea pleca
-n jos de Cerna,
Cu ăi ogărei
Și cu ăi dulăi,
Cu Vija-nainte
Să le ia aminte.
Că Vija știa,
Bine cunoștea
Locul și urma,
Și ea că-mi sărea
Tot din stâncă
-n stâncă
Și din piatră
-n piatră
Pân’ d-alaltă parte.
Foaie de ciolpan,
Fir de leuștean,
Iovan
Iorgovan,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
El, dacă pleca
Călare cu ea,
Nici că mai vorbea,
Nici că mai gândea,
Ci la ea privea.
Nainte mergea,
De Cerna-și uita,
Drumul că greșea
Și se rătăcea.
Iar când se uita,
În apă sărea,
Calu-n not își da.
Iovan ce-mi făcea?
De pe cal sărea,
La not se-ncerca
Și mi se-neca,
Că Domnul nu va
Frate ca să ia,
Frate pe sor’sa.
Calul se zbătea,
La mal că ieșea,
Iar ea, sărmana,
Ea că-mi înota
Trei zile broștește
Și trei voinicește,
Notat ca de pește,
Și se strecura,
Și ea că-mi trecea
Tot din stâncă
-n stâncă
Și din piatră
-n piatră,
Pân’ de ceea parte.
La mal d-ajungea,
Pe mal s-așeza.
Lume c-o vedea,
În brațe-o lua
Și-n sat o ducea.
Fata sălbățică,
Mândră și voinică,
Vecini că-ntreba,
Lumea cerceta,
Rude de-și găsea,
Și rude-mi venea
De mi-o-mbrățișa.
Acas-o lua,
La curți o ducea,
Frumos mi-o scălda,
Frumos mi-o-mbăia,
Cămașă că-i da,
Bine c-o-mbrăca
Cu haine de fir
Și de ibrișin,
Cu aur d-ăl bun.
Apoi ce-mi făcea?
Vreme nu pierdea,
Ci mi-o logodea
Și mi-o mărita
C-un fecior de crai,
Tot de peste plai,
Că Domnul nu vrea,
Domnul nu ierta
Fratele să ia,
Frate pe sor’sa,
Că-s grele păcate
Să ia sor’ pe frate.
</poem>
[[Categorie:Balade populare]]
byb9vy5ijvgkvbij54jc4zkd39v450u
153174
153173
2026-11-13T08:04:18Z
Iurii.s
18221
153174
wikitext
text/x-wiki
{{titlu
| titlu = Iovan Iorgovan
| niciunautor=
| secțiune =
| anterior =
| următor =
| note = Poezie populară culeasă de [[Gheorghe Dem Teodorescu]] de la lăutar [[w:Petrea „Crețul” Șolcan|Petrea „Crețul” Șolcan]], 1884 (Gheorghe Dem. Teodorescu. Poezii populare române – București: Tipografia Modernă, 1885. pp.415–419).
}}
<poem>
Sus, pe Cerna-n sus,
Mulți voinici s-au dus,
Dar care s-au dus
Cernei nu i-au spus
Și toți s-au răpus.
Foaie de lipan,
Iovan
Iorgovan,
Fecior de mocan,
Mândru căpitan,
Joi de dimineață,
Pe nor și pe ceață,
El mi s-a sculat
Și mi-a mânecat,
Tot pentru vânat.
Și el mi-a plecat,
Călare
Pe cale,
Cu ogari pe vale,
Cu Vija-nainte
Ca să-i ia aminte.
Și el s-a tot dus
Tot pe Cerna-n sus,
După vânătoare
De păsări ușoare,
După-nsurătoare
De mândre fecioare.
Dar ce-mi tot vâna
Și ce-mi căuta?
Fată sălbățică,
Mândră și voinică.
Foaie ș-o lalea,
El mi se ducea
Și el că-mi umbla
Trei zile de vară,
Trei de primăvară,
Tot pe Cerna-n sus,
Unde mulți s-au dus
Și toți s-au răpus.
După ce mergea,
După ce umbla,
După ce căta,
Și vad nu găsea
Să treacă Cerna,
El mi se-oprea,
Suma ca să-i ia,
Și mi se gândea
Că mare-i Cerna,
Că neagră-i apa
Și că s-o-neca
Înot dac-o da,
Dacă n-o-ntreba.
Și dacă mai sta,
De se mai gândea,
Pe Cerna striga,
Pe Cerna chema
S-audă ruga.
Cerna-l auzea,
Cerna s-arăta.
Iar el o-ntreba,
Din gură-i zicea:
— Cernă fugătoare,
Apă curgătoare,
Să nu mă răpui,
Ci-adevăr să-mi spui
Pe unde să trec,
Drumul să-mi aleg.
Încetează-ți valul,
Să-ți cunosc vadul,
Să trec cu calul,
Că eu am pornit
Și eu am venit,
Cum am fost ursit,
Să găsesc la tine
Și să iau cu mine
Fată sălbățică,
Mândră și voinică!
Dacă-l asculta,
Cerna ce-mi făcea?
În loc se-oprea,
Cu Iovan vorbea,
Și mi-l învăța,
Din gură-i zicea:
— Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
Pe mine-n sus
Mulți voinici s-au dus,
Dar care s-au dus
Mie nu mi-au spus
Și toți s-au răpus.
Tu, mai înțelept
Și mai priceput,
Tu te-ai îndemnat
De m-ai întrebat,
Frumos m-ai rugat
Să nu te răpui,
Ci-adevăr să-ți spui
Pe unde să treci,
Drumul să-ți alegi,
Pentru vânătoare,
Pentru-nsurătoare,
Să găsești la mine
Și să iei cu tine
Fată sălbățică,
Mândră și voinică.
Nu-mi opresc valul
Să-mi cunoști vadul,
Să treci cu calul,
Dar te-oi învăța,
Drum ți-oi arăta,
Adevăr ți-oi da.
Ia tu să-mi apuci
Și să mi te duci
Tot pe mine-n sus,
Potrivă d-apus,
Că sunt curgătoare
Pe la deal la vale.
Și dacă-i sui,
Pân’ te-i osteni,
Cal ți-o poticni.
La trei
Păltinei
Tu seama să iei,
C-o să te oprești
Și-o să nemerești
D-o stană de piatră,
Cu mușchiul d-o șchioapă,
În sus ridicată,
Pustiia s-o bată.
Acolo să stai
Și ocol să-i dai,
C-acolo e dusă
Ș-acolo-i ascunsă
Fata sălbățică,
Mândră și voinică.
Foaie ș-o lalea,
Cerna cum zicea,
Iorgovan făcea,
Drumul apuca
Și drumul urca,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
Cu Vija-nainte,
Ca să-i ia aminte.
Și mi se ducea,
Și mi se urca
Tot pe Cerna-n sus,
Unde mulți s-au dus
De mi s-au răpus.
Și dacă suia,
Pân’ se ostenea,
Calu-i poticnea.
La trei
Păltinei
El mi se-oprea
Și seama lua,
Că el nemerea
D-o stană de piatră,
Cu mușchiul d-o șchioapă,
În sus ridicată,
Pustiia s-o bată,
O stană cu muchie
Mai pân’ la genuchie.
Iovan Iorgovan
Sta
Și se uita,
Cu ochii căta
Și mi-o măsura.
Vija,
Cățeaua,
Ea că-mi cunoștea
Și că-mi mirosea,
Mirosea urma,
Și ea că-mi trecea
Dincoa de Cerna,
Tot din stâncă
'n stâncă
Și din piatră
'n piatră,
Până d-aia parte.
Iar dacă-mi trecea,
Vija mirosea,
Fată că simțea
Și se repezea,
Și unde-mi lătra,
Și tot râcâia,
Piatra dezgropa
Și se repezea
Să scoată fata.
Dar ea, vai de ea,
Pe Vija simțea,
Pe Vija vedea
Și se speria,
Să plângă-ncepea,
Din gură zicea:
— Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Frate, frățioare,
Cheamă-ți cățeaua,
Ține-ți pe Vija,
Că s-a-nfuriat
Și mi-a zgâriat,
Zgâriat fața
Și rupt cosița.
Ține-ți ogăreii
Și cheamă-ți șoimeii,
Că ei, cu dulăii,
Mi-au rupt obrăjeii.
Iovan Iorgovan,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
Dac-o auzea
Și dac-o vedea,
Bine că-i părea,
Că-i înțelegea
Glasul și vorba.
Și el ce-mi făcea?
Ogari asmuțea,
Pe Vija-ndemna
Să sape piatra,
Să scoață fata,
Fata sălbățică,
Mândră și voinică.
Apoi ce-mi făcea?
Cal descălica,
Căpăstru-i scotea
Și s-apropia,
De mân-o lua,
De braț o prindea
Și mi-o apuca,
Afar’ o scotea.
Fata că-mi țipa,
Fata că-mi striga
Și se văieta,
Că el se silea
Cu frâu d-o lega.
Iar când o lega,
Din gură-i zicea,
Sărmana de ea:
— Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Frate frățioare,
Faci un păcat mare,
Că știi au nu știi
Că-mi ești mie frate
Și eu ție sor’?
Ceas când s-a-mplinit,
Nouă ne-a murit
Și taică,
Și maică,
Și dragi frățiori,
Rude și surori,
Iar noi am slujit
Până ne-am mărit.
Nu ții minte, frate,
Că făceam bucate,
Iar tu le cărai
La masă de crai,
Tânăr când erai?
Iovane, Iovane,
Iane Iorgovane,
Cu a lui surioară
Cin' se mai însoară,
Că e păcat mare,
Frate, frățioare!
Foaie de lipan,
Tânărul Iovan,
Fecior de mocan,
Unde mi-o vedea,
Und' mi-o auzea,
Ochii că-i lua,
Mințile-i fura:
Nimic n-auzea,
Nimic nu gândea,
Ci mi-o săruta
Și mi-o apuca,
Frumos c-o lega,
Pe cal o punea
Și cu ea pleca
'n jos de Cerna,
Cu ăi ogărei
Și cu ăi dulăi,
Cu Vija-nainte
Să le ia aminte.
Că Vija știa,
Bine cunoștea
Locul și urma,
Și ea că-mi sărea
Tot din stâncă
'n stâncă
Și din piatră
'n piatră
Pân’ d-alaltă parte.
Foaie de ciolpan,
Fir de leuștean,
Iovan
Iorgovan,
Fecior de mocan,
Călare pe cal,
El, dacă pleca
Călare cu ea,
Nici că mai vorbea,
Nici că mai gândea,
Ci la ea privea.
Nainte mergea,
De Cerna-și uita,
Drumul că greșea
Și se rătăcea.
Iar când se uita,
În apă sărea,
Calu-n not își da.
Iovan ce-mi făcea?
De pe cal sărea,
La not se-ncerca
Și mi se-neca,
Că Domnul nu va
Frate ca să ia,
Frate pe sor’sa.
Calul se zbătea,
La mal că ieșea,
Iar ea, sărmana,
Ea că-mi înota
Trei zile broștește
Și trei voinicește,
Notat ca de pește,
Și se strecura,
Și ea că-mi trecea
Tot din stâncă
'n stâncă
Și din piatră
'n piatră,
Pân’ de ceea parte.
La mal d-ajungea,
Pe mal s-așeza.
Lume c-o vedea,
În brațe-o lua
Și-n sat o ducea.
Fata sălbățică,
Mândră și voinică,
Vecini că-ntreba,
Lumea cerceta,
Rude de-și găsea,
Și rude-mi venea
De mi-o-mbrățișa.
Acas-o lua,
La curți o ducea,
Frumos mi-o scălda,
Frumos mi-o-mbăia,
Cămașă că-i da,
Bine c-o-mbrăca
Cu haine de fir
Și de ibrișin,
Cu aur d-ăl bun.
Apoi ce-mi făcea?
Vreme nu pierdea,
Ci mi-o logodea
Și mi-o mărita
C-un fecior de crai,
Tot de peste plai,
Că Domnul nu vrea,
Domnul nu ierta
Fratele să ia,
Frate pe sor’sa,
Că-s grele păcate
Să ia sor’ pe frate.
</poem>
[[Categorie:Balade populare]]
j3ml34dl1k6msm0n80mv7bo9ez04rzw