Ghennadi Ziuganov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ghennadi Adreevici Ziuganov
Extinde
Ghennadi Adreevici Ziuganov

Ghennadi Andreevici Ziuganov (în limba rusă: Генна́дий Андре́евич Зюга́нов) (născut pe 26 iunie 1944) este un politician rus, Prim-secretar al Partidului Comunist din Federaţia Rusă (din 1993), deputat în Duma de Stat (din 1995), membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (din 1996).

Cuprins

[modifică] Tinereţea

G. A. Ziuganov s-a născut într-un sat din regiunea Oriol, în sudul Moscovei. Fiu şi nepot de învăţători de ţară, el a urmat tradiţia profesională a familie: a devenit profesor de fizică, începând să predea în 1961.

În 1962, a fost cooptat în Departamentul de fizică şi matematică a Istitului Pedagogic din Oriol. Între 1963 şi 1966 a fost încadrat în Serviciile de informaţii radiologice, chimice şi biologice ale Armatei Roşii. A devenit membru de partid în 1966.

S-a înscris la universitate în 1966. A devenit un personaj popular, sportiv de frunte, deşi mai în vârstă decât cei mai mulţi colegi ai săi, având calitatea rară printre studenţii din anul doi de membru de partid. În timpul facultăţii s-a căsătorit cu Nadejda. A absolvit cursurile universitare în 1969.

[modifică] Munca de partid

Ziuganov a început să predea matematica, dar în scurtă vreme s-a angajat în activitatea politică în regiunea Oriol în 1967. A devenit prim-secretar al Komsomolului local şi secretarul regional cu propaganda. A devenit un politician popular în regiune. Printre multele sale sarcini, Ziuganov s-a ocupat şi de organizarea a numeroase petreceri dansante şi baluri. Ca apparatcik de nădejde al partidului, a fost promovat în funcţia de locţiitor al primului-secretar regional de partid.

A fost admis în 1978 la cursurile şcolii de elită de partid, Academia de Ştiinţe Sociale, în 1983 primind gradul academic post-doctorat de доктор наук - doctor nauk. S-a reîntors în Oriol, unde a funcţionat ca şef regional de partid pentru ideologie şi propagandă până în 1983. În 1983, s-a transferat în funcţia de instructor al departamentului de propagandă al Partidului Comunist.

Ziuganov s-a remarcat prin criticile dure la adresa lui Mihail Gorbaciov şi a iniţiativelor lui politice, perestroika şi glasnost. În deceniul al nouălea al secolului trecut, în timp ce partidul comunist se dezintegra, Ziuganov a trecut de partea conservatorilor, care luau atitudine făţişă împotriva reformelor gorbacioviste, care au dus până la urmă la prăbuşirea Uniunii Sovietice şi a Partidului Comunist.

[modifică] Liderul Partidului Comunist din Federaţia Rusă

Ziuganov în timpul unei demonstraţii cu ocazia aniversării zilei victoriei Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie.
Extinde
Ziuganov în timpul unei demonstraţii cu ocazia aniversării zilei victoriei Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie.

Ziuganov a scris mai multe articole de presă în deceniul al zecelea al secolului trecut prin care îl ataca pe Boris Eltin şi cerea reîntoarcerea la socialismul din epoca pre-gorbacioviană. Cum vechiul Partid Comunist al Uniunii Sovietice se destrămase, Ziuganov a ajutat la formarea noului Partid Comunist al Federaţiei Ruse şi a devenit unul dintre cei şapte secretari ai Comitetului Central al partidului, iar din 1993 a devenit preşedintele nou createi formaţiuni politice. Observatorii occidentali au fost surprinşi de resurecţia Partidului Comunist în Federaţia Rusă şi de succesul politic al liderului lui.

În scurtă vreme, Ziuganov s-a plasat în fruntea plutonului liderilor de opoziţie, prin exploatarea nemulţumirii marei mase de cetăţeni nemulţumite de scăderea gravă a nivelului de trai după renunţarea la socialismul sovietic, de concentrarea puterii econmice în mâinile a câtorva oligarhi, de creşterea necontrolată a criminalităţii şi de campaniile pentru independenţă a diverselor etnii minoritare. Mulţi cetăţăni doreau reîntoarcerea la vremurile în care guvernul central avea monopolul puterii, garantând securitatea personală şi economică. Perdanţii privatizărilor sălbatice din Rusia – muncitorii, micii funcţionari, profesorii şi pensionarii – au fost principalii sprijinitori ai partidului lui Ziuganov.

În alegerile parlamentare din 1995, Partidul Comunist a avut rezultate foarte bune, iar liderul acestuia, Ghennadi Ziuganov s-a anunţat un contracandidat serios la şefia ţării, în defavoarea preşedintelui în funcţie, Boris Eltin. Ziuganov a candidat în cadrul alegerilor prezidenţiale din 1996 ca port-drapel al comuniştilor ruşi. Asumându-şi şi o retorică naţionalistă, el a atacat infiltrarwa ideilor şi modului de viaţă occidentale în societatea rusă şi a descris ţara ca pe o mare naţiune care a fost dezmembrată de trădătorii din interior aflaţi în cârdăşie cu burghezii occidentali, care ar fi căutat dezmembrarea Uniunii Sovietice pentru a-i explata uriaşele sale rezerve naturale fără a se teamă de nimic.

În alegerile de pe 16 iunie, Ziuganov a obţinut în primul tur de scruti 32% din voturile exprimatre, plasându-se pe locul doi, după Elţin. Ziuganov privea foarte încrezător turul al doilea de scrutin, care urma să se desfăşoare pe 3 iulie. În campania sa electorală, Ziuganov şi-a concentrat discursul pe starea proastă de sănătate a preşedintelui în funcţie şi pe dezideratul reîntoarcerii la vremurile de glorie ale Rusiei şi Uniunii Sovietice. În schimb, Elţin a exploatat fără scrupule avantajele funcţiei prezidenţiale, obţinând, uneori nu prin mijloace tocmai ortodoxe, un important sprijin financiar. Elţin a avut cel mai mult de câştigat din eliminarea candidaţilor partidelor mici, reuşind să câştige sprijinul unuia dintre cei mai populari contracandidaţi din primul tur de scruti, generalul în rezervă Alexandr Lebed. În al doilea tur de scrutin, Ziuganov a fost în cele din urmă înfrânt.

Observatorii politici mai credeau că Ziuganov şi partidul său mai sunt încă o forţă politică de luat in seamă în Rusia. După alegerile parlamentare din 1999, rezultatele comuniştilor au fost foarte slabe. Sprijinul pentru comunişti a fost în scădere, datorită popularităţii preşedintelui Elţin, (care ordonase începerea războiului din Cecenia în septembrie 1999, o acţiune bine primită de populaţia rusă), cât şi a noului prim-ministru, Vladimir Putin. Acesta din urmă era considerat în toate mediile politice ca cel mai potrivit urmaş la funcţia de Preşedinte al Federaţiei Ruse. Demisia din funcţia de preşedinte a lui Elţin şi numirea lui Putin se pare că a fost de asemenea în defavoarea comuniştilor.

Datorită tuturor acestor fapte, nimeni în Rusia sau în străinătate nu a mai fost surprins când, la alegerile prezidenţiale ruse din 2000, Ziuganov s-a plasat mult în urma lui Vladimir Putin, e adevărat, pe poziţia a doua. La alegerile prezidenţiale ruse din 2004, Ziuganov nici măcar nu a mai înercat să candideze împotriva preşedintelui în funcţie, lăsându-l pe Putin să câştige fără drept de apel un al doilea mandat. Totuşi, în octombrie 2005, Ziuganov a afirmat că va candida pentru cea mai înaltă funcţie în stat la alegerile din 2008, fiind a doua persoană care şi-a anunţat înscrierea în cursa pentru Kremlin, (după primul-ministru Mihail Kasianov). Putin nu a oferit nicio indicaţie asupra persoanei pe care o preferă în funcţia de preşedinte, în schimb afirmând că nu intenţionează să amendeze Constituţia Federaţiei Ruse pentru a-i putea permite să candideze pentru un al treilea mandat.[1]

[modifică] Consultaţi şi articolele:

[modifică] Resurse internet