Frontul Plugarilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Frontul Plugarilor a fost o organizaţie politică de stânga a ţăranilor români, înfiinţată în ianuarie 1933 la Deva, sub condcerea lui Petru Groza, cu scopul de a mobiliza la luptă masele ţărăneşti pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor lor. Iniţiată în judeţul Hunedoara, (după plecarea lui Petru Groza din Partidul Poporului, al generalului Alexandru Averescu, comandantul de la Mărăşti)[1], mişcarea s-a răspândit curând în Banat, iar apoi şi în celelalte zone ale României.

În septembrie 1935, Frontul Plugarilor a semnat un acord cu Uniunea oamenilor muncii maghiari din România - Madosz, iar la 6 decembrie 1935, la Ţebea, sub gorunul lui Horea, a încheiat o înţelegere cu Blocul Democratic (organizaţie aflată sub influenţa Partidului Comunist Român, pe atunci în ilegalitate) şi Partidul Socialist[2].

Membri marcanţi ai organizaţiei au fost, alături de Petru Groza: Miron Belea, Ion Moga Fileriu, Romulus Zăroni.

După încheierea celui de-al doilea război mondial, la 12 octombrie 1944, organizaţia a participat la constituirea Frontului Naţional Democrat (F.N.D.), împreună cu P.C.R. şi alte partide de stânga[3]. A contribuit la guvernare şi la instaurarea comunismului în România, alături de Partidul Comunist Român (respectiv Partidul Muncitoresc Român).

A sfârşit prin a se autodizolva în 1953.

[modifică] Bibliografie

1-2-3 ^  Giurescu, C. Constantin şi Giurescu, C. Dinu - Scurtă istorie a românilor, Ed. Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977

În alte limbi