Dinu Săraru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Acest articol face parte din
seria Literatură
Istoria literaturii

Antichitate - Evul Mediu
s. XVI - s. XVII
s. XVIII - s. XIX
s. XX - s. XXI

Specii literare

BD - Basm - Literatură pentru copii
Nuvelă - Teatru
Poezie - Roman

Genuri literare

Genul epic - Genul liric
Genul dramatic
Biografie - Fantastic
Roman negru
Roman poliţist
Science-fiction

Vezi şi

Curente literare
Premii literare

Literatură română

Scriitori - Cărţi

Literatură străină

americană - arabă
engleză - în esperanto
franceză - finlandeză
germană - greacă
maghiară - indiană
irlandeză - italiană
japoneză - latină
poloneză - rusă
spaniolă - suedeză

Meta

Proiectul literatură
Portal Literatură
Toate articolele din serie

editează

Dinu Săraru este un romancier, publicist şi dramaturg român, destul de contestat datorită activităţii sale literare înainte de anul 1989. Totuşi se situează printre cei mai renumiţi publicişti, dramaturgi şi romanicieri contemporani. Iar ce a făcut pentru teatrul românesc, este un lucru de necontestat. Este membru al "Uniunii Scriitorilor din România"

Cuprins

[modifică] Mică biografie selectivă

S-a născut pe 30 ianuarie 1932, judeţul Vâlcea, fiu al învăţătorului Costică Săraru şi al Corneliei Săraru, casnică, din comuna Slătioara, la 8 km de oraşul Horezu. Este tatăl ziaristei, redactor radio şi TV, Ruxandra Săraru.

A fost directorul Teatrului Mic şi Teatrului foarte Mic din Bucureşti între anii 1977 şi 1990. Mult timp este marginalizat de noile autorităţi rezultate după 1989. Însă preşedintele Ion Iliescu, ca urmare a sprijinului deschis acordat de Dinu Săraru în timpul campaniei electorale , în anul 2001 îl numeşte directorul Teatrului Naţional din Bucureşti.

Şi-a dat demisia din aceasta funcţie în anul 2004, înainte să fie demis de noul preşedinte, Traian Băsescu.

Romanele sale pe teme ţărăneşti "Nişte ţărani", "Dragostea şi revoluţia" şi "Clipa", care i-au adus faima înainte de 1989, au fost puternic contestate de criticii literari după 1990, pentru adeziunea implicită la stilul romanului socialist, pe tema colectivizării ( după cum se ştie cu liberul consimţământ forţat şi cu marele ajutor dat de Securitate). Romanul "Clipa" a fost ecranizat în regia lui Gheorghe Vitanidis.

A fost unul din acţionarii Băncii Religiilor iar falimentul acesteia l-a implicat într-un scandal financiar de proporţii.

[modifică] Cariera literară şi publicistică

  • anii 1950-1960 - Redactor la "Radiodifuziunea Română"
  • anii 1960-1963 - Secretar general de redacţie la Revista Secolul 20
  • anii 1963-1964 - Jurnalist, la ziarul "Scânteia Tineretului"
  • anii 1964-1968 - Secretar general de redacţie la revista Luceafărul
  • anii 1968-1969 - Şef al "Publicaţiilor Televiziunii Române"
  • anii 1969-1977 - Redactor-şef adjunct si apoi redactor şef al "Redacţiei Culturale a TVR"
  • anii 1977-1990 - Director al "Teatrului Mic" şi "Teatrului foarte Mic"
  • 2001-2004 - Director al "[[Teatrului Naţional" "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti

[modifică] Cărţi publicate

  • 1966 - "Teatrul românesc şi interpreţii contemporani"
  • 1973 - "Al treilea gong" (piesă de teatru)
  • 1974 - romanul "Nişte ţărani", (debut în proză), Ed. Eminescu
  • 1976 - "Clipa", roman, Ed. Eminescu
  • 1981 - 1986 - "Dragostea şi Revoluţia", (volumul I "Toamna roşie", volumul II "Cei care plătesc cu viaţa", volumul III "Speranţa")
  • 1987 - "Adevăruri de toată ziua", roman, Ed. Eminescu
  • 1992 - "Un fluture alb cu sânge pe aripi"
  • 1993 - "Iarba vântului",
  • 1996 - "Trilogia ţărănească" (triptic de romane), ed. Rao Contemporan
  • 1997 - "Crima pentru pământ" (piesă de teatru)
  • 2004 - "Ciocoii noi cu bodyguard", Ed. Rao
  • 2005 - "Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips" - Dialog cu generalul Victor Atanasie Stănculescu, volum de interviuri, Ed. Rao

[modifică] Premii şi distincţii

  • Premiul Academiei Române pentru romanul "Nişte ţărani"
  • Premiul pentru scenariul cinematografic "Clipa"
  • Premiul "Mihai Eminescu" pentru "Iarba vântului"
  • Premiul "Liviu Rebreanu" pentru "Crima pentru pământ"

[modifică] Lecturi suplimentare

  • Aureliu Goci, Dinu Săraru şi reconvertirea romanului în poveste, Editura Semne, 2002