Cultura Starčevo-Criş
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cultura Starčevo-Criş este o cultura neolitică, răspandită pe teritoriul României. Este prima cultură arheologică corespunzătoare procesului de neolitizare a spaţiului de la nord de Dunăre. Contemporane ei sunt cultura Körös în Ungaria şi cultura Starčevo în fosta Yugoslavie.
Cuprins |
[modifică] Numele culturii. Terminologie
Manifestările culturale de tip Starčevo - Körös – Criş sunt in general considerate ca făcând parte dintr-un mare complex al neoliticului timpuriu răspandit in Tesalia, Macedonia, Bulgaria, ex-Yugoslavia, România si Ungaria. După cercetările începute de M. Gribić in 1928 in localitatea Starčevo din apropierea Belgradului la numai câţiva ani in Ungaria s-au facut mai multe descoperiri de acest tip, definite de F. Tompa in 1941 ca fiind Cultura Körös, denumită astfel după râul Körös al carui bazin hidrografic cuprinde o parte din vestul României şi estul Ungariei, in România acelaşi râu purtând numele Criş. Stabilirea unor diferenţe dintre descoperirile de tip Starčevo si cele de tip Körös a inceput încă de timpuriu de exemplu Vl. Milojčić in 1949 a precizat unele diferenţieri pentru fazele mai târzii ale culturii Starčevo fiind urmat ulterior de Bogdan Brukner în 1968 sau mai recent Nándor Kalicz. In România descoperirile de acest tip au fost denumite la inceput Criş prin traducerea termenului de Körös din limba maghiară. Folosirea termenului de Criş pentru descoperirile din România s-a făcut şi datorita situaţiei politice a vremii încercându-se o aşa numită naţionalizare a acestei culturi. Nicolae Vlassa in lucrarea sa despre Cultura Criş in Transilvania publicată in 1966 foloseşte termenul Criş cu insistenţă chiar dacă se referă la descoperiri facute în Ungaria. Ulterior în România se utilizează termenul Starčevo-Criş începand cu Dumitru Berciu apoi Vladimir Dumitrescu, Silvia Marinescu-Bîlcu sau Gheorghe Lazarovici, folosit şi în prezent in arheologia românească. În general se consideră că manifestările Criş din România şi Ungaria nu diferă din punct de vedere al culturii materiale şi evoluţiei culturale cu manifestările de tip Starčevo din Serbia. Arheologia maghiară însă a separat intr-o oarecare măsură descoperirile din Ungaria, cultura Körös de aici având chiar propriul sistem evolutiv diferit de sistemele româneşti sau cele din Serbia.
[modifică] Istoricul cercetărilor
Primele materiale aparţinând culturii Körös – Criş au fost publicate în anul 1873, în urma unor descoperiri făcute la Sövénzháya, în estul Ungariei . Ulterior s-au inmulţit cercetările făcute în Ungaria mai ales în comitatul Békés, în jurul localităţilor Szarvas sau Hódmezövásárhely . Cercetările de amploare făcute în Serbia la Starčevo începând cu 1933 au stabilit vechimea materialelor şi evoluţia internă, acceptate ulterior atât în Ungaria cât şi în România. În 1944 Vl. Milojčić publică o lucrare de sinteză despre neoliticul timpuriu din Serbia având meritul de a fi analizat pentru prima oară descoperirile la un nivel mai larg precizând stratigrafia comparată pentru sud-estul Europei. Tot în 1944, Ida Kutzián publica prima lucrare de sinteză asupra culturii Körös, lucrare ce pune în discuţie toate descoperirile de acest tip făcute pănă in anii 40 în Ungaria dar şi in Transilvania şi Banat. În cadrul lucrarii sale Kutzián a distins trei etape în cadrul istoricului cercetărilor de până în anul 1944 : o primă etapa o reprezintă cercetarile în urma carora această cultură a fost separată de celelalte culturi neolitice de pe teritoriul Ungariei. O a doua etapă o constituie contribuţia adusă de J. Banner, care a incadrat initial aceste descoperiri în cadrul culturii Tisa, iar o a treia etapă este reprezentată de cercetările făcute de F. Tompa care a precizat poziţia cronologică a materialelor descoperite şi denumirea culturii Körös pentru materialele descoperite în Ungaria dar şi pentru o parte a celor din Serbia şi România. După finalul celui de-al doilea război mondial cercetări de amploare au avut loc şi în România. Au fost descoperite si executate sapături în mai multe situri din Transilvania ca de exemplu: Ciumăfoaia, Sfântu Gheorghe sau Leţ . În 1949 au fost făcute primele descoperiri de acest gen în estul Carpaţilor la Glăvăneştii Vechi în Moldova iar în anii următori în Oltenia în sudul Carpaţilor la Verbicioara sau Verbiţa aria de răspândire a materialelor Körös – Criş extinzându-se foarte mult. Alte contribuţii româneşti sunt legate de lucrări publicate de Mircea Petrescu-Dâmboviţa, Eugen Comşa, Dumitru Berciu sau Nicolae Vlassa în anii 50. O primă lucrare de sinteză asupra descoperirilor Körös – Criş a publicat Nicolae Vlassa in 1966 referindu-se la descoperirile din Transilvania . A fost urmat de Gheorghe Lazarovici în 1969 cu o sinteză asupra descoperirilor din Banat , ulterior in 1979 apărând lucrarea Neoliticul Banatului . Anii 80 au fost marcaţi de numeroase cercetări arheologice atât in România cât şi in Ungaria, o mare parte a acestora ramânand însa nepublicate. Tot in acesta perioadă se remarcă mai multe studii privind habitatul si aşezările culturii Körös din Ungaria studii publicate de Andrew Sherratt. Incepând cu 1990 dupa căderea comunismului in Europa de est, s-au remarcat mai ales in Ungaria mai multe proiecte internaţionale dintre care cel mai cunoscut este Ecsegfalva impreuna cu Universitatea din Cardiff, cercetările de la Endröd-Öregszölök sau Méhtelek-Nádas. O serie de alte cercetari s-au efectuat până in prezent in Ungaria cu ocazia construcţiei de autostrăzi, însă o mare parte nefiind publicate până in prezent. In România în această perioadă au continuat cercetarile in situri consacrate ca Gura Baciului, Cârcea dar au apărut şi o serie de şantiere noi indeosebi pe valea Mureşului un proiect internaţional recent este cel de la Dudeştii Vechi, în vestul României.
[modifică] Periodizarea
În România periodizarea culturii s-a facut adoptând periodizarea realizată pentru manifestarile de tip Starčevo din fosta Yugoslavie cu anumite modificări aşa cum au fost definite de Vl. Milojčić, Aradelović si Garašanin. Principalul sistemul evolutiv pentru România acceptat de majoritatea arheologilor romani este cel elaborat de Gh. Lazarovici in 1979 cu unele mici modificări ulterioare. Cultura Criş sau Starčevo-Criş a fost împarţită in patru faze principale notate cu cifre romane de la I la IV, faza I fiind cea mai veche. La rândul lor aceste faze principale au fost subimpărţite în subfaze notate cu litere, astfel Starčevo-Criş I cuprinde trei subetape notate cu A, B si C (A fiind cea mai veche), restul fazelor Starčevo-Criş II, III, IV având fiecare doua subfaze notate cu A si B. Pentru manifestările de tip Körös din Ungaria, arheologia maghiară a adoptat un sistem mai simplu, cultura Körös fiind impărţită în două etape evolutive după cum urmează: Körös timpuriu, este prima etapă si corespunde orizonturilor Starčevo-Criş II si III din România, cea de-a doua etapă a fost numită Körös târziu sau Protovinča si corespunde fazei Starčevo-Criş IV din România. Această periodizare a culturii se bazează în special pe studiul ceramicii, in tradiţia sud-est europeană, subfazele sunt definite prin apariţia sau dispariţia unor decoruri sau forme de vase. Acestea sunt interpretate ca impulsuri culturale sau migraţii.
[modifică] Cultura materială
[modifică] Aria de răspandire
Aria de răspandire a manifestarilor de tip Körös – Criş, cuprinde un teritoriu vast atat in România cat si in Ungaria. In România, aşezari au identificate in Banat, Transilvania, in sudul României (Oltenia) si parţial la est de Munţii Carpaţi in Moldova. Pe teritoriul Ungariei de astăzi descoperiri aparţinând culturii Körös s-au făcut în estul Ungariei pe văile râurilor Criş, Mureş sau pe valea Tisei spre vest până la cursul Dunării.
[modifică] Aşezările
Aşezarile sunt dispuse in general de-a lungul râurilor s-au pe terasele acestora. O mare parte din aşezarile descoperite pana in prezent sunt dispuse in vecinătatea unor cursuri de apă in zone inundabile. Apar însă si locuiri in peşteri cum este cazul descoperirilor din Romania de la Peştera lui Climente sau Peştera Veterani sau adaposturi sub stanca cum este cazul la Dubova - Cuina Turcului in Romania toate in imediata vecinătate a Dunării. Mai rar au fost identificate aşezări situate pe forme mai înalte de relief cum ar fi unele descoperiri din Transilvania si Banat. În general aşezările nu au dimensiuni mari, lungimea lor este de 300 pănă la 400 de metrii cu o laţime de aproximativ 40 de metrii. Există si aşezări de lungimi mai mari cum este cazul aşezării Körös de la Dévaványa, în Ungaria, care are o lungime de aproximativ 800 de metri . Unele din aceste aşezări prezintă sisteme defensive realizate din sant si uneori cu palisadă. Astfel de descoperiri s-au facut la Cârcea unde s-a descoperit un sant ce imprejmuieste asezarea in care apar materiale Starčevo-Criş, la Ostrovu Golu, Schela Cladovei si recent la Dudestii Vechi in Romania in apropierea graniţei ungare unde s-a realizate o prospectare magnetometrică si s-au realizat fotografii aeriene ale staţiunii, alături de săpaturi arheologice. Apariţia acestor fortificaţii este pusa in legătură cu finalul acestei culturi, fortificaţiile apărând la orizonturi târzii si a fost puse in legatura recent cu apariţia tell-urilor şi începutul neoliticului dezvoltat în regiune.
[modifică] Economia aşezărilor
Economia asezarilor se bazeaza in mare masura pe resursele acvatice, o resursa importanta in hrana fiind pestele, scoicile sau broastele testoase. In unele asezari ca de exemplu Marosele sau Gyálarét conform lui Sándor Bökönyi aproximativ 15% din totalul oaselor animale sunt oase de peşte. Au fost identificate câteva specii printre care Silurus glanis (somn) sau Exos Lucius (ştiucă) unele exemplare fiind estimate la aproximativ 200kg. Alte resurse importante de hrană datorate mediului acvatic sunt scoicile şi păsările de apă. Scoicile au fost deasemenea identificate în cantitaţi mari în mai multe aşezări atât in estul Ungariei cât şi în regiunea Portilor de Fier de pe valea Dunării; speciile identificate fiind Unio pictorum sau Unio crassus. Procentajul oaselor de păsări de apă este diferit de la o aşezare la alta însa nu depaşeşte 10% în nici unul din cazuri. Alături de resursele acvatice un procentaj însemnat au speciile domestice. Astfel in aşezările neolitice timpurii atât în Ungaria cât şi în România s-a observat o pondere a ovicaprinelor cu un procentaj intre 30 si 68%, urmate apoi de bovine cu un procentaj până la maxim 30% şi suine în general până la 5%. Aceste observaţii faunistice se bazează pe eşantioane faunistice provenite atât din Ungaria de exemplu asezarile de la: Lanycsok, Röscka, Gyalaret sau în România la Gura Baciului, Trestiana, Gornea, Moldova Veche. Acest tip de economie este caracteristic neoliticului timpuriu pe spaţii largi de exemplu in Grecia la Achilleion, Nea Nicomedia, in Macedonia la Anzabergovo; Serbia la Donja Branjevina. Unele observaţii faunistice făcute în România arată că treptat acest tip de economie se schimbă, cresterea bovinelor devenind mult mai avantajoasă, asfel în fazele târzii ale culturii, Starčevo-Criş III si IV, procentajul de bovine creste peste 35% devenind predominant mai târziu în cadrul culturii Vinča de exemplu. În cadrul speciilor sălbatice identificate s-a observat preponderenţa cerbului, acesta fiind vânatul preferat urmat apoi porcul mistreţ. Există şi alte specii sălbatice însa procentajul acestora este atât de mic încat se consideră că apar datorită unei „vânători accidentale”. În cea ce priveşte practicarea agriculturii există dovezi privind cultivarea cerealelor fiind identificate până în prezent: grâul, orzul si meiul. Terenurile folosite in cultivarea plantelor sunt presupuse a fi în imediata vecinătate a aşezărilor.
[modifică] Locuinţele
Dimensiunile mici ale aşezărilor se reflectă şi în numărul locuinţelor. Majoritatea aşezărilor au un număr mic de locuinţe de exemplu 3 la Foeni, 8 la Ostrovu Golu sau la Gornea. În general locuinţele nu sunt apropiate unele de altele existând spaţii între ele. Ca tipuri principale de locuinţe amintim locuintele adâncite (bordeiele), locuintele semiadancite (semibordeiele), colibele şi locuinţele de suprafaţă. Bordeiele sunt săpate în formă ovală în plan, marginile gropii fiind folosite ca pereţi. În puţine cazuri s-au identificat resturi ai unor pereţi realizaţi din împletituri de nuiele. Acoperişul se sprijinea de marginea gropii şi de stâlpi interiori. Utilizarea acestor gropi ca locuinţe este disputată in literatura de specialitate însă critica nu poate fi generalizată. În aşezarea de la Gura Baciului în România în cadrul unei asemenea locuinţe au fost descoperite fragmente de vatră in situ. Locuinţele semiadancite (semibordeie) sunt construcţii de forme diferite ovale sau rectangulare, compuse dintr-o groapă ai carei margini sunt continuate de pereţi construiţi dintr-o structură de lemn si lut având în multe cazuri vetre de foc dispuse central. Locuiţele de suprafaţă sunt de doua tipuri. Primul tip este reprezentat de colibe, identificate atat in Ungaria cat si in Romania, sunt locuinţe greu de identificat şi există puţine date arhitectonice. Se consideră in general ca erau locuinţe sezoniere sau adăpostori folosite la dormit în sezonul cald, nefiind identificate vetre de foc în interiorul lor. Cel de-al doilea tip de locuinţe de suprafată sunt locuinţe solide realizate din lemn si uneori lipite cu lut. Dimensiunile lor variază foarte mult, cele mai mari descoperite sunt cele de pe valea Dunării de la Ostrovu Golu sau Schela Cladovei de până la 10m lungime. În unele cazuri izolate pe Valea Dunarii s-a identificat o pavare a locuinţei cu pietre de râu.
[modifică] Morminte
Mormintele descoperite în aria Körös – Criş sunt destul de puţine ca număr. Marea lor majoritate au fost descoperite în cadrul aşezărilor fiind morminte de înhumaţie în care corpul este depus in poziţie chircită. Ca inventar s-au descoperit in unele cazuri fragmente ceramice depuse în zona capului. In cazul descoperirilor de la Ecsegfalva, în Ungaria, alături de corp au fost identificate cerale şi resturi de alte plante nefiind însa certă depunerea acestora ca inventar in mormânt. Alături de morminte alte manifestari religioase sunt legate de apariţia unor idoli sau mici statuete de ceramica. Acestea sunt foarte stilizate si de dimensiuni mici. În mare măsură este vorba de figuri antropomorfe stilizate. Figurinele zoomorfe sunt foarte rare.
[modifică] Ceramica
Ceramica este realizată dint-un amestec de lut, materii organice, nisip si pietricele. Vasele sunt arse in mediu oxidant la temperaturi mici de 500 – 600 grade. Sunt acoperite uneori cu un slip rosu, iar in fazele mai târzii se aplica pictura realizata cu alb, negru sau rosu. Pentru formele vaselor au fost stabilite doua mari grupe de forme ceramice specifice pentru manifestările din România. O primă categorie reprezintă formele specifice primelor faze ale culturii respectiv Starčevo-Criş I, II si III corespunzătoare manifestarilor Körös timpuru din Ungaria. Principalele forme sunt străchinile tronconice cu mai multe variante, cupele si oalele. Cea de-a doua categorie de forme este specifică manifestarilor de tip Starčevo-Criş IV din România respectiv Körös târziu sau Protovinča din Ungaria. Aceste forme sunt interpretate ca apărând ca urmare a contactului cu Vinča A. Dintre formele specifice sunt de exemplu străchinile plate, oalele şi castroanele bitronconice. Tehnica folosita in ornamentaţie este foarte variata folosinduse: impresiunea, barbotina, ornamente plastice sau in relief, incizia, canelura sau pictura. Motivele ornamenentale sunt si ele variate fiind catalogate aproximativ 80 de motive cele mai raspandite fiind linii, benzi, triunghiuri sau spirale in cazul motovelor pictate.
[modifică] Material litic
În cadrul utilajului litic s-au observat unele schimbari pe parcursul evoluţiei culturale. Astfel în primele faze de evoluţie se remarcă prezenţa în număr mare a microlitelor, puse uneori în legatură cu o anumită tradiţie mezolitică. În fazelele mai dezvoltate se utilizează mai mult lamele mai lungi, cu lungimi variabile între 4 si 7 cm si fin retuşate. În etapele finale apare din nou preferinţa pentru unelte microlitice. Din piatră şlefuită s-au realizat mai multe variante de topoare sau dalti. In cea ce priveste natura materialului folosit în general se considera ca fiind de origine locală, provenind din Carpaţi sau in cazul obsidianului în mare parte provenind din zona Tokaj din Ungaria.
[modifică] Cronologia
Cronologia relativa pentru descoperirile de tip Starčevo - Körös – Criş este departe de a fi lamurită iar disputele ştiintifice asupra cronologiei sunt în prezent în plină desfaşurare. Manifestările Starčevo-Criş au fost împărţite în patru etape principale. Cea mai disputată etapă este Starčevo-Criş I, orizontul cel mai timpuriu, care marchează practic neolitizarea spaţiului din Bazinul Carpatic. Întreaga cronologie relativă s-a construit în general pe aspecte legate de ceramică, diversele faze şi subfaze sunt practic corespunzatoare cu apariţia sau dispariţia unor forme sau motive ornamentale. Gheorghe Lazarovici a definit cea mai timpurie fază ca Starčevo-Criş IA, aici intrând descoperirile de la Cârcea I (Oltenia)– Gura Baciului I – Ocna Sibiului I (ambele in Transilvania). Etapa este definită ca orizontul monocrom, existând materiale dar nu şi complexe cercetate sistematic, motiv pentru care s-a folosit termenul de ipotetic. Această etapă este definită ca o prima migraţie corespunzatoare cu procesul de neolitizare la nord de Dunăre. Un alt punct de vedere a fost exprimat de Iuliu Paul si mai recent de Marius Ciută în România care interpretază cele mai timpuri materiale Criş ca fiind o cultura distinctă definită ca cultura Precriş punct de vedere combătut cu insistenţa de Gheorghe Lazarovici. Pentru acestă etapă timpurie nu există date radiocarbon, dupa Gheorghe Lazarovici si Zoia Maxim acestă prima etapă este datată aproximativ 6400 – 6000 BC însă alte păreri ca de exemplu Cornelia Magda Mantu într-un studiu recent datează acest orizont aproximativ 6000-6900 BC. Această etapă este urmată de faza Starčevo-Criş IB orizont la care apare ceramica pictată şi Starčevo-Criş IC corespunzatoare cu apariţia ceramicii decorate cu impresiuni şi interpretată ca o a doua migraţie ce se continuă la orizontul Starčevo-Criş IIA dupa Gheorghe Lazarovici. Etapa Starčevo-Criş II este corespunzătoare în cronologia relativa cu primele manifestări din Ungaria de tip Körös timpuriu. În cronologia absoluta Körös timpuriu a fost datat aproximativ 5950 – 5400 BC. Recent au aparut şi in Ungaria o serie de descoperiri de ceramică monocromă iar unele date radiocarbon ca de exemplu de la Morosele-Pana datează aceste manifestări aproximativ 6400 – 6200 BC, existând astfel posibilitatea ca primele manifestări din Ungaria sa nu fie mai târzii ca primele descoperiri monocrome din Romania. Pentru etapa Starčevo-Criş III datele radiocarbon din România plaseazî această etapă aproximativ 5600 – 5300 BC, iar ultima etapă a evoluţiei Starčevo-Criş IV corespunzătoare cu Vinča A aproximativ 5500-5250 BC, datare apropiată de rezultatele din Ungaria unde faza Körös târziu sau Protovinča este datată aproximativ 5770-5230 BC.
[modifică] Bibliografie
D. Berciu, Contribuţii la problemele neoliticului din România în lumina noilor cercetări de la Dunărea de Jos, Bucureşti 1961
B. Brukner, Neolit u Vojvodini, Belgrad – Novi Sad 1968
M. Ciută, Contribuţii la cunoaşterea celui mai vechi orizont al neoliticului timpuriu din România. Cultura Precriş, în Apulum, 37, 1, 2000, p. 5-101.
Vl. Dumitrescu, Cu privire la cea mai veche cultură neolitică din România, SCIV, 21, 2, 1970, p.187-199
D. Garašanin, Starcevacka kultura, Ljubjana, 1954
I. Kutzián, A Körös-kultúra, DissPann, II, 23, 1944, p.5-45
Gh. Lazarovici, Cultura Starčevo-Criş în Banat, ActaMN, VI, 1969, p.4-26
Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, Cluj-Napoca, 1979
S. Marinescu-Bîlcu, Asupra unor probleme ale culturii Criş, SCIVA, 26, 4, 1975, p.487-506
Vl. Milojčić, Das ältere Neolithikum in Serbien, Diss Doct., Univ. Wien.
Vl. Milojčić, Chronologie der jungeren Steinzeit Mittel- und Südosteuropas, Berlin 1949
M. Nica, Cârcea, cea mai veche aşezare neolitică de la sud de Carpaţi, în SCIV, 27, 4,1976, p. 435-463.
I. Paul, Vorgeschichtliche Untersuchungen in Siebenburgen, Alba Iulia, 1995
N. Vlassa, Cultura Criş în Transilvania, ActaMN, III, 1966, p. 9-48