Fiind băiet păduri cutreieram

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Acest articol face parte din
seria Literatură
Istoria literaturii

Antichitate - Evul Mediu
s. XVI - s. XVII
s. XVIII - s. XIX
s. XX - s. XXI

Specii literare

BD - Basm - Literatură pentru copii
Nuvelă - Teatru
Poezie - Roman

Genuri literare

Genul epic - Genul liric
Genul dramatic
Biografie - Fantastic
Roman negru
Roman poliţist
Science-fiction

Vezi şi

Curente literare
Premii literare

Literatură română

Scriitori - Cărţi

Literatură străină

americană - arabă
engleză - în esperanto
franceză - finlandeză
germană - greacă
maghiară - indiană
irlandeză - italiană
japoneză - latină
poloneză - rusă
spaniolă - suedeză

Meta

Proiectul literatură
Portal Literatură
Toate articolele din serie

editează

Fiind băiet păduri cutreieram este o poezie scrisă de către Mihai Eminescu în anul 1878 şi publicată postum.

Poezia surprinde un episod din adolescenţa eului poetic.

Discursul eului poetic este la persoana I, marcă a subiectivităţii, iar verbele sunt la timpuri trecute, dovadă a unor întâmplări deja petrecute.

Tabloul vizual şi auditiv este realizat printr-o acumulare a detaliilor, având rolul de a accentua lentuarea mişcărilor. Într-o natură paradisiacă, adolescentul lipsit de griji şi ocrotit de lumina lunii, divinitate astrală a nopţii, se lasă cuprins de magia cântecului pădurii, intrând în lumea visului şi a basmelor. În felul acesta evenimentele poetice se preschimbă într-o poveste tipic romantică în care timpul real îşi pierde tăria, dimensiunile făcând loc fantasticului.

Din tei iese „o nimfă a pădurii“, o făptură de vis, de vrajă al cărei portret este surprins cu o acurateţe halucinantă. Frumuseţea zânei este una tipică femeii eminesciene, fiind realizată printr-o condensare de epitete şi comparaţii: „ochii mari“, „micul picior“, „păru-i blond şi moale ca mătasea“, „grumazul alb“, „trupul ei cel alb“.

În ultima strofă, cititorul atent poate sesiza că eul poetic insistă asupra unicităţii experienţei şi asupra timpului evenimentului: „si, ah, era atâta de frumoasă”. Interjecţia „ah” marchează regretul de pe o altfel de lume, dar mai ales este conştientizat momentul de ruptură deoarece nimfa, pădurea, vârsta adolescenţei, toate aparţinând unui trecut unic, fascinant care poate reînvia numai prin poezie.


La Wikisource găsiţi texte originale legate de articolul
Fiind băiet păduri cutreieram.