Baroc sicilian
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Barocul sicilian este o formă distinctă a arhitecturii epocii şi stilului baroc care s-a manisfestat unic în arhitectura insulei Sicilia, din sudul Italiei, în secolele al 17-lea şi al 18-lea. Stilul barocului sicilian este relativ uşor de recunoscut, datorită prezentării particularităţilor generale ale barocului într-o formă a ornamentaţiei de o bogăţie extremă, nemaiîntâlnită la alte variaţii naţionale şi/sau locale ale stilului, dar şi datorită omniprezenţei măştilor rânjitoare şi a amoraşilor, numiţi putto, respectiv putti, la plural, în italiană. Aceste elemente distintive ale barocului conferă Siciliei o identitate arhitecturală unică.
Înainte de 1693, anul cutremurului care a zguduit Sicilia, stilul arhitectural baroc a fost folosit pe insulă într-o manieră naivă, parohială şi provincială, având o evoluţie lipsită de personalitate, fiind un hibrid între arhitectura nativă locală cu elemente luate cam la întâmplare din diferite alte culturi. În nici un caz, barocul insular, anterior barocului sicilian, nu a evoluat din barocul originar, generat de marii arhitecţi, sculptori şi pictori din Roma, ce fuseseră grupaţi fie în jurul Bisericii Catolice sau aflaţi sub diverse patronaje ale unor personalităţii influente ale timpului.
Stilul baroc sicilian s-a născut, de fapt, şi a evoluat puternic spre stilul inconfundabil de mai târziu în timpul perioadei de reconstrucţie ce a urmat cutremului devastator din 1693. Arhitecţilor locali, mulţi dintre ei studiind şi practicând cu marii arhitecţi ai barocului din Roma, li s-au oferit oportunităţi şi condiţii deosebite de a crea construcţii baroc mai frumoase şi mai sofisticate decât cele create anterior pe pamântul Italiei continentale. Creaţiile acestor arhitecţi, alături de o nouă modalitate de gravare pe care aceştia au folosit-o în premieră, au fost inspirante pentru tot mai mulţi arhitecţi sicilieni. Ca atare, în jurul anilor 1730, stilul baroc sicilian devine distinct, atingând ulterior un apogeu, pentru ca mai târziu, în jurul anilor 1780, să fie treptat înlocuit de noul şi mai atrăgătorul stil al mişcării artistice cunoscută ca neo-clasicism.
Barocul sicilian, extrem de decorativ şi fastuos, a durat în perioada sa de maturitate nici 50 de ani, reflectând în chip firesc ordinea politică şi socială a Siciliei a epocii respective, când insula s-a aflat sub dominaţie spaniolă, fiind guvernată de o aristocraţie extravagantă, hedonistică şi extrem de bogată. Această perioadă (1693 - 1780), extrem de prolifică arhitectural şi benefică social a creat barocul sicilian şi a conferit insulei nota sa arhitecturală distinctivă, care a păstrat-o până în secolul 21.
Cuprins |
[modifică] Caracteristicile barocului sicilian
[modifică] Generalităţi

Arhitectura baroc este un fenomen general european, originând în Italia începutului secolului al 17-lea. Este opulentă şi relativ teatrală, fiind bogat ornamentată sculptural şi utilizând efectul cunoscut sub numele de clarobscur, utilizarea cu măiestrie a contrastului dintre lumini şi umbre, dintre masele de piatră şi respectiv absenţa acestora.
Stilul baroc în Sicilia a fost destinat în special clădirilor comandate de către şi ridicate pentru Biserica Catolică sau clădirilor mari şi fastuoase, cunoscute ca palazzi.
Palazzo (la plural Palazzi) este termenul general folosit pentru a desemna o clădire masivă fie administrativă, aparţinând unui oraş, stat şi/sau provincie, fie o reşedinţă particulară. Deşi cuvântul palazzo este apelativul corect al denumirii clădirii, întrucât până şi adresa poştală conţine termenul în sine, totuşi nici un aristocrat sicilian nu ar utiliza acest termen, preferând apelativul mult mai cald şi lipsit de grandoare, casa. Oricum, cel mai adesea în Sicilia, cuvântul Palazzo, urmat de numele de familie era şi a rămas termenul utilizat de oficiali, oameni de afaceri şi furnizori pentru a desemna unic o reşedinţă de acest gen.
Cele mai timpurii exemple ale stilului baroc din Sicilia erau lipsite de personalitate, fiind de cele mai multe ori pastişe ale unor clădiri din Roma, Florenţa sau Napoli, văzute de vizitatori din insulă şi dorite a fi "transplantate" pe sol sicilian. În ciuda acestor impedimente artistice, generate de comanditarii clădirilor barocului sicilian timpuriu, se remarcă totuşi încorporarea unor caracteristici ale arhitecturii siciliene pre-baroc timpurii. Treptat, pe la mijlocul secolului al 18-lea, când arhitectura barocă a Siciliei a ajuns să fie distinct diferită de cea a Italiei continentale, încorpora in mod tipic cel puţin două sau trei din următoarele caracteristici, dublate de o libertate a exprimării designului clădirilor şi ornamentaţiei acestora, care este mult mai greu de caracterizat in cuvinte.
[modifică] Caracteristici ale stilului baroc sicilian
- 1. Măşti groteşti şi putti, care adesea sprijină balcoanele sau decorează numeroasele prelungiri ale entablaturii clădirii. Aceste feţe surâzătoare sau rânjitoare sunt relicve ale arhitecturii siciliene pre-baroc, şi mai exact, a perioadei de dinaintea jumătăţii secolului al 17-lea.

- 2. Balcoane, precum cel prezentat în imaginea 2, care sunt adeseori complementate de balustrade din fier forjat, mai ales după anul 1633 şi, respectiv, balustrade simple înaintea anului menţionat anterior (vedeţi imaginea 6).
- 3. Scări exterioare, care apar la majoritatea vilelor şi ale palatelor. Cele mai multe dintre ville şi palazzi au fost designate având o intrare formală şi/sau de protocol constând dintr-o scară exterioară flancată la terminarea acesteia de către o arcadă adăugată faţadei clădirii. De cele mai multe ori, scara exterioară conduce printr-un mic pasaj de trecere, spre o curte interioară şi apoi, din aceasta, spre nivelul de bază al clădirii, aşa-numitul, în italiană, "piano nobile". În numeroase cazuri, intrarea din curtea interioară spre piano nobile, unde se găsesc camerele şi sălile de recepţie, este asigurată de o scară dublă, ale cărei părţi simetrice se vor răsuci înspre o parte sau alta ori de câte ori spaţiul şi opulenţa reşedinţei o vor cere, dar nu mai mult de patru ori. În cazul bisericilor, conform intenţiei de a face apropierea de biserică cât mai circumvolută, scările şi treptele acestora sunt transformate ele însele într-o manieră artistică, utilizând materiale de construcţie rezistente, aşa cum ar fi marmura şi adăugând alte elemente arhitectonice complementare, aşa cum ar fi de pildă balustrade sau mici statuete ornamentale.
- 4. Canturi, concave, plane, ori convexe, determinând aspectul general şi particular al faţadelor (vedeţi imaginile 1 şi 6). Ocazional, în proiectul unor anumite vile (ville) sau palate (palazzi), acolo unde spaţiul, designul şi structura clădirii o permite, o scară exterioară, este adăugată în spaţiul de respiraţie creat de curbura cantului.
- 5. Clopotniţe siciliene, care nu sunt plasate alături de clădire, într-un turn separat, designat doar acestui scop, aşa cum ar "campanile", specifice Italiei continentale, ci integrate clădirii, făcând parte din faţada acesteia (vedeţi imaginea 3).
[modifică] Barocul sicilian timpuriu
[modifică] Barocul sicilian din 1693
[modifică] Cutremure şi patronate
[modifică] Noi oraşe
[modifică] Noi biserici şi palate
[modifică] Barocul sicilian de vârf
[modifică] Ragusa
[modifică] Catania
[modifică] Interioare
[modifică] Perioada finală
[modifică] Importanţa barocului sicilian
[modifică] Arhitecţi remarcabili ai barocului sicilian
[modifică] Note
[modifică] Referinţe
- Barocco ibleo, (în italiană)
- Format:Book reference
- Format:Book reference
- Format:Book reference
- Format:Book reference
- Format:Book reference
[modifică] Conexiuni externe
- Clădiri din Ragusa
- Biserici din Ragusa
- Interioare de palate (palazzi), incluzând Palazzo Gangi
- Palazzi of Palermo în secolul 21
- Palazzo Biscari
- Fotografii ale unor biserici construite în stil baroc sicilian
- Aristocraţia siciliană
- Val di Noto