Bicicletă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
O bicicletă poate fi definită în general ca fiind un vehicul rutier cu două roţi aşezate în linie una în spatele celeilalte, pus în mişcare prin intermediul a două pedale acţionate cu picioarele. Se estimează că mersul pe bicicletă este de trei ori mai eficient din puncte de vedere energetic decât mersul pe jos, iar viteza este de trei - patru ori mai mare.
Fiind inventate în Europa secolului 19, bicicletele sunt acum în număr de peste un miliard, asigurând în multe regiuni mijlocul principal de transport. Ele sunt de asemenea foarte populare ca mod de recreaţie, şi au fost adaptate pentru folosinţă în multe alte domenii ale activităţii umane cum ar fi cel al jucăriilor, fitness, aplicaţii militare, servicii de curierat şi sportul numit ciclism.
Forma şi configuraţia de bază a cadrului, roţilor, pedalelor, şezutului şi a ghidonului au suferit doar mici schimbări din 1885, când a fost construit primul model cu lanţ, cu toate că multe detalii importante au fost înbunătăţite, în special odată cu apariţia materialelor moderne de fabircaţie şi a proiectării asistate de calculator. Acestea au permis răspândirea modelelor speciale pentru cei ce practică un anume tip de ciclism.
Bicicleta a influenţat istoria în mod considerabil, atât în domeniul cultural cât şi în cel industrial. În anii de început, construcţia bicicletelor s-a inspirat din tehnologiile deja existente; dar în ultima vreme bicicleta a contribuit la rândul ei la dezvoltarea tehnologiilor atat in vechile domenii cat şi în altele noi.
Cuprins |
[modifică] Istoric
Strămoşul bicicletei a fost creeat de către baronul german Karl Drais, care a inventat şi şi-a patentat maşinăria în anul 1817. Aşadar, în acel an a avut loc prima plimbare cu bicicleta din oraşul său natal Mannheim pana în suburbia Rheinau.
[modifică] Aspecte Tehnice
[modifică] Cerinţe legale
Din punct de vedere legal, după cum s-a stabilt la Convenţia de la Viena privind traficul rutier din 1968, bicicleta este considerată ca fiind un vehicul, iar cel ce o conduce este şofer. Codurile rutiere din multe ţari reflectă aceste definiţii, impunând ca bicicletele să satisfacă anumite cerinţe legale, în unele cazuri incluzând chiar obţinerea unui permis pentru conducerea bicicletei, pentru a putea fi folosită pe drumuri publice. De asemenea, în multe zone este o infracţiune conducerea unei biciclete care nu e în condiţie suficient de bună. În majoritatea locurilor, bicicletele trebuie sa aibă lumini (faruri si stopuri) funcţionale daca sunt folosite după lăsarea întunericului. Deoarece o bicicletă aflată în mişcare nu face foarte mult zgomot, în multe ţări, bicicletele trebuie sa aiba claxoane pentru a putea avertiza pietonii şi pe alţi biciclisti de apropierea lor.
[modifică] Părţi componente
[modifică] Cadrul
Aproape toate bicicletele moderne au cadrul în formă de diamant, format din două triunghiuri: unul în faţă şi celălalt în spate. Materialele folosite tind sa fie rezistente şi uşoare. Începand cu anii 1930 s-au folosit aliaje de oţel, mai apoi prin anii 1980 au devenit comune cadrele din aliaje de aluminiu, iar în prezent sunt disponibile cadre mai scumpe din fibra de carbon şi titaniu.
[modifică] Aspecte sociale si istorice
[modifică] Implicaţii economice
Producţia de biciclete s-a dovedit a fi un bun antrenament pentru alte industrii care au dus la dezvoltarea tehnicilor avansate de metalurgie, atât pentru cadre cât şi pentru componente speciale cum ar fi rulmenţii sau roţile dinţate. Aceste tehnici le-au dat mai târziu posibilitatea metalurgiştilor şi mecanicilor să realizeze componentele utilizate în automobilele şi avioanele timpurii. Spre exemplu, fabricanţii de automobile Rover, Skoda şi Ford şi-au început afacerile ca şi producatori de biciclete, la fel ca şi Fraţii Wright.
[modifică] Ciclismul şi sănătatea
Exercitiul fizic obţinut din mersul pe bicicletă este în general asociat cu sănătatea şi cu o stare de bine general. Organizaţia mondială a sănătăţii estimează că lipsa activităţii fizice este pe locul doi (după fumatul de tutun) ca şi factor de risc în ţările dezvoltate, iar acest lucru este asociat cu costuri de zeci de miliarde de dolari.
În general, ciclismul nu este considerat o activitate cu grad mare de risc. Numarul de răniţi per kilometru este comparabil cu cel al pietonilor, dar mai mic decat cel al pasagerilor de autoturisme.
Un studiu danez din anul 2000 a concluzionat că mersul pe bicicletă la lucru este legat de o reducere cu 40% a ratei mortalităţii; acesta a inclus toate cauzele decesului, inclusiv accidentele rutiere.
[modifică] Bicicleta în oraşul modern
Bicicliştii şi conducatorii de vehicule motorizate au cerinţe diferite în ceea ce priveşte proiectarea străzilor, fapt ce poate duce la conflicte atât politice, cât şi pe strazi. Unele oraşe oferă prioritate traficului motorizat, spre exemplu realizând sisteme extinse de străzi cu sens unic sau sensuri giratorii de mare capacitate. Alte oraşe aplică metode de reducere a traficului pentru a limita impactul traficului motorizat. Ocazional se iau chiar măsuri extreme impotriva bicicliştilor, spre exemplu, în Shanghai, un oraş în care bicicletele obişnuiau să fie mijlocul dominant de transport, mersul pe bicicletă pe strazile oraşului a fost chiar oprit temporar în decembrie 2003.
În orasele unde ciclismul este popular şi încurajat este permis transoprtul bicicletelor pe mijloacele de transport în comun, sau se asigură dispozitive externe de ataşare a bicicletelor pe mijolacele de transport în comun. De asemenea, în unele oraşe se găsesc sisteme extinse de benzi de biciclete. Astfel de benzi dedicate trebuie adesea să fie împarţite cu skateri, skateboarderi şi cu pietoni. Separarea traficului motorizat de biciclete în unele oraşe a avut succes doar parţial, atât în ceea ce priveşte siguranţa, cât şi promovarea mersului pe bicicletă.
[modifică] Activismul pentru ciclism
Cicliştii formează asociaţii, atât pentru interese specifice (cum ar fi benzi pentru biciclete, întreţinerea drumurilor, proiectarea urbana, cluburi de concursuri, cluburi de turism, etc.) cât şi pentru scopuri globale (conservarea energiei, reducerea poluării, promovarea bunei condiţii fizice).
Asemenea grupuri promovează bicicleta ca un mijloc alternativ de transoprt şi sublinază potenţialul ei pentru conservarea energiei şi a resurselor precum şi beneficiile pe care mersul pe bicicletă le aduce sănătăţii în comparaţie cu mersul cu maşina. Astfel de activişti cer de asemenea îmbunătăţirea transportului în comun atât local, cât şi între oraşe. Ei cer şi dotarea acestora cu soluţii pentru transportul bicicletelor.
Masa Critică este o mişcare mondială de promovare a ciclismului. Are legătura cu largirea spaţiului alocat bicicletelor şi este susţinută atât de cei ce fac campanie pentru protejarea mediului înconjurator, cât şi de alte şcoli de gândire politică. Concret, Masa Critică este o plimbare lunară cu bicicletele, la care „din întâmplare” participă sute de ciclişti. În România, astfel de evenimente au avut pana acum loc în Bucureşti şi în Timişoara.