Găgăuzi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Găgăuzii sunt un popor turcic, o populaţie minoritară in Republica Moldova (în Găgăuzia) şi în sudul Basarabiei (Bugeac), ei numărând aproximativ 250.000 de persoane. Sunt probabil descendenţii turcilor oguz care s-au aşezat în această regiune în secolul al XI-lea şi care au adoptat creştinismul. De fapt, alături de ciuvaşi, popor din Rusia, sunt singurele grupuri etnice turcice care sunt in mod predominant creştine (şi ortodoxe).
Cuprins |
[modifică] Distribuire geografică
Găgăuzii au aşezări în regiunile ucrainiene Odessa şi Zaporojie, ca şi în Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Kabardino-Balkaria şi România. De asemenea, mai sunt aproape 20.000 de găgăuzi în ţările balcanice Grecia şi Bulgaria.
Sunt grupuri etnice înrudite, numite de asemenea găgăuzii, care trăiesc în Turcia, (partea europeană) şi în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei , dar ei sunt musulmani.
[modifică] Istoria
[modifică] Istoria timpurie şi aşezarea găgăuzilor în Basarabia
Strămoşii găgăuzilor pot fi găsiţi printre vechile triburi nomade, guzi şi uzi. Documentele scrise bizantine înregistrează faptul ca, în secolul al XI-lea, tribul nomad guzi au traversat Dunărea şi s-au aşezat în regiunile balcanice Macedonia, Grecia, şi Bulgaria. Odată aşezaţi în aceste noi regiuni, triburile guzi au adoptat stilul de viaţă sedentar şi creştinismul ortodox. Amestecul etnic dintre triburile guzi si alte triburi turcice: pecenegii, polovţii şi cumanii a dat naştere poporului găgăuz al zilelor noastre.
O mare parte a specialiştilor formată din istorici, etnografi şi filologi, consideră că găgăuzii sunt unul dintre popoarele originale ale lumii turcice. În secolul al XIII-lea, primul stat al găgăuzilor, cunoscut sub numele de "Principatul Dobrogea" sau "Uzi Ayalet" în limba găgăuză, a fost fondat în Korbuna pe un teritoriul care face parte din România de azi. Acest principat a înflorit pentru mai mult de două secole, până când a fost cucerit în secolul al XV-lea de Imperiul Otoman. După ce au trăit mulţi ani sub opresiunea otomanilor, găgăuzii au migrat în teritoriile controlate de Rusia, traversând Dunărea în perioada dintre 1750 şi 1846. Ei s-au aşezat regiunile din Basarabia de sud. Populaţia care făcea parte din Hoarda Nogai, vorbitoare unei limbi turcice, au locuit în Bugeac, o regiune din sudul Basarabiei, din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea. Înainte de 1807, o parte a acestor triburi a fost forţată de către guvernul ţarist să părăsească Bugeacul şi au fost colonizaţi în Crimea, Azov and Stavropol. Emigranţi găguzi şi bulgari au fost aduşi şi au fost colonizaţi în satele părăsite de triburile nogailor. Rusia a încurajat colonizarea emigranţilor din zona Dunării în Bugeac prin împropietărire cu pământ şi ajutor pentru stabilirea în noile teritorii. De asemenea, aceşti noi locuitori au fost învăţaţi sa scrie şi să vorbească în limba rusă. În acelaşi timp, locuitori din nordul Basarabiei au fost de asemenea colonizaţi în această zonă, precum iobagi fugari ruşi, coloniştii germani din Ducatul Varşoviei şi mulţi alţii. Găgăuzii s-au aşezat în Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cişmichioi şi alte foste sate ale nogailor aflate în zona centrala a Bugeacului. Aceşti emigranţi au transformat stepele neroditoare ale Bugeacului într-o regiune agricola fertilă.
Limba găgăuză a fost scrisa cu alfabetul grecesc până în 1957, când a fost adoptată o formă modificată a alfabetului chirilic.
Cu excepţia a 5 zile de independenţă în iarna anului 1906, când în timpul unei răscoale ţărăneşti a fost proclamată Republica Autonomă Comrat, găgăuzii au fost conduşi de Imperiul Ţarist, România, Germania şi Uniunea Sovietică, fără a avea o formă statală proprie.
[modifică] Perioada sovietică şi postsovietică
Naţionalismul găgăuz a rămas o mişcare intelectuală pe tot parcursul deceniului al nouălea al secolului trecut, dar s-a întărit la sfârşitul deceniului, odată cu acceptarea idealurilor democratice în Uniunea Sovietică. În 1988, activişti făcând parte din intelectualitatea locala s-au aliat cu reprezentanţii altor minorităţi naţionale pentru a crea mişcarea cunoscută sub numele de "Poporul Găgăuz". Un an mai târziu, "Poporul Găgăuz" şi-a ţinut primul sau congres care a acceptat rezoluţia care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei, teritoriu avand capitala la Comrat. În luna august a anului 1990, Comrat s-a autoproclamat republică autonomă, dar guvernul Moldovei a anulat aceasta declaraţie pe considerente de neconstituţionalitate. Mişcarea naţională găgăuză s-a intensificat in momentul în care " limba moldovenească " a fost adoptată ca limbă oficială în Republica Moldova. Populaţia multietnică din sudul Moldovei a privit această decizie cu îngrijorare, ceea ce a dus la o rapidă pierdere a încrederii în guvernul central din Chişinău. Găgăuzii erau de asemenea îngrijoraţi de ce li s-ar fi putut întâmpla dacă Moldova s-ar fi unit cu România, aşa cum părea că avea să se întâmple în acel moment.
Sprijinul pentru Uniunea Sovietică a rămas foarte ridicat, găgăuzii votând aproape în unanimitate pentru rămânerea în cadrul URSS la referendumul din martie 1991 (moldovenii din Găgăuzia au boicotat referendumul). Găgăuzii au sprijinit tentativa de lovitură de stat de la Moscova, tensionând şi mai mult relaţiile cu Chişinăul. Oricum, atunci când Parlamentul Moldovei a votat în problema independenţei, 6 din 12 deputaţi găgăuzi au votat da. Găgăuzia s-a autoproclamat independentă pe 19 august 1991, urmată fiind în septembrie de Transnistria. Aceste acţiuni vizau Frontul Popular, pentru a-şi diminua linia pro-română considerată naţionalistă şi pentru a lupta pentru drepturile minorităţilor.
În februarie 1994, preşedintele Mircea Snegur a promis găgăuzilor autonomie, nu independenţa totală. El s-a opus de asemenea ideii ca Moldova să devină un stat federal format din trei republici - Moldova, Găgăuzia şi Transnistria.
Numai pe 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a acceptat "Legea despre statutul legal special al Găgăuziei" (Gagauz Yeri), rezolvând disputa în mod paşnic. Această dată este acum o sărbătoare găgăuză. Multe organizaţii europene care apără drepturile omului consideră Găgăuzia ca un model de succes, demn de urmat de alte ţări, pentru rezolvarea conflictelor etnice. Găgăuzia este în momentul de faţă unitate naţional-teritorială autonomă cu trei limbi oficiale (rusă, găgăuză şi moldovenească (română)).
30 de localităţi, incluzând 3 oraşe, şi-au exprimat dorinţa de a fi incluse în Teritoriul Autonom Găgăuz ca rezultat al referendumului care a determinat graniţele Găgăuziei. În 1995, George Tabunşik a fost ales în postul de guvernator (Başkan) al Găgăuziei pentru un mandat de patru ani, tot pentru un mandat de patru ani fiind aleşi şi deputaţii parlamentului local, "Adunarea Populară" şi preşedintele acestuia, Peter Paşali.