Complexul rupestru Basarabi-Murfatlar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Desen din complex
Extinde
Desen din complex

Situl arheologic Basarabi-Murfatlar se află la o distanţă de 15 km de litoralul Mării Negre, pe malul drept a ceea ce a fost Valea Carasu, acum Canalul Dunăre-Marea Neagră. Este alcătuit din camere şi galerii, fiind săpat într-un deal de cretă situat în apropierea carierei de extragere a cretei din Basarabi. A fost descoperit pe 11 iunie 1957, în urma unor lucrări de extindere a zonelor de exploatare a cretei. Acest complex, a adăpostit, în opinia cercetătorilor, prima biserică şi primele chilii ale unei mănăstiri, de pe teritoriul României. Bisericile şi galeriile săpate în dealul de cretă de la Basarabi-Murfatlar se află pe versantul de NV al dealului Tibisirul, la o distanţă de câteva zeci de metri de Canalul Dunăre - Marea Neagră şi în imediata apropiere a marelui val de piatrã. Se presupune cã întrebuinţarea iniţială a complexului Basarabi-Murfatlar a fost strâns legată de existenţa acestui val de piatrã, deoarece multe dintre fragmentele păstrate ale coronamentului de val sunt din cretã, a cãrei origine se poate afla în cariera veche. Datarea sitului s-a făcut pe baza indicaţiei unei inscripţii din naosul bisericii B4 leat 6500, ceea ce înseamnă anul 992.

Amplasarea complexului Basarabi-Murfatlar
Extinde
Amplasarea complexului Basarabi-Murfatlar

[modifică] Istoricul descoperirii

Complexul a fost descoperit în după amiaza zilei de 11 iunie 1957. Se urmareă extinderea zonei de exploatare a cretei din cariera modernă către vest, facându-se împuşcaturi în stratul de steril care acoperea masivul. Rezultatul acestor împuscaturi a fost prăbuşirea unei părţi din stratul de steril de deasupra bisericii B1, aflată la nivelul cel mai ridicat al complexului, descoperindu-i astfel intrarea. În vara aceluiaşi an, Institutul de Arheologie din Bucureşti şi Muzeul Regional Dobrogea au condus cercetări arheologice, degajând stratul de steril din jurul bisericii B1 şi separând-o de restul carierei moderne. Colectivul şantierului a fost alcătuit din Ion Barnea (responsabil) şi Virgil Bilciurescu, Petre Diaconu, Adrian Rădulescu şi Radu Florescu (membri). Ca rezultat al acestor investigatii au fost descoperite locuinţa sau biserica de la NNE de B1, camerele C (C1 si C2), galeriile E şi locuinţa situată la SSV de acestea. Au fost luate releveuri ale inscriptiilor si desenelor gasite pâna la acea data, s-a desenat planul general si au fost facute sectiuni topografice. Ceramica, obiectele de uz casnic, diverse obiecte de creta cioplita, ba chiar şi porţiuni întregi decupate din pereţii de creta au fost transportate la Muzeul Regional Dobrogea şi la Muzeul de Arheologie Bucureşti. De asemenea, s-a ridicat un şopron care să protejeze intrarea în biserica B1, pe faţada căreia se pastra la acea data o inscripţie. Complexul Basarabi-Murfatlar a devenit imediat un subiect de atracţie, turiştii afectând scrierile prezente pe pereţi, iar galeriile E au fost grav afectate de intemperii în urma prăbuşirii unei arcade.

La 1 septembrie 1960, şantierul Basarabi a fost preluat de către Direcţia Monumentelor Istorice, care a deschis un şantier de restaurare a părţii cunoscute la acea dată din complex. Au fost luate măsuri de a izola complexul de restul carierei şi de a îndeparta scurgerile de apa. În paralel cu aceste operaţii de conservare a monumentelor, Direcţia Monumentelor Istorice a efectuat, în colaborare cu Institutul de Arheologie Bucureşti, săpături de cercetare. S-a pornit la degajarea stratului de steril din faţa bisericii B1 (pe directia S-N) şi a camerelor C (SE-NV), descoperindu-se astfel existenţa „masivului peninsula”. Masivul a fost debarasat începând cu latura superioară, mai întâi fiind dezvelită biserica B2. A fost apoi descoperită deschiderea superioara a galeriei H, prin care s-a coborât la nivelul median (B3) şi nivelul inferior (B4). Campania s-a încheiat la 15 decembrie 1960.

În 1961, monumentele au fost preluate de Institutul de Arheologie, conducându-se din nou sondaje şi degajându-se bisericile B3 şi B4, pentru ca între 1 august şi 28 decembrie 1961 şantierul sa fie din nou condus de Direcţia Monumentelor Istorice. În urma celor două campanii din anul 1961 au fost scoase la iveala locuinţe de suprafaţă construite pe umplutura de steril, un mic cimitir aferent, vetre de foc, fragmente ceramice, precum şi 10 schelete de oameni şi animale.

În timpul campaniei din 1962, au fost degajate alte două bazine ale carierei de cretă, pe ale căror pereţi au fost descoperite cruci. Cu acest prilej au fost identificate alte patru locuinţe de suprafaţa şi două aşezate pe umplutura de cretă a carierei. Din păcate, nici-una din aceste locuinţe nu se mai pastrează în ziua de azi. Singurele urme ale sapaturilor din 1962 sunt fotografiile uneltelor de fier gasite cu acel prilej (şase topoare sau târnacoape, un amnar, un cui de fier şi trei cuţite). Lucrările de consolidare şi conservare au continuat, dar au fost întrerupte într-un final din lipsă de fonduri.

Starea actuală a complexului este una de deteriorare grabnică. Din galeriile E au rămas doar pereţii coşcoviţi, iar în bisericile B1, B3 şi B4, precum şi în camera C1, pereţii se exfoliază. Construcţia de protecţie nu a fost încheiată, ea acoperă un sfert din complex (partea de SV) şi nu permite aerisirea.

[modifică] Referinţe

  • Vladimir Agrigoroaei, Luiza Zamora, "BASARABI-MURFATLAR. Un sit arheologic din Dobrogea secolelor IX-X").

[modifică] Legături externe

În alte limbi