Figură de stil
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înţelesul propriu al unui cuvânt sau construcţia gramaticală uzuală pentru a da mai multă forţă unei imagini sau expuneri. În prezentarea celor mai importante figuri de stil se ţine seamă de gradul lor de complexitate şi de relaţiile care se stabilesc între ele.
Cuprins |
[modifică] Comparaţia
Comparaţia este una dintre cele mai frecvente figuri de stil şi constă în alăturarea a doi termeni cu scopul de a li se releva trăsăturile asemănătoare, care trebuie să fie noi şi surprinzătoare, spre a asigura originalitatea şi puterea sugestivă a acestei figuri de stil.
Originalitatea, care devine criteriul principal de apreciere a acestei figuri de stil în operele literare, poate fi realizată în următoarele tipuri de comparaţii, determinate de natura termenilor care se compară:
- un termen concret cu altul tot concret: "Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic" (M. Eminescu, Călin - file din poveste)
- un termen abstract cu altul concret: "Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri" (M. Eminescu, Trecut-au anii)
- un termen concret cu unul abstract: "Soarele rotund şi palid se prevede printre nori | Ca un vis de tinereţe printre anii trecători" (V. Alecsandri, Iarna)
- un termen abstract cu altul abstract: "Anii tăi se par ca clipe | Clipe dulci se par ca veacuri" (M. Eminescu, O, rămâi)
Expresivitatea unei comparaţii este şi în funcţie de caracterul cât mai diferit al domeniilor din care provin termenii ei. O asociere între uman şi vegetal întâlnim în poezia Dar ochii tăi? de Tudor Arghezi:
S-a săvărşit în sâmburi asemenea scumpete?
În pleoape, ca petala de floare de gutui."
[modifică] Metafora
Metafora este figura de stil prin care se trece de la sensul obişnuit al unui cuvânt la alt sens, prin intermediul unei comparaţii subînţelese. Procesul de realizare a metaforei constă în "punerea semnului identităţii între două obiecte diferite (lucruri, fiinţe, persoane) prin numele lor, pe baza unei analogii".
Să urmărim exemplul metaforei din poezia eminesciană Melancolie:
Prin care trece albă regina nopţii moartă."
Această metaforă presupune o comparaţia iniţială: luna ca o regină moartă a nopţii, comparaţie bazată pe două similitudini: paloarea astrului şi a unei fiinţe moarte, unicitatea lunii pe cerul nopţii şi prezenţa ei dominantă faţă de celelalte corpuri cereşti, însuşi care apare şi în alte poezii ale lui M. Eminescu. De exemplu, în Scrisoarea I:
În cazul imaginii artistice din poezia Melancolie, comparaţia apare prescurtată, în lipsa adverbului de comparaţie (cu valoare de prepoziţie) ca şi a termenului lună, în acest mod realizându-se concentrarea prin metaforă, care conferă o expresivitate sporită textului poetic. Contextul ne ajută să intuim primul termen al presupusei comparaţii chiar în absenţa lui, ceea ce demonstrează că, în înţelegerea metaforei, ne putem face abstracţie de suportul contextului.
Metafora este o figură de stil esenţială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul.
Clasificare Metaforă: Clasificarea după Ortega y Gasset - metafora conştiinţei-tablă (metaforă simplă cu o singură semnificaţie; sens denotativ - propriu) şi metafora conştiinţei-vas (metaforă complexă cu mai multe semnificaţii; sens conotativ) Clasificarea după Tudor Vianu - metafora explicită - in absentia; metafora implicită - in absentia (alcătuită dintr-un singur cuvânt cu valoare de sugestie, de regulă pe lângă o construcţie verbală; se aseamănă cu simbolul) Clasificarea după Lucian Blaga - metafora plasticizantă şi metafora revelatorie (metafora filozofică)
[modifică] Epitetul
Epitetul este figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb etc., menit să exprime acele însuşiri ale obiectului care înfăţişează imaginea lui aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia scriitorului.
"Epitetul nu este o figură de stil în sine, ci numai un purtător de figuri de stil. Orice atribut, nume predicativ sau circumstanţial de mod este numit epitet când conţine în acelaşi timp o metaforă, o metonimie, o sinecdocă, o hiperbolă etc. sau când face el însuşi să apară o asemenea figură. Dacă nu cuprinde aşa ceva, atunci el nu este epitet."
Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. În situaţii ca cele din textele de mai jos determinarea este neutră din punct de vedere stilistic, fără să implice participarea imaginaţiei sau afectivităţii scriitorului:
- "(...) şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi." (I. Creangă, Amintiri din copilărie)
- "Atâta obidă se abătu asupra lui, încât sub pleoapele închise închipuirea-i dădi buzna [...]." (Ionel Teodoreanu, La Medeleni)
Dacă în cazul exemplului de mai sus reprodus din opera lui I. Teodoreanu, adjectivul "închise" ar fi înlocuit cu altul, care să presupună o metaforă, cum ar fi "zăvorâte", atunci termenul câştigă în expresivitate şi devine epitet.
În versurile lui T. Arghezi din poezia Testament:
- "În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine
[......................................]
Durerea noastră surdă şi amară",
epitetul "răzvrătită" presupune la bază o personificare, iar epitetele "surdă" şi "amară" sunt rezultatul unei metonimii în care s-a înlocuit efectul prin cauză.
Epitetele au un rol important de plasticizare a imaginii artistice.
[modifică] Metonimia şi sinecdoca
Metonimia-figură de stil înrudită cu metafora, care constă în înlocuirea cauzei prin efect, a efectului prin cauză, a operei cu numele autorului, a unui produs cu originea lui, a concretului cu abstractul etc., pe baza unei relaţii logice:
Ex:”La noi sunt cântece şi flori,
- Şi lacrimi multe, multe…” Goga
Metonimia poate exprima 1) Cauza prin efect; 2) Efectul prin cauza 3) Denumirea recipientului in locul continutului 4) Semnul inlocul obiectului semnificat
[modifică] Personificarea
Personificarea este figura de stil (procedeul artistic) prin care lucrurilor, obiectelor li se atribuie Însuşiri umane (ex. norii plâng; soarele râde; stelele clipesc; păsărelele şoptesc; vântul aleargă; sălciile triste)
[modifică] Repetiţia
Repetiţia este figura de stil (procedeul artistic) care constă in repetarea unor cuvinte, cu scopul impresiei artistice. (ex: merge încet, încet spre scoală; vijelia vine, vine, vine... tot mai tare şi mai tare)
[modifică] Comparaţia
Comparaţia este figura de stil care constă in compararea a doua sau mai multe lucruri, obiecte sau actiuni. Cuvintele cu care se realizează comparatia:ca, precum, ca si cum, cum, ca si când. (ex: alb "ca" varul, înalt "precum" gardul, roşu "ca" sângele, merge "ca si cum" stă)
[modifică] Alte figuri de stil
Alte figuri de stil în afara de cele precizate sunt hiperbola şi antiteza.
[modifică] Vezi şi
- inversiune şi repetiţe