Dacia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dezambiguizare
Acest articol se referă la regiunea antică Dacia. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Dacia (dezambiguizare).
Stema României
Acest articol face parte
din seria Istoria românilor
Dacia
Perioada medievală
Renaşterea naţională
Războiul de independenţă
Regatul României
România Mare
Al doilea război mondial
Comunismul
Republica Moldova
România contemporană

Dacia era în antichitate ţara locuită de geto-daci, şi de alte triburi (sarmaţi, sciţi, bastarni), fiind situată în Europa centrală, între Dunăre la sud şi Carpaţii Păduroşi la nord, între râul Tisa la vest şi râul Nistru la est, iar de-a lungul ţărmului Mării Negre s-a ajuns până gura Niprului.

Din secolul I î.Ch, în Dacia predomină numele şi puterea neamului dac. Pe la mijlocul secolului I î.Ch., Burebista, regele dacilor, ajutat şi de preotul Deceneu a săvâşit o reformă politico-religioasă a poporului său, formând un stat puternic ce se întindea spre apus până la Dunăre, spre răsărit până la Nistru şi până la gura Niprului, în sud peste Dunăre până la Munţii Haemului (Balcani) şi până în părţile ilirice, unde a venit în contact cu romanii. Împotriva vecinului (dacii), ce devenise ameninţător, Cezar a început să pregătescă o expediţie, care a fost însă zădărnicită prin asasinarea lui (44 î.Ch.). După moartea lui Burebista asasinat şi el în acelaşi an, imperiul dacilor s-a descompus în părţile lui eterogene. Apoi, August a supus teritoriile din dreapta Dunării şi a trimis o armată sub conducerea lui Lentulus împotriva dacilor din stânga Dunării, care a înaintat până la Mureş şi i-a bătut pe daci în propria ţară (anul 9 d.Ch.). Atunci a fost Dacia călcată de armata romană pentru prima dată. Pe la începutul dominei lui Domiţian (81 - 96), dacii s-au consolidat iarăşi într-un stat unit sub viteazul lor rege Decebal. Acesta a început din nou ostilităţile cu romanii, năvălind în anul 86 peste Dunăre. În această luptă romanii au fost învinşi, iar guvernatorul Moesiei Oppius Sabinus, ucis. La fel a păţit şi generalul Cornelius Fuscus, care a pătruns peste Dunăre. Doar generalul Tittius Iulianus a reuşit să-i bată pe daci, dar fără să obţină nişte succese mai importante, astfel încât Domiţian s-a grăbit să încheie pace cu ei (anul 91), o pace defavorabilă romanilor. Decebal a intrat formal în raport de clientelă cu Imperiul roman, declarându-se amic, amicilor şi duşman, duşmanilor imperiului. În schimb, Domiţian s-a obligat să-i plătescă subvenţii pentru trupele auxiliare, de care regele dacilor avea să se folosească, şi să-i pună la dispoziţie meşteri romani pentru lucrările de fortificaţie. Deşi Dacia devenea stat clientelar Imperiului roman, acestă pace era considerată de romani ca o mare ruşine, deoarece Roma devenise tributară dacilor. Această ruşine a fost ştearsă de Traian.

Cuprins

[modifică] Origine

Aceşti locuitori erau de origine indo-europeană şi de neam tracic. Tracii sunt de obicei consideraţi locuitorii din sudul Dunării reprezentând ramura sudică din presupusa familie traco-dacică, care a ajuns în regiune cândva în jurul anului 1000 Î.Ch., pe când dacii şi geţii erau ramura nordică. Conform altor autori, geţii erau doar unul dintre triburile din Tracia. Istoricii greci argumentează că Tracia antică cuprindea triburi cu origini şi culturi diferite. Înrudirea între daci şi traci, deşi categorică în anumite texte vechi, este încă dezbătută de istorici.

La început, Ardealul era ocupat (514 î.Ch.) de neamul tracic al agatârşilor, iar Moldova şi Muntenia de un neam înrudit cu primii, şi anume de sciţi sau socoloţi (scoloţi) care erau de neam iranic. După sciţi, pe la 339 î.Ch., vin geţii, care au fost învinşi de daci (urmaşii vechilor agatârşi). Geţii şi dacii erau neamuri de aceeaşi limbă ale unui singur popor. Numele de daci apare adesea folosit pentru populaţia din Banat şi Transilvania, geţi pentru cei din Muntenia şi Dobrogea, iar carpi, după numele unui trib dacic, pentru cei din Moldova.

Dacă originea indo-europeană a dacilor este considerată un fapt indiscutabil, modul în care aceştia s-au stabilit în spaţiul carpato-dunărean este un subiect rareori abordat. În Istoriile lui Herodot (vol. IV) sunt menţionaţi sciţii, un popor indo-european ce ocupa în primul mileniu î.e.n. un spaţiu geografic centrat în jurul nordului Mării Negre. O ramură a sciţilor, aşa-numiţii sciţi regali, s-au sedentarizat stabilindu-se în nord-vestul şi vestul Mării Negre cca. 800 î.ch. Conform Istoriilor, la vest de Carpaţii Orientali locuiau triburi cu o limba înrudită cu a sciţilor. Herodot îi menţionează totodată şi pe geţi ("getai"), un trib trac de la sud de Dunăre, învins de perşii lui Darius cca. 500 î.ch. şi care va migra la nord de Dunăre sub presiunea armatelor din Macedonia după 350 î.ch. formând un popor unic împreună cu locuitorii acelei regiuni. Din acest moment începând, poporul de la nord de Dunăre va fi numit daco-geţi de către romani şi geto-daci de către greci. În secolul II î.e.n. triburile sarmatice cunoscute sub numele de roxolani şi iazigi migrează pe teritoriul Daciei sub presiunea altor triburi de la est. Sarmaţii erau, la origini, o ramură a sciţilor din zona nord-estica a Mării Negre. Iazygii, numiţi "Iasi" de către romani si "Jassius" de către Ptolemeu, pătrund pe teritoriul Daciei dinspre nord-est şi traversează Carpaţii după anul 20 e.n. ajungând până în Câmpia Panonică între Tisa şi Dunăre unde au fost descoperite, la Daruvár, inscriptii arheologice ce menţionează un municipium Iasorum şi o res publica Iasorum. Alte inscripţii romane excavate la Grădişte/Várhely arată că "Iasii" ("Jász" sau "Dák-Jász", in maghiară) au ocupat iniţial Moldova şi Transilvania. Fuziunea sarmaţilor cu geto-dacii pare evidentă; de altfel, denumirea romană a capitalei Daciei era (Ulpia Traiana) Sarmizegetusa Regia, probabil o fonetizare din latinul "Sarmis-et-getus-a Regia", adică, capitala sarmaţilor şi geţilor (sufixul "-a" indică cazul genitiv in limba latină). O altă teorie a profesorului Ion I. Russu spune că Sarmizegetusa înseamnă "cetate de palisade (construită) pe înălţime (sau stâncă). Aceste fapte permit formularea ipotezei că dacii s-ar fi format prin amestecul sciţilor regali şi a altor triburi scitice sedentarizate cu o populaţie autohtonă mai veche (ex: cultura Cucuteni; alte culturi de-a lungul Dunării) peste care s-ar fi suprapus, într-o ultimă etapă înainte de cucerirea romană, sarmaţii. Procesul de fuziune şi sedentarizare a accelerat evoluţia socială, economică şi culturală a dacilor, ei fiind singurul popor din zona numită de greci si romani "barbară" care a constituit un stat unitar, a construit cetăţi fortificate, cu sisteme de canalizare, şi care avea o religie de stat unitară. Pentru toate aceste motive, şi dată fiind puterea ei militară şi economică, Dacia era o civilizaţie "în faşă", cu un potential de dezvoltare foarte ridicat în lumea antică la începutul primului mileniu e.n.

După mai multe războaie cu romanii, dacii au fost cuceriţi de aceştia sub comanda împăratului Traian. Romanii au ocupat timp de cca. 165 de ani zona centrală şi sud-vestică a Daciei (mai puţin de jumătate din teritoriu) unde au construit oraşe şi au efectuat exploatări miniere (vezi si sectiunea referitoare la retragerea romană mai jos pe pagina). În timpul ocupaţiei, atacurile dacilor liberi (majoritatea din zonele locuite de carpi) asupra fortificaţiilor controlate de romani au continuat.

[modifică] Înfăţişarea caracteristică dacilor

Erau bărboşi cu plete mari, purtau pantaloni lungi înnodaţi la glezne, tunică scurtă cu mâneci, fiind acoperiţi pe cap cu o căciulă conică. Femeile îmbrăcau o cămaşa plisată la gât şi pe piept, cu mâneci scurte.

[modifică] Cultura

Articol principal: Cultura dacilor

[modifică] Religia

Dacii obţinuseră deja un grad înalt de civilizaţie când au fost întâlniţi pentru prima dată de romani. Ei credeau în nemurirea sufletului şi considerau moartea ca o simplă schimbare de ţară. Conducătorul preoţilor avea o poziţie importantă ca reprezentant al zeităţii supreme, Zamolxis/Zalmoxis/Zalmoksha, pe pământ, fiind de asemena şi sfătuitorul regelui. În afară de Zamolxis, dacii mai credeau şi în alte zeităţi, printre care erau Gebeleizis, Derzelas şi Bendis. (Vezi: Religia dacilor)

[modifică] Societatea

Ei erau împărţiţi în două clase sociale: aristocraţia, numită tarabostes şi agricultorii liberi (comati). Doar primii care aveau dreptul să-şi acopere capul purtând o cuşmă, formau o clasă privilegiată şi se presupune că erau predecesorii boierilor români. Ceilalţi, care formau grosul armatei, erau ţărani şi meşteşugari şi purtau părul lung (capillati). Una din armele lor era daca.

[modifică] Economia

Ocupaţiile principale erau agricultura (în special cereale, pomi fructiferi şi viţă-de-vie), creşterea vitelor şi oilor şi cunoşteau apicultura; caii erau folosiţi mai ales ca animale de povară, dar caii crescuţi de daci aveau şi faima de a fi foarte buni în război.

De asemenea extrăgeau aur şi argint din minele din Transilvania şi aveau un comerţ înfloritor cu exteriorul, constatabil şi prin numărul mare de monede greceşti si romane descoperite.

Cele mai importante influenţe în prelucrarea metalelor şi în alte meşteşuguri erau cele ale celţilor şi ale grecilor, astfel că podoabele şi obiectele din metal preţios găsite la săpăturile arheologice dau dovadă de multă măiestrie.

[modifică] Limba

Limba dacilor, ca şi a altor popoare din acea vreme, era una vorbită şi nu scrisă, dorind poate astfel să păstreze secretul informaţiilor pe care le aveau. Ca de exemplu, şi celţii făceau la fel.(vezi şi Listă de cuvinte dacice).

[modifică] Entităţi politice

Articol principal: Regatele dacice

Dacia în timpul lui Burebista
Extinde
Dacia în timpul lui Burebista

Dromihete, conducătorul Geţilor, l-a invins pe Lysimachus în aproximativ 300 î.Hr. Mai înainte, în 531 î.Hr., Darius al Persiei i-a supus pe Geţi alături de Traci. Oroles i-a condus pe Geţi în secolul II î.Hr.. Iulius Caesar vorbeşte despre ţinuturile Dacilor în De Bello Gallico. Conflictele cu Bastarnii şi apoi cu romanii (112 îCh - 109 îCh, 74 îCh) au slăbit puterea dacilor, dar Burebista, contemporan cu Caesar, i-a unit pe Daci într-un regat puternic şi a reorganizat armata, învingându-i pe Bastarni şi pe Boi, oraşele greceşti Olbia pe riul Bug, şi Apollonia pe ţărmul Marii Negre în Tracia recunoscându-i autoritatea. Dezvoltarea Daciei reprezenta o ameninţare pentru Imperiul Roman, dupa cucerirea Galiei, Caesar iniţiind planul unei campanii împotriva Dacilor, dar moartea sa a amânat războiul. Cam în acelaşi timp şi în aceleaşi circumstanţe (un complot la curtea regală), Burebista moare, iar regatul său este împărţit în patru-cinci regate sub conducători diferiţi.

[modifică] Cucerirea romană

Articol principal: Războaiele daco-romane

Imperiul Roman în jurul anului 120 d.Hr., aflat la întinderea sa maximă, şi provincia Dacia, inclusiv teritoriile deţinute temporar.
Extinde
Imperiul Roman în jurul anului 120 d.Hr., aflat la întinderea sa maximă, şi provincia Dacia, inclusiv teritoriile deţinute temporar.

Din 85 până în 89, dacii au dus două războaie împotriva romanilor sub conducerea lui Duras sau Diurpaneus şi apoi Decebal. După două răsturnări de situaţii, romanii, sub conducerea lui Tettius Iullianus aveau un mic avantaj, dar vor fi nevoiţi să facă pace din cauza înfrângerii lui Domitian de către Marcomani. Între timp, Decebal şi-a refăcut armata, iar Domitian este forţat să accepte plata unui tribut anual dacilor.

Traian iniţiază o amplă campanie împotriva Dacilor după ce devine Imperator, o campanie cunoscută ca Războaiele Dacice, războaie ce vor necesita utilizarea unei treimi din efectivul întregii armate a Imperiului Roman. Rezultatul primei campanii (101-102) a fost atacul capitalei dace, Sarmizegetusa şi ocuparea unei părţi din ţară. Cel de-al doilea război dacic (105-106) s-a terminat cu înfrângerea lui Decebal şi sinuciderea acestuia, regatul său fiind cucerit şi transformat în provincia romană Dacia. Dupa înfrângerea Dacilor, Traian a organizat la Roma cea mai mare şi mai costisitoare Festivitate, care a durat ~123 de zile, cantitatea de aur şi argint prădată din Dacia de către romani fiind apreciată de cronicarii antici ca fabuloasă. Zeci de mii de Daci au fost duşi in sclavie la Roma, alte zeci de mii de Daci au fugit din Dacia pentru a evita sclavia, aceştia fiind cunoscuţi ca Dacii Liberi de mai tarziu.

Detaliile războiului au fost relatate de Dio Cassius, dar cel mai bun comentariu este celebra Columnă a lui Traian construită în Roma.

Tracia

Vezi şi: Podul lui Traian

[modifică] Stăpânirea romană

Harta provinciilor romane Dacia, Iliria, Panonia, Dalmaţia, Moesia
Extinde
Harta provinciilor romane Dacia, Iliria, Panonia, Dalmaţia, Moesia

Articol principal: Dacia romană

Provincia romană Dacia cuprindea Banatul, (doar 11 ani, apoi romanii au fost nevoiţi să părăsească Banatul datorită invaziei Yazigilor), o parte a Ardealului şi Oltenia, Legiunea a-XIII a Gemina şi Legiunea a V-a Macedonica, cu numeroase trupe auxiliare staţionând în castrele din Alba Iulia şi Ulpia Traiana Sarmisegetusa. Colonişti din toate provinciile romane au fost aduşi in Dacia. De asemenea şi mulţi daci fugiţi în alte zone ale Daciei au revenit.

Trei drumuri militare au fost construite pentru a uni oraşele principale, în timp ce un al patrulea, numit "Traian", traversa Carpaţii şi intra în Transilvania prin trecătoarea Turnu Roşu.

Principalele oraşe ale provinciei erau Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa (astăzi Sarmizegetusa, Judeţul Hunedoara), Apulum (azi Alba-Iulia, Judeţul Alba), Napoca (azi Cluj-Napoca, Judeţul Cluj) şi Potaissa (azi Turda, Judeţul Cluj)

Limba română modernă este considerată o limbă romanică. De asemenea, chiar dacă a fost ocupată pentru o perioadă scurtă (107 - 256), Dacia a fost poate provincia cu cea mai intensă colonizare, cu oameni din toate provinciile imperiului, iar latina s-a impus ca o lingua franca, asemănător în anumite privinţe cu colonizarea Statelor Unite şi America Latină.

În 129 în timpul lui Hadrianus, Dacia a fost împărţită în Dacia Superior şi Dacia Inferior, cea de-a doua fiind compusă din Transilvania şi Oltenia. Marcus Aurelius a reîmpărţind-o în trei provincii: Porolissensis, după numele oraşului Porolissum (lângă Moigrad, Judeţul Sălaj), Apulensis de la Apulum şi Malvensis (de la malul Dunarii, Oltenia).

Cele trei Dacii formau o commună, adică aveau capitală comună, Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi o dietă comună, în care se discutau problemele provinciei, se formulau plângeri şi stabileau taxele; în rest erau provincii practic independente, fiecare având câte un procurator, subordonat unui guvernator de rang consular.

În timpul războaielor cu triburile germanice Marcomanni şi Quadi, în 168, cele trei Dacii au fost însă unite din nou.

În anul 212, împăratul roman Caracalla, prin decretul numit "Constitutio Antoniniana", i-a declarat pe locuitorii Daciei, cetăţeni romani, alături de toţi ceilalţi catăţeni ai Imperiului Roman.

Se cunosc numele a mai multe cohorte recrutate din Dacia, staţionate în Britania la Birdoswald, la Deva şi la Vindolanda, în Armenia, în Balcani, în Cappadocia şi alte provincii romane.

[modifică] Retragerea romană

Stăpânirea romană a provinciei era, însă, dificilă, unii istorici susţinând că în provincia Dacia romană nu a existat nici un an fără conflicte cu triburile vecine nesupuse Romei. Se spune că Hadrian, conştient de dificultatea menţinerii, s-a gândit la abandonarea provinciei, dar ceea ce l-a făcut să renunţe la acest gând a fost siguranţa coloniştilor romani din acea regiune.

Începand cu 234, o serie de evenimente slăbesc puterea Romei. Legiunile din Pannonia îşi proclamă propriul împărat, din 236 Maximinus Thrax (primul Imparat Roman de origine barbară) se află în razboaie continue cu Dacii Liberi şi Sarmaţii, în cele din urmă fiind asasinat de propriile trupe, între 238 - 251 Goţii şi Carpii întreprind o campanie de raiduri devastatoare asupra provinciilor romane Dacia şi Moesia, asediind orase situate adanc în Balcani şi destabilizand Imperiul Roman - Decius e primul impărat roman care moare pe campul de luptă. In timpul lui Gallienus romanii pierd controlul în Dacia în fata Goţilor şi a Carpilor, cu excepţia unor fortificaţii între râul Timiş şi Dunăre. Nu se cunosc detalii ale situaţiei în provincia Dacia, doar o declaraţie a lui Rufius Festus "în timpul împăratului Gallienus, Dacia a fost pierdută" şi oprirea subită a inscripţiilor şi monedelor romane din Dacia în anul 256 atestă dezintegrarea administraţiei romane in provincia Dacia.

Istoricul Got Jordanes în lucrarea sa din 551 Getica (De Origine Actibusque Getarum) îi descrie pe goţi ca fiind urmaşii geţilor lui Burebista si Deceneus, lucru explicat de unii istorici prin apropierea fonetică a celor 2 cuvinte.

Confruntat cu situaţia gravă din provinciile Spania şi Galia, care se separaseră de Imperiul Roman şi işi proclamaseră un Impărat Celt, şi cu devastarea provinciilor din Balcani de către Goti, Carpi şi alti Barbari, Aurelian (270-275) a retras administratia şi restul trupelor din fosta provincie Dacia Traiana, şi a stabilit cetătenii romani la sud de Dunăre, în Moesia, creând provincia Dacia Aureliană (Dacia Aureliani), divizată apoi în Dacia Ripensis, lângă Dunăre, cu capitala Ratiaria (acum Arcar în Bosnia-Herţegovina) şi Dacia Mediterranea, cu capitala Sardica (acum Sofia, capitala Bulgariei).

Astfel Dacia a fost prima provincie romană abandonată, şi poate primul pas către dezmembrarea Imperiului Roman.

După retragerea romană, teritoriile fostei provincii Dacia au facut parte din regatul Vizigoţilor, pana în secolul IV cand aceştia au fost supuşi de către confederaţia Hunilor Europeni. In 332 Impăratul Constantin iniţiază construcţia unui pod peste Dunare care sa lege Imperiul Roman de Răsărit de vechea Dacie, şi o campanie prin care şi-a atribuit titlul de Dacicus. Probabil una dintre ultimile menţionări in documente a termenului Dac apartine istoricului grec Zosimos în secolul V pentru tribul numit de el "carpo-daci", care a fost înfrânt de Imperiul Bizantin.

[modifică] Vezi şi

[modifică] Legături externe

Provinciile Romane (anul 120 A.D.)
Achaea | Aegyptus | Africa | Alpes Cottiae | Alpes Maritimae | Alpes Poenninae | Arabia Petraea | Armenia Inferior | Asia | Asiria | Bithinia | Britannia | Cappadocia | Cilicia | Commagene | Corduene | Corsica et Sardinia | Creta et Cirenaica | Cipru | Dacia | Dalmatia | Epirus | Galatia | Gallia Aquitania | Gallia Belgica | Gallia Lugdunensis | Gallia Narbonensis | Germania Inferior | Germania Superior | Hispania Baetica | Hispania Lusitania | Hispania Tarraconensis | Italia | Iudaea | Lycaonia | Lycia | Macedonia | Mauretania Caesariensis | Mauretania Tingitana | Moesia | Noricum | Numidia | Osroene | Pannonia | Pamphylia | Pisidia | Pontus | Raetia | Sicilia | Sophene | Siria | Thracia
edit