Gheorghe Magheru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Gheorghe Magheru
Extinde
Gheorghe Magheru

Gheorghe Magheru, (n. 8 aprilie 1802, Bârzeiul de Gilort, judeţul Gorj - d. 23 martie 1880).

Vestit haiduc din zona Băileştiului, pandur în armata lui Tudor Vladimirescu, unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, membru în guvernul provizoriu revoluţionar paşoptist, generalul armatei romane, luptător pentru Unirea Principatelor Române. A fost văr cu Tudor Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Bălcescu şi sprijinitor al lui Avram Iancu.

La o vârstă foarte frageda este obligat,împreună cu familia sa, să ia calea pribegiei când în august 1806, un corp expediţionar turcesc sub comanda lui Bechir aga, nepotul lui Regep-paşa, pradă Oltenia arzând şi satul Bârzeiul de Gilort, însă turcii sunt prinşi şi măcelăriţi de haiduci în apropierea satului Obârşia, printre haiducii care au răzbunat faptele turcilor se aflau tatăl şi fratele său mai mare .

Devine vestit încă de foarte tanar,la doar 16 ani, când se face remarcat pentru vitejia sa luptând cu ceata de haiduci din care făcea parte împreună cu fratele său, împotriva turcilor. La 14 septembrie 1818, la Băileşti a avut loc o importantă luptă între turci (25.000) care ocupaseră satul şi ruşi (28.000), alături de care luptă şi un detaşament de 1.200 de panduri.În urma bătăliei, turcii au fost izgoniţi. Pentru faptele sale de vitejie din timpul întregului război ruso-turc, Gheorghe Magheru a ajuns căpitan de panduri şi a fost decorat de către ţarul Rusiei cu ordinul Sf. Ana în gradul de cavaler.

În 1821 se alătură cu ceata lui de panduri, lui Tudor Vladimirescu, încă de la început.După plecarea lui Tudor Vladimirescu împreună cu grosul armatei pandurilor către Craiova, Gheorghe Magheru este lasat la mânăstirea întărită de la Tismana,pentru asigurarea ariergărzii, împreună cu fratele, dar şi cu vărul său, Papa Vladimirescu, nimeni altul decat fratele lui Tudor Vladimirescu.Ei se ţin,împreună cu alti panduri din subordine,de răzbunări împotriva boierilor şi slujbaşilor domneşti.Aflând de faptele lor, Tudor Vladimirescu decide să-i aducă lângă el.

După moartea lui Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru mai haiduceşte câţiva ani, apoi intră în rândurile armatei, unde urcă vertiginos în grad datorită calităţilor sale.

Totodată, intră şi în rândul societăţii secrete revoluţionare "Frăţia", care complota împotriva prinţului Bibescu.

Formează la Craiova, guvernul provizoriu revoluţionar alături de: Nicolae Bălcescu, şi Costache Romanescu.

Odată cu detronarea prinţului Bibescu si instaurarea guvernului revoluţionar la Bucureşti, face parte din guvernul provizoriu revoluţionar naţional, apoi devine generalul armatei române.

După înlăturarea guvernului revoluţionar de către turci, refuză sa acepte înfrângerea revoluţiei şi se retrage cu armatele revoluţionare în Oltenia unde a organizat tabăra militară de la Râureni, pe câmpul lui Traian, lângâ Râmnicu Vâlcea. Declaraţia lui Gheorghe Magheru: Eu, fraţilor, sunt român şi ca român, mă simt ferice de a muri pentru ţara mea. Pe aleea ce duce spre Complexul muzeal Gh. Magheru, s-a montat o placă de marmură cu istoricul locului: Pe acest loc, în toamna anului 1848, generalul Gheorghe Magheru şi-a instalat tabara militară revoluţionară de panduri şi voluntari. În memoria acestui eveniment, în anul 1973, cu prilejul aniversării a 125 de ani de la Revoluţia din 1848, s-a ridicat un obelisc şi a fost inaugurat muzeul de la Râureni.

Obligat să ia calea exilului la Paris, va continua să susţină cauza revoluţionara şi unionistă.

Revine în ţară şi este unul dintre fondatorii Partidei Naţioanle , mişcare care dorea unirea ţărilor române şi sprijinea ideile paşoptiste. Eforturile sale sânt răsplatite în ianuarie 1859.

În alte limbi