Aroneanu, Iaşi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Aroneanu
Stemă [[Imagine:|180px|Amplasare]]
Judeţ Iaşi
Atestare {{{an}}}
Primar Maricica Gânga, P.N.L., din 2004
Suprafaţă 39 km²
Populaţie (2004) 2.754
Densitate  loc./km²
Amplasare 47°12′25″N, 27°36′10″E
Sate Aroneanu, Dorobanţ, Rediu Aldei, Şorogari
Cod poştal {{{cod-poştal}}}
Sit web ro Primăria Comunei Aroneanu
{{{note}}}

Aroneanu este o localitate în judeţul Iaşi, Moldova, România. Principalul monument este mănăstirea Aroneanu. Începând din aprilie 2004, comuna Aroneanu face parte din Zona Metropolitană Iaşi.

Cuprins

[modifică] Aşezare geografică

Satul Aroneanu face parte din comuna cu acelaşi nume, situată în partea de sud- est a Câmpiei Moldovei, subdiviziunea Jijiei inferioare. Se află la 4,5 km nord-est de Iaşi, ocupând o poziţie central-estică în cuprinsul judeţului. Comuna se învecinează la nord cu Victoria, la nord-est cu Golăeşti, la sud-est cu Holboca, la vest cu Popricani, iar la sud- vest cu Iaşi. Pe lângă Aroneanu, din comună mai fac parte şi satele Dorobanţ, Rediu Aldei şi Şorogari.

[modifică] Istoric

Satul Aroneanu, centrul de comună, datează din secolul al XVI-lea şi şi-a primit numele de la domnul Moldovei Aron Vodă (1591-1592, 1592-1595), care în 1594 a ridicat în acest loc o mănăstire. În legătură cu întemeierea acesteia există şi o legendă: se spune că una din fiicele lui Aron Vodă s-a rătăcit într-un codru din preajma Iaşilor; astfel, domnul a promis că pe locul unde va fi găsită fiica sa se va ridica o mănăstire, promisiune pe care a îndeplinit-o. În zonă au avut loc incursiuni ale tătarilor, care au dus la risipirea satului în mai multe rânduri. Ca fapt istoric trebuie luat în seamă şi lupta dintre Ştefăniţă- Vodă, ajutat de cazaci şi Constantin-Vodă, în care a fost înfrânt Ştefăniţă.

[modifică] Relief si clima

Relieful se prezintă sub formă de interfluvii largi, cu platouri întinse şi cu versanţi cu diferite grade de înclinare. Pantele sunt cuprinse între 50 şi 250 şi de cele mai multe ori sunt afectate de eroziune şi alunecări de teren. Tipul de sol dominant este cernoziomul. Pe văi există şi locuri mlăştinoase. Zona este însemnată şi din punct de vedere arheologic pentru că aici s-au descoperit resturi de mamifere: măsea de mamut (elephas primigenins), o specie de bou fosil (bos primigenins), coarnele unui cerb fosil (megaccros hibernicus) şi o scoică(corbicula lassyensis), care se aseamănă foarte mult cu o specie existentă în Asia şi Africa. În marginea vestică a satului au fost descoperite urme de cultură neolitică, iar în vatra satului, fragmente ceramice din epoca migraţiilor şi din cea feudală. Clima este temperat- continentală, cu ierni geroase şi veri foarte calde. Temperatura medie anuală este de 9,6oC, iar media precipitaţiilor anuale nu depăşeşte 475 ml.

[modifică] Flora

Fondul funciar este de 3900 ha şi cuprinde teren agricol, păşuni, fâneţe şi păduri (100 ha). Satul este înconjurat de pădure, în care predomină stejarul şi pinul, dar mai sunt şi zone cu salcâmi, nuci şi peri sălbatici. O parte din pădurea iniţială a fost defrişată începând cu secolul al XVII-lea, pentru a se construi actualul sat. În preajma gospodăriilor sunt mulţi tei, nuci şi cireşi. Livezi nu există şi nici vii prea mari, însă o mare zonă viticolă se află în apropiere, la Şorogari, sat care aparţine tot acestei comune.

[modifică] Fauna

În pădure încă mai trăiesc porci mistreţi, lupi, vulpi, dihori, iepuri şi căprioare, cele din urmă de multe ori fiind acuzate de distrugerea culturilor din preajma pădurii. Sătenii cresc vite, porci şi păsări, iar unii dintre ei se ocupă cu apicultura. În afara satului a fost amenajată în jurul lui 1980, o crescătorie de fazani, care astăzi însă nu mai există.

[modifică] Apele

În vestul satului se află iazul Aroneanu, alimentat de pâraiele Aroneanu şi Şorogari. Având o suprafaţă de 70 ha, acesta comunică cu iazurile Ciric şi Dorobanţ şi este folosit pentru piscicultură. În ultimii ani s-a realizat în sat un sistem de alimentare cu apă potabilă, ceea ce a făcut ca majoritatea gospodăriilor să aibă apă curentă. Pe lângă aceasta încă se mai folosesc şi fântânile, în schimb fântânile cu cumpănă sunt inexistente.

[modifică] Înfăţişarea satului, ocupaţii

În ceea ce priveşte aspectul satului, trebuie menţionat faptul că uliţele principale sunt drepte, celelalte fiind şerpuite şi greu de parcurs atunci când plouă, pentru că nu sunt pietruite, de această facilitate beneficiind doar centrul satului. Gospodăriile sunt în număr de 1062 şi oarecum asemănătoare între ele: casele sunt construite din chirpici sau cărămizi, iar gardurile sunt în majoritate din lemn. În apropiere de centrul satului se află cimitirul, unde pe lângă mormintele obişnuite, au început să apară şi cavouri. Cel mai vechi mormânt este al unui bărbat (1880- 1912). Populaţia este de aproximativ 3000 de locuitori, procentul între femei şi bărbaţi fiind aproape egal. Principala ocupaţie este agricultura, practicată de toţi locuitorii cu ajutorul utilajelor moderne. Pe ogoare se cultivă porumb, grâu şi floarea- soarelui, iar în grădini, tot felul de legume şi zarzavaturi. Pe lângă agricultură, mulţi dintre săteni au locuri de muncă în oraş.

[modifică] Cultură

În 1879 a fost construită şcoala, care cuprinde clasele I- VIII. Ulterior a luat fiinţă şi o grădiniţă. În 1960 s-a construit căminul cultural în care au funcţionat pe rând grădiniţa, şcoala şi biblioteca; toamna acesta era folosit drept magazie pentru produsele agricole. Din 1965 îşi începe activitatea şi biblioteca. Satul a avut şi un cinematograf, care astăzi nu mai există.

[modifică] Bibliografie

  • C-tin Chiriţă, Dicţionar geografic al judeţului Iaşi, Bucureşti, 1888.
  • Al Obreja, Dicţionarul geografic al judeţului Iaşi, Iaşi. Junimea, 1979.