Eschil

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Eschil (525 î.Hr.—456 î.Hr.; greacă: Ασχύλος) s-a născut la Elefsina în anul 525 î.e.n. Tatăl său era Ephorion şi era descendent dintr-o familie nobilă şi înstărită.

A participat la Bătălia de la Marathon (490 î.Hr.) şi Salamina (480 î.Hr.) împotriva perşilor, unde dă dovadă de curaj şi devotament. Este supranumit "părintele tragediei universale". Tragediile lui Eschil prezintă conflicte puternice, bazate pe subiecte simple şi concentrate, realizate într-un ton grav, iar eroii lor se află în luptă cu destinul, manifestat prin intermediul zeilor. Eschil a considerat drama (tragedia) un instrument de propagandă naţională, o modalitate în măsură să trezească spectatorilor sentimente de care el însuşi era profund animat: dragostea de patrie, cultul virtuţii, supunerea faţă de zei. Eschil a introdus al doilea actor şi a restrâns partea lirică în favoarea celei dramatice. A scris peste 90 de piese din care s-au păstrat doar 7: trilogia “Orestia” care cuprinde “Agamemnon”, "Choeforele" (Choeforoi) şi "Eumenidele" (Eumenides), "Cei 7 contra Tebei" (Hepta epi Thebas), "Prometeu încătuşat" (Prometheus desmotes) şi "Perşii" (Persai). Moare în anul 455 î.Hr. la Gela (Sudul Siciliei).

Perşii” este singura piesă cu subiect istoric care s-a păstrat. Eschil luase acest subiect din actualitate pentru că autorul participase activ la război, la bătăliile de la Maraton şi Salamina. Este scrisă în 472. Este povestea morţii unui imperiu şi a unei civilizaţii. O civilizaţie împlinită, aflată la apogeu, dar care, sufocată de propria bogăţie şi plenitudine, şi-a pierdut resursele vitale şi refuză să-şi vadă propria vulnerabilitate. Opera lui Eschil îşi relevă sensurile profunde, existenţiale: cumplita si neaşteptata înfrângere a puternicei maşini de război persane, la Salamina, de către o armată grecească puţin numeroasă, nu aduce cu sine doar năruirea fantasticelor ambitii de cucerire ale unui imperiu, ci şi agonia unei culturi si a unei civilizaţii care a avut orgoliul invincibilităţii sale. Crezându-se atotputernic, venerându-se pe sine ca pe un zeu, având convingerea că a adus visul de aur pe pamânt si refuzând dreptul la existenţă al celor care nu sunt aidoma lui, omul acestei civilizaţii îşi semnează propria condamnare la pierire.