Géza Vida
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Géza Vida (* 28 februarie 1913, Baia Mare - † 11 mai 1980, Baia Mare) a fost un sculptor de origine maghiară din Maramureş. Născut dintr-o familie de mineri, începe să sculpteze ca autodidact. Convingerile sale politice îl fac să plece ca voluntar în Spania, unde - în timpul războiului civil (1936-1939) - luptă de partea guvernului republican. La întoarcere, în drum spre ţară, vizitează mai multe muzee din Europa. Debutează la Baia Mare în anul 1937 în cadrul unei expoziţii colective, studiind apoi sistematic sculptura la Budapesta (1942-1944). Din 1953, este prezent la numeroase expoziţii din ţară şi străinătate ("Bienala de la Veneţia", 1958). În 1953 este distins cu Premiul de Stat, în 1964 primeşte titlul de "Artist al Poporului", iar în 1971 Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. În anul 1974 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

[modifică] Opera
Géza Vida este autorul monumentului ostaşului român de la Carei, al grupului statuar de la Moisei, precum şi al ansamblului intitulat "Sfatul bătrânilor" din Baia Mare. În "Monumentul de la Moisei", cele 12 coloane dispuse circular, reprezentând figuri de maramureşeni sau măşti din mitologia locală, evocă masacrul comis la 14 octombrie 1944 de trupele horthyste aflate în retragere, în care au fost ucişi 42 de localnici - români şi evrei - pe motiv că ar fi fost partizani. Marea sa capacitate de a observa şi înregistra faptele şi de a le proiecta într-o mare perspectivă o demonstrează compoziţia "Sfatul bătrânilor". Artistul alege din viaţa satului un moment grav şi solemn: bătrânii, aşezaţi pe băncile de lemn, se sfătuiesc, dincolo de concretul vieţii de fiecare zi, integrând parcă experienţele tuturor înaintaşilor lor. Géza Vida întreprinde constant un foarte rodnic efort de cercetare şi aducere în lumină a mitologiei populare, colorându-o cu o ţesătură simbolică. Pe această linie se înscriu şi operele "Omul apelor", "Omul nopţii", "Omul pădurii", precum şi "Odihna". Dincolo de fascinaţia reprezentărilor fantastice ("Solomonarul"), descoperim însă şi nevoia de a înscrie tot ce aparţine omului, în compoziţii ca "Buciumaşul", "Dans din Oaş" sau "Horitoarea", pentru că toate aparţin aceleiaşi viziuni, dominate de observarea unor crâmpeie de viaţă. Materialul său preferat, lemnul, accentuează volumele şi le dau pregnanţă în spaţiul pe care îl propune substanţa operei.
[modifică] Bibliografie
- Marin Mihalache: Vida Géza, Corvina Kiadó, Budapest 1975.
- Constantin Prut: Dicţionar de artă modernă, Bucureşti, 1982