Daco-geţi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cultura daco-geţilor din epoca lui Burebista
(Influenţe şi caracteristici)
Cultura daco-getică din epoca lui Burebista se dovedeşte a fi, pe toate coordonatele sale, comparabilă şi în bună măsură superioară altor culturi înaintate din Europa vremii. Fără îndoială însă, că această cultură este departe de a fi atins nivelul celor greceşti ori a celei romane. Ea rămâne, în ultimă instanţă una dintre cele mai înaintate culturi ale lumii “barbare” şi judecarea ei trebuie făcută ţinând cont de această împrejurare.
Cultura daco-getică reprezintă o sinteză originală ce îşi are rădăcinile bine şi adânc înfipte în mediul şi în credinţa autohtonă, putând fi urmărită în timp cu milenii în urmă. Hadrian Daicoviciu spunea că această originalitate nu exclude, ci, dimpotrivă, implică acceptarea unor influenţe din afară. Dar dacii nu s-au mulţumit cu preluarea unor elemente de cultură materială de la alte popoare. Ei le-au adoptat, le-au transformat şi adesea le-au îmbogăţit, contopindu-le în creaţiile lor tradiţionale şi făurind o civilizaţie profund originală.
O astfel de sinteză originală reprezintă şi cultura celtică care la rândul ei se bazează pe fondul autohton în care au fost integrate multiple şi fecunde influenţe greceşti, etrusce ori de altă natură, adaptate şi prelucrate în manieră proprie. Au existat raporturi între cultura daco-getică şi cea celtică, intervenite în urma contactului direct în urma instalării celţilor pe teritoriul Daciei. Pătrunderea celţilor în spaţiile daco-getice a avut loc încă în Latene-ul vechi, ceea ce înseamnă sec. al IV-lea î.H. Simbioza doco-celtică se concretizează în înmormântarea în cadrul aceluiaşi cimitir şi într-o serie de împrumuturi de bunuri materiale şi spirituale, având ca rezultat final o puternică influenţare reciprocă.
Este incontestabil că în Europa sec. I î.H., în afara statului roman, celţii şi daco-geţii constituiau cele două popoare importante, care atinseseră în dezvoltarea lor materială şi social-politică un înalt nivel. Este de aceea firesc ca între cele două culturi să este influenţări reciproc. De aceea când vorbim despre stadiul culturii daco-getice, punctele de referire trebuie să le căutăm în cultura celtică. Aportul cercetărilor făcute, mai cu seamă în ultimele două decenii, la cunoaşterea culturii daco-getice, au spulberat impresia împărtăşită de unii cercetători (străini sau români), după care cultura strămoşilor noştri n-ar fi decât o cultură celtică. Rolul pe care l-au jucat influenţele celtice atât la formarea civilizaţiei de tip Latene daco-getică, cât şi pe vremea lui Burebista, nu poate fi pusă la îndoială, dar aceasta nu înseamnă o celtizare a culturii daco-getice. Aceasta se dovedeşte a fi o cultură originală care, a preluat, pe lângă influenţe celtice şi multe bunuri din civilizaţia grecească, fie direct, fie prin intermediul tracilor meridionali, la care se adaugă cele romane şi celelalte. Cultura tracilor meridionali reprezintă într-o mare măsură o copiere a civilizaţiei greceşti, fără un aport propriu prea substanţial, la care, cu greu se poate sesiza şi contribuţia elementului autohton.
În cazul unor bunuri create sub influenţe greceşti, de multe ori este foarte greu de ştiut cui aparţin, pentru că influenţele elene s-au exercitat deopotrivă şi asupra celţilor cât şi asupra daco-geţilor. Numai în puţine cazuri aceleaşi influenţe elenistice au determinat produse deosebite şi uşor de distins, cum este de exemplu ceramica pictată celtică şi cea daco-getică. Deoarece pentru că o vreme Burebista a depus coloniile greceşti de pe litoralul de vest al Pontului Euxin şi le-a integrat în statul său, a făcut ca influenţele acestora să fie cu mult mai puternice decât în cazul celţilor. Aceste influenţe s-au materializat în produse evident superioare de care cultura celtică na-beneficiat niciodată înainte de ocupaţia romană. Este vorba de cetăţile cu ziduri de piatră ecarisată ori de arhitectura sacră. Tehnica zidurilor dacice (de factură grecească) era evident superioară modalităţii în care celţii îşi construiau, în aceeaşi vreme, cetăţile. Toate aceste denotă un serios pas înainte, un avans al civilizaţie daco-getice, favorizat de prezenţa efectivă şi activă a meşterilor greci.
O dovadă sigură a superiorităţii culturii daco-getice faţă de toate popoarele europene, neincluse în stăpânirea greco-romană din sec. I î.H., o constituie tocmai statul ce-l avea în frunte pe Burebista.
Constantin Daicoviciu spunea că în ultimele două secole ale existenţei sale cultura dacilor poate fi considerată ca o cultură de tip superior stadiului primitiv-rural al triburilor patriarhale. Această civilizaţie avea tendinţe vădite de atingere a civilizaţiei agraro-orăşeneşti, cu centre economice puternice constând din agricultori şi meşteşugari. În sec. I î.H. aşezările fortificate, care nu sunt altceva decât aglomerări de tipul oppidum celtice, pe care daco-geţii le numesc în limba lor dava, ne impresionează prin frecvenţa lor. Ele reprezintă adevărate centre comerciale, poitico-administrative şi militare, constituind începuturi de oraşe, a căror funcţionalitate de fapt o îndeplineau. Fără aspectul edilitar al oraşelor greco-romane, davele getice sunt numite, de către autorii antici polis, ca şi oraşele lumii mediterane.
Despre înaltul nivel de dezvoltare atins de cultura daco-geţilor din epoca lui Burebista, ne stau mărturie uneltele descoperite de arheologi. Uneltele din fier în sec I î.H. abundă în toate aşezările daco-getice, fie ele de tip proto-urban, fie de caracter sătesc. În agricultură se folosea acu plugul cu brăzdar şi cuţit de fier. El va apare la daco-geţi în acelaşi timp ca şi la celţi, fiind însă de altă formă, inspirată din lumea grecească. Mulţimea şi varietatea de forme a uneltelor de fier, preluate ori nu din civilizaţia altor popoare, fac dovada că civilizaţia daco-getică este o civilizaţie a fierului. Vasile Pârvan consideră că această civilizaţie este una a lemnului.
Originalitatea culturii daco-getice este evidenţiată pe baza studierii ceramicii, produsul cel mai răspândit în toată antichitatea. Se poate discerne fondul autohton străvechi la care se adaugă forme ori procedee tehnice şi decorative preluate sau inspirate din civilizaţii străine. În epoca lui Burebista ceramica va ajunge la un nivel de dezvoltare superior. Dacă olarii daco-geţi imită produsele greceşti în prelucrarea vaselor cu decor în relief, repertoriul motivistic folosit la decorarea unor asemenea vase va fi îmbogăţit cu creaţii proprii daco-getice.
Şi în prelucrarea argintului, din care meşterii daco-geţi vor lucra diferite podoabe, influenţele elenistice, celtice ori tracice de sud pot fi sesizate. O altă caracteristică a culturii daco-getice din sec I îH. o constituie prezenţa unor numeroase şi variate produse de import venite din lumea elenistică, din cea romană ori celtică. Mărfurile străine, printre care pe prim loc se situează vinurile şi uleiurile, fac dovada unei intense vieţi comerciale şi a gradului superior de dezvoltare.
Latura spirituală a daco-geţilor este pe măsura dezvoltării materiale determinate de acestea. Religia lor este una politeistă avându-l în frunte pe Zamolxis alături de care în panteonul daco-getic au existat şi alte divinităţi. Religia lor cuprinde o teologie spiritualistă proprie, nefiind însă unică, ea întâlnindu-se şi la alte popoare contemporane. Contribuţia adusă de strămoşii noştri la tezaurul universal al gândirii se concretizează în textul lui Diodor din Sicilia care citează trei mari profeţi ai omenirii: Zathraustes al perşilor, pe Zamolxis şi pe Moise al evreilor. Existenţa preocupărilor şi a cunoştinţelor ştiinţifice în materie de astronomie, botanică, farmaceutică şi medicină, în rândul unei pături a preoţimii, constituie o altă caracteristică a culturii daco-getice din timpul lui Burebista. Aceleaşi cunoştinţe le găsim şi la druizii celţi. Cultul lui Zamolxis a dispărut în chip paradoxal la daco-romani, însă a supravieţuit, aşa cum arăta Mircea Eliade, în tradiţia geţilor.
Prin elementele sale esenţiale şi definitori, o creaţie proprie ce are la bază fondul autohton, pe care s-au grefat diferite influenţe străine, cultura daco-geţilor reprezintă una din cele mai strălucite culturi ale lumii antice rămase în afara graniţelor greco-romane.
[modifică] Bibliografie
1)Crişan, Ion Horaţiu – „Burebista şi epoca sa”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977
2)Crişan, Ion Horaţiu – „Origini”, Editura Albatros, Bucureşti, 1977
3)Muşat, Mircea – „Izvoare şi mărturii străine despre strămoşii poporului român”, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1980