Caz

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În lingvistică, cazul este o categorie gramaticală asociată unui substantiv, pronume sau adjectiv, care exprimă funcţia sintactică a acestuia într-o frază sau raportul semantic al său faţă de procesul exprimat de verb. De exemplu, acuzativul este cazul complementului direct (funcţie sintactică); etativul indică poziţia interiorului din care cineva pleacă (raport semantic cu procesul).

Cazul, aşa definit, se poate exprima în limbi în trei moduri:

  1. prin locul cuvântului în propoziţie, în raport cu verbul, (în română, complementul direct din cazul acuzativ se află întodeauna după verbul tranzitiv) ;
  2. printr-o prepoziţie (în română, prepoziţia graţie cere cazul dativ) ;
  3. printr-un sufix care se lipeşte la finalul substantivului, pronumelui sau adjectivului în limbile flexionare.

Cuvântul caz este folosit cu un sens mai restrâns, atunci când acesta este exprimat printr-un sufix. Ansamblul acelor sufixe cazuale formează declinarea substantivului, adjectivului şi a pronumelui în general. Ansamblul formelor cazuale ale unui cuvânt formează paradigma sa.

Listă de cazuri, în diferite limbi:

  • Abesiv
  • Ablativ
  • Acuzativ
  • Adesiv
  • Agentiv
  • Alativ
  • Benefactiv
  • Cauzal
  • Comitativ
  • Dativ
  • Delativ
  • Direcţional
  • Distributiv
  • Genitiv
  • Elativ
  • Ergativ
  • Esiv
  • Ilativ
  • Inesiv
  • Instructiv
  • Instrumental
  • Locativ
  • Nominativ
  • Partitiv
  • Prolativ
  • Sociativ
  • Sublativ
  • Superesiv
  • Terminativ
  • Translativ
  • Vocativ