Aurel Angelescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Aurel Angelescu (n. 15 aprilie 1886, Ploieşti, d. 6 aprilie 1938, Bucureşti) a fost un matematician român care a contribuit la dezvoltarea algebrei şi teoriei funcţiilor.

A urmat cursul primar şi liceul la Ploieşti. Revista „Gazeta Matematică” i-a desăvârşit apoi, în cursul superior de liceu, gustul pentru matematici, căci el a fost un asiduu corespondent al acestei publicaţii. În ultima clasă de liceu l-a avut ca profesor de matematici pe Niculae Abramescu, care îşi începea pe atunci cariera sa didactică. Abramescu s-a mândrit totdeauna că în prima lui serie de liceeni a avut ca elev pe Aurel Angelescu, care, ulterior, întrecându-şi maestrul, şi-a luat doctoratul în matematici cu câţiva ani înaintea lui Abramescu.

După terminarea liceului, Angelescu a plecat la Paris. Aici, la Sorbona, şi-a luat licenţa în matematici, iar la 7 aprilie 1916 şi-a luat doctoratul în ştiinţele matematice cu o teză având ca subiect: „Sur les polynômes généralisant les polynômes de Legendre et d’Hermite et sur le calcul approché des intégrals multiples”. După ce şi-a trecut teza de doctorat în matematici, Angelescu se întoarce în ţară. La propunerea lui Gheorghe Ţiţeica, ocupă la 1 noiembrie 1919 postul de profesor agregat de teoria funcţiilor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj, catedră la care a fost titularizat în 1922. Aici a funcţionat până la 1 ianuarie 1930.

În 1930 Angelescu a fost chemat ca profesor titular de algebră superioară şi teoria numerelor la Facultatea de ştiinţe a Universităţii din Bucureşti (succesor al lui Traian Lalescu). A fost numit astfel la o altă catedră decât cea în domeniul căreia era consacrat. La această catedră a funcţionat până la deces, în 1938.

[modifică] Bibliografie