Diego de Zama

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Diego de Zama este cel mai reprezentativ roman al argentinianului Antonio di Benedetto. A fost publicat în 1956, cu titlul de Zama, în limba română fiind tradus abia în 1988, sub titlul Diego de Zama.

Acţiunea romanului este plasată în Paraguay, la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Protagonistul este Diego de Zama, un fost mare erou al cuceririlor spaniole, acum izolat într-o funcţie ştearsă, într-un loc la fel de lipsit de strălucire. Romanul are în centru interminabila aşteptare a lui Zama de a-şi redobândi prestigiul de odinioară şi de a fi promovat într-un post pe măsură din Buenos Aires, unde se afla familia sa.

Structurarea volumului în trei părţi (Anul 1790, Anul 1794, Anul 1799) coincide cu etapele decăderii morale a protagonistului. În prima parte Zama încă nu şi-a pierdut pe deplin prestigiul, dar greutăţile zilnice şi singurătatea încep să-i apese tot mai mult sufletul, determinându-l să se refugieze într-o lume imaginară, dominată de obsesia pentru o iubire ideală. În partea a doua situaţia protagonistului se înrăutăţeşte: are un copil nelegitim cu o văduvă săracă, pe care o părăseşte, traieşte în sărăcie, răbdând lipsurile fără a putea face nimic. În ultima parte face o ultimă încercare de a scăpa de mizeria în care trăise, înrolându-se în grupul care se afla în căutarea unui bandit de temut. Alegerea se întoarce împotriva sa, Zama fiind obligat să treacă de partea răufăcătorilor iar în cele din urma moare dezonorat.

Spiritul cărţii trece dincolo de cadrul în care este plasată acţiunea, Diego de Zama fiind un roman foarte actual, care vorbeşte despre singurătate şi neputinţa omului de a deveni ceea ce îşi doreşte.