Aberaţie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Aberaţia (lat. aberratio "îndepărtare, rătăcire") poate avea mai multe sensuri:

  • Din punct de vedere fiziologic ea constituie o abatere a unui organ de la tipul normal de formă, de structură şi de funcţiune.
  • În zoologie aberaţia reprezintă modificarea intervenită, în cadrul unei specii, la unii indivizi care, în urma actiunii unor conditii de mediu diferite de cele obisnuite, prezintă a abatere de la tipul normal al speciei. Aberaţa afectează de obicei una sau cîteva proprietăţi de mai mică importanţă, atingând un număr mic de indivizi şi nefixându-se ereditar. Cele mai frecvente sunt aberaţia de culoare (ex. albinismul, melanismul).
  • În fizică există termenul de aberaţie optică: deformare a imaginii, obţinută cu un sistem optic, care se manifestă prin neclaritatea sau colorarea imaginii şi prin necorespondenţa ei cu obiectul. În sistemele optice moderne, diferitele tipuri de aberaţie sunt înlăturate după nevoile impuse de destinaţia acestor sisteme.

Aberaţia cromatică este o aberaţie optică care se manifestă prin formarea unui spectru de imagini colorate în locul unei singure imagini, datorită variaţiei indicelui de refracţie al materialului lentilei cu lungimea de undă a radiaţiilor care compun lumina albă. Aberaţia cromatică poate fi compensată, într-un domeniu nu prea larg de lungimi de undă, prin utilizarea de lentile compuse din diverse feluri de sticlă şi cu raze de curbură convenabil alese. Corectarea aberaţiei cromatice se numeşte acromatizare. Sinonim cromatism.

Aberaţia de sfericitate este o aberaţie optică a oglinzilor şi a lentilelor cu suprafeţe sferice; se manifestă prin formarea de imagini diferite la razele de lumină provenite de la obiect şi apropiate de axul sistemului optic şi la razele mai depărtate de ax. Ea poate fi complet eliminată prin combinaţii de lentile avînd indici de refracţie diferiţi şi grade de dispersie variate.

  • În astronomie aberaţia luminii reprezintă variaţia aparentă a poziţiei unui astru pe bolta cerească, datorită vitezei finite a luminii şi mişcării Pămîntului. Se măsoară prin unghiul dintre direcţiile sub care se vede un astru în două momente diferite. Această aberaţie a permis elaborarea uneia dintre primele metode de determinare a vitezei luminii.

Acest articol conţine text din Dicţionarul Enciclopedic Român 1962, aflat acum în domeniul public.