Dărmăneşti

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dărmăneşti
[[Imagine:|100px|Stema oraşului Dărmăneşti]] [[Imagine:|200px|Dărmăneşti în ]]
stemă amplasare
Amplasare _ _N_ _ _E_type:city ° ′N ° ′E sau _ _ _N_ _ _ _E_type:city ° ′ ″N, ° ′ ″E
Ţară [[]]
[[|]]
Atestare documentară
Populaţie
Suprafaţă km²
Densitatea populaţiei loc./km²
Altitudine m n.m.
Localităţi suburbane {{{componenţă}}}
Primar
Sit web [ ]
Harta administrativă a oraşului Dărmăneşti
Harta administrativă a oraşului în cadrul judeţului
Acest articol este suspect de violarea drepturilor de autor.
Cel puţin o parte apreciabilă din text a fost găsită la adresa/în lucrarea:
textul este clar copiat dupa o istorie scrisa in vremuri comuniste, limbajul si anumiti termeni o arata clar!
Fragmentul copiat (sau întregul articol) poate fi şters dacă în termen de 7 zile nu se justifică preluarea textului.

Dărmăneşti este un oraş din judeţul Bacău, Moldova, România. Are o populaţie de 14.222 locuitori.Asezat in partea de sud-vest a judetului Bacau, orasul Darmanesti corespunde din punct de vedere istoric, de la inceputul secolului al XV-lea si pana in a doua jumatate a secolului al XVII-lea (1660-1670), cand a fost integrat in tinutul Bacau. Asezarile de aici au avut de suportat consecintele deselor invazii si confruntari militare. Pe la Poiana Uzului au trecut deseori ostile romanilor din Transilvania, venind in ajutorul fratilor moldoveni,spre a-i alunga pe tatari, pe turci sau pe alti dusmani comuni, si tot pe aici a trecut si Regimentul 27 Dorobanti care a fost creat in anul 1880 din Regimentul18 Dorobanti, care a activat in ambele razboaie mondiale pe Valea-Uzului. Marturiile arheologice imping istoria acetor locuri cu cateva mii de ani inaintea dacilor, cand populatiile neolitice de aici purta toare ale splendidei culturi Cucuteni, duceau o viata pasnica. O legenda spune ca Darmanestiul ar fi aparut cu mai mult timp in urma, pe vremea cand invaziile cotropitorilor, cum ar fi tatarii, erau foarte frecvente.Prima data Darmanestiul era intins pe parte stanga a raului Uz, iar in timpul invaziilor toti locuitorii au fugit din calea cotropitorilor pe dealurile dintre actualele localitati Darmanesti si Dofteana. Dupa ce invaziile au incetat localnicii s-au imparti in doua: o parte s-au dus pe valea raului Dofteana, iar cealalta parte au revenit pe malul drept al Uzului sub conducerea capitanului Darman ( de unde vine si numele de Darmanesti) unde au prosperat. In stransa legatura cu agricultura si cresterea animalelor s-au dezvoltat mestesugurile taranesti. Practicarea indelungata a mestesugurilor a dat nastere la o serie de porecle care cu timpul au devenit nume de familie: Olaru, Cojocaru, Fieraru, Rotaru, Ciubotaru, Lemnaru etc. Edificatoare in acest sens sunt Recensamintele Moldovei din anii 1772-1774, care au inregistrat populatia satelor cu prenumele, meseria sau ocupatia si apartenenta etnica. Chiar daca unele mestesuguri au disparut in ultimul timp, numele de familie au ramas sa consfinteasca practicarea lor din vechime. Mestesugurile la sate au aparut ca o forma specifica a productiei manuale, bazata pe in demanare si talent. Odata cu specializarea unora dintre membrii comunitatilor satesti intr-un domeniu sau altul, cei care practicau mestesugurile au inceput sa produca pentru intreaga colectivitate. In satele de pe domeniile manastiresti si boieresti din zona, taranii care practicau unele mestesuguri erau obligati la taxe banesti sau la efectuarea unui numar de zile pentru stapan. In decursul secolelor XVI si XVII, mai multe documente moldovenesti mentioneaza vanzari de sate sau mosii cu mori si vaduri de mori, precum si danii facute manastirilor Bistrita, Tazlau si Bogdana, a unor sate cu mori sau cu 'roti de moara' printre care se afla si Darmanesti in anul 1602. In anul 1831, pentru morile pe care locuitorii din Darmanesti le aveau pe mosia boiereasca, trebuiau sa dea pe an, de moara, cate patru merte de papusoi. In 1832, locuitorii din Darmanesti dadeau 400 de dulapi pentru ferastraul de frunte, 200 pentru ferastraul de mijloc si 150 pentru cel de coada. Dijma se fixa si in functie de apa pe care functiona ferastraul. Activitati de invatare a scrisului si cititului, dinainte de 1830 in jurul manastirii din centrul Darmanestiului (care in acea vreme era doar un sat). Statul intretine prima institutie scolara organizata,apare in anul 1864, in urma actului Legii Invatamantului care a fost dat de Alexandru Ioan Cuza. Actuala asezare Darmanesti isi are originea in perioada prefeudala el facand parte din asezarile razesti. A evoluat mai multe secole ca o asezare rurala cu un singur nucleu central, inconjurat de lucrari de gospodarii in ariile poienite, cu o frecventa mare a toponimelor: runc, curatura, poiana. Sunt opinii ca oiconimul Darmanesti ar proveni de la antroponimul Darman. Localitati cu acelasi nume se gasesc in judetele Suceava, Neamt, Muscel si Prahova. S-au purtat discutii si asupra primei atestari documentare. Ion Bogdan opineaza ca mentiunea din 1434 s-ar referi la judetul Bacau (M. Costachescu, Doc.II). Darmanestiul apare citat in secolul XVI - XVII, perioada in care valea Trotusului apare populata si cu asezari de nivel urban: Adjud si Tg. Trotus. Transformarile social economice din secolul XVIII se extind si asupra satului Darmanesti in care se confruntau interesele si drepturile ppulatiei razesti cu cele ale domeniilor feudale in prima expansiune. Influienta razestilor scade prun deposedarea de pamant, iar satele trec treptat in componenta domeniilor manastiresti: satul Plopu la manastirea Tazlau, satul Darmanesti la schitul Lapos. La inceputul secolului XIX (1804) s-a formt domeniul Ghica - Comanesti si Stirbei, care acuprins si localitatea Darmanesti cu cele cinci sate: Darmanesti, Poiana Uzului, Plopul, Pagubeni, Laposul sau Porcaretul, cu sectia Darmaneasca. Documentele secolului XIX consemneaza mai multe momente de interes social-economic: prin legea rurala din 14 - 26 august 1864 s-au improprietarit cu loturi de pamant 570 de locuitori cu 1935 de falci, domeniul Ghica - Comanesti a trecut la parcelarea padurilor pentru exploatare, la deschiderea minelor de carbuni (Lapos) si delimitarea perimetrelor petrolifere. Pana in anul 1900 in Darmanesti aveau proprietati: principele A.B. Stirbei 7084 ha.; Eugen Ghica 7000 ha., statul avea mosiile Plopul si Laposul (M.D.G. 1900). Extinderea relatiilor de productie capitaliste a imprimat dezvoltarea industriei, a transporturilor, protejarea marei proprietati mosieresti si a importului de capital. In aceste conditii, reteaua de asezari a cunoscut o evolutie stationara. Ea a fost intrerupta numai dupa Eliberare, cand s-au introdus modificari importante in peisajul geografic local: constructia industriei petro-chimice (1956), a complexului hidroenergetic Poiana Uzului (1968-1970), modificari in reteaua de asezari, sistematizarea localitatii Darmanesti. Actuala asezare Darmanesti isi are originea in perioada prefeudala ea facand parte din asezarile razesesti. A evoluat multe secole ca o asezare sateasca cu un singur nucleu central, inconjurat de grupuri de gospodarii in ariile poienite. Orase cu acelasi nume se gasesc in judete ca Suceava, Neamt, Prahova, Muscel. S-au purtat discutii despre prima atestare documentara. Darmanestiul apare citat in in sec. XVI-XVII, perioada in care Valea Trotusului era populata si cu asezari de nivel urban (Adjud si Targu Trotus). Vechimea popularii in bazinele Trotusului si Uzului este mare, dovada fiind toponimele: "Paraul romanilor" si "Uz" numele celui din urma provenind de la "uzi", un trib al pecengilor, fiind cunoscut faptul ca popoarele migratoare care au trecutpe teritoriul tarii noastre au folosit din plin pasurile carpatice. Populatia care exista in zona s-a retras din fata migratorilor in munti, revenind dupa trecerea acestora in spatiul Vaii Uzului, unde au pus bazele satuluiDarmanesti, al carui nume provine de la conducatorul lor DARMAN. Toponimul Darmanesti apare inscris in hartile vechi, din perioada Dimitrie Cantemir, alaturi de alte asezari. Friederich von Bawr (1781) a fixat Darmanestiul la gura raului Uz fiind format din 11 gospodarii plasate liniar pe partea stanga a raului Uz. Localitatea a cunoscut o evolutie in timp si spatiu astfel incat in anul 1989 s-a numarat printre localitatile ce au dobandit statutul de oras

Oraşul Comăneşti este situat în partea de S-V a judeţului Bacău, pe valea mijlocie a râului Trotuş, depresiunea Comăneşti – Dărmăneşti, eşalonat pe 10 km în lungul văii acestei ape. Teritoriul oraşului Comăneşti a fost locuit în mod sigur din Neolitic, fapt care se poate demonstra prin descoperirile arheologice de la Cetăţuia – Vermeşti, Podul lui Mitrache şi Lutărie. Atestarea scrisă a localităţii apare în anul 1657, iar prima hartă în care figurează localitatea este a lui SAMSON, tipărită în anul 1696. Localitatea a fost zonă de primă destinaţie a refugiaţilor sau a emigranţilor din Transilvania ca urmare a persecuţiilor stăpânirii ungare şi austro-ungare. Căile pe care le urmau refugiaţii nu erau de obicei cele de comunicaţie oficiale, ci veneau peste plaiuri şi locuri dosite, care astăzi sunt vestite pentru practicarea turismului montan.Prima atestare documentară se poate considera data de 28.01.1409 din perioada domniei lui Alexandru cel Bun, ceea ce duce la concluzia că această aşezare are o vechime mult mai mare. Trotuşul este cea mai mare apă ce udă teritoriul oraşului Comăneşti pe o lungime de 10 km. Trotuşul ce curge de milenii printre munţii Ciucului şi Tarcăului, este amintit pentru prima dată în istorie în anul 1399, februarie 1, când Iuga, voievodul Moldovei, întăreşte lui Ion Cornescu şi fratelui său Toma, satele Brătila de sus şi Brătila de jos din ţinutul Trotuş.

Apoi,  e  menţionat  de  către  Ştefan  II,  voievodul  Moldovei,  la  anul  1435  şi  anul  1443;  Ştefan  cel  Mare  în  anii  1458, 1466, 1494;  apoi  sub  Alexandru  voievod  în  anul  1560,  este  amintit  şi  de  călugărul  Bandini  ce  vizitează  Moldova  în  anul  1646. Ulterior numele râului Trotuş apare  tot mai des.
În  anul  1905,  când  poetul  Alexandru  Vlahuţă  vizitează  valea  Trotuşului, constată  pe  lângă   frumuseţile  naturale şi  un  avânt  industrial  avansat,  scriind:  „Gonit  de  steiurile  solului  din  Transilvania,  Trotuşul  sparge  pe  la  Palanca  meterezele  Tarcăului  şi  dând  stâncile  la  o  parte,  deschide  văi  largi  şi  rodoase  pe poalele  munţilor  şi  le  împodobeşte  cu  sate, fabrici,  cu  minunate  castele  şi  parcuri,  aşterne  drum  de  fier,  desfundând  izvoare  de  păcură,  mine  de  cărbuni,  mişcă  sute  de  ferăstraie,  cară  plutele  la  vale  şi  strângând  pâraiele  codrilor  se  lasă  voios  la  vale,  la  luncă,  unde  tolănit  pe  nisip,  ascultă  fluierele  doinaşilor  şi  joacă  solzii  de  argint  în razele soarelui”.  

După această călătorie poetică, să facem o scurtă călătorie geografică pe valea Trotuşului. Căutând firul apei cel mai de sus, constatăm ca el izvorăşte din munţii Ciucului, din apropierea unui sat cu nume curat românesc – Făgeţel, de unde porneşte la vale, şerpuind domol printre dealuri şi coline verzi ce se întind în jur ca un covor frumos ondulat. Odată cu intrarea în depresiunea Dărmăneşti-Comăneşti, încă din Sraja, valea Trotuşului îşi schimbă complet aspectul morfologic: se lărgeşte considerabil anjungând să depăşească 12,5 km, la nivelul teraselor acumulative devine şi el mult mai mare. La Comăneşti, Trotuşul are o altitudine absolută de 300 m. Dar prea frumoşi şi prea plini de bogăţii erau aceşti munţi străbătuţi de răul Trotuş, pentru ca să nu atragă lăcomia vreunui boier La cumpăna dintre secolele XVIII-XIX în zonă se constituie domeniul feudal al familiei Ghika, ce pune bazele unor activităţi economice şi culturale fără precedent. Într-un document din 27 iulie 1766 domnitorul Grigore Al.Ghika dă moşia Comăneştenii de sus parte domnească, locuitorilor de pe această moşie, spre a se bucura de ea şi a se hrăni pe dânsa, acordând acest drept numai acelora dintre ei, care vor fi şezători acolo. Astfel, la începutul anului 1804 apare la Comăneşti logfătul Costache Ghika, unchiul domnitorului Alexandru Moruzi (1802-1807). Domnitorul Moruzi, prin aşezământul din 3 ianuar 1805, restrânge dreptul de folosinţă al ţăranilor moldoveni, fiind cunoscut ca sprijinitor al boierilor. Intenţia atât a domnitorului Moruzi cât şi a logofătului Costache Ghika era clară: să pună mâna pe o parte din pământurile răzeşilor. Pădurile masive de conifere ce au îmbrăcat cu dărnicie munţii, dealurile şi văile din jur au început cu timpul să fie valorificate.

   Dezvoltarea economica a fost strâns legată de resurse ale solului şi 

subsolului din această zonă şi nu în ultimul rând de poziţia strategică a acesteia (zonă de transi tcătre spaţiul transilvănean). Bazinul Comăneşti este situat în zona muntelui la N.V. de Tg.Ocna şi cuprinde depozite neogene de cărbuni. El prezintă o importanţă economică deosebită deoarece, este singurul mare bazin cu cărbuni exploatabil din Moldova. Depozitele purtătoare de cărbune sunt aşezate peste un fundament format din Fliş-paleogen. Comăneşti are statutul de oraş în cadrul judeţului Bacău începând din anul 1952, pe baza Legii 5/1950 cu modificările aduse prin Decret 331/1952 şi 12/1956.




Relieful prezinta munti de inaltime medie si mica, dealuri si depresiune. Cei mai inalti sunt reprezentate de muntii Nemirei ale caror varfuri Nemira Mare, Nemira Tiganca, Sandru Mare, Osoiul depasesc 1517metri altitudine. Dealurile din zona au altitudini minime de 525 metri cum ar fi Deluceanu cu 525 metri, dealul Maguricea cu o altitudine de 527 metri sau Caraboaia cu 561 metri. Vatra propriu-zisa a localitatii Darmanesti s-a desfasurat in zona de confluienta a Uzului cu Trotusul. In acest sector, valea Trotusului are un profil asimetric cu versantul stang mai abrupt format de Muntii Berzunti (982 m) si versantul drept, cu o etalare mai deschisa, amfiteatrica, rezultat al tectonicii si al procesului de acumulare fluvio-denudational(vezi harta). Astfel, terenul ocupat de Darmanesti este fragmentat, cu posibilitati de asezare mai ales pe terasele inferioare si de lunca. Din analizele hartilor geomorfologice rezulta ca relieful de acumulare fluvio-denudational are cea mai mare extensiune. Albiile majore ale celor doua rauri ce conflueaza aici ating latimi de la 600 m - 1100 m pe Valea Uzului, la 1200 m - 2100 m pe valea Trotusului. In ambele cazuri depozitele de pietris depasesc 5 - 7 m grosime, ele oferind posibilitatea formarii teraselor de lunca de 2 -4 m si 5 - 6 m. In zona marginala a luncii s-au pastrat si unele crampeie de terasa inferioara, de 10 - 12 m, desfasurata mai clar la Pagubeni si pe partea dreapta a Trotusului, in avale de Darmanesti. Prezinta apoi interes conurile de dejectie si depunerile coluviale. Dintre acestea se remarca conul de dejectie al Uzului desfasurat in lunca Trotusului si conurile paraului Boistea, Plopu, Hemeiusul. Situl localitatii a fost influientat in mare masura de cele doua interfluvii, dintre Uz si Trotus, cunoscute sub denumirile Dealul Maguricea (522 m) la nord de Darmanesti si Dealul Caraboaia (528 m) la sud. Cele doua interfluvii sunt modelate de ambele rauri fata de care sunt limitate de taluzuri cu inclinari accentuate. La partea lor superioara se pun in evidenta o serie de trepte largi, podurile teraselor inalte. Dintre aceste cea mai mare extensiune o are terasa de 66 - 80 m vizibila in interfluviile Maguricea si Caraboaia, urmata de terasa de 95 - 110 m altitudine relativa. Treptele cele mai inalte le formeaza terasele de 175 - 180 m, ambele in Dealul Deluceanu (525 m) si Dealul Caraboaia (528 m). Nivele inalte sunt folosite de asezarile mici, inglobate in actualul oras, pentru gospodarii si spatii agricole. Aluvionarea activa in albia minora cu viituri exceptionale si in albia majora, a impus masuri de protectie prin indiguiri.Relieful din bazinul Uzului prezinta o imbinare complexa de forme, in cadrulcarora intalnim munti de inaltime medie si mica, dealuri si depresiune. Formele cele mai inalte de relief sunt reprezentate de muntii Nemirei cu varfurile: Nemira Mare 1648 m, Nemira Tiganca 1626 m, Sandru Mare 1639 m, Osoiul 1553 m, Carunta 1517 m. Orientarea culmii Nemira-Sandru Mare pe directia N-S au o influenta evidenta asupra directiei de curgere a paraielor.


Strabatuta de Uz pe o distanta de cca.12 km, Valea Uzului prezinta urmatoarele categorii derelief:


Plaiurile (interfluvii joase si netede formate prin eroziunea liniara si laterala a apelor curgatoare, prin procesele erozive si denudationale de pe versanti) sunt o alta forma de relief componenta a Darmanestiului. .

-terase; -albie majora; -glacisuri; -conuri de dejectie;

- inferioare - sunt separate de cele medii prin abrupturi accentuate.

- medii - (70-80m) sunt importante regiuni agricole (cereale, plante furajere, pomi).

- prezinta din aval de lacul de acumulare "Poiana Uzului" si pana la confluenta cu raul Trotus are latimi diferite care variaza intre 150-2000 m.

apar la contactul dintre diferite nivele de terase si la contactul versantilor cu albia majora.
- aceleasi contacte ca la glacisuri sunt parazitate de resturi profluviale.

- mai mari apar la confluenta paraielor de munte cu Uzul cum sunt cele ale paraului de munte cu Uzul cum sunt cele ale paraului Izvorul Negru, Salavastru, Pitici si Boistea.

- forme mai inalte si mai vachi decat terasele.

- platforma inferioara - reprezetata prin martori de eroziune, asemenea unor mici podisuri. Intalnit in Dealul Maguricea (527 m), Deluceanu (525 m), Bradet sau Caraboaia (561 m). - platforma mijlocie - reprezentata de Vf. Focul lui Ivan (745 m), Obcina Salatrucului (775 m), Dealul Mare (750 m).

- variaza la versanti intre 5-50 grade, la sectoarele de lunca intre 1-3 grade, iar pe interfluviisi podul teraselor valorile declivitatii sunt de 0-6 grade.
        

Clima de pe Valea Uzului raportata la intrega suprafata a bazinului hidrografic prezinta mai multe nuante climatice datorita localizarii geografice a orasului, a complexitatea reliefului, si acirculatiei maselor de aer. In depresiune, masele de aer au un caracter descendent, ceea ce duce la imprastierea norilor. Cantitatea medie anuala de precipitatii are valori cuprinse intre 630-1000 mm. La altitudini de 1500-1600 m cantitatea de precipitatii anuala este de aproximativ 1000 mm. Dispunerea altitudinala in trepte cu deschiderea spre est a conditionat caracteristicile climatelor din zona noastra, astfel influentele continentale sunt moderate de masele de aer care vin din vest si nord-vest si care ajung pe teritoriul judetului sporind cantitatea de precipitatii. Precipitatiile atmosferice medii anuale depasesc 1200mm pe culmile vestice (1000-1200mm) ating cantitati de 800-1000mm la altitudini de peste 700-750m, iar in depresiune cantitatatea de precipitatii nu depaseste 700-800mm. Brizele influenteaza mult temperatura aerului si produc improspatarea acestuia in depresiuni (unul dintre vanturile locale este “Nemira”). Unul dintre fenomenele climatice cele mai des intalnite, in special toamna in ultima parte a lunii septembrie si primavara,

La munte climatul este tipic celui montan cu ierni lungi si reci, cu strat de zapada care se mentine pana la 180-200 de zile pe an in muntii Nemira si Grindusului. Temperatura medie anuala este de aproximativ 2 grade C la munte, in depresiune crescand pana la 9 grade C. Nebulozitatea medie anuala este de 6.0 in zona de munte scazand usor la altitudini mai mici. Un alt factor care creste nebulozitatea este si industrializarea din zona, asezarile urbane, si nu in ultimul rand transporturile. Maxima de nebulozitate este atinsa in luna Decembrie (6.4), iar minima in luna August atingand valori de doar 3.7. Radiatia solara este un alt factor climatic foarte important care poate atinge in zona valori de 110-117.5 kcal/cm², iar durata medie de stralucire a soarelui este de aproximativ 1800 de ore pe an...


este un afluent al raului 

care se varsa in lacul de acumulare

din zona Darmanesti, jud.Bacau. Este un parau care la ploi mai putrenice poate sa se transforme intr-un adevarat monstru. Acolo am pescuit prima data pastrav in viata mea si inima mea a ramas acolo. Am fost pescar de stationara pe lacul de mai sus insa acum nu mai am aer pana se face iarasi vara sa reiau drumul muntelui. Cred ca este singurul loc cat de cat "virgin" din regiune. Poate si din cauza faptului ca aici a fost interzis pescuitul vreme de vreo zece ani. Interzis ,bineinteles doar pentru ceilalti ca pentru prieteni si rude nici intr-un caz. Au fost anul trecut capturi si de 1,5 kg. Mi-a fost dat sa vad in toamna cand a intrat in bataie, pastravi cu ochiul liber cum nu mai vazusem. Pur si simplu am ramas inmarmurit de cat de multi puteau fi. Pacat ca asta este perioada cand intra in actiune adevaratii braconieri cei cu furculite si alte asemenea ustensile. M-am hotarat sa cumpar din banii mei(putini) ceva puiet pentru a mai popula prin unele zone ale paraului care are o zona pescuibila de 30-40 km in afara de afluentii sai proprii. Macar ca o compensare la faptul ca primit in schimb atat de multa bucurie si liniste sufleteasca. Pacat ca zone de acest fel sunt din ce in ce mai rare si in curand nu o sa mai avem unde sa ne retrage , noi, acestia care cautam linistea si singuratatea in natura. Eu nu merg aici neaparat sa pescuiesc, uneori merg sa gasesc ciuperci si alte fructe ale naturii si sa ma hranesc din spiritul padurii. Multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa-mi regasesc linistea sufleteasca in inima muntelui. Fir Intins tuturor si cand aveti drum in zona macar urcati pe Valea Uzului si va promit ca o sa aveti ce vedea chiar daca drumul in sine cam lasa de dorit.




                                       Unde pescuim in Darmanesti


Barajul Valea Uzului , localitatea: Darmanesti, jud: Bacau 20-07-2004 Barajul de la Valea Uzului e un loc tare bun si frumos de pescuit. Trebuie spus de la inceput ca malul stang e numai cu stanci si bolovani (deci nu mergeti cu copii) dar daca totusi vreti sa luati si familia puteti merge pe malul drept al barajului. E posibil sa aveti ceva probleme cu gardieni pentru ca din baraj se alimenteaza Bacaul si nu numai cu apa potabila deci e pazit sa nu fie poluat. Totusi sper sa va intelegeti cu gardienii. Drumul nu e foarte bun dar nu sunt probleme daca ploua. Am fost acolo duminica 18.07.2004 si a fost multumitor. Dupa ce am nadit un loc (nada din srot, miez de paine porumb conservat, porumb in lapte, grau fiert, mamaliga si viermi din abundenta) intr-un golf, am inceput sa pescuiesc cu varga de 6 metri (daca aveti de 7-8 sau chiar 9 metri cu atat mai bine). Pana seara la ora 20:30 am prins 8 kg de clean si caras. Mentionez ca pestele prins la varga nu e prea mare dar e o placere sa-l scoti de la 4-5 metri adancime. La vobler a prins un prieten care a fost cu mine clean la 1,5 kg. Dar unul singur. Cand am plecat de pe balta am vazut la un pescar o stiuca peste 4 kg. prinsa, zice el, la oscilanta. Pestele l-am prins la vierme, grau fiert, porumb, rama. Spre coada se prinde pastrav si la 3 kg. Eu n-am prins decat la 300 de grame cel mai mare acolo. E un loc unde se merita sa mergi sa stai macar o saptamana si sa pescuiesti in toate felurile pe care le stii. E caras, clean, stiuca, pastrav. Voi reveni cu alte informatii. Fir intins. Taxa pe 2004: Doar permis pentru ape de munte.

     Aflat la o altitudine de 520 m, barajul "Poiana Uzului" are o inaltime de 84 m, lungime 507 m, lungimea lacului 3,8 km, 334 ha, volumul 98 mil. m cubi apa, adancimea maxima de 64, 7 m. Este un baraj tip "de greutate cu contraforti ciuperca". El satisface cerintele de apa potabila pentru toate orasele trotusene si reprezinta o rezerva pentru municipiul Bacau.    


  Lacul natural "Balatau".
  Lacul Balatau - lac de baraj natural, monument al naturii, (la o altitudine de 530 m), in Muntii Nemirei, (la 3 km de Salatruc), format in 1883 datorita alunecarilor de teren si ploilor puternice si prelungite din timpul verii. În prezent este foarte frecventat de pescari.


sunt specifice zonei de munte si de deal, cu paduri de conifere, urmate de padurile de fag, si fag si conifere. La Darmanesti exista o rezervatia naturala localizata la Izvorul Alb, pe un versant de trei hectare la o altitudine de 600- 700 metri, care este constituita din padure de tisa. Arborii de tisa au înaltimea de 6-7 metri, fiind in numar de cateva sute. Specifice sunt si animalele si pasarile zonei, unde intalnim ursi, lupi, cerbi, pisici salbatice, rasi, mistreti etc., dar si cocosi de munte, veverite, ierunci etc. Padurile de molid ocupa zona cea mai inalta a muntilor, cum ar fi in muntii Sandru-Nemira unde se gasesc Rubus ocnensis, Rubus Magurensis, Hieracium levicaule, Saxifraga cymbalaria varietatea eucymbalaria. Mintii sunt acoperit de paduri de amestec, avand specii de fag, brad cat si de molid. Pajistile montane sunt intinse pe suprafete mici. Padurile de amestec de fag si rasinoase ocupa o suprafata insemnata din ele facand parte fag, brad, pin, ulm, plop, mesteacan, salcie capreasca etc. Vegetatia luncilor este dominata in special de salcii, anini, plopi, iar patura vegetala este formata din trifoi, rogoz, firuta, timoftica etc. Din fauna montana fac parte cocosul de munte, corbul, mierla, ursul, jderul, cerbul si altele, iar ca reptile gasim soparla de munte, salamandra, broasca bruna etc. Pe langa acestea gasim si o mare varietate de insecte.

VEGETATIA . Este influentata de relief, clima, sol si factorul antropic. Ca urmare a complexitatii factorilor climato-orografici flora ne apare foarte heterogena, in ceea ce priveste compozitia

 Se intalnesc doua etaje:
specific culmilor muntoase, cu climat aspru, constituie unul din etajele ce se remarca in distributia pe verticala a vegetatiei. Constituit din paduri de conifere, intre care predominant este molidul (Picea excelsa) incep de la altitudini de 8-900 m, in Muntii Ciuc si Nemira uneori amestecate cu brad(Abies alba). Fagul (Fagus silavatica) urca 2-300m. Un exemplu tipic il intilnim in bazinetul de la Chibritarie, de pe Valea Uzului, unde exista o frumoasa padure de gorun ce urca pina la 1000m. La limita superioara a acestui etaj isi fac aparitia pajistele de altitudine.
este cel mai extins si corespunde padurilor amestecate de fag cu conifere, padurilor de fag si fag cu quercinee.

Padurile de amestec ocupa aproape toata zona muntoasa din cursul mijlociu al Uzului. Compozitia acestora este: fag, brad, molid, diverse specii tari(mesteacan, jugastru, carpen si paltin). La limita inferioara a acestui etaj intilnim padurile de fag amestecate cu quercinee, in special gorun(Quercus petrea), paduri care au mare raspandire in cursul inferior al Uzului pe dealurile care incadreaza depresiunea Darmanesti. In ceea ce priveste rezervatiile naturale de vegetatie datorita exploatarii nerationale, in structur etajelor coniferelor unele specii valoroase(cum ar fi tisa-Taxus baccata) au disparut. Astazi aceasta specie se mai gaseste sporadic in bazinul paraului Izvorul Alb. In treinmea inferioara a Vaii Uzului pe interfluviile si terasele din jur apar pasuni si fanete naturale, acestea avand o valoare nutritiva ridicata. Ocolul silvic Darmanesti


Sef ocol: ing. Jinga Petoil Email: darmanesti@silvabc.ro Telefon: 0234 / 356.616 Fax: 0234 / 356.616 Suprafata: 24910 ha Compozitia padurilor: - Fag 38% - Molid 30% - Brad 17% - Pin % - Mesteacan 3% - Gorun 3% - Diverse rasinoase 1% - Diverse tari 3% - Diverse moi 2% Posibilitate*: 63313mc/13431mc Accesibilitate: 190,4 km, accesibilitea: 85% Forme de relief: Munti de inaltimi mici si mijlocii, dealuri inalte si depresiuni


Parcul Dendrologic Dofteana

    Arboretumul Dofteana constituie o valoroasa colectie de specii lemnoase in special de rasinoase, atat din Moldova cat si din tara. 
   Arboretumul prezinta o deosebita importanta forestiera botanica, didactica, stiintifica si social culturala. 
   Intemeiat la inceputul secolului XX, din punct de vedere forestier, arboretumul constituie un punct de aclimatizare a speciilor exotice si mai ales a speciilor exotice de interes forestier. 
   Varsta la care au ajuns unele specii, 65-80 ani, precum si dimensiunile realizate, cercetarile efectuate asupra comportarii lor, ne aduc la concluzia ca multe specii exotice au o valoare forestiera deosebita, indicate a fi extinse in culturile din productia din tara noastra, in vederea ridicarii productivitatii padurilor si valorificarea superioara a unor statiuni. 
   Incepand din jurul anilor 1955-1958, arboretumul, constituie o valoroasa sursa de seminte din specii de rasinoase exotice pentru activitatile de cercetare si de productie. De aici, in perioada anilor 1958-1975, s-a raspandit in majoritatea zonelor tarii mult material vegetativ, puieti de talie mica pentru culturi forestiere sau puieti de talie mare pentru zone verzi, cat si seminte pentru semanaturi in pepiniera pentru culturi de productie sau culturi experimentale si pentru schimburi internationale cu diverse gradini botanice si arboretumuri din tara si de peste hotare (peste 50 de unitati similare). 
   Importanta botanica a arboretumului consta in faptul ca aici colectia de specii lemnoase numara peste 680 de unitati sistematice din care peste 570 de taxoni au fost introdusi in perioada anilor 1968-1984. 
   Arboretumul Dofteana este deosebit prin colectia de rasinoase exotice ce o contine, ca: Pinus strobus, L., Pinus Jeffreyi G et B, Pinus ponderosa Laws, Pinus wallichiana A.B. Jacks., Pinus resinosa, Pinus banksiana, Pinus contorta, Pinus monticola, Larix decidua, Larix kaempferi, Picea orientalis, Picea orientalis, Picea omorica, Picea obovata, Picea Engelmanni, Parry, Pseudotsuga menziensii, Chamaecyparis lawsoniana, etc. 
   Este de mentionat ca numarul speciilor de colectie a fost cu mult mai mare (peste 1300 de taxoni), dar din ele o parte s-au pierdut pe parcursul anilor datorita fie neingrijirii lor la timp, fie ca au fost distruse prin lucrari de intretinere. O mare parte din specii s-au pierdut si datorita conditiilor climatice mai vitrege din Moldova. 
   Importanta stiintifica a arboretumului consta in faptul ca aceasta colectie constituie o baza de cercetare si experimentare in cadrul a numeroase teme de cercetare si anume: 

aclimatizari si introduceri de noi specii exotice obtinute prin schimburi de seminte internationale si faze de creare a plantatiilor pilot cu speciile mai importante din punct de vedere forestier, existente in colectie; ameliorarea prin hibridare si selectie a unor proveniente si specii de pini, precum si plantatii cu diverse proveniente indigene si exotice de pin negru; ameliorarea pe cale genetica a molidului. In cadrul acestei teme s-au recoltat altoaie din diferite specii de molid cu care s-au altoit puieti si creat plantaje. Acestea vor constitui o noua baza de cercetare pentru ameliorarea genetica a molidului prin hibridari; urmarirea comportarii speciilor exotice din punct de vedere al rezistentei la factorii climatici din Moldova, al productivitatii si al calitatii lemnului pentru producerea de furnire estetice, in vederea extinderii lor in culturi de productie; producerea de material vegetativ pentru crearea de culturi experimentale comparative cu diverse specii exotice de pini mai ales in cadrul unor teme de cercetare ce urmaresc producerea lemnului pentru celuloza, producerea de rasina, completarea regenerarii naturale in scopul innobilarii arboretelor de foioase si chiar de rasinoase.

   Din punct de vedere social-cultural, arboretumul constituie un minunat loc de recreare, excursii si instruire pentru locuitorii din comuna Dofteana, orasele Tg.Ocna si Comanesti cat si din municipiile Bacau si Onesti. 
   Arboretumul Dofteana este proprietatea Directiei Silvice Bacau, fiind prins in amenajamentul Ocolului Silvic Tg. Ocna, ocol care se ocupa de mentinerea si intretinerea colectiei dendrologice. 

Fauna spontana din rgiune apartine si ea provinciei central europene cu cele 2 subprovincii: - subprovincia carpatica a padurilor de rasinoase; - subprovincia pericarpatica a padurilor de foiase; Padurile din sectorul strabatut de Uz din cadrul Carpatilor Orienatali sunt populate in primul rand cu mamifere. Dintre acestea au raspandire mai mare urmatoarele: cerbul, ursul,lupul, rasul, caprioara, mistretul, veverita,pisica salbatica. Dintre pasari gasim: cocosul de munte,mierla, forfecuta, pitigoiul, ierunca,turturica,graurul, ciocanitoarea. De un interes deosebit este fauna acvatica care cuprinde (Salmo trutta fario) prezent pe Uz, cleanul si mreana. Marea valoare piscicola a lacului Poiana Uzului consta in popularea sa cu o specie de pastrav obtinuta din incrucisarea pastravului indigen cu pastravul curcubeu. Fondurile de vanatoare ale Ocolului sivic Darmanesti sunt de bonitate ridicata, existand in prezent numeroase exemplare cu o valoare mare a trofeelor

a fost dezvoltata in ultima vreme. Astfel a fost amenajata aria turistica a lacul de acumulare "Poiana Uzului" cu motel si pensiunile private din jurul lacului, cu taberele de tineret de la Palatul Stirbei, Salatruc, si Valea Uzului, cabane si case de vanatoare.

Importante obiective turistice sunt lacul natural "Balatau" care s-a format in urma unei alunecari masive de roci, barand albia paraului Izvorul Negru, in punctul numit "Rupturile de la Focul lui Ivan", masivul Muntilor Nemira a caror altitudine este de 1648 m, si nu in ultimul rand Muntii Ciuc, a caror frumusete este inegalabila.

    Complexul "Iulia" are în perimetrul proprietate teren de 6.000 mp. pe suprafata caruia se gasesc complexul "Iulia" care este format din cabana IULIA, cãsute de vacantã. Cabana "IULIA” dispune de 70 locuri cazare dintre care 46 locuri de cazare in cabana fiind dotate cu încalzire centrala si baie, iar celelalte 24 de locuri fiind la casute. De notat este faptul ca acest complex este deschis in tot cursul anului.
    Barajul "Poiana Uzului" are o inaltime de 84 m si o lungime de 507 m, iar lungimea lacului este de 3,8 km, intinzandu-se pe o suprafata de 334 de ha, avand un volumul de 98 milioane metri cubi de apa,cu o adancimea maxima de 64, 7 m. De aici sunt alimentate toate orasele de pe valea Trotusului cat si municipiul Bacau. 

Taberele din zona noastra sunt situate una la poalele barajului Poiana Uzului (tabara Salatruc), iar cealalta pe firul raului Uz la granita judetului Bacau cu judetul Harghita (tabara Valea Uzului).


Cand iarna s-a asternut peste muntii imbracati in mantia a padurilor de conifere, linistea cuprinde satele care parca asteapta sa se reverse sarbatorile de iarna. Cu o saptamana inainte de schimbarea anului nou se sarbatoreste Craciunul. Fiecare gospodar taie porcul si pregateste fel de fel de mancaruri traditionale. In aceasta atmosfera, atmofera sarbatorile de iarna tin de la Craciun pana la Boboteaza. In dimineata ajunului de Craciun copiii merg pe la casele oamenilor cu "Buna dimineata la Mos Ajun", primind daruri. Dar cele mai spectaculoase obiceiuri de Anul Nou au ramas jocurile cu masti, puternic diferentiate de la o microzonala alta si cu un profund specific local. Cel mai interesant si plin de inedit este jocul ursului. Originea acestui obicei trebuie cautata in evul mediu tarziu, sau poate mai demult. Pana la jumatatea secolului nostru, tiganii ursari colindau satele cu ursi care-i calcau pe cei ce sufereau de "sale". In Darmanesti, si in satele din jur se intalneste obiceiul denumit "Incontrarea irozilor" in care iau parte flacai imbracati in costume femeiesti. Desi este de inspiratie biblica, obiceiul irozilor nu comporta nimic religios. Obiceiul, cunoscut si sub numele de "Incontrarea bantelor", un fel de cearta a cetelor, ne ofera un inegalabil spectacol de sunet, miscare si culoare. In sunetele stridente ale ticnalelor care dialogheaza pe doua tonuri diferite, pe fondul rapaitului de tobe, tinerii se duelealeaza in mod simbolic. "Irozii" din zona participa in fiecare an la sarbatoarea Anului Nou pe strazile Slanicului, Bacaului si in alte orase moldovenesti, unde sunt invitati sa dea spectacole. In zilele noastre, o serie de obiceuri si datini legate de sarbatorile de iarna au evoluat de la cele ce reprezentau stravechi semnificatii agro-pastorale spre adevarate spectacole scenice, aduse pe scena in cadrul diferitelor concursuri artistice, astfel datinile si obiceiurile prilejuite de sarbatorile de iarna capata valente noi. Desigur ca este vorba de o dublare a functiilor acestora: o functie traditionala, legata de implicatiile lor in viata satului, si spectacolului scenic. Jocul ursilor din Darmanesti si din satele din jur a evoluat de la un simplu obicei la un adevarat spectacol de mari proportii si cu larga rezonanta. In ropotele asurzitoare ale tobelor, mai multi ursi tinuti de lanturi de catre ursari joaca intr-un ritm frenetic. De mentionat este faptul ca masca-costum de urs se compune dinr-o blana intreaga de urs, impodobita cu curele, cu tinte si canafi. La 2 februarie se sarbatoreste Stratenia. Daca in aceasta zi curge apa din stresina, cei din zona cred ca primavara va fi timpurie si ploioasa.



Obiceiuri de primavara

    Primavara au sarbatorit intotdeauna reinvierea naturii. Aceste sarbatori au fost asimilate de catre slujitorii bisericii, suprapunandu-le cu sarbatorile Pastelui. Cu ocazia sarbatorilor de primavara se fac oua rosii, cozonac si pasca, se merge la cimitir si se da de pomana pentru morti. La 23 aprilie, oamenii taie din codru manunchi de nuiele pe care le pun la poarta si la fereastra. in popor se crede ca cine doarme ziua, in ajunul acestei sarbatori, capata somnul mieilor, adica va dormi toata vara. In ziua de Inaltare se sarbatoreste Ziua eroilor. Inainte se sarbatorea pe data de 9 mai, in jurul troitelor si monumentelor inchinate eroilor neamului. De Rusalii se pune pelin la icoane, la usile casei si la stalpi, spre a pazi casa de duhurile rele.


Obiceiuri de vara


La data de 23 iulie se sarbatorea Foca. Exista credinta ca acela care va lucra in aceasta zi ii va arde casa. Dintre obiceiurile agrare mentionam Paparudele, care se practicau in verile secetoase, cand se implorau fortele naturii spre a aduce ploaia. O fata isi acopera trupul cu bozi si umbla pe ulitele satului, iar copiii se tineau dupa ea si o udau cu apa.

Obiceiuri de toamna

La 26 octombrie este sarbatorit momentul intoarcerii ciobanilor cu oile de la munte, cunoscut sub numele de Rascol. Acum se alegeau oile, se incheiau socotelile cu baciul, cu stapanul de la munte si cu ciobanii. In seara de sfantul Andrei, se ungeau usorii casei si ai sopronului cu usturoi, crezand ca astfel lupii nu se vor apropia de acestea si nici de tarla. Astazi multe din aceste obiceiuri au fost uitate, doar batranii le mai pastreaza


Este situata la o altitudine de aproximativ 600 m, in nord-vestul localitatii Darmanesti. Ea este instalata într-un castel ce a apartinut printului Gh. Stirbei. Se poate ajunge cu trenul pana in gara Valea Uzului, sau pana in halta Valea Uzului (in caz de folositi trenul personal), de unde se poate merge cu autobuzul. Capacitate de cazare este de 150 de locuri pe serie, iar cazarea se face în 3 vile (Cosmos, Darmanesti si Bradul), astfel existand camere avand de la unu la sapte locuri dispuse astfel: o camera cu 1 loc, doua camere cu 8 locuri, opt camere cu 3 locuri, opt camere cu 4 locuri, cinci camere cu 5 locuri, patru camere cu 6 locuri si patru camere cu 7 locuri. Tabara este dotata cu încalzire centrala, avand instalatii sanitare interne, doua sali de mese, club, terenuri de sport, biblioteca, aparatura audio - video si TV.



Tabara Salatruc

Este situata la poalele barajului lacului de acumulare Poiana Uzului, de unde este alimentat cu apa orasele trotusene din apropiere, cat si orasul Bacau. Pentru a ajunge la tabara se poate merge cu trenul pana in gara Valea Uzului sau halta Valea Uzului (de la aceasta din urma se poate ajunge mai repede; distanta dintre gara si halta fiind de un km), iar de aici cu autobuzul. Pentru cazare sunt 150 de locuri pe serie (in camere de 4 sau 8 paturi) din care 80 sunt permanente si 70 sunt sezoniere. Cazarea face într-un pavilion in acre exista cinci camere de 4 paturi, patru camere cu 5 patur, opt camere cu 6 paturi, doua camere cu 7 paturi si sase camere cu 8 paturi. Tabara este dotata cu sala de mese, teren de sport, club, biblioteca, aparatura audio - video si TV. Ca traseu turistic se pot face excursii la lacul Balatau (lac ce sa format în anul 1833 datorita alunecarii versantului vestic) unde se pot gasi minunate privelisti ce iti incanta privirea .


Tabara Valea Uzului

Aflata situata pe valea raului Uz la o distanta de 8 km de coada lacului Poiana Uzului, tabara Valea Uzului este situata la poalele Muntilor Nemira. Pentru a ajunge la tabara se poate merge cu trenul pana in gara Valea Uzului sau halta Valea Uzului, iar de aici cu autobuzul pana la poalele barajului, sau cu un alt mijloc de transport. Tabara functioneaza sezonier, avand o capacitate de cazare de 250 locuri pe serie în camere de 4 sau 8 paturi, astfel: douasprezece camere cu 4 paturi,douasprezece camere cu 5 paturi, sase camere cu 6 paturi, sase camere cu 7 paturi si opt camere cu 8 paturi. Se poate parcurge ca traseu turistic poteca pana la varful Soiul cu o altitudine de 1553 m.Copyright 2002-2005 Iulian Fodor. Toate drepturile rezervate.

Biserici si monumente

Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Salatruc a fost construita in 1998, peretii bisericii fiind construiti din lemn de stejar si pictati in întregime. Biserica a fost sfintita in 2001. Clopotnita este situata la poarta biserici.

Biserica "Sf. Gheorghe" a fost construita in anul 1920 de catre printesa Elisabeta Stirbei in satul Poiana, dupa care a fost mutata in Darmanesti in momentul construirii barajului Poiana Uzului. Este construita din lemn de stejar, iar interiorul este impodobit cu frumoase picturi ce impodobesc peretii.

Biserica "Sf. Apostoli Petru si Pavel" a fost construita timp de 10 ani, pana in toamna anului 1934. In 1969 s-a hotarat pictarea bisericii. In fata bisericii s-a construit un monument al eroilor, care a fost ridicat in anii 1993-1994, si sfintit pe data de 27 noiembrie 1994.


Biserica "Sf. Neculai" lucrarile de constructie la aceata biserica au inceput in anul 1807, a fost sfintita in anul 1808,pentru ca mai tarziu in anul 1924 i-a fost adaugat pridvorul si marit pronausul.

Biserica "Izvorul tamaduirii" a fost sfintita la 20 aprilie 1845, ea prezentand ziduri groase de 1.4 metri, fiind modificata si renovata de foarte multe ori. A fost pictata in anul 1925 si restaurata mai tarziu in anul 1972.

Biserica "Sf. Voievozi" din satul Lapos a fost ridicata in anul 1921, in apropiere de ruinele vechii biserici din 1734, care a fost mistuita de flacari. Peretii bisericii sunt in intregime din lemn; un interes deosebit prezinta bogatul tezaur cultural pe care il adaposteste (catapeteasma, cartile vechi si icoanele si alte obiecte de cult care sunt din secolul XVIII - XIX. Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Plopu a fost construita in anul 1820 de catre locuitori, iar partea de sud i-a fost adaugata clopotnita care a fost facuta din scanduri de brad. Biserica romano-catolica "PreaSfanta Inima a Lui Isus" (foto, localizeaza) a fost construita intre anii 1922-1928 pe locul celei vechi din 1793 care a fost distrusa de un incendiu in ziua de 9 septembrie 1918. Din anul 1995 s-a inceput construirea unei noi biserici mai incapatoare, fiind amplasata in spatele celei vechi.

Biserica romano-catolica "PreaSfanta Inima a Lui Isus" a fost construita intre anii 1922-1928 pe locul celei vechi din 1793 care a fost distrusa de un incendiu in ziua de 9 septembrie 1918. Din anul 1995 s-a inceput construirea unei noi biserici mai incapatoare, fiind amplasata in spatele celei vechi. Copyright 2002-2005 Iulian Fodor. Toate drepturile rezervate.


Traseul nr. 11. Comăneşti - pârâul Şupan - Podul de piatră - Vf. Lapoş (1336 m) - Plaiul Lapoşului - Mt. Mueruş (1371 m) - Valea Uzului Marcaj: triunghi roşu, (cu porţiuni lipsă). Distanţa de parcurs: 22 km. Lungimea traseului: 6-7 ore. Diferenţă de nivel: 970 m. Legături: traseele 13, 14, 16. Caracteristici: Recomandat numai pe timp de vară.

Pornim din Comăneşti spre vest, urcăm pe valea pârâului Şupan. În dreptul dealului Ţigla Mică valea se îngustează mult, drumul devine abrupt. Drumul industrial urcă în serpentine. În locul în care drumul trece pârâul este locul numit La Podul de piatră. Aici părăsim traseul drumului industrial şi urmăm traseul unui drum forestier care urcă mai departe în valea pârâului. După zece minute ajungem la marginea unei poieni mari. Aici se recomandă să ne aprovizionăm cu apă, pe parcurs nu o să mai întâlnim izvoare. De aici avem două variante de a escalada Vf. Lapoş: pe drumul forestier sau în linie dreaptă, ghidându-ne după turnul releului TV. Amândouă variantele sunt grele. Semnele de pe marginea traseului sunt rare. Dacă am ajuns la releu, putem admira priveliştea în timp ce odihnim puţin. De aici urmăm traseul de creastă. Prima porţiune este printr-o pădure deasă pe creasta foarte îngustă. După 40-50 de minute în sfârşit ajungem la o poiană care oferă o privelişte spre Vf. Nemira. După poiană traseul continuă în pădure. Marcajele sunt foarte rare, trebuie să fim atenţi, să nu părăsim creasta. Sub Vf. Mueruş - la 500 de metrii de vârf - traseul ocoleşte spre stânga şi în jos. După jumătate de oră de mers ajungem la punctul de confluenţă a pârâielor Mueruş şi Lapoş. De aici ne continuăm traseul pe drumul forestier Mueruş, care după 2 km ajunge la drumul din Valea Uzului. Înainte să ajungem în vale, întâlnim o mică capelă ridicată în 1917 în memoria eroilor care au pierit în luptele de aici.

Traseul nr. 12. Staţia CFR Caraliţa - valea pârâului Ciobăniş - pârâul Tulburea - Mt. Piciorul Lat (1224 m) - Vf. Cărunta (1517 m) - Vf. Şoimar (1343 m) - Vf. Cristeş (1383m)- Vf. Burda (1378 m) - Obcina Coşnei (1291 m) - Vf. Viţeilor (1373 m) - Vf. Viscolul (1494 m) Marcaj: cruce roşie (pe unele porţiuni lipsă). Până la pârâul Tulburea traseul nu este marcat. Distanţa de parcurs: 32 km. Lungimea traseului: 12-14 ore. Diferenţă de nivel: 1000 m. Legături: traseele 1, 6, 8. Caracteristici: Recomandat numai pe timp de vară pentru grupuri cu ghid.

Cine se încumetă să parcurgă acest traseu lung şi dificil să pornească numai vara, cu cineva cine cunoaşte traseul. Cort, sac de dormit şi mâncare pentru trei zile trebuie să facă parte în mod obligatoriu din echipament. Este recomandat să se planifice excursia pe două zile. Refugii nu prea există pe traseu, numai câteva stâne răzleţe şi case de pădurari, dar nu putem conta pe ele ca refugii sigure. Pornim din staţia CFR Caraliţa de pe linia CF 501 Ciceu-Adjud. Drumul forestier urcă pe valea pârâului Ciobăniş chiar din spatele staţiei. După primii 4 km părăsim drumul forestier Lăpuş, şi urcăm pe valea îngustă a pârâului Ciobăniş. La punctul de confluenţă cu pârâul Tulburea vedem casa pădurarilor. Nu urcăm până acolo, ci vizavi de punctul de confluenţă urcăm pe valea unui pârâu mic spre Vf. Piciorul Lat pe un drum forestier. Putem găsi câteva marcaje turistice (cruce roşie pe fond alb) - dar să nu contăm pe ele. Nu cumva să urcăm pe drumul care urcă spre stânga fiind că este drum înfundat. Urcuşul devine mai lin pe ultima treime, şi face un ocol de aprox. 90 de grade spre stânga, urmând curbele de nivel. După 10-15 minute ajungem pe un teren accidentat, rezultat din defrişarea pădurii, aici trebuie să încercăm să urmăm curbele de nivel, spre dreapta, pe cât posibil urmând linia crestei, unde ajungem în curând la Vf. Piciorul Lat (1445 m). Aici putem să ne oprim la stâna de sub vârf. Pornim spre Vf. Cărunta. Traseul ocoleşte spre stânga vârful, urmând curba de nivel de 1250 m. Escaladarea vârfului de 1516 m este destul de dificilă, urcuşul este foarte abrupt şi anevoios. (250 m diferenţă de nivel pe o distanţă de 750 m).

Dacă nu escaladăm vârful, după 40-45 minute ajungem pe o mică poiană. Aici poteca se termină, deci nu avem de ales, urmăm marginea superioară a poienii. De aici nu mai avem poteci, trebuie să ne orientăm fără nici un sprijin exterior. Pe un teren dificil înaintăm până ajungem în şaua între Vf. Cărunta şi Mt. Şoimar (1125 m) de unde avem iarăşi un drum destul de bun. Pe versantul sudic al muntelui este o stână şi câteva construcţii temporare. După ce trecem poiana, intrăm iarăşi în pădure şi urcăm pe creasta muntelui Cristeş. Depăşind spre dreapta vârful acestuia (1451 m). Spre dreapta coboară o potecă în Valea Suliţei. De aici traseul urcă spre nord-vest pe creasta Cristeş, prin poieni. Să nu coborâm nici în dreapta, nici în stânga! Ieşim din poiană spre vest şi urmăm drumul pe creasta împădurită spre Vf. Burda Nouă (1131 m). După aproximativ 3 km de mers în sfârşit ieşim în poiana Vf. Burda Mică (1342 m). Următorii 2 km, până la Vf. Burda Mare (1378 m) înaintăm pe creasta sinuoasă spre punctul de belvedere de pe vârf. După un scurt popas continuăm drumul spre vest, pe creasta pleşuvă, primele păduri importante apărând înaintea Vf. Obcina Coşnei (1291 m). De aici mai avem 3 km de mers pe marginea pădurii până la Vf. Viscolul (1494 m).

Traseul nr. 13. Valea Uzului - pârâul Sóvető - Vf. Sóvető (1463 m) - Şoiul Mare (1553 m) - pârâul Raţa - Valea Uzului Marcaj: fără marcaj. Distanţa de parcurs: 14 km. Lungimea traseului: 6-7 ore. Diferenţă de nivel: 890 m. Legături: Traseele 11, 14, 16. Caracteristici: Recomandat numai pe timp de vară.

Pornim de la tabăra din Valea Uzului. Pe şosea (DJ 123) înaintăm 300 m, apoi, spre dreapta urcăm pe valea pârâului Sóvető pe drumul forestier. Pentru a ajunge pe creastă, avem 2 variante: - -

de la capătul drumului forestier pe versantul muntelui dintre cele două izvoare ale pârâului. Aici ne putem orienta după marcajul forestier bandă roşie, care ne "călăuzeşte" prin pădurea tânără de brazi. Ultima porţiune a traseului este foarte abruptă. - 
urcă după prima mare cotitură a pârâului pe valea afluentului din stânga pe un versant lung, dar mai puţin abrupt. Traseul trece printr-o pădure bătrână de brazi. 

Amândouă variantele ajung pe creastă în spatele Vf. Sóvető, deci urcăm pe vârf pe porţiunea comună a variantelor, un urcuş de 80 de m pe distanţă de 500 de metrii. Pe versantul nord-estic al vârfului (1472 m) este o poiană întinsă, care oferă o privelişte excelentă spre valea pârâului Ciobăniş. Această poiană este în acelaşi timp şi şaua dinaintea Vf. Şoiul Mic. Vârful (1506 m) se înalţă abrupt pe ultimii metrii. Noi îl ocolim dinspre vest, aşa cum ocolim şi un mic vârf secundar (1521 m) dinaintea Vârfului Şoiul Mare (1553 m) Sub vârful împădurit este o poiană din care pornesc trei drumuri: cel spre dreapta se duce pe creasta vestică spre Ocloş, cel din mijloc prin creasta sudică spre Culmea Frasinului şi pârâul Tăietura coboară în valea Uzului. Noi mergem pe al treilea. Coborîm pe drumul forestier din stânga spre pârâul Raţa şi după trei km ajungem la şoseaua din Valea Uzului, la 300 de m de tabără.

Traseul 15. Masivul Agăş (1359, 1344, 1377 m) - Vf. Cristin (1353 m) - Vf. Boghiod (1301 m) - Vf. Moşneagului (1283 m) - Tóstelek (1086 m) - pârâul Bence - La Ocloş Marcaj: cruce albastră (pe unele porţiuni lipsă). Distanţa de parcurs: 12 km. Lungimea traseului: 5-6 ore. Diferenţă de nivel: 550 m. Legături: Traseul nr. 1. Caracteristici: Recomandat numai pe timp de vară.

Putem începe traseul de pe traseul nr. 1. sau din valea Ciobăniş, cătunul Ghiurche. De pe şaua dintre Vf. Agăş (1358 m) şi Vf. lui Andrei (1307 m) porneşte creasta pe care vom merge. Din punctul în care drumul forestier din Ghiurche urcă pe creastă pornim spre est. Trecem printre cele două vârfuri (1344, 1377 m) ale masivului Agăş şi ajungem astfel pe versantul sudic. Urmăm linia curbelor de nivel până ce ajungem pe şaua dinaintea Vf. Cristin (1353 m). Traseul ocoleşte spre nord vârful. Până în acest punct am mers numai prin poieni, de aici trebuie să mergem strict pe liziera pădurii, deoarece se termină drumul forestier şi în continuare trebuie să urmăm traseul unei poteci abia vizibile. Pe versantul sudic al Vf. Boghiod (1301 m) trecem la câţiva metri sub vârf, apoi, la punctul numit "Coada Boghiod" (1266 m) cotim spre est, apoi spre nord-est. De aici înaintăm într-o pădure bătrână de brazi până la Vf. Moşneagului (1263-1283 m) unde iarăşi păşim pe un drum forestier. Printre cele două vârfuri drumul bifurcă - noi vom merge spre dreapta. Aceasta coboară pe creasta vestică spre Vf. Poposa. După 4 km ajungem la locul numit "Tóstelek" (1086 m). La capătul superior al poienii drumul bifurcă iarăşi, noi coborâm pe cel marcat, cel din stânga. Aceasta coboară foarte abrupt pe mai mult de un km prin valea pârâului Bence. De aici mai avem un km de mers până la şoseaua din Valea Uzului, la Ocloş. Traseul marcat cu cruce Munţii Ciucului Trasee de creastă în Munţii Ciucului Traseul de creastă din Munţii Ciucului poate fi parcurs în 7-10 zile. Noi am împărţit traseul în etape de 15-20 km.

Traseul nr. 1. Prima zi: Poiana Tarcăului (1300 m) - Noşcolat (1553 m) - Vf. Sălămaş (1551 m) - Crucea Condra - Vf. Buciului (1372 m) - Vf. Utuşoi (1254 m) - Vf. Ars (1232 m) - Vf. Lacrimi (1314 m) - Mt. Frumos (1336 m) - Vf. Lapoş (1296 m) - Mt. Păgânilor (1351 m) - Pasul Ghimeşului (1155 m) Marcaj: bandă roşie, (pe unele porţiuni lipsă). Distanţa de parcurs: 24 km. Lungimea traseului: 7-8 ore. Diferenţă de nivel maximă: (Valea Oltului sub Bălan şi Vf. Noşcolat) 704 m

Traseul cel mai important din nordul Munţii Ciucului, cu legătură directă cu Masivul Hăşmaşului prin Tarcău. Traseul porneşte din valea Oltului, din creasta dintre văile pârâurilor "Galkutja" şi "Balint", prin DJ 127/B care urcă prin Pasul Dracului în Şaua Tarcăului. Dinspre est putem urca în acelaşi loc din valea Iavardi (DJ 127/A). Marcajele sunt rare şi distruse de intemperii. De aceea urmăm, pe cât posibil traseul drumului forestier în direcţia nord-vest - sud-est pânâ cănd ajungem în spatele vârfului stâncos al Săcădatului (1396, 1320 m). Drumul se transformă în potecă pe marginea pădurii, şi după ce ocoleşte una din vârfurile mici (1418 m) dinspre vest, coboară lin spre Noşcolatul lui Danfălău (1454 m). De aici traseul urmează linia crestei înguste până la Vf. Noşcolat (1553 m). După ce admirăm peisajul, ne continuăm drumul şi după un km de mers, ajungem la "fratele geamăn" al Noşcolatului, la Vf. Sălămaş (1551 m). Coborâm spre Crucea Condra. Aici întâlnim traseele 3. şi 5. De aici ne continuăm drumul spre vest. Pe această porţiune există marcaj dublu -marcajul bandă roşie a traseului de creastă şi marcajul cruce roşie. În porţiunea de mijloc a crestei traseul marcat cu cruce roşie coboară spre sud-est. Noi însă continuăm drumul spre sud-vest, pe creastă urcând lin spre Vf. Buciului (1372 m). De aici coborâm pe marginea estică a pădurii de brazi pe un platou întins. La capătul de sus al Fagului Mic (1276 m) traseul de creastă se desparte în două: traseul de sud-vest, nemarcat duce spre Vf. Livezi (1290 m). Noi urmăm traseul spre sud-est, care coboară treptat până la tunelul CF de la Livezi. Traseul trece deasupra tunelului apoi urcă abrupt, prin pădure la Vf. Utuşoi (1254 m) şi coboară imediat pe versantul sud-estic. Traseul îşi schimbă din nou direcţia spre sud-vest, spre Vf. Rez (1219 m). După alte câteva schimbări de direcţie ajungem la Vf. Lacrimi (1314 m). Drumul sinuos urcă spre Mt. Frumos (1336 m), apoi spre Vf. Lapoş (1296 m) şi în sfârşit ajunge la Vf. Păgânilor (1351 m). Lângă fântâna "Köpüs" drumul se bifurcă. Ramura spre sud-vest coboară spre Frumoasa. Cealaltă ramură merge spre Pasul Ghimeş (1155 m). Aici trece DN 12/A care leagă Ciucul de Moldova.

Ziua a doua şi a treia: Pasul Ghimeşului (1155 m) - Vf. Viscolul (1494 m) - Vf. Tomot (1402 m) - Mt. Străjerului (1301 m) - Vf. Ghiurche (1366 m) - Vf. Agăş (1359 m) - Vf. lui Andrei (1307 m) - Mt. Capul Trecătorii (1233 m) - Vf. Benesd (1270 m) - Vf. Uriaşului (1297 m) - Vf. Havaş (1253 m) - Vf. Cicinda (1194 m) - Vf. Rugatul Mare (1181 m) - Vf. Rugat (1085 m) Marcaj: bandă roşie, (pe unele porţiuni lipsă). Distanţa de parcurs: 28-30 km. Lungimea traseului: 9-10 ore. Diferenţă de nivel: 410 m. Traseu nerecomandabil pentru timp de iarnă din cauza drumului lung şi a lipsei posibilităţilor de cazare, fiind destul de departe de aşezările umane. Această porţiune trece prin zona de mijloc a Munţii Ciucului. Marcajele rare, distruse de intemperii, traseul sinuos fac orientarea dificilă. Foarte important de ştiut, că nu trebuie să părăsim crestele înguste dacă nu vrem să pierdem traseul de creastă!

După ce trecem prin pasul Ghimeş urcăm pe un traseu lin până la Vf. Viscolul (1494 m) printr-o serie de vârfuri mici, pe o creastă pleşuvă. Găsim pe această porţiune numai 3-4 marcaje pe o distanţă de 7 km! Locul numit "Motorsirülő" este punctul de întâlnire a mai multor trasee. După ce ajungem la "Capul Frumos" (1371 m) trecem pe lângă singurul izvor de pe această porţiune, Izvorul Îndrăgostiţilor unde este recomandat să ne aprovizionăm cu apă potabilă. După 2 km urcăm pe versantul vestic al Vf. Viscolul. Aici urmează porţiunea unde putem greşi foarte uşor drumul, deci atenţie maximă! Drumul lat, care o ia spre vest coboară spre Şumuleu, şi este marcat cu cruce roşie. Trebuie să ştim un lucru important - Vf Viscolul este pe partea opusă a văii adînci a pârâului Havaş, vizavi de Vf. Tomatul de Sus. Noi trebuie să urcăm acest munte pleşuv, acoperit de obicei cu iarbă înaltă, până la brâu. Urcarea noastră ne este uşurată de existenţa unui drum forestier acioperit de iarbă, dar foarte vizibil care urcă direct pe Vf. Tomatul de Sus (1422 m), de unde noi coborâm spre sud, pe cumpăna apelor dintre pârâurile Tomat şi Aştud. Putem fi siguri, că am ales drumul cel bun numai după ce găsim ruinele unor foste grajduri de pe vremea CAP-urilor. Una dintre ele este în stare relativ bună, poate servi ca adăpost la nevoie.

Dacă am ajuns până aici, pericolul de a greşi traseul se reduce considerabil. Aici întâlnim un alt drum care urcă în serpentine până la Vf. Tomatul de Mijloc (1415 m) prin creasta Hodoberţ. După vârf, din cele două drumuri pe care-i avem în faţă alegem pe cel care duce spre est, dacă nu vrem să ne trezim în mijlocul satului Potiond. Pe acest drum ajungem în valea unui pârâu mic, şi urcăm pe versantul împădurit de vizavi spre Vf. Străjerului (1301 m). Ocolim vârful dinspre sud şi în şaua dintre aceasta şi Vf. Ghiurche (1366 m) întâlnim drumul vechi care urcă din valea Fişagului, care duce în valea Ciobănişului. De aici, dacă nu vrem să pierdem traseul trebuie să mergem pe liziera pădurii, ca să avem vizibilitate bună şi să nu ne lăsăm "deturnaţi" de vreun drum forestier promiţător, dar care ne duce în vale. După ce ajungem pe Vf. Ghiurche direcţia de mers dominantă devine din nou sudul. Din nou urmează o porţiune de drum uşor de urmat - suntem pe creasta dintre văile pârâului Egherces şi Fişag. După mai mult de 5 km de mers, timp ce trecem pe lângă Vf. Agăş (1358 m), Vf. lui Andrei (1307 m) şi Capul Trecătorii (1133 m) nu avem probleme de orientare. În şaua dintre Vf. Agăş şi Vf. lui Andrei întâlnim traseul marcat cu cruce albastră care urcă din Valea Uzului. Traseul devine sinuos, cu direcţie predominantă spre sud-vest, paralel cu Valea Uzului. Reperele mai importante ale acestei porţiuni sunt Vf. Benesd (1278 m), Vf. Corocea (1193 m), Vf. Uriaş (1297 m) şi Vf. Cicinda (1194 m). De pe aceasta mai avem cam 20 de minute de mers până la capătul porţiunii, Pasul Uzului.

Ziua a patra şi a cincea: Pasul Uzului (1085 m) - Vf. Botşarca (1199 m) - Vf. Gorodsig (1152 m) - Capul Bradului (1133 m) - Vf. Ocloş (1164 m)-Culmea Cotorca (1049 m) - Gâtul Apa Albă - Vf. Capostaş (1455 m) - Vf. Bobişca (1453 m) - Vf. Capoţag (1389 m) - Vf. Repatu (1291 m) - Vf. Mociver (1146 m)-Piscul Poianului (1173 m) - Vf. Gombaş (1198 m) - pârâul Apa Lină Marcaj: bandă roşie (pe unele porţiuni lipsă). Distanţa de parcurs: 34 km. Lungimea traseului: 10-12 ore. Diferenţă de nivel: 475 m. Caracteristici: Recomandat numai pe timp de vară, eventual împărţit în două etape, funcţie de capacitatea fizică a participanţilor. Etapa următoare porneşte dintr-un pas de o frumuseţe aparte. Drumul forestier urcă lin printre Vf Botşarca (1192 m) şi Vf. Iaroş (1213 m). Chiar înainte să ajungem la Vf. Gorodsig (1152 m) putem admira priveliştea văii superioare a Uzului, cu traseul DJ 123 care este paralel cu traseul nostru pe următorii 10-12 km. De la Capul Bradului (1135 m) se întrezăresc casele din Cinod spre nord şi cele din Plăieşii de Sus spre sud. Peste puţin timp ajungem la Vf. Ocloş (1164 m), de aici urmează o porţiune dificilă de 4-5 km printr-o porţiune de pădure devastată de furtună, partea cea mai dificilă este găsirea printre brazii doborâţi o potecă cât mai apropiată de traseul de creastă. După Culmea Cotorca (1049 m) coborâm lin. Aici se termină pădurea. La mijlocul poienii - care este de fapt o şa - întâlnim drumul forestier ce urcă din valea pârâului Margareta. Pentru noi traseul se transformă într-o potecă abia sesizabilă în iarbă, dar găsirea drumului nu poate fi o problemă - Trebuie mers pe mijlocul poienii, şi vizavi, exact la mijloc găsim poteca care urcă pe Gâtul Apa Albă (1015 m). De aici găsim uşor drumul forestier care ne duce până la poalele Vf. Capostaş. Am ajuns la cel mai dificil punct al traseului - urmează un urcuş de 476 m până la Vf. Capostaş, având grijă tot timpul să nu ne abatem de creasta care desparte văile pârâurilor "Tőrös-bérc" şi "Iahoroş". Înaintea începerii urcuşului avem două variante: atacăm direct, prin creastă, sau încercăm o abordare mai lină, prin sud, la marginea pădurii. Rezultatul este acelaşi, după 300 de metrii de urcuş cele două variante se unesc sub un mic vârf (1298 m). De aici urcăm iarăşi printre brazi retezaţi de furtună şi stânci, până ce ajungem la o mică şa de sub vârful principal. Aici, într-o poiană mică întâlneşte traseul nostru o potecă care leagă Bazinul Casinului cu Valea Uzului. După cam 800 m de mers în final ieşim pe poiana Vf. lui Ştefan. Dar urcuşul nu se termină aici, numai că devine mai lin, mai avem de mers cam 1 km până la vârf (1429 m), dar beneficiem de un traseu pe câmp deschis, pe marginea de nord a pădurii. Înaintea Vf. lui Ştefan cotim brusc spre sud, intrând în pădure, şi având grijă, să nu alegem vre-o potecă care coboară în Casin. Dacă reuşim să păstrăm direcţia corectă, mergând în continuu în sus pe creastă ajungem aproape pe neobservate la Vf. Capostaş (1455 m) existând şanse serioase să ocolim vârful dinspre est fără să-l observăm. Ne dăm seama de acest lucru în pădurea deasă, nemarcată numai când ajungem la o şa în care întâlnim o altă potecă pe direcţia transversală. Noi ne continuăm drumul spre sud, şi după câteva minute ajungem la Vf. Bobişca (1453 m), unde, în sfârşit ieşim din pădure. De aici pe 5 km, până la Vf. Repatu Mare (1291 m) traseul ne duce prin poieni şi mici pâlcuri de brazi. Vf. Repatu Mare este punctul de întâlnire a mai multor trasee turistice. Din vest, din Plăieşii de Jos urcă traseul nr. 17 marcat cu punct roşu, dinspre est urcă poteca turistică 16. Marcată cu cruce roşie. Traseul coboară lin pe creasta cu vârfuri din ce în ce mai mici, urmând o porţiune de 5 km în păduri de foioase şi brazi până la Vf. Füge (1189 m). Aici cel puţin găsim căteva marcaje rămase lizibile. De aici creasta ia direcţia de vest - sud-vest până la Măgura Vinului, împreună cu traseul nr. 17 marcat cu punct roşu. După 1,5 km ajungem la Mocivar (1145 m), apoi la Măgura Vinului (1038 m) pe o pantă lină. După 2 km ajungem la Piscul Poianului (1173 m), ascuns parcă în pădure. De aici până la poiana din jurul Vf. Gombaş (1198 m) poienile mici alternează cu aluniş şi cu pădure. Coborâm spre est de pe vârf, traversăm o pădure de fag şi ajungem pe câmpul larg al Apei Line. De aici putem să mergem ori în cătunul Cărpineni, ori mai spre sud, în satul Estelnic aflat la 4 km.

Traseul nr. 2. Prima zi: Pasul Uzului (1085 m) - Vf. Botşarca (1192 m) - Capul Vişinii (1116 m) - Vf. Popii (1164 m) - Dl. Ferteş (1051 m) - Pasul Casin (Niergeş) (876 m) Marcaj: linie albastră (pe unele porţiuni lipsă). Distanţa de parcurs: 16 km. Lungimea traseului: 5-6 ore. Diferenţă de nivel: 390 m. Caracteristici: Recomandabil tot anul.

Traseul de creastă "albastră" este traseul ce trece prin creasta dintre bazinele Ciucului de Jos şi Casinului. Din păcate acum dunga albastră a rămas numai în denumirea traseului, marcajul - unde a existat - a fost distrus de intemperii. Numai în zona pasului Niergeş (Pasul Casinului) există câteva marcaje. Traseul care porneşte din Pasul Uzului la început merge paralel cu traseul crestei Carpaţilor Orientali, banda roşie, de care se desparte în zona Vf. Botşarca (1192 m). De aici noi o luăm spre dreapta, urmând drumul forestier care are direcţia principală sud. Traseul merge pe un teren cu denivelări minore, până la Capul Vişinii (1116 m) unde întoarce brusc spre vest. Aceasta este primul punct de belvedere de unde putem vedea Bazinul Casinului. Ne apropiem de Vf. Popii (1164 m) şi îl ocolim dinspre vest. Dacă avem timp, putem să urcăm pe vârf, este un alt punct de belvedere remarcabil. Coborâm pe o porţiune de brusturoasă a unei păduri de mult tâiată cam pe 1 km în şaua dinaintea Dealului Capra, din care urcăm lin până la vârf (1061 m). Urmează poiana Dl Ferteş (1051 m) de unde coborâm lin, pe o distanţă de 2 km până la Pasul Niergeş. Un loc nu tocmai prielnic pentru a înnopta, în apropiere nefiind izvoare. Dupâ numai 10 minute ajungem în cimitirul eroilor din 1849. Şi la DN 11B, în dreptul monumentului bătăliei din 1 august 1849.

Ziua a doua: Pasul Niergheş (876 m) - Dl. Inului (1092 m) - Şeaua Niergheş (Dl. Balaj, creasta Töris) - Vf. Ţeţelea (1173 m) - Vf. Gorgan (1135 m) - Vf. de Mijloc (1087 m) - Cetatea Balvanioş (1056 m) Marcaj: linie albastră. Distanţa de parcurs: 14 km. Lungimea traseului: 4-5 ore. Diferenţă de nivel: 297 m. Caracteristici: Recomandabil tot anul.

Din pasul Niergeş traseul turistic porneşte de lângă monumentul eroilor. Pădurea păstrează noroiul chiar şi în lunile secetoase, prima porţiune a drumului nu este chiar plăcută. Din fericire nu durează mult, încep să apară poienile şi în curând ajungem pe porţiuni cu spaţii largi, privelişte frumoasă. Când ne întoarcem în pădure, solul este deja uscat, nisipos şi deodată ne trezim în poiana largă de pe Dealul Inului. În zona Dealului Balaj (1074 m) creasta se îngustează iar. Drumul, deşi sinuos păstrează direcţia generală spre sud. În şaua dinaintea Vf. Töris ajungem într-un loc deosebit de frumos, de unde avem o privelişte excelentă spre Lăzăreşti. După vârf drumul coboară abrupt într-o mică vale, apoi urcă la fel de abrupt pe dealul de vizavi, urcănd spre Vf. Ţeţelea (1173 m). Aici se termină Munţii Ciucului. Se vede deja Vf. Balvanioş, cu ruina vestită a Cetăţii Balvanioş.





In 1494, Stefan cel Mare a ridicat o biserica impreuna cu fiul sau, Alexandru-Voda - Biserica din Borzesti. Biserica are ferestre mari la pronaos, realizate in stil gotic, doua bolti construite pe sistemul de arcuri si pandantive ce caracterizeaza stilul moldovenesc, dar nu are turla. Inainte de a ajunge la biserica, ne intampina o cladire care adaposteste un muzeu de arta bisericeasca, valoros mai ales prin faptul ca aici sunt expuse obiecte provenind din secolul al XIV-lea pana in secolul al XIX-lea.


Aceasta biserica este cel mai vechi lacas de cult din Bacau. A fost construita inca din veacul al XV-lea de doamna Margareta, una din sotiile lui Alexandru cel Bun. Biserica nu se mai pastreaza. Catedrala care poate fi vazuta astazi, a fost inaltata intre 1841 si 1846. Intrarea sa este vegheata de doua statui reprezentanu-l pe Sf. Francisc de Assisi si pe Sf. Iosif cu pruncul Iisus in brate. Cei doi sunt patronii Provinciei Franciscane Moldova.

Biserica Precista a fost zidita la 1491 de Alexandru-Voda - fiul si coregentul lui Stefan cel Mare - care isi stabilise resedinta la Bacau. Biserica, din caramida aparenta, este tipica pentru seria ctitoriilor domnesti din aceasta epoca. Lacasul a fost reparat de domnitorul Vasile Lupu (1641), care a inchinat-o apoi, ctitoriei sale de la Iasi, Manastirea Trei Ierarhi. In incinta manastirii se pastreaza si ruinele unui palat domnesc (1481) in care Alexandru-Voda a locuit.

Codrul secular Runc de langa comuna Racova, este o rezervatie naturala de circa 60 ha de padure de fag de 150 ani, cu diametre si inaltimi impresionante, unice in tara. In apropiere se gaseste un arbore ingemanat prin cresterea a doua specii diferite de fag: fagul obisnuit si fagul oriental. Cele doua specii se observa clar in coroana arborelui, mai ales prin aspectul diferit al fructelor.

Dealul Perchiu este o rezervatie naturala situata pe dealul cu acelasi nume (398 m altitudine) la nord de Onesti si acoperit cu paduri caracteristice silvostepei. Aici cresc arbori si arbusti termofili. In ansamblu, in pajistile si padurile de pe dealul Perchiu cresc circa 600 specii de plante cu flori, dintre care multe sunt rare in tara.


Lacul Balatau este un lac de baraj natural care a fost declarat monument al naturii. Este situat la o altitudine de 530 m in Muntii Nemirei, la 3 km distanta de Salatruc. S-a format in 1883 datorita alunecarilor de teren si ploilor puternice si prelungite din timpul verii. In prezent, este foarte frecventat de pescari.

Si-a inceput formarea in 1972, in spatele barajului de beton in semicerc, inalt de 80 m, pentru a alimenta cu apa potabila si industriala judetul Bacau. Situat la altitudinea de 530 m pe Valea Uzului, pe care a acoperit-o pe o lungime de aproape 5 km, lacul are o suprafata de 335 ha si o adancime maxima de 75 m. A fost populat cu pastrav curcubeu si pastrav indigen. In amonte, se intinde Valea Uzului cu principalul ei afluent, populat cu pastrav, Valea Barzautei.

Situata la 16 km de Onesti, aceasta a fost ridicata in 1655 de voievodul Gheorghe Stefan. Planul bisericii, arhitectura fatadelor, dimensiunile sale sunt identice cu cele ale bisericii Golia din Iasi, dar formele sunt simplificate. Biserica era inconjurata de case domnesti si de un zid de piatra inalt si puternic cu turnuri ca de cetate, fiind conceputa ca loc de aparare. In urma marelui cutremur din 1805, fiind grav avariata, manastirea a fost reparata de egumenul grec Ierotei, iar intre 1836-1839 de egumenul Isaaia din Constantinopol.

Manastirea Ciolpani este o ctitorie realizata in stilul manastirilor din nordul Moldovei (secolul al XII-lea).

A fost inaltata la 1697 de Ilie Enache-Tifescu ("Frige-vaca"), mare spatar. Biserica a fost refacuta in 1739 de egumenul Daniil. A mai fost reparata in 1836 de egumenul Iacov. Manastirea a fost inchinata manastirii Vatoped de la Muntele Athos (Grecia).

Manastirea Raducanu din Tg. Ocna a fost construita de catre Radu Racovita (1664). Biserica impresioneaza prin sculptura si pictura de mare valoare artistica. Aici se afla mormantul lui Costache Negri (1812-1876), mare carturar si revolutionar patriot.

Manastirea Runc este ctitoria a lui Stefan cel Mare care a ridicat-o in urma victoriei asupra lui Petru Aron, in anul 1457, cand s-a urcat pe tronul Moldovei.

Aceasta manastire, denumita si biserica "Nasterea Maicii Domnului", a fost construita de Stefan cel Mare, intre anii 1496-1497. Turla pastreaza baza stelara, specifica acestei epoci, cu unele modificari in partea superioara. Sculptura aparte sporeste valoarea artistica a monumentului. O piesa remarcabila este usa de la intrarea in pronaos, scluptata in lemn de arin la sfarsitul secolului al XVI-lea de catre "Cozma maistru" (inscriptie datata din 1596). Panoul central este lucrat foarte frumos in stilul gotic flamboyant. In partea superioara, intr-un chenar tot de origine gotica, este sculptata stema Moldovei.

Monumentul Comemorativ Oituz a fost ridicat in amintirea luptelor purtate aici in primul razboi mondial. Pasul Oituz este singurul punct in care trupele romane nu au cedat in cei doi ani de razboi (1916-1918).

Parcul de pe fostul Domeniu Ghica - Comanesti este un parc de agrement care detine specii decorative foarte rare: paltinul de camp, molidul japonez, chiparosul de Sawara, platinul argintiu, artarul de Pensilvania.

Parc dendrologic-Haghiac situat pe valea Doftanei la 13 km nord-vest de Tg. Ocna si 3 km vest de Doftana, este o rezervatie forestiera ce cuprinde numeroase specii de plante, in special arbori: pinul Oriental, originar din China, Coreea sau Japonia (intalnit foarte rar in Europa).

Parcul dendrologic Hemeiusi, situat la nord de Bacau are o suprafata de 47,5 ha. Aici cresc peste 500 specii de plante lemnoase, dintre care 370 exotice.

Poiana Sarariei Poiana Sarariei este o rezervatie botanica, situata langa Targu Ocna.

"Plaiurile si stancariile Nemirei" (pe culmea principala a Muntelui Nemira) constituie o rezervatie naturala complexa, constituita dintr-o portiune de teren unde cresc specii rare ca floarea de colt, pinul oriental si arboretul de tisa. Varful Nemira atinge o inaltime de 1648 m. Tot aici se mai gasesc doua lacuri mici de baraj natural numite Baltile Nemirei. In padurile de molid, in jurul izvoarelor, se intalnesc specii ca: Saxyfraga Cymbalaria, Goodiera repens, Taxus Bacata, iar pe stincariile Nemirei cresc: Leonto podium alpinum, Centaures Kotschyana, Sedum caeea, Draba carinthiasca etc.

Rezervatia forestiera de pe Paraul Alb (afluent al Asaului), este reprezentata de un arboret vechi, format din pin silvestru, molid, brad, fag.

Rezervatia naturala de la Darmanesti este situata la o altitudine de 600-700 m pe un versant, acoperind o suprafata de 3 ha. Este formata dintr-o padure de tisa. Cele cateva sute de arbori de tisa au inaltimea de 6-7 metri. Slanic Moldova

slanic Amplasata intr-o frumoasa depresiune din Carpatii Rasariteni, la 18 km sud-vest de Targu-Ocna, pe valea Slanicului, la o altitudine de 530 m, statiunea balneoclimaterica Slanic- Moldova este apreciata atat pe plan intern cat si international. Datorita celor 21 de izvoare de ape minerale (descoperite in 1800), renumite pentru calitatile lor terapeutice, dar si cadrului natural montan in care se afla, aceasta statiune reprezinta un important centru turistic.

Stejarul din Borzesti Este un arbore secular, ocrotit prin lege, in jurul caruia exista legende ce duc pana in vremea lui Stefan cel Mare.

Targu Ocna Statiunea Targu Ocna este asezata in lunca Trotusului, la o altitudine de 208 m. Are o clima moderata, intre cea specifica zonei de dealuri si de munti mijlocii. Statiunea se afla la 14 km de municipiul Onesti si dispune de 7 izvoare folosite in tratarea bolilor reumatismale.



.


Prezentare statia de tratare Darmanesti


Este amplasata pe dealul Caraboaia in apropierea DN11A-Adjud-Miercurea Ciuc la intrarea in localitatea Darmanesti la aproximativ 1 km de la soseaua nationala. Adresa: str. Trotusului nr 1 A, orasul Darmanesti jud Bacau. Suprafata totala a statiei de tratare, cu zona de protectie sanitara (zona imprejmuita) 26260 mp.


Terenul este amplasat in zona de deal,relief plan,teren stabil. Climatul si fenomenele naturale specifice zonei Clima temperat continentala cu o temperatura medie multianuala de 9,4°C,precipitatii medii multianuale 720 mm.

Statia de tratare Darmanesti este amplasata pe depozitele terasei superioare a riului Trotus formate din bolovanisuri cu pietrisuri si nisip, prafuri nisipoase,argile prafoase.Fundamentul depozitelor de terasa este constituit din gresii.In perimetrul statiei nu se intilneste un nivel permanent al apelor freatice.Sunt posibile infiltratii de apa provenite din precipitatii.

Necesarul de apa bruta este asigurat din sursa de suprafata barajul Poiana Uzului.Captarea se face prin trei prize la nivele diferite si transportul pina la statia de tratare printr-o conducta din otel si tuburi Premo.Debitul de apa captat pentru statia de tratare este de max. 1600 l/s,cu un consum propriu al statiei de 100 l/s. Calitatea apei in urma tratarii indeplineste conditiile de potabilitate conform Legii 458/2002. Destinatia volumelor de apa tratata este populatia si industria din localitatile: Bacau, Onesti, Moinesti, Tg.Ocna, Comanesti, Darmanesti, Tg.Trotus Pirgaresti. Clasa de importanta a constructiei conform STAS 4273/1961, avind in vedere importanta economica si sociala a obiectivelor se incadreaza ca lucrare permanenta, principala din categoria I si are clasa I de importanta.

Camera de amestec Este alcatuita din mai multe compartimente. In primul compartiment se face intrarea apei brute in bazinul de amestec, in acelasi compartiment realizindu-se injectarea de reactivi(sulfat de aluminiu). In al doilea compartiment are loc amestecul apei brute cu coagulantul, amestec favorizat de un agitator mecanic. Acestui compartiment ii urmeaza o camera de linistire din care prin patru orificii dreptunghiulare se face trecerea de la compartimentul de distributie la decantoare. Transportul apei la decantoarele radiale se realizeaza prin conducte Dn 800 mm, la camera de distributie. Eventuala golire a camerei de amestec, sau in cazul unei avarii generale a instalatiilor statiei de tratare, apa poate fi descarcata prin canalizarea tehnologica la viroaga amenajata din imediata vecinatate a Statiei de tratare, ce debuseaza in paraul Mascas, afluent dreapta a raului Trotus. Camera de amestec este racordata printr-o conducta D.100mm la canalizarea tehnologica. Intrarea apei in bazinul de amestec, cele 4 iesiri pentru distributie la decantoare si golirea bazinului la canalizarea tehnologica, sunt prevazute cu stavile care permit sau interzic scurgerea apei in functie de necesitatile Statia de reactivi S-au executat instalatii pentru tratarea apei cu reactivi de coagulare si dezinfectare. Asa cum a rezultat si din studiile efectuate de ISCH se folosesc urmatorii reactivi:

     -pentru coagulare- sulfat de aluminiu
     -pentru dezinfectare- clor (pentru precolare si postclorare)

Dozele de reactivi prevazute sunt conforma cu cele prescrise in studiul ISCH si diferite de cele consumate real in exploatare. La o doza de sulfat de aluminiu de 50 mg/l corespunde un consum anual de 2520 t. Consumul real de sulfat de aluminiu este de circa 1300 t/an. Depozitarea sulfatului se face sub forma de solutie cu concentratie de 25 % pentru 30 de zile, bazinele depozitului avand un volum de 320 mc. Sunt 4 bazine cu o capacitate de 80 mc., fiecare. Restul de sulfat de aluminiu sub forma de bulgari se depoziteaza in sala de depozitare acoperita (depozit sulfat de aluminiu), asigurand consumul pentru 30 zile. Sulfatul brut se procura sub forma de bulgari si trebuie sa corespunda calitatii A III conform STAS 432-1959.

Bazinele se afla la subsolul statiei de reactivi. Sulfatul de aluminiu bulgari, este descarcat din autobasculante direct in cuve. Dizolvarea se face cu apa calda la minim 20 şC, obtinuta prin amestecul apei fierbinti de la centrala termica cu apa potabila rece. Pentru prepararea a 320 mc de solutie de sulfat de aluminiu cu concentratia de 25 % sunt necesari 187 mc apa, din care 120 mc, apa rece si 67 mc apa calda de la centrala termica.

Un distribuitor aflat la parterul statiei de reactivi primeste apa calda si rece si o distribuie la cele 4 cuve.Dizolvarea sulfatului este inlesnita de barbotarea cu aer. Suflantele MIL 502, amplasate in parterul statiei furnizeaza cantitatea de aer necesara barbotarii.Statia este echipata cu (1+1) suflante avand Q=250 mc/h, H=160 mc/h Hg, N=10 KW, n=1450 rot./min. Aerul este distribuit la cele 4 cuve prin intermediul distribuitorului aflat in aceceasi incapere cu cel de apa. Aceasta permite manevrarea vanelor, corespunzatoare conductelor de alimentare cu apa si aer a cuvelor, din acelasi loc. Solutia de sulfat de aluminiu 25 % este transportata la cuvele de 5 %, care se afla la parterul cladirii.

Pentru vehiculare se folosesc (1+1) pompe Graffal tip I cu urmatoarele caracteristici:

   Q=4 mc/h H=10 mH2O, N=0,6 KW.  

Pompele sunt asezate in subsolul statiei, in culoarul de exploatare a cuvelor de sulfat de aluminiu 25 %.

In parterul statiei sunt amplasate doua cuve de sulfat de aluminiu 5 %. Cantitatea de sulfat aferenta unei cuve se consuma in 8 ore, de aceea sunt necesare trei preparari pe zi. Solutia de sulfat de aluminiu de 25 % este pompata in cuvele de sulfat de aluminiu de 5 %. De la distribuitorul de apa este adusa apa de dilutie, care se amesteca cu sulfatul de aluminiu 25 %.

Omogenizarea solutiei de sulfat de aluminiu 5 % se realizeaza prin barbotare cu aer furnizat de suflantele MIL 502. Aerul esate distribuit la cele doua cuve prin intermediul distribuitorului care permite manevrarea vanelor corespunuatoare conductelor de alimentare cu aer a cuvelor. In timpul exploatarii, omogenizarea solutiei din cuva se realizeaza prin recircularea unei cantitati de solutie pompata prin pompa Graffal.

Sulfatul astfel preparat este pompat la camera de amestec cu ajutorul a (1+1) pompe Graffal tip I, avand Q=4 mc/h, H=10 mH2O, N=0,6 KW. In urma studiilor ISCH in anii 85-86, s-a folosit in procesul de tratare al apei silicea activa cu o doza de 5 mg/l exprimat in SiO2.

La cantitatea de apa ce se trateaza in statie rezulta un cosum necesar anual de 1008 t, silicat de sodiu tehnic. S-a folosit silicat de sodiu calitatea SE conf. STAS 2902-61, care se prezinta sub forma lichida. Pentru ca din silicatul de sodiu tehnic (Na2Si03) se obtina silice activa s-a prevazut tratarea cu clor intr-o doza de 2,5 mg/l. Din procesul chimic de activare rezulta hipocloritul care pastreza integral puterea de oxidare a clorului si astfel tratarea apei cu silice activa tine loc si de preclorare. Silicatul de sodiu a fost utilizat expermental in anii 1985-1986, dupa care s-a renuntat la utilizare, efectul scontat de proiectant nefiind realizat.

Dozarea clorului se face cu ajutorul dozatoarelor de clor , unul montat in anul 2004 tip ADVANCE H-Klortchuika cu trei linii (1-rezervor etapa I de filtre , dozare max. 4 Kg/h ,2-rezervor etapa II , dozare max. 4Kg/h , 3-preclorare , dozare max.4 Kg/h) si un clorinator ADVANCE rezerva achzitionat in 1997, dozare max. 10 Kg/h . Dezinfectarea apei cu clor se face in doua faze: preclorare si postclorare. Atunci cand incarcarea in substante organice este foarte mare in apa bruta se foloseste pentru preclorare o doza de 2 mg/l Cl. Pentru post clorare, se foloseste o doza de 2 mg/l Cl, rezultand un consum anual de 101 t.

Depozitarea clorului se face in recipienti de 1000 kg (710) intr-un depozit de 20 recipienti de clor ce asigura consumul corespunzator a 29 zile de functionare. Depozitul de clor a fost dimensionat atat pentru cantitatea de clor necesara post clorarii cat si pentru cea necesara activarii silicatului de sodiu si implicit preclorarii.

Pentru manipuilarea butoaielor in depozit statia este dotata cu un pod rulant de 2 t. Butoiele de clor lichid se incarca la S.C. CHIMCOMPLEX SA BORZESTI aflat la 38 Km distanta de statie cu care avem contract transportul fiind asigurat cu masina autorizata ADR Instalatiile de preparare a solutiei de clor sunt amplasate la parterul statiei de reactivi ca si depozitul de clor.

Proiectantul a prevazut pentru eventualele scapari de clor in depozit sau in camera clorinatoarelor colectarea aerului incarcat cu clor si transportarea acestuia in camera alaturata, pentru ventilatie, amenajata cu un sistem de ventilatie capabil sa produca neutralizarea aerului amestecat cu clor. In procesul de neutralizare s-a prevazut a se folosi hiposulfit de sodiu. Conform ultimelor reglementari s-a inlocuit hiposulfitul de sodiu cu solutie de hidroxid de sodiu depozitat in subsol intr-o incapere de 14 mc. Solutia de hidroxid se pompeaza in camera de ventilatie cu ajutorul a (1+1) pompe PCH 50-20 cu urmatoarele caracteristici: Q=22 mc/h, H=20 mH2O, N=10 Kw, n=300 rot/min. Bazinul in care se afla depozitat hidroxidul de sodiu este prevazut cu un capac cu acces din depozitul de clor, in care se poate introduce un recipient care prezinta scapari de clor. Pentru a evita scaparile de clor gazos si difuzarea lor in restul incaperilor statiei de reactivi, conductele de clor la trecerea prin pereti si prin coridorul statiei s-au prevazut cu tuburi de protectie.

Solutia de clor pentru post clorare este trimisa de la dozatoare in rezervorul statiei de tratare printr-o conducta de PVC tip G 63-4,9 si conducta tip PE. Cele doua conducte de reactivi pentru sulfat de aluminiu si clor de la iesirea din statia de reactivi pana la punctele respective de injectie din statia de tratare sunt montate in canivou. Golirile bazinelor si aparatelor din statia de reactivi sunt colectate de o retea de canalizare tehnologica pentru ape acide executata din tuburi de bazalt Dn 200 mm si debuseaza in viroaga, unde descarca si canalizarea tehnologica a intregii statii de tratare.

Reglarea dozelor si functionarea utilajelor: pompe, suflante, clorinatoare se face in functie de rezultatele probelor din laboratorul statiei pe parcursul exploatarii, cunoscand din prospectele aparatelor si utilajelor limitele intre care pot functiona. In functie de rezultatele de laborator se vor mentine in functie un numar corespunzator de aparate si utilaje.

Decantoare radiale Conducta de apa bruta impreuna cu reactivii pentru coagulare de la camera de amestec, intra in decantor printr-un canivou aflat sub radierul acestuia. Conducta merge pana in camera centrala si se termina cu un difuzor avand Dn=1200 mm. In conul central are loc formarea flocoanelor si cresterea lor, aceasta constituie camera de reactie a decantorului.Un perete metalic vertical separa camera de reactie de camera pentru decantarea propriu-zisa. Trecerea apei dintr-o camera in cealalta se face prin orificii care asigura o difuzare uniforma a apei in camera de decantare. Flocoanele formate in camera de reactie se depun in camera de decantare. Apa astfel limpezita este colectata uniform cu ajutorul deversorului dintat montat perfect orizontal pe creasta jgheabului de colectare amplasat pe circumferinta bazinului de decantare. Un jgheab de colectare cu o panta uniforma transporta apa la capatul aval, de unde printr-o conducta Dn 800 este dusa pana in canalul de distributie a statiei de filtrare.Namolul depus pe fundul decantorului este colectat in conul central cu ajutorul podului raclor, iar de aici este evacuat prin sifonare la canalizarea tehnologica. In caminul adiacent decantorului sunt instalate vanele de unde se manevreaza evacuarea namolului si a apei de spalare.

In cazuri exceptionale namolul din conul central poate fi evacuat cu ajutorul unei pompe EPEG, avand Q=40 mc/h, H=15 m, N=3000 rot/min. Introducerea pompei in conul central se face prin niste tuburi de otel Dn 500 mm. Refularea pompei EPEG s-a prevazut a se face din tuburi flexibile Dn 65 mm, care se racordeaza la o instalatie fixa din teava de otel, montata la partea superioara a conului central.

Statia de filtre Este compusa din doua hale de filtrare, fiecare avand executate cate 9 cuve duble de filtrare, cu suprafata de ( 12,31 x 2,25 ) m, respectiv 55,2 mp suprafata de filtre fiecare. In total pe cele doua etape exista o suprafata de filtrare de 1000 mp.Viteza optima de filtrare este de 5,8 m/h, corespunzator unui debit de 1600 l/s. Un canal de sectiune dreptunghiulara de 1,75 x 1m, transporta apa la toate cuvele de filtrare, apa se distribuie uniform pe cele 36 orificii calibrate avand sectiunea de 0,45 x 0,2 m, la cele 36 de cuve.Fiecare orificiu este prevazut cu cate un clapet reglabil. Apa intra in cuva parcurge stratul de nisip si drenata de crepine este coborita intr-un canal central.Printr-o conducta Dn 500 mm si respectiv 300 mm apa intra in regulatorul de nivel constant de tip sifon concentric. Fiecare cuva dubla, este dotata cu cate un camin de apa filtrata ( 18 buc.), dotat cu deversor reglabil. Apa trece peste deversor in compartimentul alaturat, de unde este colectata de o conducta sifon si trece in rezervorul aflat sub hala filtrelor.

Spalarea filtrelor se face cu contracurent de apa si aer. Debitul specific de apa pentru spalare este de cca. 8 l/s. Spalarea cu aer se face cu un debit de 18 l/s. Apa si aerul de spalare sunt furnizate la debitul si presiunea necesara, de catre statia de pompare. De la statia de pompare, printr-o conducta Dn 500 mm, apa este transportata la fiecare din cele 9 cuve. Aerul este transportat la cuve printr-o conducta Dn 200 mm. Pentru fiecare dintre cei doi agenti de spalare, in lungul filtrului s-au prevazut canale de transport, din care prin orificii aflate la partea superioara a fiecaruia, acestea difuzeaza uniform pe toata lungimea filtrului. Preluat de crepine, agentul de spalare este difuzat in toata masa de filtrant. Apa de spalare, dupa ce a parcurs de jos in sus masa de nisip, se evacueaza la partea superioara a cuvelor prin deversoare in jgheaburile laterale. O cuva dubla este deservita de 3 jgheaburi: unul central avand latimea de 0,7 m si doua laterale avand latimea de 0,4 m. Inaltimea jgheaburilor este variabila, avand in vedere ca fundul are o panta de scurgere spre un canal dreptunghiular de 1,00 x 1,20, care colecteaza apele si le evacueaza la canalizarea tehnologica. Canalul de evacuare strabate hala filtrelor de la un capat la altul si este amplasat sub canalul de apa decantata. Printr-o conducta de apa sifonata Dn 800 mm, apa trece intr-o camera la nivelul rezervorului de apa filtrata, de unde se evacueaza la canalizarea tehnologica, printr-o conducta Dn 100 mm. Golirea cuvelor de filtrare s-a prevazut a se face prin conducta Dn 500 mm de plecare a apei filtrate, la radierul careia se racordeaza o conducta Dn 100 mm. O conducta principala colecteaza toate cele 9 goliri ale cuvelor pe fiecare etapa si descarca apa intr-o camera de unde se goleste la canalizarea tehnologica. Pentru fiecare cuva de filtrare s-au prevazut pupitre de comanda de unde se pot manevra vanele de inchidere si deschidere a circuitelor tehnologice.ivite inStatia de pompare


S-a construit initial si s-a dotat cu utilaj tehnologic pentru pomparea apei spre Comanesti, ulterior in anul 1989 a fost dotata cu agregate de pompare pentru orasul Bacau. Alimentarea cu apa a localitatile pana in oras Onesti este asigurata de la Statia de tratare Darmanesti, gravitational. Pentru spalarea cu apa a filtrelor s-au prevazut (2 + 1) pompe Brates 250 avand urmatoarele caracteristici:

                   Q=720 mc/h; H=14 m; N=90 KW; n=730 rot/min

Pentru aer s-a prevazut dotarea cu (2+1) electrosuflante tip SRD 2 avand urmatoarele caracteristici :

                 Q=1800 mc/h; H=5 m; N=40 KW; n=1000 rot/min

Pentru alimentarea cu apa potabila a Statiei de tratare s-a prevazut o statie hidrofor, care cuprinde (1+1) electropompe Sadu 80. Recipientul de hidrofor are o capacitate de 2000L Conductele principale de aspiratie sunt prevazute a trece in canivouri acoperite. Evacuarea apei, care ar rezulta din eventualele neetanseitati se face din canivouri cu o pompa de epuisment EPET 65, avand Q= 40 mc/h; H=15 m. Pentru manipularea utilajelor in statie, aceasta este dotata cu un pod rulant de 3,2 t. In instalatia tehnologica vanele principale sunt de tip fluture cu actionare manuala. Pozitia pe verticala a pompelor de spalare a fost aleasa asa fel ca pompele sa fie amorsate si la nivelul minim al apei in rezervor. Electrocompresorul 1ECS-1,5 este destinat sa furnizeze aer comprimat pentru actionarea vanelor de spalare a filtrelor. Are urmatoarele caracteristici: Marca ITN, Tipul:1ECS, Q=1,5 mc/min cap. recipient= 500 l; Presiune maxima de lucru= 10 barr ; n=1500 rot/min. Statia de pompare este dotata cu doua pompe 12 NDS ( 1+1 rez )pentru alimentarea oraselor: Darmanesti, Comanesti, Moinesti, cu urmatoarele caracteristici:

1 buc.agregat de pompare nr.1 
  -electromotor tip MUS conexine stea 6000V
      Putere:250 KW; N=1500 rot/min; F=50 Hz
  -Pompa tip 12 NDS-B
      Q=370 l/s; H=53 mCA
1 buc.agregat de pompare nr.2
    -electromotor tip MIB conexiune stea 6000 V
        Putere:160 KW; N=1500 rot/min; F=50 Hz
    -Pompa tip 12 NDS
         Q=250 l/s; H=38 mCA


Pentru asigurarea debitului de apa potabila a orasului Bacau, s-au amplasat in incinta statiei de pompare la Statia Darmanesti trei agregate (in exploatarea R.A.G.C. Bacau ) de pompare cu urmatoarele caracteristici:

1 buc.agregat de pompare nr.3
    -electromotor tip MIB conexine stea 6000 V   
   Putere: 500 KW; N=1500 rot/min; F=50 Hz
    -Pompa tip 14 NDS
                Q=380 l/s;H=100 mCA 
1 buc.agregat de pompare  nr.4
    -electromotor tip MIB- En 630 M 110
    Nr.115749/1999 conexiune stea 6000 V ;79,3 A
    Putere 700 KW;   Cos ? 0,905
    N=1487 rot/min   F050 Hz
    -Pompa tip Omega 300-700 A 1999
        No 5- L61 777137 
     Q=450 l/s;  H=120 m; N=1450 rot/min
1 buc.agregat de pompare pentru umplerea conductei nr.5
     -electromotor  0,4 kV
     Putere 180 KW; N=1500 rot/min; F=50 Hz
     -Pompa tip 8 NDS-B
     Q=160 l/s;   H=80 mCA