Andrei al II-lea al Ungariei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Andrei al II-lea (n. ~1175 – d. 26 octombrie 1235), din dinastia arpadiană, fiul lui Béla al III-lea (1172-1196) şi al Anei de Chatillon. Rege al Ungariei între 1205 -1235. Frate cu regele Emeric (Imre) al Ungariei (1196-1204) şi cu Margareta, împărăteasa Bizanţului, soţia lui Isaac al II-lea Angelos (1185-1195 şi 1203-1204).
Atât pe plan intern cât şi extern, Andrei al II-lea a dus o politică ambiţioasă dar incoerentă. Sub influenţa primei soţii Gertrud, contesa de Merania, şi, poate, a fiicei sale Elisabeta, devenită ulterior contesă de Turingia, Andrei al II-lea a aşezat în anul 1211 în Ţara Bârsei Ordinul cavalerilor teutoni, pe care apoi l-a alungat în anul 1225, după confruntări armate. Politica de apropiere faţă de Imperiul Romano-German şi numirea în importante demnităţi laice şi clericale ale Regatului Ungariei a unor rude apropiate ale primei sale soţii, cum este cazul episcopului Berthold de Kalocsa, numit în funcţia de voievod al Transilvaniei, au determinat în anul 1213 o revolta a marii nobilimi, soldată cu uciderea Gertrudei.
În anul 1215 s-a căsătorit cu Iolanda, contesa de Courtenay, fiica viitorului împărat latin, Petru de Courtenay. Câţiva ani mai tarziu, între 1217 şi 1218, a participat la Cruciada a V-a, fără a obţine însă roadele politice scontate, respectiv râvnita coroană a Imperiului Latin de Costantinopol. Constrâns de opoziţia crescândă faţă de politica sa internă, Andrei a fost nevoit să accepte în anul 1223 ratificarea "Bulei de Aur" (Bulla aurea), cea mai veche constituţie a Ungariei, prin care au fost consolidate drepturile marilor magnaţi. În anul 1224 a sancţionat prin aşa-numitul "Andreanum" drepturile şi privilegiile coloniştilor germani (saşi) din sudul Transilvaniei.
A fost înmormântat în mănăstirea cisterciană Igriş, ctitoria părinţilor săi.