Dimitrie Bolintineanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dimitrie Bolintineanu (* 1819 Bolintin-Vale - † 20 august 1872, Bucureşti) a fost un poet român, om politic, participant la revoluţia da le 1848 şi diplomat.

Cuprins

[modifică] Biografie

Poetul era macedonean de origine, părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în ţară din Ohrida. În puţini ani, tatăl său Ienache îşi făcu în Valahia o situaţie acceptabilă. Arendaş, mic proprietar, apoi subprefect, cu reşedinţa la Bolintin, sat aproape de Bucureşti; el nu apucă să-i lase celui de al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji.

Orfan de ambii părinţi încă din 1831, tânărul a fost crescut de nişte rude mai avute. Se susţine de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcţionăreşti. În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 - secretar la departamentul „pricinilor suditeşti". Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar. Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă "O fată tânără pe patul morţii", prezentată elogios de Ion Heliade Rădulescu (şi invocată mai târziu de Eminescu în Epigonii), a jucat probabil un rol decisiv. Poemul "O fată tânără pe patul morţii" era o imitaţie după La jeune Captive de André Chénier, şi a fost publicat în "Curier de ambe sexe".

Ca atâţi alţi paşoptişti, tânărul nu se trudi prea mult să intre în graţiile principelui. Inima îl trăgea mai curând spre lumea care „va să vină". Cooptat în Fraţia şi în Asociaţia literară, îşi însuşi rapid mentalitatea de carbonar.

În acel timp se formase în Bucureşti Asociaţia literară, sprijinită de fraţii Alex. şi Ştefan Golescu care trimiseră pe la sfârşitul anului 1845 pe Bolintineanu la Paris. Plecat la Paris in 1845, cu o bursă din partea Asociaţiei literare, audiază şi el cursurile lui Michelet, Quinet şi Mickiewicz. Nu trăieşte decât pentru Revoluţia pe care o presimte. Când aceasta izbucni la Paris, în februarie 1848, tinerii studioşi hotărâră să se întoarcă în ţară. Conjuraţii îi dădură un rol de prim-ordin, acela de a stabili contacte cu revoluţionarii din Bucovina, ceea ce poetul nu putu să facă. Aga poliţiei, Ion Manu, îl „mirosise" şi, refuzându-i paşaportul pentru Moldova, îl ameninţase cu un arest la „mănăstire". Ar fi avut, poate, parte de el, dacă nu izbucnea revoluţia...

[modifică] Participant la revoluţia paşoptistă

Şi la 1848 revoluţia a adus o explozie gazetărească. Daca Rosetti scosese, imediat după izbândă, "Pruncul român", Bolintineanu conduce (de la 19 iulie la 11 septembrie) "Poporul suveran". Era o foaie mică, de patru pagini, cu doar două coloane pe fiecare faţă, dar redactorul-şef avea proiecte mari. Ar fi vrut să tipăreasca un „jurnal al intereselor democratice şi al progresului social", pe potriva modelului francez - "Le Peuple souverain".

Izbucnind revoluţia din 1848, reveni în ţară şi redactă împreună cu Bălcescu, Bolliac ş. a. "Poporul suveran", dar - căzând revoluţia - fu exilat şi se duse în Transilvania, apoi la Constantinopol şi în fine la Paris ca să-şi continue studiile întrerupte.

[modifică] Exilul

Pe la 1855 Grigore Ghica i-a oferit o catedră de literatură română la Iaşi, dar Poarta nu i-a permis intrarea în ţară şi atunci a făcut călătorii prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, descriindu-le toate în publicaţiuni diverse care cuprind adesea pagini pline de interes şi scrise cu multă căldură.

Întorcându-se în ţară la 1859, intră în politică şi deveni ministru de externe, culte şi instrucţiune publică. Prin stăruinţele lui, ale lui Negri şi ale lui V. A. Urechia se înfiinţează primele şcoale la românii macedoneni.

[modifică] Boala şi moartea

Pe la 1866 se retrase din viaţa politică, ocupându-se cu literatura, publicând drame în proză şi în versuri, poezii epice, satirice, dar ducând o existenţă foarte nenorocită. De aceea nu după multă vreme se îmbolnăvi rău. Părăsit de toţi îşi puse biblioteca la loterie şi fu câştigată de Alecsandri şi Negri, care i-o lăsară drept mângâiere. Atunci, în urma intervenţiei unor amici, fu aşezat la spitalul Pantelimon, unde muri, după scurtă vreme şi fu îngropat în satul natal, fără nici o pompă, de câţiva amici personali, căci toată lumea uitase pe acest poet entuziast şi patriot.

[modifică] Opera poetică

Bolintineanu a scris foarte mult atât în proză cât şi în versuri. Opera sa poetică cuprinde ciclurile Legendele istorice, Florile Bosforului, Basmele, Macedonele şi Reveriile.

[modifică] Legendele istorice

Legendele sunt poezii narative, dar cu un însemnat element liric (în felul baladelor germane ale lui Uhland). Diferite subiecte istorice, aflate în cronicari (mai ales în Neculce) sau imaginate, sunt dezvoltate în versuri de o perfectă corectitudine, în care se vede multă simţire şi o mare iubire de ţară. Acestea l-au făcut popular şi multe din cugetările exprimate într-un stil sentenţios au devenit nişte maxime foarte des întrebuinţate.

Astfel ne-a arătat patriotismul femeii române dus până la sublim în persoana mumei lui Ştefan; a cântat sentimentul datoriei care ducea pe român până la moarte; ne-a înfăţişat nobleţea caracterului lui Mircea, care nu vrea să pedepsească pe soli, dar nici să încheie o pace ruşinoasă; a veştejit pe cei ce se fac uneltele tiranilor:

Cei ce rabdă jugul şi-a trăi mai vor Merită să-l poarte spre ruşinea lor;

a lăudat devotamentul şi pietatea nevestei lui Neagoe, care-şi vinde sculele ca să termine mănăstirea Argeşului; a scos din nou la iveală testamentul lui Ştefan, care zicea că mai bine ţara s-ar face un mormânt decât neamul să trăiască în robie; în fine, a făcut cea mai frumoasă urare plentru patria sa:

Viitor de aur ţara noastră are Şi prevăd prin secoli a ei înălţare.


Andreiu sau luarea Nicopolei de români şi Sorin sau tăierea boierilor la Târgovişte sunt două naraţiuni în care nu subiectul istoric formează partea principală, ci un subiect imaginat.

Sorin este o compunere pe jumătate epică, pe jumătate dramatică. Ea se începe printr-un prolog, în care Herman, medicul curţii, dezvoltă ideea neputinţei omeneşti de a pătrunde tainele firii, idee inspirată după Faust a lui Goethe. Partea de la început are prea multe descrieri inutile, iar partea de la urmă trece prea repede asupra întâmplărilor. Şi Sorin moare, ducându-se la închisoare, ca să scape pe altul, iar o fată care îl iubea, se aruncă în apă.

[modifică] Florile Bosforului

Florile Bosforului cuprind poezii, parte lirice, parte narative, cu subiecte orientale. Ni se descriu frumuseţile naturii la Constantinopol, frumuseţea femeilor, intrigile din Serai, nenorocita viaţă a cadânelor, amorurile lor descoperite şi pedepsite cu cele mai grozave morţi, târgurile de sclave etc. Amorul şi gelozia formează fondul mai tuturor acestor poezii, scrise într-o limbă foarte armonioasă. Vom cita: Mehrube, povestea nenorocirii unei fete din Carpaţi, Leili, istoria unei jertfe pentru amor.

[modifică] Basme

Sub titlul de Basme s-au adunat o serie de poezii narative cu subiecte felurite, în care miraculosul joacă un rol însemnat, chiar dacă sunt amestecate şi personagii istorice. Cele mai cunoscute din acestea sunt: O noapte la morminte, - Ielele - Mihnea şi Baba, a cărui dezvoltare nu e destul de lămurită, dar cuprinde versuri frumoase şi acel blestem foarte important în literatura noastră, care - ca şi Grui Sânger, de Alecsandri - se poate pune alături de modelele de imprecaţiuni din literaturile străine, cum e al Camiliei din Horaces ş. a.

[modifică] Macedonele

Macedonele ne descriu frumuseţile din ţările locuite de macedoneni şi ne povestesc întâmplări din viaţa lor. În genere personajele sunt păstori şi păstoriţe. Cele mai însemnate: Românele din Cavaia - San-Marina.

[modifică] Reverii

Sub numele de Reverii a adunat poeziile sale pur lirice şi anume elegiile sale, care prin frumuseţea versurilor şi prin sentimentele triste ce inspiră au fost foarte preţuite. Din acestea fac parte: O fată tânără pe patul morţii - Plângerile poetului român - Scopul omului - Un tânăr român mort în străinătate şi altele.

[modifică] Opinia contemporanilor

Aceste diferite grupări sunt cele mai bune lucrări ale lui Bolintineanu. Valoarea lor a fost privită în mod foarte deosebit de critici. Unii au admirat fără rezervă tot ce a scris el, cum este Aron Densuşianu, care-l crede cel mai mare poet liric al nostru alături de Mureşanu; alţii i-au tăgăduit orice valoare, cum face d-l N. Iorga în Istoria literaturii. E drept că Bolintineanu se citeşte din ce în ce mai puţin şi impresia ce ne produc legendele sale este foarte deosebită de cea produsă generaţiei de la 1848. Tablourile sale nu au destul relief, iar elementul narativ este foarte slab, iar în locu-i sunt discursuri şi maxime. S-ar putea zice că planul tuturor poeziilor de acest fel se poate reduce la un tip: o scurtă descriere, un discurs, sau două discursuri. Limba însăşi, în care sunt multe neologisme şi cuvinte savante, precum şi prea multe diminutive, face ca poeziile acestea să fie în mare parte monotone. Un merit sigur are Bolintineanu: meşteşugul de a face versuri. Versurile sale sunt mult mai bine reuşite, vorbim în special de ritm, decât ale tuturor poeţilor anteriori şi contemporani. Poate că această calitate, cum şi maximele patriotice din scrierile sale, i-au asigurat succesul în prima parte a activităţii sale.

[modifică] Alte încercări literare

[modifică] Epopei

Şi-a încercat talentul şi în epopee şi ne-a dat Traianida poemă în şapte cânturi în care voieşte să celebreze colonizarea Daciei, dar condiţiunile epopeii lipsesc. Cu atât mai mult se vede lipsa lor în poema Conrad, unde eroul principal e chiar poetul şi unde la tot pasul sunt intercalate poezii lirice.

[modifică] Dramaturgie

Şi-a încercat talentul şi în dramaturgie şi ne dă o serie de drame istorice, parte în proză, parte în versuri, în care acţiunea e rău condusă şi interesul slab. Astfel: Mihai condamnat la moarte, - Ştefan Gheorghe Vodă sau voi face doamnei tale ce ai făcut jupânesei mele, - Lăpuşneanu, după nuvela lui C. Negruzzi, - "Mărirea şi uciderea lui Mihai" etc.

[modifică] Romane

Şi-a încercat talentul şi în roman şi ne dă Manoil, în scrisori şi Elena, inspirat din romane franceze şi plin de declamaţiuni şi cu caractere nenaturale (Adamescu).

[modifică] Satire şi fabule

Şi-a încercat talentul şi în satiră şi în fabulă, dar nu izbuteşte. Lucrările acestea seamănă mai mult a articole de ziar decât de poezii. Mai toate au ton personal, iar cele generale sunt abstracte, declamatorii şi uneori indecente. Colecţiile se numesc "Eumenidele", "Bolintineadele", "Nemesis", un fel de ziare sau reviste. Vom cita ca mai bune dintre satire: Două Tombatere în care ne înfăţişează doi boieri vechi nemulţumiţi cu starea de lucruri de sub Cuza; Advocaţii, în care satirizează pe avocaţi; Mihai Viteazul în rai, o satiră la adresa societăţii de atunci; Către Ion Ghica, contra partidelor politice.

[modifică] Cronologie

  • 1825
    • februarie – Se naşte, în satul Bolintinul din Vale (judeţul Ilfov), Dimitrie Bolintineanu, fiul macedoneanului Ienache Cosmad. „Părinţii lui nu sunt nici vechi moldoveni, nici vechi munteni, nici vechi ardeleni, ci dintr-o familie venită din Balcani, se pare, aşezată de curând în ţară, un fel de moşieri de clasa a treia, sau mai curând din clasa arendaşilor“ (Nicolae Iorga).
    • Stabilindu-se peste câţiva ani în Bucureşti, viitorul poet urmează cursurile Colegiului Sfântul Sava, având colegi pe la 1833 pe Zare şi pe Al. Creţulescu, iar ca profesor de istorie pe Florian Aaron.
  • 1842, 15 mai – Debutează în literatură cu poezia O fată tânără pe patul morţii, publicată de I.H. Rădulescu în Curierul de ambe sexe; poezia este scrisă în spiritul epocii, evocând moartea timpurie a iubitei, cu multe accente melodramatice.
  • 1845 – Pleacă la studii în străinătate, la Paris, având o bursă oferită de Societatea literară.
  • 1847 – Apare, la Bucureşti, primul volum de versuri, Colecţie din poeziile domnului D. Bolintineanu, cuprinzând elegii, balade istorice şi balada fantastică Mihnea şi baba.
  • 1848
    • Editează revista Poporul suveran, „gazetă politică şi literară“, la care colaborează Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac; articolele publicate aici pregătesc atmosfera revoluţionară a momentului.
    • Întrucât revoluţia burghezo-democratică a fost înfrântă, Bolintineanu este silit să părăsească ţara împreună cu alţi conducători ai mişcării şi se stabileşte la Paris, unde va participa la activităţile politice şi culturale ale exilului.
  • 1851 – Poetul părăseşte Parisul îndreptându-se spre casă, dar nu i se permite intrarea în ţară; călătoreşte prin Bulgaria, prin Constantinopol, Palestina, Egipt şi Macedonia, scriind mai târziu un memorial de călătorie de ţinută romantică.
  • 1855
    • 16 iulie/16 octombrie – În România literară a lui Alecsandri apare Manoil. Roman naţional.
    • Apare, sub îngrijirea lui G. Sion şi cu prefaţa lui Radu Ionescu, volumul Poesii vechi şi nouă, sctructurat pe următoarele cicluri:
      • Elegii
      • Balade
      • Florile Bosforului
      • Epistole
      • Cântece
      • Poeme
  • 1858 – Publică volumul Legende sau Basme naţionale în versuri; apar Melodii române şi proza memorialistică şi de voiaj Călătorii pe Dunăre şi în Bulgaria.
  • 1861
    • Apare volumul de satire Nemesis.
    • Se publică volumul Legende noui; apare romanul Elena. Roman original de datine politic şi filosofic
  • 1863
    • Pentru a se întreţine, începe să publice seria de „vieţi“ romanţate ale unor personalităţi istorice:
      • Viaţa lui Vlad Ţepeş şi Mircea Vodă cel Bătrân
      • Viaţa lui Ştefan Vodă cel Mare
      • Viaţa lui Mihai Viteazul
    • Publică volumul Călătorii la românii din Macedonia.
  • 1864 – Apare în Dâmboviţa un fragment din epopeea Traianida (neterminată).
  • 1865 – Se tipăreşte în două volume întreaga producţie poetică a lui D. Bolintineanu sub titlul Poesii de D. Bolintineanu atât cunoscute cât şi inedite. Primul volum cuprinde ciclurile Florile Bosforului, Legende istorice, Basme, iar al doilea ciclurile Macedonele, Reverii, Diverse.
  • 1866
    • În traducerea autorului, apare la Paris volumul antologic Brises d'Orient.
    • toamna – Publică o nouă culegere de satire intitulată Eumenidele sau Satire politice.
  • 1868 – Publică amplul poem de factură byroniană: Conrad: „Adevărat cântec de lebădă înaintea căderii premature a nopţii, poemul «Conrad» regrupează obsesiile şi aprehensiunile autorului, însă decantate, trecute prin filtrul unei lucidăţi amare, de om obosit, pentru care viaţa s-a despuiat de iluzii (...) Destinul lui Conrad stă sub semnul nenorocului: e un exilat fără speranţă, un bolnav incurabil, un îndrăgostit răpus înainte de a-şi împlini pasiunea, un poet lipsit de satisfacţia operei ...“ (Paul Cornea).
  • 1869 – An fecund, poetul publică multe broşuri de popularizare a istoriei, cu note cetăţeneşti şi politice.
  • 1870 – Apare volumul Menadele, care conţine satire sociale şi politice.
  • 20 august 1872 – Moare, la Bucureşti, Dimitrie Bolintineanu.
Wikisource
La Wikisursă există texte originale legate de Dimitrie Bolintineanu