Dregătorie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dregătoriile au fost înfiinţate treptat, odată cu organizarea statului nou înfiinţat. Chiar dacă izvoarele atestă aceste dregătorii treptat şi târziu, cele mai multe dintre ele datează din perioada de început a statului. Dregătorii puteau îndeplini sarcini din porunca domnească indiferent de atribuţiile principale ale funcţiei lor. În general pot fi deosebite două tipuri de dregătorii: dregătorii publice, în care posesorul avea atribuţii publice (administrative şi judecătoreşti) şi dregătorii de curte, în care posesorii prestau în primul rând slujbe la curtea domnească.

Cuprins

[modifică] Dregătorii publice

[modifică] Banul

Principalul dregător în Ţara Românească, conducea administraţia din Oltenia, judecător cu dreptul de a pronunţa sentinţa capitală în acest teritoriu supus jurisdicţiei sale.

[modifică] Vornicul

Iniţial a fost conducătorul curţii domneşti; treptat a cumulat cele mai importante atribuţii judecătoreşti în Ţara Românească şi Moldova. În Moldova au existat doi vornici, în perioada împărţirii ţării între urmaşii lui Alexandru cel Bun şi permanent din secolul al XVI-lea.

[modifică] Logofătul

Era conducătorul cancelariei domneşti; supraveghea redactarea actelor domenşti, punea sigiliul domnesc pe aceste acte. Treptat a devenit primul dregător în sfatul domnesc.

[modifică] Vistierul

Se ocupa de administraţia fiscală a ţării, de evidenţa veniturlor şi cheltuielilor, a contribuabililor şi a scutiţilor.

[modifică] Spătarul

Avea un rol mai important în Ţara Românească în domeniul militar; conducea corpul de oaste călare, purta spada domnului la ceremonii.

[modifică] Pârcălabii

Aveau atribuţii administrative şi judecătoreşti în teritoriul circumscris jurisdicţiei lor, adică a ţinutului din jurul cetăţilor.

[modifică] Armaşul

Apare în documente în timpul lui Ştefan cel Mare şi al lui Vlad Ţepeş; avea sarcina îndeplinirii pedepselor decise de domn şi de sfat.

[modifică] Portarul

În Ţara Românească se ocupa de hotărnicirea moşiilor, de primirea soliilor la curte. În Moldova soliile erau primite de uşar. Portarul de Suceava, care avea şi atribuţii militare, a fost chiar membru al Sfatului domnesc o perioadă în timpul lui Ştefan cel Mare.

[modifică] Hatmanul

Apare în secolul al XVI-lea, ca substitut al portarului în Moldova. Principala atribuţie era cea militară, pe care a preluat-o de la portari şi pârcălabi. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, hatmanul aocupat locul al patrulea în sfatul domnesc. Treptat a cumulat şi atribuţii fiscale.

[modifică] Dregătorii de curte

[modifică] Postelnicul

Era dregătorul cel mai apropriat de persoana voievodului, putând intra în iatacul domnului chiar şi nechemat. Treptat a dobândit sarcina de a introduce soliile şi cei veniţi în audienţă la domnitor. Era ultimul membru al sfatului domnesc. Numărul postelnicilor a crescut în secolul al XVI-lea.

[modifică] Medelnicerul

Îi turna apă domnului pentru a-şi spăla mâinile. În secolul al XVI-lea marele medelnicer era membru al Sfatului domnesc.

[modifică] Paharnicul

Se ocupa de aprovizionare şi de ospeţele domneşti, în special cu vin. Gusta vinul înainte de a fi servit de domn, pentru a verifica dacă nu era otrăvit. Apare târziu în Sfatul domnesc.

[modifică] Stolnicul

Răspundea de masa voievodului şi de servirea acestuia la ospeţe, de aprovizionarea cu alimente.

[modifică] Clucerul

Răspundea de magaziile şi depozitele domneşti. În Moldova exista şi jitnicerul, care se ocupa de depozitele de grâne.

[modifică] Pitarul

Pregătea pâinea pentru domn şi pentru slujitorii sau ostaşii cu raţie zilnică de pâine. În secolul al XVII-lea a devenit mebru al sfatului.

[modifică] Slugerul

Se ocupa cu aprovizionarea şi distribuirea raţiilor de carne.

[modifică] Comisul

Avea grija grajdurilor şi a cailor domneşti.

[modifică] Şetrarul

A apărut în secolul al XVI-lea şi se ocupa de corturile armatei în timp de război; rolul său sporeşte în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când apare în sfat.

[modifică] Aga

A apărut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea - era comandantul pedestraşilor, fiind subordonat spătarului în Ţara Românească şi hatmanului în Moldova.

La mijlocul secolului al XV-lea dregătorii au început să ocupe un rol mai important în Sfatul domnesc. La finele aceluiaşi secol Sfatul domnesc a ajuns să fie format numai din dregători şi foşti dregători. Dregătorii nu aveau leafă, fiiind răsplătiţi cu danii şi scutiri de către domn, cu plata serviciilor prestate locuitorilor (judecăţi, hotărnicii, strîngerea dărilor), cu daruri.

În alte limbi