Alexandru Hâjdău
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alexandru Hâjdău (n. 30 noiembrie 1811- d. 9 noiembrie 1872, Hotin) a fost un scriitor român din Basarabia. A studiat la Seminarul Teologic din Chişinău apoi la facultatea de drept a Universităţii din Harkov. În 1830, în revista moscovită "Vestnik Evropî" sunt publicate primele scrieri filosofice ale lui Alexandru Hâjdău - Despre calitatea Poeziei Divine şi Despre scopul filosofiei. În 1836 se căsătoreşte cu Elisaveta Dauksz şi tot atunci e ales efor al şcolilor din judeţul Hotin. În 1838 se naşte fiul său Bogdan Petriceicu Hasdeu. La 24 iunie 1840 rosteşte un renumit discurs în faţa absolvenţilor şi personalului pedagogic de la şcoala judeţeană din Hotin - Suvenire de cele trecute, idée de cele de faţă şi arătare de cele viitoare ale Moldaviei, tradus imediat în română de Constantin Stamati. În 1842 este "obligat" să părăseasca postul de efor al şcolilor din ţinutul Hotin şi se angajează învăţător de limba franceză şi matematică la gimnaziul de băieţi din Viniţa. Tot atunci scrie studiul Problema timpului nostru, care va fi tradus şi publicat la Bucureşti abia în 1938. În 1860 în "Foiţa de istorie şi literatură" apare lucrarea sa Notiţă asupra operei lui Kantemir Voievod. În 1866 este ales membru fondator al Societăţii Filologice Române.