Funcţie de utilitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Funcţia de utilitate U(X)
Extinde
Funcţia de utilitate U(X)

Funcţie de utilitate este aleasă adeseori în economie, pentru modelarea preferinţelor anumitor agenţi economici. Supoziţia fundamentală a conceptului este aceea că "actorul" este văzut ca un maximizator raţional care aspiră la luarea de hotărâri care să-i aducă o utilitate cât mai mare posibil.

Conceptul teoriei utilităţii este aplicat atât în microeconomie, cât şi in macroeconomie. În domeniul microeconomiei, acesta explică comportamentul indivizilor, iar în domeniul macroeconomiei explică, printre altele, cu ajutorul teoriei utilităţii, deciziile politicii economice.

Cuprins

[modifică] Teoria microeconomică a utilităţii

În cadrul teoriei bugetare, funcţia directă a utilităţii exprimă nivelul utilităţii, pe care un consumator îl atinge, consumând diferite cantităţi de bunuri:

U=U(X_1,X_2,\ldots,X_n).

U exprimă nivelul utilităţii, Xi cantitatea consumată din anumite bunuri şi n numărul bunurilor de consum.

[modifică] Utilitatea marginală

Prima derivată a funcţiei de utilitate în funcţie de cantitatea unuia din bunurile de consum \frac{\partial U}{\partial X_i} se mai numeşte şi utilitate marginală a acelui bun. În mod colocvial, utilitatea marginală răspunde la întrebarea: „Care este utilitatea suplimentară pe care o aduce consumul unei unităţi suplimentare i dintr-un anumit bun?

Utilitatea marginală este un concept des utilizat în contextul maximizării utilităţii. Astfel, în punctul optim trebuie ca utilitatea marginală a unui bun sa fie egală cu costurile marginale. O utilitate marginală care ia valoarea zero, înseamnă că pentru acel bun a apărut o saturaţie.

[modifică] Supoziţii generale

În cazul bunurilor normale se porneşte de la ideea că un consum suplimentar aduce, în mod fundamental, o utilitate mai mare, chiar dacă cantitatea deja consumată este foarte mare. Aceasta înseamnă că funcţia de utilitate are o creştere strict monotonă, iar utilitatea marginală este, de asemenea pozitivă pentru Xi.

În acelaşi timp se presupune în mod frecvent, ca mărirea utilităţii prin consumul unei unităţi suplimentare dintr-un bun descreşte progresiv cu cantitatea consumată, aşa cum postulează prima lege lui Gossen. În acest caz se vorbeşte despre o utilitate marginală descrescătoare, respectiv despre o funcţie de utilitate concavă.

[modifică] Funcţia indirectă a utilităţii

Funcţia indirectă a utilităţii (V) exprimă nivelul maximal al utilităţii, pe care un consumator poate să îl atingă, dipunând de un anumit venit, date fiind preţurile bunurilor:

U=V(Y,P_1,P_2,\ldots,P_n).

Y desemnează venitul consumatorului şi Pi preţul bunului de consum i.

[modifică] Funcţia intertemporală a utilităţii

Funcţia intertemporală a utilităţii reprezintă diferitele utilităţii pe care consumul le aduce în diferite perioade. Din cauză că e mai uşoară împărţirea în două, modelele teoretice se limitează adeseori la reprezentarea unui caz în două perioade. Cu ajutorul acestei funcţie trebuie explicat de ce şi într-o măsură cât de mare economisesc oamenii sau iau credite.

Factorul de discount al consumului viitor în prezent se numeste rata preferinţei temporale. În mod frecvent se porneşte simplificând, de la o rata constantă a preferinţei temporale, chiar şi în cazul modificărilor venitului.

Se presupune o utilitate mai mare pentru consumul prezent, în cazul unui venit redus, iar pentru un venit pe cap de locuitor la graniţa sărăciei, rata preferinţei temporale este, în mod corespunzător, foarte ridicată.

Rata preferinţei temporale a unui agent economic este denumită rata privată a preferinţei temporale, iar cea unei societăţi este denumită rata socială a preferinţei temporale.

Grafic, sistemul curbelor de indiferenţă se reprezintă printr-un sistem de coordonate, în care consumul prezent se reprezintă pe o axă, iar consumul viitor pe cealaltă axă.

[modifică] Funcţia utilităţii aşteptate

Funcţia utilităţii aşteptate exprimă utilitatea unor alternative riscante. În acest caz, utilitatea aşteptată se construieşte din diferite stări. Această formă de reprezentare face trimitere la teoria teoriei utilităţii aşteptate.

[modifică] Teoria macroeconomică a utilităţii

În contextul macroeconomic, funcţiile de utilitate macroeconomică sunt utilizate pentru a măsura rentabilitatea diferitelor dezvoltări politice şi economice pentru dezvoltarea macroeconomică.

În macroeconomie acest concept se foloseşte, de asemenea, pentru a modela comportamenul actorilor politicii economice. În acest context sunt construite, de exemplu, în cadrul teoriei alegerii publice (Public Choice Theory), funcţii de utilitate pentru politicienii orientaţi înspre realegere. În acest fel, politicienii vor alege acea alternativă politică menită să le mărească şansele de a fi realeşi.

[modifică] Legături externe

Centrul Român de economie comparată şi consens