Diana (zeiţă)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Subiecte în Mitologia Romană | ||
---|---|---|
Mitologie Romană | ||
Zei importanţi: | ||
Istorie legendară: | ||
Aeneid | ||
|
||
Religia romană | ||
|
|
|
Mitul grec/roman comparat |
Acest articol se referă la zeiţa romană a vânătorii, Diana. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Diana (dezambiguizare).
Diana era zeiţa vânătorii în cadrul mitologiei romane, fiind echivalentul roman al zeiţei greceşti Artemis.
Diana era deseori asociată cu animalele sălbatice, pădurile, fiind zeiţa vânătorii, şi cu Luna. Era faimoasă pentru puterea, graţia atletică şi frumuseţea sa.
Diana este soră geamănă cu Apollo. Era fiica lui Jupiter şi a Latoniei. La început a avut aceleaşi atribute cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi şi moarte printre muritori. Diana îşi secondează fratele în numeroase acţiuni: îl însoţeşte în exil atunci când Apollo ispăşeşte omorârea Pythonului, e alături de el în războiul troian, participă împreună la uciderea copiilor Niobei etc. Când Apollo ajunge să fie identificat cu Helios (Soarele), Diana e identificată cu Selene (Luna). Mai târziu, Diana capătă atribute de zeitate binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor şi a vindecărilor miraculoase. În calitatea sa de zeiţă a vânătorii era înfăţişată ca o fecioară sălbatică, singuratică şi care cutreiera pădurile însoţită de o haită de câini, dăruiţi de Pan, ucigând animalele cu arcul şi cu săgeţile ei făurite de Vulcanus. Insensibilă la dragoste, îi pedepsea pe toţi cei care încercau să se apropie de ea, dacă la rându-i încerca să se apropie de vreun muritor, dragostea ei era rece şi stranie.