Alexandru D. Ghica
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alexandru D. Ghica, (* 1796 - 1862), a fost primul domnitor regulamentar al Ţării Româneşti: aprilie 1834 - 7 octombrie 1842 şi caimacam: 4 iulie 1856 - octombrie 1858.
S-a născut în 1796, fiind fiul lui Dimitrie Alexandru Ghica şi frate cu Grigore IV Ghica. Ar fi trebuit să fie numit conform Regulamentului Organic de o Adunare obştească extraordinară, însă datorită convenţiei speciale din ianuarie 1834 de la Petersburg, s-a hotărât în mod excepţional ca domnitorii Moldovei şi Munteniei să fie numiţi de către ruşi şi turci. A fost numit ca domnitor de ruşi, odată cu numirea lui Mihail Sturdza în Moldova de către turci, după încetarea ocupatiei ruseşti (1828 - 1834). Trebuia sa guverneze in spiritul şi litera Regulamentului organic. Pentru a controla situatia, Rusia îl inconjoară cu agenţi devotaţi, greci si ruşi, punându-l sub controlul strict al consulului Ruckmann, care s-a amestecat în toate afacerile interne ale ţării, devenind arbitru între domnitor şi restul administraţiei. Acest lucru a trezit o opozitie naţională în Adunarea obştească, ceea ce îl încurca şi mai mult pe slabul domnitor si zăpăcindu-l îl face sa cada in greseli tot mai mari de pura conducere (1837). Situaţia se încurca şi mai mult in 1838 cand noua Adunare obştească respinge cererea ruşilor de a adauga in Regulamentul Organic un articol nou care tindea sa sugrume independenta interna a tarii. Rusii insa triumfa, prin obtinerea unui firman de la Poarta in acest sens, si prin domnitor îi persecuta groaznic pe oponenţi. Ghica nu era in relatii bune nici cu rusii nici cu ţara, cu primii pentru ca nu aveau o unealta energica, iar tara se vedea lovita, din cauza actiunilor rusesti, in dezvoltarea culturala si nationala. O piedica a guvernului lui Ghica o constituie si opozitia personala a mitropolitului Neofit care exprima si nemutumirile celorlati. Aceasta situatie era hranita de rusi cu toata contra-actiunea consulului francez. Ghica pentru a-i satisface pe turci, sfarma eteria sarbo-bulgara care se pregatea in tara chiar sub ochii Rusiei (1841). În acel moment soarta lui era hotarata. Noua Adunare obştească din 1842 raspunde mesajului domnesc cu o adresa invinuitoare domniei care, impartasita celor doua curti, determina o ancheta, al carui rezultat este destituirea lui Ghica (7 octombrie 1842). A facut si lucruri bune: a construit scoli si un teatru, a organizat armata, a initiat dezvoltarea ţăranilor. În 1834 a înfiinţat oraşul Alexandria.
Alexandru a fost caracterizat ca fiind un "om bun, însă fără curaj ... prieten al ţării, dar mai mult încă al postului său".
Mult mai tarziu, dupa iesirea de la domnie a lui Barbu Ştirbei, in 1856, este numit caimacam al Munteniei. A luptat pe fata pentru unire, si s-a implicat in problema provocata de alegerile pentru divanurile ad-hoc. În 1858, Convenţia de la Paris admite o parte dintre punctele acestor divanuri, instituie caimacamii de trei pana la alegerea noilor domnitori, iar Alexandru Ghica este eliberat din functie (octombrie 1858).