Banat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol conţine afirmaţii care necesită suport bibliografic.
(Vezi Wikipedia:Verificabilitate)
Portal Portal Banat
Banatul românesc
Extinde
Banatul românesc
Banatul istoric
Extinde
Banatul istoric

Banatul este o regiune care cuprinde zone din România, Serbia (Banatul Sârbesc) şi Ungaria.

Numele provinciei se leagă de statutul special al unor părţi ale acesteia în cadrul regatului maghiar medieval, Banatul de Severin şi succesorul acestuia Banatul de Lugoj-Caransebeş, formaţiuni politice, militare şi administrative cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman. Pentru prima dată numele de Banatus Temesvariensis sau Banatus Temesiensis a fost folosit în rapoartele lui Luigi Ferdinando Marsigli din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea şi în textul tratatului de pace de la Karlovitz (1699).

Proclamarea Republicii Bănăţene în anul 1918, ca provincie autonomă în cadrul Ungariei a fost o încercare eşuată de păstrare a unităţii Banatului multietnic şi multiconfesional.


Cuprins

[modifică] Suprafaţa Banatului

Banatul istoric însuma o suprafaţă de 28526 km². Diverse surse indică cifre uşor diferite de aceasta. La împărţirea provinciei, în 1919, României i-a fost atribuită o suprafaţă de 18966 km² (aproximativ 2/3 din total), Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor 9276 km², (aproximativ 1/3 din total), iar Ungariei 284 km² (aproximativ 1% din total)[1].


[modifică] Organizare administrativă

Teritoriul istoric al Banatului este, astăzi, împărţit astfel:

[modifică] Relieful

Dunele de nisip de la Deliblata.
Extinde
Dunele de nisip de la Deliblata.

Graniţele naturale ale Banatului sunt râurile Mureş şi Tisa, Dunărea şi Munţii Banatului.

Relieful Banatului este complet: începând din vest, spre est, formele de relief se succed în trepte: câmpia joasă, câmpia înaltă, dealurile şi, în final munţii. Unele masivele muntoase bănăţene constituie ramura vestică a Carpaţilor Meridionali. Acestea sunt, de la nord la sud, munţii Ţarcu cu vârfurile Ţarcu-Căleanu (2190 m), Baicu (2123 m), Bloju (2192 m) şi Muntele Mic (1.806 m) şi Muntii Cernei cu vârful Poiana Mare (1363 m). Munţii Semenic (1.447 m), Poiana Ruscă (1.359 m), Aninei, Dognecei, Almăjului şi Locvei fac parte din Carpaţii Occidentali[3].

Dealurile piemontane apusene constituie cam o treime din teritoriul Banatului istoric. Altitudinea acestora variază între 200 şi 400 de metri. La nord de râul Timiş se află dealurile Lugojului, Lăpugiului, depresiunea Făgetului şi dealurile Lipovei, iar la sudul acestui râu, dealurile Pogănişului, Dognecei, Oraviţei şi Depresiunea Caraşului.

Câmpia înaltă ( altitudine peste 100 metri, până la 140 metri) este reprezentată de câmpiile Vingăi, Buziaşului, Gătăii şi Fizeşului. Câmpiile cu altitudini intermediare, cuprinse între 100 - 130 metri, sunt câmpiile Hodoni, Duboz, Tormac, Jamu Mare, Arad şi Sannicolau Mare, iar Câmpia joasă (altitudine sub 100 metri), este reprezentată de luncile râurilor, zona inundabilă dinainte de amplele lucrări de regularizare. Aceste câmpii, componente ale Cîmpiei Panonice reprezintă o altă treime a suprafeţei bănăţene[4].

Între formele de relief ale Banatului nu pot fi omişi cei doi vulcani stinşi de la Lucareţ şi Gătaia: Piatra Roşie (altitudine 211 metri), respectiv Şumigu (altitudine 200 metri). De asemenea, cea mai mare întindere de nisipuri din Europa, astăzi stabilizată şi acoperită cu vegetaţie, Dunele de nisip de la Deliblata, (Serbia).

[modifică] Evoluţia organizării administrative

  • secolul al X-lea - secolul al XI-lea - Ducat (după alte opinii voievodat): Glad, Ahtum, Chanadinus
  • secolul al XII-lea - 1552 - organizare după modelul carolingian pe comitate: Timiş (prima atestare în 1175), Cenad (1187), apoi Caraş (1200) şi altele (Cuvin, Horom, etc.) cu o existenţă efemeră.
    • în paralel, din 1233, cu unele întreruperi, a funcţionat o marcă, Banatul de Severin, cuprinzând partea estică a Banatului şi părţi din Mehedinţi; după cucerirea Severinului de către otomani, în 1524, acesta şi-a încheiat existenţa.
    • a continuat să coexiste cu aceste structuri administrative şi vechea organizare a românilor în districte, dintre care 8 au dobândit un statut de districte privilegiate: Lugoj, Sebeş, Caraş, Bârzava, Mehadia, Almăj, Comiat şi Ilidia; documentele vremii au menţionat şi alte districte româneşti: Cuieşti, Bel, Chery, Icuş, Beregsău, Lypko, Duboz, Bujor, Fârdea, Sugya, Mănăştiur, Horom, Jupani, Recaş, Sculea, Marginea, Făget.
  • 1552 - 1716 - vestul Banatului fiind cucerit de către otomani, a fost organizat Paşalâcul Timişoara, divizat la rându-i în sangeacuri (=steaguri).
    • părţile răsăritene, neocupate de turci, au format, până în 1658, anul trădării lui Ákos (Acaţiu) Barcsay, o marcă a principatului transilvan, Banatul de Lugoj-Caransebeş; din acest an şi până la cucerirea austriacă din 1716, cu unele excepţii temporare, întregul teritoriu bănăţean a fost inclus în paşalâc.
  • 1716 - 1778 - Banatul a fost împărţit în districte şi în subdiviziuni ale acestora, cercuri; numărul şi întinderea acestora a suferit mai multe modificări
  • 1778 - 1849 - prin cedarea Banatului către Ungaria, s-a revenit la organizarea administrativă pe comitate, iniţial acestea coexistând cu un district militar pe graniţa cu Imperiul Otoman şi cu Ţara Românească
  • 1849 - 1860 - Banatul a fost scos de sub administraţia maghiară şi a format, împreună cu teritoriile de la vest de Tisa, entitatea administrativă cu sediul la Timişoara numită Voivodina sârbească şi Banatul timişan
  • 1860 - 1919 - reintegrat Ungariei, Banatul a fost reorganizat pe comitate, iar acestea împărţite în plăşi; după efemera republică bănăţeană, care s-a dorit a fi o entitate autonomă în cadrul statului maghiar, a urmat o perioadă de ocupaţie sârbească, una de ocupaţie franceză şi, de la 3 august 1919, a fost instalată administraţia românească în estul Banatului]][5].
  • 1919 - 1950 - Banatul românesc a fost divizat iniţial în două judeţe, Timiş-Torontal şi Caraş-Severin, apoi în trei, Timiş-Torontal, Severin şi Caraş.
  • 1950 - 1968 - organizare administrativă după model sovietic, pe regiuni divizate în raioane; iniţial, până în 1952, au fost trei regiuni mai mici, Arad (doar parţial în Banat), Severin şi Timişoara, apoi, până în 1956, doar două, Arad şi Timişoara, pentru ca în final să rămână una singură, Timişoara, din 1960 redenumită Banat.
  • 1968 - prezent - prin revenirea la organizarea administrativ - teritorială pe judeţe, Banatul românesc a fost împărţit în cinci judeţe, unul singur fiind integral bănăţean, Timişul.

[modifică] Cronologie

Turnul Medieval Ciacova.
Extinde
Turnul Medieval Ciacova.
  • 1552, 24 iunie - trupele otomane ale sultanului Soliman al II-lea au început asedierea cetăţii Timişoara; garnizoana de circa 2500 de soldaţi, în parte mercenari, conduşi de Stefan Losonczy, rezistă eroic
  • 1552, 30 iulie - apărătorii cetăţii cedează, iar partea centrală şi de vest a Banatului a devenit posesiune a sultanului; partea de vest, cu populaţie preponderent românească, aşa numitul Banat de Lugoj-Caransebeş, a fost alipită Transilvaniei[6].
    • Iniţial sançak-urile (steagurile) nou create au fost alipite Rumeliei, dar ulterior acestea au format o entitate administrativă separată, Eyâlet-i Temeşvar, adică Paşalâcul Timişoara. Acesta era condus de un beglerbeg, paşă cu două tuiuri[7].
  • 1593 - răscoală a bănăţenilor împotriva ocupaţiei otomane, condusă de vlădicul Teodor, împreună cu Ioan din Lugoj şi un anume Iancu; răsculaţii au cucerit mai multe fortăreţe, dar în final, neprimind sprijinul promis de principele Sigismund al Transilvaniei, au fost înfrânţi[8]
  • 1688 - răscoală a trupelor otomane din cetatea Timişoara[9].
  • 1716, sfârşitul lunii septembrie - trupele imperiale habsburgice au început asediul cetăţii Timişoara. Prima a căzut, la 1 octombrie, suburbia Palanca Mare, actualul cartier Fabric.
  • 1716, 12-13 octombrie - garnizoana otomană a acceptat condiţiile capitulării; Prinţul Eugen de Savoia a preluat cetatea de la ultimul ei comandant otoman, Mehmed paşa.
  • 1716, până la sfârşitul lunii noiembrie - campania antiotomană în Banat a continuat sub conducerea generalului conte Claude Florimond Mercy d’Argenteau. Au mai fost cucerite cetăţile Panciova şi Palanca Nouă.
  • 1717, 6 august - austriecii au cucerit Belgradul, apoi Orşova, ultima fortificaţie a Banatului.
  • 1718, 21 iulie - s-a semnat tratatul de pace de la Passarowitz[10].

[modifică] Note:

  1. ^ Some Basic Info on Banat - pe site-ul genealogy.ro
  2. ^ Banat Denomination's - pe site-ul genealogy.ro
  3. ^ Haţegan, Ioan -Banatul
  4. ^ Haţegan, Ioan - Habitat şi populaţie în Banat (secolele XI-XX), editura Mirton, Timişoara, 2003, pag. 8 - 11
  5. ^ Muntean, Vasile V. - Contribuţii la ISTORIA BANATULUI, Timişoara, 1990, pag.77, 94-96, 109-113, 136-139, 234
  6. ^ Popoviciu, George - Istoria românilor bănăţeni, Lugoj, 1904, pag. 215
  7. ^ Muntean, Vasile V. - Contribuţii la ISTORIA BANATULUI, Timişoara, 1990, pag.112
  8. ^ Popoviciu, George - Istoria românilor bănăţeni, Lugoj, 1904, pag. 239-240
  9. ^ Muntean, Vasile V. - Contribuţii la ISTORIA BANATULUI, Timişoara, 1990, pag. 111
  10. ^ Feneşan, Costin - Administraţie şi fiscalitate în Banatul imperial 1716 - 1778, Editura de Vest, Timişoara, 1997, pag. 14-15

[modifică] Bibliografie:

  • Feneşan, Costin - Administraţie şi fiscalitate în Banatul imperial 1716 - 1778, Editura de Vest, Timişoara, 1997
  • Haţegan, Ioan - Habitat şi populaţie în Banat (secolele XI-XX), editura Mirton, Timişoara, 2003
  • Muntean, Vasile V. - Contribuţii la ISTORIA BANATULUI, Timişoara, 1990
  • Popoviciu, George - Istoria românilor bănăţeni, Lugoj, 1904
  • Suciu,I.D. şi Constantinescu, Radu - Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, volumul I, Ed. Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1980

[modifică] Legături externe

  1. Harta Banatului istoric, la începutul secolului al XX-lea, reluată după dr. Bodor Antal pe site-ul genealogy.ro
  2. Theatre de la Guerre dans le Bannat de Temeswar Divisé dans touts ses Districts, mesuré sur les Lieux par Orde de feu S.A.S. Le Prince Eugene de Savoye, ou se frouvent aussi le mines d'argent, de cuivre, & de fer, les postes et relais &c. A Amsterdam Chez Reinier & Iosué Ottens, Geogr. Double Page; Hand Colored Outline; Inset City Plan of Temesvár Shows the border between Austria and Turkey according to the Treaty of Belgrade (September 1739) - Fragmentul reprezentând nord-estul Banatului - de la Todor Krecu
  3. idem, Fragmentul reprezentând nord-vestul Banatului - de la Todor Krecu
  4. idem, Fragmentul reprezentând Banatul de sud, inclusiv districtele sud-dunărene - de la Todor Krecu
  5. idem, Fragmentul reprezentând sud-vestul Banatului - de la Todor Krecu
  6. idem, Planul cetăţii Timişoara - de la Todor Krecu
  7. idem, Legenda hărţii - de la Todor Krecu