Acordurile de la München
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
După cum spuneam în urma acordului de la Munchen, Germania ştia că are «permis de liberă trecere». Tocmai de acceea la 6 noiembrie 1938 Herman Goring reprosează lui Gheorghe Brătianu şi lui Atta Constantinescu faptul că relaţiile economice româno-germane nu progresau deşi Anglia şi Franţa recunoscuseră «Prioritatea intereselor germane în regiunea economică dunareană». (5). Refuzat la Londra şi Paris, Carol al II-lea trebuie să facă faţă presiunilor lui Hitler care în întrevederea avută tot în noiembrie 1938 îi cere o alianţă totală româno-germană în urma căreia România să se retragă din Societatea Naţiunilor Unite şi să denunţe toate tratatele politice, oficiale şi secrete ca şi convenţiile militare contrare alianţei. Totodată i se cere aducerea Gărzii de Fier la putere. Interesant este că acest monarh al României atât de contestat, monarh al unei tări ce-şi căutase cu disperare aliaţii tradiţionali în încercarea de a rezista tăvălugului hitlerist dă dovadă de o tărie de caracter cu adevărat regală. Deşi discuţiile îmbracă un caracter violent refuză să accepte cererile lui Hitler care ar fi însemnat pierderea independenţei ţării. Precaut, propune în schimb o apropiere treptată care să se realizeze mai intâi sub forma unui tratat economic de dezvoltare a industriei de război… iar apoi deşi despărţirea de Hitler s-a produs într-o atmosferă ostilă, din trenul cu care se întorcea din Occident dădea telegrafic lui Gabriel Marinescu dispoziţia de suprimare a lui Corneliu Zelea Codreanu şi ai altor capi ai miscării legionare. Probabil că atunci a reflectat asupra nesăbuinţei cu care a sprijinit într-o perioadă această mişcare în dorinţa deşartă de a o stăpâni… Nesocotirea “undei verzi” nu putea rămine însa nepedepsită. Din punctul de vedere al Germaniei, România recidivase. Deja Herman Goring reproşase atitudinea României din timpul crizei cehoslovace când aceasta refuzase să participe la împărţirea Cehoslovaciei prin arbitrajul de la Viena din 2 noiembrie 1938 ( Ungaria de exemplu n-a refuzat şi ca rasplată ea va primi sudul Cehoslovaciei, iar mai tîrziu pentru ca România recidiva din nou va primi prin Dictatul de la Viena Nord-Vestul Transilvaniei); Goring mai reproşa şi faptul că în timpul crizei cehoslovace presa românească“nu a fost favorabilă Germaniei”. (6) Suprimarea şefilor legionari provoacă reacţii dure din partea Germaniei: ministrul Reich-ului la Bucureşti se inapoiază la Berlin lăsînd să planeze bănuiala unei întreruperi a relaţiilor diplomatice (7). Sunt restituite decoraţiile româneşti primite de demnitarii germani, se răspîndesc zvonuri privind o iminentă intervenţie contra României, şi se recurge la ameninţări directe. Astfel în ianuarie 1939 Gerstenberg, ataşatul aeronautic al Germaniei la Bucureşti în convorbirea avută cu ministrul de externe Grigore Gafencu iar apoi în februarie Goring în discuţia avută cu Atta Constantinescu avertizează că Hitler avea în vedere răsturnarea lui Carol al II-lea în cazul în care acesta n-ar inţelege: «utilitatea prieteniei cu Axa». Rezultatul acestor presiuni il găsim în raportul făcut în decembrie 1938 de Karl Clodius, şeful delegaţiei germane la tratativele romano-germane: “Chiar adversari declaraţi ai Germaniei, care înainte nu mi-au ascuns niciodată opoziţia lor, acum folosesc un limbaj cu totul schimbat în convorbirile noastre. Fără îndoiala, ACEASTĂ SCHIMBARE NU SE DATOREŞTE UNEI SIMPATII SUBITE FAŢĂ DE GERMANIA, CI ESTE ÎN MOD EXCLUSIV CONSECINŢA UNOR CONSIDERAŢII POLITICE REALISTE ŞI ADESEA CHIAR A FRICII PE CARE O INSPIRĂ GERMANIA» (8). Măcar în acest punct istoria a fost corectă: frica n-au simţit-o doar… popoarele “agricole”, ci şi Franta şi Anglia. A trebuit să intervina America pentru ca aceasta spaimă sa piară… În urma presiunilor deci, guvernul romăn îşi dă acordul la jumatatea lui ianuarie pentru începerea tratativelor economice cu Germania. Aşa a început “ lungul drum al zilei către noapte” parcurs de România de-a lungul celui de-al doilea război mondial şi mai apoi… Deşi din decembrie 1938, Clodius constata FRICA, România nu ezită să dea ajutor Poloniei facilitand cu tot protestul Germaniei atât tranzitul de armament în august către Polonia cât şi mai târziu tranzitul refugiaţilor ca şi al aurului Băncii Poloniei către Anglia. Unul dintre cei ce n-au cunoscut frica a fost primul ministru Armand Călinescu. Iată ce-i răspunde el lui Wilhelm Fabricius la 31 august 1939 atunci când acesta-i cere să sisteze tranzitul de armament către Polonia: «Am examinat chestiunea din punct de vedere juridic şi socotesc că e bine să spun de la început, pentru a nu avea discuţiuni pentru fiecare caz în parte că, după dreptul internaţional tranzitul de armament nu poate fi refuzat de o tară neutră… de altfel a impiedica tranzitul nu mai este un act de neutralitate ci este un act de parţialitate şi însemnează încercuirea unei ţări…». 9.
După cum spuneam însă, cei ce au nesocotit «unda verde» au plătit scump. Fiind un înfocat susţinator al rezistenţei guvernului român în fata pretenţiilor Germaniei, Armand Călinescu este şi printre primele vârfuri ale vieţii politice româneşti asasinate de legionari la comanda Berlinului (29 septembrie 1939). Şi fiindcă iar recidivase, România va înregistra uriaşe pierderi teritoriale: Bucovina şi Basarabia prin tratatul Ribbentrop-Molotov, iar prin Dictatul de la Viena, Nord-Vestul Transilvaniei. Alte ţări mai… receptive şi cooperante au revendicat şi primit aceste părţi din trupul ţării…