Frumuseţe şi întristare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

“Frumuseţe şi întristare”, roman scris de scriitorul japonez Yasunari Kawabata. În limba japoneză romanul se intitulează “Utsukushisa to kanashimi to”, fiind publicat pentru prima dată în Japonia în anul 1965. Publicat in romaneste în colecţia “Cartea de pe noptieră” in anul 2000 la Editura Humanitas. “Frumuseţe şi întristare” este tradus din limba franceză de către Sorin Mărculescu, acesta folosind, pentru traducere, ediţia colecţiei “Romans e nouvelles” a lui Kawabata publicată în anul 1997 la Paris.

Doi foşti iubiţi Oki Toshio, un scriitor de succes de cincizeci şi cinci de ani şi Ueno Otoko o pictoriţă în stil tradiţional se reîntâlnesc cu ocazia sărbătorii Anului Nou în Kyoto, pentru a asculta dangătul clopotelor mănăstirilor. “Să fi fost oare clopotele doar un pretext, în timp ce, în adâncul sufletului, singura dorinţă să-i fi fost aceea de-a o întâlni pe Otoko?” Dar Otoko nu va veni singură la întâlnire, ci însoţită de eleva ei, o tânără “de o frumuseţe aproape diabolică”, pe nume Sakami Keiko.

Pe parcursul naraţiunii cititorul află povestea iubirii celor doi, precum şi tragica lor despărţire: rămânând însărcinată cu copilul lui Oki, Otoko pierde sarcina, cade într-o depresie nervoasă, încearcă să se sinucidă înghiţind somnifere, este internată într-un spital de psihiatrie şi “închisă într-o cameră cu gratii de fier la fereastră”. Sperând că va uita atât de iubitul ei cât şi de copilul pierdut, Otoko, în vârstă de numai şaptesprezece ani, se mută, la insistenţele mamei sale, în Kyoto, de unde nu va mai ţine legătura cu fostul ei iubit.

Dar prima iubire nu se uită niciodată, mai ales atunci când el pune toată povestea pasiunii lor între copertele unei cărţi: “O fată de şaisprezece ani”. Totodată, Otoko va rămâne pentru totdeauna marcată de pierderea primului şi unicului ei copil, pe care-l redă în tabloul, de inspiraţie religioasă, “Suirea la cer a unui copil”.

Toate aceste amintiri parcă ascunse undeva în colţurile lăturalnice ale minţii, dar aflate întotdeauna în inimile celor doi, sunt din nou aduse la lumină. Dar iubirea naşte gelozia. Gelozie atât din partea soţiei lui Oki, Fumiko, cât şi din partea elevei lui Otoko, iubita ei, Keiko. Gelozia naşte ură, iar ura cere răzbunare. Pe când Fumiko îşi acceptă soarta şi nu acţionează atunci când află că soţul ei a revăzut-o pe amanta de acum douăzeci de ani, Keiko îşi propune să-şi răzbune iubita pentru suferinţa pe care bărbatul i-a provocat-o. Pentru a-şi atinge scopul, Keiko nu ezită să-şi petreacă o noapte cu Oki, dar nici să-l seducă pe fiul acestuia, Taichiro, care va avea un sfârşit tragic alături de această frumoasă fată răzbunătoare.

Una din principalele teme ale literaturii lui Kawabata au fost femeia şi erotismul ei. Rezistenţă, răbdare, abnegaţie, supunere faţă de părinţi, stăpânire de sine, disimularea emoţiilor sub un surâs inalterabil sunt virtuţi pe care le găsim creionate în personajele feminine ale acestui roman. O tensiune erotică va simţi cititorul încă din primele pagini ale cărţii, alăturându-se cu farmec iubirilor din roman: “Otoko îşi plimbase buzele pe pleoapele închise ale fetei, o muşcase în joacă de urechi şi i le gâdilase până ce ea gemu şi se contractă sub mângâieri. Însăşi reacţia lui Keiko o incitase pe Otoko să continue.”

La început a fost dragostea: frumuseţea întâlnind frumuseţe. O poveste oarecare, cu o fată îndrăgostită de un scriitor căsătorit. Apoi, când frumuseţea se transformă în întristare, dragostea nu mai e ca oricare alta: devine o carte, devine un tablou. Când tânăra de şaisprezece ani ajunge o pictoriţă cunoscută are loc revederea: tristeţea întâlnind tristeţe, în zvonul clopotelor de Anul Nou. Atunci apare de lângă ea o fată răzbunătoare, poate tristă sau poate doar frumoasă, care schimbă povestea. La sfârşit, dragostea s-a transformat pe neobservate din frumuseţe care întristează în tristeţe care înfrumuseţează. De aici strălucirea lacrimilor din ultima frază: “Keiko deschise ochii. Îi străluceau de lacrimi când îi ridică spre Otoko”.

Prin informaţiile interesante din domeniul artei şi istoriei ale autorului, precum şi prin explicitele explicaţii care însoţesc textul romanului, cartea lui Kawabata, pe lângă valoarea ei literară indubitabilă, se dovedeşte a fi un adevărat manual cu menirea de a-l introduce pe cititorul român în această fascinantă civilizaţiei a Ţării Soarelui Răsare.

[modifică] Bibliografie

Mihnea Voicu Şimăndan [1], Yasunari Kawabata: „Frumusete si intristare”, in „Contemporanul – ideea europeana” (An X, nr. 45 (526), 23 noiembrie 2000)

În alte limbi