Fiind băiet păduri cutreieram
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
![]() |
||
Acest articol face parte din seria Literatură |
||
Istoria literaturii | ||
Antichitate - Evul Mediu |
||
Specii literare | ||
BD - Basm - Literatură pentru copii |
||
Genuri literare | ||
Genul epic - Genul liric |
||
Vezi şi | ||
Literatură română | ||
Scriitori - Cărţi |
||
Literatură străină | ||
americană - arabă |
||
Meta | ||
Proiectul literatură |
||
editează |
Fiind băiet păduri cutreieram este o poezie scrisă de către Mihai Eminescu în anul 1878 şi publicată postum.
Poezia surprinde un episod din adolescenţa eului poetic.
Discursul eului poetic este la persoana I, marcă a subiectivităţii, iar verbele sunt la timpuri trecute, dovadă a unor întâmplări deja petrecute.
Tabloul vizual şi auditiv este realizat printr-o acumulare a detaliilor, având rolul de a accentua lentuarea mişcărilor. Într-o natură paradisiacă, adolescentul lipsit de griji şi ocrotit de lumina lunii, divinitate astrală a nopţii, se lasă cuprins de magia cântecului pădurii, intrând în lumea visului şi a basmelor. În felul acesta evenimentele poetice se preschimbă într-o poveste tipic romantică în care timpul real îşi pierde tăria, dimensiunile făcând loc fantasticului.
Din tei iese „o nimfă a pădurii“, o făptură de vis, de vrajă al cărei portret este surprins cu o acurateţe halucinantă. Frumuseţea zânei este una tipică femeii eminesciene, fiind realizată printr-o condensare de epitete şi comparaţii: „ochii mari“, „micul picior“, „păru-i blond şi moale ca mătasea“, „grumazul alb“, „trupul ei cel alb“.
În ultima strofă, cititorul atent poate sesiza că eul poetic insistă asupra unicităţii experienţei şi asupra timpului evenimentului: „si, ah, era atâta de frumoasă”. Interjecţia „ah” marchează regretul de pe o altfel de lume, dar mai ales este conştientizat momentul de ruptură deoarece nimfa, pădurea, vârsta adolescenţei, toate aparţinând unui trecut unic, fascinant care poate reînvia numai prin poezie.