Gheorghe Schwartz
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
CURRICULUM VITAE
DETALII PERSONALE: NUMELE din buletin: Gheorghe Iosif SCHWARTZ NUMELE de autor: Gheorghe SCHWARTZ PĂRINŢII: Eugen (funcţionar), Maria-Mariana (profesoară de pian) ADRESA: 2900 Arad, Piaţa. Catedralei 5 ap.l6, România TELEFON/FAX. 0040 257 285062; Mobil 0724 736916 E-mail: ghschwartz@rdslink.ro DATA NAŞTERII: 16.09.1945 LOCUL NAŞTERII: Lugoj, jud. Timiş, România LIMBI CUNOSCUTE: germana bine, engleza, maghiara, la nivel de conversaţie
Căsătorit. Soţia Iuliana Schwartz, profesoară lb. şi lit. română, scriitoare (pseudonim, Iuliana Petrian) Un fiu, Giani-Paul Schwartz, sculptor, profesor arte plastice
EDUCAŢIA:
1952 – l963: Şcoala primară, gimnaziul şi liceul la Lugoj 1963- 1968: Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, Facultatea de Istorie-Filozofie, sec. Lb. şi lit. română, specialitatea defectologie l987 – gr. I didactic 2000 – doctorat (filozofie)
LOCURI DE MUNCĂ:
1968 – 2002 Şcoala Specială Arad (profesor, director adjunct, director) l994 –l996 Studioul de Televiziune Intersat Arad , redactor şef, apoi director 1997-2001, coordonator al Comisiei de Expertiză Complexă a Judeţului Arad l990 – 1992 Revista Arca, redactor şef adjunct 1992 – 1993 Ambasada României la Bonn, Consilier 1990 – 1994 Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Arad, Consilier şef 1990 – 2001 Universitatea “Vasile Goldiş” Arad , lector universitar (ecologie spirituală, psihologie, jurnalistică) 2002 - prezent Universitatea Aurel Vlaicu Arad –, Profesor universitar dr. (Filozofie, psihologie, jurnalism) 2003 – prezent Directorul Institutului European al UAV 2003 – prezent, decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale a Universităţii “Aurel Vlaicu” Arad
Din l976 Membru al Uniunii Scriitorilor din România Din 1990 Membru în Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor din România Din 1998 Membru în Consiliul de Administraţie al COPY-RO Din 1992 Membru în Biroul Asociaţiei Scriitorilor din Arad Din 1992 Membru PEN CLUB Din l994 Membru Lions Club (1997/1998 preşedinte)
HOBBY:
Şah, pipe
APARIŢII ÎN PRESĂ:
DEBUT LITERAR: 1969 cu două proze scurte în Revista Familia din Oradea COLABORĂRI în peste optezeci de publicaţii din ţară şi din străinătate. Prezent în publicaţii din Germania, Ungaria, Israel, China, Franţa, Republica Moldova, Rusia, Austria.
PREMII:
> Premiul C.C. al U.T.C., Bucureşti, 1973 (Martorul) > Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara, 1983 (Efectul P) > > > Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Arad
1993 (Cei O Sută – Ecce Homo),
1996 (Procesul) 2000 (Cei O Sută – Mâna albă)
> Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, 1998 (Cei O Sută – Oul de aur) Diploma de onoare “Pentru îndelungata activitate literară şi pentru merite culturale” ASLA, Palermo, 2001 Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate literară, Asociaţia scriitorilor Arad, 2003 Meritul Cultural in grad de Comandor, 2004 Premiul pentru proză – Festivalul Internaţional EMIA, 2004 Premiul „Autorul Anului 2005” (pentru Spitalul), oferit de APLER Premiul „Mihail Sebastian” pentru proză şi teatru pe 2005-2006 conferit de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România
CONFERINŢE, COLOCVII, SIMPOZIOANE: În ţară: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Sinaia etc. În străinătate: Ierusalim (1978), Ufa (Başchiria, Rusia – 1980), Taranto (Italia, l990), Ivry (Franţa, l99l), Zrenianin (Sârbia, 1991), Karditsa (Grecia, l992), Than (Franţa, l992), Beratzhausen (Germania,), l992, l994), Bekescsaba (Ungaria, l992), Berlin (l993), Heidelberg (l993), Bonn, (1993), Budapesta (l994), Copenhaga (l998), Ierusalim (l999), Kunming (China, 2000), Sarajevo (2000), Winden am See (Austria) (2001), Erfurt (2002), Leipzig (2004), Viena, 2006
VOLUME DE AUTOR:
1. MARTORUL, roman, Facla, Timişoara, l972, 275 p. 2. UCENICUL VRĂJITOR, proză scurtă, Cartea Românească, Bucureşti, l976, 2llp 3. PIETRELE, roman, Eminescu, Bucureşti, 1978, 275p.
4. ORELE ORAŞULUI ARAD (în colaborare), Eminescu, 1978, 246 p.
5. A TREIA ZI, Eminescu, roman, Bucureşti, 1980, 315 p.
6. SPITALUL, roman, Eminescu, Bucureşti, 198l, 310 p. 6b. SPITALUL, ed. II-a, Emia, Deva, 2004, ISBN – 973- 8164-34-6
7. EFECTUL P., roman, Eminescu, Bucureşti, 1983, 310 p.
8. MAXIMELE MINIMELE, proză scurtă, Dacia, Cluj, 1984, 166 p. 9. CASTELUL ALBASTRU, proză scurtă, Dacia, Cluj, l986, 253 p. 10. OM ŞI LEGE, roman, Eminescu, 1987, 360 p. 11. CEI O SUTĂ – ANABASIS, roman, Facla, Timişoara, 1988, 374 p. 12. COCHILIA, roman, Forum, Bucureşti, 1992, 435 p, ISBN 973-9065-13-9
13. SIRENE, (în colaborare), Berlin, 1992, 154 p.
14. CEI O SUTĂ – ECCE HOMO, roman, Cartea Românească, Bucureşti, 1993, 435 p, ISBN 973-23-0272-0
15. PROCESUL – O dramă evreiască, roman, Helicon, Timişoara, 1996, 150 p, ISBN 973-574-200-4
15.b. PROCESUL - O dramă evreiască, ediţia a II-a, Hasefer, Bucureşti, 2006, 209 p, ISBN 973-630-098-6
16. CEI O SUTĂ – OUL DE AUR, roman, Allfa, Bucureşti, 1998, 504 p, ISBN 973-9293-86-7 17. PARANOIA SCHWARTZ, proză scurtă, Atlas Clussium, Cluj, 1999, 221 p, ISBN 973-555-212-4.
18. CEI O SUTĂ – MÂNA ALBĂ, roman, Allfa, Bucureşti, 2000, 554p. ISBN 973-9477-54-2 19. TEATRU (în colaborare), Eminescu, 506 p., ISBN 973-22-0823-6 20. POLITICA ŞI PRESA, Institutul European, Iaşi, 2001, 302p, ISBN 973-611-067-2 21.FILOSOFIA COMPORTAMENTULUI – Introducere în psihologia transversală, Şcoala vremii, Arad, 2002, 152 p, ISBN 973-85824-0-7
22. PSIHOLOGIA TRANSVERSALĂ (Partea generală) – aspectele filosofiei comportamentului -, Şcoala vremii, Arad, 2003, 175 p, ISBN 973-85824-5-8 23. CEI O SUTĂ – VARA RECE, Uniunea Scriitorilor, Redacţia Publicaţiilor pentru străinătate “România”, Bucureşti, 2004, 305 p., ISBN – 973 – 8333- 22-9 24. FILOSOFIA LIMBAJULUI ÎN SPIRITUL PSIHOLOGIEI TRANSVERSALE, Paidea, Bucureşti, 2004, 180 p., ISBN 973 – 596 –251 –9 25. CEI O SUTĂ – AXA LUMII, 378 p. Polirom, Bucureşti, 2005 – ISBN 973-46/0004-4 26. LIMBAJUL OMULUI LIBER ŞI SĂNĂTOS în spiritul psihologiei transversale, 213 p. Emia, Deva, 2005, ISBN 973-8164-91-
APRECIERI CRITICE: (SELECŢIE LA SELECŢIE)
1. AUTORI: (În ordinea aproximativă a apariţiilor)
S. Damian, Valeriu Cristea, Nicolae Ciobanu, Ion Marcoş, Dana Dumitriu, C. Stănescu, Valentin Taşcu, Mircea Popa, Marcel Popp-Corniş, Radu Mareş, Valentin F. Mihăescu, Lucian Alexiu, Sorin Titel, V. Chifor, Cornel Ungureanu, Alexandru Ruja, Ion Buduca, Mihai Coman, Vasile Andru, Viorel Ghiorghiţă, Arthur Silvestri, Florin Bănescu, Vasile Dan, Emil Manu, Marian Odangiu, Ion Holban, Mircea Mihăieş, Alex. Ştefănescu, Irina Petraş, Paul Dugneanu, Mirela Roznoveanu, Ion Arieşanu, Val Condurache, Mihail Fridmann (Moscova), Anton Ilica, Dan Petrescu, Tudor Dumitru Savu, Gabriel Rusu, Adrian Dinu Rachieru, Cornel Moraru, Mircea Vasilescu, Elisabeta Tudor Anton, Henry Zalis, Nicolae Prelipceanu, Gheorghe Glodeanu, Mircea Constantinescu, Mihai Sin, Mariana Lazăr, Horia Ungureanu, Gheorghe Mocuţa, Ujj Ianos, Laurenţiu Ulici, Valeriu Drumeş, Marian Popa, Sanda Cordoş, Eugen Simion, Doru Burlacu, Dumitru Micu, Mircea Zaciu, Dan Ciachir, Al. Horia, Roxandra Ivăncescu Albu, Lucian Ionică, A.I.Brumaru, Aureliu Goci, Ovidiu Pecican, Despina Neagoe, Ioan Lascu, Eugen Istudor, Zeno Magheţiu, Victor Neumann, Cristian Rad, Leon Sărăţeanu, Vitalie Ciobanu (Chişineu), Nicolae Manolescu, N. Mircu (Israel), G. Mosari (Israel), Boris Marian Mehr, Simion Bărbulescu, Daniel Ştefan Pocovnicu, Constantin Buiciuc, Radu Voinescu, Ada D. Cruceanu, Ion Zubaşcu, Ştefan Agopian, Marcel Tolcea.
2. Citate:
„Gheorghe Schwartz reprezintă o mare promisiune a prozei tinere. El îndreptăţeşte speranţele, fiindcă e dotat cu o neobişnuită inteligenţă artistică şi a dovedit că ştie să folosească drumul realismului şi să descopere de la început marile resurse de adevăr şi dramatism ale romanului politic.” (S. Damian, Scânteia tineretului, 11 ianuarie 1974).
“Gheorghe Schwartz aparţine, de fapt, acelei familii de scriitori care, în căutarea materiei prime pentru literatura lor, nu recurg neapărat la propria lor biografie. Mai puţin obsedaţi de experienţa personală, convinşi că sunt capabili să inventeze situaţii şi personaje, ei au o neţărmurită încredere în imaginaţie, şi acest lucru se întâmplă fie că rămân în perimetrul literaturii realiste, fie că plonjează în plan fantastic, acolo unde în calea imaginaţiei lor dezlănţuite, nu se pun nici un fel de oprelişti.” (Sorin Titel, România literară, 5 august, 1976)
“Dincolo de deşteptăciunea prozatorului citit, cu lecturi la zi, care ştie să se folosească abil de procedeele mai noi ale naraţiei, sau ale antinaraţiei (deşteptăciune pe care autorul nici nu se gândeşte s-o ascundă) impresionează la Gheorghe Schwartz, în mai mare măsură decât la alţi colegi de generaţie practicând aproximativ aceeaşi formulă, talentul.” (Valeriu Cristea, România literară, 33/17 august, 1978)
“Dealtfel, întreg romanul este o mise en scene simbolică cu un comentariu textual sau subtextual (fin ironic) al naratorului, un joc complicat de oglinzi deformatoare. (…) Dar prozatorul are în acelaşi timp capacitatea individualizării, a portretului memorabil, fie el şi episodic.” (Marcel Pop-Corniş, Tribuna, 11 decembrie 1980)
“Gheorghe Schwartz şi-a ales o modalitate proprie a abordării romaneşti: romanele sale vor fi, înainte de orice, încercări de reconstituire a unei epoci şi a unui climat” (Mircea Mihăieş, Orizont, 21 mai 1981)
„Dens, profund original, romanul lui Gheorghe Schwartz, Spitalul, este, cred, cea mai interesantă şi surprinzătoare apariţie în proza anului literar 1981.” (Val. Condurache, Convorbiri literare, 11, noiembrie, 1981.)
“Esenţialmente sobru, tehnic, exact, Spitalul exclude superlativele, deşi le-ar merita. Dar mai însemnată este în spiritul scrisului amintit, prelungirea stării de gravitate a metaforei. În această idee, romanul lui Gheorghe Schwartz întreţine o profundă şi estetic susţinută notă meditativă de sorginte socio-istorică.” Valentin Taşcu, Steaua, 10/1981)
„În total, Efectul P este un roman de idei, o carte inteligentă şi profundă” (Cornel Moraru, Vatra, 9, 1983)
“Cred că sunt autori care au vocaţia schiţei şi cred că Gheorghe Schwartz este unul dintre aceştia. Harul brevilocvenţei, nu se câştigă prin exerciţiu, cu el te naşti. (…) Prozatorul imaginează spectacole sclipitoare, admirabile prin inteligenţă, vervă, spirit fantezist”. (Cornel Ungureanu, Orizont, 49/7 decembrie, 1984)
“În ciclul lugojan, Gheorghe Schwartz a scris istoria unei societăţi aflată în momentul crepusculului, distrusă de sistemul său birocratic care să fie în stare să opereze eficient şi repede, la nevoie, să fie capabil să facă pe baza unor instrucţiuni clare ca orice să se poată realiza şi totul să nu se poată realiza, castelul kafkian devenit muzeu.” (Ioan Holban, Profiluri epice contemporane, Cartea românească, 1987, pp.330-336)
“Scriitor inteligent, cu lecturi mereu proaspete, Gheorghe Schwartz foloseşte o seamă de procedee nu tocmai la îndemâna cititorului obişnuit. Cărţile lui pot deruta fie şi numai prin dezinvoltura cu care diverse trucuri, pe care literatura le-a vehiculat, sunt repuse în drepturi. Când alţi prozatori din aceeaşi generaţie scot cărţi mai cu încetinitorul, Schwartz ar fi capabil, credem, să publice chiar două (dacă nu mai multe) cărţi pe an. Ca să fiu în ton cu Maximele – Minimele, aş putea zice că, dacă s-ar organiza o probă de fond şi sprint, Schwartz ar fi, fără îndoială, un temut concurent şi candidat la un lo pe podium”. Alexandru Ruja, Parte din întreg, Editura de Vest, Timişoara, 1994, pp. 139-147)
“…Spitalul, cea mai bună carte a lui Gheorghe Schwartz şi titlu de referinţă pentru proza promoţiei (…). Romanul ţine mereu trează atenţia, prin tensiunea aşteptării a tot mai surprinzătoare evenimente şi impresionează prin radicalitatea utopiei ca şi prin abila introducere a similitudinilor cu istoria anilor patruzeci” (Laurenţiu Ulici, Literatura română contemporană, Eminescu, 1995, pp. 344-347)
„Dacă rolul hussitismului rămâne încă de dovedit, iar acela al Romei, prin şcoala ardeleană ne duce mai degrabă spre latinitatea occidentală şi spre catolicism, prima importantă apropiere de Europa Centrală se produce tot în Ardeal, sub presiunea culturii germane (influenţă pe care doar Blaga o considera cea mai importantă dintre toate) sau maghiară. Scriitorii care au stat sub această zodie au fost Slavici, Coşbuc, Goga, A.C.Popovici, bătrânul Caragiale, tânărul Rebreanu şi în epoca noastră câţiva literaţi originari din Banat, precum Sorin Titel sau Gheorghe Schwartz.” (Nicolae Manolescu, România literară, 12-18 noiembrie 1997)
„Pentru Gheorghe Schwartz istoria se recompune din biografii de eroi nelăsaţi să depăşească stadiul de personaje secundare, oricât de aproape ar fi fost ei situaţi de buricul universului vremelnic. De aceea romanul său constituie o replică consistentă la romanul estetic al lui Milan Kundera, depăşind însă cu mult ambiţiile metafizice ale acestuia.” (Daniel Ştefan Pocovnicu, Convorbiri literare, august 1999)
“…trebuie să remarcăm erudiţia lui Gheorghe Schwartz, epocile (diferite) fiind descrise în autentica lor culoare, personajele reale (şi celebre) prinzând din nou viaţă, cele imaginare devenind credibile, dar, mai cu seamă, citind despre faptele petrecute în urmă cu sute şi mii de ani, de către pomeniţii eroi, ai impresia că eşti în faţa unui… roman de actualitate.” (Florin Bănescu, în “Muşchetarii câmpiei de vest”, pp. 73-97, Ivan Krasko, 2000)
“Scriitura sa se prezintă astăzi fără complexe provinciale, cu toate că, până la revoluţie, el nu a reuşit să penetreze nici măcar în redacţia unei reviste literare. Profesorul arădean avea numeroase contacte cu personalităţi de centru, dar o soartă implacabilă îl făcea să semene cu unele din umilele sale personaje, fiind în general ţinut la distanţă. Te izbeşte la acest om modestia amestecată cu un sentiment de resemnare teribilistă şi discursul său în doi peri care abia te introduc în universul ucenicului neascultător care scrie cărţi.” (Gheorghe Mocuţa, “Pe aceeaşi arcă”, Mirador, 2001, pp.105-113)
“Schwartz are meritul de a fi redat, cu mijloace bine dozate, volutele întregii afaceri, intrigile construite în jurul ei, scandalurile adiacente (procesele Zola şi Esterhazy) şi, mai ales, să transmită lectorului aceeaşi stare de încordată aşteptare a unui deznodământ mereu amânat, să-l facă părtaş la revolta şi deznădejdea trăită de cei ce au lat apărarea victimei”. (“Nu există un caz Dreyfus!”, în Vitalie Ciobanu, “Valsul pe eşafod”, ed. Cartier, Chişineu, 2001, pp. 110-116 şi Vitalie Ciobanu, Contrafort, nr. 5-6 (31-32), mai-iunie 1997)
”Gheorghe Schwartz, unul dintre cei mai importanţi scriitori de azi, de profesie psiholog, publică o carte foarte interesantă, Filosofia comportamentului (2002), la care a lucrat <aproape patru decenii>, adunând aici atât bibliografia de specialitate necesară, cât şi observaţiile asupra propriilor reacţii şi comportament: cu atât mai mult din cărţile de proză tipărită.” (…) “Filosofia comportamentului implică un alt fel de lectură a romanelor lui Gheorghe Schwartz, ele s-au citit şi fără acest <îndreptar>, locul lor în istoria prozei contemporane e unul bine stabilit, cartea psihologului datorând, poate, mai mult decât crede autorul însuşi personajelor din romane: în patruzeci de ani, Gheorghe Schwartz şi-a publicat proza şi a scris cartea <teoretică> - învăţăturile către Delfin – pe măsură ce ficţiunile i-au de-scris nuanţele vieţii înseşi. E, în fond, ceea ce specialiştii numesc geneză reciprocă: individul <studiat> e replica celui <inventat> şi, deopotrivă, conform faptului dovedit că literatura <bate> viaţa, personajul literar e adevărul cel mai adevărat al insului din (i)realitatea imediată.” (Ioan Holban, Istoria literaturii române, Portrete contemporane, vol. I, Priceps Edit, 2003, pp. 239-240)
“…Gheorghe Schwartz îşi continuă viziunea sa romanească aproape nebunească, dacă nu genială, departe de zgomotul şi lăcomia succeselor perisabile, într-o competiţie doar cu sine însuşi şi cu marile repere ale literaturii lumii. Dacă scrie în acelaşi ritm, în 10 – 15 ani îşi va finaliza proiectul şi cultura română se va îmbogăţi cu cea mai mare construcţie literară din întreaga sa istorie. Până la final, Gheorghe Schwartz nu mai are de acoperit cu vârful piramidei sale de cuvinte decât o mie de ani. Dar ce sunt o mie de ani pentru îndrăzneala şi anvergura demiurgică a unui asemenea constructor?” (Ion Zubaşcu, Istoria lumii într-o carte, România liberă, 19 mai 2005)
“Gheorghe Schwartz, proaspăt sexagenar, este ceea ce se numeşte un autor “pour les connaisseurs”. Deşi a debutat în urmă cu mai bine de 35 de ani, cărţile sale au fost distinse cu importante premii literare, iar cronicarii I-au fost mai totdeauna favorabili, este limpede că prozatorul nu a reuşit încă să-şi ocupe locul pe care îl merită în tabloul literaturii române de azi.” (…) În ultimii ani, prozatorul şi-a focalizat energiile literare în realizarea unui foarte ambiţios proiect romanesc, Cei O Sută. (…) Este inutil să vorbesc despre miza uriaşă a unui asemenea pariu literar. O astfel de carte presupune o familiarizare deplină cu istoria civilizaţiei, cu modul de viaţă al oamenilor dintr-o anumită perioadă, cu nivelul tehnologic, cu formele organizării statale şi cu ideile care circulau în urmă cu un mileniu. (…) Cel mai recent roman al lui Gheorghe Schwartz, Axa lumii” ne aduce anii de început ai Evului Mediu, în plină epocă postmodernă. Dar epopeea literară Cei O Sută se află abia la jumătate. Înainte, mult mai este. Minunata călătorie în timp a lui Gheorghe Schwartz va continua preţ de multe alte volume. Cu siguranţă, proza acestui scriitor ieşit din norme ne rezervă încă multe şi minunate surprize”. (Tudorel Urian, Ispita Evului Mediu, România Literară, 39, 5-11 octombrie 2005)